PEDAGOGIA ÎNVĂȘĂMÂNTULUI PRIMAR ȘI PREȘCOLAR [305397]

UNIVERSITATEA ȘTEFAN CEL MARE SUCEAVA

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI

PEDAGOGIA ÎNVĂȘĂMÂNTULUI PRIMAR ȘI PREȘCOLAR

MODALITĂȚI DE STIMULARE A [anonimizat],

CUPRINS

ARGUMENT 3

Cap. I . DIMENSIUNEA CREATIVĂ A PERSONALITĂȚII 4

I.1. Personalitatea creativă a școlarului mic 4

I.2. Factori de promovare și frânare a comportamentului creativ 6

I.3. Importanța disciplinei Arte vizuale și abilități practice și competențele vizate la clasele 0-IV. 10

Cap. II. MODALITĂȚI STIMULATORII DE PROMOVARE A ACTULUI CREATIV ȘI A [anonimizat] 15

II.1. [anonimizat] 15

II. 2. Stimularea potențialului creativ al copilului, a intuiției și a imaginației prin intermediul jocurilor plastice creative 19

III.3. Valențele educative ale jocurilor plastice creative și modalități de integrare a acestora în cadrul orelor de Arte vizuale și abilități practice 30

III.4. Metode, procedee și tehnici de stimulare a creativității copiilor în activitățile de Arte vizuale 31

III.5.[anonimizat] 53

CAP. III. CERCETARE PRIVIND EFICIENȚA UTILIZĂRII JOCURILOR PLASTICE ÎN STIMULAREA CREATIVITĂȚII COPIILOR 57

III.1. Organizarea cercetării 57

III.2 Desfășurarea cercetării 58

III.3. Prezentarea și interpretarea rezultatelor cercetării 66

Cap. IV. CONCLUZII ȘI PROPUNERI 68

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

ARGUMENT

Motto:

“ Imaginația este primul pas în procesul creativ.”

( Herbert Harris )

Din cele mai vechi timpuri omul a [anonimizat], iar căile pe care le-a [anonimizat], [anonimizat]-un cuvânt arta.

[anonimizat] a creativitătii umane. Există patru limbaje fundamentale ce stau la baza personalității umane: [anonimizat], cel al muncii și nu în ultimul rând cel al artei.

Creativitatea este o caracteristică a personalității umane. [anonimizat].

Picasso spunea că “toți copiii se nasc artiști”.   Copiii  când vor să realizeze ceva încearcă. [anonimizat], chiar dacă greșesc.

“[anonimizat].”  afirma Ken Robinson.

[anonimizat]. [anonimizat] o lume a lor , să-[anonimizat]. Jocul lor generează artă.

Ora de arte vizuale și abilități practice este prilejul copilului de a învăța limbajul artei cu elementele lui de bază: punctul, linia, culoarea, forma. De asemenea copiii sunt încurajați să realizeze diferite efecte plastice prin tehnici diferite: [anonimizat], [anonimizat] (degetele, buretele, bila, periuța).

Mi-[anonimizat] a implementa și stimula capacitățile creative ale elevilor.

[anonimizat], spontani , [anonimizat]-[anonimizat]inal.

Dacă învățătorul este mereu un actor pe scena educației, copilul este un artist al acesteia.

CAP. I

Dimensiunea creativă a personalității

I.1. Personalitatea creativă a școlarului mic

Creativitatea constituie una dintre problemele centrale ale cercetărilor psiho- pedagogice deoarece este o componentă a personalității care- i conferă valoare, unicitate, care o individualizează și care- i determină progresul. Alexandru Roșca este de părere că este foarte greu de avansat o definție unanim acceptată a creativității , deoarece fiecare autor pune accent pe dimensiuni diferite.

Creativitatea poate fi definită prin procesul de creație ( fenomen de deosebită complexitate prin care se elaborează fie o operă de artă, fie o inovație tehnică, un aparat sau o teoremă matematică), prin produsul creat (eficiență, noutate, originalitate), prin personalitatea creatoare și potențialul creativ (capacitate complexă a omului, o structură caracteristică a psihicului ce face posibilă opera creatoare).

”Creativitatea este activitatea mintală de elaborare a ideilor noi și originale pe plan mintal, iar creația este activitatea de metamorfozare a ideilor noi în proiecte, planuri, schițe și în final în obiecte tehnice sau artistice” susține D. Vrabie (Psihilogia educației, Ed. Geneze, Galați 2002), iar P. Popescu Neveanu (1978, p.52) este de părere că ”creativitatea presupune o dispoziție generală a personalității spre nou, o anumită organizare a proceselor psihice în sistem de personalitate”.

Având în vedere caracterul foarte complex al creativității și, luând în considerare principalele dimensiuni ale acesteia, s-a avansat o posibilă definiție, înțeleasă ca ,,un proces de însușiri și aptitudini psihice care, în condiții favorabile, generează produse noi și de valoare pentru societate”( Alexandru Roșca) . Așadar, la școlarul mic nu se poate vorbi de creativitate, dacă o evaluăm după criteriile de validare ale actului creator. Creativitatea ca act finalizat într-un produs de mare originalitate este valabilă doar pentru cazurile de copii excepționali.

Creativitatea copilului trebuie privită diferit de cea autentică. Produsul realizat de copil este nou și valoros pentru el și beneficiază de atributul originalității. Mihailevici susține că orice act care solicită din partea copilului folosirea unor procedee euristice și conduce la concluzii inedite, descoperite prin efort individual, este un act creator.

Sunt însă unanim recunoscute trăsăturile creativității: productivitate, utilitate, eficiență, valoare, ingeniozitate, noutate și originalitate, ultimele două fiind definitorii pentru creativitate.

Cretivitatea este o însușire a personalității, ea implicând calități ale proceselor de cunoaștere, afective, voliționale, de personalitate. Ca formațiune psihologică este specific tuturor copiilor. Nu există copil dezvoltat normal intelectual și să nu fie înzestrat cu aceste capacități într- o măsură mai mare sau mai mică care pot fi influențate printr- o educație corespunzătoare. Pe măsura dezvoltării lor aceste calități se conturează treptat, conducând astfel la diferențierea și individualizarea personalității creatoare.

Fiecare copil dispune de un potențial creativ, respectiv de anumite însușiri favorizante actului creator, deosebirile se exprimă în intensitatea cu care se manifestă acest potențial și prin domeniul în care excelează. Nu există indivizi necreativi. Există numai subiecți mai mult sau mai puțin interesați și oricine poate deveni un bun creator. Copilul care se modelează mult mai ușor poate să- și dezvolte acestă calitate de mic.

Unii cercetări susțin ideea că pe măsura trecerii de la un stadiu la altul de dezvoltare, spontaneitatea sau fantezia sunt inhibate și subordonate rațiunii și de aici s- a ajuns la concluzia unei stagnări sau chiar regresii în exprimarea creativității copilului. Acest regres este pus pe seama contextului psiho- social și al organizării procesului instructiv –educativ.

Psiho-pedagogia contemporană evidențiază câteva etape ale procesului de creație:

Etapa de preparare – atunci când se adună informațiile.

Etapa de incubație – internă, interiorizarea ideii și dorința de a o realiza.

Etapa de iluminare – este acel moment în care se găsește soluția, realizarea produsului.

Etapa de verificare – dacă a fost corectă ideea care a apărut și a fost realizată.

Procesul creativ poate fi realizat în mod intenționat, poate fi educat și dezvoltat la un mare număr de copii. Și creativitatea poate fi învățată- spune Ned Herrmann. ”Din momentul în care ești convins și conștient de puterea creată de lucrurile noi, nu mai rămâne decât o manieră particular de a crea”. Arta se concentrează pe nonverbal, vizual, imaginativ. Creativitatea științifică se concentrează pe logică și sistematizare. Ned Herrmann spune că în termeni de experesie creativă, oamenii, și deci și copiii, se împart în trei categorii: cei care sunt constant creativi, persoana care exercită în mod activ datele lor creative, cei care sunt uneori creativi, care au momente de inteligență creativă din când în când și cei care pot să fie creativi, dar încă nu au exploatat acest potențial.

La vârste mici potențialul intelectual al copiilor este acompaniat de o curiozitate veșnic trează și activă, de receptivitate, sensibilitate, predilecție pentru inedit. Imaginația bogată le înlesnește combinațiile noi și surprinzătoare, acceptarea ambiguului, a surprizei și crearea fantasticului. Învățătorul trebuie să creeze o atmosferă permisivă, lipsită de rigiditate, iar elevii, eliberați de tensiuni, teamă, frică de pedeapsă ori admonestare, într-un climat care favorizează comunicarea și conlucrarea, chiar și cei cu tendințe spre pasivitate, neobișnuiți cu efortul intelectual, vor prinde gustul activității creatoare eliberându-și treptat energiile latente psihice și dobândind dorința de autoafirmare.

Sensul curent al creativității la elevi este acela de potențial creativ, de factori sau capacități aptitudinale predictive pentru performanțele de mai târziu. Este vorba de capacitatea elevului de a acționa independent, atât pe plan mintal cât și pe plan practic, ca o premisă și un prim pas pe calea obținerii unor produse, în care independența actului să garanteze originalitatea soluției.

Dintre limbajele artei, limbajul plastic este cel mai apropiat școlarului mic. Acest limbaj are rolul de a armoniza relațiile copilului cu natura, cu ceilalți, cu sine. Rolul nostru este de încurajare, de sensibilizare a copilului în fața frumosului, de instrumentare a acestuia cu limbajul și operațiile specifice artei plastice. Procedând astfel și dovedind empatie și respect necondiționat, îl ajutăm pe copil să se autodescopere, să se armonizeze cu sine, să descopere și să rezolve problemele de compoziție și de tehnologie artistică .

Activitățile artistico-plastice, prin specificul lor, oferă nenumărate posibilități de stimulare a creativității. Îngemănarea cu celelalte domenii ale artei, muzica și literatura, asigură posibilitatea transferului de stimuli și de cunoștințe, de capacități, priceperi și deprinderi dintr-un domeniu în altul.

Se impune cu obligativitate descoperirea și exersarea predispozițiilor artistice care sunt aproape generale:

-simțul culorii actualizat treptat în prezența atributelor cromatice ale naturii (culori calde, culori reci, pete fuzionate, pete vibrate, pete plane) se manifestă la toți copiii; la cei real înzestrați se manifestă printr-o voluptate ieșită din comun, pentru culori în acorduri strălucitoare, neașteptate;

-simțul ritmului se manifestă prin respingerea energică a uniformității, ritmul liniilor, culorilor, formelor va reflecta ritmul demersurilor psihice.

Copiii trebuie îndrumați să-și descopere și să-și folosească potențialul creativ, să gândească independent, să aibă toleranță față de ideile noi, să- și dezvolte capacitatea de a descoperi probleme noi, de a găsi soluții de rezolvare și de a critica constructiv.

I.2. Factori de promovare și frânare a comportamentului creativ

Pentru a se manifesta impulsul creativ al copilului, trebuie să i se creeze anumite condiții favorabile: direcționarea intereselor, antrenament și oportunitate și în special cunoașterea potențialului creativ al copilului. Pornind de la ideea că fiecare copil dispune de acest potențial, respectiv de însușiri și anumite trăsături care pot determina actul creator, învățătorul va elabora apoi strategia educării creativității urmărind să promoveze acele modalități și procedee care să permită trecerea de la creativitatea potențială la ceea ce numim creativitate manifestată , adică la valorificarea eficientă a acestui potențial creativ.

Învățătorul trebuie să țină seama de factorii care pot influența pozitiv creativitatea copilului și să elimine factorii care pot să împiedice manifestarea ei. Factorii care influențează creativitatea sunt factori psihici și sociali. În procesul instructiv educativ organizat în școală, învățătorul poate asigura influența factorilor psihici aceștia fiind caracteristici activității de educație. O categorie a factorilor psihici o constituie factorii intelectuali ai creativității. Fluiditatea, flexibilitatea și originalitatea gândirii constituie aspecte ale capacității de a realiza produse divergente. Gândirea divergentă, factor de interes primordial în procesul educațional modern, este gândirea creativă care explorează în diverse direcții și produce răspunsuri noi. Tot în grupa factorilor psihici intră factorii aptitudinali, inteligența și aptitudinile speciale și factorii de personalitate sau nonintelectuali: motivaționali, temperamentali, caracteriali.

Factorii psihici în conlucrare cu factorii sociali – condiții economico – sociale din momentul și contextul psiho – social în care este integrată personalitatea umană – favorizează formarea individului creativ.

Inițial, educatorii și psihologii au înțeles prin creativitate în primul rând potențialul creator al copiilor de a desfășura jocuri și activități care stimulează imaginația, inteligența, perspicacitatea. Copilul care gândește independent, face observații personale, rezolvă probleme, este un copil cu posibilități de creație, se poate spune că își dezvoltă creativitatea.

Aceasta devine educabilă încă de la vârsta preșcolară în condițiile în care educatoarea este preocupată de existența unui climat corespunzător, propunându-și să utilizeze metode active, să realizeze corelații interdisciplinare, să promoveze manifestarea liberă a copiilor în învățare, dar în primul rând să cunoască și să stimuleze potențialul creator al fiecărui copil, recurgând la creativitatea în grupe, cel mai eficient procedeu susținut de specialiști.

Pe parcurs cu cât învățătorul va solicita mai mult efortul intelectual și creativ al copiilor în procesul didactic, cu atât va crește șansa dezvoltării personalității creatoare a școlarului.

Creativitatea artistică, privită din punct de vedere pedagogic, apare ca o activitate complementară. Față de cea științifică și tehnică ea are un câmp mai redus de acțiune.

Însușirile personalității creatoare ale copiilor sunt polarizate de sensibilitatea acestora, estetică și artistică, de capacitatea de a deosebi însușirile estetice esențiale de cele neesențiale ale unor forme, obiecte, fenomene. Experiența didactică arată că între vârsta de 6 – 9 ani elevul are un fond creativ care se dezvoltă mai ales prin intermediul educației artistico – plastice.

O condiție esențială a dezvoltării creativității plastice a elevilor o constituie dezvoltarea gândirii artistico – plastice. Este știut faptul că elevii care dobândesc capacitatea de a gândi științific pot să gândească și artistico – plastic și invers . Astfel gândirea artistico – plastică a elevilor se dezvoltă mai ales pe baza însușirii de către elevi a diferitelor tehnici de lucru.

Formarea gândirii artistico- plastice creatoare se realizează mai ales în cadrul orelor de arte vizuale și abilități practice. Ea poate fi cultivată individual sau în grup. Pentru copil, visul și fantezia sunt asemenea unei rampe de lansare către ineditul domeniu al creației plastice

Cu ajutorul imaginației și sub îndrumarea învățătorului, elevii își sporesc capacitatea de reprezentare. Aceasta le netezește drumul spre o activitate plastică productivă cât și spre contactul cu opera de artă. Odată însă cu dezvoltarea capacității lor de reprezentare, învățătorul trebuie să le arate și cele mai simple tehnici de lucru prin care elevul să poată materializa imaginația, visul și fantezia lui și să se poată bucura din plin de unicitatea realizărilor lor artistico – plastice.

Prin educația plastică se realizează completarea culturii copilului, completarea educației sale, astfel încât el să poată descifra alfabetul artistic dar și frumosul din artă. De altfel educația plastică permite cel mai mult copilului să se exprime liber cu ajutorul limbajului plastic și este singura care îi dă posibilitatea să redea propria sa viziune despre tot ce ne înconjoară, oferindu – ne deseori o față mai frumoasă a lumii, pe care adulții refuză de multe ori să o vadă.

Revenind la lecția tradiției este firesc să fie reconsiderat și valorificat caracterul înnăscut al jocului spontan „de-a munca” și astfel tot prin joc, prin jocul „de-a creația” oferit de educația prin artă pentru toți – învățarea limbajului plastic să devină disponibil pentru toate vârstele.

În această optică, stimularea creativității plastice la fiecare individ devine una din consecințele firești ale acestei educații, cea mai importantă dimensiune socială a ei. Dar creativitatea nu se dezvoltă în corelație directă cu coeficientul de inteligență generală. Cele două componente ale personalității , inteligența și creativitatea, nu sunt separate și nici opuse; că sunt complementare o demonstrează coexistența atât a gândirii divergente cât și a gândirii convergente.

Cu alte cuvinte, creativitatea este vocația funcției plastice a cortexului uman dar ea poate să rămână o simplă promisiune fără antrenare specifică prin activitate de atelier. „Punându-l pe copil să lucreze îl faci să se intereseze de munca sa, îi dai imboldul prețios al simțirilor plăcute care întovărășesc acțiunea și plătesc succesul”.( Mayesky, 2009, p.72)

Chiar dacă specialiștii atestă faptul că, dezvoltarea imaginației, deci și a imaginației plastice la copii , începe să se manifeste în jurul vârstei de 3 ani, ea rămâne strict dependentă, chiar condiționată de modul în care educatorii favorizează această premisă psihologică a copilului. Reiese clar ideea că marea datorie a educatorului de astăzi este de a fi el însuși un model de creativitate . Pentru a reuși să stimuleze creativitatea școlarului, învățătorul trebuie să cunoască potențialul creativ al fiecărui copil, să recurgă la creativitatea în grup, să inhibe atitudinile de blocare a manifestărilor creatoare.

Aceasta necesită schimbarea stilului de muncă al învățătorului care trebuie să adopte o atitudine creatoare în munca sa și să- și folosească măiestria de pedagog în alegerea metodelor de stimulare a creativității la vârsta școlară. Învățătorul trebuie să- și contureze un stil propriu de muncă, să ajungă un bun pedagog după câțiva ani de muncă.

De asemenea este absolut necesar să abordeze și să trateze cu succes cele două categorii de copii pe care îi instruiește și îi educă, care cer un tratament adecvat și diferențiat : talentele și cei care posedă aptitudini artistice în limita normalului. Învățătorul trebuie să acorde maximă importanță dezvoltării sensibilității și afectivității copilului, educația plastică devenind un obiectiv fundamental.

Deoarece la vârstă mică copiii sunt deosebit de receptivi, învățătorul va urmări inițierea lor în utilizarea unor game cât mai variate de tehnici artistice și a unor materiale cât mai diverse. Cunoașterea elementelor de limbaj plastic este un obiectiv deosebit de important. Lucrările plastice ale copiilor sunt deosebit de expresive, ei au capacitatea de a percepe impresiile și senzațiile cele mai diferite, amănunte foarte mici care dovedesc o sensibilitate artistică deosebită.

Oricât de mare ar fi efortul material, fiecare copil are nevoie să i se ofere, de la cea mai fragedă vârstă: culori sub formă de pastile, în rezervoare sau tuburi, pensule de diferite mărimi, hârtie și alte materiale și un spațiu propriu de lucru. Nici o îngrădire și nici un gest de dezaprobare chiar și când rezultatele nu sunt pe măsura așteptărilor.

Dascălii, care au ca sarcină educarea copiilor în spiritul artistic, au obligația profundă și morală de a- i îndruma în acest sens și mai ales de a le lăsa libertatea de expresie, de unde vor alege mai târziu adevăratele valori. Pentru aceasta orice învățător, care dorește să fie un cadru didactic modern, trebuie să țină seama de faptul că toate activitățile pe care le organizează oglindesc nivelul pedagogic, științific și cultural propriu. Ceea ce implică o pregătire și permanentă perfecționare pe toate planurile, o dorință continuă de autoperfecționare, respect față de profesie și de sine însuși.

I.3. Importanța disciplinei Arte vizuale și abilități practice și competențele vizate la clasele 0-IV.

Disciplina Arte vizuale și abilități practice contribuie în mod esențial la dezvoltarea, din toate punctele de vedere, a personalității copiilor. Acest lucru se întâmplă în condițiile respectării unor cerințe psiho-pedagogice în organizarea activității și doar atunci când se crează un mediu stimulativ, interesant pentru copil.

În procesul de predare –învățare , culorile înfluențează pozitiv percepția, atenția și memoria, sporind gradul de înțelegere și asimilare. Utilizarea unui câmp cromatic variat sporește randamentul activității intelectuale și influențează conduita umană prin declanșarea de trăiri afective pozitive. Studiindu- se influența culorilor asupra proceselor psihologice s-a constatat că ”elevii care studiază materiale didactice cu vizualizare cromatică obțin performanțe superioare celor care studiază pe material cu vizualizări acromatice” (Maria Dumbravă, Maria Rotaru – Educația plastică în învățământul primar, Sugestii metodice pentru învățători, Editura Gheorghe Cârțu Alexandru, Craiova 1996).

Prin caracterul practic- recreativ-creativ-atractiv, orele de Arte vizuale și abilități practice vin în completarea celorlalte discipline, profesorii putând adesea să aleagă să predea conținuturile în manieră integrată, iar prin caracterul practic- aplicativ al acestor activități se facilitează îmbinarea muncii fizice cu cea practică și cea intelectuală. Elevul capătă pricepere și îndemânare, învață să își coordoneze mișcările, își formează unele deprinderi practice de a opera cu diverse materiale și instrumente.

Aceste activități contribuie la formarea trăsăturilor morale de caracter ale elevilor, având o deosebită valoare educativă,. În cadrul acestor lecții, elevii vin în contact cu numeroase obiecte pe care le observă și le analizează, sunt puși în situația să observe materialul de lucru, modelul, ceea ce duce la dezvoltarea spiritului de observație și a atenției. Îndemânarea, perseverența, gustul estetic, spiritul critic, plăcerea și bucuria de a îmbina culori și modele, de a finisa lucrările, spiritul de ordine și economie, disciplina și spiritul de echipă sunt calități pe care le câștigă elevii realizând lucruri utile.

Disciplina Arte vizuale și abilități practice, utilizând în mod predominant limbaje acționale, poate deveni un autentic spațiu interdisciplinar. Școlarul mic trăiește satisfacții intense, de o mare forță educativă atunci când participă la crearea unor valori de întrebuințare. Prin conceperea activității școlare sub formă creativă sunt dezvoltați toți parametrii creativi: fluență, flexibilitate, originalitate, elaborare, astfel încât orice situație-problemă să poată fi rezolvată creativ.

Această disciplină contribuie la formarea gustului estetic care își are punctul de

plecare în obișnuința cu un cadru cotidian în care primează frumusețea și ordinea. Trebuie să formăm la copii simțul măsurii și al armoniei pentru toate împrejurările vieții, acesta fiind unul din obiectivele urmărite în formarea personalității micului școlar. Aprecierea frumosului se manifestă și în modul în care copilul își intreține camera de lucru și obiectele sale, clasa, școala, în modul de a-și petrece timpul liber, modul de a gândi și simți, de a se îmbrăca,de a discuta cu părinții, colegii, cadrele didactice. El va putea să adopte o conduită corectă față de mediul înconjurator. Prin activitățile artistice și practice se formează capacități de lucru cu materiale și unelte diferite, se dezvoltă interesul și aptitudinile pentru profesiile cu caracter tehnic- aplicativ și artistic.

Fiecare oră desfășurată trebuie să înceapă cu organizarea locului de muncă și să sfârșească cu curățenia acestuia, pentru ca elevii să înțeleagă că nu se poate lucra oricum și oriunde, ci numai după anumite reguli, Orice astfel de activitate antrenează , în același timp, gândirea, atenția, îmaginația, voința de a reuși, sentimentul lucrului bine făcut, năzuințele, precum și preocuparea de a munci creativ, cu inițiativă, cu dragoste, cu spirit gospodăresc și perseverență.

Disciplina Arte vizuale și abilități practice are un caracter de noutate în raport cu disciplinele studiate până în prezent în învățământul primar, fiind o disciplină integrată, situată la intersecția ariilor curriculare Arte și Tehnologii. În Planul-cadru de învățământ, această disciplină are alocate 2 ore pe săptămână la clasa pregătitoare, clasele I, a II-a, a III-a și 1 oră pe săptămână la clasa a IV-a.

Așa cum reiese din Programa școlară pentru Arte vizuale și abilități practice Clasa pregătitoare, clasa I și clasa a II-a (aprobată prin ordin al ministrului nr. 3418/19.03.2013), motivele principale care au determinat abordarea integrată a artelor vizuale și a abilităților practice în cadrul aceleiași discipline de studiu sunt următoarele:

– Domeniul artelor vizuale acoperă: pictură, desen, grafică, artă decorativă (tapiserie, scenografie, ceramică, vestimentație, design, arta bijuteriilor etc.), fotografie artistică, arta tiparului, sculptură, arhitectură, artă monumentală, artele spectacolului etc. Toate acestea sunt prezente în cotidian și omul contemporan se raportează la ele. Abordarea doar a artelor plastice limitează sfera preocupărilor și intereselor copiilor. În secolul pe care îl traversăm, aceștia sunt expuși unei multitudini de informații și influențe multe venind pe cale vizuală. Cu cât se realizează mai devreme explorarea în adâncimea unor concepte-cheie specifice limbajului vizual, cu atât sunt șanse mai mari ca elevii să facă alegeri pertinente și corecte.

– Mutarea accentului de pe însușirea diverselor tehnici și dezvoltarea unor abilități practice, pe formarea caracterului. Reprezentanții Școlii Active considerau că practicarea îndelungată a lucrărilor manuale este o adevărată școală de cultură morală, întrucât realizarea manuală a unor produse presupune combinarea armonioasă de priceperi și deprinderi, responsabilitate și inteligență.

– Expunerea copilului la o mare varietate de domenii artistice și culturale, precum și îmbinarea acestora cu experiența concretă a realizării unor produse, au drept consecință creșterea sensibilității pentru frumos, sporirea îndemânării și încrederii învariate posibilități de exprimare a sinelui, consolidând respectul pentru valori, tradiții și semeni.

– Activitățile de învățare propuse pentru fiecare domeniu al acestei discipline integrate ajută la dezvoltarea mușchilor mici ai mâinii, având implicații importante în formarea deprinderilor corecte de scris și de executare a diverselor tehnici specifice artelor vizuale. Integrarea acestor domenii ajută la înțelegerea concomitentă a două realități esențiale pentru dezvoltarea la elevi a spiritului estetic și practic: utilitatea produsului artistic și valoarea estetică a lucrurilor utile.

Programa disciplinei Arte vizuale și abilități practice, ca de altfel a tuturor disciplinelor din învățământul primar a fost concepută potrivit unui nou model de proiectare curriculară, centrat pe competențe. Orientarea demersului didactic pornind de la competențe pune accentul pe dezvoltarea gândirii și pe extinderea posibilităților de comunicare interumană prin imagine, folosind trăirea artistică și contribuind astfel la conturarea profilului de formare al absolventului de învățământ primar.

”Competențele sunt ansambluri structurate de cunoștințe, abilități și atitudini dezvoltate prin învățare, care permit rezolvarea unor probleme specifice unui domeniu sau a unor probleme generale, în contexte particulare diverse.” (Programa școlară pentru Arte vizuale și abilități practice Clasa pregătitoare, clasa I și clasa a II-a. Competențele generale vizate la nivelul disciplinei Arte vizuale și abilități practice determină achizițiile de cunoaștere și de comportament ale elevului pentru întreg ciclul primar. Acestea sunt: 1. Explorarea de mesaje artistice exprimate în limbaj vizual într-o diversitate de contexte familiare 2. Realizarea de creații funcționale și/sau estetice folosind materiale și tehnici elementare diverse.

Competențele specifice sunt derivate din competențele generale, reprezintă etape în

dobândirea acestora și se formează pe durata unui an școlar. Pentru realizarea competențelor specifice, în programă sunt propuse exemple de activități de învățare care valorifică experiența concretă a elevului, integrând strategii didactice adecvate unor contexte de învățare variate. De exemplu, competeneței specifice 1.1. Sesizarea semnificației unui mesaj vizual simplu, exprimat prin desen/ pictură/ modelaj/colaj/ film/ desen animat, care reflectă un context familiar îi corespund mai multe activități de învățare care cresc progresiv în complexitate de la o clasă la alta, la clasa pregătitoare- formularea de răspunsuri la întrebări simple, la clasa I – formularea de răspunsuri la întrebări despre elemente de detaliu dintr-un desen, dintr-o pictură, dintr-un modelaj, colaj sau film de desene animate, la clasa aII-a – formularea de enunțuri despre posibile trăiri exprimate de autori în picturi/desene/fotografii artistice/sculptură etc.

Unele competențe specifice sunt formulate diferit de la o clasă la alta: clasa pregătitoare – 2.3. Realizarea de aplicații/ compoziții/ obiecte/ construcții simple, pe baza interesului direct, clasa I – 2.3. Realizarea de obiecte/construcții/folosind materiale ușor de prelucrat și tehnici accesibile, clasa a II-a – 2.3. Realizarea de produse utile și/sau estetice combinând materiale ușor de prelucrat și tehnici accesibile. Bineînțeles că și activitățile de învățare corespunzătoare acestora sunt diferite și corespund particularităților de vârstă ale elevilor.

Programa oferă sugestii cu privire la organizarea de jocuri: „Săculețul fermecat” (copiii introduc mâna într-un săculeț cu obiecte, le pipăie și recunosc obiectul doar după formă), „Obiectul surpriză” (ghicirea obiectului după caracteristici aflate prin întrebări; fiecare elev va aduce pe rând, de acasă un obiect cu semnificație personală, o jucărie etc.), jocuri pe teme diverse, de tipul ”Găsește diferențele/intrusul”, ”Ghicește ce s-a schimbat” etc., jocuri de sortare după formă, culoare, valoare estetică, utilitate etc, jocuri de tipul "De două ori cinci”- exemplu: „Numește/scrie cinci lucruri pe care le observi în reproducerea Pomi înfloriți a lui I. Andreescu…..Privește din nou și închipuie-ți că ești în livadă, alături de pictor. Numește/ scrie alte cinci lucruri pe care le observi”, jocuri comparative între mesaje practice transmise prin limbaj vizual și mesaje artistice – exemplu: anunțul de la metrou, compus din imagine și text: Nu vă sprijiniți de uși și Ciobănaș cu câine al lui N.Grigorescu sau culoarea roșie de la semafor și Macii lui Ș. Luchian.

În ceea ce privește conținuturile, acestea sunt detaliate pe domenii (desen, pictură, confecții și jucării, modelaj, colaj, foto-film), pentru fiecare domeniu prezentându-se materialele și instrumentele, tehnicile de lucru, elementele de limbaj plastic și sugestii de creații și produse ale activității pe clase.

Actuala programă permite o abordare didactică flexibilă, care încurajează inițiativa și libertatea de exprimare prin limbaj vizual. La această vârstă este foarte important accentul pus pe joc, prin care se cultivă imaginația și creativitatea copiilor. Organizarea acestor activități trebuie să permită o explorare activă și interacțiuni variate cu resursele materiale, cu ceilalți copii și cu adulții.

Familiarizarea elevilor cu noțiunile specifice artelor vizuale, implicit cu opera de artă, este un proces de durată care începe în clasele primare și continuă pe tot parcursul ciclului gimnazial. Cultivarea ochiului ca organ spiritual necesită stăpânirea elementelor de tehnică și de limbaj plastic, capacitatea de a opera cu acestea pentru a putea crea.

Nicolae Tonitza (1886-1940), ilustru pictor, grafician și critic de artă scria: ”Ochiul nostru se găsește într-o necontenit încordată activitate de înregistrare și de supraveghere… de aceea ochiul cere aceeași îndelung și strânsă educație ca și mâna …” Educația plastică este printre puținele discipline capabile să asigure și educația mâinii și pe cea a ochiului.

Cap. II. Modalități stimulatorii de promovare a actului creativ și a personalității creative în activitățile artistico-plastice

II.1. Asigurarea unui climat optim desfășurării activităților artistico-plastice

Ora de arte vizuale se deosebește de celelalte ore nu numai prin conținutul și obiectivele sale, dar și prin cadrul organizatoric în care trebuie să se desfășoare acest tip de activitate și prin climatul afectiv – emoțional general, ce trebuie asigurat pe tot parcursul acestei activități.

Amenajarea interiorului unei săli de clasă pentru a desfășura o oră de arte vizuale, presupune de fapt la amenajarea sălii de clasă astfel încât aceasta să semene cu un atelier de pictură sau un atelier de creație , fiind binecunoscută influența mediului asupra randamentului copiilor în învățare.

Învățătorul trebuie să acorde o atenție deosebită în amenajarea sălii și a culorilor ei în special. Aceasta presupune ca învățătorul să stăpânească acea „știință a culorii” care va contribui la amenajarea și decorarea cu gust a sălilor de clasă, ținând cont de mărimea sălii, a formei mobilierului și de destinația încăperii.

Culoare ambientului este răspunzătoare de efectele exercitate asupra psihicului, de tonusul și de starea interioară, de gradul de echilibru și de deconectare nervoasă. În egală măsură poate fi răspunzătoare de stările tensionate și de iritabilitatea pe care le manifestăm uneori.

Din punct de vedere psihologic și al rezonanței afective, unele culori pot stimula și mobiliza procesele gândirii, ale percepției și atenției în timp ce altele au efecte inhibitoare. Un mediu cromatic bine luminat, cu nuanțe predominant calde, inspiră încredere, incită la acțiune, creează un nivel de aspirație, în timp ce mediul acromatic, cenușiu și rece, cu grad scăzut de luminozitate predispune la nepăsare și la pesimism, la neîncredere în sine, induce stări de tristețe și oboseală și poate declanșa reacții violente.

Foarte important pentru crearea unei atmosfere propice desfășurării orelor de arte vizuale este și calitatea, diversitatea și coloritul materialelor didactice utilizate de învățător. Învățătorul va alege planșele cele mai sugestive și viu colorate, panouri, albume de artă, albume de fotografii, prezentări, filme cu calități de stimulare a imaginației și creativității copiilor.

Culoarea materialelor didactice este foarte importantă. Astfel s- a confirmat faptul că albul permite o mai bună concentrare, roșul stimulează activitatea intelectuală și favorizează asociațiile mintale de idei, galbenul calmează, sporește capacitatea de concentrare a atenției, verdele deconectează și stimulează imaginația copiilor. O învățătoare care dorește să desfășoare eficient o oră de educație plastică trebuie să posede aceste cunoștințe și să acorde multă atenție amenajării cadrului organizatoric, spațiului și modului în care așează materialele de lucru pentru copii (pensule, acuarele, plastilină, pânze, creioane, carioca) și să țină cont de coordonarea relației lumină – culoare.

În esență, utilizarea în mod științific și eficient a culorilor în procesul de învățământ are următoarele influențe asupra învățării: sporește calitatea și randamentul muncii intelectuale, creează o stare de confort psihic, înviorare și bună dispoziție, ce se reflectă acut în lucrările copiilor prin subiectele pe care și le aleg, prin tehnicile de lucru pe care le abordează, prin culorile și combinațiile de culori pe care le utilizează, de asemenea facilitează percepția vizuală copii utilizând culori vii și vesele, vor tinde să deseneze mai multe ființe, oameni, animale, flori și nu ființe neînsuflețite, vor realiza desene în care lucrurile sunt în plină acțiune, mișcare redată atât prin linie cât și prin culoare.

În concluzie copiii care învață în săli de clasă și după materiale didactice cu un bogat colorit, deci într – o ambianță cromatică deosebită, obțin performanțe superioare celor care studiază cu materiale colorate sărac și anost. Copiii crescuți într – un mediu cromatic cu nuanțe coloristice diversificate și bine alese au un nivel de inteligență și o imaginație net superioară celor crescuți într – un mediu acromatic, rece, gol și cenușiu. Învățătorul trebuie să asigure confortul estetic atât de necesar școlarilor.

Pe lângă ambianța coloristică agreabilă este absolut necesară organizarea spațiului astfel încât să permită desfășurarea lecției de arte vizuale în bune condiții.

În primul rând mobilierul va fi așezat astfel încât să se țină seama de luminozitatea sălii, de importanța majoră pentru acest tip de activitate și mai ales în așa fel încât să stimuleze munca în grup.

Din această sală nu va lipsi un raft pe care sunt așezate alte acuarele, creioane, carioca, plastilină și alte materiale, toate la îndemâna copiilor și aceștia să fie liberi să le folosească fără intervenția și permisiunea învățătorului. Copilul va fi liber să folosească materialele cum crede de cuviință.

În fine dintr – o școală nu va lipsi panoul expozițional pentru toate lucrările; în primul rând pentru finalizarea lor, uscarea lor, pentru ca acestea să nu se degradeze și nu în ultimul rând pentru a evidenția lucrările.

Având cunoștințe elementare de utilizare a materialelor, de structură, de formă și alte însușiri precum rezistența maleabilitatea și plasticitatea lor, la sfârșitul activității copiii singuri vor trebui să reașeze materialele folosite la locurile lor, păstrând aspectul plăcut al sălii la terminarea lucrului.

Tot de climatul afectiv– emoțional în care se desfășoară o oră de educație plastică ține și modul în care învățătoarea reușește să ajungă la sufletul copiilor prin discuțiile din debutul activității ,continuând apoi cu cele din etapa explicațiilor și demonstrațiilor, apoi remarcile din timpul efectiv de lucru și în final prin evaluarea lucrărilor. Foarte importantă în acest sens este șlefuirea modalităților de adresare. La început acestea vor fi indirecte („ îmi place cum lucrează X, văd că Y a pregătit mai întâi totul și apoi a început să lucreze și, probabil de aceea e bine”) și abia după o vreme directe („ stau de vorbă cu tine pentru că nu ți- ai întrerupt colegii de la lucru”.)

De asemenea din propriile observații am dedus ideea că și tonul învățătoarei este o condiție a optimizării raporturilor cu copiii. Întotdeauna o simplă observație făcută pe un ton ridicat, determină cu rare excepții un comportament impulsiv. Nu este deloc gratuită afirmația că indisciplina sau cel puțin starea de agitație a unui colectiv rămâne în raport direct proporțional cu creșterea tonului de dojenire.

Aici este vorba de ceea ce am putea numi modelare prin imitare, cu predilecție a copiilor pentru adoptarea unui comportament imitativ, proces care face parte dintr – un mecanism psiho – comportamental mai complex, autoreglajul. Modelarea prin autoreglaj conștientizat ține tot de stilul de muncă al cadrului didactic. În general calitatea relației învățător – elev, condiționează și stimulează calitatea activități fiecăruia în parte.

Este foarte important modul în care învățătoarea captează atenția și reușește să trezească interesul pentru tema și tehnica de lucru a fiecărei activități. Ea va trebui să posede experiența, chiar măiestria de a se adresa și a întreține un dialog viu, deschis, apropiat, în debutul activității, afectuos. De acest dialog depinde și modul în care copiii își vor elabora lucrarea.

De exemplu la o oră cu tema „ Peisaj de primăvară”, în introducere le- am prezentat copiilor planșe care reliefau anotimpul ca fiind proaspăt, viu colorat, și dialogul a fost dirijat mai mult spre evidențierea acelor fenomene ale naturii care anunțau trezirea naturii la viață, zilele lungi și călduroase, întoarcerea păsărilor călătoare, toate acestea fiind întregite și reactualizate cu ajutorul poeziei „Primăvara ” de Vasile Alexandri, într – o manieră deosebit de sugestivă. Acest lucru s-a oglindit extraordinar de bine și în desenele lor. Au folosit culori calde, verde crud, redând o natură deosebit de bogată în culori și frumoasă.

Și celelalte etape ale activității, modul de a se adresa al învățătoarei și felul cum dialoghează cu copiii sunt la fel de importante. Pe tot parcursul orei trebuie creată acea ambianță favorabilă, acel acord reciproc afectiv volițional dintre toți participanții la activitate. Și aici învățătoarea va interveni pentru a impune un ritm de lucru acceptabil pentru toți copiii. Aceasta cu mult tact și cu un mod de adresare încurajator care să degajeze multă seriozitate pentru ceea ce face copilul și să- i dea încredere în forțele proprii.

La aceasta contribuie în mare măsură și dialogarea în termeni specifici limbajului artelor plastice, fără întrebări prin care să le cerem socoteală de ce au colorat într- un fel cerul sau apa, sau de ce au desenat obiectele supradimensionate, știut fiind faptul că cei mici apreciază cu alte raporturi de natură afectivă mai ales, în comparație cu adulții. Un lucru este esențial, orice copil este dotat cu o anumită sensibilitate artistică și la fel de adevărat este și faptul că învățătoarea poate să valorifice la maximum această calitate și la fel de bine poate să o „ ucidă” printr – o apreciere eronată a manifestărilor afective și sentimentale ale copiilor față de ceea ce îi înconjoară.

În ultima etapă a lecției, cea a evaluării lucrărilor, se va accentua momentul expunerii lucrărilor. Toate lucrările elevilor vor fi expuse și se vor evita aprecierile de genul „lucrarea Mariei e mai frumoasă decât a …” și nu se vor permite nici copiilor astfel de aprecieri.

Vor fi apreciate respectarea temei și utilizarea tehnicii de lucru și poate fi consemnată cu ajutorul copiilor, maniera în care au fost combinate culorile și efectele plastice pe care acestea le dau insistând să motiveze de ce le – a plăcut o anumită lucrare.

Acum învățătorul își va dovedi calitățile de psihopedagog de marcă, de a fi un om cu bun gust, va dovedi că este un mare iubitor de copii. Mai trebuie să amintim că și un fond muzical adecvat stimulează imaginația și creativitatea copilului, îl relaxează și îl deconectează.

Cu ocazia drumețiilor și excursiilor în mijlocul naturii, copilul va fi învățat să descopere frumosul din natură și să – l redea prin desen, dar nu să – l imite. În mijlocul naturii învățătorul va încerca dialoguri pe marginea diversității cromatice din natură, varietatea formelor și toate aceste aspecte pot fi valorificate creator pentru efectuarea unor jocuri – exerciții de combinare a culorilor și de creare a unor forme spontane.

În mijlocul naturii se pot face exerciții în scopul acuității vizuale. De exemplu copiii să observe cât mai multe tonuri și nuanțe în frumosul unui arbore, în cărămizile unui zid într – o pajiște cu iarbă și flori, în liniștea și seninătatea cerului, să observe cum toate culorile dintr – un tablou se subordonează dominantei cromatice.

Scopul principal al orelor de arte vizuale este până la urmă reintroducerea frumosului în viața de zi cu zi și cel mai bine se poate pregăti acest lucru în școală.

II. 2. Stimularea potențialului creativ al copilului, a intuiției și a imaginației prin intermediul jocurilor plastice creative

Elevul din clasele primare se află la vârsta la care este necesară stimularea potențialului creativ prin cunoașterea și stimularea aptitudinilor. În educația micului școlar trebuie să se țină cont de cultivarea originalității, perseverenței, intereselor cognitive, dar și artistice. Prin orele de arte vizuale dezvoltăm gândirea creatoare, imaginația, limbajul plastic, sentimentele, interesele, afectivitatea și voința fiecărui elev. Macleon susține că ”toți elevii sunt creativi până în momentul în care adulții, prin sistemul lor de instruire, prin activitatea și disciplina impusă le înăbușă originalitatea”. Elevii pot fi creativi dacă sunt apreciați, încurajați, susținuți motivațional și afectiv, dacă le este stimulat efortul și contribuția personală, dacă sunt formați prin învățare sau modelare creativă.

Una dintre condițiile de bază ale stimulării potențialului creator al elevilor o reprezintă introducerea în activitate a elementelor de joc, a exercițiilor de antrenament, a jocurilor de creativitate și mai ales de creație.

Imaginația copiilor se dezvoltă prin exercițiu, prin jocurile-exercițiu gândite și desfășurate în funcție scopul, obiectivele și temele activităților. Ele vor constitui perioada de ucenicie a micului pictor, perioadă în care va deprinde tehnicile de artă cele mai simple și cunoștințe teoretice referitoare la elementele de limbaj plastic, prepararea culorilor, termeni specificei de artă.

Când copilul se joacă cu pensula pe hârtie, el exprimă ceea ce gândește. Jocul cu culoarea permite copilului să exprime ceea ce vede, dorește, trăiește. Jocul cu culoarea este jocul apropierii de sensurile multiple ale lumii colorate dorite, afective și imaginative. Cea mai mare plăcere a copilului este jocul cu acuarele, tempera, creioane colorate, carioca, plastilină.

Jocul ca procedeu didactic nu este un mijloc de divertisment ci un mijloc de cunoaștere, specific copilăriei dar întâlnit la aproape toate vârstele. El implică trecerea de la incertitudine, punându – i pe copii în fața unor situații noi pe care trebuie să le rezolve, dovedind spirit de inițiativă, fantezie, voință, spontaneitate.

În funcție de obiectivele lecției, aceste jocuri se pot desfășura în diferite etape ale activității. Astfel, exercițiile de antrenament se desfășoară cu precădere înaintea desfășurării propriu – zise a lucrărilor după explicațiile și demonstrațiile învățătorului, dar totodată pot fi desfășurate în debutul activității pentru antrenarea și stimulare imaginației copiilor, pentru trezirea interesului lor.

Pentru identificarea materialelor și a instrumentelor de lucru specifice artelor plastice (pensule, pastile, creioane colorate, tuburi de tempera, paletă, plastilină) pot fi inițiate jocuri de tipul ”Săculețul cu surprize” și ”Caută și folosește”. Elevii vor avea pregătite materiale pentru ora de arte vizuale. Aceleași materiale vor fi puse și într-un săculeț. Un copil desemnat va scoate din săculeț un obiect. Îl va identifica și îl va denumi, apoi se va da comanda ”Căutați și folosiți!”. Cu același obiect, fiecare copil va desena linii, puncte, forme care figurează ceva. Se va sugera folosirea gesturilor rectilinii de tip orizontal și vertical, precum și a celor rotative. Se va lăsa un timp de lucru și apoi se va extrage alt obiect. În final se vor expune creațiile și va fi analizat modul de compunere a spațiului plastic.

Un alt exercițiu are rolul de a familiariza elevii cu procedeul tehnic de folosire a pensulei și a acuarelei. Vor fi alese trei pastile de acuarele (culorile primare) și pensule rotunde medii. Copiii vor observa că în stare uscată acuarelele nu au darul să coloreze hârtia. Acest lucru va fi posibil numai după ce fluidizăm culorile pigment, adică le ”înmuiem”.

Procedeul tehnic presupune înmuierea pensulei în apă și picurarea pe fiecare pastilă aleasă. Apa nu trebuie să băltească și doar să ude pastilele. Cu pensula udă se va freca ușor pastila înmuiată și culoarea fluidizată va putea fi transportată pe suprafața dorită. Se va demonstra obținerea punctelor prin atingerea cu vârful pensulei sau cu degetele ude, apoi elevii vor exersa și ei. Prin discuții provocate se va urmări evidențierea sugestiilor date și ce ar putea reprezenta punctele apărute: flori, stele, furnici, boabe, pietricele etc. cu a doua culoare fluidizată se va cere elevilor să plimbe pensula pe hârtie. Mișcarea pensulei determină apariția de linii. Fiecare copil va exersa trasarea de linii cât mai diverse, în poziții și cu semnificații dorite (drepte-stâlpi, curbe-fire de iarbă, frânte-munți, șerpuite-râu etc). După ce se spală pensula se ia ultima culoare fluidizată și se mișca pensula în sens rotativ. Astfel linia trasată va contura forma. Ea poate contura un element cunoscut (figurativ) sau necunoscut (nonfigurativ). În final se pot adăuga puncte de culoarea liniilor, forme de culoarea punctelor, linii de culoarea formelor.

Pot fi sugerate exerciții de încărcare a pensulei cu o culoare pe o parte și cu altă culoare pe cealaltă parte. La trasarea liniilor sau formelor, pensula se va roti ușor când pe o parte când pe alta. Va rezulta ceva spontan, care va stârni interesul copiilor pentru inovații și le va incita imaginația.

Voi prezenta în continuare jocuri folosite de mine în orele de arte vizuale și care au ca scop stimularea imaginației și a abilităților creatoare ale elevilor.

Ce poți desena pornind de la cifra 0 (1, 2, 3 etc)? Elevii trasează pe o foaie cifra cerută apoi completează adăugând noi elemente pentru a obține un desen.

Fig. 1.-Desene realizate de un elev pornind de la cifra 0

Desenul la tablă sub formă de joc –am desenat la tablă diferite figuri cerându-le să deseneze și ei pe foile lor. Încercând să mă imite copiii s – au jucat desenând o dată cu mine figurile respective. Desenul la tablă poate fi folosit pentru a ajuta copiii să învețe să deseneze unele animale, plante, obiecte pe care aceștia reușesc mai greu să le redea în desenele lor.

Fig. 2. – Desen la tablă – Etapele desenării unei păsări

Completați ce lipsește!- este un joc care îndeamnă copiii la creativitate și imaginație. Am dat fiecărui copil fișe cu desene incomplete. Exemplu: cățelușul fără un picior și fără o ureche, cocoșul fără coadă și creastă, ursulețul fără ochi și lăbuță. Pe lângă completarea acestor desene, elevii pot face legătura cu poveștile (Ursul păcălit de vulpe și Punguța cu doi bani de Ion Creangă), poeziile (Cățelușul șchiop de Elena Farago, Câți ca voi de George Topârceanu) și cântecele (La ospețe – folclorul copiilor) cunoscute și îndrăgite de ei. Desenele pot fi completate cu ceea le lipsește dar și cu elemente noi pentru a ilustra textele cunoscute, sau pornind de la acestea se pot crea noi texte în care copiii să – și dovedească capacitățile creatoare.

Fig.3 – Punguța cu doi bani de I. Creangă

Din jumătate întreg – se aleg jetoane care reprezintă părți ale corpului omenesc (capul, o mână,picioarele) părți ale corpului unor animale (cap de pește, labele unei gâște, trompa unui elefant), componente ale unor obiecte. Sarcina copiilor este de a completa părțile date cu jetoane de pe masă, în multiple variante, după dorința lor. Copiii au găsit multiple variante, care mai de care mai fanteziste și mai amuzante și care au creat o atmosferă de bună dispoziție și relaxare. În încheiere copiilor li s – a cerut să motiveze variantele pe care le – au ales.

Fig.4.- Din jumătate întreg

Acest joc l – am folosit și în varianta în care elevilor li se distribuie desene în care sunt ilustrate jumătăți de obiecte și ei trebuie să completeze folosindu – se de simetrie.

Desene realizate cu ajutorul șabloanelor – se distribuie elevilor diverse șabloane pe care aceștia le vor folosi în realizarea unor compoziții. Pot fi folosite șabloane ale unor figuri geometrice (pătrat, dreptunghi, triunghi, cerc), șabloane de flori, frunze, fulgi, conturul corpului uman, etc. Am folosit șabloanele în realizarea unor compoziții decorative (Covor popular, Ștergar, Imprimeu), compoziții figurative (Casa caprei cu trei iezi, Roboți) și compoziții nonfigurative. Folosirea șabloanelor poate avea o contribuție mai mare la dezvoltarea potențialului creativ dacă elevilor li se distribuie aceste șabloane fără să se specifice subiectul ce urmează a fi realizat, lăsându – le libertatea să aleagă singuri cel mai potrivit subiect. De asemenea șabloanele le – am utilizat foarte mult în realizarea unor colaje.

Fig.5 – Desen realizat cu ajutorul șabloanelor

Citim, desenăm, colorăm – pentru a – i ajuta pe elevi să înțeleagă modul de realizare a unor animale, plante, obiecte am folosit citirea unor versuri. Astfel pentru a facilita desenarea veveriței am citit poezia ”Veverița” de Ilie I. Mirea. Întâi am familiarizat elevii cu conținutul poeziei după care am reluat citirea mai rară a versurilor, desenând totodată elementele indicate de text. Convingându – se de influența versurilor asupra desenului, copiii au învățat cu ușurință versurile , apoi au desenat veverița așa cum sugerau versurile:

Pentru a – i învăța pe copii să deseneze un vapor am folosit poezia ”Vaporul” de Ilie I. Mirea:

Fig. 7– Desen realizat după poezie

Citim, ghicim, învățăm – este un joc care pornește de la ghicitori. Folosirea acestora în orele de arte vizuale poate determina copilul să se gândească la trăsăturile specifice ale unor plante, viețuitoare, obiecte și să le stârnească copiilor dorința de a crea un desen, mai ales dacă versurile ghicitorilor sunt atractive.

Ce poți face din cerc, pătrat, triunghi, cerc? – este un joc care descătușează imaginația și fantezia copilului, redând prin intermediul acestor forme lucruri diverse, multe dintre ele deosebit de originale. Pornind de la pătrat au realizat șervețelele păpușii, biscuiți, față de masă, basma pentru păpușă, pornind de la cerc soare, baloane, floare, măr, ceas etc. Un alt joc este acela al conturării corpului uman folosind figuri geometrice, desenându – se ”Omul cerc”, ”Omul dreptunghi”,”Omul pătrat” .

Fig. 10 – Omul dreptunghi

Desenul colectiv succesiv – elevii sunt distribuiți în grupe de 3 – 4 membri. Fiecărui grup i se repartizează creioane colorate, foi și i se precizează cerințele. Fiecare copil va desena câte un element compozițional, subordonându – se temei date și continuând ceea ce au desenat ceilalți colegi de grup. Membrii grupului pot comunica între ei. După ce fiecare grup își finalizează lucrarea, desenele se afișează pe același panou. Reprezentanții grupului explică ce au vrut să deseneze. Grupele trebuie așezate la oarecare distanță unele de altele pentru a se favoriza concentrarea și comunicarea intragrup. Ca variantă jocul poate fi organizat fără ca elevii să comunice între ei.

Fig. 11 – Curtea bunicilor- desen colectiv

Desenul dictat – participanții se grupează în perechi și se așază spate în spate. Unul dintre ei primește un desen pe care îl va dicta partenerului său. La sfârșit se compară desenele. Prin acest joc se urmărește stimularea comunicării interpersonale, a ascultării, formularea corectă a întrebărilor pentru clarificarea mesajului, observarea diferențelor individuale ale percepției și reprezentării.

Fig. 12- În parc

În continuare voi prezenta o serie de jocuri folosite de mine în orele de arte vizuale și care se referă la problematica culorilor, prepararea lor, redarea contrastelor și învățarea unor termeni specifici artelor plastice.

Să facem familia roșului (albastrului, galbenului, verdelui)! – este un joc folosit pentru învățarea noțiunii de familie cromatică. Se desenează o floare cu cinci petale, cercul din mijloc este colorat în prealabil cu culoarea pură. Primele două petale vor fi colorate prin amestecul de roșu cu semenele ei oranj și violet, roșu în cantitate mai mare. Spunem copiilor că obținem un altfel de roșu, adică nuanțe de roșu și îi familiarizăm cu termenul de nuanță. Următoarele două petale se colorează prin închiderea culorii cu negru și prin deschiderea culorii cu alb, deci tonuri de roșu. Ultima petală se va colora prin combinația de roșu cu opusa sa din steaua culorilor, obținându – se tenta.

Fig. 13- Familia roșului

Alte jocuri de creație pe care le-am desfășurat cu copiii „N – avem multe culori, să preparăm altele!”, „Ce putem face cu roșu, albastru , galben amestecate câte două ?”, „Dar amestecate câte trei ?”, „Dar amestecate cu alb și negru ?”, „ Nu decolorăm ci deschidem cu alb”; „Ce putem compune cu culorile calde ( R , O ,G)? ”Dar cu cele reci ( V , A , Vi )?, „Ce – ar vrea să – mi spună culoarea?”

Toate aceste jocuri dirijate discret de învățătoare vor duce la învățarea preparării culorilor, la realizarea contrastelor –contrastul culorilor complementare, contrastul de calitate, de cantitate, contrastul cald –rece, contrastul închis – deschis. În același timp se pot informa copiii despre acești termeni și efectele plastice care se obțin. De exemplu la obținerea griului prin amestecul culorilor, putem scoate în evidență care sunt culorile strălucitoare în raport cu cele mate, tulburate (amestecate), efectele de contrast între umbră și lumină până la folosirea albului și negrului, toate acestea într- o formă adecvată și cât mai pe înțelesul copiilor.

Nenumărate jocuri pot fi organizate în legătură cu obținerea formelor spontane, temă care stimulează deosebit de mult imaginația plastică a copiilor. Utilizând toate tehnicile de lucru cunoscute pentru realizarea formelor spontane, copiii au dovedit multă ingeniozitate în combinarea culorilor și mai ales în redarea formelor și interpretarea lor. Jocul de creație se pretează foarte bine și pentru deprinderea acestor tehnici de lucru cum ar fi : fuzionarea în masă și la margine, tehnica ștergerii cu pic sau decolorant, tehnica amprentării, dactilopictura, pictura cu palma și altele (tehnicile de lucru vor fi detaliate într- un capitol special), în care personalitatea creatoare a învățătorului își spune cuvântul.

În cadrul activităților de modelaj, exercițiile de antrenament și jocurile de creativitate sunt foarte atractive pentru copii, contribuind la modelarea unor forme pe cât de neobișnuite pe atât de originale.

Exercițiile de antrenament la aceste activități constau în utilizarea tehnicilor de modelaj pentru modelarea unor forme cât mai variate. După modelarea unor forme și elemente ajutătoare cum ar fi: bastonașe, panglici, bile, li se va cere copiilor să asambleze cât mai variat aceste elemente, denumind obiectele pe care le- au modelat.

Jocurile de creație în cadrul activităților de modelaj se finalizează cu o lucrare colectivă; exemple :„De- a brutarii”, De- a sculptorii”. Copiii au amenajat în clasă o „brutărie” cu „ produsele” lor și o „sală de muzeu” cu exponate modelate de ei. Am folosit și jocuri de modelaj după unele texte literare, copiii modelând personajele dar și cadrul general al operei respective. Copiii interpretează rolurile, nelipsind replicile verbale, absolut necesare într- un astfel de joc.

Iată câteva dintre lucrările elevilor de clasa I realizate după memorarea versurilor ”Trece lebăda pe ape/ Printre trestii să se culce… din poezia Somnoroase păsărele, de M. Eminescu.

Toate aceste modalități, însoțite și de ambianța muzicii, creează un mediu propice dezvoltării și stimulării creativității copiilor prin desen și pictură cu condiția ca propunătorul să găsească momentul și mijlocul cel mai potrivit. Apelul la muzică și literatură produce impresii puternice asupra copilului atât sub aspect afectiv cât și sub aspectul imaginii vizuale.

Prin inițierea copiilor în astfel de activități am avut ocazia să descopăr o manifestare surprinzătoare a creativității și originalității copiilor.

III.3. Valențele educative ale jocurilor plastice creative și modalități de integrare a acestora în cadrul orelor de Arte vizuale și abilități practice

”Pentru copil aproape orice activitate este joc: …jocul este munca, este binele, este

datoria, este idealul vieții. Jocul este singura atmosferă în care ființa sa psihologică poate să respire și, în consecință, poate să acționeze”. ( E. Claparède – Psichologie de l' enfant, 1926).

Jocul corespunde nevoii de libertate spirituală și mișcare a copilului, dorinței de evadare de la problemele vieții și de sub presiunea comenzilor adultului.

Educația din domeniul artelor vizuale se întemeiază astăzi pe principii psiho – pedagogice noi. Unul dintre ele este utilizarea jocului de creație ca modalitate principală de stimulare a creației și creativității. Până astăzi încă nu s- a stabilit o metodologie precisă a jocului de creație pentru activitățile de educație artistico – plastică.

De aceea rămâne la latitudinea învățătorului să organizeze acest joc, pentru ce probleme teoretice și practice se pretează și regulile lui de desfășurare.

În funcție de tema plastică și de tipul activității, învățătorul așază jocul didactic la locul potrivit în cadrul scenariului activității. S- a folosit jocul didactic atât pentru a capta atenția, cât și pentru dirijarea învățării sau obținerea performanței

Jocul de creație poate să debuteze cu povestiri create de învățător, povestea unei culori de exemplu, în care culoarea devine personaj, o ființă și astfel se apelează și la sensibilitatea artistică a copilului, satisfăcându – i nevoia de afectivitate.

Jocul de creație poate fi desfășurat de către fiecare copil în parte, pe planșa sa. Copilul va transforma culorile în parteneri de joc și prin utilizarea lor va încerca să sugereze pe planșă și mișcarea. Sau, copiii pot interpreta rolul culorilor, și în acest caz ei pot desena pe planșă. Fiecare copil va interpreta rolul unei culori anume și va interveni pe planșă când va crede de cuviință.

Ei vor avea replici verbale, explicând ceea ce au de gând să deseneze. Rolul învățătorului este acela de a dirija desenul copiilor spre redarea obiectelor într- o viziune personală, originală.

Jocul didactic ajută învățătorul să recunoască mai ușor elevii creatori. Acești copii au în general o accentuată conștiință de sine și mai ales iubesc libertatea în activitatea lor creatoare. Nu acceptă cu ușurință schemele de – a gata sau șabloanele. Sunt sensibili și ușor lezabili la critică.

Din punct de vedere psihologic, se adaptează mai greu la cerințele care le sunt impuse. Cunosc mai multe probleme plastice decât ceilalți elevi și aceste informații suplimentare îi fac să pună uneori întrebări incomode pentru învățător. Învățătorul – creator apreciază mult acești elevi. Pentru a cunoaște elevii creatori am întocmit tabele cu indicații privind reacțiile lor. De pildă elevii creatori sunt atenți atunci când învățătorul transmite informații noi legate de expresivitatea unor elemente de limbaj plastic sau legate de noi tehnici de lucru. Ei observă și lucrează cu o atenție sporită. Au o mare vioiciune corporală și o participare fizică la ceea ce ei realizează. Verifică tema plastică respectivă din mai multa puncte de vedere (se informează folosind și alte surse). Studiază în mod consecvent temele plastice ale lecțiilor. Continuă activitatea creatoare peste timpul prevăzut fără ca aceasta să fie cerută de învățător, lucrează și acasă sau în recreație). Simt nevoia de a discuta individual cu învățătorul atunci când întâmpină greutăți. Își manifestă în diferite forme setea de cunoaștere artistico – plastică. Formulează și propun soluții pe care ei le verifică imediat pierzând noțiunea timpului. Elevii creatori simt nevoia ca învățătorul să le devină partener, să fie apropiat de ei, să – i aprobe și să – i încurajeze.

III.4. Metode, procedee și tehnici de stimulare a creativității copiilor în activitățile de Arte vizuale

În procesul instructiv – educativ, fiecare cadru didactic are felul lui de a fi ca pedagog, are un mod specific de a aborda elevii și situațiile de învățare, de a mânui metodelele tehnicile și procedeele.

După ani de activitate, căutări și autoanalize, un educator reușește să își contureze un stil propriu de muncă. Prin cultura și prin calitățile vieții afective, prin experiența de viață, prin atitudinile și caracterul său, învățătorul își pune amprenta asupra muncii pe care o desfășoară și toate acestea se oglindesc în rezultatele muncii sale. Cu atât mai mult un educator de artă, prin specificul domeniului său va căuta să dobândească un stil de muncă adecvat în care personalitatea lui artistică să fie pusă în valoare. Va urmări să promoveze în permanență un comportament didactic stimulativ, de încurajare și antrenare eficientă a elevilor săi și totodată va trebui să știe să instruiască și să educe, să trateze diferențiat copiii talentați cât și pe cei care au mai puține înclinații spre artele plastice.

De asemenea pentru a putea pretinde ca elevii săi să se manifeste creativ și original, va trebui să fie el însuși un model de personalitate creatoare și chiar dacă la vârstele mici nu se poate vorbi de noi descoperiri sau inovații, știut fiind că elevii descoperă lumea cu ajutorul educatorului lor, acesta trebuie să fie acea persoană care prin modelele sale didactice se implică de fiecare dată ca într- o premieră alături de copii, participând din tot sufletul la emoțiile pe care le- o dau fiecare descoperire pe care o fac.

Educatorul va dobândi adevărata artă în mânuirea metodelor și procedeelor didactice pentru a- și atinge scopul propus și a obține maxima satisfacție profesională. Atât metodele clasice, tradiționale, cât și cele moderne devin în proiectul didactic strategia de învățare și educare, de formare a copilului, prin care măiestria de pedagog a educatorului se remarcă.

În cadrul orelor de arte vizuale se pot utiliza atât metodele clasice cât și cele moderne, ținând cont de tipul lecției (de predare, consolidare, verificare), de scopul instructiv – educativ și strategia didactică adoptată.

Învățătorul va folosi cu precădere metode care se leagă strâns de activitatea practică (demonstrația, exercițiul) având ca scop formarea priceperilor și deprinderilor, dar și metode ca explicația, conversația, observația în etape predării unor cunoștințe de artă. Metoda trebuie să devină instrumentul de muncă atât pentru învățător cât și pentru copil.

Învățătorul va îmbina metodele în așa fel încât să facă din fiecare activitate un proces viu, creator, în care va informa, va îndemna, va controla și valorifica cunoștințele copiilor ca și rezultatele experienței lor artistico- plastice.

Va urmări adaptarea metodelor la particularitățile de vârstă ale copiilor, ale unui volum de cunoștințe, unui anumit nivel de dezvoltare al deprinderilor legate de unele tehnici de lucru. Învățătorul care mânuiește cu pricepere metodele didactice cunoscute, va face apel la imaginația și afectivitatea copilului, va presăra activitatea cu elemente de joc și va crea momente de relaxare și de bună dispoziție. Într- un cuvânt va face din profesia sa o adevărată artă.

Din start se vor utiliza acele metode prin care se va urmări probarea aptitudinilor, a înclinațiilor copiilor spre artele plastice, căci nu se poate vorbi de talent la vârsta școlară mică. Acest lucru se face prin intermediul unor probe simple, de testare a flexibilității plastice a copiilor, după care se va întocmi o situație statistică, urmând să se trateze diferențiat copiii în funcție de rezultatele acestui test.

Ținând cont de aceste rezultate se va elabora strategia didactică viitoare, se vor utiliza cele mai adecvate metode pentru formarea corespunzătoare din punct de vedere artistic a copiilor la nivelul vârstei lor și totodată se vor promova modele didactice moderne, stimulatoare în pregătirea copiilor care dovedesc aptitudini pentru artele plastice, încurajându- i și stimulându- le imaginația.

Tot pentru buna desfășurare a orelor de arte vizuale și a obținerii rezultatelor maxime am folosit o metodă tradițională- expunerea.

Deși este utilizată mai puțin la orele de educație plastică, expunerea își are rolul ei în etapa pregătitoare a orei. Prin intermediul ei, prin modul de a se adresa copiilor, învățătorul va asigura acel climat afectiv – emoțional absolut indispensabil pentru atingerea scopului propus. Reactualizarea unor fragmente de poezie sau din poveștile cunoscute, prezentarea unor povestiri minunate și originale, create de învățător, precum: „Povestea culorilor”, „ De ce a fugit pensula din cutia de acuarele a Ioanei” (povestea unei pensule care nu a fost niciodată folosită), se vor concretiza într- o expunere scurtă și la obiect, foarte potrivită pentru tema și obiectivele lecției.

Expunerea este o metodă care folosită cu măiestrie în aprecierea și evaluarea lucrărilor copiilor, nu numai că îi va mai încuraja pe copii să încerce, să- și perfecționeze tehnica de lucru învățată și să- și îmbogățească cunoștințele, dar va contribui la o orientare mai mare a copiilor spre acest gen de activități, pentru că le permite să se exprime liber, sunt în largul lor, producându- le totodată ți o reală plăcere.

Această metodă didactică este cu succes folosită în transmiterea mesajului artistic și deci respectarea acestuia de către copii, prin prezentarea unor filme sau diapozitive, sau prin vizualizarea unor expoziții de artă plastică.

Exercițiul- este o metodă care ajută la înlăturarea excesului de teoretizare a explicațiilor învățătoarei, dezvoltă capacitatea de a munci organizat și de a transpune în imagini grafice, observările lor. Această metodă presupune o repetare conștientă și sistematică a unei activități în vederea formării priceperilor și deprinderilor plastice legate de cunoașterea diferitelor procedee sau tehnici de lucru. Prin intermediul exercițiului am urmărit în primul rând dezvoltarea capacității vizuale, prin exerciții de studiu a naturii. Ieșirile în natură pe lângă faptul că sunt foarte agreate de copii, oferă prilejul de a învăța cum să recepteze frumosul din natură. Copilul trebuie format să gândească vizual. De aceea am recurs la exercițiile de antrenament pentru a învăța să privească, să vadă, să caute, să culeagă informații despre culoare, formă, structură, să sesizeze ordinea, armonia și echilibrul din natură.

Totodată am insistat să nu imite natura în desenul lor, ci să o redea creativ, în mijlocul ei. Orice exercițiu de imitare a naturii sau a artei profesioniste este dăunător, împiedicând exprimarea creativității copiilor. Imitația este acceptată de tehnologia didactică modernă a noii educații prin artă, dar numai ca exerciții ușoare de imitație a unor demonstrații sau explicații ale propunătorului în primă fază, a inițierii copiilor în artele plastice.

Exercițiile care sunt indicate a fi promovate sunt cele care stimulează imaginația creatoare a copilului și acestea trebuie să îndeplinească niște cerințe precum: creșterea gradată a dificultăților, sporirea treptată a gradului de independență, accent pe dezvoltarea gândirii, a atenției, a spiritului de observație.

Cu prilejul executării unui colaj de exemplu, exercițiul se organizează frontal sub supravegherea învățătorului. În prealabil am asigurat toate materialele și instrumentele necesare și numai atunci când elevii au dobândit unele priceperi și deprinderi de lucru, când ei se pot baza pe procedeele însușite, activitatea frontală a fost înlocuită cu cea individuală.

Aceste aspecte au fost foarte bine evidențiate la o lucrare cu titlul „Orașul meu”. În prima parte s- a lucrat frontal după care s- a executat individual lucrarea. Exercițiile joc sunt cele care conferă caracterul atractiv al activităților. Exemple: „Ne jucăm de- a pictorii”, „ Să acoperim suprafața planșetei cu o singură culoare” au urmărit consolidarea deprinderii de a folosi culorile umede (mai diluate, mai consistente) cu culori în stare pură, amestec câte două sau trei culori în cantități diferite, perfecționarea deprinderii de a lucra cu pensula (cu vârful, cu latul, prin așternere într- o singură direcție, prin atingere, prin apăsare ).

„Avem culori…să fabricăm și altele din ele” un exercițiu- joc de obținere a nuanțelor prin fuzionarea în masă sau la margine a petelor de culoare. „Să închidem sau să deschidem culoarea preferată” – exercițiu- joc de rupere treptată a tonului prin deschidere cu alb în cantități diferite sau închidere cu negru.

La activitățile de modelaj, exercițiile de tipul „ Lutul prinde viață” sau „Ne modelăm noi jucării” contribuie la consolidarea tehnicilor de modelaj învățate.

Exercițiul este metoda cea mai indicată pentru activitățile plastice tocmai pentru că face apel la creativitatea și imaginația copilului. De asemenea contribuie la perfecționarea mânuirii unor instrumente: pensula, penița, bețișorul și consolidează unele procedee de bază.

Demonstrația- ocupă un rol deosebit de important în munca cu copiii. Lipsa acesteia face imposibilă dobândirea corectă a unor priceperi și deprinderi de muncă practică. Această metodă se folosește la lecțiile care vizează însușirea anumitor procedee sau tehnici de lucru. Formele pe care le poate lua demonstrația sunt determinate de materialul intuitiv folosit la activitate (planșe, diafilme, albume, lucrări) dar și de procedeele de muncă practică și de mânuire a unor instrumente.

Demonstrația ca metodă de bază a educației artistice implică uneori și folosirea modelului. Acesta însă nu va fi impus copilului. Și dacă demonstrația este făcută corect și clar în fața copilului, el va ajunge să- și însușească bine procedeele de execuție și va încerca să se desprindă de model și să se exprime creativ, original. Pentru ca această metodă să- și atingă scopul este necesar să se respecte cele două părți ale sale: demonstrația în ansamblu și demonstrația pe părți.

De exemplu, la tema plastică „Fuzionarea în masă sau la marginea petelor de culoare” se face o dată demonstrația în ansamblu în care se scoate în evidență efectul plastic deosebit dat de fuzionarea culorilor, dar în etape a doua se vor demonstra amănunțit toate momentele de execuție ale acestei tehnici. Asociind și explicațiile corespunzătoare se va determina învățare ei.

Desenul cu creioane colorate și cu pensonul îi atrage foarte mult pe copii, de aceea ei colorează la întâmplare folosind culorile după placul lor.

Uneori copilul se concentrează mai mult asupra prezentării formei și a culorilor și neglijează aspectul cantitativ. De exemplu: la flori nu respectă numărul de petale, la casă numărul geamurilor, la om numărul degetelor, al mâinilor și picioarelor, doar că în arta copiilor nici nu trebuie insistat prea mult asupra exactității anatomice.

Pentru a preciza aceste lucruri , demonstrația poate fi făcută prin folosirea unor planșe mari care să cuprindă scheme ale unor părți componente ce scot mai ușor în evidență trăsăturile caracteristice ale unor obiecte sau ființe.

Pentru a- și interioriza aceste scheme, copiii primesc fișe individuale prin care le cer să coloreze anumite părți, să completeze ce lipsește din desen.

Acest mod de împletire a demonstrației cu exercițiul contribuie și mai mult la dezvoltarea spiritului de observație, la perceperea formelor, dezvoltarea atenției și stimularea gândirii și în general a imaginației creatoare.

Demonstrația mai poate fi făcută prin mijloacele audio- vizuale; desenele animate urmărite la televizor, unde copiii fac cunoștință cu foarte multe personaje frumos colorate.

La desene cu temă aleasă, mulți copii redau din memorie o serie de personaje îndrăgite din desenul animat sau scene din povești. Copiii redau lucruri care nu sunt vizibile dar și le imaginează.

Metoda demonstrației este cea care contribuie la manifestarea spontană a originalității copiilor.O demonstrație corect făcută la tema „Formele spontane” îi entuziasmează pe copii, aceștia fiind încântați de multiplele efecte plastice date de combinațiile inedite de culori, îi încurajează și le dă încredere în forțele proprii.

Această metodă este folosită cu succes și în învățarea mânuirii corecte a instrumentelor de lucru, pensule, penițe, bețișoare, carioca, creioane și în demonstrarea tehnicilor de lucru. Utilizarea ei la aceste activități este obligatorie.

Explicația- este metoda prin care se dezvăluie esențialul unor probleme noi. În general explicația se folosește în strânsă legătură cu demonstrația spre a orienta și mai bine atenția copiilor asupra a ceea ce este esențial. Se va evita excesul de explicații și indicații verbale, folosindu- se un vocabular adecvat și sugestiv.

În primele activități în care se folosesc acuarelele și pensulele, după prezentarea și intuirea acestora se face explicarea și demonstrarea modului de folosire; cum să țină pensula în mână cu primele trei degete ale mâinii drepte, înclinarea pensulei în mână, mișcarea pensulei din direcția părului spre coada ei, pentru a nu se răsfira părul, să apese normal, lucrând cu vârful pensulei, (mai ales atunci când au de făcut un contur), să lucreze uniform (când colorează o suprafață mai mare a foii), să atingă ritmic pensula pe foaia de hârtie pentru obținerea petelor de culoare (ploaia, iarba).

De asemenea explicația este o metodă folosită des în evidențierea unor cunoștințe simple legate de simbolistica culorilor, de formele estetice cunoscute, sentimente estetice (emoție, trăire) de categorii estetice pozitive (frumosul, grandiosul, pitorescul, poeticul) categorii estetice negative (urâtul, monstruosul, banalul) toate acestea într- o formă corespunzătoare nivelului de înțelegere al copiilor.

Prin intermediul acestei metode se informează copiii asupra unor noțiuni plastice: spațiul plastic, dominanta cromatică, culori calde, culori reci, culori primare, mișcare cromatică. Exemplu- la tema plastică „ Linia – element de limbaj plastic” am prezentat linia ca fiind un mijloc de materializare a simțurilor, un mijloc de comunicare a afectivității și inteligenței omului.

Conversația- este o metodă didactică mai puțin utilizată în activitățile de educație plastică. Am folosit conversația în sintetizarea și aprofundarea cunoștințelor dobândite prin întrebări, în evaluarea cunoștințelor după un ciclu de teme sau după o temă nouă, favorizând comunicarea liberă a impresiilor și a dialogului.

Jean Piaget spunea că „logica cunoașterii întrebărilor trebuie să fie binecunoscută de învățător, să stăpânească arta formulării lor”.

De exemplu folosind întrebări care cer o explicație (din ce cauză?) sau care cer o enumerare ( număr , culoare ) necesită un efort intelectual deosebit din partea copilului, dar și cunoștințe dobândite anterior.

Conversația trebuie îmbinată cu alte metode bazate pe acțiune, ce propun un exercițiu, o muncă independentă, acțiuni ce pot contribui mai profund la stimularea inteligenței, a fluidității și flexibilității gândirii.

Prin intermediul dialogului dirijat, copiii sunt îndrumați cum să simtă, să gândească și să denumească culorile urmărindu- se dezvoltarea acuității cromatice sau familiarizarea cu anumite corespondențe ale culorilor, de exemplu galbenul este culoarea cea mai luminoasă prin care se exprimă lumina, se redă soarele, vara , albastrul- cea mai rece culoare, provoacă furia și portocaliul– cea mai caldă culoare , simbolizează mândria, căldura, prietenia; roșul – cea mai activă culoare, exprimă agitația, pasiunea.

De exemplu povestiri ca: „Fluturașul pictor”, „Soarele, florile, mirosul” au contribuit la realizarea unui colorit în care starea afectivă de moment a copiilor și- a pus amprenta asupra desenelor lor. Dialogul dirijat este o formă a conversației prin care se deplasează centrul de greutate de la întrebările de orientare, cu fluxul învățător – copil, la cele cu caracter de investigare, cu fluxul invers, copil – învățător.

Metoda conversației stă la baza unor metode moderne de învățare ca problematizarea și învățarea prin descoperire.

Metoda probelematizării presupune utilizarea unui complex de tehnici pentru obținerea unor rezultate superioare ale învățării prin formulări de răspunsuri la întrebări problemă, rezolvare de probleme și situații problemă. Distincția între cele trei se poate face astfel: întrebarea problemă – solicită de regulă formularea unui răspuns din sfera cauzalității (De ce predomină liniile curbe și lungi în această lucrare? Ce semnificație crezi că au?), problema – solicită de regulă găsirea unei soluții de rezolvare a unei situații noi pornind de la elemente de cunoaștere și abilități deja stăpânite (Cum putem realiza o compoziție plastică având ca subiect dansul folosindu- ne de expresivitatea liniei plastice? Ce fel de linii trebuie să predomine?), situația problemă -solicită inclusiv identificarea mijloacelor pentru găsirea soluțiilor, care pot fi multiple, fiecare având asociate avantaje și dezavantaje (Cum poate fi realizată o compoziție echilibrată raportându- ne la mărimea formelor și la așezarea lor în pagină?).

În cadrul învățării prin descoperire accentul cade pe căutarea și găsirea soluției. Elevul desfășoară, astfel, o intensă activitate independentă de observare, cercetare și prelucrare a informațiilor, este pus în situația de a redescoperi, de a – și însuși cunoștințele prin efort propriu. Astfel se poate vorbi de: descoperire pe cale inductivă, care urmărește în final formarea schemelor operatorii, descoperirea pe cale deductivă, în care elevul are un moment de căutare, care implică încadrarea unui sistem mai larg, apoi sfera se restrânge până la recunoașterea particularităților, descoperirea prin analogie, care constă în aplicarea unui procedeu cunoscut la un alt caz cu care are asemănări. De exemplu, obținerea tonurilor , nuanțelor unei culori poate fi realizată prin analogie cu tonurile și nuanțele altei culori.

Învățarea prin descoperire are drept caracteristică definitorie faptul că materialul de învățat nu este prezentat în forma lui finală, ci reclamă din partea elevilor o activitate mentală de rearanjare, reorganizare sau de transformare a materialului dat, constituind un mijloc de educare a gândirii creatoare a elevului.

O altă metodă folosită în cadrul orelor de educație plastică și care are eficiență în stimularea creativității copiilor este metoda observației.Aceasta este metoda prin care copiii percep direct, activ și sistematic obiectele și fenomenele lumii înconjurătoare privind însușirile, caracteristicile și alte trăsături ale acestora.

Pentru o observație mai profundă a materialului prezentat, a unor caracteristice ale acestuia, sunt necesare o serie de operații intelectuale mai semnificative prin care copilul poate identifica obiectul și proprietățile sale pe baza analizatorilor, să- l poată descrie și apoi să poată reface întregul din părțile componente, sau reda în desen. Această metodă este eficientă în perceperea lumii reale în mod direct. Mereu am urmărit îndrumarea copilului spre însușirea unor tehnici simple de investigare a lumii reale.

De exemplu la tema „Laleaua” prin analizarea părților pe criterii simple, am orientat percepția pe plantă, stabilind culoarea fiecărei părți, forma, dimensiunea, numărul, poziția așezării frunzelor, florilor pe plantă. La fel am procedat și când s- a observat un animal sau chiar un tablou.

Sintetizarea datelor percepute este făcută de către copii prin enumerarea altor plante, animale, păsări cunoscute de ei, cu ocazia unor plimbări sau vizite, având ca scop observarea directă a modului de viață al plantelor, al animalelor, al înfățișării acestora în raport cu mediul (curtea de păsări și animale domestice, grădina cu flori, livada cu pomi).

Jocul- ca metodă didactică are o valoare educativă însemnată la orele de educație plastică. Elementele de joc și jocul în general absorb atenția copiilor, îi captează, îi formează și mai ales îi antrenează la activitate, punându- le la încercare istețimea, inventivitatea, inițiativa, răbdarea, îndrăzneala.

Jocuri care se pot desfășura în orele de educație plastică:

a) Jocuri Kim (de pipăit)- li se prezintă copiilor mai multe obiecte și li se cere să le caracterizeze prin pipăit: obiect alunecos, înțepător, umed, moale, mătăsos, după care le redau grafic pe foaia lor de lucru.

b) Jocuri cu reguli, praguri și aspecte competitive care au ca scop dezvoltarea acuității

vizuale, de exemplu: „alegeți obiecte egale ca înălțime, grosime, obiecte opuse sau forme contrastante”.

c) Jocuri de ordonare după criterii date- în ordine succesivă, gradată, mare – mic, rotund – cu muchii, alb – negru, închis – deschis.

Pentru stimularea creativității și a imaginației creatoare cea mai indicată metodă este metoda brainstorming „asaltul de idei” sau „furtună pe creier”. Este o metodă de educare a creativității în colectiv descoperită de Alexander Osborne în anul 1953.

Această metodă poate fi folosită la clasele I-IV dar trebuie foarte bine gândită. La baza teoretică a asaltului de idei se află concepția potrivit căreia , imaginația constructivă are un rol deosebit de important în procesele de creație. În fața copiilor este creată o situație problemă care le permite să facă mai multe propuneri de idei pentru soluționarea problemei.

De exemplu la o activitate plastică cu tema „Felicitare de Crăciun” multitudinea de idei propuse au dus la adoptarea unui model foarte aproape de preferințele lor.

Această metodă poate fi folosită cu succes la realizarea unor lucrări în grup, unde imaginația și inventivitatea lor se descătușează, finalizându- se în lucrări deosebit de ingenioase și originale.

O metodă de brainstorming neliniară este ciorchinele care stimulează găsirea conexiunilor dintre idei și care presupune următoarele etape: Se scrie un cuvânt sau o temă care urmează a fi cercetată în mijlocul tablei. De exemplu iarna , dacă elevii au de realizat o lucrare referitoar la acest anotimp. Se notează toate ideile care le vin în minte în legătură cu tema respectivă în jurul acestuia, trăgându-se linii între acestea și cuvântul inițial. Pe măsură ce se scriu cuvinte se trag linii între toate ideile care par a fi conectate.

Turul Galeriei este o metodă des utilizată la educație plastică care presupune evaluarea interactivă și formativă a produselor realizate de grupul de elevi. Produsele sunt expuse pe pereții clasei. Învățătorul, alături de grupuri de câte 3 sau 4 elevi se rotesc prin clasă, pentru a examina și a discuta fiecare produs. După turul galeriei, grupurile își reexaminează propriile produse prin comparație cu celelalte.

Activitățile de educație artistico- plastice trebuie să devină un adevărat act de creație pedagogică, în care metodele de care am amintit să se îmbine armonios într- o strategie deschisă afirmării libere și spontane a copiilor.

În cartea sa „Culoarea cea de toate zilele”, Ion Șușală (1982, p. 118) surprindea foarte bine următorul aspect: „înainte de a fi meșteșugar, copilul se manifestă ca artist, doar că nu poate fi artist decât dacă învață să fie meșteșugar.” Învățarea diferitelor tehnici de artă nu- l va opri să se manifeste ca artist chiar dacă nu va ajunge artist. În ceea ce va produce sau va executa el, va fi sigur participarea artei. Ce altceva mai înălțător își poate dori un educator de artă! Într- adevăr ce poate fi mai înălțător, doar că a- i deprinde pe copii cu tehnicile de lucru specifice artelor plastice nu este un lucru ușor nici pentru copil și nici pentru educator. Pe lângă o imaginație vie și puternică, învățătorul trebuie să posede și un nivel corespunzător al tehnicii artistice, pentru a putea avea aceleași pretenții de la elevii săi.

În programa nouă de arte vizule și abilități practice, nu subiectele sunt cele care fac obiectul specific al educației artistice, adevăratul ei conținut îl constituie problemele de tehnică și de expresie a culorii, liniei și formei spațiale.

În această direcție se va îndrepta efortul învățătorului, de a găsi cele mai potrivite metode, procedee, mijloace de învățământ pentru realizarea obiectivelor. Accentul se va pune pe cunoașterea și stăpânirea procedeelor și tehnicilor de lucru.

Din multitudinea de procedee și tehnici de care dispune arta plastică, o parte din ele se pot aborda cu succes și la vârstele școlare mici.

Tehnicile plastice de lucru ce pot fi abordate:

1) Tehnica culorii umede:

a) Culori umede transparente- acuarela

b) Culori umede opace- tempera

Acuarela se găsește sub formă de tablete sau pastă în tuburi. Se dizolvă în apă, se fluidizează și se obține un lichid colorat numit tentă.

Acuarela se caracterizează prin transparență, luminozitate și prospețime, particularități datorate apei care o dizolvă. În etapele de introducere ale lecțiilor, rezervate cunoașterii unor particularități ale materialelor de lucru copiii au fost informați asupra acestor referințe. Astfel le- am spus copiilor că, pentru obținerea tonurilor spre deschis, acuarela se dizolvă într- o cantitate din ce în ca mai mare de apă, fără a se amesteca cu alb, iar pentru închiderea culorii , culoarea fluidizată se amestecă cu negru. Hârtia se umezește în prealabil cu vată sau cu burete, după care se fixează pe planșete, șevalete sau carton. Umezirea hârtiei se face prin mișcări orizontale, iar desenul se face pe partea poroasă a hârtiei deoarece ajută la întrepătrunderea culorilor și la absorbția lor mai rapidă.

Acuarela este cel mai des folosită de copii deoarece se manevrează cu ușurință, are calități deosebite și duce la obținerea efectelor dorite.

Atrag atenția copiilor întotdeauna, că odată greșită culoarea nu se mai poate schimba, acuarela fiind transparentă nu se mai poate acoperi. De aceea este indicată încercarea culorii pe o altă foaie, înainte. La această tehnică am executat împreună cu copiii următoarele teme plastice:

– cunoașterea culorilor – calde, reci, complementare: „Fluturi”, „Flori”, „Peisaje în diferite momente ala anului (cele 4 anotimpuri)”.

– fuzionarea la margine (între culori cât sunt încă umede) și în masă (prin atingerea cu pensula fără a freca) ; compoziții aplicative: „Artificii”, „Poiana cu flori”, „Marea”.

– punctul– element de limbaj plastic: „Câmpul cu flori”, „Fluturi”, „Peisaje din avion”.

– linia- element de limbaj plastic: „Crenguță de brad împodobită”, „Peisaje”.

– pata de culoare: ”Covor de frunze”,” De-a pictorii”.

Fig.15 -La baltă- acuarelă, desen realizat de un elev.

Tempera și guașa se găsesc în tuburi sau borcane. Cu ajutorul lor se obțin contraste cromatice intense și game de culori complete înspre alb sau negru. Se diluează cu apă după nevoie. Tempera și guașa se întind în tușe colorate și netede și spre deosebire de acuarelă, tonurile deschise se obțin prin amestecul cu alb. Acoperă total hârtia, deoarece ele sunt opace, mate și dense.

Avantajul folosirii acestor culori constă în faptul că acoperă complet o altă culoare, după ce aceasta s- a uscat și astfel se poate corecta desenul fără a fi necesar ca acesta să se refacă.

Am utilizat acestea în special în compoziții plastice tratate decorativ – de exemplu: „Ouă de Paști”, dar și la obținerea formelor spontane prin presarea a două sau mai multe pete de culoare între două planșe și la ruperea tonului: scăderi tonale – „Copacul”, „Apus de soare”, „Satul bunicilor”, „Scene din povești”, „Teme alese de copii”.

Fig. 16-În livadă – tempera, desen realizat de un elev

2. Tehnica culorilor uscate

a) Ceracolorul – pot fi realizate lucrări doar cu ajutorul culorilor cerate sau combinându- le cu acuarelele. Se realizează, mai întâi, desenul dorit cu ajutorul creioanelor cerate, după care se aplică stratul de vopsea. Creioanele cerate fiind mai rezistente decât vopselele, urmele lăsate de acestea transpar prin vopsea.

Fig. 17- Alice în țara dulciurilor – ceracolor

b) Pictura în culori , carioca;

Culorile carioca sunt foarte intense și se găsesc într- gamă cromatică bogată. Copiii abordează cu plăcere această tehnică pentru că le permite să utilizeze o mare varietate de culori și să redea multe elemente pe foaia de desen. Subiecte : „Măștile de carnaval” , „Ouă de Paști” , „Șervețelul”.

Fig.18- Școala din pădure- carioca, creioane colorate

3. Alte tehnici cromatice

a) Pictura în tuș colorat, acesta se găsește în comerț, sub formă lichidă, în sticluțe mici, dar nu foarte variate cromatic. Au culori foarte intense, lucioase, efectul fiind transparența. Tușul se folosește pentru imprimarea diferitelor materiale, care se așază și se apasă pe suprafața suport. Pe acest fond se poate desena cu pensula sau cu bețișorul, penița. Se folosesc cel mai mult în grafică.

Fig. 19- Ninsoarea- tuș colorat

b)Cerneala – se folosește mai ales în realizarea lucrărilor decolorate cu soluție pic și în combinație cu ceracolor. Se găsește sub formă lichidă în sticluțe de culoare albatră, roșie, violet și neagră. Poate fi folosită și la realizarea unor lucrări monocrome, atunci când o combinăm cu apă, pentru a obține mai multe tonuri. Subiecte: ”Omul de zăpadă”,”Cer înstelat”.

Fig. 20- Cer înstelat, tehnică mixtă, cerneală și ceracolor

4) Alte tehnici de lucru

a)Desenul cu lumânarea- la această tehnică se pot folosi lumânările pentru pomul de iarnă sau chiar lumânările obișnuite. Desenul se face pe o foaie de bloc.

Dacă lumânarea e colorată urma ei se distinge pe foaia albă, dacă lumânare e albă, urma ei poate fi văzută când hârtia e așezată în lumină. După ce copiii își aleg subiectul se desenează modelul dorit, apoi suprafața hârtiei se acoperă cu acuarelă în culori tari în mod uniform folosind o bucată de vată sau un penson gros.Subiecte: „Peisaje”, „Flori”, „Pânză de păianjen”…

Fig.21- Iarna în sat, desen cu lumânarea

b)Tehnica decolorării cu soluție de pic – se aplică pe foaia de hârtie un strat de cerneală albastră, se lasă apoi la uscat, după care cu ajutorul pensonului înmuiat în soluție de pic, se desenează figurile dorite. Subiecte : „Peisaj de iarnă” , „Omul de zăpadă” , „Cer înstelat ” , „Flori”

Fig.22-Peisaj de iarnă, decolorare cu pic

c)Desenul cu bețișorul- Hârtia se acoperă cu pigmenți pe bază de clei (tempera sau guașe) în culori închise: negru, maro, albastru închis. Bețișorul trebuie să fie lat ca o lopățică și se desenează repede (după schiță ) pentru ca pigmenții colorați să nu se usuce. Compoziția e redată prin urmele albe pe care le lasă bețișorul în vopseaua opacă. Subiecte: „Peisaj de iarnă”, „O călătorie în cosmos”.

Această tehnică se utilizează mai ales în activitățile organizate în cadrul cercurilor de pictură.

Fig.23-Brazi, desen cu bețișorul

d) Formele spontane – acestea sunt create în mod accidental pe cale dirijată. Se desfășoară sub forma unor exerciții de invenție cu efecte plastice surpriză.

Tehnici de realizare a formelor spontane:

– Presarea unor pete, puncte de culoare fluidizată cuprinse în mijlocul unor hârtii care au fost împăturite în 2 sau 4 și presate cu mâna în diferite direcții. Se obțin forme cromatice noi, similare cu reprezentări vizuale deja cunoscute.

Fig.24-Forme spontane, presarea culorii între foi

– Suflarea liberă sau printr- un tub în diferite sensuri, a unor puncte, pete de culoare fluidizată;

Fig.25-Forme spontane,suflarea liberă

– Dirijarea scurgerii aderente a unor puncte de culoare fluidizată, schimbând poziția planșei pentru a favoriza deplasarea culorilor în sensurile dorite sau prin scurgerea liberă, la întâmplare a unor puncte de culoare.

Fig.26-Forme spontane, dirijarea scurgerii culorii

– Stropirea forțată cu pensula sau cu alt instrument (periuța de dinți) pe foaia de hârtie umedă sau uscată. Se înmoaie periuța de dinți (dacă se folosește pensula, aceasta trebuie să fie aspră) în culoare, apoi se trece cu degetul peste perii acesteia pentru a stropi foaia. Se folosește de obicei pentru a scoate în evidență diferite siluete, care au fost prinse în prealabil de foaia de lucru.

Fig.27-În deșert, stropire

– Tragerea unui fir îmbibat cu culoare presat între două foi de hârtie, generează forme frumoase. Se ia un fir de ață și se introduce îndoit, cu bucla în călimara cu cerneală sau tuș colorat. Apoi se așază peste una dintre părțile foii de desen peste care se pliază cealaltă parte. Se apasă cu palma în partea de sus, în timp ce ața se trage ușor afară.

Fig.28-Forme spontane,tragerea unui fir îmbibat în culoare

– Imprimarea cu diferite materiale (bucăți de tifon, frunze, șervețele, pene, bucăți de legume, fructe). Acestea se îmbibă în culoare și se aplică apoi pe suprafața de hârtie.

Fig.29-Covor,imprimare cu frunze

Formele spontane (sau accidentale) spre deosebire de cele elaborate, pot duce la crearea de noi forme în compoziții originale, unde imaginația copilului joacă un rol important. Prin intermediul formelor spontane se realizează compoziții plastice deosebit de expresive și originale, bazate pe capacitatea de fabulare a fiecărui copil.

e)Colajul este o tehnică realizată prin lipirea pe un suport mai gros(carton) a diferitor materiale, cum ar fi hârtie colorată, hârtie tipărită, diferite tipuri de pânză sau fire textile, diverse materiale din natură (frunze presate, petale de flori, crenguțe, pene, scoici). În realizarea colajelor din hârtie se pot folosi forme rupte direct din hârtie, fără a se realiza o schiță sau forme tăiate liber sau după anumite tipare.

Fig. 30-Autopertret,colaj hârtie ruptă liber

f) Tehnica mixtă este foarte des folosită de către elevi după cum se poate vedea și din lucrările prezentate în această lucrare. Acestea ar putea fi: amestecul pigmenților de acuarele cu alb de tempera, colaj ( hârtie lipită, material textil, materiale din natură) combinat cu aplicarea pigmenților cu pensula, ceracolorul, carioca combinată cu petele de culori de apă. Toate tehnicile prezentate în această lucrare pot fi combinate foolosindu- ne de propria imaginație și de materialele pe care le avem la îndemână.

Fig.31-La țară, tehnică mixtă acuarele și carioca

Învățătoarea va urmări să stimuleze originalitatea, să cultive puterea de a combina liber, să solicite imaginația, analogia, modelarea, personificarea, dar mai ales să- l antreneze pe copil să „vadă”. Formele întâmplătoare obținute de copii, le trezește imaginația și le declanșează pasiunea de a cerceta, de a realiza.

Întâmplarea provocată și dirijată cu mijloace adecvate are un rol aparte de agent, de factor activ în elaborarea creației propriu- zise. Cu atât mai mult în stimularea potențelor creatoare ale copiilor și utilizarea cunoștințelor învățate despre rolul constructiv al liniei și al punctului.

Efecte deosebite se obțin prin combinarea mai multor tehnici de realizare a formelor spontane. Prelucrarea acestora este atractivă, căutându- se interpretări prin privirea formelor din mai multe unghiuri.

Tot din dorința de stimulare , cât mai activă a imaginației creatoare prin intermediul orelor de educație plastică am căutat să îmbogățesc gama posibilităților de decorare a unor suprafețe cu elemente decorative obținute prin diferite tehnici de lucru. Ca ustensile de lucru am folosit obiecte simple și materiale variate, care stau la îndemâna fiecăruia. Astfel am confecționat ștampile din cartofi, plută, gume de șters. Am folosit și diferite șabloane decupate, site și pieptene, chiar și amprentele degetelor sau ale palmelor copiilor. Voi descrie în continuare diferite tehnici de pictură pe care le- am aplicat cu scopul de a stimula interesul copiilor și de a le dezvolta gustul pentru frumos, culoare, armonie, simetrie.

Tehnica ștampilării

a)Tehnica ștampilelor din plută: în dopuri din plută netede am crestat cu ajutorul unui cuțitaș diferite profile cu o adâncime de 3- 5 mm în funcție de modelul dorit. Am confecționat astfel ștampile de diferite mărimi, pe care copiii le- au aplicat pe suprafețele decorate având sarcina să le decupeze; așa au decorat rochia păpușii.

b)Tehnica ștampilelor din gume de șters: gumele de șters sunt un material ideal pentru realizarea unor ștampile. Pe gume de șters am copiat diferite modele a căror profile le- am crestat cu un cuțitaș bine ascuțit. Astfel am putut realiza împreună cu copiii motive mai pretențioase ca animale sau plante stilizate, cifre, figuri geometrice.

c) Tehnica ștampilelor de cartofi: pentru aceasta am folosit cartofi mari și proaspeți. Am tăiat cartoful în două jumătăți. Cu vârful cuțitului am scos modelul dorit în relief. Pe ștampila rezultată astfel copiii au aplicat cu pensula tempera și au ștampilat pe hârtia primită, obținând astfel diferite imagini.

Fig 32-Imprimeu, ștampilare

2. Tehnica desenului decorativ cu ajutorul pieptenului: se așterne un strat gros de vopsea în culorile dorite apoi, cât vopseaua este încă udă se trag dungi, în direcții diferite, cu ajutorul pieptenului. Se poate folosi un pietene confecționat dintr- un carton gros.

Fig 33-Valuri- desen decorativ realizat cu ajutorul pieptenului

3. Tehnica fuzionării: pe o foaie de desen se aplică apă curată cu ajutorul unei pensule groase. Cât timp foaia este încă udă, se aplică acuarelă în forma dorită. Vopseaua se întinde și se amestecă fuzionând. Teme posibile: Ploaia, Apus de soare.

Fig 34– Apus de soare la mare, fuzionare

4. Tehnica tamponului din cârpe: cu ajutorul tamponului umezit copiii au luat vopsea direct din cutia acuarelei și prin tamponarea repetată au obținut efecte sub formă de peisaje sau decorațiuni: tapete, covoare…

Fig 35- Imprimeu, tamponare

5.Dactilopictura – este o tehnică care folosește un instrument pe care elevii îl au mereu la îndemână – degetul. În această tehnică ei pictează înmuind vârful degetul în culoare și aplicând puncte pe foaia suport.

Fig.36 – Pomi în floare, dactilopictură

Învățătorul trebuie să le inspire elevilor îmbinarea variată a materialelor și tehnicilor de lucru cunoscute în vederea realizării unor compoziții plastice creative, deoarece așa cum spunea Leonardo da Vinci „Armonia nu se naște decât în acele clipe când potrivirea lucrurilor se face văzută”.

Folosind aceste tehnici de lucru am urmărit în permanență dezvoltarea capacităților copiilor, stimularea creativității în sensul unei cât mai mari originalități, parametri ce se desprind în mod diferențiat din lucrările lor. Tot în acest sens am căutat să diversific și gama materialelor folosite în activitatea de modelaj. Dacă tehnicile de lucru nu pot fi prea pretențioase datorită dezvoltării insuficiente a mușchilor mici ai mâinilor, materialul pentru modelat poate fi cât mai variat , adecvat calitativ și cantitativ. Astfel, pe lângă plastilină am pus la dispoziția copiilor lut gata preparat din care copiii au modelat fructe, legume, coșulețe. Apoi am preparat pastă de hârtie din aracet, hârtie igienică și amidon din care copiii au modelat puișori, oameni de zăpadă, căsuțe. Pasta de aluat am folosit- o cu succes în diferite teme: frunze mari și mici, cornuri, covrigi. Din chit, ulei de tâmplărie și ulei de in am frământat o pastă ușor de modelat pe care copiii au folosit- o în redarea unor teme ca: băncuța din parc, leagănul păpușii, sania…

Toate aceste materiale de lucru stimulează în mod practic percepția chinestezică, care-i ajută pe copii la recunoașterea și diferențierea materialului primit, fac apel la potențialul creativ ce se află în resursele proprii ale fiecărui copil, în scopul realizării unei activități cât mai diverse și bogate în care fiecare să- și găsească lumea lui proprie. Perfecționarea tehnicilor de lucru de care am amintit va oferi copilului posibilitatea de a le îmbina cât mai variat, mai original, realizând compoziții plastice.

III.5. Încurajarea actului creativ prin evaluarea, aprecierea și valorificarea lucrărilor copiilor

Evaluarea lucrărilor executate de către copii este o etapă deosebit de importantă în cadrul lecțiilor de arte vizuale și abilități practice. Învățătorul trebuie să țină cont de faptul că, prin desenele lor, copiii au de spus ceva, la fel ca marii artiști plastici. Ei transmit acel mesaj artistic și atunci acel mesaj trebuie scos în evidență în finalul activităților plastice. Este ceea ce le va da încredere în forțele proprii, îi va încuraja pe copii în a persevera și a face noi încercări. ”În practică, învățătorii utilizează, în mod firesc și necesar , evaluarea în partea finală a lecției, când, cu ajutorul elevilor sunt selectate lucrările care au respactat tema, sarcinile și răspund exigențelor estetice (așezare în pagină, acuratețe, îmbinarea culorilor, etc). Vor fi scoase în evidență acele lucrări ce dovedesc creativitate, imaginație, combinație curajoasă a culorilor, mai ales dacă ”autorul” poate argumenta ideea expusă în desen.” (Lucia Stan, Ileana Stan, Elisabeta Botezatu, Educație plastică, Ghid metodic, clasele I- IV, Editura Aramis, 2003, pg. 69).

Aprecierea lucrărilor copiilor va veni atât din partea învățătorului, cât și a colegilor de

clasă. Pentru reușita acestui moment din activitate este necesară pregătirea unui chestionar ale cărui întrebări să fie la obiect și să vizeze gradul de îmbogățire a vocabularului cu noii termeni învățați. Aceasta va constitui una din modalitățile de a face evaluarea și aprecierea copiilor, respectiv –dezbaterea- analiza lucrărilor. Întrebările care pot fi adresate:„Care lucrare respectă cel mai bine tema ?”, „Care lucrare a surprins cele mai multe personaje din povestea…?”, „Ce culoare domină în lucrarea aceasta ?”,care lucarare este cea mai originală, mai expresivă și prin ce anume este realizată aceasta? prin gama cromatică?, prin contraste?, prin ritm?, dar niciodată întrebarea „Care lucrare v- a plăcut mai mult ?”

Astfel se încheagă o conversație în care copiii vor fi ajutați să se exprime verbal folosind un vocabular specific adecvat, vor fi dirijați să lege tema plastică a activității de noțiunile artistice însușite anterior, vor fi încurajați să facă pe cât posibil aprecieri de valoare artistică pe care să le motiveze, pe marginea lucrărilor proprii sau ale colegilor lor. Prin aprecierea lucrărilor lor, copiii sunt stimulați în a obține rezultate mai bune în utilizarea unor tehnici și realizarea unor desene cât mai originale, se vor deprinde în a aprecia cât mai obiectiv rezultatele muncii colegilor și pe ale lor proprii, își dezvoltă simțul răspunderii. De asemenea, aprecierea lucrării executate de către învățător este o modalitate eficientă de stimulare și încurajare a copiilor, aceștia dorind mereu să- l depășească. Satisfacția lor este cu atât mai mare, cu cât învățătorul va aprecia pozitiv neacordând importanță lucrării sale.

În cadrul orelor de arte vizuale și abilități practice poate fi folosită cu succes autoevaluarea și interevaluarea. Pe baza unui chestionar simplu, în care elevul trebuie să aprecieze în ce măsură a reușit să realizeze lucrarea respectând subiectul și tema plastică dată și aducându- și contribuția prin implicare și creativitate, elevul își formează în timp capacitatea de autoevaluare.

Exemple de asemenea chestionare:

1. Ai respectat subiectul?

puțin moderat mult

2. Ai respectat tema plastică (tehnica de lucru, procedeul)?

puțin moderat mult

3. Ai reușit să comunici ce ți- ai propus prin lucrarea ta?

puțin moderat mult

4.Ai terminat lucrarea?

puțin moderat mult

5.Ai lucrat îngrijit?

puțin moderat mult

6.Ai fost creativ?

puțin moderat mult

Unde mă încadrez cu lucrarea mea? Desenează o față pe care să redai emoția potrivită în căsuța care crezi că se potrivește cel mai bine cu lucrarea ta.

O altă modalitate de apreciere a lucrărilor copiilor este organizarea de expoziții. Acestea pot fi temporare, permanente, dedicate unei zile festive sau unui eveniment isoric sau local și cuprind lucrările cele mai reușite. Copiii care se remarcă prin aptitudini artistice și au rezultate deosebite trebuie să sesizeze că meritul lor a fost recunoscut și maniera de apreciere a lucrărilor lor diferă de cea a aprecierii în masă. Dar este necesară și obligatorie organizarea de expoziții cu absolut toate lucrările copiilor la sfârșitul fiecărei ore de arte vizuale.

În acest scop, poate fi ales de către copii și un juriu care să aprecieze lucrările expuse. Important este să fie antrenați cât mai mulți copii în aceste dezbateri, pentru a- și putea exersa capacitățile și cunoștințele dobândite în activitățile anterioare. Discuțiile vor fi legate de modalitățile de împărțire a hârtiei, de ordonare a elementelor compoziției pe baza unor structuri de ambianță cromatică, de sarcinile propuse, de procedeele de lucru folosite, de economia de mijloace, de expresivitatea, de claritatea mesajului și mai ales de tema activității propuse. Expoziția este un puternic factor de educație estetică pentru copii și nu numai, ci și pentru părinți și chiar cadre didactice. Aceasta are o mare rezonanță în sufletul copiilor și constituie o mare forță stimulatoare îndemnându- i la întrecere.

Pe lângă modalitățile de evaluare și de aprecierea lucrărilor copiilor amintite, subliniem aici posibilitatea participării la concursuri locale, județene și chiar naționale sau premierea diferitelor lucrări. Învățătorul are posibilitatea prin intermediul acestor modalități de apreciere să depisteze copiii cu aptitudini deosebite, talentați și creativi, dar și a celor neîndemânatici cu o coordonare motrică mai săracă, fapt important pentru strategiile didactice ce vor fi folosite la orele următoare și pentru tratarea individuală acolo unde este necesar. De asemenea, el (învățătorul ) nu va aprecia imaginea rezultată, calitatea ei, ci efortul, strădania de a asimila un procedeu sau altul de lucru, seriozitatea și interesul copiilor.

Copiii învață să deosebească ceea ce este esențial de ceea ce este secundar, detalii fără semnificații. Se obișnuiesc să judece, să lucreze gândind în imagini plastice, să compare pe plan mintal și să nu se mulțumească cu impresiile vizuale de suprafață.

Trebuie subliniat aici și faptul că analiza rezultatelor activității plastice poate deveni foarte instructivă și pentru cunoașterea mai temeinică a personalității copiilor. Culoarea, dincolo de percepția și trăirea ei afectivă este o oglindă a personalității noastre. Prin analiza și interpretarea atentă, sensibilă, nuanțată a preferințelor față de culori se pot obține date importante despre structura și dinamica internă a personalității copilului. Așa cum există și o lume exterioară, obiectivă, a culorii, tot așa există și o lume interioară, subiectivă, afectiv trăită a culorilor.

Acest lucru îl va ajuta pe învățător în munca de observare în scopul cunoașterii copilului, scoțând la iveală aspecte din viața copilului, aspecte care influențează pozitiv sau negativ evoluția copilului, obligându- l să elaboreze strategiile de instruire și educare adecvate.

Evaluarea este un proces care vizează achizițiile elevului în instruire/ învățare și are ca scop îmbunătățirea metodelor de predare în scopul creșterii eficienței acestora.

CAP. III. CERCETARE PRIVIND EFICIENȚA UTILIZĂRII JOCURILOR PLASTICE ÎN STIMULAREA CREATIVITĂȚII COPIILOR

III.1. ORGANIZAREA CERCETĂRII

III.1.1.OBIECTIVELE CERCETĂRII

Pentru a investiga efectele utilizării jocurilor plastice creative în stimularea creativității copiilor ne propunem:

Implementarea unor jocuri plastice și a unor tehnici de lucru specifice artelor vizuale în vederea stimulării creativității elevilor;

Determinarea nivelului general de cunoaștere și utilizare a unor tehnici de lucru specifice artelor plastice la nivelul elevilor implicați în cercetare;

Înregistrarea, monitorizarea și compararea rezultatelor obținute de elevii claselor experimentale și de control la testul inițial, formativ și cel final;

4. Sintetizarea rezultatelor cercetării și elaborarea de concluzii valide.

III.1.2. IPOTEZA DE LUCRU

Utilizarea unor tehnici de lucru specifice artelor plastice inserate în cadrul unor jocuri plastice axate pe implicarea și antrenarea elevilor conduce la dezvoltarea potențialului lor creator.

III.1.3. VARIABILELE CERCETĂRII

Variabila independentă: folosirea jocurilor plastice axate pe implicarea și antrenarea elevilor în orele de educație plastică.

Variabila dependentă :

– nivelul de activare a potențialului creator al elevilor

III.1.4. EȘANTIONUL EXPERIMENTAL

EȘANTIONUL DE SUBIECȚI

Eșantionul experimental: clasa I step by step de la Școala Gimnazială Ion Irimescu Fălticeni ,format din 29 elevi, 15 fete și 14 băieți.

Eșantionul de control: clasa I A de la Școala Gimnazială Ion Irimescu Fălticeni, format din 26 elevi, 11 fete și 15 băieți.

EȘANTIONUL DE CONȚINUT:

Aria curriculară: Arte

Disciplina: Arte vizuale și abilități practice, clasa I

Unități de învățare: Materiale și tehnici de lucru

Cercetarea să se desfășoare pe o perioadă de 12 săptămâni , între 20 octombrie 2017 și 13 februarie 2018.

III.1.5. METODELE DE CERCETARE

Metoda anchetei (în etapa preexperimentală);

Metoda observației (pe tot parcursul cercetării);

Metoda analizei produselor activității (pe tot parcursul cercetării);

Experimentul psihopedagogic

Pentru a obține informații în legătură cu personalitatea elevilor, cu potențialul creativ, cu nivelul de cunoștințe și competențe ale acestora, cu comportamentele și gradul de implicare al lor în procesul educativ pot fi utilizate instrumente de cercetare precum testele pedagogice de cunoștințe, fișele de lucru, chestionarul. Aceste instrumente urmează a fi adaptate conținuturilor vizate, particularităților elevilor și obiectivelor urmărite.

Metoda observației este utilizată pe scară largă pentru investigare și culegere a datelor experimentale, respectându-se unele cerințe: formularea unui scop precis al observării, alcătuirea unui plan de observare, înregistrarea fidelă a datelor (video, audio sau clasică), clasificarea, compararea, raportarea și interpretarea datelor. Observarea poate fi spontană, științifică, de explorare și de experimentare. Observația a avut drept scop surprinderea unor elemente de matematică fundamentală atât în activitățile școlare cât și cele extrașcolare. Datele obținute au fost consemnate și folosite mai ales în analiza de caz.

Experimentul a constat în măsurarea efectului produs ca urmare a introducerii unuia sau mai multor factori experimentali – spre exemplu utilizarea diferitor tehnici de lucru specifice artelor plastice. Experimentul se desfășoară folosind mai multe tehnici: tehnica grupului, pe care se experimentează, tehnica grupelor paralele (experimentală și de control), având același nivel de cunoștințe, același număr de subiecți și fiind egale din punct de vedere al vârstei.

III.2 DESFĂȘURAREA EXPERIMENTULUI

III.2.1. ETAPA PREEXPERIMENTALĂ

În această etapă am aplicat un test inițial pentru stabilirea nivelului de cunoaștere și utilizare a diverselor tehnici de lucru specifice și a potențialului creativ al elevilor , atât la clasa experimentală cât și la cea de control. Astfel se stabilește nivelul existent în momentul inițierii experimentului.

Test inițial:

Privește cu atenție lucrările următoare și răspunde la următoarele întrebări:

-Ce materiale s- au fost folosite pentru lucrarea 1/2/3?

-Ce instrumente de lucru s- au folosit?

-Cum a fost realizată lucrarea 1/2/3, ce tehnici de lucru s- au folosit?

-Ce titlu s-ar potrivi lucrării din imaginea 1/2/3?

-Ce mesaj transmite lucrarea 1/2/3?

* 5 puncte

Realizarea unei compoziții plastice cu subiectul “Culorile toamnei ” în care să folosească materialele și tehnicile de lucru învățate.

* 4 puncte

Aprecierea compozițiilor se va face după următoarele criterii:

Respectarea temei și a subiectului – 0,5 puncte

Prezentarea în mod original a subiectului – 0,5 puncte

Utilizarea adecvată a materialelor, instrumentelor și a tehnicilor de lucru – 0,5 puncte

Gradul de finalizare al lucrării – 0, 50 puncte

Acuratețea execuției – 0, 50 puncte

Nota personală, care denotă ingeniozitatea și creativitatea –0,5 puncte

Ideile și mesajul artistic transmis prin actul creației – 0,5 puncte

Interesul manifestat în susținerea punctului personal de vedere prin autoevaluare– 0,5 puncte.

* 1 punct din oficiu

Convertirea punctajului în calificative:

9-10 puncte : FOARTE BINE

7-8 puncte: BINE

5-6 puncte: SUFICIENT

În urma interpretării rezultatelor obținute după aplicarea acestui test s-a constatat că între clasa experimentală și clasa de control nu există diferențe semnificative în ceea ce privește potențialul creativ al elevilor, deprinderile și cunoștințele lor legate de materialele și tehnicile de lucru specifice. Iată rezultatele obținute reprezentate în diagramele următoare:

Fig. nr.7. Rezultatele obținute la testul inițial- clasa experimentală

Fig. nr.8. Rezultatele obținute la testul inițial- clasa de control

Fig. nr.9. Rezultatele comparative obținute la testul inițial

III.2.2. ETAPA EXPERIMENTALĂ

Pentru a putea stabili de o manieră cât mai exactă rolul jocurilor plastice creative în stimularea creativității copilului , am folosit metoda experimentului pedagogic . Clasa de control a avut parte de o predare tradițională a lecțiilor din cadrul unităților de învățare Materiale și tehnici de lucru, timp în care elevii au utilizat materialele specifice artelor plastice tuburi, pastile, carioca, pastel, plastilină și au exersat tehnicile tradiționale de lucru, cum ar fi acuarela, tempera, guașa, colajul, modelajul. La clasa experimentală, la fiecare lecție de educație plastică, concomitent cu aceste materiale și tehnici de lucru am organizat jocuri de creație prin intermediul cărora au fost introduse noi materiale și tehnici de lucru.

Aceste tehnici plac foarte mult copiilor pentru faptul că dau impresia de joc, de libertate în creație și mai ales pentru curiozitatea și noutatea compoziției ce rezultă din folosirea acestor tehnici.

1. Desenăm cu baloane de săpun : Această practică este o îmbinare a picturii cu jocul foarte îndrăgit de copiii de toate vârstele, jocul cu baloane de săpun. Pentru aplicarea acestei tehnici de lucru avem nevoie de culori, detergent (fulgi de săpun sau șampon), vase de plastic, paie, hârtie (suport). În vasele pregătite cu apă se dizolva culoarea (atâtea culori câte se dorește), apoi detergentul sau șamponul. Cu ajutorul paiului, elevii suflă baloane de săpun de toate culorile pe planșa suport. Pentru a rămâne conturul colorat baloanele se suflă cu atenție pentru a se sparge cât mai încet. Astfel, se obțin forme în linii și puncte de diferite mărimi și culori. În vasul cu săpun dizolvat împreună cu culoarea, copiii au suflat cu paiul sau cu bețișorul până când baloanele s-au ridicat la trei centimetri deasupra vasului, apoi au rotit ușor foaia deasupra vasului cu baloane, acestea spărgându-se sau lipindu-se de foaie. Se continua în acest fel cu mai multe culori. Aceste desene pot fi îmbunătățite, elevii intervenind cu pensula cu culoare dându-le forme interesante după imaginația și inventivitatea fiecăruia.

2. Să desenăm folosind palmele: Este o tehnică simplă, la îndemâna oricui și se referă la conturarea palmei cu creioane colorate sau carioca, așezând palma cu degetele desfăcute pe foaia albă. Pentru a decora desenul se trasează în interiorul palmei diferite tipuri de linii. De asemenea, se poate folosi ștampila palmei (apăsarea palmei înmuiate în culoare, pe planșă) și apoi conturarea acesteia. Se pot folosi și alte modele din natură în loc de palme.

3. Desenul călător : constă în deplasarea planșelor ritmic, la intervale regulate de timp, de la un copil la altul. Fiecare copil desenează câte un element, dând planșa colegului din dreapta pentru a continua, până ce planșa revine la copilul de la care a plecat, acesta trebuind să o finalizeze. Metoda cultivă solidaritatea, altruismul, reglează comunicarea, elimină individualismul și antrenează tot colectivul de elevi. Poate fi folosit la ilustrarea textelor audiate.

4. Desenul spălat : această metodă constă în « spălarea » planșelor cu apă, după realizarea lucrărilor plastice cu temă dată sau liberă. În urma « spălării », prin fuzionarea culorilor, apare elementul surpriză, îmbinările rezultate dând planșei o notă de spontaneitate, pe care nu o pot oferi lucrările clasice.

5. Antropomorfizarea – jocul constă în atribuirea de trăsături umane unor elemente din mediul înconjurător. Copilul este ghidat să descopere cu ochiul și cu mintea noile fețe ale realității și să confere acesteia o identitate nouă. Poate fi folosit la subiecte ca Fructe și legume, Microbii, Zmeul de hârtie.

6. Tehnica stampilelor și a copierii prin suprapunere : constă în stampilarea cu diferite șabloane din polistiren, cu frunze , flori sau hârtie (carton). Aceste materiale se încarcă cu culoare și apoi se aplică pe suprafața suport pe care se imprimă copia lor. Prin aranjarea lor într-o anumită ordine, putem realiza diferite compoziții.

Tehnica copierii prin suprapunere constă în copierea prin suprapunerea unui suport uscat peste o compozitie, deja realizată, pe un alt suport, cât aceasta este încă umedă. Pentru aceasta planșa deja realizată trebuie colorată suficient de dens.

7. Desenul cu …lumânarea: Se desenează cu lumânarea formele plastice pe hârtie în funcție de subiectul compoziției, după o schiță realizată în prealabil, apoi peste acesta se aștern culorile de apă (acuarela, guasa diluată).

8. Comunicăm, dar și desenăm: pentru desfășurarea acestui joc sunt necesare scurte texte descriptive care sunt citite într-un ritm lent de către învățător. Elevii le ascultă cu atenție și, în același timp, desenează fiind atenți la amănunte; după ce colorează lucrarea, ascultă încă o dată lectura pentru a completa amănuntele care au fost omise la prima lectură. Pentru fiecare detaliu corect desenat se acordă câte un punct și câștigă cel care a realizat cel mai detaliat desen. Prin acest joc didactic se urmărește atât reprezentarea unei forme cu ajutorul culorilor, cât și dezvoltarea imaginației și creativității, a gustului și a judecății estetice.

9. Ce ne scrie Culoare-Împărat? – este un joc didactic prin care se urmărește consolidarea tehnicilor de lucru învățate. Pentru realizarea acestui joc se confecționează fișe mici de diferite culori care se rulează și se leagă cu panglici care au la capăt câte o pecete colorată; elevii scot pe rând din săculeț câte o scrisoare care conține mesaje de tipul : „Desenează un strugure folosind dactilopictura” sau „Desenează o pasăre folosind desenul cu palma”. Acolo unde este cazul elevilor li se pun la dispoziție și materialele necesare: cerneală, cretă colorată, ceracolor, nisip, pastă de dinți etc. Jocul durează 5 –10 minute și poate fi folosit la începutul orei pentru captarea atenției la o lecție de recapitulare sau evaluare a cunoștințelor despre materialele și tehnicile de lucru.

10. Povestea noastră ilustrată – Elevii vor fi grupați câte 4-5 într-o echipă. Fiecare echipă își alege titlul poveștii și personajele. Timp de 30 de minute se consultă și hotărăsc acțiunea poveștii. Fiecare elev își alege o scenă din poveste pe care urmează să o deseneze pe o foaie de bloc de desen. În final ordonează scenele, le lipesc una lângă alta, iar un reprezentant din fiecare echipă spune povestea (sau o poate citi de pe foaia de hârtie). Povestea scrisă poate fi împărțită pe fragmente, un fragment pentru fiecare scenă desenată.

11. Poezia ilustrată prin desen – Într-un săculeț sunt puse atâtea bilețele câți elevi sunt în total, pe fiecare fiind scrise versuri din diferite poezii. Fiecare elev extrage câte un bilețel și citește versurile scrise pe el. Sarcina fiecăruia este de a ilustra într-un mod original versurile respective. În final, bilețelele cu versuri sunt puse din nou în săculeț. Toate lucrările vor fi expuse la panou, iar un elev va extrage pe rând câte un bilețel și va citi versurile. Ceilalți recunosc lucrările care ilustrează versurile respective.

III.2.3. ETAPA POSTEXPERIMENTALĂ

Aceasta a constat în administrarea unei probe de evaluare finală, la cele două clase:

Privește cu atenție lucrările următoare și răspunde la următoarele întrebări:

-Ce materiale au fost folosite pentru lucrarea 1/2/3?

-Ce instrumente de lucru s- au folosit?

-Cum a fost realizată lucrarea 1/2/3, ce tehnici de lucru s- au folosit?

-Ce titlu s-ar potrivi lucrării din imaginea 1/2/3?

-Ce mesaj transmite lucrarrea 1/2/3?

* 5 puncte

2. Realizarea unei compoziții plastice cu subiectul “Bucuriile de iarnă ” folosind materialele și tehnicile de lucru învățate.

* 4 puncte

Aprecierea compozițiilor se va face după aceleași criterii ca la testul inițial.

* 1 punct din oficiu

Fig. nr.4. Rezultatele obținute la testul final- clasa experimentală

Fig. nr.10. Rezultatele obținute la testul final- clasa de control

Fig. nr.11. Rezultatelele comparative în posttest

III.3. PREZENTAREA ȘI INTERPRETAREA REZULTATELOR CERCETĂRII

După cum reiese din graficele următoare, la testul final s-au obținut rezultate superioare fațǎ de cel inițial (dar și fațǎ de rezultatele obținute le testul final de eșantionul de control), ceea ce indică o creștere a potențialului creativ

Fig. nr.12. Rezultatele comparative în pretest

Fig. nr.13. Rezultatele comparative în posttest

Din datele centralizate se constatǎ o scǎdere a numǎrului de elevi care au obținut calificativul ,,Suficient” de la 5 (17%) la 4 (14%) și o creștere a numǎrului elevilor care au obținut calificativul ,,Foarte Bine” de la 8 (28 %) la 16 (55%).

Comparând rezultatele obținute de cele două clase, scoatem în evidență faptul că grupa experimentală a obținut rezultate mai bune la testul final, ceea ce confirmă ipoteza că utilizarea jocurilor plastice creative contribuie la dezvoltarea potențialului creator.

Centralizând răspunsurile la chestionarele administrate am constatat că toți cei chestionați au participat cu interes și plăcere la toate jocurile organizate , deducându-se de aici că punerea elevului în situația de a lucra cu materiale de lucru diverse, utilizând tehnici diverse și în cotexte cât mai variate potențează creativitatea elevilor.

Prin urmare, putem afirma că rezultatele experimentului nostru confirmă ipoteza formulată cum că: „Utilizarea unor tehnici de lucru specifice artelor plastice inserate în cadrul unor jocuri plastice axate pe implicarea și antrenarea elevilor conduce la dezvoltarea potențialului lor creator”.

III.4. CONCLUZII

Analizând rezultatele testelor, centralizând răspunsurilor la unele chestionare , și analizând comportamentul subiecților în cadrul investigației, am reușit formularea mai multor concluzii privind influența jocurilor creative asupra potențialului creativ al elevilor .

elevii reușesc să îmbine materialele pe care le au la dispoziție și tehnicile învățate pentru obținerea unor produse originale;

elevii își însușesc mai ușor cunoștințele și tehnicile de lucru specifice artelor plastice;

crește încrederea că pot să decodifice și să înțeleagă conținuturile, atât pe cont propriu cât și în grup;

doresc să se implice în învățare și nu dau semne de oboseală pentru că se implică conștient și activ;

elevii au înregistrat un real progres în realizarea unor compoziții plastice, dând dovadă de imaginație creatoare și originalitate.

În urma organizării jocurilor plastice creative, am constatat o îmbunătățire, în ceea ce privește relațiile dintre copii, aceștia discutând pe marginea subiectelor abordate sau a produselor realizate de ei chiar și după încheierea activităților. Se observă că copiii mai puțin implicați, mai puțin sociabili ajung să participe la aceste discuții. Astfel, elevilor li se dezvoltă respectul pentru opiniile celuilalt, simțul responsabilității, al implicării și se observă că problemele de integrare socială se ameliorează.

În urma activităților, în care jocurile creative sunt des utilizate, elevii au dobândit încredere în ei și în cel de la catedră, s-au obișnuit să dezbată ceea ce îi deranjează sau nu le este clar, au învățat să comunice și au înțeles că între ei și profesor chiar există un dialog. Văd în cel de la catedră un îndrumător, un consilier, un confident și un sprijin în orice problemă. Toți elevii (100%) au observat o schimbare în bine a atmosferei din clasă în urma orelor în care jocurile creative sunt prezente.

După finalizarea cercetării, în cadrul comisiei metodice a învățătorilor am evidențiat dificultățile, obstacolele cu care m-am confruntat (deși aceste jocuri sunt deosebit de atractive pentru elevi ele necesită o pregătire minuțioasă și foarte multe materiale, care nu întotdeuna ne sunt la îndemână), principalele rezultate obținute în urma procesului ameliorativ, recomandările date elevilor și învățătorilor, modalitățile de diseminare a rezultatelor pentru cei interesați, din școlile participante, precum și viitoarele direcții de acțiune.

Această cercetare a fost o provocare pentru mine, un prilej de a studia atât literatura de specialitate cât și pe cea psiho-pedagogică, de a-mi aprofunda și îmbogăți cunoștințele despre creativitate care este un fenomen vital pentru viitor..

CAP. IV. CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Pedagogia școlară acordă o importanță deosebită educației estetice în formarea personalității copilului.

Procesul de învățământ din școală însă, nu oferă artelor plastice locul care li se cuvine. Lucrarea de față dorește să fie o pledoarie pentru o reconsiderare a locului ce trebuie să- l ocupe ora de arte vizuale alături de celelalte ore și se alătură celorlalte lucrări realizate de alți colegi interesați în desfășurarea unor activități creative și originale cât mai eficiente.

Rodul observațiilor efectuate asupra educației plastice a elevilor au constituit tema și conținutul acestei lucrări. Am arătat doar câteva din modalitățile de stimulare a creativității și originalității vizuale folosite în activitatea cu copiii împletind metodele intuitive cu cele active, eficient și dozat aplicate în munca cu școlarii.

Prin tot ce am făcut, am încercat să- i fac pe copii să interpreteze și să înțeleagă fenomene din lumea înconjurătoare, să cunoască frumusețile naturii, să le educ gustul estetic, să încurajez potențele creatoare și imaginația copiilor, să- i introduc în această lume plină de frumuseți a artei.

Deși, fiecare artă are o „știință a ei, putem vorbi de o știință a compoziției plastice, fie că aceasta este grafică, picturală, sculpturală sau decorativă, există o atitudine de subestimare a instruirii din păcate.”( Șușală, 1982, p. 89 )

Instrucția în procesul creației deliberate a profesionalismului și în procesul de creație involuntară, la copil ca și la adolescent, intervine ca un reflex organic al gândirii plastice. Ea nici nu tulbură nici nu înlocuiește intuiția, fantezia, truda căutărilor, experimentărilor.

„Indiscutabil, talentul este determinant, dar ignorarea instruirii specifice, în condiții de atelier, adică neasimilarea la timp, sistematică și temeinică a limbajului culorii, liniei, formei spațiale, poate fi asemuită cu o secetă cumplită pentru o posibilă recoltă bună”. ( Șușală, 1982, p. 90).

În zilele noastre a compune, a exersa fără o orientare, fără o anumită știință a mânuirii elementelor plastice, fără stăpânirea unor procedee și tehnici de lucru nu se poate face nimic. Copilul trebuie să știe ce vrea să facă, de unde anume și cu ce vrea să înceapă.

Fie chiar și unele exerciții, sub înfățișarea jocului cu creioanele și pensula, în activitățile plastice organizate constituie un minunat activator al întregii dezvoltării psihice a copilului.

Educația plastică permite prin exersarea manuală, dezvoltarea maximă a potențelor creatoare ale fiecăruia, afirmarea personalității creatoare. De asemenea, oferă posibilitatea încercării diferitelor tehnici de procedee specifice, întemeiază o relație adecvată cu natura, cu ambianța naturală. Oricât de mare ar fi efortul nostru, fiecarui copil trebuie să i se ofere pensule de diferite mărimi și cu părul moale, hârtie și alte materiale și un spațiu adecvat de lucru.

Nici o îngrădire și nici un gest de dezaprobare, chiar și atunci când copiii greșesc, nu sunt indicate la această vârstă. Exercițiile de artă iau înfățișarea de jocuri, iar în titlul fiecărui joc trebuie introdusă succint o problemă de limbaj plastic din cele cerute de programa noastră, acestea pot fi alese liber, fiecare desenează sau pictează ce vrea, după nivelul său de înțelegere.

Asigurând o interdependență de programe cu accent pe sarcinile acestui obiect cât și folosirea unor tehnici noi de lucru, accesibile copiilor în funcție de particularitățile de vârstă și individual, prin jocuri „de- a pictura”, prin instruirea specifică copiii învață limbajul plastic.

Din practică, am constatat că uneori copilul știe și poate mai mult decât presupunem noi. Există o vârstă a marilor întrebări care nu trebuie ignorată de cei mari.

Este necesară apariția unor materiale ajutătoare, a unor materiale de informare, care să ajute cadrele didactice în pregătirea și organizarea acestor tipuri de activități. La această vârstă ora trebuie să ia mai mult forma jocului de creație.

Va trebui să apară în viitor o metodologie a desfășurării jocului de creație la disciplina arte vizuale.

Acesta nu poate fi desfășurat după metodologia jocului de creație obișnuit, pentru că vizează alte aspecte ale pregătirii și instruirii copilului. De asemenea, este cunoscut faptul că în cadrul unor ore, exercițiile- joc, de eliberare efectivă a înclinațiilor copiilor sunt indispensabile. Acestea descătușează imaginația, le stimulează creativitatea, perfecționează tehnicile de lucru, contribuie la fixarea cunoștințelor teoretice despre artă. În materialele de specialitate se exemplifică prea puține jocuri, exerciții- joc, jocuri de antrenement, jocuri pentru învățarea limbajului culorii în special care se pretează cel mai bine la această vârstă.

Rămâne la latitudinea învățătorului să organizeze și să desfășoare astfel de jocuri, din imaginația și experiența proprie.

Ambianța și atmosfera creată au, așa cum am arătat în lucrare, o importanță decisivă. Dacă și numărul de ore de arte vizuale desfășurate săptămânal nu poate fi mai mare, aceste sarcini și obiective s-ar putea realiza fără mari dificultăți în cadrul unor activități integrate, artele plastice îmbinându- se foarte bine cu literatura, muzica și chiar cu științele.

Educația prin limbajul artei trebuie să devină un obiectiv de maximă importanță al societății de astăzi. De realizarea acestuia va depinde mediul și modul nostru de viață. Construirea acelei „civilizații a ochiului” va fi o necesitate într- o lume a stressului care își pune atât de mult amprenta asupra personalitații oamenilor. O atitudine de genul „ gustul nu se discută”, mult promovată astăzi nu are ce căuta în comportamentul individului. Gustul estetic, gestul artistic se educă pe parcursul educației fiecăruia dintre noi.

BIBLIOGRAFIE

Achiței, Gh., Frumosul dincolo de artă.Ed. Meridiane, București, 1988;

Albulescu, I., Pragmatica predării. Activitatea profesorului între rutinã și creativitate, Editura Paralela 45, Pitești, 2008;

Amabile, T.,  Creativitatea ca mod de viață. Ghid pentru părinți și profesori, Editura Științifică, București,1997;

Antonesei, L., O introducere în pedagogie. Dimensiuni axiologice și transdisciplinare ale educației, Editura Polirom, Iași, 2002;

Bejat, M., Talent, inteligență, creativitate.Ed. Meridiane, București, 1975;

Bocoș, M., Instruire interactivă. Repere pentru reflecție și acțiune, Presa Universitară Clujeană, Cluj- Napoca 2002;

Botez, G., Atlas cu elemente de limbaj plastic, Editura Aramis, București, 2008;

Cernea, P., Constantin, F., Vederea culorilor, Scrisul românesc, Craiova , 1977;

Cerghit, I., Metode de învățământ, Ed. a IV-a, Editura Polirom, Iași, 2007;

Cerghit, I., Sisteme de instruire alternative și complementare. Structuri, stiluri și strategii, Ed. Aramis, București, 2002;

Cosmovici, A., Iacob, L.,Psihologie Școlară, Editura Polirom, Iași, 2005;

Cristea, M., Metodica predarii educației plastice în învățământul primar și preșcolar, Ed. Corint, 2009;

Cucoș ,C. (coord.),  Psihopedagogie, Editura Polirom, Iași,1998;

Dascălu, A., Educația plastică în ciclul primar. Ed. Polirom, Iași , 1998

Dima, V., Educația plastică, clasele I-IV, Editura Teora, București, 2009;

Drăghicescu,S, Educație plastică – Ghid metodic – clasele I-IV (+80 planșe ),Editura Aramis Print, București,2007;

Dumitru, A., Dumitru, V. G.,Activități transdisciplinare pentru grădiniță și ciclul primar.Ed.Paralela 45, , Pitești, 2005;

Gheorghe, M.,Paleta copilăriei, Editura Tedit Fzhi, București, 1998;

Inclezan E., Mapă cu materiale didactice pentru clasa I, Ed. Odyseea 2006

Inclezan E., Mapă cu materiale didactice pentru clasa II, Ed. Odyseea 2006

Ilioaia,M., Metodica predării desenului la clasele I-IV, Editura Didactică și Pedagogică, București,1981;

Landau, E., Psihologia creativității, Editura Didactică și Pedagogică, București,1979;

Mardare, M.,Fascinația culorilor, Editura Ruxandra, Chișinău, 2007 ;

Matei, N.M.,Educarea capacităților creatoare în procesul de învățământ, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1982;

Mirea, I., Citim, ghicim, învățăm, Editura Ion creangă, București, 1983;

Munro,T., Artele și relațiile dintre ele, Editura Meridiane, București, 1981;

Păun, E.,Potolea, D., Pedagogie. Fundamentări teoretice și demersuri Aplicative, Editura Polirom, Iași, 2002;

Pǎcurari,O. (coord.), Învǎțarea activǎ – Ghid pentru formatori. M.E.C., 2001;

Pǎcurari,O. (coord.), Strategii didactice inovative, Ed. Sigma, București,2003;

Raduț-Taciu, R., Pedagogia jocului de la teorie la aplicații, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2004;

Stan, N.C., Autoevaluarea și evaluarea didactică, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2000;

Sue, N., Deri, R., Cartea micului artist, Ed. Teora, București, 2007

Roșca, A., Creativitatea, Editura Enciclopedică Română, București, 1972;

Rotaru, M., Dumbravă, M., Educația plasticâ în învățământul primar, Editura Gheorghe- Cârțu Alexandru, Craiova,1996 ;

Stan, L., Educație plastică– Ghid metodic – clasele I-IV, Editura Aramis, București, 2003;

Stoica A., Creativitatea elevilor – posibilități de cunoaștere și educare, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1983;

Stoica,N.L., Drăgănel, L., Braghiș, M.,Tehnici de lucru la arta plastică, Chișinău, 2004;

Șușală, I.N., Culoarea cea de toate zilele, Editura Albatros, București, 1982;

Șușală, I. N., Estetica și psihopedagogia desenului, culorii, compoziției, Ed. Sigma, București, 2000

XXX. Proiectul pentru Invǎțǎmântul Rural – Predarea interactivǎ centratǎ pe elev, București, 2005;

XXX. Programa școlară pentru Arte vizuale și abilități practice;

XXX. Artă și îndemânare- Cartea micilor artiști. București: Editura Rao, 2007.

ANEXE

PROIECT DIDACTIC

CLASA: I

UNITATEA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: Școala Gimnazială Ion Irimescu Fălticeni

ARIA CURRICULARĂ: Arte și tehnologii

DISCIPLINA: Arte vizuale și abilități practice

UNITATEA DE ÎNVĂȚARE: „Cufărul cu povești”

SUBIECTUL LECȚIEI: "Castelul din poveste " – Culori calde și culori reci

TEHNICA DE LUCRU: pensulație

TIPUL DE LECTIE: Consolidarea cunoștințelor și deprinderilor însușite

FORMA DE REALIZARE: activitate integrată: AVAP, CLR, MM

OBIECTIVUL FUNDAMENTAL: formarea priceperii și deprinderii de a realiza o compoziție plastică prin utilizarea atât a culorilor calde cât și a culorilor reci și organizând armonios suprafața desenată

COMPETENȚE GENERALE

1. Explorarea de mesaje artistice exprimate în limbaj vizual într-o diversitate de contexte familiare

2. Realizarea de creații funcționale și/sau estetice folosind materiale și tehnici elementare diverse

COMPETENȚE SPECIFICE:

Arte vizuale și abilități practice (AVAP)

1.1. Sesizarea elementelor de detaliu ale unui mesaj vizual simplu, exprimat printr-o formă artistică

1.2. Identificarea liniei și culorii în contexte cunoscute

1.3. Manifestarea curiozității față de explorarea de mesaje artistice simple, exprimate vizual

2.2.Exprimarea ideilor și trăirilor personale prin utilizarea culorilor

2.6. Participarea la activități integrate, în care se asociază elemente de exprimare vizuală, muzicală și verbală

Muzică și mișcare (MM)

1.1. Receptarea unor sunete cu durate, intensități și viteză de succesiune contrastantă

3.1. Manifestarea liberă, adecvată, pe muzică, apelând la diverse forme de exprimare

Comunicare în limba română(CLR)

1.2. Identificarea unor informații variate dintrr-un mesaj rostit cu claritate

2.3. Participarea cu interes la dialoguri simple, în diferite contexte de comunicare

3.2. Identificarea mesajului unui text scurt care prezintă întâmplări familiare

OBIECTIVELE OPERAȚIONALE:

La sfârșitul activității didactice, elevii vor fi capabili:

O1 – să identifice grupele de culori studiate ;

O2 – să obțină culorile secundare prin amestecul celor primare;

O3 – să realizeze o compoziție originală utilizând culorile reci și cele calde respectând cerințele;

O4 – să lucreze ordonat și ingrijit;

O5 – să dovedească îndemânare în mânuirea instrumentelor plastice;

O6 – să-și manifeste preferința pentru anumite compoziții, argumentând alegerile făcute ;

O7 – să relaționeze pozitiv cu membrii grupului de apartenență.

STRATEGII DIDACTICE: activ-participative

Metode și procedee: observația, conversația, exercițiul plastic, munca independentă, explicația, jocul didactic, metoda ,,Turul galeriei”;

Mijloace de învățământ: ghicitori, videoproiector pentru materialul realizat în powerpoint despre castele, textul "Planeta culorilor", cântecul ”Lumea poveștilor”, bloc de desen, pahar cu apă, tempera, palete, pensoane, șervețele de hârtie

Modalități de organizare a activității: frontal, individual, pe echipe.

RESURSE:

temporale: 50 min.

umane: elevi

spațiale: sala de clasă

bibliografice:

– Programa școlară aprobată de Ministerul Educației Naționale pentru Arte vizuale și abilități practice, clasa I, aprobată prin ordin al ministrului Nr. 3418/19.03.2013

– Ghid metodic pentru învățământul preșcolar și primar , Ed. Taida, Iași – 2008;

– A. Augustin, A. Grigore – Caiet de lucru – Arte vizuale și abilități practice, Ars Libri, Costești, 2014

Anexa 1

GHICITORI

Anexa 2

PLANETA CULORILOR

Text preluat de pe didactic.ro

Demult, tare demult exista o planeta frumos colorată, guvernată de un mare și înțelept împărat care avea două fiice gemene. Împăratul acesta îndrăgea foarte tare planeta pe care locuia de mulți ani de zile și de aceea înainte de a muri de bătrânețe le-a cerut cu limbă de moarte fetelor sale să nu cumva să se certe vreodată; acest lucru ar fi dus la distrugerea treptată a întregii planete și atunci nu s-ar mai fi putut găsi cale de întoarcere cu nici un chip. Aceste două fete de împărat semănau foarte bine între ele ca două picături de apă, erau frumoase, cuminți și se înțelegeau de minune. Singura diferență dintre ele era că uneia îi plăcea foarte mult căldura, iar celeilalte răcoarea.

Atunci au decis de comun acord să-și împartă lumea, precum și anotimpurile. Și cum pe vremea aceea existau doar două, împărăteasa de la miazăzi și-a ales pentru locuitorii țării ei vara, iar cealaltă împărăteasă și-a ales anotimpul iarna. Prima împărăteasă și-a ales două culori pentru locuitorii din împărăția sa și anume roșu și galben. Sora sa și-a ales atunci albastru și verde. Tot ce se afla în această împărăție de la miazanoapte era verde sau albastru, iar în cealaltă era roșu sau galben.

Pentru ceva timp a mers totul bine, dar mai apoi locuitorii celor două împărății au început să se plângă, când de prea mult cald, când de prea mult frig. Și în afară de acest lucru ei cam începuseră să se și plictisească căci tot ce îi înconjura era colorat doar cu două culori. Atunci cele două fete s-au pus din nou de acord și au mai ales căte o culoare și câte un anotimp. Portocaliul a fost ales pentru locuitorii de la miazăzi, iar violetul pentru cei de la miazănoapte.

De-a lungul timpului cei ce locuiau pe Planeta Culorilor au mai inventat multe alte nuanțe deosebit de frumoase și atrăgătoare. Din acest motiv ei sunt mereu vizitați de artiști, mai ales de pictori, care , chiar și în zilele noastre, nu se reîntorc cu picioarele pe planeta Pământ până ce nu vizitează palatele frumos colorate ale celor două prințese gemene.

PROIECT DIDACTIC

UNITATEA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: Școala Gimnazială Ion Irimescu Fălticeni

CLASA : a III-a

PROPUNĂTOR: prof. înv. primar Trifan Mihaela

ARIA CURRICULARĂ: Arte

DISCIPLINA: Arte vizuale și abilități practice

UNITATEA DE ÎNVĂȚARE: Jurnalul unei plante

TEMA PLASTICĂ: Compunerea spațiului plastic-forma elaborată

SUBIECTUL ACTIVITĂȚII: Buchetul de flori

TIPUL LECȚIEI: formare de pricepri și deprinderi

OBIECTIV FUNDAMENTAL: formarea deprinderii de a crea forme și de a le da expresivitate, în scopul obținerii unei compoziții plastice echilibrate

COMPETENȚE SPECIFICE:

Recunoașterea unor mesaje comunicate prin imagini în contexte familiar

1.3. Manifestarea receptivității față de mesajele exprimate prin limbaj vizual

2.1. Utilizarea în contexte variate a materialelor în funcție de proprietăți ale acestora și de tehnici de lucru adecvate

2.3. Valorificarea elementelor de limbaj plastic în compoziții tematice

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

O1 – să identifice tipurile de culori ,nonculorile și amestecurile de culori studiate;

O2 – să obțină forme elaborate pe baza prelucrării formelor spontane ;

O3 – să aplice corect tehnicile de lucru învățate ;

O4 – să precizeze rolul elementelor de limbaj plastic ( linia, punctul, forma) în organizarea

spațiului plastic;

O5 – să utilizeze adecvat instrumentele și materialele de lucru;

O6 – să manifeste inițiativă, plăcere, curiozitate, interes în realizarea lucrărilor.

STRATEGII DIDACTICE:

METODE ȘI PROCEDEE: conversația, explicația, exercițiul, observația, demonstrația, metoda Turul galeriei;

MIJLOACE DE ÎNVĂȚARE: planșe didactice, desene care redau forma spontană, palete de amestecat culorile, tuburi de culori de tip tempera, pensoane, șervețele, ștampile, pahare de plastic, bloc de desen, CD- player, fond muzical Cântece despre primăvară , imagini cu tablouri care redau flori realizate de Ștefan Luchian, cântec” Cu primăvara ne jucăm”, buchet de flori naturale.

FORME DE ORGANIZARE: frontal, individual.

RESURSE :

● umane – 19 elevi

● temporale – 45 minute

BIBLIOGRAFIE:

Aurel Dascălu, Educația plastică în ciclul primar- ghid metodic, Editura Polirom, 1997;

Ana Pașca ,Metodica predării desenului la clasele I-IV, Editura Didactică și Pedagogică,București 1977;

Rita Bădulescu, Educație plastică -Album metodic pentru elevii claselor I-IV, Editura

Humanitas Educațional, București 2000 ;

Programa școlară pentru disciplina Arte vizuale și abilități practice clasele a III-a – a IV-a

Viorel Bârleanu, Vesel , soarele răsare!- Culegere de cântece pentru copii, Editura Spiru Haret-Iași 1994

www.didactic.ro

SCENARIUL DIDACTIC