SPECIALIZAREA INGINERIA MEDIULUI LUCRARE DE LICENȚĂ ZONE DEGRADATE CA URMARE A ÎNCETĂRII ACTIVITĂȚILOR MINIERE MINA LEȘU URSULUI Conducător… [305362]

UNIVERSITATEA DE STIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ “ION IONESCU DE LA BRAD” DIN IAȘI

FACULTATEA DE HORTICULTURĂ

SPECIALIZAREA INGINERIA MEDIULUI

LUCRARE DE LICENȚĂ

ZONE DEGRADATE CA URMARE A [anonimizat].dr.ing/ Chiorescu Esmeralda

Absolvent: [anonimizat]

2018

Cuprins

INTRODUCERE 5

CAPITOLUL I. MINA LEȘU URSULUI. ASPECTE GENERALE 8

CAPITOLUL II. ZONA DE EXPLOATARE LEȘU URSULUI 11

II.1. Organizarea incintelor 11

II.2. Fluxul tehnologic 12

II.3. Alimentarea cu apă industrială și potabilă 13

II.4. Geologia zonei 13

4.1. Generalități 13

4.2. Tectonica zăcământului 14

4.3. Caracteristici hidrogeologice ale zăcământului 15

4.4. [anonimizat] 15

II.5. Extinderea zăcământului și delimitarea perimetrelor miniere 16

II.6. Aerisirea minei 17

CAPITOLUL III. ÎNCETAREA ACTIVITĂȚII MINIERE. DEȘEURI REZULTATE ȘI IMPACT 18

III.1. Programul tehnic de conservare a perimetrului Leșu Ursului 18

III. 2. Impactul exploatărilor miniere 21

III. 3. Caracteristicile deșeurilor provenite de la prepararea minereurilor utile 23

3.1 Deșeuri lichide 23

3.1.1. Măsuri de prevenire a poluării apelor după încetarea activității miniere 30

3.2 Deșeuri solide 31

CAPITOLUL IV. INFLUENȚA ACTIVITATĂȚILOR MINIERE ASUPRA ALTOR COMPONENTE DE MEDIU 36

IV.1. Poluarea atmosferei 36

IV.2 Poluarea solului 38

IV.3. Impactul poluanților asupra ecosistemelor acvatice și terestre

Leșu Ursului și U.P Tarnița 41

IV.4 Impactul poluanților specifici asupra așezărilor umane 43

IV.5 Influența unor condiții naturale asupra impactului sistemic al poluanților 45

5.1 Influența condițiilor climatice 45

CAPITOLUL V. MĂSURI DE PREVENIRE A POLUĂRII ÎNDELUNGATE A MEDIULUI 48

CONCLUZII 50

BIBLIOGRAFIE 52

LISTĂ FIGURI

Figura 1.1. Hartă topografică reprezentativă pentru zona de exploatare Leșu Ursului 8

Figura. 1.2. Harta geomorfologică a județului Suceava ( Tufescu „Atlas Geografic” 1985) 9

Figura. 3.1. Imagine reprezentativă pentru închiderea minei Leșu Ursului 18

Figura. 3.2. Închiderea Galeriei principale Isipoaia 18

Figura 3.3. Galeria 17, Crucea…………………………………………………………………19

Figura. 3.4.Incinta Isipoaia si Figura. 3.5. Incinta Isipoaia 19

Figura. 3.6. Scurgerea apei din Galeria 17 23

Figura. 3.7. Scurgerea apei din Galeria 17 în râul Bistrița 23

Figura. 3.8. Apă din jurul Galeriei 17 24

Figura. 3.9 Comparație între valorile maxime admise și probele prelevate de la Iazul Tărnicioara 25

Figura. 3.10 [anonimizat] 2010 26

Figura.3.10 Comparație între principalii poluanți ai apelor de la închidere și până în 2010 27

Figura.3.11 Evoluția conținutului de cupru din Pârâul Brăteasa 27

Figura.3.12 [anonimizat].de distr.a tulburelii 31

Figura. 3.13 Haldă de steril Isipoaia 35

Figura.4.1 Distribuția conținutului de cupru în sol 40

Figura 4.2 Distribuția conținutului de bariu din sol 40

Figura 4.3 Valoarea indicilor de poluare globală pentru unitățile de preparare a substanțelor

minerale utile din județul Suceava……………………………………………………………46

LISTĂ TABELE

Tabel 3.1. Tabel privind valoarea lucrărilor de conservare până la aprobarea închiderii minei 20

Tabel 3.2. DEVIZ GENERAL privind cheltuielile necesare realizării obiectivului de investiții 20

Tabel 3.3.Execuții necesare pentru ecologizare………………………………………………33

INTRODUCERE

Poluarea este procesul de distrugere în mod voluntar și conștient a mediilor de viață biotice și abiotice și de asemenea a bunurilor create de om, cauzată mai ales de deșeurile provenite din activitățile umane, de origine industrială, agricolă, menajeră etc., dar în mică măsură și din cauza unor fenomene naturale (erupții vulcanice, furtuni de praf ori nisip, inundații etc.).

În urma unor episoade dramatice, care s-au soldat cu grave dezechilibre naturale și economice, omul se pare că a devenit mai conștient și mai responsabil față de situația deosebit de sensibilă pe care o redă protecția mediului, care nu este un lux, ci în zilele noastre a devenit o necesitate. Omul trebuie să renunțe la ignoranța ecologică și să-și însușească lecțiile pe care i le oferă natura despre armonie, echilibru, dinamică, ordine. Orice pas spre un dezechilibru ecologic determină dezarmonie și haos cu urmări nefaste pentru viață și tot ceea ce presupune ea. Trebuie să fim conștienți că nu putem progresa în afara mediului și că orice dereglare în relația cu natura se manifestă negativ asupra organismelor vii, plante, animale și om.

Interesul față de protecția omului este motivat de importanța funcțională și neechivocă a calitații aerului, apei și solului ca principal factor de mediu pentru diferite forme de viată. Este de remarcat nu numai că aerul, apa și solul înregistrează și acumulează în masa lor efectele poluanților, dar le și transmit fiecăruia prin intermediul relațiilor naturale directe sau indirecte stabilite între ele.

Conceptul de dezvoltare durabilă a început să fie recunoscut, acceptat și aplicat în țările dezvoltate și în cele în curs de dezvoltare, referindu-se atât la dezvoltarea socio-economică globală, cât și a diferitelor sectoare, el având ca suport dezvoltarea, cu luarea în considerare a factorilor de mediu și a generațiilor viitoare. Mediul este abordat în dubla sa calitate, ca sursă de materii prime și ca mediu de viață pentru toate organismele vii de pe Terra.

Acest concept de dezvoltare durabilă nu are scopul de a limita și de a îngrădi dezvoltarea industriei, considerată o necessitate obiectivă pentru fiecare stat. Ideea este că nu trebuie să se realizeze printr-o folosire abuzivă a surselor de materii prime, printr-o evacuare excesivă de noxe în mediul înconjurator și printr-o lipsă de preocupare privind consecințele negative asupra sănătății umane și nu numai. Așa se explică modificările climatice la nivel global, ca urmare a evacuării gazelor cu efect de seră, și, de asemenea așa se explică și dispariția treptată a unor specii de animale și plante, micșorarea potențialului productiv a pământului, deșertificarea și alte fenomene.

Industria minieră și industria metalurgică constituie sursa unor poluanți cum sunt: plumbul, zincul, cuprul, cadmiul, arsenal, mercurul, și altele. Metalele grele acționează în general asupra organismelor vii, ca substanțe toxice, determinând inhibarea proceselor enzimatice celulare sau provocând alte numeroase dereglări fiziologice. Depoluarea apelor se realizează în instalații de epurare special amenajate care în țările în curs de dezvoltare cum este și cazul României, nu funcționeză la capacitate.

După aprecierea Organizației Mondiale a Sănătații, circa 2/3 din îmbolnăviri au drept cauză apa poluată. Pentru diminuarea efectelor poluării apelor este nevoie de o strategie comună aplicată în toate țările dezvoltate și mai puțin dezvoltate. Începând cu Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului, celelalte organe locale și unitățile poluatoare, este nevoie să se acționeze cu toată energia în vederea prevenirii și combaterii fenomenelor legate de poluarea apelor și nu numai.

Evidențierea din ce în ce mai clară a legăturilor dintre activitatea antropică, în special industria minieră și schimbările globale observate în mediul înconjurător, în ultimii 20-30 de ani (modificarea climei și degradarea ecosistemelor prin reducerea biodiversității) a determinat societatea civilă să investească din ce în ce mai mult pentru a putea cunoaște și controla aceste fenomene. Au fost dezvoltate, ca urmare a acestor eforturi, o serie întreagă de metode de măsură și caracterizare a parametrilor mediului înconjurător care au determinat, în țările puternic dezvoltate, realizarea, la scară locală, a controlului activității antropice în relația cu mediul înconjurător.

Cu toate că în țările dezvoltate acțiuni de acest gen au o vechime de peste douăzeci de ani, o serie de lucruri importante rămân încă de făcut deoarece societatea și dezvoltarea sunt în continuă mișcare. Astfel, majoritatea metodelor de reducere a poluării, în special, și de modelare a procesului de dezvoltare, în general, nu sunt acțiuni de timp real, eventualele efecte pozitive rămânând în beneficiul generațiilor viitoare. De asemenea, se constată, în majoritatea modelelor deja elaborate, absența unei perspective pragmatice, singura capabilă să permită elaborarea unor modele parametrice care să asigure posibilitatea predicției.

În România studiul problemelor mediului înconjurător a debutat, pe scară largă, la începutul anilor ‘80, imediat după apariția rapoartelor Clubului de la Roma. Dezvoltarea cercetărilor a fost rapidă, fiind favorizată, dacă se poate spune așa, de dimensiunea aberantă a dezvoltării economice socialiste. Orice model care se construia în cadrul științei era infinit mai bun astfel procesul de dezvoltare a indus modificări importante în structura mediului înconjurător. Au fost afectate, pe rând, calitatea aerului și a apelor, a solului și a biosferei, mai întâi zonal și apoi la scară planetară.

Efectele negative ale procesului de dezvoltare au fost resimțite de om, la început în calitate de participant la anumite procese industriale și s-au manifestat prin afectarea stării de sănătate. Aria celor afectați s-a extins, într-o primă fază, datorită unor produse care afectau starea de sănătate prin utilizare și, într-o a doua fază, datorită efectelor poluării de tip global (efectul de seră, subțierea stratului de ozon și ploile acide).

Așadar, în urma acestor fenomene industriale și social-economice nu a mai rămas decât regretul imens al celor conștienți de impactul produs și cel mai important lucru, lupta cu toată populația globului pentru a înțelege ceea ce înseamnă mediul în care trăiesc. Din păcate acest lucru nu este suficient pentru a reda naturii ceea ce a fost al ei, rămânând efectele ireversibile asupra sa și asupra oamenilor în general.

În prezenta lucrare, se va expune în mod detaliat problematica aceasta a poluării mediului înconjurător, însă accentul va fi pus în mod special pe impactul îndelungat generat de industria minieră. Studiul de caz este realizat pe Mina Leșu Ursului care timp de zeci de ani a exploatat metalele neferoase Broșteni și Crucea, județul Suceava.

Sursele de informare care au ajutat la realizarea acestei lucrări aparțin în mare parte studiilor realizate de personalul care răspunde de impactul acestei activități în zona Leșu Ursului și diferite tratate care au reliefat expunerea mediului natural la această activitate deosebit de poluantă atât pentru mediul înconjurător cât și pentru om.

Capitolul I. MINA LEȘU URSULUI. ASPECTE GENERALE

Figura 1.1. Hartă topografică reprezentativă pentru zona de exploatare Leșu Ursului (după hartă la 25:000)

Zăcământul de minereuri complexe Leșu Ursului este situat în județul Suceava, pe teritoriul comunei Broșteni și Crucea de pe valea Bistriței ( Fig.1.1). Întreaga zonă corespunde munților Stânișoarei care se încadrează foarte bine în denumirea de „culme” sau în cea de „obcină” datorită aspectului lor și mai ales datorită desfășurării neîntrerupte pe mai bine de 60 km.

Aceștia sunt delimitați de Valea Bistriței spre sud și spre vest, spre nord-vest și nord limita urmărind pârâul Cotârgași și Valea Moldovei ( Fig.1.2). Munții Stânișoarei aparțin flișului carpatic spre nord-vest iar aproape în totalitate și celui paleogen, cu structuri în pânze de șariaj, deversate spre exterior. V. Mihăilescu (1963) semnalează prezența a două trepte mai reprezentative de relief, dispuse longitudinal, sub forma a două culmi relativ paralele, separate între ele printr-un uluc depresionar compartimentat, cu bazinete ceva mai largi în punctele de convergențe hidrografice de pe văile: Suha, Suha Mică, Suha Mare, Ozana, Cracău, Cuejdin și Pângărați.( V. Velcea, 1982, p.69).

Culmea principală, corespunzătoare și cumpenei de ape Bistrița-Moldova, este mai înaltă (Bivolu-1530), scăzând ușor spre sud (Buhalnița 1230 m).

Figura 1.2. Harta geomorfologică a județului Suceava ( Tufescu „Atlas Geografic” 1985)

Cuprinsă între 800-100 m, evident a doua culme este mai joasă, fiind de asemenea și mai fragmentată, caracterizată și prin prezența unor culmi secundare (Obcina Voroneț) sau masive relativ izolate (Pietricica).

Relieful regiunii în zona zăcământului este muntos și destul de accidentat, cotele de teren variind între 650 m în valea Bistriței și 1365 m in Vf. Aluniș. Întreaga zonă este acoperită în mare parte cu păduri dintre care unele loturi se aflau în exploatare și era izolată față de localitățile urbane. Incinta Pârâul Ursului se află la circa 30 km de Vatra Dornei iar incinta Tarnița la cca. 34 km de Gura Humorului.

În vederea exploatării acestui zăcământ s-au prevăzut construirea unor instalații industriale și administrative și pe teritoriul localităților Frasin, Ostra și Tarnița situate pe valea Brăteasa în orașul Gura Humorului, județul Suceava. Rețeaua hidrografică a regiunii este constituită in partea sud-vestică de valea Suha – Brăteasa, ca afluent principal al râului Moldova.

Climatul zonei este specific zonelor de munte, cu precipitații abundente, în jur de 1000 mm la altitudini mai ridicate (Vf. Aluniș), iar în zona Broșteni – Crucea, unde se desfășoară o mare parte a activităților miniere, media anuală se încadrează între 800 mm însă, în perioada de vegetație (mai-septembrie) se înregistrează numai 400 mm.

Aceste zone se încadrează în tipologia climatului continental, cu diferențe pronunțate și specifice zonei de munte, adică cu ierni lungi și geroase, de asemenea cu primăveri lungi și ploioase, rezultând astfel veri scurte și calde. Temperatura medie anuală este de 50 C, media lunii ianuarie fiind de -60 C în zonele mai joase iar media lunii iulie înregistrează +160 C.

În ceea ce privește caracterizarea solului, se pot specifica opt tipuri generale de sol în care predomină solul brun și solul brun gălbui. Acesta adăpostește numeroase substanțe minerale utile și anume: minereuri complexe și zăcăminte metamorfozate în filoane sideretice cu blendă și galenă, baritină, uraniu etc.

Vegetația este specifică etajului coniferelor și de asemenea zonei alpine caracterizată prin pajiști presărate cu tufe de merișor, afin și bujor de munte. Fauna atât a pădurilor cât și a apelor, este reprezentată de cerbi, căpriori, urși, mistreți cocoși de munte, iar în apele repezi se găsesc păstrăv, lipan, lostrița etc.

În depresiunea Ostra-Stulpicani, unde se află centrele industriale și economice ale minei, metalurgia neferoaselor, în prezent inexistentă, era transferată aici, printr-un tunel din zona de extracție Leșu Ursului, care astăzi nu mai desfășoară aceeași activitate. Din păcate această zonă nu a rămas decât cu un peisaj dezagreabil și cu urmele unei activități prospere cândva: halde de steril, iazuri de decantare și situația precară a mediului.

CAPITOLUL II. ZONA DE EXPLOATARE LEȘU URSULUI

II.1. Organizarea incintelor

Mina Leșu Ursului Sud se află în întregime în subteran și se intinde pe cca. 2 km, între circuitele miniere Pârâul Ursului și Isipoaia.

Incinta minieră Isipoaia este situată pe teritoriul extravilan al comunei Brosteni, rămânând astăzi o fostă incintă de deservire a minei prin care intra în suteran personalul minier, acesta fiind compus din locuitori ai comunelor apropiate situate pe valea Bistriței.

Incinta minieră Pârâul Ursului situată pe teritoriul extravilan al comunei Broșteni, a avut rolul de a grupa instalațiile principale pneumatice pentru producerea aerului comprimat necesar procesului de exploatare minieră și totodată prin această incintă s-a facut legatura între Mina Leșu Ursului și Galeria Aluniș.

Galeria Aluniș în lungime de 6,1 km, a făcut legătura între incintele miniere Pârâul Ursului și Tranița, constituind astfel calea principală pentru transportul producției, materialelor și personalului minier.

Incinta minieră Tarnița se află la gura Galeria Aluniș pe valea Brăteasa, la o distanță de aproximativ 7 km sud față de comuna Ostra. Prin această incintă principală se alimenta mina cu material și personal și tot de aici pleca spre instalația de preparare întreaga producție minieră care s-a realizat în zăcământul Leșu Ursului.

Incinta de preparare Tarnița situată pe valea Brăteasa, la cca. 1 km aval de incinta minieră Tarnița, aici grupându-se toate instalațiile industriale de preparare a minereului precum și anexele legate pe aceste instalații.

În iazul de decantare Ostra se sedimentau reziduurile de la prepararea minereului. Acesta este situat și astăzi pe teritoriul comunei Ostra, la limita intravilanului comunei.

În Baza Frasin situată pe teritoriul comunei Frasin, județul Suceava, erau magaziile și depozitele de tranzit pentru primirea materialelor necesare exploatării care soseau pe liniile CFR cât și pentru expedierea concentratelor de cupru spre uzinele metalurgice din Transilvania.

II.2. Fluxul tehnologic

Fluxul tehnologic de preparare a minereului neferos la Uzina de Preparare Tarnița, era constituit din mai multe etape după cum urmează: primirea minereului, apoi sfărâmarea și măcinarea acestuia, după care urma un ciclu de flotare, îngroșare, filtrare și în cele din urmă expedierea concentratelor.

Minereul exploatat în mina sud prin lucrări miniere subterane se colectau în rostogoluri-siloz din care se incărcau garniturile principale de transport.

Transportul minier principal se efectua pe cale ferată, pave rulante și de tracțiune de mare capacitate. De la stația de încărcare din mina sud, trenurile cu minereu parcurgeau prin subteran cca. 500 m până ajungeau la suprafata incintei Pârâul Ursului unde erau dirijate prin galeria Aluniș spre incinta minieră Tranița și apoi pe o linie CFR de coastă, ajungeau până la silozurile de brut al instalatiei de preparare.

Concentratele de minereu care s-au produs în instalația de preparare Tarnița se transportau cu mijloace locale auto de mare capacitate pe drumul Tarnița-Frasin. Concentratele de pirită se transportau spre uzina chimică din Păltinoasa, iar concentratele de cupru spre uzinele chimico-metalurgice din Transilvania.

Mineralele utile erau separate de steril printr-o măcinare la dimensiunea de 0,08 mm, însă un procent de 10-15 % din mineralele de cupru și 25-30 % din blendă, trebuiau reintroduse în circuitul de măcinare datorită lipirii cu pirita dar și între ele. În final, cuprul se extrage în concentrții de 80% iar zincul în proporție de 65%.

Materialele necesare procesului minier de producție erau transportate în sens invers: cele care soseau în gara Frasin erau dirijate la baza Frasin de unde cu mijloace auto erau transportate și înmagazinate în incinta Tarnița. Din Incinta Tarnița pe masura necesităților materialele trebuiau să fie încărcate în trenuri speciale și transportate prin galeria Aluniș spre mina Leșu Ursului.

Centrele industriale cele mai apropiate de mina Leșu Ursului erau următoarele:

Orașul Vatra Dornei- cu industrie de prelucrare a lemnului și minieră, situat la 30 km de zăcămant.

Comuna Frasin – cu industrie de prelucrare a lemnului situată la 25 km de incinta Tranița.

Orașul Gura Humorului- cu industrie de prelucrare a lemnului și material de construcții, situat la 34 km de Tarnița.

II.3. Alimentarea cu apă industrială și potabilă

Șantierul Tarnța: pentru apa industrială necesară producției de construcții montaj s-a efectuat un baraj pe pârâul Clife la cca. 300 m amonte de șantier cât și un rezervor la o diferență de nivel de 20 m față de nivelul galeriei de legătură Aluniș. Pentru apa potabilă și rezerva de incendiu, s-a săpat un puț în incinta coloanei de muncitori în panza freatică a pârâului Brăteasa, adanc de 3 m.

Șantierul Pârâul Ursului: apa industrială era furnizată din sursa ce alimenta și stația de compresare. Alimentarea cu apă pentru perforaj umed și prepararea betoanelor la puțul de extracție cât și la galeriile de coastă s-a făcut printr-un record din sursa Pârâul Ursului cu o stație de pompe instalată în imediata apropiere a bazinului de captare a apei din incintă. Apa potabilă necesară personalului din incinta pentru uz casnic era captată din izvoarele locale.

II.4. Geologia zonei

4.1. Generalități

Zăcământul Leșu Ursului este localizat în șisturile cristaline ale Carpaților Orientali și face parte din aceeași unitate structurală cu celelalte zăcăminte de minereuri cunoscute la Burloaia, Fundu Moldovei și Bălan.

După prospecțiunile făcute de geologi, reiese că aceste zăcăminte sunt cuprinse într-o zonă cu mineralizații de sulfuri complexe și cuprifere depuse concordant între șisturile cristaline pe o lungime de cca. 150 km.

Caracteristicile geologice ale zăcămintelor au un rol hotărâtor deoarece acestea influențează metodele de preparare în vederea obținerii unor concentrații cât mai eficiente de cupru și zinc. Principalele minerale care intră în alcătuirea acestora din urmă, sunt: calcozina, calcopirita, galena, blenda, pirita, pirotina. Din punct de vedere al regimului de flotație, cuprul și zincul sunt considerate a fi cele mai dificile.

În funcție de conținutul de pirită și de alte sulfuri de fier, minereurile sunt de două tipuri: compacte și de impregnație. Acestea se deosebesc între ele după dificultatea de preparare, în cazul celor compacte fiind necesară o macinare mai avansată datorită concreșterii intime a particulelor de sulfuri.

Prin lucrările geologice executate între Pârâul Crucea și Pârâul Isipoaia (cca. 9 km) s-au pus în evident 3 zone mineralizate numerotate de la est spre vest care prezintă distanțe veritabile între ele: între zonele 1 si 2, 60-140 m iar între zonele 2 si 3, 400-700 m.

Zona 1: formată în general din șisturi cloritoase care se reazămă pe șisturi grafitoase iar la acoperiș din șisturi sericitoase peste care stau roci perfirogene. Între șisturile cloritoase și cele sericitoase din acoperiș, se intercalează corpul de minereu comparat cu grosimea variabilă, format din piatră fin cristalizată cu conținut ridicat de galenă, blendă, calcopirită etc. Ca minerale nemetalifere se întalnesc: cuarț, clorit, mice etc. iar ca minerale metalice de importanță secundară se gasesc: magnetit, arseno- pirită, tetraedit. In șisturile cloritoase din culcuș se găseau adeseori o impregnație sau cuiburi formate în special din calcopirită.

Corpul compact prezintă cateodată în special la partea superioară o zonă de mineralizație groasă până la 2 cm sub formă de benzi și impregnații complexe. Acest tip de minereu șistuos, pe anumite zone înlocuia minereul compact.

Zona 2: prezenta aceleași caracteristici geologice ca zona 1, însă la minereul compact scadeau continuturile în plumb și zinc, rezultând că minereul compact din zona 2 este considerat un minereu de pirită cupriferă.

Zona 3: era formată din impregnații cuprifere, corpul de minereu fiind cantonat în șisturi cuarțitice cloritoase și era reprezentat de impregnații de calcopirită, pirotină si pirită cu grosimi cuprinse între 1- 4 m.

În afară de mineralele întâlnite au mai fost întalnite însă în cantitați mai reduse magnetite, blendă, marcosită etc.

Culcușul mineralizației este alcătuit din șisturi cuarțitice și mai spre vest din șisturi amfibolice uneori cloritizate. În acoperiș se întalnesc obișnuit șisturi sericitoase făcând trecere la rocile perfirogene.

Se menționează faptul că în culcușul zonei 2 apare sub șisturile grafitoase roca perfirogenă de grosimi ce ajung la 100 m.

4.2. Tectonica zăcământului

Din lucrările miniere executate, s-a observat că zăcământul este puternic faliat. În general în partea de nord a pârâului Ursului, tectonizarea era mai puțin accentuată ceea ce implică menținerea succesiunii formațiunilor geologice din culcușul și acoperișul zonelor mineralizate.

La sud de pârâul Ursului, lucrările au arătat că pachetul de șisturi a fost supus unor deplasări orizontale și verticale și concomitent cu ele au avut loc și deplasări direcționale care au avut ca efect situarea rocilor perfirogene din bancul vestic pe direcția zonelor mineralizate. Aceste mișcări au influențat șisturile grafitoase care datorită plasticității au putut fi ușor îngrămădite sau laminate.

Cele două zone de minereu compact se prezintă stratiform cu îngroșări și subțieri care duceau până la efilări la anumite orizonturi și pe unele profile. Aceste corpuri de minereu erau lentilizate tectonic și deplasate atât pe orizontală cât și pe verticală.

Sistemul tectonic era format dintr-un grup de falii principale, în direcția NV-SE și căderea spre SV care intersecta mineralizația sub un unghi mic. În afară de acel sistem principal, s-a mai observat existența unor falii de mai mică amplitudine care au condus la deplasări pe orizontală.

4.3. Caracteristici hidrogeologice ale zăcământului

În perimetrul în care s-au executat lucrări de exploatare nu au fost făcute studii hidrogeologice. Lucrările geologice executate, erau situate deasupra nivelului hidrostatic al regiunii și cu toate că au fost traversate unele văi cu apă la diferențe mici de nivel, nu s-au înregistrat debite importante în galerii. Acest lucru se datorează șisturilor sericito-cloritoase și grafitoase care sunt foarte puțin permeabile. De asemenea rocile perfirogene din culcușul zonei a doua și acoperișul zonei întâi erau compacte și nu permiteau infiltrații de apă.

Apele întâlnite în subteran în cantități mai mari se datorau zonelor de fisurare care au fost căi de acces pentru apele de infiltrații. Acest lucru este dovedit și pe galeria Isipoaia la traversarea ei prin cuarțitele negre, puternic fisurate sau la contactul dintre acestea și șisturile grafitoase.

Privind mina în ansamblul ei din punct de vedere hidrologic se poate spune că poate fi trecută în categoria zăcămintelor uscate.

4.4. Caracteristicile tehnico-miniere

Toate sorturile de minereu erau dure în urma împușcării rezultau bucăți cu dimensiuni de 200-300 mm. Atât corpul de minereu, cât și rocile înconjurătoare prezentau interval unde erau foarte fărâmițate atât pe directive cât și pe înclinare.

Zăcământul era în general sub forma simplă, corpul de minereu compact având limite clare, bine evidențiate. Minereul de impregnație nu prezenta aceleași delimitări distincte, urmând ca limita exploatabilă să fie determinată în timpul exploatării prin analize.

Minereul de impregnație cupriferă din zonele I și II se găsea în culcușul minereului compact fie în imediata lui apropiere formând un singur corp cu două tipuri de minereu, fie la o distanță de 5-15 m formând corpuri separate.

Pe direcție, corpurile de minereu prezintă o serie de discontinuități din cauza faliilor cu amplitudini de ordinul metrilor sau chiar a zecilor de metri.

Rocile din acoperiș (șisturi sericitoase, uneori cuarțoase) erau sfărâmicioase, comportându-se totuși ca roci dure la preparare din cauza alternanțelor de benzi de sericit și cuarț. Rocile din culcuș (șisturi sericito-grafitoase și grafitoase) erau friabile.

II.5. Extinderea zăcământului și delimitarea perimetrelor miniere

Extinderea generală a zăcământului: prin lucrările de cercetare făcute asupra zăcământului, s-a pus în evidență o mineralizație care se extindea de la Crucea până la Văcărie. Această zonă are o serie de discontinuități, iar lucrările de cercetare au fost concentrate pe anumite suprafețe. Prin lucrările de cartare și prospecțiuni care s-au executat, s-a ajuns la concluzia că este posibil să fie și alte zone mineralizate spre est de pârâul Ursului, și anume spre pârâul Ostra.

Zonarea zăcământului: mineralizația se poate împărți, în mod cu totul convențional, în mai multe sectoare:

Sectorul Crucea: se întindea de la pârâul Crucea (la nord) până la Pârâul Leșului (la sud). Spre vest această zonă ar fi delimitată de răul Bistrița. Lucrările miniere de cercetare din această zonă au pus în evidență numai minereu de tipul III.

Sectorul Pârâul Ursului care ar cuprinde porțiunea de zăcământ cunoscută cel mai bine. Acest sector era delimitat de la nord de pârâul Leșului și la sud de pârâul Isipoaia.

Sectorul Isipoaia: se afla în continuarea precedentului spre sud.

Sectorul Valea Neagra situat pe sectorul stâng al acestei vai (comuna Broșteni) delimitat:

– La est de o latură aflată la o distant variabilă de 10-20 m de firul văii Neagra;

– La vest de o linie paralelă cu această situate la cca. 750 m;

– La sud de izvorul Stanei;

– La nord spre Holda.

II.6. Aerisirea minei

În schema de principiu pentru aerisirea minei se deosebesc două etape principale corelate cu etapele de exploatare.

Etapa I: în care exploatarea minereului se făcea deasupra nivelului galeriei G1.

Etapa II: în care exploatarea se făcea sub acest nivel.

Din punct de vedere al aerajului, etapa I se caracterizează prin aceea că toate galeriile de orizont au ieșire la zi și pot servi, din acest motiv, pentru intrarea aerului proaspăt în mină.

Aerul viciat, colectat de galeria de cap a orizontului superior în exploatare, este evacuat pe un puț de aeraj la zi, săpat în partea sudică a zăcământului, în culcușul său și dotată cu o stație de ventilație. În etapa II, aerul proaspăt va fi introdus în mină atât pe galeria principală sud și puțul de extracție pentru minereu, cât și pe galeria Isipoaia.

Figura. 3.1. Imagine reprezentativă pentru închiderea minei Leșu Ursului

CAPITOLUL III. ÎNCETAREA ACTIVITĂȚII MINIERE. DEȘEURI REZULTATE ȘI IMPACT

III.1. Programul tehnic de conservare a perimetrului Leșu Ursului

Conform Hotărârii guvernamentale nr.493 din 16 iunie 2000 în care Guvernul României aprobă conservarea și închiderea definitivă a unor mine și cariere, etapa a IV a, activitatea de producție din perimetrul Leșu Ursului încetează la data de 01.07.2006. FF

Imediat după oprirea activității de producție, au fost stabilite programe de asigurare a pazei patrimoniului, verificarea materialelor, echipamentelor și utilajelor, precum și minimul de lucrări necesare pentru conservarea și întreținerea lucrărilor miniere principale.

Figura. 3.2. Închiderea Galeriei principale Isipoaia

În conformitate cu Legea nr.82/1991, cheltuielile acelor lucrări au fost urmărite și evidențiate odată cu încetarea activității miniere și cu punerea în aplicare a tuturor procedeelor de conservare a zonelor cuprinse în perimetrul Leșu Ursului.

La nivelul anului 2006, costurile pentru conservarea lucrărilor miniere care trebuiau menținute în funcțiune până la realizarea închiderii unor lucrări miniere din subteran, se estimau la 1.170.100 lei/an. Aceștia erau separați pe genuri de lucrări și capitole de cheltuieli.

Toate lucrările aferente fronturilor de lucru, evacuării și valorificării rezervelor de minereu din subteran care au prezentat potențial economic, s-au finalizat până la data închiderii minei – 01.07.2006. Drept consecință acestui fapt, în zona Leșu Ursului din M-ții Stânișoarei, nu mai există stocuri de minereu. Stocurile de concentrate situate la suprafață, care din motive tehnico-economice nu au fost valorificate, au fost transportate la iazul de decantare Straja. Mijloacele fixe, instalațiile, construcțiile și utilajele au trebuit să fie Figura. 3.3. Galeria 17, Crucea

menținute în stare de funcționare până la încetarea lucrărilor miniere din subteran. În prezent, unele construcții care deserveau activitatea din subteran au fost demolate (Foto.3.3).

Figura. 3.4.Incinta Isipoaia Figura. 3.5. Incinta Isipoaia

Din păcate unele nu au avut parte de același lucru ci încă mai funcționează dar în scopul altor activități: gatere (Foto.3.4) și ca locuință (Foto.3.5).

Tabel 3.1. Tabel privind valoarea lucrărilor de conservare până la aprobarea închiderii minei (S.C.MIN-BUCOVINA S.A.)

Având în vedere acest plan, se dovedește faptul că mina Leșu Ursului a fost închisă la data de 01.07.2006, începând deja formalitățile necesare încetării activităților miniere (Tabel 3.1) și de asemenea realizarea unor obiective economice care evidențiază posibilele cheltuieli. Acestea din urmă, scot în evidență interesul față de lucrările de ecologizare absolut necesare (Tabel 3.2.), însă nu se certifică faptul că în toată perioada de după, au fost îndeplinite în totalitate.

Tabel 3.2. DEVIZ GENERAL privind cheltuielile necesare realizării obiectivului de investiții (S.C.MIN-BUCOVINA S.A.)

În urma acestor evidențe, reiese faptul că pentru a putea închide o mină sunt necesare numeroase formalități însă cel mai important lucru care trebuie făcut este acela de avea grijă de ceea ce se lasă în urmă. Nu este necesară numai o evidență a ceea ce trebuie realizat ci contează enorm punerea în aplicare a acestor devize care ar ajuta câtuși de puțin la repararea dezastrelor care s-au produs în urma exploatărilor.

Dacă ar fi să se respecte în totalitate, mediul înconjurător și populația din jur ar fi mai puțin afectate iar de asemenea, impactul pe termen lung s-ar reduce poate la jumătate.

III. 2. Impactul exploatărilor miniere

Industria minieră, datorită specificului său, produce în timpul desfășurării activității și mult timp după încetarea acesteia, variate efecte negative asupra mediului înconjurător exemplificate prin: degradarea peisajului, modificări ale reliefului în urma exploatării substanțelor utile și de asemenea ocuparea unor mari suprafețe de teren care devin nefolositoare în alte scopuri pentru o perioadă lungă de timp.

Odată cu toate acestea, există multe alte elemente ale mediului înconjurător care prin modificările suferite, nu se încadrează în normele admise, astfel producându-se poluarea chimică a solului care poate afecta proprietățile fertile ale acestuia, poluarea apelor din zonă și influențe asupra atmosferei, florei și faunei etc. Printre toate acestea se numără și impactul produs de zgomotele și vibrațiile din timpul desfășurării activității din subteran și de la suprafață.

Problema majoră în acest caz, este că nu există remedieri instant, sau cel puțin în timp, ci aceste urme rămân în zona respectivă pentru totdeauna afectând mai mult sau mai puțin toate elementele mediului înconjurător.

În subsolul României, majoritatea zăcămintelor existente se exploatează prin lucrări miniere subterane datorită formei, dimensiunilor și mai ales adâncimii mari la care se găsesc în scoarța terestră. Prin termenul „exploatare” se înțelege ansamblul de lucrări care se execută cel mai adesea în subteran sau la suprafață pentru extragerea resurselor minerale, prelucrarea și livrarea acestora în forme specifice.

Înainte de începerea unei activități miniere de exploatare, se desfășoară un ansamblu de studii pentru identificarea calitativă și cantitativă a acestora, precum și determinarea condițiilor tehnice și economice de valorificare a zonei. Din punct de vedere al mediului înconjurător, industria minieră exercită influențe deosebite care au un impact important în toate fazele desfășurării ei: procese tehnologice, exploatare și preparare.

Un efect specific exploatării subterane, este efectul de subsidență care se produce în momentul în care excavațiile subterane și în special abatajele, depășesc dimensiunile critice. În momentul în care nu s-au luat în vedere măsuri adecvate de susținere și de lichidare a golurilor formate, se produce surparea rocilor înconjurătoare. Mărimea degradării suprafeței și caracterul mișcării rocilor, depind de numeroși factori, printre care: adâncimea de situare a exploatării, dimensiunile golului creat prin exploatare, grosimea și înclinarea zăcământului, durata exploatării și tectonica zăcământului.

De asemenea, pentru exploatarea unui zăcământ se efectuează diverse operații fizice si chimice în urma cărora rezultă, pe de o parte substanța minerală utilă, iar pe de altă parte, materia sterilă extrasă din zăcământ odată cu utilul. Pe lângă reziduuri solide, industria minieră generează și deșeuri lichide și gazoase în cantități impresionante. Cantitativ, acestea depășindu-le uneori pe cele solide. Spre exemplu, apele reziduale se află în raport de la 3,0:1,0, până la 12,0:1,0 față de cantitățile de minereuri prelucrate.(V. Dițoiu, curs „Poluarea și protecția mediului”).

În afară de apele reziduale, deșeurile sub formă de pulberi, gaze și vapori, se produc inevitabil, provenind din toate sectoarele industriei miniere, în special din sectorul de preparare. Efectele negative care le produce activitatea de preparare a materialului util sunt la fel de grave ca cele produse prin operațiile de exploatare, însă în comparație cu acestea din urmă, efectele operațiilor de preparare sunt mai ușor controlabile.

III. 3. Caracteristicile deșeurilor provenite de la prepararea minereurilor utile

3.1 Deșeuri lichide

Deșeurile principale provenite de la operațiile de preparare sunt constituite din material steril aflat în suspensie în apă, de aici apărând dezvoltarea unei tehnologii, care constă în construirea unui iaz de decantare în care se introduce amestecul de apă cu material solid.

Figura 3.6. Scurgerea apei din Galeria 17

În acest iaz se produce sedimentarea fazei solide fine, componentele granulometrice grosiere fiind în cea mai mare parte utilizate frecvent pentru construirea digului, în timp ce lichidul limpezit este trimis în rețeaua hidrografică regională (Foto. 3.6), eventual după un tratament de epurare.(V. Dițoiu, curs „Poluarea și protecția mediului”)

În cadrul acestei industrii se consumă în mod frecvent cantități mari de apă, contribuind într-o foarte mare măsură la poluarea receptorilor naturali (Foto.3.7). De asemenea, încărcarea cu poluanți a apelor uzate constituie cea mai masivă și nociva categorie de poluare.

Figura 3.7. Scurgerea apei din Galeria 17 în râul Bistrița

Cursurile de apă din regiunile miniere se contaminează cu diferiți poluanți care își modifică foarte des concentrațiile în funcție de calitatea și cantitatea apelor subterane, a apelor meteorice și a apelor reziduale deversate în ele. Extracția minereurilor generează ape industriale care sunt impurificate atât cu suspensii minerale cât și cu substanțe chimice. Suspensiile solide pot ajunge până la 8.500 mg/l și pot influența în mod direct turbiditatea apelor de mină prin faptul că anulează procesele de fotosinteză, și împiedică pătrunderea luminii la plante și alge. Există posibilitatea în cazul de față să se producă un deficit de oxigen care are drept cauză micșorarea sau anularea capacității de autoepurare a apei, în momentul în care materiile organice nu pot fi oxidate total și substanțele chimice agresive nu se mai neutralizează. În astfel de cazuri dispare fauna piscicolă și uneori întreagă faună acvatică.

Apele de mină pot fi introduse în fluxul tehnologic al uzinelor de preparare, împreună cu apa limpezită care provine din iazurile de decantare. Compoziția chimică a acestor ape uzate cuprinde și prezența unor elemente dizolvate care grupează în: anioni ( SO4, PO4, CL, Br, etc.), cationi (Mg, Cu, Zn, Fe, Ca, etc.) și microelemente ca: As, Zn, Cd, Ni, Be, S.

Figura 3.8. Apă din jurul Galeriei 17 Conținuturile ridicate de ioni de Fe3+ și Mg4+ determină formarea precipitatului de Fe (OH)3 și Mn (OH4) care reduc pânza freatică și distrug flora și fauna acvatică prin colmatarea fundului albiilor și a malurilor. Plumbul, poate trece în laturile trofice și poate fi asimilat de diferite specii de pești și de asemenea metalele grele au un efect nociv asupra lor conducând la poluări secundare, prin biconversia realizată de organismele acvatice.

Apele uzate epurate pot fi deversate în receptori naturali numai dacă îndeplinesc condițiile impuse în normativul tehnic NTPA 001/2005 al HG 352/2005 care modifică HG 188/2002 pentru aprobarea unor norme privind condițiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate. Conform acestui normativ apele uzate deversate în receptorii naturali nu trebuie să conțină:

a) substanțe poluante cu grad ridicat de toxicitate;

b) materii în suspensie peste limita admisă, care ar putea produce depuneri în albiile minore ale cursurilor de apă sau în cuvetele lacurilor;

c) substanțe care pot conduce la creșterea turbidității, formarea spumei sau la schimbarea proprietăților organoleptice ale receptorilor față de starea naturală a acestora.

În urma unor constatări care provin de la unitățile miniere, rezultă că aproximativ 75-80 % din apele uzate care se evacuează în emisar, se încadrează în normele legislative care se impun. Cele 20-25 % au un impact care nu corespunde acestor norme, astfel poluând apele din zonă chiar și după mulți ani de la încetarea activității.

În figura 3.10, se admite faptul că impactul major al apelor uzate industrial persistă și în anul 2010 cu toate că mina Leșu nu funcționează de foarte mult timp. Față de limitele admise, se observă în unele situații creșteri însemnate care probabil nu se vor schimba curând. Spre exemplu pentru mangan (1 mg/l), cupru (0,1 mg/l), zinc (0,5 mg/l), se înregistrează valori mai mari și anume 3,75, 0,37 și respectiv 2,7 mg/l.

Figura. 3.9 Comparație între valorile maxime admise și probele prelevate de la Iazul Tărnicioara

Industria preparării minereurilor neferoase este mare consumatoare de apă de aici rezultând faptul ca o cantitate însemnată de ape uzate ajung în apele naturale. Acest efect îmbinat cu alte elemente ce țin de administrarea incintelor și anume defrișările în scopul construirii clădirilor din zonă modifică regimul de curgere, chimismul apelor, noxele eliminate în atmosferă în cursul procesului productiv, conduc la degradarea ecosistemelor acvatice și terestre.

În ceea ce privește Uzina de Preparare Tarnița, instalațiile de flotare a minereului polimetalic și a baritinei erau dispuse pe ambele maluri ale Pârâului Brăteasa, iar numai pe malul drept sunt situate depozitele de concentrate și iazurile de decantare.

De asemenea unele depozite de steril sunt situate fie chiar pe cursurile de apă (Tărnicioara și Valea Straja), sau în imediata apropiere a acestora (Ostra și Poarta Veche), fiind astfel potențiale și reale surse de poluare a apelor subterane și a celor de suprafață având în vedere faptul ca rețeaua hidrografică este densă în arealul uzinei cu pâraie cu debit semnificativ și cu bazine de recepție întinse.

Figura. 3.10 Valoarea pH-ului din diferite zone Leșu Ursului în anul 2010

Apele de mină din zona Leșu Ursului care se evacuau pe Galeria Isipoaia (Qmax=10 l/s), se colectau la nivelul galeriei +740 în bazinul stației de pompare SP Isipoaia, de unde se refulau în incinta minieră Pârâul Ursului . În această incintă se colectau toate apele de mină (Qmax=63 l/sec), în bazinul stației de pompare și prin intermediul unei conducte de oțel cu diametrul Dn=300 mm, se vehiculau prin tunelul Aluniș, spre incinta uzinei de preparare Tarnița, unde se amestecau cu tulbureala sterilă provenită de la prepararea minereurilor.

Canalizarea apelor uzate de la Incinta Minieră Tarnița este de tip divizor, fiind racordate și o parte din apele pluviale, în special cele provenite de pe platforma industrială a Uzinei de Preparare Tarnița, pe cale gravitațională, iar evacuarea în pârâul Brăteasa, se făcea tot gravitațional.

Apele pluviale din incintele în care se desfășura activitatea în cadrul perimetrului Leșu Ursului, erau preluate de canale colectoare existente. În vederea ecologizării haldelor de steril sunt prevăzute lucrări pentru drenarea apelor pluviale care împreună cu apele de exfiltrație din iazul Straja sunt dirijate printr-o galerie de deviere cu descărcare în aval de iazul de decantare, pentru a nu fi poluate de exfiltrațiile din iaz.

Apele de mină încărcate cu ioni de metale grele și cu pH acid(Fig.3.11), în prezent, după oprirea activității din subteran, nu sunt pompate spre suprafață, cum se întâmpla înainte, ci au rămas în subteran umplând golurile întâlnite, după care gravitațional sunt evacuate pe galerii de coastă. În prezent, după aproximativ 5 ani, se monitorizează cantitativ și calitativ aceste ape(Fig.3.12), care sunt evacuate prin Galeria Isipoaia, în baza rezultatelor obținute, putându-se stabili necesitatea construirii unei stații de epurare a apelor.

Figura.3.10 Comparație între principalii poluanți ai apelor de la închidere și până în 2010

Din prezentul grafic, reiese o concentrație mare a cuprului care rămâne aproape neschimbată față de momentul în care activitatea minieră din zona Leșu Ursului a fost sistată. Compoziția chimică a acestor „ape de mină” variază în funcție de stratul de roci pe care îl străbat, cum ar fi spre exemplu apa cantonată în formațiunile cristaline din perimetrul minier Tarnița, unde ionii metalici provin din alterarea sulfurilor polimetalice.

Respectând avizul Apelor Române – Direcția Apelor Siret, se prevede realizarea unei stații, în incinta Isipoaia, însă doar în cazul în care apele prelevate din Galeria Isipoaia și din decantorul de exfiltrații din iazul de decantare Valea Straja necesită acest lucru.

Figura.3.11 Evoluția conținutului de cupru din Pârâul Brăteasa

În urma construirii iazurilor de decantare, inevitabil se formează în jurul lor straturi acvifere care au o importanță majoră. Monitorizarea nivelului acestora este esențială deoarece pot duce la acumularea unor „pungi de apă” care pot conduce la apariția unor fenomene de subsidență, cu alunecarea materialului steril. Acest hazard s-a produs și la iazurile de decantare Tărnicioara, V. Straja, Poarta Veche unde s-au produs urmări catastrofale pentru ecosisteme, infrastructură și de asemenea pentru comunitățile umane din zonele limitrofe.

În peisajul natural, prin acumularea apelor pluviale și a izvoarelor interceptate de lucrările miniere de suprafață, în cuva carierelor au apărut „lacuri” artificiale (Ostra-exploatare baritină) unde apa din acestea este contaminată cu săruri ale metalelor grele, bariu etc. De asemenea „lacuri artificiale” apar și în spatele digurilor datorită exloatării incorecte a iazurilor de decantare construite pe văi naturale, cum este cazul iazului de decantare Valea Straja.(Anca Ionce, lucrare „Impactul sistemic al activității de preparare a substanțelor minerale utile din județul Suceava”).

Conform ordinului MAPPM 756/1997 pentru aprobarea REGLEMENTĂRII PRIVIND EVALUAREA POLUĂRII MEDIULUI, apele uzate care se evacuează direct în stațiile de epurare sau în rețelele de canalizare a localităților, nu trebuie să conțină:

I. Materii în suspensie, în cantități și dimensiuni care pot duce la erodarea canalelor și de asemenea pot provoca depuneri care stânjenesc curgerea normală a apei, cum ar fi:

a) materialele care, la anumite viteze realizate în colectoarele de canalizare corespunzătoare debitelor minime de calcul ale acestora, pot genera depuneri;

b) diferitele substanțe care se pot solidifica și astfel pot înfunda secțiunea canalelor;

c) corpurile solide, plutitoare sau antrenate, care nu trec prin grătarul cu spațiu liber de 20 mm între bare, iar în cazul fibrelor și firelor textile ori al materialelor similare (pene, fire de păr de animale) care nu trec prin sita cu latura fantei de 2 mm;

d) suspensiile dure și abrazive ca pulberile metalice și granule de roci care prin antrenare pot provoca erodarea canalelor;

e) păcura, uleiul, grăsimile sau alte materiale care prin formă, cantitate sau aderență pot conduce la acumularea de depuneri pe pereții canalului colector;

f) substanțe singure sau în amestec cu alte substanțe conținute în apa din rețelele de canalizare, coagulează, existând riscul depunerii lor pe pereții canalelor, sau duc la apariția de substanțe agresive noi.

II. Substanțe cu agresivitate chimică asupra materialelor din care sunt realizate rețelele de canalizare și conductele din stațiile de epurare a apelor uzate.

III. Substanțe de orice natură, care, plutitoare sau dizolvate, în stare coloidală sau de suspensie, pot stânjeni exploatarea normală a canalelor și stațiilor de epurare a apelor uzate sau care împreună cu aerul pot forma amestecuri explozive, cum sunt: benzina, benzenul, eterii, cloroformul, acetilena, sulfura de carbon, solvenți, și alte hidrocarburi clorurate, apa sau nămolul din generatoarele de acetilenă.

IV. Substanțe toxice sau nocive care, singure sau în amestec cu apa din canalizare, pot pune în pericol personalul de exploatare a rețelei de canalizare și a stației de epurare.

V. substanțe cu grad ridicat de periculozitate, cum sunt:

a) metalele grele și compușii lor;

b) compușii organici halogenați;

c) compușii organici cu fosfor sau cu staniu;

d) agenții de protecție a plantelor, pesticidele – fungicide, erbicide, insecticide, algicide – și substanțele chimice folosite pentru conservarea materialului lemnos, a pieilor sau a materialelor textile;

e) substanțele chimice toxice, carcinogene, mutagene sau teratogene, ca: acrilonitril, hidrocarburi policiclice aromatice, ca benzapiren, benzantracen și altele asemenea;

f) substanțele radioactive, inclusiv reziduurile.

VI. Substanțe care, singure sau în amestec cu apa din canalizare, pot roduce mirosuri ce contribuie la poluarea mediului.

VII. substanțe colorante ale căror cantitate și natură, chiar în condițiile diluării realizate în rețeaua de canalizare și în stația de epurare, determină prin descărcarea lor o dată cu apele uzate modificarea culorii receptorului natural.

VIII. substanțe inhibitoare ale procesului biologic de epurare a apelor uzate sau de tratare a nămolului.

9. substanțe organice greu biodegradabile.

3.1.1. Măsuri de prevenire a poluării apelor după încetarea activității miniere

La închiderea lucrărilor miniere de legătură cu suprafața a fost prevăzută montarea în fiecare lucrare minieră a unei conducte pentru evacuarea apelor subterane și anume montarea unei conducte din material plastic de înaltă densitate pe toată lungimea tronsonului de galerie, pentru evacuarea apelor de mină.

Conducta va avea un diametru interior cuprins între 100 și 250 mm (specific fiecărei lucrări) și se va monta din spatele digului pentru susținerea rambleului spre gura galeriei, ieșind la zi prin digul de închidere la gură. Aceasta va fi prevăzută la capătul colector cu un filtru care are rolul de a atenua pătrunderea și ulterior colmatarea acesteia cu suspensii de material solid.

De asemenea la închiderea lucrărilor miniere de legătură cu suprafața a fost prevăzută și montarea în fiecare lucrare minieră a unei conducte pentru evacuarea gazelor de mină care are un diametru interior de 50 mm pe toată lungimea tronsonului de galerie.

În perioada de exploatare nu s-a semnalat prezența gazelor toxice sau explozive, mina nefiind încadrată în categoria minelor periculoase din acest punct de vedere.

Condițiile hidrologice nu pun probleme deosebite din punct de vedre minier. Roca gazdă a mineralizației cât și rocile din culcuș și acoperiș se caracterizează printr-o permeabilitate redusă, singurele căi de infiltrare fiind create din sistemul de falii cu deschidere unică, care nu oferă căi de circulație liberă a apei. În zăcământ nu au fost semnalate ape reziduale, astfel din punct de vedere hidrologic nu se pun probleme deosebite.

Apele uzate menajere precum și apele uzate industriale caracterizate sunt caracterizate prin aciditate ridicată, cu pH acid precum și cu săruri de metale grele, pot influența negativ calitatea emisarilor și implicit deteriorarea mediului înconjurător. Pentru e se evita aceste cauze, s-au aplicat mijloace de reducere a concentrațiilor nocive, până la valori admisibile. Apele uzate au fost epurate în stația de epurare chimică a apelor menajere situate în incinta Leșu Ursului.

Apele rezultate de la iazul de decantare Valea Straja (Foto.3.13), au fost epurate mecanic, având conform Normelor pentru proiectarea, execuția și exploatarea iazurilor de decantare din industria minieră, atât funcția de depozitare a sterilului rezultat din prepararea minereurilor complexe.

După oprirea activității Uzinei de preparare Tarnița, s-a încetat și deversarea sterilului rezultat din fluxul de preparare a minereurilor, astfel numai precipitațiile atmosferice afectează în prezent iazul de decantare Valea Straja.

.

Figura.3.12 Vedere Iazul Straja – Sistem.de distribuție.a tulburelii

3.2 Deșeuri solide

Deșeurile rezultate în urma activității desfășurate în cadrul Leșu Ursului sunt: reziduurile solide provenite din activitatea minieră, formate din roci sterile rezultate din excavarea lucrărilor miniere executate (lucrări de deschidere, pregătire și construcții speciale). Aceste roci sterile sunt depozitate în halde de steril și iazuri de decantare. Printre acestea sunt și stocurile de concentrate situate la suprafață și care sunt nevalorificabile, deșeuri valorificabile precum fier, lemn apar în urma demolărilor unor construcții aflate la suprafața perimetrului minier.

Deșeurile metalice rezultate din recuperarea materialului din instalațiile uzate, s-au colectat la suprafață în locuri stabilite , după care au fost predate la fier vechi. Materialul lemnos a fost colectat și folosit la încălzire.

Stocurile de concentrate situate la suprafață care din diverse motive nu au putut fi valorificate, au fost transportate pe plaja iazului de decantare Straja, și au fost scoase din evidențele contabile ale unității după aprobarea acestei documentații prin Hotărâre de Guvern.

Deșeurile solide care sunt înmagazinate în iazurile de decantare construite în acest scop, acumulează la nivelul întregii țări peste 350 milioane de m3 de steril, care ocupă o suprafață de aproape 1 350 ha.

Luate în mod individual, iazurile de decantare de la fiecare mină, în cazul de față mina Leșu, produc o serie de aspecte negative, generând astfel, chiar și după închiderea minei, un impact vizual neplăcut, distrugerea și ocuparea unor mari suprafețe de teren, poluarea apelor de la suprafață sau din subteran etc. În toate acestea se găsesc elemente chimice dizolvate sau cu suspensii de particule solide antrenate din diguri de către apele de ploaie sau de infiltrații.

De asemenea aceste iazuri prin impactul lor, nu se limitează doar la aceste elemente, nelipsind poluarea aerului cu gaze rezultate din mineralele existente în iazuri, sau cum s-a mai specificat, există posibilitatea de a se produce pagube materiale și distrugeri de vieți omenești datorită pierderii stabilității. Nu numai pierderile de vieți omenești pot fi luate în considerare ci și sănătatea și viața animalelor din zonă. În perioada verii, iazurile din zona Leșu Ursului „înghit” numeroase animale nesupravegheate.

Iazul de decantare Valea Straja – Leșu Ursului

În cazul minei Leșu Ursului, unul dintre iazurile de decantare și anume Valea Straja, are un volum de steril depozitat de la punerea în funcțiune până la închidere, de circa 1.300.000 m3.Cota terenului natural la baza barajului principal, este de 854 m, la coronamentul barajului principal, 886,5 m iar la coronamentul digului de înălțare din steril, 894 m. Izul de decantare este situat în apropierea incintei Uzinei de Preparare Tarnița, ocupând o suprafață de teren de 64,500 m2. În acest iaz urma să fie depozitată încă o cantitate de cca. 1.500.000 m3.

Din datele obținute, reiese ca acest iaz unghiul de taluz proiectat este de 200 iar cel mediu realizat este de 16033”. Suprafața totală ocupată la cota finală este prevăzută a ajunge la 34 ha. Depunerea sterilului de preparare în iazul de decantare se realizează prin deversare de pe digul de înălțare a iazului, spre amonte. Sterilul deversat în iaz, este supus unei depuneri subacvatice, decantarea realizându-se gravitațional, partea mai grosieră în imediata apropiere a digului de înălțare iar partea din ce în ce mai fină spre amonte.

Luând în considerare situația actuală a iazului Valea Straja, în urma verificărilor din teren, a documentelor și studiilor avute la dispoziție, s-a constatat necesitatea de a realiza următoarele lucrări: asigurarea căii de acces, consolidarea zonelor de risc, regularizarea apelor pluviale care la ora actuală deversează în iaz și ecologizarea zonelor afectate de deșeurile de flotație.

Este necesar ca în momentul în care se discută problema securității iazurilor de decantare, să se cerceteze amănunțit stabilitatea fizică a acestuia asigurându-se că în urma unor mecanisme ca alunecarea, scufundarea, eroziunea regresivă a apei peste dig, iazul să nu cedeze. Al doilea aspect privește stabilitatea chimică și anume monitorizarea creșterii acidității apei, scopul fiind acela de a nu depăși normele legislative impuse. De asemenea trebuie să se țină cont de un alt factor important pentru mediu, și anume grija ca să nu se piardă prin infiltrații, material toxic.

Trebuie de recunoscut faptul că în prezent s-au făcut progrese însemnate privind construirea, cercetarea științifică și metodele de ecologizare a iazurilor de decantare.

Proiectul de închidere a iazului de decantare steril Valea Straja, întocmit în anul 2005 prevedea următoarele lucrări (S.C. MIN-BUCOVINA S.A.)

În momentul de față, din păcate acest proiect nu a fost realizat, însă trebuie să avem încredere că acesta va fi pus în aplicare înainte de a se produce un accident din care să sufere și mediul dar și populația din jur

Problematica haldelor de steril din perimetrul Leșu Ursului

Acest perimetru a fost explorat începând cu anul 1950, printre primele lucrări fiind galeriile din incinta Pârâul Leșului și mai apoi Isipoaia. Sterilul provenit din realizarea lucrărilor de deschidere și de investiții executate în zona a II a, a obiectivului Leșu Ursului, a fost depozitat lângă gura galeriilor de coastă și a puțurilor, rezultând astfel haldele de steril actuale.

Odată cu încetarea activității de extracție nu s-a mai depus steril pe aceste halde, începând astfel procesul natural de împădurire și înierbare a acestora. În proprietatea unității există halde de steril care ocupă o suprafață de 9,19 ha care în urma ecologizării vor deveni disponibile.

În cadrul și legat de perimetrul Leșu Ursului, inclusiv Unitatea de Prepararea Tarnița, există următoarele depozite de steril:

Halda Galeriei Isipoaia care ocupă o suprafață de 3,86 ha iar volumul depus fiind de 484,851 m3. Prezintă parțial fenomenul de înierbare și în prezent este inactivă.

Halda Galeriei (36) de aeraj ocupă o suprafață de 0,91 ha iar volumul depus este de 29,400 m3. Aceasta nu se haldează din anul 1987, fiind înierbată natural, sporadic apărând arini.

Halda Pârâul Ursului: incinta are o suprafață ocupată de 3,54 ha iar volumul depus este de 439,400 m3. Nu se haldează din anul 1994.

Halda Magistrală Nord ocupă o suprafață de 0,38 ha. Aceasta nu se haldeză din anul 1994 și face corp comun cu halda Pârâul Ursului.

Halda Magistrală Pârâul Leșu – Puț 7 care are o suprafață de 0,5 ha și de asemenea din 1994 nu s-a mai depus material steril.

Haldele sunt alcătuite din roci specifice zăcământului (Foto. 3.14), în momentul de față se găsesc intr-un stadiu mai mult sau mai puțin alterat în funcție de factorii atmosferici. Acestea nu prezintă fenomene de instabilitate majore, fiind înierbate parțial și având un echilibru stabil. Eventualele deplasări ale masei de material pot apărea în perioadele de ploi abundente sau în cele de topire a zăpezilor.

Pentru a evita apariția fenomenelor de alunecare a haldelor, în perioada de refacere a terenurilor și reconstrucție ecologică, s-a prevăzut executarea unor lucrări de stabilizare (diguri de sprijin, gărdulețe de coastă, canal de evacuare a apelor etc.) și ecologizare a haldelor.

Foto. 3.13 Haldă de steril Isipoaia

În concluzie, în cadrul perimetrului Leșu Ursului, asupra au acționat o serie de factori specifici sau generați de activitatea minieră care au condus la poluarea mediului înconjurător până în prezent precum și la modificări ale topografiei terenului. Aceste modificări s-au produs în urma golurilor formate datorită executărilor miniere, de asemenea prezența haldelor de steril și a iazurilor de decantare.

CAPITOLUL IV. INFLUENȚA ACTIVITATĂȚILOR MINIERE ASUPRA ALTOR COMPONENTE DE MEDIU

IV.1. Poluarea atmosferei

Atmosfera, în zona în care se desfășoară activități miniere, are ca principale surse de poluare praful industrial și gazele provenite de la stațiile de ventilatoare ale minelor. Aceste două surse având de asemenea numeroase și diferite proveniențe. Spre exemplu în cazul prafului industrial, acesta poate proveni de la uzinele de preparare, de la împușcările masive efectuate în cariere, de asemenea o sursă importantă este și praful produs la formarea haldelor și a fumului rezultat din arderea acestora. Trebuie de luat în considerare și praful industrial care se ridică și se răspândește în atmosferă, în urma transporturilor tehnologice datorită faptului că exploatărilor miniere și uzinele de preparare, desfășoară o activitate intensă datorită necesității de a transporta sterilul și utilul.

În România, în cazul exploatărilor de minereuri neferoase, se estimează că anual se emit în atmosferă 20.000 de tone de suspensii sedimentabile, care afectează în mod permanent și deosebit calitatea factorilor de mediu.

Poluanții gazoși care se evidențiază cel mai adesea în atmosferă sunt: monoxidul și dioxidul de carbon, dioxidul de sulf, hidrogenul sulfurat, oxizii de azot etc. Fiecare dintre aceștia au un impact diferit asupra omului, plantelor din jur, și animalelor. Spre exemplu monoxidul de carbon, este un gaz incolor și inodor foarte răspândit în atmosfera mediilor industriale, având o densitate aproape de cea a aerului. Plantele sunt afectate după o expunere de 1-3 săptămâni, la o concentrație de 100 mg/m3. La om, monoxidul de carbon odată pătruns în sânge, formează împreună cu hemoglobina, carboxihemoglobina în momentul în care apar insomniile, cefaleea, iar la concentrații mari poate surveni moartea.

De asemenea, dioxidul de sulf este un gaz incolor care are însă un miros neplăcut, înțepător și pătrunzător. Împreună cu apa acesta reacționează, formând acidul sulfuros. Odată evacuat în atmosferă, sub acțiunea radiațiilor ultraviolete, formează trioxidul de sulf în urma reacționării cu oxigenul. Acesta din urmă, împreună cu vaporii de apă din atmosferă, formează acidul sulfuric (H2SO4). Pentru plante, este considerat cel mai toxic gaz din atmosferă, acesta având impact distructiv asupra țesuturilor vegetale și asupra clorofilei, împiedicând procesul de fotosinteză.

Pentru animale și om dioxidul de sulf creează un impact negativ doar dacă se află în concentrații mari și în prezența altor noxe (sinergism). Astfel la om, pot apărea probleme cu privire la sistemul respirator, tulburări în metabolismul glucidelor etc. De asemenea, dioxidul de sulf, și oxizii de azot duc la formarea ploilor acide care au un impact devastator asupra tuturor componentelor și elementelor mediului înconjurător.

Oxizii de azot sunt compuși ai azotului cu oxigenul formând astfel: monoxidul de azot (NO), dioxidul de azot (NO2) și protoxidul de azot (N2O). La plante, aceștia în concentrație de 25 mg/m3 produc necroze și căderea frunzelor. De asemenea, la animale și om, au un impact asupra sistemului nervos , producând paralizia acestuia, iar în concentrații mai mari de 100 mg/m3 provoacă moartea.

Toți acești poluanți și mulți alții, rămân în atmosferă zile și chiar ani până în momentul în care sub acțiunea radiațiilor solare ultraviolete, reacționează cu oxigenul din aer sau între ei, ajungând astfel la structuri mai puțin stabile.

Pulberile care ajung și ele în atmosferă, au în compoziția lor praf, fum și particule lichide din aer care în funcție de mărimea lor pot influența sănătatea plantelor, animalelor și omului. Pulberile sedimentabile care au un dimetru mai mare de 10 µm și care sunt mai grele, au proprietatea de a se depune repede pe sol, fiind astfel mai puțin periculoase pentru om întrucât sunt reținute la nivel superior al căilor respiratorii. Nu se poate spune același lucru însă, despre suspensiile PM10 care au diametrul cuprins între 2.5 si 10 µm. Acestea sunt extrem de periculoase pentru om deoarece există posibilitatea de a ajunge la nivel pulmonar.

Cele mai nocive pentru organismul uman sunt suspensiile PM2,5 cu diametrul mai mic de 2,5 µm, care persistă în atmosferă foarte mult timp și pot fi deplasate la distanțe mari față de sursa de poluare.

În carierele de minereuri, concentrația de praf este de multe ori depășită față de 6 mg/m3 cât este limita admisă prin norme. La punctele de încărcare a minereului în mașini se înregistrează peste 20 mg/m3, pe drumurile din carieră, concentrația ajunge la 22 mg/m3 iar la instalațiile de forare au fost înregistrate 18 mg/m3. De asemenea, în instalațiile de preparare sunt consemnate, în foarte multe cazuri, depășiri mari ale conținutului de pulberi de SiO2 în atmosferă.(www.agir.ro/buletine/199).

În cadrul incintelor de exploatare Leșu Ursului, aerul proaspăt din subteran a fost asigurat prin aerajul general mecanizat, iar la suprafață, centralele termice pot ridica probleme din punct de vedere al mediului.

În cadrul Uzinei de Preparare Tarnița, principalele noxe degajate în atmosferă erau pulberile în suspensie, oxizii de sulf, oxizii de azot și hidrogenul sulfurat. În momentul în care activitatea s-a redus, în cadrul exploatării de baritină, pentru pulberi sedimentabile s-a constatat încadrarea acestora în normele prevăzute.

Haldele de steril existente în perimetrul Leșu Ursului, în momentul de față sunt inactive, având în vedere constituirea acestora din rocă sterilă. Factorul poluant pentru atmosferă este fenomenul de deflație care reprezintă antrenarea de către vânt a particulelor fine depozitate pe haldele de steril.

În concluzie, problematica poluării atmosferei, este destul de îngrijorătoare având în vedere fenomenul mai puțin controlabil care se declanșează în momentul în care activitatea minieră este prosperă din punct de vedere al producției. Trebuie de ținut cont și de faptul că aceasta industrie și acest tip de exploatare generează o cantitate considerabilă de pulberi fine care persistă în atmosferă foarte mult timp chiar și după încetarea activității în sine.

IV.2 Poluarea solului

Industria minieră, în lunga sa existență, a afectat toți factorii de mediu, printre aceștia numărându-se și solul care de-a lungul timpului a suferit numeroase modificări.

La început, prin activitățile de explorare, exploatare, haldare și depozitare a substanțelor minerale utile, s-a produs ocuparea unor mari suprafețe de teren, care din păcate au dus în timp la modificări grave ale reliefului prin degradarea peisajului din zonă, influența negativă asupra florei și faunei și de asemenea poluarea chimică a solului, care poate afecta pentru mulți ani proprietățile fertile ale acestuia.

Sursele potențiale de poluare a solului din cadrul arealului ocupat de activitatea minereurilor neferoase și nemetalifere, sunt următoarele:

– sterilul depus în iazurile de decantare rezultat de la flotațiile de minereuri neferoase și barită;

– pulberile din urma operațiilor de sfărâmare a minereului neferos si a baritinei;

– pulberile sedimentabile antrenate de pe platformele de depozitare a concentratelor și de pe plajele și digurile iazurilor de decantare;

– scurgerile accidentale de produse petroliere de la depozitele de carburanți, de combustibil lichid ușor utilizat la centrala termică si de la operațiile de alimentare a mijloacelor auto si a utilajelor terasiere staționare;

– deșeurile solide (de producție, menajere, etc.), nămolul de la stațiile de epurare a apelor industriale si menajere.

Având în vedere amploarea activității ce s-a desfășurat în incinta Tarnița, existența celor patru iazuri de decantare, dintre care trei au prezentat un real pericol prin fenomene de drenaj acid al rocilor (Tărnicioara, Poarta Veche, Valea Străjii), precum și prin scurgerile de material steril din ce în ce mai frecvente din iazul de decantare Tărnicioara, ca și din iazul Poarta Veche, cu riscul de alunecare reprezentat de acestea pentru comunitățile din aval (localitatea Ostra), o analiză a calității solului era necesară.

Din păcate singurul studiu anterior asupra calității solului în aceasta zonă a fost realizat în anul 1996, de către Institutul de cercetări Biologice Iași – Stațiunea de Cercetări “ Stejarul” Piatra Neamț. Cu ajutorul SC GEOMOLD SA Câmpulung Moldovenesc si al laboratoarelor SC MINBUCOVINA SA și APM Suceava, s-a analizat calitatea solului în zona de influență a uzinei de preparare.

Determinarea concentrațiilor a fost efectuată prin metode spectrale de emisie. La prelucrarea si interpretarea datelor s-au avut în vedere valorile de alertă, respectiv de intervenție, aferente terenurilor încadrate în categoria “mai puțin sensibile”, în sensul prevederilor Ord.756/1997 al MAPPM. Argumentul principal îl constituie faptul că amplasamentul analizat este situat în extravilanul localității si nu se preconizează, cel puțin pentru viitorul apropiat, schimbarea destinației suprafețelor respective.

Rezultatele analizelor probelor de sol prelevate (pentru indicatorii cupru si bariu) sunt redate în modelările din figurile 15-16:

Fig.4.1 Distribuția conținutului de cupru în sol

Anca Ionce „Impactul sistemic al activității de preparare a substanțelor minerale utile în județul Suceava”, pagina 16.

Fig. 4.2 Distribuția conținutului de bariu din sol

Anca Ionce „Impactul sistemic al activității de preparare a substanțelor minerale utile în județul Suceava”, pagina 17.

În concluzie, a rezultat că prin natura proceselor de prelucrare desfășurate în cadrul perimetrului, pot fi reținute următoarele:

– se evidențiază poluarea a solului cu bariu si cupru, sursa principală fiind activitatea de prelucrare a minereurilor, iazurile de decantare și prezența carierei de baritină Ostra. Zonele afectate (cu valori mai mari decât pragul de alertă) sunt situate în apropierea secțiilor de prelucrare și a digurilor iazurilor de decantare;

– în perimetrul zonei de poluare cu cele doua elemente, se distinge o suprafață cu o poluare semnificativă în care unele valori ale concentrațiilor depășesc pragul de intervenție pe o suprafață de aproximativ 6 ha, suprafață corespunzătoare amplasamentului uzinei, zonelor din jurul acesteia și iazurilor de decantare.

IV.3. Impactul poluanților asupra ecosistemelor acvatice și terestre

Leșu Ursului și U.P Tarnița

În prepararea minereurilor neferoase, cei mai importanți poluanți din zona Leșu Ursului sunt reprezentați de ionii metalelor grele proveniți din mineralizațiile neferoase și de baritină prelucrate, precum și de unele substanțe cum ar fi cianuri și xantați, utilizate în procesul de preparare. Acțiunea acestora se manifestă în special asupra apelor freatice și de suprafață și, indirect, asupra solului.

Efectele sterilului care se află în iazurile de decantare sunt complexe și se produc pe mai multe căi și sub diverse forme:

– acțiunea directă asupra solului, și anume faptul că suprafețele pe care se află iazurile sunt compromise, iar refacerea acestuia și a vegetației necesită din păcate perioade foarte îndelungate de cca. 60-100 ani s-au mai mult după încetarea activității din perimetrul Leșu Ursului;

– un alt efect este dat de transportul de către apele pluviale, a sterilului care se află pe taluzurile din aval ale digurilor de amorsare și de înălțare, manifestându-se în special în albiile minore ale pâraielor Tărnicioara, Straja și Brăteasa, afectând ecosistemele acvatice;

– efecte indirecte asupra solului și asupra vegetației, se produc prin intermediul apelor freatice care sunt contaminate cu fluide din iaz și cu pulberi sedimentabile antrenate de pe plajele și digurile acestora;

– oxidarea sulfurilor metalice au un impact însemnat asupra vegetației si a așezărilor umane;

– există posibilitatea producerii unor efecte asupra așezărilor umane și a mediului natural în general, în cazul în care se produc accidente sau avarii care au consecințe catastrofale printre care se numără: ruperea digurilor iazurilor de decantare și deplasarea în masă a sterilului de pe halde.

S-a constatat în urma unui studiu efectuat de către cercetătorii din cadrul Stațiunii Experimentale de Cultura Molidului Câmpulung Moldovenesc, că molidul reprezintă specia cea mai puternic afectată de către factorii de stres din zonă; la majoritatea s-a constatat un grad de defoliere între 25% – 60 %, în funcție de distanța față de sursele de poluare și în funcție de altitudine.

De asemenea, bradul, specie naturală principală în formarea ecosistemelor forestiere din zona Tarnița, se dovedește a fi foarte sensibil la poluare. Peste 50 % din arborii studiați sunt considerați ca arbori bolnavi, aceștia încadrându-se în clasa de vătămare II- IV, datorită faptului ca se află în apropierea surselor de poluare și pe direcția de difuzare a poluanților de către vânturile dominante în lungul văii.

Datorită ponderii reduse în compoziția arboretelor, fagul este mai puțin afectat, mai ales în jurul surselor de poluare. Zonele de risc potențial sunt localizate la baza

versanților si pe direcția de circulație a maselor de aer (Popa I., Barbu I.,2001).

Un alt efect frecvent întâlnit și sesizat este cel care produce modificarea caracterelor organoleptice ale apei, determinând astfel reacții senzoriale dezagreabile cum ar fi: gust și miros particular, modificări vizibile de turbiditate și culoare, spumarea apei, cum este cazul pâraielor Valea Străjii și Brăteasa sau chiar senzația iritantă provocată la contactul cu apa. Efectul produs de poluarea chimică a apei constă în modificarea proceselor biologice care se petrec în apele naturale. El este cunoscut sub denumirea generală de efect ecologic.

Într-adevăr, echilibrul ecologic al diferitelor biocenoze din apă este atât de sensibil încât schimbări infime, dar persistente, în compoziția apei pot duce la perturbări profunde și cu consecințe din cele mai importante. Acestea având ca efect distrugerea microorganismelor din apă și mai apoi oprirea sau încetinirea fenomenelor naturale de autopurificare a apei, cu persistența poluării și a consecințelor sale asupra utilizării apei în diferite scopuri mult timp. De asemenea pot apărea și consecințe economice din cele mai grave, prin distrugerea florei și faunei acvatice, în mod special a peștilor, care sunt foarte sensibili la poluarea chimică.

Din interpretarea datelor determinărilor efectuate în cadrul laboratorului de analize biologice al SGA Suceava au rezultat, în principal, următoarele:

„Scăderea gradului saprob în aval de UP Tarnița este datorată prezenței iazurilor de decantare care influențează biocenoza acvatică. Influența nu este dramatică, acest lucru fiind datorat în primul rând puterii de adaptare a macro nevertebratelor acvatice si în al doilea rând procesului de autoepurare natural, caracteristic unui sistem biotic.” (C N „Apele Române” S.A., SGA Suceava, , 2007,pg.2).

În concluzie, din acest fapt se reliefează faptul că impactul activităților de extracție și preparare a minereurilor neferoase, este prezent din păcate în toate microorganismele din apă și sol, în tot ceea ce alcătuiește un ecosistem fie el terestru sau acvatic. Toate aceste vietăți sau componente ale mediului suferă mult timp după închiderea minei chiar dacă uneori nu se recunoaște acest fapt în totalitate.

IV.4 Impactul poluanților specifici asupra așezărilor umane

Din punct de vedere al impactului asupra așezărilor umane din zona în care s-au desfășurat mulți ani activități de exploatare și de preparare a minereurilor neferoase, încă nu există un studiu concret din care să releve amprenta acestora.

Pentru a reliefa situația în care se află și astăzi oamenii din localitatea Ostra, s-a efectuat o deplasare pe teren în care s-au pus întrebări despre ce a însemnat pentru acești localnici mina Leșu Ursului și Uzina de Preparare Tarnița.

În urma acestui așa zis interviu s-a constatat că localnicii din localitatea Ostra încă suferă și astăzi după o mare porțiune de pădure care a fost defrișată în urmă cu mulți ani pentru a se construi în locul lor halde de steril care formează încă „noii munți” din zonă. În multe cazuri, vegetația crescută în timpul anilor îi acoperă parțial.

S-a mai povestit faptul că în momentul în care mina Leșu a trebuit să se închidă, numeroși muncitori au trebuit să își înceapă o nouă viață fie că erau tineri fără viitor, fie că erau omeni în toată firea și aveau de întreținut o familie mai mult sau mai puțin numeroasă – „ Am crezut atunci că dacă se vor închide toate minele acest loc se va transforma în VALEA MORȚII”- Petre Rusu (localitatea Ostra).

Tot de la acest localnic s-au aflat într-un mod amănunțit detaliile care țineau de o zi de muncă în cadrul perimetrului Leșu: „Condițiile de lucru sunt la fel ca în orice mină de subteran. Ziua de lucru a unui miner dura 12-13 ore, deși în mină efectiv se munceau doar 6 ore. La schimbul I, un miner din Gura Humorului se urca în autobuzul către mină in jurul orei 4.30. După ce colecta toți ortacii de pe traseul Gura Humorului – Frasin – Stulpicani – Ostra, autobuzul se oprea pe platforma Isipoaia, locul pe unde se intra în mină. Aici se întâlneau cu colegii lor de pe traseul Poiana Teiului – Fărcașa – Borca – Broșteni. După o masă oferită de societate, minerii intrau în galerii cu ajutorul unui tren vechi, care era pe punctul de a se dezmembra la prima zdruncinătură mai serioasă. Programul începea la ora 8.00, iar la ora 14.30 avea loc ieșirea din mină, și apoi plecarea spre casă. Daca vremea era favorabilă, minerii din localitățile mai îndepărtate ajungeau acasă aproximativ in jurul orei 17.00.

Petre Rusu, cu 18 ani de vechime, este unul dintre veteranii minelor. Pentru el închiderea minelor însemna sfârșitul. „Munca era de ocnaș. Când s-a dat ordonanța pe atunci, am stat în cumpănă daca sa ies sau nu. Până la urmă am rămas și a fost mai bine așa pentru ca altfel nu îmi imaginam unde aș fi putut să-mi găsesc un alt loc de muncă. După atâția ani de mină am de toate: reumatism, silicoză, fibroză. Dar ce mai contează? Mai rău e pentru aștia tineri care s-au distrus cu totul.”

În urma acestui impact social, dar și economic, comunitatea din localitatea Ostra este cea mai afectată de activitatea minieră, care a condus la dezvoltarea unui singur tip de activitate – exploatarea și prepararea substanțelor minerale utile, care avea și un număr mare de persoane din afara localității, printre care unii dintre ei suferă de fenomenul sărăciei.

La întrebarea dacă există vreun studiu privind sănătatea populației din zona afectată de minerit, toate primăriile răspund negativ. Deosebit de importantă pentru securitatea zonelor locuite, este stabilitatea iazurilor de decantare, precum și riscul producerii accidentelor de orice natură.

În cazul unei avarii catastrofale la iazul de decantare Tărnicioara, este posibil ca să fie afectate 120 de gospodarii și operatori economici. La acestea se adaugă infrastructura de transport, energie electrică , asigurare cu apă potabilă a populației, etc.

După toate acestea, se conturează un impact al activităților miniere care persistă odată cu trecerea timpului și nu încetează până nu trec generații bune de localnici care vor reuși să se axeze pe alte domenii care să nu depindă de această mină. Din păcate însă, autoritățile trec cu nepăsare și încearcă să uite că în urma unui asemenea fenomen, au rămas o multitudine de riscuri pe care nu și le asumă nimeni.

„În Moldova, mineritul este deja trecut pe lista meseriilor aflate pe cale de dispariție. Închiderea galeriilor a lăsat cicatrice pe chipurile ortacilor, dar și ale așezărilor care trăiau de pe urma minereului. Promisiunile autorităților privind ecologizarea fostelor exploatări nu s-au materializat și multe localități din Bucovina arată ca după un război atomic. Pe sute de kilometri, Ostra, Broșteni, Tarnița, sau Leșu Ursului oferă doar peisaje dezolante. Închiderea galeriilor nu a eliminat și pericolul producerii unei catastrofe ecologice. Mii de oameni din Ostra și Frasin stau încă sub amenințarea muntelui de steril ce i-ar putea acoperi în cazul în care iazul de decantare de la fosta Uzină de Preparare de la Tarnița s-ar rupe. Și dacă autoritățile i-au uitat, foștilor ortaci le-a rămas alături doar Sfânta Varvara, ocrotitoarea minerilor, singura care le-a fost mereu alături la necazuri”. (Maura Anghel, www.evenimentul.ro/articol/amintiri-din-infern.html)

IV.5 Influența unor condiții naturale asupra impactului sistemic al poluanților

5.1 Influența condițiilor climatice

Fenomenele de risc climatic și meteorologic din ultimii ani, au afectat puternic stabilitatea iazurilor de decantare Tărnicioara( 2002, 2005, 2006, 2007, 2008), Poarta Veche (2003), când s-au produs precipitații abundente în care s-au antrenat mase mari de steril în apele de suprafață . Spre exemplu în anul 2006 a fost inevitabilă evacuarea populației din comuna Ostra care își au locuințele de-a lungul pârâului Brăteasa, precum și acumularea de apă din spatele iazului de decantare Valea Străjii.

Din punct de vedere al dinamicii aerului care influențează emisia, propagarea și dispersia noxelor atmosferice de la Uzina de Preparare Tarnița, este de relevat faptul că zona este caracterizată printr-o frecvență ridicată a circulației aerului de tip munte – vale, acest fapt conducând la poluarea în timpul zilei a zonelor din amonte, respectiv în timpul nopții a celor din aval. Inversiunile termice, factor ce contribuie la stagnarea noxelor. Printre acestea, fenomenul de dispersie a poluanților atmosferici este scăzută datorită dominării climatului de adăpost, cu viteze mici ale vântului și umezeală relativ ridicată.

În zona uzinei de preparare Tarnița, un rol important asupra impactului activității miniere asupra factorului de mediu „apa” îl are mărimea bazinelor hidrografice din zonă. Rețeaua hidrografică este bogată și bine reprezentată de cursuri de apă cu debite variind între 20- 60 m3/ s.

Toate apele impurificate provenite din activitățile miniere sunt receptate de pârâul Brăteasa, atât direct cât și prin afluenții săi pârâul Scăldători, pârâul Tărnicioara, pârâul Pietrii, pârâul Valea Străjii, etc. și numeroase izvoare ce au contact cu depozitele de steril uzinal sau instalațiile propriu – zise.

Astfel de izvoare au fost identificate în zona iazului de decantare Tărnicioara (patru), în zona iazului de decantare Poarta Veche (cinci), pe iazul de decantare Valea Străjii (trei), un altul străbate incinta secției de flotare minereu polimetalic.

În concluzie, rețeaua atât de bogata care străbate zona minieră, colectează material steril care se ramifică imediat provocând astfel poluarea lor cât și un impact negativ asupra sănătății oamenilor și vietăților cu care intră în contact.

Evaluarea impactului asupra mediului produs de activitățile miniere este un proces complex, care necesită o serie de indicatori atât de mediu (ecologici) cât și socio-economici. Acești indicatori, reprezentativi pentru funcționarea normală a unui sistem, sunt evaluați cantitativ și calitativ, metodele de evaluare globală a impactului fiind multicriteriale.

Caracteristicile de mediu care se urmăresc într-o analiză a impactului sunt:

caracteristici fizico-chimice ale: solului, apei, aerului; flora, fauna; factori culturali printre care se numără utilizarea terenurilor, mediu de recreere, estetic și interesul oamenilor ( sănătate, securitate, utilități, rețele de transport) și relațiile ecologice.

În figura 4.17 este prezentată o comparație a indicilor de poluare globală realizată pe cinci unități de procesare din județul Suceava: Uzina de Preparare Fundu Moldovei, Salina Cacica, Uzina de Preparare Tarnița, Exploatarea minieră Călimani și Uzina de Preparare Iacobeni.

4.3 Valoarea indicilor de poluare globală pentru unitățile de preparare a substanțelor minerale utile din județul Suceava

Se observă faptul că situația cea mai gravă, rămâne încă pentru EM Călimani și UP Tarnița, evaluarea indicilor de poluare globală indicând un mediu grav afectat de activitatea umană, periculos pentru formele de viață, cele doua unități fiind urmate îndeaproape de UP Fundu Moldovei.

La U.P. Tarnița măsuri de stabilizare s-au demarat din păcate numai pentru iazul de decantare Tărnicioara, lucrările începând în anul 2008. În vara anului 2008 însă, ca urmare a ploilor torențiale, în zona Scăldători s-au acumulat circa 100.000 m3 de apă în amonte de baraj, datorită blocării cu aluviuni a intrării în galeria de subtraversare a iazului de decantare.

În acest context, în zona barajului de la Tărnicioara, acumularea de apă din precipitații a condus la activarea unei sonde inverse inactive de pe plaja iazului astfel apărând o ravena adânca în corpul taluzului principal, prin care s-au produs exfiltrații cu un debit de aproximativ un 1 m3/s, care antrenau material steril spre cursul pârâul Brăteasa.

Acest eveniment atrage atenția asupra necesității de a monitoriza stabilitatea iazului de decantare atât pe durata executării lucrărilor de reconstrucție ecologică, cât și în perioada post închidere.

CAPITOLUL V. MĂSURI DE PREVENIRE A POLUĂRII ÎNDELUNGATE A MEDIULUI

Datorită impactului pe care l-au produs activitățile miniere chiar și după acestea au fost închise, s-a pus problema reabilitării acestuia pe baza unei legislații în vigoare prin care companiile și societățile naționale vor trebui să-și accentueze preocupările pentru protecția și refacerea factorilor de mediu.

Prima măsură de protecție are în vedere evitarea înmulțirii necontrolate a depozitelor de steril prin valorificarea acestuia în alte activități și scopuri utile. Spre exemplu sterilul poate fi folosit ca material de umplutură pentru realizarea terasamentelor autostrăzilor, șoselelor, căilor ferate, construirea de baraje și diguri, confecționarea de materiale prefabricate pentru construcții, etc. De asemenea există posibilitatea de umplere cu acest material steril a golurilor subterane realizate prin activitatea de extragere a zăcămintelor.

Pentru a evita apariția gazelor și a prafului în suspensie, se propune ca în exploatarea la zi sau în subteran, să se folosească explozivi mai puțin poluanți și este necesară de asemenea îmbunătățirea parametrilor de forare-împușcare. Protecția obiectivelor civile și industriale din zona minelor se poate realiza prin adoptarea unor tehnologii de împușcare ce pot să asigure reducerea intensității și amplitudinii undelor seismice

O altă măsură care are o importanță deosebită este aceea de a avea în vedere urmărirea calității, stabilității și comportării în timp a haldelor de steril și iazurilor de decantare iar pentru a se putea reabilita o anumită problemă sunt necesare lucrări de consolidare pentru fixarea lor . Un alt aspect important care implică haldele și iazurile de decantare este amenajarea digurilor astfel încât să se scurgă apa pluvială căzută pe acestea. Soluția finală valabilă este aceea de a recupera terenul și peisajul haldelor și iazurilor prin repopulare vegetală.

Aceasta din urmă, poate fi realizată prin parcurgerea mai multor procedee cum ar fi: stabilizare fizică, chimică și vegetală. Având în vedere suportul pe care se realizează repopularea vegetală, aceasta este mai greu de realizat deoarece există un număr mare de factori defavorabili care pot împiedica nașterea și dezvoltarea vieții vegetale.

În ceea ce privește poluarea apelor de mină se presupune realizarea unor stații de epurare sau retehnologizarea și eficientizarea celor existente. Este necesară de asemenea și urmărirea lor din punct de vedere calitativ cât și analizarea amănunțită a apelor uzate provenite din halde și iazuri de decantare, precum și a celor rezultate din uzinele de preparare și trimise în iazuri.

O soluție extrem de eficientă pentru stabilizarea suprafețelor de teren afectate este realizarea de plantații forestiere pe spațiile libere de construcții din incinta minelor și uzinelor de preparare cât și implementarea în regiunile miniere a unor sisteme eficiente de monitorizare continuă a factorilor de mediu. Toate acestea luate în considerare, plus multe alte mijloace, ar putea avea efecte benefice asupra mediului afectat și de asemenea ar duce la o echilibrare geo ecologică a spațiilor afectate prin activitățile de extracție și prelucrare a substanțelor minerale utile.

Impactul pe care îl reliefează toate aceste activități este acela de a reda complexitatea elementelor mediului și are ca scop reintroducerea terenurilor în circuitul economic a zonelor degradate.

În concluzie, pentru realizarea sau punerea în exploatare a unei mine sau cariere, trebuie neapărat să se țină cont nu numai de beneficiile economice ci și de impactul care poate fi uneori ireversibil asupra mediului înconjurător. Numeroase efecte ecologice pot fi prevenite sau măcar diminuate dacă este făcut un studiu cât mai aprofundat posibil asupra efectelor care s-ar putea produce datorită viitoare activități industriale.

Trebuie de evidențiat faptul că în urma unor greșeli tehnologice sau de altă natură, mediul, omul și toate elementele lor pot suferi influențe periculoase care se manifestă o lungă perioadă de timp. Toate aceste urmări trebuie mai întâi analizate și puse în balanță cu beneficiile economice și sociale care sunt însă pentru o perioadă foarte scurtă de timp.

CONCLUZII

În prezentarea realizată asupra influenței activității miniere și asupra impactului pe care îl are aceasta pentru tot ceea ce înseamnă mediul înconjurător, se evidențiază în mod clar numeroase efecte negative care se impun chiar dacă activitatea minieră a încetat.

Din tot ceea ce s-a prezentat, s-a ajuns la concluzia ca pentru a pune în exploatare anumite zăcăminte, este necesar în modul cel mai serios un studiu preliminar asupra impactului și efectelor negative care s-ar putea produce în urma unor activități industriale miniere. Este necesar să se țină cont și de beneficiile acestei industrii, însă să nu se treacă cu vederea faptul că rezultatele financiare prospere necesită „sacrificii” mari pentru tot ceea ce ne înconjoară.

Așadar, este necesar să se cunoască și să se analizeze bine din punct de vedere economic și social aceste aspecte, atât de cei care vor să pună în exploatare un zăcământ cât și de colectivitatea care trăiește în viitoarea zonă minieră. Trebuie puse în balanță costurile pe termen lung și de asemenea, beneficiile pe termen scurt.

În cazul exploatării metalelor neferoase din zona Leșu, Suceava, s-au produs simultan două fenomene foarte des întâlnite și în cazul celorlalte exploatări din țară. În primul rând, odată cu începerea acestei activități, localitățile din zonă au beneficiat de numeroase locuri de muncă pentru localnici și, odată cu acestea un trai mai bun și speranța zilei de mâine, însă toate lucrurile bune trebuiau să aibă un preț pe măsură.

Despre cel de-al doilea fenomen, s-a pus accentul mai mult în această lucrare și anume impactul încetării activității miniere asupra mediului, constatându-se faptul că o mulțime de efecte negative asupra mediului sunt ireversibile.

Din fericire, astăzi, în urma unor cercetări amănunțite asupra măsurilor de prevenire a poluării mediului , se evidențiază faptul că unele efecte ecologice negative pot fi, dacă nu anulate, măcar restrânse substanțial prin adoptarea unei politici raționale.

De asemenea, o altă măsură care din păcate nu a fost până astăzi pusă în practică, este cea a dezvoltării unui mediu de afaceri atractiv în fosta regiune minieră.

Această soluție ar fi extrem de eficientă și importantă pentru locuitorii din zonă care din păcate, în urma încetării activității miniere, rămân fără un loc de muncă.

O altă măsură benefică este inventarierea tuturor substanțelor, preparatelor chimice sau reziduurilor periculoase rămase în incintele unităților de preparare și evitarea antrenării de către vânt a materialului steril de pe iazurile de decantare din zonă.

Concluzia finală din urma acestor surse majore de poluare este că pentru comunitățile umane și pentru mediul înconjurător riscul și poluarea nu dispar odată cu încetarea activității de exploatare și preparare a substanțelor minerale utile ci continuă și după încetarea acestora.

Așadar, decizia de a exploata sau nu un zăcământ trebuie luată cu mare grijă și pe baza unor studii în detaliu și aprofundate din punct de vedere tehnic, economic, social și ecologic, astfel încât până la urma să primeze interesul local, zonal și național.

BIBLIOGRAFIE

Almășan B., (1989), Exploatarea și valorificarea zăcămintelor, Editura Tehnică, București.

Avramiuc M., (2006), Impactul proceselor tehnologice asupra mediului, Editura Universității din Suceava.

Ichim I., Rădoane M., (2000), Geomorfologie, vol. I., Editura Universității din Suceava.

Mănescu S., (1978), Poluarea mediului și sănătatea, Editura Științifică și Enciclopedică, București.

Mândruț O., (1993), Geografia României, vol. V., Editura Coresi, București.

Popa A., (1993), Exploatări miniere, Editura Didactică și Pedagogică, București.

Rojanschi V., (1997), Economia și protecția mediului, Editura Tribuna Economică, București.

Ursu Pascu D., (1981), Atmosfera și poluarea, Editura Științifică și Enciclopedică, București.

Vișan S., (2000), Mediul înconjurător: poluare și protecție, Editura Economică, București.

Consiliul Național pentru Știință și Tehnologie, (1979), Studii și cercetări în domeniul înconjurător, Editura INID, București.

Ionce A., (2010), Impactul sistemic al activității de preparare a substanțelor minerale utile în județul Suceava.

Buletinul Agir, nr.1/2007, ianuarie-martie.

Tabele și informații din Arhiva instituției S.C. MIN-BUCOVINA S.A.

Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 540/1. XI.2000.

www.agir.ro/buletine/199.