STUDIU OSTEARHEOLOGIC AL MORMINTELOR DE INHUMAȚIE DIN NECROPOLA NEOLITICĂ DE LA ICLOD, JUD. CLUJ. [305347]

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE ȘI CERCETĂRII

ȘTIINȚIFICE

UNIVERSITATEA „1 DECEMBRIE 1918” [anonimizat]: CERCETAREA ARHEOLOGICĂ INTERDISCIPLINARĂ

LUCRARE DE DISERTAȚIE

Coordonator științific: Masterand: [anonimizat]

2018

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE ȘI CERCETĂRII

ȘTIINȚIFICE

UNIVERSITATEA „1 DECEMBRIE 1918” [anonimizat]: [anonimizat]. CLUJ.

CERCETĂRI PREVENTIVE (2015-2017)

Alba Iulia

2018

INTRODUCERE

Lucrarea de față își propune expunerea rezultatelor cercetărilor preventive dintre anii 2015-2017, din situl arheologic de la Iclod (ICL/15-17), [anonimizat] 24 [anonimizat].

[anonimizat], [anonimizat], la comunitățile umane din trecut.

În principal, s-[anonimizat]-se următoarele aspecte: determinarea numărului minim de indivizi (NMI), [anonimizat], [anonimizat]-ilor ocupaționali.

Totodată, s-au observat datele rezultate din analizarea contextelor arheologice și cele privind inventarul funerar aferent fiecărui cadru arheologic.

Prima parte a lucrării s-a [anonimizat]. [anonimizat], [anonimizat]. Ultima parte a lucrării este dedicată analogiilor și concluziilor.

Nu face obiectul prezentei lucrări studiul detaliat al bunurilor de inventar funerar. [anonimizat].

Elaborarea acestei lucrări nu ar fi fost posibilă fără îndrumarea științifică și sprijinul constant al domnului prof. univ. dr. [anonimizat].

CAPITOLUL I. [anonimizat] 6 ha, [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat] Márton Roska semnalează descoperirea a două morminte de inhumație.

[anonimizat], [anonimizat] a anilor ʼ70, [anonimizat]i și palisade (B, D), două necropole plane (în punctele A și B) și zone adiacente (C), (Planșa 1).

Zona A, localizată pe malul Someșului, cunoscută în literatura de specialitate sub denumirea de Cimitirul A, a fost în mare parte distrusă, aflându-se sub acțiunea constantă a cursului fluctuant al râului. Din această zonă au fost cercetate un număr de 40 de morminte. Zonele B și D, aflate tangențial una de cealaltă reprezintă așezarea neolitică, în zona B fiind semnalate și un număr de 69 de morminte (Cimitirul B). În punctul denumit C, au fost identificate complexe neolitice. Din punct de vedere cronologic, G. Lazarovici menționează că Cimitirul A este mai timpuriu decât Cimitirul B, datorită tipologiei materialului ceramic, inventarului funerar, poziționarea decedaților, și stratigrafiei.

În anii 2008 și 2010 dr. Carsten Mischka de la Friedrich-Alexander-Universität, Institut für Ur – und Frühgeschichte, Erlangen-Nürnberg, realizează o serie de prospecții geomagnetice în punctul arheologic la care facem referire, acoperind o suprafață de 11 ha, surprinzând sistemul de fortificații cu șanțuri și palisade, structuri de locuit, cel mai probabil locuințe de suprafață (33 la număr), și alte complexe arheologice.

Diametrul șanțurilor interioare a fost determinat ca fiind între 140-240 m, și închid o suprafață de 1.7- 4.7 ha. S-a observat că șanțurile exterioare se unesc în partea de sud, acest fapt indicând probabil, existența unui sistem de tip poartă, iar luând în calcul un mecanism de tipul palisadei, adiacent acestor șanțuri (vag vizibil sub forma unor gropi dispuse în sistem liniar), ar rezulta o suprafață totală de aproximativ 10.6 ha închisă de o fortificație de 385 m. (Planșele 2-3)

Recuperarea resturilor scheletice umane s-a realizat de-a lungul mai multor campanii de cercetare arheologică. În zona A, cu excepția celor două morminte descoperite de către Roska în 1903, în decursul anilor 1972, 1973, 1974 și 1975 se identifică noi morminte. Regiunea B beneficiază de cercetări în ceea ce privește recuperarea resturilor scheletice umane între anii 1982- 1989, 1994-1995, 2002 și 2005. Însumat, 109 morminte neolitice au fost descoperite în campaniile de cercetare întreprinse în anii trecuți.

Informațiile cunoscute au permis constatarea și interpretarea ritului și ritualului funerar. Indivizii sunt depuși în morminte de forme și mărimi diferite, în decubit dorsal sau ușor lateral (întins pe dreapta (4,39%), chircit pe stânga (2,63%), întins pe stânga (1,75%) și chircit pe dreapta (0,88%), poziționați preponderent pe axa E-V sau cu capul orientat spre N sau spre S. S-a constatat o pondere ridicată a indivizilor depuși în decubit dorsal, în raport cu depunerea pe stânga sau dreapta.

Inventarul funerar constă în depuneri de vase ceramice, unelte de silex, obsidian, topoare de piatră, șist, gratoare de opal, os, corn și podoabe constând în șiraguri de mărgele realizate din scoica Spondylus, așezate în zona toracelui și a gâtului, a mâinilor și a picioarelor. De asemenea, s-a presupus practicarea unui ritual prin care se impunea oferirea unor ofrande de carne, ipoteza fiind argumentată prin descoperirea resturilor faunistice în relație cu fragmente ceramice. Unele morminte sunt presărate cu pigmenți – ocru roșu concentrat în bulgări alături de defunct sau depus în vase (Planșele 4-5 ).

Privind materialul osos uman derivat în urma acestor investigări, acesta a fost parțial analizat – IMF Cluj scheletele descoperite până în 1977, Emma M. Georgescu, Laurenția Georgescu 41 de schelete din zona A și 41 de schelete din zona B, Zoltan Vincze M 42/1988, resturile funerare din campaniile 1990-1993, A. Comșa și G. Miu, 25 de schelete, 2004.

Studiul publicat de către Emma M. Georgescu și Laurenția Georgescu analizează din punct de vedere osteoarheologic un număr de 82 de indivizi (41 din Cimitirul A și 41 din Cimitirul B). Conform datelor arheologice, indivizii, aflați într-o stare deficitară de conservare, sunt depuși în decubit dorsal, cu fața orientată spre est. Inventarul funerar, pentru fiecare în parte, este compus din vase ceramice, spatule de șist, topoare și dălți șlefuite (Planșa 6).

Tipul antropologic predominant în Cimitirul A este cel mediteranoid-gracil cu unele caractere protoeuropoide, indivizi formați pe fond paleolitic, prin infiltrarea unor altora din zona mediteraneeană. Este prezent un individ cu caractere alpinoide. Neomogenitatea grupului este pusă pe seama pendulărilor teritoriale ale acestor grupuri umane.

În zona A, reconstituirea de ordin paleodemografic a formulat următoarele date: se observă o pondere ridicată – de 51,22% – în ceea ce privește mortalitatea în rândul indivizilor de sex masculin, raportat la indicele de 14,64% care face referire la indivizii de sex feminin. Grupele de vârsta sub 20 de ani, (non-adulți), între 0-14 ani prezintă în mostra scheletală analizată o pondere de 12,14%, cu două cazuri în intervalul de vârsta de 7-14, având un procent de 9,75%.

Privind indicii bruți ai structurilor pe vârste se poate indica existența unor generații succesive (probabil 2-3). Speranța de viață pentru grupele de 0-14 ani este de 28,4 ani, iar pentru categoria de 20-30 de ani atinge un maxim de 20,2.

Din perspectiva repartiției pe categorii de sexe, vârsta în momentul decesului se prezintă sub următoarea formulă: în intervalul 0-14, indicele mortalității este de 12,14% (2,43 sex feminin și 2,43% sex masculin), iar restul de 7,31% revine indivizilor al căror sex nu a putut fi determinat; pentru categoria de 20-40 de ani, mortalitatea indivizilor de sex masculin este 24,39% și a femeilor de 4,63%. În întreaga mostră analizată nu este identificat un individ care să fi atins pragul vârstei de 60 de ani. Sporul de fertilitate a fost calculat la 8,2%.

Statura a putut fi aproximată rezultatele fiind: pentru indivizii de sex masculin între 161,18-177,3 cm, iar pentru femei 148,2- 169,78 cm.

Se observă inserții musculare puternice la membrelor superioare la nivelul tricepsului, supinatorului scurt, dezvoltarea inserției deltoidiene și a marelui pectoral. Femurele au dezvoltate rugozități și torsionări fiind majoritar platimere și hiper-platimere. Tibiile sunt platicnemice, cu torsiune puternică. Platourile tibiale sunt retroverse. Sunt prezente trăsături epigenetice de tipul „fațetelor orientale” – tipice pentru poziția chircită îndelungată.

Pentru cei 41 de indivizi recuperați din mormintele din Cimitirul B de la Iclod mortalitatea cea mai ridicată se găsește în rândul indivizilor de sex masculin (40,97%), urmată de cea a indivizilor determinați antropologic de sex feminin – 26,8%. Indivizii care nu au atins pragul vârstei de 20 de ani sunt reprezentați de procentajul 7,3%. Un procent de 24,3%, (10 morminte), dintre indivizi nu au putut fi determinați din pricina gradului foarte redus de conservare. Speranța de viață pentru categoria 0-14 ani este de 26,8 ani, iar pentru intervalul 20-30 de ani, maximul este atins de 22,2 ani. Indicii bruți pe structura de vârstă indică posibilitatea existenței a două – trei generații.

Repartiția pe categorie sex – vârstă se prezintă în următoarea structură: non-adulții până la 14 ani au mortalitatea exprimată în procentajul de 7,3%. În intervalul 14-20 de ani au fost integrați 7 indivizi, 4 de sex feminin și 2 de sex masculin (per total 1,7%), și un caz indeterminabil ca sex. La categoriile exprimate între 20 și 40 de ani, mortalitatea indivizilor de sex masculin este cea mai ridicată – 26,8%, iar indivizii de sex feminin sunt exprimați prin procentajul de 9,75%.

Sunt indicate prezența majoritară a caracteristicilor mediteranoid-gracile, și doi indivizi de tip alpinoid.

Calcularea staturii a redat rezultate asemănătoare indivizilor din Cimitirul B, iar urmele inserțiilor musculare puternice indică ocupații similare cu populația din Cimitirul A (agricultură, munci solicitante din punct de vedere fizic).

Investigări cu rezultate antropologice au fost efectuate și la Centrul de Antropologie din Iași, de către Georgeta Miu și prezentate în cadrul unei comunicări științifice în anul 2004.

Tipului antropologic existent în cadrul acestei populații, este format din indivizi cu caractere protoeuropoide (doi indivizi) și mediteranoide (patru indivizi). Unul dintre indivizii cu caractere protoeuropoide are evidente caracteristici arhaice, având analogii cu tipurile prezente la Schela Cladovei. Doi dintre indivizii de tip mediteranoid prezintă și ei unele trăsături arhaice, aparținând tipului protomediteranoid.

Este semnalat cazul unui individ de sex masculin, cu vârsta la momentul decesului estimată între 50 – 60 de ani (M/36 din Cimitirul A), care prezintă două urme ale unor presupuse trepanații sau traume în zona occipitalului și a joncțiunii dintre parietal și occipital. Cea localizată exclusiv pe osul occipital, cu un diametru de 11 mm, are urme de vindecare, așadar individul a supraviețuit după această intervenție. A doua perforație, semicirculară, prezentă în zona suturii lambdoidale de pe partea stângă a cutiei craniene, nu are indici de vindecare, în mod cert fiindu-i fatală.

Din perspectivă paleopatologică nu au fost observate nici un indice care ar putea da anumite răspunsuri legate de starea de sănătate a indivizilor.

Zoltan Vincze, analizează resturile scheletice ale unui individ de sex feminin cu vârsta estimată în momentul decesului între 40 și 50 de ani aferente mormântului M/42, descoperit în campania de cercetare din 1988. Analiza scheletului postcranian, prin robusticitatea elementelor scheletice și prin inserțiile musculare puternice atestă faptul că individul a efectuat munci solicitante din punct de vedere fizic.

Un număr de 19 probe de material osos uman prin ambele zone ale sitului de Iclod identificate ca necropole, au fost supuse analizelor cu radiocarbon în vederea stabilirii unor parametrii cronologici. Dintre acestea, un număr de 11 dintre mostrele alese s-au dovedit viabile pentru analiză, oferind un palier cronologic, care modelat din perspectivă bayesiană, a oferit datele de cca. 4900-4550 cal BC, corespunzător neoliticului târziu (Planșa 7).

Date arheologice din campaniile 2015-2017

Cercetările preventive dintre anii 2015-2017 s-au efectuat în urma construcției unei amenajări piscicole și au vizat o suprafață de 2,91 ha în extravilanul localității Iclod, la N – NE de satul eponim, zona investigată fiind localizată la 6 ha în afara sitului arheologic cercetat anterior, la sud-est de acesta. Aproximativ 0.8 ha, suprapun partea de sud-est a sitului (Planșa 8).

Relevant pentru acest studiu este descoperirea a 24 de morminte atribuite grupului cultural Iclod, dar cercetarea în zona menționată, a realizat și descoperirea unei necropole de tradiție gepidă și numeroase alte complexe arheologice din perioade temporale diferite.

Indivizii din mormintele neolitice târzii, provin din gropi cu adâncimi relativ reduse, conturate între 0.40 – 0.80 m, de formă aproximativ ovală de dimensiuni variate, neregulate. Excepție fac SK 132, 147, 152, 153 a căror groapă se diferențiază prin forma rectangulară cu colțurile rotunjite. Indivizii sunt depuși în decubit dorsal, predominant cu membrele superioare aduse în zona abdominală și picioarele drepte, iar ca orientare este preponderentă axa V – E. Mod de așezare diferit o au indivizii SK 105, 107, 122 cu brațele depuse pe lângă corp și picioarele drepte, 109 cu membrele superioare depuse pe bazin și picioarele flexate puternic spre stânga, 116 cu brațul drept depus pe torace și cu cel stâng depus pe bazin, 153 cu membrul superior drept pe lângă corp și cel stâng flexat pe abdomen, 159 cu brațul drept pe abdomen și mâna stângă pe lângă corp și SK 190 care este flexat spre dreapta (ambele brațe și cutia toracică).

Din perspectiva orientării, excepție fac: SK 105 – orientare NV – SE, SK 157 orientat N – V, indivizii notați cu SK 107, 109, 116, 119 și 153 orientați SV – NE și SK 147 și 154 orientați pe axul sud-vestic.

Inventarul funerar constă în vase ceramice depuse in zona capului sau membrelor inferioare (SK 105, 107, 116, 119, 122, 124, 125, 132, 133, 147, 152, 153, 157, 159, 180) topoare de piatră (SK 116, 122, 124, 159), mărgele din os/scoică (SK 119, 147), străpungătoare de os (SK 147, 152), silex (SK 147), obsidian (SK 105, 107, 159), colier din canini deciduali de cerb (SK 105, 125) și din plăci perforate de os (SK 116), depuneri de ocru (SK 109), resturi faunistice (SK 109, 116, 119) (Planșa 6). Nu prezintă inventar funerar SK 142 (Planșa 9-10).

CAPITOLUL II. ASPECTE ARHEOLOGICE ȘI ANTROPOLOGICE

Metodologie

Bioarheologia și osteoarheologia s-au dezvoltat ca științe autonome în special în Statele Unite ale Americii și Marea Britanie. Diferența între cele două discipline a constat în modul de abordare, studiile de bază având aproximativ aceleași direcții, și anume cercetarea resturilor biologice din contextele arheologice.

Termenul de bioarheologie a pătruns în literatura de specialitate în Marea Britanie, descriind o serie de elemente faunale din zona Star Carr studiate de către Grahame Clark.

În Statele Unite ale Americii, Jane E. Buikstra redenumește termenul folosit de britanici, (bioarheologie) în anul 1977, pentru descrierea materialelor osoase umane rezultate din cercetarea siturilor arheologice, introducând totodată un program academic de investigare, analizare și interpretare prin prisma arheologiei.

În anul 1973, Vilhelm Møller-Christensen, a denumit studierea integrală și singulară a osemintelor umane din contextele arheologice prin termenul de osteoarheologie. De profesie medic și anatomist, Møller-Christensen, a fost interesat de paleopatologie, paleoantropologie și arheologie studiind în mare parte resturi osoase provenind din cimitire medievale, având un interes aparte pentru cercetarea leprei și modul în care acest tip de boală afectează scheletul uman. Acesta făcea referire prin denumirea dată, inclusiv la modul de excavare și tratare a resturilor osoase: “[…] the main idea […] is to treat any part of a tiny and fragile bone just as carefully as the archaeologists treat jewels, gold and pearls […]”.

Așadar, termenul de osteoarheologie este utilizat în Marea Britanie strict în relație cu cercetarea materialelor osoase umane, iar în Statele Unite ale Americii se folosește cu același scop termenul de bioarheologie pentru cercetarea resturilor scheletice umane dar și faunistice.

Stabilirea profilului biologic în analiza antropologică se realizează conform standardelor și metodelor bine stabilite în literatura de specialitate care indică: vârsta la momentul decesului, sexul individului, date antropometrice, indicatori ai stării de sănătate, trăsături epigenetice și tipul antropologic al indivizilor analizați. Aceste informații oferă perspective asupra populațiilor din trecut, iar din punct de vedere al paleopatologiei oferă interpretări valide privind evoluția bolilor, afecțiunilor și despre modul în care omul a reacționat la acestea, atât din punct de vedere fiziologic cât și social.

Metodologia aplicată în examinarea resturilor osoase umane din situl arheologic de la Iclod se bazează pe tehnicile expuse în cadrul Volumului de standarde în osteologie. Pentru stabilirea vârstei indivizilor la momentul decesului s-au folosit metode distincte pentru fiecare categorie de vârstă, adulți și non-adulți.

Așadar, pentru non-adulți am utilizat metode propus de M. Schaefer, S. Black, L. Scheuer privind dimensiunile, gradul de concreștere al epifizelor la diafize, stadiile de osificare, iar pentru stabilirea vârstei conform gradului de erupție al dentiței deciduale și respectiv permanente am folosit în paralel schițele de erupție propuse de AlQahtani și Ubelaker.

Pentru grupul adultus și maturus (cu vârsta peste 20 de ani) am utilizat o categorie de indici revelatori pentru stabilirea vârstei: gradul de obliterare al suturilor craniene, morfologia și aspectul simfizei pubiene, al suprafeței articulare sacro-iliace, gradul de uzură dentară. De asemenea, s-au urmărit modificările degenerative apărute pe suprafața osoasă.

Dimorfismul sexual este diferența fenotipică între cele două sexe și începe să fie vizibil, preponderent, în perioada pubertății. Datorită acestui aspect, la adulți, oasele pelvisului și ale calotei craniene sunt cele care conțin cele mai proeminente repere anatomice care determină distincțiile între sexe (datorate inserțiilor musculare care suportă organele externe, interne și fenomenul gestațional).

În general, modificările scheletale necesare pentru identificarea sexului rezultă după vârsta de 20 de ani, așadar pentru indivizii încadrați categoriei de non-adulți, determinarea pentru stabilirea sexului printr-o analiză morfologică nu este veridică.

Pentru identificarea sexului la adulți s-a ținut cont de următoarele fizionomii: masivitatea și robusticitatea oaselor (cu examinarea absenței sau prezenței inserțiilor musculare proeminente), forma generală a oaselor bazinului și a elementelor particulare la nivelul acestor oase (gradul de deschidere al marii incizuri ischiatice, existența sau absența șanțului preauricular, gradul de verticalitate al aripilor iliace, prezența sau absența tuberculului piriform, aspectul sacrumului, aspectul ramurilor ischio-pubiene). Totodată, am inspectat și diferențele date de dimorfismul sexual la nivelul craniului (dezvoltare generală, proeminențe cu grad ridicat în cazul indivizilor de sex masculin, dimensiunile și aspectul proceselor mastoide, ale glabellei, arcadelor, orbitelor și mandibulei – protuberanța mentonieră).

Din perspectiva identificării leziunilor traumatice și ale paleopatologiilor evidente de sistemul scheletal am consultat manualele de specialitate și lucrări adiționale pentru cazurile speciale, cele din urmă, vor fi menționate în capitolul de paleopatologie la descrierea fiecărei anomalii.

Numărul minim de indivizi

Prin definiție, NMI este reprezentat de numărul minim estimat de indivizi care au contribuit la formarea unui ansamblu scheletic. Aceasta se determină prin sortarea și identificarea fiecărui element în parte, ținând cont de tafonomie, vârsta și lateralitatea fiecărui element în parte.

În ceea ce privește ansamblul scheletal rezultat și analizat în urma cercetărilor preventive de la Iclod, NMI-ul a fost stabilit prin desemnarea elementelor descoperite în cadrul contextelor arheologice unui singur individ, prin determinarea în relație cu morfologia, vârsta, tafonomia și numărul de elemente atribuit din punct de vedere anatomic fiecăruia.

În totalitate un număr de 24 de indivizi au fost analizați, dar datorită elementelor adiționale recuperate în cadrul contextelor aferente SK 122 (doi indivizi), SK 133 (trei indivizi), SK 147 (2 indivizi) și SK 233 (2 indivizi) numărul minim de indivizi a fost stabilit la 29.

Stare de conservare

Toate resturile scheletice umane se prezintă într-o stare de fragmentare ridicată, având parte de o conservare precară. Adițional, acestea au urme de eroziune asupra suprafeței cortical, cel mai probabil datorate unui grad ridicat al pH-ului din sol, acțiunea vegetației și constantelor inundații în zona menționată.

Datorită acestor aspecte, în unele cazuri, a fost imposibilă o stabilire a sexului asupra SK 124 și SK 159. Vârsta la momentul decesului nu a fost determinată la scheletele 124 și180. Din cei 24 de indivizi, datorită gradului de fragmentare, statura nu s-a putut calcula.

Profilul biologic definește vârsta în momentul decesului, sexul, statura și descendența unui individ. Totodată, se cercetează indicii legați de paleopatologie care pot indica starea de sănătate a acestuia. Acuratețea stabilirii profilului biologic este influențată de gradul de păstrare și reprezentare al fragmentelor osoase umane.

Conform metodelor menționate, cei 24 indivizi analizați s-au încadrat în categoria de adulți și non-adulți. S-a utilizat terminologia specifică pentru fiecare categorii de vârstă – infans I (0-7 ani), infans II (7-14 ani), juvenis (14-20 ani), adultus (20-30 ani), maturus (30-50 ani) și senilis (60+ ani). Din perspectiva vârstei mostra este compusă următoarele categorii de vârsta: infans I (doi indivizi SK 133 și SK 181), infans II (trei indivizi SK 109, 142, 147), juvenis (trei indivizi SK 105, 119, 125), adultus (șase indivizi SK 107, 116, 159, 190, 201 233) și maturus ( SK 122, 132, 152, 153, 157, 195, 197, 200). Nici un individ nu s-a încadrat în categoria senilis (60+).

Mostra scheletală analizată este compusă din: indivizi de sex masculin – 6 la număr (SK 116, SK 122, SK 125, SK 152, SK 180, și SK 201), feminin (SK 107, SK 132, SK 153, 157, SK 190, 197, 200 și 233) și indivizi care nu au atins pragul maturității (SK 105, 109, 119, 133, 142, 147, 181).

Analiza contextelor și date antropologice

SK 105

Scheletul 105, (Planșa 11), provine dintr-un mormânt de inhumație, conturat la adâncimea de – 0.40 m, forma complexului fiind ovală, alungită spre membrele inferioare, cu orientare NV – SE. Starea de conservare este precară, se păstrează aproximativ 70% din schelet, materialul osos suferind acțiuni ale factorilor tafonomici (eroziune, manifestările vegetației). Lipsesc părți din diafizele distale ale oaselor lungi (membrele inferioare), părți din cutia toracică.

Inventarul funerar este compus din fragmente ceramice (depuse în zona picioarelor, a genunchiului drept și în zona membrului superior drept), mărgele din dentiție animală perforată și scoici, așezate la gât și cap. Scheletul era așezat în decubit dorsal, cu brațele întinse pe lângă corp și picioarele drepte.

Acesta aparține unui individ cu vârsta la momentul decesului (bazată pe analiza erupției dentare, gradului de fuzionare, și măsurători), estimată între 14,5 – 15,5 ani (juvenis), indeterminabil ca sex. Pe suprafața orbitelor craniene sunt vizibile leziuni cribrotice. Incisivii sunt de tip shovel – shaped.

SK 107, (Planșa 12), are un grad de conservare redus, este foarte fragmentat, păstrat în proporție de 30% și provine dintr-un mormânt de inhumație, de formă ovală, lat în zona membrelor inferioare. A fost descoperit la o adâncime de – 0.40 m fiind așezat în decubit dorsal cu orientare SV – NE. În zona picioarelor are depus ca inventar funerar fragmente ceramice și un fragment dintr-o lamă curbată de silex.

Pe baza analizelor osteologice acesta aparține cel mai probabil unei femei cu o vârstă cuprinsă între 25-29 de ani (adultus). Investigarea din perspectiva patologiei a arătat o serie de afecțiuni dentare (depuneri considerabile de tartru, carii, abcese, boli parodontale) și un posibil caz de craniosinostoză. Molarul 3, din partea dreaptă a maxilarului are dezvoltată o perlă de smalț dentar.

SK 109, (Planșa 13), prezent în proporție de 60%, este reprezentat de un individ cu vârsta de aproximativ 13 ani, (infans II), în momentul decesului, cu sexul indeterminabil. Prezintă incisivi de tip shovel – shaped.

Acesta provine dintr-un mormânt de inhumație de tip groapă de formă ovală, identificat la o adâncime de -0.36 m. Scheletul era poziționat în decubit dorsal, orientat SV- NE, cu mâinile pe bazin, cu brațul stâng flexat din cot și picioarele îndoite din zona genunchilor ușor spre stânga. Inventarul funerar este cuprins din: resturi faunistice depuse deasupra scheletului, trei vase miniaturale, două vase medii sub membrul inferior stâng și un vas ceramic în dreapta craniului.

SK 116, (Planșa 14), a fost identificat la o adâncime de -0.36 m și provine dintr-un mormânt de inhumație cu forma gropii ovale, mai lată în partea membrelor inferioare. Poziționarea sa era în decubit dorsal, orientat SE- NV, cu brațul stâng flexat și așezat pe cutia toracică, iar cel drept flexat spre zona bazinului. În dreapta piciorului stâng erau amplasate trei vase ceramice, iar în zona inferioară a picioarelor, patru vase. În regiunea gâtului s-au descoperit două plăci de os perforate, cel mai probabil parte a unui colier.

Din punct de vedere al gradului de conservare resturile funerare sunt foarte fragmentate, prezente în proporție de 55%. Determinarea antropologică a stabilit că este vorba de un individ, cel mai probabil de sex masculin, cu vârsta estimată la momentul decesului între 17 – 29 de ani – adultus. Din punct de vedere al patologiei s-a remarcat depunerea de tartru ce a afectat dentiția și urmele unor posibile infecții (periostită) la nivelul femurului, tibiei și fibulei.

Scheletul 119, (Planșa 15), s-a descoperit la o adâncime de – 0.39 m, orientat SV – NE și poziționat în decubit dorsal, cu brațele pe lângă corp și așezate pe zona pelviană. Este păstrat fragmentar în proporție de 45%.

Provine dintr-un mormânt de inhumație cu forma gropii ovale și deține ca inventar funerar, pe ambele brațe, brățări confecționate din material osos (de dimensiuni foarte reduse 2-3 mm), și un grup de cinci vase ceramice poziționate în stânga scheletului.

Analiza osteologică a relevat un individ cu vârsta cuprinsă la momentul decesului între 13,5-15,5 ani (juvenis), cu sex indeterminabil. Indici paleopatologici sunt prezenți pe suprafața scheletală este sub formă de cribra orbitalia (orbita stângă), hipoplazia smalțului dentar (incisivii și caninii mandibulari) și osteofitoză vizibilă asupra procesului odontoid al vertebrei cervicale 2.

Scheletul 122, (Planșa 16), se prezintă într-o stare fragmentară ridicată (50% prezent), fiindu-i asociate puține elemente folosite în determinarea sexului și a vârstei (lipsesc părți din centura pelviană, oasele viscerocraniului). Numărul minim de indivizi pentru acest context este stabilit la doi, prin prezența unei părți adiționale dintr-un acetabulum aparținând unui adult.

SK 122 provine dintr-un mormânt de inhumație cu forma ovală, orientat V-E. Scheletul este depus în decubit dorsal, cu brațele pe lângă corp și picioarele drepte. Ca inventar funerar are în zona capului un vas ceramic, iar la picioare, un număr de patru vase ceramice și un topor de piatră.

Estimarea sexului s-a bazat în principal pe trăsăturile craniene prezente (aspectul crestei nucale, al eminenței mentale mandibulare) și pe analizele antropometrice toate acestea indicând un individ de sex masculin. Adițional, aspectul robust al oaselor lungi (femurele și tibiile) care au dezvoltate inserții musculare puternice (biceps femoris, tibialis anterior) au întărit includerea acestui individ în sexul masculin.

Vârsta a fost determinată prin observarea suprafeței articulare sacro-iliace și a gradului de obliterare al suturilor craniene, acestea consemnând un individ cu vârsta estimată la momentul decesului de 50 de ani – maturus.

Trăsăturile non-metrice observate sunt: retenția suturii metopice (de la nasion la bregma), osiculi lambdoidali și incizuri supraorbitale pe ambele arcade ale osului frontal. Din perspectiva paleopatologiei se semnalează următoarele: leziuni cribrotice asupra zonei orbitale aparținând părții drepte, hipoplazia smalțului dentar, leziuni carioase și depuneri de tartru. Se remarcă leziunile extinse asupra endocraniului, mai precis, pe interiorul parietalului stâng, ce par a urma impresiunile vaselor de sânge.

SK 124 (Planșa 17)

Datorită gradului de fragmentare ridicat și lipsei elementelor anatomice care ar fi încadrat individul într-o anumită categorie de vârstă, scheletul 124 fost determinat doar ca adult pe baza epifizelor oaselor lungi complet fuzionate la diafize. De asemenea, gradul de fragmentare (mai puțin de 30% prezent) a făcut imposibilă determinarea sexului. Individul, așezat în decubit dorsal, provine dintr-o groapă de inhumație ovală și alungită, orientarea fiind V- E.

Cinci vase ceramice sunt depuse alături de decedat – 2 în dreptul mâinii stângi și 3 vase depuse în dreptul picioarelor. Un topor de piatră este depus în zona bazinului.

Resturile osoase umane ale scheletului 125 (Planșa 18), se prezintă într-o stare de fragmentare ridicată lipsindu-i părți esențiale pentru determinarea exactă a sexului și a vârstei. Este prezent în proporție de 30%. Totuși, bazat pe aspectul marginii supraorbitale și al marii incizuri ischiatice, individul a fost considerat de sex masculin.

Pentru determinarea vârstei am utilizat aspectul simfizelor pubiene care indică vârsta la momentul decesului de aproximativ 20 de ani (juvenis). Adițional, extremitatea sternală a claviculelor și fuzionarea incompletă a vertebrelor sacrale (S1 și S2) indică prin procesul de fuzionare activ, un individ cu vârsta până la 25 de ani.

Scheletul provine dintr-o groapă de inhumație ovală alungită, individul fiind depus în decubit dorsal cu mâinile în zona abdominală. Orientarea sa este V-E. Inventarul funerar este compus din vase ceramice depuse în partea dreaptă spre bazin și un colier din dentiție animală recuperat din zona superioară a toracelui.

Resturile scheletice umane atribuite lui SK 132, (Planșa 19), provin dintr-o groapă de inhumație rectangulară cu colțurile rotunjite. Orientarea este pe axul V-E, individul fiind depus în decubit dorsal cu mâinile flexate spre torace și abdomen. Picioarele sunt drepte, iar ca inventar funerar, are la membrul inferior stâng un vas ceramic și la cel drept un altul. La mâna dreaptă este depus un alt vas ceramic. Este reprezentat în proporție de 60%, foarte fragmentar.

Scheletul 132 a fost determinat ca fiind un individ de sex feminin cu vârsta cuprinsă între 35-55 de ani (maturus). Pentru determinarea sexului am utilizat doar trăsături craniene (marginile supraorbitale, glabella, creasta nucală, protuberanța mentonieră), oasele centurii pelviene lipsind. Măsurătorile au indicat de asemenea un individ de sex feminin.

Utilizând metoda propusă de Brothwell, în identificarea urmelor de uzură dentară asupra molarilor, individul a fost încadrat între 35 – 45 de ani. Folosind metoda Lovejoy, care identifică gradul de atriție dentară asupra dentiției mandibulare și maxilare individul a fost încadrat între 40 – 55 de ani. Vârsta finală a fost stabilită ca fiind între 35-55 de ani, la momentul decesului.

Din perspectivă paleopatologică, individul prezintă asupra dentiției o serie de afecțiuni: leziuni carioase – este afectată atât dentiția maxilarului cât și cea mandibulară (maxilar stâng Pm2, mandibular stânga M3, mandibular dreapta Pm1, Pm2, M1, M2, M3), abcese – dentiția maxilarului – M2 și M3 dreapta și M1 stânga, impactare – C mandibular stânga și malocluzie – C mandibular dreapta rotit spre Pm1 și parodontită.

SK 133 (Planșa 20), este reprezentat de resturile osoase ale unui individ non-adult cu vârsta estimată, pe baza dentiției, la 3.5 – 4 ani (infans I) în momentul decesului. Individul este păstrat în proporție de 30%. Groapa de inhumație este ovală, iar inventarul funerar constă în depuneri de vase ceramice în zona craniului.

Numărul minim de indivizi a fost apreciat la trei, fiind prezente alături de individului non-adult, un canin permanent cu uzură dentară pronunțată și un fragment de diafiză aparținând unui os lung (posibil tibie) – ambele aparținând unor indivizi adulți.

Leziuni cribrotice sunt evidente ectocranian asupra frontalului și parietalului. Linii de hipoplazie dentară de smalț sunt vizibile asupra molarilor 1 decidual – maxilar. Leziuni endocraniene sunt vizibile asupra osului frontal.

SK 142, (Planșa 21), păstrat fragmentar în proporție de 30% este reprezentat de un individ non-adult cu vârsta estimată la aproximativ 10 ani (infans II), conform schemei de erupție dentară. Asupra osului zigomatic stâng se observă două foramene zigomatico-faciale, care intră în categoria trăsăturilor non-metrice.

SK 147, (Planșa 22), provine dintr-un mormânt rectangular cu colțurile rotunjite, aflat în proximitatea SK 152, fiind depus în decubit dorsal cu brațele flexate peste abdomen și picioarele drepte. Inventarul funerar este compus din: două vase ceramice la picioare, două vase în colțurile de N și V ale gropii; mărgele pe brațul drept; colier de mărgele cu pandantiv din scoică la gât; străpungătoare de os în vasul de la piciorul drept. Individul a fost determinat antropologic ca fiind un non-adult cu vârsta estimată în momentul decesului la aproximativ 13 ani (gradul de erupție dentară și cel al fuzionării osoase). Este încadrat în categoria infans II.

Numărul minim de indivizi estimat pentru acest context este de doi, adițional fiind prezent un canin de individ adult.

Este vizibilă hipoplazia emailului dentar asupra caninilor maxilari și la dentiția mandibulară –incisivii. Sunt de asemenea evidente depuneri de tartru supragingival.

Scheletul 152 (Planșa 23)

Gradul de fragmentare, (individ prezent în proporție de 80%), redus în comparație cu scheletele anterioare, a permis estimarea vârstei și a sexului utilizând oasele craniului și ale coxalelor. Analiza a concluzionat prin determinarea unui individ de sex masculin cu vârsta cuprinsă între 40 și 59 de ani (maturus). Aceasta a investigat gradul de atriție dentară, suprafața articulară sacro-iliacă, aspectul simfizelor pubiene și gradul de obliterare al suturilor craniene, pentru stabilirea vârstei în momentul decesului, iar pentru stabilirea sexului s-au utilizat atât trăsături craniene, ale pelvisului și analize morfo-metrice.

Individul provine dintr-o groapă aproximativ rectangulară cu colțuri rotunjite aflată în proximitatea SK 147. Depunerea este în decubit dorsal, mâinile aduse pe bazin, picioarele aproximativ drepte. Individul este orientat S-V și ca inventar funerar prezintă un vas ceramic la cap și un vas în dreptul piciorul stâng.

Din perspectiva paleopatologiei au fost identificate urme ale bolilor degenerative, respectiv osteoartrită la nivelul mâinii stângi, schimbări osoase la nivelul coloanei vertebrale și la falangele picioarelor. Leziuni ante-mortem sub forma fracturilor vindecate sunt clare la nivelul coastelor centrale de pe partea stângă și la falanga proximală patru, a piciorului drept. Formațiuni entezofitice sunt vizibile la ambele patele.

Afecțiunile dentare sunt observabile sub forma depunerilor supragingivale de tartru care au condus la parodontită, cariile (atât pe dentiția maxilarului cât și pe dentiția mandibulară), abcese periapicale (molarul 1 al maxilarului stâng).

Ambele arcade dentare au ocluzal asupra coroanelor dinților, o uzură neobișnuită, cel mai probabil, individul și-a utilizat dentiția în activități non-masticatorii – prelucrarea materiilor prime.

Scheletul 153, (Planșa 24), a fost determinat ca fiind un individ de sex feminin observând caracteristici ale craniului (procesul mastoidian, protuberanța mentonieră) și ale centurii pelviene (marea incizură ischiatică extinsă, prezența unui sulcus preauricular bine dezvoltat). Totodată, analizele antropometrice efectuate asupra humerusului au indicat spre sexul feminin. Se păstrează aproximativ 60%.

Vârsta în momentul decesului a fost determinată pe baza dentiției prezente și suprafeței articulare sacro-iliace. Datele rezultate au relevat un individ încadrat între 25 și 29 de ani (maturus).

Groapa de inhumație este rectangulară, iar individul este depus în decubit dorsal, cu brațul drept depus pe lângă corp, iar cel stâng depus peste bazin. Picioarele sunt drepte și orientarea este SV-NE. Inventarul funerar constă în: două grupuri de vase ceramice așezate unul într-altul, în grup, între labele picioarelor, și un al doilea în dreptul piciorului drept.

Scheletul 157, (Planșa 25), se prezintă într-o stare fragmentară, determinarea sexului fiind realizată prin prezența sulcusului preauricular și aspectului marii incizuri ischiatice. Creasta nucală și protuberanța mentonieră au indicat un individ de sex feminin. Vârsta a fost estimată folosind gradul de uzură dentară și aspectul suprafeței articulare sacro – iliace, aceasta integrându-se între 35 – 50 de ani (maturus). Se păstrează în proporție de 50%.

Resturile scheletice umane provin dintr-o groapă rectangulară, neregulată. Individul a fost depus în decubitus dorsal, cu mâna dreaptă pe bazin. Orientarea este N-V, iar inventarul funerar este compus din ceramică depusă în zona membrelor inferioare.

Din perspectivă paleopatologică se observă: creștere osoasă asupra crestei iliace, urme ale unei infecții în vindecare pe osul tibial (formațiune de os lamelar și cu aspect lemnos), afecțiuni dentare (carii, abcese periapicale, depuneri de tartru supragingival, pierderi de dentiție ante-mortem, parodontită). La nivelul coloanei vertebrale se observă osificarea ligamentului flav.

Oasele lungi și claviculele sunt robuste, observându-se inserții musculare puternice.

Scheletul 159, (Planșa 26), se prezintă într-o stare fragmentară (aproximativ 45% păstrat), ceea ce a făcut determinarea sexului problematică din perspectiva faptului că, observând trăsăturile craniene prezente, procesul mastoidian și creasta nucală, individul se încadrează atât în sexul feminin cât și masculin. Asupra centurii pelviene este prezent sulcusul preauricular, dar în lipsa altor elemente, individul a fost clasat ca indeterminabil ca sex.

Vârsta s-a delimitat de baza gradului de uzură dentară indicând intervalul de 20-35 de ani, așadar categoria adultus.

Groapa de inhumație este de formă rectangulară cu colțurile rotunjite, individul fiind depus în decubitus dorsal cu antebrațul drept peste bazin și mâna stângă pe lângă corp. Orientarea este V-E. Inventarul funerar constă în: topor de piatră lângă bazin, obsidian lângă brațul drept și vase de ceramică în zona craniului.

Groapa de inhumație a scheletului 180, (Planșa 27), este de formă aproximativ rotundă, neregulată. Individul a fost depus în decubit dorsal cu picioarele drepte. Se păstrează în proporție de 30% – părți din membrele inferioare, parte din coxale. În zona membrelor inferioare sunt depuse un număr de 6-7 vase ceramice. Orientarea urmează axul V-E.

Pe baza aspectului robust al oaselor lungi și al inserțiilor musculare, individul a fost clasificat în categoria sexului masculin. Vârsta nu a putut fi determinată.

SK 181, (Planșa 28), se păstrează fragmentar în proporție de 30%. Bazat pe dentiție și pe aspectul general al scheletului (gardul de concreștere al epifizelor la diafize), este vorba de un individ non-adult. Stabilirea vârstei s-a realizat conform schemei de erupție dentare, indicând un individ încadrat în categoria infans I (6 ani).

Resturile scheletice provin dintr-o groapă relativ ovală, neregulată. Individul era depus în decubitus dorsal, orientat V-E, iar ca inventar funerar, prezintă în zona picioarelor vase ceramice, patru la număr.

Pe suprafața orbitei stângi sunt vizibile leziuni cribrotice.

SK 190, (Planșa 29), a fost determinat antropologic ca fiind un individ de sex feminin cu vârsta la momentul decesului stabilită între 20-35 de ani (adultus). Se păstrează fragmentar, în proporție de 60%. Provine dintr-o groapă de inhumație ovală neregulată. Orientarea este V-E, iar individul a fost depus pe partea dreaptă. Ca inventar funerar s-a descoperit, în zona picioarelor, un vas ceramic.

Din perspectivă paleopatologică, individul prezintă o serie de odontopatii: tartru supragingival, parodontită, diastema – (localizată la nivelul maxilarului drept la al doilea incisiv, canin și Pm1), impactare (caninul mandibular de stânga), retenția dentiției deciduale și nedezvoltarea Pm2.

SK 195 (Planșa 30), este un individ determinat antropologic ca fiind de sex masculin cu vârsta în momentul decesului estimată între 35-45 de ani (maturus). Resturile sale scheletice, prezente în proporție de 30% sunt extrem de fragmentare, afectate de acțiunea vegetației și a solului.

Groapa de inhumație este neregulată, aproximativ ovală, iar individul, depus în decubit dorsal cu mâinile pe abdomen, este orientat V-E. Ca inventar funerar are depus un vas ceramic în zona membrelor inferioare.

SK 197, (Planșa 31), era depus într-o groapă de inhumație relativ ovală, neregulată, în decubit dorsal cu mâinile pe abdomen și orientat V-E. Prezintă ca inventar funerar un vas ceramic în zona picioarelor. Se păstrează în proporție de 80%, suprafața corticală fiind afectată de acțiunea vegetației și a solului.

Din punct de vedere antropologic, resturile scheletice aparțin unui individ de sex feminin, cu vârsta estimată la momentul decesului între 40-44 ani (maturus). Asupra vertebrelor toracice păstrare se pot observa osteofite marginale.

SK 200 (Planșa 32)

Individul de sex feminin cu vârsta estimată la 42,5 ani în momentul decesului (maturus), provine dintr-o groapă de inhumație aproximativ ovală dar neregulată, este orientat V-E și depus în decubit dorsal. Inventarul funerar este compus din vase ceramice, unul așezat la cap și patru în zona picioarelor. Este prezent în proporție de 50%, fragmentele osoase fiind afectate de acțiunea solului și a vegetației.

Din perspectiva paleopatologiei se remarcă odontopatiile (abcese periapicale și carii asupra premolarului 2 mandibular și molarului 1 de pe partea stângă). Capul femurului stâng se remarcă prin absența fosetei.

SK 201 (Planșa 33), este un individ de sex masculin, cu vârsta estimată în momentul decesului ca fiind cuprinsă între 25-35 de ani (adultus). Provine dintr-o groapă de inhumație ovală și neregulată, fiind depus în decubit dorsal, cu brațele pe abdomen și orientat V-E. La picioare și la zona capului are depuse câte un vas ceramic. Se păstrează în proporție de 75%.

Sunt vizibile trăsături non-metrice sub forma incizurilor supraorbitale. Din punct de vedere paleopatologic, individul are prezente afecțiuni dentare și leziuni cribrotice. Odontopatiile vizibile sunt sub forma cariilor (maxilar, partea dreaptă și stângă Pm2 și I2), linii de hipoplazie a smalțului dentar și malocluzia caninului drept mandibular și a premolarului 1 maxilar. Sunt evidente pierderi dentare intra-vitam asupra mandibulei de pe partea dreaptă – molarii 1 și 2.

SK 233, (Planșa 34), are groapa de inhumație ovală și alungită, individul, determinat antropologic ca fiind de sex feminin cu vârsta la momentul decesului cuprinsă între 17-25 de ani (adultus), fiind așezat în decubit dorsal, orientat NV-SE. Se păstrează circa 30% din schelet. Trăsăturile epigenetice sunt sub forma incizurilor supraorbitale. Se remarcă prezența modificărilor de tip cribrotic la ambele orbite. Dentiția este afectată de depuneri de tartru și parodontită.

Numărul minim de indivizi a fost stabilit la doi, fiind prezentă diafiza unui individ non-adult. Inventarul funerar este compus din vase ceramice în zona picioarelor.

Trăsături non-metrice

Trăsăturile epigenetice sau non-metrice sunt moștenite între indivizi și pot indica relații genetice între aceștia. O serie de trăsături încadrate în această tipologie au fost observabile asupra mostrei scheletale analizate și au fost înregistrate conform trăsăturilor descriptive non-metrice primare emise în tratatul de standarde.

Individul 122 are vizibilă asupra osului frontal reținerea suturii metopice, evidentă de la nasion spre bregma, iar în partea articulației oaselor parietale cu occipitalul, osiculi lambdoidali. În general, sutura interfrontalis se fuzionează complet până în jurul vârstei de aproximativ doi-trei ani, retenția acesteia, poate fi, în anumite cazuri, patologică prin dezvoltarea craniosinostozei, o afecțiune care determină închiderea precoce a unor suturi craniene. Cazul de metopism analizat este non-patologic, ci mai degrabă genetic. S-a constatat o preponderență a acestei particularități asupra populațiilor asiatice și est-europene.

Indivizii 142 și 157 prezintă ca trăsătură non-metrică două foramene zigomatico-faciale. În general, partea anterior-superioară a osului zigomatic are dezvoltat un singur pasaj pentru nervul zigomatic.

Specimenele scheletale 105 și 109 se remarcă prin incisivi de tip shovel-shaped, trăsătură comună populațiilor din zona Asiei și celor Native Americane. Cele mai noi studii în domeniu au confirmat originea acestor caracteristici ale dentiției, în termeni genetici. Astfel, gena corespunzătoare dezvoltării foliculilor de păr și a pielii umane, ectodisplasina și receptorul acesteia, EDAR, se află în strânsă legătura cu dezvoltarea acestei particularități dentare la populațiile asiatice (Planșa 35).

Paleopatologie

Craniosinostoza, fuzionarea prematură a suturilor craniene, este o maladie congenitală, ereditară, dar poate apărea ca răspuns al unor infecții în viața intrauterină sau ale unor traume din perioada nașterii. Cu excepția deformărilor evidente la nivel cranian, închiderea timpurie a suturilor împiedică dezvoltarea creierului. Un posibil caz de craniosinostoză se poate observa asupra fragmentelor craniene ale individului SK 107 (adultus), ale cărui suturi sunt închise. (Planșa 36 ).

Cribra cranii; Cribra orbitalia

Hiperostoza porotică (cribra cranii) și cribra orbitalia, manifestări patologice comune în rândul colecțiilor osteologice, se prezintă sub forma unor porozități asupra calotei craniene și respectiv intra-orbital. Porozitatea este dată de hipoplazia sau hiperplazia măduvei osoase, care conduc la expansiunea diploë-ului sau a osului trabecular ca rezultat al unei hematopoieze defectuoase, și nu reprezintă afecțiuni în adevăratul sens al termenului, ci mai degrabă, manifestări ale unora. Cauzele modificărilor osoase de acest tip au fost atribuite deficiențelor nutriționale din primii ani de viață ai unui individ, anemiilor feriprive, infecțiilor virale și bacteriene .

Literatura de specialitate din ultimii ani combate însă aceste diagnostice, aducând în prim-plan studiile clinice asupra populațiilor actuale, demonstrând faptul că o nutriție defectuoasă sau infecții generalizate în organism nu produc astfel de leziuni și atribuie apariția acestor schimbări la nivel osos, anemiilor transmise pe cale genetică de tip hemolitic, siclemiei, anemiei aplastice, talasemiei, tumorilor, hemoragiilor sau datorită incapacității/hipoplaziei în producerea de eritrocite în măduva osoasă hematogenă, argumentând prin faptul că în cazul acestor afecțiuni, durata de viață a celulelor roșii este foarte redusă, cauzând porozitatea la nivel osos. S-a constatat existența unei prevalențe a acestui fenomen în rândul indivizilor non-adulți, mortalitatea în rândul adulților care manifestă acest tip de leziuni fiind ridicată.

În lotul analizat am identificat porozități consistente cu leziunile de tip cribrotic asupra a șase indivizi, SK 105, 119, 122, 133, 181 și SK 201, localizate în interiorul orbitelor și asupra calotei craniene (osul parietal) (Planșa 36). Dintre aceștia, 4 dintre indivizi fac parte din categoriile infans I și II, iar SK 122 și 201 din categoria adultus, respectiv maturus.

Leziuni endocraniene

Leziuni endocraniene sunt evidente asupra scheletelor 122, 133, 200 (Planșa 37). Leziunile endocraniene sunt notate în literatura de specialitate atât în cazul adulților cât și non – adulților însă natura lor este diferită. Acestea apar sub forma unei dezvoltării osoase anormale, creșteri în mărime și dimensiuni, modificări structurale a suprafeței afectate.

În cazul individului 133, cu vârsta estimată la aproximativ 3,5 ani explicația etiologică asupra impresiunilor de tip „perie”, hair-on-end, gradul IV, localizate pe osul frontal poate fi, cea de creștere osoasă normală, dar poate avea și etiologie patologică sub forma unor infecții, traumatisme ale meningelui, tumori sau pot fi rezultat al unui leziuni care a cauzat hipervascularizarea zonei.

În ceea ce privește individul adult, localizarea anomaliilor craniene de tipul acrețiunilor, creșterilor în dimensiune, apariția de formațiuni osoase noi și impresiunilor vasculare de diferite grade, este preponderentă asupra osului frontal cu răspândire moderată asupra oaselor parietale. Asupra parietalului stâng se poate observa o impresiune vasculară puternică ce urmează traiectoria unui vas de sânge. Interpretarea acestor schimbări propune ca posibil diagnostic hyperostosis frontalis interna (HIF), o afecțiune dominant observată asupra indivizilor de sex feminin și oferă ca explicație schimbările hormonale post-menopauză, cancer mamar, afecțiuni ale glandei pituitare, toate acestea fiind legate de sistemul endocrin. Condiția se poate observa însă și în rândul sexului masculin, ca ipoteză de diagnostic fiind implicate, de asemenea, tulburări hormonale. Folosindu-ne de clasificarea propusă de Hershkovitz et alii, am încadrat tipul de leziune în categoria C.

Individul notat generic cu SK 200 (maturus, sex feminin), are vizibil asupra parietalului drept, o creștere osoasă, endrocranian. Alte schimbări la nivelul calotei craniene nu sunt vizibile.

Boli degenerative. Osteoartrita

Bolile degenerativ-distrofice sunt descoperiri comune în rândul analizelor osteologice. Osteoartrita este o afecțiune a cartilajului articular (format din condroncite și matrice extracelulară) dintre oase, comună în rândul articulațiilor. Odată cu înaintarea în vârstă, cartilajul dintre oase se dezintegrează, țesuturile trecând prin patru stadii până la instalarea completă a bolii. Primul stadiu este reprezentat de distrugerea enzimelor din matricea cartilaginoasă, care afectează condroncitele, acestea sintetizând anormal componentele proteice ale matricei extracelulare. Al doilea stadiu este reprezentat prin creșterea sintezei de os subcondral care are ca efect creșterea rigidității, acest stadiu fiind urmat de metaplazia, transformarea, celulelor sinoviale periferice formarea de os nou, cu rol de compensare al pierderii țesutului-osteocondronfite. Ultimul stadiu, este reprezentat de apariția de microchisturi în osul subcondral, microfracturi și eburnare.

Waldron propune un set de cinci indici pentru diagnosticul veridic al osteoartritei și anume, prezența zonelor cu eburnare, sau cel puțin doi dintre următorii indici: osteocondronfite marginale, formațiuni de os nou pe suprafața articulară, porozități asupra zonei articulare, modificări în aspectul articulației. Osteoartrita are multiple cauze printre care: procesele degenerative ale înaintării în vârsta, traumatisme, infecții, obezitate, suprasolicitare ale unor membre, anomalii congenitale, factori genetici, boli endocrine, metabolice.

În analiza osteologică, indivizii SK 119, 152, 153, și 197 au fost identificați ca prezentând schimbări degenerative consistente diagnosticului de osteoartrită (Planșa 38). Scheletul 152 prezintă, la articular al carpalului trapezoid și metacarpalului II (partea stângă), eburnare. Formațiuni de os nou și porozitate sunt evidente asupra oaselor membrelor inferioare (metatarsianul V – partea stângă, falanga distală corespunzătoare halucelui pe ambele părți). Adițional, au fost observate schimbări degenerative la nivelul corpurilor vertebrale, preponderent asupra vertebrelor toracice (T1, T2), vizibile prin modificarea corpului vertebral și osteofitoză marginală.

Scheletul 153 indică prin prezența marginilor deformate ale capului femural, în zona fovea capitis, porozitate cu modificarea marginilor articulare și porozitate crescută la nivelul articulației coxo-femurale.

Scheletul 197 prezintă pe suprafața vertebrelor toracice modificări de structură la marginea corpului vertebral și osteofite marginale. De asemenea se poate observa un nodul Schmorl, tipic herniei discale. Nodulii lui Schmorl, sau hernia intravertebrală de disc se formează datorită degradării articulațiilor cartilaginoase de la nivelul corpurilor vertebrale, prin dislocarea nucleului pulpos și a discului intervertebral, spre exterior, în părțile adiacente. Aceștia pot apărea în cazul oricărui segment al coloanei vertebrale.

Toți specimenele identificate cu schimbări de tip artrozic, fac parte din categoria maturus, fiind vorba de doi indivizi de sex masculin (SK 152 și SK 153) și unul determinat antropologic ca fiind de sex feminin, SK 197.

Un caz aparte îl constituie individul SK 119, non-adult, infans II, care are dezvoltat asupra vertebrei cervicale doi, formațiuni de os nou – osteofite și modificări de structură asupra procesului odontoid, deoarece este cunoscut faptul că aceste tipuri de boli degenerative apar odată cu înaintarea în vârstă. Cauza instalării acestor schimbări la un individ care nu a atins pragul maturității poate fi determinată de stres mecanic sau traume la nivelul coloanei vertebrale, fiind o condiție rară înainte de vârsta de 40 de ani.

Entezopatii

În anumite cazuri entezele, locurile unde tendoanele, ligamentele și oasele se unesc pot deveni inflamate, suprafața respectivă reacționând prin formarea de os nou. Formarea lor ține de stres mecanic, boli, predispoziție genetică și înaintarea în vârstă. Identificarea și clasificarea lor s-a bazat pe studiul lui V. Mariotti et alii.

SK 157, prezintă, pe suprafața crestei iliace entezofite la atașamentul mușchiului tensor fasciae latae. Clavicula are dezvoltat la inserția ligamentului trapezoid rugozități (gradul 1b de robusticitate).

SK 152 prezintă la nivelul patelelor (quadriceps tendon), entezofite de gradul 3 (Planșa 39).

Infecții – Periostita

Schimbările osoase în cazul infecțiilor pot fi de tip distructiv, remodelare sau o combinație între cele două stări. Bacteriile care se infiltrează și cauzează infecții asupra țesutului osos fac parte din sfera stafilococilor, streptococilor, pneumococilor și în cazuri mai reduse bacilul tifoid. Urme ale unor infecții non-specifice de tip periostită au fost observate asupra indivizilor SK 116, 153 și 157 și sunt vizibile sub forma unor remodelări osoase.

SK 116 și 157 prezintă formațiuni de os lamelar asupra părții stângi a membrului inferior (diafiza tibiei), fără modificări asupra dimensiunii osului. Modificarea observată este răspunsul celulelor care declanșează creșterea osului nou în încercarea de vindecare (Planșa 39).

Scheletul 153 are o modificare asupra coastelor, dar datorită gradului de fragmentare nu s-a putut specifica lateralitatea sau elementul anatomic toracic din care fac parte. Acestea prezintă porozități în marginea caudală și morfologie modificată (îngustare a diafizelor). Acestea pot fi rezultatul unui traumatism urmat de infecție în zona afectată sau ale unor afecțiuni pulmonare.

Trauma – Fracturi ante-mortem

Dovezile unor traumatisme evidente asupra sistemului scheletal pot face posibilă interpretarea modului de viață al unor populații, aspecte legate de societate, economie, habitat.

Leziuni traumatice au fost observate asupra individului 152 (fractură vindecată a coastelor centrale de pe partea stângă cu formare de calus osos, și fractură a falangei IV proximale (partea stângă a piciorului).

Trauma este definită ca o întrerupere sau discontinuitate în structura osoasă. Fractura este o întrerupere a continuității osului, care survine în urma unui traumatism și poate fi grupată în trei categorii: fracturi, dislocări, fracturi/dislocări (Planșa 40).

Observații adiționale

Osificarea ligamentum flavum

Individul 157, încadrat în categoria maturus, are vizibil asupra vertebrelor toracice osificare ligamentului flav, localizat caudal și cranian la arcurile vertebrale.

Din punct de vedere clinic, această condiție este raportată clinic la populațiile asiatice și rar întâlnită în literatura de specialitate care se ocupă cu studiul populațiilor istorice. Afecțiunea, un factor care predispune la dezvoltarea mielopatiilor, apare în urma stresului biomecanic, factori genetice, ca urmare a înaintării în vârstă. De cele mai multe ori, osificarea coincide cu apariția bolilor artrozice de la nivelul coloanei vertebrale (Planșa 40).

Absența ligamentum capitis femoris

Ligamentul capului femural – ligamentum capitis femoris sau ligamentum teres este un ligament intracapsular și se inserează în foseta capului femurului, având un rol nutritiv și de motricitate. Cu toate că în literatura de specialitate din trecut era considerat o parte vestigială a corpului uman, studii actuale subliniază importanța acestuia în menținerea stabilității soldului și motricitatea corpului.

La nivelul femurului stâng al individului 200, se remarcă absența fosetei capului femural. Alte schimbări osoase nu sunt vizibile la acest element, fragmentarea foarte ridicată, împiedicând alte observații (Planșa 40).

Absența și nedezvoltarea acestui ligament este inclusă în categoria displaziilor congenitale de șold.

Odontopatii

Afecțiunile dentare sunt cea mai întâlnită formă de afecțiuni în rândul mostrelor osteologice. Există o legătură între toate aceste boli de la nivelul arcadelor dentare care pornește de la o igienă precară, traumatisme locale sau factori genetice, o anumită predispoziție spre dezvoltarea acestora. În principal, depunerile de placă bacteriană, producerea de acid și fermentarea carbohidraților duc la distrugerea smalțului dentar.

Parodontita împreună cu precursorul ei gingivita, afectează între 50-90% din populație și este cea mai frecventă cauză a pierderilor dentare formându-se din existența în cavitatea bucală a unor fungi și bacterii, care duc la formarea depunerilor de tartru.

Infecția care ajunge la rădăcina unui dinte este numită abces periapical și se produce atunci când bacterii anaerobe sau aerobe pătrund în interiorul dintelui.

Un număr de 11 dintre indivizii analizați prezintă o combinație de patologii dentare de tipul parodontitei (evidente prin modificarea și retragerea osului alveolar de la nivelul maxilarului și mandibulei), depuneri de tartru, carii, abcese, malocluzie, incluzie, retenția dentiției deciduale, diastema. Sunt evidente și defecte de formare – hipoplazie și hiperplazie de smalț dentar. Pierderi dentare intra-vitam și remodelarea osului sunt vizibile asupra osului mandibular la indivizii SK 132 ȘI 201. Sunt afectate ambele sexe și toate categoriile de vârstă. O selecție a afecțiunilor dentare poate fi urmărită în Planșele 41-43.

Defectele de odontogeneză, de tipul hipoplaziei smalțului dentar sunt identificate la SK 119, 122, 133, 147, 201, și au fost încadrate la tipul liniar. Hiperplazia de smalț este vizibilă printr-o perlă de smalț la nivelul molarului 3 – maxilar partea dreaptă – a individului 107. Localizarea este în zona coletului, distal la furcație. Perlele de smalț sunt asimptomatice, dar pot cauza probleme prin retenția de material alimentar.

Cariile dentare au fost analizate și înregistrate după modelul propus de Hillson și variază de la gradele 2 la 4, fiind localizate pe toate suprafețele dentare, cu preponderență asupra premolarilor și molarilor. Au fost identificate la șase indivizi (SK 107, 122, 132, 152, 157 ȘI 201).

Abcese periapicale sunt vizibile asupra dentiției indivizilor SK 107, 132, 152 și 157.

Un caz particular în cadrul dentar, o deține individul 132, care pe partea stângă a mandibulei, prezintă incluzie sau impactare dentară, sub forma unui canin care străpunge corpul osului mandibular, în aproprierea protuberanței mentoniere. Sunt vizibile formațiuni de os lemnos pe corpul mandibular, cel mai probabil datorate unei infecții, active în momentul decesului. Acest individ prezintă o miriadă de afecțiuni care au contribuit la starea defectuoasă a dentiției prezente, cel mai probabil datorită igienei precare dar și grație incluziei caninului mandibular din partea stângă, care a condus la dezvoltarea înghesuită (crowding) a dentiției, parodontită, uzură severă a suprafețelor dentare, carii și abcese.

Molarii, cu precădere M3, atât maxilar cât și mandibular, incisivii, caninii și premolarii maxilarului sunt cei mai predispuși pentru impactare. Factorii care predispun la instalarea unei astfel de afecțiuni sunt traumatismele locale în perioada formării dintelui, infecții, modificări în perioada de formare a dintelui, malocluzie dentară sau tulburări endocrine.

Un alt caz care face notă discordantă din punct de vedere al dentiției este scheletul 190, individ încadrat la categoria de vârstă adultus, care are vizibilă un spațiu intra-dentar numit diastema, asupra maxilarului. Mandibula stângă, păstrează molarul doi decidual și în incluzie, caninul. Premolarul 2 lipsește genetic.

Agenezia dentară este destul de frecvent întâlnită în cadrul molarilor trei de pe arcadele dentare și este lipsa genetică completă a dintelui. Este mai frecventă în rândul indivizilor de sex feminin.

Malocluzia sau malpoziția dentară este identificată la SK 132 ȘI 201. Malocluzia este definită ca o aliniere defectuoasă a dentiției, iar în cazul SK 132, este prezentă pe partea dreaptă a mandibulei inde caninul este rotit spre premolarul 1. La scheletul 201, se observă o malpoziție ușoară asupra caninului drept mandibular care este rotit către Pm1, și asupra dentiției hemiarcadei maxilarului stâng respectiv Pm1, rotit către M1.

Capitolul III. ANALOGII ȘI CONCLUZII

Pentru neoliticul și eneoliticul de pe teritoriul actual al Transilvaniei sunt identificate necropolele: Iclod (jud. Cluj), Decea Mureșului (jud. Alba), Cămin -Podu Crasnei, Urziceni – Vamă (jud. Satu Mare) și Curtici (jud. Arad) . Alte descoperiri funerare din același areal geografic sunt cele zece mormintele de la Gura Baciului, județul Cluj, Orăștie – Dealul Pemilor .

La Orăștie, punctul Dealul-Pemilor, s-au descoperit un număr de cinci morminte, două dintre ele fiind de tip cenotaf. Indivizii sunt depuși în poziție chircită pe dreapta cu genunchii îndoiți, orientați V-E. Inventarul funerar constă în depuneri de ocru roșu în zona capului, pe mijloc și picioare, vase ceramice, utilaj litic, și podoabe. Sunt prezente resturi faunistice în cadrul mormintelor. Două dintre morminte (M1, M3), aparțin unor indivizi de sex masculin, adulți.

La Gura Baciului sunt atestate ca rit de înmormântare și inhumația și incinerația. Indivizii rezultați în urma cercetării arheologice au fost parțial analizați (6 indivizi din 10 morminte) – doi non adulți și patru femei, orientați N-S ȘI E-V. Poziția de depunere în mormânt este chircit pe dreapta sau pe stânga, iar ca inventar funerar sunt atestate depuneri de vase ceramice și utilaj litic.

Un număr de 19 indivizi au fost descoperiți în necropola de la Decea-Mureșului, județul Alba, încă din anul 1915, când zona a început să fie cercetată sub conducerea lui István Kovács. Decedații au fost depuși în decubit dorsal, cu genunchii în sus, care ulterior, datorită proceselor tafonomice, au căzut pe dreapta sau pe stânga. Orientarea este preponderent pe axa SV-NE, iar inventarul constă în vase ceramice, utilaj litic, obiecte de cupru (cuțite cu două tăișuri, ace, mărgele, salbe), depuneri de ocru. Două dintre morminte sunt reprezentate de înmormântări duble.

40 de morminte au fost cercetate în 2003 la Urziceni – Vamă, indivizii fiind depuși chircite pe dreapta/stânga și orientate preponderent E-V. Ca inventar funerar predomină vasele, mărgele de scoică și resturi faunistice, cele din urmă fiind, cel mai probabil, dovezi ale unor ofrande carne.

În cercetările anterioare, în cadrul celor două necropole de inhumație de la Iclod au fost descoperiți 109 indivizi. Analizele antropologice, deși dispersate, deoarece au fost analizate de mai mulți cercetători în cadrul unor instituții diferite, unele parțial publicate sau publicate fără contextele arheologice și într-o perioadă temporală mare, au indicat date despre tipul antropologic predominant, aspecte despre paleodemografia acestei comunități, iar datele arheologice au oferit aspecte despre ritul și ritualul funerar.

Lotul analizat de la Iclod, în cadrul acestui studiu, constă în 24 indivizi dintre care șase indivizi de sex masculin, nouă de sex feminin, doi indivizi adulți indeterminabili ca sex și șapte indivizi non-adulți. Se poate observa un procent ridicat al indivizilor de sex feminin (38%), urmat de indivizii care nu au atins pragul vârstei de 20 de ani (infans I și II, juvenis) cu un procent de 29%. Indivizii de sex masculin sunt reprezentați prin procentul de 25%, iar doi adulți, respectiv 8% din mostra scheletică analizată, sunt indeterminabili ca sex (Tabelul 1, 2).

Din perspectiva vârstei mostra este compusă următoarele categorii de vârsta: infans I (doi indivizi SK 133 și SK 181), infans II (trei indivizi SK 109, 142, 147), juvenis (trei indivizi SK 105, 119, 125), adultus (șase indivizi SK 107, 116, 159, 190, 201 233) și maturus (SK 122, 132, 152, 153, 157, 195, 197, 200). Nici un individ nu s-a încadrat în categoria senilis (60+). Așadar, procentajul cel mai ridicat în cadrul analizei îl ocupă indivizii din categoria de vârstă maturus exprimați în procentul de 35%, urmat de adultus, cu 26%, și indivizii non – adulți cu 9%, 13%, 17% grupate pentru infans I/II și respectiv juvenis (Tabelul 3).

Din perspectivă paleopatologică, odontopatiile reprezintă ponderea cea mai ridicată din perspectivă paleopatologică asupra lotul scheletal analizat cu 11, (30%), indivizi afectați de mai multe afecțiuni la nivelul cavității bucale, urmat de indicatorii cribrotici, defectele de dezvoltare și urmele unor boli degenerative, toate reprezentate prin 16%. Defectele congenitale sunt exprimate prin proporția de 6%.

Manifestări de tip infecțios sunt vizibile asupra a doi indivizi – 5%, traumele sunt exprimate prin 3%, iar leziunile endrocraniene sunt compuse dintr-un procent de 8% (Tabelul 4 și 5).

Considerentele arheologice ne arată un număr de indivizi predominant depuși în decubit dorsal în gropi de formă ovală, orientați V-E (Tabel 7). Inventarul funerar constă în vase de ceramică, unelte litice și de os, podoabe realizate din scoica Spondylus și din canini deciduali de cerb. Nu există nici o distincție între grupele de sex sau vârstă în ceea ce privește depunerea de unelte, dar se remarcă prezența podoabelor exclusiv la indivizii foarte tineri (până în 20 de ani) (Tabelul 8, 9).

În acest moment al cercetării, nu se pot observa diferențe între sexe sau categorii de vârstă privind indicatorii paleopatologici, însă este de remarcat ponderea de afecțiuni ale dentiției foarte ridicată. Defectele de amelogeneză, incapacitatea de a produce smalț dentar, ocupă de asemenea o pondere ridicată în rândul mostrei scheletale analizate și indică perioade de stres fiziologic asupra individului, în anii de creștere și dezvoltare.

În acest stadiu preliminar al cercetării considerăm important de menționat necesitatea coroborării datelor atât din investigările anterioare pentru schițarea unui profil demografic al populației neolitice de la Iclod.

BIBLIOGRAFIE

AlQahtani, S. J., M. P. Hector, H. M. Liversidge, “Brief Communication: The London Atlas of Human Tooth Development and Eruption”, în American Journal of Physical Anthropology, 142, (2010), p. 481-490.

Angelopoulou R., Lavranos G., Manolakou P., „Establishing sexual dimorphism in humans.”, https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/17058539, accesat în data de 20.06.2018.

Aufderheide, A., C. Rodriguéz-Martin, The Cambridge Encyclopedia of Human Paleopathology, Cambridge, Cambridge University Press, 1998, p. 478.

Berry, A. Caroline, R. J. Berry, „Epigenetic variation in the human cranium”, în Journal of Anatomy, 101, 2, (1967), p. 361-379.

Bijlsma, Johannes W. J., Eric Hachulla, Textbook on rheumatic diseases, BMJ Group, 2012, p. 1437.

Brickley, Megan, Jacqueline I. McKinley (ed.), Anthea Boylston, Megan Brickley, Don Brothwell, Brian Connell, Simon Mays, Jacqueline I. McKinley, Linda O’Connell, Mike Richards, Charlotte Roberts, Sonia Zakrzewski, “Guidelines to the Standards for Recording Human Remains”, în IFA Papers, nr. 7, BABAO, Institute for Field Archaeologists, 2004, p. 63.

Brooks, S., J. M. Suchey, “Skeletal age determination based on the os pubis: A comparison of the Acsádi-Nemeskéry and Suchey-Brooks method”, în Human Evolution, 5, 227, (1990), p. 238.

Brothwell, D. R., “The relationship of tooth wear to aging”, în Ișcan M. I. (ed.), Age markers in the human skeleton, C. C. Thomas, Springfield, Illinois, 1989, p. 303-316.

Idem, Digging up bones, Cornell University Press, 1981, p. 208.

Brozou, Anastasia, Report for the Neolithic skeletons from Iclod, Cluj county, Romania, (mss.), 2016.

Bruzek, Jarolsav, “A method for visual determination of sex using the human hip bone”, în American journal of physical anthropology, nr. 117, (2002), p. 157-168.

Buikstra, Jane E., Douglas H. Ubelaker (ed.), “Standards for data collection from human skeletal remains, Proceedings of seminar at the field museum for natural history”, în Arkansas archeological survey research, nr. 44, Fayeteville, 1994, p. 218.

Diaconescu, Dragoș, Gheorghe Lazarovici, Sorin Tincu, „Considerații privind poziția cronologică absolută a cimitirelor preistorice de la Iclod”, în Acta Musei Porolissensis, XXXV, Zalău, (2013), p. 47 – 63.

Dumitru-Kogălniceanu, Raluca, Primele necropole din neoliticul și eneoliticul României, vol. I, (mss.), Iași, 2009, p. 550.

Enea, Sergiu-Constantin, Necropole neolitice și eneolitice din România-mărturii ale simbolismului puterii și organizării sociale, în G. Bodi (ed.), In medias res praehistoriae. Miscellanea in honorem annos LXV peragentis Professoris Dan Monah oblata, Iași, 2009, p. 59-135.

Idem, Elemente de arheologie funerară în spațiul carpato-danubian: neolitic și eneolitic, Argonaut, Cluj-Napoca, 2011, p. 197.

Gardner, Seth, „A persistent metopic suture: A case report”, în Austin Journal of Anatomy, vol. 3, 1, (2016), p. 01-02.

Geber, Jonny, Niels Hammer, „Ossification of the Ligamentum Flavum in a Nineteenth-Century Skeletal Population Sample from Ireland: Using Bioarchaeology to Reveal a Neglected Spine Pathology, în Scientific Reports, 2018, p. 10.

Gligor, Mihai, Sanda Băcueț-Crișan, „Inhumation versus cremation in Transylvanian neolithic and eneolithic”, în Studia Antiqua et Archaeologica, XX, (2014), p. 37-67.

Gornea, F., I. Marin, P. Țapu, N. Caproș, Gr. Verega, I. Tofan, S. Ojog, A. Moraru, I. Vacarciuc, în Gornea F., Ortopedie și traumatologie, Centrul Editorial-Poligrafic Medicina, Chișinău, 2010, p. 597.

Hershkovitz, Israel, Charles Greenwald, Bruce M. Rothschild, Bruce Latimer, Olivier Dutour, Lyman M. Jellema, Susanne Wish-Baratz, „Hyperostosis Frontalis Interna: An Anthropological Perspective”, în American Journal of physical anthropology, 109, (1999), p. 303.

Hillson, S. „Recording Dental Caries in Archaeological Human Remains”, în International Journal of Osteology, 11, 2001, p. 249 – 289.

Kimura, Ryosuke, T. Yamaguchi, M. Takeda, O. Kondo, T. Toma, K. Haneji, T. Hanihara, H. Matsukusa, S. Kawamura, K. Maki, M. Osawa, H. Ishida, H. Oota, „A Common Variation in EDAR Is a Genetic Determinant of Shovel-Shaped Incisors”, American Journal of Human Genetics, 85 (4), (2009), p. 528–535.

Lazarovici, Gheorghe, „Inventarul a două morminte neolitice de la Cluj- Napoca, în Acta Musei Napocensis, 14, (1977a), p. 23-28.

Idem, „Sfârșitul culturii Vinča-Turdaș în Câmpia Transilvaniei”, în St Com Caransebeș, II, (1977b), p. 211-230.

Lazarovici, Gheorghe, Bulbuc Aurel, „Descoperiri arheologice în hotarul comunei Iclod”, în Apulum, XXI, (1983), p. 161-166.

Lazarovici, Gheorghe, „Șantierul arheologic Iclod (1977–1981)”, în Materiale și cercetări arheologice, XV, (1983), p. 50–61.

Idem, Grupul și stațiunea Iclod, Cluj-Napoca, 199, p. 42.

Lazarovici, Gheorghe, Z. Kalmar, „Șantierul arheologic Iclod (1983-1984)”, în Apulum, XXIII, p. 25-41.

Idem, „Șantierul arheologic Iclod, Campania 1985”, în Apulum, XXIV, (1987), p. 9-39.

Idem, „Săpăturile arheologice de la Iclod. Campania din 1986”, în Apulum, XXV, (1989), p. 9-47.

Lazarovici, Gheorghe, Z. Maxim, „Săpăturile arheologice de la Iclod (Campania 1988)”, în Apulum, XXVII-XXX, (1990-1993), p. 23-57.

Lazarovici, Gheorghe, Z. Maxim, C. Lazo, M. Meșter, „Șantierul arheologic Iclod. Campania 1994”, în Acta Musei Napocensis, 32/I, (1995), p. 507-536.

Lazarovici, Gheorghe, Zoia Maxim, Mihai Meșter, Aurel Bulbuc, Sorin Radu, „Șantierul arheologic Iclod. Campania din 1995”, în AMN, XXXIII, (1996), 1, p. 267-299.

Lazarovici, Gheorghe, Zoia Maxim, Mihai Meșter, Diana Bindea, Tiberiu Piciu, Sorin Radu, Monica Bodea, „Șantierul arheologic Iclod. Campania din 1996”, în AMN, XXXIV, (1997), 1, p. 637-667.

Lewis, Mary E., Paleopathology of children, Identification of Pathological Conditions in the Human Skeletal Remains of Non-Adults, Academic Press, 2017, p. 300.

Eadem, „The Osteology of Infancy and Childhood: misconceptions and potential”, în Lally Mike, Allison Moore, (Re)Thinking the little ancestor: New Perspectives on the Archaeology of Infancy and Childhood, BAR International series 2271, Archaeopress, (2011), p. 300.

Matshes, Evan, Brent Burbridge, Belinda Sher, Adel Mohamed, Bernhard Juurlink, Human osteology & skeletal radiology, An atlas and guide, Florida, CRC Press, 2005, p. 434.

Mays, Simon, The Archaeology of Human Bones, Glasgow, Bell & Bain Ltd., 1999, p. 401.

McGuigan, F.X., “Skeletal Trauma” în S.W. Wiesel, J.N. Delahay (ed.), Essentials of Orthopedic Surgery, Springer Science, 2010, p. 35-73.

Meindl, R. S., C.O. Lovejoy, “Ectocranial suture closure: A revised method for the determination of skeletal age at death based on the lateral–anterior sutures”, în American Journal of Physical Anthropology, 68, 57, (1985), p. 66.

Mensforth, Robert P., C. Owen Lovejoy, John W. Lallo, George J. Armellagos, „The role of constitutional factors, diet, and infectious disease in etiology of porotic hyperostosis and periosteal reactions in prehistoric infants and children”, în Ness Robert, Gretel H. Pelto, Pertti J. Pelto, Medical Anthropology, vol. 2, 1, 1978, p. 1-36.

Mischka, Carsten, „Late Neolithic multiphased settlements in Central and southern Transylvania: a geophysical survey and test excavation” în Hofmann R., F. Moetz, J. Müller (eds.), Tells: Social and Environmental Space, Bonn, 2012, pp. 153–166.

Miu, Georgeta, Analiza individuală a materialului osteologic de la Iclod-Cluj, comunicare ținută la Zilele Academice Ieșene, Secția de Cercetări Antropologice, 23-30 septembrie 2004.

Netter, Frank, Atlas of human anatomy, 6th edition, Elsevier, 2014, p. 640.

O’Donnell, John M., Brian M Devitt, Manit Arora, „The role of the ligamentum teres in the adult hip: redundant or relevant? A review”, Journal of Hip Preservation Surgery, vol. 5, nr.1, (2018), p. 15–22.

Ogden, A., „Advances in the palaeopathology of teeth and jaws”, în Pinhasi Ron, S. Mays (eds.), Advances in human palaeopathology, Wiley, 2007, p. 285.

Ortner, Donald J., Walter G. J. Putschar, “Identification of Pathological Conditions of the Human Skeleton”, în Smithsonian Contributions to Anthropology, nr. 28, (1981), p. 485.

Ortner, Donald J., Identification of Pathological Conditions of the Human Skeleton, Academic Press, 2003, p. 639.

V. Rakhshan, „Congenitally missing teeth (hypodontia): A review of the literature concerning the etiology, prevalence, risk factors, patterns and treatment”, în Dental Research Journal., (2015), 12 (1), p. 1-13.

Roberts, Charlotte, Keith Manchester, The archaeology of disease, Sutton Publishing, 2005, p. 339.

Roberts, Charlotte A., Human remains in archaeology Practical handbooks in archaeology, nr. 19, Council for British Archaeology, 2009, p. 292.

Schaefer, Maureen, Sue Black, Louise Scheuer, Juvenile Osteology, A laboratory and field manual, Elsevier Academic Press, 2009, p. 384.

Scheuer, Louise, Sue Black, Developmental juvenile osteology, Elsevier Academic Press, 2000, p. 587.

Senka, Rajic, Zelimir Muretic, Sanja Percac, „Impacted canine in a prehistoric skull”, în The angle orthodontist, 66, 6, (1996), p. 477-480.

Stuart-Macadam, P., „Porotic hyperostosis: relationship between orbital and vault lesions” în American Journal of Physical Anthropology, 80, (1989), p. 187–193.

Waldron, Tony, Palaeopathology, Cambridge manuals in Archaeology, Cambridge University Press, 2009, p. 299.

Walker, Phillip L., Rhonda Bathurst, Rebecca Richman, Valerie A. Andrushco, „The causes of porotic hyperostosis and cribra orbitalia: a reappraisal of the iron-deficiency anemia hypothesis”, în American Journal of Physical Anthropology, 139, 2, 2009, p. 109-125.

White, D. Tim, Pieter A. Folkens, The human bone manual, Elsevier Academic Press, 2005, p. 488.

LISTA PLANȘELOR

Planșa 1: Harta sitului de la Iclod și a zonei arheologice (Lazarovici, 1991b, apud Kogălniceanu, 2009, fig. 4, p. 15); Localizare geografică.

Planșa 2: Zona de la Iclod, suprafața cu cercetările, șanțuri și palisadele (apud Mischka, 2012, fig. 3, p. 155).

Planșa 3: Rezultatele magnetometriei (apud Mischka, 2012, fig. 5, p. 157).

Planșa 4: Categorii de material ceramic provenit din complexele funerare (M1, M2, M3, M4, M12 – 1973/1974) ale cimitirului A (Arhiva MNIT, Gheorghe Lazarovici, apud Kogălniceanu, 2009, p. 479 – 485).

Planșa 5: Utilaj litic și material ceramic provenit din complexele funerare ( M 30, M 43, 51) ale cimitirului B-D, (Lazarovici, 1986, 1991b; Lazarovici, Kalmar, 1986; Lazarovici G. et alii, 1995, 508-509, apud Kogălniceanu, 2009, p. 507, 515, 525).

Planșa 6: Morminte cercetate în zona B-D (M 19/1979 20-25 ani, M20/1979- 20-35 ani, M21/1979 40-45 ani) (arhiva personală Gheorghe Lazarovici, apud Kogălniceanu, 2009, p. 509-510).

Planșa 7: Datarea radiocarbon (apud Diaconescu, 2013, imaginea 1, p. 60).

Planșa 8: Cercetarea preventivă 2015-2017 în relație cu zona identificată de către G. Lazarovici.

Planșa 9: Podoabe și utilaj litic descoperit în urma cercetărilor preventive de la Iclod 2015-2017.

Planșa 10: Material ceramic descoperit în urma cercetărilor preventive de la Iclod 2015-2017.

Planșa 11: Context arheologic și poziționare anatomică SK 105.

Planșa 12: Context arheologic și poziționare anatomică SK 107.

Planșa 13: Context arheologic și poziționare anatomică SK 109.

Planșa 14: Context arheologic și poziționare anatomică SK 116.

Planșa 15: Context arheologic și poziționare anatomică SK 119.

Planșa 16: Context arheologic și poziționare anatomică SK 122.

Planșa 17: Context arheologic și poziționare anatomică SK 124.

Planșa 18: Context arheologic și poziționare anatomică SK 125.

Planșa 19: Context arheologic și poziționare anatomică SK 132.

Planșa 20: Context arheologic și poziționare anatomică SK 133.

Planșa 21: Context arheologic și poziționare anatomică SK 142.

Planșa 22: Context arheologic și poziționare anatomică SK 147.

Planșa 23: Context arheologic și poziționare anatomică SK 152.

Planșa 24: Context arheologic și poziționare anatomică SK 153.

Planșa 25: Context arheologic și poziționare anatomică SK 157.

Planșa 26: Context arheologic și poziționare anatomică SK 159.

Planșa 27: Context arheologic și poziționare anatomică SK 180.

Planșa 28: Context arheologic și poziționare anatomică SK 181.

Planșa 29: Context arheologic și poziționare anatomică SK 190.

Planșa 30: Context arheologic și poziționare anatomică SK 195.

Planșa 31: Context arheologic și poziționare anatomică SK 197.

Planșa 32: Context arheologic și poziționare anatomică SK 200.

Planșa 33: Context arheologic și poziționare anatomică SK 201.

Planșa 34: Context arheologic și poziționare anatomică SK 233.

Planșa 35: Trăsături epigenetice: metopism SK 122; două canale zigomatico-faciale SK 142; incisivi de tip shovel-shaped SK 105.

Planșa 36: Posibil caz de craniostinostoză SK 105; Leziuni cribrotice pe arcadele orbitale ale SK 119, 181 și 105.

Planșa 37: Modificări osoase endocranian pe parietalul și frontalul SK 122M (porozități, impresiuni vasculare puternice, creștere osoasă – posibil hyperostosis frontalis interna; Imagini capturate prin microscop asupra parietalului și frontalului SK 133.

Planșa 38: Boli degenerative, exemple de osteoartrită SK 152 (OA mâinii); Schimbări la nivelul coloanei vertebrale, osteofite marginale SK 152; Vertebra a doua cervicală a individului SK 119 cu osteofite pe suprafața procesului odontoid.

Planșa 39: Formațiuni entezopatice asupra crestei iliace SK 152; Infecții asupra oaselor membrelor inferioare SK 116 și 157.

Planșa 40: Leziuni traumatice intra-vitam asupra coastei individului 152; perspective radiografice, fractură vindecată cu formare de calus osos; lipsa fosetei capului femural la individul 200; osificarea ligamentum flavum la vertebra toracică a SK 157.

Planșa 41: Odontopatii – hipoplazia emailului dentar la SK 119 și 142; abcsese dentare, SK 107, 200 ȘI 132.

Planșa 42: SK 132, incluzie dentară cu erupția coroanei în regiunea mentonul mandibular, carii, parodontită, depuneri de tartru; carii de colet la SK 195.

Planșa 43: SK 190, incluzie dentară și retenția molarului 1 decidual; diastema.

ANEXE

777

444