Richard Ionuț FEDER [305318]

[anonimizat]. dr. [anonimizat]

2020

[anonimizat] 2 – Cultura plantelor

Specializarea Microbiologie

Richard Ionuț FEDER

LUCRARE DE LICENȚĂ

Titlu lucrare

Îndrumător științific

Prof. dr. [anonimizat]

2020

Combaterea mucegaiurilor din spațiile locuite

Autor: Richard Ionuț FEDER

Coordonator științific: Prof. dr. [anonimizat]. [anonimizat]. 3-5, 400372, Cluj-Napoca, România

[anonimizat];

Rezumat

Prezența mucegaiurilor în spațiile interioare provoacă boli grave și sindroame toxicologice acute sau cronice. Pentru a [anonimizat] (Ogar et al., 2015).

Primul pas în rezolvarea unei probleme cu mucegaiurile este eliminarea sursei de umiditate. Mucegaiul va începe să crească pe suprafețele umede și poroase în decurs de 24-48 de ore (Woodson, 2012a).

[anonimizat] (și a sporilor de mucegai) din îmbrăcăminte pentru a elimina mirosul și a preveni deteriorarea ulterioară a hainelor. Un mod eficient de a curăța mucegaiul este de a folosi detergent care îndepărtează fizic mucegaiul.

[anonimizat] ([anonimizat]). Utilizarea în acest mod a biocidelor poate crea probleme de sănătate pentru persoanele din spațiile ocupate ale clădirii și pentru persoanele care se întorc în spațiul tratat (New York State Department of Health and Mental Hygiene, 2008).

[anonimizat], [anonimizat], biocide.

BIBLIOGRAFIE

New York State Department of Health and Mental Hygiene. (2008). Guidelines on Assessment and Remediation of Fungi in Indoor Environments New York City Department of Health and Mental Hygiene November 2008. Mental Hygiene..

Ogar, A., Tylko, G., & Turnau, K. (2015). Antifungal properties of silver nanoparticles against indoor mould growth. Science of the Total Environment. https://doi.org/10.1016/j.scitotenv.2015.03.101.

Woodson, R. D. (2012a). General Mold Remediation Methods. In Construction Hazardous Materials Compliance Guide Series. https://doi.org/10.1016/b978-0-12-415840-5.00005-1.

Abstract

The presence of mold in indoor spaces causes serious diseases and acute or chronic toxicological syndromes. [anonimizat](Ogar et al., 2015).

The first step in solving mold problem is to remove the source of moisture. Mold will begin to grow on wet and porous surfaces within 24-48 hours(Woodson, 2012a).

[anonimizat] (and mold spores) from clothing to remove odors and prevent furher damage to clothing. An effective way to clean mold is to use a detergent that physically removes mold.

[anonimizat] (eg mist) is not recommended. The use of biocides in this way can create health problems for people in the occupied spaces of the building and for people returning to the treated space(New York State Department of Health and Mental Hygiene, 2008)..

Keywords

Mould, moisture, microorganism elimination, construction materials, biocides

Bibliography

New York State Department of Health and Mental Hygiene. (2008). Guidelines on Assessment and Remediation of Fungi in Indoor Environments New York City Department of Health and Mental Hygiene November 2008. Mental Hygiene..

Ogar, A., Tylko, G., & Turnau, K. (2015). Antifungal properties of silver nanoparticles against indoor mould growth. Science of the Total Environment. https://doi.org/10.1016/j.scitotenv.2015.03.101.

Woodson, R. D. (2012a). General Mold Remediation Methods. In Construction Hazardous Materials Compliance Guide Series. https://doi.org/10.1016/b978-0-12-415840-5.00005-1.

CUPRINS

Introducere 8

Capitolul 1 9

1 Micoflora din spațiile locuite 9

1.1 Caractere generale ale mucegaiurilor 10

1.2 Structuri dezvoltate de mucegaiuri 10

1.3 Înmulțirea mucegaiurilor 11

1.4 Clasificarea generală a mucegaiurilor 13

Capitolul 2 16

2 Specii de fungi cu efect dăunător asupra sănătății omului 16

Capitolul 3 22

3 factori care influențează dezvoltarea microflorei dăunătoARE în spațiile locuite 22

3.1 Influenta apei asupra dezvoltării microflorei 22

3.2 Depunerea conidiilor și a sporilor 24

3.3 Germinarea conidiilor și a sporilor 25

3.4 Dispersarea sporilor 26

3.5 Prezența mucegaiurilor pe materialele de construcție 27

3.6 Ventilația 29

3.7 Podelele reci 30

3.8 Condensarea 31

Capitolul 4 32

4 metode de combatere a mucegaiurilor 32

4.1 Prevenirea creșterii mucegaiului în zonele ocupate 33

4.2 Biocide 35

5 Evaluarea prezenței și dinamicii de creștere a mucegaiurilor 37

CONCLUZII 42

Bibliografie 43

Introducere

Este imposibil să ne gândim la viața pe Pământ fără prezența ciupercilor, algelor, bacteriilor sau a altor microorganisme. Unele dintrea acestea subdivizează materia în componente asimilabile care mai apoi sunt implicate în începerea unui nou ciclu de viață (D’Orazio, 2012).

Mucegaiurile fac parte din mediul natural. În aer liber mucegaiurile joacă un rol important prin descompunerea materiei organice moarte cum ar fi frunzele căzute și copacii morți. Mucegaiurile se reproduc prin intermediul minusculilor spori, aceștia nu pot fi observați cu ochiul liber și plutesc atât în aerul exterior cât și în cel interior. Acestea pot începe să crească în interior când sporii de mucegai aterizează pe suprafețe umede. Deși există multe tipuri de mucegai niciuna dintre ele nu va crește fără apă sau umezeală. Cu toate acestea,în ciuda utilității lor prezența acestor organisme pe suprafețele interioare sau exterioare al componentelor de construcție nu sunt binevenite din cauza contribuției lor la descoamarea vopselelor și a finisajelor (D’Orazio, 2012).

Mucegaiul poate provoca probleme de sănătate? De obicei, mucegaiurile interioare nu sunt o problemă, cu excepția cazului în care sporii mucegaiului aterizează pe un loc umed și încep să crească. Acestea au potențialul de a cauza probleme de sănătate. Produc alergeni (substanțe care pot provoca reacții alergice), iritanți și în unele cazuri substanțe cu potențial toxic (micotoxine) (Woodson, 2012a).

În ultimii ani prezența mucegaiurilor și a algelor în interiorul clădirilor a crescut considerabil, în ciuda faptului că încăperile ar ar trebuie să fie construite și finisate la standarde mult mai înalte. Principala cauză fiind necesitatea de a limita consumul de energie, cauzând o deteriorare a mediului interior, ceea ce favorizează creșterea acestor organisme mai mult ca în trecut(D’Orazio, 2012).

Capitolul 1

Micoflora din spațiile locuite

Poluarea microbiană este un element cheie al poluării aerului din interior. Este cauzată de sute de specii de bacterii și ciuperci, în special ciuperci filamentoase (mucegai), crescând în interior când este suficientă umiditate (Fig. 1.). Aceste detalii ne oferă o altă perspectivă asupra dovezilor științifice privind problemele de sănătate asociate cu umiditatea construcțiilor si a agențiilor biologici. Concluziile asupra analizelor ne prezintă apariția unor probleme respiratorii, a alergiilor, astmului și perturbarea sistemului imunologic.

Unele ciuperci oligotrofe inițial colonizează zonele extrem de umede, precum băi, saune și umidificatoare unde există valori mari ale activității apei.

Fig. 1. Cele mai comune locuri unde se dezvoltă mucegaiurile (sursă https://www.johnson-group.tw/en/mould-and-bacteria-may-cause-asthma-and-allergy/)

Caractere generale ale mucegaiurilor

Mucegaiurile sunt ciuperci microscopice saprofite sau parazite, sub formă de filamente dar se înmulțesc prin spori. Fac parte din grupa mare Ascomycota, regnul Fungi, domeniul Eukaryota. Exemple de ciuperci microscopice sunt drojdiile de bere, mucegaiurile ca Aspergillus fumigatus, care produce intoxicații alimentare prin alfatoxine, sau altele care sunt surse de obținere a antibioticelor precum penicilina.

Sunt cunoscute mii de specii de mucegaiuri, printre care se numără patogenii, saprofitele, speciile acvatice și termofilele. Ca și ciupercile mucegaiurile fac rost de energie nu prin fotosinteză ci cu ajutorul materiei organice în jural căreia trăiesc. De obicei, mucegaiurile secretă enzime hidrolitice, mai ales la tipurile cu hife. Aceste enzime pot descompune amidonul, celuloza și lignina, în substanțe simple care pot fi asimilate de către hife.În acest fel, mucegaiurile au un rol important în procesul de descompunere al materialelor organice, permițând refolosirea nutrienților în interiorul ecosistemelor. Multe mucegaiuri secretă micotoxine care, împreună cu enzimele hidrolitice, inhibă creșterea microorganismelor concurente (Kenneth & Ray, 2004).

Mucegaiurile se reproduc prin intermediul sporilor, de dimensiuni mici, care au un singur nucleu sau pot fi multinucleari. Sporii de mucegai mai pot fi asexuați (produșii mitozei) sau sexuali (produșii meiozei). Doar câteva specii pot produce ambele tipuri de spori. Aceștia pot supraviețui la temperaturi si presiuni extreme. Mucegaiurile cresc și descompun materia organică peste tot în natură, preznța lor se observă cu ochiul liber doar când acestea formează una sau mai multe colonii. O colonie de mucegai nu este formată dintr-o adunătură de mia multe specii, ci dntr-o rețea de hife denumită miceliu. Nutrienții și în unele cazuri organitele pot fi transportate în interiorul miceliului. În mediul antropic, mai exact în clădirile umede sau cu temperatură potrivită, se pot dezvolta colonii de mucegai având aspect pufos și putându-se observa pe diferite tipuri de mâncăruri dar și pe alte suprafețe. Când apare pe perete colonia este sub denumire de igrasie (Kenneth & Ray, 2004).

Structuri dezvoltate de mucegaiuri

Mucegaiurile au la bază celula eucariotă ce include toate organitele de la celula de drojdie. Spre deosebire de drojdii, peretele celular este mai gros și conține ά- și β-glucani. între peretele celular și membrana citoplasmatică există un spațiu periplasmic. Celula poate avea 1-2 nuclei cu câte 2-4 cromozomi fiecare. În funcție de caracterele genetice, mucegaiurile pot fi monocelulare, când se dezvoltă sub forma unei celule uriașe cu ramificații. Acest caz este întâlnit la mucegaiurile inferioare ce au miceliu neseptat sau coenocitic. Alte mucegaiuri denumite superioare sunt pluricelulare, au peretele celular comun pentru mai multe celule care sunt separate între ele printr-un perete despărțitor, denumit sept, prevăzut cu un por central prin care se poate face transferul citoplasmatic.

Mucegaiurile sunt ușor adaptabile, deoarece au capacitatea de a forma enzime induse în funcție de natura substratului pe care se află, astfel încât produc degradarea atât a produselor alimentare cât și a fibrelor textile, a cauciucului, betonului. În raport cu umiditatea, mucegaiurile sub formă de hife sau spori sunt foarte rezistente și, în lipsa apei, se mențin în stare latentă de viață pentru mult timp, în raport cu oxigenul, mucegaiurile sunt microorganisme aerobe și necesită prezența oxigenului din aer sau a oxigenului dizolvat în mediu. Un număr limitat de specii sunt microaerofile și pot produce mucegăirea internă a untului și a ouălor. Mucegaiurile se pot dezvolta în limite largi de pH (1,5-9), cu o valoare optimă în domeniul acid, cu pH = 5,5-6. Mucegaiurile sunt microorganisme mezofile cu temperaturi optime de creștere la 25°C. Un număr restrâns sunt termofile, cele patogene având temperatura optimă la 37°C. Altele sunt adaptate la temperaturi destul de mici (0…3°C). Rezistența termică a mucegaiurilor sub formă de hife sau spori este mică, majoritatea fiind inactivate la temperatura de 80°C. Cei mai rezistenți spori, aparținând genului Byssochlamys, sunt distruși la 88°C, în 10 minute.

Înmulțirea mucegaiurilor

Mucegaiurile au două modalități de înmulțire: prin sporulare și vegetativ.

Înmulțirea vegetativă. Aceasta se realizează cu ajutorul fragmentelor hifale ce au fost obținute sub acțiunea factorilor mecanici, în momentul în care acestea conțin cel puțin o celulă. Fragmentele de hife formează o singură colonie chiar și în momentul în care conțin mai multe celule. Creșterea coloniilor de mucegai are loc prin extinderea la apexul celulei.

Datorită tipului de specie și condițiilor de cultură durata de dublare a miceliului poate ajunge aproximativ la două ore ca și în cazul speciei Aspergillus nidulans. Timpl necesar de obținere a unei mitoze complete a nucleilor este de 10 minute (Alternaria, Aspergillus), iar durata de timp între mitoză și apariția septurilor este de 20-40 de minute (Chamberlain & Ingram, 1997).

Înmulțirea prin sporulare

Aceasta se realizează pe cale asexuată sau cale mixtă, respectiv asexuat când mucegaiul are stare anamorfă și sexuat când se află în sare teleomorfă.

Sporii imperfecți sunt rezultatul reproducerii pe cale sexuată. Cele mai de interes tipuri de spori formați pe această cale sunt sporangiosporii și coriidiosporii.

Sporangioforii sunt spori endogeni, haploizi, caracteristici mucegaiurilor inferioare. Hifele reproducătoare denumite sporangiofori se formează la maturitate pe talul coenocitic și se continuă cu o formațiune denumită columelă, formațiune cu un diametru mai mare decât al hifei purtătoare.

Prin acumularea de nuclei și în urma procesului de mitoză, sporii rezultați se acumulează în exteriorul columelei și se maturizează în spațiul dintre columelă și membrana sporangelui. Sporangele cu columelă este denumit stilosporange. în urma presiunii exercitate prin creșterea în dimensiuni a sporilor sau sub acțiunea unor factori mecanici, membrana sporangelui se rupe și sporangiosporii se răspândesc în mediul ambiant. Se înmulțesc prin sporangiospori mucegaiurile din genurile Mucor, Rhizopus, Absidia, Thamnidium.

Conidiosporii sunt spori exogeni sau endogeni, mono- sau pluricelulari, caracteristici mucegaiurilor superioare. Se pot forma pe cale talică, în urma transformărilor ce au loc în tal, sau pe cale blastică, când sporii rezultă printr-un proces de înmugurire a celulelor conidiogene(Money, 2016)

Conidiosporii apăruți pe cale talică sunt de următoarele tipuri:

Arthrosporii după separeare se aranjează în zig zag și sunt formați prin fragmentarea talului în dreptul septului. Mucegaiurile din genul Geotrichum se reproduc prin arthrospori.

Chlamidiosporii în cazul mucegaiurilor din genul Fusarium se formează în interiorul conidiosporilor pluricelulari, iar în cazul genului Mucor se formează de-a lungul talului vegetativ.

Conidiosporii apăruți pe cale balistică sunt de următoarele tipuri:

Aleuriosporii se formează pe capătul conidioforului sau pe laterala acestuia, izolat sau în lanț din celule conidiogene nediferențiate, deformate la capătul apical din care se separă sporii. Se întâlnesc la mucegaiuri din genul Sporotrichum, genul Trichothecium.

Annelosporii se formează în interiorul unor celule cilindrice din care se eliberează prin ruperea peretelui celular. Peretele celular înconjoară ca un colier fiecare spor. Reprezentativ acestui tip de sporii sunt mucegaiurile din genul Scopulariopsis.

Fialosporii sunt exogeni eliberați printr-un orificiu central din celula fialide, celulă specializată. Acest tip de sporii este specific pentru Aspergillus, Penicillium, Trichoderma, Fusarium șise formează pe cale bazipetală, izolat sau în lanțuri.

Reproducerea pe cale sexuată, formarea sporilor perfecți.

Atât la mucegaiurile inferioare cât și la mucegaiurile superioare este întâlnit acest tip de reproducere. În urma proceselor de conjugare rezultă sporii perfecți. Acest lucru se întâmplă mai ales în condiții naturale, iar sporii rezultați sunt de următoarele tipuri: oospori, zigospori, ascospori și bazidiospori.

Clasificarea generală a mucegaiurilor

Numărul de specii este de aproximativ 2500.000. Mucegaiurile sunt atât de interes alimentar cât și mucegaiuri dăunătoare (Figura 2.). Mucegaiurile cu interes alimentar sunt grupate în 20 de genuri și 1.000 de specii.

Mucegaiurile fac parte din diviziunea Eumycota, sunt micromicete care nu au plasmodium, frecvent si tipic filamentoase și sunt clasificate în subdiviziuni, clase, ordine și genuri, conform tabelului 1.

Tabelul 1.

Clasificarea selectivă a mucegaiurilor

(Sursa: (Moore et al., 2000)

Figura 2. Genuri reprezentative de mucegaiuri (sursă https://biblioteca.regielive.ro/cursuri/industria-alimentara/microbiologie-mucegaiuri-67245.html?fbclid=IwAR3au5Xc4OBrI0EY9PxESPH9cFHIc3mPTjK-HW9-IGsauMbhj1woNQxrfMU)

Capitolul 2

Specii de fungi cu efect dăunător asupra sănătății omului

Când apar probleme de umiditate și ca urmare creșterea mucegaiului, locuitorii din clădiri simt mirosuri neplăcute și încep să apară probleme de sănătate, cum ar fi dureri de cap, dificultăți de respirație, iritarea pielii, reacții alergice și agravarea astmului. Aceste simptome pot fi asociate cu expunerea la mucegai. Toate mucegaiurile pot avea efecte nocive asupra sănătății omului. Mucegaiurile produc alergeni, iritanți și în unele cazuri chiar și toxine care pot provoca reacții adverse la om. Tipurile și severitatea simptomelor depind în mare parte de tipurile de mucegai prezente, amploarea expunerii la acestea, vârstele indivizilor și sensibilitățile sau alergiile lor existente (Woodson, 2012b).

Riscurile datorate expunerii la mucegaiuri si micotoxine. Reacțiile specifice la creșterea mucegaiului pot include următoarele:

Reacții alergice: inhalarea sau atingerea mucegaiului sau a sporilor de mucegai poate provoca reacții alergice la persoanele sensibile. Reacțiile alergice la mucegai sunt comune și aceste reacții pot fi imediate sau întârziate. Răspunsurile alergice includ simptome cum ar fi strănuturi, ochii roșii, febră și erupții cutanate. Sporii și fragmentele de mucegai crează reacții chiar dacă mucegaiul este mort sau viu. Expunerea repetată la mucegai are potențialul de creștere a sensibilității.

Astm: mucegaiurile pot declanșa atacuri de astm la persoane care sunt alergice la mucegaiuri. Iritanții produși de mucegaiuri pot agrava astmul și la persoanele care nu sunt alergice la mucegai.

Hipersensibilitate la pneumonii: această hipersensibilitate se poate dezvolta atât pe termen scurt (acută) cât și pe termen lung (cronică) depinde de durata expunerii la mucegai.Boala seamănă cu pneumonia provocată de bacterii, dar este mai puțin frecventă (Woodson, 2012b).

Efecte iritante: expunerea la mucegai poate provoca iritarea ochilor, a pielii, a nasului, a gâtului și pot apărea uneori senzații de arsură în aceste zone.

Infecții: persoanele cu sistem imunitar slăbit (adică,cele care au sistemul imunitar compromis sau sunt imunodeprimate) pot fi mai vulnerabile la infecțiile cu mucegai, precum și mai vulnerabile la toxinele produse de mucegai. Aspergillus fumigatus, este cunoscut pentru infecțiile produse asupra plămânilor persoanelor cu sistem imunitar compromise. Persoanele inhalează sporii de mucegai, iar aceștia încep să crească în plămâni. Trichoderma este cunoscută deasemenea că afectează copiii cu sistemul imunitar compromis (Woodson, 2012b).

Mucegaiuri toxice. Producătorii de micotoxine care sunt de interes pentru sănătatea persoanelor au fost asociați cu ciuperci din trei genuri: Aspergillus, Penicillium și Fusarium. Cu toate acestea, trebuie spus că taxonomia fungică este în prezent într-o stare de flux din cauza modificărilor recente din nomenclatură care elimină clasificarea duală).

Unele mucegaiuri, cum ar fi Aspergillus versicolor și Stachybotrys atra (chartarum), sunt cunoscute pentru producerea de toxine puternice în anumite circumstanțe. Deși unele micotoxine sunt bine cunoscute că afectează oamenii și s-a demonstrat că sunt responsabile de efecte nocive asupra persoanelor, multe dintre acestea sunt puțin cunoscute, iar cercetările sunt în desfășurare. De exemplu, unele tulpini de Stachybotrys atra pot produce una sau mai multe potențiale toxine.

Mucegaiurile pot produce substanțe toxice numite micotoxine. Unele micotoxine se agață de suprafața sporilor de mucegai,dar unele se pot găsi și în sporii acestora. Peste 200 de micotoxine au fost identificate la mucegaiurile comune, iar altele rămân să fie identificate. Mucegaiurile despre care se știe că produc micotoxine se găsesc frecvent în clădirile deteriorate de excesul de umiditate. Căile prin care micotoxinele intră în organism includ inhalarea, ingestia sau contactul direct al pielii cu acestea.

Printre cele mai comune toxine produse de genul Aspergillus se numără aflatoxinele (B1, B2, G1, G2), sterigmatocistină, patulina A, acid ciclopiazonic, citrinină și ochratoxina A. Aceste micotoxine au o importanță deosebită în agricultură, sănătate, durabilitatea mediului și în economie pe plan mondial. Expunerea oamenilor la aflatoxine are drept urmare aflatoxicoza acută (include afecțiuni gastro-intestinale, hemoragii și tulburări metabolice) sau aflatoxicoza cronică care are efecte mutagene sau carcinogene(Chanda et al., 2016).

Aflatoxina B1 este cea mai cunoscută și studiată micotoxină. Aceasta este produsă de către mucegaiurile Aspergillus flavus și Aspergillus parasiticus și este unul dintre cei mai puternici cangerigeni cunoscuți. Ingestia acestei aflatoxine poate provoca cancer la ficat. Există dovezi că inhalarea aflatoxinei B1 poate cauza cancer pulmonar. Aflatoxina B1 a fost găsită pe boabe contaminate, arahide și alte produse alimentare atât umane cât și animale. Cu toate acestea, Aspergillus flavus și Aspergillus parasiticus nu se găsesc frecvent pe materialele de construcții sau în mediile interioare (Woodson, 2012b).

Sterigmastocistina, precursorul aflatoxinei B1, este cunoscută de asemenea, că prezintă toxicitate acută și are efecte de carcinogeneză.

Patulina este asociată în general cu ciuperci, care rezultă în putregaiul mărului și provoacă afecțiuni neurologice, gastro-intestinale, malformații congenitale și afecțiuni imunologice.

Micotoxina acidului tetramic indolor, determină apariția necrozei hepatice și gastrointestinală.

Citrinina este de asemenea nefrotoxică la animale, dar efectele pe care le are asupra oamenilor rămân neclare (Chanda et al., 2016).

Aspergillus flavus este principalul producător de aflatoxine, dar produce și acid ciclopiazonic. Ciuperca este omniprezentă, deși compoziția mediului și alți factori geografici pot determina în mare măsură importanța sa. Este o ciupercă saprofită care arată capacitatea ei de a supraviețui în condiții restrictive de creștere și în rezistența ei de a concura cu alte organisme din nișa ecologică. Deși dezvoltarea ei optimă este la 37 ℃, poate să supraviețuiască într-o gamă largă de temperaturi de la 12 până la 48 ℃ și de asemenea în cazuri restrictive dezvoltându-se în medii poluate deoarece are capacitatea de a prelua și a degrada o gamă largă de poluanți.

Grupul Aspergillus niger cuprinde A. carbonari, A. Acidus și A. braciliensis și împreună cu alte 14 specii care produc 145 de metaboliți secundari diferiți printre care se numără ochratoxina A și fumonisinele care ridică o mare îngrijorare pentru sănătate. Aceste toxine contaminează pe scară largă mediul și alimentele (Chanda et al., 2016).

Aspergiloza este cea mai frecventă boală produsă de mucegai și A. fumigatus (Figura 3.) este responsabil pentru peste 90% din totalul tulburărilor (Cornely, 2008). Alte specii, cum ar fi ca A. flavus, A. terreus, A. niger, A. nidulans, A. versicolor, A. ustus și A.glaucus, pot fi de asemena asociate de infecții la pacienții cu sistemul imunitar slăbit sau la anumite personae cu tulburări cronice (Abbasi et al., 1999; Cornely, 2008; Krishnan-Natesan et al., 2008). A.flavus și A. ustus provoacă boli care pot fi la nivel cutanat sau la nivelul sinusurilor (Cornely, 2008; Krishnan-Natesan et al., 2008). Mai recent au fost identificate specii fungice noi și au fost incluse în secțiunile Fumigati sau Usti,unele dintre ele fiind descrise ca responsabile pentru bolile cutanate, cerebrale, peritoneale sau de aspergiloză pulmonară. Speciile Aspergillus sunt de obicei legate de un spectru larg de boli care variază de la aspergiloză pulmonară cronică (aspergiloză fibrocavitară sau aspergiloză pulmonară necrotizantă cronică) la cele mai severe infecții care prin răspândirea rapidă ajung în sistemul nervos central. Cea mai obișnuită aspergiloză este cea pulmonară care apare atunci când gazdele sunt imunocompromise. Aspergilomul este o minge fungică care se dezvoltă în caitățile pulmonare, de obicei se poate îndepărta chirurgical (Lee et al., 2009). Sinuzita alergică, ABPA sau astmul sunt associate cu colonizarea căilor respiratorii de către Aspergillus la personae imunocompetente. Populația imunocompromisă a crescut dramatic în ultimele decenii, iar numărul de decese legate de aspergiloză a urmat aceeași tendință, așa cum este înregsitrat în registrul de autopsie al Statelor Unite. Incidența aspergilozei invazive este deosebit de mare în rândul persoanelor care fac transplant de cellule stem și a celor care fac transplanturi de organe. Boala provocată de aspergiloză poate să apară cel mai frecvent la persoanele care fac transplant de măduvă osoasă. Rata mortalității din cauza aspergilozei variază de la 30% până la 100%, cele mai mari valori fiind găsite la pacienții care primesc cellule stem sau la destinatarii transplantului de ficat sau pancreas (Singh & Paterson, 2005)

Figura 3. Aspergillus fumigatus (sursă:https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/0/08/Aspergillus_fumigatus.jpg/330px-Aspergillus_fumigatus.jpg)

Genul Penicillium produce micotoxine care au clase structurale diverse și sunt biosintetizate de aproximativ 100 de specii din acest gen. Trei dintre cele mai importante toxine sunt citrinina, patulina și ochratoxina A pe care le am menționat mai sus.

Micotoxinele cele mai frecvent întâlnite din genul Fusarium sunt zearalenona, fumosinele și tricotecenele. În timp ce primele două au caracteristici de carcinogeneză, tricotecenele pot prezenta și ele genotoxicitate, hemotoxicitate, imunotoxicitate, toxicitate gastrointestinală și dermatotoxicitate (Chanda et al., 2016).

Ciupercile din genul Penicillium sunt foarte diverse și cosmopolite, aproximativ 350 de specii sunt recunoscute în cadrul acestui gen. Acest gen este împărțit în patru subgenuri Aspergilloides, Penicillium, Furcatum și Biverticillium, de curând primele trei au fost incluse în genul Penicillium. Apar la nivel mondial și joacă roluri importante ca descompunători ai materialelor organice, provoacă putregai alimentelor care produc o gamă largă de micotoxine. Sunt considerate fabrici de enzime și iritanți comuni ai aerului interior. Riscul de a perturba sănătatea umană este doar dacă se consumă alimentele contaminate. Diverse micotoxine pot apărea în alimente și furaje contaminate de speciile Penicillium, cele mai importante sunt ochratoxina A și patulina. Cel mai mare premiu pe care la câștigat acest gen este pentru producția de penicilină care a revoluționat tratarea bolilor bacteriene. Este cunoscut și pentru producerea de noi enzime și pentru multe alți produși dăunători, cum ar fi micotoxinele (Perrone & Susca, 2017).

Patulina este o micotoxină g-lactonică ciclică care se găsește în fructe, în special în mere mucegăite și în sucul de mere. Este un compus polar, solubil în apă care este absorbit rapid, metabolizat și excretat în urină. Simptomele acute la expunerea de patulină include inhibarea funcțiilor macrofage, neurotoxicitate și deteriorarea ficatului, splinei și a rinichilor (Mostrom, 2015).

Genul Fusarium conține agenți patogeni care pot provoca dăunări semnificative oamenilor, animalelor și plantelor prin infectarea legumelor, boabelor, semințelor și provocând boli la oameni și animale. Fusarium oxysporum, F. Solani și F. Fujikuroi sunt de mare importanță la nivel mondial, în special ca agent patogen vegetal, uman și animal. Identificarea speciilor Fusarium nu este ușor de făcut. În prezent, oamenii de știință sunt concentrați pe identificarea speciilor Fusarium folosind tehnici moleculare, cum ar fi markerii genetici și PCR ( reacția în lanț a polimerazei) (Askun, 2018).

Speciile de Fusarium provoacă infecții superficiale, locale invazive și difuze la om. Deși Fusarium verticillioides, inclusiv F. Moniliforme și F. Fujikuroi sunt agenți patogeni oportuniști. F. Oxysporum, F. Verticillioides și F. Proliferatum infectează pacienții cu imunitate compromisă. F. Chlamydosporum poate provoca abces perinefritic la copii. Membrii din speciile F. Solani și F.oxysporum sunt cunoscuți ca agenți care provoacă infecții la nivel mondial. F.solani poate adera și deteriora membrana corneei. F. Dimerum este asociat cu keratomicoza, în special în condițiile proaste de igienă (Askun, 2018).

În Tabelul 2. sunt prezentate unele boli umane pentru care datele din cercetare sau epidemiologice sugerează prezența micotoxinelor, mult mai periculoase decât pesticidele.

Tabelul 2. Boli asociate cu micotoxinele produse de mucegaiuri

Sursa (Paterson & Lima, 2010)

Capitolul 3

factori care influențează dezvoltarea microflorei dăunătoARE în spațiile locuite

Mucegaiul este o parte naturală a mediului și joacă un rol important în natură prin descompunerea materiei organice moarte, cum ar fi frunzele căzute și copacii morți, dar poate să se dezvolte și pe materialele de construcții umede. În interior trebuie evitată apariția mucegaiului. Deoarece materialele de construcție sunt capabile să susțină creșterea mucegaiului și sporii acestora sunt omniprezenți, dezvoltarea acestuia într-un mediu interior este de obicei legată de expunerea la apă sau la umiditate și poate fi cauzată de uscarea incompletă a materialelor pentru pardoseli (cum ar fi betonul).

Inundațiile, acoperișurile care au scurgeri, întreținerea deficitară a clădirii sau problemele la instalațiile sanitare pot duce la creșterea mucegaiului interior. Vaporii de apă se condensează în mod obișnuit pe suprafețe mai reci decât aerul încărcat de umiditate, permițând mucegaiului să înflorească. Vaporii de umiditate trec prin pereți, tavane și se condensează în mod obișnuit în timpul iernii în zonele unde sezonul de încălzire a climei este lung. Pardoselile fără bariere de vapori sau podelele murdare, sunt predispuse la mucegai. Unele materiale, cum ar fi betonul lustruit, nu susține creșterea mucegaiului. Creșterea semnificativă a mucegaiului necesită surse de umiditate și hrană și un substrat capabil să susțină creșterea. Materialele de construcție obișnuite pe bază de celuloză, cum ar fi plăcile de gips-carton, benzile de hârtie sau tapetul, podelele din lemn compozit, covoarele și căptușeala pentru covoare oferă hrană pentru mucegai. În covor, resturile organice, cum ar fi praful și celuloza sunt surse alimentare. După deteriorarea clădirilor de către apă, mucegaiul crește în pereți și apoi devine latent până ce umiditatea va ajunge iar la un nivel ridicat. Acesta are nevoie de un timp de dezvoltare care poate fi de la 24 de ore și până la 10 zile de la furnizarea condițiilor de creștere (Mudarri & Fisk, 2007).

Influenta apei asupra dezvoltării microflorei

Acumularea interioară de apă este factorul critic care predispune încăperea la colonizarea de către fungi și biodeteriorarea ulterioară a materialelor de construcție. Apa este un solvent de care au nevoie toate ciupercile pentru a crește. Disponibilitatea apei și ulterior absorbția prin osmoză în hifă este dată de către membrana citoplasmatică situată lângă peretele celular (McGinnis, 2007).

Cantitatea necesară de apă pentru germinarea conidioforului, ascosporului sau a bazidiosporului și ulterior dezvoltarea tubului germinativ variază de la o specie la alta. Cantitatea de umiditate a mediului necesară este calculată ca raportul dintre presiunea de vapori a apei în aerul substratului cu cel al apei pure la aceeași temperatură și presiune. Activitatea apei variază în funcție de temperatura si umiditatea relativă.Substraturile interioare care au un nivel mai mic de 0,80 nu acceptă de obicei ca fungii sa crească pe ele. Umiditatea relativă este o expresie a disponibilității umidității in aer și nu în substrat. Cantitatea de apă prezentă are efect asupra aerisirii, mișcării soluției și difuziei nutriențiilor. Apa liberă este absorbită și reținută în spații a materialului de construcție prin acțiunea capilară. Dar acest lucru nu se întâmplă și cu apa legată care face parte din chimia substratului. Dacă cantitatea de apă liberă devine prea mare, aerarea poate fi împiedicată, ceea ce poate reduce creșterea ciupercilor mai ales dacă acestea sunt aerobe (Figura 4). Ciupercile care cresc în interior sunt aerobe. Conținutul ridicat de umiditate are un efect inhibitor care este legat de reducerea cantității de oxigen. Unele specii nu pot fi afectate de astfel de condiții. Astfel, creșterea ciupercilor poate fi prevenită atunci când lemnul este scufundat în apă sau în nămol pentru a apărea condiții anaerobe (McGinnis, 2007).

Praful reprezintă un substrat interesant, deoarece este de obicei gândit ca o matrice uscată care conține resturi și o acumulare de microbi care s-a produs în timp. Poate fi foarte higroscopic în funcție de cantitatea de umiditate prezentă în aer. Praful nu este format doar din resturi, are cantități mari de nutrienți derivați din microorganisme moarte, insecte, acarieni și produse alimentare. A prezența unor nivele scăzute de umiditate relativă, conidiile viabile, ascosporii și bazidiosporii sunt frecvent prezente într-o stare de latență.

Odată ce există o zonă umedă, un mediu poate susține creșterea fungică dacă are nutrienți (carbon, hidrogen, oxigen, fosfor, potasiu, azot, sulf, magneziu și calciu), substanțe nutritive minore (fier,cupru,mangan, zinc) și temperatura corespunzătoare. Prezența apei în mediu este importantă deoarece ciupercile secretă exoenzime precum celulazele în apele imediate mediului care digeră complexele macromoleculare și descompun materialul de construcție în unități monomerice solubile. Acești compuși cu greutate moleculară mică dizolvați în apă sunt apoi absorbiți în hifă.

Dacă pentru o perioadă dispare umiditatea dezvoltarea este oprită. Când umiditatea revine după o perioadă de uscare, unele ciuperci interioare, cum ar fi A. Alternata poate relua creșterea vârfului hiphal în 25 de minute sau mai puțin. Alte mucegaiuri precum Aureobasidium pullulans, Cladiosporum cladosporiozii și Epicoccum nigrum reiau creșterea vârfului hiphal în 60 de minute sau mai puțin. Uscarea lentă menține viabilitatea vârfului hiphal (McGinnis, 2007).

Figura 4. Dezvoltarea mucegaiurilor in zone cu umiditate ridicata (McGinnis, 2007)

Depunerea conidiilor și a sporilor

Mișcarea aerului din interiorul camerelor este extrem de importantă pentru mișcarea și depunerea structurilor fungice. Depunerea de propagule fungice implică o combinație de impact al inerției și a gravitației.Gravitatea exercită o forță descendentă care face ca și conidiile, spori și fragmentele hiphale sa se așeze pe suprafețe orizontale. Ciupercile ajung pe un plan vertical prin impactul inerției. Când mișcarea aerului poartă propagulele fungilor iar acestea întâlnesc un obiect solid, cum ar fi un perete, fluxul de aer își schimbă direcția acestea rămânând pe acea suprafață.Odată ajunsă pe acea suprafață ciuperca începe migrarea spre zona umedă și aderarea la aceasta. Aderarea presupune legarea reciprocă a suprafeței fungice și a moleculelor de suprafață a substratului.

Colonizarea cu succes a substratului permite dezvoltarea ulterioară a microcoloniilor.Aderența este un proces în doi pași. În primul pas, hidrofobicitatea și interacțiuniile electrostatice permit ciupercii să adere la suprafață. Astfel de aderență este nespecifică, reversibilă și influențată de dimensiunea propagulului fungic. A doua etapă este ireversibilă și specifcă. Hidrofobinele și glicoproteinele care funcționează ca adeziv sunt exemple de mecanisme secundare de aderență. Hidrofobinele din membrana celulară exterioară joacă un rol important în procesul de atașare. Pe măsură ce apare creșterea vegetativă, creșterea celulelor face ca masa ciuperci sa fie mai aderentă și o face mult mai greu de îndepărtat (McGinnis, 2007).

Germinarea conidiilor și a sporilor

Conidiile (asexuate), sporii (asexuți sau sexuați) și fragmentele hiphalice sunt propagule reproductive care-și pot stabili creșterea de la o nouă sursă de nutrienți. Fiecare propagul fungic este o unitate independentă care poate forma o nouă colonie. Odată ce conidia, sporul sau fragmentul hiphal aterizează pe un substrat având suficientă umiditate creșterea poate începe. Deoarece nutrienții stocați în conidiu sau spor sunt limitați , apare rapid tubul germinativ, astfel că ciuperca poate să obțină nutrienții necesari. Germinarea poate să apară în mai puțin de o oră cum se observă în Figura 5.

Germinarea poate fi mediată și de forma suprafeței, de hidrofonicitatea acesteia și de semnalele fizice si chimice. Conidia sau sporul se umflă prin absorbția apei iar mai apoi nucleele suferă o diviziune mitotică, celula devenind polarizată, iar apoi se formează un tub germinativ care crește prin alungire liniară din conidie sau spor. Pentru procesul de germinare este mult mai importantă umiditatea substratului decât umiditatea din aer. O umiditate relativ (RH) ridicată este necesară pentru germinarea sporilor. O umiditate relativă scăzută poate induce conidiile sau sporii in latență. Conidiile și sporii au tendința să germineze numai atunci când condițiile sunt favorabile creșterii vegetative. În timpul germinării, conidia de Aspergillus sp. va forma un singur tub germinativ, în timp ce conidia de Alternaria sp. o să formeze mai multe tuburi germinative. Ambele servesc ca unități singure de formare a coloniei chiar dacă nu formează același număr de tuburi germinative pe conidii. Odată format un sept, tubul germinativ va fi considerat o hifă (McGinnis, 2007).

Figura 5. Germinarea sporilor (sursă https://powervacamerica.com/life-cycle-of-mold/)

Dispersarea sporilor

Conidiile aeriene, în special cele cu mucilagiu la suprafață, se atașează mult mai ușor de artropode și aderă mult mai ușor la exoscheletul acestora. Această adeziune la cuticulele artropodelor implică cel mai probabil hidrofobine , sau chiar glicoproteine. Acarienii aparțin a cel puțin patru familii (Acaridae, Glycyphagidae, Pyroglyphidae și Tarsonemidae) și au fost asociați cu creșterea mucegaiului urmată de intruziunea apei în clădire. Creșterea mucegaiului pe un substrat poate susține creșterea unor acarieni ca sursă de hrană în comparație cu alte substraturi lipsite de mucegai. Acest lucru este comun pentru acarienii fungici clasificați în familia Tarsonemidae. Acarianul comun de praf Dermatophagoides farinae nu este asociat cu creșterea pe mucegai.

Aerul nu este un habitat pentru mucegaiuri, deși mulți își dispersează sporii prin curenții de aer și sunt întâlniți în lucrările din fiecare zi. Ciupercile au o varietate de mecanisme pentru a-și distribui sporii în aer. Cel mai simplu mod este acela de a-și expune masele de spori uscate la curenții de aer. Multe mucegaiuri folosesc această metodă, în speciale cele care colonizează frunzele și tulpinile expuse. Speciile de Alternaria, Cladiosporum și unele dintre bazidiomicete sunt bine cunoscute pentru acest tip de dispersie. Aceste specii produc de obicei un număr mare de spori, o cheltuială necesară dacă doar un număr mic de spori o să ajungă pe un substrat favorabil care le va putea susține dezvoltarea (Nwakanma & Unachukwu, 2017).

Ascomicetele și basidiomicetele sunt de obicei capabile să elimine sporii departe în aer. Asci se pot asemăna cu macii: presiunea apei din interiorul ascei se acumulează din ce în ce mai mult până sporii sunt expulzați afară cu o viteză mare. Cu un astfel de mecanism ascomicetele nu sunt nevoite să fie expuse direct vântului, pot crește și în spații închise care permit intrarea aerului care să preia sporii pentru a-i împrăștia.

Unii spori se pot deplasa prin aer printr-un mecanism cunoscut sub numele de aderență la picăturile de apă din aer , un proces dependent de prezența umidității în aer (Nwakanma & Unachukwu, 2017).

Prezența mucegaiurilor pe materialele de construcție

Problema creșterii mucegaiului în interiorul clădirilor a fost observată în diferite zone geografice și în diferite tipuri de clădiri (D’Orazio, 2012).

Principala caracteristică a mucegaiurilor este că nu au cloroplaste și prin urmare nu sunt capabile să efectueze fotosinteza. Ciclul lor de viață este împărțit în patru faze: sporulare, germinare, creștere hifală (creștere vegetativă) și reproducere. În faza de germinare sporii se instalează pe suprafețe și rămân inactivi până când pot absorbi umiditatea și nutrienții din substrat cum se observă în Figura 6 . Dacă substratul nu asigură o hrănire și umiditatea adecvată, sporii nu germinează. Creșterea filamentelor pluricelulare apare imediat după germinare și pe măsură ce acestea se îngroașă formează o masa numită miceliu. Din acest moment ciupercile metabolizează materialul de substrat prin extragerea substanțelor nutritive și reținerea umidității necesare creșterii (D’Orazio, 2012).

Mucegaiurile au nevoie neapărat de oxygen, o temperature cuprinsă între 22 și 35 de grade Celsius și de o umiditate relativă din interior cuprinsă între 71% și 95% (Tabelul 3.). Alți factori secundari ar fi pH-ul, rugozitatea substratului, interacțiunile dintre diferitele specii de mucegaiuri, timpul de expunere și viteza aerului din interior.

Majoritatea ciupercilor sunt saprofite, cee ace înseamnă că se pot hrăni cu carbohidrați, proteine și lipide. Sursele interioare sunt variate și abundente: plante, animale de companie, praf și materiale de construcție, condensul sau grăsimea rezultată de la gătit depusă pe suprafețe accesibile mucegaiului, cărți și alte articole din hârtie. Prin urmare ciupercile au numeroase surse de nutrienți. Unele materiale de construcție sunt deosebit de bogate în carbon, cum ar fi celuloza sau carbonatele (materiale de construcție din lemn Figura 7.), sunt substaturi mai favorabile de creștere în comparație cu altele care au un conținut mai redus de carbon (tencuiala sau vata sticlată) (D’Orazio, 2012).

Figura 6. Germinarea sporilor (D’Orazio, 2012)

Figura 7. Lemn acoperit de mucegai (sursă: https://cabel-set.ru/ro/doma-iz-brusa/zaklyuchenie-vyvody-o-pleseni-shkola-issledovatelskaya-rabota-kak/)

Clădirile cu materiale care au conținut redus de substanțe organice fac ca mucegaiurile să prezinte cerințe mai mari de umiditate și un timp mai mare de expunere comparativ cu un mediu optim pentru germinarea sporilor. Cu toate acestea este necesar să se ia în calcul că condițiile pot varia considerabil în interiorul aceleiași clădiri ca urmare a punțiilor termice și crăpăturilor din pereți.

Tabelul 3.

Umiditatea relativă pentru diferite materiale

(Sursa: D’Orazio, 2012)

Ventilația

Circulația necorespunzătoare a aerului în structurile clădirii poate crește riscul de infestare cu mucegai. Aceste probleme apar în locurile unde dulapurile sunt lipite de pereții unei camere iar intrarea aerului nu este corespunzătoare. Circulația aerului este o problemă dacă este combinată cu surse de nutrienți (cum ar fi încălțămintea murdară dintr-un dulap), cu umiditatea crescută sau cu o suprafață rece. Atunci când mobilierul blochează pereții, aceasta previne transferul de căldură pe suprafețele pereților. Răcirea pereților provoacă umiditate ridicată local cu infestarea ulterioară a pereților și a suprafețelor de mobilier adiacente. Slaba circulație a aerului are loc în casele care nu sunt încălzite cu sisteme de aer cald,iar camerele sunt închise (Godish, T., 2016.) Indoor environmental quality. CRC press.

Figura 8. Sisteme de ventilație cu mucegai (sursă https://powervacamerica.com/whats-ducts-visible-mold/)

Podelele reci

În absența unei izolații adecvate, suprafețele podelei în reședințe care sunt construite pe dale sau subsoluri sunt adesea mai reci decât aerul din camerea de deasupra lor. Aceste podele reci pot fi incomode pentru ocupanți ca urmare a asimetriilor termice; acestea pot duce la o umiditate relativă ridicată locală, care provoacă condens, sau mai frecvent un mediu optim pentru infestarea mochetei sau a tuturor izolațiilor de sub mochetă. Infestarea covaorelor cu mucegai este frecventă în unele țări și regiuni climatice unde nivelul de umiditate interioară este ridicat și suprafețele podelei sunt reci. Infestarea cu mucegai a covoarelor este frecventă deoarece temperatura suprafeței podelei este de obicei aceeași cu cea a solului cu care placa subsolului este în contact ( 13℃) ferestre (Godish, T., 2016)

Condensarea

Când aerul devine saturat, atinge potențialul maxim de reținere a apei la o anumită temperatură. Apoi acesta are umiditatea relativă de 100% și va apărea fără doar și poate condensul. Temperatura la care are loc condensarea diferă de nivelul de umiditate pe care îl conține aerul sau de umiditatea absolută pe care o are. Cu cât umiditatea absolută este mai mare, cu atât temperatura la care o să apară condensarea este mai mare.

Condensul poate să apară pe orice suprafață dacă temperatura sa este sub unctul de rouă al aerului de deasupra. Cu cât este mai rece suprafața, cu atât mai probabil va rezulta condensul și ulterior infestarea cu mucegai (presupunând că suprafața are o bază de nutrienți).

Condensul pe suprafețele interioare ale clădirii, în fisurile pereților și chiar în zonele mansardelor este relativ frecventă în clădirile din zonele cu climă sezonieră care necesită încălzirea spațiului. Pot să apară probleme de condensare în colțurile exterioare, în interiorul cavităților din perete și pe ferestre (Godish, T., 2016).

Capitolul 4

metode de combatere a mucegaiurilor

Mucegaiurile pot provoca daune structurale asupra caselor, școlilor, apartamentelor dacă o formă de mucegai sau o sursă de umiditate rămâne nedepistată pentru o perioadă lungă de timp. În cazul unei scurgeri de la nivelul acoperișului pe termen lung, mucegaiurile pot slăbi podelele sau pereții, deoarece se hrănesc din lemnul umed (Woodson, 2012a).

Primul pas în rezolvarea unei probleme cu mucegaiurile este eliminarea sursei de umiditate. Mucegaiul va începe să crească pe suprafețele umedeși poroase în decurs de 24-48 de ore. Unele companii de curățenie sunt specializate în restaurarea țesăturilor, îndepărtarea mucegaiurilor (și a sporilor de mucegai) din îmbrăcăminte pentru a elimina mirosul și a preveni deteriorarea ulterioară a hainelor. Un mod eficient de a curăța mucegaiul este de a folosi detergent care îndepărtează fizic mucegaiul (Figura 9.). Există mulți detergenți pe piață care sunt comercializați pentru curățarea mucegaiului, iar aceștia conțin și agenți antifungici.

Obiectivele remediere sunt eliminarea (sau curățarea) materialelor contaminate, prevenirea pătrunderii ciupercilor, a prafului contaminat cu ciuperci într-o zonă necontaminată.

Figura 9. Curățarea mucegaiului (sursă: https://www.helios-deco.com/ro/sfaturi-i-trucuri/prevenirea-i-indeprtarea-mucegaiului-de-pe-perei/)

Prevenirea creșterii mucegaiului în zonele ocupate

Cheia prevenirii mucegaiului este controlul umidității. Cea mai importantă etapă fiind inspecția vizuală. Regulat trebuie să se efectueze verificări ale sistemelor de drenaj ale clădirii, acest lucru se face pentru a observa dacă acestea sunt în stare bună de funcționare. Trebuie identificate și eliminate pe cât posibil sursele de umiditate ridicată și umezeală pentru a preveni creșterea mucegaiului. Petele de umezeală, cât și materialele umede trebuie curățate cât mai curând posibil (de preferință în 24 până la 48 de ore de la descoperire).

Prevenirea umidității datorate condensului se face prin creșterea temperaturii la suprafața materialului în care se află condensul și reducerea nivelului de umiditate din aer. Pentru a crește temperatura suprafeței materialului, acesta trebuie scos din zona rece și trebuie pus într-o încăpere unde pătrunde aerul cald. Pentru a reduce nivelul de umiditate din aer, trebuie reparate scurgerile, crescută ventilația ( dacă aerul exterior este rece și uscat) sau dezumidificarea ( dacă aerul exterior este cald și umed). Umiditatea relative a interiorului trebuie menținută mai jos de 70%(25-60%, dacă este posibil) (Occupational Safety and Health Administration, 2006).

Figura 10. Umiditate la suprafața geamurilor (sursă: https://blog.romstal.ro/despre-umiditatea-in-camera-dezumidificatoare/)

Toate clădirile ar trebui să fie verificate cât mai des pentru scurgeri de apă, probleme de etanșare în jurul ușilor și ferestrelor, de mucegaiul vizibil în interior a pereților umezi ai clădirii. Orice condiție care ar putea cauza creșterea mucegaiului ar trebui să fie reparată pentru a preveni viitoarele probleme cu mucegaiul (Occupational Safety and Health Administration, 2006).

Alte lucruri care s-ar putea face ar fi aerisirea locurilor care generează umiditate, cum ar fi uscătoarele, ventilarea bucătăriei (zonei de gătit) și a băi. Asigurarea unui drenaj adecvat în jurul clădirilor, identificarea zonelor unde au avut loc scurgeri, identificarea cauzelor și luarea unor măsuri preventive pentru a fi siguri că nu vor mai apărea.

Sistemele de ventilație trebuie verificate în mod regulat, în special pentru a îndepărta filtrele umede și a le schimba și pentru curățare (Figura 11.). (Occupational Safety and Health Administration, 2006).

Figura 11. Verificarea sistemelor de ventilație (sursă: https://bunadimineata.ro/lifestyle/cum-sa-alegi-cel-mai-bun-sistem-de-ventilatie-pentru-baia-ta/)

Figura 12. Ventilație mucegăită (sursă https://powervacamerica.com/whats-ducts-visible-mold/)

Componentele care sunt expuse la apă (de exemplu, rezervoarele de scurgere, turnurile de răcire și umidificatoarele) necesită o întreținere riguroasă pentru a preveni creșterea microbiană și intrarea microorganismelor sau substanțelor chimice nedorite în fluxul de aer (Figura 12).

Biocide

Biocidele sunt substanțe care pot distruge organismele vii. Utilizarea unui biocid sau a unui produs chimic care ucide organismele precum mucegaiurile (înălbitor pe bază de clor) nu este recomandat să fie o practică uzuală în timpul curățării mucegaiului. Cu toate acestea, pot exista cazuri în care judecata profesională indică utilizarea lor (atunci când sunt prezenți indivizi cu sistemul imunitar compromis). În unele cazuri putem steriliza o zonă dar s-ar putea să rămână în profunzimea substratului o parte din sporii de mucegai, chiar dacă rămân aceștia nu pot crește dacă problema cu umiditatea a fost rezolvată.

Dacă se utilizează dezinfectanți sau biocide, trebuie ventilată camera și a o aerisi foarte bine. Nu trebuie amestecat înălbitorul cu alte soluții de curățare sau cu detergenți care conțin amoniac, deoarece ar putea să fie produși vapori toxici. Mucegaiul mort este un alergenic și poate provoca reacții alergice și alte efecte asupra sănătății la unii indivizi, astfel nu este suficient ca acesta să fie doar omorât. Acesta trebuie și îndepărtat (Nwakanma & Unachukwu, 2017).

Nu este recomandată utilizarea de biocide gazoase, în stare de vapori sau de aerosoli (de exemplu, ceață). Utilizarea în acest mod a biocidelor poate crea probleme de sănătate pentru persoanele din spațiile ocupate ale clădirii și pentru persoanele care se întorc în spațiul tratat (New York State Department of Health and Mental Hygiene, 2008).

Clorul și efectele lui antimicrobiene sunt bine cunoscute. S-a studiat acțiunea hipocloritului asupra conidiei A. parasiticus și s-a constatat că conidiile erau mai sennsibile la pH 5, 6 și 7 decât la pH 8. La 30 ℃ si pH 8 conidiile de A. parasiticus au fost puternic rezistente la acțiunea clorului asupra lor (Ginestet et al., 2020).

Evaluarea prezenței și dinamicii de creștere a mucegaiurilor

Pentru evaluarea prezenței mucegaiurilor în spațiile locuite au fost amplasate vase Petri cu mediu PDA în dependințele dintr-o gospodărie din satul…., jud Sălaj. Plăcile cu mediu au fost lăsate deschise timp de 1 oră, după acest timp fiind acoperite și incubate la temperatura camerei. Citirile au fost efectuate din 24 în 24 de ore, începând cu a doua zi de incubare.

Camera 1 – aceasta este o cameră poziționată într-o zonă umbrită, poza fiind făcută la 48 de ore după inoculare. Pe substratul de creștere s-au dezvoltat 3 colonii de mucegai dintre care una este roșie și are o dezvoltare puternică față de celelalte două care sunt albe și au o dezvoltare precară. La 72 de ore au mai apărut 6 colonii mai mici, iar colonia de culoare roșie se dezvoltă cu viteză pentru a ocupa cât mai mult spațiu și a consuma nutrienții.

La 96 de ore au rămas doar 3 colonii care concurează pentru spațiu și substanțe nutritive. La ultima citire, care s-a făcut la 120 de ore colonia roșie predomină vasul, iar celelalte mucegaiuri luptă pentru supraviețuire.

Baia – aceasta este o zonă cu umiditate favorabilă pentru dezvoltarea mucegaiurilor, deși după 48 de ore au apărut doar 3 colonii de aceeași culoare care sunt slab dezvoltate, acest lucru se explică prin faptul că pereții exteriori au o expoziție spre soare pe toată durata zilei, iar căldura face ca umiditatea să nu persiste și nu asigură condiții optime de creștere.

La 72 de ore s-au mai dezvoltat 6 colonii, iar în vas predomină coloniile negre atât ca număr cât și ca mărime. La 96 de ore coloniile s-au dezvoltat circular spre marginile vasului mijlocul fiind slab ocupat, iar coloniile mici au fost consumate de cele puternic dezvoltate.

În ultima poză unele dintre colonii au dispărut, iar altele stagnează.

Bucătărie – în acest spațiu condensul oferă o predispoziție favorabilă pentru creșterea mucegaiului ceea ce se poate observa în imaginea alăturată prezența a 3 colonii de aceeași mărime, care se dezvoltă uniform și au aceeași culoare.

La cea de-a doua citire sunt prezente 3 colonii de aceeași dimensiune, dintre care 2 sunt negre și una galbenă. Pe lângă acestea s-au mai dezvoltat încă două colonii mai mici.

La 96 de ore coloniile stagnează creșterea mijlocul vasului fiind neocupat.

La ultima verificare coloniile de mucegai au ieșit din starea de latență și încearcă ocuparea spațiului, competiția dintre acestea nefiind vizibilă.

Beci – această încăpere fiind slab hdroizolată și fiind acoperită de pământ și lipsită de căldură, cu o umiditate ridicată, cu materiale care oferă o sursă abundentă de nutrienți (cum ar fi rafturile de lemn și pereții umezi), cu o temperatură constantă cuprinsă între 4-15℃, este mediul perfect de creștere a mucegaiurilor. În imaginea alăturată se pot observa 54 de colonii de mucegai care au dimensiuni apropiate și o dezvoltare destul de rapidă.

La citirea la 72 de ore avem 43 de colonii care pot fi diferențiate acestea ocupând toată suprafața vasului.

La ultimele două citiri putem observa coloniile de mucegai care au o culoare verde-albăstruie și formând impletituri de hife.

Șura – este un spațiu unde curenții de aer intră fără a întâmpina probleme, iar sporii sunt purtați de aceștia. Este un loc răcoros și umbrit, care are nutrienți pe bază de celuloză (fân), dar umiditatea depinde de sezon aceasta neputând fii controlată. În imaginea alăturată se observă 14 colonii uniforme , de un negru verzui și 5 colonii de culoare galbenă, care s-au dezvoltat pe toată suprafața vasului.

La cea de-a doua citire coloniile s-au dezvoltat omogen, in evidență ieșind cele 6 colonii negre. Iar în ultimele două citiri la 96 și 120 de ore , coloniile s-au unit și au format o rețea de hife atat pemarginile vasului cât și în centrul acestuia.

CONCLUZII

Dacă mucegaiul crește sau nu pe o anumită suprafață depinde dacă suprafața are suficientă umiditate, hrană și temperatura necesară pentru susținerea ciuperci.

Având în vedere că mucegaiurile produc alergeni, iritanți și în unele cazuri chiar și toxine care pot provoca reacții adverse la om , odată cu depistarea lor acestea trebuie îndepărtate pentru a scădea riscul de producere a infecțiilor fungice.

Despre mucegaiuri putem spune că sunt oportuniste, deoarece aunci când se instalează umiditatea din diferite motive (fisuri în acoperiș, defecțiuni ale sistemului de apă, condens) acestea sunt primele microorganisme care colonizează suprafața.

Pentru a putea fi combătute în primul rând trebuie să eliminăm sursa de umiditate, iar în cele din urmă trebuie să utilizăm produse netoxice care inhibă creșterea mucegaiurilor.

Cel mai contaminat loc este beciul deoarece este locul unde condițiile nutritive sunt din abundență, iar temperatura și umiditatea sunt optime, acest lucru se poate observa chiar de la prima citire, unde se observă dezvoltarea a 54 de colonii care acoperă suprafața vasului.

Cel mai puțin contaminat loc este baia deoarece are o ventilație optimă, igienizare zilnică și nu se găsesc nutrienți suficienți pentru dezvoltarea mucegaiului,acest fapt este evidențiat chiar de la prima citire, unde se poate observa că numărul de colonii este redus (3 colonii), iar dezvoltarea este anevoioasă.

coloniile de mucegai evaluate au forme foarte diverse , culori care diferă de la o încăpere la alta, iar dimensiunile variază în funcție de suprafața ocupată în vas.

Bibliografie

Abbasi, S., Shenep, J. L., Hughes, W. T., & Flynn, P. M. (1999). Aspergillosis in Children with Cancer: A 34-Year Experience. Clinical Infectious Diseases. https://doi.org/10.1086/313445

Askun, T. (2018). Introductory Chapter: Fusarium: Pathogenicity, Infections, Diseases, Mycotoxins and Management. In Fusarium – Plant Diseases, Pathogen Diversity, Genetic Diversity, Resistance and Molecular Markers. https://doi.org/10.5772/intechopen.76507

Chamberlain, M., & Ingram, D. S. (1997). The Balance and Interplay between Asexual and Sexual Reproduction in Fungi. Advances in Botanical Research. https://doi.org/10.1016/S0065-2296(08)60071-3

Chanda, A., Gummadidala, P. M., & Gomaa, O. M. (2016). Mycoremediation with mycotoxin producers: a critical perspective. In Applied Microbiology and Biotechnology. https://doi.org/10.1007/s00253-015-7032-0

Cornely, O. A. (2008). Aspergillus to zygomycetes: Causes, risk factors, prevention, and treatment of invasive fungal infections. In Infection. https://doi.org/10.1007/s15010-008-7357-z

D’Orazio, M. (2012). Materials prone to mould growth. In Toxicity of Building Materials. https://doi.org/10.1533/9780857096357.334

Ginestet, S., Aschan-Leygonie, C., Bayeux, T., & Keirsbulck, M. (2020). Mould in indoor environments: The role of heating, ventilation and fuel poverty. A French perspective. In Building and Environment. https://doi.org/10.1016/j.buildenv.2019.106577

Kenneth, J. R., & Ray, C. G. (2004). Sherris Medical Microbiology (4th ed.). McGraw Hill. In Vasa. https://doi.org/10.1036/0838585299

Krishnan-Natesan, S., Chandrasekar, P. H., Manavathu, E. K., & Revankar, S. G. (2008). Successful treatment of primary cutaneous Aspergillus ustus infection with surgical debridement and a combination of voriconazole and terbinafine. Diagnostic Microbiology and Infectious Disease. https://doi.org/10.1016/j.diagmicrobio.2008.08.003

Lee, J. G., Lee, C. Y., Park, I. K., Kim, D. J., Chang, J., Kim, S. K., & Chung, K. Y. (2009). Pulmonary aspergilloma: Analysis of prognosis in relation to symptoms and treatment. Journal of Thoracic and Cardiovascular Surgery. https://doi.org/10.1016/j.jtcvs.2009.01.019

McGinnis, M. R. (2007). Indoor mould development and dispersal. Medical Mycology. https://doi.org/10.1080/13693780600928495

Money, N. P. (2016). Chapter 1 – Fungal Diversity. In The Fungi. https://doi.org/10.1016/B978-0-12-382034-1.00001-3

Moore, D., Robson, G. D., & Trinci, A. P. J. (2000). 21st Century Guidebook to Fungi. In 21st Century Guidebook to Fungi. https://doi.org/10.1017/cbo9780511977022

Mostrom, M. (2015). Mycotoxins: Toxicology. In Encyclopedia of Food and Health. https://doi.org/10.1016/B978-0-12-384947-2.00480-3

Mudarri, D., & Fisk, W. J. (2007). Public health and economic impact of dampness and mold. Indoor Air. https://doi.org/10.1111/j.1600-0668.2007.00474.x

New York State Department of Health and Mental Hygiene. (2008). Guidelines on Assessment and Remediation of Fungi in Indoor Environments New York City Department of Health and Mental Hygiene November 2008. Mental Hygiene.

Nwakanma, C., & Unachukwu, M. (2017). Molds. In The Microbiological Quality of Food: Foodborne Spoilers. https://doi.org/10.1016/B978-0-08-100502-6.00009-1

Ogar, A., Tylko, G., & Turnau, K. (2015). Antifungal properties of silver nanoparticles against indoor mould growth. Science of the Total Environment. https://doi.org/10.1016/j.scitotenv.2015.03.101

Paterson, R. R. M., & Lima, N. (2010). Toxicology of mycotoxins. In EXS. https://doi.org/10.1007/978-3-7643-8338-1_2

Perrone, G., & Susca, A. (2017). Penicillium species and their associated mycotoxins. In Methods in Molecular Biology. https://doi.org/10.1007/978-1-4939-6707-0_5

Singh, N., & Paterson, D. L. (2005). Aspergillus infections in transplant recipients. In Clinical Microbiology Reviews. https://doi.org/10.1128/CMR.18.1.44-69.2005

Woodson, R. D. (2012a). General Mold Remediation Methods. In Construction Hazardous Materials Compliance Guide Series. https://doi.org/10.1016/b978-0-12-415840-5.00005-1

Woodson, R. D. (2012b). Molds in the Environment. In Construction Hazardous Materials Compliance Guide Series. https://doi.org/10.1016/b978-0-12-415840-5.00002-6

Godish, T. (2016). Indoor enviromental quality. CRC PRESS