Michael Murphy MASS Design Group [305171]

Buildings are not simply expressive sculptures. They make visible our personal and our collective aspirations as a society. Great architecture can give us hope. Great architecture can heal.

Michael Murphy | MASS Design Group

PLAN DE IDEI

TEMA ABORDATĂ

Viitoarele centre medicale se prevăd a fi un furnizor modern de servicii. Principalele aspecte pe care se concentrează aceasta nouă idee în domeniul medical este îmbunatațirea calității vieții și a bunăstarii pacienților și a personalului medical. Scopul acestei lucrări este de a explora modul în care arhitectura poate modela spațiul construit pentru a avea un efect terapeutic asupra utilizatorilor săi.

Având o [anonimizat], această vindecare nu poate fi înțeleasă fără a ține cont de factorii care influențează existența dinamică a individului; [anonimizat]. [anonimizat], și anume îmbinarea a două aspecte: precizia aproape industrială a spațiilor dedicate personalului și a [anonimizat], mai ales în cazul spațiilor comune (de prim contact al pacientului cu serviciile de asistență și mai apoi cele în care își va consuma timpul pe parcursul spitalizării).

Rolul arhitectului în schimbarea imaginii spitalelor este deosebit de important. [anonimizat], [anonimizat]. Printr-o [anonimizat] a [anonimizat] o serie de parametrii principali care trebuie luați în considerare în proiectarea viitoarelor spații destinate serviciilor medicale.

[anonimizat] a stresului și a stării de anxietate la reducerea perioadei de internare a pacienților. [anonimizat]-o anumită măsură de a aprofunda aspectele fizice și teoretice în proiectarea unui centru medical și de a înțelege cum aceste aspecte joacă un rol important în modelarea unui spațiu de vindecare.

METODOLOGIE

1.2.1 [anonimizat], [anonimizat] – frumosul, esteticul; [anonimizat] (designul spațiilor de vindecare) [anonimizat], lumină, formă, textură, proporții – conlucrează pe baza acestui principiu (venustas) pentru bunăstarea utilizatorilor unei clădiri. [anonimizat], [anonimizat].

Noțiunea de spațiu construit cu valență terapeutică este cunoscută încă din Grecia Antică. [anonimizat]. Ulterior, în anul 1860, [anonimizat], publică o serie de lucrări pe tema efectelor benefice ale unui cadru ambiant estetic pentru condiția fizică și psihologică a pacienților: reducerea stresului și a oboselii atât în cazul pacienților, dar și al personalului medical și eficientizarea serviciilor medicale. Ea argumentează ventilația și aerul proaspăt ca fiind primul canon al asistenței medicale, alături de înlăturarea zgomotului inutil, iluminatul și încălzirea corespunzătoare în centrele medicale. În ultimele decenii, progresul tehnologic, nevoia iminentă de control a infecțiilor, eficiența și siguranța pacienților au determinat designul și arhitectura acestor construcții să devină rigide, turbulente, uneori toxice și neatractive.

Cu toate acestea, ideea impactului spațiului construit asupra procesului de vindecare al pacientului nu este una recentă. Conceptul a fost aplicat într-o anumită măsură începând cu secolul al 18-lea (pe teritoriul Europei); cercetările pe această temă arată că personalul medical din perioada respectivă a propus o serie de modificări ale organizării funcționale din centrelor de tratament – saloane pentru pacienți de dimensiuni mai reduse și ventilarea corespunzătoare a spațiilor pentru a reduce riscul de răspândire a bolii.

Astăzi, vindecarea a devenit un concept cu un spectru larg de denotații și conotații. În literatura de specialitate, ființa umană este proiectată pe trei planuri: fizic, emoțional și psihic. Planul fizic este perceput și modelat de sistemul nostru senzorial, relația fiind biunivocă. Astfel, componentele general acceptate ale un spațiu de vindecare sunt: o arhitectură care oferă acces la cadrul natural, lumină, aer proaspăt și intimitate; reducerea factorilor de mediu care pot genera stres sau stări de anxietate – zgomotul puternic și substanțele toxice sau dăunătoare.

SPITALUL SANTA CREU I SANT PAU, Barcelona

Originile spitalului Santa Creu i Sant Pau datează din anul 1401, când Consell de Cent (predecesorul Consiliului Municipal) și corpul clerical au decis ca cele șase spitale care existau la momentul respectiv în Barcelona să fuzioneze și, în cadrul unui proiect social, au comandat construcția Hospital de la Santa Creu. Pentru construcția acestui spital, Domènech i Montaner a alocat ca spațiu echivalentul a nouă blocuri din Eixample, suprafață pe care a construit pavilioane separate, cu specialități medicale diferite care comunică între ele prin tuneluri subterane cu o lungime totală de un kilometru. Arhitectul a prevăzut în proiectul său o suprafață de 145 de metri pătrați pentru fiecare pacient, incluzând spațiul verde, care la vremea respectivă depășea cu mult capacitățile celor mai bune spitale europene.

SANATORIUL PAIMIO DIN FINLANDA este un exemplu elocvent în acest sens. Proiectat între anii 1929-1933 de Alvar Aalto, sanatoriul este o lucrare de referință, unde conceptul de arhitectură răspunde la nevoile fizice și psihologice ale pacienților. Gândit ca un loc de recuperare destinat bolnavilor de tuberculoză, sanatoriul cuprinde o multitudine de terase [Fig. (1)] unde pacienții beneficiază de lumină naturală și aer curat – în cazul tuberculozei, aceste două elemente ale cadrului natural aveau o importantă valență terapeutică-, săli de întrunire, spații comune destinate interacțiunii sociale a pacienților, iar amenajarea exterioară aferentă proiectului cuprindea o serie de trasee de promenadă.

Aripa sudică a sanatoriului cuprinde saloanele pacienților; separate față de acestea, sunt amplasate spațiile de uz comun – livingul, biblioteca, spații de socializare și atelierele de creație. Corpul sanatoriului cuprinde unități de internare dispuse pe o singură latură, de-a lungul unui coridor și este orientat astfel încât fiecare cameră destinată pacienților să dispună de o orientare cardinală sudică sau sud-vestică. Fiecare saloan acomoda câte doi pacienți și erau mai mici ca dimensiune decât prevedeau normativele în vigoare [Fig. (2)]. Cu toate acestea, interesul arhitectului pentru bunăstarea utilizatorilor se poate observa în detaliile de proiectare a spațiilor, dar și a mobilierului. Poziția asimetrică a ferestrei a fost calculată pentru a permite o însorire maximă pe parcursul dimineții și redusă pe perioada verilor specifice Finlandei.

Conștient de importanța designului interior în proiectarea de unui astfel de spațiu, Aalto a amenajat saloanele destinate pacienților folosindu-se de tehnologia modernă proprie anilor ’30 – de exemplu, pentru a reduce semnificativ zgomotul, țevile sunt amplasate în interiorul pereților. Chiuvetele din interiorul saloanelor [Fig. (4)] sunt proiectate la un unghi de 30° față de perete pentru a produce cât mai puțin zgomot atunci când sunt folosite. Corpurile de iluminat sunt

amplasate la diverse înălțimi, însă niciodată la nivelul ochiului, iar cromatica folosită – galben pal pentru scara principală [Fig. (3)] și albastru pentru spațiile comune – sunt atent alese dintr-o paletă de culori menită să inducă o stare de bine pacienților.

Un detaliu structural ce ține cont de percepția și experiența pacienților este faptul că biblioteca este suspendată cu ajutorul unei structuri de oțel de cadrul din beton al clădirii, pentru a păstra zona de luat masa de la nivelul inferior, liberă, lipsită de stâlpi. Clădirea funcționează și în prezent, iar o parte din mobilierul original a fost păstrat în saloanele pacienților [Fig. (5)]. Designul sanatoriului a fost influențat de cel al arhitectului german Johanne Duiker pentru sanatoriul din Hilversium, Olanda (1925). Este de remarcat facptul că intenția arhitectului a fost de a revoluționa programul destinat tratamentului psihic și de a-i ține pe pacienți ocupați, pentru a reduce stresul și starea de anxietate; astfel, sanatoriul cuprindea spații publice și private, atent corelate cu nevoilor pacienților.

1.2.2 PROBLEME EXISTENTE

Deși în modelul european se observă interesul pentru serviciile medicale de calitate, implicit primirea de urgență și tratarea pacienților, spațiile destinate internării de lungă durată – de la câteva zile la câteva săptămâni – rămân neschimbate; astfel, spațiile destinate vindecării pot reprezenta în sine un factor patogen.

În România, multe din spațiile construite destinate tratamentului și recuperării medicale sunt construite pe o bază strict funcționalistă. În acest peisaj, arhitectura suferă în continuare o lipsă de adaptabilitate și de profunzime. Domeniul sănătății produce suferințe cunoscute doar de cei care le simt prin ei înșiși, toți ceilalți părând a se mulțumi cu gândul că ei nu vor fi atinși de problemele sistemului medical. Modelul european impune însă noi tendințe inspirate din arhitectura mondială care mută centrul de interes de la profit la beneficiar, la utilizator, la bunăstarea acestuia. În special centrele sau spațiile care găzduiesc funcțiuni ce privesc terapiile de orice fel a pacienților încep să ceară din ce în ce mai mult, datorită experienței lor și a nevoilor întâmpinate, și cer arhitecturii să contribuie la această schimbare.

Din nefericire, multe centre medicale contemporane suferă de o lipsă de viziune și resurse, rezultând astfel clădiri proiectate fără a ține cont de nevoile pacienților și personalului medical. În ciuda costurilor ridicate pentru un astfel de centru medical, la nivel global există o încercare de ridicare a standardelor facilităților oferite în centrele de sănătate. O astfel de mișcare poate avea un efect benefic care se va materializa în servicii de tratament mult mai eficiente în viitorul apropiat.

1.3 OBIECTIVE ASUMATE

Arhitectura unui spațiu de tratament trebuie să respecte două principii de bază: precizia spațiului, în conformitate cu ceea ce presupune desfășurarea actului medical și aspectul estetic corespunzător al acestei destinații. În acest sens, arhitectul are sarcina de a gândi un spațiu prietenos, accesibil socializării dintre medic și personalul medical și între pacienți. Arhitectura trebuie considerată drept un intrument în rezolvarea problemelelor specifice comunității pe care o deservește, iar detaliile arhitectural-constructive – traseul, mobilierul, materialele, cromatica și lumina – trebuie să reflecte un spațiu al acceptării și al integrării sociale.

În cazul personalului medical, calitatea spațiului arhitectural poate aduce un plus de valoare prin optimizarea circuitelor funcționale de la nivelul fiecărui etaj.

În cazul proiectării și amenajării centrelor medicale contemporane, se pot observa deja o serie de tendințe de îmbunătățire a experienței utilizatorilor (studiu realizat de Jain Malkin Inc., birou de arhitectură și design interior ce lucrează în proiectarea centrelor medicale):

Utilizarea salonele individuale pentru pacienți, care conform studiilor elaborate această temă, reduce semnificativ infecțiile nosocomiale, facilitează comunicarea dintre pacient și personalul medical, reduce zgomotul și oferă constant rezultate satisfăcătoare în legătură cu serviciile medicale oferite.

Posibilitatea de rămâne în același salon și de a beneficia de diferite servicii medicale, după caz. Astfel se evită posibile complicații survenite în urma transferului pacientului. Costurile de transfer al pacienților dintr-o unitate de internare cu un număr ridicat de paturi poate genera costuri uriașe, care pot fi evitate.

Utilizarea sistemelor de filtrare și sterilizare a aerului.

Proiectarea grupurilor sanitare pentru a reduce distanța pe care pacientul trebuie să o parcurgă.

Standardizarea saloanelor destinate pacienților.

Din ce în ce mai multe centre medicale urmăresc să respecte o serie de direcții sustenabile, atât prin utilizarea energiilor alternative, dar și prin îmbinarea cadrului natural cu spațiul construit, reducerea consumului de substanțe chimice, etc.

2.1 MEDIUL OPTIM DE VINDECARE

Rolul jucat de caracteristicile cadrului fizic în procesul de vindecare, dar mai important, în îmbunătățirea simptomelor pacientului internat și a experienței familiei – vizitatorilor – și a personalului medical, au fost aduse în discuție de o serie de autori și cercetători în domeniul medical precum D.J.J.Moore (Designed to Heal Modern Healthcare, Chicago: Vol. 30, 2000) și L. Visentin (Architecture and Well-Being: Against Doctors' Orders, by, M.Arch., Carleton University, 2006). A. Joseph a adus dovezi în acest sens (Health Promotion by Design in Long-Term Care Settings, The Centre for Health Design, 2006) și a elaborat mai departe faptul că aceste caracteristici ale mediului fizic contribuie la o calitate superioară a vieții nu numai pentru pacienți, dar și pentru îngrijitori, personal, și familia pacientului. Astfel, se obervă un interes în studiile de specialitate în definirea și descrierea acestui mediu prin culoare, formă, iluminatul spațiilor componente, sunet și simțuri. A.V.Berg afirmă că o contribuție semnificativă în acestă direcție o au expunerea la cadrul natural, la lumina naturală, aerul curat și un nivel redus de zgomot (Health Impacts of Healing Environments-A review of Evidence For Benefits of Nature, Daylight, Fresh Air and Quiet in Healthcare Settings, University Hospital Groningen, 2005).

T. Moran (Evidence for Innovation, National Association of Children’s Hospitals and Related, 1993), referindu-se la unitățile pediatrice, sugerează că un cadru fizic mai familial ar aduce beneficii majore în cazul copiilor, deoarece îi încurajează să se desfășoare într-o manieră activă, lipsită de factorul de stres și ar putea reduce stare de anxietate. Un mediu vindecător, descris de J.W. Varni (Evaluating a children’s hospital garden environment utilization and consumer satisfaction; Creating life-enhancing environments, 2001), implică o atmosferă fizică și culturală creată pentru a aduce sprijin familiilor pe perioada spitalizării, vizitelor medicale și a vindecării.

Dovezile care atestă faptul că un astfel de mediu ar putea avea un impact pozitiv asupra percepției pacienților și îngrijitorilor asupra furnizorilor de asistență medicală s-au bazat pe răspunsurile cu privire la nivelul de satisfacție al pacienților, calitate evaluărilor efectuate și comunicarea eficientă cu personalul medical pentru un proces de vindecare cât mai eficient. Având ca sursă de inspirație interesul global în dezvoltarea unui mediu propice vindecării, Institutul Samueli – o organizație non-profit de cercetare dedicată investigării siguranței, eficacității și integrării practicilor orientate spre vindecare și a rolului lor în medicină și îngrijire medicală – a dezvoltat conceptul de Mediu Optim de Vindecare. Acesta este definit ca un spațiu unde componentele sociale, psihologice, fizice, spirituale și comportamentale ale asistenței medicale sprijină și stimulează capacitatea înnăscută a organismului de a se vindeca. (S. Ananth, Healing Environments: the next natural step, 2008). Abordarea benefică referitoare la procesul de vindecare comprimă atât mediul interior, cât și cel exterior; mediul interior implică dezvoltarea intenției de vindecare prin cultivarea unor relații benefice, în timp ce mediul exterior implică practicarea unui stil de viață sănătos, aplicarea medicinii colaborative și o abordare corectă în proiectares spațiilor de vindecare – Tabelul (1).

Tabel (1) Mediul optim de vindecare. Sursă: S. Ananth, Healing Environments: the next natural step, 2008

Cercetarările până în prezent referitoare la spațiile construite cu valențe terapeutice, influențate de conceptul de Mediu Optim de Vindecare, au îmbunătățit contribuția senzorială în dezvoltarea acestor spații. Acest lucru s-a materializat în prezența cadrului natural, a spațiilor de joacă în aer liber în unitățile pediatrice și o arhitectură care include în mod natural considerații ergonomice, cromatică, lumină și artă, sub diferite forme. Prezența acestor elemente a fost dovedită ca fiind un factor important atât în procesul de vindecare, dar și în diminuarea simptomelor dureroase și a agresiunii în unitățile pediatrice (afirmație ce are la bază cercetările realizate de NACHR – National Association of Children’s Hospitals and Related Institutions).

Utilizarea cunoștințelor în mediile de sprijin psihologic este definită ca fiind un design atestat pe baza unor experiențe rezultate din studii medicale de specialitate și se referă la orientarea deciziilor de proiectare după o serie de dovezi sțiințifice, pentru a susține bunăstarea tuturor categoriilor de utilizatori.

De exemplu, utilizarea designului bazat pe experiențe pozitive privind mediile de asistență medicală ar putea avea un impact asupra rezultatelor legate de sănătate individului, cum ar fi durata șederii, nivelul de durerea, consumul de medicamente, stresul, starea de spirit și evaluarea ulterioară a cadrului fizic.

Un exemplu elocvent de efect studiat al acestui tip de design este nivelul stresului. Stresul poate genera un nivel ridicat de durere și o încetinire a procesului de vindecare, dar poate cel mai important, influențează sistemul imunitar. Gradul de stres este generat în mare parte de mediul înconjurător, tocmai din acest motiv se cere proiectare unui cadru fizic pornind de la nevoia utilizatorului de relaxare si confort.

2.2 MODELUL SALUTOGENIC | AARON ANTONOVSKY, ALAN DILANI

Salutogeneza este un concept de medicină alternativă, care s-a orientat catre factorii ce susțin sănătatea și starea de bine. Termenul de salutogeneză vine din termenul latin salus (sanatate) și grecescul genesis (origine). Teoria a fost dezvoltată în jurul anului 1970 de către Aaron Antonovsky, profesor, cercetător și sociolog medical care a dorit să afle cum un anumit procent al populației are o existență relativ sănătoasă și de lungă durată în ciuda expunerii la diverse boli, stres emoțional și fizic, conflicte de natură socială și multe alte provocări. El a studiat astfel influența pe care diverse surse de stres cotidian o au asupra sănătății și a aratat că persoanele (relativ) nestresate au o rezistență mai mare la factorii patogeni decat cele supuse unor surse de stres.

Având în vedere prezența permanentă a factorilor patogeni în viața de zi cu zi– de natură microbiologică, chimică, fizică, socială și culturală – se pare că întreaga populație ar trebui să cedeze în fața acestui atac și să moară într-un ritm alarmant.

Aaron Antonovsky | Health, Stress and Coping (1979)

Antonovsky a dezvoltat astfel o metodologie de cercetare sistematică prin care pune accent pe ceea ce susține starea de sănătate, spre deosebire de metodele anterioare de cercetare, axate pe sursa unei maladii. Studiile sale au arătat că abordarea unui mediu de vindecare pornind de la elementul patogenic presupune o relație dihotomică între starea de sănătate și boală; astfel, pacientul este sănătos în absența unei boli. Teoria exclude posibilitatea ca cele două stări să fie interdependente. Autorul argumentează că resursele generale de rezistență a individului – puterea personală, stabilitatea culturală, suportul social – pot susține un așa – numit sens al coerenței, un element de importanță majoră în abilitatea de adaptare la stres. Exista o relație directă între sensul al coerenței și abilitatea individului de a angaja strategii cognitive și afective pentru a face față unei situații dificile. Acest sens de coerență se dezvoltă de-a lungul primelor trei decade de viață. În copilărie, baza sensului de coerență este stabilită de interacțiunea în familie și ulterior, interacțiunea socială – din școli, universități, spitale, locul de muncă. Pornind de la aceste ipoteze, Antonovsky afirmă ca instituțiile proprii unei societăți – în acest caz, centrele medicale – pot avea o funcție salutogenică prin experiența pe care o oferă pacienților și personalului medical.

În anul 1990, Alan Dilani propune ca principiile lui Antonovsky să fie aplicate în arhitectură, în special în proiectarea centrelor medicale, înclinând spre o aprofundare salutogenică a designului interior si a design-ului urbanistic. Perspectiva designul destinat confortului psihosocial este un principiu formulat de Dilani și servește ca ghid în proiectarea și planificarea centrelor medicale pentru a lua în considerare impactul spațiului construit asupra bunăstării utilizatorilor. Potrivit acestui principiu , designul salutogenic nu are numai rolul de a recunoaște cauza bolii, dar și de introducere a factorului de confort psihosocial, pentru a contribui la menținerea stării de sănătate. În urma studiului realizat pe această temă, Dilani alcătuiește o listă de atribuții ale spațiului construit, care, conform studiilor sale, consolidează simțul de coerență al pacientului.

Aceste atribute sunt percepute în funcție de:

Nivelul de percepție a individului:

ușurința în orientare

paleta de culori utilizată

relația cu cadrul natural

percepția personală a individului (asupra spațiului construit)

Modul de percepție al individului:

estetica mediului ambiant

lumina naturală

designul interior

designul ergonomic

stimulii senzoriali

Cadrul social și personal al individului:

suportul social

prezența muzicii, a artei (aportul cultural al spațiului construit)

posibilitatea de mișcare

perspective vizuale

confortul

Din punctul de vedere al schemei funcționale, centrele medicale reprezintă cel mai complex și complicat program de arhitectură. Circuitele intraspitalicești, dimensiunile spațiilor destinate exercitării actului medical sunt atent normate și în permanență adaptate tehnologiei avansate. Una din condițiile pentru promovarea stării de sănătate în centrele medicale este de a organiza serviciile de asistență și îngrijire medicală cât mai aproape de pacient; focalizarea pe îngrijirea pacienților presupune o structură diferită a organizării funcționale, deoarece necesită o descentralizare a acesteia. Se propune organizarea serviciile de asistență și îngrijire medicală în jurul pacienților ca alternativă pentru structura tradițională de organizare a serviciilor medicale.

Astfel, comunicarea și contactul dintre personal și pacienți sunt simplificate, creând un sentiment de securitate pentru ambele categorii de utilizatori. Cercetările au arătat că accesul la cadrul natural, la lumina naturală și la alți factori de sănătate, cum ar fi arta și muzica, pot avea ca rezultat un consum mai scăzut de medicamente și o perioadă de spitalizare redusă. Expunerea la elemente ale cadrului natural poate avea un impact pozitiv asupra emoțiilor utilizatorilor; poate capta cu ușurință atenția sau interesul unei persoane și poate opri sau reduce astfel anxietatea, poate reduce tensiunea arterială și senzația de durere în anumite cazuri. O considerare a factorilor de sănătate în cadrul designului ar putea avea efecte benefice asupra proceselor de vindecare și creează astfel medii care sunt nu numai eficiente din punct de vedere funcțional, ci și benefice din punct de vedere psihosocial.

PRO

2.3 PROIECTAREA NOCIVĂ ÎN ARHITECTURĂ

REA NOCIVĂ ÎN TURĂ |R

Cercetările în domeniul medical dezvoltate de Roger Ulrich au la bază studiul pe tema efectelor unei camere de spital expusă la ventilare și iluminat natural prin intermediul unei ferestre asupra recuperării medicale în urma intervenției chirurgicale de colecistectomie. Studiu s-a axat pe pacienții care aveau posibilitatea unei perspective vizuale ce încadra elementele ale cadrului natural – un copac, un corp de apă, etc. – din salon. Spre deosebire de cei care nu beneficiau de ferestre spre exterior în unitățile de internare, pacienții din studiul condus de Ulrich au necesitat un nivel de medicație împotriva durerii mai redus și o perioadă de internare mai scurtă (R. Ulrich, Effects of gardens on health outcomes: Theory and research; Healing Gardens: Therapeutic Benefits and Design Recommendations, 1999).

Deși teoria designului de suport enunțată de Roger Ulrich nu urmărește abordarea Salutogenesis-ului a lui Antonovsky, suține caracteristicile fizice ale design-ului Salutogenic. Teoria design-ului de suport studiază modul în care procesul de design arhitectural afectează efectele asistenței medicale într-un cadru tradițional de proiectare, folosind starea de stres ca punct de pornire. Potrivit lui Ulrich, manifestarea stresului poate fi psihilogică, fiziologică și comportamentală; el argumentează faptul că design-ul instituțiilor medicale tradiționale nu lucrează pentru atenuarea acestor manifestări negative, ci le agravează. Zgomotul excesiv, lipsa de intimitate și elementele de design neplăcute din punct de vedere vizual pot submina senzația de control sau autonomie a pacientului.

O parte din cercetările realizate de Ulrich au studiat:

Impactul pozitiv al plantelor verzi și a spațiului construit în centrele medicale și de tratament;

Efectul perspectivelor vizuale în încăperile destinate pacienților – prezența unei ferestere în salonul de spital poate avea un efect pozitiv, terapeutic asupra pacientului și reduce perioada de recuperare în urma unei operații;

Spații comune, de interacțiune în cadrul centrelor medicale și de tratament – interacțiunea socială între pacienții internați într-un centru medical poate reduce semnificativ stresul și senzația de singurătate, dar poate un impact pozitiv în cazul persoanelor care manifestă stări de anxietate atunci când au contact cu un astfel de mediu.

Un exemplu în acest sens este SPITALUL DE COPII DIN ZÜRICH, ELVEȚIA, prioiectat de Herzog & de Meuron. Proiectul cuprinde o suprafață desfășurată de 84.579 mp și este în curs de realizare. Spitalul cuprinde trei niveluri organizate în jurul a 17 curți interioare. Nivelul redus de înălțime, dar și predominanța lemnului sub diferite forme ca material folosit, reflectă dorința arhitecților de a crea un mediu cât mai confortabil pentru copii, de tip pavilionar, care să se detașeze de modelul clasic al spitalelor tradiționale.

Lemnul este utilizat cu precădere în realizarea fațadelor și a amenajărilor interioare, creând astfel o atmosferă domestică, mai puțin indimidantă decât cea impusă de modelul stereotipic de spitale. Spre deosebire de dispunerea funcțională clasică, definitorie pentru acest caz este direcția orizontală de dispunere e funcțiunilor, care permite o experiență mult mai cuprinzătoare și mai plăcută a pacienților. Dispuse într-o manieră circulară, saloanele destinate internării sunt orientate spre exterior, pentru a beneficia de ventilare și iluminat natural și sunt proiectate ca mici unități individuale, private. Fațada clădirii se constituie din mai multe materiale, iar cadrul repetitiv realizat din beton armat permite tratarea diferită a suprafețelor în funcție de tipologia încăperilor – lemnul, sticla, materialul textil sau chiar vegetal sunt folosite în funcție de necesarul de lumină naturală al fiecărei camere.

Fig. (8) Una din curțile interioare ale spitalului

Pacienții, personalul medical și vizitatorii se pot deplasa cu ușurință în interiorul clădirii, între diferitele zone specializate de tratament. Arhitectura se îmbină cu cadrul natural [Fig. (9)]; curțile interioare se deschid intermitent spre exterior, permițând astfel luminii naturale zenitale să pătrundă chiar și în încăperile situate la nivelul parterului [Fig. (8)].

Fig. (9) Una din curțile interioare ale spitalului

VINDECAREA PRIN ARHITECTURĂ

În ultimele două decenii s-a înregistrat un progres semnificativ în domeniul cercetării impactului designului arhitectural asupra succesului mediilor de asistență medicală (B.R. Lawson, Assessing benefits in the health sector; Designing better buildings, 2004). Studiile efectuate în acest sens sugerează faptul că factori care se află în controlul proiectării de arhitectură pot avea un impact semnificativ în nivelul de satisfacție al pacienților, nivelul de calitate al vieții, durata de tratament și internare, nivelurile de medicație, controlul agresivitatății și somnului în rândul mult alți factori similari.

Lucrarea investighează modul în care instrumente arhitecturale precum lumină, formă, culoare, textură, sunet pot contribui la realizarea unui mediu suportiv în reabilitarea și tratarea pacienților. Un exemplu elocvent este impactul spațiului construit în cazul pacienților cu demență. Medicația nu este singurul tratament în cazul demenței, mediul în întregime poate îngloba capacități curative. Pentru gândirea spațiului, arhitectul să colaboreze cu toți specialiștii implicați în vederea atingerii acestor obiective, impunându-se o abordare comprehensivă, interdisciplinară la nivelul serviciilor de tip psihiatric, medical și de asistență psiho-socială. Astfel, pe lângă asistența medicală, centrele destinate pacienților cu demență trebuie să ofere posibilitatea desfășurării unei palete largi de activități care să țină cont de diferitele grade de dependență ale utilizatorilor. În acest scop, Lawson a analizat dovezile cercetării și a creat un instrument de cercetare cunoscut sub acronimul de ICMPP (Instrument de Calibrare al Mediului Personalului și a Pacientului). ICPP este utilizat la o scară largă în Regatul Unit și Irlanda, precum și în Australia, Malaysia, Noua Zeelandă și Singapore. Este disponibil public pe site-ul Departamentului de Sănătate din Marea Britanie și are la bază gruparea dovezilor în categorii principale de caracteristici ale clădirilor și calități ale mediului.

Nivelul de intimitate din unitățile de internare

Abordarea unui design pentru a le permite pacienților să aibă parte de intimitate sau companie atunci când doresc – o astfel de regulă poate fi aplicată la proiectare saloanelor individuale pentru pacienți, sau a spațiilor de așteptare într-un centru medical.

Perspective vizuale

Deși considerate superficiale initial, efectele unei perspective vizuale favorabile sunt multiple – este dovedit faptul că pacienții ce beneficiază de o fereastră cu vedere spre cadrul natural în salon se recuperează mai repede. Expunerea la lumina naturală are de asemenea efecte remarcabile în cazul pacienților; modificările chimice care apar în corpul nostru permit ca sistemele noastre de auto-vindecare să funcționeze mai eficient.

Cadrul natural

Contactul cu cadrul natural este cunoscut a fi terapeutic pentru utilizatorii unei clădiri. Unde acest lucru nu este posibil, poate fi simulat prin plantarea locală de spații verzi sau plate (jardiniere, suprafețe vertical verzi, etc.)

Confort și control

Se cere oferirea tuturor ocupanților clădirii confortul mediului și, cel mai important, controlul asupra acestui confort. Acest lucru implică în mod evident un anumit nivel de căldură și lumină și un nivel redus de zgomot (centrele medicale sunt de obicei spații unde un nivel ridicat de zgomot este inevitabil). Cercetările lui Roger Ulrich au arătat că pacienții cu probleme cardiace au experimentat o reducere semnificativă a frecvenței cardiace prin scăderea nivelului de sunet de fond (Blomkvist, V., Eriksen, C.A., Theorell, T., Ulrich, R., & Rasmanis, G. Acoustics and psychosocial environment in intensive coronary care. Occupational and Environmental Medicine, 2005). Organizarea spațiului pentru reducerea transmiterii zgomotului și asigurarea izolării acustice necesită unele strategii fundamentale de proiectare – crearea de bariere vizuale și acustice -, însă poate avea efecte semnificative în spitalizarea de lungă durată.

Ușurința în orientare

Crearea de spații ușor de perceput, în care utilizatorii clădirii se pot orienta cu ușurință – spațiile care derutează reprezintă un alt factor în ridicarea nivelului de stres. Este benefică astfel proiectare centrelor medicale astfel încât să existe o ierarhie a spațiilor: spațiilor publice și private să fie clar delimitate, iar intrările și ieșirile să fie evidente.

Aspectul interior

S-au dovedit a fi eficiente și benefice pentru toate categoriile de utilizatori spațiile luminoase și aerisite, dar mai ales curate, decorate cu o varietate de culori și texture; arta poate fi utilizată pentru a distrage atenția – sub forma sculpturii, a picturilor în interiorul spațiilor, etc. (Staricoff, R.L., Duncan, J., Wright, M., Loppert, S., & Scott, J. A study of the effects of the visual and performing arts in healthcare, 2001).

Facilitățile și personalul

În cadrul instalațiilor, putem găsi toate acele aspecte pe care dovezile sugerează că sunt importante, dar nu sunt într-adevăr atât de multe caracteristici ale clădirilor, cât sunt parte din conținutul acestora – prezența televizoarelor, a automatelor de distribuție și așa mai departe. O atenție sporită trebuie acordată atât spațiilor destinate utilizatorilor, cât și celor destinate exclusiv personalului – calitățile și facilitățile unor astfel de spații trebuie atent proiectate pentru obținerea unui nivel ridicat de confort în cadrul tuturor categoriilor de utilizatori ai clădirii.

Cercetarea arată în mod clar că, dacă putem proiecta centrele medicale pe baza acestor principii, rezultatele pentru experiența pacienților, satisfacția și eficacitatea personalului, dar și calitatea serviciilor oferite se vor îmbunătăți în mod semnificativ. Mai mult decât atât, aceste efecte pot fi eficiente din punct de vedere al costurilor dacă luăm în calcul costul întregului ciclu de viață.

Factorii pe care i-am identificat mai sus presupun o înțelegere profundă a ceea ce am putea numi psihologia socială a spațiului din partea echipei de proiectare. O mare parte din acești factori necesită o organizare a spațiului care respectă ceea ce am numit limbajul spațiului (Lawson, B.R. The language of space, Publicația Oxford: Architectural Press, 2001). Astfel de concepte sunt astăzi destul de bine dezvoltate teoretic și se ocupă cu modul în care spațiul poate fi folosit pentru a îi oferi o valență socială și cum le poate oferi pacienților un sentiment de confidențialitate și control al mediului construit. Primul pas în această direcție este recunoașterea rolului pe care îl joacă mediul construit în satisfacerea nevoilor noastre psihologice fundamentale, cum ar fi stimularea, securitatea și identitatea. Toate acestea necesită o abordare a designului și organizării spațiale, care nu tratează această dimensiune ca pe o construcție geometrică abstractă, ci ca pe una socială și psihologică. Proiectarea în acest domeniu implică invariabil rezolvarea cerințelor conflictuale; în mod evident, aici, ceea ce ar putea fi benefic pentru pacienți nu este neapărat benefic pentru personalul medical. Multe din principiile de proiectare în arhitectura centrelor medicale pot fi văzute a fi în conflict cu alte cerințe. Principiul prin care se cere compania, intimitatea și demnitatea conduc în mod inevitabil la un aranjament spațial care ar putea face supravegherea globală a pacienților de către personal dificilă. Principiul conform căruia se cere proiectare de spații cu perspective vizuale favorabile se află în conflict arhitectural cu un principiu de organizare spațială funcționalistă care a dominat proiectarea centrelor medicale în ultimele decenii.

PRINCIPII DE PROIECTARE ȘI DESIGN ÎN CENTRELE MEDICALE DESTINATE PACIENȚILOR CU DEMENȚĂ ALZHEIMER

Arhitectura unui centrul medical trebuie să satisfacă nevoilor de suport, siguranță și confort, soluția fiind o abordare integrativă, holistică, interdisciplinară, pentru evaluarea atât a deficitelor, cât și a nevoilor pacientului, pentru un nivel optim de intervenție ce are drept scop final creșterea calității vieții a acestuia. Pentru cele mai multe persoane cu demența Alzheimer, asistența și suportul social sunt esențiale pentru participarea la viața socială.

Nevoile pacienților cu demență sunt multiple și diferite față de cele ale pacienților care suferă de afecțiuni ce nu presupun un declin al funcțiilor mintale; multe din aceste pot fi cu ușurință facilitate de spațiul construit, dacă este proiectat prin prisma bunăstării pacientului. Centrele de zi pentru pacienții cu demență Alzheimer trebuie să răspundă nevoilor acestora; astfel serviciile de asistență și suport din astfel de centre medicale includ:

– suportul comunitar și traiul independent – asistență pentru îngrijirea de sine, mobilitate, timp liber și participare în comunitate;

– accesul la comunitate (aceesul la spațiile comune de socializare);

– servicii de suport rezidențial – cazare independentă și trai la comun într-un context instituțional;

– accesul la servicii temporare – pauze pe termen scurt pentru furnizorii de îngrijire si pentru persoanele cu demență – modelarea spațiului construit trebuie să țină cont de bunăstarea tuturor utilizatorilor, nu numai a pacienților.

În prezent, furnizarea de servicii oficiale, din partea statului, și nu numai, este, în general, subdezvoltata în România. Lipsa fondurilor este principala problemă – semnalată atât de instituțiile publice, cât și de organizațiile nonguvernamentale care desfășoară activitați de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice-, dar nu numai; o perspectivă funcționalistă a acestui tip de instituții poate reprezenta în sine o problemă și poate contribui la degenerarea cognitivă a pacientului.

Una din intervențiile psihologice efectuate în centrele medicale destinate pacienților cu demență Alzheimer este terapia tulburărilor de limbaj. Introducerea de atelierele de art-terapie în circuitul funcțional al unui astfel de centru poate reprezenta o alternativă placută și agreată de pacienți, art-terapia fiind considerată de specialiști a fi o metodă preventivă a deteriorării cognitive.

Un alt element relativ nou în planimetria centrelor medicale destinate pacienților cu demență este camera de terapie multisenzorială Snoezelen – terapia Snoezelen, denumită și terapie multisenzorială, este folosită în special pentru tratarea copiilor cu dizabilități mintale. Terapia are loc într-o cameră special echipată, în care sunt folosite lumina, sunetul, mirosurile, texturile, imaginile și muzica pentru a induce stimulări senzoriale în cazul copiilor cu autism. Copiii declanșează ei înșiși imaginile sau sunetele respective, ceea ce le captează interesul, le activează memoria, le stimulează coordonarea ocul-motorie, îi ajută să facă legătura cauză – efect și le creează impresia că au control asupra mediului alături de o senzație de relaxare.

Pentru formularea unor principii arhitecturale particulare centrelor de zi se pornește de la identificarea nevoilor persoanelor cu demență: nevoia de sănătate mentală (de ordin cognitiv si comportamental), suportul medical (afecțiuni somatice asociate), funcționalitate, suport psiho-emoțional, suport social și implicarea în cadrul comunității, însă trebuie luate în considerare și nevoilor de suport pentru membrii familiei și a îngrijtorilor din cadrul centrului medical.

Medicația și intervenția psihologică nu reprezintă singurele metode de tratament în cazul demenței, mediul în întregime poate îngloba capacități curative. Se impune astfel în proiectare unui astfel de spațiu o abordare comprehensivă, interdisciplinară la nivelul serviciilor de tip psihiatric, medical și de asistență psiho-socială, dar și a unor servicii cu caracter comunitar care să deservească pacienții cu demență și familiile acestora. Astfel, pe lânga asistența medicală, centrele de zi pentru persoane cu demență Alzheimer trebuie să ofere posibilitatea desfășurarii unei palete largi de activități care să țină cont de diferitele grade și tipuri de dependență ale utilizatorilor. Pentru terapia ocupațională pot fi propuse ateliere de arta și meșteșuguri, săli pentru diverse activități – sală de dans -, etc. De asemenea, o mică galerie de arta în care se pot expune obiecte realizare de pacienții cu demență Alzheimer pot funcționa în spațiile comune, de circulație. Un rol important în stimularea relațiilor sociale între pacienți dar și pentru menținerea relațiilor cu comunitatea îl au spațiile destinate evenimentelor; o sală multifuncțională poate găzdui diverse activități, serbări de zile onomastice, festivități la care pot lua parte și alți membri ai comunității. În gândirea contemporană a centrelor destinate pacienților cu demență Alzheimer se pune accent pe continuarea vieții în cadrul comunității.

Revelarea corectă a principiilor de arhitectură și a instrumentelor arhitecturale care stau la baza proiectării unui centru de zi pentru pacienții diagnosticați cu boala Alzheimer se poate realiza doar printr-o colaborare interdisciplinară între arhitect, psiholog și personalul medical specializat.

1) ASIGURAREA CONCOMITENTĂ A UNUI SPAȚIU CONFORTABIL ȘI A UNUI MEDIU TERAPEUTIC

Centrul medical pentru tratarea pacienților cu demență Alzheimer trebuie să asigure concomitent un spațiu confortabil și un mediu terapeutic prin lumină, cromatică, texturi. Este de evitat aspectul de instituționalizare și trebuie menținut un nivel uniform de confort, un control al temperaturii, al sunetului – zgomotului și al luminii, dar și oferirea unui sentiment de siguranța. Utilizarea inteligentă a luminii joaca un rol important, atât în cazul luminii naturale, cât și al luminii artificiale. Ziua, lumina naturală are un rol important în combaterea depresiei, iar seara este potrivită o lumină uniformă și consistentă pentru evitarea apariției umbrelor în salonul pacienților. Cromatica este la fel de importantă în acest caz – se recomandă texturi variate în culori vesele care să contribuie la combaterea depresiei și utilizarea de finisaje mate. Relația interior-exterior trebuie facilitată – prin concepția arhitecturala pot fi oferite experiențe variate de parcurgere a spațiului, concomitent cu încurajarea autonomiei prin evitarea dezorientării – marcarea în culori diferite a fluxurilor de circulație, balustrade pentru suportul în deplasare, pardoseli antiderapante.

2) SALUBRITATE

Salubritatea este întreținuta atât prin alegerea atentă a materialelor (durabile, rezistente la umezeală), a detaliilor și a tehnologiilor, cât și prin relațiile de proximitate dintre diverse funcțiuni – de exemplu, grupurile sanitare se recomandă a fi poziționate în imediata apropiere a spațiilor destinate petrecerii timpului liber în comun (Studii realizate de organizația Dementia Australia, 2003). Trebuie asigurată și o ventilare optimă a tuturor spațiilor – favorizarea unui mediu inodor se poate face prin utilizarea carpetelor din materiale lavabile în locul covoarelor tradiționale, prin proiectarea unor pardoseli ușor de întreținut, din materiale de tip ceramic, parchet laminat sau linoleum.

3) FUNCȚIONALITATE SI EFICIENȚA

Funcționalitatea și eficiența spațiului are în vedere minimizarea distanțelor efectuate de personalul medical și favorizarea monitorizării rezidenților. Se recomandă o scară redusă a acestor centre, daca este posibilă chiar proiectare acestora doar pe nivelul parterului pentru a menține o atmosfera cât mai domestica. Trebuie urmarită eficiența serviciilor medicale oferite de personal prin minimizarea distanțelor dintre spațiile frecvent folosite și favorizată supravegherea rezidenților de către un personal minim.

4) PROIECTAREA OPTIMĂ A CĂILOR DE CIRCULAȚIE PENTRU EVITAREA DEZORIENTĂRII, REDUCERII AGITAȚIEI ȘI A DROMOMANIEI

Căile de circulație se recomandă a fi proiectate pe cât posibil sub forma unei bucle pentru a asigura managementul dromomaniei și al agitației prin metode ambientale. Pot fi folosite diferite culori, texturi, tehnici decorative dar și signalistica pentru evitarea dezorientării. În interiorul unitățile de cazare trebuie evitată utilizarea oglinzilor mari mai ales în spații puțin iluminate – pot crea confuzii, umbre. În spațiile comune pentru petrecerea timpului liber pot fi amplasate tablouri cu peisaje sau arhitectură clasica, cunoscută la o scară largă, sau chiar remindere – ceasuri, calendare. S-a constatat că simularea atmosferei din perioadă anterioară deteriorării funcțiilor mintale poate avea un efect benefic asupra rezidenților. (ROGERS T.T., IVANOIU A., PATTERSON K., HODGES J.R. Semantic Memory in Alzheimer’s Disease and the Frontotemporal Dementias: A Longitudinal Study of 236 Patients, Neuropsychology, 2006).

5) FLEXIBILITATE ȘI ACCESIBITATE

Spațiile care deservesc mai multor tipuri de activități pot beneficia de un design simplu pentru evitarea confuziilor. Complexitatea mediului este poate fi redusă prin eliminarea încuietorilor, instalarea întrerupătoarelor ușor de utilizat, amplasarea grupurilor sanitare astfel încât să fie ușor de reperat. Atât spațiile interioare, cât și cele exterioare trebuie să fie accesibile tuturor rezidenților, inclusiv pacienților cu handicat motor. Facilitarea mobilității este importantă pentru toți utilizatorii, în mod special pentru cei care prezintă tulburări de comportament.

6) SECURITATE ȘI SIGURANȚĂ

Măsurile de securitate și siguranță pentru centrele medicale sunt impuse de o serie de normative, ce impun utilizarea pardoselilor antiderapante, controlul accesului la spațiile periculoase și supravegherea căilor de acces. Pentru siguranța utilizatorilor, este necesară montarea balustradelor de sprijin acolo unde există riscul de alunecare și evitarea denivelărilor sau al unui număr ridicat de rampe de circulație.

7) ESTETICA

Securitatea și siguranța spațiilor sunt corelate cu principiile de estetică pentru a avea ca rezultat un design simplu în scopul evitării confuziei în rândul utilizatorilor. Estetica este un aspect principal care poate face obiectul unui articol întreg și depinde de factori precum specificul socio-cultural al comunității din care rezidenții provin. Este benefică astfel utilizarea de materiale și texturi naturale, puse în valoare de lumina naturală. O atmosferă caldă, asemănătoare cu a unui cămin, atât în camerele pacienților, cât și în cabinetele medicale sau spațiile de petrecere a timpului liber în comun poate avea un rol important în reducerea nivelului de stres sau anxietate.

Spațiile comunitare – livingul, sălile pentru activități sau evenimente – trebuie să fie generoase și bine luminate; în cazul persoanele cu tulburări de spectru – pacienții disting cu dificultate diferențele de culoare, mobilierul trebuie să fie cromatic evident/diferit față de pereți. Stimularea vizuală îmbunatățeste memoria și conferă o stare de bine în cazul pacienților care suferă de Alzheimer; pot fi utilizate în acest scop plante de interior, acvarii, ecrane de dimensiuni mari. Aspectele legate de imaginea exterioară care trebuie să se îndepărteze pe cât posibil de un aspect instituțional, sunt precizate și în cadrul primului principiu formulat. Nu în ultimul rând, integrarea în contextual natural este deosebit de benefică pentru un spectru larg de afecțiuni, implicit în cazul demenței.

8) SUSTENABILITATE

Toate principiile enunțate trebuie integrate conceptului de sustenabilitate. Este benefică utilizarea de materiale reciclate și reciclabile, atât în exteriorul construcției, cât și la interiorul acesteia, utilizarea de panouri fotovoltaice, și tehnologii contemporane de producere a energiei necesare.

Arhitectura centrelor de zi și arhitectul specializat în proiectarea acestui tip de instituții joaca un rol esențial în creșterea calității vieții pacienților cu demență Alzheimer și în exercitarea optimă a activităților de către personalul socio-medical. Utilizarea unui set de principii arhitecturale proprii acestei afecțiuni poate îmbunatăți substanțial spitalizarea pacienților, având rol și în reducerea medicației anti-psihotice.

PRINCIPII DE PROIECTARE ȘI DESIGN ÎN CENTRELE MEDICALE DESTINATE PACIENȚILOR CU AUTISM

Metodele actuale de proiectare a centrelor de tratament al persoanelor cu autism se concentrează fie pe dezvoltarea competențelor, pe baza teoriei designului senzorial (MOSTAFA, M. – Architecture for Autism: Autism aspects in School Design, International Journal of Architectural Research, 2014), fie pe adaptare rigidă la circumstanțele zilnice, în baza unei abordări neuro-tipice (CHRISTOPHER N. Designing for Autism: The Neuro-Typical Approach, 2011). Există o serie de metode arhitecturale care trebuie implementate în proiectarea instituțiilor pentru persoanele cu autism pentru a facilita tranziția dintre mediul de terapie și circumstanțele educației publice și a unei viitoare integrări în societate. Studiul acestor medote stabilește diferența dintre integrarea într-un anumit mediu și asimilarea elementelor caracteristice mediului construit a persoanelor cu autism pentru îmbunătățirea abordării actuale de proiectare și eficientizarea acestui proces.

Dat fiind progresul în domeniul tratamentului persoanele cu autism, o viitoare integrare fără probleme în societate devine o opțiune. În cazul copiilor, aplicând terapia de la o vârstă fragedă și concentrându-se atât pe calitatea cât și pe cantitatea tratamentului, aceștia vor avea șanse ridicate de a dobândi cunoștințele și abilitățile necesare pentru a putea să se integreze în activitățile specifice vârstei într-un timp relativ scurt. Problema se află în prezent și în pregătirea societății pentru a face față problemelor pe care le impun persoanele care suferă de autism; acest lucru se poate face pe două fronturi distincte: prin educație și prin intermediul mediului. Deoarece persoanele cu autism prezintă deficiențe comportamentale din punct de vedere social, este mai ușor pentru membrii societății să învețe să interacționeze cu persoanele afectate, mai degrabă decât educare pacientului să interacționeze cu membrii societății. Dacă acest lucru nu este posibil, va exista întotdeauna un decalaj în acest sens, deoarece autismul nu poate fi tratat permanent, iar persoanele care suferă de autism nu vor fi considerate niciodată membri egali ai comunității.

Pentru a crea un proces unitar de integrare, se cere modificarea spațiului construit pentru a satisface nevoile pacientului. Odată ce este recunoscută prezența persoanelor cu autism în societate și sunt identificate și înțelese deficiențele prezente în cazul acestei boli, arhitectura trebuie să ofere soluții pentru integrarea acestora, similare cu politicile necesare deplasării persoanelor cu dizabilități motorii sau vizuale.

Problemele senzoriale specifice autismului reprezintă un impediment major pentru procesul de învățare și dezvoltare. Conform studiile realizate de Magda Mostafa (An Architecture for Autism: Concepts of Design Intervention for the Autistic User, International Journal of Architectural Research, 2008; Accommodating Autistic Behaviour în Design through Modification of the Architectural Environment, 2003), dar și alți cercetători în acest domeniu (PARON-WILDES A. J. Interior Design for Autism from Childhood to Adolescence, 2013; BEAVER. C. Autism-friendly environments, 2010; PEETERS T. Autism: From Theoretical Understanding to Educational Intervention, 1997), desfășurarea activităților în cadrul unor medii stimulative joacă un rol important în susținerea nivelurilor de atenție și de concentrare al pacienților. Odată ce spațiul construit oferă siguranță și confort, persoanele cu autism vor avea o sarcină mai ușoară de a-și menține concentrarea în diferitele acțiuni pe care trebuie să le întreprindă.

În plus, spațiul ambiental lipsit de stimuli externi este o parte esențială pentru centrele de tratament ale autismului în care terapia se aplică unor utilizatori cu autism sever sau cu tulburări senzoriale severe. Mai mult de 85% din oamenii cu tulburări de spectru autist percep culorile mai intens decât restul populației. Culorile intense, precum roșul, la fel ca și tonalitățile fluorescente, sunt percepute ca și vibrații. Astfel, designul architectural al centrelor de tratament al autismului trebuie să include o serie de filosofii de proiectare, pentru a fi conforme cu cerințele actuale de tratament și pentru a oferi un mediu propice utilizatorilor.

Centrele de tratament al autismului nu trebuie să fie izolate în afara orașelor, ci amplasate în spații urbane, unde pot desfășura relații de colaborare cu instituții culturale, educaționale și sanitare. Această amplasare facilitează interacțiunea dintre utilizatorii centrelor și societate. Această interfață dintre public și utilizator al centrului de tratament este esențială pentru integrarea pacientului și educarea opiniei publice.

Pentru a facilita șansele de integrare a utilizatorilor, centrul de tratament trebuie să includă spații aflate la granița dintre spațiul de terapie și domeniul public. Aceste spații aduc împreună utilizatori ai centrului și membri ai publicului, dând utilizatorilor șansa de a observa și copia comportamentul oamenilor din exterior. De asemenea, interacțiunea acestora cu pacienții le conferă membrilor societății șansa de a învăța mai mult despre necesitățile acestora, și de a găsi metode de integrare a acestora. Deoarece includ activități dificil de controlat, aceste spații de interacțiune sunt destinate utilizatorilor aflați într-un stadiu avansat al terapiei sau celor cu o sensibilitate senzorială redusă. Aceste activități reprezintă un ultim pas pe care utilizatorii îl fac înainte de a fi capabili să deprindă activități înafara centrului de tratament.

Spațiile de interacțiune trebuie să fie suficient de ample, modulare și flexibile, pentru a permite desfășurarea unei game cât mai largi de activități din viața de zi cu zi. De asemenea, spațiile de interacțiune trebuie să includă atât spații exterioare, cât și interioare, pentru a acoperi o gamă largă de stimuli externi. Din acest motiv, spațiile exterioare sunt importante, deoarece crează un mediu mai imprevizibil în ceea ce privește factorii ambientali.

4. 1 PRINCIPII URMĂRITE

Deși arhitectura și designul constribuie în mod substanțial la siguranța pacienților, reducerea infecțiilor și sporirea eficienței și îmbunătățirea interacțiunilor dintre pacienți și personalul medical, diverse alte tehnici de îmbunătățire a unui spațiu – muzica, prezența plantelor, liniștea – pot reduce stresul în rândul utilizatorilor. Conform Asociației Americane de Terapie prin Muzică, există un număr considerabil de cunoștințe pentru a susține beneficiile și eficacitatea terapiei prin muzică. Multe din centrele medicale moderne utilizează acest tip de terapie pentru a atenua durerea asociată cu diferite afecțiuni. Alte beneficii ale terapiei muzicale includ creșterea stării de dispoziție a pacienților și combaterea depresiei, promovarea mișcării pentru reabilitarea fizică pentru calmarea pacienților cu tulburări de comportament, de multe ori pentru a induce somnul, contracararea fobiilor și reducerea tensiunii musculare în scopul relaxării, inclusiv a sistemului nervos autonom.

Un spațiu de vindecare trebuie să asigure concomitent un spațiu confortabil și un mediu terapeutic – prin lumină, cromatică, texturi. Este de evitat aspectul de instituționalizare, trebuie menținut un nivel uniform de confort. Utilizarea inteligentă a luminii joacă un rol important, atât cea naturală cât și cea artificială. Relația interior-exterior trebuie facilitată, se recomandă oferirea de experiențe variate de parcurgere a spațiului concomitent cu încurajarea autonomiei prin evitarea dezorientării. Funcționalitatea și eficiența spațiului are în vedere minimizarea distanțelor efectuate de personal și favorizarea supravegherii rezidenților, iar securitatea și siguranța spațiilor trebuie să fie strâns corelate cu principiile de estetică.

Limbajul formelor de arhitectură este corelat cu modul în care individul percepe și ineracționează cu un spațiu construit. Arhitectura unui spațiu de vindecare poate prelua calitățile unui cadru natural, lipsit de forme rectangulare, prin urmărirea unei forme organice în proiectare spațiilor; fluiditatea unor astfel de forme poate fi o măsură de reducere a stresului – un spațiu fluid devine aparent mai puțin indimindant, dar mai plăcut din punct de vedere estetic. Integrarea tuturor simțurilor în procesul de gândire al unui spațiu de vindecare duce la atingerea celui de mai înalt potențial al unui spațiu ce permite vindecare – expunerea la sunetul apei în mișcare, ventilare permanenta a unui spațiu, pentru a evita acumularea de mirosuri neplăcute, lumina naturală. Posibilitate iluminatului natural în centrele de tratament reprezintă un factor major în crearea unor condiții de vindecare. Este dovedit faptul că persoanele care își desfășoară activitățile în prezența luminii naturale sunt mai productive și duc o viață mai sănătoasă; prezența unei ferestre în saloanele pacienților, dar și a plantelor are multiple beneficii psihologice și terapeutice (G.A. Tyson, The Impact of Ward Design on The Behavior, Occupational Satisfaction and Well-Being of Psychiatric Nurses. International Journal of Mental Health Nursing, 2002).

Cromatica în arhitectură oferă stimuli vizuali pentru utilizatori, ce pot genera emoții negative sau pozitive, în funcție de mediul construit, pot influența starea de spriti și nivelul de energie. Un factor care poate influența felul în care ne afectează culorile este asocierea culorilor cu o anumită emoție, stare sau eveniment, proces ce se desfășoară de-a lungul vieții.

Un exemplu pentru aplicarea abordării sensibile în arhitectură este SPITATUL CIRCLE, localizat în orașul Bath, Marea Britanie. La interior, sălile de operație, saloanele, spațiile de tratament și de recuperare sunt toate unite printr-un design compact, ce subliniază atmosfera de comunitate. Spații goale prin excelență, coridoarele au fost reduse la minimul necesar, iar indicatoarele au fost eliminate în totalitate, pentru a înlătura senzația apăsătoare de strictețe impusă de acestea. Întreg interiorul este gândit în jurul atriumului central, înălțat pe două nivele și prevăzut cu luminatoare generoase [Fig. (12)], care creează o atmosferă de intimitate, stabilind, în același timp, trasee simple și clare spre diversele zone ale clădirii. La nivel cromatic, nuanțele folosite se înscriu într-o linie naturală, cu accente telurice, mergând de la ocru și ruginiu la tonurile calde ale panourilor din lemn natural de deasupra zonei de recepție. Acestea din urmă sunt alternate cu zone vitrate, ce creează o conexiune vizuală între atriu și saloanele pentru pacienți de la etaj. Podelele au fost realizate, în mare parte, din lemn de stejar, material la fel de igienic precum tradiționalul linoleu, iar pentru sălile de operație, de obicei închise ermetic, a fost asigurată o iluminare naturală. De asemenea, arhitecții au acordat atenție deosebită relației vizuale cu mediul înconjurător. Astfel, pe laturile de nord și de sud ale clădirii au fost prevăzute balcoane spațioase, orientate în așa fel încât să valorifice la maximum peisajele din zonă, mizând pe efectul terapeutic al cadrului natural [Fig. (11)].

4.2 CENTRELE ONCOLOGICE MAGGIE

De-a lungul timpului, nenumărate studii au arătat impactul pe care starea psihologică a pacienților care urmează tratamentul de chimioterapie îl are asupra stării lor de sănătate. Corelația atestată între oboseală, ritmul circadian și depresia la pacienții cu cancer de sân din timpul tratamentului de chimioterapie reprezintă încă o dovadă în această direcție. Anxietatea s-a dovedit a fi implicată în amplificarea efectelor secundare induse de chimioterapie. De asemenea, s-a raportat că bunăstarea pacienților induce o creștere a imunoglobulinei de salivare A, care este un indicator al stării sistemului imunitar, împreună cu o scădere a nivelului cortizolului, un hormon aflat în relație directă cu nivelul de stres. Determinismul arhitectural este o teorie care susține că mediul construit poate determina comportamentul social într-un mod specific. Conform lui Maurice Broady, cerecetător și teoretician în acest domeniu, designul arhitectural are un efect direct și determinant asupra modului în care individul interacționează și se comportă în societate (M. BROADY. Social Theory in Architectural Design, 1966). Astfel, la începutul secolului al XX-lea, teoria a fost luată în considerare în procesul de proiectare; arhitectura modernă promite o schimbare de mentalite și comportament în rândul societatății prin designul de calitate. Determinismul a presupus însă că utilizatorul de rând al unei construcții percepe spațiul construit în același fel precum arhitectul.

Conceptul care a stat la baza centrelor oncologice Maggie a fost conexiunea dintre spațiul construit și starea de sănătate a utilizatorilor, observat din perspectiva experienței personale a lui Maggie Jencks, ca pacient în multiple centre de acest fel. Tocmai această terapie secundară, prin feedback, prin intermediul spațiului înconjurător în care are loc tratamentul, poate juca un rol esential în evoluția stării de sănătate a pacientului.

Centrele Maggie (The Maggie Centres) sunt unități de spitalizare și tratament pentru pacineții bolnavi de cancer și fiecare dintre aceste centre este proiectat de un birou diferit de arhitectură (Snøhetta, Gehry Partners, Piers Gough – CZWG, Steven Holl Architects, Zaha Hadid Architects, Rem Koolhaas – OMA, and Rogers Stirk Harbour + Partners: RSHP) – aspect ce oferă diversitate prin estetică în rândul construcțiilor de acest tip – îndepărtându-se astfel de aspectul institutional al tradiționalelor centre de tratament. O astfel de gândire și de abordare în procesul de proiectare are la bază posibilitatea unui efect placebo din punct de vedere al spațiului construit, deși legătura dintre procesul de vindecare și arhitectura spațiului în care acest proces se desfășoară nu este una directă. Fondate în anul 1993 de Charles Jencks – teoretician în domeniul arhitecturii – și soția sa, Maggie – designer -, rolul acestor centre de tratament este de a oferi sprijin pacienților diagnosticați cu cancer prin suport social și therapeutic.

Așteptarea în sine nu e atât de greu de suportat, ci circumstanțele în care trebuie să aștepți. Spații interioare prost iluminate, uneori lipsite de ferestre, contribuie la apariția unei stări de oboseală și intensificarea senzației de stres. (Maggie Keswick Jencks, A View From the Front Line)

Deși Jencks critică arhitectura modernistă și susține faptul că teria arhitecturii terapeutice nu a fost încă demonstrată științific, a afirmat că o abordare sensibilă în ceea ce privește serviciile medicale poate avea un impact puternic asupra pacienților, mai ales dacă este percepută prin intermediul spațiului construit (C. JENCKS. The Maggie Centres and the Architectural Placebo). Privind retrospectiv, ideile moderniste privind determinismul și funcționalismul au influențat într-un mod negativ procesul de proiectare al centrelor medicale, spațiile destinate tratării și vindecării bolnavilor devenind în sine un factor patogen. Ca reacția la această abordare nocivă, apare inițiativa de a crea medii de tratament informale, cu un caracter domestic, materializate în centrele oncologice Maggie.

Una din principalele caracteristici ale construcțiilor este dimensiunea relativ mică, domestică – comparativ cu scara centrelor medicale tradiționale. Prototipul centrelor oncologice Maggie, proiectat de Richard Murphy, a acomodat într-o clădire mult mai mică decât un centru oncologic obișnuit, un spectru larg de spații destinat diverselor activități cu scop terapeutic. Succesul modelului creat de Murphy în Edinburgh a generat o schimbare radicală în designul centrelor medicale oncologice.

Pornind de la ideea că existența coridoarelor lungi, interminabile oferă un caracter institutional, clădirea a fost proiectată astfel încât să fie evitată preponderența spațiilor de circulație (C. JENCKS, E. HEATHCOTE. The Architecture of Hope, Maggie Cancer Caring Centres). Planimetric, Centrul Oncologic Maggie din Edinburgh are la bază valența socială pe care un astfel de spațiul trebuie să o dețină – prin prezența și detalierea atentă a spațiilor de interacțiune socială. O altă caracteristică pe care o au în comun proiectele pentru centrele oncologice Magiie este relația strânsă pe care spațiul construit o are cu natura – fie prin suprafețe vitrate largi (Centrul oncologic Maggie din Glasgow, Rem Koolhaas – OMA, 2001), luminatoare ce permit luminii naturale să patrundă în interiorul fiecărei încăperi (Centrul oncologic Maggie din Manchester, Fosters + Partners, 2016) sau prin amenajarea peisagistică a sitului aferent proiectului (Centrul oncologic Maggie din Highlands, Page\Page Architects, 2005). Fiecare din aceste construcții are o volumetrie aparte și o distribuție a spațiilor diferită, ghidate de stilul arhitectului în cauză: stilul minimalist, cu unghiuri ascuțite, rigide și atitudinea radicală impusă de Zaha Hadid în Centrul oncologic Maggie din Fife, Scoția; fluiditatea din limbajul arhitectural în cazul Centrul oncologic Maggie din Dundee, Scoția al lui Frank Gehry, ș.a.m.d.

Analizând toate aceste exemple, putem argumenta că proiectarea unui spațiu de vindecare necesită considerarea caracteristicilor proprii spațiului – sitului, a comunității pentru care se construiește acest centru medical și a cerințelor medicale și arhitecturale prezente, mai presus de preferințele stilistice individuale – ale arhitectului sau ale proiectantului de specialitate (Christopher Day, Places of the Soul: Architecture and Environmental Design as a Healing Art). Deși diferite ca volumetrie și planimetrie, centrele oncologice Maggie transmit același mesaj și anume că arhitectura de calitate poate oferi suport fizic și psihic, daca procesul ce proiectare se realizează din prisma nevoilor – specifice, în acest caz – pacienților.

Putem concluziona că Centrele Maggie aderă la trei principii de bază ale designului arhitectural.

– ASPECTUL FAMILIAL – prin scara redusă, asemănătoare unui cămin;

– INTIMITATEA de care are parte fiecare pacient în cadrul unităților de cazare – prin proiectarea atentă a elementelor de compartimentare și izolare fonică – principiu inexistent în cazul instituțiilor tradiționale;

– RELAȚIA STRÂNSĂ ȘI PERMANENTĂ CU NATURA.

Aceste principii de bază permit centrelor oncologice Maggie să atingă, prin arhitectura lor, mediul construit primitor, cu valențe terapeutice, pe care l-au propus inițial Charles și Maggie Jencks.

5.1 CONCEPT

Designul biofilic, aplicat orașelor și clădirilor la o scară mai mică, prin reactivarea legăturii instinctive dintre om și mediul natural, conduce la centre medicale unde procesul de vindecare este mai rapid, personalul medical este mai productiv, comunități în care locuitorii socializează cu ușurință și, în general, un cadru de viață mai sănătos. Designul biofilic devine, astfel, transpunerea acestei nevoi umane inerente de afiliere cu natura în modul de proiectare a spațiului construit.

5.2 PRINCIPII

Din ce în ce mai multe studii susțin beneficiile pe care contactul cu natura le aduce sănătății, productivității umane și stării de bine a individului. Dintre acestea, se pot menționa:

– contactul cu natura crește capacitatea de vindecare și de recuperare după episoade de boală și intervenții chirurgicale majore, fie că este vorba despre contact direct (iluminare naturală, prezența vegetației) sau indirect, prin reprezentări grafice sau trimiteri simbolice către elemente naturale (fotografii, utilizarea formelor organice și a materialelor naturale);

– contactul cu natura a fost asociat cu funcționarea cognitivă, în ceea ce privește sarcinile ce solicită concentrarea și memoria, precum și cu dezvoltarea sănătoasă a copiilor;

– creierul uman răspunde funcțional la modele senzoriale și semnale emanate din mediul natural înconjurător.

5.3 ELEMENTE DE DESIGN BIOFILIC

În publicația Biophilic Design: The theory, Science and Practice of Bringing Buildings to Life, autorii Stephen Kellert, Judith Heerwagen și Martin Mador au identificat două dimensiuni fundamentale ale designului biofilic și șase elemente structurale relaționate, la rândul lor, atribute specifice acestui concept, care pot fi utilizate ca un ghid de a pune în practică această filosofie în lucrări concrete.

Prima dimensiune fundamentală este dimensiunea organică, care presupune utilizarea, în mediul construit, a formelor și geometriilor care reflectă direct, indirect sau simbolic afinitatea umană pentru natură. Experiența directă se referă la contactul cu elemente autosusținute ale mediului natural, cum ar fi lumina, plantele, animalele, habitatele și ecosistemele naturale.

Cea de-a doua dimensiune fundamentală a designului biofilic este bazată pe amplasament: dimensiunea vernaculară, în înțelesul unor peisaje construite ce sunt conectate la cultura și ecologia unei localități sau zone geografice. Această dimensiune subliniază maniera în care clădirile și peisajele ce au un anumit înțeles pentru oameni devin parte integrantă din identitatea lor individuală și colectivă.

Cele două dimensiuni fundamentale ale designului biofilic pot fi relaționate cu anumite elemente și atribute specifice:

caracteristici legate de mediu: culoare, apă, aer, lumina soarelui, plante, animale, materiale naturale, vederi și perspective;

forme geometrice și volume: motive vegetale sau animale, stâlpi de susținere arborescenți, cochilii și spirale, forme ovoidale și tubulare, arcade, domuri, utilizarea geomorfologiei, biomorfismului (modelarea elementelor de design artistic pe tipare și forme preluate din natură);

modele și procese naturale: variabilitatea senzorilor, vârstă, schimbare și patina timpului, spații de tranziție, centre de interes, geometria fractală, elemente de scară și proporție organizate ierarhic, echilibru și tensiune dinamică;

lumină și percepția spațiului: lumină naturală, filtrată și difuză, lumină versus umbră, lumină caldă/rece, variabilitate și armonie spațială;

specificul locului: legătura geografică și istorică, ecologică, culturală cu amplasamentul, utilizarea materialelor de construcții locale, orientarea clădirilor în funcție de peisajul natural și integrarea vizuală a acestora în peisaj;

relații între om și natură: conferirea abilității mediului construit de a oferi refugiu, intimitate, păstrarea echilibrului dintre structură (ordine) și complexitate (detalii și variabilitate), flexibilitatea spațiului la schimbare, secvențierea spațiului pentru a reda un parcurs evolutiv, asigurarea confortului și securității fără izolarea excesivă față de mediul natural.

BIBLIOGRAFIE

ANANTH S. Healing Environments: the next natural step (2008);

ANTONOVSKI, Aaron. Unraveling the mystery of health (1987);

BAILEY S.S. The Arts in Spiritual Care (1997);

BERG A.V. Health Impacts of Healing Environments – A review of Evidence For Benefits of Nature; Daylight, Fresh Air and Quiet in Healthcare Settings, University Hospital Groningen (2005);

BLOMKVIST, V., Eriksen, C.A., THEORELL, T., ULRICH, R., & RASMANIS, G. Acoustics and psychosocial environment in intensive coronary care; Occupational and Environmental Medicine (2005);

BROADY M. Social Theory in Architectural Design, 1966;

BROWNING Bill, founding member of the US Green Building Council’s board of directors, and Prof. Sir Cary COOPER, professor of organisational psychology and health, Lancaster University. The global impact of biophilic design in the workplace (2016);

CASSILETH B.R. Evaluating Complementary and Alternative Therapies for Cancer Patients, Publicația Cancer Journal for Clinicians (1999);

CHRISTOPHER N. Designing for Autism: The Neuro-Typical Approach, 2011;

DAY Christopher, Places of the Soul: Architecture and Environmental Design as a Healing Art;

DILANI, Alan. Design and care in hospital planning (1999);

HOMICKI, B., JOYCE E.K. Art Illuminates Patients' Experience at the Massachusetts General Hospital Cancer Center. Publicația The Oncologist (2004);

IANA Codruța. Arhitectura vindecătoare, Ediția 1, Editura universitară Ion Mincu (2015);

JENCKS C., HEATHCOTE E. The Architecture of Hope, Maggie Cancer Caring Centres;

JENKS M.K., A View From the Front Line;

JOSEPH A. Health Promotion by Design in Long-Term Care Settings; The Centre for Health Design (2006);

LAWSON, B.R. The language of space, Publicația Oxford: Architectural Press (2001);

LAWSON, B.R., & PHIRI, M. The architectural healthcare environment and its effects on patient health outcomes (2003);

LAWSON, B.R. Articolul Healing Architecture, University of Sheffield | Publicația Arts & Health (2010)

LAWSON B.R. Assessing benefits in the health sector; Designing better buildings (2004);

LAWSON, B.R. Evidence based design for healthcare; Hospital engineering and facilities management (2005);

MOORE D.J.J. Designed to Heal Modern Healthcare, Volumul 30 (2000);

MORAN T. Evidence for Innovation; National Association of Children’s Hospitals and Related (1993);

MOSTAFA, M. – Architecture for Autism: Autism aspects in School Design, International Journal of Architectural Research, 2014;

PARON-WILDES A. J. Interior Design for Autism from Childhood to Adolescence, 2013;

POMANA A. Design Approach for Autism Treatment Centers, LUMEN International Conference 2014, Târgoviște;

SABO C.E., MICHAEL S.R. The Influence of Personal Message with Music on Anxiety and Side Effects Associated with Chemotherapy, Publicația Cancer Nursing (1996);

STARICOFF, R.L., DUNCAN, J., WRIGHT, M., LOPPERT, S., SCOTT, J. A study of the effects of the visual and performing arts in healthcare (2001);

TYSON G.A. The Impact of Ward Design on The Behavior; Occupational Satisfaction and Well-Being of Psychiatric Nurses, Publicația International Journal of Mental Health Nursing (2002);

ULRICH Rober. View through a window may influence recovery from surgery (publicația Science, volumul 224, 1984);

ULRICH R. Effects of gardens on health outcomes: Theory and research; Healing Gardens: Therapeutic Benefits and Design Recommendations (1999);

VARNI J.W. Evaluating a children’s hospital garden environment utilization and consumer satisfaction; Creating life-enhancing environments (2001);

VISENTIN L. Architecture and Well-Being: Against Doctors' Orders, Carleton University (2006).

Designul „biofilic”: arhitectura vieții

https://www.archdaily.com/243486/childrens-hospital-zurich-herzog-de-meuron

https://www.archdaily.com/295469/urban-day-care-center-for-alzheimer-patients-cid-santos

https://www.archdaily.com/24725/santa-rita-geriatric-center-manuel-ocana

https://www.e-architect.co.uk/london/ellesmere-nursing-home

https://www.archdaily.com/61115/hainburg-nursing-home-christian-kronaus-erhard-an-he-kinzelbach