Lect. Univ. dr. DAVID KATALIN GABRIELA [305058]

UNIVERSITATEA DE VEST „VASILE GOLDIȘ’’ DIN ARAD

FACULTATEA: ȘTIINȚE ECONOMICE

SPECIALIZAREA:

[anonimizat]:

Prof.univ.dr. ARDELEAN DORINA

Lect. Univ. dr. DAVID KATALIN GABRIELA

Absolvent: [anonimizat]

2011

UNIVERSITATEA DE VEST „VASILE GOLDIȘ’’ DIN ARAD

FACULTATEA: ȘTIINȚE ECONOMICE

SPECIALIZAREA:

[anonimizat]:

Prof.univ.dr. ARDELEAN DORINA

Lect. Univ. dr. DAVID KATALIN GABRIELA

Absolvent: [anonimizat]

2011

CUPRINS

INTRODUCERE …………………………………………………………………………………………………….. 6

CAPITOLUL I

TURISMUL RURAL …………………………………………………………………………………….. 7

1.1. [anonimizat] ………………………………………………………. 7

1.1.1. [anonimizat] ……………………………………………… 7

1.1.2. Abordările turismului rural ……………………………………………………………………. 7

1.1.3. Factorii și elementele necesare dezvoltării turismului rural ……………………….. 9

1.1.4. Formele de manifestare al turismului rural ………………………………………………… 9

1.1.4.1. Turismul cultural ……………………………………………………………………. 10

1.1.4.2. Turismul de agreement ……………………………………………………………. 10

1.1.4.3.Turismul curativ……………………………………………………………………….. 11

1.1.4.4. Turismul sportive ……………………………………………………………………. 11

1.1.4.5. Turismul religios …………………………………………………………………….. 11

1.1.4.6. Agroturismul ………………………………………………………………………….. 11

1.1.5. Produsul turistic rural ……………………………………………………………………………. 12

1.1.6. Activitățile turistice cu caracter rural ………………………………………………………. 13

1.1.6.1. Activitățile turistice cu caracter general …………………………………….. 14

1.1.6.2. [anonimizat] ……………….. 14

1.1.7. Scopurile și obiectivele activității turistice rurale ……………………………………. 15

1.1.8. Factorii care influențează dezvoltarea turismului rural ………………………………. 15

CAPITOLUL II

TURISMUL RURAL ȘI AGROTURISMUL ROMÂNESC ………………………….. 18

2.1. [anonimizat] ………………………………………………………………………………….. 18

2.1.1. Scurt istoric al turismului rural românesc ………………………………………………… 18

2.1.2. [anonimizat] ……………………………………… 19

2.1.2.1. Tipologia satelor românești ………………………………………………………. 19

2.1.3. Valențele turismului rural românesc ……………………………………………………….. 20

2.1.4. Principalele priorități ale turismului rural românesc ………………………………….. 21

2.1.5. Potențialul natural si antropic al așezărilor rurale românești ………………………. 22

2.1.6. Măsurile concrete pentru calitatea produsului turistic rural românesc …………. 22

2.2. AGROTURISMUL–FORMA DE MANIFESTARE

A TURISMULUI RURAL …………………………………………………………………………… 23

2.2.1. Agroturismul ca opțiune economică ……………………………………………………….. 23

2.2.2 Agroturismul – factor al dezvoltării comunităților locale ……………………………. 23

2.2.3. Agroturismul – formă de dezvoltarea economică durabilă ………………………… 24

2.2.4. Etapele evoluței activităților de turism rural și agroturismului în România … 25

2.2.5. Orientări europene și românești în turismul rural și agroturism ………………….. 28

2.2.6. Strategii de dezvoltare a turismului rural și al agroturismului …………………….. 30

CAPITOLUL III

MARKETING TURISTIC ÎN MEDIUL RURAL ………………………………………… 32

3.1. Conceptul ȘI ELEMENTELE marketingULUI turistic RURAL ……. 32

3.1.1. Marketing turistic- delimitări conceptuale ……………………………………………….. 32

3.1.2. Particularitățile marketingului în turism rural …………………………………………… 33

3.2. PRODUSUL TURISTIC ÎN PRISMA MARKETINGULUI

TURISTIC RURAL RURAL ………………………………………………………………………. 34

3.2.1. Conceptul de produs turistic ………………………………………………………………….. 34

3.2.1.1. Componentele produsului turistic ………………………………………………. 34

3.2.1.2. Funcțiile produsului turistic rural ……………………………………………… 35

3.2.1.3. Caracteristicile produselor turistice …………………………………………… 36

3.3. DEZVOLTAREA SERVICIILOR TURISTICE RURALE ……………………………….. 36

3.3.1. Sectorul și caracteristicile serviciilor turistice ………………………………………….. 36

3.3.2. Clasificarea factorilor determinanți al evoluției serviciilor turistice rurale …… 37

3.4. PROMOVAREA ÎN TURISMUL RURAL ……………………………………………………….. 38

3.4.1. Promovarea – aspecte teoretice ………………………………………………………………. 38

3.4.2. Comunicarea – elementul fundamental al promovării ……………………………….. 39

3.4.2.1. Elementele sistemului comunicațional ……………………………………….. 40

3.4.3. Politica de comunicare al firmei de turism ………………………………………………. 41

3.4.3.1. Etapele unui program de comunicatii promoționale ……………………. 42

3.4.4. Activitatea Promoțională ……………………………………………………………………….. 44

3.4.4.1. Definirea activității promoționale ………………………………………………. 44

3.4.4.2. Rolul activității promoționale …………………………………………………….. 44

3.4.4.3. Obiectivele activității promoționale ……………………………………………. 45

3.4.5. Mixul promoțional în sfera serviciilor turistice ………………………………………… 45

3.4.5.1. Mixul promoțional turistic ………………………………………………………… 45

3.4.5.2. Factorii determinanți al mixului promoțional turistic ……………………. 47

3.4.5.3. Stabilirea mixului promoțional conform etapelor ciclului

de viață al produselor ………………………………………………………………… 48

3.4.5.4. Bugetul promoțional ………………………………………………………………….. 49

3.4.5.5. Măsurarea efectelor campaniei promoționale ……………………………… 51

3.5. ACTIVITATEA PROMOȚIONALĂ ÎN TURISMUL RURAL

ȘI AGROTURISM ………………………………………………………………………………………. 51

3.5.1. Rețelele de promovare ale turimului rural și al agroturismului …………………… 52

3.5.2. Inițiativele Uniunii Europene în cooperarea Europeană în

domeniul turismului rural ……………………………………………………………………… 52

CAPITOLUL IV

CALITATEA ȘI PROMOVAREA PRODUSULUI TURISTIC RURAL

ÎN CADRUL PENSIUNII PERLA ALBASTRĂ DIN ȘUNCUIUȘ ………………. 54

4.1. PREZENTAREA PRODUSULUI TURISTIC RURAL …………………………………….. 54

4.1.1. Prezentarea potențialului turistic al zonei Șuncuiuș ………………………………….. 54

4.1.1.1. Amplasarea zonei turistice Șuncuiuș …………………………………………… 54

4.1.1.2. Atracții turistice în Zona turistică Șuncuiuș ………………………………… 55

4.1.2. Prezentarea general al pensiunii Perla Albastră din Șuncuiuș …………………….. 60

4.1.2.1. Amplasarea pensiunii Perla Albastră din Șuncuiuș ……………………….. 61

4.1.2.2. Structura de cazare a pensiunii Perla Albastră din Șuncuiuș …………. 62

4.1.2.3. Facilitățile pensiuni Perla Albastră din Șuncuiuș …………………………. 66

4.1.2.4. Tarifle practicate în cadrul pensiunii Perla Albastră din Șuncuiuș …. 67

4.2. ACTIVITATEA PROMOȚIONALĂ ÎN CADRUL

PENSIUNII PERLA ALBASTRĂ DIN ȘUNCUIUȘ ………………………..……………….. 67

4.2.1. Obiectivele activității promoționale în cadrul

Pensiunii Perla Albastră din Șuncuiuș ………………………………………… 67

4.2.2. Strategii de promovare utilizate în cadrul activităților promoționale la

pensiunea Perla Albastră din Șuncuiuș ……………………………………………………. 68

4.2.3. Mixul promoțional utilizat în activitatea promoțională

al pensiunii Perla Albastră din Șuncuiuș ………………………………………………….. 69

4.2.3.1. Publicitatea utilizată în cadrul pensiunii

Perla Albastră din Șuncuiuș ………………………………………………………. 69

4.2.3.2. Promovarea vânzărilor în cadrul pensiunii

Perla Albastră din Șuncuiuș ………………………………………………………. 73

4.2.3.3. Relațiile publice în cadrul pensiunii Perla Albastră din Șuncuiuș ….. 74

4.2.3.4. Manifestările promoționale în cadrul pensiunii

Perla Albastră din Șuncuiuș …………………………………………. 75

CONCLUZII ………………………………………………………………………………………………………… 76

ANEXA NR.1. ……………………………………………………………………………………………………….. 79

INVITAȚIA LA TABĂRA DE TINERET

ÎN LOCALITATEA ȘUNCUIUȘ, JUD. BIHOR ……………………………….. 79

ANEXA NR.2.

OFERTĂ DE PREȚ TABĂRA DE VARĂ COPIII ……………………………………………………… 81

ANEXA NR.3.

ARTICOL DE PRESĂ

Stop accidentelor, viața are prioritate …………………………………………………………………………. 82

BIBLIOGRAFIE …………………………………………………………………………………………………… 83

INTRODUCERE

În condițiile actuale ale pieței, caracterizată prin creșterea concurenței atât cantitativ cât și calitativ și nu inultimul rând de criza economică, menținerea acesteia și cucerirea de noi piețe sunt condiționate direct de dezvoltarea laturii comerciale și alactivității promoționale al firmei..

În activitatea de marketing eforturile întreprinderilor nu se limitează numai la producerea unor bunuri solicitate de consumatori saude crearea unor oferte în domeniul serviciilor, la distribuirea acestora sau stabilirea unei politici adecvate de preț, ci ele trebuie să exercite permanent acțiuni de informare a cumpărătorilor și clienților potențiali precum și acțiuni de sprijinire și influențare a vânzărilor. Aceste activități, având obiective și mijloace specifice și foarte variate, formează conținutul politicii de promovare, componentă de bază a sistemului de comunicație al întreprinderii

Folosirea resurselor naturale în scopuri turistice, constituie o cale de dezvoltare a unor zone, țări sau regiuni.

Crearea condițiilor de menținere sau dezvoltare a cererii către anumite destinații este condiționată de asigurarea calității ofertei turistice, în special a calității serviciilor.Între formele de turism, care contribuie la dezvoltarea în profil teritorial, turismul rural oferă gama cea mai diversificată de posibilități.

Asigurarea unui produs turistic de calitate necesită punerea în valoare a patrimoniului turistic, prin combinația factorilor naturali și antropici, a infrastructurii generale, determinată de dezvoltarea economică a zonei de destinație, a infrastructurii turistice (facilități de transport, cazare, alimentație publică, așezăminte de sănătate etc.), precum și de calitatea personalului din turism.

Produsul turistic rezultă din îmbinarea de bunuri materiale și servicii , oferite de către personalul turistic și din serviciile adiacente, care, punând în valoare elementele patrimoniului turistic și ale infrastructurii generale și turistice, avantajele cadrului instituțional și urmăresc satisfacerea unor motivații specifice și generale ale consumatorilor turistici.

Am ales această temă deoarece în calitate de proprietar al pensiunii Perla Albastră de la Șuncuiuș, particip activ în coordonarea activității al acestuia zi de zi, incluzând și activitatea de promovare, și consider ca este un exemplu de urmat în cea ce privește crearea și promovarea de pachete de servicii turistice specifice turismului rural.

În cadrul lucrării mele de licență am dorit să demonstrez, că crearea de pachete turistice adaptate specificului zonei turistice prin valorificarea potențialului local și o activitate de promovare eficientă și multilaterală, este cheia succesului în acest tip de afacere.

Cu mulțumiri și recunoștință profesorilor de la Universitatea de Vest ,,Vasile Goldiș” din Arad, Facultatea de Științe Economice, și coordonatorilor științifici al lucrării de licență Prof.univ.dr. Ardelean Dorina și Lect.univ.dr. David Katalin Gabriela,

Absolvent,

CABA A. TEODOR

CAPITOLUL I

TURISMUL RURAL

1.1. TURISMUL RURAL – STARE DE SPIRIT

1.1.1. Activitatea de turism rural- concept definiții

Turismul rural este definit ca o formă particulară de turism, ca un domeniu și o artă a primirii turistului și a unuicomportament ce diferă de alte forme de turism. Putem aprecia că turismul rural este o stare de spirit specifică locuitorilor rurali, care implică foarte mult respectfață de oaspeți.

Ca urmare, turistul care practică turismul rural,nu este un anonim, ci un oaspete de seamă, unprieten al familiei, care revine mereu cu plăcere la pensiune.

Ca atare, se poate observa o mare diversitate a schimbului de impresii între turiști și gazdă, cultivându-se continuu relații care duc în cele din urmă la intensificarea fluxului turistic din zonă.

Turismul rural este o formă de turism care “se desfășoară în mediulrural, valorificând resursele turistice locale (naturale, economice, culturale șiumane) ca și dotările și echipamentele turistice, inclusiv pensiunile și fermeleagroturistice, utilizează diverse spații de cazare: hanuri și hoteluri rurale,adăposturi, sate de vacanță și îmbracă forme variate de sejur, cu un spectru largde motivații: de tranzit sau itinerant cu valențe cultural-cognitive etc.”

Turismul rural constituie o alternativă la turismul tradițional, clasic,desfășurat în stațiuni.

Căutarea mediului rural pentru odihnă și recreere este o tendință generalăîn practica mondială a turismului.

Turismul rural este o activitate economică complexă, cu o largă sferă decuprindere, care pune în evidență, printr-un mecanism propriu, circulația turistică rurală.

Venind în întâmpinarea acestei tendințe,numeroase organizații de turism, lucrative sau obștești, din diverse țări europenese preocupă, de mai mulți ani, de organizarea și instituționalizarea turismului înspațiul rural.

Fiind un fenomen socio-economic nou în evoluția turismului, preocupările dea defini turismul rural sunt sporadice și pot fi întâlnite în literatura de specialitatediferite definiții conform unor orientări de moment a specialiștilor.

1.1.2. Abordările turismului rural

Turismul rural se poate aborda prin:

abordarea sociologică;

abordarea geografică;

abordarea economică.

Figura nr.1.1. Abordările turismului rural

Sursa: autor

Privit prin prisma abordării sociologice, turismul rural, poate fi definit ca ,,o activitate specifică mediului rural, în care turiștii descoperă viața la țară, gospoăria proprietarului, mediul rural cu tradițiile și obiceiurile sale”.

Din acestmotiv se impune ca turismul rural să rămână un produs al societății rurale,respectiv amenajarea spațiului rural, implementarea echipamentelor de recreere șiodihnă.

Este necesar să fie o contribuție a întregii societăți rurale, având grijă să sepăstreze originalitatea mediului rural. În acest fel se produce inserția turistului,dornic de a se integra unui mod de viață autentic, inedit, în societatea rurală.

Din punct de vedere al abordării geografice, turismul rural este apreciat înraport cu existența spațiului rural corespunzător, respectiv, turismul rural semanifestă în spațiul rural indiferent de caracteristicile fizico-geografice șidemografice ale spațiului rural.

Dezvoltarea turismului rural apare ca o consecință a restrângerii mediuluinatural în condițiile urbanizării planetei, a poluării, a aglomerației umane, astresului fizic și psihic specifice unei existențe moderne. Astfel, turismul ruralpoate fi considerat ca o terapie necesară pentru relaxarea și „reîncărcareabateriilor“ omului modern, într-un spațiu adecvat și plăcut și la un preț rezonabil.

În prisma ansamblului economiei locale, turismul rural se definește ca fiind “oformă de valorificare turistică a spațiilor rurale prin exploatarea resurselornaturale, a valorilor și tradițiilor culturale și istorice, a produselor agricole, aproduselor de marcă cu identitate regională, și specific etnografic și cultural,menite să acopere nevoile consumatorilor în materie de primire, alimentație,activități recreative, divertisment și diverse servicii”.

1.1.3. Factorii și elementele necesare dezvoltării turismului rural

Alegerea unei destinații turistice nu este deloc ușoară, datorită existenței multitudinilor de oferte, a unor nevoi și preferințe diverse. Un rol important în alegerea destinației turistice o au următoarele elemente:

factori naturali: așezare geografică, relieful, hidrografia, vegetația, fauna și clima;

factori culturali: limba, folclor, politică, religie, artă, știință;

elementul uman: mentalitatea și ospitalitatea reflectate în atitudinea populației locale, a prestatorilor față de turiști;

infrastructura generală: telecomunicații, mijloace de transport, aprovizionare cu apă, sisteme de canalizare, structura și aspectul satelor, etc;

facilități turistice: transporturile turistice, mijloacele de cazare, de alimentație, activități sportive, distracții, posibilități de informare etc.

Practicarea turismului rural presupune existența următoarelor elemente:

existența unui spațiu rural bogat în tradiții cu un mediu natural deosebit;

oamenii interesați să practice o astfel de activitate;

serviciile oferite de acești oameni: cazare și masă;

existența unei baze materiale (care implică mijloace de transport și căi de

acces) și a unui cadru legislativ adecvat, care să impulsioneze oamenii în

vederea practicării unei astfel de activități.

1.1.4. Formele de manifestare al turismului rural

Tipologia formelor de turism specifice mediului rural este extrem de diversă în țările cu tradiție în domeniu (Franța, Elveția, Irlanda, Austria, Germania ș.a.).

Individualizarea ei se realizează prin orientarea deliberată a pieței spre anumite oferte turistice și segmentarea clientelei în acord cu aceasta.

Astfel, pot fi avute în vedere forme de turism, precum turismul:

cultural;

de agreement;

curativ;

sportiv;

religios;

agroturism.

Figura nr.1.2.Formele de manifestare al tursimului rural

Sursa: autor

În realitate, aceste forme apar frecvent într-o manieră difuză, cu tendințe de întrepătrundere.

1.1.4.1. Turismul cultural

Implică cele mai diverse categorii sociale și de vârstă și constă în vizitarea siturilor rurale a căror distincție se datorează existenței monumentelor istorice, caselor memoriale, muzeelor ș.a. sau participarea la desfășurarea unor sărbători sau datini tradiționale (pelerinaje religioase, practici legate de calendarul agricol sau evenimente sociale din viața comunității (hramuri, nedei, nunți etc).

O pondere mai mare a acestui tip de turism se remarcă la categoriile tinere, în special elevi și studenți, sub forma turismului școlar de învățare sau de descoperire. Din păcate, deși este cea mai frecventă formă de turism rural, infrastructura turistică precară a habitatului rural și absența unor oferte turistice adecvate fac ca acest tip de turism să fie aproape exclusiv de pasaj, impactul economic asupra deținătorilor patrimoniului turistic fiind, practic, insignifiant.

1.1.4.2. Turismul de agrement

Se practică sub formă neorganizată și constă în petrecerea parțială sau integrală a concediului individual sau cu familia, într-un spațiu de cazare (casă, cameră mobilată) existent în mediul rural, obținut prin diverse modalități: moștenire familială, închiriere pe durate de timp variabile, cazare la prieteni sau rude etc. În linii generale, îmbină caracteristicile turismului pentru natură cu cele ale turismului de sănătate. Turistul este tentat să observe natura, să o cunoască și chiar să se integreze în ea prin diferite activități: observarea păsărilor, identificarea speciilor de plante, culesul plantelor medicinale, a fructelor de pădure, ciupercilor, plimbări etc. El poate beneficia de căldura și atenția acordată de către comunitatea locală cu sprijinul căreia obține facilitățile necesare adoptării (chiar și temporare) unei alimentații naturale, neindustrializate (lapte, brânzeturi, băuturi tradiționale, produseagricole, preparate tradiționale etc), aplicării unor terapii sau remedii homeopatice tradiționale, înțelegerii tradițiilor și mentalităților specifice locului respective.

1.1.4.3.Turismul curativ

Dezvoltarea sa este favorizată de existența unor condiții climatice favorabile (absența poluării, predominarea calmului atmosferic, aeroionizarea negativă), prezența izvoarelor de ape minerale cu proprietăți terapeutice, a apelor termale, a salinelor ș.a, asociate eventual cu posibilitățile de aplicare a remediilor consacrate în "medicina" populară (fitoterapie, apiterapie, hidroterapie ș.a.). Existența disponibilităților de acest fel pot conduce la elaborarea unor oferte turistice care poate rivaliza cu cele din stațiunile balneare și climaterice consacrate.

1.1.4.4. Turismul sportiv

Mediul rural poate constitui un spațiu important pentru susținerea activităților sportive de proximitate: cicloturism, pescuit sportiv, alpinism, sporturi nautice, speleoturism, sporturi de iama, orientare turistică ș.a. În anumite situații, turismul sportiv capătă accente de turism de aventură atunci când obiectivul îl constituie practicarea unor activități, desemnate în limbajul de specialitate prin sintagma "sport extrem" (precum escaladele alpine, schiul acrobatic, zbor fără motor ș.a.).

Practicarea unora dintre aceste sporturi necesită o anumită politică managerială a produsului turistic (sporturile nautice, cicloturismul, echitația) altele, în schimb, pot atrage turiștii printr-o amenajare tehnică minimă, dublată desigur de favorabilitatea mediului natural și mai ales de calitatea primirii (sporturile de iarnă, pescuitul sportiv, alpinismul, orientarea turistică, speleoturismul ș.a.).

1.1.4.5. Turismul religios

Poate avea de asemenea un impact deosebit în dezvoltarea turismului rural prin conturarea unor destinații certe.

În țara noastră se remarcă creșterea prestigiului Bisericii, "reîntoarcerea" unei părți semnificative a populației țării la practicile vieții spirituale tradiționale și apariția unor "focare" de misionariat, în special așezămintele monahale, care polarizează interesul unui număr apreciabil de credincioși.

Este cunoscută, în acest sens, atracția exercitată de unele mănăstiri precum cele de la Rohia și Bârsana (Maramureș), Nicula (Cluj), Sâmbăta de Jos (Brașov), Poșaga (Alba), Izbuc (Bihor) etc.

Așezămintele religioase, depozitarele unor valori artistice și spirituale remarcabile, au intrat de mult timp în sfera atracției turistice: Putna, Moldovița, Sucevița, Voroneț, Humor, Agonia. Neamț Tismana..

1.1.4.6. Agroturismul

“Agroturismul reprezintă forma de turism, practicată în mediul rural, bazată pe asigurarea, în cadrul gospodăriei țărănești, a serviciilor de: cazare, masă, agrement și altele. Prin agroturism se valorifică, astfel, în mod superior, resursele naturale și antropice ale zonei, contribuind la ridicarea nivelului de trai al populației rurale.”

Spre deosebire de turismul rural, agroturismul presupune:

cazarea în gospodăria țărănească (pensiune, etc.);

consumarea de produse agricole din gospodăria respectivă;

participarea într-o măsură mai mare sau mai mică, la activitățile agricole specifice.

Figura nr.1.3. Caracterisiticile turismului rural

Sursa: autor

Necesită zone rurale modificate de om în care sectorul primar (agricultura, creșterea animalelor, activități forestiere) este foarte evident. Acest tip de turism include cazare, administrare de alimente și băuturi și ale servicii suplimentare oferite de un agricultor sau un țăran. Aceste activități precum și veniturile ce se obțin presupun o dedicare totală din partea proprietarilor.

1.1.5. Produsul turistic rural

În ceea ce priveste produsul turistic rural, acesta consta în a oferi turistilor servicii, precum:

cazare

cazare si mic dejun

demipensiune (cazare, mic dejun si prânz sau cina)

pensiune completa (cazare si toate mesele incluse).

La acestea se mai adauga excursii, transport, tratament balnear, participarea la diverse festivaluri si sarbatori traditionale. Acest produs este alcatuit din:

componente de baza, care cuprind:

cazare;

alimentatie;

transport;

componente auxiliare, care cuprind:

agrement;

tratament balnear;

activitati sportive, etc..

Figura nr.1.4. Categoria componentelor al produsului touristic rural

Sursa: autor

Combinația elementelor de bază și al celor auxiliare formează produsul touristic rural și dă specificitate.

1.1.6. Activitățile turistice cu caracter rural

Activitățile turistice cu caracter general rural se împart in doua mari categorii:

activități turistice cu caracter general rural;

activități turistice cu caracter intermediar (urban-rural).

Figura nr.1.5. Tipologia activităților turistice cu caracter rural

Sursa: autor

1.1.6.1. Activitățile turistice cu caracter general

Activitățile turistice cu caracter general rural sunt:

excursii în împrejurimi;

alpinism, escalade;

"explorări" în locuri sălbatice;

plimbări sau coborâri cu barca;

schi fond;

schi pe piste cu grad de dificultate redus sau mediu;

plimbări cu vehicule cu tracțiune animală;

cicloturism;

echitație;

observarea naturii, fotografierea (vegetația, fauna);

contemplarea peisajelor;

cunoașterea patrimoniului rural;

cunoașterea colectivității;

sărbătorile rurale

pescuit;

vânătoare;

sporturi care se practică în natură (orientare turistică, gimnastică aerobică, jogging etc.)

1.1.6.2. Activități turistice cu caracter intermediar urban-rural

În majoritatea cazurilor, timpul alocat vacanței este un timp de "ruptură" în care organizarea programului și conținutul acestuia contează cel puțin tot atât de mult ca și calitatea mediului în care se află turistul. De aceea, activitățile propuse turiștilor, explicit sau implicit, joacă un rol determinant în alegerea locului de vacanță și trebuie să ocupe un loc central în elaborarea produselor turistice.

Activitățile turistice cu caracter intermediar urban-rural sunt:

natație;

schi pe piste cu grad de dificultate redus sau mediu;

sporturi care necesită o infrastructură artificială de tip semi-natural (tenis, fotbal, golf etc.);

activități cu specific gastronomic;

activități bazate pe cunoașterea patrimoniului;

activități cu caracter ecologic;

activități educative ;

festivaluri culturale;

activități artizanale;

vizite și excursii turistice;

reuniuni;

activități nautice;

pescuit.

Anumite activități sunt facilitate în mod natural de către caracteristicile mediului, altele necesită amenajări și o anumită localizare, uneori, ele rezultă dintr-un efort organizatoric, alteori, provin din inițiativa turistului.

1.1.7. Scopurile și obiectivele activității turistice rurale

Complexitatea activității turismului și rural este determinată și se răsfrânge și asupra obiectivelor urmărite.

Având în vedere importanța acestor obiective nu doar la nivel individual și local, dar și regional, național și chiar internațional, se impune ca organismele publice să se implice în orientarea și impulsionarea acestor activități, acestea putând fi realizate prin promovarea unui set de legi și decizii.

Ca obiective primare prin această formă de turism se urmăresc:

îmbunătățirea condițiilor de viață a producătorilor agricoli prin creșterea veniturilor obținute în regiunile dezavantajate sau în apropierea zonelor protejate și a terenurilor caracterizate prin elemente naturale, peisagistice și istorico-culturale deosebite.

crearea unor mărci de calitate în agroturism;

crearea și consolidarea de noi forme de servicii turistice;

protecția mediului, favorizând tehnici de producție agricolă cu impact ambiental redus;

valorificarea produselor tipice din agricultură și a gastronomiei tradiționale din regiune;

conservarea peisajului agricol și favorizarea resurselor naturale și a bunurilor istorico-culturale;

recuperarea patrimoniului edilitar agricol și valorificarea tradițiilor culturale din lumea rurală.

Pe lângă scopurile generale pentru care se desfășoară turismul rural, și anume acelea de a permite efectuarea unor sejururi în natură, îndepărtarea de poluare, trafic etc, activitatea agroturistică are scopul de a obține rezultate economice favorabile pentru operatorii agroturistici (întreprinzători agricoli). Acest lucru este obținut deoarece se ajunge la o utilizare completă a dotărilor din propria întreprindere agricolă (construcții și utilaje) și o mai buna utilizare a produselor obținute în unitate.

1.1.8. Factorii care influențează dezvoltarea turismului rural

Deși este o realitate recentă, turismul rural posedă indicii certe că nu este un fenomen de creștere temporară sau conjuncturală. Pe lângă cauzele de ordin general care acționează asupra fenomenelor de creștere economică, în cazul turismului rural se remarcă acumularea progresivă, pe termen lung, a unor motivații complexe, ireversibile, deseori disimulate, ferite însă de perisabilitatea specifică rețetelor turistice de tip convențional.

Dintre factorii care stimulează afirmarea tot mai susținută a turismului rural se detașează:

creșterea nivelului de educație – perioada postbelică s-a caracterizat printr-o dezvoltare fără precedent a sistemului de învățământ la toate nivelele, dublată mai recent de explozia mijloacelor de comunicare în masă. În acest context se remarcă, pe de-o parte, tendința de modificare a modului de viață în conformitate cu noile "precepte" ale echilibrului dintre fizicul și psihicul uman, iar pe de altă parte, diversificarea și aprofundarea aspirațiilor spirituale și culturale. Astfel, turistul, de regulă citadin, este tot mai mult motivat de perspectiva recreerii în locuri liniștite, puțin aglomerate, care satisfac exigențe de ordin ecologic și care, deseori, se suprapun spațiului rural.

creșterea duratei timpului afectat pentru recreere – în perioada civilizației pre-industriale, oamenii care atingeau vârsta de 70 de ani, puțin numeroși, consacrau muncii mai mult de 200.000 de ore din cele 600.000 de ore ale existenței lor. În prezent, oamenii civilizației industriale care tind, în general, spre vârsta de 70 de ani, consacră muncii de la 75.000 de ore până la maximum 100.000 de ore. După J. Fourastie, aproape toți oamenii civilizației industriale vor depăși vârsta de 70 de ani și nu vor lucra decât circa 40.000 de ore, adică mai puțin de 10% din durata existenței lor (cele 40.000 de ore corespund cu 33 de ani de muncă efectuați într-un regim de 30 de ore, într-o săptămână de lucru de patru zile, plus 12 săptămâni de concediu plătit). Somnul și odihna vor continua să absoarbă 250.000 de ore, educația va deține o pondera tot mai mare, dar și timpul alocat recreerii (care deja deține o pondere importantă) va crește tot mai mult, depășindu-l pe cel al activității profesionale. Timpul anual alocat recreerii va fi de circa 3500 de ore, din care 1300 de ore zi de zi, 1300 de ore la sfârșit de săptămână și 900 de ore în concedii. Aceste cifre nu au decât o valoare relativă, care oferă totuși un ordin de mărime și arată că timpul cotidian disponibil este deja prezent și că în viitor, turismul de recreere, în proximitatea imediată a domiciliului, va deține o importanță tot mai mare.

ameliorarea transporturilor și comunicațiilor – extinderea rețelei de drumuri modernizate, combinată cu expansiunea automobilismului, reprezintă principalele modalități de penetrare a spațiului rural, chiar dacă adeseori (pe distanțe relativ scurte) starea tehnică precară a drumurilor îngreunează accesibilitatea. Satisfacerea acestei cerințe este prima condiție necesară pentru individualizarea unui flux turistic a cărui intensitate să susțină corespunzător amortizarea investițiilor și acumularea profitului. Fără existența unui flux numeric minim de turiști, nu poate fi depășit pragul de rentabilitate și astfel, chiar și cele mai generoase oferte turistice (în materie de potențial natural, valori de patrimoniu cultural, confort, prețuri etc.) sunt sortite eșecului.

creșterea cererii de oferte turistice personalizate -în dauna produselor de serie, uniformizate prin oferte standardizate de mare amploare. Această preferință se resimte tot mai viguros în ultimii ani, pe fondul tendinței generale de globalizare; circulația extrem de rapidă a informației, varietatea ei și posibilitățile de accesare rapidă a ofertei au sporit perspectivele de valorificare ale acesteia.

creșterea interesului pentru menținerea sănătății – înregistrează o creștere spectaculoasă. Chiar dacă în prezent, în țara noastră, modul de obținute a alimentelor este, din fericire, mai puțin artificializat comparativ cu țările puternic industrializate, nu este mai puțin adevărat că factorii de stres generați de precaritatea economică, hipertrofierea, disfuncționalitatea și poluarea marilor orașe, afectează tot mai evident starea de sănătate a populației. Zonele rurale sunt excelent plasate pentru a oferi satisfacții celor mai diverse și sofisticate opțiuni, de la promenadele pedestre sau cicliste în aer curat, la escalade sau excursii temerare, de la partidele liniștite de pescuit, la satisfacțiile oferite de degustarea băuturilor și mâncărurilor tradiționale.

perfecționarea industriei de echipament sportiv și turistic – oferă turiștilor o gamă tot mai variată și mai perfecționată de utilități necesare practicării diverselor forme de recreere și le asigură independență și securitate personală sporită în raport cu intemperiile naturii.

autenticitatea – este o calitate din ce în ce mai solicitată. Provenind, în majoritatea cazurilor, dintr-un mediu saturat de audiovizual, dominat de produse puternic industrializate, cartiere de blocuri anoste, relații colective impersonale etc, turistul apreciază tot mai mult autenticitatea, naturalețea vieții de la țară, căldura sufletească specifică micilor comunități rurale.

liniștea și confortul psihic – sunt elemente tot mai căutate de numeroși turiști, fapt deloc surprinzător, dat fiind nivelul de stress, specific majorității lucrătorilor. Mecanismele care stau la originea deplasării sunt diverse și adeseori subtile. Survine, frecvent, aspirația voluntară de a părăsi cadrul de viață citadin. Ideea de "evadare" în natură se regăsește aproape unanim între dorințele citadinului de azi, iar materializarea ei se produce adeseori în mediul rural.

creșterea numerică a pensionarilor -reducerea limitei vârstei de pensionare (sesizabilă în numeroase țări), corelată cu creșterea speranței de viață, anticipează creșterea ponderii călătoriilor turistice la această categorie socială, cu atât mai mult cu cât coborârea vârstei de pensionare asigură o "prelungire" a perioadei de activitate fizică normală. Este de asemenea de anticipat că tot mai mulți pensionari vor opta pentru vacanțe în mediul rural, atât din motive de sănătate, cât și din alte motive (buget personal, experiențe inedite ș.a.).

afirmarea individualismului de piață – promovarea sistematică și insistentă a unor anumite produse pentru câștigarea unui segment stabil de consumatori este o practică utilizată în mod curent pentru impunerea diverselor produse (autoturisme, articole de vestimentație, produse alimentare etc.) pe piețele de consum. În pofida caracterului difuz și a dimensiunilor reduse ale activităților turistice, turismul rural este apt să valorifice această oportunitate care poate fi deosebit de benefică în condițiile în care există motivație și competență pentru popularizarea și vânzarea ofertei, respectiv primirea turiștilor.

creșterea interesului organismelor administrative la nivel local și județean -acest fapt este vizibil în special în ultimii ani, odată cu descentralizarea activității turistice și afirmarea tot mai susținută a autonomiei administrative locale. Implicarea acestora a fost stimulată de "presiunea" în continuă creștere asupra terenurilor cu valențe turistice solicitate în scopul amplasării reședințelor secundare de vacanță.

Responsabilitatea amenajării teritoriale este majoră, având în vedere tendințele de monopolizare exclusivă a spațiului turistic de interes general, de periclitare a calității mediului, de apariție a situaților tensionate în raport cu colectivitățile locale (generate de practicile utilizării abuzive a resurselor locale) etc.

CAPITOLUL II

TURISMUL RURAL ȘI AGROTURISMUL ROMÂNESC

2.1. TURISMUL RURAL ROMÂNESC-ȘANSA DEZVOLTĂRII

SPAȚIULUI RURAL

2.1.1. Scurt istoric al turismului rural românesc

În România, care-așa cum afirmă Geo Bogza în reportajul "Sate și orașe"- la început a fost o țară de sate, prin excelentă agricolă, spațiul rural s-a aflat la el acasă întotdeauna. Mai mult, "viața la țară" a fost un subiect frecvent al literaturii noastre, culminând cu manifestarea unui puternic curent litarar; similar, în operele plastice din perioadele de la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX,satul fiind cadrul, obiectul, subiectul și inspiratorul unui număr însemnat de pictori români.

În ceea ce privește manifestările ce pot fi catalogate drept începuturi ale circulației turistice rurale din țara noastră – neluând in seamă faptul că ori ce orășean, care se respectă și îsi putea permite, avea o casă "la țară" – amintim: obiceiurile de Sânzâiene când, conform tradiției maramureșenii porneau spre mânastirile din Moldova; pelerinajele către locașurile de cult; vacanțele de sărbători în lumea satului sau la mânastire, dar mai ales obiceiul retragerii către sat în timpul verilor călduroase ("locuința mea de vară e la tară"), locul ideal de petrecere a unor clipe de destindere.

Concomitent cu creșterea frecvențtei circulației turistice au evoluat și echipamentele turistice: de la cele privind transportul (postalioanele și locurile de schimb ale cailor – "poștele" care înca mai revin și astăzi în poveștile sătenilor, ca și denumirile unor localități legate de această activitate – exemplu Poșta Câlnău) la cele care asigurau în norme profesioniste cazarea și masa (vestitele hanuri în toate cele trei țări române).

Turismul rural a fost practicat în România multă vreme în mod neorganizat, rezultând din necesitatea turiștilor de a găsi un mod de cazare accesibil și cu un grad de confort mai ridicat decât în cazul campingurilor sau cabanelor, în timpul vacanțelor lor. După 1989, s-a manifestat nevoia unei organizări a acestor spații de cazare, prin omologarea și clasificarea lor. Gama serviciilor s-a îmbunătățit, s-a lărgit și, astfel, tot mai mulți săteni și-au deschis casele pentru a primi turiști. Primele forme ale turismului rural organizat au apărut în zona Rucar-Bran, ulterior înființându-se și ANTREC.

După apariția acestei organizații, în fiecare județ au fost omologate gospodării și a apărut concurența, bazată în special pe resursele naturale ale zonei, pe atracțiile oferite turiștilor.

Ca urmare a acestor transformări și a tendinței de modernizare și perfecționare a activităților turistice rurale, turismul rural a ocupat și ocupă un loc important în oferta turistică din țara noastră, reprezentând pentru mulți dintre noi o alternativă atractivă în vederea petreceri vacanțelor și concediilor.

Pe parcursul ultimilor ani, au apărut și o serie de reglementări de ordin legislativ în ceea ce privește această problemă, și au fost editate o serie de lucrări ce tratează conceptul de turism rural și agroturism și satul românesc, unele dintre ele venind în sprijinul celor ce vor să primească turiști în gazdă, având forma unui îndrumător.

Turismul rural și agroturismul au cunoscut o dezvoltare semnificativă în România, și se poate afirma că se aliniază din ce în ce mai mult standardelor europene din acest domeniu.

2.1.2. Satul turistic românesc – un produs turistic inedit

Satul românesc reprezintă un produs turistic inedit in egală masură pentru piața națională cat si pentru cea mondială.

Pe de altă parte satul turistic românesc poate contribui la descoperirea țării noastre – ca posibilă destinație turistică, creând interesul față de România ca loc ce oferă o gamă largă de experiențe, de vacanțe de calitate și chiar oportunități de afaceri.

Viata sociala a satului romanesc a avut un puternic caracter comunitar colectiv, datorat unei „rânduieli” fara de care acesta nu ar fi putut rezista atâtea veacuri, caracterizat prin aparitia unor traditii care mai târziu se regasesc în formele de organizare ale justitiei.

Românii, ca toate popoarele, au trebuit sa comunice între ei stabilind astfel diferite relatii. Aceste relatii au fost la început norme de conduita fara caracter juridic, norme care au fost respectate de buna voie de catre toti.

Desi mai târziu a intervenit legea scrisa, satele au continuat sa-si judece pricinile potrivit dreptului stramosesc. Este adevarat, cu timpul, legea scrisa a câstigat tot mai mult teren în detrimentul dreptului comunitar. Dar între biruinta unuia si disparitia partiala a celuilalt se impunea o perioada îndelungata în care au coexistat ambele tipuri de “instante”.

Satul, pe parcursul mai multor secole, ne apare ca un univers în sine, același în timp și spațiu.

Nici o lege din afară, atîta timp cît a fost considerat drept unicul rezervor spiritual al societății, nu i-a putut afecta destinul (cu excepția erei comuniste), pentru că și le avea pe ale sale:

obiceiuri

tradiții

orientări clare logice, verificate de vreme și capabile să dea răspuns în stil propriu gîndirii tradiționale, oricărui aspect al existenței.

În vremuri de ocupație turcească și rusească, vremuri de grea cumpănă pentru cultura și existența națională, de invazie armată și idei străine țăranului basarabean, satul a fost acela care a supraviețuit, găsind soluții optime pentru a ieși din impas. A făcut-o discret, spontan și sigur, tocmai pentru că mecanismele sale au funcționat normal, asemenea unui organism sănătos ce poartă în sine anticorpii maladiilor.

2.1.2.1. Tipologia satelor românești

Satele se deosebesc de orașe atât prin mărime, cât, mai ales, prin activitățile locuitorilor, care se încadrează predominant domeniului agricol.

În țările dezvoltate economic, activitățile populației rurale sunt mai variate și ies de multe ori din sfera agriculturii, o parte din locuitorii satelor fiind ocupați în industrie, transporturi,turism.

După funcție, se disting ca fiind representative:

satele cu funcții predominant agricole – acestea pot fi specializate fie în cultura cerealelor și a plantelor tehnice, fie î a plantelor tehnice, fie iie i191919191919191919191919191919191919191919191919191919191919191919191919191919191919191919191919191919191919191919191919191919191919191919191919191919191919191919191919191919191919191919191919n viticultura, fie in creșterea animalelor etc.

satele agro-industriale – unde alături de practicarea agriculturii se disting si unele activitați industriale: prelucrarea lemnului, exploatarea resurselor minerale s.a.

satele cu funcții agricole și de servicii (comerț, transporturi, turism) – practicarea turismului rural a luat o amploare deosebită, mai ales în regiunile montane ale tărilor dezvoltate.

După numărul locuitorilor, există:

sate mici (sub 500 locuitori),

sate mijlocii (500- 1500 de locuitori)

sate mari (1500- 4000 de locuitori)

sate foarte mari (cu peste 4000 de locuitori).

Satele mijlocii și mari se impun ca fiind cele mai numeroase pe toate continentele.

După modul de distribuire a gospodariilor, ies in evidență trei tipuri majore de sate:

satele risipite – proprii regiunilor montane (Alpi, Carpati, Balcani etc.), ai căror locuitori se ocupă în special cu pastoritul. Aceste sate sunt formate din gospodarii izolate, fiecare având în jur propriul teren de folosința;

satele răsfirate – prezente în special în regiunile de deal si de podiș, au gospodăriile situate la distanțe mai mici unele de altele. O parte din terenul agricol (livezi, vii, gradini de legume) este cuprinsă în vatra satului, dar cea mai mare parte rămâne în exteriorul vetrei;

satele adunate – întâlnite mai ales la câmpie și în depresiuni, au vatra bine conturată: gospodăriile sunt lipite unele de altele, terenurile agricole detașându-se net în exteriorul vetrei.

2.1.3. Valențele turismului rural românesc

Apărute și dezvoltate pe cele mai variate forme de relief încă din vremea traco-dacilor, asezările rurale românești au pastrat și mai păstrează încă în bună măsură:

datinile și obiceiurile străvechi;

un bogat și variat folclor;

elemente originale de etnografie și artizanat.

Toate aceste elemente pot fi valorificate turistic în cadrul unei strategii de organizare și dezvoltarea turismului rural.

Turismul rural în țara noastră se practică din totdeauna, dar spontan, sporadic, întâmplător,și mai ales neorganizat; forma sa de materializare o reprezintă, începând cu anii '20-'30, cazare la cetățeni a vizitatorilor ocazionali a unie asezări rurale.

Primele încercări de turism organizat s-au realizat în anii 1967-1968, pentru grupuri de turisți aflați pe litoralul românesc al Marii Negre.

Se pare că a fost un început promitător , căci în anul 1972 Ministerul Turismului elaborează ordinul 297/1972, urmare căruia Centrul de cercetare pentru promovarea turistică interantională procedează la identificare și selectarea unor localități rurale representative pentru satele românesti ce urmau a fi lansate în turism.

În urma acestor studii, de comun acord cu oficiile județene de turism și organele administrației locale s-a stabilit că pot fi introduse în turismul intern si internațional circa 118 localități rurale.

Teritoriul României prezintă:o mare varietate de valori culturale istorice:

artă populară;

etnografie;

folclor;

tradiții;

vestigii istorice;

un cadru natural armonios îmbinat, cu un fond peisagistic variat și pitoresc.

Figura nr.2.1. Valențele turismului rural

Sursa: autor

Toate acestea sunt valențe ale turismului rural românesc în mod special.

2.1.4. Principalele priorități ale turismului rural românesc

Țara noastră are mari posibilități de dezvoltare a turismului în spațiul rural, iar practicarea acestuia este necesară în etapa actuală.

Veniturile realizate din aceasta activitate – urmare a cointeresării sătenilor pentru practicarea turismului146 prin închirierea de locuințe și comercializarea produselor naturale sau antrenarea turiștilor la activități agricole ori casnice147- pot contribui substanțial la ridicarea nivelului de trai și civilizație, la fixarea tineretului în localitățile rurale.

Configurația geografică a țării noastre oferă condiții ideale atât pentru turismul propriu-zis, în perioada actuală, cât și pentru practicarea sporturilor de iarnă, constituind o reală rezervă ca potențial valorificat încă la scară redusă, cu atât mai importantă cu cât reprezintă o posibilă sursă de venituri valutare, care, bine influențată și gospodărită, poate fi pusă în valoare în termen relativ scurt și cu investiții minime

Considerăm deci că turismul românesc, în general, trebuie să-și evalueze mult mai riguros șansele de relansare și, în același timp, să redevină una din ramurile prioritare ale economiei românești. Prin aceasta s-ar realiza o serie de efecte pozitive remarcabile, dintre care amintim: crearea de noi locuri de muncă, transferul geografic de resurse, amenajarea și sistematizarea teritoriului, echilibrarea balanței de plăți, integrarea mai rapidă, prin turism, a țării noastre în structurile Uniunii Europene.

La baza optimismului – realist în mare măsură, privind lansarea rapidă a turismului rural românesc, stă analiza complexă a multiplelor avantaje ale României în comparație cu alte țări vecine, unele concurente, iar altele chiar mai dezvoltate din punct de vedere turistic.

Luând în calcul și faptul că industria turismului are un impact mai mare decât orice altă industrie, considerăm că este necesar a realiza o analiză succintă pentru o bună determinare a priorităților dezvoltării turismului rural în țara noastră. Datele statistice consemnau din acest punct de vedere existența, la jumătatea anului 2010:

780 pensiuni

437 turistice

343 agroturistice

8 506 locuri

5 946 în pensiunile turistice,

2560 în pensiunile agroturistice.

Numărul celor care practic activități de turism rural este totuși mai mare, o bună parte dintre echipamente nefiind omologate, clasificate sau desfășurând activitate în mod nelegal.

2.1.5. Potențialul natural si antropic al așezărilor rurale românești

Potențialul antropic al unei zone, regiuni, țări este identic cu oferta turistică potențială a respectivului spațiu geografic. Încercând o subdiviziune a potențialului antropic vom constata că el se compune în principal din fondul cultural-istoric al zonei și din obiectivele economice care prezintă interes turistic.Analizând spațiul rural românesc, vom constata că acesta este păstrătorul si conservatorul unui inestimabil tezaur de monumente istorice, de arhitectură sau de artă, vestigii istorice, ca și a unui veritabil patrimoniu etnofolcloric de o valoare și o puritate neasemuită.

Considerăm necesar a nominaliza – în prezentarea acestei oferte potențiale secundare, ce formează și perpetuează imaginea spațiului rural românesc – cele mai reprezentative componente cultural-istorice.

Vestigii arheologice legate de geneza poporului român și continuitatea sa în spațiul carpato-danubiano-pontic:

cetăți dacice (Costești, Blidaru, Grădiștea Muncelului);

cetăți grecești (Histria, Enisala, Callatis, Tomis);

castre romane (Hațeg, Sarmizegetusa);

cetăți medievale (TârguNeamț, Poenari, Suceava, Târgoviște, Sighișoara, Alba Iulia, Oradea, Timișoara etc.).

2.1.6. Măsurile concrete pentru calitatea produsului turistic rural românesc

În România, confruntată în ultimii ani cu profundele mutații impuse de procesul de tranziție la economia de piață, turismul s-a dovedit sectorul cel mai sensibil la stimulii economico-sociali, fenomen resimțit atât în domeniul cererii cât și în cel al ofertei de produse turistice românești.

Turismul rural românesc s-a aflat și se află în rezonanță cu întreaga mișcare turistică românească, însă prin plusurile sale încearcă să-și domine lipsurile și să convingă. Pentru turist, calitatea produsului este deosebit de importantă.

Ținând cont de aceasta este cunoscut că introducerea în circuitul turistic a unor structuri / echipamente ce oferă – prin personalul ,său – servicii de proastă calitate poate compromite, pe termen lung, un produs sau o destinație.

Din literatura de specialitate și din practică rezultă că odată compromis un produs turistic, refacerea acestuia necesită eforturi și cheltuieli deosebite pe durata a mai mulți ani. În concluzie, un turism rural de calitate presupune:

servicii de calitate;

prestații de calitate.

Se subînțelege că echipamentele turismului rural trebuie să dispună de:

dotare sanitară modernă;

de condiții de confort atât pentru găzduire (primire), cât și pentru alimentația publică;

de căi de acces și comunicație civilizate.

Considerăm că nu în ultimul rând, trebuie acordată o deosebită importanță promovării produsului turistic rural care necesită:

publicarea unor buletine informative;

înființarea unui ziar (revistă) de profil;

editarea anuală a unui catalog la standardele europene;

elaborarea unor programe de media;

realizarea unui oficiu de informare și difuzare.

2.2. AGROTURISMUL–FORMA DE MANIFESTARE

A TURISMULUI RURAL

Agroturismul este o formă a turismului rural, care se utilizează pentru cazare și servirea mesei numai în pensiunile turistice și fermele agroturistice, beneficiind de un mediu nepoluat și pitoresc, de atracțiile naturale și de valorile cultural-istorice, de tradițiile și obiceiurile prezente în mediul rural.

Agroturismul este considerat un concept mai restrâns, care face referire la diferitele forme de turism legate de activitățile agricole și/sau de amenajările agricole.

Această formă particulară a turismului rural este organizată de fermieri, de obicei ca o activitate secundară, agricultura rămânând principala ocupație și sursă de venit.

Uneori se face distincție și între agroturism și turismul la fermă, care se referă la folosirea fostelor gospodării țărănești ca structuri de primire, ce pot fi închiriate turiștilor sau amenajate ca și cluburi de sănătate.

2.2.1. Agroturismul ca opțiune economică

Agroturismul trebuie privit ca o activitate economică de dezvoltare a agriculturii și de susținere a altor activități de amenajare a peisajului rural, de protecție a mediului etc.

În țările Comunității Europene, numărul de locuri de cazare agroturistice depășesc 600.000.

Dacă agroturismul reprezintă o oportunitate în multe regiuni, trebuie știut că printre condițiile reușitei sale se numără: nivelul și rentabilitatea investițiilor în zonă, profesionalismul în materie de ospitalitate, integrarea în rețelele locale și naționale de comercializare și promovare a produsului turistic, dezvoltarea noilor activități turistice în legătură cu alte structuri locale.

2.2.2 Agroturismul – factor al dezvoltării comunităților locale

Printr-o analiză integrată a literaturii de specialitate în domeniul turismului, a studiilor privitoare la comunitățile locale, a rezultatelor unor interviuri și reuniuni de grup pe tema efectelor dezvoltării turismului rural asupra comunităților locale, specialiștii au ajuns la un număr de elemente comune de reflexie, ce se oferă ca o bază pentru cercetări viitoare.

Astfel, un prim element prefigurează procesele de diversificare a comunităților locale, ca urmare a dezvoltării turismului rural și al agroturismului. Această diversificare poate avea concomitent efecte pozitive și negative. O parte a turiștilor rămân, se stabilesc în zona în care, la început, le-a servit doar ca destinație turistică. Noii veniți duc la o creștere a numărului de locuitori ai zonei, la o eterogenizare (în sensul diferențierii) a populației zonei respective.

Plusul de inițiativă, de idei de dezvoltare etc., aduse de acești noi rezidenți, rămân pozitive până la acel punct în care apar conflicte de interese între vechii și noii locuitori; vechii locuitori doresc păstrarea tradițiilor, a unui anumit status-quo, în timp ce noii locuitori tind adesea să transforme comunitatea care i-a adoptat, adăugându-i “trăsături” urbane (servicii, confort etc.).

Dezvoltarea turismului rural și al agroturismului duce și la o delimitare a hotarelor sociale ale comunităților locale. Astfel, noii veniți în comunitatea rurală aduc cu ei un bagaj cultural și social diferit de al rezidenților. Diversitatea diferențelor culturale pentru comunitatea extinsă provoacă, adesea, o împărțire în “teritorii sociale” a rezidenților și noilor veniți (frecventarea unor biserici diferite, promovarea unor sărbători și altor manifestări culturale diferite etc.).

Un alt efect potențial apare asupra solidarității comunităților locale. Cercetările referitoare la acest aspect nu au adus, deocamdată, rezultate clare și unitare. Există situații în care, dezvoltarea turismului rural conduce la o creștere a solidarității comunității. Alteori, intruziunea noilor veniți, a noilor culturi etc., duce la o pierdere de identitate și implicit, o scădere a intensității legăturilor între membrii vechii comunități locale.

2.2.3. Agroturismul – formă de dezvoltarea economică durabilă

Țările central și est-europene, în special, dar și regiuni extinse ale unor țări vest-europene, trec prin procese de tranziție care schimbă structurile economiilor respective.

Cele mai afectate de aceste procese sunt zonele rurale, motiv pentru care au nevoie de o diversificare a resurselor, care să le permită nu numai supraviețuirea, ci chiar o dezvoltare durabilă în contextul noilor structuri.

Diversificarea bazelor economice prin turismul rural cere comunităților locale respectarea unor principii pentru ca proiectele de dezvoltare a turismului rural să fie viabile.

Printre aceste principii, specialiștii consideră ca relevante următoarele:

ambiție economică (pregătirea comunităților locale pentru a-și asuma viitorul și pentru a promova o politică de diversificare pe termen lung);

autenticitate (unicitate, originalitate, mândrie a apartenenței, sinceritate etc. a comunității rurale respective);

cunoașterea beneficiilor și costurilor turismului rural (costuri economice, sociale și de mediu, respectiv beneficii economice, sociale și de mediu);

includerea turismului rural într-un plan strategic de dezvoltare (un plan pe termen lung, care să vizeze dezvoltarea economică, socială, de mediu, fizică și administrativă a regiunii);

crearea și oferirea unor produse turistice de calitate;

pregătirea profesională a întreprinzătorilor turistici din zonă (management global, dezvoltarea turismului rural, dezvoltarea și dinamica grupurilor, dezvoltarea produselor turistice, marketing și promovare, comportamentul consumatorului, servicii după vânzare etc.)

analiza tendințelor viitoare (interes crescut pentru autenticitatea vieții, pentru activități generatoare de sănătate și activități de fitness, înclinații spre turismul social, auto-împlinire, convivialitate etc.).

Pentru ca efectele dezvoltării turismului rural să fie preponderent pozitive, iar dezvoltarea indusă comunităților locale să fie una durabilă, toate aceste elemente de reflexie trebuie analizate și luate în considerare în conceperea și punerea în practică a oricărui proiect de turism rural.

2.2.4. Etapele evoluței activităților de turism rural și agroturismului în România

În promovarea și desfășurarea activităților de turism rural, mai ales în zonele de deal și munte, trebuie luate în considerare (în primul rând) și condițiile naturale și antropice. Formele de turism rural constituie rezerve potențiale de lărgire a ariei turistice, întrucât această formă de turism este dependentă de mediul înconjurător, acesta reprezentând “materia primă”, iar relația turism-mediu are o semnificație deosebită.

Analizând valoarea peisagistică deosebită a cadrului natural, se poate deduce că turismul rural are implicații deosebite sub aspectul vieții economice și social-politice a satului românesc.

Toate aceste argumente demonstrează că România are mari posibilități de dezvoltare a turismului rural, practicarea acestuia fiind nu numai posibilă, dar și foarte necesară.

De menționat însă, că în actuala etapă de tranziție spre o economie de piață, formele de organizare a turismului rural sunt diferențiate, însă direct corelate cu etapele de restructurare a economiei, în special a sectorului producției agroalimentare.

În cadrul dezvoltării turismului rural și al agroturismului cunoaștem trei mari etape conform specialiștilor:

orientare asupra activităților din mediul rural;

conturării și stabilirii celor mai adecvate forme de organizare a turismului rural și al agroturismului;

etapă de dezvoltare a turismului rural și al agroturismului.

Figura nr.2.2. Etapele dezvoltării Turismului rural

Sursa: autor

Prima etapă – de orientare asupra activităților din mediul rural, se caracterizează prin faptul că la producătorii agricoli (existenți în unități agricole sau gospodării individuale), apare cerința de a produce mai mult și mai bine. Ca urmare a reconstituirii fostelor proprietăți agricole (conform Legii 18/1991) și a liberei inițiative, în cadrul diverselor forme de organizare socială a producției, se cunosc posibilitățile și efectele oferite de mecanismul pieței mijloacelor de producție și a piețelor produselor agricole.

Nivelul de trai al locuitorilor din mediul rural devine dependent de volumul și calitatea produselor agricole vândute. În această etapă, funcționalitatea formelor de turism rural este legată încă de existența structurilor calitativ diferite, a relațiilor dintre economic-social-politic, ce generează dezechilibre în acest sector în circuitul produs turistic-preț-distribuție-promovare și anume:

apariția și neconcordanța unor forme specifice între cererea și oferta din turismul rural (Legea 18/1991 reconstituie vechile proprietăți din mediul rural și foarte mulți din mediul urban doresc să fie prezenți în mediul rural numai în zilele nelucrătoare, ceea ce le dă statutul de turiști);

neconcordanța între cererea de terenuri amplasate în zonele rurale și oferta care este mai mare (aceasta se datorează mai ales lipsei posibilităților de a lucra pământul);

apariția unor fenomene inflaționiste ce au influențe și asupra turismului rural;

oferta foarte mare a capacităților existente înainte de Revoluție, în special cele de cazare și cererea foarte slabă etc.

A doua etapă – pune problema conturării și stabilirii celor mai adecvate forme de organizare a turismului rural și al agroturismului. Se conturează limitele zonelor teritoriale ale turismului rural, pentru a se face față cererii din mediul urban.

Chiar în situația diferenței de apartenență asupra pământului și a celorlalte mijloace fixe din mediul urban, locuitorii zonelor rurale urmăresc o serie de probleme:

cunoașterea detaliată a furnizorilor de materiale și alte mijloace de producție (în sensul construcției de noi capacități de cazare);

cunoașterea de noi forme de distribuție a producției agricole, începând a fi cunoscută posibilitatea de valorificare a produsului turistic local prin turiștii sosiți în mediul rural;

o amplificare a sosirii de șomeri în zonele rurale, situație care constituie în această etapă cea mai frecventă formă de agroturism (ca foști lucrători permanenți, actualii șomeri nu renunță la confortul din zonele urbane, preferând situația de navetiști la rudele, prietenii etc. din zonele rurale, uneori construindu-și locuințe pe terenurile care le-au fost reconstituite).

Referitor la consumul mediu anual pe locuitor la principalele produse alimentare, se oferă imaginea unei stagnări, iar pentru anumiți ani chiar descreșteri; pentru produsele carne și zahăr este semnalată o micșorare a consumului pe locuitor. Din analiza dinamicii producției raportată la consumul intermediar și a valorii adăugate brute, se constată că ritmul de creștere al producției alimentare depășește pe cel al producției agricole. Începând cu această etapă, considerată de integrare a pieței cu sectorul agroalimentar pentru producător, distribuitor și consumator, se pune problema unui studiu comparativ al posibilităților de valorificare a acestor produse în cadrul unor piețe turistice locale (mai ales în zonele cu vocație turistică).

Etapa a treia este considerată etapă de dezvoltare a turismului rural și al agroturismului, manifestată printr-o creștere economică permanentă și de perfecționare a structurilor din turismul rural.

În această etapă apar noi forme ale turismului rural, ca, de exemplu, forma serviciilor agroturistice, pelerinajul religios în locașurile de cult, o amplificare a vizitelor turiștilor străini, care au locuit o perioadă în România și doresc să revadă localitățile unde și-au petrecut perioade din viață anterioare etc. Apar tendințe de integrare în structurile europene, care se manifestă prin diferite forme de cooperări și integrări, care include și activități de turism rural.

Însăși politicile pe plan intern, privind structurarea teritoriului național în 8 regiuni de dezvoltare, constituie elemente de referință și în strategiile de implementare a turismului rural.

Problemele care se pun în fața locuitorului din zona turistică se referă la următoarele:

cunoașterea cu anticipație a gusturilor și nevoilor consumatorului de produs turistic, imediate și de perspectivă, alături de necesitatea de a se adapta permanent la aceste cerințe (cu referire, mai ales, la cerințele de confort în cazare, servirea de produse în stare proaspătă, nepoluate, cunoașterea unor tradiții locale specifice zonei etc.);

forme de cooperare în domeniul turismului rural, cu referire la înființarea unor unități turistice specifice zonei și care pot fi rentabile(campinguri, sate de vacanță etc.);

formele de obținere a creditelor bancare și modalitățile de capitalizare a acestora, mai ales că actuala etapă se caracterizează și printr-o restructurare a sistemului bancar (până în această etapă întreprinzătorul din zona rurală se dirija numai conform disponibilităților “lichide” ale acestuia);

studierea acțiunilor promoționale, corelate cu funcțiile sezoniere în turismul rural.

În paralel și în sectorul producției agroalimentare, se urmărește obținerea de producții competitive pentru satisfacerea cerințelor pieței, concretizată, în principal, prin următoarele:

cunoașterea cu anticipație a cerințelor consumatorului (mai ales pe fondul crizei alimentare calitative);

studiul principalilor factori ce influențează piața agroalimentară din România (sezonalitatea, organizarea piețelor en-gros, forme adecvate în acțiunile promoționale etc.);

interesul unor firme străine în România (cu referire la înființarea unor noi unități de producție sau integrarea cu unitățile de producție deja existente);

lansarea unor programe de dezvoltare a mediului rural (de exemplu Programul SAPARD).

Dar, pentru a cunoaște situația unor activități, a unor subramuri în cadrul economiei naționale – respectiv a turismului rural și mai ales, din agroturism – este necesară analizarea întregului șir de măsuri, care au afectat acest domeniu, cu mulți ani în urmă.

Pentru acest motiv, în România organizarea și dezvoltarea turismului rural este încă un proces de durată. Aceasta datorită unor elemente care au existat în perioada dinaintea Revoluției din 1989 și care au generat o degradare a atitudinii față de activitățile din mediul rural. Cauzele pot fi considerate următoarele:

interesul scăzut, chiar descrescând, pentru activitățile din mediul rural, în special pentru munca agricolă. Aceasta mai ales pentru motivul că locuitorii satului nu puteau să-și exercite atributele de proprietari, mai ales asupra pământului din cooperativele agricole de producție. Conducerea acestor cooperative agricole era încadrată în sistemul supercentralizat, care nu asigura o legătură directă între proprietate și muncă. În planurile de producție agricolă, prin gradul extrem de centralizare a resurselor și deciziilor, nu exista o corelație între creșterea producției și retribuțiile pentru membrii cooperatori;

participarea la muncă a locuitorilor satelor s-a redus datorită caracterului nestimulativ al sistemului de repartiție. Indiferent de formele de retribuție (în natură sau în bani) existente în vechiul regim, acestea nu au avut efectele scontate, deoarece repartiția nu se putea efectua în raport cu munca prestată de fiecare persoană;

în sistemul agricol de producție cererea de forță de muncă, în perioada anterioară Revoluției era parțial satisfăcută prin utilizarea unor forme forțate ale satisfacerii acestei cereri. Ne referim, în speță, la perioadele de existență a cooperativelor agricole, unde, alături de forța de muncă a populației rurale, participau și alte categorii socio-profesionale (elevi, studenți, militari, salariați din centrele urbane). Astfel, instrumentele instituționale și legislative în materie de ocupare și utilizare a forței de muncă cu caracter coercitiv, au redus interesul pentru munca în agricultură, subapreciind rolul acesteia în dezvoltarea zonelor rurale;

mișcarea și mai ales, fluctuația populației apte de muncă acționau în sensul părăsirii zonelor rurale, creând disfuncționalități ale proceselor de reglare a cererii și ofertei de forță de muncă din aceste zone rurale;

limitarea inițiativei în organizarea unor forme turistice în zonele rurale, prin restricții de ordin legislativ și economico-financiar;

existența unui sistem informativ al securității vechiului regim, prin care se cereau informații cu referire la turiștii din țară și mai ales, străini, care staționau în zonele rurale;

turismul sub formă de pelerinaj religios era nu numai îngrădit, dar pur și simplu împiedicat, date fiind concepțiile de ateism din vechiul regim.

Ca atare, formarea și funcționalitatea sectorului de turism rural și implicit agroturistic, din actuala perioadă sunt încă marcate de conflictul dintre componentele și mecanismele vechiului sistem politic.

2.2.5. Orientări europene și românești în turismul rural și agroturism

Folosirea resurselor naturale în scopuri turistice, constituie o cale de dezvoltare a unor zone, țări sau regiuni. Ceea ce caracterizează resursele, în general și resursele turistice în special, este raritatea.

Conceptul de raritate semnifică o limitare relativă a ofertei, dintr-o resursă, comparativ cu cantitatea cerută.

Raportată la resursele turistice, raritatea unor obiective contribuie la crește-rea numărului de vizitatori către acestea.

Crearea condițiilor de menținere sau dezvoltare a cererii către anumite destinații este condiționată de asigurarea calității ofertei turistice, în special a calității serviciilor.Între formele de turism, care contribuie la dezvoltarea în profil teritorial, turismul rural oferă gama cea mai diversificată de posibilități.

În țara noastră, practicarea turismului rural cunoaște o dezvoltare de aproximativ trei decenii, dacă luăm în considerare și perioada comunistă, când interdicția de cazare a străinilor la particulari a redus simțitor această activitate.

În anul 1996 capacitatea de cazare turistică în funcțiune, la nivel de țară a fost de 53.639 mii locuri-zile, fermele agroturistice deținând 0,14% din capacitatea totală la nivel de țară, procent care ne oferă o imagine asupra dimensiunii turismului rural, comparativ cu fenomenul turistic, în general.

“Carta europeană a amenajării teritoriului” (Strasbourg, 1984), ca și programul EUROTER al C.E.E. (1992), subliniază importanța turismului rural, ca instrument și mijloc de “dezvoltare rurală durabilă”.

De asemenea, aderarea României la structurile europene implică coordonarea politicii sale referitoare la amenajarea teritoriului, cu prevederile aferente acestui domeniu, conținute în documentele instituțiilor europene. În ultimii ani, toate instituțiile și organismele de pe continent s-au pronunțat în favoarea dezvoltării turismului, în special a turismului rural.

Raportul Parlamentului European pentru protecția teritoriului și a dezvoltării agroturismului, arată interesul crescut al parlamentelor europene în acest domeniu.

Comisia Europeană a înființat acțiunea “Viitorul lumii rurale”, ca și reforma fondurilor structurale și influența acestora asupra dezvoltării turismului rural, ceea ce denotă importanța pe care o atribuie comisia acestui sector economic.

Există inițiative europene și la nivelul mișcărilor europene: EUROTER, ECOVAST, EUROMOND, EUROGITES (Federația Europeană pentru primirea turiștilor la gazde rurale, la ferme). Aceasta din urmă reunește 14 organizații naționale, printre care și ANTREC România – din 1994 și totalizează circa 90 mii de locuri de cazare în mediul rural.

În concepția U.E., turismul rural determină stabilirea unor legături între demografie și politica spațială, fiind definit prin:

legături politice (de la declinul lumii, la ruralitate);

legături economice (diversificarea activităților în spațiul rural);

legături umane (o mai bună cunoaștere între orășeni și săteni).

U. E. consideră turismul ca sector strategic, datorită posibilităților de dezvoltare economică pe care le oferă și totodată, ca o componentă a strategiei de consolidare a pieței.La începutul anului 1992, Comisia Europeană a inițiat o serie de proiecte (48), sub titlul generic Euroturism – Cultură si Ruralitate, proiecte ce au fost finanțate de Comisia Europeană și statele direct interesate. La acestea participa 22 de state, printre care și România.

Dintre aceste proiecte, 118 au teme legate de turismul rural, iar din cele 12 domenii de cooperare, 7 se referă expres sau au legătură cu turismul rural, cu referire la:

managementul resurselor turistice;

baza de date transnaționale pentru turismul rural, zone naturale sau construite protejate;

itinerarii culturale, istorice, folclorice;

publicații (atlase, reviste, ghiduri etc.);

cercetare și dezvoltare integrată a turismului rural;

turism ecologic pentru tineret (agricultură, mediu, turism).

Programul PHARE – în faza a doua – prevedea pentru România suma de 900 mii ECU, destinată turismului rural.

Fondurile au fost organizate pe trei forme de folosință, care se referă la:

abordarea turismului rural din punct de vedere al dezvoltării economice globale;

dezvoltarea economică locală;

agricultura, probleme de marketing în domeniul respectiv.

În acest program s-au avut în vedere 14 sate din 8 județe (Maramureș, Harghita, Brașov, Alba, Cluj, Suceava, Mureș și Sibiu) și se prevedea să fie susținute financiar și prin contribuția profesioniștilor din domeniu, prin următoarele acțiuni:

îmbunătățirea infrastructurii rurale, a căilor de acces și a drumurilor, asigurarea alimentării cu apă curentă a satelor respective, obținerea de mijloace pentru evacuarea și depozitarea ecologică a gunoaielor, semnalizarea satelor turistice, precum și catalogul unităților de turism rural omologate;

participarea ANTREC și a agențiilor din turismul rural la expoziții și burse internaționale de turism.

Fondurile PHARE pentru turismul rural au fost îndreptate și spre ANTREC, Asociația Țăranilor de la Dorna, Asociația Turismului Montan, Compania Română de Turism Montan.

În anul 1996 Ministerul Turismului a elaborat “Strategia de Dezvoltare a Turismului Rural”, unde s-au avut în vedere probleme legate de:

stabilirea zonelor și a localităților prioritare pentru dezvoltarea turismului rural;

dezvoltarea produsului turistic;

formarea prestatorilor de servicii turistice și a turoperatorilor pentru turismul rural;

promovarea turismului rural;

protecția mediului, a consumatorului și a prestatorului.

În anul 1997 Ministerul Turismului a elaborat “Strategia de dezvoltare a turismului pe termen mediu și lung”. În cadrul acestei strategii se arată că în plan internațional turismul în actuala etapă este considerat unul dintre cele mai dinamice sectoare economice, cea mai vastă industrie și cel mai important generator de locuri de muncă.

Strategia de dezvoltare a turismului pe termen mediu și lung își propune ca obiective de dezvoltare prioritară îmbunătățirea și consolidarea produsului turistic în zonele care sunt cele mai cunoscute turiștilor români și străini și unde există în general, facilități turistice și de infrastructură.

Dintre activitățile principale ale proiectelor, se pot enumera:

identificarea nevoilor în domeniul vizat;

identificarea și standardizarea unor noi profile de ocupații;

crearea unui SITE Internet;

dezvoltarea de materiale pentru formarea profesională;

diseminarea materialelor.

Proiectele răspund nevoilor locale în domeniul formării profesionale și integrării femeilor pe piața forței de muncă și prezintă o importanță deosebită mai ales pentru anumite regiuni cu un număr mare de șomeri, în majoritate femei.

2.2.6. Strategii de dezvoltare a turismului rural și al agroturismului

La nivel european, primele sate turistice au apărut încă din anii 1954, fiind considerate forma cea mai originală de turism din a doua jumătate a secolului. Anii ’70 marchează extinderea treptată a turismului rural în toate țările europene, facilitată de câțiva factori dinamizatori, cum sunt:

corelarea urbanizare-industrializare;

crearea infrastructurii necesare;

creșterea veniturilor;

prelungirea perioadelor de concediu.

Pe de altă parte, dezvoltarea sa a fost privită de țările europene ca o soluție eficientă de stopare a fenomenului de depopulare a satelor, de dezvoltare a zonelor defavorizate economic, dar care dispun de un patrimoniu (mai ales peisagistic) atrăgător, care trebuie protejat.

Chiar dacă modalitățile de practicare a turismului rural și implicit a agroturismului sunt diferite de la o țară la alta, la nivel european obiectivele strategice urmărite de factorii implicați, pot fi sintetizate astfel:

conservarea, crearea și diversificarea locurilor de muncă;

conservarea clădirilor și a habitatului tradițional;

susținerea comunității;

susținerea rețelei de transport;

susținerea agriculturii și a exploatării forestiere;

ameliorarea calității vieții pentru populația rurală;

crearea de noi funcțiuni pentru grupurile defavorizate.

Studiile de piață arată că piața vacanțelor la țară corespunde și clienților bogați și instruiți, dar care tind să cheltuiască sume peste medie care cer calitate. În consecință, dacă nivelurile venitului și al pregătirii continuă să crească în țările OCDE, piața turismului rural ar trebui de asemenea să crească.

În definirea strategiilor, se acordă o atenție particulară următoarelor două aspecte.

Pentru planificarea strategică pe termen lung, teritorial la nivelul de regiuni și localități rurale este necesar să elaboreze anumite planuri strategice pentru turism. Aceste planuri evaluează auturile și neajunsurile în materie de turism și înzestrare a mediului.

După ce s-au examinat posibilitățile pieței, planul pe termen lung examinează cel mai bun mod de dezvoltare și administrare a regiunilor, comunităților și ecosistemelor date. Sunt delimitate cerințele de infrastructură, dezvoltarea noilor întreprinderi, pregătirea pentru activitățile de turism și tehnicile de comercializare. Măsurarea eficienței strategiilor se face în funcție de costurile de elaborare și de aplicare a strategiei, de succesul comercial, de eficiența conservării mediului și a comunității locale și de conservarea, crearea și diversificarea locurilor de muncă.

La nivel tactic, aplicarea planurilor strategice cere, însă, o cunoaștere precisă a problemelor și a sistemelor de gestionare a fluxurilor de vizitatori, explicarea patrimoniului, a mijloacelor de încurajare a noilor profesioniști în turism, a sistemelor de transport publice rurale etc. Acestea reprezentând numai câteva dintre problemele cu care se confruntă firmele din turism.

Se poate conchide că elaborarea strategiilor de dezvoltare a turismului rural are la bază patru elemente:

clienții care caută cu mult discernământ locuri mai bine administrate pentru petrecerea timpului liber;

turismul rural este diferit de turismul în stațiune, întrucât presupune un mediu fizic și uman deosebit, pe care se bazează vacanțele la țară;

pentru că turismul rural cuprinde un mare număr de mici întreprinderi noi și neexperimentate, este necesară o strategie specială în planificarea activităților. Dezvoltarea inițială a acestui nou sector, cere adesea subvenții publice, pentru aceasta este nevoie de un plan strategic fundamentat;

activitatea de elaborare a strategiilor evoluează de la simpla planificare a amenajării teritoriului și a infra-structurii, spre o structură suplă și orientată a întreprinderii.

Totodată, turismul durabil are la bază un sistem de planificare pe termen lung, care are în vedere relația comunitate-vizitatori-industria turismului.

Se preconizează existența unui turism care să permită conservarea valorilor intrinseci ale mediului rural, dinamizând viața economică și asigurând rentabilitatea pe termen lung a industriei turistice, asigurându-se astfel deplasarea vizitatorilor dintr-o regiune în alta sau dintr-o țară în alta.

De aici, concluzia că strategia de dezvoltare rurală durabilă trebuie să respecte însăși ruralitate regiunii, întrucât:

nu toate regiunile consimt să se dezvolte pe această cale sau chiar nu se pretează acestei activități;

există limite de dezvoltare într-o zonă dată;

practica poate adopta tehnici adecvate de management al fluxurilor de vizitatori, pentru a împiedica distrugerea echilibrului ecologic al comunității.

CAPITOLUL III

MARKETING TURISTIC ÎN MEDIUL RURAL

3.1. Conceptul ȘI ELEMENTELE marketingULUI

turistic RURAL

3.1.1. Marketing turistic- delimitări conceptuale

Marketingul turistic se poate defini și sub următoarea formă: “complexul de evaluări și decizii care, pe baza unei permanente actualizări a tendințelor înregistrate la nivelul disponibilității cererii turistice (piața), își propune să realizeze condițiile optime de formulare a ofertei și de amplasare pe piață prin intermediul unei coordonări permanente a inițiativelor întreprinderilor private cu acțiunile puterii publice

Marketingul turistic poate fi explicat atât într-o accepțiune economică largă (de exemplu, la nivelul unei stațiuni), cât și în cadrul unui areal economic mai restrâns (la nivelul unui hotel, restaurant etc.).

În aceste condiții, conceptul de marketing turistic macroeconomic reprezintă procesul prin care se realizează schimbul de mărfuri și servicii turistice la nivelul întregii economii naționale, al unei regiuni, zone sau stațiuni turistice, putându-se efectua evaluarea acestor procese economice.

În schimb, conceptul de marketing turistic microeconomic, reprezintă funcția marketingului prin care se urmărește o realizare a profitului pentru o întreprindere turistică.Activitatea de marketing a unei întreprinderi turistice se cere a fi analizată ca o parte componentă a unui sistem socio-economic complex, care include un ansamblu de componente intermediare, care influențează rezultatele.

De aici reiese că marketingul în turism este un marketing integrat, atâta timp cât trebuie să cuprindă și să integreze activitățile publice (macromarketing) și pe cele private (micromarketing).

Totodată, marketingul turistic este un marketing integrat, nu numai datorită naturii specifice a produsului turistic, dar și datorită posibilităților de utilizare concertată a unor acțiuni de marketing ale unei multitudini de întreprinderi (de exemplu, acțiuni promoționale întreprinse pentru promovarea unei zone sau a unei țări) și a obiectivelor culturale și sociale spre care sunt orientate mai mult sau mai puțin inițiativele puterilor publice în acest sector.

Oferta turistică (produsul turistic) se constituie dintr-o serie de elemente de atractivitate ambientală, artistică, istorică, culturală etc., care, împreună cu alternativele de receptare diferită cantitativ și calitativ, ca și cu infrastructura publică, formează premisele formulării ipotezelor de produs.

Întreprinderile turistice, singure sau în consorții, își desfășoară acțiunile lor de marketing în limitele activității lor specifice, în cadrul general prestabilit de puterile publice și actele legislative.

Acțiunile lor comerciale sunt circumscrise de micromarketing, nu datorită amplorii lor, ci datorită conținutului aplicabil imediat. Î

n această sferă de activitate apare necesitatea coordonării între macro și micromarketing, ca o caracteristică de bază a marketingului turistic.

3.1.2. Particularitățile marketingului în turism rural

Particularitățile marketingului în turism sunt delimitate luând în considerare și caracteristicile produsului turistic. Astfel se pot enumera:

complexitatea produsului – complex ce este caracterizat printr-o multitudine de factori, ce cuprind (exprimă) caracteristicile ambientului și servicii ce se referă la toate experiențele și activitățile turistului din momentul părăsirii domiciliului său stabil și până în momentul reîntoarcerii;

intangibilitatea produsului și multitudinea interpretărilor subiective – determinate de funcțiile și motivațiile – ce diferă substanțial – prin care turiștii se raportează la produse sau servicii aparent identice;

incertitudinea prețului compus (complex) – exceptând pachetele preconfecționate;

importanța socială și economică a produsului pentru comunitatea umană, fie în relația sa directă cu maturizarea intelectuală și refacerea psihologică a indivizilor, fie prin aportul său economic și valutar;

imposibilitatea transportului produselor sau a serviciilor ce le compun și care rămân strâns legate de localizarea lor teritorială;

importanța subiectivă a produsului, care transcede valoarea sa economică, deoarece presupune nu numai o cheltuială considerabilă, dar și necesitatea timpului liber, după o lungă perioadă de muncă sau oricum după o lungă așteptare;

importanța socială a produsului pentru individ (în cazul turismului înțeles ca vacanță: vacanța este simbolul cel mai caracteristic al statutului individului și a gradului său de integrare în grupul căruia îi aparține);

problematicile externe ale produsului, respectiv diverse evenimente (chiar neturistice) din zona (regiunea) vizitată sau în care se intenționează vizita.

Printre caracteristicile produsului turistic sunt de relevat acelea referitoare la serviciile ce intră în compoziția produsului turistic:

varietatea și eterogenitatea tipologică a caracteristicilor serviciilor care compun produsul turistic;

imposibilitatea gradualizării în ordinea importanței de către turist;

complementaritatea lor reciprocă;

prestabilirea lor, cu condiția ca, clientul să accepte în mod direct această formulă.

Acestora li se adaugă caracteristicile referitoare la întreprinderile ce furnizează asemenea servicii:

rigiditatea lor, datorată importanței costurilor fixe (în special în întreprinderile hoteliere);

dimensiunea lor modestă în raport cu amploarea pieței, precum și caracterul lor de întreprindere de export;

importanța relevantă a prestațiilor personalului în cadrul serviciilor efectuate.

Toate aceste caracteristici (ale produsului, serviciilor și ale întreprinderilor) determină conținutul acțiunilor de marketing pe care întreprinderile turistice le pot iniția, atât în domeniul politicii de produs, cât și în acela al politicii promoționale.

Marketingul mix este un complex de instrumente, menit să actualizeze strategiile; constituie un ansamblul ordonat și coordonat al instrumentelor de marketing, menite să conducă la atingerea obiectivelor fixate.

3.2. PRODUSUL TURISTIC ÎN PRISMA MARKETINGULUI

TURISTIC RURAL

Economia serviciilor, în care se încadrează și activitățile de turism, constituie un sector productiv, care este caracterizat de unele particularități care îl disting și are o importanță de prim rang în economiile avansate.

3.2.1. Conceptul de produs turistic

Produsul turistic cuprinde un ansamblu de produse și servicii valorificate în cadrul unei ambianțe specifice create de factori naturali într-o anumită regiune.

3.2.1.1. Componentele produsului turistic

Asigurarea unui produs turistic de calitate necesită punerea în valoare a patrimoniului turistic, prin combinația factorilor naturali și antropici; a infrastructurii generale, determinată de dezvoltarea economică a zonei de destinație; a infrastructurii turistice (facilități de transport, cazare, alimentație publică, așezăminte de sănătate etc.), precum și de calitatea personalului din turism.

Produsul turistic poate fi alcătuit și pe baza informațiilor prealabile privind:

Clientela –segmentată în funcție de vârstă , profesie, reședință, venituri, obiceiuri, gusturi turistice etc.

Concurența –din necesitatea de adaptare a elementelor ce compun produsul în scopul diferențierii de oferta concurentă și din necesitatea unei promovări optime;

Resursele turistice existente în zonele de destinație- naturale, valori culturale, infrastructură, agrement etc.

Componentele fundamentale ale unui produs turistic (care este oferit spre vânzare de turoperatori, printr-o rețea de distribuție):

elemente de atractivitate :climatice, peisagistice, istorice, culturale, servicii turistice- motive puternice de revenire la o destinație;

infrastructură de comunicații: căi de acces, mijloace de transport, telecomunicații, servicii de transport- ce pot fi cuprinse în pachetul de servicii sau lăsate la alegerea clientului;

echipamente (structuri) de primire și restaurație : recepție, cazarea și alimentația publică – reprezintă componenta primară a produsului turistic și premisa reținerii în sejur a vizitatorului;

echipamente complementare:

permanente: instalații recreative, sportive și culturale, dotări proprii ale unui centru turistic pentru petrecerea variată și atractivă a timpului liber;

ocazionale: manifestări culturale, artistice, comerciale (târguri, expoziții, festivaluri);

elemente umane: educație civică, cunoștințe tehnice, profesionale și culturale, educație estetică, ospitalitate (turismul fiind cunoscut ca o „industrie a ospitalității”).

Pentru realizarea produsului turistic sunt necesare, în prealabil:

contractarea unui număr de locuri de cazare în localitățile cuprinse în traseele avute în vedere și în unități cu grad de confort variat;

contractarea mijloacelor de transport optime produselor turistice proiectate;

servicii de asistență, corespunzătoare gradului de autonomie a turiștilor avut în vedere;

datele, orele și etapele de parcurs privind derularea programelor turistice;

serviciile complementare necesare în derularea „consumului” produselor turistice.

Figura nr. 3.1. Elementele componente al produsului turistic

Sursa: Autor

3.2.1.2. Funcțiile produsului turistic rural

Rolul produsului turistic este să corespundă nevoilor multiple ale turiștilor, asigurând un beneficiu pentru organizator, îndeplinind două funcții inseparabile și complementare:

funcția obiectivă (concretă) – legată de performanțele fizice ale produsului;

funcția subiectivă (psihologică) – determinată de satisfacțiile oferite prin consumul produsului turistic;

Figura nr. 3.2. Funcțiile produsului turistic

Sursa: Autor

Produsul turistic rezultă din îmbinarea de bunuri materiale și servicii , oferite de către personalul turistic și din serviciile adiacente, care, punând în valoare elementele patrimoniului turistic și ale infrastructurii generale și turistice, avantajele cadrului instituțional urmăresc satisfacerea unor motivații specifice și generale ale consumatorilor turistici.

3.2.1.3. Caracteristicile produselor turistice

Produsele turistice, ca pachete de servicii specifice, pot fi alcătuite cu:

caracter permanent;

ocazional;

potrivit cererii unor grupuri sau clienți.

Produsele turistice destinate acestei categorii de turiști presupun, în prealabil:

segmentarea pieței – în funcție de specificul activităților profesionale, nivelul veniturilor, vârstă aria de relații a grupului (efectivă sau potențială);

analiza oportunității formării de grupuri mixte – (din unități de referință diferite), care au mai călătorit sau nu împreună ;

efectuarea unor discuții cu liderii de opinie ai grupurilor și/sau realizarea unor anchete privind anumite acțiuni turistice – prin chestionar (cu data de plecare, durată, variante de transport, preț, facilități, termene de plată etc.)

Produsul turistic se realizează pe măsură ce se manifestă consumul, neputând fi stocat. Consumul are loc la locul producerii, fiind ușor substituibil, deosebit de sensibil la factorii conjuncturali, politici, psiho-sociologici și având în general, un caracter sezonier.

Totodată se poate arăta că un produs turistic reprezintă un ansamblu de prestații susceptibile să se schimbe în timp și spațiu pentru a răspunde perfect cerințelor turiștilor. Acesta prezintă o structură complexă, manifestată în diverse forme de combinații ale elementelor componente (cazare, hrană, transport, primire, animație, calitatea peisajelor, excursii, tratament balnear, sporturi de iarnă, aventură). În funcție de valoarea calitativă și cantitativă a resurselor turistice prezente în teritoriu se poate vorbi de o fațetă mai largă sau restrânsă de activitate și servicii turistice care alcătuiesc produsele turistice.

Ca orice produs comercial sau de altă natură, acesta presupune îndeplinirea cel puțin a uneia dintre următoarele cerințe:

imagine de marcă;

raport optim preț- calitate;

unicitate și originalitate pe piața turistică;

asigurarea unei game largi de servicii turistice.

3.3. DEZVOLTAREA SERVICIILOR TURISTICE RURALE

3.3.1. Sectorul și caracteristicile serviciilor turistice

Cele mai importante caracteristici sectorului de servicii în care se încadrează și activitățile turistice sunt următoarele:

lipsa de materialitate a produselor oferite;

coincidența momentului productiv cu acela al consumului;

situație concurențială specifică și regim de prețuri adesea controlat de puterile publice;

fluctuația cererii, ce se poate verifica pe spații mici temporale;

nivelul ridicat al investiției în capital fix;

posibilități reduse de diferențiere, datorită imaterialității serviciilor, care exclud posibilitatea de intervenție la nivelul elementelor fixe ale produsului (formă, culoare etc.), întrucât produsele de consum se referă la percepția senzorială a individului.

imaterialitatea acestui sector este dominantă în raportul întreprindere-piață. Întreprinderii îi lipsesc multe instrumente de influențare directă a deciziei de cumpărare a clientului potențial. Pot fi totuși menționate și anumite elemente puțin semnificative:

lipsa unui obiect materializat care satisface nevoia, amplifică sarcinile agențiilor publicitare în domeniul creativității comunicării publicitare. Agențiile utilizează deseori campanii indirecte referitoare la serviciile de promovare, utilizând lideri de opinie sau mărturii, pentru a obține garantarea calității și afirmarea existenței unui plus de servicii oferite;

imaterialitatea serviciului face să crească rolul imaginii întreprinderii: pe aceasta se bazează perceperea calității serviciului de către clientul potențial, care este în totalitate încredințată și subordonată utilizării serviciului în sine. În acest caz, marketingul nu are nici o capacitate de intervenție asupra clienților potențiali care nu au mai utilizat produsul.

Totodată, imaterialitatea impune o prezentare completă și eficace a gamei de servicii oferite și a flexibilității acestora la exigențele individuale ale utilizatorului.

Concomitența producției cu consumul face ca utilizatorul să identifice producătorul cu vânzătorul.

Posibilitățile de diferențiere a serviciilor în timpul contactului cu clientela cresc datorită faptului că interacțiunea dintre producție și consum face imposibilă distingerea în mod clar de către utilizator a elementelor care constituie serviciul în sens strict, restrâns și a elementelor adiționale.

Calitatea serviciului depinde, de fapt, de o judecată de ansamblu a tuturor prestațiilor obținute, iar cele care derivă din contactul personal sunt adeseori singurul spațiu unde, pentru a exprima o părere, utilizatorul nu are nevoie de o pregătire tehnică.

Referitor la caracteristicile economiei serviciilor turistice redate anterior, se pune problema dacă strategia organizatorilor de turism și a prestatorilor de servicii turistice în condițiile economiei de piață, respectiv a ,,pieței cumpărătorului”, reprezintă arta de a descoperi noi segmente potențiale din care se recrutează viitorii cumpărători, pătrunderea și consolidarea pozițiilor pe aceste segmente de piață, fără a neglija însă menținerea pozițiilor și cultivarea acestor poziții pe segmentele tradiționale de piață turistică. Această tendință se poate continua încă, prin cunoașterea realistă și documentată a exigențelor și tendințelor evolutive ale pieței și pe baza lor, orientarea ofertei de produse turistice în concordanță cu dimensiunile și structura cererii, stabilirea unei strategii de prețuri și tarife, a unei strategii de distribuție etc., utilizarea unor instrumente eficace de promovare a produsului turistic, estimarea posibilităților de vânzare în funcție de sezonalitate.

3.3.2. Clasificarea factorilor determinanți al evoluției serviciilor turistice rurale

Diversitatea factorilor de influență în turism a impus o cuantificare a mărimii și sensului lor, după diferite criterii:

natura social-economică;

durata în timp a acțiunii lor;

după importanța în determinarea fenomenului turistic;

după natura provenienței și sensul intervenției;

după profilul de marketing

După natura social-economică:

factori economici – veniturile populației și modificările acestora; prețurile și modificările acestora; prețurile și tarifele; oferta turistică;

factori tehnici – performanțele mijloacelor de transport; tehnologiile în construcții; parametrii tehnici ai instalațiilor și echipamentelor specifice etc.;

factori sociali – urbanizarea și timpul liber;

factori demografici – evoluția numerică a populației; modificarea duratei medii a vieții; structura pe sexe, grupe de vârstă și socio-profesională;

factori psihologici, educativi și de civilizație – nivelul de instruire; setea de cultură; dorința de cunoaștere; caracterul individului; temperamentul; moda etc.;

factori organizatorici – formalități la frontiere; facilități sau priorități în turismul organizat; regimul vizelor; diversitatea aranjamentelor etc.

După durata în timp a acțiunii lor:

factori de influență permanentă – creșterea timpului liber; modificarea veniturilor; mișcarea naturală și migratorie a populației;

factori conjuncturali – crizele economice; dezechilibrele politice și convulsiile sociale; confruntările armate locale și regionale; catastrofe naturale; condițiile meteorologice precare etc.

După importanța în determinarea fenomenului turistic:

factori primari – oferta turistică; veniturile populației; timpul liber; mișcările populației;

factori secundari – cooperarea internațională; facilitățile de viză sau alte măsuri organizatorice; varietatea serviciilor suplimentare ș.a.

După natura provenienței și sensul intervenției:

factori exogeni – sporul natural al populației (care stă la baza creșterii numărului turiștilor potențiali); creșterea veniturilor alocate pentru practicarea turismului; creșterea gradului de urbanizare; mobilitatea sporită a populației, ca urmare a motorizării ș.a.

factori endogeni – varietatea conținutului activității turistice; lansarea de noi și tot mai sofisticate produse turistice; diversificarea gamei serviciilor turistice oferite; creșterea nivelului de pregătire a personalului din turism ș.a.

După profilul de marketing:

factori ai cererii turistice – veniturile populației; urbanizarea; timpul liber; dinamica evoluției populației;

factori ai ofertei – diversitatea și calitatea serviciilor; costul prestațiilor; nivelul de pregătire și structura forței de muncă.

3.4. PROMOVAREA ÎN TURISMUL RURAL

3.4.1. Promovarea – aspecte teoretice

În condițiile actuale ale pieței, caracterizată prin creșterea concurenței atât cantitativ cât și calitativ, menținerea acesteia și cucerirea de noi piețe sunt condiționate direct de dezvoltarea laturii comerciale.

În activitatea de marketing eforturile întreprinderilor nu se limitează numai la producerea unor bunuri solicitate de consumatori, la distribuirea acestora sau stabilirea unei politici adecvate de preț, ci ele trebuie să exercite permanent acțiuni de informare a cumpărătorilor potențiali precum și acțiuni de sprijinire și influențare a vânzărilor. Aceste activități, având obiective și mijloace specifice și foarte variate, formează conținutul politicii de promovare, componentă de bază a sistemului de comunicație al întreprinderii.

Prin comunicație se înțelege acțiunea firmei de a emite semnale în direcția componentelor mediului său extern (indivizi, grupuri sau organizații) în vederea influențării atitudinii și comportamentului segmentelor vizate. Comunicația își propune să acționeze asupra atitudinilor mentale, motivațiilor, credințelor și imaginii mărcilor pe care le au clienții, distribuitorii sau acționarii firmei.

De regulă atitudinile sunt mai rigide, respectiv mai stabile decât comportamentele efective, de aceea efectele comunicației sunt mai durabile, deci se vor resimți după un timp mai îndelungat. Fiind un mijloc strategic de acțiune pe termen lung, comunicația necesită eforturi mari și costuri pe măsură.

Informarea consumatorilor asupra produselor oferite spre vânzare, lămurirea susținută a acestora, educarea lor, stimularea cererii și receptarea modului cum sunt primite, respectiv apreciate, produsele, constituie esența politicii de comunicație, prin care organizațiile urmăresc o difuzare cât mai completă a unor informații despre activitatea și produsele lor.

Politica de comunicație reprezintă atât ansamblul informațiilor difuzate în scop comercial de firmă în direcția consumatorilor produselor sale, a distribuitorilor și furnizorilor săi, cât și totalitatea informațiilor pe care le recepționează de la aceștia. Efectele comunicației fiind de natură mentală, sunt mai greu de măsurat, pentru aceasta este necesară ancheta asupra publicului țintă.

3.4.2. Comunicarea – elementul fundamental al promovării

Orice comunicație presupune un schimb de semnale între emițător și receptor și recurge la un sistem de codificare, respectiv de decodificare, care să permită exprimarea și interpretarea mesajelor.

Termenul „a comunica” derivă din latinescul „communicare”, care semnifică „a fi în legătură cu”, iar comunicarea în limba română este „acțiunea de a comunica și rezultatul ei”; din punct de vedere cronologic comunicarea interumană (interpersonală) este primul instrument spiritual al omului în procesul socializării sale.

Ce este comunicarea? Este o întrebare la care au încercat să răspundă toți autorii literaturii de specialitate. Definițiile sunt numeroase și diferite.

Două dintre acestea aparțin lui Charles E. Osgood și lui Shannon și Weaver:

„În sensul cel mai general, se vorbește de comunicare de fiecare dată când un sistem, respectiv o sursă influențează un alt sistem, în speță un destinatar, prin mijlocirea unor semnale alternative care pot fi transmise prin canalul care le leagă”.

„Cuvântul comunicare are un sens foarte larg, el cuprinde toate procedeele prin care un spirit poate afecta un alt spirit. Evident, aceasta include nu numai limbajul scris sau vorbit, ci și muzica, artele viziuale, teatrul, baletul și, în fapt, toate comportamentele umane.

În anumite cazuri este poate de dorit a lărgi și mai mult definiția comunicării pentru a include toate procedeele prin care un mecanism (spre exemplu, echipamentul automat de reperaj al unui avion și de calcul al traiectoriei acestuia) afectează un alt mecanism (spre exemplu, o rachetă teleghidată în urmărirea acestui avion)”.

De asemenea, R. Baron definește comunicarea ca fiind „procesul prin care o parte (numită emițător) transmite informații (mesaje) unei alte părți (numită receptor)”. În același sens, S. Hybles și R. Weaver apreciază comunicarea ca fiind „un proces în care oamenii împărtășesc informații, idei și sentimente”, iar J. De Vito că aceasta „se referă la acțiunea, cu una sau mai multe persoane, de trimitere și receptare a unor mesaje care pot fi deformate de zgomote, are loc într-un context, presupune anumite efecte și furnizează oportunități de feed-back”.

3.4.2.1. Elementele sistemului comunicațional

Procesul de comunicație cuprinde elementele următoare:

Emițătorul (sursa) – poate fi persoana, firma, agenția de publicitate (firmă care realizează campanii publicitare pentru clienții ei) care se află la originea mesajului;

Codificarea – este procesul prin care ideile se transformă în imagini, forme, sunete, limbaje, coduri;

Mesajul – reprezintă ansamblul simbolurilor transmise de către sursă;

Mediile (canalele) – sunt vehicule prin intermediul cărora mesajul parcurge distanța de la emițător la receptor;

Decodificarea – este procesul prin care receptorul atașează o semnificație simbolurilor transmise de către sursă;

Receptorul – este ansamblul persoanelor cărora le este destinat mesajul;

Răspunsul – reprezintă ansamblul reacțiilor receptorului după primirea mesajului;

Efectul de retroacțiune (feed – back) – este partea din răspunsul receptorului care este comunicată emițătorului.

Distorsiunile (zgomotul înglobat) – reprezintă contextul general al comunicării care poate face ca mesajul emis să nu corespundă mesajului primit.

Figura nr. 3.3. Elementele procesului de comunicare

Sursa: autor

Eficiența oricărui sistem de comunicație depinde de modul în care organizația reușește să-și elaboreze mesajele, să-și aleagă destinatarii și mijloacele prin care mesajele vor ajunge la cei vizați. Toate acestea sunt în strânsă legătură cu posibilitățile organizatorice și materiale ale firmei, cu specificul produselor, cu natura pieței.

Figura nr.3.4. Etapele unui program de comunicații promoționale

Sursa: David G, Tehnici promoționale, Tipografia Romflair, Oradea, 2008, pag. 27

Politica de comunicație reprezintă atât ansamblul informațiilor difuzate în scop comercial de firmă în direcția consumatorilor produselor sale, a distribuitorilor și furnizorilor săi, cât și totalitatea informațiilor pe care le recepționează de la aceștia.

3.4.3. Politica de comunicare al firmei de turism

Politica de comunicare a unei firme (organizații) este un element important al programelor de marketing, o variabilă importantă a ,,marketingului mix”.

Pentru a vinde nu este suficient să oferi un produs / serviciu la un anumit preț, prin intermediul unui circuit de distribuție; trebuie de asemenea să însoțești oferta cu un sistem coerent de comunicare (să faci cunoscut produsul, să scoți în evidență nevoile pe care le satisface, să creezi și să menții o bună imagine). Este deci mai mult decât necesar ca firma să utilizeze cele mai bune mijloace de comunicare pe care le poate controla.

Condiția de supraviețuire a oricărei firme, în condițiile unui mediu de piață caracterizat prin concurența acerbă, progres tehnologic rapid și globalizare, este reprezentată de capacitatea firmei de a se adapta schimbărilor din mediul ei de acțiune. Acest lucru se poate realiza prin competență și responsabilitate, care includ o comunicare pertinentă și eficientă, atât cu interiorul organizației (că o condiție de mobilizare / motivare a resurselor proprii), cât și cu exteriorul- micro și macroeconomic de piață, pentru crearea și consolidarea unei imagini pozitive. În literatura de specialitate se subliniază faptul că nu se poate pune semnul de identitate între comunicare și promovare (respectiv publicitate).

Comunicarea vizează să modifice nivelul de informații al publicului și atitudinile sale, să creeze o imagine.

Promovarea are ca țintă comportamentul publicului, legat de asigurarea avantajelor financiare obținute prin achiziționarea unui produs/serviciu oferit de firmă. Într-o altă definiție, promovarea reprezintă ansamblul activităților de marketing care stimulează cumpărăturile consumatorilor.

Ea cuprinde:

publicitatea

relațiile publice

promovarea vânzărilor

vânzările directe

utilizarea mărcilor

manifestările promoționale.

3.4.3.1. Etapele unui program de comunicatii promoționale

Pentru realizarea unui program de comunicații eficient trebuiesc parcurse următoarele șase etape:

etapa I-a: Identificarea auditoriului

etapa a II-a: Stabilirea obiectivelor comunicării

etapa a III-a: Conceperea mesajului

etapa a IV-a: Alegerea canalelor de comunicare

etapa a V-a: Stabilirea bugetului destinat activității de promovare

etapa a VI-a: Elaborarea mixului promoțional

etapa a VII-a: Măsurarea efectelor campaniei promoționale

etapa a VIII-a: Organizarea și conducerea comunicațiilor de marketing integrate

Figura nr.3.5. Etapele unui program de comunicatii promoționale

Sursa: David, G., Comunicare și negociere în afaceri, Note de curs, 2011

Identificarea auditoriului -emițătorul trebuie să știe clar cui se adresează, adică care este piața țintă. Aceasta poate fi formată din cumpărători actuali și potențiali, factori de decizie sau factori de influențare. Auditoriul poate fi constituit din indivizi, grupuri sau publicul în totalitatea sa, respectiv toți oamenii care sunt expuși reclamelor.

O latură esențială a analizei auditoriului constă în evaluarea imaginii pe care și-a creat-o până în prezent publicul țintă cu privire la firmă, la produsele acesteia și la concurenții ei. Imaginea este un complex de concepții, idei și impresii pe care o persoană le asociază unui anumit produs. Evaluarea imaginii se face folosind chestionarul.

Stabilirea obiectivelor comunicării – după ce piața țintă și caracteristicile ei au fost identificate, emițătorul trebuie să decidă asupra răspunsului pe care și-l dorește din partea auditoriului. Comportamentul de cumpărare fiind rezultatul unui lung proces decizional ce are loc la nivelul consumatorului, emițătorul trebuie să știe cum să dirijeze auditoriul pentru a-l determina să cumpere produsul.

Obiectivele specifice comunicației vor fi formulate pornind de la următoarele niveluri ale răspunsului care se așteaptă de la segmentele de consumatori vizate:

nivelul cognitiv – se referă la cunoștințele pe care le transmite firma cu privire la existența produsului și caracteristicile sale.

nivelul afectiv – este cel în care comunicația vizează crearea unei imagini favorabile produsului sau firmei.

nivelul comportamental – este cel în care firma își propune determinarea unei acțiuni efective din partea segmentului vizat, acțiune care presupune vizitarea magazinului, încercarea produsului, cumpărarea acestuia.

Figura nr. 3.6. Obiectivele comunicaționale conform nivelurilor ale

răspunsului așteptate de la segmentele vizate

Sursa: David, G., Rolul promovării în perioada de criză, Articol științific, publicat în cadrul Zilelor Academice organizat de către Universitatea de Vest ,, Vasile Goldiș din Arad, 2010

Conceperea mesajului – mesajul trebuie să fie eficient, adică să atragă atenția, să rețină interesul, să nască dorința și să provoace acțiunea de a cumpăra. În cursul procesului de elaborare a mesajului trebuie rezolvate următoarele probleme legate de acesta:

ce să spună (conținutul mesajului);

cum să spună logic (structura mesajului);

cum să spună simbolic (forma de prezentare a mesajului);

cine să spună (sursa mesajului).

Alegerea canalelor de comunicare – canalele de comunicare pot fi personale sau nepersonale.

Publicitatea directă, personală este eficientă când publicul vizat este restrâns și specializat, nevoia de informare este intensă, iar contactele personale sunt preferabile altor mijloace de comunicare.

Canalele de comunicare nepersonale sunt potrivite atunci când este vizat un public larg și relativ omogen, deoarece ele nu se pretează la diversificare. Acestea sunt: publicitatea prin mass-media și publicitatea la locul vânzării. Prima e convenabilă atunci când alegerea se face pe baza notorietății mărcilor, iar a doua, când decizia de cumpărare e spontană (nu există fidelitate față de o anumită marcă).

Organizarea și conducerea comunicațiilor de marketing integrate – în condițiile în care piețele de masă se dezintegrează într-o mulțime de mini piețe, fiecare necesitând o abordare specifică din punct de vedere al promovării, pentru atingerea obiectivelor de comunicare firmele se bazează pe mai multe instrumente de comunicare, acesta fiind conceptul de comunicații de marketing integrate (CMI).

Conform definiției dată de Asociația Americană a Agențiilor de Publicitate, CMI este ,,un concept referitor la planificarea comunicațiilor de marketing, care pune în evidență importanța deosebită, rolul strategic al diferitelor instrumente de comunicare și combină aceste instrumente pentru a oferi comunicațiilor maximum de claritate, coerență și impact prin integrarea mesajelor discrete într-o structură unitară”.

3.4.4. ACTIVITATEA PROMOȚIONALĂ

3.4.4.1. Definirea activității promoționale

Pentru a vinde produsul, acesta trebuie prezentat în vederea cunoașterii caracteristicilor sale distincte și concomitent trebuie stimulată cererea prin acțiuni corespunzătoare. Marketingul modern înseamnă mai mult decât a realiza un produs bun, la un preț atractiv și a-l face accesibil consumatorilor.

Acesta presupune o permanentă și complexă comunicare cu mediul extern, cu piața, o informare atentă a clienților actuali și potențiali, a intermediarilor, acțiuni specifice de influențare a comportamentului consumatorilor.

Toate aceste activități, cu obiective și mijloace specifice de acțiune foarte diverse, alcătuiesc politica promoțională, componentă importantă a politicii de marketing.

Promovarea este un ansamblu de acțiuni și mijloace de informare și atragere a cumpărătorilor potențiali către punctele de vânzare, în vederea satisfacerii nevoilor și dorințelor acestora și implicit, a creșterii eficienței economice a activității firmelor producătoare.

3.4.4.2. Rolul activității promoționale

Rolul promovării este de a comunica cu publicul vizat pentru a-l convinge să accepte și să adopte produsul firmei.

Necesitatea promovării se impune mai mult în condițiile diversificării și sporirii bunurilor existente pe piață, când consumatorului îi este tot mai greu să afle singur ce produse corespund cerințelor lui, de unde și când le poate procura.

Elaborarea strategiei promoționale implică o cunoaștere foarte bună a mediului economico-social, a celui concurențial, a pieței și a mecanismelor acesteia, a comportamentelor de consum, a modalităților de acțiune a întreprinderilor partenere și concurente, și a specificului și efectelor pe care le poate avea utilizarea diverselor instrumente promoționale.

Prin promovare, organizația urmărește să acționeze direct asupra comportamentelor efective, fără să-și propună în prealabil o modificare a atitudinilor.

3.4.4.3. Obiectivele activității promoționale

Obiectivele activității promoționale trebuie să fie în concordanță, pe de o parte cu obiectivele politicii globale de marketing și, pe de altă parte cu obiectivele specifice celorlalte componente ale mixului de marketing.

Pentru ca obiectivele campaniei promoționale să corespundă situației reale a mediului în care se urmărește lansarea, este necesară o analiză prealabilă a pieței, bazată pe definirea acesteia și determinarea influențelor promoționale care afectează cumpărarea unui anumit produs.

Pentru aceasta trebuiesc identificate principalele grupări omogene de indivizi, suficient de mari, pentru a justifica economic abordarea lor și în același timp, suficient de diferite pentru a motiva introducerea unor diferențieri corespunzătoarele ale mixului de marketing.

Deci cumpărători trebuiesc grupați după răspunsul probabil la eforturile promoționale, resursele fiind direcționate în principal către segmentele care oferă cea mai mare eficiență pe termen lung.

De asemenea trebuie să se cunoască cu claritate capacitatea eforturilor promoționale de a influența comportamentul consumatorilor, comportament determinat de nevoi, de factori individuali (sex, vârstă, trăsături de caracter, atitudini, emoții, religie, stare de sănătate), de promovarea firmelor concurente și de condițiile geografice. În orice situație trebuie evitată supralicitarea promovării.

Aceasta se concretizează practic în dezinformarea clienților, prezentându-se elemente ale produsului care nu sunt asigurate în momentul cumpărării. Este posibil ca astfel de elemente să treacă neobservate, dar uneori pot cauza probleme foarte grave.

Obiectivul promovării este de a comunica unui auditoriu definit informații și motive care să îl stimuleze la o acțiune favorabilă firmei. Atingerea acestuia depinde de măsura în care întreprinderea a reușit să comunice informațiile dorite persoanelor avute în vedere, la timpul și locul potrivit. Stabilirea unor obiective realiste nu poate fi asigurată decât printr-o cercetare atentă și o segmentare corespunzătoare a pieței.

3.4.5. Mixul promoțional în sfera serviciilor turistice

3.4.5.1. Mixul promoțional turistic

Promovarea este unul din cele patru elemente principale ale mixului de marketing, acesta reprezentând un set de instrumente de marketing pe care firma le utilizează pentru a-și atinge obiectivele (de marketing) pe piața-țintă.

În practică există nenumărate instrumente de marketing-mix. Împărțirea lor curentă este în conformitate cu cele patru elemente care fac obiectul marketingului:

produsul;

prețul;

plasamentul (piața);

promovarea.

Mixul de marketing conceput în firma de serviciiși în sfera serviciilor tursitice , este utilizat la fel ca și în domeniul bunurilor materiale pentru “concretizarea strategiilor întreprinderii“. El este setul de elemente controlabile pe care organizația îl poate utiliza pentru a influența reacția consumatorilor.

Managementul marketingului realizează combinarea acestor elemente în direcția satisfacerii nevoilor pieței țintă selectate, având în vedere variabilele necontrolabile, parțial sau total de către firmă, cum ar fi: resursele și obiectivele ei, mediul politic, legal-instituțional, social, cultural, economic, concurențial.

Procesul de formulare și echilibrare a mixului de marketing este unic, distinct pentru fiecare organizație și produs, atât mai mult în sfera serviciilor turistice.

Figura nr. 3.7. Mixul de marketing în sfera serviciilor

Sursa: David Gabriela, Tehnici promoționale, Tipografia Romflair, Oradea, 2008

Datorită specificității serviciilor, mulți dintre autori acreditează ideea unei noi abordări a mixului de marketing. Conform acestori abordări elementele componente:

produsul – gama, calitatea, nivelul, numele de marcă, linia de serviciu, garanțiile, serviciile post-vânzare;

prețul – nivelul, reducerile, comisioanele, termenele de plată, valoarea percepută de consumatori, raportul preț-calitate, diferențierea;

plasamentul – poziția, accesibilitatea, canalele de distribuție, aria de distribuție;

promovarea – publicitatea, personalul de vânzare, promovarea vânzărilor, relațiile publice, reclama;

oamenii (implicarea umană);

resursele umane personalul: pregătirea, discreția, angajarea, motivarea, înfățișarea, comportamentul interpersonal;

consumatorii – comportamentul, gradul de implicare, contactul consumator-consumator;

dovezile fizice – mediul: mobilierul, culoarea, aranjamentul, zgomotul, suportul fizic (bunurile), indiciile tangibile;

procesul – politicile, procedurile, mecanizarea, discreția angajaților, implicarea consumatorilor, îndrumarea consumatorilor, fluxul de activități.

Formularea mixului de marketing în domeniul serviciilor turisitce presupune mai întâi, separarea, delimitarea componentelor sau sub-mixurilor și apoi coordonarea acestor sub-mixuri în cadrul mixului. Mixul de marketing adoptat pentru un serviciu anume variază față de celelalte în funcție de nivelul cererii, vârsta serviciului, etc. La elaborarea lui trebuie avute în vedere modificările survenite în comportamentul consumatorilor și în exprimarea necesităților de consum.

Din punctul de vedere al consumatorului, fiecare instrument de marketing are menirea să-i ofere un avantaj. Aceste instrumente încadrează deciziile referitoare la produs, preț, activități promoționale (publicitate, promovare, relații publice), la canalele de distribuție și la rețeaua de vânzare. Instrumentele marketingului turistic nu acționează separat, ci într-o dependență organică, pe principiul conceptului de sistem; prin aceasta componentele – produs, tarife, distribuție, promovare – se intercondiționează reciproc, păstrând un echilibru impus de strategia de marketing adoptată. Interpătrunderea instrumentelor de marketing într-un ansamblu echilibrat, prin cele mai adecvate decizii este cunoscută în literatura de specialitate sub denumirea de marketing-mix sau mix-ul de marketing.

Aprecierea influenței turismului asupra balanței de plăți trebuie să aibă în vedere atât sensul (exprimat de semnul algebric al confruntării celor două solduri), cât și amploarea acesteia; ca urmare, analiza enunțată anterior trebuie întregită cu determinarea mărimii (valorii) soldului și efectuarea unor comparații în timp.

3.4.5.2. Factorii determinanți al mixului promoțional turistic

Metodele de comunicație în masă, în care se încadrează și mixul promoțional ca formă de comunicare, sunt alese pe baza unor factori, cum sunt:

natura pieței;

natura produsului;

fondurile disponibile fondurile alocate acțiunilor promoționale;

sistemului de distribuție;

specificul produsului ce urmează a fi promovat;

nevoia de operativitate și flexibilitate.

Natura pieței determină alegerea mediilor, după localizarea geografică și densitatea demografică. În cazul piețelor concentrate (urbane) presa locală poate fi utilizată cu eficiență. În cazul dispersării pe zone rurale, cu slabă densitate, sunt indicate medii diferite (radio, televiziune), folosirea poștei sau a periodicelor de interes social în zonă. Dacă piața e compusă dintr-un număr restrâns de populație, răspândită pe tot cuprinsul țării, se vor utiliza mediile specializate.

Natura produsului determină alegerea mediului de comunicație, el poate favoriza sau elimina anumite medii (nu se va promova o băutură alcoolică în revistele pentru copii).

Fondurile disponibile pot deveni o barieră însemnată în alegerea mediilor (de exemplu, televiziunile naționale necesită cheltuieli foarte mari). După alegerea mediilor, se aleg suporturile specifice fiecărui mediu și se programează utilizarea lor. La alegerea suporturilor trebuie avută în vedere audiența mediilor, caracteristicile cantitative ale acestora, costurile și asistența prevăzută de fiecare mediu. Programarea mediilor ține cont de sezonalitatea cererii, repetarea și frecvența îndoită, mărimea și localizarea anunțului. Definitivarea mixului promoțional este o operație de mare răspundere, condiționată de o serie de factori:

volumul fondurilor disponibile;

natura pieței;

tipul produsului;

etapa din ciclul de viață al produsului;

factori externi care acționează asupra întreprinderii.

Figura nr. 3.8. Factori determinanți al mixului promoțional

Sursa: autor

3.4.5.3. Stabilirea mixului promoțional conform etapelor ciclului

de viață al produselor

În momentul stabilirii mixului promoțional pot exista situații particulare, fiind necesară, în primul rând o diferențiere în raport cu ciclul de viață al produsului, astfel:

în faza introductivă: trebuie stimulată cererea primară (pentru un anumit tip de produs) în contrast cu cea selectivă (pentru o anumită marcă). Strategia promoțională în această fază constă în a informa și educa cumpărătorii potențiali (să li se spună că produsul există, cum poate fi utilizat, în ce măsură asigură satisfacerea dorințelor). Un accent deosebit se pune pe târguri, expoziții, care alături de mass-media pot juca un rol major în mixul promoțional;

în stadiul de creștere-dezvoltare: se pune accent deosebit pe publicitate, care poate îndeplini orice sarcini de informare și educare;

în faza de maturitate: publicității i se acordă o importanță tot mai mare ca mijloc de convingere și nu doar de informare;

în faza de declin: eforturile promoționale trebuiesc diminuate până la reducerea totală.

Figura nr. 3.9. Mixul promoțional conform etapelor ciclului de viață al produselor

Sursa: David G., Tehnici promoționale, Note de curs, 2007, pagina 37

Politica promoțională trebuie diferențiată pe categorii de produse pentru că modul de manifestare al cererii este diferit. Astfel magazinele care comercializează bunuri de uz curent se vor baza pe reclama producătorilor și pe merchandising. Pentru cele destinate consumului productiv se utilizează publicațiile de specialitate, relațiile publice și alte mijloace, cum ar fi:

vizite de studiu organizate pentru cumpărătorii potențiali;

centre de informare;

folosirea de echipe de promovare;

difuzarea de documentații;

participare la târguri și expoziții.

3.4.5.4. Bugetul promoțional

Bugetul promoțional este suma de bani alocată activității promoționale, în scopul realizării obiectivelor promoționale.

Alegerea fondurilor financiare trebuie să se facă astfel încât eforturile să fie justificate prin efectul acțiunilor promoționale. Aceasta este una dintre cele mai dificile decizii de marketing, deoarece rezultatul obținut în urma acțiunilor de promovare nu poate fi pus doar pe seama acestora, iar efectul lor se poate regăsi mult timp după încetarea campaniei promoționale. Cele mai cunoscute modalități de alocare a resurselor financiare sunt:

utilizarea tuturor fondurilor pe care firma le are la dispoziție în acest scop;

alocarea sub forma unei cote de vânzări;

alocarea unui fond promoțional care în volumul vânzărilor proiectate are aceeași pondere cu a firmelor concurente;

profitul adus în raport cu volumul fondurilor investite;

alocarea de fonduri pe obiective și pe sarcini.

Pentru determinarea mărimii bugetului promoțional se pot utiliza mai multe metode:

metoda procentajului din vânzări – este o metodă foarte răspândita ce presupune aplicarea unui procent la volumul vânzărilor (actual sau anticipat) sau la prețul de vânzare;

metoda imitării concurenței – este o metodă curent utilizată și presupune ca întreprinderea să aloce pentru activitatea promoțională o sumă comparativa cu cea a concurenților săi;

metoda sumei disponibile – este o metodă utilizată în special de micile întreprinderi și presupune stabilirea resurselor disponibile activității de comunicare rămase după acoperirea celorlalte cheltuieli ale întreprinderii;

metoda obiectivelor – presupune ca marketerul să stabilească clar ce dorește să facă promovarea pentru întreprindere. Pentru aceasta, se stabilesc principalele obiective urmărite, modalitățile de atingere a acestor sarcini și costul întregii activități. Totalul acestor costuri determină tocmai bugetul promoțional;

Tabel nr. 3.1.

Metode de stabilire a bugetului promoțional

Toate aceste metode au grade de exactitate doar pentru măsurarea atracției și menținerea atenției, fără a oferi un răspuns real mesajului publicitar. Chiar dacă publicitatea și promovarea în general nu reprezintă singurul factor care influențează volumul vânzărilor, se pot folosi o serie de proceduri pentru a evalua această influență:

chestionarea directă a cumpărătorilor asupra factorilor care i-au determinat să ia decizia de cumpărare;

analiza corelației statistice între publicitate și vânzări;

determinarea cumpărăturilor nete care sunt o consecință a publicității;

proiectarea experimentală (simularea) prin care se izolează influența fiecărui factor care determină cumpărarea.

Între mărimea bugetului promoțional și strategia promoțională adoptată de întreprindere există o legatură de intercondiționare, respectiv mărimea bugetului promoțional determină tipul de strategie de promovare accesibilă întreprinderii (bugetul este calculat prin metoda sumei disponibile) sau dacă marketerii consideră că o anumită strategie de piață este mai eficientă în situația dată, în funcție de acesta se determină bugetul promoțional (folosind metoda obiectivelor). În final, trebuie stabilit modul în care bugetul promoțional va fi cheltuit pentru diferitele instrumente promoționale.

3.4.5.5. Măsurarea efectelor campaniei promoționale

Pentru a măsura eficiența acțiunilor promoționale se pot utiliza următoarele metode:

măsurarea audienței – respectiv stabilirea prin sondaj a numărului de persoane care au recepționat un mesaj publicitar.

măsurători de memorizare și asociere – prin care se evaluează impresia reclamelor asupra memoriei auditoriului, utilizând patru tehnici înrudite:

reamintirea neajutată, când subiectului i se propune enumerarea ultimelor reclame reținute;

reamintirea ajutată, când subiectul poate fi întrebat de reclama văzută ieri într-un anumit ziar;

testul triplei asocieri, prin care subiectul este solicitat să facă asocieri între elementele unui mesaj;

testul de identificare a reclamelor.

măsurători combinate – realizate prin combinarea diferitelor teste de măsurători.

3.5. ACTIVITATEA PROMOȚIONALĂ ÎN TURISMUL RURAL

ȘI AGROTURISM

În majoritatea țărilor U.E. este frecventă utilizarea mijloacelor tradiționale de promova-re, cum sunt:

toate suporturile de vânzare (ghid, broșură, pliant, catalog);

obiecte publicitare;

prezența la saloanele de turism;

mailingul;

utilizarea mas mediei (TV, publicații, radio, etc.);

utilizarea rețelelor de promovare.

3.5.1. Rețelele de promovare ale turimului rural și al agroturismului

Rețelele de promovare sunt de asemenea utilizate prin următoarele forme:

bancare (Germania, Belgia, Franța, Olanda);

teritoriale (Germania, Belgia, Franța);

cluburi (Germania, Olanda).

Se poate sintetiza că, în majoritatea țărilor din U.E., comercializarea produsului turistic variază în funcție de organisme:

Comercializarea internă cu referire la:

centrale de rezervare internațională (Franța);

centrale de rezervare națională (Spania, Franța, Irlanda, Portugalia);

centrale de rezervare regională (anumite landuri germane, Belgia, Franța, Sania, Italia);

centrale de rezervare departamentale/locale (Franța, Grecia);

vânzare directă (toate țările U.E.).

Comercializarea externă:

turoperatorii de voiaj (Germania, Belgia, Danemarca, Franța, Marea Britanie);

structuri turistice teritoriale (Germania, Belgia, Danemarca, Franța, Marea Britanie);

primării, comitete de întreprindere (Franța, Italia).

Figura nr.3.10. Modalități de promovare și comercializare al

produslui turistic rural

Sursa: autor

3.5.2. Inițiativele Uniunii Europene în cooperarea Europeană în

domeniul turismului rural

În afara relațiilor competitive, un anumit număr de lanțuri de locuințe ale locuitorilor satelor sunt din ce în ce mai angajate în acțiuni de cooperare europeană cu caracter bilateral sau multilateral la nivel interregional, transnațional, în scopul profitului reciproc al fiecărui partener, prin acțiuni comune de promovare sau de scoatere pe piață.

Două inițiative pot fi semnalate mai pregnant:

prima privește agroturismul în spațiul comunitar (în special primirea turiștilor în cadrul fermelor). Un grup al Organizației profesioniștilor din agricultură a Comunității (COPA-COGECA), numit EURAGRITOUR, reunește periodic rețele ale sindicatelor naționale ale agricultorilor și ale asociațiilor camerelor agricole pentru a trata probleme specifice, sociale și fiscale. Acestea sunt impuse de dezvoltarea activității turistice în cadrul exploatațiilor agricole, pentru o apropriere la nivel global comunitar în scopul diversificării activității în domeniul turismului rural. De notat că EURAGRITOUR a elaborat și publicat un document de prezentare a rețelei sale în cadrul Anului european al turismului (1990);

pentru cazarea turiștilor la locuitorii satelor, s-au creat începând din 1990, “Federația europeană de primire a turiștilor la locuitorii satelor sau ferme”, numite “Federation Eurogites” sau mai pe scurt, EUROGITES, la inițiativa EUROTER și prin mobilizarea “Federation Nationale des Gites de France”.

Cele două inițiative au scos în evidență preocupările organizatorice ale lanțurilor de primire. Prin cooperarea lor activă, se urmărește consolidarea imaginii de marcă a primirii turiștilor la locuitorii satelor si poziționarea produselor pe piața turistică europeană, totul contribuind pozitiv la dezvoltarea turismului rural.

De notat, de altfel, că această convergență a obiectivelor între EURAGRI-TOUR (sector agricol în spațiul U.E.) și Federation des EUROGITES (cazarea turiștilor la săteni și în ferme în spațiul U.E.), ar trebui să faciliteze cooperarea între cele două grupuri; formele de activitate complementare a celor două organizații le-ar putea face partenere posibile.

CAPITOLUL IV

CALITATEA ȘI PROMOVAREA PRODUSULUI TURISTIC RURAL ÎN CADRUL PENSIUNII PERLA ALBASTRĂ DIN ȘUNCUIUȘ

4.1. PREZENTAREA PRODUSULUI TURISTIC RURAL

Produsul turistic rural oferit de Pensiunea Perla Albastră este compus din două elemente fundamentale:

potențialul turistică al zonei rurale Șuncuiuș;

oferta de turistică al Pensiunii Perla Albastră.

Figura 4.1. Componentele de bază al produsului turistic rural

Sursa: autor

4.1.1. Prezentarea potențialului turistic al zonei Șuncuiuș

4.1.1.1. Amplasarea zonei turistice Șuncuiuș

Zona turistică Șuncuiuș este amplasat în Defileul Șuncuiuș -Vadu Crișului și se află pe cursul râului Crișul Repede.

4.1.1.2. Atracții turistice în Zona turistică Șuncuiuș

Zona turistică Șuncuiuș impresionează călătorul prin multitudinea de peșteri printre care cea mai importantă este cea de la Vadu Crisului:

 Unguru Mare

 Vadu Crișului

 Vântului

 Moanei

 Bătrânului

 Izvor

 Izbândiș

Peștera Ungurului Mare se află în județul Bihor, pe versantul nordic al munților Pădurea Craiului, pe malul stâng al râului Crisul Repede pe teritoriul comunei Șuncuius.

Peștera este electrificată și amenajată fiind posibilă vizitarea sa doar cu ghid și după plata unei taxe de 5 Ron și întâmpină vizitatorii cu o deschidere impresionantă 24 de metri lățime și 27 de metri înălțime.

Peștera de la Vadu Crișului se află în județul Bihor, în defileul Șuncuiuș – Vadu Crișului pe cursul râului Crișul Repede, pe versantul nordic al Munților Pădurea Craiului.

S-a format în calcarele cretacice ale munților Pădurea Craiului ca urmare a acțiunii pârâului care îl străbate și în prezent. Are o lungime de 1510 m și este formată dintr-un coridor principal din care se desprind numeroase galerii laterale și săli. Este una din peșterile cu cea mai bogată faună cavernicolă din România aici fiind prezente numeroase specii de melci, viermi, insecte, crustăcei și liliacul cu botul în formă de potcoavă.

Din 1955 este declarată monument al naturii.

La 6 mai 2006 ca urmare a reamenajării peșterii și a montării unui sistem de iluminat electric performant este redeschisă, în prezent fiind posibilă vizitarea sa în condiții optime.

Peștera Vântului se află pe teritoriul comunei Șuncuiuș, în județul Bihor, pe malul stâng al Crișului Repede. Peștera situată în versantul nordic al munților Pădurea Craiului, la o altitudine de 300 de metrii, este cea mai lungă peșteră din România (peste 40 km lungime) și este străbătută de un curs subteran de apă.

A fost descoperită în anul 1957 și este declarată monument al naturii, în prezent este închisă vizitarea sa fiind posibilă doar cu ghid. Peștera Vântului este dezvoltată pe mai multe nivele cu numeroase forme concreționare și cu o faună cavernicolă destul de săracă (viermi de apa și coleoptere).

Peștera Bătrânului se află în munții Pădurea Craiului, pe platoul carstic Zece Hotare, la capătul de aval al văii Peștireului, care este înghițită aici.

Peștera Bătrânului primește apele văii Peștireului și le conduce spre Peștera Vadu Crișului, prin care ies la suprafață și se varsă în apele Crișului Repede.

Peștera Bătrânului se dezvoltă pe mai multe nivele. Complexul Superior pe o lungime totală de cca. 500 m, este frumos concreționat. Prin intrarea de jos se ajunge la pârâul subteran. Dar aici se ajunge doar după coborârea a unei săritori de 6 m, care pe ape mari se transformă în cascadă.

Peștera Moanei, aflată pe versantul drept al Văii Luncilor (sau a Mișidului), afluent al Crișului Repede amonte de Suncuiuș, la o depărtare de 4,7 km de confluența cu Crișul, aproape de comuna Șuncuiuș, se întinde pe o lungime de peste 1.200 m. Peștera are două intrări generoase, iar cele două galerii se unesc într-o sală mare și înaltă, având podeaua formată în întregime din gururi de diferite dimensiuni, scăldate de apa ce se prelinge de pe o scurgere parietală.

Caracteristice acestei peșteri sunt cascadele de calcar depuse de către apă a carei albie s-a înalțat odată cu depunerea carbonatului, precum și stalactitele tubulare (numite și “macaroane”), lungi aproape de 2m și cu o lățime de ordinul milimetrilor. Pe una din terasele de la intrarea în peșteră au fost descoperite 4 vase de ceramică aparținând culturii de Cotofeni (2.000 i.Hr.). Peștera reprezintă un etaj inferior al rețelei hidrografice din care Peștera Lesiana, situată deasupra, constituie etajul fosil. Biospeologic sunt demne de remarcat două forme de coleoptere: Drimeoius (s. str.) chyzeri vicinus și Duvalius (Duvaliotes) mandibularis. Exceptând primii 120 m de galerii, parcurgerea Peșterii Moanei necesită nu numai un echipament speologic complet și materiale de explorare, ci și un grad mai ridicat de pregătire fizică și tehnică.

Peștera de la Izvor este situată în munții Pădurea Craiului, în versantul drept al Văii Mișidului, cu 20 m deasupra unui izvor.

Peștera de la Izvor, o peșteră mică, cu o intrare îngustă care nu este amenajată pentru turiști, iar mai departe, la vreo oră de mers se află Peștera de la Izvor.

Izbucul Izbîndiș. Râul subteran se formează cu mult înainte să apară la suprafață, colectând apă de ploaie care se prelinge în Peștera Izbîndiș. În peștera, la Izbîndiș ridicând privirea pe versantul stâncos, vedem gura peșterii Izbîndiș, aparent de neizbândit, cocotată la altitudine.

Peștera Izbândiș se află în munții Pădurea Craiului, în versantul drept al Văii Măgura-Izbîndiș, în extremitatea de sud-vest a comunei Șuncuiuș.

Intrarea uscată a peșterii se află deasupra izbucului. După ce se ajunge la intrarea peșterii începe un târâș de 40-60 minute, după care se intră într-o lume de vis. În urma eforturilor depuse de speologi, în decurs de 21 de ani, peștera a atins lungimea de 1667,6 m. Vizitarea se recomandă doar speologilor.

4.1.2. Prezentarea general al pensiunii Perla Albastră din Șuncuiuș

Pensiunea Perla Albastră , clasificată cu trei Margarete se află în localitatea Șuncuiuș, județul Bihor.

4.1.2.1. Amplasarea pensiunii Perla Albastră din Șuncuiuș

Figura nr.4.1. Harta de amplasate al pensiunii Perla Albastră din Șuncuiuș

Pensiunea Perla Albastra se afla in localitatea Șuncuiuș, jud. Bihor, Romania, la 60 km de Oradea, 5 km de la DN1 (E60) la poalele muntilor Apuseni in mijlocul unei bogate zone de speologie si agrement.

4.1.2.2. Structura de cazare a pensiunii Perla Albastră din Șuncuiuș

4.1.2.4. Tarifle practicate în cadrul pensiunii Perla Albastră din Șuncuiuș

Tarifele practicate în cadrul pensiunii Perla Albastră din Șuncuiuș pe anul 2011 sunt următoarele:

Tabel nr.4.1.

Tarifle practicate în cadrul pensiunii Perla Albastră din Șuncuiuș

4.2. ACTIVITATEA PROMOȚIONALĂ ÎN CADRUL

PENSIUNII PERLA ALBASTRĂ DIN ȘUNCUIUȘ

4.2.1. Obiectivele activității promoționale în cadrul Pensiunii Perla Albastră din Șuncuiuș

Obiectivele activității promoționale vizate în cadrul activităților promoționale sunt:

creșterea vânzărilor;

creșterea profitului;

păstrarea și atragerea clienților;

fidelizarea clienților;

întărirea imaginii pensiunii;

creșterea și extinderea notorietății pensiunii.

Figura nr. 4.1. Obiectivele promoționale al activităților promoționale în cadrul pensiunii Perla Albastră din Șuncuiuș

Sursa: autor

Realizarea obiectivelor promoționale propuse presupune utilizarea unui mix promoțional și al instrumentelor specific ale acestora.

4.2.2. Strategii de promovare utilizate în cadrul activităților promoționale la pensiunea Perla Albastră din Șuncuiuș

Strategiile de promovare utilizate în cadrul activităților promoționale la pensiunea Perla Albastră din Șuncuiuș sunt:

strategia de produs;

strategia de preț;

strategia de imagine.

Figura nr. 4.2. Strategii de promovare utilizate în cadrul activităților promoționale la pensiunea Perla Albastră din Șuncuiuș

Sursa: autor

Strategia de produs al pensiunii Perla Albastră din Șuncuiuș – este realizată prin:

variantele multiple ale produselor turistice;

adapatarea și reînnoirea produselor turistice prin ofertele multiple puse la dispoziția clienților de către pensiunea Perla Albastră din Șuncuiuș .

Strategia de preț al pensiunii Perla Albastră din Șuncuiuș – influențează asupra tuturor elementelor marketingului, iar deciziile cu privire la stabilirea prețului la produse trebuie luată odată cu adoptarea programelor mixului de marketing. În cadrul strategie de preț utilizat în cadrul strategiei promoționale la pensiunea Perla Albastră din Șuncuiuș obiectivele promoționale vizate sunt:

atragerea celor noi prin aplicarea unor prețuri și tarife attractive;

păstrarea clienților existenți prin acordarea de tarife preferențiale clienților fideli;

Strategia de imagine al pensiunii Perla Albastră din Șuncuiuș – vizează:

întărirea și extinderea imaginii pensiunii ;

creșterea notorietății pensiunii și al ofertelor turistice ale acetuia.

4.2.3. Mixul promoțional utilizat în activitatea promoțională al pensiunii Perla Albastră din Șuncuiuș

Mixul promoțional utilizat în activitatea promoțională al pensiunii Perla Albastră din Șuncuiuș este compus din:

publicitate;

promovarea vânzărilor;

relații publice;

manifestări promoționale.

Figura nr. 4.3. Mixul promoțional utilizat în cadrul activităților promoționale al pensiunii Perla Albastră din Șuncuiuș

Sursa: autor

4.2.3.1. Publicitatea utilizată în cadrul pensiunii Perla Albastră din Șuncuiuș

Obiectivele activității publicitare vizate în cadrul pensiunii Perla Albastră din Șuncuiuș sunt:

informarea clientelei potențiale în legătură cu existența pe piață a unui produs sau serviciu turistic și al companie care-l furnizează;

crearea și îmbunătățirea imaginii firmei de turism sau a destinației;

publicitatea pentru oferte speciale;

extinderea rețelei de distribuție prin atragerea de noi membrii;

înlăturarea convingerilor și a atitudinilor negative formate în rândul consumatorilor cu privire la un produsul touristic sau al firmei de turism;

atingerea unei noi audiențe sau menținerea celei actuale;

anunțarea lansării sau relansării unor servicii complementare celor existente;

revigorarea și îmbunătățirea publicității în scopul menținerii imaginii produsului turistic în mintea consumatorului.

Publicitatea este realizată în cadrul activităților promoțională pensiunii Perla Albastră din Șuncuiuș prin:

publicitatea exterioară – panouri publicitare aplicate pe clădiri și pe autovehicule;

publicitatea pe internet:

site propriu;

înregistrarea pensiunii la diverse motoare de promovare pe internet;

înregistrarea pensiunii la diverse siteuri de promovare profesională:

înregistrarea pensiunii la diverse siteuri de informare turistică:

publicitatea prin blogul personal al pensiunii Perla Albastră din Șuncuiuș.

4.2.3.2. Promovarea vânzărilor în cadrul pensiunii Perla Albastră din Șuncuiuș

Tehnicile de promovare a vânzărilor completează acțiunile publicitare, contribuind la consolidarea imaginii firmei turistice în cadrul pieței, stimularea cererii (creșterea cantitativă), reducerea timpului de adoptare a deciziei de cumpărare.

Obiectivele urmărite prin promovarea vânzărilor în promovarea pensiunii pot fi:

creșterea vânzărilor de produse turistice(mai ales în perioade în care cererea este scăzută);

determinarea consumatorilor în utilizarea unui nou produs sau serviciu turistic;

încurajarea intermediarilor pentru vânzarea produselor proprii în detrimentul produselor concurenței prin acordarea unor avantaje sporite;

fidelizarea clienților prin acordarea anumitor avantaje ( reducerile de preț, cadouri).

Principalele tehnici de promovare a vânzărilor folosite în domeniul cadrul pensiunii pensiunii Perla Albastră din Șuncuiuș sunt:

reducerile temporale de prețuri și tarife;

reduceri de prețuri promoționale:

pentru grupuri;

pentru durata sejurului.

oferte promoționale;

servicii adiționale cu titlu gratuit în sop promoțional, exemplu servicii de inițiere în tainele aventurii pentru copiii.

4.2.3.3. Relațiile publice în cadrul pensiunii Perla Albastră din Șuncuiuș

Relațiile publice în cadrul pensiunii sunt realizate:

conferințe de presă;

publicarea diverselor articole prin presa scrisă- anexa nr.3;

sponsorizări;

activități caritabile.

4.2.3.4. Manifestările promoționale în cadrul pensiunii Perla Albastră din Șuncuiuș

Manifestările promoționale în cadrul pensiunii Perla Albastră din Șuncuiuș sunt:

participare la tărguri și expoziții;

participare în proiecte europene privind promovarea turismului rural;

organizarea unor evenimente în cadrul pensiunii în scop promoțional – exemplu Tabără de vară pentru copiii , Tabără de vară pentru tineret.

CONCLUZII

Turismul rural este o formă particulară de turism, ca un domeniu și o artă a primirii turistului și a unui comportament ce diferă de alte forme de turism.

Turismul rural se desfășoară în mediul rural, valorificând resursele turistice locale (naturale, economice, culturale șiumane), dotările și echipamentele turistice, inclusiv pensiunile și fermele agroturistice:

Turismul rural utilizează diverse spații de cazare: hanuri și hoteluri rurale,adăposturi, sate de vacanță și îmbracă forme variate de sejur, cu un spectru larg de motivații: de tranzit sau itinerant cu valențe cultural-cognitive.

Turismul rural constituie o alternativă la turismul tradițional, clasic,desfășurat în stațiuni, căutarea mediului rural pentru odihnă și recreere fiind o tendință general în practica mondială a turismului.

Individualizarea turismului rural se realizează prin orientarea deliberată a pieței spre anumite oferte turistice și segmentarea clientelei în acord cu aceasta., astfel, pot fi avute în vedere forme de turism, precum turismul:cultural,de agreement,curative,sportive,religios, agroturism ,etc.

Mediul rural poate constitui un spațiu important pentru susținerea activităților sportive de proximitate: cicloturism, pescuit sportiv, alpinism, sporturi nautice, speleoturism, sporturi de iama, orientare turistică.

În anumite situații, turismul sportiv capătă accente de turism de aventură atunci când obiectivul îl constituie practicarea unor activități, desemnate în limbajul de specialitate prin sintagma "sport extrem", precum escaladele alpine, schiul acrobatic, zbor fără motor etc.

Practicarea unora dintre aceste sporturi necesită o anumită politică managerială a produsului touristic, (sporturile nautice, cicloturismul, echitația) altele, în schimb, pot atrage turiștii printr-o amenajare tehnică minimă, dublată desigur de favorabilitatea mediului natural și mai ales de calitatea primirii.

Pensiunea Perla Albastra , clasificată cu trei Margarete se află în localitatea Șuncuiuș, județul Bihor, și este în propritatea firmei S.C. Lorioal S.R.L., la 60 km de Oradea, 5 km de la DN1 (E60) la poalele muntilor Apuseni in mijlocul unei bogate zone de speologie si agrement.

Structura de cazare al pensiunii Perla Albastră din Șuncuiuș are 80 de locuri disponibile,completată de o bucutărie modern, respectând normele cerințelor europene, sala de mese, sala de organizarea evenimentelor.

Facilitățile în cadrul pensiunii Perla Albastră sunt conform standardelor clasificării de trei margarete.

Tarifle practicate în cadrul pensiunii Perla Albastră din Șuncuiuș pe anul 2011, variază între 30 și 120 de Ron, în funcție de tipul camerei și al serviciilor solicitate.

Componența și calitatea produsului turistic al pensiunii Perla Albastră este format din:

potențialul turistică al zonei rurale Șuncuiuș;

oferta de turistică al Pensiunii Perla Albastră.

Potențialul turistic al zonei rurale Șuncuiuș este format din:

peisaj natural deosebit;

o multitudine de peșteri existenți în zona turistică;

posibilități de practicarea sporturilor extreme și speologie.

Calitatea ofertei de turistice al Pensiunii Perla Albastră, este dată de:

calitatea structurii de cazare;

calitatea serviciilor oferite;

posibilitățile multiple de organizarea și practicarea sporturilor extreme de către ofertantul turistic.

Obiectivele activității promoționale vizate în cadrul promovării pensiunii Perla Albastră sunt:

creșterea vânzărilor;

creșterea profitului;

păstrarea și atragerea clienților;

fidelizarea clienților;

întărirea imaginii pensiunii;

creșterea și extinderea notorietății pensiunii.

Strategiile de promovare utilizate în cadrul activităților promoționale al pensiunii Perla Albastră din Șuncuiuș sunt:

strategia de produs;

strategia de preț;

strategia de imagine.

Strategia de produs al pensiunii Perla Albastră din Șuncuiuș – este realizată prin:

variantele multiple ale produselor turistice;

adapatarea și reînnoirea produselor turistice prin ofertele multiple puse la dispoziția clienților de către pensiunea Perla Albastră din Șuncuiuș .

Strategia de preț al pensiunii Perla Albastră din Șuncuiuș – influențează asupra tuturor elementelor marketingului, iar deciziile cu privire la stabilirea prețului la produse trebuie luată odată cu adoptarea programelor mixului de marketing. În cadrul strategie de preț utilizat în cadrul strategiei promoționale la pensiunea Perla Albastră din Șuncuiuș obiectivele promoționale vizate sunt:

atragerea celor noi prin aplicarea unor prețuri și tarife attractive;

păstrarea clienților existenți prin acordarea de tarife preferențiale clienților fideli;

Strategia de imagine al pensiunii Perla Albastră din Șuncuiuș – vizează:

întărirea și extinderea imaginii pensiunii ;

creșterea notorietății pensiunii și al ofertelor turistice ale acetuia.

Mixul promoțional utilizat în activitatea promoțională al pensiunii Perla Albastră din Șuncuiuș este compus din:

publicitate;

promovarea vânzărilor;

relații publice;

manifestări promoționale.

Obiectivele activității publicitare vizate în cadrul promovării pensiunii Perla Albastră din Șuncuiuș sunt:

informarea clientelei potențiale în legătură cu existența pe piață a unui produs sau serviciu turistic și al companie care-l furnizează;

crearea și îmbunătățirea imaginii firmei de turism sau a destinației;

publicitatea pentru oferte speciale;

extinderea rețelei de distribuție prin atragerea de noi membrii;

înlăturarea convingerilor și a atitudinilor negative formate în rândul consumatorilor cu privire la un produsul touristic sau al firmei de turism;

atingerea unei noi audiențe sau menținerea celei actuale;

anunțarea lansării sau relansării unor servicii complementare celor existente;

revigorarea și îmbunătățirea publicității în scopul menținerii imaginii produsului turistic în mintea consumatorului.

Publicitatea este realizată în cadrul activităților promoționale al pensiunii Perla Albastră din Șuncuiuș prin:

publicitatea exterioară – panouri publicitare aplicate pe cladiri și pe autovehicule;

publicitatea pe internet:

site propriu;

înregistrarea pensiunii la diverse motoare de promovare pe internet;

înregistrarea pensiunii la diverse siteuri de promovare profesională:

înregistrarea pensiunii la diverse siteuri de informare turistică:

publicitatea prin blogul personal al pensiunii Perla Albastră din Șuncuiuș.

Tehnicile de promovare a vânzărilor în cadrul pensiunii Perla Albastră, completează acțiunile publicitare, contribuind la consolidarea imaginii firmei turistice în cadrul pieței, stimularea cererii (creșterea cantitativă), reducerea timpului de adoptare a deciziei de cumpărare.

Obiectivele promoționale urmărite prin promovarea vânzărilor în cadrul promovării pensiunii Perla Albastră sunt:

creșterea vânzărilor de produse turistice(mai ales în perioade în care cererea este scăzută);

determinarea consumatorilor în utilizarea unui nou produs sau serviciu turistic;

încurajarea intermediarilor pentru vânzarea produselor proprii în detrimentul produselor concurenței prin acordarea unor avantaje sporite;

fidelizarea clienților prin acordarea anumitor avantaje ( reducerile de preț, cadouri).

Principalele tehnici de promovare a vânzărilor folosite în domeniul cadrul pensiunii Perla Albastră din Șuncuiuș sunt:

reducerile temporale de prețuri și tarife;

reduceri de prețuri promoționale:

pentru grupuri;

pentru durata sejurului.

oferte promoționale;

servicii adiționale cu titlu gratuit în sop promoțional, exemplu servicii de inițiere în tainele aventurii pentru copiii.

Relațiile publice utilizate în cadrul promovării pensiunii perla Albastră sunt realizate prin :

conferințe de presă;

publicarea diverselor articole prin presa scrisă- anexa nr.3;

sponsorizări;

activități caritabile.

Manifestările promoționale în cadrul promovării pensiunii Perla Albastră din Șuncuiuș sunt:

participare la tărguri și expoziții;

participare în proiecte europene privind promovarea turismului rural;

organizarea unor evenimente în cadrul pensiunii în scop promoțional – exemplu Tabără de vară pentru copiii , Tabără de vară pentru tineret.

Calitatea și complexitatea ofertei turistice, activitatea de promovare multiplă și eficientă contribuie la succesul afacerii derulat de către firma S.C. Lorioal S.R.L. deținătorul pensiunii Perla Albastră din Șuncuiuș.

ANEXA NR.1.

Invitația la Tabăra de tineret în localitatea Șuncuiuș, jud. Bihor

CURSA FINALĂ

“Dacă alergând cu cei ce aleargă pe picioare, ei te obosesc,cum vei putea să te iei la încercare cu niște cai? Și dacă nu te crezi la adăpost de cât într-o țară liniștită, ce vei face pe malurile îngâmfate ale Iordanului?” Ieremia 12:5

Dragi tineri, avem fericita ocazie de a fi din nou împreună, noi, cei din Ardealul de Nord, Banat și nu numai, în perioada 3-5 iunie 2011, în mijlocul naturii, departe de stresul cotidian și problemele noastre zilnice.

Locul ales este Pensiunea Perla Albastra care se afla în localitatea Șuncuiuș, jud. Bihor, România, la 60 km de Oradea, la 90 km de Cluj-Napoca si la 5 km de la DN1 (E60) langa poalele munților Apuseni, în mijlocul unei bogate zone de speologie si agrement.

Prețul de cazare este de 25 RON/pat/persoana, iar mâncarea este pe cont propriu.

Pentru cei care încă nu cunosc modul de desfășurarea a taberele de tineret, amintim că:

majoritatea programelor sunt interactive, gen „masă rotundă”, pe tema inspirată de generic;

atmosfera de discuție se dorește a fi una caldă, prietenoasă și calmă care să promoveze încredere și deschidere din partea participanților;

experiențele, cântările, poeziile, eseurile și „surprizele”oferite drept amintire, sunt unele dintre elemente care înfrumusețează taberele noastre;

am parcurs deja primele 15 capitole din cartea „Marea luptă”, EGW, si primele 20 capitole din Caminul Advent, așadar urmează capitolul 16 respectiv capitolul 21 din aceste carti pretioase.

– Recreația are un rol important în opinia noastră, prin urmare vom avea ocazia să vizităm unele dintre obiectivele turistice din zonă : Peștera Unguru Mare, Peștera Vadu Crișului, Peștera Moanei, Peștera Bătrânului, Peștera Izvor, Vântului ș.a..

Sugestii, rugăminți, sfaturi:

Roagă-te ca Domnul Isus sa vina la tabără și să rămână cu noi.

Studiază pe tema genericului. Ideile tale contează!

Studiază capitolul din Marea Luptă. În curând, noi vom fi următorii!

Valorifică-ți talentele date de Dumnezeu, pentru slava Sa!

Pregătește pentru excursie cu bocanci, lanterne și haine mai călduroase.

Fii punctual! Soarele apune la ora 21:10. Cazează-te cu cel puțin o oră înainte!

Înscrie-te din timp!

Înscrierile se fac la următoarele numere de telefon:
0766674305 / 0729374090 / 0757792438 – Ovidiu Mureșan
0768258486 – Cristi Tona

Vă așteptăm cu mult drag! 🙂

Cum se poate ajunge la Șuncuiuș?

1. Cu trenul:
– Plecare din Cluj-Napoca 15:41 – Sosire Șuncuiuș 17:44 (A)
– Plecare din Cluj-Napoca 16:40 -Sosire Șuncuiuș 19:48 (P)
– Plecare din Oradea 14:26 – Sosire Șuncuiuș 15:51, (P)
– Plecare din Oradea 15:25 – Sosire Șuncuiuș 16:52, (P)

2. Cu masina:

Pentru accesul auto, trebuie sa urmariti drumul european E60, pana in dreptul localitatii Topa de Cris. De aici se foloseste drumul Dc173 pana in localitatea Vadu Crisului (aprox. 1 Km) iar de aici pe drumul judetean DJ108I pana in localitatea Șuncuiuș (aprox. 6 km).

ANEXA NR.2.

OFERTĂ DE PREȚ TABĂRA DE VARĂ COPIII

ANEXA NR.3.

ARTICOL DE PRESĂ

Stop accidentelor, viața are prioritate

Autor: Nicu RĂCUCIU

Concursul s-a desfășurat pe echipaje și a constat din trei probe: proba teoretică, cuprinzând cinci întrebări din regulile de circulație pentru copii; proba artistică, cu respectarea tematicii, și proba practică, în care micuții pietoni au demonstrat pe viu că și-au însușit principalele reguli de circulație pe drumurile publice.

Câștigători au fost declarați toți participanții, care au fost răsplătiți cu diplome, jucării și dulciuri de sponsorii implicați în acțiune: Primăria Șuncuiuș, S.C. Lorioal S.R.L. Coop. Bulz, Brutăria Șuncuiuș, Bumarid Șuncuiuș. La acțiune au fost prezente: Mărioara Ile, directoarea Grădiniței nr. 25 Oradea, Aurița Man, directoarea Grădiniței Sânmartin. Alătuturi de copii a fost și agent Florian Lup, de la Poliția din Șuncuiuș. În calitate de spectatori, pe lângă preșcolari, au fost prezenți și elevi din ciclul primar, conduși de învățătoarea Monica Straton, care au împărțit ecusoane și pliante celor prezenți.

BIBLIOGRAFIE

Bran, F., Nistoreanu, P., Simon, T., Ecoturism, Editura Economică, București, 2008;

Băltărețu, A. M., Ecoturism și dezvoltare durabilă, Editura Prouniversitaria,

București, 2007;

Cătoiu, I., Balaure, V., Veghes, C., Marketing turistic, Editura, Uranus,

București,2005;

David, G., Managementul și economia serviciilor turistice, Note de curs, 2010;

David, G., Turism rural și agroturism, Tipografia Romflair , Oradea, 2008;

Florescu, C., Mâlcomete, P., Pop, N.Al. (coord.) – Marketing – Dicționar explicativ,

Ed. Economică, București, 2003;

Glăvan, V. Turism rural. Agroturism. Turism durabil. Ecoturism,

Editura Economică,București,2002;

Kotler,Ph., Managementul marketingului, Ed. Teora, București, 1997;

Merlo L., – Introducere în studiul marketingului turistic, Roma, 1978;

Nistoreanu,P., Agroturism și turism rural, Editura, ASE, București, 2006;

Nistoreanu, P., Ecoturism și turism rural, Editura ASE, București 2006;

Papuc, M, Tehnici promoționale, Ed. Universitară, București, 2006;

Sasu C., Marketing, Editura Universității Al. I. Cuza, Iași, 1995;

Stăncioiu, F., A., Strategii de marketing în turism, Editura Economică, 2004;

Stanciulescu, G. Managementul turismului durabil în centrele urbane,

Editura Economică, 2006;

Tran, V., Stănciugelu, I. – Teoria comunicării, Ed. SNSPA – Facultatea de

Comunicare și Relații Publice, București, 2001;

http://turismbihor.com/

http://adventurecamps.ro/tabere-de-vara-pentru-copii-de-14-17-ani

http://www.tineribanat.ro/articole/tabara-de-tineret-%C3%AEn-localitatea-%C5%9Funcuiu%C5%9F-jud-bihor

http://www.adventurekids.ro/Tabara.aspx?tabara=59

http://www.informatiituristice.ro/detro/80/Perla%20Albastra

http://www.rotouring.com/detro/cazare-Suncuius-80/Pensiune-Perla%20Albastra

http://www.viaromania.eu/cazare.cfm/suncuius-4975-hostel_perla_albastra.html

http://www.rotouring.com/detro/cazare-Suncuius-80/Pensiune-Perla%20Albastra