Mixingul funcțional ca aport al său în spațiul public CUPRINS Introducere ….………………………………………………………………………. pg. 1 CAPITOLUL I: Relevarea… [305030]

LUCRARE DE DISERTAȚIE

Îndrumător:

Prof.dr.arh. Dorin ȘTEFAN

Student: [anonimizat] ….………………………………………………………………………. pg. 1

CAPITOLUL I: Relevarea …………………………………………………… pg. 3

CAPITOLUL II: Relevatul ……………….…………………………………… pg. 6

CAPITOLUL III: Creația în spațiul public …….………………….………….. pg. 13

CAPITOLUL IV: De la creație către relevare ..….………………….………. pg. 19

CAPITOLUL V: De la relevare către creație …….……………………….…. pg. 23

INDEX ILUSTRAȚII ………………………………………………………………… pg. 28

Bibliografie ……………………………………………….…………………………. pg. 29

Introducere

Amplasament: [anonimizat]: Startup hub

Descrierea problematicii:

[anonimizat]-a face cu o [anonimizat]/[anonimizat]. Cum în acesta se vor putea îmbina ulterior alte tipuri de funcțiuni de altă natură vom afla pe parcursul cercetării.

[anonimizat], își găsește ușor locul în urbanitate. Totuși ca sa putem vorbi de o [anonimizat] a locuirii în urban ”cere” în contemporan o funcțiune anexată pentru a fi îndeplinit acest lucru. De obicei această revitalizare este mai eficientă dacă are un element de natură culturală integrat.

[anonimizat], avem ca subiect de studiu fenomenologia și reprezentarea arhitecturală ca mijloc de comunicare modernă la nivel urban pe de-o [anonimizat]. Rezultatul obiectului finit în astfel de situații ne pune în fața problemei de limită dintre public și privat și de nivelul la care aceasta este resimțit de participantul zilelor noastre.

[anonimizat], [anonimizat]: [anonimizat] a [anonimizat]. (artistice sau nu) este considerată creație sau rămâne în stadiul strict de relevare și care ar fi elementul ce le diferențiază?

Metoda de cercetare a [anonimizat], este de a compara prin contrast sau a da exemple concrete cu privire la problema de față prin: interviuri, articole etc. iar rezultatul ideal al acestei lucrări este punctarea modului în care spațiile publice și cele private devin interdependente în arhitectură și desigur sublinierea limitei clare a acestei îmbinări.

Plan de idei:

Keywords:

Revitalizare, cultură, startup, hub, inovație, sinestezie, activism, semi-public, public-privat, activare, dezvoltare, validare;

Structura pe capitole:

Capitolul 1 punctează necesitatea de a [anonimizat] o privire mai atentă asupra acestuia poate arăta diferite moduri de a se arăta;

Capitoul 2 se referă la cum utilitatea și accesibilitatea obiectului relevat este conectat de vecinătatea sa, raportate la spațiul ce urmează a fi construit și cum acestea influențează creația;

În capitolul 3 enunț factorii de apariție ai creației și elementele definitorii ale acestui proces raportate la proiectul de diplomă;

Capitolul 4 face referire la o derulare a existentului creat odată până la momentul 0 pentru înțelegerea aportului factorului de timp în proiectarea urbană;

Capitolul 5 este o sinteză asupra tuturor capitolelor cu accentul pus pe inserție si cum acesta poate funcționa întocmai după apariția sa în oraș precum și rolul său în spațiu public.

În toate capitolele sunt prezente asocieri de natură culturală dar în strânsă legătură cu ideea principală de mixitate a funcțiunilor ca process creator cu accentul pus pe spațiul public, devenind astfel justificarea gestului de inserție în urban. Acestea sunt elaborate prin trimiteri directe sau indirecte pe parcursul lucrării.

Relevarea

Pornind de la enunțarea din dex a relevării voi putea enunța ulterior utilitatea acestuia în lucrarea de față. “RELEVA, relév, vb. I. Tranz. A pune, a scoate (ceva sau pe cineva) în evidență, a evidenția, a sublinia; a observa, a remarca. A releva o calitate. ▭ Eu crez că asta trebuie relevat. CARAGIALE, O. III 242. ◊ Refl. Caracterul de sistem al limbii se relevă, între altele, atunci cînd încercăm să ne însușim structura gramaticală a unei limbi străine. MACREA, F. 18”. În termeni arhitecturali a releva este scoaterea la lumină a ceea ce există: obiectul, locul, faptul tradus prin limbaj de specialitate. Teoria începe de la faptul de a crea obiectul arhitectural în urma unei contemplări asupra obiectului relevat ce conduce la crearea unui produs finit palpabil cu care se poate lucra ulterior. Este vorba despre traducerea ca să spun așa a obiectului arhitectural în termeni de specialitate rezultând piesa desenată în acest caz. De ce este nevoie de acest sens (al translatării sale) până la urmă și cum ajunge să arate o însumare de caracteristici aplicate unui obiect finit printr-un proces logic și ce ne poate spune acesta despre apotrul mixingului în raport cu spațiul public?

Începând cu redarea unor evenimente, fapte sau simple întamplări din mediul palpabil, putem vorbi despre translatarea lor prin termeni de specialitate dar și în ansamblul său să poartă fi citit într-un mod clar universal de către oricine. Tema aceasta pornește de la rolul arhitectului care poate fi definit prin încremenirea acestor fapte în timp și spațiu. Asociez acest lucru cu starea în care se află un fotograf aflat în momentul imediat înaintea facerii pozei unde se anticipează mișcarea pentru a imortaliza momentul potrivit de surprindere al obiectelor în ansamblul lor, mai exact pentru a surprinde cât mai multe fapte într-o imagine cât mai sintetică. Pentru a ajunge la rezultatul dorit, fotograful are nevoie de exercitiu de observare, acesta fiind posibil prin practică. Cu cât face mai multe poze, cu atât simțul măsurii, al compoziției dar și al cromaticii în raport cu mediul înconjurător se finisează. La fel se întamplă și în arhitectură unde practica relevării devine un instrument de bază în înțelegerea la scară a obiectului architectural în raport cu desenul, începând cu măsura de la mic la mare (releveul: transpunerea existentului pe foaie la scară fie și doar a carcasei exterioare a construitului), ca ulterior în lucrul -pe mic- (desen, schiță) să putem avea măsură în lucru. Evidențierea are loc în special pe această nevoie de îndepărtare față de obiect, loc, ansamblu și în același timp și de o apropiere în prealabil.

Execițiul de măsură menționat mai sus, în arhitectură, este dobândit prin desenul la scară a unui loc și, prin cunoașterea fizică a ansamblului său la nivel urban. Acest lucru ajută la vederea cât mai clară a tendințelor arhitecturale, urbanistice generate la un moment dat de nevoi. Acestea sunt legate strâns de rezultatul existent și oferă în unele cazuri și indicii despre apariția lor. De exemplu, relevând zona cartierului Aviației din București, ne familiarizăm cu tipologia construitului și observăm cum acesta, ușor ușor, devine o țintă pentru investitori datorită permisivității sale cu privire la noile inserții peste țesutul existent. La prima vedere, în plan, această zonă ni se arată o multitudine de tipologii diferite de construcții care par a fi alăturate aleatoriu și apărute în grabă. Zona se arată ca având spații de locuire și pe alocuri, coagulate punctual, apar spații de birouri și comerciale de diferite gabarite iar spațiul verde apare ca un reziduu în masa construită cu micile excepții unde parcul se desfășoară în spațiul său bine delimitat. Clădirile de învățământ și cele culturale sunt și ele ușor vizibile în masa construită. De observat este și accesul de diferite grade al circulației, mai exact a existenței a trei străzi principale ce se intersectează două câte două și formează trei noduri de circulație ce înconjoară spațial zona și delimitează o insulă cu funcțiune predominantă de locuire. De asemeni, nu trebuie să neglijăm detalierea acestora. Atunci când relevăm mediul înconjurător al unui spațiu fără cunoașterea reală a locului prin vizită, viziunea asupra locului poate fi distorsionată de factorii micro ai locului, cei ce generează spațiul în genere. Aici vorbesc de nevoia constantă de apropiere-depărtare asupra unui loc, spațiu, problemă în general pentru definirea cât mai fină a proporției. Raportul devine de ambele părți important. Adică dacă vrem un rezultat cât mai adevărat în sensul bun al startului unui proiect, trebuie privit pe de-o parte ansamblul, pe de altă parte detaliul în egală măsură, în ordinea: de la mic la mare.

În sensul de a înțelege importanța relevării ca prim pas în abordarea unei situații ce ne poate aduce ulterior la o creație veritabilă, trebuie menționată ordinea ce trebuie parcursă fizic pentru a îndeplini acest lucru și pentru a oberva întocmai cum acest lucru funcționează în realitate. Astfel, acțiunea de a releva, trebuie să scoată la lumină încă din timpul procesului ceea ce la prima vedere, în spatiul urban (micro) nu este perceptibil. Pentru o înțelegere cât mai clară fac referire la întreaga zonă de studiu pe care o putem asocia cu un puzzle incomplet, unde piesele lipsă devin în situația de față loturile nelocuite iar câte o piesă de puzzle reprezintă un lot. Relevând, ne creăm pe foaie piesă cu piesă din puzzle-ul hărții formându-se o imagine de ansamblu a existentului cât mai clară. Într-un sens fenomenologic, această piesă de puzzle suferă modificări pe parcursul studiului în diferite stadii ale sale astfel: daca analizăm primăvara o zonă, ni se arată anumite informații despre cum este trăit spațiul iar dacă studiul se petrece iarna de asemenea vom avea alt set de informații suprapuse aceleiași piese de puzzle. La fel se întâmplă și cu diferențele dintre seară și dimineață.

Intrând ceva mai în detaliu, în timpul transpunerii pe foaie a măsurătorilor lucrului existent, ni se arată totodată și modul de construire al acestuia prin ordinea de asamblare. Aici, prin modul de ocupare al spațiului se poate citi motivația amplasării unei ferestre de exemplu sau a altor elemente de construcție. Cu alte cuvinte fac o asociere banală pornind de la o fereastră dintr-o cameră folosită pentru țesere, unde se poate înțelege ușor motivația amplasării pe un teren sudic în care este necesară lumina pe parcursul zilei. Astfel se pot deduce toate gesturile de organizare dintr-o locuință, încapere, etc. funcție de destinația acestuia. Aceste informații despre existent le găsim în plan pe de-o parte dar și printr-o suprapunere peste acesta de efecte arătate în timp, ale diferitelor stări ale locului.

Relevarea de față nu înseamnă neapărat doar transpunerea elementelor în pagină ci și figurarea elementelor de aceeași natură pe aceeași pagină relevând situația existentă. Rezultând analiza, ea poate arăta și modul în care diferitele clădiri interacționează între ele, susținând astfel ca reprezentând prin mijloace proprii o situație, ea să poată transmite ulterior o imagine mai concretă și mai reală a existentului. Aici mă refer ca prin mijloace artistice aplicate ca niște straturi pe țesutul existent sau nu, printr-o redare de artistică prin asociere să poată devenii mult mai expresivă și calitativă decât dacă am enumera faptele concrete în termeni strict tehnici de specialitate. Exemplificând astfel, pentru descrierea unei atmosfere redată de un spațiu fizic, putem face asocieri de naturi diferite. Fie asociind starea dată de aceasta cu starea pe care o poate da o anumită melodie ori gen muzical, fie asociind cu modul în care o pictură se arată, fie exemplificând astfel prin simple întâmplări ce amintesc de senzația respectivă din alte tipuri de locuri. Mai putem exprima asocieri de aceleași naturi prin exemplificarea de tip colaj a unei zone. Adica prin alăturarea elementelor ce au lasat un impact puternic ce predomină în percepția noastră, așezându-le într-un mod ierarhic pornind de la cel cu cel mai mare grad către cel de grad minim. Dacă exemplificăm acest tip de analiză putem observa că elementele distictive pot fi unele de mărime infimă în ansamblul lor dar puternice și definitorii într-un cadru larg.

Relevatul

Când spun relevatul mă refer la obiectul existent ca o încremenire într-o fotografie a elementelor din existent. Acum, făcând referire la piesele lipsă din puzzle (loturile neocupate), când începem acțiunea de a-l completa putem spune că aceasta devine instinctivă odată ce te apropii de sfârșitul completării imaginii de ansamblu deoarece ochiul devine familiarizat cu limbajul locului. În sens fenomenologic M. Heidegger ar vedea aceste loturi neocupate, aceste spații ce nu oferă conexiune și nu comunică cu mediul său înconjurător ca aflăndu-se în această stare a lor, tocmai bazat pe acest motiv cer nevoia de atenție. Asemănator cu o ustensilă ce nu își mai îndeplinește rolul creației sale atrage către sine atenția, devenind astfel un obstacol în firul întâmplării lucrurilor în spațiul său ce are nevoie de intervenție pentru a se integra, pentru a reveni în cotidian. Acest “puzzle” al hărții ne oferă informații despre existent, ajungând prin completarea sa să poată fi intuit cu ceea ce poate a fi completat ulterior. Dar ce se întâmplă cu situațiile în care abordarea este total străină locului? În alt sens, asemeni asocierii cu pictorul, arhitectul își poate alege din limbajul general de specialitate, termeni mai îndepărtați omului (nu arhitectului) în general la prima vedere îndepărtat de loc dar care poate avea o însumare a mai multor principii vizibile la nivel macro, în privirea de ansamblu și astfel traduse în limbaj de specialitate se poate crea chiar o operă arhitecturală. Aici, dacă la prima vedere pare să nu comunice obiectul cu imediata apropiere a sa,el poate avea o conexiune mai strânsă din punct de vedere al funcțiunii. Distanța în această situație devine un factor relativ.

În linii mari, detaliind modul în care relevatul se prezintă, acesta ne redă informații atât despre modul său de formare rezultând natura sa, cât și modul său de a fi, de a relaționa cu existentul său. Toate elementele urbane prezentate în planșă se întâlnesc într-un fel sau altul în spațiul public. Consider importantă ca odată ce avem datele complete bine structurate ale unui loc, să poată fi stabilită o ierarhe a modurilor de folosire, de ocupare a acestuia. Asfel de valențe ale spațiilor le putem observa doar în parcurgerea acestora.

Asemănator pieselor de puzzle ce au o buclă prin decupaj, așa se îmbină și un lot cu cel vecin al său pe o latură. Această limită este fie diferența dintre două spații private, dintre un spațiu privat și unul public fie mai rar palpabilă diferența dintre două spații publice de naturi diferite. De exemplu daca avem de-a face cu o zonă unde funcțiunile sunt clar delimitate în plan prin volumetrie, mai exact acolo unde pe o parte a unei artere cu un grad ridicat de circulație se află o zonă de locuințe individuale iar de cealaltă parte se află un cartier (Aviației) format din locuințe colective diferențiat prin gabaritul vizibil mai mare față de cel de locuire individuală, unde avem anexată și funcțiunea comercială, modul de parcurgere al străzii cât și relația pietonului cu fondul construit devine una total diferită față de cealaltă.

Artera pornește dintr-o intersecție cu stații de autobuz pentru fiecare direcție în parte exemplificat pe hartă (Fig. 1) prin cercul punctat cu roșu, punctul de plecare fiind accesibil ușor de la periferie cât și dinspre centrul orașului (N-S) și mai puțin pe direcția V-E unde accesul principal se poate face din acest punct către E.

Fig.1 Reprezentare personală – Analiza circulației carosabile a zonei

din cartierul Aviației

Privind în ansambu se observă încercarea din partea zonei de locuire individuală de a atrage pietonul și către sine prin deschiderea către public a spațiilor comerciale și de sănătate. Spun încercare deoarece acestea irigă mai mult artera de circulație decât să pledeze pentru o dezvoltare și în adancimea străzilor cum se petrece ușor în zona de locuințe colective, oferindu-i astfel bogăție stilistică. De multe ori aceste schimbări dacă sunt prea bruște fac ca percepția trecătorului să fie una de evitare a zonei, preferând să frecventeze locuri în care spațiile îl invită către vizită. Aceste ruperi, diferențe majore atrag astfel atenția către sine cerând într-un fel sau altul medieri. Pentru evitarea acestor ruperi cauzate de separarea arterei de circulație carosabilă, simt necesară aducerea unor elemente caracteristice dintr-o zonă în cealaltă și către adâncimea sa, lucru care media în percepția trecătorului trecerea bruscă, amintind totuși că ambele fac parte din aceeasi zonă.

Un exemplu concret a ceea ce observă la prima vedere cel ce parcurge spațiul din partea locuințelor colective către zona de case individuale este timiditatea prezenței funcțiunii de tip public și anume a magazinelor, a grădinițelor din fața blocului, cea a aleilor dintre blocuri (spațiu ceva mai intim față de relația blocului cu o stradă principală) etc. Vegetația nu lipsește însa privitul către aceasta devine privat de gardurile înalte. Aceste lipsuri apar din exprimarea obsesivă a nevoii de intimidate tipică locuințelor individuale, nevoia de privatizare a spațiului, de a-l lua în posesie cu totul. Această mentalitate în marile orașe ale țărilor vestice aproape că nu există, lăsând spațiul din imediata apropiere a locuinței sale de multe ori deschis accesului public făcând ca spațiul înconjurător al casei să fie tratat asemănător cu cel de la bloc. Ca o intervenție în acest sens, în situația de față, nealterând existentul, acolo unde este posibil merită sa adaptăm spațiul cu funcțiuni ceva mai publice menite să mai anime din monotonia unei strazi înghițite de limita dură a caselor individuale.

Aici relevatul iți redă informații și despre natura incintelor și de aici, individualitățior sale prin modul de ocupare al terenului, modul de acces, etc. Se pot citi ușor în astfel de cazuri, de multe ori din elemente de detaliu, originea tipului de construcție ca și elementele stilistice de ansamblu. Fiind vorba despre București, un lucru destul de diferit observat la prima vedere printr-o plimbare într-o țară ca Olanda a fost faptul că vizibilitatea spațiului privat al locuinței sale din partea publică pentru locuitori nu devine o problemă față percepția contrarie a unei persoane de naționalitate română față de această deschidere.

La nivelui individualului se simte nevoia de relevare datorită nevoii de cunoaștere a bogăției stilistice, pe când aplicarea acestuita asupra unei locuiri colective devine ceva mai banală, unde mijloacele de exprimare sunt limitate la nivel de amenajare urmând asfel o tipologie ușor deductibilă. Chiar daca vorbim de banalitate la nivelul locuințelor colective nu înseamnă că acestea nu sunt îmbogățite prin alte modalități tocmai din această nevoie de “sparge” cutia și de a ieși din banal cu ceva. Un tip de comportament de acest tip este de a-și amenaja balconul cu elemente florale (caracteristic locuirii “la gradina”), sau de a-și colanta geamurile pentru privarea vizibilității – confort asigurat caselor individuale prin gardul înalt caracteristic bucureștean. Acest confort la nivel de închidere către sine este defapt o falsitate a privatizării deoarece locuirea în privat este strans legată de acces.

Vizibilitatea spre interiorul unei case nu o face mai puțin privată ci aceasta poate deveni publică odată cu permisiunea accesului fizic către aceasta. Vorbesc despre mentalitatea locuitorilor unui oraș ce diferă de la țară la țară.

De exemplu această vizibilitate într-o țară precum Germania este un element ce nu deranjază întocmai afișarea către public a spațiului interior și nu consideră că îl face mai puțin privat pe acesta însă dacă vorbim despre tendința din

Fig.2 Tratarea limitei dintre public și privat în cazul unei locuințe din Berlin,

Germania, str. Strelitzer

țara noastră cu privire la această vizibilitate, ea este privită ca o violare a intimității relevând astfel un caracter mult mai introvertit în acest sens. Astfel diferențele legate de limita dintre public și privat aici devin mari de la regiune la regiune funcție de convingerile fiecărui popor în parte. De exemplu, românul preferă sa se izoleze aproape prin orice mijloc față de spațiul public punând între locuința sa și spatiul exterior public cât mai multe elemente în straturi și de aceea vorbesc despre tendințe și caracteristici tipice Bucureștiului, despre cum sunt acestea interpretate, adaptate sau însușite în Romania făra a omite comparații cu percepția acestor concepte în afara țării noastre sau cu definiția lor în genere. Acestea sunt exemple concrete însa la nivel de ansamblu, pot menționa elemente prezente ce țin de modul de ocupare al străzii, al însușirii sale, elementele naturale – vegetația ce poate juca un rol în această relație de mediere dintre public și privat, relație compozițională: ritm, măsură, gabarit, pas etc. toate acestea fiind legate de informațiile relevate prin comparație la nivel de limită dintre public și privat.

Întorcându-mă la asocierea arterei de circulație cu funcțiuni diferite de-o parte și de cealaltă a sa, aduc la cunostință elementele prin care se pot diferenția. Pe latura locuințelor de tip colectiv, datorat gabaritului mare al construcției, frontul se poate citi asemeni unei perdele

Fig.3 Tratarea limitei dintre public și privat

în București, str. Ardeziei.

urbane cu rare locuri de trecere către adâncimea sa, constituit dintr-o înalțime constantă. În schimb, datorită înalțimilor și gabaritelor diferite din partea caselor, acestea redau un aspect fragmentat și cu variații de înalțime ușor perceptibile ce redau un ritm mult mai vibrat față de partea de vis-à-vis. Parcurgând artera se percepe ușor această diferență și se simte că zona de blocuri atrage către sine omul oferind un sentiment de siguranță. Un element de multe ori comun menit sa lege sau să medieze aceste mari diferențe este cel vegetal tocmai prin acest caracter efemer al său. Spațiul verde este în urban elementul cel mai căutat printre masele imense de fond construit. Întocmai prezența sa ne face sa ne simțim ceva mai eliberați de stresul de zi cu zi tipic locuirii în urbanitate. Având asfel elemente vegetale compensatorii pe partea locuirii colective le admit aici ca fiind elementul de fuziune în această diferență majoră. Totuși, la nivel general urbanistic consider necesară folosirea spațiului verde într-o manieră mai amplă sau nu, menit să deservească spațiile de tranziție dintr-o zonă la alta.

Deservitul de obicei se calculează funcție de o rază de deservire stabilită prin normative ale spațiilor verzi în acest caz și nu numai însa daca se ia în considerare gradul de accesibilitate către acestea consider că raza devine nulă. Exemplificat de prezența sa în loturile private unde acesta nu mai poate fi perceput de ambele părți simultan ci doar observată prezența sa în treacăt. Cum spuneam mai devreme, accesibilitatea ne aduce mai aproape de detaliu, mai aproape de a simți spațiile, de a le trăi în mod palpabil, lucru ce acționează clar în sprijinul sănătății oamenilor dar unde uneori îngrădirea îi poate ține departe de acest efect. Un exemplu în acest sens este o stradă circulabilă mai mult teoretic datorită obstacolelor ce apar în parcurgerea ei cum ar fi condiția slabă a drumului, aspectul neîngrijit al clădirilor, al strazilor ș.a.m.d. Arhitectul are nevoie de o privire critică a ceea ce există în lumea fizică și de o traducere în termeni de specialitate a problematicii ridicate la acest nivel precum și un simț de observare căpătat în urma exercițiului de a releva. Aici vine în ajutor spațiul relevat care, cu cât este mai amplu cu atât informațiile pot conduce la date clare ce devin ușor de prelucrat ulterior, iar efectele așteptate se pot îndeplini îndeosebi așteptărilor. Însă avem nevoie și de imaginație în descrierea factorilor relevați prin asociere cu elemente din alte meserii. Imaginația aceasta totuși apare în urma unui bagaj de cunoștințe bogat, în ceea ce privește problematica unei probleme, dintr-o arie culturală vastă. Ca o exemplificare descriptivă asupra unui spațiu la nivel de ritm, acesta, ritmul de parcurgere a arterei menționate pe partea locuințelor collective, poate fi alert sau lent asemeni unei melodii. Percepția poate fi diferită funcție de viteza de parcurgere la fel ca muzica. Apelând la aceste tipuri de asocieri privirea noastră se antrenează în reperul disonanțelor și ne ajută să găsim mai usor elementele armonioase dintr-o compozitie.

Menționez existentul relevat ce se arată în adevărata sa față și își dezvaluie astfel identitatea prin elemente prezentate prin contrast de natură publică și private dar și din punct de vedere stilistic. Atenția noastră rămâne la limita dintre public și privat urmând apoi să definim clar aceste bariere. În încercarea de definire a spațiul public găsim termeni cheie uzuali precum: calitatea spațiului, a vieții, mod de viață, umanitate, sustenabilitate însă acești termeni nu sunt clar ierarhizați și nu se poate discuta despre unul fară a puncta legături cu celelalte, rămânând un subiect în continuă schimbare cu privire la rolul său în urban.

Aducând din nou liantul în discuție vorbesc despre faptul că multe zone cer și un spațiu de loisir, permis astfel de aglomerarea stilistică și cerut în egală măsură, dar privat totuși de zgomotul mașinilor. Să fie ca o oază în mijlocul masei de beton, un moment de respiro. Spatiul verde ca liant aici este de altfel un spatiu public și subliniez acest lucru pentru nevoia sa de a fi accesibil amplasamentului său. În legătură cu definirea mai clară a unui spatiu, mixitatea despre care am menționat, spatiile verzi ocupă și ele un rol în mixingul stilistic al spațiului public fiind pe același plan cu: străzile, spațiile de acces, scuaruri, din afara sau din interiorul zonelor urbane, orice spațiu deschis unde publicul larg nu are restricție iar acolo unde devine mai controlat, vorbim despre spații civice ca: biblioteci, primării sau biserici.

O enumerare a elementelor ce țin de natura stilistică a Bucureștiului ajută la formarea unei identităti care ulterior ne poate ghida intențiile în cazul unei inserții în acest oraș. Francois Choay menționează în Urbanismul, utopii și realități faptul că “fiecare clădire trebuie să fie diferită de celelalte, exprimându-și prin asta specificitatea. Accentul e pus pe edificiile comunitare și culturale, pe spezele locuinței individuale.” referitor la caracteristicele modelului culturalist. Vreau să punctez aici ceea ce se arată la nivel de oraș și mai exact la nivelul Bucureștiului în acest sens, altfel spus la scara obiecului arhitectural prezent din acesta, la limitările sale de relaționare cu vecinătățile și cum se arată această specificitate. Ca o paranteză, printr-un traseu linear, la prima vedere printr-o plimbare de la petriferie către oraș, se arată ambiguitatea zonelor construite și trecerea de la o tipologie la alta destul de bruscă. De exemplu dacă parcurgem acest traseu de la periferie către centrul orașului cu autobuzul, identificăm gradual o densificare de a construitului astfel: plecând din aeroport, trecem ușor, ușor de la neconstruit către construit astfel: predominant neconstruit până în zona Băneasa cu excepția porțiunii orașului Otopeni și complexului commercial Băneasa după care întălnim zona Pieței presei Libere unde întalnim cele două turnuri ca și capăt de perspectivă iar ulterior, către Arcul de Triumf întâlnim zone cu verdeață ce ascund muzee și alte fucțiuni de tip public până aproape de Piața Victoriei unde se poate simții apropierea de centrul urban printr-o aglomerare de construit. Urmand acest traseu până în centrul orașului construitul se densifică și insula urbană devine una de tip închis. Relevatul oferă informații asupra unui posibil dezechilibru în urban și asupra modului de abordare stilistică. Bogăția stilistică arătată în acest traseu se găsește în fiecare zonă parcursă. Poate fi împărțit pe fragmente astfel: zona centrală a orașului Otopeni cu șoseaua principală bordată de clădiri, zona Băneasa cu două subzone: cea a centrului commercial vizibil de departe și zona ceva mai centrală cu un construit mai densificat, zona Pieței Presei Libere pănă la Piața victoriei unde devine ceva mai boemă datorită locuințelor contruite în interbelic și prezenței parcurilor și zona centrală de la Piața Victoriei până în centru unde Bucureștiul vechi încă își mai arată fața trecutului completat de clădiri contemporane. Pe tot parcursul traseului întalnim moduri diferite de abordare tipice pentru fiecare zonă iar dacă privim în ansamblu și căutăm un element comun tuturor zonelor aș putea spune că mixul funcțional si stilistic le leagă pe acest parcurs. Aici relevatul își arată punctual aceste diferențe ce redau un aspect de colaj la îmbinarea zonelor de ansamblu unde vegetația acționează și ea în sensul îmbogățirii parcursului. Bineînțeles că o privire mai apropiată asupra acestora ar releva mai multe aspecte definitorii dar ne oprim aici în definirea în linii mari a ceea poate transmite la prima vedere o trecere rapidă printr-o succesine de spații despre tipul și modul de ocupare în oraș și ce element le poate caracteriza pe toate. Expunerea aceasta a avut ca scop apropierea de identitatea urbană a Bucurestiului pentru a determina ulterior limitele creației în urbanitatea locală.

Aici trebuie menționat mai exact ce fapt ni se arată în relevat în comparație cu dorințele noastre asupra a ceea ce vrem să scoatem noi la lumină din ceea ce este expus privirii. Dorințele de aici sunt ghidate de faptul menționat anterior cu privire la ideologia lucrului ce atrage atenția prin neadaptarea sa la mediul înconjurător, prin nefuncționarea sa în general.

Creația în spațiul public

Creația arhitecturală apare în momentul însumării factorilor relevați în urma analizei ca o completare a existentului, a pieselor lipsă la nivel de ansamblu facând diferența față de o creație apărută prin adăugare de însemnătate asupra unui lucru deja constituit.

Toate aceste calități de a exersa vederea bine pentru o diagnosticare cât mai aproape de adevăr a unei situații sunt antrenate și dobândite de arhitect prin experiențe variate asupra cauzalității din trecutul său sau nu, ce nu țin neaparat de profesia de arhitect ci de trăire în general, de cultură.

Astfel spus, afirmația: “arhitectura nu este rezultatul muncii unei singure profesii, a arhitecților” este întărită de convingerea că asupra obiectului arhitectural apar factori naturali sau umani cu intenție ce transformă obiectul și după ce a fost conceput. Vorbind despre intenționalitatea de modelare a spațiului pot enumera elementele ce îl definesc în primă fază analitică, relevată: după gradul de accesibilitate pot ierarhiza ușor spațiile de la caracterul public către cel privat, primul fiind elementul ce ne privește pe toți simultan în întreținerea sa fiind de natură sociologică. Această grijă față de public consider că trebuie să fie printre primele elemente prezente dintr-o analiză critică, arătându-ne prin gradul său starea locului (întreținut/reziduu), modul de organizare spațială etc. deoarece intenționalitatea sa poate exista la nivel de concepție dar să observăm ulterior că acesta nu funcționează întocmai cand aruncăm o privire mai în detaliu după implementarea sa. De exemplu în încercarea de a implementa un mod de abordare a unei situații a spațiului public aplicate într-un țesut prezent în Germania, unde grija față de public este clar simțită în parcurgerea oricărui nivel, într-un țesut din Romania unde pentru educația omului în acest sens poate fi percepută ca un gest brutal. Asta înseamnă că încă este nevoie de cât mai multe exemple de validare pentru a înțelege că starea spațiului public din imediata apropiere ne privește pe fiecare dintre noi. Ținând cont de toți factorii ce acționează asupra unui loc în egală măsura, creația deja își poate face apariția într-un fel sau altul fiind încadrată în aceste limite date.

Îndepărtarea aici are rol de comparație la un nivel macro al situației. Un exemplu banal comparativ din aria artistică este situația unui pictor se izolează de cotidian și își transpune pe foaie cadrul dorit, imaginat, format din însumarea unor elemente generatoare predominante ce îi creează subiectul principal al operei cu anumite elemente subordonate acestora, oferind astfel prin modul de așezare a lor în pagină un anumit mesaj contemporan epocii sau cu trimitere la un lucru ceva mai futurist, de tip idealist. Acest lucru este și în arhitectură valabil spunând că arhitectul își “alege” elementele arhitecturale cu care lucrează din mediul înconjurător, cele cu un impact puternic vizibil asupra locului în care este așezat. Vorbesc despre elementele rezultate dintr-o analiză urbanistică în acest caz de asociere, elemente care la un pictor pot să apară într-un mod ceva mai instinctiv, nejustificat și nu neapărat în urma unei analize, rezultând din acestea că îndepărtarea de obiect în cazul arhitectului ține de urban, tot de vederea de ansamblu însă folosind mijloacele proprii în acest sens.

Fig.4 Reprezentare proprie schematică a spațiului intermediar

dintre zona locuințelor și spațiul public – albastru:

accesul în clădire, galben: parcurs pietonal (civic)

Tudor Grădinaru spune că “Spațiul public este, pe de o parte, un concept utilizat în arhitectură și urbanism, dar și unul înscris în sfera filosofiei și în cea a sociologiei politice. Analogia cea mai interesantă care îi surprinde adevărata sa natură este cea de câmp, termen împrumutat din fizică. Spațiul public poate fi, din această perspectivă, un câmp al interacțiunii în care se manifestă și se dezvoltă relații spațiale, socio-politice și culturale. Este, mai presus de orice, un sistem evolutiv, în permanentă actualizare.”

Prin observarea multitudinii de moduri de a folosi spațiul public și prin diferența percepută din exemplul arterei de circulație unde în acest caz este zona studiu stabilită pentru evidențierea tipului de comunicare dintre ele, a tipologiilor diferite de locuire unde iese în evidență în primă fază cum este perceput, parcurs, ocupat și modificat acest spațiu în timp putem enunța: spatiu privat dat către public și pe alocuri folosit ca punct de desfacere, spațiu public al cadrului natural, unde își aduce și omul aportul și totodată beneziciază de el și spațiu civic menit să conecteze între ele aceste tipuri de spații. Aceste treceri sunt tratate diferit funcție de obișnuințele caracteristice unei zone relevând prin elementele folosite în acest sens specificitatea acesteia.

Din spatiu civic interactionăm unii cu alții și accesăm diferite paliere sociale pentru îndeplinirea nevoilor noastre. Astfel definim necesitatea mixingului funcțional cât mai vast al unei zone prin accesibilitatea sa față de locuitori. De aceea, într-o zona precum Aviației, fiind și zona principală de studiu, situată în București unde în ultimul timp s-a investit pe latura de business datorită accesibilității sale din oraș, totodată fiind o zonă bine irigată din privința circulației, își gaseste ușor locul intenția de completare a spațiilor libere pe aceeași idee lăsând loc anexării sale la funcțiuni conexe.

La nivel global, problema conectivității în urban devine un trend în ziua de astăzi. Lidija Grozdanic spune “Mai multe incubatoare care vizează mediile urbane creează oportunități de finanțare pentru companii care influențează în mod semnificativ modul în care trăim, lucrăm și călătorim. Compania Y Combinator a finanțat deja companii precum Airbnb, printre altele, în timp ce Impact Engine sprijină afacerile care se află în stadiu incipient și care schimbă cartierele și condițiile urbane din zona Chicago.” Astfel spus, această zonă primește ușor funcțiuni anexate laturii business fiind în plină dezvoltare pe acest palier. În apropierea stației de metrou regăsim două accente verticale ce anunță prezența impunătoare clădirilor de birouri, fiind prezente multe altele în apropierea lor. Apariția acestora încă își spun cuvântul asupra zonei pe care o ocupă, cartierul fiind într-o continuă dezvoltare în acest sens. Oameni din diferite zone ale orașului vin să lucreze aici și beneficiază de tot ce are zona de oferit fiind un mare plus din punct de vedere economic la nivel de cartier. Aici, accesibilitatea se arată ca fiind o invitație de natură indirectă datorită avantajelor oferite, fapt ce depășește cu mult orice gest de limbaj architectural fizic de chemare în acest sens.

O inserție în acest sens legată de caracterul spațial dat de ansamblul său poate fi dată printr-un spațiu de tip Startup hub la un nivel mai mic, destinat micilor întreprinzători cu posibilități de dezvoltare, venindu-i acestuia în ajutor cu un caracter de completare a acestei ramuri. Acest tip de program, prezentat ca o oportunitate pentru cei aflați la început de drum în aria business-ului, cere spații destinate informării, îndrumării în acest sens, de reseach ușor de accesat de către publicul interesat în acest sens. Accesibilitatea sa în oraș aici fiind un punct forte, ea poate fi subliniată de o abordare liberă la nivel planimetric. Situl considerat potrivit în situația de față este amplasat la intersecția șoselei Pipera cu strada Nicolae Caramfil unde se află stația de autobuz cu legătură directă cu centrul orașului și aplasat și aproape de stația de metrou. Accesarea sa din două direcții diferite de parcurgere amintește de modalitatea traversării parcelei dintr-o parte către cealaltă, prezentă în țesutul istoric al Centrului Vechi al Bucureștiului în tipologia hanului caracteristic locului unde este reprezentat în plan ca o insulă închisă cu gradină interioară . În interiorul său, spațiul are nevoie de locuri de expunere și predominant de spații de tip coworking.

Spațiul civic este este compus din spațiul carosabil și cel pietonal reprezentat din trotuar. Aici se întâlnesc și comunică între ele diferitele funcțiuni, ajutând oamenii să se întâlnească în treacăt și ajunându-i să facă schimb de informații din cotidian. Dacă eliminăm accesul carosabil și introducem o stradă interioară unei incinte dar deschisă oricărui participant urban, vorbim tot despre spațiu civic dar într-o manieră mai boemă, privat de forfota urbană care i se adresează in principal omului. Nevoia umană de spațiu public a existat dintotdeauna și ajutat de mixingul funcțional vine în satisfacerea participantului creând un spațiu de promenadă. În A Pattern language este menționat rolul promenadei în urban și condițiile de folosire ale sale: “Se pare că oamenii, din toate culturile, pot avea o nevoie generală pentru felul de diferențiere umană pe care o promenada o face posibilă; dar dacă este prea departe, efortul de a ajunge acolo pur și simplu depășește importanța nevoii. Pe scurt, pentru a vă asigura că toți oamenii din oraș pot satisface aceste nevoi, trebuie să existe promenade la intervale frecvente.”

Vorbind despre accesibilitate și totodată despre rolul ei în genere, analizez tipuri de problematici apărute în această aripă. Pe acest principiu, un lucru remarcant specific pe care îl găsesc în această zonă apărut pe latura locuințelor individuale este lipsa trotuarului din spațiul public din nevoia de accesibilitate a carosabilului, iar pietonul ajunge pe planul doi în urban din cauza străzilor înguste ce le caracterizează. O soluție la prima vedere ar fi eliminarea accesului carosabil în acest sens dar accesul mașinilor este mai mult decăt o necesitate astăzi iar în căutarea unei căi de mijloc putem găsi astfel amenajarea unor locuri de parcare ce deservesc mai multe locuințe simultan. Acestă atitudine poate fi și ea ușor adoptată în situl propus, fluidizând astfel zona. În această economie de spațiu poate fi dată prioritate pietonului astfel mult mai ușor, prin amenajarea cu parcurgeri stradale cât mai libere de prezența carosabilului.

Prin comparație găsim spațiile destinate pietonalului în centrele vechi ale marilor orașe unde acesta se poate întinde chiar pe mai multe paliere. Spațiul public destinat omului este tratat diferit de la funcțiune la funcțiune putând astfel să fie adaptat modului de folosire a clădirii care îl subordonează fără a pierde continuitatea urbană. Vorbim despre spațiile de tip han unde se poate

Fig.5 Schemă de grupare a tipologiei

de han – curs Analiza Morfo-Tipologică

Urbană, an II, UAUIM

diferenția ușor modul de parcurgere al său față de o stradă folosită doar ca spațiu de tranziție, parcursul în han fiind citit ca folosire a lui într-un mod unitar având vizibilitate asupra accesului în ansamblul său. Într-un han centrului Vechi accesul pietonal este asigurat pe mai multe niveluri ridicând principiul parcurgerii și pe vertical în unele cazuri însă își păstrează destul de evident caracterul său public. Dacă vorbim despre o adaptare a tipologiei de han în situația de față consider o bună abordare a situației în care desfășurăm parcursul caracteristic aici într-un mod liniar însă tot pe plan vertical pentru accentuarea adâncimii parcelei caracterisitică odată în locul de față. Astfel tipologia cu structură te tip închisă devine deschisă către ambele capete în această situație. Așa ajungem la o abordare te tipologie a hanului adaptată:

Citesc astfel ca pe o nevoie o aglomerare a funcțiunilor cu punct de desfacere într-un spațiu privat în astfel de zone pretat programului propus unde partea comercială este subliniată dar deschisă publicului în interiorul său (Fig. 5) ceea ce în zona publică a locuințelor colective din această

Fig.6 Reprezentare personală a adaptării tipologiei

de han în situația de față – plan

Fig.7 Reprezentare proprie schematică a spațiului intermediar dintre zona locuințelor individuale și spațiul public – albastru: accesul în clădire, galben: parcurs pietonal (civic)

zonă este accesibilă predominant doar pe un singur nivel și acela al parterului. Văd această deschidere către public a spatiului privat ca pe o privire către sine din exterior a spațiului.

Adaptarea (Fig.7) se naște din modul de acces din stradă a locuințelor însă propunerea vizează și planul vertical. Astfel caracterul parcelarului poate prin forma sa, prin modul de acces, prin vecinătăți, prin programe noi să poată avea o legătură la un alt nivel aparent invizibil la prima

Fig.8 Reprezentare personala a adaptării tipologiei de han în

situația de față – secțiune

vedere, etc. să traseze limitele creației în mod indirect dar clar. În același timp ne poate dicta pas cu pas către folosirea elementelor constructive ce acționează întocmai în armonie cu cerința programului stabilit dar totuși fiind în pas cu sistemele constructive caracterisice vremii în care este realizat proiectul.

De la creație către relevare

Ajunși în acest pas al creației putem antrena astfel traducere a țesutului existent printr-o citire prin derulare a elementelor prezente citită ca o derulare. Asemeni demersului unui arheolog prin pașii către datarea obiectului proaspăt descoperit, putem face asocierea prin relevarea modului de construire găsite în expunerea sa ca fiind caracteristice unei perioade validate de către textele de specialitate, cronologic. Exemplificat astfel în cazul de față observăm din planurile vechi cum noul invadează spațiul la prima vedere aleatoriu. Însă acesta nu a fost lăsat la voia întamplării ci suprapunând planurile putem observa că apariția noului în țesutul existent este condiționată în primul rând de accesibilitatea sa în oraș. Astfel este explicată tendința de supraînălțare a clădirilor din imediata apropiere a arterelor importante de circulație. Acest fapt, în transformarea sa, dezechilibrează în primă fază compoziția de ansamblu însă lasă loc posibilității de reechilibrare cerând și el la rândul său un aproape stilistic tipic vremii. Aceste gesturi daca ar fi drastice nu ar fi permise din start decât in situațiile în care ar deveni icon-uri, capete de perspectivă, elemente polarizatoare în sine. Acest fapt poate trece ca o verificare a ceea ce a fost propus pentu validarea sa. Vorbim aici despre spații aflate cu precădere în Bucureștiul urban. Această derulate poate descrie modaltitățile de tratare a nevoilor umane după forma sa. Luând planurile sale vechi observăm că printre primele forme de adunare în public sunt caracterizate de piața publică în spațiul deschis natural.

În linii mari, zonele destructurate ale unui oraș sunt caracterizate ca fiind spații reziduale, prezentându-se sub formă de resturi în conținutul unui țesut. Pentru rezolvarea acestui aspect și dintr-o nevoie de densificare continuă într-un oraș cu dezvoltare accelerată consider ca fiind cea mai rapidă cale de rezolvare o tratare care pornește direct din punctul de vedere al accesibilității a zonei în cauză, ajutând astfel completarea țesutului de tip insular începând din interiorul său. De exemplu dacă avem de-a face cu o zonă fără structură internă, putem prin conectarea împrejurului său prin mai multe axe stradale ce se întâlnesc în mijloc, să creăm o intersecție ce acționează pe post de punct de pornire generator. Rezolvând cel mai important pas: al acesării sale, restul gesturilor devin mai intuitive ghidate de o direcție dată.

În intenția de a completa spațiile goale din nevoi contemporane, un prim pas trebuie facut prin crearea unui acces ce leagă în primă fază două artere de circulație, zone, porțiuni diferite ale unui oraș permițând dezvoltarea sa încă din centrul zonei destructurate.

Fig.9 Planul Institutului Geografic 1899 – decupaj în apropierea țesutului

din centrul istoric – București

Se observă cum înca din 1899 ocuparea parcelei se face începând de la nivelul străzii către adâncimea sa. Astăzi, multe din parcele din imagine au fost subîmpărțite iar fronturile au ajuns să fie ușor ușor completate și transformând cladirile îndividuale în clădiri cuplate. Fiind vorba de proprietăți private, acestea își dezvoltă grădina mult în adâncimea sa. Acest lucru la momentul respectiv era un lucru benefic deoarece înălțimea clădirii nu depășea 15m, lăsând lumina să pătrundă în grădină. Astăzi însă, dezvoltarea pe verticală privează spațiul de lumină și această grădină odată inundată de vegetație ajunge să se arate ca un reziduu între masele construite. Se crează în această manieră în spațiile mici rămase zone reci și slab iluminate parcă aruncate într-un spate și folosite în mare măsură pe post de depozitare (cercurile roșii Fig.7).

În altă ordine de idei, în zona studiată (Cartierul Aviației), dezvoltarea a aparut într-o manieră similară cu situația din centrul orașului dar într-un mod mai accelerat darorită prediminantei neconstruite, devenit astfel în centru atenției investitorilor. Pentru că dezvoltarea a avut loc brusc în această arie a Bucureștiului, amestecul stillistic se simte într-un mod mult mai accentuat față de alte zone. În ordinea derulării apariției enumăr elementele apărute: Global Worth tower, Orange business services, toate clădirile de birouri aflate la E de accesul la metrou. Pe alocuri au apărut clădiri noi de locuințe în interiorul insulei mari create de fronturile locuințelor colective, ce vin în continuarea acestora ca manieră, locuințe individuale pe alocuri în zona parcelarului privat, completarea frontului vis-à-vis de locuințele colective pe artera Nicolae Caramfil cu tipul de clădiri de birouri ample unde își găsesc locul spitalele private, sedii ale firmelor, etc., locuințele colective propriu-zise ce au despropriat parcelele private, lasând în amintirea sa o porțiune centrală de case individuale și locuințele individuale apărute din parcelarul vechi al Bucureștiului. Acest mod construit recent se datorează în mare parte evoluției tehnologice din ultimele decenii. Se observă faptul că odată cu trecerea timpului, alăturarea unei construcții proiectate pe sistem constructiv nou, unei case ce datează de mulți ani, devine anevoioasă iar diferența dintre acestea devine tot mai vizibilă. În ciuda celor enumerate acest fapt pare să îl facă din ce în ce mai căutat în privința locuirii. Cartierul este o zonă relativ mică ce poate fi parcursă în linie dreaptă în 20 de minute. Cu toate acestea el funcționează pe laturile sale economice și sociale într-un mod armonios. În acest parcurs, spațiul te poate îmbia cu natură pe partea lacului Herăstrău și în spațiile dintre locuințele colective socialiste dar și în cele nou construite. Astfel este un exeplu viu de mixing funcțional la nivel de ansamblu care poate fi aplicat și în înteriorul unei clădiri cu spații predominant publice ce leagă în mod direct sau indirect funcțiunile între ele.

Vorbind despre spațiile de promenadă în continuare, aici par să încerce să-și facă apariția tocmai din pricina tendinței de a se arăta a bogăției stilistice dată de aceast contrast dat de alăturarea noului cu vechiul. Problema rămâne însă pe palierul spațiului public îngust caracterizat aflat pe partea locuințelor individuale, între zona centrală și parcul Herăstrău unde plimbarea în astfel de spații devine spații devine o problemă odată ce automobilele împing sau chiar alipesc pietonul de limita de proprietate. Într-o zonă caracterizată de dezvoltare rapidă, din nevoia de a accesa nevoile noaste, automobilul devine un obiect indispensabil. Trebuie totuși de ținut cont că spațiul public poate ajunge la saturație din această pricină, odată ce acesta încurajază accesul către sine. Așa, o încurajare a folosinței transportului în comun prin amenajarea punctelor de acces ale acestora, devine totuși o rezolvare provizorie.

Derulând timpul la un zoom in al situației observăm că unele străzi din zona de față nu au existat ceea ce poate însemna ca acestă segregare a parcelarului. Acest dat de stradă încearcă să deservească mai bine privind accesibilitatea locuințelor. Spun încearcă pentru că pare a fi o problemă ce încă persistă. Printr-o încercare de a rezolva problema mașinilor, alăturarea unei căi subterane menită astfel sa parcurgă situl ce unește două străzi, obținem trei nivele de dală urbană ce vin în susținerea propusă: subsolul, parterul și etajul 1.

Cele trei paliere vin în sprijinul parcurgerii acesteia perpendiculare pe strada principală Nicolae Caramfil ridicând acest tip de intrând în adâncime pe planul spațial vertical, lăsând loc deschiderii către public într-o manieră primitoare. Gestul doar vine în sensul aceleiași abordări, a celei de dat al unei străzi doar că de data aceasta ridicat pe plan vertical, lucru ce se întâmplă de multe ori și în interiorul clădirilor noi construite din lipsa de spațiu.

Această zonă are prezintă la nivelul străzii toate tipurile de locuire în variate forme de expimare a lor, de specificitate, de la locuințe sărace la ansamburi rezidențiale de lux. Zona astfel, fiind atât de mixtă ca tipologie și beneficiând de o multitudine de servicii este una foarte căutată de pătura socială înaltă a societății.

Un exemplu de proiect încadrat în utilizarea mixtingului a diferitelor funcțiuni spațiale într-o singură clădire se află zonă unde ultimele tehnologii invadează urbanul. INTERROBANG este situat în Seol, Gangnam-gu, Coreea de Sud și proiectat de Sae Min Oh _ bang by min. Arhitecții menționează că datorită amplasamemtului “clădirea nu numai că trebuie să reacționeze cu sensibilitate la mediul înconjurător, ci și să se stabilească ca un peisaj nefamiliar pentru a revigora strada în sine. În plus, clădirea, ca locuință în cartier, trebuie să facă față schimbărilor potențiale ale programului său intern, cum ar fi birouri, magazine de vânzare cu amănuntul, cafenele și un cartier rezidențial.” La fel ca în zona studiată, acest oraș are parte de o dezvoltare rapidă datorată evoluției tehnologice și pare să fie o problemă comună nevoia de a se distinge din banal, nevoia de a venii cu un element de accent într-o zonă aparent plictisitoare. Astfel, mixitatea prezentă în țesutul existent cere aici și o abordare asemeni pe interiorul său.

De la relevare către creație

Punctul de pornire al alegerii acestui program apare din țesutul înconjurător existent, într-o manieră predominantă. Analizat pe de-o parte pe latura fizică din privința volumetrică și conexiunilor sale pe de altă parte a dimensiunii mai puțin vizibile cu privire la modul de relaționare în timp a acestora. Astfel este lucrul ni se arată după o studiere mai îndeaproape a zonei. Din punct de vedere stilistic, el ne arată sub multe forme cum se construiește în ziua de astăzi. Fiind un cartier destul de nou, apărut la 1980 și datorită amplasamentului său în oraș a cunoscut o dezvoltare accelerată față de alte cartiere ale Bucureștiului. Cartierul Aviației este situat în partea nordică a Bucureștiului construit pe locul unui fost aeroport: Aeroportul Pipera, de unde a preluat și numele. Însumarea mixității funcționale la nivelul spațiului public din acestea se arată în modul de tratare al său: străzile din interiorul locuințelor colective au asigurat tranzitul pietonal prin amenajarea de trotuare separate de carosabil prin spații verzi. Teoretic, traversarea prin interiorul său ar trebui să se facă plăcuta însă prezența sufocantă a mașinilor parcate pe ambele părți ale carosabilului fac străzile grau de traversat și orice plimbare se transformă într-o adevărată aventură. Pe timpul verii se lasă arătate totuși elementele ce îmbogățesc aceste spații când majoritatea locuitorilor sunt plecați în vacanță cu mașina sau pur și simplu cei ce lucrează în zonă sunt în concediu și nu mai parchează mașina între blocuri. Atunci se pot observa adâncimile străzilor, vis-à-vis-ul, grădinile din fața blocului, lumina de departe filtrată de prezența copacilor etc. Lungimea mare a străzilor nu deranjază decât în măsura parcurgerii sale unde este nevoie să ajungi la următorul punct de intersecție pentru a sta de vorbă cu o cunoștință de exemplu. În jurul spațiilor de joacă pentru copii ajungi sa găsești spații mai alveolare ce permit astfel de popasuri însă de multe ori gălagia acestora împiedica schimbul de informații posibil într-un mediu mai permisiv.

Această permisivitate o consider tratată în spațiul public, civic al străzii prin amenajări la nivelul trotuarului mai alveolare într-un traseu lung și obositor ce te împinge să îl parcurgi până la capăt odată angajat în plimbare.

Seara, spațiul dintre blocuri oferă o multitudine de parcepții asupra spațiului datorită accesului gradat către întrarea propriu zisă din blocuri, unde uneori devin chiar fundături. Intimitatea este dată de înălțimile relativ joase ale blocurilor socialiste față de cele prezente din alte cartiere acestea ridicându-se pe 3 și 4 niveluri maxim, cu înălțime relativ constantă.

În intenția de a vedea de pe podul aviației peisajul corporatist în ansamblul său, din nou, accesul devine un impediment deoarece partea pietonală există dar de lățime îngustă cât să treacă câte un singur om iar traficul aglomerat în ziua prânzului nu face deloc plăcută șederea în astfel de locuri. O propunere banală la nivel zonal dar care poate avea beneficii asupra acestui fapt este de a închide pe timpul nopții, unde traficul este redus la minim, în zile speciale de sărbătoare, podul către accesul carosabil și sa fie deschis în totalitate pietonului. Un fel de street delivery de dragul promenadei destinat poate corporatiștilor și nu numai. Prin închiderea sa, accesul carosabil pe aceeași direcție poate fi efectuat prin ocolirea acestuia folosind accesul secundar. Importantă în urbanitate este calitatea spațiului public oferit și valențele sale.

Astfel, spațiul poate fi redat pietonilor iar locuitorii își pot face o imagine de ansamblu mai permisivă cu privire la “monștrii” masivi ce adăpostesc birourile. Un exemplu pe ideea de activare a spațiului public este proiectul echipei Foster + Partners din Marseille, Franța, pavilionul Vieux Port. Acesta invită pietonul să frecventeze spațiul chiar dacă este vorba despre un spațiu mai deschis, un port. Caracterul bine determinat al zonei nu atrăgea în primă fază pietonul ci mai mult pe cei strict interesați de legătura cu portul. Acest proiect a apărut ca o invitație la urbanitate în acest caz în scopul deschiderii către un public mai larg.

Tot din spațiul public omul accesează diferite servicii comerciale pentru satisfacerea nevoilor sale. Acestea, pentru a ieși în evidență, folosesc orice mijloace de a atrage omul din traseul său către sine, de a interacționa cu el. Intr-un articol legat de dezvoltarea urbană autorii Lara Caccia și Priscila Pacheco menționează că: “Multe spații publice au fost uitate treptat – nu mai sunt spații de locuit sigure care să-i miște pe oameni. Pentru ca orașele să fie locuri vibrante și sigure, trebuie să le gândim ca sisteme de părți interdependente și conexiuni complexe, ca spații interactive și sociale. Recuperarea spațiilor urbane pentru oameni ține de modul în care putem umaniza orașele noastre și cum facem străzile noastre mai comune.”. Acest subiect este des întâlnit în problematica urbană de astăzi la nivelul întâlnirii spațiului dat către carosabil ce mănâncă încet încet din spațiul odată rezervat pietonului. Multe proiecte arhitecturale vizează acest tip de rezolvare însa este nevoie în primă faza de un lucru la infrastrucutra orașului, pregătind spațiul astfel încât sa mențină o dezvoltare mult mai lungă în timp, calculată procentual.

În cadrul unui proiect participativ, Ash Asmin afirmă că “În canonul urban[…], afirmația că doar o legătură slabă ar putea exista între spațiul public și cultura civică sau politica democratică este foarte puțin acceptabilă. Istoria planificării urbane este una dintre încercările de a gestiona spațiul public în moduri în care se construiete socialul și implicarea civică rezultată din întâlnirea dintre străini.”

Îeșirea aceasta în față se arată aici prin amenajarea folosind o gamă de culori cât mai distinctivă a punctului de desfacere, ieșirea în stradă cu reclame, standuri promoționale ce îngreunează traficul însă în unele cazuri poate overi particularitate funcție de zonă. Spațiile culturale însă prin activitatea lor se afirmă mai mult în satisfacerea nevoilor la nivel social, conectând oamenii între ei, fără ca acestea să iasă în față abuziv. Rămânând pe palierul conectivității, enumăr modalitățile și elementele prin care un om se poate conecta în urban. În primă fază noi ne conectăm cu spațiul public/civic ca nevoie de traversare a acestiua pentru a ajunge la destinația propusă. Destinația poate fi stabilită prin dorința de satisfacere a unei nevoi cu excepția cazului în care vrem să ne recreăm printr-o plimbare unde destinația poate fi chiar acest spațiu civic parcurs pentru promenadă. Din acesta, prin deschiderea sa asupra tuturor, ne putem conecta între noi fără intenționalitate prin întalnirea neprogramată cu un vecin, o cunoștință, etc., lucru ce ne ține în strânsă legătură cu spațiul cotidian. Acestea se nasc din dorința de a ne arăta către public și din faptul de a fi văzuți. În ziua de astăzi, internetul pare să împingă spațiul public, civicul pe locul doi, accesându-l din ce în ce mai mult ca pe un loc de tranziție. Conexiunea virtuală oferă astfel posibilități de accesare a noutăților cu privire la cotidian fără a mai fi necesare aceste plimbări informaționale deoarece acolo, ai posibilitatea de a te arăta și de a strânge legături din aria intereselor tale fără să mai fie nevoie de deplasare. Astfel, distanțele fiind virtuale, pot crea legături mult mai strânse de naturi diferite fără a fi vizibile însă în aria fizică. Acest lucru cere în arhitectură programe cu funcțiuni mixte ce poate reda participantului accesibilitatea prin compensație care poate fi regăsită în spațiul virtual precum și un volum de informații destul de consistent ce concurează cu viteza și la-ndemâna informației primită online. În această manieră, arhitectura trebuie să țină pasul cu evoluția tehnologică și să încerce să îmbine, să împrumute din dimensiunea virtuală, aspecte ce pot ușura, anima etc. spațiul urban.

Dusă la extrem problematica urbanului, în sens utopic, Robert Fichman vorbește într-un articol despre o continuare a utopiei a orașelor astfel: “Orașele nu vor mai fi necesare pentru o civilizație avansată și prosperă din punct de vedere tehnologic, dar ele întruchipează anumite valori dificile sau imposibil de realizat într-o civilizație fără orașe mari. Acestea includ un sentiment de identitate, istorie, spațiu public și diversitate socială. Mai mult, chiar și în Statele Unite, o țară dotată cu un spațiu aparent nelimitat, am aflat că este practic imposibil să păstrăm spațiul deschis într-o regiune fără un oraș central care să concentreze populația și activitatea. Urbanismul după sfârșitul orașelor înseamnă acceptarea faptului că toate tendințele indică mizeria și extinderea unui mediu privatizat, descentralizat. Dar urbanismul după sfârșitul orașelor este, de asemenea, o mișcare de rezistență profundă și fundamentală: rezistența la tendințele dominante care amenință să reducă diversitatea regională. Urbanismul după sfârșitul orașelor înseamnă păstrarea orașelor mari, a orașelor mici și a spațiilor rurale deschise, împotriva curentului care de altfel le-ar fi înghițit și le-ar fi distrus.”

În sens larg orice rezistență la nivelul proiectării în oraș ce vizează diveritele valori ale spațiului public devine un gest de păstrare și accentuare la nivel urban. Vorbind despre propunerea în sine, la nivelul incintei sale, se găsesc elemente ce adună oamenii fie prin spații de prezentare fie prin funcțiunea comercială predominantă la parter. Este vorba despre inserția unor elemente și din aria business într-o parcelă ce măsoară 1700m2 la sol ce li se adrezează celor interesați de corporatism dar care nu găsesc ușor îndrumare. La fel cum virtualul leagă evenimente, oameni, așa și funcțiunile pot fi legate între ele în spațiul fizic, ținând cont totuși de nivelul de accesibilitate din oraș. Acest program, prin mărimea cumpătată ea poate să primească un public mult mai larg cu interese diferite deoarece dacă facem o comparație cu prestanța unei clădiri de birouri din apropiere, prin modul în care aceasta se impune, intimidează și face trecătorul să nu fie foarte interesat de invitația de a-i parcurge spațiul. Lăsată ghitată de aceste nefuncționalități la nivelul spațiului public, intervenția prin creația sa își găsește elemente compunere care mizează pe cât posibil pe rezolvarea acestor inconveniente. Dând spațiu, omul îl poate ocupa funcție de nevoile de pe moment, predându-l către alții ce urmează să îl folosească pe intervale relativ scurte de timp. Neproiectândul cu un scop bine determinat la început, acesta primește din start adaptări devenind un spațiu flexibil.

Prin acest lucru, spațiul este în continuă transformare din momentul finalizării proiectului lăsând omul să-și aducă aportul în arhitectura deja construită.

Menționând toate acestea, pentru a ne asigura că obiectul va funcționa întocmai în urban, trebuie privită situația la nivel de ansamblu, cum comunică obiecul cu mediul înconjurător, cu ce participă el în acest cadru precum și cum este el funcțional la interior și coerent așezării sale. De asemenea trebuie ținuț cont de relația interiorului cu exteriorul și cum acesta este perceput de pieton în trecerea sa.

Programul de startup hub are nevoie de locuri de expunere către public ale ideilor, spații de tip coworking unde se întâlnesc diferiți oameni și lucrează la modalitățile de implementare și de birouri special amenajate pentru repezentanții firmelor ce finanțează proiectele. Anexată acesteia, locuirea ca spațiu destinat în vederea folosirii acestora, se alipește ușor programului principal. În vederea invitației către parcurgere și a necesității sale apar spații pentru diferite servicii precum și cele comerciale. Explicată astfel intervenția în ciuda apatenenței sale la aria business și inserată într-un țesut predominant de locuințe, ea poate comunica mult mai bine cu vecinătatea sa, întocmai în vederea venirii sale ca element de animare față de pieton la nivel stradal și nu numai. Această intervenție poate să contribuie prin modul său de afirmare asupra spațiului public într-un mod benefic față de locuitorii cartierului. Prin primirea publicului ca spațiu de adunare, prin caracterul de parcurgere al său, putând să ramană în percepția trecătorului fie și doar ca un spațiu de tranziție, într-o promenadă urbană. Acest program în sine necesită o disponibilitate a sa exprimată între privatul business și spațiul public cotidian. Datorită acestui public larg căruia i se adresează el mai degrabă cere o detașare de aria unde activează acest palier pentru deschiderea publicului cât mai larg.

INDEX ILUSTRAȚII

Fig.1 – Reprezentare personală – Analiza circulației carosabile a zonei

din cartierul Aviației – Planșă a Proiectului de studiu de fundamentare a

prediplomei, 2016-2017;

Fig.2 – Fotografie personală 2014: Tratarea limitei dintre public și privat în cazul unei locuințe

din Berlin,Germania, str. Strelitzer;

Fig.3 – Fotografie personală 2017: Tratarea limitei dintre public și privat în București, str. Ardeziei;

Fig.4 – Reprezentare proprie schematică a spațiului intermediar dintre zona locuințelor și spațiul public – albastru: accesul în clădire, galben: parcurs pietonal (civic);

Fig.5 – Schemă de grupare a tipologieide han – curs Analiza Morfo-Tipologică Urbană, an II, UAUIM; – pagina 22,

Fig.6 – Reprezentare personală a adaptării tipologiei de han în situația de față – plan;

Fig.7 – Reprezentare proprie schematică a spațiului intermediar dintre zona locuințelor individuale și spațiul public – albastru: accesul în clădire, galben: parcurs pietonal (civic);

Fig.8 – Reprezentare personala a adaptării tipologiei de han în situația de față – secțiune;

Fig.9 – Planul Institutului Geografic 1899 – decupaj în apropierea țesutului

din centrul istoric – București, cu evidențierea zonelor de grădină în centrul insularului.

Bibliografie:

ALEXANDER Chrstopher, ISHIKAWA Sara, SILVERSTEIN Murray cu JACOBSON Max, FIKSDAHL-KING Ingrid, ANGEL Shlomo – A PATTERN LANGUAGE – Editura Oxford University, 1977

CARMONA Matthew, de MAGALHÃES Claudio și HAMMOND Leo – Public Space, the management dimention – Editura Routledge, 2008

CHOAY Francoise – Urbanismul, utopii și realități – Editura Paideia, 2002

HEIDEGGER Martin – Ființa și timp – Editura HUMANITAS, 2002

JODIDIO Philip – NEW FORMS, ARCHITECTURE IN THE 1990s – Editura Taschen’s World Architecture, republicată, 30 Mar. 2001; (prima publicație: 1997)

ȚIGĂNAȘ Șerban – Arhitecți, arhitectură și orașe; Despre profesia de architect și cum se construiește în România recentă – Editura SIMETRIA, 2014

Webgrafie:

http://www.archdaily.com/340004/vieux-port-pavilion-foster-partners

http://www.archdaily.com/778066/interrobang-sae-min-oh-bang-by-min

7 Urban and Architecture Trends to Watch in 2017

Articol – 7 Urban and Architecture Trends to Watch in 2017 – publicat la data de July 6, 2017 , de Lidija Grozdanic

http://arhitectura-1906.ro/2012/12/argument-la-tema-spatiul-public/

Articol – ARGUMENT LA TEMĂ: SPAȚIUL PUBLIC – publicat la data de 20 Decembrie 2012, de Grădinaru Tudor

https://dexonline.ro/definitie/RELEVARE

https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/3/35/StartupEcosystem.png

http://thecityfix.com/blog/how-public-spaces-make-cities-more-people-oriented-priscila-pacheco-lara-caccia/

http://www.publicspace.org/en/text-library/eng/b003-collective-culture-and-urban-public-space