Particularități geografice și dinamici socio-spațiale ale zonelor rezidențiale din Municipiul Constanța [304962]

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE GEOGRAFIE

Specializare: [anonimizat]:

Conf. univ. dr. Bogdan Suditu

Absolvent: [anonimizat]

2017

Introducere

Această lucrare de licență constă în analiza evoluției teritoriale a [anonimizat]-spațiale ale zonelor rezidențiale în ultimii 140 de ani. Am relatat direcția de dezvoltare generală a Municipiului, precum și direcțiile de dezvoltare spațială și socială a fiecărei zone rezidențială în parte.

Primul capitol se prezintă ca o [anonimizat].

Al doilea capitol descrie dezvoltarea teritorială și socială a Municipiului, [anonimizat], în fucție de evenimentele istorice și sociale.

[anonimizat] a particularităților geografice, a structurilor morfologice și a aspectelor sociale pe care acestea le prezintă.

[anonimizat] m-au fascinat dintotdeauna și am dorit să aflu mai multe informații despre modul și timpul în care s-a extins această veche așezare de la malul Mării Negre.

Metodologia de lucru

Pentru realizarea acestui studiu științific am utilizat metode diferite de lucru. [anonimizat], iar mai apoi am înțeles logicile spațiale pe care diferite zone rezidențiale le prezintă. [anonimizat], cât și cu persoane care lucrează in domeniul construcțiilor. [anonimizat], Biblioteca Națională a României, dar și materiale în format electronic pe Biblioteca Digitală a Bucureștilor. [anonimizat]-[anonimizat] o [anonimizat].

Capitolul 1. [anonimizat]

1.1. [anonimizat], [anonimizat], în regiunea istorică Dobrogea. Coordonatele geografice ale Constanței sunt aproximativ 44°10' latitudine nordică și 28°39' longitudinte estică. [anonimizat] (Marea Neagră și sistemul fluviatil al Dunării), precum și rezistența terenului și abundența materialelor de construcție au favorizat dezvoltarea sa economică și teritorială. [anonimizat]. În partea de vest a Constanței se întind terenuri agricole cu soluri foarte fertile.

Terenul ocupat de Municipiul Constanța se poate împarți în două zone distincte. Prima se compune dintr-o peninsulă îngustă, a cărei înaintare în mare nu depășește lungimea de 1300 de metrii și prezintă o [anonimizat]. Această peninsulă se prezintă ca un pinten stâncos ieșit din linia monotonă țărmului. A două zonă a orașului este platforma continentală care se ridica deasupra nivelului mării odată cu înaintarea spre continent și a căror maluri sunt supuse unor fenomene de eroziune.

1.2. Importanță și economie

Municipiul Constanța este printre cele mai vechi așezări din România, datând încă din anul 657 I.Hr. sub numele de Tomis. Numele Constantiana, scris uneori Constantia, Constantea sau Constantza, apare pe hărți începând cu secolul al XIII-lea. Genovezii îi spuneau Constanza. Se regăsește sub numele de Constantia în atlasul Catalan din 1375 și în atlasele lui Andrei Benincasa din anul 1476. A fost menționat în anul 1475 de Hoțoman Fredutio și mai târziu, în 1513 de Ubelin Essler. În 1690, pe hartă geografică a lui Șuter, apare sub numele de Constanța.

Conform anexei II din legea 351/2001, Constanța este o localitate de rang 1 a României. Municipiul Constanța are funcția de reședință administrativă a județului Constanța. Este cel mai important oraș portuar de pe coasta română a Mării Negre. Portul Constanța este al patrulea port ca mărime din Europa și are o suprafată totală de aproximativ 4000 de hectare. Este situat le intersecția unor importante rute comerciale care leagă țările dezvoltate ale Europei Occidentale și piețele în dezvoltare ale Europei Centrale de furnizorii de materii prime din Asia Centrală si Transcaucaz. Portul oferă o serie de avantaje, dintre care cele mai importante sunt: faptul că este un port multifuncțional cu facilități moderne și adâncimi ale apei în bazinul portuar suficiente pentru acostarea navelor cu o capacitate de 220.000 dwt; acces direct la Coridorul Pan European VII, prin Canalul Dunăre – Marea Neagră, oferind condiții eficiente de transport din punct de vedere economic ale mărfurilor către Europa Centrală; beneficiază de conexiuni bune cu toate rețelele de transport (feroviar, rutier, fluvial, aerian și prin conducte).

Fig. 1 Portul Constanța

Sursa: radioconstanta.ro

Capitolul 2. Etape în evoluția socio-spațială a Municipiului Constanța (1877-2017)

2.1. Evoluția socio-spațială între anii 1877 și 1914

În urma Războiului de Independență din anii 1877-1878 și implicit a tratatului de la Berlin din 13 iunie-13 iulie 1878 României îi revine teritoriul dobrogean de la Dunăre la Marea Neagră, cu granița sudică de la nord-est de Silistra până la sud de Mangalia. La 23 noiembrie 1878 se instalează în orașul Constanța o administrație românească.

Fig. 2 Orașul Kustenge bombardat de turci, după ocuparea acestuia de către ruși, iulie 1877

Sursa: romaniaforum.info

Granița actuală a teritoriului românesc dobrogean a fost stabilită cu exactitate abia în anul 1880, an în care orașul de la malul mării își recapătă numele de Constanța.

"Integrarea organică a județului Constanța în statul român avea să se facă pe cale juridică abia în anul 1884." (Gheorghe Andronic et al, Constanța: Monografie, 1980, pg. 55)

În acea perioadă Constanța era o așezare de dimensiuni reduse, ce ocupa doar zona peninsulară, iar în împrejurul acestuia, pământul era plin de resturi antice ale vechii așezări, Tomis.

În anul 1879 s-a efectuat un recensământ al populației și clădirilor, relatând faptul că în acea vreme orașul Constanța avea 49 de străzi și 569 de clădiri. Numărul populației era de 4530 de locuitori. În același an se inaugurează primul bulevard, în zona de sud a orașului, denumit Bulevardul Marinarilor. Limita nord-vestică a orașului se afla în apropierea actualului bulevard Mamaia. Ulterior s-a construit Bulevardul Tomis, îndeplinind o funcție importantă, aceea de principală magistrală pe direcția est-vest, având tot odată ce mai intensă activitate comercială, economică și culturală la acea vreme. Bulevardul Tomis și Bulevardul Marinarilor erau principalele artere de circulație și singurele străzi pavate ale orașului. Bulevardul Tomis este și astăzi cel mai reprezentativ bulevard al Municipiului Constanța, din punct de vedere istoric și cultural.

Direcția de dezvoltare teritorială a orașului era spre vest, adică spre partea continentală. Orașul va cunoaște o dezvoltare spațială din ce în ce mai rapidă după instalarea autorităților române și integrarea absolută a Constanței.

Fig. 2 Harta Constanței în anul 1881

Sursa: www.geo-spațial.org

"În anul 1880 s-a decis prelungirea orașului în partea de nord și nord-vest, construindu-se două cartiere, unul românesc și altul separat, pentru musulmanii cetățeni români." (Ștefan Lăpușan, Aurelia Lăpușan, Constanța: Memoria orașului, 1997, pg. 103)

În anul 1880 s-a construit în zona peninsulară Bulevardul Regina Elisabeta și primul "Casino" al Constanței, denumit Kursaal (tradus din germană, sală de relaxare). A fost amplasat lângă Farul Genovez și era construit din lemn și paianță. În 1891 acoperișul acestuia a fost distrus de o furtună puternică. Ulterior, s-a decis demolarea acestuia la începutul anului 1892 și au început lucrările unui alt local în locul celui vechi, dat în folosință în 1893 și denumit Casin (din termenul italian "casini", reprezentând o casă de dimensiuni reduse unde se întâlneau oamenii cei mai bogați). Acesta a reprezentat o clădire provizorie și s-a demolat în 1910. Al treilea și actualul Cazino din Constanța a fost ridicat pe faleza zonei peninsulare și s-a inaugurat la 15 august 1910 în prezența Principelui Ferdinand.

Fig. 3 Acualul Cazino – fotografie realizată la începutul secolului al XX-lea

Sursa: constanta-imagini-vechi.blogspot.ro

La o extremitate a Bulevardului Regina Elisabeta se aflau Hotelul Carol I și palatul Prințului Gr. Sturza, iar în extremitatea cealaltă erau Sala de cură și Catedrala.

Statuia lui Ovidiu din Constanța a fost executată de sculptorul italian Ettore Ferrari și inaugurată în anul 1887 în Piață Independenței, piață care astăzi poartă numele de Piața Ovidiu. Această piață are forma unui semicerc și se găsește în partea centrală a zonei peninsulare, unde se întâlnesc cele mai importante străzi din centrul vechi.

În 1891 numărul populației se ridica la 8132 de locuitori (aproape dublu față de populația din 1879). Odată cu creșterea demografică, apare necesitatea construirii unei unități primare de învățământ. Astfel, în 1893 s-a construit școala primară "Principele Ferdinand și Principesa Maria".

Limitele orașului depășeau cu mult Bulevardul Ferdinand de astăzi. Dincolo de acest bulevard găseau șapte mori de vânt construite în 1884, cartierul tătăresc, vama orașului și o cazarmă militară. Străzile zonelor rezidențiale construite la nord-vest de Bulevardul Ferdinand au caracter rectangular, iar densitatea clădirilor este mai mică față de densitatea clădirilor din zona peninsulară.

În 1892 apare primul atelier de reparații din oraș. În sudul orașului se observau ruinele portului și ale magaziilor genoveze.

În anul 1893 se construiește Spitalul Comunal pe strada Carol. Acesta era un spital descris la acea vreme ca fiind unul destul de spațios, cu 25 de paturi, și un personal reprezentat de un medic și 13 ajutoare. Nu a durat mult până când s-a demolat. "A fost dărâmat – de ce s-o fi construit și mai ales de ce s-o fi dărâmat? Nu pricep." (Colonelul Ionescu M. Dobrogianu, 1931, pg. 76)

La sfârșitul anului 1895 orașul Constanța avea peste 62 de străzi și un total de peste 1500 de clădiri, din care: 1378 de case construite din piatră, 130 de magazii, 32 de barace sau bordeie și 7 fabrici și mori. Se observă așadar, cum în 16 ani (1879-1895) numărul clădirilor din oraș aproape că s-a triplat.

Cu ocazia construirii peste Dunăre a Podului Carol I (redenumit ulterior Podul Anghel Saligny) de la Cernavodă, construcție proiectată și executată de inginerul constructor Anghel Saligny, începând cu anul 1890 și inaugurată de Regele Carol I al României la data de 14 septembrie 1895, orașul Constanța beneficiază de o legătură feroviara cu restul țării și implicit cu București, capitala României.

O linie de cale ferată între Constanța și Cernavodă, cu o lungime de 62 kilometrii exista încă din 1862, construită de compania engleză Danube Railway, prin consimțământul guvernului otoman. A fost prima cale ferată construită în Imperiul Otoman. În același an s-a construit și gara veche a orașului. Această gară a avut o activitate de 100 de ani, începând cu anul 1860 până în 1960, când s-a deschis gara actuală.

Fig. 4 Gara veche a orașului Constanța, cca. 1910

Sursa: www.cugetliber.ro

"În anul 1895, În Piața Ovidiu se găseau următoarele: o grădină de vară, o casă cu o curte mică, unde urma să funcționeze prima grădiniță de copii, două prăvălii, o brutărie cu vatră de copt pâine și o magazie din piatră pentru depozitarea cerealelor. Zona a fost pavată în 1899." (Ștefan Lăpușan, Aurelia Lăpușan, 1997, pg. 104)

În anul 1896 s-a construit Primăria Constanței în Piața Independenței, actuala Piață Ovidiu. Această clădire reprezintă astăzi Muzeul de Istorie Națională și Arheologie. Clădirea are o valoare istorică extrem de ridicată.

Anul 1896 reprezintă anul multor construcții și al dezvoltării progresive a orașului.

Fig. 5 Primăria Constanței – actualul Muzeu de Istorie Națională și Arheologie, cca. 1900

Sursa: stiinta-pentru-toti.blogspot.ro

Tot în 1896 începe amenajarea unui port nou, cu dezvoltare pe direcția sud, ca si mai inainte, punându-se piatra fundamentală în prezența Regelui Carol I și a Familiei Regale, la data de 16 octombrie. Lucrările au fost începute de I. B. Cantacuzino și continuate de Inginerul Anghel Saligny. Lucrările la noul port au atras în zonă mulți tehnicieni, muncitori și funcționari, majoritatea veniți din regiune, dar și din restul țării și din alte țări. O mare parte dintre aceștia s-au stabilit definitiv în oraș, după terminarea lucrărilor.

În 1896 Constanța avea o populație de 10418 locuitori, din care aproximativ 2500 români, 2400 greci, 2200 musulmani (turci și tătari), 1000 bulgări, evrei, armeni, germani, etc. În comparație cu anul 1879, numărul de locuitori ai orașului ajunsese să fie mai mult decât dublu. Aspectul cel mai important este că românii ajunseseră să fie majoritari. Sporul migrator începe să crească datorită construirii portului și dezvoltării economice a orașului.

Pentru a înțelege dezvoltarea progresivă a orașului, din punct de vedere al construcțiilor, trebuie relatat faptul că numai în vară anului 1896 s-au construit 30 de case cu câte 2 și 3 etaje.

În domeniul cultural, intelectualii se afirmă creând primele societăți precum Cercul literar "Ovidius" în 1897 și mai târziu, o filială a Ligii culturale în 1910.

Așezările cele mai apropiate de orașul Constanța la acea vreme și care au devenit mai târziu parte din acesta erau Anadolkioi și Palazu-Mare.

Anadolkioi (numele provine din limbă turcă și înseamnă "satul oriental", clădit de turcii ce veneau din Anatolia la începutul secolului al XIX-lea) era o așezare situată, la sfârșitul secolului al XIX-lea, la 2 kilometrii de orașul Constanța, pe șoseaua ce ducea spre Tulcea. Era locul de unde se aducea apă potabilă pentru Constanța, într-un ritm însă, deficitar. Teritoriul său apartie astăzi în întregime Constanței.

Palazu-Mare este o așezare întemeiată de germani și situată pe țărmul apusean al Lacului Siutghiol la o distanță de 7 kilometri pe direcția nord-vest de Constanța anilor 1900 și era legat de acesta printr-o cale ferată (numele său provine din limba turcă și înseamnă "carieră", denumit astfel deoarece acolo exista o carieră de piatră de unde se aduceau materiale de construcții pentru extinderea și construirea portului la începutul secolului al XX-lea). Actualmente, Palazu Mare face parte din Municipiul Constanța.

La începutul secolului al XX-lea orașul Constanta era descris mai degrabă ca o comună urbană, fiind alcătuit din mai multe zone rezidențiale cu specific rural. Suprafața acestuia era de 1189 de hectare, adică de aproape 12 km². Limitele orașului erau reprezentate de cătunul Anadolkioi la nord-vest (astăzi cartierul Anadalchioi) si cătunul Laz-Mahale la sud. Suprafața vetrei orașului era de aproximativ 215 hectare. Din punct de vedere al rețelelor de circulație se puteau deosebi doua părți: orașul vechi, cu străzi strâmte, întortochiate, însa bine intretinute și orașul modern, cu străzi drepte, largi, însa nu toate pavate și mai puțin întreținute. Orașul era lipsit de canale în scopul scurgerii apei, iar alimentarea populației cu apă potabila era deficitară.

Fig. 6 Zona peninsulara, o mare parte din oras, vechiul port si o parte din schita portului nou – cca. 1900

Sursa: romaniaforum.info

Așadar, la începutul secolului al XX-lea, Constanța se prezenta ca un oraș mic, cu probleme tehnico-edilitare, dar cu o creștere demografica accentuata și o economie din ce în ce mai puternică datorată, în primul rând, exporturilor portuare.

Fig. 7 Portul orașului Constanța, anul 1907

Sursa: romaniaforum.info

În anul 1905 în oraș existau 1577 de clădiri, 68 de străzi, iar populația se ridica la 15777 de locuitori. Se observă o creștere continuă și din ce în ce mai rapidă a populației. Comparând datele recensământului din 1905 cu cele din 1879, reiese faptul că numărul locuitorilor din Constanța s-a triplat.

"Tendința dezvoltării orașului s-a schimbat, de pe coastă sudica, unde a lăsat loc industriei mării și exportului de petrol, către nord spre o plajă admirabilă." (Colonelul Ionescu Marin Dobrogianu, 1931, pg. 83)

S-a construit un cartier românesc în partea nordică a orașului, la inițiativă primarului Ion Bănescu. Pavarea multor străzi cu asfalt și piatra cubică, precum și lucrări de canalizare a apelor menajere s-au realizat în timpul mandatului primarului Ion Banescu. "Începutul el l-a făcut. Acum orașul este în bună parte pavat." (Colonelul Ionescu M. Dobrogianu, 1931)

Catedrala fiind prea departe au început demersurile pentru construirea unei biserici ortodoxe în aria noului cartier românesc. Lucrările s-au terminat în 1907.

Iluminatul stradal se realiza cu ajutorul a 359 de lămpi cu gaz lichid. Datorită creșterii rapide a populației, alimentarea cu apă potabilă necesita cantități din ce în ce mai mari, iar lucrările aduceau bugetului cheltuieli destul de ridicate.

Din punct de vedere sanitar, orașul beneficia de 5 farmacii, din care una militară. În 1908-1909 se construiește un nou spital, după demolarea celui vechi.

În anul 1909 se finalizează lucrările noului port, dezvoltat pe direcția sud, ce include kilometri întregi de cheiuri și diguri.

Constanța începe să se dezvolte din ce în ce mai mult, într-un ritm alert, din toate punctele de vedere (economic, demografic, urbanistic, cultural, etc.). Astfel, până la începutul primului război mondial, orașul a început să se prezinte ca un important centru economic la nivel național și cel mai mare punct de atracție al forței de muncă din regiune.

În 1912 și 1915 populația orașului număra 25628, respectiv 27885 locuitori. Zonele rezidențiale încep să se extindă, orașul dezvoltându-se pe direcția nord-vest.

Înaintea izbucnirii Primului Război Mondial s-au mai construit: Marea Moschee "Regele Carol I" în 1910, Palatul Prefecturii Județului, Palatul Tribunalului și Palatul de vară al Familiei Regale între 1908 și 1912.

2.2. Evoluția socio-spațială între anii 1914 si 1945

În timpul primului război mondial (1914-1918) are loc o stangare a dezvoltării teritoriale și economice a orașului. În 1916 România intră în război de partea Antantei împotriva Puterilor Centrale.

Cazinoul din Constanța a fost transformat în spital. În anul 1916 încep bombardamente asupra Constanței, iar Cazinoul suferă distrugeri semnificative, ce au necesitat după război reparații urgente și costisitoare. Multe clădiri cu valoare istorică sunt distruse de către forțele germane și bulgare datorită bombardamentelor.

În urma înfrângerii trupelor române și rusești de către trupele germano-bulgare în Bătălia de la Turtucaia de pe 1 septembrie 1916, statul român pierde întreaga regiune Dobrogea.

La 22 octombrie 1916 coloane ale trupelor germano-bulgare intră în Constanța. Autoritățile române și populația locală sunt în prealabil evacuate. Statul român este nevoit să recunoască ocupația militară a Puterilor Centrale în Dobrogea prin Pacea de la Buftea din 24 aprilie / 7 mai 1918.

Situația războiului se schimbă, iar prin armistițiul din 11 noiembrie 1918, războiul se termină și Dobrogea revine României.

După primul război mondial, Constanța cunoaște o regenerare economică. Portul își reia activitatea și se construiesc noi zone rezidențiale în lungul principalelor artere de circulație.

Se dezvoltă ramuri industriale, mai ales industrie ușoară și ramuri comerciale, ceea ce duce la extinderea teritorială a orașului pe artere de circulație înspre Murfatlar și Mangalia. În urma acestei extinderi teritoriale, în anul 1925 Constanța se unește cu Anadalchioi și sunt în globate comunele Palas, Brătianu și Viile Noi.

În perioada interbelică orașul se dezvoltă mult pe direcția est-vest, unitățile industriale concentrându-se în partea central-vestică a orașului, iar cele rezidențiale spre estul si nordul orașului.

În anul 1925 orașul Constanța a fost declarat municipiu.

"Prin noua lege administrativă Constanța a devenit municipiu și a înglobat satele și stațiunile apropiate: Mamaia, Anadalchioi, I.C. Brătianu, Palas și Viile Noi. Toate la un loc, cu orașul împreună, număra peste 80.000 de locuitori, dintre care circa 12.000 trăiesc în suburbii (…) municipiul se întinde pe o suprafață de circa 6.085 hectare de uscat și 120 hectare de apă, în care se cuprinde și bazinul portului." (Constantin Brătescu, Analele Dobrogei, 1929)

Orașul propriu-zis ocupă numai 1.900 hectare. Străzile orașului și ale suburbiilor, precum și drumurile de legătură dintre ele, au în total o lungime de aproape 161 de kilometri.

Fig. 8 Cartierul Anadalchioi, anul 1936

Sursa: www.ziuaconstanta.ro

Fig. 9 Fotografie aeriană a zonei peninsulare 1928

Sursa: constanta-imagini-vechi.blogspot.ro

În anul 1928 Municipiul număra aproximativ 63.000 de locuitori. Acest număr al populației se justifică prin înglobarea așezărilor învecinate, dar și prin dezvoltarea tot mai rapidă a orașului. Orașul propriu-zis avea în jur de 41.000 de locuitori, din care 70% români.

Din punct de vedere industrial, în 1928 orașul avea două fabrici de cherestea, un atelier de tâmplărie, 12 mori sistematice, două fabrici pentru curățatul cerealelor și orezului, o tăbăcărie, o fabrică de mezeluri, și o fabrică de rahat și halva. Portul dispunea de două magazii cu silozuri complet utilate. La 15 august 1934 a fost dată în funcțiune gara maritimă.

În 1930 se scot la licitație de către primărie diferite proiecte în vederea realbilitarii unor străzi, dar și pentru lucrări de canalizare a apelor menajere. Anii 1934 și 1935 reprezintă, de asemenea, ani ai lucrarior edilitare.

În anul 1938 Bulevardul Regină Măria, actualul Bulevard Mamaia și Bulevardul Alexandru Lăpușneanu reprezentau încă rețele de cale ferată și erau de o importanță economică deosebită. Se observă o dezvoltare spațială a orașului de a lungul țărmului, pe direcția nord.

Fig.10 Harta Constantei, 1938

Sursa: constanta-imagini-vechi.blogspot.ro

"Între cele două războaie mondiale, zona cuprinsă între țărmul mării și cartierul Anadalchioi, forma linia de legătură cu celelalte cartiere ale orașului." (Dr. Zotta Benone, Geografia Municipiului Constanța, Constanța, 1995)

La momentul izbucnirii celui de al doilea război mondial Municipiul Constanța reprezenta un important centru economic și dezvoltat îndeajuns de mult din punct de vedere spațial pentru a putea fi considerat una dintre cele mai mari așezări de la malul Mării Negre, cu un port foarte mare si bine organizat pentru acele vremuri.

Fig. 11 Schița portului, anul 1939

Sursa: www.spitalcfconstanta.ro

Pe data de 7 septembrie 1940, prin Tratatul de la Craiova, România pierde definitiv Cadrilaterul și se face un schimb de populație între România și Bulgaria. Aproximativ 100.000 de români au fost deportați din Bulgaria în România. Gospodăriile românilor din Cadrilater au fost abandonate și au devenit proprietăți ale statului bulgar și invers, gospodăriile bulgarilor din România au devenit proprietăți ale statului român.

Valuri mari de populație din satele învecinate ale orașului au migrat mai târziu, în perioada comunistă spre Constanța. Așadar, numărul locuitorilor a crescut în întreagă regiune și implicit în Municipiul Constanța.

Fig. 12 Zona peninsulara a Constantei, anul 1944 – Se observa Moscheea Carol I in partea stânga a fotografiei și Cazinoul în îndepartare, spre mare. Sursa: cersipamantromanesc.wordpress.com

2.3. Evoluția socio-spațială între anii 1945 si 1989

Dacă în perioada interbelică orașul cunoaște o dezvoltare pe axa est-vest, în perioada comunistă Constanța se dezvoltă în direcțiile nord și sud, iar Bulevardul Alexandru Lăpușneanu devine axa centrală a orașului.

În anul 1948 numărul locuitorilor din Municipiul Constanța se ridica la 78856.

Perioadă anilor 1945-1965 este aproape lipsită de informații, mai ales din punct de vedere urbanistic și al planificării teritoriului. Cert este că în Municipiul Constanța nu s-au realizat prea multe construcții în timpul lui Gh. Gheorghiu Dej. Acele blocuri comuniste ale anilor 1950 nu se regăsesc în Constanța. Sistematizarea orașului și înălțarea de blocuri socialiste cu 4 și cu 10 nivele s-au realizat începând cu anul 1965, odată cu venirea la putere a lui Nicolae Ceaușescu.

Apare ideea de "sistematizare"-aranjarea/ordonarea locuințelor (pe verticală), aceasta având că scop compactarea populației în blocuri simple cu cât mai multe apartamente.

Majoritate clădirilor din perioada comunistă din Romînia sunt lipsite de vreun stil arhitectural și sunt clădite în așa fel încât să fie cât mai eficiente din punct de vedere economic.

Cu toate acestea, blocurile de apartamente ale anilor 1965-1977 și mai ales cele construite după cutremurul din 1977 sunt de o rezistentă seismică destul de ridicată.

Municipiul începe să se dezvolte în direcța nord-vest, dincolo de cartierele Anadalchioi, Tomis 1 și Tomis 2, unde apar cartierele Tomis 3 și Tomis Nord, dar și pe direcțiile vest și sud. În sud apar cartiere precum Kilometrul 4, Kilometrul 4-5 și Kilometrul 5.

În 1965 se inaugurează Gara nouă și blocurile din apropiere, construite pe Bulevardul Republicii, actualul Bulevard Ferdinand.

Fig. 13 Gara nouă și blocurile de pe Bulervardul Republicii (Bulevardul Ferdinand de astăzi), cca. 1965

Sursa: constanta-imagini-vechi.blogspot.ro

Între 1965 și 1968 s-au construit în Constanța peste 6.000 de apartamente și în jur de 2.300 de case. Din punct de vedere al unităților de învățământ, în 1969, pe teritoriul municipiului Constanța existau 63 de școli gimnaziale, 16 licee, 12 școli profesionale și tehnice, 7 licee industriale și agricole, unul pedagogic, unul economic și un liceu de artă.

Conform recensământului din 1966 populația Constanței ajunsese la 150276 de locuitori, dublu față de recensământul anterior, din 1948.

Numărul locuitorilor fiind în creștere, apare nevoia de o unitate sanitară cu o capacitate mare. S-a construit Spitalul Județean Constanța și s-a inaugurat pe data de 15 aprilie 1969.

Fig. 14 Spitalul Judetean Constanta, 1976

Sursa: sanuuitam.blogspot.ro

În perioada anilor 1969-1974 s-au dezvoltat rețele de transport rutier, maritim și de cale ferată. În aceeași perioadă s-au construit noi zone rezidențiale ce înglobau în jur de 20.000 de apartamente. S-au mai construit în ariile zonelor rezidențiale 71 de grădinițe, 21 de licee, 6 școli profesionale și 2 unități de învățământ superior. În anul 1974 s-au efectuat lucrări edilitare însumând 21,2 de kilometri de conducte în scopul alimentării cu apă potabilă, 25,7 de kilometri de conducte de canalizare și s-au reabilitat și modernizat aproximativ 250 de mii de kilometri pătrați de străzi și trotuare. Acest fapt s-a datorat și planurilor de construire a unor cartiere la marginea orașului.

Din punct de vedere al zonelor comerciale, s-au construit 40 de unități. La 1 iulie 1973 s-a inaugurat Magazinul Universal Tomis.

Fig. 15 Magazinul Universal Tomis

Sursa: Revista Arhitectura Nr. 5 / 1975

"Prin concentrarea industriei orașului pe platforma Palas, cartiere altădată periferice ca Viile Noi, Medeea, Kilometrul 4-5 și altele au intrat în fluxul marilor construcții urbanistice ale socialismului." (A. Gheorghe, Constanța: Monografie, 1980, pg 82)

"S-a căutat ca în zona industrială să fie grupate toate întreprinderile, indiferent de specificul lor. La dezvoltarea zonei industriale s-a ținut seamă de extinderea portului precum și de viitoarele lucrări de modernizare (..) Constanța și-a mărit mult aria spre sud. În est limitele sale încep dincolo de rada portului și se întind de-a lungul unui arc de cerc care unește țărmul mării până la patul închis în nord de vilele de la Mamaia și lacul Siutghiol." (Dr. Zotta Benone, Geografia Municipiului Constanța, Constanța, 1995, pg.74)

Câteva case a unor zone rezidențiale au fost dărâmate, făcând loc blocurilor socialiste. Un exemplu în acest sens este cartierul Brătianu, unde s-au demolat câteva zeci de case și s-au construit în locul acestora câteva blocuri cu 4 nivele. Scopul proiectului inițial era acela de a fi demolat întreg cartierul pentru a-l transformă într-o zonă rezidențială numai cu blocuri de apartamente, însă toată povestea s-a terminat în 1989 și zona a rămas în stadiul pe care îl mai vedem și astăzi. Același lucru s-a întâmplat și în cartierele de case Viile Noi și Coiciu care nu au apucat să fie demolate în totalitate. În Coiciu și mai exact în spatele Casei de Cultură s-au demolat câteva zeci de case și s-au construit în locul lor blocuri, majoritatea cu 4 etaje.

Kilometrul 4-5 și Kilometrul 5 sunt zone rezidențiale ce conțin blocuri socialiste construite în anii 1965, dar și case ce au scăpat de demolare. Numele acestor cartiere sunt date de distanță lor față de centrul orașului.

La marginea cartierelor vechi de case, adică de a lungul principalelor artere de circulație s-au demolat case și s-au înălțat blocuri de tip turnuri cu 10 etaje și cu mai multe scări (4 sau chiar 6). Acest fapt se datora ideii comuniste pentru un aspect urban al Municipiului. Se demolau case progresiv, înlocuite treptat cu noile blocuri care ascundeau micile parcele. Nici centrul vechi al orașului nu a scăpat de blocurile socialiste lipsite de arhitectură. Se construiau blocuri în față caselor interbelice pentru a le ascunde.

Un cartier compus în totalitate din blocuri de apartamente este cartierul Tomis Nord, situat în nordul orașului, în vecinătatea stațiunii Mamaia, la vest de lacul Siutghiol. S-a construit între anii 1960 și finalul anilor 1970. În principiu, oamenii repartizați aici veneau din comunele învecinate și erau marinari de profesie sau angajați în port. Astăzi, Tomis Nord reprezintă una dintre cele mai mari zone rezidențiale din Municipiul Constanța. Pe terenul întins al acestuia, în trecut se practica agricultura.

În urma construirii de noi zone rezidențiale în acea perioada (anii 1970-1980), Municipiul Constanța se apropia de limitele sale actuale. Astfel, în anii comunismului Municipiul a cunoscut o dezvoltare destul de largă, iar suprafața intravilanului s-a extins până după lacul Tăbăcăriei, în jurul căruia s-a făcut cel mai mare spațiu verde al Constanței (Parcul Tăbăcăriei).

Fig. 16 Cartierul Tomis Nord în constructie (partea estica, lânga lacul Tăbăcăriei), cca.1970

Sursa: www1.picturepush.com

Din 1976 până în 1981 s-au construit blocuri ce însumează aproximativ 30.000 de apartamente. Populația orașului în 1977 era de 256978 locuitori. La nivelul străzilor și al bulevardelor, în anul 1982 Municipiul Constanța beneficia de peste 600 de kilometri de rețele de circulație, din care 560 iluminate electric. Lungimea rețelei de alimentare cu apă potabilă era de 580 de kilometri.

În perioadă anilor 1980 regimul comunist se preocupa mai mult de remodelarea Municipiului București, în timp ce în Constanța lucrările la noile cartiere de blocuri avansau mai lent. După revoluția din 1989 planurile regimului comunist din România de demolare ale caselor și construirea mai multor blocuri de apartamente nu și-au mai îndeplinit scopurile.

2.4. Evoluția socio-spațială între anii 1989 si 2017

În perioada anilor 1990 și puțin după anul 2000, Municipiul Constanța nu a cunoscut o dezvoltare importantă și nu s-a extins teritorial.

La momentul recensământului din 1992, în Constanța trăiau 350581 locuitori. După acest an populația municipiului începe să scadă, iar în 2011 numărul locuitorilor ajunsese la 283872.

Începând cu mijlocul anilor 2000, s-au implementat proiecte de construire a unor noi zone rezidențiale cu suprafate reduse, în partea nordică a Constanei. S-a construit cartierul Consilieri în partea de nord est a orașului, pe faleză Mării Negre, în vecinătatea cartierului Faleză Nord. Zona rezidențială Consilieri este compusă din 60 de vile și 100 de apartamente.

La mijlocul anilor 2000 s-au reabilitat și modernizat rețelele de circulație și s-au instalat stâlpi pentru iluminarea stradală a municipiului. S-au construit câteva blocuri de apartamente ANL pentru tinerii căsătoriți.

În anul 2006 au început construcțiile pentru cartierul Tomis Plus. S-au construit vile și blocuri de apartamente în partea nord-vestică a municipiului, pe Bulevardul Tomis, spre orașul Ovidiu, vis-a-vis de Palazu Mare. În nord-vestul acestui cartier s-a dezvoltat zona de vile Boreal. În ultimii ani cartierul Tomis Plus a continuat să se extindă din ce în ce mai mult spre nord-vest și vest, ajungând la 944 de unități locative și s-a unit cu Boreal. Ambele formează o zonă rezidențială întinsă pe o suprafață de teren cu dimensiuni relativ reduse, comparabile cu cele ale centrului vechi al orașului din zona peninsulara.

În partea de vest a orașului, pe Strada Babă Novac s-a construit în anul 2007 un complex rezidențial, format din câteva vile și blocuri cu un total de 864 de apartamente.

În vecinătatea cartierului Tomis Nord, la vest Bulevardul Aurel Vlaicu și până la Lacul Siutghiol, în zona în care se află și Campusul Universității Ovidius s-a dezvoltat începând cu anul 2010 un cartier cu 240 de unități locative, denumit Campus. Numărul locuințelor se află într-o creștere continuă.

Capitolul 3. Particularități fizionomice ale zonelor rezidențiale din Municipiul Constanța

3.1. Zonele rezidențiale cu locuințe individuale

Cartierul Coiciu este o zonă rezidențială situată în partea aproximativ centrală a Municipiului Constanța, la sud de cartierul Anadalchioi, între Bulevardul Alexandru Lăpușneanu și Strada Soveja. S-a dezvoltat în perioada interbelică, umplând astfel golul teritorial din partea de vest a orașului. Străzile din interiorul cartierului sunt dispuse rectangular, proiectate astfel incă de la început. Această zonă rezidențială ocupa o suprafață mare pe teritoriul Constanței si se numără printre cartierele cu cele mai multe locuințe individuale din Municipiu.

Fig. 17 Cartierul Coiciu, 2017

Sursa: Arhiva personală

Cartierul Anadalchioi din Municipiul Constanța este situat în partea central-nordică a orașului. Acesta reprezintă o zonă rezidențiala ce include locuințe individuale cu parcele alungite de la stradă spre interiorul pateului și amplasate de-a lungul unor străzi întortochiate.

La mijlocul secolului al XIX-lea, pe teritoriul acestui cartier s-a întemeiat o așezare turcească de către un grup de turci veniți din Anatolia, termenul Anadolkioi însemnând "satul oriental". Acest sat era situat la sfârșitul secolului al XIX-lea la aproximativ 2 kilometri de orașul Constanța, pe drumul ce ducea spre Tulcea. Era locul de unde se aducea apă potabilă pentru Constanța. Începand cu anul 1925, satul Anadalchioi a devenit parte din Constanța. Limitele acestui cartier pot fi considerate urmatoarele: Strada Bogdan Petriceicu Hașdeu în nord-est, Bulevardul Alexandru Lăpușneanu la est, Strada Barbu Ștefănescu Delavrancea la sud și Strada Soveja in partea de vest.

Zona rezidențială Centru este o zonă locuită de aproximativ un secol si situată în continuarea centrului vechi din zona peninsulară a orașului până după Bulevardul Mamaia, incluzând și Piața Griviței. Această zonă include sute de case, iar străzile sunt dispuse rectangural, intersectându-se foarte des. Dezvoltarea acestei zone a început în jurul anului 1880, odata cu cresterea demografica și economică a orașului. În ultimele decenii nu a suferit modificări majore din punct de vedere urbanistic.

Fig. 18 Zona rezidențială Centru

Sursa: www.panoramio.com

Cartierul Palazu Mare reprezintă o veche așezare întemeiată de germani în secolul al XIX-lea pe țărmul apusean al Lacului Siutghiol, la 7 kilometri pe direcția nord-vest de Constanța acelor vremuri și era legată de oraș printr-o linie de cale ferată. Acolo exista o carieră de piatră de unde se aduceau materiale de construcții pentru extinderea și construirea portului. Mai târziu, Palazu Mare s-a dezvoltat teritorial devenind o comună invecinată Constanței. Conform rezultatelor recensământului populației din 2002, populația totală era de 4176 de locuitori. În ultimii 70 de ani suprafața comunei s-a dublat. Palazu Mare a devenit parte a Municipiului Constanța. Aceasta zonă rezidențială se numără printre zonele cu cele mai mari probleme edilitare, în sensul că iluminarea stradală este foarte slabă, iar străzile nu sunt asfaltate corespunzător.

Fig. 19 Imagine Palazu Mare din satelit, 2014

Sursa: www.aedificiumconstanta.com

Cartieul de case Kilometrul 5 (inclusiv zona Veterani) este cea mai sudica zonă rezidențială a Municipiului Constanța, situată la marginea localității. Kilometrul 5 este alcătuit in totalitate din locuințe individuale (case) cu parcele mici si străzi lungi și drepte dispuse rectangular. Numele acestui cartier este dat de distanța sa față de centrul orașului. La nord de acest cartier se află cartierele Kilometrul 4-5 si Viile Noi.

Medeea este un cartier rezidențial de case situat in partea sud-vestică a Municipiului Constanța, asemănător cartierului 5 din punct de vedere estetic. Străzile acestuia sunt dispuse rectangular, iar forma pe care o formează suprafața cartierului este oarecum triunghiulară. La vest se află o zonă comercială, la est carterul CET si Zona Industrială, iar in nord se delimitează de cartierul Brătianu prin calea ferată.

Cartierul Brătianu este traversat de la est către vest de Bulevardul I. C. Brătianu și reprezintă un cartier vechi de locuințe individuale, dezvoltat independent de Municipiul Constanța până în anul 1925, când a devenit parte din acesta. Cu toate că Brătianu a reprezentat întotdeauna o zonă cu specific rural, excepție fac doar câteva blocuri construite în anii 1970. Regimul comunist din România avea planuri în vederea demolării întregului cartier pentru a-l transformă într-o zonă rezidențială cu locuințe colective însă revoluția din 1989 a schimbat soarta cartierului și zona a rămas în stadiul pe care îl mai vedem și astăzi – un cartier de locuințe individuale aproape în totalitate.

Cartierul Palas reprezintă cel mai vestic cartier al Municipiului Constanța, situat la marginea localitații și dezvoltat de o parte si de alta a Bulevardului I. C. Brătianu, în apropierea zonei industriale Palas. Asemănător zonei rezidențiale Brătianu, cartierul Palas a reprezentat încă din secolul al XIX-lea o zonă cu specific rural, anexată Municipiului în prima jumătate a secolului anterior, urmând a fi transformată, conform idealurilor regimului comunist, intr-o zonă de locuințe colective, însa acest lucru nu s-a mai întâmplat.

3.2. Zonele rezidențiale cu locuințe colective

Tomis Nord este o zonă rezidențială a Municipiului Constanța, reprezentată în totalitate de locuințe colective și situată în nordul orașului, în vecinătatea stațiunii Mamaia, la vest de lacul Siutghiol. S-a construit pe un teren liber între anii 1960 și finalul anilor 1970. Populația repartizată aici în anii '70 era reprezentată de oamenii care munceau în port. Limitele acestui cartier sunt următoarele: Bulevardul Aurel Vlaicu în nord-vest, Bulevardul Tomis (la marginea căruia s-au ridicat blocuri de apartamente cu 10 nivele) în vestul cartierului și Bulevardul Alexandru Lapușneanu in est. În interiorul cartierului, principalele străzi sunt dispuse neregulat, iar la marginea acestora au fost ridicate blocuri de tip turn cu 10 etaje și cu mai mult de 4 intrări. Astăzi, Tomis Nord, inclusiv partea de la vest de Bulevardul Tomis reprezintă una dintre cele mai mari zone rezidențiale din Municipiul Constanța.

Fig. 20 Bloc de apartamente din Zona rezidențială Tomis Nord, anul 2017

Sursa: Arhiva personală

Zona rezidențială Casa de cultură – Icil se află în aria centrală a Municipiului Constanța, de la intersecția Bulevardului Alexandru Lăpușneanu cu Strada Ion Luca Caragiale spre sud, în apropierea gării. În ideea urbanizării masive a orașului, cel puțin de-a lungul marilor artere de circulație.

Fig. 21 Zona rezidențială Casa de cultură, cu vedere spre zona Icil, anul 2017

Sursa: Arhiva personală

Fig. 22 Zona rezidențială Casa de cultură – cu vedere spre nordul orașului, 2017

Sursa: Arhiva personală

Kilometrul 4-5 este un cartier situat in sudul Municipiului Constanța, în vecinătatea Unității Militare și ocupă o suprafață relativ redusă. Clădirile acestui cartier sunt construite in perioada anilor 1965-1975, majoritatea cu 10 nivele, dar se regăsesc și blocuri de apartamente cu 4 etaje. Populația repartizată in acest cartier de către regimul comunist era in majoritate reprezentată de militari.

Fig. 23 Zona rezidențială Kilometrul 4-5, anul 2017

Sursa: Arhiva personală

Cartierul Faleză Sud (Poarta 6) este localizat in sudul Constanței, în vecinătatea portului și a cartierelor Kilometrul 4, Kilometrul 4-5, Kilometrul 5. Faleză Sud reprezintă o zonă rezidențială ce ocupă o suprafață relativ redusă. Majoritatea clădirilor cu funcție rezidențială colectivă au 4 nivele, dar se regăsesc si câteva blocuri de apartamente cu 10 etaje.

Fig. 24 Cartierul Faleză Sud

Sursa: static.panoramio.com

În cadrul zonelor rezidențiale cu locuințe colective pot fi incluse și ariile blocurilor de apartamente construite de-a lungul marilor artere de circulație rutieră din Constanța. Principalele bulevarde în acest caz sunt: Bulevardul Tomis (pe ambele părți, în marea majoritate a lungimii sale), Bulevardul Alexandru Lăpușneanu (de-a lungul întregului bulevard de o parte si de alta, excepție făcând partea sa estică pe porțiunea ce aparține Parcului Tăbăcăriei), Strada Soveja (cu mici întreruperi în zonele cartierelor Coiciu si Faleză Nord).

3.3. Zonele rezidențiale cu locuințe mixte

Centrul vechi al Municipiului Constanța reprezintă partea peninsulară a orașului și locul unde s-a întemeiat această așezare în urmă cu peste 26 de secole. Zona peninsulară este cea mai bogată din punct de vedere istoric. Suprafața acesteia se întinde de la țărmul Mării Negre până la Bulevardul Ferdinand. Se regăsesc case vechi de mai bine de un secol, majoritatea reprezentând clădiri de tip monument istoric, in care locuiau oamenii înstăriți ai secolelor XIX si XX. Din punct de vedere rezidențial, această zonă include locuințe individuale, dar si câteva blocuri de apartamente. Modificări recente ale acestei zone au avut loc in perioada comunistă, când au fost demolate câteva case, iar în locul acestora s-au construit blocuri de apartamente cu 4 nivele, unele având ca scop ascunderea clădirilor interbelice.

Fig. 25 Centrul vechi, anul 2017 – se observa blocul comunist contruit în fața clădirilor interbelice

Sursa: Arhiva personală

Zona rezidențială Tomis 1 este o zonă de locuințe mixte, situată în centrul orașului, în vecinătatea nordică a cartierului rezidențial Centru. În partea sa vestică sunt amplasate locuințe individuale cu parcele mici și strazi dispuse rectangular, intersectându-se foarte des. În partea de nord-est a cartierului, între Strada Panselei și Bulevardul Tomis, se regăsesc blocuri de apartamente cu 4 și cu 10 nivele, construite începând cu anul 1966. Acestea formează un complex rezidențial. În estul cartierului, pe locul vechii cazarme a orașului, s-a construit în 1969 Spitalul Județean Constanța. Întregul cartier ocupă o suprafață de dimensiuni medii din punct de vedere al zonelor rezidențiale din Municipiul Constanța.

Zona rezidențială Tomis 2 se aseamănă, din punct de vedere urbanistic, cu zona Tomis 1, învecinându-se cu aceasta la vest. Tomis 2 reprezintă un cartier de locuințe în majoritate individuale, incluzând zona Piața Chiliei. În partea central-vestică a cartierului, în anul 1966 a început sa se construiasca un complex de locuințe colective reprezentate de blocuri cu 4 nivele. Limitele cartierului pot fi considerate următoarele: la est și la sud Bulevardul Mamaia, la nord Strada Ion Rațiu, iar la vest Bulevardul Tomis.

Fig. 26 Zonele rezidențiale Tomis 1 (stânga) și Tomis 2 (dreapta)

Sursa: www.joienegru.ro

Zona rezidențială Tomis 3 include Piața Tomis 3 și zona Dacia. Pozița sa în cadrul Municipiului Constanța este central-nordică și conferă o accesibilitate ridicată spre toate celelalte zone rezidențiale ale orașului prin cele mai importante artere de circulație rutieră ale orașului. Bulevardul Tomis, Bulevardul Alexandru Lăpușneanu si Strada Soveja delimitează un pateu urban pe o suprafață cu formă triunghiulară, în interiorul căruia se află zona comercială Piața Tomis 3 și câteva blocuri de apartamente. În partea central-nordică, în partea vestică și în zona Dacia (la intersecția Bulevardelor Tomis și Alexandru Lăpușneanu) a zonei rezidențiale Tomis 3 sunt amplasate blocuri de apartamente cu 4 și cu 10 etaje. În extremitatea estică și în extremitatea sudică a cartierului predomină locuințele individuale.

Fig. 27 Cartierul Tomis 3, zona locuințelor colective, anul 2017

Sursa: Arhiva personală

Cartierul Faleză Nord se prezintă ca un mozaic urban pe harta Constanței, fiind alcătuit din mai multe zone cu locuințe colective dispuse neuniform și zone de dimensiuni mai mari cu locuințe individuale. În cadrul acestui cartier sunt incluse zonele Delfinariu, Consilieri, Stadion. Este situat in nord-estul Constanței, pe faleza Mării Negre și se invecinează la nord cu stațiunea Mamaia, la sud cu zonele rezidențiale Tomis 2 și Universitate, iar la vest se unește cu Tomis 3. O mare parte a cartierului (jumătatea sudică) s-a dezvoltat începând cu anii 1930-1940. În partea nordică și în zona de est a cartierului (pe țărmul mării) s-au construit blocuri de apartmanente în perioada comunistă. În perioada post-comunistă s-au clădit unele complexe rezidențiale cu locuințe individuale. Zona rezidențială Faleză Nord cuprinde parcele cu valori economice foarte ridicate datorită localizării acesteia pe țărmul Mării Negre și în apropierea stațiunii Mamaia.

Fig. 28 Zona rezidențială cu locuințe mixte Faleză Nord, anul 2017

Sursa: Arhiva personală

Fig. 29 Zona rezidențială Faleză Nord (partea nordică a cartierului), vedere dinspre plajă – se observă blocurile de apartamente de tip turn cu 10 nivele, anul 2017

Sursa: Arhiva personală

Zona rezidențială Universitate și-a început dezvoltarea în urmă cu un secol. Suprafața acesteia se alungește din zona centrală spre cartierul Faleză Nord. Locuințele colective ale acestui cartier se regăsesc in partea nord-estică, de-a lungul țărmului Mării Negre, dar și în partea sud-vestică de-a lungul Bulevardului Mamaia. Restul suprafeței este ocupat de case cu parcele mici și de unități de învațământ. Străzile din partea nordică a acestui cartier sunt dispuse rectangural, în timp ce în partea sudică artele de circulație nu prezintă o dispunere regulată.

Cartierul Inel 1 este situat în partea de vest a Municipiului. Specificul acestuia este legat de numărul mare al terenurilor neutilizate și de dimensiunile spațiale mari ale parcelelor din partea sa vestică. În partea central-estică situația diferă: locuințele individuale dispun de parcele mici, iar străzile sunt dispuse rectangular – pare a fi mai de graba o continuare a cartierului Coiciu. Locuințele colective ale acestui cartier sunt dispuse in zona de nord-est a cartierului, spre zona rezidențială Anadalchioi, la marginea Străzii Soveja. În mijlocul acestui cartier, pe strada Baba Novac s-a construit în anul 2007 un complex rezidențial de blocuri cu locuințe colective, insumând 864 de apartamente.

Fig. 30 Complexul rezidențial Baba Novac

Sursa: ziuaconstanta.ro

Cartierul Inel 2 reprezinta o zonă rezidențială cu locuințe mixte, localizată in partea central-vestică a Municipiului Constanța. Conține blocuri de apartamente în zona de nord și în partea estică, dar și locuințe individuale în partea central-vestică. La sud se învecinează cu Zona Industrială a Constanței, la vest cu zona rezidențială Brătianu, iar la nord se unește cu Inel 1. În estul acestui cartier se află Cimitirul Ortodox Central. Din cauza planurilor de sistematizare din perioada comunismului, prin demolarea a sute de case și construirea blocurilor de apartamente în locul acestora și datorită întreruperii demersurilor de remodelare structurală suprafața cartierul Inel 2 se împarte în două zone aproximativ egale – una de locuințe individuale și alta cu locuințe colective reprezentate de blocuri.

Fig. 31 Cartierul Inel 2

Sursa: upload.wikimedia.org

Zona rezidențială CET se alfă în sud-estul Municipiului, în imediata apropiere a C.E.T. Constanța și cuprinde mai multe blocuri de apartamente construite în perioada comunistă, dar si câteva case. Populația repartizată în locuințele colective de tip bloc era reprezentată de cei care munceau în sectorul secundar. Zonele rezidențiale din vecinătatea cartierului CET sunt Viile Noi la sud și cartierul Medeea, la nord.

Fig. 32 Zona rezidențială CET

Sursa: www.panoramio.com

Zona rezidențială Viile Noi este un cartier situat în partea sudică a orașului, cu o vechime de peste un secol și jumătate, ce s-a dezvoltat independent de orașul Constanța pâna în 1925 când a fost anexat Municipiului. Predomină casele cu parcele mici si alungite în partea central-nordica și parcele foarte mici și compacte în sud. Datorită distanței mici față de zona de dezvoltare a industriei, în perioada comunistă (anii 1970) s-a încercat urbanizarea zonei, construindu-se câteva blocuri de apartamente cu 4 etaje in partea de nord, spre zona industrială, de-a lungul Bulevardului Aurel Vlaicu și continuând spre interiorul cartierului. Scopul era acela de a extinde capacitatea de locuire a zonei prin procesul de sistematizare. Se demolau case progresiv, în locul cărora se construiau blocuri. Planul de remodelare a acestei zonei a fost intrerupt de revoluția din 1989. Viile Noi se învecinează cu zonele rezidențiale CET, Kilometrul 4-5 și Kilometrul 5.

Zona rezidențială Kilometrul 4 este un cartier cu o suprafață relativ redusă, în comparație cu alte zone rezidențiale din Municipiu. Kilometrul 4 este dezvoltat în imediata vecinătate a portului, în zona de sud a Constanței și poate fi împărțit in două: partea sudică, cu locuințe individuale și partea de nord a cartierului, în direcția gării, unde vechile case au fost demolate în perioada comunistă, iar în locul acestora s-au construit blocuri de apartamente. Jumătatea sudică a cartierului a rămas nemodificata din punct de vedere urbanistic datorită înlăturării de la conducere a regimului comunist din România și se prezintă ca o insulă rurală înconjurată de blocurile celeilalte jumătăți a cartierului, de blocurile cartierului Kilometrul 4-5 în vest și de cele ale zonei rezidențiale Faleza Sud (Poarta 6) în sud.

Zona rezidențială Far (Abator) este asemănătoare cartierului Kilometrul 4, fiind o prelungire a acestuia spre nord, având dimensiuni reduse, situându-se in imediata vecinătate a portului. În această zonă se regăsește Farul Constanței. La vest de acest cartier se află Zona Industrială a orașului. Majoritatea suprafeței este ocupată de locuințe colective, dar există și mici porțiuni, una în nord-vest, iar alta în est ce conțin locuințe individuale (case).

Zona rezidențială a gării se află în partea central-estică a orașului, cuprinsă între portul Constanța (in est) și Zona Industrială (în vest). Pe suprafața acestei zone rezidențiale se regăsesc atât case (partea nord-vestică a cartierului), cât și blocuri de apartamente. Cele mai reprezentative clădiri ale acestei zone sunt blocurile comuniste din fața gării, construite și inaugurate odată cu gara, în anul 1965.

Fig. 33 Parcul gării – vedere spre zona rezidențială

Sursa: www.panoramio.com

Zona rezidențială Campus este localizată in nordul Municipiului, în continuarea cartierului Tomis Nord, de la Bulevardul Aurel Vlaicu pâna la lacul Siutghiol. S-a dezvoltat începând cu anul 2010, reprezintă o zonă mixtă (s-au construit atât locuințe individuale, cât și colective) și înglobeaza sute de unitați locative.

Complexul rezidențial Tomis Plus – Boreal este situat în nord-vestul Municipiului Constanța, pe partea stângă a Bulevardului Tomis în direcția orașului Ovidiu. Acest cartier este unul nou și a fost amplasat vis-a-vis de cartierul Palazu Mare. Zona Boreal cuprinde câteva locuințe indiviuale noi, în timp ce Tomis-Plus inglobează peste 1000 de unități locative și continuă să se extindă din ce în ce mai mult spre nord-vest și vest. Construcția acestui cartier a inceput în 2006 și se extinde în continuare, din punct de vedere teritorial.

Fig. 34 Complexul rezidențial Tomis Plus, anul 2017

Sursa: Arhiva personală

Concluzii

În concluzie, zonele rezidențiale din Municipiul Constanța s-au dezvoltat și au evoluat diferit unele față de celelalte și au suferit modificări diferite, în funcție de perioadă și mai ales de cadrul lor geografic, in componența municipiului. În ultimii 140 de ani, orașul s-a extins foarte mult din punct de vedere teritorial, depășind zona sa peninsulară. Modificarile aduse de regimurile politice și de formele de guvernământ au reprezentat cauze importante în evoluția spațială a cartierelor. Societatea la rândul său, a influențat și a fost influențată de dezvoltarea orașului. Dinamicile socio-spațiale ale zonelor rezidențiale au adus municipiul în situația sa actuală. Rezultatul pe care îl vedem astăzi a fost influențat de mentalitatea și numărul populației, dar mai ales de resursele naturale disponibile, pe care oamenii le-au valorificat în mod eficient sau nu.

Bibliografie

Andronic, Gh. et al – Constanța: Monografie, Editura Sport-Turism, București, 1980

Brătescu, G. – Analele Dobrogei: Revista Societății Culturale Dobrogene, Editura Glasul Bucovinei și Editura Institutul de arte grafice, Cernăuți, 1929

Căpitanul Ionescu, M. – Dobrogia în pragul veacului al XX-lea, Editura Atelierele grafice I. V. Socecu, 1904

Colonelul Ionescu, M. – Tomi-Constanța: Monografie, Tipografia Dobrogiană, Constanța, 1931

Comitetul Municipiului Constanța – Municipiul Constanța: Prezent și perspectivă, Constanța, 1982

Consiliul Județean Constanța – Municipiul Constanța: puternic centru economic și social, Constanța, 1969

Consiliul Municipal Constanța – Municipiul Constanța, Constanța, 1975

Cucu, V. – Orașele României, Editura Științifică, București, 1970

Dr. Zotta, B. – Geografia Municipiului Constanța, Editura Muntenia, Constanța, 1995

Erdeli, G. – Dicționar de geografie umană, Editura Corint, București, 1999

Ielenicz, M. et al – Geografia fizică a României, Editura Universitară, București, 2015

Lăpușan, A., Lapușan, Ș. – Constanța: Memoria orașului, Editura Muntenia, Constanța, 1997

Locotenent Napoleon, A. – Dobrogea și gurile Dunării din punctele de vedere fizic-militar și politic-administrativ, Editura Stabilimentul Grafic I. V. Socecu, București, 1896

www.primaria-constanta.ro

www.historia.ro

www.unstory.com

www.istorie-pe-scurt.ro

cersipamantromanesc.wordpress.com