PROIECTAREA ȘI AMENAJAREA UNUI SPAȚIU VERDE DE 3 HA, AFERENT UNUI HOTEL DIN CLUJ-NAPOCA [304916]

PROIECTAREA ȘI AMENAJAREA UNUI SPAȚIU VERDE DE 3 HA, [anonimizat]: [anonimizat] 1. DELIMTĂRI CONCEPTUALE. EVOLUȚIA SPAȚIILOR VERZI

1.1 Spațiile verzi și importanța speciilor lemnoase ornamentale în cadrul acestora

CAPITOLUL 2. STILURI DE PROIECTARE

CAPITOLUL 3. [anonimizat]

3.1 Particularitățile morfologice specifice speciilor lemnoase ornamentale

CAPITOLUL 4. [anonimizat] A II-A

[anonimizat], [anonimizat], ci și conturarea unui mediu ambiental prin intermediul căruia se poate diminua în mod considerabil impactul determinat de stresul cotidian la nivelul marii majorități a populației.

Necesitatea realizării de noi spații verzi în zonele marilor orașe se impune cu atât mai mult în contextul în care acestea reușesc să susțină (ecologic, dar și social), [anonimizat], relaxare, [anonimizat] a [anonimizat]-climatului, [anonimizat].

[anonimizat], acestea având capacitatea atenuării și a [anonimizat].

[anonimizat] „Proiectarea și amenajarea unui spațiu verde de 3 ha, [anonimizat]” [anonimizat] o delimitare a [anonimizat] o [anonimizat], ca și a [anonimizat]-Napoca.

[anonimizat] o prezentare a [anonimizat], partea finală a [anonimizat].

CAPITOLUL 1. DELIMTĂRI CONCEPTUALE. EVOLUȚIA SPAȚIILOR VERZI

1.1 [anonimizat], dezvoltarea exponențială a traficului, acumularea fără precedent a deșeurilor, [anonimizat] a suprafețelor dedicate construcțiilor diverse sunt doar câteva dintre motivele pentru care în ultimii ani a început să se acorde o [anonimizat].

În condițiile diminuării constante a [anonimizat], [anonimizat]ra stării de sănătate a populației.

Creșterea înregistrată la nivelul densității locuitorilor din diversele zone urbane a generat și nevoie crescândă de spații de locuit, pentru realizarea acestora fiind distruse importante zone de spații verzi.

În paralel cu dezvoltarea pe orizontală a marilor orașe, în ultimii ani s-a înregistrat și modificări considerabile ale structurilor dedicate spațiilor verzi, ca și ale arhitecturilor și design-urilor urbanistice, cu efecte directe asupra zonelor verzi.

În aceste condiții, tot mai mulți au fost cei care în ultimii ani s-au implicat activ în procesul de creșterea suprafețelor verzi urbane, ce uneori este percepută ca fiind „gherila verde” – ce consta în crearea a cât mai mari și mai multe spații verzi în zonele urbane cu o aglomerație deosebită.

O inițiativă demnă de semnalat au avut și reprezentanții municipalității din Tokyo, care au realizat pe una dintre principalele clădiri ale orașului, cea mai înaltă cortină verde din lume. În scurt timp s-a sesizat o diminuare considerabilă a efectelor generate de emisiile de CO2 din zonă, ca și o reducere a consumului de energie, temperatura din birourile respectivei clădiri scăzând pe perioada verii cu aproape 4 grade, fără utilizarea aparatelor de aer condiționat.

În condițiile societății contemporane, existența spațiilor verzi, îndeosebi în zonele aglomerărilor urbane, presupune nu doar protejarea mediului înconjurător (deziderat urmărit la nivel global) și conservarea biodiversității, ci și crearea cadrului ambiental necesar atenuării impactului pe care stresul cotidian îl are asupra existenței populației.

Numeroasele studii ce au fost realizate de-a lungul timpului în domeniu au evidențiat funcțiile deosebite pe care le au zonele dedicate spațiilor verzi, mai ales în zonele urbane aglomerate. Astfel, s-a dovedit că spațiile verzi :

Susțin, atât din punct de vedere ecologic, cât și social, diversele sisteme urbane

Contribuie esențial la satisfacerea nevoilor de estetic, relaxare, dar și recreere ale populației

Au un rol esențial în reducerea stresului aferent existenței urbane

Modifică radical arhitectura zonei în care sunt amplasate, conferindu-i acesteia o notă de estetic deosebită

Diminuează nivelul temperaturii înregistrate în zona în care sunt amplasate – prin intermediul procesului complex de evapo-transpirație aferent plantelor

Au un efect deosebit asupra micro-climatului

Reglează ideal regimul de precipitații

Diminuează amplitudinea diverselor scurgeri acvifere semnalate la suprafață

Reduc considerabil riscul unor potențiale alunecări de teren

Demn de semnalat este faptul că impactul pe care spațiile verzi îl au asupra existenței populației este direct proporțional atât cu numărul speciilor incluse în acestea, cât și cu tipul acestora.

În țara noastră, atât reglementarea cât și administrarea spațiilor verzi se realizează în conformitate cu prevederile Legii nr. 24/2007, spațiul verde fiind definit ca fiind rețeaua mozaicată – sistemul ecosistemelor semi-naturale, determinate de vegetație diversă – vegetație lemnoasă, arbustivă, arborescentă, floricolă și erbacee.

Un rol important în cadrul diverselor spații verzi existente atât în zonele urbane aglomerate și nu numai este deținut de speciile lemnoase ornamentale, indiferent de tipul acestora.

Pe lângă rolul protector și cel de atenuare al zgomotului, speciile lemnoase ornamentale reușesc să filtreze și praful existent în mediul urban, în funcție de tipurile utilizate acestea conferind zonelor verzi ce îi conțin un efect estetic deosebit.

Din punct de vedere ecologic, speciile lemnoase ornamentale sunt considerate a fi adevărate „atenuatoare” pentru mediul înconjurător, acestea având o contribuție esențială la :

Epurarea chimică a zonelor atmosferice – prin consumul de oxigen și eliberarea de O2, în cadrul procesului de fotosinteză. Studiile realizate de-a lungul anilor în domeniu au evidențiat faptul că 10.000 mp de pădure consumă anula 14 tone de dioxid de carbon, producând 10 tone de O2. Mai mult, necesarul zilnic de oxigen al unei persoane poate fi furnizat de o suprafață foliară de doar 25 metri pătrați

Epurarea fizică a atmosferei, prin capacitatea de reținere a prafului și a pulberilor existente

Epurarea bacteorologică, prin distrugerea unor microorganisme în cadrul procesului de degajarea oxigenului

De asemenea, speciile lemnoase ornamentale contribuie și la moderarea climatului specific urban, caracterizat de temperaturi ridicate și anumite restricții ale aerului (generarea efectului „insulei de căldură”) ce sunt generate de diversele construcții și suprafețe pavate.

În zonele verzi ce includ și diverse specii lemnoase ornamentale, s-a constat o creștere a gradului de umiditate a aerului, studiile climatologice evidențiind faptul că în apropierea acestora temperaturile sunt mai reduse cu câteva grade, comparativ cu zonele aride.

O vegetație bogată în arbuști poate crește considerabil nivelul umidității relative din parcuri și păduri (cu un procent inclus în intervalul 7-13 %), efectele benefice fiind resimțite și în zonele limitrofe acestora.

Și atenuarea poluării fonice (deosebită în zonele urbane aglomerate) se numără printre beneficiile conferite de prezența speciilor lemnoase ornamentale în zonele verzi, acestea fiind adevărate bariere de zgomote pentru zonele respective, cu precădere în perioada vegetației.

În cazul unor perdele arborescente de lățime variabilă (200 – 250 metri), s-a remarcat o reducere cu până la 50% a nivelului de decibeli resimțit de populație, o perdea forestieră (lungă de 30 de metri) aflată în imediata apropiere a unei șosele din SUA diminuând zgomotul generat de traficul rutier cu 10%.

Perdelele de arbuști pot reține și repartiza în mod uniform zăpada căzută pe perioada iernii, în acest fel reușindu-se o creștere a rezervei de H2O la nivelul solului, în paralel cu combaterea efectului generat de diminuarea nivelului de apă freatică în sol.

Pe lângă rolul de depoluare, aceste perdele protejează zonele verzi, dar și spațiile din apropierea acestora, un rol deosebit avându-l arbuștii de conifere.

CAPITOLUL 2. STILURI DE PROIECTARE

După cum se cunoaște, delimitarea spațiilor verzi poate fi diversă, avându-se în vedere nu doar funcționalitatea acestora, ci și modul de utilizare. Remarcă astfel spații verzi:

Ce au o utilizare generală – în această categorie fiind incluse grădinile, scuarurile, pădurile/parc, ca și parcurile și implicit spațiile verzi existente la nivelul arterelor de circulație

Ce au un acces de tip limitat, categorie în cadrul căreia se remarcă grădinile diverselor instituții, parcurile sportive, grădinile locuințelor de tip individual, ca și spațiile verzi industriale

Ce au un profil de tip industrializat, incluzând grădinile botanice, grădinile și parcurile zoologice, parcurile dendrologice, etc.

Ce au funcții de tip utilitar, incluzând plantațiile de pe autostrăzi și șosele, plantațiile dedicate consolidării terenurilor în pantă, plantațiile dedicate protejării surselor de apă, etc,

În cadrul complexelor activități dedicate proiectării elementelor de vegetație ce sunt specifice spațiilor verzi, se impune acordarea unei atenții deosebite:

Plantelor lemnoase

Amenajărilor floricole

Suprafețelor gazonate

În cadrul procesului dedicat alegerii și dispunerii diverselor elemente de vegetație, se va avea în permanență în vedere:

Stilul ales

Specificul local

Regulile de compoziție

Condițiile de natură pedo-climatică

Proprietățile specifice vegetației, incluzând longevitatea acestora, nivelul creșterii, forma coroanei, rapiditatea de creștere, desimea coroanei, coloritul fructelor, coloritul frunzelor, durata de înflorire, coloritul scoarței, nivelul plasticității, data de înflorire, gradul de rezistență la diverși factori apreciați ca fiind nocivi, etc

În cadrul literaturii de specialitate se utilizează așa numitul „stil francez” (ce se definește prin intermediul sistemului traseurilor de tip ortogonal ale pareurilor), ca și „stilul englez” (remarcat prin intermediul traseelor mai puțin rigide, sinuoase, curbe), cu mențiunea că marea majoritate a traseurilor regulate nu sunt o caracteristică a parcurilor din Franța unei anumite epoci, dar și grădinilor egiptene, persane, arabe ori maure, japonezii și chinezii fiind constant adepții traseurilor naturale.

O atenție deosebită este acordată stilului mixt, ce reprezintă o întrepătrundere a stilului natural (regăsit în spațiile mai apropiate mediului natural înconjurător) cu cel geometric, specific spațiilor dimprejurul clădirilor, al spațiilor din jurul centrelor de tip compozițional, respectiv în paralelul axelor de perspectivă.

În cazul stilului mixt, se impune a se avea în vedere respectarea, în cadrul planului, a:

Proporțiilor și simetriei

Principiilor specifice echilibrului

Subordonării diverselor elemente, unele în raport cu altele

Îmbinării armonice a stilului natural ori geometric

Stilul mixt continuă să fie utilizat în cadrul procesului de amenajarea spațiilor verzi urbane în cadrul cărora se impune organizarea riguroasă a unor zone în vederea:

Fluidizării circulației

Permiterii accesului în anumite condiții

Dirijării circulației

Organizării unor zone liniștite, apropiate de mediul natural, incluzând:

Alei sinuoase

Grupări libere ale plantelor lemnoase

Peluze de iarbă, etc.

În cadrul stilului mixt, se remarcă faptul că totalitatea elementelor componente sunt supuse rolurilor de natură estetică și funcțională cu importanță la nivel social.

În cazul stilului natural, se impune o dispunere liberă a elementelor de vegetație, cu urmărirea principiilor de compoziție alese astfel încât proiectul să fie nu doar funcțional, ci și atractiv. În marea majoritate a cazurilor, se are în vedere:

Focalizarea atenției/privirii, prin intermediul vegetației alese, spre obiective și priveliști de interes

Mărginirea axelor de perspectivă prin intermediul plantațiilor ce includ liziere de tip sinuos

Întreținerea impecabilă a pajiștilor și a suprafețelor gazonale, ce trebuie să aibă aspectul covoarelor verzi cu o dispunere valonamente line

Mascarea eventualelor elemente de tip inestetic prin intermediul vegetației, implicând:

Încrucișările aleilor

Racordări de pantă

Construcții nepotrivite ori inestetice

Anumite neregularități ale valonamentelor, etc

O evidențiere constantă a elementelor considerate de interes, prin intermediul utilizării de contraste, de nuanțe complementare, prin intermediul fundalurilor atent alese ori a formelor particulare

O amplasare de tip simetric a diverselor plantații în cadrul existenței unor terenuri denivelate

Alcătuirea, în cazul plantațiilor racordărilor de alei ori de intersecții, unor grupuri de tip unitar, cu forme și aspect atent constituite

Evitarea realizării unei uniformizări la nivelul lizierelor

Utilizarea în cazul exemplarelor izolate existente în nișe ori în exteriorul grupărilor a speciilor identice ori apropiate

Dispunerea acestor exemplare izolate asemenea diseminării de tip natural

Imprimarea liniei generale a valonamentului în cazul formelor etajate de la nivelul terenurilor plantate de pe masive

Evitarea, în situația grupărilor, a plantării la distanțe ce sunt egale la nivelul exemplarelor ori la nivelul aliniamentului, ca și a realizării simetriei în raport cu axe imaginare, etc.

În cazul stilului geometric, se are în vedere ca totalitatea elementelor din componența vegetației să se supună principiilor:

Simetriei

Ritmărilor de tip regulat

Geometrizării formelor

Ordinii, etc.

În această situație, dispunerea tuturor plantațiilor se realizează de-a lungul rândurilor drepte, în cazul marginilor aleilor implementându-se metodele plantărilor dese și realizându-se tăieri curente, funcție de elementele componente existente.

În cazul utilizării gardurilor vii, a bordurilor ori a zidurilor verzi se ia în calcul ca acestea să alcătuiască diverse labirinte a căror dispunere se aseamănă încăperilor regăsite în cadrul construcțiilor. De asemenea, atât rondurile cât și paterele trebuie să fie perfect geometrice, în cadrul acestora avându-se în vedere o dispunere regulată a întregii vegetații.

În cadrul procesului de proiectarea unei clădiri se va avea în vedere amplasarea unei vegetații scunde, în așa fel încât să se realizeze nu doar o degajare a construcției, ci și o cât mai bună vizibilitate.

În domeniul dedicat asocierii vegetației, ca și amplasării acesteia, se remarcă:

În cazul arborilor:

Dispunerea acestora se poate realiza în mod izolat, în aliniament, în masive, ca și în grupări. În cazul dispunerii arborilor în forma izolată, se impune alegerea acestora din cadrul speciilor al căror profil este unul interesant, cu o înflorire bogată și frumoasă, ce au o deosebită fructificație și o scoarță colorată divers.

Arborii izolați urmează să fie amplasați de către proiectant:

La marginea perspectivelor în vederea inducerii notelor contrastante prin prisma coloritului și al formelor

La diversele extremități ale peluzelor

La marginile masivelor

În lizierele sinuoase, etc.

Arborii izolați se utilizează în funcție de anotimp, mai precis:

În cazul iernii – pe fundal de conifere, Salix alba var. pendula, Symphoricarpus albus, ca și Cornus sanguinea.

În cazul primăverii:

Pe fundal de conifere – Prunus serrulata var. hisakura, ca și Prunus avium

Pe fundalul Acer platanoides var. schwedleri – Acer negundo var variegata

Vara:

Pe fundalul Elaeagnus angustifolia – Prunus pissardii

Pe fundal de conifere – Betula pendula, ca și Elaeagnus angustifolia

Toamna, se remarcă Abies concolor, Quercus borealis, Picea pungens, Cotinus coggygria, Rhus typhina, Morus alba var, Sophora japonica, etc.

În vederea realizării închiderii de perspective, se utilizează specii precum Tilia tomentosa, Platanus hybrida, Aesculus hypocastanum, Magnolia kobus, Populus alba, etc.

O atenție specială se impune a se acorda arborilor în aliniamente, pe un rând sau mai multe rânduri, utilizați cu precădere la nivelul aleilor, al drumurilor, la marginea bulevardelor, a parterelor, etc. În acest caz sunt recomandați arborii mijlocii ca talie, ce au un port regulat, care nu murdăresc prin flori ori fructe, pe au o perioadă de înfrunzire lungă, dar și o perioadă de cădere a frunzelor scurtă. Mai precis, specialiștii apreciază specii precum teii, platanii, salcâmul globos, frasinii, mestecenii, fagii și uneori pinii sau molizii.

În cazul aliniamentelor se recomandă utilizarea speciilor de arbuști Rosa, Buxus, Spiraea, Mahonia, Hybiscus, Buxus, etc.

În cazul grupărilor de arbori și arbuști – se remarcă faptul că acestea se pot forma dintr-un număr de trei exemplare – nouă exemplare, acestea fiind dispuse la distanțe maxime egale cu de trei ori diametrele coroanelor ce ajung la maturitate.

Grupările pot fi de mai multe tipuri, respectiv:

Grupări formate din specie identică ori din grupări dinamice ale mai multor specii – Spre exemplificare, trei-nouă pini, trei brazi argintii, trei platani, trei-cinci molizi, trei-cinci arțari, trei magnolii, etc

Grupări ce sunt compuse doar din foioase – un mesteacăn, doi platani și doi tei

Grupări compuse din foioase și din conifere – Doi mesteceni și trei pini, doi molizi, doi tei și un mesteacăn sau un mesteacăn și doi pini

Grupări ce includ doar arbori ori din arbori și arbuști

Grupări ce au un coronament de tip transparent – trei frasini și două sălcii, un mesteacăn și doi pini, etc.

Grupări cu coronamentul de tip compact (cum ar fi cinci molizi, trei fagi)

Grupări ce generează diverse efecte, de la pitoresc la monumental, dinamic ori vesel, etc (precum trei brazi, trei stejari, trei tuia gigantica și trei platani – efectul monumental; doi frasini pletoși și un mesteacăn – efectul liric; un tei și doi pini – efect pitoresc).

În cazul pâlcurilor, grupări considerabile de arbuști și arbori ce pot fi proiectate și dintr-o unică specie, se recomandă ca fundalul de proiectare să ia în calcul contrastul. Spre exemplificare fundalul de molizi pentru pâlcul de mesteceni, fundalul de tei pentru pâlcul de pini, fundalul de molizi pentru pâlcul de magnolii, etc.

În ceea ce privește proiectarea amenajărilor floricole, considerate a fi elemente cu un puternic impact decorativ, aromatic și coloristic, aceasta se poate realiza sub diverse forme, respectiv:

Sub forma rondurilor – ce pot să fie proiectate atât concentric, cât și sub formă de pătrat, de elipsă, de triunghi, hexagon, dreptunghi, etc. În acest caz se folosesc plantele floricole de tip anual, bienal ori peren.

În cazul proiectării sun forma rondurilor, acestea pot fi:

Centrale – ce se amplasează în intersecțiile de alei

Laterale

La interior partere

În componența rondurilor se regăsesc:

Aleile false, sub forma unor desene acoperite cu criblură, nisip, zgură, etc

Plantele floricole plantate în interiorul unor borduri

Bordurile încadratoare ale desenelor, ce pot fi din buxus ori din diverse plante

În cadrul activității de proiectare a rondurilor se are în vedere:

Că o impresie cu mult mai puternică este determinată de rondurile ce sunt plantate cu o specie de plante unică

Că o vizibilitate mai bună asupra modelului ales este conferită de rondurile de tip convex, comparativ cu rondurile plate

Utilizarea plantelor cu creștere joasă pentru borduri

Utilizarea speciilor de talie înaltă în vederea amenajării centrului rondului – Agave, Musa, Yucca, Dracaena, etc

Utilizarea pentru rondurile ce sunt poziționate la capătul unor alei de dimensiuni mai mari a unor plante cu creșterea mai înaltă ori care sunt colorate viu, acestea fiind remarcate mult mai ușor

Alegerea dimensiunii corecte a rondurilor, cele mari pierzând mult la capitolul estetic – mărimea recomandată este un diametru de trei-cinci metri

Utilizarea, la rondurile bine luminate, a plantelor ce au frunze pestrițe

În sezonul de primăvară se recomandă utilizarea lalelelor, a zambilelor, ghioceilor, a panseluțelor, ca și a Primulei, Miosotis, Arabis, Bellis, Silene, Campanula, Aster, etc.

În sezonul de vară se recomandă:

Pe fundal de Salvia splendens folosirea unei borduri cu Petunia albă

Pe fundalul Tagetes patula realizarea bordurii din Petunie albă

Pe fundal de Geranium utilizarea unei borduri formată din Cineraria martima

Sub forma rabatelor – ce au o lungime cuprinsă între un metru și 2.5 metri, cu proiectarea în straturi înguste și lungi, ce sunt pe alocuri întrerupte și care se poziționează de-a lungul clădirilor, al parterelor, al aleilor, etc, respectiv:

Două rânduri de flori – lungimea de un metru

Trei rânduri de flori – lungimea cuprinsă între 1,2 – 1.5 metri

Patru rânduri de flori – lungimea de doi metri

Cinci rânduri de flori – lungimea de 2.5 metri

Demn de menționat este faptul că aceste rabate pot fi proiectate dintr-o specie unică ori din mai multe, ca și din plante perene, plante anuale, plante mozaic, etc.

Sub forma bordurilor – ce sunt proiectate în vederea determinării cadrului dedicat peluzelor, rondurilor, rabatelor, ca și în vederea delimitării potecilor de la nivelul gazonului, imprimându-le acestora aspectul de îngrijit, ordonat. Se recomandă utilizarea plantelor floricole ori a arbuștilor scunzi, mai precis Lobelia, Aster, Phlox, Tagetes, Salvia argentea, Pyretrum parthenifolium aurem, Coleus sp, Centaurea candidissima, Stachis lanata, Vinca minor, etc.

Sub forma benzilor – fiind mai reduse ca și dimensiuni, în comparație cu bordurile, acestea se realizează dintr-un rând apropiat de plante ori din câteva rânduri.

Sub forma arabescurilor – cu proiectare în cazul parterelor realizate clasic, a peluzelor, a amenajărilor floricole, acestea sunt concepute din plantele pentru mozaic ori din plantele floricole ce sunt plantate sub diverse forme, precum spirale, cercuri, conuri, săgeți, forme diverse, etc.

Sub forma parterelor – proiectate în situația amenajărilor clasice, precum suprafețele regulate ale diverselor forme geometrice, ce au la margini diverse borduri ori false cărări. Acestea pot fi decorate cu o serie întreagă de componente ornamentale.

În cazul amenajărilor naturale ori a celor moderne, se are în vedere proiectarea acestora sub forma suprafețelor gazonate ce sunt la periferie decorate cu specii de arbuști, arbori și pete de flori, spre centru fiind libere.

În cadrul activității de proiectare a parterelor se are în vedere:

Recomandarea amplasării acestora în imediata proximitate a clădirilor, la ieșirile/intrările acestora, în jurul centrelor expoziționale, etc

Realizarea unei proporții între suprafața parterului și suprafața clădirii/pieței din proximitatea amplasamentului

Realizarea proporției corecte între mărimea parterului, dimensiunea pieței și înălțimea clădirii din proximitatea acestuia

Realizarea proporției și a echilibrului între diversele părți componente – rabate, ronduri, etc

Trasarea parterelor trebuie să se facă în contextul obținerii imaginii de sobrietate, finețe și simplitate în același timp, inclusiv vizând diversele decorațiuni – rabate, ronduri, arabescuri, etc

Recomandarea coborârii acestora sub nivelul general al unei alei, cu facilitarea remarcării de pe terasele din proximitate

În ceea ce privește alegerea tipului de plante, aceasta se realizează avându-se în vedere:

Scopul urmărit

Înălțimea plantelor

Perioada de înflorire

Felul florilor și culoarea acestora

Rezistența la umbrire

Aromele emanate

Rezistența la elemente nocive, etc.

CAPITOLUL 3. SPECIILE LEMNOASE ȘI ERBACEE SESIZATE ÎN ZONA MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA

Este cunoscut faptul că un rol deosebit de important în cadrul oricăror plantații le revine arbuștilor, aceștia având capacitatea de a:

Determina imaginea densității

Delimita/limita accesul în diverse zone/direcții

Focaliza interesul asupra diverselor perspective și obiective

Izola anumite teritorii, etc.

Marea majoritate a arbuștilor se pot planta fie în mod izolat, fie în diverse grupări, fie sub forma gardurilor vii. În cazul grupărilor de arbuști, se recomandă proiectarea acestora în minim trei exemplare, aceștia urmând să fie plantați la distanțe de cel puțin de trei ori mărimea diametrului coroanelor ce au ajuns perioada maturității, urmărindu-se realizarea unei grupări de tip unitar, ce poate fi inclusă într-un complex vizibil privitorilor dintr-un punct unic.

Demn de menționat este faptul că există posibilitatea realizării unei grupări din cadrul unei unice specii, ca și a grupării din specii diverse, cu mențiunea că în această ultimă situație se recomandă ca speciile alese să prezinte perioade simultane ori succesive de înflorire, culorile acestora fiind contrastante.

În momentul realizării grupărilor se are în vedere conferirea maximului ornamental în diverse anotimpuri, luându-se în calcul și totalitatea condițiilor climaterice.

Arbuștii de rășinoase ocupă un rol deosebit atât în cadrul vegetației aferente zonelor spațiilor verzi, cât și în cele regăsite în parcuri și grădini, aceștia remarcându-se în special prin deosebitele calități peisagistice.

Având un frunziș persistent, cu forme ale frunzelor acidulare ori solzoase, acest tip de arbuști se remarcă prin nuanțele de colorit specifice (auriu, argintiu, albăstrui), dar și prin forme – de tip conic, culumnar, globulos, semi-târâtor, târâtor ori neregulat. Pe lângă fructele ce au și ele un aspect special, acești arbuști sunt preferați și pentru aromele specifice pe care le degajează frunzișul.

Arbuștii de foioase se regăsesc în vegetația parcurilor, a grădinilor publice, dar și în zonele industriale, în apropierea străzilor și a șoselelor, varietatea speciilor incluse fiind apreciate atât pentru valoarea peisagistică deosebită, cât și pentru influențele în domeniul ecologic și biologic. În funcție de tipul ales, acest tip de arbuști pot fi amplasați solitar ori în grup, în perdele de protecție, garduri vii sau plantații de aliniament.

Arbuștii reușesc, prin prezența lor în cadrul spațiilor verzi, să mențină vegetația naturală în zonele urbane, în paralel cu conservarea habitatelor unor specii deosebite. Fiind considerați deseori drept elemente de reper importante, arbuștii ornamentali pot imprima adevărate trenduri în peisagistică, în condițiile alegerii speciilor potrivite, urmată de plantarea în poziții/locații atent analizate și în rezonanță cu restul detaliilor arhitecturale.

Atent aleși, arbuștii pot determina întreaga structură a unei zone verzi, prin forma și specificul acestora reușindu-se modificarea radicală a esteticului arhitectural. În plus, prin intermediul acestora se reușește și delimitarea anumitor zone distincte, limitarea trotuarelor, conceperea unor anumite forme specifice.

Tipurile de arbuști ornamentali sunt destul de numeroase, aceștia diferențiindu-se prin numeroase caracteristici. Fie că sunt arbuști ornamentali cu flori sau fără, cu fructe sau fără, arbuști ornamentali verzi sau cei care iarna nu au frunze, acești arbuști reușesc să camufleze destul de bine diverse elemente, în paralel ei constituind adevărate oaze de culoare în cadrul general al spațiului verde.

De asemenea, arbuștii au un rol deosebit și în cadrul diverselor compoziții peisagistice. Cu o încadrare spațială corectă, aceștia reușesc să ecraneze vizual diversele activități din mediul înconjurător, în același timp constituind fondul de bază prin intermediul căruia se pune mai bine în valoare zonele spațiilor verzi în care sunt amplasați.

Pentru o cât mai bună influență peisagistică, în cadrul procesului dedicat alegerii arbuștilor se impune :

Alegerea tipurilor caracterizate prin culori intense, acestea reușind să confere zonei verzi diverse accente, în funcție de proiectul arhitectural ales

Alegerea speciilor ce prezintă interes de tip sezonier pe toată durata unui an

Îngrijirea periodică

Prin includerea în diverse aranjamente alternante se pot obține efecte deosebite, de la combinații speciale de culori, la modificări permanente de decor, pe întreaga perioadă a unui an.

Pentru efecte de impact în peisagistică, specialiștii recomandă compoziții proporționale și descendente ale arbuștilor în cadrul zonelor verzi, rândurilor din față fiindu-le dedicate speciile joase, în vreme ce arbuștilor din speciile înalte le sunt rezervate rândurile din spate.

Nu de puține ori, arbuștii reușesc să imprime o valoare estetică deosebită spațiului în care sunt amplasați, în paralel ei reușind să protejeze alte plante sau să delimiteze spații diverse. Nefiind pretențioși la temperatură, unele specii de arbuști pot înflori și în perioada anotimpului rece, în acest fel imprimând adevărate „pete de culoare” în spațiile în care se regăsesc.

Considerat un arbust destul de moderat întâlnit, Forsitia albă (parte din cadrul familiei Forsythia) este foarte apreciat de cunoscători, în special prin coloritul deosebit al florilor ce se remarcă în anotimpul rece (flori albe, flori galbene, flori rozalii). Fiind foarte rezistent, acest arbust nu necesită o îngrijire deosebită, el fiind preferat în zona spațiilor mici.

Un alt arbust care se remarcă prin anotimpul în care înflorește (iarna) este Daphne Bholua, verde pe toată perioada anului și cu flori alve și deosebit de parfumate pe perioada sezonului rece. Și Viburnum Farreri este preferat pentru sezonul rece, florile arbustului asemănându-se deseori cu niște mici bulgărași de zăpadă.

La rândul lui, Chimonanthus praecox poate rezista și la temperaturi extrem de scăzute (chiar și de minus 25 grade Celsius), arbustul decorativ fiind apreciat nu doar pentru frunzele deosebite, ci și pentru mirosul special al florilor sale. Un aspect deosebit este imprimat spațiilor verzi de Erica Carnea, un arbust cu frunzele sub forma unor ace de brad și flori frumos mirositoare, de culoare rozalie.

Deseori, arbuștii sunt folosiți și în cadrul proceselor de reconstrucție a terenurilor degradate, ce reprezintă o problemă nu doar la nivel național, ci și global. Pentru prevenirea unor dezechilibre ecologice ce pot avea consecințe nebănuite, specialiștii folosesc diverse tehnici și metode de reintegrarea terenurilor degradate în circuitele silvice ori cele agricole.

Astfel, arbuștii pot contribui esențial la refacerea terenurilor :

Caracterizate de eroziuni de suprafețe deosebit de puternice

Pe care se semnalează frecvent eroziuni de adâncime, inclusiv prezența torenților

Nisipoase, ce sunt expuse frecvent diverselor erodări

Pe care se remarcă aglomerările de pietriș, grohotiș, bolovăniș, ca și depozitele de aluviuni torențiale

Asupra cărora există riscul producerii unor alunecări, surpări, scurgeri noroioase, prăbușiri, etc

Poluate cu diverse noxe ori substanțe chimice

Neproductive sau puternic acide

Indiferent de rolul și importanța pe care o au, pentru o stare de sănătate cât mai bună și implicit un aspect deosebit, se impune o întreținere corespunzătoare a arbuștilor, în funcție de tipul acestora și scopul urmărit. Astfel, întreținerea arbuștilor implică :

Tăieri de corecție

Udări regulate pe perioada temperaturilor ridicate

Tăieri de corectare

Tăieri de fructificare și/sau de înflorire

Tăieri pentru încadrarea în cadrul unui spațiu

Săpături pentru afânarea solului

Aplicarea unor tratamente specifice, contra dăunătorilor

Diverse sprijiniri și susțineri

În cazul arbuștilor ce alcătuiesc perdele, se impun diverse tunderi, în special în cadrul perioadei de vegetație, în acest fel reușindu-se menținerea formei și a dimensiunilor dorite.

Prin prisma diviziunii botanice din care fac parte, speciile lemnoase ornamentale pot fi:

Conifere – respectiv diviziunea Gymnosperme

Foioase – mai precis diviziunea Angyosperme

Aceste specii prezintă diverse particularități de creștere, respectiv dezvoltare, motiv pentru care tehnologia dedicată producerii și cultivării diverselor plante ornamentale este specifică cerințelor proprii ale acestora. În funcție de caracteristicile morfologice, ca și de puterea creșterii, speciile lemnoase ornamentale se clasifică în :

Arbori – reprezintă speciile lemnoase ce au o longevitate destul de mare, o putere de creștere deosebită și sunt alcătuite din coroană și trunchi. În funcție de specia acestora, arborii pot atinge la perioada maturității o talie ori o înălțime variabilă, mai precis:

Arborii de talia I – înălțimea mai mare de 25 metri

Arborii de talia II-a – înălțimea cuprinsă în intervalul 15/25 metri

Arborii de talia III-a – înălțimea cuprinsă între 3/15 metri

În ceea ce privește trunchiul, acesta poate fi:

Trunchi neramificat – trunchi unic

Trunchi ramificat – trunchiul este încărcat de la bază cu ramuri

Trunchi multi-tulpinal

Trunchiul arborilor poate crește în diverse moduri, în funcție de specia acestora, ca și de condițiile de viață, incluzând lumina, densitatea și felul intemperiilor, ca și densitatea plantării. Demn de menționat este faptul că trunchiul poate fi modelat prin intermediul tăierilor, altoirilor, ca și al conducerii prin tutorare.

În funcție de specie, arborii cresc în mod diferit, remarcându-se următoarele tipuri de ramificații:

Ramificarea monopodială – respectiv creșterea se realizează întotdeauna prin intermediul mugurelui terminal. Speciile cu acest tip de ramificație determină trunchiuri drepte și coroane regulate

Ramificarea simpodială – respectiv creșterea este reluată în sezonul de vegetație următor de la nivelul unui mugure lateral. Speciile cu acest tip de ramificație determină trunchiuri strâmbe și coroane neregulate

Arbuști – reprezintă specii lemnoase ce au o înălțime de cel mult șapte metri, aceștia fiind de tip multi-tulpinal. În funcție de specie, arbuștii pot prezenta mai multe forme de creștere, respectiv:

Forma târâtoare

Forma semitârâtoare

Forma erectă

Forma neregulată

Forma semi-pendulă

Forma pendulă

În cazul arbuștilor, o arte dintre aceștia suportă tunderea, aceasta putându-le imprima diverse forme artistice. Din această categorie se remarcă arbuștii urcători, ca și lianele.

Subarbuști – reprezintă specii lemnoase ce sunt doar la bază lemnificate, în partea superioară remarcându-se tufele de frunze ori lăstarii erbacei, frunzele. Acesta este, de altfel, și principalul motiv pentru care în cazul unor specii de subarbuști, în anotimpul rece se remarcă uscarea părții superioare, ulterioara refacere datorându-se părții lemnificate a plante, ce asigură dezvoltarea unor creșteri noi în sezonul următor.

În funcție de tip, se remarcă următoarea creștere la subarbuști:

Creștere semi-pendulă

Creștere erectă

Creștere târâtoare

3.1 Particularitățile morfologice specifice speciilor lemnoase ornamentale

Este cunoscut faptul că diversele particularități ale ramurilor, ale frunzelor, ale florilor, ca și ale fructelor reușesc nu doar să evidențieze, ci și să confere speciilor de plante ornamentale unicitatea. În plus, acestea sunt deosebit de importante nu doar în identificarea unei specii, ci și în procesul dedicat descrierii acestora. Se remarcă astfel:

Lăstarii și ramurile speciilor lemnoase ornamentale – acestea constituindu-se, în cazul unor specii și varietăți, în principalul element de decor, ca urmare a formei, ca și a culorii. Ulterior pierderii frunzelor în anotimpul rece, se pot remarca diversele culori ale lăstarilor și ramurilor, acestea putând fi verse, roșu, portocaliu, galben ori violet.

În cazul unor specii, forma creșterii lăstarilor, ca și a ramurilor poate fi diversă, remarcându-se:

Forma pendulă

Forma puternic ramificată

Forma tortuoasă

Forma geniculată

Scoarța speciilor lemnoase ornamentale – se poate, de asemenea, constitui într-un element ornamental datorită:

Culorii – se remarcă astfel:

Culoarea albă – Betula pendula, Populus alba „Nivea”

Culoarea cărămizie – Pinus silvestris

Culoarea argintiu – Fagus sylvatica

Culoarea marmorată – Platanus hibrida

Formei creșterii, incluzând:

Canelurile – Carpinus betulus

Forma neregulată – Celtis occidentalis

Forma puternic brăzdată – Robinia pesudacacia

Forma netedă perfect – Fagus sylvatica

Frunzele speciilor lemnoase ornamentale se pot constitui în elemente ornamentale datorită mărimii, a formei, ca și al culorii. În funcție de persistența frunzelor, se remarcă următoarea delimitare a speciilor lemnoase ornamentale:

Specii lemnoase ornamentale cu frunze caduce – Se remarcă în cazul speciilor de foioase prezente pe teritoriul țării noastre, frunzișul căzând la finalul perioadei vegetative.

Specii lemnoase ornamentale cu frunze persistente – în România cele mai multe dintre speciile de conifere prezintă frunzișul persistent, acesta rezistând doi ori mai mulți ani, cu mențiunea că reînnoirea frunzișului se face gradual. Se remarcă însă și existența unor specii de arbuști ce prezintă un astfel de frunziș, el rezistând în situația unor anotimpuri mai blânde

De asemenea, frunzele speciilor lemnoase ornamentale pot să fie:

Frunze simple – cu lamina întreagă

Frunze compuse – lamina este alcătuită dintr-o serie de foliole

În cazul unor varietăți și specii, o importanță deosebită o reprezintă culoarea frunzelor, la bază (în perioada vegetativă) aceasta prezentând nuanțe diverse de verde. Există însă și situații în care frunzișul prezintă culoarea roșie, culoarea aurie, culoarea argintie, culoarea albăstruie, ca și culoarea variegată (frunzișul prezentând diverse pete ori margini de culoare aurie, albă ori chiar roz).

Trebuie specificat în cuprinsul acestui capitol introductiv al prezentei lucrări de diplomă și faptul că în cazul unor specii culoarea specifică frunzișului se constituie într-un element ornamental, mai precis:

În cazul unor specii de conifere, la începutul primăverii, când se remarcă noi creșteri, culoarea frunzișului este verde deschis

În cazul unor specii de foioase, frunzele au culoarea argintie, culoarea galbenă sau culoarea roșie

În anotimpul rece (toamna), se remarcă modificarea frunzișului unor specii în culoarea roșie, culoarea galbenă sau chiar în oranj.

Limbul frunzelor speciilor lemnoase ornamentale se remarcă datorită multiplelor forme de prezentare, respectiv:

În cazul coniferelor, se remarcă:

Forma aciculară

Forma solzoasă

În cazul foioaselor putem întâlni:

Forma liniară

Forma eliptică

Forma rombică

Forma oblong

Forma obovat

Forma cordată

Forma triunghiulară

Forma reuniformă

Și marginea limbului frunzelor are o importanță în definirea elementelor ornamentale, aceasta fiind caracteristică diverselor genuri de specii lemnoase, mai precis:

Marginea întreagă – inciziile putând fi mai mici ori mai mari

Margine prevăzută cu spini

Marginea prevăzută cu perișori

Florile speciilor lemnoase ornamentale pot să fie dispuse pe pendul sau pe lăstari erect, acestea atrăgând datorită formei, ca culorii, a mărimii, ca și a parfumului difuzat. În ceea ce privește tipul florilor, se remarcă:

Tipul ament

Tipul panicul

Tipul corimb

Tipul umbrelă

Tipul racem

O atenție specială fiind acordată atât perioadei de înflorire, cât și duratei înfloririi, aceasta putând varia nu doar în funcție de diversele specii, ci și de condițiile de mediu. Astfel, în cazul marii majorități a speciilor lemnoase ornamentale, înflorirea se derulează pe parcursul a șapte zile, existând însă și situații în care procesul se produce în intervalul unei luni (Albizia julibrissin ori Buddleia davidii).

Cele mai multe dintre speciile lemnoase ornamentale prezintă flori de tip hermafrodit, respectiv ambele organe de reproducere (mai precis androceul și gineceul) se găsesc în aceeași floare. Există însă și specii ce prezintă flori unisexuate (mai precis organe de reproducere separate pe flori mascule, respectiv femele). În funcție de distribuția florilor unisexuate, remarcă:

Specii monoice, mai precis florile femele și cele mascule sunt poziționate pe unic individ – cazul Corylus sp., Fagus sylvatica și Betula pendula

Specii dioice, mai precis florile femele și cele mascule sunt poziționate pe indivizi diferiți (se remarcă existența unor plante ce au flori mascule, ca și flori femele – cazul Ginkgo biloba, Taxus baccata, Acer negundo

Fructele și conurile speciilor lemnoase ornamentale prezintă un interes deosebit datorită culorii, a formei, a abundenței, ca și a mărimii. Acestea pot să fie:

Fructe și conuri uscate, respectiv conuri, capsule, păstăi, achene sau samare

Fructe și conuri cărnoase, respectiv conurile cu aspectul unul fruct fals – pseudo-conuri, drupe, bace, păstăi, poame

În ceea ce privește culoarea conurilor și fructelor speciilor lemnoase ornamentale, aceasta poate fi roșie, albă, albastră, galbenă, brună, oranj, dar și purpurie.

CAPITOLUL 4. CONDIȚII TERMO-CLIMATICE ÎN ZONA CLUJULUI

Poziționat în partea de centru a Transilvaniei, orașul Cluj-Napoca se întinde pe o suprafață de 179,5 km², municipiul reușind să facă legătura între Câmpia Transilvaniei, Munții Apuseni și Podișul Someșan și Câmpia Transilvaniei, orașul este extins de-a lungul văilor răului Nadăș și Someșul Mic, ca și pe cele ale răului Borhanci, Popești și Chintău.

În zona sud-estică, municipiul este împrejmuit din trei laturi de coline și dealuri ale căror înălțimi ating 825 metri, zona sudică fiind limitată de dealul Feleacului, a cărui înălțime ajunge la 825 de metri în Măgura Sălicei. În parte estică se găsește Câmpia Someșană, zona nordică fiind ocupată de dealurile Clujului, în cadrul cărora se remarcă vârful Lombului (înălțimea de 684 m), vârful Techintău (înălțimea de 633 m) și vârful Dealul Melcului, cu înălțimea de 617 m.

Prin prisma climatică, municipiul Cluj-Napoca se remarcă prin specificul temperat continental, care interferează cu influențe de tip oceanic. Urmare a poziționării sale pe etaje de altitudine, deseori nu doar temperaturile, ci și cantitatea de precipitații înregistrate în zonă pot să fie diferențiate de la zonă la alta, temperatura medie anuală ajungând la valoarea de 8,2°C, în vreme ce media precipitațiilor atinge valoarea de 557 mm.

Cea mai mică temperatură pe raza municipiului Cluj-Napoca a fost înregistrată în urmă cu 56 de ani (23 ianuarie 1963) – respectiv de –34,2°C, urmată de –26°C (ianuarie 1985). În ceea ce privesc maximele din zona Clujului, în a doua jumătate a lunii iulie 2007 s-a înregistrat temperatura de 38°C, în cursul lunii august a anului 2012 termometrul atingând valoarea de 38,5°C.

Conform evoluțiilor sesizate în ultima perioadă, se remarcă faptul că temperaturile în zona municipiului Cluj-Napoca nu mai sunt atât de scăzute pe perioada anotimpului rece (rareori valoarea minimă trece pragul de –15°C), volumul precipitațiilor este cu mult mai redus (pe perioada unui întreg an calendaristic), în vreme ce în perioada anotimpului cald temperaturile sunt din ce în ce mai ridicate (cu maxime ce trec pragul valorii de 30°C).

În ceea ce privesc precipitațiile, media anuală se situează în jurul valorii de 557 mm, luna iunie fiind cea în care se înregistrează cele mai multe (volumul ajunge la 85,9 mm), iar luna februarie cu cel mai redus nivel (respectiv de doar 23,3 mm).

Frecvent, în zona municipiului Cluj-Napoca se semnalează o serie de furtuni de vară (deseori acestea fiind însoțite și de descărcări electrice), ce se manifestă (de regulă) pe direcția V-E, cu atingerea intensității maxime în zona de vest a orașului.

Pe perioada anotimpului rece, temperaturile pe raza municipiului coboară și sub minima de -20, cele mai afectate fiind cartierele din zona de est și de vest (respectiv Someșeni, Mărăști, Grigorescu), ca urmare a inversiunilor termice determinate de proximitatea Someșului Mic.

În condițiile existenței unui regim de tip anti-ciclonic, se pot sesiza și temperaturi mai ridicate în zonele cu altitudine ușor mai mare, cum ar fi zona Gruia, Zorilor ori Bună Ziua. Se remarcă, tot în perioada anotimpului rece, serioase diferențe de temperatură între regiunile înalte și cele joase ale municipiului (uneori acestea pot fi și de 10 grade).

În ceea ce privesc precipitațiile în această perioadă, așa cum deja s-a menționat pe parcursul prezentului capitol, acestea sunt destul de reduse, respectiv de la 33,3 mm cât se înregistrează în medie în cursul lunii decembrie, la valori de 26,3 mm (în luna ianuarie) și de 23, 3 mm (în cursul lunii februarie, valoarea aceasta fiind cea mai redusă de pe întreaga perioadă a anului).

Cele mai multe dintre aceste precipitații sunt în stare solidă, cu mențiunea că în contextul încălzirii sesizate în ultima perioadă în anotimpul rece, se remarcă tot mai des tendința transformării acestora în lapoviță și ploaie.

Referitor la grosimea stratului de zăpadă mediu, înregistrat pe raza municipiului Cluj-Napoca, acesta nu este unul semnificativ, urmare a influențelor manifestate de Apuseni, aceștia reușind să limiteze o parte din totalul precipitațiilor ce au drept origine partea vestică a continentului european. În cazul prezenței unor cicloni de tip retrograd, situație în care sensul de circulație al aerului este pe direcția estică, grosimea stratului de zăpadă poate crește în mod semnificativ, așa cum s-a întâmplat în iarna anului 1984, când a fost înregistrată valoarea de 56 cm în zona municipiului.

În ultimii ani s-a remarcat o diminuare apreciabilă a intervalului de timp aferent primăverii, în Cluj-Napoca înregistrându-se temperaturi specifice anotimpului călduros. Există însă și situații când în cursul lunii martie (și uneori chiar și în luna aprilie) au fost semnalate temperaturi reduse și chiar ninsori, ultima situație de acest gen fiind constatată în urmă cu cinci ani când la mijlocul lunii martie au căzut ninsori moderat-abundente, grosimea stratului de zăpadă ajungând la valoarea de 15 cm (cele mai afectate zone au fost cele poziționate la altitudine).

De asemenea, media precipitațiilor este una crescută în această perioadă, de la mijlocul lunii martie fiind sesizate și averse ce deseori sunt însoțite și de descărcări electrice. În această lună nivelul mediei precipitațiilor atinge valoarea de 25,1 mm, valoare ce continuă să crească, atingând nivelul de 43.3 mm în cursul lunii aprilie și de 75,1 mm în cursul lunii mai.

În plus, la finele lunii martie și începând cu luna aprilie se remarcă o dezvoltare a fronturilor atmosferice din zona N-V, ce își au originea în regiunea Mării Nordului, situație în care se pot sesiza și situații în care vântul bate în rafală, cu viteze ce pot să atingă (în unele zone) 80 km/h, cele mai afectate fiind zonele clujene de la altitudini ridicate.

Pe perioada anotimpului călduros, în zona municipiului Cluj-Napoca, nu se sesizează excese termice (cum este cazul unor zone din partea sudic-transilvăneană), fapt datorat poziționării orașului, dar și apropierii acestuia de zona Apusenilor. Astfel, vara, în Cluj-Napoca temperaturile sunt poziționate, de regulă, în intervalul 25 grade/30 de grade, existând însă și situații când temperaturile pot avea valori caniculare (ajungând chiar și la 36 grade). Cea mai mare temperatură semnalată pe raza municipiului Cluj-Napoca, respectiv de 38.5 grade, a fost resimțită la finele lunii august a anului 2012.

Și volumul precipitațiilor este unul ridicat în această perioadă a anului pe raza orașului Cluj-Napoca, ca urmare a prezenței accentuate a fenomenelor de tip convectiv, ce pot determina într-un interval redus de timp un volum al precipitațiilor ridicat.

Astfel, cea mai mare valoare este înregistrată, în medie, în cursul lunii iunie (85,8 mm), valoare ce scade la 84.5 mm în luna iulie și atinge valoarea de doar 66.9 mm în cursul lunii august.

În cele mai multe dintre cazuri, precipitațiile sunt însoțite și de descărcări electrice, furtunile semnalate în Cluj-Napoca în perioada anotimpului călduros manifestându-se pe direcția V-E, având originea în zona Gilăului și atingând valori maxime în regiunile vestice ale orașului.

În cazul în care se manifestă din partea estică circulația aerului, se creează premisele generării liniilor de convergență dinspre zona de vest a Orientalilor, ceea ce va determina apariția unor furtuni de o intensitate deosebită, ce se manifestă în mod deosebit mai ales în zona estică a municipiului (respectiv Mărăști și Someșeni).

Mare majoritate a furtunilor ce se semnalează pe raza municipiului Cluj-Napoca au sensul de circulație spre est, în ciuda faptului că deseori se manifestă și furtuni ce își au originea în zona Apusenilor. De asemenea, în zonă se sesizează o frecvență deosebită a orajelor, ce este depășită numai de zona de nord a Olteniei.

Urmare a frecvenței crescute manifestate de masele de aer rece provenite din zona nord-europeană, se remarcă faptul că în Cluj-Napoca temperaturile sunt mult mai scăzute toamna, comparativ cu alte regiuni, existând și situații în care se înregistrează valori comparabile cu cele aflate la limita caniculei.

În zona municipiului, tranziția de la anotimpul călduros la toamnă este destul de bruscă, pe parcursul câtorva săptămâni înregistrându-se vânturi puternice și precipitații abundente. Astfel, de la temperaturi ce pot avea valori și de 30 de grade în a doua jumătate a lunii septembrie, se trece brusc la valori de – 5 grade în prima jumătate lunii octombrie, perioada fiind numită de specialiști drept „continentalizarea” municipiului.

Există însăși situații în care se înregistrează temperaturi ridicate și la începutul lunii noiembrie, cu mențiunea că în condițiile existenței unui regim de tip anti-ciclonic, se va remarca apariția ceții și scăderi de temperatură în jurul limitei înghețului încă din luna octombrie.

În ceea ce privesc precipitațiile, volumul acestora este destul de redus în timpul toamnei, respectiv de la 33 mm în cursul lunii septembrie, se ajunge la valoarea de 29.8 mm în luna octombrie și respectiv 30.3 mm în luna noiembrie.

La începutul toamnei se poate remarca și existența furtunilor ce pot să fie însoțite de grindină și de descărcări electrice, frecvența acestora fiind cu mult mai redusă comparativ cu perioada anotimpului călduros.

Demn de semnalat este faptul că în Cluj-Napoca primele semne ale iernii se fac resimțite încă din luna noiembrie, cu mențiunea că au existat și situații în care a nins moderat în zonele înalte din municipiu încă din luna octombrie (anul 2009), cu depunerea unui strat de zăpadă apreciabil (8 cm).

PARTEA A II-A

PROIECTAREA ȘI AMENAJAREA UNUI SPAȚIU VERDE DE TREI HECTARE AFERENT UNUI HOTEL DIN CLUJ-NAPOCA

În cadrul proiectului dedicat amenajării unui spațiu verde în suprafață de trei hectare în proximitatea unui hotel din Cluj-Napoca, s-a avut în vedere amenajarea diverselor spații verzi din interiorul parcului, respectiv:

Pregătirea terenului

Plantarea materialului dendrologic de o calitate superioară – arbuști și arbori din diverse specii de rășinoși și foioși ce îndeplinesc atât cerințele funcționale ale parcului central, cât și cele estetice. La alegerea acestor specii s-a avut în vedere diverse criterii de adaptabilitate la condițiile mediului existent, ca și crearea unui spațiu ambiental cât mai plăcut

Plantarea unor garduri vii din diverse specii de arbuști

Re-gazonarea cu sămânță a gazonului, avându-se în vedere gradul de însorire al terenurilor

Toate plantele ce au fost selectate pentru a fi incluse în cadrul acestui proiect îndeplinesc mai multe condiții, respectiv:

Au o rezistență ce a fost probată în cadrul condițiilor geo-staționare

Nu implică eforturi deosebite de întreținere

Au o rezistență naturală la diverșii factori de natură fizică-chimică din cadrul amplasamentului

Au o bună rezistență la agresiunea de tip antropic – trei ani de la plantare – respectiv sistemul lor radicular se va extinde în sol destul de rapid pentru a se permite asigurarea tasării solului

Nu generează nici un fel de riscuri în domeniul salubrității publice

Nu generează riscuri suplimentare nici în ceea ce privește producția de polen și nici în atragerea diverselor insecte

Nu prezintă toxicitate pentru fauna locală și nici pentru oameni

Nu generează antagonisme fiziologice de tip direct sau indirect în raport cu restul speciilor din zona verde

În zona verde a proiectului, pe lângă gardul viu, gazonul și arborii foioși și rășinoși, poate fi întâlnită o varietate largă de arbuști, respectiv:

Cornus sanguineâ

Arbust ce atinge înălțimi de trei-patru metri și se remarcă prin capacitatea deosebită de regenerarea organelor aeriene – lăstărit și drajonat pronunțat.

Cu lujeri subțiri și purpurii și o scoarță de tip mărunt-solzoasă, această specie are frunzele simple, opuse, întregi, elipitice, acuminate scurt în zona vârfului, cu nervuri longitudinale, arcuite și paralele. Frunzele sunt pe ambele fețe pubescente, de colorație verde (primăvara – toamna), cu o oarecare paloare pe partea dorsală. La începutul toamnei colorația frunzelor devine puternic roșiatică. Florile speciei sunt mici de tip actimorf, culoarea albă-verzuie, fiind strânse în cima bipară – inflorescențe terminale dicaziu.

În septembrie apar și fructele (drupe globuloase), inițial de culoare roșie, ce se transformă în culoarea vișinie și ulterior în coloarea negru-albăstrui, prezentând la vârf diverse puncte albe (la maturitate).

Buddleja davidii

Este un arbust viguros, ce atinge înălțimi de trei-patru metri. Înflorind în perioada lunilor iulie – septembrie, această specie are frunzele mari, de culoare verde-cenușiu și revers alb, lanceolate. Acest tip de arbuști se dezvoltă foarte bine, se comportă bine după tăierile de refacere și se pot butăși. Având o rezistență bună la temperaturi ridicate, se dezvoltă foarte bine la lumină, dar pot înflori și în cazul penumbrelor. Înaintea începerii vegetației se impune tăierea severă.

Spiraea bumalda

Specie ce atinge înălțimea de 0,8 metri și nu este deloc pretențioasă la sol. Are frunzișul roșcat (tânăr), florile sale fiind de culoarea roz-albă. Poate să fie cultivat atât la lumină, dar și la umbră, specia fiind recunoscută pentru rezistența pe care o are la poluare atmosferică.

Spiraea salicifolia

Arbust cu flori, poate atinge înălțimi de până la doi metri, fiind considerată o specie destul de rezistentă la temperaturi scăzute și secetă. Poate fi plantată atât la lumină cât și în semi-umbră, solidar, în garduri vii sau în grupuri. Înflorește în lunile mai-iunie, florile sale având culoarea roz și o dispunere în influorescentă.

Ligustrum vulgaris

Arbustul poate ajunge la o înălțime maximă de patru metri, el având frunzele alungite, groase de un cm și cu o lungime variabilă, respectiv între doi și șapte cm. Din lujerii săi de culoare verzuie, brun-verzuie se degajă prin rupere un miros destul de neplăcut.

Frunzele acestui arbust pot să rămână și pe perioada anotimpului rece verzi, fructele fiind mici, moi, de formă sferică, culoare negricioasă și cu un diametru variabil (între 5 și 9 mm).

Chaenomeles japonica

Este un arbust tufos, ce are ramurile spinoase și poate atinge o înălțime maximă de 1,5 metri. Frunzele sale sunt de culoare verde închis, pieloase, lucioase. Acest arbust înflorește primăvara destul de devreme (în lunile martie, aprilie), florile sale fiind deosebit de decorative și putând avea diverse culori – albă, roșie, roz, crem.

Fructele arbustului sunt false (poame), au o formă globuloasă și o consistență destul de tare. Se poate înmulți prin altoire, prin semințe, prin marcotaj ori prin despărțirea tufei.

Forsythia x intermedia

Acest arbust este destul de înalt, el putând ajunge până la o înălțime de trei metri. Având lăstari de culoare galben maronie, arbustul are o creștere destul de rapidă, fiind destul de rezistent la ger. Preferă solurile fertile, ușoare, care sunt suficient de calcaroase. Arbustul se comportă bine atât la lumină cât și la semi-umbră, fiind o specie ce înflorește destul de puternic.

Cu frunze ovale, alungite, această specie se remarcă prin numărul foarte mare de flori galbene ce îmbracă toate ramurile. Suportă destul de bine operațiile de tăiere și se butășește destul de ușor.

Spiraea biliardi

Arbustul, a cărei înălțime poate atinge valoarea de 1.5 metri, rezistă foarte bine la poluarea din atmosferă. Are lăstarii drepți, cu frunze de dimensiuni variabile (între 2 și 9 cm). Nu este deloc pretențios, dezvoltându-se frumos atât la lumină cât și la semi-umbră. Acest tip de arbust înflorește în lunile iunie – iulie, florile sale fiind destul de mici ca dimensiuni (până în 6 mm) și de culoare roz pal – roz închis.

Rhododendron sp.

Este un arbust ce are talie medie, el putând ajunge la o înălțime de 2 metri. Este o plantă căreia îi place semi-umbra, putându-se acomoda în solurile ușoare, nisipoase, în amestecuri. Are ramuri drepte, frunzele îi sunt persistente, iar bobocii care se formează la extremitățile lăstarilor încă din toamnă reușesc să se deschidă abia în luna iunie

Viburnum opulus

Este o specie de arbust de tip spontan, a cărui înălțime poate să atingă chiar și patru metri. Frunzele sale se colorează la venirea toamnei în culoarea roșie, ca și fructele, ce sunt de formă globuloasă. Arbustul înflorește în lunile mai – iunie, dezvoltându-se destul de bine la lumină. Se comportă destul de bine după tăieri, adaptându-se cu ușurință și pe terenurile umede.

Weigella florida

Înălțimea acestui arbust poate ajunge și la trei metri, el remarcându-se prin creșterea mai lentă. Destul de rezistent la temperaturi extrem de scăzute, se comportă foarte bine la lumina puternică, preferând și semi-umbra. Înflorește în lunile mai-iunie, florile sale fiind roz, iar frunzele pubescente pe fețele interioare.

Indiferent de tipul arbustului, o atenție deosebită se impune a fi acordată modului de creștere și de dezvoltarea plantelor, cu atât mai mult cu cât acestea au o puternică influență nu doar în procesul de înmulțire al speciilor, ci și asupra modului de reacție la diverse faze tehnologice, respectiv plantări, fertilizări, tăieri. Aceste particularități de creștere vizează în principal:

Ritmul creșterii plantei

Longevitatea plantei

Vârsta la care planta atinge maturitatea de reproducere

Periodicitatea rodirii plantei

Capacitatea de lăstărire

Capacitatea de marcotare naturală

Capacitatea de butășire

Capacitatea de drajonare

În ciuda faptului că ritmul de creștere al unei plante este definit drept caracteristică ce este specifică fiecărei specii în parte, acesta poate fi influențat, în vederea obținerii de puieți într-un timp mai scurt, prin diverse tehnici, de la folosirea substraturilor optime la udări susținute și tăieri specifice.

Demn de menționat este faptul că o forțare a procesului creșterii plantei nu implică, pe termen lung, beneficii asupra plantei, care, pe lângă un raport mai redus de rădăcini/lăstari, devine și mult mai sensibilă la:

Diverșii factori ai stresului climatic

Dăunători

Marea majoritate a plantelor au un ritm mediu de creștere, acesta variind în special în funcție de :

Vârsta plantei

Diversele condiții de mediu – temperatură, lumină, apă, tipul solului, gradul de poluare

Astfel, speciile se vor dezvolta mai repede în condițiile în care condițiile de viață regăsite în arealul spațiului verde vor fi apropiate cu cele ale arealului natural din cadrul cărora provin speciile. Ritmul creșterii plantelor are o importanță deosebită pentru arhitecții peisagiști, mai ales în situația asocierilor de specii. Astfel, asocierea unor specii ce au un ritm de creștere diferit poate genera:

Apariția unor numeroase inconveniente de natură estetică – unele plante se pot dezvolta excesiv în vreme ce altele pot stagna în dezvoltare sau se pot dezvolta într-un ritm mult mai redus

Apariția unor inconveniente de natură ecologică – speciile vor concura pentru spațiu și lumină, cele mai avantajate fiind speciile care cresc foarte repede și care uneori reușesc să elimine speciile ce au o creștere înceată

În ceea ce privește durata de viață sau longevitatea unei plante, aceasta este de asemenea diferită de la o specie la alta, ea fiind influențată de:

Condițiile de viață ale plante – solul, clima, etc.

Intervențiile antropice

Diverse accidente

Odată cu înaintea în vârstă se constată :

Încetinirea ritmului de creștere

Un ritm de dezvoltare mai redus

Diminuarea gradului de rezistență al plantei la dăunători și boli

De regulă, în cazul speciilor ce au o viteză de creștere mai mare se remarcă o longevitate mai redusă, speciile ce se dezvoltă mai încet având o longevitate mult mai mare. În cazul speciilor cu viteză de creștere mare partea lemnoasă este mai puțin densă, ceea ce generează o rezistență diminuată a respectivei plante la diversele intemperii. La polul opus se găsesc plantele ce se dezvoltă mai încet, partea lemnoasă este mai densă și rezistenta plantei în timp mult mai mare.

În practică, în cazul înființării spațiilor verzi, durata de viață a oricărei specii folosite are o importanță deosebită, asocierea diverselor specii fiind în strânsă legătură cu dinamica evoluției acestora. Astfel, este cunoscut faptul că arborii au o durată de viață mai mare decât cea a arbuștilor, durata acestora de viață fiind cu mult mai mare decât cea a subarbuștilor.

Și vârsta maturității reproducerii (numărul anilor ce îi sunt necesari unei plante pentru a înflori prima oară, respectiv pentru a forma primele semințe și fructe) variază în funcție de specie. La aceasta se adaugă tipul înmulțirii prin care s-au obținut plantele, în cazul înmulțirii prin semințe marea majoritate a speciilor de arbuști ajungând la fructificare după vârsta de 3 – 4 ani.

Înmulțirea prin diversele metode vegetative – butași, altoi, marcote – poate determina în cazul unor specii înflorirea după primul an din momentul obținerii puieților. Astfel, înmulțită prin semințe, magnolia înflorește și se fructifică în aproximativ 10-12 ani, în vreme ce în cazul altoirii ori a marcotajului, aceasta ajunge să înflorească după 1 sau doi ani.

De asemenea, accelerarea apariției florilor și a fructelor este determinată și de formarea puieților prin intermediul tăierilor, în acest fel realizându-se o scurtare a perioadei de tinerețe a respectivei plante.

Capacitatea de lăstărire, specifică unor specii lemnoase de tip ornamental, la care, după diverse tăieri, se remarcă ramificări deosebite și o creștere mult mai bună, este de asemenea o caracteristică deosebit de importantă în cazul regenerării plantelor îmbătrânite ori a plantelor ce au fost afectate de boli, îngheț, dăunători, temperaturi, etc. Din aceste considerente arbuștii ce au o capacitate mare de lăstărire sunt deseori folosiți în cadrul gardurilor vii.

Capacitatea de butășire, caracteristică specifică multor specii de arbuști, generează posibilitatea înmulțirii prin butași, unele specii de arbuști formând rădăcini din fragmentele plantei (rădăcini, frunze, ramuri) ce ulterior sunt detașate și așezate în condiții ce sunt favorabile înrădăcinării.

Capacitatea de drajonare se regăsește la speciile ce prezintă pe rădăcini muguri, diversele specii de arbuști și subarbuști formând din aceștia, la o distanță destul de mică de planta mamă, plante noi ce au rădăcini, lăstari/drajoni. Chiar dacă această caracteristică este deosebit de utilă în cazul înmulțirii speciilor prin drajoni, ca și pentru o fixare mai bună a terenurilor aflate în pantă și acoperirea terenurilor nisipoase, capacitatea de drajonare poate reprezenta un inconvenient în situația în care drajonii sunt invadanți. În astfel de situație, orice fel de intervenție asupra acestora – detașarea ori tăierea – poate avea efectul invers celui scontat, respectiv de stimulare a procesului formării de noi drajoni.

Capacitatea de marcotare se remarcă în mod natural la unele specii de subarbuști, arbuști târâtori sau arbuști semi-târâtori, aceștia având ramuri care vin în contact direct cu solul, formând rădăcini.

Noile plante astfel formate pot să fie detașate și ulterior folosite la înmulțirea acestora, în cazul unor anumite specii marcotarea putând să fie indusă pentru înmulțirea plantei.

Influența temperaturii asupra arbuștilor

Este bine cunoscut faptul că totalitatea proceselor fiziologice semnalate la nivelul unei plante se pot derula în condiții optime doar în anumite condiții de temperatură, motiv pentru care se acordă o importanță deosebită cunoașterii limitelor de toleranță ale diverselor specii de arbuști în raport cu temperatura, aceasta fiind cea care influențează folosirea arbuștilor în anumite zone climatice.

Acesta este motivul pentru care la alegerea unor anumite specii în cadrul unui proiect de amenajare – reamenajare se acordă o importanță deosebită cunoașterii temperaturilor maxime și a celor minime din respectiva zonă, temperaturile fiind ulterior comparate cu diversele necesități ale arbuștilor.

Temperaturile scăzute pot fi semnalate în mai multe perioade critice, respectiv :

Pe parcursul iernii

Toamna devreme

Primăvara târziu

Ca urmare a supunerii plantelor la temperaturi scăzute se pot remarca :

O înnegrire a frunzelor sau chiar uscarea acestora

Uscarea unei anumite porțiuni din plantă

O cădere a frunzelor

Uscarea întregii plante – în situația afectării și a sistemului radicular

Rezistența arbuștilor la temperaturi scăzute diferă de la o specie la alta, ea fiind influențată de diverși factori, precum :

Momentul în care se semnalează apariția temperaturilor scăzute – a gerului

Durata de manifestare a temperaturilor scăzute

Vârsta pe care o are arbustul

Tehnologia de întreținere la care acesta a fost supus

Marea majoritate a speciilor existente în cadrul florei autohtone prezintă o rezistență crescută la temperaturi scăzute, nu toate speciile având aceleași cerințe în raport de factorul temperaturii. Cu toate acestea, chiar și în cazul speciilor de arbuști considerate rezistente, se pot constata numeroase daune, datorate în principal momentului declanșării temperaturilor scăzute.

Astfel, în situația în care temperaturile scăzute se înregistrează toamna timpuriu, plantele pot să fie surprinse de acestea încă nepregătite, porțiunile ramurilor rămase nelemnificate înghețând și ulterior uscându-se.

Efecte negative asupra arbuștilor pot avea și temperaturile scăzute ce se înregistrează primăvara târziu (gerurile de primăvară), când s-a realizat deja pornirea vegetației și când există riscul înghețării și ulterior uscării primelor frunze, a florilor și chiar a ramurilor. Din fericire, multe dintre specii au capacitatea regenerării și repornirii vegetative, prin intermediul mugurilor dorminzi. Trebuie specificat și faptul că și speciile de arbuști destul de rezistente la ger pot să fie serios afectate în cazul în care, pe perioada anotimpului rece, se înregistrează temperaturi foarte scăzute și pe perioade destul de lungi.

De asemenea, în cazul speciilor sensibile, dacă sunt luate măsuri speciale de protecție împotriva temperaturilor extrem de scăzute, perioadele scurte de ger pot să nu producă asupra acestora daune considerabile.

Efectele temperaturilor foarte scăzute asupra arbuștilor pot să fie agravate ori, dimpotrivă, diminuate de condițiile de umiditate, respectiv :

Ploile abundente, cărora le urmează temperaturi extrem de scăzute, pot să cauzeze daune deosebit de mari. Astfel, se poate constata o înghețare a sistemului radicular, o înghețare a ramurilor și chiar acoperirea cu gheață a ramurilor și lăstarilor. Acestea se vor îngreuna și există riscul cedării, situație în care se vor produce diverse rupturi ce pot să fie destul de serioase și să afecteze grav planta

Temperaturile deosebit de scăzute de pe perioada anotimpului rece, care nu sunt însoțite și de zăpadă, pot afecta mult mai mult plantele decât în situația existenței zăpezii, aceasta acționând în acest caz precum un izolator termic ce protejează baza plantei, inclusiv rădăcina acesteia

Sub formă solidă, ca zăpadă ori chiciură, apa poate cauza serioase neplăceri arbuștilor, îndeosebi prin depunerea pe ramuri. Pe lângă îngreunarea și ruperea acestora (aspect despre care s-a făcut referire anterior) speciile ce au frunze persistente și forme diverse sferice, fastigiate, piramidale pot să își piardă în mod iremediabil această formă în prezența depunerilor de gheață/zăpadă. În plus, zăpadă înghețată pe ramuri poate duce la degerarea acestora și umplicit uscarea lor

Și poleiul afectează grav arbuștii iarna, acesta survenind toamna târziu ori primăvara timpuriu – după o ploaie sau după topirea zăpezilor temperatura scade brusc și se produce înghețarea. Astfel se poate sesiza o degerare a mugurilor, ramurilor ori chiar degerarea arbustului în întregime. Demn de menționat este faptul că poleiul este cu mult mai nociv decât chiciura ori zăpada, gheața ce se formează ca urmare a căderii ploilor ori topirii zăpezii pătrunzând cu mult mai mult în muguri și în scoarță. În plus, spre deosebire de chiciură și zăpadă, care se scutură destul de repede de pe plantă, poleiul poate persista pe aceasta o lungă perioadă de timp.

Demn de precizat este faptul temperaturile deosebit de scăzute afectează în principal plantele tinere, rezistența la ger crescând pe măsura înaintării în vârstă. Și tehnologiile ce sunt aplicate în cadrul diverselor procese de întreținerea arbuștilor pot să influențeze rezistența acestora la temperaturi scăzute. Astfel :

În cadrul fertilizării plantelor, trebuie să se țină cont de perioada de aplicare a îngrășămintelor și cantitatea acestora. În cazul fertilizării cu azot începând cu luna septembrie, se remarcă nu doar o creștere a plantei, ci și lemnificarea lăstarilor, aceștia nemaifiind ulterior sensibili la temperaturile scăzute. De asemenea, și îngrășămintele cu potasiu aplicate plante toamna vor crește rezistența acesteia la ger.

Irigările abundente realizate toamna vor menține diversele creșteri vegetative, în acest fel scăzând considerabil rezistența la temperaturi scăzute a plantei

Și unele lucrări de tăiere pot avea influențe negative asupra plantei. Astfel, dacă toamna au fot scurtați lăstarii unei plante și pe perioada iernii se înregistrează temperaturi extrem de scăzute de afectează porțiuni considerabile din lăstarii deja tăiați, existâ riscul afectării întregii plante. În lipsa unor tăieri, temperaturile scăzute vor îngheța numai vârfurile lăstarilor, porțiunile bazale ale acestora nefiind afectate. În cazul speciilor de arbuști ce sunt sensibile la temperaturi scăzute, tăierile se realizează de regulă primăvara târziu, în acest fel evitându-se daune majore

Lucrările de toaletare

Toate lucrările de tăiere și de toaletare ce s-au derulat în cadrul proiectului au fost realizate avându-se în vedere prevederile Hotărârii Consiliului Local Cluj Napoca vizând aprobarea Regulamentului de tăiere și de toaletare a arborilor și arbuștilor existenți pe raza domeniului public și privat al Municipiului Cluj-Napoca.

Astfel, în conformitate cu prevederile Regulamentului anterior menționat, tăierile de iarnă la arbuștii din spațiul verde amenajat se impun a fi realizate în perioada repaosului vegetativ, respectiv din luna noiembrie și până la finele lunii martie, excepție făcând perioadele în care pe raza municipiului sunt fost semnalate temperaturi extrem de scăzute (temperaturi a căror valoare a coborât sub cea de -15 grade Celsius).

Toate aceste tăieri, respectiv toaletări de arbuști au fost aprobate de serviciul specializat al Primăriei Cluj-Napoca, în condițiile legii, speciile de conifere suferind intervenții numai în situații speciale, respectiv:

Când s-a constatat că respectivul exemplar nu prezintă un vârf singular, ci vârfuri duble

Când arbustul conifer, din cauza aglomerării de ramuri, prezintă anumite uscăciuni la bază – situație în care se impune rărirea prin tăiere

Este bine cunoscut faptul că, în cazul arbuștilor, se impun atât tăieri de formare, cât și tăieri de întreținere și de regenerare, prin intermediul tăierilor valorificându-se în principal tipul creșterii respectivei plante, cu accentuarea și uneori modificarea tendinței de creștere naturală. Intervențiile ce se pot realiza asupra ramurilor unei plante pot să aibă grade diferite de severitate, respectiv:

Ciupire lăstari – această operație se realizează pe perioada de vegetație, ea constând în principal într-o îndepărtare a vârfurilor lăstarilor, în vederea obținerii unei stopări a creșterii lăstarului în lungime, în paralel cu o eventuală ramificare

Scurtare – se realizează în vederea stimulării unei ramificări ori pentru dirijarea creșterii. Această operație poate fi, la rândul ei de tip ușor (este îndepărtată cel mult 1/3 din totalul lungimii unei ramuri), de tip mijlociu (este îndepărtată până la ½ din lungimea ramurii) și respectiv scurtare puternică, situație în care este îndepărtată minim 2/3 din lungimea unei ramuri. Demn de semnalat este faptul că, cu cât scurtarea este mai mare, cu atât ramificarea ulterioară va fi mai puternică.

Suprimare – urmărește în principal eliminarea totală fie a unei ramuri uscate, fie a unei ramuri ce este afectată ori nu are un amplasament corespunzător. În cazul acestei operații se folosește o tăiere de la inserție. Dacă suprimarea nu este realizată corect, se poate constata o uscare a ramurii, cu efecte de durată

În ceea ce privește modul în care arbuștii reacționează la tăieri, acesta variază considerabil, în funcție de specia respectivului arbust. Astfel, multe sunt speciile arbuștilor care reacționează destul de bine în cazul scurtărilor puternice, în urma cărora se ramifică și formează tufe destul de dese. În aceste situații, respectivele specii sunt folosite cu precădere în cazul gardurilor vii și al formelor tunse, cum este și cazul spațiului verde amenajat în exteriorul hotelului.

În ceea ce privește tehnica formării părții aeriene a arbuștilor foioși remarcăm:

Diversele specii de foioase, ce au frunze căzătoare, sunt tăiate în mod regulat, anual, la începutul primăverii. În momentul plantării, partea aeriană este scurtată la dimensiunea de 15 cm – 25 cm, noi lăstari dezvoltându-se în cadrul perioadei de vegetație. Acești lăstari urmează să fie scurtați până la dimensiuni situate în intervalul 20 cm – 25 cm, tăierile din următorii ani având drept rol o îndesire a tufei, precum este exemplificat în cadrul următoarei imagini :

Modul în care se formează arbuștii cu frunze căzătoare – A.F. Iliescu, Arboricultură ornamentală, Editura Ceres, București, 1998

Speciile foioasele ce au frunze persistente vor reacționa mult mai bine în cazul tăierilor ce se realizează „în verde”, respectiv nu în cazul tăierilor de iarnă, ci în cele ce sunt realizate la finele primăverii, respectiv începutul anotimpului călduros. În cazul acestor arbuști, nu este niciodată recomandată tăierea în lemnul ce nu prezintă frunze, speciile neavând capacitatea de regenerare din cadrul părților ce sunt lemnificate puternic. În cadrul acestor specii, în vederea obținerii formelor tunse, se realizează diverse tăieri periodice, urmărindu-se în principal obținerea formelor dorite – piramidă, sferă, cub, etc.

În categoria arbuștilor foioși ce au frunze persistente, menționăm:

Berberis julianae – un arbust caracterizat de talia mare, frunzele groase, lucioase, de tip spinos dințate, ce se colorează la începutul toamnei în roșu. Lăstarii acestui arbust sunt trifurcați, cu spini mari, florile sunt de tip fasciculat, de culoare galbenă, iar fructele au culoarea albăstruie, de tip brumat, elipsoidal. Este un arbust ce rezistă destul de bine la temperaturi scăzute, suportând atât tunderea, cât și atmosfera urbană poluată. Se înmulțește prin semințe și butași.

Cotoneaster dammeri – este un arbust de tip târâtor, ce au frunze mici, flori albe și fructe de culoare roșie, de tip globulos. Rezistă destul de bine la frig, ca și la secetă, arbustul marcotându-se natural. Se înmulțește prin semințe, prin butași, dar și prin marcote.

Euonymus japonicus – este un arbust ce are talie mijlocie, cu frunze lucioase, ce au o culoare verde întunecat. Fiind destul de rezistent la poluare, acest tip de arbust preferă semi-umbra, el suportând și tunderea. Se înmulțește prin butășire.

Mahonia aquifolium – are talia mijlocie, frunze de tip imparipenat – compuse, cu foliole de tip spinos-dințate, flori galbene (apar în luna martie) și fructe de formă sferică și culoare albăstruie, brumată. Este un arbust destul de rezistent la temperaturi scăzute, se drajonează, înmulțindu-se prin semințe, marcotaj, dar și drajoni.

Pyracantha crenatoserrata – Este un arbust ce se remarcă prin talia destul de mare și ramurile spinoase. Având frunzele de tip lanceolat, lucioase și florile albe (înflorește în luna mai/iunie), acest tip de arbust are fructele de formă sferică și culoare portocalie. Se înmulțește prin butași, fiind destul de rezistent în cazul secetei.

Viburnum rhythidophyllum – Este un arbust ce are o talie destul de mare, cu ramuri groase, frunze aspre, lanceolate și groase, florile având culoarea alb-crem – inflorescențe destul de mari. Este un arbust rezistent la temperaturi scăzute, care se înmulțește prin butași.

În cazul arbuștilor foioși, diversele tăieri de formare sunt inițiate încă de la plantare, când se realizează o fasonare la distanța aproximativă de 20 cm. În primăvara anului următor urmează să fie tăiați lăstarii ce se dezvoltă din mugurii ce rămân.

În cazul arbuștilor urcători, ce se remarcă în principal prin creșteri destul de viguroase, se impune o palisare de tip vertical aplicată lăstarilor. Aceste tăieri au drept principal scop îmbrăcarea tulpinilor principale cu diverse ramificații laterale, gradul severității fiind indus se specia arbustului urcător.

În cazul arbuștilor coniferi, nu se impun tăieri pentru formare, aceste specii având o capacitate naturală de auto-dezvoltare și implicit auto-formare. Tăierile se impun doar în vederea corectării unor diverse probleme ce se pot semnala accidental, cum ar fi asimetriile sau rupturile sesizate din diverse motive.

Din categoria arbuștilor coniferi merită menționat Juniperus sabina, un arbust de tip semi-târâtor, ce are frunze mici și solzoase, cu conuri sferice, mici și cărnoase. Acest tip de arbust este deosebit de rezistent la temperaturi scăzute, suportă destul de bine semi-umbra, poate fi folosit în mod solitar sau în grupuri, înmulțindu-se prin semințe, prin butași, ca și prin marcotaj.

În cazul coniferelor ce sunt folosite ca și forme tunse, se realizează tăieri ușoare (de cele mai multe ori în verde), existând numeroase specii ce au diverse forme regulare (fastigiatele, globuloasele, piramidalele), forme ce se mențin pe perioada creșterii și care nu implică lucrări de întreținere sau de formare.

Tăierea Buddleja davidii

Denumit popular „Liliac de vară”, Buddleja davidii face parte din familia Scrophulariaceae, arbustul decorativ fiind originar din China și folosit pentru decorarea parcurilor, a grădinilor, etc. Această plantă are o rezistență la temperaturi extrem de scăzute moderată, în cazul temperaturilor mai mici de –28 grade remarcându-se o afectare a părții aeriene. Suportând destul de bine solurile argiloase, dar și pe cele calcaroase și nisipoase, acest arbust rezistă foarte bine la zonele poluate cu fum.

Arbustul are forma unor tufe, florile sale fiind lungi (dimensiuni ce variază în intervalul 10-25 cm), grupate sub forma unor spice, au un miros plăcut și culori variate – mov albăstrui ori violent închis. În cazul acestui tip de arbust, tăierea a fost realizată în luna martie, în cadrul procesului urmărindu-se în principal înlăturarea ramurilor:

Ce au fost afectate de temperaturile scăzute – la o distanță de 10 cm – 15 cm de sol

Ce au o vigoare diminuată, sunt subțiri

Purtătoare de flori în sezonul anterior

În cazul Buddleja davidii, părerile legate de modul și perioada tăierii sunt destul de diverse, mulți fiind specialiștii care apreciază că aceasta ar trebui să se realizeze la mijlocul lunii martie – aprilie. Momentul oportun al tăierii este cel în care se remarcă apariția lăstarilor, o tăiere prea precoce (în iarnă) putându-i cauza arbustului serioase prejudicii. De asemenea, tăierile tardive pot afecta florile arbustului:

Buddleja davidii – arbust în vărstă de trei ani, la care s-a aplicat o reducere în înălțime în toammă și la care se remarcă apariția unui număr mare de lăstari. La realizarea tăierii în cazul Buddleja davidii s-a avut în vedere :

Starea vremii

Soiul Buddleja davidii

Amplasamentul arbustului

De asemenea, tăierea s-a derulat numai în momentul în care s-a remarcat creșterea puternică a lăstarilor, avându-se în vedere ca pe perioada realizării procesului temperaturile să nu scadă pe timpul nopții sub valoarea de îngheț, situație în care s-ar fi putut produce o înghețare la capetele supuse tăierii sau o deteriorare ca calității viitorilor muguri. Tăierile corecte în cazul Buddleja davidii duc la o revigorare a arbustului, în cadrul procesului fiind eliminate toate fragmentele arbustului ce au fost compromise. În cazul plantei tinere, s-a impus o reducere a înălțimii acesteia la o dimensiune aproximativă de 60 cm, tăierea realizându-se la circa 5 cm peste nod și sub un unghi corespunzător, întocmai ca în figura alăturată :

În acest fel s-a evitat și riscul semnalării apariției unor potențiale deteriorări la baza tulpinii arbustului.

După tăiere, arbustul Buddleja davidii a avut o dimensiune medie de aproximativ 60 cm, respectiv :

Întrucât acest arbust obișnuiește să își depoziteze substanțele nutritive, după tăiere se remarcă o epuizare a acestora, motiv pentru care s-a impus hrănirea arbustului cu N și mulci, având la bază compost de grădină (în compoziție cu var, pentru evitarea excesului de aciditate), suplimentare cu K și îngrășământ având la bază diverse oligoelemente:

Tunderea la Ligustrum vulgaris

Ligustrum vulgaris este cultivat cu precădere în scop ornamental, arbustul fiind înrudit cu Fraxinus excelsior, dar și cu Syringa vulgaris. Această specie se adaptează foarte bne la diverse condiții de mediu, înălțimea maximă la care poate ajunge fiind de 4 metri. Având lujeri de culoare brun-verzuie și frunze ușor alungite, ce pot ajunge și la o lungime de 7 cm, Ligustrum vulgaris face fruncte de formă sferică, de culoare neagră, ce ating maxim 9 măsurați în diametru.

Folosit cu precădere cu scopul ameliorării proprietăților chimice și fizice caracteristice solului, acest arbust este deseori utilizat și pentru a se diminua riscul declanșării unor procese de tip eroziv, cea mai întâlnită formă fiind cea a gardurilor vii. În cazul acestui tip de arbust, ce are port vertical, tunderea s-a realizat atât în perioada de toamnă (când s-a avut în vedere retezarea vârfurilor nelignificate ale plantei, ce ar fi înghețat pe perioada anotimpului rece), ca și în cursul lunii martie, în unele situații preferându-se scurtarea masivă, lungimea plantei ajungând la numai 25 cm.

O atenție deosebită s-a acordat tunderii de formare și de întreținere, procese în cadrul cărora s-a avut în vedere amplasamentul arbustului în cadrul spațiului verde proiectat și amenajat în Cluj-Napoca. În cadrul tăierii s-a optat pentru scurtarea ramurilor, în acest fel obținându-se atât o consolidare a rădăcinii arbustului, ca și o stimulare și o îndesire corectă a plantei. În cazul plantelor a căror dimensiune se încadra în cea stabilită în planul proiectului, au fost executate numai lucrări de întreținere, tunderea de iarnă urmărind în principal conturarea formei ideale și delimitarea înălțimii agreate. De asemenea, în cadrul acestui proces s-a procedat și la tunderea pe partea laterală, în acest fel menținându-se la un nivel stabilit lățimea amplasamentului.

În condiții optime de umiditate atmosferică, s-a remarcat că Ligustrum vulgaris reușește să își mențină frunzișul de culoare verde, din care se formează numeroși muguri florali. De asemenea, arbustul nu este deloc pretențios când vine vorba de solul în care este plantat, solurile compacte reușind însă să îi îngreuneze creșterea și uneori să genereze putrezirea rădăcinilor (în cazul ploilor abundente). Ligustrum vulgaris reușește destul de bine să ecraneze zona verde din centrul orașului, atât în ceea ce privește zgomotul urban, cât și al prafului caracteristic zonelor aglomerate. Tunderea acestui arbust se realizează cu destul de multă ușurință, momentul ales fiind mijlocul lunii martie, înainte de înfrunzire.

Corylus avellana – În cazul acestei specii de arbust s-a avut în vedere corectarea portului, tunderea realizându-se în cursul lunii martie. Principalul scop al tunderii Corylus avellana constă în menținerea arbustului într-o formă compactă, în paralel cu stimularea creșterii acestuia.

Tăierile s-au realizat în funcție de plantă, respectiv de dimensiunile constatate în teren. Astfel, în cazul arbuștilor de dimensiuni mici, au fost selectate crengi de pe întreaga suprafață a coroanei, tăierea incluzând scurtarea acestora cu maxim 15 cm. În cazul arbuștilor cu dimensiuni mai mari, s-a optat pentru o tăiere mai drastică, respectiv până la 40-50 cm.

În cazul plantelor ce au fost descoperite în teren și care necesitau întinerire, s-au realizat tunderi încă de la începutul lunii octombrie, acestea finalizându-se în cursul lunii martie. În acest fel s-a reușit nu doar îngrijirea arbuștilor, ci și prevenirea lemnificării crengilor acestora, lucrările de întinerire urmând a fi realizate și în sezoanele următoare. Demn de semnalat este faptul că în cazul procesului de întinerire a arbuștilor, tunderile au fost realizate numai după analizarea complexă a aspectului acestora. Nu s-a optat pentru tăieri aplicate doar crengilor exterioare ale arbustului, ci pentru scurtarea crengilor aflate pe întreaga suprafață a coroanei arbustului.

Tăierile de întinerire au constat în principal în scurtări ale crengilor arbustului, scurtările fiind realizate la o treime din lungimea acestora, dimensiuni care în unele situații au ajuns și la 35-40 de cm de sol. În condițiile în care acest lucru a fost posibil, tăierea s-a realizat deasupra mugurilor orientați spre exterior. O atenție deosebită a fost acordată crengilor drepte ce s-au remarcat la baza arbustului, crengi ce au crescut direct din aceasta și care făceau notă discordantă cu restul arbuștilor.

Tăierea la Wisteria Sinensis

Destul de rezistent la condiții de temperatură scăzute, acest arbust preferă solurile ușoare și zonele luminoase, el fiind preferat atât pentru florile deosebite, cât și pentru port și implicit aspectul și forma caracteristică frunzișului. Acest arbust înflorește în cursul lunilor mai-iunie, florile sale fiind grupate sub forma unor ciorchini, ce au culoarea albastru-violet, emană un parfum plăcut și discret și pot atinge lungimi aproximative de 30 cm.

În cazul acestui arbust, tunderea este esențială atât pentru aspectul său, cât mai ales pentru calitatea ulterioară a florilor, ce poate fi una deosebită, în condițiile realizării unei tunderi corecte și la momentul oportun. În condițiile în care nu se realizează tunderile de iarnă la acest tip de arbust, aspectul acestuia ar putea deveni unul total neîngrijit, cu creșteri dezordonate și o inflorescență destul de slabă.

Tunderea de iarnă realizată la acest tip de arbust va garanta o creștere corectă și rapidă a plantei în cursul anotimpului cald, în cadrul tunderii fiind vizate în principal creșterile laterale remarcate la arbust.

Tăierea de iarnă s-a realizat în cursul lunilor ianuarie-februarie, crengile arbustului fiind retezate destul de mult (până la 10 cm), cu menținerea numai a doi-trei muguri. La tundere s-au avut în vedere lăstarii dedicați extinderii dimensiunii arbustului, ori cei de direcționare, aceștia fiind scurtați mult mai puțin. În ceea ce privește tăietura practicată, aceasta s-a realizat deasupra mugurelui amplasat pe lăstarul lateral retezat în cadrul tăierii de toamnă din luna octombrie.

În acest fel arbustul va înflori deosebit, chiar și pe crengile mai îmbătrânite și amplasate în apropierea tulpinii principale, planta fiind alimentată cu toate resursele de care are nevoie.

Tăierea la Cornus Alba Sibirica

Această specie de arbust este deosebit de rezistentă, ea fiind preferată pentru aspectul deosebit al tulpinilor, aspect ce se datorează în principal tăierilor, realizate corect și în perioada optimă.

Cultivat în principal pentru efectul reliefat în perioada anotimpului rece, arbustul poate atinge înălțimea maximă de 150 de cm, el preferând în special zonele luminoase. Tunderea de iarnă a fost realizată atât în luna februarie, cât și în luna martie, avându-se în vedere că studiile realizate în domeniu ar reliefat că aceasta este perioada optimă pentru ca planta să se dezvolte ulterior deosebit de frumos. O atenție deosebită au fost acordate plantelor mature, care s-au dezvoltat puternic și care necesitau tunderi pentru delimitarea formelor.

Ramurile mici remarcate la arbuștii din teren au fost îndepărtate cu atenție, în acest fel putând crește mult mai ușor în înălțime, cu o consolidare a trunchiului.

Tăierea se numără printre tratamentele principale ce se aplică arbuștilor, multe dintre speciile cunoscute necesitând pentru o creștere ideală, dar și pentru înflorire și implicit rod, tăieri regulate, ce trebuie să fie realizate în conformitate cu diverse tehnici și metode.

În cazul arbuștilor ornamentali, după creștere, dezvoltare, înflorire și fructificare se remarcă intrarea acestora într-o așa zisă perioadă de declin, caracterizată de :

O diminuare constantă a creșterilor anuale

O reducere a gradului de înflorire, aceasta fiind prezentă în special spre zona de sus a arbustului

Îndesirea tufelor

Apariția în interiorul tufelor a ramurilor uscate, ce sunt și destul de prost plasate

Prezența unui număr tot mai redus de lăstari tineri, ce se remarcă la baza arbustului

În vederea prevenirii tuturor acestor neplăceri se recomandă aplicarea periodică a lucrărilor de tăiere. Principalul rol al tăierii constă în prevenirea îmbătrânirii, degenerării arbustului. La realizarea lucrărilor de tăiere, ce trebuie să fie executate nu doar corect, ci și eficient, trebuie luate în considerare mai multe elemente, respectiv :

Forma de creștere a arbustului – formele sunt foarte diferite, atât în funcție de specii, cât și de soi. Aceste tipuri de forme pot fi atât naturale, cât și forme provenite prin înnobilare

Felul în care se formează florile arbustului – de asemenea diferă considerabil de la o specie la alta

Epoca de înflorire

Prin prisma felului de formare a florilor arbustului, se disting la finalul perioadei de vegetație :

Muguri vegetativi – au o formă alungită, sunt ascuțiți și subțiri. Din acești muguri, în cadrul vegetației viitoare, se vor forma lăstari lungi ori lăstari scurți pe care se vor afla doar frunze

Muguri floriferi – sunt muguri mai rotunzi și au o formă mai lată, ei aflându-se de cele mai multe ori pe lăstarii scurți ai arbustului. Din aceștia, în perioada vegetației următoare vor apărea flori ori inflorescențe

Tăierile ce se realizează la arbuști pot fi :

Tăieri executate la plantare – Constau în principal din suprimarea ramurilor arbuștilor ce au fost vătămate pe perioada scoaterii din pepinieră, din tăierea ramurilor ce sunt prost amplasate, ca și a celor prea lungi ori prea numeroase. Prin intermediul acestor tipuri de tăieri se reușește imprimarea unei forme regulate arbustului, ca și a unui echilibru ideal între partea aeriană a acestuia și rădăcină.

Tăierile de întreținere

Tăierile de întinerire – Acest tip de tăieri se recomandă în cazul arbuștilor mai în vârstă, la care se remarcă o diminuare a puterii de creștere și de dezvoltare. De asemenea, sunt indicate și în cazul înlăturării diverselor stricăciuni ce pot fi generate de precipitații violente, de descărcări electrice, de temperaturi deosebit de scăzute sau de zăpadă. Prin intermediul acestui tip de tăieri se reușește readucerea arbuștilor la formele inițiale (sau destul de apropiate de acestea), în paralel cu echilibrarea coronamentelor ce tind să se dezvolte ori înalțe în mod haotic.

În timpul tăierilor de întreținere la arbuști se urmărește în principal :

Înlăturarea parțială sau înlăturarea totală a ramurilor îmbătrânite, în acest fel stimulându-se apariția ramurilor tinere

O conservare cât mai bună a ramurilor tinere, ce sunt deja răsărite

O tăiere a ramurilor mature, tăiere e se impune a fi realizată despra ramificațiilor

O eliminare a ramurilor arbustului ce se încrucișează

Prin intermediul tăierilor de întreținere se reușește menținerea formei normale a arbustului, prelungirea duratei de viață a acestuia, ca și îmbunătățirea înfloririi și implicit a fructificării. Demn de semnalat este faptul că tăierile de întreținere sunt aplicate în momentul în care se constată un anumit declin în stadiul arbustului, arbust ce a ajuns la un anumit stadiu de maturitate în dezvoltare..

Prin intermediul acestor lucrări de tăiere de întreținere se reușește prelungirea vieții arbuștilor, dar dacă acestea sunt practicate la intervale prea mici, există riscul deteriorării formei naturale a arbustului, care poată căpăta un aspect inestetic. În situația arbuștilor ornamentali ce se remarcă prin frunzele persistente, se recomandă realizarea unei tăieri la începutul primăverii (tăiere de rărire –tăiere sumară), în acest fel reușindu-se nu doar iluminarea arbustului, ci și eliminarea ramurilor degradate ori uscate, ca și menținerea formei arbustului în limitele dorite.

În cazul tăierii ramurilor subțiri, se are în vedere că operația de tăiere se impune a fi realizată deasupra mugurilor, folosindu-se o foarfecă specială. În cazul ramurilor mai groase se recomandă folosirea unui fierăstrău. În situația în care se remarcă faptul că direcția creșterii ramurii este la nivel orizontal, tăierea se va realiza peste mugurele de sus (deasupra). Dacă însă direcția creșterii ramurii este pe verticală, pentru o dezvoltare cât mai armonioasă, se recomandă ca mugurele să fie îndreptat înspre exterior.

În cazul arbuștilor verzi, tăierea se realizează destul de rar, ea implicând înlăturarea ramurilor uscate, a celor rupte ori a ramurilor bolnave. Tăierile periodice sunt recomandate numai în situația în care se dorește imprimarea unei anumite forme respectivilor arbuști. Arbuștii din categoria foioase veșnic verzi sunt tăiați doar în situația unor probleme deosebite, arbuștii Rhododendron fiind tăiați pentru întinerire, când este necesar (la începutul lunii aprilie).

Lucrările de restaurare se aplică către sfârșitul iernii, la acele exemplare de arbori și arbuști care merită efort din partea peisagiștilor, respectiv exemplarele valoroase, ajunse într-un stadiu avansat de dezvoltare, care nu pot fi înlocuite cu ușurință. În cazul arbuștilor ornamentali, lucrările de regenerare se realizează de regulă în timpul perioadei de repaus vegetativ, acestea constând în descoperirea tuturor rănilor la suprafață, ca și îndepărtarea lăstarilor ce provin din rădăcina arbustului și a căror dezvoltare s-a realizat în detrimentul tulpinii.

În timpul operației de regenerare, se opresc doar 3-4 lăstari ramificați și bine clădiți, aceștia putând, la nevoie, să țină locul vechii tulpini. Pentru ramificări mai ample se recomandă aplicarea tăierilor la dimensiuni de ½ ori 1/3 din cadrul lungimii acestor lăstari.

De asemenea, se vor avea în vedere și tulpinile vechi, tulpini ce vor fi curățate de ramurile îmbătrânite, ramurile rupte ori lovite, ca și ramurile bolnave, fiind păstrate numai ramurile tinere și sănătoase. Demn de semnalat este faptul că, indiferent de categoria arbuștilor ornamentali (arbuști izolați, de aliniament, grupuri, boschete ori masive), o tăiere realizată defectuos poate duce la deteriorarea arbustului.

Indiferent de tipul arbustului, de perioada în care se impun tăierilor sau de tipul acestora (tăieri de formare, tăieri de întreținere, tăieri de restaurare ori reîntinerire) tăierile trebuie să fie executate numai pe către personal calificat, care, pe lângă experiența semnificativă în domeniu, trebuie să mai dispună și de scule/instrumente corespunzătoare, bine întreținute (bine ascuțite) și care să aibă lame de tip inoxidabil.

BIBLIOGRAFIE

Autori:

Giuseppe Amoruso, Putting Tradition into Practice: Heritage, Place and Design: Proceedings of 5th INTBAU International Annual Event, 2017

A.Bernatzky, Tree Ecology and Preservation, Hardcover, 1978

A.F. Iliescu, Arboricultură ornamentală, Editura Ceres, București, 1998

Hans-Josef Fell, Global Cooling: Strategies for Climate Protection, 2012, C.R.C. Press

Eugene Otto Murmann, California Gardens, 2008

Zdravko Trivic, Im Sik Cho, Chye-Kiang Heng, Re-Framing Urban Space: Urban Design for Emerging Hybrid and High-Density Conditions, 2015, Routledge

Huixia Wang, Hui Shi, Yangyang Li, Leaf dust capturing capacity of urban greening plant species in relation to leaf micromorphology, 2011

Alte documente consultate:

Evaluation of Urban Green Spaces and their Impact on Living Quality of Citizens, Akbar Kiani, 2014, Study – Nehbandan City, Iran

Green Infrastructure and the Transport sector, The European Green Infrastructure Strategy, 2016

Site-uri consultate:

http://www.mie.ro/_documente/transparenta/consultari_publice/consultare61/norme.pdf

http://www.legalis.ro/wp-content/uploads/2012/03/legea-24_2007_reglementare_administrare_spatii_verzi_intravilan_localitati.pdf

http://orasulcluj.ro/descopera/date-generale/cadrul-geografic/

http://www.vremea.ro

https://www.gradinavisata.wordpress.com

https://www.thompson-morgan.com/product_images/100/optimised/Daphne-Jacqueline-Postill.jpg

https://i.ytimg.com/vi/fNUGtWjbLwA/maxresdefault.jpg

http://cdn.shopify.com/s/files/1/1402/5897/products/Chimonanthus_praecox_01_800x.jpg?v=1542003835

https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/9/9c/Erica_carnea_002.JPG

https://newfs.s3.amazonaws.com/taxon-images-1000s1000/Betulaceae/betula-pendula-ha-rvid-d.jpg

http://www.treesplease.co.uk/wp-content/uploads/2015/12/populus_alba-tree.jpg

https://www.vdberk.nl/site/assets/files/1853/pinus_sylvestris_watereri_4.jpg

https://www.vdberk.es/site/assets/files/3233/medium_fagus_sylvatica_laciniata_2.jpg

http://www.apinguela.com/Plantas/P/Platanus-hibrida/Platanus%20hibrida%202.jpg

https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/2/2c/Carpinus_betulus_-_Hunsr%C3%BCck_001.jpg

https://keyserver.lucidcentral.org/weeds/data/media/Images/celtis_occidentalis/celtisoccidentalis2.jpg

https://www.mountroyalseeds.com/wp-content/uploads/2016/10/Robinia-pseudoacacia_2-640×427.jpg

https://spectrees.s3-ap-southeast-2.amazonaws.com/9389-e78bf5ad6a/conversions/Fagus_sylvatica-small.jpg

ANEXA 1

Forsythia albă

sursa imaginii – https://www.gradinavisata.wordpress.com

Daphne-Jacqueline-Postill

Sursa imaginii – https://www.thompson-morgan.com/product_images/100/optimised/Daphne-Jacqueline-Postill.jpg

Viburnum Farreri

Sursa imaginii – https://i.ytimg.com/vi/fNUGtWjbLwA/maxresdefault.jpg

Chimonanthus praecox

Sursa imaginii – http://cdn.shopify.com/s/files/1/1402/5897/products/Chimonanthus_praecox_01_800x.jpg?v=1542003835

Erica Carnea

Sursa imaginii – https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/9/9c/Erica_carnea_002.JPG

ANEXA 2

Betula pendula

Sursa imaginii https://newfs.s3.amazonaws.com/taxon-images-1000s1000/Betulaceae/betula-pendula-ha-rvid-d.jpg

Populus alba

Sursa imaginii – http://www.treesplease.co.uk/wp-content/uploads/2015/12/populus_alba-tree.jpg

Pinus silvestris

Sursa imaginii – https://www.vdberk.nl/site/assets/files/1853/pinus_sylvestris_watereri_4.jpg

Fagus sylvatica

Sursa imaginii – https://www.vdberk.es/site/assets/files/3233/medium_fagus_sylvatica_laciniata_2.jpg

Platanus hibrida

Sursa imaginii – http://www.apinguela.com/Plantas/P/Platanus-hibrida/Platanus%20hibrida%202.jpg

ANEXA 3

Carpinus betulus

Sursa imaginii – https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/2/2c/Carpinus_betulus_-_Hunsr%C3%BCck_001.jpg

Celtis occidentalis

Sursa imaginii – https://keyserver.lucidcentral.org/weeds/data/media/Images/celtis_occidentalis/celtisoccidentalis2.jpg

Robinia pesudacacia

Sursa imaginii – https://www.mountroyalseeds.com/wp-content/uploads/2016/10/Robinia-pseudoacacia_2-640×427.jpg

Fagus sylvatica

Sursa imaginii – https://spectrees.s3-ap-southeast-2.amazonaws.com/9389-e78bf5ad6a/conversions/Fagus_sylvatica-small.jpg