PROGRAM DE STUDIU: TEHNICA DENTARĂ LUCRARE DE LICENȚĂ CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC S.L. Dr. Gavrilă Liviu CANDIDAT Scutelnicu Alin Andrei 2019 UNIVERSITATEA… [304867]

UNIVERSITATEA DE VEST „VASILE GOLDIS” ARAD

FACULTATEA DE MEDICINĂ DENTARĂ

PROGRAM DE STUDIU: TEHNICA DENTARĂ

LUCRARE DE LICENȚĂ

CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC

S.L. Dr. Gavrilă Liviu

CANDIDAT: [anonimizat]

2019

UNIVERSITATEA DE VEST „VASILE GOLDIS” ARAD

FACULTATEA DE MEDICINĂ DENTARĂ

PROGRAM DE STUDIU: [anonimizat]

S.L. Dr. Gavrilă Liviu

CANDIDAT: [anonimizat]

2019

Cuprins

Motivația alegerii subiectului

În alegerea temei pentru lucrarea de diplomă: [anonimizat] o serie de factori:

[anonimizat], care să îndeplineascăa exigențele pacientului din punct de vedere fizionomic și morfologice;

Prezentarea deosebit de captivantă la un nivel științific ridicat a [anonimizat];

Capitolul 1

Istorie

Termenul de ceramică provine din limba greacă de la cuvântul ”keramos” care tradus înseamnă lut.Ceramica esste o [anonimizat].Arta ceramică este una dintre cele mai vechi arte.[anonimizat](egiptenii,grecii,perșii).[anonimizat] o [anonimizat] o specie de scoică.

Tehnilogia de fabricație a porțelanului,a fost descoperită în China încă din anul 2.697 î.Hr.Produsele din porțelan chinezesc au ajuns în Europa prin intermediul arabilor si al navigatorilor portughezi([anonimizat]).

Primele experiențe pentru obținerea porțelanului datează în Europa de la sfârșitul secolului XV fiind efectuat la Veneția și in alte localități ale Italiei.

[anonimizat],se datorează lui J.F. BOTTGER in anul 1709.În anul 1710 [anonimizat](Viena,Veneția,Rusia,Anglia),pentru ca in 1753 sa fie fondată fabrica de la Sevres.

[anonimizat]-lea,noul produs ceramic începe să îi intereseze pe cei care se ocupau de realizarea unor substituenți dentari.Inițiatorul ceramicii dentare a fost farmacistul francez Duchateau(1774),dar cel care a fost considerat deschizătorul de drumuri în realizarea dinților de porțelan a [anonimizat] a primit un brevet în acest domeniu în anul 1791,după ce s-a stabilit în Anglia.

Arderea ceramicii pe o tijă de platină este realizată de G.Fonzi(1806-1808),dinții obținuti fiind denumiți ”terometalici”.

În 1822 C.W.[anonimizat],împreună cu S.S.White,confecționeaza primii dinți din ceramică pe cale industrială.

C.C.LAND,în 1887,[anonimizat].

[anonimizat],apărand modificări in special legate de compoziția chimică și de procedeele tehnologice utilizate.Astfel:

-În 1936 se arde ceramică pe folie de platină laminată(M.Rovault);

-În 1940-1945 se arde ceramică în vid (Gatzka);

-În 1958 sinterizarea ceramicii cu temperatura joasă(Weinstein);

-În 1970 se realizează metalo-ceramică pe aliaje nenobile,de atuni începănd o perioadă înfloritoare a metalo-ceramicii.

În continuare s-au făcut eforturi în vederea punerii la punct a legăturii dintre metal și ceramică,pentru a obține o legătura cât mai puternica între aceste două materiale diferite și pentru realizarea unui design optim al scheletului metalic.

Firme producătoare de porțelanuri dentare au trecut la dezvoltarea tipurilor de ceramică fără suport metalic,-a sistemelor integral ceramice cum le denumeste prof. Dr.Bratu,-obținute prin diverse tehnologii.

Capitolul 2

Partea generală

2.1Protetica dentară

Protetica dentară este ramura stomatologiei care se ocupă cu restaurarea și menținerea funcției,confortului înfațișării și sanătătii pacientului prin restaurearea dinților naturali și/sau înlocuirea celor care lipsesc precum și a țesuturilor orale și maxilo-faciale cu substituție artificiale.

Ea cuprinde patru ramuri distincte:

1. Protetica fixă

2 .Protetica implantologică

3. Protetica maxilo-facială

4. Protetica mobilă

Protetica fixă cuprinde:

1.Protezarea fixă unitară(proteze unidentare)

2. Protezarea parțială fixă(punți dentare)

Protetica fixă restaurează morfo-funcțional aparatul dento-maxilar,cu ajutorul protelozr fixe unidentare sau parțiale(plurale)și reprezintă pondarea cea mai mare din totalul restaurărilor protetice dentare.

Din punct de vedere clinic,protetica fixă studiază si tratează:

-Afectiunile coroanelor dentare;

-Edentațiile parțiale reduse.

Obiectivele proteticii dentare se pot clasifica în:

-Curativ-reface morfologia afectara a croaneleor dentare ,restaurează arcade,e dentare intrerupte,scurtate sau absente datorită diferitelor forme clinice de edentație;

– Biologic-respectarea pe cât mai mult posibil a integritații țesuturilor pe care se intervine și cu care protezele dentare vor veni în contact;

-Profilactic-crearea condiților pentru păstrarea căt mai îndelugata a dinților existenți;

-Social-realizarea condițiilor pentru continuarea de către pacienți a activitaților socio-profesionale.

2.2.Generalități despre ceramica dentară

Proprietațile estetice și biologice ale maselor ceramice fac ca ele să dețină la ora actuală o largă aplcabilitate în medicna dentară.După D.Bratu(1998),la confecționarea protezelor unidentare sau pluridentare,ceramica se poate utiliza la:

-Incrustații;

-Coroane de învelis;

-Coroane mixte metalo-ceramice;

-Punți metalo-ceramice;

-Punți metalo-ceramice;

-Punti integral ceramice in terapia edențiilor reduse(cu unul sau maximum două elemente intermediare);

-Dinti artificali;

-Fațete ceramice;

-Dispozitive corono-radiculare.

Masele ceramice utilizate în medicină dentară și care poartă numelede de ”porțelan dentar” se caracterizează printr-o compoziție diferită de celelalte mase ceramice.Astfel,în compoziția lor caolinul se găsește în cantități mici,mergând până la dispariția acestuia din structura unor tipuri de mase ceramice,fapt ce determină îndepărtarea acestora de porțelanuri adevărate și apropierea lor mai mult de sticle.Majoritatea autorilor dau următoarea formulă pentru porțelanurile dentare clasice(Borzea 2000):

-Caolinul 4-5%

-Feldspat 81%

-Cuarț 14-15%

Masele ceramice moderne sunt modificate prin scoaterea caolinului și introducerea altor substanțe(carbonat de calciu etc.).Mai recent sa introdus în practica stomatologică masele ceramice aluminoase,care au în compoziție lor până la 60% oxizi de aluminiu.

Masele ceramicere aplicate in domeniul de tehnica dentară sunt de joasă fuziune,ca să nu depășească punctul de topire al aliajului pe care se aplică.Pentru aceste mase ceramicre rezistența mecanică are un rol secundar,deoarece se consideră că rezistența finală a restaurării este dată de componenta metalică.(Bratu 1998)

2.3.Sisteme metalo-ceramice

Restaurările dentare din metal are o rezistență ,dar nu sunt estetice.Restaurările total ceramice dau satisfacții din punct de vedere estetic,dar sunt foarte fragile.Calitățile estetice ale maselor ceramice pot fi combinate cu rezistența metalelor pentru a obține restaurări care să posede atât un aspect asemănător cu dinții naturali cât și proprietăți mecanice foarte bune.

Restaurările metalo-ceramice sunt foarte frecvent utilizate astăzi și au devenit posibile datorită utilizarea de mase ceramice și aliaje care realizează o legătură puternica între ele.Aliajele nu se deformeaza la temeptaura de topire a maselor ceramice care acestea au coeficent de expansiune termică apropiata între ei.

Aliajele pentru restaurările metalo-ceramice trebuie să îndeplinească următoarele calități(după Borza 2000):

-Să fie rigide și sa nu sa deformeze;

-Sa nu-și schimbe culoarea;

-Să fie biocompatibili;

-Să fie rezisnte la coroziune;

-Să aibă posibilitatea realizării unei legături rezistente cu ceramica;

-Să aibă un coeficient de expansiune termică asemănător cu al ceramicii.

Au fost realizate mai multe clasificări ale aliajelor folosite la construcțiile metalo-ceramice, noi o prezentăm pe cea a lui Craig(1980) care împarte aceste aliaje în șase categorii:

1.Cu conținut foarte ridicat în metale nobile;

2.Cu conținut ridicat de metale nobile și conținut moderat de argint;

3.Cu conținut ridicat de metale nobile;

4.Aliaje din paladiu-argint;

5.Aliaje din paladiu și cupru;

6.Aliaje din paladiu și cobalt;

Aceasta clasificare împarte alaiejel pentru metalo-ceramică în două mari grupe:nobile și nenobile,sistematizându-le pe șapte categorii în funcție de compoziția lor (Dale și Ascheim 1993).

Sistemele metalo-ceramice cu scheletul metalic obținut prin turnare (1994):

Din aliaje nobile:

-cu conținut crescut în aur sau platină

-cu conținut redus în aur sau platină

-din aliaje nenobile

– din titan pur sau aliaje din titan

Capitolul 3

Proteza Parțială Fixă

3.1Generalități

Proteza parțială fixa reprezintă o rezolvare protetică,realizată cu ajutorul laboratorului de tehnică dentară,care se indică dentară unui edentații parțiale intercalate de intindere mică și care refac morfologic și funcția unitaților dentare absente. Sunt proteze pluridentare, fixate prin cimentare sau lipire, eventual prin alte mijloace de retenție ,la dinții naturali, rădăcini dentare sau stâlpii implantelor. Acestea nu pot fi indepărtate de către pacient din cavitatea bucală. Prezența dinților naturali pe ambele părți al spațiului edentat oferă posibilitatea exercitării acestui gen de lucrare protetică. Prin agregarea la dinții restanți limitanți, puntea va prelua solicitările masticatorii din zona edentată și le va transmite prin unitățile dento-parodontale breșei, structurilor osoase (11).

Caracteristicile protezelor parțiale fixe:

Sunt fixate pe dinții stâlpii de regula prin cimentarea elementelor de agregare,putând fi utiliate și sisteme speciale,nefiind detașabile din cavitatea orală;

Aceste lucrări protetice au un volum mai mic sau chiar egal cu cel al dințiilor naturali,iar forma suprafețelor oferă un confort masticator și fonetic,limba și buzele având sprijin în timpul fonației;

Stabilește o acțiune de stabilizare și solidarizare asuora dințiilor stâlpi;

Acesta sunt niste lucrari protetice rezistente,rigide ,nedeformabile la rupere și abrazie;

Presiunile masticatorii sunt transmise fiziologic,iar forțele captate de suprafațele ocluzale ale retentorilor și ale corpului de punte sunt transmise dințiilor stâlpii,de acolo sunt preluate de sistemul parodontal al acestora, la acest nivel sufera un fenomen de amortizare,fiind transmise de aici osului subacent prin liniile de forță de la nivelul maxilarului și mandibulei spre baza craniului;

Redă menținerea dimenisiunii verticale de ocluzie;

Sunt lucrări exercitate în laboratorul de tehnică dentară,iar câmpul protetic aferent lucrării necesită intervenții laborioase (2,4,5,6).

3.2Elementele ale protezei parțiale fixe

Realizarea unei restaurări protetice conjuncte necesita existența unui câmp protetic redat de creasta edentată cu care are raport direct sau indirect si dinți stâlpi pe care se agregă proteza parțială fixă,elemente ce ajuta la realizarea substructurii organice a punții dentare.

3.3Elemente de agregare

Retentorii sau elementele de agregare sunt microproteze prin care protezele parțiale fixe se cimentează pe bonturi pentru a susține și menține corpul punții in pozițiai fixată. Părțile protezelor parțiale fixe reprezintă elementul terapeutic al leziunilor coronoare.Fiind supuse forțelor suplimentare ca orice lucrare protetică,acestea trebuie să rezulte o retenție și rezistență ridicată.Cel mai important rol pe care retentorii îl au,este de a menține pe locul destinat, puntea dentară într-o poziție precisă. La nivelul acestor retentori se produce o problemă care este cea mai des întâlnita defecțiune, fiind descimentarea lor cu urmări dintre cele mai neplăcute asupra integrității sau vitalității dințiilor.Pentru a nu devitaliza dinții de susținere,este recomandată alegerea unor microproteze care implică o șlefuire cât mai redusă. Aceste proteze pot fi:inlay-uri,pinlay-uri,coroane ecuatoriale,coroane de înveliș totale sau coroane de substituție.(1,3,6)

3.4Corpul de punte

Corpul de punte sau dinții intermediari care înlocuiesc dinții pierduți de pe arcadă.este situat între elementele de agregare.Corpul de punte va suporta presiunile masticatorii de la dinții antagoniști și le va transmite osului alveolar prin intermediul elementelor de agregare și a dinților pe care aceștia sunt fixați,deoarece corpul de punte este rigid,nederformabil.Corpul de punte cu elementele de agregare trebuie să formeze un asamblu care să restaureze funcțiilor afectate ale aparatului dento-maxilar.Modalitățile de conexiune la elementele de agregare pot fi fixe, prin turnare sau lipire sau labile.

Acesta este realizată conform principilor biofuncțional, profilactic și biomecanic. Corpul de punte cu elementele de agregare constituie o singură piesă,puntea dentară,un asamblu care readuce in stare bună funcțiile afectate.

3.5Avantaje și dezavantaje ale protezei parțiale fixe

Avantaje

-Relieful ocluzal al punții în concordanță cu dinții stâlpi și omologi,fixitatea lucrării pe dinti stălpii și transmiterea fiziologica a presiunilor masticatorii;

-Stimularea funcționala a țesutuluiu paradonțiului profund și asigura troificitatea fibrelor parodontale;

– Redarea corecta a foneticii fără modificări de timbru si de pronunție a consoanelor este redată prin păstrarea curburiiarcade în zona frontală;

-Sunt prevenite inflamațiile dentare și retracțiilor gingivale a dinților stâlpi în cazul realizării corecte a elementelor de agregare;

-Dacă există dințiilor stâlpi parodontotici,acestora li se asigură o solidariare și o imobilizare relativă;

-Sarcinile ocluzale sunt transmise întregii arcade,iar contactele dento-dentare sunt refăcute;

-Datorită morfoligiei,poziției,fixității si a volumului,protezele fixe sunt în scurt timp acceptate de pacienți,asigurându-le un confort ridicat la nivelul cavității bucale(2,6)

Dezavantaje

-Cele mai neplăcute dezavantaje este despre fizionomie,mai ales la frontali,unde pentru a consolida rezistența protezei se utilizează structuri metalice,care influențeaza aspectul cromatic,iar transuciditatea din treimea incizală nu poate fi întotdeauna redată;

– Din punct de vedere igienic este deosebit de neplăcut pentru purtătorii de proteze fixe din cauza zonelor sau locurilor ascunse pe care se depozitează resuri alimentare,ce ajung să producă halenă a gurii și chiar leziuni ale mucoasei bucale;

-Un alt dezavantaj major este constituit de necesitatea indepărtării țesuturilor dentare care de obicei in multe cazuri sunt sănătoase;

-Au un preț de cost ridicat din cauza parcugerii unui numar mare de etape clinice si tehnice;

Capitolul 4

Etape clinico-tehnice în realizarea protezelor parțiale fixe

metalo-ceramice

4.1.Examinarea pacientului, stabilirea diagnostacului și a planutului de tratament

Etapale clinico-tehnice încep cu un examen minuțios atât local cât și general,acesta implică examinarea tutoror elementelro dento-parodontale și muco-osoase ale câmpului protetic.Se stabilește diagnosticul încadrăndu-l într-o anumita clasă de edentație parțială în funcție de situația pacientului,urmând elaborarea planului de tratament.În această fază clinică,particulară situației pacientului se alege cel mai potrivit tip de proteză parțială fixă.

4.2.Pregătirea preprotetică și a suportului dento-parodontal

Prima faza clinică conține totalitatea manoperelor stomatologice care urmărește asanarea și reechilibrarea cavității bucale în urmarea tratamentului protetic,urmate de șlefuirea dinților stâlpi în corelatie cu timpul retentorilor aleși.

4.3.Amprentă in protetica fixă

Amprenta este o reproducere negativă a câmpului protetic.Prin câmp protetic se ințelege totalitatea țesuturilor cavității bucale care vin în contact cu viitoarea proteza sau teritorului biologic pe care se va aplica proteza. Amprentarea este manopera prin care se transmite din cavitatea bucală în laboratorul de tehnică dentară starea odontală postoperatorie,rezultată prin preparea periferică sau cavitară a dinților.

În protetica fixă amprentele sunt utilizate în diferite scopuri:

-confecționarea modelelor de lucru,pe care se realizează viitoarea machetă;

-confecționarea modelului de studiu,pentru a decide planul de tratament a viitorului pacient protezat;

-realizarea modelelor documentare,cu ajutorul cărora se pot demonstra condițiile inițiale ale câmpului protetic;

-obținerea modelor duplicat ,se folosesc in cursul tehnologiilor moderne de laborator;

O amprentă trebuuie sa redea cât mai fidel detaliile și dimensiubea câmpului protetic pentru luarea amprenteti se folosește amprenta în trei timpi cu ajutorul materialelor elastice de tipul elastomerilor,thiocaucicuri etc.Este necesară pentru a evidenția preparațile la nivel cervical cu ajutorul firelor de dilatare.

4.4Înregistrarea relațiilor intermaxilare

Pentru înregistrarea relațiilor intermaxilare trebuie stabilită poziția fiziologică a mandibulei față de maxilar,iar relația tridimensională mandibulo-maxilară(în plan vertical dimensiunea verticală de ocluzie în plan sagital și transversal relația centrică) se ia cu ajutorul șabloanelor de ocluzie.Aceste manopere sunt necesare pentru transfararea și poziționarea modelelor în ocluzor sau articulator în aceleași relații cu cele existente la nivelul aparatului dento-maxilar (2, 4, 5 ,6, 12).

4.5.Dezinfecția ,igienizarea și verificarea amprentelor

Orice amprentă realizată cu materiale elastice trebuie igienizată de sânge și salivă,impiedicând cristalizarea gipsurilor din care se confecționeaza de obicei modelele.Elastomerii de sinteză se spală cu apă caldă,amprentele cu hidrocoloizi reversibili și ireversibili cu apă rece,jetul de apă nu trebuie îndreptat spre amprentă fiindcă poate deforma sau distruge detaliile fine ale acesteia.

Dezinfectia a amprentelor dentare se procedeaza sub formă de dezinfecție externă și de autodezinfecție (Bratu,2001).

Dezinfectarea prezinta modalitatea de a distruge orice pericol potențial de contaminare in cabinetul stomatologic atat cat si in labortatorul de tehnică dentară.Cele mai expuse zone sunt locurile unde se lucrează zona unde se toarnă modelele,locul unde se prelucrează.

Dezinfecția externa se caracterizează prin distrugerea germenilor prin acțiune chimică și fizică a agenților patogeni care se găsesc pe amprentă.

Autodezinfectarea este o alternativă avantajoasă la dezinfectarea prin imersie.Ea se realizează chiar de către materialul de amprentă care anihilează germenii,prin tratarea cu o substanță antiseptică.Dezavantajul care îl reprezintă această metodă îl constituie faptul că lingura de amprentă râmăne contaminată.

4.6.Realizarea modelului de lucru

Modelul de lucru este copia fidelă a câmpului protetic amprentat,care cuprinde preparația si dinții vecini,creasta edentată si antagoniștii.Prima fază de laborator reprezinta realizarea modelului de lucru.

Modelul trebuie să compenseze coeficientul de contracție al materialui de amprentă printr-o dilatare exactă, reprezentănd etapa următoare.Atăt materiale de amprentare căt si gipsurile pentru realizarea modelul trebuie să fie compatibile din punct de vedere mecanic,fizic și chimic.(3,7).

Materialul trebuie să îndeplinească anumite condiții esențiale:

Să fie dur,nedeformabil,rezistent la rupere,presiune și ambrazie;

Să redea detaliile câmpului protetic,cu precădere a șanțului gingival și a gingiei interdentare;

Trebuie să permită manopere de coreție;

Să nu permită interacționarea chimică cu materialul de amprentă;

Să fie stabil volumetric în timp;

Să aibă o fluiditate potrivită înaintea prizei pentru a pătrunde în toate detaliile amprentei;

Turnarea amprentei se face prin următoarele etape:

– Cu respectarea proporției gips/apă conform indicațiilor oferite de producător;

– Turnarea pastei de gips prin depunere succesivă la maxilar pe impresiunile amprentei aferente bolții palatine,iar la mandibulă pe marginile amprentei;

– La turnarea pastei de gips în amprentă se vibrează continuu,manual sau pe măsuța vibratoare, pentru a preîntampina formarea bulelor de aer în masa gipsului și pentru a pătrunde pasta de gips în toate zonele amprentei;

– Se așteaptă priza gipsului cca 40-50 de min;

– Se realizează solcul din gips obișnuit sau același tip de gips;

– Se demuleaza amprenta cu detașarea de pe model prin mișcări fine pentru a evita fracturarea dințiilor dupa cca 60 de min ;

– Ultima etapă a turnării amprentei reprezintă soclarea modelul la aparatul de soclat,avănd la maxilar forma de pentagon și trapez la inferior(8);

4.7.Montarea în articulator

La edentatul parțial,în protezarea fixă se impune utilizarea articulatoarelor pentru că se pune problema păstrarii ghidajelor în mișcare de lateralitate,lucru care nu se poate realiza cu ajutorul ocluzoarelor. Articulatoarele sunt aparate in care se pozitioneaza modelele maxilarelor antagoniste in relatie centrica, cu posibilitatea de a executa toate miscarile mandibulei: deschidere-inchidere, propulsie-retropulsie, lateralitate dreapta-stinga. Libertatea miscarilor este asigurata de mecanismul complex de articulare dintre cele doua brate. Articulatoarele sunt mai perfectionate decat ocluzoarele, intre ele nu exista nici o asemanare. Superioritatea unora fata de altele este morfologica si functionala.

Pentru montarea în articulator este nevoie de modelele obținute după amprente,prin montarea acestora în articulator se realizează relațiile de ocluzie funcționale atât pentru diagnostic cât și pentru realizarea tratamentului protetic.

Pentru reproducerea relațiilor intermaxilare individuale este necesară fixarea potiției modelului maxilar ca reper în poziția în care există la pacient în raport cu următoarele 3 planuri ;sagital,vertical și orizontal.În plan vertical,arcada maxilară se fisează în raport cu punctul infraorbitar.În plan sagital în raport cu axa balama terminală,iar în plan orizontal față de cei doi condili,în raport cu lina mediană intercondiliană.

4.8Realizarea machetei

Următoarea etapă de laborator este realizarea machetei,ce reproduce cu maximă fidelitate și precizie în ceară sau alt material(rășini calcinabile,rășini acrilice,etc.).Este etapa premergătoare amblălării șii turnării metalului.

Sunt două tipuri de realizare a machetelor protezelor:dintr-o bucată(elemente de agregare și corpul de punte sunt modelate și turnate împreună) și din două bucăți(în prima etapă se modelează și se toarnă machetele retentorilor și apoi se realizează corpul de punte).

Pentru o realizare reușita si corectă a machetei se ține de cont de anumite etape în pregătirea bontului mobilizabil:

– Derentivizare bontului este o etapă în care ne asigurăm ca nici o mica zonă retentiva de pe suprafața acestuai va deforma sau va îngreuna dezinserția machetei;

– Asigurare spațiului pentru cimentul de fixare:adaptarea corectă pe bonta coranei in cu excepția zonei coletului,unde este contraindicată spațierea,pentru realizarea unei închideri marginale corespunzătoare;

Dupa aceste etape urmează izolarea bontului,pentru ca ceara să nu adere cu ajutorul unui lac special care asigură si locul necesar,pentru cimentul de fixare.Un alt rol al lacului este că reduce tensiunile superficiale,fapt care ceara o să adere mai intim pe bont.

Macheta viitorului schelet metalic trebuie sa îndeplinească niște obiective,susținerea asei ceramice,respectarea cerințelor fizionamice,asigură stabilitatea scheletului metalic si conturarea marginală.Trebuie realizată așa încât solicitările oculzuare să fie impărțite uniform pentru a nu întîmpina după cimentarea lucrării fracturi sau fisuri la nivelul ceramicii.(3,7,11,12,20).

Macheta trebuie să ofere o anumită grosime uniformă masei ceramice,astfel limita marginaă se va face în unghiuri de 90 de grade și nu ascuțite,astfel se previne fracturile,desprinderile masei ceramice de pe scheletul metalic.Machetele coroanele care se aplică pe dinții frontali ,nu prezintă margine incizală,deoarece sunt confecționaredoar din masă ceramică.

În generali ,componenta metalică va reconstitui toate zonele funcționale ale coroanei,suprafețele ocluzale,proximale și cele orale uneori.În fișa de laborator se va specifica detaliile amplasării și înălțimea suporturilor interproximale.

4.9.Ambalarea și obținera tiparului

Etapa care urmează precedă ambalarea acestuia cu masă de ambalat și prevede aplicarea tijelor care prezintă canalaul de curgere a aliajului metalic folosit și canale de evacuare a gazelor,degresarea și detansionarea machetei.

Tijele se aplică în creera unui spațiu în masă de ambalat prin care se va elimina ceara,dar va realiza tiparul prin care va pătrunde aliajul topit.

4.10.Turnarea tiparului

Turnarea reprezintă încă procedeul de elecție pentru a obține componentă metalică.Scheletul metalic turnat trebuie să prezinte o grosime cât mai redusă.Un aspect important este ca stopurile ocluzale nu trebuie să se situeze niciodată pe joncțiunea aliaj-ceramică,ci la o distanță oarecare de aceasta.

Scheletul metalic se poate realiza prin turanre,dar au aparut și alte metode cum ar fi:galvanizarea și sinterizarea.Acesta poate fi realizat prin turnare din aliaje nobile,nenobile sau din titan.

Componenta metalică turnate se realizează cu ajutorul unui aparat castomat si unui cuptor de incălzire a tIparului care se ridică păna la o anumită temperatură ,unde un criteriu foarte important este si masa de ambalat aleasă care rezistă pana la o anumită temperatură.Castomatul are două roluri importante topirea aliajului folosit și introducerea lui prin centrifugare în tipar.

Componenta metalică realizată prin galvanizare se realizează prin electroformare cu o capă de aur cu puritate crescută care se depune prin galvanizare strat cu strat pe toate suprafețele bontului.Dar un dezavantaj reprezinta faptul că au o rezistență slabă ,dar un efect fizionomic crescut.

Componenta metalică obținută prin sinterizare se depune de aliaj pe bontul duplicat,realizat din masă refractară și se arde într-un cuptor convențional de ars ceramică.

4.11Obținerea scheletului metalic

După dezambalare se execută sablarea și decaparea scheletului metalic.Sablarea constă în proiectarea sub presiune a unui jet de particule pe suprafața metalului ce îndepărtează masa de ambalat rămasă și oxizi. După sablarea metalul este curat,mat și rugos,deși nu toți oxizi sunt îndepărtați. După această manoperă urmează prelucrarea acestuia cu freze dure sau freze diamantate.Pulberele care se realizează trebuie încontinuu aspirate pentru a nu fi puse pe suprafețele metalice,nu se recomandă folosirea frezelor cu gume sau cu pietre ce conțin lianți ăe bază de ceramică,fiindcă nu îndepărtează impuritățiile și le înglobează în suprafețele metalice.

4.12.Proba scheletui metalic

Este o etapă clinică în care medicul verifcă inserția lucrării pe bonturi,faza în care se pot face anumite corecturi.

4.13.Depunerea stratului de opac

De obicei pe suprafața metalului se depune două straturi de opac.Primul strat de opac este de consistență mai fluidă ,avănd rolul de a umecta meltaul și a intra între striațile ce apar în urma prelucrării mecanice.Evaporarea lichidului din primul strat de opac se așează lucrarea la gura cuptorului pentru uscarea ei,după care se sinterizează în vacuum și apoi se arde.

Celălalt strat de opac trebuie să aibă o consistență cremoasă pentru a obține mascarea completă a metaluul.Straturile de opac depuse pe scheletul metalic au rolul de a ascunde culoarea aliajului și de a asigura legătura aliaj metal-ceramică (5,6,7).

4.14Depunerea stratului de dentină și smalț

După arderea opacului urmează depunerea pastei pentru dentină și smalț.De obicei se poate aplica și masa de colet,aceste straturi va fi de culoare indicată în fișa de laborator. Ceramica se depune pe stratul unui opac succesiv cu ajutorul spatulelor și penselor. Ceramica se prezintă sub formă de pulbere și lichid care se amestecă în godeuri sau plăci de sticlă pănă se obține o pastă cremoasă.Manopera de punere a ceramici se realizează cu ajutorul instrumentelor speciale care transmit vibrațiile pensulelor și tampoanelor cu hârtie absorbantă.Se schițează crestele marginale, cuspizii, lobulii de creștere, pantele cuspidiene.Coroane sau corpul de punte se pune pe suportul de ardere,poziționându-se corect pentru a evita deformările marginale cervicale.

Urmează arderea în vid timp de 6-8 minute la 980 de grade.Masa ceramică care este supusă la foarte multe arderi riscă sa inducă o densificare a matricei sticloase,caracterizată prin creșterea coeficientului de expansiune termică și opacizare.

Lucrarea se aduce progresiv la temperature de ardere care se menține constantă pentru scurt timp,urmată de o răcire treptată.După ardere se observă diferite deficiențe cu privier la formă și culoare.În această situație se execută diferite prelucrări mecanice cu ajutorul frezelor diamantate și pietre.După ce se realizează a doua ardere de corectură se realizează raporturile ocluzale corecte cu antagoniștii.(5,,7).

4.15.Glazurarea

După ardere corespunde tuturor exigențelor se curăță prin diferite mijloace de impuritățile de pe suprafețele prelucrate,după care urmează etapa de glazurare prin aplicarea și arderea unui stat final superficial de masă transparentă.Temperatura folosită pentru glazurare este mai mică decât cea de ardere de bază.

Glazurarea nu se face în vid pentru a nu conferi un aspect rugos a stratului.Se creează un strat vitros foarte subțire care oprește absorția fluidelor din cavitatea bucală.Exista tendința de a supraglazura care redă imaginea de ”dinte fals”mat în care crește mult procentul fazei cristaline.

După această manopera se sablează interiorul coroanei după ce placajul a fost acoperit de ceară. (6,1).

Capitolul 5

Estetica în proteza parțială fixe

Metalo-ceramice

Odată cu dezvoltarea tehnologiei,a materialelor,aparatelor și a tehnicilor de confecționare a unei lucrări protetice,domeniul de stomatologie și tehnică dentară se pune accentul tot mai mult pe estetică.În ultima perioadă pacienții doresc o funcție estetică mai bună în reconstrucțiile protetice.Cea mai importantă cerință este crearea unei armonii faciale și funcționale cu ajutorul dinților frontali.

Aspectul buzelor, al interrelațiilor existente între acestea și dinți, precum și gradul de expunere al dinților, când buzele sunt în poziție de repaus (poziție analoagă celei de postură), sunt factori deosebit de importanți m aprecierea frumuseții faciale, cu atât mai mult cu cât, ei intervin hotărâtor și în timpul surâsului, generând manifestări variate la nivelul componentelor dento-faciale ale zâmbetului. Aprecierea acestor aspecte trebuie să se facă prin prisma conceptelor estetice.Cănd gura este întredeschisă, la unii oameni se văd doar frontalii maxilari, la altii doar cei mandibulari sau sunt expuși ușor, dintii de la nivelul ambelor arcade. O caracteristică importantă o reprezintă sexul și vărsta de sex,la bărbați se văd mai puțin din marginile incizale superior decât la femei,iar la femei se văd mai puțin din marginile incizală la inferior decât la bârbați.Vizibilitatea dinților variază constant în cursul vorbirii și surâsului.Un factor important reprezintă linia surăsului în care buza de jos urmează armonios curba incizală a incisivilor superiori.

Spațiul negativ reprezintă spațiul întunecos care apare între mucoasa jugală și arcadele dento-alveolare m timpul râsului sau la deschiderea gurii; un spațiu similar apare re suprafețele vestibulare ale dinților și misurile bucale în timpul surâsului.(5,13,11,12).

Pentru realizarea unor lucrări protetice este necesar cunoașterea manipulări luminii,umbrei,aspectului și formei.Lumina poate fi naturală sau artificială,în cazul luminii artificale cele mai multe obiecte prezintă două dimensiuni:înălțime și lățime.Lumina naturală fiind multidirecțională generează umbre care dau senzația de profunzime.Cu ajutorul umbrelor ne este dezvăluită morfologia dinților.

Forma dinților se referă la contur,curburi,lini,unghiuri,morfologie aceste procese suferă în timp din cauza proceselor fiziologice(masticație) și fracturi. Forma dinților a fost categorisită în trei categorii de bază:ovalară,pătrată și triunghiulară.

În estetica dentară, se urmărește crearea unor fețe aparente egale la doi dinți vecini de aspect diferit, dând iluzia că dinții sunt identici. Fețele egale pot fi create prin ușoare ajustări cromatice la nivelul fețelor vestibulare.

Nuanța este coordonat care exprimă familia din care face parte culoarea.Factorii care au un efect asupra nuanței dinților este vărsta:la tineri,nuanța este aceiași la toți dinții,dar odată cu înaintarea vârstei apar variați cauzate de diferiți factori.

Saturația este corelată cu intensitatea nuanței și reprezintă capacitatea de puritate sau tărie a culorii.

Luminozitatea este o proprietate acromatică care exprimă calitatea nuanței de gri din structura culorii,pe o scară de la alb la negru.Acesta este cel mai important factor în alegerea culorii daca corelează,micile imperfecțiuni de nuanță și saturare sunt neobservate.

Datorită avansării în stomatologie si perfecționarea materialelor,jonglarea cu culorile sunt tot mai des utilizate,iar în obținerea culorilor în care concură relația dintre cele primare,secundare și complementare.

Nuanțele cele mai des folosite în estetică dentară,pentru a obține modificarea culorii restaurări protetice sunt:alb,gri,galben-portocaliu,galben-brun,albastru și roșu.Albul crește strălucirirea oricărei nuanțe de pigment utilizate în cadrul restaurărilor dănd senzația de tinerețe,se utilizează pentru a simula liniile de creștere și a petelor hipoplazice.Albastrul și negrul se folosește pentru amima transluciditatea naturală a dinților.Nuanțele de galben-brun se utilizează în treimea cervicală a coroanelor dentare,pentru a da iluzia că dintele este mai scurt,prin schimbare înălțimii feței aparente și a zonleor de tranziție,de la fața vestibulară la cea proximală.Galbenul se folosește pentru a neutraliza petele brune date de pigmentarea tetraciclincă.

Fenomenul prin care două mostre de culoare sunt percepute identice cănd se folosește o sursă de lumină,dar cu altă sursă lumnioasă sunt diferite.Trebuie luată o serie de factori care influențează acest lucru și ajungem la soluția ca alegera culorii trebuie determinată cu ajutorul celor 3 surse de lumină: lumina fluorescentă utilizată la iluminarea cabinetului,lumina naturală și lumina provenită de la lampa de lucru. Metamerismul complică potrivirea culorilor în cazul restaurărilor dentare, cea mai bună metodă constând în utilizarea a trei surse diferite de luminâ; culoarea care corespunde cel mai bine în condițiile celor trei surse luminoase este cea mai bună alegere.

În realizarea lucrărilor metalo-ceramice este necesară aplicarea unui strat de material opac care să rețină culoarea metalului.Un fascicul luminos care cade pe o suprafață opacă va fi reflectat în întregime se numește opacitate.Dacă cantitatea de opac pusă pe restaurarea metalo-ceramică este prea groasă va avea un aspect artificial,iar dacă este prea subțire va permite luminii să le strâbată într-o proporție prea mare.

Transluciditatea este caracteristica unor medii de a fi parțial transparente,putând fi străbătute de un fascicul de raze luminoase pe care le răspandește.

Suprafețele care ne interesează la reconstrucții sunt fețele vestibulare al grupului frontalilor și al lateralilor.În timpul analizei unui dinte se produce delimitarea prin unghiuri a liniilor de tranzit de pe fața vestibulară,meziale,distale,linia coletului și marginea incizală,iar la nivelul acestor unghiuri încep umbrele ce delimitează fața dintelui.La confecționarea lucrării protetice este obligatoriu concepearea în așa fel în căt fețele să fie egale chiar dacă în realitate nu sunt la fel.Uneori nu se va putea face acest lucru cu ajutorul liniilor de tranziție,dar avem varianta de a combina talentele artistice cu culcorile:o parte va fi mai colorață puțin mai întunecată și va crea iluzia unei fețe mici comparativ cu cea reală.

Pentru a realiza o lucrare protetică din punct de vedere estetic,trebuie să ținem cont de niște factori importanți vărsta pacientului:dințti abrazațti,marginea incizală ,retracții gingivale,sunt pataști,mai inchiși la culoare,iar la cei tineri sunt mai deschiși la culoare,prezintă mai multe formațiuni fiziologice,marginea incizală mai bine pronunțată.

PARTEA SPECIALĂ

CAPITOLUL 6

IPOTEZA DE LUCRU

În ultima vreme se exercita o cerere mai mare a protezelor parțiale fixe metalo-ceramice datorită exigențelor atât funcționale cât și estetice pe care această metodă de reabilitare orală le satisface din multe puncte pozitive.

În anumite cazuri chiar dacă s-au realizat acceptabil din punct de vedere estetic, multe dintre lucrările protetice fixe sunt nefuncționale și au ajuns chiar să provoace complicații in cavitatea bucală sau chiar a articulației temporo-mandibulare, aceste cauze aduc la nerespectarea procedeelor de realizare si a necunoașterii notiunilor de ocluzologie si morfologie dentară

Reabilitarea funcțiilor alterate de la nivelul cavității orale deține un rol foarte important în starea generală de sănătate a pacientului. Contează de planul tratament și individualizat selectat de medicul stomatolog, dar și de dorințele și posibilitățile materiale ale pacientului.

Am ales ca temă exigențele funcționale și estetice în realizarea protezelor fixe metalo-ceramice de a reda o lucrare protetică fixă intr-o zonă laterală maxilară plus un element din zona frontală maxilară.

Scopul lucrării este realizarea efectivă a etapelor tehnice a unei proteze parțiale fixe metalo-ceramice după o metodă folosită concret într-un laborator de tehnică dentară.

Un aspect important este de a realiza trei premolari în loc de doi datorită spațiului din zona edentată mai mare. Aceste lucrare a fost realizată pentru a satisface cerințele funcționale și de confort particulare ale pacientului și pentru a nu crea doi premolari supradimensionați.

MATERIAL ȘI METODĂ

În cazul despre care am ales să vorbesc, am urmărit cu atenție punerea în practică a principiilor de baza cu privire la realizarea protezelor parțiale fixe metalo-ceramice și desfășurarea cu precizie a tuturor etapelor tehnice în realizarea lor.

Am luar un caz de edentație parțială ce cuprinde elementele din zona laterală dar și din zona frontală maxilară, a unui pacient de sex masculin. Am realizat o punte maxilară metalo-ceramică formată din șase elemente: trei retentori, pe canin și pe molarii unu și doi, și trei elemente reprezentând corpul de punte.

Am facut oxidarea metalului, etapă aceasta nu se mai practică obligatoriu, pentru a demonstra că lucrarea este făcută dintr-o singură piesă și nu este sudată. În vederea executării unei lucrări protetice cu un grad ridicat al valorii estetice este absolut necesară o realizare corespunzătoare a componentei metalice.

La componenta fizionomică a lucrării în , am folosit mai multe nuanțe de culoare, cu ideea de a reda transluciditatea unitățiilor dentare și un aspect cât mai natural și mai asemănător dințiilor restanți.

Realizarea modelului de lucru

După prepararea dinților, am primit din cabinetul stomatologic, o amprentă în trei timpi: amprenta arcadei de lucru, amprenta arcadei antagoniste și amprenta ocluziei

Înainte de turnarea modelelor am facut dezinfecția amprentelor prin imersia lor într-o soluție de dezinfectat amprente timp de 20 minute după care le-am spălat sub apă și le-am verificat. În vederea verificării am avut grijă ca amprentele, atât a arcadei de lucru căt și a celei antagoniste să redea toți dinții, preparațiile preprotetice, limitele preparației, creasta edentată, rapoartele de ocluzie dintre arcade și să nu aibă incluziuni de aer sau lipsă de substanță.

Fig.6.1 .Amprenta de lucru

Fig. 6.2 Amprenta antagonistilor

Fig. 6.3 Amprenta ocluziei

Am inceput realizarea modelului de lucru prin turnararea lor. Pentru acestea am folosit un bol de cauciuc, spatulă, masuță vibratorie, apă,pini Dowel și nu în ultimul rând gips extradur.Am inceput realizare gipsului prin spatulare continuă am ajuns la consistența dorită, după care, prin vibrare continuă pe măsuță am turnat gipsul in amprentă în zonele cele mai înalte și în cantități reduse cu ajutorul unui picurător cu vârf subțire. Înainte ca gipsul extradur din amprentă să facă priză am poziționat pinii Dowel, în locurile însemnate anterior pe amprentă și paraleli între ei. Prin detașarea lor ulterioară împreună cu părțile aferente din model, vom obține viitoarele bonturi mobile, ce au ca avantaj un acces mai bun pe fețele proximale ale bonturilor elementelor de agregare.

Ulterior poziționării bonturilor, am realizat retenții în gips și am așteptat priza, după care am izolat cu Pectizol și am turnat soclul. Pentru soclu am folosit gips normal. După amastecul pulberii cu apa și obținerea consistenței dorite, am depus o cantitate mică de pastă peste gipsul extradur din amprentă, restul am pus-o pe masă și am răsturnat amprenta peste ea. După priza gipsului de soclu, am finisat marginile acestuia cu ajutorul soclatorului.

Fig 6.4 Modelul de lucru inainte de soclare

Fig.6.5 Modelul de lucru dupa soclare

Fig 6.6. Modelul de lucru cu bonturi sectionate

Fig 6.7 Modelul de lucru cu bonturi detașate

Pentru realizarea modelului antagonist am folosit acelasi tip de gips dur pentru arcada si gips normal pentru soclu.Am preparat pasta de gips si am turnat in amprenta prin cea mai înaltă zonă,iar dupa turnarea primei părți am făcut niște retenții pentru a nu se desprinde de soclu.Am turnat soclu din gips normal,după care am soclat modelul la soclator.

Fig. 6.8. Model antagonist.

Montarea în articulator

Simulatoarele sunt dispozitive ce redau poziția corectă a mandibulei față de maxilar și automat față de baza craniului. Acestea totodată permit efectuarea unor mișcări care imită în funcție de simulator, mai mult sau mai puțin, mișcările mandibulei.

Înainte de montarea propriu zisă în articulator am pregătit modele în vederea montării, solidarizându-le între ele cu ajutorul amprentei ocluziei primită din cabinet.

Fig. 6.9 Montarea în articulator cu ajutorul amprentei de ocluzie.

Fig 6.10 Modelele montate în articulator

Am preparat gips normal cu apă și cu ajutorul lui am am fixat modele solidarizate între ele cu amprenta de ocluzie. Înainte ca pasta de gips să facă priză am avut în vedere poziționarea modelelor în funcție de linia mediană, planul ocluzal și distanța dintre punctul interincisiv și axa balama.

Realizarea machetei de ceară a scheletului metalic

Pentru o delimitare mai exactă a limitelor preparației, după ce am secționat bonturile și am montat în articulator, am îndepărtat porțiunea gingivală din zona coletului de pe bont.

După această operațiune am pensulat două straturi de lac distanțator (0,2 mm), spațiu necesar pentru cimentare, și am izolat bontul cu ulei, având grijă să nu fie în exces, după care am imersat bonturile intr-o băiță de ceară cu temperatura de 89 C și am realizat capele preliminare. Am decupat capa cu 2 milimetri deasupra limitei de preparație, îndepărtând surplusul și adăugând ceară de colet, cu o consistență mai lipicioasă pentru închiderea marginală.

Din cauza faptului că după ce am verificat grosimea capei de ceară cu ajutorul micrometrului, am constatat că există anumite zone mai subțiri sau mai groase de 0,3 mm, am premodelat-o acolo unde a fost necesar.

Fig. 6.11 Modelarea machetei în ceară

Fig 6.12 Macietai privire din vestibular

Fig. 6.13

Macheta de ceara văzută dinspre suprafața feței orale

Fig. 6.14 Macheta de ceară

Fig 6.15. Macheta vedere ocluzal

Am terminat de modelat capele pentru elementele de agregare ale viitoarei lucrări protetice și am trecut la intermediari , pe care i-am făcut din ceară albastră prin tehnica adiției. Din cauza faptului că la nivelul hemiarcadei , unde se afla preparația pentru care am realizat această lucrare există un spațiu mărit al breșei dintre bontul caninului și bontul primului molar, am realizat un artificiu estetic și funcțional care constă în modelarea a trei premolari în loc de doi.

Obținerea scheletului metalic

Am cântărit macheta de ceară și am ales cantitatea de material metalic în funcție de valorea obținută prin cântărire, plus 2 grame, material care se pierde la turnare în contact cu pereții creuzetului.

Aferent dimensiunilor machetei am ales ringul conformatorului. Pe pereții acestuia am depus o fașie de hârtie de azbest pentru a izola ringul de masa de ambalat și pentru a crea un spațiu de dilatare a masei de ambalat în raport cu contracția metalului la răcire.

Fig 6.16 Ring metalic

Înainte de ambalarea , am pregătit macheta pentru ambalare prin tehnica Heraeus. În tehnică Heraeus necesită utilizarea unui sistem de tije cilindrice din ceară sau mase plastice de diferite grosimi, ce permit pătrunderea aliajului în tipar și se crează rezervorul de aliaj fluid. Pentru această lucrare am folosit tijele de ceară .

Fig. 6.17 Tijarea machetei de ceară pentru ambalare

Fig 6.18 Pregătirea machetei pentru ambalat(vestibular)

Fig. 6.19 Pregătirea machetei pentru ambalat(vedere palatinal)

Fig. 6.20 Atașarea machetei în con

Am început cu plasarea canalelor secundare formate din tije de ceară cu diametru de 2,5 mm pe care le-am așezat perpendicular pe suprafața machetei, în zona palatinală. Perpendicular pe canalele secundare și totodată paralel cu suprafața machetei am poziționat o tijă orizontală, egala ca lungime cu cea a machetei și cu un diametru de 3,5 mm. Ca ultima etapă din tehnica Heraeus am pozitionat perpendicular pe canalul intermediar, canalul principal cu diametru de 3 mm.

Prin cu alcool am degresat macheta și am detensionat superficial suprafața ei cu soluție specială după care am atașat macheta la conul ringului și am poziționat conformatorul captușit.

Fig 6.21 Macheta pe con și ringul metalic

Pentru ambalare am recurs la o masă de ambalat specifică pe care am cântărit-o conform indicațiilor date de producător. Am mixat-o cu lichidul de ambalat intr-un vacuum malaxor, pe măsuța vibratoare timp indicat de producător, după care am inceput să o torn în conformatorul pregătit anterior. Conformatorul l-am pus pe masa vibratoare și am început să depun în cantități mici cu ajutorul unui picurător, masă de ambalat, mai întâi în interiorul capelor, iar apoi am umplut conformatorul.

Am așteptat priza masei de ambalat după care am trecut la etapele termice de preîncălzire și încălzire. Acestea s-au făcut în același cuptor. În interiorul cuptorului am pozitionat oblic ringul, pentru a avea o suprafață de contact mai mică cu pereții acestuia în vederea obținerii unei temperaturi cât mai uniforme.

Ulterior am realizat turnarea cu ajutorul castomatului, la o temperatură de aproximativ 950 C. Aliajul l-am topit cu ajutorul flăcării oxihidrice și a fost introdus în tipar cu ajutorul forței centrifuge rezultată din acțiunea motorului electric a castomatului.

Dezambalarea este îndepărtarea masei de ambalat de pe scheletul metalic. După ce tiparul s-a răcit și a ajuns la temperatura camerei am îndepărtat masa de ambalat de pe schelet după care am sablat-o cu particule fine de oxid de aluminiu. Odată încheiat procedeul de sablare am început prin a realiza planarea, procedeu ce constă în secționarea tijelor și canalelor cu un disc de carborund.

Fig 6.22 Scheletul metalic pe model

Fig. 6.23. Scheletul metalic după prelucare

Fig. 6.24 Scheletul metalic din vestibular

Cu freze de diferite forme si dimesiuni ( roată, flacără, cilindro-ovoidală) am netezit suprafața externă a scheletului metalic cu mare atenție pentru a nu deteriora închiderea marginală și pentru a respecta o grosime a elementelor de agregare de minim 0,3-0,5 mm.

M-am asigurat că există un spațiu suficient la nivelul intermediarilor și al capelor pentru depunerea unei cantități uniforme de ceramică. În tot timpul manoperelor mai sus menționate am verificat scheletul metalic pe model. La finalul prelucrării, modelul a fost trimis în cabinet pentru etapa clinică.

Fig 6.25 Scheletul metalic vedere supreafața ocluzală

2.3 Depunerea maselor ceramice

După proba scheletului metalic în cavitatea orală a pacientului și înaintea placării metalului cu material fizionomic am efectuat condiționarea acestuia prin oxidare, acțiune ce constă în aducerea metalului la o temperatură înaltă în prezența aerului, cu scopul de a obține la suprafața metalului, un strat de oxizi, ce leagă chimic masele ceramice de componenta metalică. Procesul de oxidare mai are rolul de a realiza migrarea impuritățiilor la suprafața metalului și eliminarea gazelor din aliaj. Imediat după această condiționare am realizat o nouă sablare a scheletului metalic.

Fig 6.26 Puntea înainte de oxidare.

Fig. 6.27 Scheletul metalic înainte de oxidare.

Fig. 6.28 Scheletul metalic după oxidare vedere dinspre palatinal si oral

Fig.6.29 Scheletul metalic după oxidare

Fig.6.30 Puntea metalică pe model și sablată

Fig. 6.31 Scheletul metalica după sablare

După oxidarea componentei metalice și sablare am depus un strat bonding. Pentru acestă lucrare am ales folosirea acestui strat de bonding pentru a asigura o cât mai bună adeziune a ceramicii pe metal și pentru o mai bună calitate coloristică.Multi nu sunt de accord cu folosirea stratului de bonding din motiv ca nu are nici un efect asupra aplicării ceramicii pe metal.

Fig. 6.32 Puntea metalică cu stratul de bonding înainte de ardere.

Fig 6.33 Puntea metalică înainte de ardere cu stratul bonding

Fig 6.34 Puntea metalică după arderea statului bonding

Am aplicat dupaia cele două straturi de opac cu ajutorul pensulei . Primul strat a fost de o consistență mai fluidă, iar după ce l-am depus pe suprafața lucrării am pozitionat-o pe un suport refractar la gura cuptorului timp de aproximativ 3 minute pentru uscare și preîncălzire, după care a urmat arderea la o temperatură de 980 C.

Fig. 6.35 Aspectul după depunerea primul strat de opac

Fig 6.36 Aspectul după depunerea stratului de opac în interiorul capelor

Fig 6.37 Aspectul după cel de al doilea strat depus

Ulterior arderii straturilor de opac am trecut la depunerea straturilor de dentină și smalt. Ca primă etapă am început cu depunerea unui strat primar de dentină cu care am redat morfologia într-o manieră detaliată și supradimensionată a viitorilor dinți. Am pus pulberea pe o plăcuță de sticlă și am amestecat-o cu lichidul special, după care am depus-o puțin câte puțin cu ajutorul unei pensule din trusa pentru ceramică pe toate suprafețele lucrării. Treptat și în mai multe rânduri în timpul depunerii pastei ceramice, am tamponat suprafața lucrării cu o hârtie specială ce deține proprietatea de a absorbi excesul de lichid. Am pus puntea pe suportul refractar și am pus-o la gura cuprorului timp de 5 minute după care am introdus-o la sinterizare la o temperatură de 970 C. După arderea acestui strat primar de dentină, am trecut la cea de a doua etapă, în care am depus, prin aceeași tehnică ca și cea menționată anterior, al doilea strat de dentină peste toate suprafețele protezei pațiale și apoi am acoperit-o cu stratul de smalț intr-o grosime gradată, pe care am crescut-o spre ocluzal. Acest strat de dentină cu smalț l-am depus în exces, cu 20-25%, pentru a compensa contracția la ardere. Lucrarea am aranjat-o mai apoi pe suport și am introdus-o din nou la cuptor pentru sinterizare.

Dat fiind faptul că după glazurare nu se mai fac modificări, am trimis lucrarea în cabinet la probă, după care la indicațiile medicului dentist am realizat prin prelucrare mecanică anumite retușuri cu freze diamantate de diferite dimensiuni și forme.

Fig. 6.38 Depunerea stratului de dentină

Fig.6.39 Aspectul lucrării după arderea stratului

Fig. 6.40 Depunerea stratului de dentină și smalț

Fig 6.41 Lucrarea după sinterizarea ceramici

Ultima etapă în confecționarea protezei parțiale fixe metalo-ceramice am început glazurarea cu lacuri speciale pentru finalizarea și definirea coloristică și pentru obținerea luciului caracteristic ceramicii. Lacurile le-am depus cu o pensulă intr-un strat subțire, apoi am introdus lucrarea în cuptor pentru arderea finlă timp de 2-3 min la o temperatură de 920 C.

După ce am scos-o din cuptor am trimis-o in cabinetul de stomatologie, unde a fost cimentată pe dinții stâlpi ai pacientului.

Fig. 6.42 Glazurarea

Fig.6.43 Aspectul punții după scoaterea din cuptor

Fig. 6.44 Lucrarea finală.

Cazul 2

Pacientul N.I in vărsta de 40 de ani sa prezentat la cabinetul stomatologic cu o edentația clasa II-a Kennedy la arcada inferioară.Solictănd rezolvarea edentației cu o lucrare metalo-ceramică.

După preparea bonturilor pe dinți naturali 4.4 si 4.7 se ia amprenta a arcadei cu o lingură standard și material siliconic.

Am turnat amprentele folosind un sistem Giroform.

Fig.6.45 Amprentele edentatului

Fig.6.46 Amprenta și sistemul Giroform

Fig.6.47 Bonturile pregatite pentru realizarea machetei

Fig.6.48. Montarea modelelor în articulator și bonturile pregătite pentru

Realizarea machetei

Fig.6.49. Bonturile după scufundarea în băița de ceară

Fig.6.50 Realizarea machetei cu coroane dirjită cu ajutorul baitei de ceara

Fig.6.51. Modelarea machetei viitoarei lucrări protetice

Fig.6.52. Modelarea machetei de ceară

Fig.6.53 . Macheta de ceară

Fig.6.54. Tijarea machetei pentru ambalare

Fig.6.55 Masa de ambalat si lichidul pentru preparea mesei de ambalat

Fig.6.56. Ambalarea machetei

Fig.6.57 Scheletul metalic

Fig.6.58. Scheletul metalic adaptarea pe model

Fig.6.59. Scheletul metalic prelucrat

Fig 6.60. Oxidarea punții metalice

Fig.6.61. Puntea metalică

Fig.6.62 Depunerea stratului bonding

Fig.6.63. După arderea stratului de bonding

Fig.6.64 Depunerea stratului de opac

Fig.6.65 Depunerea ceramicii dentină și smalț

Fig 6.66 După arderea ceramicii

Fig.6.67 Glazurarea lucrării ceramice

CONCLUZII

1. În momentul de față, protezele parțiale fixe metalo-ceramice reprezintă din punct de vedere funcțional și estetic cea mai optimă soluție în tratamentul edentației parțiale limitate.

2. Lucrările protetice mixte metalo-ceramice au un volum mai mic sau egal cu unitățiile dentare pe care le înlocuiește, oferindu-le purtătorilor un maxim de confort.

3. Unul din motivele principale pentru care aceste lucrări sunt preferate de majoritatea pacienților îl constituie estetica deosebită care este relevată prin aspectul foarte asemănător cu dinții naturali din punct de vedere coloristic, al reproducerii unor pigmentații și al translucidității pe care îl oferă.

4. Spre deosebire de alte lucrări realizate din alte materiale, protezele parțiale fixe metalo-ceramice sunt preferate datorită păstrării în timp a aspectului estetic, a volumului deoarece acestea nu se îmbibă cu lichide din mediul bucal și al formei.

5. Pentru a nu afecta precizia componentei metalice din punct de vedere al contracției cerii, am utilizat, pentru toate componentele machetei, ceară cu aceleași proprietăți fizico-chimice, dar de culori diferite pentru a evidenția și a distinge anumite părți sau componente.

6. Un avantaj important al lucrărilor protetice metalo-ceramice este capacitatea lor deosibită în contopirea rezistenței componentei metalice cu aspectul estetic al maselor ceramice.

7. Calitatea estetică a maselor ceramice este dată de faptul că nu își pierd culoarea prin abrazie deoarece aceasta pornește din interior.

8. Alte calitate importante, pe care protezele parțiale fixe metalo-ceramice le dețin,sunt capacitatea lor de a transmite fiziologic forțele masticatorii, de a proteja parodonțiul marginal, de a facilita autocurățirea, de a menține dimensiunea verticală de ocluzie și de a realiza stopuri ocluzale multiple, simetrice și simultane.

Bibliografie

1.Dorin Borzea ”Ceramica în stomatologie,Editura Daela,Cluj-Napoca 2000

2.Bratu Dorin,Fabricky Mihai ”Sisteme integral ceramice,Editura Helicon,Timișoara 1998

3.Bratu Dorin,Nussbaum Robert ”Bazele clinice și tehnice ale protezării fixe”Editura Medicală ediția a 3-a București 2011

4 .Leretter Marius ”Curs de tehnologie a protezelor fixe,vol 1”Litografia U.M.F Timișoara 2002.

5.Popșor Sorin,Suciu Mircea ”Principii esențiale de protezare fixă”Litografia U.M.F Tărgu-Mureș

6.Dudea Diana,Baciu Sorin ”Proteza parțial fixă”Editura Medicală Universitară ”Iuliu Hațieganu”Cluj-Napoca 2002

7.Alb Camelia,Sorana Baciu,Manole Marius ”Tehnologia protezelor unidentare”Editura AIMA MATER 2007

8.Bratu Dorin, Mercuț Veronica, Forna Norina ”Protetica dentară,vol 1”Editura Enciclopedică 2011

9. Bratu Dorin, Mercuț Veronica, Forna Norina ”Protetica dentară,vol 2”Editura Enciclopedică București 2011

10.Rândașu Ion ”Tehnologia protezelor dentare”Editura Medicală București 1983

11.Popa Sever ”Protetică dentară vol.2”Editura Medicală 2001

12.Dudea Diana,Borzea Dorin,Dociu I. ”Aparatul dento-maxilar-morfologic funcțional”Editura U.M.F ”Iuliu Hațieganu” 1984