Conservarea primară a artefactelor [304772]

Conservarea primară a [anonimizat]. De-a [anonimizat] s-a [anonimizat]. [anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat]. Impactul avut asupra lui depinde de sol și de condițiile climatice. [anonimizat], [anonimizat], temperatură, organisme, animale și plante (Sanders, James, Carter Johnson 2017, 135).

[anonimizat], procesul de deterioare reîncepe. [anonimizat], piele, fibre și os. Prelevate, [anonimizat]. [anonimizat], [anonimizat]. Prezența unui conservator pe șantierul arheologic sau consultarea constantă a unuia este o măsură de dorit (Sanders, James, Carter Johnson 2017, 135-136).

Conservation is the careful management of change este ideea conducătoare a British National Trust și este o idee de la care trebuie pornit în conservarea bunurilor mobile. Procedurile de îndeplinit pentru conservarea primară se împart în trei categorii: stabilizare, curățare și reparare.

Măsuri pentru conservarea primară a artefactelor:

Etichetarea. [anonimizat], deteriorării bilogice și acțiunii diferiților solvenți (Sanders, James, Carter Johnson 2017, 136).

Împachetarea. Artefactele trebuie să fie împachetate în pungi sau cutii de plastic împreună cu un material absorbant de umiditate cum ar fi silicagelul sau hârtie neacidă. [anonimizat]. [anonimizat] a preveni deteriorarea lor care intervine prin uscare. [anonimizat]. Nu este indicată umezirea unui artefact uscat. În cazul în care trebuie păstrate umede pentru o [anonimizat], pentru a preveni dezvoltarea de microorganisme (Sanders, James, Carter Johnson 2017, 136).

Artefacte de dimensiuni mici. Acestea trebuie transportate în cutii sau pungi(Sanders, James, Carter Johnson 2017, 136).

Artefacte de dimensiuni mari. [anonimizat](Sanders, James, Carter Johnson 2017, 137).

Artefacte din piatră. [anonimizat], tărgi sau alte ustensile care permit un transport fără avarierea artefactului arheologic(Sanders, James, Carter Johnson 2017, 137). Artefactele de piatră nu necesită decât rar un tratament special. [anonimizat], acestea trebuie împachetate cu grijă pentru a nu li se deteriora marginile și a se putea efecuta ulterior studii pentru a identifica eventuale reziduri. De asemenea pietrele de moară nu trebuie curățate până nu se iau probe de pe ele pentru analiză (Hester, Shafer, Feder 2009, 150). În cazul unor obiecte friabile, acestea trebuie dehidratate într-un solvent pentru a diminua efectele de tensionare a suprafeței determinate de uscarea pietrei. Scufundarea timp de o oră într-o soluție de alcool, acetonă sau toluen este suficientă pentru a împiedica dehidratarea inițială. Aceasta trebuie repetată pentru încă o oră. În cazul unor artefacte mari, pe suprafața afectată se poate aplica această soluție.

Tratarea in situ a unui bloc de gresie descoperit la săpăturile de la Poarta de Nord a Coloniei Dacica Sarmizegetusa în 2014 de către restauratorul MNIT Sabin Grapini.

Ceramica. Dacă în cazul ceramicii, formele de degradare au fost lente în sol, după scoaterea lor în mediul atmosferic acestea pot fi violente, mai ales în primele zile și săptămâni. De aceea trebuie luate o serie de măsuri imediate, fără de care degradările pot deveni importante și chiar de nerezolvat:

Depunerea pieselor la umbră pentru a se feri de radiațiile solare.

Artefactele nu trebuie să își piardă total umiditatea, în special atunci când sunt prezente săruri insolubile ale acizilor slabi.

Vasele întregi, golite de pamânt, din care se poate lua probă pentru analize, necesită legarea cu sfoară sau panglică.

Măsuri diferențiate de ambalare în funcție de starea de conservarea a fiecărei piese, stabilirea priorităților de restaurare.

Pentru a împiedica uscarea rapidă, artefactele se pot depune în pungi de polietilenă care se închid etanș, în care vasele să stea învelite în hârtie umezită. În apa de umectare a acesteia se poate folosi soluție de 1% tymol în alcool etilic sau metilic.

Evitarea șocurilor mecanice, a tensionării, evitarea contactelor dure și neizolate.

Eventual efectuarea unei băi preventive de desalinizare a artefactelor ceramice, în apă distilată, deionizată sau demineralizată prin fierbere, operațiune efectuată de conservator sau restaurator (Creangă 2007, 106).

Artefacte ceramice pictate. Acestea pot păstra urme de pictură, care, dacă le umezim sau spălăm pe sit, se pot distruge. De aceea ele trebuie duse la laborator pentru curățare și conservare (Sanders, James, Carter Johnson 2017, 137).

Sticlă. Dacă descoperim sticlă, este indicat să curățăm locul respectiv cu o spatulă din lemn sau cu o perie ușoară. Nu este indicată curățarea sticlei pe sit, pentru a nu îndepărta straturile de irizații și în niciun caz nu se va folosi un obiect din fier, pentru a nu zgârîia suprafața sticlei. Este de preferat lăsarea ei cu un strat de pământ sau impurități, pentru a se curața ulterior de către profesioniști în laborator(Sanders, James, Carter Johnson 2017, 137).

Artefacte din materiale organice. În cazul descoperirii unor obiecte de lemn carbonizat în săpătură, acestea nu se pot restaura cu rezultate benefice și ca atare nu se practică. Dacă lemnul s-a păstrat în pământ, este necesară folosirea pulverizatorului de apă pentru a menține umididatea normală pentru asemenea structuri. Conservarea primară în aceste cazuri este de natură a asigura o durată de viață acestor complexe doar până când arheologul își culege datele de care are nevoie (Creangă 2007, 118-119).

Alt material organic susceptibil de a fi descoperit în săpături este pielea. Din punctul de vedere al conservării, aceasta diferă în funcție de natura solului în care a stat – uscat, umed, sau înghețat. Artefactele din piele care au stat în apă sau mediu umed sunt de obicei piei de bovine, de capră sau de ovine, tăbăcite vegetal și sunt de culoare neagră. Starea de conservare a lor este de obicei foarte bună. Imediat după descoperite ele trebuie spălate de câteva ori în apă rece cu puțin dezinfectant (permanganat de potasiu, formaldehidă, etc.) și introduse în apă curată pînă la tratamentul lor în laborator. Dacă au fost descoperite în apă se pot păstra în același lichid în care au fost găsite în pungi de polietilenă bine închise până la spălare. Cele care au stat într-un mediu uscat au o culoare de la maroniu la negru indiferent de culoarea lor inițială. În funcție de natura și aciditatea solului acestea sunt de obicei rigide și casante. Acestea se introduc în apă distilată după o spălare inițială până se înmoaie. După aceasta se îndepărtează apa superficială și se aplică tratamentul pentru pielea umedă (Creangă 2007, 121-124).

Metale. Obiectele de metal, în special cele deja corodate, trebuie tratate cu cea mai mare grijă pe săpătură. Dacă obiectul descoperit este rupt, prezintă urme puternice de coroziune, nu se va încerca îndepărtarea coroziunii, pentru a nu se distruge artefactul. Acestea trebuie curățate doar de personalul specializat în laborator.

În cazul în care descoperim artefacte din aur, acest metal nu corodează, dar celelalte metale din aliaj, cuprul, argintul, corodează și astfel aurul poate lua un aspect la fel ca un obiect de bronz, dacă are cupru în aliaj sau alb, dacă are în jur de 30% argint în compoziție. De asememenea mai trebuie ținut cont de faptul că obiecte fabricate din aur sunt fragile. Astfel trebuie curățat cu grijă tot pământul din jurul lui și apoi cules. Dacă obiectul descoperit este sub formă de foiță de aur, aceasta nu trebuie în niciun caz îndreptată de către arheolog, ci doar în laboratorul muzeului. De asemenea obiectele de metal nu se spală pe șantier și nu se lipesc. În cazul descoperirii unor obiecte fragile, înainte de a le scoate se va avea grijă să se fotografieze sau să se deseneze la scară. Acestea se pot scoate cu tot cu pământul pe care stau și puse într-o cutie (Sanders, James, Carter Johnson 2017, 137-138).

Există o diferență în conservarea artefactelor de metal și în funcție de mediul unde au stat. Cele care au stat într-un mediu uscat sau foarte puțin umed, cum este cazul sediului procuratorului financiar al Daciei Apulensis de la Sarmizegetusa, se pot pune în pungi de polietilenă dar numai cu condiția de a se introduce în pungi o cantitate de silicagel ca indicator de saturație. Silicagelul va avea ca efect scăderea umidității la o valoare mai mică de 40% și astfel procesul de coroziune va scădea (Creangă 2007, 72). Pe lângă umiditatea scăzută, când un obiect metalic este scos din săpătură, o altă soluție de conservare primară este folosirea materialui neacid pentru împachetarea lui. Ele nu trebuie înfășurate ci puse pe un pat moale de material neacid și acoperite la fel (Hester, Shafer, Feder, 2009, 152-153). În cazul obiectelor metalice provenite din mediu foarte umed sau apos, acestea trebuie introduse în apă deionizată, care va fi schimbată periodic până la intervențiile din laborator. În cazul în care apa deionizată nu este disponibilă, se va folosi apă de ploaie, apă distilată sau cea de la topirea zăpezii curate (Creangă 2007, 72).

Textile. Acestea pot apărea în fragmente carbonizate sau fosilizate. Obiecte textile bine pătrate descoperite în peșteri uscate sau în mediul arid ca sud-vestul Americii, Egipt, Peru nu trebuie spălate cu apă. Trebuie îndepărtat cu grijă praful din jur și, scoase cu grijă, cu suport de dedesubt, cu minimum de mișcări iar textilele trebuie împachetate imediat în hârtie neacidă, pus într-un recipient ermetic și transportate la laborator (Sease 1994, 91-93). În cazul descoperirii unor astfel de artefacte într-un mediu umed, acestea necesită un tratamen special din partea unui conservator. Fragmentele de textile fosilizate de pe obiecte metalice necesită de asemenea atenția unui conservator (Hester, Shafer, Feder 2009, 151).

Os, corn, fildeș. Datorită structurii poroase, dacă au stat într-un mediu umed, osul și fildeșul devin foarte fragile datorită sărurilor și apei. În alte medii, osul și fildeșul se pot fosiliza. În mediul umed, oseina hidrolizează sau se descompune chimic iar aspectul lor devine buretos și structura se degradează. Obiectele din corn sunt supuse acelorași procese de degradare, ca și cele din os și fildeș (Creangă 2007, 156-158). De regulă aceste obiecte se curăță și se duc la laborator pentru conservare. Se pun în pungi de plastic care nu se închid, datorită faptului că artefactele sunt umede. Oasele de animale se spală cu apă curată și cu o perie moale. Dacă sunt foarte fragile, este necesară prezența unui conservator pentru a le conserva primar (Hester, Shafer, Feder, 2009, 148-149).

Literatură

Creangă, D. M., Conservarea patrimoniului arheologic mobil, Suceava 2007.

Hester, Th., Shafer, H. G., Feder, K. L., Field Methods in Archaeology, Seventh Edition, London, New York 2009.

Sanders, G. D. R., James, S. A., Carter Johnson, A., Corinth Excavations Archaeological Manual, The Digital Press at the University of North Dakota, 2017.

Sease, C., A Conservation Manual for the Field Archaeology, 3rd Edition. Archaeological Research Tools 4. Institute of Archaeology, University of California, Los Angeles 1994.