Ș.l. dr. ing. Mușat Cosmin Constantin [304663]
UNIVERSITATEA POLITEHNICA TIMIȘOARA
FACULTATEA DE CONSTRUCȚII
SPECIALIZAREA MĂSURĂTORI TERESTRE ȘI CADASTRU
PROIECT DE DIPLOMĂ
COORDONATOR:
Ș.l. dr. ing. Mușat Cosmin Constantin
STUDENT: [anonimizat]
2015
UNIVERSITATEA POLITEHNICA TIMIȘOARA
FACULTATEA DE CONSTRUCȚII
SPECIALIZAREA MĂSURĂTORI TERESTRE ȘI CADASTRU
PROIECT DE DIPLOMĂ
Tema proiectului:
[anonimizat]:
Ș.l. dr. ing. Mușat Cosmin Constantin
STUDENT: [anonimizat]-[anonimizat]
2015
CUPRINS
Capitolul 1……………………………………………………………………………………………………………………….5 Implementarea și gestiunea spațiilor verzi la nivelul municipiului Timișoara…………………………..5
Aspecte generale…………………………………………………………………………………………………………5
Scurt istoric al evoluției spațiilor verzi în Timișoara………………………………………………………..9
Situația existantă a spațiilor verzi din Timișoara……………………………………………………………11
Parcuri și scuaruri………………………………………………………………………………………………..12
Spații verzi în zone stradale și în zonele unităților de locuit………………………………………18
Parcările ecologice………………………………………………………………………………………………20
[anonimizat]……………………………………………………………………………..21
Grădini particulare……………………………………………………………………………………………….22
Perdele forestiere de protecție……………………………………………………………………………….23
Pădurea verde……………………………………………………………………………………………………..24
Biodiversitatea…………………………………………………………………………………………………………25
Planul de acțiune privind conservarea rețelei de spații verzi…………………………………………..26
1.5.1. Programe de îmbunătățire a rețelei de spații verzi…………………………………………………….27
1.5.2. Măsuri pentru protejarea și dezvoltarea spațiilor verzi………………………………………………28
Capitolul 2…………………………………………………………………………………………………………………….29
Aspectele dezvoltări urbane durabile…………………………………………………………………………………29
2.1. Generalități………………………………………………………………………………………………………………29
2.2. Conceptul de dezvoltare durabilă……………………………………………………………………………….30
2.3. Dezvoltare durabilă pe plan internațional…………………………………………………………………….32
2.4. Dezvoltare durabilă la nivel european…………………………………………………………………………33
2.5. Dezvoltare durabilă pe plan intern………………………………………………………………………………34
Capitolul 3…………………………………………………………………………………………………………………….36
Concepții moderne în amenajarea teritoriului…………………………………………………………………….36
3.1. Generalității cu privire la amenajarea teritoriului………………………………………………………….36
3.2. Legislația privind amenajarea teritoriului…………………………………………………………………….36
3.3. Obiectivele amenajării teritoriului………………………………………………………………………………37
Capitolul 4……………………………………………………………………………………………………………………39
Caracteristicile sistemelor informatice geografice………………………………………………………………39
4.1. Descrierea sistemelor informatice geografice……………………………………………………………….39
4.2. Funcțiile unui sistem informatic geografic…………………………………………………………………..41
4.3. Componentele unui sistem informatic geografic…………………………………………………………..43
4.4. Colecții de date spațiale…………………………………………………………………………………………….44
4.4.1. Date suport……………………………………………………………………………………………………………45
4.5. Analiza și modelarea datelor………………………………………………………………………………………46
4.6. Surse de date……………………………………………………………………………………………………………47
4.7. Domeniul de utilizare ale sistemelor informatice geografice………………………………………….48
Capitolul 5……………………………………………………………………………………………………………………..50
Aspecte privind cadastru verde ………………………………………………………………………………………..50
5.1. Generalității privind cadastru verde…………………………………………………………………………….50
5.2. Realizarea cadastrului verde………………………………………………………………………………………55
Capitolul 6……………………………………………………………………………………………………………………..61
Spații verzi – reglementări legale și funcțiuni ……………………………………………………………………61
6.1. Aspecte generale privind spațiile verzi………………………………………………………………………..61
6.2. Reglementări legale………………………………………………………………………………………………….61
6.2.1. Modificări aduse de noua lege…………………………………………………………………………………64
6.2.2. Excepții privind transformarea spațiilor verzi……………………………………………………………64
6.2.3. Sancțiuni raportate la fiecare metru pătrat de spațiu verde afectat………………………………..65
6.2.4. Îndeplinirea normei de 26 mp spațiu verde pe locuitor……………………………………………….65
6.3. Funcțiuni ale spațiilor verzi……………………………………………………………………………………….66
Concluzii……………………………………………………………………………………………………………………….70
BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………………………………………….71
CAPITOLUL 1
IMPLEMENTAREA ȘI GESTIUNEA SPAȚIILOR VERZI LA NIVELUL MUNICIPIULUI TIMIȘOARA
1.1 Aspecte generale
Municipiul Timișoara se află la intersecția paralelei de 45°47’ latitudine nordică,cu meridianul de 21°17’ longitudine estică,iar ca poziție matematică se află în emisfera nordică,la distanțe aproape egale de polul nord și de ecuator și în emisfera estică,în fusul orar al Europei Centrale.
Conform datelor primite de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timiș,situația fondului funciar (2004) al Municipiului Timișoara a fost prezentată astfel:
Suprafața totală a Municipiului Timișoara este de 12.926,83 ha,din care teren agricol 7902,61 ha și teren neagricol 5024,22 ha.Timișoara face parte din climatul temperat continental moderat,caracteristic părții de sud-est a Depresiunii Panonice,cu unele influențe submeditareene.
(Figura. 1.1.1. Județul Timiș)
Din punct de vedere geobotanic spațiul timișorean se încadrează în zona pădurilor de stejar,care au fost distruse de oameni,pentru obținerea lemnului,cât și pentru câștigarea de terenuri cultivabile,iar din punct de vedere geomorfologic,Timișoara face parte din marea unitate fizico-geografică denumită Câmpia Banato-Crișană.
Rezultatul structurii urbane este evoluția în timp a dezvoltării orașului,având o configurație relativ clară.În centrul aglomerării urbane se afla CETATEA,în jurul căreia gravitează,ca “subsisteme urbane”,celelalte cartiere.
(Figura. 1.1.2 Cetatea Timișoarei și celelalte cartiere în sec al-XIX-lea)
Care sunt posibilitățiilede dezvoltare a Municipiului Timișoara?
Dezvoltarea de lungădurată a Timișoarei se bazează, la nivelulpoliticilor locale, pe o strânsăcoordonare cu ținteleeconomiceprincipale ale Strategiei EUROPA 2020,care urmăreștecreștereainvestițiilorși a ocupăriiforței de muncăînCercetareșiDezvoltare.Atingereascopuluinecesităstrategiipentru „regenerareaeconomiei urbane” care săsusțină o economiecompetitivă, reducereaconsumului de resurse locale șistimulareauneieconomiibazatepecunoaștere, creativitate, excelență, inovație. O oportunitate o reprezintănoulciclu de finanțareeuropeanăpeperioada 2014-2020, care face din consolidareapactului teritorial întrerețele de orașeșirețele de zone metropolitane o prioritateînobținerea de finanțărieuropene. Parteneriatelesemnate, atâtîncadrulAsociației de DezvoltareComunitarăTimișoaracâtșiîncadrulasociațiilor cu alteorașe europene,suntfavorabileplanificăriișirealizării de proiectepentrucomunitățimailargișimaidiversificate sub aspect economic, social și cultural.
Înconcluzie, municipiulTimișoara are o importantărezervă de terenuriintravilaneocupate cu diferiteutilitățipublice,înceamai mare parte.Ele pot asiguraprintr-un proces de reconversiefuncțională,durabilăbazauneidezvoltărieconomiceemisășiaprobată la nivel local.
(Figura. 1.1.3. Principalele funcții ale Muncipiului Timișoara)
Care sunt efectele reducerii spațiilor verzi asupra dezvoltarii durabile a municipiului Timișoara?
La marileprobleme cu care se confruntămajoritateaorașeloreuropene de mărimemediesau mare, cum ar fi intensificaretraficuluimotorizat, creștereavalorilor de emisiipoluanteînatmosferă, cantități de deșeuri generate șiîn general problemele care aparînmanagementulserviciilor, se adaugășitendința de reducere a spațiilorverziprintransformareașidedicareaunorterenuriocupate de spațiiverzinoilorconstrucții.
Restrângereaspațiilorverziaccentueazămasivriscurileecologice urbane, avândun impact negativimediatasupraviabilitățiișisustenabilitățiiacestora, asupracalitățiiviețiișistării de sănătate a populației. Creștereanumărului de locuitoriînzonele urbane duce la o nevoie tot mai mare de spațiu. Concomitent cu dezvoltareatentacularăaaglomerărilor urbane, s-au modificatstructura, arhitecturașipeisajul, în detrimentul spațiilorverzi.
Înacest context general, din care MunicipiulTimișoara nu face excepție, principalaprovocare o constituiedezvoltareadurabilă a municipiului, în care spațiileverzijoacă un rolesențial.Spațiileverzisunt „plămânulverde al orașului”, o componentăvitalăînînverzireaorașului. Timișoara, prindiversitatearedusă a condițiilorfizico-geograficeșiclimatuledificatpeun fond temperat-continental cu influențesubmediteraneene, manifestăînlegătură cu relieful, un numărrestrâns de microclimate locale.
Importanța spațiilor verzi este dovedită științific, prin rolul important pe care-l au în menținerea echilibrului psihic și fizic al locuitorilor unei aglomerărilor urbane tot mai antropizate. Cu toate că spațiile verzi urbane nu pot restabili condițiile naturale într-un oraș, prin funcțiile lor ecologice, sanitar-igienice și recreativ-estetice reprezintă aliatul nostru în lupta cotidiană împotriva agresiunilor vieții moderne, schimbărilor climatice, pentru întărirea procesului adaptiv, determinând în bună măsură gradul de civilizație și confort urban.Spațiile verzi sunt cele care dau expresivitate peisajelor arhitecturale și pitorești.
Ceamenință o dezvoltaredurabilă?
Continuareaprocesului de îmbatrânire a populațieișiconsecințaacestuifenomen:
înrăutățireastructuriipopulației;
Lipsa de fondurinecesarereabilităriiinstalațiilor,structurii,fațadelorclădirilorvor
scădeaatractivitateamediului urban șivor reduce interesulturisticși de rezidență;
Creștereagradului de infracționalitateși de violență a unorgrupuri;
Lipsadiversificarii investițiilorînoraș.
(Figura. 1.1.4. Principalele aspecte care împiedică o dezvoltare durabilă a municipiului Timișoara)
1.2.Scurt istoric al evoluției spațiilor verzi în Timișoara
Municipiul Timișoara aparține provinciei geobotanice central-europene,fiind influențată de vecinătatea provinciei geobotanice sud–europene.Elementele floristice naturale au originii geografice diferite:euroasiatice, boreale,balcanice,ilirice,europene,mediteraniene,la care pot fi adăugate o serie de plante specifice numai regiunii respective.
Amenajarea grădinilor în provincile istorice românești au suferit diferite influențe datorită legăturilor cu diferite țării.Datorită legăturilor cu Viena și Budapesta în Transilvania și Banat au fost existente în preponderență parcurile franceze.În Moldova și Țara Românească datorită legăturilor cu Veneția s-au amenajat parcuri italiene,după cucerirea otomană grădinile căpătând un caracter oriental.
Fig 1.2.1Parc specific francez Fig 1.2.2 Parc cu specific Italian
Primăria Municipiului Timișoara are în prezent inițiativa pentru a realiza un concept strategic de dezvoltare economico-socială,având ca principal obiectiv general aplicarea măsurilor de reabilitare,protecție și conservare a mediului,prin realizarea de măsuri și obiective în domeniul spațiilor verzii și un management corespunzător factorilor de mediu abiotici și biotici.
Unele din marile probleme cu care se confruntă majoritatea orașelor lumii sunt intensificarea traficului,poluarea atmosferică, criza de locuințe, acumularea de deșeuri,se adaugă pe alocuri și reducerea dramatică a spațiilor verzi. Creșterea numărului de locuitori în zonele urbane duce implicit la o nevoie tot mai mare de spațiu.
Conform unor statistici la sfârșitul secolului al XX-lea,52% din populația totală a globului locuia în zonele urbane.Urbanizarea reprezintă tendința sistemelor de așezări de a avea caracteristici urbane,prin transformarea așezărilor rurale în așezări urbane și prin extinderea teritorialăaorașelor, conducând în timp la instalarea și agravarea unor efecte majore negative: dispariția unor specii de plante și animale, dispariția de ecosisteme,degradarea mediului natural,ruperea tot mai pronunțată de natură și supunerea la stres social,economic și la factorii de stres chimici și fizici generații de sursele de poluare.Plantațiile de arbori și arbuști în Timișoara au apărut ca o necesitate.Există etape istorice privind apariția și evoluția plantațiilor de arbori și arbuști în Timișoara.
În Evul Mediu grădinile erau de două feluri:
în interiorul cetății – spațiul intra muros trebuia folosit până la limită, se cultivau flori în straturi geometrice rigide;
a) Sistemul de fortificații aplicat de Carol I,cetății Timișoara b) Cetatea Timișoarei 1716
Figura. 1.2.3.
în afara cetății – extra muros – orașele aveau (începând din sec. XIV-XV) grădini, ogoare, pășuni și eleștee proprii.
Primele zone cu arbori plantați au apărut în Timișoara ca o necesitate de a crea zone de minim confort și perdele (filtru pentru mirosul neplăcut al mlaștinilor din apropriere) odată cu primele stabilimente importante ale orașului.
Primăria Timișoara până în anul 1943 prin serviciul de specialitate a înființat și reamenajat peste 200 ha de spații verzi,în special plantații de arbori. După al doilea război mondial,dezvoltarea edilitară a orașului nu a mai prevăzut extinderea parcurilor,aliniamentelor și a plantaților cu arbori la aceiași scară ca și până atunci.În perioada de dezvoltare haotică și de tranziție a orașului, etapa de după 1990,dispar zonele verzi din spațiile publice și apar noi zone verzi amenajate,în special spații private.
În 1850 se deschide la Timișoara primul parc destinat plimbărilor și distracției.Activitatea horticolă se extinde odată cu dezvoltarea urbanistică a Timișoarei în special la mijlocul secolului al XIX-lea,când pe harta orașului apar parcurile: Parcul Coronini (1850), Parcul Scudier (1870), Parcul Elisabeta (1898),între cartierele Fabric și Iosefin, se vor înlănțui parcurile pe care le cunoaștem sub numele de Parcul Ilsa, Parcul Copiilor „Ion Creangă”, Parcul Rozelor, Parcul Justiției, Parcul Catedralei, Parcul Alpinet.
1.3 Situația existentă a spațiilor verzi din Timișoara
Spațiile verzi sunt o importantă componentă a organismului urban și reprezintă suprafețele de teren al căror fond dominant este constituit din vegeteție în general amenajată,căreia i se asociază o serie de construcții specifice pentru satisfacerea funcțiilor igenico-sanitare,social-culturale sau estetice.Timișoara este cunoscută și ca orașul cu flori, fiind adesea lăudată pentru spațiile verzi și parcurile sale.
(Figura. 1.3.1.Parcul Rozelor Timișoara)
Potrivit ”Strategiei dezvoltării spațiilor verzi a Municipiului Timișoara 2010-2020”, dezvoltarea orașului în ultimii 30 de ani s-a făcut fără a se realiza noi spații verzi semnificative și astfel Municipiul Timișoara dispune în prezent de 510 ha spații verzi publice din care: parcuri 117,57 ha, scuaruri 21,58 ha, spații verzi din aliniamente stradale și blocuri 290,15 ha, perdea forestieră 30 ha și Pădurea Verde 50,7 ha.
În vederea dezvoltării spațiilor verzi și de agrement în municipiul Timișoara se vor avea învedere următoarele măsuri:
menținere, protejarea și revitalizarea zonelor verzi existente;
creșterea suprafețelor verzi din municipiu;
reglementarea juridică a proprietății terenurilor;
inventarierea terenurilor virane, identificarea proprietarilor și obligarea acestora de a le
împrejmui și salubriza;
continuarea creșterii perdelei de protecție în jurul localității;
continuarea inventarierii societățiilor comerciale poluatoare și obligarea acestora de a se
dota cu aparatura necesară pentru diminuarea și/sau stoparea poluării;
continuarea achiziționării și repartizării de material dendrologic primăvera și toamna la
solicităriile asociațiilorde proprietari în vederea amenajării spațiilor verzi din jurul imobilelor;
sensibilizarea cetățenilor pentru formarea unei conștiințe ecologice prin intermediul mass
media,afișaje,pliante;
derularea unor programe de educație ecologică și de protecția mediului în parteneriat cu
ONG-uri, având drept scop sensibilizarea tinerilor din instituțiile de învățământ;
îndeplinirea obiectivelor de ridicare a calității mediului urban de către autoritatea publică
localăprin atragerea de surse financiare extrabugetare și prin integrarea în programe comunitare la nivel european;
identificarea și implementarea unor mecanisme economice pentru încurajarea
persoanelorfizice și juridice în realizarea de spații verzi, împăduriri, plantații și managementul acestora;
Pe categorii de spații verzi, situația în Municipiul Timișoara din anul 2008 pană în anul 2013 este următoarea:
(Tabel 1.3.1. Situația spațiilor verzi în Municipiul Timișoara din anul 2008 pană în anul 2013)
1.3.1 Parcuri si scuaruri
Parcurile reprezintă suprafețe întinse de teren,de utilitate publică,cu plantații,alei și diferite construcții, amenajate pentru agrement care trebuie să asigure atât odihna pasivă cât și cea activă a locuitorilor din centrele urbane.
(Figura. 1.3.1.1. Parcurile si scuarurile Timișoarei în 2009)
Corespunzător ”Strategiei dezvoltării spațiilor verzi a Municipiului Timișoara 2010-2020”,în Timișoara suprafața parcurilor este de 117,57 ha,iar cea a scuarurilor de 21,58 ha.Parcurile trebuie să conțină o vegetație cu o pondere principală și anume 65-75% din suprafața totală, distribuită astfel: 30-60% plantații de arbori și arbuști, 35-65% suprafață gazonată, 3-5% plantații cu flori.Din suprafața totală a parcurilor si scuarurilor din zona centrală a orașului,82% reprezintă suprafața ocupată de iarbă si arbori,11% suprafața aleilor,7% alte suprafețe cu sol acoperit,iar rabatele flori și oglinzile de apa sub 1%. Astfel,deși procentele diferitelor folosințe ale zonelor component variază de la parc la parc,principala folosință,iarba cu arbori,rămâne majoritară, în timp ce suprafața sub 1% a rabatelor de flori și a oglinzilor de apă confirmă caracterul mai mult natural al majorității acestor obiective(exceptând Parcul Rozelor si Scuarul Piața Victoriei).
Lanțul de parcuri organizat în lungul Canalului Bega, dominant pe malul nordic, are un aspect compact și masiv. Parcurile amenajate în această zonă sunt: Parcul Central, Parcul Catedralei, Parcul Justiției, Parcul Copiilor, Parcul Poporului, Parcul Alpinet, Parcul Rozelor, Parcul ILSA, Parcul Cetății, Parcul Studențesc.
În cursul anului 2007-2009 Primăria Municipiului Timișoara a realizat Parcul Dacia, Scuarul Vidraru, Scuarul Cetății, Scuarul Păun Pincio, Scuarul Pompiliu Ștefu și totodată documentațiile pentru amenajarea Parcului Uzinei, Parcului Poporului, Parcului Bucovina, Parcului Rozelor, Parcului Botanic și Parcului Copiilor etc., finalizându-se modernizările la: Parcul Adolescenților, Parcul Bihor, Scuarul Zurich, Scuarul Arhanghelii Mihail și Gavril, Parcul Zona Bucovina, Parcul Zona Uzinei etc.Principalele Parcuri și scuaruri din Municipiul Timișoara alaturi de amplasările și suprafețele acestora:
Parcul A.Mocioni este situat pe malul drept al canalului Bega,între Podul Neptun și cantinaILSA având o suprafață de 2,18 ha;
Parcul Adolescenților este situat în cartierul Giroc cu o suprafață de 1,7 ha;
Parcul Alpinet esteamplasat pe malul stâng al canalului Bega, între Podul Maria și Podul
Mihai Viteazul cu o suprafață de 2,07 ha;
Parcul Bihor este situat în partea centrală a municipiului Timișoara, în cartierul Stadion
având o suprafață de 1,7 ha;
(Tabel 1.3.1.1. Principalele parcuri din Municipiul Timișoara și funcțiile acestora)
(Tabel 1.3.1.2.Principalele scuaruri din Municipiul Timișoara și funcțiile acestora)
Cadastrul verde al principalelor parcuri din Timișoara:
(Figura. 1.3.1.2. Cadastrul verde al municipiului Timișoara,Parcul Copiilor)
(Figura. 1.3.1.3. Cadastrul verde al municipiului Timișoara, Parcul Botanic)
(Figura. 1.3.1.4. Cadastrul verde al municipiului Timișoara, Parcul Rozelor)
1.3.2. Spații verzi în zone stradale și zonele unităților de locuit
În anul2011, suprafața de spații verzi a crescut la 525,21 ha (include și Perdeaua Forestieră de protecție în suprafața de 30 ha înființată în partea de nord – vest a municipiului Timișoara între șoseaua Timișoara – Jimbolia si Calea Aradului), ceea ce înseamnă o medie de 16,664 mp/locuitor calculată la o populație de 315 000 locuitori.
Spațiile verzi din cuprinsul unităților de locuit,cu referință la ansambluri de blocuri sau de locuințe,au fost amenajate cu plantații de arbori(salcâm,prun roșu,plop canadian),arbuști(tufe de gard viu,trandafir etc.),flori și gazon.Suprafața totală a acestora este de 328,58 ha, din care 170,9 ha în aliniamente stradale si 157,68 ha în cartierele de blocuri.La nivelul Municipiului Timișoara,principalele bulevarde sunt prevăzute cu aliniamente formate dintr-unul sau două rânduri de arbori.Suprafața zonelor verzi ale celor mai importante bulevarde din Timișoara(Take Ionescu,Circumvalațiunii,Vasile Pârvan,1 Decembrie 1918) a fost la nivelul anului 2010, de 17,76 ha.
Conform Legii nr.24/2007 privin reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților aliniamentele sunt definite ca fiind fie fâșii plantate fie culoare de protecție față de infrastructuratehnică.Aceste aliniamente îndeplinesc mai multe roluri importante si anume:
asigură protecția pietonilor împotriva insolației;
fac legătura între parcuri,scuaruri și alte spații verzi;
reduc viteza vântului;
îmbogățesc aerul cu oxigen și reduc dioxidul de carbon din atmosferă;
diminueaza zgomotul;
măresc umiditatea relativă a aerului;
Pe lăngă aceste roluri spațiile verzi amplasate în imediata apropiere a căilor de circulație,au un rol deosebit de important în realizarea siguranței circulației și a confortului optic.
În ceea ce privește amenajările spațiilor din fața imobilelor, se remarcă trei stadii și anume:
în cartierele vechi de case (Blașcovici, Elisabetin, Fratelia etc.), tradiția în amenajarea
spațiilor verzi din fața caselor este veche.În aceleași cartiere, la imobilele la care s-au schimbat proprietarii, noii proprietari au continuat tradiția în amenajarea spațiului verde din fața imobilului, unii realizând amenajări moderne cu dotări de ultimă oră.
în fața imobilelor din cartierele noi de case (Dumbrăvița, Ghiroda Nouă, Braytim etc.)
spațiul destinat zonei verzi alocat este foarte puțin. În aceste cartiere pot fi admirate, în schimb, amenajări peisagiste deosebite în interiorul proprietății, adevarate parcuri dendrologice, cu dotări de ultimă oră;
în cartierele de blocuri (Circumvalațiunii, Steaua, Mircea cel Bătrân, Ion Ionescu de la
Brad etc.), la unele blocuri spațiul verde este generos, la unele cvartale fiind amenajate locuri de joacă și de odihnă (strada Vidraru, Pompiliu Ștefu, strada Irlanda). În general, la finalizarea construcțiilor, au fost amenajate și spațiile verzi.
(Tabel 1.3.2.1. Spațiile verzi în zonele cartierelor din Muncipiul Timișoara)
Parcările ecologice
Parcările ecologice sunt amenajări verzi amplasate atât în spațiile stradale cât și în zonele de locuit. Suprafața alocată spațiului verde plantat cu material dendrologic reprezintă 25% din suprafața totală. Parcările ecologice se delimitează de trotuare prin plantarea de gard viu sau aliniament de arbori asociat cu gard viu, în funcție de lățimea spațiului verde.
Parcările ecologice sunt parcările care reduc scurgerile apelor pluviale și emisiile poluante.Se referă la o serie de tehnici aplicate simultan pentru a reduce total suprafața impermeabilă a unui spațiu de parcare,a micșora temperatura la nivelul suprafeței și a menține o insulă verde în zonele aglomerate.
(Figura. 1.3.3.1. Parcări ecologice)
Avantajele realizării parcărilor ecologice prezintă următoarele avantaje:
asigurarea unui spațiu de parcare;
posibilitatea asigurării unei zone verzi;
reducerea scurgerilor de apă din precipitații;
îmbunătațirea calității apei și aerului prin preluarea poluanților de către vegetație;
reducerea expunerii la radiații UV (în cazul parcărilor ecologice prevăzute cu arbori și a
insulelor de căldură;
îmbunătațirea aspectului estetic.
(Figura. 1.3.3.2. Principalele scopuri în realizarea parcărilor ecologice)
În Timișoara,conform unui reportaj din 2013,există cel puțin 38000 de metri pătrați de parcări ecologice.Aceste parcări au fost amplasate in următoarele zone:
Parcare ecologică str. Alexandru Martha;
Parcare ecologică Zona Ion Ionescu de la Brad, bl. A55;
Parcare ecologică str. Dr. Ion Mureșan nr. 109;
Parcare ecologică str. Ion Nistor, bl. A34, A21, A24;
Parcare ecologică str. Liniștei nr. 1;
Parcare ecologică str. Martir Gabriela Tako bl. A63;
Parcare ecologică str. Musicescu nr. 9;
Parcare ecologică str. Orșova, nr. 21, bl. 111;
Parcare ecologică str. Salciei nr. 2;
Parcare ecologică Zona Steaua, bl. 53;
Parcare ecologică Zona Prințul Turcesc.
Intrarea Castanilor 1 – 2 și Hărniciei 2;
Zona Spitalului Județean
Careul cuprins între Circumvalațiunii 37 – Zarand 3, 5, 7, 9 – Dâmbovița 80 – Intrarea
Sabinei 1, 2 , 3 – Musicescu 12;
Locuri de joacă, dotări sportive
Una din funcțiile spațiilor publice verzi este aceea de utilitate publică, în acest sens urmărindu-se asigurarea acestora cu dotări care să favorizeze desfășurarea activităților sportive, de agrement și a jocurilor de copii. În funcție de aceste activități, amenajările din cadrul spațiilor verzi de pe domeniul public se pot concentra pe 3 grupe de vârstă: locuri de joacă pentru copii din grupa de vârstă 3-14 ani, loc de joacă și sport pentru adolescenți și spații de sport pentru adulți, fiecare cu tipologii diferite. La nivelul anului 2010, pe raza municipiului Timișoara existau 169 de spații de joacă funcționale din care 84 situate în parcuri și scuaruri, 47 la grădinițe și 38 la școli. Întreținerea și amenajarea locurilor de joacă se realizează în Timișoara de către două societăți, orașul fiind împărțit în două, respectiv la nord și la sud față de canalul Bega.
În ceea ce privește dotările sportive, în municipiul Timișoara există bazine de înot, stadioane, săli de sport sau baze sportive: Sala Olimpia, Sala de Sport Robespierre, Stadionul Dan Paltinișan, Baza sportivă SC Adria SRL, Baza sportivă Gil Hercules, Baza sportivă Kaiak, Baza sportivă Electrometal, Terasa Eminescu, Ștrand CFR, Club Don Crihan, Baza sportivă ISIM, Baza sportivă Sănătatea IPROTIM, Baza sportivă AEM, Ștrand Usoda, Complex Cesena, Ștrand Voința.
Grădini particulare
Începând din a doua jumătate a secolului XX, grădina devine un bun necesar, fără a mai fi apanajul claselor avute. Spațiul exterior al unei case trebuie gândit ca o prelungire a interiorului casei.
În amenajarea unei grădini individuale trebuie să se țină seama de câteva condiții:
relația casă-grădină: arhitectura și stilul clădirii influențează tipul grădinii, deoarece ea
estecontinuarea spațiului din interiorul case;
utilizarea mobilierului de grădină în funcție de suprafața acesteia;
la alegerea materialului dendrologic trebuie ținut cont de preferințele proprietarului
(alergicila diferite tipuri de polen, fobii față de unele plante cu flori parfumate etc.);
spre deosebire de un parc sau scuar, într-o grădină individuală se vor putea planta, pe o
suprafață mică, mai multe specii.
Pentru o mai bună utilizare a suprafeței de teren, dar și pentru protejarea beneficiarului față de poluarea fonică și de cea atmosferică, este indicat a se amplasa imobilul la o distanță de 3-6 m față de stradă. Accesul devine greoi în cazul în care construcția este amplasată în spate. În Timișoara, marea majoritate a caselor din cartierele vechi de locuințe (Blașcovici, Elisabetin, Ronaț, Mehala etc.) sunt amplasate la 2-3 m față de stradă apărând astfel „grădina de flori”. Ținând cont de aceste amenajări se va alege stilul grădinii, în Timișoara, predominând grădinile amenajate în stil rustic.
Suprafața grădinilor particulare nu este inventariată cu exactitate,ci doar estimată la nivelul fiecărui cartier,pe baza unui studiu al foilor cadastrale ale Municipiului Timișoara.
(Tabel 1.3.5.1. Suprafața grădinilor particulare estimată la nivelul fiecărui cartier din Municipiul Timișoara)
Perdele forestiere de protecție
Perdelele forestiere de protecție sunt formațiuni cu vegetație forestieră înființate prin plantare cu lungimi diferite și lățimi relativ înguste, amplasate la o anumită distanță față de un obiectiv cu scopul de a-l proteja împotriva efectelor unor factori dăunători, constituind în același timp zone de recreere și surse de material lemnos în regiunile în care pădurile sunt rare.
Având în vedere amplasarea orașului Timișoara într-o zonă de câmpie, zonă cu vânturi din direcția de NV, precum și extinderea spațiului ocupat de zonele rezidențiale, pentru protejarea orașului se urmărește realizarea în timp a unei centuri continue de păduri sau perdele de protecție în jurul acestuia. Astfel, începând cu anul 2001, pe direcția nord-vest, direcție cu vânturi dominante, s-a început crearea perdelei forestieră de protecție pe o pășune ce aparține municipiului Timișoara, delimitată de strada Ovidiu Balea, calea ferată Timișoara – Arad și Calea Aradului. Până în toamna anului 2009, Primăria Municipiului Timișoara a plantat o suprafața de 30 ha.
Pentru a asigura o protecție maximă, perdeaua forestieră, împrejmuită în proporție de 90% cu un gard din sârmă ghimpată, are o lățime cuprinsă între 60 și 110 metri, lățime care asigură acumularea în interior a întregii cantități de zăpada transportată de vânt și anihilează într-o măsură cât mai mare efectul negativ al vântului. Perdeaua s-a amplasat pe o pășune unde în trecutul nu prea îndepărtat a fost o pădure, pădurea Ciorenilor, elementele climatice fiind caracteristice silvostepei, întreagă zonă caracterizându-se prin excedentul de apă sezonier. Luând în considerare caracteristicile perdelei de protecție, realizarea acesteia s-a făcut în trepte din direcția vântului dominant, prin plantarea la limită nordică a arbuștilor care asigură impenetrabilitatea prin efectul de ricoșeu al vântului.
(Figura. 1.3.6.1. Perdeaua Forestieră de protecție a Municipiului Timișoara)
Perdeaua este structurată pe 7 tronsoane, numerotate în ordinea cronologică a plantărilor, fiecare tronson având o altă compoziție de specii:
TRONSONUL I (limitrof căii ferate Timișoara-Arad);
TRONSONUL II (în continuare după pod);
TRONSONUL III (după canal);
TRONSONUL IV (limitrof Calea Torontalului);
TRONSONUL V (în continuarea tronsonului IV);
TRONSONUL VI (în continuarea tronsonului V);
TRONSONUL VII (limitrof Căii Aradului, USAB);
1.3.7 Pădurea Verde
Pădurea verde este o pădure de agrement situată în nord – estul Timișoarei,cu o suprafață de circa 748 ha,amenajată sistematic în careuri de 15 ha.Aceasta aparține orașului Timișoara,dar nu poate fi considerată pădure-parc deoarece nu este amenajată corespunzător.În proximitatea zonei industriale sunt amenajate Grupul Școlar Silvic,Muzeul Satului,monumentul Rezistenței anticomuniste din Banat și Grădina Zoologică.
(Figura. 1.3.6.1. Pădurea Verde)
Funcția primară a Pădurii Verzi este cea ecologică,de echilibrare climatică a zonei.Prin excluderea tăierilor principale timp de aproape 40 de ani a dus la înaintarea în vârstă a arboretelor,la creșterea volumului coroanelor și la creșterea efectului ecologic.
În Pădurea Verde speciile lemnoase care cresc în aceasta sunt foioasele ca:frasinul (Fraxinul excelsior),cerul (Quercus cerris),jugastrul (Acer campestre),cornul (Cornus mas), arțarul tătăresc (Acer tataricum), stejarul pedunculat (Quercus robur), paltinul de câmp (Acer platanoides), ulmul de câmp (Ulmus campestris).Specia predominantă este Quercus sp. în proporție de 69 %, urmată de Fraxinus excelsior 10 %.
În funcție de importanța unității în cadrul sistemului recreativ al Timișoarei,aceasta reprezintă un element de primă importanță recreativă a orașului,cu funcționalitate multiplă și vizată la o încărcare foarte mare cu vizitatori astfel,se propune amplasarea în interiorul acesteia a unor obiective recreative deosebite.Aceste propuneri corespund atât cu propunerile din vechiul amenajament cât si cu cele prevăzute în “Studiul privind zona de agrement Pădurea Verde Timișoara”,întocmit de IPROTIM în anul 1972.
Biodiversitatea
Biodiversitatea,termen de asemenea,cunoscut sub numele de diversitate biologică poate fi înțeleasă în mai multe sensuri,având sensul de diversitate a habitatelor pe pământ,diversitate a speciilor și diversitate genetică în cadrul aceleași specii.Pierderea biodiversității este un proces cu o tendință continuă,reprezentând în acest fel o preocupare majoră pentru asociațiile de specialitate.
Dezvoltarea urbană a condus la ocuparea habitatelor naturale,astfel că,în prezent,cu excepția câtorva areale împădurite cu asociații vegetale situate în habitatul de la Pădurea Verde,Timișoara se încadrează în silvostepa antropizată ce caracterizează în bună măsură Câmpia de Vest.
Vegetația urbană dezvoltată în Timișoara la nivelul spațiilor verzi delimitate ca atare și pe rețeaua de străzi aparținând domeniului public, precum și în incinte particulare, cuprinde diverse specii de arbori, arbuști, plante floricole și erbacee, atât indigene, cât și exotice.
Proporția numărului de arbori pe genuri sistematice este următoarea:
genul Acer (paltini, arțari): 18%;
genul Robinia (salcâmi): 9%;
genul Prunus (pruni, corcoduși): 9%;
genul Fraxinus (frasini): 8%;
genul Pinus (pini): 7%;
genul Tilia (tei): 6%;
genul Populus (plopi): 6%;
genul Picea (molizi): 4%;
alte genuri: 32%, din care: genul Betula (mesteceni) 2%, genul Quercus (stejari) 2%,
genulSalix (salcii) 1%, genurile Juglans (nuci) și Platanus (platani) sunt sub 1%, iar genul Carpinus (carpeni) 0,2%.
Distribuția acestor procente este foarte variată în cadrul spațiilor verzi din domeniul public (parcuri, scuaruri, aliniamente etc.). Astfel, în ceea ce privește paltinii, reprezentați majoritar prin paltinul de câmp (Acer platanoides), specific vechilor păduri de amestec ce se întindeau în Banat, și paltinul de munte (Acer pseudoplatanus), specie indigenă, dar coborâtă mult ca areal, ei apar constant în toate parcurile, dar în proporții mari, chiar de 27 %, în numai cinci dintre ele. Arbuștii sunt o categorie importantă de specii lemnoase pentru amenajarea parcurilor. Din totalul arbuștilor existenți în spațiile verzi ale Timișoarei, circa 43% îi reprezentat de rășinoase, în timp ce arbuștii foioși aparțin la peste 20 de genuri, numărul speciilor fiind însă destul de limitat.
.
Planul de acțiune privind conservarea rețelei de spații verzi
Restrângerea spațiilor verzi accentuează puternic riscurile ecologice urbane și are un impact negativ imediat asupra calității vieții și stării de sănătate a populației. De aceea, în ultima vreme, lumea luptă sub diverse forme pentru crearea de noi spații verzi, în special în zonele urbane cele mai aglomerate.
Protecția spațiilor verzi, amenajarea peisagistică modernă a acestora și reconstrucția lor, constituie una din prioritățile strategice prevăzute și în Planul Integrat de Dezvoltare (PID) al Polului de creștere Timișoara și este susținută prin realizarea unor proiecte de revitalizare a spațiilor publice centrale.
Se urmărește valorificarea potențialului cadrului natural și al peisajului în vederea creări unui mediu de viață plăcut, atractiv și vibrant prin valorificarea optimă a potențialului cadrului natural, atât din punct de vedere turistic (amenajare peisagistică, zone pentru agrement) cât și din punct de vedere economic (deschiderea navigației pe Bega, transport public), cele două funcțiuni completând-se într-un mod armonios.
Principalele proiecte privind conservarea rețelei de spații verzi:
Reabilitarea infrastructurii publice urbane a malurilor canalului Bega Timișoara;
Amenajarea arhitectural – peisagistică a parcurilor, grădinilor și scuarurilor;
Amenajarea zonelor verzi, creșterea cantitativă și calitativă a acestora, contribuie la
împlinireascopului final al oricărei strategii de dezvoltare – creșterea calității vieții locuitorilor;
Modernizarea Parcului Rozelor;
Reamenajarea și modernizarea Grădinii Botanice Timișoara;
Modernizarea Parcului Justiției;
Modernizarea Parcului Alpinet;
Programe de îmbunătățire a rețelei de spații verzi
În Uniunea Europeană,câteva din cercetările privind evoluția spațiilor verzi sunt incluse în al V-lea Program din cadrul Uniunii Europene,având urmatoarea denumire ”Orașul de mâine și moștenirea culturală”.
Principalele proiecte care stau la îmbunătățirea rețelei de spații verzi sunt:
Proiectul COST C8 – Best Practice in Sustainable Urban Infrastructure apreciază că
„infrastructura urbană verde/albastrăconstă din toate suprafețele verzi din oraș, private și publice, grădini, precum și suprafețe de pajiște, terenuri de pădure, parcuri sau cimitire și râuri, terenuri umede și eleștee. Aceasta include și vegetația spontană de pe depozite, de pe marginea drumurilor, din lungul căilor ferate, gardurilor/zidurilor și acoperișurile clădirilor”.
Un alt proiect, COST Action C11 – Green Structure and Urban Planning, precizează că
infrastructura verdeconstituie mai mult decât suma spațiilor verzi și implică o viziune spațială asupra rețelei ce leagă spațiile deschise, grădinile publice și private, parcurile publice, terenurile de sport, loturile de grădini, terenurile de recreere din interiorul orașelor, inclusiv terenurile umede și luncile de râu din imediata apropiere a orașului. Dezvoltarea acestei infrastructuri este un rezultat al interacțiunii pe termen lung a sistemelor natural și uman și necesită atenție și grijă.
Proiectul EC FP5 URGE (European Community Framework Programme 5 – Urban
GreenEnvironment) transpune spațiul urban ca pe un sistem împânzit de „spații verzi publice utilizate direct pentru recreere activă sau pasivă, ori utilizate indirect prin influența lor pozitivă asupra mediului urban accesibil cetățenilor, servind diverselor nevoi ale acestora, ridicând astfel calitatea vieții în orașe”.
1.5.2 Măsuri pentru protejarea și dezvoltarea spațiilor verzi
Se urmărește promovarea unor măsuri active pentru conservarea zonelor verzi existente și anume:
Întreținerea și dezvoltarea spațiilor verzi existente;
Reducerea invadării spațiilor verzi și a căilor pietonale (trotuare) de către autovehicule,
revitalizarea spațiilor publice centrale ale municipiului Timișoara, extinderea spațiilor verzi, prin amenajarea unor terenuri, în prezent degradate, dezvoltarea perdelelor de protecție și aliniamentelor stradale, cu rol estetic, decorativ, dar și de reducere a poluării chimice și fonice, încurajarea creării, în mod obligatoriu, de noi zone verzi și parcuri pentru îndeplinirea rolurilor de antipoluare și agrement cu accent pe criteriile ecologice în raport cu cele estetice.
Reglementarea mai strictă a construcțiilor ce se fac în spațiile verzi ale municipiului
Timișoara și împrejurimile lui
CAPITOLUL 2
ASPECTELE DEZVOLTĂRII URBANE DURABILE
Generalități
De-a lungul timpului așezările omenești au avut evoluții diferite, evoluția lor fiind marcată de un ansamblu de factori fie de natură politică,economică,socială sau culturală,modul în care acești factori au fost favorabili a determinat o evoluție mai accelerată sau o stagnare a evoluției unei așezări dintr-un anumit spațiu.
Municipiul Timișoara are continuitate în folosirea planificării strategice ca instrument al dezvoltării durabile. Prin studii anterioare Primăria Municipiului Timișoara a formulat, în parteneriat cu mediul universitar și cu sectorul privat, viziunea de dezvoltare ca direcție majoră de ghidare a resurselor materiale, financiare și umane. Cuvintele cheie întâlnite în conținutul textului strategiei conturează imaginea unei metropole europene, cu o economie bazată pe tehnologii avansate amplasate în contextul atractiv arhitectural, cultural și natural.
Studiul “Smart Cities, Ranking of European Medium-Sized Cities” plasează Timișoara intr-un context urban inteligent din punct de vedere al tehnologiilor de transport, al industriilor informatice, al educației si cercetării, al protecției mediului si al unei bune guvernări. Viziunea din Planul Integrat de Dezvoltare Urbană configurează municipiul Timișoara ca zonă urbană competitivă, cu o economie dinamică, diversificată și durabilă, cu o comunitate coezivă, puternică și vibrantă.
În context metropolitan municipiul Timișoara este privit ca “pol social-economic de prim rang al României, care polarizează toată partea de vest a țării, concentrând activități complexe și dinamice, care îl plasează pe locul al doilea la nivel național, după București ,ca pol strategic al României, competitiv în spațiul european, cu o economie dinamică și durabilă, bazată pe cercetare și inovare, o zonă atractivă atât pentru locuitorii săi cât și pentru investitori și vizitatori”. Astfel, cunoașterea orașului ca organism complex având propriile sale mecanisme de dezvoltare, devine un imperativ al evoluției societății în ansamblul său, aceasta contribuind la asigurarea bunăstării locuitorilor, a unor condiții civilizate de viața, și nu în ultimul rând, a unei armonii între cadrul natural și spațiul construit.
Conceptul de dezvoltare durabilă
Conceptul de dezvoltare durabilă desemnează totalitatea formelor și metodelor de dezvoltare socio-economică care se axează în primul rând pe asigurarea unui echilibru între aspectele sociale, economice,ecologice și elementele capitalului natural.
Punctul de plecare în formularea conceptului de dezvoltare durabilă îl constituie Raportul Comisiei Mondiale pentru Mediu și Dezvoltare (WCEF) în raportul "Viitorul nostru comun", cunoscut și sub numele de "Raportul Brundtland": "Dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care urmărește satisfacerea nevoilor prezentului, fără a compromite posibilitățile generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi".
(Figura. 2.2.1. Schema Dezvoltării durabile)
Dezvoltarea viitoare a omenirii a fost concepută într-o viziune sistematică,integratoare, menită să răspundă necesității egalizării șanselor generațiilor care există și se succed pe Terra. Tabloul schițat privind viitoarea dezvoltare îmbină, într-un tot unitar, creșterea economică susținută cu păstrarea și ameliorarea mediului ambiant, echitatea, justiția și afirmarea democrației în viața socială.Prefigurarea noului tip de dezvoltare economică a omenirii s-a polarizat în jurul definirii conceptului de dezvoltare durabilăși găsirii mijloacelor concrete,eficiente de realizare a tuturor dimensiunilor sale, care a devenit punctul central al dezbaterilor problemelor privind creșterea economică și mediul.Dezvoltarea durabilă este înțeleasă ca un nou tip de creștere economică, radical opus actualului tip, care a dominat economia secolelor al XIX-lea și al XX-lea, circumscris „folosirii resurselor naturale ale planetei, a formelor de energie convenționale și a celor neconvenționale, concomitent cu protejarea și conservarea mediului înconjurător”.
(Figura. 2.2.2. Producția curată si Dezvoltarea durabilă)
Dezvoltarea durabilă, prin esența sa, exprimă necesitatea integrării armonioase a dezvoltării economice, a guvernării responsabile, a asigurării coeziunii sociale și a binomului om-natură, aspecte ce sunt relevate de principiile dezvoltării durabile,formulate în cadrul Agendei 21 a Conferinței Mondiale pentru Mediu șiDezvoltare de la Rio de Janeiro(1992).
Printre aceste principiise înscriu:
oamenii trebuie să se afle în centrul tuturor inițiativelor de dezvoltare;
încurajarea comunităților umane de a-și recunoaște valorile culturale, morale
și spirituale;
capacitatea comunităților de autodeterminare prin respectarea drepturilor la propria
dezvoltare;
justiția socială, echitatea spațială, intra și intergenerațională, care să asigure
distribuția echitabilă a resurselor și oferirea de oportunități egale pentru membrii societății;
participarea democratică la luarea deciziilor;
viabilitatea instituțională care să asigure convergența de interese a diferitelorgrupuri;
sănătatea ecologică, prin recunoașterea naturii ca o moștenire comună pentru generațiile
viitoare;
echitatea între zone biogeografice în managementul resurselor naturale;
cooperarea globală a națiunilor de pe Terra.
Principiile dezvoltării durabilecontinuă și vor continua să facă obiectul unor largi discuții și dezbateri, pe plan național și internațional dar, în termeni generali, acestea sunt, în prezent, bine stabilite și conceptualizate. Dezvoltarea economică este importantă pentru orice societate, însă beneficiile ei trebuie să fie mai mari decât costurile, inclusiv costurile legate de conservarea și protecția mediului. În acest context, atenția trebuie să se focalizeze asupra modalităților prin care aceste principii pot și trebuie să fie aplicate în diferitele sectoare ale economiei și ale dezvoltăriisociale.În prezent orașul este un decor mineral în care predomină culoarea gri,betonul, asfaltul și sticla, inducând omului acea stare sufletească de neliniște și anxietate.
Protejarea și dezvoltarea ofertei naturale și antropice, punerea ei în legătură cu locuirea, reducerea surselor interne de poluare, accesibilizarea elementelor natural din teritoriul apropiat, interconectarea elementelor de peisaj într-o rețea verde, cuprinzând dotări de agrement și posibile atracții turistice, sunt măsuri menite să întărească vocația rezidențială a orașului și să-i contureze identitatea în cadrul concurenței interurbane regionale. Aplicarea măsurilor de protecție și conservare a mediului, eliminarea factorilor poluatori, vor determina o menținere a calității mediului, concomitent cu o dezvoltare socio-economică viguroasă.
Dezvoltare durabilă pe plan internațional
Comunitatea internațională s-a reunit pentru prima data în anul 1972 la Conferința de Stockholm privind Mediul Uman (Stockholm Conference on Human Environment) pentru a dezbate problema mediului global și a necesităților de dezvoltare.
În urma conferinței au rezultat:
Declarația de la Stockholm,conținând 26 de principii;
Planul de Acțiune pentru Mediul Uman,cu trei componente:
programul pentru evaluarea mediului global (Earthwatch);
activitățile pentru managementul mediului;
măsurile de sprijin.
Programul Națiunilor Unite pentru Mediu;
Fondul voluntar pentru Mediu;
Toate acestea sunt considerate a fi piatra de temelie a primului cadru internațional pentru tratarea problemelor de mediu.
În 1986, Națiunile Unite au înființat Comisia Mondială de Mediu și Dezvoltare, ce avea ca scop studierea dinamicii deteriorării mediului și oferirea de soluții cu privire la viabilitatea pe termen lung a societății umane. Comisia a fost prezidată de Gro Harlem Brundtland, primul Ministru al Norvegiei, la acea dată.
Comisia Brundtland a subliniat existența a două probleme majore:
Dezvoltarea nu înseamnă doar profituri mai mari și standarde mai înalte de trăi pentru un
mic procent din populație, ci creșterea nivelului de trai al tuturor;
Dezvoltarea nu trebuie să implice distrugerea sau folosirea haotică a resurselor noastre
naturale, nici poluarea mediului ambiant.
În iunie 1992,la Rio de Janeiro s-a desfășurat Conferința Națiunilor Unite pentru Mediu și Dezvoltare (United Nations Conference on Environment and Development-UNCED)denumită și
"Conferința de la Rio",la care s-au reunit 120 de conducători ai statelor lumii.
În urma conferinței au rezultat:
Declarația de la Rio, conținând 27 de principii;
Agenda 21, constituind un plan de acțiune pentru dezvoltarea durabilă cu începere din
secolul al XXI-lea, concretizat în 40 de capitole destinate unor domenii de programe specifice, structurate în termenii bazei de acțiune, obiectivelor de realizat, activităților care trebuie efectuate, modalități de implementare;
Convenția privind diversitatea biologică și Convenția cadru privind schimbările
climatice.
La 10 ani de la adoptarea Agendei 21,în anul 2002 are loc Summitul Mondial pentru dezvoltarea durabilă,Johannesburg,în care s-a analizat progresul facut spre dezvoltarea durabilă și s-a reafirmat angajamentul țărilor participante.
Dezvoltarea durabilă la nivel european
Dezvoltarea durabilă a devenit un obiectiv al Uniunii Europene, începând cu 1997,când a fost inclus în Tratatul de la Maastricht,iar in 2001,la Summit-ul de la Goetheborg a fost adoptată Strategia de Dezvoltare Durabilă a Uniunii Europene.
În iunie 2006 a fost adoptată Strategia de Dezvoltare Durabilă pentru o Uniune Europeană extinsă,care se dorește a fi un catalizator pentru cei ce elaborează politici publice și opinia publică,în scopul schimbării comportamentului în societatea europeană și implicării active a factorilor decizionali, publici și privați, precum și a cetățenilor în elaborarea, implementarea și monitorizarea obiectivelor dezvoltării durabile.
Strategia UE stabilește, de asemenea, proceduri precise de implementare, monitorizare și urmărire, cu obligații de raportare la fiecare doi ani, din partea Comisiei Europene și a statelor membre, asupra angajamentelor asumate.
Pentru a servi ca bază pentru această strategie revizuită, Consiliul European a aprobat în iunie 2005 o declarație cu următoarele obiective și principii:
Protecția mediului;
Echitatea și coeziunea socială;
Prosperitatea economică;
Îndeplinirea responsabilităților internaționale ale UE.
Pentru a asigura integrarea și corelarea echilibrată a componentelor economice, ecologice și socio-culturale ale dezvoltării durabile, Strategia UE statuează următoarele principii directoare:
Promovarea si protecția drepturilor fundamentale ale omului;
Solidaritatea în interiorul generațiilor și între generații;
Cultivarea unei societăți deschise și democratice;
Informarea și implicarea activă a cetățenilor în procesul decisional;
Implicarea mediului de afaceri și a partenerilor sociali;
Coerența politicilor și calitatea guvernării la nivel local, regional, național și
global;
Integrarea politicilor economice, sociale și de mediu prin evaluări de impact și
consultarea factorilor interesați;
Utilizarea cunostințelor moderne pentru asigurarea eficienței economice și
investiționale;
Principiului precauției;
Aplicarea principiului “poluatorul plătește”.
Dezvoltarea durabilă pe plan intern
Pentru România, ca stat membru al Uniunii Europene, dezvoltarea durabilă este singura perspectivă rațională a devenirii naționale, având ca rezultat statornicirea unei noi paradigme de dezvoltare prin confluența factorilor economici, sociali și de mediu.
În urma obligației asumate de România în calitate de stat membru al Uniunii Europene a rezultat Elaborarea Strategiei Naționale pentru Dezvoltare Durabilă (SNDD),conform obiectivelor convenite la nivel comunitar și prescripțiilor metodologice ale Comisiei Europene.
Cu implicarea activă a factorilor interesați șicu sprijinul conceptual al Academiei Române,Strategia Națională a Dezvoltării Durabile (SNDD) propune o viziune a dezvoltării României în perspectiva următoarelor două decenii,cu obiective strategice pe termen scurt,mediu și lung:
Orizont 2013:Încorporarea organică a principiilor și practicilor dezvoltării durabile
înansamblul programelor și politicilor publice ale României;
Orizont 2020:Atingerea nivelului mediu actual al țărilor Uniunii Europene la
principalii indicatori ai dezvoltării durabile;
Orizont 2030:Apropierea semnificativă a României la nivelul mediu din acel an al
țărilor Uniunii Europene.
Fiind îndeplinite aceste obiective strategice vor asigura,pe un termen scurt,mediu și lung,atât o creștere economică ridicată cât și o reducere apreciabilă a decalajelor economico-sociale dintre statele membre ale Uniunii Europene și România.
CAPITOLUL 3
CONCEPȚII MODERNE ÎN AMENAJAREA TERITORIULUI
Generalități cu privire la amenajarea teritoriului
În ceea ce privește dezvoltarea generală,economică,socială și culturală a țării,un rol deosebit de important îl are amenajarea teritorială a localităților urbane si rurale.
Așezările umane, ca subsistem al teritoriului locuit, constituie spațiul unde problemele economice, sociale și de mediu trebuie sincronizate la scări spațiale diferite, instrumentele de implementare fiind amenajarea teritoriului și urbanismul. Teritoriul, înțeles ca spațiu geografic locuit, include elemente fizice naturale și antropice, dar și elemente instituționale și culturale, toate integrate într-un complex funcțional al cărui principal scop și resursă îl reprezintă populația umană. Așezarea umană ca entitate funcțională, fizică, instituțională și culturală reprezintă cadrul de asigurare a unui cât mai înalt nivel al calității vieții. Așezările umane trebuie privite în calitate de consumatoare de resurse dar și de generatoare de bunăstare și potențială resursă de creativitate, în special în mediul urban.
Principalul scop al amenajării teritoriului îl reprezintă armonizarea la nivelul întregului teritoriu a politicilor economice,sociale,ecologice și culturale,stabilite la nivel atât național cât și local pentru asigurarea dezvoltării diferitelor zone ale țării,urmărindu-se creșterea solidarității și eficienței relațiilor economice și sociale dintre acestea.Astfel,amenajarea teritoriului redă expresia spațială a politicilor economice,sociale,culturale și ecologice ale societății.
Funcția de organizare a teritoriului trebuie să propună soluționări probabile alternative, cu menirea de a evidenția posibilitățile de dezvoltare armonioasă și echilibrată a teritoriului, să ofere soluții pentru repartizarea judicioasă dorită și posibilă a forțelor de producție și să urmărească valorificarea superioară a resurselor materiale și umane în condiții economice avantajoase.
Amenajarea teritoriului reprezintă o preocupare centrală a lumii contemporane, impunându-se ca o necesitate obiectivă pentru coordonarea multiplelor interese ce se interferează pe același teritoriu și folosirea rațională a resurselor, ca un factor generator al dezvoltării.
Legislația privind amenajarea teritoriului
Constituția Românieispecifică exploatarea resurselor naturale în concordanță cu interesulnațional,menținerea echilibrului ecologic, refacerea și ocrotirea mediului înconjurător, crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.
Legea nr.350/2001 definește planul de amenajare a teritoriului ca un ansamblu de studiireferitoare la o suprafață de teren definită prin care se stabilesc pe baza analizei multicriteriale a situației existente, obiectivele, acțiunile și măsurile de adoptat pe o perioadă determinată.
Legea fondului funciar (Legea nr.18/1991) stabilește că organizarea și amenajarea
teritoriului agricol are ca sarcină crearea condițiilor pentru o mai bună folosire a terenurilor în scopul realizării producției agricole și se execută pe bază de studii și proiecte prin care se rezolvă o serie de probleme.
Legea protecției mediului( Legea nr.137/1995) reglementează protecția mediului pe bazaprincipiilor strategice în scopul asigurării unei dezvoltări durabile.
Codul silvic (Legea nr.26/1996) reprezintă modul de gospodărire a fondului forestier carese reglementează prin amenajamentele silvice.
Legea cadastrului și publicității imobiliare (Legea nr.7/1996) se referă la sistemul unitar șiobligatoriu de evidență tehnică, economică și juridică prin care se realizează identificarea, înregistrarea și reprezentarea pe hărți și planuri cadastrale a tuturor terenurilor precum și a celorlalte bunuri imobiliare de pe întreg teritoriul țării, indiferent de destinația lor și de proprietar și creează baza pentru dezvoltările și restructurările preconizate prin organizarea teritoriului.
Legea îmbunătățirilor funciare (Legea nr.84/1996) arată că amenajările de îmbunătățiri
funciare sunt lucrări complexe de construcții hidrotehnice și agropedoameliorative, de nivel național au loc pe baza Programului Național de amenajare a teritoriului.
Legea amenajărilor teritoriului și urbanismului (1996) precizează că planurile de
amenajare a teritoriului național și zonal abordează aspecte referitoare la:
protejarea și utilizarea resurselor naturale ale solului și subsolului;
structura și dinamica populației și a resurselor de muncă;
dezvoltarea socio-economică;
dezvoltarea armonioasă a rețelei de localități.
Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Legea privind dezvoltarea (rurală) regională stabilește ca obiective de bază ale politicii dedezvoltare echilibrate, stimularea inițiativelor prin valorificarea resurselor locale și regionale în scopul dezvoltării economico-sociale durabile, stimularea cooperării interregionale,interne și internaționale.
Obiectivele amenajării teritoriului
Extinderea armonioasă a teritoriului,distribuția rațională,ponderată a forțelor de producție pe baza îmbinării organice a criteriilor de ordin politic,social și cele de eficiență economica sunt câteva dintre funcțiile esențiale pe care amenajarea generală a teritoriului trebuie să le asigure pentru obținerea unor soluții necesare realizării următoarelor obiective principale:
dezvoltarea economică și socială echilibrată a regiunilor și zonelor, cu respectarea
specificului acestora;
îmbunătățirea calității vieții oamenilor și colectivităților umane;
gestionarea responsabilă a resurselor naturale și protecția mediului;
utilizarea rațională a teritoriului;
realizarea unui sistem de circulație și transport pentru bunuri și persoane care să asigure
legături de transport rapide, scurte și ieftine;
păstrarea circuitului productiv a tuturor elementelor existente sau potențiale din teritoriu.
Amenajarea teritoriului și urbanismul au ca principal scop stimularea evoluției localităților prin realizarea strategiilor de dezvoltare pe termen scurt,mediu și lung.Aplicarea obiectivelor are în vedere întregul teritoriu administrativ al orașelor și comunelor sau zone din acestea.
CAPITOLUL 4
CARACTERISTICILE SISTEMELOR INFORMATICE GEOGRAFICE
4.1.Descrierea sistemelor informatice geografice
GIS (Sistem Informatic Geografic) este definit de OGC (Open Geospatial Consortium) ca fiind un sistem informatic utilizat pentru capturarea, stocarea, verificarea, integrarea, manipularea, analiza și vizualizarea datelor referențiate geografic sau geospațiale.
Ca subsisteme pot fi considerate echipamentele (în care rolul principal îl au calculatoarele electronice), programele, bazele de date și de cunoștințe, tehnologiile și personalul de proiectare, realizare și exploatare. Informația geografică este prezentată pe teme diferite, dar referite la un cadru geografic sau cartografic unitar. Fiecare temă este concretizată printr-un "strat" de date.
Un sistem informatic geografic poate fi utilizat pentru realizarea de combinații ale relațiilor geografice ale diferitelor straturi de date și prezentarea unei hărți ca rezultat al analizei geografice. Temele individuale pot fi prezentate și separat.
Sistemele informatice geografice trebuie să se dezvolte în cadrul larg al infrastructurii informaționale. În conceperea, proiectarea, dezvoltarea, implementarea și întreținerea unui asemenea sistem se disting următoarele faze generale: specificarea datelor și surselor de date (definirea intrărilor); culegerea, transmiterea, memorarea, prelucrarea, structurarea, stocarea și regăsirea datelor și informațiilor; folosirea datelor și informațiilor în activitățile decizionale și de acțiune asupra mediului înconjurător.
Principalul scop al unui astfel de sistem este, pe lângă introducerea, stocarea și editarea unor informații de natură geografică, demografică, de mediu, etc., analiza și studierea acestor informații într-un context relațional, permițând elaborarea unor decizii complexe.
(Figura. 4.1. Elemente entitate geografică)
Fiind un sistem informatic, unui GIS i se impune satisfacerea concomitentă a următoarelor cerințe:
eficiența sistemului;
economicitate;
securitate;
protecția datelor;
linierea la cadrul legislativ al țării respective.
Fără a conștientiza, ne lovim la orice pas de sisteme informaționale geografice, fiecare în parte specializat pentru un anumit domeniu.Ca orice sistem informațional, este o acumulare organizată de date și proceduri pentru crearea, achiziționarea, integrarea, transformarea, vizualizarea, analiza și modelarea informațiilor, care îi ajută pe oameni în luarea deciziilor.
Oamenii care iau contact cu GIS au în spate diferite domenii de activitate. Unii provin din domeniul proiectării asistate pe calculator(CAD), alții, deși nu au nici o legătură cu domeniul tehnic sau un domeniu legat de cartografiere, utilizează GIS doar pentru că au realizat că îi ajută să-și îndeplinească sarcinile mult mai repede și mai bine. Există bineînteles și cei care au cariere în zonele de aplicații care pot beneficia de avantajele GIS: planificare, geografie, sănătate publică, siguranță publică etc, precum, și cei care dezvoltă un interes pentru GIS doar pentru că sunt la curent cu tot ce este nou și util în domeniul tehnic.
4.2.Funcțiile unui sistem informatic geografic
Funcțiile GIS sunt grupate în patru mari categorii, astfel:
Introducerea și verificarea datelor:
Înainte de a realiza proiectul GIS ,datele spațiale trebuie achiziționate .Metodele de achiziționare a datelor sapțiale sunt numeorase : ridicări topografice, metode satelitare,metode de teledetecție ,metode fotogrammetrice dar pot fi introduse și date de pe formate analogice care se află fie în fișiere ,hărți sau tabele având ca și suport hârtia, aerofotogramme, în alte calculatoare din rețea,etc. Introducerea datelor reprezintă procesul de convertire a datelor din forma existentă într-o formă ce poate fi utilizată de un GIS .
Atributele de introduc și ele pe langă datele grafice ce sunt stocate în hărții. Intoducerea lor se poate face manual de la tastatură sau se pot introduce din fișiere digitale existente.
Datele intoduse în GIS trebuie întotdeuna verificate deoarece pot să apară erori în procesul de introducere a datelor sau pot fi deja erori în datele de intrare ducând în final la interpretări greșite ale rezultatelor.
Stocarea datelor și managementul bazei de date:
În GIS datele sunt stocate în DBMS-uri (datebase management system) sub formă de tabele precum și în hărți ca straturi separate. Indiferent de sistemul ales, acesta trebuie să cuprindă funcții pentru actualizare, editare și manipulare a datelor de tip atribut și a celor de tip grafic. Metodele de stocare precum și structura bazei de date pot limita funcțiile furnizate de GIS. Funcțiile de manipulare sunt cerute pentru a ne ajuta în organizarea, corectarea și actualizarea datelor, astfel încât analiza să fie executată eficient.
Analiza și modelarea datelor:
GIS-ul are posibilitatea de a efectua analize și modelări ale datelor spațiale ceea ce-l distinge esențial de celelalte tipuri de sisteme de informații. Un GIS ne permite să executăm interogări și analize ce sunt prea costisitoare sau mari consumatoare de timp pentru studiul lumii reale, ori sunt prea dificile sau inadecvate în cazul folosirii altor tipuri de sisteme de management a datelor. Există o mare varietate de funcții de analiză utilizate, multe dintre acestea existând numai în GIS, și constă în posibilitatea GlS-ului de a integra date provenite de la diferite surse și de a produce noi informații ca rezultat al acestei integrări. Posibilitatea de a întreba "ce se întâmplă dacă" este un exemplu al capacității de modelare pe care o are GIS-ul.
După o analiză și o modelare completă a datelor, este necesar să ne prezentăm rezultatele într-o anumită formă pentru interpretări.
Vizualizarea și ieșirea datelor.
Calea pe care o alegem pentru ieșirea rezultatelor depinde de mulți factori cum ar fi costul sau timpul consumat. Desigur, toți acești factori influențează modul în care se realizează proiectul GIS, dar poate să aiba o importanță particulară pentru comunicarea efectivă a rezultatelor. Afișarea rezultatelor se poate face prin vizualizare pe monitor sau în cazul unei prezentări finale a hărților sau ale anumitor analize și interogări se utilizează plottere sau imprimante. În alte cazuri însă datele sunt păstrate sub formă de fișiere, ce vor face obiectul unor viitoare analize.
Principala calitate a pachetului de programe GIS este capacitatea sa de a efectua analize geografice și operații specifice:
operații spațiale cu ajutorul cărora se poate acționa asupra datelor unuia sau mai multor
straturi;
operații necesare pentru interogarea (query) bazelor de date (interogări grafice: care sunt
valorile atributelor acestor entități, interogări atribut: unde sunt localizate entitățile care au aceste valori ale atributelor sau interogări formulate cu ajutorul limbajelor de interogare (SQL) de genul: care sunt parcelele de teren cu suprafață mai mare de 0,3 ha și se află la o distanță mai mică de 1 km de șosea);
algebra cartografică (funcții care permit generarea de noi straturi de informație
geograficăutilizând operații matematice sau logice);
funcții de interpolare a datelor spațiale (modelare digitală a terenului DEM );
analize ale rețelelor care permit rezolvarea unor probleme specifice cum ar fi:
determinareatraseelor optime în operații de transport, colectare sau distribuție urmărind diferite criterii (timp minim, distanță minimă) incluzând eventual o serie de constrângeri (gabarit, capacitate portantă).
4.3.Componentele unui sistem informatic geografic
Pentru a fi funcțional, este necesar ca un GIS să aibe cinci componente:
echipamente (hardware)-componentele fizice pe care va rula sistemul;
programe (software)-nucleul sistemului GIS;
date manipulate-informațiile necesare care stau la baza aplicației;
metode și proceduri pentru realizarea diverselor operații;
persoane -utilizatorii sistemului.
(Figura. 4.3.1. Componentele sistemelor informatice geografice)
Lipsa a unei componente compromite funcționarea unui GIS.
Aplicațiile,software-ul și datele reprezintă nucleul sistemului de informații. În mod ideal, acesta ar trebui să funcționeze indiferent de oamenii care intervin in sistem (în cazul în care design-ul aplicației este bine realizat ) și trebuie să fie îndeajuns de flexibil pentru a funcționa indiferent de inovațiile care apar la nivel hardware, chiar și în absența totală a hardware-ului.
4.4.Colecții de date spațiale
Orice sistem informatic, deci cele informatice geografice, operează cu date stocate în colecții cu organizări specifice, numite baze de date. Baza de date a unui sistem informatic geografic (SIG) este constituită pe mai multe nivele și este alcatuită dintr-un set de fișiere corelate, astfel organizate încât să minimizeze redundanța și să permită accesul la date unuia sau mai multor programe.
(Figura. 4.4.1. Straturi tematice al bazelor de date)
Bazele de date pot fi stocate pe diferite suporturi și în diferite moduri. Este necesar însă ca acestea să fie organizate pe medii compatibile cu calculatorul electronic. În momentul de față cel mai utilizat este mediul bazat pe principiul înregistrării magnetice a informației, reprezentat prin discuri magnetice și benzi magnetice.
Harta digitală, ca model al spațiului, poate fi considerată o colecție de date spațiale. Indiferent de forma concretă de structurare a datelor, harta digitală este formată din mai multe fișiere, fiecare dintre ele conținând fie informații grafice (prin care se exprimă forma și poziția entităților reprezentate), fie informații atributive ( numite și textuale sau informații nongrafice), prin care sunt exprimate caracteristici calitative sau cantitative ale entităților respective.
Într-un SIG, suprafața terestră este stocată sub formă de atribute și relații metrice și semantice ale elementelor topografice de planimetrie și ale modelului numeric.
(Figura. 4.4.2. Suprapunerea straturilor bazei de date)
4.4.1.Date suport
Sistemele informatice geografice utilizează două tipuri de date: date grafice, care la rândul lor pot fi de tip raster sau de tip vectorial, și date atributive.
Datele raster se utilizează într-o aplicație GIS atunci când dorim afișarea informației care se desfășoară continuu într-o anumită regiune și care nu poate fi divizată cu ușurință în elemente vectoriale.Acestea pot fi planuri topografice scanate, mozaicuri, DEM-uri ,DSM-uri, DTM-uri, hărți tematice.
Un set de date raster este compus din rânduri (desfășurate pe orizontală) și coloane (desfășurate pe verticală) de pixeli (denumiți și celule). Fiecare pixel reprezintă o regiune geografică și valoarea acelui pixel reprezintă o anumită caracteristică a acelei regiuni.
(Figura. 4.4.3. Imagine raster)
Datele vectoriale, sunt formate din puncte, linii, poligoane, ele sunt potrivite pentru stocarea conturului obiectelor, spre deosebire de datele raster care stochează conținutul acestora.
(Figura. 4.4.4. Imagine vector)
Datele de tip atribut sunt datele textuale introduse în bazele de date. În acest format se pot stoca informații referitoare la poziția echipamentelor, căi de acces în zonă, alte rețele ce traversează regiunea, elemente specifice reliefului local, planuri topografice vectorizate, curbe de nivel.
4.5. Analiza și modelarea datelor
GIS-ul are posibilitatea de a efectua analize și modelări ale datelor spațiale ceea ce-l distinge esențial de celelalte tipuri de sisteme de informații.
Pentru simularea modului de comportare a proceselor din lumea reală se folosește un model de date acesta reprezintă o construcție digitală (set de obiecte și procese) care descrie sau reprezintă părți ale lumii reale în GIS acestea sunt de o importanță majoră deoarece ele determină modul în care datele sunt stocate și posibilitățile analitice.
(Figura. 4.5.1. Analiza și modelarea GIS)
Un GIS ne permite să executăm interogări și analize ce sunt prea costisitoare sau mari consumatoare de timp pentru studiul lumii reale, ori sunt prea dificile sau inadecvate în cazul folosirii altor tipuri de sisteme de management al datelor.
Există o mare varietate de funcții de analiză utilizate, multe dintre acestea existând nu numai în GIS, dând posibilitatea GlS-ului de a integra date provenite de la diferite surse și de a produce noi informații ca rezultat al acestei integrări.
Posibilitatea de întreba "ce se întâmpla dacă" este un exemplu al capacității de modelare pe care o are GIS-ul.
După o analiză și o modelare completă a datelor, este necesar să ne prezentăm rezultatele într-o anumită formă pentru interpretări.
4.6. Surse de date
Datele folosite într-un sistem informatic geografic provin dintr-o mare varietate de surse, atât analogice cât și digitale, dintre care se amintesc: cataloage și tabele de coordonate, fișiere, liste de
date rezultate din prelucrări, baze de date cartografice existente, hărți topografice și speciale, tipărite sau originale, jurnale și carnete electronice de teren, înregistrări fotogrametrice și de remote sensing UAV, atât analogice cât și digitale; determinări cu receptoare GPS sau stații totale; date recepționate de la diferitele tipuri de senzori amplasați la bordul dronelor.
Tehnici de introducere a datelor:
Pentru hărțile pe suport de hârtie (sau calc) introducerea datelor se poate face prin
scanare (hărți raster) ,prin digitizare pe planșete digitizoare sau prin conversie la scară utilizând cote sau dimensiuni.
Pentru hărțile în format digital introducerea datelor se poate face prin vectorizarea
automată a hărților raster sau prin digitizare pe ecran în cazul hărților raster .
Preluarea datelor cu ajutorul:
stațiilor totale;
aparatură GPS (Global Positioning System).
Import din alte formate digitale.
(Figura. 4.6.1. Modalități de obținere și introducere a informațiilor)
4.7. Domeniile de utilizare ale sistemelor informatice geografic
Tehnologiile Sistemelor informaționale prin diversitatea opțiunilor de reprezentare a informațiilor pe hărți cum ar fi hartă cu reprezentare prin punct, linie, areal, volum, etc. ,dar și prin modul prin care acestea pot fi realizate (realizarea unei egături între bazele de date și partea grafică, suprapunerea mai multor straturi tematice), aceste tehnologii sunt utile în aproape toate domeniile, cum ar fi:
-Utilități
-Dezvoltare urbană și regională,prin crearea de hărți de urbanism,în managementul rețelelor de utilități (energie electrică, gaze, apă);
-Agricultură și silvicultură
-Sănătate ( gestionarea stării de sănătate a populației în regiuni ) ;
-Mediu studiul impactului asupra mediului;
-Cadastru
-Alte domenii ( militar,criminalistică, științe sociale, geologie etc. )
Sistemele informatice geografice sunt soluția ideală pentru nevoile administrațiilor locale de a identifica și conserva resurse de mediu unice sau critice.
(Figura. 4.7.1. Domenii de utilizare a sistemelor informatice geografice)
CAPITOLUL 5
ASPECTE PRIVIND CADASTRUL VERDE
5.1. Generalități privind cadastrul verde
Înainte de a defini “ cadastrul verde “ , se face o prezentare sumară a cadastrului general.
Pentru cadastru se cunosc mai multe definiții.Conform Legii cadastrului si Publicității imobiliare (Legea nr.7/1996) s-a adoptat următoarea definiție: Cadastrul general este un sistem unitar și obligatoriu de evidență și inventariere sistematică a bunurilor imobile de pe teritoriul întregii țări, din punct de vedere cantitativ, calitativ și juridic, indiferent de destinația lor și de proprietar, prin care se realizează identificarea, înregistrarea și reprezentarea lor în registre pe hărți și planuri cadastrale.
Cadastru are un caracter istoric și rolul său evoluează de la o epocă la alta, în funcție de obiectivele stabilite. Inițial a avut rolul de inventariere a bunurilor imobile ca întindere, pentru stabilirea impozitelor fiscale, sau mai tarziu pentru colectivizarea agriculturii etc.
Cadastrul general furnizează informații privitoare la bunurile imobile ( poziție, mărime, folosință, proprietar), necesare în toate ramurile economiei naționale.
Prin intensa dezvoltare economică și socială pe care au cunoscut-o în ultimele decenii, majoritatea localităților și orașelor au suferit transformări în ceea ce privește modul de utilizare al terenurilor, îndeosebi în detrimentul spațiilor verzi intravilane.
Chiar dacă extinderea zonelor urbane a afectat tot mai mult imaginea orașelor, se are ca scop reabilitarea acestor spații verzi.
Spațiul verde ar putea fi definit ca o zonă verde ce constă din teritorii ce au o valoare semnificativă de patrimoniu natural și care necesită protecție și/sau ecosisteme de o biodiversitate unică, amenințate de poluare, ca și coridoare ce leagă "insule" protejate izolate.
Termenul de spațiu verde este înscris și în Legea nr. 24 din ianuarie 2007 (legea privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi urbane) ca zonă verde în cadrul orașelor și municipiilor, definită ca o rețea mozaicată sau un sistem de ecosisteme seminaturale, al cărei specific este determinat de vegetație (lemnoasă, arborescentă, arbustivă, floricolă și erbacee).
(Figura. 5.1.1. Plan urbanistic al municipiului Timișoara )
Evoluția suprafeței spațiilor verzi în localitățile urbane ale țării noastre în perioada 1970 – 2005 este ilustrată mai jos după datele din lucrarea domnului Sever Muja, intitulată Dezvoltarea spațiilor verzi în sprijinul conservării mediului înconjurător în România (1994) cuplate cu cele din ultimul Anuar Statistic al României.
(Figura. 5.1.2. Evoluția suprafeței spaților verzi în mediul urban în perioada 1970-2005 )
În Timișoara pe lângă terenurile proprietate privată și publică a unor persoane fizice sau juridice cu spațiile verzi aferente, terenuri proprietate privată ale Administrației Publice (comune, județe, naționale) și terenuri proprietate publică ale aceleași instituții publice, parcurile având o utilizare esențială. Pe lângă toate aceste tipuri de terenuri există și o mulțime de terenuri părăsite, care nu au o situație juridică clară.
Inventarierea tuturor terenurilor fie proprietate privată, fie proprietate publică se poate face dacă s-ar putea introduce un sistem de acces la ridicările topografice a tuturor terenurilor atât din intravilanul cât și din extravilanul localității și dacă s-ar putea clarifica situația juridică a tuturor acestor terenuri. Această operațiune este foarte importantă deoarece atunci toate proprietățiile fie proprietate privată, fie proprietate publică se vor închide și se va realiza un management eficent necesar pentru o dezvoltare durabilă a oricărei localități.
Pentru început la realizarea operațiuni este necesar sa se realizeze un sistem informatic geografic, realizarea acestuia a fost prezentat în capitolul anterior.
Sistemul informatic geografic a fost realizat în anul 1997 atunci când s-a încheiat zborul aerofotografic pentru întreg teritoriu al municipiului Timișoara. Fotogramele apoi au fost transpuse pe 1200 de planșe analitice desenate. Datorită faptului ca planșele conțin erori față de realitatea din teren, a fost necesar să se realizeze măsurători pentru fiecare cvartal în raport cu coordonatele naționale și implicit europene, iar apoi fiecare parcelă din cvartal a fost măsurată ca la final întreg municipiul Timișoara să se închidă în limitele sale administrative.
Din anul 2000 Timișoara dispune de un cadastru urban modern. La realizarea acestei operațiuni au participat toate compartimentele Primăriei Municipale Timișoara.
Cadastrul verde a apărut ca o necesitate de extindere și detalierea a cadastrului urban și are ca obiect inventarierea întregii vegetații, atât cea din spațiile verzi urbane delimitate ca atare, cât și cea situată pe rețeaua de străzi sau chiar în incintele instituțiilor, întreprinderilor și locuințelor.
Cadastrul verde trebuie realizat periodic pentru a surprinde toate modificările structurale deoarece vegetația cunoaște modificări substanțiale spre deosebire de construcții.
Cadastrul verde se aseamănă foarte mult cu amenajamentul silvic deoarece preia de la acesta o serie de tehnici de lucru.
,,Amenajamentul silvic sau forestier este un sistem de măsuri prin care se stabilesc măsuri științifice fundamentale în vederea organizării procesului de producție forestieră în vederea asigurării unei producții corespunztătoare. Amenajamentul silvic prevede refacerea, ameliorarea, mărirea fondului forestier și elaborarea metodelor de folosire națională și de protecție a pădurilor. În cadrul acestor lucrări tehnice, pe baza cercetării condițiilor biologice, tehnice și economice de desfășurare a procesului de producție, se organizează și se conduce întreaga activitate de gospodărire a pădurilor”.
Cadastrul verde înseamnă măsurarea spațiilor verzi, evidența tuturor arborilor cu diamentrul acestora, cum au coronamentul, dacă au scorbituri deci în principiu un inventar al stării biologice a arborilor.
În cadastrul verde se vor regăsi numărul copacilor existenți și tăiați, numărul arbuștilor plantați, suprafețe verzi reamenajate, exprimate în hectare sau metri pătrați pe cap de locuitor.
Toate aceste date au ca și scop îmbunătățirea aspectului orașului și al mediului înconjurător, lucruri care duc la scăderea poluării. Cadastrul verde contribuie la o mai bună întreținere, gospodărire și dezvoltare a spaților verzi.
(Figura. 5.1.3. Situația județelor cu privire la suprafața spațiilor verzi)
În 2013, reprezentanții Primăriei Timișoara afirmau că suprafața spațiilor verzi este de 525,21 de hectare cu cele aproximativ 50 de hectare ale Pădurii Verzi aflate în proprietatea municipiului – 16,7 metri pătrați per locuitor, respectiv 37,9 mp dacă se include în inventar întreaga suprafață a pădurii, de peste 700 de hectare.
Normele europene prevăd un minim de 26 mp de spațiu verde per locuitor, spațiu prevăzut de altfel și de legislația națională în vigoare.
„Ținta municipiului Timișoara este atingerea suprafeței recomandate de către Organizația Mondială a Sănătății, aceea de 50 mp/ locuitor. Ținta este realizabilă pe termen mediu prin suprafețe noi de spațiu verde, centuri forestiere și împăduriri, prevăzute în noul Plan Urbanistic General.”, conform spuselor viceprimarului Timișoarei Dan Diaconu.
„Problema spațiilor plantate este foarte acută la Timișoara. Datorită triplării populației, ‹‹suprafața verde›› de care beneficiază timișoreanul de astăzi este cu mult inferioară celei admise de normele republicane. Denumită cândva ‹‹orașul parcurilor››, Timișoara se află astăzi în urma altor orașe din țara noastră.
Totuși, există mari posibilități pentru amenajarea unor spații verzi, prin dezafectarea funcțiunilor neadecvate din unele zone relativ centrale, cum sunt unitățile industriale și depozitele de la nord de parcuri, pandantul celor din lungul Begăi. De asemenea, zonele limitrofe orașului oferă multiple asemenea posibilități. Începutul bun, reprezentat de lacul de la Dumbrăvița, ar merita să fie continuat creându-se o rețea de oglinzi de apă care ar relua, la scara Timișoarei, modelul oferit de salba din nordul Bucureștilor.” (Timișoara –Mihai Opriș )
5.2 Realizarea cadastrului verde
Fiecare parc ar trebui să aibă o gestionare a spațiilor verzi cuprinsă într-o documentație. Această documentație trebuie să conțină o evidență a suprafeței, a dotărilor, dacă este cazul unele ca obiecte de inventar. Pot exista și date istorice, legate de înființarea parcului, data plantării unor specii deosebite dacă este cazul sau evenimente deosebite.
Evidența vegetației introduse inițial își pierde an de an valoarea de document, deoarece vegetația se schimbă în timp, de exemplu unele exemplare se usucă, sunt supuse calamității sau se extreg, apoi se introduc exemplare noi.
Exemplarele cresc, își modifică aspectul, asocierile de specii își modifică expresivitatea, starea de masiv acest lucru duce la modificări de esență în arhitectura generală a spațiului structurat prin vegetație.
În foarte multe orașe, administrațiile locale nu tratează cu importanță spațiile verzi deoarece nu văd faptul ca spațiile verzi echilibrează ansamblul urbanistic.
Parcul natural este constituit dintr-un teritoriu delimitat în care atributele naturale, istorice și culturale sunt protejate pe baza unui regulament, pentru o conservare și dezvoltare durabilă. Parcul poate fi considerată o adevărată instituție, având un caracter multifuncțional de excepție.
Parcul este un element de prestigiu în imaginea unui oraș.
În acest fel ar trebui înțelese de edili parcurile, scuarurile și toate spațiile verzi ce-i aparțin. Parcurile, scuarurile și toate spațiile verzi ce-i aparțin nu pot fi administrate în lipsa unui management de specialitate.
Acest management nu poate exista fără o minimă inventariere în acest caz există cadastru verde, care însuși poate să se ridice la managementul de specialitate sau să fie măcar un inventar detailat al obiectului de administrat.
Metoda gândită și pusă în practică în sistemul spațiilor verzi ale Timișoarei are ca scop printr-un progres al cadastrului verde obținerea elementelor structurale caracteristice ale unui parc, care sa stea la baza soluțiilor de îmbunătățire a valorii peisagistice și recreative și de conducere a vegetației.
Metoda se bazează pe o înregistrare complexă a tuturor arbuștilor și arborilor dintr-un parc, respectiv a întregii vegetații lemnoase perene. Această inventariere are două componente:
Inventariere spațială
Inventariere calitativă
(Figura. 5.2.1. Cadastru verde Scuarul Piața Crucii)
Inventarierea spațială urmărește amplasarea exactă pe plan a fiecărui exemplar de arbore sau arbust, care primește și un număr curent, notat pe plan și posibil de notat și pe arbore, eventual cu ajutorul unor mici plăcuțe.
Realizarea cuprinde următoarele etape :
Se folosesc planurile întocmite prin cadastrul urban, care redau întreaga rețea de alei,
drumuiri, precum și diferite obiective speciale sau construcții din parcuri;
Se execută o drumuire, sprijinită pe repere topografice cunoscute, și din fiecare stație se daradieri la toți arborii și arbuștii;
Se calculează coordonatele fiecărui exemplar în continuare toate exemplarele se transpun peplan, cu numărul curent respectiv. Lucrarea se face la calculator.
Pentru echiparea cât mai sugestivă a planului, fiecare exemplar este redat printr-un cerc sauoctogon, în mijlocul căruia se trece numărul de inventariere, care redă la scară și proiecția coroanei, iar printr-o culoare a cercului sau octogonului se precizează cele două categorii mari: rășinoasele și foioasele.
În acest fel încheindu-se partea propriu-zisă de cadastru.
Inventarierea calitativăse referă la o descriere a fiecărui exemplar, cu elemente de caracterizare necesare realizării cadastrului verde, în varianta concepută și care duce în final la stabilirea valorii fiecărui arbor sau arbust.
Metoda de prelevare și prelucrare a elementelor de caracterizare a fiecărui arbore oferă posibilitatea unui salt substanțial în evaluarea atât a unităților elementare, arbori și arbuști, cât și în asocierea acestora în diferite categorii de spații verzi. Acest salt se referă la introducerea unor elemente de evaluare, atât a elementelor de caracterizare, cât și a unor funcții, în lipsa cărora aceste funcții erau caracterizate prin estimări globale, teoretice, estetice, filozofice, însoțite întotdeauna de subiectivitate. Aceste elemente de cuantificare dau o rigoare științifică studiului vegetației, iar prelucrările de sinteză permit o analiză obiectivă a factorilor ce intervin în arhitectura peisajelor.
Metoda permite o evaluare cel puțin a două funcțiuni principale ale spațiilor verzi: funcția ecologică și funcția peisagistică. De asemnea mai permite adoptare unor măsuri sigure de administrare și conducere a spațiilor verzi.
Elementele culese cu ocazia inventarierii arbuștilor și arborilor, pot fi prezentate într-o ordine logică în felul următor:
Specia este primul element de identificare, cum este și firesc. Identificarea se oprește la acest nivel, cu toate că practica dendrologiei ornamentale a selectat în decursul timpului numerase varietăți, forme. Abordarea detailată a exemplarelor ar fi dus la o încărcare mult prea mare a evidențelor, fără un beneficiu în interesul cadastrului verde. Această abordare paote fi utilizată ulterior pentru o eventuală valorificare stiințifică, în cadrul unor unități speciale: parcuri dendrologice, grădini botanice, etc. Cu toate acestea au fost preluate în inventariere câteva varietăți utilizate curent în parcuri și care au un caracter aparte, de exemplu Thuja occidentalis fastigiata etc.
(Figura. 5.2.2. Thuja occidentalis fastigiata)
Pentru toate speciile s-a utilizat o codificare, pentru ușurința prelucrării la calculator. S-au testat două sisteme de codificare: unul numeric, mult mai operativ, și altul alfa-numeric, mult mai explicit. Practica în timp a cadastrului verde va duce la adoptarea unuia dintre cele două sisteme, care se va dovedi cel mai eficient.
Următorul element cuprinde încadrarea speciei într-o anumită categorie, care contribuie în mod deosebit la definirea structurii generale a unui spațiu verde: arbori, arbuști, foioase, rășinoase.
În continuare urmează precizarea vârstei arborelui sau arbustului, acest lucru fiind extrem de dificil de realizat în lipsa unor date istorice. În această etapă precizia vârstei nu este foarte importantă. S-a adoptat astfel precizarea vârstei prin înscrierea ei în clase de vârste, din 20 în 20 de ani, similar amenajamentului silvic. Determinarea ei se poate face astfel cu suficientă precizie, prin deducție, luând în considerare grosimea trunchiului și caracteristica de creștere a speciei.
Urmează apoi determinarea elementelor taxatorice principale: diametrul trunchiului și înălțimea arborelui. Nici aici exigențele cadastrului verde nu impun o mare precizie, motiv pentru care înscrierea lor se face în categorii de diametru, din 10 în 10 cm și în clase de înălțimi, din 5 în 5 m.
Un element important de caracterizare, cu implicații importante în valoarea peisagistică a fiecărui arbore, este forma trunchiului. Ea se precizează prin intermediul a 9 trepte.
Pentru a epuiza domeniul elementelor taxatorice curente, s-a luat în considerare și o necesitate practică în gospodărirea parcurilor, aceea de a evalua masa lemnoasă ce rezultă din extragerea arborilor din diferite motive. Pentru aceasta se apreciază lungimea trunchiului. Cu aceste elemente, calculatorul stabilește volumul masei lemnoase. Precizia rezultată prin aprecierea elementelor de bază va fi mică, dar suficientă pentru o estimare a masei lemnoase ce va fi gestionată de administrația parcului.
Dupa epuizarea acestor elemente de bază de caracterizare a arborelui sau arbustului, se trece la o precizare a poziției pe care o ocupă fiecare exemplar în structura generală a parcului. Două aspecte trebuie precizate: poziția exemplarului, care poate fi izolată sau în diverse situații de asociere, până la starea de masiv, și dominanța coroanei. Primul element definește în cea mai mare măsură structura orizontală a parcului, cel de-al doilea contribuie atât la definirea structurii orizontale, cât și a celei verticale. Cele câteva trepte stabilite pentru fiecare element surprind în măsură suficientă cele două caracteristici.
Un element de caracterizare fundamental pentru valoarea sa peisagestică este forma coroanei.Această formă are un câmp foarte mare de variabilitate, înscriindu-se în variate combinații între două extreme de expresivitate: formele tabulare rampante, târâtoare, în care predomină orizontala, și formele columnare, ce se înscriu exclusiv pe verticală. Efectul impresional global și deci expresivitatea unor exemplare izolate sau a unor grupuri de arbori, implicit valoarea peisagistică rezultă din modul de combinare a acestor forme.
Pe lângă evaluarea calitativă a coroanelor se realizează și o evaluare cantitativă, care este proprie valorii ecologice a fiecărui arbore.Valoarea ecologică a arborilor și arbuștilor este determinată de influența pe care ei o realizează asupra factorilor fizico-climatici ai zonei înconjurătoare. Această influență este în directă dependență cu coroana lor.
Prin determinarea volumului coroanelor se poate face stabilirea funcției ecologice a arborilor. Acesta se determină prin două elemente: diametrul coroanei, care precizează indirect și suprafața de proiecție pe sol a ei, și înălțimea coroanei, pentru a cărei stabilire se recurge la anumite compensări.
Coroanele diferitelor specii de arbori prezintă însă un grad de diferențiere foarte mare a desimii lor și, implicit, a efectului ecologic. Ca urmare, pentru o determinare cât mai exactă a acestui efect, s-a recurs la o măsură de uniformizare a acestui element, prin introducerea unui indice de densitate, care se apreciază. Rezultă astfel un volum ‚standard’ al coroanelor, care reprezintă volumul coroanelor cu o densitate maximă. Cu toate erorile ce se introduc la determinarea acestui volum, el reprezintă totuși un element cert, care poate exprima efectul ecologic al fiecărui arbore.
Alte două elemente care interesează apoi în caracterizarea fiecărui arbore sunt: anomalii ale coroanei și vitalitatea generală a arborelui.
În caracterizarea fiecărui arbore sau arbust valoarea peisagistică sau ornamentală este un element de valoare deosebită. Funcțiunea de recreare și cea instructivă a parcului este în deplină corelație cu această valoare.
Valoarea peisagistică sau ornamentală depinde în general de trei caracteristici:
Fizionomia generală a speciei în port singular;
Mărimea exemplarului, coroană și trunchi, care depinde în special de vârstă;
Anomalii ale trunchiului.
În ceea ce privește fizionomia generală a speciei, elementele de bază sunt: forma generală a coroanei, forma și structura frunzișului, culoarea frunzelor, inclusiv variația ei în timp, înflorirea, fructificația remanentă.
Din aceste caracteristici, ultimele două au un caracter permanent, iar prima un caracter conjunctural, dinamic și, deci, variabil ca valoare impresionala. Excepție fac din acest punct de vedere rășinoasele, la care și această caracteristică are o notă de permanență ridicându-se astfel valoarea.
Valoarea globală a exemplarelor este un alt indicator care are o importanță practică, poate fi folosită ca o valoare de recuperare în cazul penalizărilor ce se aplică pentru distrugerea unor arbori. La stabilirea acestei valori globale, valoarea peisagistică și vitalitatea, folosindu-se următoarea formulă:
VGL=VAE*VIT*VPE
Unde: VGL= valoarea globală, VAE= valoarea ecologică, VIT= vitalitatea și VPE= valoarea peisagistică.
Tot cu ocazia culegerii datelor în teren, se introduce un element important ce implică acest cadastru verde în managementul parcului, este vorba de a preciza lucrările necesare pentru fiecare arbore. Acestea pot fi variate, de la menținerea intactă a exemplarului și până la extragerea lui din diferite motive.
Toată etapa de culegere a datelor în teren și de caracterizare a fiecărui arbore și arbust, cu ajutorul a 28 de elemente, reprezintă o muncă deosebit de dificilă. Toate aceste date sunt înscrise codificat în memoria calculatorului, același care va face si prelucrarea lor. Aceste date sunt de referință, la ele se vor raporta datele ce se vor culege ulterior, în timp.
Prin prelucrarea acestor date se pot obține cel puțin următoarele rezultate de sinteză:
Un plan al parcului, la diferite scări, pe care apar toate exemplarele de arbori și arbuști
cunumărul curent, oferind posibilitatea identificării lor exacte;
Identificarea numărului de exemplare, pe specii, existente într-un parc;
Evidența numărului de specii pe următoarele categorii: arbori, arbuști, foioase,
rășinoase;
Evidența numărului de exemplare și a suprafeței de proiecție a coroanelor, pe clase de
vârstă și pe specii;
Evidența numărului de exemplare din speciile cu valoare peisagistică deosebită;
Stabilirea desimii, respectiv a numărului de exemplare pe hectar;
Stabilirea procentului de acoperire a solului de către coroane;
Stabilirea volumului real și al volumului standard al coroanelor;
Stabilirea grosimii ‚stratului ecologic’, un indicator de sinteză al funcției ecologice, rezultatprin împărțirea volumului standard total la întreaga suprafață;
Stabilirea structurii orizontale a parcului, exprimată prin proporția suprafețelor goale sau cuarbori izolați, suprafața ocupată cu buchete sau grupe de arbori și suprafața ocupată de arbori în stare de masiv;
Stabilirea structurii verticale a parcului, exprimată prin repartiția volumului real al
coroanelor pe clase de înălțimi;
Valoarea peisagistică medie, pe număr de exemplare;
Valoare globală medie pe număr de exemplare;
Evidența dotărilor din parc:
-densitatea aleilor (m²/ha);
-densitatea băncilor (buc/ha);
-alte dotări (iluminat, oglinzi de apă, lucrări ornamentale etc).
Calculul capacității de încărcare cu vizitatori, actual și optim;
O serie de indicatori sintetici ca:
-indicele gradului de variabilitate structurală pe orizontală și verticală;
-indicele gradului de dinamism în expresivitatea vegetației.
Toate aceste date certe, cuantificate, privind starea și structura vegetației și a dotărilor dintr-un parc constituie componenta esențială de fundamentare a managementului unui spațiu verde. Dacă acesteia i se adaugă competența arhitectului peisagist și o întreținere corespunzătoare realizată de o administrație bine organizată și dotată cu fondurile necesare se poate ajunge la un maximum de eficiență în funcționalitatea acestor obiective.
CAPITOLUL 6
SPAȚII VERZI – REGLEMENTĂRI LEGALE, FUNCȚIUNI
6.1. Aspecte generale privind spațiile verzi
Spațiul verde este zona verde în cadrul orașelor și municipiilor, definită ca o rețea mozaicată sau un sistem de ecosisteme seminaturale al cărei specific este determinat de vegetație( lemnoasă, arborescentă, arbustivă, floricolă și erbacee), definiție conform Legii 24/2007, articolul 2A.
Spațiile verzi sunt constituite din suprafețe de teren în cate predomină vegetația, în general amenajată căreia i se asociază o serie de construcții specifice pentru satisfacerea funcțiilor
social-culturale, igenico-sanitare sau estetice, fiind o componentă importantă a spațiilor urbane.
Conform Legii nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților, republicată, spațiile verzi se compun din următoarele tipuri de terenuri din intravilanul localităților:
spații verzi publice cu acces nelimitat: parcuri, grădini, scuaruri, fâșii plantate;
spații verzi publice de folosință specializată:
grădini botanice și zoologice, muzee în aer liber, parcuri expoziționale, zone ambientale și de agrement pentru animalele dresate în spectacolele de circ;
cele aferente dotărilor publice: creșe, grădinițe, școli, unități sanitare sau de protecție socială, instituții, edificii de cult, cimitire;
baze sau parcuri sportive pentru practicarea sportului de performanță;
spații verzi pentru agrement: baze de agrement, poli de agrement, complexuri și baze sportive;
spații verzi pentru protecția lacurilor și cursurilor de apă;
culoare de protecție față de infrastructura tehnică;
păduri de agrement.
6.2. Reglementări legale
Reglementările privind spațiile verzi în diferite țări prezintă mari variații în timp. Varianta actuală din țara noastră este în prezent Legea nr. 47 din 19 martie 2012 pentru modificarea și completarea Legii nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților.
Legea nr. 24/2007 prevede următoarele:
administrarea spațiilor verzi, obiectiv de interes public, în vederea asigurării calității
factorilor de mediu și stării de sănătate a populației.
dreptul fiecărei persoane fizice la un mediu sănătos, accesul liber pentru recreere în
spațiileverzi proprietate publică, dreptul de a contribui la amenajarea spațiilor verzi, la crearea aliniamentelor de arbori și arbuști, în condițiile respectării prevederilor legale în vigoare.
persoanele fizice au următoarele obligații pentru protecția și conservarea spațiilor verzi:
a) să asigure integritatea, refacerea și îngrijirea spațiilor verzi aflate în proprietatea lor;
b) să coopereze cu autoritățile teritoriale și centrale pentru protecția mediului, cu cele aleautorității centrale pentru amenajarea teritoriului și cu autoritățile administrației publice locale la toate lucrările preconizate în spațiile verzi și să facă propuneri pentru îmbunătățirea amenajării acestora;
c)să nu diminueze suprafețele inventariate ca spații verzi.
persoanele juridice, indiferent de tipul de proprietate, au următoarele obligații:
să asigure integritatea, refacerea și îngrijirea spațiilor verzi aflate în proprietatea lor;
să contribuie, prin crearea de spații verzi, la prevenirea alunecărilor de teren,combaterea
salinizării și înmlăștinirii prin lucrări de drenaj și lucrări de combatere a eroziunii solului pe baza avizelor și a acordurilor autorității centrale pentru protecția mediului și gospodărirea apelor;
să coopereze cu autoritățile teritoriale și centrale pentru protecția mediului, cu cele ale
autorității centrale pentru amenajarea teritoriului și cu autoritățile administrației publice locale la toate lucrările preconizate în spațiile verzi și să facă propuneri pentru îmbunătățirea amenajării acestora;
să nu diminueze suprafețele inventariate ca zone verzi.
asigurarea îndeplinirii următoarelor obiective prin administrarea spațiilor verzi:
protecția și conservarea spațiilor verzi pentru menținerea biodiversității lor;
menținerea și dezvoltarea funcțiilor de protecție a spațiilor verzi privind apele, solul,
schimbările climatice, menținerea peisajelor în scopul ocrotirii sănătății populației, protecției mediului și asigurării calității vieții;
regenerarea, extinderea, ameliorarea compoziției și a calității spațiilor verzi;
elaborarea și aplicarea unui complex de măsuri privind aducerea și menținerea
spațiilorverzi în starea corespunzătoare funcțiilor lor;
identificarea zonelor deficitare și realizarea de lucrări pentru extinderea suprafețelor
acoperite cu vegetație;
extinderea suprafețelor ocupate de spații verzi, prin includerea în categoria spațiilor
verzipublice a terenurilor cu potențial ecologic sau sociocultural.
persoanele juridice care concesionează terenuri pentru construcția și amplasarea în
spațiileverzi a obiectivelor pentru activități socioculturale sunt obligate să obțină avizele, acordurile și autorizațiile prevăzute de legislația în vigoare. Locul de amplasare a obiectivelor, suprafața terenurilor și condițiile de desfășurare a activității ulterioare se determină în baza unor proiecte de specialitate, de amenajare a teritoriului și urbanism, avizate și aprobate conform legii, cu obligativitatea ca suprafețele cumulate ale acestor construcții să nu ocupe mai mult de 10% din suprafața spațiului verde respectiv.
construcțiile și amenajările de orice tip, altele decât cele specificate anterior, sunt
interzise.
construcțiile neautorizate în spațiile verzi se demolează și terenul se va aduce la starea
inițială, cheltuielile totale pentru efectuarea acestor lucrări fiind suportate de proprietarul construcției.
la extinderea suprafeței intravilanului localităților, autoritățile publice locale au obligația
săasigure o cotă de 5% pentru amenajarea de spații verzi publice.
protecția spațiilor verzi, a dotărilor specifice sau mobilierului urban specific este
asiguratăde către proprietarii și administratorii acestora și prin intermediul instituțiilor de ordine publică abilitate conform legislației în vigoare.
autoritățile administrației publice locale au obligația să țină evidența spațiilor verzi de pe
teritoriul unităților administrative, prin constituirea registrelor locale ale spațiilor verzi, pe care le actualizează ori de câte ori intervin modificări.
înstrăinarea și atribuirea terenurilor cu spații verzi se efectuează în condițiile prevăzute
delege, cu păstrarea destinației de spațiu verde.
schimbarea destinației terenurilor înregistrate în registrul local al spațiilor verzi se poate
face numai pentru lucrări de utilitate publică, stabilite în baza documentațiilor de urbanism, aprobate conform legislației în vigoare.
în limita unei cote de 5% din suprafața fiecărui obiectiv înregistrat în registrul local al
spațiilor verzi, autoritățile administrației publice locale pot autoriza amplasarea unor construcții ușoare, cu caracter provizoriu, pentru activitățile de comerț și alimentație publică, în conformitate cu documentațiile de urbanism legal aprobate.
încălcarea prevederilor prezentei legi atrage răspunderea civilă, contravențională și
penală,după caz.
Prin această nouă lege, nr. 47/2012 se dorește sistematizarea regulii de interzicere a schimbării destinației spațiilor verzi și a excepțiilor de la aceasta. Scopul este de a pune în valoare spațiile verzi, dar și de a înăspri sancțiunile aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind conservarea și protecția acestora.
Modificările aduse urmăresc limitarea situațiilor în care sancțiunile nu ar fi suficient de serioase încât să concureze câștigurile imobiliare ce ar putea fi obținute prin încălcarea restricțiilor, adică ocuparea spațiilor verzi cu diferite tipuri de construcții.
Modificări aduse de noua lege
Regulile privind protejarea și conservarea spațiilor verzi au suferit importante modificări:
Au fost incluse încă două tipuri de terenuri în categoria legală de “spații verzi”: pepiniereleși serele;
S-a stabilit că obligațiile legale să fie aceleași pentru persoanele fizice și juridice (inclusiv,interdicția de a ocupa spațiile verzi cu orice fel de construcții provizorii sau permanente și de a diminua suprafețele verzi). Până acum, persoanele fizice/juridice aveau doar o parte dintre obligațiile legale actuale, iar obligațiile se refereau doar la zonele inventariate ca spații verzi și nu la toate terenurile din categoria legală de “spații verzi”. Totuși, rămâne în continuare problema lipsei corelării dintre planurile și regulamentele de urbanism, registrele locale ale spațiilor verzi (acolo unde există) și situația din teren;
Extinderea intravilanului localităților, transformarea zonelor cu alte funcțiuni în zone
rezidențiale și construirea pe terenuri de peste 3.000 m² aflate în proprietatea statului, a unităților administrativ-teritoriale, a autorităților centrale și locale, se vor putea realiza doar în temeiul unor documentații de urbanism care să prevadă atât un minimum de 5% spații verzi publice, cât și un minimum de 20 m² de spațiu verde pe cap de locuitor;
Se interzice, ca regulă generală, schimbarea destinației, reducerea suprafețelor ori
strămutarea, spațiilor verzi definite de lege. O interdicție similară există deja în OUG nr. 195/2005 privind protecția mediului, dar, aceasta era adesea interpretată ca fiind aplicabilă numai pentru spațiile care erau inventariate oficial ca spații verzi, nu la toate terenurile ce se încadrau în categoria legală de “spații verzi” conform Legii nr. 24/2007.
Excepții privind transformarea spațiilor verzi
De la interdicția generală mai sus-menționată, există câteva excepții, respectiv:
Se pot amplasa pe spații verzi: alei pietonale, mobilier urban, amenajări pentru sport, joc și odihnă, construcții pentru expoziții și activități culturale, construcții ușoare cu caracter provizoriu pentru activități de comerț și alimentație publică, grupuri sanitare, spații pentru întreținere, dar numai pe baza unei documentații de urbanism pentru întreaga suprafață a spațiului verde și cu obligația ca suprafața cumulată a acestor obiective să nu depășească 10% din suprafața totală a spațiului verde.
Procentul de 10% se aplică și spațiilor verzi existente la data intrări în vigoare a legii. Prevederea este ambiguă și în cazul în care s-ar încerca aplicarea măsurilor de desființare a construcțiilor deja amplasate cu depășirea acestui procent, s-ar putea invoca excepția de neconstituționalitate, pe motiv că noua lege nu poate fi retroactivă.
Destinația serelor, pepinierelor și a terenurilor amenajate ca grădini zoologice, care nu sunt proprietate pubilcă poate fi schimbată, cu condiția transformării acestora în alte spații verzi.
Această prevedere ar putea ajuta la soluționarea disputelor juridice din trecut legate de aplicarea restricției de a dispune, schimba sau reduce spațiile verzi aflate în proprietate privată.
Deși se permite schimbarea destinației suprafețelor verzi pentru realizarea unor lucrări de utilitate publică, se interzice ca acestea să se refere la construcțiile locuințelor sociale, a obiectivelor sociale de învățământ, sănătate, protecție și asistență socială, organizațiilor neguvernamentale, precum și administrației publice și autorităților judecătorești.
Sancțiuni raportate la fiecare metru pătrat de spațiu verde afectat:
În ceea ce privește sancțiunile aplicabile pentru nerespectarea restricțiilor, unele amenzi au fost semnificativ majorate, noi fapte au fost calificate drept contravenții, iar în anumite cazuri, amenzile vor fi calculate prin raportare la fiecare metru pătrat de spațiu verde afectat. De exemplu, nedispunerea de către autoritatea competentă a măsurii demolării construcțiilor neautorizate pe spațiile verzi reprezintă acum contravenție și este sancționată cu o amendă cu limite cuprinse între 10.000 lei și 20.000 lei pentru fiecare metru pătrat de spațiu verde afectat. În cazul arborilor ornamentali tăierea coroanei acestora, cu excepția lucrărilor de eliminare a ramurilor uscate este sancționată cu o amendă de la 20.000 lei la 40.000 lei pentru persoanele fizice și de la 40.000 lei la 70.000 lei pentru persoanele juridice, pentru încălcarea prevederilor. Sancțiunea contravențională se va putea aplica în paralel cu măsuri de readucere a terenului în starea de dinaintea ocupării cu construcții, pe costul proprietarilor acestora.
Îndeplinirea normei de 26 m² spațiu verde pe locuitor
Din raportul autorităților publice reiese ca suprafața de spațiu verde de care dispune Timișoara a crescut în ultimii ani.
În 2013, reprezentanții Primăriei Timișoara afirmau că suprafața spațiilor verzi este de 525,21 de hectare cu cele aproximativ 50 de hectare ale Pădurii Verzi aflate în proprietatea municipiului – 16,7 metri pătrați per locuitor, respectiv 37,9 mp dacă se include în inventar întreaga suprafață a pădurii, de peste 700 de hectare.
Normele europene prevăd un minim de 26 mp de spațiu verde per locuitor, spațiu prevăzut de altfel și de legislația națională în vigoare.
„Timișoara beneficiază în acest moment de aproximativ 550 de hectare de spațiu verde, excluzând Pădurea Verde, ceea ce înseamnă aproximativ 18 mp/locuitor. Decizia noastră a fost de a nu include Pădurea Verde în acest calcul, deși ea este pădure de agrement și se află pe teritoriul municipiului Timișoara, însumând 748 de hectare. Motivația neincluderii pădurii în calcul este legată de dorința de a dezvolta echilibrat spațiile verzi în toate zonele municipiului Timișoara și forțarea creșterii suprafeței de spațiu verde în orașul nostru. Un calcul sumar al aceluiași indicator în condițiile includerii Pădurii Verzi, așa cum se calculează el în toate orașele europene, ar indica o suprafața de 38mp/ locuitor. Noi am evitat să punem toate cele 700 de hectare, este cuprinsă doar suprafața care ține de Grădina Zoologică și zona de la Muzeul Satului. Nu ține de proprietate, ci de intravilan, e decizia noastră dacă o includem sau nu…”, a declarat, viceprimarul Dan Diaconu.
Oficialii Primăriei Timișoara au ca obiectiv dublarea suprafeței de spațiu verde, lucru care ar putea fi realizat prin împăduriri și crearea de acoperișuri verzi. Municipalitatea intenționează să dezvolte niște proiecte-pilot în acest sens.
„Ținta municipiului Timișoara este atingerea suprafeței recomandate de către Organizația Mondială a Sănătății, aceea de 50 mp/ locuitor. Ținta este realizabilă pe termen mediu prin suprafețe noi de spațiu verde, centuri forestiere și împăduriri, prevăzute în noul Plan Urbanistic General. Nu e de neglijat opțiunea acoperișurilor verzi și a pereților verzi, care ar crește sensibil suprafața spațiului verde, fără a afecta terenurile disponibile. Am putea să începem cu unele clădiri publice și apoi să fie de interes și pentru clădirile private. Este o soluție încă scumpă, dar sunt convins că în timp va deveni mai ieftină. Vom încerca să facem niște proiecte-pilot”, a afirmat Diaconu.
Funcțiuni ale spațiilor verzi
Spațiile verzi prezintă următoarele funcțiuni principale și complementare:
Funcția ecologică realizează climatul normal, combaterea poluării fonice și a aerului,
ameliorarea compoziției chimice a solului și a aerului.
Funcția de utilitate publică (recreativă) -prin care se vor asigura activitățile sportive, odihna,agrementul și jocurile de copii;
Funcția complementară –prin care se va asigura funcționarea normală a comerțului,
alimentației publice, educației și învățământului.
Importanța spațiilor verzi rezidă astfel în funcționalitatea ecologică și în cea social-economică, respectiv în capacitatea acestora de a exercita anumite funcțiuni naturale și de protecție a mediului înconjurător, precum și de a asigura o serie de funcțiuni multiple, utile societății.
Funcțiunea ecologică este determinată de influența pe care arbuști și arbori o au asupra factorilor fizico-climatici ai zonei înconjurătoare. Această influență este în directă dependență cu mărimea acestora. Efectele coroanelor arborilor și arbuștilor se resimt asupra următoarelor elemente climatice:
absorbția energiei solare. Din totalul radiației luminoase ce cade asupra plantelor, 35-
70%este absorbită, 5-40% pătrunde în interior, iar 20-25% este reflectată în atmosferă. Un rezultat al acestei absorbții a energiei solare este asimilația clorofiliană.
intercepția precipitațiilor. La nivelul coroanelor arborilor are loc fenomenul de
interceptivitate în timpul precipitaților atmosferice. Suprafața mare a frunzelor reține o mare cantitate de apă prin umectare. Ploile mici, astfel sunt reșinute la nivelul frunzișului, iar în timpul ploilor mari apa ajunge la sol, dar ținând cont că cade de la o înălțime mai mică scade și puterea de lovire a solului.
absorbția de dioxid de carbon. În general, frunzele plantelor asimilează dioxid de
carbon cuo intensitate medie de 10-20 mg/dm²/oră, având un număr al asimilației de 3-5 mg/1 mg clorofilă/oră. Ca rezultat, 1 m² de frunză corespunde în medie, la diferite tipuri de plante, la o acumulare de 3-10 g substanță organică pe zi.
emisia de oxigen. În atomsferă, în cea mai mare parte oxigenul este produs pe cale
biologică. Oxigenul este cea mai importanta substanță pentru viață. Din cercetări rezultă că în procesul de formare a unei tone de masă lemnoasă pădurea exliberează 1,3 tone oxigen liber. Un hectar de pădure, de productivitate medie, produce 6-8 tone oxigen pe an. În zilele călduroase 1 ha de pădure de mare productivitate emană 180-220 kg oxigen pe zi.
evapotranspirația. Cantitatea de apă deplasată anual prin țesuturile arborilor, arbuștilor și
păturii erbacee depinde de structura acestora, climă, bonitatea amplasamentului, productivitatea și vârsta arboretelor, cantitatea de apă disponibilă. Într-o zi călduroasă de vară, un arboret consumă prin transpirație 20-60000 litri apă/ha. Rezultă că în timpul verii, în pădure sau sub arbori atmosfera este mai umedă decât în terenurile deschise.
efectul de filtru asupra particulelor solide din aer. O dată cu reducerea vitezei vântului se
produce acest efect prin depunerea particulelor. Acest proces este asemănător cu depunerea suspensiilor ajunse dintr-un râu la lacul de acumulare. Această „colmatare” lentă este ajutată de suprafața foarte mare a tuturor organelor arborilor, arbuștilor și ierburilor ce compun biocenoza forestieră. Depunerile sub formă de praf și aerosoli sunt spălate de ploi și încorporate în sol. Pădurile absorb până la 50% din substanțele radioactive răsândite în atmosferă sub formă de praf, conform unor cercetări, chiar și arborii izolați rețin pulberile din aer.
efectul de depoluare. Funcția antipoluantă a pădurii se exercită pe două căi:
-mijloace fizico-mecanice. Pădurea acționează în principal prin reținerea noxelor pe
suprafața frunzelor și a altor organe ale arborilor sau arbuștilor sau împrăștierea poluanților la mari distanțe, ca urmare a formării de către pădure a curenților de aer.
-mijloace biochimice. Pădurea depoluează prin metabolizarea poluanților. Cel mai
important depolunat este exercitat de pădure prin absorția de dioxid de carbon.
emisia de ioni negativi. Arborii, dar și palntele sub înfluența luminii eliberează electroni,
în felul următor determinând ionizarea aerului din straurile atmosferice ambiante. Ionii încărcați negativ stimulează organismul pe când cei pozitivi îl influențează nefavorabil. Conform unor cercetări s-a demonstrat că ionizarea negativă a aerului în pădure este mai ridicată cu 20-70% decât în zona exterioară, ceea ce indică superioritatea pădurii fată de ariile lipsite de vegetație forestieră.
emisia de fitoncide. Pădurea este un adevărat filtru antibacterian. Aceast fapt se datorează
emanațiilor puternice de substanțe volatile, cunoscute sub denumirea de fitoncide. Fiecare specie forestieră este capabilă să emane fitoncide ucigătoare de bacterii. În pădurile de pin în urma cercetărilor s-a demonstrat că aerul a fost aproape steril, chiar și în pădurile situate în imediata apropriere a satelor.
izolare fonică. Efectele nocive ale zgomotului afectează o mare partea a populației cu
preponderență în zonele urbane. Vegetația forestieră are un rol foarte important în combaterea zgomotului. Parcurile bine structurate, pădurile și alte forme de vegetație forestieră contribuie la crearea unui mediu sănătos prin scăderea zgomotului la o distanță de 100 m de un arboret de pin cu până la 50 %. Arborii izolați au o influență aproape nesemnificativă.
Funcția recreativă. Funcția reacreativăa spațiului verde se reflectă în efectele benefice resimțite de organismul uman prin activitatea în aer liber. Ca urmare a intensificării acțiunii factorilor de stres și poluanți, omul societății moderne „simte tot mai mult nevoia” de a evada în mijlocul naturii, în scopul refacerii capacității sale psihice și fizice, al relaxării, al destinderii, al recreării stării sale generale.
În prezent recrearea este o necesitate vitală a societății moderne, motiv pentru care ea face obiectul unei preocupări atât de natură științifică, cât și administrativ-organizatorică.
Fenomenul de recreare este de o mare complexitate și se manifestă în variante forme.
În cadrul funcției recreativă se pot distinge alte trei funcții majore:
relaxarea – prin care omul se eliberează de oboseală;
divertismentul – prin care omul se eliberează de plictiseală și imaginația poate avea curs
liber;
dezvoltarea – care îl eliberează de automatismele gândirii și de conformismul acțiunii
zilnice.
Aceste trei funcțiuni coexistă în grade diferite în situațiile de recreare și pentru ființele umane.
În timpul plimbărilor, aerul curat inspirat elimină din sânge excesul de bioxid de carbon, de toxine și duce la țesuturi o cantitate mărită de oxigen prin care se oxidează acidul lactic ce se acumulează în țesuturi. Grăsimile sunt oxidate și în vase nu se mai acumulează colesterol. Pielea elimină mulți produși azotați.
Plasat în mediul continuu înconjurat de vegetație, omul se deschide în afara sa, asemeni florilor, eliminând „reziduuri” fizice și psihice.
Dezvoltarea în timp a omului, i-a format o anumită capacitate de prelucrare informațională. În mediul nou, urban, această capacitate îi este limitată. Astfel, capacitatea lui de prelucrare este incomplet utilizată producându-se astfel o stocare a energiei de prelucrare la anumiți centri nervoși, concomitent cu epuizarea ei la alții.
Această stocare a energiei poate crește în intensitate și poate deveni dăunătoare, declanșând surmenajul intelectual,nevroza și astenia. În acest fel este necesară descărcarea acestei energii, iar modul ideal de a realiza acest lucru îl reprezintă contactul cu medii ce pot oferii un bogat flux informațional, cum ar fi natura.
Nu în ultimul rând, recrearea trebuie privită ca un fenomen social, interacțiunea umană reprezentând de asemenea o modalitate importantă de destindere.
Pădurea constituie o piesă imporantă a amenajării teritoriului, fiind indinspensabilă pentru menșinerea condițiilor vieții fizice și psihice a populației.
Funcția estetică. Spațiile verzi, prin prezența lor, imprimă teritoriului o deosebită valoare decorativă, conferind mai multă expresivitate artistică peisajelor arhitecturale.
Valoarea estetică a spațiului verde este conferită, deci, de faptul că spațiul verde este elementul activ ce leagă atât arhitectura urbană de om, cât și activitatea umană de soluția arhitecturală a zonei, acest lucru conferiind mai multă expresivitate artistică peisajelor arhitecturale, varietate și pitoresc.
Funcția științifică și educativ. Aceasta funcție este exercitată de zonele verzii monumente ale natuții, de rezervații stiintifice, gradinile botanice etc. În prezent grădinile botanice se realizeză urmărind îmbinarea funcției stiințifice cu cea educativă, fară a se neglija rolul decorativ al palntelor, funcția sanitară și de recreare. Principala misiune a grădinilor botanice este de a conserva plantele pe cale de dispariție, ținând cont de ritmul alert cu care dispar unele specii. Pentru multe din speciile vegetale cultura în grădinile botanice rămâne singura lor șansă de a suprviețui.
CONCLUZII
Timișoara este cunoscută ca orașul cu flori, fiind adesea lăudată pentru spațiile verzi și parcurile sale. Multitudinea de parcuri de diferite dimensiuni precum și grădina zoologică sunt destinații cunoscute ale Timișoarei pentru agrement și activități recreative în aer liber.
Cadastrul verde a apărut ca o necesitate de extindere și detalierea a cadastrului urban și are ca obiect inventarierea întregii vegetații, atât cea din spațiile verzi urbane delimitate ca atare, cât și cea situată pe rețeaua de străzi sau chiar în incintele instituțiilor, întreprinderilor și locuințelor. Realizarea cadastrului verde al unei localități presupune întocmirea Registrului Local al Spațiilor Verzi.
În urma cadastrului verde rezultă date precum numarul arborilor, arbuștilor din fiecare campanie de plantări, numărul copacilor tăiați, suprafețe verzi reamenajate, măsurate în metri pătrații sau hectare.
Metoda gândită și pusă în practică în sistemul spațiilor verzi ale Timișoarei are ca scop printr-un progres al cadastrului verde obținerea elementelor structurale caracteristice ale unui parc, care sa stea la baza soluțiilor de îmbunătățire a valorii peisagistice, recreative și de conducere a vegetației.
Conform “Strategiei dezvoltării spațiilor verzi a Muncipiului Timișoara 2010 – 2020”, Municipiul Timișoara dispune în prezent de 510 ha spații verzi publice din care: parcuri 117,57 ha, scuaruri 21,58 ha, spații verzi din aliniamente stradale și blocuri 290,15 ha, perdea forestieră 30 ha și Pădurea Verde 50,7 ha.
Chiar și așa, nu ne încadrăm în standarde, iar spațiile verzi continuă să scadă în detrimentul diverselor construcții. Protecția spațiilor verzi, amenajarea peisagistică modernă a acestora și reconstrucția lor, constituie una din prioritățile strategice prevăzute și în Planul Integrat de Dezvoltare (PID) al Polului de creștere Timișoara și este susținută prin realizarea unor proiecte de revitalizare a spațiilor publice centrale.
Toate aceste date au ca și scop îmbunătățirea aspectului orașului și al mediului înconjurător, lucruri care duc la scăderea poluării. Cadastrul verde contribuie la o mai bună întreținere, gospodărire și dezvoltare a spaților verzi.
BIBLIOGRAFIE
http://www.primariatm.ro/uploads/files/strategie_spatii_verzi_2011_2020/cap%20IV%20strategie%20sp_verzi%202010-2020.pdf
http://www.dmmt.ro/uploads/files/Planul%20de%20Actiune%20pentru%20Energia%20Durabila%20a%20Municipiului%20Timisoara%202014-2020%20reevaluat%20in%202014%20aprobat%20prin%20HCL%20nr%20550%20din%2011%20Noiembrie%202014.pdf
http://www.banaterra.eu/romana/biblioteca_banat/carti/cadrul%20peisagistic%20vol.2.pdf
http://www.primariatm.ro/uploads/files/pug_etapa_3/Memoriu%20General%20si%20de%20Sinteza%20Mediu.pdf
http://www.dmmt.ro/uploads/files/Workshop%202008/sistem_spatii_verzi.pdf
http://www.primariatm.ro/uploads/domino/atasamente_hcl/E71493E01FF18868C2256FB600281E9A/Statut.pdf
https://timisoaraevanghelica.wordpress.com/2013/02/02/timisoara-austriaca/
http://www.dmmt.ro/uploads/files/Workshop%202008/perdea_forestiera.pdf
http://www.biotowns.ro/index.php?meniuId=1&viewCat=2&viewItem=10
D Chiriac, M Stanciu, C Humă – Calitatea vieții, 2009 – ceeol.com
http://www.primariatm.ro/ik/index.php?meniuId=2&viewCat=3176§iune=primaria
http://www.primariatm.ro/ik/index.php?meniuId=2&viewCat=3177§iune=primaria
http://apmtm.anpm.ro/web/apm-timis/dezvoltare-durabila
http://www.mmediu.ro/beta/domenii/dezvoltare-durabila/strategia-nationala-a-romaniei-2013-2020-2030/
http://www.adrvest.ro/attach_files/Regiunea%20Vest%20-%20Dezvoltare%20urbana%20versiunea%202014.pdf
http://www.ratt.ro/files/masterplan.pdf
http://www.primariatm.ro/uploads/domino/atasamente_hcl/18DC59AA40A827E6C225742100252ABA/Anexa.pdf
http://www.mmediu.ro/beta/domenii/dezvoltare-durabila/concepte-si-principii-de-dezvoltare-durabila/
http://strategia.ncsd.ro/dbimg/27_fisiere_fisier.pdf
http://mdrl.ro/_documente/evenimente/open_days/3.pdf
http://www.mdrap.ro/dezvoltare-teritoriala/amenajarea-teritoriului
https://ro.scribd.com/doc/93885981/Amenajarea-Teritoriului
http://www.insse.ro/cms/files/IDDT%202012/StategiaDD.pdf
http://www.scrigroup.com/afaceri/economie/DEZVOLTAREDURABILAPERSPECTIVE81851.php
http://docs.qgis.org/2.2/ro/_images/raster_dataset.png
http://docs.qgis.org/2.2/ro/docs/gentle_gis_introduction/raster_data.html
Ernest Lupan, Dreptul mediului, Partea speciala, Tratat elementar, Vol. II, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1997, p. 37
http://www.observatorulurban.ro/cadastrul-verde-salvatorul-spatiilor-verzi-dintre-blocuri.html
http://www.curierulnational.ro/Eveniment/201127/Capitala+are+%E2%80%9CCadastru+verde%E2%80%9D%3A+toti+copacii+au+fost+numarati
http://www.tion.ro/cum-sta-timisoara-la-spatii-verzi-tot-padurea-verde-ne-salveaza-altfel-nu-respectam-normele-ue/1524614
http://ro.wikipedia.org/wiki/Parc_natural
http://www.palacegarden.ro/produse/conifere/thuja-occidentalis-fastigiata-186/
Ciupa V., Radoslav R., Oarcea C., Oarcea Z., “Timișoara verde – Sistemul de spații verzi al Timișoarei”, Editura Marineasa, Timișoara, 2005;
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Ș.l. dr. ing. Mușat Cosmin Constantin [304663] (ID: 304663)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.