Unități de măsură pentru lungime [304607]

[anonimizat] I

[anonimizat].univ.dr.Nechita Elena

CANDIDAT: [anonimizat]: DUMITRAȘCU CARMEN CRISTINA

BACĂU

-2017-

[anonimizat].univ.dr.Nechita Elena

CANDIDAT: [anonimizat]: DUMITRAȘCU CARMEN CRISTINA

BACĂU

-2017-

CUPRINS

INTRODUCERE

Argument ……………………………………………………………………………………………………………………… 5

CAPITOLUL I JOCUL ÎN STRUCTURA ACTIVITĂȚILOR

INSTRUCTIV EDUCATIVE

Conceptul de joc în general și joc didactic în special ………………………………………………….. 7

Clasificarea jocurilor …………………………………………………………………………………………….. 11

Jocul didactic matematic ……………………………………………………………………………………….. 14

Conceptul de joc didactic matematic ………………………………………………………………… 14

Clasificarea jocurilor didactice matematice ………………………………………………………. 16

Considerații metodice privind organizarea și desfășurarea jocului

didactic matematic în învățământul primar …………………………………………………………………. 18

Locul, rolul și importanța jocului didactic matematic …………………………………………. 20

[anonimizat] – EVALUARE LA ȘCOLARUL MIC

2.1 Relația dintre învățare și dezvoltare ……………………………………………………………………….. 21

2.2 Profilul psihologic al școlarului mic ………………………………………………………………………. 26

2.2.1 Caracterizare generală …………………………………………………………………………………….. 26

2.2.2 Contribuția activităților de învățare și a jocului la dezvoltarea

proceselor psihice și a personalității școlarului mic …………………………………………………….. 27

2.3 Dezvoltarea proceselor psihice fundamentale prin practicarea jocurilor

didactice matematice ………………………………………………………………………………………………….. 30

2.4 Strategii de realizare a jocului didactic matematic ……………………………………………………. 34

CAPITOLUL III CERCETAREA APLICATIVĂ PRIVIND VALENȚELE

FORMATIVE ALE JOCULUI DIDCATIC

3.1 Obiectivele și ipoteza cercetării ……………………………………………………………………………… 38

3.2 Metodica cercetării ……………………………………………………………………………………………….. 39

3.2.1 Eșantionul și caracteristicile sale ………………………………………………………………………. 39

3.2.2 Metodologia cercetării …………………………………………………………………………………….. 39

3.2.3 Etapele desfășurării cercetării …………………………………………………………………………… 43

3.3 [anonimizat] …………………………………. 46

3.4 Exemple de jocuri didactice matematice utilizate la clasă ……………………………………………48

CAPITOLUL IV PREZENTAREA, ANALIZAREA ȘI INTERPRETAREA

REZULTATELOR

4.1 Analiza, prelucrarea și interpretarea rezultatelor obținute în evaluarea inițială ………………. 60

4.2 Analiza, prelucrarea și interpretarea rezultatelor obținute în evaluarea finală ………………… 67

4.3 Evidențierea progreselor înregistrate de elevi ……………………………………………………………. 74

Concluzii ……………………………………………………………………………………………………………………. 77

Anexe

Conținutul setului de jocuri didactice matematice ……………………………………………………… 80

Modele de proiecte ………………………………………………………………………………………………… 90

Bibliografie ………………………………………………………………………………………………………………. 111

Argument

Una dintre formele de exteriorizare a gândurilor, sentimentelor, personalității ale școlarului mic este jocul. Acesta este izvorul cel mai bogat în energie pentru dezvoltarea, formarea și educarea copilului. tovarăș de nedespărțit al copilăriei.

Jocul, prieten inseparabil al copilăriei, are un caracter universal, fiind o acțiune în care este evidentă lupta contrariilor, un efort de depășire, având rol de propulsare în procesul obiectiv al dezvoltării. Dezvoltarea intelectuală este puternic influențată în sensul dobândirii de informații, dar și al diversificării acțiunilor mintale.

„Jocul are un caracter polivalent, fiind pentru copil și muncă, și artă, și realitate și fantezie.”

În formarea sa, copilul trece de la joc la învățătură și muncă într-o perioadă destul de îndelungată. Această trecere se realizează cu succes cu ajutorul jocului didactic, care se potrivește dezvoltării psihologice ale școlarului mic.

Societatea de astăzi cere un învățământ care să stimuleze libertatea unor acțiuni conștiente inteligente, spiritualitatea, creativitatea. În aceste condiții este necesară regândirea educației cu scopul redescoperirii copilului, a respectării nevoilor sale firești de manifestare liberă. Aceast lucru este greu de realizat dacă nu se impun noi repere educaționale în care să primeje curajul, originalitatea, inteligența și sensibilitatea.

Jocul didactic este un mod specific de activitate, care dobândește funcții psihopedagogice semnificative. Utilizat cu pricepere în procesul de învățământ, jocul didactic asigură participarea activă a elevului la lecție, sporind interesul acestuia pentru studiu.

Datorită conținutului și modului de desfășurare, jocurile didactice sunt mijloace eficiente de activizare a întregului colectiv al clasei prin conținut și prin modul de desfășurare. Jocul didactic dezvoltă spiritul de echipă, de întrajutorare, ducând la formarea și dezvoltarea unor deprinderi practice elementare și de muncă organizată.

Acceptarea și respectarea regulilor jocului, îl determină pe elev să participe la efortul comun al colectivului din care face parte. Subordonarea intereselor personale celor ale colectivului, lupta susținută pentru învingerea dificultăților și în final succesul vor pregăti treptat omul de mâine, capabil să se integreze mai ușor în procesul de producție.

Ion Cerghit este de părere că „școala viitorului trebuie să transforme obiectul educației de până acum în subiectul autoeducației, pe omul de educație în unul care să se educe pe sine, instruire în autoinstruire.”

Pe baza bibliografiei de specialitate parcurse, precum și a experienței practice acumulate în munca instructiv educativă cu elevii, în această lucrare îmi propun să demonstrez că utilizarea jocului ca metodă de predare – învățare – evaluare accelerează însușirea cunoștințelor, formarea priceperilor și a deprinderilor, a capacităților și contribuie la dezvoltarea tuturor proceselor psihice. Folosirea jocului didactic matematic, care este atractiv și eficient, în evaluare are un efect pozitiv în însușirea conceptelor matematice pentru școlari.

Lucrarea este structurată în patru capitole cu subcapitole adiacente.

La sfârșitul lucrării este o secțiune destinată anexelor (planuri de lecție, fișe de lucru, teste de evaluare, fotografii) și apoi lista cu sursele bibliografice utilizate.

Capitolul I JOCUL ÎN STRUCTURA ACTIVITĂȚILOR INSTRUCTIV EDUCATIVE

Conceptul de joc în general și joc didactic în special

Jocul este un ansamblu de acțiuni și operații care în paralel cu relaxarea, buna dispoziție și bucuria, are de îndeplitit obiective de pregătire intelectuală, morală și fizică a copilului.

În literatura de specialitate sunt menționate mai multe teorii care încearcă să explice universul jocului, accentuând atât factorii biologici, cât și cei psihologici.

St. Hall a plecat în explicarea jocului de la legea bio-genetică a lui Haeckel („ontogeneza repetă filogeneza”) și a susținut că jocul copiilor nu ar fi altceva decât o revenire sistematică a instinctelor și a formelor primitive de viață.

O altă teorie care explică ansamblul unui joc este aceea elaborată de K.Groos, care socotește că jocul ar fi un „exercițiu pregătitor” pentru viața profesională de mai târziu a adultului, în sensul că ar fi un joc de exersare a „predispozițiilor instinctive”, în scopul maturizării lor. H.Spencer dezvoltă teoria „surplusului de energie” conform căreia jocul ar fi o modalitate de a consuma acest surplus, dar această teorie nu explică de ce copilul se joacă și atunci când este obosit.

J. Piaget consideră jocul „ca un pol al exercițiilor funcționale în sensul dezvoltării individului” , un exercițiu de explorare a mediului înconjurător. În evoluția jocului, acesta stabilește existența a trei categorii principale de joc:

– jocul exercițiu – caracteristic perioadei senzorio-motorii (0-2 ani), este punctul de plecare al jocului ce constă în repetarea pentru plăcere a activității copilului, desfășurată în scopul adaptării la mediu, constituind o asimilare a realului la „eu”;

– jocul simbolic – corespunde perioadei 2-5 ani, și înseamnă „apogeul jocului infantil”; ficțiunea la copil depășește instinctele ajungându-se la o extindere a eu-lui. Acest tip de joc corespunde activității esențiale pe care o îndeplinește jocul în viața copilului. Un astfel de joc transformă realul printr-o asimilare mai mult sau mai puțin pură la trebuințele eu-lui, în timp ce imitația este o acomodare la modelele exterioare, iar inteligența este un echilibru între asimilare și acomodare.

– jocul cu reguli – caracteristic stadiul preoperațional (2-7 ani), are rol de socializare și include jocurile de construcție care conțin elemente de muncă.

În perioada școlarității mici se recomandă jocul cu reguli. „Regula în joc devine fenomen central, un fel de certitudine ce-1 ajută în adaptare, un reper ca atare”. Conflictele din timpul jocului devin lecții de educație civică despre drepturi și îndatoriri. In jocurile de echipă activă este competiția colectivă, iar învățătorul poate creea emulații, consideră U. Șchiopu și E. Verza.

Edouard Claparède spunea că individul este obligat să recurgă la joc din două motive: pentru că este incapabil să presteze o activitate serioasă, cauzată de o dezvoltare insuficientă și din pricina unor  împrejurări care se opun îndeplinirii unei activități serioase care să satisfacă o anumită dorință. Deși practicat cu mai multă intensitate decât munca, jocul obosește mai puțin, pentru că răspunde tendințelor de afirmare, refulate de necesitățile muncii și de aceea lasă impresia că nu obosește, ci chiar relaxează. „Jocul este cea mai bună intoducere în arta de a munci.”

Nu există granițe între joc și muncă. Școala trebuie să urmărească prelungirea copilăriei sau cel puțin, ocrotirea caracteristicilor ei, punând prea devreme copilul într-un tipar făcut pe măsura adultului. J. Chateau apreciază că la vârsta foarte mică, jocul constituie motorul de declanșare a comportamentului ludic și anunță trezirea personalității prin implicațiile determinate de organizarea grupului: regula, ordinea și disciplina grupului. „Copilul își arată în joc de asemenea, inteligența, voința, caracterul dominator, într-un cuvânt personalitatea”

Jocul didactic este considerat „una din principalele metode active, atractive, eficace în munca instructiv-educativă cu preșcolarii și școlarii mici”. Jocul îndeplinește funcții importante în dezvoltarea copilului.

Termenul "didactic" asociat jocului accentuează componenta instructivă a activității și evidențiază că acesta este organizat în vederea obținerii unor finalități de natură informativă  și formativă specifice procesului de învățământ.

Jocul didactic are ca nota specifică îmbinarea armonioasă a elementului instructiv cu elementul distractiv, asigurând o unitate deplină între sarcina didactică și acțiunea de joc.

Această imbinare a elementului instructiv-educativ cu cel distractiv face ca, pe parcursul desfășurării jocului, copiii să se bucure de stări afective complexe care provoacă, stimulează, mărește dorința de participarea la activitate, cresc eficiența acesteia și contribuie la dezvoltarea diferitelor componente ale personalității copiilor implicați în joc.

La nivelul învățământului primare, „în structura metodelor active un loc important îl au jocurile didactice, constituind o punte de legătură între joc ca tip de activitate dominantă în care este integrat copilul în perioada preșcolară și activitatea specifică școlii – învățarea”. Jocurile didactice solicită personalitatea copilului. Sub raport structural psihologic jocul constituie o legătură între componentelor intelectuale cu cele afectiv-motivaționale.

Piaget spune: ,,toate metodele active de educație a copiilor mici cer să li se furnizeze acestora un material corespunzător pentru ca, jucându-se ei să reușească să asimileze realitatea intelectuală, care, fără aceasta, rămân exterioare inteligenței copilului.”

Jocurile didactice pot ajuta la îndeplinirea unor obiective educaționale variate și complexe care vizează dezvoltarea fizică a copilului – în cazul jocurilor motrice, sportive, sau dezvoltarea unor subsisteme ale vieții psihice (procesele psihice senzoriale, intelectuale, volitive, trăsături de personalitate, s.a.). Totodată jocurile didactice pot ajuta la rezolvarea unor sarcini specifice educației morale, estetice.

Față de alte tipuri de jocuri, jocul didactic are o structura aparte. Elementele componente ale acestuia sunt:

scopul jocului

conținutul jocului

sarcina didactică

regulile jocului

elementele de joc

Scopul jocului  reprezintă o țintă generală spre care se îndreaptă jocul respectiv și se formulează pe baza obiectivelor de referință din programa activităților instructiv-educative.

Jocurile didactice pot avea scopuri diverse: consolidarea unor cunoștințe teoretice sau deprinderi, dezvoltarea capacității de exprimare, de orientare în spațiu și timp, de discriminare a formelor, mărimilor, culorilor, de relaționare cu cei din jur, formarea unor trăsături morale, etc.

Conținutul jocului cuprinde ansamblul de cunoștințe, priceperi și deprinderi pe care copiii le folosesc în timpul jocului. Acestea au fost dobândite în activități anterioare. Conținutul poate fi extrem de variat: cunoștințe despre plante, animale, anotimpuri, viața si activitatea oamenilor, cunoștințe matematice, istorice, geografice, conținutul unor basme, povești, s.a.

Conținutul jocului trebuie să fie bine stabilit, în funcție de particularitățile de vârstă ale copiilor. El trebuie să fie accesibil și atractiv.

Sarcina didactică arată ce anume trebuie să realizeze copiii pe parcursul jocului pentru a atinge scopul propus. Sarcina didactică trebuie să fie formulată sub forma unui obiectiv operațional, ajutându-l astfel pe copil să conștientizeze ce anume trebuie să facă. În același timp se recomandă ca sarcina didactică să nu se adreseze doar sau în primul rând, proceselor numerice, ci să implice în rezolvarea sa și gândirea (operațiile acesteia), imaginația, creativitatea copiilor.

Sarcina didactică trebuie să corespundă cu nivelul de dezvoltare al copilului, să fie accesibilă și atractivă.

Regulile jocului înfățișează sarcina didactică și realizează legatura dintre aceasta și acțiunea jocului. De asemenea specifică care este drumul pe care trebuie să îl urmeze copiii în desfășurarea acțiunii ludice pentru realizarea sarcinii didactice.

Regulile jocului didactic sunt dinainte stabilite și obligatorii pentru toți participanții la joc. Ele legiferează conduita și acțiunile acestora în funcție de structura particulară a jocului didactic.

Regulile jocului sunt variate:

indică acțiunile de joc;

precizează ordinea, succesiunea acestora;

reglementează acțiunile dintre copii;

stimulează sau inhibă anumite manifestări comportamentale.

Cu cât regulile sunt mai precise și mai bine însușite, cu atât sarcinile didactice usor de realizat, iar jocul este mai interesant și mai distractiv.

Regulile trebuie să fie simple, accesibile, ușor de reținut prin formulare și posibil de respectat de către toți copiii.

Elementele de joc  cuprind căile și mijloacele folosite pentru a da o nuanță plăcută, atractivă, distractivă activității desfășurate.

Conceperea lor depinde de abilitatea cadrului didactic. Literatura de specialitate oferă o serie de sugestii în acest sens: folosirea unor elemente surpriză, de așteptare, mișcarea, ghicirea, întrecere individuală sau pe echipe, recompensarea rezultatelor bune.

Cadrului didactic, prin măiestria personală, trebuie să găsească pentru fiecare joc, elemente cât mai variate, diferite de cele folosite în alte activități, evitând astfel plictiseala, riscul să nu fie atractive atractivitate pentru copii, iar sarcina jocului să fie astfel compromisă.

Reușita unui joc didactic este legată și de materialele didactice utilizate. Acestea trebuie să fie variate si atractive, adecvate conținutului, usor de manevrat și să provină din mediul familiar copiilor (planșe, jetoane, jucării, figuri geometrice, etc).

Ingeniozitatea cadrului didactic fac ca jocul didactic să fie eficient și atractiv, iar abilitatea acestuia de a îmbina o sarcina educativă cu un joc simbolic sau cu reguli atrăgătoare duc la îndeplinirea sarcinii jocului. Elementele de joc artificiale, nestimulative, îngreunează învățarea și plictisesc pe copii. Plăcerea cu care participă copiii la joc este singura justificare a recurgerii la jocul didactic.

Clasificarea jocurilor

Jocul ajunge în anii școlarității la o înaltă perfecțiune, manifestată, între altele, prin marea sa varietate de forme.

„Jocul didactic (educativ) este unul dintre cele mai caracteristice activități ale copilului, fapt pentru care este tot mai intens valorificat din punct de vedere pedagogic, în intenția de a imprima programului școlar un caracter mai viu și mai atrăgător, de a fortifica energiile intelectuale și fizice ale elevilor.

Din perspectivă didactică, jocul reprezintă o modalitate de efectuare conștientă și repetată a unor acțiuni mintale sau motrice în vederea realizării precise a scopurilor”.

Odată cu formularea teoriilor despre joc, preocuparea principală a fost îndreptată și spre clasificării jocurilor. Astfel există clasificări după scheme mai simple sau mai complexe, după un singur criteriu sau mai multe.

Specialiștii în teoria jocului urmăresc o clasificare științifică convingătoare ținând cont de imaginea despre joc și implicațiile sale teoretic-aplicative:

pune ordine în varietatea, diversitatea și unitatea formelor de manifestare a jocului la o anumită vârstă;

fiecare formă de joc își poate găsi locul ce i se cuvine în sistemul din care face parte;

având imaginea clară a diferitelor categorii sau forme de jocuri și a locului pe care acesta îl ocupă în sistem, se pot elabora îndrumări metodice diferențiate, prilej pentru a evidenția specificul acestora în viața copiilor și de a arăta cum se determină reciproc în sistemul din care fac parte;

cunoscând varietatea și diversitatea formelor de joc, se pot găsi modalități de impunere a jocului în activități instructiv-educative din învățământul primar, în activitățile la alegere sau în cele de învățare dirijată specifice școlii.

Jocurilor didactice folosite atât în grădiniță cât și în  școală au impus necesitatea clasificării lor. Astfel există mai multe criterii de clasificare a jocurilor didactice:

După scopul educațional urmărit:

a)    jocuri de mișcare (jocuri motrice) – care vizează dezvoltarea calităților, priceperilor și deprinderilor motrice;

b)    jocuri ce vizează dezvoltarea psihică – acestea se pot clasifica în:

jocuri senzoriale care au ca scop principal dezvoltarea sensibilității. Astfel de jocuri se pot organiza pentru:

*    dezvoltarea sensibilității auditive;

*    dezvoltarea sensibilității tactile și chinestezice;

*    dezvoltarea sensibilității vizuale;

*    dezvoltarea sensibilității gustativ – olfactive.

jocuri intelectuale care, la rândul lor, se pot clasifica în:

*     jocuri ce vizează îmbogățirea cunoștințelor (jocuri cognitive);

*     jocuri de dezvoltare a capacității de comunicare orală sau scrisă;

*     jocuri de exersare a pronunției corecte;

*     jocuri de atenție și orientare spațială;

*     jocuri de dezvoltare a memoriei;

*     jocuri de dezvoltare a gândirii;

*     jocuri de dezvoltare a perspicacității;

*     jocuri pentru dezvoltarea imaginației și creativității;

*     jocuri pentru stimularea inhibiției voluntare și a capacității de autocontrol;

*     jocuri de expresie afectivă.

După sarcina didactică urmărită cu prioritate, jocurile didactice se împart în:

jocuri pentru fixarea și sistematizarea cunoștințelor;

jocuri de verificare și  evaluare a cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor;

jocuri de transmitere și însușire de noi cunoștințe, care se folosesc numai în cazuri deosebite.

După conținut, jocurile didactice se grupează în:

jocuri didactice pentru cunoașterea mediului înconjurător;

jocuri didactice pentru educarea limbajului – ce pot fi jocuri fonetice, lexical – semantice, gramaticale;

jocuri didactice cu conținut matematic, jocuri logico – matematice;

jocuri pentru însușirea unor norme de comportament civilizat, formarea unor deprinderi și obișnuințe de conduită morală, de circulație rutieră.

După prezența sau absența materialului didactic, distingem:

jocuri cu material didactic natural sau confecționat: jucării, jocuri de masă, imagini, diafilme, diapozitive, obiecte de uz casnic sau personal, mozaicuri, materiale din natură (conuri de brad, ghinde, castane, frunze, flori, scoici) s.a.

jocuri fără material didactic.

După locul pe care îl ocupă în activitate, pot fi:

jocuri organizate ca activitate de sine stătătoare;

jocuri integrate în activitate, ca momente ale acesteia sau în completarea ei.

Jocurile de creativitate trebuie să aibă ca scop cunoașterea, stimularea, educarea și dezvoltarea tuturor elementelor implicate în procesul de creație. Prin intermediul jocurilor de creativitate sarcina didactică poate fi: de creare a unor povești, povestiri pornind de la un cuvânt, de la două cuvinte („binomul fantastic”) sau de la mai multe cuvinte; actualizarea conținutului unor opere literare („Ce ar face domnul Goe astăzi”), să găsească cât mai multe și mai variate utilizări ale obiectelor uzuale sau invers, să găsească cât mai multe obiecte care pot fi folosite într-o anumită împrejurare; de creare a unor exerciții și probleme care să includă anumite numere sau operații; de realizare a unor desene pornind de la anumite figuri geometrice simple; de dramatizare a unor povesti, povestiri, schițe, fabule ele. Jocurile de creativitate se pot folosi la toate obiectele din cadrul învățământului primar.

Jocurile logice fac parte din categoria jocurilor mai îndrăgite de către elevi. Ele pot fi:

jocurile de perspicacitate,

de flexibilitate și fluiditate (de găsire a cât mai multor cuvinte care să înceapă cu o anumită literă, să aibă un anumit număr de litere sau de silabe);

alte jocuri (șah, table, romi, domino, go etc.).

În această perioadă a școlarității se poate desfășura cu elevii o gamă variată de jocuri: dde creație cu teme din viața cotidiană, jocurile constructive, jocuri didactice, jocuri de mișcare, jocuri recreativ-distractive, jocuri muzicale. Jocurile cu roluri din perioada preșcolarilor continuă săexiste și la copiii din clasele primare. Copiilor le place să se joace „De-a școala", „De-a familia” și să dramatizeze în joc subiecte din povești si povestiri.

La școlarii mici se intensifică preocuparea pentru jocurile de construcție care au și un real caracter creativ, dar și pentru jocurile de mișcare strâns legate de dinamismul specific. Se intensifică, de asemenea, interesul pentru jocurile didactice (exemplu: „De-a țările", „Nu te supăra, frate !?”, „Țări, continente", „Dacii și romanii”, „Călătorii pe hartă" etc.).

„Lumea jocului este lumea basmului vieții, lumea subliniată în visul și aspirațiile copilăriei și prin aceasta cu virtuți educative – adică integratoare deosebite. Este mai mult decât anticamera lumii reale, este partea integrantă din ea. Ea se dezvoltă pentru fiecare individ în parte, odată cu înaintarea în vârstă, dar rămâne mai departe pentru copilăria veșnică" .

Jocul este o cale de obținere a dezvoltării spiritului de solidaritate, de disciplină, de a iniția diferite activități, de dezvoltare a personalității sociale.

Jocul didactic matematic

1.3.1. Conceptul de joc didactic matematic

Cercetările de specialitate au confirmat faptul că introducerea cunoștințelor matematice este cu atât mai folositoare cu cât se realizează mai devreme. Astfel de noțiuni trebuie introduse treptat, pornind de la o acțiune în plan extern cu obiectele, la reprezentări și apoi la utilizarea simbolurilor. Abordarea matematicii în această mod este accesibilă și răspunde dorinței de a-l face pe elev să descopere matematica, să i se pară atractivă și interesantă.

Știind că jocul este activitatea fundamentală la această vârstă, este potrivit ca acest tip de activitate să fie valorificată cu intensitate și în predarea matematicii. Trecerea de la joc la învățare se realizează prin intermediul jocului didactic. Acesta ocupă un loc important în planul de învățămant, fiind folosit atât la activități matematice și de cunoașterea mediului, cât și la cele de educarea limbajului.

Pornind de la definiția jocului didactic, putem spune că jocul didactic matematic este o activitate specifică prin care învățătorul consolidează, clarifică și verifică cunoștințele, pune în valoarea și antrenează capacitățile creatoare ale elevilor, îmbogățindu-le sfera de cunoaștere matematică.

Este cunoscut faptul că împletirea elementului instructiv cu cel distractiv în jocul didactic duce la ieșirea la iveală a unor stări emoționale complexe care încurajează și intensifică procesele de gândire directă și nemijlocită a realității, efectul practică a jocului didactic matematic este acela că, elevul are posibilitatea să aplice cunoștințe însușite, să își exerseze priceperile și deprinderile formate.

Pornind de la elementele esențiale ale jocului didactic, jocul didactic matematic are următoarele componente:

Scopul jocului – se formulează astfel încât să corespundă prevederile programei de matematică. Scopul trebuie să se raporteze la probleme cu caracter cognitiv, dar și formativ.

Exemplu:

„Într-un joc care are ca scop predarea sau fixarea noțiunilor despre culoare (una sau mai multe), se realizează un exercitiu de analiză sau de comparatie, exercițiu cu caracter formativ

Într-un joc în care se dorește introducerea unei noi forme geometrice (  ), scopul este unul cognitiv, dar se va avea în vedere și aspectul formativ (exerciții de selecție, exerciții de abstractizare, exerciții de generalizare).”

Continutul matematic  al jocului trebuie să fie într-o relație de subordonare cu particularitățile de vârstă și sarcina didactică. Conținutul matematic poate viza: multimi, operații cu mulțimi, elemente de logică, relații de ordine, relații de echipotență, numere naturale, elemente de geometrie, unități de măsură etc.

Sarcina didactica este esența activității, reformulează la nivelul copilului, scopul urmărit în activitatea matematică. Sunt antrenate operațiile gândirii: analiza, sinteza, comparația, abstractizarea, generalizarea.

Pentru a se finaliza cu succes, jocul didactic matematic trebuie să aibă o singură sarcină didactică.

Exemplu:

„Jocul didactic "Găsește locul potrivit" are ca scop: Formarea deprinderilor de a efectua operații cu mulțimi, iar sarcina didactica este urmatoarea: să formeze mulțimi după unul sau doua criterii".

Regulile jocului  arată elevilor cum să rezolve sarcina didactică fiind condiționate de conținut și de sarcina didactică.

Elementele de joc fac ca rezolvarea sarcinii didactice să fie plăcută și atractivă pentru elevi.

1.3.2 Clasificarea jocurilor didactice matematice

Jocurile didactice matematice, în marea lor varietate, se pot clasifica după următoarele criterii:

A. în funcție de scopul și sarcina didactică;

B. în funcție de aportul lor formativ.

A. În funcție de scopul și sarcina didactică, se pot împărți în:

a) după momentul în care se folosesc:

* jocuri matematice ca lecții de sine stătătoare;

* jocuri matematice ca momente propriu zise ale activității;

* jocuri didactice intercalate pe parcursul sau la finalul activității.

b) după conținutul capitolelor de însușit:

* jocuri pentru aprofundarea cunoștințelor specifice unui capitol;

* jocuri matematice specifice unei vârste sau grupe.

c) după materialul didactic:

* jocuri didactice matematice cu material didactic standard (confecționat), cu material natural (din natura);

* jocuri didactice matematice fără material didactic (orale, ghicitori, versuri/cântece, povestiri).

B. În funcție de contribuția lor formativă (jocurile se pot clasifica ținând cont de operația gândirii căreia i se adresează sarcina jocului)

a) Jocuri pentru dezvoltarea capacității de analiză

Exemplu:

„Jocul negației" prin care se urmărește să se nască la elevi ideea negației logice și acest lucru se poate realiza numai printr-o analiza amănunțită a tuturor atributelor pe care nu le are o piesă oarecare din trusa de figuri logice.

„Completează sirul" în care elevii trebuie să deducă regula după care se obține un șir, analizând anterior termenii șirului”.

b) Jocuri pentru dezvoltarea capacității de sinteza. Se introduce după efectuarea celor de analiză.

Exemplu:

jocurile matematice cu numere natural

jocuri în care se efectuează operații cu numere

c) Jocuri didactice pentru dezvoltarea capacității de a compara

Exemplu:

Compararea cantitativă a două mulțimi

Recunoașterea egalității/inegalității a două numere

Compararea și ordonarea într-un șir crescător/descrescător

d) Jocuri didactice pentru dezvoltarea capacității de a realiza abstractizări și generalizări

Exemplu:

„Cine știe,răspunde" cu sarcina de a compune numere, de a compune exerciții de adunare, scădere, înmulțire și împărțire cu rezultat dat”.

e) Jocuri didactice matematice pentru dezvoltarea perspicacității. Acest tip de jocuri  au sarcină cu un grad ridicat de dificultate și presupun cunoștințe temeinice și o gândire logică.

Exemplu:

„Cine are același număr?" având ca sarcină corespondența între numărul de obiecte și cifră, formarea șirului numeric 1-10, utilizând și cifrele corespunzătoare”.

Antohe V., Gherghinoiu C., Obeada M. împart jocul didactic matematic în trei categorii:

„1. Jocuri didactice de formare de mulțimi care implică exerciții de: grupare, separare, exemplificare care vor duce la dobândirea abilităților de identificare, scriere, selectare și formare de mulțimi.

2. Jocuri didactice de numerație care contribuie la consolidarea, verificarea deprinderilor de așezare în perechi, comparare, numărare conștientă, de exersare a cardinalului și ordinalului, de familiarizare cu operațiile matematice de formare a raționamentelor de tip ipotetico-deductiv.

3. Jocuri logico-matematice care urmăresc familiarizarea elevilor cu operațiile cu mulțimi.”

1.3.3 Considerații metodice privind organizarea și desfășurarea jocului didactic matematic în învățământul primar

Jocului didactic matematic este utilizat cu succes dacă este bine proiectat și organizat, dacă este bine desfășurat din punct de vedere metodic. Este foarte important modul în care cadrul didactic potrivește toate elementele ce-l definesc.

Cerințele de bază de care trebuie să țină cont învățătorul, pentru reușita jocului didactic, sunt:

pregătirea jocului didactic;

buna organizarea a acestuia;

respectarea momentelor jocului didactic;

ritmul, pregătirea și planificarea conducerii lui;

incitarea elevilor pentru o participare activă la joc;

asigurarea unei atmosfere potrivite de joc;

schimbarea elementelor de joc (complicarea jocului, introducerea altor variante etc.).

Pregătirea jocului  didactic este bazată pe studierea conținutului jocului, a structurii sale, este condiționată de pregătirea materialului didcatic necesar și de întocmirea planului jocului didactic.

În organizarea jocului didactic matematic  sunt necesare o serie de măsuri:

împărțire corectă a elevilor în funcție de acțiunea jocului;

reorganizarea mobilierului și distribuirea materialului necesar desfășurării jocului.

Materialul didactic necesar se distribuie la începutul activității deoarece elevii vor înțelege mai ușor explicațiile privind desfășurarea jocului. Există jocuri didactice în care materialele pot fi împărțite și după explicarea jocului.

Organizarea atentă a jocului didactic matematic face ca scopul jocului să aibă un real succes.

Desfășurarea jocului  trebuie să cuprindă următoarele etape:

introducerea în joc;

anunțarea titlului și scopului jocului;

prezentarea materialului;

explicarea și demonstrarea regulilor jocului;

fixarea regulilor;

executarea jocului;

complicarea jocului prin introducerea unor noi variante;

încheierea jocului.

Introducerea în joc se poate face în diferite forme, ținându-se cont de tema jocului. Atunci când este necesară familiarizarea elevilor cu conținutul jocului, se începe cu o discuție pregătitoare. Introducerea în joc se poate face și printr-o scurtă expunere care să incite interesul si atenție elevilor. Atunci când întreaga activitate a elevilor este legată de logica materialului, acesta este prezentat în partea de introducere în joc.

În jocul didactic matematic introducere nu este obligatorie, astfel că se poate începe jocul anunțând direct titlul acestuia.

Anunțarea jocului  se face în termeni preciși, fără a folosi prea multe cuvinte, care pot să plictisească sau să lungească începutul activității (ex. „Astăzi vom face un joc pentru a vedea care dintre voi știe să…. Jocul se numește … și constă în…”).

Explicarea jocului este moment cel mai important și mai hotărâtor pentru reușita jocului didactic matematic. Învățătorul trebuie, prin explicațiile date, să-i facă pe elevi să înțeleagă sarcinile, să înțeleagă regulile jocului, continutul si etape lui. Elevii vor fi dirijați privind utilizarea materialului didactic și se vor contura sarcinile conducătorului de joc și condițiile pentru a devi câștigatori.

Fixarea regulilor – este o etapă care are loc atunci când acțiunea jocului este mai complicată și este necesar să se mai precizeze regulile jocului și tipul acestuia.

Executarea jocului începe la semnalul învățătorului. Învățătorul poate conduce jocul în mod direct, cu rol de conducător, sau indirect, conducătorul luând parte la joc. Învățătorul trebuie să coordoneze „din umbră” jocul, să mențină atmosfera de joc, să urmărească evoluția jocului, evitând monotonia sau momentele de stagnare a jocului. În același timp trebuie să controleze modul în care se rezolvă sarcinile și se respectă regulile. Trebuie să creeze condițiile necesare pentru ca fiecare elev să rezolve sarcina didactică a jocului.

Complicarea jocului este etapa care are rolul de a evita monotonia, de a stimula gândirea activă, de a menține trează atenția elevilor prin introducerea unor noi variante de joc.

Încheierea jocului revine învățătorului care va formula concluzii și aprecieri asupra modului în care s-a desfășurat jocul, dacă s-au respectat regulile și dacă s-au executat toate sarcinile primite. Cadrul didactic va face și recomandări/aprecieri/evaluări cu caracter individual și general.

Locul, rolul și importanța jocului didactic matematic

Majoritatea pedagogilor din lume recunosc rolul jocului în sistemul mijloacelor educative. Modul de desfășurare și funcțiile jocului didactic matematic diferă de la o vârstă la alta. Dacă în perioada copilăriei jocul are funcții cognitive sau formativ-educative, odată cu trecerea timpului jocul are rol de recreere și reconfortare fizică și psihică.

Nevoia utilizării jocului didactic este dată de continuitatea activitățiilor din grădiniță, de și de particularitățile psiho-fiziologice ale școlarilor mici. Ora de matematică trebuie să fie completată sau intercalată cu jocuri didactice matematice. Uneori lecția de matematică poate fi chiar înlocuită cu jocuri didactice matematice.

Jocul matematic are un rol formativ, astfel:

antrenează operațiile gândirii (analiza, sinteza, compararea, clasificarea, ordonarea, abstractizarea, generalizarea, concretizarea);

dezvoltă spiritul de inițiativă, spiritul de echipă;

formează spiritul imaginativ-creator;

dezvoltă atenția și disciplina în desfășurarea unei activități;

formează deprinderi de lucru corecte și rapide;

asigură însușirea plăcută și ușoară, rapidă și solidă a unor cunoștințe relativ sărace pentru această vârstă.

După locul sau momentul în care se folosesc, jocuri didactice matematice pot fi:

– ca lecții de sine stătătoare;

– folosite la începutul lecției pentru captarea atenției;

– intercalate pe parcursul lecției, atunci când elevii dau semne de plictiseală sau oboseală;

– folosite la sfârșitul lecției.

După rolul în învățarea școlară, jocul matematic poate contribui la:

ușurința înțelegerii unei noțiuni noi;

fixarea și consolidarea unor cunoștințe, priceperi și deprinderi;

verificarea cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor dobândite anterior.

O categorie specială de jocuri didactice matematice este cea a jocurilor logico-matematice. Acestea au ca scop cultivarea unor calități ale gândirii și exersarea unei logici elementare.

În utilizarea jocurilor didactice matematice trebuie să se ține seama de particularitățile de vârstă ale elevilor. Nu se va trece la un nou conținut, dacă conținut anterior nu este însușit temeinic prin diferite jocuri.

Numai printr-o bună organizare, prin dozarea efortului în funcție de vârstă, de cunoștințele existente, jocurile didactice pot conduce la obținerea unor bune rezultate în însușirea noțiunilor matematice.

Jocul didactic matematic dezvoltǎ gândirea, spiritul de inițiativǎ, independența în muncǎ, spiritul de echipǎ, de cooperare și întrajutorare, disciplina și ordinea în desfǎșurarea unor activitǎți bine conduse, contribuind la creșterea randamentului școlar.

Capitolul II RELAȚIA JOC – ÎNVĂȚARE – EVALUARE LA ȘCOLARUL MIC

2.1 Relația dintre învățare și dezvoltare

Omul, indiferent în ce stadiu al dezvoltării sale se află, este produsul stadiilor anterioare. Sub acțiunea factorilor ereditari și ai mediului socio-cultural, dezvoltarea sa este însoțită de transformări permanente, devenite caracteristici care îi definesc personalitatea. Aceste modificări de ordin cantitativ și calitativ sunt numite generic sub termenul de dezvoltare.

Sensul dezvoltării psihice este ascendent, progresiv, însemnând treceri de la simplu la complex, de la inferior la superior. De-a lungul ontogenezei, psihicul copilului se dezvoltă treptat.

„Trecerea de la senzație la percepție, deci de la reflectarea însușirilor izolate ale obiectelor și fenomenelor la reflectarea obiectelor în multitudinea însușiriloracestora, de la imagini primare din percepții la imagini secundare din reprezentări, de la senzorial la logic deci de la simțire la gândire, de la reflectarea însușirilor neesențiale, accidentale ale obiectelor la surprinderea însușirilor esențiale și generale ale acestora echivalează cu dezvoltarea psihică a omului.”

Dezvoltarea psihică înfățișează procesul formării copilului de noi ansambluri de procese, calități, trăsături și dimensiuni psihice cât și reorganizarea continuă a acestora. Dezvoltarea psihică nu este rectilinie, uniformă, continuă, ci multiformă și discontinuă, rezultată ca o înșiruire de etape în care echilibrul alternează cu dezechilibrul, iar intervalele de transformări psihice sunt urmate de stadii de relaxare. Nu este nici un proces impus din afară, nici unul preponderent genetic, ci un proces cu legități interne proprii. Dezacordurile interne care apar în urma influențelor externe sunt izvorul dezvoltării psihice. Prin urmare, ca factor extern, educația contribuie la declanșarea și intensificarea luptei dintre elementele contradictorii. În același timp, educația oferă resursele și mijloacele indispensabile soluționării și înlăturării contradicțiilor interne. Educație este locul de plecare spre dezvoltare și nu o acțiune a dezvoltării psihice. Ca acțiune socială conștientă, ea poate incita și grăbi contribuția celorlalți factori în procesul dezvoltării. Copilul nu stă nepăsător în fața influențelor mediului și educației. El le impune propria sa activitate, adică receptivitate, rezistență, acceptare și chiar refuz, propria sa opțiune. Acțiunea educațională are rolul de a împleti stimularea externă cu activitatea personală a copilului.

Energia care pune în mișcare dezvoltarea psihică este motivația. Proces generativ, viu, motivația produce automișcare, autodeterminare în armonie cu preocupările și structurile lui motivaționale. Această forță propulsatoare rezultă din conflictul motivului. Copilul redescoperă prin activitatea proprie capacitățile umane obiective în mediul socio-cultural. El și le însușește și le interiorizează, apoi le transformă în conținut și organizarea vieții psihice. Putem spune că se dezvoltă, iar în activitatea de învățare el trebuie să reproducă pentru sine sistemul influențelor și cerințelor externe.

Educația ajută la îmbogățirea acestei experiențe într-un mod organizat, potrivit unor finalități, stăruind asupra realizării unei combinări foarte potrivite între aspectul informativ și formativ al experienței trăite. Învățarea nu este doar o activitate, ea este o formă culturală care solicită mult procesele intelectuale.

Din punct de vedere structural, învățarea este formată dintr-o serie de situații și îndatoriri de învățare care pentru școlarii mici reclamă efectuarea unor acțiuni care vor răspunde unor sarcini practice concrete.

Cadrul didactic formulează sarcinile pentru elevi, în funcție de nivelul dezvoltării fiecăruia, stimulându-i totodată să îl depășească, iar elevii răspunde sarcinilor și le rezolvă, înregistrând astfel progrese noi în planul dezvoltării.

Dezvoltarea își are originea în învățare și se justifică prin învățare, iar aceasta își găsește sensul de a fi prelungindu-se în dezvoltare. Pentru a putea învăța elevul trebuie să aibă o anumită competență, trebuie să fie apt pentru a învăța.

Mecanismul dezvoltării psihice este însușirea care se bazează pe organele funcționale care exist la nivelul activității creierului, iar îmbinarea și corelarea activității funcționale conduce la complicarea structurilor psihice. La vârsta școlară mică, învățarea se mai distinge și prin aceea că ea se desfășoară acum pe baza unor acțiuni meticulos segmentate și riguros înlănțuite, că îl pune pe elev în fața necesității unor acțiuni de control, de confruntare și de comparare a rezultatelor obținute cu modelele. A învăța înseamnă a însuși, a modifica ceea ce știu într-un instrument necesar rezolvării cu ușurință a problemelor ce pot apărea. Acest lucru înseamnă dezvoltare, deoarece semnul principal al dezvoltării psihice este realizarea de beneficii interne, achiziții care au devenit funcționale: capacitatea de înțelegere, strategii de gândire, stil creativ, motivație internă pentru activitate.

„Învățarea, fenomen complex, dinamic, multilateral, are un conținut bogat și o sferă largă de cuprindere, fiind reprezentată de noțiuni, concepte, coduri, operașii și structuri cognitive, relații, tipuri afective, atitudini,conduite sisteme de valori, scheme acționale, comportamente sociale.”

Constatăm că învățarea se asociază cu modificarea deoarece îndrumă la dobândirea de conduite, cunoștințe, atitudini, participă la formarea unor însușiri psihice complexe în vederea adaptării la noi situații și determină schimbarea comportamentului.

Învățarea are și „un pronunțat caracter adaptativ, finalitatea ei constând în mai buna adaptare la mediu, restructurarea mecanismelor genetice, dirjarea dezvoltării psihice în vederea obținerii unor performanțe variate, amplificarea posibilităților de a-și perfecționa propria învățare, de a-l „învăța cum să învețe”.”

Concluzionând, putem defini învățarea ca fiind „procesul destinat achizițiilor unei experiențe noi, formării unor capacități și deprinderi care să permită individului rezolvarea unor situații problematice, înainte inaccesibile, sau, optimizarea relațiilor sale cu lumea înconjurătoare”.

Noțiunea de proces de învățământ este legată de cea de transformare, de schimbare, de modificare, de procesul învățării propriu-zise.

„Acțiunea pedagogică, susține Gilbert Leray, este creatoare de fenomene psihologice: ea le provoacă apariția, participă cu toate forțele mediului social la constituirea universului mintal al copilului, în primul rând ajutându-l să stăpânească lumea prin elaborarea unor concepte bine adaptate”.

Referindu-ne la învățarea școlară, realizată în cadrul procesului instructiv-educativ și acoperind limitele vârstei școlare, putem spune că pe lângă accepțiunea generală, această formă de învățare capătă o serie de particularități, „mai importante fiind următoarele:

se realizează cu mijloace instituționalizate, fiind reglementată de legi, norme, regulamente, structuri de organizare și funcționare (planuri, programe de învățământ,orarii etc.);

este un proces dirijat din exterior (de către învățători, profesori) care tinde spre etapele finale ale școlarității să devină un proces autodirijat;

proces stric controlat prin mijloace specifice care cu timpul să devină autocontrolat;

este un demers conștient, presupune stabilirea anticipată a scopului, mobilizarea voluntară a efortului, raționalizarea conduitelor;

are un pronunțat caracter secvențial exprimat în: treceri de la starea de relativă neinstruire la cea de instruire; parcurgerea mai multor secvențe (de învățare, de consolidare, de verificare, de refacere a celor insuficient sau eronat învățate);

dispune de un caracter gradual, adică de stabilirea unor sarcini didactice cu grade progresive de dificultate;

este un proces relațional mijlocit, presupunând ansamblul de relații perceptive, comucaționale, afectiv-simpatetice, de influență între profesor și elev, mediat de obiectul de învățământ;

are un pronunțat caracter informativ-formativ (încorporând în sine multitudinea informațiilor care îi sunt transmise, elevul își elaborează diverse variante de răspuns, își formează un comportament plastic, suplu, adaptabil, uneori chiar imprevizibil, dar în acord cu necesitățile individuale; el își modifică selectiv și sistematic conduita, și-o ameliorează și perfecționează, și-o controlează permanent.)”

În activitatea de învățare succesul este condiționat de inteligență, dar de multe ori nu aceasta este factorul cel mai important, deoarece pe lângă inteligență, performanța școlară depinde și de alte condiții interne (motivație, atitudini etc.) cât și externe (metoda, exigențele, natura sarcinilor școlare, manualele etc.). De aceea este necesar să fie cunoscute toate cauzele care determină reușita sau nereușita școlară.

Reușita școlară se poate defini prin formarea la elevi, în concordanță cu cerințele programelor școlare, a structurilor cognitive (sisteme de cunoștințe), afectiv-motivaționale și socio-morale (atitudini, trăsături de voință și de caracter). Aceasta trebuie analizată din perspectiva obținerii de către elevi a unui randament școlar superior, care să le permită în viitor integrarea socio-profesională și realizarea ca personalități productive, receptive față de schimbări, inteligente, creative, capabile să ia decizii și să se adapteze rapid la situații noi.

Eșecul școlar se definește prin rămânerea în urmă la învățătură a unor elevi, care nu reușesc să obțină un randament școlar la nivelul cerințelor programelor și al manualelor școlare.

Plasată în contextul anumitor situații problematice, învățarea nu poate fi înțeleasă ca ne fiind un rezultat acțional, deoarece descoperirea soluției necesită căutare, selecție, inducție, invenție. Toate acestea sunt modalități de lucru, structuri acționale ale celui care învață. Învățarea școlară este o activitate care își are originea în acțiunile de învățare din cadrul jocului.

2.2 Profilul psihologic al școlarului mic

2.2.1 Caracterizare generală

„Profilul psihologic este o expresie cantitativ-calitativă a totalității componentelor, proceselor și însușirilor psihice, precum și a relațiilor interfuncționale dintre acestea, caracteristice unei anumite etape din dezvoltarea ontogenetică a copiilor și diferențiate de la un individ la altul. Profilul psihologic relevă gradul dezvoltării mintale și comportamentale pentru o anumită vârstă și pentrufiecare individ”.

Psihicul ca funcție a creierului, trebuie înțeles în sensul inseparabilității dintre fenomenele psihice subiective și demersurile comportamentale și creier, ca organ principal al vieții de relație, cu funcții de coordonare a raporturilor dintre organism și mediu.

Dezvoltarea psihică nu este întâmplătoare, ci parcurge de fiecare dată un drum ce pornește de la psihicul elementar senzorial și urcă până la gândire și conștiință.

Perioada școlară mică prezintă caracteristici importante și progrese esențiale în dezvoltarea psihică a copilului. Vârsta școlară se constituie ca un stadiu nou, calitativ superior, format pe experiența cognitivă a copilului și a achizițiilor anterioare pe care le valorifică și le restructurează, raportându-se la noile dominante psihofizice și noile solicitări ale mediului. Ținând cont de aspectele definitorii ale acestui stadiu, P. Osterrieth împrumută de la Gessel următoarea caracterizare: „6 ani – vârsta extremismului, a tensiunii și agitației; 7 ani – vârsta calmului, a preocupărilor interioare, a meditației, în care apare pentru prima dată <interioritatea>, una din trăsăturile dominante pentru stadiul următor; 8 ani – <vârsta cosmopolită>, a expansiunii, a extravagaței, a interesului universal; 9 ani – vârsta autocriticii, a autodeterminării; vârsta de 10 ani, cu echilibrul și buna sa adaptare constituind pe drept cuvânt apogeul copilăriei… La rândul său, M. Debesse definește vârsta școlară ca <vârsta rațiunii>, <vârsta cunoașterii>, <vârsta socială>”.

La vârsta școlară mică, din punct de vedere al dezvoltării fizice, sunt de reținut semnele creșterii ponderale și staturale. În primii doi ani de școlaritate creșterea în greutate este lentă (diferențele nu depășesc două kilograme), accentuându-se în ultimii doi ani, când diferența de greutate este de la două la patru kilograme. De asemenea se intensifică metabolismul calciului, dentiția provizorie este înlocuită treptat de cea permanentă, crește volumul mușchilor și9 se dezvoltă musculatura fină a degetelor mâinii. Poziția incorectă în bancă, gențile prea grele pot duce, în această perioadă, la deformări ale coloanei vertebrale. Școlarul mic obosește repede, dar se și reface la fel de repede. Astfel mișcarea, sportul joacă un rol deosebit de important în formarea organismului la această vârstă.

Intrarea la școală creează o condiționare socială nouă pentru copil. Acum el descoperă viața complexă culturală, intelectuală și socială a grupului și rolul pregnant al unui adult a cărui model se impune treptat prin forța intelectuală.

Mediul școlar aduce cu el un climat mai rece și mai puțin protector decât cel familial. De aceea este importantă frecventarea grădiniței, a socializării prin grădiniță, care atenuează șocul începutului de școală. Grădinița îl obișnuiește cu viața socială în afara familiei, păstrând însă ceva din căldura proprie acestuia prin primirea afectuoasă pe care o face educatoarea, prelungind contactul emoțional al mamei.

La școală învățarea devine activitatea fundamental. Chiar dacă a frecventat grădinița, primii ani de școală, modifică regimul de viață, tensiunea și planul de evenimente ce domină viața copilului. Însușirea de cunoștințe mereu noi, dar mai ales răspunderea față de asimilarea lor cât mai bine, colaborarea, competiția, regulile implicate de viața de școlar contribuie la modificarea radicală a copilului. Activitatea școlară va solicita intens activitatea intelectuală, procesul de însușire treptată de noi cunoștințe cuprinse în programele școlare, iar la nivelul psihicului copilului se vor organiza și dezvolta strategii de învățare, se va conștientiza rolul atenției și al repetiției, se vor forma deprinderile de scris-citit și socotit.

Vârsta școlară mică este decisivă în psihogeneza copilului din mai multe puncte de vedere, dezvoltare complexă regăsindu-se la nivelul proceselor senzoriale, intelectuale, reglatorii. Tipul de relații cu ceilalți copii se complică, ele sub influența învățării devenind de cooperare, competiție și de joc. Și relațiile cu adulții se modifică și se complică.

2.2.2 Contribuția activităților de învățare și a jocului la dezvoltarea proceselor psihice și a personalității școlarului mic

„Copilăria este perioada celei mai intense dezvoltări fizice și psihice a ființei umane”, de aceea, intrarea la școală, frecventarea și parcurgerea sarcinilor impuse de obiective pedagogice ale învățământului primar este unul dintre momentele hotărâtoare ale vieții.

„Învățarea este o activitate fundamentală, alături de joc, muncă și creație, specifică fiecărei etape de vârstă, care se manifestă cu preponderență în mod organizat, programat, instituționalizat în perioada școlarității”.

Învățarea școlară își are rădăcinile în formele de experiență spontană ale vârstei preșcolare, care se îmbină cu manipularea obiectelor, cu jocul și cu forme elementare de muncă. În jurul vârstei de șase ani se formează ideea trecerii de la activitatea de joc la cea de învățare. Cu toate că se întrepătrund, situându-se într-o ordine de succesiune genetică, jocul și învățarea, se află în raporturi antinomice dacă sunt privite ca forme de activitate distincte ale copilului. Jocul este socotit o activitate liberă, spontană, bazată pe comunicarea nemijlocită și pe simpatie interpersonală, iar învățarea o activitate obligatorie, cu un program bine stabilit, cu efort dozat, cu operații și muncă măsurată prin raportare la un etalon. Datorită acestor notelor definitorii ale celor două tipuri de activități trecerea și adaptarea la noua situație, cea de școlar, are loc diferit de la un copil la altul.

În perioada școlarității mici jocul nu va dispărea complet, el va însoți și completa activitatea de învățare, având mai mult sarcini didactice, fiind organizat ca o activitate ce ocupă un loc principal în procesul de predare-învățare.

Învățarea devine activitatea fundamentală la vârsta școlară. De aici rezultă faptul că jocul rămâne o activitate compensatorie. Prin folosirea jocului didactic matematic se realizează o odihnă activă, antrenând motivația și implicit psihicul fără a fi considerat un efort. În primii ani de școală elevii nu se pot concentra la o activitate de învățare de 50 minute. Activitatea cognitivă trebuie alternată cu activitate recreativă, în cadrul căreia jocul ocupă un rol important. Treptat ponderea jocul scade, însă nu trebuie să dispară în totalitate din sistemul metodelor didactice din învățământul primar.

Atât psihologii cât și sociologii sunt preocupați cu observarea, descrierea și explicarea jocului copiilor, dar și cu observarea adulților în raport cu copii, dorind să stabilească natura și semnificațiile jocului și să indice locul acestuia în viața copiilor, iar școlii atribuindu-i-se calitatea formatoare asupra laturii psihice a copilului.

Bazele personalității se pun din perioada preșcolară, atunci când se conturează unele trăsături de temperament și caracter. Frecventarea școlii va exercita o influență majoră în formarea personalității pornind de la exterior și definitivând „interiorul”.

Perioada cuprinsă între 9-12 ani este considerată de P. Osterrieth ca „maturizarea copilului”, caracterizându-se prin dezvoltarea dimensiunii interioare a unui început de autonomie și autodeterminare. „Departe de a fi numai făptură socială…, coplilul este cineva care vrea să fie el însuși, să aibă originalitatea sa proprie.”

Temperamentul este latura dinamico-energetică a personalității, care derivă dintr-un anumit tip de sistem nervos. El „este o realitate psihologică grefată pe o realitate biologică, naturală și se modulează, căpătând anumite nuanțe emoționale, suportă toate influențele dezvoltării celorlalte componente superioare ale personalității și dobândește o anumită factură psihologică.”

În clasele primare întâlnim o mare varietate de temperamente: copii sunt fie preponderent colerici sau flegmatici, fie preponderent sanguinici sau melancolici. În cadrul activităților cognitive, învățătorul depistează temperamentele copiilor, aspectele pozitive și limitele ale fiecăruia, putând astfel ușura intervenția avizată. Personalitatea este după cum spunea psihologul Alain Lieury „nu doar o chestiune de temperament ci depinde de învățarea socială, de ajustări, prin întărire și observație în funcție de situații.”

Școlaritatea mică este perioada în care începe structurarea laturii relațional-valorică a personalității, organizarea trăsăturilor caracteriale, conturarea unor dominante. Acum se pun bazele dimensiunii cognitiv-morale ale caracterului. Câmpul interacțional se îmbogățește și se diversifică, acest stadiu fiind denumit și „vârsta socială”. La formarea personalității copilului de vârstă școlară mică, pe lângă instruirea școlară contribuie și colectivul de elevi care determină pe fiecare elev să țină seama de interesele grupului, să țină la onoarea clasei și a școlii.

Cooperarea, întrajutorarea și colaborarea influențează personalitatea și activitățile copilului. Sub îndrumarea învățătorului, elevul începe să se simtă treptat parte a colectivului, începe să îi pese de comportamentul colegilor, de succesele sau insuccesele acestora, de ce reprezintă ei pentru colectiv, pentru clasă. Jocul, ca formă de activitate cognitivă dezvoltă spiritul de independență și formează atitudini pozitive față de muncă. Totodată conduce la depistarea abaterilor din comportamentul anumitor copii. În cadrul gruplui elevul își formează trăsături de personalitate, cum ar fi hotărâre, cinste, disciplină, conștiinciozitate.

Învățătorul are datoria să creeze un cadru potrivit în care elevii să găsească un climat psihologic și social bun în să-și dezvolte propria personalitate. Antrenat în joc, ca fiind coparticipant la propria formare, copilul este ajutat să găsească metodele și căile accesibile prin care să poată învăța „orice cunoștințe de care are nevoie.”

O dimensiune psihică integratoare a profilului personalității o reprezintă creativitatea. Ea arată disponibilitatea procesuală a copilului de a căuta și de a produce valori. Învățătorul trebuie să folosească procesul instructiv-educativ în mod adecvat, să folosească diferite metode și procedee pentru dezvoltarea creativității elevilor.

Cunoscând aspectele individuale ale elevilor, prin observarea activității și comportării elevilor, prin aplicare de teste, prin convorbiri cu părinții, cu prietenii lor, prin studierea lucrărilor lor (desene, compuneri), prin măsurarea unor indici ai dezvltării fizice, învățătorul poate ajunge la o cunoaștere profundă a fiecărui elev.

Cunoașterea elevului este un mijloc de a indruma corect activitatea acestui, de a face educație „pe măsura” individualității lui.

2.3 Dezvoltarea proceselor psihice fundamentale prin practicarea jocurilor didactice matematice

În majoritatea lucrărilor de specialitate este subliniat rolul jocului didactic la stimularea și dezvoltarea capacităților cognitive ale școlarului mic, în mod special a creativității gândirii lui, la educarea însușirilor de personalitate ale acestuia și la înfăptuirea obiectivelor de cunoaștere ale procesului predare – învățare.

Prin jocul didactic elevul își angajează întreg potențialul psihic, își intensifică observația, își cultivă inițiativa, inventivitatea, flexibilitatea gândirii, își dezvoltă spiritul de cooperare, de echipă ș. a.

Evidențiind valoarea cognitivă a jocului didactic, loan Cerghit evidențiază că prin el „copilul imaginează, re-joacă o lume reală în scopul de a cunoaște mai bine, de a-și lărgi orizontul de cunoaștere, de a-și forma anumite deprinderi” .

În primii ani de școală copilul exprimă o deosebită curiozitate care reprezintă un sprijin fundamental în desfășurarea activităților instructiv-educative. Calitatea de elev îl face să își schimbe prioritățile activităților sale anterioare, creându-i obligații și îndatoriri, învățarea fiind o activitate dirijată, serioasă și cu răspundere.

Învățătorul este cel care are o influență majoră în dezvoltarea școlarului mic. Exemplul acestuia, cerințele lui, aprecierile făcute asupra manifestărilor elevilor, îi impresionează și îi fac să aibă un comportament corespunzător. În procesul de învățare se dezvoltă cunoștințele și procesele psihice ale elevului, se formează deprinderi de muncă intelectuală și abilități practice, se dezvoltă aptitudinile creatoare, se dezvoltă gustul pentru frumos.

Atât datorită jocului cât și al procesului de învățământ, în această perioadă are loc o dezvoltare intelectuală intensă.

Cu toate că maturizarea organelor de simț se definitivează relativ timpuriu (la doi ani și jumătate), dezvoltarea senzațiilor este o acțiune în continuă desfășurare. La vârsta școlarității mici se constată o marire a câmpului vizual central și periferic, dar și o creștere a preciziei în diferențierea gamei cromatice.

Percepția are noi dimensiuni evoluând, datorită sporirii experienței proprii sub influența școlară.

În cadrul procesului instructiv-educativ uneori nu este necesar și nici posibil ca obiectele și fenomenele reale să fie prezente și să fie reținute direct de elevi. În aceste condiții înțelegerea lor poate fi realizată deoarece informațiile percepute în trecut nu dispar din mintea elevilor. Ele sunt păstrate și reactualizate atunci când este nevoie chiar dacă stimulii care le-au determinat lipsesc, ca urmare a procesului psihic de reprezentare a lor sub formă de imagini secundare. Copilul are numeroase reprezentări despre obiectele de uz casnic, despre animale, despre fructe, despre oamenii din jurul lui înainte de a veni la școala. El poate să înțeleagă toate aceste lucruri apelând la reprezentări. Specific pentru școlarul mic este trecerea de la apariția involuntară la aptitudinea de a zugrăvi reprezentări în mod voluntar. Datorită cuvântului reprezentările se dispersează treptat de caracterul lor difuz, ele deven mai precise, mai clare, făcându-se trecerea de la reprezentări separate la grupuri de reprezentări. Acest lucru se poate realiza datorită clarității, coerenței și mobilității pe care reprezentarea o dobândește în perioada școlarității.

Pe parcursul școlarității mici se realizează progrese importante și în ceea ce privește gândirea. Aceste progrese constau în principal în apariția și consolidarea construcțiilor logice care iau locul procedeele empirice, naive, intuitive ale etapei precedente. Gândirea școlarului mic se bazează pe un suport senzorial-perceptiv, este concretă. Învățătorul transmite elevilor cunoștințe pe baza unor informații mai vechi cu ajutorul cuvintelor, acestea conducând la dezvoltarea gândirii abstracte a copilului. Numărul reprezentărilor și noțiunilor crește mereu, de la o clasă la alta.

În urma unor experimente efectuate pe școlari, specialiștii au stabilit ca „la vârsta de 7-8 ani copiii admit conservarea materiei, către 9 ani recunosc conservarea greutății și abia către 11-12 ani, conservarea volumului. Copilul, la această vârstă, ajunge să surprindă fenomene inaccesibile simțurilor – permanența, invariația – gândirea sa făcând o cotitură decisivă, ridicându-se în plan abstract, categorial”. La început, copiii înaintează în rezolvarea sarcinilor cu ajutorul ipotezelor, al admiterii în plan mintal a diferitelor posibilități de acțiune. Cu timpul ei devin capabili să explice, să argumenteze, să dovedească adevărul judecăților lor. A gândi înainte de a acționa devine un mod de raportare nu numai la sarcinile cognitive ci și la alte aspecte ale activității lui, la relațiile și procesele de comunicare cu ceilalți.

Gândirea devine mai productivă ca rezultat al creșterii gradului de flexibilitate și mobilitate, al utilizării diferitelor procedee de activitate mentală.

În perioada școlarității mici și limbajul suferă transformări. Alături de forma orală, care se perfecționează continuu, un rol important în dezvoltarea limbajului, atât ca mijloc de comunicare cât și ca instrument de gândire, îi revine limbajului scris. Acum se formează capacitatea de scris-citit, care stimulează progresele limbajului. Jocurile ajută la corectarea deficiențelor de vorbire, pronunțare corectă, dezvoltarea și îmbogățirea vocabularului.

Într-o strânsă legătură cu gândirea și limbajul se află imaginația. Cu cât copilul psedă mai multe cunoștințe, are un vocabular mai bogat, cu atât imaginația lui va avea mai multe elemente pentru a construi, pentru a crea. Cea mai solicitată este imaginația reproductivă, copilul fiind pus în situația de a reconstitui realitate. Odată cu dezvoltarea imaginației reproductive se dezvoltă și imaginația creatoare. Formele creative ale imaginației sunt stimulate de joc, de povestire, de activități practice, de contactul cu natura și cu activitățile ce se desfășoară în jurul lui. Comparativ cu vârsta preșcolară, acum imaginația devine critică, se apropie mai mult de realitate. Jocul este polul extern de însușire a realității de către copil, iar imaginația creatoare va fi motorul gândirii viitoare și chiar a rațiunii.

Transformări importante se produc și în dezvoltarea memoriei, care se află în strânsă interdependență cu toate celelalte procese psihice și activități, asigurând echilibrarea organismului în raport cu mediul. Școlarul mic reține ușor formele, culorile, întâmplările și cu ușoară dificultate reține definiții, demonstrații, explicații. Deseori ei memorează mecanic, nu logic, memorează cuvinte, nu face diferențieri între ideile principale și cele secundare. Cadrul didactic va avea în vedere sporirea valențelor pozitive ale formelor productive ale memorării, convertind formele mai puțin productive într-o memorare productivă.

Contactul cu noțiuni de matematică are un rol importantă în evoluția școlarului mic. Acest lucru este posibil atunci când învățare nu este mecanică, nerațională. Jocul didactic matematic are rolul de ai antrena în rezolvarea unor sarcini în care se întrepătrunde cunoscutul cu necunoscutul, dar care au o schemă logică asemănătoare. Elevii sunt familiarizați cu mișcarea în ordinea crescătoare și descrescătoare a șirului natural de numere, cu primele două operații matematice (adunarea și scăderea), cu terminologia matematică (termen, sumă, descăzut, scăzător, diferență). Elevul este pus în situația de a conștientiza semnificația necunoscutei și de a ajunge la ea prin raționamente logice. Această strategie îl pregătește pentru a rezolva probleme, învățându-l să diferențieze „ce se dă” de „ce se cere” putând să facă singur „planul de rezolvare” al unei probleme. În clasa a doua elevii fac cunoștință cu noțiuni de geometrie incipinte și de unități de măsură.

Dacă la clasa întâi modelul de învățare a matematicii este unul empiric, intuitiv, o învățare „pe văzute”, „pe arătate” și pe „încercate”, în clasa a doua se reduce intuitivul, se simplifică, treptat eliminându-l. Întroducerea cunoștințelor despre operațiile de înmulțire și împărțire face să crească indicele de combinație a variantelor posibile de structurare a unor date, căutarea, intuirea, asocierea și exprimarea creatoare dobândind un spațiu amplu de manifestare.

În clasa a treia unul din momentele fundamental ale învățării matematicii îl constituie familiarizarea cu ordinele și clasele numerelor. Operațiile matematice de bază, însușite în clasa a doua, sunt folosite în noi condiții, cele ale compartimentării ordinale a numărului. Noțiunile de geometrie se întregesc, deschizându-se drumul către universul conceptelor geometrice. Matematica devine un instrument de testare și mai ales de cultivare a inteligenței elevului.

În clasa a patra se introduce noțiunea de fracție ordinară și zecimală ca moduri de redare a relației parte-întreg, probleme de aflare a distanței, vitezei, timpului sau cele care implică în rezolvare diferite metode care oferă ocazii de educare a gândirii matematice.

2.4 Strategii de realizare a jocului didactic matematic

Strategia didactică este un sistem complex și coerent de mijloace, metode, materiale și alte resurse educaționale care vizează atingerea unor obiective. Ocupă un loc central în cadrul activității didactice, deoarece proiectarea și organizarea lecției se realizează în funcție de decizia strategică a cadrului didactic.

Strategiile didactice sunt realizate cu ajutorul metodelor de predare și învățare (informative și activ-participative, de studiu individual, de verificare si evaluare). Strategia nu trebuie să se confundă cu metoda sau cu metodologia didactica. Metoda se referă la o activitate de predare-învațare-evaluare în timp ce strategia se referă la procesul de instruire în ansamblu și nu la o secvență de instruire.

Metodele de învățământ sunt acele mijloace prin care elevii ajung, în procesul de învățământ, sub coordonarea cadrului didactic, la dobândirea de cunoștințe, deprinderi, la dezvoltarea capacităților intelectuale și la valorificarea aptitudinilor specifice.

Metoda este eficientă atunci când declanșează la elevi actele învățării și ale gândirii. Din această cauză învățarea matematicii la școlarii mici condiționează reconsiderarea metodelor și folosirea acelora care pun accentul pe formarea de deprinderi și dobândirea de activități prin acțiune.

Metodele de învățământ au următoarele funcții:

funcția cognitivă – metoda constituie o activitate de a acționa practic, sistematic și planificat, determinând la copil achiziții de cunoaștere;

funcția formativ-educativă – contribuie la realizarea obiectivelor de cunoaștere;

funcția operațională – servește drept tehnică de execuție, în sensul că favorizează atingerea obiectivelor;

funcția normativă – arată cum trebuie să se predea, cum trebuie să se procedeze și permite cadrului didactic dirijarea, corectarea și reglarea acțiunii instructive în direcția impusă de finalitatea actului instrucțional.

Ținând cont de specificul activităților matematice în învățământul primar se poate face următoarea clasificare:

În funcție de scopul didactic urmărit, se clasifică astfel:

metode de dobândire a cunoștințelor

metode de consolidare și formare de priceperi și deprinderi

metode de sistematizare și verificare

2. În funcție de nivelul de dezvoltare a bazei senzoriale de cunoaștere, se clasifică astfel:

metode intuitive

metode active

metode verbale

Metodele specifice activităților matematice sunt:

explicația este o metodă verbală de însușire a cunoștințelor care creează un model descriptiv la nivelul relațiilor de tip cauză-efect. Ea favorizează înțelegerea unui aspect din realitate, justifică o idee pe bază de argumente și pune în mișcare operații ale gândirii. De asemenea facilitează dobândirea de cunoștințe și de tehnici de acțiune. „Explicația are un rol concluziv, dar și anticipativ, exrcitând o influență pozitivă asupra resurselor afectiv-emoționale ale copiilor. Dacă este corect aplicată, metoda devine eficientă din punct de vedere formativ, căci copiii găsesc în explicație un model de raționament matematic, de exprimare în limbaj matematic a caracteristicilor unui obiect sau procedeu de lucru, un model de abordare a unei situații probleme.”

demonstrația este metoda de bază în activitățile matematice și valorifică noutatea cunoștințelor și situațiilor de învățare. Fiind o metodă intuitivă, demonstrația este dominantă în activitățile de dobândire de cunoștințe și pune în valoare caracterul activ, concret senzorial al percepției copilului. Această metodă valorifică funcțiile pedagogice ale materialului didactic și contribuie la formarea reprezentărilor corecte despre noțiuni matematice elementare, favorizând transferul de la acțiunea obiectuală la reflectarea în plan mintal reprezentărilor naționale, realizând saltul din planul acțiunii obiectuale la nivel simbolic.

conversația este o metodă bazată pe „dialogul întrebare-răspuns, cu scopul realizării unor sarcini și situații de învățare. În raport cu obiectivele urmărite îndeplinește funcția euristică, funcția de clarificare, de aprofundare a cunoștințelor, funcția de consolidare și sistematizare, funcția de verificare și control”.

observația este o metodă de cunoaștere a realității și constă în analiza de către copii a obiectivelor și fenomenelor ce constituie conținutul învățării, cu scopul identificării semnificative ale acestora. Ca metodă de cercetare, „observația constă în urmărirea intenționată și înregistrarea exact, sistematică a diferitelor manifestări comportamentale ale elevului (grupului) așa cum se prezintă în mod natural.” Această metodă este organizată de către cadrul didactic. Limbajul matematic reprezintă un mijloc de întărire și sistematizare a observației perceptive și favorizează discriminări noționale. Utilizat corect în cadrul explicației care însoțește observația, limbajul constituie un element de continuitate în învățarea matematicii și contribuie la realizarea obiectivelor învățării;

exercițiul este metoda bazată pe acțiuni motrice și intelectuale, efectuate de copii în mod conștient și repetat, cu scopul formării de priceperi și deprinderi, al automatizării și interiorizării unor modalități de lucru de natură motrică sau mintală. Prin acțiune exersată repetat, conștient și sistematic, copilul dobândește o îndemânare, o deprindere, iar folosirea ei în condiții variate transformă deprinderea în pricepere. O acțiune poate fi considerată exercițiu numai în condițiile în care păstrează un caracter algoritmic. Ea se finalizează cu formarea unor componente automatizate, a unor abilități ce vor putea fi aplicate în rezolvarea unor sarcini cu alt grad de complexitate. Pentru a asigura formarea de abilități matematice, exercițiul trebuie să fie integrat într-un sistem, atât la nivelul unei abilități, cât și la nivel de unitate didactică;

problematizarea are rolul de a provoaca în mintea elevului o situație conflictuală între necesitatea rezolvării unei probleme, a găsirii răspunsului și caracterul nesatisfăcător al cunoștințelor și tehnicilor de lucru pe care le poseda în acel moment. Învățătorul este cel care elaborează și comunică situația-problemă, iar elevul este cel care o recepționează pentru a-și pune întrebări-problemă ca să rezolve sarcina didactica.

algoritmizarea este o metodă bazată pe utilizarea și valorificarea algoritmilor de învățare. Din punct de vedere psihologic, algoritmii reprezintă deprinderi de activitate intelectuală, elaborate pe baza unor riguroase analize logice, care au conștientizat inițial fiecare verigă a raționamentului și raporturile între acestea. Algoritmul însuși va fi aplicat ori de câte ori apar spre rezolvare situații-problemă similare;

jocul ca metodă, intervine pe o anumită secvență de instruire, ca un ansamblu de acțiuni și operații ce se organizează în forma specifică a jocului didactic. Folosirea jocului didactic matematic cere strategii de lucru bine gândite pentru a se integra în mersul firesc al lectiei. Învățătorul va ține cont de caracteristicile jocului didactic pentru a asigura desfășurarea optimă a activității de învățare.

Proiectarea lecției, „act de creație directivat de principii didactice” oferă libertatea învățătorului să inventeze secvențe instructive în care să includă jocul didactic. Metodele de învățare specifice matematicii sunt căile de organizare și dirijare a învățării în vederea atingerii obiectivelor. Acestea în cadrul jocului didactic pot deveni procedee.

Utilizat ca procedeu jocul se referă la concretizarea metodei prin situații particulare cu scopul menținerii atenției copilului, pentru evitarea repetării situației de joc. Structura activităților cognitiv-operaționale specifice matematicii sub forma jocului, ca metodă, ca procedeu, ca formă de organizare a lecției, se încheie cu performanțe mai bune, și cu angajare în sarcina didactică. „Predarea și învățarea prin joc și jocul ca activitate, nu se suprapun ca structură și funcții, imbinarea lor aduce modificări de atitudine față de anumite sarcini didactice”.

Mijloace de învățământ reprezintă ansamblul de obiecte, instrumente, produse, aparate, echipamente și sisteme tehnice care susțin, ușurează și favorizează transmiterea unor cunoștințe, formarea unor deprinderi, evaluarea unor achiziții și realizarea unor aplicații în cadrul procesului instructiv-educativ. Mijloacele didactice specific activităților matematice se clasifică conform funcțiilor pedagogice astfel :

mijloace informativ-demonstrative care ajută la exemplificarea, ilustrarea și concretizarea noțiunilor matematice, materiale intuitive care ajută la cunoașterea unor proprietăți ale obiectelor, specifice fazei concrete a învățării. Aceste pot fi obiecte din mediul înconjurător, materiale din natură, jucării; reprezentări figurative care sunt substitute ale obiectelor reale. Acestea pot fi desene, jetoane cu imagini, planșe, tabla magnetică, corpuri și figuri geometrice; reprezentări simbolice care se utilizează în faza semiabstractă de formare a unor noțiuni cum ar fi notarea simbolică a elementelor unor mulțimi, conturul mulțimii, cifrele și simbolurile aritmetice;

mijloace de exersare și formare de deprinderi în care se încadrează jocurile de construcții, fișele de lucru, instrumente de măsură, trusă Dienes , trusele Logi I și Logi II, rigletele, jocul mulțimilor, jocul numerelor;

mijloacele de raționalizare a timpului care constituie șabloane, jetoane, ștampile care permit realizarea mai rapidă a desenelor. De asemenea, utilizarea calculatorului este atractivă pentru copii. Softul educațional este special conceput sub formă de joc și solicită din partea copilului îndeplinirea unor sarcini care conduc la satisfacție prin depășirea nivelurilor de dificultate;

mijloacele de evaluare utilizate mai frecvent sunt fișele de evaluare și testele. Evaluarea performanțelor copiilor se poate realiza rapid și eficient. Cadrul didactic trebuie să dozeze eficient folosirea mijloacelor didactice, pentru a nu ajunge la dispersarea și îndepărtarea sintezei, corelării sau aplicării și neglijarea unor aspecte de conținut. De asemenea, imitarea la materialul didactic simplu dăunează efectuării operațiilor gândirii, etapelor învățării, iar folosirea abuzivă a unui singur mijloc nu conduce la realizarea obiectivelor dacă nu solicită procese, acțiuni variate pentru corelare.

Materialul didactic trebuie astfel ales încă să atragă, să apeleze la sensibilitatea copilului, la dezvoltarea spiritului de observație, iar volumul de reprezentări, sinteza lor originală, împrejurarea afectivă să ducă la reprezentări personale, fără ca școlarul mic să imite.

Capitolul III CERCETAREA APLICATIVĂ PRIVIND VALENȚELE FORMATIVE ALE JOCULUI DIDACTIC

Obiectivele și ipoteza cercetării

În această lucrare îmi propun să scot în evidență rolul și valențele jocului didactic, atât din punct de vedere informativ cât și formativ-educativ, pornind de la dorința de modernizare și perfecționare a activității didactice și a creșterii rolului său în instruirea elevului pentru viață.

Lucrarea pune în valoare experiența didactică pe care am acumulat-o la clasă, dar și rezultatele unei cercetări desfășurate la ciclul primar, pornind de la organizarea unui studiu cu referire la contribuția jocului didactic matematic în procesul de evaluare la cls. a IV-a.

Obiectiv general urmărit a fost utilizarea jocului didactic matematic ca activitate de fixare și evaluare a cunoștințelor, respectând cerințele metodice ale jocului.

În acest sens am stabilit următoarele obiective:

– cunoașterea nivelului inițial al pregătirii elevilor, luat ca punct de plecare pentru organizarea experimentului;

– introducerea și utilizarea jocurilor didactice ca activitate de evaluare, respectând regulile de organizare și desfășurare a jocului didactic;

– scoaterea în evidență a posibilităților pe care le pot avea noile strategii didactice interactive pentru îmbunătăți procesului instructiv – educativ, atât în ansamblul său cât și în anumite zone ale sale;

– contribuția jocului didactic la creșterea randamentului școlar;

– înregistrarea progreselor elevilor pe parcursul și la finalul demersului ameliorativ – formativ.

Urmărind obiectivele menționate mai sus, am formulat următoarea ipoteză: dacă pe parcursul desfășurării activităților cu conținut matematic referitoare la capitolul „Unități și instrumente de măsură”, vom folosi jocuri didactice matematice adecvate, pentru realizarea evaluării formative, vom înregistra progrese în ceea ce privește înțelegerea și utilizarea corectă a noțiunilor aferente și, implicit, rezultate mai bune la matematică.

Metodica cercetării

3.2.1 Eșantionul și caracteristicile sale

Pentru a demonstra importanța folosirii jocului didactic în evaluare, am realizat cercetarea pe elevii clasei a IV-a A de la Școala Gimnazială nr. 1 Tg. Ocna, jud. Bacău, în anul școlar 2016-2017. Clasa este formată din 26 de elevi, 13 fete și 13 băieți, cu vârsta cuprinsă între 10-11 ani. Elevii sunt disciplinați, comunicativi și sociabili și nu creează probleme.

Nivelul de dezvoltare psihică al elevilor este diferit, aceștia provenind din medii sociale diferite, dar în care predomină relațiile de înțelegere. Astfel nu este afectată dezvoltarea fizică și psihică a copiilor.

Prezența la școală a fost între 90% – 100% zilnic, ocazionalele absențe fiind doar din motive de sănătate. În ceea ce privește părinții (26% au studii gimnaziale, 59% au studii medii și 15% au studii superioare), mare parte dintre ei (77%) sunt preocupați de educația elevilor, având o legătură permanentă cu școala.

3.2.2 Metodologia cercetării

Pentru o cerecetare psihopedagogică solidă am utilizat metode diverse, rezultatele uneia fiind completate de alta.

Încă de la început am urmărit ca activitatea didactică să stârnească interesul elevilor pentru cunoaștere și învățare. Am fost interesată de dezvoltarea intelectuală a fiecărui elev la capacitate maximă, niciun elev să nu rămână în urmă și să implic și familia în educarea și formarea copiilor.

Pentru realizarea obiectivelor propuse, am folosit următoarele metode și tehnici ale cercetării psihopedagogice:

de acumulare de date: experimentul, observația, conversația, analiza produselor activității, teste psihopedagogice și probe de evaluare;

statice: tabele analitice, tabele sintetice, poligonul frecvențelor și histograma.

Experimentul, metodă de cercetare psihopedagogică este „o modalitate de provocare deliberată a unui fenomen în scopul studierii lui” . Această metodă poate fi de două feluri:

– de laborator

– natural sau de teren.

„Experimentul de laborator presupune scoaterea subiectului din ambianța lui obișnuită de activitate și introducerea într-o ambianță anume creată, fiind folosite diferite aparate, materiale etc.” Deci „experimentul de laborator asigură o ridicată rigoare și exactitate în recoltarea și înregistrarea datelor, conferind analizelor și interpretărilor un ridicat grad de obiectivitate, grație tratamentului statistico-matematic al datelor”, dar și prin aceea că permite repetarea și reproducerea lui, ceea ce face posibilă verificarea veridicității datelor și a corectitudinii generalizărilor, el are și anumite „limite”, dintre care enumerăm: „modificarea reacțiilor subiectului ca urmare a introducerii acestuia într-o ambianță artificială: subiecții au tendința de a prezenta într-o „lumină favorabilă”; uneori, cercetătorul poate sugera involuntar ce așteaptă de la subiecți; situațiile experimentale de laborator sunt adesea mult diferite de cele naturale, din viața reală.”

Experimentul natural se pregătește după aceleași norme ca și cel de laborator, doar că se realizează în spațiul natural de activitate al subiectului. O particularitate a acestuia este experimentul psihopedagogic. Acesta oferă date de ordin calitativ și cantitativ, are un grad mare de precizie și se utilizează cu scopul de a înregistra deosebirilor psihice individuale.

Folosind experimentului psihopedagogic am obținut informații legate de operațiile și calitățile gândirii elevilor, atitudinea lor față de sarcinile trasate, preferința pentru anumite activități, relațiile dintre elevi, reacțiile lor în legătură cu anumite fapte, evenimente, întâmplări.

Observația, ca metodă de cercetare „constă în urmărirea intenționată și înregistarea exactă, sistematică a diferitelor manifestări comportamentale ale elevului (grupului) așa cum se prezintă în mod natural.”

Cu ajutorul observației mi-am propus să urmăresc:

integrarea socio-afectivă a elevilor în activitate:

– relația cu ceilalți (elevi, învățător, alte cadre didactice);

– gradul de participare la joc (curiozitate, responsabilitate, plăcere, indiferență);

– capacitatea de a lua singur decizii;

– capacitatea de a întreprinde acțiuni conform scopului formulat de învățător,

– modul de cooperare (tendința de a conduce, activ, pasiv);

b. particularitățile proceselor psihice:

– capacitatea de memorare;

– rapiditate și flexibilitate în rezolvarea operațiilor gândirii;

– rezistența la efort;

– capacitatea de percepere;

– spirit de observație;

c. caracteristicile temperamentale:

– rezistența la solicitări;

– echilibru;

– stări emotive;

d. trăsăturile de temperament:

– atitudinea față de activitatea desfășurată;

– atitudinea față de colegi;

– atitudinea față de sine;

– respectarea regulilor;

– disciplină, ascultare.

Pentru ca datele să fie concludente, am respectat următoarele condiții ale observării:

– s-a desfășurat după un plan bine stabilit;

datele au fost consemnate imediat;

a avut un caracter selectiv;

am selectat notițele observațiilor curente de interpretare psihologică și pedagogică;

au fost consemnate momente diferite din activitatea elevilor, apoi au fost confruntate cu datele.

Metoda conversației este folosită de multe ori pentru a întregi datele obținute prin observație și experiment. Ea se desfășoară după un plan și cu ajutorul dialogurilor naturale, colaterale, care au scopul de a nu intimida interlocutorul pentru a-și spune gândurile și opiniile. Avantajul acestei metode este că se obțin numeroase date, acest lucru realizându-se într-un timp relativ scurt. În timpul conversației am evitat folosirea întrebărilor directe care ar fi putut avea un caracter de anchetă și ar fi dus la răspunsuri formale sau greșite. Întrebările formulate au fost clare, referitoare la aspecte concrete. Dacă convorbirea ia naștere în mod natural, firesc, interlocutorul capătă încredere în cercetator, iar rezultatele obținute sunt importante deoarece arată realitatea. Pentru ca datele obținute să nu se piardă le-am notat imediat după convorbire sau chiar în timpul acesteia. Pentru reușita convorbirii întrebările trebuie structurate mai înainte, trebuiesc culese informațiile despre subiect, învățătorul trebuie să anticipeze răspunsurile răspunsurile, pentru a putea face față eventualelor situații neprevăzute. Marele avantaj al convorbirii constă în faptul că permite racolarea unor informații numeroase, variate, prețioase într-un timp relativ scurt. Dezavantajul conversației derivă din lipsă de receptivitate a subiectului și de aceea este necesar ca datele ei să fie completate și verificate prin alte metode.

Analiza produselor activității este o metodă de cercetare a profilului psihopedagogic al elevului. Este o metodă accesiblă, complexă și completă. Cu ajutorul ei sunt evidențiate aspecte cu privire la inteligența, creativitatea, echilibrul emoțional, sensibilitatea, sociabilitatea, temperamentul, autonomia, gradul de maturitate afectivă și atitudinală.  Analiza activității produselor oferă un traseu în apropierea dascălului de elev.

Prin analiza produselor am reușit să obțin informații despre lumea interioară a elevilor, despre ideile, spiritul de observație și imaginația lor, despre logica gândirii, despre volumul de concentrare a atenției, de punere în practică a cunoștințelor accumulate.

Analiza produse ale activității am făcut-o după următoarele criterii:

calitatea însușirilor dobândite;

stadiul de formare a priceperilor și deprinderilor;

originalitate, expresivitate, progresele obținute de fiecare elev.

Testul este definit de A. Cosmovici „o probă standardizată, vizând determinarea cât mai exactă a gradului de dezvoltare a unei însușiri psihice și fizice.”

Clasificarea testelor se face după mai multe criteria: „obiectul testării; modul de aplicare; modul de codificare a sarcinilor (itemilor); modul de dozare a timpului de aplicare.”

În literatura de specialitate se întâlnesc teste individuale și colective; verbale și nonverbal; teste și baterii de teste omogene și eterogene.

A. Cosmovici realizează următoarea „clasificare a testelor:

teste de inteligență și de dezvoltare intelectuală;

teste de aptitudini și capacități;

teste de personalitate;

teste de cunoștințe.

Testele sunt frecvent utilizate pentru determinarea gradului de dezvoltare a unor însușiri psihice ale elevilor și pentru formularea unui prognostic despre evoluției lor viitoare.

Am aplicat la intervale de timp regulate probe de evaluare a cunoștințelor, și astfel am obținut informații despre gradul de cunoștințe al elevilor, dar și despre nivelul de dezvoltare intelectuală.

Tabelul de rezultate se întocmește imediat după fiecare probă și înregistrarea performanțelor sau după realizarea observației și trecerea datelor în grila de observație. Tabelele de rezultat pot fi: tabele analitice – prin trecerea rezultatelor individuale ale elevilor chestionați sau tabele sintetice – la nivelul clasei, făcându-se abstracție de numele elevilor.

În tabelele sintetice datele pot fi reprezenta grafic în sistemul celor două axe. Cele mai cunoscute forme de reprezentare grafică sunt: histograma, poligonul frecvențelor și diagrama circulară în sectoare.

În această lucrare rezultatele cerecetării le-am reprezentat grafic prin poligonul frecvențelor și histograme.

3.2.3 Etapele desfășurării cercetării

Pentru realizarea cerecetării am folosit ca metodă de bază experimentul psihopedagogic, care a cuprins următoarele etape:

etapa inițială având un caracter constatativ;

etapa experimentală cu valoare formativă în incitarea proceselor psihice și a personalității elevilor;

etapa finală ce are caracter comparativ referitoare la rezultatele obținute în urma experimentului.

Am aplicat teste de evaluare pe toată durata cercetării, cu scopul de a măsura cât mai exact volumul cunoștințelor și deprinderilor, de a ști exact de unde am plecat și la ce nivel am ajuns în urma intervenției didactice, pedagogice și experimentale. Testele au avut gradul de dificultate progresiv, în raport cu cantitatea de informații asimilate în momente diferite ale parcursului școlar. Aprecierea și corectarea a urmărit randamentul școlar redând progresul/regresul elevilor. Am pornit de la obiective de identificare, urmate de obiectivele de descriere ajungând la obiectivele de creație.

Etapa inițială s-a desfășurat în perioada 2–5 mai 2017 și a cuprins aplicarea testelor de evaluare națională la clasa a IV-a. Scopul a fost de a stabili punctul de pornire în desfășurarea demersului experimental. Testele au fost alcătuite la nivel național, în concordanță cu programa pentru evaluarea națională pentru clasa a IV-a.

Aceste teste au un caracter constatativ și reflectă volumul cunoștințelor elevilor, fiind punctul de plecare al demersului formativ.

Rezultatele sunt prezentate și analizate în capitolul IV al acestei lucrări.

Reprezentarea etapei inițiale:

Perioadă: 2-5 mai 2017

Scopul : constatarea fenomenelor ce urmează a fi cercetate.

Pași: – stabilirea eșantiului experimental;

– aplicarea testului inițial eșantionului;

– măsurarea și înregistrarea rezultatelor.

Evaluarea inițială:

Data – 4 mai 2017

Etapa experimentală s-a desfășurat pe parcursul a 2 săptămâni și a cuprins perioada de predare-învățare a unităților de măsură folosind diferite metode de învățământ și aplicarea testelor ce vizează cunoștințele predate.

Materia prevăzută în această unitate de învățare am predat-o în manieră concentrică, sistemică și integratoare, folosind metode tradiționale și jocul didactic.

La predarea „Unităților de măsură pentru masă” după ce am reluat cunoștințele legate de masa corpurilor și de unitatea standard – kilogramul am trecut la însușirea multiplilor și submultiplilor acestuia, precum și la submultiplii gramului, am mers cu elevii în unități comerciale din localitate pentru a vedea cum se măsoară masa corpurilor și le-am recomandat să meargă la cumpărături cu membrii familiei pentru a vedea diferite modele de cântar.

La clasă pentru o mai ușoară însușire a multiplilor și submultiplilor gramului și submultiplii kilogramului am folosit un cântar cu tas și o balanță, am făcut diferite variante de cântăriri (ex. le-am cerut să împartă 1 kg de zahăr în pungi mai mici – de 100/200/500 grame; am folosit pliculețe de zahăr pentru cafea, etc.).

La lecția „Unități de măsură pentru volumul lichidelor” am utilizat obiecte diferite (căni gradate, sticle, pet-uri) și lichide. Am făcut diferite exerciții cu transformari, am făcut măsurători și am comparat rezultatele.

Pentru predarea „Unităților de măsură pentru timp” am făcut exerciții de transformare a unităților de timp folosind diferite modele de ceasuri. Timpul este o noțiune abstractă care ridică probleme. Ziua, ca unitate de timp, este introdusă folosindu-ne de cunoștințele de la disciplina Științe ale naturii, privind mișcarea de rotație a Pământului. Se stabilesc câte ore are o zi, câte minute are o oră și câte secunde are un minut. Pentru însușirea succesiunii timpului se fac diverse exerciții și jocuri.

La predarea „Unităților de măsură monetare” am făcut variate exerciții de schimbare a monedelor în bancnote și invers prin diferite jocuri („La piață”, „La farmacie”). Jocurile au avut drept scop calcularea costurilor și a restului, căutând toate variantele posibile de folosire a bancnotelor și monedelor. Am observat că elevii au înțeles mai bine noțiunile predate îmbinând teoria cu practica. Elevii intuiesc funcțiile banilor, cum ar fi:

mijloc de circulație a bunurilor materiale, adică valoarea mărfurilor;

mijloc de plată, adică salarii, taxe, impozite;

acumulare de economii, adică conturi bancare, C.E.C.

Reprezentarea etapei experimentale:

Perioada: 15 – 26 mai 2017

Scop: obținerea modificărilor calitative a fenomenelor cercetate.

Pași: – introducerea factorului de progres;

– urmărirea evoluției fenomenelor cercetate;

– formarea și dezvoltarea priceperilor și deprinderilor de a utiliza instrumente și unități de măsură standard și nonstandard;

– dezvoltarea deprinderilor de a crea probleme pe baza unor criterii date.

Etapa finală este etapa de aplicarea a testelor de evaluare având ca scop compararea rezultatelor obținute după organizarea și desfășurarea evaluării folosind și jocul didactic, cu rezultatele de la evaluarea inițială.

Am fost preocupată să elimin eventualele lacune înainte de aplicarea testului final, acest lucru realizându-l prin diferite jocuri-concurs și activități pe grupe, activități care sunt antrenante și dorite de elevi.

Această etapă a avut un caracter comparativ cu privire la rezultatele obținute în urma demersului experimental formativ și s-a desfășurat în perioada 15-19 mai 2017.

Clasa a fost împărțită în două grupe. Prima grupă a primit spre rezolvare un test de evaluare cu exerciții și probleme clasice, iar cea de-a doua grupă cu exerciții și probleme de tipul jocurilor didactice matematice. Obiectivele urmărite la testele de evaluare au fost aceleași la ambele grupe de elevi. Itemii rezolvați corect au fost notați cu punctaj maxim, iar itemii greșiți cu zero. Ulterior punctele au fost transformate în calificative.

Rezultatele obținute au fost centralizate în tabele analitice și sintetice, care au permis depistarea unor lacune.

Aceste teste au avut drept scop demonstarea eficienței jocului didactic în evaluare precum și valorificarea valențelor activ-participative ale acestei metodei didactice.

Reprezentarea etapei finale:

Perioadă: 29 – 31 mai 2017

Scop: testarea finală a elevilor

Pași: – administrarea testului final;

– stabilirea și înregistrarea rezultatelor;

– confirmarea/infirmarea ipotezei cercetării;

– stabilirea rolului factorului de progres;

– identificarea conținuturilor ce trebuiesc aprofundate;

– organizarea demersului didactic pentru acțiunile viitoare.

Introducerea unor exerciții – joc in cadrul probelor de evaluare

La orele de evaluare am încercat să introduc jocul didactic alături de metodele și procedeele utilizate în mod frecvent, pentru a demonstra eficiența acestei metode nu doar în cadrul lecțiilor de preda-învătare ci și în cadrul orelor de evaluare. Aspectele influențate mai mult de practicarea jocului didactic matematic sunt:

– soluționare rapidă și corectă a exercițiilor;

– volumul și calitatea cunoștințelor;

– capacitatea de a judeca problemele;

– perspicacitatea și creativitatea.

Am urmărit să îi fac pe elevi să lucreze din proprie inițiativă, făcându-i să înțeleagă necesitatea îndeplinirii sarcinilor de învățare ce le revin, să își asume răspunderea, să aibă inițiativă, să își dorească să ducă la bun sfârșit ceea ce au început. În selectarea și aplicarea jocurilor la clasa a IV-a am avut în vedere următoarele obiective:

să corespundă nivelului de pregătire al elevilor;

să le trezească interesul, atât prin conținutul și problematica urmărită, cât și prin elementul ludic;

să acopere conținutul programei pentru clasa a IV-a;

să fie jocuri variate care să le menține interesul, prevenind astfel oboseala și plictiseala;

lărgirea câmpul formativ-educativ.

După modul de organizare și numărul de participanți am folosit:

– jocuri colective – participă întreaga clasă;

– jocuri individuale – fiecare elev trebuie să se confrunte singur cu problema joc;

– jocuri practicate în grupuri de 4-6 elevi – sarcina revine întregii grupe, dar fiecare elev participă activ la rezolvarea sarcinii.

Interesul elevilor în cadrul jocului, atât cel individual, colectiv sau pe grupe, este susținut de întrecere, de dorința de a câștiga în fața echipei adverse, de a obține rezultate mai bune.

Am căutat ca pe lângă jocurile didactice matematice statice să folosesc și jocuri dinamice, în care elevii să se deplaseze, făcându-i astfel să nu se mai gândească stric la ora de matematică și astfel rezultatele să fie cât mai bune.

De asemena lecțiile AeL folosite în predarea-învățarea-evaluarea, tuturor unității de învățare cuprind jocuri și exemple atrăgătoare care mențin interesului elevilor pe parcursul orei.

Exemple de jocuri didactice matematice utilizate la clasă

„Găsește-ți locul!”

Scop: consolidarea cunoștințelor despre multiplii și submultiplii unităților de măsură și relația dintre acestea.

Sarcina jocului: elevii vor trebui să se așeze pe scara transformărilor în ordinea corectă.

Materiale didactice necesare: jetoane cu multiplii și submultiplii unităților de măsură, cretă.

Desfășurarea jocului: Pe parchet se desenează scara transformărilor, pentru fiecare unitate de măsură învățată. Elevii primesc jetoane cu câte un multiplu/submultiplu și vor trebui să se așeze pe scără pe locul corect în funcție de ce este scris pe jeton. Elevii nu au voie să își schimbe locul indiferent dacă s-au așezat corect sau nu. Câștigă echipa care rezolvă prima sarcina.

Complicarea jocului: elevii vor trebui să spună cu cât sunt mai mari/mici față de unitatea de măsură.

„Așează-mă la căsută mea!”

Scop: sistematizarea cunoștințelor despre unități de măsură.

Sarcina jocului: separarea obiectelor după diferite criterii.

Materiale necesare: jetoane cu obiecte, cretă.

Desfășurarea jocului: Elevii sunt așezați în semicerc. Pe parchet sunt desenate căsuțe ( câte una pentru fiecare unitate de măsură învățată). Pe fiecare acoperiș este așezat un jeton mai mare reprezentând un instrument de măsură ( va sugera așezarea celorlaltor jetoane). Pe fiecare căsuță sunt așezate jetoane cu obiecte care se măsoară cu unitatea de măsură sugerată de instrumentul de pe acoperiș. Se cere elevilor să privească fiecare căsuță cu atenție, apoi să închidă ochii. În acest timp se schimbă câteva obiecte între ele. Se cere elevilor să deschidă ochii și să observe schimbarile făcute. Se continuă jocul făcându-se treptat schimbarea cât mai multor obiecte.

Modalități de evaluare: Completarea unei fișe de lucru în care se vor trece pe coloane unitatea de măsură și obiectele care se pot măsura cu fiecare dintre ele.

„Micul aviator”

Scop: verificarea cunoștințelor despre unități de măsură pentru capacitatea vaselor și pentru lungimi.

Materiale necesare: planșă, fișe.

Desfășurarea jocului: Elevii vor fi împărțiți în grupe de câte doi. Unul dintre elevi va avea numărul 1, iar celălalt numărul 2. Pe tablă va fi expusă o planșă cu un avion, traseul pe care îl are de parcurs și cantitatea de combustibil necesară pentru un anumit număr de kilometri.

Fiecare membru al echipei are câte o sarcină de lucru. Numărul 1 va trebui să stabilească distanța totală pe care o are de parcurs avionul și să transmită datele obținute colegului. Acesta va trebui să determine cantitatea totală de combustibil necesară parcurgerii întregii curse.

„Careul magic”

Scop: să descopere cât mai multe noțiuni referitoare la unități de măsură și instrumente de măsurat.

Materiale necesare: fișe

Desfășurarea jocului: elevii vor primi fișe pe care va fi un careu cu litere și vor trebui să găsească atât pe orizontală cât și pe verticală cuvinte referitoare la instrumente și unități de măsură.

Complicarea jocului: Pe măsură ce le vor descoperi va trebui să precizeze semnificația acestora.

Exemplu:

„Scufița Roșie”

Scop: formarea deprinderilor de a calcula folosind unități de măsură pentru lungime.

Sarcina jocului: determinarea distanței și a timpului pe care îl parcurge fetița până la casa bunicii.

Materiale necesare: fișe de lucru

Desfășurarea jocului: Elevii vor primi câte o fișă cu traseul pe care va trebui să îl parcurgă nepoata până la bunica și vor avea de aflat ce distanță a mers. De asemenea vor trebui să determine și timpul în care a parcurs distanța, știind la ce oră a plecat de acasă și la ce oră a ajuns la bunicuța. Primii 4 care rezolvă corect vor primi o recompensă.

„Măsurăm și comparăm”

Scop: recunoașterea și utilizarea instrumentelor de măsură standar și non standard.

Materiale necesare: fișă, creion, radieră, linie,metru croitorie, ruletă.

Desfășurarea jocului: Elevii vor primi o fișă pe care va fi precizat ce au de măsurat și cu ce instrumente vor trebui să facă măsurătorile. Datele obținute vor fi trecute în tabelul de pe fișă, apoi vor fi comparate măsurătorile făcute.

Exemplu:

”Măsurați lungimea băncii folosind palma, creionul, metrul.”



Variante de joc: elevii se pot măsura unii pe alții sau se pot cântării, trecându-se în tabel ordinea.

Exemple:

„Măsurați înălțimea a 5 elevi din clasă. Notați rezultatele obținute în tabel. Precizați ordinea lor în funcție de înălțime.”

„Cântăriți-vă pe rând! Scrieți în table numele fiecăruia în ordinea descrescătoare, după greutate.”

„Știm să rezolvăm probleme!”

De acasă până la librărie Daniel merge 125 m, iar de la librărie până la școală merge cu 25 metri mai puțin.

Câți metri măsoară drumul de la librărie până la școală?

Dar drumul lui Daniel de acasa până la școală?

Câți metri merge Daniel dus-întors de acasă la școală?

Pentru a merge în vizită la bunici, tata a trebuit să completeze cei 5 l de motorină din rezervor cu o cantitate cu 27 l mai mare.

Cu câți l de motorină a completat tata rezervorul?

Câți litri de motorină sunt acum în rezervor?

Câți litri de motorină sunt necesari pentru un drum dus-întors, știind că până la bunici mașina consumă 8 litri? Le va ajunge benzina?

Bunicul a recoltat 200 kg de ceapă, iar cartofi cu 23 kg mai puțin. Știind că în beci încap 520 kg de produse, aflați:

cantitatea de cartofi recoltată de bunic;

cantitatea de produse recoltată;

câte kilograme de porumb poate să pună bunicul pentru ca hambarul să fie plin?

Mihai are 8 ani. Bunicul său are 53 ani, iar bunica său este cu 7 ani mai mică decât bunicul.

Câți ani are bunica?

Cu câți ani este mai în vârstă bunica decât Mihai?

Care este diferența de vârstă dintre Mihai și bunicul său?

Dana are o bancnotă de 200 de lei. Ea cumpără un ghiozdan în valoare de 58 lei și un dicționar cu 7 lei mai scump decât ghiozdanul.

Câți lei costă dicționarul?

Câți lei plătește Dana pentru cumpărături?

Câți lei primește restDana?

Exemplificați cum poate primi restul (în bancnote).

Comparați masa fructelor cu ajutorul balanței, apoi completați spațiile libere din propozițiile următoare:

Para este mai ………………….decât banana.

Portocala cântărește mai ……………….decât mango.

Un kiwi este mai ……………… decât un măr.

Banana are greutatea mai ………….decât mărul.

,,Alege varianta corectă!”

Cât poate dura fiecare acțiune?

Un teatru de păpuși (o zi, 1 oră, o lună);

O vacanță de iarnă (3 luni,15 zile, 50 ore);

O călătorie cu trenul Tg. Ocna – București (50 minute, 1 săptămână, 6 ore);

O reclamă de la televizor (o zi, 1 minut, 2 ore).

,,Întrebări capcană”

Care an durează o zi? (Anul Nou);

Ce face un pisoi când împlinește un an? (trece în al doilea);

Zmeul cu șapte capete a furat-o pe Ileana Cosânzeana și a închis-o într-un un turn. După 3 zile și 5 ore Făt-Frumos a salvat-o. Câte ore a fost închisă fata?

Ce zi e mâine? Dar poimâine?

Ce zi e azi? Dar ieri? Dar alaltăieri?

„Folosește calendarul!”

Andreea a plecat la mare pe 8 august și a stat o săptămână. S-a întors pe…………

Viorela stat la bunici 13 zile și a plecat de acasă pe 16 iulie. El s-a întors acasă pe……..

Maria a început să citească o carte 13 august. Ea a citit 2 saptămâni și 3 zile. A terminat carte pe……….

,,Ghicitori"

,,N-are mâini și totuși bate,

Bate-ntr-una zi și noapte.

Șade oriunde l-ai pune

De-l privești – timpul ți-l spune."

(ceasul)

Dar… la orice drum, știți bine,

Aveți nevoie de mine!

De sunteți băieți sau fete

Chiar la toți vă este sete.

Lapte , suc sau apă chioară

Totul cu el se măsoară!

(litrul)

Nelipsite de la masă

Pentru-o viață sănătoasă

Fructele, legumele

Îmi măsoară numele.

Cu cântarul vă servesc,

Oare cum eu mă numesc?

(kilogramul)

„Suntem isteți!”

Știm că un = 100g și mai știm că…

=

=

=

Așează vietățile în balanță astfel încât să obții o egalitate!

Împarte o sfoară în mod egal la 6 copii. Câte tăieturi trebuie să faci?

Ai la dispoziție un vas de 9 l plin cu lapte și un vas gol de 2 l. Cum procedezi ca să măsori 5 l? Ilustrează rezolvarea printr-un desen!

Într-o sacoșă sunt 3 kg de mare roșii, iar în alta 3 kg de mere galbene. Unde sunt mai multe mere?

Câte zile de aniversare a avut o fetiță care a împlinit 5 ani?

Ce facem cu ajutorul ceasului?

Dați exemple de alte instrumente pentru măsurat timpul?

Câte pahare cu apă încap în vasul pus la dispoziție?

Citește etichetele peturilor. Spune capacitatea fiecăruia, apoi așează-le în ordine crescătoare.

Câți litri de apă încap în găletușă? Folosește pentru măsurare paharul gradat. R: …………

Câte peturi de un sfert de litru se pot umple cu apa dintr-un pet de 1,5 l ? R: ………..

Demonstrează!

„Corectează greșelile!”

Delfinul cântărește aproximativ 120 de lei, iar o găină poate cântări 1-2 metri. Ariciul rosu de mare poate trăi câteva sute de metri, pe când o albină poate trăi 2-3 litri.

Mama a cumpărat 3 kg de lapte 5 metri de cartofi și 2 pungi pânză.

După ce mi-am scris pentru mâine m-am hotărât să fac o pauză. M-am uitat la un desen animat timp de 30 de luni și am adormit timp de 1 an și 30 de zile.

Ana intră la librărie și cere:

Dați-mi, vă rog, un stilou în valoare de 2 litri și 30 de kg!

„Proba timpului”

Ești la o clacă. Împarte în mod egal femeilor de acolo o doniță cu lapte.

Ești țăran și muncești în grădină, într-o zi însorită. Cum aflii cand e ora amiezii ca să?

Ai primit o bucată de pânză metrul nu s-a inventat. Cum procedezi? Demonstrează!

„Cât este ceasul?”

Scop: consolidarea deprinderii de a recunoaște orele și minutele.

Materiale: cadrane și limbi ceas, cifre, panou pentru afișat ceasuri, „ceasuri electronice”.

Desfășurarea jocului: În fața clasei pe un panou vor fi afișate cadrane de ceas și alături diferite ore cu afișaj de ceas electronic. Elevii au ca sarcină să așeze limbile pe ceas conform „ceasului electronic”.

„Ce oră arată ceasul?”

Într-un magazin au fost expuse următoarele cinci ceasuri. Știind că fiecare funcționează corect,

deși indică ore diferite, stabilește regula și spune ce oră indică ultimul ceas!

( Ceasurile afișează ore la intervale egale)

Se împart elevii în trei grupe si li se cere să completeze multiplii și submultiplii unităților de măsură în tabelul de mai jos:

„Zilele săptămânii”

Numește zilele săptămânii în ordine.

Pentru complicarea jocului se folosesc întrebări ca:

– Dacă azi e joi, ce zi va fi poimâine?

– Ce zi a fost alaltăieri?

– Când va fi sâmbătă?

„Probleme distractive

Cine poate numi șase zile la rând, fără să spună data sau numele lor?

Răspuns:

alaltăieri, ieri, azi, mâine, poimâine, răspoimâine

Ce este mai greu: un kilogram de fier sau unul de pene ?

Răspuns:

cantitățile sunt egale

Acum este ora zece noaptea. Afară-i urât și plouă. Crezi că peste 72 de ore va fi soare?

Răspuns: nu poate fi soare, deoarece va fi tot ora zece noaptea.

Un vânător venea spre casă cu rucsacul plin: avea doi iepuri, trei rațeși patru fazani. Câte picioare veneau spre casă?

Răspuns:

doar cele două ale vânătorului, restul erau în rucsac.

Un calendar cu foi pentru fiecare zi arată 1 septembrie. Câte foi trebuie rupte pentru ca el să arate data de 31?

Răspuns:

60 de foi, 30 din septembrie și 30 din octombrie

Pe parcursul predării noțiunilor despre unități de măsură am avut în vedere alternarea teoriei cu practica. De exemplu la predarea unității de măsură pentru masa corpurilor am pus în pungi diferite obiecte, în unele mai multe, în altele mai puține și am comparat masa lor. Am comparat obiecte de același fel (2 penare cu aceleași rechizite, 2 ghiozdane utilate la fel, 2 caiete, 2 cărți, etc.). Elevii au constatat că obiectele care aparent sunt la fel pot avea mase diferite, iar obiecte care nu au nimic în comun pot avea aceeași masă. Au avut ca temă pentru acasă să confecționeze o balanță și să efectueze diferite măsurători (comparări)

Jocurile ,,La magazin” sau ,,La librărie” au avut caracter stimulativ. Elevii au fost puși în situația de a calcula prețul produselor și restul. Am cerut elevilor să calculeze toate posibilitățile de restituire a restului folosind bancnote și monede diferite. Pe lângă însușirea noțiunilor despre unitățile monetare acest joc are scopul de ai determina pe elevi să înțeleagă funcțiile banului, dar și să își îmbunătățească abilitățile de comunicare.

La înțelegerea noțiunilor despre timp, pe elevii care nu au reușit să înțeleagă legătura dintre secundă și minut i-am pus să numere, înțelegând astfel cu cât este mai mică o secundă față de un minut și prin analogie diferența dintre oră și minut.

Am ieșit în curtea școlii și am făcut diferite măsurători folosind mai întâi pasul apoi ruleta, astfel elevii au conștientizat distanțele mai lungi și nevoia folosirii multiplilor metrului.

Pentru înțelegerea noțiunii de masă a corpurilor m-am folosit de balanță pentru a compara greutatea diferitelor obiecte (ex. elevii au constatat că o carte cântărește cât 2 caiete; 2 banane poate cântări cât 2 piersici). De aici am pornit în explicarea necesității existenței multiplilor și submultiplilor pentru a ști greutatea exacta a corpurilor. Am efectuat măsurători cu diferite tipuri de cântar și i-am rugat să facă și ei acasă diferite cântăriri pe care să le noteze în caiete. Ne-am cântărit și măsurat și noi în clasă lasându-le libertatea de a se cântări/măsura sau nu. Am considerat această activitate ca pe o fișă a dezvoltării lor fizice. Am trecut pe un panou numele elevilor și data la care am început experimental urmând să repetăm exercițiul la sfârșitul anului școlar pentru a vedea cât au crescut. Au existat elevi care la început s-au jenat să se cântărească sau să se măsoare, dar pe parcursul timpului au dorit să se treacă și ei pe panou și fie au venit cu măsurătorile de acasă, fie au solicitat să mai repetăm experimental și pentru ei. La sfârșitul experimentului au fost foarte încântați când au constatatcă s-au mai înalțat cu câțiva centimetri, lucru pe care vizual nu îl sesizau, aprofundând astfel noțiunile de submultiplu. Am profitat de existența minei de sare și am mers să vedem cum se cântărește o mașină cu sare. Au constatat că există cântare foarte mari, pentru mașini, și că ar fi foarte greu de cântarit cu kilogramul, înțelegând utilitatea multiplilor acestuia.

Pentru realizarea cu succes a jocurilor introduse atât în perioada de predare cât și în perioada de evaluare am avut în vedere trasarea sarcinilor să fie diferențiată ținând cont de abilitățile cognitive ale fiecăruia, dar și de trăsăturile de personalitate ale acestora. Elevii cu dificultăți de atenție au fost folosiți drept lider. Simțindu-se importanți s-au implicat activ în îndeplinirea sarcinilor fiind foarte atenți la ceea ce au de făcut, iar treptat au schimbat rolurile cu alți colegi reușind să se integreze în joc. Elevii timizi și care se inhibau la gândul că pot greși au primit sarcini la început mai simple, dificultatea fiind introdusă gradual. Reușind să-și învingă timiditatea au devenit mai încrezători în forțele proprii, mai volubili, mai curajoși, au căpătat mai multă siguranță, au devenit mai rapizi în răspunsuri, au uitat de calificative, iar rezultatele au fost mult mai bune, pe toate planurile (cognitive și emoțional).

Spiritul competitiv al jocului și al concursului i-a determinat pe elevi să se mobilizeze și să rezolve sarcinile de grup, și-au schimbat comportamentul unii față de alții.

Am observat că prin folosirea diferitelor tipuri de joc ca temă pentru acasă s-a micșorat numărul elevii care de obicei veneau cu teme nefăcute sau incomplete, ba mai mult și-au exprimat dorința de a explica cum au rezolvat exercițiile.

Jocurile pe echipe/grupe au avut și rolul de a închega mai bine colectivul, de a crea noi relații între elevi. Dacă la început unii copii din grup doreau să facă totul singuri și eventualul eșec al grupei era datorat colegilor („nu l-au lăsat în pace”) nu-și mai doreau să participe la activități de grup alături de elevii care „nu învață bine”, treptat, după scoaterea în evidență a calităților fiecăruia, au înțeles importanța colaborării și a cooperări, au învățat să-și împartă sarcinile după ceea ce poate fiecare să facă mai bine pentru a ajunge la rezultatul dorit. Eșecul a fost privit ca o greșeală colectivă care i-a motivat pentru câștigarea altor concursuri-joc. Elevii care nu doreau să participe pentru că „ei nu știi la matematică” și erau pasivi la desfășurarea jocului, înțelegând că au alte calități (cântă, dansează, recită, crează, sunt mai rapizi, nu au emoții, etc.) au început să fie mai preocupați de temele lor, de învățarea noilor noțiuni teoretice, au dorit să vină la tablă mai des. Sprijinul meu a fost completat de ajutorul moral al colegilor astfel încât au reușit să se descurce total sau parțial la rezolvarea exercițiilor și problemelor individuale, aplicând cunoștințele însușite în cadrul jocurilor didactice. Copiii au învățat să se ajute, să se bucure și să aprecieze succesele altora.

Chiar dacă jocul crează dezordine, elevii sunt mai greu de readus la starea inițială predarea deveni mai plăcută și mai interesantă. Am constatat că prin joc atenția și activitatea cerebrală le sunt stimulate, informațiile matematice abstracte sunt mai bine reținute, iar evaluarea li se pare mai ușoară. Devin stăpân pe propriile forțe și sunt în stare să acționeze și independent.

Prin îmbinarea teoriei cu jocurile crește randamentul școlar al elevilor, au fost recuperate rămânerile în urmă, a crescut motivașia pentru învățătură, noțiunile abstracte au fost înțelese mai ușor și mai rapid și de către elevii cu dificultăți de învățare.

Cap. IV PREZENTAREA, ANALIZAREA ȘI INTERPRETAREA

REZULTATELOR

„Jocul copilului nu este numai o oglindă fidelă a personalității sale în formare ci poate fi utilizat și ca auxiliar educativ și chiar să servească drept bază a metodelor de predare.”

(Planchard)

Cercetarea a început ținând cont de faptul că învățarea de tip școlar își are bazele în formele de experiență spontană ale vârstei care se împletesc atât cu mânuirea obiectelor cât și cu unele forme elementare de muncă.

4.1 Analiza, prelucrarea și interpretarea rezultatelor obținute în evaluarea inițială

Primele teste aplicate au fost cele de evaluare inițială, care au avut la bază observația făcută de D. Ausubel, care spunea: „ceea ce influențează cel mai mult învățarea sunt cunoștințele pe care le posedă elevul la plecare. Asigurați-vă de ceea ce știe și instruiți-l în consecință.”

Evaluarea inițială s-a făcut prin aplicarea testelor de la evaluarea națională( pe 2 numere), având ca obiectiv principal valorificarea cunoștințelor privind unitățile de măsură, cunoștințe dobândite până la acel moment.

În cadrul testelor de evaluare națională au existat 6 exerciții referitoare la unitățile de măsură, având următoarele obiective:

O1 – să realizeze diverse măsurători și să înregistreze rezultatele măsurătorilor;

O2 – să efectueze transformări cu unități de măsură standard diferite;

O3 – să efectueze exercitii cu unități de măsură;

O4 – să rezolve problem care implică utilizarea unităților de măsură, pe baza cunoștințelor anterioare.

Am selectat din întreg testul de evaluare națională exercițiile ce vizează noțiunile legate de tema aleasă.

Evaluare inițială

Testul 1

„Calculând suma cifrelor celui mai mare număr de 4 cifre, afli câ ți metri măsoară cel mai înalt turn din piese Lego construit vreodată.

Încercuiește litera corespunzătoare rezultatului corect.

A. 99 m B. 36 m C. 28 m D. 4 m

Corina a construit un bloc-turn folosind 50 de piese Lego, așezate una deasupra celeilalte, fiecare având câte 2 cm în ălțime. Ce înălțime are construcția?

Încercuiește litera corespunzătoare înălțimii respective.

A. 1 000 cm B. 1 m C. 10 cm D. 100 m

Nelu a început construirea unui avion din piese Lego la ora 8:35 și l-a terminat la ora 10:15. Câte minute a lucrat el?

Încercuiește litera corespunzătoare numărului de minute cât a lucrat Nelu.

A. 80 de minute B. 90 de minute C. 100 de minute D. 110 minute

O piesă Lego din lemn cânt ărește 107 grame, iar una din plastic 39 de grame. Cu cât este mai ușoară piesa din plastic decât cea din lemn?

Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect.

A. 68 g B. 78 g C. 139 g D. 168 g

Adina și Dana au, în pușculiță, 310 lei. Ele își cumpără un joc Lego care costă 130 de lei. Câ ți lei le rămân în pu șculiță?

Rezolvă problema și scrie răspunsul pe spațiul punctat.

Căsuța Lego din imagine este construită pe o planșă de formă dreptunghiulară, cu lungimea de 80 de cm, iar lățimea de 4 ori mai mică. Cât este perimetrul planșei?

După rezolvarea completă a problemei, explică, pe spațiul punctat de mai jos, modul cum ai procedat, pas cu pas.

Concursul „Te joci cu Lego” are loc în fiecare an, în a doua sâmb ătă a lunii martie.

******************* Martie 2017 *******************

La ce dată a avut loc, în acest an, concursul?

Încercuiește litera corespunzătoare datei când s-a desf ășurat concursul.

A. 12 martie B. 11 martie C. 18 martie D. 25 martie”

Evaluare inițială

Testul 2

„Recordul pentru cel mai lung joc cu Kendama este deținut de un japonez, Tamotsu Kubota, care a executat fără greșeală mișcările jocului Kendama timp de 8 ore continuu, în 2003. Transformă cele 8 ore în minute.

Scrie răspunsul pe spațiul punctat.

Bianca dorește să participe la un concurs de Kendama. De aceea, ea studiază cu atenție planul cartierului, cu traseele de acasă pân ă la sala unde se organizează concursul.

Încercuiește litera corespunzătoare traseului format din cele mai puține segmente.

A.

B.

C.

D.

A. B. C. D.

Geo și Radu exersează câteva trickuri de la ora 7 și 58 de minute pân ă la ora 8 și 15 minute. Cât timp durează jocul lor?

Încercuiește litera corespunzătoare răspunsului corect.

A. 13 minute B. 17 minute C. 27 minute D. 77 minute

Perimetrul unui pătrat este de 76 cm. Calculând latura acestuia, Ionu ț a aflat înălțimea unei kendame de mărime medie.

Încercuiește litera corespunzătoare rezultatului obținut de Ionuț.

A. 19 cm B. 38 cm C. 152 cm D. 304 cm

Sebi a cânt ărit o jucărie Kendama și avea 245 g. Apoi a cânt ărit doar bila și a constatat că are

g. Cât cântărește restul componentelor jucăriei?

Kendama din imagine se introduce într-o cutie care are o față de formă dreptunghiulară, cu lungimea de 30 de cm, iar lățimea de 5 ori mai mică. Cât este perimetrul feței cutiei?

După rezolvarea completă a problemei, explică, pe spațiul punctat de mai jos, modul cum ai procedat, pas cu pas”.

Rezultatele obținute sunt consemnate în următorul tabel:

Tabel analitic 1

Calificative obținute:

Tabel sintetic 1

Histograma notelor obținute la proba de evaluare inițială

Figura 1

În urma analizării răspunsurilor se pot observa că 16 elevi au atins obiectivele propuse, obținând rezultate bune și foarte bune, un procent de 61,55% și 10 dintre ei adică 38,45% au întâmpinat greutăți în rezolvarea sarcinilor trasate, necesitând activități de rcuperare a noțiunilor despre unități de măsură, predate în anii anteriori. De asemenea constatăm că fetele au rezultate mai bune decât băieții (au obținut calificative bune și foarte bune 76,92% dintre fete și doar 46,15% dintre băieți).

Figura 2

Poligon de frecvență evaluare inițială

Pe ordonată am reprezentat numărul elevilor, iar pe abscisă nivelul performanțelor atinse, convertite în calificative.

Analizând cu atenție rezultatele obținute de elevi putem concluziona că aceștia se împart în trei categorii, din punct de vedere al calității răspunsurilor:

– elevi care rezolvă cu destulă ușurință toți itemii;

– elevi cu comportament dezvoltat, dar care fie din lipsa concentrării, fie din grabă rezolvă incorect anumiți itemi;

– elevi care întâmpină dificultăți majore, nu stapânsc termenii matematici referitori la unități de măsură.

4.2 Analiza, prelucrarea și interpretarea rezultatelor obținute în evaluarea finală

Pentru a evalua nivelul cunoștințelor elevilor la sfârșitul capitolului „Unități și instrumente de măsură” am împărțit elevii în două grupe, aplicând ambelor grupe câte un test de evaluare.

Urmărind aceleași obiective și având aceeași descriptori de performanță, grupa I – eșantionul de control a avut de rezolvat un test de evaluare de tip clasic, iar grupa II, fiind considerată eșantionul experimental, a primit un test în care au predominat exercițiile de tip joc didactic,.

Test evaluare finală – grupa I (eșantionul de control)

1. Completați spațiile punctate:

a) 13 km = ……….hm = ……………. m b) 7600 l = ……………dal = ……………..hl

4 dal = ………..l = ……………dl 5400 mm = ……….cm = ……….. dm

3 t = …………q = …………….kg 11000g = …………….dag = …………..kg

5 ore = ………min = ………..s 504 ore = ………… zile = ……săptămâni

½ t = ……………….. kg 60 ani = …………..decenii

2. Calculează:

a) 226 hm + 113 dam = ? m b) 34 t + 52 q = ? kg

68 dl + 670 ml = ? cl 8h – 120 min – 7200s = ? h

34 ani + 5 decenii = ?ani 5m 1dm + 9m 7dm = ? dm

3. Dana cumpărat o carte și primeste rest 20 lei și 15 de bani .

Ce bancnote și monede de fiecare fel pot fi? ( Găsește 2 variante)

4. Un autobuz a mers în prima cursă 425 km , iar în a doua cursă cu 240 hm mai puțin. La 100 de km, automobilul consumă 12 l de benzină.

Câți litri de benzină a consumat pentru cele două curse?

5. Dacă ieri a fost marti, peste 8 zile ce zi va fi ?

Test evaluare finala – grupa II (eșantionul experimental)

Descoperă egalitățile posibile:

2. Descoperă numerele care lipsesc:

+5 km – ….. hm +300 dam – ….. m

6 km 11 km 80 hm ….. m 30 hm

3. Unește obiectele următoare cu bancnotele cu care pot fi cumpărate. Alege două variante.

4. Observă cu atenție imaginea, apoi răspunde la următoarele întrebări:

Câți metri va faceVlad din parc până la școală?

Câți kilometri va merge Vlad de acasă până la Mihai?

5. Dacă ieri a fost marti, peste 8 zile ce zi va fi ?

Descriptori de performanță:

Obiective:

O1 – să efectueze corect transformările în unitatea cerută;

O2 – să calculeze corect după ce a efectuat transformările corespunzătoare;

O3 – să rezolve corect problemele date;

Rezultatele obținute în urma probei de evaluare sunt următoarele:

Tabel analitic 2 – grupa I eșantion de control

Tabel sintetic 1 grupa I eșantion de control

Histograma notelor obținute la proba de evaluare finală – grupa I eșantion de control

Figura 2

Tabel analitic 3 – grupa II eșantion experimental

Tabel sintetic 3 – grupa II eșantion experimental

Histograma notelor obținute la proba de evaluare finală – grupa II eșantion experimental

Figura 3

Comparând rezultatele obținute de elevi celor două grupe obținem următorul rezultat:

Tabel sintetic 3 – reflectă rezultatele elevilor celor două grupe

Poligon de frecvență comparativ grupa de control – grupa experimentală

Histograma 2

Se poate remarca faptul că numărul elevilor care au obținut calificativul „Foarte bine” este mai mare din eșantionul experimental – 6 elevi, însemnând un procent de 46,14%, față de 2 elevi din eșantionul control (15,39%). Numărul elevilor care au obținut calificativul „Bine” este aproximativ același, în schimb este mai scăzut numărul elevilor care au obținut calificativul „Suficient” și niciun elev din grupul experimental nu a obținut calificativul „Insuficient”.

Analizând aceste rezultate se constată că introducerea jocului didactic în evaluare a favorizat creșterea numărului calificativelor „Bine” și „Foarte bine”, eliminând calificativul „Insuficient”., în timp ce în cadrul grupului de control numărul elevilor care au obținut calificativul minim și cel maxim a rămas neschimbat comparartiv cu testul inițial.

4.3 Evidențierea progreselor înregistrate de elevi

În urma comparării datelor obținute de elevi la evaluarea inițială și cea finală avem următoarea situație:

Tabel sintetic 4 – calificative obținute

Procentele înregistrate în urma celor două teste sunt reprezente grafic în histograma următoare.

Histograma 3

Poligon de frecvență comparativ test inițial-test final

Prin compararea rezultatelor obținute se constată un progres semnificativ. Grupul experimental și-a rezultatele, obținând mai multe calificative de „Bine” și „Foarte bine” și niciun elev nu a obținut calificativul „Insuficient”. Este de remarcat faptul că în cadrul grupului de control nu s-a înregistrat nicio formă de regres. În acest sens trebuie evidențiată prezența jocului didactic în perioada de predare –învățare care a contribuit la capacitatea de înțelegere a noilor conținuturi.

Analizând rezultatele obținute de elevii clasei a IV-a A la sfârșitul experimentului putem remarca faptul că folosirea jocului didactic atât la predare cât și la evaluare, a lecțiilor AeL, a concursurilor și a activităților pe grupe/echipe au dus la reducerea lacunelor și la îmbunătățirea calitativă și cantitativă a noțiunilor matematice.

Datele colectate și compararea rezultatelor demonstrează faptul că acest tip de evaluare este un feedback ce poate permite profesorului să intervină la timp în cazul unor lacune/dificultăți în procesul de instruire, ducând la creșterea performanței școlare.

Antrenarea minții, munca independentă și bine organizată și folosirea jocului didactic în evaluare, au dus la creșterea randamentul școlar, ceea ce confirmă ipoteza stabilită la începutul experimentului. De asemenea unele concepte matematice, abstracte, să fie mult mai ușor înțelese de către elevi.

În urma analizării rezultatelor obținute pot concluziona că există o legătură important între utilizarea jocului didactic matematic și performanțele elevilor din ciclul primar, astfel ipoteza cercetării este confirmată.

Elevii, atât din grupul experimental cât și din grupul de control, care au obținut calificativele „Suficient” și „Insuficient” vor fi antrenați să participle la cât mai multe jocuri didactice, exerciții-joc, concursuri, activități cu rol de aprofundare și de recuperare a lacunelor existente.

Făcând o evaluare corectă a rezultatelor obținute la cele două teste – inițial și final – mi-am formulat următoarea concluzie:

– media calificativelor grupului experimental la testul final a fost mai mare decât cea obținută de același grup la testul inițial, arătând sensul ascendent al clasei.

Ținând cont de faptul că evaluarea este parte integrantă a procesului de instruire, am respectat demersul didactic al acestei acțiuni. Pornind de la elaborarea probelor de evaluare, în strânsă legătură cu activitatea de proiectare a procesului de predare-învățare, am ajuns la etapa de conturare a unei judecăți obiective asupra randamentului școlar, am reflectat asupra evaluare, m-am gândit la măsuri ameliorative eficiente. Pe tot parcursul activități didactice am folosit strategii de evaluare continuă, care au avut rolul de a mă ajuta să identific punctele slabe, dar și pe cele forte ale procesului instructive-educativ și să reorientez activitatea la clasă.

Prin folosirea diverselor metodelor de cercetare, dar și prin metodele de predare-învățare-evaluare specifice matematicii, a diferitelor tipuri de lecții și forme de organizare diferite, am urmărit ridicarea gradului de pregătire al elevilor pentru atingerea standardelor superioare. În activități de învățare am căutat să mă axez pe latura formativă a educației, fără a ignora latura informativă. Am încercat, și în mare parte am și reușit reușit să dezvolt nu doar competențe cognitive ale elevilor, ci și deprinderile practice ale acestora, care să-i ajute în procesul de învățare.

Permanent am fost preocupată să stimulez îndemn elevii să-și dezvolte gândirea critic și să își exprime clar ideile, să transfere unele competențe și abilități, să găsească legături și să facă conexiuni interdisciplinare.

CONCLUZII

„Cine nu știe să se joace cu copiii și este destul de nepriceput ca să creadă că acest amuzament este mai prejos de demnitatea sa, nu trebuie să se facă educator“

(C.G. Salzmann)

Învățământul primar este o „piatră de temelie” în pregătire, instruirea și educarea fiecărui individ. Învățătorul este cel care călăuzește și îi arată copilul drumul spre cunoaștere și afirmare. Pe acest drum din multitudinea de mijloace educative care stau la dispoziția învățătorului, jocul este o comoara de resurse formativ-educative, având o contribuție importantă în evoluția psiho-intelectuală a copilului.

Învățământul contemporan este preocupat de pregătirea eleviilor pentru viață prin folosirea experiențelor proprii. Acest lucru se poate realiza cu ajutorul metodelor active, cu un rol determinant în obținerea progresul elevilor. Lecțiile trebuie să aibă un caracter creator, activ, simplu, inovator, să fie „eliberată” de rigiditate, etichete și formalism.

Folosirea jocului didactic în orele de matematică asociat cu metode și procedee de muncă individual face ca elevul să își însușească deprinderi de a învăța, de a studia, este orientat pe căile autocunoașterii și autoexigentei, capătă încrederea în forțele proprii și se obișnuiește cu un ritm de muncă constant, active, continuu și rapid.

Prin joc, copilul își pune în evidență personalitate, își îndeplinește anumite necesități spirituale dar și sociale, de afirmare și realizare, de colaborare și integrare socio-culturală. La clasele mici, jocul pregătește condițiile unei învățări active.

Ideea care m-a dus la abordarea prezentei teme a fost dorința de a asigura succesul școlar atât al elevilor care întâmpină dificultăți la învățătură, cât și al celor care doresc să obțină performanțe deosebite.

Cunoscând foarte bine elevii, am avut posibilitatea să-i antrenez în concordanță cu posibilitățile intelectuale ale fiecăruia în jocuri didactice matematice cu sarcini accesibile care să-i solicite progresiv. Fiind domeniul unei gândiri care operează cu cantitățile și cu relațiile stabilite între ele, matematica este descrisă și comunicată printr-un sistem specific de simboluri. Acest domeniu trebuie să fie accesibil copilului aflat în stadiul gândirii operaționale. Jocul didactic în orele de matematică omogenizează colectivul și reprezintă un mijloc de combatere a oboselii, de prevenire a plictiselii, de înlăturare a timidității.

Tema aleasă este un răspuns la grija permanentă a școlii de a fi activă, dinamică, care promoveaza o noua conceptie despre formarea elevului.

Datele culese pe parcursul experimentului întreprins confirmă ipoteza lucrării, scoțând în evidență valorile formative ale jocului didactic matematic în evaluare. Jocul didactic, evaluările formative și atractive, concursurile, lecțiile Ael îi determină pe elevi să participe cu plăcere și interes la activitățile de învățare individual și în echipă. Prin caracterul său exploziv, folosit în orice moment al lecției, jocul didactic contribuie la pregătirea elevilor pentru însușirea de noi cunoștințe și deprinderi. Trebuie însă să existe o corelare strânsă între conținutul lecțiilor și sarcina didactică a jocului.

Folosirea jocurilor ca metodă a demonstrat faptul că elevii înțeleg și aplică corect și în mod conștient cunoștințele învățate pentru a rezolva sarcina didactică a jocului.

Experiența arată că pentru a obține rezultate bune este nevoie de tact, perseverență, pasiune și răbdare. În acest sens este necesar să acordăm jocului un spațiu mai larg în cadrul metodelor destinate învățării școlare, deoarece jocul didactic:

stimulează interesul pentru învățare;

activează resursele psihice;

garantează participarea activă în rezolvarea sarcinilor;

dezvoltă spiritual de echipă;

stimulează puterea de investigație;

valorifică elementele pozitive ale elevilor.

În activitatea didactică am folosit jocuri care se adresează antrenării procesele psihice și însușirilor personalității școlarului mic.

Pentru a încuraja elevii timizi și pe cei cu o gândire lentă am considerat că este eficientă folosirea jocurilor didactice orale, care antrenează elevii pasivi în activitatea intelectuală.

Pentru îmbunătățirea procesului cognitive este de dorit ca manualele școlare să conțină cât mai multe și variate jocuri didactice și activități pe grupe. Acestea ajută la fixarea cunoștințelor, deprinderilor, se poate realize feedback-ul imediat, dând posibilitatea revenirii și eliminării eventualelor lacune.

Din datele obținute și înregistrate în urma experimentului întreprins, din compararea rezultatelor obținute de grupul de control și cel experimental se confirmă ipoteza lucrării, și anume eficiența folosirii jocului didactic matematic în evaluarea cunoștințelor, contribuind la dezvoltarea capacităților de înțelegere și de rezolvare a problemelor, la formarea și consolidarea deprinderilor de a găsi rapid și corect soluții, la evidențierea perspicacității și a potențialului creativ al elevilor.

Elaborarea prezentei lucrări metodico-științifice mi-a dat șansa de a-mi îmbunătăți modul de lucru la clasă, m-a făcut să-mi doresc să mă perfecționez continuu, m-a convins că elevul prin natura lui te provoacă să verifici adevărurile care guvernează existența. Prin confirmarea ipotezei am convingerea că o parte din aspectele practice illustrate în conținutul lucrării pot fi utilizate și în alte medii în condiții diferite.

„Este o mare greșeală să presupui că un copil dobândește … concepte matematice doar prin faptul că i le predai […] . Dimpotrivă, într-o foarte mare măsură, el le dobândește singur, în mod spontan și independent. Înainte de a înțelege conceptul de număr, copiii trebuie mai întâi să intuiască conservarea cantității.”

(J. Piaget)

ANEXE

Conținutul setului de jocuri didactice matematice

Jocul didactic: „Câte palme măsoară banca mea?”

Scopul jocului: efectuarea unor măsurători cu unități nestandard;

Sarcina didactică: măsurarea lungimii băncii folosind palma ca etalon;

Material didactic: creion, caietul de matematică;

Regula jocului: jocul se desfășoară individual. Fiecare elev își măsoară banca, consemnând rezultatul pe caiet. Prin comparare se constată că elevii care au palmele mai mari au găsit un număr mai mic, iar cei cu palmele mai mici au găsit un număr mai mare.

Recompensă: creioane colorate pentru elevii care au efectuat corect măsurătorile;

Jocul didactic: „Scufița Roșie”

Scopul jocului:

formarea deprinderii de a calcula cu unități de măsură pentru lungime;

respectarea regulilor de parcurgere a unor drumuri;

evitarea pericolelor;

Sarcina didactică: determinarea timpului și adistamței parcurse;

Material didactic: fișe de lucru;

Regula jocului: elevii vor primi câte o fișă cu traseul pe care trebuie să-l parcurgă Scufița Roșie până la bunica și vor avea de determinat câte ore a mers și ce distanță a parcurs aceasta, dacă aceasta a plecat la ora 9, iar la ora 12 era la bunica. Se vor exploata valențele educative, discutându-se despre regulile de parcurgere a drumurilor.

Recompensă: primii trei elevi care au determinat corect timpul și distanța primesc ecusoane cu Scufița Roșie.

30m 40m 120m

100m 60m 90m 70m

Jocul didactic: „Micul aviator”

Scopul jocului:

verificarea cunoștințelor despre unități de măsură a greutății;

dezvoltarea deprinderilor de calcul rapid și de organizare a muncii;

Sarcina didactică: efectuarea unor operații de adunare, înmulțire, împărțire cu unități de măsură a capacității;

Material didactic: pe tablă se va desena un avion; foi de matematică;

Regula jocului: învățătorul anunță că jocul se va desfășura pe grupe formare din câte doi elevi care stau în aceeași bancă. Elevii din stânga din fiecare bancă vor primi numărul 1, iar cei din dreapta, numărul 2.Explic elevilor că pe tablă este desenat un avion în care sunt scrise datele referitoare la cantitatea de combustibil. De la început se precizează că la 10 litri de combustibil asigură parcurgerea unei distanțe de 250 km. În desfășurarea jocului fiecare membru al grupei are o sarcină precisă. Cei cu numărul 1 trebuie să stabilească cantitatea totală de combustibil, după care vor transmite datele colegului de bancă (numărul 2). Acesta va trebui să stabilească ce distanță parcurge avionul cu combustibilul dat.

Completați: 1/4 l = ml

1/2 l = ml

1l 1/4 l = ml

1/2 l = dl = ml

Efectuați transformările:

6l = dl = cl

8 dl = cl = ml

17 000 ml = cl = dl

30 000 cl = dl = dal

Scrieți lungimile următoare în ordine descrescătoare:

Fetițele au cumpărat dantelă pentru rochițele păpușilor:

Oana Lia Elena Rodica Sorina

5 dm 1/2m 1/4m 500cm 3/4dam

Completați:

Joc didactic: „De-a librăria”, „La magazin”

Scop: familiarizarea elevilor cu operații în care intervin lei și bani, cu schimbul monetar.

Materiale: diferite obiecte care să simuleze existența unui magazin, monede, bancnote.

Regula jocului: elevii vor trebui să meargă la magazin, să facă diferite variante de vânzare-cumpărare punând accentul pe schimbul monetar (în câte variante plăti sau pot primi restul).

Rebus matematic

Top of Form

Bottom of Form

1. Este unitatea principala de masura pentru volumul lichidelor.

2. Este unitatea principala pentru masurarea lungimilor.

3. Este unitatea principala pentru masurarea trecerii timpului.

4. Este unitatea principala pentru masurarea masei corpurilor.

5. Are 7 zile.

6. Are 60 de secunde.

7. Este egala cu 1000 kg.

8. Are 10 ani.

9. Are 1000 de ani.

10. Are 12 luni.

11. Are 60 de minute.

12. Are 100 ani.

Probleme în versuri

Sarcina didactică: elevii trebuie să completeze cuvintele lipsă și apoi să rezolve problema.

„Gabi, Gicu și Ionel

Au găsit un portofel.

Bani în el erau cinci sute

Și-ncă două, dar cam rupte.

Ca niște copii …

Au spus totul la părinți

Și-mpreună-au cercetat,

Păgubașul l-au …

Fiecare apoi, în parte,

A primit cadou o carte.

Toate-au costat impreună

O șeptime fără unu din sumă.

Calculați rapid, puștani, Cât mai rămas din bani?”

„Ina, Sandu și Matei

Merg în tabără toți …

Pleacă joi și vin apoi

Într-o altă zi de …

Bani au strâns ei toți, trei sute,

Adunați de pe la rude.

Însă din păcate, frate,

Nu au decât jumătate.

Spuneți voi copii, …

Cât costă doar un bilet?”

Modele de proiecte

Proiect didactic

Data: 15.05.2017

Clasa: a IV-a A

Aria curriculara: Matematică și științe

Disciplina: Matematica

Unitatea de învățare: Măsurare și măsură

Tema: Unități de măsură pentru lungime

Tipul lecției: de consolidare

Competențe generale: Utilizarea unor etaloane convenționale pentru măsurări și estimări

Competențe specific: CS1 – Utilizarea unor instrumente și unități de măsură standardizate, în situații concrete, inclusiv pentru validarea unor transformări;

CS2 – Operarea cu unități de măsură standardizate, folosind transformări

Obiective operaționale:

a)domeniul cognitiv:

OC1 – să utilizeze instrumente și unități de măsură standard și nonstandard pentru lungime;

OC2 – să efectueze oral și în scris transformări cu unități de măsură pentru lungime;

OC3 – să rezolve corect probleme cu unități de măsură pentru lungime;

OC4 – să aprecieze distanțe, verificând estimările făcute prin calcule.

b)domeniul psiho-motor:;

OM1 – să folosească corect instrumentele de măsură puse la dispoziție;

OM2 – să se deplaseze în spațiul clasei pentru a soluționa sarcinile primite.

c) domeniul afectiv:

OA1 – să participe activ la desfășurarea activităițlor individuale și de grup;

OA2 – să se bucure de multitudinea activităților practice realizate.

Resurse:

A. Bibliografice:

1. oficiale

Programe școlare pentru clasa a IV-a, aprobată prin ordinul ministrului educației naționale nr. 5003 /02.12.2014;

2. pedagogice

Constantin Cucoș (coord.) – Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și gradele didactice, Iași, Editura „Polirom“, 1998;

Ghe. și Constanța Dumitriu – Psihopedagogie, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 2003.

3. metodico-didactice

C. Lupu, D. Săvulescu, I. Lupu – Aritmetică – Teorie. Probleme. Metode de rezolvare, Ed. „Egal“, Bacău, 2002;

F. Cîrjan, C. Begu – Metodica predării-învățării matematicii la ciclul primar, Ed. „Paralela 45“, Brașov, 2001;

D. Săvulescu, C. Lupu și colaboratorii – Metodica predării-învățării matematicii la ciclul primar, Ed. „Gheorghe Alexandru“, Craiova, 2006.

B. Metodologice:

a. strategia didactică: algoritmică, deductivă;

b. metode și procedee: conversația, observația, explicația, exercițiul, problematizarea, activitatea independentă, jocul didactic, experimentul, concursul;

c. forme de organizare: frontală, individuală, pe grupe;

d. mijloace didactice: planșe, auxiliare, caiete, instrumente de măsură pentru lungime, curiozități, fișe de lucru, fișe de experiment, videoproiector.

C. Temporale: 50 de minute.

Scenariul didactic

Anexa 1

Joc: Încurcături printre unitățile de măsură!

Descoperă multiplii și submultiplii metrului. Colorează în tabelul de mai jos metrul cu roșu, multiplii lui cu galben, iar submultiplii cu albastru.

Anexa 2

FIȘĂ DE LUCRU

1 Măsoară penarul tău și al colegului tău în centimetri, apoi în milimetri.

Care dintre ele este mai mare și cu cât?

Completează apoi tabelul și colorează rubrica creionului mai mare:

2. Transformați:

5 dm și 10 cm = ………….. dm = ……………. cm

180 km și 40 hm = …………. km = ……………. m

51 dam și 2 m = ……………. m = ……………. dm

11 km și 10 dam =………… dam = …………….. hm

3. Dana are de mers până la școală jumătate de kilometru și încă 200 m, iar Mirela cu 100 de metri mai puțin decât 1 km.

Care dintre cele două fete stă mai aproape de școală? Cu cât?

Anexa 3

FIȘĂ DE EXPERIMENT

GRUPUL DE EXPERȚI NR. 1

Aflați lungimea culegerii de matematică având ca instrument de măsură stiloul și apoi metrul de croitorie.

GRUPUL DE EXPERȚI NR. 2

Determinați lungimea culegerii de matematică folosind palma și apoi metrul de tâmplărie.

GRUPUL DE EXPERȚI NR. 3

Aflați lungimea culegerii de matematică măsurând mai întâi radiera și apoi rigla.

Anexa 4

FIȘĂ DE EVALUARE

1. Alegeți varianta corectă:

Distanța dintre două localități se măsoară în:

a. centimetri; b. metri; c. decametri; d. kilometri.

Unitatea de măsură de 100 de ori mai mică decât metrul este:

a. milimetrul; b. centimetrul; c. decimetrul; d. hectometrul.

Lungimea unei grădini se măsoară cu ajutorul:

a. rigla; b. metrul de croitorie; c. metrul de tâmplărie; d. prăjina.

2. Adevărat sau fals:

Înălțimea unei clădiri se măsoară în centimetri.

Grosimea unei ciocolate se poate măsura în milimetri.

Decimetrul este unitatea de măsură mai mare de 100 ori decât metrul.

Pentru a transforma o unitate de măsură mai mare în una mai mică se folosește operația de înmulțire.

Pentru a măsura un material folosim ruleta.

Înălțimea unui copil se poate măsura cu ajutorul riglei.

3. Calculați:

15 hm + 20 hm = …….. dam

50 dm – 300 cm = ……… m

75 m x 4 = ………… cm

Exercițiu-joc: STUDIAZĂ HARTA!

Studiază cu atenție harta și răspunde la cele trei întrebări:

Întrebări:

1) Care este cel mai scurt drum dintre Turnu Măgurele și Roșiorii de Vede? (marcați-l cu

roșu)

2) Care este cel mai scurt drum dintre Roșiorii de Vede și Lunca? (marcați-l cu albastru)

3) Care este cel mai scurt drum dintre Drăgănești-Olt și Alexandria? (marcați-l cu verde)

Proiect didactic

Data: 23.05.2017

Clasa: a IV-a A

Aria curriculara: Matematică și științe

Disciplina: Matematica

Unitatea de învățare: Măsurare și măsură

Tema: Unități de măsură pentru timp – secunda, minutul, ora, ziua

Tipul lecției: însușire de noi cunoștințe

Competențe generale: Utilizarea unor etaloane convenționale pentru măsurări și estimări

Competențe specific: CS1 – Utilizarea unor instrumente și unități de măsură standardizate, în situații concrete, inclusiv pentru validarea unor transformări;

CS2 – Operarea cu unități de măsură standardizate, folosind transformări

Obiective operaționale:

a)domeniul cognitiv:

O1 – să identifice unitățile de măsură pentru timp mai mici sau egale cu ziua, pe baza explicațiilor cadrului didactic;

O2- să identifice minim patru tipuri de instrumente de măsurare a timpului, pe baza imaginilor și a explicațiilor primite;

b)domeniul psiho-motor:;

OM1 – să folosească corect instrumentele de măsură puse la dispoziție;

OM2 – să se deplaseze în spațiul clasei pentru a soluționa sarcinile primite.

c) domeniul afectiv:

OA1 – să participe activ la desfășurarea activităițlor individuale și de grup;

OA2 – să se bucure de multitudinea activităților practice realizate.

Resurse:

A. Bibliografice:

1. oficiale

Programe școlare pentru clasa a IV-a, aprobată prin ordinul ministrului educației naționale nr. 5003 /02.12.2014;

2. pedagogice

Constantin Cucoș (coord.) – Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și gradele didactice, Iași, Editura „Polirom“, 1998;

Ghe. și Constanța Dumitriu – Psihopedagogie, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 2003.

3. metodico-didactice

C. Lupu, D. Săvulescu, I. Lupu – Aritmetică – Teorie. Probleme. Metode de rezolvare, Ed. „Egal“, Bacău, 2002;

C. Lupu – Metodica predării matematicii, manual pentru clasa a XII-a, Ed. Paralela 45, Pitești, 1999;

D. Săvulescu, C. Lupu și colaboratorii – Metodica predării-învățării matematicii la ciclul primar, Ed. „Gheorghe Alexandru“, Craiova, 2006.

B. Metodologice:

a. strategia didactică: algoritmică, deductivă;

b. metode și procedee: conversația, observația, explicația, exercițiul, jocul didactic, metoda cadranelor;

c. forme de organizare: frontală, individuală, pe grupe;

d. mijloace didactice: planșe, auxiliare, caiete, instrumente de măsură pentru timp, ghicitoare tematică, poezia „În ceasornic bate-o rază”;

C. Temporale: 50 de minute.

Scenariul didactic

Anexa 1

În ceasornic bate o rază

„În ceasornic bate o rază…

Clipa-n zare-nseninează:

– Timpul oare ce să fie?

Pentru stele o câmpie ?

Sub Luceafăr o visare ?

Cale spre vacanța mare ?

Cât e Cosmosul de larg

a-ncăput într-un Bing-Bang ?

Cât durează o secundă ?

– Cât din păr dezlegi o fundă…

– La-mbrăcat ești ne-ntrecut…

Cât durează ? – Un Minut.

– Ora cât are măsură ?

– Cât se coace o prăjitură.

Ziua – ține în hotare

Zori, amiază, înserare…

Luna are din bătrâni

Zestre – patru săptămâni.

Anul nu vine-n căruță,

Ci pe tort, cu-o luminiță…

În Deceniul oare-ncap

Cercuri – zece – de copac ?

– Veacul ? – Adevăr vă zic :

– Are tâmplă de bunic..

– Dar Mileniul ? – Câtu-i glia

E vecin cu Veșnicia.

Și-are casă-n România.

…………………………..

În ceasornic bate o rază…

Crești, copile, și visează…”

Anexa 2

Anexa 3

Muzeul Ceasului „Nicolae Simache“ din Ploiești

„Muzeul Ceasului din Ploiești este unicul muzeu de acest fel din România și cuprinde o bogată colecție de ceasuri făurite de meșteri vestiți din Europa, cele mai multe fiind adevărate opere de artă. Organizat din inițiativa profesorului N.I. Simache, ca secție a Muzeului de Istorie, el datează din 1963.

În prezent, muzeul are o colecție de aproape 1000 de piese (numai în parte expuse), printre care:

cadran solar;

pendul construit din lemn în 1634;

ceas pus în mișcare printr-o cădere de apă (Londra, 1654);

primul ceas de buzunar („oul de Nürnberg”);

orologii de turn, o piesă din 1693 (realizare a ceasornicarului Ralf Gout);

ceasul de mână construit în 1693 (cu efigia lui Ludovic al XIV-lea);

piese realizate de maeștrii londonezi, austrieci sau elvețieni;

ceasuri cu mecanisme muzicale care cântă „Marseilleza“, „Deșteaptă-te, române!“, valsurile lui Strauss.

tablouri cu ceas;

ceasornice bijuterii etc.

Sunt prezentate, de asemenea, ceasuri care au aparținut unor personalități (Constantin Brâncoveanu, Al. I. Cuza, Mihail Kogălniceanu, Cezar Bolliac, Bogdan Petriceicu Hașdeu, Theodor Aman, I.L. Caragiale, Duiliu Zamfirescu, Ioan A. Bassarabescu etc.), ceasuri distractive (al morarului, fierarului, frizerului, motanului etc.), ceasuri cu diverse indicații în afara orelor, ca și alte obiecte legate de temă.” (www.wikipedia.ro)

Anexa 4

Fișă de lucru 1

1. Transformați:

5 min= ………. s 4h= ………… min

8 min= ………. s 10 min= ……….s

420 s= ……….. min 4 zile=………. ore

2. Scrieți dacă propozițiile următoare sunt adevărate (A) sau false (F).

1 3

20 min = dintr-o oră dintr-o oră= 45 min

2 4

1 1

dintr-un minut= 25 s 15 min= dintr-o oră

4 4

3. Calculați:

1

h + 41 min + 180 s= min

3

1 1 1

h + h + h = min

6 4 2

Anexa 5

Fișă de lucru 2

Antrenamentul la handbal începe la ora 13 și 30 de minute. Dan a ajuns cu 20 minute mai devreme, iar Mihai a întârziat 15 minute. La ce oră a ajuns fiecare băiat la antrenament?

Un biciclist parcurge distanța Ploiești – Pitești în 5 ore.Un motociclist a parcurs aceeași distanță într-un timp de 2 ori mai scurt. La ce oră va ajunge motociclistul la destinație știind că a pleacat din Ploiești la ora 9 și 50 de minute?

Compune împreună cu un coleg din clasă o problemă folosind datele: două reprize, pauză, 30 minute, 15 minute, ora 14.00.

BIBLIOGRAFIE

V. Antohe, C. Gherghinoiu, M. Obeada M – Metodica predarii matematicii. Jocul didactic matematic. Suport de curs, Brăila 2002;

Hristu Barbu, Eugenia Popescu, Filofteia Șerban – Activități de joc și recreativ-distractive”, E.D.P., București, 1994;

Vasile Bunescu – Direcții de modernizare a metodelor de învățământ în limbă și literatură, E.D.P., București, 1973;

Jean Chateau – Copilul și jocul, E. D.P., București, 1970;

Ioan Cerghit – Metode de învățământ, E. D. P., București, 1976;

Ioan Cerghit – Perfecționarea lecției în școala modernă, E.D.P. București,1983;

Edouard Clapared – Psihologia copilului și pedagogia experimentală, E.D. P., București, 1975;

Elena cocoradă – Psihologia educației, Editura Universității Transilvania, Brașov, 2009;

Venera Mihaela Cojocariu – Teoria și metodologia instruirii, E.D.P., București, 2008;

Andrei Cosmovici – Psihologia generală, Editura Polirom, Iași, 1996;

Elvira Crețu – Psihologia școlară pentru învățământul primar, Ed. Aramis, București, 1999;

Maurice Debesse – Psihologia copilului de la naștere la adolescență, E.D.P., București, 1970;

Elena Dimitriu Tiron – Dimensiunile educației contemporane, Institutul european Iași, 2004;

Constanța Dumitriu – Introducere în cercetarea psihopedagogică, E.D.P., București, 2004;

Constanta și Gheorghe Dumitriu – Psihologia procesului de învățământ, E.D.P., București, 1997;

Alexandrina și Viorel George Dumitru – Jocuri didactice, Ed. Corint, București, 2013;

Melania Enache, Maria Munteanu – Jocuri didactice, Editura Porto-Franco, Galați;

Mihai Golu – Fundamentele psihologiei, Ed. Fundației „România de Mâine”, București, 2003;

Pantelimon Golu, Mielu Zlate, Emil Verza – Psihologia copilului, E.D.P., București, 1993;

Gheorghe Herescu, A. Dumitru, I. Aron – Matematica pentru învățători, E.D.P., București 1996;

Gheorghe Iftimie – Jocuri logice pentru preșcolarii mari și școlarii mici, E.D.P., București, 1977;

Elena Joița, V. Ilie, M. Vlad, E. Frăsineanu – Pedagogie și elemente de psihologie școlară, Ed. Arves, 2003;

Alain Lieury – Manual de psihologie generală, Ed. Antet, București, 1996;

Costică Lupu, Dumitru Săvulescu – Metodica predării matematicii. Manual pentru clasa a XI-a. Pedagogice, Editura Paralela 45, Bucuresti, 1998;

Costică Lupu, Dumitru Săvulescu – Metodica predării matematicii. Manual pentru clasa a XII-a. Pedagogice, Editura Paralela 45, Bucuresti, 1998;

M Manolescu, M Constantinescu, G Gorcinski – Proiectarea și evaluarea didactică în învățământul primar <matematică>, Ed. Steaua Procion, București, 1999;

Maria Montessori – Descoperirea copilului, E.D.P., București, 1977;

Ioan Neacșu – Metodica predării matematicii la clasele I-IV, E.D.P. București, 1988;

Ioan Nicola – Pedagogie, E.D.P., București, 1994;

Paul Alexander Osterrieth – Introducere în psihologia copilului, ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1997;

Jean Piaget -Psihologia copilului, E. D. P., București, 1970;

Constantin Popovici – Culegere de jocuri didactice, E.D.P., București, 1971;

Paul Neveanu-Popescu – Dicționar de psihologie, Ed. Albatros, București, 1978;

Ion T. Radu – Evaluarea în procesul didactic, E.D.P., București, 2000

Stanciu Stoian – Integrarea copilului în societatea contemporană, Revista de pedagogie nr. 7, 1988;

Ursula Șchiopu, Emil Verza – Psihologia vârstelor Ciclurile vieții, E. D. P., București, 1997.

DECLARAȚIE DE AUTENTICITATE

privind elaborarea lucrării metodico-științifice pentru gradul didactic I

Subsemnatul/subsemnata………………………………………………………………..

declar pe propria răspundere că:

lucrarea a fost elaborată personal și îmi aparține în întregime;

nu au fost folosite alte surse decât cele menționate în bibliografie;

nu au fost preluate texte, date sau elemente de grafică din alte lucrări sau din alte surse fără a fi citate și fără a fi precizată sursa preluării, inclusiv în cazul în care sursa o reprezintă alte lucrări ale mele;

lucrarea nu a mai fost folosită în alte contexte de examen sau de concurs.

Data, Semnătura,