ACADEMIA DE POLIȚIE Alexandru Ioan Cuza [304567]
ACADEMIA DE POLIȚIE “Alexandru Ioan Cuza”
FACULTATEA DE POMPIERI
Incendii care au schimbat normele de securitate la incendiu
Conducător științific:
Lect. univ. dr. ing.
Mr.ANGHEL
Absolvent: [anonimizat]
2017
[anonimizat] “Incendii care au schimbat normele de securitate la incendiu” îmi aparține în întregime și nu a mai fost prezentată niciodată la o altă facultate sau instituție de învățământ superior din țară sau străinătate. [anonimizat], [anonimizat], cu respectarea strictă a regulilor de evitare a plagiatului:
[anonimizat], sunt scrise între ghilimele și dețin referința precisă a sursei;
reformularea în cuvinte proprii a textelor scrise de către alți autori deține referința precisă;
rezumarea ideilor altor autori deține referința precisă la textul original.
București, 03.07.2017
Autor:Gabriel
PRIGOREANU
Introducere 17
CAPITOLUL I. INCENDII CARE AU AFECTAT ORAȘE ÎNTREGI ȘI MĂSURI DE PREVENIRE A INCENDIILOR 19
I.1. Scurt istoric. Istoria pompierilor antici și a pompierilor români 19
I.2. Incendii istorice. Cauze, aspecte particulare și măsuri luate după acestea 21
I.2.1. [anonimizat], anul 64 după Hristos (64 d.Hr.) 22
I.3.1. Londra, Regatul Unit al Marii Britanii, 1666 24
I.3.2. Reconstruirea Londrei 25
I.3.3. [anonimizat] 1666 26
I.4.1. Chicago, SUA, 1871 28
I.5.1. Peshtigo, Wiscounsin, Statele Unite ale Americii (S.U.A), 1871 30
I.6.1. Boston, S.U.A, 1872 32
I.7.1. Baltimore, Maryland, S.U.A, 1904 34
I.8.1. San Francisco, S.U.A, 1906 36
1.9.1. Tokyo, Japonia, 1923 38
1.10.1 Texas, S.U.A, 1947 39
1.11 Concluzii. Statistica pierderilor de umane și materiale din marile incendii ale lumii 44
1.11.1 Bilanțul măsuri de siguranță apărute după marile incendii 46
1.12 Concluzii 48
CAPITOLUL II. incendii din spații închise care au condus la revizuiri asupra legislației și a normelor de securitate la incendiu 49
II.1. Implementarea normelor de securitate la incendiu. Scurt istoric 49
II.2. Introducerea în analiza marilor incendii din spații închise 50
II.3. Detalierea unor situații de urgență din spații închise care au dus la modificări ale normelor de securitate la incendiu 51
II.3.1 [anonimizat], Illinois, 1903 53
II.3.2 [anonimizat], SUA, 1911 55
II.3.3 [anonimizat], SUA, 1942 57
II.3.4 [anonimizat], Germania, 1947 59
II.3.5 [anonimizat], Brazilia, 1974 60
II.3.6 [anonimizat], SUA, 1977 63
II.3.7 [anonimizat], Suedia, 1998 65
II.3.8 [anonimizat], Rusia, 2009 66
II.3.9 [anonimizat], Brazilia, 2013 69
II.4 Concluzii 72
CAP. III. STUDIU DE CAZ NR.1. STUDIU COMPARATIV: INCENDIUL DIN CLUBUL COLECTIV (ROMÂNIA, 2015) ȘI INCENDIUL DIN CLUBUL THE STATION (CALIFORNIA, 2003) ȘI EFECTELE ASUPRA LEGISLAȚIEI 76
III.1. Prezentarea generală a incidentelor similare din Clubul The Station (S.U.A) și Club Colectiv (România) 76
III.2. [anonimizat], S.U.A., 2003 76
III.2.1. Investigații după incendiul din clubul The Station 79
III.2.2. NIST și sistemul de spriklere în cluburile de distracție 80
III.2.3. Urmări legislative după incendiul The Station, SUA, 2003 84
III.3. Incendiul din clubul Colectiv, România, 2015 87
III.3.1. Club Colectiv și Clubul The Station – Similitudini și aprecieri mass-media 90
III.3.2. Club Colectiv – Situația reală 90
III.3.3. Club Colectiv – încadrarea clubului la destinația corespunzătoare 93
III.3.4. Încadrarea clubului Colectiv după situația reală 94
III.3.4. Norme ce trebuiesc respectate de o sală aglomerată ( cum a fost în cazul inițierii incendiului în club Colectiv) 95
III.3.4. Legi schimbate după incendiul din Colectiv 98
III.4 Concluzii 99
CAPITOLUL IV. STUDIUL DE CAZ NR.2. SIMULAREA Procedurii de EVACUare ÎN CAZ DE INCENDIU LA CLUBUL COLECTIV (SALĂ AGLOMERATĂ) 101
IV.1 Introducere 101
IV.2 Date de identificare ale construcției 101
IV.3 Date privind utilizatorii 103
IV.4 Crearea profilurilor 103
IV.4 Dimensionarea căilor de evacuare 104
IV.4.1 Dimensionarea căilor de evacuare conform normativului P118/1-99 104
IV.5 Procedurile de evacuare la incendiu 105
IV.5 Concluzii finale în urma comparării celor două simulări 110
Concluzii 111
LISTA FIGURILOR
Figura I.1.: Cetatea Troia, monument istoric 9
Figura I.2: Ruinele templului regelui Artemis 9
Figura I.3.: Soldat roman 9
Figura I.4: Marele incendiu din Roma, 64 d.Hr. Pictură după Hubert Robert 9
Figura I.5: Circus Maximus, Roma, Italia (în zilele noastre) 9
Figura I.6: Detaliu al Marelui Foc. Pictură după un autor anonim 9
Figura I.7: Zona de răspândire a incendiului 9
Figura I.8.: Planul de reconstrucție al Londrei după marele incendiu din 1666 9
Figura I.9: Primul concept al pompelor de apă (model Taccola în anii 1450-1451) 9
Figura I.10: Folosirea pompei de apă în anul 1940 pentru alimentarea motoarelor de stingere (Reconstituirea situației de alimentare) 9
Figura I.11.: Ruinele orașului Chicago, intersecția dintre Dearborn and Monroe Streets, 1871 9
Figura I.12: Incendiul din Chicago, 1871. Pictură după John R. Chapin 9
Figura I.13: Incendiul din Peshtigo și extinderea acestuia 9
Figura I.14: Boston, Massachusetts, după incendiu în data 8 noimbrie, 1872 9
Figura I.15.: Zonele de răspândire a incendiului în diferite intervale de timp 9
Figura I.16: Strada Franklin înainte și după incendiu 9
Fig.I.17: Ruinile orașului Baltimore după incendiu, S.U.A, 1904 9
Figura I.18: Pompieri în drum spre intervenție în anul 1904 9
Figura I.19: Cutremurul din San Francisco, S.U.A., 1906 9
Figura I.20: Suprafața orașului San Francisco afectată de incendiu 9
Figura I.21: Orașul port Yokohama după dezastru 9
Figura I.22: Imagini surprinse din avion, Texas 1947(sursaYoutube) 9
Figura I.23: Nava SS Wilson B. Keene după a doua explozie 9
Figura I.24: Parcare situată la 400 de metri de explozie 9
Figura I.25: Cartier abandonat în urma distrugerilor 9
Figura I.26: Una dintre ancore expuse în Texas 9
Figura I.27: Fumul de la incendiile în lanț din stat 9
Figura I.28: Autospecială de Pompieri incendiată, în Texas, anul 1947 9
Figura I.29: Graficul comparativ a persoanelor decedate în marile incendii ale lumii 9
Figura I.30: Graficul comparativ a persoanelor decedate în marile incendii ale lumii.Vizualizarea procentelor de pierderi omenești 9
Figura I.31: Graficul cu procentajul clădirilor distruse 9
Figura II.1: Afiș cu punerea spre vânzare a Sistemului automat de sprinklere Grinnel în anul 1897 9
Figura II.2: Teatrul Iroquois după incendiu, California, 1903 9
Figura II.3: Uși duble cu bară antipanică 9
Figura II.4: Stingerea incendiului din fabriba de textile Triagle Shirtwaist-New York 9
Figura II.5: Fumul ieșind din clubul Cocoanut Grove – Massachusetts 9
Figura II.6: Articol despre incendiul din Clubul Cocoanut, 1942 9
Figura II.7: Articol din ziarul Chicago daily tribune, 10 februarie, 1947 9
Figura II.8: Clădirea Andraus aflată în flăcări din Sao Paolo, Brazilia, 1972 9
Figura II.9: Imagine surprinsă în momentul salvării cu elicopterul de pe acoperișul clădirii Joelma, Brazilia, 1974 9
Figura II.10: Clădirea Joelma aflată în momentul incendiului, Sao Paolo, Brazilia, 1974 9
Figura II.11: Incendiul din clubul Beverly Hills – Kentucky, SUA, 1977 9
Figura II.12: Interiorul clubului Dance Hall, Suedia, 1998 9
Figura II.13: Secvențe surprise de o cameră de filmat în momentul aprinderii plafonului clubului Lame Horse, Rusia, 2009 9
Figura II.14: Intrarea principal în clubul Lame Horse, acolo unde s-a creat ”dopul” de oameni în încercarea de a se evacua 9
Figura II.15: Hartă cu localizarea clubului în Santa Maria, Brazilia 9
Figura II.16: Intrarea în clubul Kiss, după incendiu 9
Figura II.17: Graficul comparativ al persoanelor decedate în incendiile prezentate anterior 9
Figura II.18: Graficul comparativ al numărului aproximativde persoane rănite în incendiile prezentate anterior 9
Figura III.1: Momentul inițierii incendiului la Clubul The Station 9
Figura III.2: Planul clubului- locul unde s-a produs incendiul 9
Figura III.3: Planul clubului The Station, California, SUA 9
Figura III.4: Locațiile exacte unde au decedat victimele in timpul incendiului din club The Station 9
Figura III.5: Momentele incendiului din club The Station bazate pe o înregistrare video 9
Figura III.6: Simularea comparativă a incendiului din club The Station, fără instalații automate de sprinklere la momentul t=0 secunde 9
Figura III.7: Simularea comparativă a incendiului din club The Station, fără instalații automate de sprinklere la momentul t=30 secunde 9
Figura III.8: Simularea comparativă a incendiului din club The Station, fără instalații automate de sprinklere la momentul t=75 secunde 9
Figura III.9: Simularea comparativă a incendiului din club The Station, fără instalații automate de sprinklere la momentul t=89 secunde 9
Figura III.10: Simularea comparativă a incendiului din club The Station, cu instalații automate de sprinklere la momentul t=11 secunde 9
Figura III.11: Simularea comparativă a incendiului din club The Station, cu instalații automate de sprinklere la momentul t=22 secunde 9
Figura III.12: Simularea comparativă a incendiului din club The Station, cu instalații automate de sprinklere la momentul t=28 secunde 9
Figura III.13: Simularea comparativă a incendiului din club The Station, cu instalații automate de sprinklere la momentul t=65secunde 9
Figura III.14: Extras din Life safety code, care arată eliminarea excepțiilor 9
și reducerea numărului de utilizatori 9
Figura III.15: Inițierea incendiului în Club Colectiv, București, 2015 9
Figura III.16: Plan 3D al clubul Colectiv cu o singură cale de evacuare 9
Figura III.17: O parte din declarația unuia dintre manageri care precizează numărul de locuri maxim permis 9
Figura III.18: Raportul instalațiilor necesare și prezente pentru club Colectiv pentru asigurarea securității utilizatorilor 9
Figura IV.1: Geometria realizată a clubului Colectiv în programul PiroSym 9
Figura IV.2: Cei 340 de ocupanți repartizați aleatoriu 9
Figura IV.3:a) Simularea I cu o cale de evacuare b) Simularea II cu două căi de evacuare …………………………………………………….9
Figura IV.4: Evacuare pe rând și concomintă a utilizatorilor în cele două situații simulate 9
Figura IV.5: Deplasarea utilizatorilor către căile de evacuare mai degajate fluxului de trecere 9
Figura IV.6: Simularea I și II la momentul t=0 secunde 9
Figura IV.7: Simularea I și II la momentul t=30 secunde 9
Figura IV.8: Simularea I și II la momentul t=60 secunde 9
Figura IV.9: Simularea I și II la momentul t=71,5 secunde 9
Figura IV.10: Simularea I la momentul t=180 secunde 9
Figura IV.11: Simularea I la momentul t=240 secunde 9
Figura IV.12: Comparația timpului de evacuare pentru un număr de 308 persoane a celor două simulări 9
Figura IV.13: Simularea I la momentul t=327,3 secunde 9
Abstract:
Keywords: fire safety codes, case studies, evacuation, legislation changes, computerized simulation.
Rezumat: Scopul acestei lucrări este de a cerceta marile incendii ale lumii, soldate cu pierderi de vieți omeneși și uriașe pagube materiale, care au avut un impact major în schimbarea codurilor de construcție a clădirilor și a normelor de securitate la incendiu. Lucrarea va prezenta cronologic mari incendii din întreaga lume, începând cu perioada dinaintea Evului Mediu și încheind cu un studiu asupra cazului din clubul Colectiv, București, din anul 2015. În descrierea incendiilor vor fi evidențiate modificări ale legislației urbanis și al securității la incendiu precum: înlocuirea materialelor combustibile cu cele incombustibile, tehnici noi de intervenție în stingerea incendiilor și de salvare a persoanelor în situații de urgență și impunerea normelor de securitate la incendiu particularizate pentru fiecare tip de construcție. acestor incendii s-a realizat cu scopul preluării anumitor aspecte pozitive în schimbările ce au avut loc ulterior asupra legislației. Un al doilea motiv ar fi înțelegerea importanței respectării normelor de securitate la incendiu.
Așadar, lucrarea se încheie cu un studiu de caz comparativ, asupra evacuării în caz de incendiu la clubul Colectiv, București, unde se va demostra că asigurarea respectarea normativelor privind la incendiu un impact major în salvarea persoanelor incendiu. Un alt aspect important al acestui studiu de caz este simulare computerizată și crearea de scenarii pentru evaluarea riscului de incendiu și pentru crearea de perspective asupra pericolelor la care se pot expune într-o situație de urgență și în final pentru a le preveni.
Cuvinte cheie: norme de securitate la incendiu, evacuare, modificări asupra legislației, simulare computerizată.
Introducere
Această lucrare are drept scop cercetarea marilor incendii, începând cu cele care au afectat orașe întregi, până la cele din spații închise, pentru a evidenția evoluția și schimbările majore ce au survenit asupra codurilor de urbanism și a normelor de la incendiu. Amintind de marele incendiu din Roma, din 64 Î.Hr., schimbările au fost încă de pe atunci însemnate. Înlocuirea lemnului cu marmura ca material de construcție a însemnat o evoluție în arhitectura urbană și astfel, încă de pe atunci la incendiu a urmat un curs progresiv până în zilele noastre. Evoluția marilor schimbări și a modificărilor asupra legislației a fost una treptată și a necesitat o perioadă îndelungată în legiferarea acestora. Astfel, în lucrarea se vor prezenta cronologic analiza marilor incendii, începând cu perioada dinaintea Evului Mediu și încheind cu un studiu de caz asupra cazului din Clubul Colectiv, București.
În capitolul I al lucrării de diplomă sunt descrise cele mai mari incendii ale lumii, care au cuprins marile orașe fiind discutate cauzele inițierii, pagubele produse și schimbările survenite în urma lor. Fiecare stat sau țară a încercat să prevină pierderile de vieți omenești și pagubele materiale și astfel, au apărut noi coduri de construcții, modificări ale planului de urbanism, primele norme de protecție la incendiu și tehnici și sisteme de stingere ale incendiilor. Acest capitol mai amintește de prima organiz a unui batalion de pompieri a Imperiului Roman și de înființarea primului Detașament Profesionist de Pompieri din statul Chicago, SUA.
În capitolul II se prezintă un scurt istoric al apariției normelor de securitate la incendiu și cum au devenit independente de Codul Construcțiilor.
Compania de asigurări deținută de Benjamin Franklin (1706-1790) a fost prima care a avut contribuții în prevenirea incendiilor. Nu numai că acestea urmau să sesizeze eventualele pericole de incendiu, dar refuzau să asigure clădiri unde riscul de incendiu ar fi fost prea mare, cum ar fi casele construite în totalitate din lemn. Astfel implementarea vertiginoasă a acestora a avut loc în întreaga lume pentru a proteja veniturile societăților de asigurări. Efectele asupra legislației vor fi detaliate după fiecare prezentare a incendiului.
Studiul pentru alcătuirea capitolului II al lucrării a inclus următoarele elemente: căutarea standardului pe internet, căutări în analize ale intervențiilor la incendiu, analize ale unor conferințe semnificative, articole și cărți. Astfel, incendiile descrise prezintă succint mari schimbări legislative privind la incendiu.
Capitol III și IV prezintă două studii de caz ce au directă legătură cu incidentul din anul 2015 din clubul Colectiv, București. În capitolul III se compară incendiile din clubul The Station, California, SUA și cel din club Colectiv, București România. Acestea se aseamănă foarte mult între ele, ambele inițiindu-se din cauza jerbelor de scântei a artificiilor care au cuprins materialele de antifonare. În cele două țări s-au făcut demersuri uriașe în revizuirea legislației și impunerii anumitor recomandări. În cazul statului american introducerea instalației de sprinklere baruri și cluburi de noapte a fost foarte benefică, reducând drastic șansele ca o astfel de tragedie să se repete. Spre deosebire de statul român, normativele în vigoare nu impun la aceste tipuri de construcții echiparea cu instalații automate de sprinklere, fapt care ar fi împiedicat răspândirea cu rapiditate a flăcărilor în întreaga incintă. În continuare, capitolul expune o analiză a Normativului de siguranță la foc P188/1-99 pentru încadrarea clubului Colectiv în categoria sălilor aglomerate. Capitolul se încheie cu necesitatea echipării clubului Colectiv cu sisteme și instalații cu rol de securitate la incendiu și investigarea legislației modificate în România.
Capitolul IV este o continuare a studiului de cercetare în cazul evenimenului din România, dar care descrie un alt studiu de caz anume o simulare de evacuare programul Pathfinder. Se vor prezenta două scenarii diferite, iar geometria spațiului de evacuat este similar cu cel din clubul Colectiv. Primul scenariu va simula situația reală a evacuării cu o singură cale de ieșire, iar al doilea scenariu prezintă două căi de evacuare dimensionate conform Normativului P118/1-99, luând în calcul numărul fluxurilor de și destinația construcției.
Simulările prezentate în capitol nu iau în calcul psihologice ale perioadelor de întârziere în începerea mișcării și unele comportamente umane din timpul evacuării. În cazul instalării în comportamenul uman a de panicăîmbulzeală învălmășeală multiplica numărul de victime umane în momentul unui incendiu sau în alte situații de urgență
CAPITOLUL I. INCENDII CARE AU AFECTAT ORAȘE ÎNTREGI ȘI MĂSURI DE PREVENIRE A INCENDIILOR
I.1. Scurt istoric. Istoria pompierilor antici și a pompierilor români
Cel mai cunoscut incendiul al antichității, aflat încă la limita dintre mit și realitate este cel care a distrus legendara cetate din Troia. Faptele sunt relatate de către Homer, în aproape 15000 de versuri, în celebra epopee “Iliada”. Întreg nucleul epic al epope îl constituie războiul troian, de Agamemnon împotriva bătrânului rege Priam. Săpăturile arheologice au asociat ipotetic Troia homerică cu un nivel mare de locuire, încheiat printr-un devastator incendiu.
Figura I.1.: Cetatea din Troia, monument istoric
Un alt oraș antic, ridicat dupa multe “vărsări de sânge” a sfârșit prin izbucnirea unui incendiu prin acțiunea ticăloasă a armatelor persane, fapt care a dus la apariția războaielor greco-persane.
“Atunci El va întinde spre miazănoapte mâna Sa și va nimici Assiria și va pustii Ninive și va preface-o în pustietate. În mijlocul ei sălășlui-vor turmele și toate dobitoacele pământului….. Pe ferestre va trece vuietul vântului și pustiul se va întinde pe prag” (Sofonie, 2, 13-15).
De la orașe întregi arse, trecem la un incendiu devastator, cauzat, ori din ordinul lui Alexandru cel Mare, ori din greșeală, a templului regelui Artemis. Tronul acestuia se afla în sala unde tavanul era susținut de o sută de coloane, fiecare cu înălțimea de 20 de metri.
Romanii se puteau lăuda însă cu o idee ce putea să diminueze pagubele catastrofale produse de incendii, astfel, împaratul Augustus, pentru prima dată în istorie, a organizat o structură profesionistă de intervenție, constituită pe baze militare. Această măsură, combinată cu impunerea unor reguli de urbanism și de prevenire a fcut ca focurile să nu mai fie atât de dese.
Figura I.2: Ruinele templului regelui Artemis
Însă, în perioada imperială, marele oraș a suferit din cauza ctorva mari incendii: pe timpul lui Nero în 64, al lui Titus în 80, sub Commodus în 191 și sub Carinus în 283.
În coordonarea misiunilor de stingere se aflau militarii, care aveau în subordine sclavii publici (servi publici) care erau împărțiți în diferite puncte în oraș. Cu o dotare rudimentară, aceștia interveneau pentru lichidarea incendiilor. Cu timpul, din cauza dezvoltării orașului și a înmulțirii numărului de incendii, acest sistem s-a dovedit a fi deficitar. În urma unui pârjol care a distrus în totalitate cartierul de locuințe a orașului, împăratul Augustus a decis reformarea din temelii a serviciului de stingere a incendiilor, organizându-l pe baze militare. Astfel, în anul 22 î.Hr. au fost create trupe permanente de vigili, compus de prima dată din 600 de sclavi.
După incendiul din anul 6 î.Hr. se reorganizează acest grup, ajungându-se la cifra de 7000, compus exclusiv din liberți (sclavi eliberați). Această structură era împărțită în cohorte (batalioane), iar fiecare cohortă avea ca raion de intervenție câte două regiuni din cele 14 ale orașului.
Personalul dintr-o cohortă de vigili era împărțit în echipe specializate în funcție de sarcini: siphonarii (cei care manevrau pompele), aquaria (aveau grijă de alimentarea cu apă), vexilarii (servant pompier propriu-zis, purttori de signum –însemnele unității din care făceau parte), medici (în număr de 4/cohortă) și victimarii (preoții militari).
Figura I.3.: Soldat roman
Astfel putem înțelege care au fost bazele structurii militare a pompierilor și cât de asemănătoare sunt tacticile și organizarea structurii propriu-zise.
I.2. Incendii istorice. Cauze, aspecte particulare și măsuri luate după acestea
Din momentul în care a început omul să construiască structuri variate din lemn și nu din piatră, incendiile au făcut parte din rutina zilnică, iar intensitatea lor a diferit de la caz la caz. Însă, incendiile mari care au pârjolit comunități întregi au reprezentat un eveniment comun în trecut pentru marile orașe care au ars în întregime cel puțin o dată. Unele metropole nu au învățat din lecțiile trecutului și au fost incendiate în repetate rânduri. De multe ori, aceste nenorociri erau cauzate de om, dar alteori, îmbinate cu forțele naturii au dus la catastrofe de mari proporții.
Astfel, încă din vremea împăraților romani, care au pus bazele apariției trupelor de pompieri militari, s-au făcut restructurări, s-au impus norme de securitate la incendiu și au apărut schimbări legislative pe plan urban după încheierea tragică a unor asemenea evenimente, ce se soldau cu mii de victime și construcții în paragină. Fiecare incendiu a lăsat o amprentă dureroasă pentru omenire, însă acestea au adus schimbări, noi strategii și invenții de care lumea avea nevoie pentru a le putea înfrunta.
I.2.1. Roma antică, Italia, anul 64 după Hristos (64 d.Hr.)
În acea epocă, incendiile apăreau în Roma – ca și în majoritatea marilor orașe – cu o oarecare frecvență, acest fapt fiind favorizat în special de caracteristicile de construcție ale edificiilor antice, realizate, în mare parte, din elemente de lemn. Căile de circulație erau strâmte, iar locuințele aveau pereți comuni, facilitând propagarea rapidă a flăcărilor.
Marele incendiu a lovit orașul Roma, Italia, în timpul domniei împăratului Nero. Acesta a izbucnit în noaptea de 18 iulie, în anul 64 după Hristos, în zona prăvăliilor stadionului roman Circus Maximus, stadion ce avea drept scop găzduirea curselor de cai spre amuzamentul populației („circul cel mai mare”, în italiană Circo Massimo). Circul măsura 621 metri în lungime și 118 metri în lățime și putea să găzduiască un număr de circa 250.000 de persoane.
Stingerea ar fi fost îngreunată de numărul mare de locuitori care încercau să se evacueze pe străzile strâmte și întortochiate ale orașului. După izvoarele istoricului roman, Tacitus (n. cca. 55, d. cca.115), martor la incendiu,descrie evenimentul ca fiind cel mai grav și mai violent incendiu din Roma, propagându-se practic în întreg orașul și care a făcut ravagii timp de șase zile și șase nopți. Un citat din mărturiile sale descrie exact cum s-a dezvoltat incendiul: „…Incendiul se răspândește cu violență mai întâi în părțile plane, apoi se avântă spre cartierele aflate la înălțime, înainte de a devasta părțile joase ale orașului. Prin rapiditatea sa fulgerătoare, el o ia înaintea ajutoarelor și dă peste o pradă ușoară în orașul cu străzi înguste și întortocheate, cu cartiere prost aliniate cum era vechea Romă.” (Tacit: opere în limba latină, "De la moartea divinului Augustus")
Figura I.4: Marele incendiu din Roma, 64 d.Hr. Pictură după Hubert Robert
Trei din cele paisprezece cartiere care constituiau orașul roman au ars în întregime, iar în șapte cartiere vecine pagubele au fost limitate. Roma, una dintre marile metropole ale Antichității găzduia în vremea respectivă în jur de 800.000 de locuitori, iar numărul victimelor a fost și el de asemenea de ordinul miilor. Un număr de circa 200.000 locuitori au rămas fără adăpost în urma tragicului eveniment antic.
Revizuiri și măsuri luate asupra legislației apărute după incendiu
Deși cauza izbucnirii marelui incendiu nu s-a confirmat niciodată ca fiind una concisă, s-au făcut presupuneri cum că marele împărat Nero, ar fi dat dovad de un act criminal și a pus la cale un astfel de plan.
Însă, tot de la marele împărat vin și schimbările. A creat un nou plan de urbanizare a orașului. De la străzi înguste, clădiri înalte, materiale de construcții combustibile, clădiri cu pereți comuni, acesta a restructurat orașul în întregime, chiar și pe plan legislativ și a pus restricții de înălțime a clădirilor. Străzile au fost extinse în lățime, casele vecine nu mai aveau pereți comuni, materialul principal de construcție, lemnul, a fost înlocuit cu materiale rezistente la foc precum betonul și, în unele cazuri, marmura (folosită doar la construcțiile puterilor din imperiu și caselor de înstăriți).
Figura I.5: Circus Maximus, Roma, Italia (în zilele noastre)
Tribunele stadionului Circus Maximus au fost reconstruite în întregime din piatră și marmură, construcția inițială fiind în totalitate din lemn și piloni de lemn.
I.3.1. Londra, Regatul Unit al Marii Britanii, 1666
Cunoscut sub numele de “Marele Foc”, dezastrul apărut în inima Angliei a durat 3 zile. Pe 2 septembrie 1666 focul a pustiit centrul medieval al Londrei, aflat în interiorul vechiului zid roman al orașului.
Totul a pornit din casa lui Thomas Farynor, brutar al regelui, din strada Pudding Lane în apropiere de Podul Londrei. Era 2 dimineața într-o zi de duminică. Ajutorul brutarului a simțit miros de fum și i-a trezit pe locatari; familia a scăpat din casa care luase foc, servitoarea fiind singura din casă care nu a reușit să iasă la timp. Incendiul s-a răspândit cu repeziciune spre vest prin tot centrul vechi al Londrei.
Figura I.6: Detaliu al Marelui Foc. Pictură după un autor anonim
Pagubele au fost uriașe. Numărul oficial de morți constatat de către autorități a fost de doar șase, însă persoanele decedate din familii sărace și din clasa de mijloc nu au fost înregistrate. 13.200 de case și 87 de biserici au fost distruse,mare parte din ele fiind clădirile autorităților orășenești.
Utilizarea principalei tehnici de stingere a incendiului de la acea vreme, și anume crearea de blocaje în calea focului prin demolări, a întârziat din cauza nehotărârii lordului primar al orașului, Sir Thomas Bloodworth.
Când s-au ordonat demolări pe scară largă în noaptea de duminică spre luni, vântul deja împrăștiase focul și măsurile luate pentru a stopa incendiul au fost ineficiente.
Figura I.7: Zona de răspândire a incendiului
Revizuiri și măsuri luate asupra legislației apărute după incendiu
Cu un an în urmă, regele Charles îl avertizase pe primarul orașului că străzile înguste și casele de lemn reprezintă un pericol imens. Riscul era cu atât mai mare cu cât vara călduroasă și secetoasă a anului 1666 lăsase în urma sa un oraș uscat, lipsit de rezerve de apă. Incendiul a continuat și în următoarele două zile, în pofida tuturor încercărilor autorităților de a-l opri. S-a potolit abia în ziua de miercuri, când flăcările s-au lovit, la propriu, de un zid de cărămidă, iar spațiile goale create prin demolări și-au făcut în sfârșit datoria atunci când vântul și-a schimbat direcția.
Odată stins focul, s-a pus imediat problema vinovăției. La sfârșitul lunii septembrie a fost numită o comisie a Parlamentului însărcinată cu investigarea incendiului. În timpul anchetei, un ceasornicar francez protestant, Robert Hubert, a mărturisit că a pornit focul intenționat la brutăria din Pudding Lane, ajutat de 23 de complotiști. Cei care îl cunoșteau au susținut însă că omul era dezechilibrat mintal, iar detalii din mărturia sa au ieșit la iveală ca fiind false. Chiar și așa, omul a fost judecat și condamnat de un juriu la moarte prin spânzurare, iar în luna ianuarie a anului 1667, comisia parlamentară a concluzionat că nu fuseseră descoperite dovezi care să ateste că incendiul fusese altceva decât voința lui Dumnezeu, ajutată de vântul puternic și vremea foarte uscată ce precedase ziua de 2 septembrie.
I.3.2. Reconstruirea Londrei
Actul din 1666 este un de legi al Parlamentului Angliei ce a fost adoptat în urma marelui incendiu din Londra și a fost întocmit de Sir Matthew Hale. Acest act legislativ a reglementat reconstruirea, precum și autorizarea de către City of London Corporation pentru a redeschide și extinde drumurile. A fost regândit și impunerea unor condiții pentru construcțiile noi: grosimea pereților, limitarea cantității de materiale combustibile în depozite și folosirea materialelor incombustibile de construcție.
I.3.3. Extrase din Actul de la Londra, anul 1666
“…Pentru restaurarea rapidă și pentru o mai bună Regularizare, Uniformitate și pentru Grația acestor clădiri noi, ce sunt ridicate pentru locuitorii orașului și în așa fel construite, astfel încât incendiile mari și scandaloase (prin binecuvântarea lui Dumnezeu cel Atotputernic) vor fi cât mai departe de providența umană (cu supunere la plăcerea divină) și pot fi prevenite, în mod rezonabil sau nemaivorbind pentru timpul ce o să vină, atât de Materia și Forma unei astfel de clădirii.”
“…III. Reguli și direcții care trebuie respectate în construirea clădirii
(1) și în primul rând, nicio clădire, sau casă pentru locuit să nu fie ridicată în continuarea limitelor orașului și a libertăților acestuia…”
(…)
“…IV. Topografi aleși de primar, pentru verificarea clădirilor.
(1) și că clădirile neconforme pot fi mai bine prevenite, sau mai efectiv descoperite;
(2) Să fie adoptat în continuare de către autoritatea sus menționată, Că Domnul Primar(…), poate desemna mai multe persoane inteligente și vigilente în arta construcțiilor, pentru a supraveghea și observa construirea locuințelor în conformitatea cu legile actului…
Figura I.8.: Planul de reconstrucție al Londrei după marele incendiu din 1666
(…) XLIII. O schemă a proporțiilor de scândură și cherestea pentru construcția caselor de dimensiuni mici și mari din orașul Londra
(…)
XLVII. Reguli generale
1. Imediat deasupra fundației, se adaugă un strat de cărămidă egală în grosime cu cea a pereților exteriori(…);
2. Grinzile din lemn trebuie să fie poziționate la o distanță de peste 12 inch (aproximativ 31 de centrimetri) față de coșul de fum, iar distanța dintre grinzi să fie de 6 inch (aproximativ 16 centimetri);
3. Nicio grindă sau bucată de lemn să nu fie în interiorul coșului de fum ca și element de susținere verticală a acestuia, iar pedeapsa pentru fiecare constructor ce se abate de la această regulă va fi penalizarea cu 10 șilingi(monedă englezească) pe săptămână;
4. Căpriorii din lemn, grinzile și traversele să nu fie poziționate la o distanță mai mare de 12 inch între ele(aproximativ 31 de centimetri);
5. Nicio traversă nu trebuie să aibe lungimea mai mare de 3 metri, respectiv căpriorii din lemn să nu depășească o lungime mai mare de 2,75 metri;
6. Toate acoperișurile, ramele ferestrelor și podele trebuie să fie realizate din stejar.
7. Nicio grindă să nu fie aranjată, astfel încât marginea lor să se afle deasupra ușilor sau ferestrelor.(…) ”.
(An Act for erecting a Judicature for Determination of Differences touching Houses burned or demolished by reason of the late Fire which happened in London, 1666- traducere și adaptare)
Figura I.9: Primul concept al pompelor de apă (model Taccola în anii 1450-1451)
Pe lângă multe schimbări esențiale apărute în actul din anul 1666 Parlamentul Angliei cu privire la construirea locuințelor, ca măsuri luate după catastrofa petrecută în mijlocul Londrei, a fost folosirea, ca tehnică de alimentare a motoarelor de intervenție în caz de incendiu, pompelor manuale de adâncime pentru apă. În ciuda numeroaselor propuneri ale conducerii orășenești, Londra a fost reconstituită pe același plan stradal.
Figura I.10: Folosirea pompei de apă în anul 1940 pentru alimentarea motoarelor de stingere
I.4.1. Chicago, SUA, 1871
Marele incendiu din Chicago a izbucnit pe data de 2 octombrie 1871, într-o dimineață de duminică. Incendiul a condus la pierderi de vieți omenești, în număr de 300 și a distrus 10 km2 din Chicago, Illinois, afectând peste 100.000 de locuințe.
Figura I.11.: Ruinele orașului Chicago, intersecția dintre Dearborn and Monroe Streets, 1871
Incendiul s-a inițiat într-un hambar, pe proprietatea familiei O’Leary. Deși nu există nicio dovadă concretă, s-a crezut că o vacă a dat peste un felinar și astfel paiele s-au aprins (s-a dovedit că această posibilitate ar fi fost inventată de un ziarist pentru „a da o noanță” articolului).
Acest incendiu s-a dovedit unul purificator, ca în cazul Londrei, permițând orașului să renască din propria cenușă.
În anul 1871, Departamentul de Pompieri a orașului Chicago era constituit dintr-un de 185 de pompieri, având doar 17 motoare cu aburi trase de cai. Răspunsul inițial ar fi fost unul rapid, dar din cauza unei erori a paznicului Matthias Schaffer, pompierii au fost trimiși la locul nepotrivit, permițând incendiului să se dezvolte în continuare. Pompierii au avut o săptămână încărcatăau stins multe incendii de mică intensitate, iar personalul nu a avut puterea să-și restabilească forțele și să lichideze incendiul la timp. Astfel au răspuns la acest apel trei departamente de pompieri: Chicago FD, Milwaukee FD și Cincinnati FD.
Figura I.12: Incendiul din Chicago, 1871. Pictură după John R. Chapin
Revizuiri și măsuri luate asupra legislației apărute după incendiu
După ce o treime din oraș a ars din cauza unei greșeli de coordonare, astăzi Chicago a ajuns să aibă unul din cele mai performante departamente de pompieri din lume și a reprezentat un șablon pentru alte state din cadrul S.U.A.
La o lună după incendiu, Joseph Medill (1823-1899), a fost ales primar cu promisiunea de a constitui coduri mult mai stricte de construcție a clădirilor rezistente la foc, un angajament care l-ar fi ajutat să câștige . Victoria lui ar putea fi, de asemenea, atribuită faptului că majoritatea înregistrărilor de vot ale orașului au fost distruse în foc.
În ciuda devastării , o mare parte din infrastructura fizică a orașului Chicago, inclusiv sistemele sale de transport, a rămas intact. Eforturile de reconstrucție s-au desfășurat într-un ritm alert și au stimulat o creșterea economică accelerată; arhitecții au pus bazele unui oraș modern, primul zgârie-nori din lume. Până în 1890, orașul a devenit un puternic centru economic o rețea dezvoltată de transport cu o populație estimată de mai mult de 1 milion de oameni.
După tragedie au reglementat normele de securitate la incendiu și a modificat planimetria orașului în întregime, respectând condițiile impuse pentru alegerea tipurilor de materiale de construcții incombustile. Prima săptămână a lunii octombrie este denumită în S.U.A. “Săptămâna Națională de Prevenire“, care comemorează marele dezastru din 1871.
I.5.1. Peshtigo, Wiscounsin, Statele Unite ale Americii (S.U.A), 1871
În același an, 1871, S.U.A avea să se confrunte cu două mari incendii care au marcat acest stat, producând atât pagube de sute de milioane de dolari, cât și pierderi de vieți omenești. Dacă incendiul din Chicago a fost cel mai devastator pe planul pagubelor produse, incendiul din Peshtigo a fost cel mai distructiv din istoria S.U.A., din punct de vedere al numărului de victime.
Inițial incendiul a izbucnit într-o pădure la marginea orașului, iar estimările cu privire la numărul victimelor în jurde 2500 de. Din cauza tornadelor și a vântului foarte puternic acesta s-a transformat într-o furtună de foc, care a aruncat vagoane de tren la sute de metri distanța, iar case întregi au ridicate de sol.
Orășelele statului Wisconsin erau dominate în proporție de 90% din construcții din lemn, iar acoperișurile erau pline de rumeguș provenit de la fabricile de cherestea.
Figura I.13: Incendiul din Peshtigo și extinderea acestuia
Cei care au supraviețuit au reușit să se salveze datorită faptului că s-au aruncat în râul Peshtigo, în lacuri mici din apropieri și chiar în fântâni – deși mulți au sfârșit înecați sau au murit din cauza hipotemiei.
Un raport final arată că incendiul a distrus 23 de orașe, un million de acri de teren (ferme, gatere și păduri).
Revizuiri și măsuri luate asupra legislației apărute după incendiu
A fost nevoie de zile pentru ca veștile cu privire la tragedia din Wisconsin să devină publice. Fără provizii sau ajutor pentru oraș, guvernatorul din Wisconsin a emis o proclamație specială pentru a devia o parte din ajutor financiar și material de la Chicago la Peshtigo.
Oficialitățile au dat vina pe condițiilor secetoase din acea vară, nimeni nu poate fi sigur ce a declanșat dezastrul. Anul neobișnuit de uscat a transformat mediul rural și o mare parte din oraș, într-o întindere de vreascuri.
În câteva zile după incendiu, mii de oameni au sosit în Peshtigo pentru a ajuta la refacerea orașului. Supraviețuitorilor le-a luat foarte puțin timp în reconstruirea proprietății și a vieții lor:
"Cu curaj și încredere, supraviețuitorii națiunii noastre a celui mai mare dezastru au acum un nou viitor (…)" (Telzrow, 2006, p. 38).
În termen de un an, orașul Peshtigo a fost aproape complet reconstruit. Construcții noi au fost ridicate, o nouă fabrică de cherestea era în funcțiune, calea ferată a continuat să fie în reparații, iar fermierii și-au replantat culturile pe domeniile rămase fertile. Mulți oameni au pierdut familiile și cei care au supraviețuit au rămas cu răni dureroase din cauza arsurilor pentru tot restul vieții lor. Întotdeauna, după un astfel de dezastru, recuperarea emoțională va rămâne un proces foarte lung și dificil, care se poate întinde chiar pe toată viața.
O mare schimbare a avut loc, a fost tratarea lemnului cu agenți de ignifugare, că în proporție de 90% lemnsituate în pustietate pentru mai multă liniște și aer curat.
Teoria mai presus de căutarea cauzei probabile de inițiere a incendiului
teorie un meteorit a lovit zona rurală, în apropierea orașului. Istoricii vremii, folosind înregistrările și arhivele, au oferit o teorie plauzibilă pentru acest lucru. Meteoritul a lovit în partea superioară a regiunii marilor lacuri, ceea ce a dus la incendii în câmpuri uscate și zone împădurite. În ultimii ani s-au găsit bucăți de meteorit peste întreaga regiune, iar în unele părți, erau suficient de mari pentru a sparge acoperișurile caselor.
I.6.1. Boston, S.U.A, 1872
Incendiul din Boston a fost cu siguranță cel care a produs cele mai multe pagube materiale deoarece zeci de companii de asigurări au dat faliment încercând să plătească daunele.
Flăcările au de la un acoperiș la altul, în districtul comercial aglomerat. În cteva minute, blocuri întregi precum chibriturile. Căldur intensă a creat curenți ascendenți„furtunile de foc” au forțat pompierii să se retragă.
Târziu în noapte, orașul era luminat la fel de tare ca zi. Lupta disperată cu focul a fost complicată de gloatele de oameni de afaceri frenetici care încearcau să-și salveze marfa și registrele, jefuitori dornici de a apuca ceea ce au putut și hoardele de privitori curioși. Având în vedere că focul nu a pus în pericol zonele rezidențiale, mulți au vâlvătaia ca un spectacol minunat.
În concluzie, în jur de 100.000 de oameni, mulți dintre ei în stare de ebrietate, au încurcat pompieriidesfășurau misiuni de stingere.
Un număr de aproximativ 1600 de pompieri din diferite orașe au răspuns dezastrului, încercând cât mai mult pierderile. Însă acest incendiu a evidențiat proasta organizare a structurilor profesioniste de pompieri și slaba dotare cu echipamente destinate stingerii incendiilor. Astfel au tot felul de probleme, de la blocarea cutiilor cu alarme de incendiu, la presiunea scăzută a apei, precum și nepotriviri între cuplajele pompelor și cele de la hidranții cu apă.
În final au ajuns pradă morții 30 de persoane, printre care și 18 pompieri, iar 26 de hectare din centrul Bostonului au fost distruse, incluzând 776 clădiri.
Figura I.14: Boston, Massachusetts, după incendiu în data 8 noimbrie, 1872
Revizuiri și măsuri luate asupra legislației apărute după incendiu
Incendiul din Boston a fost unul dintre evenimentele care a deschis ochii autorităților cu privire la neregulile legislative care existau la vremea respectivă.
În primul rând regulamentele de construcție nu erau respectate, iar clădirile erau supraevaluate din cauza pieței imobiliare din acea perioadă. Mansardele din lemn construite după modelul franțuzesc existau la majoritatea caselor de locuit. Spațiul dintre case era foarte mic, iar străzile erau înghesuite. Cutiile de alarmă pentru incendiu au fost blocate de către autoritățile din Boston din cauza apelurilor false primite, fapt pentru care intervenția pompierilor cu zeci de minute.
Figura I.15.: Zonele de răspândire a incendiului în diferite intervale de timp
Comercianților nu le era verificată marfa, aceștia depozitând în mansardele lor, materiale textile, papetărie și lână. Cea mai mare zonă a orașului a avut conducte vechi de apă, fapt care a explicat presiunea mică din hidranți. Racordurile hidranților nu au fost standardizate, iar numărul acestora și a cisternelor de apă a fost infim mai mic în comparație cu mărimea districtului comercial.
O epizootie a răpus zeci de cai din zona Boston, printre care și caii pompierilor. Astfel, a fost necesar zeci de voluntari să transporte echipamentele de stingere la locul intervenției. Acest lucru a cauza principală a extinderii incendiului.
Figura I.16: Strada Franklin înainte și după incendiu
După asemenea probleme, autoritățile din Boston au îmbunătățit Codul Urbanismului și a Construcțiilor și au reglementat un institut specializat cu inspecțiile la clădirile no construite. Au fost schimbate conductele vechi de alimentare cu apă, însă problemele legate în special de structurile de pompiericele de prevenire nu au fost îmbunătățite decât pe alocuri.
I.7.1. Baltimore, Maryland, S.U.A, 1904
Departamentul Profesionist de Pompieri a primit o alarmă de incendiu în data de 7 februarie 1904, indicând un foc în subsolul clădirii companiei John E Hurst&Company. O explozie a amplicat pagubele, iar incendiul s-a extins rapid prin puțul ascensorului. Explozia a aruncat întreg acoperiș clădirii, a spart toate ferestrele, împrăștiind resturi arse și jăratec spre locuințele vecine, producându-se astfel un dezastru ce avea să afecteze întreg orașul.
Peste 1200 de pompieri din serviciile profesioniste ale detașamentelor Washington, Philadelphia și New York au participat la oprirea incendiului, alături de mii de voluntari. Marile companii din oraș și din cele limitrofe au oferit suport logistic.
În ciuda acestor bune colaborări, incendiul a afectat 1500 de clădiri din apropierea companiei, întinse pe o suprafață de circa 57 de hectare.
Fig.I.17: Ruinile orașului Baltimore după incendiu, S.U.A, 1904
O mare problemă a fost reprezentată de imposibilitatea de a cupla furtunurile de refulare a apei rețeaua de hidranți orășenească, rezolvată cu greu prin nvelirea racordurilor cu pânze impermeabile. Soluția prin care Serviciile de Pompieri Profesioniste au reușit să oprească incendiul, a fost aceea de a distruge clădirile din calea focului, folosind explozibili, pentru a-l înăbuși. Însă lipsa de experiență a pompierilor de a folosi explozibil a provocat pagube mult mai mari. Incendiul care a ținut 30 de ore a distrus peste 2500 de clădiri, inclusiv cele distruse intenționat, a produs pagube uriașe de peste 150.000.000 de dolari (echivalentul a peste 3 miliarde de dolari în anul 2014) și a lăsat pe drum 35.000 de oameni șomeri.
Revizuiri și măsuri luate asupra legislației apărute după incendiu
După 17 zile de dezbateri și întâlniri ale Consiliilor Locale s-a ajuns la crearea unui nou Cod de Urbanism, care impunea construcția noi clădiri sau restructurarea cu materiale rezistente la foc. Asociația Națională pentru Protecția la Foc a adoptat un standard național pentru standardizarea racordurilor de hidranți supraterani și a furtunurilor de stingere. Cu toate acestea, procesul a avut un parcus lent și incomplet.
Figura I.18: Pompieri în drum spre intervenție în anul 1904
La o sută de ani de la incendiul din Baltimore, doar 18 din cele 48 de orașe cele mai populate din țară au adoptat rețeaua nouă de racorduri a hidranților.
I.8.1. San Francisco, S.U.A, 1906
Pe data de 18 aprilie 1906, un cutremur de magnitudine 7,9 grade pe Scara Richter a zguduit orașul San Francisco, provocând totodată un mare incendiu. Cutremurul a cauzat peste 30 de incendii, a spart conductele de apă și de gaz ale orașului și a prăbuși25.000 de locuințe. Numărul total de victime rezultate în urma dezastrului s-a ridicat la peste 3.000; este cea mai mare pierdere de vieți omenești din istoria consemnată a Californiei. Impactul economic ulterior al dezastrului (pierderi16 miliarde de dolari – în valuta curentă) este adesea comparat cu dezastrul provocat de uraganul Katrina, care a afectat profund orașul New Orleans și statul Louisiana în anul 2005.
Figura I.19: Cutremurul din San Francisco, S.U.A., 1906
S-a considerat că 90% din pagubele produse orașului au fost cauzate de incendiile survenite în urma apariției seismului. Ca și în cazul incendiului din Baltimore, S.U.A, 1904, încercarea pompierilor de a opri mânia focului prin dărâmarea clădirilor cu explozibil a fost un eșec total.
Dinamita (TNT) detonată a creat scântei care au aprins gazele degajate din magistralele de gaze sparte și astfel flăcările continuau să se dezvolte.
Figura I.20: Suprafața orașului San Francisco afectată de incendiu
Revizuiri și măsuri luate asupra legislației apărute după incendiu
Incendiul, care a curm viețile a 400 de oameni și pe străzi alte 300.000 de persoane, a ținut zile. Acesta intră în topul celor mai tragice evenimente ale lumii contemporane și prin faptul că este printre primele cazuri în care pompierii au murit în timpul intervenției de stingere a incendiilor și de salvare a persoanelor din medii ostile vieții.
Șeful Departamentului de Pompieri de la vremea respectivă, Dennis T. Sullivan, a murit în urma leziunilor cauzate de dărâmăturile clădirilor incendiate.
Deși a încercat refacerea orașului afectat, Standardele de Construcție a Clădirilor, au fost întocmite cu mai multă strictețe, un an. Constructorii, aveau deja contractele semnate cu beneficiarii, au făcut diverse plângeri către primar pentru ca acesta să facă presiuni către membrii întocmirea Standardelor de Construcție a Clădirilor. Astfel, au fost publicate și aprobate în 13 luni. Însă, abia în anii 1950, au ajuns la o formă completă.
Impactul tragicului eveniment asupra orașului a fost unul uriaș, însă nu au fost fcute demersuri în îmbunătățirea măsurilor de siguranță împotriva incendiilor, introducându-se doar legi noi și criterii de acordare a asigurărilor în caz de calamități.
1.9.1. Tokyo, Japonia, 1923
Incendiul din Tokyo a fost unul devastator, care a distrus complet orașul deja afectat de un cutremur grav cu magnitudinea de 7,9 grade pe scara Richter. A avut loc în portul Yokohama, cu toate acestea a fost resimțit puternic și la 60 km distanță, în Kamakura, provocând mutarea celebrei statui a lui Budha cu aproximativ 1 metru, ce este gazduită de orașul în cauză. Este important de știut că această statuie cântarește nu mai puțin de 80 de tone, echivalentul a peste 10 tiruri încărcate cu marfă.
Numărul victimelor este amețitor: 142.000, majoritatea sfârșind înțepeniți în asfaltul topit din cauza valurilor de foc . Ceea ce face acest dezastru unic e combinația de factori care, împreună, au avut un efect devastator: focul s-a extins rapid din cauza vântului puternic produs de un taifun din apropiere de coastă; multe dintre aceste focuri au creat furtuni de foc, care au cuprins întreg orașul. Mai mult, cutremurul a produs un tsunami, care la rândul lui a făcut numeroase victime și a produs distrugeri mari.
Figura I.21: Orașul port Yokohama după dezastru
Bilanțul este unul sfâșietor: 570.000 de case distruse și 1,9 milioane de oameni rămași pe străzi. Orașul a fost complet reconstruit, însă a suferit din nou în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Revizuiri și măsuri luate asupra legislației apărute după incendiu
Deși este un dezastru ce a avut loc din cause naturale și a stârnit numeroase incendii în peste 7 orașe din jurul portului a pus amprenta asupra legislației privind protecția civilă și nu numai.
În primul rând s-a dorit mutarea capitalei într-un oraș neafectat, creând un conflict major între guvern și populație. După cutremur, Tokyo a renăscut din propria cenușă. Au apărut rețele moderne de drumuri și de transporturi feroviare, alături de serviciile publice, care și-au reluat munca în scurt timp. Au fost create o multitudine de parcuri destinate ca locuri de refugiu în caz de dezastru, iar clădirile noi au fost construite după standarde mai stricte și s-au introdus în țară construcții speciale pentru refugiați.
1.10.1 Texas, S.U.A, 1947
Dezastrul din Texas City a fost un accident industrial, care a avut loc în data de 16 aprilie 1947, în portul din Texas City. Acesta a fost cel mai mortal accident industrial din istoria SUA, fiind unul dintre cele mai mari explozii non-nucleare. Aceasta a fost cauzată de un incendiu la bordul navei SS Grandcamp (andocat în port), încărcătura de aproximativ 2.300 de tone (aproximativ 2.100 de tone metrice) de azotat de amoniu detonat, producând incendii în lanț și alte explozii în alte nave și în instalații petroliere de depozitare din apropiere, omorând cel puțin 581 de persoane, inclusiv un membru al departamentului de pompieri Texas City. Dezastrul a declanșat primul proces de acțiune împotriva guvernului Statelor Unite ale Americii.
Figura I.22: Imagini surprinse din avion, Texas 1947
Azotatul de amoniu, utilizat, fie ca îngrășământ sau ca exploziv, a fost fabricat în Nebraska și Iowa și expediate la Texas City pe calea ferată, înainte de a fi încărcate pe Grandcamp. Acesta a fost fabricat într-un proces patentat, amestecat cu lut, vaselină, pe bază de colofoniu și ceară de parafină, pentru a rezista umidității. Acesta a fost, de asemenea, ambalat în saci de hârtie, apoi transportat și depozitat la temperaturi care a crescut activitatea sa chimică. Longshoremen a raportat pungile erau calde la atingere înainte de încărcare.
Figura I.23: Nava SS Wilson B. Keene după a doua explozie
La 16 aprilie 1947, în jurul orei 8:00 dimineață s-a observat că din nava Grandcamp ieșea fum, în timp ce era încă acostat. De-a lungul următoarei ore, s-a încercat să se stingă incendiul de pe navă , însă aceste eforturi au fost în zadar.
Cu puțin timp înainte de 9:00, căpitanul a ordonat oamenilor săi să se folosească de abur, o metodă de stingere a incendiilor unde aburul este pompat în pentru asupra flăcărilor, în speranța de a păstra încărcătura intactă. Această acțiune a fost neeficace , deoarece azotatul de amoniu produce propriul oxigen, neutralizând astfel proprietățile de stingere a aburului.
Figura I.24: Parcare situată la 400 de metri de explozie
Catastrofa din orașul Texas a fost considerată cel mai grav accident industrial din istoria Statelor Unite ale Americii. Martorii au comparat scena cu evenimentele petrecute la Nagasaki, în 1943. Dintre cei morți, 405 persoane au fost identificate, un număr de 63 a rămas sub anonimat, iar 113 persoane au fost clasificate ca fiind dispărute. Această cifră include pompieri, care se aflau la bordul Grandcamp atunci când aceasta a explodat. Există unele speculații cum că ar fi existat un număr mai mare de decedați, inclusiv marinarii care vizitau des navele cu mărfuri, lucrătorii și familiile acestora, precum și un număr extrem de mare de călători.
Mai mult de 5.000 de persoane au fost rănite, 1,784 de persoane au fost transportate la douăzeci și unu de spitale din zonă. Mai mult de 500 de case au fost distruse și sute deteriorate, lăsând 2.000 de persoane fără adăpost. Portul a fost distrus, iar multe clădiri ale companiilor au fost dărâmate, fie arse. Peste 1.100 de vehicule au fost avariate și 362 de vagoane de marfă au fost distruse complet. Pagubele au fost estimate la 100 milioane de dolari (1,06 miliarde de dolari în valuta curentă).
Figura I.25: Cartier abandonat în urma distrugerilor
Ancora de pe nava Grandcamp, ce cântărea aproximativ 2 tone a fost aruncată la 1,62 mile (2,61 km) și a găsită într-un crater cu adâncimea de 3 metri. Acum este expusă într-un parc memorial. Ancora principal ce cântarea 5 tone a fost aruncată la 0,5 mile (0,80 km), la intrarea în oraș, fiind și aceasta expusă pe o construcție memorială într-unul din parcurile din Texas.
Figura I.26: Una dintre ancore expuse în Texas
Orașul Galveston, Texas, din apropiere, a fost acoperit cu o ceață uleioasă, care s-a depozitat peste fiecare suprafață expusă.
Unele dintre decesele și daunele din Texas City s-au datorat distrugerii și arderii ulterioare a mai multor uzine chimice (inclusiv Monsanto și Union Carbide), depozitarea petrolului și a altor facilități din apropierea exploziilor. 27 din cei 28 de membri ai Departamentului de Pompieri Voluntari Texas City și alți 3 membri ai Texas City Heights care au fost pe docuri în apropierea navei au fost uciși. Pompierul Fred Dowdy, care nu a răspuns la apelul inițial, a coordonat alți 200 pompieri care au venit în sprijin și de la 100 de kilometri distanță. Incendiile care au rezultat din evenimentele cataclismice au continuat timp de o săptămână după dezastru, iar procesul de recuperare a personalului a durat aproape o lună. Toate cele patru autospeciale de stins incendii din Texas City au fost distruse.
Figura I.27: Fumul de la incendiile în lanț din stat
Un rezultat pozitiv al dezastrului din Texas City a fost planificarea pe scară largă al planului de răspuns în caz de catastrofe. Dezastrul a atras atenția mass-media pe plan național. Ofertele de asistență au venit din toată țara. Mai multe tipuri de fonduri au fost create pentru a gestiona donații. În cele din urmă, City Relief ce se ocupa de strângerea fondurilor din Texas a reușit să depășească mai mult de 1 milion de dolari(11,3 milioane în valuta curentă).
În câteva zile după dezastru, marile companii care au pierdut facilitățile din cauza exploziilor au anunțat planurile de a reconstrui Texas City și chiar de a-și extinde operațiunile. În total, au fost estimate cheltuieli pentru reconstrucția industrială de aproximativ 100 de milioane de dolari (1,06 miliarde de dolari în valuta curentă)
Revizuiri și măsuri luate asupra legislației apărute după incendiu
Unele dintre măsuri a fost construirea aproape din temelii a orașului, care a avut o structură nouă a străzilor și a amplasării locuințelor, evitându-se alternanța acestora cu fabricile și uzinele care au fost reconstruite la periferia orașului. Au existat legi ce impuneau o anumită distanță de amplasare a locuinței proprii față de uzine și de parcările acestora. Pe lângă reconstrucția orașului s-a reorganizat și planurile de alertă pe plan naționat în caz de urgență majoră.
La 13 aprilie 1950, judecătoria statală a constatat o înșiruire de acte de neglijență a 168 de angajați și angajatori cu privire la fabricarea, ambalarea și etichetarea azotatului de amoniu, precum și a multor erori în domeniul transporturilor de substanțe periculoase, depozitării acestora, încărcării și a prevenirii incendiilor. Toate acestea însumate au dus la exploziile și pierderile de vieți ulterioare.
Normativele de securitate de la timpul respectiv au fost reanalizate și modificate, introducându-se o clasificare a substanțelor periculoase și legi privire la transportul și depozitarea acestora. S-au făcut recrutări noi și mult mai restrictive în domeniul prevenirii, alături și de modificări în normativele de securitate de la incendiu.
Figura I.28: Autospecială de Pompieri incendiată, în Texas, anul 1947
Tacticile Serviciilor Profesionite de Pompieri și a celor voluntare s-au păstrat, construindu-și motoarele de intervenție pe același principiu. Ce e însă nou pentru timpul respectiv a fost tactica stingerii incendiului cu aburi, ineficientă însă din cauza presiunii insuficiente a acestuia.
1.11 pierderilor umane și materiale din marile incendii ale lumii
Începând cu marele incendiu din Londra din anul 1666, unde au fost distruse peste 13000 de locuințe și au murit circa 80 de persoane, linia istorică ne duce către perioada de după primul război mondial, unde s-au înregistrat alte mari incendii, precum cel din Tokyo, Japonia, din 1923, unde au pierit circa 142.000 de persoane și cel din Texas, S.U.A., unde numărul decedaților a trecut de 600.
În urma prezentării cazurilor similare ce au avut loc în lume și a analizei elementelor celor mai importante care, coroborate fiind, au dus la producerea situațiilor de urgență, se concluzionează că niciuna din măsurile impuse de legislația națională a fiecărei țări nu este de negjilat, iar nerespectarea mai multor inele din acest lanț al securității la incendiu nu face decât să ducă la înregistrarea unor astfel de tragedii.
O primă concluzie a comparației incendiului din 1666 și cele din 1923 și 1947 este faptul că evoluția omenirii a avut probleme uriașe în a controla astfel de dezastre precum: limitarea pierderilor de vieți omenești și materiale în urma cutremurelor ce provocau incendii.
Asfel s-au realizat două grafice a marilor incendii ce au cuprins orașe, în ordine cronologică, unde se va face bilanțul persoanelor decedate, excluzând incendiul din Tokyo, care a înregistrat 142.000 de decedați, peste 1.000.000 de persoane rănite și peste 570.000 de case distruse, înregistrându-se pagube și din cauza unui cutremur de mari proporții.
Figura I.29: Graficul comparativ a persoanelor decedate în marile incendii ale lumii
După o analiză scurtă a graficului se observă ca din 7 incendii, doar unul singur a fost în afara Statelor Unite ale Americii. Doar incendiul din Baltimore, 1904, nu s-au înregistrat pierderi de vieți omenești, restul acumulând peste 6000 de victime.
evidențiază proporția pierderilor omenești.
Figura I.30: Graficul comparativ a persoanelor decedate în marile incendii ale lumii.Vizualizarea procentelor de pierderi omenești
Faptul că mulți oameni nevinovați și-au pierdut viața în incendii, acestea au produs majore pagube materiale, distrugând chiar și zeci de orașe.
I.1: Tabel cu evidența clădirilor distruse din marile incendii
abelul , proporția pagubelor produse.
Figura I.31: Graficul cu procentajul clădirilor distruse
1.11.1 măsuri de siguranță apărute după marile incendii
au avut un impact deosebit de vieți omenești și a celor materiale, au schimbări legislative. Astfel au apărut noi coduri de construcții, modificări ale planului de urbanism și s-au introdus norme de la incendiu.
I.2: Tabel cu evidența măsurilor luate pe planul de urbanism și cel al securității la incendiu
1.12 Concluzii
În concluzie, marea schimbare a tuturor orașelor s-a făcut pe plan urbanistic și nu a încercării a noi norme de securitate la incendiu. Tactica pompierilor de a dărâma clădiri întregi pentru a limita propagarea la incendiu s-a dovedit a fi una defectuoasă, nesigură, desființând totodată și societățile de asigurări. Adaptarea diviziilor de pompieri voluntari servicii permanente și profesioniste ( cum a fost în cazul din Chicago, S.U.A.) s-a dovedit eficient, scurtând timpul de răspuns la urgențe.
Însă lucrurile au început să capete contur și să se îmbunătățească datorată standardizării racordurilor, folosirea cât mai des a materialelor rezistente la foc la noile construcții și apariția tacticii de stingere cu abur care avea să trezească un interes comun cercetătorilor, care au început să caute și să dezvolte tehnici de stingere inovative. Toate acestea aveau să schimbe înspre bine metodele de protecție la foc, tacticile de intervenție și normele de securitate la incendiu.
CAPITOLUL II. incendii din spații închise care au condus la revizuiri asupra legislației și a normelor de securitate la incendiu
II.1. Implementarea normelor de securitate la incendiu. Scurt istoric
Vechii babilonieni, iranieni, greci și romanii au avut toți diferite tipuri de asigurări. Formele moderne de asigurare au fost dezvoltate spre sfârșitul Evului Mediu și la începutul Renașterii. Termenul „garanție“ (engleză ”underwriting”), originar din Londra, apare în celebra ”cafeanea a lui Lloyd” (engleză ”Lloyd Coffee House”) la începutul secolului al XVIII-lea. Recunoscută ca locul de întâlnire a proprietarilor de nave și a comercianților care au făcut obiceiul de a înregistra valorile încărcăturilor. Capitaliștii timpului speculau asupra siguranței încărcăturilor, primind un anumit procent, garantând protecția bunurilor. Numele celor asigurați figurau într-o condică a asiguratorilor, iar navele lor primeau o placuță de înregistare făcând obiectul afacerii. Oamenii înregistrau încărcăturile pe care voiau să le asigure, și astfel, „garanția“, a devenit sinonim cu ”asigurarea”.
Primii care au luat măsuri de asigurare a clădirilor au fost englezii, după ”Marele Incendiu din Londra” din anul 1666, urmând ca prima firmă de asigurare împotriva incendiilor să apară în Statele Unite ale Americii în anul 1732.
Marele om politic și fizician renumit, Benjamin Franklin, inventatorul paratrăsnetului, a realizat că normele de protecție împotriva incendiului sunt vitale pentru păstrarea integrității firmelor de asigurări. Scopul inițial al introducerii normelor de protecție la incendiu a fost unul politic, apoi a avuto mare însemnătate pentru siguranța cetățenilor.
Benjamin Franklin a ajutat la popularizarea normelor de prevenire a incendiilor realizând standarde de punere în practică a asigurărilor, în special împotriva incendiilor sub formă de asigurare perpetuă. În 1752, el a fondat ”Contributionship Philadelphia” pentru asigurările caselor de locuit. Compania acestuia a fost prima care a avut contribuții în prevenirea incendiilor. Nu numai că aceasta urmau să sesizeze eventualele pericole de incendiu, dar refuzau să asigure clădiri unde riscul de incendiu ar fi fost prea mare, cum ar fi casele construite în totalitate din lemn.
Astefel, s-a observat modul în care pierderile din incendiile din Chicago a stimulat la înființarea Consiliului Național de Garanție împotriva Incendiilor (National Board of Fire Underwriters – NBFU).
Incendiul este un mare distrugător și acest lucru a fost recunoscut de NBFU. Primul sistem din lume împotriva incendiilor este cel de aspersoare, care a fost instalat în Teatrul Regal, Drury Lane din Regatul Unit în anul 1812 de către arhitectul său. Sistemul a fost proiectat de William Congreve și era compus dintr-un rezervor etanș cilindric de 20.000 galoane de apă, alimentat cu apă printr-o conductă principală , ramificată în întreg teatrul. Până la sfârșitul secolului al 19-lea multe progrese au fost făcute de John Freeman Maine și Henry Parmelee în Connecticut, S.U.A, ultimul fiind inventatorul instalațiilor automate de sprinklere în anul 1874, pentru a-și proteja fabrica de piane.
Figura II.1: Afiș cu punerea spre vânzare a sistemului automat de sprinklere Grinnel în anul 1897
II.2. Introducerea în analiza marilor incendii din spații închise
În SUA, după incendiul de la clubul The Station (prezentat în capitolul III), un grup de specialiști americani, din grupul Arup Fire, a făcut o analiză a incendiilor cu un număr semnificativ de pierderi de vieți omenești din Statele Unite și alte țări.
Analiza a fost efectuată pentru NCST (Echipa Națională pentru Siguranța Construcțiilor. Eng: National Construction Safety Team), în scopul identificării factorilor care contribuie la pierderile de vieți omenești pe timpul evacuărilor de urgență.
În cadrul studiului au fost documentate atât evenimente negative care au implicat pierderi de vieți la evacuare, dar și evenimente în care eforturile pentru evacuare au avut succes și nu s-au soldat cu pierderi de vieți omenești.
Pentru această analiză, o echipă s-a ocupat cu studierea documentelor istorice, a codurilor și standardelor, pentru a vedea în ce măsură evenimentele au influențat modificarea legislației specifice de proiectare a clădirilor și de prevenire și intervenție la incendiu. S-au identificat incendii semnificative sau alte incidente, punându-se un accent special pe incidente în care geometria ieșirii ar fi jucat un rol important.
Studiul a inclus următoarele elemente: căutarea standardului pe internet, căutări în analize ale intervențiilor la incendiu, analize ale unor conferințe semnificative, revizuirea articolelor de revistă și anumitor cărți. Astfel, incendiile mai jos prezentate prezintă succint mari schimbări legislative privind ingineria securității la incendiu.
II.3. Detalierea unor situații de urgență din spații închise care au dus la modificări ale normelor de securitate la incendiu
Incendiile din spațiile închise au fost cele care au modificat de la an la an normele de securitate la incendiu. Chiar și în SUA, fiecare stat avea propriile coduri de protecție civilă, reușind cu greu o standardizare a normativelor la nivel de țară. În tabelul de mai jos sunt prezentate cronologic marile incendii din toată lumea ce au avut loc în spații închise, cu aglomerări de persoane și care au dus la pierderea multor vieți omenești și, ulterior, au avut un impact major în modificarea și, chiar schimbarea normelor de securitate la incendiu.
II.1 Tabel cu locațiile marilor incendii cu aglomerări de persoane
În urma unei analize a tabelului prezentat mai sus, o observație poate fi numărul mare de incendii apărute în cluburi. Majoritatea dintre acestea au aceeași cauză de incendii, aceea fiind aprinderea mijloacelor pirotehnice în interiorul clubului și, ulterior, aprinderea materialelor combustibile prin jerbele de scântei ale artificiilor.
II.3.1 Incendiul de la teatrul Iroquois, Chicago, Illinois, 1903
Un incendiu care și-a pus amprenta asupra ingineriei securității la incendiu, a fost cel de la teatrul Iroquois din Chicago din anul 1903, cel mai mare teatru din Chicago, fiind o clădire nouă, cu aglomerări de persoane. În momentul izbucnirii incendiului, se aflau în sală 2 000 de persoane, iar 500 de artiști erau în culise. Un scurt-circuit la instalația de iluminat din apropierea scenei a generat aprinderea draperiilor și cortinei, care au ars complet. Artiștii au încurajat audiența să rămână pe loc, în timp ce ei au fugit prin ușa din spatele scenei. Aportul de aer prin ușa din spatele scenei a dat naștere incendiului din interiorul teatrului. Arderea a durat 15 minute, iar lichidarea incendiului a durat doar 30 de minute, însă au existat 250 de răniți, iar cauza decesului majorității oamenilor (602 persoane) a fost intoxicarea cu fum. Clădirea a fost în mare parte neatinsă și a fost redeschisă un an mai târziu.
Figura II.2: Teatrul Iroquois după incendiu, California, 1903
Privind măsurile de securitate la incendiu existente în construcție teatrul nu avea hidranți pentru stingere și stingătoare de incendiu, iar personalul cu atribuții de apărare împotriva incendiilor nu a putut stinge incendiul aflat în stare incipientă. Personalul și spectatorii nu au fost instruiți să știe ce să facă în caz de incendiu, iar cortina care separa scena de spectatori a luat foc înainte de a se derula complet și nu a fost posibilă oprirea răspândirii incendiului.
După ce incendiul a început, spectatorii au fost încurajați să rămână în scaune și să nu evacueze clădirea, iar orchestra a continuat să cânte.
Nu existau marcaje de ghidare spre căile de evacuare; majoritatea acestora erau blocate de uși (grilaje) de metal; unele erau încuiate, iar altele aveau încuietori dificil de deschis. Nu exista iluminat de siguranță, iar luminatoarele de pe acoperiș, ce erau destinate să se deschidă automat în timpul unui incendiu, pentru evacuarea fumului și căldurii au fost fixate pe poziția închis.
Modificări asupra legislației
Deși a avut un impact imens cu privirea la pagubele produse, fiind cel mai grav incendiu din America, sfârșind 602 persoane în tragicul eveniment, în urma incendiului s-au făcut completări și modificări esențiale în ceea ce privește normele de securitate la incendiu și siguranța populației.
Normativele au suferit modificări privind iluminatul de siguranță, sistemul de stingere cu sprinklere, numărul minim de evacuări și de stingătoare și sensul de deschidere spre exterior al ușilor de evacuare. Ca și implementare în normativele de securitate la incendiul a fost bara antipanică, inventată în Marea Britanie, după incendiul de la Victoria Hall, 1883.
Figura II.3: Uși duble cu bară antipanică
II.3.2 Incendiul de la fabrica de textile Triangle Shirtwaist, New York, SUA, 1911
Un alt incendiu major a avut loc la clădirea fabricii Triangle Shirt Waist din New York, în anul 1911, în urma căruia au rezultat 146 de victime. Cele mai multe dintre victime au fost femei imigrante. Fabrica era situată la etajele opt,nouă și zece din clădirea Asch.
Deoarece proprietarii de locuințe din clădirea unde fabrica își desfășura activitățile de producție au încuiat ușile dispre casa scărilor pentru a împiedica lucrătorii să ia pauze neautorizate și pentru a reduce furtul- mulți dintre lucrătorii care nu a putut scăpa din clădirea în flăcări, iar pur și simplu au sărit de la ferestre. Incendiul a dus la modificări legislative care impune standarde îmbunătățite de siguranță la incendiu a fabricilor.
Incendiul a pornit de la o țigară aruncată pe resturile textile, într-o după amiază normală de lucru, la etajul opt al clădirii. O scară la etajul nouă a fost blocată de incendiu; ușa de acces către cealaltă scară era încuiată. Cum ușile se deschideau spre interior, singura ieșire exterioară de incendiu s-a prăbușit după ce primele persoane care s-au evacuat. Autoscările pompierilor au ajuns doar până la etajul șase, coloanele uscate de pe casele de scări nu erau funcționale, robinetele erau ruginite pe poziția închis. Cei mai mulți muncitori de la etajele opt și zece au putut să se evacueze, însă cei mai mulți de la etajul nouă și-au pierdut viața.
Figura II.4: Stingerea incendiului din fabriba de textile Triagle Shirtwaist-New York
Nivelul redus de securitate la incendiu a clădirii a dus la pierderea a celor 146 de vieți omenești. Unele căi de evacuare erau încuiate din afara spațiului interior de lucru, ușile de ieșire se deschideau în sensul invers evacuării, ieșirile de evacuare erau strâmte, podelele și tâmplăria ferestrelor erau din lemn, doar două scări interioare erau construite în loc de trei, cum cerea standardul aplicabil, unul din două lifturi era nefuncțional, iar cel care era funcțional a cedat imediat după inițierea incendiului.
În orașul New York, s-a înfiițat un Comitet pentru Siguranța Publică, condusă de martorul ocular Frances Perkins, pentru a identifica problemele specifice ce erau în fabrică pentru o nouă legislație. Primul proiect de lege a fost de a acorda lucrătorilor program de lucru mai scurt, precum și introducerea turelor de lucru. Ultimul plan s-a axat pe depistarea unor probleme de securitate la incendiu și acestea ar fi fost că la primele două etaje era prezent un număr mare de angajați, existau cantități mari de material textil aflat pe podele, în coșurile de gunoi, pe mesele de lucru sau atârnând de tavan; acest lucru a contribuit la dezvoltarea rapidă a incendiului la etajele aferente. Majoritatea ușilor erau închise în vederea monitorizării angajaților și pentru a împiedica tentativele de furt, iar
ușile de evacuare se deschideau în sens invers trecerii fluxului de persoane (spre interior).
Clădirea avea doar două scări; acest lucru a încălcat legislația din New York de la acea vreme, care prevedea trei scări pentru fiecare etaj unde suprafața etajului depășea 3000 de metri pătrați. Scara de evacuare pentru incendiu, încălzită de flăcările care ieșeau pe geam, nu a putut susține numărul mare de oameni și s-a prăbușit.
Departamentul de pompieri din New York nu avea dotarea necesară pentru a stinge incendiile din clădirile mai înalte de șapte etaje.
Modificări asupra legislației
După incendiul major din New York au avut loc o serie de investigații pe scară largă mediatizate în jurul statului, unde au fost intervievați 222 martori. Ei au angajat agenți de teren pentru a face inspecții la fața locului. Ei au început cu problema de securitate la incendiu și au trecut la probleme mai largi cu privire la riscurile de accidentare în mediul din fabrică. Descoperirile lor a dus la apariția a treizeci și opt de noi legi care reglementează munca în statul New York. Pompierul șef John Kenlon al orașului New York City a precizat anchetatorilor că departamentul său a identificat mai mult de 200 de fabrici care aveau același nivel redus de securitate la incendiu ca fabrica Triangle Shirtwaist. Noile legi mandatau acces mai bun spre construcție și numărul căilor de evacuare să fie corespunzătoare numărului de ocupanți, modificarea cerințelor de ignifugare, disponibilitatea existenței extinctoarelor pe fiecare nivel, incluzând birouri și holuri, instalarea de sisteme de alarmă manuale și, în ultimul rând introducerea sistemelor automate de sprinklere la clădirile de depozitare și fabricare a diverselor materiale.
Pe lângă modificările legislative, au fost înființate Biroul pentru Prevenirea Incendiilor (1911) și Codul de Evacuare a Clădirilor (1927).
II.3.3 Incendiul din clubul Cocoanut Grove, Massachusetts, SUA, 1942
Incendiul din Clubul Cocoanut Grove este cel mai grav incendiu dintr-un club din întreaga lume și culmea, acesta apare numai la doi an de la marele incendiu din Clubul Rhytm (1940), Mississippi, SUA, unde au murit 209 oameni. Legislația americană a avut foarte mult de suferit după aceaste două tragedii însă nu a fost lipsită de incidente ulterior.
Nefericitul eveniment a avut loc în timpul celui de-al doilea Război mondial pe data de 28 noiembrie 1942. Cocoanut Grove a fost un club de noapte extrem de popular în perioada prohibiției. Designul clubului era „tropical”, cu palmieri și plante false, bambus, iar acoperișul putea fi îndepărtat în zilele de vară. Locul a fost deținut de Barney Welansky, un om de afaceri cu legături puternice atât cu mafia cât și cu primarul din Boston la acel moment – Maurice Tobin. Din acest motiv nu ar trebui să surprindă pe nimeni faptul că Welansky nu era preocupat de regulile privind securitatea la incendiu. Mai mult chiar, ieșirile erau blocate astfel încât clienții să nu se strecoare înăuntru fără a plăti taxa de intrare.
Ca și în cazul tragediei din București, era un week-end în care avea loc o sărbătoare – Ziua Recunoștinței, și peste 1000 de oameni erau înghesuiți în interiorul clubului, a cărui capacitate era de aproximativ 460 de ocupanți. La un moment dat, după ora 22, în Melody Lounge, ceva a aprins unele frunze de palmier artificiale (material ușor combustibil). Incendiul s-a propagat rapid la decorațiunile de perete și tavan.
Figura II.5: Fumul ieșind din clubul Cocoanut Grove – Massachusetts
Imediat s-a instalat panica, iar cei din club au încercat să iasă prin singura cale de evacuare din față, unde era o ușă de tip rulment. Persoanele s-au îngrămădit în jurul ușii, fiind cu greu eliberate alte căi de evacuare: uși, ferestre.
Modificări asupra legislației
Un articol de ziar de la vremea respectivă afișa ca titlu că clubul Cocoanut nu respecta nicio măsură de siguranță la incendiu, iar cu 10 zile înainte acesta fusese verificat de inspectorii din cadrul Biroului de Prevenire.
Figura II.6: Articol despre incendiul din Clubul Cocoanut, 1942
De la tragedia în care au murit 492 de persoane, noi tehnici de îngrijire a victimelor cu arsuri au fost descoperite. De asemenea a fost descoperită penicilina pentru a trata supraviețuitorii.
În anul următor, Massachusetts și alte state adoptat legi pentru instituțiile publice prin care se interziceau decoratiunile interioare din materiale ușor inflamabile, deschiderea căilor de evacuare să se facă spre exterior, și la care sunt necesare marcarea lor cu semne tip ”EXIT”, iar acestea să fie vizibile în orice moment (ceea ce înseamnă că semnele de ieșire a trebuit să aibă surse independente de energie electrică și să fie ușor de citit chiar și în timpul unui incendiu). Noile legi apărute impuneau ca ușile rotative să fie însoțite de o ușă normală cu bară antipanică și deschiderea către exterior.
II.3.4 Incendiul din restaurantul Karlslust, Berlin, Germania, 1947
Incendiul a avut loc în anul 1947, pe 8 februarie la o sala de dans din Hakenfelde, o localitate din Spandau ce se afla în sectorul britanic din Berlin. Moartea a peste 80 de persoane, marchează probabil cel mai grav dezastru incendiu din Germania, după al doilea război mondial. Proprietarul restaurantului, Julius Loebel, a murit și el în timp ce încerca să salveze o cutie plină cu banii câștigați din încasări.
Deși incendiul s-a petrecut pe latura europeană, tot americanii au afișat lumii dezastrul petrecut în capitala Germaniei. Primul titlu al ziarului ”Chicago daily tribune”, din 10 februarie, 1947 aparține dezastrului ce a zguduit Berlinul.
Figura II.7: Articol din ziarul Chicago daily tribune, 10 februarie, 1947
Karlslust a fost cel mai mare restaurant din Berlin în prima jumătate a secolului XX. Incendiul s-a inițiat în noaptea unei sâmbete în care avea loc o petrecere de bal mascat și se estimează că au participat 1000 de persoane, majoritatea tineri, printre care se afla și personal din armata britanică.
Din cauza temperaturii exterioare foarte scăzute de -25 ° C s-au pus în funcțiune trei sobe. În jurul orei 22:45, când petrecerea era în toi, grinzile de lemn de lângă unul dintre coșurile de fum s-au aprins. Deoarece restaurantul Karlslust a fost folosit temporat ca o închisoare în ultimele luni ale războiului din Germania, ferestrele și ușile au fost blocate, fiind zidite. S-a aflat ulterior că și unele ieșiri erau închise din motive de securitate. Evacuarea s-a realizat doar pe o singură ieșire, cea pe care s-au onorat invitațiile, iar majoritatea persoanelor s-au călcat în picioare pentru a se salva.
După cinci minute de la inițierea incendiului tot acoperișul ardea. În cele din urmă, acoperișul restaurantului Karlslust s-a prăbușit, îngropându-i pe cei aflați încă în interior.
Modificări asupra legislației
Prezentarea acestui incendiu a dus la altfel de modificări decât cele prezentate în incendiile americane. Astfel o primă schimbare a fost ridicarea limitei de viteză pentru vehicolele civile în date de 13 februarie, 1947. S-a recurs la anunțarea evenimentelor deosebite printr-un număr unic ”02”.
Standardizarea numerelor unice pentru anunțarea evenimentelor a apărut destul de târziu în lume, prima fiind Marea Britanie, în anul 1937, având numărul unic de urgență ”999”, urmând Germania, în 1947, apoi Statele Unite ale Americii, în anul 1957, având numărul pentru apelarea de urgență ”911”. Americanii urmau să realizeze apelarea către serviciile de urgență în zonele fără semnal.
II.3.5 Incendiul din Clădirea Joelma, Sao Paolo, Brazilia, 1974
Acest incendiu a izbucnit tot la Sao Paulo, în 1 februarie 1974, aproximativ la orele 09.00 AM, la etajul al XII-lea al blocului Joelma de 25 de etaje (figura II.41), construit din beton armat.
Acesta a apărut la doi ani după incendiul din același oraș al țării de pe continentul sud-american, la clădirea Andraus (figura II.39), o clădire cu 31 de etaje, acolo unde inovația în tehnicile de salvare de la înălțimi a vieților omenești au fost extrem de folositoare. Astfel au fost salvați peste 300 de persoane cu ajutorul elicopterului, iar alți 100 au fost salvați cu ajutorul scărilor aduse de pompieri.
Cauza incendiul din clădirea Joelma a fost datorat unui scurt-circuit la un aparat de aer condiționat defect la etajul 11 al clădirii. Cantitatea mare de materiale combustibile, inclusiv hârtia, materialele plastice, echipamentele electrice, pereții și mobilierul din lemn au contribuit la răspândirea rapidă a incendiului. Din punct de vedere al securității la incendiu al utilizatorilor clădirea nu dispunea de ieșiri de urgență, alarme de incendiu sau de sisteme automate de sprinklere.
Figura II.8: Clădirea Andraus aflată în flăcări din Sao Paolo, Brazilia, 1972
Eforturile inițiale au condus la evacuarea cu succes a unui număr de aproximativ 300 de angajați înainte ca fumul gros și căldura să devină copleșitoare. Mulți angajați rămași au urcat pe balcoane pentru a respira aer curat, iar un grup de 171 de persoane au urcat pe acoperiș. S-a încercat o salvare cu elicopterul, însă căldura, fumul și spațiul de aterizare inadecvate împiedicau elicopterele să ajungă pe acoperiș.
Figura II.9: Imagine surprinsă în momentul salvării cu elicopterul de pe acoperișul clădirii Joelma, Brazilia, 1974
În ciuda eforturilor personalului de salvare și a martorilor, care au strigat și au creat semne care îi instruiau pe oameni să rămână calmi, 40 de persoane au sărit de la mare înălțime. Niciuna dintre persoanele care au sărit de la înălțime, în ideea de fugi de flăcări, nu a supraviețuit.
Numărul de estimări ale numărului de decese variază de la 179 la 189, conform mai multor surse.
Figura II.10: Clădirea Joelma aflată în momentul incendiului, Sao Paolo, Brazilia, 1974
Treisprezece persoane care au încercat să scape de incendiu folosind unul dintre elevatoarele clădirii Joelma, dar au murit prin sufocare, iar trupurile lor au fost cuprinse de flăcări.
A fost cel de-al doilea incendiu ca gravitate din São Paulo în mai puțin de doi ani, primul având loc în 1972 la clădirea Andraus, de asemenea în centrul orașului São Paulo, unde au murit 16 persoane.
Modificări asupra legislației
După incendiul lui Joelma, legislația privind codurile de prevenire a incendiilor din toată Brazilia a fost actualizată. Ca răspuns la aceste două incendii, guvernul federal din Brazilia a obținut aprobarea unei legi care să permită crearea de asociații care să lucreze împreună cu departamentele de pompieri locale, pentru a îmbunătăți securitatea la incendiu, concentrate în principal pe prevenire și stingere. De asemenea, autoritățile din São Paulo au creat Departamentul de Apărare Civilă, (Departamento de Defensa Civil), astfel încât acesta să lucreze pe partea de planificare în scopul propunerii unor măsuri de siguranță pentru îmbunătățirea normativelor. Un alt răspuns a fost aprobarea unei legi, în anul 1975 (legea nr. 897), care să reglementeze instalarea de uși rezistente la foc (EI), stingătoare de incendiu, sisteme de sprinklere și care să definească clar scările de urgență. În același act normativ se discută despre comportamentul utilizatorilor, despre „panică” și securitatea la incendiu în parcajele auto.
II.3.6 Incendiul din Beverly Hills Supper Club, Kentucky, SUA, 1977
Incendiul de la Beverly Hills Supper Club, Southgate, din statul Kentucky este al treilea incendiu ca gravitate din istoria SUA. Acesta a avut loc în noaptea de 28 mai 1977. Un total de 165 de persoane au murit și mai mult de 200 au fost rănite în urma incendiului. Acesta a fost cel mai mortal foc în Statele Unite din 1944, când 168 de persoane au fost în incendiul din circul Hartford, Connecticut.
Figura II.11: Incendiul din clubul Beverly Hills – Kentucky, SUA, 1977
Conform numărului de evacuări, camera de cabaret putea găzdui în condiții de siguranță aproximativ 600 de persoane, iar întreg spațiul în jur de 1600 de invitați. S-a aflat că din cauza susținerii unui concert de către vedeta din Holliwood, John Davidson (cântăreț) în sală se aflau peste 2500 de participanți, cu mult peste capacitatea sa de exploatare în condiții de siguranță.
Din punct de vedere a securității la incendiul Clubul Beverly Hills avea probleme serioase. Era construit în mare parte din lemn, inclusiv pardoselile celor două etaje. Pe jos se aflau mochete pe toată suprafața clubului, toate mesele erau de lemn peste care erau fețe de masă, ferestrele erau acoperite de perdele lungi până la nivelul pardoselii și o varietate de materiale combustibile de dimensiuni mai mici.
Inițierea incendiului, presupusă ca fiind de natură electrică, a avut loc într-o cameră neocupată în care un eveniment a avut loc mai devreme în aceeași zi. Angajații au observat flăcările și au încercat să-l stingă folosind extinctoare. Incendiul a fost inițiat într-un spațiu ascuns în perete, iar eforturile de stingere ale angajaților nu au avut succes. În mare parte, datorită eforturilor nereușite de stingere a incendiului, aproximativ 15 minute s-au scurs între momentele descoperirii acestuia și al alarmării generale a angajaților și a utilizatorilor. În plus, este raportat că unii dintre angajați nu au fost siguri în ceea ce privește procedurile de evacuare, iar acest lucru se poate să fi întârziat și mai mult alarmarea.
Mulți supraviețuitori ai acestui incendiu își datorează viața unui chelner, care a urcat pe scena din camera de cabaret, a indicat ieșirile disponibile și a cerut oamenilor să iasă afară.
Investigații ulterioare legate de securitatea la incendiu a utilizatorilor
În urma investigațiilor excutate de personalul din cadrul structurii de prevenție a statului Kentucky s-au constat mai multe nereguli ce periclitau viața oamenilor. Conform Cincinnati Enquire au fost constatate mai multe deficiențe, cum ar fi suprapopularea camerei de cabaret și a întregii construcții. Mai mult de 2400 de utilizatori se aflau în incintă în momentul izbucnirii incendiului.
Numărul de ieșiri inadecvat conform numărul de persoane găzduite. Evacuarea s-a efectuat doar printr-o singură ieșire din cele 3 existente.
Alte aspecte negative ar fi cablarea defectuasă de către personalul de electricieni angajați în realizarea instalației electrice aferente construcției. Lipsa sistemelor automate de sprinklere și alarmelor de incendiu care erau obligatorii conform codurilor prescriptive la timpul respectiv.
Slaba supraveghere din partea autorităților publice a astfel de construcții. Departamentul de Pompieri Voluntari local avea cunoștință despre deficiențele construcției, însă legea nu le permitea să aplice sancțiuni.
Modificări asupra legislației
Codul pentru Salvarea Vieții, NFPA 101, a cerut sisteme de detectare, semnalizare și avertizare în toate tipurile de încăperi, cu excepția spațiilor de depozitare și a spațiilor cu aglomerări de persoane. Raționamentul pentru aceasta din urmă a fost presupunerea că o alarmă ar putea provoca panică. Incendiul a arătat importanța unei alarmări rapide și următoarea versiune a Codului, ediția din 1981, a inclus o cerință pentru sistemele de alarmă din spațiile cu aglomerări de persoane. În plus, a fost adăugată o notă care impunea că alarmarea spațiilor cu aglomerări de persoane se va face printr-o alarmă vocală sau cu un sistem de sonorizare. Aceste cerințe au fost implementate retroactiv în clădiri existente.
Înainte de eveniment, Codul pentru Salvarea Vieții cerea doar sisteme de sprinklere în spațiile cu aglomerări de persoane, atunci când acele spații erau folosite ca săli de expoziție. După incidentul de la Beverly Hills Supper Club, alte dispoziții au fost adăugate la ediția din 1981 a codului solicitându-se sisteme de sprinklere în diferite spații cu aglomerări de persoane bazate pe tipurile de construcții folosite. Alte schimbări legislative din cadrul statului Kentucky au dus la obligativitatea introducerii barei antipanică și deschiderea spre sensul de evacuare a ușilor la toate ansamblurile cu mai multe de 50 de utilizatori.
II.3.7 Incendiul de la Dance Hall, Gothenburg, Suedia, 1998
În timpul unei petreceri de Halloween în 1998, la etajul al doilea al unei săli de dans în Gothenburg, Suedia, un piroman a provocat un incendiu la una din cele două scări de ieșire. Incendiul s-a extins de-a lungul scărilor, ajutat de mobila fabricată din materiale combustibile și tapetele de pe casa scărilor. În acel moment, înăuntrul sălii erau aproximativ 400 de oameni. După mărimea sălii și lățimea ușilor de evacuare, reglementările din vremea aceea ar fi limitat numărul de ocupanți la 312 oameni. Brigada de pompieri care a intervenit a menționat faptul că, bazându-se pe lățimea ușii de evacuare, ei ar fi limitat numărul de ocupanți la 150.
Spațiul avea două ieșiri de urgență separate, situate la capete diferite ale încăperii. Fiecare ușă se deschidea în direcția fluxului de circulație (evacuare) a oamenilor. Ușa de la intrarea principală era incombustibilă și avea închidere automată. Cealaltă ușă era din material combustibil, și avea închidere automată. Deoarece incendiul a fost localizat la cea de-a doua scară, aceasta nu a fost folosită pentru evacuare. Ambele uși aveau o lățime de deschidere de 0,8 metri.
Figura II.12: Interiorul clubului Dance Hall, Suedia, 1998
Odată ajunși la intrarea principală, pompierii au descoperit un număr mare de victime pe scări până la etajul doi. Pompierii au ajuns la etajul doi unde au descoperit încă un număr mare de victime la ieșirea din sala principală. Victimele, unele conștiente, altele inconștiente, erau blocate la partea de sus a ușii. Unele persoane au încercat să se salveze sărind de la ferestre de la o înălțime de 5 metri, dar au sfârșit prin a avea răni foarte serioase. Mai târziu au fost descoperite noi victime într-un birou unde au încercat să găsească un refugiu când au descoperit că ieșirea era blocată. Fumul a pătruns în acea încăpere prin orificiile dintre panourile de sticlă.
La scara de la intrarea principală exista un hidrant de incendiu, însă nu a fost folosit. Clădirea nu era echipată cu sisteme de detecție sau protecție împotriva incendiilor (sprinklere). Un număr de 63 de oameni și-au pierdut viața în acest incident și alte 180 de persoane au fost rănite.
Detalii privind incendiul
Dezvoltarea și extinderea incendiului s-a datorat materialelor inflamabile existente de-a lungul scărilor și în interiorul încăperii. Sala era supra-aglomerată și chiar dacă existau două ieșiri de urgență fluxul mare de evacuare a cauzat blocarea singurei uși de evacuare rămase. Dj-ul, cel care a descoperit primul incendiul, a sărit imediat pe fereastră fără să avertizeze ceilalți ocupanți. Multe persoane au sărit pe fereastră de la înălțime mare (cinci metri);
Echiapajele de pompieri ajunse la fața locului și pătrunderea acestora în clădire au fost îngreunate de mulțimea din jurul clădirii.
Modificări asupra legislației
După ancheta asupra incendiului, au existat dezbateri naționale despre reglementările ce vizează securitatea la incendiu a utilizatorilor, mai ales în spații cu aglomerări de persoane. Un aspect discutat a fost reglementarea unor calcule de dimensionare a căilor de evacuare în funcție de destinația clădirii și de numărului de persoane aferente spațiului. O altă cerință a fost impunerea folosirii elementelor rezistente la foc cu o perioadă mai mare. Aceste discuții au fost făcute publice, iar sala de dans din Gothenburg nu era destinată ca fiind club și nici nu s-au făcut solicitări de a-I schimba destinația.
II.3.8 Incendiul din clubul Lame Horse, Perm, Rusia, 2009
Incendiul a avut loc pe 5 decembrie 2009, în jurul orei 1:00 noaptea, ora locală, în clubul de noapte Khromaya Loshad (rusă: "Хромая лошадь", engleză: "Lame Horse"), în orașul Perm, Rusia. Incendiul s-a produs din cauza jerbelor de scântei ale materialelor pirotehnice ce au aprins tavanul din lemn. Flăcările s-au răspândit cu rapiditate spre pereți și au deteriorat instalația electrică a clădirii, provocând întreruperea iluminatului.
Peste 150 de persoane au murit. Conform rapoartelor inițiale, până la 160 de persoane au fost rănite în incendiu; cu toate acestea, mulți dintre răniți și-au pierdut viața în următoarele zile în spitale. Clubul de noapte era în mijlocul celebrării celei de-a opta aniversări de la existența localului, iar un total de 282 de persoane au fost invitați la petrecerea aniversară a clubului
Figura II.13: Secvențe surprise de o cameră de filmat în momentul aprinderii plafonului clubului Lame Horse, Rusia, 2009
Aproximativ 300 de persoane au fost în club când a început incendiul. Aprinderea materialelor combustibile a apărut atunci când un artist a aruncat materialul pirotehnic cu flacără rece în aer. Scânteile din focul de artificii au lovit acoperișul din plastic și lemn, aprinzându-l. Apoi, un crainic a avertizat oaspeții să se evacueze. Pe măsură ce mulțimea a început să iasă cu calm din clădire, decorurile din lemn de pe pereții interiori ai clubului s-au aprins, iar clădirea umplută a fost imediat inundată cu fum.
Când s-a început evacuarea, unii oameni au plecat prin ieșirile din spate. Aportul mare de oxigen a transformat sala clubului într-un incinerator. Deoarece fumul și fumul au surprins aerul, panica a izbucnit și patronii s-au stropit spre ieșire. Panică a început să se dezvolte în rândul oamenilor provocând un blocaj la ușa de evacuare principală, aștia neștiind și de existența altor căi de evacuare, nefiind marcată printr-un semn sau lumini convenționale.
Figura II.14: Intrarea principală în clubul Lame Horse
Începând cu data de 1 ianuarie 2010, 153 de persoane au murit ca urmare a incendiului (94 au murit pe loc în incendiu și restul în spitale), iar 62 de victime încă primeau tratament medical. În decursul a trei zile de la incendiu, compania EMERCOM a folosit avioane Il-76TD echipate special pentru a transporta 65 de răniți la Moscova și 28 la Sankt Petersburg. Majoritatea răniților care au fost transportați la Moscova și Sankt Petersburg au primit prognoze minime pentru recuperare.
Ulterior, în Perm a fost înființată o linie telefonică specială prin care familiile și prietenii celor răniți în incendiu puteau obține informații referitoare la starea lor de sănătate.
Investigațiile ulterioare asupra celor care au inspectat clubul pun accentul pe teatrul politic și corupțiile ce curgeau pe bandă rulantă în instituțiile ce aduceau un profit mare investitorilor. Ancheta a pornit cu un prim raport efectuat de un inspector de prevenire în anul 2002, care fusese concediat.
Constatările inițiale ale echipei de investigare sugerează că certificatul de construire al clubului a fost obținut în anul 2007 în mod fraudulos. Funcționarii ce deserveau serviciul de inspecție nu au efectuat verificări oficiale ale lucrărilor de construcție efectuate în perioada 2004-2006. Verificările efectuate după incendiu au scos în evidență diferențe mari față de situația inițială din planurile de construcție .Prin proiectarea inițială, spațiile trebuiau să aibă ferestre mari, care ar fi permis oamenilor să se evacueze. În plus, în incinta clubului era destinată unui număr de doar 50 de vizitatori. A fost construit încă un perete interior ce a acoperit ferestrele mari, lăsând doar două ieșiri pentru cele 300 sute de persoane din interior.
S-a arătat, de asemenea, că numele clubului nu a fost înregistrat de nicio autoritate fiscală din Perm Krai, iar impozitele nu erau plătite. O altă problemă în producerea incendiului a fost folosirea în spațiu închis a artificiilor de exterior.
Modificări asupra legislației
În primul rând statul rus a mărit pedepsele ce erau cuvenite persoanelor corupte și neglinjente în desfășurarea serviciului. Altă pedeapsă care a crescut la 10 de închisoare este cea a producerii, depozitării, transportului sau vânzării de bunuri sau furnizarea unui serviciu fără respectarea reglementărilor de siguranță care conduc la moartea a doi sau mai mulți oameni. Pedeapsa pentru evaziune fiscală a crescut și ea la 10 ani de arest, iar în caz că inculpatul returnează toate bunurile cuvenite în mod fraudulos, pedeapsa scade la 3 ani de închisoare.
Codurile și normele de securitate la incendiu în statul rusesc au suferit puține modificări, incluzând controalele inopitate la localurile de noapte efectuate de grupări ale poliției, jandarmeriei și ale inspectorilor de prevenire.
II.3.9 Incendiul din clubul Kiss, Santa Maria, Brazilia, 2013
Un incendiu major a avut loc în data de 27 ianuarie, 2013, la ora 02:30, la clubul de noapte Kiss din Santa Maria, ce aparține statului Rio Grande do Sul, situat în sudul Braziliei. În timp ce clubul avea o suprafață de 615 m2 și o capacitatea maximă estimată la 700 de persoane, în timpul incendiului aceasta a fost supra aglomerată, găzduind 1200-1300 de persoane ce au participat la un spectacol muzical. Un total de 230 de victime au murit prin asfixiere, intoxicare cu monoxid de carbon și otrăvire cu cianură, în timp ce alte 12 persoane au murit în timpul spitalizării. Majoritatea victimelor erau studenți cu vârste cuprinse între 18 și 21 de ani. Prin numărul de decese, incendiul din clubul Kiss, Santa Maria, este clasat ca fiind a cincea cea mai mare tragedie din istoria incendiilor în cluburi și ca a doilea incendiu din Brazilia în ultimii 50 de ani. Cel mai mare incendiu din statul sud-american a avut loc în Niteroi, în Rio de Janeiro, în decembrie 1961, în timpul unui spectacol la Gran Circus North American. Acest eveniment a înregistrat 503 de decese cauzate de marele incendiu. Autoritățile braziliene au adoptat modificări legislative majore pentru a preveni astfel de tragedii în viitor.
Figura II.15: Hartă cu localizarea clubului în Santa Maria, Brazilia
Incendiul a început în jurul orei 02:30 atunci când trupa de muzică ce concerta a încercat să folosească artificiile ca mijloc de delectare a spectatorilor. Utilizarea rachetelor pentru efecte pirotehnice în timpul spectacolului a fost cauza imediată a inițierii incendiului. Într-un timp foarte scurt spuma utilizată pentru izolarea fonică de pe tavanul clubului s-a aprins instantaneu. Flăcările s-au răspândit rapid, iar fumul gros a ocupat imediat spațiul închis.Oamenii s-au panicat, au încercat să plece într-o manieră dezorganizată, în timp ce alții și-au pierdut simțul orientării și au alergat spre băi. Numai o ușă a servit drept cale de evacuare, iar turnichetele amenajate cu scopul achitării biletelor de intrare în club au blocat calea de evacuare. Clădirea nu a avut nici un sistem de alarmare a incendiilor sau sistem automat de sprinklere.
Astfel din lipsa dotării spațiului cu minimum de mijloace de protecție împotriva incendiului și a blocării căilor de acces a dus la moartea a 242 de persoane și a altor peste 600 rănite.
Figura II.16: Intrarea în clubul Kiss, după incendiu
Modificări asupra legislației
Brazilia funcționează ca un sistem federal de guvernare care stabilește parametrii generali ce trebuie respectați de către state și municipalități. Legislația federală actuală privind prevenirea incendiilor din domeniul siguranței publice, inclusiv cluburile de noapte și discotecile, cad în sarcina statelor și a municipiilor, în conformitate cu articolul 144 din Constituția Federală a Braziliei. Astfel, uniunea federală, statele individuale și municipalitățile au puterea de a legifera cu privire la prevenirea incendiilor și în special de a asigura siguranța populației.
Până în 1976, legislația federală a indicat doar necesitatea instalării echipamentelor de prevenire a incendiilor în clădiri, dar fără obligația de a se efectua verificări asupra acestora. Răspunderea era asumată doar de persoana care a proiectat clădirea. În Rio Grande do Sul, a fost dată o lege de stat numită "Legea Kiss", elaborată după incendiul din Santa Maria, prin decret în septembrie 2014. Această lege stabilește anumite norme și standarde privind siguranța, prevenirea și protecția împotriva incendiilor din clădirile și zonele cu risc de incendiu în statul Rio Grande do Sul. Legea Kiss este un plan simplificat unde au fost apărut următoarele modificări asupra normelor de protecție civilă:
1.) Setează cerințe diferite pentru unitățile mari și mici în vederea obținerii acordului de funcționare din partea Serviciului de Prevenirea și Protecția Împotriva Incendiilor (APPCI). De exemplu, în legea anterioară, o fabrică mică de pantofi și o unitate care vinde materiale explozive aveau același set de cerințe de respectat.
2.) Autorizează municipalitățile să acorde licențe provizorii pentru clădirile cu risc scăzut de incendiu, fără necesitatea obținerii acordului de funcțioare din partea APPCI.
3.) Permite întreprinderilor cu o suprafață de până la 750 de metri pătrați cu risc mediu de incendiu pentru a prezenta un plan simplificat de prevenire și de protecție, cu condiția ca aceasta să fi verificat de către o persoană calificată în domeniul securității la incendiu. Legea anterioară prevedea doar un plan simplificat pentru proiectele cu risc scăzut de incendiu în limitele respectivei zone.
4.) Acordarea autorizațiilor de securitate la incendiu de către profesioniști instruiți și calificați în domeniul siguranței împotriva incendiilor și prevenirea acestora. Anterior, Documentele erau emise de un comitet tehnic compus din ingineri și arhitecți neautorizați.
5.) S-a dat termen de un an de la regulamentele pentru municipalități pentru ca acestea să își actualizeze legislația.
6.) Se implementează Consiliul de Securitate al Statului, Prevenirea și Protecția la Incendiu
(COESPPCI).
La nivel național, un proiect de lege a fost redactat după dezastrul de la Santa Maria (Proiectul de lege nr. 4923, 2013) Se pune seamă de acordarea mai pretențioasă a permiselor de funcționare a cluburilor de noapte, sălilor de concerte, barurilor și a restaurantelor. O copie a licenței trebuie să fie afișată la loc vizibil la intrarea în unitate, alături de indicarea capacității maxime permise. În caz că se constată un număr mai mare de persoane în interiorul clădirii decât cel afișat la intrare amenda pornește de la 1250 de dolari și poate fi mărită la discreția echipei de inspecție. În caz de recurență, amenda va fi dublată. Printre caracteristicile de siguranță sunt necesare: sisteme automate de sprinklere, generatoare de energie pentru clădirile cu o capacitate mai mare de o sută de oameni. Sunt necesare utilizarea ușilor cu bară anti-panică, dimensionate și conforme cu capacitatea maximă de ocupare, fără a se obstrucționa căile de acces spre acestea, precum un număr corespunzător tipului de clădire.
Alte măsuri de siguranță introduse în Brazilia după marele incendiu din clubul Kiss ar fi marcarea cu lumino-blocuri tip ”EXIT” a căilor de evacuare cu kit de emergență cu o autonomie cuprinsă între 1 și 3,5 ore, care să fie iluminate continuu noaptea. O ultimă măsură de siguranță discutată ar fi interzicea mijloacelor pirotehnice sau orice fel de focuri de artificii în timpul spectacolelor în spațiile închise.
II.4 Concluzii
Incendiile ce au cuprins marile orașe prezentate în primul capitol au avut drept consecință schimbarea codului de urbanism al orașelor, punând mai puțin accent pe implementarea normelor de securitate la incendiu. La început se poate afirma că marile incendii erau cu greu lichidate din cauza lipsei tehnicii de intervenție a pompierilor, indisponibilitatea de a anunța de la distanță un eventual incendiu și de faptul că metodele de a interveni asupra stingerii și salvării populației erau, de asemenea, precare.
Realizându-se un raport la situația privind incendiile în spații închise, acolo unde se aflau aglomerări de persoane, incendiile izbucnite ajungeau să producă mari pierderi de vieți omenești și materiale din cauza nerespectării normelor de securitate la incendiu sau a legislației sărace. S-a constatat în rapoartelor efectuate după incendiile din spațiile închise că pierderile de vieți omenești puteau fi cu mult diminuate doar prin respectarea numărului maxim admis de utilizatori și prin asigurarea căilor de evacuare conforme cu numărul de persoane.
S-au realizat două grafice ce compară numărul persoanelor decedate și numărul persoanelor rănite în incendiile prezentate anterior cu bilanțul similar în cazul Clubului Colectiv:
Figura II.17: Graficul comparativ al persoanelor decedate în incendiile prezentate anterior
Mai jos este reprezentat un grafic al numărului aproximativ de persoane rănite în incendiile prezentate anterior.
Figura II.18: Graficul comparativ al numărului aproximativde persoane rănite în incendiile prezentate anterior
După cum reiese și din aceste două grafice, se poate observa că tragedia ce a avut loc în Clubul Colectiv din București, comparativ cu cele mai mari evenimente similare la nivel mondial, se regăsește sub acestea ca număr de morți, iar în ceea ce privește numărul răniților, acesta se situează undeva la nivelul mediu al graficului.
Incendiile prezentate în acest capitol au avut un impact major în ajustări și modificări ale legislației ce privește securitatea la incendiu al utilizatorilor, iar faptul că dezastrele au avut pierderi considerabile de vieți omenești au grăbit procesele de implementare a noi norme de protecție civilă, a restructurării serviciului de prevenire.
În cele ce urmează se vor prezenta schimbările ce au avut loc din punct de vedere al siguranței utilizatorilor în spații închise.
Tabel II.3. Sinteza măsurilor luate asupra legislației
Facând referire la schimbările ce au avut loc după dezastrele ce au asediat orașe întregi și incendiile ce au avut loc în spații închise cu mari pierderi omenești, se poate afirma faptul că în primă fază schimbările se realizau mai mult pe planul urbanistic și mai puțin pe cel al securității la incendiu. Mai puțin s-a încercat să se prevină astfel de dezastre înainte ca acestea să se producă, schimbările venind imediat după. Premiza că normele de securitate la incendiu au apărut la început având scop politic, fiind nevoie de concepții noi pentru salvarea societăților de asigurări, a început să capete alt contur din cauza populației care era grav afectată în urma marilor incendii. Faptul că un incendiu distrugea o întreagă fabrică ce deținea peste 1000 de angajați rezultau mari pierderi economice și sociale. Astfel, prin implementarea normelor de securitate la incendiu și obligativitatea respectării acestora a condus la crearea unui echilibru între societate și stat.
CAP. III. STUDIU DE CAZ NR.1. STUDIU COMPARATIV: INCENDIUL DIN CLUBUL COLECTIV (ROMÂNIA, 2015) ȘI INCENDIUL DIN CLUBUL THE STATION (CALIFORNIA, 2003) ȘI EFECTELE ASUPRA LEGISLAȚIEI
III.1. Prezentarea generală a incidentelor similare din Clubul The Station (S.U.A) și Club Colectiv (România)
După tragedia din anul 2015, la clubul Colectiv, incident care a curmat viața a 64 de oameni, din cauza nerespectării normelor de securitate a incendiilor, mass-media a adus în prim plan o tragedie aproape identică cu cea din România, petrecută în anul 2003 în Statele Unite ale Americii, în Rhode Island, Warwick. Și acolo pierderile de vieți omenești au fost uriașe, numărul victimelor trecând de 100, iar sursa ( scântei provenite de la artificiile de concert) aprinderii buretelui antifonic este similară și în cazul Colectiv.
Figura III.1: Momentul inițierii incendiului la clubul The Station, SUA, 2003
The Station ca și clubul românesc era gazda unei trupei rock „Great Whit”, care își începea concertul la orele 23:00.
III.2. Incendiul la clubul The Station, Rhode Island, S.U.A., 2003
Incendiul din Clubul The Station a avut loc joi, în data de 20 februarie 2003, în West Warwick, Rhode Island, Statele Unite ale Americii. Incendiul a fost cauzat de materiale pirotehnice de exterior achiziționate de managerul clubului care a promovat acest spectacol de artificii pe afișul de prezentare a concertului, unde era afișată ca și cap de afiș trupa rock Great Whit. Jarba de scântei de la artificii a aprins spuma folosită ca izolație acustică pe pereții și plafoanele din jurul scenei. A fost materialul care a degajat extrem de repede un fum negru și intens ce a cuprins întreg clubul. Înregistrările video ale persoanelor care se aflau în club surprind inițierea incendiului, extinderea rapidă la plafonul clubului, fumul negru care cuprinde întreg clubul și blocajul la ieșire, care a împiedicat evacuarea utilizatorilor.
Fumul toxic, căldura și busculada oamenilor , cauzată în principal de producerea panicii , au ucis 100 de persoane (raportul final al persoanelor decedate); 230 au fost rănite și alți 132 au scăpat nevătămat în picioare. Mulți dintre supraviețuitori au dezvoltat după incident o tulburare de stres, ca urmare a traumelor psihologice. Din raportul cu privire la numărul victimelor și a tuturor persoanelor ce au primit îngrijiri medicale, apare o primă greșeală din partea organizatorilor. Aceasta constă în permisiunea de către organizatorii concertului și managerul clubului a unui număr mult mai mare de participanți decât cel permis în documente, numărul de utilizatori maxim permis fiind de 404. Adunând numărul de morți, 100, numărul de persoane rănite, 230 și numărul de persoane nevătămate, 132, se ajunge la un număr care depășește cu mult numărul maxim permis de utilizatori, 462.
Figura III.2: Secțiune din planul clubului- locul unde s-a produs incendiul
Deși incendiul s-a produs la scena clubului, flăcările, temperatura ridicată și fumul greu s-au deplasat cu repeziciune în toată incinta clubului. Clubul avea o suprafață extinsă, având următoarele facilități: un restaurant, un bar de studiu, un bar principal, bucătărie, cameră pentru frigidere, sală de jocuri și birouri. Faptul că au murit persoane și în celălalt capăt al clădirii, evidențiază extinderea incendiului cu repeziciune. Din cele 100 de persoane decedate, 11 dintre ele au murit afară, intoxicate cu fum, iar alte 10 persoane au murit pe holul care ducea spre camera frigiderelor.
Spațiul deservit clubului este aproximativ cu clubul Colectiv (circa 435 m2), acesta depășind cu puțin 500 de metri pătrați.
Figura III.3: Planul clubului The Station, California, SUA
O mare parte a celor care au participat la concert s-au evacuat prin ieșirea din spatele scenei, iar alții prin ferestrele clubului care erau pe partea de nord, lângă mesele de deservire, situate în partea dreaptă a intrării principale.
Figura III.4: Locațiile exacte unde au decedat victimele in timpul incendiului din club The Station, SUA, 2003
Spațiul era dotat cu stingătoare portabile, dar ele se aflau la distanță față de locul unde a izbucnit incendiul. NIST (Institutul Național American pentru Standarde și Tehnologii) nu a găsit nicio dovadă referitoare la o eventuală instruire făcută cu angajații cu privire la utilizarea stingătoarelor portabile și nici nu se cunoaște dacă stingătoarele ar fi fost eficiente în controlarea acestui incendiu. În club era instalat un sistem de detecție a căldurii și alarmare la incendiu, cu alarmă sonoră și vizuală. Sistemul de alarmă a început să sune la 41 de secunde după inițierea incendiului, moment în care mulțimea deja începuse procesul de evacuare. Iluminatul de siguranță pentru evacuare era funcțional.
Cronologia evenimentului prezentată grafic în figura III.5 s-a bazat pe o înregistrare video a formației. Înregistrarea cuprinde aprinderea izolației fonoabsorbante de pe perete și întârzierea relativă a procesului de evacuare.
Figura III.5: Momentele incendiului din club The Station bazate pe o înregistrare video
III.2.1. Investigații după incendiul din clubul The Station
În zilele de după incendiu, au existat eforturi considerabile pentru a atribui pe drept vina. Însă trupa, proprietarii clubului de noapte, producătorii, distribuitorii de materiale de spumă antifonică și de materiale pirotehnice, promotorii de concert și-au pasat vina în instanță. Prin avocați, proprietarii clubului au declarat că nu au dat permisiunea trupei rock de a folosi materiale pirotehnice. Membrii trupei au afirmat însă, că au avut permisiune din partea conducerii clubului.
Investigatorii s-au concentrat mai mult pe analiza spumei cu rol antifonic, din spatele scenei pentru a-i determina compoziția chimică, testându-i totodată și rezistența la foc. Distribuitorii spumei au trimis altfel de spumă la laborator pentru teste, iar rezultatele oficiale cu privire la compoziția spumei au rămas confidențiale.
III.2.2. NIST și sistemul de spriklere în cluburile de distracție
Institutul Național de Standarde și Tehnologie (NIST) de investigare a incendiilor, folosind simulări pe calculator FDS (Fire Dynamics Simulator), și o machetă a zonei de scenă și a ringului de dans, s-a ajuns la concluzia că era nevoie de un sistem de sprinklere care ar fi lichidat incendiul din timp si ar fi permis evacuarea în condiții de siguranță. De fapt, clădirea a suferit o schimbare de destinație atunci când a fost transformat dintr-un restaurant într-un club de noapte ( normativele românești încadrează restaurantele și cluburile de noapte în domeniul de alimentație publică) . Această modificare a dizolvat scutirea de la lege, a faptului ca în noaptea incendiului, clubul ar fi trebuit să aibe în dotare un sistem de protecție la incendiu cu sprinkele.
Ulterior, NIST a demonstrat prin simulări la scară reală și prin simulări tip FDS eficiența unui astfel de sistem de sprinkelere, care dacă ar fi fost declanșat în momentul în care s-a dat alarma de incendiu în club, incendiul ar fi fost lichidat într-un timp foarte scurt și ar fi salvat cele 100 de persoane ce și-au pierdut viața atunci. Au fost extrase din simulările NIST la clubul The Station, 4 momente: momentul 0 – momentul inițierii incendiului, momentul în care flăcările se propagă către tavan, momentul în care incinta clubului este inundată parțial cu fum și momentul final, în care fumul coboară către pardoseală și inundă complet clubul.
Figura III.6: Simularea experimentală a incendiului din club The Station, fără instalații automate de sprinklere la momentul t=0 secunde
În următoarea figură se observă simultan momentul inițierii incendiului după un timp de 30 de secunde. Flăcările ajung până la plafonul incintei și începe să se extindă cu rapiditatea din cauza spumei antifonice
Figura III.7: Simularea experimentală a incendiului din club The Station, fără instalații automate de sprinklere la momentul t=30 secunde
Fără instalațiile de detecție și stingere camera se inundă imediat cu fum, observând în simularea reală cum fumul gros începe să coboare spre pardoseală.
Figura III.8: Simularea experimentală a incendiului din club The Station, fără instalații automate de sprinklere la momentul t=75 secunde
Experimentul se incheie în ambele simulări după aproape un minut și jumătate, observând cum fumul a inundat complet toată încăperea și flăcările nu mai sunt prezente în spectrul vizibil. Astefel NIST confirmă prin simulările realizate efectul arderii materialelor ușor combustibile asupra răspândirii cu rapiditate a flăcărilor în toată incinta clubului, degajând totodată un fum gros și toxic, extrem de nociv oamenilor.
Figura III.9: Simularea experimentală a incendiului din club The Station, fără instalații automate de sprinklere la momentul t=89 secunde
De asemenea, tot NIST simulează același incendiu folosind un sistem de sprinklere. Sprinklerele au fost activate după timpul real în care s-a declanșat alarma de incendiu al clubului. Astfel din simulări au fost extrase tot 4 momente ale incendiului: Momentul 0 – momentul inițierii incendiului, momentul propagării flăcărilor către tavan, momentul activării sistemului de sprinklere, momentul lichidării incendiului.
Figura III.10: Simularea experimentală a incendiului din club The Station, cu instalații automate de sprinklere la momentul t=11 secunde
Ca în cazul simulărilor precedente, fără sisteme automate de sprinklere, se observă și aici propagarea cu rapiditate a incendiului la plafonul clubului doar după 22 de secunde. Încăperea nu a început să se inunde cu fum. Sistemul automat de sprinklere instalat în incinta clubului nu a intrat încă în funcțiune.
Figura III.11: Simularea experimentală a incendiului din club The Station, cu instalații automate de sprinklere la momentul t=22 secunde
Conform așteptărilor, sistemul automat de sprinklere intră în funcțiune doar după 28 de secunde de la momentul inițierii incendiului, flăcările fiind vizibile abia în zona scenei.
Figura III.12: Simularea experimentală a incendiului din club The Station, cu instalații automate de sprinklere la momentul t=28 secunde
Într-un timp foarte scurt, de doar 37 de secunde de la acționarea sistemului automat de sprinklere, incendiul este complet lichidat. Astfel oamenii de știință de la NIST confirmă eficiența utilizării unui astfel de sistem de stingere în clădirile cu aglomerări de persoane, existând propuneri ulterioare de a introduce instalații de sprinklere în astfel de construcții.
Figura III.13: Simularea experimentală a incendiului din club The Station, cu instalații automate de sprinklere la momentul t=65secunde
Experimentul a fost urmat de un succes extraordinar și contat în vederea modificărilor legislative a normelor de securitate la incendiu.
III.2.3. Urmări legislative după incendiul The Station, SUA, 2003
În urma incendiului de la clubul „The Station” din SUA s-a desfășurat o anchetă de către NIST, în urma căreia a rezultat un raport și mai multe recomandări pentru a se îmbunătăți securitatea la incendiu a unor astfel de locații. Dintre aceste propuneri, cele mai importante sunt prezentate în cele ce urmează:
Propunerea 1.
Toate autoritățile locale și centrale trebuie:
a) să adopte coduri de proiectare și de securitate la incendiu care să acopere construcțiile care adăpostesc cluburi de noapte;
b) să implementeze inspecții agresive și eficace, în urma cărora să se verifice:
(i) toate aspectele prezente în codurile de mai sus;
(ii) documentația clădirilor;
(iii) căile de evacuare;
(iv) rigurozitatea și frecvența inspecțiilor referitoare la securitatea la incendiu;
(v) recomandări pentru inspectorul de prevenire despre cum să trateze devierile de la regulile prescrise în legislație;
c) să se asigure că există destui specialiști care să deruleze activitățile sus-menționate și că acești specialiști sunt calificați conform standardelor în vigoare.
Propunerea 2.
Obligativitatea montării de sisteme de sprinklere:
pentru toate cluburile nou construite, indiferent de mărime;
pentru toate cluburile existente care au o capacitate mai mare de 100 de utilizatori.
Propunerea 3.
Reguli referitoare la materialele de finisaj și toate elementele de interior ce concură la sarcina temică:
a) regulile deja existente trebuie impuse și verificate mai cu strictețe respectarea lor;
b) spuma poliuretanică neignifugată și alte materiale care se aprind și ard cu ușurință:
(i) să fie clar identificabile de către proprietarii clădirilor, operatori, contractori sau autorități cu jurisdicție;
(ii) să fie în mod specific interzise, fără excepții, în toate cluburile vechi sau nou construite;
c) să nu se permită folosirea unor materiale noi decât după teste concludente la scară reală, în urma cărora se dovedește gradul de siguranță oferit.
Propunerea 4.
Reguli cu privire la folosirea la interior a artificiilor pirotehnice:
a) artificiile să fie interzise în cluburile unde nu sunt instalate sprinklere, iar în cele de dimensiuni mici, să fie interzise chiar dacă există sistem de sprinklere;
b) ar trebui să existe planuri pentru folosirea artificiilor la interior, care să conțină măsurile ce trebuie să fie luate pentru a optimiza managementul mulțimii de oameni, securitatea la incendiu și alte elemente cu privire la posibilele urgențe date de folosirea dispozitivelor pirotehnice;
c) standardele trebuie să specifice clar regulile de folosire a dispozitivelor pirotehnice la interior (în principal distanțele minime față de elemente combustibile).
Propunerea 5.
Limitarea numărului de persoane și prevederi privind evacuarea.
a) stabilirea unui timp de evacuare de maxim 90 de secunde pentru orice persoană aflată în interiorul clădirii, pentru cluburi mai mici sau similare ca dimensiune cu “The Station”;
b) calculul de căi de evacuare trebuie făcut astfel încât să se presupună că cel puțin o ieșire (inclusiv intrarea principală) va fi inaccesibilă în cazul unei evacuări de urgență;
c) pentru cluburile cu o singură intrare imediat identificabilă, se va mări capacitatea ei minimă astfel încât să permită ieșirea în timpul maxim de evacuare, a două treimi din maximul de persoane posibil să fie prezent în interior;
d) obligația de a instala sprinklere nu va fi dependentă de factorii care au efect asupra timpului de evacuare din clădiri;
e) impunerea de antrenamente și planuri de evacuare pentru cluburile care nu pot fi evacuate în mai puțin de 90 de secunde;
f) metode îmbunătățite de a identifica traseele de evacuare, de exemplu prin semne fosforescente marcate cu “exit” (ieșire)
Propunerea 6.
Existența stingătoarelor portabile:
Numărul de stingătoare minim, poziționarea lor pe locație vor fi stabilite în urma studiilor specifice pentru fiecare locație.
Propunerea 7.
Răspunsul în caz de urgență:
Pentru a se asigura un răspuns eficace, se recomandă ca toate forțele să adopte și să adere la un sistem comun de standardizare cu privire la comunicare, asistență mutuală și structuri de comandă.
Propunerea 8.
Studii cu privire la comportamentul uman:
NIST recomandă să se efectueze studii cu privire la comportamentul uman în caz de urgență (pentru a fi înțeles mai bine), în ceea ce privește:
a) impactul produselor de ardere (gaze, căldură și fum care conduce la lipsa vizibilității) asupra deciziilor luate de utilizatori și asupra vitezelor de deplasare pentru evacuare;
b) numărul ieșirilor, poziționarea lor, dimensionarea și identificarea prin marcaje și semne;
c) condiții care duc la situații de îmbulzeală;
d) rolul persoanelor care organizează grupul și interacțiunile între grupuri;
e) modele teoretice de comportament de grup potrivite pentru cuplarea cu simulări de mișcare fum și flăcări;
f) nivelul general de siguranță al clădirii, dat de coduri.
Propunerea 9.
Cercetare cu privire la propagarea incendiului și la stingere.
NIST recomandă să se facă studii pentru a se înțelege propagarea și suprimarea incendiilor, pentru a se obține unelte care se pot folosi pentru a se îndeplini recomandările 2, 3 și 5 de mai sus.
Următoarele arii necesită cercetare:
a) predicția vitezei de propagare a flăcării pe materialele cu care sunt placate sau acoperite peretele, plafonul sau podeaua și deplasarea flăcării pe piesele de mobilier;
b) cuantificarea producerii de fum și gaze toxice în incendii prin teste la scară reală, în condiții reale;
c) dezvoltarea de modele generale pentru suprimarea incendiului cu sprinklere fixe și jeturi de la furtunurile pompierilor.
Propunerea 10.
Cercetarea și folosirea uneltelor de simulare și analiză computerizată.
NIST recomandă să se facă studii cu privire la:
a) găsirea unor modele computerizate care să folosească la luarea deciziilor pentru determinarea costurilor și beneficiilor măsurilor și tehnologiilor alternative;
b) dezvoltarea de modele computerizate pentru a asista comunitățile în alocarea resurselor (financiare și umane) pentru a asigura un răspuns corespunzător în situații de urgență cu un număr mare de victime.
La șase zile după incendiul de la “The Station” a avut loc un alt incendiu (incidentul de la clubul de noapte E2 din Chicago). La cinci luni după cele două tragedii, NFPA a emis modificări provizorii cum ar fi existența unui manager care să instruiască mulțimea și noi grade de ocupare a clădirilor, a interzis organizarea concertelor/festivalurilor în clădiri deja existente sau noi dacă numărul de persoane depășește 250 sau dacă nu este organizată o evaluare a măsurilor de siguranță împotriva incendiilor. De asemenea, s-a impus proprietarilor un mijloc de control la ieșiri, cât și o evidență a utilizatorilor.
Figura III.14: Extras din Life safety code, care arată eliminarea excepțiilor
și reducerea numărului de utilizatori
Pe lângă schimbările impuse de NFPA ( National Fire Protection Association – Asociația națională de protecție împotriva incendiilor), s-a implementat și dotarea tuturor caselor de îngrijire medicală, ce implică asistență medicală permanentă.
Incendiul din clubul The Station rămâne unul dintre incendiile care au marcat America și care a demonstrat că NFPA ( Asociația Națională de protecție împotriva incendiilor) a avut un rol esențial prin recomandarea unor astfel de măsuri de protecție.
The Station a fost al patrulea incendiu dintr-un club de noapte ca gravitate din istoria Statelor Unite, provocând moartea a 100 de oameni.
Pentru că a fost un incendiu de mare proporții, cauzat de utilizarea ilegală în interior artificiilor de exterior, dezastru din 2003 este similar cu cel din 2004, din República Cromanon, clubul de noapte din Buenos Aires, Argentina; 2008, Wuwang Club în Shenzhen, China; 2009, Santika Club incendiul din Watthana, Bangkok, Tailanda (cauza este contestată); 2009, Lame din Perm, Rusia; 2013, clubul de noapte Kiss din Santa Maria, Brazilia și 2015 clubul de noapte Colectiv București, România.
S-a realizat o prezentare a acestui incendiului din România de la momentul inițierii, până în fazele simulărilor dinamice computerizate și de schimbări legislative pentru a putea încerca și o analiză cu scop didactic.
III.3. Incendiul din clubul Colectiv, România, 2015
În comparație cu incendiul din anul 2017 în clubul Bamboo din București, care a ars complet și a dus la rănirea a 44 de tineri, incidentul din Colectiv a stârnit mult mai multe controverse. Chiar dacă în ambele cluburi se permitea fumatul ( în 2017, legislația nu permite fumatul în spații publice închise, conform Legii 15/2016, art.1, abatere pentru clubul Bamboo) și se permitea folosirea artificiilor, numărul persoanelor decedate din clubul Colectiv a fost determinant, în vederea schimbării managementului în situații de urgență complexe, dar și în revizuirea unor legi. Acestea au devenit mult mai aspre pentru societate din punct de vedere al respectării normelor de securitate la incendiu, dar mai ales pentru cele care funcționau cu declarație pe proprie răspundere la Registrul Comerțului, primind un termen limită pentru obținerea autorizației I.S.U. (termen amânat până în luna iunie, anul 2017).
Conform datelor existente (cercetările se află în curs), incendiul a fost provocat de artificii folosite în timpul concertului, care au dus la aprinderea buretelui poliuretanic (ușor inflamabil) folosit pentru antifonare, situați pe stâlpii clădirii.
Tabel III.1: Incendiul din Club Colectiv pe momente
Amploarea evenimentului a determinat Ministerul de Interne să instituie Planul Roșu de intervenție, iar Guvernul României a decretat trei zile de doliu național.
Flăcările s-au extins foarte repede în tot clubul provocând leziuni – în unele situații cauzatoare de moarte, prin combustie, asfixiere,intoxicații cu monoxid de carbon și alte gaze, a unui număr semnificativ de participanți la concert.
Tabel III.2: Gazele emanate în urma arderii materialelor din incinta clubului și efectul lor asupra oamenilor
A fost cel mai grav incendiu din România dintr-un club de noapte și cel mai grav accident din țară de după anul 1989, depășind după numărul de decese din accidentul aviatic de la Balotești din1995 în care au murit 60 de persoane.
Figura III.15: Inițierea incendiului în Club Colectiv, București, 2015
III.3.1. Club Colectiv și Clubul The Station – Similitudini și aprecieri mass-media
Imediat după incidentul din Colectiv, mass media a adus în discuție o asemănare “izbitoare” cu un alt incendiu într-un club rock din America stârnit în urmă cu 12 ani: incendiul din clubul The Station, Rhode Island. Cauza este aprinderea materialelor ce izolau fonic clubul prin utilizarea focului de artificii, similar cu cazul românesc.
Tabel III.3: Similudini între cele două cluburi pentru care mass-media a mediatizat și cazul The Station
Ambele cluburi aveau în momentul inițierii incendiului un număr mai mare de utilizatori, decât se putea permite (peste 340 de ocupanți în cazul Colectiv, iar în cazul The Station 462). Acest lucru a fost esențial doar în momentul în care s-a realizat evacurea, care a fost una precară, aici ivindu-se factorul uman și comportamentul acestuia în situații critice. Ceea ce a făcut ca majoritatea persoanelor să-și piardă viața a fost imposibilitatea de a trece de “dopul de oameni” format pe calea de acces.
III.3.2. Club Colectiv – Situația reală
Această scurtă analiză se poate realiza în jurul câtorva elemente ce au stat la baza producerii acestui incendiu, astfel:
În majoritatea cazurilor la aceste tragedii căile de evacuare erau blocate, lăsându-se de cele mai multe ori doar o singură ieșire de urgență liberă din diferite motive:
pentru a nu se intra fraudulos în local;
pentru a evita ieșirea clienților care nu vor să plătească nota;
uneori chiar din comoditatea organizatorilor de a nu își bate capul cu mai multe căi de evacuare;
pentru a nu angaja personal destinat în asigurarea pazei în mai multe puncte de acces al localului.
Figura III.16: Plan 3D al clubul Colectiv cu o singură cale de evacuare
Faptul că erau mai puține căi de evacuare, aproape la toate cazurile grave, acestea s-au blocat cu oameni ce au intrat în panică și s-au îmbulzit către singura ieșire, mulți murind fie călcați în picioare, fie intoxicați cu fum sau arși datorită fenomenului de flashover.
S-au folosit materiale pirotehnice neadecvate. Explicația pentru folosirea acestor efecte constă în faptul că artificiile de exterior sunt mai ieftin de procurat decât cele de interior. În spectacole se dorește a se folosi astfel de efecte pentru a întreține atmosfera. În cele mai multe cazuri, chiar dacă s-au folosit materiale pirotehnice de exterior în interiorul localurilor, nu s-au luat niște măsuri minime de siguranță, cum ar fi de exemplu amplasarea acestora la o distanță cât mai mare de primul material combustibil.
Artificiile de exterior, pe lângă faptul că sunt mai ieftine, prezintă alte caracteristici relevante, precum:
înălțimea flăcării este dublă față de cea de interior (de exemplu un vulcan pirotehnic de interior are 1,5 m înălțimea flăcării, iar unul de exterior 3 m);
timpul cât generează flăcări este aproape de doua ori mai mare (de exemplu un vulcan pirotehnice de interior arde aproximativ 30 de secunde, iar unul de exterior minimum 60 de secunde);
artificiile de interior folosesc flacără rece (220-400°C), pe când cele de exterior folosesc flacără caldă (829-1600°C).
Un alt element esențial ce a stat la baza producerii unei astfel de tragedii este prezența materialelor ușor combustibile în proximitatea potențialelor surse de aprindere, ori folosirea a astfel de materiale ușor combustibile neignifugate. Primele elemente care s-au aprins au fost cele de izolare, care au destul oxigen pentru propagare rapidă, sau materiale ușor combustibile, precum hârtia sau alte materiale decorative.
Nu au fost prezente instalațiile de stingere a incendiilor de tip sprinkler, instalații de detecție sau semnalizare. Este evident faptul că prezența unor astfel de instalații ar fi redus substanțial, sau chiar la 0, numărul victimelor. ( însă normativul P118/2 2013, art. 7.1 nu impunea acest lucru – ridicând un semn de întrebare cu privirea la normele prescriptive în vigoare).
Se observă cu ușurință că multe victime au decedat datorită arsurilor, dar, în egală măsură foarte multe persoane au murit intoxicate cu fum și gaze toxice emise în urma arderii materialelor combustibile. Toate acestea și din cauza faptului că nu au fost goluri speciale amenajate sau ferestre suficiente (în cazul de față, toate cele trei ferestre erau zidite) care să se poată deschide în caz de incendiu, tocmai pentru a evacua fumul și pentru a evita propagarea fumului gros și gazelor toxice spre podea – spre ocupanți.
În cazul Clubului Colectiv din București anunțarea situației de urgență a fost rapidă, timpul de răspuns al echipajelor de intervenție fiind de 11 minute de la primul apel.
O altă componentă ce a dus la agravarea situațiilor, pe lângă lipsa unor măsuri de securitate la incendiu minimale, este reprezentată de supraaglomerarea spațiilor, spații ce au fost prevăzute pentru un anumit număr de ocupanți, de cele mai multe ori fiind depășit numărul cu până la de 10 ori peste limita admisă ( Clubul Colectiv avea o capacitate de 80 de persoane, iar în seara tragediei erau aproximativ 340 de persoane).
Figura III.17: O parte din declarația unuia dintre manageri care precizează numărul de locuri maxim permis
În figura III.17 se observă că în declarația întocmită către Registrul de Comerț este specificat numărul de locuri maxim destinat consumului, acesta fiind de 80 de persoane.
III.3.3. Club Colectiv – încadrarea clubului la destinația corespunzătoare
Clubul Colectiv se încadra pe lista clădirilor care trebuie autorizate/avizate din punct de vedere al siguranței la incendiu, potrivit HG 1739/2006 modificat pe 19.02.2014, articolul 1, litera b):
”(…) b. încăperi sau grupuri de încăperi, definite conform reglementărilor tehnice specifice domeniului securității la incendiu ca "săli aglomerate", amplasate în clădiri independente sau în clădiri cu funcțiuni mixte, indiferent de aria construită, regimul de înălțime, ori destinație; (…)”
În declarația pe proprie răspundere a clubului Colectiv a fost trecut, de exemplu, că sunt 80 de locuri pe scaune, iar incinta are o suprafață de 425 m2, dintre care spațiu de servire 335 m2. Autorizația de funcționare a clubului a fost emisă pe 14.01.2015.
Din moment ce clubul funcționa doar pe baza de declarație pe proprie răspundere, unde unul dintre administratori avea de specificat doar denumirea societății, destinația spațiului închiriat, suprafața și numărul maxim de ocupanți. În mod normal era necesară obținerea autorizației de funcționare din partea I.S.U., lucru “fentat” cu doar o simplă declarație, ușurând munca de birocrație. Astfel prin declarația aprobată de primarul sectorului 4 al Municipiului București, administratorii clubului s-au achitat de întocmirea următoarelor documente necesare pentru obținerea autorizațiilor de securitate la incendiu pentru darea în exploatare a construcțiilor sau amenajărilor noi (spațiul a avut schimbare de destinație – din fabrică, în club):
cerere tip – 2 exemplare;
autorizația de construire – 2 exemplare (copie);
avizul de securitate la incendiu și documentația vizată spre neschimbare care a stat la baza emiterii avizului – original; în cazul pierderii avizului se depune fotocopia eliberată potrivit art. 11 alin. (2);
scenariul de securitate la incendiu, piesele scrise și desenate pe specialități din documentația tehnică la fazele de proiectare proiect tehnic – P.Th. și detalii de execuție, precum și agremente tehnice sau certificate de conformitate ale produselor pentru construcții cu rol de securitate la incendiu, dispoziții de șantier însușite de verificatorul de proiect, procesele-verbale de lucrări ascunse etc., în care să fie incluse măsurile realizate privind îndeplinirea cerinței esențiale „securitate la incendiu” – 2 exemplare;
referatul verificatorului de proiect pentru cerința esențială „securitate la incendiu” – construcții și instalații la fazele de proiectare proiect tehnic – P.Th. și detalii de execuție – 2 exemplare;
procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor – 2 exemplare;
opisul cu documentele depuse – 2 exemplare.
III.3.4. Încadrarea clubului Colectiv după situația reală
Se va realiza o analiză pentru a încadra clubul Colectiv la destinația corespunzătoare activității desfășurate.
Încadrare la domeniul de alimentație publică.
Având în vedere că declarația a fost întocmită în anul 2014, se vor analiza datele specifice clubului după normativul privind securitatea la incendiu al construcțiilor P118/1-1999.
Barul/ Clubul era încadrat la domeniul de activitate: alimentație publică, conform Ordinului nr.337/2007, privind actualizarea clasificării activităților din economia națională- CAEN. Grupele/clasele de activități, prevăzute în cadrul acestui act normativ, care includ activități de alimentație, sunt următoarele pentru alimentație publică:
5630 – Baruri și alte activități de servire a băuturilor, incluzând: baruri, bodegă, saloane de servit cocktail-uri, discoteci (unde servirea băuturilor este predominantă), berării, cafenele, baruri care servesc sucuri de fructe, standuri mobile de vânzare a băuturilor.
Încadrare la destinația de sală aglomerată
Comparația situației din clubul Colectiv din timpul incendiului cu normativul P188/1-99:
Conform P118/1-99, Secțiunea terminologie, clasificări, articolul 9, lit.nn):
”o sală aglomerată reprezintă (categorie distinctă a încăperilor cu aglomerări de persoane) – încăpere sau grup de încăperi care comunică direct între ele prin goluri (protejate sau neprotejate), în care suprafața ce-i revine unei persoane este mai mică de 4 m2 și în care se pot întruni simultan cel puțin 150 de persoane (săli de spectacole, săli de întruniri, încăperi pentru expoziții, muzee, cluburi,cinematografe, comerț, cazinouri, discoteci, etc.). Când sunt situate la parter, se consideră săli aglomerate cele cu mai mult de 200 persoane.(…)”
Calculul în vederea încadrării clubului la categoria sălilor aglomerate:
Date generale:
Destinația: bar/club – alimentație publică
Aria desfășurată = aproximativ 380 m2
Număr de persoane (în noaptea incendiului) = cc. 350 persoane
Calculul de suprafață ce îi revine fiecărui ocupant:
S= = = 1,08 m2/persoană (III.1)
Suprafața este mai mică de 4 m2 de persoană, iar a doua condiție de îndeplinit este ca numărul de persoane să fie peste 200 (clubul era situat la parterul construcției), ceea ce era în momentul apariției incendiului de persoane
În urma stabilirii ipotezei cum că barul/clubul Colectiv făcea parte din categoria sălilor aglomerate, s-a întocmit o serie de necesități de echipare a localului cu sisteme și instalații pentru securitate la incendiu conform normativelor românești în vigoare.
III.3.4. Norme ce trebuiesc respectate de o sală aglomerată ( cum a fost în cazul inițierii incendiului în club Colectiv)
Potrivit acestuia, la sălile aglomerate, măsurile de securitate la incendiu se stabilesc în funcție de capacitate, destinație, respectiv de categoria sălii și gradul de rezistență la foc al clădirii. Clubul Colectiv se încadrează în categoria clădirilor cu săli aglomerate.
Potrivit, Normativului privind securitatea la incendiu a construcțiilor P118/1-99, clădirile cu săli aglomerate trebuie să îndeplinească mai multe criterii:
– Sălile aglomerate trebuie separate de restul clădirii prin pereți A1 sau A2-s1d0 (n.r. materiale A1 și A2 sunt cele care nu ard și nu se carbonizează) cu rezistența la foc de minimum EI 180 și planșee corespunzătoare nivelului de stabilitate la foc, dar nu mai puțin de REI 90.
– Pentru evacuarea fumului degajat în caz de incendiu (desfumare), la partea superioară a sălilor aglomerate în care are acces publicul, se prevăd dispozitive de evacuare a fumului amplasate judicios, a căror suprafață va fi cel puțin 1/100 din suprafața sălii sau se asigură desfumarea prin sistem mecanic.
– Dispozitivele de evacuare a fumului, trebuie sa fie acționate automat, dar pot fi acționate și prin comenzi manuale, ușor accesibile de la nivelul sălii.
– Este obligatoriu să se asigure cel puțin două ieșiri de evacuare, distincte și judicios distribuite, pentru:
a) fiecare nivel al sălilor aglomerate, precum și pentru nivelurile de loje și balcoane cu numărul de persoane mai mare decât cel corespunzător unui flux;
b) foaiere, bufete, garderobe, încăperi de servire a publicului, cu aria peste 100 m2.
– În sălile aglomerate și anexele lor în care publicul are acces, plafoanele suspendate trebuie să fie A1 sau A2-s1d0 (n.r. materiale A1 si A2 sunt cele care nu ard și nu se carbonizează). Se pot utiliza și zone de plafoane suspendate executate din B-s1d0 sau C-s1d0 (n.r. materiale neinflamabile sau dificil inflamabile), daca se asigură măsuri corespunzătoare de împiedicare a transmiterii incendiilor de la o porțiune la alta prin, fâșii incombustibile A1 sau A2-s1d0 de cel puțin 1,00 m amplasate la maximum 25 m pe două direcții perpendiculare.
– În toate cazurile elemente de susținere ale plafoanelor suspendate trebuie să fie A1 sau A2-s1d0 (materiale A1 și A2 sunt cele care nu ard și nu se carbonizează), iar spațiul dintre plafonul suspendat și planșeul de rezistență trebuie întrerupt, la maximum 25 m (pe două direcții perpendiculare), cu ecrane A1 sau A2-s1d0 (n.r. materiale A1 si A2 sunt cele care nu ard și nu se carbonizează).
– Structura de rezistență a gradenelor trebuie să fie realizată din materiale cu clasa de reacție la foc A1 sau A2-s1d0 (n.r. materiale A1 si A2 sunt cele care nu ard și nu se carbonizeaza), iar celelalte elemente componente trebuie să fie confecționate din materiale clasa de reacție la foc A1, A2, B și C cu emisii de fum s1 și fără picături d0 (materiale neinflamabile sau dificil inflamabile).
– Este interzisă amplasarea draperiilor, perdelelor, cortinelor, etc., chiar atunci când sunt incombustibile, în așa fel încât să poată întrerupe căile de evacuare ale sălilor aglomerate. Pe căile de evacuare ale sălilor aglomerate nu se admit uși false sau placări cu oglinzi.
– Ușile de pe traseul evacuării publicului din sălile aglomerate trebuie să se deschidă în sensul evacuării la simpla apăsare a sistemelor de închidere (bara de panică) și să nu aibă proeminențe care ar putea îngreuna trecerea persoanelor. La ușile exterioare sau care separă alte funcțiuni din clădiri, se permit sisteme de zavorâre fără încuiere, ușor de acționat în condițiile aglomerării persoanelor în fața lor.
– Instalații de semnalizare a incendiilor se prevăd în mod obligatoriu la sălile aglomerate.
Conform normativelor de securitate la incendiu în vigoare în statul român, clubul Colectiv necesita să respecte o serie de echipări cu sisteme și instalații cu rol de securitate la incendiu, așa cum sunt prezentate în tabelul III.4.
Tabel III.4: Necesitatea echipării clubului colectiv cu sisteme și instalații cu rol de securitate la incendiu conform normativelor în vigoare
Ca o analiză a necesității echipării cu sisteme pentru securitatea la incendiu, clubul nu asigura nici echiparea minimală împotriva incendiului, cauza fiind evitarea încadrării clubului la categoria de săli aglomerate care impune o serie amplă de echipare cu sisteme de protecție la incendiu..
Figura III.18: Raportul instalațiilor necesare și prezente pentru clubul Colectiv pentru asigurarea securității utilizatorilor la incendiu
Raportul de 1:13 a instalațiilor ce erau necesare a fi prezente pentru asigurarea securității la incendiu al utilizatorilor este unul defavorabil și denotă o lipsă totală de implicare în asigurarea condițiilor minime de siguranță.
III.3.4. Legi schimbate după incendiul din Colectiv
Imediat după incendiu, s-a făcut o întreagă răstălmăcire a tuturor ordinelor, legilor și a normativelor ce privește siguranța populației și bineînțeles că au apărut unele adăogiri pozitive în acest sens. Primul lucru care a fost sesizat de către guvern și de autoritățile statului a fost reducerea riscului seismic al construcțiilor. Astfel sunt prezentate mai jos o enumerare a unor legi ce au avut modificări și adaogiri ulterioare în urma dezastrului din România
III.4 Concluzii
Incendiile din clubul The Station, California, SUA și cel din club Colectiv, București România se aseamănă foarte mult între ele, ambele inițiindu-se din cauza jerbelor de scântei a artificiilor care au cuprins materialele de antifonare. În ambele țări s-au făcut demersuri uriașe în revizuirea legislației și impunerii anumitor recomandări. În cazul statului american introducerea instalației de sprinklere la baruri și cluburile de noapte este foarte benefică, reducând drastic șansele ca o astfel de tragedie să se repete. Spre deosebire de statul român, normativele în vigoare nu impun barurilor, cluburilor și sălilor aglomerate echiparea cu instalații automate de sprinklere, fapt care ar fi împiedicat răspândirea cu rapiditate a flăcărilor în întreaga incintă.
Se poate afirma cu ușurință că unul din factorii principali care a dus la apariția unei asemenea tragedii a fost nerespectarea de către operatorul economic a prevederilor actelor normative privind securitatea la incendiu, iar capitolul a descris o serie de criterii și legi pe care managerii clubului trebuiau să le respecte pentru a fi pusă în funcțiune societatea comercială.
CAPITOLUL IV. STUDIUL DE CAZ NR.2. SIMULAREA Procedurii de EVACUare ÎN CAZ DE INCENDIU LA CLUBUL COLECTIV (SALĂ AGLOMERATĂ)
IV.1 Introducere
Această parte își propune să prezinte comparația a două simulări a procedurii de evacuare a ocupanților din clubul Colectiv, România. În prima simulare se vor respecta și introduce în programul de simulare datele reale din momentul apariției incendiului în club, iar în cea de-a doua simulare se vor dimensiona căile de evacuare conform destinației spațiului ocupat și numărului fluxurilor de trecere.
În elaborarea procedurii de simulare, se vor trage concluzii cu privire la timpul de evacuare a persoanelor în cele două situații, comparând cu timpii evoluției incendiului.
Simularea a fost realizată cu ajutorului programului Pathfinder, fiind un program de simulare 3D pentru evacuarea persoanelor. Spre deosebire de modelele bazate pe dinamica fluidelor (curgere) sau de cele bazate pe celule, Pathfinder folosește tehnici din cercetarea pe computer pentru a modela mișcarea indivizilor, fiind construit cu ajutorul tehnologiei folosite în industria graficii computerizate și a jocurilor pe calculator.
Pathfinder oferă uneltele necesare pentru a se lua decizii potrivite, cu privire la structura clădirii și a proiectării sistemului de evacuare. Mai multe moduri de simulare și posibilitatea de setare a proprietăților ocupanților oferă posibilitatea de a se explora cu ușurință diferite scenarii, permițând calcularea cât mai exactă a duratelor de evacuare.
Programul este un simulator în care pot fi incluse, pe lângă clădiri, și persoane – fiecare utilizator primind un set de parametri individuali și luând decizii în mod independent pe parcursul simulării.
IV.2 Date de identificare ale construcției
Pentru realizarea simulării s-a ales ca și construcție clubul Colectiv, București, România.
Construcția este situată la parterul fabricii de textile Pionerul, având un regim de înălțime de 5 metri, iar ca nivel de rezistență la foc s-a stabilit ca fiind gradul III.
Din punct de vedere al destinației clubul se încadrează la săli aglomerate, ceea ce impune un anumit număr de măsuri de siguranță, iar în cazul evacuării, a cel puțin 2 căi de evacuare, conform articolului 4.1.41, literele a), b) din Normativul de siguranță la foc a construcțiilor P118/1-99. Cea de-a doua cale nu va fi constituită din una sau mai multe ferestre deoarece nu se prevede acest tip de evacuare la încăperile considerate săli aglomerate, acest lucru fiind conform cu articolul 2.6.8.
Din punct de vedere al formei de organizare a spațiului în incinta clubului acesta este încadrat între 4 pereți portanți din beton armat. Scena este poziționată central la 1,5 metri de peretele din spatele acesteia, având o înălțime de 0,80 metri. Alte elemente de structură portante sunt cei 4 stâlpi de rezistență izolați cu o spumă de izolare acustică. Clubul prezintă un ring de dans, iar accesul spre incinta clubului se face printr-un container, cu o deschidere de a ușilor de doar 0,80 m.
Figura IV.1: Geometria realizată a clubului Colectiv în programul PiroSym
Din punct de vedere al dotării cu mijloace de primă intervenție, clubul nu este echipat cu niciun dispozitiv de stingere a incendiului.
Din punct de vedere a căilor de evacuare vor fi stabilite astfel:
pentru prima simulare o singură cale de evacuare ca în situația reală, cu o lățime a ușii de 80 de cm și înălțimea de 220 de cm.
Pentru a doua simulare cu două căi de acces, dimensionate conform normativului P118/1-99.
IV.3 Date privind utilizatorii
Utilizatorii vor fi poziționați aleatoriu în incinta clubului, iar numărul acestora va fi de 340 de ocupanți. Numărul de ocupanți este raportat situației reale la momentul producerii incendiului.
Figura IV.2: Cei 340 de ocupanți repartizați aleatoriu
IV.4 Crearea profilurilor
Fiecărui utilizator îi este atribuit un anumit profil în funcție de tipul de utilizator la care se încadrează. Profilurile sunt definite de o serie de factori, cei mai importanți fiind viteza și prioritatea (viteza depinde de vârsta și starea de sănătate a utilizatorului, iar prioritatea se stabilește în funcție de întâietatea unui utilizator în fața altuia). Simularea evacuării prezintă 3 tipuri de profile: unul pentru simularea cu o singură cale de evacuare și alte două pentru simularea evacuării utilizatorilor prin cele două căi de evacuare.
În ceea ce privește factorii viteză și prioritate, situația se prezintă astfel:
Toți utilizatorii din ambele simulări au aceeași prioritate;
În prima simulare (cu o cale de evacuare) viteza utilizatorilor este variabilă și cuprinsă între 1,10 m/s și 1,25 m/s;
În a doua simulare (cu două căi de evacuare) viteza utilizatorilor este aceeași cu cea din prima simulare fiind cuprinsă între 1,10 m/s și 1,25 m/s;
IV.4 Dimensionarea căilor de evacuare
Cum a fost menționat mai sus s-au realizat două simulări ale aceluiași scenariu de incendiu la clubul Colectiv. Dacă în prima simulare se ține cont de situația reală, în a doua simulare se realizează o dimensionare a căilor de evacuare.
Figura IV.3:a) Simularea I cu o cale de evacuare b) Simularea II cu două căi de evacuare
IV.4.1 Dimensionarea căilor de evacuare conform normativului P118/1-99
Stabilirea destinației, gradului de rezistență la foc și a numărului de căi de evacuare.
În urma încadrării clubului Colectiv în categoria sălilor cu aglomerări de persoane numărul căilor de evacuare va fi de cel puțin două, conform articolului 2.6.12 din P118/1-99, iar gradul de rezistență la foc este III.
Determinarea capacității de evacuare
Categoria sălii aglomerate este de tip S2 (destinație: club/discotecă), conform tabelului 4.1.30, iar pentru acest tip de destinație și după gradul de rezistență la foc III, capacitatea de evacuare a unui flux de persoane (C) este de 50, conform tabelului 4.1.43.
Determinarea numărului de fluxuri de trecere
Determinarea numărului de fluxuri de evacuare se face conform articolului 2.6.56, după următoarea formulă:
F = N/C (IV.1)
În care:
F = numărul de fluxuri;
N= numărul de persoane care trebuie să treacă prin calea de evacuare;
C = capacitatea normată, de evacuare a unui flux.
Rezultatele din relație se vor rotunji la numărul întreg imediat superior.
Calculul numărului de fluxuri
N=340 utilizatori
C=50 utilizator
F= =7 fluxuri (IV.2)
Asfel în urma calcului au rezultat 7 fluxuri de evacuare, iar conform normativului trebuie să existe minim două căi de evacuare. Se optează pentru varianta a două căi de evacuare cu următoarele dimensiuni:
Prima cale de evacuare se va dimensiona pentru 4 fluxuri de trecere, rezultând o lățime de 2,10 m, conform articolului 2.6.60;
A doua cale de evacuare se va dimensiona pentru 3 fluxuri de trecere, rezultând o lățime de 1,60 m, conform articolului 2.6.60;
Căile de evacuare vor avea o înălțime de 2,20 m.
Rolul stabilirii numărului corespunzător de căi de evacuare este esențial în decurgerea unei proceduri de evacuare reușite, însă și dimensionarea acestora este considerabilă.
În exemplul de mai jos se observă că în simularea produsă construcției clubului ce reflectă realitatea, având o ușă de evacuare cu lățimea de doar 0,80 m, persoanele se evacuează una câte una, îngreunând cu mult procesul unei evacuări reușite. În schimb situația cu 2 căi de evacuare dimensionate conform normativului P118/1-99, utilizatorii se evacuează concomitent.
Figura IV.4: Evacuare pe rând și concomitentă a utilizatorilor în cele două situații simulate
IV.5 Procedurile de evacuare la incendiu
S-a realizat un scenariu pentru evacurea în caz de incendiu pe cele două căi de evacuare dimensionate conform numărului fluxurilor de trecere a utilizatorilor, urmând a fi comparată cu situația reală, cu o singură cale de evacuare. Conform unor relatări a unor martori ce au supraviețuit incendiului, aceștia au precizat că din cauza lipsei totale a echipamentelor de protecție la incendiu, inițierea evacuării finale a tuturor ocupanților s-a realizat după ce incendiul a luat amploare.
Având în vedere că 50-70 de persoane au părăsit preventiv clubul din momentul aprinderii buretelui poliuretanic de pe stâlpul din fața scenei, în simularea realizată cu două căi de ieșire evacuarea s-a realizat fără întârzieri (persoanele încep să se evacueze imediat la începerea simulărilor- pentru situațiile comparate).
Se vor compara timpii evacuării în situația reală cu timpii de evacuare al aceluiași spațiu, asigurând doar numărul căilor de evacuare corespunzătoare și dimensionate conform numărului de ocupanți. Pentru ambele simulări ce urmează a fi comparate conform criteriilor de performanță din punct de vedere a căilor de evacuare se vor lua în calcul următorii factori: un număr de 340 de ocupanți, același spațiu ce urmează a fi evacuat, excluderea întârzierilor de evacuare a persoanelor, situație similară cu cea a acționării manuale a alarmei de incendiu.
Simulările ce urmează a fi prezentate și explicate nu iau în calcul explicațiile psihologice ale perioadelor de întârziere în începerea mișcării și unele comportamente umane și sociale din timpul evacuării. În cazul instalării în comportamenului uman a conceptului de panică, a fenomenelor de îmbulzeală și învălmășeală și a factorilor psihologici determinanți pot multiplica numărul de victime umane în momentul unui incendiu sau în alte situații de urgență
În cazul simulării cu două căi de evacuare comportamentele utilizatorilor au fost setate astfel încât aceștia se evacuează pe calea de evacuare care este mult mai degajată din punctul de vedere al trecerii fluxului de utilizatori.
Ca și exemplu s-au evidențiat în Figura IV.5 doar utilizatorii, care inițial așteptau să se evacueze pe calea de acces ce permitea trecerea unui flux mai mare de persoane, având lățimea de 2,10 m, alegând să se deplaseze spre cealaltă ieșire, procesul de evacuare fiind mult mai alert.
Figura IV.5: Deplasarea utilizatorilor către căile de evacuare mai degajate fluxului de trecere
Cum se observă în figura de mai jos, se afișează începutul simulărilor la momentul t=0, cu o repartiție aleatorie a celor 340 de ocupanți ai încăperii clubului, a căror condiții de deplasare sunt fără întârzieri.
Figura IV.6: Simularea I și II la momentul t=0 secunde
În figura de mai jos ambele simulări se află la momentul t=30 secunde, iar rezultatele arată clar o diferență uriașă a numărului de persoane evacuate, reușind să se evacueze doar 29 de utilizatori pe o singură cale de evacuare, iar în situația cu două căi un număr de 134.
Figura IV.7: Simularea I și II la momentul t=30 secunde
Figura IV.74 simulările se află la momentul t=60 secunde și se observă că în cazul secund simularea se află spre final. Făcându-se raport la numărul de persoane evacuare, numărul de utilizatori evacuați pe cele două ieșiri este de 5 ori mai mare decât situația atașată realității.
Situația prezentată după un minut de la începerea evacuării pentru utilizatorii care se deplasează pe două căi dispuse în cele două direcții diferite iși revendică rolul de a asigura condițiile optime privind securitatea utilizatorilor ce se află într-o construcție.
Figura IV.8: Simularea I și II la momentul t=60 secunde
În figura de mai jos evacuarea a decurs timp de 71,5 secunde, observând că peste 70% din totalul persoanelor ce urmează a se evacua sunt încă în incintă. În celălalt caz simularea s-a încheiat cu succes, reușindu-se o evacuare eficientă datorată numărului căilor de evacuare calculate și dimensionate conform numărului de utilizatori din incinta clubului.
Figura IV.9: Simularea I și II la momentul t=71,5 secunde
În Figura IV.9 simularea de evacuare la construcția cu două căi de evacure se incheie prin evacuarea tuturor celor 340 de ocupanți în doar 119,5 secunde, adică în doar două minute.
Simularea continuă să se desfășoare doar în primul caz, ajungându-se, ca la 3 minute după simulare, să se evacueze un număr de 188 de persoane, după cum se observă în figura IV.10.
Figura IV.10: Simularea I la momentul t=180 secunde
După 5 minute de la începerea evacuării în cazul primei simulări se observă cum un număr de 246 de persoane au fost evacuate. Acest număr de utilizatori evacuați a fost ușor depășit în cazul celei de-a doua simulări doar după minutul 2.
Figura IV.11: Simularea I la momentul t=240 secunde
În figura de mai jos s-a realizat o comparație a evacuării aceluiași număr de persoane. 308 ocupanți s-au evacuat printr-o singură ușă în 300 de secunde (5 minute), iar prin cele două căi de evacuare au reușit acest lucru în doar 105,9 secunde (1 minut și 46 de secunde).
Figura IV.12: Comparația timpului de evacuare pentru un număr de 308 persoane a celor două simulări
Finalul primei simulări se încheie cu evacuarea tuturor persoanelor în 327 de secunde.
Figura IV.13: Simularea I la momentul t=327,3 secunde
Comparând timpii de realizarea a evacuării în cele două situații se observă cum asigurarea a minimum două căi de evacuare dimensionate conform numărului fluxurilor de trecere este extrem de eficientă în asigurarea siguranței la incendiu a utilizatorilor dintr-o construcție.
IV.5 Concluzii finale în urma comparării celor două simulări
Factori precum timpul mare de descoperire a unui incendiu, momentul întârziat al alarmării persoanelor aflate în pericol, modul deficitar de alarmare și lipsa mijloacelor de alarmare, nesemnalizarea căilor de evacuare, necunoașterea clădirii și a modului de comportare de către persoane în diferite situații de urgență, pot întârzia începutul evacuării sau pot conduce la alegerea unui drum mai lung până la ieșire, în locul traseului cel mai scurt.
Faptul că în situația clubului Colectiv era disponibilă doar o ușă pentru evacuarea a peste 300 de persoane a redus și mai mult șansele ca toate persoanele din incintă să reușească să se evacueze.
Timpul primei simulări de evacuare, 327,3 secunde, depășește cu 207,8 secunde timpul final al simulării cu două căi de evacuare. Rezultă că timpul a fost prelungit cu peste 3 minute doar din simplul fapt că nu s-au asigurat numărul minim de căi de evacuare.
Rolul simulării a fost de a compara o situație teoretică, aplicată în programul Pathfinder pentru vizualizarea rezultatelor, ce asigura minimul respectării normelor de securitate la incendiu, și anume asigurarea unui număr a căilor de evacuare raportat la numărul de utilizatori din clădire.
În realitate incendiul a trecut la ardere generalizată abia după 153 de secunde ( 2 minute și 33 de secunde), iar evacuarea în cazul simulării cu cele două ieșiri se finalizează 71,5 secunde ( 1 minut și 12 secunde), reprezentând jumătate din timpul în care incendiul a cuprins toată incinta.
Chiar și cu întârzierile și busculadele ce survin din cauza producerii panicii oamenilor în situații excepțioanale, evacuarea reușea să se încheie cu succes, evitând haosul produs.
Concluzii
În urma prezentării incendiilor ce au avut loc în lume și a analizei elementelor celor mai importante care, coroborate fiind, au dus la schimbări asupra legislației și a normativelor de siguranță la foc, se concluzionează că niciuna din măsurile impuse de legislația națională a fiecărei țări nu trebuie neglijată, iar nerespectarea mai multor verigi din acest lanț al securității la incendiu nu face decât să ducă la înregistrarea unor astfel de tragedii.
Realizându-se un raport la situația privind incendiile în spații închise, acolo unde se aflau aglomerări de persoane, incendiile izbucnite ajungeau să producă mari pierderi de vieți omenești și materiale din cauza nerespectării normelor de securitate la incendiu sau a legislației sărace. S-a constatat în rapoartelor efectuate după incendiile din spațiile închise că pierderile de vieți omenești puteau fi cu mult diminuate doar prin respectarea numărului maxim admis de utilizatori și prin asigurarea căilor de evacuare conforme cu numărul de persoane.
Se poate afirma cu ușurință că unul din factorii principali care a dus la apariția unor asemenea tragedii a fost nerespectarea, de către operatorii economici, a prevederilor actelor normative privind securitatea la incendiu.
Trecând peste condamnabilele numere ale persoanelor decedate și a celor rănite, trebuie să se ajungă la o concluzie chibzuită care să analizeze obiectiv evenimentele produse și să se ia măsuri de prevenire a acestor evenimente nefericite prin acționarea pe mai multe direcții:
îmbunătățirea și eficientizarea compartimentului de prevenire în ceea ce privește securitatea la incendiu;
răspândirea acestei metodei de simulare computerizată, în rândul operatorilor economici pentru evaluarea la risc de incendiu cu scopul de a le preveni;
crearea unei perspective asupra pericolelor la care se pot utilizatorii se pot expune într-o situație de urgență;
implementarea unor elemente de bază referitoare la securitatea la incendiu în componenta educativă din mediul școlar cu scopul creării crearea unei mentalități și a unei culturi adecvate în ceea ce privește securitatea utilizatorilor;
apariția controalelor inopinate, de natură să verifice operatorii economici, obiectele de cult și instituțiile de stat pentru a se stabili dacă se respectă în teren ceea ce este stipulat scriptic în autorizațiile de funcționare.
Se poate observa, de asemenea, că toate aceste situații de urgență – incendii în cluburi sau localuri – au foarte multe conjuncturi comune, iar faptul că în toate situațiile a fost vorba de o serie de riscuri ce nu au fost acoperite și prevenite neglijent, acest fapt conducând la o proporție foarte mare a celor decedați în comparație cu cea a celor care au supraviețuit.
Se apreciază că tragedia din „Colectiv” a fost un eveniment care s-a soldat cu un număr relativ mic de morți față de cazuistica mondială. S-a încercat ca această tragedie națională din România să fie tratată în continuare ca o lecție din care trebuie trase cele mai bune învățăminte, atât pentru autoritățile abilitate, cât și pentru populație. Astfel s-a realizat un bilanț al tuturor legilor schimbate ce sunt puse în legătură directă cu siguranța utilizatorilor în spații închise, iar scopul simulărilor procedurii de evacuare efectuate a fost de a evidenția necesitatea respectării normelor de securitate la incendiu și rolul colosal pe care îl au în salvarea persoanelor.
În încheiere, se poate confirma că în urma analizelor marilor incendii încheiate cu un număr mare de decedați și imense pagube materiale, multe dintre problemele regăsite în cadrul legislației actuale au fost surmontate prin anumite măsuri justificative și aprobate pentru a sprijini și completa normele de siguranță împotriva incendiilor, adaptate de la stat la stat.
Inițial s-a dorit o simulare în domeniul prevenirii incendiilor, folosind o instalație automată de sprinklere asupra unui obiectiv cu aceleași caracteristici cu al clubului Colectiv, București, în vederea obținerii unor rezultate, urmând a fi ulterior completate cu o comparație privind evoluția reală a incendiului din anul 2015 la obiectivul cu același nume. Însă normativele de securitate la incendiu în vigoare din România, nu impune necesitatea echipării clubului cu instalații automate de sprinklere sau cu instalații de stingere cu drencere, nici dacă ar fi fost încadrat la categoria sălilor aglomerate.
Se poate spune că obiectivul acestei lucrări, acela de a aduce niște argumente solide în ceea ce privește importanța respectării normativelor de siguranță la foc și propunerea implementării unei metodei de simulare computerizată, în rândul operatorilor economici pentru evaluarea la risc de incendiu cu scopul de a le preveni și nu doar în scopul didactic, a fost atins întocmai, cu precizarea că acest palier este foarte delicat și necesită intervenția altor lucrări care să vină în susținerea acesteia, în vederea realizării altor simulări și scenarii complexe, nu doar în domeniul prcedurii de evacuare. Firește că, pentru implentarea scenariilor de securitatea la incendiu prin simulări computerizate la operatorii economici, obiectele de cult și instituțiile statului va fi nevoie de un personal pregătit și instruit pentru a realizarea acestora și de un buget care să suporte costurile ulterioare.
În final, ca și autor mă declar mulțumit de realizările lucrării și de efortul depuss în acest demers de a aduce o propunere susținută cu argumente solide, în vederea realizării importanței respectării normelor de securitate la incendiu și de recomandare a operatorilor economici să folosească simulări computerizate pentru a observa și a preveni eventualele pericole ce pot amenința factorul uman.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: ACADEMIA DE POLIȚIE Alexandru Ioan Cuza [304567] (ID: 304567)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.