Indicatori microbiologici igienico-sanitari ai solului. [304434]

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE HORTICULTURĂ

SPECIALIZAREA: INGINERIA ȘI PROTECȚIA MEDIULUI ÎN AGRICULTURĂ

PROIECT DE DIPLOMĂ

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC

Prof. univ. dr. DANIELA POPA

ABSOLVENT: [anonimizat]

2018

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE HORTICULTURĂ

SPECIALIZAREA: [anonimizat].

Studiu de caz: [anonimizat]. univ. dr. DANIELA POPA

ABSOLVENT: [anonimizat]

2018

C U P R I N S

Introducere

Partea I

Stadiul actual al cunoașterii în domeniul strict al temei abordate

CAPITOLUL 1. STAREA NATURALA A SOLULUI………………………7

1.1. Principalele tipuri de sol de pe Glob………………………………….7

1.2. [anonimizat],chimice,morfologice……………13

CAPITOLUL 2. POLUAREA SOLULUI SI ACȚIUNEA SA ASUPRA SĂNĂTĂȚII

2.1. SOLUL ȘI RELAȚIA SA CU SĂNĂTATEA

2.1.1. Criterii sanitare de apreciere a poluării solului……………..20

2.1.2. Poluarea biologică……………………………………………….21

2.1.3. Poluarea chimică…………………………………………………….22

2.1.4. [anonimizat]…………….25

CAPITOLUL 3. [anonimizat]-SANITARI

3.1. [anonimizat] a formarii humusului………………………………………………………………………………………………26

3.1.1.Protozoare din sol (Phyllum Protozoa) și rolul exercitat……………26

3.1.2.Bacteriile și rolul exercitat……………………………………………….29

3.1.3.Ciupercile din sol ( Phillumul Mycophyta) și rolul exercitat………..29

3.1.4.Algele din sol și rolul exercitat…………………………………………31

3.1.5.Virusurile din sol și rolul exercitat……………………………………….32

Partea a II-a

Scopul lucrării. Material și metodă

CAPITOLUL 4. SCOPUL LUCRĂRII. MATERIAL ȘI METODĂ

4.1. SCOPUL LUCRĂRII……………………………………………..34

4.2. MATERIAL ȘI METODĂ ……………………………………….35

Partea a III-a.

Rezultate și discuții

CAPITOLUL 5. REZULTATE OBȚINUTE PRIVIND ………………………

5.1. REZULTATE ȘI DISCUȚII………………………………………

Concluzii și recomandări……………………………………………………………

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………

Anexa 1…………………………………………………………………………………………….

MOTTO:

[anonimizat] ! (H.T.Odun, 1965)

INTRODUCERE

Omul nu este interesat să afle cât mai multe despre locul unde trăieste. Natura are în componență dacă putem spune "toate frumusețile lumii". Tot ce a creat Dumnezeu este incredibil. [anonimizat]. Exemplu ar fi că nimeni nu este curios să știe ce are in componența sa solul.

[anonimizat]. Solul are atat proprietați fizice( [anonimizat]), cât și chimice.

Mi-am ales această temă '' [anonimizat]'', deoarece am considerat-o [anonimizat] o temă importantă și captivantă.

Microbiologia este o ramură a biologiei și se ocupă cu studiul microorganismelor,organisme care au dimensiuni sub limita de vizibilitate a ochilui liber. Microorganismele aparțin regnului Protista și cuprinde organisme cu organizare simpla, in cele mai mule cazuri unicelulare.  Protistele superioare sunt alcătuite din celule de tip eucariot : alge , protozoare , fungi . Protistele inferioare sunt alcătuite din celule de tip procariot : bacteriile .

În natură, microorganismele sunt răspândite în toate mediile (sol, aer, apă etc.) unde găsesc condiții favorabile de dezvoltare și multiplicare. Solul ocupă rolul principal, fiind considerat ca principalul rezervor natural pentru microflora aerului, apei și celorlalte medii.

În sol, microorganismele întâlnesc toate condițiile favorabile desfășurării activității lor vitale. Solul conține o cantitate suficientă de substanțe organice ce poate fi degradată, majoritatea microorganismelor solului fiind saprofite. Acestea găsesc o cantitate suficientă de oxigen (specii aerobe), precum și condiții de anaerobioză (specii anaerobe). În sol microorganismele sunt ferite de acțiunea nocivă a radiațiilor U.V. iar pH-ul este corespunzător dezvoltării lor.

Toate aceste condiții îndreptățesc ideea că solul reprezintă mediul natural cel mai favorabil pentru dezvoltarea și multiplicarea microorganismelo

Partea I

Stadiul actual al cunoașterii în domeniul strict al temei abordate

Capitolul 1.

STAREA NATURALĂ A SOLULUI

1.1. PRINCIPALELE TIPURI DE SOL DE PE GLOB

SOLUL – CEA MAI IMPORTANTĂ COMPONENTĂ A BIOSFEREI

Solul este partea superioara, afânata, a litosferei, care se află într-o continuă evoluție sub influența factorilor pedogenetici, reprezentând stratul superficial al Pamântului în care se dezvoltă viața vegetală. Stratul fertil al solului conține nutrienți și este alcătuit din humus și din loess. Prin poziție, natură și rolul său, solul este un component al biosferei și produs al interacțiunii dintre mediul biotic și abiotic, reprezentând o zonă specifică de concentrare a organismelor vii,a energiei acestora,produse ale metabolismului și descompunerilor.

Textura solului se determină pe teren, orientativ, prin palpare. Proporția exactă a grăunciorilor se stabilește în laboratoarele de pedologie. În practică însă, după textură, solurile se împart în mai multe categorii:

• soluri ușoare (afânate) – predomină nisipul, destinate cultivării plantelor neprășitoare, fertilizate cu îngrășăminte organice bine descompuse;

• soluri grele (compacte) – predomină argila, sunt soluri greu permeabile pentru apă și aer, motiv pentru care ele se lucrează adânc și la intervale scurte de timp. Fertilizarea acestora se face cu îngrășăminte organice puțin descompuse și sunt cultivate mai ales cu plante prășitoare;

• soluri mijlocii , unde argila și nisipul se găsesc în proporții egale, sunt cele mai favorabile pentru cultura plantelor.

Porozitatea solului reprezintă spațiul lacunar. Grăunciorii și agregatele lasă între ele spații sau pori.Porii pot avea diametrul mai mare de 0,25 mm și atunci vorbim despre spații lacunare necapilare, iar când diametrul lor este mai mic de 0,25 mm., vorbim despre spații lacunare capilare. În aceste spații se găsește aer și apă. Spațiile lacunare necapilare dețin 15-20% din volumul total al solului și sunt de regulă pline cu aer; spațiile lacunare capilare dețin 30-35% din volumul solului și sunt în mod normal pline cu apă.

În aceste spații lacunare se petrec de fapt toate procesele chimice și biochimice din sol. Reglarea spațiului lacunar se realizează prin două lucrări ale solului:

1. lucrări de afânare, atunci când volumul spațiului lacunar este mai mic decât cel normal ;

2. lucrări de tasare, cu tăvălugul, atunci când volumul spațiului lacunar este mai mare decât cel normal.

Însușirile chimice ale solului sunt condiționate de starea de dispersie coloidală a diferitelor substanțe din masa solului. Ele sunt reprezentate de: soluția solului, coloizii, puterea de reținere, reacția solului (pH).

Soluția solului reprezintă mediul apos în care se află în stare de dispersie diferite substanțe minerale și organice care participă la procesul de nutriție prin intermediul sistemului radicular.

• Coloizii alcătuiesc complexul coloidal sau complexul argilo-humic din sol.

• Puterea de reținere reprezintă capacitatea solului de a reține anumite substanțe cu un grad variat de dispersie. Are o importanță deosebită pentru viața plantelor și deci pentru fertilitatea solului pentru că, puterea de reținere, împiedică levigarea substanțelor nutritive, acestea rămânând la dispoziția plantelor.

• Reacția solului = pH-ul solului poate fi :

– neutră (pH=7),

– bazică (pH mai mare decât 7),

– acidă (pH mai mică decât 7).

Majoritatea plantelor preferă solul care are reacție neutră,dar există specii de plante care preferă reacția acidă a solului, cum ar fii: cartoful, ovăzul, secara. În schimb, lucerna și rapița, preferă solurile bazice. Corectarea pH-ului acid sau bazic se face prin aplicarea amendamentelor și a îngrășămintelor chimice cu reacție acidă sau bazică.

Cunoașterea reacției solului prezintă o importanță deosebită pentru cunoașterea și crearea condițiilor favorabile creșterii plantelor. Pe teren, operativ dar orientativ, reacția solului se determină cu ajutorul unui aparat denumit pH-metru, prin metoda colorimetrică.

Fertilitatea este însușirea esențială a solului de a reține și pune la dispoziția plantelor cultivate substanțele nutritive, aer și apă, creează condiții optime de temperatură, umiditate și aerație în vederea asigurării creșterii și dezvoltării plantelor, producerii de recolte. Un loc aparte în definiție îl ocupă humusul, acesta constituind suportul energetic de asigurare cu substanțe nutritive. Humusul, poate fi luat drept criteriu de bază în aprecierea gradului de fertilitate.

Humusul constituie un produs organic complex care este format din:

– componente nespecifice (substanțe organice în curs de descompunere)

– componente specifice (acizi humici și huminici) rezultați din descompunerea resturilor vegetale și animale de către bacteriile aerobe.

Conținutul în humus pe adâncimi de 30 cm poate atinge 60-90 t/ha pe soluri sărace și 200-300 t /ha pe solurile fertile (cernoziomuri)

Solul posedă o fertilitate naturală (potențială) atunci când se găsește în condiții naturale de dezvoltare și o fertilitate artificială, dirijată și modificată de om. Capacitatea de producție a solului sau potențialul productiv este însușirea acestuia și asigură condiții optime plantelor și recolte constante și sigure an de an, fiind condiționată de însușirile generale cât și de fertilitatea solului. Menținerea capacității de producție a solului la un nivel constant ridicat, constituie una din problemele fundamentale ale agriculturii românești, cu largi implicații de ordin tehnic,dar și economic și ecologic.

Creșterea capacității de producție a solului este o acțiune de mare amploare și durată, ea necesită aplicarea unui complex de măsuri agro- pedo – ameliorative, fundamentate pe bază de studii pedologice, agrochimice și de cadastru calitativ.

Profilul de sol denumit și profil pedogenetic este constituit dintr-o succesiune de orizonturi pedogenetice de la suprafața terenului până la roca de solificare. Solul apare structurat în straturi paralele și mult paralele. Aceste straturi s-au format în decursul procesului de formare a solului și sunt denumite orizonturi pedogenetice. Principalii indicatori sunt: orizontul pedogenetic, grosimea orizontului, textura, culoarea, prezența scheletului, structura, umiditatea, plasticitatea, neoformațiuni, tipul de humus și volumul edafic util.

Tipuri de sol de pe Glob

În anul 2003 Institutul de Cercetări pentru Pedologie a adoptat o nouă clasificare a solurilor SRTS (Sistemul Român de Taxonomie a Solurilor). Conform SRTS avem următoarele clase și tipuri de sol (Tabel 1.1., Figura 1.1.):

Tabel 1.1. Principalele clase și tipuri de sol (după Răuță și Cârstea, 1983)

Figura 1.1. Harta solurilor în România (http://www.profudegeogra.eu/harta-solurilor-romaniei/)

În România:

cernoziomurile și solurile bălane, levigat sunt caracteristice zonelor joase (până la 500m), cu temperaturi ridicate (10–11°C) și precipitații reduse. Aceste soluri sunt bogate în humus, de mare fertilitate, specifice estului Câmpiei Române, Dobrogei centrale și de sud, sud-estul Moldovei, Câmpiei de Vest.

silvostepă se găsește pe cernoziomul levigat, bogate în humus, de mare fertilitate, specific părții central-vestică a Câmpiei Române, Câmpiei Moldovei și Câmpiei Moldove

solurile din stepă și silvostepă se numesc molisoluri

solurile argiloiluviale (argiluvisoluri) sunt întâlnite în zonele deluroase, iar în cele montane mai joase, cu un climat mai racoros avem soluri brune și brune acide;

solurile podzolice sunt mai sărace în humus, și apar sub pădurile de fag și rășinoase;

în zona alpină avem soluri alpine brune acide, specifice climatului rece, cu precipitații bogate și vegetație de pajiște;

solurile podzolice și cele alpine brune acide se numesc spodosoluri.

Se întâlnesc soluri halomorfe (saraturi), mai frecvente în Bărăgan și Câmpia Moldivei, datorită antrenării ascensional a sărurilor în timpul verii; lacoviștile – în lunca și Delta Dunării, dar și în Câmpia de Vest, aceste soluri având un surplus de apă (hidromorfe) și solurile aluvionare de lunca. La acestea se mai adaugă solurile nisipoase din sudul Olteniei, C. Cărei (BH), sau de-alungul Ialomiței sau a Calmatuiului. Solurile acestea totuși au fost redate agriculturii prin lucrări speciale, adica desecare și fixare.

1.2 Formarea solului – proprietăți fizice, chimice, morfologice

Solul este format din stratul arabil, stratul de la suprafață (25-30 cm), răscolit, prelucrat de piesele active ale mașinilor agricole și substratul arabil (subsolul) stratul de la adâncime (30-80-100 cm) care reprezintă rezerva pentru hrana plantelor cu factorii necesari creșterii .

Solul este alcătuit din 3 faze : solidă (50% din volumul total al solului), lichidă (30-35%) și gazoasă (15-20%). Faza solidă provine din roci. Rocile sunt alcătuite din minerale, acestea din elemente chimice. In sol se găsesc toate elementele înscrise în tabelul lui Mendeleev. Rocile care au stat și stau la baza formării solului sunt roci eruptive sau magmatice (granite, grandiolite, diolite, gabrouri), roci metamorfice (cuarțite, micașisturi, calcare cristaline, șisturi grafitoase) și roci sedimentare (pietriș, nisip, conglomerate, gresii, loess, marne,calcare ,sare, ipsos, petrol, cretă, cărbuni etc). În urma acțiunii climatului, rocile compacte de la suprafața uscatului sunt supuse proceselor de alterare până când se realizează o cantitate suficientă de elemente nutritive pentru instalarea lichenilor sau altor forme interioare de viață. Aceasta este, de fapt, principalul stadiu, premergător apariției solului propriu-zis, care devine ca atare din momentul instalării vegetației superioare cu care formează un sistem cu totul nou, în care plantele superioare terestre depind de sol,dar, totodată,a cestea la rândul lor influențează intens formarea și evoluția solului. În urma acțiunii combinate a complexului de procese fizice,chimice și biologice care afectează atât substanțele cât și energia acumulate în sol, mai ales în orizontul cu humus al acestuia,are loc diferențierea orizonturilor de sol,respectiv formarea profilului de sol. Procesele care concura la diferențierea orizonturilor, la formarea profilului de sol, se grupează în patru categorii principale, respectiv aporturilor(intrări-input), pierderile(ieșiri-output), trasferurile(traslocari) și trasformarile. În timp,unele procese favorizeză, intensifică, iar altele întârzie formarea și evoluția solului,funcțiile lui că sistem,reproducerea substanței vii,productivitatea biologică.

Raporturile în timp între diversele procese pedogenetice determină natura fiecarui sol.În măsura în care aceste rapoarte diferă de la un loc la altul, diferă și solurile respective.Daca diferențele sunt mici,solurile respective sunt asemănătoare, deosebirile între ele constând în caracteristici minore. Dacă diferențele între aceste rapoarte sunt mari, solurile respective sunt mult mai diferențiate, mai deosebite între ele, așa cum sunt cernoziomurile în comparație cu podzolurile. Rocile și materialele parentale din care se formează solul influențează puternic procesul de formare, ca și catacteristicile solului. Astefel, hjgranitul cedează greu la alterare,iar solurile formate pe granit pot fi nisipoase și sărace în elemente nutritive. În schimb,solurile formate pe roci parentale calcaroase pot avea texturi mijlocii sau mijlocii-grele cu o bună fertilitate naturală. Pe unele gresii apar soluri nisipoase cu fertilitate mică. Solurile formate pe șisturi sunt cu textura mijlocie și,când unele nu sunt legative.conțîn, adesea ,săruri în cantități dăunătoare. De asemenea, pe anumite roci, se pot formă soluri excesiv de bogate în metale grele ,fluor,substanțe radioactive sau sărace în unele macro-și microelemente.

Clima este factorul activ dominant în formarea solului și influențează în special prin precipitații și temperatură. Efectele directe ale climei asupra formării solului includ:

acumularea de carbonat de calciu și alte săruri la suprafață solului în zonele cu precipitații scăzute, acestea nefiind levigate datorită insuficienței apei;

formarea de soluri acide în zonele umede ,datorită alterării și levigarii intense ,precum și ploilor acide că urmare a poluării atmosferei cu bioxid de sulf,oxizi de azot,etc.

eroziunea solurilor pe versanții puternic înclinați;

alterarea, levigarea și eroziunea mai intensă în regiunile calde și umede unde solul nu îngheață;

modificarea temperaturii solului că urmare a efectului de”seră” datorită creșterii concentrației bioxidului de carbon în atmosfera.

Contrastele în climat reflectă, adesea, contraste în formarea solului. De exemplu, în climatul cald și umed, tropical, alterarea rocilor parentale cu formarea materialelor, dar și procesele de solificare asupra materialelor parentale se desfășoară continuu. Tipul de alterare caracteristic acestor condiții este reprezentat în mare parte prin descompunere chimică, datorită unor procese ca oxidarea, reducerea ,solubilizarea ,hidroliza, hidratarea și carbonatarea. În schimb, în climatul rece predomină dezintegrarea fizică și este reprezentată prin exfoliere și dilatarea diferențială a rocilor, datorită efectelor variabile ale temperaturii asupra mineralelor contastante. Pe suprafețele formelor de relief vechi care sunt bine drenate,solurile care rezultă în condiții de climă caldă și umedă, ca la tropice, sunt tipic adânci(peste 3 m),de culoare roșcată (din cauza prezenței oxizilor de fier), sărace în materie organică (din cauza condițiilor ce favorizează mineralizarea rapidă a materiei organice) și sărace în elemante nutritive din cauza levigării. În zonele reci, solurile sunt foarte subțiri cu orizont de permafrost (îngheț veșnic) la 30-90 cm adâncime,culoarea este foarte închisă,sunt bogate în materie organică și în elemente nutritive esențiale ca urmare a levigarii foarte reduse,iar în zona temperată,în care se găsește și România, atât profuzimea solurilor, cât și procesele ce au loc,prezinta caracteristici intermediare.

Activitatea plantelor și a annimalelor (flora și fauna) și depunerea resturilor lor organice au influențe importante asupra dezvoltării solurilor. Conținutul de materie organică și distribuția acesteia pe profil, reacția (pH-ul) solului și densitatea aparență (greutatea volumetrică) sunt caracteristicile solului cel mai rapid influențate de prezența plantelor și a animalelor.

Diferențele privind influență vegetației asupra solului se pot vedea ușor în zonele de interpatrundere a diverselor formațiuni vegetale, cum este cazul zonei de silvostepă,unde se întâlnește vegetația de pădure cu cea de stepă. Solurile formate sub vegetația de pădure sunt mai profunde, pot avea mai multe orizonturi, un orizot de suprafață mai puternic levigat( eluvionat) și materie organică mai puțin descompusă la suprafață ( litieră) decât solurile formate sub vegetația ierboasă. Solurile de stepă din apropeierea zonei de pădure( respectiv, din zona de silvostepa) sunt bogate în materie organică humificata, frecvent până la 30cm și mai mult și prezintă orizonturi iluviale(argiloiluviale) slab dezvoltate. Configurația și natura profilului solului, împreună cu orizonturile lui, constituie morfologia solului. Majoritatea orizonturilor de sol (orizonturile pedogenetice) se disting ușor unele de altele printr-o serie de caracteristici, cum sunt textura,culoarea,conținutul de materie organică,conținutul de diferite săruri,reacția(pH), structura, compactitatea,neoformatiunile etc.

PROPRIETĂȚI FIZICE ALE SOLURILOR

Proprietățile fizice ale solurilor includ: textura, structura, densitatea specifică și aparentă, porozitatea, consistența, culoarea, conținutul de apă, temperatura, capilaritatea, capacitatea de filtrare, permeabilitatea.

a)Textura reflectă proporțiile de nisip (particule cu diametre cuprinse între 2 și 0,02mm),praf(0,02-0,002mm) și argilă (sub 0,002mm) sau argilă fizică (sub 0,01mm).Pentru a putea grupa nelimitatele texturi de sol ce pot rezultă din combaterea acestora,toate solurile sunt încadrate într-una din clasele texturale.Particulele minerale mai mari decât particulele de nisip ,adică peste 22 mm,constituie scheletul solului.

b)Structura solului reflectă modul de aglomerare a particulelor primare)nisip,praf,argilă)în unități de diferite dimensiuni ,forme,aranjare și grad de dezvoltare,numite elemente structurale,granulare,tubulare, prismatice sau în blocuri (pefriedice). Prin lucrarea necorespunzătoare a solului pot rezultă aglomerări neregulate, instabile, numite bulgari. Substatele organice (humus) și alte substanțe (compuși de fier și aluminiu etc)”cimentează”fracțiunile nisipoase ,prăfoase și argiloase în “formațiuni” stabile, numite agregate structurale.Acestea permit mișcarea rapidă a aerului și apei în și prin sol.

Un indicator al stării de afânare sau compactare a unui sol este densitatea aparentă, respectiv greutatea pe unitatea de volum (care include atât particulele individuale ,cât și spațiul porilor).Densitatea particulelor (densitatea specifică) reprezintă numai densitatea părții solide. De exemplu,densitatea specifică medie a solului este de 2,65 g/cm3 ,iar densitatea aparentă medie a solului este de 1,3g/cm3.

c)Spațiul lacunar sau poros ,denumit și spațiul “deschis” din sol ,reprezintă partea din sol neocupată de particulele solide.Volumul spațiului lacunar depinde de modul de aranjare (împachetare) a particulelor solide car determina gradul de porozitate a solului.Porozitatea diferă de la un sol la altul în funcție de de natură și mărimea particulelor primare solide ,prezența și natură materiei organice ,testura,condițiile de drenaj și activitatea biologică.

d)Temperatura solului are importanță sanitară deoarece :

– influențează clima regiunii respective, viața plantelor, procesele biochimice și biologice care au loc în sol, permite reținerea relativ constantă a apelor subterane, protejează conductele de apă și canalizare.

PROPRIETĂȚI CHIMICE ALE SOLURILOR

Proprietățile chimice ale solurilor includ solubilitatea și accesibilitatea elementelor, inclusiv a celor nutritive, reacția solului (pH), schimbul de ioni, tamponarea etc.Constituenții organici și minerali reprezintă rezerva de elemente nutritive care constituie partea cea mai importantă în nutriția plantelor .În plus, substanțele organice reprezintă rezervă energetică pentru organismele din sol. Diversitatea mineralelor argiloase și compusilor organici determină în sol numeroase reacții chimice, facilitate, mai ales de prezența coloizilor minerali și organici care joacă rol de veritabili catalizatori.Acest rol nu este deloc neglijabil în fenomenele de degradare ale pesticidelor, în dinamica regimului metalelor grele și a altor poluanți în sol. Prezența argilelor și substanțelor humice, singure sau în asociație conferă solului proprietatea de adsorbtie care, în funcție de mecanismele de absorbție ,se grupează în două mari clase de femonele: -Adsorbtia prin schimb de ioni, -Adsorbtia moleculară.

Adsorbtia joacă un rol preponderent în dinamica poluanților(metale grele,pesticide etc.)care pot să fie adsorbiti prin schimb de ioni sau sub formă de molecule neutre după natura lor. Solurile puternic acide sunt nedorite din cauza apariției continunurilor toxice de aluminiu solubil (mobil) și activității microbiene mult reduse. Cu cât solul este mai acid cu atât este mai ridicată absorbția metalelor grele în plante, mai ales a cadmiului. Solurile puternic alcaline se caracterizează prin mobilitatea redusă a microelementelor și metalelor grele.

PROPRIETĂȚI BIOLOGICE ALE SOLURILOR

Proprietățile biologice ale solurilor sunt determinate de fauna și macroorganismele din sol. Solul, mai ales în orizontul de la suprafață, constituie sediul unei populații abundente de microfauna și microfloră, ca și macrofauna și macroflora,aceasta din urmă fiind reprezentată prin vegetația superioară. Deoarece solul conține substanțe nutritive și apă în cantități considerabile, numărul de microorganisme este foarte mare: -1 g sol argilos conține aprox 200 milioane microorganisme; -1 g sol cernoziom aprox 5 milioane microorganisme; – 1 g sol arabil conține aprox 1-10 milioane microorganisme. Numărul maxim de microorganisme se află la adâcimea de 5-10 cm, ca la 4 m solul să fie aproape steril. Flora solului este formată din bacterii saprofite,actinomicete,ciuperci,alge,protozoare,etc. care îndeplinesc funcții diferite: de oxidare a sulfului, a compușilor azotați, de fixare a azotului din aer,etc. Bacteriile pot ajunge la 7-8 miliarde la un gram de sol productiv ,în care totalitatea organismelor vii pot ajunge la 11-12 t/ha. Fauna din sol exercită o acțiune mecanică intensă în sol prin fragmentarea foarte fină a resturilor vegetale și îngroparea lor la diferite adâncimi, prin formarea de galerii în sol cu rol foarte important în circulația apei și a aerului. De asemenea,fauna joacă un rol nu mai puțin important în formarea humusului,unde rolul acțiunii faunei este strâns legat de cel al microorganismelor. În activitatea microorganismelor din sol( protozoare, alge, ciuperci, actinomicete, bacterii) se disting trei tipuri de acțiune esențială:

acțiunea enzimatica,acțiunea principala a microorganismelor din sol de care este legată evoluția tuturor elementelor din sol: ciclul carbonului și humificarea, ciclul azotului, sulfului, forforului etc.

acțiunea foarte importantă de stabilire a echilibrului biologic al solului

activitatea simbiotică.

Organismele vii binefăcătoare din sol depășesc că efect, pe cele dăunătoare. De exemplu, macrofauna aerează și structurează solul; râmele,de asemenea îmbunătățesc fertilitatea și productivitatea solului. Totodată,microorganismele descompun erbicidele și insecticidele, ca și alte substanțe chimice aplicate pe și în sol sau ajunse în sol pe alte căi. Din păcate, unele pesticide sunt toxice și pentru unele microorganisme binefăcătoare.

CAPITOLUL 2

POLUAREA SOLULUI ȘI ACȚIUNEA SA ASUPRA SĂNĂTĂȚII

2.1. SOLUL ȘI RELAȚIA SA CU SĂNĂTATEA

Solul interacționează permanent cu toate elementele mediului ambiant: apă, aer, alimente, care își exercită acțiunea lor complexă asupra sănătății populației. Cunoașterea caracteristicilor solului servește la aprecierea riscurilor.

Igiena solului se referă la poluarea solului,precum și rolul său în răspândirea bolilor.

Caracterizarea igienico-sanitară a solului se face în funcție de zonele în care este posibil contact între om si sol. Mai frecvent se cercetează următoarele zone:

Locurile de joacă pentru copii;

Teritoriul plajelor si în jurul bazinelor;

Spațiile de joacă ale școlilor si gradinițelor de copii;

Terenurile de sport;

Terenurile din jurul surselor de apă potabilă;

Terenurile în care omul vine în contact cu solul în procesul muncii (sere, ciupercării etc).

Poluarea solului se datorează, de regulă, activității umane prin îndepărtarea și depozitarea neigienică a rezidurilor solide si lichide, excrementelor animale și cadavrelor acestora, deșeurilor industriale, prin utilizarea în agricultură a substanțelor chimice fertilizante și antidăunatoare, utilizarea la irigații a apelor poluante,depozitarea de substanțe radioactive, cancerigene și toxice în mod necontrolat.

Prin poluare pătrund în sol substanțe chimice care pot perturba metabolismul normal al solului.În ultimul timp, de importanță majoră a devenit poluarea solului cu substanțe utilizate în agricultura în cantități mari (pesticide, substanțe fertilizante). De asemenea, poluarea cu substanțe minerale poate fi realizată și prin activitatea industrială. S-a constatat că ~ 50 % din materiile prime utilizate în industrie ajung sub formă de deșeuri în sol. Prin poluarea solului cu reziduri organice, acesta este contaminat cu microorganisme patogene sau condiționat patogene de proveniență animală și umană.Acești agenți sunt diferiți de flora „autohtonă” și constituie flora „supraadaugată”. Agenții biologici patogeni de proveniență intestinală umană sunt: bacilul tific, bacilii dizenterici, vibrionul holerei, virusurile poliomelitice, virusul hepatic și condiționat patogeni sunt: stafilococii, streptococii ex. Coli, proteus etc. Ei au o rezistență redusă în sol cu variabilitate medie de 10-30 de zile pentru enterobacterii si 4-6 săptămâni pentru virusuri. Aceste microorganisme pot migra din sol în apă și alimente. O altă grupă de microorganisme provine din intestinele animalelor: bacilul tetanic, bacilul antraxului, bacilul botulinic, clostridiile si altele. Viabilitatea acestora în sol este mare (luni, ani) și transmit boala la om în timpul muncilor agricole, jocurilor copiilor, război, etc. Prin sol se transmit și paraziții (geohelminții), din care Ascaris lumbricoides are mare răspîndire; ouăle acestor paraziți își păstrează viabilitatea la temperatura de 16-18 °C, umiditatea 60-80%, în lipsa radiațiilor solare directe până la 1 an.

2.1.1. Criterii sanitare de apreciere a poluării solului

Aprecierea stării sanitare a solului se face cu ajutorul indicatorilor igienico-sanitari. Ei oferă informații asupra caracteristicilor microbiologice si chimice ale solului.

a)Indicatorii microbiologici. Mai frecvent utilizați sunt: numărul total de germeni, numărul bacteriilor coliforme, numărul bacteriilor sulfito-reducătoare, numărul bacteriilor termofile. Deși nu există norme legiferate în nici o țară din lume, se recomandă urmatoarea interpretare a valorii numărului total de germeni:

-sol curat <10000germeni/ g sol;

-sol slab poluat > 10000 germeni/ g sol

-sol poluat – 100000 germeni/ g sol

-sol foarte poluat -1000000/ g sol

Poluarea biologică a solului se apreciază și prin indicatori parazitologici. Se consideră că solurile curate nu trebuie să conțină ouă de geohelminți. Astfel, solurile slab poluate conțin până la 10 ouă/g sol, poluate – 10-100 ouă/g sol, iar cele foarte poluate peste 100 ouă/g sol.

b)Indicatori chimici.Cel mai des utilizat indicator este indicile „Hlebnicov” sau „cifra sanitară”.

Se calculează după formula: I.H. = N org. Teluric / N org. Total, unde:

I.H. – indicile Hlebnicov;

N org. Teluric – azotul organic teluric;

N org. Total – azotul organic total prezent in sol.

Valoarea I.H. < 0,70 arată sol poluat; 0,70 – 0,85 – poluare medie; 0,85 – 0,95 – poluare redusa; 0,95< – sol curat.

Pentru aprecierea poluării chimice se mai practică și determinarea prezenței în sol a substanțelor minerale (As, Pb, Cd, Fe, etc), dar și a pesticidelor.

Poluarea solului

Solurile sunt rezultatul interacțiunii de la suprafață uscatului. Poluarea este un fenomen foarte periculos și în timp devine catastrofal. Pe sol se adună în cantități uriașe gunoaie provenite din orașe sau din deșeuri industriale , care ajung uneori să aibă consecințe directe asupra așezărilor omenești. Procesul de degradare a factorilor de mediu de pe întinsul globului a avut în ultimele decenii un mers ascendent continuu, o evoluție îngrijorătoare , cantitatatea de poluanți fiind într-o continuă creștere .Poluarea este evidentă în cazul solului. Reziduurile care nu au fost evacuate în apă și în aer acoperta uscatul, ambianța imediată de viață a oamenilor, tocmai în locurile aglomerate unde fiecare metru pătrat e intens și multiplu solicitat, degradează terenurile agricole tocmai acolo unde sunt mai fertile. Solul este supus acțiunii poluărilor din aer și apă, fiind locul de întâlnire al poluanților. Poluările directe ale solului provin din :

-aruncarea mucului de țigară sau a biletului de tramvai până la automobilul abandonat.

-scurgerea picăturii de ulei din tractorul care circulă pe câmp până la hale de deșeuri.

Nocivitatile care nu sunt suficient de concentrate pentru a distruge vegetația pustiind locul pot provoca consecințe indirecte, fiind absorbite de plante care servesc că alimente oamenilor și animalelor domestice. Bolile contagioase intestinale și paraziții din apele fecaloide parcurg un drum similar.

Surse de poluare a solului și modul de dispersie a poluanților

Sursele principale ale poluării solurilor sunt :

aplicarea pe scară largă a îngrășămintelor și pesticidelor în agricultură

folosirea sistemelor extinse de irigații

depozitarea deșeurilor solide

depunerile atmosferice de substanțe toxice produse că urmare a activităților umane .

Deteriorarea solurilor se realizează prin:- expansiunea agriculturii, -defrișare și eroziune, -supraexploatarea solurilor.

2.1.2. Poluarea biologică

Poluarea biologică sau biopoluarea se definește ca o modificare a echilibrului ecologic ca urmare a introducerii accidentale sau deliberate a unor specii de organisme, animale sau de plante străine într-un alt mediu decât cel originar lor. Prin urmare, termenul de poluare biologică se referă la mutarea organismelor vii sau nevii din locurile unde au evoluat spre medii noi de viață unde lipsa dușmanilor naturali le permite o dezvoltare explozivă. Aceste organisme, numite uneori dăunători exotici invazivi amenință culturile, padurile și uneori, chiar existența speciei umane și a altor specii autohtone. Producerea poluării biologice,ca și la celelalte tipuri de poluare este din cauza activităților umane.

Spre deosebire de celelalte forme de poluare, poluanții bilogici nu pot fi controlați prin reducerea emisiilor sau prin emiterea de legi și regulamente. Odata importați, poluanții biologici se dezvoltă, se adaptează, se înmulțesc și se răspândesc în voia lor, dacă nu se iau măsuri severe și uneori chiar costisitoare pentru oprirea lor.

Contaminanții biologici pot fi încadrați în două categorii majore:

poluanții vii, de tipul bacteriilor, al virusurilor, al ciupercilor sau al acarienilor de praf sau de animale, căpușe, polenul de plante, sporii de mucegai;

poluanții substanțe organice moarte cum sunt cadavrele animalelor sau dejecțiile uscate ale insectelor, părul de animale, saliva de animale, gaze rezultate în urma proceselor de fermentație, mirosurile neplăcute din toalete

Efectele poluării biologice

Poluarea biologică este asimilată, în general, cu efectele invaziilor biologice(efectele bioinvaziilor). Biopoluarea poate genera efecte negative la mai multe niveluri deorganizare biologică: •la nivelul unui organism individual (poluarea biologică internă cu paraziți sau patogeni); •la nivelul unei populații (prin schimbări genetice cum sunt, de exempluhibridizările dintre speciile autohtone și speciile alohtone invezive); •la nivelul comunității sau biocenozei (prin schimbări structurale de tipuldominanța speciilor alohtone invezive sau înlocuirea sau eliminarea speciilor native); •la nivelul habitatelor (prin modificarea condițiilor fizico-chimice);

•la nivelul ecosistemelor (prin alterarea fluxului material organic sau energetic).

De asemenea, biopoluarea poate duce la deterioarea ariilor naturale conservate și poate avea consecințe economice negative ca și efecte asupra sănătății umane Noțiunile de „poluare biologică” sau de „poluant biologic”, descrise de Elliott(2003),sunt asociate cu invazia biologică.S-a dezvoltat apoi conceptul de nivel al biopoluării (Olenin et al.,2007).

2.1.3. Poluarea chimică

Poluarea chimică a solului este produsa prin reziduuri menajere si zootehnice, reziduuri industriale și radioactive și ca urmare a utilizării unor substanțe chimice în agricultură.Rezidurile menajere și zootehnice, ca și o parte a reziduurilor industriale, provenite mai ales de la întreprinderi alimentare,care produc o poluare organică puternică. Foarte frecvent poluarea organică se întovărășește cu cea biologică,dar se poate găsi și în afara acesteia.

1.Poluarea organică – .Prin descompunerea materiei organice și transformarea sa în substanțe minerale se realizează un ciclu natural al elementelor chimice,care trec din sol și reiau ciclul. În mod deosebit,ciclul este caracteristic pentru azot și pentru carbon,dar și alte elemente urmează

aceeași cale. Procesele de degradare a substanțelor organice din sol sunt asemănătoare cu cele din apă,dar se petrec la niveluri mult mai intense datorită numărului mare de germeni care acționează in sol. Procesele de descompunere a substanțelor organice poluante din sol se petrec în general in straturile superficiale unde poluanții sunt reținuți prin puterea selectivă a solului. Această primă faza este urmată de cea a degradării propriu-zise sau faza biochimica.

2. Poluarea industrială – poate oferi o componentă organică, dar de cele mai multe ori are un conținut bogat în substanțe chimice potențial toxice.Studiile efectuate în acest sens cu sprijinul O.M.S. duc la concluzia că poluarea industrială reprezintă o puternică sursă de răspândire pe sol a unor produși chimici toxici care pot fi concentrate de diverse organisme din lantul alimentar al omului.Se consideră că cel puțîn 50% din materiile prime utilizate în industrie contribute la formarea deșeurilor industriale, din care în jur de 15% pot fi considerate toxice sau nocive pentru organismul uman.Consecințele acestei poluări constau în mare parte, în degradarea avansata a solului, ceea ce crează mari dificultăți de reintegrare a acestuia în circuitul agricol. Este vorba de rezidurile rezultate din exploatările miniere, din industria metalurgică și siderurgică, industria petro-chimică și altele.Pe de altă parte însă, poluarea industrială cu substanțe toxice creează premiza trecerii acestora în apele subterane sau de suprafață, dar și în culturile vegetale cu influențe asupra sanatații populației. Întreprinderile industriale pot contribui la poluarea chimică a solului prin depunerile de poluanti raspanditi în atmosfera ca în cazul plumbului, mercurului sau fluorului. În jurul fabricilor de superfosfati sau de aluminiu au fost descrise cazuri de fluoroza la animale.

3. Poluarea radioactivă – este de dată mai recentă și constă din depunerile radioactive si depozitarea pe sol a reziduurilor cu conținut bogat în izotopi. Cei mai preiculosi radionuclizi sunt cei cu viață lungă ca stronțiu 90 (26 de ani) și cesiu 137 (30 de ani), dar importantă au și iodul 131, bariu 140, ruteniu 160 și alții emiși de reactoarele nucleare și care contribui la radiația gama globală. În principal, stronțiul radioactiv se concentrează în sol în cantitate mai mare, ca urmare a precipitațiilor abundente. El este menținut în straturile superioare prin forțe electrostatice de unde este antrenat în cazuri de eroziune. În ceea ce privește cesiul radioactiv, acesta este, de asemenea, reținut în sol de unde poate trece la anumite plante ca licheni, care an zonele nordice constituie alimentul de baza al renilor. Din determinările făcute în perioada 1962-1963 asupra laponilor, consumatorilor ai cărnii de ren, s-a constatat o încărcare în cesiu radioactiv de zece ori mai mare decât a altor grupe de populație nordică. În ultimul timp se acordă importantă și carbonului 14 care ia naștere în aer sub acțiunea radiațiilor cosmice, plecând de la azot. El se poate depozita în sol de unde intră cu ușurință în ciclul metabolic al plantelor ajungând ulterior la animale și om; nu se poate ști în prezent dacă poate atinge niveluri suficiente pentru a avea efecte nocive.Poluarea radioactivă a solului ca urmare a produșilor de fisiune, a dus în emisfera nordică la creșterea cu 10 până la 3% a radioactivității naturale și poate constitui în curând o preocupare din cele mai importante. Dealtfel, încă de pe acum o serie de autori au propus determinarea radioactivității solului ca indice de poluare radioactivă pentru întreg mediul înconjurator.

4.Poluarea cu produși utilizați în agricultură – Poluarea cu produși chimici utilizați în agricultură reprezintă în prezent una din cele mai importante, dar și cele mai controversate probleme de sănătate. Așa cum arată și O.M.S., în trecut materiile nutritive utilizate în agricultură reprezentau un ciclu clar definit, trecând din sol în plante, din plante la animale și revenind din nou în sol. În ultimul timp însă acest ciclu a fost „circulat” prin utilizarea unor substanțe chimice, în mare parte de sinteză, pentru obținerea unor cantități superioare de produse agro-alomentare. Este vorba de îngrășăminte, de biostimulatori, de antidaunatori, etc. Cea mai mare parte a substanțelor fiind de natură organică suferă, la rândul lor în sol un proces de descompunere sau biodegradare. Ele sunt metabolizate de microorganismele din sol care au o mare capacitate de adaptare, utilizându-le că elemente nutritive. Că urmare a acestui fapt, produsele chimice utilizate în agricultură și pătrunse în sol dispar astfel încât solul poate fi din nou tratat. Această situație însă nu este generală pentru toate produsele chimice, unele fiind mai ușor, iar altele mai greu biodegradate. Astfel, compușii cu plumb sau mercur (organo-metalice) ca și sarurile acidului arsenic se descompun greu și au tendința de a se depozita persistent în sol. În același sens, produsele organo-clorurate de tip DDT, HCH, lindan, eldrin și altele se descompun greu și ca urmare a acestui fapt rămân în sol produși de degradare timp îndelungat, fapt ce etichetează aceste substanțe cu o mare remanentă în sol. În cazul unor cercetări efectuate cu pesticide organo-clorurate după 5 ani s-a găsit până la 5% din cantitatea inițial utilizată. Mai mult chiar, pentru unele din aceste substanțe nu se cunoaște precis dacă produșii intermediari de descompunere au acțiune mai toxică sau mai puțîn toxică decât cea inițială. În aceste conditii posibilitatea de adsorbtie în plante este posibilă numai în momentul tratării sau imediat după acestea, ci și după un timp foarte îndelungat. Ca urmare a pătrunderii lor în produsele agro-alimentare se favorizeaza trecerea în regnul animal și în ultima instanța la om.Grupa substanțelor organo-clorurate se poate concentra, de asemenea, în diverse produse și în organismul uman, în mod deosebit în țesutul adipos unde pot fi dozate prin recolte efectuate la autopsii sau intraoperator. Determinările efectuate în diferite țări au arătat concentrații foarte variate. Se pare însă că aceste concentrații nu pot fi puse în legătură nici cu cantitatea de pesticide utilizate și nici cu timpul de când sunt folosite; factorul care determina această concentrație fiind modul cum sunt utilizate.

Pentru evitarea acestor situații se recomandă raționalizarea utilizării pesticidelor, prin folosirea de cantități strict necesare, în momentele cele mai prielnice, alternarea în timp a diverselor substanțe, evitarea celor greu biodegradabile și asocierea lor cu mijloace biologice de combatere a dăunătorilor agricoli.

2.1.4. Indicatori igienico-sanitari ai poluării solului

Aprecierea poluării solului se face cu ajutorul indicatorilor igienico-sanitari. Sunt indicatori CHIMICI și indicatori BIOLOGICI.

• INDICATORII CHIMICI

a) Indicatorii direcți ai poluării chimice se adresează substanțelor chimice poluante ajunse pe sol cu acțiune nocivă prin ele însele asupra sănătății omului. Indicatori direcți: determinarea prezenței în sol a diverselor elemente chimice toxice(arsen,plumb,cadmiu) sau a unor combinații nocive(pesticide organo-clorurate).

b) Indicatorii indirecți ai poluării chimice – Se pot folosi ca indicatori indirecți diverși produși intermediari de descompunere(amoniac, nitriți, hidrogen sulfurat) sau chiar produși finali(nitrați, fosfați, sulfați). Cel mai utilizat indicator pentru poluarea organică este AZOTUL organic teluric. Valoarea sa raportată la azotul organic total din sol constituie un indicator prețios cunoscut sub denumirea de cifra sanitară sau indicele lui Hlebnicov: IH=N organic teluric/N organic total Acest raport este totdeauna subunitar, deoarece numai o parte a azotului din sol trece în azot teluric. Cu cat acest raport este mai aproape de unitate cu atat solul poate fi considerat mai curat. Astfel: IH ˂ 0,70 sol poluat; IH 0,70- 0,85 poluare medie; IH 0,85-0,95 poluare redusă; IH ˃ 0,95 sol curat.

INDICATORII BIOLOGICI

Sunt reprezentați de o serie de germeni a căror prezență și mai ales număr arată gradul de poluare și ca atare riscul pentru sănătate: -numărul total al germenilor din sol care se dezvoltă la 37ᴼC -prezența și numărul germenilor coliformi(din conținut intestinal) -prezența și numărul germenilor sulfitoreductori -prezența și numărul germenilor termofili(se dezvoltă la ̴60ᴼC) -germeni nitrificatori.

Deși nu există norme legiferate în nicio țară din lume, se recomandă următoarea interpretare a valorii numărului total de germeni:

– sol curat ˂ 10 000 germeni/g sol

– sol slab poluat ˃ 10 000 germeni/g sol

– sol poluat – 100 000 germeni/g sol

– sol foarte poluat – 1 000 000 germeni/g sol

Poluarea biologică a solului se apreciază și prin indicatorii parazitologici. Se consideră că solurile curate nu trebuie să conțină ouă de geohelminți. Solurile slab poluate conțin pană la 10 ouă/g sol, cele poluate 10-100 ouă/g sol, iar cele foarte poluate peste 100 ouă/g sol.

CAPITOLUL 3

MICROFLORA SOLULUI – INDICATOR IGIENICO-SANITARI

3.1. Protozoarele din sol (Phyllum Protozoa) și rolul exercitat

Blepharisma japonicum, un protozoar ciliat

Giardia muris, un protozoar flagelat

Paramecium aurelia

Protozoarele (din greacă πρωτόζωο[ν], protózoo – primul animal; "protos"-primul, "zoon"-animal) sunt cele mai simple organisme eucariote, unicelulare, cuprinse în regnul Protista. Sunt monoenergide sau polienergide. Pot fi solitare sau coloniale. Când sunt coloniale uneori pot exista în colonie indivizi specializați pentru o anumită funcție. Aceștia pot acționa în interdependență, colonia acționând ca un întreg. Acest tip de colonie poarta denumirea de „colonie individ”. Celula reprezintă individul și realizează toate funcțiile. Protozoarele sunt foarte numeroase, adaptate la cele mai variate medii și moduri de viață. Foarte multe sunt acvatice iar unele sunt edafice (traiesc in sol).

Importanță – Protozoarele sunt importante în studiul teoretic pentru că ele fac legătura dintre plante și animale. Unele din consecințele practice ale existenței lor într-un ecosistem sunt: curăță mediile acvatice în care trăiesc și reprezintă hrană pentru alte animale.

Grupe ecologice de protozoare

1.Protozoare libere

2.Protozoare simbionte

3.Protozoare comensale(potențial parazite)

4.Protozoare parazite

Protozoarele pot exista sub doua forme: vegetativă – în condiții favorabile de mediu, aceasta fiind și forma sub care se hrănește și se înmulțește;chistică – în condiții nefavorabile, asigurându-și doar supraviețuirea.

1. Răspândirea protozoarelor în sol – În afară de alge, în sol sunt foarte răspândiți și diferiți reprezentanți ai organismelor animale monocelulare ce poartă numele de protozoare Protozoa).Este foarte greu de determinat suficient de exact numărul acestor organisme într-un gram de sol,deoarece numărătoarea poate fi făcută prin metoda diluțiilor la limită și după cum se știe această metoda este puțin precisă. Datorită capacitații de a se înmulții repede precum și datorită rezistenței mari a formelor închistate la condițiile nefavorabile ,protozoarele în mediul natural se răspândesc destul de repede și se adaptează la condiții naturale diferite. Protozoarele din sol au dimensiunile corpului foarte mici ,fiind de 5-10 ori mai mici decât formele acvatice corespunzătoare. Dimensiunile mici ale corpului protozoarelor din sol le permit probabil să se deplaseze mai ușor în acest mediu natural. Multe protozoare flagelate ,care se intâlnesc în sol, sunt lipsite de flagelul anterior ,însă posedă un flagel îndreptat înapoi care ajută deplasarea lor in sol. Protozoarele se dezvoltă cel mai bine in soluri slab alcaline și cel mai prost în soluri acide ,unde cea mai mare parte se află in stare închistată. Dacă conținutul de humus scade cu 50% ,atunci și numărul de protozoare scade de 2-2,5 ori. Aceste organisme sunt un fel de indicatori biologici pentru conținutul de humus din sol. Răspândirea protozoarelor în sol este cu totul neuniformă. O populație de protozoare deosebit de densă se găsește în solul rizosferei plantelor agricole.Viteza cu care protozoarele se răspândesc in sol este relativ mică și este mult mai mică decât răspândirea bacteriilor.

Importanța protozoarelor în procesele din sol – Protozoarele se hrănesc cu bacterii din sol. Unii cercetatori consideră că protozoarele distrugând bacteriile din sol au o influență b dăunătoare asupra fertilității solului.De aceea ei recomandă sterilizarea parțială sistematică a solului, în cursul căreia mor în primul rând protozoarele din sol. În sol sunt sunt importante numai formele care se găsesc în stare activă .

Rolul protozoarelor in sol este secundar față de cel al bacteriilor și ciupercilor. Ele sunt în majoritate prădăători ce se hrănesc cu bacterii și se găsesc în sol între 10.000 până la câteva sute de exemplare la gramul de sol. Ca microprădători, protozoarele contribuie la diminuarea numărului de bacterii în sol. În același timp s-a constatat că prin moartea lor protozoarele pun la dispoziția microorganismelor surse nutritive care stimuleaza creșterea numărului acestora în sol. În unele experiențe cu Azotobacter în culturile la care s-au adăugat protozoare (Colpidium colpoda), s-a fixat mai mult azot decât la culturile martor. Se trage de aici concluzia că protozoarele fagocitând bacteriile, formează colonia să producă mai multe celule tinere care sunt mai active în fixarea azotului molecular. Pe de altă parte se presupune că protozoarele ar elimina în mediu de cultură unele substanțe stimulatoare pentru dezvoltarea bacteriilor.După alți autori în afară de acțiunea indirectă asupra biologiei solului, protozoarele ar contribui si la formarea humusului.

3.2. Bacteriile și rolul exercitat

Bacteriile sunt microorganisme  procariote  monocelulare, care formează domeniul Bacteria (Eubacteria). Anterior, ele erau incluse în regnul Monera alcătuit din două încrengături: Schizophita sau Bacteriophyta (bacteriile) și Cyanophyta (algele albastre-verzi). Bacteriile sunt cele mai vechi forme de viață, foarte răspândite în aer, apă, sol, pe obiecte, alimente și organisme. Bacteriile au un rol imens în transformarea compușilor macromoleculari în compuși simpli, prin mineralizarea materiei organice nevii, contribuind astfel la realizarea naturală a circuitului unor elemente de importanță vitală: carbon, azot, sulf, fosfor, fier ș.a. Fără activitatea bacteriilor agenți ai putrefacției – “pământul s-ar transforma treptat într-un uriaș cimitir”.Pe căi biotehnologice s-au obținut cu ajutorul bacteriilor:• îngrășăminte biologice – Azotobacter;• insecticide biologice – Bacillus thuringiensis;

3.3. Ciupercile din sol (Phillumul Mycophyta) si rolul exercitat

Fungii – organisme vegetale inferioare (aproape 100.000 de specii) incluse în încrengătura Mycophyta. Ciupercile sunt lipsite de clorofilă, sunt heterotrofe (saprofite sau parazite); pot forma licheni în simbioză cu algele sau micorize în clasele  asociere cu rădăcinile plantelor superioare. Sunt răspândite în toate mediile, pe întregul glob. Pot fi uninucleate sau monokariote (miceliul primar), binucleate sau dikariote (miceliu secundar) și multinucleate sau polikariote (sifonoplastul). La majoritatea speciilor, corpul este un miceliu, uni- sau pluricelular, format din filamente ramificate numite hife. Hifele ciupercilor sunt, adeseori, organizate într-un țesut denumit plectenchim. Divizarea în clase a ciupercilor are în vedere, în primul rând, tipul de producere a sporilor. Unele sunt microscopice, altele, în special corpurile de fructificație, pot avea mărimi apreciabile. Din punct de vedere practic, prezintă importanță deosebită ciupercile parazite, precum și unele saprofite care produc fermentații utile, cât și ciupercile comestibile. Altele au importanță medicinală. Dupa locul unde se dezvoltă, ciupercile parazite sunt endoparazite, traind în interiorul țesuturilor și octoparazite, care se dezvoltă pe suprafața organelor. Absorbția hranei la majoritatea ciupercilor se face cu ajutorul unor prelungiri specializate ale talului, numite haustorii.

Arhimicetele – În această clasă se găsesc ciupercile cele mai primitive și mai simple, lipsite de miceliu. Au aparatul alcătuit dintr-un gimnoplast sau plasmodiu. Sunt ciuperci endoparazite. Se înmulțesc prin zoospori sau spori imobili, care provin din transformarea întregii celule. Înmultirea sexuată se face prin izogamie. Din această clasă fac parte ciupercile care produc însemnate pagube culturilor de cartof, varza, plante furajere etc.

Ficomicetele – Cuprinde ciuperci care au talul unicelular, polinucleat, simplu sau ramificat, în care caz se numește sifonoplast. Cele mai multe și în același timp cele mai dăunatoare, sunt endoparazite. Unele Ficomicete sunt saprofite. Înmultirea asexuată se face prin spori la cele inferioare sau prin conidii, care in realitate sunt zoospori caduci.

Ascomicetele – Se caracterizează printr-un aparat vegetativ bine dezvoltat. Majoritatea ciupercilor din aceasta clasa au un tal filamentos, miceliu fiind alcatuit din hife pluricelulare, adeseori ramificate, izolate sau anastomozate. Înmultirea asexuată se face prin diferite feluri de spori: conidii, picnospori, etc.

ROL – Ciupercile alcătuiesc unul dintre cele mai importante grupuri de organisme de pe planetă. Fiindcă se dezvoltă la adăpostul pădurilor umbroase, citadinii aproape că au uitat de acest aspect. Ciupercile dețin un rol însemnat în natură dintr-o varietate de puncte de vedere. Unul dintre primele ar fi cel sanitar, care descinde din implicarea lor (alături de bacterii) în descompunerea materiei organice. Fără ciuperci, substanțele nutritive din lumea vie s-ar întoarce în sol cu întârziere sau cu o dificultate mai mare. Al doilea lucru care trebuie spus este că multe dintre plantele care ajung pe mesele noastre sunt direct dependente de ciuperci. Acestea din urmă formează asociații sub formă de micoriză cu rădăcinile plantelor. Specialiștii apreciază că o scădere drastică a ciupercilor în natură ar putea avea printre efectele secundare instalarea foametei.

3.4. Algele din sol și rolul exercitat – Algele (lat. Algae – ”iarbă de mare”) constituie un grup diversificat din Regnul Chomista, Regnul Plante ,dar și unele organisme din Regnul Monera. Algele sunt capabile de a realiza procesul de fotosinteză  cu ajutorul pigmentului  care este frecvent clorofila sau ficocianina . Astfel din apă, săruri minerale, CO2 folosind ca sursă de energie lumina solară și în prezența pigmentului verde clorofilă, sintetizează substanțe organice.

Majoritatea algelor sunt organisme acvatice, dar se întâlnesc și pe uscat: pe sol și pietre, pe copaci etc. În afară de bacterii și ciuperci in sol sunt răspândite și diferite specii de alge. S-au găsit 257 de specii de alge, cele mai răspândite din acest grup de organisme vegetale fiind alge verzi, algele albastre și diatomeele. Pentru unele din ele solul este un loc temporar de existență, pentru altele el este mediul natural de existență, deoarece viața lor este adaptată de regulă în contițiile din sol. Straturile superficiale ale solului sunt deosebit de bogate in alge. După unele date, în straturile superficiale numărul celulelor din aceste organisme poate ajunge la 100.000 și chiar la 3.000.000 într-un gram de sol. În toata grosimea stratului arabil (30cm) ele vor fi număr de 50.000 si 100.000 la 1g de sol . Această masă de alge nu numai că se află în sol, dar și se dezvoltă și se înmulțește activ, astfel că frecvent se observă cazuri când solul unui câmp lucrat este acoperit cu o peliculă verde , datorită numărului mare de alge care se găsesc pe el, și într-adevăr înflorește din cauza algelor ce se dezvoltă în abundență in sol. După interpretarea populară, acest fenomen prevestește totdeauna o recoltă bună. O dezvoltare bogată a algelor îmbogățește solul cu substanțe organice și stimulează dezoltarea bacteriilor fixatoare de azot (de exemplu a azotobacterului); aceasta imbogățește solul în azot și favorizează astfel obținerea unei recolte bogate. Dacă greutatea lor vie, în stratul arabil al unui hectar de sol , trece de 100kg, moartea și dezvoltarea lor –care se repetă adesea de mai multe ori în decursul unei perioade de vegetație –ne pot da unele indicații cu privire la rolul pe care îl pot juca ele în îmbogațirea solului cu substanțe organice. Substanța organică sintetizată de către alge nu numai că constituie hrana diferitelor bacterii din sol, dar poate servi și ea ca bază pentru acumularea humusului în sol.Acest proces este foarte important în cazurile când roca minerală începe să se trasforme în sol.Pe astfel de roci primele organisme vii sunt ,după cum se știe, aproape totdeauna algele. Acest lucru îl putem aprecia după următoarele date : după ce, în urma unei erupții vulcanice puternice pe insula Karakao a fost distrusă toată vegetația, primele organisme apărute în stratul mineral format după răcirea lavei au fost algele albastre.Ele au pus bazele acumulării substanțelor organice și formării humusului pe acest strat mineral.

Algele au o importanță foarte mare și în îmbogățirea soluției solului cu oxigenul degajat de ele în cursul procesului de fotosinteză. Celulele algelor pot servi ca o hrană bună pentru o serie de protozoare ierbivore și prin ele pot avea iarăși o anumită influență asupra dinamicii generale a vieții din sol. Toate acestea indică rolul important al algelor din sol. Dezvoltandu-se în straturile superficiale ale solului ele utilizează în primul rând compușii azotați ușor accesibili și îi trasformă în forma organică a propriului corp.Lipsa capacitații algelor verzi, diatomelor și a multor alge albastre de a fixa azotul atmosferic nu le împiedică însă să participe în mod indirect la acest proces. În momentul de față s-a acumulat un material experimental destul de bogat care indică existanța unor interrelații de natură simbiotică între unele alge și bacterii fixatoare de azot .

Rolul algelor Algele joacă un rol important în natură. Absorbind din apă bioxidul de carbon ele elimină oxigen, necesar altor organisme acvatice pentru respirație.Algele servesc ca hrană pentru animalele acvatice mici, iar acestea la rândul lor – ca hrană pentru pești. În desișurile de fitobentos se adăpostesc alevinii. Ele se folosesc și în calitate de nutreț pentru  animalele agricole și îngrășăminte organice. Din algele brune și din cele roșii se extrag iod, brom, săruri de Kaliu, rășini, vitamine din grupul B, agar-agar, se obține alcool metilic. Unele specii de alge marine, ca laminaria brună (varza de mare), ulva (salata de mare), profira roșie, se folosesc în alimentație, iar din filoforă, laurenție, helidium și codium se fabrică clei de calitate.

3.5 .Virusurile din sol și rolul exercitat

Virusurile reprezintă o categorie specifică de agenți infecțioși, structural și fiziologic fundamental diferiți de oricare dintre microorganismele cunoscute (Zarnea G., 1983). Virusurile plantelor au o mare importanță ca agenți patogeni datorită marii lor răspândiri și faptului că același virus poate infecta plante care aparțin la diferite familii botanice.

Bolile produse de virusuri la plante sunt denumite viroze. Până în prezent sunt cunoscute câteva sute de boli virale, produse de virusuri care aparțin la 25 genuri distincte.

Din punct de vedere morfologic virusurile plantelor aparțin la două grupuri: grupul virusurilor izometrice (izodiametrice) sau sferice și grupul virusurilor alungite.

În general virusurile plantelor au o structură chimică mai simplă decât virusurile animale și bacteriofagii. Mecanismul de transmitere:

Virusurile se pot transmite de la planta bolnavă la planta sănătoasă pe mai multe căi:

A – transmitere mecanică: prin contact între frunze; anastomoze radiculare; unelte de lucru; altoire.

B – transmiterea prin vectori se realizează prin intermediul insectelor (cca.400 specii): afide și cicade. Relația dintre virus – insectă vectoare este variabilă și corespunde la 3 situații:

Virusuri nepersistente, pot fi transmise până la circa 4 ore de la achiziție.

Virusuri semipersistente au capacitatea de infectare variabilă de la 10-100 ore de la achiziție.

Virusuri persistente cu o capacitate de infectare de peste 100 ore (uneori chiar toată durata de viață a vectorului).

În funcție de răspândirea și comportarea virusurilor în corpul vectorului, acestea se împart în 3 categorii:

Virusuri localizate pe stilet (virusuri nepersistente).

Virusuri circulante (virusuri persistente) pot fi transmise timp îndelungat ajungând în hemolimfa insectei.

Virusuri propagative (virusuri persistente) se multiplică în corpul vectorului fiind transmise toată viața insectei.

C – transmiterea prin intermediul ciupercilor fitopatogene din sol, (ex.Polymyxa betae transmite virusul rizomaniei la sfecla pentru zahăr).

D – transmiterea prin intermediul nematozilor.

E – transmiterea prin semințe (cca. 1/3 din virusuri).

Circulația virusurilor în interiorul plantelor se realizează prin parenchim (plasmodesme), prin floem și prin xilem.

Bacteriofagii

Bacteriofagii sunt virusuri adaptate la viața parazitară în celulele bacteriene și care prin multiplicare produc liza acestora. În anul 1915 Twort, descoperă fenomenul de liză transmisibilă, dar nu poate explica cu exactitate cauza acesteia.D'Herelle (1917) demonstrează natura particulară a fagului și îl consideră, ca virus, determinându-l bacteriofag (mâncător de bacterii).

În anul 1940, ia ființă un grup de cercetători, denumit "grupul fag", condus de Delbrück, sistemul bacterie-bacteriofag fiind folosit ca model experimental pentru cele mai importante studii de genetică moleculară.

Partea a II-a

Scopul lucrării. Material și metodă

CAPITOLUL 4

SCOPUL LUCRĂRII. MATERIAL ȘI METODĂ

4.1. SCOPUL LUCRĂRII

Studiul microorganismelor răspunzătoare, atribuirea termenului de calitate biologică a solului și de imprimare a stării igienico-sanitare a solului se axează în principal pe următoarele direcții:

cunoașterea cât mai completă a stării biologice a solului pe toată grosimea lui, prin studiul comparativ al frecvenței și activității microflorei generale și grupelor fiziologice de microorganisme cu funcții bine determinate;

studiul echilibrului dinamic care se stabilește între grupele fiziologice de microorganisme și oscilațiile pe care le suferă acest echilibru în procesele naturale de formare a solului și cursul transformării acestuia sub influența diferiților factori legați de cultivare.

În ansamblu prin cunoașterea și menținerea sub control a biologiei solului sub dublu aspect, momentan și evolutiv, este posibilă compararea diferitelor orizonturi ale unui sol, diferitelor soluri, constatarea unui eventual dezechilibru, stabilirea raporturilor posibile între microfloră și fertilitate precum și atribuirea termenului de calitate biologică a solului, strâns dependentă de activitatea microorganismelor din sol.

Lucrarea isi propune evidențierea grupelor ecologice de microorganisme care realizează circuitul azotului în natură, pe baza analizelor microbiologice efectuate asupra probelor de sol prelevate din cinci puncte diferite ale Parcului Zăvoi din Municipiul Râmnicu Vâlcea.

4.2. PREZENTARE PARCUL ZĂVOI – RÂMNICU VÂLCEA

Parcul "Zăvoi" este pe lista celor mai vechi parcuri din România, înființat în urmă cu aproape 170 ani, prin ofisul domnesc emis de către domnitorul Barbu Știrbei. Parcul este situat în zona de Sud-Vest a orașului Râmnicu Vâlcea. Aici,la 29 iulie 1848, s-a depus jurământul pe Constituția revoluționară, iar corul condus de Anton Pann a intonat viitorul imn de stat "Deșteaptă-te, române!" (*Enciclopedia județului Vâlcea,

http://www.istorielocala.ro/index.php?option=com_k2&view=item&id=254:enciclopedia-jude%C5%A3ului-v%C3%A2lcea&Itemid=203).

În prima jumătate a veacului al XIX-lea Zăvoiul nu era decât o pajiște împădurită, proprietate a mănăstirii Cozia, unde pășteau vitele comunale. Istoria Zăvoiului și șansa lui încep odată cu vizita în oraș, în anul 1850, "la rugăciunea cinstitului magistrat”, a domnitorului Barbu Dimitrie Știrbei. Acesta, amator de parcuri și inspirat din drumurile lui europene, hotărăște a se amenaja aici "alei pentru preumblarea obștii", alocând și o sumă importantă de bani pentru punerea în lucru a ofisului domnesc. Bucuria orășenilor nu e mică, iar lucrările încep chiar în anul următor, dar durează destul de mult, încheindu-se abia în 1856, după cum reiese din inscripția ce se mai păstrează încă la "fântâna cu obelisc", aflată într-o întristătoare părăsire, din care printr-o gură de leu curgea pe vremuri apă: "în amintirea înălțatului Domnitor Barbu Știrbei care prin ofisul din 9 august 1850, dat cu prilejul visitației orașului, a hotărât facerea acestei grădini pentru preumblarea obștească, hotărâre îndeplinită la 1856 de Zisu Dumitrescu, pe atunci prezident al magistratului, iar acum s-a îndreptat obeliscul și refăcut cișmeaua din nou, înfrumusețată așa cum se vede, prin stăruința ministrului cultelor și instrucției, Const. G. Disescu. 1913, Aprilie 24."

În curtea ,, Zăvoiului’’  este o promenadă liniștită  prin verdeața abundentă și copacii măreți care întregesc imaginea unei păduri seculare. Denumirea parcului a fost propusă în anul 1850,  în urma unei  vizite în orașul Râmnicu Vâlcea a  domnitorul Barbu Dimitrie Știrbei.

(sursa: http://blog.worldlifetimejourneys.com/ramnicu-valcea-city-en.html)

Dacă pătrunzi  printre aleile ascunse de copaci vei ajunge la ,,Fântana Turbatului’’, un monument construit  în anul 1844 de către Constantin Măldărescu a cărui poreclă era  ,,Turbatu’’.

Această fântână a fost principala sursă de alimentare cu apă a orașului în timpurile străvechi. Râmnicenii se adunau pe vremuri la izvoarele Zăvoiului, în speranța că vor lua acasă lichid tămăduitor. În data de 29 iulie 1848,  în jurul acestei fântâni  s-a strâns o Adunare Populară și s-a depus jurământul pe  Constituția revoluționară, intonând în premieră Imnul Național de un grup de cântăreți condus de către compozitorul român, Anton Pann. În fiecare an, în luna iulie la Râmnicu Vâlcea se sărbătorește evenimentul numit  ,,Zilele Imnului Național’’, fiind organizat de  Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea (http://www.turismistoric.ro/parcul-zavoi-din-ramnicu-valcea-o-promenada-cu-gust-istoric/).

Sursahttps://adevarul.ro/locale/ramnicu-valcea/parcul-zavoi-santier-noiembrie-1_55e84e1bf5eaafab2c36cf92/index.html

Parcul Zăvoi este unul dintre  parcurile din România în care dăinuiește amintirea unor evenimente importante din istoria românilor, un spațiu pentru destindere,  relaxare și sărbătoare al tuturor vizitatorilor.

(http://www.turismistoric.ro/parcul-zavoi-din-ramnicu-valcea-o-promenada-cu-gust-istoric/)

4.3. MATERIAL ȘI METODĂ

Pentru evidențierea grupelor ecologice de microorganisme care realizeasă circuitul azotului în natură s-au recoltat probe de sol din patru puncte diferite ale Parcului Zăvoi din Municipiul Râmnicu Vâlcea, respectiv:

Sectorul plantat cu foioase – I

Sectorul plantat cu conifere – II

Sectorul Plante ornamentale – III

Sectorul Pajiște – IV

Din aceste probe s-au efectuat in laborator suspensii în apă, asupra carora s-au efectuat determinari de pH cu ajutorul pH-metrului. După Obrejan și colaboratorii (1964) solurile se grupeasă în 8 tipuri în funcție de valorile pH-ului .

Tabel 4. 1. Caracterizarea reacției solurilor după valoarea de pH în apă (după I.C.P.A-1997)

În tabelul 4.2. sunt redate punctele da recoltare ale celor patru probe de sol din Parcul Zăvoi și tipul de sol funcție de pH.

Tabel 4.2. Punctele de recoltare ale probelor de sol din Parcul Zăvoi – Râmnicu Vâlcea și tipul de sol față de pH

Prelevarea probelor de sol

Valoarea unei analize depinde în mare parte de modul de recoltare a probelor de sol. În prezenta lucrare s-au respectat două condiții de bază: omogenitatea și asepsia.

Omogenitatea a fost asigurată efectuând pentru fiecare probă mai multe recoltări parțiale din puncte diferite ale suprafețelor de teren luate în studiu.

Asepsia a impus evitarea contactului solului cu degetele și utilizarea instrumentelor flambate sau trecute prin alcool.

Recoltarea probelor s-a executat cu o spatulă sterilă, eșantioanele de sol fiind introduse în borcane sterile de sticlă sau pungi. Probele de sol au fost recoltate după îmdepărtarea păturii superficiale a solului pe o adâncime de 3-5 cm. Prelucrarea probelor s-a făcut imediat după aducerea lor în laborator. S-au recoltat cca 100 gr sol din zona subiacentă, de la adâncimea de 5-20 cm. S-a notat de fiecare dată cultura de pe solul de unde s-a recoltat proba.

Recoltarea a fost făcută în lunile august 2017, noiembrie 2017 si martie 2018.

Efectuarea suspensiilor – diluții de sol

Tehnica diluțiilor este aplicabilă și la analiza microbiologică a solului dacă se iau unele precauții speciale. Principala cerință este disocierea agregatelor telurice, indispensabilă pentru eliberarea microorganismelor în apa da diluție, disociere care s-a realizat într-un mojar, printr-o mojarare serioasă a solului în stare uscată. S-au efectuat din probele de sol suspensii-diluții în apa distilată sterilă. În acest scop din probele de sol s-au cântărit steril 10 g, care au fost introduse într-un flacon indice de iod de 280 ml capacitate și care conținea 100 ml apă sterilă. S-a realizat astfel diluțla de 1/10. După o agitare puternică de 30minute la agitator, s-a procedat la realizarea celorlalte diluții de sol, pipetând câte 10 ml din suspesia diluția 1/10, în al doilea flacon indice iod care conținea 90 ml apă sterilă, s-a procedat în mod asemănător pană la ultima diluție repetându-se de fiecare dată agitarea în conformitate cu tehnica descrisă de Tardieux și Pochon. Suspensiile-diluții de sol s-au însămânțat pe medii selective lichide sau solide.

Evaluarea grupelor ecologice de microorganisme

Cunoscând rolul microorganismelor în circuitul materiei în natură metodele bazate pe principiile elaborate de Pochon și colab se aplică la studiul diferitelor grupe ecologice de microorgnisme care realizează în natură circuitul carbonului, azotului, sulfului și fosforului. Determinările s-au făcut prin metoda diluțiilor folosind medii selective lichide după metoda Pochon și Tardieux. S-a urmărit în dinamică reacția ce caracterizează grupul respectiv fie prin metabolizarea substratului fie prin apariția unui catabolit în mediu.

Prepararea mediilor de bază: extractul de sol, soluția salină Vinogradski și soluția de oligoelemente.

Două preparate de bază intră în compoziția mediilor de cultură care sunt în cele din urmă făcute selective prin alegerea sursei de carbon sau de azot care se adaugă. Aceste preparate de bază sunt extractul de sol și soluția mamă salină Vinogradski. Este de asemenea necesar să dispunem de o soluție de oligoelemente din care se adaugă o mică cantitate de ordinul unui ml la fiecare lot de mediu preparat, plecând de la apă distilată.

Prepararea extractului de sol

Se alege un sol de pH neutru sau foarte alcalin, cultivat sau de grădină, în bună stare pedologică, productiv și biologic. Se recoltează de la o adâncime de 5-25 cm cam 10 kg dc sol ce dau în medie cca 7 l extract. Se amestecă în greutate egală de apă de robinet în baloane de sticlă de mare capacitate. Se face extracția la cald punând amestecul în autoclav timp de o oră la 130°C. Se lasă să iasă vaporii foarte lent, până când temperatura autoclavului coboară la 100-110șC (aceasta activează și evită humificarea extractului care poate fi dată de o fierbere îndelungată).

La scoaterea din autoclav se filtrează amestecul care este spontan decantat pe hârtie de filtru Laurent nr.7, la cald. Pentru a obține un lichid de filtrare perfect limpede se pregătesc mai multe flacoane de sticlă prevăzute cu câte o pâlnie și hârtie de filtru. Se trece supernatantul succesiv pe mai multe filtre, întotdeauna în aceeași ordine. Filtratul tulbure, obținut în urma primei filtrări, devine în general clar după ce a fost trecut pe două sau chiar trei alte filtre. Solul colmatează rapid filtrele la începutul bateriei și acestea trebuiec schimbate când scurgerea devine dificilă. Se sterilizeză la autoclav la 115șC timp de 30 minute. Extractul obținut trebuie să fie limpede și cu o tentă de chihlimbar. Extractul de sol se folosește ca atare pentru numărătoarea microflorei totale, sau ca aditiv în alte medii.

Tabel 4.3. Prepararea soluției mamă saline, Vinogradski

Pentru preparare se folosește de preferință apă de fântână sau dc fluviu care nu conține antiseptice și are pH neutru. Se poate folosi și apa distilată cu condiția să i se adauge oligoelementele necesare sub formă de l ml soluție de oligoelemente la 100 μl apă distilată. Se cântăresc toate sărurile și se dizolvă în apă rece. Se controlează pH-ul soluției lăsând să cadă o picătură de albastru de grom-timol ( R.A.I – soluție 0,02% depusă prealabil pe o placă de sticlă sau de porțelan, amestecul acestor două picături trebuie să dea o tentă albastră franc ( pH= 7-7,5)« Dacă variază în verde sau cu atât mai mult în galben (pH acid) , se ajustează pH-ul soluției la neutralitate adăugând o soluție de hidroxid de sodiu sau de potasiu 10%. La pH-ul dorit, soluția mamă salină apare opalescentă și tulbure, cu am început de precipitare. Se repartizează această soluție în flacoane de 100-1000 ml și se astupă cu vată. Se sterilizează timp de 20 minute la 110șC. Mediul obținut trebuie să se separe în două faze: un lichid transparent clar și un precipitat cu un aspect coloidal. Înainte de întrebuințare se agită pentru a trece precipitatul în suspensie și se folosește diluată ca bază pentru aproape toate mediile.

Soluția de oligoelemente

• molibdat de potasiu 0,05 g

• borat de sodiu 0,05 g

• perclorură de fier o picătură

• azotat de cobalt 0,05 g

• sulfat de cadmiu 0,05 g

• sulfat de cupru 0,05 g

• sulfat de zinc 0,05 g

• sulfat de mangan 0,05 g

– apă 1000 ml

Se lasă să treacă prin soluție un curent de CO2.

Determinarea microflorei fixatoare de azot

Determinarea numărulul de microorganisme aerobe fixatoare de azot atmosferic s-a efectuat prin însămânțarea diluțiilor de sol în mediu lichid care nu conține azot combinat:

– soluție salină standard 50 ml

– manitol 10 g

– extract de sol 10 ml

– soluție de oligoelemente l ml

– carbonat de caliciu 0,5 g

– apă distilată 950 ml

Mediul este repartizat în tuburi. Însămânțarea s-a făut cu suspensie-diluții de sol, un ml pentru fiecare tub, câte trei tuburi pentru ficare diluție. Termostatarea se face la 28șC. Se apreciază cultura, în special de Azobacter, prin formarea unui voal brunificat la suprafața mediului de cultură. Citirile s-au făcut la 7 și 15 zile. Pentru microorganismelc anaerobe fixatoare de azot s-a însămânțat cu suspensii-diluții de sol un mediu cu următoarea compoziție:

– soluție salină standard 50 ml

– H2KPO4 0,75 ml

– NaOH n/10 33 ml

– glucosă 10 g

– extract de sol 10 ml

– soluție de oligoelemente 1 ml

– apă distilată 950 ml

Pentru Clostridium mediul s-a repartizat în eprubete, câte 10 ml și s-a introdus apoi în câte un tub Durham. Însămânțarea s-a făcut din aceleași suspensii – diluții de sol, câte 1 ml pentru fiecare tub câte trei tuburi pentru fiecare diluție. Termostatarea la 28°C se face timp de 7 și 15 zile. Aprecierea culturii se face printr-o degajare gazoasă, prezența gazului fiind evidentă în micile tuburi Duram.

Determinarea microflorei amonificatoare

Microorganismele amonificatoare realizează mineralizarea acizilor aminici, peptidelor și a altor substanțe cu azot până la amoniac, bioxid de carboa și apă. Evidențierea prezenței amoniacului se face cu reactiv Nessler. Se însămânțează cu suspensii-diluții de sol un mediu salin la sare s-au adăugat asparagină ca unică sursă de carbon și azot, cu următoarea compoziție:

– soluție salină standard 50 ml

– asparagină 0,2 g

– soliție de oligoelemente l ml

– apă distilată 950 ml

Lecturarea rezultatelor s-a făcut la cinci zile de la însămânțarea probelor. Se prelevează steril, cu o pipetă câte l ml din fiecare tub, începând cu diluția cea mai mare și prelevatele se pun în eprubeta de hemoliză. Se adaugă câte 2 picături de reactiv Nessler. Tuburile pozitive au o tulbureală galben-oranj. Tuburile negative, la fel ca și tuburile martor, rămân incolore.

Determinarea microflorei nitrificatoare

Nitrificarea este un proces microbiologic direct corelat cu productivitatea solului și foarte sensibil la acțiunea substanțelor toxice, inclusiv a erbicidelor. S-a notat separat prezența bacteriilor nitroase și nitrice. Două medii selective au fost însămânțate cu suspensii-diluții de sol, câte 10,5 ml pentru fiecare tub folosindu-se câte trei tuburi pentru fiecare diluție. Pentru cercetarea bacteriilor nitroase azotul este furnizat sub formă de sulfat de amoniu și se citește cu difenilamină sulfurică, mediul având următoarea compoziție:

soluție salină standard 50 ml

(NH4)2S04 0,5 g

carbonat de calciu l g

apă distilată 950 ml

Pentru bacteriile nitrice azotul este furnizat sub formă de azotit de sodiu și se citește cu același reactiv, după eliminarea nitriților cu uree mediul având următoarea compoziție:

soluție salină standard 50 ml

azotit de sodiu l g

apă distilată 950 al

Se repartizează fiecare mediu în tuburi de hemoliză câte l ml de tub. După sterilizare se însămânțează câte trei tuburi de diluție cu 0,5 ml suspensie de fiecare tub. Se incubeză 20 zile la termostat la 28° C.

Citirea rezultatelor:

-bacteriile nitroase – se golesc tuburile, aproape complet, încât să conțină doar 1—2 picături de mediu, se adaugă în fiecare tub câte 10 picături de acid sulfuric și 10 picături de difenilamină sulfurică. Tuburile pozitive prezintă o tentă albastră, mai intensă la concentrații mari. Citirea se face de asemenea față de un martor neînsămânțat.

– bacteriile nitrice – prezența nitraților se evidențiază ca și în cazul bacteriilor nitroase cu acid sulfuric și difenilamina câte 10 picături după ce în prealabil s-au adăugat în fiecare tub câte 10 mg uree pentru eliminarea nitriților restanți.Prezența nitraților se traduce prin aceeași colorație albastră.

Determinarea microflorei denitrificatoare

Se însămânțează cu suspensii-diluții de sol un mediu lichid, în care azotul se află sub formă de nitrați. Se cercetează dispariția nitraților în funcție dc timp și diluția cu difenilamină sulfurică. Mediul de cultură are compoziția:

soluție salină standard 50 ml

azotat de potasiu 2 g

glucoza 10 g

carbonat de calciu 5 g

soluție de oligoelemente l ml

apă distilată 1000 ml

Se repartizează în tuburi câte 10 ml și după sterilizare se însămînțează câte trei tuburi pentru fiecare diluție câte l ml suspensie de sol și se incubează la 28șC. După 15 zile, se prelevează, steril cu o pipetă câte 2 picături de lichid, începând cu diluția cea mai mare. Prelevatele se pun în tuburi de hemoliză și se cercetează în fiecare tub prezenta nitraților cu reactivul difenilamina după ce s-au eliminat nitrații care se pot forma cu uree. În fiecare tub se adaugă 50 mg uree, 10 picături acid sulfuric și 10 picături difenilamina. În toate tuburile în care au rămas nitrați apare colorația albastră și acestea sunt tuburi negative. Tuburile pozitive în care nitrații au dispărut sunt incolore. Tuburile cu reacție parțială se notează cu E . Se numără la fiecare lectură numărul tuburilor pozitive pentru fiecare diluție și se determină numărul de germeni.

Rezultatele determinărilor cantitative s-au exprimat în numărul de microorganisme/g sol uscat, după tabelele lui Mc Crady și apoi în Log2 microorganisme/grame sol uscat. În cazul acestor interpretări precizia este cu atât mai mare cu cât numărul repetițiilor este crescut. De aceea s-au utilizat câte trei tuburi pentru fiecare diluție. Pe baza acestor rezultate s-au reprezentat grafic curbele activității biologice a microorganismelor studiate.

Partea a III-a.

Rezultate și discuții

CAPITOLUL 5

REZULTATE OBȚINUTE PRIVIND DINAMICA POPULAȚIILOR DE BACTERII FIXATOARE DE AZOT – INDICATORI BIOLOGICI AI SOLULUI

REZULTATE ȘI DISCUȚII

Prezența bacteriilor fixatoare de azot libere, în diferite medii naturale, a fost remarcată încă din primele lucrări ale lui Beijernik. Punerea în evidență a acestor bacterii în sol este uneori dificilă, pentru că se știe că microorganismele din sol au necesități de creștere extrem de diferite și uneori extrem de specializate. De aceea în cadrul prezentului studiu, pentru punerea in evidență a acestui grup ecologic de microorganisme s-au folosit medii selective, care prin compoziția lor crează condiții de dezvoltare și multiplicare numai pentru anumite microorganisme din materialul studiat. S-au folosit medii lipsite de substanțe azotate, care au permis numai dezvoltarea microorganismelor capabile să fixeze azotul atmosferic. Analiza microbiologică privind numărul fixatorilor de azot liberi, aerobi și anaerobi, numărul de microorganisme amonificatoare, nitrificatoare și denitrificatoare în cele patru probe de sol recoltate în perioada august 2017 – martie 2018 au condus la o serie de rezultate care sunt consemnate în tabele și grafice. Rezultatele au fost calculate după tabelele statistice ale lui Mc Crady și raportate la grame sol uscat. S-a estimat astfel numărul cel mai probabil de germani viabili și capabili să se multiplice în mediile însămânțate. Determinarea numărului de germeni a fost dedusă din numărul de tuburi găsite pozitive pentru câteva diluții consecutive și semnificative.

Dinamica populației de fixatori de azot aerobi

Din datele obținute rezultă că în luna noiembrie numărul fixatorilor de azot aerobi este de ordinul zecilor și sutelor de bacterii pe grame sol uscat, cu variație de la o probă de sol la alta ( tabel 5.1).

Tabel 5.1. Variatia numărului fixatorilor aerobi/g sol uscat

Figura 5.1. Variația fixatorilor aerobi/g sol uscat

Se observă că o activitate destul de intensă de fixare azot molecular atmosferic are loc în solurile prelevate din sectoarele I – cu specii conifere și II – cu specii de foioase, cu 195-379 bacterii/g sol uscat, respectiv 131-354 celule/g sol. Numărul cel mai mic de bacterii fixatoare de azot libere, aerobe este întâlnit în solurile IV – din zona cu pajiște, cu pH slab acid, datorită prezenței condițiilor dominant anaerobe, cu număr între 4,6-350 bacterii/g sol uscat. Diferența dintre numărul fixatorilor aerobi la cele patru probe de sol se explică prin faptul că numărul lor variază mult în funcție de tipul de sol care oferă condiții diferite de dezvoltare pentru aceste bacterii (pH, umiditate, prezența a unor factori toxici, conținutul în calciu și fosfor, etc.). Reacția solului prezintă o mare importanță pentru dezvoltarea speciilor genului Azotobacter. S-a constatat că pH-ul solului poate influența diferit dezvoltarea diferitelor specii și tulpini. Scăderea pH-ului sub 6 influențează considerabil densitatea Azotobacterului din sol.

Din punct de vedere al evoluției sezoniere, se poate aprecia faptul că analiza rezultatelor obținute în urma însămânțării celor patru probe de sol arată că în probele recoltate în lunile august și noiembrie se menține aproximativ aceeași populație de fixatori aerobi liberi, numărul acestora descrescând în luna martie, când de altfel s-au și înregistrat temperaturi mai scăzute decât cele normale. Această creștere numerică a bacteriilor se datorează creșterii temperaturii solului și aerului din perioada vară-toamnă, variație consemnată în literatura de specialitate (Zarnea, 1994) ca fiind hotărâtoare pentru microflora solului. În luna august 2017 se înregistrează o creștere maximă a numărului de fixatori aerobi în toate probe de sol analizate (la 15 zile), dar la șapte zile nu au fost puse în evidență la niciuna din probe.

5.1.2. Dinamica populației de fixatori de azot anaerobi

În ceea ce privește punerea în evidență a numărului de fixatori anaerobi, reprezentați prin specia Clostridium pasteurianum, rezultatele obținute sunt prezentate în Tabelul 5.2. și Figura 5.2.

Numărul cel mai mare de fixatori liberi, anaerobi s-a obținut în solul I, prelevat din zonă cu specii de foioase, unde și masa organică pusă la dispoziția solului este îndestulătoare.

Astfel, în luna noiembrie 2017 în cele patru probe de sol examinate numărul anaerobilor variază între 63 și 732 bacterii/g sol uscat. De remarcat faptul că în această lună, de fapt, fixarea azotului atmosferic în sol se realizează mai mult pe seama fixatorilor anaerobi. Numărul acestora este mult mai mare în comparație cu numărul fixatorilor aerobi, din toate probele analizate în aceeași perioada a anului, fixarea anaerobă a azotului atmosferic venind să completeze deficitul din activitatea aerobilor care se găsesc într-un număr mai mic.

În luna martie se înregistrează o scădere a numărului de fixatori anaerobi mai ales în solul II. Scăderea însă cea mai accentuată a numărului de bacterii se observă în luna noiembrie 2017 când la 7 zile nu au putut fi puse în evidența în nici una din probe, iar la 15 zile numărul lor se apropie de cel înregistrat în luna martie.

Speciile genului Clostridium sunt răspândite și în solurile afânate, aerisite (soluri cultivate, numai în acest caz ele intervin in metabioza cu diferite specii aerobe care consumă oxigenul din sol, așa cum s-a înregistrat și prezența lor în solul din zonă cu plante ornamentale, unde solul este supus mai multor lucrări de întreținere.

Metabioza dintre fixatoarele anaerobe și cele aerobe este avantajoasă, deoarece bacteriile aerobe consumă oxigenul din imediata apropiere a Clostridiilor și nu consumă și hidrogenul molecular care este strict necesar vieții acestuia. Clostridium, fixând azotul atmosferic îl redă parțial în formă combinată în mediul ambiant, ceea ce îmbunătățește condițiile de existență a bacteriilor aerobe. Toleranțe față de oxigen și metabioza cu bacteriile aerobe fac din Clostridium un fixator de azot mai răspândit decât Azotobacter.

Tabel 5.2. Variația nr. fixatorilor anaerobi/g sol uscat

Figura 5.2. Variația numărului fixatorilor anaerobi /g sol uscat

5.1.3. Dinamica populației de microorganisme amonificatoare

Numărul microorganismelor amonificatoare/g sol uscat este prezentat în Tabelul 5.3 și Figura 5.3. Amonificarea este procesul prin care substanțele organice cu azot sunt descompuse de către microorganisme până la amoniac, proces este realizat de microorganismele heterotrofe, dar în primul rând de bacteriile amonificatoare și apoi de către alte grupe sistematice.

Din rezultatele consemnate în tabelul 5.3. reiese că dintre grupele ecologice de microorganisme care participă la realizarea circuitului azotului în sol, cel al amonificatorilor este cel mai bine reprezentat, pornind, de fapt, de la premisa că microflora amonificatoare reflectă în realitate microflora totală, rezultatele prezentate referindu-se la populația microbiană heterotrofă totală a probelor de sol recoltate.

Numărul microorganismelor amonificatoare în cele patru probe de sol variază între 265×106 și 292×106 bacterii/g sol uscat în luna august, între 282×108 și 295 x108 bacterii în noiembrie și 254×106 – 265×106 în martie. Nu sunt diferențe semnificative în numărul de amonificatori între perioadele vară – toamnă – primăvară, în schimb pe timpul verii (luna august) se observă o scădere a numărului acestor microorganisme pe care o atribuim în primul rând variației sezoniere, vara numărul de microorganisme scade întotdeauna și în al doilea rând secetei din perioada respectivă și poate unor eventuale erbicidări efectuate. Literatura de specialitate consemnează suficiente date cu privire la scăderea numărului de microorganisme sub influența temperaturilor crescute din timpul verii.

Rezultatele obținute confirmă datele din literatura de specialitate, conform cărora există o variație sezonieră a acestei microflore amonificatoare, variație valabilă, de fapt, pentru microflora solului în general, cu o creștere semnificativă a microorganismelor din sol toamna și primăvara.

În cazul probelor analizate, creșterea numerică a amonificatorilor în luna noiembrie se datorează acumulării unei cantități mai mari de materie organică și prezenței de temperaturi potrivite la nivelul solului și aerului.

Tabel 5.3. Număr microorganisme amonificatoare/g sol uscat

Figura 5.3. Variația numărului de bacterii amonificatoare/g sol uscat

5.1.4. Dinamica populației de microorganisme nitrificatoare

Nitrificarea reprezintă procesul microbiolgic direct corelat cu productivitatea solului, un indiciu important în aprecierea fertilității solului, în directă corelație cu factorii de mediu: umiditatea, temperatura, pH-ul, gradul de oxigenare.

Determinările microbiologice privind dinamica grupelor ecofiziologice de nitritbacterii și nitratbacterii sunt prezentate în tabelele 5.4. și 5.5, Figurile 5.4. și 5.5.

La probele prelevate în luna noiembrie 2017 indică pentru bacteriile nitroase, respectiv cele care oxidează amoniacul la azotit valori ale acestora care oscilează între 265 – 345 bacterii/g sol uscat, iar pentru bacteriile nitrice, cele care oxidează mai departe azotitul la azotat, valori între 35 și 168.000 bacterii/g sol uscat.

Ca și procesul de amonificare, cel de nitrificare este supus unor condiții ecologice locale (pH, umiditate, aerare etc.). Analizele efectuate în luna martie 2018, evidențiază faptul că valorile microflorei nitrificatoare sunt aproape egale sau ușor scăzute față de luna noiembrie. Valoric aceasta variază între 254 – 265 bacterii g/sol uscat în cazul bacteriilor nitroase și între 0 – 157.000 bacterii/ g sol uscat în cazul bacteriilor nitrice.

În schimb, în luna august se observă o scădere a numărului bacteriilor nitrificatoare, numărul lor apropiindu-se de cel din luna noiembrie. Astfel, numărul de bacterii nitroase este între 236 – 294 bacterii g/sol uscat iar al bacteriilor nitrice între 65 – 135.000 bacterii g/sol uscat.

Aceasta scădere se poate pune pe seama condițiilor climaterice (temperaturi ridicate de peste 35° C, umiditate scăzută) din luna august 2017, înregistrate la Râmnicu Vâlcea (Figurile 5.4 – 5.6), conform datelor climatice preluate de pe www.meteoblue.com.

Se confirmă astfel datele din literatura de specialitate, care prezintă corelațiile directe existente între condițiile de mediu si principalele grupe ecofiziologice de fixare a azotului în sol, în vederea stabilirii unei bune stări de calitate biologică a solului.

Figura 5.4. Date climatice localitatea Râmnicu Vâlcea – august 2017

(https://www.meteoblue.com/ro/vreme/prognoza/archive/r%C3%A2mnicu-v%C3%A2lcea_rom%C3%A2nia_668872?fcstlength=1m&year=2017&month=8)

Figura 5.5. Date climatice localitatea Râmnicu Vâlcea – noiembrie 2018

(h https://www.meteoblue.com/ro/vreme/prognoza/archive/r%C3%A2mnicu-v%C3%A2lcea_rom%C3%A2nia_668872?fcstlength=1m&year=2017&month=11)

Figura 5.6. Date climatice localitatea Râmnicu Vâlcea – martie 2018

(https://www.meteoblue.com/ro/vreme/prognoza/archive/r%C3%A2mnicu-v%C3%A2lcea_rom%C3%A2nia_668872?fcstlength=1m&year=2018&month=3)

Tabel 5.4. Variația numarului de microorganisme nitrificatoare – nitritbacterii/g sol uscat

Figura 5.7. Variația numărului de nitritbacterii/g sol uscat

Tabel 5.5. Variația numarului de microorganisme nitrificatoare – nitratbacterii/g sol uscat

Figura 5.8. Variația numărului de nitratbacterii/g sol uscat

5.1.5. Dinamica populației de microorganisme denitrificatoare

Denitrificarea este un alt proces important din circuitul azotului în sol. Utilizarea nitraților care se formează în sol este multiplă. Partea cea mai mare este consumată de plantele superioare. O parte este levigată, iar altă parte este transformată de microorganismele din sol. Procesul de denitrificare este determinat de microflora specifică, analizată în probele de sol prelevate în lunile august, noiembrie și martie, rezultatele fiind consemnate în tabelul 5.6. și Figura 5.9. Din analiza datelor înscrise în tabel, cât și pe baza graficelor de activitate biologică trasate, se desprind următoarele aspecte:

în luna martie citirea finală de la 21 de zile după însămânțarea probelor evidențiază faptul ca microflora denitrificatoare în toate cele patru probe de sol este bine reprezentată și oscilează între 168×105 și 194×105 bacterii/g sol uscat. De remarcat faptul că valoarea minimă se găsește în solul de tip slab acid.

în luna noiembrie, microflora denitrificatoare este prezentă la valori destul de apropiate de cele consemnate în noiembrie fiind cuprinsă între 157×105 și 182×105.

în luna august, microflora este prezentă în toate probele de sol cercetate dar la valori mai mici, numărul de germeni denitrificatori este cuprins între 109×104 – 184×104 bacterii/ g sol uscat.

Tabel 5.6. Numar de microorganisme denitrificatoare /g sol uscat

Figura 5.9. Variația numărului de bacterii denitrifcatoare/g sol uscat

CONCLUZII

Determinările microbiologice efectuate în cele patru probe de sol, în trei perioade diferite ale anului (vară, toamnă, primăvară) indică faptul că toate grupele ecologice de microorganisme care realizează fixarea azotului sunt bine reprezentate, cu variații determinate de planta cultivată, sezon și condiții climaterice.

Numărul fixatorilor aerobi liberi variază în cele patru probe de sol cercetate, care datorită pH-ului conferă condiții diferite de dezvoltare acestor bacterii.

Numărul de fixatori liberi anaerobi este mai mare decât al fixatorilor aerobi în special în luna noiembrie. În această perioadă fixarea azotului atmosferic în sol se realizează mai mult pe seama fixatorilor anaerobi, care completează deficitul din activitatea aerobilor.

Microflora amonificatoare este cea mai bine reprezentată. Există o variație sezonieră a acestei microflore care se înscrie în variația microflorei generale a solului în perioada de vară, toamnă și primăvară, direct dependentă de condițiile climatice.

Nitrificarea, proces microbiologic direct corelat cu fertilitatea solului este diferită în cele patru probe de sol analizate.

Procesul de denitrificare în toate probele de sol este bine reprezentat, cu variații în funcție de perioada în care s-au făcut determinările microbiologice.

La nivel global, efortul de a găsi căi de imbogățire a solului în azot și de a asigura alimentația populației globului, va trebui să fie înlocuit cu efortul de a menține în limite normale, într-un echilibru rezonabil – MICROFLORA SOLULUI.

In ansamblu, pe baza studiilor de laborator efectuate se confirmă rolul microorganismelor în fixarea azotului, fertilitatea solului și conservarea stării de sănătate biologică a solului, readucând în discuție lipsa de interes pentru bacteriile Azotobacter. Beijerinckia, Clostridium etc., atât de mult studiate până în anii 1950 și uitate astăzi.

BIBLIOGRAFIE

Britton, K.O. edt. (2004), Biological Pollution: An Emerging Global Menace, APS Press, 124 pp.

Elliott, M. (2003), Biological pollutants and biological pollution – an increasing cause for concern , Marine Pollution Bulletin 46, 275-280

FEDOROV M.V.- MICROBIOLOGIA SOLULUI,EDITURA AGRO-SILVICĂ DE STAT BUCUREȘTI 1957,pag 121-127

JORDAN J. 2002 – „Denitrifation as a Model Chemical Process”, Journal of chem Education, February, Vol.79, nr.2;

Obrejanu, Gr. et al., 1964, Metode de cercetare a solului (Metode de determinare a însușirilor fizice si chimice ale solului), Ed. Acad. R.P.R., București, 670 pp

Olenin S, Minchin D, Daunys D (2007), Assessment of biopollution inaquatic ecosystems. Marine Pollution Bulletin, 55 (7-9), 2007, 379-394.

PAPACOSTEA P. – „Biologia solului", 1967 Ed. Științifică și Enciclopedică, București .

Pochon et Tardieux (1962): Tehnikues d,analise en microbiologique du Soil edit de la tourel, Paris

POPA DANIELA, COYNE MARK (SUA), – Soil Microbiology. The life beneath your feet, Instant Publisher.com, U.S.A., 2007

RAUTA C., STELIAN CARSTEA (1983)-Prevenirea si combaterea poluarii aerului , Editura Ceres ,pag 19;

STEFANIC GH. SANDOIU D.I, GHEORGHITA NICULINA – ’’Biologia Solurilor Agricole, Ed.Elisavaros Bucuresti, 2006.

ZARNEA GH. -Tratat de microbiologie generală. – București: Editura Academiei R.S.R, 1983- . – vol.1

ZARNEA GH., 1994 – „Tratat de microbiologie”, vol. 5, Ed. Academiei Române.

* Enciclopedia județului Vâlcea, Editura Fortuna, Râmnicu Vâlcea, 2010. Coordonator: Ion Soare; Autori: N. Daneș, Gh. Dumitrașcu, D. Dumitrescu, Fl. Epure, Em. Frâncu, I.St. Lazăr, Arhim. Veniamin Micle, Sorin Oane, Marian Pătrașcu, Petre Petria, Gh Ploaie, Al. Popescu-Mihăești, Silviu Purece, I. Soare, Răzvan Theodorescu. „Volum realizat în cadrul Forumului Cultural al Râmnicului și apărut sub egida și cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Vâlcea.”

https://ro.wikipedia.org/wiki/Sol_(strat_al_P%C4%83m%C3%A2ntului)

https://conspecte.com/Agricultura/solul.html

https://ro.wikipedia.org/wiki/Sol_(strat_al_P%C4%83m%C3%A2ntului)

http://www.rasfoiesc.com/educatie/geografie/ROMANIA-VEGETATIEFAUNASOLURI11.php

https://conspecte.com/Agricultura/solul.html

http://facultate.regielive.ro/cursuri/igiena_solului.html Igiena solului, profesor ION AFTENE,domeniu Merceologie

http://www.scrigroup.com/geografie/geologie/POLUAREA-SOLULUI-organica-indu32794.php

https://ro.wikipedia.org/wiki/Protozoar

http://www.scritub.com/biologie/PROTOZOARELE92529.php

https://ro.wikipedia.org/wiki/Bacterie

https://biblioteca.regielive.ro/referate/biologie/bacterii-366811.html

http://www.biologie-generala.ro/c/ciuperci

http://www.referate-scolare.ro/biologie/Ciupercile–Increngatura-Mycophyta-Sau-Fungi–Otravitoare-Si-Comestibile/

https://ro.wikipedia.org/wiki/Regnul_Fungi

http://www.monitorulvn.ro/articole/importan-a-ciupercilor-in-natura_2_127135.html

https://ro.wikipedia.org/wiki/Alge

http://www.enciclopedia.biz/2015/11/algele.html

www.cyf-medical-distribution.ro/library/…/Microbiologie.doc

ANEXA 1

ASPECTE DIN TEREN