IMPORTANȚA CULTIVĂRII SPECIILOR FLORICOLE ȘI ORNAMENTALE [304404]

[anonimizat] a fost alături de om încă de când s-a născut, dăruindu-i [anonimizat], cât și ca element cu rol decorativ. (www.agerpres.ro/).

[anonimizat], o expresie atât a [anonimizat] a personalității fiecăruia dintre noi (www.agerpres.ro/).

[anonimizat], oamenii se simt fericiți atunci când traiesc înconjurați de verdeață (figura 1.). Figura 1. Spațiu verde (Original)

[anonimizat], [anonimizat], de aceea protecția lor fitosanitară este deosebit de importantă.

[anonimizat], [anonimizat]-se, bineînțeles, și alte lucrări culturale specifice.

[anonimizat], [anonimizat] a bolilor și dăunătorilor ce le pot ataca.

Recunoașterea formelor de manifestare a atacurilor, a agenților patogeni și a [anonimizat] (Costache și Roman, 2001).

Această lucrare contribuie la cunoașterea stării fitosanitare a unor plante floricole și ornamentale cultivate în zonele verzi din Craiova, a [anonimizat] a modalităților de recunoaștere.

CAPITOLUL I

IMPORTANȚA CULTIVĂRII SPECIILOR FLORICOLE ȘI ORNAMENTALE

Floricultura este știință și ramură a [anonimizat], [anonimizat], modalitățile de utilizare și valorificare a speciilor floricole (http://www.slideshare.net/).

[anonimizat], fiindu-i [anonimizat], considerate adevărate bunuri de larg consum. (https://ro.scribd.com/)

IMPORTANȚA ESTETICĂ A FLORILOR

Florile sunt o încântare, o [anonimizat].

Omul și-a dorit mereu florile în preajmă deoarece datorită lor și-a [anonimizat]-le celor mai importante și speciale momente ale vieții.

[anonimizat].

Importanța lor din punct de vedere estetic este copleșitoare. Dintotdeauna, [anonimizat], [anonimizat]. Iranul era vestit sub denumirea Ghiulistan (Ghiuli inseamna trandafir), [anonimizat], care era supranumit orașul crinilor. Toate acestea atestă vechimea preocupării pentru flori. [anonimizat] – lotusul, [anonimizat], gladiolele și trandafirii. […] În România nenumărate sate și comune vechi sunt denumite cu numele de Florești, Bujorul etc.(http://www.scrigroup.com/)

Se întâlnesc în balade, legende, cântece populare, pe ștergare, covoare, pe ii, în poezie (Topârceanu, Alecsandri, Eminescu ), în romane (”Dama cu camelii”), în arhitectură și pictură (Van Gogh ”Iris”; Luchian ”Anemone”).

Totodată, ele prezintă importanță deosebită în viața zilnică a oamenilor, întâlnindu-se în denumirile unor străzi (Strada sau Aleea Rozelor, Bujorului) sau în denumirile de persoane (Lăcrămioara, Brândușa).

Studiul plantelor ca și cultivarea lor, fie că e vorba de plante ornamentale sau nu,

prezintă un deosebit interes educativ. Este de ajuns să amintim că aceste îndeletniciri educă și dezvoltă spiritul de observație, gustul pentru frumos, imaginația, voința, trăsături ce nu trebuie să lipsească omului contemporan. Florile stimulează simțul estetic, îmbină frumosul cu utilul. (http://www.scrigroup.com/).

1.2. INFLUENȚA ASUPRA MICROCLIMATULUI

Speciile floricole și ornamentale ne înfumusețează viața, ne îmbunătățesc dispoziția, au efecte pozitive și de lungă durată asupra stărilor nostre sufletești, contribuie la combaterea poluării aerului și la menținerea echilibrului ecologic.

Plantele floricole și ornamentale contribuie la ameliorarea mediului înconjurător, astfel:

contribuie la combaterea eroziunii solului,

au efect asupra sănătății oamenilor: reacțiile, dispoziția, modul în care ne comportăm în societate, toate acestea sunt influențate de flori,

reprezintă principalul consumator de dioxid de carbon și furnizează oxigenul indispensabil vieții,

reprezintă un filtru foarte eficient pentru praful din mediul înconjurător,

atenuează zgomotele.

CROMO ȘI AROMOTERAPIE

Prin finețea liniilor, varietatea nemărginită a formelor, subtilitatea parfumurilor și extravaganța culorilor, florile ilustrează expresia creațiilor perfecte cu care Dumnezeu a împodobit natura (http://ziarullumina.ro/).

1.3.1. Cromoterapia

Când suntem cuprinși de un sentiment de neliniște, depresie, tristețe sau deznădejde, în culorile și în parfumul florilor, vom găsi întotdeauna ajutorul de a reveni la fericire, speranță și încredere în bine.

Energia înmagazinată în petalele colorate ne este transmisă direct, dându-ne forța de a învinge stările de stres, necazurile și chiar unele boli cronice (http://ziarullumina.ro/).

Culorile ne pot influența starea de spirit – paleta largă de culori a naturii înconjurătoare prezintă o influență extraordinară asupra comportamentului uman și dispoziției cotidiene. Culorile au efecte deosebite asupra stării noastre de spirit, cu deosebiri de la o persoană la alta, fiecare nuanță purtând mesaje ascunse: florile roz și albastre au un efect relaxant și calmant, roșul crește pulsul, iar cele galbene ne pot crește nivelul de energie.

1.3.2. Aromoterapia este o ramură a medicinei alternative care se practică încă din Antichitate și folosește proprietățile medicinale ale uleiurilor esențiale produse din plante pentru ameliorarea sau vindecarea unor afecțiuni.

Uleiurile esențiale folosite în aromaterapie reprezintă uleiuri volatile obținute din rădăcini, ramuri, frunze, flori, muguri, ce au fost extrase prin distilare cu apă, distilare cu abur, sau prin presare la rece (http://www.csid.ro)

Fiecare ulei esențial poate avea efect unic asupra oricărui organ, adică: anti-bacterian, antiviral, diuretic, vasodilator, calmant sau, din contră, stimulator de adrenalină.

Când un ulei volatil este inhalat, moleculele intră în cavitatea nazală și stimulează sistemul limbic din creier. Sistemul limbic reprezintă o zonă ce influențează emoțiile și memoria, în legatură directă cu glanda adrenală, glanda pitulară, hipotalamusul și alte părți ale corpului care regulează rata inimii, tensiunea arterială, stresul, memoria, echilibrul hormonal și respirația. Acest lucru face ca efectele uleiurilor esențiale să fie imediate în realizarea echilibrului emoțional și fiziologic. (http://www.csid.ro/).

Cum utilizăm aromoterapia?

Băi: umpleți cada de baie cu apă. Adăugați 9-10 picaturi de ulei esențial în apa de

baie și amestecați. Sunt uleiuri care irită pielea mai mult decat altele, de aceea, instrucțiunile trebuie citite cu atenție pentru fiecare ulei în parte. Sau adăugați câte 9-10 picături de ulei esențial la câte o linguriță de ulei de jojoba. Adaugați și amestecați astfel de uleiuri cu soluții solubile înainte de a le turna în apa de baie.

Săpun lichid: adaugați aproximativ 30-45 picături de ulei esențial la fiecare 250 de

grame de săpun lichid simplu (neparfumat) sau gel de duș. Agitați energic înainte de utilizare.

Ulei de corp: adaugați aproximativ 12-15 picături de ulei esențial în aproximativ

30 de grame de ulei de jojoba si amestecați până la omogenizare.

Loțiune de corp: adăugați 50-60 picături de ulei esențial la 460 de grame de loțiune

de corp neparfumată. Amestecați cu o lingură sau un bețișor pentru a omogeniza compoziția.

Apă de corp: adaugați 10-15 picături de ulei esențial la fiecare 30 de grame de apă

naturală de izvor, apă de ploaie sau apă distilată. Agitați bine înainte de fiecare utilizare.

Alifie: adăugați 25-20 picături de ulei esențial la fiecare 30 de grame de ulei de

jojoba. Agitați bine pentru a se omogeniza înainte de a vă unge cu ea.

Compresă: adaugați și amestecați 3-5 picături de ulei esential într-un castron cu

apă calduță sau rece. Umeziți o cârpă, stoarceți-o și aplicați-o pe corp.

Șampon/balsam: adaugați 12-15 picături de ulei esențial la fiecare 30 de grame de

șampon și balsam neparfumat. Amestecați bine pentru omogenizare.

Perierea părului: picurați trei picături de ulei esențial în palmă și ungeți perii unei

perii din păr natural. Masați scalpul și periați părul.

Odorizant: adaugați ulei esențial într-un odorizant electric, într-un stativ cu

lumânare sau într-o lampă.

Odorizant de cameră: adaugați 17-20 de ulei esențial la fiecare 30 de grame de apă

de ploaie/apă distilată. Agitați bine înainte de utilizare.

Parfum: adăugați cinci picături de ulei esențial pe o batistă sau o bucată de

țesătură pe care sa o purtați la dumneavoastră toata ziua. Sau, pentru a avea un somn liniștit, asezați bucata de material sub pernă.

Parfum 2: adăugați cinci picături de ulei esențial pe un tampon de vată si așezați-l

în sertarele sau dulapul cu lenjerie.

Inhalare: picurați un strop de ulei esențial în palmă, frecați palmele și inhalați.

Evitați zona ochilor!

(http://www.terapiinaturiste.ro/)

Indiferent de aroma aleasă, apelarea la aromoterapie, înseamnă a ne relaxa, a ne elibera psihicul, a ne găsi echilibrul.

IMPORTANȚA MEDICINALĂ

Plantele medicinale sunt specii vegetale cultivate sau spontane, care datorită compoziției lor chimice au proprietăți farmaceutice folosite în terapeutica umană și veterinară.

Plantele, au fost primele medicamente pe care oamenii le-au folosit în lupta cu bolile deoarece pe acestea le aveau la îndemână.

Plantele medicinale nu se folosesc numai la prepararea ceaiurilor, ci au și alte întrebuințări, cultivate de cercetători, toate pentru confortul sau binele nostru.

Pedicuța, o plantă mai puțin cunoscută și utilizată în țara noastră, este indicată în afecțiunea cârceilor, dar și a durerilor reumatice care , de obicei, se declanșează noaptea, prin blocarea mușchilor și dureri insuportabile.

Pentru a calma durerile de spate sau durerile reumatice, se poate umple cu pedicuță o pungă realizată din pânză care, în cazul unei dureri puternice, se aplică pe locul cu probleme. Este indicată înlocuirea plantei o dată pe an.

Pernuța poate fi scoasă afară, la aerisit, însă numai la umbră (http://www.ziare.com/).

Pentru persoanele agitate, nervoase, care suferă de insomnie, este recomandat să aibă pernă, un săculeț plin cu levanțică. Aroma acestor flori are o putere deosebită de a induce liniștea, calmul și, totodată, de a îndepărta stresul.

Persoanele care au urmat tratamentul cu comprese cu frunze proaspete de brusture afirmă că s-au vindecat complet de spondiloză lombară, reumatism sau discopatie cervicală. Frunzele de brusture au acțiune antireumatică, antisciatică și ajută în ameliorarea durerilor provocate de spondiloză.
Arnica, poate fi de un real folos în cazul vânătăilor, tăieturilor, entorselor sau juliturilor. Tinctura de arnică poate fi cumpărată de la plafar sau farmacii, dar poate fi preparată și în

casă. Se pun în apă 10, 20 grame de tinctură, se amestecă bine, până la omogenizare, și se pune sub formă de comprese, pe locul cu problemă.

Exemple de plante medicinale : Abies alba, Abrus precatorius, Achillea millefolium,Aloe succotrina,Beta vulgaris, Betula lenta, Brassica nigra, Calendula officinalis, Cocos nucifera, citrus bergamia,Citrus limon, Digitalis purpurea, Eucalyptus globulus, Lavandula angustifolia, Mentha piperita, tilia cordata și altele.

Există și specii care formează materia de bază în obținerea esențelor și uleiurilor ce se folosesc în industria produselor cosmetice: Lavandula, Rosa, Syringa,Llilium.

IMPORTANȚA ALIMENTARĂ

Unele specii decorative se pot folosi și în alimentația oamenilor:

Prepararea unor băuturi: Agave (băutura națională mexicană).

Fructe: Cocos, Opuntia, Ficus indica, păstaia de Vanilla, Phoenix (curmal),

Echinocactus (prăjitura deșertului);

Lăstari, folosiți în preparerea salatelor: crizanteme;

Condimente: șofranul–obținut din stigmate de Crocus, dafinul.

Chinezii și perșii cunoșteau acțiunea cu efect insecticid: florile de piretru (Pyrethrum), pulberile insecticide ce aveau la bază piretru erau denumite "pulberi dalmațiene" sau "pulberi persane".

Piretrul este un insecticid de contact și ingestie, cu acțiune rapidă, toxic al sistemului nervos al insectelor, ce se descompune rapid, elimină problemele legate de poluare (Anton, 2003).

IMPORTANȚA ECONOMICĂ

Datorită caracterului pronunțat intensiv al culturilor de flori, producțiilor mari obținute la unitatea de suprafață, valorificării la prețuri avantajoase și posibilităților multiple de a obține culturi succesive, cultura florilor reprezintă o importantă sursă de venituri pentru țara noastră, dar si pentru alte țări.

În țara noastră se produc mari cantități de flori pentru piața internă, dar și pentru export.

Printre principalele întreprinderi producătoare de flori enumerăm: Codlea-Sere, județul Brașov, Horticola "1 Mai", București, Stațiunea de Cercetări pomicole de la Cluj-Napoca, Punctul experimental Eforie-Nord, unitățile serviciilor de spații verzi din orașele mari.

Printre țările care dețin suprafețe însemnate de culturi floricole și care obțin venituri ridicate din cultura și vânzarea florilor se numără: Olanda–5.400 ha sere, 2.300 ha în câmp și 16.500 ha cu bulbi, Germania–3.000 ha sere, 4.000 ha în câmp și 300 ha cu bulbi, Italia–4.500 ha în sere, 4.000 ha în câmp și 500 ha cu bulbi, Franța–2.200 ha în sere, 3.000 ha în câmp și 600 ha cu bulbi (după Vidalie 1992, 1998, 2002).

Suprafețele de sere destinate cultivării florilor sunt în continuă creștere pentru a satisface cerințele de amenajare a parcurilor și grădinilor, dar și pentru satisfacerea cerințelor ridicate a consumatorilor pentru florile la ghivece și tăiate (Sonea, 1979).

În viitor se prevede o creștere însemnată a suprafețelor de sere și teren destinate cultivării florilor. Prezența florilor constituie un semn al bunăstării, al nivelului cultural ridicat, al dragostei de muncă și de viață (Preda, 1979).

CAPITOLUL II

STADIUL CUNOAȘTERII PRINCIPALELOR BOLI ȘI DĂUNĂTORII ANIMALI AI PLANTELOR FLORICOLE ȘI ORNAMENTALE

II.1. BOLILE PLANTELOR FLORICOLE ȘI ORNAMENTALE

În culturile de plante floricole și ornamentale, bolile și dăunătorii sunt foarte periculoși deoarece ei se propagă ușor, pot cuprinde în scurt timp suprafețe mari dint-o seră, răsadniță sau o cultură, aducând pagube însemnate (Manoliu și colab., 1993).

Pentru ca aceste culturi de plante floricole și ornamentale să-ți poată atinge scopul pentru care au fost create, este deosebit de importantă luarea măsurilor adecvate de prevenire și combatere a bolilor și dăunătorilor care le pot ataca. De aceea, este necesară depistarea la timp a fitoparaziților și dăunătorilor, determinarea lor, cunoașterea biologiei și ecologiei acestora, pentru a putea interveni cu cele mai eficiente metode de prevenire și combatere.

Plantele floricole și ornamentale sunt atacate de agenți fitopatogeni de natură diferită cum sunt: virusurile, micoplasmele, bacteriile și ciupercile.

II.1.1.Virusurile fitopatogene – agenți infecțioși (sisteme acelulare) lipsiți de echipament enzimatic, produc pagube importante la numeroase specii cultivate și spontane

(Mitrea, 2006).

Virusurile produc plantelor boli ce poartă denumirea de ,,viroze”; până la ora actuală fiind sesizate câteva sute de boli virale, cauzate de virusuri ce aparțin la 25 genuri distincte.

Transmiterea virusurilor de la planta bolnavă la cea sănătoasă, se face pe mai mult căi:

mecanică: prin contact între frunze, altoire, unelte de lucru;

prin vectori: se face cu ajutorul insectelor (cca.400 specii): afide și cicade;

prin intermediul ciupercilor fitopatogene din sol; prin intermediul nematozilor;

prin semințe (cca. 1/3 din virusuri)

(http://www.scritub.com/)

Virozele plantelor floricole și ornamentale se manifestă pe diferite organe ale acestora, în funcție de agentul patogen, de planta gazdă, dar și de condițiile de mediu.

Atacul pe rădăcini produce distrugerea acestora, conducând la ofilirea plantelor.

Atacul pe tulpini conduce la fenomenul de nanism sau piticire.

Atacul pe frunze este cel mai des întâlnit și produce simptome precum:

– necroze sau "arsuri"– reprezintă mortificarea diferitelor organe sau țesuturi care capătă culoarea brun închis și apar sub forma unor pete inelare, circulare, de culoare galben-brun sau brun-negricios;

– cloroze sau îngălbeniri a unor țesuturi, apar numai pe frunze sau pe întreaga plantă, psub formă de pete de decolorare, mai mult sau mai puțin evidente, în urma distrugerii cloroplastelor sau blocării asimilației clorofiliene;

– mozaicurile sunt cele mai frecvente și caracteristice simptome pentru viroze și se manifestă sub forma unor pete de culoare verde-gălbui sau verde mai închis ce alternează cu verdele normal, dând limbului un aspect marmorat, mozaicat;

– pătările inelare sunt specifice unui grup de virusuri care atacă plantele lemnoase și ierboase și apar având aspectul unor benzi sinuoase sau halouri de culoare verde-gălbuie;

– deformările și răsucirile au loc de-a lungul nervurii mediene, spre partea superioară, frunzele căpătând, aspectul de cornet.

Atacul la nivelul florii, conduce la sterilitate.

Atacul pe fructe se realizează sub forma unor pete de forme și mărimi diferite.

Bolile virotice ale speciilor floricole și ornamentale au fost studiate, de-a lungul timpului de mai mulți cercetători care au arătat faptul că acestea produc pierderea randamentului culturilor, cu consecințe economice importante.

Sub acțiunea agenților fitopatogeni, plantele suferă modificări morfologice, anatomice, citologice, biochimice și fiziologice care determină și caracterizează starea de boală. Plantele bolnave prezintă simptome mai mult sau mai puțin evidente și caracteristice, determinate atât de agentul fitopatogen, cât și de reacția plantei gazdă în corelație cu factorii de mediu.

(http://webcache.googleusercontent.com/ )

Pentru diagnosticarea virozelor corectă și la timp este recomandată efectuarea examenului macroscoipc al simptomelor. În cele mai multe cazuri, simptomele virozelor sunt comune sau latente și stabilirea diagnozei numai pe baza acestora, adesea, este imposibilă.

De aceea, în determinarea virozelor se folosesc diferite metode mai simple sau mai pretențioase, care necesită aparatură, laboratoare și sere special amenajate.

Efectuarea la plante a testelor de detecție în vederea eliminării de la înmulțire a plantelor sau organelor vegetative infectate cu virusuri era considerată absolut necesară de către Zettler și Abo-El-Nil, 1977, Aper, 1981, Bellardi, 1983 deoarece schimbul de material infectat facilitează propagarea infecțiilor virale, astfel încât se impune un control al acestora.

La ora actuală, se cunosc la nivel mondial circa 500 de boli produse de virusuri, care atacă diferite specii de plante, iar în țara noastră sunt descrise aproximativ 50 de viroze cu importanță economică, care pot afecta culturile.

Plantele floricole atacate frecvente de viroze, sunt: bujorul, crizantema, dalia, gladiolele, mușcata, regina nopții, trandafirul, lalelele.

Principalele metode de prevenire și combatere recomandate sunt: combaterea insectelor dăunătoare și folosirea de material vegetativ provenit de la plante sănătoase.

Săvulescu și colab., 1969, Marinescu și colab., 1988, Manoliu și colab., 1993, Costache, 2001, Oroian și colab., 2006, Pop, 2009 sunt o parte dintre cei care au publicat, în țara noastră, lucrări în care se prezintă etiologia, simptomatologia, epidemiologia, mijloacele de prevenire și combatere a unor virusuri la plantele floricole și ornamentale.

II.1.2 Micoplasmele fitopatogene sunt cele mai mici microorganisme, lipsite de perete celular, care produc plantelor boli proliferative numite "micoplasmoze" .

Printre simptomele produse de micoplasme la plante se numără:

– înverzirea petalelor cauzată de transformarea cromoplastelor în cloroplaste (la gladiole) poartă denumire de virescență ;

– îngălbenirea nervurilor sau a limbului frunzelor ca urmare a perturbării procesului de biosinteză a clorofilei (la aster) denumită cloroză;

– colorația purpuriu-violacee a unui țesut încă verde din cauza creșterii conținutului în pigmenți antocianici numită antocianescență;

– nanismul sau piticirea plantelor atacate, se înregistrează atunci când întreaga plantă se abate de la datele biometrice normale –plantele bolnave rămân mici;

– hiperplazia sau hipertrofia consta în creșterea excesivă a unui țesut, ca urmare a unor diviziuni celulare anormale;

– metaplazia, presupune transformarea progresivă a celulelor, țesuturilor sau diferitelor organe;

– ofilirile, se produc din cauza blocării circulației substanțelor în plante și dezvoltării micoplasmelor în floen;

– îngălbenirea plantelor (la ochiul–boului).

Principalele măsuri de prevenire și combatere recomandate sunt: scoaterea și arderea plantelor bolnave, distrugerea buruienilor care ar putea fi gazde pentru micoplasmă, combaterea cicadelor cu produse organo-fosforice.

II.1.3 Bacteriile fitopatogene sunt microorganisme unicelulare, procariote, care, de cele mai multe ori, au formă de bastonaș (bacil, cu lungimea de 1-2 μ și lățimea frecventă de 0,5-0,8 μ) , putând avea și formă filamentoasă și care produc plantelor cultivate și spontane boli cunoscute sub denumirea de "bacterioze".

Bacteriozele sunt boli infecțioase ce determină modificări care duc la distrugerea țesuturilor atacate sau chiar a întregii plante, dacă nu se intervine la timp cu mijloace de combatere și prezintă, totodată, un interes practic deosebit datorită pierderilor importante de producție pe care le produc.

Bacteriile fitopatogene se transmit pe mai multe căi:

– transmitere germinativă: prin semințe;

– transmitere vegetativă: prin organe sau părți ale plantei (butași, bulbi, rizomi, tuberculi);

– prin sol;

– prin resturi de plantă din sol;

– prin plantele gazdă din flora spontană.

În natură, ele se transmit prin apa de irigație, prin picăturile de ploaie, prin intermediul animalelor, al vântului și cel mai adesea, prin intermediul omului în timpul executării diferitelor lucrări.

Bacteriozele se manifestă pe rădăcinile, tulpinile, frunzele, florile și fructele plantelor.

Simptomele plantelor atacate se manifestă sub formă de:

– pătări, arsuri și necroze au formă circulară, sunt uneori înconjurate de un inel, se manifestă pe frunze, tulpini, frunze și flori și reprezintă stadiul final al bolii;

Pătările bacteriene sunt produse de bacterii din genurile Pseudomonas și Xanthomonas, iar arsurile și necrozele de bacterii din genurile Pseudomonas și Erwinia.

– putregaiuri moi sau umede, se întâlnesc, cel mai mult, la organele cărnoase, la plante cu tuberculi, bulbi sau rădăcini tuberizate, în urma descompunerii lamelei pectice a membranelor dintre celule, rezultând descompunerea țesuturilor.

Ele sunt provocate de bacterii ale genurilor Erwinia și Pseudomonas.

– proliferări, tumori sau gale, sunt produse în urma unui proces de înmulțire haotică a celulelor unor organe, se manifestă pe rădăcini, tulpini, frunze și duc la hipertofierea unor țesuturo și organe.

Sunt produse de bacterii din genurile Agrobacterium, Corynebacterium (tumori pline) și Pseudomonas (tumori cu cavități).

În țara noastră, Marinescu și colab., 1988, 1992, Marinescu, 2002, Săvulescu, 1969, Țepordei, 1997, prezintă date în legatură cu cancerul bacterian.

– ulcerele, se manifestă sub forma unor crăpături sau zone necrotice și pot fi moi și lucioase;

– râia, este caracteristică țesuturilor externe ale unor părți subterane, pe care apar leziuni crustoase . Este produsă de bacteriile genului Streptomyces.

Studii asupra râiei tuberculilor de gladiolă, produsă Pseudomonas marginata au fost întreprinse de către Rainino, 1936 . Mai târziu, această boală a fost semnalată și în țara noastră de către Săvulescu și colab.(1942-1943), urmând ca în 1963, Nagler să descrie bacteria și condițiile optime de dezvoltare, iar în anul 1999 Marinescu să publice un studiu cu privire la transmiterea și răspândirea bacteriilor fitopatogene la speciile floricole.

– ofiliri sau trachebacterioze – sunt produse de bacterii care infectează vasele conducătoare, producând obturarea acestora sau distrugând sistemul radicular al plantelor.

Sunt produse de bacterii din genurile Corynebacterium, Xanthomonas, Pseudomonas și Erwinia.

Plantele floricole atacate adesea de bacterioze sunt: cala, crizanteme, ciclamen, dalia, garoafe, zambile, stânjenel.

Dintre bolile bacteriene mai des întâlnite amintim :

– bacterioza stânjenelului cauzată de Pseudomonas iridis;

– necroza bacteriană a gerberelor, crizantemelor, pătarea frunzelor și florilor de

mușcată produse Pseudomonas cichorii;

– vestejirea bacteriană a garoafelor produsă de Pseudomonas caryophylli;

– râia tuberobulbilor de gladiole produsă de Pseudomonas gladioli;

– pătarea bacteriana a stânjenelului produsă de Xanthomonas tardierscens;

– putregaiul bacterian al mugurilor de canna produs de Xanthomonas cannae;

– putregaiul umed al plantelor floricole (bulbi, rizomi, rădăcini) produs de Erwinia

carotovora și Erwinia chrysanthemi;

– putregaiul galben al bulbilor de zambilă produs de Xanthomonas hyacinthi.

Ca măsuri principale de prevenire și combatere sunt recomandate următoarele: folosirea materialului înmulțitor sănătos, reducerea umidității și stopirile cu produse anticriptogamice.

II.1.4.Ciupercile fitopatogene sunt un grup de organisme heterotrofe, cu structură și caractere biologice diversificate, adaptate la un mod de viață saprofit, parazit sau simbiotic, care produc plantelor boli numite ” micoze ”.

Micozele sunt boli infecțioase care cauzează plantelor cultivate și spontane cele mai multe și periculoase boli din totalul celor cunoscute, producând cele mai mari pagube.

Gama micromicetelor care parazitează plantele floricole și ornamentale este foarte largă, pornind de la micromicetele din sol și până la cele de pe diverse organe ale plantelor (Iacob, 2010).

Reprezentarea lor realizată în funcție de sistematica agenților patogeni și de simptomatologia cel mai des întâlnită este urmatoarea:

II.1.4.1. Mane sau mănări–reprezintă unele dintre cele mai răspândite și mai periculoase boli la diferite plante.

Mana, apare, cel mai adesea, pe frunze, dar și pe tulpini, lăstari și flori și produce importante pagube dacă nu se aplică la timp măsurile corespunzătoare de prevenire și combatere.

Boala se manifestă, la început, prin apariția pe fața superioară a frunzelor, a unor pete untdelemnii, care, cu timpul, capătă o culoare gălbuie, iar în urma necrozării țesuturilor,

devine brună. Pe partea inferioară a frunzelor, în dreptul petelor, apare un puf alb sau cenusiu, constituit din fructificațiile ciupercii.

Și celelalte organe atacate prezintă simptome asemănătoare; acestea se usucă, planta se dezvoltă foarte puțin, iar florile sunt depreciate calitativ și cantitativ.

Mănările sunt produse de ciuperci din familia Peronospora,cum sunt:

– Peronospora arborescens – produce mana la mac;

– Peronospora gangliformis – produce mana cinerariei;

– Peronospora matthiolae Gaiim–produce mana micșunelelor;

– Peronospora sparsa Berck – produce mana trandafirului;

– Peronospora tabacina Adam – produce mana la regina nopții;

– Peronospora violae de By – produce mana la pansele.

Stănculescu și colab., 1969, Costache și colab., 2001, 2002, Docea și colab., 1976, Marinescu și colab., 1988, Marinescu, 2002, Oroian,2006, Pârvu, 2007, Tănase și Șesan 2006, Țepordei, 2002, au prezentat informații prețioase legate de simptomatologia, etiologia și combaterea acestor specii.

Pentru combaterea manei Székely și Oană, 1968 recomandă aplicarea tratamentelor chimice odată cu semnalarea primelor simptome și repetate la intervale de 10-12 zile, cu zeamă bordeleză 0,5-0,75%, Zineb 0,4% sau Maneb 0,2% , evitarea umidității exagerate și înlăturarea și distrugerea plantelor atacate în timpul vegetației și la sfârșitul perioadei adunarea și distrugerea resturilor de plante.

II.1.4.2. Făinările sunt o grupă de boli foarte des întâlnite, care atacă frunzele și alte organe supraterane ale plantelor.

Atacul se manifestă prin apariția unor pete, de culoare albă, pâsloase, pe organele atacate, care, cu timpul, capătă aspectul de cernut cu făină, iar într-o fază mai avansată a bolii, pâsla miceliană capătă o culoare cenușie, brună, ca urmare a formării părții sexuate, respectiv cleistotecii care se prezintă ca mici punctișoare de culoare neagră.

Sub pâsla miceliană, țesuturile se brunifică, mor, reducându-se, astfel, suprafața de asimilație, ceea ce conduce la pierderi calitative.

De cele mai multe ori, ciupercile care produc făinări atacă mai multe plante, dar există și ciuperci specializate numai la o singură plantă (exemplu: făinarea trandafirului atacă numai trandafirii).

Făinările sunt produse de ciuperci din familia Erysiphaceae, care includ:

ciuperci din genul Sphaerotheca:

Sphaerotheca furginea – produce făinarea petuniei;

Sphaerotheca fusca (Fr.) Blumer – produce făinarea gălbenelelor;

Sphaerotheca verbenae Săvulescu și Negru – produce făinarea verbinelor;

Sphaerotheca pannosa (Wall.) var. rosae Woronin – produce făinarea trandafirului.

ciuperci din genul Erysiphe:

Erysiphe buhrii U. Braun – produce făinarea garoafelor;

Erysiphe cichoracearum DC – produce făinarea la cârciumărese și alte

specii din Compositae;

Erysiphe communis f.spec.violarum – produce făinarea la panseluțe ;

Erysiphe maricellulata U. Braun – produce făinarea la flox;

Erysiphe ranunculi Grev. – produce făinarea nemțișorului;

Erysiphe salviae ( Jacz ) Blum – produce făinarea salviei.

ciuperci din genul Microsphaera:

Microsphaera begoniae Siv. – produce făinarea begoniei;

Microsphaera polonica Siem. – produce făinarea hortensiei.

4. ciuperci din genul Leveillula:

Leveillula salviae – făinarea salviei.

Atacul ciupercii Sphaerotheca pannosa var. rosae pe 14 din cele 21 de specii de Rosa care sunt cunoscute în Europa, a fost semnalat de către Blumer, în anul 1967, urmând ca în anul 1999, Chauvel, să descrie și să clasifice 8 varietăți ale ciupercii Sphaerotheca pannosa.

În anul 1953, a fost descris atacul ciupercii Oidium chrysanthemi, cea care produce una din cele mai întâlnite boli la diferite specii de Crysantehemum cultivate în spații protejate sau în câmp, urmând ca în anul următor făinarea să fie găsită de către Docea E, pe tufe.

Apariția bolii, conform Țepordei, 1997 este favorizată de uscăciunea excesivă a aerului și de variațiile bruște de temperatură și pentru combaterea eficientă a ciuperii , sunt recomandate de Costache, 2001 și 2002 mai multe fungicide de contact și sistemice ai patogenului.

Sphaerotheca fuliginea este o altă specie care produce cele mai grave boli ale cuiburilor de dalie prin efectele economice și pentru care Costache 2001 și 2002 recomandă principalele produse farmaceutice pentru combaterea făinării.

Făinărilor au o răspândire ridicată la plantele floricole și ornamentale, din cauza faptului că, ciupercile care le produc se dezvoltă atunci când umiditatea relativă a aerului este redusă, dar și în timp umed.

Acestea au drept consecință slăbirea și distrugerea parțială a plantelor deoarece distrug țesuturile atacate și împiedică desfășurarea normală a unor procese fiziologice din plantele atacate.

De aceea, se recomandă aplicarea metodelor corespunzătoare de prevenire și combatere a ciupercii, precum: cultivarea soiurilor rezistente și tratamentele cu produse pe bază de sulf, la un interval de 7-10 zile sau de sinteză organică, cu acțiune de contact sau sistemică, în timpul vegetației, strângerea și arderea resturilor vegetale.

II.1.4.3. Pătările micotice, cel mai des întâlnite sunt ,,pătările brune” sau septorizele plantelor floricole și sunt produse de specii din ordine, familii și genuri diferite.

Frunzele plantelor atacate prezintă pete circulare sau în colțuri cu marginile brune și centrul decolorat, la suprafața petelor fiind prezente puncte negre care se văd cu ochiul liber și

care reprezintă fructificațiile asexuate ale ciupercilor- picnidiile sferopsidale ce conțin picnospori alungiți si septati, de aici venind denumirea de ” Septoria”.

– Septoria chrysanthemella Sacc. – produce septorioza crizantemelor;

– Septoria callistephi – produce septorioza la plantele de ochiul-boului;

– Septoria delphinella Sacc. – produce septorioza nemțisorului;

– Septoria dianthi Desm. – produce septorioza garoafelor;

– Septoria cyclaminis ( Dur. Et Mont ) Sacc – produce septorioza ciclamenului;

De asemenea, pătări la unele specii floricole și ornamentale produc ciuperci din genurile:

– Septoria cyclaminis ( Dur. Et Mont ) Sacc – produce septorioza ciclamenului;

– Septoria callistephi – produce septorioza la plantele de ochiul-boului;

– Septoria chrysanthemella Sacc. – produce septorioza crizantemelor;

– Septoria dianthi Desm. – produce septorioza la garoafe;

– Septoria delphinella Sacc. – produce septorioza nemțisorului;

De asemenea, pătări la unele specii floricole și ornamentale produc ciuperci din genurile:

– Alternaria: Alternaria chrysanthemi – produce pătarea brună a frunzelor și florilor de crizantemă; Alternaria zinnae Pape. – produce pătarea frunzelor de cârciumărese.

– Coriothyrium: Coriothyrium fuckelii Sacc. și Coriothyrium wendorffiae Lamb. – pătarea brună a tulpinilor de trandafiri.

– Diplocarpon: Diplocarpon rosae Wolf – produce pătarea neagră a frunzelor de trandafir.

– Sphaceloma: Sphaceloma rosarum ( Pass. ) Jenk. – produce antracnoza trandafirilor.

Simptomele și metodele corespunzătoare de combatere a pătărilor micotice ale plantelor floricole sunt în funcție de specie și planta gazdă (exemplu: cultivarea de soiuri rezistente și stropiri repetate cu zeamă bordeleză sau cu Zineb 0,3% , Captan 0,2%).

Informații în legătură septorioza crizantemelor există din anul 1930, iar septorioza gladiolelor a fost întâlnită în țara noastră încă din anul 1960 .

II.1.4.4. Putregaiurile (mucegaiurile) micotice ale plantelor floricole sunt boli produse, de specii din genul Botrytis.

Aceste boli sunt foarte răspândite și păguboase prin putregaiul cenușiu ce-l produc asupra plantelor și se întâlnesc la specii, cum sunt: bujori, ciclamen, crini,crizanteme, lalele, violete.

– Botrytis cinerea Pers – putregaiul cenușiu la ciclamen, crizanteme, crăițe;

– Botrytis elliptica ( Berk. ) Cooke – putregaiul cenușiu al crinului;

– Botrytis gladiolorum Timm. – putregaiul cenușiu al gladiolelor;

– Botrytis narcissicola Kleb. – putregaiul cenușiu al narciselor;

– Botrytis paeonia Oud. – putregaiul cenușiu al bujorului;

– Botrytis tulipae ( Lib. ) Lind – putregaiul cenușiu al lalelelor.

Docea și colab., 1976, Săvulescu 1969, Țepordei și colab., 1997, sunt doar o parte dintre cei care au descris aceste boli și care propun pentru combatere mai multe produse cu eficacitate biologică ridicată: Ronilan 0,05% , Rubigan 0,03% și Rovrol 0,05%.

II.1.4.5. Ofilirile micotice sunt boli produse de ciuperci din genul Fusarium care au miceliul localizat în interiorul vaselor conducătoare unde produc toxine și substanțe vâscoase rezultate din degradarea enzimatică a pereților vaselor de către ciuperci, astfel, producându-se astuparea sau obturarea vaselor conducătoarea, mai exact ofilirea.

– Fusarium oxysporum f.sp. chrysanthemi (Li H.) Armst., care împreună cu f.sp. trachiphilum (E. F. Sm.) Snyd. Et Hans – produc fuzarioza crizantemelor ;

– Fusarium oxysporum f.sp. cyclaminis Gerlach – fuzarioza ciclamenului. Aceasta este considerată cea mai periculoasă boală a acestei specii în SUA, Franța, Olanda și Italia;

– Fusarium oxysporum f.sp. dianthi (Prill. Et Del) Snyd et Hans – fuzarioza garoafelor;

– Fusarium oxysporum f.sp. narcissi – fuzarioza narciselor;

– Fusarium oxysporum f.sp. gladioli Mass – produce fuzarioza la stânjenel, fresie și gladiole;

– Fusarium f.sp. lili – fuzarioza crinilor.

Pentru prevenirea și combaterea acestei boli sunt indicate: înlăturarea din cultură a plentelor complet ofilite, distrugerea completă a plantelor infectate, 2-3 tratamente diferențiate/lună asupra solului din ghivece cu Baristin-1g/ghiveci.

II.1.4.6. Ruginile sunt boli foarte periculoase pentru numeroase plante floricole și ornamentale, se manifestă la nivelul frunzelor, lăstarilor și caliciul florilor și constau în apariția unor pete mici galbene, în dreptul cărora, pe partea inferioară se dezvoltă pustule prăfoase, brun-negricioase. Plantele puternic atacate se vestejesc și se usucă.

Aceste boli se întâlnesc la speciile cultivate în parcuri și grădini (gura-leului), la speciile perene cultivate în teren deschis (tufănică, margaretă, crizantemă), la florile rustice (stânjenel, zambilă), la cele decorative cultivate în ghivece (mușcată) sau în sol ( trandafir, garoafă).

Ruginile sunt produse de ciuperci din:

Uromyces: Uromyces dianthi (Pers.) Nissl – produce rugina garoafelor;

Uromyces lili (Link.) Kunze – produce rugina crinului;

Uromyces scillarum (Grev.) Winter – produce rugina zambilei, aceasta a început să se răspîndească în Arad și Timiș, fiind o excepție întru-cât are numai teleutospori – microcilică.

II. Puccinia: Puccinia anthirrhini Diet. Et Halw – produce rugina plantelor de gura-leului;

Puccinia iridis (DC) Wallr. – produce rugina stânjenelului;

Puccinia horiana P. Henn – produce rugina albă a crizantemelor;

Puccinia malvacearum Mont. – produce rugina nalbei.

III. Phragmidium: Phragmidium mucronatum (Pers.) Schlecht – produce rugina trandafirului.

IV. Tranzschelia: Tranzschelia pruni-spinosae – produce rugina anemonelor.

V. Cronartium: Cronartium flaccidum Alb. Et Schw. Wint. – produce rugina bujorului.

Specia Uromyces caryphyllinus care face parte din genul Uromyces,este cunoscută de peste 100 de ani fiind printre cele mai răspândite și periculoase boli ale garoafelor cultivate în sere și câmp.

Pentru această specie, Székely a stabilit 23 de specii de Caryophyllaceae și Dianthus drept plante gazdă, încă din anul 1965.

Sortimentul de pesticide cu maximă eficacitate biologică în țara noastră este recomandat de Costache și colab. 2002.

Costache și Roman, 2001, Iacob, 2010, Marinescu și colab., 1988, Manoliu și colab., 1993, Pârvu, 2007 au fost preocupați, de-a lungul vremii, de biologia patogenului Puccinia anthirrhinia, care produce rugina plantelor de gura-leului.

"Rugina trandafirului" produsă de Phragmidium mucronatum a fost observată în țara noastră încă din anul 1891 și este foarte des întâlnită în parcuri și grădini.

Marinescu, 2002, Săvulescu, 1969, Costache, 2002, publică rezultate referitoare la simptomatologia, etimologia și măsurile de prevenire și constatare a ruginii trandafirului, dar prezintă și rolul factorilor de mediu în favorizarea producerii infecției.

Metodele recomandate de prevenire și combatere a acestei boli constau în tratamente cu fungicide, folosirea de soiuri rezistente și distrugerea frunzelor atacate.

II.2. PRINCIPALII DĂUNĂTORI ANIMALI AI UNOR PLANTE FLORICOLE ȘI ORNAMENTALE

Dintre insectele cunoscute până astăzi (peste un milion de specii), majoritatea sunt fitofage, adică se hrănesc cu diferite organe ale plantelor (figura 2.1.); în felul acesta produc pagube mari plantelor de cultură, plantelor ornamentale, pomilor și arbușilor, plantelor din flora spontană. (Manoliu și colab., 1993).

Apariția dăunătorilor reflectă condițiile necorespunzătoare de care beneficiază plantele, modul și viteza cu care acționăm fiind esențiale pentru dezrădăcinarea lor și pentru însănătoșirea plantei.

Figura II.2.1. Insecte

(https://www.google.ro)

Cei mai comuni dăunători care apar la plantele floricole și ornamentale sunt:

Musculița albă (Trialeurodes vaporariorum Westw) : adulții au dimensiunea de 1,1-1,5mm lungime, corpul alungit, de culoare portocalie, ochi rubinii,corpul și aripile sunt acoperite cu o pulbere ceroasă,albă și pulverulentă.

În condiții de seră, dăunătorul se dezvoltă pe tot parcursul anului, în timp ce, în câmp, se dezvoltă doar în perioada de vegetație.

Dacă are parte de condiții favorabile, poate dezvolta în jur de 4-6 generații într-o seră.

Durata ciclului de dezvoltare este cuprinsă între 4-6 săptămâni în seră și 7-8 săptămâni, în câmp.

Atacă frunzele, precum și florile de begonii, dalii, crizanteme, hibiscus, fuchsia, mușcate, magnolii, primule, petunii, trandafiri, florile căpătând aspect nedorit, iar la un atac puternic plantele se usucă. Frunzele atacate de acest dăunător se gofrează, îngălbenesc, se ofilesc, se usucă, iar în final, cad.

Pe secrețiile frunzelor inferioare se dezvoltă fumagina, ce este provocată de fungul Capnodium care, adesea, atacă trandafirii și se manifestă prin apariția unor pete prăfoase, ca de funingine, pe partea superioară a frunzelor. (http://www.flori-cultura.ro).

Pentru combaterea atacului de musculițe albe este recomandat tratamentul cu Confidor 20 SL 0,075%, Mospilan 20 SP 0,025%, urmat de o stropire cu Admiral EC 0,05% sau Applaud 25WP 0,1%, care au acțiunea unui regulator de creștere.

Păduchii țestoși fac parte din categoria păduchilor de plante (Sternorrhyncha), sunt împărțiți în aproximativ 3000 de specii, iar femelele au o platoșă tare, bine delimitată, pe spate.

Păduchii țestoși se subdivid în două grupe: păduchii din familia Diaspididae, la care platoșa poate fi îndepărtată, și păduchii verzi din familia Coccidae, la care platoșa este bine prinsă de corpul insectei (http://www.daunatori.info/).

Descriere: scutul adăpostește dedesubt corpul femelei care este liber, putându-se despărți ușor de el. Sub corpul femelei se află ouăle care sunt protejate în partea dinspre plantă de o membrană fină aderentă la substrat. Partea posterioară a abodomenului este rotunjită. Specie bivoltină, prima generație apare în iunie, iar a doua în septembrie. Formă ovipară, depune ouăle sub scut. Ponta se eșalonează pe o perioadă îndelungată de timp, primele larve apărând când sunt depuse ultimele ouă (Costache și Roman, 2001).

Păduchele țestos (Diaspis pentagona Targ.) este o specie polifagă, atacă mai multe specii de plante precum: arbori și arbuți decorativi (leandru, ficus), trandafiri, citrice (portocal, lămâi), colonizează planta, prezența lor fiind semnalată pe organele acesteia (lăstari, ramuri, frunze, fructe) de sucul protector, ușor vizibil.

În atacul asupra iasomiei, leandrului și liliacului, preferă tulpina și ramurile , pe care apar scuturi circulare de 2-3 mm diametru, dar atacă și părțile lemnoase care sunt înțepate de acesta, pentru a se hrăni cu sucul celular, injectându-și, în același timp, în plantă saliva sa toxică.

În cazul unor atacuriputernice, plantele devin debile și treptat se usucă.

Pentru combaterea acestuia se recomandă tratamente foliare cu Ecalux S 0,1%, tratamente cu vydate 10G 30kg/ha, tratamente de iarnă cu Oleo-Ecalux 1,5%.

Păduchele verde (Microsiphon rosae L.) are dimensiunea de 3-3,5mm, corpul alungit, de culoare verde, antene lungi, picioare verzi, cu vârful tarselor negre, cornicole negre, lățite ușor la bază. Forme aptere de 2,8-3,5mm, cap, torace, picioare și cornicole negre, abdomen verde lucios, iar antenele de lungimea corpului.

Iernează în stadiul de ou depus pe scoarța ramurilor de trandafiri și prezintă generații mai multe pe an.

Dăunătorul atacă trandafirul (atât soiurile cu port pitic, cât și pe cele cu port înalt), măceșul, zmeurul, preferând frunzele, lăstarii, tijele și bobocii florali.

Coloniile aglomerate de afide verzi sunt localizate pe partea inferioară a frunzelor, pe tije și bobocii florali.

Apare abundent primăvara, se înmulțește foarte repede, invadează lăstarii, tijele și bobocii florali și, în urma atacului, plantele își pierd vigorozitatea, frunzele capătă o formă lanceolată, cu țesuturi subțiri și friabile, în cele din urmă, căzând, iar florile se deschid greu și se deformează.

Organele atacate rămân, de cele mai multe ori, acoperite de secreții aderente, pe care se instalează diferite ciuperci saprofite.

Tripsul trandafirului (Thrips fuscipennis Hall.) – adultul are lungimea de 1-1,1mm, culoare brună, abdomen alungit cu marginile paralele, cap și torace galbene, antene formate din 7 articole, aripi hialine cu tentă gălbuie. Larvele se aseamănă cu adulții.

Prezintă mai multe generații pe an.

Ponta este depusă în țesutul petalelor exterioare ale florilor de trandafir. Nimfoza are loc în caliciu (Costache și Roman, 2001).

Acesta este prezent în toate mediile de cultură ale trandafirului, pe vreme caldă și secetoasă și atacă florile de trandafiri, latirus și garoafe.

Plantele atacate prezintă flori care se dezvoltă asimetric, țesuturi necrozate și petale cu decolorări punctiforme.

Pentru combaterea eficientă a acestuia se recomandă tratamente foliare efectuate până la deschiderea bobocilor florali, cu sau Lannate 90 WS 0,05%, Metomex 90 WP sau Mospilan 20 SP 0,04% sa, Thiodan 35 EC sau Thionex 35 EC 0,2%, Confidor SL 0,075%.

Gărgărița trandafirului (Otiorrhynchus singularis L.) – adultul este nocturn, are culoarea brună, lungimea de 6-8mm, aplatizat dorsal și acoperit de o pubescență brun-roșcată,

capul alungit, ochii apropiați și picioarele feruginoase. Elitrele sunt prevăzute cu 10 striațiuni longitudinale. Dezvoltarea larvelor are loc în sol.

Aceasta atacă aparatul foliar al azaleelor, trandafirilor sau magnolilor din pepiniere, parcuri și grădini.

Larvele se dezvoltă în sol, adultul are 6-8 mm lungime, este brun, aplatizat dorsal, acoperit de o pubescență brun-roșcată, capul este alungit, ochii apropiați, picioarele feruginoase, iar elitrele prevăzute cu 10 striațiuni longitudinale.

Atacul se manifestă sub formă de rosături semicirculare pe marginea limbului, cauzate de adulți.

Fluturele auriu (Euproctis chrysorrheoea L.) este o specie polifagă ce atacă frunzele și mugurii trandafirilor.

Primăvara, mugurii și frunzele tinere sunt atacați de larve care produc o defoliere apicală a plantelor.

Adultul are anvergura aripilor albe de 30-40 mm, capul strâns unit cu toracele alb, abdomenul scurt și gros, alb în treimea anterioară și brun în treimea posterioară.

Larva este de culoare brun-închis, are o lungime de 30-40 mm și are corpul acoperit cu peri rari, lungi, galben cafenii.

Pe partea dorsală prezintă două dungi longitudinale roșu brunii, iar lateral câte o dungă albă întreruptă la fiecare segment. Segmentele 9 și 10 ornate dorsal cu câte un neg roșu (Costache și Roman, 2001). Pupa este brun negricioasă, închisă într-un cocon mătăsos. La începutul lunii iunie are loc transformarea în pupă.

Este o specie monovoltină, iernează în stadiul de larvă de vârsta a II-a, în cuiburi dese formate din frunze uscate prinse la vârful ramurilor. Larvele părăsesc cuiburile primăvara și se hranesc cu frunzele tinere și mugurii de creștere.

Pontă depusă pe partea inferioară a frunzelor, acoperită de peri galbeni aurii. Incubația durează 10-12 zile (Costache și Roman, 2001).

Viespea galbenă (Arge rosae L.) se întâlnește în pepiniere, parcuri și grădini și atacă lăstarii și frunzele trandafirilor.

Adultul are culoarea galbenă, cu capul, toracele, picioarele și antenele de culoare negre, iar aripile hialine sunt fumurii negricioase.

Larvele au dimensiunea de 15-20 mm lungime, culoare verde-gălbui, capul de culoare neagră, iar dorsal prezintă tuberculi negri cu peri scurți. Pupa de culoare galbenă este închisă într-un cocon alb-murdar.

Este o specie bivoltină, iernează în stadiul de larvă matură închisă într-un cocon, la 10-15cm adâncime în sol.

Acest dăunător se întâlnește în pepiniere, parcuri și grădini și atacă lăstarii și frunzele trandafirilor.

Este dăunătoare în stadiul de larvă și adult; larvele atacă aparatul foliar ducând, astfel, la distrugerea țesuturilor dintre nervuri. La atacuri masive plantațiile de trandafiri pot fi defoliate în totalitate. Larvele iau pe frunze, în timpul hrănirii, o poziție sub forma literei ”S”.

În momentul depunerii pontei, adulții afectează lăstarii tineri, de aceea aceștia se curbează, iar dezvoltarea bobocilor florali este anormală. Lăstarii atacați nu rezistă la îngheț, în perioada iernii.

Albina trandafirului (Megachile centuncularis L.): adultul apare pe parcursul lunii mai, are o lungime de 12-16mm , femela este de culoare neagră, iar masculul de culoare brună.

Este o specie monovoltină, iernează în interiorul unor cuiburi sub formă de galerii în sol, în stadiul de larvă.

Ponta este depusă grupat în interiorul cuiburilor, care sunt tapisate cu fragmente de frunze și câte o picătură de miere, care vor folosi ca hrană pentru larve după eclozare (Costache și Roman, 2001).

Fiecare larvă are o proprie cameră de dezvoltare, iar transformarea lor în nimfe are loc primăvara, în aceste camere.

Albina atacă aparatul foliar al trandafirului și măceșului. Atacul este întâlnit mai des pe frunzele tinere, însă afectează întreg aparatul foliar.

Adulții prduc în limbul frunzelor perfecte decupări semicirculare.

Principalele măsuri preventive recomandate sunt: afânarea terenurilor toamna, pentru distrugerea formelor de iernare; prașile în timpul perioadei de vegetație pentru distrugerea

pupelor; tăierea și arderea ramurilor care prezintă simptome de atac și strângerea frunzelor căzute pe sol și îndepărtarea lor.

Ca metode curative sunt recomandate tratamente foliare la semnalarea atacului în cultură cu Mospilan 20 SP 0,025%, Supersect 10 EC 0,03%, Sumithion 50EC 0,1% sau Hostathion 40 EC 0,1%, Diazol 60 EC sau Actelic 50 EC 0,15%, Thiodan 35 EC sau Zolone 35 EC 0,2% care se aplică până la deschiderea bobocilor florali.

Păianjenul roșu (Tetranychus urticae Koch.) apare în câmp, în anii cu primăveri și veri calde și secetoase.

Larvele și adulții atacă partea inferioară a frunzele de begonii, bujori, dalii, gladiole, trandafiri etc., pe care le înțeapă pentru a ajunge la sucul plantei cu care se hrănește. Speciile atacate își pierd aspectul lucios al frunzelor și capătă o culoare ternă, ușor brunie.

În cazul atacului puternic, dăunătorul trece pe lăstarii tineri care se dezvoltă lent, pe bobocii florali care nu se mai deschid și pe flori ale căror petale prezintă puncte de decolorare numeroase, astfel reducandu-le valoarea comercială.

Combaterea acestor dăunători se face cu Niossorun 10 WP sau Flumite 20 SC 0,4%; tratamentele repetându-se după o pauză de 10 zile.

Limaxul: este melcul dăunător pentru lalele, zambile, narcise, crizanteme, dalii, frezii, begonii, petunii, primule etc.Acesta are 2-3 generații pe an, iernează în pivnițe sau în pământ, are culoare gri sau gălbui , fără cochilie, ziua se ascunde în locuri umede, umbroase, răcoroase și noaptea atacă.

În cazul plantelor atacate rădăcinile prezintă cavități adânci pe care se instalează apoi ciupercile, iar frunzele și bobocii sunt vătămați sub formă de goluri neregulate, pe pământ și pe frunze observându-se dâre albicioase de mucus.

Limaxul este favorizat de verile răcoroase și ploioase.

Principalele măsuri de combatere cuprind: adunarea lor cu mâna după ploaie, prăfuirea solului cu var nestins sau cu Mesurol 4G (5g/10mp) împrăștiat pe pământ.

Urechelnița are o formă turtită și corpul alungit, cu dimensiunea de 7-50mm.

Are o pereche de cleși ce poartă denumirea de ,,cerci”, sunt prezenți pe abdomen, au formă de forceps, la femele fiind drepți, iar la masculii curbați. Urechelnița folosește cleștii fie pentru a fixa partenerul în timpul copulării, fie prada în timpul alimentării, ori ca armă defensivă pentru îndepărtarea agresorilor; în timpul zborului sunt ascunși sub tegmina. Antenele au 10 sau chiar mai multe segmente.

Primul set de aripi are dimensiuni reduse, este oblic, cu textură de piele și acoperă aripile posterioare foarte fine, având, în principal, rol de protecție, iar mai apoi de zbor. Aripile posterioare au o membrană extrem de fină ce se întinde radial dintr-o zonă ascunsa sub aripa chitinoasă.

Deși au capacitatea de a zbura, sunt vazute extrem de rar zburând.

Urechelnițele sunt hemimetabolice, adică parcurg metamorfoze parțiale (ou – nimfă – adult), crescând între cele 4-6 năpârliri, fazele dintre năpârliri purtând denumirea de instar.

Durata de viață a unei urechelnițe este de circa 12 luni, de la eclozare. Perioada în care începe împerecherea este toamna, femela și masculul aflându-se împreună, pentru ca începând

cu luna martie, acesta sa plece sau să fie alungat de femelă. Femela va depune, pe parcursul a

două zile, între 20 și 80 de ouă, cu aspectul perlat.

Dăunătorul preferă locurile umede și răcoroase si atacă florile, mugurii, semințele și rădăcinile de ochiul-boului, cărciumărese,crizanteme, dalii, garoafe, trandafiri.

Combaterea se poate realiza cu momeli toxice cu Ultracid 40 EC 5% amestecate cu uruială de porumb în proporție de 90% și ulei comestibil 5% distribuite pe sol la baza plantelor.

Cicada meliferă (Metcalfa prunoisa) este originară din estul Americii de Nord, în Europa fiind menționată pentru prima dată, în Italia, în anul 1979, pe diferite specii de arbori si arbusti.

În perioada iunie-august 2009, populații ale acestei specii au fost semnalate pentru prima dată în zona orațelor Constanța și Eforie pe mai multe tipuri de plante gazdă (http://www.botanistii.ro/).

Adulții pot fi întâlniți în perioada mai-octombrie, având o durată de viață de câteva săptămâni. Au talia cuprinsă între 7-8mm, corpul este acoperit de o secreție ceroasa, atât ca larvă, cât și ca adult, iar culoarea variază de la nuanțe de brun la cenușiu.

Aripile anterioare au marginea externă aproape dreaptă, cu apexul și tornusul aproape simetrice. În partea bazală prezintă două pete negricioase caracteristice. Ultimul stadiu larvar are circa 4 mm lungime (fără a lua în considerare filamentele cerate), culoare verde palid si ochii roșii (http://www.botanistii.ro/).

Dimorfismul sexual este slab marcat, femelele sunt foarte greu de deosebit de masculi. Prezintă cinci stadii larvare de dimensiuni diferite și o singură generație pe an.

Metcalfa pruinosa iernează sub formă de ouă depuse în scoarța rămurelelor plantelor gazdă.

Este o specie polifagă, are peste două sute de specii de plante gazdă, de la plante spontane la pomi fructiferi, dar, mai ales, plante ornamentale.

Larvele și adulții se hranesc prin înțepat și supt, cu sucul celular al plantelor, raspândind astfel numeroase boli și viroze la plante.

Metodele de combatere recomandate constau în aplicarea de tratamente chimice utilizând produse precum: Actara, Actellic, Mospilan, Confidor Energy sau Nurelle D.

CAPITOLUL III

CADRUL NATURAL

3.1.MUNICIPIUL CRAIOVA este reședința județului Dolj, situat în sudul României, pe maulul stâng al Jiului, la ieșirea acestuia din regiunea deluroasă, la o altitudine de circa 100m.

Craiova face parte din Câmpia Română, mai exact din Câmpia Olteniei și este așezat aproximativ în centrul Olteniei, la o distanță de 68 km de Dunăre și 227 km de București.

Orașul (figura 3.1.) a devenit municipiu pe data de 17 februarie 1968, interiorul acestuia este foarte compact, în timp ce parțile vestică și nordică au o formă foarte neregulată. Figura 3.1. Municipiul Craiova (https://www.agerpres.ro)

Relieful orașului se identifică cu cel de câmpie, solul care poartă denumirea de ”cernoziom” este negru și foarte roditor, clima caracteristică este temperată, cu ierni blânde, veri călduroase și precipitții în toate anotimpurile, însă repartizate uniform pe tot parcursul anului.

Centrul orașului unește elemente de arhitectură vechi cu elemente noi; se impune statuia lui Mihai Viteazul, monument clădit în cinstea sa și a faptelor sale.

Activitățile specifice zonei sunt: industria energetică, chimică, constructoare de masini, industria ușoară, comerțul, învățământul, cultura, iar ca activități economice principale putem enumera: mijloace de transport rutier, construcții metalice și produsele din metal, fabricarea materialelor de construcții și a altor produse nemetalice, mașini și echipamente, industria chimiei și a fibrelor sintetice, industria textilă și a produselor textile, industria alimentară, a băuturilor și tutunului, confecționarea îmbrăcămintei din textile, blănuri și piele.

Obiectivele turistice ale Municipiului Craiova sunt: cel mai mare parc din estul Europei: parcul ”Nicolae Romanescu”; Parcul Tineretului, construit în 60 de ha de pădure de stejar , cuprinzând locuri de promenadă, locuri de joacă pentru copii și o bază sportivă;

Grădina Botanică, cea de-a patra gradină botanică universitară din țară; English Park; Fântâna Muzicală situată în Piața Mihai Viteazul; clădiri reprezantative, precum: Casa Nicolae Titulescu, Casa Băniei, Casa memorială Elena Farago, actualmente sediu al Bibliotecii Județene, Primăria municipiului Craiova, Universitatea, Casa Nicolae Romanescu, Palatul Prefecturii, Casa Universitarilor; muzee: Muzeul Olteniei, Muzeul de Artă, adăpostit de Palatul Jean Mihail; Instituții de cultură: Teatrul Național Marin Sorescu, Filarmonica Oltenia; biserici: Palatul Mitropoliei Olteniei și Arhiepiscopiei Craiovei, Catedrala Mitropolitană Ortodoxă Sfântul Dumitru, Biserica Madona Dudu.

SPAȚII VERZI

Cele mai renumite puncte de atracție din Craiova sunt reprezentate de: Parcul Nicolae Romanescu și Grădina Botanică „ Alexandru Buia ”.

3.1.1. Parcul „ Nicolae Romanescu”

Parcul Nicolae Romanescu (figura 3.2.) știut, de-a lungul timpului, și sub numele de “Parcul Bibescu”, “Parcul Independenței” sau “Parcul Poporului”, este cel mai mare parc al orașului, fiind declarat monument istoric.

Figura 3.2. Parcul ”Nicolae Romanesc (https://ro.wikipedia.org)

Pentru realizarea proiectului a fost numit arhitectul Edouard Rédont, care a început lucrările în anul 1899 și pe care le-a finalizat fratele său Julea Rédont și arhitectul Emile Pinard în 1903.

La elaborarea proiectului, Rédont a lucrat totul în cel mai mic detaliu și a venit cu idei curajose: au fost aclimatizate sute de specii de arbori care nu cresc , în mod normal, în condițiile climatice ale României; a improvizat drumuri, alei, poteci, dealuri și văi care însumează peste 35 km lungime.

În parc se regăsesc fragmente din tablourile pictorilor plandezi și a impresionișilor francezi, acesta fiind conceput în stil romantic, o sinteză a arhitecturii și picturii peisagere.

În parc se găsesc câteva obiective foarte deosebite:

– Podul Suspendat- un pod construit în 1901-1902;

– Castelul Fermecat- pe unul dintre dealuri, în apropierea podului, se află un castel (fost restaurant), acum fiind obiectiv turistic. Ruinele sale sunt foarte frumoase;

– Hipodromul Craiova- Inaugurat in 1903, era folosit pentru curse de trap și galop. După cel de-al doilea Război Mondial partea din fața tribunei a fost transformată in teren pentru concursurile de sărituri peste obstacole. Din anul 2000 nu s-a mai desfășurat nicio activitate, cu excepția concursurilor de atletism.

(https://ro.wikipedia.org/)

Debutul parcului a avut loc, în prezența Regelui Carol I, a lui Carol al II-lea , principelui Ferdinand și a altor demnitari, pe data de 29 septembrie 1903.

3.1.2. Grădina Botanică “ Alexandru Buia”

(figura 3.3.) a fost înființată în anul 1952 de către profesorul Alexandru Buia, este situată în partea de sud-vest a municipiului Craiova si are o suprafață de aproximativ 13 ha.

Figura 3.3. Grădina Botanică “ Alexandru Buia” http://www.ucv.ro)

Prin decizia din data de 19 august 1952, terenul fostului parc “7 Noiembrie–Fântâna Jianu“ a fost acordat, pentru amplasarea Grădinii Botanice, Institutului Agronomic din Craiova.

Întemeierea a avut ca scop lărgirea bazei de cercetare stiințifică a cadrelor didactice, de contribuire, în mod financiar, la instruirea studenților de la facultățile de profil și de localizare a unui punct unde vizitatorii pot descoperi marea diversitate a lumii vegetale.

Ca dovadă a aprecierii postuma a prof. univ. Al. Buia, Colegiul Senatului Universității din Craiova, a avizat în data de 13.03.2002 hotărârea de a oferi Grădinii Botanice numele

”Al. Buia”. Acest lucru a fost săvârșit în data de 7 iulie 2002, la sărbătorirea a 50 de ani de la punerea pietrei de temelie a acesteia.

Grădina Botanică a fost inclusă în anul 1974 în Asociația Internațională a Grădinilor Botanice (I.A.B.G.), iar în 2001 a fost primită în Asociația Grădinilor Botanice din România (A.G.B.R), fiind cunoscută și pe plan internațional.

Grădina îndeamnă vizitatorii la reflecții despre viața plantelor, despre importanța lor științifică, culturală și economică, punând, în același timp, la dispoziția celor interesați material biologic viu pentru studiu și cercetări fundamentale (figura 3.4.).

Grădina Botanică “ Alexandru Buia “ este o instituție științifică, didactică și educativă, împărțită în mai mult sectoare extrem de bine organizate: Sistematica/Sistemul plantelor, Flora globului, Plante cultivate, Sere, Pepinieră și Rosariu, Fitogeografia României,Sectorul Gospodăresc, Muzeul botanic și Herbarul- este un izvor de reconfortare psihică și fizică.

Figura 3.4. Grădina Botanică “ Alexandru Buia” (Original)

CAPITOLUL IV

MATERIALUL ȘI METODA DE CERCETARE

4.1. SCOPUL ȘI OBIECTIVELE CERCETĂRII

La plantele floricole și ornamentale, stabilirea mijloacelor de prevenire și combatere a organismelor dăunătoare este influențată de numărul mare de specii, atât în ceea ce privește planta gazdă, cât și agenții de dăunare.

Cercetările întreprinse în cadrul lucrării de disertație au avut ca scop principal identificarea organismelor dăunătoare la unele plante floricole și ornamentale monitorizate în spațiile verzi ale Municipiului Craiova, în vederea stabilirii celor mai frecvente specii de patogeni și dăunători animali.

Observațiile efectuate în teren au fost confirmate prin identificarea patogenilor și a dăunătorilor animali în condiții de laborator.

Obiectivele cercetărilor au constat în:

aprofundarea cunoștiințelor și studiul agenților respunsabili de bolile care

afectează plantele floricole și ornamentale luate în studiu;

studiul evoluției bolilor identificate la plantele floricole analizate;

determinarea frecvenței și intensității atacului ageților patogeni identificați, în

vederea calculării gradului de atac;

identificarea și monitorizarea entomofaunei dăunătoare și folositoare la plantele

floricole și ornamentale luate în studiu.

4.2. MATERIALUL ȘI METODA DE CERCETARE

4.2.1. Materialul biologic

Materialul luat în cercetare este constituit din plante floricole și ornamentale, precum și arbori și arbuști cultivati în zona Municipiului Craiova ( Rosa L., Dahlia, Zinnia elegans, Salvia splendens, Iris germanica, Tagetes, Syringa vulgaris, Aesculus hippocastanum, Hydrangea macrophylla, Celtis occidentalis, Cornus sanguinea, Hibiscus syriacus, Juglans regia, Prunus avivum, Corylus avellana).

La controalele fitosanitare efectuate în teren, s-au remarcat aspecte legate de atacul unor agenți patogeni și dăunători animali la unele plante floricole și ornamentale monitorizate, care sunt expuse în capitolul de rezultate și discuții.

În teren, pentru anul 2016 pentru fiecare plantă gazdă s-au efectuat examinări și notări ce au vizat atacul patogenilor și dăunătorilor specifici, în concordanță cu obiectivele propuse.

4.2.2. Metode de cercetare

4.2.2.1. Studiul dinamicii evoluției unor boli la unele plante floricole și ornamentale

Pentru stabilirea tabloului simptomatologic al bolilor și dinamica dezvoltarii lor, s-au făcut regulat observații macroscopice asupra diferitelor organe ale plantelor care au prezentat modificări morfologice, în urma atacurilor naturale ale fitoparaziților.

Ținând cont de faptul că determinarea bolilor numai pe baza simptomelor specifice pe care le prezintă plantele floricole și ornamentale, într-un anumit stadiu de dezvoltare, sau pe un anumit organ, nu este suficientă, mai ales dacă la controalele efectuate simptomele corespund mai multor boli sau nu se evidențiază foarte bine, s-au recoltat probe de material necesare studiului microscopic.

La recoltarea materialului pentru studiul microscopic, s-au avut în vedere, particularitățile ciclululi de dezvoltare al patogenilor al căror atac a fost constatat.

Probele au fost aduse în laboratorul de Fitopatologie al Facultății de Horticultură din Craiova, unde, pentru siguranța diagnosticării, au fost analizate sub aspectul prezenței unor micromicete cu ajutorul lupei binocular și microscopului ML-4.

4.2.2.2. Evaluarea gradului de atac al patogenilor identificați

Pentru a stabili gradul de atac (GA %) al patogenilor identificați s-au făcut notări,de-a lungul peroadei de vegetație a fiecărei plantă gazdă.

Comparând între ele rezultatele obținute, am determinat frecvența plantelor atacate (F%) și intensitatea de manifestare a atacului (I%) de pe organele plantelor gazdă.

Valoarea frecvenței se obține, în funcție de condiții și de cazuri, prin observații directe asupra unui număr de organe sau de plante.

În urma observațiilor, datele înregistrate s-au generalizat prin relația:

F(100%) = Nxn/100, în care:

n = numărul de plante sau organe ale plantei atacate;

N = numărul de plante sau organe observate.

Pentru redarea intensității s-a folosit scara cu 6 clase de notare a intensității de atac, corespunzătoare unor intervale de procente ale intensității atacului, care sunt prezentate în tabelul 4.1. (Rădulescu și Rafailă, 1970).

Intensitatea atacului reprezintă valoarea relativă prin care este dat gradul de extindere sau acoperire a atacului pe plantă, raportând suprafața atacată, la suprafața totală observată.

Expresia relativă a intensității este dată de formula:

I% = ∑(ixf)/n, în care:

i = nota sau procentul de acoperire cu atac;

f = numărul de cazuri cu atac la fiecare notă;

n = numărul total de cazuri de atac.

Scara de notare cu 6 clase a intensității atacului de boli dăunători la plante

(Rădulescu și Rafailă, 1970)

Tabelul 4.1.

Pentru redarea gradului de atac (GA %) s-a folosit expresia valorică a acestuia, furnizată de relația:

GA % =F% x I% / 100, în care:

GA % = gradul de atac;

F % = frecvența plantelor atacate;

I % = intensitatea de manifestare a atacului.

4.2.2.3. Studiul dinamicii evoluției entomofaunei la unele plante floricole și ornamentale din diferite zone verzi

Un alt obiectiv a fost și cel de monitorizare a entomofaunei dăunătoare sau utile din diferite zone verzi ale Municipiului Craiova.

Determinarea frecvenței (F%) s-a efectuat prin observații în vegetație asupra unor plante sau organe de plante pe care s-a semnalat prezența dăunătorilor animali.

Valoarea frecvenței s-a obținut prin observații directe în câmp, datele înregistrate s-au calculate după formula:

F% = nx100/N,

în care: n = numărul de plante sau organe ale plantei atacate;

N = numărul de plante sau organe analizate.

CAPITOLUL V

REZULTATE ȘI DISCUȚII

5.1. DINAMICA EVOLUȚIEI UNOR BOLI LA PLANTELE FLORICOLE ȘI ORNAMENTALE CULTIVATE ÎN ZONA MUNICIPIULUI CRAIOVA ÎN PERIOADA 2016

Pentru ca dezvoltarea plantelor floricole și ornamentale să se poată desfășura normal, este fundamental ca alături de măsurile agrotehnice specifice, să se efectueze și controale periodice pentru depistarea la timp a eventualelor boli în vederea stabilirii celor mai corespunzătoare măsuri de prevenire și combatere.

5.1.1. Dinamica și evoluția unor boli la trandafir (Rosa Sp. L.)

La trandafirul cultivat în zonele verzi ale Municipiului Craiova, în perioada studiată, s-au efectuat, în diferite perioade de vegetație, controale vizuale pentru conturarea starii fitosanitare a acestor plante floricole. Așa cum este redat în tabelul 5.1. s-a identificat atacul patogenilor: Sphaerotheca pannosa (Wallr. ex Fr.) Lev. var rosae Wolf, Diplocarpon rosae Wolf., Phragmidium mucronatum (Pers.) Schlecht., Sphaceloma rosarum (Pass.) Jenk .

Starea fitosanitară a trandafirului cultivat în zona Municipiului Craiova

Tabelul 5.1.

+ : prezența atacului

Făinarea trandafirului cauzată de Sphaerotheca pannosa var. rosae este o boală care se întâlnește pe numeroase soiuri de trandafiri cultivați și specii de Rosa spontane.

Patogenul parazitează toate organele supraterane ale plantei, care sunt stânjenite în creștere și dezvoltare (Manoliu și colab., 1993).

Atacu pe frunze l-am observat, pe ambele fețe sub forma unor pete neregulate, albe pâsloase în urma dezvoltării miceliului ectoparazit (figurile 5.1., 5.2.).

Zonele atacate în timp au capătat aspect pulverulent în urma formării părții asexuate a fitoparazitului, respectiv conidiofori cu conidii de tip Oidium.

Odată cu evoluția atacului, petele au confluat și chiar ocupat, parțial sau total limbul foliar, lucru care a condus la îngălbenirea, brunificarea, uscarea și căderea frunzelor.

Boala s-a constatat și pe bobocii florali nedeschiși, care au fost înveliți în pâsla miceliană, și au capătat, cu timpul, aspectul de cernut cu făină ca urmare a formării părții asexuate. Boala a afectat și lăstarii ce prezentau pe suprafața lor o pâslă groasă, mai întâi de culoare albicioasă, ce a devenit gălbui-cenușie. Spre toamnă, în pâsla miceliană au apărut punctișoare mici, brune care reprezintă cleistoteciile fungului, formă sub care acesta iernează.

La controalele efectuate în anul de cercetare s-a observat atacul de făinare începând cu luna mai, când s-au constatat primele simptome, și până în luna noiembrie, când plantele își terminaseră perioada de înflorit. Atacul s-a manifestat cu frecvență ridicată, valoarea gradului de atac fiind de 16,7% (tabelul 5.2.).

Figura 5.1. Figura 5.2.

Făinarea trandafirului-Sphaerotheca pannosa var. rosae (Original)

Dinamica evoluției bolilor la trandafirul cultivat

în zona Municipiului Craiova

Tabelul 5.2.

Pătarea neagră produsă de Diplocarpon rosae se întâlnește în toate zonele de cultură a trandafirului (Săvulescu și colab., 1969). Boala se manifestă, în special, pe frunze, și anume, pe partea superioară a foliolelor unde apar pete circulare, negricioase, cu aspect radiar și margini neprecis delimitate în urma creșterii radiare a talului filamentos în jurul punctului de infecție (figurile 5.3. și 5.4.).

Figura 5.3. Figura 5.4.

Pătarea neagră-Diplocarpon rosae (Original)

Într-o fază mai avansată a bolii, partea centrală a petelor a devenit cenușie și pe suprafața lor au apărut puncte mici, negre, proeminente, vizibile cu ochiul liber care reprezintă acervulii ciupercii (lagăre subcuticulare de conidiofori cu conidii).

Frunzele puternic atacate s-au uscat și au căzut de timpuriu, tufele fiind desfrunzite, cu implicații în ceea ce privește numărul și calitatea florilor (figura 5.4.).

S-a observat, totodată, parazitarea lăstarilor tineri, pe a căror suprafață au apărut pete violet-negricioase, cât și fructificațiile asexuate.

În anul 2016, boala s-a manifestat pe frunze cu un grad de atac ridicat, având valorea calculată de 20,3% (tabelul 5.2.).

Rugina trandafirului are drept agent cauzator micromiceta Phragmidium mucronatum. Boala afectează toate organele supraterane, atacul caracteristic fiind cel de pe frunze, pe care apar pete de decolorare, începând cu a doua jumătate a lunii mai. (figura 5.5.).

Figura 5.5. Rugina trandafirului-Phragmidium mucronatum

(Original)

În dreptul acestor pete, pe partea inferioară a foliolelor, în luna iunie, am observat mici pustule, de culoare galben deschis, care reprezintă uredosorii, în care se gasesc numeroși uredospori ce asigură repetate infecții în timpul perioadei de vegetație (figura 5.6.).

De asemenea, tot pe partea inferioară a foliolelor, mai târziu, în lunile de vară, se observă și apariția unor pustule negricioase, care reprezintă teleutosorii, în ei găsindu-se numeroși teleutospori, formă sub care iernează în frunze patogenul (figura 5.7.)

Infecțiile primare au loc în urma germinării teleutosporilor pluricelulari din fiecare celulă a acestora reprezentând bazidii tetracelulare pe care se prind bazidiospori.

Această boală a fost semnalată în cultura de trandafir cu o valoare a gradului de atac de 8,8% (tabelul 5.2.).

Figura 5.6. Phragmidium mucronatum – pustule cu uredospori (Original)

Figura 5.7. Phragmidium mucronatum – pustule cu uredospori și teleutospori (Original)

Antracnoza produsă de micromiceta Sphaceloma rosarum este o altă boală frecventă în culturile de trandafiri.

Această boală s-a înregistrat în anul 2016 cu o valoare a gradului de atac 0,9% (tabelul 5.2.).

Primele simptome ale atacului au fost semnalate pe frunze, pe care au apărut pete mici, de culoare verde pal. Pe măsura evoluției bolii, petele au crescut în diametru, devenind

circulare căpătând o colorație cenușie, în centru fiind mărginite de un inel de culoare purpurie sau roșiatică (figura 5.8.).

Țesutul atacat se subțiază, se usucă, cade, iar foliolele sunt ciuruite. Gravitatea bolii constă în faptul că, un atac puternic conduce la căderea prematură a frunzelor, iar de la un an la altul ciuperca rezistă sub formă de strome în frunze și ramurile atacate.

Figura 5.8. Antracnoza-Sphaceloma rosarum (Original)

Analizând pe ansamblu datele din tabelul 5.2., figura 5.9., se remarcă faptul că, în 2016, în cultura de trandafir din spațiile verzi ale Municipiului Craiova a fost prezent atacul, uneori suprapus, a patru patogeni: Diplocarpon rosae, Sphaerotheca pannosa var. Rosae, Phragmidium mucronatum și Sphaceloma rosarum.

Figura 5.9. Gradul de atac al unor agenți patogeni la trandafir în anul 2016 (Original)

Atacul patogenului Diplocarpon rosae și Sphaerotheca pannosa var. rosae s-a înregistrat până în luna noiembrie, în timp ce atacul patogenului Phragmidium mucronatum și Sphaceloma rosarum până în luna septembrie.

Este de evidențiat că patogenii Diplocarpon rosae, Sphaerotheca pannosa var. rosae și Phragmidium mucronatum produc grade ridicate de atac ceea ce arată pentru zona luată în studiu obligativitatea aplicării unor măsuri de prevenire și combatere a atacului acestor patogeni.

5.1.2. Dinamica evoluției unor boli la dalie [Dalia variabilis (Wild.) Desf.]

Daliile sunt plante care atrag atenția într-un spațiu verde, nu au nevoie de îngrijire multă, au perioadă mare de înflorire și capacitate ridicată de producție.

Dalia poate fi atacată în timpul perioadei de vegetație de mai mulți agenți patogeni, cum sunt: Botryis cinerea Pers. Ex Perss., Erysiphe communis Fr., Entyloma dahliae H. et. P. Sydow (Oroian și colab., 2006).

În anul 2016, în cultura de dalie din spațiile verzi ale Municipiului Craiova, la controalele efectuate s-a semnalat atacul fungului Erysiphe communis Fr. Răspunzător de făinarea daliei, fără a fi semnalat atacul patogenilor Botrytis cinerea Pers. Care produce putregaiul cenușiu al florilor și Entyloma dahliae H.et.P.Sydow care cauzează tăciune (tabelul 5.3.)

Atacul s-a semnalat de la sfarșitul lunii august până la sfârșitul lunii octombrie, cu o valoare calculată a gradului de atac de 6,7%

Dinamica evoluției bolilor daliei cultivată

în zonele verzi ale Municipiului Craiova, în anul 2016

Tabelul 5.3.

Boala am constatat-o în luna august prin apariția unor zone albe-pâsloase, pe frunze și pe tulpini (figura 5.10.).

Figura 5.10. Făinarea la dalie-Erysiphe communis-debutul atacului (Original)

Zonele atacate au căpătat, mai târziu, aspectul de cernut cu făină, ca dovadă a formarii parții asexuate a ciupercii, de tip Oidium. La sfârșitul lunii octombrie (spre finalul perioadei de vegetație a plantelor), erau evidente cleistoteciile patogenului sub forma unor punctișoare brune (figura 5.11.).

Figura 5.11. Făinarea la dalie-Erysiphe communis-atac avansat (Original)

5.1.3. Dinamica evoluției bolilor la cârciumărese (Zinnia elegans Jack.)

Cârciumăresele sunt flori foarte des întâlnite în grădini și apreciate datorită coloritului viu, strălucitor și variat, dar și datorită perioadei de înflorire îndelungate.

Controalele ce au vizat starea de sănătate a acestor specii, au avut ca obiectiv identificarea atacului patogenilor: Alternaria zinnae Pape și Erysiphe cichoracearum, specii ,,cheie” pentru aceste plante floricole.

Dinamica evoluției bolilor cârciumareselor în anul 2016

Tabelul 5.4.

Atacul patogenului Erysiphe cichoracearum a fost semnalat în plină vară (august) până în toamnă (octombrie) și s-a înregistrat cu valoarea de 7,9% (tabelul 5.4.).

Atacul a fost prezent pe frunze și pe tulpini, pe care s-au observat apariția unor pete albe pâsloase, care pe măsură ce boala a avansat, au crescut în diametru, s-au unit și au căpătat aspect de cernut cu făină, în urma formării conidioforilor cu conidii de tip Oidium (figura 5.12.).

Figura 5.12. Făinarea la cârciumărese-Erysiphe cichoracearum (Original)

În perioada iulie-octombrie,la cârciumărese, a fost remarcată și prezența alternariozei sau pătării frunzelor produsă de Alternaria zinnae, având o valoare a gradului de atac de 4,1% (tabelul 5.4.).

Boala s-a manifestat pe ambele fețe ale frunzelor, prin apariția unor pete regulate, unghiulare, de culoare brună închisă cu centrul albicios, uneori zonate concentri și cu margine de culoare brună-purpurie (figurile 5.13.,5.14.).

A apărut, în dreptul petelor, puful de conidiofori cu conidii specifice genului Alternaria.

Figura 5.13. Figura 5.14.

Alternarioza cârciumăresei-Alternaria zinniae (Original)

Pătarea frunzelor s-a manifestat înaintea făinării, cu o frecvență și intensitate mai mici, lucru ce a condus la înregistrarea unui grad de atac mai scăzut, așa cum este redat și în figura 5.15, în care sunt notate valorile gradelor de atac pentru cei doi agenți patogeni cheie ai cârciumăreselor în anul 2016.

Figura 5.15. Gradul de atac al unor agenți patogeni la cârciumărese

în anul 2016 (Original)

5.1.4. Dinamica evoluției bolilor la salvie (Salvia spelndens)

Salvia este o plantă erbacee perenă, cultivată ca anuală în țara noastră, care are inalțimea de 20-60cm.

Aceasta se întâlnește frecvent în grădini și parcuri, cultivată în sol sau în ghivece (containere).

La controalele fitosanitare efectuate asupra acestei specii în anul 2016 s-a înregistrat atacul de septorioză sau pătare brună a frunzelor și cel de făinare (tabelul 5.5.).

Dinamica evoluției bolilor la plantele de salvie din spațiile verzi

ale Municipiului Craiova în anul 2016

Tabelul 5.5.

Făinarea salviei produsă de Erysiphe salviae (Jacz) Blum.

Atacul tipic de făinare s-a semnalat pe frunze, pețioluri și tulpini și s-a manifestat prin apariția unor pete albicioase, pâsloase, difuze, care, cu timpul, au ocupat întregul organ parazitat (figura 5.16.).

Pe măsură ce boala a avansat, petele au căpătat aspect prăfos, ca urmare a formării conidioforilor cu conidiile ciupercii.

Figura 5.16. Făinarea la salvia cu flori violet-Erysiphe salviae (Original)

Lipsa cleistoteciilor ne face să atribuim boala ciupercii Erysiphe salviae, în literatura de specialitate fiind menționat și atacul ciuperii Leveillula labiatarum Golov. Ciupercă ce prezintă, însă, parte perfectă.

Atacul s-a instalat din luna mai, când au apărut și primele simptome, până în luna octombrie, având o valoare calculată a gradului de atac de 10,5%.

Pătarea brună a frunzelor de salvie (septorioză)-Septoria salviae Pass.

Boala s-a manifestat pe limbul frunzelor, pe care au apărut pete ovale sau rotunde, la început de culoare brună, care au căpătat, cu timpul, în centru o culoare albă-cenușie , cu marginea brună, închisă la periferie (figura 5.17.).

La începutul lunii septembrie, în porțiunea centrală a petelor s-a observat partea asexuată a ciupercii sub formă de punctișoare mici negre, plate, ce reprezintă ostiolele picnidiilor cu picnospori.

Figura 5.17. Pătarea brună a frunzelor de salvie (septorioză)-Septoria salviae (Original)

Această boală s-a înscris cu o valoare calculată a gradului de atac de 1,2%.

Din reprezentarea grafică (figura 5.18.) a valorii gradelor de atac pentru cei doi patogeni semnalați în culturile de salvie din spațiile verzi Municipiului Craiova se poate observa că patogenul al cărui atac este mai frecvent și se manifestă cu o intensitate mai mare este Erysiphe salviae.

Figura 5.18. Gradul de atac al unor agenți patogeni la salvie în anul 2016

(Original)

Alte plante floricole la care s-a monitorizat atacul sporadic al unoe agenți patogeni specifici au fost: stânjenelul (Iris germanica), crăițele (Tagetes patula), liliacul (Syringa vulgaris) și castanul sălbatic (Aesculum hippocastanum), plante frecvente în spațiile verzi ale Municipiului Craiova.

Nu s-a calculat gradul de atac pentru acești patogeni, însă îi prezentăm pentru a avea o imagine de ansamblu asupra florei micotice a unor plante floricole și ornamentale cultivate în zonele verzi monitorizate.

5.1.5. Bolile stânjenelului

Stanjenelul (Iris germanica) este o plantă perenă, care poate atinge înălțimea de 1 metru, are un rizom gros, cu miros de iarbă, din care pornește tulpina înaltă și frunzele lanceolate, iar spre vârful tulpinei apar florile divers colorate.

Pătarea frunzelor de stânjenel (Heterosporium prunetti Nikolas Aggery)

Atacul a fost semnalat din primăvară și până toamna târziu, pe frunzele de stânjenel cultivat în Grădina Botanică din Municipiul Craiova, cât și în alte spații verzi.

Pe partea superioară a frunzelor au apărut pete eliptice, la început de culoare galbenă, apoi cenușie, ca urmare a formării conidioforilor cu conidiile părții asexuate a micromicetei, respectiv a conidioforilor cu conidii (figura 5.19.).

Figura 5.19. Pătarea frunzelor de stânjenel-Heterosporium prunetti (Original)

Petele au fost înconjurate de un brâu de culoare brună-închisă, iar țesutul din dreptul acestora, a suferit un proces de necroză și s-a detașat, frunzele rămânând perforate.

5.1.6. Bolile la Tagetes ( crăițe, vîzdoage, ocheșele, țigăncușe)

Crăița este o plantă erbacee ornamentală, iubitoare de soare, care înflorește de-a lungul verii din luna mai și până în luna octombrie si se întâlnește cultivată în multe spații verzi ale Municipiului Craiova.

Principalele boli semnalate de literatura de specialitate pentru crăițe sunt: putrezirea tulpinilor cauzată de Sclerotinia sclerotiorum, pătarea frunzelor provocată de Cercospora lageticola, putregaiul cenușiu produs de Botrytis cinerea și vestejirea plantelor având ca agenți cauzatori pe Fusarium sp. sau Verticillium albo-atrum.

La crăițele cultivate în zonele Municipiului Craiova a fost semnalată frecvent făinarea.

Boala s-a manifestat prin simptome tipice de făinare care au fost descrise în lucrare pentru alte plante gazdă și agenți cauzatori. Atacul s-a înregistrat pe frunze, așa cum se observă din figura 5.20.

Figura 5.20. Făinarea la crăițe-Erysiphe cicoracearum (Original)

5.1.7. Dinamica evolutiei bolilor la liliac (Syringa vularis)

Liliacul este un arbust ornamental cu aspect frumos, bogat, care înflorește primăvara și care poate ajunge ușor la o inaltime de 3 metri, sau chiar mai mult, dacă nu îi sunt tăiate ramurile.

Acesta poate fi recunoscut după mireasma plăcută și inconfundabilă a florilor, care se poate simți chiar și de la câțiva metri distanță.

Acest arbust este foarte apreciat de grădinari pentru longevitatea și vigoarea sa, deși este sensibil la câteva boli, precum bacterioza , făinare, mană sau putregai cenușiu.

La unele plante de Syringa vulgaris din spațiile verzi ale Municipiului Craiova, în anul 2016, a putut fi observat atacul agentului patogn Microsphaera lonicerae, care produce făinarea liliacului.

Boala s-a manifestat pe frunze prin apariția de pete albe pâsloase ca urmare a dezvoltării miceliului ectoparazit al ciupercii. Pe măsura evoluției bolii, petele au crescut în diametru, s-au unit și au căpătat aspectul de cernut cu făină, dovadă că ciuperca a format conidioforii cu conidii de tip Oidium (figura 5.21.).

Figura 5.21. Făinarea la liliac – Microsphaera lonicerae (Original)

Făinarea poate fi combătută cu produse precum: Impact, Ortiva, Thiovit, Topas, Toledo, Bumper, Falcon.

5.1.8. Dinamica evoluției bolilor la castanul sălbatic (Aesculus hippocastanum)

Castanul este un arbore original din Peninsula Balcanica si Asia Mica, înalt cu trunchiul drept, coroana larga, ramuri incovoiate si muguri mari, cleios.

Frunzele sunt mari, frumoase, cu petiolul lung, format din 5 foliole. Florile sunt de culoare alba, grupate in panicule numeroase. Infloreste in mai-iunie. Fructele sunt capsule mari, verzi, cu numerosi ghimpi, cu 1-2 seminte mari, brune-lucioase, care la maturitate cad (http://www.botanistii.ro/).

Aceștia au o longevitate mare, de până la 150 de ani și cresc viguros după primii 2-3 ani.

Rezistă la ger, fiind mai sensibili în primii 2 ani, dar nu rezistă la secetă, suportă ușor semiumbra. Preferă solurile permeabile, profunde, însă vegetează și pe soluri sărace.

Principalele boli întâlnite la castan sunt: boala de cerneală, pătarea frunzelor, cancerul scoarței, făinarea.

La castanii din spațiile verzi ale Municipiului Craiova (curtea interioară a spitalului Victor Babeș) a fost întâlnită făinarea produsă de Microsphaera alphitoidea Griff.

Boala s-a manifestat pe frunze, prin apariția unor pete neregulate, albe-pâsloase, care au căpătat, mai târziu, aspectul de cernut cu făină, ca urmare a formării părții aexuate, adică conidiofori cu conidii (figura 5.22.).

Cu timpul, petele s-au unit și au ocupat parțial sau total limbul foliar, ceea ce a condus la îngălbenirea, brunificarea, uscarea și căderea frunzelor.

Figura 5.22. Făinarea la castan – Microsphaera alphitoidea (Original)

5.2. DINAMICA EVOLUȚIEI ENTOMOFAUNEI LA UNELE PLANTE FLORICOLE ȘI ORNAMENTALE DIN DIFERITE ZONE VERZI DIN MUNICIPIUL CRAIOVA ÎN ANUL 2016

Din analiza datelor înregistrate privind entomofauna întâlnită în perioada aprilie-octombrie pe diferite plante floricole și ornamentale din unele zone verzi ale Municipiului Craiova în anul 2016, se constată că s-au identificat 13 specii din care 5 specii folositoare și 8 specii dăunătoare (tabelul 5.6).

Specii folositoare observate pe plante au fost: Coccinella septempunctata, Adalia bipunctata, Pyrrhocoris apterus, Apis mellifera și Arginis paphia.

Specii dăunătoare observate pe unele plante floricole și dendrologice din diferite zone verzi din Municipiul Craiova în anul 2016 au fost: Forficula auricularia, Metcalfa pruisana, Eriophyes tristriatus, Myzuss cerasi, Macrosiphum rosae, Aulacaspis rosae, Agrolimax agreste și Cameraria ohridella.

Dinamica evoluției entomofaunei din diferite zone verzi

ale Municipiului Craiova în anul 2016

Tabelul 5.6.

5.2.1. Buburuza (Coccinella septempunctata) numită și mămăruță sau gărgăriță, are o lungime de 7-12mm, corpul sub formă sferică, aripile posterioare cu care zboară sunt acoperite de elitre, aripi tari lucioase, cu modele colorate (figurile 5.1., 5.2.).

Colorația reprezintă un mijloc de descurajare a speciilor inamice. Pentru a se proteja, buburuza se preface moartă sau secretă un lichid, la nivelul articulațiilor de la picioare, care le dă un gust neplăcut (https://ro.wikipedia.org).

Este specia care apără plantele din grădină, mâncând nenumărate omizi și viermi, de aceea este primită cu brațele deschise de grădinari.

Buburuza a fost semnalată în perioada aprilie-octombrie, cu o frecvență de 15%.

Figura 5.1. Buburuza pe Hydrangea- Hortensie Figura 5.2. Buburuza pe Celtis -Sâmbovina

(Original) (Original)

5.2.2. Vaca Domnului (Pyrrhocoris apterus) este cea mai comună și mai des întâlnită specie de ploșniță din România, are lungimea de 8,5-10mm, partea dorsală a corpului are colorit portocaliu-roșcat, cu desene caracteristice negre: o pată în zona centrală a pronotumului, câte un punct la baza elitrelor, o pată mai mult sau mai puțin circulară în zona mediană a elitrelor, o linie subțire care conturează vârful elitrelor (figurile 5.3., 5.4.); de culoare neagră sunt și picioarele, membrana, scutelumul, clavusul, antenele, capul; există forme mutante, la care culoarea de fond a conexivumului și a părții superioare a corpului este galben-murdar, albicioasă, crem; ochii sunt negri, proeminenți (http://bugsfromromania.blogspot.ro).

Este una dintre primele insecte care pot fi văzute primăvara, putând fi observată aproape întotdeauna în grupuri numeroase (figurile 5.3., 5.4.).

Nu provoacă nici un rău nimănui deoarece se hrănesc cu fluidele pe care le extrag din fructele și semințele de Tilia, Abutilon theophrasti, Malva sau cu sucuri din animale moarte.

Prezența acesteia a fost remarcată în perioada iunie-semptembrie, înregistând o valoare a frecvenței de 10%.

Figura 5.3. Figura 5.4.

Vaca Domnului pe Cornus sanguinea-Sânger (Original)

5.2.3. Albina (Apis melifera) – denumirea provine din limba latină, apis însemnând "albină", mel "miere" și ferre "a purta" – numele științific înseamnă "albina care poartă miere".

Acești polenizatori reprezintă una dintre cele mai importante specii; prin domesticirea lor, oamenii și vestita Apis mellifera L., au creat un număr ridicat de câmpuri înflorite, miere și o varietate de produse apicole.

În Statele Unite ale Americii și în Europa, Apis melifera este singura specie de albine melifere și furnizorul de ceară de albine, miere și întreaga gamă de produse apicole.

Albinele sunt responsabile de polenizarea majorității plantelor și sunt esențiale pentru natură (figurile 5.5., 5.6., 5.7., 5.8.)

Aceasta a putut fi observată între lunile aprilie-noiembrie, cu o frecvență de 30%.

Figura 5.5. Albina pe Calendula offcinalis-Gălbenele Figura 5.6. Albina pe Tagetes-Crăițe

(Original) (Original)

Figura 5.7. Albina pe Zinnia elegans-Cârciumareasă Figura 5.8. Albina pe Dahlia-Dalia (Original) (Original)

5.2.4. Fluturele (Arginis paphia) este una dintre speciile familiei Nymphalidae din România care are cea mai mare anvergură a aripilor (54-70mm), femela este mai mare decât masculul, masculul are un colorit portocaliu strălucitor cu pete și dungi de culoare închisă, iar femela are un colorit al aripilor mai verzui, iar petele par mai intense (figura 5.9.).

Adulții se hrănesc cu secrețiile dulci ale unor specii de afide și cu nectarul florilor de Cirsium arvense, Centaurea jacea, Dipsacus laciniatus, Telekia speciosa, Ballota nigra, Sambucus ebulus.

Acesta are un zbor foarte puternic, planând adesea la înălțime mare, deasupra coronamentului arborilor.

În zona verde a Municipiului Craiova, fluturele a fost semnalat cu frecvența de 5%, în perioada mai-septembrie.

Figura 5.9. Fluture pe Zinnia elegans-Cârciumareasă

(Original)

5.2.5. Urechelnița (Forficula auricularia) are o lungime de 10-14mm, corpul alungit, turtit dorso-ventral, brun negricios și strălucitor.

Atacă plante gazdă precum: trandafiri, garoafe, crizanteme, cârciumărese, dalii.

Organele pe care le atacă urechelnița sunt: rădăcina, frunzele, florile, fructele, mugurii și semințele.

În urma atacului rădăcinile sunt secționate parțial sau total, capitulele florale și petalele sunt roase și cu numeroase dejecții, iar semințele roase nu mai germinează.

Dăunătorul a putut fi observat între lunile aprilie-octombrie, înregistând o frecvență de 6%.

5.2.6. Cicada pomilor (Metcalfa pruinosa) are dimensiunea de 7-8mm lungime, culoarea variază de la brun la cenușiu, iar corpul este acoperit de o secreție ceroasă (figurile 5.10., 5.11., 5.12., 5.13.).

Este o specie polifagă care atacă peste 200 de specii din care fac parte: plante ornamentale, spontane sau pomi fructiferi.

Posedă aparat bucal pentru înțepat și supt, fiind considerat un vector virotic (http://www.pistil.ro).

Dăunătorul colonizează planta, prezența acestuia fiind semnalat de secrețiile de ceară care acoperă insecta și roua de miere (excrementele dulci ale insectei pe care apare ciuperca-fumagina și sunt preferatele furnicilor).

Plantele atacate încetinesc în creștere, se debilitează, iar recolta scade.

Poate fi combătută prin folosirea alternativă a insecticidelor neonicotinoide cu cele organofosforice.

Acest dăunător a avut o frecvență destul de ridicată, de 25%, în perioada mai-noiembrie.

Figura 5.10. Cicada pomilor pe Cornus Figura 5.11. Cicada pe Rosa – Trandafir

mas – Sânger (Original) (Original)

Figura 5.12. Cicada pomilor pe Hibiscus Figura 5.13. Cicada pomilor pe Juglans

syriacus – Hibiscus (Original) regia – Nuc (Original)

5.2.7. Păianjenul galicol al nucului (Eriophyes tristriatus) are mai multe generații pe an și se hrănește cu sucul celular al frunzelor (http://www.botanistii.ro/).

Atacă frunzele prin înțepare, produce o hipertrofiere a țesuturilor dintre nervurile secundare ale frunzelor manifestată sub forma unor bașicări de culoare roșietică pe partea superioară, iar pe fața inferioară îi corespunde o pâsla de peri epidermici de culoare verde-gălbui (figura 5.14.). În cazul unor atacuri puternice, frunzele cad prematur (romapis.or).

Ca metode de combatere se recomandă aplicarea de tratamente în rapausul vegetativ, dar și tratamente în vegetație cu: Envidor, Nissorun, Apollo, Vertimec sau Milbeknock.

Frecvența cu care a fost înregistrat acest dăunător, în perioada mai-noiembrie este de 5%.

Figura 5.14. Păianjenul galicol al nucului-Juglans regia

(Original)

5.2.8. Păduchele negru al cireșului (Myzuss cerasi) este o insectă periculoasă răspândită în întreaga lume care atacă agresiv și rapid plantele de vișin și cireș.

Acesta are atât exemplare aptere ce au dimensiunea de 2-2,5mm, formă globuloasă, culoare neagră-lucitoare, cât și exemplare cu aripi ce au lungimea de 1,7-2mm, formă globuloasă, culoare brună-neagră și aripi bine dezvoltate.

Myzuss cerasi are ca plante –gazdă primare specii de cireș, vișin, cireș japonez și ca plante gazdă-secundare specii din genurile: Galium spp., Veronica spp., Asperula spp.

Primăvara devreme colonizează frunzele și vârfurile lăstarilor de cireș.
La invazii mari frunzele sau chiar florile și fructele pot fi acoperite complet de colonii

de păduchi. În urma atacului frunzele se răsucesc, se brunifică și se usucă, luând forma unor buchete, iar lăstarii se curbează (figura 5.15.). La invazii puternice, pomii stagnează în creștere, iar puterea de fructificare a pomilor slabește (http://www.botanistii.ro).

La apariția primelor colonii de afide se face avertizarea tratamentelor și repetarea lor până la dispariția acestora. Pentru combatere se folosește  Mospilan 20 SG (0.125 kg/ha), Actara (0.1 l/ha), Fastac 10 EC (0.004%), Karate Zeon (0.2 l/ha), Decis Mega (0.15 l/ha) (http://www.botanistii.ro).

Păduchele negru al cireșului a putut fi semnalat din luna aprilie până în octombrie, cu o frecvență de 20%.

Figura 5.15. Păduchele negru al cireșului-Prunus avivum

(Original)

5.2.9. Păduchele verde al trandafirului (Macrosiphum rosae) sunt specii polifage, forme aripate și nearipate și au culori variate precum: verde-galbui, verde sau roșiatică (figura 5.16.).

Folosește hrana variată, atacă și coacăzul și zmeurul, formând colonii pe: lăstarii tineri în creștere ale plantelor de trandafiri, partea inferioară a frunzelor, cele atacate se gofrează, se răsucesc, îngălbenesc și cad; bobocii florali care nu se mai deschid dacă sunt atacați și pe Această insectă secretă pe plante substanțe lipicioase cu aspect strălucitor (excrementele afidelor) care conduc la apariția fumaginei și a altor insecte care se hranesc cu acestea (figura 5.17.). Plantele atacate de păduche nu mai cresc, se îngălbenesc și se usucă.

Ca metodă eficientă de combatere se recomandă insecticide sistemice.

Frecvența cu care a fost semnalat dăunătorul a fost de 10% în perioada aprilie-octombrie.

Figura 5.16. Figura 5.17.

Păduchele verde al trandafirului- Rosa L. (Original)

5.2.10. Melcul fără cochilie (Agrolimax agreste) are lungimea de până la 40mm și are culoarea alb-gălbuie până la galben deschis, gri deschis, transparent, fără pete.

Este polifag, hrănindu-se cu diferite specii de plante cultivate și spontane ( crizanteme, dalii, primule, begonii, tomate, ardei, castraveți).

Rădăcinile plantelor atacate prezintă cavități adânci pe care se instalează ciupercile, iar frunzele și bobocii atacați sunt vătămați sub formă de goluri neregulate (figura 5.18.), pe pământ și pe frunze observându-se dâre de mucus albicioase.

Poate fi combătut prin aplicarea pe sol, la apunerea soarelui a moluscocidului  Optimol 4G (15 kg/ha).

Melcul fără cochilie a fost un dăunător ce s-a întâlnit, în lunile aprilie-octombrie, cu o frecvență de 16%.

Figura 5.18. Atac melc fără cochilie pe Corylus avellana-alun

(Original)

5.2.16. Molia castanului (Cameraria ohridella) are o lungime de 4-5mm, culoarea aripilor anterioare este maro ruginiu până la ocru și sunt prevăzute cu dungi albe și negre, având anvergura de 3,5mm. Atât aripile anterioare, cât și cele posterioare prezintă franjuri lungi, care înlesnesc planarea molilor în aer.

Frunzele atacate de acest dăunător prezintă niște rosături sau pete clorotice transparente, care au forma unei virgule si care se lărgesc sub formă de cerc (figurile 5.19., 5.20.). Cu timpul, țesutul dintre nervurile de pe partea superioară a frunzei este mâncat de larve, ceea ce conduce la apariția unor adâncituri cu lungimea de 3-4mm și de culoare galben ocru. În aceste găuri, vizibile numai pe partea superioară a frunzei, se pot observa foarte bine larvele și particulele de excremente.

La mijlocul verii, copacii atacați prezintă frunze de culoare maronie.

Restrângerea suprafeței de asimilare cauzează castanilor un disconfort fiziologic și aceștia își pierd treptat capacitatea de a se regenera (http://www.daunatori.info).

Ca metode de prevenire și combatere se recomandă îndepărtarea în întregime a frunzelor căzute, pentru că aici se află și stadiile de pupă ce iernează în straturile de frunziș (pot exista până la 4000 de pupe ale moliei miniere într-un kilogram de frunziș) și combaterea chimică cu ajutorul insecticidului ,,dimilin”, a cărui substanță activă este diflubenzuronul.

Molia castanului s-a întâlnit din luna mai până în luna octombrie cu o frecvență extrem de ridicată, de 40%.

Figura 5.19. Molia castanului – Aesculus hippocastanum

(Original)

Figura 5.20. Molia castanului – Aesculus hippocastanum

(Original)