A. MOLDOVAN: Materiale compozite pe bază de deşeuri poliolefinice şi fibre naturale [304400]

Universitatea Transilvania din Brașov

Facultatea: Design de produs și mediu

TEZĂ DE DOCTORAT

BRAȘOV

2018

Universitatea Transilvania din Brașov

Facultatea: Design de produs și mediu

Fiz. Chim. Laura Nicoleta DAMIAN

CERCETĂRI ÎN DOMENIUL MATERIALELOR POLIMERICE ANTIMICROBIENE

Conducător științific

Prof. dr. chim. Florica Silvia Cristina PAȚACHIA

”Stadiul evolutiv al unei civilizații se poate stabili foarte facil prin aprecierea materialelor utilizate de către aceasta”

[anonimizat] a [anonimizat] – Polimeri care mimează peptidele naturale (mimic naturali)

ATCC – [anonimizat] – [anonimizat] – [anonimizat], polimeri, [anonimizat] – [anonimizat] – N,N-dietilfenilen-1,4 [anonimizat] – [anonimizat] – [anonimizat] – [anonimizat] – Hazard Analysis & [anonimizat] – [anonimizat] – [anonimizat] – [anonimizat] – [anonimizat] – engl. [anonimizat] – [anonimizat] a [anonimizat](etilenă tereftalat)

PO – [anonimizat] – [anonimizat] – poli(fenilen etinilen) – [anonimizat] – [anonimizat](clorură de vinil)

RV – [anonimizat] (determinată prin metoda unghiului de contact)

SEM – [anonimizat] – [anonimizat]

U – [anonimizat] – [anonimizat] –polietilenă cu densitate foarte mică (very low density polyethylene)

XRD – difracție de raze X

Motivația și obiectivele tezei

Utilizarea materialelor antimicrobiene reprezintă o soluție preventivă în lupta neterminată cu microorganismele patogene.

Într-[anonimizat] o populație în continuă creștere [1s], [anonimizat], dar și cu mari oportunități de migrare dintr-o [anonimizat], [anonimizat] o reală amenințare asupra sănătății umane. Crearea și utilizarea de materiale antimicrobiene care să limiteze sau să elimine dezvoltarea microbiană s-a impus în aceste condiții ca o necesitate [5].

[anonimizat], utilizarea de materiale cu efect antimicrobian în diverse domenii de activitate: în sănătate (instrumentar medical, dispozitive medicale, implanturi dentare, mobilier și pardoseli pentru sălile de intervenții chirurgicale [6, 59, 159, 161, 163, 164, 179, 207]), în spațiile publice (mijloace de transport în comun, grupuri sanitare [7, 8]), în industria alimentară (ambalaje, membrane antimicrobiene comestibile, recipiente [9, 10, 174, 175, 176, 177, 178, 211, 212]), în industria textilă [11-14, 167, 181, 205, 206, 209], în aeronautică [15], în distribuția apei potabile [16]. Problema contaminării microbiologice i-a preocupat și pe angajații NASA, atunci când au început să trimită oameni în spațiu, ceea ce i-a determinat să elaboreze proceduri de apărare împotriva germenilor, astăzi preluate și implementate de către toți producătorii din industria alimentară sub forma sistemului de management HACCP (Hazard Analysis & Critical Control Poits). Oportunitatea utilizării materialelor antimicrobiene în aceste puncte critice ar reprezenta o soluție excelentă.

Obiectivul prezentei teze de doctorat este de a testa din perspectiva caracterului antimicrobian unele materiale polimerice existente și de a obține noi materiale polimerice antimicrobiene, în scopul creșterii calității vieții și protejării mediului înconjurător.

Scopul acestei teze de doctorat este conceperea unor materiale polimerice antimicrobiene cu aplicații specifice și testarea lor din punct de vedere antimicrobian în vederea introducerii acestei caracteristici a materialelor în fișele de produs, astfel încât siguranța sanitară să nu mai reprezinte un aspect neglijabil.

Obiectivele practice subordonate acestui scop sunt:

Ierarhizarea materialelor polimerice utilizate actual în stocarea și transportul apei potabile pe baza proprietăților lor antimicrobiene

Selectarea metodelor optime de determinare a caracterului antimicrobian al polimerilor utilizați la stocarea și transportul apei potabile

Evaluarea caracterului antimicrobian al unor materiale compozite noi pe bază de poliolefine virgine și filleri naturali sau artificiali cu caracter antimicrobian (fibre de banan, fibre de banan mercerizate, fibre celulozice modificate cu chitină)

Evaluarea caracterului antimicrobian al unor noi materiale obținute din deșeuri polimerice reciclate cu aceeași filleri ca și în cazul poliolefinelor virgine în vederea extinderii domeniilor lor de aplicație

Obținerea și caracterizarea unor noi materiale antimicrobiene hidrogelice pe bază de PVA și diverși agenți antimicrobieni ca lichidele ionice, ionii metalici, coloranții sau alți polimeri naturali ca zeina, scleroglucanul sau chitosanul.

Obiectivele teoretice ale tezei vizează:

Stabilirea corelației dintre caracteristicile compoziționale, structurale și morfologice ale materialelor polimerice obținute și caracterul lor antimicrobian;

Stabilirea mecanismului bacteriostatic sau bactericid dominant al materialelor studiate;

Stabilirea modelului cinetic de eliberare controlată a lichidelor ionice (LI) utilizate ca agenți antimicrobieni din matricea hidrogelică de PVA și corelarea acestuia cu caracteristicile structurale ale LI.

Scopul și obiectivele tezei se încadrează în prioritățile mondiale de cercetare științifică și implicit în prioritățile STRATEGIEI NAȚIONALE DE CERCETARE, DEZVOLTARE ȘI INOVARE 2014-2020, SUSȚINEREA SPECIALIZĂRII INTELIGENTE, DOMENIUL ECO-NANO-TEHNOLOGII ȘI MATERIALE AVANSATE.

Teza este structurată pe șapte capitole, urmărind o tratare progresivă, și logică a problematicii abordate, după cum urmează:

Capitolul 1 intitulat ‟Stadiul actual al dezvoltării materialelor antimicrobiene‟ are un caracter introductiv, pe parcursul acestuia fiind prezentat stadiul actual al cunoașterii privind dezvoltarea de materiale antimicrobiene, punându-se accentul pe contribuția lor la îmbunătățirea sănătății publice, la îmbunătățirea situației mediului înconjurător, dar și la scăderea cheltuielilor privind sănătatea. Tot pe parcursul acestui capitol, se prezintă germenii cu care materialele pot lua contact, condițiile în care celulele bacteriene se dezvoltă la suprafața sau în interiorul materialelor, dar și modul de dezvoltare al acestora la nivelul materialelor. De asemenea, în cadrul acestui capitol sunt prezentate și explicate mecanismele de acțiune ale materialelor antimicrobiene. Mai mult, prin centralizarea și corelarea informațiilor raportate în literatură până în prezent, s-a realizat profilul unui material antimicrobian, prezentându-se în detaliu ce caracteristici morfologice și funcționale influențează într-un mod pozitiv sau negativ comportamentul antimicrobian al materialelor polimerice.

Capitolul se încheie cu concluziile extrase din stadiul actual al cercetărilor legate de materialele antimicrobiene, în urma cărora s-au formulat scopul și obiectivele tezei.

Capitolul 2 prezintă instrumentele și metodele de analiză utilizate pe parcursul activității experimentale, dar și motivația selectării acestora, făcându-se dovada adecvării lor la scop.

Capitolul 3 intitulat ‟Materialele utilizate în rețelele de distribuție a apei potabile și influența acestora asupra calității apei potabile‟ scoate în evidență impactul negativ al materialelor polimerice uzuale asupra alimentului de bază al omului, anume apa. Conform metodologiei HACCP (Hazard analysis and critical control points, în traducere Analiza pericolelor și punctele critice de control) se identifică ca pericol materialele rețelelor de distribuție. În plus, SR EN ISO 22000:2005 (Sisteme de management ale siguranței alimentului. Cerințe pentru orice organizație din cadrul lanțului alimentar) obligă la identificarea, evaluarea și eliminarea tuturor pericolelor. Prezentul capitol, identifică, centralizează rezultatele din teren, apoi evaluează acest risc. Se dovedește astfel necesitatea utilizării de materiale antimicrobiene ca soluție preventivă. Capitolul cuprinde și un sondaj de opinie care are ca scop aflarea nivelului de informare al consumatorilor asupra materialelor pe care le utilizează la proiectarea rețelei domestice de apă potabilă și asupra impactului pe care aceasta îl are asupra calității apei pe care o consumă. Urmează un studiu care ține cont de dimensiunile rețelelor, de vechimea lor, dar și de materialele consituente, studiu care are ca scop evidențierea impactului negativ al materialelor utilizate la confecționarea conductelor asupra calității apei potabile. În urma centralizării tuturor datelor se stabilește tendința utilizării țevilor pe bază de poliolefine, dar și necesitatea rezolvării problemelor legate de contaminarea lor microbiologică. Prin urmare, s-a recurs la un alt studiu, comparativ, între cele mai utilizate țevi pe bază de poliolefine, în vederea stabilirii celei mai indicate variante de material polimeric în acest domeniu. În urma tuturor problemelor identificate, capitolul propune și soluții pentru rezolvarea acestor probleme, prin studii pe conducte de polipropilenă cu nanoparticule de Ag. De asemenea, prezentul capitol ține seama și de problemele apărute la stocarea apei, nu numai la distribuție. Astfel sunt derulate studii pentru stabilirea materialului optim de stocare, dar și studii pentru îndepărtarea biofilmului de la suprafața materialelor rezervoarelor de stocare cu ajutorul ultrasunetelor, dar și prin agitarea mecanică a masei de apă stocată.

Capitolul 4 intitulat ‟Materiale compozite antimicrobiene pe bază de poliolefine virgine și fibre celulozice‟ se ocupă cu studiul eficacității antimicrobiene a materialelor cu matrice de tip poliolefină virgină, mai precis PP, LDPE și HDPE și având ca agent antimicrobian fibre celulozice modificate cu chitină, fibre de banan și fibre de banan mercerizate.

Capitolul 5 intitulat ‟Potențialul antimicrobian al materialelor reciclate din deșeuri polimerice‟ se ocupă cu testarea materialelor obținute din fracții diferite de deșeuri plastice (PP, PE, PS, PA, PVC, Nylon), separate după densitate, în scopul extinderii domeniului de aplicare a maselor plastice reciclate, dată fiind gravitatea problematicii mediului. Datorită barierelor ridicate de statutul de deșeu, aceste materiale au limitări conform legislației în vigoare în ceea ce privește utilizarea lor, fără a avea la bază vreun studiu în acest sens, prin urmare în mod nefondat. Astfel, acest capitol se ocupă cu studiul comportamentului acestei categorii de materiale și completează lipsa unor asemenea studii din tabloul materialelor polimerice antimicrobiene.

Capitolul 6 ‟Materiale hidrogelice cu caracter antimicrobian‟ este dedicat studiului hidrogelurilor cu aplicabilitate în diverse domenii de activitate. Hidrogelurile reprezintă clasa de polimeri cu cea mai mare cerință din domeniul materialelor antimicrobiene, dată fiind utilizarea lor în domeniul farmaciei și în medicină, astfel că ele nu puteau lipsi din acest studiu. Ca și matrice polimerică a fost ales PVA-ul, poli(alcoolul vinilic), având ca și agenți cu potențial antimicrobian compuși mic moleculari (lichide ionice, ioni metalici, coloranți) încorporați prin sorbție sau polimeri naturali (scleroglucan, zeină și celuloză) încorporați prin înglobare.

Concluziile finale ale tezei, aspectele originale alături de direcțiile viitoare ce s-au desprins în urma procesului de cercetare sunt prezentate și sistematizate la finalul lucrării, în Capitolul 7. Tot aici sunt propuse și domeniile de aplicabilitate ale materialelor studiate.

Metodologia de cercetare, validarea metodelor de încercare utilizate, estimarea incertitudinii de măsurare și asigurarea calității/validității rezultatelor obținute în prezenta teză, s-au realizat în lumina standardului 17025 din 2005 (și mai recent în lumina noii sale ediții din anul 2018) referitor la ‟Competența laboratoarelor de încercări și etalonări‟. Pentru a nu supraîncărca capitolul dedicat părții experimentale, rapoartele de validare ale metodelor utilizate și rezultatele privind asigurarea calității/ validității rezultatelor se regăsesc în Anexele de la finalul tezei.

Activitățile legate de partea de caracterizare structurală și morfologică a materialelor prezentate în teză au fost realizate în cadrul laboratoarelor Universității Transilvania din Brașov. Determinările microbiologice și fizico-chimice derulate cu scopul de a caracteriza materialele din perspectiva comportamentului lor antimicrobian, au fost executate în cadrul Laboratorului Apă Potabilă al Companiei Apa S.A. Brașov, cu mențiunea că metodele utilizate, validate, au fost sistematic verificate cu materiale de referință certificate (MRC), dar și de tip MR ‟in house‟. Asigurarea calității/validității rezultatelor s-a realizat prin metode statistice variate, inclusiv prin scheme intercomparări laboratoare (Proficiency Testing Schemes), care determină performanțele laboratoarelor. Incertitudinea de măsurare a fost estimată pentru toate nivelurile de concentrații conform ghidurilor internaționale specifice în vigoare.

Programul de doctorat a fost susținut prin Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), ID137070, finanțat din Fondul Social European și de Guvernul României.

STADIUL ACTUAL AL DEZVOLTĂRII MATERIALELOR ANTIMICROBIENE

1

STADIUL ACTUAL AL DEZVOLTĂRII MATERIALELOR ANTIMICROBIENE

Materiale antimicrobiene raportate până în prezent

Tipuri de germeni care pot contamina materialele

Materialele și nutriția bacteriană

Clasificarea materialelor antimicrobiene funcție de mecanismul lor de acțiune

Concluzii

Materiale antimicrobiene raportate până în prezent

Domeniul materialelor antimicrobiene reprezintă un domeniu de interes în momentul de față, în continuă expansiune și puternic dezbătut, în ultimul timp fiind raportate tot mai multe lucrări despre materiale de acest tip (figura 1.1). Trăind în ‟era plasticului‟ se înțelege că cele mai multe cercetări se derulează pe polimeri [208,213], în prezent fiind cele mai utilizate materiale datorită costurilor reduse și a flexibilității de obținere. O sinteză a polimerilor antimicrobieni raportați până în prezent în literatura de specialitate și microorganismele afectate de către aceștia este prezentată în tabelul 1.4.

Fig. 1.1. Dinamica articolelor publicate în domeniul materialelor antimicrobiene în ultimii 10 ani [www.sciencedirect.com]

Dată fiind intensitatea cu care se raportează studii privind materialele antimicrobiene, viitorul materialelor de acest tip a reprezentat recent tema unui sondaj de opinie realizat de către membrii Omnexus. Rezultatele au arătat că materialele antimicrobiene au un viitor promițător, date fiind numeroasele lor utilizări.

Fig. 1.2. Viitorul materialelor antimicrobiene ilustrat de către Omnexus Community pe baza a 159 de voturi [203]

De asemenea, HAIs (Healthcare Associated Infections), a salutat utilizarea materialelor antimicrobiene, deoarece cheltuielile pentru îngrijirea persoanelor afectate de infecții ar scădea considerabil [204].

În ultimul timp, ca urmare a dezvoltării unei noi ramuri medicale, implantologia, este de mare interes dezvoltarea de materiale biocompatibile cu caracter antimicrobian, astfel riscul infecțiilor fiind mult redus [214]. De asemenea, în domeniul oftalmologiei, lentilele de contact din materiale ‟moi‟ de tip gel, care să nu irite suprafața oculară reprezintă actualmente un standard de calitate. Dacă acestea ar avea și caracter antimicrobian, se înțelege superioritatea lor calitativă.

Dezvoltarea a noi materiale, atât pentru obținerea de țevi, conducte pentru transportul apei menajere (reziduale) sau potabile, a rezervoarelor, cât și a mobilierului, obiectelor sanitare, ambalajelor, dispozitivelor medicale au concentrat atenția cercetătorilor asupra domeniului materialelor antimicrobiene [487, 488].

Rolul suprafeței de contact asupra adeziunii bacteriene este asociat sau ar trebui asociat în general cu:

-morfologia suprafeței (în particular cu rugozitatea ei; s-a determinat faptul că neregularitățile suprafeței de 5 ori mai mari decât dimensiunea bacteriilor favorizează atașamentul bacterian [489], în timp ce suprafețele lise rezultate prin tratamente speciale precum electrolustruirea sau depunerea de straturi nerugoase, reduc/elimină posibilitatea de formare a biofilmului. De asemenea, suprafețele “cu auto-curățire” conținând fotocatalizatori ca TiO2 sau ZnO, sub influența radiațiilor ultraviolete distrug biofilmul, minimizând adeziunea noilor bacterii)

-compoziția chimică a acesteia (în particular prin tensiunea superficială minimă – proprie de exemplu polimerilor fluorurați [486], dar și prin posibilul efect toxic exercitat de diferite grupe funcționale sau prin simpla repulsie electrostatică) [490].

Designul suprafețelor industriale, a ambalajelor, a mobilierului, obiectelor sanitare sau dispozitivelor medicale trebuie să țină cont de caracteristicile inițiale ale suprafețelor, de tipurile de bacterii care pot coloniza suprafața și răspunsul lor specific la metodele biocide aplicate, dar și de ușurința de curățare a acestora prin îndepărtarea biofilmului.

Substanțele biocide utilizate actual pentru menținerea suprafețelor la un nivel sporit de sanitație pot fi clasificate în 2 categorii: oxidante și neoxidante.

Substanțele biocide oxidante pot fi utilizate în toate stările de agregare (solide, lichide sau gazoase), sunt în general agresive, omoară bacteriile rapid, dar presupun un grad de toxicitate crescut și implică costuri ridicate. Se utilizează compuși pe bază de clor, brom, apă oxigenată, acid peracetic, ozon etc.

Substanțele biocide neoxidante sunt în general lichide, se dispersează sau se dizolvă ușor în apă și sunt stabile pentru perioade lungi de timp de un an sau mai mult. Totuși unele sunt toxice pentru mediu (substanțe biocide cationice), iar prețul este ridicat. Spre deosebire de substanțele biocide oxidante, acestea omoară bacteriile lent (ore față de minute în primul caz), sunt semnificativ mai puțin persistente în mediu, mai puțin corozive și conțin elemente organice cu molecule mai complexe. Acestea interacționează cu metabolismul celular, afectând integritatea celulară. Dintre substanțele biocide neoxidante (tabelul 1.1) se pot aminti: aldehidele, ditiocarbamații, izotiazolonele, bromurile organice, compușii cuaternari (sărurile de amoniu, fosfoniu, diazoniu), guanidinele, izocianații, hidrazinele, tiazolii, aminele, etc.

Tabelul 1.1 Principalele substanțe biocide neoxidante: selecție și aplicabilitate [216]

Legendă: + grad ridicat de aplicabilitate

+/- aplicații minore

– aplicabilitate nesemnificativă

Tabelul 1.2 Eficacitatea substanțelor biocide neoxidante împotriva principalelor tipuri de contaminanți [216]

Legendă: + eficacitate înaltă

– eficacitate redusă SRBs: bacterii sulfo-reducătoare

+/- eficacitate variabilă Midii: moluște bivalve

? caracteristică necunoscută

Aceste substanțe biocide prin produșii reacțiilor pe care le produc trebuie să fie riguros controlate pentru a nu se depăși limita de toxicitate admisă. Realizarea unor materiale antimicrobiene care să prezinte chiar ele aceste proprietăți, să fixeze componentele biocide pe suprafață sau să le elibereze controlat pentru a diminua riscul de toxicitate reprezintă unul dintre dezideratele actuale ale cercetării științifice.

Cu toate că gama materialelor antimicrobiene cuprinde atât materialele metalice, ceramice, cât și polimerii, scopul actualei teze este de a cerceta câteva sisteme polimerice noi sau îmbunătățite care pot prezenta caracter antimicrobian și care pot să fie utilizate în contexte practice diferite: conducte sau recipiente pentru transportul/stocarea apei potabile, polimeri modificați pentru realizarea bunurilor de larg consum, polimeri reciclați și sisteme de hidrogeluri cu agenți antimicrobieni încorporați în vederea eliberării lor controlate în mediu.

Din studiul literaturii de specialitate (tabelul 1.3) se poate observa gama extrem de largă de polimeri antimicrobieni care au fost sintetizați și care acționează independent ca antimicrobieni sau ca matrice pentru încastrarea unor agenți antimicrobieni care să se elibereze controlat. Polimerii antimicrobieni pot fi:

I. Polimeri care conțin atomi de azot cuaternar:

I. 1 Polimeri care conțin structuri aromatice heterociclice

I. 2 Polimeri acrilici și metacrilici

I. 3 Polielectroliți cationici conjugați (CPEs)

I. 4 Polisiloxani

I. 5 Polimeri dendritici și hiperamificați

I. 6 Polimeri cu grupări terminale de amoniu cuaternar

I. 7 Polimeri cu atomi de azot cuaternar în catenele principale

II. Polimeri cu conținut de guanidine

III. Polimeri care mimează peptidele naturale (mimic naturali) (AMP)

III. 1 Peptide sintetice (AMPs)

III. 2 Arilamide și polimeri fenilen etinilen naturali

III. 3 Derivatele polinorborbenă

IV. Polimeri cu halogen

IV. 1 Polimeri cu fluor

IV. 2 Polimeri cu clor

IV. 3 Polimeri N-halamine

V. Polimeri care conțin fosfo și sulfo derivați

VI. Polimeri cu derivați acizi fenol și derivați acizi benzoici

VII. Polimeri organometalici

VIII. Alte structuri moleculare

VIII. 1 Polielectroliți cu grupări cuaternare de amoniu

VIII. 2 Dendrimeri antimicrobieni

VIII. 3 Polimeri acrilici și metacrilici

IX. Polimeri modificați chimic pentru a obține activitate antimicrobiană

IX. 1 Polimeri cu încorporarea covalentă de componente antimicrobiene cu masă moleculară mică

IX. 2 Polimeri antimicrobieni obținuți prin cuplarea de peptide antimicrobiene

IX. 3 Grefarea de alți polimeri cunoscuți ca antimicrobieni

X. Polimeri cu componente antimicrobiene organice

X. 1 Adiție de componente antimicrobiene cu masă moleculară mică

X. 2 Amestecuri cu polimeri antimicrobieni

XI. Polimeri cu componente antimicrobiene anorganice

XI. 1 Adăugare de particule metalice

XI. 2 Inserție de oxizi

În tabelul 1.3 pot fi observate exemple din categoriile expuse anterior. Tot aici sunt redate proprietățile cu impact asupra comportamentului lor antimicrobian, microorganismele afectate de către respectivele materiale antimicrobiene alături de mecanismul de acțiune antimicrobian specific.

Tabelul 1.3 Tipuri de polimeri antimicrobieni funcție de agentul antimicrobian folosit și microorganismele afectate de aceste materiale alături de mecanismul lor de acțiune antimicrobiană (o reclasificare și completare a selecției de materiale antimicrobiene culese de Munoz-Bonilla cu noi variante) [15]

După cum se poate observa din tabelul 1.3 domeniul materialelor antimicrobiene a devenit deosebit de complex în ultimii ani. Această situație a survenit ca urmare a dezvoltării medicinei, a farmaciei, dar și datorită atenției mai sporite a publicului larg asupra igienei și implicit asupra calității vieții. Datorită abundenței raportărilor de diverse variante polimerice din domeniul materialelor antimicrobiene este absolut necesară o clasificare a acestora pentru o mai bună orientare în domeniu. Munoz-Bonilla a sesizat această necesitate și a realizat o clasificare a acestora, fără a explica în toate cazurile mecanismele de acțiune ale acestor materiale. Prezentul capitol a revizuit prin completare acest aspect și a realizat actualizarea domeniului materialelor antimicrobiene. Totodată a fost realizată o reclasificare a sistemelor polimerice antimicrobiene, astfel încât orientarea în domeniu să fie mai eficace.

În plus, după diseminarea propriilor rezultate, au mai fost raportate încă două categorii de materiale, iar unele dintre celelalte categorii de materiale polimerice au fost completate cu variante noi. Astfel, în momentul de față tabloul de ansamblu al materialelor polimerice antimicrobiene a devenit incomplet și îmbogățirea paletei acestor materiale impune o reclasificare. Aceasta a fost realizată și poate fi observată în reprezentarea schematică din fig. 1.3 unde sunt evidențiate cu roșu categoriile polimerice și variantele corespunzătoare adăugate prin contribuția proprie, iar cu gri sunt evidențiate categoriile de materiale polimerice deja existente până în momentul de față.

Parametrii structurali și morfologici ai polimerilor cu caracter antibacterian pot fi deduși pe