Corban 03.03.19 Ultima Forma [304238]

UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ ”Ion Ionescu de la Brad” [anonimizat].dr. Gabriel Vasile HOHA

Absolvent: [anonimizat]. Marian CORBAN

2019UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ ”Ion Ionescu de la Brad” DIN IAȘI

FACULTATEA DE ZOOTEHNIE

Master: Managementul exploatațiilor în acvacultură

CERCETĂRI PRIVIND PARTICULARITĂȚI MORFOLOGICE ȘI BIOLOGICE LA CEGĂ

(ACIPENSER RUTHENUS L.)

[anonimizat].dr. Gabriel Vasile HOHA

Absolvent: [anonimizat]. Marian CORBAN

Iași, 2019

CUPRINS

Lista tabele

Listă figuri

Introducere

Partea I Considerații generale

CAPITOLUL 1 NOȚIUNI GENERALE CU PRIVIRE LA SPECII DIN FAMILIA ACIPENSERIDELOR

1.1. Descrierea prinicpalelor speciilor de sturioni

1.2. Producții la nivel mondial

CAPITOLUL 2 MORFOLOGIA ȘI BIOLOGIA LA SPECIA ACIPENSER RUTHENUS (CEGA)

Partea a II-a Contribuții proprii

CAPITOLUL 3 [anonimizat]

3.1. Scopul lucrării

3.2. Material biologic și metoda de lucru

CAPITOLUL 4 REZULTATE ȘI DISCUȚII

4.1. Determinări morfometrice și ponderale

4.2. Evaluarea producției cantitative de carne la Acipenser ruthenus

4.2.1. Dimensiuni corporale și indici corporali

4.2.2. Indici și coeficienți corporali

4.3. Evaluarea producției de carne la Acipenser ruthenus

4.3.1. Randamentul la tranșare

4.3.2. Ponderea porțiunilor corporale

4.3.2.1. Ponderea masei viscerale totală și a organelor interne

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

BIBLIOGRAFIE

Introducere

În Europa sunt crescute mai multe specii din familia Acipenseridae ([anonimizat], cegă, sturion comun și sturion de Adriatică). Cele mai multe dintre speciile de sturioni sunt amenințate cu reducerea efectivelor și chiar dispariția. Populațiile de scurioni au scăzut dramatic drept urmare a ridicării de diguri ce intersectează rutele de migrație, a pescuitului practicat în mod excesiv și a poluării.

[anonimizat]. Prin acțiunile de repopulare a [anonimizat].

[anonimizat] a dispărut, ca urmare a [anonimizat].

Fermele acvacole au luat locul unităților piscicole. Spre exemplu în China acvacultura reprezintă în 85% din producția mondială. [anonimizat]. Sturionii siberieni sunt crescuți cel mai mult în Europa de Vest.

[anonimizat], dar se observă că esențialul sturionilor crescuți în Europa este confirmat pentru producția de caviar (80%), ceea ce situează U.E. ca primă exportatoare a acestui produs valorous. La nivelul U.E., principalele țări producătoare de caviar sunt Italia și Franța.

Denumirea de „caviar” este destinată icrelor de sturioni (familia Acipenseridae) conservate în sare. Icrele recoltate de la alte specii de pești sunt doar „înlocuitor de caviar”. [anonimizat]. [anonimizat].

[anonimizat]grafic deosebit, ce i-a permis să asigure numeroase condiții favorabile speciilor de sturini.

Țara noastră este în general favorabilă creșterea sturionilor, si totodată putând ajunge un pion important la nivelul piaței europeane în domeniul creșterii sturionilor.

Dezvoltarea acvaculturii sturionilor la nivel național poate asigura conservarea speciilor vizate, alături e reducerea presiunii exercitate asupra populațiilor din mediul natural, dublată de capacitatea susținerii cu puiet sturionicol a programelor de populare/repopulare a Dunării.

Nu în ultimul rând creșterea sturionilor în România, poate fi analizată și considerată o afacere cu deosebit potențial.

Scopul cercetării constă în cunoașterea morfologiei și biologiei specie Acipenser ruthenus, pentru a percepe rolul și semnificația exploatării sturinilor în acvacultură, ca resursă de hrană naturală.

Partea I

Considerații generale

CAPITOLUL 1

NOȚIUNI GENERALE CU PRIVIRE LA SPECII DIN FAMILIA ACIPENSERIDAE

Sturionii fac parte din familia Acipenseridae și cuprind 4 genuri, cu circa 25 de specii. Sunt pești cu scheletul parțial cartilaginos, care datează din cretacicul superior. În prezent, aceste specii populează aproape toate apele emisferei nordice din Europa, Asia și America de Nord.

În apele țării noastre se întâlnesc 6 specii, din care 4 sunt migratoare și anume: morunul (Huso huso), nisetrul (Acipenser gudenstadti), păstruga (Acipenser stellatus) și șipul (Acipenser sturic), ce pătrund în apele dulci pentru procesul de reproducere, la care se mai adaugă 2 specii adaptate la mediul acvatic dulcicol și anume: cega (Acipenser ruthenus) și viza (Acipenser nudiventris).

1.1. Descrierea prinicpalelor speciilor de sturioni

 Morunul (morân, belung) – Huso huso

Specie migratoare anadromă, are ca areal de habitat atât vatra bazinelor (adâncimi de 50-70 m) cât și zona pelagică, fiind considerat cel mai mare și mai valoros pește al apelor noastre.

Corpul este masiv, gros, alungit spre cele două extremități (anterioară și posterioară), cu schelet semicartilaginos (semiosos). Capul apare mic, în comparație cu trunchiul, botul triunghiular și ascuțit la vârf, la exemplarele tinere, și mai scurt la cele mai bătrâne. Botul, diferit de ceilalți sturioini, este moale și acoperit cu scuturi tari, care nu cresc. La exemplarele mai vârstnice, scuturile se afundă în piele, încât botul devine și mai moale. Gura este semilunară, poziționată inferior, mustățile lungi (în număr de 4), care ajung până la gură, aplatizate lateral (fig. 1.1).

Corpul este acoperit cu scuturi osoase, numai la exemplarele tinere: 11-14 dorsale, 41-52 laterale și 9-12 ventrale. Exemplarele adulte par a avea pielea netedă, întrucât scuturile se îngroapă în piele.

Aspectul exterior general este cel al sturionilor, cu înotătoarea dorsală heterocercă, coloana vertebrală situându-se până la nivelul vârfului lobului superior. Înotătoarea dorsală este plasată posterior, lângă caudală, ventralele și anala reduse ca dimensiune și învecinate.

și păsări acvatice.

Lungimea obișnuită a exemplarelor pescuite în Marea Neagră este de 170250 cm și greutatea de 40-150 kg. Există însă exemplare care ajung la 4-5 m lungime (excepțional 9 m) și greutatea de 500-1500 kg (excepțional 2000 kg). Pentru a atinge greutatea de 1000 kg, morunului îi sunt necesari 75-80 de ani.

Maturitatea sexuală este atinsă la vârsta de 12-18 ani, la masculi și 16-21 ani la femele, morunul trăind, în mod obișnuit, 60-70 de ani, dar trece și peste 100 de ani.

Reproducerea are loc în Dunăre, odată cu venirea primăverii (martie-mai), când începe migrația pe distanțe de mii de kilometri. O femelă de 100 kg, la o vârstă de peste 20 de ani, poate depune cca. 8 milioane de icre (obișnuit: 500.000 – 5 mil.). Pentru depunerea icrelor se caută zonele cu vatră tare, pietroasă și nisipoasă, la curent de apă mediu și temperaturi de 4-5°C.

Morunul dă hibrizi viabili cu nisetrul, păstruga și viza.

Icrele morunului (icre negre) sunt cele mai mari din familia Acipenseridae, având diametrul de 2,5-3,0 cm și culoarea cenușie. Exemplarele care migrează primăvara, se reproduc în lunile aprilie-mai, dar migrația continuă și vara, până toamna târziu (în noiembrie), iar cele care migrează vara se vor reproduce în anul următor, iernând în fluvii. În sfârșit, exemplarele care au rămas în mare, caută locurile de pe platoul continental care au adâncimea de 60-70 m, hrănindu-se tot timpul iernii.

Formula înotătoarelor D 162-73; A 28-41.

Morunul este foarte valoros din punct de vedere economic, puține fiind părțile anatomice care nu se folosesc. Astfel, icrele și carnea au prețul cel mai mare dintre sturioni. Carnea se livrează proaspătă, semitranșată sau sub formă de fileuri, sărate și afumate, denumite “batog”. Intestinele de morun și branhiile se folosesc pentru “borșul pescăresc”, iar vezica înotătoare pentru obținerea ihticolului, un clei fin, folosit în industria alimentară, pentru limpezirea vinurilor nobile.

Tot din vezica înotătoare de morun se pot obține cașetele (învelișul) pentru capsulele de medicamente. În sfârșit, pielea de morun se folosește pentru fabricarea încălțămintei de vară, ca fețe sau chiar talpă.

 Nisetrul (nisătru) – Acipenser güldenstaedti

Specie migratoare, anadromă, nisetrul este a doua specie de sturion, după morun, ca valoare economică.

Corpul este alungit, compact, mai îngroșat în partea anterioară și îngust înspre coadă, având schelet majoritar cartilaginos. Capul este mic, botul scurt, lat și rotunjit, gura inferioară, dreaptă, mustățile nefranjurate, în număr de 4, care nu ajung până la deschiderea bucală (fig. 1.2). Pe corp se găsesc 5-19 plăci osoase dorsale, 28-50 plăci laterale și 6-14 plăci ventrale. Printre rândurile de plăci osoase (în număr de cinci), se află mici plăcuțe osoase stelate, dispuse tot în șiruri. Aspectul general al nisetrului este același cu al morunului și al sturionilor, în general, aspect descris anterior.

moluște și pești, în special guvizi, zona sa preferată situându-se la adâncimi de 60-70 m, în tovărășia calcanului și a vulpei de mare.

Lungimea obișnuită a exemplarelor pescuite este de 80-120 cm și greutatea de 12-15 kg, pescuindu-se însă și exemplare de 1,5-2,0 m lungime, care cântăresc 25-60 kg.

Maturitatea sexuală apare la 8-14 ani la masculi și 10-20 ani la femele, reproducerea având loc în lunile aprilie-mai, când temperatura apei ajunge la 8-11°C. Primăvara, în martie-aprilie, nisetrul urcă pe Dunăre, sute de km, femelele depunând icre pe tot parcursul migrației, în locuri adânci, cu vatră pietroasă și nisipoasă. O femelă de 15 kg poate să depună până la 1 mil. de icre, de culoare cenușie-negricioasă.

Puietul de nisetru trăiește în Dunăre până în iunie-iulie, după care coboară în mare, unde rămâne în fața gurilor de vărsare, până la vârsta de 2-3 ani. După această vârstă se retrage la adâncimi mari.

Pe lângă migrația cu scop reproductiv, de primăvară, nisetrii adulți intreprind și o migrație de toamnă (sfârșitul lui august-septembrie), cu scop de hrănire. Indivizii care migrează toamna rămân în fluviu și pe perioada de iarnă, abia în primăvara următoare migrând pentru reproducere.

Nisetru dă hibrizi viabili cu morunul.

Importanța economică deosebită a nisetrului constă în cantitatea și calitatea cărnii, dar și a icrelor negre produse de acesta.

În apele noastre este răspândită subspecia de nisetru Acipenser güldenstaedti colchicus Marti 1940.

 Păstruga – Acipenser stellatus

Specie pelago-bentonică, ocupă aceleași locuri ca și nisetrul și morunul, la adâncimi suficient de mari ale apei (60-70 m). Dintre toți sturionii marini, are talia cea mai zveltă și corpul cel mai subțire. Capul este mic, botul lung, îngust și lățit ca o spadă. Gura este dreaptă, poziționată inferior, cu mustăți scurte, care nu ajung până la deschiderea bucală, nefranjurate. Corpul este acoperit cu 5 rânduri de plăci osoase, 9-16 dorsale, 26-42 laterale și 9-14 ventrale. Scheletul este semicartilaginos.

Aspectul general, forma și poziția înotătoarelor corespund familiei sturionilor (fig. 1.3). Culoarea este neagră-cafenie sau cenușie pe partea dorsală, flancurile sunt mai deschise, iar abdomenul gălbui. Exemplarele pescuite în mare au o tentă mai închisă.

căutarea hranei, pentru ca dimineața să se retragă înspre locurile lor specifice, alături de alți sturioni.

Exemplarele obișnuite măsoară 80-100 cm și posedă greutăți de 5-8 kg, pescuindu-se însă și exemplare de 2,15 m și 65-70 kg.

Maturitatea sexuală apare, în general, între 3 și 7 ani, femela putând însă să ajungă la maturitate mai târziu, la 10-14 ani. Perioada de reproducere este primăvara (luna mai), pentru acest lucru reproducătorii intrând în apele fluviului încă din luna martie, parcurgând zeci sau sute de km.

Femela de păstrugă depune cca. 400.000 icre, de culoare neagră, în zone cu vatră solidă (pietriș, nisip și pietriș), la adâncimi mari și curent puternic. Sectorul tradițonal al reproducerii păstrugii este situat între Brăila și Giurgiu.

Păstruga dă hibrizi viabili cu viza, cega, nisetrul și morunul. Procentul redus de supraviețuire a puietului și tineretului, pescuitul excesiv al exemplarelor neajunse la maturitate și la vârsta de reproducere, au făcut ca efectivele de păstrugă să fie, la ora actuală, foarte reduse.

Carnea și icrele de păstrugă sunt bine cotate comercial și foarte gustoase.

 Șipul (Acipenser sturio)

Este o specie migratoare numită și “nisetru de Atlantic”, corspunzător locului unde se găsește în cel mai mare număr și asemănării sale cu nisetrul. Corpul este alungit, îngroșat în treimea anterioară și mai subțire în cea posterioară, având schelet semicartilaginos, ca toți sturionii. Botul este alungit, triunghiular și rotunjit la vârf, gura dreaptă, poziționată inferior, cu patru mustăți situate mai aproape de gură decât de vârful botului.

Pe corp se găsesc 5 rânduri de plăci osoase (scuturi), 9-15 dorsale, 24-36 laterale și 9-11 ventrale. Printre rândurile de plăci apar șiruri de plăcuțe stelate, de formă romboidală și poziționate oblic față de plăcile mari (fig. 1.4).

Lungimea obișnuită la adulte este de 1,20 – 1,50 m (rar 1,80 m și excepțional 3,5 m), iar greutatea corporală de 15-50 kg (excepțional 300 kg).

Vârsta maturității sexuale la masculi este atinsă la 7-9 ani, iar la femele la 8-14 ani. Reproducerea are loc în aprilie-mai, reproducătorii făcând călătorii în cârduri mici sau izolat, din mare înspre deltă, sau rămân în fața gurilor Dunării. O femelă de 100 kg depune până la 7 mil de icre, de culoare neagră, pe bancurile de nisip (obișnuit între 200.000 – 7 mil. icre/femelă).

Deși numărul de icre depus este mare, efectivele sunt încă foarte scăzute, cauzele fiind generate de pescuitul neștiințific și poluarea apelor Dunării, alături de o supraviețuire redusă, în primele stadii ale dezvoltării ontogenetice. Carnea și icrele de șip au un preț foarte ridicat, datorită calităților lor gastronomice.

 Viza (sturion, nas lung, bogdazari) – Acipenser nudiventris

Specie de apă dulce, rar observată în mare (în partea îndulcită de Dunăre a acesteia), se pescuiește în Dunăre, Jiu, Olt și Argeș, iar primăvara și în partea inferioară a Prutului și Siretului.

Preferă ape limpezi, cu curent activ și vetre solide, pietroase, nisipoase sau argiloase, la adâncimi de 6-8 m.

Capul vizei este specific acipenseridelor, cu buza superioară formând un rotrum, botul scurt și triunghiular, rotunjit la capăt, gura dreaptă, nările și ochii așezați lateral, mustățile ovale în secțiune, fără membrane senzitive, franjurate ca la cegă. Corpul este alungit, înotătoarea dorsală simetrică celei anale, iar cea caudală de tip heterocerc, coloana vertebrală ajungând până la vârful lobului superior (fig. 1.5). Înotătoarele pectorale au un spin puternic pe marginea anterioară a lobului lor. Corpul este acoperit cu 11-16 scuturi dorsale, 52-74 scuturi laterale și 11-17 scuturi ventrale, primul scut dorsal fiind mare și puternic. Culoarea este cenușie pe spate, cu nuanțe de cafeniu și vânăt, ceva mai deschisă pe laturi, iar abdomenul este alb.

dar se pescuiesc și exemplare de 150-200 cm, cu greutăți de 46-80 kg.

Maturitatea sexuală se instalează la vârsta de 3-7 ani, la masculi, și de 5-10 ani la femele. Perioada de reproducere aparține lunilor aprilie-mai, femelele depunând între 200.000 și 1 mil. icre, pe vetre solide, pietroase, sau pe zone cu nisip și pietriș, situate în calea curentului activ de apă. Icrele vizei sunt gustoase, preparându-se și servindu-se sub formă de caviar.

Viza este un pește cu o valoare economică mare, redusă însă numeric, în mod drastic, pe toată lungimea Dunării, chiar dacă s-au făcut eforturi de conservarea oprindu-se (oficial) pescuitul acesteia.

 Cega (cioc lung, sturion, pană) – Acipenser ruthenus

Este un sturion exclusiv de apă dulce, reofilă, bentonică, se găsește în Dunăre, în sectoarele Turnu-Severin-Orșova, Orșova-Coronini, iar în partea inferioară a Dunării pe brațul Borcea, precum și între Hîrșova și Brăila. În plus, se găsește în Tisa, Someș, Mureș, primăvara intrând și în Jiu, Olt, Argeș, Prut și Siret, în partea lor inferioară.

Preferă apele limpezi, cu vetre pietroase, argiloase sau nisipoase și adâncimi de 8-10 m.

Cega (Acipenser ruthenus) se caracterizează print-un fenotip hidrodinamic, cu înotătoarea dorsală amplasată mult posterior, iar cea caudală hetocercă. Botul sau rostrul reprezintă circa 50% din lungimea capului, cu vârful ușor adus în sus. Gura este inferioară, mare, tranversală și dreaptă, cu buza superioară întreagă, iar cea inferioară întreruptă la mijloc. Mustățile sunt franjurate și lungi. Plăcile osoase dorsale sunt exocentrice, cu vârfurile ascuțite și prelungite înapoi, iar cele laterale sunt rombice și parțial imbricate (fig. 1.6).

Pigmentația este oliv-închisă pe părțile dorsale și laterale și ceva mai deschisă spre abdomen. Înotătoarele ventrală și anală sunt roșcate, iar celelalte sunt cenușii.

Este o specie reofilă (care trăiește în apele curgătoare), omnivoră și bentonofagă. Dimensiunile obișnuite sunt cuprinse între 40-50 cm, iar greutatea între 1-1,5 kg, mai rar poate atinge 1-1,2 m și masa corporală de cca. 16 kg.

Maturitatea sexuală se instalează la vârsta de 3-7 ani la masculi și de 5-12 ani la femele.

Perioada de reproducere este situată în lunile aprilie-mai, uneori chiar și în iunie, femelele depunând cca. 10.000 icre/kg greutate vie, în locuri cu curent puternic, pe bacurile de nisip și pietriș. Durata incubației este cuprinsă între 6-9 zile. Icrele de cegă sunt mici, au o culoare cenușie-deschisă, mai puțin gustoase (comparativ cu ceilalți sturioni), cu corionul subțire, stivindu-se relativ ușor, ceea ce la face mai puțin valoroase.

Maturitatea sexuală, la femele este atinsă la vârsta de 5-6 ani, iar la masculi la 4-5 ani. Icrele sunt de culoare cenușie, prolificitatea fiind de 10-40 mii. Reproducerea are loc la jumătatatea lunii mai, prelungindu-se uneori până la sfârșitul lunii iunie,când temperatura apei este de 13-18șC. Depunerea pontelor se face pe bancuri de nisip, în gropi ale albiei râului. Incubația durează 6-10 zile, iar perioada larvară este de cca. 10 zile, în funcție de temperatura apei. Alevinii au lungimea, la vârsta de 1 lună, de 3-4 cm, iar la 2 luni între 5-8 cm.

Cega este un pește valoros din punct de vedere economic, dar cantitățile pescuite în sectorul românesc al Dunării sunt relativ mici. Cega se poate crește și în policultură cu crapul, în heleșteie construite special.

Hibernează în Dunăre, ca și viza, în gropi adânci și cu vatră tare.

În apele românești mai există două varietăți, diferite prin forma și lungimea botului (fiind obtuz, scurt) numite Acipenser ruthenus var. kamenis Lov și Acipenser ruthenus var. brevirostris Antipa, precum există și o varietate cu pielea complet albă și ochii roșiatici (Acipenser ruthenus var. alba) și alta cu pielea roșiatică (Acipenser ruthenus var. erythrea).

1.2. Producții la nivel mondial

Recoltările se realizează cu plase, capcane de pește, coșuri de salcie și cu lănci ghimpate. La ora actuală, majoritatea sturionilor capturați provin din sistemul fluviului Dunărea.

De obicei sturionii recoltați sunt comercializați în viață, rareori refrigerați, congelați sau afumați.

În present, pescuitul la sturion la nivel mondial, este interzis datorită diminuării efectivelor de pește, fiind interzis exportul de caviar recoltat de la sturionii sălbatici.

Conform statistilor FAO la nivelul ultimilor 5 ani au fost înregistrate capturi în scădere (tab. 1.1), crescând însă producțiile sturionicole din fermele de specialitate (tab. 1.2).

La inițiativa Comisiei Europene se fac vizite de monitorizare a proiectelor de salvare a speciilor de sturioni, în fiecare an, când sunt evaluate progresele realizate în cadrul proiectelor LIFE prin experți contractați, precum cel care a avut loc în Ucraina între 10 și 12 octombrie 2017.

"LIFE pentru Sturgeii Dunării" este unul dintre foarte puține proiecte LIFE în care sunt printre beneficiarii organizației din țări terțe, cum ar fi Ucraina. Măsurile de conservare din Ucraina sunt esențiale pentru protejarea sturionilor din Dunăre, deoarece partea de nord a Deltei Dunării și coasta Mării Negre sunt habitate sturionice cheie pentru supraviețuirea și creșterea peștilor de sturioni.

Tabelul 1.1

Producții capturate la sturioni la nivel global (tone)

(www.fao.org)

Tabelul 1.2

Producții din acvacultură la sturioni la nivel global (tone)

(www.fao.org)

România a introdus un registru al tuturor activităților și producțiilor de acvacultură de sturioni, conform cerințelor prin Rezoluția CITES 12.7 (CoP 14), care solicită înregistrarea și etichetarea individuală a tuturor sturioni destinați exportului în anul următor. România a continuat monitorizarea anuală bazându-se pe recrutarea de la răsărite naturale încă în curs de dezvoltare. O stație specială de monitorizare pentru pescuitul migratoare a fost finalizat la km 100 la Dunăre la Isaccea și a devenit operațional în cursul anului 2010.

Pe parcursul perioadei intersezionale (2006 – 2011), stocarea fluviului Dunărea cu patru speciile de sturioni au continuat, inclusiv în total 432.000 de persoane. Peștii eliberați au fost la minim 10-15 cm, în funcție de specie, și au fost individual marcate cu etichete codate de sârmă (CWT), migrația în aval a adulților și a tinerilor eliberați a fost monitorizată, de asemenea, utilizând acustică telemetrie și satelit (etichete pop-up).

Rezultatele până acum au fost extrem de încurajatoare în ceea ce privește distanțele migraționiste observate și creșterea obținută, dând speranță pentru progrese suplimentare dacă activitatea este menținută la nivelul actual. Implementarea planificată a identificării complete a speciilor sistem dezvoltat la cererea secretariatului CITES (și dezvoltat în mod specific de Ludwig, 2008) a fost realizat și utilizat pe deplin pentru identificarea larvelor capturate salbatice, destinate eliberării în sălbăticie.

CAPITOLUL 2

MORFOLOGIA ȘI BIOLOGIA LA SPECIA ACIPENSER RUTHENUS (CEGA)

Anatomia internă

Cega (Acipenser ruthenus) este un sturion de talie mai mică, corpul este alungit, aproape cilindric, capul conic cu botul (rostrumul) lung și subțire (dar uneori apare și scurt și rotunjit – mai ales la exemplarele adulte), triunghiular, ușor ridicat la extremitatea anterioară.

Capul la cegă este delimitat posterior de trunchi și lateral de cavitățile branhiale. Forma este conică, lipsit de solzi, comprimat dorso-ventral. Capul prezintă o proeminență alungită, denumită rostru, specific sturionilor (fig. 2.1).

Fig. 2.1. Aspectul capului la Acipenser ruthenus

(foto original)

Gura cu mandibule involuate, este situate pe fața inferioară a capului, lăsând impresia unei trompe. Are poziție ventrală, subterminală, având patru mustăți, prevăzute cu franjuri la marginea internă (ca niște pene), nefiind netede și rotunde ca la ceilalți sturioni (fig. 2.1), iar buza inferioară, divizată la mijloc. Mustețile sunt prevăzute cu musculature proprie și cu organe de simț, dispuse în formă de butoni senzitivi. Formatul gurii și a celor două maxilare este de tip lopată, adaptat pentru tipul de hrană consumat. Nu prezintă dinți.

La nivelul capului sunt prezenți ochii mici, lipsiți de glande lacrimale și narinele.

Pe laterale, capul prezintă două opercule mari care adăpostesc branhiile (cavitățile branhiale), prevăzute cu arcuri branhiale (fig. 2.2).

Fig. 2.2. Aspectul capului la Acipenser ruthenus

(vedere inferioară, laterală și posterioară) (foto original)

La nivelul trunchiului cega prezintă înotătoarele perechi (pectoral, pelvină) și neperechi (dorsală, caudală și anală). Înotătoarea dorsală este plasată mult inferior, aproape de cea caudală, care este de tip heterocerc.

Fig. 2.3. Aspectul înotătoarelor la Acipenser ruthenus

(foto original)

Pe corp se găsesc două rânduri de scuturi laterale (52-71 bucăți), două ventrale (abdominale) (10-19 bucăți) și unul dorsal (12-17 bucăți). Scuturile osoase au rol de protecție a organismului, ele devenind mai mari și mai ascuțite odată cu înaintarea în vârstă (fig. 2.4).

Fig. 2.4. Aspectul scuturilor osoase la Acipenser ruthenus

(foto original)

Linia laterală reprezintă organul de simț principal, cu ajutorul căreia cega percepe distanța, direcția, presiunea, intensitatea și direcția din care vin excitațiile. Are și rol important în menținerea echilibrului. Se extinde de la cap urmând toată lungimea corpului, derulată în linie dreaptă, simplă.

Culoarea corpului este cenușie sau cenușie-verzuie pe spinare, gălbui-roz pe laterale și mai deschisă pe abdomen, cu scuturi albicioase.

Înotătoarele ventrale și anală sunt roșcate, iar celelalte înotători cenușii.

Coada dorsală continuă aproape în întregime, fiind învelită într-o teaca de țesut conjunctiv (fig. 2.5).

Fig. 2.5. Aspectul înotătoarei caudale la Acipenser ruthenus

(foto original)

Lungimea obișnuită este de 60-70 cm și 4-5 kg greutate corporală, dar există și plus variante care au atins 1-2 m și 12-16 kg.

Anatomie internă

Datorită mediului acvatic scheletul la cegă (fig. 2.6) nu este atât de puternic alcătuit comparativ cu alte animale domestice. Are rolul de protejare a organelor interne, suport pentru musculatură, rol în sprijin și mișcare.

Fig. 2.6. Scheletul osos la Acipenser ruthenus

(www.gettyimages.com)

La sturioni scheletul corpului este incomplet osificat, iar craniu ramâne aproape exclusiv cartilaginos, dar acoperit cu oase mari, tegumentare.

Măduva spinarii și vasele sanguine sunt înconjurate de inele cartilaginoase superioare și inferioare, dezvoltate.

Musculatura la cegă este organizată destul de simplu, reprezentată de doi mușchi longitudinalidorsali și doi ventrali, separate între ei de linia laterală printr-un septum longitudinal. Este formată din fibre musculare numeroase și miofibrile. Lungimea fibrelor musculare crește în permanență odată cu înaintarea în vârstă. Masa muscuulară este reprezentată de benzi cu țesut conjunctiv bogat în fibre colagene.

Organele, prin prin structura lor primitivă, se aseamănă cu organizarea internă la rechini.

Aparatul digestiv se extinde de la nivelul cavității bucale până la anus. Prezintă glande anexe (ficat, pancreas, splină) (fig. 2.7).

Fig. 2.7. Organizarea internă la Acipenser ruthenus

(foto original)

La nivelul tubului digestiv sunt substanțe acide, extrem de concentrate. În stomacu și intestin sunt glande ce secretă un mucus foarte consistent, cu rol în protecția pereților stomacali și intestinali. Enzimele de digestie provin din două surse: pancreas și peretele intestinal. Celulele pancreatice emit enzime puternic alcaline care se revarsă în partea “de sus” a intestinului prin intermediul “bilei”.

La sturioni nu sunt cunoscute modul de funcționare a pancreasul sau a dinamicii sfincterul piloric, dar probabil funcționează ca la mamifere. Nu sunt cunoscute studii cu referire la modul de absorție a hranei ajunsă din stomac, sub formă lichidă în intestin. Aici hrana este absorbită la nivelul intestinul. Sistemul limfatic localizat în peretele intestinal are rol în aportul lipidic, care de asemenea nu este cunoscut. Se presupune că aminoacizi, peptidele și hidrocarbonații simpli determină difuzarea lor prin peretele intestinal în sistemul sanguin.

Sistemul circulator la sturioni este unul primitiv, cel puțin privint din perspectiva capacității de transport a oxigenului la nivelul hemoglobinei, de aici la opinia generală a unui randament redus în a avea o capacitate de transport mare a nutrienților rezultați din absorția realizată la nivelul intestinului.

Surse afirmă că digestia la pești, în general, și implicit absorția pleacă din cavitatea bucală unde sunt glande care secretă un mucus, precum și la nivelul faringelui și esofagului. Nu se cunoaște componența acestor secreții în produse enzimatice sau gastrice, dar se poate spune că aceste secreții au rolul de a face hrana să alunece ușor către stomac, asigurând “lubrefierea” tractului digestiv.

La sturioni nu au fost evidențiate secreții, iar la palparea cavității bucale nu se simte prezența mucusului.

Întreg aparat digestiv la specia cegă (Acipenser ruthenus) are o serie de particularități:

– lungimea cavității bucale și a faringelui atinge 3 cm;

– în zona faringelui sunt branhiile, deci în această zonă nu se poate depozita hrana, întrucât această zona este speicială respirației branhiale;

– lungimea distanței esofag-anus (desfașurată) atinge 12 cm (41,38% din lungimea corpului);

– întregul aparat digestiv reprezintă 2,42% din greutatea corporală;

– volumul aparatului digestiv din esofag la anus (în stare inertă) ajunge la circa 0,5 cm3;

– volumul aparatului digestiv de la esofag la anus în formă extinsă ajunge la circa 1,5 cm3. Prin extindere se aplică o presiune redusă cu ajutorul unei siringi, determinând o slabă dilatare în limita elasticității peretelui intestinului (www.caviarfactory.ro).

Ficatul, glandă anexă este relative mare, dependent ca formă de spațiul lăsat între organele învecinate. Este formată dintr-un singur lob, cu prezența vezicii biliare dezvoltate, de culoare verzuie.

Vezica înotătoare, anexă a tubului digestiv, este situate dorsal față de acesta. Secreția gazului (NO2, CO2) umple vezica întotătoare, care se face prin unele părți specializate și vascularizează puternic peretele acesteia.

Splina este compactă și are rol hematopoetic, dependentă de tubul digestiv.

Reproducerea și dezvoltarea embrionară

Se reproduce în lunile aprilie – mai, când temperatura apei este de 12-17șC, la vârsta de 5-6 ani femelele și 3-5 ani masculii. Tineretul femel se reproduce anual, apoi odată cu maturarea din doi în doi ani.

Fig. 2.8. Ciclu de reproducție în mediul natural

(www.miseagrant.umich.edu)

Fig. 2.9. Ciclul de reproducție în acvacultură

(www.fao.org)

Cantitatea de icre depusă este de 15000-44000 bucăți, cu diametrul unei icre de 1,8-2,9 mm, variind în funcție de greutatea corporală. În perioada de reproducere, 15% din greutatea femelelor este data de caviar (icre). Caviarul este de calitate superioară când este recoltat de la femela vie. După moartea acestora icrele capătă un gust amar.

Testiculele sunt cu aspectul unor benzi longitudinale, de culoare crem, situate pe peretele superior al cavității abdominale.

a) b)

Fig. 2.10. Gonade la Acipenser ruthenus (a. caviar; b. testicule)

(foto original)

În anul 2015, Fatemeh Moshayedi alături de un grup de cercetători din Universitatea din Teheran, au efectuat un studiu asupra evoluției morfologică și schimbările de formă a corpului la Acipenser ruthenus, folosind tehnica morfometrică geometrică în timpul dezvoltării timpurii, de la ecloziune până la 50 de zile de la incubație, pe un efectiv de 190 de exemplare din diferite etape de dezvoltare timpurie.

Rezultatele au arătat schimbarea formei corpului la A. ruthenus în timpul dezvoltării timpurii unde au fost incluse creșterea lungimii capului și a cozii cu până la 6 km/h în prima fază și scăderea relativă a adâncimii și lungimii capului, dezvoltarea regiunii trunchiului și îndoirea în sus de coadă în etapele următoare.

Fig. 2.11. Etape larvare la A. ruthenus

(Fatemeh Moshayedi et all, 2015)

Analiza schimbărilor de formă ale corpului au determinat identificarea unor grupe de vârstă și mărime, așa cum au rezultat din etapele larvare ale acestei specii.

S-au analizat trei etape:

1. de la 1-6 zile cuprinzând dezvoltarea capului, regiunea caudală, gura deschisă;

2. de la 7-23 zile unse s-a constat o crestere relativă a regiunii trunchiului, cu formarea completa a aripioarelor si începerea consumului de hrană exogenă;

3. stadiul juvenil (de la 24 la 50 zile, incluzând formarea unui exemplar miniaturizat similar cu cel al adulților.

Schimbările de formă ale corpului acestei specii în timpul dezvoltării timpurii se datorează ajustării priorității sale vitale.

În anul 2011 un grup de cercetători cehi au extras larve care au atins o lungime totală medie de 9,0 mm. Larvele au fost hrănite cu hrană vie, cu o trecere treptată la o dietă uscată, dina a 9 zi de incubație, când au atins o lungime totală de 15-17 mm însoțită de excluderea melaninului (fig. 2.12).

Fig. 2.12. Dezvoltarea larvară la Acipenser ruthenus de la 27 la 69 zile

A. larvă 27 zile cu TL = 30,74 mm, g = 0,1723 g – nu au fost formate raze în înotătoarea caudală cu formarea plăcilor laterale terminată

B. larvă 30 zile cu TL = 35,34 mm, g = 0,2250 g – formarea de raze în aripile dorsale și caudale, etichetele plăcii dorsale aproape fără resturi de filete

C. larvă 38 zile, cu TL = 57,04 mm, g = 1,0108 g – razele dorsale, caudale și analgezice se extind până la margine, razele vizibile ale ventralului nu se extind la margine

D. larvă 69 zile, cu TL = 111,4 mm, g = 7,3502 g – punctul de sprijin a atins aproape până la capătul marginii dorsale a aripii caudale

(Rybnikár J. et all, 2011)

Spre sfârșitul perioadei larvare (39-43 zile și TL 50-58 mm), fiola embrionară a dispărut, iar formarea aparatelor de filare a fost aproape finalizat. În timpul larvar și dezvoltarea juvenilă timpurie, creșterea zilnică a lungimii total și a greutății corporale a variat între 0,33-4,23 mm, respectiv 0,0018-1,6400 g.

CAPITOLUL 3

SCOPUL LUCRĂRII, MATERIAL BIOLOGIC ȘI METODA DE LUCRU

3.1. Scopul lucrării

Până la mijlocul anilor 1980, oamenii au găsit utilizări profitabile pentru sturion. Ei au recoltat sturionii pentru carne și icre (caviar), care constituie o delicatesă. Vezicula înotătoare de la sturioni a fost procesată obținându-se ”jeinglass”, un tip de gelatină folosit pentru fabricarea berii și vinului.

Pe lângă pescuitul comercial, restul populației de sturioni se confruntă cu un număr tot mai mare de amenințări. Barajele construite recent au blocat accesul la habitatele naturale de reproducere în râurilor. Alte locații de reproducere au fost distruse prin sedimentare din agricultură și exploatarea forestieră și prin creșterea poluării industriale. Aceste schimbări, combinate cu creșterea lentă a sturionilor, au condus la declinul dramatic al speciei.

Pescuitul sturionilor în general, este interzis pe durata a zece ani. Sturionii capturați accidental trebui redați în mediul natural, indiferent de starea lor. Fac excepție sturionii capturați în număr mic pe baza autorizațiilor speciale, folosiți la reproducție, fiind marcați cu cipuri. Autorizația specială de capturare este acordată de Ministerul Mediului numai firmelor cu licență de acvacultură și producerea puietului de sturioni.

Scopul ordinului emis de Ministerul mediului este acela de asigurare a conservării și refacerii populațiilor de efectivelor de sturioni în mediu sălbatic, care se reproduc în zona nord-vestică a Mării Negre și în zona Dunării Inferioare, prin instituirea de măsuri speciale și interzicere temporară a pescuitului sau de dezvoltare a acvaculturii sturionicole din România.

Una din speciile de sturioni luate în evidență este cega (Acipenser ruthenus) care a devenit o specie vulnerabilă.

În acest scopul, prin prezentul studiu încercăm să facem cunoscută morfologia și biologia speciei Acipenser ruthenus (cega), rolul și semnificația creșterii acesteia în acvacultură ca resursă de caviar și de carne de sturion care este în creștere. Cererea pentru carnea și icrele de cegă sunt acoperite într-o proporție foarte redusă, ceea ce poate face ca sturionicultura și în special creșterea cegăi, în perspectivă să devină o afacere de succes.

Pentru atingerea obiectivelor propuse, s-a realizat un în planul de organizare experimentală care presupune atingerea a patru puncte:

– determinări morfometrice și ponderale;

– calcularea indicilor corporali;

– evaluarea randamentului la sacrificare;

– ponderea masei viscerale totală și a organelor interne raportate la greutatea corporal]n viu.

3.2. Material biologic și metoda de lucru

Materialul biologic a fost reprezentat de un eșantion de 10 exemplare de cegă (Acipense ruthenus), preluată din comerț. Media lotului a atins 1,750 kg.

Fig. 3.1. Material biologic în bazin cu apă

(foto original)

Prima etapă a studiului a fost întocmirea unui plan de organizare, redat în fig. 3.2.

Fig. 3.2. Schema de organizare a cercetării

Obiectivul nr. 1 Determinări morfometrice și ponderale

Biometria la cegă a constat în măsurarea directă pe individ a unor dimensiuni corporale, apreciind astfel dezvoltarea generală a peștelui, stabilind interdependența dintre regiunile corporale prin valori relative și absolute.

Având în vedere ca s-a lucrat pe un efectiv de 10 indivizi cegă, am stabilit media pentru fiecare caracter urmărit, alături de abatere de la media standard.

Instrumentarul folosit a constat într-un ihtiometru, o riglă divizată, pamblică metrică și șubler electronic.

Cega a fost așezată pe planșa ihtiometrului și cu pamblica metrică am evidențiat măsurătorile somatice: lungimi și perimetre. Cu șublerul electric s-au determinat înălțimile.

Greutatea corporală s-a stabilit cu ajutorul cântarului (fig. 3.3).

Fig. 3.3. Cântărirea materialului biologic

(foto original)

Datele biometrice au servit la determinarea creșterii în lungime a sturionului și la determinarea condiției fiziologice generale. Determinările au fost următoarele (fig. 3.4):

Fig. 3.4. Reprezentarea schematică a măsurătorilor corporale la cegă

LT – Lungime totală; Ls – lungime standard; Lcom – Lungime comercială; Lc – lungimea capului; H – înălțimea mare; h – înălțimea mică; P – perimetrul mare; p – perimetrul mic

(prelucrare proprie)

masa corpului (G) – se stabilește prin cântărire (fig. 3.3);

lungimea totală a corpului (LT) – se măsoară de la vârful botului până la linia ce unește vârfurile lobilor înotătoarei caudale;

lungimea standard a corpului (Ls) – numită și lungime fără caudală, se măsoară de la vârful botului până la baza înotătoarei caudale;

lungimea capului (lc) – se măsoară distanța de la vârful botului și perpendiculara ce cade pe marginea operculului;

lungimea trunchiului (Lcom) – numită și lungimea comercială, se măsoară din punctul de mijloc al ochiului până la baza înotătoarei caudale (fig. 3.5);

Fig. 3.5. Aspecte de la determinarea dimensiunilor de lungime la cegă

(foto original)

perimetrul mare al corpului (P) – se măsoară la nivelul grosimii maxime și înălțimii maxime, respectiv înaintea dorsalei;

perimetrul mic al corpului (p) – se măsoară la nivelul grosimii minime și înălțimii minime respectiv înaintea caudalei (fig. 3.6);

Fig. 3.6. Aspecte de la determinarea înălțimilor și perimetrelor

(foto original)

înălțimea maximă a corpului (H) – se măsoară în regiunea cea mai înaltă a corpului la nivelul primului spin din înotătoarea dorsală;

înălțimea minimă a corpului (h) – se măsoară acolo unde înălțimea corpului este cea mai redusă, la extremitatea posterioară a pedunculului caudal (fig. 3.6).

Un grup de cercetători de la Timișoara, în anul 2015, au efectuat o cercetare pe 30 de exemplare juvenile din specia Acipenser ruthenus, cu vârste cuprinse între 346-431 zile.

Cântărirea și măsurătorile somatice au fost realizate la sfârșitul perioadei experimentale (lungimea standard- l, greutatea corporală- G, înălțimea maximă H și minimă – h, perimetrul maxim al corpului (Pmax), lungimea capului-lc, lungime a pedunculului caudal – lpc).

Tabelul 3.1

Indici și semnificația statistică privind dimensiunile corporale la Acipenser ruthenus, juvenil la vârsta de 431 de zile

Obiectivul 2 Calcularea indicilor corporali

Principalii indici corporali calculați pe baza valorilor pobținute au fost:

Indicele de profilului (înălțime) (Ip) – reprezintă formatul corporală a peștilor și permite încadrarea într-un anumit tip de profil.

Pentru a calcula acest indice s-a aplicat formula:

Ip = l / H

unde:

Ip = indice profilului;

l = lungimea standard a corpului (cm);

H = corpul maxim ridicat (cm).

Indicele de grosime (lățimea spatelui) (Ig) – exprimă lățimea musculaturii din regiunea spatelui în raport cu înălțimea maximă a corpului.

Indicele de grosime poate fi calculat folosind formula:

Ig = (G x 100)/H

unde:

G = grosimea maximă a corpului (cm);

H = înălțimea maximă a corpului (cm).

Indicele condiției Fulton (IF) – este o măsură sensibilă a schimbării și a diferențelor în forma corpului. Se presupune o creștere izometrică (b = 3, forma de pește nu se modifică odată cu creșterea) și se calculează ca raportul dintre greutatea observată și greutatea estimată care depinde de lungimea peștilor. Este necesară compararea greutății pentru o lungime de referință deoarece relația lungime-greutate nu este, în general, izometrică la cegă. Formula pentru calcularea lui este:

IF = (m×100)/l3,

unde:

l = lungimea standard a corpului (cm);

m = greutate corporală

Indicele de calitate (IK) – este stabilit pe baza formulei Kiselev și oferă informații despre rata de creștere a peștilor.

Indicele de calitate se calculează după cum urmează:

Ic = l/C

unde:

l = lungimea standard a corpului (cm);

C = circumferința corpului (cm).

Indicele de carne (carnozitatea) (Im) – exprimă rata procentuală a capului din lungimea standard a corpului sau proporția pedunculului caudal în lungimea standard a peștilor. Pentru a calcula acest indice s-au aplicat următoarele formule:

Im = (lc×100)/l

unde:

lC = lungimea capului (cm);

l = lungimea standard a corpului (cm).

Analiza statistică a fost efectuată utilizând programul Excel.

Același grup de cercetători de la Timișoara, pe baza măsurătorile somatice realizate au permis calcularea indicilor corporali: indicele profilului, indicele de grosime, indicele Fulton, indicele Kiselev, indicele de carne.

Rezultatele obținute au condus la concluzia că exemplarele analizate au avut o bună întreținere și hrănire, o dezvoltare adecvată, o proporție mare de carne, un corp alungit și o spate drept și sunt eligibile pentru selecție.

Tabelul 4.2

Indici corporali la juvenili cu vârsta de 431 de zile

Obiectivul nr.3 Evaluarea randamentului la sacrificare

În vederea realizării acestui obiectiv s-a plecat de la media greutății în viu a exemplarelor de cegă, raportate la media greutății carcaselor de cegă și a trunchiului (partea de interes comercial) (fig. 3.7 și 3.8).

Fig. 3.7. Vedere transverală cavității corporale și a musculaturii la cegă

(foto original)

Fig. 3.8. Determinarea grosimii corporale în secțiune, la cegă

(foto original)

Tăierea sturionului este o operație dificilă și complexă, care urmărește următoarele aspecte:

separarea părții comestibile (trunchi) (fig. 3.9) de cea necomestibilă (viscere, cap, înotătoare);

Fig. 3.9. Aspecte de la cântărirea trunchiului și a capului la cegă

(foto original)

creșterea valabilității la păstrare a cărnii de sturion datorită îndepărtării organelor și părților care alterează repede (organele digestive, rinichi, branhii);

separarea organelor interne ale sturionului, utilizate în alimentație cu prelucrare specială (caviar, ficat, testicule);

mărirea suprafeței specifice a sturionului, ce accelerează o serie de procese de prelucrare (sărare, răcire, afumare, uscare);

eliminarea părților corpului deteriorate sau contaminate cu diferiți paraziți.

Procesul de tăiere a inclus: decapitarea, eviscerarea, tăierea sturionului sub formă de trunchi.

Obiectivul nr. 4 Determinarea greutății porțiunilor tranșate prin raportare la greutatea masei viscerale și a organelor interne.

Pentru atingerea obiectivului s-a evaluat greutatea trunchiului, greutatea capului și raportarea acestora la greutatea organelor interne (ficat, vezică biliară inimă, splină, vezică înotătoare, masă intestinală, etc).

Fig. 3.10. Amplasarea organelor interne și pregătirea acestora pentru cântărire

(foto original)

Fiecare organ în parte a fost cântărit, valorile obținute fiind prelucrate statistic în scopul obținerii unei medii pe lot.

Prelucrarea statistică

Pentru determinarea mediei aritmetice (), a erorii mediei aritmetice (±s) și coeficientul de variabilitate (CV%), respectiv valorile maxim și minim pentru șirul de valori obținute folosit programul informatic Excel.

Statisticii se notează cu litere latine astfel:

Media aritmetică () este cea mai importantă caracteristică numerică a șirului de observații. Valoarea mediei pentru o variabilă aleatoare arată cantitatea obținută din raportarea sumei diverselor valori ale variabilei (Σx) la numărul de observații (N).

Media aritmetică se calculează prin relația:

Media aritmetică este valoarea în jurul căreia variază caracterul analizat, pe baza căreia indivizii analizați sunt împărțiți în: plus-variante și minus-variante.

Varianța (S2) este măsura variabilității ce corespunde mărimii variației însușirii sau caracterului analizat. Numărul ce stă la baza mărimii este suma pătratelor abaterilor de la medie obținută prin relația:

Suma pătratelor este folosită ca pătratul mediu al abaterilor (varianța) S2, calculat după relația:

Deviația standard a mediei () este valoarea ce arată abaterea mediei aritmetice empirice față de media reală teoretică. Este o cifră absolută exprimată în unități de măsură. Se calculează după formula:

= =

Coeficientul de variație (V%) arată direct variabilitatea relativă a populației raportată la medie sau gradul de omogenitate a populației. Se aplică relația :

V% =

În funcție de valoarea coeficientului de variație, se stabilește dacă o grupul este omogen (V% este mai mic de 10%), cu omogenitate medie (V% este între 10 și 20%) sau foarte heterogen (V% este mai mare de 20 %).

CAPITOLUL 4

REZULTATE ȘI DISCUȚII

Dezvoltarea corporală la cegă (Acipenser ruthenus) variază în funcție de mediul de creștere și exploatare. În tab. 4.1 sunt redate diferențele unor caracteristici la cegă, crescută în medii de viață diferite, respectiv în mediu natural și respectiv în mediu fermelor crescătoare de sturioni.

Tabelul 4.1

Dinamica dezvoltării corporale față de greutatea corporală la cegă (Acipenser ruthenus)

în medii diferite

4.1. Determinări morfometrice și ponderale

Pentru atingerea obiectivul determinări morfometrice și ponderale s-au realizat măsurători pe un lot experimental format din 10 exemplare cegă.

Greutatea corporală (G) medie a lotului a atins 1720±23,65 g, valorile fiind cuprinse între 1500 și 2000 g. Variabilitatea caracterului a arătat omogenitate în interiorul lotului (CV%=7,53%) (tab. 4.2).

Lungimea corporală totală (LT) a fost în medie de 71,2±1,23 cm, valorile caracterului încadrându-se între 69 și 73 cm, iar variabilitatea a fost CV%=1,73% (însușire omogenă) (tab. 4.2 și fig. 4.1.

Lungimea corporală sau lungimea standard (Ls) a înregistrat în medie 53,9±3,6 cm cu variații situate între 45 și 58 cm. Variabilitatea caracterului a fost de asemenea imigen (CV%=6,69%). Acest caracter pune în evidență porțiunea anatomică de interes direct pentru consumator.

Tabelul 4.2

Determinările biometrice pentru cegă (Acipenser ruthenus)

Fig. 4.1. Grafica dimensiunilor de lungime la cegă (Acipenser ruthenus)

Lungimea comercială (Lcom) este determinarea biometrică pentru peștele marfă, porțiunea anatomică fiind fără interes deosebit în alimentație. Valoarea medie la acest caracter a fost de 42,6±2,37 cm (79,03% din Ls), variind între 38 ți 46 cm. Exemplarele din lot au înregistrat diferențe nesemnificative din punct de vedere statistic (CV%=5,56%).

Lungimea capului (lc) cu rostru (Lr) este o determinare biometrică cu rol important pentru peștele marfă, porțiunea anatomică neavând interes deosebit în alimentație. Valoarea medie pentru acest caracter a fost de 15,7±0,75 cm (29,12% din Ls), din care numai rostru are în medie 6±0,11 cm (38,2% din Lc și 11,13% din Ls). Pentru ambele caractere, între exemplarele lotului, diferențele au fost nesemnificative din punct de vedere statistic (CV%=4,79% pentru Lc și 9,62% pentru Lr).

Înălțimea maximă (H) și minimă a corpului au înregistrat valoari medii de 12,130,09 cm pentru H și 3,9±0,04 cm pentru h, diferențele statistice fiind nesemnificative la ambele caractere (4,15% respectiv 5,08%), sugerând omogenitatea caracterelor studiate.

Fig. 4.2. Grafica dimensiunilor de înălțimi și perimetre la cegă (Acipenser ruthenus)

Perimetrul maxim a corpului (P), asociat cu circumferința maximă, reprezintă regiunea corporală cu cea mai mare grosime, respectiv înălțimea. Valoarea medie a caracterului fost de 24,250,18 cm, valoare situată între 23 cm și 26,5 cm. Determinarea morfometrică a indicat un coeficient de variabilitate de 4,15%, deci omogenitate mare între exemplarele lotului de cegă.

Pe baza valorilor morfometrice și poderale care au oferit informații preponderent cantitative asupra populației de cegă luat în analiză, am calculat indicii corporali.

4.2. Calcularea indicilor corporali

Pe baza valorilor obținute în urma măsurătorilor morometrice și poderale s-au calcualt indicii corporali, scopul fiind acela de a deduce formatul corporal, starea de întreținere a cegăi, gradul de adaptare a acestor indivizi la condițiile de mediu asigurate în acvacultură (tab. 4.3).

Indicele de profil a evidențiat formatul mediu corporal al lotului analizat, prin raportarea lungimii standard (cm) a corpului și înălțimea maximă (cm).

Indicele exprimă gradul de convexitate al liniei dorsale, caracterizând producția masei musculare care este reprezentată cel mai bine la nivelul dorsal al sturinilor. În cazul lotului analizat, valoarea medie a fost de 4,4±0,28% față de 6,5% în literatură, diferența nu este nesemnificativă statistic între indivizi (6,35%).

Tabelul 4.2

Indici corporali pentru exemplarele de cegă (Acipenser ruthenus)

Fig. 4.3. Grafica indicilor corporali la cegă (Acipenser ruthenus)

Coeficientul Fulton este indicele de întreținere, obținut prin raportarea masei corporale a exemplarelor de cegă și lungimea standard la puterea a treia (Păsărin și colab., 2003). Cu cât valoarea este mai ridicată ne oferă date despre o stare de întreținere foarte bună, care este obținută numai prin gradul mare de adaptare a peștilor la condițiile mediului, precum și folosirea unei resurse trofice din apă. Indicele de întreținere a înregistrat valorea medie de 1,180,27, variațiile fiind cuprinse între 1,02 și 1,65 față de 0,94% valori redate în literatură. Coeficientul de variabilitate înregistrează omogenitatea medie a caracterului studiat, în interiorul populației (CV%=11,65%).

Indicele de calitate sau indicele Kiselev se obține prin raportul lungimea standard a corpului (cm) la circumferința maximă (cm). Valorile cât mai reduse ale indicelui, sugerează o masă musculară bogată. Valoarea indicelui a fost de 2,200,14, cu variații cuprinse între 1,95 și 2,29, apropiate de valorile redate în literatură (IK = 2,08%).

Diferențele obținute între exemplare, indică o calitate a materialului biologic, existând o variabilitate medie omogenă a caracterului între indivizii lotului (CV%=18,18%).

Indicele de grosime obținut prin raportul lățimii musculaturii din regiunea spinării și înălțimea maximă a corpului, oferă informații despre gradul de îngrășare al sturinilor analizați. Media indicelui a fost de 38,971,45% față de 28,18% valoari din literatură.

Coeficientul de variabilitate indică o omogenitate în cadrul lotului de cegă (CV%=3,73%).

Indicele de carnozitate exprimă raportul dintre lungimea capului și lungimea standard a corpului, valorea medie fiind de29,35±1,16%. Cu cât valoarea indicelui de carnozitate este mai redusă, cu atât regiunea trunchiului are o pondere mai mare în alcătuirea lungimii standard a sturionului.

Valoarea indicelui arată proporția mai mică a capului în raport cu lungimea standard a individului analizat, coeficientul de variabilitate înregistrând valori reduse, de 3,94%, deci omogenitatea caracterului între indivizii de cegă.

4.3. Evaluarea cantității de carne la Acipenser ruthenus

Evaluarea producției de carne s-a realizat pe baza randamentului la sacrificare la 5 exemplare de cegă.

Pentru exemplarele de cegă, carcasa a reprezentat în medie 1215,52±12,58 g, trunchiul 596±7,02 g, față de masa acestora în viu (172023,65 g). Pentru cele două tipuri de prelucrare (carcasă – 70,63% și trunchi – 50,69%), din greutatea peștelui în viu, coeficientul de variabilitate a înregistrat valori situate sub 10%, pentru ambele caractere, ceea ce indică o omogenitate pentru indicatorii analizați.

Tabelul 4.4

Calculul randamentul la tranșare (carcasă și trunchi) la Acipenser ruthenus

Media randamentului carcasei de cegă a reprezentat 70,63% din total greutate în viu, ci variații între 69,5 și 72%, ia coeficientul de variabilitate al caracterului a indicat omogenitate medie în interiorul lotului de cegă.

Fig. 4.4. Grafica randamentelor la sacrificare la cegă (Acipenser ruthenus)

Randamentul trunchiului a înregistrat o medie de 71,76% din masa carcasei și 50,69% din masa peștelui în viu. În valori relative trunchiul a înregistrat o valoare medie de 872±7,02 g din greutatea carcasei.

4.4. Ponderea masei viscerale totală și a organelor interne

Părțile cu valoare economică redusă sunt eliminate, aici încadrându-se: capul, organele interne, gonadele și viscerele. După cântărire, valorile medii s-au exprimat în grame și raportate procentual la masa peștelui în viu (tab. 4.4 și fig. 4.5).

Tabelul 4.4

Greutatea masei viscerale organelor interne și a masei viscerale

Greutatea capului a însumat cea mai mare proporție din masa corporală în viu, respectiv 318,8±0,25 g și 18,48%.

Organele interne care au reprezentat materialul biologic au fost reprezentate de: inimă, ficat și vezică biliară, splină, gonade masculine (deoarece am lucrat numai pe masculi) și vezica înotătoare (tab. și fig. ).

Conform valorilor înscrise în tabelul rezultă că masa viscerală aferentă indivizilor de cegă a reprezentat o medie de 46,97±1,41 g, variabilitatea caracterului fiind omogen (CV%=3,0%), iar greutatea medie a organelor vitale (inimă, ficat și vezică biliară, splină, gonade masculine și vezică înotătoare) de 59,28 g din greutatea în viu și 3,44% valoare relativă. Coeficientul de variabilitate a fost omogen la toate caracterele studiate.

Fig. 4.5. Ponderea cantitativă a părților corporale fără valoare economică raportate la greutatea în viu

Fig. 4.6. Ponderea procentuală a părților corporale fără valoare economică raportate la greutatea în viu

Conform tabelului …. viscerele reprezintă 2,73% din masa corporală în viu, cantitățile în minus fiind pierderile de lichid interstițial rezultat în urma sacrificării și eviscerării.

Fig. 4.8. Ponderea cantitativă a organelor interne raportate la greutatea în viu

Fig. 4.9. Ponderea procentuală a organelor interne raportate la greutatea în viu

Indicele hepato-somatic a arătat valoarea medie de 0,69% (11,95 g) pentru lotul studiat. Ponderea vezicii hepatice a fost de 0,47% (8,22 g), cu o pondere medie a inimii de 0,44% (7,5 g).

Raportul dintre masa corporală în viu la cegă și componentele viscerale ne arată faptul că materialului biologic s-a adaptat la condițiile de mediu din acvacultură.

Cea mai mică pondere în grupa organelor interne a fost înregistrată la gonade, unde au avut o pondere de 0,22% din greutatea vie, respectiv 3,92 g.

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

În urma studiului realizat pe baza morfologiei la cegă (Acipenser ruthenus) s-au desprins o serie de concluzii, astfel:

1. Determinările morfometrice și ponderale au indicat un material biologic încadrat la o greutate corporală medie de 1720 g, cu variații între 1500 g și 2000 g.

2. Determinările morfometrice au făcut referire la lungimea totală a corpului, lungimea standard, lungimea comercială, lungimea capului, înălțimea minimă și maximă a corpului, grosimea și circumferința corpului, elemente care nu au indicat diferențe semnificativ statistice.

3. Indicii corporali au fost calculați pe baza determinărilor biometrice, contribuind la stabilirea formatului corporal la cegă, a stării de întreținere și a gradului de adaptare a materialului biologic la condițiile de mediu asigurate de ferma piscicolă gazdă.

4. Analizarea materialul biologic din punct de vedere economic, respectiv cantitatea de carne în carcasă și proprioția trunchiului au indicat carcase cu un randament de 70,63% din greutatea vie a cegăi și %, din care 2049 g (75%) pentru masă trunchi și de 1454 g (48,46%) pentru masă file, față de masa peștilor în viu (3030 g). Coeficientul de variabilitate a caracterelor a indicat o omogenitate bună a populației analizate.

Regiunile anatomice cu interes redus pentru consumatori au fost reprezentate de cap, înotătoare, branhii, coloană vertebrală și piele. Valorile medii însumate pentru organele interne au arătat faptul că din masa corporală inițială a materialului biologic luat în studiu, acestea au reprezentat 47,73 g.

Rezultatele obținute au condus la concluzia că exemplarele analizate au avut:

– o bună întreținere și hrănire;

– o dezvoltare adecvată;

– o proporție mare de carne;

– un corp alungit și un spate drept și sunt eligibile pentru selecție.

Recomandare

Comercializarea sturionului să se facă începând cu vârsta de 8 ani și cu greutatea de peste 2 kg, atunci când randamentul este mare.

BIBLIOGRAFIE

Bănărescu, P., 1964 – Pisces – Osteichthyes (pești ganoizi și osoși), Fauna Republicii Populare Române XIII, Editura Academiei, București.

Bănărescu, P., 1990 – General Distribution and Dispersal of freshwater Animals, Zoogeography of Fresh Waters 1, Wiesbaden, AULA-Verlag, p. 511.

Bud, I., și colab., 2010 – Tratat pentru creșterea peștilor, Editura Texte, Dej.

Cleveland, P. and Hickman, J.R., 1998. Biology of animals. McGraw-Hill companies. 591, 592, 603P.

Fatemeh Moshayedi et all, 2015 – Morphological development and body shape change of Sterlet (Acipenser ruthenus) using geometric morphometric technique during early development. University of Tehran – Department of Fisheries and Environmental Sciences

Nicula Marioara, Szelei Z.T., Păcală N., Bura M., Simiz Eliza, Marcu Adela, Caraba V., Hotea M., 2015 – Metric Characters and Body Indices of Juvenile Sterlet Acipenser ruthenus Raised in a Recirculating Aquaculture System (RAS). Scientific Papers: Animal Science and Biotechnologies, 2015, 48 (1), Timișoara.

Păsărin, B., Stan, T., 2003 – Acvacultură – Îndrumător practic, Editura Karro, Iași.

Rybnikár J., Prokeš M., Mareš J., Cileček M., 2011 – Early development and growth of sterlet (Acipenser ruthenus) in the Czech Republic J. Acta universitatis agriculturae et silviculturae mendelianae brunensis, Vol. LIX. March 8.

http://www.fao.org/fishery/species

https://www.researchgate.net/figure/A-schematic-of-some-Acipenseridae-measurements

https://www.fishbase

http://www.pond-life.me.uk/sturgeon/acipenserruthenus

https://www.gettyimages.com/detail/illustration/skeleton-of-sturgeon-royalty-free-illustration

http://www.dstf.eu/species/huso-huso/

http://www.fao.org/fishery/species/2070/en

Sistemul Digestiv la Sturioni

https://sturioni.wwf.ro/wp-content/uploads/2018/12/Caviar-brochure-RO_mic.pdf

http://www.miseagrant.umich.edu/explore/native-and-invasive-species/species/fish-species-in-michigan-and-the-great-lakes/lake-sturgeon/