FAUNA DE MAMIFERE DIN ECOSISTEMELE URBANE ALE MUNICIPIULUI CHIȘINĂU [304121]
UNIVERSITATEA DE STAT „DIMITRIE CANTEMIR”
FACULTATEA ȘTIINȚE ALE NATURII
DEPARTAMENTUL ȘTIINȚE BIOLOGICE ȘI GENOMICE
SPÎNU CĂLIN
FAUNA DE MAMIFERE DIN ECOSISTEMELE URBANE ALE MUNICIPIULUI CHIȘINĂU
TEZĂ DE MASTER
052 Științe ale Mediului
Bioeconomie și Economie Ecologică
Conducător științific: [anonimizat],
profesor universitar
Coordonator științific: [anonimizat]: SPÎNU Călin
grupa BEC 2m
Admis la susținere
Șef departament:
[anonimizat].,conf.univ.
___________________
Chișinău – 2018
CUPRINS
ADNOTARE………………………………………………………………………………………………………………….3
ANNOTATION………………………………………………………………………………………………………………4
INTRODUCERE……………………………………………………………………………………………………………5
1. STAREA ACTUALĂ A CERCETĂRILOR FAUNEI URBANE ÎN REPUBLICA MOLDOVA…………………………………………………………………………………………………………………..7
2. MATERIALE ȘI METODE………………………………………………………………..14
2.1. Descrierea ecosistemelor urbane ale municipiulu Chișinău……………………………..14
2.2. Metodele de cercetare……………………………………………………………………19
3. SPECIILE DE MAMIFERE DIN ECOSISTEMELE URBANE……………………….24
3.1. Descrierea morfologică…………………………………………………………………..24
3.2. Structura demografică a populațiilor de rozătoare……………………………………………………39
3.3. Cercetări faunistice și ecologice ale mamiferelor………………………………………..44
4. IMPORTANȚA FAUNEI DE MAMIFERE ÎN FUNCȚIONAREA ECOSISTEMELOR URBANE……………………………………………………………………………………….52
4.1. Rolul mamiferelor în lanțurile trofice din ecosistemele urbane…………………………………..52
4.2. Protecția speciilor de mamifere în zona urbană…………………………………………………………64
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI………………………………………………………………………………71
BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………………………………………….72
ANEXE………………………………………………………………………………………………………………………..78
DECLARAȚIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII……………………………………………..79
ADNOTARE
Nume/prenume: Spînu Călin.
Denumirea tezei: Fauna de mamifere din ecosistemele urbane ale municipiului Chișinău.
Specialitatea/program de masterat: Bioeconomie și economie ecologică.
Structura tezei: [anonimizat], [anonimizat] 54 de surse bibliografice și 8 resurse electronice, 28 figuri, 2 tabel, și 1 anexă. Textul de bază a tezei este expus în limba română pe 64 de pagini.
[anonimizat], precum: ecosistem, biotop, mamifere, fauna, biodiversitate, specii, ecologie, antropogeneză.
Scopul și obiectivele lucrării constă în cercetarea mamiferelor din ecosistemele urbane din raza municipiului Chișinău.
Pentru realizarea scopului au fost stabilite următoarele obiective:
Evaluarea și descrierea faunei din Republica Moldova;
Descrierea ecosistemelor urbane;
Efectuarea a mai multor metode de cercetare precum: observația și descrierea, capturarea, fotografierea, cercetare după urme, înregistrarea sunetului, lucrul cu determinatorul, a mamiferelor din ecosisteme urbane;
Evaluarea și descrierea mamiferelor din raza municipiului Chișinău fiind incluse în 6 ordine: Insectivora (insectivorele), Chiroptera (liliecii), Lagomorpha (iepurii), Rodentia (rozătoarele), Carnivora (carnivorele) și Artiodactyla (paracopitatele);
Realizarea structurii demografice a populațiilor de rozătoare;
Determinarea rolului mamiferelor în lanțurile trofice din ecosistemele urbane;
Descrierea celor mai relevante mamifere din Cartea Roșie.
Metodologia cercetării: La elaborarea lucrării au fost aplicate diverse metode ca: observația, analiza datelor, sinteza, observația și descrierea, capturarea, fotografierea, cercetare după urme, înregistrarea sunetului, lucrul cu determinatorul.
ANNOTATION
Surname / First name: Călin Spînu.
Title of the thesis: The mammal fauna of the urban ecosystems of Chisinau municipality.
Specialization / Master program: Bioeconomy and Ecological Economy.
Structure of the thesis: The thesis consists of introduction, four chapters, conclusions and recommendations, bibliography with 54 bibliographic sources and 8 electronic resources, 28 figures, 2 tables, and 1 annex. The basic text of the thesis is displayed in Romanian on 64 pages.
Key words were used in the thesis, such as: ecosystem, biotope, mammals, fauna, biodiversity, species, ecology, anthropogenesis.
The purpose and objectives of this thesis are the research of mammals in urban ecosystems within the Chisinau municipality.
In order to achieve the goal, the following objectives were set:
Evaluation and description of fauna in the ;
Description of urban ecosystems;
Achievement of several research methods such as: observation and description, capturing, photographing, research by trace, sound recording, working with the determiner, of the mammals from urban ecosystems;
Evaluation and description of mammals within the Chisinau municipality included in 6 orders: Insectivora, Chiroptera, Lagomorpha, Rodentia, Carnivora and Artiodactyla.
Achievement of the demographic structure of rodents populations;
Determining the role of mammals in trophic chains in urban ecosystems;
Description of the most relevant mammals in the Red Book.
Research methodology: Various methods such as: observation, data analysis, synthesis, observation and description, capturing, photographing, research by trace, recording sound, working with the determiner were applied during the elaboration of the thesis.
INTRODUCERE
Cercetările faunei de mamifere în Republica Moldova au început intens la mijlocul secolului trecut. Au fost elaborate bazele teoretice ale proceselor de aclimatizare a mamiferelor la noile condiții de viață. În general, studiile mamiferelor pe teritoiul republicii s-au axat pe cercetări fundamentale privind principiile de formare și funcționare a populațiilor de mamifere în ecosistemele antropizate.
În ultimele decenii continuă intens procesele de antropizare, urbanizare și degradare a ecosistemelor naturale pe tot teritoriul republicii. Dintre acestea pot fi menționate extinderea localităților urbane, tăierea pădurilor, construcția drumurilor, dezvoltarea turismului care cauzează formarea multor zone recreaționale în mediul natural. Se observă o creștere intensă a localităților urbane și, în consecință o creștere a densității populației urbane.
Mamiferele sunt un component indispensabil în fauna ecosistemelor urbane, care servesc ca indicator ecologic al stabilității ecosistemelor urbane. Există doar câteva studii privind fauna urbană a mamiferelor mici în secolul trecut (Anisimov, 1966), unde sunt menționate doar 4 specii de insectivore, 8 specii de rozătoare, 9 specii de chiroptere, 2 specii de carnivore. După anii 2000 studiile faunistice a mamiferelor mici din mun. Chișinău au fost mai intense.
Mamiferele au un rol foarte important în transformarea solului, prin activitatea de săpare contribuind la afânarea solului, la pătrunderea mai eficientă a aerului și apei în profunzime și la reducerea evaporării apei din sol, ceea ce constituie un factor important în formarea solului și determină fertilitatea stratului de cernoziom. Vizuinile, cuiburile, galeriile și tunelurile subterane ale mamiferelor situate la adâncimi de 5-200 cm permit rădăcinilor diverselor specii de plante să pătrundă mai ușor până la straturile mai profunde ale solului.
Ecosistemele urbane sunt reprezentate de așezările umane unde se creează relații specifice de interacțiuni între un mediu puternic transformat de om și comunitatea umană.
Ecosistemele urbane sunt reprezentate de parcurile municipale, Grădina Botanică, grădina Zoologică, împrejurimile aeroportului Chișinău, sectoare recreaționale din suburbii (Vadul-lui-Vodă, Nemureni, Dumbrava etc.).
Pe teritoriul municipiului, dintre mamifere se întâlnesc mai des: cârtițe, arici, soareci-de-câmp, lilieci, diferite rozătoare, veverițe și altele. Dintre animalele de pradă: nevastuici, dihori, jderi. Urbanizarea teritoriului mun. Chișinău a schimbat din temelie aspectele lui naturale ducând la înrăutățirea calității tuturor factorilor de mediu.
Metodologia cercetării. La elaborarea lucrării au fost aplicate diverse metode ca: observația, analiza datelor, sinteza, observația și descrierea, capturarea, fotografierea, cercetare după urme, înregistrarea sunetului, lucrul cu determinatorul.
Motivația alegerii temei. Am ales tema tezei de master „ Fauna de mamifere din ecosistemele urbane ale municipiului Chișinău”, din considerentul de a-mi îmbogăți cunoștințele în domeniul bioeconomiei și economiei ecologice.
Importanța și actualitatea temei de master „ Fauna de mamifere din ecosistemele urbane ale municipiului Chișinău” este dictată de următoarele momente: mamiferele sunt un component indispensabil în fauna ecosistemelor urbane, care servesc ca indicator ecologic al stabilității ecosistemelor urbane; mamiferele constituie verigi importante în lanțurile trofice ale lumii animale, fiind consumatori primari, secundari și terțiari ai rețelelor trofice; ecosistemele urbane sunt reprezentate de așezările umane unde se creează relații specifice de interacțiuni între un mediu puternic transformat de om și comunitatea umană; ecosisteme naturale din împrejurimile mun. Chișinău include o gamă variată de ecosisteme forestiere, reprezentate de rămășițele pădurilor cândva extinse de la Durlești, Dănceni, Băcioi, Suruceni, Condrița, Sociteni;
Ecosistemele antropizate sunt reprezentate de perdele și plantații forestiere, precum și de diverse tipuri de agrocenoze: cerealiere (grâu, orz, porumb), livezi prelucrate și părăsite (măr, prun, cireș, nuc), viticole, culturi furajere (lucerna) și pârloage; fauna vertebratelor Republicii Moldova constituie circa 70 specii de mamifere, dintre care în municipiul Chișinău se întâlnesc doar 39, fiind incluse în 6 ordine
În continuare a fost definit scopul și obiectivele tezei care constă în cercetarea mamiferelor din ecosistemele urbane din raza municipiului Chișinău.
Pentru realizarea scopului cercetării au fost stabilite următoarele obiective:
Evaluarea și descrierea faunei din Republica Moldova;
Descrierea ecosistemelor urbane;
Efectuarea a mai multor metode de cercetare precum: observația și descrierea, capturarea, fotografierea, cercetare după urme, înregistrarea sunetului, lucrul cu determinatorul, a mamiferelor din ecosisteme urbane;
Evaluarea și descrierea mamiferelor din raza municipiului Chișinău fiind incluse în 6 ordine: Insectivora (insectivorele), Chiroptera (liliecii), Lagomorpha (iepurii), Rodentia (rozătoarele), Carnivora (carnivorele) și Artiodactyla (paracopitatele);
Realizarea structurii demografice a populațiilor de rozătoare;
Efectuarea cercetări faunistice și ecologice ale mamiferelor;
Determinarea rolului mamiferelor în lanțurile trofice din ecosistemele urbane;
Descriere celor mai relevante mamifere din Cartea Roșie.
CAPITOLUL I
STAREA ACTUALĂ A CERCETĂRILOR FAUNEI URBANE ÎN REPUBLICA MOLDOVA
Starea actuală a cercetărilor faunei urbane de mamifere în Republica Moldova
Cercetările faunei de mamifere în Republica Moldova au început intens la mijlocul secolului trecut. Au fost elaborate bazele teoretice ale proceselor de aclimatizare a mamiferelor la noile condiții de viață. În general, studiile mamiferelor pe teritoiul republicii s-au axat pe cercetări fundamentale privind principiile de formare și funcționare a populațiilor de mamifere în ecosistemele antropizate; elucidate legitățile distribuției biotopice și dinamicii populațiilor de rozătoare mici în agrobiocenoze; studiate mecanismele de reglare a populațiilor speciilor de rozătoare în agrocenoze; determinat rolul grupărilor intrapopulaționale de mamifere în relațiile intra- și interspecifice (Munteanu ș.a, 1992; 2003; 2007; Munteanu, 2006; Savin 2003, 2004; Munteanu, Larion, 2007; Munteanu, Cemîrtan, 2007, Kotenkova, Munteanu, 2007 etc.). Studiul în comun cu specialiștii Institutului de Ecologie și Evoluție al Academiei de Științe din Rusia (Moscova) al variabilității genotipice în populațiile șoarecelui de mișună (Mus spicilegus) la diferite faze ale ontogenezei demonstrează o stabilitate genetică înaltă a populațiilor de Mus spicilegus în decursul ciclului vital (Milișnicov ș.a., 1998). În baza cercetării particularităților ecologice și a factorilor limitativi ai dezvoltării populațiilor speciei Microtus arvalis în agrocenoze a fost stabilit pragul ecologic de dăunare, necesar pentru organizarea măsurilor profilactice în scopul prevenirii reproducerii în masă a rozătoarelor. Au fost studiate strategiile de adaptare a unor specii de rozătoare în diferite condiții de viață (Kotenkova, Munteanu, 2006, 2007). Elaborarea concepției utilizării practice a diversității vertebratelor terestre de interes economic în gospodăria agricolă a avut la bază studiul populațiilor speciilor dominante de dăunători ai agriculturii, dinamicii lor numerice, elaborarea principiilor de monitoring și modelelor de pronosticare a stării speciilor dăunătoare și a comunităților speciilor reglatoare. A fost determinat pragul de densitate optimă pentru dăunători și specii reglatoare în vederea menținerii echilibrului faunistic în ecosisteme, precum și unele mecanisme de interacțiune dintre speciile dăunătoare și utile în agricultură și silvicultură, care reprezintă una din direcțiile prioritare în domeniul protecției plantelor (Munteanu ș.a., 2007 Corcimaru ș.a., 2008; Savin, Nistreanu, 2009 etc.). Au fost evidențiați, sistematizați și evaluați factorii primordiali de stabilitate a populațiilor și condițiile de echilibru ecologic în populațiile și comunitățile de mamifere sub influența schimbărilor în ecosisteme și rolul lor în organizarea structural-funcțională a comunităților și evoluția comunităților. Au fost evaluate strategiile de adaptare a comunităților de mamifere, reptile și amfibieni la condițiile dinamice ale transformărilor antropo-climatice, pronosticată evoluția comunităților faunistice, elaborate recomandări de optimizare a condițiilor mediului în vederea protecției și revitalizării speciilor de importanță economică și vulnerabile precum și ale comunităților de vertebrate terestre în ansamblu în condițiile actuale. O realizare importantă a fost elaborarea Cadastrului de Stat al regnului animal al Republicii Moldova, care caracterizează resursele faunistice în calitate de componente indispensabile ale economiei țării. De asemenea, a fost elaborat și editat Atlasul speciilor de vertebrate (mamifere, reptile, amfibieni, pești) al Republicii Moldova în baza cercetărilor efectuate pe parcursul a 10 ani (Munteanu et al., 2013). Atlasul este prima lucrare de inventariere și cartare a speciilor de mamifere, reptile, amfibieni și pești pe teritoriul republicii, unde sunt prezentate hărțile de răspândire și informații concise privind 70 specii de mamifere, 14 specii de reptile, 14 specii de amfibieni și 75 specii de pești.
În ultimele decenii continuă intens procesele de antropizare, urbanizare și degradare a ecosistemelor naturale pe tot teritoriul republicii. Dintre acestea pot fi menționate extinderea localităților urbane, tăierea pădurilor, construcția drumurilor, dezvoltarea turismului care cauzează formarea multor zone recreaționale în mediul natural. Se observă o creștere intensă a localităților urbane și, în consecință o creștere a densității populației urbane. Din punct de vedere evolutiv urbele sunt habitate tinere, cu un complex de condiții ecologice în permanentă schimbare. Suprafețele orașelor și a teritoriilor adiacente supuse perturbărilor sunt în continuă extindere.
Mamiferele sunt un component indispensabil în fauna ecosistemelor urbane, care servesc ca indicator ecologic al stabilității ecosistemelor urbane. Există doar câteva studii privind fauna urbană a mamiferelor mici în secolul trecut, unde sunt menționate doar 4 specii de insectivore, 8 specii de rozătoare, 9 specii de chiroptere, 2 specii de carnivore.. După anii 2000 studiile faunistice a mamiferelor mici din mun. Chișinău au fost mai intense. În anii 2006-2009 au fost efectuate un șir de cercetări ale faunei de mamifere mici din diverse ecosisteme urbane și recreaționale ale mun. Chișinău. S-a constatat ca ecosistemele urbane sunt populate de 11 specii de rozătoare și trei specii de insectivore din trei grupe ecologice: sinantrope, hemisinantrope și exoantrope [17, 18, 36], au fost elucidate unele particularități etologice ale speciilor sinantrope, au fost efectuate studii comparative ale faunei de mamifere mici din mun. Chișinău cu alte orașe din Rusia [37, 38]. Autorii au divizat ecosistemele urbane în mai multe tipuri de biotopuri specifice anume mediului puternic antropizat, și anume: rămășițele pădurilor naturale, plantații forestiere, parcuri recreaționale de landșaft; parcuri orășenești; livezi și vii; grădini; cimitirele cu copaci; agrocenoze; pajiști; terenuri abandonate cu vegetație ruderală; malurile râurilor, în cazul nostru este râul Bîc; malurile bazinele stagnante; biotopuri situate de-a lungul căilor ferate cu vegetație ruderală și uneori de subarboret; depozite; peluze cu vegetație decorativă; pârloage sau sectoare abandonate crescute cu vegetație spontană săracă.
Sinantropizarea este procesul de adaptare a organismelor la mediul înconjurător schimbat sau creat de către om, inclusiv la mediul specific al localităților, caselor de locuit etc. [6], care decurge extrem de intens în ultimul deceniu. Speciile sinantrope, sunt de obicei invazive și cele mai dăunătoare din punct de vedere economic și epidemiologic. Astfel de specii pe teritoriul municipiului sunt șobolanul cenușiu și șoarecele de casă. Mulți cercetători consideră ca anume particularitățile fiziologice, ecologice și etologice ale șoarecilor de casă sunt factorii primordiali, care le permit să populeze urbele (inclusiv municipiile) și să colonizeze teritorii extinse [34]. Majoritatea cercetătorilor indică „plasticitatea ecologică” înaltă a speciilor sinantrope, care se explică prin mai multe particularități.
Mamiferele constituie verigi importante în lanțurile trofice ale lumii animale, fiind consumatori primari, secundari și terțiari ai rețelelor trofice. Rozătoarele și copitatele sălbatice sunt consumatorii primari și au un rol primordial în transformarea hranei vegetale în hrană animală. Ele asigură circulația materiei de la un nivel trofic la altul, fără care existența mamiferelor carnivore ar fi imposibilă.
Micromamiferele contribuie la transformarea și circulația fluxului de energie și materie în cadrul diferitor nivele ale naturii. Estimarea ductivității mamiferelor mici în diferite tipuri de biotopuri a scos în evidență importanța lor în funcționarea normală a sistemelor naturale [3]. Consumul diverselor părți ale plantelor de către micromamifere, în special de rozătoare, contribuie la evitarea acumulării plantelor uscate, care la începutul perioadei de vegetație ar împiedica creșterea celor tinere. Plantele ierboase consumate de rozătoare, regenerează mai repede și au o viteză de creștere mai mare [16].
Mamiferele au un rol foarte important în transformarea solului, prin activitatea de săpare contribuind la afânarea solului, la pătrunderea mai eficientă a aerului și apei în profunzime și la reducerea evaporării apei din sol, ceea ce constituie un factor important în formarea solului și determină fertilitatea stratului de cernoziom. Vizuinile, cuiburile, galeriile și tunelurile subterane ale mamiferelor situate la adâncimi de 5-200 cm permit rădăcinilor diverselor specii de plante să pătrundă mai ușor până la straturile mai profunde ale solului.
În timpul săpării și formării mușuroaielor de speciile intens săpătoare cârtița (Talpa europaea), orbetele (Spalax leucodon), șobolanul de apă (Arvicola terrestris), vulpea (Vulpes vulpes) are loc modificarea structurii fizice a solului, afânarea lui, precum și modificarea reliefului, fapt care împiedică procesul de netezire a suprafeței solului în urma ploilor torențiale și a vântului. De asemenea, mușuroaiele acoperă o cantitate destul de impunătoare de plante ierboase, care se descompun mai repede și îmbogățesc solul cu substanțe organice.
În timpul ploilor abundente în vizuinile micromamiferelor se acumulează o anumită cantitate de apă, care nu se difuzează imediat în sol, datorită bătătoririi pământului în sectoarele locuite și frecventate de mamifere mici. Ea se difuzează treptat și mult mai încet în straturile adiacente din jurul vizuinilor, unde se reține destul de mult timp, contribuind, astfel, la menținerea umidității solului. Acest fenomen este deosebit de important în timpul verelor caniculare.
Speciile care fac rezerve din semințe (veverițele, pârșii, specii de rozătoare silvicole), contribuie la amestecarea diferitor tipuri de păduri. În vizuinile șoarecilor gulerați din plantațiile de stejar au fost găsite rezerve de semințe de carpen, fag și alte semințe a speciilor de copaci lemnoși, pe care indivizii le-au adus sectoarele învecinate ale pădurii, iar unele dintre aceste semințe erau germinate [33].
Speciile de insectivorele și chiroptere consumă o cantitate enormă de nevertebrate. Proporția acestora, în dieta insectivorilor variază între 80% și 100%, ele aducând un folos imens prin reducerea simțitoare a densităților speciilor dăunătoare de insecte. Liliecii ocupă o nișă trofică deosebită, deoarece utilizează în calitate de resurse trofice insecte pe care nici un alt grup de animale nu le consumă. Liliecii consumă insecte cu activitate exclusiv crepusculară și nocturnă, iar cantitatea acestora este considerabilă. În studiile multor cercetători se menționează cantitatea și diversitatea mare a insectelor consumate [9]. Spre exemplu, specia Eptesicus serotinus consumă reprezentanții a cca 15 taxoni, dintre care predomină speciile dăunătoare. [30]
În prezent în Republica Moldova practic n-au mai rămas ecosisteme neafectate de om. Teritoriul țării a fost modificat în așa măsură, încât ecosistemele actuale prezintă o sinteză a elementelor naturale și a celor artificiale. Datorită impactului ecosistemelor agricole, arealele animalelor terestre, cu puține excepții, au suferit o micșorare și fragmentare puternică. Extinderea terenurilor arabile a influențat la maximum retragerea faunei în arii protejate (păduri, lunci, fâșii de protecție). Restrângerea habitatelor este condiționată și prin factorii de deranj: defrișarea pădurilor, prezența în apropiere a localităților și drumurilor, distrugerea cuiburilor și locurilor de reproducere, braconajul etc. Animalele pot să dispară din diferite cauze (schimbări climatice, concurența cu alte specii, etc.), însă factorul principal este cel antropic. Impactul negativ al agriculturii și industriei. Gospodărirea intensivă Modificările landșafturilor naturale (lărgirea suprafețelor câmpurilor, sporirea cantității de îngrășăminte, introducerea tehnologiilor industriale de prelucrare a pământului) au dus la micșorarea sau la lichidarea completă a unor biotopuri naturale. În rezultatul înlocuirii cenozelor naturale cu cele artificiale a avut loc schimbarea structurii și numărului de indivizi ale faunei, care servește ca hrană pentru animalele răpitoare. Au dispărut sau s-a restrâns arealul diferitor specii de păsări, mamifere, reptile etc. S-a schimbat structura specifică și cantitativă a insectelor mari, care constituie o parte însemnată din rația alimentară a păsărilor carnivore. Multe animalele sălbatice au nevoie de habitate mozaice. În lipsa acestor habitate componența lor specifică și numerică scade brusc. Și cu toate că în prezent terenurile arabile sunt puternic parcelate, dauna pe care a adus-o monocultura se simte încă destul de pronunțat. Activități hidrotehnice ameliorative Asupra ecosistemelor acvatice au avut un impact major construcțiile hidrotehnice. Faptul ce a provocat dereglarea echilibrului ecologic al habitatelor naturale și chiar distrugerea acestora. Ameliorarea prin secare a zonelor umede a provocat distrugerea zonelor naturale pentru cuibăritul pasărilor acvatice. Construcția hidrocentralelor a avut un impact major asupra migrației de reproducere a multor specii de pești. În urma construcțiilor s-a schimbat viteza curentului de apă și temperatura ei, afectându-se sistemul hidroecologic. Are loc micșorarea populațiilor de pește din cursul inferior al râurilor. Micșorarea populațiilor de pește din râuri este cauzată nu numai de poluarea apelor dar și de exploatarea excesivă a resurselor piscicole. Un impact negativ asupra faunei o exercită activitatea de irigare. În lipsa instalațiilor de protecție sunt absorbite cantități mari de puiet de pește, fapt ce are efecte negative asupra echilibrului populațiilor acestor specii. Râurile mici au fost adâncite și îndreptate de către om. Teritorii vaste de-a lungul râurilor s-au uscat. Se practică păscutul excesiv al vitelor. Toate acestea au dus în final la degradarea ecosistemelor (eutrofizarea din cauza nutrienților, alunecări de teren, salinizarea solului etc.). Nerespectarea tehnologiilor de folosire a pesticidelor și îngrășămintelor Folosirea excesivă a pesticidelor și îngrășămintelor minerale a dus la otrăvirea faunei. Pesticidele se descompun foarte greu în sol și se acumulează în verigile superioare ale lanțului trofic. Este importantă folosirea pesticidelor biodegradabile și cu remanență slabă. Poluarea ecosistemelor naturale cu deșeuri Poluarea aerului, apelor și solurilor reprezintă impactul major asupra diversității faunistice. În ultimii ani poluarea industrială a scăzut datorită crizei economice.
Deversările de la fermele de vite sunt și ele un factor de poluare important, în special deversările în râuri. Crearea complexelor mari animaliere la începutul anilor 80 a avut un impact puternic asupra biodiversității. Nivelul ridicat de nutrienți din apă (eutrofizarea) au dus la pierderi dramatice de plante acvatice și la schimbări în structura populațiilor de pești și păsări acvatice. Acumularea în icrele peștilor și ouăle păsărilor a substanțelor chimice provoacă scăderea capacității de reproducere a speciilor. Impactul antropic direct. Vânatul, piscicultura și braconajul Cauzele principale ale reducerii numărului de specii faunistice importante din punct de vedere economic (căprioare, mistreți) sunt vânatul și braconajul. Efectivul numeric al acestor specii s-a redus puternic, iar unele au și dispărut local (hermelina, vidra, cerbul etc.). Pescuitul selectiv, distrugerea locurilor de reproducere, introducerea speciilor noi de pești duc la schimbarea efectivului numeric al populațiilor. În conformitate cu legislația R.M., vânatul este permis doar pe anumite teritorii și în anumite perioade ale anului. Însă braconajul nu poate fi oprit prin metodele utilizate recent de organele de control (asigurarea tehnică insuficientă). Înlocuirea unor specii cu altele Încercarea de aclimatizare a diferitelor animale de vânat, în scopul îmbogățirii faunei cinegetice nu a dat rezultatele așteptate (câinele-enot, cerbul pătat ș.a.). La început efectivul numeric al acestor animale era destul de mare, însă din cauza vânatului a scăzut considerabil. Introducerea cerbului pătat a creat problema apariției hibrizilor noi cu cerbul nobil. Muflonul și lopătarul, introduse în faună, actualmente sunt reduse numeric și nu intră în categoria animalelor de vânat. Un factor distructiv al ecosistemelor naturale și artificiale îl constituie înmulțirea câinilor vagabonzi. Câinii vagabonzi și sălbătăciți au ocupat nișa ecologică a lupilor. Însă spre deosebire de ultimii, câinii nu îndeplinesc un rol pozitiv, sanitar în reglarea populațiilor de copitate sălbatice. Acțiunea câinilor vagabonzi asupra ecosistemelor prezintă și ea un impact de natură antropică. Deranjarea animalelor Impactul densității drumurilor are câteva aspecte. Primul și cel mai însemnat este fragmentarea habitatelor. Construcția drumurilor duce la crearea barierelor pentru deplasarea animalelor, la deranjul lor.
Traficul intens provoacă moartea animalelor sub roțile vehiculelor. Sunt importante poluarea cu gaze de eșapament și poluarea sonoră. Insuficiența de informație Lipsa informației are și ea un efect negativ asupra faunei Republicii Moldova. Cu toate că informația științifică despre animale este destul de bogată, în unele regiuni se simte insuficiență de date despre diversitatea biologică, bogăția specifică, populațiile curente, impactul antropic asupra diferitelor grupe taxonomice, metodele de restabilire a populațiilor etc. Dacă autoritățile locale nu vor fi informate complet și încurajate să adopte practici de conservare a diversității biologice, pierderile pot deveni irecuperabile. Factorii naturali. Calamitățile naturale Fauna Republicii Moldova este influențată mai puternic de secete, inundații, ierni fără zăpadă. De exemplu, în timpul secetei solul se usucă și nevertebratele pedobionte migrează în straturile mai adânci ale solului. La fel scade efectivul numeric al vertebratelor mici (rozătoarelor, amfibienilor, șerpilor) și animalelor care se hrănesc cu ele (păsărilor răpitoare, mamiferelor carnivore). Schimbările climatice Asupra dispariției animalelor de pe teritoriul țări a influențat nu numai factorul antropic, dar și diferitele perioade când clima a suferit schimbări esențiale.
Astfel dispariția unor specii ca zimbrul, bourul, tarpanul, dropia mică, antilopa saiga ș.a. a fost influențată nu numai de activitatea omului dar și de schimbările meteorologice de lungă durată. La fel, se presupune, că din cauza eventualelor schimbări climaterice (ridicarea temperaturii, aridizarea) efectivele unor specii de animale ar putea scădea (mistreți, căprioare, șoareci, potârnichi, prepelițe, șerpi, șopârle etc.) și ar putea să apară unele specii, ce preferă temperaturi mai înalte (antilopa saiga, marmota de stepă, castorul etc.). În Republica Moldova descreșterea diversității faunistice este un proces continuu. Speciile rare și pe cale de dispariție sunt incluse în Cartea Roșie a Republicii Moldova, care conține și descrierea particularităților animalelor (ecologia, abundența, arealul, măsurile de protecție). Prima Carte Roșie din lume a fost publicată în 1966 de Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (IUCN). În anul 1979 a fost publicată prima Carte Roșie a Moldovei cu 29 specii de animale, iar în 1995 a fost revăzută lista speciilor aflate în pericol, ca anexă la Legea Regnului Animal (109 specii). În 2001 a fost editată Cartea Roșie a Republicii Moldova (ediția a II-a) ce include 116 specii de animale, printre care 30 de mamifere.
CAPITOLUL II
MATERIALE ȘI METODE
2.1. Descrierea ecosistemelor urbane ale municipiului Chișinău
Ecosistemele urbane sunt reprezentate de așezările umane unde se creează relații specifice de interacțiuni între un mediu puternic transformat de om și comunitatea umană. Relațiile se încadrează, cu precădere, în sfera socio-economică și clădesc o entitate distinctă creată și controlată de om. Alături de acestea, s-au edificat structuri specifice organizării ecosistemice ca o manifestare a tendinței formelor de viață de a-și extinde continuu teritoriul explorat, de a valorifica întregul potențial al mediului.
Biotopul urban este puternic artificializat, încărcat cu elemente alogene (clădiri, infrastructură, căi de comunicație etc.) pentru a satisface nevoi umane din ce în ce mai diversificate, apărute o dată cu sporirea gradului de civilizație. Modificarea caracteristicilor suprafeței active induce o topoclimă specifică, cu influențe negative asupra posibilității de dispersare a poluanților, respectiv asupra calității aerului.
Suprafața activă în ecosistemul urban se încălzește puternic. Cauzele acestui fenomen sunt legate de caracteristicile materialelor de construcție (piatră, ciment, sticlă, metal) care acumulează mai multă caldură decît covorul vegetal la aceeași cantitate de energie radiantă solară, dar și de necesitatea încălzirii clădirilor pe durata sezonului rece. Un efect compensator în această direcție îl are transparența redusă a atmosferei, care diminuează intensitatea radiației solare. Încalzirea este determinată și de particularitățile circulației curenților de aer. Aglomerarea clădirilor de înălțimi mari determină formarea de unități celulare în care aerul practic se recirculă, ceea ce împiedică schimbul de căldură, pe de o parte, și împrospătarea aerului, pe de alta. Rezultă de aici o altă caracteristică a climei orașului – schimbul de aer redus cu exteriorul și acumularea poluanților. Acest lucru favorizează formarea de inversiuni termice care se materializează în așa numita „pernă” sau „cupola staționară”. Rezultă de aici efectele sanogenetice nedorite, caracterul încărcat al aerului urban.
O altă caracteristică a biotopului urban este diversitatea, existînd însă posibilitatea delimitării unor fragmente relativ omogene, specifice fiecărui ecosistem urban (construcții, locuințe, grădini, parcuri periurbane si urbane, ziduri vechi, lacuri și alte medii acvatice etc.)
În același timp, se manifestă efectele liniarizării proceselor de transformare a substanței prin concentrarea „reziduurilor” în atmosferă, sol, apă ceea ce limitează nivelul de populare, supraviețuind numai speciile cu valență ecologică suficient de largă.
Biocenoza urbană se diferențiază de multe ori substanțial de biocenoză ecosistemelor naturale specifice localizării respective. De asemenea,se pot identifica cîteva trăsături comune ale acesteia indiferent de configurația factorilor de mediu naturali. Prin urmare, așezările urbane sunt atractive pentru numeroase specii de animale prin:
abundența și accesibilitatea resurselor de hrană reprezentate de depozitele de alimente, deșeurile menajere, dar și de hrană oferită de om;
adăpostul relativ pe care îl oferă față de prădători și factorii climatici nefavorabili.
diversitatea de habitate calitativ diferite, care oferă condiții specifice pentru speciile de mamifere
Astfel, unele specii s-au adaptat atît de bine la condițiile biotopului urban, încît devine dificilă disocierea lor de acest mediu și analiza comportării lor originare.
Adaptarea este favorizată de manifestarea slabă a concurenței interspecifice, speciile avînd posibilitatea de a-și lărgi nișele ecologice. Sub raport energetic, aglomerările urbane sunt dependente de un flux energetic deosebit de intens, alimentat de ecosistemele agricole și surse de energie mai mult sau mai puțin regenerabile [55].
Municipiul Chișinău este centrul administrativ, teritorial, economic, științific și cultural al Republicii Moldova, situat la altitudine de 4702́ N și 28050́ V. Este așezat la o margine a pantei de sud – est a Podișului Central al Republicii Moldova, în zona de silvostepă. De asemenea, este străbătut de râul Bîc (afluent de dreapta al râului Nistru), cu afluenții Durlești și Bulboaca. Este unul dintre cele mai mari orașe din Europa Centrală și de Sud. În prezent, Chișinăul găzduiește 717,9 mii locuitori. Din punct de vedere administrativ, este divizat în cinci sectoare: Centru, Botanica, Buiucani, Râșcani și Ciocana (fig. 2.1.) [56].
Orașul se află în partea centrală a unei structuri geologice în sud-estul Europei, a cărei bază este formată din plăci de granit și gnaisuri din epoca arhaică, dispusă la o adâncime de cca. 1150 m sub nivelul mării. Straturile argilo-nisipoase, prezente pe întreg teritoriul orașului, au o adâncime de la 2 până la 30 m. Pe pantele văii râului Bâc se găsesc terase aluviale cu lățimea de până la 1,3 m.
Pe teritoriul Chișinăului și în împrejurimile sale se află numeroase zăcăminte de materiale de construcție: var, calcar, piatră brută de construcție, argilă, nisip, pietriș. Sunt exploatate cinci zăcăminte de piatră și var stins: la Cricova, Mileștii Mici, Chișinău, Făurești, Goian, Cărămida. Țigla se produce din materia primă extrasă la carierele din Bubuieci și Mileștii Mici, iar nisipul, prundișul și pietrișul se extrag la Cobusca și Vadul lui Vodă.
Figura 2.1. Harta municipiului Chișinău
Rezervele de ape subterane ale Chișinăului permit aprovizionarea parțială a municipiului cu apă potabilă. În straturile acvatice sarmatice sunt și ape minerale. Acestea sunt utilizate pentru tratarea maladiilor gastro-intestinale.
Teritoriul municipiului și al periferiilor lui este împărțit în două zone: de vest și de sud, care țin de zona Colinei Codrilor, reprezentate de cumpene înguste ale apelor și de pante de teren alunecător și, de asemenea, de sectoarele de est și de nord ce se mărginesc cu Câmpia Nistrului. O componentă importantă a reliefului chișinăuian în constituie valea Bâcului și pantele ei dezmembrate. Partea cea mai mare, de pe malul drept al Bâcului, ocupă trei terase străbătute de câteva vâlcele. Zona de nord-vest și parțial cea de vest sunt despărțite la centru de valea îngustă a râulețului Durlești. Partea stângă a orașului ocupă două terase: prima coboară spre râu, cea de-a doua are o altitudine de 60–90 m. Aici a fost construit cartierul (sectorul) Râșcani. Partea din stânga a văii Bâcului, pe alocuri pietroasă, este întretăiată de mai multe văi și vâlcele, orientate mai ales de la nord spre sud.
Clima Chișinăului este temperat continentală. Iarna este blândă și scurtă, iar vara – călduroasă și de lungă durată. Anual sunt înregistrate 71 zile fără soare, dintre care 40 iarna. Predomină vânturile din direcțiile de nord și nord-est, iarna acesta poate bate din direcție sud-estică. Viteza medie anuală a vântului oscilează între 2,5 și 4,5 m/s, cele mai puternice înregistrându-se în lunile februarie-martie, iar cele mai slabe – în septembrie-octombrie.
Iarna durează în jur de 78 zile, cu temperaturi instabile: în medie, -2,3°C. Temperatura minimă absolută constituie -32°C, în februarie. Primăvara durează cca 70 zile, timp în care temperatura medie o constituie 9,3°C. Vara începe la mijlocul lui mai și se termină în jurul datei de 20 septembrie. Temperatura medie este de 20,5°C, iar cea maximă absolută – 39°C, în iulie și august. Sfârșitul toamnei este determinat de coborârea temperaturii sub 0°C, ceea ce durează aproximativ 2 luni, și precipitații atmosferice de lungă durată. Temperatura medie constituie toamna 9,6-9,9°C. Temperatura mai ridicată a aerului în anumite regiuni ale municipiului este cauzată de activitatea întreprinderilor industriale, a transportului, de încălzirea asfaltului cauzată de radiația solară etc. Astfel, temperatura din interiorul orașului este cu 0,7°C mai ridicată decât cea din exteriorul său.
Umiditatea relativă medie anuală a aerului constituie 71%, maxima înregistrându-se în decembrie, iar minima – în mai. Cantitatea precipitațiilor atmosferice nu este echilibrată pe tot parcursul anului: cea mai mare parte (77%) cade în sezonul cald. Iarna precipitațiile cad atât sub formă de lapoviță, cât și de zăpadă, mai rar de ploaie. Precipitațiile din perioada de vară cad mai ales sub formă de averse. Cantitatea anuală de precipitații în oraș este cu 20–40 mm mai mare decât în afara lui: 480 mm [57].
Ecosisteme naturale din împrejurimile mun. Chișinău include o gamă variată de ecosisteme forestiere, reprezentate de rămășițele pădurilor cândva extinse de la Durlești, Dănceni, Băcioi, Suruceni, Condrița, Sociteni (fig. 2.2.). Toate ecosistemele forestiere sunt de origine naturală, formate din asociații vegetale cu predominarea stejarului, urmat de frasin, ulm, carpen, tei, arțar. Subarboretul este bogat și abundent, reprezentat de corn, păducel, măceș, porumbrele, scumpie, clocotici, salbă moale, lemn râios. Biotopurile forestiere a inclus următoarele tipuri: interiorul pădurii, liziera pădurii,. Mai aproape de liziera pădurii au fost înregistrate sectoare recreaționale, în care, de asemenea, au fost efectuate cercetări.
Ecosistemele antropizate sunt reprezentate de perdele și plantații forestiere (fig. 2.2.), precum și de diverse tipuri de agrocenoze (fig. 2.4): cerealiere (grâu, orz, porumb), livezi prelucrate și părăsite (măr, prun, cireș, nuc), viticole, culturi furajere (lucerna) și pârloage.
Figura 2.2. Ecosisteme forestiere
Ecosistemele acvatice și palustre ocupă bazinele râurilor, lacurilor, bazinelor de acumulare, iazurilor precum și teritoriile adiacente (fig. 2.3).
Figura 2.3. Ecosisteme palustre
Pentru evaluarea numeric a fost folosită estimarea densității relative prin metoda capcanelor pocnitoare. Au fost instalate circa 5000 de capcane-nopți cu utilizarea momelilor din pâine prăjită în ulei nerafinat de floarea soarelui.
Figura 2.4. Aagrocenoze
Ecosistemele urbane sunt reprezentate de parcurile municipale, Grădina Botanică, grădina Zoologică, împrejurimile aeroportului Chișinău, sectoare recreaționale din suburbii (Vadul-lui-Vodă, Nemureni, Dumbrava etc.) (fig. 2.5).
Figura 2.5. Ecosistem de tip deschis
Pe parcursul cercetărilor au fost selectate următoarele tipuri de biotopuri: păduri de la limita municipiului, plantații și perdele forestiere, agrocenoze, pajiști, parcuri, habitate stâncoase, cartiere rezidențiale, cartiere cu blocuri [17,18].
2.2. Metodele de cercetare
La elaborarea tezei, au fost efectuate mai multe metode de cercetare, cum ar fi:
Observația și descrierea
Observația a fost efectuată pentru toate grupurile sistematice studiate. Cum ar fi privitul unor mamifere, a fost folosit și un binoclu, pentru a fi posibilă observarea animalelor în mediul lor natural și din împrejurimi, fără a le speria. Și, cel mai important, a făcut posibilă determinarea speciei animalului observat. Imediat după observație, a fost efectuată o descriere. S-a stabilit specia mamiferelor, locul și data, comportametul animalelor, biotop-ul, locul reproducerii, hrana mamiferelor și altele.
Capturarea
În ceea ce privește definirea unor specii de mamifere, nu este suficientă observarea simplă, în această lucrare au fost folosite diferite moduri de capturare a animalelor în scopul determinării speciilor prin caracteristici morfologice. De exemplu, au fost utilizate capcane în scopul capturării și cercetării mamiferelor mici.
Fotografierea
Fotografiile au fost realizate cu o cameră Canon EOS 600D. Toate animalele găsite și întalnite au fost fotografiate. De asemenea, s-au fotografiat biotopurile în care s-au efectuat studii, urme de animale, etc.
Înregistrarea sunetului
Deoarece multe specii de animale, se caracterizează prin anumite frecvențe (voci), este posibilă determinarea speciei chiar și fără observație sau captură directă. Prin urmare au fost utilizate înregistrări sonore în lucrarea cu camera descrisă mai sus, urmată de compararea înregistrării și a probelor.
Cercetarea după urme
Deoarece mamiferele fac parte din organismele care au un mod activ de mișcare, ei lasă după sine niște urme, de-a lungul cărora se poate determina o anumită specie. Definiția traseelor a fost realizată după cum urmează: au fost efectuate fotografii, apoi au fost comparate cu mostrele determinante. Determinarea componenței specifice a mamiferelor a fost efectuată prin metodele de, numărări pe traseu, pe parcelele de probă, după amprente și activitatea trofică. Lungimea traseelor a variat între 1-10 km în funcție de suprafața totală a biotopului studiat.
Lucru cu determinatorul
Pentru a determina o anumită specie din diferite grupuri sistematice este necesar să se lucreze cu determinatorul. Aceasta înseamnă că, înainte de a determina denumirea speciilor de animale, este necesar să se compare caracteristicile morfologice ale obiectului studiat cu caracteristicile descrise în determinator.
Rezultate
Fauna mamiferelor din orașul Chișinău și împrejurimile sale este destul de bogată, fiind înregstrate 39 de specii. Au fost înregistrate 6 specii insectivore, 9 specii de lilieci, 16 specii de rozătoare, 1 specie de lagomorf, 5 specii carnivore și 2 specii de artiodactil (tab. 2.1.)
Tabelul 2.1. Speciile de mamifere înregistrate în ecosistemele urbane ale municipiului Chișinău și împrejurimile sale.
Ecosistemele forestiere au o faună bogată și abundentă. Aici au fost înregistrate toate speciile insectivore, carnivore și artiodactilice, precum și majoritatea speciilor de lilieci și rozătoare. Perdelele forestiere oferă, de asemenea, condiții favorabile pentru majoritatea speciilor insectivore, lilieci, rozătoare și carnivore. În parcurile urbane, fauna este reprezentată de cele mai răspândite specii de insectivore și rozătoare și de mai multe specii de lilieci.
Printre ecosistemele agricole, cea mai bogată faună a fost înregistrată în livezi, unde se pot găsi condiții favorabile speciilor de teren deschis, specii de pădure și unele mamifere carnivore. Biotopurile umede sunt potrivite pentru speciile insectivore, lilieci și rozătoare higrofile. În biotopurile stâncoase au fost înregistrate toate speciile de lilieci, unele insectivore, carnivore și doar câteva specii de rozătoare. Cel mai mic număr de specii a fost înregistrat în clădiri și în teritoriile adiacente: arici, veverițe, șoareci de câmp, unele specii de lilieci care hibernau în interiorul clădirilor, la mansardă, se hrănesc cu rozătoare mici, păsări și cu un număr mare de șoareci și șobolani de casă, puternic legați de mediul antropic.
Comunitățile mici de mamifere din ecosistemele orașului au fost supuse unui studiu mai aprofundat, evaluându-le caracteristicile ecologice. După analizarea distribuției biotopice a speciilor de mamifere mici în limitele orașului, se poate observa că cele mai potrivite pentru fauna mamiferelor mici sunt biotopurile similare cu cele naturale: pădurile, centurile verzi și parcurile peisagistice situate la limitele orașului, precum și diverse tipuri de agrocenoză. Biotopurile situate mai aproape de centrul orașului au o diversitate destul de scăzută, iar fauna mamiferelor mici este reprezentată de mai multe specii de rozătoare. Diversitatea mamiferelor mici este destul de mare; indicele Shannon variază între 0,99 și 1,77, fiind cel mai înalt în centrele de adăpost și cel mai mic în pășuni (figura 2.6.). Speciile dominante sunt cele din genul Apodemus în majoritatea biotopurilor studiate, în pădure umedă C. glareolus (50%) este dominantă, iar în culturile de cereale – M. spicilegus (61%), cu mai mult de jumătate din toate rozătoarele capturate. Speciile de soricei au fost găsite în biotopuri umede, în ecosisteme forestiere, la marginea pădurii și în pășuni. În ecosistemele forestiere și paludoase specia dominantă este Sorex araneus, în timp ce pe terenuri deschise dominantă este Crocidura suaveolens [18].
Figura 2.6. Abundența și diversitatea speciilor de rozătoare în ecosistemele municipiului Chișinău
Pe teritoriul municipiului, dintre mamifere se întâlnesc mai des: cârtițe, arici, soareci-de-câmp, lilieci, diferite rozătoare, veverițe și altele. Dintre animalele de pradă: nevastuici, dihori, jderi. Urbanizarea teritoriului mun. Chișinău a schimbat din temelie aspectele lui naturale ducând la înrăutățirea calității tuturor factorilor de mediu [58].
CAPITOLUL III
SPECIILE DE MAMIFERE DIN ECOSISTEMELE URBANE
3.1. Descrierea morfologică
Mamiferele constituie o clasă cu organizare superioară față de celelalte animale vertebrate. Ele formează un grup omogen de vertebrate homeoterme, avînd corpul mai mult sau mai puțin protejat de un înveliș pielos.
Printre caracterele de superioritate, se menționează craniul alcătuit dintr-un număr redus de oase, avînd doi condili occipitali; mandibula formată numai dintr-un singur os – dentarul – ce se articulează direct cu craniul, fără intermediul osului pătrat; în urechea medie se găsesc trei oscioare: ciocanul, nicovala si scărița.
Mamiferele sunt animale vivipare, cu excepția monotrematelor, și își hrănesc puii cu lapte secretat de glandele mamare. Acestea au o largă răspîndire geografică, fiind întîlnite pe întreg globul, cu excepția zonelor inferioare ale Antarctidei.
Marea majoritate a mamiferelor sunt terestre, unele sunt subterane (cîrtița), altele sunt semiacvatice (focile, morsele, castorii), altele acvatice (cetaceele), iar altele zburatoare (liliecii). Clasa mamiferelor actuale cuprinde circa 4500 de specii [59].
Mamiferele sunt cele mai dezvoltate și adaptabil vertebrate de pe Pămînt. Înrudite mai îndeaproape sau nu cu Omul, ele reprezintă cea mai importantă avuție a oricărei biocenoze.
Clasa mamiferelor include aproximativ 5.000 de specii aranjate in 26 de ordine. Specialiștii înca nu sunt toți de acord despre cum unele ordine sau familii sunt înrudite între ele, de aceea cercetările și analizele genetice continuă.
Toate mamiferele au în comun cel puțin trei caracteristici care nu sunt întîlnite la celelalte animale: urechea medie este formată din trei oase, blană și producția de lapte prin glande sudoripare adaptate numite și glande mamare. Cele trei oase ale urechii medii, scărița, ciocanul și nicovala au funcția de a transmite vibrația de la timpan la urechea internă. Scărița și ciocanul sunt derivate din oase regăsite pe mandibulă la strămoșii mamiferelor. Blana este prezentă la toate mamiferele cel puțin într-un anumit punct din dezvoltarea acestora. Blana are mai multe funcții printre care izolare termică, colorit și îmbunătățirea simțului tactil. Toate femelele mamifere produc lapte cu ajutorul glandelor mamare pentru a-și hrăni puii nou născuți. Femelele mamifere învestesc forte multă energie în grija fiecărui pui. Acest lucru duce la ramificări foarte importante în evoluția, ecologia și comportamentul mamiferelor. În definitiv totul se reduce la perpetuarea speciei.
Desi mamiferele au în comun forte multe caracteristici varietatea dintre specii este foarte mare. Cele mai mici mamifere se găsesc în rîndul rozătoarelor și al liliecilor și unele pot cîntări chiar 3 grame. Cel mai mare mamifer, care este și cel mai mare animal ce a locuit vreodata planeta noastră este balena albastră care poate ajunge la 160 de tone. Există o variație în greutate de 53 de milioane de ori dintre cel mai mare și cel mai mic mamifer. Mamiferele au evoluat astfel încît să poată exploata o varietate mare de nișe ecologice și practic au foarte multe adaptări pentru a le permite un maxim de stilurile de viață diferite. De exemplu, mamiferele care zboară, planează, înoată, aleargă, sar sau își fac culcușul în vizuină și-au dezvoltat morfologii pentru a le permite să facă aceste lucruri cît mai ușor. Practic mamiferele și-au dezvoltat o varietate foarte largă de morfologii pentru o varietate foarte largă de funcții [60].
Diversitatea mamiferelor în raza municipiului Chișinău.
Clasa Mammalia include peste 5000 specii fiind considerată ca cea mai înalt organizată din lumea animală. Populează toate ecosisteme (acvatic, terestru și aerian) și se adaptează la diferite condiții ale mediului.
Fauna vertebratelor Republicii Moldova constituie circa 70 specii de mamifere, dintre care în municipiul Chișinău se întâlnesc doar 39, fiind incluse în 6 ordine: Insectivora (insectivorele), Chiroptera (liliecii), Lagomorpha (iepurii), Rodentia (rozătoarele), Carnivora (carnivorele) și Artiodactyla (paracopitatele).
Ordinul Insectivora
Ordinul Insectivora este reprezentat de 3 familii, 4 genuri și 8 specii. Cuprinde specii mici ca de exemplu ariciul (Erinaceus concolor) – cu masa până la 800 g și foarte mici – chițcanul mic (Sorex minutus) – 3-5 g. Majoritatea reprezentanților au forma corpului alungită, în special partea anterioară – mandibulele și maxilarele cu un număr relativ mare de dinți, puțini diferențiați. Spectru trofic constă din insecte, larve, șoareci mai mici cu puii acestora, râme, icre de pești și de amfibieni etc. În municipiului Chișinău a fost determinată prezența a 6 specii de insectivore, dintre care chițcanul de câmp (Crocidura leucodon), inclusă în Cartea Roșie a Republici Moldova.
Ariciul (Erinaceus concolor), are lungimea corpului de până la 30 cm, fiind acoperit cu ghimpi în formă de ace de 3 cm iar capul și abdomenul – cu păr de culoare brun-deschis, în zona pectorală cu tentă mai deschisă (fig. 3.1). În mun. Chișinău în urma observațiilor directe a fost stabilită densitatea de 1-2 indivizi la ha în ecosistemele silvice și parcuri, pe când ecosistemele praticole – 2-3 indivizi la ha
Familia Erinaceidae
Figura 3.1. Ariciul
Cârtița (Talpa europaea) (fig. 3.2) a fost întâlnită în parcurile mun. Chișinău, în perdelele forestiere ale localități Durlești, pârloagele din apropierea Stăucenilor. În ecosistemele forestiere, în pajiști, lunci, parcuri și agrocenoze efectivul numeric al speciei date este de 1-3 individ la ha. Corpul este acoperit cu o blană deasă, moale cu perișori de aceeași lungime de culoare neagră-cafenie, dimensiunile animalului încadrate în 12-16 cm. Membrele anterioare sunt scurte, puternice și cu gheare mari, îndreptate în lături ce servesc pentru săparea galeriilor. Duce un mod de viață subteran, ieșind la suprafață foarte rar. Fiind un animal galericol văzul este redus, pe când simțul, mirosul și auzul sunt bine dezvoltate. Pe un teritoriu de 30-40 m2 cârtița formează mușuroaie haotice, însă doar într-un singur mușuroi, amplasat în partea centrală se găsește ”locuința” sau culcușul, celelalte sunt formate în rezultatul căutării hranei.
Familia Talpidae
Figura 3.2. Cârtiță
În ecosistemele mun. Chișinău fauna soricidelor este reprezentată de genul Sorex cu speciile – Sorex araneus Linnaeus, 1758 (chițcan comun) și S. minutus Linnaeus, 1758 (chițcan mic) și gen. Crocidura – Crocidura leucodon Hermann, 1780 (chițcan de câmp) și C.suaveolens Pallas, 1811(chițcan de grădină).
Chițcanul comun (Sorex araneus), cel mai frecvent și mai răspândit chițcan, a fost semnalat practic în toate ecosistemele cercetate. În comparație cu alte specii de chițcani specia dată este mai tolerantă față de condițiile mediului și față de activitatea antropică. A fost găsită pe malurile fluviului Nistru în apropierea localității Vadul lui Vodă, malurile lacului Grădinii Botanice, precum și în apropierea bazinelor acvatice nemijlocit din orașul Chișinău.
Chițcanul mic (S.minutus) este tot atât de răspândit ca și specia precedentă, însă este mai puțin numeroas. Preferă văile umede, abrupte, sectoarele înmlăștinite, șanțurile umede cu vegetație hidrofilă. În municipiul Chișinău chițcanul mic a fost găsit în raza orașului Chișinău chiar și în grădinile oamenilor situate în apropierea r. Bâc.
Chițcanul de câmp (Crocidura leucodon) este o specie critic periclitată și vulnerabilă, inclusă în Cartea Roșie a Moldovei (fig. 3.3). Are o abundență destul de scăzută, însă în habitatele preferate este semnalată destul de frecvent. În mun. Chișinău chițcanul de câmp a fost determinat în păduri, liziera pădurilor, pârloage și agrocenoze.
Familia Soricidae
Figura 3.3. Chițcan de câmp
Specia chițcanul de grădină (C.suaveolens) este mai numeroasă și mai frecvent întâlnită în biotopurile palustre, păduri umede, pârloage, livezi etc. A fost semnalată și în ecosistemele afectate de activitatea umană, de unde își are denumirea populară – chițcan de grădină.
Ordinul Chiroptera
Ordinul Chiroptera cuprinde mamifere aeriene cunoscute sub numele de lilieci. Sunt excelente zburatoare datorita patagiului bine dezvoltet, sustinut de carpiene si de falangele degetelor de la membrele anterioare si care se intind pană la coada. Liliecii au auzul foarte bine dezvoltat, ceea ce ii ajuta foarte mult la orientare si evitarea obstacolelor in timpul zborului de noapte. Sunt animale crepusculare și nocturne, de și vederea nu e redusa. Au o hrana variata, formată din insecte, unele sunt hematofage, fructivore, carnivore care vaneaza pasari și lilieci mai mici, iar altele ihtiofage. În fauna noastră sânt cunoscute 21 de specii, incluse în 2 familii.
Liliacul cu urechi mari (Myotis bechsteinii) este o specie tot de dimensiuni mijlocii (fig. 3.4). Lungimea cap-trunchi este cuprinsa intre 43 si 51 mm, coada are 41- 46 mm. Anvergura aripilor 25-29 cm, masa corpului 6-12 gr. Coloritul variază de la brun-gri pe spate, până la gri albicios pe abdomen. Populează teritoriile împădurite, adăpostinduse în scorburi și sub coaja arborilor, uneori și-n diferite cavități subterane. Iese la vînătoare târziu, are un zbor încet și domol. Prinde insectele din zbor sau ocazițional le colectează de pe substrat. Reproducerea are loc vara, de obicei naște un pui. Hibernează din octombrie până în martie-aprilie. Este o specie sedentară, care formează colonii meternale compuse din 10-30 indivizi.
Figura 3.4. Liliacul cu urechi mari
Liliacul de iaz (Myotis dasycneme) – părul nu este prea lung și are, pe partea dorsală, o culoare ce poate varia de la brun-închis până la un gri-deschis (fig. 3.5). De fapt, baza perilor de pe spate este brun-întunecată, iar vârfurile lor sunt brun-lucioase. Pe partea ventrală, baza perilor este brun-lucioasă și vârfurilrile albe sau cenușii-alb-brune. Marginea uropatagiului este nudă, însă pe partea ventrală, perii se dispun pe o zonă din vecinătatea tibiei. Populează de obicei zonele inundabile din preajma râurilor cu curgere lentă. Vânează seara târziu, deasupra apei. Este o specie sedentară, care poate efectua migrații locale. Vara formează colonii meternale constituite din câteva zeci de femele
Figura 3.5. Liliacul de iaz
Liliacul de apă (Myotis daubentonii) – are lungimea corpului de 40-60 mm, și anvergura aripilor până la 27 cm. Spatele este brun-oșcat, iar abdomenul gri (3.6). Populează zonele împădurite, inundabile. Vara se poate adăposti în scorburi sau sub coaja arborilor. Iese la vânătoare devreme, odată cu apusul soarelui. Se hrănește cu insecte mici pe care le prinde în apropierea bazinelor acvatice. Este o specie colonială, unde se adună femele la care rar se întâlnesc și masculi.
Figura 3.6. Liliacul de apă
Liliacul de amurg (Nyctalus noctula) este o specie de talie mare, cu lungimea corpuluide 60-82 mm, iar anvergura aripilor este de 32-40 cm. Greutatea corpului variază între 20-40g. Culoare blănii veriază în dependență de sezon de la roșcat gălbui primăvara, la cafeniu brun spre toamnă. Abdomenul este mai deschis. Preferă zonele împădurite, dar poate fi întâlnită și în preajma locuințelor umane. Începe vânătorea îndată după apusul soarelui când încă afară este lumină. Vânează nu departe de adăposturile sale, însă la înălțimi mari, deasupra coroanelor arborilor. Zborul poate fi comparat cu cel al rândunicii. Se hrănește cu gândaci și insecte mari. Toamna formează colonii de împerechere, perioada de gestație durează 50-70 de zile, iar la începutul verii femela naște de regulă doi, mai rar un pui, pe care îl alaptează timp de 1- 1,5 luni.
Figura. 3.7. Liliacul de amirg
Liliacul pitic (Pipistrellus pipistrelus) este un liliac foarte mic, lungimea corpului este de 35-55 mm, iar anvergura aripilor de 18-23 cm, iar greutatea nu depășește 8 grame. Vara se adăpostește în divese construcții, mai rar cu scorburi sau sub scoarța lor. Peroada de maximă activitate începe seara, atunci când apune soarele. Zborul este rapid și la înălțimi mari. Se hrănește cu insecte mici, pe care le prinde din zbor. Un singur individ poate consuma 3000 de insect într-o noapte. Împerecherea are loc toamna, perioada de gestație este de 45 zile, apoi femela prin iunie naște unu, mai rar doi pui pe care-i alăpteză timp de 40 zile. Este o specie colonială, coloniile pot fi formate din câțiva până la mii de indivizi.
Liliacul cu aripi late (Eptesicus serotinus) – specie de talie mare (fig. 3.8). Lungimea corpului este de 58-77 mm, anvergura aripilor de 38-40 cm și cântăresc 15-30 gr. Blana este lungă și bicoloră de culoare gri, pe spate uneori se deosebesc nuanțe brune. Preferă zonele împădurite. La vânătoare ese târziu, zboară încet, dar iscusit. Se hrănește cu insecte de talie mică pe care de obicei le prinde din zbor. În mai-iunie femela naște de obicei un pui. Formează colonii mari, mixte formate din femele și masculi, de până la 4000 de indivizi. În perioada creșterii puilor masculii se separă de femele.
Figura 3.8. Liliacul cu aripi late
Este bine adaptat la condițiile antropice, populând acoperișurile caselor de locuit. Vânează destul de devreme, în apropierea fâșiilor forestiere. Colectează insectele din zbor, mai rar de pe substrat. Împerecherea are loc toamna. Hibernează din noiembrie până în martie-aprilie. Femela naște la începutul verii unu, doi mai rar trei pui, pe care-i alaptează 6 săptămâni. Este o specie sedentară, care formează colonii maternalede 20-200 femele. Masculii se țin separat.
Liliacul bicolor (Vespertilio murinus) este un liliac de talie medie, a cărui lungime a corpului atige 54-64mm, iar anvergura aripilor de 27-31 cm și greutatea 8-20 gr. Blana este deasă, scurtă și bicoloră, baza cenușie și vîrfurile aprope albe, cei redă un aspect brumăriu. Populează cele mai diverse biotopuri, inclusiv localitățile omenești. Începe vânătoarea devreme, în amurg. Zboară la înălțimi mari, deasupra locurilor deschise, pădurilor, lacurilor. Împerecherea are loc toamna, sau la începutul iernii. Perioada de gestație durează 40-50 zile, iar puii în număr de la unul la trei, cel mai des doi, se nasc la începutul lui iulie și sânt alăptați o lună. Formeaza colonii nu prea mari 20-30 de indivizi. De obicei este o specie sedentară.
Liliacul urecheat (Plecotus austriacus) are lungimea corpului 41-58 mm, anvergura aripilor 25- 30 cm, și greutatea 6,5-15 gr. Blana este lungă și deasă de culoare preponderent surie, abdomenul este mai deschis. Preferă habitatele deschise și zonele antropizate. Se adăposteșta, atât vara cât și iarna, în diverse cavități subterane, peșteri, mine, grote, uneori și-n construcții umane. Vânează seara târziu. Se hrănește cu insecte mici pe care le colectesză din zbor sau de pe substrat. Zboară încet, dar foarte iscusit. La sfârșitul primăverii femelele nasc câte un pui, pe care îl alaptează cca 45 zile. Pleacă la hibernare în noiembrie, și es din ea la sfîrșitul lunii martie. Este o specie sedentară, care formează colonii de maternitate de la zeci până la sute de exemplare. Logevitatea lor atinge 15 ani.
Ordinul Lagomorfe
Din acest ordin fac parte animele cu urechi și membre posterioare lungi, lipsite de canini, iar între incesivi și molari au un spațiu mare, numit diastemă. În fauna noastră este doar un singur reprezentant, însă foarte cunoscut.
Iepurele de câmp (Lepus europaeus) – mamifer ierbivor destul de mare, pentru fauna noastră, lungimea căruia ajunge la 62 cm, masa corpului până la 5,5 kg. Coada scurtă, dar pufoasă. Colorația este în general surie cu nuanțe galbui, coada albă cu o bandă neagră. Este întâlnit de obicei în locuri deschise, dar nu lipsește și-n cele împădurite. Duce un mod de viață nocturn, ziua odihninduse în culcușurile săpate direct pe sol. Deranjat scapă prin fugă, atingând o viteză de până la 50 km pe oră. Timp de un sezon poate avea 3-4 nașteri a câte 3-4 pui. Perioada de gestare durează 45-50 zile. Femelele devin mature și pot participa la înmulțire la 8 luni.
Ordinul Rozătoare
Ordinul Rodentia – reprezintă cel mai numeros și mai răspândit ordin de mamifere. Răspândirea pe scară largă și varietatea condițiilor de viață au determinat diversitatea deosebită a rozătoarelor. Printre ele se întâlnesc specii terestre, subterane, semiacvatice și arboricole. Majoritatea sunt animale euritope, cu o valență ecologică foarte înaltă și cu fecunditatea cea mai ridicată dintre toate grupele de mamifere. Prolificitatea lor mare, are la bază numărul mare de generații pe an, perioada scurtă de gestație, numărul mare al puilor într-o generație și perioada scurtă de maturizare sexuală a animalelor.
În mun. Chișinău au fost determinate 15 specii de rozătoare, inclusiv 1 din familia Sciuridae, 2 – familia Myoxidae, 1 – familia Spalacidae, 7 – familia Muridae și 4 – familia Cricidae.
Familia Sciuridae este reprezentată, la noi, de un gen și o singură specie – veverița (Sciurus vulgaris) (fig. 3.9). Este un animal grațios, are corpul zvelt, picioare relativ lungi, degetele înzestrate cu gheare bine dezvoltate, apte pentru cățărat. Culoarea părului pe spate este foarte variată, în funcție de habitat și anotimp – de la brună-roșcată până la neagră, însă abdomenul este alb. Coada stufoasă alcătuiește 2/3 din lungimea corpului, servind animalului ca organ de echilibru în timpul săriturilor prin coroanele arborilor. Hrana principală este alcătuită din semințe, nuci, ciuperci, fructe, conuri de pin, molid sau de brad. Fac rezerve de hrană și contribuie la răspândirea semințelor de plante. Pe teritoriul mun. Chișinău efectivul numeric este constant. Este întâlnită practic în toate ecosistemele forestiere, parcuri recreaționale, livezi, Grădina Botanică etc.
Figura 3.9. Veveriță
Familia Myoxidae este reprezentată de 2 genuri Muscardinus (specia M.avellanarius) și Dryomys (specia D.nitedula).
Pârșul de alun (Muscardinus avellanarius) – rozător mic, activ noaptea, ce își petrece tot timpul zilei dormind în cuibul său, aflat în scorbura unui copac, cuiburi de păsări sau în tufișurile stufoase. Are culoarea blănii brună-albuie, fără nuanțe. Se hrănește cu semințe de arbori, pomușoare, insecte, pui de păsări etc. Pe teritoriul mun. Chișinău se întâlnește frecvent în perdelele forestiere, livezi și accidental în parcuri.
Pârșul de pădure (Dryomys nitedula) are dimensiunile corporale de 8-12 cm, masa corpului până la 17-32 g, iar lungimea cozii – de 6-11 cm, fiind stufoasa cu peri lungi în deosebi la capăt (fig. 3.10). Botul este ascuțit cu vibrizi lungi, urechile mici rotunjite la vârf și largi la bază cu ochii mari. Picioarele sunt scurte și degete prevăzute cu gheare puternice folosite la cățărat. De la nări pornește o dungă neagră, ce trece peste ochi, ajungând până la urechi. Blana are culoarea brună-gri închis, părțile laterale ale corpului – gri, abdomenul, zona fălcilor și cea mai jos de urechi are o nuanță gri-albie. Se alimentează cu semințe, fructe, insecte etc. Pe teritoriul municipiului Chișinău a fost semnalat în fâșiile de nuc din apropierea Vadul lui Vodă.
Figura 3.10. Pârșul cu coada stufoasă
Familia Spalacidae în raza mun. Chișinăului a fost determinat de un singur gen, reprezentant de o singură specie.
Orbetele (Spalax (Nannospalax) leucodon) – mamifer rozător subteran, asemănător cu cârtița, cu ochii ascunși sub piele, cu incisivi și gheare mari. Se hrănește cu rădăcini, tuberculi și plante verzi, producând astfel pagube majore grădinilor de zarzavat. Se întâlnește frecvent în agrocenoze, pășuni și pajiști cu o densitate de 3-5 indivizi la ha.
Familia Muridae este reprezentată de 7 specii incluse în 3 genuri: Mus (Mus spicilegus și M.musculus), Rattus (Rattus norvegicus) și Apodemus (A.flavicollis, A.sylvaticus, A.uralensis și A.agrarius).
Șoarecele de casă (Mus musculus) – animal de talie mică, cu lungimea corporală variind de la 7-10 cm la care coada poate fi de aceeași lungime ca și corpul sau mai scurtă. Animalul atinge o greutate de 20-25 g. Șoarecii au culoarea cenușie brună, partea inferioară a corpului este de culoare albă, coada fiind acoperită cu perișori fini. Este foarte răspândit în apropierea locuințelor oamenilor. De obicei, este activ în timpul nopții, dar adesea poate fi văzut și ziua. Se hrănește cu semințe de cereale și plante industriale, alimente găsite în locuințe. Fiind un dăunător de bunuri materiale distrug obiecte din lemn (mobilă, scaune, scânduri etc.), plastic (cabluri electrice, containere etc.) producând astfel daune esențiale. În casele oamenilor se simte prezența lor prin mirosul caracteristic.
Șoarecele de mișună (Mus spicilegus) – specie asemănătoare cu șoarecele de casă de care morfologic vorbind nu se poate departaja cu o precizie de 100%. (fig. 3.11). Diferențierea clară se poate face în perioada de toamnă, când Mus spicilegus începe să construiască așa numitele mișune și alt aspect este lipsa mirosului specific. Specia dată sapă galerii de 30 cm în adâncime, suprafața cărora fiind acoperită cu rezerve de hrană pentru perioada de iarnă. Perioada de construcție a mișunilor variază în funcție de biotop și condițiile climatice. În raza municipiului Chișinău au fost semnalate mișunele la Vadul lui Vodă, parcul de la Grădina Zoologică, în agrocenozele și livezile din localitățile Durlești, Stăuceni, Cricova, Sângera.
Figura 3.11 Șoarecele de mișună
Șobolanul cenușiu (Rattus norvegicus) – este o specie sinantropă (adică trăiește în apropierea așezărilor umane) cu o talie corporală de 17-25 cm, coada are lungimea de 15-21,5 cm și cu masa corporală de 200-400 g. Pe spate are blana de culoare cenușie, iar pe abdomen albuie. Urechile sunt scurte, lipsite de pilozitate în interior și sunt rotunjite la vârfuri. Trăiesc în grupuri, a câte 3-8 indivizi, atingând maturitatea sexuală la 3 luni de la naștere. În municipiul Chișinău se întâlnește în canalizații, gunoiști, subsolurile blocurilor, etc.
Șoarecele de pădure (Apodemus sylvaticus) – are lungimea corpul de până la 11,5 cm, a cozii – 9 cm, a labei piciorului (planta) 1,6-2,3 cm și cu greutatea corpului 25-30 g. Botul este ascuțit, urechile – lungi, pe piept cu o fâșie galbenă îngustă, care nu formează un colier ca la șoarecele gulerat, are vibrize lungi și aspre. Se hrănește cu semințe și fructe forestiere, considerându-se dăunător. Este deosebit de frecvent în dieta răpitoarelor de zi și de noapte. Ca urmare a oscilațiilor condițiilor de hrănire, înregistrează mari fluctuații de efective. În municipiul Chișinău a fost capturat practic în toate tipurile de biotopuri studiate: forestier, palustru, agrocenoze, parcuri recreaționale etc.
Șoarecele gulerat (Apodemus flavicollis) – este cel mai mare dintre speciile de șoareci silvicoli și cele praticole. Culoarea blănii este roșcată pe partea dorsală și albă pe cea ventrală, lateral trece din roșietică în alb. Pe piept, între membrele anterioare, se conturează o pată galbenă de formă ovală sau neregulată. Picioarele puternice și coada bine dezvoltată, lungimea căreia este aproximativ egală cu cea a corpului, sunt adaptate la cățărarea pe tulpinile arborilor. Lungimea corpului variază de la 12 până la 13,5 cm, a cozii – între 11,5 și 13 cm. Planta membrelor posterioare este mai lungă – de 2,3 cm. Masa corpului atinge 30-50 g. Este o specie cu activitate nocturnă. Specie tipică de pădure. În mun. Chișinău șoarecele gulerat a fost semnalat în livezi și grădini neprelucrate, agrocenoze, biotopuri palustre, biotopuri forestiere etc.
Șobolanul de câmp (Apodemus agrarius) – ușor recunoscut în teren datorită coloritului brun roșcat sau gălbui roșcat cu o dungă neagră pe spate ce se desfășoară de la nivelul capului până la baza cozii. În municipiul Chișinău a fost semnalat în Parcul de la Grădina Botanică, în preajma localității Durlești, fâșia forestieră de la Grădina Zoologică.
Șoarecele de pajiște (Apodemus uralensis) – are o lungime medie a corpului de 8,3 cm, a cozii – 7,3 cm, a plantei până la 1,6 cm, masa corporală fiind de 20-25 g. Maturitatea sexuală o atinge la vârsta de 2,5-3 luni de la naștere, se reproduce aproximativ 3 ori pe an, femela aducând pe lume 5-6 pui. În natura poate să trăiască până la 1-2 ani. Este o specie fitofagă, hrănindu-se cu semințe, fructe, pomușoare, mai rar insecte. Pe teritoriul municipiului a fost capturată practic în toate biotopurile cercetate. Cel mai abundent a fost întâlnită în viță-de-vie din apropierea localității Durlești.
Familia Cricidae este reprezentată pe teritoriul municipiului Chișinău de 3 genuri: Cricetulus, Clethrionomys și Microtus.
Șoarecele scurmător (Myodes glareolus) – este un rozător din neamul microtinelor, mai mic decât șoarecele de câmp. În cadrul arealului culoarea blăniței variază, având diferite nuanțe, de la întunecat până la viu aprins, cu nuanțe roșietic-brun pe spate. Abdomenul e de culoare argintiu-albuie. Coada pe partea dorsală este întunecată și albuie pe cea ventrală. Pe parcursul vieții năpârlește de câteva ori. Lungimea corpului animalului adult variază de la 9-11 cm, a cozii – 3,5-5,2 cm, a plantei – 1,6-1,7 cm și masa – 19-25 g. Obișnuit în zonele de pădure și se hrănește cu hrană vegetală (frunze, coajă de arbori, semințe) și animală (nevertebrate). În municipiu șoarecele scurmător a fost semnalat în ecosistemele de pădure, palustre, pârloage, livezi neprelucrate etc.
Șoarece de câmp (M. arvalis) și șoarece de câmp est european (M.rossiaemeridionalis) – sînt speciile sible ale genului Microtus fiind imposibil de diferențiat morfologic, ci doar prin metode careologice. Lungimea corpului fiind de 11,5 cm, a cozii – 4,5 cm, a plantei – 1,6 cm, având o masa corporală de 25-40 g. Culoarea blănii de pe spate este cenușie-închisă și abdomenul cenușiu. Are botul turtit și urechi mici. Sunt animale sociale, formând colonii. Maturitatea sexuală o ating la vârsta de 1-1,5 luni, pe parcursul unui an o femelă poate aduce pe lume 3-4 ponte, a câte 4-6 pui. În municipiul Chișinău genul dat a fost semnalat în toate biotopurile cercetate.
Ordinul Carnivore
Mamifere a căror piele este acoperită cu păr, au dentiție heterodontă și difiodontă, caninii superiori mari și proeminenți, precedați de trei perechi de incisivi mici, membrele anterioare și posterioare terminate cu gheare, capul rotund și botul scurt. Acest ordin curpinde aproximativ 260 de mamifere. Dantura lor este mai bine dezvoltată ca la alte mamifere, în special caninii și carnasierele. Creierul anterior este bine dezvoltat. Carnivorele se împart în mai multe familii, cele mai cunoscute fiind felidele, ursidele, mustelidele și canidele. În fauna noastră se întîlnesc în total 13 specii, iar pe teritoriul municipiului au fost semnalate doar 6 specii.
Vulpea (Vulpes vulpes) – animal de dimensiuni medii, are aspectul unui câine. Lungimea corpului inclusă între 60-75 cm, corpul zvelt, picioarele de mărime medie, coada lungă și pufoasă. Botul îngust, pe cap stau urechile ascuțite la vîrfuri și late la bază. Colorația spatelui brun roșcată, iar abdomenul alb, uneori cu nuanță surie. Populează atât zonele deschise, cât și cele împădurite, preferă și râpile adânci, în zonele populate poate să-și facă cuibul și-n construcții părăsite, poduri, grămezi de pietre sau alte materiale. De obicei își sapă vizuini, uneori cu mai multe ieșiri. Se împerechiază în ianuarie- februarie, gestarea durează 52-56 zile, după care femela naște 5-6 pui la început orbi, și care încep să vadă peste 12-14 zile. Alaptează puii aproximativ o lună și jumătate, iar vizuina, puii o părăsesc abia peste patru luni de la naștere. Hrana de bază o constituie rozătoarele, dar nu se dău în lături de la păsări și ouăle lor, iepurași, nu ocolește leșurile proaspete. În apropierea localităților prinde păsări de casă. Este cel mai numeros și des întâlnit carnivor atât în republică, cât și în municipiu.
Nevăstuică (Mustela nivalis) – este cel mai mic mamifer răpitor din fauna noastră, cu lungimea corpului 13-28 cm, iar masa în jur de 100 gr. Corpul zvelt , subțire și mlădios. Urechile sânt mici late și rotunjite. Picioarele și coada sânt scurte. Vara spatele și coada sânt brune și abdomenul alb, iar iarna este absolut albă. De obicei ocupă vizuinele săpate de rozătoare mai mari, unde își formează un culcuș adunând diferite rămășițe vegetale. Naște de obicei 4-7 pui. Se hrănește cu rozătoare mici, însă poate ataca și hîrciogi, șobolani și popândăi.
Dihor de pădure (Mustela putorus) – în afara sectoarelor împădurite poate fi întâlnit în livezi, ferme, adesea își face cuibul în podurile caselor, dar de obicei ocupă vizuinele abandonate ale bursucillor, vulpilor. Este un animal ager ce se mișcă iute, ușor se cațără pe arbori. Perioada nupțială începe în februarie și continuă până în luna martie. Gestarea durează aproximativ 40 zile, ca apoi să apară 4-6, mai rar 8 pui. Hrana de bază o constituie rozătoarele.
Jder de piatră (Martes foina) – are dimensiuni mai mari decât dihorele, lungimea corpului a căruia poate ajunge la 54 cm, iar masa corpului 2,5 kg. Înafara stâncăriilor poate fi întâlnită pe sectoarele cultivate sau chiar în apropierea construcțiilor umane. A fost depistată nu numai în preajma satelor, dar chiar și în centrul capitalei. Foarte bine se cațără, de obicei cuibul și-l face la sol, uneori în podurile caselor. Perioada nupțială decurge în iulie-august, gestația durează, datorită fazei latente, mult timp – 230-272 zile. Femela naște 3-6 pui. Nutriția de bază o constituie rozătoarele, păsările și ouăle lor, șopârle, insectele mari, dar mai consumă și fructe de măcieș, corn ș.a.
Bursuc (Meles meles) – un carnivor mai rar întâlnit actualmente pe teritoriul municipiului. După aspectul general seamănă cu un cîine. Are corp, labe puternice înzestrate cu ghiare, botul este alungit. Urechile sânt mici și rotunde. Coada este relativ scurtă. Pielea este acoperită cu blană aspră de culoare sur argintie pe spate, iar abdomenul este intunecat. Capul este alb, iar de la ochi spre urechi pleacă două benzi negri. Sapă vizuini, de obicei în sol nisipos, destul de complicate ce au mai multe ieșiri. Hibernează din noiembrie până în februarie martie. Perioada nupțială coincide cu luna iulie, iar gestația, datorită fazei latente, durează 270-280 zile. Femela naște prin mai 3-4 pui, care peste 5-6 luni părăsesc vizuina. Dieta bursucului este destul de variată și include atât hrană animală cât și cea vegetală.
Figura 3.12. Amprentă de bursuc pe sol umed
Pisică sălbatică (Felis silvestris) – seamănă cu o pisică domestică, dar este un pic mai masivă. Lungimea corpului ajunge la 80 cm, iar masa până la 6 kg. Pielea este acoperită cu blană deasă și pufoasă. Coada este groasă și pufoasă. Colorația de bază este sură cu nuanțe brune și gălbui, transversal pe corp trec benzi întunecate care continuă și pe coadă. Populează sectoarele împădurite sau stufăriile. Cuibul și-l amenajează în scorburile mari ale arborilor sau ocupă vizuinile abandonale ale vulpilor și bursucilor. Împerecherea are loc în martie, gestația durează 63-68 de zile, după care femela naște 3-5 pui. Puii până în septembrie rămân în cuib, apoi se dispersează. Obiectul trofic de bază îl constituie rozătoarele, însă folosesc în hrană și păsări, raci, pești. Este rar întâlnită, însă populația ei actualmente are tendințe de creștere.
Ordinul Paricopitate
Sunt animalele de talie medie și mare. Există peste 200 specii de paricopitate, multe dintre care sunt animale domestice. Pot fi caracterizate prin faptul că ungulatele posedă un număr par de degete ( 2 sau 4), de unde provine și denumirea. Greutatea corpului apasă în mod egal atât pe cel de-al patrulea, cât și pe cel de-al treilea deget. Ordinul îmbină reprezentanți atât ierbivori cât și omnivori. Clavicula la ei lipsește. Au 19 vertebre cervicale. În fauna Moldovei se întâlnesc 6 specii, iar pe teritoriul municipiului au fost înregistrate doar 2.
Mistreț (Sus scrofa) – este un animal de talie mare, cu corpul îndesat, gît și picioare scurte. Capul are formă conică și rât alungit (fig. 3.13). Lungimea corpului atinge până la 2 metri, iar înălțimea în greabăn 120 cm. Masa corporală ajunge la 250 kg. Atât femela , cât și masculul au colți, la cel din urmă ei sânt mai mari. Urechile sânt mari și late, coada relativ scurtă. Corpul este acoperit cu blană aspră. Coloritul general este brun suriu, alteori cu peri albi. Este activ mai mult noaptea. Fiind omnivor se hrănește cu ghindă, porumb, diferiți bulbi și rizomi, dar consumă și diferite nevertebrate și rozătoare. Împerecherea are loc în decembrie- ianuarie, perioada de gestație durează 4 luni, după care femela naște 6-8 pui. Poate fi întâlnit în păduri, bălți și câmpurile din apropierea lor.
Figura 3.13. Mistreț
Căprioară (Capreolus capreolus) – este un animal de talie mare, cu corpul suplu, piciore subțiri și coadă scurtă. Masculii posedă coarne rămuroase caduce. Lungimea corpului atinge cca 110 cm, înălțimea în greabăn până la 93 cm, masa corpului ajunge la 50 kg. Capul nici mic, nici mare. Urechile sânt mari, ovale și alungite. Colorația depinde de sezon, vara este roșcată, iar iarna brun surie. Oglinjoara, regiunea din jurul cozii, este mare și de culoare albă sau alb-gălbuie. Ierbivor tipic, se hrănește cu masă vegetală consumând ierburi, frunzele și lăstarii arborilor. Poate fi întâlnit pe câmpuri, sectoare împădurite și fâșii forestiere de protecție. La sfârșitul lunii iulie începe împerecherea, datorită fazei latente gestația durează 9 luni, iar în mai a anului următor naște unu sau doi pui. Spre iarnă se concentrează în turme câte 10-12 indivizi. Astăzi este o specie destul de rară pe teritoriul municipiului [16].
3.2. Structura demografică a populațiilor de rozătoare
Rata sexelor speciilor dominante a rozătoarelor din biotopurile studiate în prima jumătatea a anilor 2017-2018 a demonstrat că în marea majoritate a cazurilor în biotopuri predomină femelele, pe când masculii se dispersează în căutarea noilor teritorii pentru reproducere. În ecosistemele forestire rata sexelor dintre masculi și femele rămâne aproximativ la același nivel la șoarecele de pădure (A. sylvaticus) și la șoarecele de câmp (Microtus sp.), pe când la șoarecele gulerat (A. flavicollis) se observă predominanță nesemnificativă a femelelor față de masculi. Pe când la șoarecele de pajiște femelele întrec cu mult numărul de masculi (3:1).
În biotopul umed raportul de sexe este de 3:1 în favoarea masculilor la șoarecele de pădure, pe când la șoarecele gulerat acest raport este în favoarea femelelor. Biotopul de tip deschis ne denotă alt raport, care la șoarecele de mișună (Mus spicilegus) și șoarecele de câmp este de aproximativ 1:1. La șoarecele de pădure și la șoarecele de pajiște s-au capturat mai multe femele decât masculi, iar la șoarecele gulerat au fost capturați mai mulți masculi decât femele.
În agrocenoze doar la șoarecele de pădure au fost capturați mai mulți masculi decât femele, raportul fiind de 54% la 46%, pe când la restul speciilor femelele predomină: la șoarecele de pajiște raportul fiind de 33% masculi și 67% femele, la cel dungat (A. agrarius) – 20% masculi, față de 80% femele, iar la șoarecele de câmp femelelor le revine 71% și masculilor 29%, diferențele fiind semnificative (fig. 3.14.).
Figura 3.14. Raportul de sexe a rozătoarelor în ecosistemele studiate în prima jumătate a anilor 2017-2018
Raportul de sexe a speciilor dominante de micromamifere în a doua jumătate a anilor 2017-2018 denotă că masculii continuă sa se disperseze și femelele sunt mai abundente în stațiunile optime. Așa, în ecosistemele forestiere masculii de șoarecele de mișuna și scurmător predomina în capturări, pe când femelele sunt în diminuare cu un procent de 25% și, respectiv, 35%. Restul speciilor au rata sexelor în jurul valorii de 1:1, excepție făcând șoarecele de pajiște raportul masculilor fata de cel al femelilor fiind de 1:7. În biotopul umed predomină femele, cu excepția șoarecelui de pajiște, unde masculii sunt mai numeroși decât femelele. Pe când în biotopurile de tip deschis masculii la speciile genului Microtus sunt predominanți având un procent de 67% față de 33% de femele. La restul speciilor se observă că rata femelelor este mai mare decât cea a masculilor. În agrocenoze rata femelelor și a masculilor de șoarecele dungat este aproximativ de 1:1, la restul speciilor se observa că femelele predomină (fig. 3.15.).
Rata sexelor variază în dependență de specie, biotop și faza ciclului vital. La majoritatea mamiferelor mici raportul sexelor în condiții optime oscilează ușor în jurul valorii 1:1, cu predominarea masculilor primăvara și creșterea numărului femelelor către toamnă.
Figura 3.15. Rata de sexe a rozătoarelor în ecosistemele studiate în a doua jumătate a anilor 2017-2018
La începutul primăverii populațiile de rozătoare sunt formate din indivizi adulți, majoritatea fiind implicați în procesul reproductiv. Spre sfârșitul primăverii proporția indivizilor subadulți atinge 10-35% din efectivul populațiilor speciilor. (fig. 3.16.).
Figura 3.16. Proporția femelelor reproductive și indivizilor subadulți în populațiile speciilor studiate din ecosistemele mun. Chișinău
Pe parcursul verii cota subadulților crește și în perioada de toamnă aceștia constituie peste 70% din efectivul populațiilor. Către începutul toamnei majoritatea indivizilor adulți care au iernat dispar din populație fiind substituiți de indivizi adulți născuți în anul curent, astfel populația se reînnoiește.
Structura comunităților de soricide
Speciile de soricide au fost semnalate într-un număr redus, activitatea lor și succesul reproductiv fiind scăzute în condițiile aride ale anilor de studiu. În perioada anilor de cercetare specia dominanta dinte soricide s-a dovedit a fi chițcanul de gradina (Crocidura suaveolens) cu o abundență de 39,84% urmata de chițcanul comun (Sorex araneus) cu 18,08, apoi de chițcanul de câmp (C. leucodon) cu 19,35% si cea mai mica abundenta aparținându-i chițcanului mic (S. minutus) – 18,08% (fig. 3.17.).
Figura 3.17. Structura comunităților de soricide în ecosistemele urbane
Speciile de soricide sunt cele mai abundente în biotopurile umede, care sunt preferate de toate speciile de chițcani. Abundența maximala fiind la chițcanul mic cu 80%, urmat de chițcanul comun cu 66,67%, apoi cel de gradina – 50% și cel de câmp, constituind 45,45%.
În ecosistemele de pădure dominant printre soricide este chițcanul comun cu 33,33%, urmând cel de câmp cu 27,27% și cel mic constituie doar 20%. Pe când în ecosistemele de agrocenoza predomina chițcanul de gradina cu 50%, urmat de cel de câmp cu 27,27% (fig. 3.18.).
Figura 3.18. Abundenta soricidelor în ecosistemele cercetate
Speciile gen. Sorex au fost înregistrate preponderent în ecosisteme forestiere naturale cu grad suficient de umiditate: în ecosisteme palustre, în interiorul și la liziera pădurilor, pe malurile bazinelor acvatice, în văgăuni umede cu vegetație de subarboret, precum și în livezi bătrâne cu vegetație ierboasă abundentă. Speciile gen. Crocidura sunt mai rezistente la condiții aride, preferă biotopurile de tip deschis și sunt mai antropofile. Astfel, cele 2 specii au fost semnalate la liziera pădurilor, în plantații de salcâm și perdele forestiere, în biotopuri cu vegetație de subarboret, pe malurile bazinelor acvatice cu vegetație higrofilă, în șanțurile de la marginea drumurilor din ecosistemelor urbane. Trebuie menționată prezența în raza mun. Chișinău a chițcanului de câmp, specie critic periclitată inclusă în Cartea Roșie a Moldovei, ceea ce denotă adaptarea acestei specii la modificările antropogene ale mediului [18,19,20].
3.3. Cercetări faunistice și ecologice ale mamiferelor
Mamiferele mici sunt cel mai numeros grup de mamifere de pe glob. Majoritatea sunt animale euritope, cu o valență ecologică foarte înaltă și cu fecunditatea cea mai ridicată dintre toate grupele de mamifere. Prolificitatea lor mare, în special a rozătoarelor, are la bază numărul mare de generații pe an, perioada scurtă de gestație, numărul mare al puilor într-o generație și perioada scurtă de maturizare sexuală a animalelor.
Se întâlnesc în toate tipurile de biotopuri, la diferite altitudini (până la 3500 m), în păduri de conifere și foioase cu diferite asociații vegetale, în regiuni de silvostepă, câmpii, stepe, pe malurile bazinelor acvatice, în locuri mlăștinoase, în localități urbane etc. Suportă variații mari de umidități, totuși preferă umiditatea ridicată. De asemenea, majoritatea sunt euribionte față de variațiile temperaturii.
Durata vieții mamiferelor mici este cuprinsă între câteva luni până la 7 ani, în dependență de specie.
În urma cercetărilor efectuate în ecosistemele municipiului Chișinău pe parcursul perioadei de studiu s-a stabilit prezența a 13 specii de rozătore și 6 specii de insectivore. În urma observațiilor directe a fost stabilită prezența următoarelor specii: ariciul (Erinaceus concolor) – cu o densitate de 1-2 indivizi la ha în ecosistemele silvice, parcuri și de 2-3 ind./ha în ecosistemele praticole; cârtița (Talpa europaea) – cu densitatea de 1-3 ind./ha în ecosistemele forestierele și 2-3 ind./ha în pajiști, lunci și agrocenoze; orbetele (Spalax leucodon) – cu o densitate de 3-5 ind./ha în agrocenoze, pășuni și pajiști; veverița (Sciurus vulgaris) cu o semnificație constantă și caracteristică în ecosistemele forestiere și parcuri; pârșul de alun (Muscardinus avellanarius) cu o semnificație caracteristică în păduri și accesorie în parcuri (tab.3.1.).
Tabelul 3.1. Structura comunităților faunistice în ecosistemele studiate
Particularitățile ecologice a comunităților de rozătoare
În rezultatul capturărilor cu capcane pocnitoare s-a colectat 846 de mamifere mici aparținând la 4 specii de soricide și 9 specii de rozătoare mici. În urma studiului distribuției biotopice s-a constatat că abundența mamiferelor mici în perioada de referință este cea mai joasa în culturile de cereale constituind 5,1%, datorită lucrărilor agrotehnice în astfel de biotopuri și bazei trofice sărace. În fâșiile de protecție și la liziera pădurii rata mamiferelor mici constituie 13,3% și, respectiv 12,1% (fig. 3.19). Rata în biotopurile palustre, livezi și grădini neprelucrate și în pădure a fost cea mai ridicată – în jur de 23%, datorită condițiilor trofice, de reproducere și de adăpost favorabile .
Figura 3.19 . Rata mamiferelor mici în ecosistemele municipiului Chișinău în perioada anilor 2017-2018
Biotopurile cu cea mai bogată faună de micromamifere s-au dovedit a fi cele de la liziera pădurii, perdelele forestiere și cele palustre. Din cele 8 specii de rozătoare identificate în perioada anului 2017 pe teritoriul municipiului Chișinău în biotopurile date s-au identificat a câte 6 specii (fig. 3.20).
Figura 3.20. Abundența mamiferelor mici în perioada anului 2017 în mun. Chișinău
Specia dominanta în ecosistemele forestiere în 2017 a fost specia silvicolă Apodemus flavicollis cu 49,52%, urmată de Clethryonomis glareolus cu 20,39%, iar mai puțin abundent a fost Microtus sp. cu 4,85%. Speciile A. uralensis, Mus spicilegus, M. musculus lipsesc în pădure, deoarece sunt specii caracteristice biotopurilor deschise.
La liziera pădurii specia cea mai abundentă este Apodemus flavicollis ce constituie 36,47%, urmată de A. agrarius cu 32,94%. Mai puțin abundentă în biotopul respectiv este A. uralensis cu 3,53% și Microtus sp. cu 1,18%. La fel ca în pădure, la lizieră lipsesc speciile genului Mus.
În perdeaua forestieră specia dominantă s-a dovedit a fi A. sylvaticus cu 40,75%, urmată de specia A. agrarius cu 22,22%. Același procent de abundență le dețin speciile A. flavicollis, A. uralensis și Mus spicilegus (11,11%). Cea mai joasă abundență o deține specia Microtus sp. cu 3,7%, iar speciile M. musculus și Clethryonomis glareolus nu au fost identificate în biotopul respectiv.
În pădurea umedă specia dominantă a fost C. glareolus cu 48%. Abundența speciei A. sylvaticus a constituit 24%, urmată de A. flavicollis cu 20%, pe când A. uralensis a avut o abundență de doar 4%. Speciile din genul Mus și Microtus nu au fost identificate în biotopul respectiv.
Specia dominantă în biotopurile palustre a fost A. sylvaticus cu 43,24%, dar Microtus sp. a constituit doar 2,7%. Restul speciilor au avut aproximativ același procent de abundență, lipsind speciile A. sylvaticus și Mus spicilegus.
În pârloagă speciile dominante a fost Microtus sp. și A. sylvaticus cu 29,63% fiecare, urmate de A. uralensis cu 25,93% și A. agrarius – 11,11%. Cel mai puțin abundent s-a dovedit a fi M. musculus cu 3,7%. Restul speciilor nu au fost identificate în perioada de referința în acest biotop.
În livadă au fost capturate și identificate 4 specii de micromamifere. Specia dominantă a fost A. sylvaticus cu o abundență de 50%, urmată de Microtus sp. cu 31,25%, A. agrarius – 12,5%. Pe când A. flavicollis a constituit doar 6,25% din totalul indivizilor prezenți în acest biotop.
În viță-de-vie s-a înregistrat o abundență de 56,52% la specia A. agrarius. Speciile de A. flavicollis au avut o pondere de 26,09%, urmată de A. sylvaticus cu 13,04% și cu cea mai mică abundență a fost semnalată la Microtus sp. cu 4,35%.
Indicele de diversitate Shannon este cel mai mare, și practic la același nivel, la liziera pădurii (0,682), în biotopurile palustre (0,676), pârloagă (0,624), iar cel mai mic fiind în livadă (0,497) și viță de vie (0,467).
În 2018 în împrejurimile municipiului au fost semnalate 7 specii de mamifere mici (fig. 3.21). În capturi a lipsit Mus musculus, însă a fost semnalat Cricetulus migratorius, o specie destul de rară în ultimii ani, doar în viță-de-vie cu o abundență de 4,35%. Doar o singură specie (A. uralensis) a fost semnalată în toate tipurile de biotopuri cercetate cu diferită abundență, fiind dominantă în livezi și cu o abundență scăzută în pajiște. Cel mai bogat biotop prin diversitatea specifică a mamiferelor mici s-a dovedit a fi perdeaua forestieră cu valoarea indicelui Shannon de 1,727, iar cel mai sărac – pârloaga cu valoarea indicelui Shannon de 0,729.
În biotopurile de pădure au fost capturate și identificate 5 specii de rozătoare și 3 de insectivore. Cea mai abundentă a fost Apodemus sylvaticus cu 51,02%, urmată de A. flavicollis cu 24,49%. Speciile A. uralensis, Clethryonomis glareolus și A. agrarius au avut un indice de abundență de 10,2%, 8,16% și, respectiv 6,13%, fiind cel mai mic indice din biotopul respectiv. Pe când indicele biodiversității Shannon a constitui 1,29, fiind un indice mediu.
Figura 3.21. Abundența mamiferelor mici în perioada anului 2018 în mun. Chișinău
După cum s-a menționat mai sus, perdeaua forestieră a fost cel mai bogat prin diversitatea specifică a mamiferelor mici, din cele 8 specii au fost capturate 7, lipsind doar Cricetulus migratorius și având cel mai mare indice al biodiversității 1,727. În biotopul respectiv specia dominantă s-a constatat a fi A. uralensis cu 37,04%, urmat de C. glareolus cu 18,52%. Speciile A. sylvaticus, A. agrarius și Mus spicilegus au avut aceleași indice de abundență de 11,11%. Cea mai mică abundență a avut-o șoarecele gulerat, constituind doar 7,41%.
Biotopul umed se caracterizează prin prezența a 6 specii de mamifere mici identificate în perioada anului 2018. Specia dominantă este A. sylvaticus 33,33%, urmat de A. uralensis cu 31,37%, iar cei mai mici indici de abundență au fost înregistrați la speciile A. agrarius – 5,88% și Microtus sp. – 1,96%. Indicele de biodiversitate Shannon în biotopul respectiv a constituit 1,483 [34].
În pajiști în perioada menționată au fost capturate 4 specii de micromamifere, cu o dominanță de 65,38%, ce-i aparține speciei A. sylvaticus, urmată de Microtus sp. cu 19,24% și cea mai mică abundență au avut-o A. uralensis și M. spicilegus, a câte 7,69%. Indicele Shannon a constituit 0,989.
În pârloagă s-a semnalat cel mai mic indicele biodiversității – 0,729 cu 3 specii capturate, dintre care A. sylvaticus a fost specia dominantă cu 68,75%, urmat de A. uralensis – 18,75% și cea mai mică abundență a avut-o Microtus sp. – 6,25%
Livada neprelucrată a avut o dominanță a speciei A. uralensis de 56%, urmată de A. agrarius cu 20%, apoi urmează speciile de A. sylvaticus și C. glareolus, a câte 8%, A. flavicollis și Microtus sp. cu 4% fiecare.
În agrocenoze specia dominantă s-a dovedit a fi Mus spicilegus cu 69,39%, urmată de A. uralensis cu 16,33%, Microtus sp. – 11,22% și A. agrarius cu 2,04%. Pe când în viță-de-vie speciile dominante au fost A. sylvaticus și A. uralensis cu 34,78%, urmat de Microtus sp. cu 13,04%, iar Mus spicilegus constituie 8,7% și cea mai joasă abundență o are A. agrarius cu doar 4,35% [43].
Studiile ale abundenței rozătoarelor de importanță economică au fost efectuate foarte multe și în diverse biotopuri. Speciile genului Apodemus sunt frecvente în toate biotopurile. A. sylvaticus în agrolandșafturi are densitate maximă toamna [10, 15]. În păduri de diferite tipuri și alte biotopuri (stânci, mlaștini, localități urbane) a fost observată aceeași variație a densității [9, 11, 14, 15]. A. flavicollis este slab reprezentat în terenuri cultivate, preferă păduri de diferite tipuri, cu diferite asociații, pajiști. Variația densității este aceeași, cu maxima densității toamna în păduri [20, 22, 23] și câmpuri cultivate [23].
A. agrarius și M. musculus din contra sunt foarte frecvenți în agrolandșafturi și puțin numeroși în alte biotopuri. Au densitate maximă toamna [1, 10].
Au fost studiate unele particularități de reproducere ale speciilor de rozătoare în mediul urban. Astfel speciile sinantrope și antropofile (Mus musculus, Microtus sp., Apodemus sylvaticus) au perioada de reproducere foarte lungă (martie-noiembrie) sau se reproduc pe parcursul întregului an. Primele femele gestante (12% din totalul femelelor adulte) au fost semnalate în biotopurile din împrejurimile mun. Chișinău pe la mijlocul lunii martie, ceea ce denotă că procesul reproductiv a început în luna februarie. La sfârșitul lui aprilie au fost capturați primii indivizi juvenili, iar la sfârșitul lui mai în reproducere au fost implicați indivizi născuți în anul curent. La începutul verii în procesul reproductiv erau implicate 90% din femele adulte A. sylvaticus, 58% la A. flavicollis, 52% la A. uralensis, 47% la A. agrarius, 100% la Microtus sp. și M. musculus. Majoritatea masculilor adulți aveau organele genitale bine dezvoltate și au fost activi până în luna octombrie.
Femele gestante au fost înregistrate pe toată durata verii la toate speciile de rozătoare, iar la 3 specii – până la începutul lunii octombrie, în proporție de 18% la A. sylvaticus, 8% la Microtus sp. și 36% la M. musculus. Ultimii indivizi juvenili au fost semnalați la sfârșitul lunii octombrie, care în prezența condițiilor favorabile vor supraviețui până în anul viitor.
Procesul de reproducere depinde de mai mulți factori: de condițiile climaterice, de temperatura mediului, de prezența hranei. Dar existența acestor factori nu este obligatorie pentru unii reprezentanți ai familiilor Muridae și Microtidae, care pot să se înmulțească și vara și iarna, de cca 5-7 ori pe an. În diferite regiuni, respectiv diferite biotopuri condițiile favorabile pentru reproducere au un anumit decalaj în timp. În regiunile de stepă și silvostepă perioada de reproducere începe din a doua jumătate a lunii martie – prima jumătate a lunii aprilie, pe când în regiunile muntoase începe din mai. De condițiile climatice depinde și numărul de ponte pe an.
Pentru rozătoarele din familiile Muridae și Microtidae este caracteristică perioada foarte scurtă a maturizării sexuale, aproximativ 2-3 luni. La C. glareolus femelele devin mature la 1,5 luni, iar masculii la 2 luni. Au fost capturate femele, care au născut la vârsta de 25 de zile, deci au atins maturitatea sexuală la mai puțin de o lună [5].
În general vârsta maturității sexuale la rozătoare se colerează cu perioada de naștere. Animalele născute primăvara devreme se maturizează foarte repede și încep să se reproducă în aceeași vară. Animalele născute în a doua jumătate a verii nu devin mature decât în primăvara următoare și nu se reproduc în anul nașterii lor.
La mamiferele mici perioada de gestație este de 20-28 de zile și diferă puțin de la o specie la alta. Ea poate varia și în cadrul aceleiași specii în dependență de habitat.
Insectivorele au de obicei 1-2 ponte pe an, iar perioada de reproducere durează cca 4-5 luni (martie-iulie). Numărul de pui per pontă este cuprins între 4-8 și indivizii născuți, de obicei, nu se reproduc în anul curent. Rozătoarele au perioada de reproducere mult mai îndelungată – între martie și octombrie, cu excepția celor care se reproduc pe parcursul întregului an. Mai scurtă este perioada de reproducere la pârși, iar ponta conține 3-8 pui. Alți reprezentanți ai rozătoarelor sunt mult mai prolifici, au câte 3-5 ponte pe an cu câte 5-12 pui în fiecare. Speciile care se reproduc pe tot parcursul anului au câte 6-8 ponte pe an. Puii cresc și se maturizează repede, fiind apți de înmulțire în același an. Rata creșterii lor este totuși diferită și depinde de perioada în care s-au născut. Animalele născute primăvara au rata de creștere mare și abundentă. Greutatea maximă o ating la 3-4 luni și depinde de condițiile sezoniere. Animalele născute mai târziu – la sfârșitul verii și toamna, nu ating greutatea maximă în prima perioadă a vieții lor, iar la vârsta de 1,5-2 luni se observă o oprire a creșterii. Încep să crească din nou primăvara devreme, când se dezvoltă tot atâta de repede ca și indivizii din prima generație. Puii petrec în cuib aproximativ 21 de zile, după care încep viața de sinestătătoare.
CAPITOLUL IV
IMPORTANȚA FAUNEI DE MAMIFERE ÎN FUNCȚIONAREA ECOSISTEMELOR URBANE
4.1. Rolul mamiferelor în lanțurile trofice din ecosistemele urbane
Mamiferele mici au mulți dușmani naturali, se mișcă relativ încet și posibilitatea de a scăpa dintr-o înfruntare directă cu răpitorii este mică. De aceea comportamentul lor trebuie să se bazeze pe recunoașterea avansată a răpitorilor, pe o tactică adevărată. În cazul răpitorilor mamalieni, mirosul acestora precedă recunoașterea lor [25].
Fiind animale fitofage (rozătoarele) sau zoofage (insectivorele), micromamiferele au o anumită acțiune asupra vegetației și faunei de nevertebrate și apar în calitate de creatori ai producției secundare (rozătoare) sau terțiare (insectivorele), care sunt baza trofică a mamiferelor carnivore și păsărilor răpitoare. Unele specii de mamifere mici, în special rozătoarele, sunt hrana permanentă a animalelor răpitoare și fără aceste rozătoare existența răpitorilor ar fi imposibilă. Activitatea atât nocturnă, cât și diurnă a micromamiferelor face accesibil vânatul lor de către răpitorii avieni și mamalieni.
Printre factorii ce afectează și, totodată, reglează densitatea de rozătoare sunt răpitorii. Ei fac parte din trei clase:
reptile;
păsări;
mamifere.
Speciile dominante sunt șoarecii de câmp (Microtus), reprezentate de 2 specii sible M. arvalis și M. rossiaemeridionalis, care au constituit cca 55% din animalele identificate (fig. 16). Pe locul al doilea se situează șoarecele de pădure cu 16,67%, urmat de șoarecele de casă și de mișună (gen. Mus) cu 17,54%. Au fost identificate și celelalte specii ale gen. Apodemus: A. uralensis (4,25%), A. flavicollis (0,98%) și A. agrarius (0,98%). Dintre chițcani au fost identificate 3 specii intr-un număr redus: chițcanul de câmp cu 0,54%, chițcanul de grădină cu 1,53% și chițcanul pitic cu 0,11%. Păsările au constituit 2,49% din totalul animalelor identificate (fig. 4.1.).
Figura 4.1. Spectrul trofic al ciufului de pădure în perioada de iarnă
Indicele de dominanță al speciilor gen. Microtus în ingluvii constituie 0,72%, iar frecvența – 71,83%, aceștia fiind găsite în majoritatea ingluviilor. Frecvența A. sylvaticus este de 31,47%, urmată de cea speciilor Mus cu 26,14% și A. uralensis cu 9,89%.
Preferința ciufului de pădure față de speciile gen Microtus este cauzată de mai mulți factori: în primul rând, aceste specii populează biotopurile de tip deschis (lunci, pajiști, perdele forestiere, terenuri cultivate etc.) și evită pădurile. Astfel, răspândirea microtinelor în diverse ecosisteme coincide cu sectoarele de vânat ale ciufului de pădure. Fiind specii praticole, preferă microhabitatele cu ierburi scunde, unde sunt atacurilor păsărilor răpitoare. Microtinele manifestă un comportament gregar și formează colonii, iar perioadele de activitate alternează cu cele de odihnă atât ziua, cât și noaptea. Trebuie menționată și prolificitatea foarte ridicată a acestor specii, care, în unii ani, se reproduc și în perioada de iarnă. Toți acești factori fac din șoarecele de câmp o pradă ușor accesibilă și abundentă. Abundența prăzii într-un anumit ecosistem este, de fapt, factorul principal, care influențează vânarea ei de către răpitor.
Apodemus sylvaticus este a doua specie ca abundență cu 17,5% din totalul animalelor identificate. Totuși abundența ei este mult mai mică în comparație cu cea a șoarecelui de câmp. A. sylvaticus are o activitate mai mult nocturnă și este o specie euritopă, preferă habitatele de la liziera pădurii, în special cele care mărginesc cu terenuri cultivate, perdele forestiere, pârloage, căzând, astfel, pradă ciufului de pădure. De obicei, exploziile demografice ale rozătoarelor de pădure, în special ale celor din genul Apodemus, coincid cu exploziile demografice ale rozătoarelor de câmp, în special ale microtinelor, care este prada preferată. În astfel de condiții se înregistrează o scădere a procentului de rozătoare de pădure în ingluvii, în ciuda creșterii considerabile a numărului lor. În schimb, în perioadele când densitatea șoarecilor de câmp scade, importanța celor de pădure în dieta lui A. otus crește. În perioada studiată speciile gen. Apodemus au constituit cca 25% din animalele consumate, aceștia reprezentând o importantă resursă trofică pentru ciuful de pădure în perioada de iarnă.
În anii, când densitatea șoarecilor de câmp este foarte ridicată, răpitorii reduc numai cu un grad mic numărul acestora. Capacitatea de adaptare și rata natalității răpitorilor sunt insuficiente, pe parcursul exploziilor demografice a rozătoarelor, pentru a echilibra natalitatea enormă a prăzii lor, care într-un timp foarte scurt atinge un număr foarte mare.
Alta este situația, când densitatea rozătoarelor de câmp este mică. Reducerea de către răpitorii avieni, în special de către ciuful de pădure, a numărului de rozătoare atinge 50% din populație, iar participarea răpitorilor la mortalitatea totală a rozătoarelor ajunge la 75% din efectivul populației. În cazul unei densități moderate a populațiilor de rozătoare, răpitorii pot mări, prin activitatea lor, perioadele între două explozii demografice succesive, perturbând astfel ritmul ciclic și dinamica populațiilor de rozătoare. Consumul mare de microtine și reprezentați ai gen. Apodemus și Mus, care sunt dăunători importanți ai culturilor agricole, denotă importanța ciufului de pădure în combaterea biologică. Monitorizarea activității păsărilor răpitoare în mun. Chișinău continuă.
Răpitorii constituie un factor important în reglarea densității rozătoarelor, în diverse biotopuri. Studiile efectuate în acest domeniu au arătat că biomasa de micromamifere, consumată de răpitori, pe lângă alte păsări mici și insecte, mamiferele mici constituie 91,7% [10]. Numărul de rozătoare consumate variază între 0,3-7,6 ind./ha la răpitorii avieni [10], iar la cei mamalieni constituie 3,5 ind./ha [8, 23].
Pe lângă acțiunea directă a răpitorilor asupra populațiilor de rozătoare, aceștia au și acțiune indirectă. A fost studiat în laborator efectul răpitorilor asupra dezvoltării timpurii a șoarecilor C. glareolus. Riscul de a fi capturat de către răpitori are o acțiune puternică asupra vitezei de creștere a tinerelor, nu afectează dezvoltarea femelelor [12]
La nivelul unui oraș, al ecosistemului urban, se vor lua în considerare ca factori ecologici elemente cum sunt: energia extrasomatică (energia utilizată în afara organismelor vii), fluxurile energiei somatice și alimentare, posibilitățile de reciclare a materialelor, structurile edificate de om, zonele libere, transportul, caracteristicile populației, cultura și civilizația umană, suprafața și repartizarea spațiilor verzi etc.
Omul, ca orice ființă vie, nu se află în afara legilor care guvernează viața pe planeta noastră, ci s-a format și dezvoltat în interacțiune cu mediul natural. Acesta a influențat dintotdeauna dezvoltarea societății, dar gradul în care a exercitat această influență a fost diferit re la o epocă istorică la alta.
Mediul natural în care omul își desfășoară activitatea este format din mai multe sisteme ecologice. Un ecosistem, în general reprezintă relația dintre lumea organismelor vii și mediul lor de viață, sau cum se mai spune, unitatea dintre biocenoză și biotip(exemplu: un lac, o pădure, etc. formează în parte un ecosis-tem ). Un grup de oameni pe un spațiu determinat și mediul ambiant respectiv alcătuiesc împreună un ecosistem urban . Ansamblul ecosistemelor planetei, între care există relații complexe de intercondiționare,constituie ecosfera. Întrucât omul este singura ființă vie care poate depune o activitate conștientă, ecosistemul uman joacă rolul principal în cadrul ecosferei.
Biotopul urban reprezintă rezultatul acțiunii modelatoare a omului asupra mediului “fizic”, acțiune desfășurată într-un lung proces istoric, spre folosul său. Ca și în cazul ecosistemelor naturale, și în acest caz se poate vorbi de factorii staționari ai biotopului urban, dar în elementele de biotop urban se pot include factorii induși de către societatea umană (factori ce se exprimă prin elemente antropogenice )
Factorii staționari sunt cei geografici, geologici și pedologici. Aceștia reprezintă elemente fixe care determină evoluția unei așezări umane. Într-o di-ferită măsură, acești factori (în special cei pedologici) sunt supuși acțiunii antropice și modificați.
Elemente antropice ale biotopului
Elemente generate de structurile urbane. Așezarea umană reprezintă prin manifestarea sa spațial-funcțională o entitate complet diferită din punct de vedere al biotopului, față de ecosistemele naturale ; zone funcționale urbane, pu-ternic antropizate, în special cele industriale, comerciale, și de afaceri, și în diverse măsuri cele rezidențiale, învățământ sau de agrement, prezintă modifi-cări spațiale specifice ale biotopului inițial, orientat spre îndeplinirea scopurilor pentru care au fost realizate. Rezultă astfel modificări le tuturor factorilor de mediu (apă, aer, sol), precum și schimbări semnificative ale microclimatului.
Poluarea este rezultatul direct sau indirect al activităților umane ce se des-fășoară pe teritoriul orașului .Fără îndoială că la originea poluării stă producția de materiale nespecifice mediului. Nu spectrul de materiale create de om este cauza reală, ci modul de gospodărire a acestora care, pe lângă faptul că încorpo-rează resurse neregenerabile și epuizabile, după utilizare sunt deversate în mediul natural, fără să se cunoască efectele de lungă durată asupra acestuia.
Factorii de poluare urbană sunt cei care se încadrează în factorii general valabil de poluare a mediului înconjurător și se referă la:
Lipsa unei organizări și dezvoltări economice pe criterii ecologice, cu alte cuvinte, lipsa unei baze de dezvoltare durabilă
Creșterea demografică explozivă care implică aglomerarea orașelor, ex-tinderea suprafețelor ocupate de orașe și creșterea necesității de tot felul, constituie principala presiune exercitată din partea centrelor urbane asupra mediului.
Dezvoltarea tehnicii fără să țină seama de principiile ecologice.
Crearea de bunuri materiale care încorporează resurse neregenerabile (sau greu regenerabile) și epuizabile.
Lipsa unei conștiințe ecologice cu privire la posibilitățile mediului înconjurător constituie acel factor de comportament care concură în egală măsură cu alți factori,la degradarea mediului.
Creșterea necesarului de apă în viitor.
Crearea marilor aglomerări urbane provoacă dezechilibre care pot să se transforme în catastrofe (exemplu: la Milano în ultimii 20 de ani, nivelul apei subterane a scăzut cu 20 m, la Bologna, pânza freatică în 1945 se găsea la 12m, astăzi se află la 35m adâncime. Se pune problema nu numai a lipsei posibile de apă în următoarele decenii, ci și a posibilității ca prin tasarea pământului să se producă alunecări masive de teren și distrugerea unor suprafețe întinse de con-strucții .
Varietatea poluării ca și a cazurilor care o produc,conduce la schimbări specifice, uneori ireversibile, ale calităților factorilor de mediu.
Echilibru dintre comunitatea biotică și mediul fizic este decisiv pentru comunitate. Întreaga mișcare a societății este indisolubil legată de dezvoltarea istorică a producției, de muncă. Fiind un proces între om și natură, în cursul căruia omul efectuează, reglementează și, prin acțiunea sa, controlează schimbul de materie dintre el și natură, munca presupune atât unitate cât și contradicția dintre om și natură. În procesul muncii, producând cele necesare existenței, oamenii pe de o parte extrag din mediul natural resursele regenerabile, iar pe de altă parte aruncă în mediul natural reziduuri și deșeurile activității productive și ale gospodăriei fiecărei familii. Drept urmare, între mediul natural și cel creat de om se desfășoară o dublă contradicție:
Contradicția dintre dimensiunile necesităților mediului creat de om și volumul de resurse oferit de natură
Contradicția dintre mediul creat de om și mediul natural,sub aspectul dezechilibrelor pe care omul le poate provoca în natură și al efectului acestora asupra omului.
Biocenozele urbane, a doua parte componentă a ecosistemului urban este caracterizat prin evoluția speciei dominante,în teritoriul urban pe care o repre-zintă omul și antropocenoza care constituie cenoza principală în orașe.
În ceea ce privește celelalte specii din teritoriul urban, se pot face următoarele considerații:fondul de specii din care este alcătuită biocenoza corespunde condițiilor de existență din biotop.
Antropocenoza. Sistemul populației umane prezintă caracteristici distincte în raport cu celelalte cenoze, în primul rând generate de gradul înalt de structu-rare social-economică, care îi permite pe de o parte manipularea unor mari cantități de materie și energie, iar pe de altă parte o puternică acțiune modelatoare asupra mediului. Puternica mobilitate în teritoriu, precum și viteza sporită de circulație a informației constituie alte elemente definitorii ale antropocenozei, care îi permite modificarea relativ rapidă a mediului înconjurător pentru propriile nevoi. Datorită faptului că omul ajunge să-și creeze și să utilizeze uneltele care îi sporesc continuu forța și raza lui de acțiune, el dispune treptat de o capacitate tot mai mare de a adapta și transforma obiectele și forțele naturii, de a produce în natură modificări mai mici sau mai profunde. Însă atât timp cât mijloacele de care a dispus omul au fost modeste, schimbările declanșate de el în mediu natural au fost lente și ele permiteau să se readapteze,modificările produse nu se caracterizau printr-o amploare și gravitate deosebită. În condițiile contemporane când acestea îi conferă omului o uriașă forță transformatoare,el generează la rându-i modificări de o amploare,profunzime și rapiditate excepțio-nale. Crescând ca număr și dezvoltându-se istoric (astfel în sec.16-lea pe Pământ trăiau 450 milioane de oameni,în1900 s-au ajuns la 1,5 miliarde de persoane, iar în 1950 la peste 2 miliarde,astăzi populația planetei crește într-un ritm fără precedent ajungând la 5,8 miliarde de indivizi si cifra va ajunge 7,6 miliarde într-un sfert de veac, stabilindu-se probabil în jurul a 10 miliarde spre anul 2050) societatea umană a sporit mereu gama resurselor folosite, ca și proporțiile exploatării resurselor oferite de natură. În această privință este ilustrativ faptul că în sec. al 17-lea erau utilizate doar 29 elemente chimice, în secolul al 19-lea se foloseau deja 62, pentru ca astăzi să fie utilizate toate elementele cunoscute a exista pe Terra.
În acest context general,patru resurse – pământul,apa,aerul și energia – rămân cu totul fundamentate și permanent necesare, condiționând însăși existența umană. Este firesc, deci, ca tocmai starea acestor resurse și modul lor de utilizare să constituie,în primul rând, o preocupare majoră pentru umanitate.
Diferențe ale ecosistemelor urbane față de cele natural.
Biodiversitatea. Concentrările din ce în ce mai mari ale populației umane au la bază pe lângă motivații economice și altele de natură socială și psihologică; dacă inițial, omul a trăit într-un mediu cu biodiversitate ridicată, ulterior, o parte a speciilor considerate agresive sau nefolositoare pentru scopurile sale au fost înlăturate, ceea ce a atras după sine și eliminare multor altor specii aflate în strânse legături ecologice cu primele, iar pe de alta, modificarea extremă a bioto-pului urban (culminând cu realizarea unor “deșerturi naturale”), a condus la rândul ei la eliminarea dramatică a majorității covârșitoare a formelor de viață inițiale di teritoriul respectiv,prin antropizarea factorilor specifici de mediu.
Eterogenitate și omogenitate în procesele de antropizare a teritoriului urban. Orașul trebuie înțeles ca un teritoriu ce prezintă o eterogenitate ridicată, atât din punct de vedere socio-profesional, economic cât și în ceea ce privește mediul fizic,rezultat al activităților de construcții. Varietății factorilor de mediu, omul ia opus o varietate de acțiuni modelatoare, care au condus la o mare diversitate de configurații spațiale și funcționale. Acestora trebuie să li se adauge varietatea modelelor socio-culturale, care au generat dezvoltări specifice, identi-ficabile chiar pe teritoriu aceleiași așezări umane.
Omul ca diferență specifică a ecosistemului urban. Diferența esențială a ecosistemelor urbane față de cele naturale o constituie prezența omului ca specie dominantă,supus în primul rând legităților socio-economice și nu celor biologice. Aceasta face ca, pe lângă elementele structurale caracteristice ecosistemelor naturale, biotopul și biocenoza, ecosistemul urban să includă structural și funcțional,ca o parte distinctă și de cea mai mare importanță,sistemul socio-economic.
Unele caracteristici ale dinamicii ecosistemului urban. Ecosistemul natural este de cele mai multe ori un sistem complet,adică independent în ceea ce privește resursele și funcționarea sa (fiind dependent doar de energia solară care este introdusă în sistem de către producătorii primari). În cadrul acestuia se întâlnesc specii de viețuitoare cu roluri ecologice distincte. Marea masă (ca număr) a componentelor o constituie plantele verzi,adică tocmai acelea care transformă energia solară în energie biochimică.
Spre deosebire de acestea, ecosistemul urban este un sistem incomplet, în sensul că simplificarea biodiversității naturale nu poate asigura specializarea componentelor sale. Consumatorii nu se pot organiza în cadrul unor lanțuri trofice complete. Acesta are drept consecință simplificarea sau ruperea circuitelor biogeochimice. Circuitul materiei este afectat îi sensul că dinamica circuitelor naturale materiale și energetice este perturbată, ajungându-se la o linearizare a acestora. Din toate aceste puncte de vedere, ecosistemele urbane pot fi caracterizate ca fiind tinere. Funcționarea ecosistemului urban devine dependentă de fluxurile de energie și materiale introduse de către om, care sunt luate din “zestrea” capitalului natural, într-un ritm care depășește capacitatea de refacere a acestuia.
Una din cele mai importante trăsături definitorii ale ecosistemului urban o constituie circuitele energetice; acestea sunt puternic perturbate de activitățile omului,aportul energetic al acestuia fiind determinat pentru menținerea sistemului socio-uman, dar și a unor asociații de plante și animale din teritoriul orașului. Hrana introdusă de om în oraș este produsă în ecoagrosisteme. Cantitatea de energie introdusă de către om în ecosistemul urban prin diferite căi
(îngrășăminte,pesticide,dar mai ales energia de intrare din ariile industriale și de locuit)depășește cu mult energia solară introdusă în sistem de către producătorii primari și are drept consecință puternica antropizare a teritoriului urban. Depen-dența ecosistemului urban față de resurse externe materiale și energetice duce la un mare grad de vulnerabilitate în cazul unei perturbări majore. Cea mai mare parte a ecosistemelor din teritoriile orașelor sunt create de om, pentru a îndeplini funcțiuni precise.
Termenul de biodiversitate descrie întreaga gamă a organismelor vii din cadrul unui complex ecologic.
Biodiversitatea cuprinde diversitatea ecosistemelor și diversitatea genetică a unei specii dintr-un anumit ecosystem și poate și vegetală sau animal.
Biodiversitatea este o caracteristică a lumii vii, apare la toate nivelurile de organizare a acesteia, începînd cu nivelurile molecular și celular și pînă la nivelurile ecosistemelor și biosferei. Biodiversitatea se definește de obicei pe baza a trei aspect:
Genetic;
Speciilor;
Nivelul comunităților (biocenozelor);
Diversitatea genetică apare în cadrul fiecărei specii sau populații. O specie sau o populație diversificată genetic are membri care prezintă o varietate de caracteristici. Marea diversitate genetică este cea care permite unei specii să se adapteze condițiilor schimbătoare de-a lungul timpului. Diversitatea speciilor se referă la varietatea de specii care apar într-o anumită zonă. Aceasta permite existența unor lanțuri nutritive mai complexe și ecosisteme mai extinse, în cadrul cărora vietățile au mai multe surse alternative de hrană. Diversitatea comunităților se referă la varietatea ecosistemelor de pe Pămînt. Cu cît spațiile locuibile sunt mai variate, cu atît sunt mai variate și formele de viață care le locuiesc.
În anul 1992 conferința Națiunilor Unite pentru mediu și dezvoltare a adoptat Convenția asupra diversității biologice conform articolului 2 și-n această convenție prin diversitate biologică se înțelege: “variabilitatea organismelor vii de orice natură inclusiv ecosistemele terestre, marine și complexele ecologice din care fac parte acestea.”
Această definiție nu este considerată completă putînd fi completată cu următoarele precizări:
Biodiversitatea trebuie percepută ca un ansamblu dinamic între diferitele niveluri ale ierarhiei biologice;
Biodiversitatea este o valoare a patrimoniului național și universal;
Biodiversitatea joacă un rol major în stabilitatea și dinamica ecosistemelor;
Conservarea biodiversității reprezintă o datorie a întregii comunități.
Biodiversitatea reprezintă o valoare pe care generațiile viitoare o pot descoperi și exploata. Există patru categorii de valoare a biodiversității:
Valoarea de folosință
Resursele biologice pot constitui materie primă pentru diverse procese de producție industriale, pentru activități comerciale, iar alteori acestea se consumă în stare proaspătă sau conservată;
Valoare recreativă
Deseori biodiversitatea oferă particularități specifice peisajului și însușiri benefice pentru comunitate;
Valoare ecologică
Se mai numește și valoare de protecție și de reglaj a ambianței naturale vii care constituie un enorm beneficiu asupra sănătății culturii și a artei;
valoare de existență
este un drept al fiecărei ființe vii la perpetuarea în timp, la evoluție și la diversificare prin procese naturale;
Din punct de vedere științific biodiversitatea este de mai multe tipuri:
Biodiversitatea genetic – aceasta se exprimă prin diferențe de gene, nucleotide, cromozomi și indivizi care corespund biodiversității intraspecifice. Acest nivel se referă la informația reprezentată de gene ADN-ul individual al plantelor, animalelor și microorganismelor;
Biodiversitatea specifică (interspecifică) – cuprinde totalitatea speciilor aflate într-un anumit biotop, anumita regiune sau o anumită țară privite prin prisma efectivelorpopulațiilor și a suprafețelor ocupate de acestea;
Biodiversitatea ecologică sau ecosistematică – această biodiversitate privește mozaicul realizat de diferite comunități de organisme integrate într-un anumit biotop, dar și complexul de relații fincționale care generează ecosistemele prezente;
Biodiversitatea peisajului – peisajul reprezintă un ansamblu de ecosisteme existente în anumite biotopuri. Este un mozaic de sisteme natural și antropice.
Fiecare țară are proprietatea și responsabilitatea asupra speciilor care trăiesc pe teritoriul său. Fauna și flora din țara noastră are o valoare extraordinară datorită particularității și diversității reliefului.
Numărul de specii semnalate este foarte mare raportat la suprafața teritoriului și comparat cu situația altor țări. Cea mai mare parte a teritoriului din țara noastră a rămas încă o necunoscută din punct de vedere faunistice și floristice.
În prezent, numărul speciilor pe cale de dispariție se află la un nivel îngrijorător. Având ca principală cauză activitățile oamenilor, speciile sunt în prezent distruse de până la 1000 de ori mai repede decât în mod natural: conform datelor FAO, 60% dintre ecosistemele lumii sunt degradate sau folosite nesustenabil; 75% dintre speciile de pești sunt supra-exploatate sau degradate, iar 75% din diversitatea genetică a recoltei agricole a fost pierdută la nivel global începând cu 1990.
Aproximativ 13 milioane de hectare de păduri tropicale sunt tăiate în fiecare an, iar 20% dintre recifurile de corali tropicali au dispărut. În UE, doar 17% dintre habitate și specii și 11% dintre ecosistemele cheie protejate de legislația europeană sunt în stare bună. Toate acestea se întâmplă în pofida acțiunilor întreprinse pentru a combate pierderea biodiversității, acțiuni care au venit ca urmare a stabilirii obiectivului UE pentru biodiversitate pentru 2010, stabilit în anul 2001. Beneficiile acestor acțiuni au fost contrabalansate de presiunea continuă și în creștere asupra biodiversității și componentelor acesteia, înmulțirea speciilor străine, poluarea și schimbările climatice. Alte cauze indirecte, cum ar fi creșterea populației, lipsa de informare cu privire la importanța biodiversității și faptul că valoarea economică a biodiversității nu este reflectată în deciziile luate pentru protejarea acesteia, au un impact important asupra biodiversității.
Biodiversitatea ajută în nenumărate feluri, pe care omul nici nu le sesiza măcar. Ea oferă hrană, medicamente și îmbrăcăminte. Este ceva extraordinar, cîte lucruri poate să ofere natura omului, gratuit. Insectele polenizează culturile, solurile și rădăcinile copacillor purifică apa. Mucegaiul și insectele descompun deșeurile, iar copacii curăță aerul poluat. Înlocuirea serviciilor de acest fel ar costa enorm. În plus, există lucruri pe care nu se pot obține nici măcar cu bani: frumusețea naturii, reflecțiile pe care le inspiră ea.
Acestea sunt doar câteva dintre lucrurile pe care le face natura pentru a permite viața pe pământ. Se pare însă că oamenii nu observă aceste lucruri atât de simple și rareori prețuiesc aceste servicii de susținere a vieții – până când constată că le-a pierdut. Indiferența aceasta a avut deja câteva consecințe catastrofice, cu implicații uriașe pentru universul natural și pentru propriul viitor. Deși ecosistemele au, în general, o mare capacitate de a-și reveni, dacă sunt forțate dincolo de punctul critic, ele se pot prăbuși, încetând să mai funcționeze așa cum e de așteptat. De fiecare dată când omul distruge un element al biodiversității, mai face un pas mic spre punctul critic.
Biodiversitatea reprezintă diversitatea vieții în toate manifestările ei. În sens mai restrâns, biodiversitatea înseamnă diversitate la trei niveluri de organizare:
diversitatea genetică (varietate de gene și variante ale acestora );
diversitatea speciilor din ecosisteme;
diversitatea ecosistemelor.
Amploarea biodiversității, atât în cadrul speciei cât și în întreaga biosferă, este recunoscută în biologie ca fiind unul dintre principalii indicatori ai viabilității (vitalității) speciei și a ecosistemului în ansamblu. Cu cât este mai diversă biosfera, ecosistemul sau biotopul, cu atât este mai stabilă și, sub influența negativă, este capabilă de auto-restaurare. Pentru supraviețuirea neîntreruptă a speciilor și comunităților naturale, toate nivelurile de diversitate biologică sunt necesare, toate acestea fiind importante pentru oameni. Varietatea speciilor demonstrează bogăția adaptărilor evolutive și ecologice ale speciilor în medii diferite. Diversitatea speciilor servește o sursă de resurse naturale diferite pentru om. De exemplu, pădurile tropicale umede, cu cel mai bogat set de specii, produc o remarcabilă varietate de produse vegetale și animale care pot fi folosite pentru alimentație, construcții și medicină. Anumite specii din comunitățile biologice pot juca un rol atât de important încât determină capacitatea altor specii de a supraviețui în comunitate. Aceste activități cheie afectează organizarea comunității într-o măsură mult mai mare decât s-ar fi prezis pe baza numerelor sau biomasa lor. Protecția speciilor cheie, reprezintă o prioritate pentru măsuri de protecție a mediului, având ăn vedere faptul că după dispariția lor în zona protejată poate dispărea, și multe altele specii. Diversitatea genetică este necesară pentru ca orice specie să mențină viabilitatea reproductivă, rezistența la boli, adaptabilitatea la schimbarea condițiilor..
Diversitatea biologică a speciilor se caracterizează prin două semne – bogăția și nivelarea speciilor. Bogăția speciilor reflectă numărul speciilor întâlnite în cadrul ecosistemului, în timp ce alinierea caracterizează uniformitatea distribuției numerelor de animale. Biodiversitatea, ca atare, aduce beneficii economice și științifice (de exemplu, în căutarea de noi medicamente sau metode de tratament). În general, motivele pentru scăderea diversității sunt creșterea consumului de resurse, atitudini desconsiderare față de specii și ecosisteme, insuficiența unei politici chibzuite pentru exploatarea resurselor naturale, lipsa de înțelegere a importanței diversității biologice și creșterea populației mondiale. Există trei motive principale pentru conservarea biodiversității:
Din punct de vedere al elementelor de consum ale biodiversității sunt zone de depozitare naturale, care astăzi reprezintă un beneficiu vizibil pentru oameni sau pot fi utile în viitor.
Biodiversitatea, ca atare, aduce beneficii economice și științifice (de exemplu, în căutarea unor noi medicamente sau tratamente) .
Alegerea în favoarea conservării biodiversității este o alegere etică. Omenirea în ansamblu face parte din sistemul ecologic al planetei și, prin urmare, trebuie să aibă grijă de biosferă (de fapt, toți depindem de bunăstarea ei).
Aspecte etice ale conservării biodiversității
Este posibil să se prezinte mai multe argumente ale unui plan etic în apărarea conservării tuturor speciilor, indiferent de valoarea lor economică.
Fiecare specie are dreptul de a exista. Toate speciile reprezintă o soluție biologică unică a problemei supraviețuirii. Pe această bază, trebuie garantată existența fiecărei specii, indiferent de distribuția acestei specii și de valoarea acesteia pentru omenire.
Toate speciile sunt interdependente. Tipurile ca părți ale comunităților naturale interacționează într-un mod complex. Pierderea unei specii poate avea consecințe importante pentru alte tipuri de comunități. În consecință, alte specii pot să dispară, iar întreaga comunitate este destabilizată ca urmare a dispariției unor grupe de specii.
Oamenii sunt responsabili față de generațiile viitoare. Dintr-un punct de vedere strict etic, dacă ne epuizăm resursele naturale ale pământului și pot provoca dispariția speciilor, generațiile viitoare vor trebui să plătească pentru ea în detrimentul nivelului inferior și calității vieții. Prin urmare, omenirea modernă trebuie să utilizeze resursele naturale într-un regim de conservare, fără a permite distrugerea speciilor și a comunităților.
Măsuri de conservare a biodiversității
Dezvoltarea, implementarea și controlul strict al legilor de mediu ale proiectelor la nivel internațional, de stat și local;
Costurile necesare pentru conservarea biodiversității, veniturile și profitul generat de această activitate ar trebui distribuite în mod egal între diferite națiuni și între persoane din diferite țări;
Ca parte a unei activități pe scară largă pentru a realiza o dezvoltare umană durabilă, conservarea biodiversității necesită o schimbare fundamentală în abordare, structura și practica de dezvoltare economică din întreaga lume;
Prioritățile pentru conservarea biodiversității diferă la niveluri diferite. Așadar, prioritățile locale pot să nu coincidă cu prioritățile globale, dar prioritățile lor nu sunt mai puțin importante decât cele globale;
Această activitate nu ar trebui să acopere doar zonele naturale protejate (de exemplu, rezervațiile, habitatele anumitor specii rare, etc.), dar și zonele în care trăiesc și muncesc oamenii;
Cartea Roșie este un loc important printre principalele măsuri pentru conservarea biodiversității. „Cartea Roșie” este o listă adnotată de animale, plante și ciuperci rare, care sunt pe cale de dispariție.
Conservarea biodiversității este cea mai importantă sarcină pentru întreaga omenire. La conservarea ei ar trebui să participe nu doar organizațiile de mediu, structurile de stat, ci și fiecare persoană în măsura posibilităților [25,35,61].
Protecția speciilor de mamifere în zona urbană
Biodiversitatea Republicii Moldova este condiționată de poziția geografică, iar teritoriul ei este situat la confluența celor trei zone bio-geografice: central-europeană, eurasiatică și mediteraneană. Din păcate, din cauza activității omului, mai multe animale sunt pe cale de dispariție. În anul 1976 a apărut prima ediție a Cărții Roșii a Republicii Moldova și conținea 50 de specii de animale pe cale de dispariție.
După 25 de ani, în 2001 a apărut ediția a doua a cărții, iar numărul animalelor pe cale de dispariție a crescut considerabil –116 specii de animale. În Republica Moldova se întâlnesc peste 15 mii de specii de animale. Cartea Roșie a Republicii Moldova include 116 specii de animale rare, vulnerabile și periclitate. Cele mai periclitate dintre ele sunt reptilele.
În 2015, a apărut ediția a 3-a a Cărții Roșii, iar la copartimentul animale, dintre cele 219 specii, 30 sunt mamifere, 62- păsări, 9-reptile, 9-amfibieni, 2-pești, 1-ciclostomate, 80-insecte, 1-colembole, 1-crustacee, 3- bivalve, ceea ce înseamnă că există cu 103 mai mult decât în ediția a II-a a Cărții Roșii [62].
Mai jos s-a realizat o descriere a celor mai relevante mamifere din Cartea Roșie.
Vidră (Lutra lutra)
Ordinul Carnivora
Familia Mustelidae
Statutul. Specie vulnerabilă.
Răspândirea. În Republica Moldova populează bazinele fl. Nistru, r. Prut și ale unor afluenți, bălțile, lacurile de acumulare. Peste hotarele țării este raspândit pe continentul eurasiatic, din Portugalia până în Japonia și în nordul Africii.
Habitatul. Populează bazinele acvatice bogate în hrană. Uneori poate fi observată și în pădure, vânând șoareci, amfibieni, reptile
Aspectul cantitativ. În anii ’80 ai sec. XX, în bazinul r. Prut populau cca 20 de femele reproducătoare. Actualmente numărul speciei în bazinele acvatice a crescut până la 200-250 de indivizi.
Factorii limitativi. Poluare bazinelor acvatice; deficitul de hrană; capturarea în plase.
Particularitățile biologice și eologice. Este activă în amurg și noaptea. Vizuina și-o construiește în malurile abrupte cu intrare prin apă. Reproducerea are loc pe la sfârșitul iernii-începutul primăverii. Gestația este de două luni. Femela naște 2, mai rar 3-4 pui. Mortalitatea puilor este mare. La vârsta de un an supraviețuiește doar unul din progenitură. Hrana este constituită din pește, raci, moluște, păsări, rozătoare, amfibieni, reptile.
Reproducerea în captivitate. Se reproduce ușor
Starea de protecție. Specie ocrotită de lege, inclusă în: Anexa I a CITIES; Anexa II a Convenției de la Berna, 1979; Cartea Roșie a Republici Moldova ( ed. a II-a ).
Măsurile de protecție. Interzicerea pescuitului cu plase în locurile de reproducere a animalului; combaterea braconajului în iazurile arendate.
Nurcă-europeană (Mustela lutreola)
Ordinul Carnivora
Familia Mustelidae
Statutul. Specie critic periclitată.
Răspândirea. În Republica Moldova se întălnește sporadic în sectoarele inferioare ale fl. Nistru și r. Prut. Este observată și în zona de nord a țării pe r. Prut și afluentul Vilia. Specie endemică europeană. În prezent arealul animalului este restrâns.
Habitatul. Râurile și afluenții lor: limanele, deltele și bălțile bogate în resurse de hrană și vegetație ierboasă; arborii și arbuștii; zona de mal.
Aspectul cantitativ. Probabil există vreo 50 de indivizi.
Factorii limitativi. Poluarea și degradarea habitatelor acvatice; insuficiența hranei; braconajul.
Particularitățile biologice și ecologice. Specie activă în amurg și noaptea. Vizuina și-o sapă în malul râului, al bălții, cu intrare pe sub apă. Se împerechează în februarie-martie. Perioada de gestație continuă aproximativ o lună și jumătate, după care naște 3-7 pui, ce sunt alăptați până la 2 luni. Animalul vânează pește, amfibieni, reptile, insecte. Uneori își dobândește hrana și în zona de mal, capturând rozătoare mici. Iarna se menține în zona izvoarelor, unde apa nu îngheață. Se deplasează ușor pe sub zăpadă în căutarea hranei.
Reproducerea în captivitate. Se reproduce în captivitate.
Starea de protecție. Specie ocrotită de lege, inclusă în: Anexa II a Convenției de la Berna, 1979; Cartea Roșie a Republici Moldova ( ed. a II-a ).
Măsurile de protecție. Menținerea habitatelor populate în stare naturală, prin organizarea microrezervațiilor.
Pisica sălbatică ( Felis silvestris)
Ordinul Carnivora
Familia Felidae
Statutul. Specie Vulnerabilă
Răspândirea. În Republica Moldova se întâlnește în pădurile din zonele centrală și de nord și în bălțile fl. Nistru și r. Prut. Petse hotarele țării are un areal discontinuu, situat în Europa Centrală și de Sud- Est, Asia Mică și în Caucaz.
Habitatul. Diferite tipuri de păduri de deal și de zăvoaie; bălțile.
Aspectul cantitativ. În anii ’80 ai sex. XX, populau cca 60 de pisici sălbatice, în prezent-120-140 de indivizi. S-a înregistrat o creștere a efectivului speciei.
Factorii limitativi. Lipsa coridoarelor de conexiune dintre ecosistemele silvice ; braconajul și degradarea genofondului în urma hibridizării cu pisica domestică.
Particularitățile biologice și ecologice. Specie răpitoare activă în amurg și noaptea. Pentru adăpost folosește golurile de la baza tulpinilor, scorburile arborilor și vizuinile abandonate de bursuc. Este un animal solitar, în căutarea permanentă a hranei. Împerecherea are loc în a doua jumătate a iernii-începutul primăverii. După două luni de gestație, femela naște 3-5 pui. Maturitatea sexuală este atinsă la 10 luni. Vânează preponderent rozătoare mici, uneori păsări.
Reproducerea în captivitare. Se reproduce în captivitate.
Starea de protecție. Specie ocrotită de lege, inclusă în: Anexa II a CITIES; Anexa II a Convenției de la Berna, 1979; Cartea Roșie a Republici Moldova ( ed. a II-a ).
Măsurile de protecție. Păstrarea habitatelor nturale, excluzând deranjul din partea omului.
Hârciog (Cricetus cricetus)
Ordinul Rodentia
Familia Cricetidae
Statutul. Specie vulnerabilă.
Răspândirea. În Republica Moldova populează mai frecvent zona centrală. Peste hotarele țării este răspândită insular în Europa Centrală, ajungând până în China și Mongolia.
Habitatul. Este caracteristică ecosistemelor de stepă și silvostepă. Preferă terenurile virane de tip mezofil: liziera pădurilor și a perdelelor forestiere, haturile culturale agricole.
Aspectul cantitativ. În biotopii optimi numără 0,5-3 ind./ha, astfel efectivul speciei este apreciat la circa 3-4 mii de specimene.
Factorii limitativi. Agresivitatea rezidenților; trecerea la agricultura intensivă; condițiile aride din ultimele decenii; creșterea numerică a prădătorilor.
Particularitățile biologice și ecologice. Specie crepusculară și nocturnă, solitară. Masculii sunt poligami; fiind activi pe 0,5-2 ha, cuprind sectoarele (0,1-0,6 ha) câtorva femele. Hrana include cereale, boboase, rădăcini, părți verzi, rar insecte și vertebrate mici. Toamna, înainte de hibernare, consumă semințe și tuberculi, depozitându-le în camerele de provizii. Împerecherea are loc în aprilie; după o sarcină de trei săptămâni, femela naște 6-8 pui, care devin de sine stătători peste 4-5 săptămâni.
Reproducerea în captivitate. Grupări reproductive au menajeriile din Rotterdam, Moscova, Sankt-Petersburg.
Starea de protecție. Specie ocrotită de lege, inclusă în: Anexa III a Convenției de la Berna, 1979; Anexa IV a Directivei Habitate
Măsurile de protecție. Crearea ariilor protejate; cultivarea lucernei pe haturi; utilizarea limitată a toxinelor; reglarea numerică a prădătorilor.
Popăndău comun (Spermophilus citellus)
Ordinul Rodentia
Familia Sciuridae
Statutul. Specie vulnerabilă.
Răspândirea. În Republica Moldova este localizată în 23 de populațiiizolate în zonele centrală și de nord, reprezentând limita de este a arealului. Peste hotarele țării este răspândită ăn Europa de Sud-Est și Europa Centrală.
Habitatul. Specie comună stepelor. Populează pășunile acoperite cu tufărișuri răzlețe, deseori versanții fl. Nistru, r. Răut și ai afluenților Cula și Cogâlnic.
Aspectul cantitativ. Reprezintă o densitate de la 2-6 la 25-30 ind./ha, astfel specia este estimată la 900-1200 de indivizi.
Factorii limitativi. Degradarea ecosistemelor de stepă; pășunatul excesiv; condițiile climatice nefavorabile; saltul numeric al prădătorilor.
Particularitățăle biologice și ecologice. Mamifer cu activitate diurnă, sapă galerii verticale pentru hibernre și culcușuri la adâncime de 65-100 cm. În perioada reproductivă există și o reșea de galerii temporare. Masculii ies primii din hibernare în martie, apoi femelele, urmând împerecherea. Dupâ o gestație de 25-28 de zile, femela naște 5-7 pui. Animalele tinere apar la suprafață în iunie, iar peste o lună colonizează sectoarele libere. Trofica speciei este reprezentată de componentele vegetale, dar include și un procent mare de insecte.
Reproducerea în captivitate. Menajeriile din Poznan și Praga întrețin colonii-rezervații.
Starea de protecție. Specie ocrotită de lege, inclusă în Lista Roșie a IUCN; Anexa II a Convenției de la Berna, 1979; Anexa II a Directivei Habitate; Cartea Roșie a Republici Moldova ( ed. a II-a ).
Măsurile de protecție. Organizarea rezervațiilor; reglementarea pășunatului în aceste zone; combaterea prădătorilor.
Liliac-bicolor (Vespertilio murinus)
Ordinul Chiroptera
Familia Vespertilionidae
Statutul. Specie critic periclitată.
Răspândirea. În Republica Moldova se întâlnește în zona centrală. Peste hotarele ei este răspândită în brâul climatic temperat și subtropical al Eurasiei.
Habitatul. Populează cele mai variate habitate, inclusiv localitățile umane. Drept adăposturi de vară îii servesc construcțiile umane, scorburile copacilor, precum și alte locuri.
Apectul cantitativ. Specie larg răspândită , însă puțin numeroasă. În țară a fost întâlnită doar de câteva ori, efectivul populațiilor fiind imposibil de estimat.
Factorii limitativi. Distrugerea adăposturilor din construcțiile umane; deranjul din partea omului.
Particularitățile biologice și ecologice. Este solitară sau fomează colonii nu prea mari de 20-3- indivizi. Împerecherea are loc toamna sau la începutul iernii. Puii, în număr de 1-3, în cele mai dese cazuri 2, se nasc pe la începutul lui iulie. Iese la vânătoare seara devreme în amurg. Zboară la înplțimi mari , deasupra terenurilor deschise, mai rar deasupra pădurilor sau a bazinelor acvatice.
Reproducerea în captivitate. Lipsește informația.
Starea de protecție. Specie ocrotită de lege, inclusă în: Anexa II a Convenției de la Berna, 1979; Anexa II a Convenției de la Bonn, 1979; Anexa II a Directivei Habitate.
Măsurile de protecție. Este indicată ocrotirea coloniilor , în special în timpul lucrărilor de menținere sau reparație a caselor și blocurilor locative; protejarea căilor de migrație; educația ecologică a populației.
Liliac comun (Myotis myotis)
Ordinul Chiroptera
Familia Vespertilionidae
Statutul. Specie critic periclitată.
Răspândirea. În Republica Moldova a fost semnalată în zona centrală în preajma or. Cricova (mun. Chișinău), s. Mileștii Mici (Ialoveni), s. Brănești (Orhei). Peste hotarele țării arealul cuprinde vestul Europei, fiind răspândită din Anglia până în sud-vestul Ucrainei. Spre sud ajunfe în Africa de Nord.
Habitatul. Preferă zonele împădurite , ocupând spațiile deschise, cu vegetație nu prea înaltă. Vara se adăpostește în locurile largi și calde; iernează în adăposturile subterane, în construcțiile de piatră.
Aspectul cantitativ. Este o specie rară și cu tendințe de descreștere a efectivului.
Factorii limitativi. Distrugerea habitatelor stâncoase; defrișările; deranjul din partea populației; peturbarea procesului de hibernare.
Particularitățile biologice și ecologice. Primăvara formează colonii de maternitate de căteva mii de femele. Împerecherea are loc la sfârșitul verii; fecundarea se producere primăvara; femela naște de obicei 1 pui. Iese la vânătoare seara târziu. Zborul este încet, însă foarte iscusit și abil. Vânează insecte nocturne de talie mică, la înălțimi mici deasupra coroanelor copacilor, arbuștilor sau aproape la suprafața solului.
Reproducerea în captivitate. Lipsește informația.
Starea de protecție. Specie ocrotită de lege, inclusă în: Anexa II a Convenției de la Berna, 1979; Anexa II a Convenției de la Bonn, 1979; Anexele II și IV ale Directivei Habitate; Cartea Roșie a Europei; Cartea Roșie a Republici Moldova ( ed. a II-a ).
Măsurile de protecție. Ocrotirea habitatelor de hibernare; protejarea coloniilor de vară; oprirea utilizării pesticidelor; evitarea defrișărilor rase.
Liliac-de-iaz (Myotis dasycneme),Ordinul Chiroptera,Familia Vespertilionidae
Statutul. Specie periclitată.
Răspândirea. În Republica Moldova se întălnește în luncile râurilor. Peste hotarele țării este răspândită în nordul și centrul Europei, iar spre est- până la fl. Enisei și Siberia.
Habitatul. Populează zonele de șes cu ape stătătoare și lin curgătoare, sectoarele inundabile din luncile râurilor. Vara se adăpostește în scorburilor copacilor, în podurile caselor, nu mai departe de 2-3 km de apă, iarna – în cavități subterane.
Aspectul cantitativ. Este una dintre cele mai rare specii din Europa. În republică are un efectiv scăzut, se întâlnește foarte rar.
Factorii limitativi. Poluarea habitatelor acvatice; distrugerea celor de hibernare; deranjul în timpul perioadei de reproducere.
Particularitățile biologice și ecologice. Formează colonii de maternitate de câteva zeci de femele. Împerecherea are loc toamna; fecundarea se produce primăvara; în mai-iunie femela naște 1 pui. Hibernează din noiembrie până în martie. Vânătarea începe seara tărziu până pe la miezul nopții și în zori Vânează insecte deasupra bazinelor acvatice. În funcție de suprafața oglinzii apei, zborul este liniar sau circular.
Reproducerea în captivitate. Lipsește informația.
Starea de protecție. Specie ocrotită de lege, inclusă în: Anexa II a Convenției de la Berna, 1979; Anexa II a Convenției de la Bonn, 1979; Anexa II a Directivei Habitate; Cartea Roșie a Europei; Cartea Roșie a Republici Moldova ( ed. a II-a ).
Măsurile de protecție. Ocrotirea habitatelor de hibernare; protejarea coloniilor de vară.
Chițcan-de-cîmp (Crocidura leucodon)
Chițcan-de-mlaștină (Chițcan-mic-de-apă) (Neomys anomalus)
Chițcan-de-apă (Neomys fodiens)
Liliac-mare-cu-potcoavă (Rhinolophus ferrumequinum)
Liliac-mic-cu-potcoavă (Rhinolophus hipposideros)
Liliac-cu-urechi-mari (Myotis bechsteinii)
Liliac comun mic (Liliac-mic-cu-urechi-ascuțite) (Myotis blythii)
Liliac-de-apă (Myotis daubentonii)
Liliac-cu-mustăți (Myotis mystacinus)
Liliacul-lui-natterer (Myotis nattereri)
Liliac-mare-de-amurg (Nyctalus lasiopterus)
Liliacul-lui-kuhl (Pipistrellus kuhlii)
Liliacul-lui-nathusius (Pipistrellus nathuss)
Liliac-urecheat-brun (Plecotus auritus)
Liliac-urecheat-cenușiu (Plecotus austriacus)
Popîndău-cu-pete (Spermophilus suslicus)
Pîrș comun (Myoxus glis)
Șoarece-pitic (Micromys minutus)
Jder-de-pădure (Martes martes)
Hermelină (Mustela erminea)
Dihor-de-stepă (Mustela eversmannii)
Nurcă-europeană (Mustela lutreola) [31].
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂR
În municipiul Chișinău pe parcursul perioadei de cercetare 2017-2018 au fost semnalate 18 specii de mamifere mici: 6 din ordinul Insectivora, 12 din ord. Rodentia. Prin capturări au fost colectați 846 indivizi din 4 specii de insectivore și 9 specii de rozătoare. Speciile de Erinaceus concolor și Talpa europaea, ord. Insectivora, și Sciurus vulgaris, Spalax leucodon, Muscardinus avellanarius, ord. Rodentia, au fost determinate prin metode de vizualizare.
Speciile ordinului Insectivora sunt mai rar capturate față de cele din ord. Rozătoare de pe teritoriul mun. Chișinău datorită faptului că duc un mod de viață ascuns. Unele specii chiar sunt incluse în Cartea Roșie a Moldovei.
S-a constatat că cele mai favorabile pentru micromamifere biotopuri în zona urbană sunt: forestiere, palustre, liziera pădurii și livezile, iar agrocenozele cu culturi de cereale sunt cele mai sărace din punct de vedere faunistic.
Speciile dominante în majoritatea biotopurilor sunt Apodemus sylvaticus, A. uralensis, în păduri – A. flavicollis, în agrocenoze – Mus spicilegus și Microtus sp.
Rata sexelor variază în dependență de specie, biotop și faza ciclului vital. La majoritatea mamiferelor mici raportul sexelor în condiții optime oscilează ușor în jurul valorii 1:1, cu predominarea masculilor primăvara și creșterea numărului femelelor către toamnă. Cota indivizilor subadulții nu depășește 10% în perioada de primăvară, la începutul verii aceștia constituie până la 35% din efectivul populației, iar în perioada de toamnă subadulții formează cca 70% din populațiile speciilor studiate.
Mamiferele mici constituie o verigă importantă în lanțurile și relațiile trofice ale lumii animale. Ele asigură circulația materiei de la un nivel trofic la altul, fără care existența mamiferelor carnivore și a păsărilor răpitoare ar fi imposibilă. Spectrul trofic al ciufului de pădure constă în proporție de peste 90% din rozătoare mici.
În rezultatul analizei ingluviilor colectate de pe teritoriul mun. Chișinău s-a constatat, ca spectrul trofic al ciufului de pădure constă din 7 specii de rozătoare (Microtus, Mus, Apodemus sylvaticus, A. uralensis, A. agrarius, A. flavicollis, Clethrionomys glareolus, Muscardinus avellanarius), 3 specii de chițcani (Crocidura leucodon, C. suaveolens, Sorex minutus), o specie de lilieci (Eptesicus serotinus) și păsări.
În rezultatul proiectului pentru tineri cercetători: ”Diversitatea, importanța și particularitățile adaptive ale faunei de vertebrate terestre (mamifere, păsări, reptile, amfibieni) în ecosisteme recreative și urbane” s-a efectuat creșterea conștientizării ecologice a tinerei generații cu diseminarea informației despre importanța faunei urbane în funcționarea normală a ecosistemelor puternic antropizat
BIBLIOGRAFIE
Adamczyk K. & Ryszkowski L., Estimation of the density of a rodent population using stained bait., Acta Theriol, 13 (17): 295-311, 1968.
Bathe G. M., The significance of bait and camouflage on Longworth trapping of the wood mouse., Acta Theriol., 28 (20):323-327, 1983.
Bobek B. Influence of population density upon rodent production in a deciduous forest. Ann. Zool. Fennici 8: 137 – 144. 1971.
Bronson, F. H. Energy allocation and reproductive development in wild and domestic house mice. Biol. Reprod. 1984. 31:83–88.
Bujalska G., Regulation of female maturation in Clethrionomys species, with special reference to an island population of C.glareolus., Ann. Zool. Fenn, 22 (3): 331-342, 1985.
Dediu I. Enciclopedie de ecologie. Chiṣinău: Stiinṭa, 2010, 836 p.
Fertig, D., Edmonds, V., 1969. The physiology of the house mouse. Sci. Am. 221, 103–110.
Goszczynski J., Studies on the food of foxes., Acta Teriol, 19 (1): 1-18, 1974.
Goszczynski J., Connection betvween predatory birds and ther prey., Acta Teriol, 22 (30): 399-430,1977.
Hamar M. & Schapp B., Impact of Asio otus L. On the small mammal population in Romania., Ann Zool Fenn, 8 (1): 157-159, 1971.
Healing T. D., The dispersion of Bank voles (Clethrionomys glareolus) and Wood mise (Apodemus sylvaticus) in dry stone dykes., J Zool (Lond), 191 (3): 406-411, 1980.
Heikkila J., Kaarsalo K., Mustonen O., Pekkarinen P., Influience of predation risk on early development and maturation in three species of Clethrionomys glareolus voles. Ann. Zool. Fenn., 30 (2): 153-161, 1993.
Kotenkova E.V., Munteanu A.I. Social organization and home range behavior in two sympatric closely related species: house mouse (Mus musculus) and mound-building mouse (Mus spicilegus). 3 rd International Conference on Rodent Biology and Management. Hanoi, Vietnam 2006. P.166-167.
Lance A.N., Numbers of Woodmouse, Apodemus sylvaticus, on improved and uniploved blanket bog., J Zool (Lond), 171 (4): 471-474, 1973.
Martinsso B., Hansson L. & Angelstam P., Small mammal dinamics in adjicent landcapes with varying predator communities., Ann. Zool. Fenn, 30 (1): 31-42, 1993.
Munteanu Andrei, Lozanu Nina. Lumea animală a Moldovei. Mamifere. Vol. 4. Chișinău: Știința 2004, pp 12-128.
Nistreanu Victoria, Caraman Natalia. Speciile silvicole de mamifere mici (Insectivora, Rodentia) în pădurile din apropierea mun. Chișinău. Rev. Etnografie, Științele Naturii și Muzeologie. Ser. Științele Naturii, vol. 10(23): 97-101, 2009, pp. 97-101.
Nistreanu Victoria, Burlacu Victoria, Caraman Natalia, Burduniuc Olga. Shrew species (Soricomortha, Soricidae) in urban ecosystems of Chisinau city and its suburbs. „Actual problems of protection and sustainable use of the animal diversity”: Intern. conf. of zoologists: dedicadet to the 50th anniversary from the foundation of the Inst. of Zoologists. Chisinau 2011, pp. 44-45.
Orbtel R., Zejda R., Holisova V. Impact of small rodent predation on an overcrowded population of Diprion pini during winter. Folia Zool., 27:97-110, 1978
Pelikan J., Quadrat size and density estimates of small animal., Zool Listy, 20 (2): 139-152, 1971.
Plesner J. S., Honess P., The influience of moonlight on vegetation height preferens in some Peruvian rodent communities. Acta Theriol., 24 (25): 351-361, 1995.
Ryszkowski L., Estimation of small rodent density with the aid of coloured bait., Ann. Zool. Fenn., 8 (1): 8-13, 1971.
Ryszkowski L.. Wagner C. K., Goszsynski J. & Truszkowski J., Operation of predators in a forest and cultivated fields., Ann. Zool. Fenn., 8 (1): 160-168, 1971.
Singleton G. R., A comparison of the effectiveness of pitfall and Longworth live – trapping techniques in population studies of house mouse., Acta Theriol., 32 (15): 245-259, 1987.
SAVIN A., MUNTEANU A., SÂTNIC V., RADU V. 1992. Diversitatea cumunitătilor de micromamalii din ecosisteme antropice. Mat. conf. Ecologia si protectia mediului înconjurator. Chisinau: 71-72.
SAVIN A., MUNTEANU A., SÂTNIC V. 2003. Dinamica populațiilor speciilor Apodemus sylvaticus, Mus spicilegus și Microtus arvalis (Rodentia, Muridae) în agrocenoze/ Culegere jubiliară dedicată lui Spassky А. Chisinau: 177-182.
SAVIN A., MUNTEANU A., CORCIMARU N., NISTREANU VICTORIA 2007. Rolul structurii ecosistemelor în menținerea diversității grupărilor taxonomice de mamifere. Conf. a VI-a a Zoologilor din Moldova cu participare internaț., Chișinău: 38-39.
SAVIN A. 2004. Distribuția speciilor genului Apodemus (Rodentia, Muridae) în cenozele Republicii Moldova. Buletinul AȘ R. M. Științe Biologice, Chimice și Agricole, Chisinau, N 4: 46-51.
SAVIN A. 2003. Dinamica sezonieră a reproducerii speciilor sible Apodemus sylvaticus Apodemus uralensis în condițiile agrocenozei. Culegere jubiliară dedicată lui Spassky А. Chisinau: 127-129.
Stephenson P. J.,Catto C. M. C.,A. M. Hutson, P. A. Raccey, Foraging behaviour and habitat use of the serotine bat (Eptesicus serotinus) in southern England.Journal of Zoology, 1996, Volume 238 (4), p. 623–633.
Toderaș I., Munteanu V., Cozari T., Dediu I., Duca G. Cartea Roșie a Republicii Moldova. Vol.3, Chișinău: Știința 2015, pp 234-265.
Ylonen H., Jedrzejewska B., JedrzejewskI W. & Heikkila J., Antipredatory behavior of Clethrionomys voles – „David and Goliaf” arm race., Ann. Zool. Fenn., 29 (4): 207-216, 1992.
Анисимов Е. П. Факторы, определяющие добычу ушастой совы зимой. Вопросы экологии и практического значения птиц и млекопитающих Молдавии. 1969, Вып. 3, с. 36-40.
Анисимов Е., Кожухарь А. Фауна городов и её охрана. Кишинев «Картя Молдовеняскэ» 1978, 56 с.
Г.А. Новиков Полевые исследования экологии наземных позвоночных животных. М. : Сов. наука, 1953., 283 c.
Кондрашкин Г.А. Норовая деятельность домовых мышей дельты Волги. В кн.: Грызуны и борьба с ними. Саратов, 1950, вып. 3, с.201-206
Котенкова Е.В., Мунтяну А.И. Сравнительный анализ пространственно-этологической структуры группировок у синантропных и дикоживущих видов домовых домовых мышей надвидового комплекса Mus musculus sensu lato: механизмы формирования и поддержания. Успехи современной биологии. 2006. Т. 126. №5. С.513-528.
Котенкова Е.В., Мунтяну А.И. Феномен синантропии: адаптации и становление синантропного образа жизни в процессе эволюции домовых мышей. Успехи современной биологии. 2007. №6.
Краснов Б.Р., Хохлова И.С. Домовая мышь. Происхождение, распространение, систематика, поведение. Е.В. Котенкова, Н.Ш. Булатова, ред. М.: Наука. 1994. С.188.
Краснов Б.Р., Хохлова И.С. Домовая мышь. Соколов В.Е., Котенкова Е.В., Краснов Б.Р., Мешкова Н.Н., ред. М.: ИЭМЭЖ. 1989. С.223.
КОТЕНКОВА ЕЛЕНА В., МУНТЯНУ А. И. 2007. Сравнительный анализ эколого-этологических адаптаций домовых (Mus musculus) и курганчиковых мышей (M.spicilegus) в связи с образом жизни. Conferința a VI a Zoologilor din Republica Moldova cu participare internațională „Problemele actuale ale protecției și valorificării durabile a diversității lumii animale”. Chișinău: 35-36.
Лозан М. Н. Грызуны Молдавии. Том II, Акад. Шт. СССР, Кишинэу, 1971
Мешкова Н. Н., Федорович Е. В. Ориентировочно-исследовательская деятельность, подражание и игра как психологические механизмы адаптации высших позвоночных к урбанизированной среде. М.: Аргус. 1996. 225 с.
МУНТЯНУ А. И., ЧЕМЫРТАН НЕЛЛИ А. 1997. Ориентировочно-исследовательское поведение симпатричных видов мышевидных грызунов в агроценозах. Известия АНМ, Биологические и Химические науки, 2(284), Chisinau: 69 72.
МУНТЯНУ А. И. 2006. Об изменчивости социальной организации популяций мышевидных грызунов. Материалы международной конференции «Проблемы популяционной экологии животных. Томск:
МУНТЯНУ А. И., ЛАРИОН АЛИНА 2007. Адаптивные особенности зимующих поколений Mus spicilegus в агроценозах (Muridae, Rodentia). Териофауна России и сопредельных территорий. Межд. Совещ., Москва: 313.
Тихонова Г. Н., Тихонов И. А., Богомолов П. Л., Бодяк Н. Д., Суров А. В. Распределение мелких млекопитающих и типизация незастроенных территорий г. Москвы. Успехи современной биологии. 1997. Т. 117. Вып. 2. С. 218 – 239.
Тихонов И.А., Котенкова Е.В., Успенская И.Г., Коновалов Ю.Н., Бурлаку B.И., Бенеш О.А., Георгица С.Д., Караман Н.К., Тихонова Г. Н., Хрыстин В.А., В.И., Нистреану В.Б., Мунтяну А.И. Грызуны и насекомоядные незастроенных территорий г. Кишинева. Сб. мат-лов 4-й междунар. науч.-практ. конфер. Урбоэкосистемы: проблемы и перспективы развития. Ишим: Тюменский издательский дом, 2009. С. 310-315.
Тихонова Г.Н., Тихонов И.А., Котенкова Е.В., Успенская И.Г., Коновалов Ю.Н., Бурлаку В.И., Нистреану В.Б., Бенеш О.А., Георгица С.Д., Караман Н.К., Хрыстин В.А., Мунтяну А.И. Сравнительный анализ населения мелких млекопитающих незастроенных территорий двух европейских городов (Москвы и Кишинев). Diversitatea, valorificarea rațională și protecția lumii animale. Simpozion Internațional consacrat celei de-a 70-a aniversări din ziua nașterii profesorului universitar Andrei Munteanu, Chișinău, 2009, pag.117-120.
Тихонов И.А., Мунтяну А.И., Успенская И.Г., Коновалов Ю.Н., Бурлаку, В.И., Караман Н.К., Нистреану В.Б., Тихонова Г.Н., Котенкова Е.В. Биотопическое распределение, структура популяций и некоторые особенности размножения мелких млекопитающих г. Кишинева. Поволж. экол. журн. № 4. С. 404-415. 2010.
Тихонова Г. Н., Тихонов И. А., Котенкова Е. В., Мунтяну А. И., Успенская И. Г., Коновалов Ю. Н., Бурлаку В. И., Кику В. Ф., Георгица С. Д., Караман Н. К., Нистреану В. Б., Мальцев А. Н. Сравнительный анализ структуры сообществ мелких млекопитающих двух европейских городов, расположенных в разных природных зонах (Кишинев и Ярославль). Сибирский экологический журнал – № 3, 2012. сс.215-221.
Тремасова О.В., Орлова Д.Г., Мальцев А.Н., Караман Н.К., Котенкова Е.В. реакция восточноевропейской полевки на обонятельные сигналы синантропных домовых мышей. Териофауна России и сопределеных территории. Mатериалы Международного совещания 1-4 февраля 2011 г. Москва, ISBN 978-5-87317-710-3. сс. 486.
Успенская И. Г., Георгица С.Д., Кику В.Ф., Гуцу В.И., Мельник В.Н. , Кульбачная E.В. Структурно-функциональная организация очагов зооантропонозов в условиях урбаценоза г. Кишинева. Москва, РЭТ инфо, Nr.2 (50) июнь. 2004, стр. 21-23
Щипанов H.A., Шутова М.И. Некоторые аспекты устойчивости популяции домовых мышей к внешним повреждающим факторам в сельскохозяйственном. Экология, 1989, No 2, с. 58-64.
RESURSE ELECTRONICE
55. Ecosistemul urban. http://www.scrigroup.com/geografie/ecologie-mediu/Ecosistemul-urban85549.php (vizitat 19-05-2018).
56. Chișinău. În: The travel guide to Moldova. https://www.travel.md/ro/descopera-moldova/orase-si-sate/chisinau/ (vizitat 19-05-2018).
57. Chișinău. https://ru.scribd.com/doc/16195603/Chișinău (vizitat 19-05-2018).
58. Fauna Republicii Moldova. În: Planul local de acțiuni pentru mediu al municipiului Chișinău. Chișinău 2010. https://www.chisinau.md/public/files/subdiviziuni_documente/Dir_socio_ecologica.doc (vizitat 19-05-2018).
59. Mamifere. http://www.clopotel.ro/enciclopedia/Animale_Mamifere-48.html (vizitat 19-05-2018).
60. Mamiferele: tot ce trebuie să știi despre mamifere. http://www.zooland.ro/mamiferele-tot-ce-trebuie-sa-stii-despre-mamifere-4121 (vizitat 19-05-2018).
61. Ecosistemul urban- Biotopul urban, Elemente antropice ale biotopului. http://www.referatele.com/referate/geografie/online7/ECOSISTEMUL-URBAN–Biotopul-urban-Elemente-antropice-ale-biotopului-referatele-com.php (vizitat 20-05-2018).
62. Top-10 animale pe cale de dispariție în Republica Moldova. http://curentul.md/social/top-10-animale-pe-cale-de-disparitie-in-republica-moldova.html (vizitat 20-05-2018).
Anexă
Publicații:
Spînu Călin, Pascari V. Redcozubov O. Herpetofauna și microteriofauna stațiunii paleolitice Brînzeni I. În: Sustainable use and protection of animal world diversity, Chișinău 2014, p. 76-77.
Declarația privind asumarea răspunderii
Subsemnatul, Spînu Călin, absolvent al Universității de Stat „ Dimitrie Cantemir”, ciclul masterat, declar pe propria răspundere că teza de master pe tema „ Fauna de mamifere din ecosistemele urbane ale municipiului Chișinău”, a fost elaborată de mine și nu a mai fost prezentată niciodată la un alt program de masterat sau instituție de învățământ superior din țară sau din străinătate.
De asemenea, declar că sursele utilizate în teză, inclusiv cele din Internet, sunt indicate cu respectarea regulilor de evitare a plagiatului:
fragmentele de text sunt reproduse întocmai și sunt scrise în ghilimele, deținând referința precisă a sursei;
reluarea/reformularea în cuvinte proprii a textelor altor autori conține referința precisă;
rezumarea ideilor altor autori conține referința precisă a originalului.
________________________
Nume, prenumele
________________________
Semnătura
________________________
Data
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: FAUNA DE MAMIFERE DIN ECOSISTEMELE URBANE ALE MUNICIPIULUI CHIȘINĂU [304121] (ID: 304121)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.