ȘCOALA POSTLICEALĂ AUXILA MEDIAȘ PROIECT DE ABSOLVIRE DOMENIUL: SĂNĂTATE ȘI ASISTENȚĂ PEDAGOGICĂ SPECIALIZAREA: ASISTENT MEDICAL DE FARMACIE… [304106]

ȘCOALA POSTLICEALĂ AUXILA MEDIAȘ

PROIECT DE ABSOLVIRE

DOMENIUL: SĂNĂTATE ȘI ASISTENȚĂ PEDAGOGICĂ

SPECIALIZAREA: ASISTENT MEDICAL DE FARMACIE

ÎNDRUMĂTOR:

ABSOLVENT: [anonimizat] 2018

ȘCOALA POSTLICEALĂ AUXILA MEDIAȘ

PROIECT DE ABSOLVIRE

DOMENIUL: SĂNĂTATE ȘI ASISTENȚĂ PEDAGOGICĂ

SPECIALIZAREA: ASISTENT MEDICAL DE FARMACIE

ÎNDRUMĂTOR:

ABSOLVENT: [anonimizat] 2018

VITAMINE HIDROSOLUBILE

CUPRINS:

Argumentul lucrării

Introducere

Capitolul I – Clasificarea vitaminelor hidrosolubile…………………..pag. 1

[anonimizat]………….pag. 2-45

1.Tiamina…………………………………………………………………………….pag. 2-4

2.Riboflavina………………………………………………………………………..pag. 5-8

3.Acidul pantotenic………………………………………………………………..pag. 9-11

4.Niacina………………………………………………………………………………pag. 12-15

5.Vitamina B6……………………………………………………………………….pag. 16-18

6.Ciancobalamina (Vitamina B12)…………………………………………..pag. 19-21

7.Acidul folic………………………………………………………………………..pag. 22-25

8.Biotina……………………………………………………………………………….pag. 26-27

9.Vitamina C…………………………………………………………………………pag. 28-30

10.Vitamina P………………………………………………………………………..pag. 31-33

11.Colina………………………………………………………………………………pag. 34-35

12.Acidul lipoic……………………………………………………………………..pag. 36-37

13.Acidul orotic……………………………………………………………………..pag. 38

14.Acidul pangamic………………………………………………………………..pag. 39

15.Mio-inozita………………………………………………………………………..pag. 40-41

16.Acidul paraaminobenzoic…………………………………………………….pag. 42

17.Carnitina……………………………………………………………………………pag. 43

18.Vitamina U………………………………………………………………………..pag. 44

19.Ubichinone (UQn)………………………………………………………………pag.45

[anonimizat]………………………pag. 46-61

Concluzii

Bibliografie

Motto: “[anonimizat]”

[anonimizat], [anonimizat].

Pentru a [anonimizat], [anonimizat].

[anonimizat].

Este greu de crezut câtă influență are alimentația asupra stării generale de sănătate. Unele substanțe sunt chiar adevărate CE????,în lupta cu virușii.

Faptul că o alimentație corectă poate contribui la evitarea și tratarea unor boli și de asemenea la menținerea unei stări generale optime a organismului nu este ceva nou. Încă de acum 2500 de ani, Hipocrate a atras atenția asupra acestui lucru. Din păcate, în epoca modernă, mai ales după apariția medicamentelor chimice, oamenii parcă au uitat de rolul benefic pe care unele medicamente îl pot juca în menținerea sănătății. Puțini sunt cei care au rămas consecvenți vechiului concept, potrivit căruia hrana sănătoasă înseamnă viața lungă, lipsită de probleme majore de sănătate.

În funcție de etapa vieții pe care o traversăm, unele dintre vitamine și minerale devin esențiale pentru păstrarea vitalității corpului, trebuie să treacă pe primul plan.

Mâncați mai multe vitamine!

Această cerere pe care ne-o fac experții nutriționiști se pare că este deja învechită. Au trecut timpurile în care porția zilnică de vitamine era satisfăcută de vestitul măr. În prezent, specialiștii ne sfătuiesc să mâncăm zilnic carne slabă, pește, produse din cereale integrale, precum și două porții de fructe și trei porții de legume pe zi.

INTRODUCERE

Vitaminele reprezintă substanțe de origine vegetală, animală sau microbiană cu rol biocatalitic și se găsesc în cantitate mică în alimente, fiind indispensabile pentru creșterea și dezvoltarea normală a organismelor. Ele sunt sintetizate de organismele vegetale și numai în mică măsură de unele specii animale. Animalele își procură vitaminele din hrană, fie în stare liberă, fie sub formă inactivă de provitamine, care se transformă ulterior în vitamine. În plante, vitaminele se găsesc în cantitate mai mare în frunze, semințe în stare de germinație, polen, drojdie de bere, alge, etc.

Prima vitamină a fost descoperită de C.Funk în 1911, care a reușit să izoleze din tărâțele de orez o substanță ce vindecă boala beri-beri și care a fost numită de autor vitamină, adică amină vitală. I s-a dat numele de vitamină deoarece substanța respectivă (vitamina B1) conținea azot aminic și era considerată indispensabilă vieții. Astăzi se cunosc un număr însemnat de vitamine ce nu conțin azot în molecula lor.

Deși pentru îndeplinirea tuturor rolurilor funcționale ale vitaminelor organismul omului are nevoie de cantități foarte mici (câteva miligrame sau chiar micrograme pe zi), rația alimentară trebuie să le procure regulat. Altfel, ajung să se declanșeze anumite stări patologice, numite avitaminoze. Avitaminozele reprezintă consecințe ale deficienței sistemelor ezimatice la care participă vitaminele respective și pot fi cauzate de diverși factori sau pot avea diferite origini: alimentară (lipsa vitaminei din hrană), digestică (absorbția intestinală defectuoasă), asimilatorie (imposibilitatea transformării de către organism a provitaminelor inactive în vitamine active), necesități metabolice mărite (efort fizic și intelectual, boli, gravitate, etc.), distrugerea microflorei intestinale, producătoare de anumite vitamine, prin consumul de medicamente (antibiotice, sulfamide), prezența antivitaminelor corespunzătoare.

Antivitaminele sunt substanțe foarte asemănătoare vitaminelor cu acțiune antagonistă vitaminelor și care produc efectele avitaminozelor respective (receptivitate pentru infecții, debilitate, oprirea creșterii la organismele tinere, leziuni tegumentare etc.). În principiu,fiecare vitamină poate avea una sau mai multe antivitamine.

Este de remarcat că există și vitamine distincte din punct de vedere chimic – dar înrudite structural – care împlinesc aceleași funcții și a căror carență determină aceeași avitaminoză. Acestea se numesc vitamere. Spre exemplu, diverse vitamine E (tocoferoli) sunt caracterizate, una în raport cu alta, drept vitamere; astfel încât în loc de vitaminele E se poate spune și vitamerele E.

CAPITOLUL I

Clasificarea vitaminelor hidrosolubile

Vitaminele hidrosolubile (cele cu molecule polare) sunt solubile în apă și insolubile în solvenții organici. Aceste vitamine solubile în apă sunt reprezentate de: vitamina B1, vitamina B2, vitamina B6, vitamina PP, grupul „bios” (biotinele, acidul pantotenic, mezoinozitolul), acidul paraaminobenzoic, vitamina B12, vitamina C și vitaminele P. După realizarea unei concetrații optime, diferită de la un organ la altul, surplusul acestor vitamine se elimină din organism pe cale renală. Întrucât majoritatea vitaminelor hidrosolubile intră în structura unor enzime (sub formă de cofactori), aceste vitamine au primit și denumirea de enzimo-vitamine.

Vitamine hidrosolubile:

B1 tiamina, antinevritică;

B2 riboflavina, vitamina creșterii;

B3 niacina, niacinamida;

B5 acid pantotenic;

B6 piridoxină, piridoxal și piridoxamină, antidermatitică;

B12 ciancobalamină, antianemică;

Acid folic, folacină, acid pteroilglutamic, antianemică;

H biotină, antiseboreică;

C acid ascorbic, antiscorbutică;

P bioflavone, rutina, intăritor al capilarelor.

CAPITOLUL II

Rolul biochimic și fiziologic al vitaminelor

1.Tiamina

Tiamina are rol deosebit în procesele biochimice de transformare a glucidelor în organismul animal, vegetal și la microorganisme.

Sub formă de tiaminpirofosfat (TPP), vitamina B1 intră în constituția enzimelor ce catalizează decarboxilarea oxidativă a acidului piruvic și a cetoglutaratului în degradarea aerobă a glucidelor și în constituția enzimelor transcetolaze care iau parte la degradarea glucozei pe calea pentozelor. În felul acesta, TPP participă la reacțiile cheie ale căilor de transformare a glucidelor, în reacțiile ciclului acidului citric și datorită legăturii acestui ciclu cu metabolismul proteinelor prin intermediul transaminării α-cetoglutaratului, în reacțiile de sinteză a bazelor azotate ale acizilor nucleici.

Pe langă rolul catalitic al tiaminpirofosfatului, este posibilă participarea diferiților esteri fosforici ai tiaminei la transportul activ al fosfaților macroergici; participarea tiaminei la reacțiile de oxido-reducere, în biosinteza acizilor grași polinesaturați.

În hipovitaminoză și avitaminoză de tiamină nu se mai poate efectua decarboxilarea oxidativă în organism, fapt ce atrage o acumulare de acid piruvic în sânge și diferite țesuturi. În aceste condiții apar tulburări gastro-intestinale, polinevrite care duc la paralizii, tulburări ale sistemului nervos, tabloul clinic al bolii beri – beri.

Tiamina sau vitaminaB1,cunoscută și sub numele de aneurină datorită proprietăților sale antinevritice, este o vitamină hidrosolubilă din complexul vitaminic B. Supranumită și "vitamina bunei dispoziții" sau "vitamina performanței intelectuale", vitamina B1 este indispensabilă sănătății fizice și psihice, având efecte benefice asupra sistemului nervos, digestiv, dar și la nivelul mușchilor și chiar al inimii.

Structură și proprietăți

Tiamina este un compus format din două nuclee: unul pirimidinic și altul tiazolic unite printr-o grupă metilenică. La ciclul pirimidinic sunt substituite un radical metil și o grupa aminică, iar la cel tiazolic sunt substituiți un radical metil și unul etil oxidat.

Tiamina este o substanță cristalină, incoloră, cu gust amar și miros caracteristic; se solubilizează bine în apă și acid acetic, ceva mai greu în alcool etilic și metilic și este insolubilă în cloroform, eter, acetonă. Soluțiile în mediu acid sunt foarte stabile și rezistente la încălzire pană la temperaturi înalte (pană la 140oC). În mediu neutru și mai ales în mediu alcalin, tiamina se distruge foarte repede. Prin oxidare în anumite condiții, de exemplu cu permanganat de potasiu, tiamina se transformă într-un compus denumit tiocrom care prezintă o puternică fluorescență albastră în ultraviolet și astfel servește pentru dozarea vitaminei B1.

Surse de tiamină

Vitamina B1 se găsește în cantități mari în cereale, drojdia de bere, carne, ficat, ouă. Flora intestinală este capabilă să sintetizeze tiamină și, prin urmare, o parte din necesar este acoperită și pe această cale.

2.Riboflavina

Riboflavina are un rol deosebit de important în procesele biochimice. Absorbită în intestin, ea este supusă fosforilării cu formarea celor două forme coenzimatice: flavinmononucleotidul (FMN) și flavinadenindinucleotidul (FAD).

Flavoproteidele care include în calitate de component coezimatic FMN sau FAD sunt enzime de oxido-reducere și realizează transportul hidrogenului în procesele de respirație celulară. O serie de flavoproteide participă în calitate de catalizatori în ciclul acidului citric, la oxidarea acizilor grași, în procesul de fosforilare oxidativă, precum și în reacțiile de sinteză a bazelor purinice ale nucleotidelor, deci indirect, și a proteinelor.

În felul acesta, riboflavina participă la utilizarea substanțelor nutritive ale hranei și, asigurând o intensitate suficientă respirației celulare, contribuie la formarea compușilor macroenergici care sunt folosiți în procesele de biosinteză , în special pentru sinteza proteinelor.

Rolul riboflavinei se extinde însă și asupra altor procese biochimice și fiziologice. Astfel, intervine în incorporarea fierului în hemoglobină, în chimismul procesului vizual (în asociere cu retinolii), în creșterea animalelor tinere.

Aportul insuficient de riboflavină cu hrana conduce la apariția unor modificări patologice. Lipsa totală a riboflavinei din hrană determină o avitaminoză severă care se caracterizează prin instalarea unei stări comatoase cu sfarșit letal. În hipovitaminoză B2, pe langă oprirea creșterii, se înregistrează dermatite, stomatite, conjunctivite, anemie hipocromă, dereglări ale sistemului nervos.

În hipervitaminoza B2 nu apar dereglări evidente, deoarece riboflavina are o slabă toxicitate și nu produce reacții alergice.

Riboflavina este o vitamină din grupa B. Este solubilă în apă și în etanol. Aceasta participă activ în procesele metabolice, formarea anticorpilor, celulelor pielii, precum și a celulelor roșii ale sângelui.

Structură și proprietăți

Riboflavina este un derivat dimetilat al izoaloxazinei (nucleu flavinic) la care se substituie ribitolul.

Riboflavina este o substanță solidă, cristalizată, de culoare galben-portocalie; se dizolvă în apă dând soluții galbene și fluorescente. Este solubilă în alcool și acid acetic, insolubilă în eter, cloroform.

În mediu neutru și acid rezistă la incălzire, însă în mediu alcalin se distruge imediat la cald. În prezența radiațiilor ultraviolete, riboflavina se distruge cu formarea unui compus biologic inactiv.

Vitamina B2 se utilizează în:

Ariboflavinoză;

Afecțiuni ale pielii

Anemii

Ciroze

Unele afecțiuni ale ochilor, precum cataractă

Afecțiuni digestive.

Molecula de vitamină B2 posedă proprietăți oxido-reducătoare. Legând doi atomi de hidrogen din pozițiile 1 și 10, riboflavina se reduce în leucoderivatul incolor care, oxidându-se, trece din nou în riboflavina galbenă. În felul acesta, formându-se formele semichinonice ale riboflavinei, ea poate funcționa ca transportor de electroni.

Restul de ribitol al riboflavinei poate fi esterificat la atomul C-5’ cu acid fosforic rezultând un mononucleotid: flavinmononucleotid (FMN).

Surse de riboflavină

Riboflavina este larg răspandită în natură intrând în compoziția celulelor vegetale și animale. O serie de microorganisme și plantele sunt capabile de a sintetiza riboflavina, în timp ce, animalele nu au această capacitate și ca urmare necesită aportul riboflavinei prin hrană. Surse de vitamină B2 pentru om sunt laptele și produsele lactate, oul, ficatul, rinichii și inima animalelor, drojdiile și, într-o mai mică măsură, cerealele și legumele. De asemenea, riboflavina este sintetizată și de microflora intestinală.

3.Acidul pantotenic

Sub formă de ACP-SH și CoA-SH acidul pantotenic îndeplinește în organism funcția sa biologică. Prin grupa -SH a pantoteinei, molecula de ACP-SH și de CoA-SH funcționează ca transportator de grupări acil, formând tioesteri la grupa tiol. În felul acesta, ACP-SH deține un rol important în biosinteza acizilor grași.

Coenzima A joacă un rol fundamental în metabolismul substanțelor, luând parte la realizarea unor procese biochimice cum sunt oxidarea și biosinteza acidului citric, biosinteza sterolilor, steridelor, lipidelor neutre, fosfatidelor, porfirinelor, mucopolizaharidelor etc.

Hipovitaminoza pantotenică la om se întalnește rar datorită largii răspândiri a acidului pantotenic în natură și a cantităților suficiente existente în alimentație. În carență de acid pantotenic au loc o serie de dereglări patologice: tulburări gastrointestinale, tulburări musculare, leziuni cutanate, dermatite, stomatite, tulburări ale sistemului nervos central, anemii, scăderea capacității de a forma anticorpi.

Structură și proprietăți

Acidul pantotenic este format din acidul pantoic și β-alanină, legate între ele printr-o legătură peptidică.

Se prezintă sub formă lichidă, uleioasă, de culoare slab-gălbuie. Este solubil în apă și etanol, greu solubil în eter și insolubil în cloroform și benzen. Sub forma sărurilor de Ca sau Na, este o substanță cristalizată.

Acidul pantotenic este puțin stabil, însă sărurile sale sunt mult mai stabile.

Printre derivații acidului pantotenic, o importanță deosebită o are pantoteina (acidul pantotenic + cisteamină) care intră în constituția unei proteine denumită proteina transportoare de grupări acil („Acil Carrier Protein” , ACP-SH) și a unei coenzime care participă la diverse reacții biochimice de sinteză și de degradare a unor metaboliți numită coenzima A (CoA-SH).

Surse de acid pantotenic

Acidul pantotenic este conținut de toate animalele, plantele și microorganismele. Țesuturile animale nu sunt capabile să sintetizeze acid pantotenic, dar sintetizează din acesta, coenzima A. Surse de acid pantotenic pentru om sunt: ficatul, rinichii, carnea, ouăle, icrele, varza roșie, cartofii, strugurii, drojdiile.

4.Niacina

NAD+ și NADP+ constituie sisteme coenzimatice ale unor importante enzime de oxido-reducere din organisme. Prin unirea lor cu apoenzimele specifice, catalizează reacții de transfer a hidrogenului de pe un substrat donor pe unul acceptor.

Cea mai importantă funcție biologică a coenzimelor nicotinamidice constă în participarea lor la transferul electronilor și hidrogenului de la substratele care se oxidează la oxigen în procesul de respirație celulară.

Coenzimele nicotinamidice intră în structura unor importante enzime: alcooldehidrogenaze, aldehiddehidrogenaza, glutamatdehidrogenaza, fosfogliceroaldehid-dehidrogenaza, lactatdehidrogenaza, malatdehidrogenaza etc., ceea ce explică rolul deosebit al vitaminei PP în metabolisme.

Carența vitaminei PP se manifestă prin simptome ca: iritabilitate, anxietate, inapetență, dereglări digestive, dermatologice și nervoase. Ansamblul stărilor patologice determinate de deficitul de nicotinamidă constituie boala denumită pelagra datorată profundelor dereglări ale metabolismului proteinelor, lipidelor și glucidelor.

Se mai numește vitamina PP (factor de prevenire a pelagrei)

Structură și proprietăți

Din punct de vedere chimic, există acidul piridin–3-carboxilic care se numește acid nicotinic și amida sa numită nicotinamida.

Acidul nicotinic este o substanță albă, cristalină, cu gust slab acid, care se dizolvă bine în apă (îndeosebi prin încălzire) și nu se dizolvă în eter; este deosebit de stabilă și sub acțiunea agenților chimici și fizici obișnuiți nu se descompune.

Caracteristici similare are și nicotinamida.

La unele bacterii, ciuperci și la animale, acidul nicotinic se formează din triptofan prin participarea vitaminei B6.

În țesuturile animalelor, aproape întreaga cantitate de acid nicotinic se găsește sub forma amidei sale – nicotinamida, în constituția a două nucleotide și anume: nicotinamidadenindincleotid (NAD+) și nicotinamidadenindinucleotidfosfat (NADP+):

Prin nucleul lor piridinic, NAD+ și NADP+ sunt capabile de a participa la reacții deoxido-reducere prin transfer de hidrogen:

Prescurtat, reacțiile se scriu:

Surse de niacină

Acidul nicotinic și amida sa sunt larg răspadite în produsele vegetale și mai ales animale.

Surse de vitamina pentru om sunt ficatul, rinichii, inima animalelor, carnea, peștele, cerealele, leguminoasele. Cantități mari din această vitamină conțin tărațele de grau și drojdiile.

5.Vitamina B6

Mecanismul participării piridoxinei în procesele biochimice este bine stabilit la ora actuală. Sub formă coenzimatică de piridoxalfosfat, vitamina B6 intră în structura unei serii de enzime ce catalizează importante reacții de transformare a aminoacizilor. In special piridoxalfosfatul constituie componenta enzimelor ce participă la decarboxilarea și dezaminarea aminoacizilor . A fost constatată funcția catalitică a piridoxalfosfatului în acțiunea fosforilazei enzimă ce joacă un rol central în metabolismul glicogenului. Se presupune participarea acestei coenzime și la metabolismul lipidelor.

Deficiența de vitamină B6 este insoțită de apariția de dermatite, stomatite, conjunctivite, anemie hipocromă, franarea creșterii. Dezvoltarea hipovitaminozei B6 poate fi legată atat de aportul său insuficient cu hrana cat și de o dereglare a biosintezei piridoxalfosfatului în organism.

Structură și proprietăți

Din punct de vedere al structurii chimice, piridoxina reprezintă 2-metil-3-hidroxi-4,5-dihidroximetilpiridina. Pe lângă piridoxină, mai posedă activitate vitaminică încă doi derivați ai 3-hidroxipiridinei care au în poziția 4 a ciclului piridinic o grupă aldehidică sau aminică și care se numesc respectiv piridoxal și piridoxamină. Toți acești trei compuși (derivați ai 3-hidroxipiridinei) poartă denumirea comună (generică) de „vitamină B6”:

Vitamina B6 este o substanță cristalină, incoloră, cu gust amar, ușor solubilă în apă, mai greu în alcool și insolubilă în solvenți. Soluțiile piridoxinei sunt stabile la incălzire cu acizi și baze. Este una dintre cele mai stabile vitamine. Sub acțiunea luminii ea însă își pierde repede activitatea.

Funcțiile hidroxil pot fi ușor esterificate. Importanți sunt esterii fosforici ai piridoxalului și piridoxaminei care îndeplinesc rol coenzimatic:

Surse de vitamina B6

Vitamina B6 este larg răspandită in natură. Este sintetizată de plante și microorganisme, printre care și de microflora tractului intestinal. Totuși, această sinteză este insuficientă pentru asigurarea deplină a necesarului de vitamină al omului și prin urmare, sursa de bază o constituie alimentele. Cele mai bogate în vitamina B6 sunt drojdiile, ficatul, inima și rinichii animalelor, carnea, peștele, cerealele integrale, leguminoasele uscate, ardeiul verde.

6.Ciancobalamina (Vitamina B12)

Vitamina B12 poate lua parte la două grupe de reacții biochimice. În primul rând, la reacțiile de transmetilare. Caracteristic acestui tip de reacții este formarea metilcobalaminei ca transportor intermediar de grupă metil. În acest mod se biosintetizează metionina și acetatul din dioxid de carbon. Cea de-a doua grupă cuprinde reacțiile de transformare la care ia parte direct coenzima B12.

Aceste reacții constau în transportul hidrogenului și formarea unei noi legături carbon-hidrogen. În această categorie intră reacția catalizată de metilaspartatmutază care transformă acidul glutamic în acid β-metilaspartic; reacția catalizată de metilmalonil-CoA-mutaza care transformă metilmalonil-CoA în succinil-CoA; reacția de dezaminare a etanolaminei; reacția de reducere a ribonucleotidelor la dezoxiribonucleotide.

Deosebit de importantă este participarea vitaminei B12 la sinteza acizilor nucleici (în activarea fragmentelor cu un singur atom de carbon necesar pentru formarea bazelor azotate purinice și pirimidinice și în reducerea ribonucleotidelor la dezoxiribonucleotide). Vitamina B12 are rol important în funcția formatoare a eritrocitelor la nivelul măduvei spinării; stimulează anabolismul proteinelor și al lipidelor; este un factor de creștere pentru organismele tinere, favorizează diviziunea celulară, menține integritatea celulei nervoase.

Hipo- și avitaminoza B12 la om pot să apară în cazul unui aport insuficient al vitaminei cu hrana sau datorită unei dereglări a absorbției sale, ceea ce conduce la o dereglare a procesului normal de formare a hematiilor (hematopoieză) în măduva osoasă și la dezvoltarea anemiei pernicioase. De asemenea, insuficiența de ciancobalamină determină o dereglare a metabolismului proteinelor, glucidelor și lipidelor.

Structură și proprietăți

Ciancobalamina reprezintă compusul -(5,6- dimetilbenzimidazolin)–cobamidcianidă. Structura sa se distinge printr-o mare complexitate. Molecula vitaminei B12 este constituită din patru nuclee pirolice reduse, din care trei sunt legate coordinativ de cobalt iar al patrulea printr-o legătură covalentă; atomul de cobalt este legat și de un radical cian (-CN) precum și de un atom de azot de la 5,6-dimetilbenzimidazol; acesta din urmă este legat de nucleul tetrapirolic prin ribozo – fosfat și aminopropanol.

Vitamina B12 este un compus cristalizat, de culoare roșie, solubil în apă și alcool șiinsolubil în eter, cloroform și acetonă.

Există mai mulți derivați ai vitaminei B12 la care grupa cian este înlocuită cu alți radicali. Întreaga grupă de compuși care nu conțin grupa cian poartă denumirea de cobalamine (corinoide) și numai vitamina se numește ciancobalamină.

Prin înlocuirea grupei cian –CN cu o grupă hidroxil se formează hidroxicobalamina care reprezintă o formă a vitaminei B12 fiziologic activă. Printre analogii vitaminei B12, cel mai mare interes îl prezintă metilcobalamina care este un metabolit activ.

La majoritatea organismelor, 50-90% din cantitatea totală a vitaminei B12 se găsește sub formă de coenzimă și derivații săi. Coenzima B12 conține, în locul grupei –CN, 5’-dezoxiadenozină (ligand adenozinic). Legătura covalentă cu cobaltul se realizează prin C-5’ al dezoxiribozei și poartă caracter ionic; deci coenzima B12 este 5’-dezoxiadenozilcobalamină și spre deosebire de vitamina B12, se protonizează ușor.

Vitamina B12 din alimente este absorbită la nivelul intestinului subțire, în prezența unei glicoproteine care se găsește în sucul gastric și se numește „factorul intrinsec”. Acesta facilitează legarea vitaminei B12 de mucoasa intestinală și trecerea ei prin peretele intestinal.

Surse de vitamină B12

Vitamina B12 este sintetizată numai de microorganisme. Omul ia o parte din necesar de la microflora intestinală, însă și unele alimente de origine animală (ficat, rinichi, branză, pește) contribuie la acoperirea nevoilor organismului în această vitamină.

7.Acidul folic

Sub forma acidului tetrahidrofolic, care reprezintă forma sa coenzimatică, acidul folic participă la o serie de importante procese biochimice, realizând transferul grupelor cu un singur atom de carbon. Se cunosc cateva fragmente cu un atom de carbon (formil –CH=O, formimin –CH=NH; metenil =CH-; metilen =CH2, metil –CH3; oximetil -CH2-OH) care se pot include încomplexe transformări biochimice din organism ce se desfășoară cu participarea acizilor tetrahidrofolici. Legarea fragmentelor cu un carbon la acidul tetrahidrofolic are loc cu ajutorul legăturilor covalente la atomii de azot 5 sau 10 sau la ambii atomi de azot cu formarea unui ciclu de cinci atomi. În procesul de transfer a acestor fragmente este posibilă transformarea lor oxido-reducătoare. Cu ajutorul acidului tetrahidrofolic are loc transferul grupării metil în biosinteza metioninei și timinei, a grupării oximetil în biosinteza serinei, a grupării formil în biosinteza bazelor azotate purinice și pirimidinice, a acizilor nucleici, a hemului, a unor aminoacizi (serină, glicină, histidină, metionină, triptofan).

Legătura strânsă dintre coenzimele folice și metabolismul acizilor nucleici explică rolul deosebit al folaților în activitatea vitală a organismului.

Insuficiența în acid folic se manifestă la animale și om prin tulburări caracteristice.

La om apare anemia megaloblastică datorită unor dereglări în hematopoieză; se produc, de asemenea, perturbări ale activității organelor digestive, ale pielii și organelor de reproducere. La animale, este oprită creșterea. La om se întalnește rar avitaminoza folică deoarece acidul folic este sintetizat de microflora intestinală. Această avitaminoză poate să apară în cazul inhibării microflorei intestinale prin administrarea de medicamente (antibiotice, sulfamide) sau ca urmare a dereglării absorbției vitaminelor în tractul gastro-intestinal datorită unor afecțiuni.

Se mai numește folacină, acid pteroilglutamic.

Structură și proprietăți

Molecula acidului folic este alcătuită dintr-un rest de pteridină, unul de acid p-aminobenzoic și unul de acid glutamic.

Acidul folic se prezintă sub forma unei pulberi cristaline, de culoare gălbuie, fără gust și miros. Se solubilizează greu în apă, practic este insolubil în alcool, acetonă, eter, cloroform. La lumină se descompune.

Termenul „acid folic” reunește o familie de compuși cu proprietăți fiziologice asemănătoare, al cărei reprezentant de bază este acidul pteroilglutamic. Pe langă acesta, există acizi folici care conțin cateva resturi de acid glutamic (de la 3 pană la 6).

Acidul folic este, sub aspect metabolic, inactiv, dar se poate transforma după reducerea nucleului pteridinic în acid 5,6,7,8-tetrahidrofolic (acid tetrahidropteroilglutmaic), compus care posedă proprietăți coenzimatice:

Serină + FH4 ↔ Glicină + N5,N10-metilen-FH4 + H2O

N5,N10-metilen-FH4 + NADH + H+ ↔ N5-metil-FH4 + NAD+

N5-metil-FH4 + Homocisteină ↔ Metionină + FH4

Surse de folați

Acidul folic este larg răspândit în natură. Spre deosebire de microorganisme și plante, în organismul animalelor și păsărilor acidul folic nu se sintetizează și ca urmare acesta trebuie să-l primească din hrană. Sursele principale de acid folic în alimentația omului sunt legumele proaspete: salata, spanacul, varza, morcovii, tomatele, ceapa. Dintre produsele de origine animală, cele mai bogate în acid folic sunt: ficatul, rinichii, branza, gălbenușul. O cantitate apreciabilă de acid folic se găsește în drojdii.

8.Biotina

Mecanismul de acțiune al biotinei este foarte divers.

Este dovedită funcția sa coenzimatică în reacțiile de decarboxilare și carboxilare; biotina este implicată în metabolismul lipidelor, glucidelor, proteinelor, a acizilor nucleici și metaboliților lor, în sinteza acizilor grași, în formarea acizilor dicarboxilici, substraturi ale ciclului acidului citric, în formarea ureei, în sinteza purinelor etc.

În reacțiile de carboxilare, biotina funcționează ca transportor de CO2. Mecanismul reacției constă în activarea ionului carboxil prin atașarea lui la biotină și legarea carboxibiotinei formate de o proteină de transport. Gruparea carboxil astfel activată este apoi transferată substratului reacției, piruvatul, de exemplu.

Deficitul de biotină poate apare ca rezultat al dereglării procesului de absorbție a sa din tractul gastro–intestinal datorită consumării unei cantități mari de albuș crud. În acest caz, la om se produc o serie de modificări patologice: descuamare fină, seboree.

Se mai numește vitamina antiseboreică.

Structură și proprietăți

Sub aspect structural, biotina reprezintă un acid monocarboxilic cu un nucleu heterociclic. Partea heterociclică a moleculei este reprezentată de ciclurile imidazolic și tiofenic, iar catena laterală este un rest de acid valerianic în forma normală pentru α-biotină și forma izo, pentru β-biotină.

Deci, heterociclul poate fi privit, de asemenea, ca un ciclu tiofenic legat de un rest de uree.

În organism, biotina se găsește sub formă liberă și, mai ales, sub formă de biocitină, în care biotina este legată de proteine prin intermediul lizinei.

Biotina se prezintă sub formă de cristale aciculare solubile în apă și alcool, insolubile în eter și cloroform. Este stabilă la acțiunea oxigenului molecular și a acidului sulfuric, dar se distruge sub acțiunea peroxidului de hidrogen, acizilor clorhidric și azotic, a bazelor.

Cu proteina din albușul oului – avidina – biotina formează un complex stabil care nu se descompune sub acțiunea enzimelor din tractul digestiv și nu se absoarbe.

Surse de biotină

Biotina este larg distribuită în natură. Foarte bogat în biotină este ficatul de porc și de vită, rinichii, inima, gălbenușul; iar dintre produsele de origine vegetală se disting leguminoasele, făina de grâu, soia, varza roșie. Acestea reprezintă sursa principală de biotină, dar această vitamină este sintetizată și de microflora intestinală.

9.Vitamina C

Participarea acidului ascorbic în diferite procese biochimice este corelată cu proprietățile sale reducătoare, respectiv cu capacitatea acidului L-ascorbic, a acidului L-dehidroascorbic și a produsului său intermediar – ion- radical semichinonic de a forma un sistem oxido-reducător care poate atat să cedeze cat și să primească atomi de hidrogen.

Forma cantitativ predominantă în organism este cea redusă, care este protejată contra oxidării de către glutation, cisteină și acid adenilic.

Datorită proprietăților menționate, vitamina C reprezintă, în organism, un puternic agent reducător. Ea asigură o desfășurare optimă a metabolismului celular, iar asupra eritrocitelor are un efect protector deoarece previne oxidarea hemoglobinei.

Acidul ascorbic ia parte la formarea substanței de bază a țesutului de legătură (conjunctiv). Hidroxilarea prolinei (formarea oxiprolinei) în sinteza colagenului, proteina acestui țesut, necesită radicalii liberi ai acidului ascorbic care se formează prin oxidarea sa; influențează formarea mucopolizaharidelor constituente ale substanței celulare din țesutul de legătură; ia parte la metabolismul tirozinei, feritinei, in formarea NAD+ și NADP+; protejează adrenalina de oxidare; participă la hidroxilarea și oxidarea corticosteroizilor, la metabolismul colesterolului; activează unele enzime (arginaza, esteraza, catepsina).

Toate aceste implicații ale acidului ascorbic nu sunt specifice. Ele se datorează proprietăților reducătoare ale sale care au influență asupra grupărilor tiolice și disulfidice, asupra valenței metalelor și chiar asupra activității enzimelor.

Carența în acid ascorbic la om conduce la dezvoltarea unei maladii specifice denumită scorbut, caracterizată prin sângerări ale gingiilor, modificări ale țesutului conjunctiv și ale structurii fibrelor de colagen, alterări în procesul de formare a oaselor și dinților, frânarea creșterii, scăderea rezistenței la infecții.

Se mai numește vitamina antiscorbutică

Structură și proprietăți

Prin structura sa, acidul ascorbic este un derivat al glucidelor (hexozelor). Există patru izomeri optici, din care acidul ascorbic natural biologic activ are configurația L:

Vitamina C este o pulbere albă, cristalină, solubilă în apă, puțin solubilă în alcool,

insolubilă în eter, cloroform.

Acidul ascorbic este un compus nesaturat, cu caracter acid datorită prezenței celor doi hidroxili enolici capabili de a se disocia cu formarea de ioni de hidrogen (mai ales pe seama hidroxilului din poziția 3).

Existența dublei legături conferă acidului L-ascorbic capacitatea de a se oxida reversibil cu formarea de acid L-dehidroascorbic. Acesta din urmă, la fel ca și acidul L-ascorbic, posedă activitate vitaminică.

În stare cristalină și în soluții acide, acidul ascorbic este stabil. Prezența oxigenului determină oxidarea acidului ascorbic. Aceeași acțiune o au lumina și metalele (cupru).

În organisme în special în plante, acidul ascorbic se găsește parțial sub formă legată cu proteinele, cu acizii nucleici, cu polifenolii, formă denumită „ascorbigen”

Ascorbigenul are o activitate vitaminică ceva mai slabă decat forma liberă, dar este mult mai stabil.

Vitamina C este sintetizată de plante și de marea majoritate a animalelor. Omul, maimuțele și cobaiul nu o sintetizează. Incapacitatea acestor mamifere de a sintetiza acidul ascorbic se datorează absenței din ficat (locul de sinteză) a enzimei L-gulonoxidaza care intervine în ultima etapă a secvenței de reacții:

D-glucoză ◊ Acid D-glucuronic ◊ acid 2-ceto-L-gluconic ◊ acid-D-glucurono-γ-lactonă ◊ L-gulono-γ-lactonă ◊ L-ascorbic

Surse de vitamină C

Acidul ascorbic are o largă răspandire în plantele verzi, în special legume și fructe. Surse foarte bune sunt coacăzele negre, fructele de măceș, citricele, varza, ardeiul verde.

10.Vitamina P

Flavonoidele și alți compuși fenolici participă la reacțiile de oxido-reducere, funcționand ca transportori de hidrogen in sistemele enzimatice.

Vitaminele P sunt în stransă interdependență cu vitamina C: fiecare din ele în prezența celeilalte prezintă o activitate biologică mai intensă decat separat. Prin urmare, aceste vitamine funcționează în procesele de oxido-reducere împreună, formând un cuplu în sistemele respective.

Acțiunea vitaminelor P se manifestă și asupra vaselor sanguine, având proprietatea de a mări rezistența și permeabilitatea capilarelor.

Carența în bioflavonoide se manifestă prin fragilitatea vaselor sanguine, tulburări ale permeabilității acestora, hemoragii locale.

Sunt substanțe de origine vegetală care în organismul animal acționează asupra permeabilității vaselor sanguine, de unde și denumirea de vitamine P (ale permeabilității).

Structură și proprietăți

Sub aspect structural, vitaminele P nu reprezintă o grupă unitară de compuși, însă toate au în comun un schelet de difenilpropan și constituie derivați ai flavanului sau cromonei:

Datorită activității lor biologice se mai numesc bioflavonoide. Reprezentanții diferitelor grupe de bioflavonoide se deosebesc între ei prin gradul de oxidare a nucleului propanic al moleculei și prin numărul și poziția grupărilor hidroxil în ciclurile aromatice. În flavonoidele naturale, grupările hidroxil pot fi până la 7, însă cei mai răspândiți sunt compușii cu 4-5 hidroxili. Proprietăți vitaminice posedă următoarele grupe de compuși: flavone, flavonoli, flavonone, catehine, leucoantociane, unele cumarine, calcone și dihidrocalcone, alți polifenoli.

În plante, compușii flavonoidici se întalnesc sub formă de glicozide, unde agliconul este legat în unele poziții cu diferite zaharuri. Un astfel de glicozid care posedă activitate vitaminică P este rutina. Agliconul rutinei este quercitina care aparține clasei flavonolilor, iar zahărul este reprezentat de dizaharidul rutinoză (glucoză și ramnoză):

Studiul comparativ al diferitelor flavonoide a demonstrat că cea mai exprimată activitate vitaminică P o posedă catehinele.

Rutina este de culoare galbenă, puțin solubilă in apă.

Surse de vitamine P

Compușii flavonoidici cu activitate vitaminică P se găsesc în vegetale, frecvent însoțiți de vitamina C (în special, în ascorbigen, care reprezintă un complex al vitaminei C cu polifenolii cu activitate vitaminică P).

Cantități mari de vitamină P se găsesc în citrice, fructele de măceș, struguri, coacăze negre, prune, vișine și alte fructe.

Compuși cu structură asemănătoare vitaminelor

11.Colina

În natură, colina se găsește sub formă liberă sau sub formă combinată ca acetilcolină, sau în structura fosfolipidelor (lecitine) și a sfingomielinelor. Poate fi sintetizată în organism prin metilarea etanolaminei.

Colina favorizează metabolismul acizilor grași, transportul grăsimilor către țesuturi evitând depunerea lor în ficat (acțiune lipotropă), stimulează oxidarea gliceridelor în ficat, intervine în transmiterea impulsului nervos parasimpatic prin intermediul acetilcolinei și funcționează ca un donor de grupe metil în metabolismul intermediar (de exemplu transformarea homocisteinei în metionină).

Carența colinică este, de regulă, secundară, determinată de insuficiența proteinelor în alimentație sau de dereglarea digestiei și absorbției proteinelor.

Această carență are ca rezultat infiltrația grasă a ficatului, degenerarea hemoragică a rinichilor, scăderea coagulabilității sângelui.

Colina este considerată vitamină deoarece este necesară creșterii tineretului animalelor precum și unor microorganisme. Este importantă pentru desfășurarea normală a proceselor metabolice și într-o oarecare măsură, se poate sintetiza în organismul animal însă, aportul exogen de colină este necesar mai ales pentru organismele în creștere.

Structură și proprietăți

Colina este alcoolul aminoetilic care conține trei grupări metil la atomul de azot:

Este o bază puternică, cristalizată, foarte higroscopică, solubilă în apă, alcool și insolubilă în eter.

12.Acidul lipoic

Acidul lipoic formează cu tiaminpirofosfatul un conjugat biologic activ, cu funcție de coenzimă, denumit lipoiltiaminpirofosfat (LTPP) care acționează ca un sistem redox reversibil:

Rolul coenzimatic specific al acidului lipoic se manifestă în reacția de decarboxilare oxidativă a -cetoacizilor deoarece intră în structura lipoilaciltransferazei și dihidrolipoildehidrogenazei, sisteme enzimatice ce caracterizează generarea și transferul de grupări acil. În acest proces, acidul lipoic oxidat este redus și ulterior reoxidat.

Întrucât se găsește în toate alimentele nu a fost observată o carență de acid lipoic.

Sursa principală este ficatul.

Acidul lipoic este considerat vitamină deoarece inițial, asupra activității sale biologice a atras atenția faptul că funcționează ca un factor de creștere pentru unele microorganisme.

Structură și proprietăți

Acidul lipoic este constituit din opt atomi de carbon și doi atomi de sulf care alcătuiesc o punte disulfidică între C-6 și C-8; este deci acidul 6,8-ditiooctanic. Are un ciclu pentagonal disulfidic.

Datorită funcției disulfidice, acidul lipoic se poate reduce trecând reversibil în forma ditiolică.

Acidul lipoic se prezintă sub formă de cristale galbene, insolubile în apă, solubile în solvenți organici.

13.Acidul orotic

Acidul orotic este cuprins în grupa substanțelor cu acțiune vitaminică datorită capacității sale de a accelera creșterea microorganismelor și animalelor.

Structură și proprietăți

Din punct de vedere structural, acidul orotic este acidul uracil-4-carboxilic sau acidul 2,6-dioxipirimidinic-4-carboxilic:

La mamifere și păsări, acidul orotic se sintetizează din acidul aspartic și carbamilfosfat; intervine în sinteza nucleotidelor pirimidinice și în consecință, a acizilor nucleici. Acidul orotic participă la metabolismul proteinelor, în transformările galactozei, influențează activitatea unor enzime (xantinoxidaze). Se găsește în cantități mari în cereale și ficat; este prezent, de asemenea și în lapte.

14.Acidul pangamic

Structură:Acidul pangamic este compusul gluconodimetilaminoacetat; provine din acid gluconic și dimetilglicocol.

Distribuția sa în produsele alimentare și activitatea biologică au determinat includerea sa în grupa vitaminelor. Însă, până în prezent, nu este încă clară funcția acidului pangamic în organismul omului și al animalelor.

Datorită grupelor metil labile pe care le conține, i se atribuie un rol în procesele de metilare și transmetilare; participă astfel ca donator de grupe metil în biosinteza unor biomolecule ca: metionina, colina, adrenalina.

Intervine, de asemenea în activarea respirației celulare prin participarea la reacțiile catenei de respirație.

Se găsește în vegetale și țesutul hepatic.

15.Mio-inozita

Inozitolul intră în componența unor lipide complexe denumite inozitolfosfolipide; împiedică depunerea colesterolului și infiltrația grasă a ficatului (acțiune lipotropă); stimulează mișcările inimii. Are rol în metabolismul proteinelor influențând creșterea microorganismelor și participă la metabolismul fosfatidelor.

Problema privind însușirile vitaminice ale mezoinozitolului nu este încă clarificată. Studiul unor culturi de celule umane a demonstrat că unele tipuri de celule necesită inozitol pe când altele și-l sintetizează singure.

Structură și proprietăți

Din punct de vedere chimic este un hexahidroxiciclohexan. Substanța are teoretic 9 izomeri din care doar mezoinozitolul – izomerul optic inactiv – are proprietăți vitaminice.

Se prezintă sub formă de cristale, are gust dulce. Prin încălzire se transformă în furfurol.

Surse de mio-inozină

Acest compus se găsește în cantități mari în stratul aleuronic al cerealelor și leguminoaselor uscate sub formă de acid fitic (esterul hexafosforic). În porțiunile în creștere rapidă ale plantelor (mugur), este sub formă de fosfoinozitide.

Biosinteza mezoinozitolului este realizată de plante, de majoritatea animalelor precum și de microorganismele gram-negative sub forma acidului fitic sau sub forma sărurilor de calciu și magneziu, fitina.

16.Acidul paraaminobenzoic

Intră în structura acidului folic și face parte din grupa substanțelor cu acțiune vitaminică.

Inițial s-a constatat că PABA este un factor de creștere pentru microorganisme. Ulterior s-a stabilit un spectru larg de acțiuni fiziologice ale acestui acid pentru multe organisme. Totuși o funcție coenzimatică nu i s-a constatat și există părerea că la baza acțiunii sale stă stimularea sintezei acidului folic. Legat de aceasta este capacitatea acidului paraaminobenzoic de a influența sinteza purinelor și pirimidinelor și prin urmare, a acizilor nucleici.

De asemenea, PABA influențează pigmentarea părului, metabolizarea unor hormoni, franează dezvoltarea aterosclerozei experimentale.

Este răspandit în plante, țesuturi animale și microorganisme.

17.Carnitina

Carnitina constituie acidul -oxi-trimetilaminobutiric.Carnitina ia parte la oxidarea acizilor grași în calitate de transportor de radicali acil prin membrana mitocondrială. Se presupune participarea carnitinei în procesele de transmetilare și în biosinteza acizilor grași în calitate de donor de grupări acetil.

18.Vitamina U

Se mai numește S-metilmetionină sau factor antiulceros.

Acest compus este trecut în grupa substanțelor cu acțiune vitaminică datorită prezenței lui în alimente și influenței ce o are asupra creșterii unor microorganisme.

Efectul pozitiv al vitaminei U se manifestă în boala ulceroasă a stomacului și duodenului, în colitele ulceroase, hepatite, gastrite.

Mecanismul de acțiune se explică prin faptul că vitamina U funcționează ca donor de grupe metil pentru o serie de procese anabolice, asigurând regenerarea mucoasei tractului gastro-intestinal.

19.Ubichinone (UQn)

UQ10 deține o funcție biochimică importantă prin participarea sa în procesele de oxidoreducere, respectiv ca transportor de electroni în catena de respirație, constituind un component necesar al sistemului mitocondrial de transport de electroni. Această proprietate se bazează pe formarea următorului sistem redox:

În sistemul de transport de electroni din mitocondrii, UQ10 intervine cuplată cu o proteină și funcționează ca o coenzimă (coenzima Q). Organismul animal poate sintetiza ubichinonele din fenilalanină și tirozină. Se găsesc în toate țesuturile organismului animal, sediul lor de localizare fiind mitocondriile.

Structură

Sunt derivați de la benzochinonă care conțin o catenă izoprenoidă.

Sunt solubili în grăsimi și solvenți organici.

În mitocondriile organismelor superioare predomină ubichinona în care numărul radicalilor izoprenoid din catena laterală este egal cu 10 (UQ10); la organismele inferioare n=6 ◊ 9.

CAPITOLUL III

Forme farmaceutice ale vitaminelor

Vitamina B1-fiole

Compoziție: Clorhidrat de tiamină 10 mg, 25 mg, 100 mg și apă distilată până la1 ml și 2 ml.

Formă de prezentare:

Cutie cu 3 sau 100 fiole 1 ml (0,010 g)

Cutie cu 5 sau 100 fiole 1 ml (0,025 g)

Cutie cu 5 sau 100 fiole 2 ml (0,100 g)

Indicații:

Boala beri-beri;

dieta restrictivă;

convalescența;

anorexie;

hepatite;

boli digestive cu tulburări de absorbție;

hipovitaminoze cu febră mare;

migrene;

algii reumatismale;

nevrite, polinevrite (alcoolică, nicotinică, diabetică);

nevralgii, paralizii postdifterice și postpoliomielitice, mieloze, encefalopatie Wernicke;

nevrite, autointoxicații, grețuri și vărsături în sarcină;

tulburări de nutriție, spasmofilie;

întârzieri în creștere la copii;

zona zoster;

dermatoze;

arsuri întinse;

diabet zaharat, hipertiroidie.

Contraindicații:

intoleranța sau alergia la tiamină (mai ales forma injectabilă);

incompatibilitate cu vitamina B2 (riboflavina) și cu benzpenicilina.

Reactii adverse:

Apar foarte rar, mai ales la injectarea i.v. (șoc tiaminic); de aceea calea parenterală se folosește numai atunci când există tulburări de absorbție intestinală sau carențe grave.

Dozele mari pot interfera acțiunea altor vitamine din complexul B cu fenomene carențiale consecutive.

Mod de administrare:

Adulți: s.c.,i.m., i.v.: 20-40 mg/zi sau la 2 zile, până la 100-300 mg/zi sau la 2 zile în carențele grave.

Copii: s.c., i.m.: 5-20 mg/zi. Nu se administreaza i.v.

Acțiune farmacoterapeutică:

Vitamina B1 participă la metabolizarea hidrocarbonatelor datorită funcției de cocarboxilază pe care o are prin esterul pirofosforic al tiaminei (tiamin pirofosfat) care intervine în degradarea acidului piruvic. De aceea lipsa vitaminei B1 determină tulburări ale metabolismului glucidic cu acumulare de acid piruvic în sânge și urină, ceea ce favorizează afectarea SNC cu tulburări nervoase și musculare. Este afectat, de asemenea, și metabolismul glucidic al miocardului și rinichiului. Vitamina B1 acționează ca substitutiv în stările de deficit de tiamină, corectând tulburările respective; stimulează transformarea glucidelor în lipide, a acidului piruvic și a acidului alfa-cetoglutamic în aminoacizi; favorizează depunerea glicogenului în ficat; crește toleranța la glucide; intervine în sinteza acetilcolinei, favorizând transmiterea influxului nervos; participă la sinteza hormonului tireotrop și la inactivarea estrogenilor în ficat. Necesarul zilnic este între 200 mcg și 1,5 mg (0-18 ani) și 1-1,4 mg (peste 18 ani); se suplimentează în sarcină (100 mcg) și în timpul alăptării (500 mcg).

Valabilitate:

3 ani de la data fabricatiei.

Vitamina B1- comprimate

Compoziție:Comprimate conținând clorhidrat de tiamină 10 mg.

Formă de prezentare:flacoane a 40 comprimate.

Indicații:

Boala Beri-beri, encefalopatie Wernicke;

stări de hipovitaminoză în febra prelungită, boli epuizante, hipertiroidism;

ca tratament adjuvant în diabetul zaharat, nevrite și polinevrite, nevralgii, zona zoster, migrene, hepatite, algii reumatismale, vărsături de sarcină, alcoolism.

Reacții adverse:poate produce fenomene alergice, grețuri, vărsături, iritabilitate.

Mod de administrare: oral, 1 – 4 comprimate pe zi curativ; 1/2 – 1 comprimat/zi pentru profilaxie.

Acțiune farmacoterapeutică:

Intervine în metabolismul hidrocarbonatelor, tiamin pirofosfatul fiind grupul prostetic al carboxilazei, enzima care intervine în degradarea acidului piruvic. Lipsa tiaminei este urmată de creșterea acidului piruvic în sânge și în urină, cu apariția de polinevrite. Stimulează transformarea glucidelor în lipide și a acidului piruvic și alfa-cetoglutamic în aminoacizi. Favorizează depunerea glicogenului în ficat, crește toleranța la glucide. Este necesară pentru funcția normală a sistemului nervos șia aparatului cardiovascular. Intervine în sinteza acetilcolinei, favorizând transmiterea influxului nervos. Participă la formarea hormonului tireotrop și la inactivarea estrogenilor în ficat.

Condiții de păstrare:la adăpost de lumină, căldura și umiditate.

Valabilitate: 3 ani de la data fabricatiei.

Vitamina B3, Niacina 100 mg

Compoziție:fosfat dicalcic, acid nicotinic, celuloză microcristalină, acid stearic, dioxid de siliciu, stearat de magneziu.

Doza zilnică recomandată:un sfert de comprimat la două zile. A nu se depăși doza recomandată pentru consumul zilnic. Produsul este un supliment alimentar și nu trebuie să înlocuiască o dietă variată și echilibrată și un stil de viață sănătos. A se păstra la temperatura camerei, ferit de căldură, umiditate și lumina excesivă. A nu se lăsa la îndemâna și la vederea copiilor mici!Vitamina B3 este fericirea nervilor. Este o vitamină solubilă în apă.

Primele simptome ale deficitului de niacină pot fi:

oboseala

reducerea capacității de contracție a mușchilor;

dispariția poftei de mâncare;

modificări ale aspectului pielii;

boli dermatologice;

mirosul neplăcut al gurii;

ulcerații ale cavității bucale;

ulcerații ale buzelor;

dureri de cap;

tulburări ale somnului;

dificultate de concentrare;

stări depresive;

nervozitate;

sensibilitatea crescută a gingiei;

diaree și senzație de greață.

Vitamina B5, Acid pantotenic 200 mg

Compoziție: celuloză, fosfat dicalcic, silicat de calciu, stearat de magneziu.

Doza zilnică recomandată: o jumătate de comprimat în timpul zilei. A nu se depăși doza recomandată pentru consumul zilnic. Produsul este un supliment alimentar și nu trebuie să înlocuiască o dietă variată și echilibrată și un stil de viață sănătos. A se păstra la temperatura camerei, ferit de căldură, umiditate și lumină excesivă. A nu se lăsa la îndemâna și la vederea copiilor mici.

Vitamina B5 este ocrotitoare a celulelor, epiteliilor si a celulei hepatice. Participă la asimilarea materiilor grase.

Acidul pantotenic a fost numit astfel după cuvântul grec "pantoten", ce semnifică "peste tot". În natură, acest acid este omniprezent. În grupa vitaminelor solubile în apa și sintetizate de plantele verzi și multe alte microorganisme, vitamina B5 este cea care ajunge în țesuturile animalelor ce le consumă, mai ales în ficat și ouă.

Acidul pantotenic este un component important al coenzimei A, o substanță care, printre altele, ajută organismul să elimine toxinele provenite din insecticide, medicamente etc. Vitamina B5 este indispensabilă activității celulare. Căldura, mediile alcaline și acide nu sunt favorabile vitaminei B5.

Acidul pantotenic are rol în metabolismul celular și, împreună cu alte vitamine, contribuie la dezvoltarea energiei provenite din glucide, grăsimi și proteine.

De asemenea, printre proprietățile vitaminei B5 se numără următoarele:

participa la menținerea stării de sănătate a aparatului digestiv, a ficatului și a epiteliilor;

stimulează activitatea diferitelor glande și sporește producția de hormoni a suprarenalelor ;

menține starea de sănătate a nervilor, a pielii și a glandelor;

sporește rezistența la stres și contribuie la formarea unor hormoni și anticorpi;

intervine în procesele de creștere, în prevenirea apariției dermatitelor (bolilor de piele), în metabolismul glucidelor și în utilizarea eficientă a colinei;

intervine în producerea energiei, revigorează organismul și reduce stresul;

participă la procesele metabolice: degradarea glucidelor, lipidelor și a anumitor acizi aminați; de asemenea, la sinteza colesterolului, anticorpilor și a mai multor hormoni;

combate infecțiile și atenuează toxicitatea factorilor nocivi;

încetinește îmbătrânirea.

Vitamina B6, comprimate

Compoziție:

comprimate conținând clorhidrat de piridoxină 0,250 g.

fiole conținând clorhidrat de piridoxină 0,050 g/2 ml, respectiv 0,250 g/5 ml.

Flacoane cu 20 comprimate conținând 250 mg vitamina b6.

Cutii cu 5 fiole de 2 ml conținând 50 mg vitamina B6.

Cutii cu 5 fiole de 5 ml conținând 250 mg vitamina B6.

Cutii cu 100 fiole de 2 ml sau 5 ml conținând 50 sau 250 mg vitamina B6 pe fiolă.

Indicații:

Anemii aplastice și eritroblastice;

anemii hipocrome rezistente la tratamentul cu fier;

granulopenie de origine toxică sau medicamentoasă;

afecțiuni ale sistemului nervos central cu etiologie arteriosclerotică sau encefalitică;

tratamentul preventiv și curativ al polinevritelor de origine toxică sau medicamentoasă, mai ales cea hidrazidică;

crampe, hipertonie musculară, miopatie, acrodinie;

vărsături, mai ales gravidice, postanestezice sau postroentgenterapice;

tremurături idiopatice, senile sau de origine toxică, boala parkinson, parkinsonism arteriosclerotic;

etilism acut;

afecțiuni ale pielii ca: dermatita seboreică, acnee, dermatite ușoare postroentgeniene;

boala arteriosclerotică cu diferite localizări.

Doze și mod de administrare:

Adulți: doze de 50-250 mg zilnic, timp de 15-20 zile, administrate pe os sau în injecții (intramusculare, intravenoase).

Copii: doze de 20-50 mg, după vârstă și gravitatea cazului.

Se va păstra la adăpost de lumină.

Acțiune terapeutică:

Vitamina B6 (piridoxina) face parte din vitaminele grupului B, ce se găsesc în drojdia de bere și în anumite vegetale. Ea joacă un rol important în metabolismul acizilor aminați și al grăsimilor. De aceea, piridoxina are un rol activ în schimbările tisulare, mai ales în ceea ce privește țesutul hepatic, sistemul nervos, piele și organele hematopoietice.

Contraindicații: vitamina B6 este contraindicată în caz de tratament cu levodopa, un antiparhinsonian.

Reacții adverse:

Doze zilnice de 2-10 g de vitamina B6 pot declanșa tulburări neurologice.
Excesul de vitamina B6 este susceptibil de a produce neliniște nocturnă și trăireaprea vie a viselor.

Nu se recomandă depășirea gradului de 500 mg de vitamina B6.

Vitamina B12, ciancobalamina

Compoziție:fiole de 1 ml cu 50 mcg sau 1000 g ciancobalamină.

Formă de prezentare:

Cutie cu 5 sau 100 fiole 1 ml (50 gama).

Cutie cu 5 sau 100 fiole 1 ml (1000 gama).

Indicații:

Anemii pernicioase și parapernicioase, însoțite sau nu de tulburări neurologice.

Anemie megaloblastică după gastrectomie sau asociată cu tulburări gastrointestinale.

Anemii ale hepaticilor; anemii toxiinfecțioase, debilitate, convalescență, astenie, prematuri. Anorexie, denutriție.

Osteoporoză, osteoartrită.

Polinevrite alcoolice, diabetice, nevrite, nevralgii cervicobrahiale și faciale, zona zoster.

Ciroze hepatice, hepatite cronice, oliguria hepaticilor.

Contraindicații:Policitemii, boli precanceroase.

Mod de administrare:Intramuscular, în anemia pernicioasă 100 – 1000 mcg zilnic, 2 săptămâni, apoi o dată pe lună (ca tratament de întreținere); în nevrite 1000 mcg/zi.

Acțiune farmacoterapeutică:

Vitamina B12 sau ciancobalamina, obținută din culturi de streptomyces, este considerată ca factorul extrinsec al lui Castle. Vitamina B12 are un rol important în metabolismul general. Prin acțiunea sa anabolică în metabolismul protidic, ea este un factor de creștere. Fiind un agent important în procesele de transmetilare și participând la formarea metioninei și colinei, ciancobalamina este un factor lipotrop. Vitamina B12 este un factor specific antipernicios, care acționează la nivelul celulelor măduvei osoase și al celulelor hepatice. Ea participă la sinteza acizilor nucleici, la formarea eritroblastelor și, în general, a tuturor celulelor. Activitatea sa antipernicioasă se manifestă prin provocarea unei crize reticulocitare puternice, stimulând maturarea eritrocitelor și normalizând cu rapiditate formula sanguină. De asemenea, ameliorează achilia gastrică și tulburările neuro-anemice.

Acid folic

Compoziție:1 comprimat conține:acid folic 1 mg sau 5 mg;excipienți: stearat de magneziu, crospovidonă, copovidonă, lactoză monohidrat.

Forma farmaceutică:Comprimate.

Descriereamedicamentului:Comprimate de culoare galbenă, formă pătrată, structura compactă și omogenă, cu o linie de divizare și incrustație „BP” pe o parte a comprimatului, cu muchii teșite, suprafața laterală cu margini rotunjite. Se admite marmorare pe suprafața comprimatelor.

Proprietățile farmacologice: aparține vitaminelor din grupul B. Este indispensabil pentru eritropoieza normală. Administrarea de acid folic corectează eritropoieza megaloblastică în decurs de 2 zile. În continuare, începe să crească numărul de reticulocite, cu un maxim după 5 – 7 zile de tratament. Hematocritul crește în a doua săptămână, iar depozitele sunt completate în 4 – 5 săptămâni. Eficacitatea este mai slabă și răspunsul mai întârziat la bolnavii cu ciroză, la alcoolici și în prezența inflamației. Constituie un biostimulator general.

Acidul folic nu acționează în organism ca atare, ci este transformat în acid folinic (factor citrovorum). Aceasta este singura formă activă sub care intervine (sub formă de coenzimă) în numeroase reacții enzimatice din metabolismul proteinelor; el deține un rol important în sinteza purinelor, a pirimidinelor și a unor aminoacizi. Stimulează formarea leucocitelor neutrofile și a trombocitelor. La nivelul tubului digestiv, ameliorează absorția vitaminelor A, E, K, intervine în absorția glucozei și în menținerea peristaltismului intestinal normal. Proprietăți farmacocinetice După administrarea internă acidul folic se absoarbe complet în duoden și segmentul proximal a intestinului subțire.Deja peste 3-6 ore aproximativ 98,5% din doza administrată se determină în sânge.

Absorbția folaților este precedată de reducerea lor în lumenul intestinal sub acțiunea enzimei specifice dihidrofolatreductazei. Circa 87% dintre folații din sânge, se află în eritrocite, 10-13% în serul sanguin. Din sânge folații trec în ficat, unde se depozitează și se supun metabolismului. Circa 50% se elimină din organism prin urină și restul cu masele fecale.

Indicații terapeutice:

Anemie macrocitară prin carență de acid folic:

anemii și leucopenii cauzate de medicamente, substanțe chimice și radiație ionizantă;

anemii apărute în urma rezecției gastrice și intestinale;

gastroenterite cronice;

tuberculoza intestinală;

anemia pernicioasă;

pelagră.

Preparatul se administrează în sarcină și perioada de alăptare pentru profilaxia deficitului de acid folie.

Doze și mod de administrare:

Acidul folic se administrează intern în timpul sau după mese. La adulți cu scop terapeutic se administrează câte 5-15 mg de pe zi. La copii cu vârsta peste 3 ani doza terapeutică de regulă constituie de la 250 μg până la 1 mg pe zi. Doza nictemerală și durata curei de tratament se ajustează de către medic în funcție de severitatea maladiei. După normalizarea tabloului sângelui periferic, reducerea simptomelor clinice și cu scop profilactic preparatul se administrează o dată pe zi: copii cu vârsta de 3-8 ani – 250 μg; copii cu vârsta peste 9 ani, adulți, în sarcina și perioada de alăptare – 500 μg. Durata curei profilactice este determinată în mod individual de către medic.

Reacții adverse:

Reacțiile adverse prezentate mai jos sunt clasificate în funcție de frecvență, pe aparate, sisteme și organe.

Grupele de frecvență conform convenției MedDRA:

foarte frecvente(≥1/10),

frecvente (≥1/100 și <1/10),

mai puțin fecvente (≥1/1000 și <1/100),

rare(≥1/10000 și <1/1000) și foarte rare (<1/10000),

cu frecvență necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

Tulburări ale sistemului imunitar rare: reacții alergice cutanate.

Tulburări gastrointestinale cu frecvență necunoscută: greață, vărsături, diaree.

Contraindicații:Hipersensibilitate la acid folic sau la oricare dintre excipienți. Pacienții cu neoplasm, cu excepția cazurilor cu anemie megaloblastică prin deficit de acid folic. Anemie de etiologie neprecizată.

Supradozaj:Un aport excesiv de acid folic este urmat de creșterea eliminării urinare.

Atenționări și precauții speciale de utilizare:

În tratamentul anemiei pernicioase acidul folic se administrează numai în asociere cu cianocobalamina, deoarece acidul folic stimulează hematopoieza, dar nu preîntâmpină dezvoltarea complicațiilor neurologice. De asemenea, acidul folic se administrează în asociere cu preparatele fierului și poate fi parte componentă a preparatelor polivitaminice.
Acidul folic nu este eficient în anemia aplastică, nu preîntâmpină complicațiile neurologice (mieloză funiculară etc.). Nu se recomandă administrarea îndelungată a preparatului (îndeosebi în doze mari), deoarece poate cauza scăderea concentraței vitaminei Bl2. În tratamentul anemiei cu acidul folic este necesară efectuarea sistematică a analizei de sânge. Deoarece conține lactoză monohidrat, pacienții cu afecțiuni ereditare rare de intolență la galactoză, deficit de lactoză (Lapp) sau sindrom de malabsorție la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

Administrarea în sarcină și perioada de alăptare:Se administrează conform indicațiilor.

Influența asupra capacității de a conduce vehicule și de a manevra utilaje:Medicamentul nu influențează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Interacțiuni cu alte medicamente, alte tipuri de interacțiuni:În cazul administrării concomitente cu fenobarbital, fenitoină, primidonă: scade concentrația plasmatică a anticonvulsivantelor inductoare enzimatic prin accentuarea metabolizării lor hepatice, în care folații sunt cofactori. Se recomandă supravegherea clinică, eventual a concentrațiilor plasmatice și ajustarea dozelor de antiepileptic în timpul tratamentului cu acid folic și după oprirea acestuia.

Prezentare, ambalaj:Comprimate 1 mg sau 5 mg. Câte 20 comprimate în blister, câte 3 blistere împreună cu instrucțiunea pentru administrare se plasează în cutie de carton.

Păstrare:A se păstra la temperaturi sub 25 °C. A se păstra în ambalaj original, pentru a fi protejat de lumină și umiditate. A nu se lăsa la îndemâna și vederea copiilor!

Termen de valabilitate:3ani. A nu se utiliza după data de expirare indicată pe ambalaj.

Vitamina C, acid ascorbic

Compoziție:

Fiole conținând  acid ascorbic 0,20 g/2 ml și 0,50 g/5 ml.

Comprimate masticabile cu aromă de portocale ce conțin: 100 mg acid ascorbic și 169 mg ascorbat de sodiu echivalent a 500 mg vitamina c.

Vitamina C 500 mg, comprimate masticabile cu aromă de portocale.

Indicații:
Profilaxia și tratamentul scorbutului și altor forme de hipovitaminoză C: boli grave, stări febrile prelungite, infecții, intervenții chirurgicale. Plăgi atone, parodontoză, gingivite, stomatite, osteoporoză, fracturi, hemoragii prin fragilitate capilară, anumite forme de anemie (în asociere cu fierul sau cu acidul folic), methemo-globinemie. Surmenaj, efort fizic prelungit, astenie de primăvară. Profilaxia virozei și a gripei.

Doze și mod de administrare:

Adulți: intramuscular sau intravenos 0,1-1 g/zi.

Copii: intramuscular sau intravenos 0,05-0,30 g/zi.

Comprimate conținând acid ascorbic 200 mg.

Adulți: 0,1-1 g/zi

Copii (în funcție de vârstă): 0,05-0,30 g/zi.

1 plic cu pulbere efervescență conține 1 g acid ascorbic

Adulți: per os 1-2 ori/zi conținutul unui plic – 1 g în 150-200 ml apă sau ceai preferabil la masă.

Copii: în funcție de vârstă 200 mg – 250 mg – 500 mg vitamina C de 1-2 ori/zi.

Comprimate masticabile cu aromă de portocale :

Adulți: 2-4 comprimate/zi

Copii: /2-1 comprimat pe zi

Vitamina C 500 mg, comprimate masticabile cu aromă de portocale: 1-2 comprimate pe zi.

Acțiune terapeutică:

factor vitaminic cu rol în biogeneza substanței intracelulare,intervine înprocesele metabolicedeoxidoreducere,în metabolismul glucidelor,proteinelorși grăsimilor;

acționează substitutiv înstările de deficit de acid ascorbic, corectând tulburările specifice; grăbește vindecarea plăgilor, favorizează depunerea calciului în oase și vindecarea fracturilor, crește rezistența capilarelor, mărește rezistența la infecții.

Contraindicații:Litiaza renală (tratamente îndelungate cu doze mari), stări de supraîncarcare cu fier, la bolnavii cu hemocromatoza, talasemie, deficit de acid folic sau la cei care primesc transfuzii de sânge frecvent.

Reacții adverse:

Rareori diaree, precipitarea oxalaților și uraților în urina acidă.

Injectarea rapidă intravenos poate provoca amețeli sau chiar lipotimie.

Interacțiuni medicamentoase:Acidul ascorbic poate favoriza precipitarea sulfamidelor în urină. Scade efectele anticoagulantelor orale, fenotiazinelor. Accentuează efectele adverse ale contraceptivelor orale și estrogenilor la doze de peste 1 g/zi.

CONCLUZIE

Vitaminele sunt substanțe organice cu rol funcțional însemnat, care se găsesc în cantitate mică în alimente și sunt indispensabile pentru creșterea și dezvoltarea normală aorganismelor.

Vitaminele sunt numite deseori micronutrienți pentru că, în comparație cu cele patru grupe mari de substanțe nutritive (carbohidrați, proteine, grăsimi si apă), sunt necesare în cantități mici. În general, vitaminele funcționează ca niște coenzime. Enzimele sunt catalizatori sau activatori în reacțiile chimice care au loc în mod continuu în organismul nostru; ele constituie o parte fundamentală aenzimelor.

Vitaminele sunt sintetizate în principal de organismele vegetale și de microorganisme și numai în foarte mică măsură de unele specii animale.Lipsa lor în hrană pot provoca îmbolnăviri grave, avitaminoze.

În mod obișnuit organismul primește cantitatea de vitamine de care are nevoie. Lipsa totală de vitamine sau polivitamine din alimentație produce tulburări importante, cunoscute sub numele de avitaminoze. Lipsa parțială a uneia sau a mai multor vitamine produce tulburări denumite hipovitaminoză, iar aportul prea mare provoacă fenomene de hipervitaminoză. Avitaminoza sau hipervitaminoza se manifestă prin așa numitele boli de carență sau precarență, care dau fenomene caracteristice fiecărei vitamine. Hipovitaminoza poate fi atribuită fie alimentației, fie alimentării defectuoase la nivelul țesuturilor (în bolile infecțioase, sarcină, alăptare, etc.).

Pentru combaterea sau prevenirea bolilor de carență, se impune administrarea de vitamine sub formă de medicamente. De asemenea se folosesc pe scară largă toată gama de vitamine în doze mari, pentru tratamentul unor tulburări care nu sunt legate etiologic de o carență vitaminică.

Vitaminele se găsesc răspândite în diverse țesuturi animale și vegetale: ficat, drojdie de bere, coji, frunze, germenii de cereale, etc.

În lucrare sunt prezentate trei capitole în care sunt descrise vitaminele: capitolul I – clasificarea vitaminelor hidrosolubile; capitolul II – rolul biochimic și fiziologic al vitaminelor; și este încheiată de capitolul III ce cuprinde formele farmaceutice ale vitaminelor.

BIBLIOGRAFIE

Marcel Avramiuc „Biochimie” vol. I, Editura Universității Suceava,

Neamțu G, Câmpeanu G, Socaciu C, „Biochimie vegetală (partea structurală)”, Editura Didactică și Pedagogică, R.A-București, 1993,

I.F Dumitru „Biochimie”, Editura Didactucă și Pedagogică, București, 1980,

S. Zinca „Biochimie animală” Editura Didactică și Pedagogică, București, 1971,

I. Brunea și alții „Chimie și biochimie vegetală” Editura Didactică și Pedagogică, București, 1977,

Ingerborg Theil-Tenchea „Biochimie vegetală”, Editura „Universitatea Ștefan cel Mare”, Suceava, 1995,

Dinu V și alții „Biochimie medicală” Editura Medicală, București, 2002.