Copertă și machetare: Andrada PUIU [304102]
Copertă și machetare: Andrada PUIU
Tehnoredactare computerizată: Mihai-Răzvan DAMIAN Alexandra COZMA
Andra CUCU Simona PETRACHE
Revista electronică a fost realizată în cadrul disciplinei BIROTICĂ sub coordonarea: Lect. univ. dr. [anonimizat], 2016
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI
Facultatea de Administrație și
Management Public SESIUNEA ȘTIINȚIFICĂ
STUDENȚEASCĂ APRILIE 2016
Coordonatori volum: Prof. univ. dr. Elvira NICA
Prof.univ.dr.Daniela Luminița CONSTANTIN
Lect. univ. dr. Oana-Matilda SABIE
CUPRINS
PARTICIPAREA CETĂȚENEASCĂ
ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ ȘI GRUPURILE SOCIALE ORGANIZATE
MODEL DE DEZVOLTARE A [anonimizat], [anonimizat]! – OBLIGAȚIE SAU PLĂCERE?
[anonimizat]: [anonimizat]: KAUFLAND VS. [anonimizat]-[anonimizat] A REPUBLICII MOLDOVA LA UNIUNEA EUROPEANĂ
STUDIU COMPARATIV PRIVIND REGIMUL AUTORITĂȚILOR LOCALE EXECUTIVE ÎN ȚĂRILE EUROPENE
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI
Facultatea de Administrație și Management Public
Abstract:Prezentul document își propune să analizeze "participarea, [anonimizat] a “castiga” cetățeni precum si implicarea acestora în procesul de luare a [anonimizat]. [anonimizat] a acestora în procesul decizional.
CUVINTE CHEIE: [anonimizat], [anonimizat], transparența, implicarea cetățenilor.
[anonimizat]-Laura
Coordonator științific:
Lector univ. dr. [anonimizat]. Participarea cetateaneasca este un element esential al unei bune guvernari si al unei dezvoltari locale. Pentru a [anonimizat],iar o [anonimizat], [anonimizat].
Articolul conține o [anonimizat], responsabilitatea cetatenilor asupra acestei teme, tehnici de participare publica si ajungând la partea practică, un chestionar realizat pe 59 de persoane.
In acest fel, lucrarea incepe cu definitia conceptului de participare cetateneasca si prezentarea acestuia in termeni generali. Vom mentiona de-a lungul lucrarii valorile de baza pentru participarea publica, costurile si beneficiile acesteia, precum si CiC-urile, CCC-urile, focus-grupurile si dezbaterile publice. Am decis să realizam un chestionar care să cuprindă 10 întrebări cu scopul de a afla gradul de implicare a cetatenilor in alegerile statului. Rezultatele au aratat ca populatia este bine in formata asupra acestei teme.
Literatura de specialitate
Conceptul de participare cetateneasca are la baza necesitatea consultarii cetatenilor si exprimarea de catre acestia a opiniilor in legatura cu deciziile care se adopta la diferite nivele si de care ei pot fi afectati in mod direct sau indirect.
Intr-o comunitate sanatoasa, cetatenii participa la procesul de luare a deciziilor de interes public, informandu-se cu privire la problemele care ii afecteaza, solicitand autoritatilor sa adopte masurile pe care el le considera de cuviinta si participand efectiv la punerea in practica a deciziilor luate.Intalnim frecvent ideea ca imaginea unei tari este data de administratia acesteia. Acest fenomen administrativ se afla intr-o stransa legatura cu problematica puterii. In democratiile din toata lumea,populatia joaca un rol foarte important in guvernare.( Mora, C, 2014)
O societate democratica implica participarea celor carora li se adreseaza decizia, la adoptarea acesteia. Esenta democratiei o reprezinta un sistem de guvernare cu si pentru oameni. Guvernarea cu si pentru oameni trebuie sa devina si sa ramana un parteneriat intre cetateni si alesii in care acestia si-au investit increderea.
Această încredere trebuie să se extindă la toți funcționarii publici și la toate instituțiile administrative. În țările democratice de oriunde în lume, această încredere se realizează prin:
onestitate;
transparență din partea aleșilor;
oportunitatea oferită oamenilor de a juca un rol important în procesul guvernării, și chiar în activitatea de zi cu zi.
PARTICIPAREA CETĂȚENEASCĂ
Etapele participarii cetetenesti
Participarea cetatenilor la luarea deciziilor intr-o democratie este un proces gradat, care presupune parcurgerea anumitor etape.Aceste etape se suprapun peste cele doua niveluri de participare, ca parte a unui model ideal de implicare a cetatenilor.
Primul nivel se refera la informare. Aceasta presupune eforturi atat din partea cetatenilor cat si din partea administratiei locale.Administratia publica este datoare sa emita informatii catre cetateni privind activitatile sale.
Al doilea nivel se refera la consultarea cetatenilor, aceasta fiind actiunea autoritatilor pentru identificarea necesitatilor cetatenilor pentru evaluarea prioritatilor unor actiuni sau colectarea a de idei și sugestii privind o anumită problemă.
Patru lucruri stau la baza participării cetățenești. Acestea sunt:
Administrația locală deschisă spre implicarea cetățenilor în activitatea complexă a procesului de guvernare.
Transferul continuu de informații de la administrație la cetățeni.
Modalități eficiente prin care administrația culege informații de la cetățeni.
Cetățeni informați care își onorează obligația de a participa ca parteneri egali în activitățile administrației, deoarece înțeleg problemele.
Participarea cetățenească reprezintă combinația acestor elemente – informație, comunicare și implicare în relația care se stabilește între administrație și cetățeni, iar activitățile administrației sunt dezvoltate și susținute în așa fel încât să corespundă cât mai mult posibil nevoilor și dorințelor cetățenilor. Aceste elemente sunt prezentate pe scurt în următoarea definiție:
Participarea Cetățenească este procesul prin care preocupările, nevoile și valorile cetățenilor sunt încorporate în procesul decizional al administrației publice locale. Există două direcții de comunicare (între cetățeni și administrație), cu scopul general de îmbunătățire a deciziilor (administrației publice locale) susținute de către cetățeni .
De ce este necesară participarea cetățenească?
La nivelul administrației locale, ideea participării cetățenești în procesul guvernării are un înțeles adânc. Aceasta deoarece oamenii locuiesc în orașe, comune și sate, iar aici:
Deciziile administrației au cel mai vizibil impact asupra oamenilor
Contribuția cetățenilor se obține mai ușor, dacă administrația își dorește aceasta.
Desigur, trebuie ca și cetățenii să înțeleagă care le sunt responsabilitățile în acest proces democratic de guvernare. Aceasta înseamnă că administrația locală trebuie să educe cetățenii în rolul lor de participanți activi în activitățile administrației – nu numai în alegeri, ci și în derularea procesului de guvernare. Într-o comunitate locală, unde administrația și cetățenii sunt implicați activ în procesul participării cetățenești, administrația locală va fi pregătita:
să împărtășească informațiile într-o manieră onestă, completă și clară;
să ofere cetățenilor posibilitatea de a-și exprima opiniile și de a influența deciziile administrației într-un mod corect și deschis;
PARTICIPAREA CETĂȚENEASCĂ
să încurajeze cetățenii să profite de aceste posibilități;
să se angajeze în explicarea modului in care s-a luat decizia, furnizând toate argumentele care au fundamentat această decizie.( Profiroiu, A, 2010)
Valori de baza pentru participarea publica
Pblicul ar trebui să aibă un cuvânt de spus în deciziile cu privire la acele acțiuni care le afectează viața.
Participarea publică include promisiunea că aceasta va influența decizia.
Procesul participării publice comunică interesele și vine în întâmpinarea nevoilor tuturor participanților.
Procesul participării publice descoperă și facilitează implicarea acestor persoane potențial afectate.
Procesul participării publice invită participanții să-și definească modul propriu de implicare.
Procesul participării publice arată participanților felul în care contribuția lor a afectat decizia. Responsabilitățile cetățenilor sunt:
Să observe ce face administrația locală și în ce scop.
Să fie pregătiți să își aducă o contribuție când administrația planifică să facă ceva ce poate să le afecteze interesele.
Să abordeze reprezentații administrației cu o atitudine pozitivă.
Să manifeste interes în a înțelege problemele, incluzând restricțiile cu privire la ceea ce poate să facă administrația.
Să-și exprime interesele și ideile clar și complet.
În situațiile potrivite, să încerce să colaboreze constructiv cu oficialii administrației locale pentru a găsi și implementa soluții satisfăcătoare pentru ambele părți.
Deoarece aceste idei sunt noi pentru mulți cetățeni români, oficialii administrației locale ar trebui să fie gata să încurajeze, să conducă și să educe cetățenii în ceea ce privește aceste responsabilități.
După ce obțin contribuția cetățenilor, oficialii unei administrații responsabile au obligația să asculte ceea ce spun cetățenii și să țină cont de ideile acestora. O idee venită din partea unui cetățean poate fi acceptată sau respinsă. Dar dacă este respinsă, reprezentanții trebuie să explice de ce acea idee nu ar putea sau nu ar trebui să fie pusă în aplicare. O sugestie sau o reclamație venită din partea unui cetățean poate fi acceptată sau respinsă, dar nu trebuie să fie ignorată.
Multe administrații locale înțeleg importanța participării cetățenești și au o oarecare experiență în acest domeniu.
În primul rând, este important ca participarea cetățenească să se integreze în evenimentele majore ale activității administrației locale, de exemplu în procesul de elaborare a bugetului.
PARTICIPAREA CETĂȚENEASCĂ
Folosirea participării cetățenești în aceste situații oferă reprezentanților administrației implicați în procesul bugetar o experiență pe care aceștia o vor valorifica în dezvoltarea planurilor unor inițiative de participare cetățenească amplă în viitor.
Al doilea pas către o participare cetățenească la scară largă îl reprezintă identificarea acelor compartimente ale administrației care au contact direct cu publicul și care își vor numi un facilitator pentru participarea cetățenească în fiecare compartiment (departament, direcție, serviciu, birou). (Veaceslav Bulat, Veaceslav Guțuțui, Ianina Spinei, 2005)
Participarea cetateneasca-costuri si beneficii
Costuri
Lista de mai sus reprezintă o evidență reală privitor la cum să informăm cetățenii și cum să le asigurăm accesul la informare. Aceasta nu se realizează fără anumite cheltuieli.
Din partea administrației sunt necesare:
timp;
resurse bugetare;
creativitate;
energie;
dorință politică și curaj.
De exemplu, pentru o simplă audiere pe buget, trebuie pregătite materiale pentru o mai bună înțelegere a conținutului. Trebuie făcute anunțuri publice și tot felul de aranjamente logistice.
Voință politică și curaj. Câteodată administrațiile locale trebuie să împărtășească publicului vești proaste, ca de exemplu: lipsuri bugetare, proiecte amânate sau chiar greșeli care au fost făcute. Acesta este momentul când intervin voința politică și curajul. Cetățenii au dreptul să fie informați despre planuri sau proiecte de la demararea până la finalizarea lor. Dacă un proiect este mai dificil sau mai costisitor decât se prevăzuse, ei au dreptul să știe acest lucru. Pe termen lung, onestitatea construiește încredere, chiar dacă, pe termen scurt creează dificultăți.
Beneficii
Nu ar trebui să ne axăm doar pe costurile participării cetățenești. Aici sunt câteva dintre beneficiile specifice, similare atât pentru administrația publică locală cât și pentru cetățeni, când participarea cetățenilor în procesul de guvernare este luată în serios:
Restabilește și construiește încredere între administrația publică locală și cetățeni.
Ajută administrația locală să devină și să rămână transparentă în procesul guvernării.
Permite fiecărui cetățean să aibă acces la informații cu privire la problemele ce trebuie să fie rezolvate.
PARTICIPAREA CETĂȚENEASCĂ
Ajută administrația locală să identifice nevoile comunității mai repede și cu o satisfacție mai mare pentru cetățeni.
Încurajează dezbaterile față în față, astfel încât cetățenii pot auzi direct puncte de vedere diferite.
Direcționează comunitatea către o decizie responsabilă, cu suport politic
Conduce comunitatea către consens și nu către conflict.
Ajută în promovarea unui cadru legal nou, potrivit unui nou mod de cooperare și parteneriat.
Ajută administrația locală să rezolve nevoile cetățenilor înainte de interesele speciale.
Prin colaborare, administrația locală și cetățenii sunt capabili să facă demersuri creative în abordarea problemelor și oportunităților. (Mora, C, 2014)
Cic-ul – tehnica a procesului de participare cetateneasca
CIC-ul reprezintă o interfață între administrația locală și cetățeni, fiind preocupat în mod direct de a răspunde la întrebările cetățenilor, ca și nevoilor acestora cu privire la serviciile publice. Un CIC poate fi o resursă bogată pentru o instituție publică și o legătură interactivă cu publicul.
Oricum, pentru ca liderii administrației să aibă sprijinul cetățenilor, este necesară înființarea unui CIC ca un instrument activ și eficient al guvernării și al participării cetățenești. CIC-urile trebuie să facă parte integrantă din activitățile administrației și să fie dotate cu echipamente, personal suficient și alte resurse care să le facă viabile și funcționale.
Există 3 tipuri de CIC-uri:
CIC-uri care ajută cetățenii să depună cereri, serviciile oferite fiind informații, sprijin, formulare, persoane de contact, ca și soluții urgente atunci când situația o cere. Majoritatea CIC- urilor furnizează aceste servicii de bază.
CIC-uri care, pe lângă activitățile realizate de cele din prima categorie, urmăresc petițiile cetățenilor în timp, informându-i despre stadiul rezolvării lor.
CIC-uri care furnizează serviciile de bază și se îngrijesc de prelucrarea actelor pentru cetățeni (clienți). Mai mult decât atât, câteva CIC-uri furnizează informații de interes comunitar, ca de exemplu, despre evenimente importante în care urmează să fie implicată comunitatea, ONG-uri, oportunități educaționale, evenimente culturale și sportive, festivaluri, târguri, etc.
Comitetele Consultative Cetățenești (CCC)
Într-un sistem democratic, administrațiile locale folosesc comitetele consultative cetățenești pentru a furniza consiliilor locale / județene și primăriilor opinii de dezvoltare legate pe aspecte cât mai diferite. Aceste grupuri vor fi numite în continuare Comitete Consultative Cetățenești (CCC). Acestea reprezintă un mijloc important folosit de către administrația locală pentru a angaja cetățenii în procesul de guvernare și pentru a-i informa în permanență despre
PARTICIPAREA CETĂȚENEASCĂ
schimbările nevoilor publice dintre perioadele electorale. Există primării care au câte un CCC care asistă fiecare departament al administrației.
Pentru o comunitate urbană de mărime medie din SUA, 20 sau 30 de CCC diferite nu constituie un lucru neobișnuit. Unele administrații folosesc mai mult aceste comitete consultative față de altele care le folosesc mai puțin.
Câteva exemple de CCC din România
Folosirea unor CCC-uri este o noutate pentru România, deși un număr surprinzător de administrații locale au experimentat aceste comitete. Iată câteva exemple:
Grupul Consultativ Cetățenesc pentru colaborarea cu CIC la Sibiu Consiliul Județean Sibiu a înființat un comitet consultativ cetățenesc care își desfășoară activitatea pe lângă CIC-ul Consiliului. Comitetul se întâlnește în mod regulat cu directorul CIC-ului și furnizează asistență pentru problemele care ar putea solicita atenția CIC-ului. Comitetul susține activitatea CIC-ului și există un schimb de informații eficient între comitet și Centru. În câteva rânduri, comitetul a ridicat probleme care au atras atenția Consiliului.
Sfatul Bătrânilor la Mediaș și Pitești. În Mediaș și Pitești, există CCC-uri care sunt formate din persoane vârstnice – pensionari – persoane care doresc să colaboreze ca voluntari cu administrația locală. În Mediaș, grupul este format din 27 de membri. Ei se întâlnesc trimestrial, sau mai des, dacă primarul solicită acest lucru. Câteodată există o preocupare specifică pentru întâlniri. De exemplu, o întâlnire s-a axat pe problemele de mediu la care au fost invitați și câțiva directori ai unor instituții private locale. Au fost abordate probleme legate de mediu. Au rezultat câteva îmbunătățiri. Membrii grupului au fost invitați și informați despre planurile și inițiativele administrației. Ei au fost înștiințați de locul și timpul întâlnirii pentru a putea participa. În Pitești, grupul este format din 30 de membri, toți licențiați, care se întâlnesc lunar pentru a dezbate problemele desemnate de primar și problemele identificate de ei înșiși. Problemele cu care s-au confruntat: pregătirea sărbătorilor, curățarea străzilor, reziduurile, problema câinilor vagabonzi și a îmbunătățirii traficului.
Comitetul consultativ Cetățenesc pentru amenajarea pășunii Comuna Cristian, județul Sibiu Comuna Cristian (jud. Sibiu) a înființat un CCC care să se ocupe de rezolvarea problemei de menținere și administrarea a trei pășuni comunale. CCC-ul a vizitat pășunile pentru a determina cu exactitate natura problemelor existente. Apoi, CCC-ul s-a întâlnit cu grupurile de interes – proprietarii pășunilor, vitelor și oilor, primarul și personalul primăriei – pentru a realiza un plan pentru înființarea comitetelor pastorale pentru fiecare pășune.
Focus-grupurile
Focus-grupurile (interviurile de grup) sunt întâlniri interactive facilitate, cu grupuri mici de cetățeni. Moderatorul lor conduce participanții la discuții printr-un set de întrebări despre un anumit subiect. Cetățenii sunt invitați să ia parte la astfel de discuții în grup și numai cei invitați pot participa, pentru că focus-grupurile nu sunt întâlniri deschise. Inițial, sunt 7-12 participanți care provin dintr-o anumită categorie socială sau un grup de interes (ex. profesori, pensionari, membrii ai unor asociații de proprietari, studenți, tinere mame, etc.). Participanții sunt rugați să ia parte la o discuție care se structurează pe un set de întrebări – “chestionar”.
PARTICIPAREA CETĂȚENEASCĂ
Moderatorul focus-grupului, sau un asistent, realizează o transcriere sau un rezumat scris al întrebărilor. Focus-grupul este repetat de câteva ori, folosinduse același set de întrebări, până când acesta nu mai generează alte noi răspunsuri. În acel moment, organizatorii focus-grupului pot să fie satisfăcuți de faptul că au informații complete despre atitudinile și opiniile participanților referitoare la subiectele dezbătute în cadrul discuțiilor de grup.
Focus-grupurile reprezintă o modalitate relativ simplă, rapidă și ieftină de a avea un feedback din partea cetățenilor. Ele pot fi folosite într-o varietate de situații.
Sondajele de opinie
Sondajele sunt folosite pentru a descoperi realitățile (incluzând atitudini și păreri) despre membrii unei categorii a populației.
Există trei feluri de sondaje:
Sondaje pentru întregul grup -Când inițiatorii sondajului doresc să descopere realitatea dintr-un grup mai mic, ei realizează un sondaj care se adresează fiecărui membru în parte.
Sondaje eșantionate – realizate pe un eșantion reprezentativ În general, un sondaj este folosit pentru a evalua opiniile unui grup mai larg, ca de exemplu întreaga populație a unei comunități, ori o parte însemnată a acesteia. Pentru aceasta, un sondaj este de obicei realizat pe un grup considerat a fi un eșantion reprezentativ al populației și nu pe fiecare persoană în parte. Astfel, informațiile colectate de la o parte a populației sunt considerate a fi reprezentative pentru întreaga populație.
Sondaje aleatorii- Pentru a obține rezultate reale, putem spune că un chestionar trebuie să fie distribuit unei majorități semnificative, unui eșantion reprezentativ pentru populația sondată. Opusul unui sondaj care se realizează pe un eșantion reprezentativ este un sondaj în cadrul căruia chestionarul se distribuie oricui îl solicită.
Astfel de sondaje se mai numesc câteodată și “sondaje aleatorii”. Rezultatele unor astfel de sondaje pot fi interesante, dar nu constituie o bază reală pentru prezicerea comportamentului unei mari majorități a populației. Chiar dacă 50% dintre cetățenii orașului ar răspunde acestui sondaj, acest 50% din populație nu ne informează neapărat în mod real despre opiniile celeilalte jumătăți care nu răspunde la acest sondaj. (Richard, A, 2005)
Audieri și dezbateri publice
"Audierile publice" și "dezbaterile publice" sunt întâlniri care facilitează schimbul de informații între reprezentanții administrației și cetățenii interesați. Reprezentanții administrației trebuie să realizeze aceste întâlniri într-un mod creativ și trebuie ales sau conceput un format prin care cea mai bună formă să corespundă scopului întâlnirii și nevoilor cetățenilor.
PARTICIPAREA CETĂȚENEASCĂ
FIGURA 1
Audierile publice sunt de obicei mult mai formale decât întâlnirile publice. O audiere publică este caracterizată prin ascultarea atentă, de către aleși, a opiniilor exprimate de cetățenii participanți la audiere. O audiere publică este de obicei organizată atunci când administrația are un plan, se ocupă de campania de informare
publică și intenționează să facă un angajament. Aceasta trebuie să fie organizată înainte ca administrația să semneze o aprobare pentru o construcție nouă, sau înainte ca primăria să admită un buget propus spre aprobare consiliului local. În acest context, o audiere publică permite cetățenilor interesați să-și exprime punctele de vedere asupra planurilor aproape finalizate și permite reprezentanților administrației să audă punctele de vedere ale cetățenilor și să aprecieze dacă planul necesită modificări de ultim moment. (Vlad Ghițu,2012)
Caracteristica esențială a unei audieri publice este posibilitatea oferită reprezentanților administrației locale de a asculta și de a lua în considerare părerile cetățenilor înainte să fie luată decizia finală.
Metodologia de cercetare
Pentru acest articol am ales ca metoda de cercetare chestionarul. Scopul acestuia este de a arata in ce procent cunosc cetatenii informatii referitoare la participarea cetateneasca. In acest contex, am realizat un chestiuonar cu 10 intrebari la care au reactionat 59 de persoane.
Pornind de la aceasta, obiectivele prezentului studiu sunt următoarele:
gradul de constientizare a dreptului de a participa la alegerile autoritatilor locale;
estimarea nivelului de cunoaștere de către populație a dreptului de acces la informațiile cu caracter public și de exercitare în practică a acestui drept;
evaluarea opiniei publice privind transparența autorităților publice, inclusiv prin asigurarea accesului la informații, receptivitatea funcționarilor publici la solicitările de informații, etc.;
identificarea principalelor surse de informare, despre Cic si CCC;
estimarea percepției populației privind transparenta în administrarea publică locală. Structura chestionarului
Fiind o tehnica de cercetare sociologica, chestionarul cuprinde următoarele subiecte:
informarea și accesul la informații privind activitatea administrației publice locale;
participarea societății civile în procesul de luare a deciziilor;
PARTICIPAREA CETĂȚENEASCĂ
Rezultatele si interpretarea acestora
La intrabarea “Ce inteleg cetatenii prin participare cetateneasca?” majoritatea a raspuns exprimarea opiniilor in legatura cu deciziile statului. In procent de 58,5 % din totalul participantilor participarea cetatenilor in activitatea statului se suprapune liberei exprimari. Participarea cetateneasca este un drept si totodata o responsabilitate a fiecarui locuiutor al tarii. Aceasta afirmatia a fost verificata in sondajul nostru, peste 60% au considerat ca este un drept funfamental in sociatatea democratica.
Participarea cetateneasca prin exercitarea dreptului de vot poate fi analizata ca o modalitate de participare la sistemul decizional local, national sau european, inca din faza incipienta a acestuia,cetanetii putand decide prin participarea la vot viitoarea configuratie a organismelor decizionale. Este exprimata astfel orientarea de catre un anumit program politic, catre un anumit set de masuri sociale, exprimarea votului fiind asociata cu delegarea puterii de decizie de la populatie catre anumiti reprezentanti ai acesteia,pentru o perioada determinata de timp. Acest fapt a fost evidentiat si in chestionarul realizat, 55,8% considerand dreptul la vot un factor fundamental in consultarea cetateneasca.
FIGURA
Informarea presupune eforturi atât din partea cetățenilor, cât și din partea administrației locale. Administrația publică are datoria de a transmite informații cetățenilor privind activitatea si deciziile lor pentru ca aceștia să poată înțelege direcțiile prioritare ale politicii administrative a
aleșilor lor. Iar acest proces de informare decurge destul de bine, majoritatea cetatenilor condiserand ca sunt bine informati.
FIGURA 3
FIGURA 4
PARTICIPAREA CETĂȚENEASCĂ
Divizarea respondenților după categoria de varsta si cea profesionala este următoarea reflectata pe urmatoarele grafice:
FIGURA 5 FIGURA 6
CONCLUZII
Cetatenii trebuie sa inteleaga care le sunt responsabilitatile in acest proces democratic de guvernare. Aceasta inseamna ca administratia locala trebuie sa educe cetatenii in rolul lor de participanti activi in activitatile administratiei.Intr-o comunitate locala, unde administratia si cetatenii sunt implicati activ in procesul participarii cetatenesti, administratia locala va fi pregatita:
Sa impartaseasca informatiile intr-o maniera onesta,completa si clara
Sa ofere cetatenilor posibillitatea de a-si exprima opiniile si de a influenta deciziile administratiei intr-un mod corect si deschis
Sa incurajeze cetatenii sa profite de aceste posibilitati
Sa se angajeze in explicarea modului in care s-a luat decizia, furnizand toate argumentele care au fundamentat aceasta decizie
In acelasi timp cetatenii:
Vor intelege drepturile si obligatiile care le revin pentru a participa la luarea deciziilor la nivel local,decizii care le pot influenta direct sau indirect vietile
Vor fi pregatiti sa lucreze onest si constructiv pentru a sprijini reprezentantii administratiei publice locale in rezolvarea problemelor
Procesul prin care se poate determina gradul de participare a cetatenilor este unul de durata care solitica eforturi concentrate si constante atat din partea autoritatilor publice locale cat si din partea cetatenilor care isi aduc contributia lor in procesul de planificare a investitiilor.Experientele altor tari cat si proiectele desfasurate in Romania au scos in evidenta ca un parteneriat intre administratia publica locala si cetateni poate functiona cu efecte benefice pentru ambele parti, mai ales pentru comunitate.
PARTICIPAREA CETĂȚENEASCĂ
Administratia publica a realizat ca participarea cetatenilor in procesul de adoptare a deciziilor privind investitiile poate furniza elemente noi, solutii care sa corespunda mult mai bine intereselor cetatenilor.Pe de alta parte exista un numar mult prea mic de persoane dispuse sa se implice in viata comunitatii,marea majoritate fiind concentrata asupra problemelor personale sau spre o arie de preocupari mult mai restransa decat aceea pe care trebuie sa o acopere administratia.Cetatenii prefera sa lase rezolvarea problemelor comunitatii in sarcina autoritatilor alese, pe care le considera mandatate sa adopte cele mai bune solutii.
Participarea cetateneasca
Ce inteleg cetatenii prin participare cetateneasca?
exprimarea opiniilor in legatura cu deciziile statului o necesitatea consultarii cetatenilor in alegerile statului o nu au o definitie clara a acestui concept
Considerati ca participarea cetateneasca este un drept sau o obligatie? o drept
obligatie
Altele:
Sunteti de acord cu afirmatia conform careia participarea cetateneasca poate imbunatati performanta si imaginea institutiilor democratice?
da
nu
Cum se manifesta increderea intre cetateni si alesii acestora? o prin onestitate
prin transparenta
prin oportunitatea oferita oamenilor de a juca un rol important in procesul guvernarii
Care este cel mai important factor al procedurii de consultare a cetatenilor? o dreptul de a vota
dreptul la libera exprimare
PARTICIPAREA CETĂȚENEASCĂ
Considerati ca cetanetii pot decide prin participarea la vot viitoarea configuratie a organismelor decizionale?
da
nu
Credeti ca sunteti un cetatean bine informat? o da
nu
Esenta democratiei o reprezinta un sistem de guvernare cu si pentru oameni. Sunteti de acord cu aceasta afirmatie?
da
nu
Va incadrati in categoria de varsta: o 14-25 ani
26-40 ani
41-60 ani
peste 60 ani
Categoria dumneavoastra profesionala: o student
salariat
liber profesionist
pensionar
somer
PARTICIPAREA CETĂȚENEASCĂ
Anexe
REMITERE
Figura 7-Participarea cetateneasca- factor primordial intr-o societate democratica.
Figura 8- In viziunea cetatenilor, votul reprezinta o modalitate directa de exprimare a dorintelor si de interventie in administratia publica
PARTICIPAREA CETĂȚENEASCĂ
FIGURA 9-INFIINTAREA DIFERITELOR ORGANIZATII IN VEDEREA IMBUNATATIRII PARTICIPARII CETATENESTI ESTE UN PAS INAINTE PENTRU SOCIETATEA ACTUALA:CIC, CCC,FOCUS-GRUP, DEZBATERI
FIGURA 10-COMUNICAREA DINTRE POPOR SI AUTRORITATE, PRECUM SI INVERS ESTE CHEIA SUCCESULUI ADMINISTRATIV!
PARTICIPAREA CETĂȚENEASCĂ
FIGURA 11
PARTICIPAREA CETĂȚENEASCĂ
Referințe
(n.d.). Retrieved from http://documents.tips/documents/participarea-cetateneasca.html (n.d.). Retrieved from http://www.aecau.ro/produs/536/Focus-grupul-in-investigatia-sociala (n.d.). Retrieved from http://www.ancic.ro/en/htdocs/man/cap3/2.htm
(n.d.). Retrieved from • http://www.qreferat.com/referate/comunicare/Democratie-si-participare- ceta312.php
(n.d.). Retrieved from http://www.rasfoiesc.com/educatie/psihologie/sociologie/Focus-grupul86.php (n.d.). Retrieved from http://www.romednet.com/pagini.php?id=19&limba=ro
(n.d.). Retrieved from • http://www.scrigroup.com/legislatie/administratie/Modalitati-de-participare- ceta62297.php
(n.d.). Retrieved from http://www.sferapoliticii.ro/sfera/136/art07-murgescu.html
(n.d.). Retrieved from • http://www.slideshare.net/adrnord/audierile-publice-ca-form-de-participare- ceteneasc
(n.d.). Retrieved from http://www.transparency.md/files/docs/Participarea_ro.pdf A., R. (2005). Metoda focus grup. Bucuresti: Polirom.
C., M. (2014). Studiul Administratiei Publice. Occent.
Cristina, M. (2014). Studiul Administratiei Publice. Bucuresti: Occent. Profiroiu, A. (2010). Bazele Administratiei Publice. Bucuresti: Economica.
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN
BUCUREȘTI
Facultatea de Administrație și Management Public
ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ ȘI GRUPURILE SOCIALE ORGANIZATE
Maleș Flavia Veronica Domozină Adela Luiza
Coordonator științific
Lect. Univ. dr. Păceșilă Mihaela
ADMINISTRAȚIA PUBLICA ȘI GRUPURILE SOCIALE ORGANIZATE
Definirea administrației publice
Termenul de a administra are mai multe accepțiuni:
Din punct de vedere etimologic, el provine din latină și înseamnă a da o mână de ajutor, a conduce, a dirija.
Administrația publică este acea parte a activității statului, modulurile prin care sunt realizate scopurile și obiectivele guvernării.
“Dictionary of American Governement and Politics” reține pentru sintagma “ public administration” următoarele explicații:
Funcția executivă în guvern;
Executarea (aplicarea) politicilor publice;
Organizarea și conducerea poporului și a altor resurse pentru atingerea obiectivelor guvernării;
Arta și știința conducerii, aplicate în sectorul public. Administrația publică reprezintă, însă, un termen mult mai larg decât conducerea publică (managementul public), întrucât ea nu se limitează numai la management, ci include și împrejurările politice, sociale, culturale și legale care influențează conducerea treburilor publice
Sectorul nonprofit vs Sector neguvernamental
O societate se poate considera puternic dezvoltată și democratică atunci când există există un grad ridicat de implicare din partea comunităților în ceea ce privește participarea acestora în procesul decizional, atunci când există structuri politico- administrative responsabile și atunci când există sector guvernamental puternic. Aflându- ne într-o societate în permanentă schimbare, unde multiplicarea organizațiilor și competiția intraorganizațională reprezintă elemente cheie, unde mobilitatea domeniilor și a sectoarelor este foarte ridicată, este nevoie de un sector care să fie orientat spre valori și dimensuni, altele decât cele promovate de către public și cel privat.
În societatea modernă, cu precădere în a doua jumătate a secolului al XX-lea s-a manifestat fenomenul numit “revoluția globală a asociativității” (Salamon et al., 2003) prin care oamenii s-au asociat pe baze voluntare și care a generat un al terilea sector – sectorul nonprofit – cu implicații profunde în domeniul organizării sociale și în proiectarea și fucționarea unor noi strategii de guvernare. (Jura, 2003, p.11)
Sectorul nonprofit este un pilon important în asigurarea stabilității democratice și un garant al drepturilor și libertăților la liberă asociere, contribuind la modernizarea societății contemporane. Este nevoie de acest sector, alături de sctorul public și cel privat, deoarece, așa cum am menționat Salamon, este nevoie de un sector care să sprijine spiritual, solidar, filantrop în interiorul societății, atunci când unul din cele două sectoare fie nu răspund la necesitățile sociale, fie nu sunt sensibile la schimbarea acestor nevoi.
Majoritatea teoriilor care stau la baza sectorului nonprofit (fie politice sau economice) încearcă să ofere răspunsuri suficiente și clare cu privire la rolul organizațiilor nonprofit în societate și la fucțiile pe care le îndeplinesc într-o societate.
ADMINISTRAȚIA PUBLICA ȘI GRUPURILE SOCIALE ORGANIZATE
Lester Salamon în aticolul “What is the nonprofit sector and why do we have it ?” (Ott, 2010, p. 164) propune cinci considerente importante pentru care se explică nevoia sectorului nonprofit într-o societate. Acestea sunt, după cum urmează:
Considerente istorice – sectorul nonprofit a luat naștere înainte de apariția structurilor guvernamentale, pentru a deservi servicii către comunitate și populație, ceea ce a dus la apariția voluntriatului pentru rezolvarea diferitelor probleme specifice perioadelor respective.
Eșecurile pieței – “ dincolo de motivele istorice, apariția și dezvoltarea organizațiilor nonprofit a fost motivată de anumite limitări inerente ale sistemului de piață ”(Weisbrod, 1978, p. 34), așa numitele eșecuri de piață.
Eșec guvernamental – un al treilea motiv pentru existența sectorului nonprofit rezultă din anumite limitări inerente ale guvernului ca furnizori de bunuri și servicii colective. Prin organizarea în structuri legale neguvernamentale nonprofit, cetățenii își pot face auzite necesitățile sociale care nu puteau fi exprimate individual.
Pluralism și libertate – a patra rațiune pentru existența sectorului neguvernamental nonprofit într-o societate rezultă din faptul că organizațiile nonprofit joacă un rol important în promovarea și apărarea drepturilor și valorilor morale cruciale, militează pentru libertate și pluralism. Organizațiile nonprofit încurajează inițiativa individuală în asigurarea bunurilor publice, așa cum corporațiile încurajează acțiunile individuale pentru bunurile private.
Solidaritate – sectorul nonprofit este văzut ca un răspuns la necesitatea existenței spiritului solidar într-o societate.
În condițiile unei societăți aflate în tranziție și dominată de schimbări semnificative atât în plan politic, administrativ, economic, social, cât și cultural, parteneriatul între sectorul neguvernamental și structurile guvernamentale este singurul care poate crea un remediu eficient pentru depășirea crizei și amplasarea în prim-plan al individului ca factor de bază al societății.
Așadar, puntem spune că parteneriatul se poate defini într-o mulțime de moduri cum ar fi “a lucra împreună cu cineva pentru a soluționa o problemă”, “a colabora cu cineva pentru a atinge niște scopuri comune”, “a coopera”, “a forma o alință”.
Indiferent de sub ce formă este cunoscut acest concept, el implică întotdeauna o relație între două sau mai multe părți, părți ce pot fi organizații, instituții, persoane, grupuri.
Intercomunicarea dintre stat și societate determină ca membrii puternici ai societății, în mod normal organizați în grupuri, să participe sau să influențeze decizia sau deciziile societății.
Toate grupurile organizate pot funcționa ca grupuri de interese. Grupurile de interese sunt grupuri organizate ale cetățenilor, unul din scopurile acestora fiind de a se asigura că statul urmează anumite politici publice.
În statele contemporane, există un număr foarte mare de grupuri de interese, care urmăresc diferite scopuri, însă existența lor nu este incompatibilă cu democrațiile și societățile deschise.
ADMINISTRAȚIA PUBLICA ȘI GRUPURILE SOCIALE ORGANIZATE
Grupurile de care trebuie să se țină seama sunt partidele politice, sindicatele și asociațiile de întreprinzători sau patronatele, precum și întreprinderile capitaliste de mari dimensiuni, grupurile profesionale, bisericile sau confesiunile religioase.
Grupurile de interese sunt, probabil, principalul vehicul în aproape toate statele pentru reprezentarea opiniei publice și pentru prezentarea problemelor acesteia într-o manieră organizată în fața autorităților publice.
Partidele politice nu pot face, foarte bine, acest lucru atunci când sunt implicate în încercarea de a obține putere guvernamentală pentru ele însele. Aceasta le determină pe partidele politice să accepte multe compromisuri, în ceea ce privește programele guvernamentale pe care le susțin cu scopul de a obține un cât mai mare suport, fie din partea votanților în cazul societăților democratice, fie din partea bisericii, a armatei în cazul societății nedemocratice. Oricare ar fi cazul, un partid politic, în virtutea celui mai important scop al său, nu poate contribui la articularea și reprezentarea dorințelor poporului.
În general, grupurile de interese fac acest lucru mult mai bine. Cu toate acestea, există câteva obstacole importante care împiedică grupurile de interese, să aibă o bună funcționare în aria în care doresc :
În primul rând, nu toate grupurile de interese sunt la fel de bine organizate: unele sunt capabile să înroleze mai mult din clientela lor potențială decât altele, unele dispun mult mai ușor de resurse financiare (de exemplu sindicatele, care trăiesc din cotizațiilor membrilor, sunt mult mai bogate decât asociațiile de consumatori).
În al doilea rând, unele grupuri comandă cu o voce disproporționată în cadrul sistemului, deoarece ele au avantaje speciale. Spre exemplu, în țările cu o democrație dezvoltată, grupurile de afaceri au o influneță mai mare decât ne-am aștepta să aibă ca urmare a numărului de membrii pe care îi au. Ele câștigă mai multă influență datorită banilor pe care îi cheltuiesc în politică.
În al treilea rând, cele mai multe grupuri de interese nu sunt organizate foarte democrate, conducătorii lor nefiind foarte sensibili la dorințele membrilor. Liderii anumitor grupuri de interese sunt, de obicei, capabili să- și construiască o bază de suport în cadrul structurii administrative a grupului și printre membrii săi, ceea ce face dificilă înlocuirea lor.
Lobby și advocasy
Advocasy se referă la activitatea de a apăra/sprijini un principiu sau o opinie ((individuală/generală) a unei organizații în fața unor instituții guvernamentale sau legiuitoare.
Conceptul de lobby se referă la susținerea unor interese individuale, de grup sau ale unei organizații prin influențarea politicilor publice, a instituțiilor guvernamentale sau legiuitoare. Lobbyul implică întotdeauna advocacy, în timp ce advocacy nu înseamnă în mod obligatoriu a face lobby. Deosebirea dintre cele doua este că advocacy necesită
ADMINISTRAȚIA PUBLICA ȘI GRUPURILE SOCIALE ORGANIZATE
comunicarea directă a unei opinii individuale sau generale a unei organizații către legiuitor și public fără a cere neapărat inițierea unei modificări de natură legislativă.
Dicționarul explicativ triling de termeni în advocasy oferă câteva precizări cu privire la cei doi termeni . Advocacy este un proces strategic și planificat ce poate fi utilizat de grupurile societății civile și persoanele fizice pentru a genera schimbarea politicilor, pozițiilor sau programelor instituțiilor publice de la nivel comunității, găsirea unei soluții pentru rezolvarea ei, susținerea planului de implementare . Procesul implică numeroase activității, printre care și realizarea de cercetări privind problemele publice, scrierea de articole și informări despre aceste probleme, constituirea de coaliții sau participarea în cadrul unor grupuri de lucru în vederea exprimării unei poziții publice.
Anumiți autori din literatura de specialitate ( Trueman, 2015: Baroni et al.,n.d etc.) menționează că grupurile de lobby se mai numesc grupuri de interese, grupuri de presiune sau grupuri de protest. Alți autori vorbesc despre grupurile care apără interese economice private (Profiroiu și Popescu, 2003; Profiroiu, 2007). O altă definiție generică a grupurilor de interese este oferită de Meissner (2015), care le consideră entități nonstatale ce încearcă să influențeze politica guvernamentală. Ele susțin anumite cauze și apără interese particulare, poziții și oameni din cadrul societății. În opinia acestui autor, grupurile de interese sunt, prin definiție, organizații neguvernamentale nonprofit, dar nu toate organizațiile neguvernamentale nonprofit sunt grupuri de interese. Entitățile neguvernamentale nonprofit reprezintă interesele membrilor lor, dar nu acționează în sensul influențării politicilor guvernamentale. Numai atunci când aceste entități încep să influențeze politice guvernamentale, ele se transformă în grupuri de interese . De exemplu, Clubul Automobiliștilor este o organizație neguvernamentală nonprofit care își desfășoară activiatatea numai în interesul membrilor săi. Atunci când clubul începe însă să facă declarații despre modalitatea în care numărul morților pe străzi și autostrăzi poate fi diminuat prin politici guvernamentale bine gândite, el se transformă într-un grup de interese. În mod similar toate grupurile de presiune și lobby sunt grupuri de interese, dar nu toate grupurile de interese sunt de presiune și de lobby. Grupurile de presiune și de lobby își concentrează activitatea cu precădere pe politicile guvernamentale sau procesul guvernamental. Pe de altă parte, grupurile de interese încearcă să influențeze politice guvernamentale, procesul guvernamental, dar și alte organizații din societate prin diferite mijloace. De exemplu o entitate neguvernamentală nonprofit care încearcă să determine guvernul să modifice politicile privind persoanele infectate cu virusul HIV ( Human Immunodeficiency Virus) este un grup de interese. În același timp, entitatea poate încerca să influențeze și companiile farmaceutice să scadă prețurile medicamentelor pentru tratarea acestui virus. Numeroși autori din literatura de specialitate ( Truman, 1951; Mackenzie, 1955, Moudler et al, 1982;), grupuri de interese , oficiali guvernamentali, preferă conceptul de grup de interese sau organizații neguvernamentale nonprofit în detrimentul celorlalte din cauza conotațiilor negative. Unul din motive se referă la faptul că presiunea este asociată adesea cu puterea politică.
Grupurile de interese pot fi de mai multe categorii:
Grupurile anomice – sunt acele grupuri care nu au o structură organizațională formală și evident, liderii lor se întâlnesc doar temporar să-și coordoneze eforturile. În general, ele sunt turbulente și adesea violente. De exemplu: atacurile
ADMINISTRAȚIA PUBLICA ȘI GRUPURILE SOCIALE ORGANIZATE
mișcărilor studențești împotriva guvernului din Franța cu ocazia încercării de a modifica Codul muncii.
Grupurile nonasociative– nu sunt organizate de o manieră formală. Ele sunt alcătuite dintr-o categorie sau alta de oameni care tratează, cu alții ca și când reprezintă un anumit interes chiar dacă ei nu sunt organizați de o manieră formală pentru a acționa ca reprezentativ. De exemplu: guvernul încearcă să afle opinia bătrânilor satului cu privire la anumite probleme care ar trebui rezolvate pentru acea comunitate. Evident, bătrânii nu sunt organizați în nici un grup, dar guvernul tratează cu ei ca și când ar fi.
Grupurile instituționale – sunt acele grupuri care se constituie pentru alte scopuri decât activitatea politică și ar exista chiar dacă nu au de a face cu politica deloc. În această categorie intră armata, universitățile care încearcă să obțină mai mult suport financiar din partea guvernului.
Grupurile asociaționale – sunt grupuri care privesc activitatea politică ca pe propriul lor scop, dar care pot avea la fel de bine și alte scopuri. Aceasta este categoria tipică de grup de interes.
Grupurile de interese apelează la diferite tactici pentru a-și apăra interesele lor:
Controlul informației și al expertizei: uneori membrii unui grup de interese (de exemplu medicii, oamenii de știință, companiile petroliere, care își cunosc foarte bine domeniul în care acționează) controlează informația specializată pentru guvern, informație care-i poate fi cerută dacă grupul însuși este controlat de către guvern.
Activitatea electorală: această tactică este de dorit pentru un număr mare de membrii, care sunt implicați în mod moderat. Asemenea grupuri pot strânge bani pentru membrii lor pentru anumiți candidați, pot furniza personal în campaniile electorale și voturile propriilor membrii. Exemple: sindicatele, marile organizații religioase, grupurile etnice sau cultivatorii de viță de vie.
Ultizarea puterii economice: un grup de interes economic important poate influența guvernul amenințându-l cu întreruperea contribuției sale economice. Spre exemplu, sindicatelor lucrătorilor prin poștă, metrou, căi ferate pot amenința cu grevă generală care ar perturba foarte mult activitatea statului.
Campanii de informare publică: un grup care nu are, în mod necesar, ca bază o masă mare de oameni, dar care are un succes substanțial la media, poate încerca să schimbe o politică, dar în mod indirect prin schimbarea opiniei întregii populații, în speranța că aceasta va reacționa poztiv, influențând guvernul.
Violența și distrugerea: un grup de interes poate de asemenea, dramatiza cazul său printr-o activitate violentă și destructivă, încercând să convingă liderii statului, ei vor fi plătiți la un preț mare în cazul în care cedează cererilor grupului.
Sistemele grupurilor de interes variază cel puțin în funcție de două aspecte :
Gradul de organizare: în unele țări, oamenii se organizează cu greu în grupuri, în altele din contră.
ADMINISTRAȚIA PUBLICA ȘI GRUPURILE SOCIALE ORGANIZATE
Gradul de implicare direct a grupurilor de interese în guvern și administrație.
În funcție de variația acestor două dimensiuni pot fi identificate două tipuri de sisteme de grupuri de interese și anume: pluralismul și neocorporalismul, necesare pentru a înțelege modul de funcționare a grupurilor de interese în sistemele democratice.
Pluralismul reprezintă sistemul în care interesele se organizează și se află în competiție liberă și nici un grup nu este capabil să domine lucrurile. Guvernul este deschis la presiunile acestor grupuri de interese, iar politica constă tocmai în această competiție deschisă între grupurile de interese pentru a vedea dacă politicile publice pe care ele le promovează sunt adoptate de guvern.
Neocorporalismul este sistemul în care toate interesele sunt organizate și în care guvernul negociază cu toate interesele afectate în toate stadiile din procesul elaborării și implementării politicilor publice. Spe deosebire de pluralism, sub neocorporalism, guvernul nu răspunde întotdeauna grupurilor de interese, dar le implică activ în treburile guvernării.
Cele mai importante grupuri de interese care îndeplinesc un rol remarcabil în sistemul politic și economic :
Organizațiile profesionale
Între acestea un rol remarcabil îl au Corpotațiile publice, dintre care cele mai remarcabile sunt Colegiile profesionale și Camerele (de exemplu: Colegiul medicilor, Camera de Comerț și Industrie, Camera notarilor).
De fapt, Colegiile profesionale recunoscute și Camerele grupează profesioniști (liberali în serviciul sectorului public și privat), comercianți, industriai și proprietari. Grupurile care reprezintă interesele acestor sectoare au reușit, în ultima treime a secolului XX, să fie recunoscute, în mod public, ca fiind o parte a acestor interese. În virtutea acestui fapt, ele nu numai că au puteri publice față de proprii lor membri (fixarea cotelor, regimul disciplinar, tarifele, onorariile etc.), dar derulează și o amplă colaborare cu administrația publică. Ele sunt însă supuse controlului acesteia, care constituie contrapartida caracterului lor public ți puterilor ce le-au fost acordate, dar cu această ocazie, mențin o colaborare activă cu administrația. Nu întotdeauna aceasta ajunge la extreme care, uneori, se consacră prin legislație, dar oricum accesul la administrație este amplu asigurat, iar capacitatea de presiune a acestor grupuri este considerabilă atunci când este vorba de o reglementare a profesiei sau pur și simplu, de condițiile de exercitare a activității.
Sindicatele și Patronatele
Grupurile cele mai importante care trebuie luate în considerare sunt însă cele care întruchipează interesele economice ale muncii și capitalului, adică sindicatele și asociațiile de întreprinzători denumite și patronate. Acest lucru are loc atunci când trebuie rezolvate probleme economice generale importante, cum sunt cele legate de locul de muncă, nivelul salariului și revizuirea acestuia.
ADMINISTRAȚIA PUBLICA ȘI GRUPURILE SOCIALE ORGANIZATE
Relația cu sindicatele este deosebit de complexă, astfel în regimurile democratice adiminitrația inițiază un diaolg cu sindicatele privind condițiile concrete din toate entitățile care într-un anumit mod au caracter public.
Apariția sectorului neguvernamental nonprofit în România este rezultatul unor procese sociale, relative recente, care au loc într-un mediu complex, ce a dus la dezvoltarea progresivă a unei societăți civile, care să umple spațiul între sectorul privat, de piață și sectorul public, creat de revoluția instituțională de după 1989.
Cadrul legal al organizării și funcționării organizațiilor neguvernamentale din Romînia este stabilit prin intermediul a trei acte normative: prin Ordonanța Guvenului nr. 26/2000, prin Ordonanța Guvernului nr. 37/2003, precum și legea de adoptare a celor două ordonanțe Legea 246/2005. Potrivit acestor reglementări asociațiile și fundațiile sunt persoane juridice, adică subiecte de drept civil.
Premisele constituirii organizațiilor neguvernamentale sunt oferite chiar de către Constuția României care, în articolul 40 prevede dreptul de asociere, “cetățenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate și în alte forme de asociere” ( Constitușia României, 2003, art 40).
Nu se poate vorbi de o delimitare atunci când se face referire la funcțiile sectorului neguvernamental și nu se poate compara nici importanța funcțiilor îndeplinite deoarece finalitatea este aceea de a satisface nevoile cetățenilor care se schimbă din ce în ce mai des și de a îmbunătăți societatea în care îsi desfășoară activitatea.
Unele din funcțiile care le revin în acest sens organizațiilor neguvernamentale nonprofit sunt funcția de prevenire și corecție, acțiuni puse în aplicare în momentul apariției unor probleme sau unor lipsuri care împiedică sectorul public și cel privat să-și desfășoare activitatea.
La fel de importantă este și funcția de dezvoltare, dat fiind faptul că, datorită acesteia, societatea civilă sau societatea în general se poate dezvolta, atât prin apărarea valorilor civice cât și prin întărirea colaborării sau crearea cadrului de activități comune.
Nu în ultimul rând, organizațiile neguvernamentale reprezintă un garant al drepturilor cetățenești, deoarece luptă pentru promovarea drepturilor omului, a liberului acces la informațiile de interes general al cetățenilor, promovează voluntariatul și ideea de ajutor, a dezvoltării relațiilor de ajutor reciproc și colaborare între oameni.
Organizațiile neguvernamentale nonprofit influențează dezvoltarea comunității
prin:
Prin încurajarea instituțiilor publice în a adopta soluții elaborate și a le implementa în cadrul sectorului
Sprijinirea publicului larg în vederea conștientizării existenței unui cadru legislativ, precum și drepturile acestuia, care sunt prevăzute în lege
Implicarea în adaptarea programelor guvernamentale la nevoile publice, prin exprimarea punctului de vedere al opiniei publice și prin punerea în valoare a experiențelor locale
Colaborarea cu instituțiile publice
ADMINISTRAȚIA PUBLICA ȘI GRUPURILE SOCIALE ORGANIZATE
Influențarea politicilor de dezvoltare locală a instutuțiilor naționale precum și internaționale
Ajustarea administrației publice și a finanțatorilor în elaborarea unor strategii de dezvoltare mai eficientă, prin întărirea instituțiilor, creșterea gradului de calificare profesională a personalului, precum și instruirea acestuia și întărirea capacității manageriale.
Tipologia organizațiilor neguvernamentale
O primă sistematizare a organizațiilor neguvernamentale acceptată și utilizată de către statele din întreaga lume, printre care și România, este cea elaborată de Universitatea Johns Hopkins în urma Comparative Nonprofit Sector Project (care reprezintă al 22-lea studio comparativ asupra națiunilor) și care realizează o clasificare internațională a organizațiilor neguvernamentale, conform căreia există douăsprezece domenii de activitate, fiecare divizat în subdomenii, totalul acestora însumând 76 de domenii și subdomenii și anume (Adaptare după Salamon&Anheier, 1993):
Domeniul 1: Cultură, artă și recreere – organizații de recreere, sportive, de artă, muzee, grădini zoologice, cluburi sociale.
Domeniul 2: Educație și cercetare – școli și universități, învățământ profesional, educație permanentă, cercetare medicală, știință și tehnologie, cercetare pentru științe sociale.
Domeniul 3: Sănătate – spitale (pentru adulți, copii și de reabilitare), sănătate mentală, sănătate publică, Educație ssanitară.
Domeniul 4: Servicii sociale – bunăstarea copiilor, servicii pentru tineret, familii, vârstinici și persoane cu dizabilități.
Domeniul 5: Protecția mediului – conservarea resurselor naturale, controlul poluării, protecția animalelor, conservarea zonelor rurale.
Domeniul 6: Dezvoltarea economică și socială – dezvoltare comunitară, îmbunătățirea infrastructurii, locuințe, dezvoltare socială, locuri de muncă. Domeniul 7: Apărarea drepturilor și promovarea cauzelor cetățenilor – organizații de promovare a diferitelor cauze sociale și politice, grupuri minoritare, ascociații civice, asistență și servicii juridice, sprijinirea victimelor, partide politice.
Domeniul 8: Filantropie și voluntariat – organizații centrate pe strângerea de fonduri, fundații finanțatoare, sprijinirea voluntariatului, intermediere de fonduri.
Domeniul 9: Activități internaționale – programe de mobilitate, asistență pentru dezvoltare, sprijin în cazul unor calamități, promovarea internațională a păcii și a drepturilor omului.
Domeniul 10: Religie – organizații religioase.
Domeniul 11: Asociații profesionale, de afaceri șisindicate – asociații de afaceri și patronale, asociații profesionale, organizații sindicale.
Domeniul 12: Alte organizații.
O altă modalitate de clasificare a organizațiilor neguvernamentale are în vedere raportarea la misiunea pe care și-o asumă acestea și anume de furnizare a unor servicii de apărarea a unor cauze. În acest context se pot identifica trei mari tipuri de organizații:
ADMINISTRAȚIA PUBLICA ȘI GRUPURILE SOCIALE ORGANIZATE
Organizații filantropice sau pentru “beneficial public” (organizații religioase, de învățământ și cercetare, de ocrotire a sănătății, de arta și cultură, servicii sociale etc).
Organizații ghidate de principiul “beneficial reciproc” al membrilor (cluburi sociale, organizașii profesionale, sindicate etc).
Organizații centrate nu pe furnizarea de servicii ci pe acțiuni politice menite a convinge autoritățile să ofere astfel de servicii (partide politice, grupuri de presiune, organizașii ale mișcărilor sociale etc).
Distincția dintre cele trei categorii de organizații nonprofit pornește de la premise că ultimele două categorii de organizații nu răspund intereselor societății în ansamblu sau ale unor comunități sau grupuri mai largi de oameni, ci se centrează pe satisfacerea intereselor unor grupuri restrânse de oameni.
Așadar, remarcăm faptul că formarea și dezvoltarea organizațiilor nonprofit depind în mare măsură de existența unui mediu politic favorabil și de deschiderea cu care sunt înzestrate instituțiile reprezentative de la nivelul societății.
În literatura de specialitate din România (Balogh, 2007, p. 67) au fost identificate următoarele surse de fiananțare ale sectorului nonguvernamental:
Finanțatori externi;
Administrașia publică centrală;
Administrașia publică locală;
Sectorul de afaceri;
Donatori locali;
Donatori individuali;
Activitatile generatoare de venit ale organizațiilor neguvernamentale.
O politică publică reprezintă un ansamblu de măsuri luate de către o autoritate legală și responsabilă care vizează îmbunătățirea condițiilor de viață ale cetățenilor sau conceperea unor măsuri de stimulare a creșterii economice. Ea poate lua deseori forma reglementărilor sau stimulentelor care determină mediul social și economic.
Politicile publice sunt realizate de către subsisteme administrative, alcătuite din actori care se confruntă cu o problemă publică. Termenul de actor include actori din sfera socialului, cât și actori din structurile de stat, unii fiind mai mult implicați în procesul administrativ, în timp ce alții sunt simpli spectatori.
INSTUTUL PENTRU POLITICI PUBLICE
Institutul pentru Politici Publice (IPP) este o organizație neguvernamentală românească care militează pentru creșterea calității proceselor de elaborare a politicilor publice în România.
Desfășurând activități de cercetare, de advocacy și de promovare în domenii precum: reforma administrației publice, transparența instituțiilor, integritatea aleșilor și a funcționarilor, IPP este una dintre cele mai obiective dar și incisive organizații din România, fiind recunoscută ca o autoritate în domeniile sale de excelență.
ADMINISTRAȚIA PUBLICA ȘI GRUPURILE SOCIALE ORGANIZATE
Alături de departamentele de cercetare în domeniile sale de referință, în cadrul Institutului s-au dezvoltat, pornind de la expertiza internă, două divizii specializate care oferă astăzi servicii de înaltă calitate beneficiarilor și clienților din sectorul public (autorități publice centrale și locale – ministere, primării, consilii județene) dar și privat (camere de comerț, companii, organizații interne și internaționale).
Divizia de consultanță/asistență tehnică pentru autorități publice oferă servicii integrate de evaluare a performanței administrațiilor locale în managementul serviciilor proprii, precum și asistență de specialitate/consultanță în pregătirea documentației tehnice și financiare pentru accesarea fondurilor europene.
Divizia de cercetări sociologice pune la dispoziția celor interesați servicii specializate de anchetă sociologică – sondaje (eșantionare, ancheta de teren, prelucrare statistică a datelor, interpretări cantitative și calitative) și focus-grupuri.
De oriunde din țară sau din străinătate, oricine trebuie să poată accesa informații despre modul în care sunt administrate serviciile publice locale. De aceea, Institutul pentru Politici Publice pune pe un loc prioritar transparența cu privire la fondurile publice din surse interne și externe pentru administrarea serviciilor publice, respectarea tuturor regulilor în organizarea licitațiilor publice dar și pregătirea continuă a funcționarilor. Institutul pentru Politici Publice susține un proces transparent de descentralizare în domenii-cheie cum ar fi sănătatea și educația și vine prompt cu evaluări ale deciziilor naționale luate de actorii politici sau cu recomandări de politici aferente.
Drepturile Omului
Constituie una dintre direcțiile prioritare pentru Institutul de Politici Publice în sensul promovării respectului pentru diversitate și a consolidării unui climat de normalitate în relația dintre instituțiile publice și reprezentanții minorităților naționale, etnice, sexuale etc. Institutul pentru Politici Publice urmărește în special respectarea drepturilor civile ale acestor minorități și adresează sesizări instituțiilor statului când drepturile acestora nu sunt respectate. De asemenea interesul lor este ca instituțiile și cadrul legal să asigure minorităților un trai decent și reprezentarea intereselor lor în viața publică.
Transparența administrativă și Statul de Drept
De la începutul activității sale, IPP a militat constant pentru respectarea dreptului fundamental la informare și instituționalizarea principiului transparenței în funcționarea autorităților publice de la toate nivelurile. Inițiativele derulate în acest scop au vizat numeroase direcții, de la evaluări periodice ale gradului de transparență al instituțiilor publice locale și centrale, la eforturi susținute de unificare a practicii judiciare în domeniu și nu în ultimul rând, la inițierea unor acțiuni strategice în instanță (peste 100 de asemenea procese în ultimii ani) prin care IPP își apără dreptul la informare împotriva abuzurilor comise de autoritățile publice care încalcă legea și blochează accesul la informații de interes public.
De asemenea, în 2013, pentru a crește impactul societății civile, mai ales a celei cu expertiză sectorială, la nivelul Parlamentului, Institutul pentru Politici Publice a constituit, alături de 5 organizații recunoscute (GRADO, APADOR-CH, Terra Mileniul
ADMINISTRAȚIA PUBLICA ȘI GRUPURILE SOCIALE ORGANIZATE
III, Romani Criss, Fundația Alături de Voi) un Grup de Acțiune pentru Transparența și Eficiența Legislativului (GATEL), monitorizând și propunându-și să exprime poziții publice în domenii precum: Mediu, Servicii Sociale, Drepturile omului, Justiție, Administrație centrală și locală (domeniile se pot lărgi în funcție de atragerea altor membrii dedicați). Grupul își propune să intervină eficient cu sugestii specializate pentru creșterea calității proiectelor de lege adoptate.
Alinierea la reglementările, principiile și standardele europene în ceea ce privește întreg procesul de formulare a politicilor publice în România a constituit și constituie o preocupare constantă pentru IPP în toate ariile sale de expertiză, atât înainte de aderarea la Uniunea Europeană cât și în prezent. În mod particular, suntem interesați de modul în care măsurile de politică externă – atât cele în relația cu Uniunea Europeană, cât și cu statele ne-membre sau cu alți actori instituționali importanți (NATO, Consiliul Europei) – se reflectă la nivelul societății, care sunt așteptările cetățenilor români în această privință, care sunt problemele cu care țara noastră se confruntă în calitate de nou stat membru etc.
ADMINISTRAȚIA PUBLICA ȘI GRUPURILE SOCIALE ORGANIZATE
Referințe
Alina Profiroiu, Știința administrativă, Editura Economică
Marius Constantin Profiroiu și Elena Iorga, Manual de politici publice, Editura Economică
Natalia Balogh și Martin Balogh, Managementul organizațiilor negurvernamentale și non-profit, Editura Tritonic.
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI
Facultatea de Administrație și Management Public
Model de dezvoltare a localităților și comunităților din jurul localității turris
Țepuș Corina Andreea
Coordonator științific
Prof. univ. dr. Florina Bran
MODEL DE DEZVOLTARE A LOCALITĂȚILOR ȘI COMUNITĂȚILOR DIN JURUL LOCALITĂȚII TURRIS
PRE Z E N T ARE A G E NE RAL Ă A LO C A LITĂ ȚILO R
Cet at ea Turri s – orașul Turnu Măgurele (astăzi)
Orașul, astăzi municipiul Turnu Măgurele, (vezi anexa 1) a înființat în secolul anterior, în anul 1836, prin edictul dat de Alexandru Ghica (1834 – 1842), domnitorul Țării Românești. Locuirea în aceasta regiune datează încă din Antichitate, în teritoriu (com. Ciuperceni ) aflându-se un castru roman din care au fost extrase probe care să demonstreze acest lucru. În anul 1960 s-a descoperit un tezaur monetar alcătuit din monede din argint, din insula Tassos și din Macedonia. Prima a avut o mare răspândire în sec.II î.e.n., ceea ce înseamnă că în regiunea aceasta exista o așezare geto – dacă, ce avea resurse economice însemnate, în stare să întrețină relații de schimb cu zone din sudul Peninsulei Balcanice.
În sudul municipiului, în Lunca Dunării, la 4 km de oraș și 1 km de confluența Oltului cu Dunărea sunt situate ruinele cetății medievale Turnu. Cetatea a avut o importanță deosebită în sistemul defensiv al Țării Românești, în deosebi pe perioada domniei lui Mircea cel Bătrân, când domnitorul a ridicat în partea de sud a Dunării o pavăză contra amenințării otomane,
Cetatea Turris împreună cu cetățile de la Giurgiu, Turtucaia și Brăila fac parte dintr- un lanț de fortificații de-a lungul marelui fluviu.
Ca și construcție, această cetate era, în realitate, un turn hexagonal, format dintr-o combinație de piatră cu cărămidă și întărit cu grinzi de lemn. În 1395 aici s-a desfășurat o bătălie între ungurii conduși de Sigismund de Luxemburg și turcii care cuceriseră cetatea, în urma căreia este eliberată de sub stăpânirea otomană. Turnu va fi cucerită de otomani după moartea lui Mircea cel Batrân (1418).
În privința trecutului îndepărtat al orașului Turnu-Măgurele, a făcut parte inițial din provincia romană Dacia Malvensis (Oltenia istorică), fiind un cap de pod spre est. De asemenea, nu trebuie neglijată cetatea dintre Dunăre și Olt, care a făcut cunoscută această regiune. Turnul amplasat între Olt și Dunăre a fost prezentat de unii istorici ca TURRIS ROMANUS, alții îndoindu-se de originea sa romană, l-au considerat ca Turn medieval de apărare, defensiv, în luptele cu turcii. S-a încercat localizarea cetății Turris, amintit de Procopius în lucrarea "De bello gothico", la Turnu Măgurele, dar dintre operele de restaurare și cele de edificare integrală – amintite în De aedificiis – pe care Iustinian le-a întreprins pe limes-ul danubian, nici una nu poate fi alocată în situl de la Turnu.
În săpăturile realizate aici, prezența a câteva fragmente mici de ceramică atipică ce au fost datate ca aparținând epocii romane, l-au determinat pe Grigore Florescu să creadă că poate distinge o etapă romană, din perioada lui Constantin cel Mare. Un alt element reprezentativ este tehnica în care au fost realizate zidurile primei faze.
Alte săpături efectuate de Gh. I. Cantacuzino, Anișoara Sion și G. Gâscan au demostrat stratigrafic că nu se poate discuta de existența unei construcții romane de secol IV. Într-un document din interiorul cetății, din 1397-1398, ea se numește Holavnic, denumire care mai apare în 1531 și într-o hartă a lui J. B. Homan (sec.XVII) sub forma Cholownic, alături de notația: Nicopolis Minor.
Pe baza unui document al lui Alexandru Aldea (1432) ce amintește cetatea/localitatea Pirgos, și bazându-se de asemenea pe denumirea „Turnu” ce în limba greacă ar avea forma Pyrgos, s-a încercat identificarea locului numit de Aldea cu „Nicopolul Mic”.
Gh. I. Cantacuzino înștiințează ca aceasta ar putea, mai degrabă, să desemneze localitatea și cetatea Pirgos de pe malul drept al Dunării.
În atestările străine de până în secolul XVI și într-o cronică românească care are la bază pe cele străine, cetatea apare exclusiv cu numele, ca pandant al cetății de pe malul drept
MODEL DE DEZVOLTARE A LOCALITĂȚILOR ȘI COMUNITĂȚILOR DIN JURUL LOCALITĂȚII TURRIS
al fluviului, „Nicopolul Mic”. În perioadă următoare va fi menționată doar forma "Turnu". În 1397 a fost prima mențiune, într-o diplomă dată de Sigismund, în care sunt pomenite bătăliile purtate aici la 1394-1395.
Cu toate acestea, Gr. Florescu bănuiește că cetatea există înainte de 1393, când Bulgaria fusese cucerită de turci.
Localit ăți le di n j urul Cetății Turris
Comuna Islaz
Islaz este o comună din Oltenia (vezi anexa 2), așezată în județul Teleorman, România. Comuna Islaz este constituita din satul cu același nume și din satul Moldoveni. Comuna Islaz este amplasată pe Dunăre, la gura de vărsare a Oltului, pe malul drept al acestuia, la cca. 10 km vest față de municipiul Turnu Măgurele. Pe Dunăre se situează rezervația naturală Ostrovul Mare.
Prima atestare documentară datează din data de 9 iulie 1569.
În Dacia romană, pe teritoriul Islazului de astăzi se afla o așezare rurală și un tezaur de denari republicani romani. Localitatea era cel mai sudic punct al liniei de apărare de pe malul Oltului – limes Alutanus – pe care erau fixate castre și alte elemente defensive. La Islaz a fost descoperit un castru de piatră și unul de pământ, situate în punctul "Racovița" și pe Insula Verdea, un ostrov al Dunării, acum fiind distrus de fluviu. Acest castru roman este cunoscut și cu denumirea de "Cetatea Verdea", având dimensiunile de 340 x 120 m.
Islazul era plasat pe drumul strategic Islaz – Romula (probabil Reșca de azi, Județul
Olt).
La 9/21 iunie 1848, la Islaz a avut loc Adunarea populară care a adoptat Proclamația
de la Islaz, ce curpindea programul Revoluției de la 1848, realizat de Ion Heliade Rădulescu. Evenimentul reprezintă începutul revoluției burgheze în Țara Românească.
Localitatea a aparținut județului Romanați până în 1950.
Comuna Lița
Comuna Lița este situată în județul Teleorman, Muntenia, Romania.
Comuna Lița (vezi anexa 3) este așezată în sudul județului, pe valea râului Olt, fiind traversată de șoseaua județeană Turnu-Măgurele – Drăgănești-Olt – Slatina, la o distanță de doar 5 kilometri față de municipiul Turnu-Măgurele. Comuna are 2 școli. La 1 ianuarie 1935 este înființată școala Mixta nr.2 (numele de atunci), într-o clădire de langa Ferma Lita a unui boier, clădită în anul 1888, cu doua săli de clasă și cancelarie. În acest loc funcționează în prezent Grădinița nr. 2. În acel moment școala a avut două posturi de învățători, Elena și Filimon Petrescu.
În 1970 a fost dată în folosință o noua clădire, în care funcționează și în prezent Școala cu clasele I-VIII nr.2. Această clădire cuprinde 4 săli de clasă, un laborator și două cancelarii, la care se adaugă în 1974 înca o sală de clasă, un laborator și o bibliotecă.
Important este faptul că această clădire a fost construita în totalitate cu ajutorul locuitorilor, care au participat nu numai cu forță de muncă, dar și financiar la sălile adăugate în anul 1974.
În consecință, înainte de anul 1940 și după, în comuna Lița existau două școli: una în Satul Nou (Școala noastră) cu clasele I-IV și alta în Satul Vechi cu clasele I-VII. Mulți dintre elevii de atunci mergeau la școală desculți pe parcursul primăverii, verii și toamnei, cu geacul în care se găseau: cartea de "cetire", tăblița, condeiul și bețișoarele pentru socotit.
MODEL DE DEZVOLTARE A LOCALITĂȚILOR ȘI COMUNITĂȚILOR DIN JURUL LOCALITĂȚII TURRIS
Comuna Ciuperceni
Comuna Ciuperceni este situată în sud – vestul județului Teleorman și se învecinează cu următoarele localități: municipiul Turnu Măgurele la vest, comuna Traian la est și fluviul Dunărea la sud, ce reprezintă și frontiera de stat cu Bulgaria.
Ciuperceni (vezi anexa 4), comună suburbană aflată sub influența municipiului Turnu Măgurele, este compusă din două sate: Ciuperceni și Poiana, suprafața teritoriului administrativ fiind de 3.819 ha, cu intravilan în suprafață de 376,23 ha.
Comuna Ciuperceni constituie o străveche vatră de locuire româneasca, cercetarile arheologice evidențiind câteva relicve din Paleolitic, Neolitic, Epoca Bronzului, Epoca Fierului.
Începând cu anul 2004, Rezervatia paleontologica de la Ciuperceni, din Paleolitic cu localizarea: "La vii” a fost încrisă în lista monumentelor istorice din județul Teleorman.
Pe suprafața comunei au existat și au fost descoperite, Castrele Romane de la Flamânda (sec. VI-VII), iar în satul Poiana, a fost găsită „Așezarea Latene de la Poiana – La Cula”, amplasată la 400 m pe malul stâng al fluviului Dunărea. Așezarea civilă există încă din Epoca Romană, secolele II – III și face parte din Repertoriul Arheologic Național.
Model de dezoltare al localităților
Int roducere
Apariția dezvoltării
Istoria industrială a orașului începe în anul 1962 odată cu combinatul de îngrășăminte chimice, în jurul căruia localitatea se dezvoltă rapid până când obține, 6 ani mai târziu, gradul de municipiu, încorporând și comunele Islaz, Lița și Ciuperceni. Turnu Măgurele devine astfel un centru de referință al industriei chimice românești, producând peste o cincime din producția națională de îngrășăminte chimice și reprezentând cea mai importantă unitate economică la nivel de județ. Această dependență monoindustrială a populației a arătat ulterior reversul medaliei, odată cu
declinul acestei unități după 1989, care a fost confruntată în ultimele 2 decenii cu valuri de disponibilizări (șomaj tehnic, șomaj industrial). Obiectul de activitate al S.C. DONAU CHEM
S.R.L. Turnu Măgurele înființată prin privatizarea în 2004 a SC TURNU SA, îl reprezintă fabricarea și comercializarea de îngrășăminte minerale (simple, complexe și lichide) și a intermediarilor (amoniac, acid azotic) alături de producția de piese schimb și utilaje tehnologice.
În prezent, având o producție orientată către export în proporție de 80%, SC DONAU CHEM SRL reprezintă un angajator important la nivel de municipiu și un actor semnificativ al sectorului
industrial contribuind în mare măsură la cifra de afaceri a economiei locale. Turnu Măgurele ocupă locul al II-lea, după Alexandria, ca participant la realizarea producției industriale a județului cu o cotă de 28%.
O nouă viziune despre dezvoltarea locală
În urma declinului economic al zonei, dupa 1989, în prezent se poate realiza un model de dezvoltare al localităților din jurul municipiului Turnu-Măgurele prin intermediul autorităților administrative locale și centrale, dar și prin atragerea unor fonduri europene.
MODEL DE DEZVOLTARE A LOCALITĂȚILOR ȘI COMUNITĂȚILOR DIN JURUL LOCALITĂȚII TURRIS
Infrastruct ura
Un factor important în realizarea acestei dezvoltări este infrastructura. Traversarea zonei de către unele drumuri naționale (DN 51A – Zimnicea – Turnu Măgurele, DN 52 – Alexandria – Turnu Măgurele, DN 54 – Izlaz – Turnu Măgurele, DN 65 A – Balaci – Roșiorii de Vede – Turnu Măgurele), precum și a drumul județean 546 care leagă județul Olt de județul Teleorman.
Pe lânga infrastructura rutieră, dezvoltarea regiunii mai poate fi consolidata cu ajutorul infrastructurii portuare și feroviare. În ceea ce privește existența portului la Dunăre din Turnu-Măgurele, acesta oferă o mare posibilitate de extindere economica prin înființarea unor fabrici cu capital străin sau autohton, produsele fiind transportate naval, dar și prin lărgirea locului de ambarcațiune al navelor.
Transportul feroviar poate fi un avantaj, dar ar trebui făcute investiții mari pentru reabilitare ccea ce determină mari cheltuieli la bugetul local. În schimb aceste investiții pot fi redirecționate pentru construirea unui pod peste Dunăre, asemeni celui care leagă municipiul Giurgiu de Russe, care să facă legătura cu Bulgaria. Prezența acestuia ar genera venituri din taxe vamale la bugetul local, ce ar putea fi folosit pentru dezvoltarea locală (de exemplu, reamenajarea interioară a orașului și a comunelor limitrofe).
Educați a
Atât în orașul Turnu-Măgurele, cât și în comunele alăturate copii și tinerii beneficiează de grădinițe, școli și licee prin care aceștia se pot dezvolta personal și intelectual. Un aspect negativ al acestui sector, este abandonul școlar. Acesta este cauzat de nivelul de trai scăzut, oamenii muncesc mai mult în agricultura de subzistență, iar părinții fac eforturi mari pentru ca ciclul educațional al copiilor lor să se finalozeze cu absolvirea liceului.
Pentru ca tinerii să își termine studiile ar trebui să fie sprijiniți de autoritățile locale prin acordarea unor burse, bazate pe criterii sociale sau educaționale (burse sociale, burse de studiu, burse de merit), iar școlile și liceele să beneficieze de investiții în aparatură, mobilier și transport școlar.
Turism ul
Turismul are o importanță deosebită pentru prosperitatea zonei, deoarece regiunea are o istorie bogată și o așezare geografică favorabilă. Ca acesta să evolueze, trebuie constituit un program de dezvoltare turistică prin stabilirea unui traseu cu toate obiectivele imoprtante, prin amenajarea unor pensiuni în apropierea Dunării, prin construirea unui spațiu destinat taberelor școlare, un aqua park și oferirea unei plimbări gratuite cu vaporașul pe Dunăre celor care vin să viziteze zona.
În prezent nu exista un proiect concert în ceea ce privește turismul, însă cea mai populată zonă este plaja amenajată pe malul Dunării, la periferia orașului Turnu-Măgurele. Eu propun totuși următorul traseu:
Comuna Ciuperceni
Dunărea și Hanul Diligenței
Bacul Turnu Măgurele-Nicopol
Comuna Lița
Practicarea agriculturii: obiceiuri locale
Tadiții și obiceiuri
Comuna Islaz
Biserica "Sf. Trei Ierarhi”, sat ISLAZ. Datare: 1848
MODEL DE DEZVOLTARE A LOCALITĂȚILOR ȘI COMUNITĂȚILOR DIN JURUL LOCALITĂȚII TURRIS
Casa Toma Ghigeanu, sat ISLAZ. Localizare: Spre Dunare, la marginea satului. Datare: sf. sec. XIX
Casa Dumitru Gavanescu, sat ISLAZ. Datare: mijl.sec. XIX
Biserica "Sf. Nicolae”, sat MOLDOVENI. Localizare: In centrul satului,
langa
biserica noua. Datare: 1830
Monumentul comemorativ al Adunării de la Islaz
Rezervația naturală Ostrovul Mare
Tradiții și obiceiuri
Municipiul Turnu-Măgurele
Ruinele cetății medievale Turnu (Turris)
Catedrala ,,Sf. Haralambie”
Monumentul de la intrarea în parcul central al orașului (monument al
independenței)
"Drăgaica"
Monumentul Dorobanțului sau "Statuia Dorobanțului"
Statuia lui Mircea cel Bătrân
Bustul Generalului David Praporgescu
Muzeul de Istorie și Artă
Casa de Cultură a municipiului Turnu Măgurele
Sediul vechi al Bibliotecii Municipale
Tradiții și obiceiuri: Sărbătoarea "Zerezeanu", Sărbătoarea tradițională
diverse personalități (de exemplu, David Praporgescu, Gherase Dendrino,
Mihail Dan, etc.)
La finalul acestui traseu turistic, persoanele care vor vizita zona vor beneficia de o plimbare cu vaporașul pe Dunăre, admirand frumusețile naturii.
Economi a
La momentul actual economia orașului Turnu-Măgurele și a localitătilor limitrofe lasă de dorit întrucât multe întreprinderi au fost privatizate sau au intrat în faliment, agricultura este slab dezvoltată și afectată de schimbările climatice din ultimii ani, iar comerțul este redus din cauza infrastructurii nediversificate.
Pentru o creștere economică este nevoie de mari investiții în industrie prin atragerea de capital și înființarea unor firme sau întreprinderi de stat, de subvenții acordate de stat micilor agricultori, extinderea și perfecționarea transporturilor pentru a ajuta expansiunea comerțului, propunerea oamenilor de a se asocia pentru a putea pătrunde mai ușor pe piața produselor agricole, adoptarea unor programe de instruire și calificare a forței de muncă cu noile tehnologii și standarde europene, sprijinirea tinerilor producători de a solicita fonduri europene, accesarea de către autoritatea publică a unor fonduri de dezvoltare locală prin care să se aducă o îmbunătățire semnificativă nivelului de trai al populației (dotări tehnico- edilitare).
2.6 Alte aspecte importante
Primul aspect important este legat de sănătate, aceasta fiind asigurată prin intermediul dispensarelor comunale și a spitalului din Turnu-Măgurele. Însă ca acestea să dea un randament mai bun trebuie să fie dotate cu aparatură modernă, mobilier nou și reabilitate în totalitate.
MODEL DE DEZVOLTARE A LOCALITĂȚILOR ȘI COMUNITĂȚILOR DIN JURUL LOCALITĂȚII TURRIS
Un alt aspect ar fi implicarea autorității locale în viața cetățenilor. Cu cât aceasta este mai aproape de ei, cu atât vor știi mai bine care sunt problemele cu care se confruntă comunitatea, dar mai ales nevoile sale.
Cel mai important aspect ar fi condițiile de viață ale oamenilor. Dacă aceștia ar beneficia de apă potabila, canalizare, colectarea deșeurilor, spații de recreere și spații verzi, asistență socială și implicarea în activitățile de interes local, populația ar avea un nivel de trai mai prosper, iar tinerii nu și-ar mai părăsi locurile natale pentru o viață mai bună.
3 Analiza SWOT a localităților din jurul localității Turris
MODEL DE DEZVOLTARE A LOCALITĂȚILOR ȘI COMUNITĂȚILOR DIN JURUL LOCALITĂȚII TURRIS
MODEL DE DEZVOLTARE A LOCALITĂȚILOR ȘI COMUNITĂȚILOR DIN JURUL LOCALITĂȚII TURRIS
Stabilirea unui cadru strategic la nivel național pentru viitoarea perspectivă financiară prin care se vor stabili priorități de dezvoltare pe baze parteneriale și consultative, orientate către rezultate Strategia UE pentru regiunea Dunării Valorificarea potențialului economic și, agricol al zonei
Reinserția pe piața muncii a persoanelor inactive prin activități continue de formare și perfecțioanare
Valorificarea atractivității și altor avantaje economice și sociale determinate de apropierea de București
Diversificarea posibilităților de atragere de fonduri pentru investiții:
Modificarea prevederilor legale
în
sensul posibilității autorităților locale de a contracta credite pe termen lung
Modificarea prevederilor legale privind creșterea gradului de îndatorare
al administrațiilor publice locale
Reglementarea parteneriatul
public privat
Construcția unei noi hidrocentrale de mare putere la Turnu Măgurele
Folosirea surselor de energie Neconvenționale
neeligibile și cheltuielilor finanțate din instrumente structurale sau de tip structural care vor fi decontate ulterior Proceduri greoaie în domeniul achizițiilor publice, care necesită un timp îndelungat și prezintă vulnerabilitate în fața pârghiilor de contestare, care pot bloca aceste proceduri
Modificări de ordin economic, politic și climatic
Tinerii și forța de muncă calificată migrează către București sau străinătate pentru un nivel de viață mai bun
Imbătrânirea populației este din ce în ce mai mare
Declinul pieței imobiliare
Oportunitățile de angajare sunt reduse, pentru că sectorul economic non-industrial este încă insuficient dezvoltat
Schimbarea prevederilor legislative
cu privire la organizarea administrativ teritorială
a României și repartizarea competențelor între palierul administrativ central și cel local Cetățenii au o percepție incorectă asupra administrației publice și neîncredere în actul administrativ.
MODEL DE DEZVOLTARE A LOCALITĂȚILOR ȘI COMUNITĂȚILOR DIN JURUL LOCALITĂȚII TURRIS
Anexe
Anexa 1
Cetatea Turris
MODEL DE DEZVOLTARE A LOCALITĂȚILOR ȘI COMUNITĂȚILOR DIN JURUL LOCALITĂȚII TURRIS
Municipiul Turnu Măgurele
Anexa 2
Monumentul comemorativ al Adunării de la Islaz
MODEL DE DEZVOLTARE A LOCALITĂȚILOR ȘI COMUNITĂȚILOR DIN JURUL LOCALITĂȚII TURRIS
Confluențe la Islaz: plaja de la gura Oltului cu nisip mai fin decât la mare
Anexa 3
Comuna Lița
MODEL DE DEZVOLTARE A LOCALITĂȚILOR ȘI COMUNITĂȚILOR DIN JURUL LOCALITĂȚII TURRIS
Primăria comunei Ciuperceni
Căminul Cultural din comuna Ciuperceni
MODEL DE DEZVOLTARE A LOCALITĂȚILOR ȘI COMUNITĂȚILOR DIN JURUL LOCALITĂȚII TURRIS
Anexa 5
Cetatea Turris – Sondaj de opinie
În ce localitate locuiți?
a)Turnu-Măgurele b)Ciuperceni c)Lița
D)Islaz
Cât de mulțumitoare sunt condițiile de trai în prezent?
a)Nesatisfăcătoare b)Medii c)Satisfăcătoare d)Foarte satisfăcătoare
Cum credeți că este evoluția regiunii?
a)Ascendentă b)Descendentă
Nu a înregistrat o evoluție majoră
Care este domeniul de activitate ce s-a dezvoltat în ultimii 20 de ani?
a)Infrastructura b)Economia c)Agricultura d)Industria e)Comerțul f)Altele:
Considerați că localitatea din care proveniți s-a dezvoltat în ultimii 10 ani?
a)Da b)Nu
Nu știu/ Nu răspund
Pe viitor, ați dori să se facă modificări în sectorul:
a)Economic b)Industrial c)Medical d)Educațional e)Cultural
În opinia dumneavoastră, care este cea mai bună metodă de dezvoltare a regiunii?
a)Finanțare de la Uniunea Europeană b)Implicarea activă a cetățenilor c)Parteneriate cu diverse firme d)Altele:
Cât de implicată considerați că este administrația locală în dezvoltarea regională?
a)Deloc implicată b)Puțin implicată c)Implicată
MODEL DE DEZVOLTARE A LOCALITĂȚILOR ȘI COMUNITĂȚILOR DIN JURUL LOCALITĂȚII TURRIS
d)Destul de implicată e)Foarte implicată
Ce așteptări aveți pe viitor în ceea ce privește regiunea?
a)Mărirea numărului locurilor de muncă b)Nivel de trai ridicat
c)Îmbunătățirea condițiilor de locuit d)Dezvoltare semnificativă a sectorului agricol e)Altele:
Vă încadrați în intervalul de vârstă:
a)14-25 ani b)26-40 ani c)41-60 ani d)peste 60 ani
Categoria dumneavoastră profesională:
a)Student b)Salariat c)Pensionar d)Șomer
MODEL DE DEZVOLTARE A LOCALITĂȚILOR ȘI COMUNITĂȚILOR DIN JURUL LOCALITĂȚII TURRIS
Referințe
(n.d.). Retrieved from http://www.municipiulturnumagurele.ro/include/plan_dezvoltare.pdf
(n.d.). Retrieved from http://www.primariaciuperceni.eu/
(n.d.). Retrieved from http://www.primariaciuperceni.eu/galerie.html
(n.d.). Retrieved from http://www.stirideturnu.ro/confluente-la-islaz-plaja-de-la-gura- oltului-cu-nisip-mai-fin-decat-la-mare/
(n.d.). Retrieved from https://ro.wikipedia.org/wiki/Comuna_Islaz,_Teleorman
(n.d.). Retrieved from https://www.google.ro/search?q=comuna+lita+judet+teleorman&espv=2&biw=1366
&bih=677&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=0ahUKEwjC7L2U69LMAhXoBsAK HVsFDUoQ_AUIBygC&dpr=1#imgrc=4LxFKqb7PBc-eM%3A
(n.d.). Retrieved from https://www.google.ro/search?q=turnu+magurele&espv=2&biw=1366&bih=677&so urce=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=0ahUKEwiN28Kv59LMAhVoKcAKHf3cAbYQ_A UIBigB#tbm=isch&q=turnu+magurele+teleorman&imgrc=xM-N_-2KC7uuAM%3A
Candea Melinda, B. F. (2006). Organizarea,amenajarea si dezvoltarea durabila a spatiului geografic. (E. Universitara, Ed.)
Candea Melinda, F. B. (2001). Spatiul geografic romanesc:organizare,amenajare,dezvoltare durabila. (E. Economica, Ed.)
Grigore Florin, B. F. (2006). Cuantificarea dezvoltarii durabile. (E. Economica, Ed.)
Academia De Studii Economice din București
Facultatea de Administrație și Management Public
Abstract:Schimbările climatice reprezintă o actualitate: temperaturile cresc, tiparele precipitațiilor se schimbă, ghețarii și zăpada se topesc, iar nivelul mediu global al mărilor crește. Ne așteptăm ca aceste schimbări să continue, iar condițiile meteorologice extreme care conduc la riscuri de genul inundațiilor și a secetei să devină mai frecvente și intensitatea lor să sporească. Impactul asupra naturii, a economiei și a sănătății noastre, asemeni
vulnerabilității acestora variază în Europa în funcție de regiune și teritoriu, precum și de sectorul economic afectat.
Cuvinte cheie: climă, schimbări climatice, efect de seră, deșertificare
Schimbările climatice- Conferința de la Paris Impactul lor asupra terenului agricol de pe Lunca Dunării
Ionela Georgiana Pascale
Coordonator științific
Florina Bran Ildiko Ioan
SCHIMBĂRILE CLIMATICE-CONFERINTA DE LA PARIS IMPACTUL LOR ASUPRA TERENULUI AGRICOL DE PE LUNCA DUNĂRII
1. Conferinț a O NU de l a Paris prinvi nd schimbările climatice
În perioada 30 noiembrie-11 decembrie, Parisul a găzduit cea de-a 21-a sesiune a Conferinței părților (COP 21) la Convenția- cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (CCPNUSC) și cea de-a 12-a sesiune a Reuniunii părților la Protocolul de la Kyoto (CMP 11). La 12 decembrie, părțile au ajuns la un nu acord global privind schimbările climatice. Acordul prezintă un rezultat echilibrat, cu un plan de acțiune pentru
limitarea încălzirii globale mult sub 2℃.
Elementele principale ale noului acord de la Paris:
Obiectiv pe termen lung: guvernele au convenit să mențină creșterea temperaturii medii la
nivel mondial mult sub 2℃peste nivelurile preindustriale și să continue eforturile de a o limita la 1,5℃.
Contribuții: înainte și în timpul Conferinței de la Paris, țările au prezentat planuri de
acțiune naționale cuprinzătoare privind clima în vederea reducerii emisiilor lor.
Ambiție: guvernele au convertitca, la fiecare 5 ani, să comunice contribuțiile lor pentru a stabili obiective mai ambițioase.
Transparență: acestea au acceptat, de asemenea, să se informeze reciproc, precum și publicul cu privire la rezultatele eforturilor lor de realizare a obiectivelor pe care și le-au propus, pentru a asigura transparența și supravegherea.
Solidaritate: UE și alte țări dezvoltate vor continua să ofere finanțare pentru combaterea schimbărilor climatice, pentru a sprijini țările în curs de dezvoltare să reducă emisiile, dar și să își consolideze capacitatea de rezistență la efectele schimbărilor climatice.
Abordarea schimbărilor climatice în UE
Ce măsuri ia UE în domeniul schimbărilor climatice?
Schimbările climatice reprezintă o problemă globală importantă. Dacă nu se iau măsuri pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră la nivel mondial, este probabil ca
încălzirea globală să depășească 2℃ până la sfârșitul secolului. Acest lucru ar avea un
SCHIMBĂRILE CLIMATICE-CONFERINTA DE LA PARIS IMPACTUL LOR ASUPRA TERENULUI AGRICOL DE PE LUNCA DUNĂRII
impact enorm asupra aspectului natural și a nivelului mărilor la nivel mondial. Măsurile de abordare a schimbărilor climatice și de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră reprezintă, prin urmare, o prioritate pentru UE. În special, liderii UE s-au angajat să transforme Europa într-o economie foarte eficientă din punct de vedere energetic, cu emisii reduse de dioxid de carbon. De asemenea, UE și-a stabilit obiectivul de a reduce cu 80%- 95% emisiile de gaze cu efect de seră până în 2050 față de nivelurile din 1990. Primul pachet de măsuri a UE privind schimbările climatice și energia a fost adoptat în 2008 și a stabilit obiective pentru 2020. UE înregistrează progrese semnificative în direcția realizării acestor obiective, dar, pentru a oferi o mai mare certitudine investitorilor, este nevoie de un cadru integrat care să fie valabil până în 2030. Prin urmare, UE a aprobat cadrul de politici privind clima și energia pentru 2030, care stabilește o serie de obiective principale și de măsuri de politică pentru perioada 2020-2030.
1.1 Concluziile consiliului privind finanțarea combaterii schimbărilor climatice
Consiuliul a adoptat următoarele concluzii:
Reafirmă că UE și statele sale membre sunt hotărâte să intensifice mobilizarea pentru finanțarea combaterii schimbărilor climatice, în contextul unor acțiuni de atenuare semnificative și transparenței în punerea în aplicare, pentru a-și aduce contribuția care le revine la obiectivul țărilor dezvoltate de a mobiliza în comun 100 de miliarde de USD pe an, până în 2020, dintr-o gamă largă de surse publice și private, bilaterale și multilaterale, inclusiv din surse alternative de finanțare. Subliniază necesitatea unei partajări echitabile a efortului între țările dezvoltate.
Evidențiază contribuția pentru 2014 din partea UE și a statelor sale membre la finanțarea combaterii schimbărilor climatice, în cuantum de 14,5 miliarde EUR, în creștere față de anul 2013. SUBLINIAZĂ faptul că UE și statele sale membre sprijină atât activitățile de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, cât și activitățile care permit adaptarea la consecințele schimbărilor climatice. Evidențiază faptul că UE și unele state membre ale UE au anunțat previziuni de majorare a cuantumurilor finanțării publice a combaterii schimbărilor climatice în următorii ani, fapt ce contribuie astfel și la creșterea gradului de previzibilitate.
Salută raportul elaborat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), cu sprijinul Inițiativei privind politicile climatice (IPC), la inițiativa președințiilor franceză și peruviană ale COP. SALUTĂ faptul că estimările preliminare ale cuantumurilor finanțării combaterii schimbărilor climatice publice și private mobilizate de către țările dezvoltate cuprinse în raport sunt de aproximativ 62 de miliarde USD în 2014 și 52 de miliarde USD în 2013, ceea ce indică progrese substanțiale. Încă sunt necesare eforturi aprofundate , iar țările dezvoltate trebuie să continue să colaboreze în vederea majorării suplimentare a finanțării combaterii schimbărilor climatice, în vederea îndeplinirii obiectivului fixat pentru 2020.
Salută contribuțiile financiare importante pentru combaterea schimbărilor climatice din partea unor economii emergente și a unei serii de țări în curs de dezvoltare și își REITEREAZĂ apelul adresat economiilor emergente și altor țări în măsură să depună
SCHIMBĂRILE CLIMATICE-CONFERINTA DE LA PARIS IMPACTUL LOR ASUPRA TERENULUI AGRICOL DE PE LUNCA DUNĂRII
eforturi pentru a contribui la finanțarea adaptării la schimbările climatice și a atenuării acestora, pe măsura propriilor capacități, circumstanțe și responsabilități. Salută recentele angajamente asumate de majoritatea băncilor multilaterale de dezvoltare de a consolida integrarea în portofoliile lor a considerentelor în materie de atenuare a schimbărilor climatice și de rezistență la schimbările climatice, inclusiv angajamentele acestora de a-și majora investițiile legate de climă.
Recunoaște că finanțarea combaterii schimbărilor climatice va reprezenta o componentă importantă a acordului din 2015, ca mijloc de atingere a scopului convenit, acela de a limita creșterea temperaturii medii globale la sub 2 °C peste nivelurile preindustriale, de a realiza o schimbare transformatoare către economii durabile, rezistente la schimbările climatice și cu emisii reduse de GES și de a sprijini adaptarea în vederea asigurării unei dezvoltări durabile rezistente la schimbările climatice. PROPUNE includerea în acord a unor dispoziții privind finanțarea combaterii schimbărilor climatice care să fie dinamice, orientate către rezultate și care să permită părților să își adapteze abordările în funcție de toate aspectele relevante, în special în funcție de necesitățile viitoare și de dinamica realităților economice, fiscale și de mediu, asigurând posibilitatea ca toate părțile să întreprindă acțiuni pe măsura capacităților și a responsabilităților aflate în continuă schimbare ale acestora. Subliniază că un astfel de proces ar trebui să fie colectiv, prin cooptarea la mobilizarea finanțării combaterii schimbărilor climatice și la transformarea fluxurilor investiționale în sprijinul obiectivelor globale ale Acordului de la Paris. Procesul ar trebui să încurajeze utilizarea eficace și eficientă a fondurilor publice, să includă revizuiri periodice și să conducă la o mobilizare a finanțării combaterii schimbărilor climatice și la o intensificare a eforturilor cu un grad mai ridicat de previzibilitate și majorate la nivel colectiv și, în același timp, fără ca aceasta să presupună angajamente automate de finanțare publică a combaterii schimbărilor climatice. Acest proces dinamic ar trebui să se bazeze pe procesele și pe acordurile instituționale existente, precum și pe experiențele dobândite în cadrul convenției, în vederea promovării încrederii, a punerii în aplicare efective și a transparenței.
Reiterează faptul că finanțarea publică a combaterii schimbărilor climatice va continua să joace un rol important în perioada de după 2020 și confirmă faptul că UE și statele sale membre vor continua să furnizeze finanțare publică pentru combaterea schimbărilor climatice în vederea unor măsuri de atenuare și de adaptare în țările în curs de dezvoltare, incluzând un accent deosebit pe sprijinul acordat celor mai săraci, celor mai vulnerabili și celor cu cea mai redusă capacitate de a mobiliza alte resurse. Subliniază că aceasta ar trebui să fie utilizată în modul cel mai eficient și mai rentabil pentru a asigura cel mai mare impact posibil, prin atenuare, prin adaptare sau prin consolidarea capacităților. la mobilizarea finanțării combaterii schimbărilor climatice și la transformarea fluxurilor investiționale în sprijinul obiectivelor globale ale Acordului de la Paris. Procesul ar trebui să încurajeze utilizarea eficace și eficientă a fondurilor publice, să includă revizuiri periodice și să conducă la o mobilizare a finanțării combaterii schimbărilor climatice și la o intensificare a eforturilor cu un grad mai ridicat de previzibilitate și majorate la nivel colectiv și, în același timp, fără ca aceasta să presupună angajamente automate de finanțare publică a combaterii schimbărilor climatice. Acest proces dinamic ar trebui să se bazeze pe
SCHIMBĂRILE CLIMATICE-CONFERINTA DE LA PARIS IMPACTUL LOR ASUPRA TERENULUI AGRICOL DE PE LUNCA DUNĂRII
procesele și pe acordurile instituționale existente, precum și pe experiențele dobândite în cadrul convenției, în vederea promovării încrederii, a punerii în aplicare efective și a transparenței. .
Reiterează faptul că finanțarea publică a combaterii schimbărilor climatice va continua să joace un rol important în perioada de după 2020 și confirmă faptul că UE și statele sale membre vor continua să furnizeze finanțare publică pentru combaterea schimbărilor climatice în vederea unor măsuri de atenuare și de adaptare în țările în curs de dezvoltare, incluzând un accent deosebit pe sprijinul acordat celor mai săraci, celor mai vulnerabili și celor cu cea mai redusă capacitate de a mobiliza alte resurse. Subliniază că aceasta ar trebui să fie utilizată în modul cel mai eficient și mai rentabil pentru a asigura cel mai mare impact posibil, prin atenuare, prin adaptare sau prin consolidarea capacităților.
Importanța climei
Figura 1. Harta climatică a României
Importanța climei prin varietatea formelor de manifestare poate fi privită din mai multe puncte de vedere, toate influențând într-un fel sau altul activitatea umană. Variațiile de climă pot influența evoluția economică, socială și politică a unui stat, determină în mare măsură nivelul recoltelor agricole, influențează transporturile terestre, aeriene și navale, activitatea din domeniul investițiilor, afectează starea de sănătate a populației, eficiența muncii sociale etc.
SCHIMBĂRILE CLIMATICE-CONFERINTA DE LA PARIS IMPACTUL LOR ASUPRA TERENULUI AGRICOL DE PE LUNCA DUNĂRII
Clima are și o deosebită influență asupra stărilor emoționale și fiziologice ale omului, considerându- se că vremea răcoroasă, precum și alternanțele de perioade reci cu perioadele calde, cu grade variabile de nebulozitate, precipitații și vânturi, constituie stimulente importante pentru activitatea fizică și intelectuală. În același timp perioadele cu ploi îndelungate, cu multă nebulozitate, sunt favorizante stărilor de depresie, de disconfort psihic și fizic, reducerii capacității de concentrare etc.
Clima determină în mare măsură tipul de sol și al vegetației naturale a unui areal, influențând utilizarea terenurilor pentru agricultură, silvicultură și pășunat. Condițiile de climă, la care facă adăugăm și relieful în general și gradul de înclinare a pantei în special, constituie factori naturali ce pot influența fertilitatea solului. În regiunile situate la latiduni medii, temperaturile scăzute sub punctul de îngheț reduc activitatea multor agenți patogeni, în timp ce regiunile calde și umede de la Tropice și Ecuator, microorganismele parazite, împreună cu gazdele lor animale, găsesc condiții prielnice pentru dezvoltare.
Importanța climei trebuie privită și din punct de vedere al biodiversității. Nu întâmplător jumătate din viețuitoare Terrei populează regiunile cu climă tropicală, cu condiții deosebit de favorabile creșterii și înmulțirii lor. Tot așa după cum nu este întămplător, că în zonele cu climă rece la poli, unde condițiile de climă sunt foarte asăre, biodiversitatea este săracă sau adsentă, deși și în asemenea condiții cercetătorii continuă să caute forme de viață. Clima poate influența starea de sănătate a oamenilor, animalelor și plantelor. În general, condițiile de climă mai calde și umede sunt favorizante dezvoltării unor boli și dăunători. Malaria și frigurile galbene transmise prin țânțari, bolile hidrice datorate climei umede și transmise prin insecte, reprezintă un real pericol contra sănătății.
Agricultura este domeniul care depinde în mare măsură de climă, în unele situații ea fiind hotărâtoare, așa cum se întâmplă în cazul secetelor sau inundațiilor. O secetă puternică și de lungă durată poate compromite în totalitate culturile agricole, tot așa după cum și inundațiile pot provoca același pierderi.
SCHIMBĂRILE CLIMATICE-CONFERINTA DE LA PARIS IMPACTUL LOR ASUPRA TERENULUI AGRICOL DE PE LUNCA DUNĂRII
Figura 2 Recolte de porumb distruse din cauza secetei
Figura 3 Recolte de porumb distruse din cauza inundatiei
În mare măsură de climă depind posibilitățile de mișcare a animalelor, a bunurilor, a mijloacelor de transport, atât pe cale terestră, aeriană sau pe calea apei. Experiența vieții arată ce înseamnă pnetru mișcarea bunurilor și a oamenilor oprirea circulației datorată unui viscol puternic sau distrugerea drumurilor sau căilor ferate, datorate ploilor sau ninsorilor abundente. Toate aceste aspecte explică de ce factori de climă temeinic studiați și cunoscuți mai ales în condițiile noi generate de încălzirea globală, în vederea evitării pe cât posibil a efectelor lor negative, efecte amplificate de schimbările climatice.
Clima reprezintă totalitatea fenomenelor meteorologice dintr-un anumit loc sau dintr-o regiune de pe glob. Spre deosebire de vreme, clima reprezintă starea caracteristică a atmosferei, dedusă din observațiile repetate, pe lungi perioade de timp. Reprezintă nu numai o analiză a valorilor medii ci și abaterile de la valorile medii, ca și posibilitățile de repetare a anumitor serii de observații. Rezultă deci că informațiile despre climă provin din informațiile despre vreme. În timp ce vremea reprezintă o generalizare, clima are în vedere
SCHIMBĂRILE CLIMATICE-CONFERINTA DE LA PARIS IMPACTUL LOR ASUPRA TERENULUI AGRICOL DE PE LUNCA DUNĂRII
fenomene meteorologice specifice. Clima este o sinteză a vremii pentru un loc particular sau o regiune geografică dată pe perioade lungi de timp, de minimum 30de ani. Cu alte cuvinte, clima este definită de prioritățile statistice ale variabilelor de stare ala atmosferei. Pentru caracterizarea climei de regulă se folosesc mediile parametriilor meteorologici pe acest interval lung de timp: temperatura, presiunea atmosferică, vânt, precipitații, nebulozitate etc.
Spre deosebire de vreme care se referă la fenomenele meteorologice dintr-o perioadă de timp (ore sau câteva săptămâni), clima se referă la perioade de timp mai lungi, de câteva decenii, în mod obișnuit, valori medii pe 30 de ani. Punctul de referință a climei fiind vremea, măsurătorile se fac de stațiile meteorologice, folosind aparatură specifică, sonde sau sateliți meteorologici.
Sensul noți unii ,,schim bare cli matică”
Schimbările climatice generale de pătrunderea în atmosferă a gazelor cu efect de seră, îndeosebi a bioxidului de carbon, constituie în prezent prin efectele sale negative o îngrijorare și o preocupare de seamă a omului. Încă de la începutul secolului al XX-lea omul a observat o creștere pronunțată a bioxidului de carbon din atmosferă, punându-o pe seama arderii unor mari cantități de lemne, cărbune, petrol și gaze naturale. ,,Creșterea cantităților d bioxid de carbon, asociate cu creșterea prafului din atmosferă, poate duce la ridicarea considerabilă a temperaturii medii ale atmosferei”, sublinia Arthur N. Strahler, în cartea sa ,,Geografia Fizică”, apărută în 1973.
Și înainte de această dată, dar îndeosebi după apariția ei, omul a sesizat că în natură se schimbă ceva, căutând în prezent să-și explice ce se schimbă și de ce, mai ales că fenomenul prin specificul său nu are hotare, cuprinzând într-o formă sau alta întreaga Planetă. Schimnbările care se produc în evoluția climei sunt prezentate de numeroși specialiști și îmbrățișată de mass-media cu apelativul ,,schimbări climatice”. O asemenea denumire dată noțiunii de schimbare climatică nu corespunde cu ceea ce de fapt se petrece în natură, întrucât ,,clima nu se schimbă”. Așa stând lucrurile, probabil că în accepțiunea actuală, noțiunea de ,,schimbare climatică” nu se referă la schimbarea în sine a unui anumit tip de climat, adică schimbarea de la tipul de climă continental-temperat la tipul de climă tropical, sau de la tipul de climat uscat-arid la tipul de climat umed, ci mai degrabă la schimbarea expresivității factorilor climatici,a formei lor de manifestare și nu a factorilor climatici în sine. Cu toate acestea, așa după cum se observă în multe lucrări importante apărute, termenu de ,,schimbare climatică” s-a încetățenit, fiind utilizat atât de mass-media, dar și de ce cercetători cu notorietate în domeniu, el având darul să sugereze mai degrabă acele schimbări care au loc în forma de exprimare a factorilor climatici și nu apariția de noi factori meteorologici, necunoscuți. Temperaturi externe (ridicate sau coborâte), precipitații abundente (degenerând în inundații de mari proporții), lipsa de precipitații, cu dezvoltarea unor secete puternice de lungă durată, vânturi violente sub forme de vijelie, uragane, tornade, descărcări electrice generatoare de incendii și de moartea de vieți omenești, reprezintă fenomene meteorologice ,,obișnuite” în natură, contribuind la formarea unui tablou cât mai cuprinzător a ceea ce de fapt înseamnă natura cu toate „ingredientele” ei.
SCHIMBĂRILE CLIMATICE-CONFERINTA DE LA PARIS IMPACTUL LOR ASUPRA TERENULUI AGRICOL DE PE LUNCA DUNĂRII
Cu toată recunoașterea acestor fenomene meteorologice nu poate fi exclusă prezența schimbărilor climatice datorate emisiilor gazelor cu efect de seră, îndeosebi a bioxidului de carbon, care într-adevăr nu schimbă tipurile principale de climă existente pe Terra, dar modifică consistent nivelurile de expresivitate a lor, factorii climatici devenind mai violenți și mai frecvenți. Cea mai mare schimbare o va suferi factorul „temperatură” care cunoaște deja un trend crescător. Faptul că clima nu se schimbă nu înseamnă, spre exemplu, că în cazul climatul nostru temperat-continental, nu pot apărea zile cu aspect continental iarna sau zile cu aspect tropical vara. Dar asemenea fenomene nu sunt suficiente pentru a justifica schimbarea tipului de climă, în cazul nostru continental- temperat. Ceea ce se petrece în prezent cu „schimbările climatice” nu poate fi negat, dovada fiind încălzirea ce se produce de 20 de ani, deși fenomenul a putut fi sesizat abia de curând din 1998 încoace. Mai mult, Organizația Mondială a Meteorologiei, care monitorizează și interpretează datele meteorologice prelevate de la toate țările afiliate la organizație, în urma prelucrării datelor primite, constată același lucru că temperatura crește și de aici consecințele ce le generează. Cum vor evolua lucrurile în viitor e greu de spus, dar nici într-un caz negarea fără argumente a încălzirii globale nu poate fi productivă în încercarea de a desluși complexitatea fenomenelor meteorologice, cauzele și efectele schimbărilor climatice.
Evol uția percepției umane asupra fenomenului de schimbare a climei
Ideea de interacțiune dintre viața omului și mediul înconjurător a apărut spontan din timpuri memorabile. Încă de la început, ideea de mediu înconjurător a fost indisolubil legată de condițiile de climă. Inițial, evenimentele din domeniu mediului înconjurător au fost legate și de pericolul unor cataclisme natural. Explicația acestor fenomene a fost la început de natura divinnă sau extraterestră. Principalele fenomene de acest tip, cu impact hotărător, sunt schimbări bruște ale condițiilor climatice. Modelul Potopului se regăsește în toate scrierile religioase sau laice ale zorilor civilizației umane. Potopul are urmări decisive asupra vieții pe Pământ. Exemplele pot continua, dar idea centrală este modificarea profundă a condițiilor climatice. Evident, reacția umană a fost de a schimba ceva în comportamentul propiu, astfel încât să anuleze efectele, apoi și cauza fenomenului. Soluția adoptată de oameni a fost să îmbuneze divinitatea, să își arate supunerea și devoționarea. Cu timpul s-a infiripat și ideea protejării naturii în vederea menținerii condițiilor naturale. A apărut ideea infrățirii omului cu natura.
Clima este un sistem complex care prezintă variații naturale, definite în funcție de scări de reprezentare:
-scara spațială: microclimat, zonă de climat, climat la scară planetară;
-scara temporală, măsurată în: ore ( clima corelată cu detalii orare ale vremii), anotimpuri ( clima corelată cu comportarea starturilor superioare ale apelor, oceanelor sau a unor largi întinderi de uscat), decade ( clima corelată cu viața animalelor și plantelor din
SCHIMBĂRILE CLIMATICE-CONFERINTA DE LA PARIS IMPACTUL LOR ASUPRA TERENULUI AGRICOL DE PE LUNCA DUNĂRII
biosferă), secole (clima corelată cu criosfera, adică referitoare la comportarea straturilor în adâncime ale apelor, oceanelor sau a întregii întinderi a uscatului), milioane de ani ( clima corelată cu criosfera, adică referitoare la ridicarea munților și alunecarea continentelor).
Noțiunea de încălzire globală a apărut abia în epoca modernă, chiar în perioada anilor 60, în urma dezvoltării industriale masive și a creșterii concentrației gazelor cu efect de seră care sunt considerate în mare măsură responsabile de acest fenomen. Se știe că efectul natural de seră reglează temperatura Pământului, menținând condițiile de viață. Totuși, când cantitățile de gaze cu efect de seră se modifică, capacitatea atmosferei de a înmagazina căldura este, și ea, afectată. Activitățile umane determină degajarea unor cantități semnificative de gaze cu efect de seră, care ramân în atmosferă pe termen lung. Atmosfera înconjoară Pământul ca un strat protector, transparent care lasă să treacă lumina soarelui și reține căldura. Fără el, căldura soarelui ar fi reflectată de apele de la suprafața Pământului și s-ar întoarce în spațiu. Atmosfera este compusă din gaze și apă în diferite forme de agregate și cu diferite concentrații în funcție de poziția pe glob și distanța față de suprafața pământului. Interesant este faptul că aceste gaze din atmosferă pot avea efecte pozitive sau toxice, cu influențe negative asupra climatului. Iată exemplul ozonului ( O3) care în atmosfera joasă poate fi toxic sănătății umane împotriva radiațiilor ultra-violete. Dioxidul de carbon(CO2) și alte gaze sunt responsabile de „efectul de seră”. Acest efect este un fenomen natural care, până la un punct, este necesar sănătății umane. Fără el, Pământul ar îngheța. Creșterea concentrației acestui gaz însă poate cauza efecte negative asupra mediului și vieții de pe Terra.
Substanțele din atmosferă provin din surse naturale sau din surse antropice (sunt produse de activitățilr umane). Sursele naturale sunt, de exemplu: descompunerea radiologică a plantelor, incediile forestiere, erupțiile vulcanice și emisiile provenite din sol și apă.
Figura 4 Emisiile din sol și apa
SCHIMBĂRILE CLIMATICE-CONFERINTA DE LA PARIS IMPACTUL LOR ASUPRA TERENULUI AGRICOL DE PE LUNCA DUNĂRII
Figura 5 Incediile forestiere
Figura 6 Erupția unui vulcan
În ceea ce privește sursele antropice, acestea sunt: producerea energiei, procese industriale sau transporturi. Toate acestea conduc la poluarea aerului, epuizarea stratului de ozon și schimbările climatice.
SCHIMBĂRILE CLIMATICE-CONFERINTA DE LA PARIS IMPACTUL LOR ASUPRA TERENULUI AGRICOL DE PE LUNCA DUNĂRII
Figura 7 Procese industriale
Figura 8 Mașini care poluează
Chiar dacă uneori fenomenele de poluare a atmosferei par a avea un efect local, acestea sunt fenomene globale ce necesită o abordare globală. Poluanții pot fi transportați la distanță. Impactul poluării aerului poate să fie evident la distanțe de peste 1000 km de sursa care l-a produs. De aceea poluarea aerului necesită o acțiune internațională concentrată și implicit instrumente juridice internaționale. Temperatura ar fi mai joasă de –
30℃ și totul ar fi înghețat. Atmosfera se comportă ca sticla unei sere, deci, din acest motiv,
se vorbește de „efect de seră”. Gazele cu efect de seră prezente în atmosferă sunt
responsabile de apariția efectului de seră.
Încălzirea globală este fenomenul de creștere a temperaturilor medii înregistrate ale atmosferei în imediata apropiere a solului, precum și a oceanelor.
Sistematic, protecția mediului, în planul istoriei natural-sociale, s-a conturat în mai multe etape:
SCHIMBĂRILE CLIMATICE-CONFERINTA DE LA PARIS IMPACTUL LOR ASUPRA TERENULUI AGRICOL DE PE LUNCA DUNĂRII
Din antichitate și până în secolele XVII-XVIII, s-au căutat soluții de adaptare a vieții și activității umane la condițiile de climă. În esență a fost o contemplare a naturii în vederea adaptării umane. S-au căutat locurile fertile și având condiții bune de climă, în special pentru dezvoltarea agriculturii. Un bun exemplu este agricultura practicată în antichitate în Valea Nilului. Protejată propiu-zisă a factorilor de mediu se rezuma la menținerea microclimatului optim, de regulă prin lucrări asupra solului.
De atunci și până în secolul XIX, preocuparea societății umane pentru natură a evoluat spre o contamplare sistematică, spre cercetare științifică a condițiilor specifice naturale din diferite locuri de pe Pământ. Acțiunea de protejare a fost spontană și s-a concretizat mai mult în situații de urgență. Au apărut și cercetări asupra evoluției climei pe perioade mai îndelungate de timp.
Secolele XIX și XX au fost cele ale nașterii și conceptualizării ideii ecologice, ale afirmării acțiunii sistematice de protejare a mediului, iar în final au marcat momentul întelegerii globalizării și a impactului uman asupra factorilor de climă.
Secolul XXI pare să fie dominat de confruntarea cu preocuparea de a soluționa problemele existenței-naturale globale, în frunte cu schimbările climatice.
Situația actuală în domeniul factorilor globali climatici este generată de amplificarea unor condiții obiective care poartă „amprenta” umană. Acestea au ajuns, în evoluția lor, la punctul nevralgic al ruperii echilibrului și al trecerii la o nouă strae, devastatoare pentru civilizația umană. Atingerea punctului de alarmă este dovedită de frecvența și periculozitatea sporită a fenomenelor meteorologice extreme, cu caracter dezastruos; dacă între 1950 și 1959 s-au produs 13 catastrofe provocate de climă, în perioada 1990-1999 s-a ajuns la 74, iar în deceniul în curs ne așteptăm ca numărul lor să fie de ordinul sutelor. Aceste realități au generat la nivel mondial, mai întâi, îngrijorarea cercurilor științifice responsabile, fapt care a condus la crearea de către ONU, în 1988, a Grupului interguvernamental de experți privind evoluția climatului (IPCC), devenit principalul centru de gestionare a problemei din perpectiva informațional-predictivă, urmată de o acțiune politico-diplomatică semnificativă, desfășurată pe acest suport și cu importante efecte în planul cooperării internaționale.
Efect ele est imate ale schimbăril or clim atice
Efectele creșterii temperaturilor medii în timp vor amenința milioane de oameni,
SCHIMBĂRILE CLIMATICE-CONFERINTA DE LA PARIS IMPACTUL LOR ASUPRA TERENULUI AGRICOL DE PE LUNCA DUNĂRII
prin apariția formei, malariei, inundațiilor și vor genera producerea unor valuri de căldură extrenă. Cele mai afectate sunt țările sărace și cele în curs de dezvoltare, mai ales din America de Sud, Africa Sud-Sahariană și Asia. Zonele afectate de secetă s-au dublat în ultimii 35 de ani. Un efect deosebit de periculos constă în topirea Calotei Glaciare și a ghețarilor, producând mari inundații în unele zone. Aproximativ 30% din ghețarii Europei au dispărut. În Oceanul Pacific, Oceanul Indian și Marea Caraibelor, multe insule ar putea dispărea, iar în Europa sezonul de iarnă va deveni mai scurt și ma scump pentru practicarea sportului de iarnă.
Figura 9. Topirea ghețarilor
Creșterea temperaturilor va provoca ridicarea nivelului apelor mărilor, amenințând numeroase populații de pe întreaga planetă, mai ales din zonele joase ale țărilor în curs de dezvoltare cum ar fi: Bangladesh, Sudul Chinei, precum și Țările de Jos (Belgia, Olanda, Nord-Vestul Germaniei, Sud-Estul Angliei etc.). Vor fi amenințate marile ecosisteme de la cele polare și antarctice până la cele tropicale. Vor dispărea numeroase specii de plante, animale și microorganisme. În acest sens, există estimarea că un milion de specii vor dispărea, cauza fiind schimbările climatice. Toate aceste estimări sunt apreciate diferit de oamenii de știință: unii le consideră posibile, dar exagerate până la apocalipsă, alții le contestă, iar alții mai moderați le recunosc periculozitatea, dar și posibilitatea evitării și a reversibilității lor.
Schimbările climatice au fost semnalate din punct de vedere teoretic, încă de la începutul secollui XX. Mai târziu, in anii 60, se constată o revenire în actualitate a acestui subiect, dar considerat la acea vreme, doar ca o modă. Abia în ultimul timp, fenomenele încălzirii globale au devenit importante, odată cu recunoașterea a tot mai mulți oameni de știință ca fenomenele încălzirii globale se datoresc activității umane.
5. Efectul de seră
SCHIMBĂRILE CLIMATICE-CONFERINTA DE LA PARIS IMPACTUL LOR ASUPRA TERENULUI AGRICOL DE PE LUNCA DUNĂRII
Figura 10 Cum se produce efectul de seră
Efectul de seră este procesul de încălzire a planetei, din cauza radiațiilor emise de atmosfera acesteia. Fenomenul a fost descoperit de Joseph Fourier în anul 1824. Termenul de „efect de seră” este folosit în vorbirea curentă pentru a evidenția contribuția unor anumite gaze de emise natural sau artificial, la încălzirea atmosferei terestre prin împiedicarea ieșirii din atmosferă a radiațiilor solare reflectate de suprafața terestră. În cazul atmosferei Pământului, efectul de seră este responsabil de încălzirea suficientă a acestuia pentru a permite creșterea și dezvoltarea plantelor, așa cum le cunoaștem astăzi. Principalul element responsabil cu producerea efectului de seră sunt vaporii de apă. Următoarea contribuție o are bioxidul de carbon, urmat de metan. În ultima jumătate de secol, în atmosferă au fost emise mari cantități de bioxid de carbon și metan, care au micșorat permeabilitatea atmosferei pentru radiațiile calorice reflectate de pământ spre spațiul cosmic. Acest lucru a dus la declanșarea a așa numitului fenomen de „încălzire globală”.
SCHIMBĂRILE CLIMATICE-CONFERINTA DE LA PARIS IMPACTUL LOR ASUPRA TERENULUI AGRICOL DE PE LUNCA DUNĂRII
Figura 11 Efectul de seră
Gazul carbonic, cel mai important din ciclul carbonului este inofensiv, el aducând carbonul, sub formă de vapori de apă pentru fotosinteza CO2 și lasă să treacă undele scurte ala Pământului, ceea ce provoacă o reîncălzire a aerului, adică „efectul de seră”.
Creșterea pe scară mondială a consumului de petrol și cărbune, încă din anii 40, a dus la creșteri substanțiale a bioxidului de carbon. Efectul de seră ce rezultă din această creștere de CO2, permite energiei solare să pătrundă în atmosferă, dar reduce reemisia razelor infraroșii de la nivelul Pământului, influențând încălzirea atmosferei, fenomen ce afectează climatulu global. Pe Venus, unde atmosfera este foarte bogată în CO2,
temperatura atinge +470℃. Principalii poluanți care produc efectul de seră și care sunt
emiși în mare parte de autovehicule sunt bioxidul de carbom, oxidul de azot(N2O) și
metanul (NH4), alături de alți compuși chimici care provin din alte surse, îndeosebi din industrie. Efectul de seră, a devenit una din cele mai dificile probleme contemporane cu care se confruntă Planeta noastră. Căldura planetei este menținută de atmosferă în același mod în care efectul de seră păstrează căldura într-un spațiu închis cu pereți de sticlă, oprind evaporarea. Oamenii, prin modul în care trăiesc, tulbură procesele naturale care acționează în acest mod de milioane de ani, ducând la o stare deosebită a Planetei, din care se remarcă climatul mai cald. Dacă Pământul nu ar fi înconjurat de o pătură de aer, ar fi mult prea frig pentru existența speciei umane. Bioxidul de carbon și alte gaze din atmosferă, rețin căldura datorită efectului de seră. Lumina solară trece prin atmosferă, ajungând la suprafața Pământului. O parte din lumină este reflectată, iar altă parte este absorbită. Lumina absorbită încălzește suprafața Pământului, care ulterior radiază sub formă de infraroșii în atmosferă, unde cantități mici de CO2 rețin aceste radiații.
SCHIMBĂRILE CLIMATICE-CONFERINTA DE LA PARIS IMPACTUL LOR ASUPRA TERENULUI AGRICOL DE PE LUNCA DUNĂRII
Cele mai importante gaze cu efect de seră sunt:
Bioxidul de carbon, care ocupă 59% din volumul total de gaze cu efect de seră. El este produs din arderea combustibililor fosili, cum ar fi cărbunele și petrolul, din gazele de eșapament, arderea lemnului etc.
Metanul, cu 18%, produs din băleganul animalelor, arderea lemnului, a vegetației precum și din arderea carburanților fosili.
Oxidul de azot, cu 6%, produs prin arderea combustibililor fosili, a lemnului, a excrementelor animalelor și oamenilor.
Ozonul de suprafață (12%) produs de moleculele de ozon care cad din atmosferă, intrând în reacție cu diferiți poluanți precum metanul, bioxidul de carbon și oxidul de azot, care provin din gazele produse de la autovehicule.
Emiterea acestor gaze în atmosferă, duce la deteriorarea echilibrului natural al
Planetei, și în final la încălzirea Pământului. O creștere cu 5℃ a Pământului, este suficientă să determine topirea calotelor arctice. Cu privire la mecanismenele prin care gazele cu
efect de seră încălzesc suprafața Pământului. În absența gazelor cu efect de seră, partea de radiații solare care este absorbită, trebuie să fie echilibrată de lungimea de undă a radiațiilor emise de suprafața Pământului. Dacă se cunoaște reflexivitatea Pământului pentru radiația solară, care este în prezent de circa 30%, atunci pentru a calcula temperatura necesară suprafeței Pământului, în vederea asigurării echilibrului trebuie aplicată legea lui Ștefan care susține că radiația emisă este egală cu 6T2 în care T reprezintă
temperatura suprafeței terestre. Soluția găsită este aproximativ 255K sau -18℃. În prezența
gazelor cu efect de seră, lungimea de undă de radiații emisă de pe suprafața Pământului
este parțial absorbită și reemisă de gaze de temperatura aerului de la nivelul lui. Aceasta are ca efect creșterea efectivă a nivelului de emitere la câțiva kilometrii deasupra suprafeței
Pământului, unde temperatura este cu 30℃ mai scăzută decât cea aproape de suprafața
Pământului. În consecință temperatura la suprafața Pământului va fi mai ridicată până la
acest nivel și Pământul va emite încă aceesși cantitate de radiații în spațiu la fel și în absența gazelor cu efect de seră.
5.1 Cauzele producerii gazelor cu efect de seră
Dacă analizăm cauzele istorice a procedurii gazelor cu efect de seră, țările dezvoltate sunt responsabile în cea mai mare parte de emisiile acestor tipuri de gaze. Procesul de industrializare început din secolul al XVIII-lea și dezvoltat în secolele ce au urmat în cea mai mare parte s-au datorat combustibililor fosili, care asigură 80% din totalul necesarului energetic. Pe măsura creșterii gradului de industrializare, sporirii populației și creșterii standardului de viață, consumul de energie devine tot mai mare. În fiecare an, emisiile de bioxid de carbon, ca urmare a arderii combustibililor fosili se ridică la peste sașe miliarde de tone, deși lumea este conștientă că acesta duce la schimbările climatice, mai precis la încălzirea globală. Emisiile de bioxid de carbon au fost multiplicate de 12 ori între 1900 și 2000, deci în 10 ani, trecând de la 534 milioane de tone pe an în 1900 la 6,59 miliarde tone în 1997. Între timp populația mondială crește, nivelul de trai se îmbunătățește
SCHIMBĂRILE CLIMATICE-CONFERINTA DE LA PARIS IMPACTUL LOR ASUPRA TERENULUI AGRICOL DE PE LUNCA DUNĂRII
iar cererea de energie nu arată nici un semn de reducere. Până în anul 2010 populația mondială va număra cu 1,3 miliarde de locuitori în plus, adică echivalentul populației Chinei. Cererea de energie va fi mai ridicată cu 30% decât în 1997: 2,5 la 3 miliarde tone în plus în echivalentul petrol sau o cerere suplimentară egală cu de două ori consumul actual al Europei. De la începutul anului 2000 cantitatea de bioxid de carbon emisă în atmosferă s-a triplat în raport cu cea emisă în cursul anilor 90. Dacă în anul 1990 ritmul era de 1,1% pe an, după Academia Națională de Științe din SUA, creșterea a ajuns la 3,1% pe an, între 2000 și 2004. Accelerarea poluării cu CO2 este cauzată de creșterea consumului de energie și folosirea unei cantități tot mai mari de cărbune în producerea de energie. Cea mai dramatică situație după 2000 se înregistrează în China, care se situează pe locul al doilea pe plan mondial, după SUA în ce privește consumul de hidrocarburi pentru producerea de energie. În această țară, emisiile de CO2 reprezintă una din consecințele creșterii produsului intern brut pe cap de locuitor.
6 Creșterea excesi vă a t em peraturi lor
Temperatura constituie factorul climatic dominant al schimbărilor climatice, deoarece în mare măsură de temperatură depinde și formarea și exprimarea celorlați factori meteorologici. Utilizarea pentru producerea energiei aproape în întregime a carburanților fosili, prin „efectul de seră”, contribuie la ridicarea nivelului temperaturii planetare și de aici la declanșarea unor evenimente meteorologice particulare. Însăși faptul că pentru desenarea fenomenlor meteorologice determinate de schimbările climatice, s-au adoptat termenii de „încălzire globală” atât de mediile academice cât și de mass-media, dovedește recunoașterea cvasi-generală că încălzirea globală este o realitate, condiție esențială pentru ca lupta împortiva acestui fenomen să poată fi declanșată susținută. Deși asupra nivelului încălzirii suprafeței Terrei nu există unanimitate printre specialiști, în ceea ce privește însă fenomenul în sine, există aprecierea majorității specialiștilor că efectul de seră determină încălzirea globală. Se discută astăzi influența omului asupra sistemului climatic al Terrei. Dacă națiunile lumii nu vor lua măsuri hotărâte pentru limitarea emisiilor gazelor cu efct
de seră, se prevede că temperatura suprafeței Pământului va crește cu 1,0℃ până la 3,5℃,
în cursul acestui secol. Acest nivel de creștere este foarte ridicat, Pământul necunoscând
niciodată o schimbare de climă atât de imporatantă în ultimii 10000 de ani (Waston, 1997).
Gazele cu efect de seră de mult timp sunt dispersate în atmosferă, înainte de folosirea carburanților fosili, sub formă de vapori de apă și de metan.
6.1 Canicula din vara anului 2007 în România
Pe baza datelor meteorologice rezultate din măsurarea factorilor climatici, anul 2007 poate fi considerat cel mai expresiv în ce privește efectele schimbărilor climatice. Pentru a constata trendul crescător precum și dimensiunea temporală și/sau spațială a efectelor schimbărilor climatice, poate fi sugestivă prezentarea și analiza factorilor climatici, într-un context climatic mai larg, luând în atenție și perioada premergătoare
SCHIMBĂRILE CLIMATICE-CONFERINTA DE LA PARIS IMPACTUL LOR ASUPRA TERENULUI AGRICOL DE PE LUNCA DUNĂRII
caniculei din vara anului 2007, respectiv evoluția climatului din anii 2005 și 2006. Anul 2005, prin formele de manifestare a fenomenelor climatice, a fost apreciat de specialiștii în materie ca „an al recordurilor climatice absolute” pentru perioada analizată. Factorul climatic care a dominat din punct de vedere climatic anul 2005 au fost ploile abundente și violente, care au produs inundații extinse și de lungă durată.
În privința temperaturilor, se constată că într-o lună ce se caracterizează cu cele mai
joase temperaturi ale anului-luna ianuarie, să se înregistreze o temperatură de +20℃ în ziua de 9 ianuarie, situație cu totul atipică pentru această lună. Pomii începuseră să
înmugurească și ar fi înflorit, dacă nu s-ar fi răcit brusc, apărând un alt record de
temperatură: -19,9℃ la Băneasa și -25℃ la Sibiu. Stratul de zăpadă așternându-se târziu, a persistat mult timp, în nordul țării topindu-se abia în aprilie-mai. Pe de altă parte în Banat,
cu o lună mai devreme, precipitațiile abundente și violente au făcut adevărate ravagii, inundând însemnate localități și suprafețe întinse de culturi agricole. Și toate acestea se petreceau în momentul când în Moldova, pe 20 și 21 aprilie, viscolul puternic crea probleme locuitorilor din această zonă. Luna mai aduce brumă și ceea ce este mai important un nou val de inundații, dar de această dată în Oltenia și Muntenia care ascoiat cu cele din Banat, au fost apreciate ca cele mai extins și mai devastator din istoria recentă a climatografiei noastre. În luna iunie a aceluiași an se înregistrează un nou record climatic:
cea mai coborâtă temperatură maximă pentru luna iuni; 8℃ la Oravița.
Cu privire la precipitații, diferența majoră între ploile care au dus la inundații
istorice în România și precipitațiile din anul 2005, o reprezintă cantitățile crescute de precipitații căzute într-un timp scurt, sub formă violentă, creându-se dificultăți în preluarea lor de către sol sau de cursurile de apă, reversându-se pe terenurile agricole sau/și pe localitățile din apropiere, producându-se grave inundații.
Toate stațiile pluviometrice din România, au înregistrat cantități de precipitații superioare normei climatologice, începând cu ultima parte a lunii aprilie și prima parte a lunii mai. O situație asemănătoare se petrece și în Bulgaria, la Sofia înregistrându-se 372,5 mm față de norma multinațională de 176 de mm.
Figura 12 Inundații din Oltenia
SCHIMBĂRILE CLIMATICE-CONFERINTA DE LA PARIS IMPACTUL LOR ASUPRA TERENULUI AGRICOL DE PE LUNCA DUNĂRII
Figura 13 INUNDAȚII CĂLĂRAȘI
Seceta în agricultură
Există diferite definiții ale reacției plantelor la secetă în funcție de criteriile luate în considerare: agromonice, fiziologice, biochimice sau moleculare.
Din punct de vedere agronomic reacția la secetă poate fi definită prin prisma stabilității performanțelor de producție a unei culturi sau a unui cultivar, într-un mediu deficitar de apă.
Din punct de vedere fiziologic driteriul principal se bazează pe menținerea creșterii în timpul secetei și reluarea accelerată a acestuia după trecerea stresului.
Referitor la definiția biochimică, ea are în vedere tolerența reacțiilor biochimice importante, precum sinteza proiectelor, conservarea ARN-ului mesager, deficitul de apă din organism.
Aspectele moleculare ale secetei au fost generate de descoperirea genelor de reglare osmotică (osm) la Escherichia Coli de către Rudulier și colab. 1984, prin care s-a demonstrat că supraviețuirea celulelor individuale prin osmoreglare, indiferent de sursa de stres, precum lipsa de apă, salinitatea sau temperaturi cu insolație.
Termenul de secetă, descrie condiția în care umiditatea disponibilă din sol este redusă la punctul la care planta nu mai poate să o absoarbă destul de repede apa pentru a compensa transpirația (Osmanzai și colab.1987). Seceta se instalează când precipitațiile sunt reduse, temperaturile ridicate, iar vântul bate puternic, reacțiile plantelor depinde de stadiul de dezvoltare, când apare stresul hidric.
Dat fiind că disponibilitatea apei în timpul perioadei de vegetației nu este determinată numai de precipitații și de modul lor de distribuție, ci este dependentă și de caracteristicile solului și de evaporație, intensitatea și durata secetei, devine foarte specifică localităților sau regiunilor. În acest sens o definiție operațională a secetei ar fi: disponibilitatea apei, incluzând precipitațiile și capacitatea de apă a solului în cantitate și distribuție inadecvate pentru realizarea potențialului de producție al culturilor.
SCHIMBĂRILE CLIMATICE-CONFERINTA DE LA PARIS IMPACTUL LOR ASUPRA TERENULUI AGRICOL DE PE LUNCA DUNĂRII
Seceta poate fi sub diferite forme (deficit, hidric, arșiță, insolație), și poate surveni pe diferite căi, mai timpuriu sau mai târziu, în sezonul de cultură, continuu sau intermitent. Stresul hidric poate fi alcătuit din două restricții contradictorii: deficitul hidric și excesul de apă care duc la asfixierea plantelor. În zonele secetoase, deficitul hidric din sol poate atinge nivelurile foarte variabile, în funcție de tipul de precipitații și de textura și structura solului.
Aridizarea și deșertificarea
Datorită secetei intense și prelungite atât a atmosferei cât și a solului, generată de nivelurile ridicate a temperaturii și lipsa de precipitații asociată cu vânturi puternice și cu lipsa de vegetație, unele suprafețe de teren suferă procesul de aridizare, care se concretizează prin uscarea excesivă și crăparea solului, la adâncimi diferite, în funcție de gradul de uscare a suprafeței terestre. Fenomenul de aridizare apare atunci când precipitațiile se reduc cu 20-30% și se intesifică pe măsură ce lipsa precipitațiilor continuă.
Figura 14. Aridizarea solului în Câmpia Română în anul 2007
Tot din cauza secetei intensă și prelungită, combinată cu vânturi puternice și lipsa vegetației, nisipurile sunt luate de vânt și transportate în alte locuri, ocupând suprafețe de teren care altădată erau folosite de agricultori. Fenomenul cunoaște o mare expansiune, el fiind cunoscut sub denumirea de deșertificare. După datele prezentate de FAO, rezultă că prin acest fenomen procesul de deșertificare înaintează în fiecare an, el ocupând noi suprafețe de teren, în detrimentul agriculturii.
Despre procesul de aridizare a solului în țara noastră se afce vorbire mai ales în
anul 2007, anul cu secetă cea mai intensă și cu tempreaturi la sol de peste 50-60℃, din sudul și sud-estul țării. Dar și înainte de 2007 procesul a fost constat, dar seceta cumplită
din anul 2007 a amplificat fenomenul, făcându-l mai vizualizat și conștient. Însăși la Summitul de Primăvară a Consiliului European din februarie 2007, se atrăgea atenția asupra prezenței fenomenului în partea de sud și sud-est a țării, inclusiv în Dobrogea fără ca atunci să se poată anticipa seceta cumplită care urma să se instaleze cu vara lui 2007, care a determinat o substanțială amplificare a fenomenului.
SCHIMBĂRILE CLIMATICE-CONFERINTA DE LA PARIS IMPACTUL LOR ASUPRA TERENULUI AGRICOL DE PE LUNCA DUNĂRII
În zonele aride și semiaride ale Terrei cu o populație de 600 de milioane de oameni, una din cauzele deșertificării o constituie și suprapășunatul. În aceste zone alternanța între secete puternice și ploile violente, fenomene caracteristice încălzirii globale, spală substanțele nutritive, dezgolind stratul mai profund al solului, bogat în oxizi de aluminiu și de fier producând lateritizarea solului, cu formarea crustei la suprafața lui, care îngreunează sau oprește dezvoltarea plantelor.
În aceste condiții se extinde deșertul, în detrimentul suprafețelor arabile. Întregul deșert al Saharei, cel mai mare din lume, se datorează condițiilor meteorologice specifice și suprapășunatului. Documente paleolontologice (polen, fosile de pământ bogat în humus și altele), preistorice și istorice, arată că locurile unde astăzi se întinde Sahara, exista în vremuri îndepărtate, o bogată vegetație de pășuni și păduri, ape abudente și o bogată faună, inclusiv marile mamifere africane. În urmă cu 2000 de ani, încă existau aici păduri, departe în interiorul Saharei actuale.
Extinderea deșertului din cauzele enumerate mai sus, la care în prezent se adaugă suplimentar și cele determinate de încălzirea globală, are loc și în prezent. În zona Sahael, teritoriu care traversează Africa de Sud de Sahara, deșertul a înaintat, din 1958 până în 1975 spre sud, cu 90-100 de km ca urmare a secetei puternice și a suprapășunatului. S-a propus oprirea înaintării deșertului, prin plantarea unei fâșii de pădure lată de 150-200 km, traversând Africa, deci pe o lungime de mii de km. Din cauza costurilor foarte mari, proiectul nu a putut fi pus în aplicare.
Trebuie să facem remarcă că fenomenul de deșertificare nu afectează numai ecosistemele locale, ci starea ecologică globală a ecosferei.
Cu privire la procesul de deșertificare, în România se cunoaște că la noi nisipurile acoperă o jumătate de milion de hectare. Perimetru cel mai compact de nisipuri, dar și cel mai secetos se află în partea de sud a județului Dolj cu suprafața de 10000 hectare. Pânza de apă freatică este cu 4 metrii sub nivelul mediu normal. La Cârcea „ la nisipuri” cum îi
spun localnicii, când temperatura la umbră este de 35-40℃ la suprafața solului temperaturile ajung la cca 70℃.
Figura 15. Deșertificarea zonei din sudul Olteniei
SCHIMBĂRILE CLIMATICE-CONFERINTA DE LA PARIS IMPACTUL LOR ASUPRA TERENULUI AGRICOL DE PE LUNCA DUNĂRII
Analizându-se cauzele procesului de deșertificare, s-a ajuns la concluzia că în zonă, după 1990, au fost defrișate 12000 de hectare de păduri, pentru a face loc construirii sistemului de irigații Sadova-Corabia. Atât timp cât a funcționat sistemul de irigații agricultura a mers bine, dar în prezent, nici pădurile nu mai există și nici irigațiile nu mai funcționează. Mai mult, au fost distruse și perdele de protecție, plantate special pentru a domoli vânturile și a crea condiții de umiditate.
Înainte vreme, chiar înainte de secarea bălților Dunării, defrișarea pădurilor din sud-estul Olteniei și mai ales secarea lacului Potoleu, în zona Câmpiei Doljului, a Romanaților, în Câmpia de sud-vest a Teleormanului și până în cea a Burnasului, bătea un vânt care aducea vapori de umezeală, formați deasupra bălțilot și pădurilor. Aceștia rețineau o mare parte din radiația solară, menținând temperaturile vapori de ploaie, a dispărut în regiune fiind prezent „Austrul” un vânt fierbinte și uscat denumit de localnici
„traista goală”.
În aceste condiții deșertul este în plină expansiunea pe axul sud-vest, nord-est, fiind reactivat de noile condiții.
6 Efectele non-liniare ale schimbărilor climatice
O observație generală ce se desprinde din experimentele efectuate în acest studiu constă în aceea că schimbările mici de climă pot avea efecte disproporționat de mari, non- liniare asupra agriculturii. Relația între temperatură și recolta de grâu de primăvară în
sudul Satkatchewan-ului oferă un bun exemplu în acest sens. Temperaturi în jur de 1℃ mai
reduse decât media sunt în general favorabile pentru plante, din cauza cerinței scăzute de
transpirație. Cu toate acestea, temperaturi mai reduse, implică reducerea sezonului
potențial de cultură; la temperaturi mai scăzute de 2℃ decât temperatura medie, plantele nu vor mai ajunge la maturitate deplină, în multe regiuni. În acest exemplu, scăderea cu 1-
2℃ a temperaturii, în sezonul de creștere, constituie un prag critic sub care,variații și mai
mici ale climei pot avea un efect drastic asupra plantelor. În Japonia, în secolul trecut, au
fost raportate reduceri de recoltă la orez, suportând asemenea praguri termice, când
temperaturile medii din lunile iulie și august au scăzut sub 20℃ în regiunea Hokkaido.
6.1 Argumente în susținerea asupra schimbărilor climatice
Disputele pe tema încălzirii globale îi împart pe oamenii de știință în două tabere: primii, și cei mai numeroși care susțin că omul este vinovat și „scepticii” care scot excesele omenirii dintre cauzele acestui fenomen. Acuzele sunt reciproce: primii afirmă că specticii susțin interesele unor mari companii petroliere ce nu vor ca adevărul să iasă la suprafață, iar cei urmă acuză că ceilalți vor să ascundă adevărul pentru a beneficia de fondurile destinate cercetătorilor în acest sens. Totuși rezultatele cercetătorilor par să încline balanța în favoarea celor care consideră schimbarea climei există și este o urmare a acțiunii umane.
SCHIMBĂRILE CLIMATICE-CONFERINTA DE LA PARIS IMPACTUL LOR ASUPRA TERENULUI AGRICOL DE PE LUNCA DUNĂRII
Schimbarea actuală este un fenomen natural
Argumentele ce stau la bază teoriei conform căreia procesul de încălzire globală nu este determinat de activitățile desfășurate de om sunt următoarele:
-oscilațiile de temperatură cauzează modificarea cantității de dioxid de carbon, este absorbit de ocean când temperatura scade și este emanat când aceasta înregistrează creșteri;
-cantitatea de dioxid de carbon și variațiile de temperatură nu sunt în legătură directă;
-susținerea teoriei încălzirii globale generate de om se datorează faptului că cercetătorii profită de banii veniți de la stat în acest sens;
-activitatea solară extrem de intensă din această perioadă;
-dimensiunile masei oceanice fac să dureze sute de ani până când modificările de temperatură din atmosferă să aibă impact și în apă.
Schimbarea actuală a climei este datorată activităților umane
Teoria ce susține contribuția omului și a activităților umane în procesul de încălzire a planeteo se bazează pe următoarele argumente:
-principala cauză a efectului de seră este dioxidul de carbon;
-oamenii de știință care neagă rolul omului în încălzirea globală sunt acuzați că au primit bani de la marile companii petroliere să infirme aceste ipoteze, evitând în acest mod un colaps financiar cauzat de măsurile ecologice.
-oceanul planetar reușește să absoarbă și să conțină dioxid de carbon, numai dacă acesta este pompat la mare adâncime, unde se poate cristaliza și depunde pe fund.
SCHIMBĂRILE CLIMATICE-CONFERINTA DE LA PARIS IMPACTUL LOR ASUPRA TERENULUI AGRICOL DE PE LUNCA DUNĂRII
Referințe
Bran, F. (2013). Terra-casa vietii. Bucuresti: Editura Universitara.
Cristea, M. D. (2011). Schimbările climatice și resursele genetice vegetale. Bucuresti: Editura Academiei Romane.
L., G. (2010). Emisiile poluante si schimbarile climatice. Constanta: Editura Ex Ponto.
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI
Facultatea de Administrație și Management Public
Abstract:In aceasta lucrare sunt prezentate idei despre spatiul agricol din localitatea Zoresti, judetul Buzau.Spatiul agricol constituie "…ansamblul terenurilor muncite de o colectivitate sociala, unita prin legaturi familiale, culturale, prin traditii – mai mult sau mai putin vii" (Pierre George). Fizionomia lui este strans legata de tipul de civilizatie in care a aparut si s-a dezvoltat, de anumite caracteristici morfometrice si morfologice ale reliefului, de gradul de favprabilitate sau restrictivitate a elementelor climatice si pedologice, de gradul de favorabilitate sau restrictivitate a elementelor climatice si pedologice, de gradul de dezvoltare a societatii.
Cuvinte cheie: agricultura, ecosistemul agricol, alimente, plante, cereale.
.
Caracteristicile spațiului agricol în localitatea zorești, județul buzău
Adelina-Mioara Zidaru
Coordonator științific:
Prof. univ.dr. Florina Bran
CARACTERISTICILE SPAȚIULUI AGRICOL ÎN LOCALITATEA ZOREȘTI,
JUDEȚUL BUZĂU
GENERALITATI DESPRE SPATIUL AGRICOL
Spatiul agricol definit ca intindere de pamant exploatata prin cultura plantelor si cresterea animalelor, reprezinta cea mai importanta componenta a spatiului rural, ocupand o parte mai mult sau mai putin extinsa a acestuia si avand anumite limite impuse de conditiile de relief si pedoclimatice sau de dezvoltarea tehnicii si tehnologiei la un moment dat. Spatiul agricol reprezinta o entitate distincta, definita prin terenul cultivat, pasunile si fanetele dar si amenajarile introduse de om – care genereaza forme specifice de organizare a spatiului. Organizarea sistemului in acest caz nu este dictata de posibilitatile speciilor, respectiv de valoarea informatiei genetice pe care o detine in raport cu conditiile date, ci de decizia omului, bazata pe principiul utilitatii.
In ecosistemele agricole, criteriul supravietuirii este inlocuit cu criteriul productivitatii, astfel ca sistemul este neviabil in absenta supravegherii omului. Se abandoneaza performantele evolutiei vietii, angrenaje subtile, cizelate prin milioane de ani de evolutie, omul asumandu-si raspunderea mentinerii echilibrului in conditiile in care tehnologiile pe care le supravegheaza sunt tributare procesului amintit. Agricultura, gestionarea spatiulu agricol, a fost primul pas pe care omul l-a facut singur, aparent contra naturii, si in acelasi timp prima dovada a potentialului urias pe care il reprezinta pentru om modelarea rapida a informatiei.
Ecosistemul agricol (spatiul agricol) este o unitatea functionala a biosferei, cu structura generata de criteriul utilitatii antropice a biomasei furmizate, depedent energetic de sursele si mecanismele naturale de fixare si de transfer. In ecosistemul agricol, modelele structurale adoptate au variat foarte mult de-a lungul timpului, insa depedenta ennergetica, ancorata in ritmul impus de natura, a limitat puternic performantele productive, in raport cu alte activitati.
Spatiul agricol constituie "…ansamblul terenurilor muncite de o colectivitate sociala, unita prin legaturi familiale, culturale, prin traditii – mai mult sau mai putin vii" (Pierre George). Fizionomia lui este strans legata de tipul de civilizatie in care a aparut si s-a dezvoltat, de anumite caracteristici morfometrice si morfologice ale reliefului, de gradul de favprabilitate sau restrictivitate a elementelor climatice si pedologice, de gradul de favorabilitate sau restrictivitate a elementelor climatice si pedologice, de gradul de dezvoltare a societatii.
Principalele functii indeplinite de spatiul agricol vizeaza:
producerea de materii prime alimentare si de alimente necesare aprovizionarii populatiei;
producerea de materii prime pentru industria prelucratoare;
conservarea resurselor de sol, apa, flora si fauna, dar si a echilibrului ecosistemelor;
sporirea si punerea in valoare a potentialului turistic prin conservarea patrimoniului peisagistic;
armonizarea functiilor sociale si culturale cu cea economica
CARACTERISTICILE SPAȚIULUI AGRICOL ÎN LOCALITATEA ZOREȘTI,
JUDEȚUL BUZĂU
SPATIUL AGRICOL IN JUDETUL BUZAU
Judetul Buzau este situat in partea de sud-est a Romaniei si se invecineaza cu judetele Brasov, Braila, Covasna, Vrancea, Ialomita, Prahova, detinand 2,6% din suprafata tarii (6103 km2).
FIGURA 1
Buzaul ocupa cea mai mare parte a bazinului hidrografic al raului cu acelasi nume, cuprinzand in mod armonios toate formele de relief: munti in partea de nord, campie la sud, intre acestea situandu-se zona colinara subcarpatica. Altitudinea maxima se gaseste in Varful Penteleu (1.772m), iar cea minima in Valea Calmatuiului (40m).
Judetul Buzau cuprinde 85 unitati administrative grupate astfel: municipiul Buzau, resedinta judetului, municipiul Ramnicu-Sarat, doua orase – Nehoiu si Pogoanele si 81 de comune cu 478 de sate.
Populatia judetului este de peste 503.000 locuitori (2,3% din populatia tarii), din care
207.000 in mediul urban si 296.000 in mediul rural. Din totalul locuitorilor, 492.000 sunt romani. Majoritatea populatiei este de religie ortodoxa.
Dintre resursele naturale, cele mai importante sunt: petrolul, gazele naturale, carbunii, potentialul hidroenergetic si eolian, chihlimbarul, calcarul, nisipurile cuartoase si diatomita, sarea, gresia, pietrisurile si izvoarele minerale, solurile fertile, padurile, pajistile si fondul cinegetic.
CARACTERISTICILE SPAȚIULUI AGRICOL ÎN LOCALITATEA ZOREȘTI,
JUDEȚUL BUZĂU
CARACTERISTICI ALE SPATIULUI AGRICOL IN JUDETUL BUZAU\
In prezent, Buzaul detine o pondere de 2,7% in suprafata totala agricola a tarii, de 2,3% in populatia totala si in populatia ocupata, si de aproximativ 2% in productia industriala si agricola a tarii. In economia judetului, predominanta este industria, urmata de agricultura si de prestarile de servicii.
Agricultura este a doua ramura de baza a economiei judetului.
Judetul are o suprafata totala de 493.600 ha. Suprafata arabila este de 210.229 ha, adica 42,60% din suprafata judetului si 0,72% din suprafata totala a tarii.
Din suprafata arabila a judetului, marea proprietate detine 24.871 ha, adica 11,83%, iar mica proprietate 185.428 ha, adica 88,17%.
Din totalul suprafetei arabile, cerealele ocupa 187.382 ha, repartizate astfel :
Porumbul ocupa 101.540 ha, cu o productie de 984.936 chint. (prod. medie la ha 9,7 chint.).
Grâul ocupa 42.942 ha, cu o productie de 302.404 chint. (prod medie la ha 7,0 chint.).
Orzul ocupa 26.024 ha, cu o productie de 191.571 chint. (prod. medie la ha 7,3 chint.).
Ovazul ocupa 11.576 ha, cu o productie de 88.068 chint. (prod. medie la ha 7,2 chint.), în valoare de 40 mil. lei.
Secara ocupa 2.753 ha, cu o prodcutie de 18.748 chint. (prod. medie la ha 6,8 chint.).
Meiul ocupa 2.528 ha, cu o productie de 14.495 chint. (prod. Medie la ha 5,7 chint.).
Maturile ocupa 19 ha.
Fânetele cultivate si alte culturi furajere ocupa 14.268 ha. Din aceasta suprafata dughia ocupa 12.403 ha, cu o productie de 192.538 chint. (prod. medie la ha 15,5 chint. Lucerna ocupa
ha, cu o productie de 18.957 chint. fân (media la ha 18,7 chint.).
Alte fânete cultivate ocupa 747 ha, cu o productie de 35.304 chint. (media la ha 47,2
chint).
Plantele alimentare ocupa 3.461 ha. Din aceasta suprafata mazarea ocupa 1.184 ha, cu o
productie de 12.051 chint. (media la ha 10,1 chint.) Fasolea ocupa 721 ha cu o productie de 4.911 chint. Pepenii verzi si galbeni ocupa 607 ha si dau o productie de 36.537 chint..
Plantele industriale ocupa 1.542 ha. Din aceasta suprafata soia ocupa 861 ha, cu o productie de 4.903 chint. (media la ha 5,6 chint.); cânepa ocupa 246 ha, cu o productie de 775 chint. fuior (media la ha 3,1 chint.), în valoare de 3 mil. lei si 926 chint. samânta (media la ha 3,7 chint.) .
Din suprafata totala a judetului (493.600 ha), ogoanele sterpe ocupa 3.646 ha.
Fânetele ocupa 20.021 ha, cu o productie de 328.344 chint. (prod. medie la ha 16,4 chint.), în valoare de 36 mil. lei.
Pasunile ocupa 46.336 ha.
Padurile ocupa 116.700 ha.
Livezile de pruni ocupa 9.767 ha cu o productie de 386.773 chint. (prod. medie la ha 39,6 chint).
Alti pomi fructiferi 535 ha.
CARACTERISTICILE SPAȚIULUI AGRICOL ÎN LOCALITATEA ZOREȘTI,
JUDEȚUL BUZĂU
Vita de vie ocupa 11.761 ha, (din care viile pe rod 10.228 ha) cu o productie de 410.061 hl (prod. medie la ha 40,0 hl).
Suprafata ocupata de livezile de pruni este clasata pe locul al 3-lea din tara.
In localitatea Zoresti cel mai mult s-a pus accentul pe cultura vitei de vie, fie printre localnicii acestei vetre sau printre marii investitori din acest domeniu.
Regiunea viticola Zoresti face parte din Podgoria Dealu Mare, podgorie a carei istorie isi are inceputul in epoca geto-dacica.
Dealurile pe care se intinde aceasta regiune au inaltimi intre 80 si 400 metri cu orientare spre sud, facilitand rodul bogat al vitei de vie. In plus, compozitia solului bogat in calcar si argile, sol ce a fost cu mii de ani in urma fundul marii Sarmatice, confera regiunii un microclimat unic in Romania, similar cu al regiunii Bordeaux, aflata pe aceeasi paralela.
Climatul este de tip mediteranean, cu ierni reci si veri calde dar mai atenuate si cu frecvente patrunderi ale maselor de aer cald mediteranean din sud si sud – vest. Temperatura medie anuala este in jur de 10 grade C iar durata medie anuala de stralucire a soarelui este cuprinsa intre 2150 si 2200 de ore determinand astfel un climat deosebit de generos cu strugurii.
Prezenta ‘’Drumul Vinului’’ face mai accesibila aceasta zona a Buzaului. Aceste drumuri ale vinului există în mai multe zone ale țării, dar primul și încă singurul funcțional este cel din vestul județului Buzău și care traversează județul Prahova de la est la vest.
Proiectul „Drumul vinului” a fost lansat de fostul ministru al Turismului, Dan Matei Agathon.
Amenajarea acestor drumuri s-a făcut de către Consiliile Județene (șoselele pe care le urmează având statut de drumuri județene), cu fondurile lor și cu fonduri ale Uniunii Europene. Lucrările de construcție din județul Buzău au intrat în atenția Uniunii Europene, președintele CJ Buzău de la acea vreme, Victor Mocanu, fiind bănuit că a dirijat atribuirea lucrărilor către firmele unor cunoscuți, care au efectuat lucrări de calitate scăzută la prețuri foarte mari. Drumul a avut nevoie de reparații capitale la scurt timp după inaugurare. În județul Buzău, acest drum urmează vechea rută care lega orașul Buzău de Bucov, Gherghița și București prin zona deluroasă (rută care a fost înlocuită în secolele al XIX-lea și al XX-lea de șoselele DN1B și DN2). El pornește din DN10 la Ciuta și duce spre sud la mănăstirea Ciolanu și tabăra de sculptură de la Măgura de lângă Haleș mai departe pe la Mierea, cotind pe versantul sudic al dealului Istrița spre Merei, Sărata-Monteoru, Pietroasele și Breaza, pe o rută paralelă cu DN1B la nord de acesta
CARACTERISTICILE SPAȚIULUI AGRICOL ÎN LOCALITATEA ZOREȘTI,
JUDEȚUL BUZĂU
FIGURA 2
“Domeniile Zoresti “ se desfasoara la inceputul podgoriei Dealu Mare in Centrul Viticol Zoresti, Dealu Mare fiind cea mai mare podgorie din Romania. Sediul societatii este la 10 km de orasul Buzau, pe DN10 Buzau-Brasov, in localitatea Vernesti.
Complexul de vinificatie al societatii, amplasat in comuna Vernesti, judetul Buzau, are o capacitate actuala de prelucrare a 16.000 tone struguri anual, iar capacitatea de depozitare este de
vagoane vin brut. Conditionarea si imbutelierea vinurilor, stocarea temporara a produselor finite si semifabricatelor sunt asigurate cu utilaje si spatii corespunzatoare.
Pentru alinierea la standardele europene de fabricatie, avand in vedere primirea Romaniei incepand cu ianauarie 2007 in Comunitatea Europeana, conducerea si actionariatul societatii au hotarat modernizarea fluxului de fabricatie in anul 2006.
Vița de vie îți oferã profit cat sã trãiești de astãzi pe mâine, spune Constantin Moise, om cu har de la Dumnezeu pentru a-i sluji pe oamenii satului Zorești din comuna buzoianã Vernești, și, adaugã, tot viticultura este singura ramurã a agriculturii care poate aduce profit.
Mihai Viteazul, Stefan cel Mare, și mai tarziu boier Bibicu, familiile Episcopeasca și cea a lui Costache Cralova. Toți își leagã numele de zona Zorești și de Merlot și Cabernet Suavignon
douã soiuri de vițã de vie care predominã pe pãmantul fertil din comuna Vernești. La sfârșit de septembrie, despre vița de vie și vin se vorbește deja cu mâinile lipicioase de struguri abia culeși și pregãtiți de mustit.
CARACTERISTICILE SPAȚIULUI AGRICOL ÎN LOCALITATEA ZOREȘTI,
JUDEȚUL BUZĂU
Este preot la Zoresti, dar abil cultivator de vițã de vie și producãtor de vin. Constantin Moise a pus pariu cu modernismul și a dat la o parte linul vechi din lemn. A cumpãrat butoaie noi din inox aduse pe mii de euro din Italia. Numai cã acesta este un caz fericit. Nu toți proprietarii de terenuri cu vie prelucreazã strugurii.
Mai mult, ca peste tot în Romania, terenuri abandonate sunt din ce în mai multe deși de la nivelul conducerii agriculturii buzoiene se vãd doar 1 la sutã din cele peste 200000 de ha cultivate ca fiind abandonate.
Și pentru cã vinul are legaturã intrinsecã și cu poezia, Constantin Moise are gravat pe un butoi cateva versuri dedicate nepotului David:” Vinul de Zorești este ca o fatã frumoasã pe care dacã o privești te încãlzește și dacã o sãruți te îmbatã!”
FIGURA 3
CARACTERISTICILE SPAȚIULUI AGRICOL ÎN LOCALITATEA ZOREȘTI,
JUDEȚUL BUZĂU
Referințe
(n.d.). Retrieved from Gazeta de agricultură: https://www.gazetadeagricultura.info/
Bran, F. (2006). Organizarea, amenajarea si dezvoltarea durabila a spatiului geografic, Bucuresti. In F. Bran, Organizarea, amenajarea si dezvoltarea durabila a spatiului geografic, Bucuresti.
(2013). În I. Florina Bran, Terra-Casa vieții. 2013.
Florina Bran, I. (n.d.). Terra-Casa vieții. In I. Florina Bran, Terra-Casa vieții. 2013.
Radio România Actualități. (n.d.). Retrieved from Radio România Actualități Web site: http://www.romania-actualitati.ro/
Vin vrac-de vânzare. (n.d.). Retrieved from www.zoresti.ro
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI
Facultatea de Administrație și Management Public
MOTIVAREA PERSONALULUI
Mariana Mădălina VĂRZARU Cătălina Florentina BOZNĂ
Coordonator științific
Prof. univ. dr.Elvira Nica
MOTIVAREA PERSONALULUI
CAPITOL 1. DEFINIȚII ȘI ABORDĂRI ALE MOTIVAȚIEI
Resursele umane sunt indispensabile atât societății, cât și organizațiilor, deoarece fără ele acestea nu ar putea exista. În ciuda resurselor de care dispun fiecare organizație ( resurse materiale, financiare, informaționale), resursele umane se detașează de celelalte categorii de resurse, fiidncă utilizarea acestora depinde de competențele resursei umane.
Pentru creșterea eficienței, eficacității și îndeplinirii obiectivelor organizaționale, avem nevoie de o strategie bine definită de motivare a personalului.
În concepția lui P. Golu, motivația reprezintă un „model subiectiv al cauzalității obiective, cauzalitate reprodusă psihic, acumulată în timp, transformată și transferată prin învățare și educație în achiziție internă a persoanelor”.
Mihaela Ciopi Oprea consideră că „ motivația este acea stare intens trăită de o persoană care îi orientează comportamentului în vederea realizării unor interese, care de îndată ce sunt realizate duc la apariția satisfacerii nevoilor. ” (Oprea, 2003)
De-a lungul timpului, termenul de motivație a căpătat numeroase sensuri. Însă, consider că cea mai adecvată definiție a motivării este că reprezintă totalitatea motivelor care stau la baza acțiunilor întreprinse de ființele umane pentru atingerea anumitor scopuri.
„ Motivația este o metaforă, adică o comparație a unei realități greu de definit printr-o realitate intuitiv inteligibilă. ” (Nica, 2012)
Caracteristici de bază ale motivației:
efortul este determinarea indivizilor legată de munca pe care o depun și cantitatea de efort pe care o implică aceasta;
perseverența este tenacitatea pe care o dovedesc indivizii atunci când depun eforturi pentru a-și indeplinii sarcinile;
direcția reprezintă modalitățile de realizare a sarcinilor;
obiective exprimă rezultatele dorite.
„ Schimbarea sistemului motivațional este o necesitate impusă de mișcarea continuă a nevoilor, aspirațiilor indivizilor și grupurilor, este în același timp o posibilitate creată de diversitatea nevoilor de la un individ la altul. Cea mai mare parte a managerilor constată, aproape peste tot în lume, că meseria lor îi obligă să facă față la trei categorii de salariați: o parte alcătuită din persoane foarte motivate, o altă parte de nemotivați, și ultima categorie, alcătuită din nehotărâți. Strategia lor de motivare constă în imaginarea mijloacelor și metodelor de implicare a treimii aflate în balotaj, astfel încât forța de antrenare a celorlalte două treimi motivate să o aspire pe cea de-a treia.”
CAPITOL 2. TIPO LOGIA MOTIVAȚIEI
Indivizii sunt diferiți. De aceea, tipurile de motivare trebuie să fie adaptate în funcție de stimulentele de care au nevoie resursele umane pentru a fi determinate să își îndeplinească obiectivele.
Pentru a aplica un tip de motivare potrivit fiecărui angajat, managerul sau specialiștii de resurse umane ar trebuie să folosească anumite metode/instrumente de cercetare, care să permită identificarea stimulentelor care îi motivează pe fiecare angajat în parte. De exemplu, tinerii sunt
MOTIVAREA PERSONALULUI
stimulați de resursele financiare, în timp ce, adulții pun mai mare preț de promovare, siguranța locului de muncă, climat organizațional propice.
MOTIVAREApoate fi clasificată în funcție de anumite criterii:
după efectul stimulilor aplicați:
motivarea pozitivă este determinată de factori de natura recompenselor materiale și psihice, și generează efecte favorabile asupra individului, activităților întreprinse, precum și asupra relațiilor interumane;
motivarea negativă se exprimă prin pedepsele și amenințările aplicate indivizilor, care au comportamente neadecvate la locul de muncă.
în funcție de natura mijloacelor utilizate:
motivarea economică este cea mai întâlnită formă de motivare în cadrul organizațiilor, deoarece vizează satisfacerea dorințelor de ordin economic ale
salariațiilor, cum ar fi: salariile, primele, gratificațiile, participările la profit, penalizările la salarii etc;
motivarea moral-spirituală vizează satisfacerea nevoilor de natură moral-spirituală, cum ar fi: mulțumiri, laude, critici, încrederea acordată de manager salariațiilor, avertismente, mustrări etc.
în funcție de sursa generatoare a motivației:
motivația intrinsecă (directă) presupune implicarea salariatului în procesele din cadrul organizației, care generează anumite satisfacții legate de eul său;
motivația extrinsecă (indirectă) vizează eforturile depuse de salariat la locul de muncă cu scopul de a obține diverse satisfacții: fie de ordin economic, fie de ordin moral.
în funcție de modul în care acționează motivația:
motivarea cognitivă pune accent pe nevoile angajaților, cum ar fi: dorința de a inova, de a învăta, de a explora etc;
motivarea afectivă vizează latura afectivă, axându-se pe sentimentul de apartenență la un grup.
în funcție de preponderența factorilor ce o determină:
motivația individuală este generată de stimulii interni ai unui individ;
motivația organizațională este determinată de stimulii mediului organizațional.
CAPITOL 3. TEORII MO TIVAȚIONALE
„ Nu există o singură teorie corectă, necesară a fi aplicată. Comportamentele umane sunt foarte diferite prin factorii pe care le generează, prin răspunsurile la aceiași factori, prin modul în care intervin în ansamblul acțiunilor umane. ” (Nica, 2012)
La sfârșitul secolului al XX-lea, au apărut primele studii privind teoretizarea motivației, odată cu managementul științific, când T.W. Taylor elaborează principii ale motivației. Acesta susține că un factor important al motivației este salariul ( “oamenii muncesc pentru bani” ).
„ În literatura de specialitate, teoriile motivației au fost clasificate în trei categorii, în funcție de accentul pus în explicație, fie pe CAUZELEmotivației, fie pe comportamentul propriu- zis. Teoriile din cadrul primei categorii sunt cunoscute ca teorii ale conținutului motivației, pe
MOTIVAREA PERSONALULUI
când cele din a doua categorie sunt desemnate ca teorii ale procesului motivării, iar cele din a treia categorie sunt teorii de întărire.”
FIGURA 1
Teoriile motivaționale de conținut vizează aspirațiile și nevoile angajaților, precum și tehnicile folosite de manageri pentru a crește satisfacția la locul de muncă.
Teoria ierarhiei nevoilor este elaborată de A. Maslow, care clasifică NEVOILEumane în cinci categorii:
MOTIVAREA PERSONALULUI
nevoile fiziologice sunt reprezentate de nevoile de bază ale oamenilor, cum ar fi: hrană, apă, adapost etc);
nevoile de siguranță și securitate presupune stabilitate, protecție, sănătate, ordine și lege;
nevoile sociale cuprind nevoia de afiliere, afectividate, cooperare, nevoia de prieteni, de familie, de relații agreabile cu cei din jur;
nevoia de stimă cuprinde vizează dorința de putere, realizare, încredere, independență, libertate, dorința de a avea reputație, statut, faimă, recunoaștere, demnitate, apreciere;
5. nevoia de autorealizare presupune creativitate, dorința de autodepășire.
FIGURA 2
Piramida nevoilor (Maslow)
Teoria E.R.G (Alderfer) grupează nevoile lui Maslow în 3 categorii:
nevoia de existență corespunde cu nevoile fiziologice și de securitate ale lui Maslow;
nevoia de relaționare corespunde cu nevoile de apartenență ale lui Maslow;
nevoia de dezvoltare corespunde cu nevoile de stimă și de autorealizare ale lui Maslow.
MOTIVAREA PERSONALULUI
FIGURA 3
Relația dintre teoriile lui Maslow și Alderfer
Teoria bifactorială este elaborată de F. Herzberg, care identifică două categorii de factori care influențează motivația:
factori de igienă ( extrinseci ) generează insatisfacții și nemulțumiri la locul de muncă. Exemple de factori de igienă: salariul, supravegherea activității, relațiile cu colegii, condițiile/climatul de muncă, siguranța locului de muncă, modul de funcționare a organizației etc;
factorii motivatori ( intrinseci ) conduc la satisfacție la locul de muncă și la o performanță ridicată. Exemple de FACTORImotivatori: rezultatele obținute la locul de muncă, recunoasterea colegilor, natura activității, promovare, responsabilitate, posibilitatea de dezvoltare profesională si personală etc.
MOTIVAREA PERSONALULUI
FIGURA 4
Relația dintre teoriile lui Maslow, Alderfer și Herzberg
Teoria nevoilor de realizare a lui McClelland grupează nevoile în trei categorii:
nevoia de realizare presupune orientare către rezultate, dorința puternica de succes/teama la fel de mare de esec, acceptarea unor obiective dificile;
nevoia de asociere presupune lucru în echipa, evitarea conflictelor;
nevoia de putere exprimă dorința de a exercita control asupra celorlalți și de a influnța comportamentul celor din jur.
Teoria X si Y a lui Douglas McGregor grupează angajații în două categorii conform opiniei managerilor.
Potrivit teoriei X, angajații sunt axați pe propriile nevoi, nu-și asumă responsabilitatea la locul de muncă și pun accent pe securitatea locului de munca. Conform teoriei Y, angajații își asumă responsabilitatea, au potential creativ, există un echilibru între obiectivele personale și cele organizaționale, pe lângă stabilitatea locului de muncă, omul dorește satisfacția în muncă.
Teorii motivaționale de proces
Teoria așteptărilor este elaborată de V.H. Vroom, care identifică trei factori care determină motivația:
valența exprimă relația dintre recompense și scopuri individuale;
instrumentalitatea exprimă relația dintre performantă și rezultate;
așteptarea (expectanța) exprimă relația dintre efort și performanță.
MOTIVAREA PERSONALULUI
Teoria echității a lui Stacy Adams susține că starea de ECHITATEapare când rata de transformare a intrărilor/inputuri (vârstă, educație, calificare, experiență, efort, talent, sex) în ieșiri/outputuri (salariul, bonificații, premii, avantaje, recunoaștere, prestigiu) este percepută ca fiind egale cu transformarea altor persoane.
Teoria privind relația dintre efort-performanță-satisfacție (Porter-Lawler) sustine că efortul nu generează automat performanța, aceasta fiind în stransă legatură cu personalitatea, abilitațile și rolul indivizilor în cadrul organizațiilor.
FIGURA 5
Modelul Porter-Lawler
Teorii motivaționale de întărire
Teoria condiționării operante a lui Skinner presupune căun comportament care determină satisfacții este repetat, în timp ce, un comportament care generează satisfacții tinde să nu fie repetat.
Procesul de operare condiționată este ilustrat în următoarea schemă: Stimul Comportament Consecințe Comportament viitor
CAPITOL 4. STUDIU DE CA Z
Kaufland România S.C.S.
Prezentarea organizației
Kaufland este o companie de comerț en-detail de origine nemtească. Kaufland a luat naștere în 1984 și este o divizie a concernului german Schwarz-Gruppe din care fac parte și alte rețele cunoscute, ca Lidl, KaufMarkt și Handelshof, cu peste 200 000 de angajați în toată Europa. Kaufland Romania a fost inaugurat în anul 2005, având în prezent magazine în toată țara.
De asemenea, organizația are două sedii centrale ( cel care se află pe Strada Barbu Văcărescu și celălalt sediu se află în clădirea de birouri Olympia Tower) și două depozite la Ploiești și Turda.
MOTIVAREA PERSONALULUI
În 2010, Kaufland extinde în România marca proprie K-Classic, marca cu cel mai bun raport calitate/preț, iar în anul 2014 a ajuns a treia în topul anagajatorilor privați din România, după Petrom și Dacia, cu un total de 13 500 de salariați. În ianuarie 2016, Kaufland a ajuns la 108 magazine.
Misiunea companiei Kaufland este aceea de a oferi produse de calitate la prețuri cât mai mici față de concurență.
Alte misiuni ale companiei sunt: să sprijine dezvoltarea comunității; să ocrotească și să încurajeze protejarea mediului înconjurător, în semn de apreciere și recunoștință față de încrederea acordată de către clienții și partenerii companiei.
Dacă în primii doi ani nu a obținut profit, în 2015, Kaufland a ajuns să realizeze un profit de peste 100 milioane euro, având cea mai mare cifră de afaceri comparată cu retailerii din piață.
Cunoscut drept un hipermarket cu o politică de discount, principalii concurenți ai magazinului Kaufland sunt: Carrefour, Lidl, Auchan, Mega Image, Cora și Billa.
Structura organizatorică a firmei Kaufland este de tip ierarhic-funcțională atât la centrală, cât și la filială, deși organizarea departamentelor diferă.
Organigramă Centrală
FIGURA 6
Sursa: S.C Kaufland România S.C.S.
MOTIVAREA PERSONALULUI
Analiză internă de tip SWOT
TABEL 1
Analiza externă (Analiza PEST)
TABEL 2
MOTIVAREA PERSONALULUI
Analiza motivației personalului în cadrul firmei Kaufland
Ca urmare a numărului mare de angajați (peste 14 000), Kaufland, care este cunoscută atât la nivel naționat, cât si internațional, trebuie să aibă un management bun în ceea ce privește resursele umane. Ca resursele umane să-și îndeplinească sarcinile și să contribuie la dezvoltarea organizației, este nevoie să fie implementate cât mai multe tipuri de teorii motivaționale.
Unul din obiectivele Kaufland este acela de a realiza un ambient favorabil la locul de muncă, dezoltarea companiei bazându-se pe motivarea personalului.
Modelul Michigan aplicat companiei Kaufland, având în vedere gradul de dezvoltare, organizația se încadrează în grupurile cu productivitate înaltă, iar managerii sunt orientați mai mult spre angajați, exercitând mai puțin control asupra acestora.
Kaufland aplică teoria Y potrivit căreia salariații săi își îndeplinesc sarciniile fără costrângeri și depun eforturi în mod firesc. Teoriei Y i se asociază stilul democratic-participativ, ce presupune antrenarea personalului la rezolvarea problemelor. Acest stil determină rezultate pozitive bazate pe încredere și colaborare.
Organizația adoptă un stil de conducere echilibrat, care pune accent atât pe oameni, cât și pe activitatea economică. Pune la dispoziția personalului trening-uri, prime de sărbători și premii celor care își realizazează obiectivele.
Angajații sunt mulțumiți de conducerea firmei, condițiile de muncă și de modul în care aceasta îi motivează cu scopul de a obține rezultate favorabile.
MOTIVAREA PERSONALULUI
Referințe
Nica, E. (2012). Managementul resurselor umane in administratia publica. Bucuresti: Editura Economica.
Oprea, M. (2003). Motivarea personalului.Raporturi de munca.
Saget, M. (1999). Managementul intuitiv. Bucuresti: Editura economica.
Vlasceanu, M. (2003). In Organizatie si comportament organizational. Iasi: Editura Polirom.
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI
Facultatea de Administrație și Management Public
“Calitatea unei organizații nu poate depăși niciodată calitatea minților care o alcătuiesc.”
Harold R. McAlindon
Analiză comparativă între două organizații
– Facultatea ta! – Obligație sau plăcere?
Lorena-Florentina STĂNCIULESCU Andra-Daniela ȘTIRBU
Alexandra TUDORACHE Diana-Antonia VLĂJIE
Coordonator științific
Asist. univ. dr. Roxana BRIȘCARIU
ANALIZĂ COMPARATIVĂ ÎNTRE DOUĂ ORGANIZAȚII FACULTATEA TA!
OBLIGAȚIE SAU PLĂCERE?
Introducere
-cadrul de referință, fundamentul pentru comparație și întrebarea de cercetare-
În vederea realizării unei cercetări științifice pe bază de analiză comparativă, am considerat ca fiind indispensabilă alegerea a două organizații care să ne solicite curiozitatea, să ne mențină constant interesul și să ne motiveze în procesul de analiză și interpretare a datelor.
Astfel, în urma realizării unui brainstorming în cadrul echipei, considerată o metodă de lucru individuală sau de grup care generează noi idei, crește eficiența creativă și duce la găsirea unor soluții pentru problemele vizate (Wilson, 2013, p. 2), am ajuns la decizia finală de a realiza o comparație între două instituții de învățământ superior.
Fiind studente în cadrul Academiei de Studii Economice din București, a venit de la sine dorința de a ne raporta la această organizație, privind-o în comparație cu Universitatea din București. Scopul cercetării noastre este de a identifica, așa cum se poate deduce și din titlul lucrării, dacă pentru studenții înscriși în cadrul acestora, facultatea reprezintă o obligație sau o plăcere. În vederea identificării răspunsului la întrebarea de cercetare, am continuat cu analiza comparativă. Despre aceasta din urmă se consideră că nu este un scop în sine ci s-a dezvoltat ca o metodologie robustă rezultată în urma nevoilor de analiză sistematică a fenomenelor de interes. (Dușa, 2014, p. 46)
Pe de-o parte, putem observa asemănările dintre cele două instituții de învățământ superior. Atât Academia de Studii Economice din București, cât și Universitatea din București au ca scop principal asigurarea unui învățământ superior ridicat din punct de vedere calitativ, raportat la standardele europene și chiar globale în materie de educație, printr-un corp profesoral valoros și un management academic performant. Ambele oferă posibilitatea urmării unor cursuri de limbi străine sau de pregătire a viitorului personal didactic, programe de studiu bazate pe parteneriate bilaterale cu diverse universități prestigioase din străinătate precum Erasmus+, locuri la buget, motivarea studenților conștiincioși prin acordarea de burse, dar și servicii precum biblioteci, cantine sau cămine. De asemenea, am observat cu interes faptul că specializările din cadrul Facultății noastre, de Administrație și Management Public, respectiv Administrație Publică și Resurse Umane se regăsesc și în cadrul Universității din București, prima la Facultatea de Administrație și Afaceri, iar cea de-a doua la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială. În opinia noastră, introducerea în oferta educațională a Academiei de Studii Economice din București a specializării Resurse Umane, a reprezentat o decizie deosebit de inteligentă, deschizându-se astfel porțile Academiei și către absolvenții științelor umaniste.
Pe de altă parte, putem identifica și o serie de deosebiri precum afinitatea studenților Academiei de Studii Economice din București spre profilul matematică-informatică și filiera economică, iar cea a studenților Universității din București spre filiera filologică și a științelor sociale. De asemenea, în timp ce Academia de Studii Economice se poate lăuda cu poziția de lider național în cadrul învățământului universitar economic, Universitatea din București a fost clasată și anul 2007 în cadrul publicației "The Times Higher Education Supplement" în topul celor mai bune 600 universități din lume, fiind singura din țară cu acest prestigiu. O altă
ANALIZĂ COMPARATIVĂ ÎNTRE DOUĂ ORGANIZAȚII FACULTATEA TA!
OBLIGAȚIE SAU PLĂCERE?
deosebire constă și în faptul că structura Academiei de Studii Economice din București conține 11 facultăți, în timp ce cea a Universității din București contine 23 de facultăți.
Vorbind de limitele demersului întreprins de noi, putem lua în considerare existența unor alte instituții de învățământ superior spre care tinerii studenți se pot orienta și necesitatea realizării unei astfel de cercetări și în cadrul acestora, complexitatea, numărul mare de studenți și eșantionul limitat asupra căruia a fost aplicat instrumentul de cercetare, dar și perioada de timp relativ scurtă în care s-a desfășurat analiza comparativă.
În ceea ce privește ipoteza, aceasta reprezintă un enunț predictiv condițional despre relația existentă între atributele variabile care caracterizează unitățile primare sau structurile analizate. Natura condițională a enunțului ipotetic este dată de necesitatea procurării unor anumite date sau informații empirice în vederea aprecierii nivelului de probabilitate al relației, pentru acceptarea, respingerea sau reformularea sa. (Vlăsceanu L. , 2013) Ipoteza de cercetare, în cadrul studiului nostru, poate varia in raport cu intrebarea de cercetare mai sus exprimată. Astfel, puteam considera atât ipoteza „Studenții consideră facultatea o obligație”, cât si cea de-a doua variantă, „Studenții consideră facultatea o plăcere”.
Documentare
-analiză științifică a literaturii teoretice relevante-
În vederea realizării acestei lucrări științifice pe baza analizei comparative, am efectuat o cercetare amănunțită asupra abordărilor teoretice și a datelor disponibile în cadrul literaturii de specialitate referitoare la tematica abordată.
Astfel, pornind de la o perspectivă extensivă a tematicii, ne putem raporta la înțelegerea terminologiei de organizație. Privind în cadrul literaturii române de specialitate, putem considera epoca contemporană, societatea actuală și chiar viața noastră de zi cu zi drept una a organizațiilor. Cu toate că se poate observa existența unor forme ale organizațiilor și anumite caracteristici ale acestora înainte de Revoluția Industrială, dezvoltarea, omniprezența și efectele acestora asupra populației se pot regăsi în cadrul celor mai diverse spații sociale numai în timpurile actuale. Așadar, se poate concluziona faptul că societatea actuală este asemenea organizațiilor din care se compune, reflectând faptele existente, întâmplările, dezvoltarea și schimbările din cadrul spațiului organizațional. (Vlăsceanu M. , 1999, p. 16) În cadrul literaturii internaționale, ne putem raporta la afirmatia lui Henry Mitzberg „Pentru mine, organizațiile înseamnă acțiunea colectivă de urmărire a unei misiuni comune, o modalitate mascată de a spune că un mănunchi de oameni se adună sub un semn distinctiv pentru a produce un oarecare produs sau serviciu” (Mintzberg, 1989, p. 2) sau cea a lui Edgar H. Schein care susține faptul că o organizație reprezintă „coordonarea planificată a activităților unui număr de oameni pentru realizarea unor scopuri sau țeluri comune, explicite, prin diviziunea muncii și activității printr-o ierarhie de autoritate și responsabilitate”. (Schein, 1988, p. 15) În ceea ce privește cultura organizațională, aceasta este cea care influențează modul de constituire și manifestare a comportamentului oamenilor în cadrul organizațiilor. Cultura organizației se consideră ca fiind formată în cadrul unui câmp larg atât de oportunități, cât și de constrângeri, a unor anumite cerințe, normative sau alegeri libere. Precum în cazul culturii în general, și cultura organizațională poate fi privită din cadrul unor viziuni diferite precum cea obiectivistă, cea
ANALIZĂ COMPARATIVĂ ÎNTRE DOUĂ ORGANIZAȚII FACULTATEA TA!
OBLIGAȚIE SAU PLĂCERE?
subiectivistă și cea deconstructivistă. (Nica, 2008, p. 32) Problematica culturii organizaționale a fost abordată și de către numeroși specialiști, dintre care îl putem cita pe Jaques Elliot, „Cultura unei întreprinderi reprezintă modul său obișnuit și tradițional de gândire, care este împărtășit, într-un grad mai mare sau mai mic, de către toți membrii și pe care noii membri trebuie să o învețe și, până la urmă, să o accepte parțial, pentru a fi acceptați în serviciul firmei”. (Elliott, 2001, p. 251)
Revenind la o analiză științifică a literaturii de specialitate mai restrânsă, urmează să ne raportăm la cele două organizații alese pentru analiza noastră comparativă, respectiv instituțiile de învățământ superior. Acestea sunt considerate ca fiind organizații cu scop educativ. Privindu- le din perspectiva literaturii de specialitate internaționale, ne putem raporta la lucrarea lui Donald
W. Harward care consideră că prin focalizarea atenției asupra importanței modificărilor contextului universității sau a culturii învățământului superior, putem dezvolta noi modalități de apreciere a rezultatelor învățării. O universitate care transformă propria cultură a învățării este una în care facultățile sunt implicate activ și chiar de la început în identificarea rezultatelor învățării, contextul și cultura educațională fiind strict și atent evaluate. Instituțiile din zilele noastre, sunt întemeiate pe premisa confirmabilă conform căreia actul de învățare și profesorii sunt printre cei mai influenți factori din contextul și cultura pe care universitățile o asigură. O transformare a acestei premise poate fi orientată spre învățarea în profunzime centrată pe implicarea și devotamentul atât al studenților, cât și al facultăților, cultură pe care multe universități din lume au abordat-o drept un element definitoriu al priorităților instituționale. (Harward, 2012, p. 7) În ceea ce privește literatura română de specialitate, imaginea de ansamblu prezentată a calității învățământului superior din România, se remarcă printr-un nivel calitativ relativ ridicat, fiind luate în considerare percepțiile cadrelor didactice, ale studenților și ale viitorilor angajatori. Pentru a susține această afirmație am introdus în cadrul lucrării noastre și tabele 1.1. și 1.2., prin intermediul cărora se pot evidenția tendințele în percepții ale eșantionului vizat, fapt care duce la construirea unor unghiuri și puncte de vedere distincte care se raportează la același sistem educațional. Astfel, se poate observa imaginea constant pozitivă asupra calității învățământului românesc a cadrelor didactice și a angajatorilor, dar și percepțiile contradictorii ale studenților, fapt care poate duce la distorsionarea imaginii referitoare la capacitatea instituțiilor de învățământ de a pregăti absolvenți pentru piața muncii. (Păunescu, Vlăsceanu, & Miroiu, 2011, p. 21)
TABEL 1 EVALUAREA GLOBALĂ A ÎNVĂȚĂMÂNTULUI. VALORI MEDII (EȘANTIONUL DIN 2011).
SURSĂ (PĂUNESCU, VLĂSCEANU, & MIROIU, 2011)
ANALIZĂ COMPARATIVĂ ÎNTRE DOUĂ ORGANIZAȚII FACULTATEA TA!
OBLIGAȚIE SAU PLĂCERE?
TABEL 2 COMPARAȚIA CU VESTUL EUROPEI. (EȘANTIOANELE DE STUDENȚI DIN 2009 ȘI 2011).
SURSĂ (PĂUNESCU, VLĂSCEANU, & MIROIU, 2011)
Din punctul nostru de vedere, atât literatura autohtonă, cât și cea internațională de specialitate au avut un rol pragnant în cadrul cercetării noastre actuale și a următorilor pași pe care urmează să îi întreprindem. Astfel, am putut observa, înțelege și aprofunda referitor la tematica vizată aspecte precum mediul organizațional și cultura acestuia, abordarea internațională a situației învățământului și a instituțiilor de învățământ superior, dar și a situației învățământului românesc cu accent pe cercetările cantitative realizate cu privire la calitatea acestuia. Putem spune că am apreciat valoarea materialelor studiate, indentificand anumite anomalii cu privire la perspectivele, obiectivele și scopurile spre care se tinde la nivel internațional versus național în educație, cât și anumite lacune cu privire la lipsa existenței unor date mai de actualitate în cadrul literaturii de specialitate.
Metode de cercetare
-elaborarea și aplicarea instrumentelor de analiză-
Fiind conștiente de diversitatea metodelor de cercetare existente, am dorit întâi parcurgerea și analizarea acestora în vederea alegerii celei mai potrivite pentru cercetarea noastră științifică.
Este cunoscut faptul că investigația sociologică se realizează în cadrul mai multor etape. Cu toate acestea specialiștii în domeniu nu au putut ajunge la un punct de vedere unanim referitor la numărul acestora. Astfel, vom lua în considerare câteva dintre cele mai importante precum identificarea problemei ce urmează a fi cercetată –în cazul de față, calitatea serviciilor oferite studenților de către instituțiile din învățământul superior -, formularea ipotezei de cercetare – Studenții consideră facultatea o obligație/ Studenții consideră facultatea o plăcere -, stabilirea tehnicilor și procedeelor ce urmează a fi utilizate, culegerea datelor și analiza cantitativă/calitativă a acestora, dar și acceptarea, respingerea sau chiar reformularea ipotezei.
Aprofundând etapa stabilirii tehnicilor și procedeelor ce urmează a fi utilizate, am luat în considerare principalele metodele de culegere a datelor empirice. Astfel, observația presupune o percepere sistematică a atitudinilor, comportamentelor și interacțiunilor indivizilor vizați drept eșantion țintă, fiind de trei tipuri: structurată, nedistorsionată și participativă. Experimentul reprezintă cea mai precisă și productivă metodă de analiză atât a relațiilor dintre variabile, cât și a testării ipotezelor, constând în producerea unui fenomen. Ancheta socială se caracterizează prin culegerea de date și de informații despre entitățile sociale cuprinse în eșantionul stabilit,
ANALIZĂ COMPARATIVĂ ÎNTRE DOUĂ ORGANIZAȚII FACULTATEA TA!
OBLIGAȚIE SAU PLĂCERE?
incorporând diverse tehnici, procedee și intrumente interogative de culegere a informațiilor ce sunt specifice atât interviului, cât și chestionarului sau sondajului de opinie. În cele din urmă avem analiza documentelor sociale, aceasta fiind considerată sursa fundamentală a cercetării sociologice. (Sandu, 2012, p. 39)
Luând în considerare toate cele de mai sus, am decis utilizarea în cadrul cercetării noastre a anchetei sociale pe baza de chestionar, aceasta fiind cea mai cunoscută și utilizată metodă de cercetare în cazul cercetărilor sociologice. Consultând literatura de specialitate, am observat că deși marea majoriatate a specialiștilor în domeniu tind să aprobe și să încurajeze utlizarea chestionarului drept metodă de cercetare, am reușit să identificăm și două păreri ce nu sunt în favoarea acestuia. Astfel, Roger Mucchielli afirmă faptul că un chestionar „nu poate fi considerat decât o lista de întrebări” (Mucchielli, p. 8) , iar Earl Babbie susține că acesta reprezintă doar „o metodă de colectare a datelor prin întrebările puse persoanelor sau prin întrebarea acestora dacă sunt în acord sau în dezacord cu enunțurile care reprezintă diferite puncte de vedere”. (Babbie, 2013, p. 262)
În vederea susținerii alegerii noastre, am urmărit identificarea aspectelor pozitive și negative ale utilizării chestionarului. Astfel avantajele sunt timpul și bugetul scăzut, ușurința de a înregistra datele de la mulți oameni într-un timp rapid, faptul că eșantionul vizat poate completa chestionarul atunci când dorește, ușurința interpretării și analizării răspunsurilor la întrebările închise, scăderea presiunii asupra eșantionului de a da un răspuns imediat, anonimatul persoanelor intervievate, faptul că cercetătorul nu poate influența respondentul, standardizarea întrebărilor, dar și faptul că acesta poate asigura date semnificante în vederea testării unei ipoteze. Dezavantajele le reprezintă problema calității datelor înregistrate, rata scăzută de răspunsuri înregistrate, problemele în motivarea respondenților, necesitatea utilizării unor întrebări simple, scurte și la obiect, faptul că neînțelegerile nu pot fi lămurite, evoluția scăzută a chestionarului, căutarea de informații doar prin adresarea de întrebări, lipsa controlului cu privire la ordinea și contextul răspunderii la întrebări, faptul că indivizii vorbesc cu mai multă ușurință decât scriu, incertitudinea respondenților privitoare la utilizarea viitoare a datelor și imposibilitatea de a verifica seriozitatea și onestitatea răspunsurilor. (Gillham, 2007, p. 5)
Chestionarul nostru, intitulat „Facultatea ta – Obligație sau Plăcere?”, a fost realizat în format Google Forms, fiind distribuit respondenților în mediul online. Începerea distribuirii acestuia către studenții Academiei de Studii Economice și ai Universității din București a început la data de 10 aprilie, răspunsurile acestora fiind înregistrate pe o perioadă de timp de zece zile, până la data de 20 aprilie. Eșantionul la care ne-am raportat în cadrul acestei cercetări a fost reprezentat de un număr de 60 de studenți, urmărind atât înregistrarea unui număr egal de respondenți din partea celor două instituții de invătamânt superior până la momentul închiderii chestionarului, cât și a primirii de răspunsuri din partea studenților specializărilor Administrație Publică și Resurse Umane.
În cadrul formatului de chestionar online ales, operaționalizarea datelor a fost facilitată cu ușurință, datele fiind înregistrate procentual cu mare corectitudine și eficiență. Astfel, am avut posbilitatea de a monitoriza răspunsurile studenților, de a observa rata de înregistrare a acestora și de a ne întocmi o serie de prime impresii mereu în continuă schimbare, încă din timpul aplicării chestionarului.
ANALIZĂ COMPARATIVĂ ÎNTRE DOUĂ ORGANIZAȚII FACULTATEA TA!
OBLIGAȚIE SAU PLĂCERE?
În ceea ce privește conținutul acestuia, am avut în vedere dorința noastră de a afla dacă pentru respondenți facultatea reprezintă o obligație sau o plăcere, punând accent pe variabila fundamentală și problema de cercetare- calitatea serviciilor oferite studenților de către cele două instituții de învățământ vizate. Totodată, am avut în vedere și variabilitatea de factori care își manifestă influența asupra rezultatelor finale cu privire la ipoteza de cercetare, precum : ciclul de invamant, anul de studiu, forma de finanțare de care beneficiază studenții, calitatea cursurilor și a seminariilor, metodele de recompensă, mijloacele social media sau serviciile oferite dintre care amintim bibliotecile, locațiile, căminele și cantinele.
Drept prioritate principala am avut formularea corectă și relevantă a întrebărilor din chestionar în vederea obținerii unor rezultate care să ducă la prefiguararea concluziilor și la stabilirea relațiilor existente în raport cu ipotezele de cercetare. Spre exemplu, întrebarea referitoare la specializarea absolvită în cadrul liceului are scopul de a întări sau de a infirma una dintre premisele inițiale ale analizei comparative, conform căreia absolvenții de profil umanist au o afinitate spre Universitatea din București, în timp ce absolvenții de real se orientează spre Academia de Studii Economice din București.
În ceea ce privește ordinea acestora, am preferat să începem cu o serie de întrebări referitoare la informații generale despre respondenți precum locul unde sunt studenți, ciclul de învățământ, anul de studiu, forma de finanțare și specializarea absolvită în cadrul liceului, apoi am continuat cu particularități privind satisfacția acestora în raport cu tot ceea ce le pune la dispoziție facultatea, terminând cu două întrebări raportate la viitor legate de ușurința găsirii unui loc de muncă în domeniul studiat și continuarea studiilor superioare în cadrul aceleași instituții de învățământ.
Rezultate și discuții
-analizarea datelor-
În urma centralizării datelor înregistrate, eșantionul vizat a constat într-un număr de 60 de studenți, 30 de răspunsuri din partea Universității din București și 30 de răspunsuri din partea Academiei de Studii Economice, dintre care la ambele se constată un număr de 10 răspunsuri generale, 10 din partea specializării Resurse Umane și 10 din partea specializării Administrație Publică.
Pentru prezentarea datelor rezulatate în urma aplicării chestionarului, am ales utilizarea graficelor statistice pentru o mai bună vizualizare a acestora, fiind atașate documentului în secțiunea Anexe.
În ceea ce privește interpretarea datelor, urmează să realizăm o analiză de conținut care să evidențieze atât rezultatele de cercetare, cât și aserțiunile generale bazate pe aceste informații.
Astfel, după cum am prezentat și mai sus, respondenții la acest chestionar reprezintă o proporție de 50% din partea Academiei de Studii Economice din București și 50% din partea Universității din București. De asemenea, se poate observa varietatea de facultăți și specializări din partea ambelor instituții de învățământ, după cum urmează: Administrație Publică, Litere,
ANALIZĂ COMPARATIVĂ ÎNTRE DOUĂ ORGANIZAȚII FACULTATEA TA!
OBLIGAȚIE SAU PLĂCERE?
Sociologie, Istorie, Management, Marketing, Resurse Umane, Drept, Business și Turism sau Relații Economice Interanționale.
Deși chestionarul nostru nu a vizat în mod special studenții aflați în cadrul ciclului de licență, aceștia au fost cei interesați să răspundă în proporție de 100%. În ceea ce privește anii de studiu actuali ai respondenților, marea majoritate reprezentând 85% dintre aceștia, sunt studenți în anul 2, 8.3% în anul 3 și 6.7% în anul 1.
Unul dintre principalii factori care pot determina ipoteza de cercetare conform căreia facultatea reprezintă o plăcere pentru studenți este suportul financiar primit din partea acesteia, bazat desigur pe calitatea, determinarea și rezultatele deosebite obținute de către studenți în demersurile lor educaționale. Astfel, 73.3% din numărul respondenților sunt beneficiari ai locurilor bugetate, în timp ce restul de 26.7% sunt la taxă. O altă modalitatea a stimulării studenților, bazată pe aceleași principii enumerate mai sus, o reprezintă bursele. Putem observa faptul că datorită numărului relativ scăzut de burse acordate studenților în cadrul instituțiilor de învățământ superior, 56.7% au răspuns că nu beneficiază sau au beneficiat de o formă de bursă, 23.3% beneficiază sau au beneficiat de bursă de studiu, 11.7% de bursă de studiu Erasmus+, 8.3% de bursă socială și doar 5% de bursă de merit.
În vederea individualizării rezultatelor cercetării nostre am ales raportarea la specializările Resurse Umane si Administrație Publică, atât în cazul Universității din București, cât și în cazul Academiei de Studii Economice. În ceea ce privește aspectul burselor, am dorit să ne canalizăm atenția asupra celor de studiu Erasmus+. În timp ce la Academia de Studii Economice disponibilitatea acestor burse este prezentată pe paginile web si de Facebook ale Direcției de Relații Internaționale, unde studenții pot aplica atât pe locurile aferente AMP, cât și pe cele la general, la Universitatea din București aceste informații se găsesc anexate pe paginile web individuale ale fiecărei facultăți, studenții având posibilitatea să aplice doar pe locurile aferente.
Pentru demonstartea gradului de satisfacție al respondenților și a faptului că facultatea poate reprezenta o plăcere, și nu o obligație, am adresat două întrebări considerate relevante. Astfel, la întrebarea care vizează cât de mulțumiți sunt aceștia de alegerea făcută, pe o scala de la 1 la 5, marea majoritate în proporție de 56.7% a răspuns 4, urmată de 21.7% cu 3, 18.3% cu 5 și la pol opus doar 3.3% au răspuns 1. Întrebați în vederea posibilității de a se întoarce în timp dacă ar mai fi lua aceeași decizie, 80% au răspuns că da, 16.7% că nu știu și doar 3.3% au răspuns că nu, fiind astfel observată egalitatea în cifre a ultimei poziții la ambele întrebări. Privind datele preponderente din perspectiva celor două instituții de învățământ superior, putem observa egalitatea în ceea ce privește răspunsul 4 la prima întrebare în podere deopotrivă de 28.3%, iar în cazul celei de-a doua întrebări, studenții Academiei de Studii Economice au răspuns da în proporție de 45.0% și cei ai Universității din București în proporție de 35.0%.
Luând în calcul procedura de admitere la specializarea Resurse Umane, atât la Universitatea din București, cât și la Academia de Studii Economice putem observa unele diferențe. În timp ce la prima mai sus enumerată admiterea se realizează printr-un eseu motivational considerat probă eliminatorie și o medie de admitere ce însumează 50% nota obtinută la examenul de Bacalaureat la limba și literatura romană și 50% nota obținută la una
ANALIZĂ COMPARATIVĂ ÎNTRE DOUĂ ORGANIZAȚII FACULTATEA TA!
OBLIGAȚIE SAU PLĂCERE?
dintre celelalte discipline scrise la alegerea candidatului, la cea de-a doua, admiterea constă intr- un eseu motivational probă eliminatorie și o medie de admitere egală cu cea obținută per total la examenul de Bacalaureat.
În vederea demonstrării premisei conform căreia marea majoritate a studenților Academiei de Studii Economice provine de la specializări cu profil real și cea a Universității din București de la profil uman, am adresat respondențior întrebarea „Ce specializare ați absolvit în cadrul liceului?”. Privind cifrelor generale, 36.7% au absolvit științe sociale, 31.7% matematică- informatică, 16.7% filologie, 8.3% filiera economică, iar 6.7% științe ale naturii. Dintre cele două specializări preponderente, științe sociale au absolvit 10% dintre studenții Academiei de Studii Economice și 26.7% dintre cei ai Universității din București, iar matematică-informatică au absolvit 26.7% din cadrul Academiei de Studii Economice și 5.0% din cadrul Universității din București. Luând în considerare și faptul că toți cei 8.3% absolvenți de filiera economică sunt studenți ai Academiei de Studii Economice, iar absolvenții de filologie sunt studenți ai Univesitatiii din București în proporție de 15.8%, putem afirma faptul că premisa mai sus enunțată este validată că fiind una corectă.
Luând în considerare atât obiectivul principal al chestionarului cât și analiza datelor din cadrul lucrării „Calitatea învățământului superior din România” am formulat următoarele două întrebări. Așadar, pentru a evidenția premisa conform căreia calitatea învățământului se caracterizează printr-un nivel ridicat, am rugat respondenții să acorde o notă de la 1 la 10 pentru calitatea cursurilor și seminariilor din cadrul facultăților. În cazul cursurilor se poate observa că 43.3% au acordat nota 7, 28.3% nota 8 și 18.3% nota 6, iar în cazul seminariilor 46.7% au
acordat nota 8, 25% nota 7 și 18.3% nota 9. Privind defalcat rezultatele preponderente, putem observa egalitatea în păreri între studenții Academiei de Studii Economice și ai Universității din București care au acordat deopotrivă 21.6% nota 7 în cazul seminariilor și 23.35% nota 8 în cazul cursurilor. Astfel, putem trage concluzia că studenții care au răspuns chestionarul nostru deși evaluează drept calitativ superior învățământul, apreciază într-un procentaj mai mare seminariile, un factor influent al acestor rezultate fiind reprezentat de facilitarea interacțiunii și a dialogului in cadrul seminariilor, datorată în mare parte numărului mai mic de studenți prezenți.
Studiând programa specializării Resurse Umane anul 2 în cadrul ambelor instituții am putut observa disciplinele comune precum Explicația sociologică sau Sociologia organizațiilor, dar și o serie de diferențe în ceea ce priveste denumirile, conținutul sau anii de studiu.
Rezultatele sunt surprinzătoare și în cazul întrebărilor legate de serviciile pe care instituțiile de învățământ superior le pun la dispoziția studenților. Raportându-ne la o scala de la 1 la 5, am întrebat respondenții cât de utile consideră mijloacele de social media al facultății lor. Marea majoritate a răpuns 3 în proporție 48.3%, 2 au răspuns 26.7%, iar 4 au răspuns 18.3%. Este interesant de observat aceste cifre, mai ales luând în considerare modernizarea și tehnologizarea societății actuale, marea majoritate a polulatiei din mediul urban în cazul de față deținând un smartphone cu conexiune la internet. De aici se poate trage concluzia că mijloacele social media ale facultăților necesită o regândire, o reîmprospătare, un nou design pentru a deveni mai atractive și mai utlizate de către studenți.
ANALIZĂ COMPARATIVĂ ÎNTRE DOUĂ ORGANIZAȚII FACULTATEA TA!
OBLIGAȚIE SAU PLĂCERE?
Astfel, Academia de Studii Economice din București însumează un număr de aproximativ
13.000 de aprecieri pe pagina de Facebook, considerabil mai puține decât Universitatea din București cu aproape 71.000. Facultatea de Administrație si Management Public se poate lăuda cu aproximativ 2.000 de aprecieri, aflându-se la egalitate cu Facultatea de Sociologie si Asistență Socială, iar cea de Administrație si Afaceri cu 4.900 de aprecieri.
În ceea ce privește sediul facultăților, marea majoritate a respondenților a fost mulțumită acordând 4 în proporție de 43.3%, 3 în proporție de 36.7% și 5 în proporție de 20.0%. În cazul serviciilor bibliotecare situația nu stă la fel de bine, 43.3% au răspuns 3, 38.3% au răspuns 2 și 13.3% au răspuns 4. Aceste rezultate pot fi puse tot pe seama tehnologizării vieții de zi cu zi, studenții alegând cărțile în format electronic în detrimentul celor din bibliotecă. Considerăm că biblioteca poate deveni un mediu mai atractiv pentru studenți prin dezvoltarea laturii de socializare în cadrul acesteia prin organizarea unor evenimente precum seri de lectură.
Facultatea de Sociologie si Asistență Sociala dispune de două sedii, unul pe Soseaua Panduri și unul vis-a-vis de Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, fapt care se poate observa și la Facultatea de Administrație și Afaceri care dispunde de un sediu pe Soseaua Panduri și unul la Universitate. Academia de Studii Economice dispunde de mai multe sedii în zona Piața Romană și nu numai, cursurile și seminariile celor de la Administrație și Management Public, desfășurându-se preponderent în clădirea Ion N. Angelescu, asta după ce sediul de la Piața Unirii a intrat în reabilitare.
În cadrul chestionarului nostru, cel mai rău se situează cantinele, acestea fiind frecventate de către studenți foarte rar, în proporție de 56.7%, urmată de 33,3% și 10%. Aceste cifre pot fi influențate de către următoarea întrebare, de data aceasta facultativă, legată de condițiile de trai de la cămin. Din eșantionul de 60 de studenți, numai 26 locuiesc la cămin apreciand preponderent pe o scală de la 1 la 5, 4 cu 53.8% și 3 cu 42.3%. Astfel se poate trage concluzia că în ciuda prețurilor atractive de la cantină, concurența manifestată de alte restaurante sau în special de lanuțurile de fast-food, primează în preferințele studenților.
În încheierea chestionarului, am decis utilizarea a două întrebări cu perspectivă de viitor, menite să evidențieze încă o dată nivelul de satisfacție al studenților și faptul că facultatea reprezintă o plăcere. Astfel, studenții consideră, pe o scala de la 1 la 5, că își vor găsi relativ ușor un loc de muncă în domeniul studiat, 53.3% au răspuns 3 și 35% au răspuns 4, iar în ceea ce privește continuarea studiilor superioare în cadrul aceleași instituții de învățământ, 58.3% au răspuns afirmativ, 28.3% sunt nehotărâți și 13.3% au răspuns negativ.
Concluzii generale
Concluzionând cercetarea științifică întreprinsă până în momentul de față, putem afirma că am reușit să descoperim ceea ce ne-am propus. Am pornit în această analiză comprativă cu dorința de a răspunde la întrebarea lucrării, „Facultatea ta – Obligație sau Plăcere?”, problema de cercetare punând accentul pe calitatea serviciilor oferite studenților de către instituțiile de învățământ superior.
Alegerea organizațiilor pe care urma să le supunem analizei comparative a rezultat în urma unui brainstorming. Considerăm că a fost cea mai bună și totodată eficientă metodă de
ANALIZĂ COMPARATIVĂ ÎNTRE DOUĂ ORGANIZAȚII FACULTATEA TA!
OBLIGAȚIE SAU PLĂCERE?
lucru pe care am fi putut să o folosim, iar dacă am lua-o de la capăt cu siguranță tot așa am începe.
Pasul următor a reprezentat, raportarea în contrast a celor două instituții de învățământ superior, prin identificarea de asemănări și deosebiri relevante rezultate atât în urma documentării , cât și a aplicării anchetei pe baza de chestionar și a operaționalizării datelor înregistrate. Luând toate acestea în considerare, putem afirma că cel mai mult ne-a încântat asemănarea identificată atât la nivelul Academiei de Studii Economice, cât si al Universității din București referitoare la obiectivul principal al acestora de a asigura studenților un învățământ superior de calitate, pregătindu-i pe aceștia nu numai din punct de vedere al cunoștințelor acumulate, ci și pentru intrarea pe piața muncii și de ce nu, pentru viața de adult plină de responsabilități și decizii.
În opinia noastră, în domeniul instituțiilor de învățământ superior nu se poate vorbi despre o concurență directă, ci despre una nuanțată, rolul în definitiv al acestora reprezentându-l creșterea, cultivarea, dezvoltarea și îndrumarea noilor generații spre reușita în viață. De pe băncile facultăților atât din România, cât și de oriunde altundeva din lume trebuie să iasă tineri independenți, determinați, curajoși, inteligenți, descurcăreți, motivați și dornici de a aduce o schimbare pozitivă în societatea contemporană, de a fi lideri și formatori de opinie.
Pentru a înțelege mai bine mediul organizațional al instituțiilor de învățământ superior am decis începerea analizei de la documentarea cu caracter general, îndreptându-ne apoi spre specific, spre individualizare. Astfel am dorit să aflăm părerea specialiștilor deopotrivă autohtoni și internaționali referitoare la terminologia de organizație. Un fapt care ne-a atras în mod deosebit atenția a fost compararea societății actuale cu fundamentul de organizație, aceasta fiind intitulată chiar o societate a organizațiilor. Considerăm pe deplin adevărată această afirmație date fiind tehnologizarea populației, lipsa timpului pentru numărul mare de activități ce trebuie realizate în cadrul zilei, graba constantă și actuală, toate acestea ducând pe termen lung la robotizarea populației, la transformarea indivizilor prin activitățile și gesturile repetitive de zi cu zi într-o mare societate organizațională.
Interesant a fost și să reușim să înțelegem importanta culturii organizaționale, cu accent pe domeniul specific al organizațiilor cu scop educativ, al instituțiilor de învățământ superior. Conceptul de schimbare a premisei în cultura educațională din perspectiva lui Donald W. Harward a reușit să ne stârnească interesul fiind referitoare la o învățare în profunzime în cadrul universităților, care să treacă de barierile banalului și formalului, să depășească pereții clasei și să se realizeze prin implicarea deopotrivă atât a facultăților, cât și a studenților. Recomandăm o astfel de abordare și în cadrul sistemului educațional din România pentru o dezvoltare durabilă și o creștere a standardelor în raport cu cele europene și respectiv, globale. În ceea ce privește literatura autohtonă de specialitate, recomandăm întreprinderea unor cercetări viitoare în domeniul instituțiilor de învățământ superior cu accent pe aspecte precum calitatea acestuia, în vederea prezentării unor date și statistici de actualitate, care reflectă situația actuală în comparație cu cele din perioada 2009-2011 prezente în cadrul literaturii în domeniu.
Pentru aprofundarea cercetării noastre și posibilitatea obținerii unor date concrete ne-am reamintit etapele investigației sociologice și metodele de cercetare aferente, alegând în cele din
ANALIZĂ COMPARATIVĂ ÎNTRE DOUĂ ORGANIZAȚII FACULTATEA TA!
OBLIGAȚIE SAU PLĂCERE?
urmă ancheta pe baza de chestionar. Considerăm că aceasta a fost cea mai bună opțiune în cazul de față, fiind eficientă și adecvată timpului limitat pe care l-am avut la dispoziție pentru realizarea cercetării. Prin aplicarea chestionarului în mediul online considerăm că am pierdut ceva valoros, respectiv interacțiunea față în față cu respondentul, dar pe de altă parte am eliminat din discuție posibilitatea de a-l influența în vreun fel pe acesta. Alte aspecte constatate ce pot fi îmbunătățite pe viitor au fost lipsa de creativitate a design-ului instrumentului de cercetare, rata de înregistrare relativ scăzută a răspunsurilor pe anumite perioade de timp, dar și imposibilitatea observării seriozității și a sincerității respondenților referitoare la întrebările adresate. De asemenea, subiectul cercetării s-a raportat doar la un număr de 60 de studenți, nefiind foarte semnificativ pentru concluzionarea anumitor afirmații raportate la instituțiile de învățământ superior în general.
Cu toate acestea, în urma documentării și a analizării datelor înregistrate am putut ajunge la o concluzie îmbucurătoare, aceea că pentru studenți facultatea reprezintă o plăcere, nu o obligație, aceștia din urmă având acces la un învățământ de calitate, centrat cu preponderență spre ei și spre nevoile acestora.
Anexa 1 Chestionar
Facultatea ta – O bli gație sau plăcere?
*Obligatoriu
Sunteți student/ă a Academiei de Studii Economice sau a Universității din București? * Academia de Studii Economice din București
Universitatea din București
În cadrul cărei Facultăți/Specializări? *
În cadrul cărui ciclu de învățământ studiați? *
Licență Masterat Doctorat
ANALIZĂ COMPARATIVĂ ÎNTRE DOUĂ ORGANIZAȚII FACULTATEA TA!
OBLIGAȚIE SAU PLĂCERE?
În ce an de studiu sunteți? *
1
2
3
Altele:
Care este forma de finanțare de care beneficiați în momentul de față? *
Buget Taxă
Ce specializare ați absolvit în cadrul liceului? *
Filologie Științe sociale
Științe ale naturii Matematică-Informatică Filieră Economică Altele:
Pe o scală de la 1 la 5, cât de mulțumit/ă sunteți de alegerea făcută de a urma această facultate? *
1 2 3 4 5
Nemulțumit/ă Mulțumit/ă
Dacă maine vi s-ar oferi posibilitatea de a vă întoarce în timp la momentul alegerii facultății, credeți că ați lua aceeași decizie? *
Da Nu
Nu știu
Dacă ar fi sa acordați o notă de la 1 la 10 pentru calitatea cursurilor desfășurate în cadrul facultății/specializării dumneavoastră, care considerați că ar fi aceasta? *
ANALIZĂ COMPARATIVĂ ÎNTRE DOUĂ ORGANIZAȚII FACULTATEA TA!
OBLIGAȚIE SAU PLĂCERE?
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Dacă ar fi sa acordați o notă de la 1 la 10 pentru calitatea seminariilor desfășurate în cadrul facultății/specializării dumneavoastră, care considerați că ar fi aceasta? *
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Pe o scală de la 1 la 5, cât de utile considerați mijloacele social media (website și pagina de Facebook) ale facultății dumneavoastră? *
Foarte utile
Pe o scală de la 1 la 5, cât de mulțumit/ă sunteți de sediul/locația facultății dumneavoastră? *
Mulțumit/ă
Pe o scală de la 1 la 5, cât de des utilizați serviciile bibliotecare din cadrul facultății dumneavoastră? *
Foarte des
Pe o scală de la 1 la 5, cât de des mâncați la cantinele din cadrul facultății dumneavoastră? *
1 2 3 4 5
ANALIZĂ COMPARATIVĂ ÎNTRE DOUĂ ORGANIZAȚII FACULTATEA TA!
OBLIGAȚIE SAU PLĂCERE?
Foarte rar Foarte des
Locuiți la cămin? Dacă nu, treceți la următoarea întrebare. Dacă da, pe o scală de la 1 la 5, cât de mulțumit/ă sunteți de condițiile de trai oferite de acesta?
Mulțumit/ă
Beneficiați sau ați beneficiat de o formă de bursă? *
Da, bursă socială Da, bursă de studiu Da, bursă de merit
Da, bursă de performanță Da, bursă de excelență Da, bursă privată
Da, bursă de studiu Erasmus Nu
Pe o scală de la 1 la 5, cât de ușor credeți că va fi pe viitor să vă găsiți un loc de muncă în domeniul studiat? *
Foarte ușor
Intenționați să vă continuați studiile superioare în cadrul aceleași unități de învățământ? *
Da Nu
Nu știu
ANALIZĂ COMPARATIVĂ ÎNTRE DOUĂ ORGANIZAȚII FACULTATEA TA!
OBLIGAȚIE SAU PLĂCERE?
Anexa 2
Rezultate. Grafice statistice
FIGURĂ 1
FIGURĂ 2
ANALIZĂ COMPARATIVĂ ÎNTRE DOUĂ ORGANIZAȚII FACULTATEA TA!
OBLIGAȚIE SAU PLĂCERE?
FIGURĂ 3
FIGURĂ 4
FIGURĂ 5
ANALIZĂ COMPARATIVĂ ÎNTRE DOUĂ ORGANIZAȚII FACULTATEA TA!
OBLIGAȚIE SAU PLĂCERE?
FIGURĂ 6
FIGURĂ 7
FIGURĂ 8
ANALIZĂ COMPARATIVĂ ÎNTRE DOUĂ ORGANIZAȚII FACULTATEA TA!
OBLIGAȚIE SAU PLĂCERE?
FIGURĂ 9
FIGURĂ 10
FIGURĂ 11
ANALIZĂ COMPARATIVĂ ÎNTRE DOUĂ ORGANIZAȚII FACULTATEA TA!
OBLIGAȚIE SAU PLĂCERE?
FIGURĂ 12
FIGURĂ 13
FIGURĂ 14
ANALIZĂ COMPARATIVĂ ÎNTRE DOUĂ ORGANIZAȚII FACULTATEA TA!
OBLIGAȚIE SAU PLĂCERE?
FIGURĂ 15
FIGURĂ 16
Anexa 3
Bugetul proiectului
FIGURĂ 17
Resursa umană A constat în membrii echipei de lucru care au făcut posibilă această lucrare,
în număr de 4;
ANALIZĂ COMPARATIVĂ ÎNTRE DOUĂ ORGANIZAȚII FACULTATEA TA!
OBLIGAȚIE SAU PLĂCERE?
ANALIZĂ COMPARATIVĂ ÎNTRE DOUĂ ORGANIZAȚII FACULTATEA TA!
OBLIGAȚIE SAU PLĂCERE?
Referințe
Babbie, E. (2013). The Basics of Social Research. Belmont: Wadswoth, Cengage Learning. Dușa, A. (2014). Elemente de analiză comparativă. București: Tritonic grup editorial.
Elliott, J. (2001). The Changing Culture of a Factory. London: Routledge.
Gillham, B. (2007). Developing a Questionnaire 2nd edition. London: Continuum International Publishing Group.
Harward, D. W. (2012). Transforming undergraduate education: Theory that Compels and Practices that Succed. Plymouth: Rowman & Littlefield Publishers, Inc.
Mintzberg, H. (1989). Mintzberg on management: Inside Our Strange World of Organizations.
New York: The freepress.
Mucchielli, R. (fără an). Le questionnaire dans l'enquete psycho-sociale 10e edition. ESF Editeur.
Nica, E. (2008). Psihologia managerială. București: Editura Economică.
Păunescu, M., Vlăsceanu, L., & Miroiu, A. (2011). Calitatea invatamantului superior din Romania: O analiză institutională a tendintelor actuale. Bucuresti: Editura POLIROM.
Sandu, A. (2012). Metode de cercetare în știinta comunicării. Iași: Editura Lumen. Schein, E. H. (1988). Organizational Psychology (Foundations of Modern Psychology).
London: Pearson PLC.
Vlăsceanu, L. (2013). Intoducere in metodologia cercetării sociologice. Bucuresti: Editura POLIROM.
Vlăsceanu, M. (1999). Organizatiile si cultura organizatională. Editura Trei.
Wilson, C. (2013). Brainstorming and Beyond: A User-Centered Design Method. Oxford: Elsevier Inc.
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI
Facultatea de Administrație și Management Public
Comunicarea în organizații
Alina MISIUC
Florina-Alexandra NICHITA Denisa-Elena RADU
Coordonator științific
Asist.univ.dr. Mădălina Potcovaru
COMUNICAREA ÎN ORGANIZAȚII
Cap 1 : Aspecte despre comunicare
Comunicarea reprezintă schimbul de mesaje între cel puțin două persoane, din care una emite (exprimă) o informație și cealaltă o recepționează (înțelege), cu condiția ca partenerii să cunoască codul (să cunoască aceeași limbă).
Comunicarea reprezintă elementul indispensabil pentru funcționarea optimă a oricărei colectivități umane, indiferent de natura și mărimea ei. Schimbul continuu de mesaje generează unitatea de vedere și, implicit, de acțiune, prin armonizarea cunoștințelor privind scopurile, căile și mijloacele de a le atinge, prin promovarea deprinderilor necesare, prin omogenizarea relativă a grupurilor sub aspect afectiv, emoțional și motivațional (opinii, interese, convingeri, atitudini).
Comunicarea este un proces de transfer de informații între emițător și receptor printr-un anumit canal. Ea poate fi privită din perspectiva relațiilor de comunicare dintre indivizi – comunicare interpersonală –, dar și a relațiilor din cadrul structurilor organizatorice – comunicare organizațională – care, desigur, include comunicarea dintre persoane.
Comunicarea este un proces care, din perspectiva științei comunicării, dispune de patru componente fundamentale:
un emițător,
un canal,
o informație,
un receptor.
Comunicarea organizațională este un proces, de regulă intenționat, de schimb de mesaje între persoane, grupuri și niveluri organizatorice din cadrul organizației, cu scopul înfăptuirii atât a obiectivelor individuale, cât și a celor colective.
COMUNICARE ȘI PUTERE
Comunicarea este un instrument esențial în procesul de dezbatere al democretizarii societății în general și al organizațiilor în particular, întrucât asigura interacțiunea, colaborarea și cooperarea oamenilor prin intermediul limbajului în procesul de răspândire al societății. (Sursa : Nica, 2013, p. 205)
Putem defini comunicarea ca fiind un mod de transmitere a informațiilor de la o sursă către un receptor, folosind canale specifice.
Alegerea sursei și a receptorului devine o sarcină problematică atunci când apar întrebări legate de poziția fiecărui actor. Cu un răspuns la aceste întrebări vin cercetările actuale care afirmă că relația de comunicare, de altfel că orice altă relație, exprima o relație de putere.
În anii ’60 funcționalismul a înlăturat pozitivismul din studiile privind comunicarea. În organizație, funcționalismul implementează o structură în care fiecare actor are o poziție și un rol funcțional, care determină relația de comunicare sursă-receptor și pe care o cataloghează că o consecință a ierarhiei posturilor și rolurilor în structurile organizaționale.
„FUNCȚIA” comunicării ne apare ca o cerință necesară, impusă pentru asigurarea ordinii și funcționarii organizației și că o urmare a jocului de interese și scopuri în arenă de luptă a organizațiilor.
Comunicarea nu este un „efect” secundar al unei organizări, ci axa intenționată de construire a organizației, de proiectare a organizării.
COMUNICAREA ÎN ORGANIZAȚII
Comunicarea ierarhizată se realizează cu ajutorul managerilor -care înlocuiesc sursă și al salariaților -care înlocuiesc receptorul, și prezintă modul de conducere, de executare a puterii, de organizare. În acest caz, comunicarea se poată realiza de „sus în jos”, sub forma deciziilor și controlului și de „jos în sus” prin rapoarte de execuție și performante .
FIGURĂ 1 ORGANIZAREA PIRAMIDALĂ (LINIE DE CONDUCERE) PENTRU MANAGEMENT
Sursa:http://www.scrigroup.com/management/STRUCTURI-DE-PROIECTE- Organiza22342.php
FIGURĂ 2 ORGANIZAREA PIRAMIDALĂ (LINIE DE CONDUCERE) PENTRU STRUCTURA FUNCȚIONALĂ
Sursa:http://www.scrigroup.com/management/STRUCTURI-DE-PROIECTE- Organiza22342.php
Prin contribuția lui Foucoult, comunicarea a devenit dintr-un proces particular alături de multe altele, o adevărată perspectivă de analiza.
Procesele de comunicare intra și ele în problematica puterii de a le manipula, de a le scoate din sfera reală a puterii și a le trata științific, imparțial. Puterea în concepția asupra comunicării nu vine din afară ci rezidă în rețeaua de elemente rutiniere , experiențe trecute și tehnologii.
COMUNICAREA ÎN ORGANIZAȚII
Sub dominația puterii , a diferențelor de poziții și valori în sfera puterii, comunicarea face referire la înțelegerea continului, a mesajului în structura comunicării și ulterior la transmiterea mesajelor .
În contextul relațiilor de putere ierarhice, putem definii comunicarea ca reprezentând procesele de producere, transmitere, receptare și interpretare a mesajelor.
COMUNICARE ȘI CUNOAȘTERE
Principala problemă a cunoașterii este cea legată de evoluția cunoașterii științifice în defavoarea valorilor credinței. Cunoașterea, susținută de înțelepciune și credința, de Biblie, sunt două elemente complementare ce au în vedere plasarea omului în societate.
La întrebarea: Ce este cunoașterea? Putem răspunde astfel: cunoașterea este un aspect creat și influențat de om, în funcție de credințele, concepțiile, cunoștințele, intențiile, și interesele fiecăruia.
Pentru a construi o cunoaștere este necesară parcurgerea unor etape prin care se intra în contact direct cu obiectul cercetat (observații, anchete și interviuri), se realizează o serie de “generalizări empirice” prin care se urmărește ce a răspuns majoritatea, iar în cele din urmă se elaborează teoriile de “rang mediu”(care fac legătura dintre zona empirică și nivelul fundamental al teoriilor) și teoriile fundamentale.
Putem definii cunoașterea ca un proces prin care omul înțelege lumea, realitatea și elaborează teorii despre interacțiunea omului cu aceasta.
Cunoașterea se împarte în două categorii: explicită și tacita, pe care le definim obiectiv
astfel:
Cunoașterea explicită este cunoașterea exteriorizată, pe care o găsim sub formă de informative și care este separată în totalitate de individ;
Cunoașter
ea tacită se dobândește în funcție de concepțiile, experiențele și normele fiecărui individ în parte.( Sursa : Nica, 2013, p. 220)
Luând în considerare cele două tipuri de cunoașteri, se observă cum cunoașterea explicită
prevalează asupra cele tacite, întrucât există într-o formă scrisă, bine înțeleasă și spre deosebire de cea tacita, este lipsită de subiectivitate.
Managementul cunoașterii prefera deasemenea cunoașterea explicită, încercând o transformare a cunoașterii tacite într-una codificată pentru a colecta întreaga informație sub forma unei baze de date la care să aibă acces oamenii.
Întregul proces se încheie odată cu transformarea cunoașterii într-o tehnologie capabilă să rezolve problemele organizației dar care va fi totdeauna înțeleasă fragmentar și incomplet.
Managementul cunoașterii are în vedere interacțiunile simbolice de creare, interpretare, transmitere și folosire a semnificației cunoașterii de către “ cei din vârf” și “ cei de la baza”, întrucât modelul clasic de comunicare sursă-receptor este limitat.
Ca urmare, se disting două tipuri de probleme în ceea ce privește raportul dintre cunoaștere și comunicare:
Cel al relațiilor organizaționale;
Cel al relațiilor interumane.
Problema dintre relațiile interumane conform fenomenologiei au ca sursa comunicarea mai precis modul în care oamenii interpretează convorbirile lor zilnice în funcție de experiențele
COMUNICAREA ÎN ORGANIZAȚII
comune pe care le au aceștia. Aceste coduri ale expresiilor au la baza cunoștințele anticipate pe care un om venit dintr-o altă societate, cu o altă cultură, nu ar fi capabil să le înțeleagă, conversația neavând sens. Comunicarea devine factorul care face posibilă stabilirea unei relații sociale între oameni.
Susținând în continuare faptul că experiențele comune dau sens comunicării dintre oameni, mai putem spune că normele, modelele sociale, mediul sunt de asemenea factori esențiali. În acest caz, personalul are nevoie de o bună pregătire, de o corectă și totală explicare a unor norme, dispoziții, instrucțiuni, obligații pe care trebuie să le respecte, folosindu-se un limbaj diferențiat, explicativ.
FUNCȚIILE SOCIALE ALE COMUNICĂRII
„Funcțiile sociale ale comunicării depășesc funcția de „tezaurizare” (de cosnservare, acumulare și transmitere a cunaosterii) . Sintagma „nomen este namen” (a cunoaște înseamnă a numi) prezintă legătura dintre cunoastere-limbaj-comunicare.” (Psihologie Managerială, pg 208)
Comunicarea produce nenumărate sensuri, subsensuri, mesaje psihice, mesaje sociale, care presupun relația directă interumană.
Există 3 funcții sociale ale comunicării :
Funcția de coeziune socială
Funcția de identificare a autorului
Funcția de manipulare
Funcția de coeziune socială
Prin transmiterea mesajelor cu caracter informațional, comunicarea face parte din elementele constitutive ale proceslor de construcție și funcționare a societății.
Comunicarea presupune un obiectiv în raport cu care se construiesc realitățile sociale. Ex : Regimurile totalitare au ca obiectiv blocarea comunicării libere , desfășurarea unei comunicări în care sursa să controleze producerea și transmiterea de mesaje , iar receptorii să primească mesajele și la dea crezare. Regimul devine totalitar tocmai prin aservirea comunicări de către putere, și nu invers.
Organizațiile funcționează utilizând aceleași tipuri de procese, prin care un proiect pornește de la un sistem de comunicare dorit de putere (management).
Administrația publică se identifica pe o anumită structura în raport cu modul în care se dorește a se desfășura procesele de comunicare în interiorul instituțiilor sale și cu publicul.
FIGURĂ 3 SISTEMUL DE COMNICARE ÎN ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ
S1 l R1 S = sursa
R = receptor
S2 ll
COMUNICAREA ÎN ORGANIZAȚII
Mesajele produse de conducere S1
Receptare de catre salariati
R1 R1
Producere (ca
sursa) de mesaje pentru
Receptare
Comunicare interna
Receptare de mesaje
R2
PUBLI
Comunicarea externa cu
Producere de
mesaje pentru
rsa : N
de mesaje
R3 10
publicul
conducere
S4
nterme cării externe.
Producere de mesaje catre administratie
S2
Funcția de identificare a actorului
Administratie S3
Comunicarea „transmite numeroase și diverse semnale privitor la cel ce produce înțelesuri”.
Faptul că într-o organizație salariații au acces printr-o intrare separată de cea a managerilor, indica existența unui „discurs” despre poziția, distanta ierarhică și relațiile din cadrul organizațiilor.
Vorbim despre practici „discursive” , care reprezintă un set de reguli anonime și principii structurale, că o modalitate enunțiativă, o „articulație” care selectează și colereaza diversele segmente. În cadrul acestor practici discursive apare o inegalitate a discursurilor sub aspectul puterii lor de a se enunța. Este vorba de discursuri dominante ale celor care conduc și au accesul liber la a se „exprima” și de discursuri marginalizate , despre discursuri aflate în competiție.
Funcția de manipulare
Comunicarea diferă în funcție de intențiile actorilor, astfel încât pentru a ascunde adevărul se folosește discursul, situație pe care o enunțam metaforic astfel: „comunicăm pentru a nu vorbi”. Funcția de manipulare apare în cadrul „discursului managerialist”, în cele mai multe cazuri.
Managerialismul reprezintă o încălcare a adevăratelor funcții destinate managementului și folosirea organizației doar ca un mijloc pentru îndeplinirea scopurilor și intereselor personale ale managerilor.
Specific discursului manipulant este încercarea de a „tehnologiza” enunțurile , de a vorbi despre conducere că un set de operații „normale”, „naturale”, „imparțiale” pe care orice organizație trebuie să le realizeze în interesul tuturor angajaților.
Comunicarea identității este o temă de bază în practică de democratizare a
organizațiilor.
CODIFICAREA ȘI DECODIFICAREA MESAJELOR
COMUNICAREA ÎN ORGANIZAȚII
În comunicare au loc două tipuri de procese :
Codificarea – procesul ce constă în sarcina sursei de a redacta mesajul cu ajutorul unui limbaj ușor de înțeles pentru receptor.
Decodificarea – procesul prin care receptorul prelucrează mesajul, pentru a putea fi înțeles.
FIGURĂ 5 PROCESELE DE CODIFICARE SI DECODIFICARE
Sursa
Codificare
codificare
Receptor
decodificare
decodificare
Sursa : Nica, 2013, p. 212
Procesele de codificare și decodificare au rolul de a evidenția intervenția puterii și a
„ideologiilor” în comunicare, care pot apărea într-o organizație. Spre exemplu, prin simpla exclamație a unei persoane aflată pe o poziție ierarhică superioară :„Să fiți corecți!” , receptorii, aflați pe o poziție inferioară, pot decodifica o serie de cerințe cum ar fi : să nu pierzi timpul, să nu irosești resurse, să nu încalci norme, să nu intazii. Aceștia pot alege ce înțeles să atribuie mesajului, pe care îl pot codifica și în sensul său propriu, și anume : să îți ceri drepturile, să spui adevărul, etc.
O altă decodificare poate fi considerată „periculoasă”, fiind marginalizata sau exclusă, iar promotorul va fi considerat nedisciplinat, și astfel, comunicarea poate fi considerată o asimetrie a relațiilor de putere.
Un model de analiză a comunicării în relațiile interpersonale ne permite o analiză diferențiala :
TABEL 1 FEREASTRA LUI JOHARI
Sursa : Nica, 2013, p. 210
Zona deschisă – cuprinde cel mai favorabil caz, în care ambii actori cunosc modul de codificare folosit și comportamentul celuilalt
COMUNICAREA ÎN ORGANIZAȚII
cooperare ușor de realizat, încredere crescută interpretare a mesajelor corespunzătoare, sursa având un mesaj „deschis”, știind că va fi descifrat așa cum s-a dorit
Zona oarbă – caz în care sursa cunoaște sistemele de codificare și decodificare ale receptorului, spre deosebire de receptor care nu poate înțelege intenția mesajului sursei.
este prezentă neîncrederea, comunicarea nu are loc, întrucât receptorul nu se preocupă de decodificarea mesajelor, le ignoră
Zona ascunsă – receptorul știe să decodifice mesajele și să le codifice pe ale sale, dar sursa nu cunoaște modul receptorului de a se comporta
pune în evidență faptul că receptorul prefera să se descurge singur, fără a transmite sursei informații despre sine
Zona necunoscută – ignorare reciprocă – ambii actori nu cunosc informații referitoare la cofidicarea și decodificarea mesajelor.
LIMBAJUL COMUNICARII
TABEL 2 LIMBAJUL COMUNICARII
COMUNICAREA ÎN ORGANIZAȚII
„ S-au primit nenumărate sesizări și propuneri de îmbunătățire pentru proiectul legii „x”. „
„ De ce mai iau salarii cei care sunt puși să elaboreze noi legi, dacă trebuie să intervină publicul, să corecteze erorile proiectului?”
Aspecte ale construcției limbajului verbal :
Tonalitatea – poate crea încredere sau neîncredere în cele ce se comunică și/sau în cel ce comunica
Metaforele – este nevoie de o înțelegere explicită, având un rol foarte important în limbajul verbal
Interogația – poate avea funcția logică de a solicita un răspuns, dar și o funcție a
„discursului” – exemplu : „Mai trebuie să argumentăm că legile se cer respectate de toți?”
– este de fapt o afirmație categorică.
Limbajul nonverbal
Conform lui Mahrabian și Weiner, comunicarea se realizează din 7% cuvinte, 38% paralimbaj (intonația și inflexiunile vocii) și 55% limbaj nonverbal, aceasta din urmă fiind direct legat de stările subiective ale emitentului și poate fi influențat de starea receptorului, experiență sau cultura sa.
Limbajul corpului :
Este o formă de comunicare nonverbala mentală și fizica omului, constând în poziția corpului, expresia facială, mișcarea ochilor și gesturi. Această formă de limbaj poate oferi indicii cu privire la atitudinea sau starea de spirit a unei persoane.
Limbajul culorilor :
TABEL 3 LIMBAJUL CULORILOR
COMUNICAREA ÎN ORGANIZAȚII
Cap 6 : BARIERE ȘI OBSTACOLE ÎN PROCESUL COMUNICĂRII
(sursa : Prof. Tabacu Vasile-Ovidiu)
De fiecare dată în procesul comunicării, fie verbal sau scris, urmărim să fim înțeleși,receptați, acceptați și să provocăm o reacție. În momentul în care avem o nereușită în ceea ce urmărim, ne confruntăm cu bariere și obstacole în procesul de comunicare, întrucât a intervenit ceva, nemaifunctionand corespunzător. În acest moment se întâmplă că receptorul mesajului să nu înțeleagă intenția, ideea transmisă, fie să interpreteze în mod greșit mesajul. În continuare, vom identifica motive pentru care apare o comunicare deficienta :
Diferența de percepție – percepția se realizează diferit de la o persoană la alta, în funcție de vârstă, cultură, educație, naționalitate, cultura etc
Lipsa de cunoaștere – dificultatea apare în momentul în care receptorul deține mai puține cunoștințe când îi comunicăm un subiect
Concluziile grăbite – se întâmplă deseori să vedem și să auzim ceea ce ne dorim, evitând să conștientizăm realitatea în sine
Stereotipii – cunoașterea și învățarea din experiență proprie previne tratarea persoanelor diferite ca și când ar fi una singură
Lipsa de interes – este o barieră frecventă în procesul comunicării, aceasta realizându-se dificil întrucât emitatoul nu stârnește interesul receptorului
Alte obstacole ale comunicării sunt :
Dificultățile de exprimare
Emoțiile locutorului
Personalitatea
Etnocentrismul
COMUNICAREA ÎN ORGANIZAȚII
Referințe
Retrieved from http://www.psiholog-logoped.ro/doc_4_Ce-este-comunicarea-_pg_0.htm Retrieved from http://www.slideshare.net/andreeabiancadanila/comunicarea-organizationala Retrieved from
https://www.academia.edu/7364276/Bariere_%C5%9Fi_obstacole_%C3%AEn_proces ul_comunic%C4%83rii
Elvira, N. Psihosociologie Manageriala.
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI
Facultatea de Administrație și Management Public
CUM NE ALEGEM RESURSELE UMANE?
Ana Maria Cristina BARBU Silvia MESESCU
Coordonator științific
Prof. univ.dr. Elvira Nica
CUM NE ALEGEM RESURSELE UMANE?
Cum ne alegem resursele umane? – Recrutarea și selecția
1.RECRUTAREA
1.1 Def i nirea concept ul ui și funcț iile rect rutării
Recrutarea este o etapă în procesul de elaborare a strategiei și planificării resurselor umane. Ea reprezintă o etapă de bază a asigurării personalului, etapă foarte importantă ce necesită tehnici speciale, calitatea recrutării condiționând performanțele viitoare ale firmei.
Astfel, recrutarea reprezintă un proces de căutare, identificare, localizare și atragere a candidaților potențiali din care se vor selecta cei mai competitivi și care corespund cel mai bine cerințelor și intereselor organizației. Totodată, recrutarea este un proces public prin care oferta devine cunoscută celor interesați și reprezintă o comunicare în dublu sens : organizație – candidat și candidat – organizație.
Obiectivul fundamental al recrutării permite identificarea unui număr suficient de mare de candidați care îndeplinesc condițiile de a fi selectați.
Prima funcție a procesului de recrutare este diferită de cele legate de selecție și evaluare a personalului și se referă la o caracteristică simbolică : « recrutarea are un sens, o semnificație în cadrul societății care îl depășește, pe larg, pe cel de care actorii înșiși sunt conștienți. Această funcție poate fi observată atât din punct de vedere etnologic ( ca fenomen al vieții cotidiene), cât și sociologic” ( ca reprezentare în cadrul unui ,, joc pe scena vieții”- Goffman- fiecare actor în relație ,,față în față” caută să convingă ,,publicul” de realismul imaginii pe care el a creat-o despre sine).»
A doua funcție face referire la procesele de reproducție socială și anume la problema elitelor( posibilitatea de a ajunge la unele poziții sociale dominante în special de către copii de părinți care ocupă poziții dominante, copiii de muncitori având puține șanse de a pătrunde în rândul elitelor, a celor cu statut intelectual și poziții superioare în ierarhia socială).
Principiile recrutării
Din punct de vedere al recrutării există diverse principii care se cer luate în vedere și respectate. Pentru asigurarea acestora se cer o serie de competențe persoanei care efectuează recrutarea în ceea ce privește detalii legate de cunoștințe, experiență, discernământul moral, corectitudine, capacitatea de a intuit unele aspect mai greu a fi direct observabile etc.
Legalitatea evaluării care face referire la necesitatea de a respecta toate prevederile legale corelate actului de angajare. Acest principiu implică o serie de cerințe:
CUM NE ALEGEM RESURSELE UMANE?
comunicarea clară și totală a cerințelor legate de recrutarea în cauză ( natura postului, cerințele față de candidați, actele necesare, CV-ul etc.)
excluderea oricărei discriminări sub orice criteriu
respectarea prevederilor legale cu privire la norme și normarea muncii.
Normele trebuie să aibă acordul ambelor părți implicate în procesul de recrutare, iar în cazul apariției unui dezacord cu privire la normele de muncă, părțile vor apela la conciliere, mediere sau arbitraj.
Principiul performanței
Performanțele nu trebuie confundate cu eficacitatea, văzută ca raport dintre scop și mijloace. Perfomanțele muncii acoperă o arie mult mai largă, vastă, diversificată de rezultate, cum ar fi: capacitatea de comunicare, comportamentele în muncă ( disciplină, răspundere, colaborare, etc)
Principiul protecției sociale și a drepturilor salariale
Angajarea în sine se referă nu numai la asigurarea intereselor angajatorului ci și ale salariaților, iar aici vorbim atât de drepturile fundamentale ca cetățeni, cât și cele rezultate ca urmare a relațiilor de muncă: concediu de odihnă, de boală, de naștere etc. Putem spune așadar că recrutarea implică un angajament reciproc de drepturi și obligații.
Principiul competențelor în activitatea de recrutare
Alegerea cu discernământ a surselor de recrutare
Efectuarea recrutării de persoane competente, imparțiale, obiective
Buna determinare a necesarului de recrutare
Realizarea unui complex de acțiuni necesare ( informarea, selectarea, testelor, alegerea surselor etc.)
Particularitățile activității de recrutare
Recrutarea resurselor umane reprezintă baza întregului proces de asigurare cu resurse umane, fiind caracterizată de o serie de particularități specifice.
Recrutarea resurselor umane are un caracter activ.
În general, pentru a dispune de cei mai buni candidați de pe piața forței de muncă, care corespund caracteristicilor posturilor vacante, organizațiile trebuie să mențină în permanență preocuparea pentru identificarea, localizarea și atragerea de noi candidați. În acest sens, majoritatea companiilor își constituie baze de date cu potențiali candidați.
Recrutarea resurselor umane este un proces bilateral sau bidirecțional.
Pe de o parte, candidații trebuie să corespundă și să îndeplinească exigențele și cerințele impuse de companiile la care doresc să se angajeze, pentru a putea fi reținuți de către acestea, iar pe de altă parte, companiile trebuie să ofere potențialilor angajați condiții de muncă corespunzătoare, un nivel al remunerațiilor care să fie atractiv pentru candidați etc.
Recrutarea reprezintă un proces de comunicare între organizație și candidați.
Organizația transmite candidaților semnale privind reputația sau imaginea sa, condițiile de muncă, faptul că oferă premise pentru dezvoltarea profesională a candidaților în cadrul ei.
Recrutarea resurselor umane reprezintă un proces managerial complex.
CUM NE ALEGEM RESURSELE UMANE?
Recrutarea resurselor umane are la bază rezultatele procesului de planificare a resurselor umane, implică costuri și beneficii și, de asemenea, presupune menținerea și dezvoltarea surselor de atragere a candidaților. Scopul final al acestei activități îl reprezintă atragerea și reținerea celor mai buni candidați de pe piața muncii, care să dispună de un potențial ridicat de a obține rezultatele dorite de organizație în vederea creșterii eficienței economice a acesteia, astfel încât eforturile depuse de companie în procesul de recrutare să fie justificate prin prisma rezultatelor candidaților.
Recrutarea resurselor umane este și trebuie să fie o activitate prioritară selecției și integrării noilor angajați la locul de muncă.
Eficiența și eficacitatea procesului de selecție sunt condiționate de capacitatea organizației de a identifica, localiza și atrage cât mai mulți candidați competitivi. Eforturile unei companii de a dezvolta procesul de selecție a resurselor umane pot fi nule sau pot să nu conducă la rezultatele dorite, dacă un număr mare de candidați competitivi nu au fost identificați, localizați și atrași prin procesul de recrutare.
Recrutarea resurselor umane este strâns legată de celelalte activități de management al resurselor umane. ( de exemplu: Analiza și proiectarea posturilor furnizează informații extrem de importante în procesul de recrutare a resurselor umane)
Recrutarea resurselor umane reprezintă o necesitate și nu opțiunea unei companii.
A devenit din ce în ce mai evident faptul că lipsa unor salariați competenți condiționează succesul oricărei companii pe piața, limitându-l. Caracterul activ al recrutării este impus tocmai de nevoia organizațiilor de a dispune de oameni competitivi.
Ce este angajabilitatea?
În momentul actual, termenului de “angajabilitate” i se atribuie mai multe interpretări, însă aceasta se referă la cuplarea dintre ofertă și cererea de forță de muncă.
Conform cărții ”Managementul resurselor umane în administrația publică”
«angajabilitatea are în vedere, în sfera unor factori de ordin demografic, o instituție socioculturală rezultată pe de-o parte din percepțiile și atitudinile față de muncă a posibilior ofertanți, iar pe de altă parte din mentalitățile și cerințele angajaților».
Etapele recrutării resurselor umane
Stabilirea cerințelor de recrutare
Originea unei recrutări derivă fie din necesitatea creării unui post nou, fie ca urmare adescompletării efectivului din diverse motive: demisie, transfer, mutare etc. Primul semnal pe linia angajării unor noi persoane în întreprindere pornește de la responsabilii ierarhici direcți ai compartimentelor, care au dificultăți de ordin cantitativ și calitativ în a-și realiza sarcinile care le revin. Acești responsabili trebuie să întocmeasca un ,,formular de cerere”, în care sunt incluse o mare parte din informațiile necesare descrierii postului și chiar definirii profilului candidatului. Cu acordul responsabililor ierarhici și al conducerii întreprinderii, un astfel de document trebuie să ajungă la compartimentul de resurse umane. Analiza oportunității și aprobarea cerințelor în ceea ce privește recrutarea se realizeaza în cadrul acestui compartiment, care, prin intermediul
CUM NE ALEGEM RESURSELE UMANE?
unui model logic interogativ, verifică dacă alte soluții posibile și mai puțin costisitoare au fost avute învedere, respectiv:
a)dacă posibilitățile de ameliorare ale productivității muncii au fost studiate și puse în practică;
b)dacă s-a recurs la soluții provizorii ce pot suplini, o anumită perioadă de timp, cerința înființării unor posturi noi; este cazul lucrului peste program, a unor angajări pe o perioadă determinată etc.
După toate verificările și calculele economice adecvate, compartimentul de personal definitiveaza lista posturilor ce urmează a fi completate prin recrutare.
Descrierea postului
Una dintre componentele de bază ale structurii organizatorice și prima verigă prin intermediul căreia se realizează legătura între organizarea procesuală și cea structurală o reprezintă postul. Totalitatea acțiunilor unei întreprinderi, depistate în urma unui studiu calitativ adecvat, urmează să fie repartizate, după anumite criterii, pe posturi(locuri) de muncă. Descrierea postului apare în practică în documentul cunoscut sub denumirea de „fișa postului”,care reprezintă un prim rezultat al proiectării organizării structurale sau a modificărilor acesteia. Descrierea postului solicitat de întreprindere este o condiție indispensabilă a recrutării. Orice candidat trebuie să dispună de cea mai obiectivă și mai completă informare, atât în ceea ce privește misiunea care îi este propusă, cât și asupra responsabilităților care îi revin și a locului pe care îl va ocupa în cadrul noii structuri. Descrierea postului are și rolul de a evita interpretări subiective, care potfi avansate de unele persoane implicate în procesul de recrutare.
Identificarea și alegerea surselor de recrutare
Importanța sporită a acestei etape este conferită de faptul că alegerea uneia sau alteia dintre sursele de recrutare influențează simțitor nivelul costurilor, perioada de timp în care se derulează această activitate și, nu în ultimul rând, activitatea întregii firme, deoarece prelungirea perioadei de recrutare înseamnă lipsă de productivitate sau o productivitate scăzută la nivelul posturilor vacante, ceea ce înseamnă diminuarea eficienței activității companiei.
Principalele criterii în funcție de care pot fi identificate și selectate sursele de recrutare
sunt:
costurile;
numărul de candidați care pot fi recrutați;
intervalul de timp în care pot fi recrutați candidații;
natura și complexitatea posturilor vacante;
mărimea companiei solicitante sau beneficiare.
Folosirea mijloacelor de recrutare
Campania de anunț a recrutării
Campania de anunț a recrutării are ca obiect nu numai apariția de candidaturi pentru postul ce trebuie ocupat, dar și întărirea imaginii întreprinderii pe piața forței de muncă, prezentarea ei într-o lumină favorabilă. Principalele etape ce trebuie parcurse în realizarea unei campanii de anunț sunt următoarele: idetificarea segmentului necesar pentru recrutare, stabilirea duratei și a parcursului de anunț, selecționarea categoriilor de mass-media și a mijloacelor adecvate, conceperea textului de publicat.
CUM NE ALEGEM RESURSELE UMANE?
Selecția candidaturilor
Această etapă a procesului de recrutare a înregistrat în ultimul timp schimbări importante, ca urmare a degradării continue a pieței forței de muncă și a creșterii impresionante a candidaturilor spontane. Pentru a-și conserva sau chiar întări propria imagine pe această piață, orice întreprindere trebuie să răspundă tuturor cerințelor de recrutare și să le selecteze în urma unui demers complex, care presupune: recepția răspunsurilor; preselecția; întocmirea dosarelor de candidatură; convocarea la specialistul în recrutare; selecția a trei sau patru dintre cei mai buni candidați; prezentarea la responsabilii ierarhici; decizia de angajare.
7. Decizia de angajare
Constitue ultima fază a recrutării propriu-zise. Candidații reținuți au un potențial asemănător, dar cu competențe diferite. Alegerea este obligatorie și ea trebuie realizată de către superiorii ierarhici ai postului respectiv din cel puțin două considerente: ei cunosc cel mai bine mediul în care urmează să evolueze viitorul salariat și profilul postuluirespectiv; tot ei sunt cei care trebuie să lucreze efectiv cu persoana angajată.
Factorii recrutării resurselor umane
Recrutarea este influențată atat de factori interni, cât și externi.
Factorii externi sunt :
condițiile de pe piața muncii;
calitatea modelelor educaționale, capacitatea sistemului de a face față nevoilor de recrutare;
atractivitatea zonei de amplasare – natural, turistic, facilități;
cadrul legislativ/juridic și instituțional al pieței muncii;
functionarea relației de parteneriat social între patronatele reprezentative, sindicatele reprezentative si contractele colective de munca;
Factorii interni depind de :
imaginea, reputația și prestigiul organizației care prezintă o mai mare sau mai mică atractivitate pentru candidați;
preferințele candidaților în funcție de nivelul lor de educație și formare profesională, de domeniul de activitate, de aspirații diverse;
obiectivele organizației și cultura organizaționala în relație cu recrutarea;
situația economico-financiara a întreprinderii;
aplicarea și respectarea unor principii în recrutare;
sisteme de recompense, inclusiv cele sociale;
Surse de recrutare a resurselor umane
Identificarea și alegerea surselor de recrutare reprezintă una dintre cele mai importante etape ale procesului de recrutare a resurselor umane, condiționând eficiența acestei activități și calitatea personalului angajat. Indiferent de obiectul de activitate, forma de proprietate sau
CUM NE ALEGEM RESURSELE UMANE?
dimensiuni, orice organizație poate apela la cel puțin una dintre cele două surse de recrutare a resurselor umane, respectiv surse interne sau externe sau simultan.
Recrutarea din surse interne
Sursele interne sunt reprezentate de salariații organizației, regula generală fiind aceea ca, în momentul în care o companie face noi angajări, posturile vacante să fie oferite prioritar propriilor angajați, considerând-se că promovarea are un caracter stimulativ pentru aceștia. În cazul companiilor care dețin mai multe filiale, angajații respectivelor filiale reprezintă tot o sursă internă de recrutare a resurselor umane.
Recrutarea internă oferă numeroase avantaje:
compania are posibilitatea de a cunoaște mult mai bine punctele forte și punctele slabe ale propriilor angajați, în calitate de potențiali candidați pentru ocuparea unor anumite posturi vacante;
timpul necesar integrării angajaților pe noile posturi este mult mai redus, deoarece aceștia sunt foarte buni cunoscători ai situației reale din firmă;
atragerea candidaților pe posturile vacante este mult mai facilă decât în cazul recrutării din surse externe, deoarece acestora li se oferă posturi superioare celor deținute în prezent în interiorul organizației;
motivarea angajaților crește, deoarece promovarea are un caracter stimulativ pentru aceștia, fiind determinați să își îmbunătățească rezultatele în muncă;
costurile de recrutare a candidaților sunt reduse, datorită faptului că se economisesc cheltuielile afectate recrutării din alte surse și mai ales datorită faptului că procesul de selecție este mult simplificat;
loialitatea și atașamentul angajaților față de companie sporesc;
probabilitatea adoptării unor decizii de promovare sau transfer eronate este redusă, deoarece compania își cunoaște foarte bine propriii angajați etc.
Dezavantajele surselor interne de recrutare:
în situația în care așteptările angajaților privind o eventuală promovare nu se concretizează, aceștia vor deveni nemulțumiți, constituind în permanență potențiale surse de conflict, deoarece vor avea tendința de a-și manifesta nemulțumirea;
probabilitatea ridicată de manifestare a favoritismului, care poate genera apariția unor conflicte;
este posibil ca unii șefi să promoveze unii angajați din cadrul departamentului pe care îl conduc doar din dorința de a pleca din departamentul lor, datorită manifestării unor antipatii, care pot avea diverse cauze;
este posibil ca unii angajați să nu facă față noului post pe care au fost promovați;
promovarea generează apariția unui efect de undă, deoarece un post vacant care urmează a fi ocupat prin promovare determină apariția unui alt post vacant;
nu permite angajarea de personal nou care să reprezinte acel suflu proaspăt
Recrutarea din surse externe
În situațiile în care din diverse motive (lipsa personalului calificat, număr redus de salariați, complexitate ridicată a posturilor vacante etc.) compania apreciază că nu își poate acoperi necesarul de resurse umane din surse interne, ea poate apela la sursele de recrutare externă.
CUM NE ALEGEM RESURSELE UMANE?
Principalele surse de recrutare externă sunt:
publicitatea;
agențiile de recrutare a resurselor umane;
oficiile de plasare a forței de muncă;
Internet-ul;
târgurile de joburi;
referințele;
lista foștilor angajați;
instituțiile de învățământ
Avantajele surselor externe de recrutare:
permite identificarea, localizarea și atragerea unui număr foarte mare de candidați de pe piața forței de muncă;
– pătrunderea în organizație a acelui suflu proaspăt, reprezentat de noii angajați, care vin cu idei, cunoștințe și viziuni noi asupra anumitor activități sau procese;
permite corectarea practicilor discriminatorii;
permite satisfacerea nevoilor suplimentare de resurse umane ale organizației;
permite îmbogățirea potențialului intern de dezvoltare al organizației și eliminarea caracterului rutinier al unor activități etc.
Dezavantajele surselor externe de recrutare:
costurile ridicate pe care le presupune acest proces, determinate de identificarea și atragerea candidaților de pe piața muncii, care este mai puțin cunoscută decât propria organizație;
timpul îndelungat necesar recrutării externe, datorită faptului că oferta de angajare se adresează unui număr foarte mare de candidați, iar identificarea și atragerea acestora este mult mai dificilă decât în cazul recrutării interne.
manifestarea unor nemulțumiri din partea angajaților companiei, care se consideră nedreptățiți, în situația angajării de personal din surse externe organizației etc.
1.8 Metode de recrutare a resurselor umane
În practica managerială se întalnesc mai multe metode ce pot fi utilizate în recrutarea potențialilor angajați:
Publicitatea
Rețeaua de cunoștințe
Folosirea consilierilor
Cautarea persoanelor
Fișierul cu potențiali candidați
Activitatea de marketing
Publicitatea – este o metodă frecvent întâlnită în activitatea de recrutare și presupune utilizarea unui mijloc de comunicare adecvat, accesibil la scară largă, care să permită ajungerea anunțului la toate persoanele interesate văzute ca potențialii candidați. Trebuie să se țină cont de maniera de redactare, aceasta influențând motivația pentru aplicarea la un job.
CUM NE ALEGEM RESURSELE UMANE?
Rețeaua de cunoștințe – este utilizată mai puțin și presupune contactul direct cu anumite persoane care cunosc candidații și care pot da informații despre acestia. Acest lucru implică un puternic caracter subiectiv ceea ce duce la apariția unor presiuni în direcția angajării anumitor persoane, apărând astfel fenomene de corupție.
Folosirea consilierilor – reprezintă o metodă modernă și presupune folosirea unor consilieri specializați în acțiunile de recrutare, cu calități și experiență necesară pentru a ști unde și cum să gasească acele persoane care să răspundă nevoilor organizației și să le determine să participe la procesul de selecție.
Căutarea personalului – este utilizată cazul posturilor de conducere și a celor cu un grad de mare de specializare și necesită atragerea persoanelor cu experiență și abilitățile, aptitudinele, calitățile cerute de posturile vacante. Este recomandat ca această căutare să se realizeze pe baza unor criterii obiective pentru a-și îndeplini scopul stabilit.
Fișierul – este o metodă de recrutare care presupune contribuția compartimentului de HR la întocmirea unei evidențe în așa numitului fișier cu posibilii candidați necesari ocupării posturilor libere.
Activitatea de marketing – recrutarea trebuie percepută de recrutori ca o activitate de marketing, cu precădere pentru prosturile de conducere datorită faptului că anunțul și implicit textul trebuie realizate într-o formă cât mai atrăgătoare pentru a incita și motiva angajații.
2. SELECȚIA
2.1 Def i nirea concept ul ui și obiectivul selecției
„Selecția reprezintă acea activitate a managementului resurselor umane care constă în alegerea, potrivit anumitor criterii, a celui mai competitiv sau mai potrivit candidat pentru ocuparea unui anumit post. ”(Manolescu, 2007)
Scopul activității de selecție a resurselor umane îl constituie alegerea și reținerea în cadrul organizației, în vederea angajării pe un anumit post, a candidatului potrivit, din numărul total al celor recrutați.
Importanța selecției resurselor umane constă în asigurarea organizației cu angajați profesioniști, care corespund cel mai bine criteriilor de exigență impuse de specificul activității pe post și completate cu cele stabilite de organizație.
2.2 Etapele selecției resurselor umane
Selecția resurselor umane presupune respectarea următoarelor etape:
Alegerea preliminara a solicitantilor – pe baza criteriilor din anuntul de angajare;
Completarea formularului de cerere de angajare – trimis pe internet de angajator, insotit de CV-ul si scrisoarea de intentie a candidatului;
Intervievarea pentru angajare – cunoscut sub denumirea de interviu preliminar – ca forma de comunicare directa intre candidat si angajator;
Testarea pentru angajare:
CUM NE ALEGEM RESURSELE UMANE?
Principalele tipuri de teste de selecție sunt:
testele de inteligență – evaluează aptitudinea unei persoane de a desfășura o gamă largă de activități, într-o diversitate de situații; sunt utilizate mai ales în cazul angajării persoanelor tinere;
testele de abilități specifice – se utilizează pentru măsurarea altor aptitudini cum ar fi cele motrice, senzoriale, muzicale, necesare pentru desfășurarea activității;
testele de cunoștințe – se utilizează atunci când este necesară o triere masivă a candidaților, iar informațiile cuprinse în CV nu sunt suficiente pentru departajare;
testele de personalitate – stabilirea trăsăturilor care sunt direct legate de succesul într-o anumită activitate; ele includ întrebări deschise, dând posibilitatea angajatului să exprime o părere despre o anumită situație sau să explice cum ar reacționa în anumite situații;
– testarea comportamentului de grup – sunt utilizate pentru a evalua comportamentul candidatului în cadrul unor ședințe de grup, modul de comunicare și contribuția la generarea comportamentelor de grup.
Verificarea referintelor – sunt verificate o serie de informații referitoare la locurile de muncă anterioare ale candidatului, comportamentul la locul de muncă anterior, nivelul de pregătire profesională, rezultatele obținute la locul de muncă anterior, comportamentul social
Examenul medical – scopul examenului medical este acela de a afla starea de sănătate a candidaților, pentru a stabili dacă aceștia sunt apți să desfășoare activitatea la nivelul postului pe care vor fi angajați
Interviul final – are rolul de a clarifica o serie de aspecte legate de modul de desfășurare a activității la noul loc de muncă și de a obține o serie de clarificări suplimentare cu privire la comportamentul angajatului la noul loc de muncă.
Decizia de angajare – în funcție de numărul posturilor vacante și se întocmește oferta de angajare care le va fi adusă la cunoștință candidaților respectivi.
Instalarea pe post – are loc semnarea contractului individual de muncă între noul angajat și compania la care acesta va lucra.
Redactarea și transmiterea scrisorilor de respingere – candidații care nu au parcurs cu succes fiecare etapă a procesului de selecție sunt declarați, în general, candidați respinși și, de cele mai multe ori, angajatorii îi includ în propria bază de date, urmând pe viitor să îi aibă în vedere în scopul angajării pe posturi corespunzătoare nivelului de calificare, experiență sau pregătire profesională al respectivilor candidați.
CV-ul, Scrisoarea de intentie și Interviul – elemente cheie în procesul de selecție a resurselor umane –
Curriculum Vitae (CV-ul) reprezintă un memoriu privind activitatea anterioară a unei persoane, care dorește să își depună candidatura în vederea angajării pe un anumit post în cadrul unei companii.
CV-ul cronologic este organizat pe etape, în ordine cronologic descrescătoare a activităților desfășurate anterior de candidat, începând cu activitățile cele mai recente și finalizând CV-ul cu cele îndepărtate cu cele mai îndepărtate din punct de vedere calendaristic.
CUM NE ALEGEM RESURSELE UMANE?
CV-funcțional accentuează realizările sau activitățile anterioare ale candidatului. Este recomandabil a fi utilizat de către persoanele sau candidații care au o activitate profesională anterioară foarte bogată și chiar pe diverse posturi și domenii de activitate.
Scrisoarea de intenție însoțește CV-ul trimis unui potențial angajator și exprimă motivele pentru care un candidat intenționează să se angajeze pe postul pentru a care a fost publicată oferta de angajare.
Interviul reprezintă un dialog între un candidat și responsabilul cu derularea activității de selecție (sau chiar o comisie de intervievare) al unei companii, derulat în scopul identificării informațiilor prezentate în CV și scrisoarea de intenție și obținerii unor informații suplimentare cu privire la fiecare candidat, comparării candidaților, clarificării unor incoerențe și alegerii cel mai bun candidat.
Principalele etape ale derulării unui interviu sunt:
pregătirea interviului;
stabilirea echipei de intervievatori;
alegerea locului de desfășurare a interviului;
aranjarea încăperii;
condiții optime de desfășurare;
stabilirea strategiei de intervievare;
derularea interviului;
evaluarea candidatului.
Principalele tipuri de întrebări care pot fi utilizate în cadrul unui interviu sunt:
întrebări închise;
întrebări deschise;
întrebări de verificare;
întrebări cu răspuns implicit.
2.3 Modalități și tehnici de selcție
Metodele de selecție se împart în metode empirice și metode științifice.
Metodele de selecție empirice, în general, nu sunt bazate pe criterii riguroase, ci pe recomandari, impresii, modul de prezentare la interviu al candidatilor , existand chiar și practici controversate precum analiza grafologică și detectorul de minciuni.
Metodele de selecție științifice presupun
criterii științifice
metode și tehnici adecvate
se desfașoara în etape
Principalele metode si etape corespunzator criteriilor adecvate postului respectiv :
alegerea preliminară a solicitanților care vor face obiectul selecției
cererea de angajare, scrisoarea de intenție
interviul pentru angajare : – tradițional
– structurat
– semistructurat
– situațional
CUM NE ALEGEM RESURSELE UMANE?
lista pentru angajare
verificarea referințelor
examen medical
interviu final
– decizia de angajare
2.4 Despre recrutare și selecție în instituțiile administratiei publice
În cadrul administrațiilor publice procesele de rectrutare și selecție se realizează pe baza ,,sistemelor de utilizare” și ,,sistemelor de carieră”. Alegerea sistemului de utlizare reprezintă voința de a plasa funcția publică aproape de societatea civilă, în timp ce sistemul de carieră separă ceea ce este ,,comercial” de ,, necomercial”. Aceste doua sisteme pot fi folosite împreună.
Sistemul de carieră implică o ierarhie a posturilor în administrația publică, pe care fruncționarul o ocupă succesiv. Are ca principală caracteristică faptul ca recrutarea și selecția a funcționarilor publici se face în acelasi mod ca în sectorul privat, adică sunt recrutați pentru un anumit post dar pot candida pentru orice alt post vacant existent în sectorul public, în situația în care aceste îndeplinește condițiile prevazute postului.
Sistemul utilizării are ca sursă principală recrutarea absolvenților,de la facultați de prestigiu, oameni bine pregatiți în domeniu.
Sistemul corpurilor își are aplicabilitate în mai multe tări, inclusiv în România. ,,Corpul reprezintă baza organizării funcțiilor publice de stat și spitale”.
În România în ceea ce privește recrutarea, poate ocupa o funcție publică persoana care îndeplinește următoarele condiții:
are cetățenie română și domiciliul în românia.
are varsta de 18 ani împliniți
are capacitate deplină de exercițiu
are o stare de sanatate corespunzătoare funcției publice pentru care candidează, atestată pe baza examenului medical de specialitate
îndeplinește condițiile de studii prevăzute de lege pentru fiecare funcție publică
îndeplinește condițiile speciale pentru ocuparea funcției publice
nu a fost condamnat ( conform prezentei legi), nu a fost destituit dintr-o funcție publică în ultimii șaspte ani
nu a desfașurat nicio activitate de poliție politică
Recrutarea, selecția, atestarea și numirea funcționarilor publici în cadrul instituțiilor publice au la bază legală Legea nr, 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată și Hotărârea Guvernului nr. 1209/2003 privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici.
Intrarea îm corpul funcționarilor publici se face numai prin concurs organizat de autoritatea sau instituția publică interesată. Concursul se organizează numai în limita posturilor rămase vacante în urma aplicării procedurilor de promovare, precum și a prevederilor legale referitoare la transferuri.
CUM NE ALEGEM RESURSELE UMANE?
2.5 Principiul corporatismului
Corporatismul reprezintă doctrina social-politică și economică, apărută după primul război mondial, care preconiza înlocuirea sindicatelor muncitorești cu corporații, organizații profesionale din care să facă parte atât muncitorii, cât și patronii, precum și înlocuirea parlamentului cu o reprezentanță națională a corporațiilor.
,, Corpul” social, reprezentat de funcționar, prespune o anumită legalizare, căpătând astfel un atribut de ordin moral și de drept professional. Astfel se poate face o asemanare între faptul că în familie s-a creat ,,mediul în cadrul căruia s-au elaborat morala și dreptul casnic”, la fel și corporația este ,,mediul natural în care trebuie să se elaboreze morala și dreptul profesional”.
În zilele noastre se vorbește despre ,,universități coropratiste”, ,,guvernare coropratistă”, ,,cetățenie coropratistă”, ,,control coroprativ”, ,,conducere coropratistă”, strategii coropratiste de cercetare”, etc. Aceste concept își gasesc un fundament pe baza conceptului de ,,responsabilitate socială coroprativă”, elaborat de Uniunea Europeană: ,, majoritatea definițiilor privind responsabilitatea socială corporativă o descriu ca pe un concept prin care companiile integrează interesele sociale și pe cele legate de mediu în operațiile lor de afaceri și în operatiunile lor cu deținătorii de interese pe o bază voluntară”.
Principiul are un caracter extrem și este corelat cu cel al parteneriatului. Parteneriatul corporativ este văzut ca noua bază socială pentru a realiza și întări coeziunea socială.
Activitatea corpului funcționarilor publici are ca scop consolidarea coeziunii sociale și împlinirea cerințelor responsabilității sociale corporative.
CUM NE ALEGEM RESURSELE UMANE?
Referințe
Nica E. (2012). Managementul resurselor umane în administrație publică ,.
Stanciu, C. (n.d.). Recrutarea, selecția și încadrarea resurselor umane. Retrieved from https://www.academia.edu/4871848/Recrutarea_selec%C5%A3ia_%C5%9Fi_%C3%AEncadrar ea_resurselor_umane
Training, J. (2012). Tehnici Eficiente de Recrutare si Selectie. Retrieved from http://www.jinfotraining.ro/files/materials-1335426490.pdf
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI
Facultatea de Administrație și Management Public
Hipermarketul studentului Kaufland vs. Carrefour
Violeta-Mihaela MIHALACHI Diana Maria MOACĂ Cristina Elena PANĂ
Georgiana Alexandra PLUMB
Coordonator științific
Asist. Univ. Dr. Brișcariu Roxana
HIPERMARKETUL STUDENTULUI KAUFLAND VS. CARREFOUR
Justificarea temei
Am ales această temă, deoarece sunt cele mai accesibile și cautate hipermarketuri. De asemenea datorită poziționării acestora sunt favorizate de studenți.Din punctul nostru de vedere este o temă accesibilă pentru a putea gasi informațiile necesare și a putea desfășura un studiu amanunțit. Datorită vârstei studenților, aceștia dispun de numeroase preferințe în alegerea locului pentru cumpărături și mai ales venitului scăzut de care dispun, cautând un preț cât mai accesibil.Am ales să facem studiul pe studenți deoarece sunt din aceeași categorie cu noi, putând interacționa cu aceștia mult mai ușor decât cu persoane dintr-o altă categorie de vârstă.
Descriere Kaufland
Kaufland s-a înființat în 1984 în Neckarsulm, Germania. Această companie are ca obiect principal de activitate comerțul cu amănuntul și predomină vânzarea de produse alimentare, băuturi și tutun. În România s-a înființat în 2003, deschizându-și porțile abia în 2005. Lanțul de hipermarketuri s-a dezvoltat în toate județele țării, iar întreaga rețea este condusă de Adrian Viman din 2007. Cu trecerea timpului rețeaua s-a dezvoltat admirabil de la 27 de magazine în anul 2007 la 102 magazine în 2014.
Kaufland a fost unul dintre singurele hipermarketuri de top care a prosperat în timpil crizei, dublându-se din 2009 până în 2013. În ultimul timp Kaufland a deschis 13 magazine dintre care 4 în București. Vânzările au crescut cu 3% în 2014 față de 2013, înregistrând 18,5 mil.Euro. Se dorește ca până în anul 2018 să se ajungă la 17-18 magazine doar în București vizând atingerea pragului de 2 mild. Euro.
Acesta oferă un spațiu mai extins față de Lidl și Penny Market. Principalii concurenți sunt Carrefour, Auchan, Real și Cora. Este singura companie privată care oferă cele mai multe locuri de muncă în România, depășind efectivul Petrom cu peste 2500 de salariați.
Descriere Carrefour
Carrefour este prezent în 34 de țări, cu aproximativ 10.100 magazine și peste 471.000 de angajați. În 1963, pe data de 15 iunie în localitatea Sainte- Genevieve-des-Bois, din apropierea Parisului, a fost deschis primul hipermarket.
Carrefour reunește o gamă vastă de produse printre care și produse textile, electronice, electrocasnice și pentru casă. A fost primul retailer care a adus conceptul de hipermarket și în România. În zona Militari a fost deschis primul Carrefour, inaugurat pe 27 iunie 2001, iar în poziția de director general era Francois Gliver.
În magazin clienții pot găsi și produse bio, dar și unele specifice anumitor culturi și anume: Franța, Italia, Spania, țările asiatice. Strategia Carrefour este reprezentată de oferirea celor mai mici prețuri mereu. Consumatorii vizitează magazinele Carrefour pentru gama variată de produse, dar și pentru unele promoții, iar în toate magazinele clienții pot accesa serviciul wireles.
HIPERMARKETUL STUDENTULUI KAUFLAND VS. CARREFOUR
Teorii
„Strategia de distribuție este o componentă a strategiei de marketing. Distribuție este componenta fundamentală a procesului de comercializare punând în relație producătorul, distribuitorul și consumatorul. În literatura de specialitate sunt citate 4 tipuri de strategii adoptate de către firmele de distribuție: strategia de dezvoltare, strategia de reduce a costurilor, strategia de diferențiere și strategia de diversificare.” (Mihaela Belu și Andrei Bețivu, 2007, pag. 2)
Carrefour reprezintă cel mai mare retail din Europa având vânzări de aproximativ 100 mild. Dolari.
Conceptul de hipermarket adus în România de Carrefour a fost bine primit de către consumatori.
În ultima perioadă cumpărătorii s-au orientat mai mult spre comerțul modern, respectiv cel din marile lanțuri de magazine, decât spre cel tradițional. Acest lucru a fost demonstrat de un studiu realizat de JFK. Un alt aspect relevant care reiese din acest studiu este legat de faptul că, cumpărătorii sunt mulțumiți de condițiile oferite de lanțurile de magazine, dar nu sunt loiali aceluiași magazin, supermarket, hipermarket.
Atât în Europa, cât și în România, promoțiile din hipermarketuri au fost cele mai importante până în 2005, acum în schimb nu se mai pune accent pe acestea, ci pe raportul preț/calitate.
În Europa, rata de cumpărători din hipermarket variază de la o țară la alta. Spre exemplu în Bulgaria media de cumpărători este de 5 ori mai mare din supermarket decât în hipermarket. În Franța 60 % dintre consumatorii francezi, cumpără din hipermarket. După datele preluate după INSSE, 36% dintre cumpărătorii francezi au fost în 2 magazine, 29% în 3 magazine, iar 15% nu au fost la cumpărături.
Pentru 2010, prognoza GfK arată o creștere masivă, de până la 50%, din cota de lanțuri comerciale de mari dimensiuni, în ceea ce privește preferințele românilor. In ultimii ani, cumpărătorii români au evoluat de la a fi naivi (1996), fiind disponibile (2000), loial (2003) până la a fi exigentă și solicitante (2006), fiind loial categorii și nivelul de calitate (premium, mediu , accesibil). Categoric următorii ani va aduce un devotament mai mare pentru branduri, atât în ceea ce privește domeniul și
HIPERMARKETUL STUDENTULUI KAUFLAND VS. CARREFOUR
servicii de mărfuri. In ultimii ani, românii au început să facă cumpărături mai des în marile magazine. (Marius Bălășescu, 2009, pag.1-7)
Vânzarea cu amănuntul este parte a procesului de dezvoltare durabilă și joacă un rol important datorită conexiunii prevazute între producători și consumatori.(Viorel Coca, Mihaela Dobrea, Cristinel Vasiliu. 2013. pag. 1)
“In cadrul UE, dezvoltarea durabilă este supusă unor numeroase summit- uri, tratate și acorduri, cele mai importante fiind "Tratatul de la Lisabona", în 2007 (ANPA, 2013).”( Viorel Coca, Mihaela Dobrea, Cristinel Vasiliu. 2013. pag. 2).
“Țara noastră a participat activ la aceste evenimente și, ca urmare, la data de 12 noiembrie 2008, Guvernul a aprobat Strategia Națională de Dezvoltare Durabilă 2013-2020-2030 (Guvernul România, 2008). “(Viorel Coca, Mihaela Dobrea, Cristinel Vasiliu. 2013. pag. 2).
„Studii și cercetări din țara noastră au relevat un impact redus al punerii în aplicare a politicilor de dezvoltare durabilă și gradul redus de cunoaștere a impactului său favorabil asupra mediului, societății și economiei (Olaru et al., 2010, Toma, 2011).”( Viorel Coca, Mihaela Dobrea, Cristinel Vasiliu. 2013. pag. 2).
„Piața de vânzarea cu amănuntul este globalizată. Sursa de crearea avantajului competitiv devine din ce în ce mai dificilă. Un factor de succes este inovația. În industria de vânzare cu amănuntul, inovația se manifestă sub formă de magazine, politica de brand, din gama comerciala, procese interne, experiența consumatorului, tehnologia informației, noi instrumente de comunicare și de plată, metode de realizare ordine etc. (Reinartz și colab., 2011 ).” (Viorel Coca, Mihaela Dobrea, Cristinel Vasiliu. 2013. pag. 3).
Printre tendințele europene de retail, Dawson (2010) a remarcat faptul că societățile comerciale mari (Wal-Mart, Carrefour, Tesco, Metro, etc) "cresc" mai repede decât rata de creștere a sectorului comerțului cu amănuntul. (Viorel Coca, Mihaela Dobrea, Cristinel Vasiliu. 2013. pag. 4).
Au fost selectate 12 companii de vânzare cu amănuntul, această selecție definește un câmp de referință, iar pentru acest studiu a fost folosita o cercetare descriptivă. Datele colectate cu privire la cele 12 societăți selectate din referință au fost analizate în dinamica lor între 2007-2011.( Viorel Coca, Mihaela Dobrea, Cristinel Vasiliu. 2013. pag. 4-5).
Cele 12 companii au o cotă de piață de aproximativ 46% din piata de retail, deși reprezintă mai puțin de 1% din numărul total al companiilor din acest sector.( Viorel Coca, Mihaela Dobrea, Cristinel vasiliu. 2013. pag. 5)
Tabelul nr. 1 prezintă clasamentul principalelor companii românești în intervalul de referință, calculată după cifra de afaceri în 2011.
HIPERMARKETUL STUDENTULUI KAUFLAND VS. CARREFOUR
Sursă: Viorel Coca, Mihaela Dobrea, Cristinel Vasiliu. 2013. pag.5.
Observam că rata medie anuală de creștere a cifrei de afaceri pentru cele douăsprezece companii selectate este de 23,41%. Companiile cu cele mai mari rate de creștere sunt Profi Rom Food Ltd. (43.77% pe an), cifra de afaceri a crescut în ultimii cinci ani, de peste patru ori, Mega Image Ltd. (38,13% pe an) a crescut în cifra de afaceri in ultimii cinci ani de peste trei ori, iar SCS Kaufland Romania (27,09% pe an)
cifra de afaceri sa dublat în ultimii cinci ani, propulsând-l din al treilea rang în 2007, la primul rang în 2011.( Viorel Coca, Mihaela Dobrea, Cristinel Vasiliu. 2013. pag. 5)
„ Valoarea productivității medii a muncii măsurate ca procent între cifra de afaceri anuală și numărul de angajați în domeniul respectiv este de aproximativ trei ori mai mic în România decât media europeană, aspect care poate fi văzut în tabelul nr. 2.” (Viorel Coca, Mihaela Dobrea, Cristinel Vasiliu. 2013. pag. 14).
Sursă: Viorel Coca, Mihaela Dobrea, Cristinel Vasiliu. 2013. pag.14-596
4.1 Kaufland
Se poate observa in tabelul 3 că, creșterea medie anuală a cifrei de afaceri a firmelor din top este însoțită de o creștere substanțială a numărului de angajați, o
HIPERMARKETUL STUDENTULUI KAUFLAND VS. CARREFOUR
medie de 15,47% pe an.( Viorel Coca, Mihaela Dobrea, Cristinel Vasiliu. 2013. pag.7).
Sursă: Viorel Coca, Mihaela Dobrea, Cristinel Vasiliu. 2013. pag.7
Kaufland România SCS a dublat numărul de angajați, creșterea acesteia de circa
de angajați în cursul anilor 2007-2011.( Viorel Coca, Mihaela Dobrea, Cristinel Vasiliu. 2013. pag. 6)
Tabelul nr. 4 prezintă topul primelor douăsprezece societăți comerciale românești de cota de piață în 2011, calculată prin raportarea la piața de referință.( Viorel Coca, Mihaela Dobrea, Cristinel Vasiliu. 2013. pag.9)
Sursă: Viorel Coca, Mihaela Dobrea, Cristinel Vasiliu. 2013. pag.9.
În anul 2011, cota de piață cumulată a primelor douăsprezece societăți din partea de sus este de 46.09%, în timp ce cota de piață a primelor cinci companii din top, în același an este de 31,56%. Dinamica cotelor de piață ale companiilor selectate
HIPERMARKETUL STUDENTULUI KAUFLAND VS. CARREFOUR
este, de asemenea, remarcabil, Kaufland România SCS dubleaza cota de piață în perioada 2008 -2011.( Viorel Coca, Mihaela Dobrea, Cristinel vasiliu. 2013. pag.8)
„Kaufland promovează "Angajamentul față de oameni și mediul" (Kaufland, nd), format din trei domenii:
– Protecția mediului înconjurător: reciclare, tehnologie verde, materiale de
birou
Gamă: produse certificate, produse ecologice, protejarea pădurilor și a
animalelor
– Societatea: acțiuni de mediu, campanii educative, stil de viață sănătos” (Viorel Coca, Mihaela Dobrea, Cristinel vasiliu. 2013. pag.15)
“Studiul de cercetare următor se concentreaza pe stabilirea comportamentului de consum al consumatorilor tineri față de produsele și serviciile asociate vândute de hipermarketul Kaufland, in ceea ce priveste: motivatia de a alege produsele din hipermarketurile Kaufland, timpul mediu petrecut la cumpărături, suma medie cheltuită cu privire la cumpărături, obiceiurile de cumpărături ale clienților. Studiul de față se bazează pe datele primare colectate de la tinerii clienti ai hipermarket-ului Kaufland. Acest studiu de marketing a fost realizat in perioada 1 mai 2012 – 1 iunie 2012, folosind chestionarul pentru a aduna date, care a fost completat, printr-un eșantion de 85 de persoane.” (Meghisan, Gheorghe, Adriana Lazarescu, Georgeta-Madalina Meghisan. 2012. pg 1)
Ipotezele că această cercetare a încercat să fie confirmată sunt:
Clienții fac cumpărăturile în hipermarket-uri doar o dată pe săptămână.
Conform tabelului 1 se poate observa că 77,6 din clienții tineri fac cumpărăturile lor o dată pe săptămână, în timp ce doar 20% fac cumpărăturile lor de două ori pe săptămână, comparativ cu 1,2% dintre clienții care merg la cumpărături de patru ori pe săptămână(Meghisan, Gheorghe, Adriana Lazarescu, Georgeta-Madalina Meghisan. 2012. pg. 2)
HIPERMARKETUL STUDENTULUI KAUFLAND VS. CARREFOUR
săptămână
Total 85 100,0 100,0
Sursă: Meghisan, Gheorghe, Adriana Lazarescu, Georgeta-Madalina Meghisan. 2012. pg.
2
Principalele motive pentru a alege hipermarket-urile Kaufland pentru cumpărături sunt: gama largă de produse, prețuri mici, promoții existente, locatia hipermarket-ului, marca proprie.
Tabelul 2 ne arată că variația poate fi explicată într-un procent de
65.941.( Meghisan, Gheorghe, Adriana Lazarescu, Georgeta-Madalina Meghisan. 2012. pg.3)
Sursă: Meghisan, Gheorghe, Adriana Lazarescu, Georgeta-Madalina Meghisan. 2012. pg.
3
Timpul mediu petrecut la cumpărături în hipermarketurile Kaufland este de o oră.
În tabelul 3 putem observa că 95% din respondenți petrec la cumpărături între 50 minute și 63 de minute.( Meghisan, Gheorghe, Adriana Lazarescu, Georgeta- Madalina Meghisan. 2012. pg.3-4)
HIPERMARKETUL STUDENTULUI KAUFLAND VS. CARREFOUR
Sursă: Meghisan, Gheorghe, Adriana Lazarescu, Georgeta-Madalina Meghisan. 2012. pg. 4
Suma medie cheltuită pentru cumpărături în hipermarketurile Kaufland este de 100 de lei.
Putem observa în tabelul 4 că suma cheltuită la cumpărături în hipermarketul Kaufland este de 120 lei.( Meghisan, Gheorghe, Adriana Lazarescu, Georgeta- Madalina Meghisan. 2012. pg.4)
Sursă: Meghisan, Gheorghe, Adriana Lazarescu, Georgeta-Madalina Meghisan. 2012. pg. 4
Atunci când consumatorii merg la cumpărături se întorc în același hipermarket pentru a cumpăra același produs și aceeași marcă.
Din tabelul 5 rezultă că 50,6% dintre tinerii clienți sunt fideli hipermarketului, revenind la el pentru cumpărarea acelorași produse și branduri.( Meghisan, Gheorghe, Adriana Lazarescu, Georgeta-Madalina Meghisan. 2012. pg. 4)
HIPERMARKETUL STUDENTULUI KAUFLAND VS. CARREFOUR
Confirmat
hipermarket, alte produse, dar
aceeași marcă 14 16.5 16.5 35.3
Cumpărați de la alte
hipermarketuri,
același produs, dar de la alte brand-uri
Vă întoarceți în același
hipermarket pentru același produs,
aceeași marcă
12 14.1 14.1 49.4
43 50.6 50.6 100.0
Total 85 100.0 100.0
Sursă: Meghisan, Gheorghe, Adriana Lazarescu, Georgeta-Madalina Meghisan. 2012. pg. 4
Principalul concurent al hipermarketului Kaufland este Auchan.
În tabelul 6, din răspunsurile clienților reiese că principalul concurent al hipermarketului
Kaufland este Auchan (64,7%). (Meghisan, Gheorghe, Adriana Lazarescu, Georgeta-Madalina Meghisan. 2012. pg. 5).
Sursă: Meghisan, Gheorghe, Adriana Lazarescu, Georgeta-Madalina Meghisan. 2012. pg. 5
HIPERMARKETUL STUDENTULUI KAUFLAND VS. CARREFOUR
4.2 Carrefour
Carrefour și Wal-Mart sunt pe primele locuri în lume în ceea ce privește cifra de afaceri și ocuparea forței de muncă . ( Enrico Colla,Marc Dupuis. 1997. Pag. 2 )
Pentru firma create de Sam Walton, preluarea Carrefour ar fi reprezentat prinderea a doi iepuri dintr-o lovitură, prin eliminarea unui concurent potential. ( Enrico Colla,Marc Dupuis. 1997. Pag. 4 ).
Pentru liderul francez , dificultăți de dezvoltare de natură economică ( Argentina ) sau a unei natură administrativă politică ( China ), vin pe partea de sus a consecințelor fuziunii Promodès . Criza din Argentina afectează Carrefour , mai mult decât celelalte companii , deoarece este lider pe această piață . Încetinirea din China , care rezultă din acțiuni de la un guvern central. ( Enrico Colla,Marc Dupuis. 1997. Pag. 4 )
Anumiți analiști acum încep să-și exprime îndoielile . S-ar putea Carrefour sa fie în procesul de slăbire excesiv a imaginii sale ca un discounter ? Pentru francezi , prețul rămâne un factor foarte important în alegerea magazinului principal , iar orice companie care a uitat acest fapt iși pierde echilibrul delicat al mixului de vânzare cu amănuntul , care să asigure o valoare a consumatorilor pentru bani, ar putea avea de asemenea un " preț " să plătească pentru această supraveghere. (Enrico Colla,Marc Dupuis. 1997. Pag.4)
Există șapte probleme manageriale și de cercetare:
Concurență verticală sau orizontală
Față de latura cantitativă, aceasta este contribuția comercianților cu amănuntul la lanțul de valori care trebuie să fie reconsiderată. Comercianții cu amănuntul la scară largă sunt tot mai implicați în proiectarea produselor (etichete private) dezvoltă concepte, învață să folosească sistemele informatice foarte puternice și sofisticate; pe această bază, la nivel mondial Wal-Mart vs Carrefour luptă pentru a putea relansa dezbaterea privind locul de vânzare cu amănuntul într-o economie globală. ( Enrico Colla,Marc Dupuis. 1997. Pag.4 )
Locul de inovare în comerțul cu amănuntul
Atât Carrefour și Wal-Mart sunt inovatori, dar în diferite domenii. Ca hipermarket, Carrefour a fost pionier inovator al acestui concept (Burt, 1994) care a aplicat în mod strălucit ideile predicate de Trujillo și compania NCR, la sfârșitul anilor 1950. După patru decenii de existență, hipermarketul a demonstrat capacitatea de a deveni o mașină considerabilă de război atât la nivel național și international. ( Enrico Colla,Marc Dupuis. 1997. Pag. 4 )
Factorii cheie pentru internaționalizare de succes
Carrefour este prezent în 26 de țări. Carrefour a reușit să exporte un concept puternic, adică hipermarket, care este foarte potrivit pentru start-up și în faza de dezvoltare în țările în curs de dezvoltare. ( Enrico Colla,Marc Dupuis. 1997. Pag. 6 )
Dimensiunea critică internațională
HIPERMARKETUL STUDENTULUI KAUFLAND VS. CARREFOUR
Carrefour va rămâne mai mic decât rivalul său pentru o lungă perioadă de timp, în timp ce așteaptă dezvoltarea piețelor asiatice, Wal-Mart. Carrefour a realizat cote de piață de lider în America de Sud (Argentina și Brazilia), precum și în Asia, în cazul în care Wal-Mart este încă un mic operator. Mai mult decât atât, Carrefour este lider în fiecare țară europeană în care are magazine (Spania, Belgia, Portugalia, Grece) sau cel puțin un al doilea jucător (Italia), în timp ce Wal-Mart se află în poziția a treia în Marea Britanie și este chiar mai slabă în Germania. ( Enrico Colla,Marc Dupuis. 1997. Pag. 7 )
Portofoliul de formare de magazin
Când vine vorba de exportul de concepte de magazin, succesele majore au implicat strategii de un singur format, cum ar fi:
cash and carry (Makro și Metro);
hipermarketuri (Carrefour);
hard discount (Aldi);
specialiști pe scară largă, cum ar fi IKEA;
hiper-specializare, cum ar fi Benetton. ( Enrico Colla,Marc Dupuis. 1997. Pag. 8 )
Noile considerații ale societății informaționale și provocarea privind comerțul electronic
Carrefour nu a fost niciodată un lider în ceea ce privește introducerea de noi tehnologii. În pofida inovației conceptului de hipermarket, avantajele sale competitive includ abilitatea de a se adapta magazinelor sale la zonele lor de captare, datorită managerilor motivați și autonomi și organizarea descentralizată. ( Enrico Colla,Marc Dupuis. 1997. Pag. 8 )
Relația furnizori comercianți cu amănuntul, "marjele din spate" sau de lucru asupra lanțurilor valorice
Wal-Mart este mai utilizat decât Carrefour pentru a dezvolta o relație de lucru și a face schimb de informații cu furnizorii cheie. ( Enrico Colla,Marc Dupuis. 1997. Pag. 8 )
Instrument de cercetar
Pentru realizarea acestui proiect am ales ca instrument de cercetare chestionarul, compus din 13 întrebări. Această metodă este una dintre cele mai populare metode de colectare a datelor, cu un timp relativ scurt.
Datorită faptului că metoda de cercetare este chestionarul, metoda de colectare a datelor este calitativă, domeniul de colectare a datelor fiind cel online.
Am ales această metodă de cercetare, deoarece avânt variante de răspuns la întrebări, persoanele invievate vor fi tentante să îmi răspundă mai mult și mai corect, decât să se laș pe ele să formuleze un răspuns. Prin formularea răspunsului, acestea vor avea tendința de a minți sau de ascunde anumite aspecte datorită faptului de a nu fi judecate de deciziile pe care le-au luat.
HIPERMARKETUL STUDENTULUI KAUFLAND VS. CARREFOUR
Populația reprezentativă cercetării noastre este reprezentată de studenți, aceștia expunându-și preferințele în legătură cu hipermarketul preferat
Interpretarea datelor
Întrebările din chestionar vor fi interpretate în procente, acestea relevând preferințele, dar și cauza alegerii hipermarketului. Din întrebările formulate reies următoarele date:
1. Vârstă
50
45
40
35
30
25
20
15
10
5
0
1 2 3 4 5 6 7
Varsta
Nr. Respondenti
HIPERMARKETUL STUDENTULUI KAUFLAND VS. CARREFOUR
HIPERMARKETUL STUDENTULUI KAUFLAND VS. CARREFOUR
HIPERMARKETUL STUDENTULUI KAUFLAND VS. CARREFOUR
HIPERMARKETUL STUDENTULUI KAUFLAND VS. CARREFOUR
Analiza efectuată pe baza unui chestionar cu 144 de respondenți, din care 115 au fost de gen feminin(79,9%) și 29 de gen masculin(20,1%), asupra preferințelor studenților in legătură cu hipermarketul au rezultat următoarele date:
Hipermarketul ales de respondenți este Carrefour. Aceștia aleg hipermarketul Carrefour, in primul rând datorită prețului scăzut față de cel din Kaufland și în al doilea rând datorită amplasării. Totodată ar dori sa schimbe la hipermarketul ales calitatea produselor precum și prețul acestora.
Un procent de 53,5% sunt influențați de amplasarea hipermarketului, iar pentru 1,4% din respondenți nu contează. Pe ultimul loc se situează atmosfera hipermarketului.
Majoritatea respondenților, însemnând un procent de 30,6% au raspuns că nu sunt mulțumiți de calitatea produselor oferite de hipermarketul ales, totuși 79,9% dintre ei mergând săptămânal la cumpărături. În schimb, de serviciile oferite sunt nici mulțumiți, dar nici nemulțumiți într-un procent de 29,9%.
HIPERMARKETUL STUDENTULUI KAUFLAND VS. CARREFOUR
38,2% dintre respondenți au un venit de peste 1000 Ron pe lună , iar 75 dintre respondenți alocă o sumă între 100-300 Ron pentru cumpărături, 50,7% dintre aceștia petrecând între 30 și 60 de minute în hipermarket.
Următorul hipermarket ales de respondenți pentru a face cumpărăturile este Auchan-ul, cu un procent de 52,8%, urmat de Lidl cu 42,4%, iar pe locul III se situează Cora cu un procent de 15,3 %.
7. Concluzii
Munca la acest proiect ne-a adus foarte multe beneficii, deoarece am aflat preferințele studenților în materie de cumpărături. Deși am analizat două hipermarketuri, Kaufland și Carrefour, asemănătoare din foarte multe puncte de vedere, în urma rezultatelor am descoperit că acestea sunt diferite și unul este mai preferat ca celălalt.
Din punctul nostru de vedere, această temă a fost una accesibilă, găsind toate informațiile necesare și totodată una frumoasă care ne-a impus să depășim anumite bariere pe care nu credeam vreodată că le vom atinge.
Deși în ziua de azi lumea este reticentă când vine vorba de a răspunde unui chestionar sau nu bagă în seamă, am avut marea surpriză de a ajunte la un număr de 144 de respondent care au cooperat și ne-au ajutat să strângem datele necesare pentru analiza care urma să se desfășoare.
HIPERMARKETUL STUDENTULUI KAUFLAND VS. CARREFOUR
8. Anexa 1
Ce vârstă aveți?
Sex
Feminin
Masculin
Care este venitul dumneavoastră lunar?
Sub 300 RON
Între 300-600 RON
Între 601-1000 RON
Peste 1000 RON
NS/NR
La care dintre următoarele hipermarketuri preferați să vă faceți cumpărăturile?
Kaufland
Carrefour
Ce factori vă influențează alegerea?
Prețul
Calitatea produselor
Amplasarea
Atmosfera
Distanta
Cât de mulțumit/ă sunteți de calitatea produselor oferite de hipermarketul ales?
Foarte mulțumit
Mulțumit
Nici multumit/nici nemultumit
Nemulțumit
Foarte nemulțumit
Cât de mulțumit/ă sunteți de serviciile oferite de hipermarketul ales?
Foarte mulțumit
Mulțumit
Nici mulțumit/nici nemulțumit
Nemulțumit
Foarte nemulțumit
Pe o scală de la 1 la 5 cât de mult sunteti influențat de amplasarea hipermarketului față de locuința dumneavoastră?
1-Nu contează 2 3 4 5- Sunt influențat/ă
HIPERMARKETUL STUDENTULUI KAUFLAND VS. CARREFOUR
Ce sumă alocați pentru cumpărături lunar din hipermarketul ales?
Sub 100 RON
Între 100-300 RON
Peste 300 RON
Cât de des mergeți la cumpărături?
Zilnic
Săptămânal
Lunar
Cât timp petreceți la cumpărături? 1. 10-30 min
2. 30-60 min
3. Peste 60 min
Care este următorul magazin din care vă faceți cumpărăturile înafara de cel menționat?
Lidl
Auchan
Billa
Penny Market
Cora
Real
Metro
Ce ați schimba la hipermarketul ales?
Calitatea produselor
Serviciile
Prețul
Atmosfera
Angajații
Aranjarea produselor
Varietatea produselor
Curățenia
Referințe
(n.d.). Retrieved from http://www.kaufland.ro/Home/05_Compania/index.jsp (n.d.). Retrieved from http://www.wall-street.ro/tag/kaufland.html
(n.d.). Retrieved from http://www.zf.ro/wikizf/kaufland-romanial-s-c-s-10093230 (n.d.). Retrieved from https://www.carrefour.ro/despre-noi/
Balasescu, M. (2009). Evaluating Buying Behaviours on the Consumption Goods Market in Europe and Romania. În Bulletin of the Transilvania University of Brasov (p. 11). Economic Sciences. Series V 2.
HIPERMARKETUL STUDENTULUI KAUFLAND VS. CARREFOUR
Coca, V., Dobrea, M., & Vasili, C. (2013). In Towards a sustainable development of retailing in Romania (p. 583). Amfiteatru Economic 15.
Colla, E., & Dupuis, M. (2002). Research and managerial issues on global retail competition: Carrefour/Wal-Mart." Vol. 30 Iss 2. International Journal of Retail & Distribution Management, 103 – 111.
Meghisan, G., Lazarescu, A., & Meghisan, G.-M. (2012). MARKETING STUDY REGARDING THE CONSUMPTION BEHAVIOR TOWARDS
KAUFLAND HYPERMARKETS. Annals of the University of Craiova, Economic Sciences Series 1.
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI
Facultatea de Administrație și Management Public
Abstract:Am ales să abordăm această temă, deoarece delincvența juvenilă reprezintă o problem actual cu care se confruntă tinerii, adolescenții.
Delincvența juvenilă reprezintă o dimensiune a criminalitații, ce se manifestă sub forma unei imposibilități a minorilor de a-și asuma și de a se supune normelor și valorilor impuse de societate.
Conform unor studii, delincvența juvenilă este inluențata de numeroși factori, precum: mass-media, familia, școala, certurile familiale, precum și dezinteresul unor profesori. Tema aleasă cuprinde informațiile necesare studierii acestei teme.
Cuvinte cheie: mass-media, delincvență, vicii, viziune freudiană.
EFECTELE MEDIULUI
Prof.CooSrdOonaCtoIr AROLXANAASBRUIȘPCARRIAU
COMPORTAMENTELOR
EFECMTIENLOERMILEODRIULUI SOCIAL ASUPRA COMPORTAMENTELOR MINORILOR
Roxana-Andreea CERCELARU SLTilUiaDnaEBNOȚIT:EA
ROXANA-ANDREEA CERCELARU
ANUL 1, GRUPA 239, AMP
Coordonator științific:
Prof. Univ. Roxana BRIȘCARIU VALENTINA-LILIANA BOTEA
ANUL 1, GRUPA 239, AMP
EFECTELE MEDIULUI SOCIAL ASUPRA COMPORTAMENTELOR MINORILOR
Introducere
Delincvența juvenila reprezintă o dimensiune a criminalitații, ce se manifestă sub forma unei imposibilități a minorilor de a-și asuma și de a se supune normelor și valorilor impuse de societate. Astfel, tinerii dezvoltă comportamente antisociale ca urmare a revoltei lor și a incapacității sistemului de a le satisface nevoile. Delincvența juvenilă s-a manifestat încă din cele mai vechi timpuri. Dacă în prezent se bucură de o mediatizare excesivă, în trecut aceste acte erau voalate, fiind considerate dovezi ale unui mediu social insuficient dezvoltat. Fenomenul a înregistrat o creștere semnificativă odată cu evoluția societații și a apariției numeroaselor tentații în care minorii au văzut o modalitate de a se refugia din calea problemelor.
Trebuie făcută însă o distincție între natura actelor de delicvență săvârșite de minori și natura actelor de delicvență întâlnite în rândul adulților. În primul rând, societatea percepe diferit anumite fapte ca fiind ilegale/anormale (fumatul, consumul de alcool, folosirea unui limbaj licențios etc.) dacă sunt înfăptuite de minori și nu de persoane majore. În al doilea rând, cauzele ce duc la manifestarea actelor de delicvență juvenilă sunt mai complexe, având o natura bio- psiho-socială. Interacțiunile dintre individ și societate joacă un rol hotărâtor în dezvoltarea personalității minorului și a însușirii unor deprinderi de ordin pozitiv sau negativ.
Societatea românească, odată cu depășirea perioadei totalitariste, cunoaște o orientare către liberalizare. După ani de constrângeri, populația ajunge să dezvolte o atitudine deschisă și orientată către democrație. Astfel, chiar și în cadrul familiei restricțiile pe care trebuie să le respecte copiii se diminuează ca număr, iar aceștia ajung să profite de libertatea caracteristică vârstei. Totuși, independența excesivă poate avea urmări nefavorabile. Dacă un individ provine dintr-un mediu nesănătos, dintr-o familie destrămată, iar pe parcursul dezvoltării sale nu a intrat în posesia acelui minim de reguli de conduită și a fost expus unor situații marcate de comportamente deviante, atunci el poate manifesta delincvență juvenilă. Acesta poate săvârși fapte de natură penală, însă și acțiuni ce nu sunt în conformitate cu normele considerate obișnuite în societate, dar care nu sunt pedepsite prin lege. Un astfel de comportament poate aduce prejudicii atât celorlalte persoane, cât și statului prin faptul că acesta din urmă ar trebui să investească în reeducarea tinerilor delincvenți.
Am ales să abordăm, în cadrul lucrării elaborate, tema delincvența juvenilă, deoarece considerăm că este o problematică actuală și reprezintă un fenomen complex datorită numeroșilor factori declanșatori, dar și a manifestărilor vizibile din societate. Deși mediatizarea cazurilor delincvenței juvenile este una ridicată, populația nu conștientizează adevăratele cauze și efecte ale comportamentelor deviante manifestate de minori. Astfel, neexistând o implicare directă a adulților în consilierea tinerilor în vederea identificării factorilor ce declanșează actele antisociale, fenomenul ia amploare.
De-a lungul timpului, delincvența juvenilă a fost privită din mai multe perspective: biologică, psihologică și sociologică. Pentru a putea ajunge la esența fenomenului va trebui să le abordăm pe rând pe parcursul lucrării.
EFECTELE MEDIULUI SOCIAL ASUPRA COMPORTAMENTELOR MINORILOR
Perspectiva biologică
Din punctul de vedere al teoreticienilor care susțin perspectiva biologică, copilul delincvent moștenește de la ascendenții săi anumite trăsături genetice care îl fac să prezinte o înclinație către comportamentul devinant.
Conform reprezentantului Școlii Pozitive de Criminologie, medicul și criminologul Cesare Lombroso, delincventul se caracterizează prin degenerescență. Acest concept susține faptul că în cadrul arborelui genealogic al unui copil delincvent se regăsesc persoane ce au manifestat comportamente deviante (alcoolism, cosum de droguri, tendințe criminale), având ca rezultat transmiterea ereditară a trăsăturilor negative acestuia. Lombroso subliniază că un astfel de individ prezintă anumite trăsături fizice specifice, pe care le numește “stigmate” (Dâmboianu
, Rădulescu S. M., 2003)1. Astfel, conform teoriei lui , minorii delicvenți nu se dezvoltă ca urmare a interacțiunii cu mediul, ci sunt un rezultat al involuției genetice, deoarece ei se nasc cu predespoziții și îndeletniciri criminale.
Ipotezele lui Cesare Lombroso au reprezentat surse de inspirație pentru psihologul american, William Sheldon. Cel din urmă susține că delicvenții prezintă un anumit tip somatic și anume, tipul mezomorf. Acesta se caracterizează print-un corp bine definit, constituție musculoasă, talie îngustă, umeri lați, aspect fizic ce îl predispune către dezvoltarea unui comportament violent, înclinat către delicvență.
Odată cu evoluția geneticii, a apărut o nouă ipoteză conform căreia, delincvenții prezintă o altă structură genetică, ce se caracterizează prin existența unui cromozom suplimentar. Astfel, în cazul persoanelor de sex masculin structura cromozomală era XYY, în loc de cea standard, XY. De asemenea, au fost realizate experimente pe gemenii monozigeți pentru a demonstra faptul că posedă aceleași predispoziții genetice. Totuși, acestea nu s-au bucurat de succes deoarece s-a constatat că asemănarea dintre acest tip de gemeni rezulta, în mai mare măsură, ca urmare a modului în care erau ei percepuți și tratați de cei din jur.
Ca urmare a excluderii efectelor factorilor externi de mediu (familia, mecanismele de socializare, situația economico-socială etc.) din cadrul procesului de elaborare a teoriilor biologice, acestea au fost invalidate.
EFECTELE MEDIULUI SOCIAL ASUPRA COMPORTAMENTELOR MINORILOR
Perspectiva psihologică
Spre deosebire de teoriile biologice, cele psihologice nu exclud influența mediului social asupra dezvoltării comportamentului delincvent, însă susțin importanța trăsăturilor individuale de personalitate în capacitatea oamenilor de a-și putea urmări și atinge scopurile, aspirațiile, în conformitate cu normele acceptate de societate. Astfel, conform lui Sorin M. Rădulescu, “delincvenții sunt persoane inadaptate, care nu pot întreține raporturi sociale normale, definite de frustrare, agresivitate, coeficient scăzut de inteligență și alți factori ce pot influența personalitatea.”(Dâmboianu C. , Rădulescu S. M., 2003)
Teoriile psihologice pun accentul pe trasăturile psihice ca factori determinanți pentru actele de delicvență juvenilă. Printre ele se numără: teoria rezistenței la frustrare, teoria asocierilor diferențiale, teoria dezorganizării sociale, teoria subculturilor delincvente și teoria etichetarii sociale (Banciu D., Rădulescu S.M, 1990).
Teoria rezistenței la frustrare a fost elaborata de W. C. Reckless și susține ideea conform căreia omul dispune de o structură individuală interna și externă, care functionează asemenea unui scut de protecție. Acesta este menit să respingă elementele care ar putea avea un efect negativ asupra propriei persoane. În structura externă se regăsesc grupurile din care un individ face parte (familie, prieteni, rude), și mediile în care acesta socializează, considerându-le refugii din calea frustrărilor. Pe de altă parte, structura internă vizează percepția individului asupra imaginii propriei persoane, în raport cu oamenii din mediile cu care acesta interacționează. Ca urmare a apariției unei disfuncționalitați a unuia dintre mecanismele de protecție, individul va prezenta o înclinație către manifestarea unor comportamente cu caracter deviant. Un exemplu ce susține această afirmație sunt copiii ce provin din familii în care relațiile între părinți sunt tensionate sau ai căror membrii manifestă tulburări comportamentale (alcoolism, acte de violență etc.). În aceste situații, copilul nu poate beneficia de susținerea apropiaților în momentele în care va simți nevoia de alinare ca urmare a situațiilor cu care se confruntă și va decide să-și ilustreze frustrările prin acte impulsive, violente, limbaj licențios. Astfel, deoarece în cadrul familiei minorul nu găsește sprijinul de care are nevoie să facă față situațiilor cu care se confruntă, el va cauta soluții alternative în grupurile de referință ce îl vor susține în acțiunile sale.
Teoria asocierilor diferențiale a fost suținută sociologul și criminologul E.R. Sutherland. Conform acesteia grupul reprezintă principalul factor determinant al dezvoltării comportamentului în cazul tinerilor. În societate există două tipuri de grupuri: pozitive și negative. Primul determină un comportament în conformitate cu normele și valorile promovate de societate, iar cel de-al doilea determină un comportament nonconformist, în contradictoriu cu tiparele promovate de mediul social. În cadrul acestor grupuri, minorii găsesc modele ale căror comportamente și le însușesc. Astfel, s-a constatat că indivizii care fac parte din asocieri nonconformiste prezintă o înclinație către delicvență deoarece în cadrul grupului au fost expuși unor modele criminale. Tinerii, fiind încă în plin proces de evoluție în plan personal, își pot asuma în mod eronat comportamente și atitudini negative, pe care le pot manifesta mai apoi în cadrul interacțiunilor sociale.
Teoria dezorganizării sociale a fost fundamentată C. R. Shaw și H.D. McKay. Aceștia susțin că există o legătură cauzală între dezvoltarea comportamentului deviant și statutul socio-economic al familiei din care provine individul. De asemenea, ei pun accent pe efectul negativ al schimbărilor intervenite în ordinea socială asupra dezvoltării tinerilor.
EFECTELE MEDIULUI SOCIAL ASUPRA COMPORTAMENTELOR MINORILOR
Cei care provin din medii sărace, slab dezvoltate din punct de vedere cultural sau din familii cu un număr mare de copii nu au beneficiat de condiții optime pentru dezvoltare, de o educație și o socializare potrivită. Ca urmare a acestor aspecte, minorii prezintă o înclinație către dezvoltarea comportamentelor deviante ca o formă de revoltă față de condițiile de mediu precare. Ei se vor asocia unor grupuri ai căror membrii provin din medii asemănătoare, ce le pot înțelege problemele și pot empatiza cu acestea.
4. Teoria „subculturilor delicvente” și teoria „grupurilor de la marginea străzii” Acestea au fost susținute de A. Cohen, M. Gordon, M. Yinger. Adolescența este considerată o perioadă de revoltă în viața majoritații tinerilor, în care aceștia manifestă atitudini contradictorii față de normele promovate de societate. Principalul mediu de socializare al oamenilor la această vârstă este grupul de prieteni, unde se simt acceptați și li se recunosc abilitățile. Totuși, anturajul nu reprezintă mereu un cadru propice pentru dezvoltarea minorilor, deoarece îl poate determina să se folosească de mijloace ilicite, antisociale pentru a-și atinge scopurile. Conform studiului UNICEF „Practici și norme privind sistemul de justiție juvenila din România”, un procent covârșitor de 80% dintre delincvenții juvenili au avut un anturaj necorespunzător, aspect ce a avut un impact negativ asupra comportamentului lor.
Mediul frecventat de minori
13% 7%
80%
Anturaj corespunzător Anturaj necorespunzător Nu se cunosc date
FIGURE 1
O altă formă de organizare a indivizilor este banda. Ea este specifică tinerilor marginalizați, fiind văzute ca niște alternative de asociere la grupurile care promovează norme legitime. Ele au apărut ca urmare a indiferenței instituțiilor (școli, caselor de copii etc.) fața de necesitatea suținerii procesului de formare a tinerilor, a problemelor din viața socială (sărăcie, șomaj, corupție).
Teoria etichetării sociale susține ideea conform căreia fenomenul de delincvență apare ca urmare a modului în care societatea etichetează un anumit tip de comportament ca fiind deviant. În fiecare mediu social există norme unanim acceptate de indivizi, ce
„reprezintă un sistem de reguli și standarde, prin intermediul cărora o societate impune oamenilor cum anume să se comporte” (Anastasiu, 2011). În funcție de acestea se face disctincția între un comportament normal și unul deviant, mai ales ca urmare a faptului că normele pot fi diferite de la o societate la alta. Etnometodologii și reprezentanții intercaționalismului simbolic susțin că în momentul în care un individ este etichetat de
EFECTELE MEDIULUI SOCIAL ASUPRA COMPORTAMENTELOR MINORILOR
societate ca având un comportament deviant, el se va manifesta în conformitate cu această etichetă.
În cadrul perspectivei psihologice, un loc important îl ocupă direcția psihanalitică impusă de Sigmund Freud. El susține că manifestările afective ale unui individ se află în strânsă legătură cu trecutul său comportamental. Dezvoltarea personalității unui om se produce în funcție de modul în care copilul învață să-și controleze și să-și direcționeze libidoul (energia sexuală) pe parcursul perioadelor din viață. Există cinci stadii ale dezvoltării, ce se caracterizează prin diverse modalități de descărcare ale libidoului. În situația în care individul nu reușește să treacă în mod eficient de la o etapă la alta, în comportamentul său vor rămâne reziduuri, ce se vor manifesta ulterior prin acțiuni antisociale. Conform lui Freud, ca urmare a acestei situații, delicventul se caracterizează printr-un supraeu slab, care nu-i permite să-și controleze și să-și inhibe acele comportamente aflate în contradicție cu normele acceptate de societate. El nu este afectat de ideea de moralitate în exercitarea propriilor acțiuni, fiind mai degrabă ghidat de impulsuri și de dorința obținerii plăcerii. Totuși, această ideea a individului ce respinge moralul este contrazisă de situația în care minorul se asociază unei subculturi. În cadrul ei, este obligat să-și însușească și să accepte anumite standarde morale care se află în contradicție cu cele percepute de societate ca fiind normale.
În viziunea freudiană, delincventul este un rezultat al eșecului individului de a-și rezolva conflictele din copilărie. Din cauza incapacității solvării conflictului oedipian din cadrul familiei, adolescentul se confruntă cu o criză de identitate, pe care o proiectează în exterior, asupra celorlalte persoane, sub forma unor ieșiri agresive și impulsive.
Nu în ultimul rând, în cadrul teoriilor psihologice intră abordarea psihopedagogică ce susține că fenomenul delicvenței juvenile își are originile în carențele provenite din educația individului sau dintr-o socializare morală defectuasă. În cadrul familiei, individul intră în contact, încă din primii ani de viață, cu principalele norme morale, își însușește conceptul relației dintre greșeală și pedeapsă, dar și dintre reușită și recompensă. Dacă însă părinții utilizează un sistem de sancțiuni defectuos, ce presupune interdicții severe, minorului îi va fi limitată capacitatea dezvoltării independenței, autonomiei și va deveni confuz cu privire la ordinea socială pe care trebuie să o respecte.
Pespectiva sociologică
Teoriile sociologice sunt cele care marchează influențele mediului și ale condițiilor de trai asupra dezvoltării comportamentelor specfice delicvenței juvenile. Omul, fiind o ființă socială, evoluează și își conturează personalitatea ca urmare a interacțiunii cu diverse elemente din societate. În primii ani de viață, socializarea primară joacă un rol foarte important deoarece îl ajută pe individ să deprindă, în cadrul familiei, principalele norme, valori și comportamente acceptate de mediul în care acesta își va desfășura activitatea. După desprinderea din rândul familie, odată cu pătrunderea în sistemul de învățământ și asocierea la grupuri de prieteni cu preocupări asemănătoare, minorul intră în contact cu aspecte diferite ale socializării și cu alte tipuri de oameni față de cele cu care a fost obișnuit. Aflându-se într-un moment al vieții în care încă nu și-a definitivat personalitatea, scara de valori și propria viziune asupra realității sociale, tânărul se va dovedi „ușor de modelat”, expus tuturor influențelor pozitive sau negative provenite din partea indivizilor cu care interacționează. Astfel că modul în care acesta se va dezvolta și își
EFECTELE MEDIULUI SOCIAL ASUPRA COMPORTAMENTELOR MINORILOR
va însuși valorile după care va depinde numai de calitatea factorilor de influență și a capacității lui de a face distincția dintre bine și rău.
Ca urmare, mediul social în care tânărul evoluează are un impact aproape ireversibil asupra dezvoltării lui. Principalii factori sociologici de influență sunt familia, sărăcia, școala și mass-media.
F a m ilia
O cauză importantă, dacă nu chiar cea mai importantă, a apariției delicvenței juvenile este reprezentată de mediul familial. Pentru un individ familia constituie mediul în care acesta pune bazele dezvoltării personalității încă din primii ani de viață. Părinții sunt cei care îl învață pe copil regulile de bază, de conduită, necesare pentru integrarea eficientă în societate, în cadrul familiei realizându-se și socializarea primară. Este mediul în care teoretic individul ar trebui să se dezvolte armonios, beneficiind de îndrumare și de sprijin necondiționat.
În cazul în care individul provine dintr-un mediu alterat, dintr-o familie dezorganizată, acesta nu va putea dezvolta un comportament în conformitate cu ceea ce este perceput a fi normal de către ceilalți. Totuși, el nu va considera că este ceva neobișnuit, deoarece afișează o atitudine asemănătoare cu ceea ce a văzut în cadrul familiei, în interacțiunea dintre părinții săi și obiceiurile lor. Copilul tinde să imite comportamente pe care le observă acasă, în cadrul familiei, și să le aplice în relația cu cei din jur. Dacă mediul familal este unul violent, în care predomină certurile între părinți, chiar agresiunile, verbale, psihice sau sexuale, minorul va dezvolta la rândul său un comportament agresiv, antisocial. Conform datelor furnizate de un studiu UNICEF, intitulat „Practici și norme privind sistemul de justiție juvenila din România”, 55% din delicvenții juvenili au avut antecedente violente în familei.
Mediul familial
45%
55%
Mediu violent Mediu nonviolent
FIGURE 2
De asemenea, în cazul acestor familii, părinții au o viață măcinată de alcoolism și consum de droguri. Fiind expuși încă de la vârstă fragedă unor astfel de vicii, există pericolul ca tinerii să și le însușească la rândul lor, devenind chiar dependenți.
Vremurile actuale au adus în societate o nouă formă de familie, care se remarcă printr-o deschidere a părinților față de copii. Nu mai există acea noțiune de subiecte tabu pe care minorii să nu le poată discuta în cadrul familiei, iar relația dintre adult și copil a căpătat o înclinație către prietenie, față de cea din trecut ce era ghidată de respect și obediență. Părinții le oferă astfel tinerilor o libertate deplină (educație de tip „laissez faire”), fapt ce le permite acestora din urmă să profite la maximum de oportunitățiile tinereții. Cu toate acestea, ei devin expuși pericolelor, viciilor prezente la tot pasul în societate și pot cădea în capcana independenței. Dacă parinții le
EFECTELE MEDIULUI SOCIAL ASUPRA COMPORTAMENTELOR MINORILOR
oferă prea multă autonomie, minorii vor dezvolta nesupunere față de regulile și normele sociale, situație ce poate conduce la apariția unui comportament deviant. În opoziție cu acest tip de familii sunt cele ale căror părinți nu respectă drepturile minorilor și aplică un sistem de sancțiuni deficitar. Copiii dezvoltă, astfel, confuzie deoarece sunt pedepsiți atunci când realizează fapte pozitive și recompensați atunci când manifestă comportamente negative. Sunt constrânși de reguli pe care nu le pot înțelege și nu și le pot însuși. De asemenea, ei nu sunt tratați corespunzător de părinți, sunt blamați, nu sunt tratați egal în comparație cu ceilalți deoarece sunt priviți ca fiind prea mici pentru a li se acorda atenția cuvenită. În aceste condiții, minorii vor manifesta o dorință crescută de afirmare, de vizibilitate și de libertate, fapt ce se va observa în dezvoltarea unui comportament antisocial, impulsiv, chiar violent, ce denotă revoltă față de statutul pe care sunt nevoiți să îl dețină în cadrul familiei.
O altă deficiență a familiei o reprezintă gradul de școlarizare al părinților, ce se reflectă în ocupația acestora. Modul în care copiii sunt educați în cadrul mediului familial se află în strânsă legătură cu modul în care s-au dezvoltat părinții la rândul lor și nivelul studiilor urmate de aceștia. S-a constat, conform studiului UNICEF „Practici și norme privind sistemul de justiție juvenila din România”, că majoritatea delincvenților juvenili (41%) provin din familii de muncitori, urmați de cei proveniți din familii de șomeri (17%).
Ocupația părinților
17%
19%
7%
2%
14% 0%
41%
Studii superioare Muncitori Privatizați Agricultori Pensionari Șomeri
Nu există date
FIGURE 3
În familiile de muncitori, părinții muncesc până târziu, fapt ce conduce la o absență a prezenței lor din viața și implicit educația propriilor copii, dar și la o lipsă a supravegherii ocupațiilor acestora. De asemenea, având un grad redus de instruire, ei nu le pot oferi minorilor un aport prea mare de cunoștințe și o cultură pentru a se putea dezvolta armonios. În cazul părinților șomeri, aceștia dispun de timpul necesar educării tinerilor, însă neavând o specializare clară sau un nivel de școlarizare ridicat, nu îi pot orienta pe aceștia către găsirea identitățiilor individuale.
Sarăcia
Conform „Dicționarului de termeni sociologici”, sărăcia reprezintă o situație caracterizată prin lipsa (insuficiența) mijloacelor materiale necesare vieții. Aceasta are forme și grade diferite
EFECTELE MEDIULUI SOCIAL ASUPRA COMPORTAMENTELOR MINORILOR
de severitate în funcție de natura lipsurilor privind mijloacele de subzistență ce afectează persoane, familii, colectivități, grupuri sociale sau chiar societăți în ansamblul lor.
Sorin M. Rădulescu, Florentina Grecu – susțin existența unei subculturi a sărăciei, ce este reprezentată de ansamblul de valori, concepții, norme, care întrețin și duc continuiatea saraciei. “Subculturile sunt parte a culturii globale a unei societăți, dar în același timp, ele păstrează un caracter distinct, ce se exprimă prin cristalizarea unui set de valori proprii, a unor norme, moduri de viață specific.”(Anastasiu, 2011). În cadrul acestor subculturi sunt folosite elemente ce mențin legătura grupului, precum un limbaj specific (jargon), neînțeles de către persoanele din afara lor. Unele subculturi, mai exact contraculturile, sunt caracterizate de tendința continuă de a se situa pe partea opusă față de cultura dominantă. Criticarea valorilor celorlalte clase sociale, promiscuitatea, debutul vieții sexuale la o vârstă fragedă, renunțarea la conviețuirea cu părinții în detrimentul concubinajului sunt unele dintre elementele culturii sărăciei.
Viețuirea într-un mediu sărac duce la adoptarea unor concepții și convingeri, văzute ca metode de adaptare la dificultățile pe care minorii le întâmpină. Printre aceste metode de adaptare se numără: acceptarea condiției și lipsa unor acțiuni care să determine schimbarea ei, lipsa unor viziuni strategice, ci axarea pe acțiunile din prezent, acceptarea supunerii femeii în fața bărbatului, acționarea în urma instinctului, acceptarea manifestărilor violente. În contextul sărăciei minorul adoptă două moduri de a-și exprima revolta față de noțiunea de egalitate promovată de societate și propria situație: se va complace în această conjunctură nefavorabilă, poate chiar nemeritată sau va dezvolta o aversitate față de tot ceea ce îl înconjoară, față de oamenii care duc o viață mai bună decât el. Astfel, va încerca să-și facă singur dreptate, afișând un comportament antisocial, agresiv, va recurge la metode ilegale de a-și asigura subzistența.
S-a susținut de asemenea, ca aceste acte de natură delincventă, nu pot fi considerate deviante, deoarece ele reprezintă conformări la normele mediului în care individul se naște și se dezvoltă. Astfel, un minor nu poate adopta un comportament pentru care nu are un exemplu, care nu este în concordanță cu comportametele manifestate de ceilalți membri ai grupului în care el se dezvoltă sau care este cu vehemență condamnat de aceștia. Comportamentul deviant nu există concret până când nu este trecut prin filtrul de valori al societății.
Sorin M. Rădulescu afirmă că „Sărăcia, ca atare, nu constituie însă o cauză determinantă a criminalității sau a delincvenței juvenile, ci o condiție favorizantă.” De-a lungul istoriei și evoluției statelor s-a constatat că ceea ce generează violență, sunt mai degrabă inegalitățile la nivelul claselor sociale, a societății în general, decât veniturile mici. Spre exemplu, Statele Unite ale Americii, un stat dezvoltat din punct de vedere economic, înregistrează rate înalte de comportamente deviante în rândul minorilor. Această dezvoltare din punct de vedere economic nu presupune în mod expres o omogenizare a situațiilor materiale întâlnite într-un stat, ci poate fi un indiciu către inegalitățile economice de la nivelul societății.
Școala
Dezvoltarea copilului/minorului nu este determinată în procent integral doar de mediul familial și socializarea din cadrul acesteia. Instanțele educative pot avea un rol definitoriu în conturarea tipurilor de manifestări ale individului. Astfel, școala este agentul cel mai important al socializării formale, ce influențează într-un mod neîndoielnic evoluția sau involuția comportamentală. Aceasta reprezintă o instituție publică, cu caracter formal, ce se diferențiază de primul mediu în care minorul socializează, anume familia, prin faptul că minorii sunt tratați în mod egal, nu sunt favorizați de către cadrele didactice.
EFECTELE MEDIULUI SOCIAL ASUPRA COMPORTAMENTELOR MINORILOR
Școala ajută indivizii să își însușească competențele necesare dezvoltării în cadrul societații, adică integrarea și conviețuirea cu ceilalți indivizi. Școala are mai multe roluri, iar unul dintre cele principale este de a-i forma pe copii pentru viața socială, de a-i pregăti să își însușească caracteristicile (normele și valorile) societății în care își vor desfășura activitățile. Cu toate acestea, școala nu are rezultate pozitive în toate situațiile, existând și minori care nu pot dobândi aceste abilități, recurgând într-un final la abandonul școlar. Acest fapt este o dovadă a eșecului instanței educative, a programului de învățământ.
Abandonul școlar este o cauză ce determină manifestarea comportamentului delincvent, declanșat la rândul său de mai mulți factori:
incompetența unor cadre didactice de a folosi metode eficiente în educare;
lipsa de școlarizare membrilor familiei din care provine copilul;
capacitățile intelectuale reduse ale minorului;
inadaptarea la mediul și cerințele școlare;
indiferența unor cadre didactice la adresa situației familiale a copilului, ce pot duce la comiterea unor greșeli, precum deprecierea lor;
indiferența unor cadre didactice la adresa adevăratelor capacități intelectuale ale individului;
influența mediului din care provine copilul etc.
Școala este factorul determinant al viitorului copilului, iar renunțarea la aceasta reprezintă o compromitere a vieții profesionale. Cu toate că sistemul educațional prezintă aspecte negative, lipsa contactului cu acest sistem poate conduce la dezvoltarea unui individ care nu se poate regăsi și integra în societatea de proveniență, fapt ce va conduce la reorientarea sa către grupuri de indivizi ce au aceleași preocupări și cunoștințe ca el. Acestea sunt opuse societății, promovează valori și norme negative sau care nu se află în conformitate cu cele unanim acceptate (bande) și îl determină pe minor să își adapteze comportamentul la cel promovat de grup, adică unul antisocial, inadaptat la mediul social, chiar agresiv față de cei care nu au o viziune asemănătoare cu a lui. Eșecul școlar nu are rezultate doar la nivelul interacținuii cu ceilalți membrii ai societații, ci are efecte negative și asupra încrederii în sine, a imaginii despre propria persoană.
Conform studiului UNICEF „Practici și norme privind sistemul de justiție juvenila din România”, în rândul a trei grupe de indivizi se manifestă cu preponderență comportamentul deviant: cei care nu au intrat în sistemul de învățământ, cei care au abandonat școala, elevii din clasele 5-8. În ceea ce privește ultima grupă, o explicație a manifestării comportamentelor deviante poate fi traversarea adolescenței. Atunci, cele mai multe persoane doresc să atragă atenția asupra lor, să se individualizeze prin acte în neconcodanță cu cele ale majorității, preponderent de natură deviantă.
EFECTELE MEDIULUI SOCIAL ASUPRA COMPORTAMENTELOR MINORILOR
Gradul de educație al minorilor delicvenți
24%
5%
13%
16%
7%
Neșcolarizat 1-4 clase
5-8 clase
9-12 clase
35%
Școală profesională Abandon
FIGURE 4
M ass – m e d i a
Instaurarea democrației în majoritatea țărilor lumii a permis oamenilor să aibă o deschidere mai mare făță de nou, față de posibilitatea extinderii cunoștințelor despre ceea ce îi înconjoară, oferindu-le șansa de a-și expima propria viziune asupra realității. Acest lucru a contribuit la dezvoltarea societăților pe toate planurile, dar mai ales a condus la o evoluție fulminantă a tehnologiei. Actualmente trăim într-o lume tehnologizată, în care infomațiile circulă liber și sunt accesibile tuturor în diverse moduri, de la internet, televiziune și până la clasicele cărți. Chiar dacă această accesibilitate ridicată poate părea benefică tuturor indivizilor, vom sublinia modul în care fenomenul îi poate afecta pe minori.
Mass-media este o sursă importantă de informație în zilele noastre și joacă un rol semnificativ în formarea noilor generații. Din nefericire însă, mai mult de jumătate din produsele televiziunilor și ziarelor ilustrează valori și norme negative, deoarece ele aduc mai multă audiență. Știrile, în loc să promoveze aspectele pozitize din societate, să încurajeze noile speranțe, prezintă reportaje tulburătoare despre criminalitate și tragedii. Se încurajează mediocritatea și incultura, în locul unor povești ale oamenilor de succes, care au reușit prin muncă, perseverență și cunoștințe să-și pună amprenta asupra vieții lor și a celor din jur. Minorii se află într-o perioadă a vieții ce este caracterizată de procesul de dezvoltare a valorilor morale, a însușirii unor comportamente acceptate în mediul social. Dacă ei sunt expuși unor informații eronate, care le prezintă doar aspectele negative ale lumii în care trăiesc, atunci riscă să preia atitudini sau comportamente antisociale, agresive, neglijente față de nevoile și așteptările celor cu care interacționează.
Tinerii, fiind încă în proces de dezvoltare și neavând o bază morală și normativă definitivată, vor percepe reprezentațiile din mass-media ca pe niște modele demne de urmat. Dacă aceștia din urmă nu promovează valori pozitive, instigă la incultură și la atingerea succesului prin mijloace ilegale, atunci minorii vor încerca să aplice și ei aceleași strategii. Nu vor mai pune accent pe cunoștințe și pe o dezvoltare armonioasă a viitorului adult, ci se vor complace în mediocritate, vor căuta întotdeauna calea mai ușoară de a-și îndeplini sarcinile și obligațiile. De asemenea, găsindu-și modele în imaginea persoanelor publice, vor tinde să se izoleze de ceilalți, să se închidă în ei, deoarece vor considera că mass-media le pune la
EFECTELE MEDIULUI SOCIAL ASUPRA COMPORTAMENTELOR MINORILOR
dispoziție, fără să mai fie nevoie să facă ei vreun efort suplimentar, toate resursele necesare evoluției în plan personal și social.
Media abordează în reportaje tematica delincvenței juvenile, însă privesc subiectul mai mult din perspectiva impactului asupra telespectatorilor, decât o prezentare care să stârnească dorința oamenilor de a îndrepta situația. Fenomenul este expus sumar, fără a se atrage atenția asupra cauzelor și a metodelor prevenție, ori este vizat senzaționalul prin titluri șocante, care aduc critici acide la adresa sistemului public. De asemenea, articolele și știrile tind să eticheteze delincvenții minori, numindu-i tâlhari. Spre exemplu, Curierul Național prezintă în ediția din 4 iunie 2004 informații cu privire la 30 de minori identificați de poliție ca săvârșitori de fapte penale în perioada mai-iunie 2004, sub titlul „Bandele de tâlhari adolescenți terorizează capitala”(Studiu UNICEF, Practici și norme privind sistemul de justiție juvenila din România).Este adevărat că prin prezentarea unor reportaje, fenomenul devine mai vizibil în societate și poate conduce la o creștere a gradului de conștiență a populației față de problemă, însă prin expunerea publică a delincvenților pot scădea drastic șansele reabilitării acestora. Identitatea lor iese din anonimat, iar cetățenii vor asocia pe viitor imaginea lor cu cea a unor delincvenți, chiar și dacă vor reuși să iasă din acest cerc vicios, fapt ce poate conduce la situația în care le va fi greu să-și găsească locuri de muncă la vârsta maturității sau să obțină un împrumut bancar pentru achiziționarea unei case.
Con clu zii
Delincvența juvenilă este o problemă de actualitate a societății de astăzi ce afectează atât dezvoltarea noii generații, cât și colectivitatea în general. Explicația fenomenului își are rădăcinile în biologie, psihologie și sociologie, fiecare ramură științifică găsind explicații diferite pentru apariția și evoluția acestuia în rândul minorilor.
Perspectiva biologică susține originea de natură ereditară a manifestărilor comportamentului deviant. Această viziune nu a putut fi funadamentată, deoarece a respins influența celorlalți factori externi. Perspectiva psihologică pune accentul pe influența trăsăturilor de personalitate specifice fiecărui individ, ce îl pot determina să aibă o predispoziție către asocierea la grupuri de influență negativă. De asemenea, subliniază modul în care judecata socială afectează dezvoltarea și însușirea comportamentelor de tip deviant în rândul tinerilor. Nu în ultimul rând, perspectiva sociologică este cea mai complexă, deoarece pune accentul pe influența factorilor din mediul extern (social) asupra dezvoltării comportamentului individului. În lucrarea noastră am evidențiat importanța a patru factori exogeni: familia, sărăcia, școala și mass-media. Aceștia se află în strânsă legătură unii cu alți, existând o determinare reciprocă.
Pentru a reduce rata delincvenței juvenile ar trebui să se producă următoarele schimbări la nivel social:
dezvoltarea și promovarea activităților centrelor de consiliere psihologică în școli;
acordarea unui interes crescut față de mediul de proveninență al minorilor;
analiza parcursului școlar al fiecărui elev și identificare schimbărilor de comportament cu scopul de prevenție definitivării unui comportament delincvent;
organizarea unor activități interactive cu scopul prezentării efectelor negative ale comportamentelor delincvente;
EFECTELE MEDIULUI SOCIAL ASUPRA COMPORTAMENTELOR MINORILOR
dezvoltarea unor campanii sociale de prevenție a comportamentului deviant în rândul minorilor;
oferirea de consiliere psihologică minorilor din cadrul centrelor de reabilitare;
centrele locale de asistență socială ar trebui să organizeze cursuri gratuite de parenting;
organizarea unor campanii sociale ce presupune organizarea în școli a unor prezentări cu privire la efectele negative ale viciilor (consum de alcool și droguri, fumat); prezentări ale poveștilor de viață ale unor persoane care au sau au avut manifestări deviante sau comportamente ilicite;
dezvoltarea unor programe de reintegrare socială (exemplu: Atelier fără frontiere);
organizarea de către autoritățile locale a unor workshop-uri ce au ca scop dezvoltarea competențelor de integrarea socială și formarea relațiilor cu colectivul.
EFECTELE MEDIULUI SOCIAL ASUPRA COMPORTAMENTELOR MINORILOR
Referințe
Anastasiu, I. (2011). Cultură și diversitate. Introducere în sociologie. Bucuresti: ASE.
Banciu, D., & Rădulescu, S. (1990). In Introducere în sociologia delicvenței juvenile (adolescența între normalitate și devianță). editura Medicală.
Dâmboianu C. , Rădulescu S. M. (2003). Delicvența juvenilă în România: Factori de risc care determină comportamentul delicvent.
Rădulescu, S., & Grecu, F. (n.d.). In Cauze culturale și economice ale criminalității și delicvenței juvenile. Sărăcia ca efect sau cauză ? SUA.
UNICEF, S. (2005). Practici și norme privind sistemul de justiție juvenila din România.
București.
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI
Facultatea de Administrație și Management Public
Abstract:Alegerea temei derivă din propria dorință de documentare cu privire la o problematică deosebit de complexă. Statutul femeii în societate nu este o chestiune nouă și nici una pe deplin clarificată, de-a lungul timpului ea a fost dezbătută de numeroși oameni, mai mult sau mai puțini avizați. Am remarcat, ca pe mulți ne sperie ceea ce nu cunoaștem, astfel încă din primele pagini țin să menționez că nu există un statut al femeii musulmane universal valabil și pretutindeni acceptat. Cuvinte cheie: Condiția Femeii În Lumea Islamică
CONDIȚIA FEMEII ÎN LUMEA ISLAMICĂ
Gabriela CREȚEANU Andrei TODICĂ
Coordonator științific
Conf. Univ. Dr. Anastasiu Ionuț
CONDIȚIA FEMEII ÎN LUMEA ISLAMICĂ
INTRODUCERE
Alegerea temei derivă din propria dorință de documentare cu privire la o problematică deosebit de complexă. Statutul femeii în societate nu este o chestiune nouă și nici una pe deplin clarificată, de-a lungul timpului ea a fost dezbătută de numeroși oameni, mai mult sau mai puțini avizați. Am remarcat, ca pe mulți ne sperie ceea ce nu cunoaștem, astfel încă din primele pagini țin să menționez că nu există un statut al femeii musulmane universal valabil și pretutindeni acceptat.
Adesea, când auzim de musulmani și Islam inevitabil gândul ne zboară la terorism, atacuri armate, crime sângeroase, pedepse fizice și legi stricte, dar și la portul specific al femeilor. Prin comunitatea musulmană majoritatea persoanelor înțeleg doar populația arabă. Eronat! Nu toți arabii sunt musulmani și nu toți musulmanii sunt arabi. Un alt mit legat de Islam este acela că odată ce te convertești la această religie devii terorist. Acest mit este unul dintre cele mai mari, în primul rând din cauza generalizării și stereotipiei.
Există o diferență colosală între jihad și islam. Jihad sau Djihad este un cuvânt de origine arabă, din rădăcina jahada, care înseamna „a (se) lupta, a se strădui, a se zbate“. O definiție improprie, care a ajuns însă să înlocuiască semnificația originară, este aceea de „război sfânt“. Sensul fundamental al cuvântului este străduința musulmanului în particular și a comunității musulmane în general de a extinde calitativ sau cantitativ religia islamică. Astfel musulmanii înteleg prin Jihad folosirea tuturor energiilor și resurselor pentru a urma sistemul Islamic de viață, pentru a obține favoarea lui Allah. Mulți dictatori politici și oficiali sau grupuri extremiste se folosesc de numele islamului pentru a atrage adepți și deși multe dintre practicile lor sunt împotriva legilor islamice.
În lume sunt o mulțime de oameni pentru care islamismul corect este un mod de viață. Există multe versete în Coran care dezaprobă ideea de terorism. Unele versete includ: „Luptă în numele lui Allah cu cei care luptă împotrivă ta, dar nu depăși limitele, pentru că lui Dumnezeu nu îi plac astfel de oameni“. Concret, acest lucru înseamnă că nu trebuie să lupți decât pentru a te apăra. Un alt verset spune: „Când cineva vrea pace, și tu să vrei tot pace“, adică să nu ataci oameni fără motiv și nici să omori oameni nevinovați. Nicăieri în Islam nu se încurajează acest lucru.
Comunitatea islamică are membrii pe toate continentele, în țări diferite, cu climă și aspecte sociale total diferite. Acest lucru nu permite o aplicare statică a învățăturilor în privința condiției femeii ci una dinamică ce ține cont de factorii externi în care trăiește fiecare subiect în parte. Ceea ce trebuie să recunoaștem este ca în ciuda acestor aspecte externe, comunitatea musulmană a reușit destul de bine să se adapteze dar și să-și păstreze cât mai exact identitatea și învățăturile ei proprii.
Deși s-a scris foarte mult pe această temă, poziția femeii în Islam a fost printre subiectele prezentate cititorului occidental cu minimul de obiectivitate. Fiecare autor de astfel de lucrări a fost, în primul rând, tributar al societății în care se formase, astfel neputând prezenta obiectiv situația.
CONDIȚIA FEMEII ÎN LUMEA ISLAMICĂ
Nici această lucrare nu face excepție 100% de la regulă, dar voi încerca să abordez mai mult esența învățăturii islamice despre rolul femeii cu precadere în partea teoretică, evitând pe cât posibil distorsionările și interpretările subiective.
ISLAM – SCURTĂ PREZENTARE –
Islamul este o religie avraamică, monoteistă, fiind a doua religie în lume în ceea ce privește numărul de adepți, după creștinism. Sensul general al cuvântului Islam este “pacea și supunere față de Allah”
Religia a fost fondată în secolul al VII-lea în peninsula Arabă, pe teritoriul actual al Arabiei Saudite, de către profetul Muhammad și bazată pe textul religios cunoscut sub numele de Coran.
Pe parcursul timpului s-a răspândit pe un larg teritoriu care se întinde în Europa, Asia și Africa de
Nord. Centrul religios se află în orașele sfinte Mecca și Medina. Majoritatea musulmanilor (circa 75-90%) sunt sunniți, a doua secție, Șiia, aprox. 10-20%. Cea mai mare țară cu populație musulmană este Indonezia cu 12,7% din musulmani, urmată de Pakistan cu 11%, India cu 10,9% și Bangladesh cu 9,2%. Comunități mari se mai găsesc în China, Rusia și parțial în Europa. Cu 1,57-1,65 miliarde de adepți sau 22- 24% din populația globului.
Având în vedere desele confuzii între diverșii termeni care au legătură cu islamul, sunt necesare următoarele precizări terminologice:
Islam = religia islamică sau musulmană.
CONDIȚIA FEMEII ÎN LUMEA ISLAMICĂ
Ummah = comunitatea islamică formată din totalitatea musulmanilor.
Islamism = termen inventat de Voltaire, care, în definiția sa contemporană, se referă la versiunea radical extremistă a islamului politic. De foarte multe ori în mass media, islamul este confundat cu islamismul.
Mahomedanism = termen învechit prin care era desemnată religia islamică, ieșit din uz.
Islamolog = specialist în islam.
Islamologie = știința care se ocupă cu studierea islamului.
Islamist = musulman fundamentalist care propagă politica radicală bazată numai pe Coran.
2.1. CORANUL
Coranul este cartea sfântă a Islamului și înseamnă „recitare“. Deși este numit
„carte“, când un musulman se referă la Coran, se referă la text, la cuvinte, nu la lucrarea tiparită. A doua sursă a legii islamice, după Coran, este Sunna. Sunna (conduita profetului Muhammad) se constituie din spusele și faptele profetului Muhammad, așa cum sunt ele cuprinse în hadīth-uri și ale unora dintre însoțitorii săi, pe care le-a aprobat. Sensul general al cuvântului hadīth este acela de povestire, pildă, spusă memorabilă transmisă de-a lungul generațiilor. Culegerile de hadīth-uri se bazează pe o moștenire eminamente orală, deoarece profetul Muhammad interzisese notarea propriilor sale cuvinte pentru a nu fi confundate cu textul coranic revelat.
OBLIGAȚIILE MUSULMANILOR
Stâlpi“
Obligațiile musulmanului se constituie, în primul rând, din „Cei Cinci
Mărturisirea de credință prin care o persoană își exprimă apartenența la islam, și care constă în afirmarea unicității lui Dumnezeu, al cărui trimis este Muhammad: „Nu există Dumnezeu în afară de Dumnezeu, iar Muhammad este trimisul lui Dumnezeu“.
Rugăciunea ce constă într-un ansamblu de gesturi – prosternări, îngenuncheri, înclinări – însoțite de rostirea unor formule rituale, se desfășoară de cinci ori pe zi, în momente bine precizate, anunțate de muezin (fie direct prin vocea sa, fie printr-o înregistrare): rugăciunea din zori (subh), de la prânz (zuhr); de după-amiază ('isr), de dinainte de apusul soarelui
(maġrib), de după lăsarea serii (išā). Vinerea, la prânz, are loc rugăciunea comunitară la moschee, rugăciune însoțită de predica (khutba) imamului.
Postul ce constă în abținerea de la mâncare, băutură, relații sexuale pe timpul zilei
(începând cu puțin înainte de răsăritul soarelui până după asfințitul acestuia) pe tot parcursul lunii Ramadan, a IX-a lună a calendarului islamic.
CONDIȚIA FEMEII ÎN LUMEA ISLAMICĂ
Dania care reprezintă a 40-a parte (2,5%) din economiile ținute mai mult de un an, cu puține excepții, pentru fiecare musulman a cărui avere depășește media, și 10% sau 20% din producția agricolă. Acești bani sau produse vor fi distribuite săracilor.
Pelerinajul realizat în primele două săptămâni ale lunii la Mecca și în împrejurimile sale, care este obligatoriu o dată în viață pentru cei care au posibilitatea materială
PĂCATELE MUSULMANILOR
În funcție de cele cinci postulate enumerate mai sus, Legea islamică definește păcatele pe care ar putea să le săvârșească un musulman:
facerea de părtași lui Dumnezeu
uciderea unui om;
vrăjitoria;
neîmplinirea rugăciunii;
sodomia
neachitarea daniei;
neascultarea și supărarea părinților;
luarea de camătă;
întreruperea postului în Ramadan fără justificare și fără îngăduință;
mărturia mincinoasă;
sinuciderea;
consumarea cărnii de mortăciune, a sângelui și a cărnii de porc;
Cel mai de temut păcat este « facerea de părtași lui Dumnezeu », căci prin aceasta se neagă însăși esența religiei islamice. Pedeapsa – dată pe aceasta lume – celui ce se face vinovat de un astfel de păcat este moartea. De altfel mare parte din păcatele mari sunt pedepsite fie cu moartea
(de exemplu, și sodomia este pedepsită cu moartea celor implicați), fie cu amputarea unor membre (mâini, picioare, urechi, de exemplu, pentru furt), fie cu biciuirea în public (de exemplu, pentru prostituție).
Acestui prim păcat, Legea islamică, îi asociază și apostazia și blasfemia, ambele pedepsite cu moartea. Apostazia, convertirea unui musulman la altă religie, este lipsa de loialitate față de islam a oricui a făcut mărturisirea de credință. Blasfemia este lipsa de respect pentru principiile esențiale ale islamului. Nu există o distincție clară între aceste concepte, mulți credincioși considerând că nu poate exista blasfemie fără apostazie.
CONDIȚIA FEMEII ÎN LUMEA ISLAMICĂ
În perioada califatului islamic, apostazia era considerată trădare, și era tratată ca ofensă capitală, iar pedepsa cu moartea era executată sub autoritatea califului. În zilele noastre apostazia poate fi pedepsită cu moartea în țări conduse de regimurile ce promovează islamul ca politică de stat, dar, indiferent de orânduirea social-politică, noțiunea de pedeapsă capitală pentru apostazie și blasfemie e specificată chiar de Quran.
Alte pedepse pot să ducă la anularea căsătoriei cu un musulman, îndepărtarea copiilor, pierderea proprietății și drepturilor de moștenitor sau alte sancțiuni.
În ultima perioadă, organizațiile care apară drepturile omului încearcă să se implice într-un dialog cu autoritățile islamice pentru eliminarea acelor pedepse prevăzute de legea islamică precum crima de onoare, pedepse ce aduc o gravă atingere drepturilor fundamentale ale omului.
Astfel de dialoguri se află încă la început, rezultatele nefiind încă vizibile.
CONDIȚIA FEMEII ÎN LUMEA ISLAMICĂ
Statutul femeii în Islam este unul dintre cele mai controversate subiecte. Pe de o parte există concepția că sunt oprimate și persecutate, iar pe de alta există argumente cu privire la autenticitatea culturală, la drepturile femeilor de a se afirma în moduri care diferă de modelele de autoafirmare feminină din societățile occidentale. Complexitatea subiectului reiese din interacțiunea dintre istorie, religie și politică.
DREPTURI CIVILE
Conform legii islamice și barbatii și femeile trebuie să beneficieze de un tratament egal. Sharia protejează viața și securitatea oamenilor, indiferent de sexul lor. De exemplu, dacă un bărbat omoară o femeie, el va primi pedeapsa capitală pentru crima săvârșită. De asemenea, dacă o femeie săvârșește o crimă, pedeapsa este aceeași.
În timpul profetului, un evreu a omorât o fată, zdrobindu-i capul. Atunci Mahomed a poruncit ca și acesta să fie omorât în același mod. Al doilea calif al islamului, Hazrat Umar, a ordonat să fie pedepsiți cu moartea și cei ce fuseseră complici la asasinarea unei femei.
În alt context, dacă o femeie îl iartă pe ucigașul soțului ei, nimeni nu este îndreptățit să respingă decizia ei. Cel vinovat poate apela la un procedeu de răscumpărare a faptei sale, acesta poate consta în bani, bunuri sau orice altceva considerat satisfăcător de către partea vătămată. Acest procedeu se numește «Diyah». Dacă se acceptă răscumpărarea sau diyah-ul atunci celelalte rude nu mai pot răzbuna crima, ucigându-l pe criminal. Nu are nici o importanță dacă cel care acordă iertarea este bărbat sau femeie, important este ca el sau ea să fie cea mai apropiată rudă. În legea islamică pedeapsa pentru comiterea unui furt este aceeași indiferent dacă autorul este bărbat sau femeie. Pedeapsa constă în taierea mâinii drepte iar dacă recidivează i se vor taia ambele mâini.
CONDIȚIA FEMEII ÎN LUMEA ISLAMICĂ
Dreptul islamic acceptă femeia ca martor. Acest drept a fost acordat femeii de către Profetul Mahomed cu peste 1400 de ani în urmă. Conform spuselor prof. dr. Zakir Naik, rabinii evrei abia în anul 1980 puneau în discuție dreptul femeii de a depune mărturie. Pentru a apăra femeia de unele false acuze ce îi puteau fi aduse de către persoane de rea credință, Coranul îi învața pe musulmani că cel ce aduce acuze unei femei de bună credință și nu le poate susține cu probe solide, să fie biciuit cu optzeci de lovituri de bici iar pe viitor să i se respingă orice mărturie, fiind considerat o persoană vicleană și rău intenționată.
DREPTURI POLITICE
Atât bărbaților cât și femeilor le este permis să participe la rezolvarea problemelor publice în interesul societății, mai mult ei sunt încurajați să facă acest lucru.
„Bărbatul credincios și femeia credincioasă sunt protectorii unul altuia”. Ei sunt protectorii și susținătorii unul altuia, nu numai în problemele sociale cât și în cele publice.
Dacă nevoia o cere, femeile pot participa pe câmpul de luptă, femeile musulmane au luptat în multe bătălii. În acest sens, există numeroase documente ce arată modul în care femeile atât în lupta fizică cât și în cea politică și-au adus punctul de vedere. Multe femei musulmane au ajutat pe câmpul de bătălie, aducând provizii și apa, dând primul ajutor răniților. În timpul bătăliei de la Uhud, o femeie pe nume Nasiba a fost printre oamenii ce l-au protejat pe profet și în timp ce făcea acest lucru a suferit numeroase răni șia primit nmeroase injurii; pentru acestea profetul a apreciato, lăudând-o în fața tuturor.
Deși în Coran nu se menționează, un text din Hadeeth este interpretat în așa fel încât face din femeie un candidat imposibil la funcția de șef al statului. O traducere aproximativă a textului ar fi:
“Un popor nu va prospera dacă se va lșsa condus de o femeie”.
Învățătura islamică vine în completare, afirmând că această limitare nu are de- a face cu demnitatea femeii sau cu drepturile ei. Este mai degrabă, legată de diferențele naturale din punct de vedere biologic și psihologic dintre bărbați și femei. Este o realitate medicală că în timpul menstruației și a sarcinii, femeia suferă numeroase schimbări fiziologice și psihologice. Asemenea schimbări pot apărea în timpul unei situații de urgență, astfel fiindu-i afectate deciziile. În general, unele decizii necesită maximum de raționalitate și minimum de sentimentalism – o cerință ce nu coincide cu natura emoționala a femeii.
DREPTURI ECONOMICE
Cu peste 1300 de ani înainte ca civilizația vestică să acorde drepturi economice femeilor, islamul recunoaște drepturile femeii adulte. Orice femeie adultă
CONDIȚIA FEMEII ÎN LUMEA ISLAMICĂ
are dreptul să dețină și să dispună asupra oricărei dintre proprietățile sale în orice fel crede de cuviință indiferent dacă este căsătorită sau nu. Prima dată când drepturile femeilor căsătorite au fost recunoscute în vest, indiferent dacă era vorba de deținerea sau dispunerea asupra unei proprietăți fără să aibă nevoie de controlul, aprobarea sau consimțământul soțului ei, a fost în Anglia anului 1870.
Femeia este considerată ca fiind „stăpâna casei“ în Islam și nu „casnică“ sau
„femeie de casă“, deoarece ea nu este căsătorită cu o casă. Ea poate de asemenea, să muncească și este îndreptățită să primească plata egală ca și bărbatul dacă ea face aceeași muncă. Nu există nici un text în Coran sau Sunah care să interzică femeii să muncească sau să întreprindă orice fel de muncă sau profesie. Însă dacă este căsătorită trebuie să aibă permisiunea soțului. Sunt anumite ocupații pe care islamul le interzice. Femeia nu poate accepta slujbe care sunt bazate pe expunerea și exploatarea frumuseții corpului ei, cum ar fi: modelling, dansuri, actorie etc. De asemenea, multe slujbe care sunt interzise femeilor sunt interzise și bărbaților: servirea băuturilor alcoolice, munca în săli de pariuri, tratarea unor afaceri necinstite și corupte etc.
În Islam, femeia nu are obligații financiare. Este de datoria bărbatului să poarte grija aspectelor financiare ale familiei. De aceea în condiții normale o femeie nu are nevoie să muncească și nu i se cere să-și câștige existența prin muncă. În anumite cazuri particulare, în situația în care familia trece printr-o puternică criză financiară, femeia poate munci, dar cu acordul soțului. Chiar și în aceste condiții, nimeni nu o poate obliga să muncească, iar faptul că ea se angajează, este o exercitare a voinței sale.
Așa cum am menționat mai înainte, serviciul trebuie să fie în limitele impuse de legea islamică. Pe lângă profesiile menționate, femeile mai pot munci în industrie și fabrici de dimensiuni reduse care angajează numai femei sau au secții separate pentru personalul feminin. Ea poate, de asemenea, să se angajeze în afaceri, iar când este nevoie să negocieze cu bărbați străini, o face printr-un reprezentant (Mehram) acesta fiind de preferință soțul sau fiul ei. Cel mai potrivit exemplu este acela al soției profetului Mahomed care era o femeie de afaceri. Ea făcea afaceri prin intermediul profetului Mohamed. Femeile pot lucra și la domiciliu, croind haine, brodând etc. Legea islamică dă femeii mai mare securitate financiară decât bărbatului. Este de asemenea de datoria rudelor sau a statului să o ocrotească. Ea are dreptul la sprijin total indiferent dacă alege să lucreze sau nu. În același timp ea are dreptul să dispună asupra proprietăților sale în felul în care ea consideră potrivit, fără a avea nevoie de consimțământul cuiva indiferent dacă este căsătorită sau nu.
În timpul mariajului ea este îndreptățită la un cadou marital (meher) din partea soțului care este în întregime al ei și poate face orice își doreste cu el. Acest dar marital simbolizează dragoste, afecțiune și angajamentul soțului. Femeia nu trebuie să dea nici un fel de zestre bărbatului și acesta nu are dreptul să ceară sau să pretindă nici o zestre de la femeie. Cadoul marital dat de către bărbat femeii este cunoscut sub termenul de Meher și are caracter obligatoriu. Mulți bărbați din zilele noastre au adoptat tradiția hindusă în privința acestui subiect, ei se așteaptă, sau mai degrabă pretind că familia soției să le ofere: aparatura electrică, mobilă, mașina etc. Cu cât este mai educat și mai bogat bărbatul cu atât pretențiile sunt mai mari.
CONDIȚIA FEMEII ÎN LUMEA ISLAMICĂ
În Islam este exact opusul a ceea ce cultura hindusă recomandă în privința zestrei. Islamul cere bărbatului să ofere zestre femeii în conformitate cu statutul său social. Dacă o femeie câștigă orice venit din investiții, muncă sau diverse afaceri în timpul căsătoriei, venitul este în întregime al ei și nu este obligată să cheltuiască nimic pentru întreținerea casei. Ea poate cheltui acești bani în orice mod legal considerat de cuviință.
În ceea ce privește bunăstarea sau venitul soției sale, responsabilitatea de a o întreține revine în întregime soțului, chiar dacă el este mai sărac decât ea. Această responsabilitate include satisfacerea necesităților ei, pornind de la asigurarea alimentelor, hainelor, locuinței, medicamentelor etc. Ea nu este nevoită să cheltuie ceva în acest sens. Are totală siguranță financiară. Este responsabilitatea soțului să îndeplinească necesitățile soției sale dar nu și pretențiile nerezonabile și cerințele care- i depășesc posibilitățile financiare.
În caz de divorț există certe garanții financiare pentru femeie, cum ar fi suportul permanent și complet în perioada de așteptare și după aceea. Dacă este însărcinatăa, până la naștere. Dacă are copii are dreptul la renta pentru aceștia.
DREPTUL LA EDUCAȚIE
Prima indicație coranică a fost, nu rugăciunea sau dania ci aceea de a citi. Această indicație a fost adresată atât bărbaților cât și femeilor. Islamul acordă o mare importanță educației. Conform Profetului Mohamed, este obligatoriu pentru fiecare musulman, bărbat sau femeie, să acumuleze cunoștințe. Profetul recomandă fiecărui părinte să se asigure că fiica lui nu este ignorantă în ceea ce privește învățăturile islamului. Orice femeie are dreptul la educație religioasă și intră în obligațiile soțului ei să asigure aceste drepturi. Dacă soțul nu-i poate furniza o educație religioasă eficientă, atunci el trebuie să-i permită să meargă în altă parte pentru a o obține.
Femeia, care până cu puțini ani înainte de venirea islamului, era privită asemenea vitelor și era considerată nedemnă de educație, a devenit o reprezentantă de seamă a oamenilor învățați ai acelor timpuri. Multe femei chiar oferă îndrumare altora în ceea ce privește problemele educaționale.
VĂLUL
În cele din urmă vom arunca în discuție ceea ce pentru occidentali reprezintă un mare simbol de opresiune și înrobire a femeilor: vălul sau acoperământul pentru cap.
Coranul îi îndeamnă pe credincioși, bărbați și femei, să-și acopere gâtul și pieptul: „și spune drept credincioaselor să-și plece privirile lor și să-și păzească rușinea lor, să nu-și arate gătelile lor afară de ceea ce este pe dinafară și să-și coboare vălurile peste piepturile lor! Și să nu-și arate frumusețea lor decât înaintea soților sau a părinților lor, sau a părinților soților lor, a fiilor lor sau a fiilor soților lor sau a fraților lor sau a fiilor fraților sau a fiilor surorilor lor sau a femeilor sau a acelor care le stăpânesc mâinile lor drepte”.
CONDIȚIA FEMEII ÎN LUMEA ISLAMICĂ
Coranul afirmă clar că vălul este esențial pentru sobrietate. Vălul Islamic este un element de îmbrăcăminte feminină purtat cel mai adesea din motive religioase de către femeile musulmane, dar în anumite țări islamice chiar de către toate femeile, indiferent de religia sau convingerile lor în materie de religie islamică.
În ce privește croiala, culoarea și forma țesăturii din care este confecționat, cât și modul în care este purtat de către posesoare, există o mare varietate, în funcție de țara și cutumele comunității care o populează, dar și de convingeri și valori individuale.
Termenul de văl comportă două sensuri aflate în raport de includere: văl, ca element (de îmbrăcăminte) care este utilizat pentru a ascunde ceva, acest
„ceva“ putând să fie tot corpul, dar și numai anumite părți ale acestuia, cum este de exemplu cazul cu cel de-al doilea sens al termenului „văl“, care este și el uzual și care desemnează o țesătură care acoperă zona capului, adică părul și gâtul, dar uneori și cea mai mare parte a feței. În funcție de țară, toate aceste diverse variante poartă denumiri diferite, ca haik, burka, higiab, nicab, gilbab (gelaba), ciador, dupata, kimar, etc.
FEMEIA ÎN CADRUL FAMILIEI ISLAMICE
Să începem cu începutul, înca de pe vremea lui Adam și a Evei și să acceptăm diferențele dintre Biblie, Coran și alte cărți sfinte.
CONDIȚIA FEMEII ÎN LUMEA ISLAMICĂ
Coranul, spre deosebire de Biblie, îi culpabilizează pentru greșeala lor pe amândoi în egală măsură. În Biblie, după cum știm Eva l-a ademenit pe Adam și a mușcat din măr înaintea lui, fapte ce sunt prezentate cu dispreț. Pe când, în Coran nu găsim sugerat dispreț față de Eva, iar ea nu este considerată ispititoarea, seducatoarea și înșelatoarea. În Biblie, este subliniat faptul că cei doi au fost aspru pedepsiți pentru greșeala lor, în Coran, Allah nu pedepsește pe nimeni, din contră Adam și Eva și-au cerut iertare, iar Allah i-a iertat.
De fapt, diferența dintre atitudinea biblică și coranică vis-a-vis de femeie începe imediat după nașterea ei. De exemplu, în Biblie se consideră că în cazul nașterii unei fete perioada de impuritate a mamei este mai lungă decât în cazul nașterii unui băiat: „Vorbește fiilor lui Israel și spune-le lor: Când o femeie va rămâne însărcinată și va naște un copil de sex masculin, să fie necurată ca în timpul perioadei ei în fiecare lună.” „Dacă naște o fată să fie necurată două săptămâni ca în timpul perioadei ei; și să rămână șaizeici și șase de zile ca să se curățească de sângele ei”.
Biblia catolică declară și mai explicit că „nașterea unei fiice este pierdere. În Coran nu se fac deosebiri între fete și băieți. În contrast cu Biblia, Coranul consideră nașterea unei fetițe sau a unui băiat un dar și o binecuvântare. Coranul menționează mai întâi nașterea unei fetițe: „Al lui Allah este stăpânirea cerurilor și a pământului. El creează ceea ce voiește și dăruiește El copile și băieți cui voiește”.
Nu doar Eva și nașterea unei fete sunt blamate în Biblie, ci și întreaga viață a unei femei, de la adolescență la maturitate.
Legile iudaice cu privire la menstruație sunt extrem de restrictive. Vechiul Testament consideră că femeia în perioada menstruației este impură, murdară. Mai mult, impuritatea sa îi „va contamina” și pe alții. Oricine și orice o va atinge o să devină impur pentru o zi. „Femeia care va avea o scurgere și anume o hemoragie din trupul ei, să rămână șapte zile în necurăția ei. Oricine se va atinge de ea în timpul necurăției ei va fi necurat; și orice lucru pe care va ședea ea va fi necurat”. „Oricine se va atinge de patul ei, să-și spele hainele, să se scalde în apă și va fi necurat până seara.
/ Oricine se va atinge de un lucru pe care a șezut ea, să-și spele hainele, să se scalde în apă și va fi necurat până seara. / Dacă este ceva pe patul său, pe lucrul care a șezut ea, cine se va atinge de acel lucru, acela va fi necurat până seara”.
Islamul nu consideră că femeile sunt în situația de impuritate sau „impure contagioase” pe perioada ciclului menstrual. Ea nu este „intangibilă” sau
„blestemată”. Viața ei este normală în această perioadă existând doar o unică interdicție: cuplului conjugal nu i se permite să aibă relații sexuale. Orice tip de contact fizic este permis între ei. Femeia în această perioadă nu îndeplinește rugăciunea zilnică și nici nu postește.
CĂSĂTORIA
Islamul acordă o mare importanță căsătoriei. Într-adevăr este recomandată din motive religioase, morale și sociale. Căsătoria în Islam este privită ca o legătură puternică și un angajament total. Este o promisiune pe care cuplul căsătorit o face unul față de celălalt și față de Dumnezeu.
CONDIȚIA FEMEII ÎN LUMEA ISLAMICĂ
Acest angajament asumat din partea partenerilor căsătoriți ar permite să-și găsească împlinirea reciprocă, iubirea și pacea, confortul și speranță.
Femeia este numită în Coran «Mohsana» ceea ce înseamnă o fortăreață împotriva satanei, deoarece o femeie virtuoasă căsătorindu-se cu un bărbat, îl ajută pe acesta să-și mențină drumul drept în viață.
În ceea ce privește problema căsătoriei o femeie nu poate fi forțată de nimeni nici chiar de tatăl ei, acest lucru se poate vedea clar în Sura 4-19. Părinții pot ajuta sau sfătui fată în ceea ce privește mariajul dar nu pot să i-l impună sau să-i forțeze voința.
În ultimii zeci de ani lucrurile s-au modernizat, astfel odată ce doi tineri hotărăsc să se căsătorească, se încep pregătirile de nuntă. Astfel, la o dată stabilită, părinții băiatului merg în vizită la părinții fetei, întâlnire ce poarta numele de “soz birallah” și se stabilesc datele celorlalte evenimente: logodna – “nișan” și nunta cu cununia religioasa -”nikáh” Nișan-ul are loc cu aproximativ 2 luni înaintea nunții. Între “soz birallah” și “nișan” se cumpără cadouri pentru mireasă (rochie de mireasă, pantofi, poșetă, rochii de seară, parfum, cosmetice și bijuterii de aur) și pentru mire (costum, cămașă, pantofi, parfum). De asemenea, se vor lua cadouri și pentru părinții fetei și cei ai băiatului. Mireasa va lua și cadouri pentru nași și pentru vekili (nașii spirituali/religioși).
La “nișan” băiatul va trimite între 5-10 bărbați care îl vor reprezenta. Nunta va dura 3 zile, începând joi și terminându-se duminică.
Primul pas este cununia religioasă care este foarte interesantă: mireasa stă împreună cu domnișoarele într-o cameră. Ea stă cu capul acoperit, cu Coranul sub un braț și cu o pâine în cealaltă mână după un “paravan” ținut de 2 fete și așteaptă sosirea vekililor.
Ușa camerei e ținută de 2 fete care solicită o sumă de bani pentru a da voie vekililor să intre în cameră. Mireasa în prezența celor 2 vekili și a domnișoarelor din partea ei este întrebată de 3 ori de imam dacă este de acord să se căsătorească cu băiatul ales. După obținerea acordului are loc o slujbă religioasă.
POLIGAMIA
Vom ataca un subiect foarte important: poligamia. Poligamia este o foarte veche practică întâlnită în numeroase societăți umane. Biblia nu a condamnat niciodată poligamia. Din contră, multe scrieri rabinice, precum și Vechiul Testament atestă legalitatea poligamiei. Se spune despre regale Solomon că ar fi avut 700 de soții și 300 de concubine.
Talmudul recomandă maximum patru soții.
Evreii europeni au practicat poligamia până în secolul 17. Evreii orientali practicau poligamia până la plecare lor în Israel, unde ea a fost interzisă de dreptul civil. Oricum, poligamia este permisă de legislația religioasă.
CONDIȚIA FEMEII ÎN LUMEA ISLAMICĂ
Coranul, contrar Bibliei limitează numărul soțiilor la patru, o condiție strictă fiind tratarea soțiilor cu dreptate și în mod echitabil. Nu ar trebui să înțelegem că Sfântul Coran recomandă credincioșilor să practice poligamia sau că poligamia este considerată un ideal. Cu alte cuvinte, Coranul a „tolerat” sau „permis” poligamia dar de ce? De ce este poligamia posibilă? Răspunsul este simplu: în toate timpurile și locurile au existat constrângeri sociale și motive morale propoligamie.
Versetele din Coran indică faptul că problema poligamiei în Islam nu poate fi înțeleasă separat de obligațiile față de orfani și văduve. Islamul este religia potrivită tuturor locurilor și timpului și care nu ignoră aceste obligații. În numeroase societăți numărul femeilor îl depășește pe cel al bărbaților. În SUA sunt cel puțin 8 milioane de femei în plus față de bărbați. Într-o țară asemenea Guineii sunt 122 de femei la 100 de bărbați. În Tanzania 95,1 bărbați la 100 de femei.
Ce ar trebui să facă societatea în această situație pentru a stabili un echilibru? Există numeroase soluții, una dintre ele celibatul, alții ar prefera infanticidul feminin (care se întâmplă în câteva societăți din lume astăzi!). Alții cred că singurul mijloc este ca societatea să tolereze comportamente sexuale permisive precum: prostituție, sex fără căsătorie, homosexualitate etc.
Ar trebui să notăm că în multe țări musulmane poligamia este foarte rară deoarece decalajul dintre ambele sexe nu este enorm. Cineva cu siguranță poate spune că rata căsătoriilor poligame în lumea islamică este mult mai scăzută decât rata relațiilor extraconjugale din Vest. Cu alte cuvinte, bărbații musulmani contemporani sunt de departe mult mai monogami în comparație cu cei din lumea occidental.
ROLUL DE SOȚIE
Prima sarcină a unei soții este de a creea în casă o atmosferă relaxantă în care ea și soțul ei să poată trăi împreună fericiți. Modul în care aceasta poate fi realizată depinde de gustul ei și de posibilitățile lor.
O soție trebuie să fie devotată și credincioasă soțului ei. Devotamentul soției trebuie să fie în primul rând față de soțul ei, chiar înaintea rudelor ei. Ea trebuie să evite asocierea cu persoane indezirabile și sub nici un motiv să nu rămâna singură cu prieteni de familie de sex masculin.
Administrarea cheltuielilor casei este prima responsabilitate a soției. Ea trebuie să se îngrijească de pregătirea mesei, curățenia în casă și spălatul rufelor. Indiferent dacă aceste obligații le îndeplinește personal sau doar supraveghează îndeplinirea acestora de către altcineva, ea trebuie să gestioneze această situație doar în interesul maxim al familiei. Poate beneficia de cooperare din partea soțului dacă este cazul. Ceea ce este important este bunavoința ambilor parteneri și dragostea care cu siguranță va stimula fiecare parte să ușureze povara celuilalt cât de mult posibil.
Soția nu trebuie să fie foarte pretențioasă; ea trebuie să fie mulțumită și să aprecieze eforturile soțului ei. Nu trebuie să insiste asupra cumpărării de haine scumpe, piese de mobilier luxos, mai presus de mijloacele financiare ale soțului ei.
CONDIȚIA FEMEII ÎN LUMEA ISLAMICĂ
Trebuie să aibă mare grijă de sine pentru ca întotdeauna să fie îngrijită, fermecătoare și atrăgatoare pentru soțul ei. Ea trebuie să miroasă bine și poate apela și la cosmetice dar nu în exces. Asemenea exces este lipsit de înțelepciune atât financiar cât poate dauna și psihologic. Face ca frumusețea ei să devină artificială. O femeie arabă din vechime o sfătuia pe fiica sa în ziua nunți : «O, fiica mea! Acum părăsești casa în care teai născut pentru o casă și un mediu necunoscut ție. Fii asemenea unei podele pentru el iar soțul tău să fie asemeni unui acoperiș pentru tine; fii pentru el ca o sofa moale iar el să fie un stâlp de sprijin pentru tine; fii asemenea unei sclave pentru el iar el să fie asemenea unui sclav pentru tine. Evită comportamentul inoportun ca nu cumva el să se plictisească de tine. Dacă el se apropie de tine, să-i răspunzi și tu imediat; dacă el întoarce fața sa de la tine să nu te mânii pe el. Ai mare grijă de nasul, ochii și urechile lui. Nu-l lăsa să perceapă decât mirosuri plăcute de la tine; ochii lui să nu te vadă decât în apariții agreabile; iar urechile lui să nu audă de la tine decât cuvinte plăcute și bune».
În conducerea casei, soția trebuie să economisească și să evite extravaganța. Actele de caritate făcute din resursele comune ale familiei au nevoie de aprobarea soțului. Dacă valoarea actului de caritate se încadrează în ceea ce i s-a permis de către soț, atunci răsplata divină este împarțită de către cei doi soți. Însă dacă valoarea milosteniei ce o face soția depășește valoarea permisă de soțul ei, ceea ce este peste, va fi în favoarea soțului și în defavoarea soției la Ziua Judecății.
O analiză obiectivă asupra drepturilor și obligațiilor comune ale soțului și ale soției așa cum au fost ele reglementate de către Islam pentru călăuzirea adepților săi, relevă următoarele fapte:
Relația dintre soț și soție trebuie să se bazeze pe respect reciproc, dragoste și considerație.
Soțul este singurul responsabil de aspectul financiar al familiei iar soția răspunde de bunul mers al treburilor casnice. Obiectivul fiecăruia este de a fi de ajutor celuilalt și să asigure celuilalt mijloace de confort, mulțumire și fericire; scopul ambilor soți trebuie să fie atingerea fericirii optime pentru ei și să contribuie prin urmașii lor la perpetuarea rasei umane.
Femeia nu este un animal sau un discipol orb ci un partener
egal.
În cadrul flexibilitatii legii islamice care are o deosebită consideratie și respect pentru tradiții, în consecvență cu valorile morale ale islamului, cuplul poate alege orice tip de aranjament pentru împărțirea responsabilităților comune, având ca scop rezolvarea echitabilă și pozitivă a eventualelor probleme.
Un alt aspect interesant este acela că soția după căsătorie poate să-și păstreze numele anterior, aceasta fiind o dovadă scrisă a păstrării caracterului independent sub anumite aspecte.
ROLUL DE MAMĂ
CONDIȚIA FEMEII ÎN LUMEA ISLAMICĂ
Vechiul Testament recomandă în numeroase locuri bunătate și tratament frumos față de părinți și îi condamnă pe cei care nu-i respectă. Coranul în multe alte locuri accentuează rolul important al mamei în creșterea și îngrijirea copilului.
În Islam, ascultarea, respectul și dragostea pentru părinți urmează imediat după venerarea lui Allah. Profetul Muhammad (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a acordat de asemenea mamei un loc privilegiat. Un om a venit la profet și l-a întrebat cine merită cel mai mult respect. Profetul i-a răspuns „mama ta”. Omul a adăugat „și mai cine?”, iar trimisul lui Allah Preaînaltul a răspuns iar: „mama ta”. Omul a întrebat „și mai cine după ea?” Profetul a răspuns: „tatăl tău”. Printre puținele prcepte pe care musulmanii le respectă cu fidelitate și în ziua de astăzi sunt cele referitoare la tratamentul acordat mamelor. Relația profundă și călduroasă între mamele musulmane și copiii lor și adâncul respect cu care bărbații musulmani se apropie de mamele lor îi uimește de obicei pe occidental.
Musulmanii cred că atunci când părinții mor și lasă un copil (fiu sau fiica – problema de gen, în acest context, nu face nici o diferență), rugăciunea lui ar fi în beneficiul părinților morți. Cu toate acestea, în cazul în care copilul moare înainte de părinții lui, el va mijloci în numele părinților săi.
ADULTERUL
Adulterul este considerat un păcat în toate religiile. Biblia a decretat pedeapsa cu moartea pentru adulterini și adulterine. Islamul de asemenea îi pedepsește pe ambii. Conform învățăturii coranice pedeapsa constă în o sută de lovituri cu biciul, fără să existe discriminare între bărbat și femeie19.
Oricum definiția coranică a adulterului este foarte diferită de cea biblică. Adulterul conform Coranului este o relație extraconjugală între un bărbat căsătorit și o femeie și într-o femeie căsătorită și un bărbat. Biblia consideră adulterul o relație extraconjugală a unei femei căsătorite.
În legea islamica, dacă o persoan acuză o femeie de adulter și nu poate aduce patru martori credibili sau unul dintre cei patru nu este credibil, toți martorii vor primi câte opt zeci de lovituri de bici de fiecare.
DIVORȚUL
Între Iudaism, Creștinism și Islam există diferențe remarcabile în ceea ce privește divorțul.
Creștinismul urăște în întregime divorțul. Noul Testament este indubitabil avocatul indisolubilității căsătoriei. I se atribuie lui Isus următoarele cuvinte: „Eu însă vă spun vouă: că oricine va lăsa pe femeia sa, în afară de pricină de desfrânare, o face să săvârșească adulter, și cine va lua pe cea lăsată săvârșește adulter”.
Acest ideal este indubitabil nerealist. Se presupune că societatea umană nu a atins niciodată starea de perfecțiune morală. Când un cuplu realizează că viața lor conjugală este dincolo de remediere, interdicția divorțului nu aduce nimic bun pentru
CONDIȚIA FEMEII ÎN LUMEA ISLAMICĂ
ei. Nu este rezonabil să obligi doi oameni să rămână împreună împotriva voinței lor. Nu e de mirare că întreaga lume creștină a fost obligată să permită divorțul.
Iudaismul admite divorțul chiar și fără un motiv. Vechiul Testament dă soțului dreptul de a divorța de soția sa doar pentru că nu o place. Soțiile în Iudaism cu alte cuvinte nu pot iniția divorțul. Soția evreică poate pretinde dreptul de a divorța în fața unui tribunal religios dacă există motive puternice. Foarte puține motive pot fi invocate de soția care cere divorțul.
Acestea sunt:
un soț cu defecte fizice sau boli de piele.
un soț care nu își îndeplinește responsabilitățile conjugale.
Tribunalul poate sprijini cererea de divorț a soției, dar nu poate dizolva căsătoria. Doar soțul poate face aceasta și poate da soției act de divorț. Tribunalul îl poate biciui, amenda, încarcera sau excomunica pentru a-l forța să-i dea soției actul de divorț.
Islamul are o poziție de mijloc între Creștinism și Iudaism cu privire la divorț. Căsătoria în Islam este o legătură sacră care nu se poate desface decât dacă există motive. Cuplul a fost instruit să urmărească posibile remedii oricând căsătoria lor este în pericol. Nu este recomandat să se recurgă la divorț decât în situația când nu există altă soluție. Islamul recunoaște divorțul, dar îl descurajează pe toate căile. De asemenea, le este recunoscut ambilor soți dreptul de a pune punct căsătoriei lor.
Să ne focalizăm atenția asupra procedurilor de descurajare a divorțului în Islam. Profetul Islamului (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) le-a spus credincioșilor: „dintre toate faptele permise divorțul este cel mai urât de Allah Preaînaltul” (Abu Dawud). Soțul musulman nu ar trebui să divorțeze de soție pentru că nu o place. Coranul recomandă bărbaților musulmani să fie blânzi cu soțiile lor chiar dacă au aversiune față de ele sau simt că nu le iubesc
Profetul Muhammad (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a oferit sfaturi similare:
„credinciosul să nu urască o femeie credincioasă. Dacă îi displac unele dintre trăsăturile sale va fi încântat de altele.” (Muslim)
Profetul a afirmat de asemenea că cei mai buni dintre musulmani sunt cei buni cu soțiile lor. Remarcăm că în Coran nu se recomandă să i se aplice soției două pedepse în același timp – bătaia și abstinența. Motivul acestui decalaj este de a proteja soția de violența fizică, deoarece aceasta ar face mai mult rău decât bine. Unii teologi musulmani sugerează că tribunalul ar putea aplica aceste măsuri împotriva soțului în favoarea soției.
Concluzionăm că Islamul oferă cuplului căsătorit multe sfaturi viabile pentru a-și salva căsătoria în cazul tensiunilor și necazurilor. Dacă unul dintre parteneri pune în pericol relația matrimonială, celălalt partener este sfătuit de Coran să facă orice este posibil cu scopul de a salva această legătură sacră.
RITUALURILE MORTUARE
CONDIȚIA FEMEII ÎN LUMEA ISLAMICĂ
Când un musulman se află pe moarte, este sfătuit să rostească profesiunea de credință care constă în formula coranică: “nu există zeu în afară de Dumnezeu, Muḥammad este trimisul lui Dumnezeu”.
După ce profesiunea de credință este rostită, musulmanul aflat pe moarte, își întoarce fața către Mecca. În tot acest timp, membrii familiei și prietenii celui aflat pe moarte sunt alături de acesta, amintindu-i de lucrurile bune pe care le-a făcut în timpul vieții, oferindu-i astfel speranță cu privire la mila lui Dumnezeu.
Funeraliile în Islam urmează rituri destul de specifice, deși se supun interpretării regionale și variației obiceiurilor. Cu toate acestea, în toate cazurile, sharia (legea religioasă islamică) solicită înmormântarea corpului, fiind precedată de un ritual simplu, ce implică îmbăierea și învăluirea corpului, urmat de salat (rugăciune). Incinerarea este interzisă.
Ritualul de îngropare ar trebui să se desfășoare cât mai repede posibil și să includă: procesul de spălare al decedatului, învăluirea cadavrului, rugăciunea de îngropare, îngroparea cadavrului într-un mormânt, poziționarea decedatului astfel încât capul să fie îndreptat spre Mecca.
Imediat după ce un musulman a fost declarat mort, pe lânga faptul că cei prezenți trebuie să se roage ca Dumnezeu să-l ierte, corpul celui decedat este pregătit pentru a fi spălat. În acest ritual de spălare, trebuie respectate mai multe reguli: dacă persoana decedată este bărbat, atunci poate fi spălată de către un bărbat dacă este femeie, atunci este spălată de către o femeie, iar dacă este copil poate fi spălată atât de un bărbat, cât și de o femeie. Există situații în care un soț poate spăla trupul soției și invers. În procesul de spălare se folosește apă curată, iar la ultima spălare se adaugă uleiuri parfumate (non acoolice). Trupul neînsuflețit se spală de trei ori, însă dacă acesta este încă murdar, atunci se continuă spălarea de cinci sau șapte ori, cu condiția ca numărul de spălări să fie impar.
Acoperiea trupului celui decedat are loc imediat după spălare. Este recomandat să se folosească pânză dintr-un material ieftin, iar la bărbați, aceasta nu trebuie să fie din mătase. Pentru bărbați se folosesc trei bucăți de pânză albă suficient de mari pentru a înfășura întregul corp. Aceste pânze pot fi parfumate cu tămâie. Pentru femei se folosesc cinci bucăți de pânză albă care pot fi de asmenea parfumate cu tămâie.
După ce este acoperit decedatul este transportat către locul unde se vor ține rugăciunile înainte de înmormântare. Acest loc este în afara moscheii. Rugăciunile se fac cu scopul de a cere iertare din partea lui Dumnezeu pentru cel decedat și se recomandă să participe atât musulmanii care sunt rude cu acesta, cât și cei care nu-l cunosc, deoarece este o obligație colectivă.
Înmormântarea ar trebui să se facă cât mai curând posibil după ce s-a pronunțat decesul. Este recomandat ca înmormântarea să aibă loc la un cimitir din apropiere. Conform tradiției musulmane, corpul este pus în mormânt, fără sicriu, înfășurat în cele trei, respectiv cinci bucăți de pânză. Oamenii de obicei aruncă pământ în mormânt și rostesc rugăciuni, în special versetul Din pământ v-am creat și în el vă întoarcem, și din el vă vom mai scoate odata (Q.20:55 ). Decorarea mormântului este interzisă. Cu toate acestea, multe cimitire musulmane au pietre
CONDIȚIA FEMEII ÎN LUMEA ISLAMICĂ
funerare sau mausolee. Conform tradiției, în groapă se crede că persoana este supusa unui “interogatoriu” de către doi îngeri ai morții: Munkar și Nakir.
În Islam, doliul este permis, rudele celui decedat pot să-l jelească timp de trei zile iar o văduvă își poate plânge soțul patru luni și zece zile. Această perioadă de patru luni și zece zile este numită Edda (perioada de așteptare) și este menționată și în Coran: Unii dintre voi mor, lăsând în urma lor soții: acestea trebuie să păzească răstimpul de patru luni și zece zile. După ce au ajuns la soroc, nici o vină nu vi se va face vouă pentru ce ele vor face cu ele însele, după cuviință. Dumnezeu este Cunoscător a ceea ce făptuiți. (Q.2:234). O văduvă în perioada de așteptare
trebuie: să stea în casa ei și să plece atunci când este necesar; să doarmă în casa ei; să nu poarte haine elegante; să nu poarte bijuterii; să nu folosească machiaj sau parfum. Juriștii musulmani interzic în timpul doliului comportamentul prin care rudele celui decedat își arată suferința într-un mod excesiv, deoarece potrivit credinței lor, prea multă suferință pentru morți este un afront la adresa lui Dumnezeu26.
Pentru musulmani, scopul vizitării mormântului este de a aminti faptul că toată lumea va muri și că trebuie sa ne pregătim pentru Ziua Judecații. Vizitarea mormântului aduce beneficii decedatului deoarece vizitatorii se vor ruga pentru morți ca să le fie iertate păcatele. În fiecare an, în special de sărbători, membrii familiei vizitează mormintele celor dragi iar în unele culturi, ei împart mâncare copiilor, străinilor și nevoiașilor pentru pomenirea morților.
Este de datoria musulmanului de a oferi condoleanțe familiei și rudelor celui decedat. Acest lucru consolidează relațiile din cadrul comunității musulmane. Condoleanțele se pot oferi familiei și rudelor celui decedat înainte, în timpul sau după înmormântare.
Există însă și situații excepționale când tradițiile nu sunt respectate. De exemplu, practicile funerare pot fi abandonate în situații excepționale: soldații care mor în luptă pot fi înmormântați în hainele pe care le poartă fără să se mai facă ritualul de spălare sau rugăciunile de înmormântare; oamenii care mor într-o călatorie pe apă pot fi înmormântați în acestă situație pe apă; victimele războaielor sau catastrofelor naturale pot fi îngropate în gropi comune. În timpurile moderne, musulmanii care au migrat în țările occidentale, pot fi înmormântați în sicrie, în conformitate cu tradițiile locale (în asemenea situații, unii musulmani preferă să-și trimită morții în locurile lor natale pentru înmormântare). În ceea ce privește sinucigașii, specialiștii conservatori sunt de părere că ritualurile funerare nu ar trebui realizate, în timp ce, ceilalți sunt mai indulgenți și acceptă realizarea acestor ritualuri.
CONCLUZII
În ultimele două secole societatea umană a acordat o mai mare atenție asupra rolului și a condițiilor de viață în care trăiesc femeile din întreaga lume. Dacă trecutul este oarecum întunecat, trebuie să remarcăm cu bucurie că lucrurile se schimba în bine iar perspectiva unei societăți cu adevarat egale pentru bărbați și femei este foarte aproape.
În concluzie, părerea generală este că femeile constituie jumătate din societate și societatea nu
ar trebui să le neglijeze, să le suprasolicite, să le maltrateze și să le anuleze drepturile.
CONDIȚIA FEMEII ÎN LUMEA ISLAMICĂ
Islamul, deși a fost și este criticat, a reprezentat o revelație într-un moment în care mulți oameni negau că femeia este o ființă umană; unii erau sceptici, iar alții i-au admis umanitatea, însă considerau că femeia a fost creată pentru a îndeplini toate dorințele bărbatului. Odată cu apariția
Islamului, circumstanțele s-au îmbunătățit în ceea ce privește femeia.
Demnitatea și umanitatea sa au fost restabilite.
Dacă stăm să analizăm lucrurile la adevărata lor valoare, doar din perspectiva cărților sfinte, islamul i-a oferit femeii cea mai înaltă valoare pe care vreuna dintre religii i-a oferit vreodată. Deși religia islamică a fost criticată, în primul rând de către creștini, și chiar interzisă în anumite state precum Angola (stat în care islamul este catalogat drept o sectă periculoasă și este interzis prin lege, în urma acestei hotărâri luate în 2013 au fost demolate peste 78 de moschei), trebuie să recunoaștem că femeia musulmană a fost prima femeie, din toate religiile, care a avut dreptul la educație, la cultură și la viața ca și bărbații.
Referințe
Al-Qaradaw, Y. (2009). Statutul femeilor in islam. Femeia musulmană.
http://introducereinislam.blogspot.ro/2010/01/nunta-traditionala-la- musulmani.html, 1. (n.d.).
http://www.islamopediaonline.org/fatwa/what-islams-viewpoint- cremation. (n.d.).
http://www.jannah.org/sisters/feminism.html. (n.d.). http://www.romanialibera.ro/special/documentare/top-10-idei-
gresite-despre-. (n.d.).
http://www.romanialibera.ro/special/documentare/top-10-idei- gresite-despre-islam-184062184062. (n.d.).
http://www.scritub.com/profesor-scoala/ROLUL-PEDAGOGIC-AL- FEMEII-. (n.d.).
http://www.scritub.com/profesor-scoala/ROLUL-PEDAGOGIC-AL- FEMEII-IN-C2412122110.phpC2412122110.php. (n.d.).
https://ro.wikipedia.org/wiki/Condi%C8%9Bia_femeii_%C3%AEn_is lam. (n.d.).
https://ro.wikipedia.org/wiki/Islam, h. 8. (n.d.). Jawad. (1998). The rights of the women in islam.
M., R. (2004). Islamul-foarte scurta introducere. București: ALLFA. Syed. (2004). The position of women in Islam.
CONDIȚIA FEMEII ÎN LUMEA ISLAMICĂ
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI
Facultatea de Administrație și Management Public
Abstract: Boșimanii sunt o societate de tip vânător-culegători fiind, de asemenea, cea mai veche civilizație existentă pe Pământ. Tema a fost aleasă de către autori pentru a informa și a prezenta obiceiurile și cultura unei civilizații cu legi proprii, valori și credințe diferite față de cum suntem noi obișnuiți astăzi. De altfel, ce a infulențat autorii pentru abordarea acestei teme sunt preocupările cercetătorilor cum că modernitatea a început să absoarbă autenticitatea societăților istorice de tip vanator-culegator, înghițind la un moment dat tradiționalismul acestora. Acest pericol al modernizării au determinat autorii să aprofundeze viața culturii boșimane, să se focalizeze asupra acesteia, asupra stilului de viață,
încercând să „înțețoșeze” modernismul care se pare că începe încetul cu încetul să pună amprenta asupra boșimanilor
Cuvinte cheie: Boșimani, Africa, Cultură, Vânător-culegător.
Cultura Boșimanilor,
Cei mai vechi oameni de pe pământ
Daniela Ghinea
Laura-Alexandra Neacșu Ionuț Cosmin Poșircă
ASIST.UNIV. DR. CĂTĂLIN PÎRVU – PR 3
CULTURA BOȘIMANILOR, CEI MAI VECHI OAMENI DE PE PĂMÂNT
Cultura Boșimanilor I.Justificarea temei alese
Boșimanii sunt o societate de tip vânător-culegător, ei fiind cea mai veche civilizație existentă. Am ales această temă, deoarece am considerat că acest proiect este o bună oportunitate de a informa și a prezenta obiceiurile și cultura boșimanilor, este interesant să descoperim că mai există civilizații cu legi proprii, valori și credințe atât de diferite față de cum suntem noi obișnuiți astăzi. Este o cultură valoroasă, prezintând oamenii de la începuturile acestora, este important să nu fie dată uitării sau ignorată. De altfel, ce ne-a infulențat pentru abordarea acestei teme sunt preocupările cercetătorilor cum că modernitatea a început să absoarbă autenticitatea societăților istorice de tip vanator-culegator, înghițind la un moment dat tradiționalismul acestora. Acest pericol al modernizării făcându-ne să aprofundăm viața culturii boșimane, să ne focalizăm asupra acesteia, asupra stilului de viață, încercând să „înțețoșăm” modernismul care se pare că începe încetul cu încetul să pună amprenta asupra boșimanilor.
II.Introducere
Boșimanii sunt considerați cei mai vechi oameni de pe Pământ. Aceștia sunt o populație băștinașă negridă din sudul Africii, fiind cunoscuți sub denumirea de San, adică „vagabonzi”. O perioadă foarte îndelungată de timp această civilizație a reprezentat o enigmă a umanității, pe seama căreia s-au făcut tot felul de presupuneri.Astfel, apare ideea că boșimanii sunt cei mai vechi oameni de pe pământ. Ei erau practic niște non-negri într-o Africă neagră, având o piele gălbuie și unele trăsături mongoloide și sud-est asiatice ale feței. Boșimanii sunt un grup etnic ce trăiește în Namibia și Botswana, în deșertul Kalahari. Populația nomadă de vânători și culegători San (sau boșimanii) trăia odată în întreaga regiune sudică a Africii, dar influențele externe i-au restrâns teritoriul la actualul Kalahari, ultimul său refugiu. Astăzi mai există aproximativ 55.000, iar dintre ei abia 2000 mai trăiesc exclusiv din vânătoare și culegerea de plante.Ei cred că, dacă nu tratează natura cu respect, riscă să stârnească mânia Ființei Supreme. De aceea, vânează și culeg exact atât cât le trebuie pentru a supraviețui.
Iată ce afirma sud-africanul Laurens van der Post în anii ’50: „Boșimanii sunt cea mai veche seminție de oameni cunoscută în Africa, dacă nu chiar pe întreg pământul. Mi se pare ridicol să cauți pretutindeni pietre antice și orașe în ruină pentru a afla cum trăiau oamenii în trecut, când aici, în Africa, își duce o existență grea, disprețuiță și uitată, cel mai vechi trib din lume“ (Linde Gunter 1967,pg 67).În 1968 Laurens van der Post a publicat volumul „Lumea pierdută din Kalahari” prin intermediul căreia a schimbat definitiv percepția asupra boșimanilor (unde erau descriși și boșimanii). Șase decenii mai târziu, Daily Mail realizează o cercetare în care s-a demonstrat că 27 de populații din Africa au la bază ADN-ul boșimanilor, iar „leagănul umanității” este regiunea deșertică Kalahari, din sudul Africii, în Botswana și Namibia.
III.Istoria
Boșimanii au devenit cunoscuți abia după venirea europenilor, olandezii numindu-i
„oamenii tufișurilor”, fiind tradus „bushmen” în engleză și „bosiman” în franceză, de unde limba română l-a preluat. Aceștia au atras atenția oamenilor de știință, apărând în referințele științifice cu ocazia cercetărilor arheologice din 1895, din sud-vestul Franței. Mai târziu, s-a descoperit că scheletele boșimanilor aveau craniul alungit, maxilarul era dezvoltat în afară și fosele nazale largi.O eventuală ipoteză cum că rasa albă, superioară colonială a planetei, pe atunci, s-ar putea trage din boșimani era absolut de neadmis. În secolul XX s-au realizat documentare și filme despre această civilizație.Suntconsiderati primii locuitori ai sudului Africii.Principalele dovezi arheologice ale vechimii boșimanilor sunt picturile rupestre (realizate pe stâncă), ce dovedesc o viață spirituală intensă, cu vânat îndestulător. Se presupune că boșimanii dominau odinioară tot sudul Africii, când erau în număr de milioane. Ei sunt atestați arheologic în sudul Africii de cel puțin 44.000 de ani. În 2012 au fost efectuate săpături care au relevant un set de artefacte ale culturii San din acea perioadă, în estul Africii de Sud. Au mai fost găsite artefacte ale boșimanilor, incluzându-se oase umane și dovezi ale locuirii umane care coboară spre 200.000 de ani vechime.Retragerea boșimanilor spre zonele aride ale deșertului Kalahari a avut la bază conflictul acestora cu populațiile de păstori hotentoții și mai apoi agricultorii negroizi bantu, acum circa 2000 de ani. Conflictul a fost generat de dorința pentru pământul roditor pe care boșimanii îl ocupau. Din cauza sosirii coloniștilor albi din secolul al XVII-lea, boșimanii au fost alungați, vânați ca divertisment, capturați pentru sclavie
CULTURA BOȘIMANILOR, CEI MAI VECHI OAMENI DE PE PĂMÂNT
și ajung în secolul XX o populație periclitată(amenințată). Prețuirea libertății i-a îndemnat să aleagă deșertul în locul sclaviei la care erau supuși pe pământurile burilor, englezilor și portughezilor.Cea mai mare parte a lor s-au integrat sau se integrează, mai mult sau mai puțin forțat, în noul mod de viață, de care nu mai au unde fugi. Boșimanii au cele mai vechi și cuprinzătoare gene de HomoSapiens. Asta îi face să dețină în ADN-ul lor diversitatea trăsăturilor din care au rezultat negroizii, mongoloizii, indienii, ceilalți asiatici, europenii, aborigenii australieni și amerindienii.
Cadrul natural în care această populație trăiește este Deșertul Kalahari,zonă aridă și nisipoasă aflată în zona de sud-vest a continentului African.Are o suprafață de 900.000 km² și se întinde pe teritoriul a trei state principale: Botswana, Namibia și Africa de Sud, ultimul fiind cel mai dezvoltat stat african. Spre deosebire de Sahara, celălalt mare deșert din Africa, Kalahari devine o imensă pajiște în timpul sezonului ploios. Singurul râu din zonă este Okavango, acesta formează o deltă în partea de nord-vest. Numeroase albii secate străbat zona central-nordică a bazinului Kalahari. Acestea conțin ochiuri de apă de ploaie care ajută să supraviețuiască atât oamenii, cât și animalele din zonă. Fauna este una foarte numeroasă, cuprinde specii de ierbivore printre care elefanții africani, mai multe specii de antilope si girafe, dar și prădători de top precum lei, gheparzi, sau leoparzi. Numele acestei zone provine din limba Tswana–Kgala. Acest termen se traduce prin „mare sete“, iar cuvântul Khalagari, înseamnă „loc fără apă“. Pe platoul deșertului se încrucișează șanțuri formate de râurile acum secate și arbori piperniciți. Aici se ridică și câțiva munți cu înălțimi reduse (Karas, Huns).
IV.Familia și stilul de viață
Forma de familie practicată este monogamia (adică căsătoria dintre o femeie și un bărbat), aceștia reușind să le ofere copiilor un bun exemplu din punct de vedere parental. Pe de altă parte, nici poligamia nu este interzisă atâta timp cât bărbatul este capabil să vâneze destul cât să hrănească mai multe soții. Este de neconceput ideea căsătoriei între rude pentru a se evita degradarea specie, acest lucru fiind o măsură de protejare.Forma de căsătorie practicată și susținută din punct de vedere etnografic este exogamia, ce reprezintă căsătoria între membrii unor grupuri de referință diferite. Geograful german SiegfrieldPassarge a evaluat cultura și particularitățile felului lor de viață în volumul „Diebuschmannerder Kalahari” publicat la Berlin în 1907, în care afirmă : „Dacă un boșiman vrea să se căsătorească, nevasta trebuie căutată în alt ai, înăuntrul hoardei sale nu se poate căsători” . Trăiesc sub cerul liber, iar singurele lor bogății sunt reprezentate deviață și familie, neinteresându-i altceva. Adăpostul lor constă în cătune sub formă de așezări țărănești fiind alcătuite dintr-un număr de locuitori mai mic decât al unui sat. Cătunele sunt formate din colibe semicirculare(de aproximativ 2x2m), fiind alcătuite din grupuri mici pentru o aprovizionare mai bună a hranei de către bărbații vânători- culegători. Cu cât grupurile sunt mai mici, cu atât mai mult bărbaților le este mai ușor să asigure mâncarea necesară traiului de zi cu zi înteguluigrup.Un cătun cuprinde între patru și șase familii.. Femeile și copiii își petrec cea mai mare parte a timpului culegând plante suculente și prinzând animale mici, pe care le mânâncă.Orice copil San cunoaște și deosebește 200 de plante diferite.Bărbații sunt vânători excelenți.
Boșimanii au o înălțime medie de 1,57 m la barbați și 1,47 m la femei, fiind relativ scunzi. Parul scurt, ondulat in smocuri – stil „boabe de piper“, pielea gălbuie, trăsăturile asiatice și steatopigia la unii dintre ei sunt principalele caracteristici pe care le observi imediat. Steato- pigia(stratul adipos), în ciuda aspectului ei inestetic pentru noi, este considerat un semn de frumusețe printre populațiile Khoisan (boșimanii și hotentoții). Acel strat adipos care se depune pe fese și pe pântec este de fapt o adaptare perfectă la traiul fără apă destulă.Acumularea de grăsime este o moștenire genetică, transmisă mai ales femeilor, fiind necesară pentru păstrarea echilibrului de apă si sare în cazul privării de apă pe perioade îndelungate. După câte precizează savantul rus A.D. Slonin, această adaptatare își are sinonimul în cocoașa de cămilă din lumea animală. Mandics György consideră că „această adaptare fiziologică a permis expansiunea boșimanilor în dauna altor grupuri de populații, cucerind interiorul savanelor deschise, lucru nereușit de nici un alt grup, apropierea de râu sau lac fiind condiție necesară a supraviețuirii. Epoca uscării continue din ultimele 10 milenii a favorizat extin-derea lor, iar odată cu apariția și a altor pretendenți la cucerirea zonei de savană – păstorii și agricultorii – aceastăcapacitate fiziologică a permis supraviețuirea, retragerea pe terenuri unde cultivatorii nu-i mai puteau
CULTURA BOȘIMANILOR, CEI MAI VECHI OAMENI DE PE PĂMÂNT
urma. Gustul pentru steatopigie, însușire considerată atrăgătoare, s-a păstrat inclusiv la generațiile ajunse în Europa, cu mai bine de 40.000 de ani în urmă. Statuetele de genul Venus de Willendorf (de acum circa 30.000 de ani) sunt o dovadă clară a acestui lucru.
Astâzi boșimanii sunt considerați ca fiind cei mai rezistenți oameni la mediul secetos din Africa, supraviețuind cu o resursă minimă de apă, nu de 2,5 litri pe zi cum ne este nouă recomandat de medic. Din cei 55.000 de boșimani încă existenți, doar 1.500 și-au păstrat tradiția în ceea ce privește modul lor de viață. Restul au preluat de la modernitate stilul vestimentar ( îmbrăcăminte textilă ) iar în ceea ce privește prepararea mâncării, ei folosesc acum oale din fier.Antropologul Belgian Jacques Jérôme Pierre Maquet afirmă că boșimanii nu au recurs la modificarea mediului pentru a își asigura hrana, susținând că aceștia nu se ocupă cu creșterea animalelor pentru a se folosi de carnea acestora, nu plantează pentru a dispune de roadele pământului, ci aceștia iau pur și simplu ceea ce mediul le oferă. De asemenea, din cauza faptului că nu pot supraviețui într-un singur loc, organizarea lor politică nu poate fi statică și nu au un sat permanent, deoarece acel pământ nu le poate oferi hrana necesară supraviețuirii întregului grup. Sunt societăți nomade, care își schimbă poziția de pe un teritoriu pe altul în funcție de accesibilitatea la resursele naturale.Tot ceea ce au ei sunt scule, tolbe cu săgeți, arcuri și cuțite la barbate, iar partea feminină dispune de poadoabe și unelte mici, pe lângă copii. Datorită acestui fapt, ei se pot muta cu ușurință dintr-o zonă în alta, datorită vieților nomade. Ei mai sunt numiți „oameni care n-au nimic” de către Tswani, vecinii boșimanilor din Kalahari, care s-au mutat în acest desert cu aproximativ 1.200 de ani înaintea societății San, considerându-se superiori.Societatea San are îndeletnicirea de a tăbăci pieile animalelor prin batere, acesta fiind principalul material folosit pentru realizarea slipului bărbaților și șorțul-fustă al femeilor. În ceea ce privește diviziunea muncii, aceasta era simplă : activitatea era împărțită atât femeilor, cât și bărbaților. Astfel femeile se ocupau cu adunarea plantelor și alimentelor ce necesită măcinare sau prăjire, și anume : fructe, ciuperci, insect, șopârle, țestoase, larve, lăcuste, miere sălbatică, ouă de struț. Ceea ce femeia culege, asigură hrana grupului în proporție de 70%. Femeia boșimană esteinovatoare, fiind dispusă să experimenteze noi combinații de alimente cu toate că unele dintre acestea îi pot face rău. Se predispune la anumite riscuri doar pentru a aduce noutate în ceea ce privește alimentația lor. Culegerea, peincipala activitate a femeilor, este de bază deoarece acestea găsesc în natură majoritatea hranei pentru grup, față de incertitudinea vânatului, care este îndatorirea bărbaților.Vânătoarea, practicată chiar de la o vârstă fragedă este factorul cel mai important în procurarea cărnii, care este mai mult decât necesară pentru rezistența lor în condițiile grele date de mediul de viață în care trăiesc. Carnea este considerată primul lux al omului, astfel prin procurarea acesteia, boșimanii dau dovadă de capacități intelectuale și fizice. Bărbații sunt considerați ca fiind cei care aduc luxul în acea societate, aparent de natură culinară.În ceea ce privește copiii, acștia dispun de copilărie până la vârsta de 7 ani. Până atunci, aceștia nu au nici o îndatorire, își pot petrece timpul împreună, fără să conteze ce sex au, se pot juca, povesti, dansa, și cânta. Ei sunt educați de mame și bunici, trăind într-un ambient plăcut și bland, unde nu există violență. Se pune accent pe înțelegere și prietenie într- un mod pașnic.Boșimanii folosesc așa numita iarbă a dragostei („Bushman Love Grass”) , folosită pentru sugari sau scutece pe care apoi le puneau pe foc .Aceștia apar pentru prima dată în 1981 în filmul „Nebunia zeilor” în care boșimanii au rolurile principale. Aici este specificat faptul că : „Ei nu-și pedepsesc niciodată copiii; nici măcar nu se răstesc la ei. Astfel copiii sunt foarte cuminți, iar jocurile lor sunt drăguțe și inventive“.După vârsta copilăriei, fetele și băieții nu mai au voie să locuiască și să-și petreacă timpul împreună, aceștia fiind despărțiți. La băieți se trece de la neștiință la învățătură, iar jocul cu care ei erau obișnuiți se transformă în responsabilități, fiind mutate într-un spațiu special amenajat pentru a putea fi pregătiți în vederea activităților bărbătești. Învățarea constă în ghidarea acestora de a devein buni vânători, de a le da de urmă animalelor, și activități precum aprinderea focului și trasul cu arcul.În ceea ce privește partea feminine, acestea rămân alături de mame, trăind în aceeași colibă, însă este de precizat faptul că : „de la 7 ani în sus copiii nu mai aparțin părinților, ci colectivității gentilice, de aceea orice abatere de la conduita comunitară privește întregul grup social și e sancționat tot de el“ (Romulus Vulcănescu 1967, pg 66). Afirmația de mai sus a lui Romulus Vulcănescu indică faptul că acest mod de abordare îi ajută la disciplinare și îi familiarizează încă de la o vârstă fragedă cu ceea ce înseamnă responsabilitate. Cheia supraviețuirii lor constă
CULTURA BOȘIMANILOR, CEI MAI VECHI OAMENI DE PE PĂMÂNT
în pregătirea de la 7 ani pentru viața de adult, focalizată pe vânătoare, care este supranumită
„școala” . Astfel, factorul decisiv în a devenit bărbat îl constituie uciderea primului animal mare si periculos.Instrumentul principal al femeilor îl reprezintă un băț de 130-150 cm alcatuită dintr- o piatră inelară în partea de jos care ajută la verificarea vietăților ce se află în pământ. Cu acest băț ele bat în sol pentru a asculta sunetul care atestă prezența sau absența hranei. Bărbații nu se pot baza pe un instrument atât de favorabil precum cel al femeilor, deoarece ei dispun doar de un arc mic din cauza căruia sunt nevoți să se apropie mai mult de ceea ce vânează, acesta neajungând până la țintă.Boșimanii dau dovadă de inteligență deoarece aceștia se transpun în pielea animalelor pe care vor să le vâneze, refăcând sunetele produse de acestea pentru a le creea un sentiment familiar, reușind să le captureze cu ajutorul „travestiului”. Civilizația San folosește ca tehică a vânatului tranchilizarea animalelor prin otravă, pe care o procură din natură, vârful săgeților fiind îmuiat în aceasta.Deși săgețile nu produc răni adânci, otrava ucide animalele la scurt timp de la interacționarea cu aceasta. Boșimanii au o condiție fizică foarte bună, parcurgând kilometri, reușind să țină pasul cu ageritatea animalelor ce urmează a fi vânate.Datorită acestui fapt, se evidențiază teoria care atestă că rasa umană, prin contactul termic produs de tranpirație, și-a pierdut părul corporal, specific mamiferelor.În societatea San, accesul este pus pe egalitate și cooperare, având o democrație, respectându-se reciproc. Relația dintre barbați și femei se bazează pe egalitate. Vârsta medie la care femeile boșimane la care femeile se căsătoresc este de 12-13 ani, iar bărbații tocmai dupa 14 ani. Femeile boșimane nu pot avea mai mult de un copil din cauza faptului că sunt o civilizație nomadă, si din cauză că alimentația lor nu include prea multe grăsimi, acestea nu pot transporta și alăpta un număr mare de copii. De aceea, numărul de locuitori nu este atât de mare. În ceea ce privește botezul copiilor, sarcina aceasta le revine celor mai în vârstă membrii ai familiei, la fel și regulile din cercul familial, care sunt stabilite tot de aceștia. De asemenea, societatea San are aproximativ 35 de nume proprii pentru fiecare sex, iar nepoții poartă numele bunicilor în unele cazuri. Ceremoniile sunt foarte rare la boșimani, astfel încât, doar la celebrarea primei menstruații la fete sărbătoresc prin dans și un ritual al curățirii. La nunți nu există decât foarte rar un invitat, deoarece se consideră a fi un eveniment privat între miri. La înmormântări, oamenii nu au respect pentru mortul în sine, ci mai degrabă au respect din cauză că le este teamă de morți în general. Locul în care un om a decedat nu mai este vreodată ocupat de cineva și nici nu se poate călca pe acel pământ, deoarece este adusă o jignire spiritului defunctului care, cred ei, este prezent tot timpul sub acel pământ. Cei care sunt nevoiți să treacă peste respectivul loc, lasă câte o pietricică pe mormânt, rugându-se spiritelor să le aducă noroc, și nu ghinion.Boșimanii nu au un calendar după care să se ghideze pentru a afla în ce zi, lună, an sunt, și nici noțiunea de oră nu există. Ei impart ziua în zi și noapte, ziua ghidându-se după răsăritul și apusul soarelui, iar noaptea după Lună, după același principiu : câandrăasre Luna și când apune aceasta.Cu toate acestea, unii dintre boșimani s-au adaptat inevitabil la calendarul mondial, având contact permanent cu civilizația modernă.
V.Religia
Legea fundamentală a boșimanilor în ceea ce privește religia, este reprezentată de ideea că tot ce există în natură este însuflețit.Astfel, există spirite ale obiectelor și fenomenelor naturii și spirite ale făpturilor vii.Aceste două forme de spirit coexistă în corpul făpturilor vii.„Boșimanii, trăind din culegerea plantelor sălbatice și din vânătoare, au ajuns la ideea unei comunități de viață cu plantele și animalele ce le servesc drept hrană.Afinitatea între oameni pe de o parte și flora și fauna de cealaltă prezintă aspecte magice deosebite. Plantele și animalele ce exercită o influență materială asupra vieții hoardei devin obiecte de atitudine magică și sunt invocate prin rituri speciale să se multiplice, să rodească, să servească intereselor depline ale omului“(Vulcănescu, pag. 117-118).Cred în existența zeilor, pe care îi asociază cu niște părinți, cum sunt boșimanii în vârstă cu cei tineri. Rugăciune la boșimanii este reprezentată de actul invocării voinței divină a spiritelor pentru a îi lăsa pe pămând, a semizeilor și a zeilor lor, pe lângă respectul pentru zei, un rol important avându-l în comunitate vraciul.„Acesta se bucură de un prestigiu sporit, dar nerecompensat material de comunitate, iscusința lui de vânător fiind o atestare a calității de vrăjitor”.(Mandics, pag. 118).
Boșimanii sunt practicanți ai riturilor, de exemplu când se duc la vânătoare, practică ritul exorcizării, o inițierea bărbaților.(practică religioasă de alungare a demonilor sau a altor
CULTURA BOȘIMANILOR, CEI MAI VECHI OAMENI DE PE PĂMÂNT
entități spirituale dintr-o persoană sau loc presupuse a fi posedate). Magia este data de tatuaj, unul dintre scopurile sale este certitudinea legăturii între parteneri, de obicei în cadrul căsătoriei.( întâlnită din ce în ce mai des și în zilele noastre).Acum zonele preferate pentru tatuare sunt pomeții și fruntea, însă, în trecut , boșimanii erau tatuați pe întregul trup.Inițial, desenul e schițat cu ajutorul unor zgârâieturi după care se execută numeroase tăieturi adâncisub forma unor mici linii vertical sau paralele.Dacă tăieturile sunt prea puțin adânci, tatuajul poate dispărea în câteva luni, de aceea tatuatorul trebuia să cunoască bine tehnica, de obicei cei mai în vârstă practicând această tehnică. Pigmentul este format din apă și cărbune. Ei consideră că viața lor de pe pâmânt este „iadul”, după moarte ei nu văd infern. Pentru chinurile și suferințele din viața lor, după moarte ei văd o răsplatire a tot ce au fost supuși să îndure, lumea de dincolo fiind conturată în mintea lor sub formă de fericire și belșug.
VI.Arta
Societatea San începe să adopte anumite forme de „intelectualizare” și anume: picture, muzica, desenul și literatura. În ceea ce privește muzica, aceasta are o foarte mare importanță pentru viața lor socială,fiind cea mai dezvoltată activitate artistică. Din cauza oamenilor „albi” care în urmă cu 2000 de ani au înrăutățit condițiile de viață ale boșimanilor, aceștia și-au pierdut obiceiul de a picta. Însă, componentele vieții artistice ale vânătorilor-culegătorilor sunt, pe lângă muzică și pictură, limbajul foarte util în comunicarea dintre boșimani pentru momentele în care se duc la vânătoare, pentru a nu se da de gol și a-și pierde animalul vânat, și anume limbajul cu click-uri(limbile khoe sau non-khoe). De asemenea, confecționarea de poadoabe, reprezintă un factor al vieții artistic, această activiitate fiind realizată de femei. Religia devine prima știință a omului, făcând și ea parte din componentele de mai sus. Însă la boșimani religia nu era de neînțeles, sau „absurdă”, ci de natură pacifistă, nu își puneau întrebări, se mulțumeau cu faptul că îi mulțumea naturii pentru ceea ce le oferă, această atitudine fiind asemănătoare cu budismul. Copiii sunt cei cărora li se transmite cultura boșimanilor de la o vârstă apropiată de copilărie, numai pe cale orală.
Picturile
În partea de Sud a Africii pot fi întâlnite cele mai multe picture ale boșimanilor, adesea existente în peșteri. Aceștia au mii de picturi cunoscute care amintesc de unele desene celebre, cum ar fi cele ale lui Lascaux și Altamira despre omul primitiv European, fiind analizate abia în secolul XX. În mare parte, picturile boșimanilor reprezintă imaginea unor animale desenate în culori vii, dar și reprezentări antropomorfe prin intermediul cărora își expuneau obiceiurile și credințele. Putem aprecia spiritul lor de observație, lucrul în detaliu și bucuria lor de a trăi.Unele gravuri ale acestora sunt umplute de culoare, iar unele picture sunt gravate.Acest fapt amintește de arta Egiptului antic. Cele mai interesante reprezentări gravate ale acestora se află pe stâncile din Namibia, mai exact Twyfelfontein, existând de peste 5000 de ani.
Cu toate că cele mai vechi desene au fost descoperite ca fiind realizate cu 26.000 de ani înaintea erei noastre, ultimele cercetări au afirmat faptul că boșimanii foloseau culorile, deci pictau cu 100.000 de ani înainte, această afirmație putând fi dovedită. Aceste descoperiri indică faptul că omul, deși abia la începuturile acestuia avea cunoștințe în chimie și se pricepea la abordarea acțiunilor, combinarea substanțelor, mult mai devreme decat ar fi crezut cineva.
„Materialele au fost descoperite în Peștera Blombos, la 300 de kilometri de Cape Town.Două seturi de unelte pentru amestecarea vopselelor au fost găsite aici. Specialiștii spun că vopseaua era alcătuită din ocru (argilă galbenă, roșie sau brună), os, cărbune și alte materiale, amestecate în cochilii de moluște. Trusele de unelte datând de acum 100.000 de ani, sunt cele mai timpurii dovezi ale faptului că omul a avut cunoștințe privind combinarea și stocarea substanțelor, despre care se crede că aveau un loc central în practicile sociale“ („Atelier de pictură” vechi de 100.000 de ani, descoperit în Africa de Sud, 2011).
Muzica
Arta cu care boșimanii se mândresc este reprezentată de muzica. Aceasta este interpretată vocal prin arta polifoniei (știință a suprapunerii coordonate a mai multor linii melodice care se află în relații armonice, fără ca în ansamblu ele să-și piardă individualitatea melodică). Este o activitate la care participă toți membri societății, acest lucru unindu-i. Atât arta picturii, cât și arta muzicii se completează una pe cealaltă, împletindu-se cu dansul.La o tranșă de dans femeile stau în jurul unui foc central și bat ritmul de cântece .Oamenii vor dansa
CULTURA BOȘIMANILOR, CEI MAI VECHI OAMENI DE PE PĂMÂNT
în jurul „frumuseții” femeilor. Cu sunetele zornaitori dans și pașii bufnind combinate cu cântece femeilor care activează o potență supranaturală prin cântece.În picturile rupestre se observă gravate numeroase instrumente musicale confecționate de aceștia (de suflat și de bâzâit), astăzi negăsite, însă ele dovedesc dărnicia și amprenta pe care și-o lăsa muzica în sufletul acestor oameni, ea fiind izvorul voiei bune, transmițându-și între ei prin muzică energii pozitive. Cu toate acestea, există două instrumente care se mai folosesc și astăzi, bineințeles prezentate sub altă formă: arcul muzical (sau kora, se poate spune că de aici a luat forma chitara astăzi) și tamburul (de unde tobele astăzi). Ca rol de zornăitoare le reprezintă colierele femeilor care sunt scuturare de piept, la fel și pandantivele, de asemenea, cercei confectionați din boabe de sâmburi. Arcul muzica, confundat la prima vedere cu un arc de vânătoare este un tub format din maț de antilopă pe post de coardă unică. Scoate un sunet asemănător drâmbei de la noi. Tamburul se confecționează dintr-o tărtăcuță și, prin lovire, scoate un zgomot sec și strident – e o tobă primitive.
Literatura
Moto: „Chiar dacă nu dispun de un alfabet, au o bogată literatură“ – Laurens van der
Post
În ceea ce privește literatura, păstrarea ei a fost transpusă prin transcrierile în limbile
albilor, de aceea a putut fi înțeleasă, deoarece, pe atunci, această latură artistică nu era foarte ampretată. Gândindu-ne la vraci, cel care are darul povestirii, are prestigiul cel mai mare în cadrul societății San, bucurându-se de popularitatea de a povesti, stârnind interes în pragul comunității. Acest lucru aduce după sine ceea ce însemnă respectul, de care putem spune că l- au „inventat” boșimanii. Respectul la boșimanii se câștigă doar dacă ești sigur pe abilitățile tale și le și arăți, oamenii apreciindu-te pentru componentele profesionale pe care le deții, însă, momentul durează doar cât timp „îți faci numarul” pentru a îți dovedi îndeletnicirea. Prin transcrierile limbilor albilor, menționate mai sus există o mostră de literatură boșimană și anume; Rugăciunea inițiatului. Inițiatul se referă la treptele pe care trebuie să le parcurgă tinerii, activitățile la care sunt supuși spre inițiere ( cum este la noi bacalaureatul) . În această mostră predomină drama înfometării, însetării, oboselei, foamea reprezentând o obsesie, motivul central la boșimani.
Rugăciunea inițiatului:
„Sunt slăbit de sete și foame. Mare Spirit dăruiește-mi viața,
Fă-mă să mă poticnesc de un pepene, Fă-mă să găsesc un cuib plin de ouă. Mare Spirit acoperă cerul cu nori, Arată-mi ce pot să mănânc,
Fă ca bețișorul cu care sap nisip
Sa găsească ouă de furnici ascunse.
Fă-mă să găsesc rădăcini dulci și miere. Fă-mă să găsesc fântana.
Dă-mi hrană și băutură, Mare Spirit
Dăruiește-mi tot fără de care nu pot să trăiesc!…” (Idem, pag. 139)
Mărturisiri ale unui român despre cultura boșimanilor
Românul Sebastian Tartarau este un misionar, fascinat de filosofie și teologie,este atras , în anul 2005 și 2006 de zona deșertului Kalahari, dorind să descopere lumea fascinantă a sălbăticiei, documentandu-se pentru o lucrare despre culturile primitive ale Africii. Sebastian s-a nascut la Botoșani, parinții fiind profesori de filosofie si istorie.Cercetările lui au fost influențate de cartea despre aventurile doctorului David Livingston in Africa. După acest moement a hotărât să renunțe la tot ce obținuse până atunci, hotărând să vanda casa și mașina și să se dăruiască vieții salbaticiei.Stabilit acum in Canada, Sebastian Tartarau este singurul alb din America de Nord si din Europa care a fost„adoptat ”de un trib de bosimani din Namibia.Acesta mărturisește că va fi întodeauna legat sufletește de boșimanii din Kalahari.Românul văzând traiul greu pe care îl duc boșimanii, a hotărât să facă ceva în privința aceasta, astfel, aajutat în ridicarea de locuințe, realizarea de canalizari, construcția de biserici, locuitorii cătunelor, au fost atât de primitori și fericiți (aici vorbim de cei 40.000 de boșimani
CULTURA BOȘIMANILOR, CEI MAI VECHI OAMENI DE PE PĂMÂNT
dornici de schimbare), încat membrii tribului l-au adoptat pe viață, el devenind un “fiul al satului”.
Sebastian Tartaraumarturisește: “In ultimii 10 ani am fost de aproape 15 ori in acea zona. La modul afectiv, ma simt atat de mult legat de acest locuri incat anul trecut am luat decizia de a ma muta definitiv acolo. Cu familia. Am vandut tot ce aveam in Canada si am plecat spre Africa. Din pacate, problemele intampinate din partea guvernului namibian m-au facut sa-mi schimb cat de cat planurile”. Autoritățile din Africa nu erau doritoare și primitoare la ideea că cineva din afara țară vine și construiește pe pământurile lor, astfel au intrerupt alimentarea cu combustibili.În momentul în care Sebastian Tartaraua ajuns acolo nu a crezut că va vedea atata sărăcie în vreodată, mărturisind: „oamenii erau lihniti de foame, pur si simplu nu se mai puteau ridica de la pamant din cauza epuizarii”. Aceștia nu mai mâncaserăde zece zile și nici acces la apă nu aveau, cea mai apropiată așezare cu apă fiind la 40 de kilometri .Sebastian a mers prin multe părți ale lumii, însă povestește că nu a văzut în viața lui foamete si seceta mai mare ca în aceste locuri, nu a înțeles ce înseamna cu adevarat aceste lucruri până nu a ajuns în deșertul Kalahari.Acestă cercetare a avut un important scop misionar. Puțini sunt cei din echipa lui care au rezistat acolo.
Proiectele din deșertul Kalahari:
Primul program destinat îmbunătățirii calității vieții și conservării culturii poporului San presupune înființarea unui centru ce va include: un spital, o școală cu clasele 1- 12, un orfelinat pentru 100 de copii, o fermă și un atelier de lucru pentru a-i învăța pe tinerii băștinași diverse meserii.( unii din ei lucrând acum chiar în fabrici, uzine)
Instalarea a 100 de sisteme de pompare și aducțiune a apei, ce funcționează cu energie solară și de care vor beneficia 200 de sate. Acest proiect va asigura apa necesară tuturor satelor din Deșertul Kalahari, atât în Namibia cât și în Botswana.
Acordarea de ajutoare sub formă de alimente, pături, plase de țânțari și alte produse necesare supraviețuirii boșimanilor din Kalahari.
Mărturisiri:
„Mă întrebau toți ce pot sa îmi dea în schimb, deoarece cultura lor este de așa natură când dai ceva, ei trebuie să dai ceva înapoi și îmi dădeau o papaya sau un mango, un fruct sau un pește, măcar să arate că și ei au dat ceva în schimb.” „Trăiesc numai din ce le oferă natura, lucru pentru care ar trebui să fie respectați.” „În ciudat trailui lor sunt considerați cei mai fericiți oameni din lume, am văzut oameni bolnavi stand în colibă, dar totuși cu zâmbetul pe față”.
„Mâncarea lor este extreme de naturală, dar nu plăcută la vedere”. „Oamenii arată foarte duri, ca aspect, la față, dar au o inimă extraordinară”. „Au un principiu foarte interesant: dacă mă iubești, mănânci din mâna mea și din gura mea( mă durea capul și unul din băieți mi-a preparat un medicament dintr-o rădăcină pe care a mestecat-o și apoi a scuipat-o într-o cârpă și mi-a dat- o să o mănânc, cu acest lucru le-am câștigat încrederea)”. „Când unul dintre ei începe să râdă toți ceilalți râd și ei deși nu știu motivul, dacă râde unul într-o colibă, rând și ceilalți de la celelalte colibe”.„Pentru a convers, aveam nevoie de 4 traducători, prin 4 dialecte”.
Din cauza modului de viață sărăcăcios astazi puțini mai sunt cei care isi păstrează tradiționalismul.
Încheiere
În rândurile de mai sus, am adus în discuție despre analiza ADN-ului societății San, concluzia la care s-a ajuns fiind aceea că boșimanii sunt pe primul loc în istoria HomoSapiensSapiens, conform cercetărilor din ultimii ani. După o întreagă suferință ei se pot bucură acum de respectul lumii pentru modul și dorința de supraviețuire de care au dat dovadă. Au dat dovadă de curaj, curiozitate, nebunie, toate acestea încurajându-i sătreacă apa, puțin adâncă pe atunci, ce-i separade Peninsula Arabia. Deși nu dispuneau de cunoștințe precum navigația, ei au recurs la confecționarea de plute pentru a își ușura „excursia”, curiozitatea: „ce- i acolo?”. În urmă cu 50.000 de ani, urmași lor , față de hominizi, și-au arătat abilitățile de cuceritori, dând dovadă de superioritate în gândire cucerind toată planeta, ușor, ușor construind sate si micuțe orașe. După trecerea timpului, după mii de generații ne aflăm, astăzi, atât albi, cât și negri, galbeni, fiecare considerându-ne superiori unii față de ceilalți, uitând de ceea ce au reușit boșimanii să emane ( actul egalității). „Ar trebui ei să învețe de la noi cum să fie oameni
CULTURA BOȘIMANILOR, CEI MAI VECHI OAMENI DE PE PĂMÂNT
sau noi ar trebui să le mulțumim că au rămas așa, ca să vedem de la ce curățenie a minții am plecat și la ce perversități sofisticate am ajuns.” (Romulus Vulcănescu 1967, pag. 82).
Primul grup desprins dintre boșimanii vânători-culegători au fost păstorii, nu agricultorii.Păstorii boșimani sunt numiți azi hotentoți, ei considerându-se deja superiori fraților lor de sânge. Peste aceste două grupuri vin, , negroizii bantu, ei fiind și agricultori și păstori – așa derulându-se deci revoluția neolitică în Africa australă, adică într-un spațiu și un timp perfect controlabile științific.O revoluție urbană care îi vor afecta pe boșimanii este cea a albilor în Africa, care venind peste ei , distrug ce a mai rămas autentic în rândul societății San. Cu toate acestea, în final, recunoscându-le, chiar la începutul Mileniului III, titlul de Părinți ai Umanității, ce li se cuvine pe drept „delicaților omuleți din Kalahari“.
CULTURA BOȘIMANILOR, CEI MAI VECHI OAMENI DE PE PĂMÂNT
Referințe
Privește în sus. (2010, Martie 2). Preluat pe Aprilie 16, 2016, de pe Privește în sus: http://privesteinsus.wordpress.com/2010/03/02/cine-sunt- bushman-ii-bosimanii/
Look and learn. (2011, Martie 25). Preluat pe Aprilie 16, 2016, de pe Look and learn: http://www.lookandlearn.com/blog/6161/kalahari-bushmen- life-saving-secrets/
Anunțul Video. (2013, Iulie 9). Preluat pe Aprilie 16, 2016, de pe Anunțul Video: http://www.anuntulvideo.ro/filme/82378-bosimanii- documentar
Baker, J. R. (1974). Heretical. Preluat pe Aprilie 16, 2016, de pe Heretical: http://www.heretical.com/miscella/baker4.html
Bebiak, E. (2012, Iulie 31). Artdaily. Preluat pe Aprilie 16 , 2016, de pe Artdaily: http://artdaily.com/index.asp?int_sec=2&int_new=56821#.UqY9UvtgvME
Bradshaw Foundation. (fără an). Preluat pe Aprilie 16, 2016, de pe Bradshaw Foundation: http://www.bradshawfoundation.com/south_africa/south_africa_gallery.php
Cave, B. (2010, Ianuarie 14). Wikipedia. Preluat pe Aprilie 16, 2016, de pe Wikipedia: http://en.wikipedia.org/wiki/Border_Cave
Childe, G. V. (1966). Făurirea civilizației. București: Științifică.
Derbyshire, D. (2011). Out of (southern) Africa: Modern man' evolved from desert bushmen. Daily Mail.
Frobenius, L. (1982). Cultura Africii. București: Meridiane.
Josh Newman, A. E. (2013, Noiembrie 13). Digital Nomad. Preluat pe Aprilie 16, 2016, de pe Digital Nomad: http://digitalnomad.nationalgeographic.com/2013/11/13/in-the-kalahari-with- the-san/,
Lewis, W. M. (2011, Septembrie 9). Geo Currents. Preluat pe Aprilie 16, 2016, de pe Geo Currents: http://www.geocurrents.info/headline/botswana-and-the-plight-of-the-san- bushmen
Linde Gunter, B. E. (1967). Înainte de venirea omului alb. Africa își descoperă trecutul. București: Științifică.
Lovin, T. (2007, noiembrie 13). Românul adoptat de boșimani.
România Liberă.
Mandics, G. (1983). Civilizația și culturile Africii vechi. București: Sport- Turism.
Olaru, M. (2011, octombrie 7). Venus Hotentota-tragica poveste a unei victime a rasismului. Descoperă.ro.
Survival International. (fără an). Preluat pe Aprilie 16, 2016, de pe Survival International: http://www.survivalinternational.org/tribes/bushmen
Vulcănescu, R. (1967). Boșimanii. București: Tineretului.
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI
Facultatea de Administrație și Management Public
Cuvinte cheie:Influența cotidina, Fațada, Rolul situației, Influența asupra receptorului
Influența cotidiană în viața actorilor
Nicolae Adriana Elena Niculae Alice Estrela
Coordonator științific
Roxana Brișcariu
INFLUENȚA COTIDIANĂ ÎN VIAȚA ACTORILOR
1.Introducere
Această temă este importantă, deoarece în viața de zi cu zi oamenii sunt precum actorii care reușesc să se adapteze în anumite circumstanțe în funcție de domeniul în care se află, precum și de cei prezenți din dorința de a obține o anumită etichetă.
Viața cotidiană poate fi înțeleasă ca o scenă în care actorii preiau anumite roluri. De exemplu, o persoană atunci când se află într-un cadru familial, nu încearcă să-i influențeze pe ceilalți membri pentru a avea o altă imagine a propriei persoane, în timp ce într-un cadru formal (locul de muncă, școala) aceasta încearcă să se modeleze pentru a obține un anumit statut în fața celorlalți.
Noi ne-am ales această temă, deoarece fenomenul influențării este prezent în relațiile interumane ce poate avea un impact pozitiv sau negativ asupra indivizilor.
Acest fenomen se poate manifesta, atât prin comunicare (limbaj nonverbal și verbal), cât și prin acțiuni, fapte, iar acesta poate fi abordat, atât dintr-o perspectivă psihologică, cât și dintr-o perspectivă psihosociologică. Studiul va fi axat pe o analiză din punct de vedere psihosociologic, punându-se accentul pe relația individului cu factorii de influență.
Conform dex-ului, influența este definită drept o„ acțiune pe care o persoană o exercită asupra alteia (deliberat, pentru a-i schimba caracterul, evoluția, sau involuntar, prin prestigiul, autoritatea, puterea de care se bucură)” (dex,1996,p.490)
Iar conform dicționarului de sociologie influența socială este o „acțiune exercitată de o entitate socială (persoană, grup etc.) Orientată spre modificarea opțiunilor și manifestărilor alteia. INFLUENȚA SOCIALĂ este asociată cu domeniul relațiilor de putere și control social, de care se deosebește întrucât nu apelează la constrângere. Se exercită în forma persuasiunii, manipulării, îndoctrinării sau inculcării, asociindu-se cu procesele de socializare, învățare socială sau comunicare.” (cătălin zamfir, lazăr vlăsceanu,1998,p.294)
Influența cotidiană în viața actorilor
Factorii influențării în viața cotidiană
În viața cotidiană actorul desfășoară o activitate într-o anumită perioadă de timp în fața unui grup asupra căruia exercită o influență.
Actorul are tendința de a se adapta în funcție de scenariu în care se află, fiind o ființă umană schimbătoare.
Adaptabilitatea este un factor important al vieții; acesta se reflectă în ființa umană prin tendința acestora de a se adapta la societatea și mediul în care se află.
Indivizii caută și vor caută să se adapteze circumstanțelor prin diferite mijloace, precum influențarea, prin care aceștia caută să manevreze o situație, fie în interesul propriu, fie în interesul celorlalți.
Fațada
Fațada poate fi desemnată sub denumirea de „fațadă personală” și este însoțită de anumite elemente cum ar fi: „ținuta personală”, „particularitățile de vorbire”, „gestica” și „mimica” (însă mimica prezintă un element mobil care variază de la o stare la alta și de la un moment la altul).
INFLUENȚA COTIDIANĂ ÎN VIAȚA ACTORILOR
Fațada personală are la bază doi factori precum: „ înfățișarea” și „atitudinea”. Înfățișarea reprezintă factorul care influențează statutul actorului, starea de spirit a acestuia, precum și de mediul formal sau informal în care se află în respectivul moment acea persoană, pe când atitudinea evidențiază rolul pe care și-l asumă actorul pentru a desfășura o acțiune. Atitudinea poate influența cursul acțiunii interacțiunii dintre două persoane.
Oamenii din viața de zi cu zi încearcă să influențeze în privința abilităților pe care le dețin, creând astfel o falsă impresie că ei au aceste abilități dintotdeauna.
„Masca reprezintă concepția pe care ne-am format-o despre noi înșine(…) Această mască este sinele nostru mai adevărat(…) Venim pe lume ca indivizi, ne formăm un caracter și devenim persoane” (park, p.48). Cu alte cuvinte, park spune că omul în existența sa posedă o mască care-l ajută să-și asume un anumit rol, care-i reflectă propria personalitate. Omul poate poseda în viața cotidiană diferite măști în diferite situații doar pentru a-și ascunde propria identitate și de a-și urmări propriul interes.
Statutul de autoritate. Experimentul lui milgram
„Milgram a plătit 40 de bărbați de diferite vârste și profesii pentru a participa la o serie de <<încercări>>. Ce a urmat ulterior a implicat mai multe înșelătorii :
Participanților li s-au făcut cunoștință cu un individ presupus a fi un alt participant, dar care de fapt era un complice al experimentatorului.
Participanții au fost informați că scopul experimentului constă în evaluarea efectelor pedepsei asupra învățării.
Încă de la început s-a stabilit cine ocupă locul de profesor, precum și cel de elev, cei care participau la experiment puteau să ocupe doar rolul de profesor.
„ Profesorul fusese instruit să administreze un șoc electric celui care învață, de fiecare dată când oferea un răspuns greșit. A fost instruit să crească nivelul de electricitate cu un grad pe unitatea de timp. <<cel care învață>> era legat de un scaun aflat într-o cameră alăturată, cu electrozi atașați pe încheietura mâinii. Tot în acel loc se afla un <<generator electric>> impresionant echipat cu 30 de comutatoare. Participanților li s-au dat de înțeles că acele comutatoare controlau curentul electric care creștea gradat de la 15 la 450 de volți.
De fapt, echipamentul era o farsă și complicele – un bun actor care niciodată nu a primit un șoc electric.
Experimentul a continuat, iar pentru fiecare răspuns greșit experimentatorul instruise <<profesorul>> să crească șocul electric cu 15 volți. La 300 de volți <<cel care învață>> a început să bată cu pumnii în perete și nu mai răspundea la nici o întrebare.<<profesorul>> revenea la cercetător pentru a fi ghidat, spunându-i-se că experimentul trebuie să continue. Ratarea unei întrebări era considerată un răspuns greșit. Milgram a încercat să descopere câți participanți vor continua să administreze toate șocurile. Din 40 de participanți, 26 (65%) au continuat să administreze șocuri electrice până la nivelul maxim. Nici unul nu s-a oprit înainte de nivelul de 300 de volți, punct la care cinci dintre ei au refuzat să continue, 14 dintre ei au sfidat cercetătorul și s-au oprit înainte de terminarea experimentului.” (tony malim, 2003, p. 297-298)
Milgram afirmă: „ Obediența este o forță extrem de puternică în societate”.
INFLUENȚA COTIDIANĂ ÎN VIAȚA ACTORILOR
În urma experimentului lui milgram, se demonstrează faptul că situația, atmosfera tensionată și presiunea exercitată de statutul autoritar al experimentatorului poate determina subiecții să se supună și să încalce anumite norme etice, astfel încât aceștia ajung în situații periculoase, chiar dacă sunt conștienți de acest lucru, dar incapabili să renunțe în respectivul moment.
Situația si rolul situației
Situația reprezintă un factor al influențării, deoarece acționează în funcție de starea de spirit, slăbiciunile, temperamentul și personalitatea receptorului, de timp, de evenimentele ce au loc, de mediul în care te afli, precum și de cei care iau parte la acțiune.
Experimentul lui binet:
„Un adult (învățătorul cel mai adesea) îi arată unui copil o foaie cu două linii paralele și egale ca lungime. Adultul îl întreabă pe copil:” care linie este mai lungă?”. Se constată atunci că aproximativ 90% dintre copiii cu vârste între 7 și 10 ani arată una dintre cele două linii.” (alex mucchelli, 2005, p. 117)
Rolul situației este demonstrat de unul dintre experimentele lui binet care arată faptul că vârsta copilăriei este una „sugestionabilă”, deoarece autoritatea învățătorului l-a determinat să răspundă la întrebare, chiar dacă a avut în sinea lui o oarecare îndoială, deoarece liniile paralele erau egale, însă nu a putut să-l contrazică, acceptând să se supună, să accepte falsa realitate.
Puterea exemplului
Mentor vs model
Oamenii sunt ființe influențabile, încă din copilărie își aleg un model, cum ar fi părinții și adoptă involuntar comportamentul acestora, dezvoltând, de asemenea, și un interes pentru activitățile pe care aceștia le susțin.
Motivarea este un factor esențial în viața fiecărei persoane, iar pentru atingerea scopurilor propuse unii oameni își aleg un mentor care să le îndrume pașii, fie un model care poate reprezenta un scop în sine.
Atât mentorul, cât și modelul te poate ajuta la îndeplinirea unor obiective, însă mentorul este precum un indicator ce te poate ghida atât pe drumul corect pentru a ajunge unde îți dorești, cât și pe drumul greșit, iar modelul este destinația finală reprezentând imaginea ideală.
Un model reprezintă un impuls pentru reușita și dorința de a deveni cel mai bun, fiecare fiind responsabil pentru modelul pe care și-l alege în viață și influența pe care o poate avea asupra lui, în timp ce mentorul interacționează direct cu discipolul său, inducându-i principiile sale și poate exercita o influență care-i poate schimbă cursul vieții.
Puterea cuvântului
Comunicarea poate fi înțeleasă ca o strategie existând două tipuri de comunicare: comunicarea de apărare transpersonală și comunicarea de apărare socială.
În prima categorie reiese faptul că o persoană se folosește de anumite slăbiciuni ajungând ca prin compătimire să obțină un sentiment de dominare, superioritate atingând rolul propus.
INFLUENȚA COTIDIANĂ ÎN VIAȚA ACTORILOR
Comunicarea de apărare socială se referă la faptul că atunci când vrei să exprimi o opinie, aceasta poate fi influențată de anumiți factori precum: circumstanțele și de imaginea pe care ceilalți și-o fac despre tine. Există cazuri în care opinia poate fi influențată involuntar, uneori încerci să dai anumite răspunsuri doar pentru a nu fi pus în anumite situații jenante, dar care nu reflectă realitatea.
”Efectul de prestigiu” reprezintă reformularea opiniei după cea a unui personaj celebru, doar pentru faptul că respectiva persoană este respectată de către ceilalți, adică opinia personală este influențată de o alta, doar pentru că actorul știe că respectiva opinie va fi apreciată și acceptată de toată lumea.
Comunicarea mincinoasă de conformitate se referă la imaginea pe care vrem sa ne-o creăm față de ceilalți. De exemplu, atunci când actorul vrea să obțină loc de muncă, știe cum să procedeze, să dea anumite răspunsuri mincinoase doar pentru a-și crea o imagine favorabilă față de ceilalți.
Influența asupra receptorului
În paradigma structural-expresivă se poate determina schimbarea comportamentului individului prin influențarea exercitată de emițător asupra receptorului, iar aceasta poartă denumirea de sugestie.
În paradigma structural-expresivă această „stare de sugestibilitate” ține de
„starea receptorului”, iar câmpul de observație este limitat, pe când în paradigma relațional-sistematică câmpul de observație este mai complex, deoarece încearcă să ia în considerare anumiți factori precum situația în care se desfășoară respectivul fenomen, factorii care contribuie la schimbarea comportamentului: autoritatea, tonalitatea vocii, limbajul, amenințarea. Limitându-ne în „termeni de situație” nu este suficient pentru a analiza comportamentul individului.
Fenomenele de sugestie depind atât de puterea cuvântului cât și de situația în care se află individul.
Experiment – testul lui rosenzweig:
INFLUENȚA COTIDIANĂ ÎN VIAȚA ACTORILOR
În aceste două imagini/situații, automobilistului i se reproșează imprudența și încălcarea unei reguli din codul rutier. Se vede imediat că cele două situații diferă printr- un anumit element. Personajul care aduce „ reproșul” nu are același statut și rol social. Într-un caz, e vorba de un polițist pe motocicletă, reprezentând regulamentul, care este investit cu dreptul de a face mustrarea verbală și cu puterea de a-i adăuga o contravenție; în celălalt caz, trecătorul „ oarecare” nu mai reprezintă nicidecum același lucru; lui i se poate refuza dreptul de a interveni în situația respectivă, căci se amestecă în treburi care nu-l privesc. Pentru subiecții cărora li se prezintă aceste două desene, cerându-li-se să se pună în locul șoferului, situația nu este aceeași. O anchetă efectuată pe o sută de subiecți de vârstă adultă ce fac parte din cultura noastră confirmă această evidență.” (alex mucchelli, 2005, p. 119)
În urma acestui experiment, s-a ajuns la concluzia faptului că statutul unei persoane poate avea o influență asupra receptorului. În cazul polițistului majoritatea oamenilor își recunosc partea de vină, încercând să minimalizeze problema, iar în cazul pietonului, majoritatea indivizilor consideră că acesta intervine într-o situație în care nu-l privește, tratându-l cu indiferență. Astfel, indiferent de personalitatea unui individ, atitudinea, răspunsurile receptorului suferă o influență.
În legătură cu acest experiment s-au efectuat cercetări statistice conform cărora se observă reacțiile diferiților subiecți ( atât femei, cât și bărbați) în funcție de caz:
INFLUENȚA COTIDIANĂ ÎN VIAȚA ACTORILOR
Influența voluntară în scopul celorlalți se manifestă atunci când doctorii sunt nevoiți să-și amăgească pacienții, să le mai acorde încă o speranță acestora, care se află într-o stare critică doar pentru a le face bine.
Influența involuntară este acea tendință de a controla și aduce în favoarea sa sau a celorlalți situația, însă nefiind conștient de acest lucru. Influența este atât de prezentă încât nu mai este observată, a devenit o obișnuință în viața oamenilor.
UN EXEMPLU PENTRU A CONTURA IMAGINEA INFLUENȚEI INVOLUNTARE ÎN SCOPUL PERSONAL ESTE STUDIUL LUI R.D.LAING ÎN CARE ACESTA PREZINTĂ CAZUL UNEI ADOLESCENTE, PE NUME MAYA, CARE A FOST INTERNATĂ LA SPITAL SUB PRETEXTUL UNEI BOLI MINTALE. PĂRINȚII ÎNCEARCĂ SĂ O FACĂ PE MAYA SĂ CREADĂ CĂ ARE „ HALUCINAȚII ȘI GÂNDURI PERVERSE, PRECUM ȘI PUTERI PSIHICE EXTRAORDINARE”, PROPUNÂNDU-I ASTFEL „ O PERSONALITATE PE CARE SĂ O JOACE PENTRU A FI ACCEPTATĂ” DOAR PENTRU FAPTUL CĂ ACEȘTIA ÎȘI DOREAU CA FIICA LOR SĂ MAI FIE COPILA „ SUPUSĂ, AFECTUOASĂ, DEPENDENTĂ – DEFINIȚIE IMAGINARĂ A EI LA VÂRSTA DE 4 ANI”, CONSIDERÂND ȘI DENUNȚÂND ASTFEL TENTATIVELE DE A ACCEDE LA AUTONOMIE CA FIIND O BOALĂ A SA. MAYA, DEȘI ÎȘI DĂDEA SEAMA DE ACEST JOC, SE CONFRUNTĂ DIN PLIN CU ÎNDOIALA LEGATĂ DE VALIDITATEA BĂNUIELILOR SALE; ÎN CELE DIN URMĂ, SFÂRȘEȘTE PRIN A SE REFUGIA ÎN „LUMEA IMAGINARĂ A BOLII MINTALE, DEȘI RESIMȚEA CU MARE DURERE LIPSĂ AUTONOMIEI”. ÎN ACEST CAZ, PĂRINȚII MAYEI, FĂRĂ
SĂ FIE CONȘTIENȚI DE CEEA CE FAC ȘI DE CONSECINȚELE ACȚIUNILOR LOR ASUPRA PROPRIULUI COPIL, ÎI PROPUN ACESTEIA O PERSONALITATE, ÎNSĂ ACEASTĂ PERSONALITATE REFLECTĂ PROPRIILE LOR NEVROZE, ECHILIBRUL LOR CONTINUÂND SĂ SE MENȚINĂ PRIN FAPTUL CĂ CINEVA JUCA ROLUL COMPLEMENTAR CU NEVROZA
LOR (ALEX MUCCHELLI, 2005, P.128-130)
O influență involuntară, dar care nu a adus niciun prejudiciu celorlalți, este exemplul unui profesor de filozofie care prin talentul său de pedagog, dar și cunoștințele deținute au devenit un model pentru elevii săi, aceștia încântați de stilul profesorului au preluat din modul său de a preda, acest fapt datorându-se admirației pe care elevii o aveau față de dascălul lor.
Atribuirea unei imagini în funcție de comportament
Indivizii sunt întotdeauna preocupați de observarea faptelor care se întâmplă în jurul lor în încercarea de a găsi explicații și de aceea putem anticipa și controla anumite evenimente, precum comportamentul uman în diferite situații.
În opinia lui heider, comportamentul uman are la bază anumite motive pentru care acționează, iar dacă noi cunoaștem aceste motive, am putea exercita o influență asupra modului în care va acționa individul.
Oamenii tind să-i catalogheze pe ceilalți în funcție de prima imagine pe care o surprind cu aceștia, generalizând comportamentul pe care ceilalți indivizi îl afișează, judecând astfel independent de circumstanțe și de personalitatea individului. Atunci când analizăm comportamentele oamenilor este important să identificăm cauzele interne și externe care l-au determinat să recurgă la anumite lucruri.
Actorii sunt interesați să analizeze ce înseamnă pentru ei înșiși trăsăturile pozitive sau negative pe care le observăm la ceilalți.
Un exemplu în acest sens, îl poate reprezenta un individ care fură dintr-un magazin; cauza internă este reprezentată de personalitatea acestuia fiind o persoană
INFLUENȚA COTIDIANĂ ÎN VIAȚA ACTORILOR
necinstită, care nu pune accent pe normele etice, iar cauza externă poate fi pierderea locului de muncă, aceasta fiind o presiune a situației; cu alte cuvinte, o persoană atunci când recurge la anumite fapte, trebuie ținut cont și de factorii interni și de cei externi care exercită o influență asupra lui.
Influența aspectului fizic
„Atractivitatea fizică este strâns legată de primele impresii pe care ni le facem de persoana întâlnită. Facem o evaluare imediată a acelei persoane pe baza atractivității sale fizice.”(tony malim, 2003, p.82)
Aspectul fizic al unui individ poate avea un impact pozitiv sau negativ asupra interacțiunii sale cu ceilalți, astfel receptorul poate adopta o atitudine mai deschisă sau reticentă în funcție de simpatia sau antipatia pe care o simte pentru aceasta.
Experiment: „landy și sigall (1974) au efectuat un experiment pentru a verifica acest ultim aspect studenții au fost rugați sa noteze două eseuri de calități diferite scrise de studente. O evaluare independentă a eseurilor a fost făcută anterior de către cineva care nu avea nicio informație despre autori. Studenților li s-a prezentat un eseu bun alături de fotografia unei femei atractive sau alături de fotografia de control înfățișând o femeie relativ neatractivă. Într-o ședință similară, eseul slab a fost asociat cu fotografiile unor femei atractive și mai puțin atractive, precum și cu fotografiile de control. Femeia cea mai atractivă a avut eseul cel mai bine evaluat, fie că era slab sau bun.”(tony malim, 2003, p.83)
Din acest experiment reiese faptul că indivizii atractivi obțin o evaluare pozitivă a referințelor față de cei care sunt mai puțin atractivi din punct de vedere fizic.
Efectul actor – observator
Atribuirea poate fi influențată de explicațiile dispoziționale ale comportamentului, iar ca urmare apare o eroare de atribuire a actorului sau observatorului. Deoarece depinde de perspectivă.
Pentru a explica comportamentul uman, observatorul pune accent pe dispoziții, pe când actorul pune accent pe situație.
În acest sens, storms a realizat următorul experiment pentru a demonstra efectul actor-observator.
„ Efectul actor – observator. Storms (1973) a efectuat un experiment care a confirmat acest efect. Participanți dispuși în perechi (actorii) au fost rugați să converseze în timp ce o altă pereche de participanți (observatorii) vizionau un program de televiziune cu circuit închis. S-a constatat că actorii pun mai mult accent pe situație când conversațiile sunt evaluate, în timp ce observatorii pun mai mult accent pe dispoziție. În acest experiment este evidențiat efectul actor – observator. Ulterior, când storms a prezentat actorilor înregistrarea conversației lor ( cu alte cuvinte, transformându-i în observatori ai propriei lor conversații), aceștia au pus mai mult accent pe dispoziție. Investigațiile ulterioare asupra acestui subiect s-au centrat pe persoana în cauză. Gibbson (1990) a revăzut această cercetare. Ceea ce s-a întâmplat a fost următorul lucru în condiții normale avem tendința să acordăm mai multă atenție situației, decât nouă înșine. Totuși, când ne observăm la televizor avem tendința să ne concentrăm mai mult pe noi înșine”. (tony malim, 2003, p.59)
INFLUENȚA COTIDIANĂ ÎN VIAȚA ACTORILOR
În urma acestui experiment s-a demonstrat faptul că oamenii sunt influențați să-și schimbe comportamentul în funcție de situația în care sunt puși, dar și din perspectiva în care este privită o anumită situație. Cu alte cuvinte, actorii puneau accent pe situație, deoarece acțiunea se desfășura în condiții normale, neexistând o presiune exterioară, însă atunci când au fost puși să analizeze întreaga lor conversație din perspectiva observatorului, comportamentul acestora s-a schimabat radical, nemaipunând accentul pe situație, ci pe imaginea pe care o creează .
Influența grupului
Se întâmplă deseori ca atunci când oamenii fac parte dintr-un grup, opiniile acestora pot fi influențate de exercitarea presiunii grupului, ajungând să se conformeze situației, chiar dacă uneori în subconștientul lor își dau seama de adevărata realitate. Pentru a se demonstra influența grupului și conformitatea, au fost realizate două experimente sherif (1936) si asch (1951).
„Primele studii asupra conformității sunt realizate de sherif (1936); el a studiat răspunsurile indivizilor reuniți în grupuri de diferite mărimi și, de asemenea, efectul autokinetic atunci când este vorba de un singur individ. Ne aflăm într-o cameră întunecată în care există un spot de lumină staționar în cealaltă parte a camerei. Privind la lumină vedem că acel spot de lumină pare să se miște. Ochii noștri nu au alt punct de referință. Sherif credea că în situațiile de ambiguitate intervin normele sociale, pentru a se reduce incertitudinea. Participanții la studiul lui sherif au făcut un număr mare de judecați privind mișcarea aparentă a spotului de lumină după o serie de încercări, participanții au recurs la un cadru de referință pe baza căruia au făcut estimări; fiecare individ a dezvoltat un cadru de referință diferit astfel încât după aproximativ 100 de încercări a redus gradual gama de estimări în ceea ce privește mișcarea spotului de lumină. Totuși, atunci cand participanții s-au strâns în grup, evaluările celorlalți participanți au fost adoptate drept cadre de referință, astfel încât, ei au oferit estimări aproximativ identice. Estimările individuale au devenit normă de grup. Această influență a grupului era suficient de puternică pentru a persista la indivizi atunci când, mai târziu, au făcut estimări individuale. Influența grupului a devenit interiorizată.”(tony malim, 2003, p.244)
În urma experimentului, sherif a ajuns la concluzia că fiecare participant a făcut estimări pe baza unui cadru de referință, însă, atunci când aceștia s-au restrâns într-un grup, au observat faptul că estimările fiecărui individ au devenit identice cu cele ale grupului, astfel, „estimările individuale au devenit normă de grup”.
„Asch a elaborat un experiment devenit clasic. Studenții de sex masculin au fost recrutați pentru o sarcină de discriminare vizuală. Așezați în jurul unei mese, în grupuri de cate 6 sau 9 indivizi, li s-a prezentat o plăcuță de carton pe care erau desenate 3 linii de comparație a, b și c. Lungimile liniilor de comparație trebuiau comparate cu lungimea liniei standard a. În realitate „toți studenții” în afară de unul erau asistenții lui asch, spunându-li-se să dea răspunsuri greșite la 12 încercări: în 6 cazuri să aleagă linia care era prea scurtă și în 6 cazuri să aleagă linia mai lungă. În fiecare din cele 18 încercări, studentul real a răspuns în funcție de ceilalți.”(tony malim, 2003, p.245)
În urma experimentului lui asch s-a ajuns la concluzia că indivizii atunci când sunt dominați din incertitudine și ambiguitate, se conformează majorității, fiind influențați de opiniile celor din jur.
INFLUENȚA COTIDIANĂ ÎN VIAȚA ACTORILOR
Motivele care i-au determinat să se conformeze majorității:
îndoiala, nesiguranța, teama de dezaprobare socială;
perceperea liniilor într-o manieră diferită ajungând la concluzia ca vederea le juca feste.
De ce oamenii se conformează?
Există două tipuri de influență care ajută participanții să se conformeze:
influența informațională =„ceilalți oameni din grup asigură o sursă de informații în caz de ambiguitate și incertitudine, ca în studiile lui sherif (deutsch, gerard, 1955)”;
influența normativă =„în situația în care ambiguitatea este redusă, ca în experimentele lui asch, normele de grup și o presiune socială puternică, conving oamenii să se conformeze”.
„deutsch si gerard au reprodus studiile lui asch și au descoperit că atunci când participanții erau identificați explicit ca membri ai grupului influența normativă a contribuit la accentuarea conformității.”(tony malim, 2003, p.247)
Principalii factori care influențează grupul de conformitate sunt:
mărimea grupului – cu cât dimensiunea unui grup este mai mare, cu atât acesta poate exercita o influență mai puternică asupra membrilor săi.
decizia de grup – cu cât crește coeziunea grupului, cu atât crește conformitatea unui individ în legătură cu deciziile ce urmează a fi luate.
unanimitatea – se referă la situația în care un individ este indecis asupra unui fapt, aflându-se într-o „majoritate clară” și „o opinie minoritară”, asupra celui indecis exercitându-se o presiune pentru a se ajunge la un consens.
Concluzie
Fenomenul influențării este omniprezent în relațiile interumane ale vieții cotidiene. Acesta poate avea atât un impact puternic, cât și unul mai puțin puternic asupra actorilor și asupra celor cu care interacționează. În acest studiu au fost prezentați diferiți factori prin care influențarea se manifestă (fațada, situația, statutul, aspectul fizic), dar și modul în care oamenii se folosesc de aceasta atât în scop personal, cât și în favoarea celorlalți. Această temă a fost inițial o curiozitate, dar pe parcurs am descoperit aspecte noi și interesante, faptul că influențarea poate fi abordată din mai multe perspective, dar și efectele pe care le produce acest fenomen. Dacă la început aveam doar un contur al modului în care putem fi influențați și să influențăm, acum imaginea s-a întregit și am descoperit că sunt foarte mulți factori care ne influențează modul în care acționăm în diferitele circumstanțe, dar și faptul că datorită acestei tendințe pe care o avem de a ne modela pentru a ne potrivi scenariului și rolul pe care urmează să-l interpretăm, putem controla sau anticipa, într-o oarecare măsură, evenimentele și comportamentul oamenilor. Dorim să continuăm acest studiu și să începem o cercetare care va avea drept scop modul în care pot fi influențați copiii și tinerii pentru a-i motiva și a le trezi dorința de cunoaștere, acestea ajutându-i să primească o educație bună, să le dezvolte latura practică, creativitatea și stilul origi
INFLUENȚA COTIDIANĂ ÎN VIAȚA ACTORILOR
Referințe
Babei (Ed.). (1998). ZAMFIR,C VLĂSCEANU,L. Dicționar de sociologie.
enciclopedic, U. (Ed.). (1996). Dicționar explicativ al limbii romane (Ediția a II-a ed.).
București.
GOFMAN, E. (2007). Viața cotidiană ca spectacol. (Comunicare.ro, Ed.) București. MALIM, T. (2003). Psihologia socială (Tehnica ed.). București.
MUCCHELLI, A. (2005). Arta de a comunica. (Poliron, Ed.) Iași.
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI
Facultatea de Administrație și Management Public
Relațiile intrafamiliale
Cojocaru Raluca Nicoleta
Coordonator: Asist. Univ. Dr. Roxana Brișcariu
RELATIILE INTRAFAMILIARE
Introducere
Interacțiunea socială reprezintă influențarea reciprocă a două sau mai multe persoane în vederea satisfacerii unor necesități raționale și/sau emoționale.(Grosu, 2000,p. 33)
Conform lui Hartley și Hartley (1961:16) ,,comunicarea este adevăratul agent al procesului social. Ea face posibilă interacțiunea.”
Familia reprezintă un grup social relativ permanent format din indivizi legați prin origine, căsătorie sau adopție. Familia reprezintă un grup constituit din persoane înrudite biologic sau format în urma căsătoriei între două persoane sau a unui concubinaj neformal. Familia este privită ca fiind principiul de a construi o viață accesibilă alături de o persoană față de care manifestă sentimente de iubire și încredere pornita dintr-un izvor de cooperare, interrelaționare, stabilitate economică și socială, la care indivizii aderă.
Familia, în opinia lui Norman Goodman(p.243-244) poate fi împărțită în:
Familia nucleu, având ca specific două persoane de sexe opuse care întrețin relații sexuale acceptate de societate, având copii lor sau adoptați (Murdock, 1949):
Familia nucleară de orientare (primul stadiu, ne naștem, apoi avem statutul de copii);
Familia nucleu de procreare reprezentată de căsătorie, având statutul de adult (familia
,,conjugală”).
Familia extinsă alcătuită din două sau mai multe familii nucleu înrudite prin legătura de tip părinte-copil, cunoscută și sub denumirea de familie consangvină;
Familia poligamă formată din două sau mai multe familii nucleu ce sunt unite prin legături maritale. Anumite culturi acceptă ca unul dintre parteneri să aibă mai multe soții, respectiv mai mulți soți. Aceste tipuri de căsătorii se numesc:
poliandrie (o femeie poate avea mai mulți soți);
poligenie (un barbat poate avea mai multe soții).
Căsătoria reprezintă aranjamentul aprobat și susținut de către societate, prin care se creează o familie ce are un ansamblu de obiceiuri, idei, norme, valori, obligații sociale, economice și sexuale. Se mai găsește și sub denumirea de ,,înrudire”, definită de Murdock(1942:2) ca fiind un sistem organizat de relații în care indivizii sunt legați prin legăturile întrețesute și cu ramificații.
Scurt istoric
Familia în istorie cunoaște două mari perioade, tipuri: familia tradițională și
familia modernă.
Familia tradițională este caracterizată ca fiind o instituție conservatoare, care pune accentul pe valorile familiei, pe religie și tradiții. Este o comunitate de tip patriarhat, în care respectul față de părinți și față de vârstnici este foarte important. În cadrul acesteia rolurile sunt
RELATIILE INTRAFAMILIARE
foarte bine structurate. Tatăl, reprezentând ,,capul familiei” este însărcinat cu coordonarea, realizarea de venituri și economia gospodăriei care în această perioadă constituia un circuit închis. Mama se ocupă doar de creșterea și educarea copiilor, dar și de organizarea gospodăriei.
Secolul XIX constituie perioada în care familia, rolurile din cadrul acesteia și valorile s-au schimbat. Astfel apare familia modernă așa cum o cunoaștem astăzi.
După cum susține Liliana Vasile în ,,Să nu audă lumea. Familia românească în Vechiul Regat”(p. 7) ,,conceptul de familie este considerat de către istoriografia contemporană tot mai ofertant în privința dezvoltării cunoașterii societății de astăzi”.
O mare importanță o constituie cercetarea pluridisciplinară în istoria Angliei, Franței și a Statelor Unite ale Americii. Familia este considerată după 1980 ca fiind un domeniu distinct odată cu sistematizarea cercetării pluridisciplinare.
Istoria familiei cunoaște o schimbare în Codul Civil prin aplicarea Codului Calimach care prevedea încadrarea prevederilor relative ale logodnei între cele ale căsătoriei conform art. 120 si art. 142.
Frédéric Le Play în ,,L’organisation de la famille” (1871) identifica trei tipuri de ramificare a familiei:
patriarhală sau extinsă (după căsătorie copii locuiesc în continuare în casa părintească);
instabilă (actualmente nucleară);
familia matcă sau ,,famille souche” (atunci când unul dintre copii ramâne în casa părintească și după căsătorie).
Evoluție
Norman Goodman clasifică relaționarea din cadrul unei familii conform claselor sociale din cadrul cărora aparțin:
Clasa de jos sau muncitoare caracterizată prin accentul scăzut acordat copiilor, rata ridicată a divorțurilor, separare majoră privind rolurile genurilor feminin și masculin, metodă de disciplinare fizică, existând un sentiment dominant față de autoritate;
Clasa de mijloc caracterizată prin accentul pus pe educarea copiilor, nefolosirea educației fizice, legătura dintre părinți și copii este mai strânsă, bazată pe afectivitate, autonomie, inițiativă, rata divorțurilor este mai mică față de cea a clasei muncitoare, iar rolurile celor două genuri se intersectează frecvent.
În perioada predecesoare celei moderne, rolurile genurilor erau foarte strict delimitate, astfel
că:
bărbatul lucra afară, reprezentând principala legătură cu mediul exterior, este autoritatea, care ia hotărârile importante, fiind implicat în activitățile politice și în mediul educațional superior;
femeia se ocupă cu creșterea și educarea copiilor, cu administrarea gospodăriei, neavând permisiunea de a se impica în viața politică sau în mediul educațional.
RELATIILE INTRAFAMILIARE
În ,,Introducere în sociologie” Norman Goodman (p.224-225) precizează faptul că ,,rolurile genurilor au devenit stereotipe: soțul/tatăl, furnizorul conștiincios, iar soția/mamă gospodină mulțumită care are mare grijă de soțul și copii ei”.
Concepția funcționalistă susține faptul că majoritatea societăților prezintă acel model de dominanță masculină care este privit ca fiind funcțional și avantajos.
După cum susține Ph. Ariès[1973] ,,sentimentul familiei și sentimentul copilăriei s- au constituit treptat, unul în legătură cu celălalt, pe masura apariției și dezvoltării societății industriale”. Potrivit lui, secolul al XV-lea constituie un moment crucial, moment în care ,,climatul sentimental este de acum diferit și se apropie de al nostru, ca și cum familia modernă s-ar naște în același timp cu școala”[ Ariès, 1973:260].
Schimbările aduse în cadrul familiei au fost subliniate de tipurile structurale, cuprinsul și importanța funțiilor acesteia. Deși aceste modificări au fost prezente și în alte categorii, în această grupare au fost semnificative, mai ales privind trecerea familiei de la tradițional la modern. Diferența majoră dintre aceste două etape este dată de primordialitatea obligațiilor și a afecțiunii. Astfel că în cadrul familiei tradiționale primează legăturile sangvine și de rudenie ca sursă primordială a obligațiilor și drepturilor individului. Diferența adusă de familia modernă este factorul migrator prin care s-a desfășurat ruptura de rețeaua parentală.(Iluț, 2005:87).
Au fost analizate 8 stadii ale vieții familiale de către Petru Iluț în lucrarea sa ,,Sociopsihologia și antropologia familiei” din 2005, și anume:
începutul vieții de familie;
apariția copiilor;
familia cu copii preșcolari;
familia cu copii școlari;
familia cu adolescenți;
familia ca centru de lansare, moment în care aceștia părăsesc familia fie deoarece pleacă la școală, fie prin căsătorie ori stabilindu-și un cămin propriu;
familia de vârstă mijlocie, când copii sunt plecați, manifestându-se fenomenl de ,,cuib gol”(empty nest);
familia în vârstă (pensionarea și văduvia). 9.
Factorii care au condus la schimbări
Familia a reprezentat întotdeauna, până din cele mai vechi timpuri, un reper important de stabilitate în societate. Schimbările produse în societate, revoluțiile industriale, modernizarea tehnologică au condus la noi schimbări din punct de vedere social. Secolele XIX și XX reprezintă începutul modernizării familiei. Astfel că familia și rolurile din cadrul acesteia s-au schimbat. Stabiliatea de care dădea dovadă familia până în acea perioadă s-a diminuat, membrii acesteia fiind nevoiți să schimbe locuința, locul de muncă și chiar rolurile și valorile din cadrul acesteia.
Cel de al optulea deceniu al secolului XX a produs cele mai semnificative schimbări odată cu schimbarea rolurilor femeilor în societate. În anii 1970 numărul divorțurilor crește semnificativ, natalitatea scade, crescând numărul copiilor născuți în afara căsătoriei și numărul
RELATIILE INTRAFAMILIARE
avorturilor. Un aspect important îl constituie și perspectiva feministă care prin acțiunile desfășurate schimbă aproape în totalitate semnificația genurilor, soțul nemaiavând un rol atât de important în cadrul familei.
Sedimentarea accelerată a relațiilor intrafamiliale este sprijinită și de spusele lui Ed. Shorter[1975], ce mărește aria de analiză către clasele tradiționale. Acesta susține că ,, două revoluții sentimentale au condus la constituirea sentimentului domestic caracteristic familiei nucleare moderne: aventura amoroasă dintre soți și relația mamei cu sugarul”.
În pofida indiferenței de care dădeau dovadă părinții față de copii acestora în perioada preindustrială și a aportului adus relației sentimentale față de aceștia, majoritatea cercetătorilor afirmă faptul că odată cu evoluția societăți, relația părinte-copil a cunoscut o dimensiune emoțională accentuată, crescând totodată interesul părinților față de educația copiilor lor.
În secolul al XIX-lea apar problemele grave privind familia în societatea capitalistă, când în urma dezvoltării economice familia clasică se confruntă cu schimbări însoțite de criză. Astfel că familia nucleară aflată în plină expansiune se confruntă cu greutăți în lipsa familiei extinse din cauza conflictelor, bătrâneții, bolilor, dificultății, etc. Devine insuficientă munca unui singur membru al familiei, mama fiind nevoită să lucreze, ca și copii mai mari ai familiei.
Relațiile intrafamiliale contemporane
Ultimele decenii au constituit pentru relațiile din interiorul familiei un factor major pentru aspectul familiei contemporane. Deși au avut loc schimbări importante, acest ,,declin al familiei” nu a schimbat rolul pe care îl constituie în societate.
În prezent, rolurile genurilor nu mai sunt atât de strict delimitate. Astfel că, deși înca sunt existente aspecte ale familiei tradiționale, femeile muncesc, inversându-se chiar rolurile în societate, existând și concediu de paternitate.
În anul 1900 doar 20% dintre femei lucrau, pe când în anul 1987 procentul a crescut la 55%, ocupând cu preponderență domenii considerate specifice pentru femei: cameristă, funcționar, bonă, profesoarî, etc.(Goodman, 1992:226-227) Apogeul în Statele Unite ale Americii a fost atins în anul 1999, când procentul femeilor aflate pe piața muncii a ajuns la 60%. Date recente arată scaderea ajunsă la 56,7% în SUA, iar la nivel global a scăzut de la 52,4% la 49,6% între 1995-2015.
Un alt aspect diferit, dar specific perioadei contemporane este reprezentat de lipsa parțială a endogamiei, indivizii alegând să se căsătorească și cu persoane care se diferențiază din punctul de vedere al etniei, rasei, religiei sau clasei sociale.
Specific contemporanității este și vârsta relativ înaintată la care indivizii se căsătoresc, rata divorțurilor crescând drastic în ultimele decenii, la fel ca și rata avorturilor.
Modernitata a creat un nou tip de relație pentru indivizi: concubinajul. Acesta este preferat în ultimele decenii în detrimentul căsătoriei. Specific tinerilor, aceștia trăiesc împreună, în special în perioada studențească, fiind considerată o etapă a curtării predecesoare mariajului. Majoritatea susțin că după o perioadă de concubinaj cu partenerul va urma căsătoria, însă nu este
RELATIILE INTRAFAMILIARE
un fapt frecvent, deoarece un individ poate avea relații de concubinaj cu mai multe persoane înaintea căsătoriei.
Aceste schimbări au condus societatea spre ideea existenței unei noi civilizații: postindustrială, postmaterialistă sau postmodernă(Popescu, 2009:17).
,,Provocând o ruptură în modelul evoluționist al familiei din punct de vedere istoric, incorporâd atât elemente noi, experimentale, cât și nostalgice, familia postmodernă pendulează înainte și înapoi într-un viitor nesigur, prinsă într-o ușă rotativă fără ieșire.”(Stacey, 1990, p.18)
Procesul de modernizare a familiei și a relațiilor din cadrul acesteia a fost influențat de revoluția industrială, urbanizare și de revoluțiile politice.
Globalizarea a avut un mare impact și asupra familiei contemporane, cu precadere asupra economiei acesteia.
În societatea modernă accentul este pus mai mult pe individualism, diversitate, tehnologie și mass-media, care care un rol important asupra perspectivelor familiei, dar privind varietatea noului tip de consum. Implicarea femeilor în activitățile din afara gospodăriei, în piața muncii, în politică, etc. a condus la scăderea autorității masculine, la o distanțare a relațiilor intrafamiliale, la scăderea natalității, respectiv la creșterea avorturilor și a divorțurilor, dar și a sarcinilor din afara căsătoriei.
Implicarea unui procent tot mai mare a femeilor pe piața muncii ca condus la noi schimbări în structura familiei. Astfel că astăzi bărbatul este nevoit uneori să se implice în activitățile gospodărești spre ajutorarea femeii. De altfel încă există și familii în care femeia/mamă își îndeplinește în totalitate rolul de gospodină, fiind în același timp și angajată. Acest fapt a condus la scăderea natalității în rândul femeilor care sunt implicate pe piața muncii din cauza scăderii timpului necesar pentru educarea copiilor, administrarea gospodăriei și implicit pentru loccul de muncă. Astfel s-a ajuns ca în prezent tot mai multe cupluri să prefere formmarea unei familii alcătuite și dintr-un copil sau doi, mai rar din trei sau mai mulți, însă există și familii care aleg să nu aibă copii.
Modernizarea societății a condus și la un nou tip de relații intrafamiliale: uniuni consensuale între persoane heterosexuale sau homosexuale, existând și permisia din partea legii privind căsătoria între persoane de același sex în unele state.
După cum susține Raluca Popescu în ,,Introducere în sociologia familiei. Familia românească în societatea contemporană”(2009, p. 35) ,,familia nu mai este considerată instituția fundamentală pentru supraviețuirea individului și reproducerea societății”
Concluzii
Relațiile intrafamiliale au cunoscut schimbări majore în ultimii 200 de ani, mai ales în ultimele decenii. Industrializarea, modernizarea urbană, tehnologia, educația au reprezentat un factor important pentru aceste schimbări.
Deși familia contemporană nu este asemenea celei tradiționale, anumite aspecte s- au păstrat, fără a ne da impresia unei schimbări importante în următoarele decenii. Acest model de
RELATIILE INTRAFAMILIARE
familie nucleară tradițională în care sunt păstrate, ca reguli sacre de urmare, valorile și tradițiile va constitui întotdeauna baza întemeierii unei familii.
Odată cu începerea acestui proces de schimbare a apărut și mitul dispariției familiei tradiționale în care mama este gospodina fericită care educă copii, iar tatăl este legatura cu exteriorul, furnizând veniturile necesare traiului, implicându-se și în mediul politic, economic și educațional superior. În pofida faptului că această teamă persistă, ea nu se va înfăptui deoarece la baza întemeierii unei familii vor sta mereu valorile primordiale: comuniune (căsătorie) între două persoane cu scopul unei mai bune relaționării, întemeierii unei familii fie prin reproducere, fie prin adopție, contribuid de asemenea și la sporirea economiei naționale.
Indiferent de schimbările care se vor produce la nivelul societății și a domeniilor de influență, de modul în care va evolua structura familiei și rolurile din cadrul acesteia, structura de bază a familiei și a relațiilor din interiorul ei vor fi neschimbate. Familia va fi întotdeauna caracterizată de trăsăturile sale definitorii, ca faptul de a locui împreună, de a se implica în activități comune diverse, de a avea copii sau de a adopta și de a contribui la dezvoltarea economiei (Anastasiu, 2011, p. 245).
RELATIILE INTRAFAMILIARE
Referințe
Anastasiu I. 2011. Cultură și diversitate. Introducere în sociologie. ASE . București
Catalyst, 2016, ,,Catalyst. Changing workplaces. Changing lives”, [online] la adresa
http://www.catalyst.org/knowledge/statistical-overview-women-workforce accesat la data de 19.04.2016
Dumitrașcu, T., 2016, ,,Relațiile interpersonale în familie”, [online] la adresa
http://www.medfam.ro/mf/mf/mf16/psiho16.html, accesat la data de 10.14.2016 Goodman, N., 1992, Introducere în sociologie, București: Lider, p. 137-264 Grosu, N., 2000, Tratat de sociologie, București: Expert, p. 33-35, p. 123-133
Iluț, P., 2005, Sociopsihologia și antropologia familiei, București: Polirom, p. 28-209
Popescu, R., 2009, Introducere în sociologia familiei. Familia românească în societatea contemporană, București: Polirom, p.13-42, p.177-181
Stănciulescu, E., 2002, Sociologia educației familiale volumul 2, București: Polirom, p. 48-55
Tucicov-Bogdan, A., 1996, Vocația familiei în dezvoltarea comunicării interetnice în România (studii și cercetări), București: Fundația ,,Armonia” pentru familiile etnice mixte din România, p. 16-72
Vasile, L.A., 2009, Să nu audă lumea. Familia românească în Vechiul Regat, București: Tritonic Publishing, p. 7-42
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI
Facultatea de Administrație și Management Public
Abstract: Constituind pericolul fundamental asupra omenirii, terorismul internațional a înfățișat o amenințare de o gravitate extremă, atât pentru întreaga societate, cât și pentru interacțiunea interstatală. atentatul terorist din 11 septembrie 2001 a marcat viața socială la început de secol xxi. noua victimă a teroriștilor este reprezentată de societatea civilă, victimele fiind oameni nevinovați, iar atacurile desemnând adevărate crime contra umanității. aceste acțiuni teroriste au presupus mișcări devastatoare și violente ațintite asupra statelor în cauză, cu precădere asupra societății. terorisimul nu are numai un scop politic, ci principalul obiectiv este stagnarea vieții sociale.
Cuvinte cheie:terorism,teroare, panică, societate, impact, amenințare.
FENOMENUL TERORISMUL DIN PERSPECTIVA SOCIALĂ
Andreea Cristina GHEORMA Georgiana Bianca IRIMIA
Prof. Coordonator :
Conf. Univ. Dr. Anastasiu Ionuț
FENOMENUL TERORISMUL DIN PERSPECTIVA SOCIALĂ
INTRODUCERE
Justificarea temei alese
Tema proiectului nostru este denumită „Fenomenul terorismului din perspectiva socială” și este rezultatul dorinței noastre de a ne documenta în legătură cu acest proces atât de amplu cu care Europa și întreaga lume se confuntă în prezent. Ne-am întrebat adesea: De ce unii oameni aleg să își riște viața, uneori chiar sacrificând-o pentru un anume scop? De ce își iau conștiința datoriei de a suprima viața semenilor săi? Ce dovedesc acțiunile teroriste, atentatele și răpirile înfăputite în masă în perioada contemporană? Ce impact poate avea terorismul asupra vieții sociale, a societății și a membrilor săi? Motivele alegerii acestei teme sunt reprezentate de: cunoștințele imprecise despre acest fenomen; probabilitatea ca oriunde în lume să se întâmple atentate și teama indivizilor societății care generează un profund sentiment de panică, situație în care rațiunea nu mai funcționează limpede. Argumentăm alegerea temei prin identificarea impactului social al fenomenului terorist asupra societății. Scopul lucrării fiind informarea corectă, completă și precisă a societății.
Clasat, după tragicele întâmplări din ultimul deceniu, în prim-planul celor mai profunde și severe pericole la adresa umanității, terorismul reprezintă un subiect prezent al cercetărilor sociologice, politice și de securitate. În pofida faptului că acest fenomen a avut numeroase abordări, cauzele, motivațiile și acțiunile generate de acest termen metafizic creează permanent evenimente pe cât de dezastruoase, pe atât de neașteptate. Crizele drastice (precum atentatele teroriste recente din Franța, Belgia, Siria, Irak etc.) și consecințele economico-sociale fatale ale acestora demonstrează faptul că socitetatea la nivel global se lovește cu probleme extrem de grave. Conform unei informații actuală remise de AGERPRES de MAE, directorul de programe al Coaliției pentru Curtea Penală Internațională, care reunește 2.500 de organizații ale societății civile din peste 150 de state, a atras atenția că de la începutul anului 2016 până în prezent au fost înregistrate 256 de acte teroriste la nivel internațional.
Ca și membru NATO, România are drepturi, dar și îndatoriri vizând amenințările globale. Chiar dacă până în prezent nu au fost atentate teroriste de amploare pe teritoriul românesc, posibilitatea unor atacuri nu poate fi exclusă, deoarece țara noastră s-a implicat activ în lupta antiteroristă, alături de alte state democratice. Așadar, considerăm că societatea nu este îndeajuns de informată despre problematica terorismului, până și cei care au terminat studiile la facultăți de drept cunosc în mod limitat infracțiunile teroriste împotriva statului și de aceea este utilă o mai bună cunoaștere a contextului în care se desfășoară aceste atentate. Oamenii cunosc doar frânturi ale acestor atentate, deoarece nu sunt făcute publice toate detaliile.
FENOMENUL TERORISMUL DIN PERSPECTIVA SOCIALĂ
CAPITOLUL 1
Scurt istoric al terorismului
Etimologic, conceptul de terorism își are rădăcinile în „hasichism” (de la secta întemeiată de Hassa Sabbach, unde cuvântul însemna „asasin!”) care în secolul XII- lea, prin adepții săi, instaura panica din Orientul Mijlociu până în Persia. Hasichiștii se strecurau în monarhii si la curțile principilor, le câșigau încrederea, iar când primeau ordin, îl asasinau pe suveran în prezența întregii curții. Totuși, cuvântul
„terorism” (vine din latinul terror, terroris) a fost utilizat prima oară în timpul revoluției franceze pentru a descrie teroarea, pentru ca apoi să fie înțeles ca însuși actul de folosire sistematică a acesteia. Pe parcurs au apărut mai multe versiuni ale acestuia, și anume: războaie țărănești, brigandaj însoțit de teroare sistematică, războaie civile, războaie pentru libertatea națională și mișcări de rezistență împotriva ocupației străine. Terorismul a apărut și s-a dezvoltat din revolte și nemulțumiri atât poltice, cât și sociale.
Terorismul a existat dintotdeauna. Acesta datează din epoca preistorică, dezvoltându-se continuu pâna la epoca tehnologică a ciberterorismului, fluctuând în funcție de gradul de civilizație pe care l-a atins individul ca membru al societății. Deși cadrul s-a schimbat permanent, scopul a rămas același: înspăimântarea, distrugerea și anihilarea vieții sociale. Societatea, în esența ei, este compusă din indivizi care au capacitatea de a se dezvolta permanent și a face față oricărei situații. Terorismul folosește această calitatea a omului drept o arma, deoarece el poate provoca cea mai
mare distrugere. Ființa umană este singura care poate înlocui orice armă, dar niciun armament nu poate înlocui omul. De la mitologia greacă și până la introducerea cuvântului „terorism” în dicționarul francez realizat de Paul Charles Jules Robert în 1796, procesul a fost actual în Grecia Antică, Imperiul Roman, cât și în Orientul Apropiat.
În Antichitate, cu mai bine de 2500 de ani în urmă, autorul Artei Războiului, Sun Tzu, a subliniat esența actelor teroriste, și anume: ucide unul, înspăimântă zece mii. Intimidarea, folosind agresivitatea și brutalitatea, datează din cele mai vechi timpuri, de la apariția civilizației umane. Panica generată de terorism este prezentă și în Evul Mediu, ca mijloc de dăinuire a ordinii publice și de a asigura victoria în conflictele militare. În perioada antebelică și interbelică, consecințele unui atac terorist avea să schimbe definitiv istoria umanității. În urma Atentatului de la Sarajevo (supranumit și „Împușcătura care s-a auzit în toată lumea”) din data de 28 iunie 1914 pe podul latin din Sarajevo, Arhiducele Franz Ferdinand al Austriei a fost ucis, atentatul având obiective politice. Acest atentat a dus la declanșarea Primului Război Mondial care avea să transforme radical viața societății. În perioada postbelică și contemporană, terorismul a fost prezent și s-a extins considerabil, cu precădere în rândul minorităților etnice sau religioase; acestea au apelat la diverse acțiuni spre a
FENOMENUL TERORISMUL DIN PERSPECTIVA SOCIALĂ
soluționa idealurile spre autodeterminare. Însă, originea terorismului contemporan îl reprezintă multiplele demonstrații ale studenților francezi (mai 1968) care au avut drept efect căderea regimului paternalist.
Cel mai de proporție atentat terorist internațional a marcat societatea în data de 11 septembrie 2001 prin atacuri dirijate asupra unor clădiri importante din Statele Unite ale Americii, unde teroriștii islamici au deturnat patru avioane comerciale de pasageri. Teroriștii au preluat controlul avioanelor, prăbușindu-le în Turnurile Gemene ale World Trade Center din New York și în Pentagon-ul din Washington, D.
Alte acțiuni teroriste de mare amploare au avut loc în: Madrid (Spania)- martie 2004, Bali (Indonezia)- 2002 și 2005, Belsan (Federația Rusă)- 2004, Istanbul (Turcia)- 2003, Sharm-El-Sheik (Egipt)- 2005, Londra (U.K.)-2006, Mumbai (India)- 2008, New Delhi (India)- 2008 și 2011, Volgograd (Federația Rusă)- 2013, Irak- 2013, Franța- 2015, Belgia- 2016, etc. Odată cu trecerea ireversibilă a timpului, societatea a fost marcată de atentate teroriste mici sau de mare amploare, care au generat dezechilibre în viața socială, religioasă, politică, economică, personală, etc.
Prin urmare, terorismul a luat naștere din dorința acerbă a unor civilizații prigonite de a apela la fapte teroriste, urmărind acapararea atenției asupra lor sau eliberarea de sub dominație tirană. De la cele mai crunte forme de torturare (arderea pe rug, trasul în țeapă, punerea în lanțuri, tăierea limbii și alte mutilări, trasul pe roată, crucificarea, biciuirea, perversiuni sexuale, spânzurarea, ghilotinarea, scaunul cu spini, spărgătorul de capete) până la cele mai sofisticate metode de teroare, acest flagel este o manifestare a despotismului și cruzimii venind din cele mai vechi timpuri.
Ref eri nț e teoreti ce asupra terorism ului
Conceptul de „terorism” a fost definit pentru prima dată în cadrul celei de-a doua Conferințe de unificare a dreptului penal de la Bruxelles, din 1930, astfel:
„Folosirea intenționată a unor mijloace capabile să producă un pericol comun reprezintă acte de terorism ce constau în crime împotriva vieții, libertății și intergității fizice a unor persoane sau care sunt îndreptate contra proprietății private sau de stat” ( Cf. Conferinței de la Bruxelles. 1930) .
Trebuie precizat faptul că definirea acestui fenomen de talie mondială este dificilă, în condițiile în care există nemumărate abordări la nivel internațional, precum și încercări de încadrare științifică, politică, socială, psihologică, logică a acestuia. Principalul motiv al acestei dificultăți al definirii îl reprezintă aria extrem de complexă a subiectului, care cuprinde nenumărate forme de manifestare având drept caracteristică generală ținta ultimă urmărită: instaurarea terorii în cele mai variate forme ale ei. Walter Laquer (1987) sublinia într-o scriere a sa dedicată fenomenului terorist că s-au formulat peste o sută de explicații vizând acestă problemă, însă acestea nu au fost suficient de elaborate pentru a descrie întrega arie pe care o cuprinde terorismul. Se subînțelege faptul că aceste explicații ale conceptului au însemnătatea lor, deoarece studiază, din prisma unor nenumărate opinii, un fapt social și îl situează într-o dimensiune sociopolitică foarte diversă și amplă.
FENOMENUL TERORISMUL DIN PERSPECTIVA SOCIALĂ
„Studiind amănunțit literatura consacrată terorismului putem observa că problema cauzelor care generează acest fenomen este tratată superficial. Atunci când sunt totuși abordate, concluziile la care se ajunge sunt, de cele mai multe ori,
impregnaate cu o puternică notă de subiectivism conducând în mod ușor spre constatarea că sunt elaborate pentru a servi unui anumit scop”(Maxim I. 1987. p. 64). La același nivel se clasează și punctul de vedere a lui Edward Hyams care consideră că omul nu poate găsi motivele acestui fenomen fără să-i susțină legitimitatea. Suntem de părere că trebuie evitată încercarea de a înțelege acțiunile întreprinse de teroriști, deoarece între societatea noastră și a lor există diferențe majore de mentalitate; oamenii care pot constitui posibile victime, trebuie doar să accepte fenomenul și să învețe cum să se raporteze corect la el, nu să îl înțeleagă.
În lucrările străine de specializate sunt diferite puncte de vedere care în funcție de domeniul de tratare, explică felurit acest act complex al terorismului. Istoricul Thomas Givanovich subliniază faptul că prin terorism se întelege dorința teroriștilor de a induce în conștiința membrilor societății panică, angoasă și diverse scenarii pentru intimidarea. Astfel, acesta este un mijloc de a deține controlul maselor, și de a amorți activitatea indivizilor săi prin manipulare psihologică și intimidare criminală. Doctorul în geopolitică, Xavier Raufer, stigmatizează atentatul terorist ca dorința celui slab de-al nimici pe cel puternic, precum lovește viespea elefantul sau cum răstoarnă piatra mică carul mare. Adepții acestor acte acerbe, constituind o minoritate, încearcă să obțină puterea prin atacarea unor ținte mari, deoarece cu cât sunt mai mari cu atât cad mai repede.
Fenomenul acesta constituie „acte de natură antiumană care provoacă, într- un anumit mediu social, acte intimidante prevestitoare a unui rău inevitabil, sub toate aspectele. Atentatele teroriste sunt săvârșite, de regulă, cu mijloace care pot provoca o primejdie comună și care lezează, prin efectele produse (morale, mediatice, victime, distrugeri materiale), interesele unor grupuri sociale, a unor state sau chiar a umanității”(Simileanu, 2008a,p.27).
Din mulțimea definițiilor terorismului se desprinde faptul că acestea au trei componente comune, și anume: folosirea forței fizice, scopuri politice și intenția de a induce frica în rândul indivizilor unei societăți vizată drept țintă. Conform lui Simileanu V., dezastrul terorist s-a desfășurat odată cu evidențierea diviziunii sociale a muncii și a diferențelor sociale între indivizii unei societăți sau, la nivel interstatal. În momentul în care acest proces a luat amploare, a condus la actualizarea neînțelegerilor și contrazicerilor dintre membri, clase sociale și state. Terorismul este, afirmă Delanghe C. general de corp de armata, o chestiune a indivizilor care plonjează într-o rațiune în cadrul căreia predomină ura, unde aprecierea față de viața umană, valorile și normele pe care se bazează societatea noastră sunt încălcate.
FENOMENUL TERORISMUL DIN PERSPECTIVA SOCIALĂ
CAPITOLUL 2
Impact ul terori smul ui asupra societății
În societatea contemporană se remarcă mai multe tipuri de terorism, și anume: terorismul social, terorismul de drept comun, terorismul politic, terorismul religios și terorismul cultural. Terorismul social vizează aplicarea unor idei sau doctrine sociale, având ca obiectiv principal dereglarea ordinii sociale. De regulă, urmările actului în sine au loc pe teritoriul unui stat, însă nu este exclusă influențarea statelor vecine. Sfera științelor sociale explică fenomenul terorist ca fiind utilizarea calculată a violenței neprevăzute, epatante și ilicite împotriva victimelor (societatea civilă, militarii, membrii politici și angajații securității naționale) și a unor ținte simbolice, în
interiorul cărora strecoară indivizi ai unei grupări teroriste cu scopul psihologic de a face cunoscută o cauză politică sau religioasă pentru a constrânge Guvernul sau populația să aprobe revendicările scopului.
Din punct de vedere pshiosociologic, tratarea fenomenului terorist se poate face analitic (politologic, oraganizațional, etologic – mass media, generând/ accelerând terorismul prin mediatizarea lui – și psihologic – cu sentimente de tip: frustrare/ violență, rasism/ agresiune) și paradigmatic (paradigma conflictului armat, a lumii noi, a diplomației manipulatoare). Martha Crenshaw, expert de renumeînstudiiledespreterorism, susținefaptulcăexistădouăparadigme: instrumental șiorganizațională. În paradigm instrumental folosireaagresivitățiiesteperceputăcafiindplănuităși premeditate și are caobiectivobținereaanumitor recompense materiale șinemateriale. Spre deosebire de precedenta, paradigma organizațională se bazează pe relația dintre emergența terorismului și dinamica orgaizațională. Cele două sunt în complementaritate cu paradigma culturală (care are în centru fie cultura favorizatoare, fie dezvoltarea personalității teroriste), cu paradigma socială (care pune accentul pe relațiile dintre indivizii societății) și cu paradigma conflictului (în care se reliefează scopul absenței normelor sociale la nivelul individului/ societății în intensificarea brutalității privită prin ochii victimei).
A devenit un punct de interes comun afirmația susținută de un important personaj oficial, într-o perioadă ce a schimbat radical cursul istoric la începutul mileniului III, după atentatul din 11 septembrie 2001 totul s-a schimbat radical și nimic nu a mai fost ca în trecut. Acest fenomen terorist a reprezentat o amenințare la adresa liberei circulații a cetățenilor, ceea ce a condus la paralizarea vieții sociale, economice, religioase, politice, etc. Pentru actul terorist, este importantă imaginea dezastrului și a groazei, care generează o ruptură psihologică si afectivă între membrii unei societăți și conducerea ei. Mass-media produce un impact social paralizant, prin
FENOMENUL TERORISMUL DIN PERSPECTIVA SOCIALĂ
mediatizarea actelor teroriste drept cele mai sângeroase crime împotriva omenirii. În acest sens Ulrike Meinhoff, cea care a întemeiat fosta organizație teroristă, susținea că scopul acestor acte nu este doar acela de a genera teroare și panică; ele urmăresc un impact social puternic, care să radicalizeze reacția publică.
Însușirea psihosociologică a fenomenului în cauză o reprezintă faptul că acesta afectează în primul rând umanitatea necombatantă și nu numai structurile de putere (pe care doresc să le distrugă din interior, cum a fost cazul manifetărilor anticeaușiste din decembrie 1989). Astfel, rolul acestor acte ample se rezumă la îngrozirea, care are drept scop demoralizarea societății prin stabilirea unui sentiment de panică, de angoasă, de nesiguranță, de manipulare a opiniei publice; zdrobirea rezistenței sociale (conducând societatea în incapabilitatea unei reacții); anihilarea personalităților importante; șantajarea politică pentru grațierea unor deținuți.
Considerentul terorismului intern se bazează pe:„inegalitatea socială; polarizarea bogăției și a sărăciei; aroganța puterii; lupta pentru putere și supremație; ura celui slab față de cel puternic, izvorâtă din negarea ordinii existente pe care cel slab o consideră nedreaptă; proliferarea disperării; exercitarea de către cel puternic a unor presiuni și acțiuni pe care cel slab le consideră a fi teroriste; incompabilități grave în perceperea sistemelor de valori; existența unor tensiuni, convingeri și prejudecăți care cer un alt proiect de așezare a lumii; hotărârea de a distruge, nu pentru a construi, ci pentru a spulbera și pentru a instaura frica”(Cf. Gândirea Militară Românească Nr.5/2003. P.p. 39-40). În sensul larg, considerăm că, teroriștii se folosesc de slăbiciunile și fricile nefondate ale oamenilor (sau grupurilor sociale) având drept scop distrugerea sau atenuarea volumului de rezistență psihică.
Manipularea insidioasă a indivizilor, grupurilor și întregii societăți vizează
schimbarea comportamentelor politice, controlarea și stăpânirea gândirii. Într-o altă ordine de idei, se caută să se ajungă la dezinformarea totală (acționând prin răspândirea unor apeluri telefonice,
informații și zvonuri eronate) a populației, distrugerea stabilității mentale, lipsind-o de dreptul la libertate, ghidare, triere și reacție potrivită la instignări. La nivel global, atentatele teroriste s-au manifestat cu precădere în trei regiuni : în statele puternic industrializate (în cadrul căror există inegalitățile sociale și economice; sentimentele profunde de lipsă și înstrăinare, întâlnite mai ales în rândul tinerilor, amplifică practicarea terorismlui), în țările cu un trecut plin de frământări istorice și religioase (de exemplu: suniții și șiiții se ghidează aceleași principii religioase, totuși diferențele dintre ei au condus câteodată la intoleranță religioasă, lupte la nivel politice și confruntări violente), în zonele din lumea a treia (unde violența grupurilor extremiste este identificată cu teroarea dictatorilor).
Din perspectiva noastră, fenomenul este greu de acceptat de societate, deoarece acesta a devenit o realitate cu care umanitatea se confruntă destul de des în zilele noastre. În urma impactului cu societatea, terorismul are puternice urmări precum: producerea panicii (frica oamenilor de a mai călători, de a ieși în locuri publice, de a socializa cu persoane necunoscute), dezorganizarea și influențarea
FENOMENUL TERORISMUL DIN PERSPECTIVA SOCIALĂ
comportamentului colectivităților umane (ca de exemplu accentuarea rasimului), deterioarea și distrugerea prin furie și răzbunarea unor elemente de coabitare socială; reprezintă amenințarea strategică de amplă manipulare la adresa democrației, libertății și a vieții personale. Obiectivele acțiunilor teroriste vizează în mod direct individul raportat la întreaga societate în cadrul căreia acesta își desfășoară activitatea. Teroriștii întreprind fapte de derutare îndreptate asupra unor persoane sociale vulnerabile (reporteri, studenți, vedete, persoane cu dizabilități fizice, profesori, oameni de știință, cercetători, copii, bătrâni ) și spre anumiți indivizi care sunt considerați un pericol pentru societate ( isterici, persoane cu dizabilități psihice, sociopați, criminali). Din punctul nostru de vedere, terorismul este un factor destabilizator al societății și o amenințare la drepturile omului privind viața, liberul arbitru, dreptul la opinie, etc.
Profilul psi ho-soci o-uman al unui terrorist
Faptele complexe și ieșite din comun ale teroriștilor implică multiple atitudini eficiente prin viteza și efectul acestora. Acțiunile teroriste presupun hotărârea și respingerea compromisurilor care duc la fapte precedente, dau noi păreri, duc la intensificarea violenței, prin dinamizarea unor celule răzbunătoare de tip terorist care înalță bigotismul la gradul de însușire morală; crima (inclusiv prin metoda kamikaze) o ridică la valoarea de sacrificare curajoasă, conform unei religii care pune accentul pe moartea glorioasă semnificând un accelerator de coeziune, într-o civilizație în care credibilitatea nu există. Atentatele teroriste sunt lipsite de adevăr și exclusivism. Fie că este vorba de anularea identității, de umilirea demnității sau de plăcerea de a practica violența, domeniul psihologic arată că fenomenul terorismului este dificil de ierarhizat, iar teroriștii asemenea. În ciuda acestui fapt, există trei categorii ce creează un portert pshio-socio-uman, și anume: specialiștii în practicarea acestor acte, teroriștii de ocazie și dezechilibrații psihic. Aceste trei categorii au la bază asemănări comportamentale.
Întrebările esențiale care stau la baza unui act terorist sunt: Cum poate lua naștere un astfel de fenomen? După ce criterii se poate recunoaște un kamikaze? Ce măsuri de prevenire poate adopta societatea?
Cum poate lua naștere un astfel de fenomen?
Cei care coordonează și conduc organizațiile teroriste sunt oameni foarte deștepți (de obicei doctoranzi în chimie, fizică, matematică, etc; absolvenți ai mai multor facultăți de renume), sunt foarte bine instruiți încă de la vârste fragede pentru a fi capabili să conducă o astfel de grupare, marja de eroare în cazul lor fiind de sub 1%. Atentatele teroriste iau naștere în cel mai corporatist mod, și întrunesc următori pași :
Pasul I: Ședințele; în cadrul acestora se întâlnesc membrii echipei de comandă pentru a stabili mai multe locații, unde pot să provoace acte teroriste, în funcție de motivele acestora. Se ține cont în primul rând de impactul media (constituie
FENOMENUL TERORISMUL DIN PERSPECTIVA SOCIALĂ
un impact mai puternic aruncarea în aer a unei clădiri importante din București/ Cluj decât un atentat într-un sat mic precum Hadareni) .
Pasul II: Deplasarea în obiectivele potențiale. Odată alese locațiile, se formează echipe pentru a se deplasa în acele locuri cu scopul de a analiza securitatea, planul clădirilor. Se observă numărul de persoane care frecventează locul, precum și orele de vârf.
Pasul III: Reconvocarea ședintelor. Se întorc în sala de lucru pentru a stabili un singur obiectiv, din cele alese anterior, care să fie cel mai convenabil din toate punctele de vedere menționate mai sus.
Pasul IV: Toate echipele pleacă spre obiectivul ales pentru a cerceta punctele tari și punctele slabe care vizează securitatea. Sunt infiltrate diverse persoane în interiorul zonei alese prin angajarea acestora, având drept scop o cercetare mai în amănunt. Apoi, se realizează un necesar de resurse și se trimite la centru de post pentru aprobare (menționăm faptul că nu întotdeauna se aprobă aceste planuri, din cauza riscului la care este expusă întreaga organizație teroristă).
Acești patru pași nu au limită de timp și de resurse financiare, materiale și umane (în Islamul fundamentalist întotdeauna se găsește cineva dornic să se arunce în aer și altcineva dispus să-l finanțeze).
Pasul V: Se fixează planul final, se obțin resursele necesare și se depistează traiectoria optimă de realizare a acestuia.
Pasul VI: Execuția proiectului.
Dacă până în pasul IV nu au fost opriți, în pașii V și VI nu se mai poate face nimic; teroriștii sunt foarte bine organizați, deoarece depun efort maxim pentru eficiență maximă. De asemenea, în vederea înfăptuirii unui atac terorist, se urmăresc cinci scopuri, potrivit lui Bruce Hoffman, și anume: captarea atenției, popularizarea atentatului, legitimarea (primele trei generând în rândul populației intimidare, constrângere și provocare) deținerea puterii și a controlului politic. Așadar, se observă că atentatul nu se realizează peste noapte.
După ce criterii se poate recunoaște un kamikaze?
Un kamikaze se poate recunoaște după anumite criterii aleatorii (acestea nu se tratează individual, ci doar! împreună). Precizăm faptul că acești indicatori sunt foarte greu de observat/ urmărit pentru o minte neantrenată.
C1: Haine nepotrivite, de cele mai multe ori largi.
C2:Mersgreoi, robotizatdatoratpurtăriiexplozibiluluiprins cu ham dublu.
C3: Transpirația, din pricina adrenalinei și a nitroglicerinei care în contact cu corpul uman provoacă o căldură insuportabilă.
C4: Nervozitatea și irascibilitate.
FENOMENUL TERORISMUL DIN PERSPECTIVA SOCIALĂ
C5: Accentuarea ticurilor fizice (ca de exemplu: rosul unghiilor, clătinatul picioarelor, mușcarea buzei, grimase faciale, clipit, sărituri, aplecarea sau smucirea capului, trasul nasului, pufăit, tuse echopraxia, copropraxia, palilalia, etc.)
C6: Comportament surescitabil.
C7: Respirația sacadată din cauza epinefrinei și a greutății purtate. C8: Privirea fixată în față.
C9: Murmurarea rugăciunii islamice.
C10: Prezența unei genți de mari dimensiuni.
C11: Cel mai recent criteriu este unul de adaptare al teroriștilor întrucât cei care urmau să se arunce în aer puteau fi depistați și uciși de trupe de elită special antrenate pentru detectarea acestora, astfel kamikaze au mainile legate în geantă de detonator.
Ce măsuri de prevenire poate adopta societatea?
În prezent societatea nu poate combate terorismul, precum și extinderea lui, însă aceasta poate adopta anumite măsuri de prevenire care ar putea ajuta omul să cunoască cum să reacționeze în cazul în care este victima unui atentat terorist. O primă măsură o constituie informarea și înțelegerea situației actuale cu care întreaga lume se confruntă, fără a deveni, însă, paranoici. O a doua măsură recomandată constă în familiarizarea cu locurile în care oamenii își petrec majoritatea timpului (ca de exemplu: cunoașterea ieșirilor de urgență și a ieșirilor secundare, spațiul în care
sunt amplasate stingătoarele/ alarmele de incendiu, etc.). O altă măsură o reprezintă însușirea unor cunoștințe minime de medicină, pentru acordarea primului ajutor în caz de nevoie.
Prin urmare, un atentat terorist are în spate un plan foarte elaborat, fiind întocmit de persoane deosebit de inteligente care dețin doctorate în chimie, fizică, medicină, etc. Cei șase pași pe care un organizator îi urmărește sunt foarte bine puși la punct și sunt respectați cu maximă precizie și atenție. Pașii în combinație cu obiectivele urmărite arată faptul că teroristul, ca membru al societății, face parte din clasa delicvenților de profesie; aceștia dedicându-și toată viața activităților teroriste. Aceștia sunt instruiți pentru astfel de acțiuni acerbe de la vârste foarte fragede, pentru a fi recrutați de către unii membrii ai organizațiilor teroriste, care îi antrenează în vederea dobândirii unor capacități tehnice și practice pentru a deveni competenți să înfăptuiască actul în cauză. Cunoscând aceste detalii, societatea trebuie să iasă din zona de confort, să se familiarizeze cu ceea ce înseamnă fenomenul terorist și să urmeze întru totul toate măsurile de prevenire recomandate la ora actuală de către înaltele trupe de elită. Astfel, adoptând aceste măsuri de combatere a acestor evenimente neprevăzute, panica și teroare din rândul populației va putea încet și sigur să dispară din rândul indivizilor societății; acest lucru ducând la distrugerea celui mai mare țel al teroriștilor: răspândirea terorii și a fricii în rândul oamenilor.
CO NCLUZIE
FENOMENUL TERORISMUL DIN PERSPECTIVA SOCIALĂ
Din punctul nostru de vedere terorismul ar trebui să fie un subiect major la nivelul societății fiind foarte periculos din cauza faptului că vizeaza în mod direct omul, și are drept armă omul. Este o lupta a omului contra omului și societății, deoarece terorismul limitează drepturile și libertățile cetățenești. Acesta este un pericol pentru fiecare stat, face uz de toate armele și noile tehnoligii în vederea distrugerii în masă, atingandu-și scopurile antiumane pentru o cauză socială, națională, religioasă, poltică, etnică, etc. Terorismul manipulează eficient mass-media generând o imagine sângeroasă a actelor teroriste și obțin la nivelul societății o stare e anxietate, de haos , de șoc și teroare. Acest fenomen nu a apărut subit, încă din cele mai vechi timpuri terorismul și-a făcut marcată prezența, însă cu timpul și cu modificările industriale acesta s-a adaptat noii civilizații; teroriștii au fost într-o continuă adaptare cu mediul social.
În lucrarea de față au fost prezentate multiple definiții ale conceptului de terorism, toate rezumându-se la răspândirea fricii în rândul societății, paralizia vieții sociale, schimbarea rapoartelor dintre indivizi, amplificarea rasismului și a xenofobiei. S-a subliniat, de asemenea, faptul că multitudinea explicațiilor care au fost redactate nu au reușit să surprindă tot ceea ce înglobează termenul, sensurile acestuia fiind mult vag în timp și spațiu; însă aceste definiții au la bază anumite elemente comune: ele urmăresc un impact social puternic, care să radicalizeze reacția publică.
În urma unor atentate de mare anvergură, terorismul a avut un puternic impact social asupra societății, schimbând radical orânduirea vieții publice și private a omului. Raporturile dintre indivizi s-au schimbat, între grupuri instaurându-se panica și paranoia; oamenii au o reacție în masă, formându-se efectul de turmă; opiniile publice sunt bazate pe aceleași argumente, uneori concepția unui individ fiind preluată de grupul social din care făcea parte; turismul a înghețat datorită fricii la nivel colectiv; rata interacțiunilor interumane a scăzut. Așadar, terorismul este un factor destabilizator al societății și o amenințare la drepturile omului privind viața, liberul arbitru, dreptul la opinie.
În cazul în care mesajul transmis prin acestă lucrare a ajuns la cel puțin o persoană, noi ne-am îndeplinit scopul.
Mulțumiri speciale domnului Mihai Vladu pentru informațiile din cadrul cursului „Instruire privind situațiile de urgență”.
FENOMENUL TERORISMUL DIN PERSPECTIVA SOCIALĂ
Referințe
Barber, b. R. (2005). Imperiul fricii: război, terorism și democrație . București: editură: incitatus.
Bodunescu, i. (1978). Flagelul terorismului internațional. Bcurești: editua militară. Chiorescu, c. I. (2003). Forme și tipuri de conflicte asimetrice.terorismul. Buzău.
Cristian troncota. (2006). Terorism și antiterorism: educație de securitate prin cunoaștere. București: editura top form.
Delanghe, c. (s.d.). La guerre contre le terrorisme.2001. Hyams, e. (1990). Terrorist and terrorism.londra: editura dent. Laqer, w. (1987). Tge age of terrorism. Editura little brown.
Marcela. (2014, mai 1). Terorismul cbrn. Accesat aprilie 12, 2016 – armyacademy.ro: http://www.armyacademy.ro/biblioteca/carti/stiinte_teh/mosteanu/a.pdf
Maxim, i. V. (1989). Terorismul, cauze, efecte și măsuri de combatere. București: editura politică.
Niță, g. A. (1997). Terorism, antiterorism, contraterorism-istoric, actualitate, perspective. București: editura antet.
Piciu, d. (2016, aprilie 1). Agerpres. Accesat aprilie 9, 2016 – agerpres.ro: http://www.agerpres.ro/politica/2016/04/01/kirsten-meersschaert-numai-in- 2016-au-fost-inregistrate-256-de-acte-teroriste-la-nivel-mondial-18-17-47
Pleșanu, m. M. (2005). Influența fenomenului terorist asupra sistemelor militare integrate. București: editura ni.
Servier, j. (2001). Terorismul. Iași: editura institutul european. Simileanu, v. (2004). Radiografia terorismului. București: top from.
Terorismul -istoric, forme, combatere (culegere de studii). (2001). București: editura omega.
FENOMENUL TERORISMUL DIN PERSPECTIVA SOCIALĂ
Vladu, m. (2016). Instruire privind situațiile de urgență. Instruire privind situațiile de urgență. București.
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI
Facultatea de Administrație și Management Public
Paradigme ale gândirii sociologice
Violența domestică în România
Anton-Iulian CIUBOTARU Flavius-Andrei DUMITRANA
Coordonator științific
Asist. univ. dr. Brișcariu Roxana
PARADIGME ALE GÂNDIRII SOCIOLOGICEVIOLENȚA DOMESTICĂ ÎN
ROMÂNIA
Introducere
Violența, indiferent de formele prin care se manifestă, a reprezentat de-a lungul timpului un fenomen distructiv în cadrul tuturor societăților, fenomen care încă există și ia amploare în prezent.
O precizare exactă a sensului conceptului de „violență” a reprezentat o adevărată provocare pentru sociologi: de la simpla concepție că violența se poate manifesta doar prin maltratări fizice, s-a ajuns la concluzia că aceasta cuprinde o arie mult mai largă, și anume atât impactele psihologice, cât și cele de natură emoțională, care, pe termen îndelungat, pot avea același efect dăunător asupra psihicului victimei.
„Violența în familie desemnează orice act de violență fizică, psihologică sau sexuală care are loc între persoanele între care există (sau au existat) relații de rudenie: de sânge, căsătorie și/sau adopție.” (Turliuc,Dănilă,Lungu ,2009).
Definiția pe care o dă legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie este următoarea:„ Violența în familie reprezintă orice acțiune fizică sau verbală săvârșită cu intenție de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă o suferință fizică, psihică, sexuală sau un prejudiciu material. Constituie, de asemenea, violență în familie împiedicarea femeii de a-și exercita drepturile și libertățile fundamentale. În sensul legii, prin membru de familie se înțelege soțul, ruda apropiată și persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți sau dintre părinți și copil, dovedite pe baza anchetei sociale.”Potrivit documentelor Consiliului Europei (Recomandarea Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei Nr. R (85) cu privire la violența în familie), violența în familie reprezintă
„orice act sau omisiune comisă în interiorul familiei de către unul dintre membrii acesteia și care aduce atingere vieții, integrității corporale sau psihologice sau libertății altui membru al acelei familii și vatămă de manieră gravă dezvoltarea personalității sale”.
Manifestări ale violenței în cadrul familial
Deși pare că mediul familial este cel mai sigur cadru în care copiii cresc și se dezvoltă, acest lucru nu este adevărat în toate cazurile, reprezentând uneori chiar un mediu dezechilibrat, în care compasiunea și înțelegerea din partea părinților lipsește cu desăvârșire și în care predomină certurile dintre părinți sau o stare generală de neliniște/insecuritate. Astfel, sociologul Richard Gelles (The violent home: A study of physical aggression between husbands and wives, 1974) susține faptul că „familia este cel mai violent mediu social din cadrul societății cu excepția poliției și armatei, cu mențiunea că poliția și armata au fost create în mod special pentru a provoca sau a reprima violența”.
Există trei modalități fundamentale prin care se exprimă violența conjugală (Johnson, Ferraro, Research on domestic violence in the 1990s:Making distinctions, 2000):
PARADIGME ALE GÂNDIRII SOCIOLOGICEVIOLENȚA DOMESTICĂ ÎN
ROMÂNIA
Violența comună din cadrul familial; aceasta ia naștere în momentul în care cele două persoane care conviețuiesc își dispută părerile, adesea contradictorii, cu privință la o anumită idee sau la anumit fenomen, iar una dintre ele, sexul nu are aici nicio relevanță, decide să recurgă la violență pentru a-și exprima în mod decisiv punctul de vedere. În cazul de față, intensitatea violenței nu este foarte ridicată, aceasta apărând, de obicei, relativ rar.
Terorismul intim; această manifestare a violenței se caracterizează prin abuzuri mult mai dese, gradul de agresivitate fiind mai ridicat și mai accentuat decât în cazul violenței comune din cadrul familiei, iar tulburările de natură psihologică pot avea un rol hotărâtor în evoluția ulterioară a persoanei agresate, lăsând „urme” adânci în conștiința acesteia. În cadrul terorismului intim se dorește dominația permanentă a unei persoane asupra celeilalte.
Rezistența violentă; aici se poate înțelege încă din denumire că persoana/persoanele agresate tind să riposteze împotriva violenței tot prin violență. Acest lucru îl înfurie cel mai adesea pe agresor, care își simte autoritatea subminată și răspunde, la rândul lui, printr-o violență cu un grad mai mare de intensitate.
Violența în rândul copiilor
Reprezintă un fenomen răspândit în cea mai mare parte a țărilor lumii, considerat dăunător din mai multe puncte de vedere, a cărui natură este influențată de cultura și concepțiile despre familie și modalitățile „corecte” de educare a copiilor din cadrul popoarelor respective. Violența în general asupra copiilor provoacă aproximativ 1 miliard de victime, dar dat fiind că cele mai multe astfel de abuzuri au în loc în cadrul familial, multe dintre acestea nu sunt raportate, numărul real de victime putând fi mult mai mare.(Greenfield, Child abuse as a life-course social determinant of adulth health, 2010; Patel și Hanson, Linking the circles of violence woman and child abuse in the same family system in South Africa, 2010)
Organizația Mondială a Sănătății(1999) apreciază violența asupra copiilor drept manifestarea „tuturor formelor de rău fizic și/sau emoțional, abuz sexual, neglijare sau tratament neglijent, exploatare economică sau orice alt tip de exploatare, care dăunează sau pot dăuna sănătății, supraviețuirii, dezvoltării sau demnității copilului, în contextul unei relații de responsabilitate, încredere sau putere.” (apud Krug et al., 2002, 59).Violența asupra copilului, în care agresorul este conștient de superioritatea propriei forțe, poate avea ca urmări încetinirea dezvolării naturale a copilului sau traume psihologice care îl pot marca pe viață sau care pot avea un rol hotărâtor în deciziile pe care copilul le va lua în viitor.
Așa cum am spus mai sus, violența domestică poate fi înțeleasă prin analizarea atentă a culturii în care este practicată: în România, vorbe bătrânești de genul „bătaia e ruptă din rai” sunt folosite drept scuză pentru aplicarea bătăii cu scop disciplinar.
Erin Pickreign Stronach et al. (2011, 137-145) consideră că efectele dăunătoare ale violenței asupra copiilor sunt în mare parte asemănătoare, chiar dacă diferă modul în care se manifestă.
PARADIGME ALE GÂNDIRII SOCIOLOGICEVIOLENȚA DOMESTICĂ ÎN
ROMÂNIA
Forme ale violenței :
După nenumărate studii, s-a ajuns la un acord privind „împărțirea” violenței după patru categorii: abuzul fizic, sexual, emoțional și neglijarea.
Abuzul fizic are în vedere „totalitatea actelor comise de un îngrijitor asupra copilului, ce produc sau au potențialul de a produce un rău fizic acestuia.” (Krug et al., 2002, 60).
Astfel, orice lovitură directă ( palmă, ghionitire, etc.) dată de agresor victimei sale este considerată drept formă de abuz fizic.
M.A. Straus (1944) a acordat o definiție proprie noțiunii de pedeapsă corporală, reprezentând „utilizarea forței fizice cu intenția de a provoca suferință copilului, și nu cu aceea de a-l răni, în scopul corectării sau controlării comportamenului acestuia” (apud Oveisi et al., 2010, 159).
În România, abuzul fizic al copiilor nu este atât de mare pe cât ne-am aștepta: conform Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului, din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, la data de 30.09.2015, la nivelul întregii țări, au fost raportate doar 846 de cazuri, dintre care 738 au avut loc în sânul familiei.
Abuzul sexual reprezintă „acele acțiuni în care un îngrijitor folosește un copil în scopul obținerii satisfacției sexuale.” (Krug et al., 2002, 60)
La nivel global, conform World Health Organization, aproximativ 70 de milioane de băieți și un număr dublu de fete minore au fost agresate sexual.
La nivelul României, conform Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului, la data de 30.09.2015, au fost raportate 461 de cazuri, dintre care 254 au avut loc în cadrul familial; fetele au o pondere mai mare în totalul acestor abuzuri, și anume 353 de cazuri, pe când băieții reprezintă o treime din acest număr. De asemenea, se evidențiază faptul că mediul urban prezintă 152 de cazuri, pe când mediul rural prezintă un număr dublu de astfel de cazuri.
Abuzul emoțional are în vedere „atât eșecul unui îngrijitor de a asigura copilului un mediu adecvat și suportiv de dezvoltare, cât și la totalitatea actelor care au efect advers asupra sănătății emoționale și dezvoltării copilului.” (Krug et al., 2002, 60). Orice act denesocotire a nevoilor copilului, de inducere a stării generale de teroare psihică sau piedică in dezvoltarea afectivă acestuia este considerat abuz emoțional.
În România, conform Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului, din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstince, ladata de 30.09.2015, au fost înregistrate 1283 de situații de abuz emoțional, mai multe decât cele fizice sau sexuale. Din aceste 1283 de cazuri, 1229 au avut loc în familie, iar atât raportul fete-băieți, cât și cel urban-rural este relativ echilibrat.
Neglijarea este fenomenul care exprimă „eșecul unui părinte de a asigura condițiile necesare dezvoltării copilului: sănătate, educație, dezvoltare emoțională, hrană, adăpost și condiții sigure de locuit.” (Krug et al., 2002, 60). Neglijarea este realizată în momentul în care părintele nu își îndeplinește în mod serios datoria, atunci când își ignoră sau omite îndatoririle față de copilul pe care îl are în grijă, nu se interesează sau nu îi acordă o atenție corespunzătoare copilului.
În România, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului, la data de 30.09.2016, a înregistrat 7270 de astfel de cazuri, dintre care 7090 au avut loc în cadrul familial.
PARADIGME ALE GÂNDIRII SOCIOLOGICEVIOLENȚA DOMESTICĂ ÎN
ROMÂNIA
Violența domestică asupra femeii
Dat fiind că abuzul domestic apare în cadrul familial, departe de ochii lumii, el ajunge de cele mai multe ori să fie ascuns pentru destul timp astfel încât urmările abuzului fizic să nu mai vizibile, iar cei care au luat parte la această acțiune să se autoiluzioneze că asta a fost să fie și trebuie mers înainte. Conform Raportului final elaborat de Inițiativă Juridică pentru Europa Centrală și Eurasia (CEELI) a Asociației Baroului American, privind "Violenta în familie" sunt peste 800.000 de femei care recunosc că sunt/au fost victime ale violenței domestice.
Studiul lui Campbell și colab. (2000) arată că femeile care au fost victime ale violenței domestice sunt predispuse să aibă probleme de sănătate (stres, probleme psihice sau fizice) cu aproape 60% mai mult față de cele care mărturisiseră că nu au fost niciodată victime.
Violența asupra femeilor însărcinate
Violența asupra femeilor însărcinate este, din păcate, un tip des întâlnit de violență asupra femeii, care se poate răsfrânge și asupra copilului nenăscut, ducând la complicații sau chiar la pierderea sarcinii.
Bacchus, Mezey, Bewley (A qualitative exploration of the nature of domestic violence in pregnancy, 2006) citează o cercetare a lui Gelles (1975) care oferă câteva posibile explicații pentru apariția abuzului asupra femeilor însărcinate: frustrarea sexuală a bărbatului, stresul provocat de inevitabilitatea paternității sau sentimentul de neputință al femeii.
Glander, Moore, Michielutte și Parsons (1998) au remarcat că femeile care au fost victime ale agresivității tind mai puțin decât cele care nu au fost victime în a le spune partenerilor că doresc să întrerupă sarcina, din cauza fricii sau pentru că știu dinainte care va fi răspunsul lor. În cazul situațiilor de abuz în care femeia întrerupe sarcina, dar fără a-i spune parterenului, acesta poate crede că a fost înșelat, că nu el este tatăl natural al copilului, ceea ce este, bineînțeles, încă un motiv care poate duce la violență.
Bacchus, Mezey și Bewley (A qualitative exploration of the nature of domestic violence in pregnancy, 2006) consideră următorii factori ca fiind stimulatori ai violenței asupra femeilor însărcinate:
Puterea și constrângerea. În toate cazurile de violență, femeile au spus că puterea și constrângerea în cadrul familial le aparține bărbaților, care sunt conștienți de acest lucru și acționează conform concepției lor de deținere a monopolului în sânul familiei. Dat fiind că în cele 9 luni de sarcină, femeile au parte de o atenție deosebită din partea apropiaților și a cadrelor medicale, șansele ca ceilalți să observe urmele evidente ale abuzului sunt mai ridicate. O altă modalitate prin care este urmărit controlul asupra femeii gravide poate fi reprezentat de restricția la fondurile financiare. După cum este bine cunoscut, sarcina predispune la anumite cheltuieli suplimentare, iar când femeile au nevoie de bani în plus din partea partenerilor, aceștia se pot manifesta într-un mod violent. Prin urmare, femeile depind în mare măsură de sursele financiare ale soțului, lucru care este posibil să nu-i convină acestuia, ceea ce poate duce la manifestări abuzive.
PARADIGME ALE GÂNDIRII SOCIOLOGICEVIOLENȚA DOMESTICĂ ÎN
ROMÂNIA
Posesivitatea și gelozia. Aici ne referim mai ales la situațiile în care copilul nu a fost dorit, iar bărbatul îl poate avea ca un competitor la atenția partenerei sale. Gelozia mai poate fi stârnită de faptul că femeia tinde să se ocupe mai mult de aspectul fizic și de viitoarea naștere a copilului, (Mezey, 1997) precum și de faptul că bărbatul nu are certitudinea că el este tatăl copilului.
Frica de abandon. În unele situații, femeile decid că cel mai bine este să fugă de acasă, pentru a evita ca și copilul să fie abuzat sau să fie martor al abuzului. (Mezey, 1997).
–
Consecințe psihologice si emoționale ale violenței domestice asupra femeii
Deși familia ar trebui să reprezinte cel mai sigur cadru de dezvoltare a membrilor acesteia, loc al securității și al bunei înțelegeri, mai sunt și cazuri în care efectul este invers, în care domină neliniștea și senzația de tensiune, la care se poate adăuga violența fizică sau chiar sexuală, care duce la anularea intimității și la grave consecințe psihologice sau traume pe termen lung.
Victimele de sex feminin ale abuzului în cadrul familiei, deoarece aici au loc cele mai multe cazuri de violență domestică, trăiesc într-o permanentă senzație de depresie și frică, care le pot afecta atât comportamentul în preajma agresorului sau apropiaților, cât și sănătatea proprie. Urmări ale violenței care pot afecta odihna sau chiar viața victimei pot fi considerate următoarele:
a) Tulburările de somn – victimele pur și simplu nu pot închide ochii noaptea, gândindu-se la ziua de mâine, care poate fi mai rea cea de azi sau la viitorul care nu arată deloc bine dacă nu se schimbă nimic sau dacă nu vor lua atitudine împotriva agresorului.
Tendința de sinucidere – Cercetătorii au descoperit că, în România, violența domestică, în special cea fizică și cea sexuală, pot duce la idei de sinucidere în aproximativ 25% din cazul femeilor, deci de 8 ori mai mult decât restul populației, iar jumătate dintre femeile care au încercat să se sinucidă vor mai încerca și în viitor. Conform statisticilor recente, femeile căsătorite însărcinate sunt mai predispuse acestui risc deoarece în cele mai multe cazuri, abuzul a început să se manifeste tocmai datorită faptului că au rămas însărcinate.
4.3 Analiză comparativă asupra femeii la nivel global și național La nivel global :
cel puțin una din trei femei a fost bătută, forțată să facă sex sau abuzată pe perioada vieții, conform unei cercetări bazate pe 50 de sondaje din întreaga lume
o cincime din femei declară că au fost abuzate sexual înainte de vârsta de 15 ani
anual 500.000 de femei mor ca urmare a sarcinii sau a nașterii – un număr care a variat prea puțin în ultimii 20 de ani
PARADIGME ALE GÂNDIRII SOCIOLOGICEVIOLENȚA DOMESTICĂ ÎN
ROMÂNIA
violența împotriva femeii omoară mai multe femei decât accidentele rutiere și malaria împreună, conform estimărilor Băncii Mondiale
aproape 70% dintre victime au fost ucise chiar de către partenerii lor de viață, arată Organizația Mondială a Sănătății
procentul femeilor din țările în curs de dezvoltare care sunt victime ale violenței în timpul sarcinii variază între 4% și 20%, conform European Journal of Public Health
în 48 de sondaje realizate de Organizația Mondială a Sănătății în întreaga lume, între 10% și 69% dintre femei au raportat că au fost abuzate fizic de partenerul intim la un moment dat în viață
violul sistematic, folosit ca armă de război, a marcat milioane de femei și adolescente și le-a lăsat infectate cu HIV/SIDA
cel puțin 60 de milioane de fete „lipsesc” din populația mai multor țări ca rezultat al avortului selectiv sau al neglijenței
cel puțin 130 de milioane de femei au fost supuse mutilării genitale; alte 3 milioane sunt expuse în fiecare an riscului de a fi victimele acestei practici degradante și periculoase
crimele „pentru onoare” iau viața a mii de femei în fiecare an, în special în vestul Asiei, nordul Africii și în unele părți din sudul Asiei
În România :
una din trei femei a declarat că a fost abuzată fizic sau verbal de către partenerul de viață, conform Studiului Sănătății Reproducerii 2004
în primele cinci luni ale anului 2008 au avut loc cu 21,3% mai multe violuri urmate de moartea victimei față de perioada similară a anului 2007, peste 50% dintre acestea în mediul rural, conform datelor Poliției Române
violența în familie este preponderent îndreptată împotriva femeilor: în 2006 dintr-un total de 9372 de victime, 5160 au fost femei, iar în 2007 dintr-un total de 8787 de victime, 5794 au fost femei, conform datelor ANPF
69 de femei au murit din cauza violenței în familie numai în 2006 și 69 în 2007, tendința fiind în creștere, conform datelor ANPF
numai în București în perioada 2006-2007 au fost înregistrate 968 de cazuri de violență împotriva femeii în familie, 10 decese ca urmare a violenței și 47 de violuri în stradă, conform datelor Direcției Generale de Poliție a Municipiului București
o cercetare la nivel național lansată în 2003 de Centrul Parteneriat pentru Egalitate arăta că:
827.000 de femei au suportat în mod frecvent violență în familie sub diferite forme;
739.000 de femei au fost insultate, amenințate sau umilite, mai mult de 320 de femei au fost abuzate fizic și un număr similar au suferit abuzuri care au dus la restrângerea forțată a relațiilor sociale;
peste 70.000 de femei au fost abuzate sub forme multiple, inclusiv sexual.
PARADIGME ALE GÂNDIRII SOCIOLOGICEVIOLENȚA DOMESTICĂ ÎN
ROMÂNIA
La un an de la intrarea în vigoare a Legii 25 din 2012 (Legea 217 din 2003 revizuită) privind prevenirea și combaterea violenței în familie a fost lansat de către Asociația Transcena un studiu la nivel național care urmărește numărul ordinelor de protecție date de judecători la cererea victimelor.
Conform statisticilor, cele mai multe ordine de protecție pentru violență domestică au fost date în județele Bacău, Prahova, București, Vaslui, Iași, Neamț, Constanța, Argeș, Cluj, Suceava și Sibiu.
Violența asupra persoanelor în vârstă
Un alt tip al persoanelor agresate de către violența domestică sunt vârstnicii. Agresarea acestor persoane depășește sectorul violenței domestice, vârsta înaintată a acestui segment de persoane le fac adesea ținta tâlhăriilor grație potențialului scăzut de ripostare sau de apărare.
De asemenea mediul în care trăiesc multe persoane în vârstă,singurătatea și lipsa ajutorului din partea familiei creează posibilități pentru înșelăciuni, ajungând la pierderi materiale considerabile cum ar fi locuința, banii agonisiți sau obiecte de valoare.
Iar în rândul celor ce se află în centre de îngrijire, nefiind vizitați de familie sau de apropiați ajung ținta abuzurilor din partea personalului centrelor de îngrijire,ca urmare a rutinei zilnice pe care câțiva angajați din aceste centre ajung să cedeze nervos, și să-și manifeste frustarea pe ei.
În domeniul de specialitate românesc se disting 7 tipuri de abuzuri : abuzul moral, neglijența, abuzul comportamental, abuzul fizic, abuzul sexual, abuzul financiar, abuzul de instituționalizare și abuzul medical.
Pentru cercetători, prevenirea abuzului asupra persoanelor în vârstă reprezintă o adevărată problemă următoarele aspecte :
Impactul pe care violența, indiferent de forma ei îl exercită asupra vârstnicilor este intensificat de bolile ce vin odata cu vârsta
Folosirea familiei ca formă de sprijin pe lângă îndatoririle familiale pot reduce semnificativ abilitatea bătrânilor de a evita împrejurările periculoase , deoarece de multe ori agresorul este unicul companion al victimei
Pentru a confrunta și a elimina definitiv abuzul asupra vârstnicilor sunt necesare întocmirea și punerea în practică a unor programe ce țin de combaterea violenței domestic prin :
Dezvoltarea într-un număr cât mai mare de strategii care să prevină într-un mod eficient abuzul ;
Crearea unor legi, politici mai bune ce vor acoperii acest sector indiferent de forma violenței prestată
Perspectiva feministă asupra violenței domestice
O viziune diferită legată de violența domestică este dată de ideile feministe, conform cărora principala victimă a actelor de agresivitate nu este în primul rând copilul, ci femeia, această viziune având la bază diferența de sex și disproporția de forțe dintre bărbat și femeie, atât în cadru familial, cât și afara acestuia.
PARADIGME ALE GÂNDIRII SOCIOLOGICEVIOLENȚA DOMESTICĂ ÎN
ROMÂNIA
Percepția feministă leagă conceptul de violență domestică cu cel de agresare, în principal, a femeii, considerând că acest concept ascunde gravitatea faptului privind lipsa egalității în societatea trecută, dar mai ales în societatea contemporană.
Susținătoarele feminismului consideră că în cadrul regimului comunist din România, indiferent că a fost semnat, în anul 1981, CEDAW (Convenția pentru Eliminarea Oricăror Forme de Discriminare față de Femeie), rolul femeii a fost minimalizat doar la născătoare de copii și atât, valoarea unei femei era dată doar de fertilitatea acesteia, dar fiind că în acel moment statul se pronunța în favoarea unui număr cât mai mare al nașterilor; în cazul în care o femeie rămânea însărcinată, deși nu și-ar fi dorit acest lucru, exista în familie o stare continuă de neliniște, care ducea, inevitabil, la agresiune violentă din partea bărbatului asupra femeii.
Feministele au remarcat că în cazul în care ceva nu este în regulă în educarea copiilor sau aceștia au diferite probleme de comportament, opinia generală consideră că principala vină este a femeii, pentru că nu și-a îndeplinit corespunzător rolul de mamă, ceea ce duce din nou, la victimizarea femeii. (atunci când copilul are probleme la școală, de obicei profesorul ia legătura cu mama, pentru că este considerat faptul că ea este apropiată de copil decât tatăl, ceea ce accentuează discrepanța dintre cele două genuri exprimată de feministe).
Paradigma feministă privind violența domestică reliefează impactul constrângerii și al agresivității părții masculine asupra părții feminine, cu ajutorul mijlocit al instituțiilor dominate tot de bărbați, organizațiile, care, din contra, ar fi trebuit să ajute femeile. Este vorba aici de organizațiile care trebuie să susțină femeia care a căzut victimă violenței. De exemplu, personalul din spitale nu conștientizează cu adevărat aspectul esențial (bătăia), ci judecă inconștient femeia după aspecte care nu ar trebui să fie relevante (numărul de copii,lipsuri materiale, statutul social inferior privind meseria sau nivelul de educație), tratând-o cu o oarecare desconsiderare, ca și cum tot ea e de vină pentru bătăia pe care a luat-o. Acest fel de gândire, chiar dacă nu este exprimată în mod voit, și anume de subestimare a actului victimizării, are ca efect sentimentul de singurătate al femeii și impresia de coerciție permanentă din partea bărbatului.
Actul de a fugi din cadrul familial nu rezolvă nimic, deoarece femeile sunt înspăimântate că ar putea fi găsite de soții lor, care ar putea fi rău decât motivul care a făcut-o să plece inițial, iar soțul, din pricina frustrării și sentimentului de abandonare, de trădare, ar intensifica actul de violență asupra ei. Diana Leonard și Christine Delphy apreciază în lucrarea
„Exploatarea familială: O nouă analiză a căsătoriei în societățile occidentale contemporane” (1992) că „familia […] este o continuare a poziției dominante a bărbaților în raport cu femeile și copiii”.
În concluzie, reprezentatele feminismului consideră că singura soluție de a pune capăt violenței domestice asupra femeii este acceptarea faptului că aceasta trebuie să aibe drepturi și oportunități egale cu cele ale bărbatului, dispariția ideilor preconcepute privind faptul că femeia nu poate realiza anumite activități la fel cum o face și bărbatul, dispariția stării de neliniște permanentă din cadrul familial, egalitatea între sexe, eliminarea monopolului deținut de bărbat asupra familiei, desființarea statutului de „cap al familie” al bărbatului, precum și schimbarea atitudinii acestor tipuri de organizații față de situațiile nefericite în care femeia este victimă a oricărei forme de agresări din partea bărbatului.
Chiar dacă există o oarecare diferență de gândire a reprezentatelor feminismului privind manifestarea violenței domestice și metodele de prevenire a acesteia, se poate considera
PARADIGME ALE GÂNDIRII SOCIOLOGICEVIOLENȚA DOMESTICĂ ÎN
ROMÂNIA
opinia prezentată de Valerie Bryson ca fiind una care include esența doctrinei feministe asupra acestui concept: „oprimarea femeilor este forma fundamentală și universală de dominație.”
Referințe
A., M. (2011). Violenta domestica si maltratarea copilului. Timisoara: Editura Eurostampa.
Centrul National de Evaluare si Promovare a STarii de Sanatate. (n.d.). Retrieved from http://www.dspvs.ro/dsp2/images/analiza%20de%20situa%C5%A3ie%20VILEN%C5%A2A%2 02014%201.pdf .
I, A. (2011). Cultura si diversitate Introducere in sociologie. Bucuresti: Editura ASE.
Minca, S. s. (2013). Consideratii privind conceptul de violenta domestica, (Vol. Legal Publishing House). Bucuresti.
Ministerul Muncii, F. P. (2015). Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului. Statistic: Abuz, Neglijare, Expoatare- Statistica abuz asupra copilului i.
O, R. V. (2012). Violenta in familie. Intre preceptie sociala si asumare individuala. Bucuresti: Editura ASE.
Turliuc M. N., H. A. (2009). Violenta in familie. Teorii, particularitati si interventii specifice.
Iasi: Editura Universitatii "Alexandru Ioan Cuza".
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI
Facultatea de Administrație și Management Public
Abstract :Mentalitatea femeilor din zilele noastre nu se mai aseamana cu cea a femeilor din perioadele anterioare.Din ce in ce mai multe femei isi doresc sa ocupe funcții mai importante in societate precum cea de lider,situație diferita de cea din anii anteriori cand acestea se ocupau mai mult cu viața de familie.Odata cu industrializarea societații femeile și-au exprimat interesul pentru conducere si pentru anumite funcții pe care in trecut le practicau mai mult barbații,fapt ce a determinat cercetatorii sa abordeze aceasta situație.
Cuvinte cheie:societate, munca, femei, lider, diferențe.
Influența genului asupra exercitării funcțiilor publice de conducere din Aparatul de Lucru al Guvernului
Corina NASTACA
Profesor coordonator:
Prof..univ.dr. Alina PROFIROIU
INFLUENȚA GENULUI ASUPRA EXERCITĂRII FUNCȚIILOR PUBLICE DE CONDUCERE DIN APARATUL DE LUCRU AL GUVERNULUI
Introducere
Din ce în ce mai multe femei doresc să ocupe funcții de conducere, situație diferită de perioadele anterioare, în care femeile aveau atribuții sporite în ceea ce privește gospodăria, viața de familie și creșterea copiilor. Odată cu industrializarea societății, femeile au devenit din ce în ce mai interesate să conducă și să se poziționeze în funcții care presupun putere și un rol important în luarea deciziilor. Acest fenomen se observă și în mediul privat, unde din ce în ce mai multe femei doresc să devina CEO, directori, manageri, cât și în mediul politic și în sectorul public. Numărul femeilor ministru, parlamentari sau cu funcții de conducere a crescut simțitor în ultimii ani, deoarece au existat și contextul necesar pentru această situație. Structurile naționale și supranaționale au creat cadre legislative propice accensiunii femeilor în funcții importante, dar chiar și așa există încă diferențe în ceea ce privește raportul femei- bărbați, în termeni de salarizare, timp petrecut la locul de muncă sau atribuții.
În România și în alte state din lume, femeile reprezintă cea mai mare parte a populației ocupate. În instituțiile publice întâlnim o prezența masivă a femeilor, dar acest lucru nu se regăsește însă și în conducerea instituțiilor publice.
În ultimii ani, legislația majorității țărilor din lume, garantează accesul femeilor pe piața muncii, inclusiv în pozițiile care țin de managementul organizațiilor, astfel oprindu-se sau limintându-se discriminarea femeilor în acest domeniu. În aceste condiții este necesar să se realizeze și un progres în ceea ce privește numirea femeilor pe posturi din managementul de top sau de nivel mediu. (Macarie și alții. 2011, p. 147).
Această situație a atras atenția cercetătorilor, care au dorit să abordeze pe lângă problema discriminării și a egalității de gen și diferența dintre stilul de conducere al femeilor și cel al bărbaților. Comportamentul femeilor ca și lideri este supus unei cercetări atente, pe cât posibil, având în vedere faptul că femeile încă, dețin destul de puține funcții de conducere de nivel înalt. (Miller, Taylor, & Buck,1991). De exemplu, dintre cele 46% femei care erau administratori sau manageri, în anul 2002, în SUA (Biroul de Statistică a Muncii, SUA, 2002), în firmele aflate în Top 500, doar 5% erau funcționari de top în aceste organizații și doar 1% ocupau funcția de director executiv. (Catalyst, 2002a, 2002b).
Din totalul femeilor ocupate în Statele Unite ale Americii în anul 2006, 28,3% erau CEO (Biroul de Statistică a Muncii), dar doar 6,7% dețineau funcții de conducere în firmele cele mai puternice, aflate in Top 500 și doar 1,6% dețineau poziția de CEO în aceste firme. (Catalyst,2007). Reprezentarea scăzută a femeilor în rândul directorilor executivi, o găsim și în Canada (Catalyst, 2000) și în alte țări industrializate (Wirth, 2001). În ceea ce privește sectorul politic, deși se observă o creștere a reprezentării femeilor în multe state (Adler,1999), numărul femeilor rămâne scăzut în cele mai importante funcții politice, situație similară cu funcțiile de top din mediul de afaceri. (Centrul pentru femeile americane și politică, 2003; Națiunile Unite, 2002).
Este important de analizat dacă comportamentele femeilor diferă de cele ale bărbaților atunci când acestea se află în poziția de lideri, deoarece de acest comportament depinde eficiența procesului de management și posibilitatea acestora de a avansa în carieră. Numeroși autori susțin că stilul de leadership al femeilor este diferit (e.g.,Book, 2000; Helgesen, 1990; Loden, 1985; Rosener, 1995). În analizele lor, bazate pe experiențele personale avute în organizații, pe studii informale și pe interviuri luate managerilor, acești autori afirmă că femeile lider, în comparație cu bărbații lideri sunt mai puțin autoritare, mai cooperante și deschise colaborării și sunt interesate să câștige respectul celor din jur. Mai mult decât atât, aceeași autori au
INFLUENȚA GENULUI ASUPRA EXERCITĂRII FUNCȚIILOR PUBLICE DE CONDUCERE DIN APARATUL DE LUCRU AL GUVERNULUI
susținut că aceste moduri de comportament, fac din femei, lideri mult mai buni decât bărbații pentru organizațiile contemporane.
Acest subiect a atras și atenția jurnaliștilor după cum se poate observa, de exemplu. în publicația Business Weekend a apărut pe pagina principală un articol numit: “Ca lideri, femeile conduc: Noi studii arată că femeile manageri îi pun în umbră pe omologii lor bărbați, în aproape orice domeniu” (Sharpe, 2000) sau într-un articol despre femeile CEO, publicat în Fast Company, unde se declară că “viitorul afacerilor depinde de femei” (Hefferman, 2002, p.9).
Scriitorii din mediul academic și-au exprimat și ei punctele de vedere în ceea ce privește diferențele și asemănările dintre genuri, în exercitarea stilurilor de leadership (a se vedea Eagly și Johnson, 1990). Majoritatea autorilor au susținut că nu există diferențe între femei și bărbați ca și lideri (e.g., Bartol & Martin, 1986; Nieva & Gutek, 1981; van Engen, van der Leeden, & Willemsen, 2001) sau au minimizat importanță diferențelor de orice fel care au fost identificate de către cercetători (e.g. Powell, 1990). Diferențele dintre stilurile de conducere ale bărbaților și ale femeilor ar putea veni din particularitățile funcțiilor pe care aceștia le ocupă. Pornind de la această ideea Kanter (1997) a susținut că femeile se comportă diferit atunci când ocupă funcții care presupun mai puțină putere de influență, dar între femeile și bărbații care ocupă funcții similare ca și sferă de influență, nu se observă diferențe în exercitarea stilului de conducere (a se vedea și Kark, 2001).
Așadar, cercetătorii au opinii diferite în ceea ce privește influența genului asupra stilurilor de leadership. Unii consideră că nu există nicio diferență, alții că diferențele sunt insignifiante și o altă categorie susține că femeile conduc diferit și au șansă de a deveni lideri mai buni decât omologii lor de sex masculin. Această divergență de opinii, poate fi explicată și de modul în care societatea percepe persoanele de gen feminin și rolul pe care acestea îl au în societate.Societatea poate percepe în mod diferit, în funcție de gen, același tip de comportament, situație cauzată de existența stereotipurilor, a valorilor și rolurilor sociale.
Identificarea stilurilor de leadership în literatura de specialitate:
Majoritatea informațiilor existente referitoare la stilurile de leadership ale femeilor și ale bărbaților sunt din cercetări realizate începând cu anii 1990, când se făcea distincția doar între două stiluri de leadership, și anume, stilul orientat spre sarcini, bazat pe îndeplinirea sarcinilor atribuite și pe organizarea activităților importante și stilul orientat spre relații interpersonale, în care se punea accent pe relațiile interpersonale, pe bunăstarea, motivarea și moralul angajaților. Diferența dintre cele doua stiluri a fost explicată inițial de Bales (1950) și dezvoltată mai apoi de cercetători de la Universitatea din Michigan (e.g Likert, 1961) și de la Universitatea din Ohio (e,g Hemphill și Coons, 1957).
Au existat studii care au evidențiat diferența dintre liderii care acționau într-un mod democratic, permițând subordonaților să ia parte la procesul de luare a deciziilor si cei care aveau un comportament autocratic, descurajând această participare. Această diferențiere a stilurile democratic vs. autocratic și participativ vs. directiv a apărut în urma unor cercetări experimentale realizate înainte de anii 1990 (e.g Lewin și Lippitt, 1938) și a fost dezvoltată de o serie de cercetători precum Vroom și Yetton (1973).
Cercetările conduse între anii 1980 și 1990 (e.g. Bass, 1985, 1998) au creat cadrul oportun pentru a investiga din ce în ce mai mult diferența dintre femei și bărbați în ceea ce privește stilurile de leadership. Studii realizate ulterior au concluzionat că liderii eficienți își inspiră subalternii și îi motivează să contribuie la dezvoltarea organizației. Acest stil de
INFLUENȚA GENULUI ASUPRA EXERCITĂRII FUNCȚIILOR PUBLICE DE CONDUCERE DIN APARATUL DE LUCRU AL GUVERNULUI
leadership a fost denumit leadership transformațional de către Burns (1978), care a condus cercetarea mai departe (1985, 1998) descoperind că în acest stil de leadership, liderul le câștigă încrederea celor din jur și îi inspiră, devenind un model demn de urmat. Acești lideri stabilesc obiective pe termen lung, dezvoltă planuri pentru a le atinge și pun accent pe inovare, chiar și atunci când organizația pe care o conduc este pe o pantă accendentă și se bucură de succes. (Eagly, Johannesen-Schmidt, van Engen, 2003, p. 570). Liderii transformaționali își incurajează angajații să se dezvolte pentru a-și atinge potențialul maxim și în acest fel să contribuie mult mai mult la dezvoltarea organizației, folosindu-și toate calitățile, aptitudinile și competențele. Majoritatea acestor calități, au fost studiate de către cercetători, care au numit acest stil de leadership orientat către viitor, stilul charismatic (Conger și Kanungo, 1998).
În opoziție cu stilul transformational, Burns (1978) și alti cercetători (Avolio, 1998; Bass, 1998), au identificat stilul tranzacțional, stil ce implică trasarea responsabilităților pentru fiecare angajat în parte, recompensarea acestora în momentul în care și-au indeplinit sarcinile ți sancționarea în momentul în sarcinile nu au fost îndeplinite. Acest stil de leadership apelează la interesul propriu al fiecărui angajat, obligându-l să își îndeplinească sarcinile pentru a fi recompensat. Ambele stiluri de leadership au fost considerate eficiente și benefice organizațiilor. În completarea acestor stiluri, cercetătorii au identificatt stilul laissez-faire, stil caracterizat de faptul că liderii nu își asumă responsabilitatea pentru procesul de management (Eagly, Johannesen-Schmidt, van Engen, 2003, p. 571).
Teorii privind concordanta dintre gen si leadership
De-a lungul timpului, cercetătorii au lansat o serie de teorii, pe baza cărora au ralizat studii, cu scopul de a vedea influența genului asupra stilurilor de conducere, rolurile genurilor în societate, influența stereotipurilor asupra liderilor sau dacă genul este un factor care influențează modul în care liderii și activitățile lor sunt percepute.
Teoria rolurilor sociale (Eagly, 1987; Eagly și Karau, 2002) presupune că același comportament manifestat de către femei și bărbați este perceput diferit din cauza rolurilor diferite pe care genurile le au în societate. Rolurile genurilor se referă la așteptările sociale privind modul în care femeile și bărbații ar trebui să se comporte și sunt analizate adesea în funcție de autoritate și participare.
Participarea este strâns legată de motivul pentru care persoanele creează relații unele cu altele, se înteleg, dezvoltând ideea de apartenență și armonie. (Bakan, 1966).Autoritatease află în relație cu motivația indivizilor de a face tot posibilul să obțină putere și control asupra celorlalți, accentuând asertivitatea, eficacitatea și stăpânirea (Bakan, 1966).
Teoria rolurilor sociale (Eagly, 1987), susține că societatea se așteaptă ca femeile să aibă un comportament comun (serviabil, educativ, blând), în timp ce bărbații ar trebui să aibă un comportament de agent (dominat de asertivitate, încredere, control).În momentul în care o persoană se comportă în discordanță cu rolul său, el sau ea vor fi percepuți într-un mod negativ de către cei din jur (Broverman, Vogel, Broverman, Clarkson, & Rosenkrantz, 1972; Eagly, 1987; Eagly, Wood, & Diekman, 2000; Heilman, 2001). În acest fel, comportamentul de agent manifestat de către bărbați va fi perceput într-un mod pozitiv de către societate, pe când, același comportament manifestat de către femei, va fi perceput într-un mod negativ.
Din moment ce societatea are anumite așteptări în ceea ce privește comportamenetele și rolurile femeilor și bărbaților, același lucru se întamplă și în cazul comportamentului liderilor. Societatea se așteaptă ca liderii să se comporte într-un anumit fel, ceea ce duce la conceptul de
INFLUENȚA GENULUI ASUPRA EXERCITĂRII FUNCȚIILOR PUBLICE DE CONDUCERE DIN APARATUL DE LUCRU AL GUVERNULUI
prototip de leadership. Când un lider are o atitudine conformă cu prototipul de leadership pe care ceilalți îl au, atunci el sau ea sunt văzuți ca niște lideri eficienți (Lord și Mahar, 1993). Problemele apar pentru femeile lider, deoarece așteptările asupra modului în care acestea ar trebui să se comporte în societate sunt în contrast cu așteptările asupra modului în care liderii trebuie să se comporte (Eagly și Karau, 2002). Acest conflict aparent dintre rolul femeilor și rolul unui lider este explicat în teoria congruenței rolurilor (role congruity theory) (Eagly și Karau, 2002). Această teorie a testat prin studii, modul în care așteptările pe care societatea la are asupra comportamentelor femeilor și bărbaților, dau nastere unor prototipuri diferite pentru bărbații și femeile lideri și cum încălcarea rolurilor asumate de către fiecare gen și a prototipurilor de leadership au impact asupra modului în care sunt percepuți liderii femei și bărbați.
Din perspectiva lui Eagly și Karau (2002), incongrunența dintre așteptările privind rolul genului feminin și așteptările avute asupra liderilor se bazează pe prejudecățile împotriva femeilor lideri (a se vedea Burgess și Borgida, 1999, Heilman, 2001). Această explicație, bazată pe teoria rolurilor sociale a lui Eagly, privind similitudinile și diferențele în comportamentul social (Eagly, 1987; Eagly, Wood și Dieman, 2000) arată că activarea convingerilor despre femei și bărbați bazate pe repere de gen, influențează societatea în a vedea femeile ca fiind comune, dar nu foarte agentice și barbații ca fiind agentici, dar nu foarte comuni.
Teoria congruenței rolurilor (Eagly și Karau, 2002) susține ideea conform căreia calitățile de agent manifestate de către bărbați se regăsesc mai mult în așteptările pe care societatea le are privind liderii, decât calitățile comune manifestate de către femei. Neconcordanța dintre rolul genului feminin și rolul de lider poate fi interpretată prin două perspective: descriptivă și prescriptivă ((Burgess & Borgida, 1999; Eagly & Karau, 2002; Heilman, 2001).
Din perspectivă descriptivă, lipsa concordanței dintre rolul femeilor și rolul de lideri, duce la concluzia că femeile nu posedă calitățile necesare pentru a fi lideri. Perspectiva prescriptivă apare atunci când o femeie adoptă un stil de leadership mai masculin, încălcând așteptările pe care cei din jur le au privind rolul genului feminin. În ambele situații, femeile lider sunt evaluate într-un mod negativ (Johnson, Murphy, Zewdie, Reichard, p.40, 2008).
Împreună cu teoria congruenței rolurilor, cercetările privind stereotipurile, arată ca indivizii consideră barbații ca fiind mai agentici decât femeile și femeile mai comune decât barbații (Deaux și Kite, 1993).
Stereotipurile privind femeile și bărbații apar foarte ușor și în mod automat (Fiske,1998). Deși stereotipurile nu apar neapărat pentru a influența modul de gândire al indivizilor, circumstanțele favorizează apariția și aplicarea lor (Kunda și Spencer, 2003). Din acest motiv, percepția asupra liderilor reflectă atât convingerile asupra liderilor, cât și cele asupra genurilor.
Numeroase studii au arătat conexiunea care se realizează între ideea de lider cu faptul de a fi bărbat și de a poseda caracteristici masculine (Powell, Butterfield, și Parent, 2002; Schein, 2001). De asemenea, aceste studii au arătat și preferința mai mare pentru bărbații șefi decât pentru femei, deși această preferință înregistrează o ușoară scădere (Simmons, 2001). Pentru că societatea se îndoiește de competența femeilor de a conduce, acestea trebuie să îndeplinească standarde de competență mai mari decât bărbații. Pentru ca femeile să fie considerate la fel de competente să conducă ca și bărbații, de către societate, acestea trebuie să își demonstreze competențele sau superioritatea fața de omologii lor bărbați (Biernat și Kobrynowicz, 1997; Foschi, 1996; Shackelford, Wood, și Worchel, 1996; Wood și Karten,1986)
INFLUENȚA GENULUI ASUPRA EXERCITĂRII FUNCȚIILOR PUBLICE DE CONDUCERE DIN APARATUL DE LUCRU AL GUVERNULUI
Teoria categorizării liderilor (Lord și Maher, 1993) susține că indivizii au reprezentări mentale sau prototipuri. despre cum liderii ar trebui să se comporte. Lord și Emrich (2001) consideră că până și trăsăturile fizice asociate cu rasa, sexul sau etnia, pot activa prototipuri care influențează așteptările celor din jur, asupra femeilor și bărbaților lideri. Experiențele indivizilor și identitatea lor socială, conturează așteptările pe care aceștia le au asupra modului în care un lider ar trebui să se comporte (Hogg, 2001). Teoria identității sociale susține că indivizii adoptă o anumită identitate în cadrul unui grup care le dictează modul în care aceștia se percep pe ei înșiși, cu respect față de membrii grupului și față de cei din afara grupului (Tajfel și Turner, 1986). Ulterior, aceste așteptări influențează gradul în care cineva este perceput ca un lider eficient (Hogg și alții, 2006).
Așadar, liderii a căror comportament și atitudine se incadrează în prototipurile de leadership sunt percepuți într-un mod mai pozitiv decât cei care nu se încadrează in aceste prototipuri ((Lord, Foti, și De Vader, 1984; Lord și Maher, 1993; Smith și Foti, 1998). Deși prototipurile diferă de la un individ la altul (Lord, Brown, Harvey, & Hall, 2001) și pot fi influențate de apartenența la un grup sau la o organizație (e.g., Hogg et al., 2006), există dimensiuni ale prototipurilor de leadership, care se mențin printre toți indivizii (Epitropaki și Martin, 2004). Cercetătorii (Offermann, Kennedy și Wirtz, 1994) au descoperit existența a optdimensiuni ale prototipurilor de leadership: sensibilitate/precizie, dedicare, tiranie, carismă, atracție/farmec, inteligență, putere și masculinitate. Aceste dimensiuni reprezintă cea mai importantă și precisă descoperire privind prototipurile de leadership și pe baza acestora au fost realizate cercetările ulteriore (ex. Epitropaki și Martin, 2004).
Puterea, masculinitatea și tirania sunt dimensiuni ale prototipului de leadership de agent. Sensibilitatea este o o dimensiune a prototipului de leadership comun, în timp ce dedicarea, charisma, atractivitatea și inteligența sunt considerate dimenisiuni ale prototipului de leadership non-gen. (Johnson, Murphy, Zewdie, Reichard, p.40, 2008).
Anumite cercetări au examinat dacă așteptările asupra prototipurilor sunt diferite pentru bărbații și femeile lideri, chiar dacă studiile relaționate au arătat faptul că avem așteptări diferite de la fiecare gen. De exemplu, Schein (1973, 1975) a cerut liderilor de sex masculin și feminin să claseze anumite trăsaturi ca fiind caracteristice femeilor în general, bărbaților în general și managerilor. Caracteristicile clasate pentru manageri au fost mult mai asemanatoare cu cele identificate pentru bărbați în general decât pentru femei în general, ceea ce sugerează că așteptările noastre pentru bărbați sunt mai asemănătoare cu așteptările noastre pentru lideri, decât așteptările noastre pentru femei. Același rezultat a fost identificat și 15 ani mai târziu (Brenner, Tomkiewicz, și Schein, 1989; Heilman, Block, Martell, și Simon, 1989).
.
Studii relevante pentru acest domeniu:
În anul 1990, Eagly și Johnson au realizat o meta-analiză a 162 de studii existente până la acel moment (studii realizate în perioada 1961-1987) care au comparat femeile și bărbații din punct de vedere al stilurile lor de leadership. Meta-analiza a fost realizată din două perspective: perspectiva angajatilor și cea a managerilor. Analiza realizată din perspectiva angajatilor, a arătat cum își văd aceștia superiorii și a evidențiat faptul că femeile, mai mult decât bărbații, au tendința de a adopta silul democratic și cel orientat interpersonal, pe când bărbații tind să adopte stilul autocratic sau cel orientat către sarcini. Studiile realizate în organizații, din perspectiva managerilor, au arătat ca diferența dintre femeile și bărbații care ocupă funcții de conducere, este că femeile sunt predispuse la adoptarea unui stil democratic și participativ, pe
INFLUENȚA GENULUI ASUPRA EXERCITĂRII FUNCȚIILOR PUBLICE DE CONDUCERE DIN APARATUL DE LUCRU AL GUVERNULUI
când bărbații, se orientează către un stil autocratic sau directiv. (Eagly, Johannesen-Schmidt, van Engen, 2003, p. 570).
În completarea acestei analize, a fost realizată o nouă meta-analiză bazată pe studii realizate din 1987 până în 2000 (van Engen, 2001), ce a avut aceleași rezultate ca și cea realizată anterior, dar a adus ca și valoare adăugată studiilor precedente, faptul că oamenii reacționează într-un mod negativ atunci când o femeie adoptă un stil autocratic sau directiv, și nu au aceeași reacție atunci când un bărbat adoptă aceste stiluri. O altă constatare a fost că o femeie nu va alege să adopte un stil care ii va conferi o evaluare negativă de către cei din jur. (Eagly, Johannesen-Schmidt, van Engen, 2003, p. 570).
În 2003, Eagly, Johannesen-Schmidt și van Engen au realizat o meta-analiză a 45 de studii care comparau femeile și bărbații manageri. în ceea ce privește stilurile de leadership tranzacțional, transformațional și laissez-faire. Această meta-analiză a cuprins un studiu amplu efectuat pentru a furniza norme și standarde psihometrice pentru MLQ, instrument ce măsoarădiferențele dintre aspectele stilurilor de leadership (Centrul pentru Studii de Leadership, 2000), precum și mai multe studii efectuate în anumite organizații sau grupuri de organizații, majoritatea făcând parte din mediul antreprenorial sau din sectorul educației. Măsuratorile stilurilor de leadership au fost efectuate pe subordonați, grupuri, superiori sau înșiși lideri. (Eagly; Carli; p. 816, 2003).
Rezultatele meta-analizei lui Eagly, Johannesen-Schmidt și van Engen au arătat că, în comparație cu bărbații lideri, femeile lider au tendința de a avea un comportament mai transformațional și se angajează să răsplatească subordonații care sunt performanți, caracteristică întâlnită in stilul tranzacțional. De asemenea, bărbații lideri au tendința mai mult decât femeile, de a manifesta două caracteristici ale leadershipului tranzacțional: managementul activ (își asistă subordonații în greșelile și eșecurile lor în a îndeplini standardele) și managementul pasiv (așteaptă ca problemele să devină foarte grave, pentru a interveni). Bărbații au obținut un scor mai mare în ceea ce privește stilul laissez-faire, arătând astfel, lipsa implicării lor în procesul de management. În concluzie, studiul a identificat diferențe minore de gen, dar aceste diferențe s-au menținut atât în meta-analiză, cât și în analizele auxiliare ale studiului normativ al MLQ, în alte studii care au folosit MLQ și în studii care au folosit alte măsurători ale acestor stiluri. (Eagly; Carli; p. 817, 2003).
Contrar opiniei potrivit căreia diferențele de gen, în ceea ce privește stilurile de conducere sunt un rezultat al plasării femeilor în roluri de conducere diferite, care de multe ori, cedează bărbaților mai multă putere decât femeilor (de exemplu, Kanter, 1977; Ragins, 1991), efectele genului nu au fost diferite în studiile care urmăreau evaluarea liderilor care au avut același rol/funcție (de exemplu, funcții de conducere din universități) șinici în studiilecare evaluau lideri dintr-un vast domeniu unde bărbații și femeiledețineau roluri diferite (de exemplu, manageri de organizații diferite). De asemenea, aceste constatări sunt puțin probabil să fie un produs al aplicării de standarde diferite în cercetarea bărbaților și a femeilor (vezi Biernat & Kobrynowicz, 1999), deoarecescalele de evaluare folosite în acest studiu nu sunt scale de evaluare adjective, ci sunt scale care evaluează comportamentul și frecvența cu care un lider se angajează în fiecare tip de comportament relevant.
Interpretarea acestor descoperiri a inclus mai multe posibilități (Eagly și colab., 2003): stilul transformațional și comportamentele recompensatorii pot soluționa unele neconcordanțe, care există între stilurile de conducere și genul feminin, deoarece aceste stil nu este în mod distinct masculin (a se vedea Eagly & Karau, 2002), rolurile de gen pot influența leadershipul prin intermediul răspândirii și interiorizarea normelor specifice de gen, care ar putea facilita
INFLUENȚA GENULUI ASUPRA EXERCITĂRII FUNCȚIILOR PUBLICE DE CONDUCERE DIN APARATUL DE LUCRU AL GUVERNULUI
concentrarea femeilor pe aspectele mai feminine ale leadershipului transformațional inclusiv spargerea plafonului de sticlă și standardele duble asociate pentru selectarea și promovarea managerilor, poate produce femei lideri mai competenți decât bărbații lideri.
Diferențele de gen în leadershipul transformațional și cel tranzacțional au implicații asupra argumentelor în avantajul femeilor, deoarece cercetatorii au definit aceste stiluri într-un efort de a identifica o conducere eficientă. Pornind de la acest fapt, o meta-analiza a 39 de studii a aratat corelații pozitive între eficiență și toate componentele leadershipului transformațional precum și componenta de recompensa a leadershipului tranzacțional, singurul aspect al leadership tranzacțional în care femeile au depășit bărbații (Lowe, Kroeck, & Sivasubramaniam, 1996). Studiul normelor de măsurare al MLQ a produs rezultate similare în ceea ce privește eficiența (Centrul pentru Studii de Leadership, 2000) , și, în plus, a arătat relații negative întreeficiența liderilor și două dintre celelalte măsurători: managementul pasiv care este una dintre componentele leadershipului tranzacțional și stilul laissez- faire.
Având în vedere aceste constatări, tendința femeilor de a depăși bărbații în componentele stilului de conducere, care se relaționează în mod pozitiv cu eficacitatea (adică, leadershipul transformațional și aspectul privind recompensa în stilul tranzacțional) și tendința bărbaților de a depăși femeile în stilurile ineficiente (adică managementul pasiv și laissez-faire leadership) demonstrează abilitățile femeilor de a fi lideri buni. Astfel, cercetarea asupra stilurilor transformațional, tranzacțional și laissez-faire sugerează avantajul femeilor, deși acesta este destul de mic.
Majoritatea femeilor manager se regăsesc în pozițiile de nivel mediu sau inferior al managementului, un număr mic dintre acestea reușind să spargă tavanul de sticlă (Cole, 2004, p.106) și să acceadă în funcții ale top managementului.
Această situație are diferite cauze precum: prejudecățile societății privind rolurile femeilor și ale bărbaților, căsătoria și copiii, lipsa beneficiilor și facilităților pentru femeile care lucrează și dominanța valorilor masculine în culturile organizaționale. (Macarie și alții. 2011, p. 147).
Faptul că în organizații predomină valorile masculine, nu este doar o consecință a valorilor sociale sau a prejudecăților existente la adresa femeilor, ci și o urmare a lipsei de experiență practică, pe care femeile le au în ceea ce privește leadershipul. Organizațiile sunt dominate de culturi organizaționale făcute de bărbați pentru bărbați, situație care afectează în mod direct șansele de reușită a femeilor care vor să ajungă în poziții de conducere. Într-o organizație în care domină trăsăturile masculine, femeile se integrează mai greu și se comportă diferit pentru a fi acceptate. (Macarie, Hințea și Mora, p.147, 2011).
Cercetătorul J. Marshall a identificat două seturi de valori care definesc cultura organizațională feminină și masculină, și pe care acesta la consideră “aptitudini accesibile pentru ambele genuri…femeile și bărbații sunt la fel, dar de asemenea, și diferiți”, concluzionează cercetătorul.
INFLUENȚA GENULUI ASUPRA EXERCITĂRII FUNCȚIILOR PUBLICE DE CONDUCERE DIN APARATUL DE LUCRU AL GUVERNULUI
Valori masculine Valori feminine
Încredere în sine
Detașare
Control
Competiție
Focalizata pe perceptie
Raționalitate
Transparență
Discriminare
Dinamism, eficacitate
Interdependență
Cooperare
Caracter receptiv
Merging
Acceptare
Acceptare a unor modele, context
Tonus emotional
Faptul de a fi
Intuiție
Capacitate de sinteză Sursa: Marshall din Cole, 2004
Aceste caracteristici identificate, arată o diferență între modul de comportament al celor doua genuri, influențând în mod direct și stilurile acestora de conducere. Aceste trăsături nu definesc în totalitate cele doua genuri în mod separat, deoarece femeile pot dezvolta valori masculine și invers în comportamentul lor ca și lideri, dar ne ajută să ne conturăm o idee privitoare la conduita pe care cele doua genuri o vor avea.
În societățile vestice, valorile masculine sunt predominante, lucru care a condus la presupoziția că femeile sunt considerate inferioare bărbaților. Valorile masculine impun într-o organizație prezența unui stil autocratic sau direct, în timp ce valorile feminine caracterizează stilul democratic sau pe cel participativ. Și cum literatura de specialitate a arătat că stilul de leadership participativ este mai eficient decât cel autoritar, rămane de văzut dacă bărbații vor adopta valorile feminine în actul lor de conducere sau vor accepta o prezență mai mare a femeilor în pozițiile din top management. (Macarie și altii, p. 148, 2011).
Studiile realizate în România arată o situație similară cu cea din țările vestice, în ceea ce privește statutul femeilor în societate și modalitățile lor de a conduce.
O cercetare condusă de Centrul de Sociologie Urbană și Regională pentru Consiliul Național împotriva Discriminării (2005), cu scopul de a evalua situația femeilor și a bărbaților din România, a arătat că 48% dintre respondenți consideră situația bărbaților mai bună decât situația femeilor și recunosc că femeile nu au un statut egal cu cel al bărbaților pe piața muncii, deoarece după cum au afirma aproape jumătate dintre respondenți, femeile muncesc mai mult acasă, Totuși, 40% dintre respondenți consideră că femeile sunt egale cu bărbații, această egalitate dintre genuri referindu-se la a avea aceleași drepturi, a lua decizii în comun, a avea obligații familiale egale, a avea acces la aceleași locuri de muncă sau la a avea drepturi egale în familie. (Macarie, Hințea și Mora, 2011, p.149)
Pentru a studia prezența persoanelor de gen feminin în funcțiile de conducere din
,administrația publică din România, Felicia Macarie a realizat un studiu, pe 12 instituții publice din județul Bistrița-Năsăud.
INFLUENȚA GENULUI ASUPRA EXERCITĂRII FUNCȚIILOR PUBLICE DE CONDUCERE DIN APARATUL DE LUCRU AL GUVERNULUI
Caracteristici ale stilului de conducere al femeilor identificate în studiu:
Sursa: Macarie, 2011
După cum se poate observa, majoritatea caracteristicilor identificate de către subiecții studiului, ca și puncte forte, sunt caracteristici ale stilului democratic și participativ. Principalele puncte slabe identificate se referă, în principal, la atitudinea pe care cei din jur o au față de abilitatea femeilor de a face față provocărilor ocupării unei funcții de conducere, dar se pot observa și caracteristici feminine.
Concluziile aceste cercetări au fost că într-adevăr, femeile conduc diferit față de bărbați și că în organizațiile conduse de femei există o cultură organizațională diferită față de organizațiile conduse de bărbați. Prezența femeilor în pozițiile din top managementul instituțiilor publice este scăzută, comparativ cu situația existentă în organizațiile private. Femeile care au reușit să spargă plafonul de sticlă se găsesc preponderent în poziții de conducere din managementul de nivel mediu, acest lucru fiind puțin extins și la nivelul de top management.
Rezultatele cercetării sunt limitate deoarece numărul femeilor participante este redus, în eșantion nu au fost incluși și bărbați pentru a se putea realiza o comparație, iar structura eșantionului nu este în totalitate reprezentativă, deoarece doar o singura persoană ocupa o funcție de conducere din managamentul de top.
INFLUENȚA GENULUI ASUPRA EXERCITĂRII FUNCȚIILOR PUBLICE DE CONDUCERE DIN APARATUL DE LUCRU AL GUVERNULUI
Metodologia și obiectivele cercetării:
Scopul cercetării: Această cercetare își propune sa facă o analiza statistică a exercitarii funcțiilor de conducere de către femei în administrația publică centrală din România.
Obiectivul general: Analiza evoluției situației femeilor din funcțiile de conducere din APC din Romania în perioada 2013-2015.
Obiectiv specific: Analiza cantitativă a evoluției numărului femeilor care ocupă o funcție publică de conducere în administrația publică centrală din România, pentru a observa participarea pe criteriul de sex la procesul decizional.
Ipoteză: În administrația publică centrală din România există o reprezentare echilibrată a femeilor și bărbaților în funcțiile publice de conducere.
Metodologia cercetării:
Pentru a analiza evoluția numărului persoanelor de gen feminin care ocupă o funcție publică de conducere în administrația publică din România, am realizat a analiză statistică aferentă anilor 2013, 2014 și 2015. Ca și metodă de culegere a datelor, am utilizat analiza de documente oficiale, care mi-au fost transmise de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici. Datele obținute au fost prelucrate în Microsoft Excel, interpretate și comparate.
Situația privind funcțiile publice de conducere din alte state europene
Anual, Comisia Europeană, Direcția Generală Justiție și Unitatea Egalitate de Gen dau publicității pe pagina oficială a Uniunii Europene, baza de date privind echilibrul de gen în poziții de decizie, ce cuprinde date furnizate de către fiecare stat membru, de către țările Spațiului Economic European și din țările candidate la poziția de membru.
Baza de date on-line a Comisiei Europene (COM) a fost creată în anul 2003, pentru a centraliza informații referitoare la femeile și bărbații aflați în posturi de conducere în urmatoarele domenii: politic, judiciar, administrație publică, afaceri și finanțe, parteneri sociali și ONG-uri.
Pentru domeniul administrației publice, datele culese au în vedere distribuția pozițiilor de decizie în funcție de gen, doar la nivelul administrației publice centrale și la nivel național: ministere sau alte departamente la nivel național conduse de miniștri.
Pozițiile de decizie pe care baza de date le acoperă sunt: primul nivel administrativ (nonpolitic), numit grad decizional 1 și al doilea nivel administrativ (non-politic, după gradul decizional 1), numit grad decizional 2, în modul în care sunt ele definite în fiecare stat membru.
În România, administrația publică la nivel național este formată din: ministere și Secretariatul General al Guvernului, iar gradele decizionale comunicate COM pentru actualizarea bazei sale de date, sunt următoarele:
Gradul decizional 1: secretar general, secretar general adjunct, director general și director general adjunct.
Gradul decizional 2: director și director adjunct.
Potrivit datelor prezentate în această bază de date, România ocupă o poziție fruntașă în ceea ce privește numărul femeilor ce ocupă o funcție publică de conducere.
În ceea ce privește numărul femeile aflate într-o funcție de conducere de grad decizional 1, în anul 2012, România ocupa locul 2 cu 46%, după Slovenia (52%), pentru UE-27 și locul 3, după Slovenia (52%) și Islanda (50%), din cele 34 de țări care au furnizat date. În 2013, din totalul UE-28, România a ocupat locul 1, cu 47% dintre funcțiile de conducere de la nivel
INFLUENȚA GENULUI ASUPRA EXERCITĂRII FUNCȚIILOR PUBLICE DE CONDUCERE DIN APARATUL DE LUCRU AL GUVERNULUI
central, ocupate de către femei și locul 2 după Islanda (50%) dintre cele 34 de state care au raportat date.
În ceea ce privește numărul femeilor aflate în funcții publice de conducere de grad decizional 2, în anul 2012, România s-a situat pe locul 3, cu un procent de 56%, țara noastră fiind poziționată după Slovacia (86%) și Letonia (61%). La nivelul celor 34 de state care au raportat date, România se afla tot pe locul al treilea. Pentru anul 2013, la nivelul UE-28, România a ocupat poziția a patra, la egalitate cu Estonia, cu un procent de 53%, înainte situandu-se Slovacia (85%), Letonia (61%) și Slovenia (58%). În ceea ce privește poziția în clasamentul general, România s-a clasat pe locul al cincilea.
Dintre toate statele care au raportat date, Islanda este singurul stat care a înregistrat procente egale de femei și bărbați în poziții de decizie, pentru ambele grade decizionale.
În ceea ce privește numărul bărbaților aflați într-o funcție publică de conducere, de grad decizional 1, pentru UE-27, datele înregistrate arată că pentru anul 2012, Luxemburg (100%), Malta (93%) și Belgia (92%) ocupă primele 3 locuri, aceeași situație menținându-se și în clasamentul general, la care se adaugă Turcia, tot cu un procent de 100%. România se afla pe poziția 28 între statele UE-28 și pe locul 33 în clasamentul general, cu un procent de 54% de bărbați care ocupau o funcție publică de conducere de grad decizional 1.
În anul 2013, Luxemburg și Belgia au fost pe primul loc în clasament, deoarece funcțiile publice de conducere de grad decizional 1, din aceste state sunt ocupate, 100% de către bărbați. Danemarca a ocupat locul 2 cu 90 de procente, fiind urmată de Malta și Irlanda, ambele cu un procent de 87%. În clasamentul general se păstrează aceeași ierarhie, la care se adaugă Turcia, cu un procent de 100% bărbați care ocupă astfel de funcții.
În ceea ce privește funcțiile publice de conducere de grad decizional 2, în anul 2012, România s-a clasat pe locul 25, primele 3 locuri fiind ocupate de Belgia (89%), Luxemburg (85%) și Germania (84%). În clasamentul general, Turcia a fost cea care s-a situat pe locul 1 (95%), urmată fiind de Belgia și Luxemburg, România clasându-se pe locul 32, cu un procent de 44%.
Pentru anul 2013, Belgia rămâne clasată pe locul 1, în UE-28, cu 86%, locul 2 și 3 fiind ocupate de către Germania (81%) și Danemarca (79%). România se afla pe locul 25, cu un procent de 47% și pe locul 30 în clasamentul general.
În anii 2012 și 2013, nu au existat modificări majore în ceea ce privește poziționarea României în baza de date a UE privind femeile și bărbații aflați în posturi de conducere în administrația publică centrală. La nivel european, bărbații sunt majoritari în ceea ce privește ocuparea posturilor de conducere, atât la gradul decizional 1 cât și la gradul decizional 2.
Din această perspectivă a reprezentării echilibrate a femeilor și bărbaților în funcțiile de conducere, ca indicator al participării pe criteriul de sex la procesul decizional, poziția României este diferită. Având în vedere, ponderea femeilor în ocuparea pozițiilor de conducere, pentru ambele grade decizionale, în cazul Romăniei se poate observa:
La gradul decizional 1, în 2012, procentul de reprezentare a femeilor a fost cu 17 puncte procentuale mai mare decât media clasamentului general (46% România, față de 29% toate statele care au raportat date). Diferența se menține și în anul 2013, când procentul de reprezentare feminină a fost tot cu 17 puncte procentuale mai mare decât media clasamentului general (47% România față de 30% toate statele care au raportat date).
La gradul decizional 2, în clasamentul general pe anul 2012, România a înregistrat o pondere feminină de 56% femei în poziții de decizie, cu 19 puncte procentuale peste media clasamentului general (37% toate statele care au raportat). În 2013, procentul înregistrat de 53%
INFLUENȚA GENULUI ASUPRA EXERCITĂRII FUNCȚIILOR PUBLICE DE CONDUCERE DIN APARATUL DE LUCRU AL GUVERNULUI
femei în poziții de decizie este cu 14 puncte procentuale peste media clasamentului general (39% toate statele care au raportat).
La nivelul tuturor statelor europene care au raportat date, nivelul de reprezentare al femeilor în funcții de decizie în administrațiile publice centrale a crescut în 2013 față de 2012 cu un procent la gradul decizional 1 și cu 2 procente, la gradul decizional 2. În România, tendința generală de creștere a ponderii feminine s-a înregistrat numai la gradul decizional 1, cu un procent. La gradul decizional 2, ponderea femeilor a scăzut cu 3 procente.
Creșterea cu un procent la gradul decizional 1 a făcut ca România să se situeze, la
acest grad decizional, pe prima poziție în clasamentul UE-28 și pe a 2-a poziție în clasamentul general (toate statele care au raportat date).
În ceea ce privește gradul decizional 2, deși s-a înregistrat o scădere cu 3 puncte procentuale, România ocupă locul 4 între statele membre UE și locul 5, comparativ cu statele care au raportat date.
La nivel european și în România, administrația publică constituie un domeniu ocupat în mare parte de către femei, în mod special la gradul decizional 2. Dar, se poate observa faptul că România ocupă o poziție superioară, între statele membre UE și nu numai, în ceea ce privește numărul femeilor care ocupă o funcție publică de conducere, pentru ambele grade decizionale. Acest lucru reflectă poziția Guvernului României față de promovarea egalității de șanse și a tratamentului egal.
Așadar, probabil femeile din România sunt mai conștiente de cunoștințele, competențele și aptitudinile pe care le posedă și sunt mult mai motivate și stimulate pentru a candida pentru posturi “cheie” contra candidaților de sex masculin și din aceste motive ocupă o parte semnificativă dintre pozițiile decizionale, ponderea acestora fiind mult superioară mediei europene și mediei unor state membre recunoscute ca promotoare active ale egalității de șanse și tratament egal între femei și bărbați
Prezentarea și analiza rezultatelor cercetării
În urma prelucrării datelor aferente perioadei 2013-2015, privind numărul funcțiilor publice de conducere din administrația publică centrală, am realizat diagrame și grafice pentru a observa distribuția funcțiilor publice de conducere pe genuri, evoluția numărului funcțiilor publice de conducere ocupate de bărbați și femei și am comparat numărul funcțiilor ocupate de către bărbați cu cele ocupate de către femei.
Numărul total de funcții publice de conducere din administrația publică centrală a scăzut în anii 2014 și 2015, comparativ cu anul 2013, numărul cel mai mic de funcții fiind înregistrat în anul 2014, urmând o ușoară creștere în anul următor. Numărul persoanelor de gen masculin care ocupau funcții de conducere, a urmat un trend descendent din anul 2013, până în anul 2015. După cum se poate observa, numărul persoanelor de gen feminin care ocupau o funcție de conducere, a urmat aceeași traiectorie ca și numărul total de funcții, în 2014 înregistrându-se o scădere față de anul precendent, ca mai apoi, în anul următor, să se înregistreze o creștere numerică. Chiar dacă totalul funcțiilor de conducere ocupate de către femei, a crescut în anul 2015, situație diferită de cea a funcțiilor ocupate de către bărbați, care a scăzut, numărul a rămas, mult mai mic, comparativ cu anul 2013.
Din analiza diagramelor de structură a funcțiilor publice de conducere, se poate observa că pentru toți cei trei ani este întâlnită aceeași situație, numărul femeilor ce ocupau o funcție de
INFLUENȚA GENULUI ASUPRA EXERCITĂRII FUNCȚIILOR PUBLICE DE CONDUCERE DIN APARATUL DE LUCRU AL GUVERNULUI
conducere fiind mai mare decât a bărbaților, procentele menținându-se în toate cazurile peste 50%. În toți cei trei analizați numărul femeilor ocupante a unei funcții de conducere depășește cu minin 10% numărul omologilor lor bărbați.
Din distribuția funcțiilor publice de conducere după gen se poate observa faptul că în fiecare an dintre cei trei ani analizați, numărul funcțiilor de conducere ocupate de către persoane de gen feminin este mai mare decât numărul funcțiilor ocupate de către persoane de gen masculin.
Numărul persoanelor de gen masculin înregistrează o scădere în fiecare an analizat, în timp ce numărul femeilor scade în anul 2014, față de anul 2013, pentru ca mai apoi să înregistreze o ușoară creștere în anul 2015.
În urma analizei evoluției numărului de persoane aflate într-o funcție publică de conducere se poate observa o scădere masivă a numărului, în anul 2014, față de anul precedent, această situație menținându-se și în anul 2015, dar fără aceeași intensitate.
Analizând evoluția numărului femeilor ce dețineau o funcție publică de conducere am observat o scădere puternică a numărului în anul 2014 față de anul precedent, situație diferită în anul 2015, unde numărul femeilor a înregistrat o creștere mică, comparativ, cu scăderea înregistrată în anul precedent. Chiar dacă numărul femeilor ce ocupau o funcție de conducere a crescut în anul 2015, nu s-a reușit depășit scăderea înregistrată în anul 2013.
În prelucrarea datelor statistice utilizate, am calculat frecvența relativă și proporția funcțiilor de conducere ocupate pe genuri, pentru a putea realiza distribuția funcțiilor, pe fiecare an analizat, după gen. Din distribuțiile calculate, putem observa că pentru fiecare an analizat, se menține acceași situație și anume, ponderea numărului de persoane de gen feminin, în totalul de funcții ocupate este mai mare decât numărul de persoane de gen masculin.
Concluzii
În urma analizei datelor obținute, se poate observa faptul că, în toată perioada analizată, numărul de femei ocupante a unei funcții publice de conducere din administrația publică centrală din România, se menține la un nivel superior cu aproximativ 10% față de numărul persoanelor de gen masculin care ocupă astfel de funcții.
Analizând totalul funcțiilor de conducere ocupate, putem observa că acestea au înregistrat o scădere semnificativă și pe total și pe distribuția lor pe genuri, în anul 2014, față de anul anterior. Pentru anul 2015, numărul femeilor a crescut, situație diferită de evoluția negativă înregistrată de numărul bărbaților din aceste funcții,
Conform acestor date, putem concluziona faptul că în administrația publică centrală din România, femeile sunt foarte bine reprezentate în funcțiile publice de conducere, fiind majoritare pe toată perioada analizată. Scăderea numărului femeilor ce ocupau o funcție publică de conducere nu poate fi relaționată cu genul, cu fenomenul de discriminare sau cu prezența stereotipurilor în societatea românească, deoarece această scădere este înregistrată și în rândul numărului de bărbați, această scădere corelându-se probabil cu schimbările organizatorice existente la nivel de administrație.
Așadar, administrația publică centrală din România, nu este un sector în care femeile să fie slab sau subreprezentate și nici la egalitate cu bărbații, având în vedere faptul că procentul de funcții ocupate de către femei este semnificativ mai mare, decât numărul funcțiilor de conducere ocupate de către bărbați. Ponderea femeilor care ocupă o funcție publică de conducere în admnistrația publică centrală este cu mult superioară, mediei din statele europene, România ocupând poziții fruntașe în ierarhia statelor europene, din acest punct de vedere. România depășește în ceea ce privește distribuția puterii de decizie între genuri, state membre importante care promvează tratamentul egal și egalitatea de șanse între femei și bărbați. Femeile din
INFLUENȚA GENULUI ASUPRA EXERCITĂRII FUNCȚIILOR PUBLICE DE CONDUCERE DIN APARATUL DE LUCRU AL GUVERNULUI
România au acces la funcții de conducere din administrația publică centrală, arătand astfel, evoluția țării noastre în acest domeniu.
Referințe
Adler, N. J. (1999). Global leaders: Women of influence. In G. N. Powell (Ed). Thousand Oaks, CA: Sage: Handbook of gender & work (pp. 239–261).
Antonakis, J. A. (2003). Context and leadership: An examination of the nine-factor full-range leadership theory using the Multifactor Leadership Questionnaire. Leadership Quarterly, 14, 261–295.
Avolio, B. J. (1999). Full leadership development: Building the vital forcesin organizations. .
Thousands Oaks, CA: Sage.
Avolio, B. J. (1999). Re-examining the components of transformational and transactional leadership using the Multifactor Leadership Questionnaire. Journal of Occupational and Organizational Psychology, 72, 441–462.
Avolio, B. J. (2002). for the Multifactor Leadership Questionnaire (Form 5X). Redwood City, CA: Mindgarden.
Bales, R. F. (1950). Interaction process analysis: A method for the study of small groups.
Cambridge, MA: Addison-Wesley.
Bartol, K. M. (1986). Women and men in task groups. In R. D. Ashmore & F. K. Del Boca (Eds.). Orlando, FL: Academic Press: The social psychology of female-male relations (pp. 259– 310).
Bass, B. M. (1990). Bass & Stodgill’s handbook of leadership: Theory, research, and managerial applications (3rd ed.). New York: Free Press.
Bass, B. M. (1996). The transformational and transactional leadership of men and women.
Applied Psychology: AnInternational Review, 45, 5–34.
Bass, B. M. (1997). Does the transactional-transformational leadership paradigm transcend organizational and national boundaries? . American Psychologist, 52, 130–139.
Bass, B. M. (1998). Transformational leadership: Industry, military, and educational impact.
Mahwah, NJ: Erlbaum.
Biddle, B. J. (1979). Role theory: Expectancies, identities, and behaviors. New York: : Academic Press.
Book, E. W. (2000). Why the best man for the job is a woman. New York: Harper Collins. Burns, J. M. (1978). Leadership. New York: Harper & Row.
Catalyst. (2000, February 8). Catalyst census finds few women corporate officers: No women officers in nearly half of Canada’s largest corporations.
Catalyst. (2002a, November 19). Catalyst census marks gains in number of women corporate officers in America’s largest 500 companies .
INFLUENȚA GENULUI ASUPRA EXERCITĂRII FUNCȚIILOR PUBLICE DE CONDUCERE DIN APARATUL DE LUCRU AL GUVERNULUI
Catalyst. (October 6, 2002). Fact sheet: Women CEOs. Preluat de pe http://www.catalystwomen.org/press_room/factsheets/fact_women_ceos.htm
Eagly, A. H. (1981). Sex of researchers and sex-typed communications as determinants of sex differences in influenceability: A meta-analysis of social influence studies. Psychological Bulletin, 90.
Eagly, A. H. (1990). Gender and leadership style: A meta-analysis. Psychological Bulletin, 108, 233–256.
Eagly, A. H. (1992). Gender and the evaluation of leaders: A meta-analysis. Psychological Bulletin, 111, 3–22.
Eagly, A. H. (1994). Genderand motivation to manage in hierarchic organizations: A meta- analysis. Leadership Quarterly, 5, 135–159.
Eagly, A. H. (2000). Social role theory of sex differences and similarities: A current appraisal. In T. Eckes & H. M. Trautner (Eds.). Mahwah, NJ: Erlbaum.: The developmental social psychology of gender (p. 123–174). .
Eagly, A. H. (2002). Role congruity theory of prejudicetoward female leaders. Psychological Review, 109, 573–598.
Eagly, A. H.-S. (2001). ). The leadership styles of women and men. Journal of Social Issues, 57, 781–797.
G., C. (2004). Management. Teorie și practică. Iași: Editura Știința.
Hackman, M. Z. (1992). Perceptions of gender-role characteristics and transformational and transactional leadership behaviours. . Perceptual and Motor Skills, 75, 311–319.
Hefferman, M. (2002, August). The female CEO ca. 2002. Fast Company.
Keller, B. (1999, November 10). Women superintendents: Few and far between. (ed. Education Week). Preluat de pe :// www.edweek.org / ew/ ewstory.cfm?slug_11women.h19&keywords_women%20superintendents
Loden, M. (1985). Feminine leadership or how to succeed in business without being one of the boys. New York: Times Books.
Lowe, K. B. (1996). Effectiveness correlates of transformational and transactional leadership: A metaanalytic review of the MLQ literature. . Leadership Quarterly, 7, 385–425.
Macarie F., H. C. (No.32,2011). Gender and leadership. The impact of organizational culture of public institutions în Transilvaian Review of Administrative Sciences.
Marshall, J. (1993). ‘Patterns of Cultural Awareness: Coping Strategies for Women Managers’ in Long. Montreal: McGill-Queens University Press: C. and Kahn, S. (eds.), Women, Work and Coping.
Ministerul Muncii. (2014). Analiză comparativă 2012-2013, privind poziționarea României în baza de date on-line a Comisiei Europene privind echilibrul de gen în poziții de decizie în administrația publică centrală. Preluat de pe http://www.mmuncii.ro/j33/images/Documente/Munca/2014-DOES-CESFB/2014-02- 24_CESFB_ANALIZA-COMPARATIVA-2012-2013.pdf
INFLUENȚA GENULUI ASUPRA EXERCITĂRII FUNCȚIILOR PUBLICE DE CONDUCERE DIN APARATUL DE LUCRU AL GUVERNULUI
Powell, G. N. (1990). One more time: Do male and female managers differ? . Academy of Management Executive, 12, 731–743.
Powell, G. N. (1994). Investigating the “glass ceiling” phenomenon: An empirical study of actual promotions to top management. Academy of Management Journal, 37, 68–86.
Powell, G. N. (2002). Gender and managerial stereotypes: Have the times changed? . Journal of Management, 28, 177–193.
Rosener, J. B. (1995). America’s competitive secret: Utilizing women as management strategy.
New York: Oxford University Press.
Sharpe, R. (2000, November 20). As leaders, women rule: New studies findthat female managers outshine their male counterparts in almost every measure. Business Week. Preluat de pe http://www.businessweek.com/common_frames/ca.htm?/2000/00
Vroom, V. H. (1973). Leadership and decision-making. Pittsburgh, PA: University of Pittsburgh Press.
Wirth, L. (2001). Breaking through the glass ceiling: Women in management. . Geneva, Switzerland: International Labor Office.
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI
Facultatea de Administrație și Management Public
Abstract:
Problematica resurselor umane este una de actualitate atât în România, dar și în alte state membre din UE și tocmai de aceea, în ultimul timp s-au elaborat numeroase studii și cercetări pentru a îmbunătăți activitatea instituțiilor cu privire la personal. Ȋn cercetarea elaborată mi-am propus să atrag atenția asupra faptului că domeniul resurselor umane a evoluat. Aceasta evoluție s-a bazat în special pe faptul că oamenii și-au dat seama că personalul reprezintă cheia instituțiilor publice de a obține performanță. Astfel s-a înțeles faptul că acestea trebuie să fie dezvoltate și mai mult decât atât educate
Cuvinte cheie: resurse umane, planificare, recrutare, selecție, conservare.
Aspecte strategice privind asigurarea cu resurse umane în cadrul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Electrochimie și Materie Condensată, Timișoara
Luciana Gherghina
Coordonator științific: Prof.univ.dr. Elvira NICA
CAPITOLUL 1: ASPECTE TEORETICE PRIVIND ASIGURAREA CU RESURSE UMANE
Planif icarea resurselor umane
Procesul de planificare al resurselor umane reprezintă previziunea pe termen lung și mediu a personalului care se consideră a fi necesar într-o instituție. Procesul de planificare a resurselor umane este folosit din ce în ce mai des deoarece s-a constatat importanța ei și beneficiile pe care le aduce pentru organizație. Din acest motiv, foarte multe organizații, publice sau private au inițiativă în a introduce acest model în companiile lor, însă pentru mulți, acest lucru rămâne numai un deziderat.
Potrivit autorilor străini, Cole&Gerald (1993), problema planificării resurselor umane a fost studiată îndelung pentru a se ajunge la concluzia că există foarte multe beneficii o dată cu introducerea acestui proces:
Scade riscul concedierilor în masă . Pe de altă parte, poate fi combătută și anticipată și cealaltă situatie când, o dată cu creșterea productivității poate fi nevoie de o mare masă de oameni într-un timp scurt, și această situație aducând tot felul de probleme sociale.
Posibilitatea de a avea oameni care să nu știe să folosească echipamentele moderne, adesea foarte costisitoare. Faptul că trăim într-o societate care se dezvoltă și modernizează continuu nu mai este o noutate. Pentru ca instituțiile să facă față noilor provocări trebuie să se modernizeze o dată cu societatea, astfel că echimpanetele de muncă sunt mereu dezvoltate și adaptate noii piețe. Ȋn acest caz, planificarea din timp a resurselor umane are un rol fundamental deoarece această schimbare va fi resimțită și la nivelul personalului, astfel că întreprinderea nu va fi pusă în situația de a rămâne fără personal pregătit pentru activitățile viitoare.
Posibilitatea ca instituția să rămână fără personal din cadrul conducerii: manageri sau directori tehnici – aceasta poate fi o problemă foarte complicată care poate duce chiar la faliment ( dacă este vorba de instituții private) sau la neîndeplinirea obiectivelor sau a misiunii în caz că vorbim de instituții publice. De aceea, atenția acordată anticipării acestor tipuri de resurse este întotdeauna obligatorie.
Planificare nu înseamnă numai previziunea personalului, ci, mai mult decât atât, a devenit o pregătire din timp a resurselor umane necesare.
Totodată, planificarea resurselor umane presupune pe de o parte, o identificare a nevoilor de personal ale organizației și legătura între această nevoie și personalul care există deja, iar pe de altă parte, procesul de recrutare și selecție a numărului de oameni care rezultă din planificare că este necesar. Astfel, planificarea reprezintă stabilirea riguroasă a posturilor ce trebuie ocupate pentru următorul an, sau mai mulți, după caz. Această planificare se face după ce s-a efectuat o analiză riguroasă a situației și compararea cu previziunea asupra productivității pe anii respectivi.
În lucrarea lui Graham& Roger (1998) se precizează faptul că organizațiile moderne dar și cele rămase în urmă sunt obligate să apeleze la planificare din mai multe motive:
Resursele umane sunt folosite cu maxim de eficiență astfel că se recrutează numai oamenii de care este nevoie iar eficacitatea și eficiența lor este direct proporțională cu planificarea atent elaborată de către departamentul de resurse umane.
Angajații sunt mai mulțumiți deoarece se văd în ipostaza în care cariera lor este atent analizată, așadar este recomandată o planificare formală mai degrabă decât una informală. Ȋn acest caz, fiecare angajat are posibilitatea de a avansa pentru că managerul este sfătuit să păstreze post liber de către departamentul de resurse umane și astfel promovarea este rapidă. O atenție deosebită se acordă și programelor de instruire care la un loc cu promovarea și planificarea, din care fac parte duc la obținerea unor șanse în plus pentru angajați, deci motivația acestora și interesul pentru instituție cresc.
După cum am putut observa, o planificare eficientă a personalului merge mână în mână cu o bună colaborare între manageri, conducători și departamentul de resurse umane. Este obligatoriu ca puterile de decizie să fie conștiente de importanța departamentului de resurse umane pe de o parte și pe de altă parte de planificarea riguroasă a resurselor și de asemenea să includă planificarea pe lista priorităților organizației pentrtu ca acest proces să rămână la nivel formal. Ȋn cazul în care planificarea nu este o prioritate, în mod sigur alte sunt prioritățile companiei, însă mai devreme sau mai târziu, eficiența instituției va scădea din cauza interesului scăzut pentru oameni.
Fact orii care i nfl uenț ează planificarea
Planificarea într-o organizație poate fi influențată de foarte mulți factori. Unul din ei, foarte important îl reprezintă schimbările aduse de politicile guvernamentale, spre exemplu modificarea vârstei de pensionare care poate face ca oamenii să plece mai devreme la pensie, sau dimpotrivă, să rămână cât mai mult în respectiva instituție. Un alt factor important îl reprezintă caracteristicile pieței fortei de muncă, cum ar fi rata somajului. Astfel, în cazul în care rata somajului este mare, procesul de recrutare va fi mai ușor, selecția de asemenea va fi mult mai flexibilă. Ȋn caz contrar, procesul se va îngreuna, resursele disponibile fiind puține. Nivelul de educație este un alt factor care influențează planificarea. Totodată și natura postului reprezintă o problemă. Astfel, în cazul în care este vorba de un post care are nevoie de o pregătire superioară, studii de specialite sau care presupun o activitate de management sau mai complexă, necesită o foarte mare atenție.
Astfel, potrivit lui Manolescu ,Marinaș & Marin, planificarea presupune o activitate complexă în care sunt implicate atât persoanele cu putere de decizie dar și departamentul de resurse umane. Planificarea are în vedere urmatoarele activități: decizii de management bine fundamentate, stabilirea de cereri viitoare, analiză
riguroasă a postului și a ofertei de angajați, organizarea sarcinilor, sau decizii pentru remedierea numărului mic, sau a surplusului de angajați.
Modalităti de pl anifi care a personalului
Potrivit lui Moldovan-Scholtz (2000) există 4 metode de planificare a personalului:
Estimarea este de obicei produsă de un expert, este cea mai răspândită tehnică, dată fiind simplitatea ei și se bazează pe opiniile expertului în resurse umane. Această procedură este subiectivă și informală, bazându-se mai mult pe experiențele anterioare și pe presupunerile făcute cu privire la cum ar putea evolua lucrurile. Caracterul de subiectivitate poate fi oarecum eliminat prin folosirea metodei Delphi. Această metodă reunește mai mulți experți cu experiențe similare și are drept scop obținerea unui punct de vedere comun. Metoda funcționează prin colectarea de date prin mai multe chestionare . Ȋn acest timp experții nu trebuie să se întâlnească pentru a nu-și influența părerea unul altuia. Cel care distribuie chestionarele, denumit în continuare intermediar, colectează în cele din urmă chestionarele și analizează răspunsurile pentru a face o sinteză a răspunsurilor și pentru a avea un număr al răspunsurilor corecte. Experții de asemenea, trebuie să mai menționeze numărul de personal care consideră că este necesar încă o dată pentru a avea și un interval de variație și o probabilitate maximă. Totuși, este folosită și metoda unui singur expert în organizațiile mici în care fluctuația personalului nu este atât de mare, iar mediul în care își desfășoară activitatea este unul stabil. Recomandată în cazul organizațiilor mari este totuși folosirea mai multor experți prin metoda Delphi.
O altă metodă este reprezentată de o proiectare a tendinței ce reprezintă o analiză a fluctuației personalului din trecut și ia în considerare evoluția unui factor și procesul de fluctuație a personalului. Spre exemplu, dacă este vorba despre somaj se pot realiza grafice și tabele în care să se observe în ce măsură acesta a influențat recrutarea. Având la bază aceste informații se va afla în mod cert cum vor evolua nevoile organizației de recrutare dacă intervine factorul respectiv. Ȋn cazul angajării de personal în cadrul administrației publice problema devine mai mare, pentru că de fiecare dată, cel mai important factor care survine îl reprezintă partea financiară, adică banii pe care administrația publică respectivă îi are la dispoziție
Tehnica de modelare este cea mai complexă pentru că ia in considerare mai mulți factori și analizează corelația cu procesul planificării.
Planificarea de jos în sus – are în vedere activitatea tuturor departamentelor din organizație, astfel că fiecare, în parte, de la cel mai mic la cel mai mare își elaborează o predicție cu privire la numărul de personal considerat necesar și înmânează analiza detaliată departamentului de resurse umane de la nivelul întregii organizații. Acesată tehnică se bucură atât de avantaje, dar și de dezavantaje întrucât, pe de o parte, fiecare departament în parte este în măsură să ia decizii deoarece se află foarte aproape de oameni și ar putea previziona mai bine viitoarele schimbări ce ar interveni, dar pe de altă parte, analizei lor le lipsește experiența și cunoștințele unui specialist de resurse umane, această experiență putând influența rezultatele. Metoda nu ia în considerare și factori externi cum ar fi nivelul de cerere pentru serviciile oferite astfel putând crea probleme. Decizia de a folosi această metodă revine
conducătorului unități care are o gamă largă de multe alte tehnicii ce pot fi folosite, dată fiind complexitatea domeniului de care vorbim.
Anali za post ul ui – o ceri nț ă esențială pentru o planificare corectă
Potrivit lui Manolescu (1998), analiza posturilor într-o organizație implică și o divizare a posturilor, atât pe verticală, dar și pe orizontală. Dimensiunea orizontală a muncii implică gradul de specializare a activităților și are în vedere faptul că aceasta este o condiție esențială pentru obținerea eficienței și a eficacității. Pe de altă parte, dimensiunea verticală are în vedere autoritatea, nivelurile ierarhice și are rolul de a ușura fluxurile comunicaționale din interiorul instituției. Prin complexitatea acestora, o atentă proiectare a posturilor trebuie să fie întotdeauna o prioritate a departamentului de resurse umane, dat fiind impactul pe care îl are asupra întregii organizații. Un post bine definit trebuie să aibă mereu următoarele elemente: sarcină ușor identificabilă raportată la cerințele și aptitudinile care se cer ocupantului, să constituie o sarcină care să merite să fie îndeplinită, să existe posibilitatea pentru cel care deține postul să ia anumite decizii conforme cu postul său și cu nivelul de autoritate, să îi ofere deținătorului posibilitatea de a se autoevalua și mai ales să îi ofere motivația și recompensele pe care le merită.
Analiza postului include două dimensiuni importante:
Descrierea postului – oferă o imagine de ansamblu asupra postului, informații privind: denumirea lui, nivelul ierahic, sarcinile cheie, cui se subordonează, rezultatele finale, autoritatea pe are i-o oferă deținătorului, resursele de care dispune ocupantul. Conform opiniilor autorilor de specialitate, Cole (2000), posturile sunt influențate de anumiți factori care pot fi interni – țin de modificările din organizație sau externi – din afara organizației, de aceea descrierea lor nu este o activitate punctuală, făcută o dată la un anumit interval de timp, ci trebuie să fie o activitate periodică care ține cont de anumite schimbări date de trecerea timpului, de schimbările determinate de personal cum ar fi: pregătire, specializări, abilități sau schimbările create de alți factori cum ar fi fluctuația personalului, recrutarea și selecția, relațiile, autoritătile și altele. Detaliile referitoare la post sunt consemnate în fișa postului care reprezintă documentul de bază într-o organizație.
Semnificația postului are în vedere toate caracteristicile pe care ocupantul trebuie să le îndeplinească pentru a-și desfășura activitatea în cadrul acestuia. Se referă la aptitudini, calități, experiența profesională, abilitățile cerute pentru îndeplinirea sarcinilor, perfectionarea, pregătirea profesională¸abilitățile fizice sau educația. Ȋn cazul acesta se pune problema stabilirii corecte a acestora,deci, mai întâi trebuie să se înțeleagă activitățile postului, a sarcinilor și atribuțiilor și în ce măsură anumite abilități ar putea ajuta ocupantul postului să le îndeplinească la cele mai înalte standarde. De asemenea, stabilirea specificațiilor postului este rezultatul a opiniilor mai multor specialiști atât de resurse umane dar și a persoanelor care dețin putere în respectiva organizație si care știu exact
care sunt sarcinile ce trebuie îndeplinite. Ȋn ultimul timp, fișa postului conține și specificațiile postului astfel încât aceasta cuprinde o întreagă vizualizare a anelizei postului per ansamblu.
Procesul complex al analizei postului este necesar în mai multe activităti din cadrul departamentului de resurse umane: recrutarea, selecția, pregătirea profesională, avansarea, stabilirea sistemului de recompense, și altele.
Analiza posturilor presupune folosirea mai multor metode Donald(2009):
Observarea – metodă simplă și directă care reprezintă observarea persoanei la locul de muncă și descrierea informațiilor cu privire la activitățile pe care le desfășoară: condițiile de muncă, ce are de făcut, timpul necesar desfășurării activităților. Metoda poate fi folosită în cazul activităților repetitive. Ȋn același timp, procesele mai complexe pot să fie analizate folosind observația împreună cu alte metode.
Interviurile reprezintă o metodă mai amplă care presupune acordarea unui chestionar pentru ocupantul postului. Poate fi structurat sau nestructurat, în funcție de rezultatele care se doresc a fi obținute. Interviul trebuie în mod clar să precizeze scopul și misiunea acestuia, trebuie să fie exprimat clar, fără ambiguități, trebuie să caute răspunsuri cât mai clare și selectarea informațiilor relevante oferite de ocupantul postului.
Chestionarele pot fi generale sau specializate și sunt deosebit de importante pentru obținerea unor rezultate viabile. Chestionarele cuprind mai multe intrebări care au menirea să ofere o descriere cât mai amplă asupra activităților oferind posibilitatea de a colecta date cât mai rapid.
Tehnica incidentelor critice reprezintă o tehnică care presupune culegerea de date în momente sau situații critice. Ȋn acest caz, cel care culege datele poate fi șeful direct sau persoane care cunosc atribuțiile postului respectiv. Avantajele metodei conform lui Lefter&Manolescu (1995), au în vedere atenția mărită asupra comportamentului la locul de muncă, dar în același timp presupune costuri mărite și interval mare de timp pentru strângerea informațiilor.
Pentru ca planificarea să fie un succes, trebuie ca în afară de analiza postului să se mai elaboreze și o analiză a angajaților actuali. Aceasta analiză oferă posibilitatea de a determina potențialul acelor oameni care sunt deja angajați luând în calcul posibilele promovări, cursuri de instruire sau concedieri. Analiza angajaților actuali oferă posibilitatea folosirii ei în scopuri diverse cum ar fi: transferul, promovarea, cursuri de pregătire profesional㸠recrutare sau selecție.
După efectuarea analizelor de mai sus: a angajaților actuali sau a posturilor, deciziile care trebuie luate de departamentul de resursele umane sunt printre cele mai complexe. Cazul cel mai fericit este atunci când planificarea realizată este un succes complet, iar organizația și-a atins scopul. Dar există și situații când există discrepeanțe majore între cererea de personal și ofertă.
Activitatea de planificare a resurselor umane este de o importanță mărită întrucât întreaga activitate a departamentului de resurse umane este influențată de aceasta iar succesul organizației depinde de estimările făcute. Finalitatea activității de
planificare o reprezintă realizarea unor anumite planuri: dezvoltare, recrutare, păstrare, flexibilizare, reducere a numărului de personal. Planul de dezvoltare are în vedere conceperea unor strategii și programe de instruire pentru resursele umane în vederea dezvoltării susținute a lor. Recrutarea reprezintă numărul de personal considerat necesar după ce s-a facut o atentă analiză a ceea ce este necesar în instituție și s-au analizat atât factorii externi dar și interni care pot interveni. Planul de păstrare reprezintă motivele pentru care oamenii nu doresc să își construiască o carieră, iar în acest caz trebuie concepute strategii și politici care să identifice posibilele metode ale conservării personalului, iar planul de flexibilizare vine în ajutorul acestuia prin metode flexibile , program flexibil, etc. Ultimul plan care se are în vedere atunci când se vorbește de planificarea forței de muncă îl reprezintă reducerea personalului, numai în cazul în care este strict necesar. Acest ultim plan este rezultatul unei planificări deficitare, cazul în care numărul de oameni nu a fost identificat corect și se poate realiza prin disponibilizări.
Recrutarea resurselor umane
Recrutarea este una dintre cele mai importante activități a departamentului de resurse umane, din două motive: primul ar fi că organizațiile nu există fără resurse umane, al doielea că activitatea de angajare de personal este permanentă. Pe de altă parte, potrivit lui Petrescu (1995), recrutarea înseamnă un proces dificil și costisitor, dar esențial în aceeași măsură, cu influențe deosebite asupra organizației.
Succesul recrutării este întotdeauna legat de abilitățile, educația și cunoștințele pe care trebuie să le aibă candidații, adică scopul acesteia este găsirea de personal calificat. Pentru a avea rezultate cât mai bune, trebuie realizată o detaliată analiză a postului și a specificațiilor acestuia.
Interviul este o etapă importanță a recrutării, una dintre cele mai folosite metode dar și printre cele mai criticate de specialiști. Interviul este foarte ușor de utilizat și oferă informații suficiente într-un timp foarte scurt, dar pe de altă parte este criticat datorită gradului mare de subiectivism care poate influența intervievatorul. Interviul ajută organizația să afle cât mai multe informații cu privire la cunoștințele, aspirațiile și abilitățile persoanei, dar pe de altă parte oferă și posibilitatea candidatului de a afla mai multe informații despre organizație, obiectivele și scopul acesteia. Interviul, potrivit lui Lefter, Manolescu& Deaconu(2001), pentru a-și îndeplini scopul trebuie să aibă în vedere mai multe cerințe:
Să fie bine structurat pe etape, pentru a permite o imagine cât mai completă asupra celui intervievat;
Să urmeze după cunoașterea prealabilă a informațiilor din CV și/scrisoarea de intenție;
Să aibă drept scop cunoașterea acelor caracteristici care nu pot fi aflate decât prin această metodă: încredere, ținută, limbaj, exprimare, punctualitate, motivare; urmând ca celelalte calități să fie testate prin metode mai bune ca interviul;
Să se desfășoare într-un cadru relaxant;
Responsabililul de la departamentul de resurse umane trebuie să fie pregătit și să încurajeze candidatul să ofere cât mai multe informații;
Să aibă ca finalitate întocmirea unei fișe de evaluare pentru candidat unde să fie trecut rezultatul interviului.
Fact orii care i nfl uenează recrutarea
La fel ca și planificarea, și procesul de recrutare este influențat de mai mulți factori, interni sau externi care pot pune probleme chiar și unui departament de personal foarte bine organizat. Factorii externi au legătură cu legislația națională dar și condițiile de pe piața muncii. Spre exemplu, o rată ridicată a somajului indică o oarecare ușurință a procesului de recrutare, ceea ce înseamnă că un număr mai mare de personal calificat își dorește să obțină un loc de muncă. Rata mai mică a somajului îngreunează munca departamentului de resurse umane, în sensul în care forța de muncă calificată există, însă în număr mai mic și necesită eforturi mai mari din partea organizaței.
În ceea ce privește mediul intern, factorii care pot influența recrutarea sunt: planurile de dezvoltare ale organizației care trebuie să fie corelate cu planurile privind dezvoltarea oamenilor din întreprindere pe termen lung. De asemenea, persoanele cu putere de decizie pot impune anumite strategii de recrutare, surse de atragere a candidaților care pot ușura sau îngreuna recrutarea. Totodată și analiza postului este privită ca un factor important și specificațiile acestuia, la fel și experiența profesională a instituției privind recrutarea. Indiferent dacă într-un moment sau altul nu este prezentă nevoia instituției de a recruta, totuși, departamentul de resurse umane trebuie să fie la curent cu toate modificările care apar. Din aceste motive, procesul de recrutare este foarte complex, mai ales ținând cont de faptul că pentru oameni cele mai importante motive atunci când aleg un loc de muncă sunt salariul, dezvoltarea profesională, condițiile de muncă și programul de muncă.
Form e de recrut are
O instituție poate să-și acopere nevoia de personal prin două metode de recrutare: fie din interiorul organizației când resursele umane sunt promovate, fie prin recrutarea din exteriorul organizației, metodă la care apelează tot mai multe organizații.
Recrutarea internă – este posibilă în condițiile în care, în trecut, eforturile de recrutare din afara organizației au fost foarte mari și s-a atras o forță de muncă capabilă să progreseze și care poate trece de la o funcție la alta cu atribuții și sarcini mult mai importante. Acest tip de recrutare devine din ce în ce mai întâlnită deoarece aduce mai multe avantaje: de la motivarea angajaților, la costuri mai mici pentru procesul de recrutare. De asemenea, angajații care lucrează deja acolo sunt familiarizați cu mediul de muncă sau politica organizației. Dezavantajele acestei metode au în vedere: rutina acumulată, oamenii existenți nu pot aduce în activitățile lor inovație, pot exista nemulțumiri cu privire la promovare în sensul în care cei care nu sunt promovați sau transferați se pot simți neîndreptățiți și pot produce resentimente pentru instituție. De asemenea, privind recrutarea internă, există doi pași
care trebuie urmați: pe de o parte trebuie concepute programe de instruire care să le asigure bazele pentru o dezvoltare echilibrată, iar pe de altă parte, se are au în vedere criteriile pe care se fac promovările: instituțiile publice apelând mai ales la vechimea în muncă și experiența profesională. Pentru ca recrutarea internă să aibă loc trebuie publicat un anunț disponibil pentru toate resusele din instituție, impreună cu criteriile de selecție și cerințele specificate.
Recrutarea externă – reprezintă procesul de recrutare din afara organizației și este indispensabil mai ales organizațiilor care se dezvoltă rapid pentru că le oferă o gamă variată de forță de muncă. Din lista avantajelor fac parte procedurile inovative care cu care pot veni oamenii din exterior, managerii din afara organizației vin deja pregătiți și nu mai sunt necesare alte costuri cu pregătirea lor profesională. În schimb, acest tip de recrutare poate fi un proces destul de complex pentru că presupune foarte mult timp pierdut și costuri mărite. De asemenea, poate reprezenta o problemă și atragerea candidatului dar mai ales evaluarea lui. De multe ori se pune întrebarea: De unde știu sigur ca respectivul candidat este omul potrivit pentru locul de muncă pe care îl ofer? Tocmai din acest motiv oamenii recrutați din afara organizației au nevoie de mai mult timp să se acomodeze cu oamenii, activitățile, inclusiv cu scopurile și obiectivele organizației. Un alt dezavantaj îl reprezintă nemulțumirea angajaților care lucrează acolo. Ei se pot simți nemulțumiți pentru că sunt de părere că eforturile și experiența lor nu sunt răsplătite.
Sursele de recrutare externă sunt variate și rămâne la decizia departamentului de resurse umane în colaborare cu persoanele care au putere de decizie în organizație să hotărască care din ele se potrivește cel mai bine cu nevoile lor. Potrivit lui Zorlențan, Burduș&Căprărescu (1996), metodele de recrutare din exterior au următoarele caracteristici:
Anunțurile de publicitate transmise către public prin intermediul ziarelor centrale și locale, reviste de specialitate, radio, internet sau televizor. Riscurile acestei metode sunt reprezentate chiar de transformarea procesului într-o campanie publicitară, un factor determinant avându-l importanța recrutării pentru organizația respectivă. Anunțul de recrutare trebuie să cuprindă cât mai multe informații pentru atragerea candidaților referitoare la nevoie de recrutare, numărul de posturi vacante, cerințele postului, populația țintă, obiectivele, misiunea organizației.
Instituțiile de învățământ – sursă de atragere de forță de muncă importantă, de obicei folosită pentru ocuparea unor posturi care cer talente manageriale, economice sau tehnice.
Agențiile de forță de muncă sunt fie publice fie private și reprezintă un real ajutor pentru organizațiile în căutare de resurse umane, dar și pentru oamenii care își caută un loc de muncă întrucât aceste agenții, mai ales cele publice țin o permanentă legătură cu șomerii sau absolvenții de licee sau facultăți. Totuși, această metodă este costisitoare și este privită cu reticență deoarece s-a format o părere conform căreia acestea oferă forță de muncă slab calificată.
Sel ecț ia resursel or um ane
Selecția de resurse umane este un proces complex ce constă în alegerea, ținând cont de mai multe criterii, a candidatului cel mai potrivit pentru ocuparea postului vacant dintr-o organizație. Este un fenomen foarte important deoarece selecția implică costuri ridicate, deci o investiție din partea organizației care trebuie recuperate prin munca individului. Când vorbim de selecție, ne referim, în majoritatea timpului la două caracteristici importante: aceasta pe de o parte trebuie să fie în măsură să aleagă dintr-o multitudine de persoane potențiale pe aceea care este cea mai potrivită pentru desfășurarea locului de muncă, iar pe de altă parte, să dea dovadă de efciență.
1.3.1 Modalit ăți de selecți e a candidațil or
Importanța procesului de selecție este recunoscut de către marile organizații și din acest motiv, în ultimul timp, a început să se acorde o mai mare atenție metodelor și modalităților care se folosesc în momentul în care se decide folosirea acestei metode. Astfel, conform lui . Kamoche (2001), selecția se poate realiza prin intermediul a două modalități: empirică – ceea ce înseamnă că se bazează pe impresia pe care a făcut-o la interviu, recomandări, experiența profesională a recrutorului și părerile cu privire la posibila evoluție a candidatului și științifică – bazată pe studii, teste, grile de evaluare, probe practice, stagii, etc. Alegerea metodei cu care se va realiza selecția stă la baza departamentului de resurse umane, dar se ține cont și de următoarele criterii: caracteristicile postului, specificațiile lui, candidații care au aplicat pentru post, experiența și aptitudinile lor. De asemenea, un aspect deosebit de important este faptul că metoda aleasă, oricare ar fi ea (depinde de tipul organizației, cultura acesteia și nevoie de resurse umane pe care o are), trebuie să îndeplinească anumite cerințe:
Eficiența- costurilor raportate la metoda respectivă;
Validitatea- are în vedere posibilitatea de a măsura performanțele ulterioare la locul de muncă;
Practicabilitatea-oferă posibilitatea ca metoda să poată să fie ușor de aplicat și să fie acceptată atât de angajator cât și de posibilul angajat;
Acceptabilitatea se referă la acceptarea metodei de către posibilul angajat și înlăturarea oricăror urme posibile de discriminare;
Generalitatea – pentru a înlătura munca birocratică, aceasta este o cerință esențială astfel încât metoda să se poată aplica pentru mai multe funcții și posturi.
Procesul de selecție este întâlnit în toate fazele recrutării, nu numai la final în momentul în care departamentul de resurse umane al organizației trebuie să trieze candidații pentru a-l alege pe cel potrivit pentru postul respectiv. Astfel, de regulă, în cadrul unui proces de recrutare primul demers al forței de muncă este trimiterea unei scrisori de intenție și a unui curriculum vitae către organizația care a făcut publică
intenția de a angaja prin poștă sau prin mijloace electronice. Prima etapă a procesului de recrutare o reprezintă această analiză a documentelor pentru o viitoare triere având în vedere exigențele postului respectiv. Trierea se poate face în baza specificațiilor postului și corelarea lor cu informațiile regăsite în aceste documente. De asemenea, multe din organizații elimină anumiți candidați din cauza unor greșeli de ortografie, a lipsei semnăturii, a formulărilor de politețe. Se poate merge chiar și până la decizia de a cere anumite informații candidaților scrise de mână pentru a folosi teste grafologice cu scopul de a oferi anumite informații.
Procesul complex al selecției, presupune și întocmirea și distribuirea candidaților a unor teste de selecție. Acestea pot fi foarte variate și pot duce la cunoașterea mai bună a abilitaților și competențelor candidatului, dar pe de altă parte și la cunoașterea punctelor slabe care pot deveni restricții pentru ocuparea postului respectiv. Sunt câteva teste mai mult folosite în selecția de resurse umane, potrivit lui Lefter, Manolescu&Deaconu,(2001)
Teste medicale – acolo unde este cazul, mai ales la companiile în care desfășurarea activității presupune un anumit grad de risc sau acolo unde sunt necesare testarea unor calități ca: auz, vedere bună, rezistență la stat în picioare. Acestea pot fi criterii eliminatorii.
Teste de inteligență – urmăresc abilitatea unor persoane de a desfășura o varietate de activități în situații cât mai diverse;
Teste de cunoștințe – verifică gradul de cunoaștere al candidaților dintr-un anumit domeniu și sunt populare atunci când se dorește o triere masivă a candidaților;
Teste de abilități specifice – au în vedere evaluarea unor aptitudini diverse, stabilite după analiza detaliată a postului și stabilirea specificațiilor acestuia.
Testele de personalitate – au scopul de a vedea care sunt trăsăturile cu legătură directă de succes și includ întrebări deschise pentru ca individul să se poate exprima deschis.
Testarea comportamentului de grup reprezintă capabilitatea de a lucra în echipă.
În ajutorul departamentelor de resurse umane mai vin și centrele de evaluare- selecție care au anumite pachete care conțin teste pentru candidați, pregătiri, simulări sau interviuri. Aceste centre pot fi folosite și ca centre de formare și perfecționare profesională, astfel că organizațiile pot apela în orice moment la ele.
O altă modalitate de selecție, în toate cazurile, împreună cu încă una cel puțin, mai este și folosirea recomandărilor. Cele mai de interes oferă informații cu sarcinile anterioare, performanța în lucru, perioada în care a lucrat, comportamentul general și mai ales, motivul plecării.
Ultimul pas al selecției este reprezentat de luarea deciziei finale, adică alegerea unei persoane care să ocupe postul vacant. În acest caz se iau toate informațiile obținute în timpul procesului de recrutare și se analizează și evaluează pentru a alege persoana cea mai potrivită. Această decizie este luată de obicei de șeful
ierarhic al postului liber după consultarea cu departamentul de resurse umane, de conducătorul instituției sau chiar de către departamentul de resurse umane, după caz.
Conservarea resursel or umane
Termenul de conservare al resurselor umane s-a dezvoltat și în România și reprezintă eforturile și investițiile făcute de fiecare organizație în parte pentru a-și păstra personalul mulțumit pentru o mai mare perioadă de timp și mai ales pentru a-l face să obțină rezultatele dorite. De aceea, implicarea este soluția, implicarea din partea conducătorilor, managerilor, departamentului de personal și a tuturor celorlalte departamente cu putere de decizie. Când vorbim de implicare ne referim la motivarea angajaților, la insuflarea creativității și mai ales a încurajării lor pentru a-și exprima nemulțumirile și ideile. Motivația a apărut dintr-o nevoie și nu este aceea de a-l face pe om să muncească, ci de a-l face să muncească cu folos, de a-și utiliza în cel mai bun fel resursele intelectuale, cunoștințele practice și teoretice, aptitudinile, pentru că acolo unde oamenii sunt mulțumiți ce ceea ce fac, de cum se simt, de ce li se oferă, există și muncă cu folos, productivitate și performanță. Aceasta situație este una de învingător-învingător: pe de o parte angajații sunt satisfăcuți deoarece fac ceea ce le place, au obiectivele lor și sunt răsplătiți pentru eforturile pe care le fac, iar pe de cealaltă parte, organizația își atinge obiectivele și misiunea este îndeplinită.
Importanța acestui domeniu a făcut să fie intens studiat de specialiștii în domeniu, astfel că s-a ajuns la descoperirea a două tipuri de nevoi ale resurselor umane: primare și secundare. Nevoile primare au legatură cu asigurarea integrității fizice a organismului, hrană, odihnă, apărare, în timp ce nevoile secundare se formează pe parcursul vieții, importante în asigurarea integrității psihice, dar și sociale.
Motivarea, element indispensabil al conservării presupune existența:
Motivelor – pot fi conștiente sau nu și reprezintă transpunerea în practică a unei necesități. Este elementul care decanșează actiunea și asigură satisfacerea nevoii.
Intereselor – au în vedere anumite orientări în diverse domenii de activitate. Ele implică organizare, eficacitate si eficiență. O persoană care exercită anumite activități dar nu are o finalizare pentru niciuna din ele înseamnă că nu are un interes planificat și bine stabilit.
Convingerilor – reprezintă o idee a unui individ puternic atașată de acesta în cuprinsul personalității lui care îl împing către anumite activități. Interesantă este deosebirea între idee și convingere, pentru că nu orice idee reprezintă o convingere, ce a din urmă existând pe o perioada îndelungată de timp și având o valoare semnificativă care îl poate face pe individ să deosebească binele de rău, frumosul de urât si minciuna de adevăr. Convingerea nu este numai o simplă idee, este ceva pentru care individul luptă, este o forță aceeași cu aspirațiile și cu trăsăturile sale.
Toate aceste elemente reprezintă structuri motivaționale si alături de ele mai putem regăsi idealurile și concepția despre lume, două elemente care provin de asemenea din experiența de viață și profesională, cu o influență majoră dată de cultură, educație și personalitate.
Ti purile m oti vați ei
Ȋn literatura de specialitate au fost identificate două tipuri de motivație, luate două câte două:
Motivația pozitivă și negativă. Cele două au în vedere, pe de o parte, motivațiile încurajatoare, laudele și au ca finalitate eficiența activităților desfășurate de personal și pe de altă parte motivația negativă are în vedere amenințările, pedepsele și pot merge până la a blama persoana respectivă. Acest tip de motivație nu este recomandat, dar dacă totuși se decide folosirea lui, acest lucru trebuie făcut cu prudență.
Motivația intrinsecă și extrinsecă. Motivația directă(intrinsecă) are legătură cu necesitățille personale, autoîmplinire, creativitate. Așadar motivația intrinsecă provine din fiecare om în parte și în concluzie depinde numai de personalitatea acestuia. Ȋn schimb, motivația extrinsecă (provine din exteriorul individului) este uneori impusă de un alt individ sau chiar de organizația din care face parte. Trăirile emotionale pot fi în acest caz negative: teamă sau chiar și agresiune și în puține cazuri aceasta poate fi pozitivă manifestându-se prin satisfactie. Motivația extrinsecă poate fi la rândul ei pozitivă sau negativă.
Legăt ura î nt re performanța organizațiilor și resursele umane
Existența motivației a apărut pentru prima oară ca o noțiune teoretică, foarte puțin pusă în practică. Apoi însă, după un studiu complex referitor la oamenii din cadrul organizației în strânsă legătură cu performanțele muncii lor, motivația a început să fie văzută ca un adevărat instrument folosit de către persoanele cu putere de decizie:conducători sau patroni, pentru a obține performanțe înalte de la aceștia. Această legătură între performanță și motivație apare și atunci când vorbim de activitățile de rutină, obișnuite, dar și când este vorba de sarcinile mai complexe. În cazul sarcinilor ușoare, de zi cu zi, motivația este direct proporțională cu nivelul performanței, o dată cu creșterea motivației crește și nivelul performanței obținute. Pentru sarcinile complexe, problema performanței în raport cu motivația devine un proces mai complicat în sensul că motivația crește o dată cu performanța până la un anumit punct, după care performanța poate începe să scadă. În acest context apare așa numitul optim motivațional ce reflectă un optim al motivației care să ofere posibilitatea performanțelor de nivel înalt sau cel puțin la nivelul așteptat. În acest caz se poate vorbi de două situații:
Dificultatea activității desfășurate este apreciată și percepută corect de către individ, caz în care relația dintre motivație și performanță poate fi de corespondență, chiar de echivalență.
Dificultatea activității este apreciată greșit de către om, fiind vorba de două cazuri: activitate subapreciată – în acest caz omul este submotivat ceea ce va conduce la nerealizarea activității, sau activitate supraapreciată – ceea ce are ca și consecință o supramotivare a angajatului care ar putea face ca individul să fie stresat, dezorganizat, sau să cheltuie inutil resursele energetice de care dispune.
Din aceste motive optimul motivațional trebuie să fie rezultatul obișnuirii resurselor umane să înțeleagă cât mai corect dificultatea sarcinii pe care o au de îndeplinit, dar și al controlului intensității motivației pentru a crește sau scădea.
Dimensiunile motivării resurselor umane
Problematica motivației resurselor umane este extrem de importantă, atât în sistemele bugetare, dar și în sectorul privat pentru că toți conducătorii instituțiilor știu că atingerea performanțelor și a obiectivelor organizației depinde de atitudinea angajaților față de sarcinile pe care le au de îndeplinit și de modalitatea de realizare.
În literatura de specialitate s-au identificat 2 dimeniuni ale motivării potrivit lui Prodan (1997), dimensiunea obiectivă și subiectivă:
Dimensiunea obiectivă se caracterizează prin recompensarea inegală, diferențiată a salariaților. Acest termen însă nu trebuie să se confunde cu practicile incorecte sau inechitabile, însă se consideră că egalitarismul salarial a adus companiilor și instituțiilor publice, pe termen lung efecte negative care au dus de fapt la o demotivare a angajaților. De asemenea, specialiștii sunt de părere că o diferențiere a modalității de plată a salariaților în funcție de sarcini, experiență, calificare, rezultate obținute, organizarea sarcinilor, modul de desfășurare al activităților va crește motivarea angajaților din orice tip de instituție, publică sau privată.
Dimensiunea subiectivă are în vedere motivarea angajaților în altă modalitate decât partea salarială. Astfel, susținătorii acestei dimensiuni susțin că printre motivațiile oamenilor se pot regăsi:
Învățarea prin muncă;
Luarea deciziilor;
Încurajarea creativității și a inovației;
Contactul social;
Siguranța viitorului;
Nevoia de învățare și perfecționare continuă.
De asemenea, în afară de aceste două dimensiuni, specialiștii s-au concentrat și pe găsirea mai multor teorii motivaționale: de conținut, de proces, de întărire.
Din cadrul teoriilor de conținut fac parte teoria ierarhiei nevoilor, teoria X- Y, Teoria factorilor duali, Teoria ERG, Achiziția succeselor. Acestea au în vedere acei factori care pot incita sau iniția un comportament motivat care au legătură cu banii, statutul social sau realizările proprii.
Teoriile de proces includ Teoria performanțelor așteptate și Teoria echității cu rolul de a accentua factorii care direcționează comportamentul: de cele mai multe ori vorbim despre motivația care vine din interiorul individului pentru recunoaștere sau performanță ridicată.
Un exemplu de teorie de întărire îl reprezintă condiționarea care presupune repetarea unor acțiuni/comportament și recompensarea acelui comportament. O caracteristică de bază a prezentei teorii o reprezintă descoperirea factorilor care produc repetarea comportamentului în cauză.
Nevoile motivationale au fost clasificate după mai mulți autori, cea mai importantă și de esență fiind Teoria Ierarhiei Nevoilor a lui Maslow, conform căreia toate nevoile umane pot fi clasificate în 5 categorii, fiind aranjate într-o schemă ierarhică care are ca scop stabilirea ordinii în care acestea sunt satisfăcute. Astfel, potrivit lui Schermerhorn, aceste nevoi cuprinse în piramida lui Maslow sunt reprezentate de jos în sus, de la cele asupra căruia autorul dă o importanță mai mică, la cele de sus, cărora le acordă un grad de importanță mărit:
Nevoile fiziologice cum sunt hrana, odihna, îmbrăcămintea, locuința asigură supraviețuirea. Ele sunt esențiale și pot fi asigurate oamenilor printr-o salarizare corespunzătoare, dar și prin condiții de muncă bune și program de lucru rezonabil;
Nevoia de siguranță, atât fizică dar și socială – are în vedere o atenție sporită condițiilor de muncă, de asigurare a securității în muncă dar și asigurarea unei pensii decente la incheierea activitătii;
Nevoia socială și de asociere la un grup – reprezintă nevoia de afecțiune și prietenie, de apartenență la un grup cu aceleași idealuri, idei și aspirații. Este cuprinsă aici și nevoia de cooperare și colaborare, de lucru în echipă.;
Nevoia de stimă și recunoaștere socială – are în vedere nevoia unui om de a fi remarcat la nivelul unui grup pentru abilitațile, cunoștințele, ideile inovative si aptitudinile lui. Această idee se poate îndeplini la nivel organizațional prin promovare într-o funcție nouă ce poate aduce sentimente de putere, încredere și siguranță că eforturile sale sunt răsplătite;
Nevoia de afirmare pe plan profesional și realizare profesională reprezintă cel mai înalt nivel al piramidei fiind considerat de Maslow ca fiind cel mai important factor motivațional.
Alte teorii care au fost dezvoltate privind motivația personalului, potrivit lui Schermerhorn, (1998) sunt:
Teoria factorilor duali a lui Herzberg care se bazează pe două tipuri de factori care pot influența sentimentele angajatului –motivatori sau igienici;
Teoria ERG a motivării a lui Clayton Alderfer care restrânge cele 5 nevoi ale lui Maslow la 3 mari categorii: existență, relaționare și dezvoltare;
Teoria achiziției succeselor propusă de McClelland și Atkinson care presupun că oamenii doresc să-și satisfacă 3 tipuri de nevoi: putere, afiliere, sau realizare.
Teoria lui Victor Vroom, a performantelor așteptate care se folosește în explicarea motivației de factorii motivaționali individuali combinați cu cei organizaționali.
Teoria echității – are în vedere abilitatea angajaților de a evalua modul în care au fost plătiți în funcție de sarcinile și rezultatatele muncii lor. Acest mod de evaluare poate produce însă nemulțumiri în rândul angajaților;
Teoria condiționării operante presupune o modalitate prin care rezultatele pozitive să fie repetate, iar cele negative să nu fie repetate pentru a nu duce la eșecul organizației.
Ȋn literatura de specialitate se oferă multe teorii despre motivație și cum ar trebui ea privită, însă oare cât la sută din cuvintele asezate pe hârtie reflectă realitatea cu adevărat? Ȋn fond niciun model sau teorie nu este ideală, cu toate au excepții și asta dintr-un singur motiv, oamenii sunt diferiți, au personalităti diferite și nevoi diferite. Un lucru este cert totuși, oamenii sunt mulțumiți atunci când prestează o activitate care corespunde cu personalitatea si cunostințele lor. Un aspect esențial uneori care nu este luat în considerare îl reprezintă preocuparea față de socializarea noilor angajați, existând posibilitatea socializării oficiale împreună cu directorul de resurse umane sau cu un alt angajat însărcinat cu aceasta sau socializarea neoficială în care angajatul trebuie să se descurce singur și care va crea o forță de muncă individualistă.
CAPITOLUL 2: PARTICULARITĂȚILE ASIG URĂRII CU RESURSE UMANE ÎN INSTITUTELE DE CERCETARE
RO MÂNEȘTI
Procesul de pl anificare
Ȋn domeniul resurselor umane din administrația publică românească, planificarea nu are diferențe semnificative față de întreprinderile private. Se poate face o diferență între două tipuri de organizări: formală și informală. Organizarea formală este aceea în care activitățile organizației sunt structurate cu misiunea și obiectivele acesteia. Ȋn cadrul acesteia intervin criterii de raționalitate și cadru bine structurat. Pe de altă parte, organizarea informală nu ține cont de criterii de raționalitate, ci este administrată de anumite interese individuale. La fel ca și în mediul privat, și în administrația publică românească trebuie să fie luate în considerare o serie de variabile importante, variabile provenite din mediul intern sau extern. Ambele sunt la fel de importante, de aceea este esențial să le clasificăm și să observăm prin ce se diferențiază și cum modifică procesul de planificare într-o instituție publică. Astfel, variabilele din mediul extern pot fi reglementările legale și restrictiile cu care se confruntă sectorul public. Alte tipuri de variabile externe pot fi: legislația în domeniul impozitelor, al asigurărior sociale, regimul pensiilor si legislatia privind sistemele de încadrare. De asemenea și inflația, progresul sau regresul mediului economic afectează într-un mod considerabil obiectivele și politicile de personal din cadrul instituțiilor publice. Alți factori reprezentativi sunt cei geografici prin posibilele schimbări geografice și migrația sau reglementările la nivel internațional și competiția de la acest nivel întrucât gradul de dezvoltare este diferit, la fel ca și modificările stiințifice și tehnologice sau factorii educaționali.
Pe de altă parte, în ceea ce privește mediul intern, trebuie făcută o atentă analiză asupra organizației per ansamblu, adică trebuie să se identifice principalele
limite și puncte tari ale organizației. Privind strict procesul de planificare a resurselor umane, trebuie să se țină cont în special de: datele personale ale oamenilor, respectiv: vârstă, vechimea în muncă și în organizație, drumul parcurs în carieră (funcțiile deținute, promovări, sistemul de salarizare, etc), performanțele obținute de fiecare individ în parte ( progrese în îndeplinirea sarcinilor). De asemenea, un alt factor intern ce trebuie avut în vedere îl reprezintă gradul de calificare în domeniu al angajaților. Cu privire la acest ultim aspect literatura de specialitate face referire la gradul de educație, pregătirea profesională, abilitățile și aptitudinile, gradul de mobilitate, factorii geografici, promovarea și domeniile de interes, evaluarea performanțelor, motivarea și nu în ultimul rând, pensionarea. Este esențial ca toate aceste informații să se găsească în ceea ce se numește fișa de calificare a angajatului. După ce toți acești factori sunt stabiliți și o dată cu aceștia și importanța lor, se trece la un alt tip de analiză și anume situația privind disponibilul de personal. Aceasta presupune luarea în considerare a următoarelor aspecte:
numărul personalului și structura acestuia;
gradul de competență profesională;
situația exactă a numărului de absențe motivate sau nemotivate ale personalului.
Pe lângă acestea, o importanță deosebită se acordă și analizei și proiectării posturilor, care, în opinia specialiștilor Russu&Gheorghe( (2004) constituie baza proiectarii structurii organizatorice și are în vedere elementele ce determină ocuparea funcțiilor: rolul, atributiile și sarcinile, pozitia și legăturile lor(Fisher, Schienfeldt&Shaw, 2006).
Procesul de recrutare și selecție
Ȋn procesul de asigurare cu personal, primul pas îl reprezintă planificarea posturilor, mai apoi fiind urmat de procesul de recrutare și de selecția candidaților care întrunesc toate condițiile specificate. Recrutarea personalului poate să aibă un caracter sistematic sau permanent sau din contră poate fi spontană sau provocată. Ȋn toate cazurile însă, se recunoaște importanța păstrării unui contact permanent cu piața muncii, cu viitorii posibili candidați. Acest proces, conform lui Peel (1994), este unul în două sensuri, “bidirecțional”, în care candidatul trebuie să fie mulțumit și să îl atragă instituția care angajează, iar organizația, la rândul său trebuie să fie mulțumită de abilitățile și calitățile angajatului. De asemnea, se întărește ideea conform căreia așa cum angajatorii au anumite preferințe privind viitorii candidați pentru posturile pe care le scot la concurs, și acești candidați analizează imaginea instituțiilor, politicile de personal ale acesteia, oportunitățile pe care le oferă, dar și construirea unor păreri potrivit căreia organizația reprezintă sau nu un loc ideal de muncă pentru aceștia. Ei trebuie să își formeze o imagine care să reflecte realitatea privind instituția respectivă și după iau o decizie privind participarea la concurs.
Ȋn administrația publică, potrivit lui Manole (2013), recrutarea este influențată atât de factori interni, dar si de factori externi, după cum urmează: schimbările de pe piața muncii (de exemplu inflația sau somajul), gradul de atractivitate al localității unde este scos postul la concurs, reglementările legislative, cultura organizației,
cerințele privind calitățile și aptitudinile candidaților, politicile privin resursele umane sau situatia economică a acesteia.
La fel ca și în sistemele private, procesul de recrutare din administrația publică, se poate axa pe două tipuri de recutare: internă și externă, fiecare cu avantajele și dezavantajele ei (ce sunt prezentate în capitolul 1).
Referitor la selecția personalului, aceasta reprezintă potribit lui Belanger (1978), “acea activitate a managementului resurselor umane care constă în alegerea, potrivit unor anumite criterii, a celui mai competitiv sau mai potrivit candidat pentru ocuparea unui anumit post.”
Selecția este astfel un proces complex realizat prin două metode Manole,(2013):
Metoda empirică ce ține cont mai mult de recomandări, modalitatea de prezentare, neavând criterii formale de care ține cont, referindu-se mai degrabă la: frenologie, analize ale scrisului, astrologia sau detectorul de minciuni.
Metoda științifică are în vedere proceduri riguroase, științifice, punându-se accent pe analize matematice, ce testează rezistența la stres, compatibilitatea, asumare a riscurilor, capabilitatea de a lucra în echipă.
Procesul de selecție al personalului, cuprinde mai multe etape:
alegerea candidaților și trierea acestora până când rămân cei care intrunesc cel mai bine condițiile impuse;
completarea formularului de cerere de angajare;
interviul pentru angajare;
testarea preliminară;
verificarea recomandărilor;
examenul medical;
interviul final;
decizia de angajare;
instalarea pe post.
Ȋn practică însă, nu sunt parcurse toate aceste etape, numai unele din ele fiind necesare pentru ocuparea postului, în funcție de cerințele fiecărei instituții în parte.
Personalul de cercetare – dezvoltare, cei cu studii superioare care, desfășoară activități de cercetare științifică, este diferențiat pe mai multe grade profesionale:
Asistent de cercetare științifică – ACS;
Cercetător științific – CS;
Cercetător științific gradul III – CS III;
Cercetător științific gradul II – CS II;
Cercetător științific gradul I – CS I.
După cum am menționat mai sus, în afară de personalul care desfășoară activități de cercetare –dezvoltare, mai sunt și alte tipuri de personal: tehnicieni și personal de dezvoltare tehnologică. Personalul de dezvoltare tehnologică are anumite grade profesionale, foarte bine delimitate:
Inginer de dezvoltare tehnologică – IDT;
IDT gradul III;
IDT gradul II;
IDT gradul I.
La fel și tehnicienii (T) se diferențiază pe grade și trepte:
Tehniciar stagiar – TS;
Tehnician treapta III;
Tehnician treapta II;
Tehnician treapta I.
Conforf legii Legea nr. 319 din 8 iulie 2003 privind Statutul personalului de cercetare-dezvoltare, atât tehnicienii, dar și inginerii de dezvoltare tehnologică sunt indispensabili într-un proiect de cercetare – dezvoltare, întrucât ei au responsabilitatea efectuării de analize, măsurători, operații de execuție a unor elemente, operații de întreținere și folosire a aparaturii de cercetare și a instalațiilor.
Cu privire la recrutarea personalului de cercetare, există mari asemănări cu recrutarea funcționarilor publici, astfel că postul se ocupă prin concurs. Cu scopul de a se respecta regulile de transparență, conducătorii instituțiilor au obligația ca detaliile privind concursul să fie afișate la sediul instiției, dar și prin publicarea lui într-un ziar național, urmând ca înscrierea potențialilor candidați să se facă în termen de 30 de zile de la data publicării anunțului. Fiecare instituție publică are câte un Consiliu Științific care are sarcina aprobării probelor de concurs și a conținutului acestora, iar la final numirea pe post a candidatului. Înainte de concurs trebuie ca în perioada înscrierii fiecare candidat să-și depună un dosar care va conține: cerere tip de înscriere, diplomele de bacalaureat și alte studii, plus suplimentul de diplomă legalizate, copie legalizată de pe diploma de doctor dacă este cazul, lista lucrărilor publicate și a articolelor (dacă este cazul) și alte acte care se consideră a fi necesare pentru îndeplinirea responsabilităților de pe postul respectiv. Numirea unuia dintre candidați pe post se face la 30 de zile de la încheierea concursului.
În ceea ce privește evaluarea personalului și încadrarea pe funcții, sunt câteva elemente de care trebuie să se țină cont: rezultatele obținute, studii, capacități de rezolvare a sarcinilor în timp util, titlurile științifice obținute, experiența profesională dar și aptitudinile persoanei în cauză și corelarea lor cu atribuțiile posibile următoare.
Pentru personalul de cercetare – dezvoltare, există câteva condiții care ar trebui respectate pentru evaluare, sau promovare:
Pentru ACS trebuie să aibă cel puțin o diplomă de licență;
CS – experiență în domeniu de 2 ani cel puțin sau în învățământul superior. Sunt acceptați ca și experiență profesională și 4 ani (cel puțin) experiență în alte activități;
CS III – experiență în cercetare sau în învățământul superior de de 6 ani sau 4 ani pentru candidații care au o diplomă de doctor sau 10 ani experiență în alte activități (8 cu diplomă de doctor);
CS II – experiență în cercetare sau în învățământul superior de cel puțin 8 ani și diplomă de doctor, iar pentru candidații care nu sunt în aria învățământului superior sau activității de cercetare-dezvoltare o experiență profesională de cel puțin 12 ani.
CS I – experiență în cercetare sau în învățământul superior de cel puțin 9 ani și diplomă de doctor, iar pentru candidații care nu sunt în aria învățământului superior sau activității de cercetare-dezvoltare o experiență profesională de cel puțin 15 ani.
În cazul IDT, experiența profesională trebuie sa fie de cel puțin:
2 ani pentru IDT;
3 ani pentru IDT gradul III;
5ani pentru IDT gradul II;
8 ani pentru IDT gradul I.
Mot ivarea resurselor um ane din institut ele de cercet are rom ânești
Conservarea resurselor umane din institutele de cercetare are în vedere formarea și perfecționarea lor, organizarea și dezvoltarea carierei, evaluarea performanțelor profesionale, managementul recompenselor. Oamenii sunt diferiți și au nevoi diferite. Când vine însă vorba de motivare, nevoile lor par să fie oarecum aceleași pentru că majoritatea își doresc să fie apreciați, să aibă un salariu corect, care să reflecte munca pe care o fac, să fie încurajați și promovați. De asemenea, indiferent dacă vorbim de companii private sau de instituții publice, peste tot vom găsi oameni interesați să evolueze, să participe la activități de formare profesională care să îi ajute să promoveze și să își mărească aria de cunoștințe.
Problema cea mai mare pe care o întâlnim în administrația românească cu privire la motivarea angajaților o reprezintă salarizarea. Remunerarea trebuie să fie considerată ca fiind o compensație a unui comportament dorit, cerut de organizație, potrivit lui Fisher, Schoenfeldt & Shaw. Nivelul scăzut al motivării resurselor umane duce la apariția următoarelor probleme: corupția, îndoiala cetătenilor cu privire la
calitatea serviciilor oferite, performanță profesională scăzută, menținerea resurselor umane eficiente.
Motivarea și salariul resurselor umane din instituțiile publice românești nu reprezintă numai o sursă de venituri ci și recunoașterea meritelor pe care le are angajatul în îndeplinirea obiectivelor instituției și a menținerii performanței acesteia.
CAPITOLUL 3: STUDIU PRIVIND PERFO RMANȚA
INSTITUȚIILO R PUBLICE DE CERCETARE PRIN RESURSELE UMANE
Rezumat
Problematica resurselor umane este una de actualitate atât în România, dar și în alte state membre din UE și tocmai de aceea, în ultimul timp s-au elaborat numeroase studii și cercetări pentru a îmbunătăți activitatea instituțiilor cu privire la personal. Ȋn cercetarea elaborată mi-am propus să atrag atenția asupra faptului că domeniul resurselor umane a evoluat. Aceasta evoluție s-a bazat în special pe faptul că oamenii și-au dat seama că personalul reprezintă cheia instituțiilor publice de a obține performanță. Astfel s-a înțeles faptul că acestea trebuie să fie dezvoltate și mai mult decât atât educate. Educația și formarea profesională este evidentă în toate colțurile lumii și mai ales în România în care schimbările economice sunt radicale. S- a pus deci problema elasticitătii forței de muncă din sectorul public și nu numai, iar această caracteristică poate surveni numai prin educație și formare profesională. Ȋnainte de toate, resursele umane sunt responsabile de creșterea performantei instituțiilor publice de care aparțin, dar în ultimul timp literatura de specialitate face din ce în ce mai des conexiunea dintre dezvoltarea acestora și a economiei, mai ales în contextul globalizării.
Ȋn studiul întocmit, domeniul resurselor umane din cercetare- dezvoltare este tratat cu foarte mare interes din două motive. Primul ar fi că, la fel ca și companiile private și instituțiile publice de cercetare ar trebui să înțeleagă faptul că performanțele lor stau “în mâna” resurselor pe care le au și trebuie acordată o mai mare importanță acestora. Al doielea motiv este că cercetarea-dezvoltarea este un domeniu care ne poate îmbunătăți viitorul și numai: investind în cercetători de excepție ne vom îmbunătăți viitorul. Din aceste motive, cercetarea are la bază două aspcte. Pe de o parte, este necesară o mai bună planificare a resurselor, precum și un proces de recrutare conforme cu obiectivele și necesarul de resurse. Pe de altă parte, cercetătorii recrutați trebuie conservați, cu alte cuvinte, motivați să rămână. Cercetarea are în vedere atât o parte practică, dar și una teoretică. Cea din urmă se referă la o comparație din punct de vedere al planificării și al recrutării resurselor în România , dar și a statutului cercetătorilor în cele două țări. Partea practică are în vedere întocmirea unui chestionar în care este testată părerea resurselor umane din diferite institute de cercetare din România cu profil chimie-fizică despre procesul dificil, complex și anevoios al recrutării, dar și din punct de vedere al activității pe care fiecare în parte, conform fișei postului este obligat să o desfășoare. Vom vedea în cele
din urmă în ce măsură oamenii sunt mulțumiți cu ceea ce primesc, comparativ cu atibuțiile lor și ce alte acțiuni i-ar determină să desfășoare o muncă mai eficientă.
Actualitatea temei este foarte mare, în JEL – Journal of Economic Literature domeniul având un cod bine stabilit, încadrându-se în categoria “O-Economic Development Technological Change, and Growth, O15 – Human Resources; Human Development; Income Distribution, Migration”.
Cuvinte cheie: resurse umane, planificare, recrutare, selecție, conservare.
Introducere
Studiul tuturor aspectelor privind resursele umane a început încă din cele mai vechi timpuri, din sec XII, când responsabilii de personal au luat atitudine și au început să le ofere oamenilor condiții mai bune de muncă, la început legate numai de factorii de ambianță: căldură, umiditate sau toxine. Ȋncă de atunci au apărut studii cu privire la organizarea muncii și ușurarea acesteia, dar și preocuparea nu numai de munca în sine și mijloacele tehnice, ci și de om, de îndrumarea lui, susținerea acestuia și administrare. Domeniul resurselor umane este important prin consecințele pe care le poate avea asupra companiei sau a instituțiilor publice de pretutindeni.
O caracteristică majoră în secolul în care trăim o reprezintă resursele umane. Din acest motiv, atât în România, dar și în alte țări europene și nu numai s-au dezvoltat concepte și metodologii noi privind acest subiect de interes care încearcă să răspundă nevoilor instituțiilor publice sau private pentru o mai bună conservare a resurselor umane care are implicații majore în realitate.
Am ales această temă deoarece am pornit de la faptul că, o instituție, fie ea publică sau privată, indiferent de domeniul în care activrează, nu poate funcționa fără resurse umane capabile, pregătite, motivate și bine consolidate.
Cercetarea în domeniul resurselor umane, și mai ales în domeniul cercetării științifice are misiunea să servească progresului economic, dar și social, atât al angajaților pe de o parte, dar și a societăților publice, fiind indirect responsabilă de creșterea eficienței economice și sociale a civilizației.
Importanța cercetărilor privind resursele umane crește cu atât mai mult cu cât creșterea economică nu se poate realiza decât pe baza unui sistem transparent si responsabil care să conducă la dezvoltarea tuturor sectoarelor de piață. Pentru că, în fond, cercetarea are efecte benefice în toate sectoarele, cel mai important fiind medicina care are implicații directe asupra modalității de trai a populației.
Domeniul acesta intens studiat se confruntă cu mari provocări în ultima perioadă dat fiind faptul că mediul economic al României și cercetarea se confruntă cu mari dificultăți numeroase și dificil de gestionat.
Tematica prezentei cercetări este importantă atât pentru teorie, dar mai ales pentru practică întrucât, din punctul meu de vedere, cercetarea reprezintă viitorul, reprezintă modalitatea prin care oamenii pot găsi răspunsuri mai rapid, prin care se poate îmbunătăti într-un mod considerabil modul de a trăi, modalitatea prin care
medicina poate evolua. De aceea, rezultatele cercetării trebuie să fie printre cele mai bune și corecte, de acestea două fiind responsabili, în cele din urmă oamenii care lucrează și interpretează rezultatele. Astfel, vom vedea mai jos ce criterii trebuie să îndeplinească aceștia, care este structura cercetătorilor români într-o instituție publică din România, care este preocuparea pentru studii de lungă durată – studii doctorale si postdoctorale, toate acestea pentru a înțelege mai bine cum se poate eficientiza activitatea unei instituții publice prin oameni. De asemenea, cercetarea se va concentra pe studierea procesului de recrutare planificare, vom încerca să surprindem cum văd resursele umane existente în instituții procesul de recrutare pentru a-l face mai prietenos și mai eficient pentru cele următoare, dar în special, vom încerca să vedem cum putem conserva resursele existente și care sunt factorii care i-ar determina să ajute instituția să obțină rezultatele corecte și fundamentale societății în care trăim.
Tema propusă spre cercetare a fost îndelung studiată de specialiștii în domeniu mai ales pentru faptul că în ultimul timp s-a ajuns adesea la concluzia că acestea sunt cele mai importante într-o instituție publică și mai ales de faptul că de succesul activităților pe care îl desfășoară depinde succesul și performanța lor. De aceea, în rândurile următoare voi încerca să surprind câteva generalități despre ce înseamnă atingerea performanței în instituțiile publice de cercetare prin resursele umane, ceea ce inseamnă: aspecte privind planificarea, recrutarea, selecția și conservarea resurselor umane.
Stadiul cunoașterii
Performanța în sistemul public este dificil de cuantificat datorită faptului că cel mai important criteriu, cel economic nu poate fi măsurat. Potrivit lui Dodu (2000), pentru că nu este vorba e un profit care poate fi obținut, necesar pentru exprimarea opiniei cu privire la performanță, se ajunge la identificarea unui obstacol dificil de trecut pentru că nu se mai vorbește de eficiență ci de eficacitate. De aceea, având în vedere că există o altă misiune față de cea a instituțiilor private se poate vorbi de un altfel de nivel de performanță.
În ceea ce privește definirea conceptului de performanță, mai mulți autori, Neely, Adams & Kennerley sunt de părere că performanța unei organizații publice care nu are scopul de a obține profit ci numai de a satisface interesul general al publicului este un proces prin care se evaluază gradul de eficiență și eficacitate al activităților.
Performanța unei instituții publice este definită de mai mulți specialiști în domeniu ca Poister (2003), ca fiind un proces strâns legat de resursele umane, altfel spus de nivelul așteptărilor acestora și de percepția privind motivarea, de nivelul de mulțumire a lor în legătură cu procesul în care au fost selectați, motivați și promovați. Astfel, încercarea de a măsura performanța și încercările de o îmbunătăți trebuie să aibă la bază un proces de analiză aprofundat , explicativ în care să se pună accent pe evidențierea rezultatelor. Orientarea asupra măsurării performanței înseamnă potrivit lui Bjorn Andersen (2002) și un “sistem de avertizare rapid” care presupune recomandări pentru departamentul de resurse umane luate în ceea ce privește: procesul de selecție a celor mai potriviți angajați, motivarea și pregătirea lor profesională.
Performanța instituțiilor publice de cercetare este condiționată de activitățile și eficacitatea rezolvării artibuțiilor, de acestea fiind responsabile în cele din urmă resursele umane. Astfel, performanța instituțiilor poate fi atinsă prin oameni motivați, oameni care își doresc să lucreze într-o astfel de instituție și în cele din urmă de oameni care sunt motivați să se implice în proiecte. Pentru a atinge performanța în instituțiile publice de cercetare vorbim mai întâi de planificare, recrutare, apoi de conservarea resurselor. Astfel, în ceea ce privește procesul de recrutare, există, potrivit autorilor străini precum Ivancevich (1992) câteva condiții pentru ca, la final, acesta să aibă eficiența dorintă . Ȋn primul rând, procesul de recrutare este unul care necesită timp, deci nu se poate face într-o perioadă scurtă și nu există o formă standard de recrutare, aceasta depinde de obiectivele, misiunile organizației publice, necesarul de resurse dorit, politica și strategiile de resurse umane, de tipul de organizație și altele.
Potrivit lui Condrey (1998), un alt punct de vedere cu privire la recrutare îl reprezintă perioada de timp în care să se întindă eforturile de recutare. Astfel, trebuie decis dacă acest demers se va face pe o perioadă mică de timp, în care toate eforturile vor fi concentrate în găsirea resurselor ideale, caz în care vorbim despre o recrutare intensivă sau recrutarea extensivă în care efortul de atragere a candidaților devine un proces bine planificat în timp care nu mai este afectat de presiunea timpului. Altă problematică cu privire la procesul recrutării o reprezintă proveniența angajaților: din mediul intern sau extern? Există anumite avantaje și dezavantaje pentru fiecare metodă în parte, așadar, tehnica aleasă rămâne la latitudinea fiecărui manager de resurse umane, sau, după caz a persoanelor care se ocupă cu recrutarea în respectiva instituție. Pentru a face o parere generală asupra acestor două forme de recrutare, o să enumăr câteva dintre avantajele fiecăreia. Ȋn primul rând, recrutarea internă crește motivația angajatilor și a moralului acestora pentru că vad că prin muncă și efort intens pot promova. Ȋn schimb, cresc nemulțumirile celor nepromovați care pot considera că sunt neîndreptățiți și organizația rămâne cu aceleași idealuri și vechile perspective, întrucât „suflul nou” poate fi adus numai de recrutarea din exterior.
Procesul de selecție, conform literaturii de specialitate, trebuie să fie unitar, bine stabilit și să aibă un scop foarte bine definit. Conform literaturii de specialitate, principala problemă a procesului de selecție este obiectivitatea recrutorului și capacitatea de a stabili corect aptiitudinile și calitățile pe care viitorul ocupant trebuie să le aibă. Ȋn cazul de față pot apărea probleme, fie poate apărea un sistem de selectare de o lejeritate mare, fie proiectarea unui sistem prea exigent, ambele putând crea probleme dintre cele mai complexe, mai ales că nu există un sistem ideal de recrutare și selecție, totul putându-se modela după nevoile efective ale institutiilor publice. Cu toate că nu există un sistem ideal de selecție, se poate vorbi de 4 criterii deosebit de importante :
Tabel 1 Criterii fundamentale care ar trebui să stea la baza unui sistem de recrutare și selecție a resurselor umane din domeniul de cercetare-dezvoltare:
Sursa: Ursu, I, Stegăroiu, D (1980), Elemente ale unui sistem de selectare și promovare a cadrelor de conducere” în Economia și organizarea întreprinderilor agricole, București, Institutul de Economie Agrară.
Ȋn continuare vom studia un alt aspect de o importanță majoră pentru problematica instituțiilor publice prin oameni, și anume motivarea acestora. Autorii de specialitate precum Perry, Wise, (1990) sunt de părere că organziațiile publice tind să angajeze oameni cu aceleași obiective și misiuni ca și cele ale organizației pentru că încă din cele mai vechi timpuri s-a creat premisa că succesul și performanțele instituțiilor în general depind foarte mult de oamenii care lucrează în ele. Ȋn secolul în care trăim managerii de resurse umane sunt conștienti de acest lucru, dar totuși strategiile și politicile privind acest domeniu sunt sărcace și prea puțin puse în aplicare. Acest lucru aduce consecințe majore misiunii și obiectivelor organizațiilor publice de pretutindeni. Astfel că, în lucrarea de față îmi propun să îmi raspund la întrebarea: Ȋn ce măsură recrutarea și motivarea personalului contribuie la o dezvoltare mai accentuată a instituțiilor publice? Si dacă răspunsul este că această contribuție este majoră, atunci de ce sunt cei mai mulți lucrători nemotivati, de ce strategiile și politicile de resurse umane nu sunt implementate așa cum ar trebui și mai ales, de ce nu toate instituțiile publice nu văd la fel de importantă planificarea, recrutarea și conservarea în ultimă instantă a oamenilor? De asemenea, o altă întrebare care se poate pune, este, cum să-i determinăm pe oameni să lucreze mai bine și de ce unii oamenii lucrează mai bine decât alții în aceleași condiții de muncă, sub același stres și condiții salariale? Dacă la prima întrebare raspunsul trebuie studiat și documentat mai mult, la a doua, răspunsul e simplu: oamenii sunt diferiți, au nevoi diferite și fiecare au o anumită personalitate cu calități, aptitudini și aspirații diferite.
Există deci două dimensiuni diferite ale muncii, ce utilizează surse motivaționale diferite, dimensiunea obiectivă și dimensiunea subiectivă.
Dimensiunea obiectivă este caracterizată în principal de recompensarea inegală, diferențiată a muncii. Astfel, fiecare salariat va fi plătit în funcție de
pregătirea, aptitudinile, calitățile și mai apoi de dificultatea sarcinilor date, rezultatele pe care le obține sau modul de desfășurare a activităților.
Dimensiunea subiectivă are în vedere faptul că angajații pot fi si altfel motivati în afară de drepturile salariale. Acest punct de vedere a fost intens studiat de literatura de specialitate, se pot enumera câteva exemple care îi determină pe oameni să lucreze și pentru a îndeplini alte nevoi în afară de bani:
învățare continuă;
cunoaștere;
nevoia de a se simti responsabili și a lua decizii importante;
contact social și relaționare continuă;
nevoia de a avea un viitor predictibil și sigur.
Nevoile motivationale au fost clasificate după mai mulți autori, cea mai importantă și de esență fiind Teoria Ierarhiei Nevoilor a lui Maslow, conform căreia toate nevoile umane pot fi clasificate în 5 categorii, fiind aranjate într-o schemă ierarhică care are ca scop stabilirea ordinii in care acestea sunt satisfăcute.
Ȋn literatura de specialitate ni se dau și foarte multe teorii despre motivatie și cum ar trebui ea privită, însă oare cât la sută din cuvintele asezate pe hârtie reflectă întradevăr realitatea? Ȋn fond oamenii sunt diferiți, niciun model sau teorie nu este ideală, cu toate au excepții și asta dintr-un singur motiv, oamenii sunt diferiți, au personalităti diferite și nevoi diferite. Un lucru este cert totuși, oamenii sunt mulțumiți atunci când prestează o activitate care corespunde cu personalitatea si cunostințele lor. Un aspect esențial uneori care nu este luat în considerare îl reprezintă preocuparea față de socializarea noilor angajați, existând posibilitatea socializării oficiale împreună cu directorul de resurse umane sau cu un alt angajat însărcinat cu aceasta sau socializarea neoficială în care angajatul trebuie să se descurce singur și care va crea o forță de muncă individualistă.
Specialiștii sunt de părere, așa cum reiese și din explicațiile de mai sus, că motivația nu este numai rezultatul factorilor financiari, în această direcție mai putând fi incluse și: existența unui sistem de promovare bine organizat, oportunități de dezvoltare profesionalăâ mediu de lucru provocator, etc.
Statutul personalului de cercetare din România este des adus în discuție de autori de specialitate precum Prisecaru (2013) deoarece în acest domeniu nu este investit ca în alte state membre din UE. De altfel, România a fost etichetată ca fiind un “inovator modest”, iar dacă e să ne referim la clasamentele internaționale, țara noastră este văzută ca fiind “efficiency – driven”, acest lucru și datorită lipsei de resurse umane . Astfel, potrivit Institutului Național de Statistică, în România la sfârșitul anului 2013 au fost în total 43375 de salariați în cadrul cercetării, comparativ cu 2014, când au existat 42963 de salariați, în scădere față de anul precedent.
Tabel 2 Structura personalului de cercetare-dezvoltare în 2013 și 2014 –
comparație
Sursa: Institutul Național de Statistică, Comunicat de presă nr. 291/2015, disponibil la adresa http://www.insse.ro/cms/files/statistici/comunicate/com_anuale/Activcerc_dezv/activ_cd14r.p df
Potrivit legii 319/2003, privind statutul personalului de cercetare dezvoltare, activitatea dintr-o instituție de cercetare dezvoltare se desfășoară de mai multe categorii de personal și anume:
Personal de cercetare dezvoltare cu studii doctorale sau post doctorale;
Cadre didactice din învătământul superior;
Personal auxiliar din respectiva unitate fundamental pentru realizarea cercetării;
Personal din aparatul funcțional.
Cu privire la formarea profesională, element cheie a motivării personalului din institutele românești de cercetare, Legea 319 din 8.07.2003, nu oferă foarte multe informații de unde putem concluziona ca aspectele privind această parte nu sunt foarte bine puse la punct. Astfel, principalele forme de dezvoltare profesională reglementate conform legii sunt:
Schimb de experiență;
Programe de doctorat;
Formare continuă;
Diferite programe de cooperare și specializare, susținute la nivel național și internațional;
Asigurarea participării la diferite conferințe sau manifestări științifice la nivel național sau internațional;
Stagii de documentare și perfecționare a activității;
Forme de învățământ postuniversitar.
De asemenea, pentru unele aspecte și însușiri de cunoștințe se poate lua decizia înființării unor centre de instruire sau organizarea stagiilor de pregătire și perfecționare pentru directorii de proiecte și nu numai. Participarea la aceste stagii de
perfecționare presupun și angajamnetul personalului că după efectuarea lui va continua să își desfășoare activitatea în instituția respectivă între un an și cinci ani, astfel încât costurile suportate de instituție să se amortizeze.
Problema eficienței instituțiilor publice în strânsă legătură cu resursele umane
Resursele umane sunt, așa cum reiese foarte clar din literatura de specialitate,
„motorul” unei organizații, fie că este ea publică sau privată. Din ce in ce mai mult, companiile private tind să înțeleagă această importanță majoră a oamenilor și de aceea au un management al resurselor umane riguros stabilit. Se bazează pe strategii și politici minuțios stabilite și investesc foarte mult în ceea ce specialiștii numesc conservarea resurselor umane. Prin comparație, instituțiile publice, cel puțin cele din România, nu investesc în oamenii pe care îi au din varii motive, deși importanța lor le este recunoscută.
Ȋncă de la începutul asigurării cu resurse, procedura este greoaie, împreună cu birocrația intensă care fac mai dificil accesul personalului și motivarea să rămână și să lucreze eficient. Așadar, revenim la o problemă intens studiată până acum și anume cum atragem oamenii să studieze domeniul cercetării și mai departe cum îi atragem în instituțiile noastre, ce putem face pentru ca procesul de recrutare să nu fie un factor eliminator pentru instituțiile noastre? Dar cel mai important, cum îi motivăm să rămână și mai ales să lucreze eficient? Aceasta problemă, după cum am mai spus a fost și încă este intens studiată deoarece s-a observat cât de mare a ajuns să fie importanța ei. Problema este însă ce este de făcut în conditiile în care părerea oamenilor este din ce în ce mai proastă referitor la administrația publică din România, iar încrederea se diminuează simțitor de la o zi la alta. Nu numai că oamenii care dețin cunoștințele necesare nu mai sunt motivați să vină, dar și cei care lucrează deja în sistemul public sunt tentați să plece pentru a ocupa un loc de muncă în companiile private.
Pe de altă parte, cum rămâne cu planificarea resurselor umane, cu recrutarea si selecția lor? Altfel spus, cum înlăturăm birocrația, timpul îndelungat de asteptare până la luarea deciziei și procedurile birocratice peste care dăm în momentul în care dorim să ocupam o funcție de cercetător științific? Am prezentat mai sus cât timp trebuie așteptat pentru a o persoană să fie numită pe o functie publică și de asemenea, câte acte trebuie să fie întocmite.
Deși în timp s-a creat o relație strânsă între eficiența instituțiilor publice și resursele umane care își desfășoară activitatea, totuși, principala problemă rămâne într-un stadiu incipient de rezolvare, astfel că în continuare procesul de planificare nu este foarte amplu, minuțios creat si bazat pe o analiză amplă, cum sunt cele prezentate mai sus. De asemenea, recrutarea și selecția continuă să rămână un proces birocratic, supraîncărcat de legislatia greoaie. Totodată, nici resursele umane care aleg să muncească pentru o instituție publică nu sunt conservate, motivate financiar și nonfinanciar să rămână și să își construiască o carieră în domeniul public.
Scopul și obiectivele cercetării
Scopul principal al prezentei cercetări este analiza relației dintre asigurarea cu resurse umane și performanța activitățlor instituțiilor publice.
Obiectivele specifice ale cercetării
O1: Analiza procesului de planificare la nivelul Institutului Național de Cercetare pentru Electrochimie și Materie Condensată.
O2: Identificarea percepției angajaților privind procesul de recrutare și selecție din mai multe institute românești cu același profil.
O3: Identificarea factorilor motivaționali care ar eficientiza munca personalului de cercetare.
O4: Analiza posibilităților prin care institutele de cercetare pot îmbunătăti activitatea resurselor umane și implicit creșterea eficacității activităților la nivel de organizație.
O5: Analiza situației legată de asigurarea cu resurse umane din cadrul Universității Ruhr din Bochum și transferul de know-how către institutele de cercetare românești.
Metodologie de cercetare
A: Ipotezele specifice cercetării
Ip1: Elaborarea și implementarea politicilor și strategiilor de resurse umane sunt determinante pentru obținerea performanței în institutele de cercetare românești.
Ip2: Organizațiile care acordă o importanță majoră planificării, recrutării, selecției și conservării angajaților, obțin performanțe superioare.
Ip3: Procedurile greoiae și birocratice, dar și gradul scăzut de motivație în momentul intrării pe post, duc la scăderea interesului de a ocupa o funcție în institutele de cercetare naționale.
Ip4: Oamenii sunt diferiți, la fel și nevoile, de aceea gradul de motivație este resimțit diferit, în funcție de nevoile fiecărei persoane.
B: Variabilele folosite în cercetare
În ceea ce privește variabilele folosite acestea sunt de două feluri: dependende și independente. Variabilele independente se regăsesc în prima parte a chestionarului fiind de identificare, necesare pentru a afla informații generale legate de : ocupația, locul de muncă, sexul, vechimea în muncă, vârsta. A doua parte a chestionarului cuprinde variabile dependente, care sunt necesare pentru cunoașterea situației concrete privind motivele pentru care performanța nu este: nivelul de dificultate al obținerii unui loc de muncă în instituțiile de cercetare-dezvoltare, nivelul de mulțumire cu privire la salariu,operativitatea (rapiditatea efectuării procedurilor pentru obținerea unui loc de muncă). A treia parte este reprezentată de variabile prin care se încearcă cunoașterea factorilor motivaționali și legate de pregătirea profesională a cercetătorilor: aprecierea condițiilor de muncă, a sarcinilor, echipamentelor, informarea, interesul și frecvența participării la traininguri, posibilitatea de promovare, factorii motivaționali și efectele insatisfacției resimțite.
C: Metodele de cercetare folosite
În demersul de cercetare am folosit atât metode calitative, dar și cantitative.
Cea mai importantă metodă ȋn ceea ce privește obținerea de date concrete este sondajul de opinie prin tehnica lui specifică de investigare – chestionarul, administrat de către operatorul de interviu, folosind grila de interviu ca și instrument de investigare. Chestionarul, potrivit lui Roman (2009) ȋși propune să descopere prin ȋntrebări reprezentative care este motivul pentru care cercetătorii aleg să ȋși depună candidatura pentru un post ȋn instituțiile publice și ce ȋi motivează, ȋn cele din urmă să rămână, cum percep ei sistemul public de recrutare și care sunt modalitățile prin care resursele umane pot fi conservate. Această metodă este una des ȋntâlnită deoarece se pot afla păreri subiective ale oamenilor care efectiv sunt puși ȋn situația respectivă și direct implicați. Chestionarul va avea drept scop în cazul de față, aflarea unei păreri de la eșantionul reprezentativ asupra sistemului de recrutare, dar și modalitățile în care cercetătorii din sistemul public pot fi motivați să-și continue o carieră în acest sector. De asemenea, metoda este un mod simplu și rapid de aflare a unor informații și de transpunere a lor pentru a ajunge mai repede la rezultatele dorite. Pe baza acestuia îmi doresc să aflu care sunt limitele, percepțiile, atitudinile tinerilor cercetători, dar și a celor cu experiență, ce i-a determinat să aplice pentru un astfel de post, ce îi determină să rămână și câți sunt satisfăcuți de locul lor de muncă.
Ca și instrumente de cercetare vor mai fi folosite observația ce presupune urmărirea sistematică a situației concrete existente în instituțiile publice de cercetare românești. Potrivit lui Cerghit (1997) observația este „una dintre metodele de învățare prin cercetare și descoperire”. Acest tip de instrument necesită o perioadă îndelungată de timp pentru că anumite comportamente nu se vor manifesta într-o măsură suficientă. Cel care observă trebuie de asemnea să nu altereze spontaneitatea fenomenelor și să nu intervină în desfășurarea anumitor evenimente. Un alt instrument folosit este analiza documentelor care conform lui Roman (2009), reprezintă studierea documentelor puse la dispoziție de institutele de cercetare avute în discuție cu scopul de a verifica și completa datele obținute cu ajutorul chestionarului și al observării. De asemenea, voi folosi analiza documentelor pentru a face o analiză a planificării pe 3 ani, începând din anul 2012.
Chestionarul conține în prima parte întrebări ce au ca principal obiectiv identificarea informațiilor demografice cu privire la angajați: vârsta, sexul, vechimea, funcția ocupată și institutul din care fac parte. Cea de-a doua parte își propune să ofere informații referitoare la modalitatea de planificare și recrutare, selecție și a treia parte are drept scop cunoașterea gradului de motivare, cu accent pe analiza percepției resurselor umane cu privire la acestea și identificarea factorilor motivaționali ai resurselor umane angajate.
Pentru cunoașterea în detaliu a acestor percepții, trebuie avut în vedere un eșantion reprezentativ. Ȋn cazul de față este vorba despre institutele de cercetare, ce au ca domeniu de cercetare fizică și chimie din România. Acestea sunt: Institutul de chimie fizică Ilie Murgulescu, Institutul Național de Cercetare pentru Electrochimie și Materie Condensată Timișoara (INCEMC), Institutul Național de Cercetare pentru Chimie și Petrochimie (ICECHIM). Ȋn total, cele 3 institute de cercetare au 373 de angajați, după cum urmează: INCEMC – 81 de angajați, ICECHIM – 161, Institutul de Chimie Fizică Ilie Murgulescu – 131 de angajați. Folosind un nivel de încredere de 95 % și o eroare de 5%, numărul total al chestionarelor ce trebuie distribuite sunt de
Astfel din 189 de chestionare repartizate am primit înapoi un număr de 96 chestionare, din care 16 nu au fost valide. Rămân însă 80 de chestionare pe care se va
baza cercetarea. Dintre aceștia, 62 sunt cercetători pe diferite grade de specialitate, 6 șefi de laborator, 4 manageri de proiecte și 8 tehnicieni.
Toate datele pe care le-am colectat în urma prelucrării lor și a interpretării rezultatelor vor fi folosite în scopul propunerii de solutii și recomandări privind procesul de planificare, recrutare, selecție și conservare a resurselor umane. Ca și metode de cercetare vor mai fi folosite observația și analiza documentelor care sunt puse la dispoziție de institutele de cercetare avute în discuție. Analiza documentelor existente va avea ca și rezultat cunoașterea metodelor de planificare ale INCEMC și încercarea de a transmite recomandări pentru celelalte institute privind importanța procesului de planificare.
Analiza procesul ui de pl anificare în cadrul Institutului Național de El ect rochim ie și Materie Condensată
Ȋn anul 2012, INCEMC Timișoara deținea un număr de 3 departamente și 11 compartimente în cadrul structurii sale organizatorice, structurate în următorul fel:
Departamentul de Electrochimie Aplicată din Timișoara ce conține un nuăr de
4 laboratoare: de electrochimie și tehnologii electrochimice,laboratorul de tehnologii de protecția mediului, laborator energii regenerabile, laborator bioelectrochimie.
Departamentul de Fizică aplicată – Timișoara ce conține în structura sa: laboratorul teoria corpului solid, laborator sinteze nanomateriale, laborator sinteze materiale cristaline, laborator sinteze nanocompozite și filme subțiri.
Departamentul de Analiză și Caracterizare din Timișoara cu un număr de 8 laboratoare: cromatografie, analize electrochimice, spectroscopie de absorție atomică, coroziune, spectroscopie fotonică, spectrometrie ce masă, microscopie optică și electronică și un laborator difracție de raze X.
Ȋn structura sa organizatorică, în afară de cele 3 compartimente, INCEMC mai este format din mai multe compartimente și laboratorul PATLAB București:
Compartiment judiciar contabil, control financiar, administrativ;
Compartiment juridic;
Compartiment audit;
Compartiment resurse umane;
Compartiment management proiecte;
Compartiment relații publice, mass-media, diseminare informații;
Compartiment achiziții publice, marketing;
Compartiment asigurarea calității;
Compartiment transfer tehnologic;
Compartiment proprietate industrială;
Compartiment microproducție;
Structura de conducere a INCD (Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare) este formată din:
Consiliul de Administrație alcătuit din: președinte (funcție ocupată de directorul general al INCEMC) și 5 membrii: președintele Consiliului Stiințific, reprezentant al Ministerului Educației și Cercetării, reprezentant al Ministerului
Finanțelor Publice, reprezentant al Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, specialist UVT, specialist UPT .
Consiliul științific este alcătuit din: președinte, vicepreședinte și 5 membrii.
Comitetul director este alcătuit din directorul general, directorul științific, directorul tehnic, directorul economic.
Ȋn total, în anul 2012, fac parte din structura INCEMC un număr de 84 de persoane din care 61 sunt reprezentate de personal cu studii superioare. Restul de 23 persoane sunt reprezentate de personalul auxiliar.
Personalul de cercetare-dezvoltare este împărțit pe următoarele categorii de
grade:
CS I – 8 angajați;
CS II – 4 angajați;
CS III – 17 angajați;
CS – 3 angajați;
ACS – 7 angajați;
Ȋn total sunt 39 de cercetători.
Inginerii de dezvoltare tehnologică sunt în număr de 3, 2 IDT I și un angajat
IDT.
Din numărul total al angajaților 3 sunt masteranzi,24 – doctoranzi, 4
absolvenți de master și 33 doctori, restul neavând studii sau fiind numai cu studii de licență.
Grafic 1 Analiza numărului de angajați pe departamente pentru anul 2012
Numarul de angajati in departamentele INCEMC 2012
25 23
20 18
15
15
10
Departamente INCEMC
5
0
Departament Electrochimie Aplicata
Departament Fizica Aplicata
Departament Analiza si Caracterizare
Sursa: Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Electrochimie și Materie Condensată, Timișoara: Informații obținute la adresa: http://www.incemc.ro/
Pentru anul 2013, structura organizatorică s-a schimbat, astfel că este structurată în 3 departamente și 11 compartimente, numărul de laboratoare fiind mai puține ca în anul precedent:
Departamentul de Electrochimie Aplicată, Timișoara având în structura sa un număr de 2 laboratoare: Laborator de electrochimie și tehnologii electrochimice și Laboratorul de energii regenerabile – fotovoltaic.
Departamentul de Materie Condensată, Timișoara avea în structura sa 2 laboratoare: Laboratorul sinteze materiale funcționalizate, Laboratorul sinteze în condiții extreme de materiale avansate.
Departamentul sinteze chimice și electrochimice, Timișoara – având în structura sa Laboratorul de sinteză a compușilor organici si un Laborator de sinteză a compușilor anorganici.
Ȋn structura INCEMC Timișoara își desfășoară activitatea și Laboratorul de Electrochimie și PATLAB București plus 11 compartimente ce își desfășoară activitatea în Timișoara:
Compartiment financiar contabil, control financiar, administrativ;
Compartiment juridic;
Compartiment audit;
Compartiment resurse umane;
Compartiment management proiecte;
Compartiment relații publice, mass-media, diseminare informații;
Compartiment achiziții publice, marketing;
Compartiment asigurarea calitații;
Compartiment transfer tehnologic;
Compartiment proprietate industrială;
Compartiment microproducție.
Consiliul științific a avut un președinte, un vicepreședinte și 5 membrii. Comitetul director a fost format din președinte și 3 membrii.
Personalul de cercetare dezvoltare a fost împărțit în 2013 a fost în număr de 64, din care 3 sunt conducători de doctorat și 38 sunt doctori, împărțiți fiind pe următoarele grade:
CS I – 9 angajați;
CS II – 4 angajați;
CS III – 26 angajați;
CS – 17 angajați;
ACS – 7 angajați.
La acest număr se adaugă 1 inginer de dezvoltare tehnologică de gradul 1.
Ȋn 2013 sunt: 3 masteranzi, 13 doctoranzi, 7 absolvenți de master și 38 doctori. Fiecare departament existent are câte un șef de departament.
Grafic 2 Analiza numărului de angajați pe departamente în anul 2013
Numarul de angajati in departamentele INCEMC 2013
35 30
30
25 20
20
15
10
5
0
16
Departamente INCEMC 2013
Departamentul Departamentul Departamentul
de Electrochimie Aplicata
de Materie Condensata
Sinteze chimice si Electrochimice
Sursa: Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Electrochimie și Materie Condensată, Timișoara: Informații obținute la adresa: http://www.incemc.ro/
Ȋn anul 2014, structura organizatorică rămâne aceeași ca pentru anul 2013, astfel că există 3 departamente a câte 2 laboratoare și un număr de 11 compartimente.
Structura de conducere este asigurată de consiliul de administrație format dintr-un președinte și 5 membrii, dierectorul general, consiliul științific format dintr- un președinte, un vicepreședinte, 4 membrii în loc de 5 (ca în 2013) datorită unei suspendări din funcție și comitetul director format dintr-un președinte și 3 membrii.
Numărul de resurse umane a scăzut față de anul precedent cu 2 oameni, fiind 80, din care 62 personal de cercetare dezvoltare atestat cu studii superioare, 3 conducători de doctorat și 38 de doctori. Numărul total de personal cu studii superioare, incluzând și cercetatorii și personalul auxiliar este de 69 de persoane.
Cercetatorii sunt împărțiți pe următoarele grade:
CS I – 6 angajați;
CS II – 8 angajați;
CS III – 25 angajați;
CS – 13 angajați;
ACS – 9 angajați.
O persoană ocupă funcția de inginer de dezvoltare economică, 2 dintre angajați urmează cursuri de master profesional, 15 sunt doctoranzi și 38 doctori.
Grafic 3 Analiza numărului de resurse umane din cadrul INCEMC Timișoara pe departamente pe 2014
Numarul de angajati in departamentele INCEMC 2014
35
30
25
20
15
10
5 Departamente INCEMC
0 2014
Sursa:Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Electrochimie și Materie Condensată, Timișoara: Informații obținute la adresa: http://www.incemc.ro/
Comparație număr angajați pentru anii 2012-2014-2015
CERCETATORI INGINERI DE
STUDII
DEZVOLTARE
SON
TEHNOLOGICA
Mas
Doc Ab
AUXI
Ab
S I S II
S III
S CS DT I
DT DT DT II III
teranzi
toranzi
solvenți master
solventi doctorat
3 24 4 33
7
3 13 7 38
6 7
2 15 0 38
5 3
Deși planificarea resurselor umane este o condiție de bază pentru succesul organizațiilor publice, totuși, se pare că acestea, spre deosebire de cele private nu acordă o foarte mare atenție acestuia de unde și existența consecințelor negative și a proiectelor necâștigate. Acestui proces în cadrul Institutului Național de Cercetare pentru Electrochimie și Materie Condensată (INCEMC), nu i se acordă importanța cuvenită fiind folosită ca și metodă de a planifica resursele și de a previziona evoluția sa doar experiența unui singur specialist de resurse umane. Sarcina de a recruta, de a selecta și de a se și ocupa de personalul existent revine în grija unui singur om, de unde și nivelul scăzut de interes față de planificare. Se poate observa din informațiile prezentate anterior că această preocupare scăzută pentru planificare nu a adus modificări substanțiale în structura personalului, dar strategia pe care o folosesc nu este potrivită pe termen lung.
Modificările care au apărut au fost la începutul anului 2013, când analiza pe anul 2012 a sintetizat faptul că ar trebui reduse direcțiile de cercetare și atenția să fie centrată pe domeniile prioritare ale științei. Noua structurare a însemnat pe de o parte reducerea numărului de laboratoare, o restructurare a personalului, dar și cheltuieli mai mici pentru instituție.
Esențială este și problema Laboratorului din București, aflat în directa coordonare a directorului general care în ultimii 3 ani o variație între 8 si 9 angajați, în anul 2016 suferind un deficit de resurse, astfel, numărul lor ajungând la 5 persoane angajate.
Figura 1 Evoluția numărului de angajați 1997-2015
Sursa: INCEMC Timișoara, informații obținute la adresa: http://www.incemc.ro/
Procesului de planificare ar trebui să i se acorde o deosebită importanță pentru că așa cum se poate observa există o scădere considerabilă a numărului de resurse umane , scădere ce are loc progresiv, dar care duce la o scădere a performanțelor institutului. De asemenea, din studiul documentelor accesate de pe site-ul institutului am aflat că pe cei trei ani analizați, vârsta resurselor angajate este înaintată. Astfel, mai mult de jumătate
din personal are vârsta peste 35 de ani, un număr de aproximativ 23 având între 50 și 65 de ani, fiind aproape de vârsta pensionării.
Luând în calcul acest aspect și faptul că nici restul nu sunt motivați să rămână datorită conditiilor existente în instituțiile publice românești, se poate concluziona că este esențială o mai mare preocupare pentru resursele umane la nivelul acestei instituții, mai ales pentru faptul că potențialul este mărit având în vedere și numărul resurselor umane cu studii superioare, aspect prezentat în figura de mai sus.
Având în vedere situația existentă la nivelul INCEMC, prezenta cercetare va pune accentul pe procesele de recrutare, selectare si conservare a resurselor, dar și o comparare cu alte institute românești cu același profil pentru a obține date mai exacte și mai ales, pentru un posibil transfer de know how pentru institutul avut în discuție.
Anali za privind procesul de recrutare, selecție și conservare a resursel or um ane în i nstitutele cu profilul chimie-fizică
Pentru a completa informațiile obținute din analiza documentelor privind procesul recrutării, în continuare voi analiza și interpreta chestionarul completat de 80 de respondenți, membri ai 3 instituții de cercetare de profil chimie-fizică. Am ales să implic încă alte două instituții în afară de cea avută în discuție pentru a avea un eșantion mai reprezentativ și pentru a putea transfera anumite bune practici către INCEMC, instituțiile având acelasi profil, și deci aceleași obiective.
Dintre respondenții cercetați, 17 au funcția de CS I, adică aproximativ 21.25%,
17.25 % sunt asistenți cercetare științifică, 13.75 % cercetători științifici, 13.75% sunt cercetatori științifici de gradul II, 11.25% sunt cercetători științifici de gradul III, 2.5% inginer, 12.5% sunt șefi laborator, 7.75 % tehnician.
Grafic 4 Proporția funcțiilor respondenților
Angajati pe functii
7,75%
12,50%
2,50%
11,25%
11,25%
17,25%
13,75%
21,25%
ACS
CS CS I CS II CS III
Inginer
Ȋn medie, angajații au 6.4 ani vechime în instituția din care fac parte și majoritatea acestora sunt bărbați, în proporție de 55% și 45% femei.
Grafic 5 Repartiția respondenților în funcție de gen
Repartitia angajatilor in functie de gen
45%
55%
Barbati Femei
Ȋn ceea ce privește vârsta, se observă că majoritatea dintre persoanele intervievate au peste 35 de ani dispuse astfel: 21.25% au vârsta cuprinsă între 25-35 de ani, 27.5% între 36-45 de ani, 17.5% sunt între 46-55 de ani, 16.25% peste 55 de ani și numai 17.5 % din persoanele intervievate au sub 25 de ani.
Grafic 6 Repartiția respondenților în funcție de vârstă
30,00%
25,00%
20,00%
15,00%
10,00%
5,00%
0,00%
17,50%
Categorii de varsta
27,50%
21,25%
17,50% 16,25%
Categorii de varsta
sub 25 de ani
25-35
ani
36-45
ani
46-55
ani
peste 55 ani
Eșantionul ales este format din cele 3 institute de cercetare, mai exact din 25% angajați ai ICECHIM, 23.75 angajați ai ICF și restul de 51.25 angajați ai INCEMC.
Ȋn continuare, având stabilite datele demografice ale respondenților, vechimea în instituție și vârstele lor, vom vedea, în primă instanță, ce părere au despre procesul de recrutare în instituția din care fac parte și cum văd, din punctul lor de vedere strategiile și politicile de personal. Astfel, se poate observa că un sfert din populația chestionată spun că sunt de acord cu privire la faptul că strategiile și politicile de resurse umane din instituția din care fac parte țin cont de tendințele europene, 50% dintre aceștia făcând parte din INCEMC. Acest lucru înseamnă că părerea respondenților privind procesul de planificare este una bună, dar tot mai este nevoie de îmbunătățiri având în vedere 12.5% și-au exprimat acordul total cu privire la această variabilă. Restul de 63.75% și-au exprimat dezacordul și dezacordul total cu privire la asemănarea politicilor de personal cu
cele europene referitoare la statutul cercetătorului. Folosind și metoda observației în acest caz am putut vedea că aceste păreri duc la insatisfacție în muncă.
Grafic 7 Părerea respondenților privind procesul de planificare și asigurarea
cu personal
Planificarea strategiilor si politicilor de personal in raport cu tendintele europene
12,50%
26,25%
37,50%
25%
acord total acord dezacord dezacord total
În a doua parte a chestionarului, întrebările au scopul de a vedea cum percep angajații institutelor chestionate procesul de recrutare. Perfecționarea activității acestor instituții înseamnă, printre altele, un proces de recrutare mai ușor astfel încât tinerii cercetători să fie încurajați să aplice pentru un post în aceste instituții. Cu toate acestea, se pare că situația nu este una de încurajare a lor. Astfel că 95 % sunt de acord în diferite grade (de acord, total de acord), că procesul de recrutare durează foarte mult, iar obținerea unui loc de muncă reprezintă un drum lung pentru 92.5 % din respondenți. Acest lucru înseamnă că un procent foarte mare este dezamăgit și nemulțumit de procesul prin care ei sunt aduși să lucreze în instituția din care fac parte.
Grafic 8 Părerea cu privire la durata procesului de recrutare
Durata procesului de recrutare se intinde pe o perioada mare de timp
3,75% 1,25%
35%
60%
acord total acord dezacord dezacord total
Un lucru pozitiv care este întâlnit în instituțiile cercetate este legat de transparența posturilor și a informațiilor oferite cu privire la acesta în momentul scoaterii postului la concurs. Deși gradul de birocrație întâlnit este înalt, totuși, se pare că 78.75% sunt de părere( într-o măsură mai mare sau mai mică) că le-au fost oferite tot ce trebuiau să știe cu privire la post și au aplicat pentru el în cunoștință de cauză. După cum spunem mai sus
însă, nivelul de birocrație rămâne unul înalt, astfel, există multe documente care trebuie aduse, completate pentru a putea aplica la post ceea ce pune în dificultate procesul și
mărește perioada de așteptare pentru angajare. Astfel, un procent de 75 % percep birocrația ca un fenomen de mare amploare existent în toate procedurile de personal.
Grafic 9 Gradul de transparență al institutelor de cercetare
Transparenta privind posturile scoase la concurs
da
in principiu da
nu
in principiu nu
Grafic 10 Gradul de birocrație în cadrul institutelor de cercetare
Exista birocratie in procedurile privind personalul?
da
in principiu da
nu
in principiu nu
Autorii de specialitate precum Poister (2003), susțin că există o legătură importantă între performanța instituțiilor publice și resursele umane care le compun altfel spus, se are în vedere întregul proces de asigurare cu resurse umane, de la planificarea lor, până la conservarea acestora în instituții. Calculând frecvența răspunsurilor privind aprecierile acordate procesului de planificare și recrutare, vom observa legătura resimțită de resursele umane între cele două astfel că se poate observa că dezacordul privind planificarea și strategiile de resurse umane (50 de persoane) implică un acord a 76 de persoane care consideră că procesul de recrutare se derulează pe o perioadă mare de timp.Astfel, calculând o medie a celor două variabile pentru a vedea cât de strânsă este legătura între ele vom observa că 0.625 și-au exprimat dezacordul și dezacordul total în ceea ce privește procesul de planificare și cu o diferența mică, o medie de 0.95 și-au exprimat acordul și acordul total în ceea ce privește durata prea mare a procesului de recrutare.
Grafic 11 Analiza relației dintre planificarea resurselor umane și procesul indelungat de recrutare
1
0,8
0,6
0,4
0,2
0
Corelatie intre planificarea resurselor umane si procesul indelungat de recrutare
0,95
0,625
medie
planificarea nu tine cont de tendintele europene
recrutarea se desfasoara pe o perioada indelungata
Grafic 12 Aprecierile privind procesul de planificare și recrutare
Frecventa aprecierilor privind procesul de planificare si recrutare
60
48
50
40 30 28
30 20 20
20 10
10 1 3
0
0-dezacord total
1-dezacord 2-acord
3-acord total
planificarea
tine cont de tendintele europene
recrutarea se
deruleaza pe o perioada indelungata
Performanța institutelor de cercetare depinde, în mare măsură (chiar în totalitate se poate spune) de resursele umane care își desfășoară activitatea în cadrul acestora. Dacă până acum perfecționarea activității instituțiilor a însemnat planificarea, recrutarea și selectarea resurselor umane, acum se pune problema conservării lor, sau mai cu seamă: cum îi motivăm să rămână, să se implice în proiecte? Au nevoie de programe de pregătire profesională și mai ales, doresc să participe?
Cu privire la aceste variabile se poate face o corelație codificând variantele de răspuns. Astfel am apreciat: 0-nesatisfăcător, ceea ce înseamnă nemulțumirea exprimată față de salariu, neparticiparea la programe de pregătire profesională în ultimul an și procesul de promovare nu este posibil deloc. Nivelul 1 reprezintă un nivel satisfăcător al salariului câștigat, participarea o dată pe an la programe de pregătire profesională și procesul de promovare este posibil în mică măsură. Nivelul 2 înseamnă un salariu bun, traininguri de două sau de trei ori pe an și proces de promovare mediu. Nivelul 3 este cel mai bun nivel atât din punct de vedere al mulțumirii față de salariu, dar și al trainingului și posibilității de promovare.
Pentru a obține o situație cât mai clară pentru aceste 3 variabile, am calculat media pentru fiecare nivel. Observăm că valoarea cea mai mare este luată de nivelul 1- satisfăcător, de la 0.38 la 0.41, fiind urmată de de nivelul 0-nesatisfăcător. Celelalte două nivele care exprimă mulțumirea față de aceste 3 variabile sunt prezente în mică măsură fiind cel mai des alese de personalul de conducere sau cel cu grade mai mari.
Grafic 13 Gradul de mulțumire cu privire la salariu – comparatie
Gradul de multumire cu privire la salariu – comparatie
20 16
15
10 5
5 1 0
0
9 9 11 8
5 4 6 5
INCEMC ICECHIM ICF
Grafic 14 Analiza modalității de plată
Modalitatea de plata
10,00%
este corecta
62,50%
27,50%
reflecta munca depusa
nu este corecta
Se poate observa din graficele de mai sus că mai mult de jumătate din respondenți au rămas la acelasi salariu ca în anul precedent, salariu pe care cei mai mulți îl consideră satisfăcător. Cei mai mulți care consideră salariul foarte bun fac parte din cadrul INCEMC, iar cel mai prost plătiți se pare că sunt membrii ICECHIM. Informațiile cu privire la salariu sunt deosebit de importante în problematica performanței institutelor publice de cercetare întrucât chiar dacă nu este unica formă de motivare, reprezintă o parte importantă pentru asigurarea că resursele umane se implică într-o mare măsură în proiectele aflate în desfășurare. Din aceste motive, orice instituție, publică sau privată trebuie să se asigure că angajații săi primesc o parte salarială care reflectă munca și eforturile depuse. Totuși, se pare că în institutele cercetate, 62.5% dintre respondenți
consideră că modalitatea de plată nu este una deloc corectă și nu reflectă munca pe care o depun în cadrul proiectelor, și majoritatea declară ca nu au avut majorări la salariu în ultimul an(63.75% dintre respondenți).
Grafic 15 Comparație privind participarea la training
Comparatie privind participarea la activitati de formare profesionala
25
20
20
15 12
10
5 2 4
0
0
9 8 10
4 5
INCEMC ICECHIM ICF
de mai mult de 3 ori in ultimul an
de doua sau de trei ori
o data nu am participat la activitati de
formare profesionala in ultimul an
Grafic 16 Interesul pentru participarea la training
Interesul pentru participarea la training
7,50% 3,75%
88,75%
da nu
nu stiu
Se pare că există foarte multe persoane care nu au participat nicodată în anul anterior la un program de pregătire profesională, cei mai mulți din ICECHIM, dar frecvența participării lor este dispersată, astfel că există un număr de persoane care au participat o singură dată (cei mai mulți din INCEMC), dar un număr mai mic atunci când este vorba de participarea de mai multe ori pe an. Un lucru bun care trebuie avut în vedere îl reprezintă cererea mare pentru participarea la activități de formare profesională, astfel că, din toate instituțiile cercetate, 88.75% ar participa la acest tip de activități dacă li s-ar oferi ocazia.
Mai jos sunt prezentate mediile fiecărui factor de motivare pentru a avea acces la situația existentă cu privire la salariu, promovare și pregătirea angajaților în cele 3 institute de cercetare, factorii motivaționali printre cei mai importanți, dar prea puțin luați în calcul atunci când se vorbește despre performanța institutelor de cercetare.
Grafic 17 Analiza mediei salariului, trainingului și a procesului de
promovare
0,5
0,4
Media salariului, trainingului si procesului de promovare
0,4 0,41 0,38
0,3
0,2
0,1
0
0,31 0,28
0,21
0,07
0,31
0,26 0,23
0,03 0,06
0-nesatisfacator 1-satisfacator
2-bun
foarte bun
salariu posibilitatea de a participa la training
posibilitatea de a promova
Performanța instuțiilor publice de cercetare depinde și de specificul activităților desfășurate de resursele umane, de pasiunea pentru exercitarea sarcinilor, de gradul de informare al acestora cu privire la obiectivele și misiunea organizației din care fac parte. Într-o mai mică sau mai mare măsură toate acestea au o legătură puternică cu performanța obținută. De aceea, aspectele prezentate mai sus vor fi studiate și analizate astfel încât să se observe în ce măsură influențează performanța institutelor analizate.
Un motiv pentru care cercetătorii aleg să practice această meserie este că îi pasionează, văd în munca pe care o fac viitorul și acesta este și motivul pentru care rămân în instituțiile publice o mai mare perioadă de timp chiar dacă implicarea lor nu este atât de mare. Dintre cei 80 de respondenti, 75 adică un procent de 93.75% au declarat că îi pasionează munca pe care o fac, acesta fiind si unul din motivele pentru care au ales să lucreze în acest domeniu. De asemenea, sunt de părere că învață lucruri noi (74%) și că meseria și activitățile lor pot îmbunătăți viitorul oamenilor din întreaga lume.
Grafic 18 și 19 Analiza motivelor pentru care cercetătorii aleg să lucreze în instituțiile publice
Invat lucruri noi
Conformitatea abilitatilor cu sarcinile
21,25
%
4,75
%
74%
da nu
nu stiu
48,75
%
da
51,25 nu
%
Grafic 20 Conformitatea abilităților cu sarcinile
Ma pasioneaza domeniul in care lucrez
3,75%2,50%
93,75%
da nu
nu stiu
Un lucru esențial în institutele de cercetare e că oamenii care le compun să lucreze cu pasiune și dăruire. Din acest punct de vedere se pare că lucrurile stau foarte bine întrucât majoritatea cercetătorilor șțiințifici și-au ales această meserie pentru că le place
să lucreze în acest domeniu și să-și îndeplinească sarcinile. Cu privire la acest aspect, se poate observa că abilitățile lor sunt conforme cu sarcinile pentru 51.25% din eșantionul studiat, ceea ce înseamnă că există încă o parte care nu desfășoară activități care au legătură cu pregătirea lor profesională, iar acest lucru nu numai că demotivează angajații care sunt pasionați de meseria lor, dar și scade gradul de performanță al instituției întrucât sarcinile sunt realizate de oameni care nu au abilitățile necesare și nu sunt pregătiți pentru cerințele respective.
O altă problemă care apare în institutele de cercetare românești este legată de oferirea echipamentului vital și condițiile de muncă. Comparativ cu alte instituții de cercetare din Uniunea Europeană, cele din România nu oferă echipamentele vitale pentru siguranța și sănătatea cercetătorilor. Acest lucru este resimțit și de angajați, îi demotivează și aceștia își exprimă nemulțumirea cu privire la asigurarea echipamentului necesar îndeplinirii sarcinilor. Din categoria celor nemulțumiți fac parte 58.75% din respondenți, ceea ce înseamnă că mai mult de jumătate nu își pot îndeplini sarcinile și nu se pot implica în proiecte.
Grafic 21 Analiza gradului în care institutele de cercetare oferă echipamentele necesare îndeplinirii atribuțiilor angajaților
40,00%
35,00%
33,75%
Oferirea echipamentelor necesare
30,00%
25,00%
20,00%
15,00%
10,00%
17,50%
12,50% 13,75%
11,25% 10%
DA NU
NU STIU
5,00%
0,00%
INCEMC ICECHIM ICF
Cu privire la problematica performanței institutelor de cercetare românești, se mai poate vorbi și de gradul de informare și de măsura în care cercetătorii cunosc obiectivele, atât ale lor, dar și ale instituției din care fac parte. Astfel, 47.5% cunosc obiectivele lor și ale instituției din care fac parte, deci sunt și informați. În schimb, marea parte a cercetătorilor nu cunosc aceste obiective, sunt nemulțumiți pentru că nu sunt informați la timp cu privire la modificările care apar în organzație, nici măcar nu cunosc anumite aspecte care îi interesează în mod direct.
Ȋn continuare, respondenții au trebuit să aleagă maxim 3 variante care i-ar determina să își desfășoare activitatea în domeniul pe are l-au ales, în institutul din care fac parte. Un procent foarte ridicat, aproape de media maximului, 88.75% au declarat că ar mai rămâne și ar fi motivați să lucreze eficient astfel încât să aducă performanță instituției din care fac parte dacă li s-ar oferi un salariu mai mare, 75% dintre respondenți declară că ar fi mai motivați să rămână dacă li s-ar acorda mai des ocazia să participe la programe de formare profesională. 32.5% sunt de părere că ar trebui să fie mai des apreciați de șeful direct și acesta ar putea fi unul din motivele pentru care ar fi mai motivați să rămână și să își mărească gradul de implicare în proiectele instituției. 32.5% consideră că munca lor s-ar îmbunătăți considerabil dacă ar avea echipamente și condiții mai bune de muncă, iar procesul prin care se realizează promovarea este importantă pentru mai bine de jumătate din respondenți, respectiv pentru 58.75 %, aceștia reprezentând resurse umane pentru care procesul de promovare este foarte dificil, deloc posibil sau posibil numai în mică măsură.
Grafic 22 Analiza motivelor pentru care angajații ar fi motivați să rămână în
institut
Motivatia de a ramane
32,50%
32,50%
58,75%
89%
75%
salariu mai mare
participarea la programe de formare profesionala
proces mai usor de promovare
Consecințele slabei motivații și a conservării resurselor umane pe posturi sunt multe și ele nu întârzie să apară. Chiar dacă nu apar imediat și dau senzația că politicile de resurse umane aplicate sunt cele potrivite, te termen lung consecințele negative și efectele lor sunt inevitabile. Astfel, cu conditiile existente, 28.75% dintre angajați doresc să își dea demisia în cazul în care în următoarea perioadă de timp nu vor interveni schimbări majore, 17.5% se simt frustrați și 15% stresați pentru că lucrează într-un loc care nu le oferă motivația necesară pentru a-și pune în aplicare cunoștințele acumulate. Mai rău este că există un procent foarte mare de oameni care nu sunt mulțumiți de condițiile de muncă dar care doresc să continue să lucreze pentru instituția respectivă dar cu implicare redusă în proiecte, 38.75% dintre resursele umane aflându-se în aceasță situație.
Grafic 22 Analiza posibilelor consecințe ale insatisfacției în muncă
Posibilele consecinte ale insatisfactiei in munca
15%
17,50%
38,75%
grad redus de implicare in proiecte
demisie frustrare
28,75%
stres
Din rezultatele cercetării se poate observa că situația celor 3 institute de cercetare din România cu profil chimie-fizică nu este una tocmai bună, iar resursele umane existente resimt efectele interesului redus pentru personal. Așa se explică și gradul mic de implicare în proiecte și problemele institututelor privind performanța acestora.
3.3Anali za posi bilit ății de transfer de k now-how de la Universitatea Ruhr di n Bochum
Mai departe, vom încerca să vedem cum sunt planificate, recrutate și motivate să rămână resursele umane din Germania, cele care își consolidează cunoștințele în cadrul Universității Ruhr din Bochum. Universitatea în cauză este împărțită în două mari departamente: unul pentru cursuri și inițierea studentilor în cercetare, iar celălalt departament are în vedere asigurarea unor locuri de muncă pentru studentii pasionați care își doresc să-și continue activitatea în domeniul cercetării. Din cadrul facultății fac parte în jur de 20 de facultăți, toate specializate în domeniul cercetării din mai multe domenii, , institute academice centrale și alte institute afiliate departamentelor de cercetare. De asemenea mai fac parte și alte domenii de cercetare speciale și se investește în cadre didactice tinere pentru care se acordă numeroase facilități astfel încât să existe o motivație continuă pentru perseverență și eficiență. Spre deosebire de institutele de cercetare românești, în cadrul acestor institute specializate din Germania se investește în planificarea, recrutarea, selecția resurselor umane, dar și în motivarea lor astfel încât oamenii sunt convinși să lucreze în acest domeniu datorită condițiilor de muncă foarte bune, și a gamei largi de servicii oferite atât pentru membrii din țară dar și din străinătate. Universitatea reprezintă un mediu de învățare, predare și cercetare, iar pentru interesele salariaților se înființează diferite grupuri universitare și grupuri de interese speciale formate din studenți si angajați si conduse de un membru ce face parte din grupul în cauză.
Universitatea are în construcția sa un așa numit Departament de cercetare interdisciplinară (RDs) care permite studenților doctoranzi să-și dezvolte potențialul în cadrul acestei școli de cercetare pentru a deveni cercetători independenți și să avanseze în cariera lor. Este de asemenea încurajată și cercetarea întrucât există în cadrul universității un Campus de Cercetare proiectat special pentru încurajarea tinerilor cercetători să interacționeze fie cu studentii, fie cu alte cadre didactice sau cercetători științifici.
Succesul instituței din Germania se datorează mai ales atenției sporite acordate resurselor umane. Pentru aceste lucruri, departamentul de personal (alcătuit din resurse umane specializate) acordă o foarte mare atenție procesului de planificare, recrutare, selecție și conservarea resurselor umane. Astfel, există anumite principii care stau la baza activității institutului, toate cu legătură asupra angajaților:
discipline cu un grad înalt de competitivitate internațională astfel încât să ofere studenților și angajaților o bază de cunoaștere foarte înaltă;
domenii de cercetare diverse pentru a dobândi recunoștință la nivel mondial și a oferi resurselor o gamă largă de domenii;
libertate acordată resurselor umane în cercetare, încurajarea inițiativelor și a creativității;
conservarea resurselor umane și încurajarea dezvoltării individuale.
Domeniile de activitate sunt diversificate, ele incluzând chimia, știința materialelor, cercetarea proteinelor, neuroștiințe sau știința cu plasmă. Această varietate de domenii implică o posibilitate mărită pentru cercetători de a studia domenii vaste și de a-și alege în cunoștință de cauză domeniul pe care fiecare dorește să-l aprofundeze.
În ceea ce privește echipamentele de muncă, institutele de cercetare afiliate Universității Ruhr din Bochum sunt dotate cu cele mai performante aparate, iar condițiile de muncă sunt ireproșabile și avansează într-un mod inovativ proiectele de cercetare. Sunt încurajate ideile noi, inovative, iar structura inovatoare presupune o flexibilitate mărită prin structuri care asigură în mod constant un suport pentru ideile noi. Anii de doctorat sunt îmbinați, atât cu teorie de specialitate, dar și practică în laboratoarele performante ale institutelor, RUB oferind de asemenea o platformă inovatoare pentru a încuraja cercetarea timpurie, dezvoltarea abilităților transdisciplinare și a abilităților de conducere. O idee inovativă aplicată de RUB o reprezintă și formarea grupurilor pentru cercetători de carieră timpurile, așa numitele „ Mercator Research Groups” ce sunt formate din trei sau 4 cercetători de carieră timpurie care lucrează împreună într-un domeniu bine stabilit. O diferență majoră spre deosebire de institutele de cercetare din România o reprezintă faptul că institutlele germane primesc fonduri ample pentru dezvoltarea infrastructurii, a cercetării. De asemenea, pun mare accent pe transferul de know how, astfel încât în fiecare an invită cercetători de rang înalt din anumite țări pentru perioade lungi pentru a acționa în calitate de mentori și colaboratori. Resursele umane din cadrul acestei universități consideră foarte importantă învățarea unii de la alții, astfel că nu există o granită interdisciplinară, între naționalități, studenți, doctoranzi sau cadre didactice. Acesta este și unul din motivele pentru care oamenii își doresc să lucreze în cadrul RUB.
Planificarea resurselor umane se face de către departamentul de resurse umane specializat și foarte bine pregătit, dovada stând în numărul mare de studenți care urmează programele de studii în cadrul universități și care își doresc să ocupe un loc e muncă după terminarea acestora: 42 718 studenți și 5600 resurse umane angajate din care 411 sunt profesori.
Recrutarea cercetătorilor se face mai degrabă online, printr-un proces simplificat, la îndemâna oricui. Esistă 3 programe prin care se poate asigura intrarea în institutele de cercetare:
Cercetător Junior program prin care li se oferă șansa tinerilor cercetători să lucreze independent în cercetare timpuriu;
Grupuri de cercetare formate din juniori, cum este exemplul grupului mercator care oferă posibilitatea de exprimare și încurajare a ideilor a tinerilor cercetători;
Programele de doctorat prin care tinerii cercetători au parte de sprijin și acțiuni inovatoare.
Politicile și strategiile de resurse umane din cadrul Universității din Ruhr sunt foarte bine conturate, iar de implementarea lor se ocupă cei mai buni specialiști. Astfel, planificarea cu resurse este un procedeu simplu și bine definit, recrutarea și selecția devin din ce în ce mai des mai simpliste în care fiecare parte își cunoaște foarte bine interesele pentru a se asigura, pe de o parte că instituția are forță de muncă competentă, iar pe de altă parte că munca desfășurată reprezintă pentru angajați ceea ce își doresc să facă și meseria pe care doresc să o urmeze o lungă perioadă de timp, poate chiar toată viața. De asemenea, se oferă condiții foarte bune de muncă astfel încât sarcinile să fie îndeplinite la cel mai înalt nivel. Totodată, un mare accent se pune și pe motivarea personalului, astfel încât acesta să ajute la îndeplinirea gradului de performanță al instituției.
Concl uzi i și recomandări
Din cercetarea efectuată anterior se poate observa că situația resurselor umane din institutele de cercetare românești este destul de gravă, întrucât asigurarea este un proces care nu este foarte bine fundamentat, începând de la planificare, recrutare și selecție și până la conservarea acestora.
După cum se poate observa, în institutele de cercetare românești, planificării cu resurse umane nu i se acordă importanța cuvenită, astfel că efectele pe termen lung nu întârzie să apară. Misiunile și obiectivele instituției sunt direct proporționale cu forța de muncă implicată. Astfel, orice fel de organizație, fie că este publică sau privată trebuie să- și asigure capitalul uman adecvat pentru a răspunde proiectelor și a realiza în bune condiții misiunile instituției.Un exemplu potrivit pentru a arăta efectele negative care pot apărea din cauza unui deficient de specialiști în resurse umane și a unui proces de planificare care nu este pus bine la punct și nu ia în considerare toți factorii care pot
apărea. Un exemplu concret este laboratorul din București, afiliat INCEMC din Timișoara. Pe parcursul anilor, fără un proces de planificare și organizarea resurselor umane situația a degenerat într-una care pune în pericol performanța laboratorului, a implicării în proiecte de cercetare și a rezultatelor obținute. Chiar dacă de la an la an nu sesizăm diferențe majore, se pare că pe parcursul timpului rezultatele nu întârzie să apară, ele fiind pe măsura eforturilor depuse de departamentele de resurse umane.
Cercetarea efectuată asupra celor 3 institute denotă faptul că procesul de planificare este direct proporțională cu performanța institutelor de cercetare pentru că oamenii reprezintă drumul către succes al oricarei instituții publice și procesul de asigurare cu resurse trebuie să fie tratat cu foarte mare interes. Insuccesul acestor organizații provine tocmai din faptul că nu se acordă importanța cuvenită procesului de planificare, nu se iau în considerare factorii interni sau externi care pot apărea pe parcursul anilor, factori care pot duce la un deficit de resurse.
O altă problemă identificată de respondenți a fost reprezentată de procesul de recrutare, acesta fiind unul de desfășurare pe o lungă perioadă de timp și care necesită multe documente atestatoare. Din acest punct de vedere, România ar putea să ia exemplul Universității Ruhr din Bochum în care se caută din ce in ce mai mult să se simplifice acest proces pentru a face mai atractivă depunerea candidaturilor astfel că pot alege dintre cei mai buni oameni pe aceia care se potrivesc profilului. Respondenții resimt această birocrație a procesului de recrutare și selecție și cei mai mulți renunță să își depună candidatura în institutele de cercetare românești și aleg organizațiile private în detrimentul celor publice. Chiar și așa, mai există oameni atrași de domeniul public care și-ar dori o carieră însă aici intervine o altă problemă si anume transparența institutiilor publice de cercetare cu privire la anunțul pentru posturile scoase la concurs.
Ȋn altă ordine de idei, asigurarea cu resurse umane, după cum s-a putut observa în lucrarea de față înseamnă și motivare. Aici, ipoteza conform căreia motivarea depinde de nevoile fiecărei persoane în parte este confirmată întrucât reiese că nu numai salariul este considerat factor motivator. Organizațiile publice prin departamentul de resurse umane trebuie să găsească o modalitate să identifice care sunt aceste nevoi și în limita posibilităților să găsească modalități pentru a le satisface. Ȋn afară de salariu care este văzut ca fiind foarte important de majoritatea respondenților, se poate observa că un loc important îl ocupă și manifestarea interesului pentru training și activități de formare profesională continuă. Așadar, oamenii sunt interesati să evolueze și să acumuleze cât mai multe cunoștințe care să îi ajute să își îndeplinească cât mai bine sarcinile. Totodată, o problemă o reprezintă și criteriile care stau la baza promovării, un factor de motivație foarte important considerat de către respondenți. Se poate observa că nici la acest capitol instituțiile cu profil chimie-fizică nu stau foarte bine întrucât foarte mulți dintre angajați sunt de părere că promovarea se face foarte greu și nu ține cont de criterii de eficiență.
Totodată domeniul cercetării este și va fi întotdeauna unul aparte deoarece el are puterea de a schimba viitorul prin știință de aici și importanța oamenilor care alcătuiesc aceste instituții.
O altă ipoteză pe care am abordat-o în prezentă cercetare a fost că elaborarea și implementarea corectă a politicilor și strategiilor de resurse umane asigură obținerea performantei în instituțiile de cercetare românești, ipoteză confirmată prin studiul universității Ruhr care a dat dovadă de o importantă atenție și implicare în domeniul resurselor umane și care acum se poate lăuda cu numeroase proiecte internaționale si colaboratori străini, dar și cu un număr mare de studenti și cercetători care doresc să își dezvolte o carieră în cadrul acesteia.
O altă ipoteză confirmată este cea de-a doua, conform căreia organizațiile care acordă o importanță majoră planificării, recrutării, selecției și conservării angajaților, obțin performanțe superioare. Și acest aspect poate fi dovedit tot apelând la exemplele europene întrucât performanța universității avute în discuție este una mare și, mai mult decât atât, continuă să investească continuu în oameni și in echipamente astfel încât această performanță să fie adusă la un grad mai înalt.
Cea de-a treia ipoteză adusă în discuție se referă la procedurile greoiae și birocratice, dar și gradul scăzut de motivație în momentul intrării pe post care duc la scăderea interesului de a ocupa o funcție în institutele de cercetare naționale. Această ipoteză se confirmă nu numai prin faptul că media de vârstă este foarte mare și tinerii se îndreaptă mai mult către organizațiile private, ci și prin dorința exprimată de a pleca din organizațiile din care fac parte pentru că nu mai reprezintă niciun interes pentru ei.
Ȋn România necesar este transferul de know how și învățărea de la instituțiile publice de cercetare din alte țări ale UE și nu numai. Este interesant de urmărit activitatea universității Ruhr din Bochum care a conștientizat importanța resurselor umane și care dezvoltă departamentul de resurse umane cu specialiști bine pregătiți pentru a face față schimbarilor și factorilor externi și interni care pot apărea pe piața muncii și în interiorul organizației din care fac parte. Un lucru bun de care s-ar putea folosi și conducătorii organizațiilor de cercetare românești îl reprezintă pasiunea și dăruirea oamenilor care își aleg să lucreze în cercetare și au dorința să își creeze o carieră în acest domeniu de mare interes.
Referi nțe
American Economic Association – JEL Classification System, disponibil la adresa: https://www.aeaweb.org/econlit/jelCodes.php?view=jel
Andersen B., Fagerhaug T, ” Performance Measurement Explained”, ASQQuality Press, 2002, p. 9.
Belanger L., Gestion des resources humaines, Editura ESKA SARL, 1978 p. 83. Cerghit I., Metode de învățământ”, EDP, București, 1997.
Ciobanu A., Androniceanu A., Civil Servants Motivation and Work Performance in Romanian Public Institutions, disponibil la adresa: http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S2212567115012800
Condrey S.E, Handbook of Human Resource Management in Government, Jossey- Bass Publishers ,San Francisco, 1998.
Dodu M. , ”Administrație Publică”, Editura Accent, Cluj-Napoca, 2000.
Donald C. Introducere în managementul resurselor umane. – București: CODECS, 2009.
Fisher C.D., Schienfeldt L.S., Shaw J.B, Human Resourse Management, Copyright Houghton Mifflin, 2006.
Fisher C.D., Schoenfeldt L.F., Shaw J.B., Human Resources Management, Forth Edition, New York,1999, p.551.
Ge Cole, Gerald A, Personnel Management Theory and Practice.- London: DP, 1993.
Graham H., Roger T, B., Human Resources Management. – London; Hong Kong; Johannesburg; Melbourne; Singapore; Washington DC: PITMAN Publishing, 1998.
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Electrochimie și Materie Condensată, Timișoara: Informații obținute la adresa: http://www.incemc.ro/
Institutul Național de Statistică, Comunicat de presă nr. 291/2015, disponibil la adresa http://www.insse.ro/cms/files/statistici/comunicate/com_anuale/Activcerc_dezv/activ
_cd14r.pdf
Ivancevic J.M., Human Resource Management: Foundations of Personnel (Fifth Edition), RICHARD D.IRWIN Incorporated, HOMEWOOD, ILLINOIS, 1992.
Legea nr. 319 din 8 iulie 2003 privind Statutul personalului de cercetare-dezvoltare, disponibilă la adresa http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=49472.
Manole C., Managementul resurselor umane în administrația publică, Editura ASE, București, 2013.
Manolescu A. , Managementul resurselor umane, Ed. RAI, București, 1998, p. 128.
Manolescu A. , Marinaș C., Marin I., Managementul resurselor umane. Aplicații, Ed. Economica, București, 2004.
Moldovan-Scholtz M., Managementul resurselor umane. – București: Editura Economică, București, 2000.
Neely A., Adams Kennerley C. M., ”The Performance Prism”, Editura Financial Times Prentice Hall, Editia 1, 2002, pg 28-32.
Peel M., Introducere în management, Editura Alternative, București, 1994, p.230.
Perry J.L, , Wise, L. R, The Motivational Bases of Public Service, Public Administration Review, Vol.50, Nr.3, 1990, disponibil la adresa: http://www.indiana.edu/~jlpweb/papers/Bringing%20Society%20In_Toward%20a%2 0Theory%20of%20Public%20Service%20Motivation_Perry_JPART.pdf
Poister T.H, T.H, ”Measuring Performance in Public and Nonprofit Organizations”, Ed. Jossey-Bass, 2003.
Prisecaru T.,T, Evoluția sistemului CDI românesc, disponibilă la adresa de internet: http://cnci.ancs.ro/downloads/a.pdf
Prodan A., “Performanțele individuale și satisfacția personalului” în: Mathis, R., Nica, P. C. & Rusu, C. coord., 1997. Managementul resurselor umane. – București: Editura Economică. Capitolul 2.
Roman T, Metode și tehnici de cercetare sociologică, Editura ASE, București, 2009.
Russu A., Gheorghe I.. Managementul resurselor umane, București, Tribuna Economică, 2004, p.63.
Schermerhorn Jr., Management, New York; Chichester; Weinheim; Brisbane; Singapore; Toronto: John Wiley & Sons, Inc, 1998.
Ursu I., Stegăroiu D., Elemente ale unui sistem de selectare și promovare a cadrelor de conducere” în Economia și organizarea întreprinderilor agricole, București, Institutul de Economie Agrară, 1980.
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI
Facultatea de Administrație și
Management Public
Abstract:
CUNOAȘTEREA PROFILULUI SOCIAL AL MUSULMANILOR CONVERTIȚI DIN ROMÂNIA.
IDENTIFICAREAFACTORIILO RCARE AU INFLUENȚATLUAREADECIZI IEICONVERTIRII
IDENTIFICAREACERCULUI RELAȚIONAL AL CONVERTIȚILOR
GRADUL DE INTEGRAREPEPIAȚAMUNCII A MUSULMANILOR CONVERTIȚI
IDENTIFICAREA CONCEPTELOR, PRACTICILOR ISLAMICE NECESARE DE A FI PRACTICATE PUBLIC
IDENTIFICAREA STRUCTURII ORGANIZATORICE ȘI FUNCȚIONALE A COMUNITĂȚI MUSULMANE DIN ROMÂNIA.
Cuvinte cheie: musulman, religie, islam, românia
PROFILUL SOCIAL AL MUSULMANILOR CONVERTIȚI DIN ROMÂNIA
Georgiana CÎRSTEA
Coordonator științific
Prof. univ.dr. Elvira NICA
PROFILUL SOCIAL AL MUSULMANILOR CONVERTIȚI DIN ROMÂNIA
Musulmanii o minoritate religioasă de interes global
Comisia Europeană evidențiează faptul că numeric populația batrânului continent este in creștere, natalitatea depășind mortalitatea în rândul pupuțației, iar din ce în ce mai muți oameni aleg să se stabilească pe acest continent. Calitătea vieții ridicată și speranța de viață specifă Europei au determinat existența unei populații îmbătrânite. Conform datelor statistice oferite UNHCR si Eurostat rezulta că numărutl solicitantilor de azil din Europa s-a dublat în anul 2015 față de anii 2013 și 2014 și este într-un trend ascendent, cu toate acestea numărul imigranților nu depășește 4% în raport cu populația europeană.(UNHCR, 2014)
Globalizarea a permis schimbul de idei, gandiri și mentalități, a adus în acelaș timp progres tehnologic, științific, cultural și social, dar a adus printre altele și poluare, expluatarea națiunilor mai puțin dezvoltate. Începând în secolul XVIII și dezvoltându- cu avânt în secoul XIX și XX,procesul de globalizare a afectat profund modul în care oamenii fac afaceri, muncesc, interacționează și socializează și gândesc.
Globalizarea cuprinde numeroase aspecte, cel pe care doresc să îl evidențiez în mod special este migrația. Inițial europenii au fost cei care au plecat în exploarea altor continente, în cautarea unor noi teritorii și a bogățiilor acestora. Mai apoi au creat imperii coloniale și au transferat astfel și o parte din cultura și gandire lor și populațiilor colonizate, preluând în acelaș timp elemente culturale de la aceste populații. Epoca imperiilor coloniale a luat sfârșit și astfel au apărut statele naționale, iar migrația a evoluat apărând și migrația non europenilor către continetul european. În prezent aceasta pare că se află la apogeu. Europa pare să fie un tărâm al speranței, făgăduinței, sau pur și simplu un continent liniștit și mai sigur decât altele pentru imigrați din zone de conflict precum Siria, Irak, Afganistan, Yemen, Sudan.
Islamul este o religie care în prezent trezește mult interes și stârnește multe controverse. Se estimează într-un raport la Pew Research Center că în anul 2050 islamul va fi religia cu cei mai muți adepți. Ponderea musulmanilor în populația planetei va fi foarte aproape similar cu cea a creștinilor, iar în 2070 chiar o va depășii. (PewResearchCenter, 2015)
Este important de menționat că stereotipuri legate de islam și musulmani contribuie seminicativ la modul în care musulmanii sunt percepuți în comunitățile nemusulmane. Dintre aceste stereotipuri consider relevant să amintesc:
Toți arabii sunt musulmani-doar 15% de populația musulmanăa planetei estereprezentată de musulmani, 69% dintre musulmani se găsesc în Asia de Est.
Femeile musulmane sunt oprimate de bărbații din familiile lor, prin purtareabaticului islamic, interzicerea ocupării unui loc de muncă, a studiilor. Femeile musulmane se acoperă din dorința de a fidecente, considerând că frumusețea lor fizică
este doar pentru sișii și familiile lor. Acestea au dreptul de a studia și munci, bărbații fiind cei care sunt obligați să le întrețină material.
PROFILUL SOCIAL AL MUSULMANILOR CONVERTIȚI DIN ROMÂNIA
Bărbații musulmani pot practica poligamii după bunul plac- Poligamia sub forma sade poliginie este permisă bărbaților musulmani doar în anumite condiții: când prima soție este foarte bolnavă, sau nu poate avea copii, sau numărul văduvelor este foarte mare( după un război). (Asociatia Surori Musulmane, 2013)
Musulmanii sunt teroriși-terorismul este un fenomen de manifestare violentă asupraunei comunități din dorința de răspândi teroare, acesta nu este corelat cu o anumită religie sau națiune. Islamul nu îi îndeamnă pe musulmani să rănească nici o vietate, uciderea unei ființe vi este asemănată în Coran cu uciderea întregii umanități.
Jihadul însemnă război contra nemusulmanilor-Jihadul însemnă lupra interioarăabținere de la a face rău sieși și celorlalți.
Sharia este legea islamică-sharia nu este legea islamică , acesta reprezintă totalitateaaspectelor acoperite de revelați, înseamă cale , îndrumare, principii.
Femeile care se convertesc la islam, iau acesta decizie fiind obligate de soții lor.
Coranul menționează faptul că nu există silire la credință, nimeni nu are dreptul să oblige pe altcineva să devină musulmane.
Majoritatea solicitanților de azil vin din zone de conflict din Orientul Mijlociu, un raport al Comisiei Europene estimează că unui refugiat îi sunt necesari aproximativ între 5 și 7 ani pentru a se intrgra într-o țară a uniunii europene. Orientul mijlociu aduce și imigranți care solicită dreptul de ședere într-o țară a Uniunii Europene din dorița de a strudia , muncii sau pentru a fi alături de restul familiei . (UNHCR, 2014)
Nevoia de forță de muncă tânără a continetului European ar putea fi satisfacută de acești migranți dacă integrarea acestora s-ar realiza.Provocările întâlnite de aceștia sunt diverse, de la cele culturale, la cele lingvistice la cele sociale și financiare.
Asigurarea securității și siguranței pe continetul European a reprezentat și reprezintă o provocare, atacurile troriste care au fost revendicate de grupări fundamentalise care susțin căreprezintă ideologia islamică au determinat o creștere a fenomenului islamofobiei. Majoritatea imigranților provin din țări majoritar musulmane, șisunt musulmani. Uniunea Europeană are ca motto sintagma „Unitate în diversitate!”,dar se pare că situația politică de la nivel modial a influențat foarte mult modul în care acesta unitate și diversitate suntvăzute și înțelese la nivel European. Valurile de imigranți din Orientul Mijlociu afectează țările europeane, punîndu-le în fața unor noi provocări, de natură economică, logistică, administrativă, dar și provocări de natură politică.
Acestă lucrare își propune să evidențieze o categorie aparte de musulmani și anume musulmanii convertiți la islam, cetățeni români. Literatura de specialitate a evidențiat importanța acestora în crearea de legături în cadrul comunității, între musulmanii imigranți și cei nativi și cetățenii majoritari. Este relevant să înțelegem că cei convertiți interacționează cu ambele
„lumi”, iar această interacțiune ar trebuii să reducă distanța dintre acestea .
PROFILUL SOCIAL AL MUSULMANILOR CONVERTIȚI DIN ROMÂNIA
Despre islam, convertire și mediu social
Analizarea componentelor profilului musulmanulu iconvertit vor face referireîn special la aspectele ce țin de latura sa socială, de interacțiunea sa pe plan social. În SUA, Marea Britanie, Europa de Vest s-au facut numeroase studii referitoare la motivația convertirii.
Lucrarea cea mai importantă în acest domeniu este cea a lui Rambo, Understanding Religious Conversion, care vorbește despre procesul de convertire în marile religii ale lumi, fazele parcurse de un convertit. Cartea ilustrează expențele traite de convertiți și critică încercările de a teoretiza procesul de convertire și de a îl încadra în niște tipare rigide.(Rambo,1995). În cazul islamului pe cât de importantă este etapa ce precede convertirea, la fel deimportantă și chiar mai mult este cea post factum. Aceasta are și ea trei etape : entuziasmul- față de decizia luată, conflictul/dezamăgirea personală în raport cu așteptările față de cerințele religioase și/sau față de ceilalți aderenți și maturizarea, acceptarea realității. Convertirea fiind în sine o schimbare, alegerea unei alte religii, unui alt stil de viață, unui alt crez.
Convertiții musulmani pot fi clasificați în două categorii: culturali și raționali. Cei culturali sunt cei care sunt cumva asimilați în cultura națională a musulmanilor nativi de la care au aflat despre islam, soți, prietenii etc. Preiau de la aceștia stilul versimentar, obiceiuri culturale, culinare, limba, îți schimbă cercul relațional în funcție de cel cerut de acea cultură. Cei raționali studiază despre islam, sunt mai mult interesați de învățăturile religioase și mai puțin de cele culturale. Literatura de specialitate a evidențiat faptul că mulți dintre acești convertiți raționali încercă șă adapteze mesajul islamului la valorile sale personale, și naționale, dar a omis să menționeze că aceștia pot migra dintr-o categorie în alta, la un moment dat.
Islamul este una din cele trei marile religii universale. Credința fundamentală a musulmanilor este în unicitatea lui Allah, unica divinitate. Muhammed este considerat ultimul profet, trimis de Allah umanității, cartea fundamentală a islamului este Coranul, transmis prin revelație profetului. Religia a apărut în secolul 6 în Arabia Saudita. Conform dictionarului religiilor, cuvântul islam provine din a patra forma verbala a radacini islm: aslama (“a se supune”) și înseamna “supunere (fata de Dumnezeu)”; muslim (musulman) este participial activ al verbului și înseamnă “(cel) care se supune (lui Dumnezeu)”. (Eliade & Culianu, 2007).Termenul ”musulman”esteun cuvânt preluat în limba româna în limba franceză.
Poate fi realizată o comparație din perspectivă islamică asupra culturii islamice și asupra cele moderne.
PROFILUL SOCIAL AL MUSULMANILOR CONVERTIȚI DIN ROMÂNIA
Figura 1 Comparație cultura modernă vs cultura islamică
Credincioșii musulmani au ca principal model viața Profetului Muhammed, acesta urmând în totalitate învățăturile coranice. Islamul este împărțit și acesta în mai multe fracțiuni religioase. Cele mai cunoscute la nivel modial sunt cea sunită, șiită și sufită. Sufismul are un caracter mai esoteric în interpretarea mesajului divin, iar diferența majoră între suniți și șiiți este aceea că suniții consoderau că după moarte Profetului Muhammed, conducerea musulmanilor ar fi trebuit să revină membrilor familiei sale – Ahlul Bait, urmașul direct pe linie masculină al profetului ar fi fost nepotul său Ali, iar sunniți acordă acestă conducere companionilor care i-au fost aproape profetului în timpul vieții sale, primul calif fiind Abu Baker. În lume cei mai muți musulmani sunt suniți, conform Enciclopedie Britanice între 75% și 90% dintre musulmani sunt suniți, urmați de shiiți care au aproximativ 200 milioane adepți, apoi sufiți.
În lucrarea sa Roland analizează situația noilor musulmani în context european din prisma experienței din țările scandinave. Abordeză probleme precum islamofobia, un concept prezent în Euopa înca din anul 1978 în lucrarealui Eduard Said – Orientalismul, iar apoi în 1981 în lucrarea Covering Islam și altele. În România , interacțiunea cu otomanii a fost surpinsă de istoricii vremii, care au o viziune negativă asupra acestei religii, care îi descrie ca fiind violenți și corupți. Nu sunt menționate decât convertiri forțate ale unor fecioare sau ale unor fii de voievozi. (Marinescu, 2004)
Prin intermediul socializării are loc și procesul de transmitere a culturii, modului de organizare, a valorilor și credințelor unei generații față de cealaltă, dar și de la un individ la altul. Socializarea asigură formarea unor relații cu caracter personal, socializarea sparge bariere, distrugestereotipuri.John Locke considera că doar învățând și socialăzând ne dezvoltăm și nediferențiam intelectual unii de ceilalți.
În lucrarea sa Peter Balu vorbește despre socializare ca despre o metodă de captare a atenției celorlați indivizi, încercând să aducă în atenția celorlați ceva interesant, acestă evidențiere a individualismului personal , determină un mediu competitiv , ficare are ceva de spus, fiecar edorește să aducă ceva nou în discuție. (Blau, 1960)
Integrarea socială este definită de legisltiv în România ca fiind: un proces de interactiune dintre individ sau grup și mediul social, prin intermediul căruia se realizeaza un
PROFILUL SOCIAL AL MUSULMANILOR CONVERTIȚI DIN ROMÂNIA
echilibru funcțional al părților. (Parlamentul României, 2006)
Scopul și obiectivele cercetării:
Scop
Cunoaștereaprofilului social al musulmanilorconvertiți din România.
Obiective
Identificareafactoriilorcare au influențatluareadeciziieiconvertirii
Identificareacerculuirelațional al convertiților
Gradul de integrarepepiațamuncii a musulmanilorconvertiți
Identificarea conceptelor, practicilor islamice necesare de a fi practicate public
Identificarea structurii organizatorice și funcționale a comunități musulmane din România.
Ipoteze de cercetare
Dacă musulmanii convertiți cunosc limba arabă atunci aceștia interacționează mai des cu membrii comunității musulmane.
Dacă musulmanii convertiți au un loc de muncă aceștia au și mai mulți prieteni nemusulmani.
3. Cu cât intervalul scurs de la momentul convertirii este mai mare cu atât un musulman convertit va fi mai flexibil în ceea ce privește nerespectare unor norme religioase.
Variabile ce vor trebuii identificate în cadrul cercetării
Musulmanii convertiți angajați,
Domeniile în care aceștia lucrează,
Perioada de la convertire,
Variabile demografice ale respondenți lor precum nivelul de instruire, vârsta, sexul,
Moidalitățile de realizare a interacțiunilor sociale
PROFILUL SOCIAL AL MUSULMANILOR CONVERTIȚI DIN ROMÂNIA
Metodologia cercetării
Subiectul convertiților musulmani din România este abordat pentru prima dată singular în cadrul unei cercetări, cercetarea va fi una descriprivă și de constatare a unor realități existente.
Metodologia cercetării va cuprinde:
Analiza literaturii de specialitate referitoare la fenomenul convertiriiși analizalegislației în domeniul muncii și al protecției drepturilor religioase.
Observarea s-a desfașurat pe perioada octombrie 2015–martie 2016 în cadruldepartamentului pentru noi convertiți de la o organizație cultural- islamică –Centrul Cultural Islamic Islamul Azi, în cadrul departamentului pentru convertiți. În perioada mai sus menționată au avut loc 11 convertiri, care au fost înregistrate ântr-o bază de date. Descrierea fiecarui caz în parte a fost parte compoentă a unui raport zilnic de activitate. De asemenea după convertire s-a păstrat legătura cu acești convertiți. Fiecare contact a fost consemnat. Observarea vizat și interacțiunea cu alți musulmani convertiți anterior acestei perioade. Fiecare interacțiune ce a vizat solicitarea unor informații, documente, consiliere religioasă a fost consemnată într-un raport de activitate.
Aplicareaunui chestionar cu caracter explorator, asupra musulmanilor converiți. Chestionatul va fi aplicatin format fizic, dar și online, în marile orașe ale țării, la principalele centre islamice din București și din țară. Chestionarul va fi anonim și va fi aplicat în perioada ianuarie – aprilie 2016. Cuprinde un număr de 24 de întrebări dintre acestea 6 cu caracter de identificare. Sunt incluse 6 întrebrări deschise, restul sunt întrebări cu închise, cu varinante de răspuns, o parte dintre acestea oferă varinate de răspuns multiple. Completarea chestionarului necesită un timp mediu de 5-8 minute.
Direcții viitoare de cercetare: Vor fi relizare interviuri cu:
Personalități din cadrul comunității (imami, directori ONG-uri cultural islamice, dar și convertiți- care urmărește să identifice situația socială a musulmanilor convetiți și relațiile cu caracter social ale acestora cu comunitatea musulmană în special cu musulmanii nativi.
Angajatori- publici și privați- în dorința de a identifica percepția acestora asupra unor potențiali angajați musulmani.
Limitările cercetării
Numărul populației statistice nu se bazează pe o estimare oficială.
Chestionarul a fost distribuit în marile orașe dar nu a urmărit obținerea unei rate de răspuns proporționale cu populația statistică vizată. Cercetarea problemelor convertiților musulmani români, nu ajunge să identifice problemele acestora în funcție de regiunea din țară în
PROFILUL SOCIAL AL MUSULMANILOR CONVERTIȚI DIN ROMÂNIA
care se află , de dimensiunea comunității din care fac parte.
Cercetarea este inca desfasurare.
Musulmanii din România
Lucrarea de față vine să identifice profilul musulmanilor convertiți din România și să identifice dacă aceștia pot contribuii la o mai bună conviețuire, prin integrarea imigranților musulmani în societatea românească. Conform cercetării mai sus amitite numărul musulmanilor va crește semificativ la nivel mondial. Provocările pe care le întâmpină acestă comunitate religioasă sunt semnificative în contextual nevoii de securitate sporită la nivel mondial, dar și de acordarea a ajutorului umanitar.
Convertiții sunt numiți-„bridge builders”, deoarece datorită cunoștințelor lor, a înțelegerii valorilor atât celor europene și naționale, cât și a celor islamice, pot contribuii la o integrare mai profundă a comunității musulmane în cadrul societății românești, dar păstrându-și valorile culturale și religioase. (Roald, 2004)
Începuturile islamului pe teritoriul țării noastre sunt legate de venirea pecenegilor și a cumanilor în secolele XI-XII și în special de perioada cuceririlor turco-tătare ale hanatului
Hoardei de Aur în secolul al XIII-lea. Cu toate acestea, abia în secolele XIV-XV au apărut primele comunități musulmane stabile, ca urmare a instaurării suzeranității otomane asupra Țărilor Române. (Secretariatul de Stat pentru Culte, 2014)
În România Legea nr. 289/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, este cea care garantează libertatea de opțiune religioasă, aceasta conșine și o serie de prevederi referitoare la discriminarea pe motive religioase. Hotărârea Guvernului nr.111/2005 prin Art.15.grantează dreptul de participarea a minorităților la viața culturală, socială și economică și la treburile publice. În perioada 2000-2006, a fost adoptat un cadru legislativ diversificat. La sfârșitul lunii august 2000, fost adoptată Ordonanța de Guvern nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, (ulterior modificată și completată prin Legea 48/2002, OG 77/2003, legea 27/2004, legea 324/2006, fiind republicată în februarie 2007) (Călușer, 2008)
Comunitatea musulmană este una minoritară în România, nu are un caracter foarte unitar în interiorul său, componența membrilor săi este variată din punct de vedere etnic, social și cultural. România are pe langă musulmanii veniți ca imigranți în tară pentru studii, afacer ș.a, musulmani convertiți și musulmani nativi, tătarii care au rămas de generații pe teritoriul României.
Dintre imigranți și resortisanții din țări terțe de religie musulmană cei mai mulți sunt turci, sirieni, palestinieni, tunisieni, iordanieni și libanezi după aceștia sunt pakistanezi,irakieni.
Conform Inspectoratului de General pentru Imigrări (IGI) situația imigraților după țara de origine în 2011 era următoarea:
PROFILUL SOCIAL AL MUSULMANILOR CONVERTIȚI DIN ROMÂNIA
Conform Secretariatului de Stat pentru Culte situația centralizată a lăcașurilor de cult din România la data de 31 decembrie 2015, 1 Biserici, paraclise, capele,case de rugăciune, sinagogi, moschei etc. realizată în baza informațiilor transmise de către cultele religioase, rezultă că în România numărul moscheilor este de 81, unei moschei fiindu-i repartizați în medie794 credincioși. Tot acestă instituție, conform datelor relevate de recensământul populație din 2011, menționează existența a 64.337 credincioși musulmani. (Secretariatul de Stat pentru Culte, 2016)
Analizând mai detalitat datele oferite de acest recensămând rezultă că din acești musulmani reprezentând 0,34% din populația care și-a declarat afilierea religioasă; majoritatea acestora sunt etnici turci (41,81%), tătari (31,18%) și români (9,76%) și un număr semnificativ de persoane aparținând unor etnii neînregistrate separat la recensământ (6906 persoane, respectiv 10,76% din populația musulmană). 67,27% dintre aceștia locuiesc în județul Constanța, 14,04% în municipiul București, 5,11% în județul Tulcea, iar restul în diferite centre urbane ca Brăila, Cluj-Napoca, Călărași, Galați, Giurgiu și Drobeta-Turnu Severin, precum și în jud. Ilfov.
Aceste date statistice nu au reușit să identifice statistic populația convertiților la islam, recensământul neurmărind acest aspect în cadrul cercetări. Conform unor estimări neoficiale în România ar exista între 3000 și 5000 de convertiți la islam. De asemenea procesul de convertire nu implică o consemnare formală acestui eveniment decât la solicitare expresă a noului membru. Certificatele sunt oferite de moscheile recunoscute de statul român și au valoare juridică, dar și de ONG-uri cultural islamice, dar acestea nu se
bucură de valoare juridică pe teritoriul României. De obicei certificatele de convertire sunt solicitate în cazuri punctuale :
Procuri notariale privind dorința de a fi îngropată o persoană conform ritualurilor religioase islamice
Obținerea unor drepuri în raport cu statul român, posibilitatea de a face pozele pentru documentele oficiale cu baticul Islamic
Obținerea unor drepuri în alte țări cu populație majoritar islamică; De exemplu în orașul sacru al musulmanilor Mekka din Arabia Saudită este permis
Figure 2 Cetățeni aflați legal pe teritoriu României conform IGI
doar accesul musulmanilor, certificatul de convertire, este dovada apartenenței religioase.
Seretariatul de Stat pentru culte a încercat să prezinte situația organizării structurale a comunității musulmane din România, dar situația nu este una care reflectă întru totul realitatea, deoarece ia în calcul doar structurile recunoscute oficial de statul român sub forma unor moschei.
Acestea sunt în general localizate în Constanța, și județele Sud- Estice ale României, în localități unde există într-o proporție semnificativă etnici turci sau tătari.
PROFILUL SOCIAL AL MUSULMANILOR CONVERTIȚI DIN ROMÂNIA
Secretariatul prezintă următoarea afirmație: 67,27% dintre aceștia-(musulmanii)locuiesc în județul Constanța, 14,04% în municipiul București, 5,11% în județul Tulcea, iar restul în diferite centre urbane ca Brăila, Cluj-Napoca, Călărași, Galați, Giurgiu și Drobeta-Turnu
Severin, precum și în jud.Ilfov.
În România există și mulți musulmani neafiliați acestui cult, dar care sunt musulmani. Am realizat o hartă a locurilor de rugăciune pentru musulmani, acesta sugerează existența unei comunități mult mai mari de musulmani decât cea evidențiată oficial. De asemenea există Organizații Non Guvernamentale care au statutul de fundații sau asociații cultural religioase. Dintre acestea ce mai mare este Liga
Harta a fost realizată în baza discuțiilor cu membrii ai comunității musulmane și a documentării personale.
Islamică și Culturală din România cu filiale în: București( sediu central), Constanța, Timișoara, Cluj-Napoca, Craiova, Iași.
Pe lângă acestea mai există și ale organizații precum: Asociația Musulmanilor Români, Centrul Cultural Islamic „Islamul Azi”, Fundația Taiba,
Asociația Surori Musulamne, Centrul Culrual Semiluna, Asociația Românilor Convertiți la Islam, Fundația Tuna.
Aceste organizații nu sunt recunoscute de către Muftiat, au existat cazuri în care acestea u fost acuzate de către Muftiu de faptul că promovează idei fundamentalist. Acuzațiile au fost dezmințite și niciodata dovedite.
PROFILUL SOCIAL AL MUSULMANILOR CONVERTIȚI DIN ROMÂNIA
Sedința imamilor din România 1
Prezidată de Muftiul cultului Musulman – Iusuf Murat Invitat – Ministru Secretar de Stat d-nul Victor Opaschi
Vizita ta d-nului Ministru Secretar de Stat – Secretariatul de Stat pentru Culte la Centrul
Islamic „ Islamul Azi” 1
PROFILUL SOCIAL AL MUSULMANILOR CONVERTIȚI DIN ROMÂNIA
Analiza datelor chestionarului
Chestionarul a avut 200 de respondenți. Dintr-o populațe totală maxim estimată la 5000. Pentru ca eșantionul să fie reprezentativ ar fi fost nevoie de 357 de respondenți, astfel chestionarul are o eroare de eșantionare de 6,79% .
Dintre respondeți 30 au fost bărbați, iar 170 femei. Media de vârstă a fost în cazul femeilor de 32,9 ani, iar a bărbaților de 34,4 ani.
Femeile sunt majoritatea casnice , cu vârsta între 19 și 58 de ani, 21% dintre acestea au studii superioare, 73% au studii liceale, 6% au urmat doar școala generală. Media de vârstă este 32 de ani. Iar un fapt îngrijorător este că doar 15% din acestea au aplicat vreodata pentru un loc de muncă și doar 5% a fost angajate. 89% din ele sunt mame, iar doar 10% din ele își duc copii la o școală românească de stat.
14,7% din femei afirmă ca sunt studente, iar 2% afirmă că lucrează și studiază în același timp. La fel fac și barbații convertiți dar într-o proporție mai mare de 35% sunt angajati dar și student. Amjoritatea celor care sutudiază sunt necasatoriti 85% din cei chestionați, 84% din femei și 10% din bărbați.
9,5% din femei au profesii liberale sau sunt liber- profesioniști precum: contabil, jurist, avocat, blogger . Bărbații sunt de la porfesori universitari, la contabili, medici rezidenți la soferi, măcelari. 10% din ei sunt șămeri, 2 respondenți au declarat că sunt pensionari, dar ca au lucrat în invățământ
5% din respondenți sunt antreprenori, 75% dintre aceștia sunt femei peste 35 cu studii superioare.
La întrebare: Ce v-a determinat să alegeți islamul ca religie a dumneavoastră raspunsurile se pot sintetiza astfel:
Doctrina, Dogma, Actele de adorare și felul cum sunt puse problemele si explicate.
Rude care sunt sau au devenit musulmane
Dorința de a lua totul de la capăt
Islamul este raspunsul la tot ce nu am înțeles cand eram crestin/ă- lipsa intermediarilor intre credincios și divinitate.
Faptul că încurajază logica și știința
Dorința de a mă căsătorii cu un musulman/ musulmană
Așa am simțit
Interacțiunea cu musulmani
Întreabrea care viza să identifice persoana care a contribuit cel mai mult la formarea respondentului ca musulman a avut următaorele răspunsuri:
PROFILUL SOCIAL AL MUSULMANILOR CONVERTIȚI DIN ROMÂNIA
Alți musulmani români convertiți -25%
Cărțile-20% Partenerul de viață-35%
Alți musulmani-10%
Nimeni-10%
Întrebarea numărul 9 din chestionar a dorit să identifice cât de apropiați sunt de alți musulmani mai aproape convertiții, astfel 45 % din respondeți afirmă cau au 70% din prieteni musulmani, 5% au 100% prieteni musulmani, 35 % afirmă ca au prieteni musulmani în aceeași proporție cu prieteni nemusulmani. 1% afirmă că au priteni musulmani în proporție de 10% sută. Aceștia din urmă sunt exclusive persoane care s-au convertit în umră cu cel mult un an la islam. Cei care s-au convertit de aproximativ 3- 5 ani la islam tind să aibe peste 70% din prietenii musulmani. De asemenea femeile casnice au în proporție de 95% doar prieteni musulmani, iar cele care lucrează au în general o proporție mai mare de prietenii nemusulmani fată de ce cei musulmani.
65% dintre respondeți afirmă cu dețin cunoștințe de limba arabă la nivel conversațional.
74% dintre musulmanii convertiți sunt părinți, iar doar 31% din aceștia aleg să își ducă copii la instituțiile de învățământ de stat,
Întrebați dacă participă la alegerile electorale majoritatea musulmanilor convertiți au aformat că nu îți exercită dreptul de vot. Cei 32% din cei care merg la vor aleg să voteze în special al alegerile prezidențiale 56% din ei , 22% la cele locale, iar doar 0,5% merg la toate alegerile, 15% alegând să participle la cele locale și prezidențiale, nu a existat nici un raspuns singular pentru alegerile europarlamentare.
Prinicipala problemă asocietății românești este considerată corpția, urmată de lipsa de educație,și sărăcie,iar în cadrul comunității musulmane principalele probleme semnalateîn ordinea importanței sunt:
Unitatea dintre membrii comunității 1
Cunoștințele despre islam 2
Islamofobia 3
Accesul la materiale de studiu 4
Diversitatea culturală 5
Criza identitară a noilor musulmani și a celor proveniți din familii mixte 6
Deschiderea centrelor islamice către membrii comunității 7
Lipsa modelelor pozitive în cadrul comunității 8
Lipsa unui lider oficial reprezentativ pentru comunitate 9
Întrebați dacă se implică activ în cadrul comunității musulmane 34,2% dintre respondenți au raspun adirmativ, iar implicararea se concretizează în special la participarea unor evenimente din cadrul comunității și promovarea materialelor despre islam și religie pe siteurile de socializare. Din respondenții care nu se implică în cadrul comunității 78,1% au afirmat că și-ar dori să facă acest lucru,majoritatea ar
PROFILUL SOCIAL AL MUSULMANILOR CONVERTIȚI DIN ROMÂNIA
dori să se implice ca voluntari, dar și să participe la lecții despre islam și la întălnirile din zilele de sărbătoare.
PROFILUL SOCIAL AL MUSULMANILOR CONVERTIȚI DIN ROMÂNIA
Ca nivel de interactiune în cadrul comunității convertiții preferă social media, la moschee, cursuri și lecții preferă să vină lunar sau chiar mai rar.
Cum și cât de des interacționați cu membrii comunitații dumneavoastă ?
La moschee/ centru islamic
Lunar Saptamanal
De 2-3 ori pe săptămână Zilnic
Cursuri și lecții online
Lunar Saptamanal
De 2-3 ori pe săptămână Zilnic
Întâlniri cu frați/ surori
De 2-3 ori pe săptămână Zilnic
68.4%
21.9%
4.8%
4.8%
66.3%
13.4%
10.7%
9.6%
54%
25.7%
7.5%
12.8%
Socializare în mediul online( facebook, whatsapp, forumuri, bloguri)
Lunar Saptamanal
De 2-3 ori pe săptămână
21.9%
7%
11.8%
59.4%
Altfel
Lunar
Saptamanal
De 2-3 ori pe săptămână
PROFILUL SOCIAL AL MUSULMANILOR CONVERTIȚI DIN ROMÂNIA
Zilnic
cipalele probeleme pe care le întâmpină vertitii în momentul reintegrarăă in societatea ânească sunt , familia care de cele mai multe este creștina și accept cu greu decizi vertirii și integrarea/ reintegrarea pe piata cii, în special pentu femei.
arte din aceastea reușesc totuși să se angajeze ar dacă poartă batic, însă sunt dintre cele te bine pregătite profesional sau au o foarte re experientă in domeniu.
PROFILUL SOCIAL AL MUSULMANILOR CONVERTIȚI DIN ROMÂNIA
Angajatorii acceptă în general să angajeze musulmani, acestia de obicei refuză sa distribuie alcool sau carne de porc, și să fie lasati să se îmbrace decent .
Intrebati unde se vad peste 10 ani musulmani convertiti au avut 3 tipuri de raspunsuri, majoritatea au spus ca se vad in acelas loc in care sunt: 94% din femeile casnice au spus că vor ramâne în continuare să aibe grija de copii și familie, 36% din acestea se vad bunici, iar 67% din ele se vad tot traind tot în România. Femeile care muncesc iși dores in poporție de 37% să avanseze in carieră, 50% din cele casatorite doresc să își intemeieze o familie, iar 24% din acestea doresc sa renunte la carieră pentru familie. Bărbatii doresc să avanseze in carieră 86% , și să îți intemeieze o familie, 74% din cei care nu au.
48% dintre respondenți au spus că vor să emigreze, 3% ar dori să plece intr-o tara majoritar musulmana , iar restul de 45% intr-o tara vest europeană.
Au exista și raspusuri care vizau dorința de a lucre in spijinul comunității musulmane, nimeni nu a spus ca nu s-ar vedea peste 10 ani ca renuntand la islam, o parte din femei au spus ca va ca peste 10 ani vor purta batic, presupun ca sunt din cele care nu poarta.
În urma analizei datelor furnizate de chestionar și a consultarii jurnaului de observatie, dar si a consultarii literaturii de specialitate, concluzioneaz prin intermediul unui tabel comparativ că și în
România musulmanii convertiti, român se pot încadra în tipologia descrisă de Roland ca fiind culturali și rationali.
PROFILUL SOCIAL AL MUSULMANILOR CONVERTIȚI DIN ROMÂNIA
Eforturi minime de autodezvoltare Eforturi mari de autodezvoltare
Cerc realtional restrans si care nu Cerc realtional extins si variat prezinta varietate
Musulmanii rationali sunt mai activi decât cei culturali, ei pot fi acei bridge builders despre care literatura de specialitate a minteste. Dar este nevoie să depună mai mult efort în acest sens, convertitii rationali din România par mai mult orientati către carieră , decât către comunitate, iar cei culturali sunt orientati mai mult către viața de familie. Acesta observatie poate fi corelată cu faptul că una din valorile care defines poporul roman conform lui Geert Hofstede este individualismmul și mentinerea realtiilor strânse doar cu familia și rudele apropiate.
Concluzii și recomandări
Cercetarea confirma ipoteza 2 si ipoteza 3 și informă ipoteza 1.
Musulmanii care au un loc de muncă afirmă ca au mai multi prieteni nemusulmani decât musulmani, observația efectuată asupra convertittilor vine să conform acest lucru, în România sunt prea putine afaceri și medii de lucru unde personul este majoritar musulman.
Ipoteza 3 se confirm și ea, imediat după perioada de convertire noul musulman, dacă este din categoria celor rationali tinde să aplice toate elementele sunnah – optionale dar recomandate din cadrul religiei, fără să țină seama de societatea in care se află, vrea să fie cât mai aproape de timpurile Profetului decât de prezent, imaginează viata lui de după convertire precum cea descrisă în sunnah, odată cu trecerea timpului conștinetizează că acel ideal nu poate fi atins. Astfel își prioritizează aspectele religioase pe care doreste sa le respecte pentru a ii permite să traisca conform standardelor sociale actuale.
Ipoteza trei este invalidată deoarece convertitii culturali tind să fie cei care cunsoc mai bine limb arabă ,dar după convertire aceștia se simt parte din comunitate fără a mai interactiona cu ea. În timp ce convertitii raționali nu cunsoc atat de bine limba arabă ,dar se simt mai responsabili de interactiunea cu semeni lor musulmani.
PROFILUL SOCIAL AL MUSULMANILOR CONVERTIȚI DIN ROMÂNIA
Reomandări:
Este nevoie de o recomciliere între muftiu și ONG-uri, musulmanii resimitind acestă lipsă de unitate în conducere sub forma unei lipse de unitate intre mambrii, ne dorind în mod expres un lider ci doar unitate
Este de asemea necesare realizarea unor campanii de incurajarea femeilor convertite sa se implice mai mult în cadrul comunității, dar și al societății.
Este nevoie de voci mai puternice din rândul comunității în spatiul public pentru a crește gradul de apropiere și incredere dintre convertiti și societate si invers.
PROFILUL SOCIAL AL MUSULMANILOR CONVERTIȚI DIN ROMÂNIA
Referințe
(n.d.). Retrieved from http://www.culte.gov.ro/library/files/noutati/situatie-lacasuri-de- cult_2015_forma_de_pe_site2.pdf
(n.d.). Retrieved from http://www.edrc.ro/docs/docs/politici/031-166.pdf (n.d.). Retrieved from http://unhcr.org/556725e69.html
Asociatia Surori Musulmane. (2013). Femeia în islam. București: Femeia musulmană .
Blau, P. M. (1960, May 6). A Theory of Social Integration. American Journal of Sociology , 545-556.
BOWEN, P. D. (2009). Intermountain West Journal of Religious Studies. Conversion to Islam in the United States: A Case , 41-64.
Călușer, M. (2008, noiembrie 17). Regimul drepturilor minorităților în Europa Centrală. Retrieved ianuarie 30, 2016, from Centrul de resurse pentru diversitate etnoculturală.
ELIADE, M., & Culianu, P. I. (2007). Dicționarul Religiilor. Bucuresti : Polirom.
MARINESC U, V. (2004). Islamul în atentia unor scriitori români. Studii de Biblioteconomie și Știința Informării / Library and Information Science Research.
Monitorul Oficial. (2006). Legea nr. 448/2006 republicata, privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. București: Palatu Parlamentului.
Rambo, R. L. (1995). Understanding Religious Conversion. Yale University Press .
Roald, A. S. (2004). New Muslims in the European Context- The Experience of the Scandinavian Converts.
Secretariatul de Stat pentru Culte. (2016, ianuarie 2). Retrieved martie 20, 2016, from Situația centralizată a lăcașurilor de cult din România la data de 31 decembrie 2015: http://www.culte.gov.ro
Statul și cultele religioase. București: Secretariatul de Stat pentru Culte. (2014). Retrieved ianuarie 30, 2016, from Secretariatul de Stat pentru Culte: UNHCR Global trens 2014
The Future of World Religions: Population Growth Projections. (2015). PewResearchCenter , 2010- 2050.
PROFILUL SOCIAL AL MUSULMANILOR CONVERTIȚI DIN ROMÂNIA
Anexa 1 Chestionar
Profilul social al musulmanilor convertiți din România
Vârsta:
Sex:
Studii:
Ocupație:
Stare civilă:
De cât timp sunteți musulman/ă?
Ce v-a determinat să alegeți islamul ca religie?
Care este persoana care a contribuit cel mai mult la formarea dumneavoastră ca musulman/ă?
Câți dintre prietenii dumneavoastră sunt musulmani?
10% musulmani
30% musulmani
50% musulmani
70% musulmani
100% musulmani
PROFILUL SOCIAL AL MUSULMANILOR CONVERTIȚI DIN ROMÂNIA
Cunoașteți limba arabă la nivel conversațional?
Da Nu
Aveți copii?
Da Nu
Dacă da, aceștia urmeză sau au urmat studiile la o instituție de învățământ de stat?
Da Nu
Căt de des vă exercitați dreptul de vot la alegerile electorale? ( sunt posibile raspunsuri multiple)
La alegerile locale
La alegerile prezidențiale La alegerile europene
Nu îmi exercit dreptul de vot
Care conisderați că este principala problemă a societății românești?
Care considerați că este principala problemă a comunității musulmane din România?
Vă implicați în cadrul comunității?
Da Nu
PROFILUL SOCIAL AL MUSULMANILOR CONVERTIȚI DIN ROMÂNIA
Dacă da prin ce tip de activități? (mai multe răspunsuri posibile)
Voluntariat
Sprijin către ONG-uri care luptă pentru drepurile musulmanilor, refugiaților Financiar
Redactarea si conceperea unor materiale de studiu pentru musulmani Promovarea unor materiale, informatii despre islam
Altele
Dacă nu, doriți să vă implicați activ în cadrul comunității musulmane din România?
Da
Nu
Dacă da prin ce tip de activități? (mai multe răspunsuri posibile)
Voluntariat
Cu caracter social Financiar
Redactarea si conceperea unor materiale de studiu pentru musulmani Promovarea unor materiale, informatii despre islam
Participarea la lectii luna Ramadan
Participarea la evenimente( iftar Ramadan, rugaciunea de Eid, etc.)
Altele
Cum și cât de des interacționați cu membrii comunitații dumneavoastă ?
De 2-3 ori
Lunar Saptamanal pe săptămână
Zilnic
La moschee/ centru
PROFILUL SOCIAL AL MUSULMANILOR CONVERTIȚI DIN ROMÂNIA
islamic
Cursuri și lecții online
Întâlniri cu frați/ surori
Socializare în mediul online( facebook,
whatsapp, forumuri, bloguri)
Altfel
21. Care sunt principalele provocări întâmpinate privind reintegrarea în societate cu noua identitate religioasă? (mai multe răspunsuri posibile)
Familia
Integrarea pe piața muncii Vestimentația( baticul în cazul femeilor) Practicarea rugăciunii la locul de muncă
Altele
22. Ați aplicat vreodată pentru un loc de muncă de când sunteți musulman/ă?
Da Nu
Dacă da, puteți descrie experiența, din perspectiva faptului că erați un minoritar religios?
Care sunt restricțiile religioase care v-ar determina să nu acceptați un loc de muncă?( sunt posibile răspunsuri multiple)
Ar trebui să distribui produse alcoolice sau din carne de porc,
PROFILUL SOCIAL AL MUSULMANILOR CONVERTIȚI DIN ROMÂNIA
Ar trebuii să interacționez mult cu femei/ bărbați,
Nu mi-ar fi permis să mă rog cele cinci rugăciuni zilnice la timpul acestora,
d. Nu mi-ar fi permis să port bartic/ barbă,
e. Nu aș avea suficient timp pentru familie( educarea copiilor, activități casnice, ș.a),
Ar trebuii să ofer produse de creditare care presupun acumularea de dobândă,
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI
Facultatea de Administrație și Management Public
Abstract: prin prezenta lucrare îmi propun sa răspund la următoarele întrebări pe care le consider importante în raport cu actualele priorități stabilite prin planul de acțiuni și care se referă direct la criteriile specifice de a deveni stat mebru:
PRIORITĂȚI ÎN PROCESUL DE ADERARE
A REPUBLICII MOLDOVA LA UNIUNEA EUROPEANĂ
este capabilă rm să creeze premisele aderării la ue în contextul actual de criză economică și politică ?
dacă aderarea la ue reprezintă singura soluție în vederea depășirii crizei actuale, atunci în ce măsură deciziile luate la nivel național vizează
apropirea de uniunea europeană
?
pornind de la aceste întrebări, prin analiza acordurilor dintre republica moldova și a planului de acțiuni, folosind atât metode de cercetare calitative cât și cantitative, voi putea în parte de final a lucrării determina câteva priorități cheie care pot influența accelerarea pregătirii pentru aderare, în conformitate cu dificulțățile majore și cauzelor cu efect perturbator în procesul de pregătire a aderării.
Cuvinte cheie: aderare, integrare europeană, reformă, priorități, corupție, criză economică, instabilitate politică, acord de asociere
Mihaela VOLÎNSCHII
PRIORITĂȚI ÎN PROCESUL DE ADERARE A REPUBLICII MOLDOVA LA UNIUNEA EUROPEANĂ
Introducere
După proclamarea indepenței, 27 august 1991, în noul său statut de stat suveran, independent și democratic, Republica Moldova consemnează faptul că devine liberă în ași hotărî prezentul cât și viitorul, fără niciun amestec din afară. Tot prin această declarație, noul stat suveran solicită recunoașterea externă a Organizațiilor Mondiale prin cererea de admiterea ca stat membru în cadrul acestora. Prin această solicitare, Republica Moldova conturează încă din primele momente ale existenței sale în calitate de stat independent preocuparea pentru întărirrea relațiilor cu vectorii externi. Pentru noul stat format, atât din puncte de vedere economic, geopolitic cât și de securitate devine foarte importantă întăriea relațiilor mai ales cu Uniunea Europeană, cu care, începând cu 1 ianuarie, 2007 devine vecină, prin aderarea României.
Astfel, lansarea oficială a dialogului Republica Moldova-UE va avea loc începând cu 28 noiembrie, 1994, prin semnarea Acordului de Cooperare și Parteneriat, intrat în vigoare abia în 1998, prin care sunt stabilite principiile generale de cooperare, dialogul strategic din cadrul statelor cooperante, comerțul de mărfuri, prevederi privind afaceri și investiții, care se dovedesc a fi necesare și importante pentru acest stat puternic destabilizat politic, economic și social. În acest context, în 2002, se decide constituirea unei structuri la nivel național cu scopul coordonării activităților în domeniul integrării europene, care însă nu va fi aprobată în Parlament, mai ales din considerent politic. Ulterior, în vederea consolidării relațiilor din UE și țările vecine din sud- est, se lansează Politic Europeană de Vecinătate, care presupunea stabilirea unui Plan de Acțiuni, semnat de Republica Moldova cu UE, la 22 februarie, 2005 și în a cărei prevederi vor fi stipulate obiective strategice și acțiuni specifice în vederea realizării PEV.
Întreg acest demers nu va cunoaște un succes demn de remarcat până în anul 2009, mai ales dată fiind politica internă a țării și influența statelor Comunității Statelor Independente, cu preponderență Rusia. Lucrurile încep a se shimba o dată cu efectele așa zisei Revoluție Twiter prin care partidele cu un curent de stânga sunt înlăturate de la guvernare. Prin noua ordine, cu o Alianța de Integrare Europeană, formată din partide politice cu un curent de dreapta, se stabilesc noi obiective de guvernare internă și care vor viza mai ales întărirea relațiilor cu Uniunea Europeană. În acest sens, se vor inființa mai multe organisme și comisii în a căror atribuții va intra accelerea accederea Republicii Moldova la UE(Ministerul Facerilor Externe și Integrării Europene) cât și îndeplinirea cu prioritate a prevederilor menționate prin Planul de Acțiuni care să urmărească apropierea de UE. Modul în care AIE(I și II) prin propriul proiect de guvernare stabilește obiectivele care să vizeze întărirea relațiilor cu grupul statelor europene, vor determina ca UE să acorde o atenție sporită acestei țări, fapt demonstrat pe parcursul anilor de asistența financiară a UE acordată Republicii Moldova prin proiectele sale (Anvelopele financiare, Programele UE, NIF),a creditelor concesionale ale instituțiilor financiare europene- BEI și BERD cât și instituirii unei Delegații a Uniunii Europene, care în prezent gestionează aceste fonduri și care, o dată cu creșterea capacității de gestionare a administrației centrale vor putea fi transferate treptat către autoritățile din Republica Moldova.
Toate aceste demersuri realizate în cadrul țării cu suportul acordat de UE, prin dialogurile dintre înalții oficiali vor avea ca rezultat, într-un timp considerat a fi rezonabil, stabilirea regimului liberalizat de vize, creșterea încrederii societății civile în succesul și efortul depus în
PRIORITĂȚI ÎN PROCESUL DE ADERARE A REPUBLICII MOLDOVA LA UNIUNEA EUROPEANĂ
vedrea apriperii de UE, totodată datorat și creșterii considerabile a exportului de mărfuri și produse cu efecte directe asupra economiei care va cunoaște o perioadă de înflorire mai ales în perioada 2012-2014. În toate acestă perioadă Republica Moldova va fi considerata un exemplu de succes în care relațiile bilaterale vor da rezultate vizile. Cu toate acestea, începând cu 2015 o dată cu criza financiar bancară din țară, a instabilității politice și acuzațiilor aduse la adresa uneia dintre cele mai importante figuri politice, a corupției tot mai ridicate, întregul proces de aderare la UE va fi puternic influențat în sens negativ și care drept urmare va determina diminuarea suportului acordat de UE . Prin prezenta lucrare îmi propun sa răspund la următoarele întrebări pe care le consider importante în raport cu actualele priorități stabilite prin Planul de Acțiuni și care se referă direct la criteriile specifice de a deveni stat mebru:
Este capabilă RM să creeze premisele aderării la UE în contextul actual de criză economică și politică ?
Dacă aderarea la UE reprezintă singura soluție în vederea depășirii crizei actuale, atunci în ce măsură deciziile luate la nivel național vizează apropirea de Uniunea Europeană ?
Pornind de la aceste întrebări, prin analiza Acordurilor dintre Republica Moldova și a Planului de Acțiuni, folosind atât metode de cercetare calitative cât și cantitative, voi putea în parte de final a lucrării determina câteva priorități cheie care pot influența accelerarea pregătirii pentru aderare, în conformitate cu dificulțățile majore și cauzelor cu efect perturbator în procesul de pregătire a aderării.
Necesit atea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană
De la proclamarea independenței Republicii Moldova, 27 august 1991, și instituirea unei guvernări independente în cadrul unui stat puternic destabilizat economic, politic și social, autoritățile nou instituite, pe lângă preocupările de regularizare a chestiunilor interne, și-au îndreptat atenția și către vectorul externe de cooperare internațională.
Astfel, prima organizație de talie mondială la care Republica Moldova aderă după este Organizația Națiunilor Unite(ONU), în 1992, eveniment care se dovedește a fi epocal pentru istoria unei țări declarată suverană și recunoscută inițial, pe linie bilaterală, de un numar restrâns de țări. Iar o dată cu momentul admiterii a Republicii Moldova în cadrul ONU, s-a declanșat procesul recunoașterii politice a statalității țării și încheierea de relații cu majoritatea statelor lumii. Urmează, apoi, aderarea și către alte organizații mondiale, respectiv: Consiliul Europei( iulie, 1995), Parteneriatul pentru Pace(1995) Organizația Mondială a Comerțului( iunie, 2001), Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială, Banca Europeană pentru Reconstrucții și Dezvoltare, Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est.
Relațiile Republicii Moldova cu Uniunea Europeană au fost lansate pentru prima dată, în mod oficial, o dată cu semnarea Acordului de Cooperare și Parteneriat(28 noiembrie, 1994), care la 1 iulie, 1998 a intrat în vigoare. După intrarea în vigoare Republica Moldova a inițiat procesul gradual de apropiere de Uniunea Europeană cunoscând o anumită consolidare în
PRIORITĂȚI ÎN PROCESUL DE ADERARE A REPUBLICII MOLDOVA LA UNIUNEA EUROPEANĂ
următorii ani. În septembrie 2002, s-a lansată inițiativă de creare a unei structuri la nivel național care să coordoneze activitățile în domeniul integrării europene. În acest context, în luna noiembrie 2002, Președintele Republicii Moldova (Vladimir Voronin) a emis un Decret privind constituirea Comisiei naționale pentru integrare europeană în a cărei sarcină intra elaborarea Strategiei de integrare europeană a Republicii Moldova. Cu toate că în procesul de elaborare au fost implicate atât majoritatea autorităților de stat cît și un număr mare de organizații neguvernamentale, iar la baza a stat experiența mai multor țări, precum și de reglementările UE care se refera la procesul de extindere, aceasta nu a mai reușit să fie aprobată de către Parlamentul Republicii Moldova.
După extinderea Uniunii Europene din 1 mai 2004, în scopul consolidării relațiilor dintre UE și țările din vecinătate din partea de sud și de est, a fost lansată Politica Europeană de Vecinătate (PEV) care presupunea încheierea Planurilor de Acțiuni individuale cu statele din zona respectivă. Astfel, la 22 februarie 2005, Republica Moldova a semnat Planul de Acțiuni RM-UE care conținea obiectivele strategice și acțiunile specifice pentru realizarea PEV. Pentru Republica Moldova, Planul de Acțiuni RM-UE a devenit principalul instrument care a ghidat procesul de integrare europeană consolidând în același timp și procesul de armonizare legislativă și de ajustare la standardele UE.
În acest context, la 24 martie 2005, integrarea europeană a fost declarată oficial obiectiv strategic al politicii interne și externe a Republicii Moldova prin adoptarea Declarației Parlamentului RM cu privire la parteneriatul politic pentru realizarea obiectivelor integrării europene. Astfel, aceasta prevedea consensul între toate partidele parlamentare de atunci în ceea ce privește promovarea treptată și ireversibilă a cursului strategic al Integrării Europene.
Necesitatea declanșării dialogului de aderare a Repuublicii Moldova la Uniunea Eropeană, poate fi analizat, cel puțin din trei perspective: economică( de creștere economică și creștere a nivelului de trai al populației, etc), de stabilitatea politică și securitate.
Situația economică pe parcursul a 25 de ani de indepență s-a modificat cu pași lenți, însă nu siguri, în prezent, Republica Moldova este, de departe, cel mai sărac stat din Europa, înregistrând lacune enorme din punct de vedere economic, social, politic și juridic. Într-o evoluție a PIB-ului(Figura1) observăm că deși acesta a menținut un trend ascendent acest lucru nu a fost suficient pentru a asigura o economie de piață viabilă, capabilă să ofere un trai decent în cadrul țării. O dată cu PIB-ul a crescut, de la an la an, și prețul produselor de consum determinând în cele din urmă masă foarte mare de oameni să migreze cu scopul de găsi o sursă de venit. În perspectivă economică, ideea aderării la UE este susținută mai ales în ceea ce privește liberalizarea exporturilor dar și a importurilor care va spori concurența pe piața internă, ceea ce, în cele din urmă va determina diminuarea prețurilor cât și creșterea și diversitatea produselor.
PRIORITĂȚI ÎN PROCESUL DE ADERARE A REPUBLICII MOLDOVA LA UNIUNEA EUROPEANĂ
Figura1 Evoluți Produsului Intern Brut(1995-2014)
FIGURĂ 1
Sursă: Biroul Național de Statistică
Necesitatea aderării la spațiul european vine din dorința modernizării societății în asamblu, de schimbare a imaginii externe pe care o prezintă țara și, de asemenea, ridicarea nivelului de trai al populației. Impactul economic pe care-l poate oferi aderarea la UE se poate concretiza în primă fază prin potențialul de investiții străine, astfel Moldova poate deveni un teren de investiții, oferind în schimb capacitatea sa de producător agricol dar și forța de muncă; crearea de noi structuri de producție și întărirea celor existente, se are în vedere în special producția vinicolă, a legumelor și fructelor; protecția consumatorilor; creșterea economiilor și investițiilor de piață; oferirea unei piețe largi de desfacere în cadrul căreia Republica Moldova își poate comercializa producția; creșterea pieței de capital; micșorarea fiscalității prin introducerea politicilor de impozitare mai relaxate, favorabile invetițiilor; dezvoltarea sectorului privat, toate acestea adaptate conform standartelor Uniunii Europene și monitorizate pe tot parcursul lor.
În plan politic, situația actuală în Republica Moldova, este la fel de deplorabilă iar necesitatea aderării decurge din gradul de instabilitate și lipsa totală pe care cetățenii o au față de aleșii săi. De la independență, Republica Moldova a cunoscut o evoluție și totodată o involuție, până la cotele cele mai înalte de corupție manifestată de politicienii de la Chișinău.
Din 1991, sub conducerea președintelui Snegur și până în prezent, cu o guvernare cel puțin prin planul de guvernare declarată pro-europeană, încrederea cetățenilor a fost epuizată în totalitate. Reformele pe plan politic care se doresc la nivelul țării și modul în care aderare la Uniunea Europeană poate influența parcursul politic sunt evidente. Se constată, cu regret, că deși nu suntem reprezentați de o elită politică capabilă să creeze premisele unei dezvoltări normale în cadrul unei țări extrem de vulnerabile, din toate punctele de vedere, cea mai mare parte a
PRIORITĂȚI ÎN PROCESUL DE ADERARE A REPUBLICII MOLDOVA LA UNIUNEA EUROPEANĂ
alegătorilor sunt mai mult decât încrezători că doar făcând parte din marea familie europeană, lucrurile pot fi schimbate.
Necesitatea aderării din perspectivă politică este dată de mai mulți factori care impulsionează situația actuală a fi declarată critică, în perioada 2009-2016, cu o alianța de partide pro integrării europene, au fost schimbați 7 Prim-miniștri, dintre care 2 interimari, lucrurile au stat la fel și cu miniștrii diferitelor cabinete din cadrul Guvernului, fapt ce denotă gradul ridicat de instabilitate politică. În paralel, această incertitudine în plan politic a permis fraude în cadrul instituțiilor bancare, culminând cu furtul unui miliard de dolari, declarat în mass-media” furtul secolului” și lichidarea a 3 bănci, Banca de Economii, Unibank și Banca Socială . Totodată, în perioada actualei guvernări a avut loc și darea în concesionare a Aeroportului Internațional Chișinău, proces în care au fost identificate, printr-un raport al Comisiei de evaluare a contractului de concesionare, un șir de prevederi stipulate dar neândeplinite de concesionar, compania rusă Avia Invest, însă cu toate că existau suficiente premise necesare rezilierii contractului, recomandate de Centrul Național Anticorupție, acest lucru nu s-a întamplat. Cât privește raportul propriu-zis de evaluare a avut și are în continuare un caracter strict confidențial și care, potrivit ministrului Justiției, Vladimir Cebotari, nu poate fi făcut public din cauza vulnerabilității Guvernului în raport cu concesionar. Fiind vorba despre darea în concesiune a unui bun aflat în proprietatea statului, cel mai important element este asigurarea unui proces de negociere transparent și egal în raport cu toți participanții la licitație și mai ales a contractelor, rapoartelor privind modul de evaluare.
Actula guvernare realizată de Alianța pentru Integrare Europeană, în toate configurațiile sale a demonstrat în nenumărate rânduri ca nu este capabilă să dea dovada de unitate, întrucât, nu doar o dată, partenerii de guvernare s-au lăsat influențați de propriile interese, șantajându-se reciproc. Promisiunile oferite în cadrul campaniilor electorale se vor dovezi a fi doar niște cuvinte aruncate în vânt iar atitudinea față de alegători se dovedește a fi una deplorabilă. Astfel, cum putem explica faptul că la un an de când au avut loc alegerile parlamentare în Republica Moldova, partidele care atunci obținuse votul majoritar, acum , în eventualitatea organizării de alegeri anticipate nu vor mai primi acest vot. În doar un an, delapidările efectuate în sistemul bancar demonstrează că politicul nu a fost procupat de interesele țării.
Începând cu 2010, Moldova a pus bazele unui amplu proces de reformă în domeniile justiției afacerilor interne, coruptie și drepturile omului. Cu toate acestea elitele politice de la Chișinău, care au inițiat acest proces de reformă, nu au reușit să demonstreze suficientă unitate sau poate chiar dorința de a realiza reforme care să fie credibile pe deplin, mai ales cele care se dovedesc a afecta interesele lor personale sau de partid. Numeroase scandaluri în care funcționari publici, procurori, judecători au fost acuzati de corupție, lipsa de transparență financiara și acces la procesele de elaborare a politicilor, și totodată rezultatele întârziate ale reformelor au condus la o dezamăgire populară în masă, lucru existent și în prezent. Chiar mai mult, oamenii tind să asocieze UE cu partidele aflate în prezent la guvernare ceea ce denotă în măsură și mai mare faptul că procesul de infromare legat de suportul acordat prin numeroasele proiecte cu finantare externă nu este redată într-o lumină corectă.
Aflată la intersecția din Est și Vest, în plan geopolitic Republica Moldva înregistrează limite considerabile și în ceea ce privește securitatea țării, care, în 1992 s-a văzut obligată să
PRIORITĂȚI ÎN PROCESUL DE ADERARE A REPUBLICII MOLDOVA LA UNIUNEA EUROPEANĂ
poarte un conflict armat, și care în cele din urmă a suferit o pierdere enormă, fiind nevoită să cedeze Transnistria.
Din punct de vedere geografic suntem situați între „ciocan și nicovală”, din Est-Rusia, cu care Republica Moldova până nu demult deținea cele mai strânse relații de cooperare, în ceea ce privește exportul de vinuri, fructe și legume dar și importul de gaze și petrol, iar pe de altă parte România și trecutul istoric care ne leagă de sute de ani cât și suportul acordat sub forma tranșelor, în același timp NATO și bazele sale poziționate în apele Mării Negre. Toți acești factori creează o situație de încordare continuă întrucât securitatea țării nu poate fi asigurată atâta timp cât RM nu decide ce parcurs va urma. De aici rezultă și necesitatea creării condițiilor de aderare la spațiul UE, însă problema este și mai gravă atunci când luam în considerare faptul că Transnistria, a cărei marea majoritate a populației sunt moldoveni, nu va fi ușor cedată iar fără luarea unei decizii concrete în ceea ce privește integritatea țării, UE la rândul său nu va putea întări relațiile în procesul negocierii de aderare cu un stat a cărei suveranități poate fi pus sub semnul întrebării.
Sub aspectul securității nu facem referire doar la termeni legați de geopolitică dar și în ceea ce privește securitatea economică, socială, juridică, de apărarea a drepturilor omului. În ceea ce privește securitatea economică aceasta este reprezentată de anumite caracteristici ale economiei de piață necesare însă neindetificate în Repulica Moldova, mai exact
Pluralismul formelor de proprietate, cu accent pe forma de proprietate privată;
Motivația activității agenților economici, cu scopul maximizării profitului, fiind un sistem corupt, agenții economici în Republica moldova sunt constrânși mai degraba de instituții precum Inpsectoratele fiscale în a da mită;
Concurența care stimulează agenții economici în promovarea progresului, care una foarte scăzută datorită impedimentelor dar și procesului foarte greoi de înființare a unui business;
Formarea prețurilor în mod liber pentru majoritatea bunurilor și serviciilor, în Republica Moldova există câteva companii care dețin monopol pe piață și drept urmare preșurile sunt formate ;
Manifestarea statului democratic, pe de o parte ca agent economic, iar pe de altă parte în sensul acționării în sensul corectării imperfecțiunilor pieții prin folosirea atât a cadrului legislativ, cât și a pârghiilor economico-financiare.
Securitatea socială cu referire la reglementările juridice slabe și ineficiente în ceea ce privește oferirea de siguranță socială la nivelul tuturor persoanelor, a grupurilor sociale, precum și protejarea persoanelor defavorizate și marginalizate, folosind măsuri cum sunt ajutoarele de șomaj, ajutoarele de boală și maternitate, oferirea alocațiilor pentru copii și pensii, asigurarea venitului minim garantat, care care impusionează și mai mult migrarea cetățenilor către alte țări.
Securitatea juridică, de apărare a drepturilor omului:
Lipsa încrederii cetățenilor în sistemul de drept dat fiind numărul mare de procese juridice în care Statul Republica Moldova este chemat în instanța CEDO cât și
PRIORITĂȚI ÎN PROCESUL DE ADERARE A REPUBLICII MOLDOVA LA UNIUNEA EUROPEANĂ
faptul că Republica Moldova este clasat pe ultimul loc în ceea ce privește copruția și lipsa de independență juridică;
Lipsa accesibilității legii și previzibilității, în sensul că aceasta nu este cunoscută de destinatarii săi, cetățenii.
Calitatea scăzuta a actelor normative și a legii în ansamblul ei.
De la necesitatea evidentă de aderare către punerea în aplicare a proiectelor de dezvoltare națională, Republica Moldova ar trebui să însușească anumite lecții de la vecinii săi, foste Republici ale URSS, cum sunt Estonia, Letonia, Lituania. Astfel că reformele cheie pentru Moldova în contextul aderării șă vizeze creșterea competitivității sectoarelor sensibile, în plus față de gestionarea instabilității politice și a crizei bancare, reprezentând principalii factori care pun în pericol reformele dorite, prin utilizarea de către autoritățile din Moldova a tuturor resurselor disponibile de asistență tehnică oferită de UE și Banca Mondială.
Oportunitățile aderării la spațiul european
Apartenența și integritatea oferită Republicii Moldova prin calea europeană parcursă la momentul actual reprezintă probabil unul din factorii care impulsionează și mai mult dorința de aderare sub contextul presiunilor resimțite ale vecinilor din Est cât și a susținerii de care se bucură anumite fracțiuni politice din interiorul țării. Dincolo de oportunitățile de plan economic care rezultă(pe scurt) din creșterea volumului de export spre Occident și totodată a susținerii oferite de partenerii europeni sub forma împrumuturilor nerambrusabile, apartenența către tot ceea ce reprezintă Uniunea Europeană rezultă și din din dorința cetățenilor dintre Prut și Nistru de a-și întări și întreține identitatea sub lozinca unei uniuni puternice care crede în unitate prin diversitate, în care tindem să credem.
Cu toate acestea, nu trebuie să negăm faptul că dincolo de tot ce înseama incluziune într- o mare familie, cu o poziție puternică la nivel mondial, mai mult ca orice efortul depus în vedere aderării la această uniunea este impulsionată de oportunitățile care ne pot fi oferite în acest sens, mai ales în plan economic. Pentru un stat cu cel scăzut nivel de trai din Europa, poziționat pe locul 92 din 142 de țări ale lumii( conform The Legatum Prosperity Index Ranking 2015) aderarea la UE este atractivă mai ales din punct de vedere economic și social, întrucât astfel Republica Moldova va putea să pună în sfârșit accetul pe cea mai mare problemă cu care se confruntă-sărăcia și nivelul extrem de scăzut al vieții. Ca parte UE, această problemă poate fi soluționată pe mai multe căi. În primul rând libertatea de mișcare a persoanelor și a capitalurilor și totodată compatibilizarea legislației naționale cu cea comunitară, a căror rezulta va fi încurajarea investițiilor străine în domenii de activitate cheie iar prin aceasta creșterea Produsului Intern Prut și crearea numeroaselor locuri de muncă și, de asemenea, accesul întreprinzătorilor locali la fondurile provenite din bugetul UE.
Libertatea de circulație a marfurilor, capitalurilor dar și a forței de muncă ar stimula considerabil stilul de viață econimică dar și socială iar efecte pozitivele pozitive pot fi resimțite și în momentul de față încă de la începutul implementării Politicii de Vecinătate a UE prin care s-a adus un aport important în ceea ce privește aspecte precum furnizarea de resurse financiare pentru derularea programelor trans-naționale si transfrontaliere, deschiderea și întărirea
PRIORITĂȚI ÎN PROCESUL DE ADERARE A REPUBLICII MOLDOVA LA UNIUNEA EUROPEANĂ
legăturilor culturale, educaționale de mediu, tehnice și științifice și tototdată, acordarea sprijinului în vederea soluționării conflictului transnistrian.
Prin sprijinul finaciar și perspectivele de creștere economică de care se va putea bucura RM în carul UE vor fi îndreptate mai ales în vederea reformei administrative, investiții în economie și infrastructură. Totodată, fiind o țară care in cea mai mare parte beneficiază de pe urma sectorului agricol, aderarea va permite de asemenea accesul agricultorilor la Politica Agricolă Comună, cu primă facilitate de obținere a subvențiilor cât și aplicarea metodelor și a normelor aplicate de instituțiile europene.
Nu în ultimul rând obținerea unui climat de stabilitate în relațiile sale externe, oferit de sprijinul de care se beneficiază în momentul de față în vedere reglării conflictului transnistrian și de stabilizare a relațiilor cu Rusia, de securizare a graniței de Est care, în eventualizattea aderării, ar deveni totodată și graniță a Uniunii.
Oportunitățile apropierii de occident, aici nu ne referim doar la UE ci și la alți parteneri dispuși să susțină Republica Moldova în demersul său de dezvoltare se materializează printr-un șir de proiecte și pacturi care vor demonstra întreaga susținerea oferită de vecinii din Vest.
Republica Moldova participă la „Parteneriatul Estic“ al UE, lansat oficial la 7 mai, 2009, la Praga destinat dezvoltării relațiilor de integrare cu alte cinci foste republici sovietice: Ucraina, Armenia, Azerbaidjan, Georgia și Belarus. În luna iunie 2014, Republica Moldova, Ucraina și Georgia au semnat acorduri de asociere cu UE. În cadrul acestui acord Republica Moldova obține regimul liberalizat de vize iar începând cu 28 aprilie, 2014, moldovezi pot circula liber, fără vize, în 26 de state. Acest parteneriat va presupune în cele din urmă noi acorduri de asociere, inclusiv zonele profunde și cuprinzătoare de liber schimb cât și integrarea progresivă în economia UE. Cât privește regimul de vize aceasta este o măsură de combatere a migrației ilegale considerată necesară dat fiind numărul mare de moldoveni plecați la muncă în staele UE.
Efortul depus în vedere consolidării relațiile cu UE, cel puțin la momentul actual este întărit de o serie de benefici resimțite imediat după semnarea Acordului de Asociere/Zona de Liber Schimb Aprofundată și Cuprinzătoare dintre RM în UE( 24 iunie, 2014). În continuare sunt prezentate câteva date care atestă impactul resimțit mai ales la nivel economic și care incontestabil dau de înțeles că oportunitățile oferite în cadrul UE dar și sprijinul de care are parte RM sunt fi resimțite chiar de la începutul implementării.
În perioada ianuarie-iunie 2015 exporturile de mărfuri către țările UE s-a ridicat la 626 milioane de dolari, reprezentând 62 % din totalul exporturilor în această perioadă. Totodată importurile provenite din țările UE s-a ridicat 962 milioane dolari, sau 48 % din totalul importurilor.
Zona de Liber Schimb Aprofundată și Cuprinzătoare este benefică pentru Moldova de asemenea în ceea ce privește creșterea veniturilor naționale. Pe termen scurt, se așteaptă să conducă la o creștere a venitului național de 75 de milioane de euro și aproape dublu(142 milioane euro), pe termen lung. În mod direct aceste modificări al venitului național vor conduce la creștere a PIB-ului cu 5,4 % pe termen lung. O mare parte a acestor criterii vor rezulta și din creșterea măsurilor sanitare și fitosanitare și a barierilor tehnice existente în ceea ce privește comerțul și liber schimb, care reprezintă 62 de milioane de euro. Cea de-a doua cea mai mare
PRIORITĂȚI ÎN PROCESUL DE ADERARE A REPUBLICII MOLDOVA LA UNIUNEA EUROPEANĂ
contribuție pentru Moldova, pe termen scurt, rezulta din liberalizarea serviciilor de comerț, în valoare de 28 milioane euro.
Totodată se așteaptă ca ZLSAC sa stimuleze schimburile comerciale dintre UE și Moldova, se estimează că exporturile vor crește cu 15 și 16 %, pe termen scurt și lung, respectiv, importurile cu 6 și 8 la %. Acest lucru implică și îmbunătățirea balanței comerciale a țării pe termen scurt. Pe termen lung reducerea sau eliminarea măsurilor netarifare ar trebui să conducă la beneficii în valoare de 83 milioane euro. Mai mult decât atât, normele interne mai bine puse la punct, prin compatibilizarea cu cele de la nivelul UE, vor îmbunătăți siguranța produselor de consum și, prin urmare, siguranța comsumatorilor în general. Prin asigurarea unui regim comercial mai stabil și previzibil, pe baza legislațuiei UE, se așteaptă o creștere considerabilă a afluxului de investiții străine directe în țară, crearea mai multor întreprinderi și consolidarea competitivității la nivelul economiei globale și a sectoarelor individuale, în special.
Se asteaptă, de asemenea, ca salariile din Moldova să crească cu 3,1 și 4,8 %, pe termen scurt și respectiv, pe termen lung. În același timp se estimează o scădere a prețurilor de cumpărare cu aproximativ 1 și 1,3 %, lucru datorat, în principal, ca urmare a creșterii concurenței la import. Acest lucru implică faptul că, puterea medie de cumpărare a cetățenilor moldoveni să crească, mai ales pe termen lung.
O altă oportunitatea majoră în realizarea ZLSAC este dată de decizia Consiliului de Asociere RM-UE, din 18 decembrie 2015 în care sunt prevăzute aspecte privind extinderea aplicării prevederilor ZLSAC, începând cu 1 ianuarie 2016 pe întreg teritoriul Republicii Moldova, incluzând de asemena și regiunea transnistreană. Potrivit cercetătorilor(I.Groza)
„această decizia vine să creeze condițiile necesare pentru continuarea și extinderea comerțului agenților economici din regiunea Transnistreană pe piața Uniunii Europene în regim facilitat”. Autoritățile RM trebuie să creeze condițiile necesare implementării graduală a prevederilor ZLSAC. Drept urmare, un termen limită indicat este 31 octombrie 2016, atunci când Comisia Europeană va evalua gradul de implementare a prevederilor ZLSAC pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Cu titlu de consecința, este imperios necesar ca autoritățile din Republica Moldova să adopte acțiuni concertate, care să vizeze atingerea unor obiective comune, în dialog cu autoritățile de la Tiraspol și respectiv să impulsioneze punerea în aplicare a acțiunilor în vederea uniformizării politici fiscale și vamale de pe ambele maluri ale râului Nistru, care vizează în special excluderea tarifelor de import la produsele UE în conformitate cu prevederile Acordului de Asociere RM-UE.
Riscurile și cost urile aderării
Alături de aspectele pozitice oferite în cadrul procesului de aderare la UE, resimțite și în faza actuală de pre-aderare, există și o serie de limite care impun o analiză aparte în ceea ce privește modul în care Republica Moldova se expune la un anumit risc și costurile implicate în acest sens. Ca parte a UE, integrarea va presupune renunțarea la o anumită parte din libertățile de a acționa în mod independent în politica externă, întrucât asta presupune ca statele membre sa se abțină de la orice acțiuni care să contravină intereselor Uniunii sau care diminueze gradul eficiență a acesteia. Totodată, integrarea va reflecta diminuarea gradului de suveranitate prin
PRIORITĂȚI ÎN PROCESUL DE ADERARE A REPUBLICII MOLDOVA LA UNIUNEA EUROPEANĂ
afectarea domeniilor de competențe tradiționale pe care și le asumă statele( exemplu: sectorul agricol, care asigură și în prezent cea mai mare parte a venitului la buget dar care la nivelul UE nu mai beneficiază ce acelasă suport financiar, finanțarea fiind direcționată mai ales în ceea ce privește dezvoltarea sectorului servicii).
În aceeași categorie de limite potențiale ca urmare a aderării, cercetătorii( Prohinișchi E.,V.) scot în evidență o serie de costuri care ar putea afecta în mod negativ parcursul european al țării delimitate punctual, după cum urmează în tabelul de mai jos.
Tabelul 1. Costurile integrării europene
PRIORITĂȚI ÎN PROCESUL DE ADERARE A REPUBLICII MOLDOVA LA UNIUNEA EUROPEANĂ
Sursă: Analiza perspectivelor de integrare a Moldovei în Uniunea Europeană, Prohnițchi Elena, Prohnițchi Valeriu, Institutul de Politici Publice
Un alt impediment extern considerat a fi un risc major în calea integrării europene este poziția antagonistă în raport cu Rusia. În opinia unor autori precum (Guicherd), “experiența instorică imperială de construcție națională și actualele aspirații de restabilire a statului de mare putere face ca Rusia să fie și să rămână și pe viitor, tentată de a interfera în afacerile din noile state independente și, astfel, să limiteze independența și suveranitatea lor”. Drept consecință
„dorința Moldovei de integrare europeană poate fi extrem de dificil reconciliat cu concepțiile Rusiei asupra viitoarelor aranjamente geopolitice și geoeconomie din Europa” (Ibidem). Potrivit analiștilor, din declarațiile facute de oficialii ruși cu privire la politica externă, se poate concluziona faptul că Rusia vede viitorul Europei divizată și concentrată în jurul a două tabere: Rusia în Est iar UE în Vestul Europei. Ceea ce poate avea drept consecință opunerea cu vehemență și subminarea demersurilor pro-europene întreprinse în Republica Moldova(Prohnițchi E., V.)
Perpetuarea incertitudinii politice cu accent pe ultimii ani în care Alianța pentru Integrarea Europeană aflată la guvernare a demonstrat în nenumătare rânduri încapacitatea de a pune în aplicare reformele cerute de UE, iar în cele din urmă această atitudine pune sub semnul întrebării atât capacitatea de a depune efortul necesar în sensul îndeplinirii condițiilor de aderare, cât și nivelul de dorință manifestat vis-a-vis de aderarea la Uniune. Ca urmare a acestei incapacități, politicul în Republica Moldova a devenit unul foarte polarizat și care divizează opiniile în două tabere, cu interese și viziuni contradictorii: grupul celor care doresc aderarea la UE și sunt conștienți că doar alegând calea europeană țara va putea ieși din colaps, și a celor care își doresc aderarea la Uniunea Euroasiatică. Divizarea clară a celor două curente este rezultatul nu doar a propagandei realizată de partidele cu orientare de stânga dar și a actualelor partide aflate la guvernare, care au permis în acești 6 ani crearea ananalogiei dintre termeni precum “democrat” , „liberal democrat” și “reformă” cu corupție, furt și sărăcie.
Stagnarea procesului de reforme care influentează distructiv procesul de implementare a Acordului de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană, întrucât după un an de la semnarea documentului, doar 21 % din Planul de Acțiuni privind implementarea Acordului de Asociere a fost realizat. Drept urmare, este evident că Republica Moldova are mari restanțe în procesul de integrare europeană. Totodată, Forumul societății civile ale Parteneriatului Estic subliniază, în cadrul aceleiași rezoluții, încălcarea constantă a obligațiilor Guvernului în cadrul
PRIORITĂȚI ÎN PROCESUL DE ADERARE A REPUBLICII MOLDOVA LA UNIUNEA EUROPEANĂ
procesului de asociere cu UE care influențează negativ asupra încrederii populației în UE și de asemenea continuă să afecteze în mod negativ imaginea UE în Republica Moldova. Nu în ultimul rând se menționează în textul rezoluției abordarea iresponsabilă și lipsită de orice voință reală de a respecta agenda de reforme a Guvernului față de cooperarea cu societatea civilă.
Înrăutățirea relațiilor cu partenerii strategici, iar aici se face referire la blocul statelor din CSI întrucât, o dată cu semnarea Acordului de Asociere s-au redus substanțial exporturile(- 34%, în 2015) și remiterilor pe fondul crizei economice din Federația Rusă și reprezintă probabil cea mai mare limită la care se expune Repulica Moldova în raport cu partenerii săi externi.
Comerțul extern a fost extrem de perturbat de interdicțiile impuse de Federația Rusă care s-a produs în câteva etape: în toamna anului 2013 a fost stopat mai întâi importul de vinuri, în vara anului viitor s-a decis instituirea de taxe vamale pentru unele produse faricate în Republica Moldova și de asemenea interzicerea importului de fructe, iar în toamna anului 2014 a fost sistat importul produselor din carne de porc. Evident că aceste sistări au fost însoțite de o serie de argumente invocate, privind necorespunedera produselor la standartele de calitate din Federația Rusă. Cu toate acestea, invocarea acestor argumente și aplicarea acestor restricții în contextul semnării Acordului de Asociere cu UE dar și a alegerilor parlamentare denotă mai degrabă caracterul politic, decât cel tehnic al restricțiilor. Cert este că o dată cu luarea acestor decizii livrările spre zona CSI a avut o contribuție negativă în ceea ce privește evoluția exportului, cu toate că, în paralel vânzările pe piața UE au contrabalansat acest efect.
Instabilitatea politică și criza financiară, rezultatul acuzațiilor de furt adusă uneia dintre cele mai importante figuri politice din Republica Moldova, fost Prim-ministru, a fraudării celor 3 Bănci și furtul unui miliard de dolari din bugetul statului, a determinat ca UE să-ți piardă încrederea față de autoritățile din Moldova, și per total pierederea încrederii în capacitatea acestora de a crea condițiile necesare privind implemenatrea prevederilor Planului de Acțiunie și care, drept consecință amână și mai mult momentul în care Republica Moldova va înainta
cererea de aderare. Nu în ultimul rând, dată fiind această situație, a scăzut și suportul financiar acordat prin granduri și care la fel îngreunează implentarea acțiunilor pe domenii cheie
Criza regională din cadrul UE, în ceea ce privește securitatea uniunii afectată de numărul mare de migranți datorat conflictelor din Siria cât și a atacurilor teroriste din cadrul UE și care întorc atenția autorităților uniunii mai ales către situația internă, în vederea aplanării acestor conflicte, astfel că, menținerea relațiilor cu externul și extinderea sunt vizate într-o măsură mai mică.
Prezentare Republicii Moldova
Prezentare din punct de vedere social-economic, anii 2009-2015
Pornind de la obiectivele principale ale acestei lucrări, în continuare vor fi prezentate cele mai importante date cu caracter economic și social care ne vor permite în cele din urmă să conturăm punctele forte, respectiv, puncte slabe pe care le înregistrează Republica Moldova, ca în baza acestora, în partea de final a cercetării, să putem evidenția ulterior o serie de propuneri și priorități. Datele ce urmează a fi prezentate cuprind anii 2009-2015 iar sursele acestor date sunt Rapoartele anuale și trimestriale și Note informative publicate de Ministerul Economiei și Biroul de Statistică din RM, cu accent pe principalii indicatori ai situației social-economice.
PRIORITĂȚI ÎN PROCESUL DE ADERARE A REPUBLICII MOLDOVA LA UNIUNEA EUROPEANĂ
Economia Republicii Moldova în anul 2009 cotinua să fie afectată enorm de criza globală și recesiunea principalelor economii pe plan extern, iar pentru a fi posibilă o analiză pe baza căreia vom identifica dacă până în prezent Republica Moldova a urmat un pas ascendent, de creștere economică, sau descendent, vom prezenta câteva date generale ale situației economice ale anului 2009.
Astfel, anul 2009 înregistra tendințe de diminuare a volumului de producției industriale și agricole, investițiilor, comerțului exterior, mărfurilor transportate, veniturilor bugetare. Produsul intern brut marcase o diminuare esențială însumând 60 mil lei, cu 6,5 % mai mic comparativ cu anul 2008, veniturile bugetului public național scăzuse(-8,9 %) iar cheltuielile înregistrau o tendință crescătoare(+4,6%), drept urmare deficitul bugetar al țării se majorase de aproximativ 7 ori comparativ cu nul 2008. Totodată, crescuse seminificativ datoria de stat, sectorul industrial înregistrase de asemenea scăderi semnificative la fel și cel agricol, iar investițiile s-au redus esențial(-34,9%).
În sfera socială se înregistra o tendință de creștere a salariului mediu lunar al unui unui lucrător din economia națională, cu 8,7 % în termeni nominali și reali față de anul 2008, cu toate că cheltuielile medii de consum ale populației depășeau venitul mediu lunar(Figura 2.8) iar nivelul minim de existență, raportat la anul precedent, fiind în descreștere cu 13,2%. Numărul șomerilor de asemenea marca o creștere, cu o discrepanță între bărbați(62,5%) și femei, numărul celor care migrase în afară fiind în continuare în creștere.
Pentru crearea unei imagini de ansamblu în ceea ce privește evoluția social-economică a țării mai jos vor fi prezentați principalii indicatori economici și sociali pe anii vizați(2009-2015).
Indicatori economici
Conform datelor privind evoluția PIB-ului( Figura 2.1) remarcăm faptul că economia RM a reușit sa depăsească criza economico-financiară de după 2009, înregistrând creșteri în aproape în toate sectoarele, exporturile, producția agricolă și industrială au fost în creștere(Fig.2.4 și 2.7), iar nivelul PIB-ului menține un trend ascendent. Indicele prețurilor de consum a menținut la fel un trend de creștere, cu variații datorate creșterii prețurilor la produsele alimentare , precum și majorarea tarifelor la serviciile comunal-locative.
Tabelul 2. Evoluția Produsului Intern Brut exprimat în milioane lei, anii 2009-2015
Sursă: Biroul Național de Statistică
PRIORITĂȚI ÎN PROCESUL DE ADERARE A REPUBLICII MOLDOVA LA UNIUNEA EUROPEANĂ
Figura 2. Evoluție PIB, 2009-2015
140.000
120.000
Evoluție PIB, 2009-2015
111.757
121.851
100.000
80.000
60.000
40.000
20.000
0
60.043
71.849
82.174 87.847
99.879
PIB/mil.lei
2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016
Sursă:Biroul Național de Statistică
Evoluția PIB-ului a menținut un trend ascendent de la un an la altul, cu creșteri constante însă nu foarte seminificative, o majorarea de remarcat fiind înregistrată pe parcursul anului 2010, datorată în special restabilirii cererii externe la bunurile industriale fabricate în țară, cât și cererii interne datorată consumului final, comparativ cu anul 2009, cel mai mult afectat de scăderea cererii de bunuri atât intern cât și extern. Pe parcurs, creșterea PIB-ului va fi una moderată, menținută de aceeasă factori amintiți anteriori, cu o ușoară stagnare în anii 2011-2012 marcată, în special, de scăderea exportului către țările europene dar și a condițiilor meterologice care vor afecta în cele din urmă atât sectorul agricol cât și cel industrial, totodată activitatea investițională a fost una destul de pasivă. Anul ce urmează, 2013, reprezintă un an al progresului în toate sectoarele economiei, marcată de creșteri importante în agricultură, industrie și servicii, inclusiv creșteri ale comerțului exterior. Aceeași constantă se va menține și pe parcursul anului 2014, cererea produselor pe piața UE fiind una destul de mare, contrabalansată însă de restricțiile la vinuri și unele produse alimentare impuse de autoritățile de resort ale Federației Ruse. Pe parcurul anului 2015, economia țării este afectată de mai mulți factori care o fac a fi vulnerabilă în raport cu restricțiile comerciale impuse de Federația Rusă, aplicabilitatea fiind lărgită și asupra altor produse, cum sunt produsele alimentare din porc, pe langă vinurile, legumele și fructele, a recesiunii din această țară, criza din Ucraina, problemele sectorului bancar. Drept urmare, se înregistrează o scădere bruscă a volumului de producție de mărfuri și servicii cât și a comerțul exterior, inclusiv către țările UE.
PRIORITĂȚI ÎN PROCESUL DE ADERARE A REPUBLICII MOLDOVA LA UNIUNEA EUROPEANĂ
Figura 3. Indicele prețurilor de consum
116
114
112
110
108
106
Indicii prețurilor de consum %, 2009-2015
108,1 107,8
105,2 104,7
113,6
104
102
100
98
100,4
104,1
2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016
Sursă:Biroul Național de Statistică
Majorarea constantă a prețurilor de consum, cu creștere accentuată reprezentativă anului 2009, este determinată în cea mai mare parte de deprecierea monedei naționale față de valutele internaționale și care afectatează în cele din urmă prețurile la bunurile de import și tarifele la serviciile comunal-locative, creând presiuni deflaționiste asupra economiei naționale. Astfel că, atât indicele produselor de consum cât și rata inflație înregistrează o majorare considerabilă mai ales în perioada anilor 2009-2011, cu o ușoară scădere în anii ce urmează, 2012-2014, datorată în special creșterii cererii externe cât și interne pentru produsele fabricte în țară, care în cele din urmă determină și scăderea prețurilor (Figura. 2.2).
Figura 4. Evoluția inflației 2009-2015,%(decembrie față de decembrie a anului
precedent)
PRIORITĂȚI ÎN PROCESUL DE ADERARE A REPUBLICII MOLDOVA LA UNIUNEA EUROPEANĂ
15 Inflația 2009-2015,%
10
8,1 7,8
5 4,1 5,2 4,7
13,6
Decembrie față de decembrie a anului…
0 0,4
2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016
Sursă:Biroul Național de Statistică
Începând cu 2014 însă atât IPC cât și inflația vor lua un trend ascendent total nefavorabil cu o majorare enormă comparativă nu anii precedenți(Figura 2.3), dintre factorii cei mai semnificativi care au determinat această creștere sunt : deprecierea monedei naționale față de principalele valute internaționale cu efect asupra prețurilor la bunurile de import și tarife, scăderea cererii pentru produsele agricole și industriale, creșterea datoriei exrne de stat, răcirea relațiilor externe, instabilitatea politică și fraudele bancare.
Pentru anul 2016, conform prognozelor BNM, rata inflației va atinge valoarea de 11,6 % datorată deprecierii monedei naționale și majorării serviciilor reglementat, în condițiile în care ținta este de 5 %. În aceelași timp, riscurile externe asupra inflației rămân semnificative, datorată activității economice slabe în relațiile cu partenerii europeni și recesiunii din Federația Rusă.
Figura 5. Exportul și importul total de mărfuri, anii 2009-2015
6000
Evoluția importului și a exportului, anii 2009-2015, mil dolari SUA
5191,3 5212,9 5492,4 5317
4000
3278,3
3855,3
3986,8
2000
1283 1541,5
2216,8 2161,9 2428,3 2339,5 1966,9
Export
Import
0
2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015
Sursă:Biroul Național de Statistică
Cât privește comerțul exterior, după 2009 , atât importul cât și exportul de mărfuri autohtone au menținut un ritm de creștere până în 2013 datorat mai ales întăririi relațiilor cu UE și cererii de produse agricole pe piața occidentală, putem spune ca economia Republici Moldova, din acest punct de vedere, cunoaște o perioadă de prosperitate datorat accesului pe piețele UE a vinurilor și fructelor fabricate în țară. Ulterior, după 2013, se înregistrează un trend în scădere influențat de situația creată în plan extern, în special situația geo-politică în regiune, cu accent pe restricțiile impuse la vinuri și unele produse agricole pe piața din Federația Rusă. Prin urmare, exporturile s-au diminuat considerabil în ultimii 2 ani, cu o scădere accentuată în 2015(Fig. 2.4 )
PRIORITĂȚI ÎN PROCESUL DE ADERARE A REPUBLICII MOLDOVA LA UNIUNEA EUROPEANĂ
Figura 6. Volumul exportului în țările Uniunii Eorpene și CSI, anii 2008-2014
Sursă:Biroul Național de Statistică
Tot la capitolul comerțului extern, este importnt să remarcăm mai ales evoluția exportului către cei doi parteneri principali ai Republicii Moldova: Uniunea Europeană și CSI. După cum se poate remarca și în Figura 2.7, volumul exportului a manifetst o creștere mai accentuată a volumul producției comercializate spre Vestul Europei. Începând cu 2014, exportul către statele CSI va fi afectată de scădere bruscă, astfel că exportul către UE va reprezenta valorea dublă a exportului către CSI, motivul acestei scăderi reprezintă răcirea relațiilor cu Federația Rusă, determinată mai ales de caracterul politic.
Anul 2015 este marcat de o scădere a exportului de ambele părți, atât către Est cât și către Vest, scădere exportului către țările CSI fiind în proporție de -34,4 % ceea ce reprezintă o lovitură majoră pentru economia unei țări care își realiza o mare parte a producției anume pe piața de desfacere Estică.
Figura 7. Producția agricolă exprimată în milioane lei, pentru anii 2009-2015
PRIORITĂȚI ÎN PROCESUL DE ADERARE A REPUBLICII MOLDOVA LA UNIUNEA EUROPEANĂ
Volumul producției agricole și industriale, mil lei, anii 2009-2015
150
1071,096,8
113,4
105
139,1
108,6 1081,027,3 102,2
Producția agricolă
100
50
90,4
77,66
77,7
86,2
Producția industrială
0
2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015
Sursă:Biroul Național de Statistică
Începând cu anii 2012-2013 cea mai mare creștere o înregistrează producția agricolă (Fig. 2.6), totodată cererea pentru produsele agricole autohtone pe piața tărilor UE este în creștere, cu toate că, pe piața țărilor CSI volumul exportului scade considerabil datorită, în cea mai mare parte, conflictului din Ucraina, embargoului și restricțiilor pentru vinuri și anumite produse agricole. La fel ca și producția agricola, industria a cunoscut un trend ascendent în 2012, cu diminuarea volumului de producție începând cu 2014 datorată acelorași factori amintiți anterior.
Per total, evoluția economică a Republicii Moldova pentru anii 2009-2015, a cunoscut o creștere aproape în toate sectoarele. Întărirea relațiilor cu Uniunea Europeană au permis comercializarea produselor într-o măsură simnificativă, cu toate că, pe segmentul Estic, lucrurile au cunoscut o involuție. Totodată, datorită importului care depășește net exportul din țară, soldul balanței comerciale este unul negativ, RM nereușind nici cu o țară aflată în relații de parteneriat sa reducă acest decelaj între import și export.
Indicatori sociali
Sfera socială de-a lungul a celor 6 ani analizați a cunoscut, într-o oarecare măsură aceeași evoluție ascendentă, cu toate acestea, RM rămâne si la momentul actual ce-a mai săracă țară din Europa. Nivelul scăzut de trai al populației este evident doar vizualizând raportul dintre venitul mediu lunar și cheltuielile de consum ale unei persoane care depășește indicatorul anterior.(Fig 2.8), ceea ce demonstrează că nivelul de subzistență este unul mai mult decât alarmant și că în cele din urmă numarul tot mai mare de cetățeni care aleg să plece în afara țării, în căutarea unui loc de muncă și a unui trai mai decent, este mai mult decât explicabil.
În ceea ce privește forța de muncă, numărul șomerilor a menținut un trend în descreștere începând cu 2010 până în 2014 când trendul a început să fi iarașă unul ascendent (Fig. 2.11). De menționat este discrepanța între numărul șomerilor bărbați și femei, care a cunoscut disparitatea cea mai mare în 2009 și 2010(Fig. 2.10), stabilizându-se ușor pe parcursul anilor următori, pănă în 2015 când nivelul înregistrat marchează iarăși valori mai puțin îmbucurătoare.
PRIORITĂȚI ÎN PROCESUL DE ADERARE A REPUBLICII MOLDOVA LA UNIUNEA EUROPEANĂ
Figura 8. Nivelul de trai al populației raportat la venitul mediu lunar și cheltuielile de
consum, exprimate în lei
2500
2000
Nivelul de trai al populației
1755,7 1787,4
2075,6
1952,3
Venitul mediu lunar pe o
1500
1000
500
0
11127094,,24
1463,7
1317,7
1623,2 1676,1
1473 1506,2
persoana/lei
Cheltuielile de consum ale populației
2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016
Sursă:Biroul Național de Statistică
Întro evoluție pe anii vizați nivelul de trai al populației, raportat la venitul mediu lunar și cheltuielile de consum, a marca o creștere constantă, de ambele părți. Anul 2009 și 2014 fiind reprezentați de o paritate între acești doi indicatori. Cum se poate remarca și în Figura 2.8, cetățenii Republicii Moldova au venit mediu lunar pe o pesoana mai mic decât cheltuielile de consum efectuate de o persoana, la fel pe lună, de unde rezultă acest nivelul foarte scăzut de trai.
Figura 9. Nivelul de trai al populației raportat la minimul de existență pe o persoană,
exprimată în lei
PRIORITĂȚI ÎN PROCESUL DE ADERARE A REPUBLICII MOLDOVA LA UNIUNEA EUROPEANĂ
2000
1500
Minimul de existență, exprimată în lei 2009-2015
1612,3 1627,1 1724,9
1503 1507,5
1373,4
1000
500
1187,8
Minimul de existență
0
2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016
Sursă:Biroul Național de Statistică
Minimul de trai sau de existență reprezintă un anumit nivel al veniturilor necesare satisfacerii necesităților elementare de consum și constituie, în fond, pragul de sărăcie. Anul 2009 înregistra o descreștere a minimului de existență determinat proponderent de micșorarea prețurilor la produsele alimentare, în continuare acesta va marca o creștere moderată până în 2013-2014 cînd va stagna, cu reluarea creșterii în 2015.
Figura 10. Rata șomajului înregistrat în anii 2009-2015, exprimat în %
Rata șomajului după sexe-%, 2009-2015
7,8 9,1 7,7
5,7 5,6 6,8 6
4,3 4,1
0
4,6 5,2
3,1 3
2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015
Barbați Femei
Sursă:Biroul Național de Statistică
În ceea ce privește șomajul de remarcat este discrepanța între rata șomajului în rândul barbaților care este superior somajului înregistrat în rândul femeilor, cu perioade dinstincte în (20009,2010) în care această discrepanța este mai accentuată.
Figura 11 Numărul șomerilor conform definiției Biroului Internațional al Muncii,
exprimat în mii persoane
PRIORITĂȚI ÎN PROCESUL DE ADERARE A REPUBLICII MOLDOVA LA UNIUNEA EUROPEANĂ
100
Numărul șomerilor, mii persoane, 2009-2015
92
80 81
60
40
84
67,7 63,1
55
47,5
Numărul șomerilor
20
0
2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016
Sursă:Biroul Național de Statistică
Numărul șomerilor înregistra maxime alarmante în anii 2009-2010, urmată apoi de o scădere constantă determinată în mare parte de creșterea cererii pentru produsele fabricate în țară, care a permis agenților economici angajarea, mai ales sezonieră. Aceasta scădere a ratei șomajului a fost determinată și de investițiile care au crescut în această perioadă care de asemenea a permis angajarea în câmpul muncii. Valoarea minimă a numărul de șomeri va fi atinsă în 2014, iar imediat după 2015 acesta va marca iarași o creștere, factorul determinant, pe langa conditia economică internă, vor fi și relațiile încordate cu Federația Rusă prin care au fost deportați un număr cosiderabil de moldoveni aflați la muncă.
Prezentarea din punct de vedere politic
Politicul în Republica Moldova nu a menținut un parcurs constant preferențial unui curent politic sau altul, cu perioade definitorii în care centrul de putere se concentra atât în mâinile fracțiunilor de stânga cât și de dreapta. Pentru crearea unei imagini de ansamblu a ceea ce s-a întamplat în politicul moldovenesc până în 2009, și din acest punct de vedere(politic), mă raportez la aceeași ani(2009-2015), voi prezenta în continuare o evoluție a partidelor și preferințelor cetățenilor în raport cu votul acordat la alegerile Parlamenatre organizate o dată la 4 ani, conform Constituției RM.
Figura 12. Evoluția curentelor partidelor politice aflate la guvernare în perioada 1990-
2009
PRIORITĂȚI ÎN PROCESUL DE ADERARE A REPUBLICII MOLDOVA LA UNIUNEA EUROPEANĂ
Sursă: Sistemul politic din RM și puterea de stat: evoluție și perspective
La o primă aruncare de privire asupra evoluției curentelor partidelor politice aflate la guvernare(Fig. 2.2.1) observăm o oscilare între partidele cu un curent politic de dreapta , repsectiv cel de stânga, cu o ușoară stabilitate dinspre curentul de stânga către centru-dreapta, manifestată începând cu anii 2006, culminând, în opinia mea, cu Alegerile parlamentare din 2009 și cu un șir de consecințe care vor schimba parcursul politic al țării.
Nu întamplător pentru aceasta analiză am ales intervalul de ani 2009-2015, date care să permită studiul din punct de vedere socio-economic, politic și juridic pot fi regăsite și pentru anii anteriori celui din 2009, însă consider important a mă raporta nume la acești ani mai ales din considerent politic. Anul 2009 pentru RM a reprezentant un an al cotiturii și schimbării majore în politica internă, după alegerile parlamentare din 5 aprilie, în care PCRM reușește să acumuleze 49,48% din voturile acordate, ceea ce înseamnă 60 de mandate în Parlament din cele 101 existente, iar partidele cu un curent de dreapta, după cum urmează: PL-13,3 %(15 mandate), PLDM-12,43%(15 mandate) și ANM-9,77 %(11 mandate).
Prin votul primit de la cetățeni în urma alegerilor și numărul de 60 de mandate ar fi permis PCRM-ului fără nicio dificultate numirea unui Președinte și formarea unui Guvern, în frunte cu un Prim-ministru, fără a mai fi necesară crearea unui dialog cu partidele care, chiar și sub forma unei alianței, nu aveau nicio șansă în ceea ce privește impunerea unor condiționalități de guvernare.
Imediat după publicarea rezultatelor finale, în dimineața de 6 aprilie, dat fiind votul destul de mare dar și suspiciunile create în legatură cu posibilile fraude în timpul scrutinului electoral, s-a dat start unei Revolte a tinerilor, sau Revoluția Twitter cum ulterior va fi denumită în presa internațională, și prin care tinerii solicitau organizarea de alegeri anticipate. Această revoluție se va dovedi a fi un bun prilej pentru partidele pro-occidentale care vor reuși să blocheze alegerea și numirea unui Președinte ca ulterior, în iulie 2009, alegerile anticipate să fie organizate.
PRIORITĂȚI ÎN PROCESUL DE ADERARE A REPUBLICII MOLDOVA LA UNIUNEA EUROPEANĂ
După alegerile anticipate repetate climatul politic în RM a devenit foarte polarizat, PCRM pierde mai multe mandate și trece în opoziție, partidele pro-occidentale vor forma Alianța pentru Integrarea Europeană (I), însă, cu toate acestea, nu vor reuși să adune un număr de mandate suficient pentru alegerea Președintelui(61 de voturi) și numirea primului-ministru și a speakerului(52 de voturi).
Alianța pentru Integrare Europeană, compusă din PLDM, PL, PD și Alianța Moldova Noastră, creează în cele din urmă o coaliție de guvernare care reușește să trimită PCRM-ul în opoziție. Prin actul de guvernare AIE își asumă responsabilitatea politică angajându-se în fața societății cu serie de obiective :
Restabilirea statului de drept;
Depășirea crizei social-
economice și asigurarea creșterii eocnomice;
Descentralizarea puterii și
asigurarea autonomiei locale;
Reintegrarea teritorială a RM;
Integrarea europeană a RM și
promovarea unei politici externe echilibrate, consecvente și responsabile.
În urma acestor obiective, care clar evidențiau direcția de înaintare a relațiilor și curentul de dreapta, AIE cu ușurință a reușit să câștige încrederea, convingerea și speranța, mai ales a tinerilor, că lucrurile se vor schimba în cele din urmă. Cu toate acestea se asista la un fenomen deloc neobișnuit pentru RM și, în general. petru o țară fostă comunistă, deși în cadrul alianței existau boiective comune clar exprimate și prin actul de guvernare, împărțirea ulterioară a fotoliilor în cadrul guvernării va demonstra pe parcurul anilor că la fel ca și predecesorii lor, mai presus de interesul manifestat față de țară și angajamentele luate în raport cu cetățenii, elita politica va fi axată mai ales de propriile interese. Repartizarea funcțiilor, sau mai bine zis a fotoliilor se va face în funcție de numărul de madate iar sistemul va transmis către toate la nivelurile. Se realizează o repatizare clară a Raioanelor(Unitatea teritorială în RM) în funcție de aparteneța politică iar funcțiile, atât în cadrul Cosiliilor Raionale cât și a Primăriilor, se va face strict în conformitate cu numărul de mandate acumulat de partidul din care faci parte.
În rapoartele privind Competitivitatea Globală realizate de Forumul Economic Global, în atenția căruia va ajunge și RM începând cu anii 2008-2009, suprindem o serie de factori considerați a fi impedimente în ceea ce privește prosperitatea unei țări și problemele cu care se confruntă.
Figura 13. Evoluția gradului de ineficiență și instabilitate politică, 2008-2015
PRIORITĂȚI ÎN PROCESUL DE ADERARE A REPUBLICII MOLDOVA LA UNIUNEA EUROPEANĂ
50,00%
40,00%
30,00%
20,00%
6,80%
15,00%
10,60%
13%
20,30%
10,30%
17,90%
10,70%
22,20%
Guvernare ineficientă și birocrație
Corupția
10,00%
0,00%
8,10%
12,60% 12,60%
Instabilitatea politică
2008-2009 2010-2011 2012-2013 2014-2015
Sursă: Global Competitiveness Report, 2008-2015, Moldova
În cadrul acestui Raport anual sunt suprinși mai mulți factori care aduc în atenția celor interesați o serie indicatori privind nivelul de competitivitate a unei țări la nivel global. În stadiul actual, de analiză a segmentului politic, am considerat important să aduc în atenție factori care decurg direct din activitatea de guvernare și care pot da o nota guvernării în sine.
Cei 3 indicatori: instabilitatea politică, corupția și guvernarea ineficientă, reprezintă problemele cele mai importante cu care Republica Moldova se confruntă de-a lungul anilor. Ceea ce putem observa pe parcursul acestor ani este faptul că evoluția chiar din primii ani a guvernării declarate pro-occidentale și pro-europene a permis creșterea gradului de instabilitate politică, corupție și guvernare ineficientă și chiar dacă pe parcursul anilor viitori(2011-2013), situația părea a se ameliora, în continuare lucrurile urmau să i-a din nou un trend ascendent, de degradare. În doar 5 ani de la constituirea AIE(I) până la AIE(III), gradul de încredere față de elita politică, acțiunile și deciziile luate la nivelul țării vor fi afectate enorm de conflictele din cadrul alianței. Și ce este și mai grav, modul în care politicienii de la Chișinău folosesc suportul enorm acordat de UE și cuvântul reformă a adus țara către un punct în care corupția și sărăcia să fie asociate cu parcursul european pe care l-a ales Republica Moldova.
Fraude bancare și bănci lichidate, furturile de miliarde de lei, politicieni și funcționari corupți, deputati proprietari de mari business-uri, miniștri și prim-miniștri acuzați de luare de mită și gata oricând să-și dea votul pentru câteva sute de mii de lei, acestea sunt caracteristicile sistemului politic din Republica Moldova și acestă descriere, în mod clar, contravine așteptărilor și condiționalităților impuse de UE prin Tratatele asupra UE. În Republica Moldova nu putem vorbi despre existența unor instituții stabile și acest fapt este demonstrat de numărul de guverne și Prim-miniștri existenți de-a lungul a 6 ani, ( din 2009 până în prezent) au existat 7 Prim- miniștri, dintre care 2 interimari, cu mențiunea că toți acești candidați au fost și sunt aleși în continuare din cadrul AIE, care în teorie au obiective comune dar în practică, cu părere de rău, sunt dispuși să înlăture orice candidat care nu îndeplinește ordinele.
Astfel, încrederea cetățenilor în aleșii lor a fost pierdută în acești 6 ani în care s-a demonstrat nu numai o dată că nu suntem reprezentați de o elită politică capabilă să-și onoreze promisiunile față de cetățenii care și-au acordat votul în speranța unor vremuri mai bune. În
PRIORITĂȚI ÎN PROCESUL DE ADERARE A REPUBLICII MOLDOVA LA UNIUNEA EUROPEANĂ
vederea susținerii acestei supoziții în Figura 2.2.3 este prezentată o evoluția privind încrederea cetățenilor față de aleșii lor dar și cât de influențate sunt deciziile luate de politiceni .
Figura 14. Evoluția politicului raportat la gradul de favoritism în luarea deciziilor și încrederea publică în politicieni
300
200
100 94
121
130
Favoritism în luarea deciziilor de către oficialii guvernametali
100
0
86 76 96 116
2008-2009 2010-2011 2012-2013 2014-2015
Sursă: The Global Competitivenes Index, 2008-2015
Încrederea
publică în politicieni
În cadrul aceluiași clasament la nivel Global, la care i-au parte 144 de state ale lumii, RM în ceea ce privește pilonul Instituții, RM se numără printre statele cele mai afectate de favoritism și nepotisme în luarea deciziilor de către oficialii guvernametali dar și de o încredere publică în politicieni tot mai scăzută. Aceste rezultate sunt susținute și de sondajele realizate intern care demonstrează gradul mic de încredere. Cel mai recent sondaj, realizat de Ziarul Timpul și Fondul Opiniei Publice, în cadrul căruia persoanele chestionate erau rugați să-și expună votul pentru eventuale alegeri Parlamentare, pentru duminica viitoare(27.03.16) are un rezultat pe de o parte imprezivibil și totodată explicabil.
Fig.15 Exprimarea votului
Dacă duminica viitoare(27.03.16) ar avea loc alegeri Parlamentare, cui ați acorda votul dumneavoastră ?
Partidul Liberal Democrat din… Partidul Popular European
Partidul Comuniștilor din RM Partidul Platforma Demnitate… Partidul Socialiștilor din RM
0,7%
2,8%
6,1%
6,1%
8,9%
12,7%
13,1%
16,4%
21,5%
Sursă: Ziarul Timpul
După cum putem observa, partidele din actuala coaliție de guvernare ocupă ultimele poziții, în timp ce partidele de stânga ar accede fără probleme în Parlament, de aici concluzionăm că opinia publică iarăși este înclinată spre curentul politic de stânga în a căror strategie de givernare cu siguranță nu este prevăzută întărirea relațiilor cu UE.
Prezentare din punct de vedere judiciar
PRIORITĂȚI ÎN PROCESUL DE ADERARE A REPUBLICII MOLDOVA LA UNIUNEA EUROPEANĂ
Sistemul Judiciar în RM este asigurat de Ministerul Justiției împreună cu următoarele instanțe judiciare, structurate ierarhic după cum urmează:
Curtea Constituțională;
Curtea Supremă de Justiție
5 curți de apel(Chișinău, Bălți, Cahul,Comrat și Bender)
Judecătorii la nivelul fiecărui Raion din RM și sectoarele Chișinăului
De menționat este faptul că în Republica Moldova Curtea Constituțională, ca instituție, nu aparține sistemului judiciar, ci reprezintă o entitate independentă a puterii de stat, în abilitatea căreia intră controlul contituționalității actelor normative emise de Parlament, Guvern și Președintele țării.
Sistemul judiciar, la momentul actual, în opinia cercetătorilor, se confruntă cu o serie de provocări greu de imaginat. Cea mai mare parte a opiniei publice consideră sistemul judecătoresc ca fiind predispus la corupție, la nivelul tuturor verigelor sale și este la fel de permiabil la influențe nejustificate atât din partea intituțiilor publice, cât și a persoanelor și a entităților private. Totodată, se constată că judecătorii care încearcă să acționeze în mod independent și în conformitate cu prevederile legii sunt supuși, de asemenea, unor serii de presiuni din partea celor care au interese în dosare, inclusiv din partea organelor și instituțiilor de stat, a persoanelor și entităților private. De asemenea, se înregistrează un nivel foarte scăzut de motivare a hotărârilor judecătorești în ansamblul tuturor judecătorilor din țară. Se recunoaște totodată că unii judecători au abilități și cunoștințe juridice slabe, sau mai bine spus lipsă de abilități, care-i determină a nu- și îndeplini atribuțiile în mod efectiv și corect.
Drept urmare, cea mai mare preocupare și în fond cea mai mare lacună, ca rezultantă a acestor deficiențe constă în faptul că sistemul judiciar nu este capabil să ofere protecție reală a drepturilor omului. Hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului, atestă faptul că judecătorii permit arestul preventiv, fără a deține suficiente dovezi și motive, astfel ducând la încălcarea unui dintre cele mai importante drepturi ale omului și anume dreptul la libertate. Totodată Curtea Europeană constată că RM este responsabilă, în mai multe cazuri, de încălcarea dreptului la un proces echitabil, ca urmare a eșecurilor judecătorilor de a oferi o motvare corecpunzătoare condamnărilor penale.
În același clasament realizat de Forumul Economic Global, în raportul pentru anii 2014- 2015, din cele 144 de state participante la clasament, la capitolul înstituții Republica Moldova este declarată țara cu cea mai corupta justiție din lume, ocupând astfel ultimul loc. Corupția în sistemul judecătoresc aduce RM în acest clasament pe ultimul nivel, constatându-se că Moldova stă cel mai prost la capitolul plățile ilegale și mită pentru obținerea hotărârilor judecătorești favorabile, tot aici se menționează că justitția este lipsită în totalitatea de independență și cu toate că este cea mai săracă țară din Europa, banii publici din țară se cheltuiesc într-un mod foarte ineficient, astfel că la capitolul risipa banilor publici, suntem poziționați pe locul 102
Figura 16. Evoluția gradului de risipă a banilor publici, plățile ilegale și mită, gradul de independență a sistemului judiicar, 2008-2015
PRIORITĂȚI ÎN PROCESUL DE ADERARE A REPUBLICII MOLDOVA LA UNIUNEA EUROPEANĂ
400
300
89 87
102
200 61
100 96
0 22
102 103 116
130 138 141
Risipa banilor
publici
Plăți ilegale și mită
Independența sistemului judiciar
2008-2009 2010-2011 2012-2013 2014-2015
Sursă: The Global Competitivenes Index, 2008-2015
*Pentru anul 2008-2009, în cadrul raportului au participat 134 de țări;
*Pentru anul 2010-2011, 139 de țări;
*Anul 2012-2015, 144 de țări.
Pe parcursul anilor 2008-2015, în cadrul intituțiilor din RM se remarcă un trend ascendent în ceea ce privește atât favoritismul în luarea deciziilor(Fig. 2.2.3) cât și o scădere constantă a independenței sistemului judiciar(Fig.2.3.1). Nu consider necesar să analizăm acești indicatori până la anii 2008 întrucât este suficient ceea ce vedem potrivit acestor clasamanete. Pornind din punctul 0(anii 2008-2009), constatăm că toate reformele care se doresc a fi implimentate sunt doar mimate iar spijinul financiar oferit de Uniunea Europeană, sub forma tranșelor de milioane de euro, nu asigură niciun impact în sens pozitiv.
Gradul de risipă a banilor publici, a plăților și dării de mită este în continuă creștere, iar în paralel sistemul judiciar nici pe departe numai poate fi considerat independent. Evident că toate aceste rezultate, sub nicio formă favorabile, nu satisfac cerințele UE, iar deciziile de a tăia din sumele oferite prin aceste tranșe sunt mai mult decât epxlicabile. Cu toate acestea, în opiniea mea, soluția de penalitate, în cazul incapacității de reformare, nu trebuie rezumată doar la tăierea din banii alocați.
Cu toate că începând cu 2009, guvernele coalițiilor formate au tratat reformarea sistemului judiciar ca fiind prioritară nu se poate spune că titularii autonomi ai puterii judiciare au fost capabili de a-și asuma cu responsabilitate puterea de a acționa independent. Realizarea reformei judiciare în RM necesită de asemenea o schimbare culturală, legislativă cât și de ordin organizatori.
Scopul cercetării și obiectivele specifice
Scopul cercetării: Accelerarea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană prin raportare directă la criteriile specifice pentru a deveni stat membru.
Obiective specifice:
PRIORITĂȚI ÎN PROCESUL DE ADERARE A REPUBLICII MOLDOVA LA UNIUNEA EUROPEANĂ
Identificarea factorilor care ar putea influența accelerarea pregătirii pentru aderare;
Determinarea dificulțăților majore și a cauzelor cu efect perturbator în procesul de pregătire a aderării ;
Identificarea modalităților de accelerare a îndeplinirii condiționalităților de aderare;
Cunoașterea etapelor de parcurs pentru îndeplinirea accelerată de către Republica Moldova a criteriilor de aderare la UE.
Ipotezele și variabilele cercetării
Ipoteze :
Republica Moldova înregistrează restanțe în ceea ce privește punerea în implimentare a acțiunilor privind procesul de aderare;
Procesul de pregătire a aderării este perturbat de instabilitate politică și de polarizarea politicului în ansamblu;
Determinarea unor priorități pe domenii cheie care să vizeze accelerarea îndeplinirii condiționalităților de aderare va impulsiona procesul de aderare la UE.
Variabile:
I1. Variabila indepedentă: restanțe.
Variabila dependentă: nivelul de aplicare a priorităților privind procesul de
aderare.
I2. Variabila indepedentă : pregătirea aderării.
Variabila dependentă: gradul foarte mare de instabilitate politică și polarizarea
politicului, în ansamblu.
I3. Variabila independentă: priorități cheie.
Variabila dependentă: impulsionarea procesului de aderare.
Alegerea și prezentarea metodelor și instrumentelor de cercetare
În cadrul lucrării, pornind de la scopul cercetării și obiectivele specifice și având în vedere ipotezele menționate se vor aplica metode de cercetare atât calitative cât și cantitative.
Metode calitative aplicate în cadrul cercetării sunt:
Analiza documentelor care presupune, în accepțiunea științelor sociale, o serie de texte care oferă informații despre fenomene sociale(Șandor S.) oferind posibilitatea obținerii datelor în cazul în care nu putem urmări în totalitate fenomenul care reprezintă interes. În cadrul cercetării această metodă va permite verificarea și completarea datelor obținute prin intermediul altor metode, în cazul de față fiind vorba de urmatoarea metoda calitatitvă folosită în prezenta lucrare
PRIORITĂȚI ÎN PROCESUL DE ADERARE A REPUBLICII MOLDOVA LA UNIUNEA EUROPEANĂ
și anume interviul. Documentele analizate în cadrul acestei metode pot fi clasificate în documente oficiale emise de către autorități ale statului și care pot avea caracter normativ(Ministere, Departamente, Delegații), documente statistice( economice, sociale) și care în pararel reprezintă și un instrument de culegere a datelor, date obținute în cadrul altor cercetării și baze de date ale instituțiilor publice, materiale de presă identificate pe site-uri specializate, iar acestea sunt următoarele:
Acordul de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană;
Planul Național de Acțiuni pentru Implementarea Acordului de Asociere;
Raportul privind realizarea Planului Național de Acțiuni pentru Implementarea Acordului de Asociere RM-UE;
Rezoluții ale Uniunii Europene.
Cu ajutorul metodei de analiză a documentelor vom putea identifica, consultând seria de documente și rapoarte publice, care sunt priorităție Planului de Acțiuni, obiectivele stabilite cât și nivelul de îndeplinire a angajamentelor, pe domenii cheie potrivit Raportului privind îndeplinirea Planului Național de Acțiuni pentru implementarea Acordului de Asociere Repubica Moldova- Uniunea Europeană. Ca în cele din urmă, în urma identificării lacunelor cu care se confruntă Republica Moldova în etapa actuală de pregătire a procesului de aderare, să putem identifica o serie de modalități și aspecte menite să accelereze accederea la UE.
Am optat pentru această metodă calitativă de cercetare din următoarele considerente: în primul rând deoarece nu presupune costuri ridicate fiind considerata o metodă ieftină, întrucât rapoartele consultate sunt documente cu caracter public, care pot fi accesate fie pe paginile instituțiilor direct competente sau prin solicitări în scris transmise acestora iar în al doilea, deoarece îmi permite acoperirea unei arii temporale mari, drept urmare, ne putem raporta la anii vizați, analizând astfel evoluția pe aspectele cheie interesate.
Folosind această metodă vor fi parcurse următoarele trei etape(Ibidem, p.154):
Identificarea documentelor, care să vizeze problematica studiată;
Evaluarea documentelor, etapă în care va fi evaluată măsura în care documentele selectate în etapa anterioară oferă sau nu informațiile care ne interesează și de care avem nevoie;
Verificarea documentelor, etapă în care este vizată evaluarea modului în care au fost produse respectivele documente, veridicitatea și corectitudinea surselor care reflectă realitatea
Acordul de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană
PRIORITĂȚI ÎN PROCESUL DE ADERARE A REPUBLICII MOLDOVA LA UNIUNEA EUROPEANĂ
Reprezintă un Tratat internațional între Republica Moldova și Uniunea Europeană care prevede coopearera în următoarele domenii : asocierea politică, integrare economică, Zona de Liber Schimb Aprofundată și Cuprinzător. Conținutul Acordului de Asociere cuprinde 7 Titluri, capitole, anexe, subsecțiuni și protocoale (Tabelul 2).
Tabel 2. Conținutul Acordului de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană
PRIORITĂȚI ÎN PROCESUL DE ADERARE A REPUBLICII MOLDOVA LA UNIUNEA EUROPEANĂ
Sursă: Acordul de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană
PRIORITĂȚI ÎN PROCESUL DE ADERARE A REPUBLICII MOLDOVA LA UNIUNEA EUROPEANĂ
În baza Acordului de Asocere RM-UE, pentru perioada 2014-2016 a fost stabilită o Agendă de Asociere care prevede o listă de priorități pentru lucru în comun, principii, instrumente și resurse de implementare pe următoarele domenii considerate cheie:
Dialogul politic și reformă, cu scopul consolidării respectării principiilor democratice, supremației legilor și bunei givernări, respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, inclusiv a minorităților, conform celor consemnate în Convențiile și protocoalele conexe ale ONU și Consiliului Europei și care prevăd implemetarea următoarelor reforme:
Consolidarea stabilității, independenței și eficacițății instituțiilor care garntează democrația și statul de drept în Republica Moldova;
Continuarea reformării sectorului justiției, în particular asigurarea independenței, imparțialității, profesionalismului și eficienței instituțiilor judiciare, de urmărire penală, precum și de aplicare a legii, care ar trebui să fie libere de interferențe nejustificate politice sau de orice alt gen; intensificarea eforturilor de prevenire și combatere a corupției în toate formele și la toate nivele acesteia;
Asigurarea respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului prin cooperarea cuprinzătoare în domeniul protecției drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Politica externă și de securitate, în ceea ce privește dialogul și cooperarea Politicii Externe și de Securitate Comună, cu scopul convergenței treptate inclusiv Politica de Securitate și Apărare Comună, și abordarea în particular chestiunilor legate de securitate, prevenirea conflictelor și gestionarea situațiilor de criză, cu implicații particulare pe:
Terorism, ne-proliferarea armelor de distrugere în masă și exporturile ilegale de arme;
Conflictul transnistrean.
Cooperarea în domeniul justiției, libertății și securității, cu accent pe
continuarea implemetării cadrului legislativ și asigurării unui nivel înalt de protecție a datelor;
continuarea implementării eficiente a Acordului de Asociere privind măsurile pentru reintegrarea cetățenilor moldoveni;
gestionarea frontierilor prin menținerea la un nivel înalt a controalelor la frontieră;
PRIORITĂȚI ÎN PROCESUL DE ADERARE A REPUBLICII MOLDOVA LA UNIUNEA EUROPEANĂ
reforma poliției, prevenirea și combaterea crimei organizate asigurând suprmația legii și apărării drepturilor omului prin dezvoltarea unei forțe de poliție accesibile, responsabile, eficiente, transparente și profesioniste;
combaterea drogurilor ilegale;
cooperarea în domeniul juridic prin aderarea la și implementarea convențiilor multilaterale privind cooperarea judiciară civilă și în particular a Convențiilor Conferinei de la Haga, totodată stabilirea cooperării mai strânse cu Eurojust.
Cooperarea economică, în vederea instaurării unei economii de piață funcțională și ajustării treptată a politicii Republicii Moldova la politicile UE în conformitate cu principiile de stabilitate macroeconomică, cu accent pe:
Dezvoltarea capacității în elaborarea previziunilor macroeconomice;
Consolidarea independenței, a competențelor de supraveghere și reglemetarea a Băncii Naționale a Moldovei, cu sprijinul experților din UE dar și din Banca Central Europeană;
Asigurarea dezvoltării funcționale în domeniul administrației publice și implementarea administrației publice și a managementului finanțelor publice(Strategia Ministerului Finanțelor Publice 2013-2020).
Îmbunătățirea și dezvoltarea sistemului fiscal al Republicii Moldova și administrării fiscale în baza standardelor UE și internaionale;
Pregătirea pentru implementarea Acquis-ului relevant al UE prin imbunătățirea capacității administrative a autorităților de supraveghere în conformitate cu acquis-ul în ceea ce privește serviciile financiare;
Politica industrială și cu privire la întreprinderi prin îmbunătățirea mediului de afaceri și a cadrului de Reglementare;
Elaborarea și implementararea politicii, cadrului juridic și instituțional în domeniul agriculturii și dezvoltării rurale;
Dezvoltarea regională eficientă, inclusiv pentru regunile cu statur special( Tiraspol, Regiunea Autonomă Găgăuzia).
Comerț și chestiuni legate de comerț
Implementarea adecvată a dispozițiilor cu privire la accesul mărfurilor pe piață, creșterii capacătății de export, îmbunătățirea statisticii comerciale;
PRIORITĂȚI ÎN PROCESUL DE ADERARE A REPUBLICII MOLDOVA LA UNIUNEA EUROPEANĂ
Asigurarea reglementării tehnice, standardizare și infrastructură relevantă în conformitate cu acquis-ul UE;
Continuarea implementării Cadrului strategic pentru cooperare vamală prin ajustarea la aquis-ul UE și standardele internaționale enumerate în Anexele Acordului de Asociere.
În vederea implementării priorităților stabilite prin Acordul de Asociere Republica Moldova-UE, autoritățile moldovene au elaborat un Plan Național de Acțiuni pentru implementarea Acordului de Asociere pentru anii 2014-2016, cu referire la fiecare dintre articolele din Acord, prevederile, prioritățile, măsurile necesare privind implementarea, instituțiile responsabile, termenii de implementare cât și acoperirea financiară. În cadrul PNAA, experții de la nivelul autorităților centrale din Republica Moldova au propus spre examinare un total de 1063 de acțiuni planificate pentru această perioadă 2014-2016. S-a constat însă că în cadrul acestui Plan doar 59 % (631) de acțiuni stabilite pot fi măsurate și drept urmare prezintă cel puțin un indicator de performanță. Restul măsurilor, de 41 % reprezintă acțiuni care nu sunt cuantificabile și despre a căror relizare este greu de analizat într-o măsură absolut obiectivă. În consecință, experții grupului Expert-Grup și ADEPT, concluzionează faptul că este problematic în astfel de condiții ca Republica Moldova să poată Raporta în mod obiectiv despre progresele înregistrate în urma asocierii la UE, cât și despre impactul adus de această asociere asupra evoluției socia-economice și politice din țară.
Pentru perioada iulie 2014-iulie 2015, experții aceluiași raport menționează realizarea a 21 % din acțiuni, 68 % sunt încă în proces de realizare iar 11 % nu au fost realizate în termenii stabiliți, și cel mai probabil vor rămâne ca priotirăți pentru un termen viitor. Raportându-ne la aceste date, se concluzionează faptul că PNAA a fost întocmit necorespunzător ceea ce nu permite monitorizarea exactă și evaluarea punctuală. Cu toate acestea, se consideră prematur în a raporta că acțiunile în mare parte că nu au fost realizate dacă luăm în considerare procentul destul de mare (68%) din acțiuni care sunt în curs de derulare, respectiv, o evaluare concludentă va fi posibilă la finalul termenului stabilit, 2016.
Pentru fiecare din cele 3 dimensiuni: politică, economică, a Zonei de Liber Schimb Aprofundată și Cuprinzătoare, de asemenea sunt menționate numărul de acțiuni cuantificabile, realizate/nerealizate sau în curs de realizare, după cum urmează:
Componenta politică- în total 370 de acțiuni, dintre care 309 cu perioadă de implementare iulie 2014-2015, 51%(188) prezintă indicatori de performanță, respectiv prezintă posibilitatea măsurării graduale a acestora. 84 % din acțiuni sunt în proces de realizare, 8% realizate și 8% nerealizate.
Componenta economică- în total planificate 693 de acțiuni, 456 cu perioada de implementare iulie 2014-iulie 2015, 64 %(443) prezintă indicatori de performanță, restul de 250 fiind vag formulate și-n consecință, este dificil de măsurat graul de implementare.
PRIORITĂȚI ÎN PROCESUL DE ADERARE A REPUBLICII MOLDOVA LA UNIUNEA EUROPEANĂ
ZLASC-29 % din acțiunile planificate au fost realizate, aproximativ 14 % deloc realizate, fără a fi prezentate informații sau date concludente despre urmarea realpzării lor, restul de 57 fiind în proces de realizare.
La un an de la punerea în implementare a Acordului de Asociere, a fost dat spre publicare un raport privind implementarea propriu-zisa structurat pe 5 Titluri și în care se menționează, pe fiecare din Titluri și domeniile cuprinzătoare, realizările atinse, acțiunile nerealizate și priotități viitoare. Potrivit raportului dat de Guvernul de la Chișinău, doar 61 % din acțiunile prevăzute prin Planul național privind implementarea Acordului de Asociere au fost realizate în termenii stabiliți.
Ca urmare a realizării lente privind acțiunile Planului Național dar și a crizei financiar- bancare și politice din țră, Miniștrii de Externe ai Uniunii Europene, la 15 februarie, anul curent, au semnat o adoptat o rezoluție privind implementarea angajamentelor Republicii Moldova prin AA, în care sunt punctate atât concluzii cât și recomandări pentru noua Guvernare de la Chișinău. Respectiva rezoluție formată din 13 puncte pune accentul pe o serie de recomandări de priorități pe care Republica Moldova să le acorde atenție primară:
Depolitizarea instituțiilor de stat, menționând faptul că Guvernul Republicii Moldova trebuie să aibă în plan prioritar reforme privind depolitizarea instituțiilor publice, corupția sistemică, reforma administrației, iar aceste aspecte să vizeze creșterea eficienței organismelor de reglemtare, transparență, responsabilitate în gestionarea finanțelor publice;
Reforma justiției, Consiliul exprimându-și preocuparea legat de lipsa de independență a sistemului de justiție și a modului de aplicare a legii, fiind necesară reforme care să vizeze independența, eficiența, transparența și responsabilitatea sistemului judiciar și a instituțiilor anticorupție;
Reforma sistemului financiar-bancar, făcând apel la autoritățile din Chișinău în a asigura o investigație aprofundată și imparțială în cazul fraudelor din anul 2104 care au afectat foarte mult sistemul bancar, cu efecte asupra economiei, și totodatăă se cere un audit aprofundat asupra celor 3 Bănci cât și ajustarea legislației naționale, de prevenire a spălărilor de bani, la cea a UE.
Dinamica de realizare a acțiunilor stabilite privind implementarea prevederilor Acordului de Asociere Republica Moldova-UE
PRIORITĂȚI ÎN PROCESUL DE ADERARE A REPUBLICII MOLDOVA LA UNIUNEA EUROPEANĂ
Gradul de realizare a acțiunilor prevazute în AA, martie 2016
900
800
700
600
500
400
891
693
572
405
300
200
126
106
143
111
198 167
100
0
20 32
42 9 33
Titlu I Titlu II Titlu III Titlu IV Titlu V
Total 2014-2016 Realizat Nerealizat
Sursa: IPRE, al II-lea și al III-lea Raport privind implementarea Acordului de Asociere
Total 1774 măsuri stabilite-de realizat, 1350 acțiuni rămase de implementat- nerealizate, 254 acțiuni realizate, acțiuni realizate inainte de termen-174
Ce s-a realizat pînă în martie, 2016 ?
10%
14%
actiuni realizate
actiuni nerealizate
actiuni realizate inainte de termen
76%
Sursa: IPRE, al II-lea și al III-lea Raport privind implementarea Acordului de Asociere
PRIORITĂȚI ÎN PROCESUL DE ADERARE A REPUBLICII MOLDOVA LA UNIUNEA EUROPEANĂ
Acordul de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană, la momentul actual reprezintă cel mai important instrument prin care Republica Moldova își asuma o serie de acțiuni pe domenii cheie care să-i permită ajustarea la normele europene dar și apropierea de punctul de îndeplinire a criteriilor de aderare denumite de Consiliul European de la Copenhaga, criterii de eligibilitate.
Interviul este definit ca o tehnică de obținere prin intrebări și răspunsuri, a informațiilor verbale de la indivizi și grupuri în vederea verificării ipotezelor sau pentru descrierea știițifică a fenomenelor socioumane, bazându-se pe comunicarea verbală, presupunând întrebări și răspunsuri, la fel ca și chestionarul(Chelcea S., p 125). Utilizarea interviului în cercetarea știintifică are mai multe scopuri(Kelinger F, 1973): în primul rând permite identificarea variabilelor și relațiilor dintre ele, prin intermediul interviului se poate ajunge la formularea unor ipoteze interesante și valide; în al doilea rând, interviul poate constitui instrumentul principal în recoltarea informațiilor în vederea testării ipotezelor, în care fiecare întrebare reprezintă item în structura instrumentului de măsurare; și nu în ultimul rînd, interviul permite recoltarea unor informații suplimentare celor obținute prin alte metode aplicate.
Am ales să utilizez acest intrument, alături de metoda analizei documentelor întrucât prezintă următoarele avantaje(Kenneth D. Bailey, p.183):
Grad ridicat de flexibilitate, întrucât oferă posibilitatea obținerii unor răspunsuri specifice pentre fiecare întrebare;
Permite observarea comportamentelor nonverbale, fapt ce oferă atât calitate cât și cantitate informațiilor;
Asigurarea controlului asupra successiunilor întrebărilor, cu consecințe asupra acurateței răspunsurilor primite;
Colectarea unor răspunsuri spontane, obținute în urma unor reacții în funcție de întrebare;
terțe;
Asigurarea unor răspunsuri personale, fără întervenția altor persoane
Asigurarea obținerii răspunsurilor la toate întrebările, prin această furnizând informații care permit testarea ipotezelor;
Studierea unei probleme complexe, folosind întrebări cu grad ridicat de subtilitate;
Precizarea locului și datei convorbirii, care permite crearea unor condiții favorabile desfășurării unui interviu
Interviul aplicat în cadrul cerceătrii este unul structurat care permite cunoșterea sistematică a realității, cuprinzând un număr de întrebări agreate cu persoanele intervievate. În
PRIORITĂȚI ÎN PROCESUL DE ADERARE A REPUBLICII MOLDOVA LA UNIUNEA EUROPEANĂ
realizarea interviului se vor lua în considerare următoarele sarcini(Moser C. A, 1958); găsirea persoanelor , obținerea acordului pentru organizarea interviului, punerea întrebărilor și înregistrarea întrebărilor. Interviul va avea loc prin intermediul unei convorbiri desfășurate pe skype iar înregistrarea convorbirii va fi posibilia datorită unui program care permite înregistrarea atât video cât și audio. Descifrarea cuprinzătoare a convorbirii, la fel și întrebările propuse, vor putea fi vizualizată în anexele atașate lucrării.
Persoanele intervievate sunt:
domnul Iurie Leancă-diplomat și politician, prim-ministru al Republicii Moldova în perioada mai 2013-decembrie 2014, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova din 2009-2013
domnul Iulian Groza, vice-ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, unul din autorii Acordului de Asociere Republica Moldova-UE, director executiv al Institutului de Politici și Reforme Europene.
In realizarea interviului calitativ de cercetare, am tinut cont de urmatoarele
caracetristici(King.N-1994, p 14-15):
-prepondereanta intrebarilor deschise, doar intrebarea 4 cerandui interlocutorului stabilirea unui calificativ( ritm lent, normal sau accelerat)
accent pe situati specifice, cu exemple de cazuri concrete, exlcuzand, pe cat posibil, expunerea unor opinii generale si abstracte
un grad scăzut de structura impusă, într-o măsura mai mica întrucât, din start, interlocutorul a solictat întrebările stabilite și, de asemenea, un termen de pregătire a datii interviului.
Ghidul de interviu
Teme discutate: Aderarea Republicii Moldova la Uniune Europeana, Dificultatile procesului de integrare europeana, prioritati in procesul de aderare
Perioada: Perioada de ani care cuprinde tema abordata in interviu este 2009-prezent. La fel ca si in partea de studiu si prezentare a necesitatii, oportunitatilor, riscurilor de aderare, cat si prezentarea Republicii Moldova, Ma raportez strict la perioada de dupa 7 aprilie, 2009.
Pornind de la premisa ca interviul aplicat este unul individual, am stabilit, impreuna cu interlocutorul, tipul de interviu structurat, cu 13 intrebari(Anexa) prestabilite si trimise imprealabil pentru a fi analizate. Impreuna cu intrebarile propuse, in vedere obtinerii unor informatii cat mai relevante si care sa acopere atat aria de interes cat si sa raspunda scopului si obiectivelor specifice identificate, acestea(scopul si obiectivele), de asemenea, au fost aduse la cunostinta interlocutorului.
Fiecare din cele 13 întrebări propuse au fost stabilite pornind de la obiectivele specifice, 4 la numar, și scopul propriu-zis al cercetarii, și a caror răspunsuri, in partea de final a cerccetarii, ne va permite validarea sau invalidarea ipotezelor.
PRIORITĂȚI ÎN PROCESUL DE ADERARE A REPUBLICII MOLDOVA LA UNIUNEA EUROPEANĂ
PRIORITĂȚI ÎN PROCESUL DE ADERARE A REPUBLICII MOLDOVA LA UNIUNEA EUROPEANĂ
PRIORITĂȚI ÎN PROCESUL DE ADERARE A REPUBLICII MOLDOVA LA UNIUNEA EUROPEANĂ
PRIORITĂȚI ÎN PROCESUL DE ADERARE A REPUBLICII MOLDOVA LA UNIUNEA EUROPEANĂ
PRIORITĂȚI ÎN PROCESUL DE ADERARE A REPUBLICII MOLDOVA LA UNIUNEA EUROPEANĂ
PRIORITĂȚI ÎN PROCESUL DE ADERARE A REPUBLICII MOLDOVA LA UNIUNEA EUROPEANĂ
angajamentelor stabilite prin Acordul de Asociere.
ANEXE
Anexa 1. Întrebări interviu
În opinia dumneavoastră, de ce progresul aderării este atât de lent ?
Care sunt în opinia dumneavoastră factorii care au influențat semnificativ procesul de pregătire a Republicii Moldova pentru aderare ?
Vă rog să-mi spuneți care au fost, în opinia dumneavoastră, principalele dificultăți pe care Republica Moldova le-a avut de depășit pe parcursul procesului de aderare ?
Considerați că procesul de aderare este caracterizat de un ritm lent, normal sau accelerat ? Vă rog să argumentați.
Care sunt în opinia dumneavoastră cauzele care au influențat procesul de pregătire a aderării RM la UE în ultimii ani?
Care sunt cauzele care au contribuit la polarizarea politicul în Republica Moldova și care, drept urmare, a influențat implementare acțiunilor de aderare?
Care sunt în opinia dumneavoastră problemele majore cu care se confruntă Republica Moldova astăzi și care influențează procesul de pregătire a aderării ?
Ce credeți că ar trebui întreprins de Guvernul RM cu prioritate în faza actuală de pre-aderare, pentru depășirea problemelor cu care se confruntă Republica Moldova ?
Care sunt în opinia dumneavoastră prioritățile de acțiune în vederea accelerării accederii Republicii Moldova la UE, în raport cu necesitatea de europenizare a politicii interne ?
Care ar trebui să fie pașii necesari pentru accelerarea îndeplinirii celor 3 criterii impuse prin Planul de Acțiune (criteriul politic, criteriul economic și criteriul acquis-ului) ?
În ce măsură acțiunile întreprinse la nivelul țării în ultimii 7 ani, au vizat asumarea obligațiilor de a deveni membru al Uniunii Europene ?
Care sunt principalele obstacole privind procesul de democratizare și dezvoltare economică a Republicii Moldova existente la momentul actual, dar și sursele majore care au generat aceste obstacole ?
Cum poate fi accelerat procesul de ajustare la modelul de guvernare european bazat pe pricipiile statului de drept și ale economiei de piață cât și de aliniere a normelor și standardelor naționale la cele ale UE?
cele ale UE?
Anexă 2. Răspunsuri interviu
1.În primul rând,la moment, noi nu putem discuta despre o aderare a RM la UE, avem un cadru stabilit pe Acordul de Asociere și noi trebui să asigurăm buna punerea în aplicare a acelor angajamente pe care noi ni le-am asmumat în acel Acord. Generic putem vorbi despre un proces de integarre la UE. Cu privire la progres, conform evaluărilor de la Guvern dar și evaluărilor noastre, pe parcursul anului trecut s-au întregistrat mai multe restanțe, ele în mare parte au fost legate: de ineficiența instituțiilor publice care au fost afectate de criza guvernamentală, scăderea nivelului de încredere în instituțiile publice din RM, din cauza tergiversării investigațiilor pe fraude bancare, cea a condus la suspendarea asistenței finanțării din partea UE. Asistența directă bugetară. Și iarăși, deși instituțiile au încercat să livreze pe acțiunile planificate, din cauza că nu a existat suport politic, pentru aprobarea legilor și implementarea acestora, s-au înregistrat aceste restanțe pe parcursul anului trecut. De la începutul anului curent au fost câteva acțiuni care au venit să lichideze aceste restanțe, s-au adoptat mai multe legi în Parlament, Guvernul a devenit mult mai activ pe monitorizarea implementări Acordului de Asociere, prin ședințe regulate ale Comisie Guvernamentale pe Integrare Europeană, cu toate acestea, deși există anumite evoluții pe adoptări de legi, problema principală rămâne aplicarea prevederilor noilor legi și legilor existente. Până la urmă, așa cum
PRIORITĂȚI ÎN PROCESUL DE ADERARE A REPUBLICII MOLDOVA LA UNIUNEA EUROPEANĂ
mentionează și UE după reuniunea Consiliului de Asociere din martie, ceea ce se asteaptă, pentru a evolua și a înregistra un anumit progres în procesul de integrare europeană este nevoie de mai multe rezultate în implementarea de reforma: pe sectorul justiției, anticorupție, financiar bancar dar și în general, cu privire la situația financiar economică, legată de criza în care ne aflam, plus negocirerile cu FMI care sunt deocamdată în derulare iar suportul financiar de la UE este deocamdata suspendată, respective, deși UE încearcă să continue sprijinul pe diferite proiecte de asistență tehnică și de susținere a reformelor inclusiv prin consilierea de la nivel înalt care lucrează în diferite instituții publice, deci în general deși efortul există, practic mingea rămâne pe teritoriul jucătorilor de la Chișinău pentru a asigura punerea în aplicare a Acordului de Asociere.
În primul rând schimbarea guvernării din 2009, a oferit un momentum pentru revigorarea relațiilor noastre cu UE și cu avansarea pe agenda de UE. Atunci s-au fixat 2 obiective cheie: să negociem un Acord de Asociere care să ne pregătescă de momentul în care vom putea deveni țară candidat pentru aderare și regimul fără de vize. Motivația principală de atunci a fost o anumită schimbare, suport plenar politic și financiar din partea UE, UE a fost principalul donator al reformelor în RM în perioada 2009 -2013, UE a oferit aproximativ 600 milioane euro ca asistență direct, bugetară, ca proiecte de asistență, ca și investiții prin intermediul Băncii Europene de Investiții. Aceste premise au permis avansarea pe agenda de integrare europeană, momentul culminant a fost anul 2014 când s- a abolit regimul de vize pentru cetățenii moldoveni, rezultat după implementarea foii de parcurs de liberalizare a regim de vize, Planului de Acțiuni pentru liberalizarea regim de vize unde au existat mai multe actiuni legislative și de implementare pe sectorul justiției si afacerilor interne și sigur că momentul semnării Acordului de Asociere care a inclus și zona de liber schimb cu UE a creat condițiile pentru ca MD sa fie vazută întra-adevăr ca o istorie de succes în relațiile cu UE și în agenda de integrare cu UE, o data cu sfârșitul anului 2014-anul 2015 și acum , deja această imagine a MD, din pacate, a avut de suferit inclusiv din cauza performanțelor(în ghilimele)care s-au înregistrat în ultima perioadă.
Deși există declarații cu privire la obiectivele de aderare, există și discuții cu privire la depunerea unei cereri de aderare deocamdată, discutăm despre implementarea Acordului de Asociere, problemele le-am menționat anterior, legat de ineficiența instituțiilor publice, respectiv crizele guvernamentale, și iarași nivelul redus de încredere a UE în capacitatea instituțiilor de la Chișinău în a realiza implementarea reformelor. Accentul de bază se pune pe obținerea de rezultate concrete, pe reforme, după care se poate discuta de o anumită avansare a relațiilor noastre cu UE, ceea ce trebuie sa preocupe guvernarea și societatea în general este ca acele prevederi, angajamente planificate pentru perioada curentă să fie realizate, Agenda de Asociere convenită în anul 2014 pentru 3 ani, până în 2017, care stabilește clar prioritățile, care va trebui să fie revizuită anul curent pentru o nouă perioadă, de 3 ani, care deja va lua în considerație inclusiv și restanțele și deja va prioritiza mai bine activitatea de implementare a Acordului de Asociere.
Iarăși, vizând răspunsurile de mai sus, din punctul meu de vedere nu putem vorbi de un proces accelerat sau de un proces normal, mai degraba este unul lent care necesita o revigorarea iar agumentările le găsiți în răspunsurile de mai sus.
În primul rând obiectivele politice ale guvernării de la Chișinău în perioada 2009-2014, în general însăși ideeea Acordului de Asociere, regimului de vize cu UE este vazută ca o etapă de pregătire pentru a deveni țară candidat , în 2014 se discutau chiar și de diferite calendare de pregătire în care Republica Moldova ar putea depunde cererea de aderare, la moment, Guvernul și-a stabilit un obiectiv pentru anul 2019 pentru depunerea cererii de aderare din persepectiva rezultatelor de reforme și de realizare a angajamentelor deocamdată acest termen este unul foarte ambițios, și probabil, va trebui să existe mai multă voință politică la Chișinău pentru a promova angajamentele din Acordul de Asociere și respectiv pentru a derula reforme.
Divizarea sau polarizarea societății este rezultatul politizării excesive a vectorilor politici existenți în agenda politică din RM, partidele politice în mare parte când discută în public dar și când își stabilesc agendele observăm că partidele de stânga sunt cele care promoveaza integrarea Republicii Moldova în spațiul Estic, în Uniunea Vamală, Uniunea Euroasiatică, iar partidele de dreapta în mare parte sunt cele care promovează opțiunea integrării europene, din acest punct de vedere cetățenii erau și sunt puși în situația în care sunt puși practic să aleagaă între 2 opțiuni geopolitice, perfomanțele în ghilimele din ultimii ani pe dimensiunea integrarii europene în Rep Moldova și asocierea guvernării de la Chișinău cu integrarea europeană pusă împreună, iarăși cu modul în care au evoluat lucrurile în ultima perioadă și cetățenii au observat că în spatele declarațiilor pe integrare europeană unii
PRIORITĂȚI ÎN PROCESUL DE ADERARE A REPUBLICII MOLDOVA LA UNIUNEA EUROPEANĂ
polticieni, și acei din dreapta nu au reușit să demonstreze prin fapte și acțiuni concrete că se conduc de noi medele europene dar mai mult s-au asociat cu aceleași practici precedente a partidelor care au mai fost la guvernare și care erau de stanga și care tot delcarau ca sunt pentru integrare europeană și într-un final, plus la toate factorul extern Federația Rusă și-a activizat actele de propagandă în regiunea noastra, plus la toate Federația Rusă a susținut activ partidele de stânga din Republica Moldova, care au optat pentru integrarea Euroasitică. Plus partidele de stânga au suprapolitizat subiectul dat, punând în situația în care practic cetățenii să nu observe anumite schimbări de abordare în mol de integrare europeană, într-un final sondajele de opinie publică la moment indică o situație nu foarte fericită când mulți cetețeni în Republica Moldova consideră că Moldova trebuie să aleagă opțiunea Euroasiatică, continuă un număr mare de cetețeni care consideră că Republica Moldova trebuie să continue procesul de integrare European. dar este mai mic decât cel de integrare Euroasiatică. Soluția în acest caz este mai mult încercarea de a reorienta dezbaterele publice și agendele politice a partidelor pro integrării UE, pro reforma, de pe dimensiunea geopolitică pe dimensiunea de reformă, de agende, cu opțiuni și soluții concrete bazându-se nu pe opțiuni geopolitice dar pe modele de dezvoltare. Iar din punctul meu de vedere modelul UE este cel mai vizat pentru Moldova și atunci și politicienii și societatea va înțelege că integrarea nu este un proces care treb să fie dictat din afară ci trebuie să fie adaptat în Republica Moldova , și cetețenii și politicienii să înțeleagă că nu este suficient să vorbim depre integrarea europeană, să declari opțiunea și obiectivele integrării europene ,ci este important să asiguri acele angajemente asumate în procesul de integrare și care se impțementeze și într-un final dacă există și voință politică de a schimba anumite atitudini în sectorul justiție, de combatere a corupției cu siguranță că și cetățenii ar putea să-și atragă atenția nu pe declarații dar pe rezultate concrete care ar putea să demonstreze ca modelul european are mai multe avantaje pentru venitul Republicii Moldova. Agenții politizate, Procuratura, CNA, Justiție selectivă.
Lipsa reformelor, sectorul combaterii corpuției, domeniul financiar bancar este puernic afectat, politizarea instituțiilor independente, inflența politicului în activitatea instituțiilor, sunt factori obiectivi care sunt legați de aceste probleme menționate mai sus, legat inclusiv de suportul financiar pe care Moldova îl obține sau nu la moment, Republica Moldova fiind o țară mică dependentă puternic de capital extern de investiții de comerș extern, respectiv nu putem vorbi despre o creștere a invesțiilor directă în Republica Moldova, în cazul în care investitorul nu este sigur în sistemul justiției și corupției funcționează sau că instituțiile își desfășoară acitivitatea conform legii și nu există interese politice de influență a activității acestora.
Implementarea angajamentelor Acordului de Asociere, să se conducă de acele domenii de îngrijorarea care au fost menționate de UE, concluziile Consiliului de Miniștri din luna februarie, să se concentreze pe implementarea foii de parcurs pe care Guvernul și Parlamentul și le-au asumat cel puțin până în iulie, să se pregătească pentru pregătirea unui acord cu FMI asta va arăta că există mai multă încredere din partea donatorilor și finanțatorilor în instituțiilor și în agenda de dezvoltare a Republicii Moldova, deci cam astea ar fi lucrurile cu prioritate. 9.
Depolitizarea instituțiilor publice, asigurarea independenței funcșionării justițeii și a instituțiilor regulatorii, consiliul concurenței, Agenția Națională pentru Reglementare Energetică , Banca Națională, domeniul economic- armonizarea, este important să se prioritizeze transpunerea în legislația RM a directivelor și regulamentelor asumate în Acordul de Asociere, sunt peste 400 de directive si regulamente, la moment au fost transpuse 15-20 % din total , soluția ar fi simpla, să se concentreze Guvernul pe implementarea și deja instituțiile publice să-și desfășoare acitivitățile conform legii și conform Acordului de Asociere.
Acordul de Asociere este principala foaie de parcurs pentru pregatirea Moldovei pentru o eventuală a discuției despre aderare, până când nu vom demonstra că punem în aplicare toate angajamenetele asumate periodic cu priotițățile stabilite în Agenda de Asociere nu se implementează atunci ne va fi foarte greu să fim pregătiți pentru aderare, plus MD trebuie să recapete încrederea instituțiilor europene și a celorlalți parteneri de dezvoltare a RM. În agenda de reforme, până atunci MD nu va putea să redevină pe o agendă de relații cu UE care arată și care ar pregăti țara pentru aderare plus că toate trebuie să avem în vedere și factorii interni din cadrul UE, dincolo de MD, UE se confrunta cu mai multe crize și este natural ca UE mai mult de gândește la moment la politicile care vizează stabilitatea economică, securitatea internă și regională, respectiv, pentru ca UE cel puțin să discute despre o eventuală aderare a Republicii Moldova,dar și a altor tari care să fie membre este importanta ca aceste țări să arate ca sunt competente în primul rând ca să convingă susținatorii din UE, pentru ca să convingă celelalte țări care sunt mai reticente fată de extindere, plus să nu uitam și alte elemente interne din cadrul UE care diminuează apetitul UE în general de a discuta despre extindere.
PRIORITĂȚI ÎN PROCESUL DE ADERARE A REPUBLICII MOLDOVA LA UNIUNEA EUROPEANĂ
politicul, modul în care politicul a înțeles să realizeze agenda lor, asta a fost unul din sursele situației în carere ne aflăm, obstacolul principal este corupția în general, ineficiența instituțiilor publice, percepția din partea societății care la moment este în scădere, este nevoie de mai multă comunicare și transparență, informare, în activitatea instituțiilor publice pentru a explica mai bine cetățenilor ce înseamnă reforme și cum ele contribuie la bunăstarea lor și a tării. Provocarea în continuarea rămâne modul în care politicul, guvernarea, va reuși să recapete încrederea cetățenilor prin punerea în aplicarea a reformelor aplicând modele europene.
Implementarea Acordului de Asociere, suport puternic și activ din parte UE în susținerea Agendei de reforme în Republica Moldova inclusiv prin implicarea mai mare în procesul de consolidare a instituțiilor de drept, a stat de drept în RM și democrației în RM, și cam asta ar fi, deci aceentul mai mult pe rezultate decât pe declarații care sună bine dar nu se realizează în primul rând în agenda de implementare a Acordului de Asociere care ar putea crea premise pentru relansarea anumitor relații mai avansate în implement agendei de aderare pe termen lung, fără restabilirea încredererii în instituții europene dar și a cetățenilor în guvernare va fi foartet greu de pus în aplicare această agendă, întrucât partidele pro estice au devenit mai populare decât cele de dreapta, ceea ce îngrijorează pe termen lung dacă nu va exista o nouă clasa politică capabilă să readucă încrederea cetățenilor și partenerilor din afară în implementarea reformelor și agendelor europene atunci există riscul ca alte partied, de est, să preia guvernarea și practic să deturneze parcusul european al RM. Altă soluție ar fi ca partidele actuale să înțeleagă care sunt riscurile și provocările și să se apuce de treabă, sa vorbească mai puțin și să asigure implement angajamentelor stabilite prin Acordul de Asociere.
PRIORITĂȚI ÎN PROCESUL DE ADERARE A REPUBLICII MOLDOVA LA UNIUNEA EUROPEANĂ
Anexă 3. The Global Competitiveness Report 2008-2009
PRIORITĂȚI ÎN PROCESUL DE ADERARE A REPUBLICII MOLDOVA LA UNIUNEA EUROPEANĂ
FIGURĂ 17
FIGURĂ 18
PRIORITĂȚI ÎN PROCESUL DE ADERARE A REPUBLICII MOLDOVA LA UNIUNEA EUROPEANĂ
FIGURĂ 19
PRIORITĂȚI ÎN PROCESUL DE ADERARE A REPUBLICII MOLDOVA LA UNIUNEA EUROPEANĂ
FIGURĂ 20
Anexa 4. The Global Competitiveness Report 2010-2011
PRIORITĂȚI ÎN PROCESUL DE ADERARE A REPUBLICII MOLDOVA LA UNIUNEA EUROPEANĂ
FIGURĂ 21
FIGURĂ 22
PRIORITĂȚI ÎN PROCESUL DE ADERARE A REPUBLICII MOLDOVA LA UNIUNEA EUROPEANĂ
FIGURĂ 23
PRIORITĂȚI ÎN PROCESUL DE ADERARE A REPUBLICII MOLDOVA LA UNIUNEA EUROPEANĂ
FIGURĂ 24
PRIORITĂȚI ÎN PROCESUL DE ADERARE A REPUBLICII MOLDOVA LA UNIUNEA EUROPEANĂ
Anexă 5.The Global Competitiveness Report 2012-2013
PRIORITĂȚI ÎN PROCESUL DE ADERARE A REPUBLICII MOLDOVA LA UNIUNEA EUROPEANĂ
FIGURĂ 25
FIGURĂ 26
PRIORITĂȚI ÎN PROCESUL DE ADERARE A REPUBLICII MOLDOVA LA UNIUNEA EUROPEANĂ
FIGURĂ 27
FIGURĂ 28
PRIORITĂȚI ÎN PROCESUL DE ADERARE A REPUBLICII MOLDOVA LA UNIUNEA EUROPEANĂ
Anexă 6. The Global Competitiveness Report 2014-2015
PRIORITĂȚI ÎN PROCESUL DE ADERARE A REPUBLICII MOLDOVA LA UNIUNEA EUROPEANĂ
FIGURĂ 29
FIGURĂ 29
PRIORITĂȚI ÎN PROCESUL DE ADERARE A REPUBLICII MOLDOVA LA UNIUNEA EUROPEANĂ
FIGURĂ 30
PRIORITĂȚI ÎN PROCESUL DE ADERARE A REPUBLICII MOLDOVA LA UNIUNEA EUROPEANĂ
Referințe
(n.d.). Retrieved from 22. http://www.expertgrup.org/ro/biblioteca/item/download/1436_231b054237558bafeccd893eca 22480b
24. Legea cu privire la Curtea Constituțională, Nr.317, din 13.12.1994, MO 8/86, 07.02.1995, art.8.
Alan B., S. E. (2007). "The impact of EU accession prospects on FDI inflows to central and eastern Europe” . POLICY PAPER.
American Economic Association. (n.d.). Retrieved from American Economic Association: https://www.aeaweb.org/econlit/jelCodes.php?view=jel#F
Analiza tematicii privind ultimele evolutii ale dialogului RM-UE in contextual implementarii Acordului de Asociere . (n.d.). Retrieved from Analiza tematicii privind ultimele evolutii ale dialogului RM-UE in contextual implementarii Acordului de Asociere: http://ipre.md/portfolio/analiza-tematica-privind-ultimele-evolutii-ale-dialogului-rm-ue-in- contextul-implementarii-acordului-de-asocier
Bacescu-Carbunaru A., C.-B. M. (2008). 1. Bacescu-Carbun“The Benefits and Costs of Romania Post Accession to The European Union”. Retrieved from “The Benefits and Costs of Romania Post Accession to The European Union”: http://www.asecu.gr/files/RomaniaProceedings/05.pdf;
Council conclusions on the Republic of Moldova. (n.d.). Retrieved from Council conclusions on the Republic of Moldova: 19. Council conclusions on http://www.consilium.europa.eu/en/press/press-releases/2016/02/15-fac-moldova- conclusions/
Decizia Consiliului de Asociere RM-UE. (2015). Retrieved from Decizia Consiliului de Asociere RM-UE: http://eurlex.europa.eu/legalcontent/EN/TXT/?uri=CELEX%3A22015D2445
Declarația Parlamentului Republicii Moldova cu privire la parteneriatul politic pentru realizarea obiectivelor integrarii europene. (2005). Retrieved from Declarația Parlamentului Republicii Moldova cu privire la parteneriatul politic pentru realizarea obiectivelor integrarii europene: http://old.parlament.md/news/25.03.2005/
Declarația Parlamentului Republicii Moldova cu privire la parteneriatul politic pentru realizarea obiectivelor integrarii europene. (2005-2009). Retrieved from Declarația Parlamentului Republicii Moldova cu privire la parteneriatul politic pentru realizarea obiectivelor integrarii europene: 5. Declarația Parlamentului Republicii Moldova cu privire la parteneriatul politic http://old.parlament.md/news/25.03.2005/;
Decret Nr. 957, din 13.11.2002, Privind contituirea Comisiei Naționale pentru Integrare Europeană. (13.11.2002). Retrieved from http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=291170
(november 2015). Economic Challenges of Ukraine and Moldova on the Way to UE.
Europarlamentar, despre rezoluția UE pentru Republica Moldova: „Uniunea trebuie să se implice concret”. (n.d.). Retrieved from Europarlamentar, despre rezoluția UE pentru Republica Moldova: „Uniunea trebuie să se implice concret”:
PRIORITĂȚI ÎN PROCESUL DE ADERARE A REPUBLICII MOLDOVA LA UNIUNEA EUROPEANĂ
http://independent.md/europarlamentar-despre-rezolutia-ue-pentru-republica-moldova- uniunea-trebuie-sa-se-implice-concret/#.VxiJ39R96M9 ;
G., A. (2002). Republica Moldova și Uniunea Europeană ca parteneri. Retrieved from Republica Moldova și Uniunea Europeană ca parteneri: http://www.cisrmd.org/pdf/0208%20Republica%20Moldova%20si%20Uniunea%20European a%20ca%20parteneri.pdf
G., I. (2011). “Criteriul economic de la Copenhaga: Cazul Moldovei” .
Igor Boțan, D. C. (iulie 2014 – iulie 2015). EUROMONITOR PRIMELE REALIZĂRI ȘI DIFICULTĂȚI ÎN IMPLEMENTAREA ACORDULUI DE ASOCIERE UE-RM.
J., Y. ( 2010). “Republica Moldova: între Comunitatea Statelor Independente și Uniunea Europeană”.
King.N. (1994). The Qualitative Research Interview, p 14-15.
Legea privind organizarea judecătorească nr.514, MO185/3108/12,art.21.2.
Lupușor, A. (2014). Raport de Stare A Tarii. Retrieved from Raport de Stare A Tarii: http://www.fesmoldova.org/media/publications/2014/Raport_de_Stare_a_Tarii_2014.pdf
Planul național de acțiuni pentru implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană. (2014). Retrieved from Planul național de acțiuni pentru implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană: http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=354939
Planul național de acțiuni pentru implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană pentru anii 2014-2016 . (n.d.). Retrieved from Planul național de acțiuni pentru implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană pentru anii 2014-2016 : http://mec.gov.md/sites/default/files/planul_national_de_actiuni_pentru_implementarea_aa
_rm-ue_2014-2016.pdf
Prisac, I. (2009). Sistemul politic din Republic Moldova și puterea de stat: evoluție și perspective. Chișinău.
RAPORT PENTRU IMPLEMENTAREA ACORDULUI DE ASOCIERE RM-UE. (01.09.2014-01.09.2015). Retrieved from RAPORT PENTRU IMPLEMENTAREA ACORDULUI DE ASOCIERE RM-UE: PDF
Redpath, J. (2010). Raport analitic asupra victimizării: Repere pentru elaborarea politicilor penale în RM, Fudația Soros-Moldova. Raport analitic asupra victimizării: Repere pentru elaborarea politicilor penale în RM, Fudația Soros-Moldova , p. p.31.
Reforma Sistemului Judiciar din RM: perspective și provocări. ( 2013). Interantional Commissions of Jurists.
S., V. (2013). “ Probleme integraționiste ale Republicii Moldovaț ”.
Sorin, H. N. (2012). Independența Judiciară în RM.
PRIORITĂȚI ÎN PROCESUL DE ADERARE A REPUBLICII MOLDOVA LA UNIUNEA EUROPEANĂ
The Legatum Prosperity Index Ranking . (2015). Retrieved from The Legatum Prosperity Index Ranking : http://media.prosperity.com/2015/pdf/publications/PI2015Brochure_WEB.pdf
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI
Facultatea de Administrație și Management Public
Cuvinte cheie: executive, comunitatile, fonduri, publice
STUDIUL COMPARATIV PRIVIND REGIMUL AUTORITATILOR LOCALE EXECUTIVE IN TARILE EUROPENE
MIHALCEA Ovidiu-Alexandru MURDĂREA Cătălin-Bogdan PANĂ Ligia-Maria
PĂUN Mihaela-Cristina
Coordonator științific: Prof.univ.dr. Alina Profiroiu
STUDIUL COMPARATIV PRIVIND REGIMUL AUTORITATILOR LOCALE EXECUTIVE IN TARILE EUROPENE
1.INTRODCERE
Prezenta lucrare este un studiu comparativ al autorităților locale executive la nivel european. În capitolele următoare urmează a fi prezentate autoritățile locale executive din țările nordice, din Regatul Unital al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Franța, Germania, Austria, țările din Europa centrală și de est și țările din Europa de sud și sud vest.
În ceea ce privește executivele locale, unitatea principiului democratic de alegere prin sufragiu universal nu se verifică, existând o diversitate a modurilor de desemnare a acestora. A stfel, șeful executivului desemnat prin sufragiu universal în o treime dintre țări. În funcție de țară, șeful executivului, atunci când există unul, este desemnat fie de către membrii adunărilor deliberative, cel mai adesea din rândul membrilor lor, fie prin sufragiu universal direct. Mai precis, șeful executivului este ales direct de către populație într-o parte din comunele austriece, în Italia, Polonia (la nivelul comunelor), România (la nivelul comunelor și din 2008 la nivelul județelor), în Slovacia și în Slovenia. În Grecia și Portugalia, este desemnat șef al executivului candidatul plasat în fruntea listei majoritare (Dexia Credit local – Hoorens – coord., Falzon și Perretti, Vernier, 2004, p. 115). În Olanda însă, burgmestre-ul este numit de către guvern pentru un mandat de 6 ani reînnoibil, pe baza unei recomandări făcute de către consiliul municipal.
În țările nou intrate în UE, alegerea prin sufragiu universal direct a șefului executivului este de dată recentă (de exemplu, din 1994 în Ungaria și din 1999 în Polonia) și se poate dezvolta în continuare în Republica Cehă, un studiu în acest sens existând pentru primarii comunelor și pentru președinții regiunilor). (Profiroiu, 2013. p.40)
AUTORITATILE LOCALE EXECUTIVE IN TARILE NORDICE
Autoritățile locale executive în Norvegia
Conform Constituției promugate la 17.05.1814 și amendate ultima dată în 1990, Norvegia este un stat unitar, monarhie constituțională (regat ereditar) și parlamentară. Norvegia este formată din 19 districte (nivel intermediar), dar numai 18 dispun de Consilii Districtuale. Oslo figurează atât ca municipalitate cât și ca district. Fiecare district este administrat de un Consiliu Districtual ai cărui membri sunt aleși pe 4 ani. Consiliul Distructual alege dintre membrii săi aproximativ un sfert, dar nu mai mult de 15, pentru a forma Biroul Executiv al Districtului. Consiliul Districtului alege un șef care prezidează atât Consiliul Districtului cât și Biroul Executiv.
În ultimii ani tot mai multe dintre atribuțiile Guvernului Central au fost preluate de autoritățiile EXECUTIVE locale. Treptat numărul municipalităților a scăzut de la 700 la 448. În prezent autoritățiile executive locale sunt responsabile pentru următoarele servicii publice:
-educația în ciclul primar;
-organizarea de școli cu program prelungit;
-furnizarea de servicii pentru persoanele în vârstă și cele cu probleme de sănătate;
-asigurarea de ajutoare financiare persoanelor sărace;
STUDIUL COMPARATIV PRIVIND REGIMUL AUTORITATILOR LOCALE EXECUTIVE IN TARILE EUROPENE
-asistență sanitară primară;
-administrarea bibliotecilor;
-întreținerea șoselelor locale și a parcurilor;
-asigurarea necesarului de apă;
-planificare și control;
-planificare urbană.
Fiecare municipalitate este guvernată de un Consiliu Municipal ales prin alegeri directe la fiecare patru ani. Consiliul munipal are între 13-85 de membrii aleși direct odată la 4 ani. Membrii Consiliului Municipal aleg un sfert dintre ei pentru a forma Biroul Executiv (autoritate executivă locală) și un șef care să prezideze atât Consiliul Municipal cât și Biroul Executiv. Consiliul Municipal alege de asemenea și comisiile executive pentru administrarea școlilor, pentru administrarea în domeniul social sau pentru exercitarea activității de control. Legislația prevede obligația ca fiecare municipalitate să-și aleagă un șef executiv care este responsabil pentru administrarea municipiului. El are de asemenea obligația de a informa alegătorii în legătură cu toate probleme economice. Acestuia i se alătură un Șef al Trezoreriei municipale și separat câte unul pentru administrarea școlilor, administrarea socială, exercitarea controlului. Guvernul central are drept de control asupra municipalităților, iar când în câteva sectoare activitatea desfășurată este controlată chiar de către instituții ale ministerelor care desfășoară activitatea la acest nivel. (Androniceanu, 2006, pp. 339-343)
Autoritățile locale executive în Suedia
Constituția garantează principiul autonomiei locale pe două niveluri ale administrației locale. Bazele comunităților autonome sunt menționate în articolele 1 și 7 din Legea cu privire la Guvern din 1974.
Suedia se caracterizează printr-un sistem adminstrativ descentralizat, aprobat de Constituția din 1975 și consolidat prin Legea din 1991 cu privire la COMUNITATILE locale. Acesta include două niveluri: județe și municipalități.
În prezent, Suedia este împărțită în 21 de județe (län). În fiecare județ există un birou administrativ (länsstyrelse) numit de guvern și un consiliu (landsting) ales. Fiecare județ este mai departe divizat în municipalități / comune (kommuner), în total, existând un număr de 290 pe tot teritoriul Suediei.
Județele (conseisl landsting), 21 la număr, găzduiesc, de asemenea, sediul prefecturilor (Länsstyrelse). Municipalitățile (kommuner) sunt în număr de 289.
Pentru cooperarea la nivel local pentru proiecte și obținerea de FONDURI, municipalitățile pot încheia acorduri/parteneriate. În conformitate cu dispozițiile dreptului civil, unitățile admonistartiv-teritoriale pot face recurs la constituirea de societăți pe acțiuni deținute în comun sau la înființarea de fundații.
STUDIUL COMPARATIV PRIVIND REGIMUL AUTORITATILOR LOCALE EXECUTIVE IN TARILE EUROPENE
La nivel municipal, puterea de decizie aparține Consiliului General (landstingsfullmätige) și Consiliului Municipal (kommunfullmätige) ai cărui membri sunt aleși prin vot proporțional de listă, universal, direct la fiecare patru ani.
Organul executiv al consiliilor județene este Comitetul Executiv Județean (landstinsstylrelse) format din membrii aleși prin vot, în număr între 11 – 17. Acești consilieri județeni au atribuții de conducere și control a activităților comisiilor specializate. Președintele Comitetului Executiv Județean are puteri limitate, cea mai mare parte a deciziilor sunt luate în mod colectiv.
Autoritatea executivă la nivel local este reprezentată de Comitetul Executiv Municipal (kommunstyrelsen) fiind format din membrii aleși prin vot, în număr între 11 –
17. Acești membrii au atribuții de conducere și control a activităților comisiilor specializate. Președintele Comitetului Executiv are puteri limitate, cea mai mare parte a deciziilor sunt luate în mod colectiv. Președintele Comitetului Executiv (Primar) este ales de către membrii Consiliului Local. Consilierii sunt aleși prin vot direct, pentru un mandat de 4 ani.
Autoritățile locale sunt responsabile de toate aspectele de interes general în ceea ce privește teritoriul și cetățenii lor, putând interveni în chestiuni de interes local.
Autoritatea excutivă locală este responsabilă pentru asistența medico-socială (finanțarea unităților medicale, spitalelor), promovarea turismului în zona respectivă, dezvoltarea itransportului urban, sprijină dezvoltarea culturală și proiectele educaționale. De asemenea, poate ajuta întreprinderile mici și mijlocii prin atragerea de fonduri de dezvoltare regională.
Municipiile au competențe în materie de dezvoltare urbană, apă și canalizare, deșeuri, drumuri, servicii sociale, sportive și de agrement, locuințe sociale, canalizare, energie, de planificare urbană și de construcție, formare profesională, precum și anumite obligații în protejarea mediului înconjurător.
Educația reprezintă cea mai importantă atribuție transferată în sarcina municipiilor (30% din bugetul lor), acestea fiind responsabile de finanțarea educației de la nivelul de grădiniță până la universitate, de construcția și întreținerea spațiilor adecvate, de plată a cadrelor didactice, de oferirea de manuale și mese gratuite.
Cheltuielile locale sunt alocate în procent de 70% pentru municipalități și 30% pentru județe. Impozitul pe venit (kommunal inkomstkaff), la nivel local, este principala sursă de venituri locale cu un procent de 98% din totalul veniturilor fiscale locale.
Municipiile (orașele) și județele sunt libere să stabilească rata de impozitare sub control de stat. Ele pot menține un nivel de impozitare mai mic în condițiile în care consideră impozitul stabilit de stat prea mare.
Municipiile și județele poate face împrumuturi fără permisiunea autorităților centrale. Ele pot, de asemenea, să emită obligațiuni pentru atragerea de fonduri necesare dezvoltării regionale. De asemenea, statul poate aloca resurse (inkomstutjämning) pentru a compensa diferențele între venituri locale. În același timp, egalitatea de alocare a resurselor (kostnadsutjämning) are drept scop de a egaliza costurile mari legate de
STUDIUL COMPARATIV PRIVIND REGIMUL AUTORITATILOR LOCALE EXECUTIVE IN TARILE EUROPENE
cheltuielile la nivelul comunităților (educație, drumuri, apă, protecție socială). Municipiile (orașele) pot primi, de asemenea, finanțări de la stat. (Organizarea administrativ teritorială în unele state membre UE, pp. 57-59)
Autoritățile locale executive în Danemarca
Din punct de vedere administratitiv-teritorial, Danemarca este împărțită la nivel de bază în 99 de comune, iar la nivel intermediar la 5 regiuni. Guvernarea locală este exercitată de municialități care prezintă o structură uniformă. Ele sunt conduse de corp
Burgmeister-ul (Executivul local)
Burgmeister-ul reprezintă autoritatea executivă a colectivităților locale și îndeplinește în același timp rolul de reprezentant al statului în unitatea administrativ- teritorială în care este ales.
Atribuțiile acestuia sunt corespunzătoare calității acestuia de reprezentant al statului, asigurând respectarea drepturilor și libertăților fundamnetale ale cetățeanului, a legilor. Când acționează în calitate de autoritate executivă locală, trebuie să asigure executarea hotărârilor consiliului, având atribuții specifice în materie de buget local, ordine și liniște publică, salubritate, drumuri publice etc.
Competențele primarului se exercită în mod legal și produc efecte juridice obligatorii numai în limitele teritoriului orașului/comunei respetive.
Atribuțiile burgmister-ului sunt:
-asigurarea respectării drepturilor și libertății fundamentale a cetățenilor;
-asigurarea executării hotărârilor consiliului local;
-poate propune consiliului local consultarea populației prin referendum cu privire la problemele locale de interes deosebit:
-prezintă consiliului, anual, o informare privind starea economică a orașului
-ia măsuri pentru prevenirea și limitarea urmărilor calamităților, catastrofelor, incendiilor, epidemiilor, împreună cu autoritățiile statului;
-asigură ordinea publică și liniștea locuitorilor prin intermediul poliției;
-ia măsuri pentru prevenirea și combaterea pericolelor provocate de animale;
-asigură întreținerea drumurilor publice, implantarea semnelor de circulație, desfășurare în condiții optime a traficului rutier, dar și pietonal;
-controlează activitatea personalului din aparatul propriu;
-supraveghează inventarierea și administrarea bunurilor ce aprțin orașului.(Parrado, 2005, pp. 181-182)
Burgmeister-ul este constituit prin votul direct al cetățenilor, find condus de un primar (consilier)ales de către membrii Consiliului Local. Primarul are o dublă funcție:
STUDIUL COMPARATIV PRIVIND REGIMUL AUTORITATILOR LOCALE EXECUTIVE IN TARILE EUROPENE
este șeful consiliului și al executivului la nivel local. Consilierii sunt aleși prin vot direct, pentru un mandat de 4 ani. (Constantinescu et al., 2011, p. 12)
Autoritățile locale executive în Finlanda
Finlanda este formată din 6 regiuni administrative. Autoritatea regiunii administrative este o parte din puterea executivă centrală. Diviziunile administrative fundamentale ale țării sunt comunele.Jumătate din cheltuielile PUBLICE totale sunt efectuate de către comune, fiind finanțate de impozitele locale pe venit, subvențiile de stat și alte venituri. Există 336 de comune, majoritatea cu mai puțin de 6.000 de locuitori.(Asociația Autorităților Locale și Regionale Finlandeze, 2010).
În Finlanda nu există o administrare guvernamentală exercitată direct la nivel regional, dar se pot constitui, ca urmare a relațiilor de cooperare puternice, Federații Municipale. Astfel, s- au format federații de dimensiuni mari în special în domeniul sănătății și educației. În Finlanda există mai multe de 400 de astfel de federații municipale. (Androniceanu, 2006, p. 221)
Principiile pe care se structurează organizarea administrației la acest nivel sunt înscrise în cadrul legislativ pentru administrația municipală și în legile speciale. La acest nivel federațiile municipale au putere executivă.
Există aproximativ 460 de municipalități în Finlanda. Ele sunt divizate în două categorii:
-comunele, care formează majoritatea;
-orașele, aproximativ un sfert din total.
Constituția prevede autoguvernarea pentru municipalități și garantează acestora un grad ridicat de independență.
Municipalitățile colectează taxe și primesc un larg suport financiar de la bugutul de stat pentru a întreține aparatul de stat și a aplica propriile inițiative. Principala responsabilitate a autorităților executive la nivel local este furnizarea serviciilor publice către cetățeni în special în domeniile: sănătății, educației și asistenței sociale.
La acest nivel funcționează Executivul local, format din 17-85 membri aleși prin vot direct (în funcție de numărul locuitorilor) la fiecare 4 ani de către populația municipiului. Ei formează autoritatea executivă care are cele mai mari compențe decizionale. (Ivanoff, 2006, pp. 219-222)
În Finlanda se întâlnește o situație interesantă, la nivelul comunelor neexistând o autoritate echivalentă primarului din celelate state europene. (Tofan, 2006, p. 14
nordice
Principale diferențe și asemănări ale autorităților executive locale din statele
STUDIUL COMPARATIV PRIVIND REGIMUL AUTORITATILOR LOCALE EXECUTIVE IN TARILE EUROPENE
STUDIUL COMPARATIV PRIVIND REGIMUL AUTORITATILOR LOCALE EXECUTIVE IN TARILE EUROPENE
Tabel 1.1.Principale diferențe și asemănări ale autorităților executive locale din statele nordice
În Danemarca,
dar și în Norvegia este ales de către consilieri un primar, care conduce atât autoritatea executivă cât și autoritarea deliberativă. În Finlanda se întâlnește o situație interesantă, la nivelul comunelor neexistând o autoritate echivalentă primarului din celelate state europene. (Tofan, 2006, p. 143). În Suedia șeful executivului este ales de către consilierii locali.
În Danemarca, Suedia și Finlanda membrii reprezentativi ai autorității executive sunt aleși direct de cetțeni pentru un mandat de 4 ani, excepția fiind reprezentată de Norvegia, unde membrii executivului local sunt aleși de consilierii locali.
O altă particularite este prezentată de sistemul local norvegian, ăn care consilierii aleg un șef al autorității executive, dar și al celei deliberative(Consiliu), dar în același timp legislația impune alegerea directă de către cetănii comunei/orașului a unui șef executiv al municipalității care este responsabil pentru administrarea municipiului. El are de asemenea obligația de a informa alegătorii în legătură cu toate probleme economice. Acestuia i se alătură un Șef al Trezoreriei municipale și separat câte unul pentru administrarea școlilor, administrarea socială, exercitarea controlului. (Androniceanu, 2006, pp. 339-343)
AUTORITATILE LOCALE EXECUTIVE IN REGATUL UNIT AL MARII BRITANII SI IRLANDEI DE NORD
A. Anglia
Anglia cunoaște ca subdiviziuni:
comitatele (ținuturi sau departamente), la care se adaugă Londra (formată din 32 de burguri și City);
districtele, ca entități intermediare, la care se adaugă districtele metropolitane (marile orașe care cunosc subdiviziuni municipale, sectoare, secții, etc.);
parohiile, ca entități de bază ale comunităților locale.
Țara Galilor are o Adunare Națională Galeză, un comitet executiv prezidat de Leader.
STUDIUL COMPARATIV PRIVIND REGIMUL AUTORITATILOR LOCALE EXECUTIVE IN TARILE EUROPENE
Scoția are Parlamentul scoțian, un executiv propriu condus de primul ministru, având un grad ridicat de autonomie administrativă, dispunând de departamente proprii pentru sănătate, agricultură, pescuit, etc.
Irlanda de Nord are o adunare semiautonomă, un comitet executiv și un prim ministru.
În Regatul Unit, în ceea ce privește executivul și administrația, autoritățile locale sunt libere să se organizeze cum doresc, de aici și semnificația reala a sintagmei “guvernamânt local”. La acest nivel există comisiile executive specializate, compuse în proporție de doua treimi din membri ai consiliului și o treime din persoane cu experientă și cunoștințe de specialitate.
Toate colectivitățile locale, indiferent de existența sau nu a mai multor nivele de subdiviziuni administrativ-teritoriale, își aleg consiliile locale în mod diferit pe un mandat de 3 ani, organisme care, în plenul lor, hotărăsc asupra bugetului local și a taxelor locale în acord cu legislația națională.
În cadrul administrației locale britanice nu există un echivalent al primarului din Franța, ci există alte funcții ca:
„mayor”, persoana aleasă dintre consilieri care prezidează ședințele consiliului, reprezentându-l în exterior, ales pe termen de 1 an cu posibilitatea de a fi reales;
„leader” cel care prezidează comisia de politică generală locală;
„președinții” („chairmen” sau „chais”) care prezidează celelalte comisii;
– „șeful executivului local” („chief executive”) este un funcționar public retribuit ajutat de șefii de servicii, cu care formează echipa administrativă având atribuții paralele sau suprapuse competenței comisiilor de profil.( Sisteme administrative europene și drept administrativ european comparat, 2010, p. 50).
Rolul autorităților locale în exercitarea unor atribuții diferă, în acest sens avem:
rol de reglementare, de exemplu în materia controlului sanitar;
rol de control și stimulare a organismelor locale și private, în domenii ca dezvoltarea economică, urbanismul, etc.;
rol de prestator de servicii publice și de monopol asupra acestora în materii precum, salubritatea, colectarea deșeurilor, etc.
Oricum, guvernul central dorește încetarea statutului autorităților locale de furnizoare directe de servicii publice care să fie transferate unor corporații publice de genul întreprinderilor, societăților comerciale, deci societăți concurențiale care îndeplinesc sarcini publice economice, sociale, etc., administrând intreprinderi, bunuri, fonduri sau unor corpuri ce se autoguvernează, cum ar fi de exemplu, în domeniul ordinii publice locale, preluate de la agentul teritorial al guvernului.
STUDIUL COMPARATIV PRIVIND REGIMUL AUTORITATILOR LOCALE EXECUTIVE IN TARILE EUROPENE
Nivelul parohiilor civile este cel mai de jos nivel de organizare administrativă în Anglia. Guvernarea actuală încurajează formarea de noi parohii civile și numărul acestora este în creștere, în ultimul deceniu aproape 100 noi parohii civile fiind înființate.
Acestea sunt administrate de obicei de către un consiliu cu diverse responsabilități locale. Consiliile parohiilor civile pot, dacă doresc, să devină consilii orășenești, iar președintele consiliului în acest caz poartă titlul de Primar. Din cele aproape 8700 de parohii civile conduse de un consiliu, aproximativ 400 sunt conduse de consilii orășenești. Consiliile parohiilor se aleg prin vot pe o perioadă de patru ani. În cazul în care o parohie civilă conține mai puțin de 200 de persoane cu drept de vot, este considerată prea mică pentru a avea un consiliu și atunci este guvernată prin reuniuni ale parohiei civile, acesta fiind un exemplu de democrație directă. Există aproximativ 1500 de parohii civile fără consiliu.
AUTORITATILE LOCALE EXECUTIVE DIN FRANTA
În Franța atribuțiile transferate colectivităților teritoriale locale sunt, de regulă, obligatorii, au o natură administrativă și sunt stabilite prin lege.
Potrivit formulei tradiționale, "consiliul municipal rezolva în urma deliberărilor afacerile comunei".
Comunele sunt nivelul de bază ale structurilor administrative teritoriale reprezentând colectivitatea locală, fiind împărțite în comune rurale (la rândul lor de două categorii după cum au o populație de până la 3500 de locuitori sau peste această limită) și comune urbane.
Comuna are ca organ deliberativ consiliul municipal format din consilieri aleși în mod direct, pentru un mandat de 6 ani și un primar ales de și dintre consilieri ca organ executiv ajutat de un viceprimar.
Consiliul își poate organiza diverse comisii, compuse din consilieri, având profile diferite, care efectuează analize, documentații, inițiază proiecte de hotărâri, le avizează fără a avea atribuții decizionale care aparțin plenului.
Comuna are ca misiune principală organizarea urbanistică a localității și utilităților publice de detaliu.
Consiliul are ca atribuții proprii organizarea învățământului elementar, transportul școlar în perimetrul său, acordarea ajutoarelor de urgență, elaborarea planurilor de dezvoltare intercomunală.
Ca atribuții delegate de stat, stabilite sectorial prin reglementări speciale indicăm pe cele în materia stării civile, ordinii publice și cea electorală.
În Franța se păstrează tradiția alegerii primarului de catre consiliul municipal, pentru durata madatului acestuia. În general, este vorba de cel aflat primul pe lista câștigătoare în alegeri, aspect ce conferă alegerii caracterul unei alegeri indirecte. El reprezintă, în egală măsură, Statul în comună. În această calitate, el este ofițer de stare
STUDIUL COMPARATIV PRIVIND REGIMUL AUTORITATILOR LOCALE EXECUTIVE IN TARILE EUROPENE
civilă și responsabil cu ordinea publică. Primarul are și atribuții proprii în calitate de autoritate executivă a comunei, cum este cazul eliberării autorizațiilor de construire și menținerii ordinii publice (Tofan, 2006, pp. 141-142).
În funcționarea comunelor, primarul joacă un rol fundamental fiind în același timp reprezentantul Statului (registrul civil, celebrarea căsătoriilor, poliția judiciara), cât și organul executiv al comunei (execută deliberările plenului municipal, semnează contracte, fixează taxele comunale prin delegarea consiliului, dirijează serviciile municipale și gestiunea personalului administrativ).(Parrado, 2005, p.76)
Primarul are ca atribuții proprii conducerea ședințelor consiliului, eliberarea autorizațiilor de construcție, iar ca reprezentant al statului asigură punerea în executare a legilor și hotărârilor de guvern, este ofițer de stare civilă și de poliție judiciară(Sisteme administrative europene și drept administrativ european comparat, 2010, pp. 30- 31).Adjuncții primarului sunt în egala masura aleși, dar primarul este liber să decidă cu privire la atribuțiile pe care dorește să le delege acestora, putând oricând să le retragă. Primarul este șeful administrației comunale.
AUTORITATILE LOCALE EXECUTIVE IN AUSTRIA SI GERMANIA
Germania Se disting:
Autoritățile superioare ale land-ului.
Autoritățile specializate intermediare.
Autoritățile specializate de primă instanță– situate la nivel local (de exemplu, birouri pentru impozite, birourile de inspecție a muncii, serviciile de sănătate publică, de construcții, serviciile de cadastru. În land-urile din Est, serviciile de protecție a mediului au statut de autorității specializate.
Unitatea de bază a colectivităților locale estecomuna(Gemeinde)16. Statutul și structura internă prezintă diferențe de la un land la altul. O altă unitate, numită Kreis(district), înglobează mai multe comune. Cele două unități au personalitate juridică și organe alese direct.
Prin Legea fundamentală, land-urilor le sunt atribuite numai anumite funcții din diverse domenii. Dacă competențele Federației într-un domeniu nu sunt expres formulate, atunci competența revine land-ului.
Legile land-urilor stipulează reprezentarea populației unei colectivități locale printr-un for ales. Denumirea organului reprezentativ poate diferi. Pentru comune se întâlnește consiliu municipal (Gemeindesrat), adunarea municipală reprezentativă (Gemeindevertreterversammlung), adunarea consiliului urban (Stadtverordneterversammung), consiliu (Rat), consiliulorașului (Stadtrat).
STUDIUL COMPARATIV PRIVIND REGIMUL AUTORITATILOR LOCALE EXECUTIVE IN TARILE EUROPENE
Unitatea administrativ-teritorială de bază este comuna. Termenul de „comună” se aplică atât marilor orașe, cât și micilor localități rurale.
Statutul comunei este guvernat de principiul liberei administrări, ceea ce înseamnă că aceasta rezolvă, în nume propriu și pe proprie răspundere, ansamblul problemelor locale. În acest scop, comunei îi sunt recunoscute o serie de prerogative, dintre care: autonomia financiară, capacitatea de a-și planifica dezvoltarea, puterea de a adopta anumite acte normative și capacitatea de a-și recruta și gestiona personalul.
Comunele au atribuții proprii, atribuții delegate de land și, eventual, unele atribuții transferate de district. Atribuțiile proprii pot fi obligatorii sau facultative.
Principalele atribuții obligatorii sunt: urbanismul, construcțiașiîntreținerea drumurilor locale, construcțiașiîntreținerea unor categorii de școli, protecția civilă, ajutoarele sociale, amenajarea șiîntreținerea cimitirelor.
Dintre atribuțiile delegate de land putem regăsi: starea civilă, evidențapopulației, diferitele recensăminte, controlul alimentar, supravegherea restaurantelor și a comerțului cu băuturi alcoolice.
De asemenea, comunele mai pot acționa și ca agenți economici, în limitele stabilite de lege. Astfel, ele pot înființa întreprinderi economice dacă acestea satisfac o nevoie publică.
Comunele cunosc trei modele distincte de organizare și exercitare a conducerii administrative locale:
I. Modelul „consiliului” (utilizat în În Renania de Nord, Westfalia și Saxonia Inferioară ) de inspirație engleză, respectiv un organ deliberativ, ales pe un mandat de 4 ani, în mod direct de locuitorii comunei, care deține toate atribuțiile importante, alegând la rândul său, un primar onorific, dar și un director executiv numit care conduce toate serviciile administrației comunale locale.
II. Modelul „executivului restrâns” care presupune un consiliu ca organ deliberativ și un executiv restrâns, format din primar și adjuncții săi, aleși de consiliu, fiecare având atribuții proprii, cu rolul de a pregăti ședințele și proiectele de acte ale consiliului pe care le duce la îndeplinire.
III. Modelul „primarului” ce presupune un primar ales direct de locuitori, cu puteri importante, dublat de un consiliu comunal, organism deliberativ prezidat de primar ca organ comunal executiv și șef al administrației locale. Primarul conduce atât administrația locală (aparatul), cât și consiliul local, având sau nu, în funcție de legislația locală, și un drept de vot, fiind ales, de regulă, pentru un mandat de 5 ani.
Austria
Comunitățile locale sunt conduse de un consiliu local ales prin vot direct și de către Primar (Bürgermeister) care este ales de consiliul local cu specificația că, în unele
STUDIUL COMPARATIV PRIVIND REGIMUL AUTORITATILOR LOCALE EXECUTIVE IN TARILE EUROPENE
comune este ales direct de cetățeni (Profiroiu, 2013,p. 40). În comunitățile mai mari, primarul este asistat de autoritatea locală.
Comunitățile se bucură de un considerabil grad de independență în soluționarea problemelor locale și au responsabilitate pentru drumurile locale, asigurarea necesarului de apă, pentru funcționarea școlilor primare, proiectarea lucrărilor de construcție zonale. în multe cazuri acestea administrează grădinițele și spitalele. Cele mai mari comunități oferă o mare diversitate de servicii care includ activități sociale, de asistență sanitară și culturale.
În afara sarcinilor proprii, comunitățile execută anumite sarcini în colaborare cu Federația, cum ar fi alegerile sau cu landurile, cum ar fi acordarea de cetățenie.
Serviciile comunitare sunt, în general, finanțate din resurse locale, în proporție de 47,2 procente, și din transferarea unor sume, aproximativ 45,7 procente de la Guvernul Federal și7,1 procente de la nivelul landului. Resursele comunității provin din creșterea taxelor pe pământ, proprietate, băuturi etc. și din prestarea serviciilor oferite(Androniceanu, 2006, p. 146).
PRINCIPALELE DIFERENTE SI ASEMANARI ALE AUTORITATILOR EXECUTIVE LOCALE DIN MAREA
BRITANIE,FRANTA,GERMANIA SI AUSTRIA
STUDIUL COMPARATIV PRIVIND REGIMUL AUTORITATILOR LOCALE EXECUTIVE IN TARILE EUROPENE
stare civiala, autoritate tutelara etc.)
Germania prezinta o diversitate de regimuri executive locale in funcție de fiecare land (3 modele descrise anterior).
AUTORITATILE LOCALE EXECUTIVE DIN EUROPA CENTRALA SI DE EST
În ceea ce privește legislația care reglementează funcționarea administrației locale, situația stă foarte diferit în țările Europei Centrale și de Est. În Polonia, guvernarea la nivel local este protejată prin Constituție. În plus, o serie de legi acoperă guvernarea pe mai multe niveluri teritoriale, de la local, la departamental și regional.
În Ungaria există prevederi constituționale, care recunosc independența guvernării
locale
și statutul lor legal. În plus, Legea privind guvernarea locală promulgată în 1990
delimitează clar funcțiile, autoritatea și drepturile administrației locale și este un act normativ care nu poate fi modificat foarte ușor, necesitând o majoritate de două treimi din numărul parlamentarilor.
Dincolo de prevederile constituționale, țările se diferențiază mult și prin dimensiunea și numărul municipalităților. Bulgaria și Polonia sunt state unde cu un număr semnificativ de localități mari din punct de vedere demografic. În Ungaria și Slovacia se remarcă multe unități teritorial-administrative cu aproximativ 1.000 de cetățeni.
Dimensiunea municipalităților este importantă, datorită faptului că este responsabilă pentru o mare parte din relația care se stabilește între administrația locală și centru, determină eficiența cheltuirii banilor publici, dar și apropierea dintre cetățeni și aleșii locali.
În majoritatea acestor state, consiliul local este cea mai puternică structură din cadrul administrației publice locale. Sistemul de vot este proporțional, iar alegerea primarilor se realizează prin vot direct, popular.
Comparativ cu statele din Vest, autoritatea primarului este mai redusă. Acest fapt poate conduce la dificultăți în luarea deciziilor, datorită numărului mare de partide politice prezente în consiliile locale din țările Europei de Est, în condițiile în care primarul nu deține majoritatea confortabilă.
În Bulgaria, Polonia și Slovacia, primarul este cel care deține funcția executiva. În Bulgaria și în România, primarul coordonează activitatea municipalității, se ocupă cu implementarea deciziilor consiliului, implementează bugetul și raportează către consiliu,
STUDIUL COMPARATIV PRIVIND REGIMUL AUTORITATILOR LOCALE EXECUTIVE IN TARILE EUROPENE
reprezintă municipalitatea față de cetățeni, organizații, partide și justiție. În toate aceste state bugetul este elaborat și supus dezbaterii de către primar, dar poate fi modificat de către consiliul local.
În majoritatea țărilor există asociații ale orașelor sau comunelor, care fac lobby și negociază cu autoritățile locale sau centrale. Numărul acestora variază, pornind de la una în Slovacia și Bulgaria, până la patru în Polonia. În ultimul dintre cazuri, legislația privind administrația locală nu poate fi votată fără consultarea acestor organizații. În România, legea 215/2001, articolul 8 prevede că structurile asociative ale administrației publice locale sunt Asociația Orașelor din România, Asociația Municipiilor din România, Asociația Comunelor din România, Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România, precum și alte forme associative de interes general, constituite conform legii.
Autoritățile locale executive în România
În România, administrarea în mod autonom a unităților administrative teritoriale se realizează de consiliile locale, consiliile județene sau Consiliul General al Municipiului București, care dispun de autoritate deliberativă și de președinții consiliilor județene și primari, care dispun de autoritate executivă pentru exercitarea competențelor lor. Potrivit Constituției României, art. 121 alin. 1 stabilește: “autoritățile administrației publice, prin care se realizează autonomia locală în comune, orașe sunt consiliile locale alese și primarii aleși în condițiile legii.” În doctrină, aceste consilii locale au fost asimilate unor adevărate “parlamente locale ”. Cu toate acestea, ele nu sunt înzestrate cu competențe legale primare (nu dispun de competența de a legifera), ci doar de aplicare a legii. Responsabilitatea ducerii la îndeplinire a actelor cu caracter executoriu adoptate de autoritățile deliberative de la nivel local revine autorităților executive constituite la același nivel (primarul, viceprimarul și președintele consiliului județean).
Autoritațile administrației publice locale funcționează la nivelul comunelor, orașelor și județelor.
Autoritație deliberative sunt consiliile locale și consiliile județene, iar autoritățile executive sunt reprezentate de primar și presedintele consiliului județean.
Administrația publică în unitațile administrativ-teritoriale se organizează și funcționează în temeiul principiilor autonomiei locale, descentralizarii serviciilor publice, eligibilității autorităților administrației publice locale, legalității și al consultării cetățenilor în soluționarea problemelor locale de interes deosebit.
Prin autonomie locală se ințelege dreptul și capacitatea efectivă a autorităților administrației publice locale de a soluționa și de a gestiona, în numele și în interesul colectivităților locale pe care le reprezintă, treburile publice, în condițiile legii. Acest drept se exercită de consiliile locale și primari, precum și de consiliile județene, autorități ale administrației publice locale alese prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat.
Autonomia locală:
STUDIUL COMPARATIV PRIVIND REGIMUL AUTORITATILOR LOCALE EXECUTIVE IN TARILE EUROPENE
este numai administrativă și financiară, fiind exercitată pe baza și în limitele prevazute de lege.
privește organizarea, funcționarea, competențele și atribuțiile, precum și gestionarea resurselor care, potrivit legii, aparțin comunei, orașului sau județului, după caz.
conferă autorităților administrației publice locale dreptul ca, în limitele legii, să aibă inițiative în toate domeniile, cu excepția celor care sunt date în mod expres în competența altor autorități publice.
Raporturile dintre autoritățile administrației publice locale din comune și orașe și autoritățile administrației publice de la nivel județean se bazează pe principiile autonomiei, legalității, responsabilității, cooperării și solidarității în rezolvarea problemelor întregului județ.
In relatiile dintre autoritatile administratiei publice locale si consiliul judetean, pe de o parte, precum si intre consiliul local si primar, pe de alta parte, nu exista raporturi de subordonare.
Autoritatile administratiei publice prin care se realizeaza autonomia locala in comune si orase sunt consiliile locale, comunale si orasenesti, ca autoritati deliberative, si primarii, ca autoritati executive. Consiliile locale si primarii se aleg in conditiile prevazute de Legea privind alegerile locale. Consiliile locale si primarii functioneaza ca autoritati ale administratiei publice locale si rezolva treburile publice din comune si orase, in conditiile legii.
Comunele si orasele au cate un primar si un viceprimar, iar orasele resedinta de judet, cate 2 viceprimari, alesi in conditiile legii. Viceprimarii nu pot fi in acelasi timp si consilieri.
Primarul participa la sedintele consiliului local si are dreptul sa isi exprime punctul de vedere asupra tuturor problemelor supuse dezbaterii. Primarul indeplineste o functie de autoritate publica. El este seful administratiei publice locale si al aparatului propriu de specialitate al autoritatilor administratiei publice locale, pe care il conduce si il controleaza.Primarul raspunde de buna functionare a administratiei publice locale, in conditiile legii. Primarul reprezinta comuna sau orasul in relatiile cu alte autoritati publice, cu persoanele fizice sau juridice romane sau straine, precum si in justitie.
Autoritățile locale executive în Bulgaria
În baza Constituției din 1991, Bulgaria este o republică bazată pe principiul separării puterilor în stat și guvernată de principiile descentralizării și autonomiei locale. Bulgaria este împărțită în 28 de regiuni (oblasti), conduse de un guvernator și de câte o administrație regională. O regiune este alcătuită dintruna sau mai multe municipalități învecinate.
Reprezentantul puterii executive în teritoriu este guvernatorul. În baza prevederilor art. 143 din Constituția Bulgariei din 1991, guvernatorul este numit de
STUDIUL COMPARATIV PRIVIND REGIMUL AUTORITATILOR LOCALE EXECUTIVE IN TARILE EUROPENE
Consiliul de Miniștri. Acești guvernatori regionali sunt reprezentanți ai executivului în unitățile administrative respective (regiuni). Autoritățile regionale se situează la un nivel intermediar între guvernuL central și autoritățile locale.
Cele douăzeci și opt de regiuni din Bulgaria sunt împărțite în 264 de comune (obștina), care constituie cele mai mici unități administrativ-teritoriale locale. Acestea sunt utilizate pentru organizarea administrației publice locale.
Fiecare comună are un anumit teritoriu, limite, o populație analizată statistic, un nume și un centru administrativ.
Comuna cuprinde una sau mai multe localități învecinate celei de reședință, de la care își trage de obicei numele.
Primarul acționează în numele municipalității și adoptă cele mai multe dintre actele sale administrative. Această putere a guvernatorilor trebuie să fie revizuită, chiar și atunci când se aplică actelor adoptate în domeniile funcțiilor de stat delegate,
Autoritățile locale executive în Ungaria
Din 1990, administrația publică maghiară este alcătuită din două paliere principale. Prima include organele administrației centrale și a organelor lor de la nivel local și teritorial, care sunt subordinate administrației de stat. Al doilea tip de structură este sistemul de autoguvernare locală, bazat pe principiile descentralizării și autonomiei locale. Administrația locală în Ungaria există la două niveluri: municipiul și județul. Municipalitățile sunt unitățile de bază ale sistemului și includ sate, orașe și orașe cu drepturi județene. Nivelul de mijloc al administrației publice locale, de asemenea, mentionat ca guvernare "regională" este format din nouăsprezece județe. Capitala, Budapesta, are un statut juridic special.
Nu există relații ierarhice între cele două niveluri ale administrației publice locale, administrațiile locale județene nu sunt organe superioare municipalităților și nici nu au autoritatea de supraveghere asupra lor. Diferența dintre acestea două se află în sarcinile administrative delegate pentru fiecare.
Municipalitățile oferă servicii publice locale în localitățile lor; județele au un rol subsidiar, în sensul că furnizează servicii publice pe care așezările nu sunt capabile să le execute, precum și cele care au un caracter regional.
Guvernele municipale au responsabilități generale în furnizarea de servicii. Ele pot întreprinde orice problemă publică locală care nu este interzisă prin lege, care să nu pună în pericol îndeplinirea funcțiilor și atribuțiilor obligatorii. Astfel, sarcinile locale sunt diferențiate ca obligatorii și opționale. Funcțiile și atribuțiile obligatorii ale guvernelor locale sunt determinate de către Parlament, care, în același timp, trebuie să asigure mijloacele financiare necesare pentru îndeplinirea unor astfel de misiuni.
Controlul de tutelă administrativă exercitat asupra guvernelor locale este în competența șefilor birourilor administrației publice ale capitalei și pe județe. Aceste organisme propun dizolvarea organelor reprezentative locale dacă desfășoară activități
STUDIUL COMPARATIV PRIVIND REGIMUL AUTORITATILOR LOCALE EXECUTIVE IN TARILE EUROPENE
neconstituționale, stabilesc calificările pentru serviciul public local, recomandă transferul funcțiilor administrative de stat și asigură punerea lor în aplicare, precum și reconcilierea litigiilor dintre organele administrative de stat și administrația locală, care nu intră sub incidența domeniului de aplicare al altor autorități.
Sistemul electoral ungar prevede exercitarea dreptului la vot in doua randuri: electoratul voteaza o data pentru canditatii de pe listele individuale si o data pentru cei de pe lista regionala partidelor. Primarul este ales prin vot direct iar cetatenii participa la administratia locala printr-o adunare reprezentativa, aleasa de asemenea direct prin referendum local. Consiliul local este prezidat de primari si viceprimari. In probleme orasenesti, primarul formuleaza reguli si conduce administratia locala independent. Obligatiile municipalitatii includ educatia primara, masurile de sanatate si beneficiile sociale de baza, respectarea drepturilor minoritatilor nationale si entice, stabilirea titlurilor si a premiilor locale.
Autoritățile locale executive în Polonia
În Polonia, prin reforma din 1998 au fost create 16 voievodate/provincii în locul celor 49 care existau din 1975. Împărțirea teritorială a Poloniei, care a intrat în vigoare în ianuarie 1999, se bazează pe un nou model, cu trei niveluri: comuna (gmina), districtul (powiat) și voievodatul (województwo), care funcționează având la bază principiile descentralizării și autoguvernării.
În noua diviziune administrativă, comunele și districtele reprezintă unități de guvernare locală, iar statutul voievodatului este acela de unitate de conducere, responsabilă de executarea politicii regionale, fiind unitatea de înalt nivel teritorial cu o guvernare mixtă între guvernul central și auto-guvernare. Comunele și districtele sunt unități ale administrației publice locale și regiunile au unități de guvernare regională.
Aceste 16 voievodate au un parlament local, „sejmik” și un consiliu executiv condus de un președinte numit „marszałek”. Voievodatele colectează anumite impozite, atât de la persoane fizice, cât și de la întreprinzătorii privați. Fondurile care vin de la Uniunea Europeană sunt manageriate în mod direct de autoritățile administrației publice de la nivelul voievodatului acestea negociind direct cu Comisia Europeană. Autoritățile centrale participă la aceste discuții, dar nu au drept de veto. Cu toate că în perioada 2004- 2006, voievodatele aveau un control mai limitat, pentru 2007-2013, voievodatele au avut controlul total asupra unui sfert din fondurile europene. Polonia, alături de Italia a fost singura țară care a negociat un instrument suplimentar, un supliment de bani, care este dat ca un premiu pentru cei care au cele mai mari realizări de absorbție din cadrul programelor operaționale, iar datorită acestui mecanism, polonezii au obținut fonduri suplimentare de la UE.
Unul dintre principiile noului sistem al administratiei locale este independent dintre nivelurile administratiei locale. Nici administratia comitatului, nici cea a judetului nu au putere de control asupra comunelor. Controlul administratiei comunelor, comitatelor si a judetelor il detine prefectul, aflat sub controlul unui tribunal administrativ.
STUDIUL COMPARATIV PRIVIND REGIMUL AUTORITATILOR LOCALE EXECUTIVE IN TARILE EUROPENE
Administratia comunei raspunde de toate problemele publice referitoare la viata locuitorului comunei. Consiliul comunal, votat in alegeri generale, alege primarul.
Autoritățile locale executive în Slovacia
Slovacia a devenit stat independent în ianuarie 1993, după separarea Cehoslovaciei. O etapă importantă a reformei administrației publice, inițiată în 1996, a fost caracterizată prin dezvoltarea în paralel a restructurării radicale teritoriale și administrative a statului și instituirea unui sistem
uniform de instituții care funcționează în baza principiului deconcentrării puterii centrale.
Legea nr 221/1996 privind subdiviziunea teritorială și administrativă a Republicii Slovace prevede cadrul legal pentru executarea autoguvernării locale. Din totalul În ierarhia de 303 unități administrativ-teritoriale, legea definește municipalitatea ca bază a administrației publice locale independente și reprezentative. Legea precizează, de asemenea, crearea de districte județe și regiuni, al doilea și al treilea nivel al administrației publice. Opt regiuni și 79 de districte funcționează în baza principiilor descentralizării și autonomiei locale. Birourile regionale și districtuale formează baza administrației de stat, în cadrul sistemului administrației publice naționale și li se atribuie o gamă largă de sarcini.
Birourile regionale și districtuale reprezintă un complex de diviziuni individuale ale ramurilor administrației de stat ", sub un singur acoperiș", mai degrabă decât un organ omogen al administrației generale de stat. Acest lucru se datorează transferului de competențe și a unor componente ale puterii de decizie de la șefii departamentelor din ministere la șeful compartimentelor din cadrul birourilor regionale și districtuale. Pentru realizarea atribuțiilor de reprezentare a puterii centrale, birourile regionale și districtuale cooperează cu alte instituții deconcentrate, autoritățile administrației publice centrale și ale persoane juridice, cu privire la următoarele aspecte: îndeplinirea sarcinilor comune; respectarea legii și menținerea ordinii publice; protecția drepturilor și libertăților populației.
Șeful unui compartiment departament individual din cadrul unui birou regional este responsabil in fața ministerului respectiv, în majoritatea, dacă nu în toate problemele administrative ce țin de domeniul specific ale ramurilor statului. Același sistem există între șefii compartimentelor departamentelor birourilor regionale și subordonații acestora
– șefii de departamente ai birourilor districtuale.
Treisprezece ministere și trei alte organisme centrale au instituții deconcentrate în birourile regionale și districtuale.
Biroul regional coordonează activitățile birourilor districtuale, ale altor instituții publice ce reprezintă puterea centrală precum și ale celor care reprezintă municipalitățile
STUDIUL COMPARATIV PRIVIND REGIMUL AUTORITATILOR LOCALE EXECUTIVE IN TARILE EUROPENE
din regiune în ceea ce privește gestionarea situațiilor de urgență, în cazurile în care efectele producerii acestora depășesc resusele sau competența teritorială a biroului districtual sau ale autorităților administrației publice locale. În astfel de cazuri șeful biroului regional are dreptul de a impune sarcini și să dea ordine șefilor birourilor districtuale,precum și altor șefi ai instituțiilor deconcentrate și primarilor municipali din regiune. Biroul regional este responsabil pentru dezvoltarea economică și socială a teritoriului respectiv, având competențe în ceea ce privește educația, cultura, turismul și preocuparea statului pentru tineret și cultura fizică. În acest scop, colaborează cu toate municipalitățile din regiune.
Biroul districtual are o interacțiune directă, continuă cu municipalitățile, îndeosebi cu privire la următoarele aspecte: reprezentarea statului în domeniile ce țin de dezvoltarea planificarea teritorială; elaborarea de programe de dezvoltare socio-economică a districtului și coordonarea tuturor inițiativelor în această privință; luarea în considerare a căilor de atac ale deciziilor adoptate la primul nivel de municipalitate, cu excepția cazurilor prevăzute de lege; furnizarea de asistență de specialitate în aplicarea reglementărilor legale, în special în zonele în care municipalitatea îndeplinește atribuții de reprezentare a statului; furnizarea de date, la cerere; notificarea deficiențelor în activitățile municipale.
AUTORITATILE LOCALE EXECUTIVE DIN EUROPA DE SUD SI SUD VEST
Autoritățile locale executive în Spania
Spania este un stat unitar descentralizat care cuprinde 17 regiuni, 50 de provincii și puțin peste 8000 de comune. Textul constituțional garantează dreptul la autonomie pentru diferite naționalități și regiuni.
Referitor la evoluția descentralizării, arătăm că, printr-o lege din anul 1955, s-a reglementat regimul local, recunoscându-se autorităților din provincii și municipii anumite atribuții, însă acestea erau supuse unui control strict, atât de oportunitate, cât și de legalitate, apriori și aposteriori.
Constituția din 1978 consacră autonomia locală, dar a fost nevoie de o decizie a Tribunalului Constituțional, care, începând cu anul 1981, a înlăturat regimul de tutelă prevăzut de legea din anul 1955. Între anii 1981-1983, sunt adoptate Statutele celor 15 regiuni autonome; în anul 1985, a apărut legea națională care reglementează regimul local, modificată în anul 1986; tot în anul 1986, apare legea națională privind organizarea și funcționarea colectivităților locale, iar în anul 1988, legea privind finanțele publice locale.
În anul 1992, se încheie „Pactul autonomiilor" (semnat între cele două principale partide politice din Spania), prin care se extinde competența comunităților regionale autonome, în același an, este adoptată legea privind regimul juridic al administrației publice și procedurile administrative comune. Astfel, s-a ajuns la actuala configurație a administrației publice locale spaniole.
STUDIUL COMPARATIV PRIVIND REGIMUL AUTORITATILOR LOCALE EXECUTIVE IN TARILE EUROPENE
Sistemul administrativ-teritorial:
Comunitățile autonome depind din punct de vedere financiar de veniturile proprii (taxe, valori patrimoniale recuperate, operațiuni de creditare în funcție de nivelul veniturilor în concordanță cu sistemul financiar special).
Distribuirea puterii între Guvernul central și cel regional este prevăzută de Constituție. Cel mai mare grad de autonomie regională se manifestă în mai multe domenii.
Spania cuprinde 50 de provincii grupate în 17 regiuni (comunități) autonome cu o largă autonomie, având organe legislative și executive proprii. Ministerul Administrației Publice este cel care are competențe privind oragnizarea și coordonarea sistemelor administrative din comunitățile autonome.
Fiecare dintre comunități dispune de o anumită independență, într-o măsură asemănător cu state federale, mai ales deoarece competențele descentralizate diferă între ele, termenii „independență” și „federal” fiind la ordinea zilei. Comunitățiile autonome sunt la rândul lor divizate în provincii.
Există și cinci teritorii cu suveranitate pe lângă coasta africană: orașele Ceuta și Melilla sunt administrate ca orașe autonome, o stare intermediară între orașe și comunități, insulele din arhipelagul Islas Chafarinas, Peñón de Alhucemas, și Peñón de Vélez de la Gomera se află sub directa administrație spaniolă.
Guvernul local se constituie în provincii și municipalități.
Administrația locală este formată din totalitatea primăriilor, entități de drept public cu statut legal (puțin peste 8000 de comune). În Spania există un numar mare de asociații și organizatii aflate în subordinea unei autorități administrative care furnizează sau prestează un serviciu public.
Municipalitățile sunt componența organizațională de bază pe teritoriul Spaniei. Consiliul orașului alege prin vot direct și universal Primarul dintre membrii săi ca și dintre membrii principalelor birouri care au reponsabilități specifice sectorului lor. Actul după care se realizează conducerea este Actul Guvernului Local. De obicei, municipalitățile se ocupă cu administrarea activității în umrătoarele domenii: cimitire, alimente,drumuri locale, sisteme de iluminat, igienizarea orașului, distribuirea rețelei de apă, îngrijirea câinilor etc.
Resursele financiare pentru municipalități provin din taxe proprii, de la stat și din contribuția comunităților autonome, transferuri de la Guvernul Regional sau Central.
Autoritățile locale executive în Italia
În Italia organizarea administrației statului are o structură piramidală, în al cărei vârf se află Guvernul și ministerele, autoritățile locale fiind subordonate ministerelor. Aici se întâlnește același sistem de organizare administrativă pe trei nivele – comunal, provincial și regional, dispunând de o bogată legislație recentă în materia autonomiei
STUDIUL COMPARATIV PRIVIND REGIMUL AUTORITATILOR LOCALE EXECUTIVE IN TARILE EUROPENE
locale. El este, în mare parte, de inspirație franceză, fiind un regim uniform la nivelul întregii țări. Pe lângă autoritățile locale sistemul de administrație descentralizat cuprinde și serviciile publice, care au statut de persoane morale, corpuri cu independență juridică, constituite sub dreptul public și cu diferite grade de putere de autoguvernare.
Italia este statul cu „cea mai amplă descentralizare administrativă în serviciile dependente de stat”, întrucât conform textului constituțional italian, Republica este bazată pe principiile autonomiei administrative locale și pe maxima descentralizare a serviciilor puse la dispoziție de către stat. De altfel, în literatura de specialitate, s-a arătat că din punct de vedere politic, Republica Italiană poate fi descrisă ca un Stato delle autonomie, descentralizarea teritorială asigurând autorităților locale (regiuni, provincii și municipalități) drepturi extinse de autoguvernare.
În materie de organizare locală, provinciile și comunele sunt colectivități autonome, în limitele principiilor fixate de legile generale ale republicii care le determină funcțiile, provinciile fiind împărțite în arondismente.
Colectivitatea teritorială locală de bază este comuna. Comuna este definită prin lege ca fiind o instituție a comunității locale, care îi reprezintă interesele și îi promovează dezvoltarea. Comunele își pot constitui circumscripții de descentralizare teritorială, dacă sunt comune reședință de provincie sau au o populație mai mare de 100.000 de locuitori. Organizarea acestor circumscripții se face prin statutul comunei, elaborat în condițiile legii. În calitate de circumscripție de descentralizare a statului, îndeplinește atribuții ce revin acestuia, cele mai evidente fiind în domeniile: organizării și desfășurării alegerilor, stării civile, recrutării și încorporării, statisticii.
Comunele derulează servicii publice și exploatări cu caracter industrial și comercial, iar provinciile au atribuții care se apropie de acelea ale departamentelor, intervenind cu o serie de măsuri sanitare, de instrucție publică și de igienă.
Colectivitatea teritorială locală situată la primul nivel intermediar este provincia, considerată o instituție locală care reprezintă interesele și promovează dezvoltarea comunității provinciale. Dintre atribuțiile caracteristice autonomiei locale, ce aparțin provinciei, menționăm: adoptarea propriului regulament de organizare și funcționare (Statutul), adoptarea bugetului propriu, reglementarea organizării și funcționării serviciilor administrative proprii. Alte atribuții importante ale provinciei sunt: planificarea economică, amenajarea teritoriului provinciei, anumite segmente ale protecției mediului; construirea și întreținerea drumurilor de interes provincial, protecția civilă etc.
Autoritățile locale executive în Grecia
Conform Constituției din anul 1975, Grecia este o republică parlamentară. De asemenea, în Constituție se consacră principiul separării puterilor în stat în care sens parlamentul își împarte puterea legislativă cu președintele, iar puterea executivă este împărțită între șeful statului și guvern, acesta din urmă având atribuții de legiferare extinse.
STUDIUL COMPARATIV PRIVIND REGIMUL AUTORITATILOR LOCALE EXECUTIVE IN TARILE EUROPENE
Grecia cuprinde 1031 comune, din care 901 municipalități și 130 comune rurale, care s-au transformat în 325 de municipalități.
Totuși administrația publică este circumscrisă legislației în vigoare în care sens puterile președintelui sunt limitate ca și cele cu care sunt investite ministerele.
Grecia nu are un statut care să codifice dreptul administrativ eșuând în încercarea de a codifica procedura administrativă.
Constituția formulează unele principii cum ar fi, de exemplu, dreptul la o audiere corectă, regulă recunoscută inițial de practica Consiliului de Stat.
Totuși, Consiliul de Stat, care este tribunalul administrativ suprem, a formulat, prin jurisprudența sa, cele mai multe principii fundamentale ale dreptului administrativ.
Ca și în Franța, de unde este inspirată și practica judiciară a acestui organism, sunt recunoscute ca forme ale acțiunii administrative reglementările și actele individuale iar, pe de altă parte, contractele de drept public.
Administrația statului are trei niveluri descentralizate:
districtul: subprefectură, canton, eparhie;
departamente (nomos);
regiunea.
Legăturile între ele sunt evidente și în procesul decizional. Acesta începe la nivelul departamentului, regiunea particularizează conținutul actelor analizate, asigură coordonarea lor și integrarea în politica de dezvoltare regională.
Guvernul local: conține ca subunități administrative locale demi și kinotites.
Grecia se caracterizează printr-un grad înalt de divizare, prin urmare guvernul la nivel local reunește 5291 de municipalități (361 demi si 5560 kinotites) din care 4724 au o populație mai mică de 1000 de locuitori. Marele număr de municipalități reprezintă într-adevăr o mare problemă pentru autoritățile administrative din această țară.
Municipalitățile sunt administrate de Consiliile Municipale și de Primari (pentru demi) sau de un șef (pentru kinotites) aleși prin vot direct universal pentru o perioadă de 4 ani. Cel care câștigă trebuie să obțină majoritatea voturilor (50+1). În municipalitățile cu mai mult de 50000 de locuitori, dacă această majoritate nu este obținută, se organizează alte alegeri o săptămână mai târziu cu participarea primilor doi rămași în cursă după primul tur de scrutiny.
Primarul este ales direct de către cetățeni. Consiliul municipal al unui demi are 11-42 membri, și al unui kinotites între 7-11 membri, în funcție de populația municipalității.
STUDIUL COMPARATIV PRIVIND REGIMUL AUTORITATILOR LOCALE EXECUTIVE IN TARILE EUROPENE
Pentru buna desfășurare a activității la acest nivel se constituie comisiile municipale, care sunt responsabile pentru executarea deciziilor Consiliului Municipal în limitele prevăzute de lege.
Comisiile sunt constituite de vice-primarul desemnat de Primar și de alți 6 membri, în funcție de mărimea Consiliului Municipal.
Responsabilitățile autorității locale sunt împărțite în:
exclusive: construirea și menținerea rețelelor de aprovizionare cu apă, a sistemelor de canalizare, a drumurilor, podurilor, serviciilor de curățenie etc;
cooperative: promovare în domeniul economic, social, cultural, turistic, construirea de centre de sănătate, școli, biblioteci, centre culturale etc.
9.CONCLUZII
In urma analizarii tarilor prezentate mai sus am ajuns la concluzia ca cel mai mare grad de autonomie locala se regaseste in tarile nordice si in Germania. In tarile din Europa Centrala si Est exista un grad de autonomie mediu, acestea aflandu-se intr-un proces de tranzitie. Acestea din urma au respectat intr-o masura mai mare prevederile Cartei Europene, pentru ca erau conditionate de integrarea in Uniunea Europeana.
Cel mai mare grad de centralizare se intalneste in Franta, insa in ultimii ani, gradul de autonomie locala a mai crescut.
In tarile din Europa de Sud, intalnim intr-o oarecare masura modelul francez, inregistrandu-se un grad de autonomie scazut.
STUDIUL COMPARATIV PRIVIND REGIMUL AUTORITATILOR LOCALE EXECUTIVE IN TARILE EUROPENE
Referi nțe
Alexandru, I. (2003). Drept Administrativ Comparat (Lumina Lex , II ed.). Bucuresti.
Armenia, A. (2013). Management public international. (Economica, Ed.) Bucuresti.
Dan, C. (2005). Administratie publica sisteme (Universitatii A.I.C ed.).
Bucuresti.
Ioan Alexandru, M. C. (2005). Drept Administrativ . (L. Lex, Ed.) Bucuresti.
Ioqn Alexandru, M. C. (2007). Dreptul Administrartiv In Uniunea Europeana (Lumina Lex ed.). Bucuresti.
Iorgovan, A. (2005). Tratat de drept administrativ (All Beck ed.).
Bucuresti.
Profariu, A. (2013). Administratie Publica locala la nivel european.
Bucuresti: Tritonic Books.
publica, A. (2002). teorii,realitati,perspective. (L. Lex, Ed.) Bucuresti.
publica, A. (2002). teorii,realitati,perspective. (L. Lex, Ed.) Bucuresti.
Stanculescu Dana, A. A. (2001). Sisteme comprate de administratie publica europene. (Economica, Ed.) Bucuresti.
Tofan, D. A. (2007). Insistutii Administrative Europene (C.H. Beck ed.).
Bucuresti.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Copertă și machetare: Andrada PUIU [304102] (ID: 304102)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.