Conferențiar Dr. Lăcrămioara Ivănescu [304088]

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, [anonimizat]:

Conferențiar Dr. Lăcrămioara Ivănescu

Șef lucrări Dr. Ciprian-Claudiu Mânzu

Student: [anonimizat], 2017

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” [anonimizat], [anonimizat] a organelor vegetative de la Ligularia sibirica (L.)

Cass. și Ligularia glauca (L.) O. Hoffm.

Coordonator științific:

Conferențiar Dr. Lăcrămioara Ivănescu

Șef lucrări Dr. Ciprian-Claudiu Mânzu

Student: [anonimizat], 2017

[anonimizat] „Anatomia comparată a organelor vegetative de la Ligularia sibirica (L.) Cass. și Ligularia glauca (L.) O. Hoffm.” are ca obiectiv principal identificarea unor caracteristici comune si particulare ale structurii organelor vegetative aeriene de la doua specii de asteracee cu deosebită importanță științifică datorită statutului lor de relict glaciar: Ligularia sibirica și Ligularia glauca. [anonimizat], etape care au vizat:

conservarea materialului vegetal în alcool de 70o, [anonimizat].

[anonimizat] (atlase, monografii, lucrări din reviste de specialitate), [anonimizat].

Prin elaborarea aceste lucrări de licență am avut posibilitatea de a [anonimizat]: [anonimizat], specializarea Ecologie și protecția mediului. [anonimizat]:

[anonimizat], menționarea fotografiilor originale.

Muțumiri:

Doresc să-i mulțumesc coordonatorului științific Conferențiar Dr. Lăcrămioara Ivanescu pentru implicare dar și pentru tot sprijinul acordat pe tot parcursul elaborării acestei lucrări. [anonimizat]. Ciprian-Claudiu Mânzu pentru ideea temei de licență și ajutorul acordat pe tot parcursul elaborării lucrării.

CAPITOLUL I. SCURT ISTORIC AL CERCETĂRILOR PRIVIND GENUL LIGULARIA L.

I.1. Cercetări taxonomice

I.1.1 Date generale privind genul Ligularia L.

Genul Ligularia L. [anonimizat] (sau Compositae) și cuprinde 129 [anonimizat], [anonimizat] 119 specii (Mânzu și colab., 2013). Partea centrală a Chinei este considerată ca fiind zona de origine a [anonimizat]. Se crede că genul Ligularia a apărut în perioada cretacică și sa răspândit mai ales de-a lungul munților din partea sudică a Asiei, câteva specii răspândinduse totuși și în partea nordică a continentului.

[anonimizat], referitor la aspectul „petalelor”, de fapt al florilor ligulate exterioare, cu rol de petale ale inflorescențelor ca de margaretă (capitule) ale plantei. Numele de specie este latinizatul sibirica – din Siberia, planta fiind descrisă prima dată din turbăriile din taigaua vest-siberiană. (Brînzan, T. și colab., 2013).

În Europa, respectiv în România, se găsesc doar două specii ale acestui gen: Ligularia sibirica (L.) Cass. și L. glauca (L.) O.Hoffm. Sârbu și colab., 2001 folosesc pentru cea de-a doua denumirea L. carpathica (Schott, Nyman et Kotschy) Pojark., considerată de ei sinonimă cu L. glauca (L.) O.Hoffm. Aceiași autori admit de asemenea ca sinonim pentru L. sibirica (L.) Cass. pe L. bucovinensis Nakai. De-a lungul timpului, acestor specii le-au fost atribuite mai multe denumiri.

Sinonime cu Ligularia sibirica sunt și următoarele:

Cineraria cacaliiformis Lam.

Cineraria sibirica (L.) L.

Hoppea sibirica (L.) Rchb.

Ligularia bucovinensis Nakai

Ligularia lydiae Minderova • Ligularia ucrainica Minderova

Othonna sibirica L.

Senecillis sibirica (L.) Simonk.

Senecio cacaliifolius var. cebennensis Rouy

Senecio cacaliifolius Sch.Bip.

Senecio cacaliiformis Rchb.f.

Senecio ligularia Hook.f.

Senecio sibiricus (L.) Clarke

În ceea ce privește Ligularia glauca, sunt:

Cineraria glauca L. Sp.

Ligularia carpathica (Schott, Nyman et Kotschy) Pojark.

Senecillis carpathica Schott Analect.

Senecillis glauca Gartn. Fruct.

Senecio senecillis Maxim.

Figura 1. Imagini preluate de la paginile http://plantillustrations.org/species.php?id_species=603489 (L. sibirica)

și http://e-ecodb.bas.bg/rdb/bg/vol1/Ligglauc.html (L. glauca)

Ligularia sibirica este un relict glaciar aflat în regresie în Europa, fiind menționat în Anexa I a Convenției de la Berna, dar și în Anexele II și IV ale Directivei Habitate, care se referă la specii de plante și animale cu foarte mare interes comunitar și a căror conservare necesită delimitarea unei zone speciale de prezervare (Neblea Monica, 2009).

În România, existența taxonului din perioada tardiglaciară a fost demonstrată prin stabilirea vârstei Wurmiene a înmlăștinirii eutrofe din Rezervația Naturală Fânețele seculare Ponoare (Matei Andreea Natalia, 2015).

Ligularia sibirica a fost descrisă pentru prima dată în România de către Franz von Waldstein și Pál Kitaibel, în lucrarea lor Descriptiones et icones plantarum rariorum Hungariae, Viena, 1802. Specia este descrisă sub numele Cineraria sibirica, pe baza exemplarelor găsite în Munții Gutâi, la Tăul lui Dumitru și la Cavnic (informații preluate de la adresa http://www.muntesiflori.ro/ligularia-sibirica-glauca/).

O altă descriere amănunțită a acestei specii o face Johann Christian Baumgarten, în lucrarea Enumeratio stirpium in Magno Transsilvaniae principatui, Viena, 1816, adăugând locațiilor deja pomenite, localitățile harghitene Lueta și Vlăhița (informații preluate de la adresa http://www.muntesiflori.ro/ligularia-sibirica-glauca/).

În 1865, în Enumeratio plantarum Transsilvaniae, Viena, Philipp Johann Ferdinand

Schur descrie L. glauca și L. carpathica (la el, Senecillis glauca Gaertn., respectiv S. carpathica Schott) pe care le-a găsit pe Corongiș (Munții Rodnei), respectiv, tot în Munții

Rodnei (fără o localizare precisă), dar și La Piatra Secuiului/Rimetea (informații preluate de la adresa http://www.muntesiflori.ro/ligularia-sibirica-glauca/).

Lajos Simonkai precizează în Enumeratio florae transsilvanicae vesculosae critica, Budapesta, 1886, doar locațiile pentru L./Senecillis sibirica și L./Senecillis glauca, citând alți

autori (ex. Schur, Fuss, Baumgarten) (informații preluate de la adresa http://www.muntesiflori.ro/ligularia-sibirica-glauca/).

D. Grecescu, în Conspectul florei României, București 1898, prezintă doar specia

Ligularia sibirica (L.) Cass., indicând două locații: Munții Bucegi spre Sinaia și la Bușteni (informații preluate de la adresa http://www.muntesiflori.ro/ligularia-sibirica-glauca/ ).

M. Gușuleac și E. Țopa găsesc și colectează specia Ligulara glauca pentru Flora Exiccată a României în anul 1936. Aceasta este inserată sub numărul 2296, cu adnotația: Bucovina, District Rădăuți, In pras ad rivulum Călin, loco „Horaiț”, Dicto propepagum

Țibeni, Alt. cca 350 m.s.m., 7 iun. Et 24 iun. 1936. Legit et. det. M. Gușuleac et E. Țopa. În Contribuțiuni etnobotanice, incluse în „Buletinul Facultății Științifice” Cernăuți, IX (1937), E. Țopa amintește, printre altele, numele popular pentru Ligularia glauca de „varza iepurelui”, cules de la localnicii din preajma Horaițului (Domnica Țibu, 1997).

În Flora Republicii Populare Române, lucrare în 13 volume, editată sub egida Academiei Române în perioada 1952-1976, în volumul IX sunt prezentate cele doua specii, Ligularia sibirica și Ligularia glauca (Ligularia carpathica fiindu-i considerată sinonim cu Ligularia glauca).

În legătură cu L. bucovinensis, academicianul E.I. Nyárády (autorul secțiunii rezervate familiei Compositae/ Asteraceae) neagă existența speciei. Judecata sa se bazează pe materialul de ierbar colectat din Bucovina și din Munții Tatra și consideră că ceea ce se credea a fi o specie diferită reprezintă de fapt o formă ecologică a speciei L. sibirica.

I.1.2 Caractere de recunoaștere ale speciei Ligularia sibirica

Ligularia sibirica (L.) Cass. (cunoscută și sub numele de L. bucovinensis Nakai), este o plantă perenă denumită popular și gălbinele sau curechi de munte. În cele ce urmează sunt prezentate caracterele de recunoaștere ale speciei, pe baza Florei Republicii Populare Române, volumul IX (T. Săvulescu și colab., 1952-1976, volumul IX – 1964).

Rădăcina este un rizom scurt, dens acoperit cu rădăcini adventive groase sau subțiri, lungi, fasciculate, cărnoase, foarte abundente, la partea superioară adeseori cu resturi fibroase ale pețiolilor din anii trecuți.

Tulpina aeriană este viguroasă, dreaptă, erectă, groasă, înaltă de 50-120 (150) cm, cilindrică, striată, frunzoasă, glabrescentă sau de obicei aspru păroasă.

Frunzele bazale și tulpinale inferioare sunt foarte lung pețiolate (pețioli groși), triunghiular ovate sau triunghiular reniforme, cu lamina aproape la fel de lungă cât lată, uneori si mai lată. La vârf sunt obtuze sau rotunjite, la bază adânc cordate (uneori aproape până la jumătatea laminei), cu lobi bazali foarte divergenți, subhastați, rotunjiți sau unghiulari. Pe margini, frunzele bazale sunt accentuat dințate, viu verzi, glabre și netede, uneori pe dos la nervuri și pe pețiol dispers aspru păroase (T. Săvulescu și colab., 1964).

Frunzele mijlocii sunt asemănătoare, scurt pețiolate, cu vagina5 largă, prelungită, iar cele superioare sunt reduse la o vagină mai mult sau mai puțin membranacee.

Antela este lungă, erectă și formează un racem simplu (foarte rar una, două ramuri poartă raceme secundare scurte), cu axa adeseori brună-purpurie, muchiată, mai mult sau mai puțin glandulos păroasă.

Antodiile în boboci, precum și cele abia înflorite sunt erecte. Cele înflorite au 3-4 cm în diametru, având peduncul lung aproape cât involucrul, cu bracteole mai lungi decât pedunculii și cu vârfurile ieșite din boboci. Antodiile, după înflorire devin nutante, cu pedunculi încârligați.

Involucrul este cilindric campanulat, lung de 9-12 mm, glabru, la bază cu 2 scvame liniare, lungi cât involucrul. Foliolele involucrale sunt verzi sau brune roșiatice, la bază uniseriate. Spre vârf, foliolele sunt alternativ membranos lățite, părțile lor membranoase fiind acoperite de foliolele nelățite cu care alterează (T. Săvulescu și colab., 1964).

Florile radiare sunt femele, galbene, cu ligulă lungă de 15-16 mm și lată de 3-5 mm, la vârf rotunjită sau cu 3 dințișori. Florile centrale sunt hermafrodite, lungi cât involucrul, cu corolă infundibuliformă, atenuată într-un tub subțire, tot atât de lung, cu antere cilindrice, lung exserte și stigmat pe întreaga sa latură internă pubescent (T. Săvulescu și colab., 1964).

Achenele sunt glabre, cilindrice, lungi de cca 6 mm. Papusul este alb gălbui, puțin mai lung decât achena, cu radiile foarte scurte, dințate (T. Săvulescu și colab., 1964).

În România, rozeta frunzelor bazale la Ligularia sibirica se dezvoltă în mai, iar tulpina floriferă, târziu, în iunie; înflorirea are loc în perioada iulie-august, iar fructificarea în a doua jumătate a lui august; diseminarea durează până în decembrie.

I.1.3 Caractere de recunoaștere ale speciei Ligularia glauca

Ligularia glauca (L.) O. Hoffm. (cunoscută și sub numele de L. carpathica Schott

Nyman & Kotschy), numită popular și varza iepurelui, este o plantă perenă, glabră, glaucă, cu o înălțime cuprinsă între 60-150 cm (Gheorghe Dihoru, Gavril Negrean, 2009).

În cele ce urmează sunt prezentate caracterele de recunoaștere ale speciei, bazate în special pe Flora Republicii Populare Române, volumul IX (T. Săvulescu și colab., 1952-1976, volumul IX – 1964).

Rădăcina este un rizom7 scurt, cu numeroase rădăcini adventive filiforme și fibroase și cu resturi fibroase de pețioli uscați în partea superioară (A.I. Poiarkova , 1968).

Tulpina este erectă, verde, glabră, cilindrică, striată sau fin costată, foliată.

Frunzele bazale au lamina eliptică sau ovat eliptică, lungă până la 23 cm și lată până la 15 cm, brusc atenuată în pețiol, mai mult sau mai puțin aripat, lung până la 37 cm. Uneori, frunzele bazale sunt subcordate la bază, cu margini întregi sau mărunt și dințat denticulate, puțin cărnoase; sunt glabre pe ambele fețe (T. Săvulescu și colab., 1964).

Frunza tulpinală inferioară este adeseori mică, aproape rotundă sau lat eliptică, lată de 5-6 cm, scurt pețiolată cu vagina lată, amplexicaulă. Cele următoare sunt mai mari, sesile sau cu pețioli scurți și lat aripați, aplexicaule, lat ovate sau eliptice, descrescente; cele de sub antelă cu câte o scvamă lată, amplexicaulă.

Antela este erectă și formează un racem dens, ovoidal, de 4-5 cm în diamtreu, uneori prelungit cilindric, cu antodii mai mult sau mai puțin rărite. Pedunculii prezintă un singur antodiu în general, foarte rar doi. La înflorire, atodiile sunt erecte, de 3-4 cm în diametru.

Dupa înflorire devin nutante (T. Săvulescu și colab., 1964).

Involucrul este globulor obcronic, lung de 8-9 mm, la bază adeseori lanuginos, cu 1-2 scvame foarte mici. Foliolele involucrale sunt liniar lanceolate, glabre, acute.

Florile radiare sunt galbene, eliptice sau eliptic-oblongi, lungi de cca 13 mm, late de 5-6 mm, la vârf rotunjite sau numai cu urme de dinți. Florile centrale sunt tubuloase, puțin mai lungi decât involucrul (T. Săvulescu și colab., 1964).

Achenele sunt cilindrice, gălbui-maro, lungi de 5,5 mm, cu papus foarte mic, lung de 1 mm sau chiar lipsite de papus.

Înflorirea la Ligularia glauca are loc din a doua jumătate a lunii iunie până la finele lui iulie.

I.2. Corologie

I.2.1 Corologia speciei Ligularia sibirica

În prezent, Ligularia sibirica are ca areal de distribuție zona euro-siberiană. Zona de distribuție continuă începe în Asia de Est (Japonia, Coreea, China și Mongolia), continuă în partea de sud a Siberiei și în partea europeană a Rusiei, Belarusia și Ucraina.

În Europa, Ligularia sibirica a migrat în timpul glaciațunilor în zone în care condițiile climatice au făcut posibilă adaptarea speciei. În prezent, se găsesc populații separate în următoarele țări: Austria, Bulgaria, Croația, Estonia, Franța, Letonia, Polonia, Republica Cehă, Republica Slovacă, România și Ungaria. Specia a fost de asemenea găsită în partea asiatică a Turciei (Mânzu și colab., 2013).

Localitățile în care se găsește Ligularia sibirica în aceste țări se află la o distanță considerabilă de zona de distribuție continuă a speciei și reprezintă rămășițe valoroase ale unei distribuții continue din trecut. Așadar, este considerată a fi un relict glaciar. (Oltean și colab., 1994; Oprea, 2005).

Ligularia sibirica are un grad înalt de adaptabilitate la factorii de mediu, găsindu-se pe cele două continente în numeroare habitate precum pajiști umede, mlaștini eutrofe, uneori mlaștini sărăturate, tinoare, de-a lungul malurilor râurilor, în zone arbustive, în păduri umede, în poieni, pe versanți stâncoși, în grohotișuri, până chiar în golul alpin (Andreea Natalia Matei, 2016).

În Romania, Ligularia sibirica se află într-o stare bună de conservare datorită includerii sale în Rețeaua Ecologică Europeană NATURA 2000.

Conform lui Iuliu Prodan (1939), Ligularia sibirica se găsește în văile din etajul subalpin și alpin din Carpați, începând din Bucovina (Poiana Stampii, Bobaica, Lucica, Țapul, Cocos, Găina), în continuare în Transilvania (Asav-Gutâi, Cluj în Făget, Borsec, Tușnad), în munții

Bârsei pe ambele versante: atât în turbăriile de la Hermanul săsesc cât și pe Bucegi la Sinaia și Bușteni.

Conform lui Ion Sârbu și colab. (2001), Ligularia sibirica este prezentă începând cu regiunea colinară până în subalpin, prin mlaștini eutrofe, pajiști înmlăștinate, locuri ruderale, depresiuni intramontane.

În „Flora Republicii Populare Române”, voluml IX, (T. Săvulescu și colab., 1952-1976, volumul IX – 1964), referitor la răsândirea speciei Ligularia sibirica în țară sunt menționate mai multe regiuni. În regiunea Maramureș se găsește în următoarele zone: Sighet la Strunga Țiganului, Munții Gutin, Munții Piatra, Halta Runc (r. Sighet). În regiunea Cluj se găsește în împrejurimile Rodnei, Cluj la Făget și Vârful Morii. În regiunea Mureș-Aut. M. se găsește în Lueta, Căpâlnița, Munții Hatghita, Dealu (r. Odorhei); Borsec (r. Toplița); Joseni, Lăzăreni,

Borzontu Mic în zăvoaie, Remetea, Voșlăbeni, Izvorul Mureșului (r. Gheorgheni); Tușnad,

Sâncrăieni la turbăria Luci, Simionești, între Siculeni și Ciceu, Miercurea Ciuc, Jigodin, Bârzava, Vrabia, Tușnad-Sat, Tușnadul Nou, Bicsad, Munții Nămirei pe Pârâul Brațul Încet și

Apa Roșie din Valea Uzului (r. Ciuc). În regiunea Brașov se găsește în următoarele zone:

Brașov la Stupin, Zagon, Ozunca, Prejmer, Hărman (r. Sf. Gheorghe); Turia la Pucioasa, Cașinul Mic, Comandău (r. Tg. Secuiesc). În regiunea Argeș se găsește în Munții Buila, cheile râului Cheia (r. R. Vâlcea). În regiunea Ploiești se găsește în Munții Bucegi în V.

Jepilor și Cheile Ialomiței. În regiunea Bacău se găsește în zona Bălănești (r. Piatra Neamț). În regiunea Suceava se găsește în zonele: Neagra Șarului, Drăgoiasa pe Pârâul Neagra, Coșna, Poiana Stampii (r. Vatra Dornei); Bosanci la Ponoare, Suceava la Cunteni (r.

Suceava).

Figura 2. Distribuția generală a speciei Ligularia sibirica în lume și în România (preluată din Mânzu și colab. 2017)

I.2.1 Corologia speciei Ligularia glauca

Ligularia glauca este prezentă în etajul montan, etajul alpin și mai rar în etajul colinar, în locuri stâncoase calcaroase, de la 350 m la 900-1000 m și 1650-1700 m. Se găsește în

Carpații de Sud-Est, Munții Rila, Siberia: Bulgaria, România, Slovenia, Ucraina, fiind un element carpato-balcano-sud siberian.

Conform volumului „Cartea roșie a plantelor vasculare din România” (Gh. Dihoru, G. Negrean, 2009), L. glauca se găsește în următoarele zone: județul Alba (Rimetea, lângă Colții Trascăului, Munții Trascău, Gisteagul Hidișinilor, Masivul Corabia – Cheile); județul Argeș ( Munții Făgăraș, pe Râiosul deasupra costelor de la Lespezi, Capra Budei și Cheia Gegiu); județul Bacău ( Trecătoarea Ghimeș); județul Bistrița-Năsăud (Corongiș, la Piatra Știolului,

Munții Rodnei, Varful Saca); județul Buzău (Muntele Siriu, Colții Bocârnei, Colții Balei); județul Dâmbovița (Munții Leaota, Culmea Zacotelor); județul Harghita (Tulgheș, Cheile Tulgheșului); județul Prahova (Munții Bucegi) Vârful cu Dor, Izvorul Dorului, brânele de sub Colții lui Barbeș); județul Suceava (Calafindești); județul Vâlcea (Muntele Buila, Curmătura Bulzului și Stâlpul Neacșului).

În „Flora Republicii Populare Române”, volumului IX (T. Săvulescu și colab., 19521976, volumul IX – 1964), referitor la răspândirea speciei Ligularia glauca în țară sunt menționate mai multe regiuni. În regiunea Cluj se găsește în Munții Rodnei pe Corongiș sub Poartă și la Piatra Știolului (r. Năsăud); lângă Colții Trascăului ( Rimetea, r. Turda). În regiunea Mureș- Aut. M. se găsește la Tulgheș (r. Gheorgheni). În regiunea Ploiești se găsește în Munții Bucegi: pe brânele de sub Colții lui Barbeș 1650 m, V. Izvorul Dorului. În regiunea Argeș se găsește în Munții Făgărașului pe Râiosu, foarte abundentă deasupra coastelor de la Lespezi, Capra Budei și Cheia Gegiu. În regiunea Suceava se întâlnește în fânețele Horaieț, lângă Țibeni, 350 m (r. Rădăuți).

I.3. Situația actuală a speciei Ligularia sibirica

În prezent, speciile relict, cum este spre exemplu și Ligularia sibirica, trebuie să facă față schimbărilor climatice în contextul actualei încălziri globale. Ca rezultat al activităților industriale din ultimele decenii, schimbările climatice de la nivel global au produs modificări importante în distribuția biodiversității( Mânzu și colab., 2013).

Cu toate că în trecut putea fi cosiderată o plantă comună, Ligularia sibirica fie a dispărut din multe locuri din Europa, fie se confruntă cu reducerea habitatelor. Majoritatea populațiilor sunt amenințate de activitățile umane, chiar dacă sunt protejate.

Cauze care duc la dispariția speciei sunt: lucrărilor de drenare a mlaștinilor pentru înființarea de culturi agricole, pășunatul intensiv în apropierea ochiurilor de apă, cositul fânețelor, tratarea chimică a culturilor agricole, modificările climatice și competiția interspecifică (Matei Andreea Natalia, 2016).

Indivizii crescuți în zone umbrite fie nu înfloresc, fie nu produc un număr mare de semințe. De asemenea, germinarea semințelor în aceste condiții este foarte redusă.

Uneori, Ligularia sibirica este crescută în grădini pentru frunzele mari și florile atrăgătoare. Este folosită ca specie ornamentală, având astfel importanță economică.

În prezent, siturile Natura 2000 din România acoperă doar 33.76% din zonele unde se găsește Ligularia sibirica, majoritatea aflându-se în partea centrală și sudică a zonei de distribuție a speciei (județele Harghita, Brașov și Prahova). Având în vedere acest procent, putem concluziona că specia Ligularia sibirica este protejată insuficient (Mânzu și colab., 2013).

De asemenea, distrugerea habitatelor are loc mai rapid decât înființarea siturilor Natura 2000. Protejarea speciei este de asemenea dificilă deoarece multe habitate se află fie în zone de interes turistic, fie în apropierea localităților sau a șoselelor principale. Un alt aspect important îl reprezintă insuficiența informațiilor asupra populațiilor de Ligularia sibirica la nivel European. În România, spre exemplu, distribuția geografică a acestei specieii este bine documentată, însă informațiile cu privire la mărimea și structura populațiilor sunt insuficiente

(Mânzu și colab., 2013).

I.4. Descrierea zonelor de unde au fost colectate exemplarele studiate

I.4. 1. Ligularia sibirica

I.4.1.1. Tinovul Șaru Dornei (ROSCI0249)

ROSCI0249 Tinovul Șaru Dornei este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip mixt), situată în sud-vestul Județului Suceava, în raza administrativă a comunei Șaru Dornei, la nord-est de localitatea Neagra

Șarului. Are o suprafață de 41 ha fiind administrată de Regia Nationala a Padurilor – Romsilva, prin Direcția Silvică Suceava, Ocolul Silvic Vatra Dornei. Situl a fost constituit inițial ca rezervație natural prin Decizia Comitetului Executiv al Consiliului Popular Județean

Suceava nr.492 din 1973 și prin Legea nr.5/2000.

Situl a fost desemnat pentru conservarea speciei de interes comunitar Ligularia sibirica și a habitatelor Turbarii active 7110* și Turbarii cu vegetatie forestieră 91DO*, însă conform planului de management al ROSCI0249 Tinovul Șaru Dornei, prezența speciei Ligularia sibirica în sit este incertă. Aceasta a fost însă identificată într-o suprafață adiacentă sitului, într-un fragment de habitat fără corespondență Natura 2000 (5411 Mlaștini sud-est carpatice, eu-mezotrofe cu Crex nigra ssp. nigra, Juncus glaucus și J. effusus, Agrostis stolonifare și Deschampsia caespitosa).

Aria este dominată de mlaștini oligotrofe (sărace în substanțe nutritive), biocenozele acestuia fiind puternic influențate de prezența mușchiului de turbă Sphagnum care se întinde peste suprafața mlaștinii. Pe alocuri din el se înalță zone bombate create din mușchi sau asociații cu alți mușchi (Polytrichum). "Mușuroaiele" din pătura de mușchi, ca și întreaga mlaștină, sunt populate de diferite specii de plante vasculare ierboase și lemnoase.

Elementul interesant întâlnit în mlaștinile oligotrofe îl constituie prezența coniferelor, unele dintre ele relicte glaciare rămase captive după ultima glaciațiune terminată acum mai bine de 10.000 de ani. La Șarul Dornei este vorba despre un arboret de pin silvestru (Pinus silvestris forma turfosă).

După cum am menționat anterior, ROSCI0249 Tinovul Șaru Dornei este o rezervație naturală de tip mixt, în sit găsindu-se următoarele plante protejate: roua cerului (Drosera rotundifolia), bumbăcărița (Eriophorum vaginatum), răchițeaua (Vaccinium oxycoccos), ruginarea (Andromeda polifolia) și specia de rogoz (Carex echinata). În ceea ce privește păsările, se întâlnesc codobatura vânătă (Anthus pratensis), fâsa de luncă (Motacilla cinerea) și sfrânciocul (Lanius collurio), iar din rândul mamiferelor protejate întâlnim mistrețul (Sus scrofa).

I.4.1.2. Mlaștina eutrofă de lângă localitatea Unghi, județul Neamț

Mlastinile eutrofe sunt răspândite în cuvetele lacustre sau în luncile râurilor, sunt bogate în substanțe minerale, având ca sursă de alimentare apele atmosferice, freatice si cele de la suprafață.

Mlaștina eutrofă de lângă localitatea Unghi, județul Neamț, este situată la sudul masivului forestier Ghindăoani-Tupilați. Suprafața este traversată în partea sudică de către râul Valea Albă, afluent al râului Moldova. Mlaștina este de asemenea alimentată cu apă freatică și ape meteorice (ploi, zăpezi), care se scurg de pe versanți. Dealurile din jurul zonei au înălțimi cuprinse între 400 și 600 m. Versanții sunt afectați de a lunecări de teren, torenți și eroziune ridicată a solului datorată suprapășunatului (Oprea Adrian și Sîrbu Culiță, 2010).

Ligularia sibirica a fost găsită din abundență în mlaștina de lângă localitatea Unghi. Această zona, împreună cu alte 4 (Bahna Mare, Râșcolnița, Borșeni, and Borniș) a fost

studiată de către Oprea Adrian și Sîrbu Culiță în vederea propunerii sale ca și arie protejată în rețeaua Natura 2000.

I.4.2. Ligularia glauca – Fânațele seculare de la Calafindești

Fânațele seculare Calafindești alcătuiesc o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip botanic) situată în județul Suceava, pe teritoriul administrativ al comunei Calafindești.

Aria naturală cu o suprafață de 17,30 hectare se află în partea nord-vestică a satului Calafindești, în apropiere de orașul Siret, lângă drumul național DN2.

Interesul științific asupra fânețelor din județul Suceava a fost mult sporit prin semnalarea de către unii cercetători – Mihail Gușuleac, iar mai apoi de Emilia Țopa, Adrian Tudorică, Nicolae Boșcaiu,Taras George Seghedin – a unei specii relictare deosebit de rare în flora României: Linguria glauca.

Fânețele în care a dăinuit popolația eurosiberiană de Ligularia glauca, la limita sudvestică a arealului său mondial, se află în locul cunoscut în toponimia populației autohtone prin indicația „La Stejărei”. Însăși această referință toponimică atestă reminiscențele unei diseminații de „stejari” (Quercus petraea și Quercus robus) care au supraviețuit dupa defrișarea stejărișului xeroterm în locul căruia s-au înfiripat aceste fânețe. Analizele sporopolinice au evidențiat caracterul stravechi al acetor stejărișe din exteriorul arcului carpatic, pe care se pare că glaciațiunea wurmiană nu le-a desființat. Îndelungata contribuție a acestor stejărișe, care în timpul glaciațiunii wurmiene alcătuiau „benzi de oscilație” pe dealurile podișului sucevean, dobândește un considerabil interes pentru explicarea dăinuirii unor populații de plante ierboase care în răstimpul extremelor crioterme au putut găsi un refugiu favorabil în poienile sau arboretele rărite ale unor asemenea formațiuni silvestre din zona periglaciară. Argumentele palinologice oferă astfel premise concludente pentru explicarea supraviețuirii aceste populații de Ligularia glauca din România (Taras George Seghedin, Nicolae Boscaiu, 1979).

Rezervația naturală a fost declarată arie protejată prin Legea nr.5 din 6 martie 2000 și reprezintă o zonă de fânețe cu rol de protecție pentru mai multe specii floristice rare, printre care: varza iepurelui (Ligularia glauca), laleaua pestriță (Fritillaria meleagris), săbiuța (Gladiolus imbricatus), stânjenel (Iris sibirica), coada cocoșului (Poligonatum odoratum) și crinul de pădure (Lilium martagon).

CAPITOLUL II. MATERIALE, METODE ȘI TEHNICI DE LUCRU

În vederea realizării cercetărilor histo-anatomice s-a utilizat material biologic reprezentat de fragmente din organele vegetative (tulpină aeriană, frunză – pețiol și limb foliar) colectate de la plante aflate în stare de anteză. S-au luat în observație două specii de plante după cum urmează: Ligularia sibirica (L.) Cass, prelevată din două zone: Tinovul Șaru

Dornei (județul Suceava) și Mlaștina eutrofă de lângă localitatea Unghi ( județul Neamț) și

Ligularia glauca (L.) O.Hoffm, prelevată din Fânațele seculare de la Calafindești (județul Suceava).

Fixarea și conservarea materialului vegetal s-au realizat în alcool 70°, urmând a fi secționate la microtomul de mână, cu ajutorul briciului botanic.

Probele se fixează între două jumătăți de măduvă de soc, obținute astfel încât să intre ușor forțat în orificiul microtomului. Secțiunile se realizează prin învârtirea șurubului microtomului, astfel încât, la fiecare rotație, să expună un fragment din probă de 30 – 50μm, care se secționează printr-o mișcare rapidă și uniformă cu briciul.

Secțiunile se adună într-o sticlă de ceas; măduva de soc, fiind mai ușoară, plutește la suprafața apei, iar materialul vegetal cade la fundul vasului. Se separă secțiunile, se trec într-o altă sticlă de ceas și se colorează.

Colorarea se realizează cu roșu Ruthenium și verde iod (colorația clasică utilizată în studiile de histo-anatomie vegetală).

Pentru aceasta secțiunile au fost mai întâi supuse procesului de javelizare cu hipoclorit de sodiu 20-35 minute (funcție de material) și spălate cu apă acetică și cu apă distilată.

Secțiunile astfel prelucrate au fost colorate mai întâi cu verde iod (1 minut), spălate cu alcool etilic 900, iar apoi colorate cu roșu Ruthenium (20 minute), spălate cu apă distilată și montate în glicero-gelatină (lichefiată în prealabil prin încălzire la lampa cu spirt) (Șerbănescu- Jitariu G., Andrei M., Mitroiu-Rădulescu N., Petria E., 1983).

După preparatele astfel obținute s-au efectuat fotografii la microscopul OLYMPUS cu cameră foto inclusă aflat în dotarea Laboratorului de Morfologia și anatomia plantelor din cadrul Facultății de Biologie din Iași.

CAPITOLUL III. REZULTATE ȘI DISCUȚII

III. 1 Rădăcina

Figura 3. Secțiune transversală prin rădăcină la Figura 4. Secțiune transversală prin rădăcină la Ligularia Ligularia sibirica, Șaru Dornei (original) sibirica, Unghi (original)

Figura 5. Secțiune transversală prin rădăcină la Ligularia glauca (original)

III. 1. 1. Ligularia glauca

Conturul secțiunilor transversale este circular. La exterior, rizoderma cu peri absorbanți s-a exfoliat fiind înlocuită de o peridermă rezultată din activitatea meristemului secundar numit felogen. Felogenul a format spre exterior numeroase straturi de suber, aflat în stadiul de exfoliere (Figura 5).

În grosimea parenchimului cortical se observă prezența a numeroase canale secretoare (7-8) dispuse pe un cerc.

Cilindrul central ocupa cam 1/3 din volumul rădăcinii, fiind format din 7-8 fascicule de lemn ce alterează cu tot atâtea de liber, aspect neobișnuit având în vedere că specia este o dicotiledonată (Figura 6).

În centru persistă măduva, aspect care de asemenea este rar întâlnit la dicotiledonate.

Pe unele secțiuni necolorate se mai poate observa exoderma, unistratificată cu celule poligonale, ușor alungite radiar (Figura 7).

Observație: canalele secretoare se află în porțiunea mediană a parenchimului cortical, la distanță aproximativ egală de peridermă și cilindrul central. Sunt în număr de 7-8.

III. 1. 2. Ligularia sibirica

III. 1. 2. 1. Exemplarele colectate de la Șarul Dornei

Conturul secțiunilor transversale este circular. De la exterior spre interior se succed următoarele zone anatomice: rizoderma, scoarța și cilindrul central (Figura 3).

Scoarța prezintă o exodermă unistratificată și un parenchim cortical pluristratificat.

Observație: la partea internă a parenchimului cortical, în vecinătatea cilindrului central, se află 5 canale secretoare aflate în dreptul fasciculelor de liber (în număr de 5) din cilindrul central. În cilindrul central se găsesc de asemenea 5 fascicule de lemn.

Observație: Măduva persită, nefiind dislocată din ultimele vase de metaxilem.

III. 1. 2. 2. Exemplarele colectate de la Unghi

Cilindrul central este tetrarh, cu structură tipică de dicotiledonat, adică prezintă 4 fascicule de lemn ce alternează cu 4 fascicule de liber. Vasele de metaxilem înlocuiesc măduva (Figura 6).

Canalele secretoare, în număr de 4, sunt în apropierea cilindrului central (Figura 4)

Ultimul strat al scoarței este o endodermă de tip primar cu benzi Caspary în pereții laterali.

Observație: pe unele secțiuni se observă prezența unor mici canale aerifere ceea ce indică un substrat relativ bogat în apă ori umiditate crescută.

Figura 6. Secțiuni transversale prin cilindrul central la cele două specii studiate (original)

Figura 7. Secțiuni transversale prin rădăcină la Ligularia glauca (original)

Figura 8. Secțiuni transversale prin rădăcină la Ligularia sibirica (original)

III. 2. Tulpina

Figura 9. Secțiune transversală prin tulpină la Ligularia Figura 10. Secțiune transversală prin tulpină la

sibirica, Șaru Dornei (original) Ligularia sibirica, Unghi (original)

Figura 11.. Secțiune transversală prin tulpină la Ligularia glauca (original)

III. 2. 1. Ligularia glauca

Conturul secțiunilor transversale este trunghiular, cu unghiurile atenuate, ușor rotunjite. Măduva este dezorganizată în totalitate, astfel încât în centrul tulpinii se află o cavitate aeriferă de formă triunghiulară.

Sub epidermă se află scoarța pluristratificată, diferențiată în două subzone ce alternează: colenchim angular și parenchim asimilator.

În cilindrul central se află numeroase fascicule libero-lemnoase de tip colateral dechis de trei categorii: mari, mijlocii și mici, fără a exista un anume tipar al dispoziției lor (aproximativ 30-35).

Remarcăm faptul că aceste fascicule prezintă atât la periferia liberului cât și la periferia lemnului câte o teacă mecanică de sclerenchim, teacă foarte bine dezvoltată.

III. 2. 2. Ligularia sibirica

III. 2. 2. 1. Exemplarele colectate de la Șarul Dornei

Conturul secțiunilor transversale este tot triunghiular, cu unghiurile foarte ascuțite.

Măduva dezorganizată în totalitate va forma în centrul tulpinii o cavitate aeriferă neregulată.

Scoarța este foarte slab reprezentată, fiind în totalitate parenchimatică.

În clilindrul central numărul de fascicule libero-lemnsoase este mai mic (14-15), de dimensiuni aproape egale.

Și aceste fascicule au la periferia liberului și a lemnului câte o teacă mecanică de sclerenchim, mai bine dezvoltată la periferia liberului.

Pe unele secțiuni, teaca de sclerenchim are elemente cu pereții uniform îngroșati dar nelignificați. Pe unele secțiuni, în poziție hipodermică se observă 1-2 straturi de colenchim tangential.

III. 2. 2. 2. Exemplarele colectate de la Unghi

Conturul secțiunilor transversale este trunghiular-costat; măduva dezorganizată lasă loc unei cavități aerifere neregulate.

Fasciculele conducătoare par aranjate pe două cercuri, unul extern (6-7 fascicule) și unul intern (5-6 fascicule). Între fascicule nu există diferențe dimensionale apreciabile.

Observație: teaca de sclerenchim se află mai ales la periferia liberului. Uneori, pot fi observate și fascicule lipsite de teaca de sclerenchim de la periferia liberului.

1Figura 14. Secțiuni transversale prin tulpină la Ligularia sibirica – detalii (original)

III. 3. Limbul foliar

Figura 15. Secțiune transversală prin limbul foliar la

Ligularia sibirica, Șaru Dornei (original) Figura 66.. Secțiune transversală prin limbul foliar la

Ligularia sibirica, Unghi (original)

Figura 177. Secțiune transversală prin limbul foliar la Ligularia glauca (original)

III. 3. 1. Ligularia glauca

Nervura mediană proemină puternic la fața inferioară (abaxială). Între cele două epiderme se află colenchim tangential și un parenchim fundamental în care se află dispuse 3 fascicule libero-lemnoase orientate cu lemnul spre fața superioară. Parenchimul fundamental dintre aceste 3 fascicule este dezorganizat, formând o cavitate aeriferă trunghiulară.

Mezofilul este omogen, de tip lacunos, deci limbul foliar are o structură bifacială ipofacială centric omogenă.

III. 3. 2. Ligularia sibirica

III. 3. 2. 1. Exemplarele colectate de la Șarul Dornei

Nervura mediană are contur circular, fără a se observa o cavitate aeriferă în interiorul acesteia.

Numărul de fascicule libero-lemnoase este mai mare (8-9), de dimensiuni diferite.

Mai cu seamă, la fața inferioară se observă peri tectori pluricelulari, unisexuați, foarte lungi.

Mezofilul este omogen, de tip lacunos, iar liberul foliar are o structură bifacială izofacială centric omogeană.

III. 3. 2. 2. Exemplarele colectate de la Unghi

Este identic ca structură cu cel recoltat de la Șarul Dornei.

Figura 18. Secțiuni transversale prin limbul foliar la cele două specii studiate (original)

Figura 19. Secțiuni transversale prin limbul foliar la Ligularia glauca (original)

Figura 20. Secțiuni transversale prin limbul foliar la Ligularia sibirica – detalii: peri tectori (original)

CONCLUZII

CARACTERE DE DIAGNOZĂ ÎNTRE LIGULARIA GLAUCA ȘI

LIGULARIA SIBIRICA

La nivelul rădăcinii

În primul rând, diferă numărul de canale secretoare (7-8 la Ligularia glauca; 4-5 la Ligularia sibirica). Poziția canalelor secretoare este de asemenea diferită (în porțiunea mediană a parenchimului cortical la Ligularia glauca; la partea internă a parenchimului cortical, în imediata vecinătate a cilindrului central, în dreptul fasciculelor de liber la Ligularia sibirica).

Numărul fasciculelor conducătoare de lemn și de liber din cilindrul central este de asemenea diferit (câte 7-8 fascicule de lemn și de liber, caracter histo-anatomic neobișnuit pentru tiparul structurii rădăcinii de la dicotiledonate, la Ligularia glauca; câte 4 fascicule de lemn și de liber la Ligularia sibirica, caracter specific rădăcinii dicotiledonate).

La nivelul tulpinii

Conturul secțiunilor transversale este triunghiular, cu unghiuri atenuat-rotunjite la Ligularia glauca și triunghiular, cu unghiuri ascuțite prelung la Ligularia sibirica.

Prin dezorganizarea măduvei rezultă o cavitate aeriferă centrală de formă triunghiulară la Ligularia glauca și de formă neregulată la Ligularia sibirica.

Numărul de fascicule conducătoare libero-lemnoase este de asemenea diferit la cele două specii: 30-35 la Ligularia glauca și 14-15 la Ligularia sibirica.

La nivelul limbului foliar

Nervura mediană cuprinde 3 fascicule libero-lemnoase separate de o cavitate aeriferă triunghiulară la Ligularia glauca, în timp ce la Ligularia sibirica nervura mediană are 8-9 fascicule conducătoare libero-lemnoase de dimensiuni diferite.

Nervura mediană are contur triunghiular la Ligularia glauca și contur rotunjit la Ligularia sibirica.

Rezultatele investigației noastre sunt inedite, cele doua specii analizate de noi nemafiind analizate din punct de vedere histo-anatomic până în prezent, conform lucrărilor de specialitate pe care am avut posibilitatea să le consultăm până în prezent.

BIBLIOGRAFIE

Bădărău Alexandru Sabin, 2013 – Catalogul speciilor Natura 2000 din România,

Plante, p. 138-164, în „Catalogul habitatelor, speciilor și siturilor Natura 2000 în

România” (coord. T. Brânzan), ISBN 978-606-8534-17-6, p. 143 (Ligularia sibirica), (doc. pdf.)

Dihoru Gheorghe, Negrean Gavril, 2009 – Cartea roșie a plantelor vasculare din România, Editura Academiei Române, București

Matei Andreea Natalia, 2015 – Phytosociological study concerning habitats with

Ligularia sibirica (l.) Cass. and cladium mariscus (l.) Pohl from Hărman marsh,

Contribuții Botanice – 2015, Grădina Botanică “Alexandru Borza” Cluj-Napoc, p. 105-111

Matei Andreea Natalia – Studiul corologic al speciei Ligularia sibirica (L.) Cass. în

România și în Europa, respectiv corologia genului Ligularia la nivel mondial,

Marisia, Studii și materiale, Științele Naturii, XXXV/2015, Muzeul Județean Mureș.

(https://prezi.com/bdruwydi0kay/studiul-corologic-al-speciei-ligularia-sibirica-l-casshttps://prezi.com/bdruwydi0kay/studiul-corologic-al-speciei-ligularia-sibirica-l-cass-i/i/ )

Mânzu Ciprian, Gherghel Iulian, Zamfirescu Ștefan, Zamfirescu Oana, Roșca Irina, Strugariu Alexandru, 2013 – Current and future potential distribution of glacial relict Ligularia sibirica (Asteraceae) in Romania and temporal contribution of Natura 2000 to protect the species in light og global change, Carpathian Journal of Earth and Environmental Sciences, May 2013, Vol. 8, No. 2, p. 77 – 87

Neblea, Monica, 2009 – Phtosociological researches concerning habitats with Ligularia sibirica (L.) Cass. from Meridional Carpathians. Analele științifice ale

Universității “Al. I. Cuza” Iași Tomul LV, fasc. 2, s.II a. Biologie vegetală, 2009, p. 145-154

Oltean, M., Negrean, G., Popescu, A., Roman, N., Dihoru, G., Sanda, V., Mihăilescu,

S., 1994 – Lista Roșie a plantelor superioare din România, Academia Română, Institutul de Biologie, București

8. Oprea Adrian, 2005 – Lista critică a plantelor vasculare din România, Iași, Editura

Universității „Alexandru. Ioan. Cuza” Iași, p. 384

Oprea Adrian, Sîrbu Culiță, 2010 – Phytocoenotic surveys on some mesotrophic – eutrophic marshes in Eastern Romania, J. Plant Develop. 17 (2010): 75-108

Poiarkova A.I., 1968 – Flora of the U.S.S.R., vol. XXVI, Smithsonian Insitution Libraries, Whasington D.C., 2000, p. 804

11. Prodan Iuliu, 1939 – Flora pentru determinarea și descrierea plantelor ce cresc în

România, Vol. I, Cluj, Tipografia „Cartea Românească”

Săvulesc Traian și colab., 1962 – Flora Republicii Populare Române, vol. IX, București, Editura Academiei Republicii Populare Române, p. 587-590

Sârbu Ion, Ștefan Nicolae, Ivănescu Lăcrămioara, Mânzu Ciprian, 2001 – Flora

ilustrată a plantelor vasculare din estul României, Vol. II, Iași, Editura Universitatii Alexandru Ioan Cuza din Iasi, p. 208-209

Seghedin Taras George, Boscaiu Nicolae 1979 – Fânețele cu Ligularia glauca (L.) O.

Hoffm. de la Calafindești (jud. Suceava)

Tibu Dominica, 1997 – Rezervația naturală de la Stejari-Horaiț, Analele Bucovinei, Tom IV, 1, 165-170

http://www.anpm.ro/documents/839958/2259964/Plan+Management+ROSCI0249+Ti novul+Saru+Dornei.pdf/b47e3dff-e0cc-44d6-92a6-0f919d3057c2

http://e-ecodb.bas.bg/rdb/bg/vol1/Ligglauc.html

Ligularia sibirica & glauca

http://judetulsuceava.ro/locuri/arii-naturale-protejate/rezervatii-naturale/fanetelehttp://judetulsuceava.ro/locuri/arii-naturale-protejate/rezervatii-naturale/fanetele-seculare-de-la-calafindesti/seculare-de-la-calafindesti/

http://plantillustrations.org/species.php?id_species=603489

https://ro.wikipedia.org/wiki/Tinovul_%C8%98aru_Dornei

https://ro.wikipedia.org/wiki/F%C3%A2na%C8%9Bele_seculare_de_la_Calafinde%C

8%99ti