JOCUL DE DUMINICĂ- ELEMENT DE STRUCTURĂ A VIEȚII SATULUI ROMÂNESC [304068]

[anonimizat] A [anonimizat]-CRIȘ, jud. ARAD

Românul a cântat și a jucat de când se știe. S-a născut cu cântecul pe buze și cu jocul în suflet. I l-a cântat, [anonimizat], bunica, mătușa, vecina, [anonimizat]. A [anonimizat] ,,Jocul mic” sau ,,Hidedea mică”, așa cum i [anonimizat], pentru ca ei să învețe a juca. Astfel li se dădea posibilitatea de a învăța, [anonimizat], în diverse ocazii familiale. Nu rare i-[anonimizat] s-[anonimizat] a satului.

Una din aceste trăiri și care constituie o treaptă socială în viața satului a [anonimizat]-[anonimizat]. Acesta a [anonimizat], veselie, cunoaștere și distracție pentru tot satul.

[anonimizat], jud. Arad

Trebuie să menționez că jocul de duminică era organizat de tinerii ,,feciori juni”, cum li se spune în grai local. [anonimizat]-trei-[anonimizat] ,,ieșit la joc”, [anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat]. Aceste grupe de organizatori ai jocului de duminică se numeau ,,gazde de joc” sau ,,gazde de hidede”. Li se spunea ,,gazde” [anonimizat], iar ,,hidede” este numele arhaic sub care este cunoscută ,,vioara”.

[anonimizat], [anonimizat], cândva aceasta sală era o sală de clasă a ,,școlii confesionale” din localitate. [anonimizat]: unul era la ,,Vidicanu” și al doilea loc era la ,,Negru”.

[anonimizat], [anonimizat]-se astfel până prin anul 1984. Astăzi, această tradiție este abandonată.

[anonimizat]: [anonimizat]. Această stare de lucruri ne-o atestă și vorbele bătrânești care spun:

,,[anonimizat], gura tace.”

adică atunci când femeile coceau plăcintă în casă ( [anonimizat] ,,de dulce” ) [anonimizat] ,,pogacea” ( [anonimizat], adică ingredinte de post) nu se mai putea cânta și juca.

Organizarea jocului duminical trebuia să se încadreze într-o [anonimizat]. [anonimizat]. Fiecare trebuia să fie punctual la ,,îndăluitul” (începutul) jocului. [anonimizat]: ,,[anonimizat]” ( începea la ora 13 și dura până la ora 18). După această oră, fetele nu aveau permisiunea părinților să mai ,,zăbovească la joc sau pă uliță”. Orice abatere de la această conduită morală era sancționată de cei din sat prin ,,scoaterea vorbelor de ocară”la adresa fetei sau a băiatului, fapt ce constituia o mare rușine, atât pentru părinții tinerilor, cât și pentru rudele lor. De aceea, fetele nu cutezau să întârzie prin sat, odată ce jocul ,,s-a spart”, adică muzica a cântat marșul care însemna sfârșitul jocului, indiferent că era duminică sau sărbătoare.

Tineri pregătiți pentru joc

Vorbind de jocul de duminică de la noi, trebuie să scot în evidență o trăsătură caracteristică a acestuia. Aici, la noi, sunt jocuri de perechi. Fiecare băiat își are partenera sa de joc programată de la începutul jocului până la sfârșitul lui. O altă caracteristică este aceea că jocurile se desfășoară în succesiune ciclică, sub formă de suită, a câte trei melodii de joc fiecare suită: raru, mânânțălu și țigănescu, trei ,,zâcăli” la un joc sau ,,danț” cum i se mai spune. Fiecare pereche de jucători dansează împreună o suită după care se schimbă partenerii de joc. În felul acesta, perechile erau programate de la începutul până la sfârșitul jocului. Această programare dura pe parcursul unui an sau pe perioade mai scurte, în funcție de înțelegerile dintre perechile de tineri. Fiecare fată sau băiat știa, în fiecare duminică, cu cine joacă de la începutul până la sfârșitul jocului. Această programare era respectată cu strictețe, mai ales la sărbătorile mari, urmate după cele două posturi, când începerea jocului cerea o punctualitate strictă a tinerilor la joc. Nerespectarea regulilor stabilite provoca neplăceri în rândul tinerilor; dacă fata lipsea de la început, nu avea cu cine să joace băiatul și invers, pentru că nu erau nici fete, nici băieți de rezervă.

Organizarea jocului duminical mai cerea și alte reguli de desfășurare, privind ierarhia, locul și rolul fiecărui tânăr în desfășurarea jocului. Nu orice tânăr putea să înceapă ,,să îndăluie” jocul. La Nădab, jocul îl puteau începe doar ,,gazdele de joc”, organizatorii lui. Ceilalți puteau juca și ei în fața muzicii câte o suită, ,,un danț”. Astfel, se crea posibilitatea ca fiecare pereche să poată juca în fața muzicii.

Durata desfășurării jocului era stabilită în așa fel încât muzica să poată cânta între opt și zece suite de joc într-o duminica sau sărbătoare. Era cu strictețe respectată și de muzică și de tineri. Jocul se sfârșea întotdeauna cu intonarea de către muzică a unui ,,cântec de ducă”, adică a unui marș. Acesta era semnalul că pentru ziua respectivă jocul a luat sfârșit și toată lumea se îndrepta spre casă.

Îmbrăcămintea de sărbătoare a fetelor sau băieților, deci, portul popular, făcea parte integrantă din realizarea, în plinătatea lui, a jocului popular duminical, cu tot specificul său local.

Fete de școală din Chișineu-Criș

Îmbrăcămintea femeilor, în special a fetelor, era confecționată din stofe de mătase.

Cea a bărbaților era confecționată din stofe de lână sau postav.

Femeile purtau rochie (fustă) lungă, ,,zadie” ( șorț), lucrate la croitoreasă. Vara se purtau bluze din pânză țesută în războiul de acasă. Erau cusute cu diferite broderii sau cu motive naționale. La mâneci se mai adăugau ornamente împletite cu croșete numite ,,cipcă cu colți” (dantelă) sau cusături pe pânză, așa-zisa ,,cusătură pe fir” sau ,,sălbănaș”. La gât, fetele și nevestele tinere purtau salbe cu ,,taleri” din argint (monede de argint), cusuți pe o panglică albă, roz sau de un albastru deschis, pe un rând sau două, după puterea economică a fiecărei familii.

Un alt specific al portului popular din zonă era și pieptănătura fetelor mari. Pe cap, peste pieptănătură, fetele mai purtau o ,,ceapță”, lucrată de mână, în casă, ornamentată cu diferite podoabe: mărgele,

Fată de măritat din Chișineu-Criș

fir galben sau alb, elemente care dădeau o notă specifică pieptănăturii.

Un specific al îmbrăcămintei fetelor este și portul pe sub rochie a două-trei ,,sumne” apretate care aveau rolul de a ține rochiile înfoiate, în așa fel încât se realiza o suprafață asemănătoare unui cerc, fapt care, însă, nu le împiedica să joace bine și frumos.

Fată de măritat Nevastă din Nădab în haine de mătase Detaliu. Podoabă de gât-salbă cu taleri

Îmbrăcămintea bărbătească era creată după cele două stări ale atmosferei de aici. Iarna se purtau ,,cioareci”, pantaloni de o croială specifică, pe care în unele părți îi cunoaștem sub numele de ,,ițari”. Aceștia erau confecționați din stofă de lână țesută în casă care se mai numește și ,,dimie” și dată la ,,dubi” ( tăbăcită).

Fecior din Nădab

În picioare se purta ,,cisma”, atât iarna, cât și vara, dar numai la sărbători. În celelalte zile se purtau opinci, fie din piele, fie din anvelope de cauciuc. Vara, bărbații purtau ,,izmene largi”, cămașă cu ,,pumnarii” cusuți. Peste cămașă se purta ,,laibăr” (haină țărănească (de postav) scurtă până în talie, strânsă pe corp și de obicei fără mâneci). Izmenele aveau la marginea de jos, cusute pe firul pânzei, diferite ornamente ,,sălbănaș” sau ,,cipcă cu colți”, fapt ce le dădea bărbaților o notă de eleganță în acest port. Iarna, în sărbători, peste îmbrăcămintea adecvată se mai purtau șube sau sumane scurte. Pe cap purtau iarna, ,,cușma” (căciulă din blană de oaie, în general, astrahan). Vara își acopereau capul cu ,,clopul” sau pălăria cu o calotă destul de mică și cu boruri potrivite.

Suman bărbătesc

Vorbind despre jocul de duminică și, în general, despre toate obiceiurile tradiționale-nunțile și alte ocazii generatoare de petreceri cu muzică – se observă că acestea s-au menținut mai bine acolo unde viața spirituală a satului a fost trăită cu o mai mare intensitate și cu mai multă dragoste față de limba și tradiția poporului nostru.

Tânără familie din Chișineu-Criș

Dacă jocul de duminică s-a menținut până în anii 1980 la Nădab și Chișineu-Criș, aceasta se datorează, în primul rând, sentimentului patriotic, adânc sădit în sufletul acestor oameni, datorită dragostei lor față de neamul românesc și dorinței lor ferme de a păstra, conserva și transmite generațiilor viitoare tot ce a creat poporul nostru mai valoros: limba, obiceiurile și jocul care l-a însoțit pe țăranul român, atât la bine, cât și la rău.

Fată și fecior

Familie din Chișineu-Criș

BIBLIOGRAFIE:

Barna Mihai, Folclor muzical din Câmpia Crișului Alb, Ed. Mirador, Arad, 2004

Fotografii din colecția personală a familiei Lipovanu.