Teza Litere (autorecovered) (autorecovered) (autorecovered) [303984]

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE LITERE

ȘCOALA DOCTORALĂ „ALEXANDRU PIRU”

[anonimizat].univ.dr. Nicu PANEA

Doctorand: [anonimizat]

2020

LISTA PERIODICELOR ANALIZATE

Lupta (1922):

[anonimizat].34, 28.01.1922

[anonimizat]. 84, 30.03.1922

[anonimizat]. 138, 08.08.1922

[anonimizat].150, 23.06.1922

[anonimizat]. 1912, 05.05.1928

[anonimizat]. 2367, 02.10.1929

[anonimizat]. 3825, 29.07.1934

[anonimizat]. 4021, 21.03.1935

Anul 18, No. 4623, 19.03.1937

Adevărul (1922):

[anonimizat]. 11580, 03.01.1922

[anonimizat]. 11606, 05.02.1922

[anonimizat]. 11657, 07.04.1922

[anonimizat]. 11681, 11.04.1922

[anonimizat]. 11662, 13.04.1922

[anonimizat]. 11665, 16.04.1922

[anonimizat]. 11678, 01.05.1922

[anonimizat]. 11694, 22.05.1922

[anonimizat]. 11695, 23.05.1922

[anonimizat]. 11698, 29.05.1922

[anonimizat]. 11699, 30.05.1922

[anonimizat]. 11695, 23.05.1922

[anonimizat]. 11701, 02.06.1922

[anonimizat]. 11705, 08.06.1922

[anonimizat]. 11706, 09.06.1922

[anonimizat]. 11707, 10.06.1922

[anonimizat]. 11709, 12.06.1922

[anonimizat]. 11711, 15.06.1922

[anonimizat]. 11713, 16.06.1922

[anonimizat]. 11714, 17.06.1922

[anonimizat]. 11717, 20.06.1922

[anonimizat]. 11719, 22.06.1922

[anonimizat]. 11721, 24.06.1922

[anonimizat]. 11722, 25.06.1922

[anonimizat]. 11729, 02.07.1922

[anonimizat]. 11733, 06.07.1922

[anonimizat]. 11736, 09.07.1922

[anonimizat]. 11774, 13.07.1922

[anonimizat]. 11742, 15.07.1922

[anonimizat]. 11750, 23.07.1922

[anonimizat]. 11755, 28.07.1922

[anonimizat]. 11771, 13.08.1922

[anonimizat]. 11779, 21.08.1922

[anonimizat]. 11783, 25.08.1922

[anonimizat]. 11791, 03.09.1922

Adevărul (1921):

[anonimizat]. 11309, 03.09.1921

Adevărul Literar (1937):

17.10.1937

Albina (1934):

[anonimizat].3, 19.01.1934

[anonimizat].41, 19.10.1934

Diverse numere din anul 1938, folosite pentru compararea stilistică.

Viitorul (1922):

[anonimizat].4238, 29 Aprilie 1922

[anonimizat].4255, 21 Mai 1922

[anonimizat].4257, 24 Mai 1922

[anonimizat].4258, 26 Mai 1922

[anonimizat].4260, 29 Mai 1922

[anonimizat].4264, 03 Iunie 1922

[anonimizat].4269, 10 Iunie 1922

[anonimizat].4270, 11 Iunie 1922

[anonimizat].4272, 14 Iunie 1922

[anonimizat].4273, 15 Iunie 1922

[anonimizat].4274, 16 Iunie 1922

[anonimizat].4275, 17 Iunie 1922

[anonimizat].4277, 19 Iunie 1922

[anonimizat].4279, 22 Iunie 1922

[anonimizat].4280, 23 Iunie 1922

Viitorul (1922):

[anonimizat].6132, 17 Iunie 1928

Tribuna (1918):

[anonimizat]. 3, 15 Decembrie 1918

[anonimizat]. 10, 09 Februarie 1918

[anonimizat]. 12, 18 Aprilie 1918

[anonimizat]. 13, 27 Aprilie 1918

[anonimizat]. 14, 04 Mai 1918

[anonimizat]. 16, 11 Mai 1918

[anonimizat]. 17, 26 Mai 1918

Tribuna (1918):

[anonimizat]. 18, 02 Iunie 1919

[anonimizat]. 21, 23 Iunie 1919

[anonimizat]. 33, 06 Octombrie 1919

[anonimizat]. 39, 06 Noembrie 1919

[anonimizat]. 40, 09 Noembrie 1919

Anuarul „SOCEC” al României Mari 1925-1926

Grafica Română:

1924, Nr. 24 (decembrie).

1925, Nr. 25,26 (ianuarie-februarie), Nr. 27,28, 29 ( martie-aprilie-mai), Nr. 30,31 (iunie-iulie), Nr.32 (august), Nr.35-36 (noembrie-decembrie).

1926, Nr. 39 (martie), Nr.40,41 (aprilie-mai), Nr.44 (august), Nr. 45,46 (septembrie-octombrie), Nr.47,48 (noembrie-decembrie).

1930, Nr.88 (iulie-august)

1932, Nr.102,103 (septembrie-decembrie).

Grafica Română și Publicitatea:

1932, Nr. 97,98 (ianuarie-aprilie), Publicitatea: Nr.7-8, 1932; Nr.9-14, 1933; Nr.105, 1934.

Revista Scriitoarei:

Anul I, No.1, Noembrie 1926

Anul I, No.2, Decembrie 1926

Anul I, No.4, Februarie 1927.

Revista scriitoarelor și scriitorilor români:

Anul XII, Nr.1-2, ianuarie-februarie 1938

Anul XII, Nr.9-12, Septembrie-Decembrie 1943

Gorjanul:

Anul VII, No.1-2, 1-15 ianuarie 1930

Anul VII, No.3, 25 ianuarie 1930

Anul VII, No.4-5, 1-8 februarie 1930.

Curentul:

Anul I, No.96, 15.04.1928

LISTA FIGURILOR

Fig. 1 Vaporul Polonia sosind în portul Constanța în anul 1933, sursă foto: https://www.uct-media.com/2020/02/ss-polonia-si-cele-123-de-voiaje-intre.html

Fig. 7 Vedere cu Str. Cuza Vodă, 1924, tipărită de Editura Horovitz, București, sursa foto: http://imagoromaniae.ro/imagini/ia%C5%9Fi-strada-cuza-vod%C4%83.html

Fig. 55, Magazinul „La vulturul de mare cu peștele in ghiare”, sursa foto: http://ouatib.blogspot.com

INTRODUCERE CAPITOLUL I. PERIODICELE ROMÂNEȘTI

I.1. Scurt istoric. Primele periodice românești.

În istorie, periodicele au avut un loc social important deoarece în paginile ziarelor sau revistelor era reflectată atitudinea socială din acea perioadă, prin relatările directe făcute de cei care publicau un anunț la mica publicitate sau relatarea unui eveniment de interes local.

„Ziarele și revistele au în comun multe trăsături în cadrul evoluției lor istorice. Ambele au trebuit să dea dovadă de o cunoaștere a publicului cititor plină de discernământ pentru a supraviețui. Ambele au apreciat nevoia de varietate și distracție.”

Dacă facem abstracție de facilitățile epocii noastre, unde internetul și telefonia mobilă au dat prioritate unei comunicări mult mai active și fluxul informațional circulă mult mai mult față de orice epocă anterioară, înțelegem că această comunicare sau relatare de informații care se reflecta în ziare, este cumva premergătoare acestor elemente moderne de comunicare.

În catalogul Academiei Române al periodicelor din anul 1913, Ioan Bianu, vorbește în introducere de importanța apariției ziarului „Gazette de France” a lui Renaudot, concept care și-a găsit ecoul în mai multe țării europene, printre care și Țara Românească.

„Fericita invenție a lui Renaudot nu a înființat ‹‹opinia publică››; aceasta exista de secoli, și dorința de a ști ce se petrece în țara proprie și mai mult încă în țările vecine, și chiar în altele mai depărtate, există de mult, dar a devenit tot mai vie cu cât cultura popoarelor se generalizează și se lărgea în toate stra0tele sociale, mai ales în nobilime, cler și burghezie.”

Începutul periodicelor cu tipărire îndelungată, exclusivă pe teritoriul românesc și în limba română are loc la începutul secolului XIX, acest fapt fiind strâns legat și de schimbările la nivel social politic. Dispariția feudalismului și iobăgiei, apariția burgheziei și dezvoltarea ideilor iluminismului, sporesc conștiința națională și dreptul la o exprimare liberă.

Cea mai veche consemnare a unui început jurnalistic este consemnat la Iași în anul 1790, în momentul ocupației armatei austriece, astfel Prințul Coburg tipărește „Courrier du Moldavie” în limba „țerii” pe o coloana, având o a doua coloană în limba franceză. Există o descriere al acestui demers în Analele Academiei Române, XXXIII, Mem. Literare, ea ar fi urmat să coste trei galbeni și ar fi fost foarte importantă pentru armată, dar nu se cunoaște dacă chiar s-a ajuns la publicarea acestei fițuici care avea posibilitatea de a pune bazele unei gazete sau a rămas doar la nivel de inițiativă, neexistând nici un fel de dovadă pentru confirmare.

Înainte de secolul al XIX-lea există mai multe publicații cu caracter periodic de tip almanah sau magazin și nu numai, dar primele ziare în adevăratul sens al cuvântului sunt consemnate odată cu anul 1829. Mai exact pe 8 aprilie 1829 apare „Curierul Românesc” sub îndrumarea lui Ion Heliade Rădulescu, și mai apoi, în același an, pe 1 iunie iese de sub tipar la Iași „Albina Românească” fiind editată de Gheorghe Asachi, având o orientare politico-literară și un tiraj bisăptămânal. După Țara Românească și Moldova, nevoia de un periodic în limba română se resimte și în Transilvania, astfel George Bariț tipărește pe 12 martie 1838 „Gazeta de Transilvania”, apariția sa fiind susținută și apreciată de multe personalități prezente în viața culturală și politică românească din societatea vremii.

Importanța gazetăriei românești este evidențiată încă de la început de ziariștii vremii, care au înțeles impactul de lungă durată, pe care îl poate avea ziarul în viața de zi cu zi și în „Curierul Românesc” este publicat un articol care evidențiază această perspectivă: „Folosul Gazetei este de obște și de o potrivă pentru toată treapta de oameni: într`însa politicul își pironește ascuțitele și prevăzătoarele sale căutături și se adânceză în gândirile și combinările sale; aici liniștitul literat și filosof adună și pune în cumpănă faptele și întâmplările lumii; îndrăznețul și neastâpăratul războinic se desăvârșește într-însa povățuindu-se din norocirile sau greșalele altor războinici; băgătorul de samă neguțător dintr-însa își îndepărtează mai cu îndrăzneală spiculațiile sale; până când în sfârșit și asudătorul plugar, și el poate afla aceea ce înlesnește ostenelile sale. Nu este nici o treaptă, nu este nici o vârstă care să nu afle plăcere și folos într-această aflare vrednică și cuviincioasă cuvântării omului, adică în Gazetă”.

Figura 1. Prima pagină a gazetei Albina românească, 01, nr. 001, 1 iunie 1829. Sursă foto Biblioteca Digitală a Bucureștilor, digibuc.ro, accesat ultima dată la 29.08.2020.

Dezvoltarea ideii identității naționale alimentează nevoia unei „foi zilnice” care să fie eminamente românească atât ca și exprimare politică, dar și de natură culturală și socială. Românii indiferent de spațiul în care se aflau, își exprimau din ce în ce mai mult dorința de a sublinia apartenența la o anumită cultură, dezvoltându-se progresiv publicațiile în limba română.

Primul cotidian românesc apare pe 1 ianuarie 1938, cu un titlu sugestiv – „Romînia”, fiind apreciat și de Nicolae Iorga care afirmă că „face onoare epocii în care a apărut.” Ziarul va avea o exprimare mai largă prin atingerea unor subiecte variate precum, politica internă dar și cea externă. De asemenea pe lângă spațiile dedicate literaturii, apar secțiuni pentru informațiile legate de comerț, industrie, diverse, iar ca noutate, o secțiune permanentă dedicată reclamei comerciale.

Spațiile dedicate reclamelor comerciale, nu par să contribuie în mod semnificativ în ansamblul de conținut pe care un periodic își propunea să îl acopere. În primă instanță, ele reprezintă doar mici anunțuri care au ca scop să ghideze cititorul spre anumite produse, având un caracter atât informațional cât și unul evident comercial. Reclama prezentă în primele periodice avea o formă directă și simplă, dar treptat se nuanțează, limbajul este atent ales, consumatorul este implicat în schema anunțului și astfel această secțiune capătă un spațiu stabil și permanent. Dar cel mai important este impactul pe care l-a avut în parcursul diferitelor publicații de presa, deoarece reclama comercială contribuie în timp, în mod semnificativ, la susținerea și continuitatea multor periodice.

I.1.2 Presa scrisă românească în contextul cultural-politic al secolului XIX

Ideea și dorința exprimării din punct de vedere ziaristic în propria limbă, a dobândit o importanță deosebită în timp, iar ecoul acestei abordări declanșează nu numai un suflu naționalist, dar și unul creativ, fiind un piston de bază în evoluția culturală românească. De asemenea informațiile cu caracter variat, precum cele din domeniul agricol, cele din comerț sau chiar cele industrie au dezvoltat progresiv această trecere de la o societate feudală spre una capitalistă. Faptul că politica internă era privită în raport cu cea externă, a prefigurat românilor o imagine personală în contextul european și cel internațional. Cititorul ca și individ, nu mai era izolat într-o comunitate restrânsă ci se raporta față de un context mai mare, aspira astfel spre idealuri care depășeau sfera lui de acțiune cu care fusese obișnuit până atunci.

Această observație firească a schimbărilor care se profilează la jumătatea secolului al XIX – lea este nuanțată de către un autor anonim într-un articol publicat în „Albina Românească” intitulat Întindere și mărginire:

„Epoha noastră a luat două direcții, ce se par a fi cu totul contrarie între sine. Una țintește a aduce o unire obștească, prin sporirea și grăbirea mijloacelor de comunicatie, prin relațiile științifice și industrioase; încât marginile tuturor țărilor au a se desființa. … o altă direcție puternică, care pentru ceea ce este strein de altul, reclamează al său drit și vrednicie. Neamul omenesc nu este făcut a se face una în prințipie și datini… Pe acest prințip se întemeiază literaturile și limbele naționale în Boemia, Polonia, Ungaria, Flandria, Moldo-Romănia.”(tr. n.)

Acest mic articol prezent pe prima pagina a gazetei „Albina Românească”, ajută într-o bună măsură la evidențierea opiniilor la nivel național dar și freamătul social. Este clară antiteza la nivel ideologic între persoanele aveau o abordare mai deschisă față de valorile europene contrară celor care mizau pe promovarea strictă a culturii naționale. Sigur, acest tandem de opinii diferite s-a dezvoltat în timp, prin formarea partidelor politice și schimbările la nivel social, industrial sau administrativ.

Un aspect important de remarcat, pe care îl vom întâlni din nou în analiza noastră este diviziunea de opinie care se manifestă în perioada interbelică. Dacă imediat după Primul Război Mondial opinia publică era concentrată și simpatizantă spre tot ceea ce venea din vest, ulterior după 1925 aproximativ, se revine spre un puternic curent naționalist, care ulterior este dus la extrem.

Astfel nu poate fi trecută cu vederea analiza limpede pe care o realizase autorul anonim al articolului din 1845, din gazeta „Albina Românească” care nu numai că definește cele doua opinii prezente în societatea în care trăia, dar și anunță această divizare la nivel ideatic pe care națiunea avea să o trăiască.

Părerile contradictorii contribuie la dezvoltarea unui stat democratic, posibilitatea ca o națiune să dezvolte tabere diferite care își exprimă fiecare opinia, chiar dacă nu sunt în acord, dezvoltă în timp un stat stabil care își respectă valorile tradiționale dar în același timp este deschis în a aprecia cultura altora. Acest ultim aspect este posibil atunci un popor caută mai întâi să se cunoască cât mai bine pe sine și să își dezvolte zestrea proprie.

Sub redacția lui Mihail Kogălniceanu apare la Iași pe 30 Ianuarie 1840 revista „Dacia Literară”, fiind o publicație de literatură și știință cu scopul precis de a urmări tot ce înseamnă idea națională și poporul român de pretutindeni. Aceasta inițiativă literară este argumentată de o analiză făcută de însuși Mihail Kogălniceanu care remarcă o lipsă de unitate, astfel „Albina e prea moldovenească, Curierul, cu dreptate poate, nu prea ne bagă în seamă, Foaia pentru minte din pricina umor greutăți deosebite, nu este cu putință de a avea împărtășire de înaintările intelectuale ce se fac în ambele Prințipaturi.”

Programul „Daciei Literară” a fost fixat încă de la prima apariție, având o puternică relaționare cu publicul cititor:

„O foaie dar carea părăsind politica, s'ar îndeletnici numai cu literatura națională, o foaie carea făcând abnegație de loc ar fi numai o foaie românească, și prin urmare s'ar îndeletnici cu producțiile romanești… . Așa dar foaia noastră va fi un repertoriu general a literaturei românești, in carele ca intr'o oglinda se vor vede scriitori Moldoveni, Munteni, Ardeleni, Bănățeni, Bucovineni, fieste carele cu ideile sale, cu limba sa, cu tipul seu.

Urmând unui asemine plan, Dacia nu poate de cat a fie bine primită de publicul cetitor. Cât pentru cea ce se atinge de datoriile redacției, noi ne vom sili ca moralul să fie pururea pentru noi o tabla de legi, si scandalul o urâciune izgonita. Critica noastră va fi nepărtinitoare; vom critica cartea, ear nu persoana. Vrăjmași a arbitrarului, nu vom fi arbitrari In judecățile noastre literare. Iubitori a păcei, nu vom primi niciodată in foaia noastră discusii ce ar pute a se schimbe in vrajbe. Literatura noastră are trebuință de unire, ear nu de disbinare; cât pentru noi dar, vom căuta să nu dam cea mai mica pricină, din carea s'ar putea isca o urîtă neplăcută neunire. In sfârșit țălul nostru este realisatia dorinții, ca Romanii să aibă o limbă si o literatură comună pentru toți.”

În primele gazete predomină aspectele politice, literare sau administrative, dar cu cât numărul și frecvența publicațiilor crește, acestea încep să se diversifice să își extindă subiectele dezbătute dar și atenția față de toate clasele sociale. Reviste precum „Magazin istoric pentru Dacia” sau „Arhiva Românească” duc o muncă de analiză prin publicarea de cronici, statistici sau orice tip de documente care vin în sprijinul țărănimii, urmărindu-se astfel o emancipare socială și progres în domeniul agricol, după cum a fost însărcinat Petrache Poenaru în publicarea revistei„ Învățătorul satului” pentru:

„a da țăranului știință despre orice ar putea să-i îmbunătățească starea, precum lucrarea pământului dupe un chip mai înlesnitor, creștea vitelor și apărarea lor de boale, paza sănătății lăcuitorilor și îndeletnicirea la deosebite feluri de meserii folositoare pentru iconomia casei”

I.1.3. Personalitățile care au pus bazele ziarelor românești

I.1.4. Scurtă descriere a vieții sociale din perioada interbelică

Într-o analiză făcută de ziarul „Dreptatea” la finele anului 1926 se aduc în discuție mai multe aspecte privind starea generală a populației din vremea respectivă. Cu o oarecare dezamăgire sunt amintite chestiuni precum taxele excesive, nemulțumiri față de guvern, situația aspră prin care trec țărani care reprezentau între 85 – 90 % din populație.

Articolul în sine începe cu descrierea unui obicei mai vechi care este enunțat la nivel comparativ pentru a oferi o imagine statistică asupra celor întâmplate în anul 1926:

„Pe vremea ciumei, când bântuia în țara noastră molima nemiloasă care săcera sate întregi, poporul nostru avea obiceiul de făcea o păpușă de paie pe care numind-o „ciumă”, os pânzură și ardea pe rug împrăștiiindu-i cenușaîn patru părți a lumii, sperând că astfel boala va trece.

Dacă ne vom scorobî sufletul poporului umil dela sate, la țăranul nostru care e tălpa țării și îl vom cerceta sufletul, vom vedea că aceiaș dorință o are și față de anul trecut care a avut-o strămoșii lui față de ciumă. Bucuros ar arte pe rug păpușa anului 1926 aducătoare de dări, sărăcie și năcazuri, împrăștiinu-o în cele patru părți ale lumii ca să nu mai audă de ea nici să nu mai vadă.”

Continuă autorul articolului care s-a semnat cu pseudonimul Argus, să enumere mărirea taxelor impuse de guvernul Averescu, prevestind că viitorul an avea să fie unul al „perceptorului și a zăloagelor ducând ultimul ban din punga contribuabilului în visteria fără fund a statului” dar încheie totuși într-o notă de speranță și cu un iz de urătură de Anul Nou, spre „ bunăstarea țăranilor, dorim ca în anul ce vine, să se ajungă la îmbunătățirea sorții plugarilor noștri ca cu toții putându-și vinde bine roadele, bucatele, vitele și vinurile lor, să intre mulțumirea și belșugul în casele lor umile și în casele lor bântuite de toate necazurile. Mânile lor pline de bătături cari, tinând coarnele plugului, ne dau pânea iar prizând arma ne apără hotarăle, să se înalțe binecuvântând către cer iar nu blestemând ca acum.

Acest articol ajută la enunțarea și creerea unei imagini asupra societății românești în ansamblul ei, deoarece pe lângă aspectele pozitive care au guvernat în perioada interbelică, totuși clasele de jos, cele mai numeroase, au continuat să se raporteze față de capitalism tot cu mijloace qvasi feudale. Într-adevăr, țăranul interbelic era mai informat, conoscator la o scară rezonabilă a cea ce se petrecea în politica internă și chiar externă, el totuși este constâns de schimbările politice și taxele excesive.

I.1.4.1. Scurtă imagine a femeii interbelice

Aceasta a fost perioada în care femeile și-au asigurat feminitatea și căutau independența, iar ideea de liberă de responsabilitățile casnice și dornică de aventură a prins contur. Au apărut femei care au doreau să se afirme și au făcut studii de specialitate la univrsității din țară și din străinătate, femei care au ocupat posturi de conducere în diferite instituții, dar totul a cumlminat cu obținerea dreptului de a vota și recunoașterea socială venită cu acesta, cât și pentru meritele intelectuale. În acest sens apar mai multe mențiuni în periodicele interbelice:

„ E multă cinste pentru societatea «Prietenii Științei» că a îmbrațișat cu toată căldura discuțiunea deschisă, sinceră și nepărtinitoare a acestei chestiuni, fiind de cea mai mare importanță prin felul inegal jignitor, cu care a fost și este încă tratată mai mult de jumătate oamenii acestui pământ și mai ales prin actualitatea ei.

La noi relativ nouă, în alte țări însă lupta e veche și femeile din ocedent se pot mâfri că sub tirania vechilor concepțiuni sociale dinaintea războiului au smuls o mulțime de reforme în avantajul sexului, mai ales în ceeace privește situațiunea celor multe și umile lucrătoare din fabrici”

Acest articol oferă mai multe detalii despre cum era văzută situația votului și emancipării femeii în epocă, dar și motivațile care stau în spate, descrise în mod apreciativ de avocatul în cauză:

„Lupta lor de astăzi e o continuare și o complectare a Declarațiunei Drepturilor Omului.

Deși născută roabă, și totuși întrebuințând în mod inteligent și folositor fărâmele ce scăpau de la masa libertății bărbatului, au muncit, s’au cultivat și aspirțnd adânc aerul libertății precupețite, au simțit în sufletul lor puterea de viață în stare latentă și indignare de protecțiunea bărbațiilor, care pe măsură ce le creșteau aripile le tăiau, au esclamat: ce energii ascunse, ce comori neprețuite, ce forțe neutilizate pierde lumea.”

Pe lângă aprecierea unora, femeile interbelice aveau parte și de dezacordul altora, erau cei care nu puneau preț pe mișcarea lor și sufragiul era văzută ca o etapă trecătoare cu intenții ascunse și drepturi dorite de feministe care în fapt nu ar fi ale lor. În această zonă se încadrează Tudor Arghezii, cel care a văzut cu rele intenții avânturile femeilor din epocă, el însuși fiind un tradiționalist, care nu credea în această emacipare „forțată”.

În România lucrurile se schimbau în același mod și cu aceeași viteză ca în lumea occidentală. Femeile aveau drepturi și luptau pentru ele, erau implicate în activității comerciale și erau capabile de a se susține prin afaceri proprii. „ …între d-nii Lupu Haiminovici și Fani Kaufman, ambii comercianți, domiciliați în Iași. Act în baza caruia s-a format o societate în nume colectiv pentru comerțul de galanterie și mărunțișuri en detail, sub denumirea „L. Haiminovici et F. Kaufman” și precedată de emblema „La Rigoletto”, cu sediul… administrația cât și în raporturile societății cu terții, fie ei particulari, în situații particulare sau autorități publice de orice fel, reprezentarea societății o vor avea ambii asociați. Beneficiile și pierderile rezultate se vor împărți în două părți egale”. În epocă găsim diverse exemplificări ale puterii și raționamentului feminin, în diverse publicații și meserii, care erau dedicate în mod deosebit bărbaților până în acel moment.

În acest tumult cultural apare Ana Aslan, cea care a descoperit produsul geriatric minune H3, bine-cunoscutul Gerovital și prima femeie care avea să deschidă primul Institut de Geriatrie și Gerontologie la nivel mondial. Persoană ambițioasă care și-a dorit să fie pilot înainte să schimbe direcția spre o carieră medicală, fiind astfel un exemplu de personalitate creată și influențată de această perioadă plină de avânt.

O altă persoană cu o influență la nivel mondial este Smaranda Brăescu, prima femeie parașutist cu brevet din România, care lupta cu prejudecățile și percepția vremii. Ajunge să dețină mai multe recorduri mondiale printre care: campioană europeana la parașutism (1931); stabilește primul record prin traversarea Mării Mediterane in 6 ore și 10 minute (1932), cu avionul de tip Milles Hawk, proprietate personală; campioană mondială la parașutism (1932). A fost printre puținii instructori militari de parașutism. În astfel de activități avangardiste s-a regăsit și Elena Caragiani, prima femeie pilot din România și obține brevetul în 1914 la Paris și care este considerată primul corespondent de război din lume.

Revenind la aspectul fizic și la modul în care au ajuns să fie apreciate doamnele și domnișoarele interbelice, concursurile de frumusețe au ajuns să fie o un etalon monden dar și o metodă de afirmare pentru frumusețile autohtone.

Revista Realitatea Ilustrată, organizează vara concursul „Cele mai frumoase de pe plajă”. Un concurs de frumusețe adresat doamnelor și domnișoarelor care merg la plaje sau la piscină în sezonul cald și care se lasă fotografiate de fotografii trimiși ai revistei în locații prestabilite.

I.2. Cele mai importante periodice din România în anii 1918-1939

I.2.1. Ziarul Universul

I.2.2. Ziarul Curentul

I.2.3 Ziarul Adevărul

CAPITOLUL II. SOCIETATEA POPULARĂ VĂZUTĂ ÎN ZIARELE VREMII

II.1 Viața socială reflectată în știrile vremii

Periodicele interbelice conțin informații despre viața de zi cu zi trăită de persoanele din societate. Structura ziarelor este în funcție de interesele cititorilor, iar acest lucru este evidențiat de locul articolelor prezente pe foaia periodicelor. Pe primele pagini se găsesc știri din politică, cu detalii de interes general care fac referire la diverse legi adoptate în parlament sau dezbateri care au loc.

Fiecare voce își găsește spațiu pentru a-și desfășura ideile în funcție de afinitățile politice și de crez „Nu vom ierta nimic și nu vom cruța pe nimeni, de la cel din urmă jandarm rural, ascunzându-și nedreptatea și teroarea în depărtarea satelor, și pînă la jandarmul rural din fruntea guvernului și de la picioarele tronului”. Acest pasaj nu este aleatoriu, sau venit dintr-un exces de zel al domnului Cocea, ci dintr-o situație reală reflectată în epocă unde jandarmii, cei care sunt considerați autoritatea în epocă, apărarea cetățeanului contra răufăcătorilor care domină perioada interbelică, într-o societate care încearcă să se recupereze, atât social cât și cultural, fac parte sau inițiază jafuri și tâlhării cu victime sau vătămări.

Societatea se prezintă ca un amalgam, între corupție și idealuri occidentale, cu dorințe de evoluție și promovarea de produse care promit o schimbare într-o direcție nouă, modernă și plină de speranță.

Ziarele sunt metoda cea mai răspândită de comunicare, iar acest aspect se observă prin mulțimea anunțurilor de la „Mica Publicitate” cu produse variate, necesare gospodăriei, transportului sau igienei. Medicamentele sunt promovate spre vindecarea diverselor boli, chiar dacă nu există o normă sau directivă care să le reglementeze și promisiunile făcute sunt certificate doar de promisiunile făcute de producători. Apar noi metode de promovare, prin oferirea de mostre gratuite, cu condiția să trimiți un tichet prezent în ziar, astfel făcând dublă publicitate, atât pentru produs cât și pentru ziarul unde este promovat produsul respectiv. Anunțurile din ziare sunt gândite în așa fel încât produsul este promovat către o anumită categorie de clienți, cu produse ca public țintă masculin, feminin sau de familie.

În ziare se anunță înființarea anumitor societăți, iar aceste anunțuri se adresează publicului de specialitate, celor care caută să investească în acțiuni. Micile întreprinderi, prin intermediul ziarelor, aduc la curent clienții cu stocurile de marfă primite sau ce urmează să primească.

Se prezintă știri locale dar de interes național, iar ziariștii se specializează pe probleme politice, economice, literare etc. „În rândul ziariștilor are loc specializarea pe probleme sau genuri gazetărești: redactori de politică internă sau externă, politică economică, cronicari literari, de artă, reporteri etc.”

Perioada interbelică se remarcă ca o perioadă pestriță , inovativă, creativă dar și cu secvențe de misticism, unde religia și mistica laică, conviețuiesc într-o manieră firească.

„Creștinismul căutând să prindă rădăcini în masele popoarlor, – dintre care nici poporul român nu face excepție -, a găsit aici împământenit, învechit în zile, păgânismul aliat cu rămâșițe din animism, fetișism și naturism. O luptă s-a încins între religiunile vechi și coalizate, și între creștinismul nou și sigur, neajutorat.

Dar cu toate acestea nici o parte, dar nici cealaltă nu s-a lăsat bătută.”

Chiar dacă aceste cutume nu s-au schimbat și le identificăm în societatea românească și în anul 2020, înțelegem că necesitatea omului și înclinația către supranatural se reflectă și la „Mica Publicitate”, aspect care de altfel îl moștenim din acele timpuri dar și prin propria cultură mitică și folclorică, „zăcămintele folclorice, ritualurile și ceremonialurile, întrupate în capodopere nepieritoare, sînt mărturii că în aceste creații există partea cea mai aleasă a omului, «cea nemuritoare» prin care credința strămoșilor noștri s-a perpetuat în eternitate.”

Astfel se remarcă mai multe anunțuri despre diverse personaje înzestrate cu diferite abilități mistice: apare un anunț cu „Grafologul JAK” (FIG.), care își oferă serviciile pentru 22 de mărci sau 23 de lei depinde de varianta anunțului sau de perioada anului. Anunțurile „Scrisul trădează sufletul” și „Trimiteți iscălitura și data nașteri” ,care promovează serviciile mistice sunt „întărite” de fotografia unui domn cu o înfățișare de intelectual, în costum și aranjat, cu ochelari de vedere, probabil, imaginea era menită să promoveze o atitudine serioasă și de încredere.

În textul anunțului se găsește promisiunea că o dată cu trimiterea „iscăliturii” și data nașterii, persoana primește înapoi „îndrumări în afaceri, comerciale, procese, amor, boale, căsătorii, și alte secrete din viitor ” cu condiția să se anexeze și suma cerută pentru rambursarea coletului.

Figură 1, extras cu anunț de la „Mica Publicitate” cu variante diferite din ziarul Dimineața, din data de 16 aprilie 1933 și respectiv 02 ianuarie 1933.

În același ziar îți face loc un alt anunț care promovează o persoană cu abilități mistice, o anume „Dona Zomatta”, „stimata și mult apreciata prezicătoare străină”, cu specificația că este stabilită definitiv în București și că își oferă serviciile pentru a ajuta oamenii în situații ce necesită ajutorul mistic.

Acest mod de promovare este extrem de interesant pentru că dă detaliile necesare dar și pune într-o lumină bună abilitățile doamnei în cauză: „Pentru Dona Zomatta, ori ce reclamă este de prisos. D-sa întrece în arta prezicerilor, totul ce un om poate să-și imagineze în mintea lui! D-sa este adevărata stăpână a misterelor, fiind laureata profesorului «Morelly», din Milano, decanul științelor mistice. …” Această afirmație cu siguranță nu are o bază reală, iar asocierea cu acest „Morelly” nu este reală, ci doar o strategie de marketing, din moment ce este prezentat ca profesor al unei materii care nu primește nici o acreditare, existența sau numirea unui institut. Textul este presărat cu fraze exclamative, îndemnuri menite să certifice și să impună viitorului client ideea că vizitarea doamnei Dona Zomatta le va aduce, cu siguranță, informațiile necesare indiferent de zona mistică abordată. Se merge chiar în a asigura clientul că există o certidficare în domeniul căutat „… orice vă interesează, în mod exact, adevărat, științific”.

Fotografia utilizată în articol este a unei domnișoare aranjate, zâmbitoare cu o privire senzuală și seducătoare, care dă impresia că este o persoană plăcută, dar în realitate nu se știe dacă acesta este chipul așa zisei „prezicătoare străine”. În final sunt date direcții spre a ajunge la „stabilimentul” doamnei de pe Calea Griviței și suma fixă de 100 lei, necesară unui astfel de serviciu.

Aceste anunțuri cu „servicii mistice”, am observat, că sunt mult mai prezente în aceste numere ale ziarului Dimineața, decât în restul anului și putem considera că acest fapt se datorează sărbătoririi Învierii și Noului An, având în vedere că discutăm de numărul din 2 ianuarie și 16 aprilie, dată corespondentă sărbătorii de Înviere din anul 1933 și respectiv trecerea în noul an, iar această asociere nu este cu siguranță întâmplătoare. Perioade considerate cu o încărcătură mistică, atât prin simbolistica lor cât și prin menținerea tradițiilor și superstițiilor:

„Învierea este simbolul cel mai clar al manifestării divine, căci taina vieții, potrivit tradițiilor, nu poate fi știută decât de Dumnezeu. Când Asclepios, fiul lui Apollo și zeu al medicinii, inițiat în meșteșugul vindecării bolilor de către centaurul Chiron, a făcut asemenea progrese încât a ajuns în stare să învie morții, Zeus, zeul suprem, l-a trăsnit. Această știință este deci interzisă. …

Religiile ce cuprind mistere și îndeosebi misterele de la Eleusis, ca și ceremoniile egiptene, stau mărturie nestrămutatei credințe omenești în înviere. Riturile de inițiere în marile mistere erau simboluri ale Figură 2, anunț cu prezicătoarea

învierii așteptate de inițiați. „Dona Zomatta” de la „Mica

Publicitate” din ziarul Dimineața,

din data de 16 aprilie 1933.

Toate însă așază principiul revenirii în afara puterilor omenești. Învierea , mit, idee sau fapt, este un simbol al transcendenței și al unei atotputernicii asupra vieții, care sînt atributele exclusive ale lui Dumnezeu. ”

O explicație a asocierii cu noul an vine cu o posibilă explicație și anume:

„Personificare a Soarelui numit Anul Vechi înainte de miezul nopții de Revelion și Anul Nou după miezul nopții, sinonim cu Zeus, Saturn, Craciun, Siva, Mitra, Isus, Divinitatea. Anul se naște, crește, îmbătrânește și moare împreună cu timpul calendaristic pentru a renaște după 365 de zile, 366 în anii bisecți.”

În ziarul Dimineața din data de 1 Mai 1932, tot în numărul dedicat Învierii, apare o altă reclamă, care la prima vedere se prezintă ca o știre cu caracter informațional, intelectual, cu ilustrația de tip medalion a unui domn de vârsta a doua, cu părul și barba albe, îmbrăcat bine, elegant, având decorații multiple la piept, dar neidentificabile, doar schițate de artistul însărcinat să execute portretul. Anunțul începe cu denumirea activității de „BIROUL ȘTINȚIFIC”, situat tot pe Calea Griviței cu specificația „vis-a-vis de Biserica Sf. Voievozi”, mențiune care cu siguranță nu este făcută întâmplător, pentru a-și întări legătura cu divinitatea. Descrierea serviciului începe poruncitor și cu un ton superior: „Nu mă confundați cu nimeni, având eu știința superioară” și continuă cu o enumerare a multiplelor studii avute, dar toate la academii din afara țării neidentificabile „cu îndelungate studii străine, nevâzute, cu diplome , decorații academice străine.” Acest șarlatan se autoproclamă „Profesorul Constantinescu” cu așa zise studii „în Stambul” după „învățăturile lui Abdul Achmed dih din Erusalim, inspiratul zeilor ”. Se pare că pentru un preț destul de ridicat, omul îți poate afla problemele, vedea viitorul sau al membrilor familiei, fie că sunt în viață sau nu.

În articolele cuprinse în paginile ziarelor, pe lângă politică, evenimente negative sau știri locale, își mai făceau apariția și anumite știri din afară care veneau selectate de redactor, în funcție de notorietatea sau de necesitatea acesteia. „Străini cari nu sunt străini” este un tip de articol, găsit destul de mult în presa vremii cu opinii personale, exprimate față de problematici interne sau externe. În știrea de față (Fig.) se discută despre o hotărâre luată în Germania, mai exact la Lipsca, despre statutul cetățenilor străini de pe teritoriul țării germane. Autorul își exprimă îngrijorarea despre statutul „străinului” din Germania în condițiile în care în România interbelică existau foarte multe relații cu statul nemțesc și cetățenii făceau frecvent călătorii între cele două state, cu soldați germani stabiliți în țară sau cetățeni români care locuiau în Germania. În articol se simte un ton oarecum ironic și critic, iar acest lucru era destul de comun în relatările din presa interbelică unde jurnalistul avea o deontologie mult mai clară și patriotismul era mult mai evident.

Figură 3, știre din ziarul Dimineața,

Cancanurile care aveau loc în epocă influențau foarte mult gusturile în materie de beletristică și aceste picanterii își făceau apariția în toate păturile sociale, pornind de la rege și regină, și până la cetățeanul obișnuit care frecventa diverse stabilimente care nu îi făceau cinste. „Bârfe despre regină și Curte, care până de curând s-au împrăștiat pe șoptite în București, apar acum în presa străină. Relațiile neobișnuite ale prințului Știrbei cu regina sunt acum publice. Carol, se spune, ar fi poreclit-o pe Ileana «Știrbita» – o aluzie la paternitatea ei.”, aceste gânduri apar în jurnalul lui William S. Culbertson, care are acces la curtea regală românească, trimis din Statele Unite ale Americii pe post de ambasador. Aceste aspecte se regăseau în viața de zi cu zi și existau anumite zone ale urbei, fie că vorbim de capitală, fie de orașele din provincie unde existau dame care ofereau anumite servicii clienților doritori de companie. În urma cercetărilor făcute am găsit foarte multe romane cu subiect erotic sau cu intrigă socială, iar evenimentele din cotidian îți găsesc loc în fanteziile autorilor contemporani și savurate de cititori.

Figură 4, publicitate cu apariția romanelor în ziarele vremii

Având în vedere aceste evenimente sociale este lesne de înțeles de ce promovarea publicării de noi cărți regăsită în ziare, se face la romane cu titluri „Amanta la 1000 km.”, În goana după dragoste”, sau „Doamna e geloasă” de C. Cosco (Fig.)etc.

Intriga din societate era unul din subiectele preferate ale cetățenilor care savurau poveștile siropoase cu subiecte amuzante și bârfe din lumea mondenă atât pe plan național cât și internațional.

Multe istorii de amor și iubirii pierdute, iar una din aceste povești era a actriței Alice Cocea, plecată la Paris, imaginea ei se regăsea în permanență în paginile ziarelor sau revistelor din acea epocă, dar ajungea să se ignore faptul că în final, Alice Cocea a fost o mare actriță cu o carieră extraordinară ce a continuat până în anii 50, ea fiind născută în 1899 și directoarea a două teatre renumite franțuzești, Le Thèâtre des Ambassadeurs și Thèatre du Rond Point. Era educată, terminând Conservatorul de artă dramatică din Paris, după căsătorindu-se cu contele Stanislas de la Rochefoucauld. Considerată o adevărată „femeie fatală”, povești despre intrigile create la Paris sunt redate în detalii în revistele Ilustrațiunea Română din anul 1932.

Figură 5, reclamă din ziarul Universul.

II.1.1 Criminalitatea din anii interbelici descrisă de periodicele vremii

Criminalitatea în perioada dintre cele două războaie era prezentă și aducea daune și prejudicii, atât financiare cât și morale unei societăți care se identifica cu o atitudine democrată, cu tabieturi occidentale.

În societate se identificau oameni de diferite habitudini și educație, care navigau contextul istoric interbelic. În ziare apăreau știri despre faptele cotidiene, mai puțin dezirabile din punct de vedere social și care ajungeau să cutremure o societate, care se vindeca de rănile războiului, dar care avea dorința și inițiativa să se reconstruiască, reafirme și mai ales să evolueze.

Din această perspectivă, în periodicele vremii s-a observat o redare cât mai exactă a evenimentelor, indiferent de natura lor, chiar dacă faptele nu erau cele mai dorite. Apar foarte multe jafuri care au ca finalitate omoruri, crime cu sânge rece care poate își găsesc explicația în contextul bizar de după un război mondial, unde veniturile financiare nu era prezente pentru toți și aveau tendința să recurgă la fapte fără morală sau o conduită spirituală bună. Lipsa educației era o problemă generală, iar acest fapt alimenta fărădelegile care aveau loc în societate. Un aspect sesizat în ziare, este acela că exista o corupție in cadrul celor care erau puși să păstreze liniștea și să facă dreptate si anume jandarmii vremii. Apar foarte multe știri în care unul sau chiar toți tâlharii sau bandiții erau jandarmi sau militari retrași, care au apucat calea fărădelegii. Aceștia aveau și un oarecare antrenament militar care ii ajuta în a duce la capăt fapta și armament din dotare sau aveau acces la el. Se va putea observa cum jandarmii care sunt în exercițiu profită fățiș și acționează malefic sub pretextul aplicării legii, recurg la acte de cruzime fără a putea fii sancționați sau pedepsiți într-un fel anume și ajungând să sfideze țăranul sau omul simplu prin acțiunile sale fără consecințe, dar ceste fapte își găsesc cumva o soluționare prin faptul că păgubitul putea povestii la gazetă fapta comisă și numi public persoana în cauză, ca un fel de acuzare indirectă a făptașului sau făptașilor. Astfel, ne dăm seama ca puterea presei devine un sprijin real pentru cetățean și nu degeaba era numită „a patra putere în stat”.

Un alt aspect care se remarcă este faptul că știrile locale ce aveau ca subiect principal relatări cotidiene, fie că vorbim de crime, furturi sau păreri personale vis-a-vis un subiect anume, nu ocupau prima pagină a ziarelor. În general cam tot ce nu ținea de politica vremii sau de mișcările politice făcute în societate erau prezentate ca știre esențială, iar relatările cotidiene care poate aveau o influența mai mare asupra cetățenilor, decât un plan politic de termen lung, cădeau în plan secund. Este o schimbare de paradigmă față de presa din ziua de azi, care este într-o căutare permanentă de senzațional și care ajunge să trivializeze orice aspect indiferent cât de imoral sau lipsit de bun gust este. Dacă facem o paralelă cu presa interbelică și cea din ziua de azi, constatăm că jurnalistul avea mai multă demnitate în perioada anilor 1918-1939 și „fuga” aceasta după „senzațional” se subordona bunului gust, iar deontologia jurnalistului era un fapt care era asumat.

II.1.1.1. Bandele de tâlharii și bandiți cu descrieri ale pagubelor făcute

În anul 1929, este relatată altercația dintre banditul Chiriță, casetă cu titlul „ Un alt îndrăzneț bandit împușcat”, care își desfășura activitatea în zona orașului Piatra-Neamț și împrejurimile cu locul de operațiuni stabilit pe dealul Balaur, locație pitorească cu multe povestiri de legendă, care leagă orașul Piatra-Neamț de comuna Dobreni. În articol este relatat cum acest bandit teroriza satele de mai bine de un an de zile cu nenumărate jafuri la drumul mare al negustorilor care veneau la oraș să își vândă produsele.

„ …A avut loc o adevărată luptă cu

focuri de armă între bandit și potere,

fără însă să se ajungă la un rezultat.

Eri d. a. însă jandarmii au reușit

să-l înconjoare pe bandit care,

nevoind să se predea, a fost ucis.

Corpul banditului a fost coborât în sat.

Au fost înștiințate imediat autoritățiile.

Banditul Chiriță a terorizat timp

de aproape un an de zile populația orașului

și a satelor din împrejurimi.”

Pe pagină următoare a ziarului apare o altă relatare care are ca subiect atacurile provocate de bandiți, dar de această dată zona vehiculată este a orașului Constanța și împrejurimile acestuia, știre cu titlul „Alte atacuri bandițești în jud. Constanța”. Din cele spuse în ziar, orașul Constanța avea o problemă cu rata criminalității pentru că aveau loc atacuri zilnice, în special la jafuri la drumul mare care vizau locuitorii din zonă. Se specifică și lipsa de personal în cadrul jandarmeriei locale care nu reușea să stopeze aceste atacuri.

„ În județul nostru atacurile bandițești

se țin în lanț. Nu este zi în care să nu

se întâmple câte-un jaf la drumul mare.

Toate măsurile pe care le iau autoritățile

jandarmerești nu sunt suficiente pentru

a se pune capăt unei stări de lucruri care

neliniștește pe sătenii care au treburi la oraș.

…

Locuitorul Crevedia care plecase cu mașina

spre Constanța, a fost oprit de o bandă înarmată

cu puști și revolvere, care după ce l’au jefuit,

l’au desbrăcat până la piele, l’au maltratat și

l-au lăsat în mijlocul șoselei. …”

Tot în ziarul Lupta, dar din anul 1934, apare știrea unui furt făcut asupra unui avocat de naționalitate Egipteană pe numele său Mohamad Hazan El Hagag, venit în vacanță în România, în orașul Constanța, acesta a fost încrezător și s-a lăsat abordat de o persoană îndoielnică cu o atitudine binevoitoare. Acesta a ajuns în port cu vaporul „Polonia” (Fig. ), care avea curse periodice pe ruta Constanța-Istanbul-Jafa-Haifa-Piraeus-Istanbul-Constanța. Astfel de evenimente erau frecvente în orașul port, bandiții vremii mizau pe turiștii necunoscători și creduli care ulterior erau jefuiți sau chiar bătuți. Aceștia erau bine organizați în bande care căutau victime la ieșirea din port și le ofereau tot felul de oferte, de la cazare și până la tururi de oraș.

Figura 6, Vaporul Polonia sosind în portul Constanța, 1933

În articolul „Furt săvârșit în dauna unui avocat egiptean” sunt înfățișate următoarele:

„ … În timp ce se plimba prin oraș,

avocatul a fost acostat de către un

individ care s’a recomandat Franț

Iacob, afirmându-i că a locuit în E-

gipt și că-i stă la dispoziție pentru

a-i arăta orașul.

Avocatul crezând că are de aface

cu un om cumsecade l-a urmat în

oraș iar seara s’a dus la el acasă.

Aici, presupusul Franț Iacob a

părăsit odaia, lăsând singur pe egip-

tean.

La un moment dat a apărut un per-

sonaj necunoscut care a furat avo-

catului un ceas de aur de mare va-

loare. Constatând furtul egipteanul

s’a plâns poliției, iar d. comisar Flo-

rescu și agentul Suzlănescu făcând

cercetări au constatat că e vorba de

o bandă bine organizată.

…”

În alt număr al ziarului „Lupta” apare o alta relatare, de această dată, din anul 1937, care face referire la o bandă notorie de hoți din zona Ilfov, Dâmbovița cu finalitate în comuna Găești. Articolul face referire la un anume bandit Cercel (Fig.), care face parte dintr-o bandă periculoasă și care a făcut nenumărate victime în cele două județe. A fost o luptă sângeroasă care s-a finalizat prin împușcarea banditului și capturarea a zece membrii ai bandei. Aceștia foloseau arme pentru a intimida oamenii din satele celor două județe, în principal se ocupau cu furtul vitelor pe care le trimiteau spre vânzare în alte județe. În articol este menționat un plutonier pe nume Ticu, care s-a ocupat de prinderea infractorului împreună cu potera de jandarmi.

Figura 7, Articol extras din ziarul „Lupta”, Nr. 4623, 1937

O altă zonă care nu scapă de astfel de atacuri este Bucovinei, mai exact în zona Cernăuți. În știrea din ziarul „Adevărul” din anul 1922, se regăsesc relatările corespondentului din Cernăuți care fac referire la revenirea pe teritoriul bucovinean al bandelor de tâlhari. Un lucru care se remarcă în acest jaf este faptul că bandiții purtau uniforme militare și căpetenia lor avea însemne de căpitan de grăniceri. Acest detaliu este cel puțin interesant mai ales că vorbim de anul 1922, o perioadă imediată încheierii primului război mondial, într-o societate care încearcă să găsească resurse financiare și morale pentru a se redresa. Articolul relatează următoarele:

„… Astfel un atac îndrăzneț s’a pro-

dus la conacul moșiei Verenceanca

unde câțiva bandiți au ținut sub

arme personalul conacului și au luat

cu ei mari sume de bani și nume-

roase obiecte.

De notat că bandiții purtau uni-

forme militare, iar căpetenia lor a-

vea uniforma de capitan de gră-

niceri.”

Astfel de circumstanțe postbelice sunt prielnice creșterii ratei infracționalității în diverse parți ale țării mai ales că cei implicați aveau și acces la armament, cel mai probabil rămas din urma războiului și fără o lege care să reglementeze foarte bine utilizarea armelor, acestea erau răspândite pe întregul teritoriu românesc, la îndemâna infractorilor, sau dacă erau lipsiți de pistoale sau revolvere militare își fabricau diverse arme cu utilizare precisă, executându-și fapta fără remușcări.

Infracționalitatea era la ordinea zilei și poate acesta este motivul pentru care știrile din ziarele interbelice abundă de informații cu privire la infracțiunilor făcute de rău făcători, dar nu sunt tratate ca subiect principal și nu se regăsesc niciodată pe prima pagină și tot timpul își găsesc locul pe pagina a II-a sau amestecate cu anunțurile de mică publicitate, lăsând în prim plan știrile din mediul politic sau relatări ale personalităților vremii fie că vorbim de figurile regale sau de persoane influente.

Alte două cazuri de infracționalitate au loc la Huși în anul 1922 și este relatat în ziarul Adevărul, într-un număr din luna mai. Aici apar două situații diferite cu finalitate asemănătoare și anume, în prima știre relatată cu titlul „Isprăvile răufăcătorilor de lângă Huși” apare un atac violent asupra a două persoane, un fiu și mama lui, pe numele lor Zamfira și Dumitru Petrov, care sunt atacați pe șoseaua Rășești, aceștia au fost acostați de Ion Albu și fiul său.

Mai jos se regăsește relatarea unui furt în valoare de 60.000 de lei, valoare semnificativă pentru acea dată. Articolul apare cu denumirea „Furt de vin în valoare de 60.000 lei și povestește cum o bandă de hoți alcătuită din 4 indivizi, care au intrat în pivnițele fabricii „ Czel”. Această fabrică este de o oarecare notorietate în epocă mai ales că cei care o dețin sunt renumiții industriași sibieni Czell, care aveau mai multe fabrici de bere, zahăr și spirt. În perioada 1922, se deduce că ar fi vorba de un atac asupra fabricii de bere Luther (Fig.) aflată sub proprietatea Dr. Wilhelm Czell, unul din cei doi proprietari ai concernului Czell, cei doi frați au divizat concernul probabil în anii 1922-1925 și în portofoliul acestuia intra fabrica de spirt din Cristian și cea din Brașov.

Figura 8, Extras din Anuarul SOCEC al României Mari, Vol. I, București-1925-1926, p. 610

„Furt de cărți dela institutul Geografic”, știre din ziarul Adevărul, într-un număr din luna iunie, apare descrierea unei infracțiuni, care a avut loc la magazia Institutului Geografic al Armatei, în momentul furtului, institutul se afla sub conducerea generalului de brigadă Radu Toroceanu. Cei doi hoți identificați ulterior au furat un număr mare de hărți din magazia institutului, hârtii care ulterior au ajuns pe piață și ca hârtie de ambalaj în băcăniile din București.

„ Acum câtva timp a fost spartă ma-

gazia dela Maimaison a institutului

georafic al armatei.

Hărțiile în cantitate mare, au ajuns în

Comerțul de băcănie ca hârtie de ambalaj. …”

Sub știrea prezentată anterior, se găsește descrierea unei spargeri ( Fig.) din șoseaua Crângași, care a produs persoanei păgubite prejudiciul de peste 5000 lei, dar suma a fost restituită, iar hoțul un bine cunoscut jefuitor, conform relatărilor din acele vremuri pe numele de Florea Rădulescu zis Costică, prins și dat parchetului.

Figura 9, Casetă din ziarul Adevărul, dedicată furturilor.

În zona capitalei, atacurile bandiților sunt la ordinea zilei și în continuare sunt probleme care țin de siguranța cetățenilor, iar dintr-un articol al ziarului Adevărul din data de 16 iunie 1922, se evidențiază lipsa personalului din cadrul jandarmeriei și faptul că autoritățile nu mai fac față situației.

De data aceasta apare în paginile gazetei, o casetă destul de cuprinzătoare care are și descrierea unei anchete, foarte bine punctat. Această relatare trage anumite semnale de alarmă care vin să întărească îngrijorarea cetățenilor și se cere în mod evident autorităților să ia măsuri de urgență.

Știrea are titlul „Atacurile banditești din București ”, iar ca subtitlu apare „Capitala a devenit codru al Vlăsiei”, acesta din urmă atrage atenția prin comparația făcută cu codrul Vlăsiei care era cunoscut la vremea aceea pentru furturile care aveau loc și faptul că tâlharii se foloseau de codru pentru a li-se pierde urma. O altă asociere mai poate fi și cu expresia „se fură ca în codru” sau „ca-n codrul Vlăsiei”, care face referire la un loc prost administrat sau un hoț care fură din banii publici, iar în Dicționarul limbii române contemporane din anul 1955, aceste expresii sunt elocvente și evidențiază aspectele descrise mai devreme.

„ Crimele și atacurile banditești devin

din ce în ce mai dese în Capitală. Și-

guranța a devenit o noțiune fără sens,

mai ales în ce privește periferia, e o

chestiune de curaj să te aventurezi

pe acolo. …”

Mai departe în același articol sunt enumerate o parte din jafurile suferite de locuitorii orașului la mâna răufăcătorilor, „Atacul din str. State Tudosie”, „Atacul din Campul Foreasca” și cel mai recent atac care a avut loc în zona parcului Filipescu, iar elementul pe care îl au în comun aceste atacuri este faptul că sunt utilizate arme pentru a le duce la capăt și scopul lor este furtul. În încheiere, autorul articolului trage mai multe semen de alarmă și încearcă să mustre autoritățile care întârzie să ia măsuri, fie din lipsă de personal, fie din incompetența celor numiți în posturile de jandarmi fără o instruire temeinică în prealabil.

În încheierea articolului se remarcă un ton destul de agresiv venit din partea autorului, fapt ce evidențiază că se perpetua o stare de neliniște în rândul locuitorilor dar și un alt aspect interesant și anume că, jandarmeria era folosită pentru a atinge scopuri politice prin „prinderea comuniștilor” sau „comploturi imaginare” și nu își îndeplinea misiunea de a proteja cetățenii.

„ MASURI CE SUNT DE LUAT

Față de aceste atacuri și altele ca-

re se repetă zilnic, autoritățile sunt da-

toare să ia măsuri de urgență. Poliția

Trebuie să procedeze mai energic pen-

tru curățarea Capitalei de aceste bande

de tâlhari.

Siguranța generală, care a pus atâta

râvnă în prinderea comuniștilor și îns-

cenărilor de comploturi imaginare, ar

Avea datoria să ia și măsuri pentru în-

lăturarea acestei insuportabile stări de

lucru.”

Seria de atacuri continuă cu relatarea în numărul aceluiași ziar a unei știri care poartă numele „Atac banditesc la Arpaș (jud. Făgăraș)” ( Fig.) , în care găsim relatarea unei fapte de natură criminală care a dus la moartea unui învățător, agresarea preotului din sat, rănirea unui jandarm și în final cei doi bandiți au fost împușcați de un pluton de jandarmi. O astfel de știre care descrie încercările civile de capturare a hoților din sate și orașe evidențiază lipsa de personal, dar și rata crescută de criminalitate din societate. O societate care încearcă să se redreseze după un război și caută metode, de multe ori nu cele mai bune, pentru a face asta dar și adaptarea la noile curente și evoluția socială din perioada interbelică, fac ca cetățeanul să se orienteze spre nelegiuiri și criminalitatea este înfloritoare. Aceste motive sunt printre cele care fac ca populația să caute metode de supraviețuire inedite și moralitatea să ajungă îndoielnică.

Figura 10, Extras din ziarul Adevărul, Nr. 11713, 16 iunie 1922, p.4

Calea Călărași se evidențiază ca un loc rău famat din Bucureștiul de altă dată, pentru că au fost găsite mai multe relatări în ziarele vremii, cu situații în care mai mulți oameni au căzut pradă acestor bandiți la drumul mare. De cele mai multe ori aceștia erau cunoscuți pentru practicile lor dar ziariștii interbelici nu ratau nici ocazie să le menționeze numele în articole sau să le dezvăluie adresa, împreună cu cât mai multe detalii. Acest lucru cel mai probabil avea și scop preventiv, iar prin menționarea bandiților se făcea și o conștientizare socială, sau se dorea o evitare a anumitor locații la orele specificate, cu precădere orele serii. În articolul „Atacul banditesc din calea Călărași”, este descrisă situația unui anumit domn Gheorghe Niculescu, a fost acostat de bandiți, pe care l-au agresat, atacându-l cu un cuțit, pe care l-au înfipt în spatele victimei, jefuindu-l. În final bandiții au fost prinși și bărbatul găsit „într-un lac de sânge ”, transportat la spital dar rămas în stare critică.

„ … Cum d. Niculescu opunea rezis-

tență, încercând să se apere, tâlha-

rii l-au trântit la pământ. Unul din-

tre ei, Gheorghe Enache, spre a-i

paraliza orice putință de apărare,

i-a împlantat un cuțit în spate, în

timp ce alt tâlhar, Gogoneașă, i-a

scotocit toate buzunarele, luându-i

banii și actele pe cari d. Niculescu

le avea asupra-i.

…

Comisarul Ștefan Popescu dela

Siguranța Capitalei, în urma cerce-

tărilor făcute, a reușit să aresteze

pe toții tâlharii, cari au fost trimiși

azi dimineață Parchetului de Ilfov,

urmând a fi depuși la Văcărești.”

„Un furt însenat în tren” este titlul care apare în ziarul „Adevărul” din data de 25 august 1922, știre venită de la Iași și este relatată pățania domnului Constantin Mitroiu, care a avea asupra sa „110.000 lei, în bancnote de câte 500 lei” ( Fig.) și călătorea pe ruta Buzău-Sascut, fiind jefuit de două persoane.

Figura 11, Stire din județul Iași, publicată în ziarul „Adevărul”, No. 11783, p.2.

Tot în același ziar dar la următoarea pagină apare o altă știre care evidențiază alte atacuri tot din zona județului Iași, articolul remarcându-se prin faptul că, de data aceasta, a fost vorba de o persoană care a ieșit din „Banca Moldovei” cu suma de 52.000 lei și a fost atacat pe strada Cuza Vodă( Fig.), stradă cu renume din orașul Iași, dar după cum apare și în articol, aceasta este una din străzile cele mai aglomerate, „cea mai frequentată strada din Iași”.

În articol ne este povestit cum păgubitul a întrat într-o bodegă pentru a lua un aperitiv, imediat ce a ieșit din bancă și cei 5 l-au urmărit și au servit și ei un aperitiv, în ideea de a nu-l scăpa din vedere și a finaliza tâlhăria:

„ … Dela bancă comerciantul trecu în

față la o bodegă și luă un aperitiv.

El era urmărit de 5 bandiți care

probabil știau că avea asupra o

sumă de bani. …”

Figura 12, Vedere cu Str. Cuza Vodă, 1924, tipărită de Editura Horovitz, București.

Jafurile aveau loc indiferent de locație sau de zona, astfel că în județul Teleorman a avut loc jefuirea unei biserici, iar informația vine din Alexandria pe „cale particulară” că jaful a avut loc acum câteva zile în comuna Ștorobăneasa și că au reușit să sustragă 4000 lei de la cutia cu lumânări. Astfel de fapte nu erau tot timpul detectabile, dar frecventa lor ne face să înțelegem că o bună parte din populația țării trăia în mizerie și nevoia de hrană îi împingea să recurgă la jafuri ignorând morala socială:

„ … hoții au căutat să pătrundă

în interiorul bisericii prin spar-

gerea ușei care corespunde di-

rect în altar, dar fiind construi-

tă din lemn masiv, n’a cedat lo-

viturilor aplicate.

Hoții au intrat însă prin ușa

din fașa bisericii cu ajutorul u-

nor chei potrivite.”

II.1.1.2. Falsificatorii de bancnote

În perioada interbelică, relatările despre falsificarea banilor, ajungeau periodic în ziarele vremii. Din cauza ratei crescute de criminalitate, bandiții și tâlharii găseau diferite metode de a falsifica bancnotele, fie că vorbim de moneda locală sau de cele internaționale care se vehiculau pe teritoriul țării.

„Falsificatorul de monede de 100 lei dela Odobești a fost arestat” această știre apare în ziarul Curentul, relatată de la Focșani și ne prezintă situația prinderii unui falsificator care a încercat să schimbe o monedă de 100 de lei, intrând într-o prăvălie, dar negustorul și-a dat seama de intenția individului și a încercat denunțarea lui:

„ … Cazul fiind adus la cunoștința au-

torităților și în urma cercetărilor

întreprinse, autorul a fost prins. El

se numește Georgescu Nicolae, sol-

dat într’un regiment din localitate.

El se afla în concediu. Asupra ares-

tatului s’au găsit încă 4 monede

a 100 lei …”

Figura 13, știrea „Falsificatorii de lire italiene” din ziarul Lupta din iunie 1922, nr. 136

În afară de Leul național, pe teritoriul României circulau și alți bani străini: lire italiene, coroane austro-ungare, ruble rusești etc. (Fig,) Falsificarea acestora era de neevitat mai ales că în România interbelică, această îndeletnicire era una din activitățile „favorite” ale nelegiuiților ți prezența străinilor înlesnea falsificarea lor:

„Mulți dintre străinii veniți la npi nu s-au așezat aici numai din motive comerciale, chiar dacă, în mare parte, asta le-a fost meseria. Aceștia au venit și pentru că românii au fost cei care le-au oferit un adăpost sigur atunci când «furia năvălitoare a turcilor și persecuțiunile religioase sau politice sileau pe mulți dintre ei să se expatrieze», astfel fiind ușor de explicat numărul mare de unguri, nemți, armeni, greci, evrei, turci, stabiliți la noi”

În știrea prezentată, este vorba de falsificarea a 1000 de lire italienești, pe care le puneau ulterior în circulație în România, Bulgaria și Italia, iar acest lucru arată că se dezvoltase deja o rețea cu o întindere destul de mare și prin faptul că erau 6 persoane implicate sugerează o activitate infracțională în creștere și cu obiective mari, mai ales ca între cei arestați era și o femeie.

Aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa

II.1.1.3. Crime și alte evenimente teribile relatate în periodicele interbelice

Un caz interesant care este semnalat în ziarul „Adevărul” din 17 Iunie 1922 și anume Cazul crimelor Besssarabo. Această știre relatează un caz de mare notorietate în epocă, fiind vorba de o văduvă acuzată de crima celor doi soți la Paris. Al doilea soț se presupune că ar fi un cetățean român pe nume Charles Bessarabo, cu afilieri dubioase, pe care îl cunoscuse în Mexic. Cazul este dezbătut în acei ani și apare în mai multe ziare, din toată lumea. Știrea apare în periodicele americane, cum ar fi „New York Times” din data de 8 August 1920, la pagina 5, dar și în „The National Police Journal”, numerele 6-8, unde apar descrieri despre aceste crime care au avut loc în Mexic și Franța. În ediția românească apare descris cazul împreună cu o fotografie, portret care se presupune a fi a doamnei Hera Bessarabo, împreună cu dezvăluirea și acuzațiile ce i-au fost aduse, de omor al celor doi soți și având titlul „Alt proces senzațional” (Fig .).

Figura 14, Portretul Herei Bessarabo, extras din ziarul „Adevărul” din anul 1922, Nr. 11713

În anul 1922 ne este adusă la cunoștință o escrocherie făcută de un anumit domn Titi (Constandin) Oprescu, care se dă drept altcineva pentru a sustrage bunuri de la prietenii sau rudele unui domn N. Cuțarida. Titi Oprescu se dă drept nepotul sau „chiar fiul d-lui inginer Cuțarida” și abordează rudele domnului inginer, care, de altfel este și cel care anunță în paginile ziarului „Adevărul” escrocheria (Fig.).

Figura 15, Extras cu știrea din ziarul „Adevărul”, No. 11719, 23 Iunie 1922

Având în vedere de circumstanțele sociale interbelice și de modul în care erau stabilite părutele sociale, astfel de cazuri nu întârzie să apară în societate pentru că exista o delimitare financiară clar, iar păturile sociale medii, înalte erau cercuri închise, unde nu se pătrundea chiar așa, iar acest lucru se observă și în modul cum sunt prezentate știrile.

O relatare, cel puțin, tragică are loc în ziarul „Tribuna”, ziar local din Craiova, în data de 23 iunie 1919, pe prima pagină, făcută de avocatul Alex. Demetrescu, care face dezvăluirile unei anchete, care au dus la judecarea lui N. Lupescu (Fig.), „Inspector civil administrativ, al Comandaturei dușmane din Segarcea”. Inspectorul făcând exces de zel s-a aliat cu forțele germane și a comis mai multe fapte cu caracter criminal contra celor rămași acasă în timpul războiului, cu precădere femei și bătrâni, pe care i-a jefuit de avuturi sub tutela funcției și ajutorul plutonierului german.

Relatările avocatului arată că N. Lupescu, nefiindu-i menționat întregul nume pe parcursul știrii, a făcut o serie de nelegiuiri probate în dosarul ce mergea spre judecată și anume: „… a voit să vânză companiei, paele sale stricate, cam din 15 vagoane, cât erau, evaluate de d-sa, deși în realitate erau 4 vagoane de pae bune…”, „… deși se dăduseră ordine speciale, ca să se trimeață Comendurei Segarcea în 1917, numai din comuna Bârza 90 porci, de preferință de la proprietarii și arendașii din comuna Bârza și Horezu …, a intervenit la Comandatură, ca să se ridice porci întâi de la țărani fără ca d-sa să dea de data aceasta ceva…”, „… s-a transportat personal în curtea numitului proprietar fiind înconjurat de 4 Nemți, și a dat ordin să se taie 25 scroafe pline de purcei, din cei 300 porci ce avea la conac destinați pentru tăere deși aceste scroafe erau destinate pentru prăsilă.” , „… a simpatizat cu partizanii d-lui Marghiloman în grațiile cărora se află, dar a umblat prin sat, cu o petiție, pentru detronarea Marelui nostru Rege, trimisă de la centru spre a fi semnată de câți mai mulți români…”.

Figura 16, Fragment din ziarul „Tribuna”, din anul 1919

Acestea sunt câteva din exemplele din cazul N. Lupescu, caz care in faza inițială a fost relatat în „Cuvântul Olteniei”, nr. 72, din data de 8 ianuarie 1919, creând-se o situație nefastă, care a favorizat abuzurile acestui individ de o moralitate îndoielnică și care s-a folosit de război pentru a avea câștiguri proprii și a maltrata cetățenii zonei, aceiași pe care trebuia să îi protejeze și zona să o administrare.

Figura 17, știre din ziarul Universul

Spargerile erau prezente pe tot întinsul țării, iar în știrea din ziarul Universul sunt descrise evenimentele ce au avut loc în data de 30 decembrie. Din descriere acești spărgători, se pare că au avut peste 40 de spargeri în întreaga țară, iar prinderea lor a fost un adevărat eveniment pentru că la „chestura poliției s’au prezentat zeci de victime” și ș-au folosit toate resursele disponibile pentru a demara această acțiune:

„Parchetul fiind sesizat, d.

procuror Vlad Enescu a cerut

să i se trimită de urgență dosa-

rul.”

Pe parcursul cercetării am sesizat că infracționalitatea era destul de răspândită și atingea toate păturile sociale, iar criminalii erau de o agresivitate sălbatică și nu țineau cont de împrejurările în care se întâmpla fapta. Agresau oamenii în casele lor și nu aveau o frică foarte mare de autorități pentru că acestea nu erau foarte bine pregătite și nu dețineau personal care să ajungă în toate zonele orașelor sau satelor. Astfel că un pluton de jandarmi avea în pază mai multe sate sau zone extinse din oraș și aveau nevoie de foarte mult timp să ajungă în la locul faptei. În afara forțelor de ordine, singura linie defensivă a cetățenilor rămâneau vecinii care interveneau în caz de nevoie și săreau în ajutorul victimelor. O astfel de situație se remarcă la Cernăuți, descrisă în ziarul Universul din data de 1 mai 1932, unde într-o noapte au avut loc trei tâlhării făcute de bandiți și în una din situații vecinii au fost cei care au salvat viața unei familii agresate și i-au alungat pe nelegiuiții.

Cetățenii cer în nenumărate rânduri să se aloce mai multe fonduri pregătirii jandarmilor pentru a putea ca aceștia să ofere mai multă siguranță, atât în articolul menționat mai suc cât și în alte relatări de această natură din alte numere ale periodicelor interbelice:

„ Atacurile acestea atât de de-

se au produs odâncă panică în

populația orașului nostru, de-

oarece nimeni nu se mai simte

sigur.

Ar fi de datoria ministerului

de interne să dea mai multă

atenție cerințelor d-lui Rănzes-

cu, noul chestor al poliției din

Cernăuți, de a se mări numă-

rul sergenților de stradă și de

a repartiza detectivi destoinici

spre a se pune capăt acestor jafuri.

S.V.Th.”

II.2. Educație medicală în periodicele interbelice

Prin însăși promovarea anumitor medicamente se făcea o educație medicală cetățeanului interbelic, care citea periodicele pentru orice tip de informare. Cum accesul la literatura de specialitate nu avea loc, oamenii primeau o informare decentă din periodice și se bazau pe puterea purgativelor sau a remediilor în funcție de ceea ce dorea producătorul medicamentului respectiv, pentru că acesta nu avea parte de reglementări, iar omul simplu credea în informațiile din ziar. Dacă apare în ziar, trebuie să fie adevărat?!

O astfel de premisă cu siguranță exista și chiar dacă informația medicală oferită de producătorii produselor medicamentoase nu era imparțială, ba dimpotrivă, era părtinitoare, o educație exista prin îndemnurile date și prin faptul că dacă se menționă, de exemplu: „Dinți albi și stralucitori”, „piatra și caria înlăturată”, „surâs fermecător prin Perlodont”, omul interbelic înțelegea că dacă vrei să ai dantură frumoasă și respirație bună este necesară o „hygienă” adecvată, iar prin repetiția acestor reclame omul se obișnuiește cu mesajul și devine o rutină spălatul pe dinți.

Aceasta este motivul principal care deservește publicitatea, și anume repetiția și serialitatea. Tot o dată prin existența ei, omul în general a primit informații necesare chiar dacă intenția nu a fost în general cea mai bună, dar tonul regăsit în reclame cu siguranță, a fost mai tot timpul înțelegător și părtinitor cu clientul sau posibilul client.

„Pe la 1900 publicitatea devine imperativă, cu formule de tipul «Nu ocoliți…», «Vizitați…», «Oriți-vă aici…» etc., care alternau cu afirmații de întărire – „Toată lumea știe…”, „Se știe de toți că cel mai eftin…”, „E știut că…”, „Este neapărat cea mai nimerită…” Și noi am mai putea adăuga din reclamele interbelice: „de renume mondial…”, „Atențiune!”, „Nu uitați…”- este vorba de spirtul Diana, „Cele mai eftine prețuri, cele mai bune calități”- reclamă la Vulturul de mare cu peștele în ghiare, „inimitabilele farduri”- se găsește într-o reclamă la produsele Bourjois, „Cea mai bună frecțiune”, „Cereți pretutindeni”, „Păziți-vă de răceală”, – reclame la Carmol, „Pentru a deveni centenar…”- îndemnul într-o reclamă la Quinium Labrraque, „…are reputație mondială”- ciorapii de damă GBL, „Salvarea tuturor!”- vine de la medicamentul Jurist, „E ceva miraculos!” – Scherk Face Lotion ș.a.m.d. Aceste îndemnuri și maxime utilizate indiferent de originea produsului sunt cele care contribuie la captarea atenției. Reclama la medicamente este un „amestec” de propoziții imperative, cu informații medicale și efecte purgative inexistente, însoțite aproape în exclusivitate de ilustrații sau fotografii care se dezvoltă într-un vizual, ad litteram, cu ceea ce promite să facă sau ce acțiune are asupra celui care utilizează medicamentul.

Figură 18, reclamă informativă pentru a trata „patima beției” apărută în ziarul Universul

Din categoria soluții medicale este reclama informativă „Patima beției se poate vindeca!”( Fig.) din ziarul Universul, care enumeră inconvenientele sociale și de coabitare ale unei persoane care bea alcool și prezintă soluții sub forma unor broșuri, numărul 9, cum este scris în anunț, iar persoanele care doresc să se lecuiască de „patima beției”, trebuie să scrie Laboratorului Viorel din Piatra-Neamț. Reclama „mascată” este fără alte informații ale activității laboratorului și doar se sugerează că acesta s-ar ocupa cu „studierea” comportamentului omului bețiv și evident că au găsit și soluții, care pot fi primite de cetățean prin poștă.

aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa

Figura 54,

II.3. Evenimente culturale dominante

II.3.1. Sfera politică

CAPITOLUL III. PUBLICITATEA ÎN ZIARELE INTERBELICE

III.1. Produse dedicate publicului feminin

În ziarele interbelice predominant apăreau știrile politice și spațiul principal era alocat acestora. În societatea dintre cele două războaie informațiile politice erau de interes general, pe plan secund era promovarea anumitor autori de renume, iar abia după acestea apăreau anunțuri diverse, de interes social și de necesitate imediată.

În categoria produselor de importanță zilnică, se regăsesc și cele dedicate exclusiv publicului feminin. Conștientizarea acestui aspect, faptului că promovarea unui produs de nișă este importantă și că trebuie făcută într-o manieră dedicată unui public, aceste aspecte se reflectă în maniera în care sunt gândite reclamele astfel că, Asa Briggs și Peter Burke (2005), afirmă că abia în anii 20’, cuvântul „media” este descris și recunoscut în mod oficial, chiar dacă exista o conștientizare anterioară a acestui fenomen.

În această perioadă apare feminismul în România și femeile încep să lupte pentru drepturile lor. În general cele care se considerau feministe și conștientizau importanța acestui statut, aveau proveniență burgheză, femei emancipate și cu o cultură aleasă, având diferite profesii și studii dar și cu o gândire modernă.

Oficial în anul 1938 se instaurează dreptul la vot pentru femei, dar cu condiția să aibă peste 30 de ani și să aibă studii, iar în anul 1921, în mod oficial s-a format Consiliul Național al Femeilor Române (CNFR), idee a Elenei Văcărescu, iar la înființarea lui a contribuit Alexandrina Cantacuzino, Cornelia Emilian și Ecaterina Cerchez.

„Structura organizatorică a CNFR era stabilită prin statut. Dintre membre se recrutau: o președintă activă, trei vicepreședinte, o secretară generală, trei secretare și o casieră. Totodată erau alese și membre ex-officio: președintele secțiilor locale, cinci lidere ale organizațiilor feministe naționale prin tragere la sorți, președintele comisiilor permanente.”

Femeile încep să aibă din ce în ce mai multe drepturi recunoscute, se înființează școli special pentru femeile care vor să facă carte, de exemplu Școala de horticultură și fermiere și sunt persoane care luptă pentru dreptul la vot al femeilor, într-o perioadă care nu are neapărat preocupări pentru ce se întâmplă cu evoluția socială feminină. Printre acestea se remarcă prințesa Alexandrina Cantacuzino care a făcut nenumărate demersuri pentru a ca femeie să aibă un statut în epocă, cât și „înființarea unui centru de asistență socială, Casa Femeii «unde toate femeile, fără distincțiune de situație, avere, muncă, fără deosebire de opinii, de cugetare, de cultură, să aibă casa lor, care să întrunească toate operele de activitate feminină, pe tărâmul manual, social, intelectual și artistic»”.

Cu toate aceste mișcări feministe și promovare a drepturilor femeii, în periodicele interbelice produsele feminine sunt prezentate dintr-o perspectivă masculină și chiar dacă scopul este să fie cumpărate de femei, promovare se face pe criterii de percepție masculină. Femeia este văzută ca o ființă care trebuie să arate bine și să nu aibă alte preocupări decât cele acceptate social pentru statutul ei de femeie. Astfel anunțurile dedicate produselor de igienă sau cosmetică feminină sunt prezentate și în contextul unei situații care „să placă” partenerului masculin.

Reclamele produselor cu public exclusiv feminin, se prezintă ca produse luxoase, care ajută la îmbunătățirea aspectului și ajută la atingerea unui ideal de frumusețe alimentat în general de modele occidentale.

III.1.1. Reclame la produse cosmetice

Pe piață se găsesc produse de la firme internaționale cum este „Bourjois”, Paris, (Fig.), Nivea sau produse de manufactură locală. Printre acestea se găsesc și reclame la săpunuri, de exemplu: „Elida Rond”, „Au June D’oeuf”, „Lux” (FIG. )etc., sau vopsele de păr, precum „Rapid”(Fig.), sau „Henne Royal” din planta de Henna, iar în corpul reclamei este descrisă acțiunea produsului, faptul că este disponibil în 10 nuanțe obținute „în urma unei munci stăruitoare și îndelungate și a experienței bazate pe chimia atât de perfecționată astăzi”, pentru doamnele interbelice dezinvolte, care doreau să se alinieze la standarde occidentale.

La o scurtă analiză a publicității destinată articolelor pentru „sexul slab”, ne dăm seama că se dezvoltă un tipar de promovare. În majoritatea cazurilor, reclamele indiferent de destinația produsului, au o ilustrație sau o poză cu un chip de femeie făcând o activitate care implică în mod special produsul în cauză și care este necesară utilizării acestuia. Astfel sunt ilustrate doamne cochete, aranjate și machiate după moda vremii, cu privirile languroase și senzuale, menite să atragă atenția bărbaților și dorința femeilor de a se transforma și ele ca „duduia” din reclamă. Acest lucru se întâmplă în plină emancipare feminină și chiar dacă produsele sunt făcute să prezinte femeia într-o lumină cât mai atractivă, faptul că se farda după propria-i plăcere arăta ca este independentă și asumată.

În reclame se promovează femeia absolută, cu condiția să apară atractivă „sexului tare”, fapt care este specificat câteodată chiar în corpul reclamelor. După această modă și cu acel mod de gândire, am descoperit reclame ilustrate la produse ca Bourjois Paris, unde este prezent un chip de femeie, coafat conform modei interbelice, cu sprâncene subțiri. Creionate, machiată excesiv, cu o privire pierdută dar visătoare, iar mai jos erau prezente 3 produse din aceeași gamă, „Soir de Paris”.

Reclamele acestui brand, consider că erau cumva adaptate pieței românești, pentru că în principal produsele cosmetice „Bourjois” au fost dezvoltate să celebreze emanciparea femeii din epocă, iar acest lucru se vedea în reclamele din Franța din anii 30. „În timpul anilor 20 femeia își dorea independență, iar Bourjois avea o viziune avangardistă asupra frumuseții. Machiajul nu mai era despre a-ți ascunde defectele, ci despre a-ți arăta personalitatea prin frumusețe.” Firma a avut reclame în acea perioadă în Franța, care susțineau femeile la vot, publicând ilustrații cu o femeie care vota și mesajul „La Famme Voter”, într-o perioadă în care femeia nu avea acest drept, chiar dacă se vorbea de acest aspect, abia în anul 1945 au obținut acest drept, respectiv în 1948, în România.

Toate reclamele identificate, sunt executate într-o manieră asemănătoare, tot timpul apare ilustrată silueta sau chipul unei femei participând la o activitate mondenă sau de budoar, în funcție de obiectivul sau denumirea produsului. În reclama la parfumul „Printemps de Paris”, ne este înfățișată o ilustrație cu o tânără franțuzoaică, elegantă, care este la plimbare cu un buchet mare de flori în mâini și o eșarfă elegantă în adierea vântului la gât, îmbrăcată tipic perioadei, iar Parisul se regăsește pe fundalul schițat, cu turnul Eiffel în plan secund. În reclamă apar informații despre preț și dozajul parfumului „flacon model mare”, „flacon model normal”, „flacon model de buzunar”, sau pudră din aceeași colecție.

Într-o altă reclamă a parfumului „Soir de Paris”, a brand-ului, Bourjois, pentru promovarea lui, este ilustrată o scenă în care apare un personaj masculin pe lângă cel feminin tipic, singura variantă din reclamele cercetate, unde este identificată o prezență masculină. Scena reprezintă un moment de budoir, cu o domnișoară elegantă având tunsoare tip „flapper girl”(nota), care se pregătește pentru o seară în oraș și își face ultimele retușuri ale machiajului, într-o oglindă portabilă de poșetă. În spatele ei se vede silueta unui bărbat îmbrăcat în frac și pălărie, cu paltonul pe braț, construind astfel imaginea în care sunt pe punctul de a pleca, dar cu trăsăturile feței ascunse de o umbră plasată în mod intenționat de către ilustrator. În ilustrație se sesizează și o semnătură la bază, stânga „(inteligibil). Bernice.”

Publicitarul interbelic se folosea de orice spațiu dedicat, din corpul reclamei pentru a se asigura că transmite toate informațiile necesare, lucru logic de altfel, pentru că fiecare cuvânt era prețios și costa bani. Conform secțiunii de la „Mica publicitate” din ziarul Universul, există o serie de reguli, printre care un de minim 10 cuvinte și înștiințarea că: „Pentru adresele la ziar se percepe 5 lei de anunț. _ Anunțurile cu chenar se socotesc tariful dublu.”, iar pe parcursul rubricii sunt etalate tarifele necesare publicării unui anunț, „cereri de serviciu 3 lei cuv.”, „oferte de serviciu 4 lei cuv.”, „lecțiuni și meditsții 4 lei cuv.”, „vânzări și cumpărări de case, moșii, vii, terenuri, arendări etc. 5 lei cuv.” ș. a. m. d. Cu siguranță tariful pentru o reclamă ilustrată era mult mai mare decât un anunț simplu, dar aceste tarife nu apar și probabil se calculau, la sediul redacției în funcție de complexitatea lor:

„Anunțurile, cu configurațiile lor mai mult sau mai puțin expresive s-au extins în majoritatea publicațiilor, iar tarifele de publicare au fost tipărite, de obicei lângă titlul gazetelor, în mici casete. Iată «oferta» revistei «Zorile», fondată la Galați în anul 1888: «Anunciu linia petit, pagina IV – 40 bani, pagina III – 80 bani; Inserțiuni și reclame în pagina III- 80 bani, la Cronică (în zona redacțională-n.n.) – 2lei. Repețirile se fac cu rabat însemnat».

La 1857, C.A.Rosetti încasa pentru înștințări «1 leu linia», pentru ca mai târziu să reducă tariful la «20 parale linia» (rândul de text- n.n.). Ceva mai scumpe erau inserțiunile și reclamele publicate în «Trompeta Carpaților» – un rând de coloană pe pagina I costa 3 lei, 2 pentru a II-a, 1 leu pentru a III-a, editorul publicând pe frontispiciul gazetei și precizarea: «Pentru cele coprinse sub rubrica Inserțiuni și Reclame, Redacția nu este responsabilă».

Având în vedere monetizarea aplicată anunțurilor, firmele dornice de promovare, inserau și denumirea altor produse ale aceluiași comerciant sau producător, cum apare și în cazul produselor Bourjois, din reclamele amintite mai devreme, apare și fraza „Créateur des Fondes pastels, de Mon Parfum et Soir de Paris”. Același tipar tipic îl foloseau toți în corpul reclamei, anume: denumirea, ilustrația sugestivă, sloganul, informații ajutătoare (preț, tipologii produs, dimensiuni etc.), informații despre alte produse create de aceeași firmă, denumirea în litere mari și cu un font specific care ține loc de logo.

Din gama produselor dedicate igienei, se găseau reclame la săpun, cu diferite arome îmbietoare „din flori de primăvară”, așa cum este promovat săpunul „Elida Rond”, care beneficiază de o reclamă extinsă și o formă rotundă și elegantă, având ilustrată o domnișoară elegantă și zâmbitoare, care îl promova. Aceste aspecte erau îmbietoare pentru femeia interbelică, cea care ținea la apariția și curățenia ei, mai ales ca era și „Eftin”.

La categoria „săpunuri de corp”, se încadrează și săpunul „Au jaune d’oeuf”, cu sloganul „purifică și regenerează epiderma”, o promisiune cu aspirații mari și o abordare directă, pe măsură „Farmecul dv. DOAMNĂ…”. În reclamă se regăsește o femeie cu o privire pătrunzătoare machiată și aranjată, alăturat este o mică ilustrație de tip medalion, cu o bucată de săpun ambalată. Se dau detalii despre produs și acțiunea sa, fiind descrisă acțiunea sa la superlativ, cum de altfel era obiceiul în publicitatea vremii.

Tot în categoria săpunuri, dar de această dată pentru uz casnic, cu o prezență discretă în publicitatea ziarelor este săpunul „Cămila”, special conceput pentru spălarea hainelor fine.

Ambalajul reprezintă o scenă orientală cu un grup de beduini cu cămile, cu silueta unei cămile în prim plan, în deșert, palmieri și piramide, iar sloganul este unul simplu, de efect și scurt: „spală excelent, bine, parfumat, eftin”. O variantă a săpunului „Cămila” a supraviețuit până în anii comunismului, cu o grafică simplificată și un ambalaj mult mai simplificat.

„Lux” este denumirea unui alt săpun de import, produs de „Lever Brothers Ltd., Port Sunlight, England”. Un aspect interesant descoperit despre compania producătoare este faptul că „Lever Brothers Ltd.” este firma care a stat la baza dezvoltării conglomeratului Unilever:

„Lever Brothers Ltd. a fost o companie de manufactură britanică cu sediul în Port Sunlight, în apropierea orașului Liverpool, înființată în 1885 de frații William Hesketh Lever (1851–1925) și James Darcy Lever (1854–1916). Ei au investit și au promovat cu succes o nouă metodă de făcut săpun, inventată de chimistul William Hough Watson. În anul 1930, Fații Lever au făcut o unificare cu firma Margarine Unie, formând Unilever.

În 1884, William Lever, cel care avea o prăvălie de succes, a început să producă un nou tip de săpun de casă. Produsul conținea ulei din miez de copră sau de pin, fapt care îl face să facă spumă mai mult decât un săpun normal din grăsimi animale. Neobișnuit pentru acele timpuri, Lever dă o denumire săpunului – Sunlight – și îl vinde într-un ambalaj distinctiv.”

Procedeul fulgilor de săpun utilizat la manufactura săpunului „Lux”, este amintit și în reclama românească interbelică, „Feriți-vă de imitațiuni, cari conținând fulgi tăiați din săpunuri ordinare , vatămă lingeria fină din cauza calității lor inferioare.” În reclamă este reprezentată o „duduie” îmbrăcată într-un neglijeu, având o atitudine de „doamnă mofturoasă”, stând sprijinită într-un braț, căreia îi este servită spre atingere, o altă piesă vestimentară de noapte, iar aceasta atinge bucata de material, având ochii închiși în semn de mulțumire. Sloganul ” Spală fără nici un pericol cele mai fine obiecte”, asociat cu îndemnul tipic, „Feriți-vă de imitațiuni…”, „LUX este un lucru unic. Cereți deci numai Lux”. Prin denumirea sa, se dorește o inoculare a idei de lux, atât de râvnită și de vehiculată în anii interbelici.

Figura 19, 20, 21, 22 reclame la produsele „Bourjois”, „Elida Rond”, „Au June D’oeuf”, „Lux” din ziarele Universul și Dimineața.

Femeia interbelică avea grijă de înfățișarea sa mai mult decât până în acel moment, iar înfățișarea era importantă pentru a atrage sexul opus, așa cum era promovată ideea frumuseții feminine în reclame și fiecare căuta să aibă o estetică cât mai plăcută și mai apropiată de imaginile proiectate în filmele vremii sau exemplele din lumea mondenă. Astfel au apărut concursuri de frumusețe care căutau „frumusețile locale”, criticatele concursuri de Miss, care făceau furori în epocă și nu erau de fiecare dată înțelese de toți.

Într-un articol publicat în ziarul Gorjanul, „ziar imdependent-cultural”, local din anul 1930, ne este redată părerea unor domni în legătură cu concursurile de miss și în special implicarea gorjencelor în această „afacere”, considerată a nu le face cinste, iar tonul exprimat nu este cel mai plăcut și nici cel mai binevoitor folosit în exprimarea acestor păreri:

„Un ziar din Capitală – din cele mai mari, – prin pana corespondentului său din Tg-Jiu, invită cu multă căldură, pe «toate frumusețile Gorjului» la concursul de frumusețe, Cre s’ar ține în ziua de 9 Februarie în sala de recepții – destul de trist! – a primăriei orașului.

O asemenea călduroasă și insistentă și insistentă invitațiune, a făcut același ziar și anul trecut, când epodemia acestor «concursuri» apăruse pentru întâia dată la noi în țară.

…

Fetele gorjene, urmașe demne ale Eroinei dela Jiu și Mărășești, înțeleg că frumusețea – acest «bun» dăruit de natură și asupra căruia ele n’au nici un merit, – nu trebuește trivalizat.

Concurs pentru frumusețile morale, pentru gospodine, – pentru făcutul mămăligii, (vorba simpaticului Dr. Hasnaș, acesta da. Le înțelegem și le aprobăm.

Alte frumuseți nu îmțelegem.

…

Gorjul geme din greu.

Și atunci, concursuri de frumusețe ne trebuiesc?”

Figură 23, 24, reclame la vopseaua de păr „Rapid” din ziarul Dimineața și Universul.

Aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa Nivea

Figura 25, reclamă la produsul „Lysoform”, din revista Realitatea ilustrată, 18 decembrie 1930

Astfel avem reclame la ciorapi de damă „Adesgo” sau „Ady”, unde aproape de fiecare data figurile feminine prezente sunt prezentate în ținute frivole, emanând sexualitate și foarte zâmbărețe.

Figură 26, reclame la ciorapi pentru femei, „Adesgo” din 1937 și „Ady” din anul 1933.

Medicația pentru igiena intimă feminină este prezentă în paginile ziarelor, iar acestea vin cu indicații și sfaturi despre cum se face această „hygienă” intimă. Prin promovarea acestor produse se face și o educație în condițiile în care existau destul de multe probleme sanitare, iar accesul la apa curentă cu era la îndemâna tuturor.

Figură 27, reclame la creme dedicate îngrijirii tenului femeilor interbelice regăsite în ziarele Universul.

Aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa

III.2. Reclame la țesături și articole vestimentare

aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa

Figură 28, reclamă din ziarul Dimineața, pagina 5 din 16 aprilie 1933

Figură 29, reclamă la magazinele „Gallia” în ziarul Dimineața, pagina 8, din 3 ianuarie 1933

III.3. Reclame la produse medicamentoase

O dată cu dezvoltarea industrială din România apar pe piață medicamente, fie de export, fie de producție locală, realizate în laboratoare private ale doctorilor sau de sinteză, a marilor producători europeni de farmaceutice. Aceste medicamente, tincturi sau siropuri minune sunt prezentate în presa interbelică în modalități cât mai atractive și se folosesc de „senzațional” pentru a le face reclamă.

Un alt aspect pozitiv care a ieșit din introducerea publicității în ziare stătea în mărirea veniturilor ziarelor și revistelor, iar acest lucru a dus la creșterea tirajelor și implicit accesul la informație a mai multor persoane, fapt care a venit cu alfabetizarea populației. Acest fapt îl constată și Marian Petcu: „Este cert că publicitatea, în toate formele sale, a contribuit la dinamizarea activității comerciale și a diverselor forme ale comunicării sociale, un efect socio-cultural deseori ignorat fiind cel al cercetării alfabetizării populației. Faptul că ponderea «știutorilor de carte» a crescut de la 45% în anul 1878, la 63% în 1900, respectiv 73% în anul 1912 s-a datorat în opinia noastră, nu numai dezvoltării rețelei școlare, ci și presei, care fiind mai ieftină, datorită veniturilor din publicitate, a devenit mai accesibilă populației.”

Reclamele la antinevralgice sunt răspândite în ziare și apare o astfel de reclamă în ziarul „Lupta” din 1922, la „Pyramidon” (Fig.), care ne explică cum este un produs recomandat de „Autoritățile medicale”, fără a specifica despre cine este vorba exact. O comparație în atitudine o putem face și cu reclamele contemporane, care explică în conținutul lor că sunt elaborate de „cercetătorii străini”, „cercetătorii britanici” sau cercetătorii elvețieni”. În fapt, aici vorbim de o referință „goală” care nu face altceva decât să dea senzația de siguranță și anume că a fost recomandat de un grup de cercetători sau medici. Folosindu-se de o astfel de sintagmă nu garantează că produsul chiar a suferit testări, mai ales în contextul interbelic unde nu existau reglementări exacte în publicitate sau un punct de vedere reglementat legal al cercetărilor.

În această reclamă sunt evidențiate câteva aspecte legate de abilitățile acestui medicament, și anume că are eficiență contra „durerilor de cap și de dinți, durerile reumatice, nevralgiilor”, dar și contra „tulburărilor menstruale”. În anunț se mai specifică că este eficient și contra gripei, iar cest aspect este evidențiat prin fontul utilizat, mărit. Reclama mai conține și îndemnul cumpărării doar al acestui medicament „ A se cere în mod special Pyramidon” și se mai specifică și faptul că este un conținut original, găsit sub marca „ Leul” a societății „Meïster.Lucius & Brüniag.Hoechsta a/M”. Nu este o reclamă foarte elaborată din punct de vedere vizual, iar grafica este simplistă și apar doar două tuburi de medicamente. Singurul element dinamic este schimbarea fontului utilizat în text.

Figura 30, Reclamă din anul 1922 la „Pyramidon”, găsită în ziarul Lupta

„Pyramidon” se remarcă în altă reclamă cu o grafică mult mai elaborată și informații mai multe despre medicament, tot în ziarul „Lupta” dar de data aceasta din anul 1928. Pe măsură ce sunt introduse procedee noi de tipărire apar și reclame mai complexe. În reclama de mai jos (Fig.), la „Pyramidon” tot din ziarul „Lupta” dar de această dată din anul 1928, apare menționat și unul din fondatori, anume „Meister Lucius”.

Figura 31, Reclamă „Pyramidon” din 1928 regăsită în ziarul Lupta

În corpul reclamei apar mai multe elemente care ajută la identificarea produsului mult mai bine decât în reclama anterioară, printre care: figura unui bărbat cu mâna la cap, două flacoane de medicament în ambalaje diferite (Fig.) și marca de autenticitate a producătorului, care ajută la identificarea produsului corect, iar acest aspect este menționat chiar în textul reclamei. Având în vedere de spațiul de reclamă restrâns pentru a atrage atenția se folosesc 4 fonturi de mărimi diferite.

Figura 32, Flacon de „Pyramidon” din perioada 1940-1970, creație a „Meïster.Lucius & Brüniag.Hoechsta”

La o pagină distanță de reclama la „Pyramidon”, tot în ziarul „Lupta” din 1928, se găsesc alte două reclame ce promovează produse asemănătoare și anume: medicamentul „Jurist”, un medicament împotriva nevralgiilor, cu acțiune asemănătoare „Pyramidon”-ului, dar cu un nume diferit și o promovare la fel de bine pusă la punct. Și aici avem o figură masculină în etate, cu ochelari și o atitudine, presupunem, de jurist, care ține în mână o cutie cu medicamente „Jurist” (Fig.). Sloganul este următorul: „VINDECĂ RAPID DURERI DE CAP, MIGRENE ȘI ORI-CE DURERI PROVENITE DIN GRIPA, DURERI REUMATICE ETC.”

Sub reclama la „bulina” „Jurist”, pe aceeași pagină, este propunerea medicamentoasă a unui doctor și anume „Dr. NANU-MUSCEL”, care este de fapt Dr. Ion Nanu-Muscel, medic de renume și politician din perioada interbelică, a intrat în politică cu ajutorul lui Thoma Ionescu, fratele faimosului politician Take Ionescu. În București se găsește și strada care îi poartă numele. Reclama la acest medicament promovat de doctorul Nanu Muscel, ocupă mai puțin spațiu pe pagina ziarului, iar ca atestare a autenticității, cetățeanul interbelic era informat că cele două „buline” poartă semnătura domnul medic și că „se găsesc la farmacii și droguerii”. Această reclamă este prezentă pe paginile mai multor ziare, inclusiv în ziarul „Universul”, nr. 2 din data de 02 ianuarie 1937.

Figura 33, Reclamă la medicamentul „Jurist”, găsită în ziarul „Lupta”, 1928

Figura 34, a (1933), b (1925), Reclame la „Nevralgine Jurist”, din ziarul „Universul”

Cu o astfel de succesiune a reclamelor, remarcăm că exista o concurență pe piață și are loc o promovare conștientă și asumată venită din partea producătorilor. Fiecare medicament promite un remediu sau remedii garantate și vin cu recomandarea de a căuta numai produse „de marcă”, care să poate însemnele originalității.

Alte medicamente pentru dureri de cap sau diverse nevralgii, sunt pe piață, fapt care arată că este o concurență permanentă și fiecare căută să promoveze cât mai bine prin elaborarea unui brand inteligent și un slogan atrăgător.

Medicamentul „Veromon”, reclamă care apare în ziarul „Universul” (Fig.) la pagina 6, nr. se prezintă ca un remediu luxos și pare că se adresează unei pături sociale specifice, burgheză care participă la evenimente mondene și au o viață lipsită de griji dar nu de dureri. În corpul reclamei apar două figuri, un bărbat și o femeie, îmbrăcați elegant și este redat un dialog între cele două personaje: „Ea: Vai, ce dureri de cap am! Nu Pot să mă duc la bal!, El: Dragă mea! Dar ce, nu cunoști Veramon? Ia aci două tablete și în 10 minute ai să te simți ca nou născută!” Pe lângă detaliile redate, reclama este una elegantă și nu este atât de evidentă asocierea cu un medicament, acest lucru este descoperit după ce se citesc datele prezentate în text.

Astfel avem medicamentele „Testa” (Fig.), care se remarcă în paginile ziarelor interbelice prin prezența unui jaguar în poziție de atac. Această abordare este interesantă din punct de vedere vizual, pentru că atrage foarte mult atenția și se distinge prin utilizarea unei figuri animale cunoscute, care impune respect și frică deopotrivă. Este o metodă de psihologică aplicată în publicitate și care dă senzația consumatorului că de partea lui este un produs puternic, iar acest proces își atinge scopul pentru că este memorabil. Din moment ce este asociat cu un animal așa puternic, trebuie să fie bun?! O altă variantă de grafică pentru același medicament este cu promovarea unei imagini cu o figură feminină relaxată în poziție șezândă, care citește o carte și fumează o țigară. Redarea acestor elemente are două direcții, și anume: această reclamă este adresată publicului feminin și elementele descrise sunt stereotipuri pentru a sugera relaxarea (Fig.).

Figura 35, reclame la medicamentul „Testa” din ziarul Universul, Dimineața și respectiv Realitatea Ilustrată.

Figura 36, 37, 38 reclame la medicamentele „Nevrargyl”, „Capol” și „Veramon” din ziarul Universul din 1924

Alte medicamente din aceeași categorie sunt „Capol”, cu sloganul „Te doare capul ia Capol”, producător care îți face reclamă prin enumerarea acțiunii pilulei dar și prin repetiția numelui în mod obsesiv.

„Nevrargyl” este medicamentul elaborat de „Dr. Bousquet”, în corpul reclamei este descrisă toată acțiunea medicamentului, cu ce simptome tratează și acțiunea pe care o are asupra celui care își administrează dar și modul în care se administrează. Practic în reclamă apare prospectul medicamentului și o figură masculină care are mâna dusă la cap, semnalând o durere de cap. Nu se remarcă nici o practică publicitară de a atrage atenția, fontul folosit este unic și nu are intervenții specifice promovării de tip publicitar din ziarele vremii.

Ceea ce este interesant și fapt care face ca reclama să se diferențieze de restul, este modul de abordare al promovării, și anume faptul că reclama este tratată ca o știre. Formatul aplicat apare în pătratul tipic de știre, iar personajul este reprezentat ca un om care istorisește o întâmplare. „Groaznic mă durea capul” este titlul utilizat și după urmează corpul reclamei, care este transpus, într-o manieră prietenească, familiară, dezvoltându-se ca o poveste cu final fericit și un îndemn la sfârșit „Îl găsiți la orice drogherie sau farmacie”.

Figura 39, reclame la diverse produse antinevralgice, găsite în mai multe numere ale ziarului Universul și Dimineața.

Se remarcă o reclamă la medicamentul „Quadronal” (Fig.), prin modul de promovare inedit și soluția de a-și recompensa clienții. În corpul reclamei se găsește un bon, care o dată adus la una din farmacii, cu achiziționarea unui tub de 20 de pastile sau a 2 tuburi a câte 10, se primește un „etui de nickel”, unde se depozitează medicamentele dar poate juca și rol de oglindă. Acest tip de publicitate este prezent și în ziua de azi și astfel putem să ne dăm seama că metodele de promovare nu s-au schimbat, ba dimpotrivă s-au specializat și au evoluat în direcția aceasta, dezvoltând o publicitate de informare și recompensare a clientului. Reclamele la antinevralgicul „Quadronal” sunt în concurență cu alte produse existente pe piață și spațiul alocat în paginile ziarelor ne face să credem că această firmă alocă un buget destul de mare promovării produsului. În spațiul alocat reclamei pe lângă imaginea sugestivă cu personajul care avea mima diferite afecțiuni care puteau fi tratate de medicament, avem o informare scrisă cu privire la acțiunea acestuia, detalii despre locațiile de unde poate fi achiziționat, dar și o informare de preț, în funcție de cantitatea dorită. Aceste date sunt specifice reclamelor interbelice venite prin prisma faptului că spațiul alocat reclamei trebuia să aibă toate datele necesare achiziționării și ușurând munca de informare a cetățeanului interesat de procurarea doctoriei.

În urma cercetări am descoperit și „etuiul de nickel”(Fig.) promovat și promis clienților în urma expedierii bonului, se remarcă a fii un produs util și o strategie bună de promovare. În felul acesta clientul avea la el produsul oferit și astfel era o promovare continuă și de lungă durata. Acest aspect era foarte inteligent, mai ales într-o epocă în care oamenii nu erau bombardați vizual la tot pasul de reclame agresive și „țipătoare”, care puteau provoca o senzație de saturație psihologică. De regulă o astfel de cutie era păstrată de consumator și reutilizată în nenumărate rânduri, chiar dacă poate conținutul nu era cu medicamentul destinat, rămânea denumirea pe capac și prezența vizuală în posesia utilizatorului.

Figura 40, reclamă la „Quadronal” din ziarul Universul din 2 ianuarie 1922

Figură 41, etuiul din nickel, perioada 1930-1940, cel la care se face referire în reclama interbelică din ziarul Dimineața

Igiena dentară era un alt aspect care ținea de sănătatea cetățenilor interbelici și erau oferite produse care promiteau o îmbunătățire generală a cavității bucale. Un astfel de produs este promovat în ziarul „Universul” din anul 1933 și anume pasta de dinți „Dentol”, cu sloganul „Cine zice dinți frumoși zice: DENTOL…” (Fig.), care are o gamă largă de acțiuni „Creat după experiențele lui Pasteur, el întărește gingiile în câteva zile numai, dă dinților o albeață strălucitoare, purifică respirația și se recomandă în special fumătorilor. După întrebuințarea lui vei avea în gură o senzație de înviorare delicioasă și persistentă.” În anunțul din ziar apar trei chipuri zâmbitoare, două feminine și al treilea masculin, iar doi dintre ei par că ar fi prinși într-un posibil sărut.

Acest tip de promovare cu o tentă ușoar senzuală, începe să fie folosit în publicitate, încă de la sfârșitul primului război mondial, iar din anii 30, am observat că încep să apară mai multe figuri în anunțurile publicitare și atenția la detalii se face în funcție de piața de desfacere și de publicul țintă, astfel se construiește o nișă pentru produs dar și pentru brand-ul acestuia.

Un lucru interesant care apare în această reclamă, este elementul de promovare prin recompensarea potențialului client, și anume, oferirea unui cadou. În anunț apare un instrument de marketing destul de inovativ și revoluționar, care îl implică și mai mult pe privitor și rolul reclamei devine mai complex, pentru că potențialul client poate să primească o mostra gratis de tipul „franco” și să testeze produsul înaintea de al achiziționa. Acest mecanism aplicat este și unul psihologic, pentru că îl obligă pe client să ia contact mai mult timp cu firma și implicit cu produsul.

Figura 42, Reclamă „Dentol” din ziarul Universul, 1933.

În timp psihologia și reclamele ajung la rezultate extraordinare care pot să schimbe opinia cetățenilor sau să aibă trăiri când interacționează cu un oarecare produs din cauză că a fost asaltat vizual și repetativ de reclama lui. De la mesaje subliminale și până la a manipula cumpărătorul în mod senzorial, acestea sunt mecanisme aplicate conștient în publicitate, iar în ziarele interbelice ne dăm seama că deja acest aspect era aplicat, chiar dacă este vorba de o etapă incipientă.

„Alături de diferitele trucuri care încercau să atragă atenția producătorilor, negustorilor, editorilor de publicații, și nu în ultimul rând publicului, proprietarii agențiilor de publicitate vor evidenția ori de câte ori vor avea ocazia-ocaziile și le vor construi, căci făcea parte din profesia lor acest tip de demers-rolul cu totul special al publicității.”

Figura 43, 44, Reclame pentru produse de igienă orală, „Botot” și „Bianco”

O alta marcă de pastă de dinți prezentă pe piață este „Botot” (Fig.), promovată: „este cea mai veche marcă de dentifrice din lume”. Acest produs este creat de doctorul Julien Botot la Paris, în 1755, pentru regele Ludovic al XVI-lea, considerat cel care a inventat pasta de dinți și apa de gură în varianta cunoscută, iar marca „Botot” se găsește și acum pe piață.

Cunoscuta marcă de parfumuri românești cu „pretenții de producție franțuzească”, „Legrain”, are în palmaresul său și o pastă de dinți, care vine cu sloganul de promovare „De la primul dinte…”, fapt care indică o utilizare de la o vârstă fragedă și care oferă, punctat, mai multe sfaturi „obișnuiți copii cu Pasta de dinți Bianco”, avantaje „întreține coloarea albă sănătoasă a dinților, întărește gingiile…” și beneficii „Spuma Pastei de dinți BIANCO desvoltă cantități mari de oxigen cari pătrund și în cele mai mici goluri dintre dinți…”. Toate aceste date din anunț sunt scrise cu fonturi diferite, pentru a oferii o dinamică vizuală și sunt acompaniate de un cap de copil, care zâmbește. O strategie foarte bună, de altfel, pentru a atrage atenția asupra datelor prezentate, printr-o dinamică a textului și zâmbetul pozitiv al copilului.

O altă pastă de dinți reprezentată este marca germană „Perlodont”, care se păstrează până în ziua de azi, dar momentul de notorietate al pastei de dinți a fost în Germania socialistă.

Figura 45, reclamă la pasta de dinți „Perlodont” regăsită în ziarul „Universul”, 1924.

Figura 46, reclamă la pasta de dinți „Dr. Pierre”, apărută în ziarul „Universul”, nr. 355 din anul 1932.

„Urodonal” apare ca un medicament de notorietate, produs în Franța de medicul și profesorul Lancereaux și promovarea lui nu este doar în ziarele românești, ci și în cele europene și chiar americane (Fig). Medicamentul se prezintă ca un remediu puternic pentru tratarea organismului, prin combaterea „acidului uric”, mai exact prin dizolvarea lui. „Urodonal” promite și combaterea gutei, reumatismului, arterio-sclerozei și poate acționa chiar și împotriva obezității.

Se duce o campanie agresivă de promovare a acestui medicament și am putut observa că acesta este produsul cu spațiul publicitar cel mai mare alocat în paginile ziarelor interbelice cercetate. Acest produs este atât de bine promovat încât apar pagini întregi în ziare doar cu reclama produsului și sunt detaliate toate acțiunile specifice de care se poate bucura o persoană care utilizează acest produs. Promovarea produsului, elaborat în laboratoarele din Paris de către medicul J. L. Chatelain, este amplă și depășește granițele României, ajungând în ziarele vremii din mai multe țări, ca Franța, Portugalia, Spania și chiar pe continentul american. Firma a angajat diverși graficieni care s-au ocupat de elaborarea ilustraților având ca factor principal surpriză și șocul, mizând pe o exemplificare vizuală a acțiunii asupra organismului uman. In ilustrațiile din reclame apar mai multe personaje sau doar un personaj care suferă de pe urma durerilor provocate de acidul uric.

Ilustrațiile produsului sunt foarte bine executate și compoziția lor este elaborată cu un centru de interes bine stabilit, iar subiectul principal al reclamei este fie un personaj chinuit de durerile provocate de acidul uric, fie este un doctor care aplică tratamentul rinichiului bolnav, fie este o grupare de oameni ilustrată în mod eroic, care au învins problemele cauzate de acest acid uric periculos.

Artiștii care au lucrat la imaginile utilizate de medicamentul „Urodonal” în promovare, s-au folosit de o grafică clară, menită să atragă atenția prin dinamicitate și tratarea subiectului. Astfel avem ilustrații cu o compoziție dinamică, care este extrem de elaborate, cu indicații medicale de administrare și întrebuințare a medicamentului, rezultând faptul că artiști care realizau ilustrațiile aveau cunoștințe clare de grafică și înțelegeau piața și publicul în același timp.

În urma analizei făcute am identificat mai multe stiluri de execuție dar și faptul că aceeași reclamă ilustrată se găsea în mai multe țări, ceea ce înseamnă că o dată cu execuția ei, promovarea se făcea la nivel internațional în același mod, doar adaptat pieței și limbii țării unde se comercializa. (Fig.) În figura de mai jos se exemplifică situația dată anterior, unde am constatat că aceeași reclamă apare pe piață în trei țări diferite, România, Franța (țara de producție) și Regatul Unit. Apare aceeași figură umană chinuită de durerile fizice, reprezentate sub forma unor clești care îl prind de diferite zone cu potențial de risc sau predispoziție la durere. Personajul exemplificat este cu o mână ridicată în semn de alertă, poziția fiind menită să ceară ajutorul unei forțe superioare, în acest caz se sugerează implicarea medicamentului, iar în afară de personaj, în corpul reclamei sunt descrise acțiunile medicamentului în funcție de țară.

Figura 47, reclame din ziarele interbelice, întinse pe cuprinsul unei pagini

Există concurență pe piață pentru aceleași afecțiuni și fiecare medicament promite tratarea adevărată a afecțiunilor și acțiunea asupra acidului uric, așa cum se găsește în corpul reclamei: „Se poate spune că UROFAN este adevăratul disolvant și eliminant al acidului uric.” Medicamentul nu are o reclamă la fel de bine pusă la punct dar oferă informații la fel de valoroase ca „Urodonal” despre acțiunea „exactă” pe care o are, chiar și o diagramă în care erau prezentate „provocările acidului uric”, de la gută, eczemă, urticarii, dureri sciatice etc. Descrierea lui este surprinzător de asemănătoare cu cea a lui „Urodonal”, fapt care ne face să ne gândim că avertismentul regăsit mereu în reclama la „Urodonal” –„este adevăratul remediu”, este o înștințare a faptului că pe piață sunt surogate. Aici intră „Urofam”, cu o denumire asemănătoare, acțiune asemănătoare „Urofan este ușor efervescent, plăcut de luat și are însemnata calitate de a nu avea contraindicație;” Cu o sticlă cu margini rotunjite, la fel ca medicamentul „Urodonal” și descrierea acțiunii în aceeași manieră „UROFAN disolvă acidul uric, tot UROFAN îl și elimină, fiind prin aceste calități arma ideală și unică contra tuturor bolilor ce derivă din această periculoasă otrăvire a organismuluo.”

Figura 48, Reclamă la medicamentul „Urofan” din ziarul Universul, 1937, p.17.

Pe piața medicamentoasă interbelică se găsesc mai multe medicamente care promit aceeași acțiune, unele cu o idee proprie și inovativă, de origine autohtonă și altele de producție externă, acestea si-au făcut loc pe piața românească, încă din timpul primului război mondial. Acest lucru era bun din mai multe puncte de vedere, dar mai ales economic, fapt care făcea ca piața să se pună în mișcare și deschiderea către nou era resimțită în toate activitățile comerciale.

„Păziți-vă de răceală!” este sloganul produsului Carmol, în una din reclamele regăsite în ziare (Fig.), produs care se găsește și în ziua de azi pe piață cu o acțiune similară cu cea a produsului interbelic. „Frecția cu Carmol” a rezistat pe piața românească vreme de aproximativ 100 de ani, luând ființă în anul 1921 prin fuzionarea a mai multor companii mici farmaceutice, trecând prin comunism, numele este făcut marcă înregistrată în anul 1978 și fiind utilizat cu succes și în perioada post comunistă.

Și acest produs beneficia de slogane atractive ca „CEA MAI BUNĂ FRECȚIUNE”, dar spațiul pe pagina ziarelor era mult mai mic și grafica nu era la fel de elaborată cum se regăsea la alte produse din aceeași categorie. O reclamă gândită și este prezentata ca o ilustrație de tipul „Chestia zilei”, cu două personaje caricaturale îmbrăcate cu pardesiu și pălării, în ploaie, unde are loc un dialog scurt „M’a patruns umezeala până la os Simt că am răcit’ – cum ajungi acasă fă o fricțiune cu Carmol *) și ți-a trecut.”

Figură 49, reclame diverse la „fricțiunea Carmol” din ziare, perioada 1922-1937

Prezența „Carmolului” în paginile ziarelor și revistelor interbelice nu era atât de mare și dominația absolută în categoria de produse de acest tip, o deținea spirtul „Diana”.

Figura 50, Reclame pentru produsul „Carmol”, din ziare diferite în perioada 1922- 1937

Printre remediile interbelice, își face apariția și un spirt care se recomandă a fi de „renume mondial” cu o acțiune unică, este vorba de „DIANA Franzbranntwein”, medicamentul intrase în portofoliul Agenției de publicitate Rudolf Mosse din anii 20, concluzionează Marian Petcu în 2002, cu care se tratează răceala, gripa și junghiurile. Acest spirt sau coniac francez cum mai era cunoscut, se găsea în concurență directă cu bine-cunoscutul „Carmol”, care se găsește și azi pe piață.

Reclamele la alcoolul de masaj „Diana” (Fig..) se găsesc în aproape toate ziarele interbelice, iar promovarea acestui produs este agresivă, având spațiu destul de mare dedicat față de produsele cu care este în competiție. Fiecare reclamă are central ilustrația care redă o sticlă de soluție „Diana” și în funcție de variantă, un prospect cu modalitățile diferite în care poate să fie întrebuințat. Aproape în fiecare apariție publicitară a produsului este vizibilă și sigla casei regale cu mențiunea „Furnizorii Casei Regale”, aspect care dădea încredere și reasigura clientul că: dacă regalitatea îl utilizează, înseamnă că este foarte bun! Într-o reclamă este menționat faptul că pe piață au apărut „surogate” ale produsului și sunt rugați să fie atenți pentru a nu cădea în capcana acestora. Alcoolul este promovat ca „produs mondial cu care servim de 40 de ani întreaga omenire”, o afirmație puternică dar de impact, iar din punct de vedere informațional nu se putea verifica dacă era adevărat sau nu pentru și în epocă nu era o autoritate să valideze aceste informații. „Diana” era un produs 100% autohton dar avea o promovare inteligentă și agresivă și acest aspect îl făcea să se remarce printre produsele cu aceleași efecte terapeutice.

Figură 51, diferite reclame la produsul „Diana” regăsite în periodicele interbelice

Din categoria medicamentelor dedicate tratării răcelilor există și produsul „Thermogene”, care are un pinguin pe post de mascotă și o scțiune diferită, o „vată termică” cu acțiune asupra locului unde este aplicată.

„Vata Thermogene, pusă pe locul bolnav, produce de îndată o căldură plăcută și durabilă, bolnavul se dimte ușurat și sângele reinviorat se duce către locul bolnav, înlătură durerea și aduce vindecarea. Înarmați-vă cu acest balsam.” Îm mod

Figura 52, „Thermogene”, Universul, nr. 2, 2 ianuarie 1937.

Pe lângă antinevralgice, frecții și medicamente menite să combată acidul uric, se pare că era o afecțiune destul de întâlnită sau era doar „o modă”, mai sunt și pilule de slăbit, „Jodillon” produs promovat ca fiind pentru publicul feminin,

Figura 53, anunțuri laxative și purgative din ziarul Universul, Realitatea ilustrată etc.

Aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa

aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa

Figura 55, anunțuri cu servicii medicale

III.4. Produse pentru gospodărie

Aaaaaaaaaaaaaaaaaa

Figură 56, reclamă aparate radio, prezentată în ziarul Universul, nr. 2, 2 ianuarie 1937, p.2.

Figura 57, reclamă la lămpi de radio din ziarul interbelic Universul

Aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa

Figura 58, reclame din periodice la motoare pentru uzul gospodăresc

În dezvoltarea socială care are loc se remarcă un magazin cu o publicitate și o ofertă extinsă a produselor. „La Vulturul de Mare cu Peștele în Ghiare” este denumirea interesantă și unică a magazinului deținut de Theodor Atanasiu în strada Bazaca (Fig.), înfințat în anul 1878. Acest spațiu cu o denumire inedită și atipică acestui tip de magazin, dar normală într-o epocă, când erau la modă denumirile hazlii date prăvăliilor, hanurilor ș.m.d., acesta ajunge să fie foarte cunoscut în epoca interbelică, datorită produselor fine și felurite pe care le avea la vânzare. De la mătăsuri japoneze fine, poplinuri, albituri, fețe de masă și multe altele. Dezvoltarea magazinului a dus la înființarea unui brand românesc care avea să se extindă pe mai multe generații.

„Strada Bazaca, nu foarte lungă, avea de-o parte și de alta clădiri rezemate cu temeinicie unele de altele și înălțate doar pe un etaj. Parterul fiecărei construcții era destinat prăvăliilor, unde se vindeau și se cumpărau tot felul de produse textile: pânzeturi, stambe, mătăsuri, stofe, materiale din lână sau sintetice, dar și rochii, jupoane, pantaloni, halate, costume, ori alte haine gata confecționate, precum și tot felul de accesorii. În fașa fiecărei prăvălii din Bazaca se aflau tarabe din scânduri pe care dimineața negustorii îți aranjau mare parte din mărfuri, deoarece vânzarea se desfășura mai mult pe stradă, magazinele fiind puțin încăpătoare și destul de întunecoase. Adesea tarabele, care aveau deasupra copertine pentru ca țesăturile să fie ferite de intemperii, înaintau atât de mult și dintr-o parte și din cealaltă, încât Bazaca aproape că nu vedea lumina zilei. Și, în ciuda locului îngust de trecere, din zori și până seară circulația era extremde intensă, încât imaginea care se crea era a unui furnicar de oameni, Bazaca devenind din stradă, un adevărat bazar. Camerele de la etaj, dacă nu erau locuite de către proprietari, care puteau fi și negustorii de la parter, erau date spre închiriere. Gurile rele spuneau că uneori acolo locuiau ori își desfășurau activitatea duduci nu tocmai în armonie cu moralitatea.”

Această descriere detaliată oferită de istoricul Lelia Zamani, ne oferă o imagine detaliată a vieții din vecinătatea magazinului „Vulturul de mare cu peștele în chiare”, care se remarca în perioadă datorită faptului că era în contrast față de celelalte prăvălii, prin faptul că era spațios și avea o ținută elegantă în contrast cu strada în sine. Acesta avea o reclamă evidentă, de dimensiuni mari, care se sesiza de la o distanță mai mare și atrăgea atenția cumpărătorilor, aceștia știau de existența lui, fie din ziar, fie din faptul că avea deja câștigată o oarecare notorietate în epocă.

„Datorită unei inteligente politici de prețuri, diversității mărfurilor și investițiilor punlicitare, va deveni cel mai mare magazin de țesături, textile confecții ș.a.m.d. În anul 1925, proprietarul magazinului moare, afacerea fiind continuată de Mihail Muntenescu (asociat în anul 1893) și de fiul fondatorului, Atan.Atanasiu.”

Reclamele dedicate magazinului, din periodice, sunt ușor recunoscut pentru că merg după un model anume: este vorba de un chenar care conține un personaj, o variantă grafică geometrizată sau simbolul magazinului, vulturul cu peștele în gheare. În partea de jos a reclamei este apar informațiile cu locațiile magazinului, iar în partea de sus se promova un anume produs. De obicei se făcea reclamă singulară la anumite produse cu o ilustrație bine aleasă, care era menită să atragă atenția. A fost o colaborare de succes a fost între magazin și graficianul H. Furch, care semnează majoritatea ilustrațiilor publicitare ale magazinului, timp de 10 ani din perioada 1925-1935.

Figură 59

Figura 60, fațada magazinului „La vulturul de mare cu peștele în chiare” din strada Bazaca, nr.1.

III.5. Anunțuri publicitare cu oferte de servicii

În perioada interbelică avea loc un schimb mult mai mare de mărfuri și implicit acest lucru trezea curiozitatea oamenilor în a vizita România și a interacționa cu cultura românească. Tot ce era din occident era apreciat și societatea se adapta rapid la toate trendurile, fie că erau de peste ocean sau din Europa. Pe lângă limbaj, care suferă modificări, apar franțuzisme și englezisme, iar călătoriile întreprinse de diferite personalități din pătura socială burgheză, care vizitează și iau parte la evenimente internaționale de mare anvergură reprezintă un aspect important care a dus și la o promovare a călătoriilor în rândul oamenilor simpli cu condiția să îți poată permite.

Alexandrina Cantacuzino era de părere „că tot mai multe țări adoptă limba engleză, mai puține cea franceză, deci trebuia învățată limba majorității. Iar România rămânea un termen de comparație: «Vă pot spune, că după ce am văzut jumătate din pământ, sunt mai mândră că oricând de țara noastră, care este o stea printre țări, de însușirile neamului acesta, care trebuie însă condus cu vrednicie, pentru ca să-și îndeplinească înalta lui menire.» Alexandrina Cantacuzino a fost invitată și la Casa Albă, prezentată președintelui Coolidge și a vorbit cu doamna Coolidge.” Astfel de experiențe duc la o diversificare a turismului și la dorința cetățenilor interbelici de a vizita alte culturi. Prin studierea periodicele, am descoperit anunțuri în paginile ziarelor sau revistelor, care oferă servici de tip circuit turistic sau voiaje transatlantice, către alte emisfere.

Astfel că în ziarul Universul, apare reclama unei societăți „Sarina”, care oferă broșuri și devize la cererea clientului, dacă binevoiește a se adresa la adresa specificată. Subiectul reclamei găsite în ziar este un circuit care are loc în Africa de nord prin Tunisia, Algeria, Maroc și Sahara, având denumirea de circuit „Tranzit”, cu promisiunea că se vor utiliza „vapoare moderne și rapide, hoteluri confortabile. Itinerarii foarte interesante și variate.” (Fig.) Această agenție mai oferă și croaziere la Antile, via New-York. iar această informația atrage atenția prin faptul că în acea perioadă era

Din aceeași categorie este o altă reclamă (Fig.) din ziarul Adevărul care are ca subiect principal călătoria de la Constanța la New-York cu ajutorul vaselor „Temistocles”, „Constantinopole” și „Magali Alexander”, sub pavilion britanic, al companiei „Byon Steamship Company Ltd. London”.

În urma cercetărilor făcute am descoperit că nava „Constantinopole”, este o navă cu o istorie interesantă, prin faptul că a avut o altă denumire înainte de aceasta, „Bremen”, fabricată în Germania și dată statului Englez ca recompensă de război. Nava pe când avea denumirea „Bremen” se remarcă prin faptul ca a fost prima ambarcațiune care a trecut prin locul scufundării Titanicului în anul 1912 în drum spre New-York și a răspuns apelului de urgență, dar s-a retras din a începe procedurile de intervenție pentru că îi urma o alta navă, care venea special pentru a începe acțiunea de recuperare a cadavrelor.

Anunțul oferă și informații despre facilitățile pe care le au vapoarele, dar și câte clase se găsesc la bord: clasa I, a II-a, și chiar a III-a, iar toate acestea se pot realiza prin intermediul biroui central al „M. Embiricos & Co.”.

Firma „M. Embiricos & Co” aparținea lui Menelaos Embiricos, un grec care activa în zona comerțului cu cereale și cărbuni, având linii regulate între Anglia, continentul european și Mediterană cu porturi principale la Dunăre și Marea Neagră, dar și cu transporturi transatlantice de lux sau de linie, între portul Constanța și New-York.

Figură 61, reclame la circuite de vacanță, din ziarul Universul și Adevărul

Aceste reclame sunt doar o parte din oferta turistică a vremii, în ziare se remarcă și promovarea stațiunilor balneare de pe teritoriul României, ca Băile Herculane, unde sunt promovate efectele terapeutice ale apei din zonă, dar și confortul de care se poate beneficia dacă se vizitează stațiunea.

Stațiunea Slănic Moldova, promovată ca „Karlsbad-ul României”, oferă foarte multe facilități și este în proprietatea Epitropiei „Sf. Spiridon” din Iași. Vizitatori au parte de: băi minerale, „apele minerale care tratează cu succes boalele de stomac”, instalații de fizioterapie, distracții și excursii, cazinou, cinematograf etc. Anunțul din ziarul Curentul are expuse toate informațiile necesare pentru a putea lua o decizie, vizitatorii au parte chiar și de reducere la C.F.R., finalizându-se cu îndemnul „Vizitați Slănicul-Moldovei!”.

O altă reclamă promovată este a stațiunii și își face loc în ziare este stațiunea Vatra Dornei, „stațiunea balneo- climatică”. Aici turiști pot beneficia de „băi carbogazoase și feruginoase în căzi de cupru, băi de nămol, conținând materii de extract eteric, băi de soare, -băi idroelectrice și de lumină, instalație completă de idroterapie sistem Winternitz, institut de radiologie, laborator clinic și balneologic ” etc”. Se mai specifică în anunț că prețurile sunt reduse și „cheltuelile de întreținere foarte mici”. În acest tip de reclamă apar toate elementele terapeutice disponibile cetățenilor sau celor interesanți de terapie.

În oferta de servicii se încadrează și anunțurile publicitare de tip buy-back care oferă clientului interbelic posibilitatea de a achiziționa produse cu o reducere semnificativă, cu condiția de a aduce un costul uzat la schimb. Acest tip de publicitate este benefică, atât pentru vânzător cât și pentru client, modul mercantil de a face promovare se naște sau mai bine zis se conturează în perioada interbelică și ajunge până în epoca noastră, suferind o stagnare în perioada comunistă, dar existând și atunci o publicitate de informare, într-o piață care nu este concurențială.

Anunțurile publicitare menite să atragă atenția viitorilor clienți folosesc fonturi de mărimi diferite, iar în anunțul exemplificat mai devreme ni-se aduce la cunoștință că la „1500 lei poate comanda oricine un pardesiu sau costum nou, aducând unul uzat la Postăvăria și Croitoria „LUX”.

Figură 62, oferte de servicii din perioada interbelică prezentate în ziare

III.5. Anunțuri publicitare cu oferte de servicii

III.5.1. Anuarul „SOCEC”

III.5.2. Anunțurile de interes public

III.6. Publicitatea instituțiilor de cultură

CAPITOLUL IV. GRAFICA ROMÂNEASCĂ INTERBELICĂ

IV.1. Frontispiciul ziarelor. Studiu comparativ

IV.2. Revista „Grafica Română”, redactată la Craiova

IV.3. Ilustrațiile regăsite în paginile ziarelor

Conform fondurilor analizate pe perioada cercetării, ne dăm seama că artiștii care făceau ilustrațiile periodicelor, fie nu îți lăsau semnătura pe ilustrații, fie apăreau sub pseudonim și identificarea lor era foarte dificilă. Un lucru era de știu și anume faptul că în țara noastră erau puțini pictori dedicați acestei arii artistice, iar conform lui Marian Petcu:

„ Cele mai multe creații grafice publicitare sunt nesemnate, prin urmare nu le putem atribui nimănui. Cu unele excepții, printre care cele semnate de graficianul H. FURCH, despre care nu am reușit să aflăm, din păcate prea multe.”

BIBLIOGRAFIE

Gáll Mihăilescu, Ștefania, Din istoria feminismului românesc: studiu și antologie de texte (1929-

1948), 2006, Ed. Polirom.

Gáll Mihăilescu, Ștefania, Emanciparea femeii române: 1815-1918, 2001, Editura Ecumenica.

Cosma, Ghizela, Femeile și politica în România: evoluția dreptului de vot în perioada interbelică,

2002, Pres Universitară Clujeană.

Cosma, Ghizela, Magyari-Vincze, Enikő, Pecican, Ovidiu, Prezențe feminine: studii despre femei

în România, 2002, Editura Fundației DESIRE.

Flers, René Al. De, Pamfil Șeicaru așa cum a fost : Un erou al întregirii naționali și jurnalist de

faimă al României, 2009, Ed. Didahia Severin.

Frunză, Victor, Destinul unui condamnat la moarte : Pamfil Șeicaru, 2001, Ed. EVF.
Majuru Adrian, Prostituția. Între cuceritori și plătitori, 2007, Ed. Paralela 45

Cosma, Gheorghe, Afișul Românesc, Ed. Meridiane, București, 1980.

Petcu, Marian, Istoria jurnalismului și a publicității în România, Polirom, Iași, 2007

Petcu, Marian, O istorie ilustrată a publicității românești, Editura Tritonic, București, 2002.

Micul dicționar academic, ediția a II-a, Academia Română, Institutul de Lingvistică, Ed. Univers

Enciclopedic, 2010.

Alexandru Ciorănescu, Dicționarul etimologic român, Ed. Saeculum, 2000.

SITOGRAFIE

Text de Dorothea Nicolescu, Tudor Arghezi – tipograf și ziarist, https://mnlr.ro/expozitii-on-

line/tudor-arghezi/, accesat ultima dată 08.09.2020.

Ce mărci autohtone au rezistat 100 de ani?, https://www.digi24.ro/magazin/stil-de-viata/ce-

marci-autohtone-au-rezistat-100-de-ani-1037709, accesat ultima dată 08.09.2020.

Neagu, Monica, Din istoria Consiliului Național al Femeilor Române și a mișcării feministe,

http://arhivelenationale.ro/site/wp-content/uploads/2018/06/RA-2015-12-negru-monica.pdf, accesat la data de 28.08.2020.

Reclama și brandurile românești în antebelic și în Primul Război Mondial, anii 1840-1918:

ateliere pe străduțe, retorica politicoasă, Calea Victoriei, paradisul femeilor, mașinării cu aburi și alte invenții trăznite, se întâmplă Marea Unire, https://muzeulpublicitatii.ro/2019/09/18/reclama-romaneasca-in-antebelic-ateliere-pe-stradute-retorica-politicoasa-calea-victoriei-paradisul-femeilor-masinarii-cu-aburi-si-alte-inventii-traznite-se-intampla-marea-unire/, accesat la data de 28.08.2020.

Daria Scripcaru, Nivea Brașov – fosta firma românească, https://fabricatinro.ro/nivea-brasov-

fosta-firma-romaneasca/, accesat la data de 28.08.2020.

Eugen Marola, Jurnalul Miss Romania 1930 și avatarurile concursurilor de frumusețe,

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/jurnalul-miss-romania-1930-si-avatarurile-concursurilor-de-frumusete, accesat ultima dată 08.09.2020.

Silvia Kerim, O regina in iarna: DINA COCEA, http://arhiva.formula-as.ro/2008/833/antologie-

as-68/o-regina-in-iarna-dina-cocea-10100#note, accesat ultima dată 08.09.2020.

Sandu, O. Educația feminină în societatea românească a secolului XIX.Online: miculparis.ro,

Acceast ultima dată: 27 Iunie 2019.

Frîncu, D., Divele perioadei interbelice. Povestea fiicei de general ajunse Miss România în 1931.

„Este brună, cu trăsături fine și posedă un admirabil corp“
Adevarul, April 13, 2017, https://adevarul.ro/locale/ploiesti/divele-perioadei-interbelice-povestea-fiicei-general-ajunsa-miss-romania-1931-este-bruna-trasaturi-fine-poseda-admirabil-corp-1_58ee38cf5ab6550cb8329cb0/index.html, Accesat ultima dată în: 27 Iunie2019.

Enciclopedia României, Smaranda Brăescu, http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Smaranda

_Br%C4%83escu, accesat ultima dată: 16.06.2020.

Enciclopedia României, Elena Caragiani-Stoenescu, http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/

Elena_Caragiani-Stoenescu, accesat ultima dată: 16.06.2020.

FILMOGRAFIE

Cuibul de viespi (1987), regia: Horea Popescu

Titanic Vals (1964), regia: Paul Călinescu

Gaițele (1993), regia: Nae Cosmescu

Emisiunea „Bonton” de la Digi 24 :

„Publicitatea de altădată”, emisă în data 14 octombrie 2012

„Emanciparea femeilor din România: perioada interbelică”, emisă în data de 9 martie 2014

Memorialul Durerii – Episodul 9 – Să nu ne răzbunați, Producător: Lucia Hossu-Longin

ANEXE

Exemple de Imagini cu reclame sau articole regăsite în periodicele interbelice

Reclame la medicamente