INTRODUCERE…………………………………..…………..…………..………..2 CAPITOLUL 1: CONACELE IN CONTEXTUL LOR …….5 Context istoric Amplasament CAPITOLUL 2:ARHITECTURA… [303958]

CUPRINS:

INTRODUCERE…………………………………..…………..…………..………..2

CAPITOLUL 1: CONACELE IN CONTEXTUL LOR …….5

Context istoric

Amplasament

CAPITOLUL 2:ARHITECTURA CONACELOR …….10

2.1 Volumetrie

2.2 Organizare planimetrica . Evoluție

CAPITOLUL 3: ESTETICA SPAȚIILOR ȘI DECORAȚIA……………..16

3.1 Exterior

3.2 Interior

CAPITOLUL 4 : STUDIU DE CAZ……………..27

4.1 Conacul Callimachi Văcărescu

4.2 Conacul de la Condeești

4.3 Conacul din Hoisești

CONCLUZII………………………………………………………………………….33

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………….36

[anonimizat], civilizația europeană a [anonimizat]. ,,Mi-e puicuța cam departe; De-ar fi noaptea trei conace, M-aș duce și m-[anonimizat]-e noaptea d-[anonimizat], frate, ce să fac !,, 2  Reședință a unui ispravnic sau a unui subprefect, a unui vizir sau a [anonimizat], uneori chiar cartier oficial.

[anonimizat] o [anonimizat] ȋn [anonimizat], [anonimizat] ,gust și pasiune.

[anonimizat]-clasic a [anonimizat], [anonimizat]-ungare în Banat și Transilvania. În aceaste regiuni se păstrează mai mult de 1300 conace de o mare valoare pentru patrimoniul cultural și istoric românesc. [anonimizat] i-[anonimizat], [anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat] o [anonimizat], acest lucru a [anonimizat] .

” [anonimizat],și care erau preocupările românilor în ceea ce privește lăcașul lor de închinare.[anonimizat] ,au prins obiceiul de a [anonimizat].Deseori ,o peșteră amenajată sumar și însemnată cu o cruce la intrare ,a fost transformată intr-o biserică, și nu rareori o simplă cruce de lemn sau de piatră înfiptă în pământ a ținut loc de biserică.”

[anonimizat] o [anonimizat] ȋnsoțite de suprafețe deosebite de teren . [anonimizat], [anonimizat].

Moștenirea deținută de românia este de peste 1200 [anonimizat], prăduite de locuitorii vecinătaților sau parăsite și lăsate in paragină. Dintre aceste 1200 [anonimizat]ul de ruină, am exemplificat următoarele: Guthman-Valenta din Hoghiz, unde acum 400 de ani trăia unul dintre cei mai bogați negustori ai Transilvaniei ; Conacul Nicolau, județul Prahova, un amestec de stil brâncovenesc si oriental ridicat in 1780, monument din clasa A; Conacul Callimachi Văcărescu , construit ȋntre 1882-1892, realizat pe fundațiile conacului construit de familia Mănescu in sec. XVII și construit sub atenția arhitectului Paul Gottereau. În prezent acesta este parțial distrus ; Conacul familiei Chiroiu de la Condeești, Urziceni, jud. Ialomița , situat în zonă de câmpie , este o creație mixtă, pe de o parte cu forme volumetrice și decorative bazate pe stilul național al lui Paul Smărăndescu (1881-1945) .

Lucrarea de față își propune o analiză asupra arhitecturii conacelor din Romania și este structurată pe patru capitole ,cuprinzând informații despre potențialul urbanistic al ansamblurilor conacelor boierești din spațiul rural , despre organizarea funcțională a acestora, decorația exterioară și interioară și studii de caz asupra unor exemple cu valoare istorică. Abordarea exemplelor constă ȋn influența lor pe parcursul timpului, atât la nivel istoric cât și al evoluției arhitecturii pe teritoriul Romanâei.

O lucrare a arhitectului Paul Smarandescu este deosebit de utilă ȋn a demonstra direcția arhitecturii pe teritoriul nostru, nivelul influențelor occidentale și modelul transcedental impus drept inspirație.

Analiza conacului Callimachi Vacarescu reprezintă pe lângă valoarea istorică, punctul de plecare al lucrării de față, adânc amplasat in amintirile copilăriei mele, când acesta era ȋncă in stare funcțională și reprezenta subiectul multor poveștiri sătești.

Analiza conacului din Hoisești, lângă Iași unde a copilarit G.M.Cantacuzino, scoate la lumină diferite valori, atât istorice cât și spirituale și este prezentat din altă perspectivă profesională de către Dragoș Ciolacolu.

Conacul din Condeesti/sursa -Monumente Uitate

Conacul Callimachi Vacărescu/ sursa-arhiva familiei

CAPITOLUL 1: CONACELE IN CONTEXTUL LOR

1.1Context istoric

La 1921, țăranii erau împroprietăriți cu pământ (5-10 ha)prin legea agrară,, precedată de Decretele-lege privind exproprierea marilor moșii mai mari de 100 ha în Vechiul Regat (1918) și în provincii (1919-1920) ,,. Drept urmare moșiile au fost ȋmpărțite ȋntre membrii familiilor in scopul protejării avuțiilor, iar pe noile proprietăți au fost ridicate de către arhitecți cunoscuți, impresionante case boierești. După această perioadă plină de reglementări, vechile familii au intrat ȋntr-un proces de ȋnlăturare, iar bunurile, proprietățile și restul avuțiilor au fost degradate, pierdute, jefuite,părăsite,toate intr-un proces lent și controlat.

Monumente datate cu precădere în secolele XVIII-XIX, conacele preiau moda apuseană de reședință pe moșie, cu rădăcini în arhitecturile efemere ale epocii fanariote. Tipologia de casă pe care o evocă acest program sunt parte a istoriei culturale și mentalităților din provinciile românești.

” Din vremurile îndepărtate și întunecate ale existenței poporului românesc ,nu avem știri precise din care să putem înțelege pe deplin cum era organizată biserica,și care erau preocupările românilor în ceea ce privește lăcașul lor de închinare.Se poate afirma totuși că strămoșii noștri ,de îndată ce au fost creștinați ,au prins obiceiul de a clădi bisericuțe de lemn,care desigur nu se deosebeau prea mult de casele lor de locuit.Deseori ,o peșteră amenajată sumar și însemnată cu o cruce la intrare ,a fost transformată intr-o biserică, și nu rareori o simplă cruce de lemn sau de piatră înfiptă în pământ a ținut loc de biserică.”

In sec. XVII apare noțiunea de conac, cu rădacini ȋn vechile și ȋntinse suprafețe boierești. Prin centralizarea statului, nivelul de importanță al familiilor nobile scade direct proporțional cu noțiunea de curte boierească, aceasta din urmă devenind sinonimă cu cea de gospodărie boierească. O perioadă de emancipare face ca aceste reședințe să evolueze și se stabilește un ritm sincronic cu cel al civilizației europene prin introducerea unui stil neoclasic cu infulențe bizantine.

În România se păstrează aproximativ 1000 de conace, ce s-au ridicat până in anul 1900. Dintre acestea o parte se găsesc în Transilvania și Banat, peste 300 se găsesc în Oltenia, Muntenia și Dobrogea,și mai mult de 300 se găsesc în Moldova. Pentru arhitectura veche a românilor nu este caracteristică arhitectura de piatră ori cărămidă, ci cea de lemn. Până în secolul XVIII clădirile din alt material sunt considerate excepții, în secolele XIX – XX se înmulțesc cele de cărămidă ori de piatră, înlocuind multe din cele de lemn, exceptand clădirea bisericilor de lemn care nu încetează până astăzi, poziția, planul, construcția, formele arhitecturale, dimensiunile, proporțiile și chiar unele detalii sunt aceleași.

” Într-o țară acoperită aproape în întregime cu păduri,cum a fost a noastră,este firesc ca și clădirile și locuințele să fi fost aproape exclusiv executate din lemn, așa cum sunt și astăzi majoritatea caselor țărănești mai vechi, păreți de bârne sau de chirpiciu, pridvoare cu stâlpi de lemn ciopliți cu îngrijire și adesea ori cu multă imaginație, uluce și balustrade de scânduri traforate. Este probabil ca în afară de cetățile de apărare, de reședințele domnești și boierești și de unele biserici mai importante, toate casele și chiar majoritatea bisericilor de prin orașe și sate erau făcute din lemn.”

Făcând o paralelă cu evoluția bisericii de lemn care la început nu avea turn, iar în interior avea o singură boltă cilindrică, pentru toate cele trei părți, conacul preia cateva elemente cu caracter volumetric si stabilește unn limbaj comun . Biserici fără turn există și astăzi în diferite zone ale țării,în primul rând acelea care nu au clopot. Clopotnița era așezată lângă biserică,cu timpul aceasta fiind așezată mai aproape de biserică, având un singur acoperiș cu biserica, apoi a fost așezată deasupra tindei, care din acest moment nu mai are boltă cilindrică ca și nava, ci un tavan simplu. Către sfârșitul secolului XVIII biserica are și un pridvor deschis. Este bine de menționat și trasaturile comune dintre biserica și conac, construcții ce ȋmparțeau aceeași proprietate ca semn de respect pentru locuitorii așezarilor respective . Meșterii acestor clădiri nu formau o clasă socială aparte, ci erau țărani români, aceștia fiind cunoscuți ca mari meșteri ai lucrărilor de lemn.

” Indiferent de zonă bisericile de lemn prezinta câteva trăsături fundamentale comune: planimetria dreptunghiulară,boltirea navei,acoperișul în patru ape,la care se mai poate adăuga și calitatea construcției.Astfel o construcție fie ea laică sau religioasă ,este alcătuită din două elemente esențiale de construcție :elemente de susținere (pereți ,stâlpi,grinzi) și elemente susținute (bolți,tavane,acoperiș,streașină).

Predominant ca material de construcție era lemnul de stejar,și apoi cel de gorun.Pentru confecționarea șiței pentru acoperiș se folosea lemnul de cea mai bună calitate,drept și fără noduri.Ca și tipologie planimetrică,aceasta,deși era diferită de la o zonă la alta, se poate vorbi totuși de o unitate .”

În Oltenia, ca și în celelalte regiuni, lemnul a fost folosit sub toate formele: de la trunchiul de copac curățit numai de ramuri până la cele mai felurite grinzi ecarisate și cele mai fine elemnte cioplite și fasonate. Lemnul este poate singurul material care a fost el singur folosit pentru realizarea în întregime a unei biserici și chiar a unei locuințe: stâlpi de susținere, pereți exteriori și interiori, grinzi,tavane,șarpante,balustrade,pardoseli,uși,ferestre și aproape întregul mobilier. Piatra a fost și ea utilizată în mod obișnuit sub forma de bolovani de râu sau de cioplitură. O parte însemnată era așezată pe o fundație de piatră, înălțată cu 30-40 de centimetri deasupra solului. Această fundație avea rolul de a proteja talpa construcției de umezeală. Soclul acesta era confecționat din bolovani de râu, care erau mai mari la colțuri și mai mici în rest. Bolovanii aceștia erau legați între ei printr-un amestec de pământ cu pleavă numită ciamur.

Opere ale arhitecturii populare – bisericile de lemn dar și locuințele au fost făurite din materiale fragile și pieritoare: lemn, pământ, cărămidă, stuf, pânză, având astfel o durată relativ scurtă. Foarte puține biserici de lemn din cele care ni s-au păstrat au o vechime mai mare de două sute de ani. Arhitecturii de lemn, considerată ca artă populara, i-se atribuie un rol foarte important în formarea arhitecturii monumentale de piatră și zid.

În arhitectura de lemn românească, se simte o lungă tradiție, care ne îndreptățește să credem că la români biserica de lemn a existat din cele mai vechi timpuri.

”Un aport prețios și un mare pas înainte a fost făcut de către meșterii populari atunci când au trecut din domeniul programelor domestice la rezolvarea problemelor puse de arhitectura religioasă. Ca și casele țărănești,conacele și bisericile de lemn, ne înfățișează, în cadrul unității lor stilistice naționale, și unele trăsături particulare, caracteristice marilor provincii: Transilvania, Țara Românească și Moldova. Meșterii populari au cultivat cu deosebită artă și pe scară întinsă arhitectura de lemn, numeroase conace și biserici de sat ce ni s-au păstrat, sunt de o remarcabilă ținută și reproduc in pitoreasca lor înfățișare și frumusețe tipuri și forme caracteristice . ”

Din punct de vedere al modului de construcție ,problemele tehnice esențiale au fost :aceea a elementelor principale de susținere :pereți,grinzi,stâlpi și aceea a elementelor susținute,ce formeaza acoperământul edificiului:tavane,bolți,streșini și învelitori.

Felul de așezare al lemnelor în construcția pereților ,aspectul exterior al unor biserici, ,precum și modurile de îmbinări ,stabilesc îndeajuns o linie esențială de caractere tradiționale.

Lemnul pentru confecționarea pereților se prezintă fie sub formă de bârne groase , trunchiuri de copac cojite dar nelucrate,fie sub formă de grinzi cioplite pe patru fețe ,de secțiune pătrată,sau de secțiune dreptunghiulară.Legarea între ele a lemnelor la colțurile clădirii se face prin îmbinarea după unul din cele două sisteme populare ,numite:în ”cheotori”, în ”căței” sau în ”chei”.

Fig. 1. Sistem de îmbinare a bârnelor-în unghi drept Fig. 2. Sistem de îmbinare în”cheotoare rotundă”

1.2Amplasament

Centre meșteșugărești, agricole, conacele boierești au fost gândite ca elemente autonome, adevarate citadele spre deosebire de standardul urban de locuire.

Anexele evoluau in jurul acestor surse de venit comunale, sătești și dezvoltau o serie de factori profesionali. Biserica, școala, instalații tehnice și comunități sătești ce purtau numele proprietarilor, asigurau buna funcționare a satelor, astfel ȋncât, puse la un loc, reprezentau motorul ȋntregii țări. Cât privește orientarea conacul se pare ca preia poziția bisericii care sta cu altarul spre răsărit, spre lumină, aceasta fiind strâns legată de creștinism. Biserica trebuie să fie un mijloc de orientare pentru oameni și din punct de vedere al așezării ei . Într-un sat totul se petrecea și se învârtea în jurul bisericii.

Reședință propriu zisă, era arhivă de valori culturale, o sursă istorică remarcabilă și mijlocea reuniunea elitei care făurea politica țării. Un exemplu remarcabil ȋl găsim și la conacul Callimachi unde generalul Vacărescu, mare bibliofil deținea una dintre cele mai mari colecții.

Prorietatea familiei Callimachi/sursa-arhiva familiei

Amintind de conacele Rosetti din Solești și Căiuți, Sturdza din Cristești, Mavrocordat din Dângeni, Ghica din Deleni, Polizu din Maxut, sau Știrbey din Dărmănești, acestea sunt doar câteva din marile nume ce au scris istoria modernității noastre și au făcut din proprietațile lor adevărate puncte de reper urbane .

Boierimea și aristocrația autohtonă, cei mai de seamă reprezentanți, și-au realizat pe moșii, prin imitarea stilurilor vremii din apus, adevărate reședințe, conace și palate.

Cu un stil neoclasic in Moldova și eclectic francez in Muntenia, prin inspirație rusească, unele curți boierești aflate in ruina astăzi, se pot localiza ȋn funcție de biserică-paraclis cu rol de necropolă din vecinătatea Casei sau a școlii utilizate pentru copii proprii și ai satului.

CAPITOLUL 2: ARHITECTURA CONACELOR

2.1 Volumetrie

Curțile domnești sau boierești și construcțiile de natură religioasă sunt caracterizate ȋn egală masură prin elemente proprii arhitecturii bizantine precum – cupola, arcul, coloana și prin gândirea spațială și funcțională deosebită . O trăsătură caracteristică a conacelor și a bisericilor din România, în general, este limbajul sculptat al portalelor de la intrări. Acestea sunt încărcate de un simbolism religios, având ca elemente definitorii figuri geometrice: rozete, funii, unde de ape, romburi . Figurile geometrice sunt completate de multe ori cu elemente precum : cruci, brazi, flori, animale, păsări, corpuri cerești, obiecte, figuri umane. Aceste elemente sunt îmbinate in diverse compoziții simple sau mai complexe și pot acoperii toată suprafața portalului, uneori extinzându-se și la pereții din jur. Intrarea este definită stilistic mai ales de ancadrament, în funcție de zonă sau de modul in care meșterul și-a imaginat acest décor, mai abundant sau mai temperat. Brâul în torsadă, o prelungire a celui care înconjoară biserica, este elementul cel mai utilizat pentru marcarea portalului. Acesta pornește de la bază sau doar de la jumătatea montanților urcă și înconjoară ușa, ținând la mijloc o cruce sculptată în relief. Baza pe care se sprijină brâul este un dreptunghi la rându-i încrustat cu denticuli sau cu un semn de meșter. În lipsa acesteia, brâul pleacă direct din rozetele care marcchează cardinal montanții, torsada putând fi uneori pictată asemenea ușii sau diferit. Motivul din jurul deschiderii este câteodată o combinație de torsadă cu un brâu simplu ori o frânghie dublă în tandem cu delicate ghirlande vegetale și florale. În lipsa acestora ancadramentul poate fi de-a dreptul simplu ori purtător de inscripții. Lintoul, piesa de lemn dintre cei doi montanți, acoperă uneori partea superioară a ușii, este traforat, obligând canatul la același traseu, este bogat decorat, iar când ornamentele sunt absente poartă doar pisania săpată în lemn. Ușile pot fi monolit sau din două canaturi baroc, acoperite cu motive geometrice și florale participă la rându-i la repertoriul decorativ al deschiderii împreuna cu balamalele din fier bătut. Portalul, prin mesajul încrustat în el, este o adevărată operă de artă ce ne dezvăluie participarea unui mare meșter de biserici care dorește să atragă privirea și să își lase amprenta asupra unei intrări. Configurația portalului se poate repeta uneori de la o biserică la alta, având o formă aproape identică. Această repetiție se întâmplă datorită itinerariului meșterilor dar și faptului că alți meșteri au preluat compoziția portalului întocmai.

Brâul median, asemeni celui care împarte în registre pereții bisericilor de zid ,ȋnconjoară biserica, fiind întrerupt doar de ferestrele mari sau mici ori de intrarea în biserică, unde se încheie cu capete de cal sau urcă în jurul ușii. Firav sau robust, dublat de denticuli, colorat, îngropat sub tencuială, forma lui imită împletitura frânghiei, fiind săpat în grosimea blanei de stejar sau aplicat. Ferestrele bisericilor de lemn din Oltenia sunt de dimensiuni mici și au forme variabile, frecvent asimetrice, caz întâlnit la biserica din Stroiești. Mai rar ferestrele au și ancadrament ori pervaz, cu golul desenat de grilajele din fier bătut (precum cele de la biserica din Opătești) alternează cu răsuflători înguste sau în linie frântă. Structura în patru ape a învelitorii,cu pante domoale sau ascuțite, era acoperită cu șiță, șindrilă, draniță ori preștilă, fag sau gorun, despicată și trasă la cuțitoaie. La baterea ei se foloseau cuie din lemn de tisă. Acoperișul bisericilor este un element funcțional, dar și estetic,care contribuie major la aspectul general al bisericii. Bătută pe unul sau pe trei straturi,șița se petrecea peste coama acoperișului pe direcția ploilor și vântului, fiind mai degrabăcrestată, iar capetele erau marcate de cruci simple de lemn sau din fier bătut.

Majoritatea turlelor și clopotnițelor au fost construite în secolul al nouăsprezecelea deasupra pronaosului,determinând în multe cazuri renunțarea la bolta în leagănși înlocuirea ei cu un tavan,pentru o mai bună susținere. Accesul se face din pridvor, pe o scară abruptă ce ajunge în pod și de aici pe alte trepte direct în clopotniță. Atunci când au fost construite odată cu biserica, au fost echilibrate cu ansamblul, însă multe dintre adaosuri au uitat proporțiile, fiind ori prea înalte, precum cel de la Racu și Horezu, ori copleșitoare, precum cea de la Bălțățeni. Puține la umăr au fost ridicate și turle peste naos, cu dimensiuni nu tocmai potrivite, dar care sporesc pitorescul ansamblului, astfel de exemple avem la Dumbrăvești, Mălaia,Măgureni.

Clopotnițe de lemn, tablă, de zid au fost construite alături de biserici. Un caz particular este turnul clopotniță de zid de la Grușetu, înălțat și pictat între 1840-1843.

Conacul Callimachi Vacarescu/ sursa-arhiva familiei

Decorațiunile ȋmpreuna cu detaliile dovedesc ȋncă odată măiestria execuției și trecerea plină de sensibilitate de la stilul bizantin la cel neoclasic, prin etape renașcentiste si baroce. Natura materialelor cu care au fost construite conacele, este una nobilă si rezistentă, precum piatra sau caramida arsă -fiind astfel puse in operă prin tehnici constructive locale.

Conacele din Muntenia dovedesc o complexitate mai mare decât cele din Moldova, dar cele din urmă ies ȋn evidență prin păstrarea unor elemente de mare originalitate stilistică și valoare monumentală.

Intervenția lui Paul Smãrãndescu pare să fi influențat direcția arhitecturală pe teritoriul țării noastre. Acesta, influențat la rândul lui de expozițiile internaționale de artă și arhitectură europene, la care a participat, a stabilit noi principii, aplicate mai târziu in lucrările sale. Fiind profesor la școala de arhitectură, acesta era atras de noile teorii și principii stabilite in domeniu .

Reședința de la Condeești, reprezintă o operă mixtă, prin care acesta stabilește un nou stil, din care derivă forme volumetrice, decorative și un partiu inspirat de natura funcționalistă a locuințelor realizate de Wright pentru fermierii americani din Preerie .

Conacul din Condeești/ sursa -Monumente Uitate

Conacul din Condeești/ arhiva familiei

2.2 Organizare Planimetrica

Până la influențele lui Wright/ asupra lucrărilor lui Paul Smãrãndescu/ „…vilele rurale-conacele se dezvoltă pe orizontală pe un ax major si două axe secundare perpendiculare pe primul; într-o asimetrie totală, după cum vom vedea, generat de noile infuzii ale curentelor „organice” americane si „1900” europene.”, putem vorbi de o planimetrie influențată de dispunerea funcțiunilor in casa tradițională săteasca de unde apare dezvoltarea conacelor complexe .

Scopul principal in organizarea planimetrică rămăne, etalarea meritelor, atât ale trecutului cât si ale prezentului, ȋn așa fel încat cele doua să nu determine falsitate, sinceritatea fiind abilitatea ce poate intreține adevărul .

Radu Rosetti / precizează următoarele: curtea veche, patru camere, un pridvor strâmt, două din camere separate de alte două prin mici spații intermediare,ferestre mici, gratii de fier și uși intr-un canat. Curtea inconjurată de ziduri ȋnalte de bolovani, de-a lungul lor sunt atemanșele, clădirea construită pe o denivelare de o inălțime pronunțată din față către spate. Conacul avea un om ce ȋntreținea grădina „a la francaise „ ce cuprindea și o fântână .

Constatăm o nouă formă de conversie a vechilor obiceiuri. Dragoș Ciolacu stabilește ȋntr-un studiu de caz câteva aspecte principale de conservare a conacelor, ce pot fi folosite cu succes și anume : • aspectul istoric – păstrarea sensibilității locului, fără a denatura autenticitatea; • aspectul arhitectural – realizarea unei articulații coerente și nestânjenitoare între vechi și nou; • aspectul funcțional – găsirea funcțiunii potrivite să satisfacă atât dinamica urbană cât și nevoile economice; • aspectul spațial – reamenajarea spațiului în sensul adaptării la situația actuală; • aspectul social – obligativitatea de a mulțumi toate așteptările și nevoile unei comunități. Planimetria însă este influențată de dispunerea funcțiunilor în casa tradițională sătească din care se dezvoltă conace cu funcțional complex.

Principala abilitate constă în a face ca, atât trecutul cât și viitorul, să își etaleze meritele, fiecare în felul său, fără ca nimic să pară fals și astfel încât să poată fi recunoscute.

„ Dacă vrem să supraviețuiască, ele trebuie reutilizate. Dacă nu, ele trebuie desființate. Dacă le reutilizăm, trebuie să ținem cont de pertinența reutilizării lor. „/

Din acest studiu de caz realizat pentru Conacul din Hosiești de langa Iași, locul copilăriei lui G.M.Cantacuzino , putem constata structura funcțională a proprietății boierești, precizată in contextul istoric mai sus , „ …a dispărut după 90, pe locul său fiind doar bălării care acoperă fundațiile. In vecinătate ȋnsă s-au păstrat capela și școala cu conacul, fiind amplasat in centrul localitații deoarece acesta s-a dezvoltat ȋn jurul reședinței, formau un nucleu de civilizație urbană. Refacerea conacului dar și a ȋntregului ansamblu ar pune pe harta culturală o zonă de veche tradiție.

Propunere de reactivare și restaurare a conacului Callimachi Văcărescu/ Comanescu Gabriel/ diplomă 2017

CAPITOLUL 3: ESTETICA SPAȚIILOR ȘI DECORAȚIA

Atât estetica spaților, cât și cea a spațiilor interioare au fost afectate de o schimbare a valorilor , de la cele orientale la cele occidentale, toate in perioada sf. Sec.XVIII-lea și ȋnceputul sec. XIX-lea . Elitele adoptând pe parcurs mobilier ȋn stil european, concurând o lungă perioadă cu cel de influență turcească .

3.1 Exterior

La Mogoșoaia ca și la Potlogi , fațadele principale, colțurile și ancadramentele erau pictate cu motive asemănătoare cu cele din interior .

Peleșul, Pelișorul, palatul construit la Sinaia pentru urmașii Coroanei/, toate ilustrau perfect sensibilitatea proprietarilor și dorințele lor extravagante, spiritul Renașterii germane, arta la 1900, toate ȋntr-un tablou plin de culori și armonie. Combinația stilului eclectic și Art-Nouveau/ cu elemente celtice și bizantine au definit atât decorația exterioară cât și cea interioară a palatului de la Cotroceni, la cererea prințesei Maria.

Palatul Cotroceni, restaurat de Paul Gottereau,fațada estică, Al. Antoniu, „România la 1900”/

sursa-Irina Spirecu de la Orient la Occident

În Prahova generalul Văcărescu inspirat de reședința regală, introducea in arhitectura conacului de la Mănești , cu ajutorul arhitectului Paul Gottereau la 1882, vaste terase cu arcade susținute de coloane din lemn sculptat, turnul cu foișor in vârf , vitralii executate de R. Ziegler/. Vitraliile erau des acoperite cu reprezentările membrilor familiei, diferite compoziții decorative geometrice și blazoane nobiliare românești.

Proiect de diplomă- Reactivare si restaurare/ Comanescu Gabriel/ 2017

Detaliu din decorația parietală exterioară a castelului,

fotografie din atelierul Ihalsky, colecția Mădălin Ghigeanu /

Irina Spirescu –De la Orient la Occident

Cu o ȋnfațișare țărănească , castelul Peleș cuprinde ȋn compoziție ferestrele mari, acoperite cu vitralii, zăbrele masive și elegante din fier, galerii pline cu flori, acoperișul ȋnalt ȋmpanzit de mici ferestruici. Încântător prin aspectul rustic dat de utilizarea lemnului și detaliile lucrate in lemn, acesta a devenit un adevărat reprezentant al spiritului epocii romantice .

Peleș/ sursa-Irina Spirescu –De la Orient la Occident

Peleș/ sursa– Irina Spirescu

–De la Orient la Occident

Stilul Renașterii Germane a impus câteva condiții precum: siluete capricioase, o articulație variată de profile, utilizarea lemnului și particularități multiple, acestea oferind clădirilor impresia de antic.

Peleș/ sursa-Irina Spirescu–De la Orient la occident

Peleș in timpul construcției / Irina Spirescu –De la Orient la Occident

Castelul Pelișor, cărți poștale din colecția Lucrețiu Tudoroiu/ Irina Spirescu –De la Orient la Occident

3.2 Interior

Arhitectura și decorația interioară din sec XIX sunt rezultatul transformărilor rapide a societății românești și a stilului de viață bazat pe modelul occidental contemporan .

A existat o prelungire a culturii orientale, pană ȋn secolul XIX, dec. trei_patru, constatată și in casele micilor negustori și boieri . Măsuțele joase din lemn traforat, cu intarsii de sidef sau fildeș, de formă pătrată sau poligonală, taburete cu picioare strunjite , etajere ornamentate bogat cu traforuri, divanuri acoperite cu covoare , acestea sunt câteva din elementele decorației interioare.

În Țara Românească decorul pictat se constată prin secolul XVII , destul de târziu ,dar mult mai elocvente decât cele din Moldova . Interioarele palatelor pictate in epoca boierilor Cantacuzini și a lui Brâncoveanu, prezentau portrete domnești, teme istorice și subiecte cu conținut religios.

Ceasul regelui Carol I, din sufrageria privată,

amenajată în stilul Renașterii germane.

Irina Spirescu –De la Orient la Occident

Sistemul de decorație/ constă in executarea unui stuc, a unor ornamente florale, ȋntr-un relief plat, zugrăvite in culori vi pe fond de aur, cu contururi negre sau verzui-ȋnchis, roșu și albastru de cobalt. Motive principale-laleau, floarea de păr, caprifoi, zambile de inspirație persană, legate de argintăria și miniaturile turco -persane a veacului anterior. Redimensionate pentru asocierea unui decor mural, acestea se ȋmbină cu frize ȋnguste, create din romburi fațetate, având origini arabe foarte raspandite in arhitectura islamică. Arabii la randul lor au gasit decorul de stuc in monumentele bizantine, caracteristic monumentelor din zonele sărace ȋn piatră. Aplicat și ȋn arta otomană, este realizat ȋntr-un relief plat și colorat, dând impresia unei linii umbrite ce accentueaza desenul, iar motivele privite de la distanță apar foarte conturate .

Apartamentul regal, fotografii din atelierul Ihalsky, colecția Mădălin Ghigeanu

Dispunerea și forma câmpurilor ornamentate variau de la ȋncăpere la ȋncăpere, situație prezentă in reconstituirea Palatului de la Potlogi și Mogoșoaia(in baza fragmentelor originare ).

Similitudini apar și ȋn palatul cantacuzinesc de la Măgureni, unde s-au folosit motive islamice de tip”rumi”, ȋmbinate cu arabescuri și elemente de origine persană, naturaliste, florale.

În casele boierești se introduc in sec-XVIII sucaturi cu influențe baroce. Se ȋmpodobesc cu motive zugrăvite și arcadele și intradosurile arcelor de la foișoare, ușile și ferestrele. Motivele de origine sunt transformate și adaptate arhitecturii românești, integrate total in concepția meșterilor.

Salonul auriu de la Cotroceni

colecția Lucrețiu Tudoroiu Apartamentul regal, fotografii din atelierul Ihalsky,

colecția Mădălin Ghigeanu

p. 163 Scara de onoare a palatului, realizată în stil Opera Garnier/ De la Orient la occident

Luxul și rafinamentul devin parte ale interiorului curților, conacelor și palatelor domnești, obiectele locale, bizantine se ȋmbină cu operele de argintărie realizate de meșteri sași din orașele transilvanene și cu covoarele și mătasurile importate din orient prin intermediul negustorilor români, greci, armeni, turci si persani. Interioarele erau bogat mobilate și decorate iar refacerea lor ar recrea atmosfera originară./

Principesa Maria în salonul argintiu, colecția Narcis Dorin Ion / Irina Spirescu –De la Orient la Occident

Interior de la caselul Peleș din epoca

lui Carol I, fotografii din atelierul Ihalsky, colecția Mădălin Ghigeanu

CAPITOLUL 4 : STUDIU DE CAZ

4.1 Conacul Callimachi Văcărescu

Conacul Văcărescu Callimachi din Mănești ( Prahova ) ridicat la 1882-1892

Acesta a fost construit pe fundația vechiului conac al familiei Mănăescu , de catre Theodor Văcărescu in cursul sec –XVII . În calitate de mareșal al Curții domnitorului Carol I, generalul Văcărescu care a supravegheat lucrarile de realizare ale ale Castelului Peleș din Sinaia, folosit drept model pentru conacul de la Mănești, si adus ca zestre de catre soția sa Maria . Din vechiul conac ridicat in secolul al XVII-lea s-au păstrat numai pivnița acoperită cu o boltă cilindrică și o parte din zidurile parterului corpului de cladire pe latura vestică, lucrările de construcție și de extindere incepand in annul 1882. Din punct de vedere architectural conacul se inscrie in randul conacelor de țară cu influențe arhitecturale balcanice și orientale.

Ana Maria Callimachi se cunună la 19 iunie 1911, cu prințul Jean Calimachi . După moartea prințului , nepoata lui Theodor Callimachi se stabilește in Marea Britanie , iar conacul ramane in posesia fiicei lor , Zenaida Callimachi. În 1947 conacul este vândut Principesei Elisabeta, iar dupa 1948 a fost naționalizat sit recut prin mâna mai multor instituții pana in 1956 can a trecut in posesia Ministerului Sănătății, care a stabilit un centru T.B.C. pentru copii.

Conacul a suferit avarii in urma unui incendiu , a cutremurului din `77 și a a fost afectat de echipele de filmare ale studiourilor de producție cinematografica București . ( Pistruiatul )

În annul 2000 fiica Roxanei Callimachi , Alexandra Callimachi Reiniger a redobândit conacul , acesta fiind in stare avansata de degradare .

Planurile conacului au fost concepute de arhitectul Paul Gottereau, iar printre meșteri s-au numărat și câțiva dintre cei activi pe șantierul castelului Peleș. În imediata apropiere se află biserica ctitorită de familie în 1892, ce poartă de asemenea semnătura lui Paul Gottereau. Lângă biserică se găsesc mormintele boierilor din familia Mănescu-Filitti. Conacul se află la cca. 70 km de București și este vizitabil. Fiicei lui Radu Vacarescu, Ana Maria Vacarescu, conacul astfel construit ȋi apărea ,,ca o construcție lungă, destul de ingustă, ciudată, cu saloane si camera enorme, spații deschise, numeroase ări, tăinite nefolositoare, poduri imbiind la hoinareală si pivnite adanci. Refacut in a doua jumatate a timputilor victoriene, din care s-a păstrat numai grosimea originală a peretilor, aproape de fortăreața, oprind astfel dogoarea zilelor de vară, căminul copilariei mele se impunea printr-o savoare aparte’’. Tot in 1892 a fost construită si biserica din parcul conacului, pentru ridicarea ei Theodor Vacarescu apelând la serviciile arhitectului francez Paul Gottereanu, care a realizat planurile după indicațiile arhitectului Lecomte du Nouy. Construcția efectiva a bisericii a fost construită ȋntre anii 1892 – 1896 de antepriza arhitectului R. Lieber din Ploiești, iar pictura interioară a bisericii a fost realizata de Nicolae Vermont.

De mari dimensiuni ( 55 x 21 m), conacul din Mănești a fost construit după un plan simetric, pe trei nivele ( subsol, parter si etaj), având la extremităti două vaste terase cu arcade susținute de coloane din lemn sculptat. Cele doua terase ȋncadrează turnul central al conacului, care are in vârf un foisor, la care se accede printr-o scara secretă din lemn. Cu totul remarcabilă a fost decorația interioară a conacului din Mănești, cu greu greu recognoscibilă astazi din ruinele arse ale clădirii.

Vitraliile au fost executate de R. Ziegler, pictorul pe care le-a realizat si pe cele ale Castelului Peleș din Sinaia, și reprezentau fie pe Doamna Chiajna sau pe Doamna Necsuța, fie pe poeții din Vâcârești, fie diferte compoziții decorative geometrice si blazoane nobiliare românești. Toate acestea au fost distruse ȋn urma incendiului din 1974. Plafoanele saloanelor conacului erau realizate din lemn sculptat, cele de la parter fiind distruse azi aproape in totalitate. Saloanele aveau pereții tapetați cu piele sau mătase, ȋn unele ȋncaperi existau fresce si stucaturi de mare rafinament, șeminee deosebite cu cahle ornamentale, candelabre, mobilier de arta, sculpturi, tablouri prețioase, toate aceste valori de patrimoniu fiind mistuite in incediul din 1974.

Tot generalul Theodor Vacarescu, mare bibliofil, a fost cel care a adunat la conacul din Manești una din cele mai valoroase biblioteci private din acea vreme, cuprinzând raritați bibliofile ce au fost risipite si distruse dupa 1949. In plus-consemna Ana Maria Văcărescu in ,, Memoriile’’sale – ,, aici se găsea un numar impresionant de epistole vechi, toate de mare calitate si calibru, foarte atent păstrate in tainicile sertare ale biroului bunicului meu, la care aveam acces deoarece ȋn el se mai adăposteau si numeroase cărti de care pretindeam că aș avea nevoie pentru pregatirea mea scolara. Documentele vechi si scrisorile m-au atras intodeauna. Poate dintre toate

micile comori ale casei părintești astazi pierdute, pe ele le regret cel mai mult. Ele recreau timpuri de mult apuse, le readuceau la viata, cantr-o reflecție de oglinda magica sfidând trecerea anilor’’.

Generalul Theodor Văcărescu si soția sa Maria Mănescu au avut trei fiice (Elena, Ana si Maria) si un singur fiu, Radu Vacarescu ( 1868-1936), care a fost o figură interesantă in epoca. Radu Văcărescu s-a căsătorit cu Maria Cazotti, fiica marelui proprietar funciar Procopie Cazotti. Au avut o singură fiică, Ana Maria Văcărescu nou născută la 2 septembrie 1892, la București), care a moștenit jumatate din intreaga avere a mamei sale si a bunicului matern. Cealalta jumatate a averii a ramasa lui Radu Văcărescu.

După reforma agrara din 1921, moșia Mănești a fost limitata la 60 ha, intrate prin dota lui Jean Callimachi. Unul dintre cele mai importante evenimente mondene la care a participat Radu Văcărescu a avut loc chiar in conacul din Mănești, la 19 iunie 1911: căsătoria fiicei sale, Ana Maria Văcărescu, cu prințul Jean Callimachi de la Stăncești ( Botoșani). Ceremonia religioasa a avut loc in biserica din parcul conacului de la Mănești și a fost oficiata Nifon al Dunarii de Jos, raspunsurile fiind date de corul de la biserica Domnița Balașa, sub conducerea compozitorului Dumitru Georgescu – Kiriac. Ana Maria Văcărescu-Callimachi (1880-1940) va intra in posesia deplina a conacului din Mănești abia in anul 1936, dupa decesul tatalui ei, Radu Vacarescu ( 18 februarie 1936). Din căsătoria Anei Maria Văcărescu cu Jean Callimachi ( 1880- 1940) s-au nascut doi copii: un baiat, Teodor Callimachi ( 1912 – 1935), si o fată, Roxana Zenaida ( Pussy) Callimachi ( 1918 – 1978).

Începând cu anul 1939 Ana Maria Văcărescu- Callimachi a părăsit România, stabilindu-se in Anglia, unde a lucrat la BBC ( din 1941) si a publicat, in 1949, o interesantă carte de amintiri: ,,Yesterday was mine’’. A ȋncetat din viața la reședința sa din Londra la 25 iulie 1970.

Naționalizat in 1949, odată cu celelalte reședințe ale familiei regale române, conacul din Mănești– repartizat inițial Ministerului de Interne– a intrat ȋntr-o perioada nefasta a existenței lui, obiectele si bunurile familiilor Văcărescu si Callimachi fiind furate, risipite, distruse sau

vândute ( in acest scop organizându-se chiar o licitație).

Interioarele cladirii au fost devalizate si degradate, la aceasta contribuind din plin si filmările care s-au realizat aici. In anul 1974 s-au efectuat lucrări de reparație la acoperisul conacului, prilej cu care, din neglijența muncitorilor, a izbucnit un incendiu care, neputănd fi stins la timp, a distrus toate decorațiile interioare si exterioare ale cladirii.

4.2 Conacul din Condeești

Ialomița , satul Condeești, comuna Barcănești in apropierea orașului Urziceni, mai exact pe Dj 201 arhitectul Paul Smărăndescu proiecta undeva la 1900 conacul Chiroiu, mai exact la 1926, , an înscris pe treapta de la intrare, se finaliza una dintre cele trei locuințe concepute de accesta pentr familie . Datând din sec. XX ca una dintre cele mai mari familii de moșieri ialomițeni ce dețin vaste domenii . familia Chiroiu este forțată să caute soluții de a proteja avuția aflată in pericol ȋn urma legii agrare din 1920. Drept urmare aceștia rezista subâmparțind proprietățile ȋntre membrii aceleiași familii și construind locuințe pe fiecare teren .

Cosmopolitul stil neoromânesc, acoperișul ȋnalt cu pante accentuate , elemente decorative specific stilului, loggii, pridvoare deschise, coloane de zidarie terminate in capiteluri bogate sau colonete de lemn sculptate toate sunt prezente atat in arhitectura conacului din Condeești cât și in cea a conacului din Borănești a , același beneficiar, Georgescu-Chiroiu , apeland la arhitectul Smărăndescu.

In prezent locuința este retrocedată și se afla in curs de restaurare la cererea proprietarilor ce doresc pastrarea ei ca locuință individuală.

Paul Smărăndescu (1881-19450) , adept al stilului neoromânesc, important architect român , ȋși lasă amprenta pe o serie intrega de conace la țara și construcții atat in Buucurești, la munte cat și la mare.

Stilul „Smãrãndescu” , acesta a marcat o intreagă generetie datorită ritmului sau accelerat de acumulare a noilor concepte asupra ahitecturii.

O desfașurată pe orizontală de-a lungul unui ax principal cu două axe secundare paralele ȋntre ele și perpendiculare pe cel principal. Se poate observa aici influența lui Wright si a principiilor „Art Nouveau”. Aceste principii stabilesc un plan de tip „pavilionar”, care leagã funcțiunile principale între ele, cu elemente de legatură de tip terase, sere etc.

Aceste principii aduceau un character aparte spatiilor și funcțiunilor și avea să influențeze decisiv arhitectura in Europa . Compoziții de locuințe in forma simbolică, asimetrice și o dinamica accentuate pe orizontală.

Inspirat de funcționalismul locuințelor proiectate de Wright pentru fermierii americani din preerie , conacul de la Condeești reprezintă o creație mixtă ce conține forme volumetrice decorative inspirate din stilul sau romanesc . Până ȋn 1930 acesta nu se detașează complet de arhitectura românească , doar după 1930 acesta reușeste sa utilizeze noile teorii atât ȋn plan cât și ȋn volumetrie.

Fara a insista asupra fațadelor stabilește volume piramidale , așezate ierarhic pe plan functionalist , stabilind in 1934 o expresie moderna a acestora incadrul vilei sale de la Balcic .

Prin lucrarea Doamnei Ruxandra Nemțeanu, ȋn studiul de caz asupra conacelor neoromânești din Bărăgan, putem observa cauzele abordarii diferite a planului față de cea a fațadelor și morfologia stilistica a acestora . In primul rand spațiile generoase dezvoltate pe orizontală in plan, negarea parțială a stilului importat in arhitectura românească,amplasarea teraselor și a loggilor ȋn zonele de maximă focalizare a priviiri. Utilizarea diferitelor tipuri de ferestre, pentru marcarea ȋn fațada a unor funcțiuni diferit ierarhizate, volumetria dinamica au stabilit o exprimare deosebită pentru o casă țaranească. Tot ȋn acest studio de caz sunt menționate urmatoarele : profilul cornișei decorat cu elemente geometrice , loggiile cu coloane din zidarie de carămidă cu fusuri tronconiceși capiteluri simplificate, invelitoareinaltă caracteristicaă unei ȋnvelitori ceramic din țigla cu pantă mare de 47gr., copertine pe stâlpișori sauconsole de lemn care acoperă intările fie că este vorba de intrarea principală, fie că este vorba de intrarea secundară sau cea octogonală de la terasa mare.

Planul este bine definit de separarea functiunilor utilitare (bucatarii-anexe,băi) față de cea de a spatiilor de odihnă și dormitoare pe axul principal,formănd axe secundare in mici nuclee perpendicular pe axul principal .

In fond, atat locuința de la Condeești cat și cele de inspirație Smărăndească, conțin o serie de particularitați asemanatoare precum: subsolul de suprafețe mici,folosit ca depozitare: parterul cu intrarea principală, vestibul,hall-living,desfașurat pe ȋntreg axul principal cu distribuție ȋn restul camerelor precum salonul de primire,sufrageria și cele două dormitoare matrimoniale:bucătăria,cămara, baia și un WC de serviciu,o scară balansată ȋn două rampe iȋn legătură cu două dormitoare la etaj. Se facea o legătură cu fermele și clădirile anexe prin două ieșiri de serviciu. Apariția unei nișe semicirculare pe fațadă ȋn dreptul salonului principal, cu rol de seră. Etajul 1 mansardat se desfășura central pe axul principal și conținea dormitoarele copiilor, oaspeților , cu legătură adicenta printr-o scară normal. Mansarda utilată cu 3 dormitoare și ȋn rest pod subâmpărțit, neamenajat ,cu camera de serviciu, cu pantă la 47 de grade. Materialele folosite la șarpantă : lemn, țiglă, planșee din lemn metalice cu bolțișoare de carămidă

Inșiruirea incăperilor se realizează in trei faze: agricole, de reprezentare-primire, utilitar agricolă și de odihnă-nocturnă. In general , ȋn jurlul conacelor se formau anexe cu rol de depozitare produse sau utilaje agricole, conacul fiind așezat ȋn mijlocul curții și al amenajărilor de livezi , vița de vie, arbuști ornamentali, flori și aleilor pline de stejari, castani și nuci , toate ȋn prezența unui mic luciu de apă.

Conform acestui studiu de caz se pot observa clar, principiile lui Frank Lloyd Wright și atașamentul lui Paul Smărăndescu față de acestea prin proiectarea ȋn sistem pavilionar atașat la o vastă rețea de terase ce conectează partea umană cu natura . Prin prezenta lucrare putem face legatura ȋntre influența europeană, a noilor concepții cu evoluția arhitecturii ȋn sine , pe teritoriul Romaniei.

4.3 Conacul din Hoisești

Conacul din Hoisești lângă Iași, acolo unde candva a copilărit arhitectul G.M.Cantacuzino reprezintă o imagine așa cum nu o dorim celorlalte imobile, un exemplu de ținut seamă cand vine vorba de valoarea cultural-istorică pe care o au, potențialul lor asupra viitorului și de pericolul de a pierde toate acestea in cel mai scurt timp. Acesta a ’ ’dispărut dupa ’90, pe locul său fiind doar bălării care acoperă fundațile. În vecinătate însă s-au păstrat capela și școala cu care conacul, fiind amplasat în centrul localității deoarece aceasta s-a dezvoltat în jurul reședinței, formau un nucleu de civilizație urbană. Refacerea conacului dar și a întregului ansamblu ar repune pe hartă culturală, o zonă de veche tradiție. ’ ’

Neculai Basile Cantacuzino,revoluționarul de la 1848, tatăl lui G.M.Cantacuzino, stabilește moșia la Hoisești, acolo unde astăzi este ȋngropat, langă biserica satului in apropierea fostului conac. Neculai ca restul familiei studiase la Laussane, lucrând ȋn diplomație, a ȋndeplinit misiuni ale Ministerului de Interne , precum cea de primire a Tezaurului României, dec. 1916, conducând ȋn august 1916 și personalul legației austriece .

Ca admirator al satului românesc , G.M. Cantacuzino cutreiera bisericile, satele, casele și hanurile vechi și admira porțile dantelariile din lemn ale porților, lucrate de meșteri locali.

……. „cerdacul era salonul aerian în care se petrec după-amiezile de primăvară și de toamnă, unde, printre arcade, se admiră seninul nopților“.

Cu un spirit artistic numea diferite zone precum : „Locuința românească“, „Fântâni, cumpene și popasuri“, „Biserica oltenească“, „Biserica moldovenească“, „Case domnești și boierești“.

A proiectat caladiri : Ansamblul de la Eforie, casa radiodifuziunii de la Bod, biserica din Tețcani și numeroase vile și case, mausoleul lui Goga.

Scriind scrisoarea a III-a, de la 26 iunie 1955, acesta amintea prima sosire în țara din străinătate, cu trenul, într-o vacanță, când descifra prima discuții în limba română,in gară, lima ce o invățase in strainătate, vorbind-o cu N. B. Cantacuzino.

„Spre seară, am coborât într-o gară gălăgioasă, la ieșirea căreia ne aștepta o trăsură. Călătoria continua. Acum pătrundeam de-abia în acel peisagiu privit toată ziua din fereastra vagonului. Drumul de țară șerpuia, în curbe leneșe, de-a lungul acelor dealuri mereu văzute. Pentru a intra și ei în armonia generală a asfințitului, caii înaintau fără nici o grabă. Totul era ondulatoriu în această priveliște lipsită de linii drepte… La intrarea primului sat, trăsura sui un povârniș, după ce cotise spre o poartă, în spatele căreia, o alee de salcâmi ducea la o casă mare și destul de joasă. Acolo aștepta familia, așezată pe trepte, sub o boltă ca pe gradenurile unui teatru antic. Așa era obiceiul de a primi pe noii veniți, și, în această circumstanță, noul venit eram eu. Bunicii, verii și mătușile nu mă văzuseră încă. Până la capătul scării, am trecut prin brațele tuturora, copleșit de sărutări și uluit de atâtea voci și fețe noi.“
….. „în hemiciclu și ale cărui uși se deschideau pe un balcon, de unde se vedea grădina coborând spre un iaz. Dincolo de el, se întindea satul, din care pornea un drum ce trasa o linie dreaptă și albă printr-un șes, pe care pășteau turme.“

….. „Urmând o alee de tei, care hotărnicea parcul spre vie, am ajuns la un loc de unde privirea cuprindea toată zarea. Acolo era o bancă singuratecă, pe care bunicul meu se așeză și, luându-mă pe genunchii lui, începu să-mi povestească semnificația peisajului… Pe urmă o luarăm până în creasta dealului, de unde, în acea dimineață limpede de vară, se deslușea silueta Ceahlăului.“

La 1940,printre amintiri și scrisori N. B. Cantacuzino evoca satul copilăriei: „Eram cu toții în jurul părinților la Hoisești, o moșie a familiei, cumnatul meu Ghika, fiul său – cunoscutul arhitect de astăzi (Ghica-Budești Nicolae), fetele sale, petreceam ziua întreagă afară în parc sau la câmp, bucurându-ne de traiul de la țară de pe vremuri. Călăream, ne suiam pe pomi, ne îndopam cu fructe; cu o întreagă haită de câini după noi, fugeam prin livezi și câmpuri. Eugen, cumnatul meu, se ducea în grădină spre a picta, urmat de noi, cari fiecare îi duceam accesoriile de cari avea nevoie. Dumineca veneau și frații mei, Ion, inginerul cunoscut de colegii și prietenii lui sub numele de Jean Basile, și Matei. Cumnatul meu Ghica și Matei se așezau la pian și dezlegau partiturile operelor lui Wagner. Ghica sălta pe scaunul lui și Matei, care era la dreapta, încerca să cânte, dar mormăia melodiile. Astfel am fost inițiat în muzica acestui mare și neîntrecut compozitor.“

Traind din amintiri , arhitectul petrecea ultimii ani, muncind în chilia Mitropoliei: „Nu văd aproape pe nimeni și îmi iau cinele în grabă. Sculat devreme, desenez până târziu noaptea. De mult nu mai lucrasem cu atâta râvnă, cu atâta optimism, căci de mult nu mai avusesem în mâinile mele un atât de vast și de mulțumitor proiect; poate de când lucram la palatul băncii Chissoveloni, acum treizeci și cinci de ani. Era o iarnă grea, ca și acum. Ca și acum, cuprins de entuziasm, nu vedeam, nu simțeam și nu mă interesa decât lucrul meu.“

„Într-una din ultimele nopți, înainte ca să înceapă a ninge, am ieșit să mă dezmorțesc. Desenasem mult și îmi ardeau ochii, iar somnul îl simțeam încă depărtat. De mult trecuse de miezul nopții. Pornind de la Mitropolie, m-am îndreptat spre Golia și Bărboi. Cerul închis și apropiat părea purtat de turnurile și clopotnițele care, în sumbra lor verticalitate, se străduiau parcă să împiedice, într-o sforțare deznădăjduită, ca bolta văzduhului să zdrobească orașul. Câte un rar lampadar zgâlțâit de vânt arunca umbre și lumini anarhice pe vechile ziduri. Casele păreau nelocuite“. Pe strada Costache Negri se întâlnea cu sine adolescentul care „se întorcea călare din plimbările sale pe valea Bahluiului, la Bucium sau pe dealul Șorogarilor, îmbătat de spații și lumină, în urma unor nebune cavalcade. În turnul Goliei și Tătărași clopotele sunau de vecernie. În locuințele evreiești ardeau sfeșnice misterioase. Umbre violete brăzdau străzile pe când asfințitul își împrăștia ultimele rubine pe câte un colț de zid sau pe curbura unei cupole.“

Între anii 1943 și 1948, acesta preda in București ,istorie și teorie pentru studenții arhitecți, proiecta și muncea din greu la păstrarea zidirilor strămoșești și la Direcția Monumentelor istorice (1953-1955). Cu acest prilej aparticipat la restaurarea unor ctitorii din Moldova bunicilor lui .

Din altă perspectivă , putem spune ca locuința din Hoisești reprezinta un exemplu, chiar daca ea nu mai există sub o formă clara, bine definită, conformistă.

CONCLUZII

În perioada sec. XVIII-XIX, ȋn Țara Româneasca și Moldova, au fost construite numeroase conace boierești, construcții cu un program bine definit funcțional și potrivit necesităților cotidiene.

Arse, jefuite sau părăsite, vechile palate și conace ȋși dovedesc rezistența, unele mai mult, altele mai putin.Vechile construcții, păstrate cu strictețe prin regulamente, nu mai fac față factorilor și stilulilor externi. Societatea nu mai recunoaște utilitatea lor dacă acestea nu participă pentru a-și dovedi valoarea.

Valoarea patrimoniului este reprezentat de conacele, palatele, mănăstirile și bisericile, adevărate repere de credință creștin-ortodoxă, de arhitectură și istorie românească. Oltenia este zona cu cea mai mare densitate de biserici de lemn din Romania, și deși nu au fost atât de cunoscute precum bisericile de lemn maramureșene, acestea au o mare valoare.Valoarea acestora este dată atât de înfățișare, cât și de elementele decorative, mobilier, picturi.

Făcute de meșteri populari, clădirile au rezistat sute de ani. Prin natura lor, aceste construcții reflectă condițiile în care trăiau oamenii din acele comunități, aptitudinile pe care le aveau și meșteșugurile pe care le stăpâneau, de aceea sunt unice. Decorațiunile și picturile reflectă credințele religioase locale și moștenirea culturală, acesta fiind un alt motiv pentru care sunt unice pentru satele și regiunile unde se află. Acestea pot fi considerate importante la nivel regional, european și mondial, ca parte a mediului rural din România, reflectând istoria și cultura ei. . Prin vechimea lor, poziție, mediu, stil arhitectonic, tehnici de construcție, pictură interioară, ele rămîn reprezentative pentru fiecare zonă in parte și implicit pentru spiritul romănesc.

Ele reprezintă una din culmile artei de a construi. Pentru noi, aceste admirabile edificii prezintă un interes cu atât mai mare cu cât ele se leagă nemijlocit de arta construcțiilor țărănești românești, unitatea casa-biserica din punct de vedere arhitectonic fiind o dovadă a marii vechimi a artei de a construi pe teritoriul românesc, lucru posibil numai în ținuturi cu o străveche populație legată de pământul ei.Ele reprezintă pentru oamenii locului o moștenire lăsată de înaintasi, o mărturie a istoriei locului și sunt în același timp o parte semnificativă a patrimoniului național.

Conacul Callimachi Văcărescu in 2012

Adoptată ȋn țările dezvoltate, conversia reprezintă o soluție eficientă a uitilizării terenului și revitalizarea acestuia. Prin conversie putem recunoaște cu adevărat valoarea acestora, reactivarea și refunctionalizarea vechilor conace stabilesc noi metode de integrare. Asfel vechile conace boierești devin capabile să recupereze, măcar parțial proiectul modernist al culturii romane.

Propunere de reactivare și restaurare a conacului Callimachi Văcărescu/ Comanescu Gabriel/ diplomă 2017

Radu Rosetti prin conacul de la Bohotin ȋsi amintește că ,,… exista curtea veche, adică un șir de patru odăi dând pe un cerdac foarte strâmt, cele două de la mijloc fiind despărțite de cele de la extremități prin câte o săliță…au ferești mici, cu gratii de fier și uși într-un canat. Ograda era înconjurată cu un zid de bolovani destul de înalt, având și meterezuri…de-a lungul zidului se aflau atenanșele…clădirea curții celei nouă, cu două rânduri având două odăi jos și patru sus la care a mai adaugit moșu-meu Mitică alte trei camere, pamântul pe care a fost ridicată clădirea înfățoșănd un suiș pronunțat, de la față către dosul ei. Totodata s-a angajat un grădinar neamț care a plănuit și a sădit o mică dar preafrumoasă grădină a la francaise cuprinzând un frumos havuz cu tâșnitoare … după 1830 sau pus bazele unei grădini engleze și s-a clădit o florarie mare pentru adăpostirea numeroșilor copaci de alămâi și alte plante aduse de bunica din străinatate’’.

Același autor descrie plastic și schimbarea mentalităților orientale sub influența obiceiurilor apusene:’’… sub acea ocupație Rusească , s-a întemeiat la Ieși ceea ce se cheamă viața mondenă, înflorind însă odată cu ea adulteriul, despărteniile și jocul de cărți.”

In ultima perioadă interesul pentru conacele boierești a crescut . Tot mai mulți oameni, fie ca e vorba de turiști curioși sau de proaspăt antreprenori ce doresc a readuce la viață frumusețea vechilor conace ȋși dedica timpul in favoarea istoriei.

BIBLIOGRAFIE:

Cărți

Andrei Pănoiu, Din arhitectura lemnului, București,Ed. Tehnică,1977

Anton, Moisescu, Wright, București, 1974

Adrian ,Stan, Viata monumentelor istorice, București,Ed. Tehnică,1977

Axenciuc, Evoluția economică a României. Cer-cetări statistico-istorice. 1859-1947, vol. II. Agricultura, București, Editura Academiei,

Corina, Nicolescu , Case ,Conace si Palate vechi romanești /București : Meridiane , 1979.

Calin,Hoinarescu , HABITATUL RURAL TRADITIONAL PRAHOVEAN ( HANURI,MORI,CRAME,CONACE,CASE DOMNESTI,BISERICI ) – PLOIESTI – 2013

Curinschi-Vorona Gheorghe, Introducere in arhitectura comparată, Ed. Tehnica,Bucuresti 1991

Curinschi – Vorona Gheorghe ,Istoria Arhitecturii in Romania,Ed.Tehnica,,București 1981

Dorin ,Ion, Narcis, CASTELE,PALATE SI CONACE DIN ROMANIA București,Ed. Tehnică,1977

Dan, Dinescu , Maramures tara lemnului ,București,Ed. Tehnică,1977

Irina ,Spirescu , De la Orient la Occident Decorația interioară a reședințelor Domnești și Boierești (1774-1914 )

Ionescu , Grigore , Istoria Arhitecturii in Romania ,vol. I-II ,Bucuresti 1963,1965

Ionescu , Grigore ,Arhitectura pe teritoriul Romaniei de-a lungul veacurilor,

Ed. Academiei R.S.R. Bucuresti,1982

Ionescu, Grigore ,Arhitectura populară românească,Ed. Tehnică,1957

Nicolae, Ghika-Budești , Evoluția arhitecturii in Muntenia si Oltenia, vol. I-IV BCMI,1927,1930,1932,1936

Nicolae, Ghika-Budești , Evoluția arhitecturii in Muntenia si Oltenia, vol. I-IV BCMI,1927,1930,1932,1936

Oana, Marinache , Resedintele Stirbey/ Reședințele Știrbey din București și Buftea. Arhitectura și decorația interioară

Paul,Petrescu, ,Arhitectura Țaraneasca de lemn din Romania,Ed. Meridiane,București 1974

Paul ,Smãrãndescu, Lucrãri de arhitecturã, 1907-1942, București, 1942.

Paul, Constantin, Dicționar Universal al Arhitecților, București, 1986.

Paul ,Smãrãndescu, Lucrãri de arhitecturã, 1907-1942, Bucuresti, 1942.

Vatașianu ,Virgil, Istoria artei feudale in Țarile Romane,vol. 1 ,Ed. Academiei R.P.R. București,1959

Pagini Web

www. wikipedia.ro

www. wikipedia.org

https://ro.wikipedia.org/wiki/Lista_monumentelor_istorice_din_jude%C8%9Bul_V%C3%A2lcea#VL-II-m-B-09720

http://relevee.uauim.ro/78/

www.librarie.net/autor

http://www.monumentul.ro/pdfs/Rucandra%20Nemteanu%2007.pdf

Legea agrară din 1921

http://www.pub.incd.ro/PP/Arhiva/v1-8a14.pdf

http://www.creeaza.com/tehnologie/arhitectura/CATEGORII-DE-LOCUINTE-SI-ROLUL323.php

www. e-architecture

Www.arhivadearhitectura

www.monumeteuitate

http://www.libris.ro/de-la-orient-la-occident-irina-spirescu-NOI973-1805-00-1–p367906.html

http://ziarullumina.ro/mostenirea-ieseana-a-arhitectului-g-m-cantacuzino-65914.html