În lumea poveștilor [303903]

UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” GALAȚI

FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

SPECIALIZAREA: PEDAGOGIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PRIMAR ȘI PREȘCOLAR

LUCRARE DE LICENȚĂ

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:

CONF. UNIV. DR. ANGHELACHE VALERICA

STUDENTĂ:

[anonimizat]

2018

Titlul lucrării:

CONTRIBUȚIA JOCULUI DIDACTIC LA EDUCAREA LIMBAJULUI PREȘCOLARILOR

CUPRINS

Argument……………………………………………………………………………………………………

CAPITOLUL I. [anonimizat]

I 1. Clarificări conceptuale…………………………………………………………..

I 2. Specificul jocului didactic……………………………………………………………..

I 3. Tipuri de jocuri didactice………………………………………………………………….

I 4. Locul jocului didactic în programul zilnic din gradinița de copii………………………………..

CAPITOLUL II. ASPECTE METODICE PRIVIND EDUCAREA LIMBAJULUI LA

VÂRSTA PREȘCOLARĂ

II 1. Rolul și importanța limbajului……………………………………………………..

II 2. Particularități ale vocabularului la vârsta preșcolară…………………………………………

II 3. Utilizarea metodelor didactice în activitațile de educare a limbajului………………

II 4. Relația dintre joc și dezvoltarea vocabularului la preșcolari

CAPITOLUL III. CERCETARE CVASIEXPERIMENTALĂ PRIVIND DEZVOLTAREA LIMBAJULUI PERȘCOLARILOR PRIN ACTIVITAȚI BAZATE PE JOC

III 1. Ipoteză si obiectivele cercetării……………………………………………………………………….

III 2. Metodologia cercetării…………………………………………………………………………

III 2. 1. Eșantion……………………………………………………………………………..

III 2. 2. Metode de cercetare………………………………………………………

III 2. 3. Măsurare……………………………………………………………….

III 2. 3. 1. Variabile…………………………………….

III 2. 3. 2. Instrumente………………………………………………………..

III 3. Procedura………………………………………………………………………

III 4. Analiza și interpretarea rezultatelor……………………………………………………

III 5. Concluzii…………………………………………………………………………………

CONSIDERAȚII FINALE. PROPUNERI DE EFICIENTIZARE A ACTIVITĂȚILOR DE EDUCARE A LIMBAJULUI ÎN GRĂDINIȚĂ…………………………………………..

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………..

ANEXE………………………………………………………………………………

[anonimizat], [anonimizat]. Limbajul, [anonimizat]. [anonimizat], al instruirii și educării lor de-a lungul vieții. [anonimizat] o trăsătură definitorie a personalității. Modul de exprimare al copiilor reflectă gradul de pregătire intelectuală a acestora. Datorită funcției pe care o are în formarea și dezvoltarea intelectuală a omului, este considerată pe bună dreptate, sufletul învățământului deoarece pe a ei cunoaștere se bazează însușirea celorlalte științe.

Și în învățământul preșcolar, activitatea de educare a limbajului ocupă un loc fundamental în procesul instructiv-educativ, iar unul din obiectivele majore ale acestuia este formarea deprinderilor de exprimare corectă. Pentru realizarea acestui obiectiv este datoria educatoarei să cunoască și să vorbească o limbă românească, cizelată, corectă, coerentă, armonioasă și să ofere permanent un model de folosire a limbii materne.

Singurul mod de a pătrunde în universul copilului și de a putea fi alături de el rămâne jocul. „Copilul te lasă să pătrunzi în lumea lui dacă știi să fii alături de el și dacă știi să alegi cu el ceea ce poate să-i placă” (Mateiaș, 1985, pg 127)

Jocul, așa cum am mai spus, constituie activitatea de bază a copilului. Atunci când prin joc se îmbină plăcutul cu utilul, jocul cu o sarcină didactică, îmbracă forma jocului didactic. Așadar, jocul didactic este o specie de joc care îmbină armonios elementele instructiv și educativ, cu elementul distractiv.

În activitatea noastră la catedră, am avut mereu în atenție educarea conduitei verbale a copiilor din grupă, urmărind formarea deprinderilor de exprimare corectă și expresive; prevenirea și corectarea unor defecte de vorbire legate de pronunțarea unor sunete prezente la unii copii; îmbogățirea și activizarea vocabularului; însușirea structurii gramaticale specifice limbii române.

Având aceste preocupări, am hotărât să aleg această temă, existând convingerea că formarea unor trainice și performante deprinderi de exprimare corectă este o problemă neîntrecută în frumusețe și valoare, ce prezintă o importanță deosebită, constituind un element de bază în pregătirea pentru școală, în adaptarea copilului la sarcinile complexe ale cititului și scrisului în clasa I. De aceea, în activitatea didactică curentă am utilizat jocurile didactice și jocurile-exercițiu, urmărind și căutând permanent variante de realizare a lor, sau creând noi jocuri, atât de solicitate de către copii.

În scopul realizării cercetării, m-am documentat cu metodologia realizării lucrarilor de licență, am corelat datele, le-am înregistrat, prelucrat, am prezentat concluziile și rezultatul cercetării într-o manieră personală despre subiectul ales.

Lucrarea de față este structurată în trei capitole.

Capitolul I, intitulat „Jocul didactic – Repere generale”, cuprinde prezentarea generala a jocului didactic din grădiniță precum și locul și importanța acestuia în procesul instructiv-educativ.

Al doilea capitol, „Aspecte metodice privind educarea limbajului la vârsta preșcolară”, se acordă atenție rolului și importanței limbajului precum și metodele didactice folosite în activitățile de educare a limbajului.

Al treilea capitol se referă la parte ce cercetare a lucrării de licența acesta numindu-se „Cercetare cvasiexperimentală privind dezvoltarea limbajului preșcolarilor prin activități bazate pe joc” și abordează rolul pe care îl are jocul didactic în dezvoltarea limbajului preșcolarilor precum și organizarea și desfășurarea jocurilor didactice.

Îmi dau seama că în condițiile în care, despre jocul didactic s-a scris atât de mult, alegerea unei asemenea teme pare a fi pândită de riscul eșecului. Ce ar mai putea comunica printr-o lucrare de licență o educatoare, ce noutăți ar putea prezenta? Cred că în privința relației între aspectul ludic și aspectul didactic, cât și în privința integrării optime a jocului didactic în procesul de învățare, mai este loc pentru reflexie, pentru investigație.

Obiectivele majore ale lucrării sunt următoarele:

-prezentarea unor exemple de probe prin care educatoarea poate evalua nivelul de dezvoltare a limbajului la copiii preșcolari

-plecând de la obiectivele programei, prezint un set de jocuri didactice ce pot fi utilizate în diferite momente ale procesului de învățământ.

În întocmirea lucrării am studiat materialul bibliografic pentru fundamentarea științifică prin care am urmărit la preșcolari formarea unor deprinderi de exprimare corectă.

La sfârșitul lurării prezint lista cu materialul bibliografic.

PARTEA I. FUNDAMENTAREA TEORETICĂ ȘI METODOLOGICĂ A TEMEI

CAPITOLUL I.

JOCUL DIDACTIC – REPERE GENERALE

I.1. Clarificări conceptuale

„Jocul este o formă de manifestare a copiilor tuturor timpurilor și a tuturor popoarelor. Jocul este tovarășul de nedespărțit al copilului și constituie una din cele mai importante forme de activitate a lui” (Chircev, 1973, pag 109)

Jocul este denumit „munca copiilor”. „Educatorii recunosc puterea jocului în dezvoltarea și în puterea de asimilare a copilului. Există o strânsă legătură între evenimentele de la începuturile învățării copilului și succesele, sau insuccesele din viitoarea sa activitate educațională” (Cutler, 1992, pag 94)

Pedagogul K. D. Ușinki (1974, pag.183) a definit jocul ca „formă de activitate liberă, menționând și rolul formativ al acestuia”. Aceasta a mai indică că jocul trebuie să fie original, să fie întocmit de copilul însuși.

În literatura pedagogică sunt răspândite numeroase teorii care încearcă să justifice calitatea jocului plasând accentul în mod limitat, fie pe factorii biologici, fie pe cei psihologici. În explicarea jocului, St. Hall (1902) a început de la legea bio-genetică a lui Haeckel („ontogeneza repetă filogeneza”) și a declarat că jocul copiilor nu ar fi altceva decât o recapitulare a simțurilor și a formelor neevoluate de viață.

O altă teorie este aceea a exercițiului pregătitor, redactat de K. Groos (1896).El apreciază că acesta ar fi un „exercițiu pregătitor” pentru viața profesională de mai târziu a adultului, în accepția că ar fi un joc de exersare a „predispozițiilor instructive”, în scopul maturizării lor. H. Spencer (1890) dezvoltă de asemeni teoria surplusului de energie conform căreia jocul ar fi o modalitate de a utiliza acest surplus, dar această teorie nu demonstrează de ce copilul se joacă atunci când este obosit.

Pedagogia preșcolară ne învață că jocul îndeplinește în cel mai înalt grad nevoia de activitate a copilului. „Pentru un copil sănătos, nimic nu este mai important decât starea de apatie și nemișcare. Un copil sănătos, cu organismul în creștere, este imposibil să nu se joace. A-l opri să facă acest lucru înseamnă a-i frâna dezvoltarea fizică și psihică” (Chircev, 1973, pag 110)

„Termenul „didactic” (asociat celui de joc) indică latura instructivă și se caracterizează la fiecare joc didactic printr-un volum de cunoștințe, de acțiuni cu obiecte și mintal pe care le solicită” (Gheorghian, 1979, pag.70)

Pentru ca procesul instructiv-educativ din grădiniță să fie eficient, trebuie să se stabilească adecvat atât conținutul cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor, cât și modalitățile prin care acestea ajung să fie însușite de copii. Unul din mijloacele de instruire și educare a copiilor preșcolari este jocul didactic.

Potrivit definției din Dicționarul de Pedagogie, jocul didactic este: „Specie de joc care îmbină armonios elementul instructiv și educativ, cu elementul distractiv” (Dicționar de pedagogie, 1979) sau „Tip de joc prin care educatorul consolidează, precizează și verifică cunoștințele predate copiilor, le îmbogățește sfera de cunoștințe” (Dicționar de pedagogie, 1979).

Dată fiind vârsta copiilor de 3-7 ani, jocul trebuie să fie baza conceperii întregii activități din grădiniță; fără joc nu se poate ajunge la o finalitate reală.

“În procesul de învățământ jocul este conceput ca:

-mijloc de instruire și educare a copiilor;

-procedeu metodic de realizare optimă a sarcinilor concrete pe care și le propune procesul de învațământ;

-formă de organizare a activităților de cunoaștere și dezvoltare a capacităților de dezvoltare a capacitaților psiho-fizice pe toate planurile” (Marinache, et al., 1997, pag.118)

În literatura de specialitate, jocul didactic este desemnat cel mai eficient mijloc de instruire și educare, fiind folosit pentru a forma sau consolida anumite cunoștințe, priceperi și deprinderi. Fiind activitatea de bază la această vârstă, învățarea se poate face mai ușor dacă îmbracă o formă ludică.

Odată cu trecerea copiilor de la o treaptă de vârstă la alta, se face și creșterea treptată a activităților neludice, ca o consecință a dezvoltării capacităților copiilor de a desfășura anumite activități intelectuale și fizice, de a examina sistematic un obiect sau un fenomen, de a-și concentra mai mult timp atenția în acest scop, de a asculta cu atenție cele prezentate de educatoare, de a înregistra unele indicații cu valoare normativă, de a reproduce cu relativă fidelitate cele memorate anterior, de a rezolva singur conflicte apărute în propria gândire între cunoscut și necunoscut.

Toate aceste capacități și multe altele, oricât ar fi de bine conturate, nu sunt pe deplin constituite ca să favorizeze desfășurarea optimă a activității de învățare sistematică. Ele comportă trăsăturile specifice vârstei și nu pot suplini nevoia manifestărilor ludice.

Prin joc, interesul copilului pentru asimilarea de noi cunoștințe este captat și face ca preșcolarul să-și mobilizeze toate resursele psihice în rezolvarea sarcinii de joc. Deoarece jocul presupune și întrecerea a două echipe, aceasta favorizează angajarea afectiv-atitudinală a copiilor și autodepășirea.

Jocul didactic este o fromă de joc închegată, în care latura instructivă și jocul sunt elemente structurate organic, motivele jocului conducând la rezolvarea sarcinilor didactice pe baza unor reguli determinate riguros. Jocul didactic împreună cu celelalte activități frontale, exercită o puternică influență asupra copilului în vederea pregătirii sale pentru școală.

Pornind de la considerentul că activitatea predominantă din grădiniță este jocul, obiectivele propuse de Programa activităților intructiv-educative în grădinița de copii, pentru educarea limbajului pot fi realizate prin intermediul jocului didactic.

Victor Țârcovnicu (1971, p. 191) consideră că „prin joc copilul reușește să cunoască lumea înconjurătoare și să se integreze în societate. Caracterul colectiv al jocului permite stabilirea de relații sociale între copii, schimburi de cunoștințe, trăirea unor game bogate de stări afective, dezvoltarea stăpânirii de sine și a curajului, a inițiativei și a supunerii". O definiție asemănătoare ne este oferită de către Ioan Cerghit (1977, pag. 166), care relevă că prin joc „copilul își imaginează, rejoacă o lume reală în scopul de a cunoaște mai bine, de a-și lărgi orizontul de cunoaștere, de a-și forma anumite deprinderi”.

Jocul reprezintă o formă de activitate preferată și adecvată specificului activităților realizate în grădiniță, dar și principala metodă de instruire și educație utilizată în activitățile cu copiii preșcolari. Jocul satisface în cea mai mare măsură trebuințele de manifestare și de exprimare a copilului. Valoarea activităților de joc este apreciată după capacitatea acestora de a-l ajuta pe copil să se integreze cu ușurință în mediul natural și social și pentru a înțelege lumea înconjurătoare.

„Jocul este activitatea de bază în grădiniță și cuprinde toate ariile de activitate, realizând procesul de învățare într-un mod atractiv, antrenant și ușor de asimilat de către copil", sintetiza Beverly R. Cullen (1992, pag. 32). Între joc și muncă există un raport mutual „jocul fiind vestibulul natural care conduce spre muncă, spre disciplină, spre activitatea de grup", considerau El. Simionică și F. Bogdan (1988, pag. 42).

În astfel de condiții, J. Piaget (1969, pag 51) definește jocul ca „pol al exercițiilor funcționale în cursul dezvoltării individului”, celălalt pol fiind”exercițiul neludic, când subiectul învață să învețe într-un context de adaptare cognitivă și nu numai prin joc". Acesta „este o asimilare a realului la activitatea proprie, oferindu-i acestei activități alimentația necesară și transformând realul în funcție de multiple trebuințe ale copilului" (J. Piaget, 1969, pag 51). Majoritatea psihologilor au considerat jocul ca un mijloc de instruire și educare a copiilor, mai ales la vârsta preșcolară mică. Jocul constituie o îmbinare a componentelor intelectuale cu cele afectiv motivaționale. D. B. Elkonim (1980, pag 318) este de părere că „jocul este o școală a moralei, dar nu în planul reprezentărilor, ci a unei morale în acțiune".

Majoritatea pedagogilor au apreciat jocul ca un mijloc de pregătire și educare a copiilor, mai ales la vârsta școlară mică. Jocul stabilește o împletire a componentelor intelectuale cu cele afectiv-motivaționale. Prin joc copilul își angajează întrega capacitate psihică, își ascute observația, își dezvoltă spiritul de colaborare, de echipă. Jocul este un mijloc de asimilare și consemnare a cunoștințelor prin acțiune, este o activitate de gândire direcționată spre rezolvarea unor probleme, spre depistarea căilor în vederea depășirii unor obstacole.

Din punct de vedere pedagogic, jocul este o piesă de sprijin în educație, mai cu seamă atunci când este plasat cu finalități programate de dezvoltarea potențialului psiho-motric și socio-afectiv al personalității.

I.2. Specificul jocului didactic

Una din principalele activități frontale din grădiniță este educarea limbajului. Aceasta se realizează prin următoarele modalități: lectura după imagini, povestiri, lecturi ale educatoarei, memorizări, convorbiri tematice și jocuri didactice. „Pentru a scoate în evidență specificul jocului didactic nu este suficient să-l analizăm sub raportul contribuției sale la dezvoltarea multilaterală a copiilor. Problema principală care se pune în acest sens constă în determinarea părților sale componente, a trăsăturilor sale caracteristice prin care își menține esența sa de joc și în acelaș timp specificul său de activitate didactică” (Taiban, 1972, pg 151)

Fiecare joc didactic cuprinde următoarele laturi consecutive prin care se deosebește de celelalte jocuri și forme de activități frontale-dirijate:

a) conținutul jocului

b) sarcina didactică

c) regulile de joc

d) acțiunea de joc

Cunoașterea conținutului și a felurilor didactice le ajută pe educatoare să se îndrume cu ușurință în alegerea și în dirijarea metodică a acestora.

Este importantă existența întrepătrunderii și a interacțiunii acestor structuri precum și menținerea unui stabilități între sarcina didactică și elementele de joc. Importanța mai mare a unei dintre aceste componente în defavoarea alteia poate duce la deformarea jocului didactic sau la schimbarea profilului acestuia. Educatoarea trebuie să cunoască exact procedeul de nuanțare a acestor componente, în așa fel încât, într-o activitate de acest gen, pentru a nu preleve numai elementul de joc, deoarece riscă să transforme activitatea într-una pur distractivă, pierzându-și caracterul instructiv și nu izbutește să își atingă scopul și obiectivele operaționale.

Pe de altă parte, jocul didactic în care componenta de joc este slab, accentul punându-se pe rezolvarea sarcinii instructive își pierde caracterul ludic, devenind simple exerciții, în convorbiri sau convorbire după ilustrații.

Prin această modalitate de desfașurare a activității de educare a limbajului se face învățare prin joc. De aceea, prin jocul didactic nu trebuie să se înțeleagă simpla alăturarea a unor activități ludice cu acțiuni instructive sau desfășurarea lor prin alternanță, ci o formă de joc unitară în care aceste elemente sunt strâns legate, iar sarcina didactică, regulile jocului și elementele de joc sunt tipice jocului didactic. Jocul didactic rămâne joc numai dacă conține elemente de așteptare, de surpriză și elemente de comunicare între copii.

Prima componență a jocului didactic, CONȚINUTUL instructiv-educativ, îl formează cunoștințele pe care copiii le-au însușit anterior, în cadrul celorlalte activități.

Aceste cunoștințe se referă la plante, animale, anotimpuri, activitatea oamenilor, potrivit domeniului de activitate propus în planificare. Deci, conținutul jocului didactic îl constituie cunoștințele care arată despre ce anume este vorba în jocul propus. Copilul își însușește aceste cunoștințe, atât prin activități frontale-dirijate, cât și prin experiența sa nemijlocită cu mediul.

A doua componentă a jocului didactic este SARCINA DIDACTICĂ. Rezolvarea sarcinii didactice care îi apare copilului sub forma unei probleme de gândire (de recunoaștere, denumire, de scriere, de construire, comparație, etc). reprezintă atracția copilului și sensul principal al jocului. Sarcina didactică a unui joc este problema intelectuală cu care se confruntă copilul și pentru care își adună resursele pentru a o rezolva.

„Deși sunt jocuri didactice care au acelaș conținut, ele dobândesc mereu un alt caracter datorită faptului că sarcinile didactice pe care le-au rezolvat copiii sunt de fiecare dată diferite. Faptul acesta face ca jocul să-i apară copilului în forme mereu noi, interesante, atractive”. (Chircev, 1973, pg 174)

„Având în vedere gândirea concretă-intuitivă a copiilor, este necesar să se folosească un material didactic sugestiv, atractiv, care să-i ajute în rezolvarea sarcinii didactice, să sugereze tema jocului și să mențină interesul copiilor pe tot parcursul activității” (Marinache, 1997, pg 122)

O altă componentă a jocului didactic o reprezintă REGULILE care sunt menite să indice copiilor cum să se joace, cum să soluționeze problema intelectuală respectivă. Regula jocului îndeplinește o funcție importantă de reglare a acțiunilor copiilor, a relațiilor dintre participanții la joc. Regulile într-un joc didactic sunt de natură diferită.

Unele reprezintă rolurile între copii, de pildă rolurile de „poștaș”, de „cititor”. Alte reguli arată copiilor cum să rezolve problema intelectuală, de pildă criteriile după care se face comparația între două cuvinte, unul scurt (o silabă) și altul lung (trei silabe). O altă categorie de reguli se referă la succesiunea acțiunilor de joc de exemplu ordinea în care trebuie să răspundă copiii. Sunt și reguli care se referă la comportarea copiilor în joc, care le indică ce este și ce nu este permis în timpul jocului. Un important criteriu de apreciere a eficienței educative a jocului îl constituie stabilirea regulilor jocului ținând seama de principiul gradării și al accesibilității.

Însușirea regulilor jocului de către copii, duce la o bună desfășurare a lui, fără a fi fragmentat de intervenția educatoarei pentru a le reaminti regulile, ceea ce duce la rezultate foarte bune. Sunt și jocuri mai complicate, cu mai multe reguli, acestea se explică pe rând, pe măsură ce sarcina didactică se complică. În etapa în care educatoarea explică modul de desfășurarea a jocului, „jocul de probă”, își dă seama în ce măsură copii au înțeles sarcina și îi permite educatoarei să constate în ce măsură ei vor respecta succesiunea acțiunilor și a regulilor fixate.

Ultima latură constitutivă a jocului didactic o formează ACȚIUNEA DE JOC, sau elementul de joc. Această latură face ca rezolvarea sarcinii didactice să fie plăcută pentru copii, deoarece cuprinde momente de atracție. Acțiunea de joc se întâlnește pe tot parcursul activității, începând cu surpriza din introducerea activității pentru prezentarea materialului și continuând cu momentele de așteptare, ghicirea, mișcarea, încercarea între doi copii sau echipe și aplauze pentru fiecare răspuns corect.

Jocul didactic se încheie și cu un rezultat. El ne arată gradul în care copilul și-a format priceperea de a găsi răspunsuri corecte. Taiban (1972) subliniază faptul că „Esența și specificul jocului didactic constă în întrepătrunderea și interacțiunea acestor componente, cât și în echilibrul dintre sarcina didactică și acțiunea de joc. Ponderea mai mică sau mai mare a uneia dintre aceste componente, poate duce la denaturarea jocurilor didactice, la schimbarea profilului lor.

De exemplu, jocurile didactice în care elementul de joc este slab, accentul căzând pe rezolvarea sarcinii instructiv-educative, își pierd caracterul ludic, se transformă pur și simplu în exerciții cu material, în convorbiri, sau în convorbiri după imagini și invers, atunci când acțiunea ludică este cu totul predominantă, jocul didactic se transformă într-o activitate pur distractivă, își pierd caracterul instructiv și nu servește scopului pe care își propune să-l atingă”

I.3. Tipuri de jocuri didactice

Jocul este preferat de copii de la cea mai fragedă vârstă. Prin introducerea și folosirea jocului didactic ca mijloc de bază în educarea limbajului, se realizează una din cele mai importante cerințe ale educației preșcolare, aceea de a-i învăța destul de multe lucruri, însă nu prin metode școlărești, ci sub formă de joc” (Taiban, 1972, pg 145)

Varietatea mare a jocurilor didactice desfășurate în grădiniță, precum și spiritul creator al educatoarei, care îmbogățesc rezerva de jocuri, impun găsirea unor criterii de clasificare. Cel mai important criteriu în acest sens, îl constituie conținutul jocurilor didactice. Din acest punct de vedere distingem:

1. Jocuri didactice pentru cunoașterea mediului

2. Jocuri didactice pentru educarea limbajului

3. Jocuri didactice cu conținut matematic

4. Jocuri didactice pentru dezvoltarea unor procese și funcții psihice (Chircev, 1973, pag.179)

În cele ce urmează voi căuta să prezint cele mai cunoscute clasificări ale jocurilor. J. Piaget (1966, pag.51) împarte jocurile în trei categorii:

1. Jocuri exerciții

2. Jocuri simbolice

3. Jocuri cu reguli

Categoriile de mai sus cuprind și subcategorii specifice:

1. Jocuri exerciții:

Jocuri senzorio-motorii sau de mânuire (manipulare) :

a) exerciții simple-în simpla repetare a unor acțiuni: se trage, se împinge, se târăște, se divide, se manevrează obiecte, butoane etc. În acest caz, după cum consideră Jean Piaget (1976, pag. 187) obiectele de joc nu prezintă în sine niciun interes, ci sunt asimilate în calitate de simple elemente funcționale, fiind folosite predominant în stadiul senzorio-motor;

b) jocurile de combinații fără scop recurg la dezmembrarea și recompunerea obiectelor;

c) jocuri de combinații de obiecte și acțiuni cu obiective – aceste jocuri permit constituirea mișcărilor necesare în adaptarea la viața cotidiană, desprinzâdu-se, mai târziu, de conduita ludică;

Jocuri de exersare a gândirii:

a) întrebări de tipul: „Ce este ?”, „De ce ?”, care apar în conduita verbală a copilului antepreșcolar și preșcolar și fac parte din manifestările ludice în plan intelectual, dacă ele sunt însoțite de tendința de amuzament

b) fabulațiile

2. Jocuri simbolice

Jocul simbolic este pentru inteligență ceea ce este jocul de mișcare pentru planul senzorio-motor, arăta Jean Piaget. În jocul simbolic, copilul folosește imagini care sunt, de fapt, imitații interiorizate. Piaget (1987, pag 193) percepe însușirile acestor imagini care se edifică în condițiile de viață curentă de acelea care se formează în joc. Imaginile caracteristice primei etape sunt cât mai exacte, respectându-se cerința fundamentală a cunoașterii umane, imaginile utilizate în joc nu se subordonează în mod obligatoriu acestei cerințe. Prima categorie de imagini se integrează în situații problematice concrete ce țin de adaptare, a doua categorie se subordonează eventual cerinței de a fi satisfăcută trebuința de joc.

În consecință, obiectele sunt folosite în jocul simbolic spre a evoca și substitui alte obiecte și acțiunile determinate de acestea; acest joc are character situativ. J. Piaget acreditează astfel ideea că jocul propriu-zis se naște odată cu ficțiunea, pe care o întreține ca atare.

Jocul de ficțiune/jocul simbolic are o geneză complexă. Analizând această perspectivă, Jean Piaget și Inhelder Barbel (2005, pag. 88) consideră că aceasta debutează la începutul celui de-al doilea an din viața copilului și decurge din gândirea puerilă a acestuia și are un rol esențial la dezvoltarea echilibrului dintre asimilare și acomodare.

Jocurile simbolice se desfășoară sub două forme:

jocurile cu rol, care pot fi: cu subiecte din viața cotidiană („De-a doctorul”, „De-a magazinul”, „De-a bucătarul”, „De-a librăria”, etc), cu subiecte din povești („De-a Scufița Roșie”, „De-a Capra cu trei iezi”, etc), dramatizările („Ridichea uriașă”, „Fata babei și fata moșneagului”, „Căsuța din oală”, etc). Aici copii învață să-și gestioneze emoțiile, să comunice cu înțeles cu ceilalți, să-și adapteze comportamentul la contexte specifice, să accepte diversitatea etc.

jocurile de construcție, desfășurate în jurul unor teme propuse de educatoare sau de copii, putând să elaboreze o construcție absolut nouă sau să construiască un obiect prezentat anterior. Dezvoltându-și gândirea creatoare, imaginația, copii își formează concepte științifice matematice referitoare la mărime, formă, înălțime, volum, spațiu, direcție, echilibru etc.

3. Jocuri cu reguli-apar odată cu preșcolaritatea și se dezvoltă foarte mult în perioada școlară mică. Jean Piaget (1972, pag. 192) consideră că acestea reprezintă unul din punctele de pornire în procesul de socializare. Pentru a utiliza jocul cu reguli, copilul are nevoie de o anumită înțelegere a acțiunii ca atare. Cauza pentru care jocurile cu reguli se constituie mai greu la copii, este ceea ce Piaget (2005, pag. 135) numește „efectul egocentrismului inițial”, observabil în primul rând în comportamentul copiilor mici.

Leontiev (1948, pag. 123) spunea: „Jocul devine activitatea principală a copilului deoarece dezvoltarea acestuia stimuleaza și întreține cele mai importante modificări ale psihicului copilului în cadrul căreia se dezvoltă procesele psihice ce pregătesc trecerea copilului pe o treaptă superioară de dezvoltare”. Fundamentat pe această definire a jocului Leontiev face și o tiplogie a jocurilor, stabilind următoarele tipuri:

a) Jocurile de rol, în care prim planul este atribuit rolului asumat de copil, care reprezintă de fapt o funcție socială generalizată a adultului;

b) Jocurile cu rol cu subiect în care copilul își asumă o funcție socială anume, pe care o realizează prin acțiunile sale;

c) Jocurile cu reguli, care apar mai târziu și în cadrul cărora copilul subordonează ordine fixe și raporturi între participanți, includ o anumită sarcină, au un rol în structurarea personalității și în socializarea copilului;

d) Jocurile de tranziție spre activitatea de învățare, care pregătesc învățarea, începând să substituie procesul de joc cu învățarea.

După conținutul și obiectivele urmărite, Cerghit (1989, pag. 216) propune o clasificare a jocurilor, după cum urmează:

Jocuri senzoriale (vizual motorii, tactile, auditive)

Jocuri de observare a naturii (a mediului înconjurător)

Jocuri de dezvoltare a vorbirii

Jocuri de asociere de idei și raționament

Jocuri mateatice

Jocuri de cinstrucții tehnice

Jocuri de orientare

Jocuri de sensibilizare (de deschidere), pregătitoare pentru înțelegerea unor noțiuni noi

Jocuri aplicative (de extinderea cunoștințelor asupra unor noi situații)

Jocuri demonstrative

Jocuri de fantezie, de memorie

Jocuri simbolice

Jocuri de îndemânare (de exerciții simple, de mișcare)

Eduard Claparéde, inspirându-se din lucrările lui K. Gross (1896), a împărțit jocurile în:

jocuri ale funcțiilor generale

jocuri ale funcțiilor speciale și ca subgrupe de jocuri:

-jocuri senzoriale

-jocuri motorii

jocuri psihice

-jocuri intelectuale-care solicită o activitate intelectuală(antrenând gândirea, fac comparații);

-jocuri afective-provoacă emoții(de durere, estetice)

O altă clasificare a fost făcută de Charlotte Bühler (1980, pag.61), aceasta împărțind jocurile în cinci grupe:

1.jocuri funcționale(senzorio-motrice)

2.jocuri iluzorii (de ficțiune)

3.jocuri receptorii(de consum, complementare, participare pasivă-poveștile);

4.jocuri de constructie;

5.jocuri colective.

Această clasificare, chiar daca este mai mult sau mai putin convențională, ține seama de influența jocului în planul dezvoltării senzoriale, motrice, intelectuale și chiar afectiv-caracteriale (sociabilitatea-în jocurile colective).

Cunoscând varietatea și diversitatea formelor de joc în uniunea lor, se pot găsi modalități, nuanțe de implicare a acestora în activitatea instructiv-educativă ce se desfășoară cu școlarii mici.

Jocul didactic (educativ) este unul dintre cele mai caracteristice activități ale copilului, fapt pentru care este tot mai intens fructificat din punct de vedere pedagogic, în intenția de a întipări programului școlar un caracter mai viu și mai atractiv, de a fortifica energiile intelectuale și fizice ale elevilor.

Din perspectiva didactică, jocul reprezintă o modalitate de executare coștientă și repetată a unor acțiuni mintale sau motrice în vederea îndeplinirii precise a scopurilor.

Jocul este evaluat ca un element de bază în activitatea instructiv-educativă. În procesul de învățământ jocul este gândit ca mijloc de instruire și educare a copiilor, ca procedeu metodic de realizare a sarcinilor precise pe care și-l propune procesul de învățământ și, în sfârșit ca forma de organizare a activităților de cunoaștere și dezvoltare a capacității psiho-fizice pe toate planurile.

I.4. Locul jocului didactic în programul zilnic din grădinița de copii

Jocul didactic ocupă un loc important în activitatea desfășurată în grădinițele de copii, el fiind o activitate deosebit de atrăgătoare și care se adaptează optim caracteristicilor copilului în dezvoltare. „Prin joc copilul își pune în acțiune toate posibilitățile sale, traduce în fapte potențele sale intelectuale, fizice, morale, le dezvolta, le îmbină. Pentru copilul în creștere, jocul este distracție, învățătură, muncă, mijloc prin care se educă și prin care cunoaște lumea înconjurătoare. Jucându-se, copilul cunoaște culorile, formele și multitudinea de proprietăți ale obiectelor cu care intră în contact, își însușește și-și perfecționează limbajul, își structurează personalitatea” (Vărzari, 1974, pg 3)

Copilul își însușește limba maternă de la cea mai fragedă vârstă, de la adulții din jurul său. Însușirea limbii materne, care asigură comunicarea între copii și adulți, se face treptat, în strânsă legătură cu activitatea desfășurată de el. „De aceea, vorbirea adulților și în mod special a educatoarei trebuie să fie pentru copii un exemplu demn de imitat, care să îi ajute să-și însușească corect limba maternă. Vorbirea copiilor este influențată atât prin conținut, cât și prin forma vorbirii adulților, adică tonul și ritmul folosit” (Andreescu, 1973, pg 238)

Sfera instructiv-educativă a jocului didactic este atotcuprinzătoare, ea se referă la toate problemele pe care le ridică educarea limbajului la copiii preșcolari: corectarea defectelor de vorbire, îmbogățirea și activizarea vocabularului, însușirea vorbirii corecte din punct de vedere gramatical. De aceea jocul didactic urmărește pas cu pas activitățile frontal-dirijate pentru a verifica și întregi cunoștințele.

Dacă ne referim strict la locul jocului didactic în programul zilei, putem spune că îl desfășurăm atât în programul liber-creativ sau recreativ mai ales ca activitate frontal-dirijată. Jocul didactic desfășurat ca activitate forntal-dirijată, se deosebește de celelalte prin faptul că: participă toți copiii din grupă, are o durată bine stabilită în scopul cunoșterii unei teme din programă.

Mateiaș (1994, pag.64) subliniază faptul că „Durata unei activități frontale variază de la o grupă la alta și are ca repere și ca justificare determinările psihologice asupra stabilității atenției copiilor. Astfel, la grupa mică se recomandă activități de 10-15 minute, la grupa mijlocie de 20-15 minute, iar la grupa mare de 35 minute. Se admit variații, în special în prelungirea activității, în cazul în care interesul copiilor pentru activitate cere asta”.

Ca o adăugire la cele prezentate mai sus, trebuie să spun că pentru grupa mare, durata jocului didactic, ca activitate frontal-dirijată, este de 35-40 minute. Deoarece intenția educatoarei este de a-i antrena pe toți copiii într-o activitate interesantă și nu de a-i obliga să participe, aceste activități se numesc frontal-dirijate. La acest tip de activitate, copiii nu au altă alternativă și pe parcurs dobândesc obișnuința de a participa la ele. Sunt însă și copii instabili, neantrenați suficient în program, dificili, care nu se angajează (unii, niciodată) în activitatea frontal-dirijată, o părăsesc sau o perturbă. Munca diferențiată este absolut obligatorie în aceste cazuri.

Educatoarea este aceea care alege ritmul de abordare a cunoașterii în funcție de omogenitatea grupei de copii. „Solicitarea diferențiată a copiilor se poate realiza prin întrebări cu grade diferențiate de dificultate, prin sarcini în plus pentru copiii care lucrează mai rapid. Printre avantajele activității frontale trebuie menționate și educarea atenției și autocontrolului. Prin confruntarea răspunsurilor, cu excepțiile colegilor și ale educatoarei, cunoaștințele copilului se multiplică, se verifică. Contagiunea afectivă amplifică trăirile personale și, treptat, se formează sentimentul apartenenței la grup. Prin asemănarea cu lecțiile la care copiii vor participa, activitățile frontale contribuie la viitoarea adaptare a copiilor la învățământul primar” (Mateiaș, 1994, pg 65)

După ce am văzut locul pe care îl ocupă jocul didactic ca activitate frontal-dirijată, să vedem în continuare cum îl organizăm în cadrul activităților liber-creative, sau recreative de dimineață, sau după-amiază. Constituirea grupului se poate face spontan, conform preferințelor de moment ale copiilor, sau după criteriile educatoarei. Ea va constitui grupuri omogene de copii, cu posibilități asemănătoare de învățare, sau heterogene, în raport cu exigențele scopului propus față de cunoștințele, interesele de învățare ale copiilor. Durata jocurilor didactice desfășurate cu grupuri mici de copii se adaptează la ritmul cerut de posibilitățile copiilor, iar alegerea conținutului, deasemenea, se poate adapta la o planificare flexibilă în funcție de nivelul exact de cunoștințe atins de copil în acel moment.

Mateiaș (1994) menționază faptul că „Verificarea înțelegerii este posibilă pentru fiecare copil, după fiecare moment important, iar îndrumarea adultului vine la timp și poate fi adecvată în aceste condiții. Cunoștințele pot fi personalizate, legate de interesele fiecărui copil, de experiența sa anterioară”

Jocul didactic desfășurat cu un grup de copii, permite discuții între ei, rezolvarea sarcinii în comun, închegarea unor relații spontane între copii, făcând din învățare o activitate plăcută.

În cazul unor copii cu dificultăți deosebite, deficiențele, lacune, sau cu aptitudini deosebite, educatoarea poate realiza un joc didactic cu un singur copil. Faptul că pe parcursul unei zile întâlnim jocul didactic atât ca activitate frontal-dirijată, joc organizat cu un grup mic de copii sau cu un singur copil, dovedește încă o dată că: „Plăcerea cu care participă copiii la joc este singura justificare a recurgerii la jocul didactic” (Mateiaș, 1994, pg 64)

CAPITOLUL II.

ASPECTE METODICE PRIVIND EDUCAREA LIMBAJULUI

LA VÂRSTA PREȘCOLARĂ

II.1.Rolul și importanța limbajului

Copilul folosește vorbirea în ficare zi, în fiecare clipă a vieții sale pentru emiterea și comunicarea propriilor gânduri, pentru exprimarea cerințelor, nevoilor, a bucuriilor și în structurarea vieții și activității lui. Însușindu-și limba, copilul capătă mijlocul prin care poate efectua comunicarea cu cei din jur în forme superioare, poate ajunge la încleștarea tot mai absolută a realității obiective. Neputința de a comunica prin limbaj ar produce o stagnare în dezvoltarea personalității copilului, ar modifica relațiile lui cu oamenii, cu realitatea înconjurătoare.

În procesul instructiv-educativ, pe calea limbajului se realizează răspândirea cunoștințelor, extinderea orizontului cu noi reprezentări. În consecință, limbajul poate fi studiat din doua puncte de vedere: pe de o parte ca mod de comunicare și pe de altă parte ca mijloc de cunoaștere.

Pe măsură ce își deprinde vorbirea, copilul poate fi educat mai ușor. Cu ajutorul cuvântului, de exemplu, se contribuie la educarea lui intelectuală. Cuvântul sub formă de întrebare sau adresare directă îl face pe copil să gândească, să analizeze, să compare, să clasifice, să tragă concluzii etc. Punând mereu în fața copilului probleme ce se cer rezolvate, prin cuvânt îl învățăm să se străduiască mintal, să găseasca un răspuns. În acest mod se contribuie la dezvoltarea concomitentă a gândirii și limbajului, la creșterea capacității de cunoaștere, la lărgirea sferei de cunoaștere, la dezvoltarea vocabularului, la mărirea posibilității de exprimare etc.

Vocabularul constituie, deci o unealtă de bază în formarea trăsăturilor morale ale copiilor, un mijloc de educație morală. Cu ajutorul cuvântului, educatoare contribuie și la educația estetică a copilului. Dezvăluindu-i prin cuvinte frumosul din natură, viață și societate, educatoarea îi învață pe copii să vadă frumosul, să-l înțeleagă, să-l iubească și să-l folosească în viața de toate zilele. Prin urmare, folosind limba ca un mijloc puternic de educație intelectuală, morală și estetică, educatoarea realizează instruirea și educarea copiilor; le dezvoltă vorbirea, necesară în procesul de comunicare și de cunoaștere a vieții înconjurătoare și, în același timp, le perfecționează exprimarea, corectându-le pronunția. (Taiban, 1972, pg 9)

Imposibilitatea de a comunica prin limbaj ar provoca o stagnare în dezvoltarea personalității copilului, ar transforma relațiile lui cu oamenii, cu realitatea înconjurătoare, l-ar individualiza și împiedica în mare măsură să participe la activități.

La vârsta preșcolară mică în activitățile de educarea limbajului și comunicării, ponderea o au activitățile de povestire a educatoarei și de repovestire a copiilor, în care se folosesc planșe, cărți ilustrate, jetoane ori cuburi cu imagini din povești pentru a respecta caracterul situativ al preșcolarului și caracterul concret al operațiilor sale mentale.

În anii următori, sub influența exercițiilor impuse de activitățile desfașurate, a comunicării, are loc o asimilare rapidă a acțiunilor concrete și stabilirea în plan mental a unor scheme de operare ce permit cedarea la suportul material. În procesul de comunicare cu ceilalți, copilul împărtășește ceea ce a văzut și auzit, ceea ce a trăit, a făcut și a gândit. Astfel, se constituie limbajul contextual, care este mai închegat și mai coerent.

Este evidentă, la vârsta preșcolară și funcția de orientare socială a limbajului: copilul se adresează unui interlocutor cu care poate susține o conversație. El își reglează comportamentul în funcție de ceea ce interlocutorul îi comunică, dar și în funcție de atenția ce i se acordă.

„Procesul activităților cu caracter instructiv-educativ din grădinița de copii reprezintă un proces de învățare în cadul căruia strategiile didactice sunt determinate de modul specific al preșcolarului de a percepe lumea.Este vorba despre un proces de învățare inițială, de modelare sistematică, gradată, de comunicare în sistemul conexiunii inverse, unde finalitățile se proiectează în raport cu cerințele programei și cu posibilitățile reale ale grupului de preșcolari.Avem în vedere că la acest nivel de vârstă, dezvoltarea afectivă a fiecărui copil poate fi diferită, iar mediul sociocultural familial are o mare însemnătate.”(Voiculescu, 2001, pag.11).

Bazele instruirii limbajului sunt activitățile desfășurate în cadrul grădinițelor, persoana care conduce spre dezvoltarea și integrarea copilului în societate este educatorul.Acesta este formatorul conduitelor preșcolarilor, este persoana ce îl pregătește pe individ pentru integrarea sa în societate.

„Prima unealtă pe care copilul încearcă să o mânuiască este limbajul, instrumentul prin care poate acționa asupra altora și cu ajutorul căreia își va însuși numeroase cunoștințe și priceperi înlesnindu-i acomodarea și cucerirea mediului ambiant.”(Cosmovici, 1996, pag.91)

Una din primele capacități cognitive ce se dezvoltă la copil este limbajul, comunicarea cu cei din jur, limbajul este modul de integrare și de acomodare în societate, dezvoltat și cultivat, copilul ajunge să își însușească diferite priceperi și deprinderi.

Rolul dezvoltării limbajului preșcolarilor în grădiniță este de a-l pregăti pe acesta să se poată integra în următorul nivel educațional, în societate, să fie capabil să comunice cu cei din jurul său.Pentru ca integrarea copilului ăn societate să fie mai ușoară, cadrul educativ urmărește să corecteze greșelile de pronunție prezente la preșcolari, aceștia având tendința de a înlocui sunetele între ele, de a repeta cuvintele auzite sau de a inversa cuvintele, sunetele între ele.Mediul educațional este benefic dezvoltării limbajului copilului preșcolar.

II.2. Particularități ale vocabularului la vârsta preșcolară

Cercetătorii psihologi au scos în evidență faptul că în dezvoltarea lexicului, ca și în asimilarea structurii gramaticale a limbii mai mult decât în altă sferă a vieții psihice a preșcolarului există mari diferențe individuale care atârnă în primul rând de factorii de viață și de educație. Vocabularul copilului este și el o trăsătură caracteristică a personalității sale. Înțelesul cuvintelor și propozițiilor uzitate de copii la această vârstă depinde în mare măsură de situații concrete putând fi menționat numai în situații familiale de cei care participă la dialog.

La vârsta preșcolară are loc schimbarea si lărgirea orizontului și complicarea raportului dintre copii și mediul înconjurător. Formele și temele de discutie între copii sau cu ceilalți oameni devin vaste și mai diverse. În general, activitatea preșcolarului dobândește mai multă autonomie și se desfășoară mai sistematic în procesul instructiv-educativ din grădiniță sub coordonarea compenentă a educatoarelor. Fiecare copil își crează un vocabular propriu în condițiile vieții sociale. Copiii asimilează vocabularul pe baza reproducerii exemplelor de vorbire ale celor care se îngrijesc de creșterea și educarea lor în general, ale celor cu care ei intră în contact.

Schiopu (1996, pag 11) subliniază faptul că „Bogăția vocabularului preșcolarilor este relativ mare (700-800 cuvinte la 3 ani, 1000 cuvinte la 4 ani, 1500-2000 la 5-6 ani) ”. Cu tot relativismul lor, aceste cifre scot în evidență faptul că în condițiile normale de educație în perioada preșcolară copilul își adoptă în esență lexicul de bază al limbii materne.

Se consideră că, în condițiile unei dezvoltări normale, la vârsta de 3 ani un copil, posedă un vocabular care îi dă capacitatea să verbalizeze cu ceilalti, să-si redea dorințele, trăirile, manifestările de voință. În perioada preșcolarității, vocabularul copilului capătă circa 4000 de cuvinte la 7 ani.

Studierea vocabularului, a dezvoltării sale cantitative și calitative înfățișază dificultăți deosebite în primul rând grație varietăților individuale. Din momentul asimilării cuvintelor, copii își însușesc și sensul acestora. Pe măsură ce sfera de cunoștințe a copilului se lărgește, se dezvoltă și vocabularul acestuia cu noi cuvinte, expresii necesare exprimării noilor cunoștințe. Nu o singură dată, copii însușesc un cuvânt cu un sens atribuit de ei, altul decât cel general acceptat, și-l utilizează frecvent pentru că le place cuvântul, nu pentru că îi cunosc semnificația.

Caracteristic este faptul că atât vocabularul cât și structura gramaticală sunt asimilate de copii în mod iscusit în procesul viu al comunicării, înțelegând vorbirea celor din jur și fiind îndreptat de către adult decât atunci când face greșeli în vorbire. Preșcolarul „nu învață” regulile gramaticale ca atare, nu posedă definiția lor, nu știe care sunt părțile de vorbire precum substantivul, verbul, adjectivul, dar respectă în vorbirea sa regulile principale de schimbare și îmbinarea a cuvintelor în propoziții.

În mod practic, prin copiere, copii adoptă formele gramaticale de bază ale limbii române. Sub influența mediului social în care trăiesc, înmagazinarea experienței verbale duce ușor, ușor la formarea așa numitului „simț al limbii” care îi determină pe copii să transpună forme gramaticale normale, fără să cunoască norme sau reguli. „Sensibilitatea” față de formele gramaticale este o trăsătură definitorie a copilului preșcolar, deși limba nu este pentru el încă un „obiect de studiu” (așa cum va deveni la școală).

Pe baza acestui simț al limbii ajung să utilizeze tot mai curent formele gramaticale și chiar să intervină atunci când sesizează o greșeală în vorbirea altor copii. Auzind pe un copil de 3 ani spunând „Cale mănâncă lepede”, un alt copil de 5 ani îl corectează: „Nu se spune așa, trebuie să spui-Care mănâncă repede”, dar întrebat de ce nu se spune așa, copilul nu poate să explice altfel, decât afirmând că „așa nu e corect, nu se spune așa”.

„Invenția lexicală” a copiilor este o altă particularitate a vârstei preșcolare și ea se bazează pe formarea unui șablon al mecanismului derivării. Cuvintele „noi” (care nu există in limbă) sunt „inventate” de copii prin adiționarea la rădăcinile unor cuvinte cunoscute a diferitelor sufixe, prefixe și terminații, înlocuiri de sunete care capătă în practica vorbirii o relativă independentă.

Etapa „născocirii cuvintelor” este oarecum normală în dezvoltarea limbajului. Ea este o dovadă neîndoielnică a creșterii capacității de generalizare a scoarței cerebrale. Împotriva fenomenului „creerii cuvintelor” nu este cazul să se ducă o „luptă” cu orice preț. Este însă de datoria noastră, în calitate de educatori și părinți să rectificăm cu calm, dar sistematic aceste „greșeli” săvârșite de copii (cu atât mai mult erorile de pronunțare) spre a se preveni pecetluirea unei vorbiri incorecte, defectuoase.

Creativitatea lexicală a copilului trebuie formată și stimulată prin toate activitățile de educare a limbajului, îndeosebi prin jocuri didactice cu sufixe și prefixe, dar derivările deformate se cer corectate cu chibzuială.

O particularitate a vocabularului preșcolarilor este folosirea diminutivelor, determinată și de universul în care trăiesc (păpușică, măsuță, cubuleț) și de vorbirea oamenilor maturi care vor să-i alinte, să-i ademenească cu ciorbița, ciorăpei, plimbărică. Diminutivele dau vorbirii preșcolarilor o desfătare aparte, dar excesul le deformează vorbirea și imaginea asupra lumii înconjurătoare.

Prin întregul parcurs instructiv-educativ din grădiniță și, îndeosebi, prin activitățile specifice de cultivare a limbajului se sistematizează vorbirea copiilor sub aspect fonetic, se întinde sfera vocabularului activ și pasiv, se întăresc formele cerute gramatical.

Se pune întrebarea: ce semnifică activizarea și îmbogățirea vocabularului, ce se înțelege prin aceste două noțiuni. Iată explicația termenului de activizare-totalitatea cuvintelor folosite în mod efectiv de cineva în exprimare și care diferă de la un vorbitor la altul-îmbogățirea vocabularului-a mări vocabularul unei persoane cu expresii noi întâlnite; a adăuga cuvinte noi pe care să le însușească activ.

Consider că îmbogățirea și activizarea vocabularului, mai ales la preșcolari, trebuie să constituie un obiectiv curent, care se va leagă din ce în ce mai strâns cu principiul educației permanente, al pregătirii copiilor pentru învățarea continuă. Cuvintele nu sunt altceva decât reprezentări a căror percepere permite copilului să-și aducă aminte de acțunile prilejuite cu ocazia observării jocurilor.

Îmbogățirea vocabularului trebuie înțeleasă nu în memorarea mecanică a unui număr mare de cuvinte, ci în înțelegerea semnificației cuvintelor care se va adânci treptat. Însușirea corectă a vocabularului limbii române este o condiție a însușirii tuturor cunoștințelor care fac din individ un membru util societății, este o condiție a însușirii culturii generale.

Activitățile desfașurate pe sectoare: bibliotecă, știință, artă, construcții, joc de rol, activitați ludice- pe arii de stimulare contribuie în mare măsură la îmbogățirea vocabularului. Activizarea și îmbogățirea vocabularului este un obiectiv continuu al activității de educare a limbajului la toate vârstele preșcolarității.

La grupele mai mici „activitatea de educare a limbajului" posedă mai ales îmbogățirea vocabularului, achiziția de noi cunoștințe în care copilul are șansa să-și comunice gândurile și sentimentele. Poveștile, basmele, poeziile oferă posibilitatea familiarizării preșcolarilor cu omonimia, sinonimia, polisemia, antonimia. Povestea despre „Fata babei și fata moșneagului" precizează copiilor opoziția de sens, harnic-leneș, bun-rău, frumos-urât. Totodată, poveștile și poeziile trebuie să dezvăluie copilului, pe cale intuitivă, frumusețea și armonia limbii române, sonoritatea placută a cuvintelor. Ascultând povești și basme, copii întâlnesc noi expresii care, odată știute, devin un bun al lor.

În concluzie, vârsta preșcolară este o etapă de intensă dezvoltare a limbajului, ceea ce impune alegerea unui conținut bine dozat și folosirea unor mijloace de eficiență mare pentru acest proces firesc să se dezvolte optim. („Cunoașterea mediului înconjurător și dezvoltarea vorbirii-Metodică, pag 12)

II.3.Utilizarea metodelor didactice în activitățile de educare a limbajului

În grădiniță, ca și în celelalte niveluri ale învățământului, metodele de învățare fac parte din activitatea comună a cadrului didactic și a preșcolarilor. Metodele sunt importante pentru că vor genera atitudini pozitive față de propria educație, fața de educația organizată, sistematică, în general, precum și pentru a introduce un stil cognitiv predominant, mai mult sau mai puțin eficace, mai mult sau mai puțin aducător de rezultate și satisfacții, ceea ce constituie aporturi formative majore.

Metodele nu au valoare exactă, ci dobândesc valoare prin eficiența cu care dirijează activitatea subiectului spre un obiectiv, în situațiile date. Procesul de educație fiind foarte divers, presupune, în ansamblul său, metode diverse, fiecare fiind folositoare în anumite circumstanțe, singură sau în asociație, și nepotrivită în alte situații.

Conform datelor psihologiei și pedagogiei, strategiile cele mai eficace de învățare au ca metode principale metodele active care necesită cel mai mult descoperirea noilor cunoștințe de către copilul însuși. Aceste metode le vor subsuma, deci, pe toate celelalte în procesul de învățământ. Toate aceste modalități de intervenție ale metodelor în transformarea copilului alcătuiesc argumente în favoarea alegerii cu discernământ a metodelor de educație. Dirijarea foarte strictă a întregii activități a acestuia este un exces, este dăunătoare. Activitatea independentă a copilului devine tot mai eficace, inclusiv prin adoptarea de metode adaptate, dar copilul nu poate învăța pe cont propriu tot ce poate și este necesar să învețe. Trebuie deci fixat raportul just între metodele educative, organizate, și cele ale activității educative independente. Educatoarea îi va coordona pe copiii prin metode adecvate pentru sesizarea a ceea ce este foarte important și greu pentru ei în cunoaștere, în momentul respectiv. În rest, direcționarea și activitatea liberă a copilului se vor îngemăna în proporții considerate eficiente atât de educatoare, cât și de copil.

Prin toate metodele se urmărește eficiența în cunoaștere, participarea activă, inventivă a copilului, menținerea curiozității și a plăcerii de a cunoaște și adoptarea metodelor folosite dirijat pentru a fi preluate și liber.

Metodele pedagogice rezultă din metodele de cercetare sau științifice, dar între ele există o deosebire considerabilă. În timp ce metodele de cercetare servesc la descoperirea propriu-zisă a cunoștințelor, la producerea și emiterea lor într-o formă științifică, metodele pedagogice ajută la înfățișarea și transmiterea acestor elemene și ajută elevii să le regăsească ca pe adevăruri noi, deși ele sunt deja latură integrantă a experienței umane.

Metodele interactive de grup sunt modalități moderne de activare a învățării si dezvoltării personale, de exersare a capacităților de analiză, încă de la vârstele timpurii, sunt instrumente didactice care ajută la interschimbul de idei. Caracteristic acestor metode este faptul că ele avansează interacțiunea dintre preșcolari, transferul de idei, de cunoștințe, garantând un demers interactiv al actului de predare-învățare-evaluare. Prin practicarea acestor metode, preșcolarii sedimentează un efort intelectual, de exersare a proceselor psihice, de tratare a altor demersuri interdisciplinare prin studiul mediului concret. De asemenea, aceste metode activează toți copiii și le sporește comunicarea, creativitatea, libertatea în gândire și acțiune, îi ajută să ia decizii corecte și să justifice deciziile luate. Aceste metode admit respectarea particularităților de vârstă, împletirea diferitelor forme de activitate, combinarea muncii individuale cu munca pe grupuri și activitatea frontală, evaluarea corectă a rezultatelor realizate și refacerea relației educatoare-copil. Aceste metode sunt folosite din ce în ce mai des în practica educațională împreună cu cele tradiționale ori în combinație cu acestea.

În continuare voi prezenta câteva metode tradițioale, dar și moderne care ajută la dezvoltarea vocabularului preșcolarilor: Povestirea, Repovestirea, Lectura după imagini, Bula Dublă, Schimbă perechea, Brainstormingul, Diagrama Venn, Povestea în făină, Explozia stelară

Povestirea este modalitatea utilizată frecvent la vârstele mici datorită caracterului ei mai colorat afectiv, mai simplu. De multe ori, conținutul poveștilor reproduce propria experiență de viață a copiilor, fapt ce permite reluarea în diverse variante a unei teme, de fiecare dată cu elemente de noutate și surpriză. În povestirea liberă sau fără început dat, copilul poate aborda un aspect nesemnificativ, neinteresant, poate ajunge la un final neelocvent, însă importantă rămâne această cale în sensul exersării capacității creatoare.

Povestirea este una dintre cele mai plăcute activități dirijate din grădiniță care împacă trebuința de cunoaștere și de afectivitate a copiilor, le stimulează inventivitatea și le constituie cadrul optim de comunicare. B. Mihail (2008, pag.17) prezintă povestirea a fiind „activitate specifică în învățământul preșcolar și care dezvoltă următoarele procese psihice:

Gândirea logică-datorită descoperirii înșiruirii logice a evenimentelor din povestire;

Memoria voluntară-prin stabilirea desfășurării evenimentelor și prezentarea lor în ordinea lor logică cu sprijinul educatoarei și a mijloacelor didactice utilizate;

Imaginația-prin elaborarea unor imagini noi în baza adaptării reprezentărilor și a experienței cognitive anterioare;

Limbajul-ca mijloc fundamental de comunicare. Limbajul și gândirea se intersectează, se alcătuiesc ca unitate între comunicațional (transmitere de informații) și cognitiv. Gândirea se dezvoltă având ca susținere limbajul, iar nivelul de dezvoltare al limbajului oglindește nivelul de dezvoltare al gândirii.

Atenția-datorită căreia copii memorează numele personajelor, fragmente ale povestirii, reține ordinea evenimentelor, trăsături comportamentale ale personajelor, etc”

În grădiniță se utilizează două tipuri de povestiri:

a) Povestirile educatoarei

b) Povestirile copiilor

Povestea presupune o desfășurare epică amplă, cu mai multe episoade, în versuri sau în proză, în care intervin evenimente supranaturale si personaje fantastice, având rol distractiv –de încurajare a istețimii care învinge prostia, sau moralizator–de condamnare a răului care întotdeauna este înfrânt de bine.

La grupă mică. Povestirea trebuie să fie simplă, neîncărcată și fără multe episoade. Treptat se trece la povestiri mai cuprinzătoare. Pentru a asigura înțelegerea și reacția afectivă adecvată, educatoarea trebuie să folosească stilul literar oral, să apeleze la comparații plastice, să folosească imagini de o reală calitate estetică, cu posibilități de sensibilizare adecvate vârstei preșcolare. Copilul trebuie să folosească toate expresiile și cuvintele folosite în povestire, altfel există riscul de a memora cuvinte al căror sens nu îl cunoaște și de a le atribui semnificații eronate.

a) Povestirea educatoarei

Sunt descrieri ale unor opere literare (povești, povestiri) prezentate de către educatoare cu toată grupă, ca activitate obligatorie sau în timpul jocurilor sau activităților alese de către copii. Prin conținutul lor, aceste opere literare contribuie la extinderea sferei de cunoștințe ale copiilor prin:

– urmărirea liniei unei povești;

– descoperirea trăsăturilor de caracter și comportamentelor personajelor;

– descoperirea legăturii dintre personaje.

Povestirile educatoarei contribuie concomitent la familiarizarea copiilor cu structura limbii, cu bogăția și expresivitatea ei; își deprind cuvinte și expresii noi, construcții ritmate și rimate, proverbe și structuri gramaticale corecte.

b) Povestirile copiilor

Povestirile copiilor se realizează în două forme:

repovestire

povestiri create de copii.

Repovestirea

Scopul principal al repovestirii: formarea deprinderilor de a expune cursiv și logic povestiri, povești sau basme și exersarea vorbirii sub toate aspectele: fonetic, lexical, gramatical.

Repovestirea se poate realiza încă de la grupa mică, însă poveștile trebuie să fie simple, accesibile. Concret, repovestirea presupune redarea unu conținut mai simplu sau mai dezvoltat cu mijloacele lingvistice proprii în funcție de vârstă. În repovestire aportul propriu al copiilor este restrâns, ei redau, mai simplu sau mai dezvoltat, conținutul unui text spus de către educatoare. Reușita povestirii depinde de gradul de percepere și însușire a povestirii de către copii, adică de asimilarea conștientă și însușirea tematică a povestirii. Atât reproducerea unui text literar, cât și povestirile create de educatoare se pot efectua în forme diferite:

a. Repovestirea pe baza unor tablouri/ilustrații ce exprimă episoadele întâmplării din poveste

b. Repovestirea pe baza unu plan verbal corespunzător fragmentelor logice ale povestirii

c. Repovestirea pe baza unui text citit

d. Repovestirea liberă

Primele două forme ale repovestirii oferă copiilor punct de ajutor în povestirea lor.

a. Repovestirea pe baza unor tablouri/ilustrații ce exprimă episoadele întâmplării din povestire

Această formă de activitate conține următoarele secvențe:

1. Introducerea în activitate-prin anunțarea autorului și titluluilui poveștii

2. Expunerea, pe scurt a conținutului poveștii

3. Repovestirea-copii trebuie sa repovestească evenimentele pe baza unor tablouri/ilustrații ce redau câte un episod important din conținutul poveștii

4. Repovestirea integrală-unul sau doi copii relatează repovestirea integrală; cu cât se vor utiliza mai multe tablouri/ilustrații, cu atât povestirea devine mai liberă.

b. Repovestire pe baza unui plan verbal corespunzător fragmentelor logice ale povestirii

Acest tip de repovestire face legătura spre povestirea liberă. Educatoarea trebuie să efectueze în prealabil un plan elementar și concis, ce delimitează secvențele povestirii. În funcție de grupa de vârstă, planul este mai simplu sau mai complex. Planul verbal poate avea formă de întrebări, accesibile copiilor. Educatoarea prezintă planul verbal pe baza căruia copiii repovestesc. La grupa mare se pot cere detalii semnificative, unele întrebări pot solicita explicații și aprecieri ale faptelor. Povestirile scurte pot fi înfățișate de către un singur copil, iar cele mai lungi prin doi-trei copii.

c. Repovestire pe baza unui text citit

Prin lectura nuanțată a unui text dintr-o povestire/poveste, educatoarea îi asistă pe copii să afle frumusețea limbii literare, le sporește interesul pentru carte. Pentru copii este greu să asculte cu atenție lectura unui text lung; de aceea educatoarea trebuie să selecționeze texte scurte, care să le provoace interesul, să le capteze atenția.

După citirea textului, educatoarea simplifică înțelegerea lui prin înfățișarerea unor materiale didactice simple și accesibile. Întrebările trebuie enunțate astfel, ca răspunsul copiilor să ne se rezume la răspuns afirmativ („da”) sau negativ („nu”).

Prin întrebări și răspunsuri, se stabilesc elementele principale ale acțiunii, se desprind personajele și trăsăturile lor demonstrate prin fapte sau vorbe.

Paralel cu redarea textului literar se face și semantizarea cuvintelor și/sau expresiilor necunoscute de copii. După familiarizarea cu textul literar, se propune recitirea integrală (dacă textul nu este prea lung) sau parțială a acestuia.

Demersul didactic descendent este înțelegerea mesajului povestirii.

d. Repovestire liberă

Acest tip de repovestire presupune o mai vastă inventivitate și un mai mare potențial de comunicare din partea copiilor. Ei repovestesc în funcție de preferințele lor și de receptarea afectivă a evenimentelor. Totuși, este necesar să cofere atenție succesiunii logice a evenimentelor și exprimării clare și corecte.

Povestirile create de copii

Povestirile create de copii au valoare formativă, fiindcă contribuie la dezvoltarea gândirii logice și creative, la dezvoltarea imaginației, a exprimării cursive și corecte. Povestirile acestea se pot realiza sub diferite forme:

a. Povestiri create pe baza unui șir de imagini

b. Povestire cu început dat

c. Povestire pe baza unui plan dat

d. Povestire după modelul educatoarei.

Cele mai întâlnite forme de povestiri create de copii sunt cele realizate pe baza unui șir de imagini și povestirile cu început dat.

a. Povestiri create pe baza unui șir de ilustrații

În cazul acestor povestiri important este numărul ilustrațiilor, care trebuie să fie între 3 – 5, să fie necunoscute copiilor, să prezinte personajul principal al povestirii, să prezinte momente esențiale în succesiunea lor logică. Ilustrațiile trebuie să satisfacă următoarele cerințe:

– să fie simple și accesibile copiilor;

-să înfățișeze aspecte cât mai apropiate de experiența copiilor;

– să aibă valențe educative și estetice;

– să fie vizibile pentru toți copiii.

În construirea povestirii trebuie valorificate toate elementele componente ale ilustarției: cadrul acțiunii, personajele, acțiunile și gesturile lor. Povestirea trebuie să conțină evenimentele în succesiunea lor logică.

b. Povestirile cu început dat

În această activitate li se solicită copiilor să realizeze, prin mijloacele lingvistice proprii, o povestire al cărei început este dat de către educatoare. Specificul acestei activități constă în schimbarea rolului copiilor: din ascultători ei devin înfăptuitori ai povestirii, care trebuie să continue evenimentul inițiat de educatoare. Realizarea acestei activități reclamă îndeplinirea următoarelor obiective:

-să asculte cu atenție povestirea educatoarei;

-să observe și să rețină momentele semnificative ale narațiunii educatoarei;

-să-și imagineze personaje și întâmplări adecvate începutului dat pentru continuare;

-expunerea corectă, logică și coerentă a evenimentelor și personajelor imaginate.

Succesul unei astfel de activități depinde de calitatea începutului dat de educatoare și de deprinderile copiilor formate în activitățile anterioare.

Începutul dat de educatoare trebuie:

-să stârnească interesul copiilor;

-să le pună în mișcare creativitatea;

-să insufle subiectul pe care copiii trebuie să-l dezvolte în

expunerea lor; de aceea este bine să

sugereze aspecte din viața copiilor, din munca adulților, a animalelor cunscute de copii etc.

Reușita acestei activități depinde și de momentul în care educatoarea întrerupe expunerea: acest moment trebuie să corespundă intrigii și să ușureze continuarea povestirii în mod personal. La întreruperea povestirii educatoarea trebuie să pună câteva întrebări ajutătoare sau să dea sugestii adiționale copiilor.

În încheierea activității, educatoarea trebuie să aprecieze povestirile, evidențiindu-le pe cele mai reușite. Dacă nici o povestire nu îndeplinește cerințele didactice, educatoarea trebuie să compună o povestire care să le servească copiilor ca model.

c. Povestire pe baza unui plan dat

Ca structură, și această activitate se alcătuiesc din: organizarea, desfășurarea și încheierea activității. Specific pentru această activitate este planul dat copiilor de educatoare care să le îndrume atenția spre aspectele esențiale ale povestirii, în succesiunea lor logică, spre acțiunile personajelor și spre trăsăturile lor principale. Planul acesta poate fi mai succint sau mai dezvoltat, în funcție de nivelul grupei. Planul poate fi dat sub forma prpozițiilor interogative sau sub formă de titluri.

d. Povestire după modelul educatoarei

Acest tip de povestire se organizează începând cu grupa mare, unde capacitățile de comunicare ale copiilor sunt îndeajuns de dezvoltate.

Lectura după imagini

Lectura după imagini este o formă comună, obligatorie de activitate instructiv-educativă, ce solicită intens reprezentările copilului, experiența lui de viață, capacitatea sa de a folosi în mod independent cunoștințele dobândite în diferite ocazii referitoare la mediul social și natural transpuse în actul vorbirii. Așa cum adultul citește textul scris, copilul citește imaginea, adică primește un mesaj, se exprimă pe baza lui, comunică. Imaginea devine astfel mijloc de comunicare cu ajutorul căreia se exersează gândirea și operațiile acesteia: analiză, sinteză, generalizarea și abstractizarea. Procesul de formare a depriderilor de comunicare verbală începe prin recunoașterea de către copil, în imagine, a elementelor percepute anterior, apoi stabilește legături între elemente ale enumerării inițiale, descrie și apoi interpretează relațiile între simbolurile vizuale și propria experiență. Lectura pe bază de imagini este o activitate de educarea a limbajului specifică învățământului preșcolar dar nu numai, această activitate având douaă componente:

-observarea dirijată a imaginilor

-dezvoltarea capacității de receptare și de exprimare a mesajelor

Perceperea se realizează cu ajutorul conversației, pornind de la elemente cunoscute de copii. Componenta verbală a activității se execută simultan cu perceperea imaginilor: copii trebuie să examineze imaginile, să le descrie, să le interpreteze și să le compare, folosind un limbaj propriu. Materialul intuitiv are un conținut variat și duce la dezvoltarea gândirii copiilor.

Activitatea de lectură după imagini are următoarele sarcini:

-dezvoltarea capacităților intelectuale

-dezvoltarea proceselor psihice

-dezvoltarea și îmbunătățirea proceselor de exprimare corectă și fluentă

Metodica lecturii după imagini este determinată de particularitățile de vârstă ale copiilor, printre care amintesc:

-atenția de scurtă durată

-percepție nesistematică, izolată a unor elemente nesemnificative, incapacitatea de a recepta esențialul; de aceea este nevoie de activitatea de dirijare a educatoarei;

– experiența de viață redusă

Lectura după imagini este o formă comună, obligatorie de activitate instructiv-educativă, ce solicită intens reprezentările copilului, experiența lui de viață, capacitatea sa de a folosi în mod independent cunoștințele dobândite în diferite ocazii referitoare la mediul social și natural transpuse în actul vorbirii.

Imaginea devine astfel mijlocul de comunicare cu ajutorul căreia se exersează gândirea și operațiile acesteia: analiza, sinteza, generalizarea, abstractizarea. Procesul de formare a deprinderilor de comunicare verbală începe prin recunoașterea de către copil, în imagine, a elementelor percepute anterior, apoi stabilește legături între elemente ale enumerării inițiale, descrie și apoi interpretează relațiile între simbolurile vizuale și propria experiență. La lectura după imagini nu trebuie folosite multe imagini pentru a nu dispersa atenția copiilor. Ilustrațiile trebuie să fie studiate în prealabil de către educatoare pentru a întocmi un plan de întrebări și planul de idei la care vrea să ajungă. Planul de întrebări trebuie să îndrume atenția copiilor spre perceperea elementelor semnificative. Întrebările trebuie exprimate în așa fel, încât să conducă la concluzii parțiale și finale. Ele trebuie să elaboreze situații-problemă, să aibă funcții cognitive și educative-formative și trebuie să fie: clare, precise, accesibile, să nu sugereze răspunsul prin da sau nu. Răspunsurile copiilor trebuie să fie, de asemenea: clare, precise, corecte, concise, să fie o formulare conștientă bazată pe înțelegerea aspectelor principale ale imaginii.

Organizarea și desfășurarea lecturii după imagini

a) Cerințe pedagogice privind organizarea

-să deprindă pe copii să perceapă în mod sistematic ilustrațiile, să deprindă tema și să înțeleagă conținutul acesteia printr-un proces mintal de analiză și sinteză

-să precizeze, să corecteze și să adâncească procesul instruirii independente și să-i ajute pe copii să se ridice la generalizări

-să activeze, să precizeze și să îmbogățească vocabularul copiilor, să-i deprindă să se exprime corect, coerent și expresiv

Pentru a răspunde acestor cerințe, ilustrațiile trebuie să corespundă prin conținut și calitate intereselor și cunoștințelor copiilor și anume:

-să respecte adevărul științific

-să corespundă vârstei din punct de vedere al conținutului

-să pună în evidență alementul principal

-să faciliteze transmiterea mesajului prin elementele care o compun

-să stârnească atenția prin calități estetice deosebite

b) Pregătirea lecturii după imagini

-proiectarea tematicii activităților în funcție de prevederile programei și grupa de vârstă a copiilor

-procurarea și selectarea imaginilor ce vor fi utilizate în activitate

-asigurarea condițiilor de spațiu și timp necesare desfățurării activităților de lectură după imagini

c) Desfășurarea lecturii după imagini

În desfășurarea activității se disting trei etape:

1. Introducerea în activitate

-prezentarea sub formă de surpriză a materialului

-o scurtă convorbire

-o ghicitoare care să conțină elemente din tema ce urmează

2. Citirea tabloulu (analiza, descrierea, interpretarea lui)

-începe cu enumerarea liberă a elementelor compoziționale după care se trece la analiza detaliată a acesteia, începând cu grupul compozițional central. Eficiența acestei etape este dată de modul cum sunt formulate întrebările, precum și de tipul de întrebare

3. Încheierea activității

Bula dublă – „este o metodă de predare-învățare, simplu de aplicat, care asociază asemănările și deosebirile dintre două obiecte, fenomene, idei, concepte etc. Ea este ilustrată grafic din două cercuri mari în care se așează câte o imagine care denumește subiectul tratat” (B. Silvia, et al, 2002, pag.113). De cele două cercuri mari se află relaționate prin linii, alte cercuri mici aflate între cercurile mari în care se menționează asemănările, iar în cercurile exterioare se specifică caracteristicile fiecărui cuvânt, particularitățile sau deosebirile.

Exemplu. La activitatea DLC-convorbire,, Ce știm despre animale?” în cercurile mari am așezat imagini reprezentative cu animale domestice și sălbatice. Copiii au prezentat două caracteristici ale animalelor domestice (trăiesc pe langă casa omului, aduc omului foloase), două caracteristici ale animalelor sălbatice (traiesc la munte/în padure, își procură singure hrana) și două asemănări (sunt alcătuite din cap, trunchi, membre, se înmulțesc) în cercurile mici din mijloc.

O altă activitate la care am folosit metoda Bula dublă a fost o activitate DLC-joc didactic,, În curând voi fı școlar, ”. În acest joc în cele două cercuri mari am așezat imagini cu preșcolari și școlari, iar copiii au completat cercurile mici din mijloc cu asemănările prezente între preșcolari și școlari (sunt copii, se hrănesc și cresc), iar în cercurile exterioare au completat cu caracteristicile acestora (preșcolarii se joacă, merg la grădiniță, școlarii merg la școală, învață).

Schimbă perechea este o altă metodă interactivă pe care am folosit-o în activitățile cu preșcolarii. Această metodă are ca obiectiv activarea comunicării și soluționarea de probleme prin lucru în pereche. Metoda,, Schimbă perechea” am folosit-o în activități de observare, activități de convorbire, activități practice etc.

Exemplu. La activitatea de convorbire cu tema,, Prietenul meu’’, am urmărit ca prin lucru în pereche, copiii să descopere cât mai multe trasaturi fizice dar și morale ale prietenului. Am organizat copiii în două cercuri concentrice după ecusoanele pe care le aveau în piept, cu chipul lor în interiorul cercului și chipul prietenului în exterior. La îndemnul educatoarei, copiii din interiorul celcului cu cel din dreptul lui din exterior au comnunicat despre: chipul prietenului (cum arată), activitatea (ce face?), comportamentul față de el (dacă îl iubește, dacă îl ajută) Perechea a comunicat timp de 3-5 minute. La comanda educatoarei,, Schimbă perechea’’ copiii din interior s-au mutat și au format o nouă pereche. Copiii din cercul exterior au făcut un rezumat a observațiilor anterioare și au continuat analiza cu noua pereche pentru descoperirea altor trăsături. Perechile s-au schimbat atunci când s-au epuizat toate ideile copiilor și când fiecare copil a făcut pereche cu toți membrii grupei.

Brainstormingul, în traducere directă „furtuna în creier”, sau „asalt de idei”, este o metodă pe care am folosit-o pentru a ajuta copii să elaboreze cât mai multe idei pentru clarificarea unor probleme, fără a obiecta soluțiile găsite. Această metodă am utilizat-o frecvent în activitățile de dezvoltarea a limbajului pentru a da frâu liber imaginiției copiilor și a le dezvolta capacitățile creatoare. Metoda am folosit-o în cadrul poveștilor create după un tablou, sau un șir de ilustrații, în lectura după imagini, convorbiri și jocuri didactice.

Exemplu. În activitatea DLC-convorbire cu tema,, De ce îmi place anotimpul de iarnă?” la începutul activității copiii au stabilit împreună caracteristicile anotimpului de iarnă pornind de la întrebarea,, Ce știți despre anotimpul de iarnă?”. Fiecare copil a răspuns printr-un enunț scurt în ordinea fixată fără a repeta ideile colegilor. Ideile emise sunt direct proporționale cu numărul membrilor grupului. După formularea ideilor, copiii au fost rugați să oglintească asupra răspunsurilor și să se pronunțe spunând care sunt cele mai aproape de adevăr.

Au fost subliniate ideile care se încadrau în sarcina didactică și care evidențiau ideea finală. Aceste caracteristici sunt împărțite în 3 categorii:

Caracteristici care țin de evoluția naturii;

Caracteristici care țin de legătura omului cu mediul în anotimpul iarna;

Caracteristici care nu se încadrează în nici o categorie și care vor fi eliminate

Exemple de enunturi: este frig, mă joc cu zăpada, ne îmbrăcăm cu haine groase, ne încalțăm cu cizme, ninge, ziua este mai scurtă, natura îngheață, pomii sunt plini de zapada, vin sărbătorile de iarnă, mergem cu colindul, vin Moș Crăciun și Moș Nicolae, mergem la munte.

Diagrama Venn este o metodă interactivă, de pecetluire, consolidare și evaluare a cunoștințelor. Această metodă are o vastă aplicabilitate și am folosit-o cu succes în activitățile de observare, povestiri, convorbiri, jocuri didactice etc. Diagrama Venn este alcătuită din 2 cercuri care se suprapun parțial. În spațiul care intersectează cele două cercuri am așezat, desenate, asemănările dintre două obiecte, idei, concepte, iar în cele două cercuri am așezat aspectele specifice ale acestora. Pentru fixarea și evaluarea cunoștințelor copiilor, am folosit aceasta metodă în activitățile de povestire, convorbire etc.

Exemplu. În activitatea de educarea a limbajului-convorbire „Totul despre anotimpuri”, preșcolarii au realizat o diagramă în care au evidențiat asemănările și deosebirile existente între anotimpul de primăvară și vară. De asemenea am folosit această metodă în jocul didactic „În lumea poveștilor” cu scopul de a verifica cunoștințele copiilor prvind poveștile învățate. În cadrul acestui joc copii au realizat o diagramă Venn în care au așezat în cele două cercuri personajele specifice fiecărei povești iar în arealul în care se suprapun au așezat personajele comune

Scufița Rosie Capra cu trei iezi

-Personaje pozitive

-Scufița Rosie / negative

-Bunicuța -Formula de început -Iezii

-Vânătorul și de sfârșit (A fost odată -Mama

-Lupul /Au trăit fericiți…. )

-Mama -Pădurea

Povestea în făină-Această metodă interactivă am folosit-o pentru repovestirea „Ridichii uriașe”

Scop: -Dezvoltarea capacității de a urmări secvențele unei povești precum și de a repovesti, în ordin.

Resurse materiale: siluetele personajelor din poveste, făină, un panou de culoare neagră, strecurătoare e cronologică conținutul poveștii cu ajutorul siluetelor

În prealabil le-am citit copiilor povestea iar mai apoi cu ajutorul metodei „Povestirea în făină” și a siluetelor am repovestit conținutul ei. Fiecare copil va prezenta o secvență din poveste finalizand prin a pune pe o suprafața neagră silueta corespunzătoare iar apoi va cerne pe deasupra ei făină. După ce au fost așezate toate siluetele, în ordine se vor ridica iar pe suprafața neagră va rămâne umbra personajelor.

Explozia stelară-„Simbolul primăverii” (lectură după imagini)

Obiectiv-exersarea capacității de a alcătui propoziții interogative pe baza conținutului unei imagini

Mijloace de învățământ: steluțe, tablou de primăvară, simboluri ale primăverii: ghiocei, rândunele, fluturi, flori. Copii extrag dintr-un coșuleț imagini cu simboluri ale primăverii apoi se grupeayă în perechi. Fiecare pereche va primi una din cele cinci întrebări iar cu ajutorul ei acesteia vor formula întrebări. Dupa 5 minute fiecare pereche revine pentru a comunica celorlalti întrebările formulate. Pe rând fiecare grup adreseayă întrebări celorlalte grupuri, aceștia răspund stimulându-se astfel activitatea grupurilor.

Exemplu:

CINE?

-Cine vestește sosirea primăverii?

-Cine așteaptă primăvara?

CE?

-Ce vedeți în acest tablou?

-Ce se întâmplă cu zăpada?

DE CE?

-De ce se topește zăpada?

-De ce spunem că a venit primăvara?

CÂND?

-Când apar primii ghiocei?

-Cînd se întorc păsarile călătoare?

UNDE?

-Unde se duc păsările călătoare?

-Unde cresc florile?

Din mulțimea de metode interactive, am descris pe scurt doar câteva pe care le-am practicat la grupă, metode prin care noul și căutarea de idei acordă activității „un mister didactic” în care copilul a participat activ la propria formare.

Pe lângă metodele interactive prezentate mai sus cu rezultate bune am mai folosit și alte metode cum sunt: metoda cubului, turul galeriei, pălariile gânditoare, șorțul povestitorului etc.

II.4.Relația dintre joc și dezvoltarea vocabularului preșcolarilor

Jocul este activitatea fundamentală a copilăriei, este activitatea ce îi colorează existența și îl conduce spre o dezvoltare normală. În momentul jocurilor copilul este cu totul implicat și uită chiar și de mâncare. În primii ani de viață jocurile sunt reprezentate de gângureli, de aruncatul diferitelor obiecte pe jos, mai apoi în perioada antepreșcolară jocurile sunt cu obiecte, păpuși, mașini și solitare, în perioada preșcolarității copilul i-a contact cu persoane de vârsta lui.

În activitatea de educare a limbajului, prin intermediul poveștilor spuse de educatoare se infiltrează în limbajului copiilor forme de exprimare atât ale limbii literare culte, cât și cele populare, copii familiarizându-se cu caracteristicile specifice povestilor, cu diverse structuri gramaticale, astfel vocabularul se îmbogățește evident, se activează vorbirea și se dezvoltă sub toate formele. Prin intermediul poveștilor în vocabularul copiilor pătrund expresii deosebite, sugestive. La vârsta preșcolară convorbirea este cea mai amplă și completă activitate de educare a limbajului copiilor. Convorbirea îi obligă pe copii să utilizeze adecvat cuvintele, să-și controleze vocabularul, să caute cuvintele potrivite, accepții ale cuvintelor pentru a-și exprima cât mai exact și într-o forma corectă gândurile, sentimentele, stările. Convorbirile sunt mijlocul cel mai eficient de activizare a vocabularului, deoarece copii trebuie să formuleze cuvinte-concepte adecvate, într-o formă gramaticală corectă. Un mijloc de instruire și educare a copiilor, specific vârstei preșcolare, în cadrul activității de educare a limbajului, este jocul didactic. Prin intermediul jocului didactic se întipărește și se activizează vocabularul. Cele mai multe jocuri didactice pot fi adresate îmbogățirii vocabularului copiilor cu substantive comune care denumesc: obiecte și fenomene, nume de obiecte necesare în viață, principalele locuri din casă, parțile care alcătuiesc corpul, obiecte de îngrijire personală, îmbrăcăminte, încălțăminte, alimente, mijloace de transport, anotimpurile și caracteristicile specifice lor etc.

Jean Chateau consideră activitatea de joc ca fiind munca, datoriă, și idealul în viață pentru copil, prin joc, acesta, anticipează conduitele superioare, prin intermediul jocului copilul se dezvoltă. Jocul apare în viața copilul încă din primele luni de viață, la vârste mici copilul „își lovește căruciorul cu picioarele, scoate șiruri lungi de gângureli, își agită brațele (… ), apucă obiecte și le lasă să cadă. Nici unul din aceste gesturi nu are o semnificație în sine; s-ar părea că copilul „nu face nimic”. Și totuși el efectuează o muncă foarte importantă: se formează singur, face exerciții de mișcare a picioarelor (ceea ce îi va permite mai târziu să meargă) ; schițează în gângurelile sale limbajul căruia îi vine în curând rândul, își obișnuieștele mâinile cu mișcările. Nu găsim aici nici un gest inutil, fiecare activitate concurează la dezvoltarea unei funcții, la apariția unor funcții mai complexe ca vorbirea sau mersul” (Jean Chateau, 1967, pag 12).

Jocul didactic contribuie la îmbogatirea vocabularului copiilor preșcolari și cu adjective: însușiri privind culorile obiectelor (mov, roz, verde, albastru), pe raporturi dimensionale (mare, mica), însușiri gustative (dulce, acru), olfactive, termice.

Jocurile didactice contribuie din plin la îmbogățirea lexicului, sub aspectul acululării de noi cuvinte, a întăririi și activizării lor. Se pot desfășura diferite jocuri care pot să opereze cu diferite antonime, omonime, sinonime. Deosebit de eficace sunt jocurile didactice prin care se urmărește îmbogatirea vocabularului cu numerale cardinale și ordinare, numeralele distributive, cuvinte care denumesc acțiuni (verbe). Nu trebuie omise jocurile didactice care contribuie la îmbogățirea vocabularului copiilor cu cuvinte, adverbe referitoare la locul unde se petrece acțiunea, la timpul când se desfășoară și la felul în care acestea se realizează. Jocul didactic contribuie atât la îmbogatirea vocabularului, activizarea și exersarea lui, cât și la însușirea unei exprimării clare, coerente, corecte din punct de vedere gramatical.

Poeziile contribuie în mare măsură la îmbogațirea vocabularului copiilor, care prin modelul oferit de limbajul poetic devine mai bogat. Poeziile despre natură îmbogatesc limbajul copiilor prin expresii care numesc și reflectă aspecte și însușiri ale anotimpurilor, redau imaginea naturii prin culoare, ritm, mișcare. Prin intermediul versurilor învățate în mod conștient, copii își îmbogățesc vocabularul cu expresii frumoase ce n-ar trebui să lipsească din comunicarea obișnuită. Astfel, prin activitatea de educare a limbajului copii asimilează un vocabular bogat, variat pe care să-l utilizeze ulterior.

Elizabeta Voiculescu vede în joc un mijloc de recreere a copilului în care acesta își dezvoltă deprindere, capacități, aptitudini. „Jocul este un mijloc de cunoaștere și autocunoaștere, de exersare a unor capacități, de socializare primară, de antrenare a capacităților cognitive și de exteriorizarea a emoțiilor și sentimentelor. (… ) jocul are importante funcții instructiv-educative. El contribuie prin conținutul său obiectual sau logic la dezvoltarea intelectului. (… ) Când copilul se joacă cu alți copii, el învață să respecte reguli și algoritmi, ce constituie temeiul conformării la normele de comportare socială, morală. Învață să împartă jucării cu alții, să colaboreze cu coechipieri, își dezvoltă altruismul, spiritul de echipă, comunicarea cu ceilalți, prin urmare devine sociabil, mai tolerant față de cei din jur, mai atent la dorințele și sugestiile celorlalți” (Elisabeta Voiculescu, 2001, pag. 84)

Un exemplu de joc ce poate conduce la dezvoltarea gândirii logice și la consolidarea deprinderii de a formula întrebări este „Ghicește la ce m-am gândit”, un joc în care copii vor formula întrebări pentru a descoperi denumirea unui obiect. Un copil ales de educatoare stabilește împreună cu aceasta numele unui obiect (obiectul se află în clasă, în apropierea lor). Ceilalți copii pun întrebări pentru a descoperi obiectul la care s-a gândit.

Exemplu:

-Este lucru? Este ființă?

-Este din lemn? (plastic, hârtie, pânză)

-Este un obiect cu care ne jucăm?

-Ne putem îmbrăca cu el? etc

Un alt joc poate fi „Răspunde repede și bine” care are ca obiectiv alcătuirea corectă de propoziții. Grupa va fi împărțită în două echipe. Probele cuprind aceleași sarcini, care se rezolvă simultan de către fiecare echipă. Educatoarea prezintă copiilor câte un jeton cu imaginea unui obiect cunoscut de ei (masă, grădiniță, floare, creion, carte, etc). Fiecare echipă va trebui să formuleze câte o propoziție referitoare la obiectul indicat. Echipa care va formula propoziția cea mai corectă din punct de vedere gramatical și cea mai complexă va primi un punct.

Un alt joc ce poate fi realizat în grădiniță este „Frige mingea”, ce are ca obiective realizarea corectă a propozițiilor, dezvoltarea atenției, memorie, activizarea vocabularului. Educatoarea începe o propoziție, preșcolarul ce primește mingea din partea educatoarea va trebui să completeze cât mai repede propoziția pentru a nu-l frige mingea, se poate începe cu alcătuirea de propoziții simple iar pe parcurs să se treacă la alcătuirea de propoziții mai complicate, mai dezvoltate.

Jocurile sunt mijlocul de a le atrage atenția preșcolarilor, de a-i putea ține ancorați în discuție, în activitatea de învățare. Prin organizarea jocurilor didactice sunt dezvolatate capacitățile intelectuale a preșcolarului, personalitatea sa, modul de exprimare.

PARTEA A II-A. FUNDAMENTAREA PRACTIC-APLICATIVĂ A TEMEI

CAPITOTUL III.

CERCETARE CVASIEXPERIMENTALĂ PRIVIND DEZVOLTAREA LIMBAJULUI PERȘCOLARILOR PRIN ACTIVITĂȚI

BAZATE PE JOC

Jocul este un ansamblu de acțiuni și operații care paralel cu destinderea, buna dispoziție și bucuria, urmărește obiective de pregătire intelectuală, morală și fizică a copilului. Edouard Claparède (1975, pag.143) spunea că „individul este obligat să recurgă la joc din două motive: pentru că este incapabil să presteze o activitate serioasă din cauza dezvoltării insuficiente și din pricina unor împrejurări care se opun îndeplinirii unei activități serioase care să satisfacă dorința respectivă. Deși practicat adesea cu mai multă intensitate decât munca, jocul obosește mai puțin, pentru că răspunde tendințelor de afirmare, refulate de necesitățile muncii și de aceea lasă impresia că nu obosește, ci chiar relaxează. Jocul este cea mai buna intoducere în arta de a munci”

J. Chateau (1980, pag.153) apreciază că „la vârsta foarte mică, jocul constituie motorul de declanșare a comportamentului ludic și anunță trezirea personalității prin implicațiile determinate de organizarea grupului: regula, ordinea și disciplina în grup. Copilul își arată în joc deasemenea, inteligența, voința, caracterul dominator, într-un cuvânt personalitatea”.În cadrul jocului se îmbină în mod specific planul imaginar cu cel real, însă el își dă seama mereu de existența celor doua planuri și în mintea lui nu se produce sub aspect nici nici o confuzie. Jocul copiilor poate înfățișa un teren important de analiză a capacităților psihologice, inclusiv a celor intelectuale și a trăsăturilor de personalitate, a aspectelor mai importante ale sociabilității copilului.

Jocul, indiferent de modul lui de organizare, este subordonat îndeplinirii obiectivelor educației. Fiecare moment din jocurile alese de copii sau obligatorii este fructificat în mod direct de educator pentru a contura copiilor trăsături pozitive de caracter, însușiri morale superioare, sentimente și deprinderi de comportament.

Majoritatea pedagogilor au apreciat jocul ca un mijloc de instruire și educare a copiilor, mai ales la vârsta școlară mică. Jocul creează o asamblare a componentelor intelectuale cu cele afectiv motivaționale. Prin joc copilul își angajează întrega capacitate psihică, își ascute observația, își dezvoltă spiritul de cooperare, de echipă. Jocul este un mijloc de obținere și prezentare a cunoștințelor prin acțiune, este o activitate de gândire orientată spre reyolvarea unor probleme, spre descoperirea căilor în vederea depășirii unor obstacole.

Din punct de vedere pedagogic, jocul este o componentă de sprijin în educație, mai cu seamă atunci este investit cu finalități programate de dezvoltarea potențialului psiho-motric și socio-afectiv al personalității.

La vârsta micii școlarități, copilul are o serie de așa-zise „nevoi”-nevoia de mișcare, nevoia de a ști, de a imita, de a se bucura, de a relaționa etc. Jocul răspunde acestor trebuințe firești de activitate, de dobândire a experienței, de afirmare prin performanțe ale conduitei.

Schiller (1795, pag.20) spunea: „Omul nu este întreg decît atunci când se joacă”.

III. 1. Ipoteza și obiectivele cercetării

Pentru realizarea optimă a cercetării am stabilit scopul, ipotezele și obiectivele ce vor conduce la eficientizarea jocurilor didactice în dezvoltarea vocabularului. Scopul cercetării constă în dezvoltarea și îmbogățirea vocabularului preșcolarului prin utilizarea de jocuri didactice specifice. În acest sens am stabilit următoarea ipoteză de lucru: dacă în activitățile de educare a limbajului se valorifică jocurile didactice, atunci limbajul preșcolarilor se va îmbogați.

Pentru verificarea ipotezei mi-am propus următoarele obiective ale cercetării:

O1: Măsurarea nivelului inițial de dezvoltare a limbajului preșcolarilor

O2: Evidențierea relației dintre jocurile didactice folosite și nivelul dezvoltării vocabularului preșcolarilor

O3: Identificarea jocurilor didactice ce pot fi aplicate pentru a dezvoltă vocabularul preșcolarilor

Pentru operaționalizarea obiectivelor am realizat o cercetare de tip cvasiexperimental cu rol formativ-ameliorativ. Cercetarea are un rol formativ deoarece urmărește dezvoltarea și îmbogățirea vocabularului preșcolarilor prin jocuri didactice, cu grad diferit de comunicare. În cadrul activităților din gradiniță s-a implementat un program care a avut la bază dezvoltarea vocabularului si îmbogățirea lui.

III. 2. Metodologia cercetării

III. 2. 1. Subiecți

Cercetarea s-a desfășurat în anul școlar 2017-2018 pe un eșantion de 21 de subiecți din grupa mare, la Grădinița nr 36 „Furnicuța” din Județul Brăila. Cei mai multi copii au împlinit/împlinesc vârsta de 5 ani în timpul anului școlar. În grupă sunt: 10 băieți și 11 fete, prezența fiind de 80%-95% zilnic, absențele datorându-se unor motive obiective (probleme de sănătate sau familiale, condiții climatice nefavorabile). Nivelul de implicare al familiilor de proveniență în activitatea curriculară sau extracurriculară este de 25%. Grupul de elevi realizează cu succes anumite sarcini în funcție de natura și dificultatea lor sau de potențialul intelectual al elevilor, între ei stabilindu-se relații de cooperare, comunicare și simpatie. Se ajută între ei, dorința lor fiind ca toți să obțină rezultate școlare bune.

Nivelul de dezvoltare intelectuală din grupă este în procente de aproximativ 50%.

III.2.2 Metode de cercetare

Pe tot parcursul cercetării au fost utilizate diferite metode de cercetare științifice ce au contribuit la formarea viziunii asupra temei, și anume am folosit experimentul, metoda observației, jocul didactic și proceduri de colectare, prelucrare și interpretare a datelor.

a) Experimentul

Experimentul este metoda de bază a cercetării, „presupune crearea unor situații noi, prin introducerea unor modificări în desfășurarea acțiunii educaționale cu scopul verificării ipotezei care a declanșat aceste inovații" (Dragan I., Nicola I., pag 38). Metoda a fost folosită cu scopul de a demonstra eficiența jocurilor didactice în dezvoltarea limbajului preșcolarilor. Metoda este centrată pe desfășurarea jocurilor didactice ce pot oferi rezulate favorabile în privința dezvoltării vocabularului.

În cadrul experimentului pot fi folosite o serie de jocuri didactice ce sunt centrate pe vocabular, cum ar fi jocurile de rol ce sunt ușor de desfășurat, folosindu-se de materiale existente în sala de grupă, astfel utilizându-se jocul de rol se dezvoltă atât vocabularul cât și imaginația. O alternativă ce ajută la dezvoltarea vocabularului sunt povestirile, repovestirile, poveștile create sau audiate de către preșcolari.

b) Observația

Constă în urmărirea faptelor, așa cum se desfășoară ele în condiții obișnuite, cu scopul sesizării aspectelor esențiale, comune sau diferențiatoare. Este una din cele mai vechi metode de cercetare (Zlate, M., 2000, pag 118). Observarea s-a desfășurat în sala de grupa, în timpul activităților de limbă și comunicare, fiind continuă ce a fost eficientă pe o perioadă lungă de timp. Observatorul a fost unul obișnuit, prezent în toate activitățile zilnice ale grupei, acesta nu a influențat cu nimic răspunsurile date de preșcolari. Preșcolarii au răspuns liber în funcție de capacitățile fiecaruia, fără să se intervină cu anumite completări în momentul oferirii răspunsului. S-a dorit observarea gradului de dezvoltare a vocabularului, toate activitățile urmărind acest obiectiv.

c) Proceduri de colectare, prelucrare și interpretare a datelor

Datele obținute în prettest și posttest au fost colectate în tabele de rezultate, reprezentate grafic și analizate din prespectivă calitativă și cantitativă.

III.2.3 Măsurarea

III. 2. 3. 1. Varialibe

În cadrul cercetării desfășurate s-au utilizat următoarele categorii de variabile:

a) varialiba independentă

Jocuri didactice de dezvoltare a vocabularului

b) variabila dependentă

Nivelul de dezvoltare a vocabularului preșcolarilor

III.2.3.1. Instrumente

În elaborarea cercetării au fost utilizate următoarele instrumente de lucru:

Proba de evaluare inițială (orală)

Scopul probei a fost de a stabili nivelul de dezvoltare a vocabularului în momentul inițial, înaintea aplicării unui program de jocuri didactice. Proba conține un număr de 2 itemi realizați pe baza activităților de limbă și comunicare desfășurate până în acel moment și urmărește recunoaștrea poveștilor, a conținutului lor și stabilirea tipologiei personajelor. Răspunsurile vor fi formulate corect din punct de vedere gramatical, logice și se va urmări folosirea unor expresii cât mai variate și complexe.

Proba de evaluare finală

Fișele de observație

Au fost elaborate cu scopul de a identifica frecvența cu care se manifestă anumite comportamente ale preșcolarilor în cadrul activităților de limbă și comunicare. Principalii indicatori observaționali au fost:

Comunicarea în cadrul grupului

Folosirea unui limbaj corect și coerent din toate punctele de vedere

Folosirea unui vocabular cât mai diversificat

Capacitatea de a parcicipa la activități atât în calitate de auditor cât și de vorbitor

III. 3. Procedura

În realizarea cercetării au fost vizate trei etape:

a) Etapa inițială (pretest) realizată pe data de 09.11.2017 la grupa mare, prin aplicarea unei probe de evaluare orală, cu scopul identificării nivelului de dezvoltare a vocabularului preșcolarilor.

b) Etapa formativă (cvasiexperimentală) s-a realizat pe parcursul a 5 luni începând cu data de 13. 11. 2017 și a luat sfârșit pe data de 10. 05. 2018. S-au aplicat o serie de jocuri didactice ce au vizat dezvoltarea vocabularului preșcolarilor și îmbogățirea lui, pe parcursul activităților fiind observat comportamentul preșcolarilor.

c) Etapa finală (posttest) s-a realizat în data de 22. 05. 2018 la grupa mare prin aplicarea unei probe de evaluare orală ce a avut ca scop stabilirea nivelului de dezvoltare al copiilor în urma aplicării programului de jocuri didactice, gradul de dezvoltarea a limbajului și modul de comunicare.

III. 4. Analiza și interpretarea rezultatelor

Realizarea cercetării a pornit de la ipoteza conform căreia dacă în activitățile de educare a limbajului se valorifică jocurile didactice, atunci limbajul preșcolarilor se va îmbogați. Pentru validarea ipotezei se vor prezenta în continuare etapa inițială (pretest), etapa formativă (cvasiexperimentală), etapa finală (posttest) și tabelele și graficele acestora însoțite de comentariile calitative.

ETAPA INIȚIALĂ (PRETEST)

În aceasta etapă am aplicat tuturor subiecților o probă de evaluare inițială, orală, sub formă de joc didactic.Aceasta a avut ca scop masurarea nivelului de dezvoltare a limbajului preșcolarilor. În continuare, voi prezenta conținutul probei de evaluare inițială precum și concluziile desprinse din analiza rezultatelor obținute de copii.

Proba de evaluare inițială

Data: 9.11.2017

Grupa: mare

Domeniul: Limbă și Comunicare

Tema: „În lumea poveștilor”

Mijloc de realizare: joc didactic

Forma de evaluare: inițială

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

O1- să recunoască povestea din care face parte imaginea sugerată

O2 -să povestească pe scurt conținutul textului

O3- să corecteze „erorile” apărute în textul sugerat

O4-să încadreze personajul din imagine în pozitiv/negativ

Scop: Dezvoltarea capacitații de exprimare orala pe baza unei imagini date. Fixarea cunoștințelor referitoare la poveștile studiate anterior.

Sarcina didactică:

-să alcătuiască propoziții după imaginile date

-să sesizeze erorilor prezente în textul dat

-să găsească asociații logice între personaje și faptele lor

Regula jocului: Copilul numit de educatoare va arunca zarul, va preciza titlul și va prezenta conținutul poveștii.

Elemente de joc: surpriza, aplauze

Material didactic: cubul, jetoane, stickere

Se va desfașura întai un joc de probă și apoi se va trece la jocul propriu-zis.

Desfașurarea jocului: Pe cele 6 fețe ale cubului vor fi ilustare imagini din poveștile cunoscute de copii (Scufița Roșie, Ursul păcălit de vulpe, Cei trei purceluși, Capra cu trei iezi, Albă ca Zăpada, Fata babei și fata moșneagului). Fiecare copil, pe rand, va arunca cubul și va specifica titlul poveștii și numele personajului ilustrat. Cu ajutorul propozițiilor va prezenta conținutul poveștirii și categoria din care face parte personajul ilustrat (negativ/pozitiv).

Complicare jocului: Le voi citi copiilor un scurt text „cu erori”. Aceștia trebuie să bată din palme atunci când recunosc o eroare.

„A fost odată o capră care a mâncat un lup. Capra avea trei urși fără coadă. Când s-a întors capra din pădure, a început să cânte la ușă: Trei urși cucuieți/Ușa mamei descuieți. Scufița Roșie a mușcat din mărul otrăvit oferit de vrăjitoare și apoi, l-a împușcat pe lup. Un cocoș a găsit o punguță cu șapte pitici. Găina babei a înghițit toată apa dintr-o fântână și a început să cânte: Cucuriguu boieri mari!Mi-a căzut punguța din buzunar… Povestea scrisă se încheia așa: Albă ca Zăpada a încalecat pe-o șea/Și v-a spus povestea așa".

DESCRIPTORI DE PERFORMANȚĂ

Rezultatele obținute în cadrul probei de evaluare inițială (orală) sunt trecute în urmatorul tabel, unde se observă nivelul de dezvoltare a vacabularului preșcolarilor.

Tabelul 1. Rezultatele obținute la proba de evaluare inițială la domeniul de activitate Limbă si Comunicare

Fig. 1. Reprezentarea grafică a rezultatelor obținute la proba de evaluare inițială la Domeniul limba și Comunicare

În cadrul probei de evaluare inițială orală desfășurată la grupa mare, la domeniul de activitate Limbă și Comunicare, majoritatea preșcolarilor au întâmpinat dificultăți asupra modului de exprimare, acesta fiind unul foarte greoi ce necesită timp. Preșcolarul își găsea greu cuvintele în exprimare. Fiecare propoziție fiind izolată de cea precedentă „Ursul pleacă”iar povestirea fiind prezentată sacadat, firul poveștii nu a fost menționat în totalitate, sărind peste evenimente din lectură.

Analizând rezultatele testării inițiale, am constatat că pregătirea preșcolarilor de a recepționa mesajul oral și de a se exprima oral este favorabilă, astfel am notat următoarele observații

-copiii demonstrează că au capacitatea de a înțelege semnificația unui mesaj oral, însă nu respectă dreptul la replică a partenerului de dialog

-unii copii prezintă dificultăți în exprimarea corectă și logică a ideilor, în sesizarea intuitivă a construcției gramaticale corecte

-vocabularul activ nu este suficient dezvoltat la unii preșcolari pentru a permite o comunicare clară și fluentă

-atenția voluntară este pasivă și difuză

În etapa povestirii au apărut dificultăți în formularea ideilor și prezentarea conținutului. Fiecare imagine a ilustrat personajele principale ale poveștii, unii preșcolari neputând să prezinte personajele sau acțiunile pe care le exercită în poveste. Accentul căzând mai mult pe reproducerea imaginii și mai puțin pe creativitate și imaginație. În prezentarea tipologiei personajului, majoritatea copiilor au necesitat sprijin și întrebări suplimentare ce le ofereau deja răspunsul. Caracterizarea fiind mai apoi copiată de la un copil la altul în funcție de poveste.

În etapa „povestea încurcată” majoritatea preșcolarilor au recunoscut și au reușit să corecteze „greșelile”. Aceștia au reușit să înlocuiască erorile cu expresiile sau personajele potrivite. Astfel, copii nu posedă un bagaj prea mare de cuvinte, vocabularul fiind unul prea puțin dezvoltat. În urma aplicării probei s-a constata nivelul scăzut la mai mulți preșcolari.

ETAPA FORMATIVĂ (CVASIEXPERIMENTALĂ)

În această etapă am urmărit aplicarea unui program de tipul „Trenulețul jocurilor” folosind diverse jocuri didactice ce urmăresc dezvoltarea vocabularului preșcolarilor.

Obiectivele programului:

1. Dezvoltarea capacității de exprimare orală corectă din punct de vedere fonetic, lexical și sistematic

2. Dezvoltarea vocabularului preșcolarilor

3. Îmbogățirea și activizarea vocabularului

4. Participarea la activități de grup atât în calitatea de vorbitor cât și de auditor

În continuarea cercetării mi-am propus să aplic o serie de jocuri didactice ce au ca scop dezvoltarea vocabularului preșcolarilor. Am elaborat și identificat o serie de jocuri didactice specifice vârstei preșcolarilor, al nivelului actual de dezvoltare și al conținutului. Gradul de dificultate al jocurilor a pornit de la minim spre mediu și a crescut treptat, la finalul programului jocurile având un grad ridicat de dificultate pentru preșcolarii grupei mari.

Jocurile didactice au fost elaborate pe baza conținuturilor de învățare planificate la începutul anului școlar, încercând să fie corelate cu activitățile săptămânale dar și cele de pe parcursul zilei. Pe lângă atingerea unor obiective specifice temei, jocurile am vizat și atingerea obiectivelor generale ale cercetării. Am urmărit ca activitățile propuse să îi atragă pe copii, spre dorința de cunoaștere, de explorare, toate desfășurându-se într-un cadru distractiv, specific jocului, unde am împletit jocul cu învățarea. La finalul programului s-a demonstart că acest aspect a fost îndeplinit, dovadă fiind rezultatele vizibil crescute ale preșcolarilor comparativ cu rezultatele inițiale.

Activități desfășurate

Jocul didactic I

Grupa: mare

Tema anuală: „Când/cum și de ce se întâmplă?”

Tema săptămânală: „Primăvară bun venit!”

Domeniu de activitate: Limbă și comunicare

Mijloc de realizare: jocul didactic

Denumirea jocului: „Ești un bun cunoscător ca să fii câștigător”

Scop: Educarea unei exprimări corecte din punct de vedere fonetic. Consolidarea capacității de a distinge numărul silabelor dintr-un cuvânt și de a formula propoziții.

Conținutul jocului: Cunoștințe despre flori și păsări

Sarcina didactică: -să despartă corect în silabe cuvintele din imagini

-să formuleze propoziții dezvoltate despre imaginea aleasă

Regula jocului: Copilul ales de educatoare va răspunde sarcinilor precizate de aceasta.

Elemente de joc: aplauze, recompense, elemente surpriză

Material didactic: Zâna Primăvară, jetoane cu imagini reprezentative anotimpului de primăvară, mese, scăunele

Desfășurarea jocului:

Varianta 1: Zâna Primăvară a sosit la copii de la grupa mare. Aceasta dorește ca rochia sa îi fie decorata cu elemente de primăvară. Pe masă vor fi jetoane reprezentând flori de primăvară (lalele, narcise, ghiocei) și păsări. Fiecare copil, pe rând va alege câte un jeton și va prezenta pe scut imaginea alesă. După finalizarea descrierii copii vor așeza imaginea pe rochia Zânei.

Exemplu: Eu am ales o floare de primăvară. Aceasta are culoare…., crește în…….

Eu am ales o barză/rândunică. Aceasta își face cuibul în…. Are culoarea…..

Varianta 2: Cu ajutorul mimei copilul care a ales jetonul trebuie să inducă celorlalți imaginea reprezentată pe cartonaș.

Varianta 3: La sugestia educatoarei copii vor despărți în silabe prin băteie din palme cuvintele de pe cartonașe.

Exemplu: la-lea, nar-ci-să, rân-du-ni-că, etc

Prin jocul „Ești un bun cunoscător ca să fii câștigător” am urmărit exprimarea corectă a copiilor din punct de vedere fonetic. Jocul a avut un conținut ce viza aspectul fonetic, pronunția corectă a cuvintelor, despărțirea lor în silabe precum și formarea de propoziții.

Jocul didactic II

Grupa: mare

Tema anuală: „Cu ce și cum exprimăm ceea ce simțim?”

Tema săptămânală: „În așteptarea lui Moș Crăciun”

Domeniu de activitate: Limbă și comunicare

Mijloc de realizare: jocul didactic

Denumirea jocului: „Citește scrisoarea!”

Scop: Formarea deprinderii de a compune o scurtă povestire după un obiect și descoperirea sunetului inițial. Dezvoltarea imaginației creatoare.

Sarcina didactică:

-descrierea sumară a obiectului

-recunoașterea sunetului inițial

Regula jocului: Poștașul împarte scrisorile în funcție de un criteriu bine stabilit, obiecte reprezentând jucării.

Elemente de joc: surpriza, aplauze

Material didactic: farfurii, litere mari de tipar, jucării

Desfașurarea jocului:

Educatoarea sau un copil vor avea rolul poștașului, care aduce scrisori copiilor de la prietenii aflați în alte orașe. Copilul care primește scrisoarea va fi numit ajutorul lui Moș Crăciun, va desface scrisoarea și cu ajutorul educatoarei va descoperi sarcina didactică.

Exemplu: „Pune pe farfuria cu litera M toate obiectele pe care le gasești, apoi descrie obiectele descoperite”

„Pe farfuria cu litera M se găsește o mașina. Pe farfuria cu litera P am pus o pară și un pix”

Pentru atingerea scopului de a dezvolta limbajul preșcolarilor am desfășurat jocul „Citește scrisoarea!”. Prin acest joc am urmărit dezvoltarea imaginației copiilor dar și deprindera acestora de a forma scurte povestiri. Tot în cadrul acestui joc am urmărit descoperirea sunetului inițial din anumite cuvinte.

Jocul didactic III:

Grupa:mare

Tema anuală: „Cu ce și cum exprimăm ceea ce simțim?”

Tema saptămânală: „Festivalul toamnei”

Domeniu de activitate:Limbă și comunicare

Mijloc de realizare:jocul didactic

Denumirea jocului: „Spun la fel, da-i altceva!”

Scop:Activizarea vocabularului cu omonime.Consolidarea deprinderii de a utiliza cuvintele cunoscute în contexte variate.

Sarcina didactică:

-să formuleze propoziții

-să pună cuvântul în contextul corespunzător

Regula jocului:Pentru fiecare propoziție se prezintă jetoane cu desene corespunzătoare semnificațiilor pe care le poate avea cuvântul dat.Păpușa aplaudă și dă ecuson celor care răspund corect.

Elemente de joc:aplauze

Material didactic:jetoane cu desene, ecusoane

Desfasurarea jocului:

Varinta 1: O păpușă vine în fața copiilor și le cere ajutorul în rezolvarea unui exercițiu care i-a fost trimis de copiii mai mari.

Ea alege un plic, afișează jetoanele din interiorul acestuia și „citește” propoziția aflată acolo.Ex: „Fata moșului curăță părul de omizi”.Copii au de ales intre jetoane reprezentand:par(pom) sau par(podoaba capilară).

„Tata a vopsit ușa și tocul.Copiii aleg între toc de pantof și tocul ușii.

În continuare se formează propoziții pentru celelalte sensuri ale cuvantului ales.Pentru fiecare răspuns corect păpușa îl recompensează pe copil cu ecusoane.

Varianta 2: Copiii primesc jetoane care reprezintă obiecte a căror denumire este aceeași, dar înțelesul este diferit.Educatoarea afișează în fața copiilor un panou pe care este scrisa o propoziție incompletă.Se citește propoziția, urmând ca fiecare copil să ridice jetonul potrivit cuvântului care lipsește.

Jocul „Spun la fel, da-i altceva!” a avut ca scop îmbogățirea vocabularului cu omonime. Am urmărit folosirea anumitor cuvinte cunoscute în contexte variate. Prin formarea de propoziții copiii au introdus cuvintele date în contexte cât mai variate.

Jocul didactic IV

Grupa:mare

Tema anuală: „Cum/când și de ce se întâmplă?”

Tema săptămânală: „Legume timpurii”

Domeniu de activitate:Limbă și comunicare

Mijloc de realizare:jocul didactic

Denumirea jocului: „La supermarket”

Scop:Dezvoltarea limbajului din punct de vedere cantitativ.Dezvoltarea capacității de reținere.

Sarcina didactică:-identificarea legumelor timpurii

-reținerea și pronunțarea cuvintelor formulate anterior

Regula jocului:Să integreze în cadrul propoziției o altă legumă de primavară și să respecte fraza rostită.

Elemente de joc:elemente surpriză

Desfășurarea jocului:Copiii se așează în semicerc.Propunătorul începe jocul prin rostirea frazei de început: „Am fost la supermarket și am cumpărat o salată”, următorul copil va continua fraza prin adăugarea unei alte legume și tot așa vor continua și următorii.Fraza va suna cam așa: „Am fost la supermarket și am cumpărat o salată, o ceapă verde, o ridiche, spanac, lobodă……”.La un moment dat educatoarea va interveni și va adăuga elementul surpriză.”Am fost la supermarket și am cumpărat o salată mare și verde, o ridiche roșie….”, preșcolarii trebuie să continue fraza atribuind fiecărei legume o caracteristică.

În cadrul jocului „La supermarket” mi-am propus ca scop dezvoltarea limbajului preșcolarilor din punct de vedere cantitativ dar și dezvoltarea capacității de reținere. Obiectivele stabilite au vizat reținerea cuvintelor adunate în timpul jocului dar și identificarea legumelor timpurii.

Jocul didactic V:

Grupa:mare

Tema anuală: „Ce și cum vreau să fiu?”

Tema săptămânală: „Fel de fel de meserii”

Domeniu de activitate:Limbă și comunicare

Mijloc de realizare:jocul didactic

Denumirea jocului: „Sunt un…”

Scop:Dezvoltarea capacității de exprimare orală corectă.

Sarcina didactică:

-identificarea meseriei din imagine

-prezentarea cât mai amplă, corectă și logică a imaginii sugerate

Regula jocului:Partenerul de joc oferă informații cheie despre meseria pe care o are lipită pe spate.Se oferă cât mai multe indicii.

Elemente de joc:aplauze

Material didactic:fișe cu imagini reprezentând meserii

Desfășurarea jocului:

Copiii sunt grupați câte doi și fiecare primește câte un jeton cu o meserie care va fi lipit pe spate.Fiecare copil va ști ce are lipit celălalt pe spate dar nu va ști ce are el lipit.Jocul se va realiza sub forma unui dialog între cei doi.

Exemplu:-lucrează într-o clădire mare

-acolo este mereu cald

-miroase foarte frumos

-produsul pe care îl realizează îl consumă toți oamenii

-îl putem mânca când este cald dar și când este rece

Jocul didactic „Sunt un…” a avut ca scop dezvoltarea capacității de exprimare orală a preșcolarilor și îmbogățirea vocabularului prin descrierea meseriei. Jocul s-a bazat pe elemente de conținut însușite de preșcolari cu privire la meserii. Obiectivele urmărite în cadrul jocului au fost folosirea unui limbaj corect din punct de vedere gramatical, logic și fonetic dar si transmiterea de mesaje orale corecte.

Jocul didactic VI:

Grupa:mare

Tema anuală: „Ce și cum vreau să fiu?”

Tema săptămânală: „Mijloace de transport”

Domeniu de activitate:Limbă și comunicare

Mijloc de realizare:jocul didactic

Denumirea jocului: „Păcălici”

Scop:Dezvoltarea gândirii logice, a atenției și a spiritului de observație.Formarea unei exprimări corecte.

Sarcina didactică:-să deosebească propozițiile adevarate de cele false

-să prezinte fraze după modelul prezentat

Regula jocului:Copiii ascultă propozițiile prezentate și confirmă sau infirmă cele auzite.

Elemente de joc:bătăi din palme, ridicare mâinii

Material didactic:tabla magnetică

Desfășurarea jocului:Educatoare le prezintă copiilor o papușă pe nume Păcălici.Acesta dorește să-i păcălească spunându-le diferite propoziții.Ex: „Mașina zboară”, „Vaporul merge pe șine”.Copilul desemnat de păcălici va formula răspunsul corect.La sesizarea afirmațiilor greșite copii vor bate din palme iar la cele corecte vor ridica mâna.Răspunsurile incorecte sunt completate sau corectate.

Scopul jocului „Păcălici” a fost de a le îmbogăți preșcolarilor limbajul , gândirea logică dar și spiritul de atenție. Obiectivele au urmărit capacitatea copilului de a participa la jocul desfășurat dar și exprimarea corectă din punct de vedere fonetic.

Jocul didactic VII:

Grupa:mare

Tema anuală: „Când/cum și de ce se întâmplă?”

Tema săptămânală: „Zâmbetul primăverii”

Domeniu de activitate:Limbă și comunicare

Mijloc de realizare:jocul didactic

Denumirea jocului: „Chipul primăverii”(evaluare)

Scop:Dezvoltarea capacității de exprimare orală

Sarcina didactică:

-să recite o poezie despre legumele timpurii

-să prezinte anotimpul de primăvară în funcție de imaginile de pe piramidă

Regula jocului: Pentru fiecare jeton ales se vor formula cât mai multe propoziții.

Elemente de joc:recompense

Material didactic:jetoane(flori, legume, păsări, insecte)

Desfășurarea jocului:

Varianta 1: Copiii vor fi așezați în semicerc și vor descoperi imaginile care se află pe piramidă.Fiecare imagine va fi întoarsă pe rând și discutată.

Ex:În imagine este reprezentat un ghiocelul.Acesta este numit vestitorul primăverii deoarece este prima floare care apare primăvara.Are culoarea albă și miros plăcut……

Varianta 2 :După ce au descoperit toate imaginile care se ascund în piramidă vor recita împreuna poezia „Hora legumelor”.

Hora legumelor
Lucia Muntean

Legumele toate, toate
Sunt izvor de sanatate!
Fiecare-n felul ei
Ne ajuta cu temei:

Usturoiu-alunga boala,
Ceapa vindeca raceala,
Frunza verde de spanac
Este buna la stomac.
Iar salata neaparat
Face bine la ficat.
Morcovii, cartofii, varza
Rosiile si fasolea
Au pornit si ele hora!

Oricum ar fi consumate:
Fierte, crude, toate, toate,
Sunt izvor de sanatate!

Jocul didactic „Chipul primăverii” s-a bazat pe elemente de conținut legate de anotimpul de primăvară. Obiectivele realizate au urmărit ca preșcolarii să utilizeze un limbaj corect , să descrie aspecte ale primăverii folosind expresii verbale, să reactualizeze un text liric învățat și să participe activ la joc în calitate de vorbitor.

Jocul didactic VIII:

Grupa:mare

Tema anuală: „Cum este/a fost și va fi aici pe pământ?”

Tema săptămânală: „Planeta albastră”

Domeniu de activitate:Limbă și comunicare

Mijloc de realizare:jocul didactic

Denumirea jocului: „Planeta fericită/planeta tristă”

Scop:Îmbogățirea limbajului calitativ și cantitativ prin realizarea de povești cu început dat.

Sarcina didactică:

-crearea de povești după un început dat

-formularea unei povesti cu ajutorul imaginilor

Regula jocului:Imaginile puse la dispoziție vor fi integrate într-o poveste.

Elemente de joc:recompense

Material didactic:imagini

Desfășurarea jocului:

Preșcolarii vor fi împărțiți în două grupe.Fiecare grupă va avea de ales ce poveste să creeze cu Planeta fericită sau Planeta tristă.În fucție de ceea ce au ales vor alege și imaginile sugestive pentru poveste.Pe baza imaginilor și a începutului dat de educatoare, copii vor crea povestea.Educatoarea va crea o poveste drept model apoi preșcolarii vor crea propria poveste iar educatoarea o va scrie pe hârtie.La final cea mai frumoasă poveste din punct de vedere al exprimării, al imaginației, al numărului ridicat de cuvinte/fraze folosite va fi recompensată.

Ex: Afară este o zi însorită.Maria împreună cu Mihai au ieșit în curtea casei să se joace.Deodată…..

În cadrul jocului „Planeta fericită/planeta tristă” mi-am propus ca scop dezvoltarea gândirii și a limbajului dar și îmbogățirea vocabularului cantitativ și calitativ prin realizarea de povești, la bază fiind cunoștințele preșcolarilor despre planetă și mediu.

Jocul didactic IX:

Grupa:mare

Tema anuală: „Cum este/a fost și va fi aici pe pământ?”

Tema săptămânală: „Pentru un mediu curat”

Domeniu de activitate:Limbă și comunicare

Mijloc de realizare:jocul didactic

Denumirea jocului: „Reporterul”

Scop:Dezvoltarea gândirii și a limbajului.Dezvoltarea disciplinei, a curajului de a se exprima în public.

Sarcina didactică:-să recunoască și să denumească acțiunea ilustrată pe jeton

-să utilizeze corect pronumele personal(el, ea, ei, ele)

-să respecte regulile dialogului(vorbește, ascultă, răspunde)

Regula jocului:Copilul desemnat în rolul de reporter adresează întrebări, iar copilul intervievat răspunde.

Elemente de joc:dialogul

Material didactic:jetoane reprezentând câte un copil care efectuează diferite acțiuni(construiesc, aleargă, mănâncă, merg pe bicicletă, etc)și jetoane cu fapte rele(rup flori, trag pisica de coadă, se bat, etc), microfon, tablă magnetică

Desfășurarea jocului:Educatoarea, iar apoi câte un copil, pe rând, joacă rolul de reporter.Din scrisorile primite la redacția ziarului, copilul desemnat/indicat extrage un jeton, dă un nume copilului, copiilor, spune ce face/fac și își spune opinia asupra acțiunilor acestuia/acestora.Reporterul adresează întrebări, iar copilul solicitat răspunde.

Exemplu:-Ce vezi pe jeton?

-Eu văd niște copii.

-Cum îi cheamă pe acești copii?

-Îi cheamă Andrei, Claudia și Mihai.

-Ce fac copii?

-Se plimbă cu bicicletele prin parc.

-Ce părerea ai despre ceea ce fac copii?

-Cred că este o activitate distractivă.

-Crezi că este un lucru bun sau rău?

-Cred că este un lucru bun.

Preșcolarul va așeza jetonul cu imaginea în rubrica cu fapte bune.Jocul continuă până se termină toate scrisorile primite la redacție.Educatoarea subliniază faptele bune care pot fi urmate și de către ei.

Prin jocul „Reporterul” s-a urmărit dezvoltarea gândirii logice dar și a limbajului. Tot acest joc a urmărit dezvoltarea curajului de exprimare în public a preșcolarilor. Utilizând limbajul oral s-a dezvoltat limbajul dar și exprimarea clară, corectă și logică. Un alt obiectiv al jocului a fost dezvoltarea imaginației creatoare a preșcolarilor.

Jocul didactic X:

Grupa:mare

Tema anuală: „Cu ce și cum exprimăm ceea ce simțim?”

Tema săptămânală: „În lumea basmelor și a copilăriei”

Domeniu de activitate:Limbă și comunicare

Mijloc de realizare:jocul didactic

Denumirea jocului: „Teatru de păpuși”

Scop: Îmbogățirea limbajului activ ca urmare a experienței cognitive dobândite în procesul didactic.Exersarea deprinderilor de exprimare orală corectă, relaxarea și bine dispunerea copiilor.

Sarcina didactică:-să creeze întâmplări cu cât mai multă acțiune, umor, să se exprime expresiv și corect

-să folosească vorbirea dialogată, menținând normele de adresare pe parcursul relatării

Regula jocului:Copii vor fi grupați câte doi și vor prezenta o piesă de teatru creată de ei sau existentă deja.

Elemente de joc:aplauze

Material didactic:marionete, masă, scaunele

Desfășurarea activității:Fiecare perechea va prezenta, pe rând, piesa de teatru pregătită.Colegii vor fi spectatorii.Poveștile prezentate vor fi create de copii sau povesti deja cunoscute.

Am realizat jocul didactic numit „Teatru de păpuși” în care mi-am propus ca scop îmbogățirea vocabularului activ prin realizarea de piese de teatru având la bază cunoștințele preșcolarilor. Am urmărit exprimarea orală corectă si clară a preșcolarilor dar și diversitatea poveștilor și a acțiunilor în cadrul acestora.

Jocul didactic XI:

Grupa:mare

Tema anuală: „Ce și cum vreau să fiu?”

Tema săptămânală: „Fel de fel de meserii”

Domeniu de activitate:Limbă și comunicare

Mijloc de realizare:jocul didactic

Denumirea jocului: „Ghicește la ce m-am gândit?”

Scop:Dezvoltarea limbajului din punct de vedere cantitativ.

Sarcina didactică:-să alcătuiască ghicitori din sugestiile primite de la grupul de copii

Regulile jocului:Copii vor crea ghicitori numai despre obiecte sau unelte de lucru.Ghicitoare trebuie să se refere la forma, materialul din care este facută sau ce utilitate are.

Copilul sau copiii care trebuie să ghicească vor sta în afara clasei cât timp se formulează ghicitoarea și vor reveni la chemarea educatoarei.Ghicitoarea se va formula pe baza descrierii.Dacă cei întrebați nu ghicesc au voie să pună grupei întrebarea: „La ce folosește?”

Elemente de joc:aplauze

Material didactic:imagini cu obiectele despre care urmează să se alcătuiască ghicitorile:lopată, foarfece, centimetru, ac cu ață, mașină de spălat, stropitoare, etc.

Desfășurarea jocului:Copiii vor fi așezați pe scaunele în semicerc.În prima parte a jocului educatoarea va participa cu copii la compunerea ghicitorilor.Îi va stimula să își spună fiecare părerea despre unealta pusă la dispoziție.Totodată, se va stabili în comun care dintre copii va expune ghicitoarea pentru cel care a fost izolat temporar.După ce se însușește tehnica alcătuirii în comun a ghicitorilor, copiii sunt împărțiți în 2-3 echipe și alcătuiesc în mod independent ghicitori despre obiecte sau unelte care n-au mai fost discutate în cursul jocului.Educatoarea va urmări toate echipele, va acorda însă ajutor numai atunci când copii nu reușesc să se descurce în grup.Va aprecia în final echipa care a creat cele mai frumoase ghicitori și care a colaborat în cele mai bune condiții.Pentru o mai bună coordonare, fiecare echipă poate să-și aleagă un conducător.

Jocul „Ghicește la ce m-am gândit?” s-a bazat pe cunoștințele preșcolarilor referitoare la unelte folosite în diferite meserii. În cadrul jocului didactic obiectivele planificate au urmărit utilizarea unui limbaj oral corect din punct de vedere gramatical, logic și fonetic.

Jocul didactic XII

Grupa:mare

Tema anuală: „Ce și cum vreau să fiu?”

Tema săptămânală: „Tot ce e pe lume are un rost anume”

Domeniu de activitate:Limbă și comunicare

Mijloc de realizare:jocul didactic

Denumirea jocului: „Ce e bine, ce e rău”

Scop :dezvoltarea capacității de a analiză fonetică a cuvintelor

Sarcina didactică: găsirea greșelilor în pronunțarea unor cuvinte și enunțarea lor în formă corectă.

Regulile jocului: copiii aplaudă atunci când Scândurică pronunță corect cuvintele și îl corectează atunci când acesta greșește.

Se pronunță un cuvânt greșit, iar cel care a primit mingea, răspunde pronunțând cuvântul corect.

Elemente de joc: aplauze

Material didactic :personajul de la teatru

Desfășurarea jocului

Copiii stau pe scăunele în semicerc.Jocul poate începe cu prezentarea lui Scândurică, personajul de la teatrul de păpuși. Acțiunea de corectare a greșelilor va fi motivată prin necesitatea de a-l învăța pe Scândurică să pronunțe cuvintele corect.

În desfășurarea jocului educatoarea va acorda atenție la început alegerii unor cuvinte mai cunoscute de copii, apoi altele cu un grad de dificultate mai mare în pronunțare. Se vor face greșeli

– de omisiune a unor sunete:

pâne-pâine cheion-creion

ahăr-zahăr gaben-galben

macaoane-macaroane abastru-albastru

-de înlocuiri de sunete:

mală-mamă

pală-pară

cată-casă

coln-corn

cascaval-cașcaval

lață-rață

Jocul didactic „Ce e bine, ce e rău” urmărește dezvoltarea capacității de analiză fonetică a cuvintelor. Obiectivul jocului este sesizarea greșelilor apărute în cuvinte și corectarea acestora. Acest joc contribuie la ameliorarea greșelilor de pronunție.

Concluzii:

Progaramul realizat în vederea dezvoltării vocabularului preșcolarilor a constat în elaborarea și desfășurarea unor jocuri didactice ce au vizat exact vocabularul copiilor, modul lor de exprimare în diferite activități și situații, capacitatea lor de a comunica în cadrul echipelor cu colegii de grupă sau cu cadrul didactic. Etapa formativă s-a realizat pe parcursul a cinci luni.

În activitățile de joc realizate, preșcolarii s-au arătat încântați și dornici să participe, deși unele activități i-au solicitat mai mult, aceștia dorind să renunțe la activitate,însă în timp au observat alți colegi că sunt atrași și sunt premiați și au hotărât să se alăture în continuare lor.

Dacă la începutul programului o mică parte dintre preșcolari reușeau să folosească un limbaj oral corect, să comunice cu colegii în cadrul echipelor sau să aibe capacitatea de a participa la activități în calitate de vorbitor, la sfârșitul programului se poate observa cum comportamentele vizate apar foarte des sau cel puțin se repetă uneori. Dacă la început vocabularul preșcolarilor era sărac în expresii, se poate observa că la final preșcolarii posedă un bagaj mai mare de cuvinte.

Comunicarea în cadrul grupului: În cadrul jocurilor realizate pe grupe comunicarea

între membrii echipei s-a îmbunătățit, preșcolarii și-au însuțit comportamente favorabile în

cadrul echipei ceea ce i-a condus spre victorie. Comportamentele utile realizate în cadrul echipei au fost observate fie prin demonstrarea acestora de către propunătoare, fie prin observarea unor comportamente deficitare din partea altor colegi.

Folosirea unui limbaj coerent și corect din toate punctele de vedere: Limbajul preșcolarilor din punct de vedere al unei exprimării orale corecte, coerente, a cunoscut o dezvoltare semnificativă, preșcolarii devenind capabili să comunice corect cu persoanele din jurul lor, să identifice unele greșeli în exprimarea colegilor. Datorită acestei dezvoltări, gradul de comunicare al preșcolarilor a crescut, aceștia oferind răspunsuri mult mai ample în cadrul activităților. Poveștile sau repovestirile, caracterizările personajelor realizate de preșcolarii au devenit mai ample, mai bogate în expresii verbale, vocabularul a cunoscut o dezvoltare cantitativă.

Capacitatea de a participa la activități atât în calitate de auditor cât și de vorbitor: Ca și rezultat al capacităților dezvoltate în cadrul programului educational aplicat, în cadrul activităților preșcolarii au fost mult mai activi, au participat la activități, atât în calitate de vorbitori, exprimându-și punctele de vedere și oferind răspunsuri, cât și în calitate de auditori, dezvoltându-se capacitatea de a-i asculta pe cei din jurul lor. După încheierea programului preșcolarii au capacitatea de a se exprima liber mult mai ușor, având un vocabular mai bogat în momentul de față, își pot exprima dorințele, nevoile, necesitățile și să fie înțeleși de cei din jurul lor. Problemele de pronunție au încercat a fi corectate iar cu o mare parte dintre preșcolari s-a putut ajunge la un astfel de nivel al dezvoltării.

Etapa finală (posttest)

În această etapă am aplicat tuturor subiecților o probă de avaluare finală, orală, în cadrul căreia am urmărit novelul de dezvoltare a limbajului preșcolarilor, în urma programului aplicat. Proba de evaluare finală a fost planificată pe baza a patru obiective ce au urmărit utilizarea limbajului oral corect fin toate punctele de vedere dar și gradul de participare al preșcolarilor în activitate.

Probă de evaluare finală

Data: 22.05.2018

Grupa: mare

Domeniul : Limbă și Comunicare

Tema: “În lumea poveștilor”

Mijloc de realizare: joc didactic

Forma de evaluare: finală

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

O1- să adopte un limbaj oral expresiv în repovestire

O2 -să formuleze propoziții corecte și logice în exprimare

O3- să caracterizeze personajul preferat din poveste

O4-să gasească un alt final poveștilor

Scop: Dezvoltarea capacitații de exprimare orala pe baza unei imagini date. Fixarea cunoștințelor referitoare la poveștile studiate anterior.

Sarcina didactică: -să repovesteasca conținutul poveștilor după imaginile date

-să caracterizeze personajul preferat

-să găsească alt final poveștii

Regula jocului: Copii din grupă vor repovesti conținutul poveștii, apoi individual vor caracteriza personajul preferat și vor găsi un alt final poveștii.

Elemente de joc:surpriza, aplauze

Material didactic:imagini din povești, stickere

Se va desfașura întai un joc de probă și apoi se va trece la jocul propriu-zis.

Desfașurarea jocului : Copii vor fi împărțiți în 4 grupe. Fiecare grupă va primi imagini din poveștile: Scufița Roșie, Ursul păcalit de vulpe, Cei trei purceluși și Povestea Ursului Cafeniu. Timp de 5 minute fiecare echipă va duscuta urmând să povestească celorlalți colegi conținutul poveștii primite. Apoi, individual vor prezenta personajul preferat din povestea alesă.

Complicarea jocului: Fiecare copil va găsi alt final poveștii prezentate, motivând alegerea făcută.

DESCRIPTORI DE PERFORMANȚĂ

Rezultatele obținute în cadrul probei de evaluare inițială (orală) sunt trecute în urmatorul tabel, unde se observă nivelul de dezvoltare a vacabularului preșcolarilor.

Tabelul 2. Rezultatele obținute la proba de evaluare finală la domeniul de activitate Limbă si Comunicare

Fig. 2. Reprezentarea grafică a rezultatelor obținute la proba de evaluare finală la Domeniul limba și Comunicare

În urma aplicării probei de evaluare orală finală, nivelul de dezvoltare a limbajului preșcolarilor a crescut considerabil, aceștia se pot exprima oral corect din punct de vedere gramatical, formulările lor fiind corecte, coerente și logice, iar în cadrul poveștilor utilizează un limbaj expresiv. În cadrul repovestirilor copiii au fost capabili să treacă dincolo de imaginile prezentate, nu s-au limitat doar la descrierea imaginii ci pe baza acesteia au relatat povestea așa cum era, sau chiar au adaugat elemente noi în poveste,unele povești au avut ori un personaj nou, ori finalul a fost diferit față de povestea originală. Improvizarea în cadrul poveștilor a dat dovadă de faptul că vocabularul preșcolarilor s-a dezvoltat și îmbogățit considerabil, aceștia fiind capabili să depășească limitele impuse. Modul lor de exprimare a fost unul corect din punct de vedere gramatical, ce-a mai mare parte dintre ei nu au necesitat intervenția celorlalți, sau nu au necesitat a fi corectați din punct de vedere gramatical. În cadrul repovestirilor expresiile verbale au fost utilizate de majoritatea preșcolarilor, unii dintre aceștia au utilizat un limbaj expresiv mai des față de restul copiilor. S-a observat o îmbunătațirea a vocabularului din punct de vedere calitativ și cantitativ, preșcolarii folosind un număr mare de cuvinte și expresii fațp de cele folosite înaintea aplicării programului.

S-a dezvoltat capacitatea de a participa la activitățile desfășurate, preșcolarii având inițiativa în realizarea lor, însă s-a dezvoltat și capacitatea de a-și asculta colegul în momentele în care vorbește. În cadrul momentului de caracterizare a personajului, preșcolarii au fost capabili să realizeze scurte descrieri ale personajelor folosind un număr ridicat de cuvinte în propoziții.

Din cei 21 de preșcolari, unul prezintă o întârziere în vorbire, refuzand să coopereze și să primească ajutor iar rezultatele finale ale acestuia au fost nule, copilul nu a reușit să depășească nivelul inițial.

În urma probei de evaluare finală desfășurată la grupa mare în data de 22.05.2018 la domeniul de activitate Limbă și Comunicare, se poate observa că nivelul de dezvoltare al limbajlui copiilor a fost îmbogățit.

Pentru ca acest aspect să fie vizibil voi prezenta un tabel comparativ al rezultatelor obținute de preșcolari în cadrul pretestului și rezultatele obținute în posttest.

Tabelul 3. Rezultatele comparative obținute în pretest și posttest la domeniul de activitale Limbă și Comunicare

Fig.3 Reprezentarea grafică a rezultatelor comparative obținute la proba de evaluare inițială și cea finală la Domeniul Limbă și Comunicare

Urmărind evoluția preșcolarilor de la testarea inițială până la evaluarea finală, se constată eficiența utilizării jocului didactic și a tehnicilor interactive prin progresele realizate de copii sub următoarele aspecte: îmbogățirea vocabularului calitativ și cantitativ, dezvoltarea și organizarea exprimării în diverse contexte de comunicare, dezvoltarea imaginației și a creativității. De asemenea, utilizarea jocului didactic a contibuit la formarea și dezvoltarea următoarelor abilități: folosirea expresiei corporale, exprimarea propriei opinii, exprimarea unor sentimente sau fapte, stăpânirea debitului verbal și a pronunției în actul comunicării, dezvoltarea capacității de exprimare corectă și logică a ideilor.

Activitățile desfășurate în cadrul grupei au contribuit la dezvoltarea abilităților de cooperare, relațiile dintre membrii grupului devenind relații de egalitate, nu de subordonare, copii învățând să își asume pe rând rolurile. Totodată, s-a dezvoltat identitatea personală prin autoevaluare, copii dobândind încrederea în sine și în capacitatea lor de a relaționa pozivit, de a aborda atitudine conformă cu valorile morale impuse.

III.5 CONCLUZII

Dat fiind rolul limbajului ca mijloc fundamental de comunicare, ca factori esențial de construire a arhitecturii interne a vieții psihice, dezvoltarea acestuia prin valorificarea optimă a potențialităților individuale constituie un obiectiv prioritar, mereu în actualitate pentru învățământul preșcolar.

Am încercat să demonstrez că toate achizițiile pe planul limbajului au valoare de pilon, în sensul că vor condiționa evoluția psihică și pe alte planuri a preșcolarului.

Ideea învățării „prin pilule dulci” este veche. Încă din antichitate Platon preconiza introducerea jocului ca mijloc de instruire. Marele filozof preconiza chiar o specializare a jocurilor în funcție de statutul social pentru care este pregătit copilul. Ideea jocului cu tentă instructiv-educativă, în dialogurile lui Platon, apare pentru prima dată.

M-am străduit să demonstrez că în utilizarea jocului didactic există doua protocoale:

a)sarcinile interactive să diminueze, până la anulare, ponderea elementelor ludice, deci farmecul să dispară

b)elementele ludice să aibă ponderea cea mai mare, să devină scop în sine, aspectele instructive să se dilueze

Există deci, un optimum al îmbinării între ludic și instructiv, care diferă de la o grupă la alta.

Întrucât familia și grădinița sunt factori educativi de mare importanță și ceea ce realizează unul depinde de celălalt, este firesc ca între acești factori să se realizeze o strânsă unitate de cerințe și exigențe.

Pentru un părinte, una dintre perioadele cu cele mai mari bucurii este aceea în care copilul începe să meargă și să vorbească. Acestea sunt, într-adevăr, doua realizări extrem de importante. Este straniu deci, să vezi cum se străduiesc părinții, în primii doi ani de viață ai copiilor, să-i încurajeze să se miște și să vorbească, iar în următorii doi ani, cum acești părinți depun eforturi ca să-i facă să stea liniștiți și să nu mai vorbească atât.

Dacă copilul nu exersează continuu, nu își practică achizițiile în acest domeniu, progresul său încetinește și chiar se poate opri. Exact cum trebuie să aibă experiență în mers înainte de a începe să sară și să alerge, copilul trebuie să câștige experiență în vorbire, înainte de a se angaja în forme de limbaj mai complicate, cum sunt cititul și scrisul.

Limbajul include ascultarea, vorbirea, citirea și scrisul. Pentru a vorbi bine, o persoană trebuie mai întâi să audă cum sună sarcinile. Pentru ca cititul să aibă sens, persoana trebuie să cunoască conceptele exprimate de cuvintele pe care le citește. Ca să scrie independent și să nu copieze, copilul trebuie să știe să utilizeze cuvintele în mod independent în vorbire. Fiecare pas se bazează și este dependent de pasul precedent.

Educația presupune deopotrivă dragoste și competență. Pentru a-și îndeplini adevăratul rol de mentor,educatorul trebuie să fie în permanență în mijlocul copiilor, să constituie pentru fiecare dintre ei o personalitate vie, dinamică, un model din toate punctele de vedere. O asemenea prezență îi va ajuta în continuare idealului lor etic, le va stimula dorința de a participa la viața socială.

„Fiecare trebuie să-și facă în așa fel datoria încât să și-o facă în mod natural,cu plăcere și fără greutate, să sufere când nu și-ar face-o” (Haret S.)

Talentul și competența didactică în munca cu preșcolarii, ingeniozitatea și originalitatea în modul de prezentare și pregătire a activităților, capacitatea empatică și stilul comportamental adecvat al educatoarei se vădesc cu pregnanță în răspunsurile copiilor, dovedind nivelul de pregătire al acestora.

Jocul are o putere imensă în viața copiilor și a fost denumit, așa cum am mai spus pe parcursul acestei lucrări, „munca copiilor”. Educatorii recunosc puterea jocului în dezvoltarea și în puterea de asimilare a jocului. Prin naștere, copiii au tendința de a învăța și de a descoperi, de a ști și de a cerceta. În joc există libertatea spiritului care permite copilului să caute și să descopere idei noi. Jocul este modul natural care determină copilul să lucreze în grup.

Pornind de la ideea că jocul este activitatea pe care o acceptă nu cu intenția de a învăța, ci de a se distra, l-am folosit din plin în formarea deprinderilor de muncă intelectuală, ușurându-le astfel integrarea în procesul instructiv-educativ.

În activitatea desfășurată cu grupa de copii, o preocupare deosebită am avut-o pentru activitățile de educare a limbajului, urmărind fixarea și activizarea vocabularului copiilor, îmbogățirea pronunției prin însușirea sistemului fonetic al limbii române și însușirea structurii gramaticale.

Grădinița poate și trebuie să contribuie la educarea limbajului copiilor în vederea pregătirii procesului de învățare din școală.

Copilul care părăsește pragul grădiniței, după parcurgerea celor trei trepte, va ști să vorbească corect, să se exprime în enunțuri cel puțin la nivel de propoziție, pronunțându-le clar,precis, având dezvoltat auzul fonetic, înțelegând semnificația cuvintelor,dovedind capacitatea de a combina cuvintele în propoziții și fraze.

Prin jocuri didactice organizate în acest scop, valorificând capacitatea copiilor de a întreține un dialog, de a pune întrebări și de a da răspunsuri, familializarea copiilor cu cartea și formarea deprinderii de mânuire a acesteia, deprindem pe preșcolar cu ordinea în gândire și cu logică în limbaj.

Activitatea de îmbogățire a vocabularului și de însușire a unei vorbiri corecte de către preșcolari, fără ca aceștia să știe reguli și definiții, nu este nici simplă, nici ușoară, dar este frumoasă și nobilă. Utilizarea jocurilor didactice previne plictiseala și oboseala și face ca aceasă activitate să fie plăcută.

Unele dintre jocuri sunt mai greu de clasificat, situându-se prin conținut și desfășurate la granița dintre jocurile de rol (de creație) și jocurile didactice.

Propun ca în activitățile de perfecționare, comisii metodice, cercuri pedagogice, să abordăm și o asemenea tematică. Se știe că în ultimii ani au apărut numeroase culegeri de jocuri didactice. Cred că e necesar să găsim noi teme de joc, noi jocuri, noi varinate ale jocurilor cunoscute. Existența la fiecare grădiniță a unei bănci de date, în acest sens,ar fi binevenită. Propun ca în cadrul perfecționării să finalizăm acțiunile desfășurate prin elaborarea unui set de fișe care să ilustreze jocuri didactice existente în diferite culegeri, cărți,sau create de diferite educatoare.

Lucrarea de față are rolul de a prezenta scurta mea experiență la catedră și de a oferi în limitele posibilităților, sugestii în direcția valorificării optime a valențelor instructiv-educative ale jocurilor didactice.

BIBLIOGRAFIE

1. Florica Andreescu- Pedagogie preșcolară, E.D.P. București, 1973

2. Emilia Boscaiu- Revista de pedagogie, București, 1980

3. Maria Baiaș- Revista de pedagogie, București, 1981

4. Elvira Chiriacev- Pedagogie preșcolară, E.D.P. București, 1973

5. Beverly Cutler- Revista Învățămantului preșcolar nr 1-2, București, 1992

6. Elena Gheorghian- Metodica jocului și a altor acțiuni cu copiii preșcolari,E.D.P. București,1979

7. Alexandra Mateiaș- Pedagogia preșcolară, Didactica, E.D.P. București, 1994

8. Alexandra Mihăiești- Cunoașterea copilului preșcolar, București, 1992

9. Maria Taiban- Cunoașterea mediului înconjurător și dezvoltarea vorbirii, Metodica, E.D.P. București, 1972

10. Elena Vărzari- Cunoașterea mediului înconjurător și dezvoltarea vorbirii, Metodica, E.D.P. București, 1972

-Jocuri didactice pentru cunoșterea mediului și dezvoltarea vorbirii, E.D.P. București, 1974

11. XXX – Dicționar de pedagogie, E.D.P. București, 1979

12. XXX- Programa activităților instructiv-educative în grădinița de copii,Proiect, București, 1998

13. Ștefania Antonovici- Jocuri-exercițiu pentru activități alese, Aramis, 2009

-Jocuri interdisciplinare, Aramis, 2008

-Educarea limbajului, Aramis, 2005

14. Vodiță A. & Axente M. & Crihan S.- Poftiți în trenulețul jocurilor, Diamant, 2016

15. Gongea E. & Fulga M. – Metode interactive de grup.60 metode și 200 aplicații practice pentru învățământul preșcolar, Arves, 2008

-Metode și tehnici interactive de grup

16. Magdalena Dumitrana- Educarea limbajului în învățământul preșcolar, Compania, 2001

17. Jean Chateau – „Copilul si jocul” Ed.Didactica si Pedagogica, 1967

18. Cosmovici Andrei- „Psihologia generala” Ed Polirom, 2005

19. Ioan Cerghit -„Metode de invatamant” Ed.Polirom, Iasi, 2006

20. Piaget J.- “Psihologia copilului”, Editura Didactica și Pedagogica, București, 1969

21. Claparede Ed.- “L’ecole sur mesure”, Ediția II, Paris, 1920

22. Taibon, M., și colectiv – “Jocuri didactice pentru grădinița de copii’’, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1976

23. Usinki K.D.- ’’Omul ca obiect al educației’’, București, Editura Didactica și Pedagogica, 1974