Protezele scheletate ca metode de tratament moderne, sau nu [303777]

CUPRINS

INTRODUCERE

MOTIVUL ALEGERII TEMEI

SCOPUL ȘI OBIECTIVELE LUCRĂRII

PARTEA TEORETICĂ

Capitolul 1: ETAPELE CLINICE ȘI TEHNICE DE REALIZARE A UNEI PROTEZE SCHELETATE …………………………………………………………………………………………

1.1.Examinarea pacientului edentat parțial …………………………….……….…

1.2. Stabilirea diagnosticului ……………….……………………………….

1. 3. Tratamentul proprotetic ……………………………………..…………

1.4. Tratamentul preprotetic ………………………………………….…………..

1.5. [anonimizat] ……………………..……………..…………..

1.5.1. Amprenta preliminară ……………………………………………..………

1.5.2. Realizarea modelului preliminar …………………………………………

1.5.3. Confecționarea și adaptarea lingurii individuale …………………..

1.5.4. Tehnica pregătirii modelului funcțional în vederea duplicării …………… 1.5.5. [anonimizat] ……………………………………………………………………………………………….

1.5.6. Prelucrarea, finisarea și lustruirea scheletului metalic ………….…..

1.5.7. Proba scheletului metalic al protezei scheletate …………..….…….

1.5.8. [anonimizat], realizarea machetei și ambalarea acesteia ……………………………………………………

1.5.9. Aplicarea protezei scheletate în cavitatea bucală și instruirea pacientului privind inserția și dezinserția protezei …………………………………………….

PARTEA SPECIFICĂ

Capitolul 2: PREZENTARE DE CAZURI …………………………………

Prezentare de caz nr. 1 ………………………………………………….…

Prezentare de caz nr. 2 ………………………………………………….…

Prezentare de caz nr. 3 ………………………………………………………

Capitolul 3. REZULTATE ȘI DISCUȚII ……..……………………………

CONCLUZII ……………….…………………………………………………

BIBLIOGRAFIE …………………………..…..……………………………..

Lista de figuri

INTRODUCERE

Ascensiunea parcursă de protetica dentară din cele mai vechi timpuri și până în zilele noastre a avut o influență culturală și științifică a lumii care nu a lăsat neatinsă nici această ramură a medicinei.

Cea mai veche lucrare protetică a [anonimizat] o ligatura din sârmă de aur pentru imobilizarea dinților mobili.

După aproximativ 2000 [anonimizat].

[anonimizat] a materialelor de atunci.

De la primele lucrări dentare confecționate prin ligaturi din sârmă de aur s-a [anonimizat].

Romanii utilizau adesea ligaturarea cu sârmă de aur a dinților mobili și înlocuirea celor pierduți cu dinți fixați la cei vecini.

În anul 1913 în Ecuador a [anonimizat], foarte minuțios realizate.

Pe vremea împăratului Augustus dinții artificiali erau confecționați din os și fildeș și fixați de dinții vecini breșei edentate cu fire de păr de cal sau fire de mătase.

În Evul Mediu dinții utilizați pentru confecționarea protezelor dentare au fost din fildeș sculptat iar pentru baza protezei același material dar care datorită porozităților asimila alimente și placă bacterană și devenea urât mirositor; oase de bovine, cei de hipopotam care erau mult mai rezistenți față de dinții din oase de bovine și din fildeș.

Tot în acele vremuri se foloseau și dinții umani care erau fixați prin ligaturi de dinții învecinați; sau fixați la baza protezei prin diferite metode, după secționarea rădăcinii acestora; transplanturi prin introducrea în alveolă imediat după extracție a unor dinți de la alte persoane.

În Japonia se realizau bazele protezelor din lemn de esență tare iar dinții din fildeș sau cremene, pe când în Franța existau meșteșugari care confecționau proteze din fildeș numai pentru fizionomie și fonație, în timpul meselor acestea fiind îndepărtate.

În timpurile moderne Franța a fost prima țară care a recunoscut în mod oficial medicii dentiști în secolul al XVIII- lea.

În Germania și în Anglia, lucrările protetice erau modeste, în anul 1756 Philipp Pfaff a realizat primul model de gips, iar Gottfried Purmann prima amprenta cu ceară.

La jumătatea secolului al XIX- lea încă se mai fixau dinți umani pe protezele dentare, dinți care proveneau de la cadavre ale decedaților tinerilor în timpul războiului, iar în timp de pace se apela la donatori sau la cadavrele din sălile de disecție. Tot în același secol în Statele Unite, începe producția de dinți artificiali. James Gardette, care a realizat prima proteză totală susținută prin adeziune și succiune, acesta descoperă și o metodă de fixare a dinților artificiali (umani) prin știfturi de aur, la o placă din aur.

Din anul 1825, dinții de porțelan încep să fie fabricați pe scară largă, iar în anul 1857 Charles Stent inventează materialul de amprenta, anul 1894 este anul în care Alfred Gysi realizează un articulator satisfăcător și se ocupă de probleme ocluzale.

Din păcate în secolul respectiv protetica dentară nu era considerată o ramură a medicinei dentare, era încadrată în domeniul meșteșugăresc iar medicul dentist o lăsa în grijă tehnicianului dentar de la acele timpuri.

Secolul al XX- lea aduce cu sine recunoașterea proteticii dentare ca știință, fiind considerată parte integrantă a medicinii dentare.

În anul 1918, Polk Ackers a turnat proteze parțiale cu croșete dintr- o singură turnătură, iar în anul 1925 au apărut hidrocoloizii reversibili pe bază de agar agar, în 1930 alginatele, iar siliconii au fost experimentați multe decenii dar abia în 1950 sunt utilizați în mod frecvent.

Calitatea dinților artificiali a fost îmbunătățită prin apariția unor noi aliaje, o tehnologie perfecționată a lucrărilor din porțelan, acrilate elastice pentru rebazări, apariția sistemelor speciale gen culise, sistemele de ruptori și amortizori de forțe.

MOTIVUL ALEGERII TEMEI

Tema aleasă este de o actualitate permanentă care ridică numeroase întrebări și acum și de- a lungul istoriei, având în vedere importanța unei dentiții prezente și sănătoase pe arcadele dentare.

Protezele scheletate sunt o alternativă excelentă atunci când vorbim de protezări, deoarece acestea satisfac toate cerințele necesare pentru ca pacientul beneficiar să poată avea o viață normală și de calitate.

Este însă un inconvenient legat de aceste lucrări protetice performante și anume că nu toate categoriile de pacienți și le pot permite având în vedere prețul de cost ridicat al acestora. Alternativa acestor proteze ar fi cele parțial acrilice dar care nu satisfac nici pe departe cerințele pe care le satisfac cele scheletate.

SCOPUL ȘI OBIECTIVELE LUCRĂRII

Scopul și obiectivele pe care ni le- am propus prin alegerea temei de față, sunt acelea de a ajunge la o concluzie reală și anume dacă protezele scheletate reprezintă sau nu o variantă de tratament modern, având în vedere faptul că în medicina dentară în ramura protetică a acesteia a intervenit și o altă ramură a acesteia, terapia protetică pe implante.

Având în vedere că există un număr mare de persoane care nu își pot permite o proteză scheletată, este de la sine înțeles că numărul celor care nu pot beneficia din punct de vedere financiar de protetica pe implante este mult mai mare.

Așadar, o proteză scheletată a rămas totuși în categoria metodelor de tratament modernă dacă luăm în calcul că este ultima soluție înainte de implantologie, altceva mai modern încă nu avem la dispoziție până în zilele noastre.

Ne- am propus să analizăm de- a lungul acestei lucrări importanța pe care o au lucrările protetice scheletate în viața de zi cu zi a pacienților purtători a acestor lucrări, care sunt avantajele și dezavantajele acestora pe o perioadă scurtă de timp cât și pe o perioadă lungă de timp și cum percep pacienții aceste lucrări și beneficiile lor.

Capitolul 1: ETAPELE CLINICE ȘI TEHNICE DE REALIZARE A UNEI PROTEZE SCHELETATE

1.1.Examinarea pacientului edentat parțial

Examinarea oricărui pacient cuprinde două etape și anume:

– examenul clinic general care ne aduce informații legate de motivul prezentării pacientului, de antecedentele sale heredo- colaterale și personale, precum și informații legate de aprecierea dezvoltării somatice și modul de comportament al pacientului.

– examenul clinic local și regional realizat prin inspecție și palpare, atât din față cât și din profil.

Examenul exobucal care începe cu aprecierea simetriei feței, a proporționalității etajelor feței și observarea mimicii și a respirației bucală, de asemenea se va examina amplitudinea deschiderii cavității bucale și dacă este cazul excursia anormală a unui condil.

Se palpează mușchii mobilizatori ai mandibulei și cei orofaciali, ascultația poate evidenția cracmente, crepitații la nivelul articulație temporo- mandibulare, care trădează o eventuală disfuncție ocluzală.

Examenul endobucal cuprinde examenul odontal, examenul parodontal, examenul arcadelor, examenul ocluziei.

1.2. Stabilirea diagnosticului

Modelul documentar și cel de studiu sunt obligatorii pentru stabilirea unu diagnostic corect precum și a fazelor de tratament în edentația parțială, el permite examinarea din diferite incidențe care sunt imposibile examinării clinice.

Diagnosticul de edentație poate fi pus mult mai ușor cu ajutorul unu model de studiu deoarece, numărul, topografia spațiilor edentate și întinderea lor sunt mai ușor de vizualizat.

Clasificarea edentațiilor după KENNEDY:

Clasa I – edentație bilaterală plasată posterior de dinții restanți

Clasa II – edentație unilaterală plasată posterior de dinții restanți

Clasa III – edentație laterală delimitată anterior și posterior de dinții restanți

Clasa IV – edentație în zona frontală, de o parte și de alta a liniei mediane.

Breșă cea mai distală determină clasa, breșele suplimentare reprezentând modificări. Dacă nu se protezează, lipsa molarului 2 și 3 nu se considera edentație. Prezența molarului 3 schimbă clasa de edentație din I sau II în III.

Clasa a IV nu poate avea modificări.

Clasificarea lui KENNEDY a fost completată de APPLEGATE, astfel:

Clasa V – edentație laterală cu lipsa caninului, se indica protezarea adjunctă;

Clasa VI – edentație laterală redusă care se protezează conjunct.

Clasificarea după COSTA:

Reprezintă nominalizarea topografiei edentației fiind terminală, laterală sau frontală. În funcție de numărul dinților lipsa acestea pot fi reduse, întinse și extinse (subtotale). Citirea edentației se face din partea dreaptă, iar trecerea de pe o hemiarcadă pe alta semnalizându- se cu – sau M. Lipsa molarului 3 nu se considera edentație.

Diagnosticul odontal semnalează cariile, abraziunea care poate fi localizată sau generalizată, migrările dentare care sunt vertical sau orizontale, fracturile dentare și lucrările protetice fixe la care se urmăresc dinții stâlpi, corpul de punte, relieful ocluzal, planul de ocluzie.

Diagnosticul parodontal face referire la parodonțiul marginal și cel de susținere.

Diagnosticul de ocluzie se precizează dacă pacientul are ocluzie stabilă sau instabilă, sau dacă are inocluzie.

Diagnosticul de anomalie se referă la anomaliile aparatului dento- maxilar, compresia maxilarului și angrenaj invers.

Diagnosticul chirurgical face referire la manoperele chirurgicale.

1.3. Tratamentul preprotetic

Tratamentul preprotetic sau nespecific este momentul în care se realizează asanarea cavității bucale și este instituit după examinarea modelelor documentare și a radiografiilor, acesta este individualizat în funcție de particularitățile fiecărui caz clinic separat.

Tratamentul preprotetic are o ordine cronologică în care se efectuează, după cum urmează:

– intervenții chirurgicale cu efectuarea extracțiilor dinților irecuperabili, tratamente ajutătoare terapiei convenționale, de exemplu

– tratament parodontal are ca scop redarea sănătății țesuturilor parodontale, urmărește eliminarea factorilor de iritație locală prin detartraj, înlocuirea obturațiilor cervicale în exces, a coroanelor lungi sau largi, tratamentul cariilor din vecinătatea parodonțiului marginal, refacerea punctelor de contact, tratamentul pungilor gingivale prin chiuretaj subgingival, gingivectomie sau operații cu lambou.

– tratament de echilibrare ocluzală prin realizarea planului de ocluzie, eliminarea contactelor premature și a interferentelor și deasemenea refacerea dimensiunii verticale de ocluzie corespunzătoare.

– tratamentul ortodontic necesar pentru redresarea inclinării dinților și refacerea punctelor de contact pierdute prin migrări orizontale

– tratamentul odontal este necesar pentru refacerea cariilor, fracturilor, tratamentelor endodontice.

– realizarea restaurărilor protetice provizorii, care ajuta la stabilirea designului lucrării protetice finale și care sunt purtate de pacient în timpul etapelor de tratament.

1.4. Tratamentul proprotetic

Tratamentul proprotetic sau specific constă în prepararea câmpului protetic pentru ca tratamentul protetic propriu- zis să poată fi instituit în cele mai bune condiții.

Acest tratament prevede intervenția asupra fibromucoasei câmpului protetic în special la vechii purtători de proteze, intervenții asupra substratului osos al câmpului protetic (care sunt necesare pentru creșterea retentivității în unele zone, neregularități osoase și dureroase la palpare care vor fi înlăturate, tuberozități retentive sau procidențe care vor necesita rezecții modelante), intervenții asupra dinților stâlpi (realizarea planurilor de ghidare, remodelarea dinților stâlpi, reducerea convexităților vestibulo-orale, reducerea unor retentivități datorate migrărilor orizontale ale dinților stâlpi, remodelarea dinților laterali abrazați ce prezintă ecuatorul protetic în apropierea fetei ocluzale, acoperirea dinților stâlpi cu microproteze, solidarizarea dinților stâlpi).

1.5. Tratamentul protetic propriu-zis

Pentru realizarea unei proteze scheletate, un plan corect de tratament poate fi conceput doar printr- o cunoaștere amănunțită a particularităților morfofuncționale ale câmpului protetic, a biodinamicii protezei parțiale, indicațiile și caracteristicile elementelor component ale protezei scheletate.

Câmpul protetic atât la maxilar cât și la mandibulă este divizat în zone protetice pozitive (la maxilar sunt reprezentate de dinții restanți, bolta palatine, crestele alveolare, tuberozitățile, iar zone protetice la mandibula sunt reprezentate de dinții restanți, tuberculul piriform și de crestele alveolare) și negative (la maxilar reprezentate de parodonțiul marginal, papila incisivă, rugile palatine, rafeul median, torusul palatin, bridele laterale, iar la mandibula sunt reprezentate de parodonțiul marginal, frenul limbii și inserția planșeului bucal, linia milohioidiană, torusul mandibular, mucoasa procesului alveolar în zona lingual, zone care sunt considerate proeminențe osoase dureroase la presiuni digitale și vor fi îndepărtate chirurgical).

Biodinamica protezei parțiale. Tendințele de deplasare ale protezei scheletate pot fi fără rotații (verticale sau orizontale), cu rotații (sagitale sau laterale).

Indicațiile și caracteristicile elementelor componente ale protezei scheletate sunt șeile, conectorii principali, mijloacele de menținere, sprijin și stabilizare reprezentate de croșete sau sisteme speciale, conectorii secundari și arcadele dentare artificiale.

Șeile protezei sunt alcătuite dintr- o parte acrilică și una metalică care face parte din scheletul metalic și care prezintă retenții pentru acrilat, acoperind la maxilar crestele edentate și tuberozitățile, iar la mandibulă crestele edentate și tuberculii piriformi.

Conectorii principali sunt porțiunile din scheletul metalic care unesc șeile între ele sau elementele de menținere, sprijin și stabilizare. La maxilar se vor folosi plăcute mucozale cu lățimi diferite, plăcute fenestrate sau chiar o placă care acoperă în totalitate bolta palatină.

1.5.1. Amprenta preliminară

Amprenta preliminară este copia negativă a unui obiect făcut dintr- un material plastic care se solidifica mai târziu și reprezintă prima fază clinică pentru realizarea tratamentului cu proteze parțiale necesară pentru confecționarea modelului preliminar.

Se folosesc linguri standard și materiale de amprentă elastice de tipul hidrocoloizilor ireversibili sau a elastomerilor de sinteză de consistență chitoasă.

Portamprenta reprezintă suportul rigid necesar manipulării materialului de amprentă și se clasifica în linguri standard și linguri individuale.

Lingura standard la mandibulă trebuie să acopere tuberculul piriform, dinții restanți, creasta frontală în plan sagital și crestele, iar dinții restanți în plan transversal. La maxilar trebuie să acopere tuberozitățile, linia Ah, dinții restanți și creasta frontală în plan sagital și crestele și dinții restanți în plan transversal.

Îndepărtarea amprentei de pe câmpul protetic se va face printr- o mișcare scurtă verticală, împreună cu introducerea unui deget în vestibul pe marginea amprentei pentru a desființa succiunea. Spălarea amprentei se va face cu jet ușor de apă la temperatura camerei. Amprenta se va înveli într- un șervețel umed și va fi pusă într- un recipient cu care va fi transportată până la laborator. Turnarea amprentei se va face imediat pentru evitarea modificărilor dimensionale.

1.5.2. Realizarea modelului preliminar

După igienizarea amprentei, se prepară ghipsul de consistență fluidă într- un bol de cauciuc și se depune în amprenta sub vibrare manuală sau pe masa vibratorie, ghipsul fiind dirijat în toate detaliile, evitându- se astfel formarea bulelor de aer în masă ghipsului. Din ghipsul rămas se depune pe masa de lucru o cantitate de aproximativ 4 cm de ghips proporțională ca lățime cu suprafața amprentei, în care se introduce amprenta paralelă cu planul mesei. Amprenta preliminară se demulează prin tracțiune după 30 de minute și ea trebuie să prezinte anumite caracteristici: redă cu exactitate dinții restanți, tuberozitățile, tuberculii piriformi, crestele edentate, bolta palatină, și mai puțin fundurile de sac; marginile modelului preliminar se bizotează; folosește la examinarea clinică, la stabilirea diagnosticului și a planului de tratament.

1.5.3. Confecționarea și adaptarea lingurii individuale

Lingura individuală este suportul rigid în care se va aplica materialul pentru amprenta funcțională a câmpului protetic, este realizată pe modelul preliminar, în limitele câmpului protetic delimitat în prealabil prin trasarea cu creionul, se obține din placă de bază, acrilat autopolimerizabil și foarte rar din acrilat termopolimerizabil și polistiren. Lingura individuală se obține prin trasarea limitelor câmpului protetic, pregătirea dinților restanți și a câmpului protetic pentru distanțarea portamprentei, izolarea modelului 10 secunde în apă, modelarea și adaptarea plăcii de bază pe model și plastifierea acesteia la flacăra becului Bunsen, aplicarea accesoriilor precum întăriturile, mânerul și butonii de presiune.

Caracteristicile pe care trebuie să le întrunească o lingură individuală sunt: rigiditatea, să ocolească frenurile și bridele, margini corect realizate, să fie intim adaptată pe zona de sprijin, să permită aderenta materialului de amprentă, rezistență mecanică la șocurile care tind să o rupă, grosimea marginilor de 1,5 – 2 mm rotunjite și netede, mânerul lingurii să fie orizontal, în dreptul dinților restanți lingura prezintă o casetă, lingura individuală mandibulara prezintă butoni de presiune în cazul edentațiilor terminale.

Adaptarea funcțională a lingurii individuale se realizează printr- o verificare:

extraorala care examinează lingura din punct de vedere al execuției și dacă au fost respectate indicațiile referitoare la materialul utilizat, realizarea despovărărilor prin distanțare, plasarea mânerului lingurii individuale, a butonilor de presiune, prezenta valului de ocluzie și se controlează stabilitatea lingurii individuale pe modelul de gips.

intraorală când se urmărește prin examen clinic stabilitatea portamprentei individuale pe câmpul protetic, raportul marginilor lingurii individuale cu limită de mucoasa pasiv mobilă, jocul formațiunilor mobile de la periferia câmpului protetic și limita de reflexie a mucoasei pasiv- mobile .

Tehnica de adaptare a lingurii individuale urmărește îndepărtarea surplusurilor marginale de material de amprenta, uscarea amprentei cu un jet ușor de aer, îndiguirea amprentei cu un rulou de ceară cu diametrul de 4 mm, de jur împrejurul marginilor vestibulare și la o distanță de 3 mm de acestea, cofrarea amprentei cu ceară sau plastilină, prepararea manuală sau mecanică a ghipsului, după 12 ore se îndepărtează ceară de cofraj și îndiguire marginală, se îndepărtează amprenta de pe model fără a fractura dintii.

Pentru realizarea scheletului metalic și a microprotezelor de pe dintii stâlpi, este necesar ca modelul funcțional să fie analizat la paralelograf, la fel ca și modelul de studiu.

1.5.4. Tehnica pregătirii modelului funcțional în vederea duplicării

Această etapă cuprinde 3 operațiuni și anume: folierea urmărește obținerea unui spațiu între scheletul metalic și anumite zone ale câmpului protetic: torus maxilar, torus mandibular, crește alveolare, bolta palatină în zona conectorului principal, gravarea este indicată numai la maxilar, la nivelul marginilor anterioare și posterioare ale desenului conectorului principal și deretentivizarea care urmărește desființarea unor zone retentive în care se plasează elementele rigide ale scheletului metalic: zonele subecuatoriale unde se aplică conectori proximali, interdentari.

Materialele de amprentă pentru duplicarea modelului funcțional sunt reprezentate de hidrocoloizii ireversibili și siliconii de adiție sau polieterii, avem nevoie și de un conformator. Se prepară masa de ambalat cu ajutorul vacuum-malaxorului, amprenta se așează pe măsuța vibratorie care se pune în funcțiune, se aplică pasta de masă de ambalat la nivelul amprentei dinților și la nivelul crestelor și apoi se adaugă masa de ambalat până se umple amprentă și va fi lăsată 30 minute pentru a se realiza priză după care hidrocoloidul este scos din conformator și secționat pentru a elibera modelul, uscarea modelului se face prin introducerea lui într- un cuptor de uscare.

1.5.5. Confecționarea machetei scheletului metalic pe modelul duplicat, ambalarea și turnarea

Pentru realizarea machetei conectorului principal, este necesară o folie de ceară verde cu o grosime de 0,5-0,6 mm care se aplică pe model, întâi la nivelul bolții palatine și apoi lateral și se mulează cu atenție pentru a nu o subțiata. Pentru realizarea șeii se folosește o grilă din ceară, la nivelul conectorului principal, se lipește o ceară albastră pe toată întinderea șeii, iar la nivelul joncțiunii cu conectorul principal pe versantul oral al șeii se realizează o treaptă de 1 mm la nivelul căreia trebuie să se termine acrilatul. Pentru macheta pintenilor ocluzali se picura ceară albastră în locașurile ocluzale, cu o grosime de 1-1,5 mm; la fel se face și pentru macheta conectorilor secundari. Pentru machetarea croșetelor se aleg forme din ceară sau din plastic corespunzătoare desenului trasat de medic pe model.

Ambalarea reprezintă operație de “învelire” a machetei de ceară cu masa de ambalat în vederea turnării metalului, se realizează în conformatoare speciale corespunzătoare modelului refractar, se va alege astfel încât între macheta și pereții lui să rămână un spațiu de 1,5 cm și tot atât de la machetă până la extremitatea deschisă a conformatorului în sens vertical. Peste macheta și canalele de turnare se va aplica o substanță ce reduce tensiunea superficială a cerii, masa de ambalat aderând mai bine la macheta.

Turnarea scheletului metalic al protezei cuprinde trei timpi:

– Preîncălzirea tiparului cu scopul de a usca masa de ambalat, eliminarea cerii precum și dilatarea compensatorie a tiparului care se așează în cuptorul de preîncălzire, cu pâlnia în jos iar de la temperatura camerei se ridică încet temperatura până la 300-500°C într- un interval de 30 minute, perioadă în care are loc eliminarea cerii, uscarea tiparului și începe dilatarea termică a masei de ambalat.

– Încălzirea tiparului se realizează după 30 minute când acesta se pune în cuptorul de încălzire la 300°C, temperatură care se crește până la 1000°C într- un interval de o oră, iar tiparul va fi menținut 20 minute, această etapă derulează următoarele faze: ard rezidurile de ceară sau plastic și se termină dilatarea termică.

– Topirea și turnarea metalului adică a aliajului de Co- Cr folosit pentru realizarea scheletului este din grupa aliajelor inoxidabile, topirea lui se realizează într- o instalație specială de topire- turnare cu vacuum și presiune.

Dezambalarea scheletului metalic se face după 20 de minute, tiparul este sfărâmat cu ajutorul unui ciocan, iar fragmentele aderente se vor îndepărta cu ajutorul aparatului de sablat.

1.5.6. Prelucrarea, finisarea și lustruirea scheletului metalic

Această etapă urmează mai multe faze:

Secționarea tijelor de turnare principale și auxiliare cu motorul de mare turație, se va realiza cât mai aproape de schelet, cu atenție, pentru a nu-l deteriora.

Cu ajutorul frezelor se șlefuiesc resturile rămase după secționarea tijelor de turnare, se rotunjesc de asemenea muchiile ascuțite.

Conectorii principali se netezesc cu pietre cilindrice, roată sau flacără pe fața externă a acestora, iar cu pietre con invers sau discuri se perfectează treaptă dintre șei și conectorul principal.

Cu discuri de hârtie se netezesc brațele croșetelor și pintenii, pentru a îndepărta zgârieturile lăsate de pietre.

Prelustruirea se face cu gume abrazive, cu care se acționează pe suprafețele externe ale scheletului metalic.

Lustruirea finală se face pe suprafață externă a scheletului cu perii, pufuri și pasta specială de lustruit.

Se curăța scheletul cu perie, apă și săpun.

Se usucă apoi cu aer comprimat și se examinează sub lupa. Zonele cu defecte se vor refinisa și apoi se vor lustrui.

1.5.7. Proba scheletului metalic al protezei scheletate

Inițial, se face proba scheletului pe model și se verifică adaptarea tuturor elementelor componente ale scheletului pe acesta, dar și dacă piesa protetică a fost realizată conform proiectului desenat de către medic pe modelul de studiu, se vor examina rigiditatea conectorilor, prezenta muchiilor tăietoare, prezența unor mici plusuri, descreșterea uniformă în grosime a brațelor retentive, în special a croșetelor circulare.

În cavitatea orală, se verifică inserția facilă a scheletului și perfecta sa adaptare intimă a părților metalice în contact cu dinții, lucru posibil în cazul executării corecte a preparațiilor bucale.

Dacă inserția este facilă, se va verifica adaptarea intimă a scheletului la nivelul dinților stâlpi. Întâi se verifică adaptarea pintenilor în lăcașe, apoi adaptarea brațului opozant la dintele stâlp, dar și aplicarea corectă a brațului retentive. Dacă toate condițiile sunt îndeplinite, se trece la verificarea contactelor dentare în relație centrică, intercuspidare maximă, propulsie și lateralitate. Nu trebuie să apară contacte premature și interferențe la aplicarea scheletului metalic în cavitatea orală.

1.5.8. Tehnica realizării șabloanelor de ocluzie, determinarea relațiilor intermaxilare, realizarea machetei și ambalarea acesteia

Ca și elemente componente prezintă o bază și bordurile de ocluzie.Baza șablonului poate fi confecționată din materiale termoplastice sau din acrilat autopolimerizabil, și trebuie să prezinte următoarele caracteristici: să acopere în întregime câmpul protetic; să aibă o grosime uniformă; să nu basculeze la presiuni alternative exercitate cu degetele pe crește;să se poată îndepărta și repune cu ușurință pe câmpul protetic; marginile bazei să fie rotunjite.

Bordurile de ocluzie au forma și dimensiunile viitoarelor arcade dentare artificiale, sunt confecționate din ceară, și prezintă următoarele dimensiuni: în regiunea frontală 10 mm înălțime și 4 mm lățime; în regiunea laterală 5 mm înălțime și 6-8 mm lățime.

Tehnica de realizare a șabloanelor de ocluzie din placă de bază: se izolează modelul în apă saturată cu sulfat de calciu; se adaptează, placă de bază pe model, prin încălzire; se armează placă de bază cu sârmă; peste baza, la nivelul crestelor, se vor lipi valurile de ocluzie.

Tehnica de realizare a șabloanelor de ocluzie din acrilat autopolimerizabil: se izolează modelul cu o substanță specifică de izolat sau cu o folie subțire de staniol; se prepară acrilatul și când ajunge în faza plastică se aplică pe model; plusurile de acrilat se vor îndepărta cu spatula; peste acrilat, la nivelul crestelor, se vor lipi valurile de ocluzie.

Determinarea relațiilor intermaxilare reprezintă o etapă clinică care are ca obiectiv transferul și poziționarea modelelor funcționale în articulator, în relații diagnostic asemănătoare cu relațiile funcționale ale maxilarelor.

Pentru realizarea machetei modelele funcționale poziționate prin intermediul înregistrării relațiilor intermaxilare sunt trimise în laborator unde se montează în ocluzor, apoi se îndepărtează șablonul de ocluzie și se aplică scheletul metalic pe model urmând realizarea machetei viitoarei proteze scheletate.

Pe șeile metalice ale scheletului se aplică ceară roz și se montează dinții artificiali, aleși împreună cu pacientul, în funcție de dinții restanți. Dinții artificiali în zona frontală maxilara se montează vestibularizati, în zona frontală mandibulara se montează pe mijlocul crestei, la fel că dinții artificiali laterali. Dinții laterali se aleg și se montează după criterii mecanice și nu fizionomice; în sens vestibulo- oral trebuie să fie mai înguști față de dinții laterali, iar în sens mezio- distal numărul lor trebuie să corespundă lungimii arcadei antagoniste.

Dinții artificiali prefabricați utilizați la realizarea machete viitoarei proteze scheletate pot fi în totalitate din porțelan și pot fi aleși după forma și dimensiune dintr- o garnitura prefabricată și poziționați pe șa după criteriile cunoscute.

După montarea dinților artificiali, se modelează macheta viitoarei șei a protezei scheletate și apoi se verifică pe modelul funcțional și în cavitatea bucală.

Înainte de ambalarea machetei au loc următoarele etape: dintii artificiali se curăța de ceară cu atenție; macheta lustruită se degresează cu solvenți organici; modelul împreuna cu macheta se desprind din ocluzor; soclul modelului se prelucrează pentru ca să încapă în cuveta corespunzătoare mărimii acestuia; în jumătatea inferioară a cuvetei se introduce gips împreună cu modelul și cu machete protezei, gips ce trebuie să ajungă până la nivelul soclului și o cantitate mică se aplică și pe dinții de pe model și scheletul metalic; dinții artificiali se pensulează cu o substanță specifică, pentru a diminua tensiunea superficială; în jumătatea superioară a cuvetei se aplică gips și se asamblează cele două jumătăți și se lăsă o oră pentru priză gipsului după care se așează cuveta într-un vas cu apă fierbinte timp de 5 minute și apoi se desfac cele două jumătăți; se îndepărtează ceară ramolita și se spala cuveta cu apă fiartă pentru a îndepărta toate urmele de ceară; se pensulează tiparul cu substanța izolatoare, fără a se atinge dintii artificiali; se prepară pasta de acrilat termopolimerizabil și se introduce în tipar; se asamblează cuveta, se pune într-o presă și se strânge ușor pentru a permite excesului de acrilat să iasă din cuveta; se dezactivează presa și se lasă cuveta liberă o oră; cuveta împreună cu inelul se așează în aparatul de polimerizat; se îndepărtează capacul cuvetei și se desfac cele două jumătăți de cuveta; se îndepărtează proteză din cuveta și se finisează: dintii se lustruiesc cu perii și praf de piatra ponce umezit; lustrul acrilatului se obține cu puf uscat și paste speciale de lustruit.

1.5.9. Aplicarea protezei scheletate în cavitatea bucală și instruirea pacientului privind inserția și dezinserția protezei

Înainte de introducerea protezei scheltate în cavitatea bucală a pacientului se verifică dacă există urme de acrilat în exces pe fața internă a protezei, plusuri care se vor îndepărta pentru că pot împiedica adaptarea corectă a protezei pe câmpul protetic.

Proteză scheletată se va insera în cavitatea bucală, în axul de inserție deja cunoscut de la proba scheletului metalic, se urmăresc interferențele cu dinții restanți și cu crestele alveolare, acestea se evidențiază cu hârtia de articulație. Cele de la nivelul crestelor sunt ușor de identificat prin inspecție pentru că mucoasa se albește la presiune, cele de la nivelul dinților restanți se vor șlefui cu pietre adecvate.

După inserția protezei se verifică stabilitatea acesteia prin aplicarea de presiuni digitale, la care proteză nu trebuie să se deplaseze. Stabilitatea se verifică urmărind dacă apare basculare în plan transversal și basculare prin înfundare. Cea în plan transversal se verifică prin aplicare de presiuni pe cuspizii vestibulari ai premolarilor și molarilor; dacă apare basculare în plan transversal se vor șlefui din fetele vestibulare ale dintii laterali. Bascularea prin înfundare se verifică prin aplicare de presiuni pe porțiunea distala a șeilor; dacă apare aceasta, proteză se va căptuși chiar în ședința de aplicare.

După stabilitate, se verifică menținerea protezei pe câmpul protetic prin tracțiuni verticale pe brațele elastice ale croșetelor. La acțiunea căroroa proteza nu trebuie să se desprindă, în cazul în care se desprinde este necesară activarea croșetelor.

Verificarea ocluziei trebuie realizată în aceeași ședința, pentru ca în cazul unor contacte nefuncționale, în 24 de ore pacientul poate realiza o ocluzie de obișnuință.

Medicul trebuie să îl învețe pe pacient cu răbdare procedurile de inserție și dezinserție, întâi se va începe cu dezinserția pentru că este mult mai ușoară, i se va explica să aibă răbdare până deprinde aceste proceduri, chiar dacă la început le execută mai încet, pentru a nu deforma și distruge proteză.

Dezinserția se face trăgând cu indexul ambelor mâini brațele retentive ale croșetelor plasate vestibular, în porțiunea lor rigidă, la proteză maxilară, iar cu policele la cea mandibulară.

Inserția se face aplicând proteză în dreptul breșelor edentate, cu croșetele în dreptul dinților corespunzători și se aplică presiuni ușoare cu degetele în axul de inserție, în dreptul pintenilor până când proteză se poziționează pe câmpul protetic.

I se va explica pacientului și modalitatea de igienizare a protezei, acesta trebuie să fie informat că în orele următoare va avea o senzație de disconfort determinată de mai mulți factori: volumul ocupat de proteză, senzația de gust metalic.

După aplicarea protezei în cavitatea bucală, pacientul trebuie revăzut de medic la 24-48 de ore, pentru a identifica și îndepărta cauzele care determină senzația de disconfort.

PARTEA SPECIFICĂ

Capitolul 2: PREZENTARE DE CAZURI

Prezentare de caz nr. 1

Pacienta N.I., de sex feminin, în vârstă de 55 de ani s- a prezentat în cabinetul de medicină dentară cu tulburări funcționale, fizionomice, masticatorii, fonetice și de deglutiție. Cazul ilustrează problematica tabloului clinic al edentației parțiale clasa III- a după Kennedy cu 1 modificare, parțial protezată.

Examen din norma frontala :

Fig. 2.1. Imagine frontală a pacientei

Fig. 2.2. Imagine laterală dreaptă

Fig. 2.3. Imagine din lateral stânga

Fig. 2.4. Imagine intraorală, arcada superioară

Fig. 2.5. Imagine radiologică inițială

După examinarea pacientei am stabilit planul de tratament, iar soluțiile protetice propuse au fost următoarele: la nivelul arcadei superioare realizarea unei proteze mixte alcatuită dintr- o proteză fixă total fizionomică formată din 6 elemente agregate pe dinții stâlpi 1.1., 1.2., 1.3., 2.1., 2.2., 2.3.

În ceea ce privește partea mobilă medicul a propus o proteză scheletată compusă din următoarele elemente: plăcuță mucozală palatinală, două șei mixte și elemente de menținere, sprijin și stabilizare 2 sisteme de culise extra coronare și un croșet Ackers.

Din motive financiare, pacienta a refuzat protezarea arcadei inferioare.

Pregatirea locală a constat în pregătirea preprotetică prin efectuarea unu detartraj și a unui periaj professional.

Pregătirea proprotetică a fost realizată tot de către medicul dentist prin realizarea extracției lui 1.7. și a restului radicular 2.4. din cadranul doi, pulpectomia vitală la nivelul grupului de dinți frontali care au inclus 1.1., 1.2., 1.3., 2.1., 2.2., 2.3., obturații radiculare ulterioare la nivelul acelorași dinți din grupul frontal iar în final prepararea bonturilor dentare ale acelorași dinți menționați anterior.

Fig. 2.6. Imagine cu dinții arcadei superioare preparați

Fig. 2.7. Imagine de ansamblu a cavității bucale

Fig. 2.8. Imagine cu lucrarea provizorie a arcadei superioare

Pregătirea protetică propriu- zisă a constat în gingivectomie care a fost realizată cu scopul de a alungi coroanele dentare în favoarea esteticii

Fig. 2.9. Imagini din timpul manoperelor chirurgicale

Fig. 2.10. Imagine după intervenția chirurgicală

Fig. 2.11. Amprenta arcadei inferioare

Fig. 2.12.Amprenta arcadei superioare

Fig. 2.13. Imagine cu aspectul final al bonturilor dupa gingivectomie

Fig. 2.14. Imagine cu modelul de lucru și montarea în articulator

Fig. 2.15. Imagine cu modelul de lucru vedere ocluzală

Solidarizarea dinților restanți a fost realizată pentru a evita efectul de pârghie al protezei asupra dinților stâlpi, printr- o punte metalo- ceramică.

Fig. 2.16. Proba scheletului metalic pe model, vedere cadranul unu

Fig. 2.17. Proba scheletului metalic pe model, vedere cadranul doi

Fig. 2.18. Imaginea scheletului metalic

Fig. 2.19. Imagine cu proba scheletului metalic în cavitatea bucală a pacientei, vedere palatinală

Fig. 2.20. Imagine cu proba scheletului metalic în cavitatea bucală a pacientei, vedere vestibulară

Fig. 2.21. Imagine radiologică din timpul probei scheletului metalic

Fig. 2.22. Amprenta scheletului metalic al viitoarei lucrari metalo- ceramice

Fig. 2.23. Imaginea lucrării ceramice

Fig. 2.24. Imaginea lucrării ceramice pe model

Fig. 2.25. Proba lucrării metalo- ceramice în cavitatea bucală

Fig. 2.26. Proba lucrării metalo- ceramice în cavitatea bucală vedere incizală

Fig. 2.27. Șablonul de ocluzie

Fig. 2.28. Determinarea relațiilor intermaxilare

Fig. 2.29 Proba scheletului metalic al protezei scheletate în cavitatea orală

Fig. 2.30. Șeile acrilice ale protezei scheletate și montarea dinților laterali

Fig. 2.31. Șeile acrilice ale protezei scheletate și montarea dinților laterali

Fig. 2.32. Șeile acrilice ale protezei scheletate, vedere frontal

Fig. 2.33. Șeile acrilice ale protezei scheletate și montarea dinților, vedere ocluzală

Fig. 2.34. Proteza scheletată la gata, înainte de proba în cavitatea orală

Fig. 2.35. Proba protezei scheletate în cavitatea orală, etapă în care se verifică menținerea și stabilitatea protezei, echilibrarea ocluziei și fizionomia

Fig. 2.36. Proba protezei scheletate in cavitatea orala, vedere palatinală

Fig. 2.37. Proteza scheletată la gata în cavitatea orală

Fig. 2.38. Proteza scheletată la gata în cavitatea orală

Ultima etapă necesară a fost tratamentul post protetic realizat prin dispensarizarea pacientei cu continuarea educației sanitare privind igienizarea protezei atât a părții fixe cât și a părții mobile.

Pacienta s- a declarat foarte mulțumită, remarcând aspectul fizionomic mult îmbunătățit, iar ulterior a confirmat că perioada de adaptare la noua situație clinică funcționalizată a fost foarte scurtă.

Prezentare de caz nr. 2

Pacient I.A., în vârstă de 57 de ani, de sex masculin, s- a prezentat în cabinetul de medicină dentară din motive estetice și funcționale.

Pacientul prezenta o edentație termino- terminală maxilară superioară, clasa I- a Kennedy și o proteză fixă metalo- ceramică la nivelul arcadei inferioare.

Planul de tratament stabilit de către medicul dentist a fost restaurarea maxilarului superior printr- o proteză scheletată.

S- a realizat o lucrare protetică fixă metalo- ceramică la nivelul dinților restanți de pe arcadă, prevazută cu sistem de culise extra coronar cu patricea fixată pe fața distală a elementelor de agregare de la nivelul caninilor și o proteză scheletată care va culisa la component fixă.

Fig. 2.39. Șlefuirea cu prag a frontalilor restanți superiori

Fig. 2.40. Aspectul pragurilor, imagine în axul dinților

Fig. 2.41. Macheta din ceară a componentei fixe

Fig. 2.42. Macheta din ceara a componentei fixe, vedere palatinală

Fig. 2.43. Scheletul metalic al lucrarii fixe metalo- ceramice prevazută cu sisteme speciale

Fig. 2.44. Proba scheletului metalic al lucrării fixe metalo- ceramice în cavitatea orală

Fig. 2.45. Aspectul lucrării fixe metalo- ceramice dupa aplicarea ceramicii

Fig. 2.46. Aspectul lucrării fixe metalo- ceramice după aplicarea ceramicii, palatinal

Fig. 2.47. Proba protezei parțial scheletate în cavitatea bucală, vedere vestibulară

Fig. 2.48. Proba protezei parțial scheletate în cavitatea bucală, vedere palatinală

Fig. 2.49. Proba protezei parțial scheletate în cavitatea bucală, vedere frontal

Pacientul s- a declarat mulțumit de rezultatele obținute și a primit instrucțiuni de igienzare a lucrării protetice.

Prezentare de caz nr. 3

Acest caz clinic se află tot în sfera protezelor scheletate și ilustrează problematica tabloului clinic al edentației parțiale clasa III- a Kennedy cu o modificare, parțial protezată la maxilar, iar la mandibulă clasa III- a Kennedy cu două modificari.

Pacient N.G., sex masculin, în vârstă de 50 de ani, s- a prezentat la medicul dentist acuzând motive care îl deranjează din punct de vedere funcțional.

Fig. 2.50. Imagine frontală

Fig. 2.51. Imagine a cavității orale în ansamblu

Fig. 2.52. Examenul intraoral al arcadei mandibulare

Fig. 2.53. Examenul intra oral al arcadei maxilare

Fig. 2.54. Examenul arcadelor în ocluzie

Fig. 2.55. Examenul arcadelor în ocluzie, vedere laterală

Fig. 2.56. Imagine radiologică

Din punct de vedere morfologic am urmărit realizarea atât maxilar cât și mandibular a unor restaurări protetice parțial mobile, care să refacă integritatea dento- alveolară, iar din punct de vedere funcțional restabilirea funcțiilor sistemului stomatognat: masticație, fonație, deglutiție și fizionomie.

În urma analizării planului de tratament, s- a optat pentru o soluție de tratament impusă de condiția economic a pacientului și nu de soluția de elecție, această etapă fiind una provizorie.

Realizarea la maxilar a unei proteze mixte alcătuite din proteză fixă total fizionomică formată din șapte elemente și o proteză scheletată alcătuită din plăcuță mucozală palatinală, două șei mixte și elementele de menținere, sprijin, stabilizare, adică două sisteme de culise extra coronare și un croșet Ackers.

Pregatirea locală preprotetică a constat în detartraj și periaj professional, precum și educația sanitară a pacientului.

Pregătirea proprotetică a constat în ablatia lucrarilor protetice din cadranele 1 si 2, extracția restului radicular 1.2., pulpectomie vitală la 1.1., 1.3., 2.1., 2.2., și 2.3., obturații radiculare și coronare definitive la nivelul: 1.1., 1.3., 2.1., 2.2., 2.3.,precum și prepararea bonturilor dentare 1.1. , 1.3., 2.1., 2.2., și 2.3.

Fig. 2.57. Imagine cu bonturile dentare

Realizarea la nivelul mandibulei a unei proteze mixte alcătuite din proteză fixă total fizionomică formată din 7 elemente și o proteză scheletată alcătuită din bara lingual, două șei mixte și elemente de menținere, sprijin, stabilizare, adică două sisteme de culise extra coronare și un croșet Ackers.

Pregatirea locală preprotetică constând în detartraj și periaj profesional.

Pregatirea proprotetică constând în ablația lucrării protetice din cadranul 3, extracți lui 4.7., 3.5., și 3.7., pulpectomie vitală la 3.1., 3.2., 3.3., 4.1., 4.2., 4.3., 4.4., obturații radiculare și coronare definitive la nivelul: 3.1., 3.2., 3.3., 4.1., 4.2., 4.3., 4.4., și prepararea substructurilor organice: 3.1., 3.2., 3.3., 4.1., 4.2., 4.3., 4.4.

Pregătirea protetică propriu- zisă a constat în mai multe etape care sunt illustrate în imaginile care urmează mai jos și care după părerea mea sunt extreme de relevante pentru studiul pe care îl efectuăm și pentru ceea ce dorim să punem în lumină în acest sens.

Fig. 2.58. Amprenta arcadei mandibulare

Fig. 2.59. Amprenta arcadei maxilare

Fig. 2.60. Imaginea lucrării protetice fixe maxilare

Fig. 2.61. Imagine cu modelele de lucru în articulator

Fig. 2.62. Verificarea radiologică a tratamentelor endodontice efectuate

Fig. 2.63. Amprenta arcadei mandibulare după prepararea bonturilor

Fig. 2.64. Amprenta arcadei maxilare

Fig. 2.65. Scheletul metalic al părții fixe pe modelul superior

Fig. 2.66. Scheletul metalic al părții fixe pe modelul inferior

Fig. 2.67. Scheletele metalice a părților fixe pe modele, vedere stânga

Fig. 2.68. Scheletele metalice a părților fixe pe modele, vedere dreapta

Fig. 2.69. Scheletul metalic al părții fixe inferioare

Fig. 2.70.Scheletul metalic al părții fixe superioare

Fig. 2.71. Proba în cavitatea orală a scheletului metalic superior

Fig. 2.72. Proba în cavitatea orală a scheletelor metalice, superior și inferior

Fig. 2.73.Proba în cavitatea orală a scheletului metalic inferior

Fig. 2.74. Amprenta scheletului metalic a părții fixe superioare

Fig. 2.75. Amprenta scheletului metalic a părții fixe inferioare

Fig. 2.76. Realizarea protezei scheletate a mandibulei, pe model

Fig. 2.77. Realizarea protezei scheletate a mandibulei, proba pe model

Fig. 2.78. Cele două componente ale protezei scheletate a mandibulei

Fig. 2.79. Cele două componente ale protezei scheletate a mandibulei, ocluzal

Fig. 2.80. Proba protezei scheletate mandibulare în cavitatea orală

Fig. 2.81. Montarea modelelor în articulator

Fig. 2.82. Montarea modelelor în articulator

Fig. 2.83. Aspectul feței interne a protezei scheletate maxilare

Fig. 2.84. Proba protezei scheletate maxilare pe model

Fig. 2.85. Proba și adaptarea protezei scheletate în cavitatea orală

Fig. 2.86. Aspectul final al resturărilor protetice

Fig. 2.87. Aspectul final al restaurărilor protetice

Tratament post protetic a constat în adaptarea primară la o săptămână, adaptare secundară la o lună și adaptare terțiară din 6 în 6 luni, dispensarizare cu continuarea educației sanitare privind igienizarea protezelor fixe și mobile.

Capitolul 3. REZULTATE ȘI DISCUȚII

Protezele scheletate reprezintă cea ma bună alternativă de protezare în cazul pacienților edentați parțial. Calitatea acestor lucrări protetice este în măsură să satisfacă toate cerințele pacienților care necesită protezare.

Pe lângă faptul că satisfac toate cerințele, aceste proteze scheletate sunt capabile să redea atât fizionomia pierdută odată cu pierderea unităților dentare, cât și funcția masticatorie care este esențială în desfășurarea unei vieți normale și de calitate, fonația este de asemenea refăcută de către aceste proteze, care este un alt factor important în desfășurarea unei vieți normale pentru oricare dintre noi.

Din păcate însă, prețul de cost al acestor proteze nu este accesibil tuturor pacienților a căror cazuri s- ar preta la acest tip de proteză, aceștia trebuind să se acomodeze și să accepte protezele parțial acrilice care sunt o alternativă în acest caz.

Un plan de tratament care nu este bine gândit și în cazul acestor proteze poate produce multe prejudicii pacienților care beneficiază de acestea, printre care se numără efectele negative asupra dinților restanți pe arcade, asupra parodonțiului care în timp poate suferi modificări și alterări ale acestuia.

Partea mobilă a protezelor scheletate trebuie igienizată regulat pentru a evita apariția și întreținerea unor procese inflamatorii la nivel parodontal care pot să creeze probleme serioase pacienților purtători de astfel de proteze.

Un contact pe perioadă îndelungată a părții mobile a protezelor scheletate, poate conduce la o hiperkeratoză sau la erodarea cronică a epiteliului pe suprafața sa de sprijin.

La nivelul bolții palatine datorită scheletului metalic care acoperă o parte din acesta se poate produce o hiperplazie papilară în zona de contact a bazei protezei cu bolta palatină pe care o acoperă într- o anumită porțiune.

Cu toate că are unele neajunsuri, ca orice tip de proteză de altfel, acestea sunt net superioare protezelor parțial acrilice care se folosesc pe scară largă în cadrul pacienților edentați parțial și acest lucru poate fi explicat prin faptul că sunt mult mai accesibile din punct de vedere financiar decât protezele scheletate.

Cel mai important ar fi ca toți pacienții să se prezinte în cabinetele de medicină dentară în faze incipiente a oricărei forme de îmbolnăvire de așa maneră încât pierderea dinților să nu intervină în viața acestora, sau cel puțin, nu de la vârste tinere.

Menținerea dinților pe arcade cât mai mult timp este un deziderat pe care fiecare dintre noi ar trebui să și- l propună încă de la începutul apariției dentiției permanente a fiecăruia dintre noi, deoarece indiferent de calitatea materialelor folosite și a tehnicilor avansate, o lucrare protetică nu poate imita în procent de sută la sută dinții naturali pierduți pe de o parte, pe de altă parte, indiferent de tipul protezei fiecare dintre acestea au anumite dezavantaje și inconveniente.

Pacienții sunt receptivi atunci când vine în discuție un subiect legat de protezle scheletate, cu toate acestea, o mare parte dintre ei nu își pot permite acest lux din considerente financare.

Modernismul protezelor scheletate este și în zilele noastre la mare căutare deoarece acestea au capacitatea să refacă cu mare succes toate funcțiile aparatului dento- maxilar pierdute odată cu pierderea dinților naturali.

Din punct de vedere estetic, aceste lucrări protetice numite de către noi proteze scheletate fac față cerințelor avute de către pacienți din acest punct de vedere, motiv pentru care le recomandăm cu succes.

Din punct de vedere fonetic importanța acestor lucrări protetice este de netăgăduit, ele având capacitatea de a reda pacienților care beneficiază de acestea această funcție pierdută și care este extrem de importantă pentru fiecare dintre noi.

Funcția masticatorie, care este un element vital în viața oricărui individ poate fi redată cu ajutorul protezelor scheletate dacă acestea sunt corect realizate și dacă iau în calcul toate etapele de realizare care trebuie să fie corecte și conforme cu situația dată și cu necestățile pe care pacientul le are.

CONCLUZII

Posibilitățile terapeutice în edentația parțială întinsă sunt multiple.

Alegerea corectă a tuturor acestor posibilități de protezare se face în concordanță cu particularitățile, precum și cu exigențele impuse de caz, coroborate cu limitele tehnice cu care uneori medicul dentist se confruntă.

Evaluarea completă și corectă a câmpului protetic este absolute necesară în alegerea soluțiilor terapeutice.

Nu trebuie omis nici aspectul care ține de latura socio- economică a cazului care are din păcate un ultimo cuvânt în alegerea soluției de tratament.

Procesul de dispensarizare reprezintă un aspect la fel de important deoarece chiar dacă soluțiile protetice alese refac în mod corect armonia întregului teritoriu maxilo- facial, pot apărea inevitabil modificări la acest nivel, datorate atât unei igiene insuficiente cât și a proceselor naturale sau a fecțiunilor asociate vârstei.

În alegerea planului de tratament al unui pacient trebuie să ținem seama și de igiena bucală a pacientului și de disponiblitatea acestuia în acest sens.

Protezele scheletate prevăzute cu sisteme speciale intră în categoria unor tratamente speciale deoarece necesită pentru realizarea lor o pregătire deosebită atât a medicului, dar și a tehnicianului dentar.

Este considerată pe plan internațional o terapie eficientă pentru recuperarea funcționalității aparatului dento- maxilar, îmbunătățirea esteticii și cel mai important, păstrarea sănătății țesuturilor dento– parodontale și a mucoasei-osoase.

Protezele scheletate au fost și vor rămâne mult timp de acum încolo, o soluție terapeutică convențională luată în considerare de către mulți pacienți.

Acest sistem de protezare s-a dovedit a fi foarte benefic deoarece oferă o funcționalitate optimă a componentei mobilizabile cu amplificarea eficienței masticatorii, datorită asocierii cu lucrarea conjunctă care deține și suportul de ancorare rigidă.

Prin utilizarea sistemelor speciale, protezele mandibulare pot fi reduse dimensional, mai ales lingual, deoarece sunt confecționte deasupra liniei milohioidiene, ceea ce oferă pacientului un grad sporit de comfort.

Din punct de vedere tehnic acest tip de proteze necesită cunoștințe foarte bune în domeniu, atât din punct de vedere al medicului dentist, cât și din punct de vedere al nostru, al tehnicienilor dentari.

Protezele scheletate reprezintă cea mai bună alternativă de protezare în cazul pacienților edentați parțial, comparativ cu protezele pațial acrilice care au mult mai multe neajunsuri.

Din punct de vedere al pacienților, aceștia se acomodează mult mai ușor cu protezele scheletate decât cu cele aprțial acrilice.

Am ajuns la concluzia că pacienții acceptă mult mai ușor protezele scheletate decât pe cele parțial acrilice din toate punctele de vedere, dar mai ales atunci când vorbim despre aspectul psihic al acestora.

Din păcate prețul protezelor scheletate îl depășește foarte mult pe cel al protezelor parțial acrilice, ceea ce reprezintă un impediment de foarte multe ori pentru pacienți care nu dispun din punct de vedere financiar.

Cerințele pacienților în zilele noastre se îndreaptă foarte mult către partea estetică a lucrărilor protetice, aspect care la acest tip de proteze este unul ce nu lasă de dorit, mulțumind pacienții care au beneficiat de o astfel de protezare.

Indiferent de tipul de proteză ales, aceasta trebuie să fie adaptată fiecărui pacient în parte, deoarece fiecare persoană este diferită în felul său și are așteptările sale legate de viitoarea piesă protetică care urmează a fi realizată de către noi în colaborare cu medicul.

Pentru a putea satisface cerințele și aștepările pacienților este obligaoriu ca medicul să cunoască foarte bine pacientul, precum și să interacționeze cu acesta.

Indiferent de calitatea lucrării din punct de vedere estetic și tehnic, dacă pacientul nu ajunge la faza în care să accepte proteza realizată de către noi, rezultatul final va fi un eșec.

BIBLIOGRAFIE

Alan Carr, David Brown, Removable Parțial Prosthodontics, Ediția 12-a, 2011

Andrei Ionescu, Tratamentul edentației parțiale cu proteze mobile, Ed. National, 2006

Andrei Oana-Cella, Păuna Mihaela, Proteză scheletata cu capse în edentația terminală, Ed. Cermaprint, București, 2007, 150-157, 134-136.

Atsushi Takaichi, Noriyuki Wakabayashi, YoshimasaI garashi Contemp Clin Dent. Prefabricated light-polymerizing plastic pattern for parțial denture framework, 2011 Oct-Dec; 2(4): 402–404

Bezzon OL, Ribeiro RF, Pagnano VO, Device for recording the path of insertion for removable parțial dentures. J Prosthet Dent. 2000; 84:136–8

Bratu D., Bratu E., Antonie s., Restaurarea edentatiilor parțiale prin proteze mobilizabile, Editura Medicală, București, 2008

Carr AB, Brown DT. Laboratory procedures, McCracken's removable parțial prosthodontics, 12th ed. St. Louis: Mosby; 2011, 83-253, 265-267,289-304.

Carr AB, McGivney GP, Brown DT, 12th ed. St. Louis Mosby., McCracken's removable parțial prosthodontics 2011, pag. 29-55, 289-297.

Carr AB, McGivney GP, Brown DT, editors. 11th ed. St. Louis Mosby. 2005, McCracken's removable parțial prosthodontics, pag. 177–8

Corina Marilena Cristache, Mihai Burlibasa- Determinarea relației centrice prin metoda grafică intraorală la edentatul total, 2014,1-2.

Dumbrigue HB, Chingbingyong MI. A new method for recording and reproducing cast orientation on a survey table. J Prosthet Dent. 2003; 89:76–8

Forna Norina, Protetica dentară, volI, Ed. Enciclopedică, 104-106, 2011.

Geckili C, Altung C, Bilgin T. Impression procedures and construction of secțional dentures for a pațient with microstomia: a clinical report. J Prosthet Dent. 2006; 96:387–390

Giacomelli F.C., Giacomelli C., Spinelli A., Behavior of Co–Cr–Mo biomaterial în simulated body fluid solutions studied by electrochemical and surface analysis techniques, J. Braz. Chem. Șoc., 2004; 15 (4), 541 – 547

Hodgson A.W.E., Kurz S., Virtanen S., Fervel V., Olsson C.O.A., Mischler S., Passive and transpassive behavior of CoCrMo în simulated biological solutions, Electrochimica Acta, 2004; 49:2167 – 2178

http://medical-dictionary.thefreedictionary.com/dental+impression

http://www.codental.uobaghdad.edu.iq/uploads/2nd%20Prosthodontics/Lecture%204.pdf

KEN HEMMINGS AND ZOE HARRINGTON: Replacement of Missing Teeth with Fixed Prostheses, Dent Update 2004; 31: 137–141

Krishna Prasad, Rajendra Prasad, Anupama Prasad, Divya Mehra, INTEROCCLUSAL RECORDS ÎN PROSTHODONTIC REHABILITATIONS – MATERIALS AND TECHNIQUES, NUJHS Vol. 2, No.3, September 2012

Mihaela Păuna, Elena Preoteasă, Aspecte practice în protezarea edentației totale, Ed. Cerma, 61-71, 2005

Mihai Mihaela, Biomateriale metalice, Univ. București, 3-4, 2010.