CENTRUL UNIVERSITAR NORD, BAIA MARE DEPARTAMENTUL DE SPECIALITATE CU PROFIL PSIHOPEDAGOGIC LUCRARE METODICO-ȘTIINȚIFICĂ PENTRU OBȚINEREA GRADULUI… [303683]

[anonimizat]-ȘTIINȚIFICĂ

PENTRU OBȚINEREA GRADULUI DIDACTIC I

[anonimizat]. univ. dr. Triff Zorica

Candidat: [anonimizat]. Petrovan Monica

Baia Mare

2018 – 2020

[anonimizat] – [anonimizat]. univ. dr. Triff Zorica

Candidat: [anonimizat]. Petrovan Monica

Baia Mare

2018 – 2020

CUPRINS

INTRODUCEREA

Motivarea alegerii temei……………………………………………………………………………………………………6

CAPITOLUL I – [anonimizat]

I.1. CREATIVITATEA – SPIRITUL TIMPULUI NOSTRU…………………………………….8

I.2. CREATIVITATEA – CONCEPT, STRUCTURĂ ȘI CERCETĂRI………………………..10 I.2.1. Delimtări conceptuale………………………………………………………………………10

I.2.2. Dimensiunile creativității………………………………………………………………….14

I.2.3. Teorii și curente psihologice………………………………………………………………25

I.3. CREATIVITATEA ARTISTICĂ ………………………………………………………….26

1.4. EDUCAREA CREATIVITĂȚII LA VÂRSTA PREȘCOLARĂ………………………….28

[anonimizat]-PLASTICĂ , MIJLOC DE STIMULARE A POTENȚIALULUI CREATIV

II.1. COPILUL ÎN LUMEA ARTELOR………………………………………………………..30

II.2 FORME DE REALIZARE A [anonimizat]

……….……………………………………………………………………………………………34

II.2.1 Desenul și pictura…….……………………………………………………………………35

II.2.2 Modelajul……………………………………………………………………………….….40

II.3. [anonimizat] A POTENȚIALULUI CREATIV …………………………………………………………………………………….…42

II.3.1 Metode tradiționale……………………………………………………………………….43

II.3.2. Metode interactive…………………………………………………………………………45

II.3.3. Suporturi și mijloace în arta plastică…..………………………………………………….47

[anonimizat].1. ROLUL LIMBAJULUI PLASTIC…………………………………………………………………..51

III.1.1. Punctul……………………………………………………………………………………52

III.1.2. Linia………………………………………………………………………………….…..52

III.1.3. Forma…………………………………………………………………………………….52

III.1.4 Culoarea……………………………………………………………………………………53

III.1.5. Pata ………………………………………………………………………………………53

III.2. TEHNICI TRADIȚIONALE DE REPREZENTARE…………………………………………………54

III.3. TEHNOLOGII MODERNE ȘI CONTEMPORANE DE TRANSPUNERE………………….73

CAPITOLUL IV

MICROCERCETARE PRIVIND DEZVOLTAREA CREATIVITĂȚII COPIILOR DE 3 – 4 [anonimizat].1. SCOPUL ȘI OBIECTIVELE CERCETĂRII…………………………………………..…76

IV.2. IPOTEZA CERCETĂRII………………………………………………………………….76

IV.3. EȘANTIONUL EXPERIMENTAL……………………………………………………….77

IV.4. METODOLOGIA CERCETĂRII…………………………………………………………77

IV.5. ETAPELE CERCETĂRII…………………………………………………………………78

IV.5.1. Etapa I……………………………………………………………………………………79

IV.5.2. Etapa a II –a………………………………………………………………………………83

IV.5.3. Etapa a III –a …………………………………………………………………………….84

IV.6. CONCLUZIILE CERCETĂRII……..…………………………………………………….89

CONCLUZII FINALE………………………………………………………………………………………………….91

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………………………………………..93

ANEXE

PROIECT DIDACTIC „ Ne jucăm, ne bucurăm ” …………………………………………..….95
PROIECT DIDACTIC „ Bradul ”………………………………………………………………..

LUCRĂRI REALIZATE DE COPII…………………………………………………………….

„Mi-au trebuit cinci ani ca să învăț să pictez ca Rapfael și o viață întreagă să pictez precum un copil ”

Pablo PICASSO

INTRODUCEREA

Motivarea alegerii temei

Lucrarea de față, intitulată „ Rolul activităților artistico – plastice în educarea creativității la preșcolari” reprezintă un mijloc de a pătrunde în lumea artelor plastice, într-o lume unde ne jucăm, creăm, contemplăm, într-o lume dominată de imagine.

Copilul din zilele noastre este invadat neîncetat, de dimineața până seara de : fotografii, desene, imagini de presă , picturi, afișe, imagini digitale, imagini tv, imagini tridimensionale, etc. Preșcolarul interacționează cu imaginea încă din primul an de viață și este cunoscut faptul că cele mai multe informații sunt acumulate pe cale vizuală. Copilul are prilejul de a beneficia de educație în instituțiile de învățământ, în acest caz amintim grădinița, unde individul participă la toate activitățile din cadrul programului. Sarcina cea mai dificilă îi revine educatoarei, care, trebuie să conceapă o serie de strategii, modalități interactive, interdisciplinare, integrative , care să faciliteze dezvoltarea sensibilității artistice și a creativității acestora.

Lucrarea este structurată pe patru capitole, care se împart la rândul lor în subcapitole, ce însumează informații teoretice (noțiuni, definiții, concepte, clasificări) , practice și experimentale privitoare la vârsta timpurie, cea a preșcolarității copilului, observații și cercetări reunite în scopul demonstrării unei problematici unitare privind rolul educației artistico – plastice în educarea creativității la preșcolari, și nu în ultimul rând, educația prin artă și pentru frumos.

În primul capitol este ilustrată creativitatea, considerată una dintre cele mai importante valori umane, sociale și educaționale. Se acordă o atenție deosebită educării și stimulări creativității de la cea mai fragedă vârstă, ținând cont de toți factorii implicați începând cu familia, mediul natural – condițiile de viață, mediul social – relațiile, interacțiunea cu societatea și mediul educațional, cel din instituțiile de învățământ și nu în ultimul rând educatorul, care deține un rol primordial în acest proces.

Capitolul al doilea descrie relația copilului cu arta și nevoia de dezvoltare a potențialului creativ. Pentru a dezvolta acest potențial, am realizat o prezentare a principalelor forme de realizare a activităților artistico – plastice , cât și modul de transmitere a informațiilor cu ajutorul strategiilor didactice, atât tradiționale, cât și moderne.

Capitolul al treilea cuprinde aportul deosebit care îl au elementele de limbaj plastic prin valorificarea lor estetică cu ajutorul unor tehnici necesare pentru a influența și dezvolta competențele creative.

Ultimul capitol prezintă demersul și etapele unei cercetări care demonstrează impactul pozitiv al artei prin intermediul activităților cu caracter artistic, creativ, de explorare a materialelor, a culorilor, prin intermediul tehnicilor utilizate și aplicate cu succes la grupa mică, însoțite de o motivație puternică, perseverență și implicare, în vederea dezvoltării capacităților creative ale preșcolarilor.

Dezvoltarea potențialului creativ nu se realizează de la sine, ci este nevoie de acțiuni continue și organizate de stimulare și activare.

CAPITOLUL I

CREȘTEREA POTENȚIALULUI CREATIV – NEVOIE INDIVIDUALĂ ȘI CERINȚĂ SOCIALĂ

I.1. CREATIVITATEA – SPIRITUL TIMPULUI NOSTRU

”Creația nu poate fi lipsită de libertate, deoarece numai cel liber creează”

….Nikolai Berdiaev

Creativitatea constituie tot mai mult una din implicațiile umane esențiale ale culturii și civilizației contemporane, ale oricărui progres social. Ea constituie una din cele mai importante valori umane, sociale și educaționale. Este esența gândirii moderne, în mărimea în care se cere acestei funcții psihice să definească și să revoluționeze problema. Desemnează activitatea sau comportamentul nou, original, pe care orice om îl poate manifesta în grade diferite și la orice vârstă.

Complexitatea și dinamismul lumii contemporane presupune dezvoltarea creativității tinerilor în vederea unei bune adaptări sociale și profesionale. Deoarece cultivarea creativității individuale și de grup constituie un deziderat major al educației în general, se consideră că trebuie stimulată și încurajată de la cele mai fragede vârste.

Un număr tot mai mare de investigații psihopedagogice din ultima perioadă de timp se îndreaptă asupra creativității, având la bază următoarele argumente:

– potențialul creativ diferă de la individ la individ, fiind mai ridicat sau mai redus;

– sarcinile cu care omul se confruntă în timpul vieții se multiplică, se amplifică și se diversifică, solicitându-i acestuia într-o măsură mai mare sau mai mică creativitatea, acționând direct asupra factorilor care o determină;

– fiecare om este solicitat să contribuie la locul său de muncă, în profesia sa, prin natura postului pe care-l ocupă, cu un aport creativ, bineînțeles după posibilitățile sale;

– creativitatea poate fi estimată și educată la fiecare subiect uman (în acest scop procesul instructiv-educativ din grădiniță și școală poate contribui în mod deosebit);

– societatea, care investește mai mult în educația copiilor, va câștiga în timp, competiția mondială cu celelalte țări (dacă își va putea menține în interior valorile creatoare de care dispune) etc.

Niciodată nu este prea târziu pentru cunoașterea, stimularea, educarea și dezvoltarea creativității. Cu cât această acțiune începe la o vârstă fragedă, încă din primii ani de viață și continuă de-a lungul timpului, cu atât va fi mai productivă, conducând la obținerea unor rezultate mai valoroase. Este necesar să-i educăm pe copii în acest sens, să punem un mare accent pe stimularea creativității, pe realizarea unui confort psihic și să dăm frâu liber pentru procesul creației.

”Creația este o forță liberă care aparține personalității ființei creaturale”, după cum afirmă Nikolai Berdiaev:

” Creația este în mod imanent proprie numai persoanei, personalității ca forță liberă și autonomă. Se poate numi creație numai ceea ce este generat de o substanță originală, dotată cu forța amplificării forței în lume.

Lumea este în totalitatea ei o ierarhie de ființe vii, de personalități originale capabilă de amplificare creatoare a existenței. Acel proces care este generat de corelarea exterioară a substanțelor universale și de reordonarea lor este evoluția.

Evoluționismul neagă subiectul creator. Creația este libertate; evoluția este necesitate. Creația presupune personalitate; evoluția este impersonală. Epocii creatoare îi revine menirea de a elabora o învățătură nouă, creatoare despre om, despre lume și dezvoltarea sa. Ceea ce trebuie descoperit în lume este dezvoltarea creatoare, nu evoluția. Învățătura despre această dezvoltare presupune libertatea ca fundament al necesității și personalitatea ca fundament al oricărei existențe. Existența continuă să creeze veșnic, în ea nu există limite pentu procesul creator, ea nu este statică, nu este un dat închis; este în întregime personală și plurală, adică ea constă din ființe originale și creatoare. Problema relației dintre creație și existență, duce la o altă problemă, adică cea a relației dintre creație și libertate.”

La fiecare nivel de vârstă, copilul trebuie să fie învățat cum să învețe și cum să se exprime creator.

Creativitatea înseamnă îndrăzneală, tot ceea ce este nou este incert și neconformist. Pentru a se putea avânta în necunoscut, copilul trebuie să dispună de acea libertate interioară, de acel sentiment de siguranță, provenite din lumea sa înconjurătoare.

Creativitatea îi dă posibilitatea copilului să comunice continuu cu lumea interioară și cu lumea exterioară. Este de altfel receptiv la nou, intuiește și reușește să rezolve problemele existente. Pe baza conexiunilor stabilite cu lumea sa interioară el formează asociații cu fenomene, stări, situații cunoscute și trăite, devenind astfel posibilă rezolvarea noilor situații apărute.

Curiozitatea și setea de nou și de cunoaștere ne face receptivi față de lumea exterioară. Copilul preșcolar este prin natura sa un receptor pentru nou, un creativ, datorită imensei sale curiozități, din dorința permanentă pentru cunoaștere, pentru tot ceea ce se petrece în jurul său și nu numai. În perioada preșcolară activitatea didactică trebuie înțeleasă ca un act de creație, având un rol primordial , asumat.

Educatoarea trebuie să dispună de capacitatea de înțelegere a copiilor, să asigure un mediu bogat, favorabil învățării, să empatizeze, să creeze situații care să îmbogățească intelectul copilului cu anumite reprezentări, transformând procesul instructiv-educativ într-un univers de cunoaștere .

De ce este nevoie de creativitate? Pentru a se putea desăvârși, dezvolta mai întâi ca individ în societate și apoi pentru a putea contribui activ la dezvoltarea societății.

Una din cele mai însemnate premise ale creativității constă în disponibilitatea de a relua totul de la capăt în orice moment al vieții, de a considera că nimic nu este irevocabil, că nici un proces nu este încheiat odată pentru totdeauna.

Nu există nici o situație conștientă care să nu ne permită o participare creativă și astfel:

„Niciodată nu este prea devreme pentru începerea educării creativității, activitatea creatoare nu ar trebui îngrădită de nici un fel de interdicții, limitări, critici .” ( LOWENFELD)

I.2. CREATIVITATEA – CONCEPT, STRUCTURĂ ȘI CERCETĂRI

I.2.1. Delimitări conceptuale

În ultimele decenii cercetările asupra termenului de creativitate au căpătat un caracter preponderent experimental și o amploare fără precedent, exprimată atât în numărul mare de studii, cât și de multitudinea aspectelor abordate. Mulți autori sunt obligați să recunoască faptul că noțiunea de creativitate este încă insuficient definită, studiată. Această situație se explică prin complexitatea procesului creativ, dar și prin varietatea domeniilor în care se poate realiza creația.

„Creativitatea, forma superioară a activității umane, a devenit, mai ales în ultimele două decenii, o problemă importantă a cercetării științifice în numeroase țări. Prin preluarea de către mașini – în condițiile revoluției tehnico-științifice contemporane – a activităților intelectuale repetitive, crește tot mai mult cerința de muncă creatoare și de inventivitate. Progresul tehnico-științific nu se poate realiza fără dezvoltarea capacităților creatoare ale omului. De aici unele sarcini importante ce revin științelor social-umane, cu deosebire a psihologiei, în studiul creativității.”

De-a lungul timpului mulți cercetători, artiști, oameni de știință au abordat acest termen , creativitatea. Această creștere semnificativă a numărului de studii și a numeroaselor cercetări în domeniul creativității, se datorează mai multor circumstanțe. În primul rând complexitatea societății contemporane necesită formarea unui număr din ce în ce mai mare de specialiști, meniți să rezolve problemele care solicită în tot mai mare măsură spiritul creator.

U. Șchiopu definește creativitatea drept "o dispoziție spontană de a crea și inventa, care există la fiecare persoană, la toate vârstele".

B. Levy-Leboyer (1999) consideră creativitatea "drept o aptitudine complexă distinctă de inteligența și de funcționarea cognitivă și existență în funcție de fluiditatea ideilor, de raționamentul inductiv, de anumite calități perceptive și de personalitate, ca și în funcție de inteligența (gândire) divergentă, în măsura în care ea favorizează diversitatea soluțiilor și rezultatelor".

Analiza conotațiilor etimologice ale termenului de creativitate ne conduce la cuvântul latin "creare" – a naște, a făuri.

Guildford amintește cerința mare de cadre cu talent creativ , subliniind „ valoarea economică enormă a noilor idei ” și importanța identificării celor cu talent inventiv. În același timp psihologia și alte științe sociale și umane, cărora le revine sarcina studierii creativității a devenit tot mai în măsură să abordeze științific acest fenomen, nu numai sub aspect teoretic, ci și practic-aplicativ. Unii autori precum P.E. Vernon, H. F. Harding și alții au subliniat efectul pe care l-a avut asupra studiului creativității deschiderea erei spațiului cosmic.

Față de trecut, s-a schimbat însă și modul de abordare a studiului creativității , în comparție cu a doua jumătate a secolului trecut și prima jumătatea a secolului nostru. În acesată perioadă au apărut numeroase lucrări care au avut ca temă de interes „omul de geniu sau oamenii mari”.

Asupra creativității există cercetări care au abordat treptat cele mai variate tipuri, grade și niveluri ale activității creatoare. Gruber, Terrell și Wertheimer scriu în prefața culegerii Contemporary approaches to creative thinking, că studiul creativității nu trebuie să se limiteze la iminență, la extraordinar : „Există înrudiri între creativitatea mică și mare și probabil între creativitatea de fiecare zi și aceea a unui mare om de știință și artist. Dacă noi includem creativitatea de toate zilele în studiul nostru , putem fi în primejdia de a face concepția noastră fără sens ; dar dacă o excludem putem cădea în capcana teoriei omului mare , care nu ne lasă nici o cale de mișcare între comun și sublim”(68, p. X)

Al. Roșca susține că problema creativității a început să fie abordată prin studii de „selecția capacităților”, „selecția valorilor”, „copii superior înzestrați”, etc. Accentul s-a pus pe identificarea cu ajutorul testelor de inteligență a copiilor cu un coeficient de inteligență ridicat și studierea dezvoltării lor. În 1922 L. M. Terman a avut una dintre cele mai ample cercetări în această direcție. Deși cercetările lui Terman, ca și alte cercetări similare, au arătat o anumită relație între nivelul inteligenței măsurat prin testele tradiționale și anumite performanțe creative s-a considereat ca C. I. (coeficientul de inteligență) nu este o condiție satisfăcătoare a creativității.

„J. P. Guilford a arătat că testele de inteligență cer subiecților un răspuns corect predeterminat , un singur răspuns posibil ceea ce favorizează mai degrabă pe subiecții cu gândire convergentă, decât pe cei cu gândire divergentă, pentru care ar trebui indicate probe care permit o varietate de răspunsuri în care se poate manifesta independența de gândirea subiectului. Gândirea divergentă , ar fi în esență gândirea creatoare. Cercetările lui Guilford inițiază o nouă direcție în studiul creativității. Trebuie menționat faptul că aceste studii reduc, în general, creativitatea la activitatea gândirii, o consideră ca o formă a activității cognitive. Treptat acest înțeles a fost depășit, prin includerea în fenomenul creativ și a factorilor de personalitate. „

La noi în țară problema înzestrării superioare , a fost pusă întâia dată decătre F. Ștefănescu-Goangă în lucrarea sa Selecția capacităților de orientare profesională (1929). „El arată că niciodată ca în timpurile noastre n-a fost o cerință așa de imperioasă de oameni cu capacități remarcabile, datorită problemelor atât de numeroase și complexe pe care societatea le are de rezolvat : „În astfel de împrejurări nu e de mirare că fiecare popor conștient de menirea sa face cele mai mari sforțări să producă un număr cât mai mare de oameni eminenți cu aptitudini superioare și variate, de specialiști îndemânatici și creatori, în toate ramurile activității umane”. În țara noastră cercetările asupra creativității au început să fie abordate aproximativ după 1965. Au fost abordate următoarele problemei : particularitățile gândirii creative, creativitatea individuală și de grup, detectarea și formarea cercetătorilor științifici, creativitatea tehnică, etc.

Creativitatea, arată Al. Roșca (Creativitatea generală și specifică, 1981) este un fenomen foarte complex (sau un complex de fenomene?) cu multiple aspecte, fațete, laturi sau dimensiuni. Autorul citat definește creativitatea, a fi activitatea sau procesul ce conduce la un produs caracterizat prin noutate sau originalitate și valoare pentru societate. În sens larg, creativitatea se referă la găsirea de soluții, idei, probleme, metode, procedee, care nu sunt noi pentru societate, dar la care s-a ajuns pe o cale independentă.

Unii autori consideră că rezolvarea de probleme și creativitatea ar fi în esență același fenomen. Astfel Guilford într-o lucrare a „rezolvarea de probleme și gândirea productivă”, afirmă faptul că le-a tratat împreună pentru că au atât de multe în comun, încât sunt în mod fundamental același fenomen. El spune de asemenea că „este ceva creativ în orice rezolvare autentică de probleme, iar producția creativă se manifestă ca un mijloc în scopul rezolvării problemei. Rezolvarea implică un anumit grad de noutate și prin aceasta este implicată și creativitatea.”

Newell, Shaw și Simon consideră gândirea creativă, ca o formă aparte a comportamentului de rezolvare de probleme. De altfel, ei spun, că rezolvarea de probleme este considerată creativă în măsura în care satisface una sau mai multe din următoarele condiții:

Produsul gândirii prezintă noutate și valoare ( fie pentru subiect, fie pentru cultură).

Gândirea este neconvențională, în sensul că cere modificarea sau respingerea ideilor acceptate anterior.

Gândirea implică motivație și persistență ridicat, manifestate fie pe parcursul unei întinderi considerabile de timp (continuu sau intermitent), fie la o intensitate înaltă.

Problema, așa cum a fost pusă inițial, fiind vagă și rău definită, o parte a sarcinii este însăși formularea problemei.

În concluzie, autorii susțin că activitatea creatoare pare să fie o componentă specială a activității de rezolvare de probleme, aceasta fiind caracterizată prin noutate, persistență și dificultate în formularea problemei.

I.2.2 Dimensiunile creativității

În literatura de specialitate sunt menționate mai frecvent următoarele dimensiuni principale ale creativității:

procesul de creație ;

produsul creat ;

personalitatea creatoare ;

mediul sau climatul social creativ.

La aceste patru dimensiuni, Al. Roșca este de părere că s-ar putea adăuga și a cincea, și anume grupul sau colectivul creativ (sau creativitatea colectivă), deși unii autori apuseni au avut îndoieli cu privire la posibilitățile creative ale grupului, dar există tot mai numeroase cercetări care o confirmă.

Prima dimensiune a creativității, procesul de creație, este definit de Al. Roșca, ca fiind aspectul psihologic interior al acțiunii creatoare, care cuprinde toate momentele, mecanismele și dinamica psihologică internă, de la generarea problemei sau a ipotezei până la realizarea produsului creativ.

„ În acest proces este implicată nu numai activitatea gândirii, capacitatea de a transforma informația inițială și de a găsi noi relații între elementele informației, ci și dinamica vieții afective și a factorilor de personalitate.”

Actul creativ poate să fie de scurtă durată dar adeseori poate să dureze luni sau chiar ani. Pe lângă greutatea de a exterioriza , a face ”vizibilă” activitatea psihică interioară a subiectului creator , procesul de cercetare poate fi îngreunat și de perioadele lungi de timp în care cercetătorul trebuie să aibă posibilitatea unei cunoașteri nemijlocite a celui care creează , să facă observații pertinente și prin cercetare experimentală.

Unii autori adăugă că studiul procesului de creație se referă în literatura de specialitate, aproape în exclusivitate la creația individului, dar sunt tot mai numeroase cercetările care demonstrează realitatea creativității colective.

„Este subliniat faptul că procesul creației presupune atât mecanisme și operații cognitiv-logice, cât și procedee de operare cu un grad mai înalt de spontaneitate și libertate, respectiv tehnici de imaginare. În legătură cu raportul dintre mecanismele logice și cele imaginative, considerăm că problema care se pune, se referă la interacțiunea dintre cele două categorii de mecanisme și la ponderea lor, nu atât în mod general și absolut pentru creație, cât în ceea ce privește rolul lor în diferitele etape ale procesului creativ.”

Unii autori ca: J. Dewey, H. Poncaré, G. Wallas, au încercat să stabilească fazele procesului de creație. Mai cunoscută este încercarea lui G. Wallas. După acest autor ar exista patru faze sau etape ale procesului de creație: prepararea, incubația, iluminarea și verificarea.

a) Prepararea este faza inițială și obligatorie, asupra căreia toți autorii sunt de acord. Excepție face M.I. Stein , care nu o neagă, dar o conisderă ca un stadiu preparator al procesului creativ, fără să facă parte integrantă din el.

b) Incubația , este faza care poate fi de scurtă sau de lungă durată, deși problema pare să fie abandonată sau uitată, la un moment dat apare rezolvarea ”pe neașteptate”. Unii creatori consideră că are loc o elaborare inconștientă, pentru ca rezolvarea poate să apară, brusc, sau de la sine , fără efort.

I.P. Guilford (1967) afirmă că incubația este mai degrabă o condiție a creației decât o fază a ei. Unii autori atribuie incubației o structură de natură inconștientă (S. Freud, O. Kant, C. G. Jung, G. Wallas) sau preconștientă (L. S. Rubie, A. D. Moore, ș.a.).

c). Iluminarea (care este echivalentă cu inspirația și intuiția ) este momentul în care se consideră că procesul de creație poate ajunge la punctul culminant. Ideea creatoare apare pe neașteptate , materialul pare să se organizeze de la sine, iar ceea ce părea incert devine clar.

”Când activitatea gândirii ia un start fals, persoana respectivă alunecă insensibil într-un făgaș din care nu mai poate ieși pentru moment. Perseverența în direcția respectivă îi limitează sectorul activității exploratoare și atâta vreme cât perseverează nu poate scăpa de presupunerile cu care a început. În schimb, adeseori reușește dacă revine la problemă după o anumită pauză sau un interval de timp și în condiții de absență a oboselii cerebrale.”

d). Verificarea este etapa finală a procesului de creație în care materialul brut, obișnuit, furnizat de căutările anterioare și de ”iluminare”, în măsura în care a avut loc, este finisat. Se verifică soluția, corectitudinea soluției.

Verificarea este, prin excelență o "etapă activă în toate momentele sale", ,,o adevărată sărbătoare a intelectului" spunea P. Valery.

Deși se consideră în mod obișnuit că iluminarea este faza în care procesul de creație ajunge la punctul culminant, produsul nu devine valabil, decât după ce a trecut prin faza de verificare, pe care uneori nu o poate trece.

În artă verificarea are un caracter diferit față de celelalte domenii, spre exemplu decât în știință și tehnică, evaluarea fiind mai subiectivă și depinde și de modul de acceptare de către public și de către critici.

Cea de a doua dimensiune a creativității este produsul creat.

„ Criteriul principal de evaluarea creativității îl constituie produsul creat (sau creativ), care trebuie să fie nou, original, și în același timp de valoare pentru societate.”

Produsul poate să prezinte o diversitate infinită de forme, în funcție de felul activității, precum și grade și niveluri diverse de originalitate și însemnătate pentru societate. Produsele create pot varia de la un caracter palpabil fiind desprins de autorul său, cum ar fi o pictură, un desen, o sculptură, un aparat, etc, până la produsele exprimate prin însăși conduita persoanei creatoare, spre exemplu arta de a interpreta a unui actor, arta unei balerine și altele. Cu ajutorul și progresul tehnologiei , în ziua de astăzi, acestor produse li se dă un caracter de durată, deoarece ele pot fi înregistrate și pot fi apreciate oricând, chiar dacă cel care le-a produs, autorul produsului creativ, nu mai este în viață.

Evaluarea sau aprecierea produsului creat nu este o misiune ușoară. Spre exemplu pentru evaluarea contribuțiilor științifice ale unui autor se are în vedere numărul publicațiilor, numărul referințelor, a citatelor în lucrările de specialiltate, etc. De multe ori se face apel la judecata experților, de exemplu la concursuri, la acordarea unor premii , ș.a.

Această variație a aprecierii unui produs creativ, în funcție de anumite condiții social-istorice, o putem regăsi și în alte domenii ale creației. E. Lovinescu, preocupat fiind de mutația valorilor estetice scrie că „timpul mistuie, selecționează, simplifică sau scoate în lumină valorile estetice. El mistuie cantități de hârtie tipărită, romane pe care au plâns atâția ochi, poezii care au legănat atâtea generații, într-un cuvânt o literatură ce s-a bucurat de desăvârșita adeziune estetică a epocii ei” Tot Lovinescu mai arată și faptul că timpul „nu scufundă numai în uitare, ci, din anumite necesități, scoate și la lumină…” Spre exemplu, pictorul Mathias Grünewald, care lucra alături de Dürer, era abia observat, fără a fi cunoscut printre marii artiști, ba mai mult decât atât, complet uitat câteva secole, iar pe la începutul secolului 20 „ apare dintr-o dată ca o stea de primă mărime”, fiind mai presus decât Dürer. Acest lucru a fost posibil pentru că Grünewald, a fost un artist al experesiei, iar începutul secolului 20 a marcat începutul curentului expresionist din Germania, în artă și literartură.

Consider că V. Pavelcu are dreptate atunci când afirmă : „ în ultimă instanță mijlocul de validarea unei creații este aprecierea socială (165). Eventual s-ar putea adăuga și judecata istoriei”

Cea de a treia dimensiune a creativității este personalitatea creatoare.

Personalitatea este considerată o dimensiune fundamentală a creativității.

În abordările tradiționale, personalitatea văzută din punct de vedere psihologic cuprinde numai aptitudinile, temperamentul și caracterul. Treptat s-au adăugat motivația, atitudinea și sentimentele (privite mai ales ca forme ale motivației).

În primele cercetări asupra creativității, inițiată de Terman, iar în țara noastră de F. Ștefănescu-Goangă, accentul a fost pus aproape în totalitate pe inteligență , abordată ca aptitudine generală.

Guilford spune despre creativitate că este asociată cu gândirea divergentă, asociată prin trăsături cum sunt: fluiditatea, flexibilitatea și originalitatea. „Gânditorul creativ este înainte de toate, flexibil și adaptabil în funcționarea sa intelectuală. El nu se mulțumește cu perseverarea unui status quo existent și este pregătit să-și reorganizeze gândirea. Pe de altă parte individul rigid este convins de caracterul logic și de corectitudinea viziunii existente despre lume. El este refractar la a face schimbări rapide sau drastice în orientarea sa intelectuală, poate chiar incapabil, și ține ferm la ceea ce „cunoaște” că este adevărat. La acesată din urmă persoană flexibilitatea intelectuală, care caracterizează individul creator, este deficitară și gândirea sa funcționează într-o manieră înalt convergentă. ”

Tot J. P. Guilford evidențiază și faptul că , creativitatea nu se limitează la inteligență, la factorii intelectuali. În ultimele sale cercetări este subliniat rolul important pe care îl au anumiți factori de personalitate în creație. El susține și scoate în evidență faptul că performanța creatoare este o rezultantă a acțiunii convergente dintre aptitudinile mnemice , evaluative și de producție convergentă. Relevante pentru creație sunt aptitudinile divergente.

Cei patru factori stabiliți în cazul aptitudinilor divergente sunt:

Fluiditatea ( factor care se referă la aspecte de ordin cantitativ cum ar fi: rapiditatea asociațiilor dintre imagini, idei, cuvinte)

Flexibilitatea ( factor privind aspectele calitative ale gândirii care constau în: capacitatea de modificare și restructurare eficientă a gândirii în situațiile noi, abilitatea de a opera transferuri, capacitatea de a produce un număr cât mai mare și variat de idei, etc.)

Originalitatea ( factor privind aspectele preponderent calitative care se referă la capacitatea de a elabora soluții, idei, răspunsuri, „ieșite din comun” neconvenționale, ingenioase)

Elaborarea ( acest factor are în vedere aspecte predominant calitative care se referă la capacitatea de a planifica o activitate, ținând seama decât mai multe detalii rezultatului final, dezvoltarea și finalizarea unei idei, etc.)

Corelația între inteligență și aptitudini este în general scăzută, de aceea nu putem deduce aptitudinile din inteligență și nici invers. Există persoane cu înzestrare intelectuală superioară, dar în ceea ce privește aptitudinile speciale pentru muzică, desen, pictură, literatură, tehnică, etc., sunt la medie, sau chiar sub medie.

Aptitudinile pentru desen și pictură, pe care le mai întâlnim și sub denumirea de aptitudini artistice, de asemenea corelează foarte puțin sau deloc cu inteligența generală. Legătura nesemnificativă este explicată de unii autori prin existența unor factori psiho-fiziologici care sunt implicați în aptitudinea picturală, de exemplu: acuitatea vizuală, abilitatea manuală, etc. Sunt însă și anumite categorii care nu pot fi realizate de indivizi cu o inteligență scăzută. Astfel desenul simbolic, desenul analitic și caricatura presupun un coeficient de inteligență mai ridicat, fără ca totuși legătura cu inteligența să fie prea ridicată.

Pentru a găsi unele componente ale talentului artistic, s-au realizat cercetări pentru a stabili existența unor factori, dintre care amintim:

fixarea rapidă, precisă și durabilă a imaginilor vizuale ale obiectelor;

tendința de percepere a întregului, cu o înclinare mai redusă spre analiză;

aprecierea corectă a abaterii liniilor de la verticală sau orizontală;

aprecierea sau reproducerea corectă a proporției obiectelor, etc.

Unii autori consideră ca o componentă a talentului artistic aprecierea sau judecata artistică. Pentru a determina această aptitudine , elevii primesc spre apreciere perechi de tablouri (reproduceri). Ei trebuie să identifice care tablou este mai bun, tinând cont de trăsăturile care fac diferența, asupra cărora li se atrage atenția; ca execuție cele două variante ale tabloului fiind identice.

Mulți autori consideră că motivația este o componentă vitală a creativității. „Din cercetările efectuate în domeniul creativității științifice, rezultă că dintre factorii de motivație o componentă de bază este curiozitatea. Nimeni nu poate deveni om de știință proeminent, fără o curiozitate deasupra mediei, fie că este vorba de o curiozitate în care dispozițiile naturale au un rol important, fie că s-a dezvoltat în condițiile unui mediu stimulator.”

O motivație intrinsecă puternică (curiozitate, interes), constituie un factor de seamă în dezvoltarea performanțelor științifice pe o perioadă mai îndelungată de timp. S-au realizat diferite studii asupra unor copii talentați și s-a ajuns la concluzia că acești copii au depus o muncă intensă și multă, fiind tot timpul atrași de ceva, iar obiectul atracției dispărea numai după ce era înlocuit cu altul. Oamenii creatori au o motivație puternică care o manifestă în domeniul lor favorit de creație. În calea oricărei activități creatoare pot să apară numeroase obstacole și de aceea , atitudinea activă în fața problemelor și dificultăților, consider că este o trăsătură de caracter foarte valoroasă în actul de creație. Însemnătatea acestei trăsături o conștientizăm, dacă ne gândim că adeseori procesul de creație se desfășoară pe o perioadă mai îndelungată de timp și se confruntă cu greutăți mari. Spre exemplu Michelangelo a pictat Capela Sixtină lucrând mult timp în condiții fizice grele, a stat pe spate pe schele, pentru a picta plafonul imens. Se cunoaște faptul că pictarea capelei a durat circa 7 ani.

„ Rezultatele diferitelor interpretări prezentate relevă că fenomenul creației nu se poate reduce și nici explica doar prin anumite procese psihice sau particularități ale acestora. Creativitatea se definește ca o formațiune deosebit de complexă a personalității – caracterizată în principal prin originalitate și valoare – ea integrând într-un mod specific și propriu individului toate aspectele care concură la realizarea noului. În același timp personalitatea creatoare este determinată social-istoric, formarea și dezvoltarea ei depinde și de factorii organizaționali, interumani ai mediului în care omul își desfășoară activitatea.”

Cea de-a patra dimensiune a creativității este mediul sau climatul solcial creativ. Această dimensiune a creativității o întâlnim în literatură sub denumiri diferite, cum sunt : climatul social-creativ, situația creativă, mediu sau factori socio-economici și culturali ai creativității (inclusiv factorii educativi) etc.

În literatura de specialitate sunt abordate în mai mare măsură condițiile și influențele sociale imediate (ca familia, școala, grupul de muncă, etc.) și rareori influiențele social istorice.

„Nici o mare creație, descoperire sau invenție n-a apărut din capul unor oameni izolați, ci în procesul asimilării creatoare a cunoștințelor generate de contemporani și înaintași. Faptul că în istoria științei se întâlnesc frecvent cazuri de descoperiri simultane ale unor cercetători care au lucrat independent, constituie o dovadă a factorului social-istoric, sau a ceea ce Goethe numea

„Zeitgeist”, spiritul timpului.”

În continuare voi aborda climatul creativ din punct de vedere al influențelor asupra formării capacițăților creatoare la copiii preșcolari sau din punct de vedere al influențelor asupra performanțelor creatoare, la indivizi care sunt deja angajați într-o astfel de activitate.

Dacă ar fi să analizăm dezvoltarea copilului, observăm că procesul de maturizare se manifestă pe anumite direcții : dezvoltarea fizică, intelectuală și socială, a personalității. Mediul are un rol primordial în dezvoltarea copilui, atât mediul fizic, cât și mediul social. Procesul de formare a personalității este subordonat și determinat de multitudinea relațiilor pe care individul le stabilește cu alți oameni și cu instituțiile sociale.

Pe parcursul vieții și existenței sale, de când se naște, copilul începe să parcurgă diverse tipuri de relații, definitorii pentru personalitatea lui, relații de filiație, relații școlare, de asociere extrașcolară, relații profesionale, etc. Relația cu familia este relația primordială în care individul este integrat prin însuși procesul genezei. Interacțiunea și comunicarea cu proprii părinți este esențială în dezvoltarea personalității copilului.

Astfel, "în funcție de felul în care mama și tatăl își înteleg și îsi joacă rolul în primii ani de viață ai copilului, dezvoltarea psihică a acestuia poate fi stimulată, accelerată sau dimpotrivă, întârziată, frânată, fiind desfășurată în maniera echilibrată, armonioasă ori cu producerea unor dezechilibre și dizarmonii ce-i vor periclita mai târziu modul de relaționare cu cei din jur și integrarea normală în viața socială și profesională.”

Mediul natural al copilului îl constituie familia, dar acest mediu diferă de la o familie la alta. Mediul familial ar trebui să satisfacă trebuințele elementare ale copilului și să îi asigure un mediu afectiv, sigur și protector. Părinții, sunt primii mentori incontestabili în viața copilului, ei oferă primele repere, primele învățături, sfaturi și norme de conduită.

După părerea lui A. Berge, copilul este oglinda familiei, astfel încât, "mediul familial acționează concomitent printr-un fel de osmoză și prin imaginile pe care le prezintă copilului pentru a-l ajuta să se încadreze în existență și să se dezvolte după modelul celor care-l înconjoară și cu care el este în mod firesc înclinat să se identifice. Într-un mediu dizarmonic, este evident mai dificil pentru individ să-și găsească unitatea interioară."

Susținând aceeași idee, A. Berge amintea ca "familia constituie un soi de personalitate colectivă, a cărei armonie generală influențează armonia fiecareia dintre parți".

Deoarece, părinții, sunt principalii manageri ai relației filiale, ei trebuie să asigure o evoluție armonioasă a copilului atât fizică, cât și psihică, modificându-și așteptările în funcție de ritmul și nevoile lui dezvoltare.

Smaranda Popa ne sugerează câteva principii de care părinții ar trebui să țină cont, pe care le mai numește si „ principii ale părintelui model”:

1.    Să dai copilului un sentiment de securitate;

2.    Să dai copilului sentimentul că este dorit și iubit;

3.    Să eviți amenințările, pedepsele fizice exagerate;

4.    Să-l înveți pe copil cu independența și să-l determini să-și asume responsabilitați;

5.    Să rămâi calm și să nu te șocheze manifestările instinctuale ale copilului;

6.    Să fii tolerant și să eviți conflictele;

7.    Să eviți să-l faci pe copil să se simtă inferior;

8.    Să nu-l împingi pe copil dincolo de ceea ce este natural;

9.    Să respecți sentimentele copilului;

10.  Să răspunzi cu franchețe la întrebarile copilului;

11.  Să te intereseze activitațile copilului, chiar dacă nu consideri că e ceva util;

12.  Să tratezi dificultațile copilului fară să-l consideri anormal;

13.  Să-i favorizezi creșterea, progresul, fară să hiperprotejezi.

Pe parcursul procesului de formare și dezvoltare a copilului pot apărea numeroși factori de ambianță care pot stimula sau inhiba dezvoltarea calităților creatoare ale personalității.

Există numeroase cercetări privind influența familiei, iar în urma unor cercetări s-a ajuns la concluzia că dezvoltarea personalității creatoare este favorizată de o afecțiune moderată a părinților față de copii, aceasta fiind imbinată cu încurajarea independenței lor intelectuale și cu crearea unor oportunități care să favorizeze dezvoltarea intereselor și aptitudinilor pentru diferite domenii de activitate. Fie că este vorba de mediul familial sau școlar, printre condițiile care facilitează dezvoltarea creativității se pot enumera : limitarea constrângerii și a factorilor care produc frustrare ; încurajarea comunicării, etc.

Deși afirmația : « Omul este o ființă socială. » pare banală, nevoia de relații sociale a copilului este prea puțin privită cu seriozitate, fiind considerată o nevoie a unor vârste mai târzii. Prima relație a copilului sestabilește cu mama,iar mai târziu câmpul contactelor sociale se lărgește pe măsură ce el începesă meargă , să intre în legătură cu membrii familiei, sau cu alți vizitatori, alte persoane. Pe măsură ce copilul iese din casă pentru perioade de timp din ce în ce mai lungi, alte persoane din comunitate încep să aibă impact asupra lui.

Intrarea în grădiniță determină o nouă extindere a câmpului interacțiunilor sociale. Copilul se confruntă cu un alt mediu, structurat, diferit. El numai este acum centrul grupului mic, și mă refer aici la familie, ci membru egal care aparține unei grupe din grădiniță. Treptat activitățile din grădiniță ocupă un loc tot mai important în viața copilului.

Perioada preșcolară este una de rapide achiziții intelectuale, de dezvoltare a gândirii și creativității copilului. El pipăie, combină, exprimă – în aceleși timp acționează, gândește acțiunea și o vorbește. În realitate , copilul este în plină evoluție a operațiunilor gândirii. La această vârstă există posibilitatea să apară deja unele înclinații și operații speciale. Unii copii prezintă interes pentru sport, muzică, dans, scris. Unora le plac foarte mult animalele, iar unii nu se pot despărți de mașinuțe. Interesul și înclinația spre anumite activități sunt specifice acestei vâsrte, deoarece copilul explorează realitatea înconjurătoare.

Mediul fizic al grădiniței, trebuie să-i ofere copilului un spațiu interior amenajat, precum și unul exterior, de asemenea amenajat.

Instituțiile de învățământ trebuie să ofere condiții care pot duce la dezvoltarea spiritului investigativ, a gândirii divergente, a atitudinii creative.

Programa activităților instructiv-educative în grădiniță presupune două aspecte importante, prezente în comportamentul cadrului didactic și care pun în centru atenției copilul, și anume :

› crearea unui mediu eduacațional bogat și variat, pentru o stimulare continuă a copilului preșcolar ;

› să introducă copilul în ambianța culturală și socială a spațiului căruia aparține în vederea creaării lui ca personalitate autonomă și creatoare.

În organizarea spațiului educațional educatoarea va avea în vedere următoarele :

• împărțirea sălii de grupă în zonede interes ;

• stabilirea locului și a materialelor necesare pentru realizarea centrului tematic ;

• realizarea unei zone penntru centru Știință, ar putea să rezolve și problema centrului tematic, deoarece știința – este tot ceea ce ne înconjoară ;

• așezarea materialelor la vedere, la nivelul copilului ;

• asigurarea accesului liber al copilului la aceste materiale ;

• alegerea materialelor în funcțiede vârsta ți interese lecopiilor ;

• sortarea periodică a materialelor, selectare a acestora în funcție de tema abordată ;

• introducerea treptată a materialelor noi.

Fiecare grădiniță trebuie să fie un spațiu dorit, stimulativ, cu activități care să-i implice, să le ofere posibilitateasă dea se dezvolta global, într-o atmosferă caldă, primitoare, antrenantă.

Organizată pe zone , centre de activitate sau arii de stimulare, sala de grupă devine un cadru adecvat situațiilor de învățare și obținerii experienței. Prin felul care este amenajată , sala de grupă îi vorbește copilului prin ceea ce oferă, ce îi pune la dispoziție , invitându-l, stimulându-i interesul prin învățare, descoperire și explorare. Aflat în fața mai multor posibilități, copilulul este invitat să aleagă și să decidă ceea ce i se potrivește.

Mediul reprezintă „ un ansamblu al influențelor sociale, care se exercită asupra instituțiilor de educație și asupra dezvoltării fiecărui membru al societății” ( Mircea Ștefan 2006) . Câteva caracteristici , care ar putea adetermina un copil să facă primii pași într-o sală de grupă pe care a văzut-o pentru prima dată :

• spațiu larg, curat, luminos, aerisit ;

• culori vesele, calde ;

• spațiu delimitat, caredau impresia unor universuri ceașteaptă să fie descoperite ;

• mobilier dimensionat specific vârstei preșcolare, dotat cu o varietate de materiale și jucării dispuse la îndemîna copiilor.

• existența altor copii care interacționează ;

• o educatoare zâmbitoare, primitoare, prietenoasă ;

Curriculum revizuit pentru educația timpurie împarte și structurează experiențele copiilor pe domenii experiențiale : Domeniul Estetic și Creativ, Domeniul Om și Societate, Domeniul Limbă și Comunicare, Domeniul Științe și Domeniul Psihomotric.

Astfel având în vedere setul de interese, dorințe și aspirații ale copilului , sala de grupă poate fi delimitată în mai multe centrede activitate/interes/învățare după cum urmează : Bibliotecă, Științe, Arte, Construcții, Joc de Rol / Colțul păpușii, Nisip și apă.

Organizarea spațiului educativ prin delimitarea centrelor de activitate, oferă educatoarei oportunitatea de a-i observa mai bine pe copii în interacțiunea lor cu materialele cu alți copii sau cu adulții din sală.

În continuare voi aborda unul dintre centrele de activitate, unde se desfășoară activitățile artistico-plastice și anume Centrul Arte . În opinia mea acest centru are multiple influențe asupra dezvoltării copilului preșcolar în toate domeniile. Un rol decisiv îl deține măiestria și dedicarea cadrului didactic de a planifica activități și experiențe variateși inspirate de învățare.

„ De la dezvoltarea socio-emoțională – pe care copiii o pot trăi prin dezvoltarea abilităților de a interacționa cu colegii , la dezvoltarea conceptului de sine și al expresivității emoționale, prin intermediul dezvoltării limbajului și al comunicării sau al motricității fine, la stimularea creativității și exersarea persistenței, toate se întrepătrund în sarcinile, tehnicile și tipurile de activități din Centrul „Arte” și pot asigura dezvoltarea globală a copilului.”

Centrul Arte le oferă celor mici un cadru adecvat, le oferă de asemenea bucurie, emoție și satisfacție, stimulandu-le curiozitatea, creativitatea, oferindule-le prilejul de-a comunica, de-a stabili relații și le dezvoltă spiritul de inițiativă.

Acest centru cuprinde o gamă largă de materiale , care poate cuprinde : blocuri de desen , hârtie de toate dimensiunile și culorile, creioane colorate, carioci, creioane crate, acuarele, guașe, tempera, foarfece, lipici, planșete, pensule, sfoară, bureți, ștampile, cocă, coloranți alimentari, halate de protecție – folositela ctivitățile de pictură, autocolant, sârmă, gheme de lână divers colorate, instrumente muzicale funcționale sau în miniatură, cd, vestimentație pentru dansuri, etc.

Dacă li se dă copiilor timpul necesar, ocazia și liberatea dea lucra cu materialele din acest centru, au posibilitatea de a face singuri descoperiri și de a testa idei în practică, atuci însușirile astfel stimulate vor ajuta la punerea bazelor unor activități viitoare.

În centrul Arte copiii exersează diferite tehnici de pictură : pictura cu pensula, cu degetele, cu dopul de plută, cu rulouri din plastic, de carton, imprimă materiale textile, modelează aluat, plastilină, lut, confecționează colaje, jucarii din materiale reciclabile, etc.

Materialele de care beneficiază copiii la acest centru au rolul de-a oferi satisfacția obținerii unui produs propriu, prin munca depusă, printr-un efort îmbinat cu plăcerea de a lucra, de a fi creator de nou, în vederea obținerii unui produs original , care îl caracterizează pe copil.

În acest centru copilul dobândește :

› cunoștințe și deprinderi elementare de utilizarea instrumentelor de lucru ;

› abilități ce țin de motricitattea fină și senzorio-motorie ;

› inițiativă, perseverențăă în activitate, creativitate ;

› abilități decomunicare prin limbajul artistic ;

› expresivitate emoțională și socială ;

› deprinderi igienice privind condițiile de muncă.

Rolul educatoarei este acela de a facilita și încuraja originalitatea copiilor și de aceea nu se oferă modele sau tipare, care pot duce la frustrare, din partea copiilor, deoarece coordonarea oculo-motorie și dexteritatea manuală nu sunt încă dezvoltate complet la vârsta preșcolară, iar copilul nu va reuși să execute modelul dat, deși în cazul în care l-ar primi, l-ar urma ca reper.

I.2.3. Teorii și curente psihologice

Problema creativității, a fost abordată și de curentele psihologice. În urma acestor cercetări au fost elaborate următoarele teorii :

Teoria asociaționistă a creativității a fost formulată în spiritul psihologiei asociaționiste.

Reprezentanți de seamă ai acestei teorii, printre care amintim J. Maltzman spune despre creativitate, că , aceasta constă în organizarea elementelor asociative în combinații noi, care corespund unor cerințe specifice sau prezintă o utilitate. Cu cât elementele noii combinații sunt mai îndepărtate unele de altele, cu atât soluția este mai creativă. Criteriul de apreciere îl constituie originalitatea.

În cadrul curentului psihologic configuraționist, de asemenea s-a încercat de către M. Wertheimer, elaborarea unei teorii configuraționiste a creativității. El spune că gândirea creatoare începe obișnuit cu o problemă, care, într-un fel sau altul, prezintă particularitatea de a fi incompletă. În rezolvare este important să se aibă în vedere în mod constant întregul, iar părțile să fie examinate numai ca părți ale întregului.

Unele teorii au fost elaborate în cadrul curentului behaviorist (comportamentist), care presupune că activitatea, conduita umană este în esență o problemă de formare de legături între stimuli și răspunsuri. Această teorie presupune recompensarea răspunsurilor dezirabile și lasă nerecompensate legăturile care nu sunt dezirabile. Acest punct de vedere sugerează că măsura în care un copil este capabil să efectueze un răspuns creativ va depinde mult de modul în care a fost recompensat sau penalizat pentru gândirea sa creativă, ceea ce după părerea lui Al. Roșca, are o bază de adevăr. Se presupune că părinții pot avea o influență însemnată asupra înclinației copiilor spre gândirea creativă.

În continuare voi menționa și alte câteva teorii ale creativității , care nu se încadrează în totalitate în curentele sau școlile psihologice amintite mai sus.

Mă voi referi întâi la o teorie mai cunoscută , a lui Guilford, intitulată teoria trăsăturilor și factorilor. Această teorie a creativității este bazată pe intelect. Guilford recunoaște însă, că și trăsăturile nonaptitudinale (deci nonintelectuale, inteligența fiind o aptitudine generală), ca de exemplu, temperamentul și motivația , au legătură cu creativitatea , dar acestea le-a studiat într-o măsură mult mai mică. Au fost identificate de către Guilford prin analiză factorială, trăsăturile aptitudinale primare care se află în strânsă legătură cu creativitatea. Aici amintim : originalitatea , fluiditatea, flexibilitatea, sensibilitatea față de probleme elaborarea, redefinirea. Majoritatea factorilor aptitudinali ai gândirii creatoare sunt casificați decătre Guilford în categoria aptitudinilor divergente.

Voi aminti în continuare și de încercările de elaborarea unei teorii psihologice a creativității , de către un grup de autori – Fromm, Maslow, Rogers, și alții – ca reprezentanți ai unei așa-zise psihologii umaniste. Reprezentanții acestui curent, recunoscut sub denumirea de psihologie personologică sau personologie scot în evidență natura umanistă a omului, exprimată în trebuințele sale originale de relații interpersonale calde, de comunicare, securitate, afecțiune, respect, de continuă dezvoltare și desăvârșire. Reprezentanții psihologiei umaniste accentuează afirmarea respectului față de om , față de valorile și scopurile sale, față de unicitatea sa și atributele sale de creativitate , ceeea ce constituie un aspect pozitiv al acestui curent psihologic.

„ O caracteristică a tuturor teoriilor schițate în acest subcapitol este unilateralitatea, care caracterizează și curentele sau școlile în cadrul cărora s-a încercat elaborarea teoriilor menționate.”

„Elaborarea unei teorii psihologice a creativității se poate efectua numai în cadrul unui sistem psihologic unitar, consecvent, științific.

I.3. EDUCAREA CREATIVITĂȚII LA VÂRSTA PREȘCOLARĂ

”Forța creatoare a copilului se poate dezvolta printr-o educație concepută ca o înmugurire ,, o înflorire, ca un proces în care, fără încetare, și din ce în ce mai profund, conștientul ia în stăpânire inconștientul. Educația devine arta de a face să treacă inconștientul în conștient. ”

Creativitatea include deprinderi specifice domeniului, deprinderi creative și o motivație puternică pentru activitate. Aprecierile și recompensele verbale ale grupului unde copilul își desfășoară activitatea , sunt considerate stimulative. Recompensa sporește fluența ideilor, dar mai puțin sporește și originalitatea. Copilul care a primit o recompensă, o să tindă să se comporte creativ și pe viitor. Supravegherea și competișia nu sunt benefice pentru individ în astfel de situații, deoarece au efecte inhibitoare asupra comportamentului creativ.

Deși nu exclude dotarea nativă , T. Amable evidențiază faptul că antrenamentul creativ este absolut necesar. Copilul al cărui comportament creativ este întărit pozitiv, are tendința de a se comporta creativ și mai târziu, iar conexiunile vor fi făcute cu lejeritate.

Un rol important în educarea comportamentului creativ îl au următorii factori:

› stilul parental (eficient este un părinte implicat profund în activitatea profesională, nerestrictiv față de copil, căruia îi acordă independență, respect, încredere);

› atitudinea cadrului didactic față de copil și față de propria-i activitate și mai puțin creativitatea cadrului didactic;

› cultivarea simțului umorului;

› umorul strecurat mai ales înaintea situațiilor euristice;

› climatul clasei;

› jocul, momentele de reverie, reflecția.

„Omul cu vocație a lui Constantin Rădulescu-Motru este de fapt omul creativ, cel care își dezvoltă la maxim disponibilitățile, punându-se de acord cu solicitările sociale. El este cel care „ deschide drumul generațiilor noi la cultură” (67, p. 205).

„ Copilul vine pe lume cu aptitudini individuale care nu conduc prin ele însele la vocație – contează întreaga personalitate și mai ales caracterul. Trăsăturile esențiale ale omului cu vocație sunt originalitatea, perseverența și consecvența cu sine însuși. Pepiniera în care se formează este acea școală în care se descoperă și se dezvoltă aptitudinile senzoriale, manuale și intelectuale, iar educatorul care îl modelează este cunoscător al culturii naționale și al mediului social în care trăiește elevul”

Stoica. A. consideră că în școală , creativitatea poate fi educată prin modernizarea învățământului, conceput printr-un model sistemic, care să îmbine omogen conținutul, metodologia, stilul de predare si de asemenea introducerea unor cursuri speciale de creativitate. Un rol însemnat în educarea creativității îl are relația profesor-elev și atitudinea permisivă. Prin tot ceea ce face, profesorul îndepărtează blocajele obiective și subiective ale creativității elevilor și stimulează potențialul creativ alefiecărui elev.

Creativitatea se formează prin învățare sau modelare creativă.

Perioada preșcolară, cuprinsă între 3 și 6 ani este definită metaforic „vârsta descoperirii realității externe” , vârsta micului faun”, vârsta grației”

Prima definiție, care îi aparține lui O. Osterrieth, are la bază faptul că prin diminuarea treptată a egocentrismului, preșcolarul descoperă realitatea obiectivă, socială și naturală care îi impune anumite regului de manipulare a obiectelor și de relaționare cu alți indivizi, precum și strategii specifice de explorare. Atitudinea copilului față de această realitate nouă, uimitoare, o întâlnim frecvent prin permanenta întrebare : „de ce ?”Aceasta este o atitudine interogativă care în timp îl va orienta pe copil spre observare, experimentare, reflecție.

A doua metaforă scoate în evidență „ gânguritul vesel al unui suflet care se deschide către lume” Satisfacerea nevoii de afecțiune declanșează stări afective pozitive. A treia metaforă este definită prin calitatea motricității preșcolarului, care reprezintă acum sursa și instrumentul cunoațterii.

Activitatea fundamentală a preșcolarului este jocul. Jocul reprezintă cea mai importantă sursă de învățare pentru copil, este activitatea care îl ajută cel mai mult să învețe. Prin joc copiii învață să interacționeze cu celalți , să găsească soluții la diverse probleme, să își exprime emoțiile, să exploreze mediul înconjurător. Jocul le facilitează achiziționare unor cunoștințe și abilități care le vor fi utile, mai târziu, pentru adaptarea la cerințele școlii.

Copilul preșcolar nu are nevoie numai de sprijin și îndrumare, ci în primul rând de libertate și inițiativă proprie, iar cadrul didactic trebuie să fie înțelegător și mai ales să incurajeze, să dea frâu liber modalităților specifice ale copilului de-a achiziționa cunoștințe: experimentare, imitare, încercare, eșuare.

I. 4. CREATIVITATEA ARTISTICĂ

„Arta nu este numai o expresie a stărilor anterioare, ci îndeplinește și o funcție gnoseologică. Spre deosebire de știință însă, arta reflectă realitateavie în imagini concret- senzoriale. Această reflectare artistică a realității este funcția ei estetică. Această reflectare artistică a realității este funcția ei estetică.”

Acest mod de reflectare a realității este numit foarte adecvat de către Pavlov tip artistic. La acest tip el grupează persoanele care „ îmbrățișează realitatea în întregime, în mod complet, realitatea vie, fără nici o fracționare, fără nici o disjuncție .”Aici se grupează artiștii de toate genurile , scriitori, muzicieni, pictori, etc. Ei reflectă realitattea dominant prin primul sistem de semnalizare (senzații, percepții, reprezentări)

Cercetătorii sunt, în general, de acord în a recunoaște rolul important al aptitudinilor speciale în diferitele domenii ale artei, cu deosebire în muzică și arta grafică, comparativ cu domeniul creației științifice.

Aptitudinile speciale singure nu pot să asigure creativitatea, ci numai împreună cu factorii intelectuali, afectivi, motivaționali, etc. Se pare că în pictură, de exemplu, un coeficient de inteligență cel puțin normal este necesar, dar unele desene – deexemplu desenul simbolic, analitic sau caricatura – presupun un coeficient mai ridicat.

În legătură cu aptitudinile pentru arta picturală și în general pentru artele grafice , menționezcă acestea constituie ca și cele muzicale, un ansamblu de aptitudini, care variază în funcție de specificul activității din domeniul artelor grafice. O aptitudine comună diferitelor domenii ale artei poate fi tipul artistic , identificat de Pavlov și desprecare am mai amintit în acest capitol. Din cercetările existente mai rezultă că în procesul desenării sau al realizării unei operepicturale estenecesară integritattea percepției, vederea părților obiectului în relațiile sale cu celelalte părți, fixarea precisă și rapidă a imaginii vizuale a obiectelor și păstrarea ei mai mult timp, aprecierea corectă a relațiilor de luminozitate, a proporțiilor, a perspectivei, aprecierea artistică, abilitatea de a desena.

În general aptitudinea picturală, care implică un complex sau o structură de aptitudini este o condiție necesară, dar nu suficientă pentru reușita în activitattea artistică. Pe lângă aptitudini și un nivel intelectual minim, mai sunt necesari anumiți factori motivaționali, afectivi, decaracter, etc precum și condiții social – culturale adecvate.

CAPITOLUL II

EDUCAȚIA ARTISTICO-PLASTICĂ, MIJLOC DE STIMULARE A POTENȚIALULUI CREATIV LA PREȘCOLARI

II.1. . COPILUL ÎN LUMEA ARTELOR

”Arta ne construiește într-un anumit fel firea și ne poate obișnui să ne bucurăm cum se cuvine, sau poate contribui la trecerea cu folos a timpului, sau la formarea înțelepciunii” – sunt cele trei rostiri aristotelice

Arta reflectă nevoia omului de a-și înfrumuseța viața, lumea în care trăiește iar mai apoi intervine necesitatea de a crea frumosul pentru sine și pentru cei din jurul său. Pentru ca fiecare individ să devină receptiv la fumos, să fie capabil să sesizeze, să recepteze și să înțeleagă nevoia de a crea frumosul din natură și din jurul nostru, datoria noastră, a profesorilor, este aceea de a găsi calea de la frumos la sufletul copiilor.

„ Stimularea spiritului copiilor prin intermediul artelor constituie o obligație. Artele reprezintă o componentă indispensabilă a unei pedagogii interactive, care valorizează dispozițiile și creativitaea elevilor. Nu numai emisfera stângă se cere a fi antrenată, ci și cea dreaptă , care vizează afectivitatea, spontaneitatea creativă.” „ Există deci între ceea ce este artistic și ceea ce este cerebral o complicitate ale cărei efecte pot fi considerabile” (Racle, 1983, pag. 149)

Prin intermediul activităților de pictură, desen și modelaj, adultul formează copiilor deprinderi de lucru, capacități de exprimare, îl ajută pe copil să realizeze corespondențe între elementele de limbaj plastic și natură, stimulează expresivitatea, creativitatea și dezvoltă armonios personalitatea copilului.

Educația estetică reprezintă „ activitatea de formare-dezvoltare a personalității umane prin intermediul frumosului din artă, societate, natură, receptat, evaluat și cultivat la nivelul sensibilității, al raționalității și al creativității umane”. Ea a fost și este o componentă permanentă a educației, a formării omului pentru viață. Frumosul, cu semnificație largă de estetic, a fost întotdeauna considerat una dintre valorile esențiale, care trebuia cultivată în conștiința oamenilor, alături de adevăr și de bine. Cuvântul estetic este de origine grecească (aistetikos) și se referă la sensibilitate, la percepția senzorială. Mai târziu, semnificația acestui termen a fost aceea de ceea ce impresionează, ceea ce sensibilizează pe om. Deoarece omul este impresionat mai ales de ceea ce este frumos, noțiunea de estetic a fost mult timp înțeleasă ca sinonimă cu noțiunea de frumos, iar educația estetică a fost definită ca educație prin frumos și pentru frumos. „Pentru educația estetică, frumosul poate fi atât scop, cât și mijloc. Frumosul ca scop astă la baza educației pentru artă, adică permite realizarea premiselor pentru înțelegerea , receptarea și integrarea frumosului artistic.”

Educația estetică nu este sinonimă cu educația artistică, pentru că aspecte estetice ale realității se găsesc nu numai în artă, ci și în natură și în viața socială. Natura prezintă multe aspecte care impresionează pe om: culori, peisaje, fenomene. Dar cele mai complexe și mai adânci impresii estetice le produce arta (literatura, muzica, pictura, coregrafia), de aceea educația artistică reprezintă partea esențială a educației estetice.

Educația artistică, factor esențial al educației estetice, se realizează prin cunoașterea frumosului, prin mijlocirea diferitelor arte: literatura, muzica, desenul, pictura.

Nu orice om este un artist plastic. Unii, cei care s-au născut cu har, sunt oameni deosebiți, înzestrați. Ei au un simț al culorilor nemaipomenit, simț care , dacă este educat , poate duce la obținerea capodoperelor. Marii pictori, marii artiști au avut o cultură vastă, acumulată prin studii academice. Dar există și artiști plastici, care pictează după cum simt, în funcție de starea emoțională pe care o trăiesc. Sunt sinceri, naturali.

Școala, instituțiile de învățământ, ar trebui să acorde un credit important activităților artistico-plastice, iar în continuarea acestui subcapitol voi descrie ”câștigul” copiilor , în urma desfășurării activităților plastice.

Prin educația artistico-plastică, se realizează o componentă a educației estetice, element de o mare importanță în dezvoltarea individului, a vieții lui morale, spirituale și intelectuale, prin asimilarea frumosului dar și în formarea personalității.

Creațiile artistice trezesc emoții, trăiri, sentimente variate care dau culoare vieții psihice a individului.

Întrucât copiii dețin aptitudini creatoare, educația estetică urmărește, în grădiniță, dezvoltarea acestor aptitudini prin muncă sistematică și competentă de îndrumarea educatoarelor.

Prin conținuturile activităților și prin tematica aleasă, copiilor li se formează spiritul de observație necesar perceperii culorilor, formelor, a mărimii și a dispunerii în spațiu a acestora , facilitând dezvoltarea oculo-motorie și psihomotrică în intuirea modelelor și coordonarea voluntară de execuție.Vizitarea unor muzee, studierea unor opere de artă, realizarea unor expoziții cu lucrări ale preșcolarilor, se dezvoltă o conduită care va influența pozitiv dezvoltarea intelectuală a preșcolarilor.

Procesul instructiv-educativ din grădiniță , prin conținuturile pe care le vehiculează, satisface și dezvoltă curiozitatea copilului, nevoia de investigație, de explicație. De aceea consider activitatea instructiv-educativă un mijloc important de activare și dezvoltare a potențialului creativ.

Organizarea interdisciplinară a conținuturilor, îmbinarea conținuturilor teoretice cu cele aplicative, a conținuturilor științifice cu cele artistice, permit realizarea unor conexiuni inedite, îmbogățirea experienței cognitive formarea și transferul structurilor operaționale.

Strategia didactică aleasă de educatoare care cuprinde metodele și mijloacele didactice, formele de grupare, modalitățile de evaluare, modalitățile de motivare, creează premisa valorificării în această direcție. Toate conținuturile au valențe formative, dar eu le voi evidenția în continuare pe cele ale educației plastice.

Mai mult decât alte activități , activitățile care aparțin Domeniului Estetic și Creativ ( educația plastică și educația muzicală) constituie cadrul și mijlocul cel mai generos de activare și stimulare a potențialului creativ. Educarea creativității în domeniul artistic este considerată primordială. „ Arta îl pregătește pe copil să trăiască în frumusețe, în armonie, să recepteze frumosul și să vibreze în fața lui. Cuvintele, sunetele, gesturile, formele plastice, culorile, sunt mijloace de exprimare, de exteriorizare a dorințelor, așteptărilor, relațiilor cu ceilalți, a problemelor. Mijloacele artei devin pentru copil unelte autentice de rezolvare curajoasă și cu știință a problemelor de echilibrare, de armonizare, de modelarea spațiului, în care trăiește și se joacă, de automodelare.”

Reluând ideea lui A. Gramsci „ că arta este un educator pentru că este artă”, profesorul I. Neacșu precizează: „Prin bucurie și prin trăire elevul va reasimila în adâncime și înălțime frumosul și armoniosul prezente ca paternitate și realitate, ca sensibilitate și raționalitate”(46, pag. 334 ) Dintre limbajele artei, limbajul plastic este cel mai apropiat preșcolarului. Acest limbaj are misiunea de-a echilibra și armoniza relațiile copilului cu natura, cu ceilalți, cu sine. Adultul nu va cere copilului să reproducă cu exactitate asemănarea, până la identificare, cu aspectul naturii, care oricum este în mod permanent, alta. Dacă adultul ar acționa așa ar face din copil un inapt, în ceea ce privește creația artistică , l-ar îndepărta de artă și l-ar înstrăina de propriile posibilități creative. Rolul adultului este de încurajare, de sensibilizare a copilului în fața frumosului , de instrumentare a acestuia cu limbajul și operațiile specifice artei plastice. Procedând astfel și dovedind empatie și respect necondiționat, adultul, educatorul îl sprijină cu adevărat pe copil să se autodescopere, să se armonizeze cu sine, să descopere și să rezolve problemele de compoziție și artistică. Cunoscând limbajul artei plastice, precum și particularitățile individuale , educatorul poate acționa creativ în vederea dezvoltării potențialului creativ.

Se impune astfel cu obligativitate descoperirea și exersarea predispozițiilor artistice care sunt aproape generale:

› simțul culorii actualizat treptat în prezența atributelor cromatice ale naturii (culori calde, culori reci, pete fuzionate, pete vibrante pete plate) se manifestă la toți copiii; la cei real înzestrați se manifestă printr-o voluptate ieșită din comun, pentru culori în acorduri strălucitoare, neașteptate;

› simțul formei se manifestă prin pornirea lăuntrică de a o aprecia mintal sau cercetând cu mâna înainte de a o fixa pe hârtie;

› simțul ritmului are o nuanță de echilibrare fizico-comportamentală, dar și de armonie; se manifestă prin respingerea energică a uniformității; ritmul liniilor, culorilor, formelor va deveni și va reflecta ritmul demersurilor psihice.

Deși nu este un artist, copilul preșcolar elaborează plastic, cu o imensă plăcere. Lucrând cu pensula sau cu creioanele colorate, manifestă o atitudine de uimire în fața realității ți în fața propriilor produse. Copilul se îndepărtează de realitate din motive afective, dar mai ales din cauza absenței instrumentelor specifice artei plastice.

Educatorul îl va instrumenta pe copil cu principalele elemente de limbaj plastic și îl va stimula să le reproducă, să le transforme , să le asocieze.

Urmărind simplificarea și flexibilizarea conținuturilor, planul de învățământ pentru învățământul preșcolar diminuează pentru toate grupele numărul de activități de educație plastică. Spre exemplu activitatea matematică nu poate lipsi la grupa mică, întrucât este activitatea care favorizează formarea structurilor operaționale , iar educatia artistico-plastică, proces continuu și complex, nu poatefi redusă la alternanța educație muzicală/educație plastică.

Abordarea interdisciplinară a conținuturilor favorizează combinările neobișnuite dintre elemente care aparțin unor domenii diferite. Spre exemplu la o activitate integrată a două domenii experiențiale : Domeniul Științe și Domeniul Estetic și Creativ , respectiv matematăcă și desen. La activitatea matematică avem de consolidat numărul și cifra 1 și în cadrul acestei activități folosindu-ne de tehnica desenului vom reprezenta prin desen un soare pentru a face conexiunea cu cifra 1.

Automat , fără să ne dăm seama noi realizăm o recapitulare a punctului, element de limbaj plastic, prin reprezentarea cercului mare și totodată folosim și linia pentru a reprezenta razele soarelui.

Practicarea artelor plastice este apreciată și susținută de psihologi și pedagogi, deoarece artele plastice angajează puternic capacitatea de observație a copilului și contribuie în acest fel la dezvoltarea spiritului de observație. Au constatat de altfel că la această vârstă fragedă se manifestă pregnant imaginația, fantezia și talentul.

II. 2. FORME DE REALIZARE A ACTIVITĂȚILOR ARTISTICO-PLASTICE ÎN GRĂDINIȚĂ

În grădiniță, copilul trebuie învață nu numai cum să se comporte, dar învață să și gândească, să muncească și să creeze pe măsura posibilităților lui. În perioada preșcolarității copiii sunt familiarizați cu frumosul din natură, cu obiecte și fenomene, cu alte cuvinte, cu tot ceea ce îi înconjoară.

Arta este o cheie care deschide și face posibilă pătrunderea în universul cunoașterii. Tudor Vianu invocă sentimentul specific de uimire care întovărășește receptarea artei „În fața artei trăim nu numai lumea ca senzație, dar și revelația lumii ca senzație….Prin artă redescoperim lumea, o vedem pentru prima dată sau sesizăm ceva în plus”

Copiii își cultivă creativitatea prin desfășurarea activităților artistico-plastice și de aceea acordăm un rol însemnat modalităților prin care copilul își poate dezvolta capacitățile creatoare.

Astfel întâlnim în cadrul activităților cu preșcolarii următoarele trei forme de realizarea a activitații artistico-plastice și anume: desenul, pictura și modelajul.

II. 2. 1 Desenul și pictura

„…de fapt copilul în desenul său ”povestește”grafic, fără ca acesta să includă în mod necesar și cuvinte. Desenul copilului este un veritabil limbaj”

(ROSELINE DAVIDO)

„Atunci când copiii încep să experimenteze cu forme și culori , ei se găsesc în fața sarcinii de a inventa un mod de reprezentare, într-o tehnică anumită (creion, tempera , lut, etc),

a obiectelor cunoscute de ei. Uneori sunt ajutați de cele văzute la alții(desene, picturi, etc), dar de regulă acționează singuri.”

Multitudinea soluțiilor originale , pe care copiii le pot afla, sunt cu atât mai spectaculoase cu cât subiectul este unul foarte simplu.

S-a dovedit faptul că formele circulare sunt primele reprezentări obiectuale ale copiilor. Cercul este cea mai simplă schemă vizuală și cea mai simplă formă fizico-plastică de realizat. Fiind considerată forma cea mai universală , sfera, mingea, inelul, discul, cercul trasat cu mâna (un fel de rotund) este cel mai ușor de realizat din punct de vedere motor. Copilul recurge la formele circulare pentru a reprezenta orice obiect: corpul omenesc, un copac, o casă, o mașină, etc. Atunci când copilul începe să deseneze, el trasează cercuri pentru a reprezenta obiectele, deoarece la copilul mic forma nu este încă diferențiată. Pentru a reprezenta un obiect pe hârtie, copilul are nevoie de mișcare, iar între mișcare și desen se formează o strânsă legătură.

Arnheim (1979) spune despre pictură, desen și modelaj că acestea sunt: „tipuri de comportament motric al omului și se poate presupune că ele s-au dezvoltat din două feluri mai vechi și mai generale de asemenea comportament: mișcarea expresivă și mișcarea descriptivă”

Dacă le dăm posibilitatea unor copii care nu au împlinit un an de ”a picta”, punându-le în mână o pensulă și o coală de hârtie sau o pânză a dispoziție, ei sigur vor reuși să facă niște peste.

Pe la 12-14 luni copilul începe deja să mâzgălească cu creionul, carioca sau alt instrument , dacă i sedă această oportunitate. Primele mâzgăleli ale copilului nu sunt reprezentări concrete. Ele sunt niște aglomerări de linii, realizate sub o formă plăcută de activitate prin care copilul își exersează mișcarea membrelor și plăcerea dea vedea linii, urme , pete lăsate de instrumentul de desenat. Despre cercetătorii care au făcut studii asupra desenului infantil – desenul copiilor , se poate spune că au fost în număr destul de mare, însă cel mai acceptat este Luquet (1927) , care a propus stadii și interpretări care rămân în mare parte valabile și astăzi. Teza lui Luquet susține că: „ desenul copilului este până la vreo opt, nouă ani, esențialmente realist ca intenție dar că subiectul începe prin a desena ceea ce știe despre personaj sau despre obiect înainte de a exprima grafic ceea ce vede.”

În viziunea lui Luquet, desenul trece prin următoarele faze:

Faza realismului fortuit sau faza mâzgălelilor (2-3 ani)

Faza realismului neizbutit sau faza de incapacitate sintetică (3-4 ani)

Faza realismului intelectual sau a desenului ideoplastic ( 4-6, 9-10 ani)

Faza realismului vizual, sau faza desenului fizioplastic (9-11 ani -14 ani)

Faza realismului fortuit sau faza mâzgălelilor, are loc în jurul vârstei de 2-3 ani. La

această vârstă mâzgălelile au un caracter involuntar, urmele fiind gestuale și expresive. La început copilul nu conștientizează legătura dintre mișcarea mâinii și urma lăsată pe hârtie. El descoperă această legătură mai târziu.

Faza realismului neizbutit sau de incapacitate sintetică, care se conturează în jurul vârstei de 3-4 ani, atunci când deja copilul începe să controleze mâzgăliturile. El realizează în această etapă că există o legătură între forma de pe hârtie și imaginea obiectului. Copilul începe să gândească în imagini, iar mintea lui elaborează modele interne. ( pentru om, minge, copac, etc.)

Faza realismului intelectual sau a desenului ideoplastic. În această fază copilul desenează ceea ce a reținut, din ceea ce a văzut, așa cum înțelege el. Copiii folosesc scheme simbol pentru a reprezenta diferite obiecte, lucru specific fiecărui copil.

Faza realismului vizual, sau faza desenului fizioplastic (9-11 ani -14 ani). În această fază copilul desenează ceea ce vede dintr-un anumit punct, apar și perspectiva vizuală. Formele desenate capătă aspectul obiectelor reale.

Autorii unui Ghid de bune practici creative, Tehnici creative, (Editura Vanemonde , București 2005) afirmă faptul că studiul despre desenele copiilor datează de acum 75 de ani, iar de atunci interesul pentru desenele copiilor este din ce în ce mai mare. Scopul desenului este acela de a conștientiza existența sa în lume ca individ. Desenele și picturile pot fi utilizate în diverse moduri și cu diverse obiective.

Prin desen și pictură copilul își exprimă stările sufletești, trăirile, sentimentele, emoțiile, cu alte cuvinte își descoperă identitatea. Desenul, ca și pictura de altfel, este un joc, un dialog între copil și adult și este de asemenea un important mijloc de comunicare.

Desenul rămâne întotdeauna un mod de a descrie povestea care nu poate fi spusă în cuvinte. Culorile, acuarela, carioca și o simplă coală de hârtie îl pot stimula și determina pe copil să povestească diferite întâmplări, să scoată la iveală scene din viața sa, pe care nu le poate exprima prin limbaj.

Povestea spusă de copil cu ajutorul mijloacelor și materialelor artistice relevă foarte clar trăirile și sentimentele copilului.

Desenul poate fi utilizat în diferite scopuri:

• ca test al nivelului mental, evaluarea inteligenței cu ajutorul desenelor;

• ca mijloc de comunicare, testându-se astfel nivelul de dezvoltare al limbajului și al

comunicării în general;

• ca mijloc de explorare a afectivității copilului;

• ca mijloc de cunoaștere al propriului corp și al orientării în spațiu.

Desenul nu este doar o modalitate de autocunoaștere și de autodezvoltare, ci și un mijloc de comunicare și de intrare în relație cu alte persoane, prin utilizarea desenului în grup. Pornind de la această afirmație o să prezint în continuare o tehnică minunată pe care am desfășurat-o cu copiii, la grupa mare și care a avut un impact plăcut pentru mine în primul rând ca și dascăl și unul surprinzător pentru copii.

ROTAȚIA DESENELOR

Este un exercițiu care se poate aplica la un grup de 5-6 copii. Copiii stau pe scăunele în jurul unei mese, primesc fiecare câte o coală de hârtie și au la dispoziție creioane colorate. Fiecare copil poate desena pe foaia lui ce dorește până când conducătorul/animatorul grupului spune ”STOP! SCHIMBĂ!” vor da foaia pe care o au în fața colegului din dreapta. Desenele merg în aceeași direcție astfel încât un desen să ajungă pe la toți cei prezenți în grup.

Se urmărește:

• capacitatea de cooperare în cadrul grupului;

• rezistența la frustrare și dezvoltarea autocontrolului;

• dezvoltarea de rezolvarea a conflictelor, problemelor, dezvoltarea creativității;

Acest exercițiu le permite copiilor:

• să-și exprime nevoile, emoțiile, părerile;

• antrenează toleranța la frustrări;

• îi ajută pe copii să învețe să lucreze în echipă;

• promovează valorile și solidaritatea în cadrul grupului;

Desen realizat de copii în cadrul exercițiului de grup

„ ROTAȚIA DESENELOR”

II.2.3.Modelajul

„Sufletul conține toată știința umană. Noi putem să-l ajutăm să scoată această cunoaștere la lumină.”

( MAESTRUL ECKART )

Modelajele executate de preșcolari au caracteristici asemănătoare cu acelea pe care le reprezintă desenele, respectiv picturile lor, deoarece sunt determinate de aceleași particularități de vârstă.

Astfel, lipsa de diferențiere și coordonare a mișcărilor fine ale mâinii și degetelor, despre care am amintit și în cazul desenului și picturii, este valabilă și pentru modelaj.

La vârsta de 3-4 ani mișcările care antrenează grupe mari de mușchi, în special mișcările sinergice, adică mișcările care presupun colaborarea părții drepte a corpului cu cea stângă, sunt mai bine dezvoltate. Copiii de 3-4 ani pot modela obiecte realizate prin mișcări sinergice, în special cele translatorii executate cu toată mâna de exemplu: frânghii, bețișoare, macaroane.

La vârsta de 4-5 ani putem vorbi de o oarecare independență a mișcări degetelor față de cele ale mâinii. Mișcările degetelor unele față de altele sunt și ele încă nediferențiate. Aceste mișcări se execută cu toate degetele deodată – cu excepția degetului mare, care poate efectua unele mișcări diferențiate. O astfel de mișcare este apăsarea cu degetul mare.

La vârsta de 5-6 ani copiii preșcolari pot avea deprinderi tehnice formate pe baza mișcării fine a degetelor și pot modela cu mai multă îndemânare.

Particularitățile de operare anlitico-sintetică ale preșcolarilor determină caracteristicile activități lor plastice în aceeași măsură în care influențează și desenele executate de ei. Astfel imaginea omului redată de copii la vârsta de 3-4 ani , este printr-o sferă (capul), de la care pornesc două bastonașe (picioarele), și alte două bastonașe așezate perpendicular pe primele (mâinile) . Gâtul și trunchiul lipsesc întotdeauna.

Pentru activitățilede modelaj de la grupa mică avem următoarele recomandări:

Plastilina se dă copiilor direct pe planșetă atunci când lucrează cu o singură bucată;

Plastilina se dă copiilor în coșulețe, atunci când li se cere realizarea unui model ce are mai multe părți componente. Împărțirea pentru părțile componente ale obiectului modelat o face educatoarea.

Se recomandă să se dea copiilor bucăți mici pentru a avea suficientă putere ca să o frământe și modeleze.

La copiii din grupa de 5-6 ani se înregistrează și la modelaj un salt calitativ. Ei includ în lucrările lor toate părțile componente vizibile ale întregului. Însușirile obiectelor: formă, culoare, cantitate, raporturi dimensionale și de orientare reflectă în modelaj la fel ca și în desenul executat de copii, cu excepția că la grupele de 3-5 ani culoarea nu este inclusă în imaginea redată prin modelare.

Începând cu grupa de 5-6 ani , copiii pot lucra o figură și cu plastilină de culori diferite.

Atunci când copiilor de 3-4 ani li se dă prima dată plastilină ei o rup, o fărmițează, fac cocoloașe, modelează ceva fără formă definită, susținând că obiectul modelat reprezintă „ un măr„ sau „floare”. Un copil poate vedea într-un cocoloș „avionul” iar altul „vaporul”. De asemenea ei pot da succesiv sensuri diferite aceluiași cocoloș de plastilină. Cu timpul copiii, încep să redea conștient forma unui obiect.

În concluzie referindu-ne la modelajele preșcolarilor putem spune că se observă o îmbunătățire simțitoare pe măsură ce trecem de la o grupă a alta. Mișcările mâinilor și ale degetelor se dezvoltă treptat. Copiii realizează la început lucrară care presupun mișcări executate cu toată mâna, din umăr, iar mai târziu, în urma exercițiului lucrări care se bazează pe mișcări fine, executate în mod diferențiat cu vârful degetelor.

Aceeași îmbunătățire se poate observa în cursul perioadei preșcolare și pe latura dezvoltării posibilității de creație a copiilor. Astfel, de la creația întâmplătoare și de la simpla reproducere a unei imagini pe care au învățat să o redea, copiii ajung la crearea unei teme în care cuprind și imagini pe care nu le-au modelat niciodată.

În concluzie, sarcinile instructiv educative ale desenului, picturii și modelajului diferă de la o grupă la alta, în conformitate cu particularitățile de vârstă ale copiilor. În cursul celor trei ani ai perioadei preșcolare, accentul se deplasează de la o categorie de sarcini la alta. Astfel la grupa copiilor de 3-4 ani, accentul cade pe sarcinile care privesc formarea deprinderilor de natură motorie, apoi de redare corectă a imaginilor, pentru ca după aceea, să se deplaseze către sarcini legate decompunerea unei teme (plasarea în pagină, realizarea imaginilor corespunzător cu tema redată și cromatica lucrărilor). Deci copilul este înarmat de la început cu o serie de deprinderi și priceperi de ordin tehnic, care îl ajută la redarea cât mai completă a imaginilor obiectului sau ființei cunoscute. Formarea treptată a acestor priceperi și deprinderi sporește continuu posibilitățile copiilor de a transpune în formă grafico-plastică imagini de obiecte, ființe, fenomene din mediul înconjurător sau din imaginație, favorizând dezvoltarea posibilităților lor compoziționale.

II .3. STRATEGIA DIDACTICĂ – FACTOR DE STIMULARE A POTENȚIALULUI CREATIV

Învățământul preșcolar actual urmărește abordarea integrală a copilului și a educației sale, implicarea familiei și a comunității în educația copilului, precum și dezvoltarea organismelor societății care să promoveze alternative specifice vârstei.

Lumea, este într-o continuă schimbare, iar de aici derivă și faptul că suntem obligați să schimbăm relația cu copii și între copii, promovând sprijinul reciproc , dialogul constructiv și noi strategii de învățare, moderne, eficiente, în concordanță cu cerințele actuale ale societății.

Cadrele didactice au posibiltatea să-și pună în valoare creativitatea și libertatea de a alege mijloacele de realizare în funcție de specificul vârstei, grădiniței și comunității locale.

Metodologia se constituie ca un segment al didacticii care studiază natura, funcțiile și modul de utilizare a metodelor specifice procesului instructiv-educativ.

Strategia didactică reprezintă modul de selectare și împletire a metodelor, procedeelor, mijloacelor, tehnicilor, formelor de organizare a activitatii, ales de cadrul didactic in functie de cerințele si de nevoile individului.

Elementele care alcătuiesc strategia didactică a activității instructiv – educative în învățământul preșcolar sunt : metodele, mijloacele didactice, materialele, respectiv formele de organizare.

Termenul „metoda” derivă etimologic din cuvintele grecești „metha” care se traduce catre, spre și „odos” care înseamnă cale , drum.

„Metoda este o cale, o modalitate concretă de realizare a procesului instructiv – educativ, ca ansamblu de reguli, principii, norme, procedee și mijloace prin care se asigură relația predare – învatare în scopul atingerii unor obiective. Pentru obiective complexe, metoda este inclusă într-o strategie complexă, metoda este inclusa într-o strategie didactică, adică într-un ansamblu de metode în care se completează, se compensează și devin un demers coerent de educare și instruire. Strategiile didactice cultivă autonomia și spiritual practic, aplicativ al celor educați.”

„Deci metoda se constituie dintr-o varietate de procedee ce concură la atingerea scopului propus, iar eficient metodei este asigurată de calitatea și varietatea procedeelor alese de către educatoare. De exemplu, în cursul explicației, educatoarea poate folosi un desen, o imagine sau poate demostra anumite acțiuni.”

De asemenea metodele dețin anumite funcții. Dintre funcțiile cu caracter general ale metodelor, pot fi evidențiate :

› funcția cognitivă, de organizare și dirijare a învățării, de elaborare a unor noi cunoștințe;

› funcția instrumentală (operațională), de intermediar între copil și materia de studiat între obiectivele de îndeplinit și rezultatele obținute;

› funcția normativă, de a arăta cum anume să se procedeze (cum să se predea, cum să se învețe), astfel încât să se obțină cele mai bune rezultate ;

› funcția motivațională, de stimulare a curiozității, a interesului și a dorinței de cunoaștere și acțiune, de energizare a forțelor intelectuale a preșcolarilor ;

› formativ – educațională, de exersare și dezvoltare a proceselor psihice și motorii, concomitent cu însușirea cunoștințelor și formarea deprinderilor, de influențare și modelare a atitudinilor, opiniilor, convingerilor, sentimentelor și a calității morale.

II.3.1 Metode tradiționale

Educatoarea folosește variate căi pentru a veni în sprijinul copiilor ca să descopere, natura, viața, pentru a transmite cunoștințe, iar metodele didactice sunt o cale de-a realiza aceste lucruri. Aceste metode pot fi tradiționale sau interactive și ambele tipuri sunt utilizate în actul instructiv-educativ.

În primul rând voi descrie în continuare metodele tradiționale folosite în cadrul activităților activitățile artistico – plastice.

Dintre metodele cunoscute și folosite în învățământul preșcolar , care sunt des întâlnite în activitățile de pictură, desen și modelaj sunt: demonstrația, explicația, conversația , exercițiul și metoda dialogului dirijat.

Demonstrația era considerată în trecut principala metodă de lucru cu preșcolarii în activitățile de pictură, desen și modelaj. Era considerată importantă și nelipsită din cadrul acestor activități, deoarece a presupus prezentarea și analizarea modelului după care vor lucra copiii și demonstrarea modului cum poate fi desenat, pictat sau modelat un anumit obiect. Demonstrația se folosește când se predă o tehnică de lucru nouă și adesea atunci când se arată copiilor pentru prima dată cum trebuie redată imaginea unui obiect sau a unei ființe.

Importanța și utilitatea demonstrației, ca metodă de predare în activitățile de desen, pictură, respectiv, modelaj, decurg din caracterul ei intuitiv. Copiii au astfel posibilitatea să perceapă, să cunoască felul cum trebuia desenată, pictată sau modelată imaginea obiectului sau ființei. Copiii, mai ales cei mici, au tendința de a imita acțiunile celor din jurul lor. Ei învață ușor să execute o operație practică simplă sau anumite mișcări, atunci când văd cum se execută acestea. Demonstrația se folosește de obicei la începutul activității. În timp ce copiii lucrează, nu se mai face apel la această metodă, numai în cazul în care copiii întâmpină dificultăți în realizarea temei propuse.

Explicația. Paralel cu demonstrarea modului de lucru, educatoarea dă copiilor o seamă de explicații, care au rolul de a întregi percepția, de a mijloci înțelegerea mai deplină a celor arătate. Explicațiile se pot referi la modul cum trebuie compusă o temă sau cum trebuie să folosească culorile, acuarelele sau materialulul de modelat. Explicația însoțește întotdeauna demonstrarea. În activitățile în care nu se recurge la demonstrare, explicația o poate înlocui.

În unele situații educatoarea oferă explicații suplimentare grupului de copii sau individual, în funcție de împrejurările ivite în timpul activității.

Conversația. Pentru a preciza etapele pe care copiii trebuie să le efectueze într-o anumită activitate, educatoarea angajează o scurtă conversație cu aceștia. Conversația se poate îmbina după caz, cu demonstrația și explicația. Educatoarea va evita să facă o conversație introductivă inutilă, ea va căuta să antreneze grupa într-o căutare mai atentă a materialului care trebuie perceput. În cursul conversației , educatoarea are prilejul să cunoască impactul pe care îl produce asupra copiilor obiectul sau imaginea respectivă. Este de știut faptul că preșcolarii se abat ușor de la tema propusă și că aduc în discuție lucruri străine de temă. Cunoscând această particularitate a copiilor, educatoarea trebuie să poarte cu ei o discuție strânsă, la obiect, la cele legate de temă.

O bună conversație presupune alegerea judicioasă și formularea clară și precisă a întrebării. Referindu-mă la primul aspect, educatoarea poate cere copiilor să precizeze părțile componente ale obiectului sau imaginii care va fi desenată, respectiv modelată, însușirile sale, punând în evidență elementele de care copiii vor ține seama în lucrările lor.

Discutând de cel de – al doilea aspect – claritatea și precizia întrebărilor – menționez faptul că trebuie evitate întrebările nepotrivite, confuze sau incomplete. De exemplu, întrebarea: „Cum este mingea?”, este necorespunzătoare , deoarece este prea generală, iar dacă nu formulăm corect întrebarea , nu vom primi răspunsul așteptat, iar copiii nu vor ști ce să răspundă. Copiii nu știu la care aspect anume să se refere. În consecință , educatoarea este obligată să le adreseze întrebări suplimentare pentru a putea obține răspunsul așteptat sau un răspuns complet. Întrebările trebuie să fie precise, scurte, ca de exemplu: „Ce culoare are mingea?„ atunci copiii vor sesiza culoarea, sau întrebarea : „Ce formă are mingea?”, atunci copiii se vor sesiza forma. Copiii au tendința de a răspunde printr-un cuvânt sau două sau prin propoziții eliptice. Formarea deprinderii de a formula răspunsuri corecte este o sarcină generală a grădiniței. Exemplul educatoarei și îndrumările ei sistematice ajută copiii să dea treptat răspunsuri mai complete. Imitând vorbirea educatoarei, copiii se obișnuiesc cu exprimarea în propoziții închegate. Totuși această tendință nu trebuie încurajată mult timp, deoarece îi deprinde pe copii cu folosirea unor tipare în vorbire, le încetinește posibilitatea de a ajunge la o exprimare mai bogată, mai variată, mai proprie.

Educatoarea are rolul și obligația de-a încuraja copiii să pună întrebări, să comunice cu cuvintele lor.

Exercițiul. Ca metodă de lucru cu copiii, exercițiul este folosit în special atunci când se urmărește formarea unor deprinderi. În activitățile de desen, pictură și modelaj se formează deprinderile tehnice de a modela, desena și picta. Astfel educatoarea poate cere copiilor în scopul formării unor deprinderi să modeleze mai multe „mere”, să deseneze, respectiv să picteze mai multe „cercuri”. Exercițiul poate fi realizat fie la activitățile obligatorii , cu întreaga grupă de copii, fie la activitățile liber alese , cu grupuri mici de copii.

Metoda exercițiului este folosită cu precădere la grupele mici și mai cu seamă la începutul anului, când accentul cade pe formarea principalelor deprinderi tehnice.

Metoda dialogului dirijat. Această metodă deplasează centrul de greutate de la întrebările cu caracter de orientare, la cele cu caracter de investigare, cercetare, după principiul conexiunii inverse, înlăturând monotonia. Educatoarea prezintă copiilor operede artă, desene sau imagini din albume prin care copiii pot să se familiarizeze cu unele tehnici de lucru și de utilizare a acestora, în organizarea compoziției plastice.

Demonstrația, explicația, conversația și exercițiul se aplică la toate grupele de preșcolari. La fiecare grupă însă, ținându-se seama de particularitățile de vârstă ale copiilor, în general predomină una sau două metode , celelalte fiind auxiliare.

II.3.2 Metode interactive

Metodele interactive de grup sunt utilizate cu succes în activitatea preșcolarilor. Aceste metode au reprezentat o schimbare, o noutate în actul educativ.

În societatea actuală are loc un proces dinamic care obligă toate categoriile sociale șă țină pasul cu evoluția societății. Ne aflăm în era informațională, pe care cei mai mulți cu greu o acceptă și se integrează în ea. În ultimul deceniu în învățământ au avut loc transformări rapide și aici mă refer crearea mediului de învățare care poate accelera, îmbunătății procesul de învățare și de muncă intelectuală sau le poate încetini, de multe ori din lipsa fondurilor materiale, alteori din nepăsarea, indiferența dascălilor. „Nevoile și cerințele copiilor ”actori” pe scena educațională pretind dascălilor o schimbare radicală a modului de abordarea activității didactice”

Reforma sistemului de învățământ presupune și are ca obiective schimbarea mentalității și formarea unor dascăli deschiși, receptivi la nou, care utilizează tehnologiei în activitatea didactică, pentru a facilitarea și trezirea interesului, respectiv, curiozității preșcolarilor. Activitățile pentru copii trebuie să aibă un caracter spontan care să contribuie la dezvoltarea independenței în gândire și acțiune.

„Efortul copiilor trebuie să fie unul intelectual, de exersare a proceselor psihice și de cunoaștere, de abordarea altor demersuri intelectuale interdisciplinare decât cele clasice prin studiul mediului concret și prin corelațiile elaborate interactiv în care copiii își asumă responsabilități, formulează și verifică soluții eleborează sinteze în activități de grup, individual, în perechi.”

Metodele interactive de grup se împart în cinci categorii ( în opinia autorilor ghidului „Metode interactive de grup” Editura Arves, 2002) :

› metode de predare – învățare ;

› metode de fixare, consolidare și evaluare;

› metode de creativitate;

› metode de rezolvare de probleme;

› metode de cercetare.

Metodele de creativitate sunt următoarele: brainstorming, tehnica 6/3/5/, metoda philips6/6 și tehnica viselor.

Brainstorming. Această metodă se poate utiliza în cadrul mai multor domenii experiențiale.

„ Brainstorming sau „furtună în creier, „asalt de idei ”, este o metodă de stimularea a creativității ce constă în enunțarea spontană, a cât mai multor idei pentru soluționarea unei probleme într-o atmosferă lipsită de critică. Această metodă are ca și obiectiv exersarea capacităților creatoare a copiilor în procesul didactic – la diferite categorii de activități – care să conducă la formarea unor copii activi, capabili să se concentreze mai mult timp, în grupuri creative. ”

De exemplu în cadrul unei activități de educație plastică, grupa mare , se poate aplica metoda sub următoarul generic: Concurs design „Cea mai frumoasă grupă” este o temă care stimulează creativitatea copiilor și vizează amenajarea sălii de grupă prin viziunea creativă a lor.

› se desfășoară pe grupuri de 5-7 copii – brainstorming;

› timp de lucru 15-20 minute;

› material: foi de hârtie A3 sau carton 70/50 , set de culori, carioca pentru fiecare grup.

Motivația participării la demersul activității brainstorming este invitația de a participa la concursul „Cea mai frumoasă sala de grupă” ce se poate desfășura la nivelul grădiniței.

Se fixează ca regulă de bază 3 schimbări/îmbunătățiri pentru sala de grupă;

Pe hol, lângă sala de grupă se amenajează un loc unde vor fi expuse rezultatele copiilor, la care ă aibă acces și părinții și care să vină cu idei interesante în sprijinul copiilor;

Sarcina de lucru: Desenați pe coala de hârtie cum doriți să arate sala voastră de grupă;

Se precizează timpul de lucru pus la dispoziție, ar fi ideal să existe și o clepsidră în acest scop;

În cadrul fiecărui grup copiii desenează elementele pe care ei le consideră importante în sala de grupă;

Fiecare lider de grup prezintă succint elementele care consideră că sunt reprezentative pentru spațiul ales.

Utilizarea metodelor moderne interactive trebuie făcută prin combinarea si armonizarea lor cu metodele tradiționale, deoarece avantajele și dezavantajele lor sunt complementare. Ele au o sferă de cuprindere a tuturor componentelor procesului didactic, cu implicații atât asupra predării, cât și asupra învățării și evaluării

II.3.3 Suporturi, materiale și mijloace în arta plastică

Acest capitol prezintă o serie de suporturi, materiale și mijloace de exprimare vizual-plastică în vederea stimulării sensibilătății și creativității copiilor.

Mijloacele didactice de învățământ reprezintă instrumente materiale, naturale, tehnice, etc, subordonate metodelor și procedeelor didactice angajate în realizarea sarcinilor specifice, proiectate la nivelul activității didactice /educative.

Datorită caracterului lor instrumental, mijloacele didactice sunt definite drept „ mijloace auxiliare ”. După baza lor de susținere senzorială mijloacele didactice se împart în:

Mijloace didactice vizuale (imagini, ilustrații, proiecții fixe)

Mijloace didactice sonore (casetofon, radio, cd-player, boxe, laptop, calculator)

Mijloace didactice audioviazuale (filme sonore, televiziune, lapto, calculator, video-proiector, instruirea prin internet)

După clasificările propuse de didactica modernă întâlnim ( Gabriela Cristea, Pedagogie generală pag. 72-73) :

Mijloace didactice informativ-demonstative –instrumente informative naturale : a) insectar, colecții de plante, metale; b) instrumente tehnice: instrumente tehnice: obiecte tehnice, instalații tehnice etc; c) instrumente elaborateca substitute ale realității de tip tridimensional (mulaje, machete, corpuri geometrice, modele gen globul pământesc etc.) de tip bidimensional (fotografii, planșe, jetoane, etc.) , de tip simbolic (formule, cuvinte, note muzicale)

Mijloace didactice de exersare – formare a deprinderilor . a) instrumente gen jocuri tehnice ; b) instrumentede laborator, cabinet, atelier, lot școlar, instrumente pentru activitățile de educație fizică și de educație estetică.

Mijloace didactice de raționalizare a timpului didactic . a) instrumente gen hartă contur, șabloane didactice, ștampile didactice, grile didactice; b) instrumente gen tablă electronică, dispozitive automate de instruire, etc.

Mijloace didactice de evaluare a rezultattelor teste docimologice, grile de măsurare și de apreciere a activității, șabloane pentru evaluare, fișe, etc.

Toate aceste instrumente, și altele prezentate în diferite clasificări ajută cadrul didactic la buna desfășurare și la transmitrea cunoștințelor împreună cu metodele și materialul didactic.

Dacă ar fi să dăm o definiție a materialelor didactice, acestea reprezintă de exemplu pentru o activitate de pictură suporturile – adică hârtia pe care se pictează, acuarelele, pensulele sau alte instrumente folosite, recipiente pentru apă, șervețele umede și tot ce folosim de fapt la realizarea lucrării.

Suporturi – desen și pictură

În activitățile de pictură și desen putem utiliza următoarele suporturi: Hârtie de desen, hârtie de ambalaj, hârtie de calc, carton colorat, carton mucava, carton duplex, carton de ambalaj (plat sau ondulat) pânză, folie de plastic, folie de aluminiu, sticlă, polistiren, etc.

Hârtia este suportul cel mai uzual pentru desen și pictură. În magazine se găsesc mai multe tipuri de hârtie: mată, lucioasă, opacă, transparentă, poroasă, cu texturi, fină, aspră, albă sau colorată. Hârtia o putem folosi ca suport de lucru sau ca material pentru colaj. Există hârtie la metru, care permite realizarea unor lucrări de mari dimensiuni.

Cartonul este un suport semirigid, indicat ca bază pentru colaje, pentru realizarea lucrărilor tridimensionale. Dacă dorim să pictăm pe carton , este indicat să aplicăm un strat de aracet (față-verso) sau vopsea lavabilă, pentru ca să păstrăm strălucirea culorilor.

Pânza este un suport flexibil foarte apreciat de artiști. În magazinele de specialitate există pânză preparată pentru pictură , de diferite dimensiuni și este indicată pentru pictura în ulei și acrilic.

Folia de plastic este un suport bun pentru carioca, acrilic. Intervențiile făcute pe folia de plastic creează efecte de transparență și de profunzime.

Sticla este un suport rigid, utilizat pentru pictura directă (tempera, culori speciale pentru sticlă) .

Materiale

În cadrul activităților de desen și pictură putem utiliza următoarele materiale: acuarelă, guașe, acrilic, pastel, ceară, cărbune, creion, carioca, creioane colorate, tuș, pigmenți, pastă de dinți, aracet, etc.

Pentru modelaj pot fi întrebuințate diferite materiale și anume: plastilina, lutul, argila și aluatul.

Plastilina materialul cel mai frecvent folosit în cadrul activităților de modelaj la preșcolari,acest fapt datorându-se plasticității acestui material. Plastilina este maleabilă, ușor de modelat, iar faptul că ea se poate refolosi un an școlar, este un plus pentru copii. Plastilina permite cu ușurință modelarea lucrurilor mărunte, a detaliilor mici și mai permite să se lucreze curat.

Lutul este unul din materialele care se folosește la olărit , dar el se foate folosi cu succes ți în activitatea cu preșcolarii. Pasta din lut trebuie să aibă o consistență elastică, asemeni aluatului pentru turtă dulce. Este potrivită pentru modelat atunci când pasta nu se mai lipește de mână. Obiectele realizate din lut pot fi arse în cuptoare speciale, dacă există posibilități.

Argila este un material asemănător lutului. Spre deosebire de lut, în timpul modelării aceasta trebuie umezită foarte des. Ar fi de preferabil să fie la îndemâna copiilor un recipient cu apă, pentru umezirea argilei. Când se modelează cu lut și argilă se produce de obicei multă murdărie. De aceea activitățile în care se folosesc lutul și argila se pot desfășura cel mai bine în aer liber.

Aluatul este un matreial excelent, economic, ușor de preparat, cu ajutorul căruia se pot modela diferite obiecte, care după cese usucă pot fi pictate. Prepararea aluatului este foarte simplă : se măsoară 2 pahare de făină, 1 pahar de sare, ¾ pahar de apă și opțional , dacă dorim să-l colorăm punem puțin acrilic sau tempera , in funcție de culoarea dorită.

Ipsosul este un material ieftin și la îndemâna oricui. Se utilizează în construcții ca liant pentru prepararea mortarului pentru reparații. Ipsosul amestecat cu apă trebuie folosit în cel puțin 3 minute și se întărește în maxim 30 minute. Deoarece este un material toxic (prin înghițire si inhalare) este indicat să fie preparat de educatoare, pentru a evita situațiile neplăcute.

Din pasta obținută putem realizadiferite forme sau figurine cu ajutorul unor recipiente din plastic, care se pot procura din magazinele de specialitate. După ce se usucă, aceste figurine obținute pot fi pictate de către copii.

Pasta Fimo. Materialul numit Fimo a intrat recent pe piața românească și se prezența lui se bucură nu numai artiștii, ci și copiii preșcolari. Deși se aseamănă mult cu plastilina, are proprietăți net superioare acesteia. O găsim într-o mare variatate de culori, nu este un material sfărâmicios, permite îmbinări de culori care dau efecte speciale, iar prin ardere în cuptor (10 minute la foc mic) se întărește. În situația în care nu este ars în cuptor, materialul permite remodelarea lui. Modelarea cu pastă fimo este mai ușoară pentru copii, deoarece această pastă nu necesită încălzirea în mână asemenea platilinei.

Instrumentele ajutătoare care sunt din plastic sau lemn, netăietoare sau rotunjite, special confecționate pentru lucrul cu plastilina, dar care au aspect de cuțit, creion ascuțit, pieptene, diferite forme din plastic, forme geoetrice , figurine etc. Acestea sunt folosite pentru a reda prin zgâriere, presare, imprimare, elemente de amănunt cum ar fi: blana unui animal, părul unui copil, nasturii unei haine, etc.

Suporturi pentru modelaj: planșeta din lemn, plastic sau alt material, să fie suficient de mare pentru a permite să se lucreze comod, fără a împrăștia plastilina.

CAPITOLUL III

PERCEPȚIE ȘI REPREZENTARE

III .1. ROLUL LIMBAJULUI PLASTIC

Numeroase referințe în tratate de folosofie, psihologie, teologie și pedagogie și altele,

au cercetat de-a lungul timpului importanța văzului , vizualității, imaginii mintale, imaginației, imaginarului vizualului în general.

Cea mai mare parte a informațiilor despre lumea din afara noastră le obținem prin văz. C. G. Jung susținea că „în mare parte creierul nostru este imagine”.

Putem vorbi despre o adevărată invazie a vizualului în toate colțurile vieții noastre cotidiene: ziare, reviste, cinema, video, televiziune, desene animate, spectacolede sunet și lumină, reclame, reclame electronice, jocuri electronice, realitate virtuală și exemplele ar putea continua. De aceeea pot spune despre importanța studierii educației vizual-plastice /artistico-plastice pentru personalitattea umană contemporană, că nu este suficient cât se vorbește și mai ales cât se face.

”Copilul privește, știe să privească când vine în școală dar încă nu știe suficient să vadă, ce să vadă ca să înțeleagă mai bine lumea, să se bucure și de fața ei estetică dată prin vizual și mai ales să vadă artisticitatea produselor umane din care, unele, operele de artă, par a fi doar ludice prin marcanta lor gratuitate. Elevii nu vor învăța să vadă dacă nu vor învăța și exersa limbajul plastic , dacă nu-l vor examina, analiza, juca, îmbina, descoase, interpreta, semnifica, dacă nu vor explora lumea interioară și exterioară cu ajutorul lui , dacă nu vor explora imaginarul artistic și prin intermediul lui.”

Limbajul plastic este format din elemente , mijloace , precum și diferite tehnici, în vederea realizări lucrării artistice, produsului plastic.

Am putea spune că limbajul plastic reprezintă o modalitate complexă de a transmite și explica ceea ce copilul percepe vizual și mental.

La fiecare grupă, nivel de vârstă , activitatea de exprimare plastică ar trebui să fie testată prin desene și picturi libere, conform niveluri de pregătire al copilului, ținând seama de particularitățile de vârstă și de stadiul de dezvoltare. Prin aceste exerciții, educatorul are posibilitatea să urmărească modul în care au evoluat copiii, dacă au evoluat și felul în care stăpânesc mânuirea instrumentelor de exprimare grafică și totodată cunoașterea și înțelegerea de către copii a elementelor de limbaj plastic: punctul, linia, pata, culoarea și forma.

Cunoașterea elementelor de limbaj plastic ocupă un rol însemnat în procesul educației artistico-plastice.

Elementele de limbaj plastic plastic sunt: punctul, linia, culoarea, pata și forma.

III.1.1.Punctul.

Prin desen, pictură , incizarea punctelor cu diferite instrumente prin: atingere, stropire , imprimare , picurare, etc, copiii vor putea simți că sunt cele mai mici elemente într-o suprafață dată. Vor descoperi că punctul are mărimi diferite , culori diferite, o structură internă și diferite forme, deși dominantă e cea rotundă (cerc, disc, sferă). Copiii se vor bucura de diferite jocuri punctiforme, de puncte și pete , descoperind minunata lume a insectelor, plantelor, stelelor, dar și fascinanta lume picturală a lui Paul Klee, Kandinsky și alții.

III. 1.2. Linia

Este considerată de Paul Klee „ drept un mijloc primar de exprimare a omului în genere” Linia este considerată primul element de expresie în desenele copiilor împreună cu pata. Treptat, începând de fapt de la grădiniță și continuând apoi în ciclul primar, jucându-se , copiii învață, descoperă să traseze, deseneze, hașureze diverse linii, folosind diferite instrumente și materiale. Ei vor desena și se vor juca cu fel și fel de linii: linii drepte, zigzagate, ondulate, rotunde, apăsate, fine, subțiri, groase, în diverse poziții (verticale, orizontale, oblice) și încet, încet vor începesă le grupeze câte două, câte trei, obținând diverse ritmuri.

Vor descoperi linii în natură: razede lumină, firede iarbă, firișoarede apă, bețe, etc.

III. 1.3. Pata

Pata de culoare o putem obține cu ajutorul instrumentelor de pictură, cu pensula spre exemplu sau prin stropire, prin tehnica dactilo-picturii, ca amprentă lăsată pe un suport, fie hârtie, carton, pânză, etc. Copiii vor descoperi cu multă plăcere și entuziasm jocul culorilor-pete în natură , în imediata apropiere, sau în cărți reviste și altele. Copiii vor descoperi în jurul lor că lumea e plină de pete, unele plăcute, grațioase, altele neplăcute. Vor vedea că cerul e plin uneori de pete noristice mișcătoare, pete pe pereții roși de timp, pete de lumină etc.

III. 1.4. Culoarea

„ Culoarea este un atribut fundamental al luminii! Însemnătatea este dovedită și prin preponderența ei în ansamblul percepțiilor vizuale – știind că omul primește 80% – 90% din informațiile despre mediu prin intermediul vederii și numai 10% prin celelalte simțuri.”

Copiii vor conștientiza prezența culorii pretutindeni. În cadrul activităților artistico-plastice vor avea posibilitatea de a descoperi culoarea cu ajutorul instrumentelor și materialelor pentru pictură și desen, vor descoperi că există culori calde, culori reci, tonuri, nuanțe, culori închise , culori deschise, etc. Vor avea ocazia de a face ei înșiși combinații și amestecuri de culori. Se vor juca cu tot felul de modalități de a așterne culoare pe suprafețe, folosind pensula, degete, burete, cârpe, ștampile, diverse procedee de stropit, scurgere, presare, suflare, etc.

III. 1.5.Forma

Este unul din elementele omniprezente în viața copilului , omului în general; totul în jurul nostru este formă: firele de iarbă, frunzele , copacii, casele, norii, picturi, mulaje, nasturi, păduri, constelații, mașini, etc. Copiii vor experimenta , vor descoperi, cercetând constituirea diverselor forme jucându-se, faptul că există forme spontane , dirijate, elaborate, că unele sunt strict geometrice, unele simetrice, altele asimetrice. Prin diferite tehnici și cu ajutorul materialelor plastice vor descoperi că pot elabora o mulțime de forme cu ajutorul punctelor, petelor, dar mai alescu ajutorul liniilor.

Prin limbajul plastic le deschidem copiilor noi orizonturi de cunoaștere ale artei, ei descoperă o lume a imaginilor îmbrăcate în puncte, linii, forme și pete de culoare.

Cuvintele lui Nicolae Tonitza despre arta copiilor, copilăria și dascălul, ilustrează atât de bine desenul copiilor într-o scrisoare adresată profesorului de pedagogie I. Drăgan din Piatra-Neamț, unde acesta scria :

„ Suntem noi o seamă de dascăli care muncim tăcuți și neștiuți pentru triumful unei credințe…. Eu cred că lumea copilăriei este stăpânită de domeniul creației artistice. Mai artist decât copilul cred că nu este niciun artist în lume. Să ai inimă să-l simți și minte să-l pricepi… Și mi se pare că numai tu ai priceput și ai simțit copilăria când le-ai pus atâta lumină în ochi, atâta frumusețe sufleteasă în chip… ”

III.2. TEHNICI TRADIȚIONALE DE REPREZENTARE

Prin desfășuararea activităților artistico-plastice copilul are multiple posibilități de dezvoltare a creativității. Arta pregătește copilul pentru receptarea frumosului, educându-l în acest sens, iar cu ajutorul limbajului plastic și al materialelor puse la dispoziție, copilul va reuși să-și dezvolte gustul pentru frumos, pentru artă.

Cadrul didactic are rolul de a încuraja și îndruma copiii spre explorarea imaginilor, picturilor, frumuseților din natură, ca apoi să-și dorească ei înșiși să fie creatori de frumos.

Activitățile artistico-plastice, cuprinse în programa obligatorie au misiunea de-a forma deprinderi specifice artelor plastice, de-a educa simțul perceperii formelor, a culorilor, a organizării spațiului plastic , de utilizarea a materialelor și instrumentelor plastice, în vedera realizării unor desene, picturi, obiecte decorative.

Încă de la grupa mică, din primul an de grădință, copiii încep să fie familiarizați cu tehnicile artistice. Deoarece copilul de trei ani, care intra pentru prima dată în colectivitate , într-un mediu educațional, într-un mediu nou, străin lui, am putea spune că el are nevoie de îndrumare și sprijin în acțiunile sale, iar această sarcină îi revine educatoarei.

Deși se pune foarte mult accent pe autonomia copilului, de a-l lăsa pe el să descopere , să experimenteze, copilul de trei ani nu posedă această autonomie. Iar aici nu mă refer doar la activitatea artistică și utililizarea instrumentelor, făcând precizarea : instrumente și materiale pe care el le poate utiliza și manipula , deoarece corespund nivelui de vârstă și dezvoltare motrică, ci în mod general. Abia mai târziu, în semestrul al doilea putem distribui sarcini copiilor pentru a oferi ajutor la desfășurarea activităților, atuci când regulile s-au însușit de către întregul grup.

Preșcolarul are nevoie de îndrumare, iar pentru desafășurarea în condiții optime și cu atingerea obiectivului propus, educatoarea trebuie să stabilească câteva reguli simple, clare pe care să le înțeleagă copiii și să le respecte. Familiarizarea copiilor cu tehnicile artistice se face treptat, prin dialog, demonstrare, cu un material atractiv , cu obiective clare , explicații simple asfel încât și copilul să reușească să utilizeze tehnica învățată, care trebuie să fie o reușită. Atunci când copiii sunt familiarizați și ajung să stăpânească tehnicile, acest fapt le sporește încrederea în propiile forțe, încrederea în sine, stima de sine și încrederea în capacitatea de creație. Dacă ar fi să enumerăm și să denumim tehnicile folosite în activitățile de educație plastică, iar aici mă refer deocamdată la cele pentru desen și pictură, gama este destul de largă.

Pentru modelaj, amintim plastilina, argila, lutul și aluatul. Treptat au apărut și alte materiale care sunt utilizate cu succes în activitățile de modelaj.

În trecut , erau doar câteva tehnici aflate la îndemâna oricui, , materiale mai puține, spre exemplu pentru desen: creioane colorate, cerate și carioca. Pentru pictură am întâlnit tehnica acuarelei, dactilo-pictura, stropirea, fuzionarea, amprentarea, plierea, tehnica paiului și altele. Astăzi dispunem de o gamă bogată de materiale mai ales în ceea ce privește culoarea, ceea ce ne oferă posibilitatea de a planifica și realiza activități captivante unde copiii lucrează cu interes și entuziasm.

Există tehnici plastice de lucru tradiționale, care sunt bine cunoscute de cadrele didactice și de către copii, tehnici accesibile dacă luăm în considerare și costurile acestora. Mai există totodată și tehnici mai puțin cunoscute pecare le voi descrie în continuare.

Tehnici utilizate în cadrul activităților de pictură și desen

Tehnica acuarelei

Acuarela este un gen de pictură care folosește culori de apă. Procedeul utilizat este acela de introducere a pensulei în apă, apoi în culoare, după care se aplică pe hârtie prin distribuirea culorii cu ajutorul pensulei. De cele mai multe ori calitatea culorii, a acuarelelor folosite determină reușita și expresivitatea lucrării. Acuarela de bună calitate se dizolvă cu ușurință în apă, se fluidizează, obținându-se ușor un lichid colorat, pe care îl întindem cu pensula pe hârtie, nu se șterge prin atingere după ce se usucă și nu-și schimbă tonul. Subliniez acest aspect și întotdeauna recomand o culoare de calitate, deoarece acest fapt îi aduce copilului satisfacția reușitei, iar în cazul unei culori de calitate inferioară copilul va fi frustrat și nemulțumit de propria lucrare și bineînțeles că nu va mai dori să picteze.

Tehnica guașei

Guașa este un gen vechi de pictură, este una din variantele acuarelei, fiind aplicat pentru prima dată de pictorul Pado Pini în anul 1548. Astăzi, este o tehnică foarte răspândită și se practică atât pe hârtie, cât și pe alte materiale. Guașa o întâlnim în magazinele noastre în seturi de tuburi sau recipiente de plastic. În stare proaspătă se prezintă ca o pastă, care poate fi diluată ușor cu apă. Tușele de guașă acoperă în toatalitate suprafața aplicată, deoarece ele sunt opace, mate și dense, iar culoare își păstrează strălucirea.

În activitățile din grădinită, se folosește de obicei gușa fluidizată, pentru faptul că este mai accesibilă și ușor de folosit la preșcoalri.

Tehnica temperei

Tempera pe care o procurăm noi, în ziua de azi, nu cere reguli, nici procedee mai complicate, spre deosebire de cea din trecut, care necesita respectarea unor rigori pentru reușita lucrării. Azi, tempera le dă copiilor o libertate deplină în execuție și ocazia de a se juca cu culorile. Dificultatea pe care o întâmpinăm la tempera este uscarea prea rapidă a culorilor care împiedică întervenția asupra lucrării sau a spațiului pictural. Tempera este o tehnică îndrăgită de copii și se bucură de fiecare dată când au plăcerea de a crea ceva nou.

Tehnica ștampilei (moduli din burete)

Modulii se realizează din burete, fie îi cumpărăm din magazinele care dețin materiale de creație sau se pot confecționa si de educatoare, sau de oricine, mai ales formele simple cum ar fi forma rotundă. Ele se găsesc sub diverse forme : pătrate, cercuri, steluțe, forme ovale, figurine , etc. Tehnica este simplă și se poate aplica de la grupa mică. Copiii iubesc această tehnică și sunt nerăbdători să o folosească ori de câte ori au ocazia. Se aplică culoare pe ștampila respectivă, iar apoi se așază pe coala de hârtie, după care presăm putin cu palma sau degetul. Folosim palma în cazul în care ștampila de burete are o dimensiune mai mare.

Tehnica ștampilelor de cartofi

Pentru aceasta se folosesc cartofi proaspeți de mărime potrivită.. Se taie cartoful în două. Cu vârful cuțitului sau cu un instrument pentru scobit se desenează pe jumătatea lui modelul dorit. Modelul realizat trebuie scos în relief. Pe ștampila rezultată astfel, se aplică coloarea cu pensula și se ștampilează pe material (hârtie, pânză, carton). Dacă se realizează un model cu mai multe culori (pe același cartof), se va colora fiecare element, fiecare partea cartofului în culoarea pentru care am optat. Este important este ca înainte de a da cu culoare pe cartof, acesta să fie bine șters. Ștampilele astfel obținute astfel pot fi folosite cu succes de către copii, iar rezultattul este minunat. Putem realiza ouă colorate, decorate, flori, frunze, puișori, chiar și peisaje etc

Tehnica ștampilelor din plută

Cu ajutorul ștampilelor din plută, prin repetare, alternare și simetrie se pot crea motive noi, care dezvoltă orientarea în spațiu a copiilor (aproape, departe, sus, deasupra, lângă, în față, în spate, la dreapta, la stânga). Și din dopuri de plută se pot confecționa ștampile de diferite mărimi pentru realizarea unor modele decorative. Este necesar ca dopul să fie neted.

Tehnica ștampilelor din gume de șters

Gumele de șters sunt un material potrivit pentru realizarea unor ștampile. Astfel, se pot realiza motive mai pretențioase precum animale sau plante stilizate, flori, baloane, fluturi cifre, figuri geometrice.

Tehnica amprentei vârfurilor (dactilo-pictura)

Tehnica picturii cu palma

Această tehnică o putem combina și cu alte tehnici, spre exemplu în lucrarea „ Copacul toamnei ” din imaginea de mai sus este folosită și tehnica dactilo-picturii, pentru realizarea frunzelor.

Tehnica palmelor amprentate este ofertantă, accesibilă , interactivă pentru toate categoriile de vârstă din cadrul grădiniței și nu numai. Cu ajutorul palmelor putem realiza fluturi – prin alăturarea palmelor ; putem realiza pești, lalele, păsări , flori, copaci și multe altele. Celelate detalii a lucrării ( obiectului / plantei / ființei ) obținute cu ajutorul amprentării palmei le vom completa cu pensula , cu un bețișor, cum ar fi ochii peștelui, tulpina lalelei, sau tulpina copacului.

Tehnica pensulei aplicate

Această tehnică presupune folosirea acuarelei direct din cutie sau a acrilicelor din recipient. Cu o pensulă groasă, respectiv potrivită îmbibată în culoare, se aplică pe suprafața care urmează a fi pictată. Amprentele pensulei cu pigmentul de culoare lasă urme pe suport, iar prin aplicare repetată, în funcție de tema aleasă de către copil / tema dată de educatoare, se pot obține, reda anumite obiecte, ființe, peisaje, copaci, etc.

Tehnica tamponului din cârpe

Cu ajutorul tamponului din cârpe, umezit se ia vopsea direct de la butonul de acuarelă sau din recipientul pentru pictură în care am preparat acrilicul sau tempera și prin tamponarea repetată se obțin efecte sub formă de flori, frunze, peisaje sau decorațiuni,covorașe, ș.a.

Tehnica picturii cu hârtie mototolită

Se folosește o coală de hârtie pe care o mototolim, care va servi drept ștamplilă. Se introduce în culoare și se tamponează suprafața colii de hârtie, carton sau material obținându-se tema/ subiectul ales.

Tehnica desenului decorativ cu ajutorul pieptenelui

Se pregătește pe o paletă de pictură , tempera, acrilic sau guașă nediluată, direct din recipient. Cu ajutorul unei pensule se aplică culoarea pe dinții pieptenelui. Fiind o tehnică decorativă vom aplica pieptenele pe hârtie pentru a reda fie valuri, fire de iarbă, sau pur și simplu linii care au rolul de a decora un covor, un tricou , etc. Se pot obține linii : orizontale, verticale, oblice, ondulate, etc.

Tehnica picturii pe sticlă

Pictura pe sticlă este o tehnică ce presupune acuratețe și multă răbdare. Sticla este un material lucios, iar dacă nu întindem culoarea uniform cu pensula, rămân pete și urme.

Astfel cu mare atenție așezăm bucata de sticlă pe coala de hârtie cu obiectul sau vaza cu flori , sau un animal. Aici avem două variante. La grupa mare copiii își pot realiza ei înșiși desenul care urmează a fi pictat pe sticlă, iar la grupele mici și mijlocii este de preferat să li se dea copiilor o coală cu forma desenului ilustrat, necolorat.

Primul pas este acela de realiza conturul desenului pe sticlă cu o pensulă subțire, iar apoi se continuă cu acoperirea formele mai mari.

La final se îndepărtează hârtia, semia eventualele corecturi, dacă au rămas spații necolorate și se lasă la uscat.

Tehnica picturii cu buretele

Buretele este un material des utilizat căruia i s-au găsit numeroase întrebuințări în activitățile artistico – plastice, în special în ceea ce pivește pictura, aducându-i-se o mare cinste. Eu spre exemplu sunt adepta utilizării frecvente a buretului, mai ales la grupa mică, deoarece acest material flexibil și ușor de manevrat îmi dă posibilitatea să realizez diferite forme, în funcție de temă și se mai spune că atunci când ai materialul potrivit reușita este de partea ta.

Tehnica picturii cu buretele se poate folosi în următoarele situații :

› spre exemlu atunci când trebuiesă acoperim o suprafață mai mare cu culoare, această tehnică este eficientă, are un efect plăcut, copiii se descurcă ușor și anume : avem de pictat o câmpie – iarba o putem ilustra cu ajutorul buretelui, prin introducerea buretelui în culoare fluidă, iar apoi aplicăm pe hârtie până când spațiul plastic este acoperit în totalitate. O altă temă este Marea – marea o putem ilustra de asemenea foarte ușor cu buretele, putem interveni apoi cu alte tonuri de albastru – mai deschise sau mai închise – pentru a reda valurile, ș.a.

› cea mai utilă în activitățile interdisciplinare și în special în activitatea integrată rămâne tehnica amprentării cu buretele, mai ales când vorbim despre figuri geometrice. Trusa logi nu prezintă un interes atât de mare, pe cât prezintă formele geometrice realizate din burete gata pentru explorarea obiectelor pe care le putem realiza cu ajutorul acestora. Copiii sunt de neoprit la această activitate, dornici să realizeze toate variantele posibile : căsuță – pătrat și triunghi ,

copac – dreptunghi și cerc, brad – dreptunghi și triunghi, iar exemplele pot continua.

Desenul în creion

Primul instrument pe care copilul îl mânuiește la venirea în grădiniță este creionul pentru colorat. Desenul a fost considerat și rămâne în continuare un mijloc de comunicare al gândurilor și al stărilor afective ale copilului.

„ Desenul cu creioane colorate îi atrage pe copii în mod deosebit. Cei mici (3-5 ani) se lasă furați mai ales de urmele colorate rămase pe hârtie. De aceea fără a stabili vreo corespondență cu obiectul a cărui imagine o redau, ei colorează la întâmplare, după dispoziția de moment.”

Desenul în ceracolor

Se spune tehnica presupune sau mai degrabă cere niște deprinderi deja formate și că este utilizată la 5-7 ani, când copilul a dobândit deja anumite deprinderi și are o precizie a mișcărilor.

Desenul cu carioca

Desenul cu carioca este o tehnică plăcută și apreciată de copiii, iar acest fapt se datorează coloritului viu și al urmelor puternice pe care le lasă aceste intstrumente pe hârtie, respectiv carton și mai ales pe tabla magnetică. Tabla magnetică le oferă posibilitatea să se exprime cum doresc, și cel mai mult apreciază spațiul generos, pe care îl oferă tabla și mai ales că au prilejul de a șterge și de a face corecturi foarte ușor.

Cu ajutorul cariocilor copiii pot desena orice doresc : peisaje, marea cu pești, vaze cu flori, oameni, animale, copaci, blocuri, mașini, etc.

Tehnica desenului cu stearină

Se desenează conturul obiectului cu resturi de lumânare pe o coală albă de bloc de desen mai groasă cu un gramaj mai mare, apoi se aplică uniform acuarelă bine diluată peste întreaga suprafață, folosind o pensulă groasă sau tamponul din vată.

Tehnica imprimării

Tehnica imprimării, este o tehnică simplă, accesibilă oricui. Această tehnică constă în așezarea deasupra colii de hârtie – suport a unei bucăți de tifon sau a unei țesături cu ochiuri mai mici sau mai mari înmuiate în culoare, dar careva fi stoarsă foarte bine. Deasupra, peste bucata de tifon înmuiat în culoare, se așează o altă coală de hârtie și se apasă pe toată suprafața. Vom înlătura coala de deasupra și materialul, respectiv tifonul, iar pe foaia suport, vor rămâne imprimate: puncte, linii, pete în diverse culori culori, forme spontane, acestea alcătuind fondul unor lucrări, compoziții cu diferite subiecte.

Tehnica mixtă în creioane colorate și carioca

Datorită coloritului viu, luminos și proaspăt, cariocile sunt în mare parte instrumentele preferate de colorat ale copiilor preșcolari. Această tehnică este folosită și pentru desenul decorativ, deoarece impactul și efectul este unul minunat, plăcut vizibil. Cu ajutorul elementelor grafice învățate: puncte, linii, bastonașe, steluțe, de diferite mărimi și grosimi, ordonate de cele mai multe ori după un algoritm stabilit de copii, aceștia realizează lucrări deosebite.

Variateatea materialelor pentru elaborarea desenelor le oferă astăzi multe posibilită copiilor de a combina tehnicile de lucru.

Copiii preferă tehnica mixtă și sunt încântați atunci când pe masa lor se află mai multe tipuri de instrumente fie creioane cerate, colorate sau carioci. Îmbinarea acestoa le creează un spațiu plastic vibrant, după bunul lor plac de a combina culorile, de a alege nuanțele pe care ei le doresc la momentul respectiv.

De cele mai multe ori copiii folosesc carioca, pentru a accentua contururile sau pentru a evidenția anumite detalii ale desenului.

Tehnica picturii folosind nisipul fin, aracetul și pensula (în amestec)

Utilizând această tehnică vom stimula curiozitatea copiilor preșcolari pentru nou și pentru cercetare. Materialele de care avem nevoie sunt următoarele, sunt materiale simple, din natură, nu necesită costuri suplimentare: nipip fin sau griș, făină de porumb, acrilic, pensule, burete, pensule evantai, coli de bloc de desen.

Formă un amestec din nisipul fin și acrilic gri, un amestec fluid, ușor de aplicat cu pensula sau buretele. Pe coala de hârtie se pictează (în funcție de subiectul ales) cu pensula, cu buretele sau cu pensula evantai.

De exemplu, dacă dorim să realizăm o lucrare cu tema „ Plaja ”, vom picta cu pensula sau cu buretele plaja, folosind amestecul fluid de nisip fin și acrilic gri, iar cu pensula evantai vom picta valurile cu culoarea albastră. Putem interveni apoi în completarea lucrării cu pensula să ilustrăm un soare, palmieri, pescăruși, o umbrelă de plajă, scoici, etc.

Există și varianta picturii pe suprafețe tratate. Aceasta contă în diversificarea suportului de lucru , prin tratarea lui în prealabil cu anumite materiale, peste care preșcolarul va realiza tema dată. Hârtia, de preferabil un gramaj mai mare, o coală cartonată, se tratează cu un aliaj realizat din : aracet, griș, nisip, făină de porumb sau coji de ou , după carese lasă la uscat.

Suportul pregătit se va folosi la activitatea plastică, undese pot obține efecte deosebite prin aplicarea culorii cu pensula, ștamplile din burete, mototol din cârpe, etc.

Tehnica picturii cu sfoara

Această tehnică este folosită pentru obținerea unor forme spontane, care reprezintă un punct de pornire în realizarea lucrării. Se pune o cantitate de vopsea, de densitate medie, în mijlocul unei coli de desen după ce aceasta a fost îndoită în două. Copilul se folosește de o sfoară pentru a elimina vopseaua dinte cele două coli, sfoară pe care o aranjează el cum dorește. Apoi se trage sfoara de la un capăt, după ce a fost așezată într-o anumită formă peste pata de culoare, tinând palma deasupra foii, pentru ca aceasta să nu se miște. Se obține astfel o formă spontană, uneori aglomerată care stimulează imaginația copilului și îl determină si exploreze în continuare prin pictură lucrarea respectivă.

Tehnica ștampilei din frunze

Se aplică culoare pe frunza uscată, mai exact pe dosul frunzei, acolo unde nervurile sunt mai proeminente. În urma presării pe coala de hârtie, se va imprima forma frunzei, iar nervurile vor ieși în evidență.

Tehnica plierii hârtiei

Această tehnică simplă și de efect, ne surpinde de fiecare dată când realizăm o lucrare de acest fel. Îndoim în două o colă de desen, apoi punem la mijlocul foii cateva pete de culoare, de preferabil tempera sau acrilic, direct din recipient, să fie culoarea mai vâscoasă, netezim cu mâna culorile aflate între cele două jumătăți de coală, pentru a presa culorile.

În acest fel culorile se întrepătrund întru-un mod plăcut, se creează efecte cromatice minunate și obținem două jumătăți identice care pot să reprezinte : un fluture, o floare, un covoraș multicolor, și multe alte forme.

Tehnica picturii cu bețișorul

Tehnica pastelului ( pastel creion moale )

Pastelul are un efect de „ culoare pudrată ” cu treceri fine, cu efecte minunate, ușor de folosit, dar cu puțină atenție. Partea mai puțin plăcută este aceea că se șterge foarte ușor, spre exemplu dacă din neatenție punem cotul sau mâna pe partea foii unde am desenat. Are aspectul de cretă colorată, este sfărmicios dacă apăsăm prea tare cu el pe hârtie. În rest este o plăcere de-a desena cu acest material. Pentru ca desenul să nu suporte modificări și să rămână fixat pe coala de hârtie apelăm la lacul fixativ, cel pecare îl utilizăm la coafarea părului. Poate fi folosit și pentru fixarea lucrării cu pastel.

Tehnici utilizate în cadrul activităților de modelaj

Tehnici elementare de modelaj, utilizate în cadrul activităților artistico-plastice în grădiniță:

› Tasarea: turtirea între palme și planșetă ;

› Amprentarea: folosirea unui obiect mic la apăsare;

› Mișcarea translatorie: între palmă și degetele așezate față în față sau între palmele așezate față în față;

› Adăugire: adăugareade material;

› Eliminare: scoaterea surplusului de material;

› Rupere: desprinderea unei cantități de material;

› Aplatizarea: presarea pe planșetă;

› Mișcare circulară: între palmele așezate față în față, între degete, între palmă sau degete și planșetă;

› Prin apăsare: cu degetele , cu palmele;

› Incizare: folosirea unui vârf tocit;

› Prin adâncire: cu degetul mare, cu degetul arătător.

III. 3. TEHNOLOGII MODERNE ȘI CONTEMPORANE DE TRANSPUNERE

Serigrafia

Este unul dintre cele mai vechi procedee de imprimare pe materiale textile cu suprafețe netede. Cu ajutorul serigrafiei se pot imprima imagini de calitate, rezistente în timp și la spălare. Comparativ cu alte procedee de imprimare, serigrafia a devenit din ce în ce mai populară, iar acest fapt se datorează calității imaginii, culorilor vii și rezistenței în timp.

Imaginea realizată prin procedeul de imprimare serigrafică este formată din multe puncte , cu ajutorul sitelor serigrafice. Sitele, care sunt foarte fine au de obicei pe metru pătrat în jur de 300 de puncte . Cerneala este presată prin sită pe materialul textil. Imaginea care se obține are o rezolutie maximă de 200 dpi. La început sitele serigrafice erau fire speciale de mătase, dar în zilele noastre sunt realizate din poliester sau poliamidă.

Vopseaua serigrafică oferă o structură unitară, culori vii, intense și cu o rezistență ridicată la spălare.

Serigrafia este o tehnică care presupune anumite costuri ,dar se poate folosi și la preșcolari, spre exemplu la grupele mari. Copiii își pot realiza un logo al grupei, o lucrare comună, care poate fi imprimată pe tricouri. Într-adevăr acest lucru necesită costuri , dar se poate realiza.

Imprimarea digitală și printul

Imprimarea digitală a apărut odată cu dezvoltarea tehnologiei mai ales în domeniul articolelor promoționale, iar de aici bineînțeles a evoluat datorită efectelor tot mai spectaculoase.

Printul DTG (Direct To Garment)

Printul DTG este unul dintre cele mai rapide și moderne procedee de personalizare a textilelor, cunoscut si sub numele de imprimare digitala sau imprimare direct pe material.

Printul digital seamănă ca proces de execuție cu cel al imprimantei normale de listat pe hârtie (cu inkjet). Diferența dintre cele doua este faptul că dispersia jetului de cerneală se efectuează cu ajutorul unei imprimante speciale pentru materiale textile, nu pe hartie ca în cazul tiparului.

Printul, este de fapt o imagine fotografică listată la o imprimantă specială. Vorbim aici despre printul pe pânză, care se poate lista la diferite dimensiuni. Această imagine rezultată se poate fixa pe un cadru de lemn și reprezintă de fapt un tablou canvas. Pe tablourile cancas putem printa orice: opere de artă, fotografii, desene , picturi, etc. Pentru a realiza un astfel de print, în grădiniță spre exemplu avem nevoie de un aparat foto bun sau un telefon, deoarece fotografia trebuie să aibă o rezoluție foarte bună. În caz contrar printul nostru o să fie cu pătrățele și nu ne dorim acest lucru.

Este o tehnică modernă am putea spune, deși ea a apărut de ani buni, dar este folosită mai mult în publicitate și o mai întâlnim prin galeriile de artă și muzee, deaorece ea presupune costuri mari pentru a fi utilizată cu preșcolarii.

Putem printa ce dorim, chiar și lucrările copiilor, în cazul în care optăm pentru o expoziție și alegem ca mijloc de expunere – printul pe pânză.

Imaginea fotografică

Fotografia, în zilele noastre este imagine digitală pe care care o poate realiza oricine deține un aparat de fotografiat, sau în cele mai multe cazuri un telefon.

Copiii cunosc această tehnică, chiar și la grădiniță și mă refer aici la faptul că preșcolarii știu să manipuleze un telefon mobil cu o cameră. Copiii pot să folosească aparatul foto în cadrul unei activități de desen sau pictură. În funcție de tema abordată, spre exemplu se pot face intervenții grafice pe o imagine care a fost printată, care este de fapt rezultatul unei fotografii.

Se mai pot realiza de asemenea expoziții cu fotografii realizate de copii pe diferite teme.

CAPITOLUL IV

MICROCERCETARE PRIVIND DEZVOLTAREA CREATIVITĂȚII COPIILOR DE 3-4 ANI PRIN ACTIVITĂȚILE DE EDUCAȚIE ARTISTICO-PLASTICĂ

IV.1 SCOPUL ȘI OBIECTIVELE CERCETĂRII

Scopul cercetării:

› Stimularea preșcolarilor cu vârsta cuprinsă între 3 – 4 ani, în vederea formării și dezvoltării capacității și potențialului creativ, prin intermediul activităților artistico-plastice, respectiv: desen, pictură, modelaj.

Obiectivele cercetării:

Aplicarea proiectului de cercetare în scopul stimulării potențialului creativ al preșcolarilor de grupă mică prin intermediul activităților de pictură, desen și modelaj;

Investigarea stadiului de dezvoltare al creativității prin probe practice, chestionare orale;

Educarea creativității preșcolarului mic prin exersarea unor metode și tehnici plastice.

IV. 2. IPOTEZA CERCETĂRII

Cercetarea de față are următoarea ipoteză: dacă în cadrul activităților din grădiniță

desfășurate cu copiii, se va pune accentul și pe activitățile de educație plastică, respectiv: desen, pictură, modelaj; prin utilizarea unor metode, mijloace, tehnici și materiale adecvate, atunci capacitatea creatoarea a copilului va crește și se va manifesta și în celelalte domenii de activitate.

Teoriile care au stat la baza cercetării:

Prin intermediul exercițiilor de desen și modelaj, copiii își dezvoltă spiritul de observație și își formează reprezentări care reflectă tot mai fidel diverse însușiri ale elementelor lumii înconjurătoare și a relațiilor dintre ele.

Stimularea creativității copilului preșcolar se realizează în primul rând prin desfățurarea activităților artistico-plastice din cadrul Domeniului Estetic și Creativ cuprinse în programa școlară, dar și în cadrul activităților opționale din domeniul artistic.

Strategia didactică constituie un factor esențial alături de spațiul educațional în care copilul își desfășoară activitatea sub îndrumarea atentă a unui cadru didactic, care contribuie la stimularea creativității prin conduită, cunoștințe și profesionalism.

IV.3. METODOLOGIA CERCETĂRII

Educația în instituții specializate a cunoscut întotdeauna o mare bogăție instrumentală. Arsenalul metodelor și procedeelor utilizate și aplicate la grupă facilitează atât procesul de transmitere a cunoștințelor cât și procesul de evaluare a celor transmise, asimilate sau însușite. Pentru a putea verifica noțiunile pe care le posedă copilul preșcolar spre exemplu pentru Domeniul Estetic și Creativ, în cadrul activităților artistico – plastice, apelăm la câteva metode de evaluare în scopul cercetării.

Aceste metode constituie o acțiune de cunoaștere a subiecților implicați în eșantionul experimental, fiind de un real folos în procesul de colectare a datelor , fapt ce va fi demonstrat în subcapitolele următoare. Acțiunea de cunoaștere, de testare a subiecților face necesare demersuri și atitudini metodologice concretizate în parcurgerea unor etape definite. Aceste etape au la bază: evaluarea cunoștințelor din domeniul artistico – plastic, înregistrarea exactă a datelor, constatarea nivelului la care se află preșcolarii, urmând apoi punerea în aplicare a proiectului elaborat alături de utilizarea unor instrumente și tehnici diverse pentru transmitrea cunoștințelor prin observarea și urmărirea acestuia , în vederea stimulării potențialului creativ.

Metodele pe care le-am utilizat în acest scop au fost: testul, jocul, interviul, observația și analiza produselor activității.

Am urmărit intenționat și sistematic manifestările creative ale preșcolarilor și contextul educațional în care s-au realizat. Dintre formele de observație, am optat pentru observația sistematică, selectivă,continuă (pe intreg parcursul anului școlar) . Mi-am propus drept conținut al observației manifestările creative ale copiilor atât în domeniul artelor cât și în cadrul activităților interdisciplinare, în scopul de-a urmări capacitatea creatoare a copiilor și rezultatele aplicării programului de cercetare asupra potențialului creativ.

Creativitatea ca potențial și ca trăsătură de personalitate se obiectivează în produsele activităților desfășurate de copii. Dintre toate produsele prin care se exteriorizează potențialul creativ al preșcolarilor m-am oprit asupra desenului, picturii și modelajului, carede fapt pentru copil constituie un joc cu liniile, culorile ,un joc al creației.

Desenul copilului oferă informații despre nivelul de dezvoltare a percepției, a intelectului, despre reprezentările de care dispune, despre creațiile artistice și despre relațiile cu ceilalți. Originalitatea am apreciat-o în funcție de neobișnuitul elementelor compoziționale ale lucrarilor, dar și interpretarea inedită și denumirea fiecărui element așternut pe hârtie.

Pentru a identifica materialele pe care le putem folosi în cadrul activităților artistico – plastice am utilizat două teste. Acestea mi-au oferit răspunsurile de care aveam nevoie,pentru a elabora proiectul cercetării și selectarea conținuturilor și elaboararea strategiei didactice.

Alături de metodele amintite, jocul a avut un rol însemnat, făcând accesibilă aflarea culorilor pe care le cunosc copiii. La preșcolarii de grupă mică, principala activitate de învățare este jocul, iar prin intermediul jocului educatorul poate testa și descoperi multe cunoștințe pecare copilul le posedă, fără ca el să se simtă intervievat, lucru care-i displace. Însă prin joc evaluarea este posibilă și eficientă.

IV. 4. EȘANTION EXPERIMENTAL

Baza experimentală a investigației a antrenat un lot de 11 copii cu vârsta cuprinsă între 3 – 4 ani, cu inițialele: D.B., G.E., S.I., N.Y., M.I., M.C., N.S., M.A., M.M., C.D., I.L., de sex masculin și feminin.

IV. 5. ETAPELE CERCETĂRII

Etapa I – constă în documentarea și stabilirea cadrului conceptual al cercetării precum și elaborarea unor teste și chestionare care reflectă nivelul de cunoștințe, priceperi și deprinderi pe care copiii le dețin la începutul grupei mici;

Etapa II – constă în aplicarea programului elaborat, prin observarea și urmărirea efectelor acestuia în planul dezvoltării și stimulării creativității copiilor preșcolari;

Etapa III – constă în aplicarea acelorași teste și chestionare pe care le-am folosit în prima etapă, înregistrarea rezultatelor obținute.

IV.5.1. Etapa I

În prima etapă mi-am îndreptat atenția spre documentare și stabilirea cadrului conceptual al cercetării. De asemenea am alaborat și aplicat două teste , referitoare la cunoștințele pe care le au copiii la începutul grupei mici. La aplicarea chestionarului am optat pentru utilizarea unor obiecte care reprezintă de fapt materialele folosite în activitățile de pictură, desen și modelaj. Am desfășurat și un joc, intitulat „Jocul culorilor” pentru a afla câți copii cunosc culorile și care sunt acestea.

Copilul de grupa mică, vine însoțit de un bagaj de cunoștințe și este de datoria cadrului didactic de-a verifica și de-a afla ce anume știe copilul. Acest lucru ne ajută pe noi, ca dascăli în planificarea activităților pe întreg anul școlar. Acest lucru este valabil pentru toate domeniile experiențiale, iar pentru cercetarea de față, această primă etapă, reprezintă punctul de plecare pentru demonstrarea ipotezei.

În prima etapă (cea a evaluării inițiale) am avut în vedere următoarele:

Ce noțiuni au copiii despre:

materialele de lucru pentru desen și pictură;

materialele de lucru pentru modelaj și accesoriile utilizate în cadrul acestor activități;

aplicarea culorii pe suprafețe date sau libere (aplicarea cu degetul prin tehnica dactilo – picturii, cu pensula, cu palma, cu bețișorul, cu buretele, cu ștampile – prin tehnica ștampilării, etc.) ;

identificare și denumirea culorilor.

Stabilirea nivelului de cunoștințe al lotului de subiecți s-a efectuat prin utilizarea unei probe orale sub formă test (prin notarea rezultatelor obținute) , însoțit de câteva materiale ajutătoare. Am optat pentru aceste obiecte, materiale ajutătoare ținând cont de nivelul de vârstă și de dezvoltare a preșcolarului mic. Cunoaștem faptul că nu toți copiii, în jurul vârstei de trei ani se pot exprima corect. Copilul de trei ani nu are reprezentări mentale și pentru a veni în sprijinul lui apelăm la obiecte, adică la materiale tridimensionale.

Testul cuprinde câțiva itemi, elaborați în așa fel încât, cu ajutorul materialului pus la dispoziție, copilul preșcolar de grupă mică să identifice instrumentele, culorile, materialele pe care le cunoaște.

Materiale puse la dispoziție: pensule, recipient pentru apă și vopsea (tempera sau acrilic), cutie cu acuarele, bucăți de burete de diferite forme, dopuri de plută, creioane colorate, coală de hartie albă, tablou din pânză pe cadru de lemn, coală de hârtie colorată, o bucată de lumânare, carioci, creioane cerate, creion grafic, plastilină, planșetă, forme din plastic, ustensile pentru modelaj.

Rezultatele acestei prime etape va fi notată în funcție de numărul de elemente identificate de către copii.

TEST

Identifică trei materiale (inclusiv instrumente sau suporturi) pe care le putem folosi pentru a picta.

Identifică două instrumente pe care le utilizăm pentru a desena.

Identifică două materiale/obiecte pe care le folosim pentru a modela.

Rezultate obținute – etapa I ( realizată la începutul anului școlar)

Tabelul nr. 1 Test. punctul a)

b.) Probă practică

Desenează o minge.

Desenează un drum.

Pictează mașina, utilizând materialele puse la dispoziție. ( recipient cu acrilic – o culoare, apă, pensulă, șervețel umed)

Modelează un măr.

Tabelul nr. 2 Proba practică . punctul b)

Diagrama nr. 2 – punctul b)

„ Jocul culorilor ” – punctul c)

Pentru desfășurarea acestui joc am utilizat ca și material didactic baloane colorate.

Am propus un joc simplu, cu baloane colorate, deoarece copiii adoră baloanele , iar eu am reușit să le captez atenția pentru câteva minute.

Scopul jocului a fost aflarea numărului de culori cunoscute de copii și înregistrarea rezultatelor.

Jocul a avut și o regulă:

– copilul solicitat de educatoare denumește culorile baloanelor pe care le cunoaște;

Motivație: la sfârșitul jocului fiecare copil va primi în dar un balon colorat.

Material: baloane: roșii, galbene, verzi, albastre, roz, portocalii, albe și violet.

Jocul se desfășoară cu subiecții selectați.

Tabelul nr. 3 Joc. punctul c)

Diagrama nr. 3 – punctul c)

IV. 5. 2. Etapa a II – a

A doua etapă presupune elaborarea unui program ce constă în familiarizarea copiilor cu materialele și instrumentele utilizate în cadrul activităților artistico – plastice, ținând cont de rezultatele înregistrate în prima etapă a cercetării. ( a, b și c )

Se va pune accentul pe familiarizarea copiilor cu materialele necesare picturii, desenului și modelajului, acestea fiind introduse treptat, astfel încât copiii de grupa mică să-și poată însuși noțiunile, să fie capabili să recunoască materialele, să le denumească, specificând utilitatea fiecăruia.

Concomitent cu introducerea materialelor se vor elabora lucrări pe diferite teme și vor fi introduse elementele de limbaj plastic (punctul, linia, culoarea, forma). Prin selectarea și alegerea atentă a unor teme simple, dar atractive, avem posibilitatea de-a realiza activități la care copiii să fie dornici să participe, datorită materialelor pe care le putem pune la dispoziția lor.

În cadrul lucrării pe care am elaborat-o, la Capitolul III, subcapitolul III.2. sunt descrise și exemplificate o varietate de tehnici pe care le-am abordat cu succes la grupa mică, spre exemplu pentru pictură : tehnica picturii cu pensula, tehnica dactilo-picturii, tehnica amprentării cu dopul din plută, tehnica ștampilelor din burete, din cartofi, tehnica picturii cu bețișorul, etc. Pentru desen întâlnim: tehnica creioanelor colorate, cerate, carioca, pastelul, etc, iar pentru modelaj avem o gamă vastă de materiale pe care le putem folosi în cadrul acestei activități și anume: plastilina, argila, pasta fimo, aluatul și nu în ultimul rând ustensilele ajutătoare, pe care copiii le adoră, deoarece au posibilitatea de-a reda detalii și de a-i ajuta să obțină formele dorite.

Nu vom uita însă regulile pe care le stabilim pentru fiecare activitate, pentru fiecare tehnică, modul în care utilizăm materialul pus la dispoziție, faptul că lucrăm îngrijit, cu atenție atât la ținuta noastră cât și la spațiul în care ne desfășurăm activitatea.

Copiii trebuie familiarizați cu aceste reguli , pentru a-și forma conduita și atitudinea potrivită în vederea obținerii unor rezultate satisfăcătoare și pentru a fi mulțumiți de ei înșiși. Aceste lucruri atrag după sine încrederea în forțele proprii și bucuria reușitei.

Deoarece creativitatea poate fi stimulată în toate domeniile de activitate, prin exercitarea unor acțiuni și desfășurarea unor activități ce îi solicită copilului gândirea și spiritul creativ, rezultatele acestor acțiuni le regăsim în cadrul activităților transdisciplinare. În continuare voi prezenta câteva exemple de exerciții creative al căror material este elementul plastic.

Forme geometrice

Se cere copiiilor să realizeze cât mai multe desene pe baza unei forme geometrice : cerc, pătrat.

Spune ce poate fi

Se prezintă copiilor diferite forme plastice. Li se cere să indice cât mai multe obiecte cu care se aseamănă. Se apreciază de fiecare dată răspunsurile originale. Se folosește analogia.

IV. 5. 3. Etapa a III –a

În urma aplicării proiectului – program, toți copiii au înregistrat un real progres, vizând următoarele aspecte:

› cunoștințele acumulate despre materialele utilizate în cadrul activităților de picură, desen și modelaj;

› curiozitatea copiilor de-a afla lucruri noi, de-a adresa întrebări din domeniul artelor;

› interesul și plăcerea de-a participa la activitățile artistico-plastice;

› formarea priceperilor și deprinderilor de a utiliza materialele și instrumentele puse la dispoziție;

› formarea deprinderilor de autonomie;

› respectarea regulilor de ordine și curățenie în spațiul de joacă, respectiv în centrul Artă;

› utilizarea cunoștințelor învățate prin stabilirea unor conexiuni între elemente, prin solicitarea gândirii logice;

Tabelul nr. 4. Test. punctul a)

Tabelul nr. 5 Proba practică. punctul b)

Rezultate obținute – punctul b)

ETAPA I vs. ETAPA a III – a

Tabelul nr. 3. Joc. punctul c)

Rezultate obținute – punctul c)

ETAPA I vs. ETAPA a III – a

IV. 6. CONCLUZIILE CERCETĂRII

Datele obținute relevă următoarele concluzii ale cercetării:

› pentru a se dezvolta și manifesta creativ, copilul are nevoie de libertate dar și de îndrumare, încurajare, de implicarea adultului în activitățile sale, absența adultului ( fizică sau numai a sugestiilor, a aprecierilor aprobative) diminuând conduita creativă a preșcolarului;

› preșcolarul mic are nevoie de mai multă îndrumare, de indicații clare, precise, în cuvinte puține și simple, pe când preșcolarul mare este mai original atunci când i se oferă mai multă libertate;

› stimularea creativității impune utilizarea unor metode bazate pe descoperire , explorare, îmbinarea activității independente cu munca în grup;

› utilizarea motivației pozitive și afective amplifică manifestările creative;

› comportamentul educatoarei, reacțiile ei față de răspunsurile originale, neobișnuite ale copiilor, sunt responsabile pentru manifestările creative sau noncreative ale acestora;

› mediul ambiental, unde copilul își desfășoară activitatea constituie și el un factor decisiv în procesul de stimulare a capacităților creative.

În concluzie arta (educatia artistico-plastică) constituie o premisă valoroasă în educarea creativității copilului preșcolar, iar acest lucru trebuie înfăptuit de la cea mai fragedă vârstă.

CONCLUZII FINALE

Preșcolarul dispune de un potențial creativ care integrează experiența cognitivă, mecanisme informațional – operaționale (modalități de operare a gândirii și procedee imaginative aflate în curs de formare) declanșate și susținute de trebuințele de cunoaștere, de autoexprimare, de independență, de atitudinea cognitivă, care începe să se cristalizeze.

Disponibilitățile creative ale preșcolarului se manifestă în expresiile și conduitele emoționale, în joc, în desen și în activitatea de comunicare verbală. Prin desen copilul reflectă selectiv și subiectiv realitatea , receptează într-o formă nouă un univers, care l-a impresionat.

Produsele preșcolarului exprimă printre altele nevoile, dorințele, trăirile sale afective care au stat la baza combinărilor creative, dar și specificul și nivelul de dezvoltare al potențialului creativ.

Un program de antrenament creativ poate să amplifice posibilitățile creative ale conținuturilor și strategiilor didactice. Acest program trebuie să țină cont de nivelul de dezvoltare a potențialului creativ. Programul pe care l-am elaborat și aplicat la grupă, în cadrul acestei lucrări s-a dovedit a fi unul eficient.

Deși este greu de crezut că prin intermediul artei putem stimula dorința de cunoaștere și învățare, acest lucru este posibil și s-a demonstrat de-a lungul timpului de mulți profesori de specialitate, artiști sau iubitori de artă, de cultură aș adăuga eu, oameni care își fac meseria cu pasiune și împărtășesc și celorlați din experința și cunoștințele lor.

În opinia mea ponderea educației artistico-plastice în planul de învățământ cred că nu este suficientă, și chiar dacă am considera-o suficientă , este catalogată drept neînsemnată de majoritatea dascălilor din învățământ, mai puțin de către cei din domeniu, profesorii de specialitate. Aici susțin adevărata afirmație a lui Vasile Cioca, care face referire la dimensiunea artei în zilele noastre : „ arta parcă se îndepărtează de public cu viteze astronomice”.

În concluzie, tind să cred că vom conștientiza importanța activităților artistico – plastice, acordându-le un bine meritat și însemnat loc în planul de învățământ, deoarece copiii îndrăgesc aceste activități , creându-le o stare bine, de entuziasm.

BIBLIOGRAFIE

Rafailă, Elena, Educarea creativității la vârsta preșcolară, Editura Aramis, 2002;

Kiss, Maria, Gorcea, Mihaela, Cioca, Vasile, Copiii și artele ,Ghid de bune practici, Editura Grinta;

Berdiaev, Nikolai, Sensul Creației, Editura Humanitas, București 1992;

Cioca, Vasile, Imaginea și creativitatea vizual-plastică, Editura Limes , Cluj-Napoca, 2007;

Bejat, M., Talent, inteligență, creativitate, Editura Științifică, București, 1971;

Sternberg, H., J., Manual de creativitate, Editura Polirom, Iași, 2006;

Nestor, I., Creativitatea, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1980;

Roșca, Al., Creativitatea, Editura Enciclopedică Română, București, 1972;

Roșca, Al., Creativitatea generală și specifică, Editura Academiei Republicii Socialiste Romania, București, 1981;

Roco, M., Creativitatea individuală și de grup – studii experimentale, București, Editura Academiei Române, 1979;

Cristea, C. Gabriela, Pedagogie generală, Editura Didactică și Pedagogică, București 2008;

Dumitrana, M., Copilul, familia și grădinița, Editura Campania, București, 2000;

Lovinescu, A. V., Datcu, A., Gurău, V., Metodica predării desenului și modelajului în grădinița de copii, Manual pentru liceele pedagogice și educatoare, Editura Didactică și pedagogică, București, 1977;

Băban, Viorica, Hornet, Natalia, Anghel, Gheorghe, „Album metodic de creație artistică plastică”,

Arnheim, R., Artă și percepție vizuală, O psihologie a văzului creator, Editura Polirom, Iași, 2011;

Cucoș, Constantin, coordonator, Psihopedagogie – pentru examenele de definitivare și grade didactice, Editura Polirom, Iași, 1988;

Cucoș, Constantin, Pedagogie, Editura Polirom, Iași, 2003;

Montessori, Maria, Descoperirea copilului, Editura didactică și pedagogică, București, 1977;

Șchiopu, Ursula, Verza Emil, Psihologia vârstelor. Ciclurile vieții, Editura didactică și pedagogică R. A. , București 1995;

Joiță, Elena, Pedagogia –Știința integrativă a educației, Editura Polirom, Iași 1999;

Grigoresu, Dan, Aventura imaginii, Editura Meridiane, 1989;

Șușală, N. Ion, Curs de desen, Editura Fundația România Mare, București, 1996;

Watt, Fiona, Artă și imaginație – Cartea micilor artiști, Enciclopedia RAO, București, 2005;

Cioclu, E., Tehnici artistice ilustrate – Album, Editura Oscar Print, București, 2005;

Cristea M., Nițescu V., Ghid metodic de educație plastică, Editura Petrion, București, 1997;

Dickins Rosie, Griffith Mari, Introducere în artă, Enciclopedia RAO, București 2004;

Golu, Mihai, „Dinamica personalității”, Editura Geneze, București, 1993;

Breben, Silvia, Gongea, Elena, Ruiu, Georgeta, Fulga, Mihaela, „Metode interactive de grup” Editura Arves, 2002;

Voiculescu, Elisabeta, – „Pedagogie Preșcolară”, Editura Aramis, București, 2003;

Caprioara, Daniela, – „Curs de Metodica Activităților Matematice, Universitatea „Ovidius” Constanța;

Popa, Smaranda, „Abuzul si neglijarea copilului", Fundația Internațională pentru Copil și Familie, București, 2000;

Stan, Liliana, Pedagogia preșcolarității și școlarității mici, Editura Polirom, Iași, 2014;

Păun, Emil, Iucu Romiță, Educația preșcolară în România, Editura Polirom, Iași, 2002;

Pânișoară, Ion, Ovidiu, Profesorul de succes, 59 de principii depedagogie practică, Editura Polirom, Iași, 2009;

Pirnog, Ion, Ghid metodic de educație plastică, De la grădiniță la liceu, Editura Compania, București, 2007;

Montessori la tine acasă, 80 de jocuri pedagogice ușor de realizat, Editura Gama, București;

Ilioaia, M., Metodica predării desenului la clasele I – IV , Editura Didactică și Pedagogică București, 1971;

Dascălu, Aurel, Educația plastică în ciclul primar – ghid metodic, Editura Polirom, Iași, 1997;

Moț, Cornelia, Aurelia, Ana, Ivănuș Zoe, Oprișa, Ersilia, Activități opționale pentru învățământul preșcolar și primar clasele I și a II – a , Ghid metodologic, Ediția a II – a, Editura Astra, Deva, 2005;

Oprescu, N., Educarea creativității elevilor în procesul de învățare, Revista de Pedagogie, nr.3, 1977.

Webografie

http://www.scrigroup.com/didactica-pedagogie/gradinita/Strategii-didactice-specifice-14375.php

https://www.samdam.ro/blog/2016/09/19/imprimarea-digitala-cea-mai-spectaculoasa-tehnica-de-personalizare-a-textilelor/

Ce este un print pe pânză?

Anexe

Data: 15.04.2019

Grupa: Mică – „Stelutele”

Grădinița: Grădinița cu Program Prelungit Nr. 28, Baia Mare

Propunător: Monica PETROVAN

Tema anuală de studiu: „Cu ce și cum exprimăm ceea ce simțim?”

Tema săptămânii: „ Forme și culori”

Tema activității: „Ne jucăm , ne bucurăm!”

Forma de realizare: Activitate integrată: Activități de dezvoltare personală ADP + Activități pe domenii experiențiale ADE (Activitate matematică – joc logic + Activitate artistico-plastică –pictură) + Jocuri și activități liber alese ALA1 (Știință, Construcții, Joc de masă) + Jocuri și activități liber alese ALA2 (joc distractiv)

Tipul activității consolidare

ADP: ÎNTÂLNIREA DE DIMINEAȚĂ: SALUTUL: „Bună dimineața, copii veseli!”

PREZENȚA: „ Îmi pun steluta la semn !”

CALENDARUL NATURII: data, ziua, anotimpul, starea vremii

ȘTIREA ZILEI: „Azi ne vom juca cu formele geometrice”

ÎMPĂRTĂȘIREA: „Astăzi sunt vesel/trist…”

RUTINE:„ Folosesc corect materialele de lucru ”(deprinderea de a utiliza corespunzator materialele puse la dispozitie)

TRANZIȚII: „Atentie! Start!”- joc de miscare, „Cercul mare și frumos”- joc de mișcare.

ALA1:

Știință: „ Sortare – obiecte” (după formă)

Construcții: „Cutie ”

Joc de masă: „Tabloul umbrelor ”

„ Figuri geometrice ”- contur cu nasturi

ALA 2: „ Așază repede și bine! ”- joc distractiv

ADE:

Domeniul Științe: „ Fiecare forma la casuța ei ” – joc logico – matematic

Domeniul Estetic și Creativ: „Rochițe și tricouri” (decorare prin tehnica ștampilării – forme geometrice)

SCOP:

Consolidarea cunoștințelor privind denumirea formelor geometrice: cerc, pătrat, triunghi, după criteriile: formă, mărime și culoare, respectiv a unor tehnici artistico-plastice învățate.

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

să recunoască formele geometrice: cerc, pătrat, triunghi, în cadrul jocului,

denumindu-le corect;

să analizeze piesa geometrică, precizând atributele: formă și culoare;

să decoreze prin tehnica ștampilării rochița, respectiv tricoul;

STRATEGII DIDACTICE:

Metode și procedee: conversația, demonstrația, explicația, expunerea, învățarea prin descoperire, exercițiul, jocul, analiza, munca individuală, munca în echipă, tehnica blazonului;

Mijloace didactice: calculator, boxe;

Material didactic: ecusoane cu forme geometrice, căsuțe reprezentând figurile geometrice: cerc, pătrat , triunghi; cutie carton, forme geometrice de dimensiuni diferite confecționate din carton colorat, jetoane din carton , nasturi, tablouri cu umbrele formelor geometrice, boluri, seturi construcții: plasticon, rochițe și tricouri confecționate din carton (A3), ștampile din burete, respectiv radieră în formă de pătrat, cerc, triunghi; acrilic, tempera, șervețele umede, farfurii din plastic, pahare colorate din carton, tricouri albe – reprezentate fiecare de o formă geometrică din cele amintite mai sus; planșă- reprezentând Blazonul formelor geometrice, tablă magnetică, patafix, obiecte si jucarii, steluțe din carton colorat: alb și galben, medalii confecționate din carton, buline colorate.

Material bibliografic:

Breben, Silvia; Gongea, Elena; Ruiu, Georgeta; Fulga, Mihaela – “Metode interactive de grup” –ghid metodic, Editura Arves;

Lolica Tătaru, Adina Glava, Olga Chiș, ”Piramida cunoașterii – repere metodice în aplicarea curriculumului preșcolar” Editura Diamant, Pitești, 2014.

Durata: o oră și jumătate

SCENARIUL ZILEI

Activitatea debutează cu Întâlnirea de Dimineață.

Salutul are loc cu ajutorul următoarelor versuri: „Dimineața a sosit,/ La grădiniță am venit. /Mâinile le adunăm / Și frumos noi salutăm!”

Prezența și calendarul naturii: Fiecare copil iși va lua o steluță și o va așeza la semnul corespunzător, după care se completează calendarul naturii.

Împărtășirea cu ceilalți: copiii sunt invitați să-și exprime gândurile în legătură cu stările lor ( cum se simt).

Activitatea de grup: îi ajută pe copii să se învioreze.

Noutatea zilei: copiii discută despre tema săptămânii, despre cum au contribuit ei la realizarea acestei teme.

Discuțiile privind noutățile zilei sunt întrerupte de vizita unei fetițe, Antonia preocupată de faptul că ea nu cunoaște figurile geometrice deoarece ea a lipsit pentru un timp de la grădiniță. Copiii observă că rochița ei decorată cu forme geometrice este superbă. Fetița recunoaște acest lucru, dar se întristează deoarece ar dori să le ofere și colegilor ei o astfel de ținută , să le facă o surpriza, însă ar avea nevoie de ajutor. Și ne mai mărturisește un lucru: nu cunoaște prea bine nici culorile.

Educatoarea le propune copiilor să o învețe pe fetiță formele geometrice și astfel este inițiat jocul logico-matematic (DȘ) „ Fiecare formă la căsuța ei ”. După ce Antonia s-a jucat și ea cu formele geometrice este invitată să treacă pe la centrele deschise, unde copiii grupei mici îi vor demonstra cât de plăcut este să te joci cu formele geometrice. Astfel se face intuirea materialelor de lucru de la fiecare centru.

La centrul Știință, copiii vor sorta obiecte, după formă.

La Construcții, vor realiza cutii pentru forme geometrice cu ajutorul pieselor puse la dispoziție.

La Joc de masă, vor completa Tabloul umbrelor cu formele geometrice corespunzătoare și vor realiza forme geometrice așezând nasturi pe contur.

La Artă (DEC), vor decora cu forme geometrice prin tehnica ștampilării cu buretele, respectiv radierei rochițe și tricouri pentru a le oferi Antoniei. Pe un fond muzical plăcut, copiii încep să lucreze în centrele deschise. Acolo unde este nevoie, se oferă indicații și ajutor.

Împreună cu Antonia se vor analiza produsele realizate de copii în centrele de activitate. Pentru sprijinul acordat Antoniei, educatoarea oferă fiecarui copil un tricou cu o formă geometrică: cerc, pătrat sau triunghi. Copiii îmbracă tricourile încântați și astfel le propun jocul ”Fiecare la căsuța lui” (varianta III, complicarea jocului logico-matematic). Și pentru ca s-au așezat corect, copiii sunt invitați să extragă dintr-un bol o steluță (albă sau galbenă) care reprezintă biletul de intrare la jocul distractiv „ Așază repede și bine!” (concurs) . Pentru a ne demonstra că a învățat formele geometrice și culorile, Antonia va urmări cu ațenție parcursul copiilor. Copiii se împart în două echipe , urmând ca jocul să se desfășoare până când toți copiii de la ambele echipe vor parcurge traseul. Se va anunța echipa câștigătoare. Toți copiii vor primi recompense. (medalii)

În încheiere se formulează aprecieri colective și individuale cu privire la comportamentul și implicarea lor in activitate. Îi mulțumim Antoniei pentru prezență și sperăm că ajutorul nostru a fost o reușită.

Momente din cadrul activității „ Ne jucăm, ne bucurăm”

Data: 13.12.2016

Grupa: mijlocie

Nivel: I

Tema anuală de studiu: Când/cum și de ce se întâmplă?

Tema săptămânii: ”Pregătiri de sărbătoare”

Tema activității: ”Bradul”

Forma de realizare: activitate integrată de o zi: ADP+ADE+ALA

Componența activității: ÎNTÂLNIREA DE DIMINEAȚĂ

ADE: DȘ- OBSERVARE

DOS-ACTIVITATE PRACTICĂ

ALA1: BIBLIOTECĂ+ȘTIINȚĂ+CONSTRUCȚII

ALA2: DANS

Tipul activității: predare

Scopul activității: – asimilarea unor cunoștințe despre brad, pe baza observării directe și

valorificarea abilităților practice în vederea confecționării unor podoabe

pentru brad

Obiective operaționale:

să enumere cel puțin trei caracteristici ale bradului, identificându-le prin observare directă ;

să selecteze imagini cu aspecte despre brad, aranjându-le pe panou, pe baza indicațiilor primite (jurnalul grafic)

să realizeze podoabe pentru brad, utilizând următoarele tehnici: înșirare și lipire;

să execute corect dansul ”Fulgilor de nea”, respectând coregrafia acestuia ;

Strategii didactice:

Metode: conversația euristică, demonstrația, munca individuală, povestirea,

explicația, jurnalul grafic, metoda piramidei, învățarea prin descoperire

Mijloace: cd, calculator, boxe;

Materiale: calendarul naturii, planșe, imagini cu brazi, ecusoane (steluțe, șosetă, brad,

glob) , brad natural în ghiveci, brazi tridimensionali din carton colorat, cutie

cadou, podoabe confecționate din hârtie cartonată, șnur plastic, mărgele

colorate, steluțe, brazi, buline, clopoței, fulgi pentru decorat

(decupaje- material mărunt), pătrate din plastic, șervețele umede, lipici,

patafix, jetoane cartonate cu imagini reprezentative despre brad, planșă

mare cu jurnalul grafic, hârtie decorativă, coli gumate autocolante

recompense, etichete cu numele copiilor.

Forme de organizare: frontal, individual, în perechi

Bibliografie:

Adina Glava, Lolica Tătaru, Olga Chiș, ( coord.) Vasile Chiș, referent științific: prof. Univ. Dr, ( 2014). Piramida cunoașterii, repere metodice în aplicarea curriculumului preșcolar, Editura Diamant , Pitești.

Silvia Breben, Elena Gongea, Georgeta Ruiu,Mihaela Fulga. (2002) Metode interactive de grup-ghid metodic, Editura Arves.

Varzari E., Taiban M., Manasia V., Gheorghian E. (1974) Cunoașterea mediului înconjurător și dezvoltarea vorbirii, Editura didactică și pedagogică, București.

Durata: doua ore

Scenariul activității

Copiii intră în sala de grupă și se așează în semicerc pentru a putea stabili fiecare un contact vizual cu toți membri grupei. Se va desfășura Întâlnirea de dimineață cu momentele aferente.

Se va purta o scurtă discuție, despre cum am putea să protejăm brazii (să cumpărăm un brad în ghiveci sau unul artificial), stimulând copiii să verbalizeze soluții cu privire la acest fapt. ”Protejând brazii, ne protejăm sănătatea”.

Interesul copiilor pentru activitate se va realiza cu ajutorul unei cutii surpriză, însoțită de o scrisoare care va fi motivația întregii zile. Educatoarea citește scrisoarea. Spiridușul, un ajutor al lui Moș Crăciun, are o surpriză pentru copii și este sigur că o să fie încântați.

Copiii sunt invitați la ” Cursa printre brazi” moment de mișcare și bună dispoziție. Educatoarea descoperă bradul natural din grupă și astfel începe activitatea de observare. Copiii privesc cu atenție bradul și îl analizează. Se stabilește locul unde trăiește bradul (în pădure). Se identifică pe rând părțile componente ale bradului (rădăcină, tulpină (trunchi), frunze-în formă de ace care alcătuiesc coroana). Copiii repetă părțile componente, concomitent cu localizarea acestora.

Se identifică ramurile, forma frunzelor și floarea bradului numită con. Se discută despre foloasele bradului, modalitățile de îngrijire a brazilor și despre protejarea acestora, care contribuie de fapt la sănătatea noastră, a tuturor. Pentru fixare și sistematizare copiii completează o planșă ”Ce știi despre brad?”, cu jetoane ilustrând aspecte despre brad.

Și pentru că se apropie sărbătoarea Crăciunului, educatoarea le propune copiilor să confecționeze câteva podoabe pentru brad.

Pe versurile poeziei ”Bradul” copiii sunt îndrumați spre atelierele de creație. Repartizarea pe ateliere, se realizează, în funcție de ecusonul primit. La Artă (DOS: ”Podoabe pentru brad”) copiii vor realiza ghirlande prin înșirare de mărgele și vor decora șosete, îngerași și brazi prin lipire. La Știință vor așeza pe brad atâtea globuri, cât indică cifrele din buzunarele bradului, respectând culoarea ilustrată ( metoda piramidei, forma de organizare – perechi). La Bibliotecă vor răsfoi atlase, enciclopedii și cărți despre brazi. La Construcții vor realiza suport pentru brad cu ajutorul pătratelor din plastic.

După finalizarea activității ,produsele realizate vor fi asezate pe brad, spre entuziasmul copiilor și în mod sigur și al spiridușului, care, ne privește pe furiș de la fereastră.

Activitatea se încheie cu hora copiilor în jurul bradului , intonând cântecul ”O, brad frumos!” (ALA2) și intrăm astfel în atmosfera de sărbătoare, mulțumindu-i spiridușului pentru surpriza plăcută.

Lucrări realizate de copiii preșcolari, participări la concursuri de creație plastică