Stadiul actual al cercetărilor în domeniul temei [303613]

Universitatea Politehnica Timișoara

RAPORT 2

[anonimizat] – Doctorat

An universitar 2019/2020

Doctorand: [anonimizat]. ANDA CRISTESCU

Domeniul de doctorat: Construcții Civile și Instalații

1. Conducător de doctorat Prof. dr. ing. TEODOR EUGEN MAN

2. Membru al comisiei de îndrumare Prof. dr. ing. ADRIAN CIUTINĂ

3. Membru al comisiei de îndrumare Șef lucrări dr. ing. ROBERT BEILICI

4. Membru al comisiei de îndrumare Șef lucrări dr. ing. OCTAVIAN ROMAN

Capitolul I. PROIECTAREA, [anonimizat]: cladirea A (S+P+20E)-

Prezenta lucrare se referă la excavații cu adâncimi mai mari de 3,00 m, [anonimizat]. Va fi considerată adâncă și acea incintă care are numai parțial excavații mai mari de 3,00 m.

SURSE DE RISC ASOCIATE CU REALIZAREA EXCAVATIILOR ADANCI IN ZONE URBANE

Există numeroase surse de risc (pericole) [anonimizat], pentru ca eventualele costuri suplimentare să fie minime.

1.1. [anonimizat]. Un contur neregulat și dimensiuni mari în plan ale excavației sporesc complexitatea sistemului de susțineri. [anonimizat] a [anonimizat].

Planimetria cladirii A din cadrul dezoltarii ISHO Living: planul este compact. [anonimizat], cu latura lunga de aproximativ 55m. [anonimizat] 5, [anonimizat], [anonimizat] 40m, orientata catre raul Bega.

Volumetria cladirii: [anonimizat] – corp A1, care gazduieste locuirea si are o [anonimizat] 20 [anonimizat] A2, care se opreste la etajul 4 si gazduieste birouri si zona de agrement. [anonimizat], in care exista spatii comerciale in legatura cu dala urbana si zonele pietonale.

1.2. [anonimizat], absența unui strat impermeabil în care să poată pătrunde un eventual perete etanș de sustinere a excavației, etc

Prin folosirea procedeului Compaction grouting se obtine o crestere in densitate a pamantului moale sau a celui aflat in stare afanata. [1] Tehnica procedeului compaction grouting consta in injectarea sub presiune a [anonimizat]. Amestecul este proiectat astfel incat sa nu patrunda in porii pamantului sau sa se amestece cu pamantul. Amestecul ramane intr-o [anonimizat]rica, care deplaseaza particulele pamantului, avand astfel un efect de compactare asupra masivului de pamant.

Principalul efect al stabilizarii terenului de fundare consta in cresterea rezistentei la forfecare a pamantului, ceea ce conduce la obtinerea unei capacitati portante superioare, respectiv la posibilitatea sustinerii unor incarcari mai mari. Pe langa cresterea rezistentei, procedeul de stabilizare are efecte si asupra permeabilitatii pamantului in sensul micsorarii ei, ceea ce inseamna o stabilizare a variatiilor de volum. Odata cu scaderea permeabilitatii scade si gradul de compresibilitate al pamantului oferind, astfel, o siguranta mai mare constructiilor amplasate pe astfel de terenuri [2].

Stabilirea categoriei geotehnice in care se incadreaza lucrarea s-a facut la solicitarea beneficiarului printr-un studiu geotehnic de detaliu respectand cerintele normativului NP 074-2014 "Normativ privind documentațiile geotehnice pentru construcții" [3]. Tinand seama de: conditiile de teren, apa subterana, categoria de importanta a constructiei, vecinatati, zona seismica a rezultat incadrarea lucrarii in categoria geotehnica 3 – risc geotehnic major.

Nivelul apei subterane s-a considerat orizontal pe zona amplasamentului la adâncimea de aproximativ 4,30 m (~+85,00 rMN) relativ la cota terenului natural. Se estimează că stratul acvifer poate avea fluctuații sezoniere de ±1,00 m, în funcție de volumul precipitațiilor și de condițiile locale (exfiltrațiile din rețelele hidroedilitare din zonă). Conform precizărilor din studiile geotehnice efectuate pe amplasament, în procesul de proiectare geotehnică, pentru starea limită UPL s-a considerat nivelul de calcul al apei subterane la cota -2,75 (+86,50 rMN) raportat la cota ±0,00 a construcției corpului A.

INFLUENȚA EXCAVAȚIEI ADÂNCI ASUPRA CONSTRUCȚIILOR ÎNVECINATE

Proiectantul excavației adânci va stabili mărimea, distribuția în plan și în adâncime a acestor deplasări prevăzând soluții tehnice și tehnologice astfel încât să nu fie influențate construcțiile învecinate. In acest caz, lipsa unor constructiii invecintate a dus la o incadrarea a lucrarii intr-o zona fara riscuri, usurand din acest punct de vedere executia.

ETAPELE REALIZARII UNEI EXCAVAȚII ADÂNCI ÎN ZONE URBANE

Principalele etape ale realizării excavației adânci în zone urbane sunt:

proiectarea: stabilirea dimensiunilor în plan și adâncimii excavației, alegerea soluțiilor de excavare și de epuizment, evaluarea și limitarea deplasărilor terenului produse de excavație și de coborârea nivelului apei subterane;

execuția excavației: realizarea lucrărilor pregătitoare execuției lucrărilor de săpătură, trasarea pe teren, execuția lucrărilor de săpătură, protejarea lucrărilor de terasamente executate;

monitorizarea lucrărilor incintei și a construcțiilor din zona adiacentă, de influență (urmărirea comportării în exploatare a incintelor adânci și a construcțiilor existente daca este cazul).

Realizarea unei excavații adânci în zone urbane presupune obținerea în prealabil de date și informații privind:

terenul de fundare;

condițiile meteo-climatice ale zonei;

amplasamentul și vecinătățile;

starea construcțiilor și utilităților aflate în zona de influență.

Dacă ar fi fost cazul, în funcție de condițiile de teren, soluția tehnică și procedeele de execuție propuse inițial ar fi fost modificate astfel să fie puse în siguranță construcțiile învecinate.

CARACTERIZAREA AMPLASAMENTULUI

4.1.Studiul geotehnic

Studiul geotehnic trebuie să precizeze cel putin următoarele elemente [4][5]:

succesiunea straturilor geologice care alcătuiesc terenul de fundare, inclusiv prezența umpluturilor și a deșeurilor;

prezența faliilor, golurilor carstice sau antropice sau a altor discontinuități;

parametrii fizici (pentru identificare si caracterizare) și mecanici (de rezistență și de deformabilitate) ai straturilor, influența prezentei apei asupra acestor proprietăți și variația în timp a acestora;

prezența pământurilor sensibile la umezire, pământurilor cu umflări și contracții mari sau a pământurilor lichefiabile;

încadrarea amplasamentului din punct de vedere al seismicității;

stabilitatea generală și locală a terenului;

agresivitatea chimică a terenului și a apei subterane;

posibilitătile de îmbunătățire a terenului (dacă este cazul);

inundabilitatea

regimul apelor subterane, stabilit prin:

măsurători privind nivelul, direcția de curgere, viteza și caracterul stratului acvifer (cu nivel liber sau sub presiune);

variațiile de nivel care se pot produce în timp;

testări (pompări și turnări) executate în foraje, pentru determinarea coeficienților de permeabilitate ai terenului (dacă este cazul);

măsurători în piezometre ale presiunii apei din porii pământului (dacă este cazul).

4.2. Studiul hidrologic

Cercetările hidrogeologice vor cuprinde următoarele lucrări, privind regimul apelor subterane :

măsurători privind nivelul apei subterane, direcția de curgere, viteza și caracterul stratului acvifer (cu nivel liber sau sub presiune) ;

testări (pompări și turnări) executate în foraje, pentru determinarea coeficienților de permeabilitate ai terenului (dacă este cazul);

măsurători în piezometre ale presiunii apei din porii pământului (dacă este cazul).

Stratificația de calcul recomandată in cazul terenului analizat este formată din șapte straturi reprezentative stabilite pe baza investigațiilor geotehnice realizate și pe baza rezultatelor in situ și de laborator realizate în iulie 2017, raportate la cota terenului ±0,00 a imobilelor +89,25 rMN.

In urma studiului geotehnic de detaliu a reiesit urmatoarea stratificație a terenului de pe amplasament:

Stratul 0 (-0,16 și -2,66): Umplutură eterogenă

Stratul I (-2,66 și -9,06): Complex argilos prăfos

Stratul II (-9,06 și -16,16): Complex nisipos

Stratul III (-16,16 și -20,66): Complex argilos

Stratul IV (-20,66 și -25,16): Complex nisipos prăfos

Stratul V (-25,16 și -35,36): Orizont argilos prăfos

Stratul VI (-35,36 și -38,36): Orizont nisipos

Stratul VII (-38,36 și -45,19): Complex argilos

Prin corelarea rezultatelor prezentate în cadrul studiului geotehnic emis în iulie 2017 si a studiul geotehnic de detaliu emis în data de 08.11.2017, precum și a încercărilor in situ, respectiv pe baza lucrărilor realizate în condiții similare de teren, dar și analizand datele cu privire la regimul de înălțime al viitoarei structuri (S+P+20E), conform documentelor puse la dispoziție de către beneficiar, se pot trage următoarele concluzii:

Valoarea de bază a presiunii convenționale (acceptabile) pentru Stratul I: Complex argilos prăfos întâlnit între cotele -2,66 și -9,06, aleasă pentru gruparea fundamentală în baza NP 112-04 este: p̅conv = 150 kPa [6].

Valorile indicate pentru presiunea convențională de bază corespund unei fundații având lățimea tălpii B=1 m și adâncimea de fundare față de nivelul terenului sistematizat Df=2 m.

Pentru valorile maxime ale presiunii de contact pe talpa fundației, cu considerarea excentricității încărcărilor, trebuie respectate condițiile:

pentru gruparea fundamentală de acțiuni: pmax ≤ 1,2pconv;

pentru gruparea specială de acțiuni: pmax ≤ 1,4pconv.

În urma calculului de interacțiune teren – structură, proiectantul geotehnician va alege soluția optimă de fundare.

4.3. Date privitoare la rețelele de utilități

Pentru întregul amplasament s-au indicat traseele eventualelor rețele de utilități existente aflate în funcțiune: apă potabilă, canalizare menajeră, canalizare pluvială, energie electrică, telecomunicații, gaze etc. Pentru conductele aflate în apropierea incintei, a fost verificata starea lor de etanșeitate.

Au fost culese informații și despre eventuale rețele de utilități abandonate.

Pentru aflarea poziției rețelelor s-a apelat la serviciile care administrează rețele de utilități din zona respectivă. În situatiile în care nu au existat informații certe, s-au efectuat sondaje pe întregul amplasament al incintei, în scopul depistării tuturor rețelelor de utilități existente.

Atunci când a fost necesară devierea unora dintre acestea, s-a cerut acordul administrațiilor respective. Lucrările de deviere a rețelelor de utilități s-au realizat în baza unor proiecte de specialitate.

PROIECTAREA EXCAVAȚIEI ADÂNCI

5.1. Stabilirea dimensiunilor si adancimii excavatiei

5.1.1. Dimensiunile în plan

La proiectarea excavației se vor respecta prescripțiile tehnice privitoare la diferitele tipuri de excavații: excavații taluzate în pământ natural, excavații taluzate în pământ ranforsat, excavații

verticale sprijinite sau cu elemente autoportante. Se va ține seama de eventuala ridicare a nivelului apei care conduce la creșterea împingerilor asupra peretelui excavației și la sporirea debitelor concentrate care pot afecta negativ stabilitatea generală [7].

Dimensiunile în plan ale excavației au derivat din tema dată de beneficiar, prin care s-a urmărit un grad cât mai ridicat de ocupare cu construcții a amplasamentului. Aria construita pentru cladirea A este de max 1250mp. Forma de trapez neregulat se poate observa din planul de subsol al cladirii.

Figura 1: Plan subsol

5.1.2. Stabilirea adâncimii excavației

Adâncimea excavației rezultă din numărul de niveluri subterane specificate prin tema de

proiectare a noii construcții și din soluția de fundare. Totuși, este necesar ca definitivarea acestei

adâncimi să se facă după cunoașterea condițiilor geotehnice și hidrogeologice de pe amplasament, în mod particular a nivelului și caracterului pânzelor de apă subterană interceptate în forajele de investigare a terenului de fundare.

Prin proiect se va stabili tehnologia de execuție a radierului noilor construcții, astfel încât să se realizeze fundarea construcțiilor la cotele din proiect.

Cladirea avand un singur nivel subteran (subsolul, cu rol de parcare ce doreste sa gazduiasca minim 98 de locuri de parcare) si tinand cont de particularitatile terenului reiesite din studiul geotehnic de detaliu, adancimea excavatiei a rezultat ca fiind necesara de -8.00 m fata de cota de sapatura, respectiv -8.58 m in zona pilotilor (cota inferioara a radierului fiind cu 8 cm mai sus).

Soluția de fundare adoptată pentru structura Corpului A este cea de fundare directă pe radierul cu grosimea de 80 cm corespunzător structurii subsolului (fără suprastructură) și structurii S+P+4E, respectiv cea de fundare indirectă pe piloți prin intermediul radierului cu grosime 150 cm corespunzător structurii S+P+20E. Piloții au diametrul 108 cm și fișa activă ~17 m.

Cotele inferioare ale radierului sunt -4,67 (+84,58 rMN) pentru radierul cu grosime 80 cm, respectiv -5,37 (+83,88 rMN) pentru radierul cu grosime 150 cm, exceptând zona bașelor tehnologice. Cota bazei piloților este ~-22,37 (+66,88 rMN).

Conform investigațiilor geotehnice realizate pe amplasament, cota de fundare a radierului general se află în stratul 2: „Complex argilos prăfos”, iar cota bazei piloților se regăsește în stratul 3: “Complex nisipos prăfos”.

Date referitoare la radierul general au fost puse la dispoziție de către proiectantul de structură.

5.2. Stabilirea soluției de excavare

În funcție de dimensiunile în plan și de adâncimea excavației, de condițiile geotehnice și

hidrogeologice și de vecinătăți, excavațiile adânci se pot realiza fără sprijinire (cu taluz) sau sprijinite.

Excavațiile locale pot fi executate cu pereți verticali temporari, autoportanți, pe adâncimi mai mici de 1,5 m acolo unde acestea nu sunt adiacente construcțiilor învecinate. Pentru excavațiile cu adâncimi de până la 3 m și care nu sunt adiacente structurilor învecinate (imobile, străzi, trotuare), pot fi considerate în mod preliminar următoarele pante [8]:

în pământuri necoezive și umpluturi, se poate realiza o pantă de 1:1 (adâncime / lățime taluz);

în argilă, se poate realiza o pantă care să nu depășească valoarea 2:1;

în praf și pământuri prăfoase, se poate realiza o pantă de 1,5:1.

Taluzurile excavațiilor temporare vor fi protejate în permanență cu folie de plastic (împotriva uscării și a erodării de către precipitații) și vor fi dimensionate în baza unui proiect de excavație verificat Af. (rezistenta si stabilitatea terenului de fundare).

Materialul excavat, respectiv niciun material de construcție nu se va depozita la o distanță în plan mai mică de 2 m de marginea excavației, dar minimum egală cu adâncimea excavației.

Dacă pe parcursul execuției săpăturilor sunt întâlnite alte categorii litologice decât cele descrise în capitolele anterioare sau alte elemente accidentale la cota de fundare, executantul va înștiința întocmitorul studiului geotehnic de detaliu.

Excavația incintei Corpului A pentru condiții de siguranță și stabilitate s-a realizat pe conturul laturilor de Nord, Est și Vest în taluz cu panta aproximativ 1:1, iar pe latura din Sud sub protecția unei sprijiniri berlineze.

Pentru definitivarea soluțiilor de fundare, de realizare și susținere a excavațiilor, proiectantul geotehnician va realiza calculul stabilității sistemului de sprijinire precum și al sistemului de fundare. Pentru aceste categorii de lucrări vor trebui întocmite proiecte de specialitate, verificate Af. De asemenea proiectul excavației adânci va trebui avizat de către expertul Af.

5.2.1. Excavații nesprijinite (taluzate)

Excavațiile taluzate pot fi avute în vedere doar în situațiile în care între limitele în plan ale

construcției pentru care este necesară excavația și conturul amplasamentului rămâne o zonă de teren suficient de mare pentru a se putea înscrie un taluz.

Soluția este indicată îndeosebi în situația în care nivelul apei subterane se află sub cota inferioară a săpăturii sau dacă se află deasupra acestei cote, atunci când volumul de apă acumulat prin pereții si baza excavației este redus și poate fi stăpânit fără riscuri.

Taluzurile excavației vor fi protejate în permanență cu folie din material plastic, în vederea împiedicării erodării sau a pierderii umidității pământului, fapt care ar afecta stabilitatea taluzurilor.

Folia va fi îndepărtata pe ploturi, înainte de realizarea umpluturii perimetrale.

Figura 2: Plan excavatie si trasare

A. Taluzuri în pământ natural

Prin proiectare se vor stabili pantele taluzurilor, înălțimea acestora, poziția și lățimea bermelor, sistemul de colectare și evacuare a apelor etc.

Avantajul soluției constă în simplitatea execuției, îndeosebi în cazurile în care nu sunt necesare epuizmente. Dezavantajul îl reprezintă volumele mai mari de terasamente.

În cazul prezenței apei subterane deasupra cotei de excavare, iar debitul de apă infiltrate devine considerabil, se recomandă să se prevadă un ecran de etanșare executat în spatele viitorului taluz. Ecranul poate fi realizat din palplanșe, panouri sau piloți secanți din beton, elemente subțiri, voal de etanșare etc.

B. Taluzuri în pământ ranforsat

C. Taluzuri în teren consolidate

5.2.2. Excavatii sprijinite (verticale)

Se disting două categorii principale de lucrări de sprijinire utilizate pentru realizarea în zone urbane de excavații adânci verticale: folosind elemente prefabricate sau pereți îngropați.

A. Sprijiniri folosind elemente prefabricate

Sprijinirile folosind elemente prefabricate sunt, de regulă, sprijiniri cu caracter temporar, urmărindu-se recuperarea și reutilizarea elementelor utilizate.

A.1. Sprijiniri cu dulapi, filate și șpraițuri

Un dezavantaj al utilizării acestui sistem, în cazul folosirii șpraițurilor înclinate, îl reprezintă faptul că reclamă o suprafață în plan relativ mare, care reduce din suprafața disponibilă pentru construcția definitivă [9].

A.2. Sprijiniri cu palplanșe

Palplanșele sunt elemente din lemn, din profile metalice sau din material plastic, introduse în teren prin batere sau vibrare pentru a forma un perete vertical impermeabil.

Utilizarea pereților din palplanșe este recomandată mai ales în situațiile în care nivelul apei subterane este situat deasupra cotei finale de excavare [10][11].

A.3. Sprijiniri în „sistem berlinez”

„Sistemul berlinez” constă în introducerea pe conturul peretelui, la distanțe care rezultă prin calcul, a unor elemente metalice cu profil dublu T, introduse sub cota finală de excavare.

Introducerea profilelor poate fi realizată prin batere sau în găuri de foraj betonate.

Pe măsura excavării, pe aripile profilelor metalice sau în spatele acestora sunt împănați dulapi orizontali din lemn.

Utilizarea „sistemului berlinez” se poate face în pământuri care posedă suficientă coeziune pentru a-și menține stabilitatea pe înălțimea de excavare corespunzătoare dulapilor ce se introduce și pe amplasamente în care nivelul apei subterane este situat sub cota finală de excavare, fie în mod natural, fie printr-o coborâre generală a acestui nivel.

În locul profilelor metalice se pot executa piloți forați, între care se execută o protecție a

terenului prin torcretare, cu sistemul de drenaj aferent.

Sistemul de sprijinire de tip "berlinez" in cazul santierului ISHO a fost instalat pe latura Sud a cladirii A, conform planșelor de detaliu ale proiectului.

Sistemul este alcătuit din profile metalice HEA180 S235 și dulapi de lemn cu o grosime minimă de 5 cm (poziția, precum și cotele de instalare ale profilelor metalice sunt prevăzute pe planșele de detaliu ale proiectului intocmit pentru executie).

Profilele HEA180 cu lungimea de 8 m la interax de 1,5 m au fost introduse în foraje până la cota +81,30 rMN, stabilita în proiect. Profilele HEA180 au fost solidarizate prin intermediul unei filate HEA180 amplasată la cota +89,03 rMN.

Forajele s-au executat până la cota +80,83 rMN și s-au umplut cu beton având clasa de rezistență C16/20 până la cota de fundare a radierelor generale ale Corpului A și Corpului U1, +84,58 rMN (deasupra nivelului betonului de egalizare).

Instalarea profilelor metalice s-a realizat de la cota terenului natural. Pe măsura avansării excavației, s-au dispus dulapi din lemn între profilele metalice conform planurilor de detaliu din proiect.

Betonul de egalizare din vecinătatea sprijinirii berlineze a fost turnat în ploturi de 6×6 m imediat după excavarea ultimilor 2 m ai tronsonului de pământ corespunzător plotului de beton de egalizare ce a urmat sa fie turnat, conform planșelor de detaliu ale proiectului. Excavarea ultimilor 2 m de pământ din vecinătatea sprijinirii berlineze, concomitent cu turnarea betonului de egalizare, s-a efectuat pe ploturi de maxim 6 m lățime, pe mai multe tronsoane simultan, dar nu învecinate, cu respectarea condiției de a nu fi afectata stabilitatea sprijinirii belineze. Continuarea excavației plotului adiacent s-a putut realiza numai după 24 ore de la turnarea plotului de beton de egalizare învecinat.

sau

Figura 3: Sprijinire berlineza, vedere in elevatie

sau

Figura 4: Sectiune berlineza

B. Sprijiniri cu pereți îngropați:

B.1.Pereți din panouri

Acești pereți pot fi din beton monolit (pereți mulați) sau din elemente prefabricate.

Pereții mulați sunt realizați prin turnarea în teren a betonului, după ce în prealabil a fost excavată, sub protecția noroiului bentonitic, o tranșee în care se introduce carcasa de armătură. Etanșeitatea rostului dintre panouri este asigurată prin elemente speciale.

Pereții îngropați din elemente prefabricate se obțin prin lansarea unor elemente prefabricate într-o tranșee, excavată sub protecție de noroi bentonitic, substituit apoi de noroi autoîntăritor sau excavată direct sub protecție de noroi autoîntăritor. Etanșeitatea este asigurată prin întărirea noroiului de foraj autoîntăritor și prin profile de material plastic introduse în rostul dintre elemente.

Dezavantajul utilizării panourilor prefabricate rezidă din greutatea mare ale elementelor care trebui introduse în tranșee și din dificultățile de amenajare a rostului.

B.2.Pereți din piloți forați

Pereții îngropați din piloți forați cu interspații sau dispuși tangenți se utilizează în amplasamente în care nu se impun condiții de impermeabilitate a peretelui [11][12].

Alegerea tipului de pilot se face în funcție de condițiile de teren, de nivelul apei subterane și de vecinătăți, utilizând metode de excavare continuă sau discontinuă, aplicând, acolo unde este

necesar, metode de susținere a pereților forajului.

Se vor realiza astfel, în principal, piloți forați în uscat și netubați, piloți forați sub noroi

bentonitic, piloți forați cu tubaj recuperabil sau piloți forați cu șnec continuu.

B.3. Ziduri de sprijin din placi de beton armat (pereti mulati)

Echilibrul zidului de sprijin este asigurat de greutatea proprie si de greutatea masivului de pamant care reazema pe talpa de fundatie.

Zidul propriu zis si talpa de fundatie sunt solicitate la incovoiere pe schema statica de consola.

Imbunatatirea stabilitatii de ansamblu fara sporirea greutatii proprii:

– ziduri de sprijin cu placi intermediare prin care se realizeaza reducerea impingerii orizontale;

– ziduri de sprijin ancorate pentru inaltimi mari si in conditiile in care masivul din spatele zidului permite ancorarea la distante acceptabile.

Pentru diminuarea presiunii apei din pamant, in spatele zidului de sprijin se prevede un sistem de drenaj, iar in zid se prevad goluri (barbacane) pentru scurgerea apei (figura de mai jos).

Figura 5: Drenare in spatele zidului de sprijin

5.3. Stabilirea susținerilor

În cazul excavațiilor adânci, se va studia necesitatea utilizării unui sistem de susținere a pereților îngropați pe măsura excavării, care se poate face în interior sau prin ancorare [13].

5.3.1 Susțineri interioare prin șpraițuire

Principalele elemente constructive care alcătuiesc sistemul prin șpraițuire sunt: filatele, dispuse perimetral (elemente încovoiate), șpraițurile (elemente comprimate) și popii, acolo unde

este necesară reducerea lungimii de flambaj a șpraițurilor.

La contactul cu peretele excavației, șpraițurile trebuie împănate sau precomprimate, astfel

încât să fie împiedicată deplasarea spre incintă a peretelui sprijinit.

Dezavantajul sistemului îl reprezintă aglomerarea incintei cu șpraițuri, contravântuiri, popi etc, ceea ce îngreunează excavarea și, în general, activitățile de construcție asociate lucrării

subterane.

5.3.2. Susțineri interioare prin planșee de beton armat

Tehnologia de susținere prin planșee de beton armat, cunoscută și sub denumirea de „metoda milaneză” sau „metoda de sus în jos”, implică turnarea la suprafața terenului a unui planșeu din beton armat în care se lasă goluri care vor servi ulterior la accesul lucrătorilor și echipamentelor, la evacuarea pământului și la ventilație.

5.3.3. Susțineri exterioare prin ancoraje în teren

Ancorajele în teren reprezintă elemente structurale capabile să transmită la un strat portant de pământ forțele de întindere care le sunt aplicate, prin intermediul unui bulb. Pot fi folosite sârme, toroane sau bare.

Alegerea sistemului de susținere prin ancoraje în teren depinde de numeroși parametri, între care:

adâncimea de excavare;

caracterul definitiv sau permanent al ancorei;

necesitatea efectuării în timp a unor intervenții la sistemul de ancoraj;

regimul apei subterane în momentul executării ancorajelor și ulterior, în faza de excavare;

natura terenului [14];

comportarea în timp a terenului [15];

deplasările maxime admisibile ale peretelui;

sensibilitatea construcțiilor învecinate la deformațiile terenului induse de excavația adâncă;

programul de execuție a lucrării subterane;

agresivitatea apei subterane;

amplasarea utilităților existente;

poziția fundațiilor și subsolurilor clădirilor învecinate;

existența autorizațiilor legale de a se executa ancoraje în teren în afara limitelor proprietății;

determinarea ancorajelor provizorii;

eventuala obligație de a scoate ancorajele de sub construcțiile învecinate, la cererea proprietarilor acestora.

5.4. Materiale, tehnologii si procedee folosite la stabilizarea terenurilor de fundare

Procesul de stabilizare consta in introducerea si amestecarea unor aditivi (agenti de stabilizare) in pamant, sub forma de pulbere sau sub forma de suspensie, cu scopul principal de a imbunatati stabilitatea de volum, rezistenta, permeabilitatea si durabilitatea pamantului.

Materiale folosite pentru stabilizarea terenului de fundare:

ciment

var

alte materiale folosite pentru stabilizarea terenurilor de fundare: cenusa zburatoare (cenusa de termocentrala).

Tehnologii si procedee folosite pentru stabilizarea terenurilor de fundare stabilizarea terenului prin intermediul pilotilor de mica adancime piloti de mica adancime (9-12 m adancime)[16].

5.5. Stabilirea soluției de epuizment

Prezența apei subterane pe amplasamentul excavației adânci reprezintă un factor de care

trebuie să se țină seama la proiectarea și execuția lucrării [17].

Scopul epuizmentului îl constituie îndepărtarea apei din excavație și asigurarea condițiilor de lucru în uscat.

Principalele metode prin care se asigură îndepărtarea apei subterane din excavațiile adânci sunt:

pomparea directă a apei care pătrunde prin pereții și fundul excavației;

coborârea generală a nivelului apei subterane, prin filtre aciculare sau puțuri filtre, realizate înainte de excavare;

realizarea unor bariere etanșe, care să împiedice apa subterană să pătrundă în excavație.

Alegerea metodei celei mai eficiente depinde de numeroși factori, dintre care: dimensiunile în plan și adâncimea excavației; grosimea și natura straturilor de pământ; mărimea presiunii apei în fiecare strat; prezența în vecinătate a unor clădiri și utilități; perioada de timp cât va rămâne deschisă excavația.

În cazul în care nivelul apei subterane este situat deasupra cotei inferioare a săpăturii, se va întocmi un Proiect de epuizmente, în care se vor detalia lucrările de dirijare, colectare și evacuare din incintă a apelor infiltrate și a apelor provenite din precipitații.

Programul de pompare se va întocmi înainte de începerea lucrărilor și se va adapta în perioada de execuție, funcție de necesități.

La alegerea și aplicarea metodei de epuizment, este necesară îndeplinirea unor condiții de

bază, precum [18]:

nivelul coborât al apei subterane trebuie să se afle în permanență sub control, pentru evitarea variațiilor care pot afecta atât stabilitatea excavației și continuitatea lucrărilor de construcție, cât și stabilitatea construcțiilor învecinate;

excavația trebuie să rămână în permanență stabilă, fără să se producă alunecări ale malurilor sau umflări excesive ale bazei;

când stratul purtător de apă este un pământ granular neuniform, el se poate comporta ca un filtru invers, capabil să prevină pierderea de pământ prin pompare; dacă acest lucru nu se întâmplă, în jurul puțului de descărcare trebuie realizat un filtru invers, pentru a împiedica antrenarea unor pământuri cum sunt prafurile nisipoase, nisipurile prăfoase și nisipurile fine;

instalația de pompare trebuie prevăzută cu capacități și surse de energie de rezervă;

In cazul dezvoltarii ISHO au fost executate 10 foraje cu diametrul de 700 mm tubat la adancimea de 12 m si 3 foraje cu diametrul de 700 mm tubat pana la adancimea de 16 m, echipate cu o tubulatura de 300 mm si cu pompe, menite sa functioneze in prima faza timp de 90 de zile.

Avand un subsol comun cu cladirea invecinata, U1 (cu regimul de inaltime S+P+4E), forajele au fost gandite / concepute sa deserveasca ambele cladiri (executia realizandu-se in paralel). Asftel ele au fost distribuite:

Figura 6: Ridicarea puturilor pentru epuzimente

Figura 7: Amplasarea forajelor de epuizment

2 foraje au fost inchise in radier.

Epuizment prin pompare directă

Apa infiltrată este colectată prin șanțuri sau drenuri și dirijată la un sistem de pompare amplasat într-o zonă special amenajată (bașă).

B. Coborârea generală a nivelului apei subterane

La coborârea generală a nivelului apei subterane în exteriorul excavației apare un dezavantaj, și anume faptul că presiunea efectivă crește cu mărimea wH, unde H este coborârea nivelului apei subterane în punctul considerat, iar w este greutatea volumică a apei. Creșterea greutătii pământului este însoțită de tasarea terenului, cu consecințe defavorabile asupra construcțiilor din zonă.

De asemenea, o durată îndelungată de menținere a nivelului scăzut al apei în zona adiacentă poate conduce la uscarea vegetației existente, cu efecte defavorabile asupra mediului înconjurător.

Acestea reprezintă surse de risc ale acestor soluții.

C. Bariere etanșe pentru prevenirea pătrunderii apei subterane în excavație

C.1. Bariere verticale

În cazul excavațiilor adânci în zone urbane, barierele verticale se realizează, de regulă, din pereți îngropați care trebuie să pătrundă cu partea terminală într-un strat de argilă practic impermeabil.

Atunci când stratul de argilă se află la adâncime mare, este indicată utilizarea de „pereți

compuși”, având la partea superioară dublul rol de rezistență și etanșare și o alcătuire în consecință, iar la partea inferioară, care asigură racordarea cu stratul de argilă, doar rol de etanșare.

În situații speciale, barierele verticale se pot realiza prin injectare, utilizându-se, în funcție de condițiile de teren, fie injectarea la presiuni normale de lapte de ciment sau de amestecuri argilă-ciment, fie injectarea cu suprapresiune (jet grouting). Uneori, barierele realizate prin injectare se plasează în spatele peretelui îngropat pentru a se evita astfel necesitatea unei coborâri generale a apei subterane, care poate produce tasări ale clădirilor din zonă.

C.2. Bariere orizontale

La grosimi mari ale stratului sau straturilor permeabile, când pereții verticali etanși (cu rol de bariere) nu pot atinge stratul impermeabil, se poate recurge la formarea unei bariere orizontale

care să închidă accesul apei prin baza excavației. În funcție de condițiile de teren, bariera orizontală se poate realiza prin injectare cu supra-presiune (jet grouting) sau prin injectare de argilă-ciment la presiuni normale. Uneori, barierele de grosime reduse realizate prin injectare se ancorează cu ajutorul unor micropiloți sau prin ancoraje verticale.

Procedeul jet grouting consta in adaugarea unui aditiv in pamant (de obicei ciment sau ciment-bentonita), sub inalta presiune, pentru a eroda si a amesteca pamantul cu aditivul.

Dacă sprijinirile taluzurilor incintei au un rol temporar, trebuie avut în vedere ca în exploatare noua construcție să asigure stabilitatea acestor taluze, construcția având rolul unui zid de sprijin ale cărui deplasări să fie sub mărimea celor admise de lucrările existente aflate în zona adiacentă.

EXECUȚIA EXCAVAȚIEI ADÂNCI

Execuția excavației reprezintă o etapă deosebit de importantă în procesul de realizare a noii construcții, care trebuie încadrată în planul general de execuție a structurii [19].

Etapele excavatiei:

Etapa 1:

1A executia forajelor;

1B montarea profilelor HEA 180/1,5 m ale sprijinirii berlineze si turnarea betonului simplu pentru incastrarea acestora.

Etapa 2:

2A excavarea pana la cota -3.10 (86.58 rMN) concomitant cu montarea dulapilor de lemn ai sprijinirii berlineze si turnarea mortarului M4 in spatele acestora;

2B montarea filatei HEA 180.

Etapa 3:

3A coborarea nivelului apei subterane pe suprafata viitoarei structuri;

3B realizarea excavatiei pana la cota finala cu pastrarea unei contrabanchete de pamant in dreptul sprijinirii berlineze.

Etapa 4:

excavarea contrabanchetei de pamant in dreptul sprijinirii berlineze concomitent cu turnarea betonului de egalizare in ploturi de maxim 6 m, continuarea montarii dulapilor de lemn ai sprijinirii berlineze si turnarea mortarului M4 in spatele acestora.

Etapa 5:

executia radierului din beton armat.

Etapa 6:

6A executia subsolului;

6B realizarea umpluturilor compactate in straturi elementare;

6C continuarea executiei suprastructurii concominent cu oprirea sistemului de epuizment.

Figura 8: Plan excavatie si trasare piloti cladirea A

LUCRĂRI DE MONITORIZARE

Monitorizarea va cuprinde, în toate cazurile, efectuarea de măsurători topometrice.

Prin proiect se vor stabili:

amplasarea reperelor de referință;

amplasarea punctelor de măsură;

programul de măsurători privind deplasările, fisurile, nivelul apei, debitele evacuate etc. și gradul de precizie al acestora, respectând normele tehnice specifice

Punctele de măsură vor fi amplasate astfel încât să fie stabile și accesibile pe toată perioada execuției lucrărilor.

Mărcile se vor amplasa atât pe elementele structurale (de exemplu perete îngropat) cât și pe constructii și teren, în limitele zonei adiacente a excavației.

Proiectul de monitorizare va cuprinde, în mod obligatoriu, și măsurarea cu mijloace adecvate a variației nivelului apei subterane în zona de influență a excavației.

Prin activitatea de monitorizare, în funcție de amploarea și durata lucrărilor precum și de

prezența construcțiilor în zona adiacentă, se vor urmări:

tasarea ecranului;

deplasarea ecranului la partea superioară;

deplasarea orizontală pe verticala ecranului;

deplasarea elementelor de susținere;

deplasarea orizontală pe verticală a terenului din exteriorul incintei;

deplasarea pe verticală a bazei excavației;

nivelul apei subterane față de baza excavației;

nivelul apei subterane în incintă și în zona adiacentă;

debite de apă evacuate;

sedimente antrenate.

Figura 9: Plan de amplasare lucrari de monitorizare geotehnica

Capitolul II. EXECUȚIA ȘI EXPLOATAREA ELEMENTELOR DE CONSTRUCȚII HIDROIZOLATE CU MATERIALE BITUMINOASE ȘI POLIMERICE

Materialele hidroizolante utilizate curent sunt: bitumurile, masele bituminoase preparate din bitumuri, materiale bituminoase în suluri.

Hidroizolații pe elementele de infrastructură

Aceste structuri hidroizolante se referă la elementele sau părțile de clădire aflate sub cota ± 0,00, respectiv:

fundații, socluri de fundații;

pardoseli;

subsoluri.

pentru   care   se   asigură   protecția  împotriva   factorilor  de   mediu, umiditatea pământului și sau a apelor cu sau fără presiune hidrostatică.

Hidroizolarea se realizează cu materiale hidroizolante în foi, bituminoase sau polimerice.

1.1 Hidroizolații la fundații, socluri, pardoseli

Sunt protecții hidrofuge realizate pe talpa fundațiilor de sub pereții clădirilor, la exteriorul soclurilor acestora sau sub pardoseli pentru protectia impotriva apelor provenite din infiltrații, umiditatea solului, stropiri și a fenomenului de capilaritate.

În cazuri speciale, hidroizolația de la fundații se va racorda cu hidroizolația verticală a soclului, iar în cazul pardoselilor așezate pe pământ, cu hidroizolația acestora sau cu stratul de rupere a capilarității [20].

1.2 Hidroizolații la subsoluri

Protecția hidrofugă a subsolurilor se realizează în următoarele cazuri:

împotriva apelor fără presiune unde pânza freatică cu nivel constant sau maxim este considerată la cel puțin 1,0 m sub betonul de egalizare, iar terenul de fundare este permeabil;

împotriva apelor cu presiune unde pungile de acumulare sau pânza freatică exercită presiune

asupra elementelor de construcție aflate sub nivelul terenului.

Structurile hidroizolante sunt concepute în mod curent în două sisteme:

cuvă exterioară;

cuvă interioară (cuvă în cuvă)

Hidroizolații pe elementele de suprastructură

Părțile de clădire, aflate deasupra cotei de referință ± 0,00, pentru care sunt necesare lucrări de izolare hidrofugă în vederea protecției acestora la acțiunea factorilor atmosferici, sunt:

acoperișurile de tip terasă sau în pantă;

aria balcoanelor și logiilor;

încăperile umede.

Cerințe și prevederi comune pentru hidroizolații

Cerințele de calitate ale unei suprafețe suport sunt:

netedă și curată;

cu deformații neglijabile sau situate în limitele maxim admise de standardele în vigoare;

rezistentă și cu bune posibilități de aderență.

Orice suprafață suport pentru hidroizolații, trebuie să fie corespunzător tratată (amorsată sau prevăzută cu alte sisteme de aderență și protecție) înainte de începerea aplicării straturilor din componența structurii hidroizolante.

Lucrările de hidroizolații trebuie executate numai la temperaturi de peste + 5°C; este interzisă execuția acestora pe timp de ploaie sau burniță, zăpadă sau vânt intens.

Suprafața suport pe care sunt aplicate structurile hidroizolante este definită în prezentul context :

de elementele de rezistență

propriu-zisa a clădirii (plane, verticale sau în pantă) sau de cele ce alcătuiesc sistemul termoizolant al acesteia.

Aplicarea pe suport a unei structuri hidroizolante se va face în următoarele variante:

simplu pozat cu fixare mecanică;

lipită în câmp continuu (lipirea se va realiza la cald sau la rece cu adezivi specifici, flacăra, aer cald sau prin autoaderență);

lipită în câmp continuu cu fixare mecanică suplimentară.

In funcție de categoria de importanță a clădirii, de caracteristicile fizico mecanice ale materialelor hidroizolante și de specificațiile de mediu, structura hidroizolantă constituită din materiale în foi va fi de tip monostrat, bistrat sau multistrat.

Lucrările de hidroizolații trebuie executate numai de specialiști pe respectivul domeniu și numai cu materiale agrementate tehnic [21].

Specificații particulare infrastructură

Pe talpa fundațiilor din beton simplu sau slab armat, sub nivelul cuzineților din beton armat din care pleacă sâmburii sau stâlpi de rezistență ai clădirii, structura hidroizoiantă orizontală se realizează pe toată lățimea acestora prin lipire în câmp continuu și pe o suprafață suport corespunzătoare condițiilor descrise în subcapitolul anterior.

La socluri, modalitatea de aplicare a unei structuri hidroizolante se va produce în aceleași condiții precizate pentru fundații, dar diferențiat pentru cazurile de clădire fără sau cu subsol:

la soclurile clădirilor fără subsol, se realizează o structură hidroizolantă verticală pe ambele părți ale acestora, racordată cu cea a fundației și a pardoselii;

la soclurile clădirilor cu subsol, structura hidroizolantă se va realiza numai pe partea exterioară a acestora (perete elevație), concomitent cu cea a pereților subsolului și racordată la cea a fundațiilor aferente.

La pardoseala amplasată pe pământ se va prevedea, funcție de condițiile cerute de beneficiar și cele din teren, o structură hidroizolantă orizontală astfel:

de tip strat de separare, simplu pozat peste stratul de pietriș ciuruit de rupere a capilarității;

de tip multistrat, lipit în câmp continuu pe o șapă din mortar de ciment în cazul pericolului apariției infiltrațiilor din pânza freatică.

In cazul subsolurilor, de regulă, structura hidroizolantă de calitate se execută pe elementul de rezistență din beton armat, dinspre exteriorul acestuia (cuvă exterioară).

Celelalte modalități (cuvă în cuvă sau semicuvă), vor fi adoptate în situații serios susținute de condițiile specifice sau speciale din teren.

Structura hidroizolantă din materiale în foi, se va executa prin lipire în câmp continuu și în cele mai multe situații ancorată suplimentar la partea ei superioară, suprafața protejată hidrofug trebuind să fie continuă și racordată corespunzător în diversele ei părți.

Pentru evitarea deteriorărilor structurii hidroizolante în timpul și pe zona executării umpluturilor, aceasta se va proteja printr-un sistem de acoperire (placare):

de tip greu (zidărie, elemente în plăci);

de tip ușor (folii speciale, tencuieli).

Rosturile și piesele de străpungere vor fi tratate special înainte de execuția structurii hidroizolante generale, în directă concordanță cu sistemul de racordare la aceasta și etapele cronologice necesare.

In cazuri speciale, hidroizolarea părților de infrastructură se asociază cu sisteme de drenare perimetrală a apelor din sol.

Hidroizolații la construcții subterane

Hidroizolațiile prevăzute la acest capitol se referă la protecția construcțiilor împotriva umidității pământului și a apelor cu sau fără presiune hidrostatică.

Proiectarea și execuția hidroizolațiilor cu materiale bituminoase se aplică în următoarele situatii:

în cazul terenurilor în care nu există pericol de infiltrare a produselor petroliere sau a altor soluții sau solvenți care pot afecta caracteristicile bitumului;

în cazul in care sunt mai avantajoase decât alte procedee ca: ridicarea nivelului inferior al construcției, utilizarea de betoane sau mortare impermeabile, impermeabilizarea terenului, prevederea de sisteme pentru drenare etc.

Proiectarea construcțiilor subterane se va face astfel încât să se asigure posibilitatea executarii

hidroizolației, ținându-se seama de următoarele:

forma construcției în plan și secțiune (sa fi pe cât posibil mai simplu), evitându-se denivelările subradierului;

construcția se va amplasă de regulă la minim 1,4 m de alte construcții sau elemente de construcție existente sau în curs de proiectare.

La alegerea tipului de hidroizolație (tencuială, vopsitorii, hidroizolație bituminoasă cu straturi

multiple) și a structurii hidroizolației, se va ține seama de următoarele criterii:

categoria de umezire admisibilă a suprafeței interioare a pereților, pardoselii sau radierului:

uscat – care admite numai pete izolate de umezeală pe maximum 1% din suprafața totală;

umed – care admite porțiuni de umezeală izolate fără apariția picăturilor de apă, pe o suprafață de maximum 20% din totalul suprafeței;

ud – care admite porțiuni de umezeală cu apariția picăturilor de apă pe maximum 20% din suprafața totală.

rezistența la fisurare a construcției după valoarea limită de calcul a deschiderii fisurilor – de regulă pentru hidroizolații prin vopsire sau tencuire:

cu deschiderea fisurilor până la 0,1 mm;

cu deschiderea fisurilor de la 0,1 la 0,2 mm;

cu deschiderea fisurilor de la 0,2 la 0,5 mm;

condițiile hidrotehnice și geologice în amplasamentul construcției (nivelul maxim al apelor freatice, posibilități de stagnare și acumulare în zonă de umplutură a apelor provenind din infiltrații sau precipitații), compoziția apelor;

acțiunea temperaturii și solicitărilor mecanice asupra hidroizolației (presiuni, eforturi tangențiale, vibrații);

Hidroizolații contra umidității pământului

Hidroizolațiile contra apei din stropiri sau pentru întreruperea capilarității: se prevăd sub pereții clădirilor, la soclurile exterioare ale clădirilor, sub pardoselile încăperilor situate pe pământ, precum și la pereții și pardoselile încăperilor ude sau cu spălări, ale construcțiilor industriale și a celor social-culturale (băi, spălătorii etc.).

Hidroizolația orizontală de sub pereții clădirilor se prevede pe toată grosimea peretelui la o înălțime de minimum 30 cm de cota trotuarului, alcătuită din două straturi de împâslitură bitumată tip IA 1100, IA 1000 sau carton bitumat CA 400, CA 333 lipite cu două straturi din mastic de bitum IB 70-95oC. Hidroizolația de sub pereți se va racorda cu hidroizolația verticală a soclului, iar în cazul pardoselilor peste cota 0,00 așezate pe pământ, cu hidroizolația acestora sau cu stratul de rupere a capilarității.

Hidroizolația exterioară a soclurilor clădirilor se va realiza cu o tencuială impermeabilă sau cu un strat de pânză sau țesătură bitumată (PA 55, PA 45, TSA 2000) și un strat de carton bitumat (CA 333, CA 400), protejate cu o tencuială armată cu plasă de rabiț, prelungită sub nivelul trotuarului.

Tencuiala impermeabilă sau protecția din tencuială armată va depăși cu minimum 5 cm nivelul hidroizolației de sub pereți.

Pardoseala încăperilor peste cota 0,00 amlasată pe pământ se prevede cu un strat de pietriș în vederea întreruperii capilarității. Pardoseala încăperilor ude și cu spălări, amplasate peste cota 0,00 se va prevedea pe un strat de hidroizolație bituminoasă din straturi multiple.

Hidroizolația pardoselii încăperilor se va ridica cu minimum 30 cm pe pereții și stâlpii interiori.

Hidroizolația pereților se va prevedea la încăperile expuse la stropit.

6.1 Hidroizolații contra apelor fără presiune

Hidroizolația contra apelor fără presiune se prevăd la radiere, pereți și planșeele construcțiilor parțial sau total îngropate situate deasupra nivelului pânzei freatice și fundate în teren grosime este de cel puțin 1,0 m sub betonul de egalizare. Aceste hidroizolații se prevăd împotriva umidității pământului și a apelor din precipitații ce nu se pot acumula și stagna în zona de umplutură.

Hidroizolația orizontală de la nivelul inferior se va aplica pe betonul de egalizare cu o șapă din mortar de ciment. La subsolurile construcțiilor de locuit și social-culturale, se admite înlocuirea hidroizolației orizontale cu un strat din pietriș așezat sub pardoseală, pentru întreruperea capilarității.

Hidroizolația verticală a pereților se va prevedea de regulă a se aplica dinspre exterior, pe structura de rezistență rectificată prin tencuire și se va racorda cu hidroizolația orizontală pe zona supralărgită a betonului de egalizare.

6.2 Hidroizolații contra apelor cu presiune

Hidroizolațiile contra apelor cu presiune se prevăd la radiere, pereți și planșeele construcțiilor parțial sau total îngropate, în cazul prezenței apelor freatice sau acumulate din precipitații în zona de umplutură, dacă construcția este fundată în teren impermeabil sau cu permeabilitate redusă.

Condiții de execuție

Pentru lucrările de hidroizolare a construcțiilor subterane, la execuție se vor mai respecta următoarele:

coborârea și menținerea nivelului pânzei freatice la minimum 30 cm sub cota inferioară a radierului pe întreaga durată de execuție;

suprafețele suport trebuie să fie rigide și cu forme geometrice simple, iar scafele cu muchiile rotunjite cu raza de 5 cm;

la scafe și muchii, hidroizolația se va întări cu fâșii din pânze sau țesături bitumate de 50-100 cm lățime;

la rosturi și străpungeri se va întări cu straturi suplimentare din pânze sau țesături bitumate de minimum 50 cm lățime;

la hidroizolarea construcțiilor din spații închise, se recomandă ca stratul de amorsare să se execute cu emulsie de bitum, iar la execuția cu soluții bituminoase se vor lua măsuri de ventilare și paza contra incendiilor;

chiturile se vor aplica numai pe suprafețe uscate, emulsiile numai la temperatura suportului de minimum + 15C, masticul de bitum se va aplica numai cu temperatura de 160-180C în perioada de vara și cu 10-20C în plus în perioada de iarnă;

hidroizolația pe verticală la pereți se va începe de la scafe și se va executa complet pe construcție, până la înălțimea de maximum 2 m. În cazul înălțimilor mai mari, legătura cu tronsoanele superioare trebuie să se execute în trepte cu petreceri de minimum 10 cm.

Pe timp călduros și pe zonele expuse razelor solare, pentru preîntâmpinarea alunecării straturilor hidroizolatoare, hidroizolația se va executa în structură completă pe porțiuni, urmată imediat de execuția peretelui de protecție:

protecția hidroizolației verticale din zidărie de caramida plină de 6-12 cm grosime sau cu prefabricate din beton tipizate: se va executa cu rosturi verticale la 5 cm distanță.

la protecțiile din beton, armătura se va fixa cu distanțieri pentru a nu străpunge hidroizolația.

Verificarea calitatii lucrarilor de hidroizolatii

Lucrările de hidroizolații fiind lucrări ascunse, calitatea lor se va verifica împreună cu beneficiarul, pe măsura execuției lor, încheindu-se un proces verbal din care să rezulte că au fost respectate următoarele:

calitatea suportului – rigiditate, aderență, planeitate, umiditate, conform Ordin MCInd nr.

1024/D/11.11.1980;

calitatea materialelor hidroizolatoare;

poziționarea și ancorarea în beton a pieselor metalice de străpungere sau rost;

calitatea amorsajului și lipirea corectă a fiecărui strat al hidroizolației (suprapuneri, decalări și racordări);

etapele și succesiunea operațiilor;

strângerea flanșelor și platbandelor de strângere aferente străpungerilor și rosturilor;

executarea, în cazul bazinelor, a probei de umplere cu apă necesară consumării deformațiilor

verificării etanșeității la exfiltratii înainte de execuția hidroizolației pereților.

Dacă se consideră necesar, se va face și o verificare practică a execuției prin sondaj ca:

desfacerea în unele puncte a izolației pentru a se constata identitatea structurii cu proiectul;

verificarea izolației prin determinări de laborator pe probe prelevate din care să rezulte că materialele folosite au fost de calitate corespunzătoare, conform certificatelor de calitate și buletinelor de analize.

Hidroizolația se verifică vizual dacă îndeplinesc următoarele condiții:

straturile hidroizolației sunt lipite uniform și continuu cu mastic de bitum, fără zone nelipite;

panta către gurile de scurgere este conform proiectului, fără stagnări de apă;

este continuă și nu prezintă umflături;

racordarea cu elementele de străpungere, la rosturi și guri de scurgere, asigură o etanșare perfectă;

protecția este asigurată conform prevederilor din proiect;

protecția hidroizolației verticale la atice, reborduri, străpungeri etc., este aderentă și fără deplasări.

Se verifică lucrările de tinichigerie aferente hidroizolațiilor, dacă îndeplinesc următoarele condiții:

copertinele, șorțurile, paziile sunt bine ancorate și lipite sau cu falțuri corect executate care să asigure etanșarea și protecția hidroizolației;

jgheaburile sunt lipite etanș cu panta minimă pentru asigurarea scurgerii apelor, fără stagnare, iar burlanele bine fixate cu brățări, etanșe;

gurile de scurgere: dacă au gratar montat și functionează normal la turnarea apei în punctele cele mai înalte ale acoperișului.

Dacă se consideră necesar, la suprafețele mai mari de 20 , cu avizul scris al proiectantului de rezistență, se va face verificarea prin inundare cu apă de 2-4 cm grosime în punctele cele mai înalte, cu gurile de scurgere în prealabil înfundate. La aceasta probă, tavanul nu trebuie să prezinte umezeală după 72 ore de menținere a stratului de apă.

La construcții subterane, înainte de execuția peretelui de protecție și a umpluturii, se va verifica etanșeitatea timp de 72 ore prin oprirea epuismentului.

Întretinerea hidroizolatiilor

Măsuri de întreținere a hidroizolațiilor

La acoperișuri și construcții subterane, pentru bună funcționare a hidroizolației, beneficiarul trebuie să asigure o întreținere permanentă, pentru care se vor lua măsurile următoare [22]:

interzicerea spargerii hidroizolației sau a stratului de protecție pentru execuția ulterioară de străpungeri sau ancorări;

interzicerea depozitării de obiecte sau alte amenajări pe acoperișuri sau hidroizolații;

interzicerea așezării sau montării peste hidroizolații a obiectelor sau utilajelor cu temperaturi peste 40C, ori a se face focul sau deversări de lichide fierbinți;

interzicerea unei circulații mai intense decât permite stratul de protecție respectiv sau schimbării destinației acoperișului;

curățarea periodică se va face de cel puțin două ori pe an, la începutul primăverii și sfârșitul toamnei prin măturare umedă;

curățarea zăpezii și a gheții care pot înfunda jgheaburile și gurile de scurgere se va face cu atenție (cu lopeți de lemn), iar măturarea fără a se degrada hidroizolația sau protecția.

La construcții subterane și încăperi ude, beneficiarul trebuie să mai asigure menținerea integrității hidroizolației pe durata execuției protecției hidroizolației (șapa, perete de protecție) și a lucrărilor de construcții ulterioare execuției hidroizolației (armare, cofrare, betonare, etc.), luându-se și următoarele măsuri:

trotuarele vor fi menținute curate, cu panta spre exterior pentru scurgerea apelor, iar crăpăturile și rosturile mărite vor fi colmatate imediat cu mastic bituminos;

nu se vor face săpături lângă pereți care să înlăture împingerea pământului și nu se vor efectua lucrări lângă construcție fără avizul proiectantului;

nu se va schimba destinația încăperilor și nu se vor face amenajări fără avizul proiectantului.

Moduri de aplicare a hidroizolatiei

Prevederi privind modurile de aplicare a membranelor hidroizolante in structurii monostrat:

Aplicarea membranelor cu decalare longitudinala la Yi din lungime (L) – fig. l

Fig.I

Ap1icarca membranelor cu decalare longitudinala la'/, din lungime (L) – fig.2

Fig.2

suprapunerea a patru membrane este interzis; se va executa un decalaj intre suprapunerea capete1or membranelor de minim 0,5.

Aplicarca membranelor in structuri histrat – fig.3

Al doilea strat se va poza in acelas sens, cu decalare la :I:! din latimea membranei. La structurile in trei straturi decalarea se va face 1a '."3 din latimea membranei.

Fig.3

Aplicarea membranelor in structura bistrat (tristrat) cu pozare incrucisata este interzisa

Fig.4

Realizarea suprapunerilor:

Suprapunerile se vor realiza la distantele recomandate de producatorul de membrane (in unele cazuri aceste distante sunt marcate in lungul membranei);

Suprapunerile trebuie sudate de regula cu flacara (sau cu aer fierbinte) sau lipite cu mastic bituminos, aditivat, fierbinte. Se recomanda ca suprapunerile sa lie presate cu rola speciala (pe care nu adera bitumul );

Suprapunerile se vor executa conform detaliului cu decuparea coltului (dimensiunile

sunt exemplificative) – fig.5.

Fig.5

Aplicarea membranelor fara decalarca longitudinala (fig. 6; 7 si 8):

Accste sisteme pot fi utilizate numai la stucturile hidroizolante monostrat;

Aceste sisteme permit executia in cadenta rapidii (mai multe zone invecinate realizate de

echipe diferite):

Fig.6 sistem alaturat, cu fasie de acoperire pc linia de panta

Fig.7 Sistem alaturat, distantat, cu fasic de acoperire pc linia de panta 9

Fig.8 sistem decalat, cu fasie de acoperire perpendiculara pe linia de panta

Principii de rezolvare a detaliilor curente

11.1. Intersectia dintre planuri orizontal-vertical:

Cu strat suplimentar de intarire a muchiei ( exemplificare pentru hidroizolatie monostrat sau pentru ultimul strat la hidroizolatia bistrat) – fig.10:

.

Fig.10

Se utilizeaza pentru racord in lungimea de pozare a membranei de camp (racord longitudinal) la structurile hidroizolante aplicate pe suport in semiaderenta sau flotant, iar marginile sunt suprapuse pe minim 15 cm latime

Fara strat suplimentar de intarire – fig. 11

Fig.11

Se utilizeazii pentru racord la capatul de pozare a membranei de camp (racord transversal) la structurile hidroizolante aplicate pe suport semi-adiacent .

Fara strat suplimentar de intarire, cu scafa turnata sau prefabricata – fig.12

Fig.12

scafa prefabricata poate fi executata din diverse materiale care suporta lcrnpcralurilc 1naltc. nt.:ccsarc lipirii; scaf'a prclah1;cala \a f'i lipila pc suporl ( orizontal sau vertical) continuu sau in puncte (nu trchuic sa sc dcplasczc 􀈁i sa nu aiba luftrni rnaii fata de suport); scafa turnata nu este recomandata datorita imperfectiunilor de realizare pe suport in semiaderenta sau flotant, fa􀈂ia marginala, se lipeste in totala aderentf1 pe scaff1 plus pe rnmun IO cm iatime, pe suprafata orizontala si verticala

11.2. Hidroizolarca receptoarelor de evacuare a apelor (fig. l 3a, 13b, 13c):

Pregatire suport – fig. 13a:

Fig.13a

se recomanda area unei denivelari (din beton de panta sau termoizolatie) de minim I cm cu dimensiunile in plan de 50 x 50 cm, centrata pe axul receptorului

Hidroizolare receptor- fig.13b

Fig.13b

Hidroizolatie monostrat (bistrat) aplicata pe suport rigid – fig. 13c; gulerul receptorului (g) se aplica intre doua straturi suplimentare de intarire ( s)

Fig.13c

Prevederi privind exploatarea

12.1.Verificari periodice

Hidroizolatiile aparente, accesibile, se vor verifica anual, de regula, la inceputul verii.

Verificarile vor urmari:

Depuneri, aglomerari de materiale pulverulente sau vegetale;

Degradari ale elementelor de protectie si asigurare (copertine, glalfuri, tencuieli, elemente de fixare mccanica, etc.);

Degradari ale hidroizolatici (alunecari, desprinderi, exfolieri, etc.);

Alterari ale sistemelor de protectie (pietris, dale, pelicule);

Integritatea si functionalitatea receptoarelor pluviale (ancoraje, ventilatii, etc.).

12.2.Intretinerea

Lucrarile de intrefinere se vor face ori de cate ori este necesar;

Lucrarilc de intrctinere se recomanda sa se faca, astfel:

la hidroizolatii sub 10 ani vechime: o data la 2-3 ani;

la hidroizolatii intre 10 si 15 ani vechime: minim o data la 2 ani;

la hidroizolatii peste 15 ani: anual.

Conditii privind verificarea calitatii si urmarirea comportarii in timp

Se vor respecta prevederile NP 040-2002 ,,NORMATTV PRIVIND PROTECTAREA, EXECUTAREA SI EXPLOATAREA HTDROIZOLATIILOR LA CLADIRI": cap.9 ,,Conditii privind verificarea calitafii si cap.9.2. ,,Urmarirea comportarii in exploatare".

Urmarirea comportarii in timp a hidroizolatiei se face in conformitate cu P130-1999-,,Normativ privind unnarirea comportarii in timp a constructiilor" care prevede:

stabilirea, de catre proiectant sau expert, a categoriei de urmarire, perioadele la care se realizeaza, precum si metodologia de efectuare a acestora, in functie de categoria de importanta a construciilor si se consemneaza in jumalul evenimentelor care va fi pastrat in Cartea Tehnica a constructiei;

obligatiile si raspunderile privind urmarirea comportarii constructiilor revin investitorilor, proprietarilor, proiectantilor, executantilor, utilizatorilor, administratorilor, responsabililor cu urmariea si inspectia lor;

urmarirea curenta a comportarii se efectueaza in conformitate cu instruciunile de urmarire curenta prevazute in proiectele de executie;

Urmarirea speciala se efectueaza la constructii de importanta deosebita sau exceptionala, cu evolutie periculoasa sau la cererea ISC, a proprictarului sau organelor de specialitate; urmarirea se efectueaza pc baza unui proiect de urmarire speciala.

Caz particular ISHO

Tipuri de hidroizolatii folosite la subsolul clădirilor inaintea realizarii umpluturilor

1.Hidroizolatii temporare la elemente verticale

Se folosesc in cazul hidroizolatiilor temporare pentru clădirile în vecinatatea carora urmeaza sa se construiasca alte clădiri. In momentul finalizarii noilor constructii invecinate, aceste hidroizolatii temporare vor fi inlocuite ulterior cu hidroizolatii definitive.

Poza 1

Poza 2

2. Hidroizolatii permanente Armodillo elemente verticale

Membrana Armodillo este o membrana cu functii integrate pentru protectia si drenarea sistemului hidroizolant care rezolva concomitent impermeabilizarea si drenajul cu un singur produs si totodata nu necesita strat de protectie.

Armodillo este o membrana fabricata dintr-un compus cu “faza inversa” ce contine bitum distilat, selectat pentru uz industrial, avand un continut ridicat de polimeri elastomerici si plastomerici la care polimerii in care este dispersat bitumul formeaza cel mai consistent ingredient. Membrana este ranforsata cu o tesatura poliesterica netesuta rezistenta la perforare si sfasiere, avand o elongatie ridicata la rupere.

Fata superioara a membranei este amprentata cu crampoane din polimer-bitum elastice si rezistente care protejeaza membrana la perforare pe durata umpluturilor si formeaza in acelasi timp o retea eficienta de drenaj care permite drenarea rapida a apei catre sistemele perimetrale de drenaj, stopand baltirile periculoase de apa.

Membrana se aplica cu flacara, la fel ca orice membrana bituminoasa, pe suport amorsat cu amorsa Indever. Membranele se suprapun si se lipesc pe lungime de-a lungul suprapunerilor in timp ce capetele se etanseaza, fara suprapunere, prin lipirea pe fasii de membrana ranforsata cu tesatura poliesterica, cu latimea de 14 cm, lipite anterior de-a lungul peretelui. Detaliile complexe si rosturile se vor realiza cu membrana bituminoasa din gama TESTUDO.

Poza 3

Poza 4

Poza 5: astupare gol macara

Compactarea straturilor de umpluturi lângă clădirea A după realizarea hidroizolatiilor permanente:

Poza 6

Poza 7

Poza 8

3. Hidroizolatii pentru fundatii (radier) cu membrane VOLTEX

Membrana VOLTEX se instalează pe suportul pregatit în mod corespunzator cu geotextilul gri închis (țesut) către aplicator, pentru a asigura încastrarea membranei în beton. Marginile adiacente se suprapun minimum 10 cm, iar capetele fâșiilor de membrană se decalează minim 300 mm.[23]

Prezenta procedura are drept scop prezentarea modului de lucru privind executia hidroizolatiei de tip cuva etansa cu sistemul Voltex si realizarea impermeabilizarii bazinului de apa.

VOLTEX este un compozit hidroizolator deosebit de eficient ce consta din doua geotextile de polipropilena si bentonite de sodiu. Cele doua geotextile sunt interconectate printr-un proces de poansonare patentat ce incapsuleaza si confineaza stratul de bentonita granulara, avand ca scop:

Mentinerea unei grosimi uniforma a stratului de bentonita

Realizarea unei retele de micro-filamente care sa se incastreze in betonul proaspat, asigurand astfel contactul intim si rezistent la beton, blocand migratia apei intre membrana si suportul din beton

minimalizarea pierderilor de bentonita pe timpul manipularii inainte si in timpul instalarii

sporirea rezistentei la prehidratare pe durate mai mari de timp mentinandu-si proprietatile

asigurarea rezistentei la traficul de santier fara a se deteriora

Figura 14

Instalarea membranei VOLTEX (figura 14) este rapida si usoara. Se desfasoara pe suport si apoi se fixeaza mecanic. VOLTEX se poate instala pe beton proaspat turnat, in aproape orice conditii atmosferice, fara a fi nevoie de primeri sau adezivi. VOLTEX se croieste cu usurinta pentru etansarea colturilor sau in jurul penetratiilor. Rezultatul va fi intotdeauna o membrana continua care se autoetanseaza.

Bentonita sodica din membrana VOLTEX este incapsulata uniform intre doua geotextile de inalta rezistenta, unul tesut si altul netesut. Tehnologia de ultima ora utilizata de CETCO interconecteaza prin intretesere geotextilele, prevenind deplasarea bentonitei inainte, in timpul si dupa instalare. Geotextilele asigura o protectie superioara la intemperii si la posibilele deteriorari accidentale in conditii de santier, fara a fi necesar un strat de protectie.

La turnarea betonului pe membrana VOLTEX se realizeaza o aderenta mecanica ferma prin intermediul geotextilului de inalta rezistenta. Testele de laborator independente realizate in conformitate cu ASTM D903 (mod.) (aderenta la beton prin smulgere) indica o valoare medie a aderentei de 2,6 kN/m. Legatura mecanica va mentine VOLTEX in contact permanent cu betonul, chiar daca apar tasari ale solului, prevenind astfel migrarea apei intre hidroizolatie si beton.

Membrana VOLTEX este proiectata pentru impermeabilizarea fundatiilor pe un suport pregatit corespunzator, fara a mai fi nevoie de sapa de protectie. Inerenta si flexibilitatea produsului permite o instalare usoara pe suprafete neregulate sau la incintele de la limitele de proprietate. VOLTEX se poate instala imediat dupa decofrare; nu mai este nevoie sa se astepte pana la intarirea betonului. Voltex realizeza un sistem de impermeabilizare activa. Diferenta intre impermebailizarea pasiva si cea activa cu membrane Voltex este ilustratata figura 15.

Figura 15

Substratul pe care se va aplica VOLTEX trebuie sa fie pregatit conform specificatiilor urmatoare: neted, fara goluri mari sau proeminente, fara obiecte taioase, pietre, bucati de moloz, care pot afecta integritatea membranei ca urmare a traficului de pe santier. Golurile si cavitatile ce depasesc diametrul de 20 mm, fisurile si rosturile se vor umple cu mortar de ciment, pasta hidroizolatoare BENTOSEAL sau pasta WATERSTOPPAGE (granule bentonita si apa), in scopul atingerii unui grad corespunzator de nivelare fata de suprafetele adiacente, urmarind configuratia substratului original din beton. Proeminentele ce depasesc 20 mm se vor indeparta pana la nivelul suprafetei. In general, suprafetele ondulate sunt acceptabile, nu insa si muchiile, bavurile exagerate, schimbarile bruste de nivel.

Membrana VOLTEX se instaleaza in contact intim cu substratul, urmarind cat mai strans configuratia suprafetei, fara a lasa goluri intre membrana si substrat.

– hidroizolatie berlineza

Poza 9

Poza 10

– hidroizolație sub radierul clădirilor

Poza 11

Poza 12

– hidroizolație sub radierul casei pompelor

Poza 13

Poza 14

– hidroizolație piloți forați

Figura 16

4.Protecția, curățarea și repararea membranei Voltex

4.1. Protecția membranei Voltex

Membrana Voltex are o constructie robusta si nu necesita strat de protectie. O sapa de protectie, ca in cazul membranelor bituminoase este complet neindicata. Producatorul CETCO NU recomanda si este impotriva aplicarii unui strat de beton de protectie peste Voltex. Constructia intretesuta a membranei Voltex va asigura o incapsularea mecanica in beton si prin urmare un contact intim cu acesta.

4.2. Curatarea membranei VOLTEX

Inainte de a incepe lucrarile de armare, se inspecteaza intreaga suprafata a membranei. Membrana trebuie sa fie curata, se indeparteaza toate resturile de materiale, ramasitele de moloz, ambalaje etc.

In cazul prehidratarii membranei, este posibila uscarea materialului cu aer astfel incat bentonita sa nu mai fie fluida si sa nu mai poate fi deplasata de sarcini concentrate. CETCO recomanda ca toata apa statatoare sa fie indepartata de pe material cat mai curand posibil, in cazul in care este imersata, in orice etapa a procesului de instalare.

4.3. Repararea membranei VOLTEX

Structura tristratificata a membranei Voltex asigura o rezistenta apreciabila la traficul normal de pe santier.[24] In practica insa, pot aparea deteriorari ce trebuie remediate. In acest scop, inainte de a incepe lucrarile de armare se inspecteaza intreaga suprafata a membranei, se identifica si se marcheaza eventualele zone deteriorate, urmarind cu precadere urmatoarele aspecte:

Daca geotextilele nu au fost separate, sfasiate, sau deteriorate in alt mod;

Daca intreteserea dintre geotextile nu a fost compromisa;

In cazul prehidratarii, se verifica daca nu raman urme adanci atunci cand se paseste pe membrane.

Suprapunerile sunt de minimum 100 mm, sunt intacte si nu sunt contaminate cu sedimente sau moloz.

Remedierea propriu-zisa consta in aplicarea si fixarea mecanica a unor petice/fasii de membrana Voltex care vor depasi minimum 100 mm zona deteriorata sau, dupa caz, utilizarea masticului bentontic BENTOSEAL ori a pastei din granule de bentonite WATERSTOPPAGE.

Capitolul III. PILOTI, IMBUNATATIREA TERENULUI DE FUNDARE, RADIER

Fundații Speciale

Imbunătățirea terenului de fundare

I F TUBAT

LOTI FORATI CFA

PILOTI FORATI CU POLIMERI

OTI PREFABRICATI

FUNDAȚII SPECIALE

1.1. PILOȚI FORAȚI

Pilotii forati pot fi:

PILOTI FORATI TUBAT

PILOTI FORATI CU BENTONITA

PILOTI FORATI CU POLIMERI

PILOTI FORATI CFA

PILOTI PREFEBRICATI

PILOTI OFFSHORE

Concept si caracteristici

Pilotii executati „in situ” constituie unul dintre sistemele clasice de fundare ce sa impun in cazul unei capacitati insuficiente a terenului de a prelua incarcarile transmise din structura.

Pilotii forati pot fi executati in orice tip de teren, avand diametre cuprinse 450 mm si 2500mm, la adancimi de pana la 70m.

Procedura de executie

Pentru realizarea unui pilot forat exista in general trei etape de executie:

Realizarea forajului

Lansarea carcasei de armatura

Betonarea

Tehnologiile de executie a pilotilor sunt:

Piloti forati in uscat

Piloti forati cu tubaj recuperabil sau nerecuperabil

Piloti realizati sub protectia noroiului de foraj (bentonita sau polimeri)

Piloti CFA (forati cu snec continuu)

Piloti offshore (forati sau Benotto)

Piloti prefabricati si precomprimati batuti

In functie de natura terenului, de nivelul apei subterane, de conditiile de amplasament si de cerintele proiectului, se poate alege solutia optima de executie din punct de vedere tehnico-economica.

Domenii de utilizare

Pilotii forati in situ sunt in general folositi pentru poduri, cladiri inalte si structuri industriale masive ce transmit catre fundatii incarcari din structura de mii de tone, lucrari executate in general in terenuri instabile sau dificile.

Pilotii pot fi folositi si ca lucrari de sprijiniri de maluri pentru excavatii adanci. In functie de caracteristicile terenului, acestia pot fi piloti secanti, tangenti sau interdistantati.

1.2. PERETI MULATI

Concept si caracteristici

Peretii mulati sunt elemente verticale de beton armat si se executa in tonsoane de pana la 7 metri lungime. Acesti pereti verticali ingropati se pot executa cu grosimi cuprinse intre 0.40 si 1.50 metri si adancimi de pana la 70 metri, oferind o solutie de sprijinire pentru excavatiile adanci si dificile din zonele urbane sau in cazurile in care apa subterana creeaza probleme.[25]

Procedura de executie

Pentru executia peretilor mulati sunt folosite cupe mecanice grele pe cablu cu greutati intre 5 si 23 de tone si deschideri cuprinse intre 2.60 si 4.20 metri. Executia unui panou de perete mulat cu cupa mecanica pe cablu se realizeaza pana la adancimea dorita cu ajutorul unei suspensii bentonitice. Acest fluid de foraj cu desitate variabila (si al carui principala componeneta este betonita) permit ca excavatiile sa fie finalizate cu precizie si sa nu declanseze surpari ale terenului din jur. Bentonita se introduce in excavatie cu ajutorul pompelor din rezervoarele amplasate in imediata apropiere.

Odata realizata excavatia unui panou de perete mulat se introduce carcasa de armatura prevazuta in planurile proiectului, ulterior urmand a se introduce betonul (utilizand la turnare palnie si tuburi de betonare). Betonarea se defasoara utilizand echipamentul de foraj sau alte echipamente auxiliare, iar lucrarile la urmatorul element pot incepe numai dupa terminarea panoului curent. Aceste etape se repeta succesiv pe tot perimetrul pana la finalizarea peretelui mulat.

.

A

S

Domenii de utilizare

Peretii Mulati sunt elemente ce pot fi folosite in diverse proiecte (structuri portante, pereti mulati structurali sau temporari ca ziduri de sprijin, etc) si reprezinta o solutie pentru diferite probleme ce pot sa apara la executia diferitelor tipuri de structuri subterane precum subsoluri, parcari subterane, magistrale de metrou, etc., pana la realizarea de impermeabilizari in baraje si diguri.

Trench Cutter

Trench Cutter este un sistem de foraj cu circulatie inversa, compus dintr-un cadru masiv de otel si doua roti dintate prinse la capatul inferior. Rotile se invart in directii opuse in jurul axelor orizontale, spargand terenul sub cutitele rotilor, amestecul de bentonita si bucati de teren dislocate fiind pompat din tronsonul de perete mulat intr-o instalatie complexa de denisipare.[26]

Utilizarea sistemului Trench Cutter:

la excavarea in terenuri cu roci dure

la pereti mulatii cu latimi si adancimi mari

la excavarea cu precizie ridicata

ÎMBUNĂTĂȚIREA TERENULUI DE FUNDARE

Imbunatatirea terenului de fundare se poate realiza prin:

COLOANE DE BALAST

DRENURI VERTICALE

INCLUZIUNI RIGIDE

COLOANE DE BALAST

Procedura de lucru:

Sistemele de consolidare si imbunatatire a terenului GEOPIER® reprezinta tehnologii alternative de fundare la solutiile traditionale de excavare si inlocuire a terenului de fundatie sau umpluturi structurale ce dureaza mult timp pentru a-si atinge eficienta. Aceste sisteme sunt rezultatul unei cercetari si dezvoltari continue pentru a oferi solutii eficiente de fundare si de control al tasarilor pentru terenuri coezive, moi si compresibile.

Sistemele GEOPIER® asigura o crestere semnificativa a capacitatii portante a terenului sau limiteaza tasarile provenite din incarcarile structurii constructiei. Acestea sunt realizate prin inlocuirea si/sau dislocuirea terenului in straturi succesive compactate de agregate (balast) folosind tehnologii brevetate speciale pentru a aplica o forta verticala de compactare, cu frecventa inalta si amplitudine scazuta de impact, obtinand astfel unghiuri de frecare interna mari (>50ș) si module de forfecare mai mari decat cele obtinute prin tehnologii clasice de realizare a coloanelelor de balast prin tehnici de vibrare.

Actiunea de compactare verticala mareste frecarea laterala si imbunatateste capacitatea si rezistenta la forfecare a terenului din jur, rezultand o supra-consolidare a terenului in jurul fiecarei coloane Geopier, care, impreuna cu rigiditatea ridicata a fiecarui element, asigura un control eficient al tasarilor.

Pentru terenuri moi si colapsabile unde frecarea laterala a coloanei de balast compactata nu este suficienta,  s-au dezvoltat solutii de incluziuni rigide ce prezinta module de forfecare foarte mari pentru controlul tasarilor folosind amestecuri de agregate si betoane.

In toate cazurile, coloanele de balast GEOPIER® fac posibila reducerea timpului de executie, fiind solutii rapide si sigure, realizate cu un control al calitatii ridicat. Rigiditatea coloanelelor si valorileor estimate ale tasarilor sunt evidentiate prin rezultatele obtinute la testele de incarcare statica efectuate in situ. Succesul sistemului este certificat prin mii de proiecte realizate in intreaga lume de mai bine de 30 de ani.

DRENURI VERTICALE

Concept si caracteristici

Drenurile verticale prefabricate au o sectiune rectangulara. Partea centrala este din plastic si serveste drept canal colector ce permite curgerea libera a apei. Acest nucleu este invelit intr-un tub filtrant subtire dintr-un material care actioneaza ca o bariera pentru a impiedica patrunderea de parti fine din terenul din jur in dren, permitand in acelasi timp trecerea apei.

Sistemele de drenaj vertical Wick Drains pot fi introduse in teren static sau dinamic. In terenuri foarte moi se poate utiliza introducerea drenurilor cu jet de apa sau foraj tubat.

INCLUZIUNI RIGIDE

COLOANE GEOPIER GEOCONCRETE®

Coloanele de tip Geopier GeoConcrete® (GCC) ofera o solutie eficienta pentru preluarea incarcarilor foarte mari din structura si au un control bun al tasarilor in locatii cu terenuri in care straturile coezive si organice slabe si compresibile sunt asezate pe un strat suport format din materiale foarte dense sau roci.

RADIERE GENERALE DE BETON ARMAT

3.1. Proiectarea radierelor de beton armat (alcătuire generală și domenii de aplicare)

Fundația de tip radier general reprezintă tipul de fundație directă, realizată ca un planșeu întors și care asigură o suprafață maximă de rezemare pe teren a construcției.

Fundațiile de tip radier se utilizează, de regulă, în următoarele situații:

terenuri cu rezistență scăzută care impun suprafețe mari ale tălpii fundațiilor;

terenuri dificile sau neomogene, cu risc de tasări diferențiale;

prezența apei subterane impune realizarea unei cuve etanșe;

elementele verticale (stâlpi, pereți) sunt dispuse la distanțe mici care fac dificilă realizarea (execuția) fundațiilor izolate sau continue;

radierul împreună cu elementele verticale structurale ale substructurii trebuie să realizeze o cutie rigidă și rezistentă;

cand construcțiile au înălțime mare care transmit încărcări importante la teren.

Radierul poate fi folosit și la construcții situate sub nivelul apei subterane. În acest caz subsolul împreună cu radierul realizează o cuvă etanșă.

Etanșarea cuvei se obține prin dispunerea hidroizolației la exteriorul radierului și a pereților perimetrali.

Radierul general se poate realiza în urmatoarele solutii constructive:

radier general tip dala groasa, în care elementele verticale (stâlpi sau pereti structurali) sunt rezemate direct pe acesta:

radier cu grosime constanta (fig. 1.1);

radier cu grosime variabila (fig. 1.2);

=> solutia poate fi adoptata în cazul unei constructii cu pereti structurali din beton armat care transfera eforturi sectionale importante într-o zona centrala a acestuia

radier general tip planseu ciuperca (fig.1.3);

radier tip placa si grinzi (drepte sau întoarse) dispuse pe una sau doua directii (fig. 1.4);

se recomanda alegerea înaltimii grinzii (hg) si a placii radierului (hr) conform relatiilor:

De obicei, grinzile au sectiune constanta. În cazul unor încarcari mari se pot realiza si grinzi cu vute.

radier tip placa cu vute (fig. 1.5);

radier casetat alcatuit din doua plansee solidarizate între ele prin intermediul unor grinzi dispuse pe doua directii (fig. 1.6).

3. 2. Elemente constructive si de proiectare

Radierul poate fi folosit si la constructii situate sub nivelul apei subterane (fig. 11.7). În acest caz subsolul împreuna cu radierul  realizeaza o cuva etansa. Etansarea cuvei se obtine prin dispunerea hidroizolatiei la exteriorul radierului si a peretilor perimetrali conform figurii 11.7.

De asemenea, suprafata interioara a peretilor structurali perimetrali se trateaza pentru a asigura impermeabilitatea necesara.

Proiectarea radierelor trebuie sa tina seama de compatibilitatea deformatiilor terenului cu cele ale elementelor structurale.

Calculul eforturilor sectionale (M, Q) în sectiunile caracteristice ale radierului se obtin de regula cu programe de calcul care permit modelarea fenomenului de interactiune fundatie-teren.

Daca în radier apar eforturi axiale de compresiune sau întindere ca efect al conlucrarii acestuia cu substructura, la dimensionarea sectiunilor de beton si armatura la moment încovoietor si forta taietoare se va considera si efectul acestora.

Figura 11.1 : Radier general tip dala groasa

Figura 11.2. Radier cu grosime variabila

Figura 11.3. Radier de tip planseu ciuperca

Figura 11.4. Radier tip placa si grinzi pe doua directii

a – radier tip placa si grinzi intoarse ; b – radier tip placa si grinzi drepte

Figura 11.5. Radier tip placa cu vute

Figura 11.6. Radier casetat

Figura 11.7

Armarea  radierelor se realizeaza cu retele orizontale de armatura dispuse pe fetele placii pentru preluarea momentelor pozitive si negative. De asemenea, este necesara si o armare pe zona centrala a placii pentru fenomenele de contractie.

Este posibil ca în zona lifturilor, înaltimea radierului sa se reduca, micsorându-se capacitatea betonului simplu la forta taietoare . În acest caz se pot prevedea local etrieri si armatura de bordaj a golurilor.

Procentele minime de armare pentru placa radierului sunt 0,15% pentru fiecare fata.

Înnadirea barelor se face prin petrecere sau prin sudare pentru barele cu diametre mari (Φ25.. Φ40).

Dimensionarea radierului se realizeaza în concordanta cu prevederile din reglementarea tehnica de referinta STAS 10107/0-90 [27].

Rosturile de turnare si masurile care trebuie prevazute în proiectare din punctul de vedere al rezistentei si tehnologiei de executie sunt reglementate in normativul NE 012-99 [28].

Calculul efortului de lunecare L în rost (fig. 11.8. a) se face cu relatia:

Dimensionarea armaturii de conectare în rost se face în concordanta cu prevederile din reglementarea tehnica de referinta STAS 10107/0-90.

a b c

Figura 11.8

Rezistenta la lunecare în planurile rosturilor de turnare se realizeaza prin armatura orizontala care traverseaza rostul si depinde de rugozitatea fetelor rosturilor.

Pentru realizarea acestor rosturi se foloseste o plasa de ciur amplasata  vertical la fata întrerupta a elementului si care este rigidizata pentru a rezista la împingerea betonului proaspat.

Prin pozitiile rosturilor de turnare se va asigura împartirea radierului în volume de beton pentru care pot fi asigurate conditiile optime si sigure pentru lucrarile de preparare a betonului, pentru transportul auto, turnarea si vibrarea acestuia în vederea realizarii monolitismului total, a continuitatii, precum si etanseitatea contra infiltrarii apelor freatice.

Turnarea betonului se va face continuu, în straturi orizontale de aproximativ 40cm grosime, iar intervalul de timp între turnarea a doua straturi suprapuse (pe întreaga suprafata a acestora) sa fie mai scurt decât durata prizei celor doua straturi suprapuse.

Turnarea betonului în volume prestabilite asigura consumarea practic totala într-un anumit interval de timp a deformatiilor din fenomenul de exotermie (degajarea de caldura din procesul chimic de hidratare a cimentului).

3.3. Calculul radierelor

În calculul radierelor trebuie luati în considerare numerosi factori între care cei mai importanti sunt rigiditatea si geometria radierului, marimea si distributia încarcarilor, caracteristicile de deformabilitate si de rezistenta ale terenului, etapele de executie. Calculul urmareste determinarea presiunilor de contact si a deformatiilor,  precum si a momentelor încovoietoare si fortelor taietoare.

În calcule, radierul poate fi considerat ca rigid sau flexibil. Principalele criterii de apreciere a rigiditatii relative a radierelor prin raport cu terenul de fundare sunt prezentate în continuare.

Pentru radierele generale având forma dreptunghiulara în plan (LxB) si grosimea uniforma (h) indicele de rigiditate se determina cu expresia:

Radierul poate fi considerat rigid daca este îndeplinita conditia:

În cazul radierelor încarcate de forte concentrate din stâlpi dispusi echidistant pe ambele directii, iar încarcarile din stâlpi nu difera cu mai mult de 20% între ele, se defineste un coeficient de flexibilitate, dupa cum urmeaza:

unde: bf si If  se definesc ca latimea, respectiv momentul de inertie ale unei fâsii de radier considerata a fi între mijloacele a doua deschideri consecutive între stâlpi (figura 11.9). Se remarca faptul ca bf este egal cu distanta dintre doua axe consecutive ale stâlpilor.

Figura 11.9. Impartirea radierului in fasii

Daca bf este mai mare decât 1.75/, atunci radierul poate fi considerat flexibil.

În cazul în care structura de rezistenta a constructiei este realizata din cadre (stâlpi si grinzi) si din pereti portanti (diafragme), iar fundatia este un radier general, se defineste rigiditatea relativa, KR, care permite evidentierea conlucrarii dintre structura, radier si terenul de fundare astfel:

unde:  reprezinta rigiditatea constructiei si a radierului.

Aceasta valoare se calculeaza cu ajutorul relatiei:

unde:    este rigiditatea radierului

este rigiditatea cadrelor

td si hd  sunt grosimea si respectiv înaltimea diafragmelor

Daca valoarea KR este mai mare de 0.5 atunci radierul poate fi considerat rigid.

3,3.1. Metode simplificate pentru calculul radierelor rigide

3.3.1.1. Metoda reducerii încarcarilor în centrul de greutate al radierului (figura 11.10)

Etapele de calcul sunt urmatoarele:

– se determina centrul de greutate al suprafetei radierului

– se determina presiunile pe talpa radierului cu relatia:

– se examineaza radierul ca un întreg pe fiecare dintre cele doua directii paralele cu axele x si y.

Figura 11.10

Forta taietoare totala (actionând în orice sectiune dusa prin radier) este egala cu suma aritmetica a tuturor încarcarilor si presiunilor de contact la stânga sectiunii considerate.

Momentul încovoietor total actionând în aceeasi sectiune este egal cu suma momentelor acelorasi încarcari si presiuni fata de sectiunea considerata.

Metoda nu permite determinarea distributiei fortei taietoare totale si momentului încovoietor total în lungul sectiunii. Se impune, în consecinta, introducerea unor simplificari.

3.3.1.2. Metoda împartirii radierului în fâsii de calcul (figura 11.9)

Atunci când încarcarile din stâlpi si distantele dintre stâlpi nu difera între ele cu mai mult de 20%, radierul poate fi împartit în fâsii de calcul independente. Fiecare fâsie de calcul este încarcata de fortele corespunzatoare stâlpilor ce reazema pe fâsia respectiva.

Se determina diagrama presiunilor de contact, admitându-se o lege de variatie liniara de tip Navier.

Desi pozitia rezultantei încarcarilor din stâlpi nu coincide cu pozitia centrului de greutate al rezultantei presiunilor de contact, valorile obtinute ale momentelor încovoietoare si fortelor taietoare în sectiunile semnificative pot fi folosite pentru armarea radierului.

3.3.2. Calculul radierelor pe mediu Winkler

Se folosesc metode de calcul pentru radierele rezemate pe un mediu discret alcatuit din resoarte independente de tip Winkler.

3.3.3. Calculul radierelor pe mediu Boussinesq

Se porneste de la ecuatia diferentiala de ordinul 4 a placii supuse la încovoiere (fig. 11.11).

Figura 11.11

Ecuatia suprafetei mediane deformate a placii radier este:

unde: D este rigiditatea cilindrica a placii de grosime h:

Rezolvarea ecuatiei de mai sus se bazeaza pe Metoda elementelor finite.

3.4. Calculul radierelor pe mediu Winkler – Boussinesq

Se foloseste metoda hibrida de calcul pentru radierele rigide rezemate pe un teren de fundare modelat printr-un mediu compus Winkler – Boussinesq.

Capitolul IV. EXECUȚIA PILOȚILOR CLĂDIRE “A”

Clădirea A este în momentul de față cea mai înaltă clădire din Timișoara la care se lucrează. Ținând cont de faptul că aceasta se afla în proximitatea Begăi și nivelul apei freatice este unul ridicat, găsirea unei soluții de fundare a necesitat o atenție sporită și o particularizare deosebită.

Soluția de fundare adoptată pentru structura clădirii A este cea de fundare directă pe radierul cu grosimea de 80 cm corespunzator structurii subsolului (fără suprastructură), respectiv cea de fundare indirectă pe piloți prin intermediul radierului cu grosime 150 cm corespunzator structurii S+P+20E. Piloții au diametrul 108 cm. În urma studiului geotehnic a reieșit necesitatea execuției a 34 de piloti cu un pilot de probă.

Plan excavație și trasare piloți – de taiat cartusul-modificat

Etapele de realizare a pilotilor

Forarea pilotilor

Poza 1

Poza 2

Poza 3

Poza 4

Sudarea armaturilor

Poza 5

Poza 6

Poza 7

Introducere Copex-ului pe armaturi pentru protejarea acestora in momentul spargerii betonului contaminat de la capatele pilotilor

Poza 8

Introducerea carcaselor de armatura in foraj

Poza 9

Poza 10

Poza 11

Poza 12

Turnare betonului in piloti

Poza 13

Poza 14

Poza 15

Poza 16

Pregatirea suprafetei din jurul pilotilor pentru turnarea betonului de egalizare

Poza 17

Poza 18

Poza 19

Nota: Pe durata execuției piloților, epuismentele au fost lăsate în funcțiune (cum se poate observa si in imaginea de mai sus)

Turnarea betonului de egalizare

Poza 20

Poza 21

Spargerea betonului contaminat de la fiecare pilot în parte

Poza 22

Poza 23

Poza 24

Poza 25

Poza 26

Poza 27

Poza 28

Poza 29

Poza 30

După execuția pilotilor a fost turnat un beton de egalizare, aplicată o hidroizolație Voltex, executat radierului și continuat pe verticala cu subsolul.

Capitolul V. PILOT DE PROBA

Raport de testare a integritatii pilotului de proba (incercarea la compresiune efectuata pe pilotul de proba)

Metoda de incercare: incercare cu forte axiale de compresiune

Programul pentru încărcările de probă pe piloți instrumentrați are ca obiect prezentarea programului de încărcare a unui pilot d=1080 mm pentru verificarea capacității portante la încărcări axiale de compresiune.

Încărcările de probă pe piloți s-au desfășurat în conformitate cu prevederile NP 045-2000 „Normativ privind încercarea în teren a piloților de probă și a piloților din fundații” [28], iar execuția piloților de probă a respectat prevederile din SR EN 1536:2011 „Execuția lucrărilor geotehnice speciale. Piloți forați” [29] și caietul de sarcini pentru execuția piloților forați.

Încercările se încadrează în nivelul (clasa) de calitate N2: încercări efectuate în apropierea amplasamentului structurii proiectate pentru verificarea tehnologiei de execuție a piloților în condițiile de teren date și pentru determinarea capacității portante și a dependenței încărcare – deplasare, în vederea proiectării fundațiilor pe piloți, conform normativ NP 045-2000.

Piloții de probă au fost realizați de executantul lucrărilor de fundații speciale prin aceeași tehnologie ca cea utilizată pentru piloții de fundare. Încărcările de probă au fost conduse de o unitate specializată care a facut dovada experienței în efectuarea acestui tip de lucrări.

Această unitate răspunde de calitatea instrumentării piloților de probă (montarea mărcilor tensometrice și a traductorilor folosiți). Executantul încărcărilor de probă răspunde de corectitudinea și acuratețea măsurătorilor și rezultatelor obținute.

Date generale

Stratificatia sintetica de calcul considerate in faza de proiectare este:

+85.30 m – +80.19 m (5.11 m) – argila prafoasa

+80.19 m – +73.09 m (7.1 m) – nisip

+73.09 m – +68.59 m (4.5 m) – argila

+68.59 m – +66.95 m (1.64 m) – nisip prafos.

Pilotii de fundare avand diametrul Φ1080 mm au fost forati sub protectia tubajului recuperabil.

Tema pentru incarcari

Pe un pilot, executat suplimentar folosind aceeasi tehnologie, amplasat conform planșelor proiectului, s-au efectuat încărcări statice de probă. Acest pilot are diametrul d=1080 mm.

Pilotul cu d=1080 mm a fost executat cu aceeași tehnologie ca pentru piloții din lucrare. La execuția pilotului de probă și a celor de ancoraj au fost respectate prevederile Caietului de sarcini pentru execuția piloților forați.

Pilotul PP1 a fost solicitat la încărcări statice axiale de compresiune în teren natural pentru nivelul de calitate N2.

Platforma de lucru:

Platforma de lucru pentru efectuarea încercărilor s-a amenajat la cota actuală a terenului, aproximativ la -0,30 m față de cota ±0,00 a Corpului A.

S-au respectat cerințele executantului piloților forați și ale celui care instalează sistemul de grinzi de preluare a recțiunii.

Efectuarea incercarilor

3.1 Lucrari preliminare incarcarilor de proba

Pregatirea pilotilor a presupus urmatoarele faze tehnologice:

Spargerea pana la cota la care betonul se prezenta corespunzator conform prevederilor proiectului

Suflarea capetelor pilotilor pentru a indeparta materialul rezultat din spargerea pilotilor

Polizarea a trei suprafete cu diametrul de 10 cm pentru amplasarea senzorului si dupa caz, uscarea si curatarea suprafetelor pe care a fost amplasat senzorul aparatului de testare

In cazul de fata s-a inlaturat cu o perie de mana materialul existent pe suprafata pilotului si s-au efectuat mai multe masuratori pe fiecare pilot. In acest fel s-au putut elimina anomaliile care puteau fi cauzate de modul de aplicare a loviturii, a portiunilor microfisurate de la suprafata betonului (rezultate din spargere), impuritati (urme de nisip sau argila) care prin dislocare ar fi putut altera calitatea semnalului.

3.2 Execuția piloților de probă și a piloților de ancoraj

Piloții de probă au fost executati conform planșelor proiectului și a specificațiilor din caietele de sarcini, fiind protejați de un tubaj metalic de ghidare (Фmin,int=1080 mm).

Betonul din piloții de probă a fost turnat de clasă C35/45, S5 (≥ 22 cm), dar maxim 24 cm, min 400 kg/m³ CEM-II 42.5R, A/Cmax=0,50, dmax 0-16 mm, clase de expunere XC2, XA1.

Au fost folositi aditivi plastifianți și întârzietori pentru o lucrabilitatea de minim 2 ore după sosirea în șantier.

Piloții au fost armati conform planșelor de execuție ale proiectului. Armătura montata este de tip B500C.

Pentru fiecare pilot executat pentru încărcările de probă a fost întocmita fișa de forare și de betonare.

3.3 Executarea incercarii

Principalele etape în realizarea încercărilor sunt următoarele:

Execuția piloților de probă;

Excavația terenului adiacent și pregătirea capului piloților de probă;

Instalarea sistemului de grinzi de preluare a reacțiunii, a sistemului de încărcare axială la compresiune și a dispozitivelor de măsurare a deplasărilor verticale (microcomparatoare);

Încărcarea axială a pilotului de probă ;

Demontarea sistemului de grinzi de preluare a reacțiunii și a sistemului de încărcare axială.

Pregatirea pilotului pentru incercare si pregatirea incercarii

Pilotii incercati au fost nominalizati de beneficiar si proiectant de comun acord cu executantul incercarilor conform caietului de sarcini.

Realizarea incercarii

Valoarea maxima a sarcinii de incercare a fost stabilita de beneficiar prin proiectant la 7000 kN. Sarcina pentru pilotul de test a fost impartita in 10 trepte de incercare (700 kN, 1400 kN, 2100 kN, 2800 kN, 3500 kN, 4200 kN, 4900 kN, 5600 kN, 6300 kN, 7000 kN), urmata de 5 trepte de descarcare (5600 kN, 4200 kN, 2800 kN, 1400 kN, 0 kN). Pe fiecare treapta de incercare s-au facut citiri ale deplasarii pana la constatarea stabilizarii conventionale ale deplasarilor. Prin schema de incercare, pilotul amplasat central a fost testat la compresiune, iar cei 4 piloti de ancoraj au fost solicitati la smulgere. Diferentele intre citirile comparatoarelor au fost minimale si se inscriu in conditiile impuse de normativ. Grinzile de referinta nu au inregistrat deplasari, fapt probat prin nivelmentul optic executat. Conform specificatiilor din caietul de sarcini, pilotul de test PP1 a fost instrumentat cu marci tensometrice digitale, in vederea analizarii detaliate a comportarii pilotului sub actiunea incercarilor si pentru determinarea rezistentei pe suprafata laterala a pilotului de proba in diferitele straturi parcurse.

Încărcarea pilotului se efectuează după un interval minim de timp de la sfârșitul execuției acestora, interval dictat de atingerea rezistenței de calcul a betonului.

Incertitudini de masurare

Pompa hidraulica, presele hidraulice, manometrul si microcomparatoarele au fost in parametrii normali de functionare. Incertitudinile de masurare au fost specificate in certificatele de etalonare ale aparatelor (anexate la respectivul raport).

Concluzii

Incercarea pilotului a fost efectuata in conformitate cu proiectul de incercare si cu NP 045 – 2000 – Normativ privind incercarea in teren a pilotilor de proba si a pilotilor din fundatie.

Incercarile au fost efectuate fara presiuni de orice natura.

In conditiile impuse, rezultatele obtinute sunt concludente si satisfac clasa de calitate ceruta pentru incercarile de nivel N2.

In urma testului, pilotul de proba φ1080mm PP1 satisface capacitatea portanta de 5600 kN (conform NP 045 – 2000). Nu a putut fi atinsa sarcina maxima stabilita de proiectant =7000 kN intrucat la a IX-a treapta de incercare Q = 6300 kN, la 50 minute dupa atingerea treptei, betonul din piloti s-a fisurat, facand imposibila continuarea pana la . Tasare medie la t=50 minute, Q=6300 kN a fost de 2543,5 sutimi de milimetru (25,435 mm).

In urma testului, tasarea medie la sarcina Q=5600 kN a fost de 1863,5 sutimi de milimetru (18,635 mm).

Rezultatele se refera strict la pilotul de proba PP1.

Scopul si domeniul pentru care pot fi utilizate rezultatele incercarilor – fiind o incercare de clasa de calitate N2, impreuna cu rezultatele testului sunt folosite pentru verificarea tehnologiei de executie a pilotilor in conditiile de teren date si pentru determinarea capacitatii portante si a dependentei incarcare-deplasare, in vederea proiectarii fundatiilor de pe piloti.

Marci tensometrice

Pilotul de proba a fost instrumentat cu marci tensometrice pe 6 nivele de adancime. Pe fiecare nivel au fost instalate 2 marci tensometrice dispuse diametral opus. Adancimile de dispunere a marcilor tensometrice a fost realizata corelat cu planul pilotului de instrumentat prezentat in caietul de sarcini. Astfel marcile au fost instalate la adancimea de 1m, 4m, 7m, 12m, 16.2 m, 17.5 m.

Marcile tensometrice au fost instalate pe carcasa de armatura, fiind prinse de armatura longitudinala prin intermediul unor bride.

Anterior debutului testului de compresiune au fost remediate toate intreruperile de cablu care s-au constat dupa faza de spargere a capului pilotului. O marca tensiometrica de la nivelul 5 – 16.2 m adancime, nu a inregistrat date in timpul testului.

Inregistrarea datelor in timpul testului de proba a fost realizata cu sistemul de achizitie Sisgeo Omnialog.

Determinarea modului de deformatie a sectiunii compuse beton-armatura din pilot a fost realizata conform metodei propuse de Fellenius pe baza masuratorilor pe marcile tensometrice.

Metoda a presupus instalarea unor marci tensometrice pe o lungime libera a pilotului si cunoscand forta aplicata si deformatiile specifice ale sectiunii libere, s-a determinat modului de deformatie al sectiunii pilotului. Aceasta procedura a fost aplicata pentru sectiunea de la cota -1.0 pentru care microdeformatiile inregistrate au fost prelucrate conform metodei Fellenius, obtinand diagrama de variatie a modului de deformatie cu deformatia specifica. A fost luat in calcul modulul de deformatie al betonului determinat in laborator pe probele cilindrice prelevate la executia pilotului.

Marcile tensometrice cu corada vibranta masoara microdeformatiile din pilot in timpul testului de proba in sectiunile instrumentate. Cunoscand deformatia specifica la nivelul unei sectiuni si valoarea modului echivalent de deformatie al sectiunii pilotului alcatuit din beton si armatura din otel, se obtine forta totala de compresiune axiala in sectiunea respectiva. Din diferenta intre fortele din 2 sectiuni instrumentate consecutive rezulta rezistenta pe suprafata laterala a pilotului pe cele 2 sectiuni.

Concluzii privind marcile tensometrice

Scopul actiunii de monitorizare este acela de a verifica ipotezele / premisele din faza de proiectare prin raport cu deformatiile si implicit eforturile monitorizate in structura / structura de sprijinire de a calibra modelul de calcul pentru interactiunea teren – lucrare de sprijin, de a asigura conditii de siguranta in executie si ulterior in fazele de exploatare a structurii.

Datele inregistrate de marcile tensometrice nu au permis o reprezentare a mobilizarii frecarii pe suprafata laterala avand in vedere faptul ca o marca tensometrica de la nivelul 5 nu a fost functionala, o marca tensometrica de la nivelul 3 a iesit din functiune pe parcursul testului si tinand cont de faptul ca variatia modulului de deformatie in pilot este raportata la primul nivel de marci tensometrice (metoda Felleniuns) [30] unde microdeformatiile inregistrate au fost considerabil mai mari decat cele de la cota urmatoare .

Tabel inregistrari primare la incercare de compresiune – pilot test Φ1080 mm nr. PP1

Evolutia in timp a sarcinii de incarcare

Compresiune

Pilot test Φ1080 mm PP1

Relatia sarcina – tasare medie

Compresiune

Pilot test Φ1080 mm PP1

Sarcina – citiri comparatoare

Compresiune

Pilot test Φ1080 mm PP1

Datele inregistrate de marcile tensometrice

Test pe pilot de proba – documentatie fotografica

Poza 1. Aducerea in santier a probilelor pentru realizarea testelor

Poza 2. Sudarea virolelor pentru realizarea probelor

Poza 3. Marcile tensiomatrice

Poza 4. Aplicarea tensiunii

Poza 5. Aplicarea tensiunii

Poza 6. Aplicarea tensiunii

Poza 7. Marcile tensometrice

Poza 8. Realizarea probelor

Explicatii din caiet rosu

Realizarea efectiva a probelor

Dupa spargerea betonului contaminat de la capetelor pilotilor au urmat urmatoarele procedee pentru realizarea testului pe pilotul de proba (un test de compresiune cu instrumentare):

De mustatile de armatura de la pilotul de proba s-au sudat virolele (piesele metalice rotunde, intarite cu diagonal pe interior) – poza 2;

Pilotul de proba s-a incarcat in 10 trepte (de 10 ori s-a modificat intensitatea cu care s-a aplicat forta) si s-a citit din 10 in 10 minute pe microcomparatoare (cele rotunde cu “ceas”); aceste masuratori s-au trecut in bulletin;

Pe viole s-au pus 2 grinzi metalice (o grinda este realizata din 2 profile I sudate);

Pe pilotul de proba (pe beton) s-a pus viola; intre viola si grinzi s-a montat presa hidraulica (butoiasul rosu) – pozele 4,5;

Cele 3 “butoaie” folosite au impins 250 tone (s-au folosit 3 pentru a insuma 250 tone cat era necesar);

Presa hidraulica a fost legata prin firul galben la pompa electrica (ce impinge uleiul in presa)

Avem: generator (legat la) pompa electrica (impinge ulei la) presa hidraulica ;

Pompa electrica este cea rosie cu albastru; din ea s-a reglat intensitatea incarcarii (forta);

Inainte de a introduce armatura, pe aceasta s-a montat un distantier pe care a venit fixat senzorul; in total au fost montati 12 senzori=marci tensometrice, cate 2 pe sectiune;

La senzorii ingropati in beton au fost montate firele rosii subtiri care au transmis informatii la Lougar (cutia alba);

Lougar-ul avand memorie interna si-a stocat singur informatiile de care a avut nevoie, spre deosebire de microcomparatoare care ar fi trebuit citite de o persoana aflata fizic in santier;

Pilotul de proba a fost supus la compresiune, iar ceilalti 4 de langa la tractiune;

Grinzile Doka au fost folosite pe post de reper fix, pentru a se vedea cat se taseaza pilotul (microcomparatoarele au fixate tija care arata cat a crescut aceasta la partea superioara odata cu trasarea pilotului, respectiv apropierea de tavita metalica prinsa de Doka).

Figura 1: Vedere de sus ansamblu pilot – dispozitive de incercare

Figura 2: Sectiune vertical ansamblu pilot – dispozitive de incercare

Plan forare, armare si betonare pilot de proba – de taiat cartusul-am modif

Capitolul VI. TURNARE RADIER

Fisa tehnologica pentru turnarea radierului din beton armat

Prezentarea lucrarilor premergatoare turnarii radierului din beton armat

Ansamblul cladirii este alcatuit dintr-un volum principal – A1, care gazduieste locuintele si care o silueta supla etajata pe 20 de niveluri si un volum secundar adosat – A2, care se opreste la etajul 4 care gazduieste birouri si zona de agrement. Cele 2 volume sunt unificate de un soclu comun (radierul general) si parterul in care exista spatii comerciale in legatura cu dala urbana si zonele pietonale.

Cele doua volume de cladiri au o fundatie comuna de tip radier general. Zona inalta are radierul amplasat pe piloti din beton armat cu o grosime a betonului armat de 1.50 m (cu ingrosare in zona caselor scarii si a puturilor de lift de 2.65 m). Corpul A2 cu 4 etaje are fundatia un radier cu dala groasa de 90 cm. Cota de fundare pentru radierul amplasat pe terenul de fundare (pentru volumul A2) este -7.90 m, iar la radierul amplasat pe piloti (pentru volumul A1) este -8.50 m. Cotele sunt date dupa cota ±0.00=92.50 m CTM (cota Marii Negre) care este cota ±0 a intregului complex.

Sistemul de protectie hidrofuga cu Voltex pe baza de bentonita si geotextil a fost montat pe radier si pe elementele verticale de pe conturul subsolului.

Taluzurile malurilor au fost protejate cu folie PVC pentru a se evita udarea lor si impiedicarea scurgerilor de noroi.

Tuburile pentru canalizarea pluviala ce trec prin radier au fost montate si verificate din punct de vedere al etanseitatii si al pantelor. De asemenea, au fost montate si verificate: impamantarea care este inglobata in radier si tubulatura pentru cablurile electrice care face legatura intre camerele electrice si corpul central.

Intrucat cantitatea de beton ce a necesitat sa fie turnata in radier a fost una foarte mare, turnarea s-a realizat pe ploturi. Radierul in grosime de 90 cm corespunzator zonei A2 a fost turnat anterior celui de la corpul A1. Din acest motiv, au fost folosite rosturi tehnologice de turnare intre ploturi: tole speciale din tabla perforata.

Stadiul fizic al lucrarilor inaintea turnarii radierului

Pilotii au fost amplasati conform proiectului impreuna cu armatura care se incastreaza in radier dezvelita.

Betonul de egalizare a fost turnat la cota din proiect pe toata suprafata radierului.

Hidroizolatia a fost montata pe toata suprafata radierului.

Montarea armaturii pentru radier a fost finalizata si verificata de cei in drept si s-a intocmit PVRC (process verbal de receptie calitativa) aferent.

Conductorul pentru priza de pamant a fost montat. Canalizarea pluviala a fost verificata si gurile de captare a apei sunt montate corespunzator.

Mustatile de armatura pentru diafragme au fost montate corespunzator.

Conditiile tehnice-organizatorice

Pe santier au fost aduse elemente de cofraj pentru inchiderile perimetrale si toate accesoriile necesare.

Locul de munca a fost asigurat cu alimentare de energie electrica pentru sculele si utilajele care au urmat sa fie folosite la turnarea betonului.

Caile de acces la locul de munca au fost libere (inclusiv accesul la pompele de beton).

Locul de munca a fost asigurat cu iluminat eficient pe timp de noapte avand in vedere ca turnarea s-a realizat continuu si dupa lasarea intunericului.

Formatiile au fost instruite cu privire la metodele de lucru si a instructajului NTS si PSI.

Armarea radierului precum si modul in care a fost montat cofrajul perimetral si cel aferent zonelor caselor de scara a fost verificat de dirigintele de santier, proiectantul de rezistenta si s-au incheiat documentele aferente cartii constructiei.

Sistemul de evacuare si colectare a apelor freatice si din precipitatii era functional (scurgerea apelor catre sifoanele de pardoseala montate).

Pentru turnarea betoanelor au fost pregatite 3 autopompe, iar pozitia lor de calare era bine stabilita.

Pentru miscarea si manipularea tevilor de la pompele de beton a fost disponibila macaraua turn cu brat orizontal.

La locul de turnare s-a aflat un laborant care avea sarcina de a verifica calitatea betonului livrat pentru turnare si care a prelevat probe de beton proaspat de la locul de turnare, probe care au fost trimise la laborator in vederea incercarilor conform normativului NE-012-2007, Partea 1.[31] Frecventa de prelevare a probelor de beton a fost de 2 probe la fiecare 100 mc de beton turnat.

Descrierea procesului de productie

Procesul de productie pentru turnarea betonului in radier s-a desfasurat in urmatoarea succesiune tehnologica:

Montarea cofrajelor perimetrale in jurul radierului

Trasarea nivelului de beton ce trebuia turnat

Pozitionarea pompelor pentru turnarea betonului.

Aceasta pozitionare a avut in vedere ca distribuirea betonului sa se faca cat mai uniform de catre fiecare pompa. Dispunerea pompelor de beton s-a facut asftel:

2 pompe paralele cu sirul 5

1 pompa pe Splai paralela cu axul A

Turnarea betonului: aceasta operatiune a fost condusa de conducatorul punctului de lucru. Acesta impreuna cu reprezentanul numit de el au supravegheat respectarea procedurilor de lucru. Avand in vederea ca turnarea betonului s-a realizat pe mai multe schimburi de lucru, seful de santier a numit un sef de schimb, care a avut ca sarcina supravegherea nemijlocita a turnarii de beton.

Regulile generale de betonare

Cofrajele perimetrale metalice in zonele caselor de scara si la lift au fost unse in prealabil cu decofrol, iar cele din material lemnos au fost udate inainte de betonare cu cca 2-3 ore.

Hidroizolatia pe baza de bentonita a fost ridicata pe cofrajele perimetrale.

Din mijlocul de transport, betonul proaspat a fost descarcat direct in cuva pompei de beton, de unde a fost dirijata direct la locul de turnare.

Daca betonul adus in santier nu s-ar fi incadrat in limitele de consistenta admise, acesta ar fi fost refuzat intrucat este interzisa punerea lui in opera. Acestea operatiune de control a fost supravegheata de laborantul prezent in santier, care a avut obligatia de a face prin sondaj verificari asupra betonului proaspat.

Inaltimea de cadere a betonului liber la turnare nu a trebuit sa depaseasca 3m.

Betonul a trebuit raspandit uniform in lungul radierului, realizandu-se straturi orizontale de maxim 40 cm inaltime, iar turnarea unui nou strat s-a realizat inaintea inceperii prizei betonului turnat anterior.

S-a urmarit incorporarea completa a armaturii si a pieselor inglobate (gurilor de scurgere) respectandu-se acoperirea cu beton a armaturii de 5 cm, conform proiectului.

Nu a fost permisa ciocanirea sau scuturarea armaturii si nici asezarea pe armatura a vibratorului in functie.

Betonarea s-a efectuat in mod continuu.

Durata maxima a intreruperilor de betonare pentru care nu au trebuie luate masuri speciale la reluarea procesului nu au depasit timpul de incepere a prizei betonului (in lipsa unor determinari special de laborator, acesta se putea considera de 2.5 – 3 ore de la prepararea betonului in statie: conform EN012/2010 partea 2).

Avand in vederea ca grosimea dalei de beton care a fost turnata este in cea mai mare parte de 1.5 m si in zonele adiacente caselor de scara chiar mai mare, au trebuit aplicate particularitati pentru turnarea betonului in aceasta situatie, asa cum se precizeaza in NE012/2-2010. Astfel turnarea betonului s-a realizat in trepte conform detaliului din schita de mai jos.

Calculul a fost facut pentru raza de actiune a unei pompe care este amplasata si actioneaza conform celor precizate mai sus.

Lungimea “L” a frontului de turnare se determina conform NE 012/2-2010 prin relatia:

L = Cb x Ta / H x B x n

unde:

Cb exprimat in mc/h reprezinta capacitatea de furnizare pe ora a statiei de betoane, in cazul nostru Cb=33mc/h

Ta = T – Tt – Ts in care

T reprezinta durata de timp pana la inceperea prizei betonului, care in cazul nostru, la temperaturile actuale, este de 3.5 h conform NE 012/2-2010.

Tt reprezinta durata de transport de la statia de betoane la santier, in cazul nostrum fiind de 0.45 h.

Ts reprezinta durata medie de stationare si transport local in santier (inclusive timpul de descarcare) si este 0.1 h.

H reprezinta grosimea preconizata pentru fiecare strat de beton. Aceasta grosime este de 0.37 m.

B reprezinta latimea frontului de turnare aferent fiecarei pompe. In cazul nostrum B=4 m.

n reprezinta numarul de straturi.

in urma calculului rezulta ca lungimea unui strat in frontul de lucru va fi de cca 16.7 m.

Inceperea betonarii a fost admisa numai dupa ce a fost verificata adoptarea masurilor necesare executarii acestor operatiuni fara intrerupere:

asigurarea bazei de material adecvat;

functionalitatea ireprosabila a statiilor de betonare;

numarul suficient de mijloace de transport a betonului;

dotarea suficienta cu vibratoare;

instruirea personalului executant;

asigurarea efectivelor suficiente pe toata durata perioadei de turnare.

In cazul acestei betonari a fost deosebit de important sa fie asigurata cel putin inca o statie de betoane de rezerva care sa poata furniza acelasi tip de beton cu cele din program.

Procedeele de vibrare mecanica a betonului.

Compactarea mecanica prin vibrarea a betonului se putea realiza prin urmatoarele procedee:

Vibrare interna folosind vibratoare de adancime

Vibrare de exterior folosind vibratoare de cofraje.

Vibrare de suprafata cu ajutorul riglelor vibrante, caz in care se obtine si o suprafata lisa de beton

In cazul nostru au fost folosite vibratoare de adancime.

Semnele dupa care se recunoaste ca vibrarea s-a executat suficient sunt:

betonul nu se mai taseaza

suprafata betonului devine orizontala

inceteaza aparitia bulelor de aer la suprafata betonului

Distanta intre doua puncte succesive de introducere a vibratorului de interior este de maximum 1,0 m,reducandu-se in functie de caracteristicile sectiunii si desimea armaturilor.

Grosimea stratului de beton supus vibrarii se recomanda sa nu depaseasca ¾ din lungimea capului vibrator (buteliei); la compactarea unui nou strat, butelia trebuie sa patrunda (50-150 mm) in stratul anterior. (bis)

S-a recomandat ca durata vibrarii sa fie de 30-50 sec. Timpul optim de vibrare a fost stabilit prin determinari de proba efectuate la punerea in opera la prima sarja de beton care s-a compactat.

Prelevare de probe de beton adus la turnare.

Pentru verificarea de conformitate a betonului au fost prelevate probe din betonul proaspat la locul de turnare in frecventa de 2 probe la 100 mc.

Finisarea suprafetei de beton si asigurarea pantei de scurgere catre gurile de scurgere montate.

Aceasta operatiune s-a efectuat mecanizat cu masini de driscuit si finisat actionate cu motor termic (elicoptere). Prin efectuarea acestei operatiuni s-a impiedicat si aparitia unor fisuri de contractie la intarirea betonului.

Intretinerea betonului dupa turnare si finisare.

Betonul pus in opera, cel putin 36 de ore de la turnare, a fost udat cu apa – mai ales pe timpul zilei cand temperatura ambienta a fost ridicata (peste 22°C).

Daca turnarea s-ar fi realizat pe timp friguros, la 2-3 ore de la terminarea finisarii, suprafata libera a betonului ar fi trebuit protejata cu materiale care sa asigure evitarea pierderii de caldura rezultata din procesul de hidratare si intarire al betonului, a evaporarii rapide a apei din beton si care sa fi mentinut suprafata umeda (pentru aceasta se recomanda utilizarea prelatelor, foliilor PVC, asternerea unui strat din geotextil care sa fie udat periodic etc). Protectia betonului poate fi indepartata dupa minimum 7 zile de la turnare.

Resurse

Materiale:

armaturi din otel beton montate in radier;

beton proaspat C 30/37 CI 02D16S4, XC1, CEM II-M 9S-V0 42, N-LH;

material lemnos pentru completarea cofrajelor;

cuie;

decofrol de la Sika adecvat cofrajelor de acest tip;

tola de tabla perforata pentru rost;

materiale pentru protejarea betonului proaspat turnat.

Utilaje:

set cofraje metalice pentru contur;

autopompe pentru turnat beton cu brat de peste 35m, cu furtune aditionale de 10 m, capacitate de turnare de peste 50 mc/ora;

Nota: este necesara sa existe posibilitatea de a avea o pompa de rezerva.

statii de producere a betonului pentru a se putea asigura un ritm de circa 120 mc/ora (40mc/pompa);

Nota: trebuie sa existe posibiliatea de a avea o rezerva de statie care sa poata asigura un beton cu aceleasi caracteristici;

macara turn cu brat orizontal care sa acopere suprafata radierului pentru manevrarea furtunelor aditionale ale pompelor de beton;

vibratoare de adancime;

instalatie de iluminat pe timp de noapte;

masini de finisat betonul proaspat;

grup electrogen de interventie de minim 20kVA.

Prescriptii de calitate

Dimensiunile geometrice (lungime, latime) : ±20mm

Cota de nivel: ±10mm

Axe in plan orizontal: ±10mm

Inclinarea suprafetei plane fata de orizontala: 16mm

Au fost admise urmatoarele defecte privind aspectul betonului:

defecte de suprafata (pori, segregari, denivelari) avand adancimea de maxim 1 cm si suprafata de maximum 400, iar totalitatea tuturor acestor defecte de acest tip limitate la maxim 10% din suprafata

defecte in straturi de acoperire (in zona muchiilor) cu adamcimea mai mica decat grosimea stratului de acoperire, lungime maxim 5 cm, iar totalitatea defectelor de acest tip a fost limitata la maxim 5% din lungimea muchiei respective.

Documentație fotografica

Dupa ce a fost spart betonul contaminat de la capetele piloti si turnat un beton de egalizare, a fost intinsa o hidroizolatie Voltex (pozele 1 si 2), aplicata pe toata suprafata orizontala a radierului, dar care a continuat si pe verticala, la elementele verticale de la subsol.

Poza 1. Aplicare hidroizolatie Voltex

Poza 2. Aplicare hidroizolatie Voltex

In continuare se va prezenta armarea efectiva a radierului:

Poza 3. Montarea armaturii inferioare a radierului pe o directie

Poza 4. Montarea armaturii inferioare a radierului si pe cea de-a doua directie

In poza de mai sus se pot observa cu gri distantierele din beton montate sub primul rand de armatura, distantieri care au avut rolul de a asigura acoperirea minima cu beton.

Nota: Montarea caprelor a fost necesara pentru mentinerea armaturii superioare pe pozitie.

Poza 5. Legarea barelor independente de armatura pentru plasa superioara

Poza 6. Legarea barelor independente de armatura pentru plasa superioara

Poza 7. Legarea barelor independente de armatura pentru plasa superioara

Poza 8. Finalizarea armarii primului plot de radier

Poza 9. Grosimea radierului pe zona S+4E+Er

Poza 10. Rost de turnare

Poza 11. Armarea plotului 2 de radier

Poza 12. Armarea baselor

Poza 13. Armarea baselor

Poza 14. Armarea baselor

Poza 15. Montarea instalatiilor in radier

Poza 15. Montarea instalatiilor in radier

Poza 16. Montarea elementelor verticale care ies din radier

Poza 17. Montarea elementelor verticale care ies din radier

Figura 18. Turnarea radierului – inceperea turnarii

Figura 19. Turnarea radierului + pompa calata

Figura 20. Turnarea radierului

Figura 21. Turnarea si elicopterizarea radierului

Figura 22. Placa turnata cu mustatile lasate pentru elementele verticale de la subsol

Figura 23. Placa turnata cu mustatile lasate pentru elementele verticale de la subsol

Figura 24. Placa turnata cu mustatile lasate pentru elementele verticale de la subsol

Figura 25. Montarea elementelor verticale de la subsol prin legarea carcaselor de armatura de mustatile lasate din placa

Figura 26. Montarea elementelor verticale de la subsol prin legarea carcaselor de armatura de mustatile lasate din placa

Figura 27. Elementele verticale de la subsol

Figura 28. Cofrare si turnarea elemente verticale de la subol

continuarea lucrarilor pe verticala

Plan armare radier + detalii de executie

BIBLIOGRAFIE

[1]. Nikbakhtan B., Pourrahimian Y., Aghababaei H., “The effects of jet grouting on slope stability at Shahriar dam, Iran”, Rock Mechanics: Meeting Society’s Challenges and Demands (2007);

[2]. https://www.menard-group.com/ ;

[3]. NP 074-2014 "Normativ privind documentațiile geotehnice pentru construcții" ;

[4] . Raileanu P., Boti N., Stanciu A., “Geologie, geotehnica si fundatii — Elemente de geologie si fizica pamanturilor”. Institutul Politehnic Iasi (1986);

[5]. NP 122 “Normativ privind determinarea valorilor caracteristice și de calcul ale parametrilor geotehnici” ;

[6]. NP 112-04 „Normativ pentru proiectarea structurilor de fundare directă” ;

[7]. NP 120-2014 “Normativ privind cerintele de proiectare, executie si monitorrizare a excavatiilor adanci in zone urbane” ;

[8]. SR EN ISO 14688-1:2004 “Cercetări și încercări geotehnice. Identificarea și clasificarea

pământurilor. Partea 1: Identificare și descriere”;

[9]. SR EN 13331-1:2004 “Sisteme pentru sprijinirea șanțurilor. Partea 1:Specificații de produs”;

[10]. SR EN 12063:2003 „Execuția lucrărilor geotehnice speciale. Pereți din palplanșe” ;

[11]. SR EN 1993-5:2007 Eurocod 3: „Proiectarea structurilor de oțel. Partea 5:Piloți și palplanșe” ;

[12]. SR EN 1536:2004 “Execuția lucrărilor geotehnice speciale. Piloți forați.”;

[13]. “Normativ privind proiectarea lucrărilor de susținere – Redactarea I “.Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti (2008) ;

[14]. STAS 1243-88: “Teren de fundare – Clasificarea si identificarea pamanturilor” ;

[15]. Stanciu A., Lungu L, “Fundatii – fizica si mecanica pamanturilor”. Editura TEHNICA (2006);

[16]. C 196-86: “Instructiuni tehnice pentru folosirea pamanturilor stabilizate la lucrarile de fundatii” ;

[17]. NP 134-2014 "Normativ privind proiectarea geotehnica a lucrarilor de epuizmente” ;

[18]. Iorga M., “Influente antropice in hidrogeologia urbana” .Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti (2011) ;

[19]. NP 120-06 "Normativ privind cerințele de proiectare și execuție a excavațiilor adânci în zone urbane " (2006) ;

[20]. NP 064­02 "Normativ privind proiectarea, execuția și exploatarea elem de construții hidroizolate cu materiale bitumin și polimerice .” (2003) ;

[21]. C112-86: "Normativ pentru proiectarea si executarea hidroizolatiilor din materiale bituminoase la lucrarile de constructii”. (1986) ;

[22]. GP-114: “Ghid privind executia si exploatarea hidroizolatiilor cu membrane bituminoase aditivate cu APP si SBS.” (2006) ;

[23]. http://voltex.ro/ ;

[24]. http://iridexplastic.ro/produse/materiale-speciale-constructii/ ;

[25]. SR EN 1538:2002 “Execuția lucrărilor geotehnice speciale. Pereți mulați.” ;

[26]. Spagnoli G. and Weixler L., “Support for offshore monopile installation through the TRENCH CUTTER TECHNOLOGY”, Dept. of Maritime Technologies, BAUER Maschinen GmbH, Germany (2013) ;

[27]. STAS 10107/0-90 „Calculul si alcatuirea elementelor din beton”;

[28]. NP 045-2000 „Normativ privind încercarea în teren a piloților de probă și a piloților din fundații”;

[29]. SR EN 1536:2011 „Execuția lucrărilor geotehnice speciale. Piloți forați”;

[30]. Bejan F., “Indrumar de proiectare fundatii”; (2018)

[31]. NE 012/2-2010 “Normativ pentru producerea betonului si executarea lucrarilor din beton,beton armat si beton precomprimat .Partea I.”