,, Studiul privind metodica învățării elementului salt lateral, la bârnă în gimnastica artistică feminină [303501]

MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII

UNIVERSITATEA NAȚIONALA DE EDUCAȚIE FIZICA ȘI SPORT

FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICA ȘI SPORT

LUCRARE DE LICENȚĂ

COORDONATOR:

PROF.CONF.UNIV. DINA LILIANA

ABSOLVENT: [anonimizat]

2020

MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII

UNIVERSITATEA NAȚIONALA DE EDUCAȚIE FIZICA ȘI SPORT

FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICA ȘI SPORT

,,  [anonimizat]´´

COORDONATOR:

PROF.CONF.UNIV.DINA LILIANA

ABSOLVENT: [anonimizat]

2020

PLANUL LUCRĂRII

CUPRINS

CAPITOLUL I: INTRODUCERE

1.1 Importanța și actualitatea temei

1.2 Motivarea alegerii temei

CAPITOLUL II: FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A LUCRĂRII

2.1 Scurt istoric al gimnasticii artistice

2.2 Prezentarea probelor de concurs

2.3 Prezentarea probei la bârnă

2.4 Tendințe de evoluție la proba de bârnă

2.5 Aptitudini motrice și psihomotrice practicării gimnasticii artistice

2.6 [anonimizat]

2.7 Componentele antrenamentului in gimnastica artistica

CAPITOLUL III: ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA STUDIULUI

3.1 Scopul și ipoteza lucraării

3.2 Sarcinile lucrării

3.3 Metode și tehnici de cercetare

3.4 Locul de desfășurare

CAPITOLUL IV: PROGRAM ALGORITMIC PENTRU ÎNVĂȚAREA SALTULUI LATERAL LA BÂRNĂ

4.1 Descrierea tehnică a elementului

4.2 Nivelul de start

4.3 Greșeli care pot apărea in timpul execuției

4.4 Seria 1 [anonimizat]

4.5 Seria 2 [anonimizat]-zisă a elementului

4.6 Seria 3 [anonimizat] V: Concluzii și propuneri

Bibliografie

,,  [anonimizat]´´

Capitolul 1. Introducerea

1.1 Importanța și actualitatea temei

Denumirea gimnasticii artistice a [anonimizat], dezvolând rezistența generala a organismului. Actrița a fost inspirată și de Dr. Cooper care folosise pentru întâia oara termenul de “aerobics” și care marcase specificitatea acestei discipline, “gimnastică cu oxigen”.

[anonimizat]. Dintre acestea am sintetizat urmatoarele: sportul aerobic a [anonimizat] 1996. Acest lucru s-a întâmplat odată cu al 70-[anonimizat] a [anonimizat], unde s-a [anonimizat]. [anonimizat].

În martie 1995, a [anonimizat] a aceluiași an, s-a [anonimizat].

1.2 Motivarea alegerii temei

Timp de 12 ani am practicat gimnastică artistic si timp de 6 ani am facut parte din Lotulul Olimpic de Gimnastică Artistică de juniori si seniori. Acest lucru mi-a adus foarte multe satisfacții. Sportul de performanță este o parte importantă din viața mea. [anonimizat] i-am început în ramura gimnasticii artistice. Anul 2005 a [anonimizat] m-a și consacrat lumea sportului.

[anonimizat] să manifest un interes deosebit pentru acest sport, concretizat prin anii de studiu în cadrul Universității Naționale de Educație Fizică și Sport.

Pentru alcătuirea acestei lucrări am fost motivată de următorii factori: anii de experiență, participarea în concursurile cele mai importante, alegerea specializării din cadrul facultății, pasiunea pentru gimnastică, dar nu în ultimul rând dorința de a scoate în evidență complexitatea și frumusețea acestui sport. Evoluția actuală a sportului de înaltă performanță pune în evidență dezvoltarea fără precedent a capacității de mișcare a corpului uman, precum și nivelul excepțional de manifestare a diferitelor capacități motrice și psihice.

Gimnastica este o formă de bază a practicării exercițiilor fizice, o disciplină a educației fizice care contribuie la dezvoltarea fizică armonioasă a celor care o practică,respectiv a calitaților motrice de bază, la formarea și perfecționarea deprinderilor si priceperilor motrice de bază ( mers, alergare, cățărare, aruncare, săritura etc.), precum și la dezvoltarea trăsăturilor pozitive de caracter si personalitate.

Rezultatele obținute de către sportivii români sunt elocvente, ei demonstrând si confirmând în competiții internaționale de înalt nivel, valoarea și calitatea școlii românești de gimnastică, prin multiplele titluri olimpice, mondiale și europene obținute atât pe aparate, cât și la individual compus și pe echipe.

Modificările apărute în codul de punctaj, care este într-o continuă schimbare, referitoare la creșterea gradului de dificultate al elementelor acrobatice și artistice, au determinat o reorganizare și o restructurare metodica a procesului de antrenament, cu toate componentele lui, încă de la începutul pregătirii, care să asigure evoluția pe un traiect ascendent a practicii sportive.

Capitolul 2 :Fundamentarea teoretică

2.1 Scurt istoric al gimnasticii artistice

În zilele noastre gimnastică a cunoscut o evoluție rapidă și spectaculoasă.

Nivelul performanțelor realizate în etapă actuală, atât pe plan internațional cât și pe plan național, este foarte ridicat și nu poate fi atins decât de gimnaștii a căror capacitate de performantă este deosebit de mare și în continuă creștere.

Componentele antrenamentului sportiv sunt într-o continuă influențare și intercondiționare reciprocă. Pregătirea fizică, atât cea generală cât și cea specifică, a atins parametrii tot mai greu de realizat.

Solicitările din antrenament și competiție se fac cu o participare fizică și psihică tot mai evidentă. Toate acestea au implicații asupra componentelor modelului de instruire al gimnaștilor, inclusiv a creșterii volumului, intensității și complexității în pregătire.

Cantitatea, dar mai ales calitatea procesului de instruire a copiilor și juniorilor, care constituie baza de masă a gimnasticii de performanța, reprezintă un factor hotărâtor al asigurării unei capacități superioare de performanță a gimnasticii.

Baza de masă a gimnasticii de performanță are drept obiectiv major, care-i definește însuși rațiunea de a există, fumizarea permanentă de elemente din ce în ce mai bine pregătite, cu o capacitate de performanță mereu îmbunătățită, eșalonarea gimnasticii de performanță. Realizarea acestui obiectiv este condițională, în cea mai mare măsură, de creșterea continuă a calității și eficienței muncii de selecție și instruire la nivelul copiilor și juniorilor, de o optimizare a procesului de pregătire.

Problemele pe care le-a ridicat și le ridică acest deziderat sunt multiple și se referă la cele mai diverse aspecte ale selecției și instruirii, cum ar fi raportul optim dintre componentele antrenamentului, raționalizarea și standardizarea mijloacelor, modelarea pregătirii, programarea instruirii, alegerea celor nai eficiente metode de pregătire, dozarea eficientă a efortului.

Până în prezent au fost efectuate numeroase studii cu caracter aplicativ, la care au aderat mulți specialiști în domeniu din lumea întreagă prin studii și cercetări efectuate de-a lungul anilor. în prezent se poate aprecia că cea mai mare parte a problematicii de selecție și antrenament la copii și juniori este rezolvată satisfacă tor, dar cerințele în continuă perfecționare impune realizarea de noi studii și cercetări reluate pe alte planuri a problemelor, în lumina noutăților apărute pe plan național și internațional.

Antrenorii care activează în baza de masă a gimnasticii de performanța au datoria profesională să se implice în cercetare, să formuleze și să experimenteze ipoteze exprimate realist și îndrăzneț, aducându-și astfel contribuția la progresul gimnasticii românești pe plan internațional.

Pe plan teoretic, prezența lucrare vine să completeze paleta cercetărilor științifice cu caracter aplicativ, aducând unele lămuriri cu privire la selecția în gimnastică. În domeniul practicii, cunoscând anumite probleme referitoare la selecție, se poate acționa cu mai mult discernământ și eficiență în abordarea procesului de performanța.

2.2 Prezentarea probelor de concurs

Au apărut și s-au perfecționat formele de organizare și conducere, avem de-a face cu noi conținuturi, se practică noi ramuri și probe sportive. În prezent, se poate afirma că sistemul nostru național de educație fizică și sport dispune, pe baze temeinice manageriale, de o planificare, organizare, pe baza unor principii clare, de caracteristici și componente fundamentate științific și care asigură orientarea dezvoltării și eficiența întregii activități de educație fizică și sport. La acestea, se adaugă preocuparea pentru continua dezvoltare a mijloacelor materiale și informaționale, pentru perfecționarea formelor de pregătire a specialiștilor, conform (fig.1..

).

Primele Campionate Naționale ale României sunt organizate în 1914, la 16 probe, și se adresează doar bărbaților. Un an mai târziu, în 1915, se inaugurează la București primul teren de atletism, pe locul care devine ulterior Stadionul Tineretului. La atletism, Gabriela Szabó a fost, de asemenea, de trei ori campioană mondială.

În istoria de 86 de ani a Jocurilor Olimpice de iarnă, în clasamentul pe medalii din toate timpurile figurează 45 de țări, România reușind să prindă această ierarhie grație medaliei de bronz cucerite de echipajul de bob-2 alcătuit din Ion Panțuru și Nicolae Neagoe la J.O. de la Grenoble, din 1968 (tab.3.5.).

Tabelul 1.

Rezultatele înregistrate de țările participante la JOCURILE OLIMPICE DE IARNĂ din toate timpurile

Primul loc, destul de detașat, este ocupat de Norvegia, cu un total fabulos de 280 medalii, dintre care 98 de aur, 98 de argint și 84 de bronz, secundată de S.U.A. – 216 (78-80-58) și Rusia (U.R.S.S.) – 194 (78-57-59).

La ultima Olimpiadă de iarnă de la Sochi, Rusia, 2014, cea mai bună clasare a sportivilor români a fost pe locul 17 la probele de bob masculin și feminin.

2.3 Prezentarea probei la bârnă

Programul de concurs cuprinde exerciții liber-alese cu un număr minim de elemente cu o dificultate prevăzute în regulamentele de concurs și programele de clasificare. Se concurează cu 4 probe la fete (sărituri, paralele inegale, bârnă și sol) și 6 probe la băieți (sol, cal cu mânere, inele, sărituri, paralele și bara fixă).

Cele mai vechi consemnări amintesc introducerea gimnasticii, pe lângă celelalte discipline de învățământ în Școala domnească de la Sfântul Sava. Începând cu secolul XIX, se practică exercițiile fizice sub denumirea de gimnastică. Venirea în țară a unor profesori străini, care predau limbile străine, fovorizând deschiderea așa-ziselor ”școli de gimnastică și scrimă” sau de ”gimnastică, muzică și caligrafie”. Funcționarea școlii trebuia aprobată de Domnilor, iar elevii erau în majoritatea lor din păturile avute ale societății românești.

Profesorului gh. Moceanu este un susținător al gimnasticii lui Iahn (Germania). El are contribuții în domeniul practic dar și public. Scrie ”Cartea de gimnastică” (1868), cu figuri și text explicativ, ”Istoria, anatomia și igiena gimnasticii” (1879), ”Gmnastica rațională pentru uzul școlilor primare, secundare și superioare” etc. În 1989 în urma reorganizării învățământului sub ministerul Spiru Haret, gimnastica devine obligatorie în toate școlile secundare, de băieți și fete, având o programă, cu o oră de gimnastică pe săptămână. El ordonează pentru o mai bună dorate a sălilor și terenurilor de sport.

Spiru Haret a avut inițiativa introducerii în școală, la ora de gimnastică, a jocului național de oină. Tot el a alcătuit o comisie din maeștri de gimnastică: D. Ionescu (București), R.S. Corbu (Brăila), T. Berescu (Iași) care, în 1899 au alcătuit primul regulament oficial al jocului de oină competițională. Tot Spiru Haret a fost promotorul unor întâlniri și conferințe ale profesorilor de gimnastică din întreaga țară și, nu în ultimul rând, este primul care ia o hotărâre în privința concursurilor interșcolare, pentru întreaga țară.

Începând cu 1882 și până în 1924, activitatea de gimnastică a fost organizată și îndrumată de ”Societatea de Gimnastică, Muzică și Sport” din Iași și ”Societatea de Educație Fizică Înainte” in București.

În 1905 – Federația Societăților Române de gimnastică, arme și dare la semn se afiliază în 1907 la Federația Internațională de Gimnastică, având un rol active în dezvoltarea gimnasticii de performanță îm Europa.

În 1924 se înființează Institutul Superior de Educație Fizică din București, după modelul celui din Stockholm. Acesta se ocupa de pregătirea cadrelor de specialitate.

Prin reforma învățământului secundar din 1928, se atribuie educației fizice 4 ore obligatorii /săptămnă, pentru fiecare clasă, dintre cele două au fost rezervate gimnastici.

La Congresul de educație fizică din 1934 se discută introducerea educației fizice și în învățământul superior, dar această problemă s-a realizat în anul universitar 1949-1950.

Îm 1950 apare prima program de clasificare, federației revenindu-i rolul pregătirii loturilor representative naționale, în vederea practicării acestora la competițiile internaționale, precum și pregătirea copiilor și juniorilor în tabere de iarnă și de vară, organizarea competițiilor școlare, împreună cu Ministerul Educației Naționale (M.E.N.), începând din anul 1963. A introdus cu curaj pregătirea copiilor de la vârste foarte timpurii, ceea ce a creat baza de masă a gimnasticii de mare performanță.

2.5 Tendințe de evoluție la proba de bârnă

În 1993 se introduce Educația fizică în secțiile comerciale de toate categoriile.

FRG organizează periodic cursuri de antrenori, seminarii internaționale, trikmite și primește antrenori în schimb de experiență. S-a cristalizat o concepție proprie de lucru, o orientare metodică proprie, un system propriu de selecție, ceea ce a dus la primele rezultate de valoare, la afirmarea gimnasticii românește de performanță, încă de la Jocurile Olimpice de la Melbourne (1956), unde am ocupat locul III, cu echipa feminină, Campionatele Mondiale (locul III, 1958) de la Moscova, Jocurile Olimpice de la Roma (1960).

În 1957 FRG organizează primele Campionate Europene de Gimnastică la București pentru gimnastica feminină. Anul 1973 aduce reafirmarea gimnasticii româneștivprin Alina Goreac și Anca Grigoraș, care aduc patru medalii de la Campionatele Europene. Campionatele Europene Masculine (Grenoble, 1973) aduc în prim plan și gimnastica masculină românească , prin Dan Grecu, locul II la inele, iar în 1974, la Campionatele Mondiale de la Varna, primul tilu de campion mondial pentru gimnastica românească (inele).

La Skien (Norvegia) în 1975, la Campionatele Europene, Nadia Comăneci deschide o eră nouă, devenind campioană absolută a Europei.

Școala românească de gimnastică se bucură de un prestigiu mondial, datorită rezultatelor obținute de-a lungul anilor și datorită pregătirii superioare a cadrelor.

2.6 Aptitudini motrice și psihomotrice practicării gimnasticii artistice

La proba de bârnă pentru efectuarea elementelor tehnice este necesară o bună dezvoltare a forței specifice, statică și dinamică, cât și în combinarea acesteia cu celelalte calități motrice.

La proba de bârnă mobilitatea atât cea statică, cât și cea dinamică are un rol important în executarea elementelor acrobatice și artistice pentru realizarea acestora cu amplitune maximă.

Viteza este o calitate motrică condiționată genetic, bazându-se pe suportul ereditar existent al gimnastului.

Factorii care condiționează viteza sunt de natură biologică, biomecanică, psihologici, astfel avem:

mobilitatea proceselor nervoase fundamentale (excitație și inhibiție);

viteza de conducere a influxului nervos;

forța mușchiului în viteza de contracție a lui în funcție de tipul fiberei musculare;

lungimea segmentelor ce intră în mișcare, mobilitatea articulară și elasticitatea musculară;

resursele energetice (ATP și CP) implicate în metabolism;

starea de încălzire și oboseala;

sexul (fetele au o viteză mai mică decât băieții;

capacitatea de mobilizare psihică și concentrare a atenției.

Formele de manifestare ale vitezei sunt:

viteza de execuție este dată de rapiditatea cu care se execută o acțiune motrică, având ca factori limitativi forța și tehnica de execuție a mișcărilor (fiecare element tehnic are o anumită viteză de execuție care trebuie să corespundă parametrilor tehnici ale mișcării: ritm, tempou, amplitudine, direcție).

viteza de repetiție este definită prin frecvența cu care se repetă mișcările în unitate de timp, având factor limitativ labilitatea proceselor nervoase ale excitației și inhibiției (serii acrobatice bârnă și sol).

viteza de deplasare în strânsă legătură cu aspectul somatic și nivelul de dezvoltare al forței, manifestată sub forma vitezei de deplasare (elanul la sărituri cu sprijin).

viteza de reacție prezintă rapiditatea cu care organismul răspunde la comenzi, durata angajarii în acțiune și poate interveni în cazul unor defecțiuni tehnice în execuția mișcărilor și la aparate (timpul de la semnalul sonor al profesorului și momentul părăsirii barei la coborâre la paralele).

La proba de bârnă o pondere deosebită o au viteza de execuție, de repetiție și cea de reacție.

Pentru proba de bârnă gimnastele au nevoie de rezistență generală și specifică cu pondere anaerobă, deoarece exercițiul are o durată între 1’10” și 1’30”.

Tabelul 2. Sistematizarea calităților motrice necesare în gimnastica artistică și repartizarea lor pe aparat (după Grigore, V., 2001)

Tabelul 2.2. Varsta optima de antrenare a calitatilor motrice

(dupa Wolanski, 1979)

2.6 Caracterizarea probei de bârnă

Lungime 5m;latime 10cm si grosimea 16cm,inaltime120cm.

Este construita din aluminiu sau lemn compact,acoperita cu material care imita pielea,antiderapant.Dedesubt are o fasie de placaj de 1mm si un burete de 2cm.Inaltimea se poate regla din 5 in 5mm.

Proba de bârnă

Repere tehnice de construcție

Înălțimea aparatului 125 cm ;

Înălțimea saltelelor la aterizare: 20 cm.;

Lungimea bârnei: 5 m ;

Lățimea suprafeței de lucru: 10 cm.

Durata unui exercițiu. 1’30” Exercițiul este cronometrat și marcat prin semnale sonore. Căderile de pe aparat, întreruperile, sunt limitate la 10 secunde. Dacă timpul este depășit se consideră acel moment finalul evoluției.

Cerințele speciale privind conținutul exercițiilor la bârnă

Arbitrajul exercițiilor la bârnă începe cu bătaia pe trambulină sau pe covor. Nici un alt suport suplimentar nu este acceptat.

Un elan pentru urcare ratat, poate fi repetat dacă sportiva nu a atins trambulina, aparatul sau nu a trecut pe sub acesta. Al treilea elan este permis dar cu o penalizare de 0.50 puncte.

Cronometrajul. Asistentul pornește cronometrul când gimnasta ia contactul cu trambulina sau solul și îl oprește la finalul coborârii. 2 semnale sonore anunță sportiva că se apropie finalul timpului regulamentar. (semnale la 1’ 20’’ și la 1’30’’) .

Penalizări pentru depășirea timpului:

p. până la 2 ‘’;

0.3 p. mai mult de 2’’.

Întreruperea exercițiului – căderea;

Durata acceptată a unei întreruperi a exercițiului este de 10’’.

Conținutul și construcția exercițiului

Din punct de vedere compozițional se cere ca exercițiul să conțină puncte culminante create de legări directe de două sau mai multe elemente acrobatice, gimnice sau mixte, elemente executate în apropierea bârnei, urcări, coborâri.

Selecționarea elementelor de dificultate trebuie realizată din următoarele categorii de mișcări:

Elemente acrobatice cu sau fără :

sprijin pe mâini;

zbor;

Elemente gimnice:

sărituri;

piruete;

valuri de corp;

mențineri: în stând, așezat sau culcat;

Valoarea dificultății exercițiului însumează valoarea celor mai dificile 10 elemente din conținutul acestuia, începând cu coborârea.

Cerințe speciale:

Săritură depărtată 180° (numai în poziție transversală);

Piruetă pe un picior;

Element acrobatic înainte/lateral;

Element acrobatic înapoi;

Coborâre.

Fiecare cerință are valoarea de 0.5 p.

Pentru coborâre de valoare A sau B valoarea dată este 0.

Pentru coborâre de valoare C valoarea atribuită este de 0.3 p.

Pentru coborâre D sau mai dificilă valoarea acordată este maximă:0.5p.

Legările sunt bonificate după cum urmează:

Un element acrobatic poate fi executat doar de două ori într-o serie pentru a obține valoarea legării (VL) dar el nu va obține a doua oară și valoarea dificultății (VD).

Următoarele elemente acrobatice „B” cu fază de zbor și sprijin pe mâini pot fi executate a doua oară într-un exercițiu, pentru a obține valoarea de legătură.

flic –flac înapoi cu picioarele apropiate;

flic–flac înapoi cu picioarele depărtate, sagital/decalate;

flic –flac înapoi pe un braț;

flic –flac înapoi Auerbach;

flic –flac înapoi Auerbach pe un braț;

rondad;

răsturnare înainte;

răsturnare înainte pe un picior;

răsturnare înainte pe un braț.

2.7 Cerințele codului de punctaj FIG pentru proba la barna

ARTICOLUL 10 — Barna

10.1 Generalitati

Evaluarea exercitiului incepe cu desprinderea de pe trambulina sau saltea. Alte

suprafete suplimentare (o alta trambulina, saltea, etc.) sub trambulina nu sunt admise.

Este permis un al doilea elan (incercare) pt. urcare, daca la prima incercare gimnasta

nu a atins trambulina sau aparatul.

Dupa o a 2-a incercare nereusita de urcare, gimnasta trebuie sa inceapa exercitiul.

– Se va penaliza numai “urcare inexistenta in Tabelul Elementelor”

– A 3-a incercare NU este permisa.

Durata exercitiului la barna este de max. 1:30 min. (90 sec.).

Cronometraj:

– Arbitra cronometroare 1 incepe cronometrajul odata cu desprinderea de pe

trambulina sau saltea. Ea opreste cronometrul cand gimnasta atinge salteaua, la

terminarea exercitiului.

– Cu 10 sec. inainte de limita, precum si la limita maxima permisa (1’30”) un

semnal sonor va avertiza gimnasta ca exercitiul trebuie terminat.

– Coborarea nu este penalizata daca se executa in timpul celui de-al 2-lea semnal

sonor.

– Daca aceasta este executata dupa al 2-lea semnal, se va penaliza depasirea duratei

regulamentare. Arbitrele vor evalua intregul exercitiu, inclusiv coborarea.

– Penalizarea pentru depasirea duratei permise de 1:30 min. (90 sec.) :

• 0.10 P

– Elementele executate dupa 1:30 min. vor fi recunoscute de Juriul D si evaluate de

Juriul E.

Arbitra Cronometroare va raporta in scris Juriului D depasirile de timp, iar acesta va

efectua penalizarea din Nota Finala.

Durata intermediara (caderi):

– Pt. intreruperea exercitiului cauzata de o cadere se acorda 10 sec. ca perioada

intermediara (arbitra cronometroare 2 incepe cronometrajul cand gimnasta se afla

in picioare dupa cadere). Durata caderii se cronometreaza separat de totalul

timpului acordat exercitiului si nu intra in calculul acestuia.

– Perioada de cadere se termina cand gimnasta paraseste salteaua si urca pe barna.

– Arbitra cronometroare 1 reia cronometrajul odata cu prima miscare de continuare

a exercitiului.

– Timpul scurs in timpul caderii va aparea – in secunde – pe tabela de afisare a

notei. Se va da un semnal sonor la limita de 10 sec.

• Daca la terminarea celor 10 sec. gimnasta nu se afla pe aparat, exercitiul este

considerat terminat.

10.2 Continutul si Constructia Exercitiului

Pentru Valoarea de Dificultate, vor fi luate in considerare max. 8 elemente cu valoarea

cea mai mare, incluzand coborarea:

• Maximum 5 elemente Acrobatice

• Minimum 3 elemente Gimnice

Elementele de dificultate trebuie sa reprezinte o varietate a urmatoarelor categorii de

miscari:

– Elemente acrobatice cu sau fara

• sprijin pe brate

• faza de zbor

– Elemente gimnice (dans)

• sarituri

• piruete

• valuri de corp

• mentineri (in stand, sezand sau culcat)

10.3 Cerinte de Compozitie (CC) Juriul D – 2.50 p

1 – O legare de min. 2 elemente gimnice diferite din care

1 saritura cu deschiderea picioarelor la 180ș – numai

in pozitie fata – spate – se acorda 0.50 P

2 – Pirueta (gr. 3) – se acorda 0.50 P

3 – O serie acrobatica de min. 2 elemente cu faza de zbor*

din care 1 salt (elementele pot fi identice) – se acorda 0.50 P

4 – Elemente acrobatice in directii diferite: inainte/lateral

si inapoi – se acorda 0.50 P

5 – Coborare:

• fara coborare, sau coborare de valoare A sau B – se acorda 0.00 P

• coborare C – se acorda 0.30 P

• coborare D (sau mai dificil) – se acorda 0.50 P

* Elemente cu zbor cu sau fara sprijin pe brate

– CC 1 – 4 : trebuie executate pe barna

– Rostogolirile, st. pe maini si mentinerile NU pot fi utilizate pt. indeplinirea CC.

10.4 Valoarea de Legare (VL) – Juriul D

Valoarea de Legare se acorda numai pt. legari directe.

VL se adauga la Nota D.

Principiile de legari directe sunt urmatoarele :

ACROBATIC~

0.10 0.20

2 elemente acrobatice cu zbor excluzand coborarea

C/D + D (sau mai dificil)

C + C

B + E

* C/D + D (sau mai dificil)

B + F

3 elemente acrobatice cu zbor incluzand urcarea si coborarea

(coborare min. D)

B + B + D

C + B + C (nou)

B + B + E

C + C + C

B + C + D

*Legarile cu efect tip “minge” dezvolta viteza intr-o singura directie: (inainte sau

inapoi)

1. aterizare pe 2 picioare din primul element cu zbor si sprijin pe brate, urmat

de desprindere imediata pt. elementul urmator SAU

2. aterizare din primul element pe 1 picior si plasarea imediata a celui de-al

doilea pt. desprinderea (de pe 2 picioare) in elementul urmator.

PIRUETE

A + C (sau invers) 0.10

Nota: Pot fi executate:

– pe acelasi picior de sprijin FARA plasarea piciorului liber pe barna intre

piruete

– cu pas pentru a doua pirueta (se permite demi-plie pe 1 picior sau pe ambele).

MIXT

0.10

C + C sau mai dificil (exclus coborarea)

D- salt pe un picior + A – cumpana, in aceasta ordine si fara pas!

– Un element acrobatic poate fi executat de max. 2 ori in cadrul aceleiasi legari pentru

obtinerea VL, dar nu poate primi VD (valoare de dificultate) si a doua oara.

– Sariturile gimnice cu intoarcere de min. 360° executate in pozitie LATERALA vor

primi 1 VD mai mare cu o treapta (vezi Art. 5)

– Urmatoarele elemente B acrobatice cu faza de zbor si sprijin pe brate:

• flic-flac inapoi cu picioarele apropiate

• flic-flac inapoi cu picioarele departate

• flic-flac Auerbach

• rondat

• flic-flac inainte,

pot fi executate a 2-a oara intr-un exercitiu si / sau cu coborare pentru obtinerea

VL.

Coborare cu cadere:

– Daca saltul pt. coborare nu a fost initiat si gimnasta cade, SAU

– nu exista tentativa de coborare (aterizare pe picioare sau cadere dupa aterizare pe

picioare), evaluare:

Ex. 1: rondat + saritura de pe barna; evaluare:

♦ Nu CC (Juriul D)

♦ Nu VD – se contabilizeaza numai 7 elemente(Juriul D)

♦ 0.50 – lipsa tentativei de coborare (Juriul E)

♦ 1.00 – cadere sau penalizari aterizare (daca nu cade) (Juriul E)

– Daca saltul pt. coborare a fost initiat si intervine o cadere:

Ex. 2: cu initierea saltului, fara aterizare intai pe picioare; evaluare:

♦ Nu CC (juriul D)

♦ Nu VD – se contabilizeaza numai 7 elemente(Juriul D)

♦ 1.00 – cadere (Juriul E)

10.5 Penalizari de Artistica (Juriul E)

Greseli 0.10 030 0.50 +

– Insuficienta variatie de ritm x

– Siguranta executiei x x

– Insuficienta prezentare artistica in timpul exercitiului :

• Lipsa coregrafiei creative –

originalitate a combinatiei elementelor si miscarilor x x

– Gesturi (mimica) inadecvate, ce nu corespund miscarilor x

10.6 Penalizari Specifice la Aparat (Juriul E)

Greseli 0.10 0.30 0.50

+

– Elan cu atingerea trambulinei sau Barnei fara a

urca

– A 2-a incercare de urcare

1.00

1.00

– Sprijin suplimentar cu piciorul pe partea

laterala a barnei

x

(fiecare)

– Neindeplinirea cerintelor tehnice ale unui

element prin sprijin suplimentar

x

(fiecare)

– Apucarea barnei pt. a evita o cadere 0.50

– Miscari suplimentare pt. mentinerea

echilibrului x x 0.50

– Pauza de concentrare mai mare de 2 sec. x

– Preparatie excesiva la elementele gimnice x

– Utilizarea elementelor de acelasi tip:

• mai mult de o intoarcere ½ pe 2

picioare intinse

x

(pe tot

exercitiul)

– Insuficienta utilizare a barnei:

• Absenta unei miscari aproape de barna cu

o parte a trunchiului si/sau capului /

coapselor – in contact cu aceasta (nu e

necesar un element)

x

– Ritm intrerupt in legari (fiecare) x

– Urcare inexistenta in Tabelul de elemente x

– Lipsa tentativei de coborare 0.50

NOU:

– tentativa (incercare) fara a executa un element

– Ex. Barna: elan, oprire fara a executa rondat pt.

coborare

(se va lua in considerare intentia compozitiei

exercitiului)

x

10.7 Nota:

Caderi – Elementele Acrobatice si Gimnice trebuie sa revina pe barna cu cel putin 1

picior sau cu trunchiul pt. a fi recunoscute

– cu aterizare pe 1 sau 2 picioare, sau in pozitia prescrisa pe barna – VD se

acorda

– fara a ateriza pe 1 sau 2 picioare, sau in pozitia prescrisa pe barna –VD Nu se

acorda

Urcari

– {naintea urcarii este permisa numai rondat

– Urcarile prin Stand pe maini, rostogoliri si mentineri, pot fi executate si in

exercitiu, dar se va acorda VD o singura data pentru acelasi element.

Mentineri

– St. pe maini (fara intoarcere) si Mentinerile trebuie sustinute 2 sec. pentru a

primi VD (conform tabelului de elemente)

– si vor fi evaluate 1 treapta inferioara daca st. pe maini nu va fi mentinut

2 sec.

• Daca gimnasta executa – din nou – acelasi element si mentine st. pe maini 2

sec., NU se mai acorda VD

Elementele Onodi

– Elementul (Onodi) poate fi utilizat ca primul sau al doilea element intr-o

serie acrobatica.

– Elementul Onodi Tic Tac poate fi utilizat numai ca ultim element al unei

serii si va fi considerat identic cu Onodi.

Elemente Specifice

palmele trebuie asezate in pozitie transversala. Asezarea in pozitie

laterala duce la evaluarea elementului 1 VD inferioara.

• Daca gimnasta executa – din nou – acelasi element si completeaza intoarcerea

de 360°, NU se mai acorda VD

Palme asezate una in fata celeilalte in pozitie transversala – corect

Palme asezate impreuna in pozitie transversala – corect

Daca palma din fata completeaza intoarcerea

– se acorda VD si se aplica penalizare pt. precizie

Palme in pozitie laterala – se acorda 1 VD inferioara (C) si se

aplica penalizare pt. precizie.

2.7 Componențele antrenamentului în gimnastica artistică

Antrenamentul sportiv este un proces bio-psiho-pedagogic desfasurat sistematic si continuu, de adaptare a organismului la eforturi fizice si psihice, avand ca scop obtinerea de performante in competitii.

Totodata, antrenamentul este un proces de educatia a sportivilor ce practica sporturi de performanta printr-un comportament adecvat .

Gimnastica actuala si mai ales tendintele pentru viitor reclama noi principii, reguli , cerinte si metode pentru organizarea si desfasurarea antrenamentului, pentru inbunatatirea calitatii muncii si reducerea pierderilor.

Componentele antrenamentului in gimnastica artistica sunt:

A – Pregatirea fizica ;

B – Pregatirea tehnica ;

C – Pregatirea psihologica ;

D – Pregatirea artistica ;

E – Pregatirea tactica ;

F – Pregatirea teoretica.

A – Pregatirea fizica .

Pregatirea fizica reprezinta un sistem de masuri, mijloace si metode prin care se asigura dezvoltarea indicilor morfologici, a capacitatii functionale, a calitatilor motrice de baza si specifice diferitelor ramuri de sport. Pregatirea fizica presupune dezvoltarea calitatilor motrice si a capacitatii de efort, acesta reprezentand telul principal a intregului proces de pregatire. Este un proces de educare a calitatilor motrice necesare insusirii corecte a elementelor ,a legarilor si combinatiilor, precum si a exercitiilor integrale din gimnastica artistica sportiva.

Insusirea exercitiilor si executarea lor in conformitate cu cerintele actuale ale Codului de punctaj, presupune existenta unui nivel superior al capacitatii coordinative, fortei, mobilitatii- supletei, vitezei, rezistentei, precum si a unor calitati combinate.

Forme de pregatire fizica .

Pregatirea fizica generala=> este actiunea de larga influentare a organismului, in vederea cresterii motricitatii generale a gimnastilor. Pentru o pregatire multilaterala se recomanda utilizarea unor mijloace din alte ramuri sportive complementare gimnasticii, precum: atletismul, schiul, inotul, etc. Toate acestea au influente deosebite desfasurandu-se in aer liber.

Toate mijloacele amintite mai sus se utilizeaza in perioada pregatitoare si in cadrul odihnei active care contribuie la refacerea in antrenamentul sportiv.

In gimnastica locul cel mai important in pregatirea fizica multilaterala il ocupa insasi mijlocele acestea, asigurand utilizarea lor in raport cu sarcinile pe care urmarim sa le realizam.

Pregatire fizica specifica=> este actiunea indreptata catre dezvoltarea la un nivel inalt a tuturor calitatilor motice implicate in asigurarea insusirii corecte a exercitiilor.

Mijloacele gimnasticii cu influente generale sunt folosite in influentarea specifica alaturi de alte mijloace create special.

Pregatirea fizica specifica actioneaza pentru dezvoltarea fortei si elasticitatii anumitor grupe musculare, a mobilitatii articulatilor coxo-femurala, a umarului si a coloanei vertebrale, a detentei specifice gimnasticii, a rezistentei in incordari statice si dinamice, a preciziei si a coordonarii fine a miscarii, precum si cresterea la nivel superior a capacitatii de efort specific.

Mijloace utilizate in pregatirea fizica specifica:

– exercitii de pregatire fizica cu accent pe actiunea specifica;

– exercitii create special pe aparate;

– parti din exercitiile de concurs sau chiar exercitiile de concurs;

Exercitiile utilizate in pregatirea fizica specifica sunt asemanatoare din punct de vedere al structurii si al dinamicii activitatii grupelor musculare, cu cele ce urmeaza a fi insusite, ori cu cele prezentate in competitii.

Intre pregatirea generala si cea specifica trebuie asigurata o unitate functionala.

Caracteristica metodica a pregatirii fizice este: creearea surplusului functional fata de cerinta minima de executare a exercitiilor de gimnastica.

Aspecte ale pregatirii fizice.

dezvoltarea calitatilor necesare executarii unor exercitii;

mentinerea nivelului obtinut;

Dezvoltarea calitatilor motrice.

Forta

Forta este o calitate de a carei nivel de dezvoltare depind rezultatele tehnice obtinute de catre sportiv. Este in stransa legatura cu celelalte calitati , iar nivelul lui de dezvoltare este legat in mod direct de acestea.

Mijloacele utilizate pentru dezvoltarea fortei se impart in:

-exercitii cu influenta generala, cum sunt alergarea si diferite variante ale ei, sariturile, exercitiile cu invingerea unei rezistente, chiar a partenerului;

-exercitii cu influenta locala, pe grupe musculare, cu rezistenta mai mica si efort mai redus, in aceasta grupa sunt curprinse exercitii cu unul sau mai multe segmente, cum ar fi: ridicarile pe varfuri, tragerile in brate, flotarile, etc.

O cerinta foarte importanta pentru exercitiile de forta este aceea ca ele trebuiau sa corespunda in intregime structurii tehnice a miscarilor pentru care gimnastul se pregateste. Spre exemplu, pentru pregatirea bratelor in vederea „realizarii rotii laterale” nu se aleg flotarile, deoarece tehnica corecta a rotii este cea in care bratele sunt perfect intinse (roaba, mersul focii, s.a).

Exercitiile de forta pot fi libere ( cu amortizare, cu ingreunare), cu partener, la si cu aparate speciale.

Cele mai eficiente exercitii de pregatire fizica specifica sunt acelea in care locul depunerii fortei maxime corespunde locului si gradului de incordare a structurii tehnice respective, iar pentru alegerea lor trebuie avut in vedere regimul de lucru concret intr-o situatie de efort competitional.

Mobilitatea articulara si supletea musculara

Principala cale de dezvoltare a mobilitatii o constituie executarea miscarilor cu mare amplitudine, iar rezultatele slabe pot fi urmarea unei slabe forte a muschilor care declanseaza aceste miscari, precum si a unei elasticitati reduse a mischilor antagonisti.

Mijloacele utilizate pentru dezvoltarea mobilitatii sunt impartite astfel:

-mijloacele active sunt considerate a fi toate exercitiile care se executa prin scurtarea muschiului care trece peste articulatii(agonisti);

-mijloacele pasive sunt exercitiile in care actiunea de intindere se realizeaza datorita interventiei unor forte externe, reprezentate de gravitatie, partener, ori greutatea segmentelor, precum si datorita fortei proprii;

-mijloacele combinate, care sunt acele exercitii in care efortul activ al muschilor agonisti se schimba cu cel pasiv.

Cele mai utilizate metode pentru dezvoltarea mobilitatii sunt:

-metoda repetarilor incordarilor cu tensiune maxima a muschilor in toate regimurile de lucru;

-stretchingul;

-circuitul.

Rezistenta

Capacitatea gimnastilor de a invinge oboseala acumulata pe parcursul nenumaratelor repetari de exercitii la toate aparatele se numeste rezistenta.

Tipuri de oboseala intalnite in gimnastica:

-fizica;

-psihica (emotii).

Mijloace pentru dezvoltarea rezistentei:

-executarea de mai multe ori a unor parti din exercitiile de concurs, fara pauza;

-executarea de mai multe ori a exercitiilor integrale, cu scurtarea pauzelor dintre ele;

-executarea de mai multe ori a unui exercitiu si jumatate, ori chiar doua legate, fara pauza;

-executarea in conditii ingreunare a unor parti din exercitiu;

-executarea pana la refuz a unor parti din exercitiu.

Viteza

De cele mai multe ori, gimnastul trebuie sa invinga o rezistenta exterioara considerabila, cum sunt gravitatia si inertia corpului propriu (I. Hidi, 1992).

Este necesara dezvoltarea vitezei in regim de forta, deoarece reusita unei miscari depinde de de forta gimnastului.

Mijloace pentru dezvoltareacapacitatii de viteza:

-respectarea din punct de vedere al vitezei de executie a asemanarilor structurale ale miscarilor;

-intreruperea temporara a executiei miscarii, atunci cand se observa scaderea vitezei de executie; se reia dupa refacerea totala;

-utilizarea exercitiilor de viteza la inceputul lectiilor, in conditii de excitatie optima a SNC;

-utilizarea exercitiilor de viteza dupa pauza, in cadrul unui ciclu saptamanal (dupa zi libera);

-executarea exercitiilor cu amplitudine maxima.

Este de remarcat ca in raportul forta-viteza modificarile nu apar imediat, ci este necesara o perioada de 4-5 saptamani pentru obtinerea unui rezultat pozitiv.

B. Pregatirea tehnica

Tehnica, reprezinta un sistem de structuri motrice specifice fiecarei ramuri de sport, efectuate rational si economic, in vederea obtinerii unui randament maxim in competitii.

Pregatirea tehnica are un rol foarte important si este in stransa interdependenta cu celelalte componente ale antrenamentului, o tehnica invatata gresit, defectuoasa, duce la insucces in competitii, dar si o tehnica corect invatata, fara o baza psihologica duce la performante modeste.

Pregatirea gimnastilor de inalta performanta necesita o perioada indelungata de munca, incepand cu selectia initiala pala la obtinerea maiestriei sportive.

Componentele tehnice

Elementul tehnic =>structura motrica fundamentala ce sta la baza gimnasticii;ex: salturile in gimnastica.

Este o structura abstracta deoarece se realizeaza prin anumite structuri motrice bine definite.

Procedeul tehnic=> structura motrica concreta, sau modul particular de efectuare a elementului tehnic;ex : pirueta passe in gimnastica.

Aceasta structura depinde de calitatile morfo-functionale si psihologice ale gimnastilor, precum si de proprietatile si calitatile materialelor din care sunt construite aparatele.

Stilul=> modul particular sau amprenta personala de efectuare a unui procedeu sau element tehnic.

Stilul este inatlnit la gimnastii cu inalta clasificare sportiva, maiestria executiei fiind una de exceptie.Putem afirma ca exista un stil al gimnasticii, dar si unul personal al gimnastului.

Un pas important al pregatirii tehnice initiale il constituie insusirea componentelor universale ale miscarilor de baza (HIDI I. -1996).

Aceste componente sunt :

-aterizarea;

-bătaia cu picioarele;

-bătaia cu mainile;

-intoarcerile;

-miscarile de biciuire in atarnat sau pozitii combinate;

-standul pe mâini

Capitolul 3. Organizarea și desfășurarea studiului

3.1 Scopul și ipoteza lucrării

Lucrarea urmărește să evidențieze o serie de aspecte specifice privind metodica însușirii saltului lateral la bârnă. Pe lângă evidențierea particularităților de ordin metodic utilizate în practica învățării elementelor acrobatice din gimnastica artistică feminină, se încercă identificarea unor soluții de optimizare a procesului de învățare.

Având în vedere faptul că acest element acrobatic se derulează în condiții specifice impuse de asocierea cu aparatul (bârna), sunt solicitate o serie de componente psihomotrice și percepții specializate. Dintre acestea menționăm: echilibrul dinamic, coordonarea generală și segmentară, orientarea în spațiu, schema corporală, cât și simțul echilibrului în asociere cu suprafața de execuție a elementului și simțul bârnei.

Practic, toate aceste componente trebuie integrate în structura mișcării. În acest context, optimizarea liniei metodice ar trebui să vizeze formarea unui stereotip motric specific în asociere cu aceste componente.

Ipotezele studiului

Dat fiind faptul că acest studiu vizează învățarea saltului lateral la bârnă, element acrobatic derulat în condiții dificile, este foarte importantă formarea unei deprinderi în strânsă corespondență cu componentele psihomotrice solicitate și în același timp corecte din punct de vedere tehnic. Aceste două elemente împortante vor asigura stabilitatea și eficiența deprinderii.

În acest context, menționăm ca fiind deosebit de importantă organizarea procesului de învățare în baza programelor algoritmice care, considerăm că pot asigura condițiile optime pentru însușirea rapidă și corectă a saltului lateral la bârnă. Având în vedere aceste aspecte, putem formula următoarea ipoteză a studiului:

Învățarea saltului lateral la bârnă utilizând programul algoritmic pentru învățare, poate conduce la optimizarea procesului de învățare prin însușirea mai rapidă și mai corectă a acestuia.

3.2 Sarcinile lucrării

Sarcinile acestei lucrari sunt de a gasi simplitudinea dintre calitațile sportivei si elementele tehnice de valoare pe care aceasta trebuie sa le includa in pregatire.Efectul fiind acela de a ajunge la dificultate cat mai ridicata al exercitiilor prezentate in competitii.

Ca sarcini ale acestui studiu, putem enumera următoarele:

Studierea literaturii de specialitate și sintetizarea unor informații referitoare la tema abordată;

Caracterizarea probei de bârnă;

Selecționarea celor mai potrivite și mai eficiente mijloace aferente celor trei ale programului algoritmic utilizat în învățarea saltului lateral la bârnă;

Stabilirea programului algoritmic de învățare a saltului lateral la bârnă;

Aplicarea liniei metodice optimizate în baza progrmului algoritmic pentru învățarea saltului lateral la bârnă;

Formularea concluziilor finale;

Redactarea lucrării.

3.4 Metode și tehnici de cercetare

Locul de desfășurare

București

Caputolul 4. Program algoritmic pentru învățarea elementului salt lateral

4.2 Descrierea elementului

4.3 Nivelul de start

În privința chestionarului observăm o disponibilitate majoritară a elevilor de a răspunde întrebărilor și de a fi cooperanți. În ce privește răspunsurile la prima întrebare: Câte ore de educatie fizica ați dori să aveți săptămânal? se observă o bună dispoziție a elevilor de a practica educația fizică, media fiind de 3, 09 ore, unul dintre ei chiar excelând prin dorința de a participa la 6 ore săptămânal.

La cea de-a doua întrebare: Ce sporturi sau ansamble sportive ați dori să studiați cu precădere în cadrul orelor de educație fizică? Au fost enumerate ca și posibile sporturi: atletismul, baschetul, fotbalul, gimnastica, handbalul, tenisul de masă, elevii au răspuns în următorul fel: fotbalul a fost vizat de 8 elevi, handbalul de 5 elevi, gimnastica de 2 elevi, tenisul de masă cu 2 elevi, baschetul de 1 elev, atletismul de 1 elev. Se explică aceste opțiuni și prin faptul că în spatele școlii se află un generos teren pe care se poate practica atât fotbalul cât și handbalul.

La cea de-a treia întrebare: Care dintre ramurile gimnasticii (acrobatice sau sariturile) preferați? 11 dintre elevi au afirmat că preferă săriturile și 8 au răspuns că au plăcerea de a practica gimnastica acrobatică. Între cei ce preferă săriturile s-au observat răspunsuri precum: ” Săriturile aduc mai mult amuzament, mai multă bucurie.”

În cadrul celei de-a patra întrebare: Ce calități considerați că sunt necesare pentru ca elevul să realizeze o săritură reușită? elevii au găsit următoarele calități: curajul, detenta, forța, echilibrul, energie.

La întrebarea a cincea: Cum considerați că vă pot ajuta în viață săriturile din gimnastică? Am primit răspunsuri de genul: ” Mă ajută să fiu mai atletic”, ”Prin sărituri avem mai multă mobilitate”, ”Mă face să devin un bun luptător”, ”Pot sări mai repede un gard”.

La întrebarea a șasea: Cum vă autoevaluați din punct de vedere al nivelului la care sunteți în cazul săriturilor prin intermediul aparatelor din gimnastică? ( slab, mediu, bun, foarte bun ) 10 elevi s-au considerat foarte buni, 5 se consideră buni iar 4 se consideră slabi.

La cea de-a șaptea întrebare: Cum anume preferați să se desfășoare ora de educație fizică: a) prin intermediul ștafetelor, jocurilor, concursurilor pe echipe;

b) să se lucreze individual pentru succesul sportiv;

c) să se lucreze în perechi.

– 9 sunt de acord cu soluția de la punctul a;

– 6 cu soluția de la punctul b

– 4 doresc lucrul în perechi.

Din chestionarul dat se poate identifica în general o bună părere despre săriturile din gimnastică precum și atașament față de educația fizică în cadrul materiilor studiate. Cunosc noțiuni informative despre tipurile, rolul și importanța săriturilor. De asemenea se observă o dorință de a conlucra atât între ei cât și cu profesorul pentru împlinirea obiectivelor din cadrul orelor.

În ceea ce privește aplicarea pretestului care indică statistica elevilor din punct de vedere al pregătirii psihomotrice am obținut următoarele rezultate:

a) În cazul pretestului de orientare spațio-temporală s-au dat următoarele calificative convertite pe măsura îndeplinirii probei întoarcerilor la 360 de grade în cercul desenat pe sol în diametru de 30 de centimetri și deplasarea pe linia trasată pe sol în lungime de 5 m:

– pentru abateri mai mici de 15 grade se primește calificativul 10;

– pentru abaterea cu 30 de grade se primește calificativul 9;

– pentru abaterea cu 45 de grade se primește calificativul 8;

– pentru abaterea cu 60 de grade se primește calificativul 7;

– pentru abaterea cu 90 de grade se primește calificativul 6;

– pentru abaterea cu 120 de grade se primește calificativul 5.

Rezultatele au fost următoarele:

– calificativul 10 a fost obținut de 4 elevi;

– calificativul 9 a fost obținut de 7 elevi;

– calificativul 8 a fost obținut de 4 elevi;

– calificativul 7 a fost obținut de 2 elevi;

– calificativul 6 a fost obținut de 1 elev;

– calificativul 5 a fost obținut de 1 elev;

b) La pretestul de coordonare Matorin au fost date următoarele calificative plecând de la măsurarea capacității de întoarcere prin răsucire:

– pentru răsuciri de 380 de grade a primit calificativul 10;

– pentru răsuciri de 340 de grade a primit calificativul 9;

– pentru răsuciri de 300 de grade a primit calificativul 8;

– pentru răsuciri de 260 de grade a primit calificativul 7;

– pentru răsuciri de 220 de grade a primit calificativul 6;

– pentru răsuciri de 180 de grade a primit calificativul 5;

Rezultatele au fost următoarele:

– calificativul 10 a fost obținut de 5 elevi;

– calificativul 9 a fost obținut de 6 elevi;

– calificativul 8 a fost obținut de 3 elevi;

– calificativul 7 a fost obținut de 1 elevi;

– calificativul 6 a fost obținut de 1 elev;

– calificativul 5 a fost obținut de 2 elevi;

Unul dintre elevi nu a îndeplinit baremul, reușind o săritură de 160 de grade.

c) În cazul pretestului de echilibru static, denumit șina de echilibru, s-au dat următoarele calificative convertite pe măsura îndeplinirii probei prin menținerea în timp a echilibrului după cum urmează:

– pentru menținerea pe șină timp de 12 secunde a primit calificativul 10;

– pentru menținerea pe șină timp de 10 secunde a primit calificativul 9;

– pentru menținerea pe șină timp de 8 secunde a primit calificativul 8;

– pentru menținerea pe șină timp de 6 secunde a primit calificativul 7;

– pentru menținerea pe șină timp de 5 secunde a primit calificativul 6;

– pentru menținerea pe șină timp de 4 secunde a primit calificativul 5;

Rezultatele au fost următoarele:

– calificativul 10 a fost obținut de 3 elevi;

– calificativul 9 a fost obținut de 4 elevi;

– calificativul 8 a fost obținut de 3 elevi;

– calificativul 7 a fost obținut de 2 elevi;

– calificativul 6 a fost obținut de 4 elevi;

– calificativul 5 a fost obținut de 3 elevi;

De remarcat este faptul că unul dintre elevi a obținut o performanță de echilibru timp de 21 de secunde.

4.4 Greșeli care pot aparea in timpul execuției

S-a trecut mai apoi la educarea timp de 13 săptămâni a calității psihomotrice prin sărituri, exerciții, ștafete, trasee aplicative, creații personale, toate prin intermediul aparatelor din gimnastică. La sfârșitul acestei perioade, s-a repetat testul inițial în vederea verificării ipotezelor lansate.

a) Rezultatele obținute la testul de orientare spațio-temporală a fost următorele:

– calificativul 10 a fost obținut de 6 elevi;

– calificativul 9 a fost obținut de 8 elevi;

– calificativul 8 a fost obținut de 3 elevi;

– calificativul 7 a fost obținut de 1 elevi;

– calificativul 6 a fost obținut de 1 elev.

Se remarcă faptul că elevii, chiar și cei cu rezultatele cele mai slabe, au reușit orientarea într-un mod îmbunătățit, observându-se totodată siguranță sporită în executarea testului.

Analiza comparativă test – pretest

Raportul statistic pretest-test, referitor la media generală a clasei pentru componenta psihomotrică numită orientare spațio-temporală ne indică următoarele rezultate: 8, 42 pentru pretest și 8, 89 pentru test.

b) Rezultatele pentru testul de coordonare prin săritura cu răsucire au fost următoarele:

– calificativul 10 a fost obținut de 8 elevi;

– calificativul 9 a fost obținut de 4 elevi;

– calificativul 8 a fost obținut de 4 elevi;

– calificativul 7 a fost obținut de 2 elevi;

– calificativul 6 a fost obținut de 1 elev.

4.5 Seria 1 de exerciții – realizarea suportului fizic

.

Analiza comparativă test – pretest

Raportul statistic pretest-test, referitor la media generală a clasei pentru componenta psihomotrică numită coordonare, ne indică următoarele rezultate: 8, 15 pentru pretest și 8, 84 pentru test.

c) Rezultatele pentru testul echibrului pe șină au fost următoarele:

– calificativul 10 a fost obținut de 5 elevi;

– calificativul 9 a fost obținut de 5 elevi;

– calificativul 8 a fost obținut de 3 elevi;

– calificativul 7 a fost obținut de 2 elevi;

– calificativul 6 a fost obținut de 3 elevi;

– calificativul 5 a fost obținut de 1 elev.

Analiza comparativă test – pretest

Raportul statistic pretest-test, referitor la media generală a clasei pentru componenta psihomotrică numită echilibru, ne indică următoarele rezultate: 7, 52 pentru test și 8, 21 pentru test.

Se dorește și observarea raportului statistic pretest-test, referitor la media generală a clasei pentru psihomotricitatea educată prin intermediul a trei componente, ajungându-se la următorul rezultat: 8, 03 pentru pretest și 8, 64 pentru test.

În urma analizei rezultatelor se impun câteva concluzii:

1. Prin aplicarea optimă și eficientă a săriturilor din gimnastică prin intermediul aparatelor cât și a unor exercitii ce au legatură directă cu respectivele aparate, se dezvoltă aptitudinele psihomotrice;

2. Dezvoltarea psihomotrică este mai mare cu cât interesul elevilor este mai ridicat;

3. Elevii clasei a VII-a din cadrul Școlii Ulmi pot crea variațiuni interesante ale săriturilor clasice învățate în cadrul programei școlare;

4. Prin utilizarea traseelor aplicative și a ștafetelor, șansele de dezvoltare a aptitudinilor psihomotrice cât și a motivației elevilor devin reale;

5. O bază bogată din punct de vedere a materialelor legate de sărituri prin intermediul aparatelor, cresc semnificativ șansele de dezvoltare psihomotrică pentru elevii de gimnaziu;

4.6 Seria 2 de exerciții – învățarea propriu-zisă a elementului

6. Se face propunerea ca evaluarea elevilor să fie acordată în funcție și de răspunsurile acestora la problemele lansate de cadru diadactic, de creativitatea și implicarea lor la oră, prin aceasta micșorându-se posibilitatea de renunțare la ora de educație fizică și sport a celor ce sunt dotați mai puțin motric sau psihomotric;

7. Elevii supraponderali pot să-și mărească simțitor capacitățile psihomotrice prin intermediul antrenamentelor. Totodată trebuie lucrat diferențiat cu aceștia.

8. Se confirma ipoteza lansată.

4.7 Seria 3 de exerciții – perfectionarea elementului

Gimnastica este unul dintre cele mai vechi sporturi olimpice fiind inclusă și în programul Jocurilor Olimpice antice, atunci când concurenții se întreceau într-o varietate de concursuri, care, cu greu, ar putea fi denumite „gimnastică”.

Acestea au inclus lupte și sărituri peste tauri, în conformitate cu ilustrațiile de pe vase de lut. De fapt, numele de „gimnastică” este derivat din cuvântul grecesc antic „gumnos “, care, tradus literal, înseamna gol, acesta fiind și unul dintre motive pentru care femeile au fost excluse de la Jocuri, nu doar în calitate de concurente, ci și ca spectatoare.

Gimnastica olimpică a acelor timpuri s-a stins odată cu desființarea J.O., dar, până atunci, timp de peste o mie de ani, regii care au guvernat în epocă au încurajat practicarea exercițiilor fizice.

Din greaca antică la Internet, istoria gimnasticii este strâns legată și de evoluția Jocurilor Olimpice, de la cele Antice la cele Moderne.

Sportul, la modul general, prin urmare și gimnastica, a căpatat forme în accepțiune modernă pe parcursul secolului al 19-lea, în ceea ce privește gimnastica în prim-plan aflându-se disputa dintre cele două stiluri în conflict: sistemul suedez (în principal grup de exercitii libere) și sistemul german (cu ajutorul unui aparat).

În Europa secolului al XIX-lea au început să apară Gimnazii destinate gimnasticii, în aer liber, care seamană cu locuri de joacă, locuri privite ca o aventură în cazul domnilor care doreau să impresioneze doamnele, care, la randul lor, tot din același motiv, care purtau semne ale « ascensiunilor » montane.

Din punct de vedere al armatei, gimnastica a fost privită ca o posibilitate de exprimare a disciplinei, și nu este de mirare că termenii militari încă mai există, cum ar fi „defilează pe…” și „salutul juriului”.

Federația Internațională de Gimnastică (FIG) a fost fondată în 1881, la Liège, în prezent existând 129 federații afiliate.

Gimnastica este unul dintre puținele sporturi prezente în Program încă de la prima ediție a Jocurilor Olimpice din epoca modernă. Începând cu 1989, prin evoluțiile baieților, fetele intrând official în scenă abia în 1952, la Helsinki, dar și până atunci, la diferite ediții au fost concursuri destinate gimnastelor.

Primul concurs olimpic de gimnastică, Atena în anul 1896, a reunit la start 18 gimnaști din patru – șase națiuni, la câteva aparate, programul (uneori concursul a avut loc în aer liber) suferind permanente schimbări până să ajungă la forma cunoscută azi.

Modificări au fost făcute aproape la fiecare concurs olimpic, în ceea ce privește numărul, felul și construcția aparatelor utilizate, numărul de gimnaști pe echipa, tipul de exerciții, calitatea evoluției, vârsta competitorilor, de la concursurile în aer liber la cele în sală etc.

Cu toate acestea, era adevarată a gimnasticii a debutat odată cu Jocurile Olimpice din 1952, de la Helsinki, atunci fiind stabilite liniile coordonatoare ale dezvoltării acestei discipline.

Gimnastica este, astazi, una dintre cele mai populare sporturi din programul olimpic, dar, de asemenea, una dintre cele mai pretențioase. Practicată pe scară largă în intreaga lume, este nevoie de o combinație unică de putere, flexibilitate, rezistență, îndrazneală și măiestrie pentru a atinge cotele de vârf.

Astazi, gimnastica artistică se bucură de o largă popularitate, fiind „regina” marilor întreceri poli-sportive, timp în care și-a diversificat și aria de cuprindere, apariția gimnasticii ritmice, trambolina, aerobica și acrobatice, fiecare având competiții la nivel mondial și continental care suscită un interes deosebit.

Podul din poziția stând depărtat

Descriere tehnică: din poziția stând depărtat, brațele sus, se realizează extensia accentuată a corpului, proiectând bazinul spre înainte și capul spre înapoi. Brațele se mențin întinse, iar palmele iau contact cu solul pe o suprafață de sprijin cât mai apropiată de suprafața de sprijin a picioarelor.

Mișcarea este corect executată atunci când bazinul este proiectat mult spre înainte în momentul extensiei trunchiului, genunchii sunt întinși, linia umerilor se află deasupra articulațiilor mâinilor, iar distanța dintre sprijinul palmelor și cel al picioarelor este mai mică. Revenirea la poziția inițială se realizează prin ridicarea trunchiului la verticală, în urma împingerii cu palmele pe sol și proiectarea bazinului spre înainte.

În funcție de gradul de mobilitate a executanților, în momentul revenirii la verticală, picioarele pot fi întinse sau îndoite, brațele și capul fiind cele care rămân în urma, finalizând mișcarea.

Metodica de invatare:

stând depărtat cu trunchiul aplecat, apucare la nivelul unei trepte a scării fixe – acțiuni repetate de îndoire a trunchiului cu arcuire cu/fără ajutorul unui partener;

culcat facial brațele sus – extensii ale spatelui;

podul din poziția culcat dorsal;

stând depărtat, brațele sus – extensia spatelui simultan cu proiectarea bazinului înainte;

în fața scării fixe – stând departat, bratele sus – proiectarea bazinului înainte, extensia spatelui – pod – coborare cu sprijinul palmelor din treaptă în treaptă – revenire;

podul din stând depărtat – luarea contactului palmelor pe o suprafață mai înaltă;

execuția globală a podului cu ajutor;

execute globală a podului – individual;

introducerea elementului în combinații simple.

Greșeli tipice:

lipsa mobilității la nivelul articulației scapulo-humerale;

lipsa proiecției bazinului spre înainte în momentul realizării elementului;

îndoirea genunchilor;

îndoirea brațelor;

bărbia în piept;

distanța mare între sprijinul palmelor și picioarelor;

Ajutorul: se acordă din lateral, cu o mână la nivelul brațului apropiat și cu cealaltă la nivelul taliei executantului.

Variante de pod: pod cu trecere stând pe maini; stând pe mâni cu trecere în pod; pod din poziția pe genunchi etc.

Cumpăna înapoi

Descriere tehnică: se execută din poziția stând pe un picior, cu piciorul liber sprijinit înainte, brațele sus. Mișcarea începe în momentul în care corpul se îndoaie spre înapoi, iar piciorul liber se ridică prin înainte sus.

Concomitent cu ridicarea piciorului liber și extensia spatelui, bazinul este proiectat spre înainte, iar capul este cel care amplifică mișcarea de extensie a trunchiului. Mișcarea este mai dificil de însușit, datorită pozitiei trunchiului care se află în extensie. Acest element se poate executa cu piciorul de sprijin întins sau îndoit și cu piciorul liber întins sau îndoit.

Metodica de invatare:

stând cu un umăr la bară de perete sau la scara fixă, apucat: balansuri ale piciorului din exterior spre înainte / înapoi;

stând cu fața spre oglindă sau spre scara fixă: balansuri alternative ale picioarelor în plan lateral stânga / dreapta;

stând cu spatele la scara fixă: ridicarea alternativă a picioarelor înainte/lateral într-o poziție cât mai înaltă, menținere / arcuire cu ajutorul unui partener;

stând cu fata la scara fixă: ridicarea alternativă a picioarelor înapoi într-o pozitie cât mai înaltă, menținere / arcuire cu ajutorul unui partener;

execuții repetate a poziției inițiate sau de plecare a cumpenei;

execuția globală a cumpenei într-un ritm lent – menținere trei secunde.

introducerea mișcării într-o combinație simplă.

Greșeli tipice:

rotunjirea spatelui în timpul menținerii cumpenei;

îndoirea trunchiului înainte;

îndoirea piciorului de bază.

Ajutorul: se acordă din lateral la nivelul pieptului și la nivelul coapsei pe partea anterioară a piciorului ridicat – cumpăna înainte, dinapoia executantei la nivelul taliei și la nivelul coapsei piciorului ridicat – cumpăna laterală, la nivelul spatelui și coapsei piciorului ridicat – cumpăna înapoi.

Variante de cumpănă: cumpăna spre înainte – trecere în stând pe mâini, răsturnare lentă înainte / înapoi finalizată în cumpăna înainte / înapoi; cumpăna laterală – roata laterală etc.

Sfoara în plan frontal

Descriere tehnică: se execută prin alunecarea picioarelor în plan frontal, contactul cu solul luându-se pe toată lungimea lor pe partea interioară, prezentând un grad mai mare de dificultate față de sforile executate în plan sagital. Pentru realizarea unei execuții corecte, bazinul este usor proiectat spre înainte, trunchiul păstrându-și verticalitatea, brațele putând fi susținute în diferite poziții.

Metodica de învățare:

stând cu un umar la bara de perete sau la scara fixa, apucat: balansuri ale piciorului din exterior spre inainte / inapoi;

stând cu fata spre oglinda sau spre scara fixa: balansuri alternative ale picioarelor in plan lateral stanga / dreapta;

stând cu spatele la scara fixa: ridicarea alternative a picioarelor inainte/lateral intr-o pozitie cat mai inalta, mentinere / arcuire cu ajutorul unui partener;

stând cu fața la scara fixă: ridicarea alternativă a picioarelor înapoi într-o poziție cât mai înaltă, menținere / arcuire cu ajutorul unui partener;

execuția sforii cu unul dintre picioare sprijinit pe o suprafață mai inaltă – menținere;

introducerea mișcării într-o combinație simplă.

Greșeli tipice:

lipsa mobilității la nivelul articulației coxo-femurale;

lipsa contactului picioarelor cu solul, pe toate lungimea lor;

îndoirea picioarelor.

Variante de sfoară:

săritură sfoara înainte / laterală;

stând pe umeri cu picioarele menținute în sfoara înainte / laterală;

stând pe cap cu picioarele menținute în sfoara înainte / laterală;

stând pe maini cu picioarele menținute în sfoară înainte / laterală;

semisfoara în plan sagital / lateral etc.

Parcurs aplicativ

PLECARE – din spatele unei linii de start;

Sărituri în lungime de pe loc pe o distanță de 5 metri;

Aruncare la punct fix: se execută de la linia trasată pe sol cu trei mingi de handbal – în cazul în care concurentul nu reușește să lovească ținta, cu cele trei aruncări, trece la stația următoare;

Alergare 15 metri;

5 tracțiuni;

Deplasare în echilibru: se execută pe banca de gimnastică întoarsă – latura îngustă;

Escaladare: se execută trecerea liberă peste lada de gimnastică – aterizarea se realizează pe partea opusă lăzii de gimnastică pe saltea;

Sărituri succesive în spații marcate: în interiorul a nouă dreptunghiuri, așezate împrăștiat;

Ridicare și transport de greutăți: se execută ridicarea și transportul a două mingi umplute (medicinale) a câte 3 kg fiecare și se realizează deplasare printre 5 jaloane, așezate la o distanță de 1,5m unul față de celălalt – așezarea mingilor transportate într-un spațiu delimitat;

Alergare de viteză;

Târâre cu tracțiune simultană: se execută din poziția culcat facial pe banca de gimnastică – târârea începe la capătul apropiat cu sprijin la abdomen;

Alergare de viteză cu trecere peste linia de SOSIRE.

Unele documente au relevat faptul că, de-a lungul sec. al XVII-lea și al XVIII-lea, diferite celebrări sau evenimente importante de la curțile principiale din țările românești au fost însoțite de demonstrații acrobatice, precum elemente acrobatice, trageri de frânghii, sărituri peste animale aliniate (incluzand chiar și salturi), toate acestea executate de către sportivi locali (pehlivani) sau renumiți acrobați, aduși din străinatate special în acest scop.

În anul 1822, la Mediaș, a fost creată o asociație de gimnastică numită TURNVEREIN. Profesorul saș Stefan Ludwig Roth a introdus în cadrul ‘curriculum’- lui școlar programul de gimnastică al germanului Friedrich Ludwig Jahn. Figura controversată, Jahn a fost creatorul aparatelor de gimnastică.

Începând din anii 1860, programele de gimanstică din țara noastră s-au dezvoltat prin crearea de asociații și societăți de gimnastică, precum cele din Arad și Bistrita în 1869, și Brașov în anul 1861.

O societate de arme, gimnastica și tir a fost creată în București în 1866. O societate internațională de tir și gimnastică a fost creată și la Iași în anul 1877.

Societăți de gimnastică au fost înființate mai târziu la Timișoara și Craiova în 1889 și respectiv, 1890. Altele au apărut între 1891 și 1906 la Pitești, Agnita, Târgu-Jiu, Ploiești, Galați și Câmpulung-Muscel.

La dată de 14 septembrie 1906 a avut loc un congres al societăților de gimnastică care a dus la crearea Federației Române de Gimnastică, prima instituție centrală ce va coordona și conduce peste 18 societăți existente la aceea dată în întraga țară. Primul conducător al instituției a fost generalul P.V.Năsturel, cu doi adjuncți – ministrul la acea dată al Educației Spiru Haret șI lt.colonelul Theodor Petrescu. Societăți noi de gimnastică și cluburi au apărut în 1907, același an când Federația Română de Gimnastică a devenit a nouă federație care s-a afiliat la Federația Internațională de Gimnastică. În luna mai a aceluiași an prima manifestare națională a avut loc la Arenele Române din București, cu demonstrații la bară fixă, paralele inegale și cal cu mânere.

Gheorghe Moceanu (1835-1909) a fost primul mare profesor român de gimnastică. El și-a început carieră la Cluj, după care a lucrat o lungă perioada de timp la București. A tradus numeroase studii și lucrări despre gimnastică din germană în română și a înființat numeroase asociații de gimnastică în Transilvani și Banat, la fel că șI în București. Moceanu a militat puternic pentru introducerea gimnasticii în programele școlare și în armata, scriind, în susținerea acestui scop, primele cărți și ghiduri despre gimnastică. Înafara faptului că a practicat gimnastică, Moceanu a mai fost și un excelent dansator și un promotor al dansului popular românesc, atât în țară, cât și în străinătate. Gimnastică din România îi este profund îndatorată.

Un alt mare profesor al gimnasticii a fost Nicolae Velescu, student și apoi coleg al lui Moceanu. A fost coautor la unele studii și a ajutat organizarea unor turnee demonstrative de gimnastică și dansuri populare românești în Orientul îndepărtat. Dimitrie Ionescu (1864-1946) a fost o altă personalitate și profesor al gimnasticii românești. Absolvent al Școlii Centrale de Gimnastică din Roma, în martie 1892 a înființat revista ‘Gimnastul Român’, care, începând din anul 1907, a devenit revista oficială a Federației Române de Gimastica.

În 1910 președintele Federației Române de Gimnastică a devenit membru al Consiliului Federației Europene de Gimnastică. Gimnastică a continuat să câștige popularitate în România. Anul 1914 este anul creerii unei noi asociații în Aiud, Buzău, Lugoj și Alexandria. În anul următor, 1915, a avut loc al nouălea Congres al Federației Române de Gimnastică; cu această ocazie, regele Ferdinand a emis un decret regal, atribuind federație deplină autonomie juridică.

Capitolul 5
Concluzii și propuneri

Femeile au devenit parte din programele gimnasticii între 1916-1932, odată cu participarea la concursuri internaționale organizate în Franța, Italia, Iugoslavia și Cehoslovacia. Competiții naționale, de fapt, festivaluri de gimnastică, au fost organizate în țară la intervale regulate. În 1932 Federației Române de Gimnastică s-a afiliat la Uniunea Federațiilor Sportive din România.

Perioada anilor până la 1940 a fost caracterizată de introducerea și dezvoltarea sistemului gimnasticii suedeze dezvoltată de Pierre Ling, în școli, universități, armata și la Academia Națională de Educație Fizică. Această a fost un rezultat direct a existenței mai multor specialiști care au fost educați în aceea perioada la Stockolm.

Odată cu instaurarea regimului comunist în România, după cel de-al doilea război mondial, sistemul sovietic a dat o calitate mai mare gimnasticii la aparate, această instaurandu-se în instituțiile educaționale la fel că și în cluburi. În anul 1947, primul campionat național a avut loc la Reșița, în timp ce Bucureștiul a găzduit primul campionat național școlar. Mai multe competiții bilaterale au avut loc între 1950-1951.

Între anii 1950-1964 sub îndrumarea unor mari antrenori precum Iosif Maier, Adina Stroescu, Robert Podlaha, Nicolae Balasu, Caius Jianu, Petre Dungaciu, Maria Simionescu și alții, gimnastică românească a cunoscut o creștere rapidă, atât din punct de vedere tehnic și metodologic, cât și din punctulul de vedere al formării specialiștilor, unii dintre ei mai activând și astăzi în gimnastică românească.

Jocurile Olimpice din anul 1952 de la Helsinki au însemnat prima participare a unor echipe românești, atât la masculin cât și la feminin, dar cu rezultate modeste. Primele campionate naționale universitare au avut loc la Arad în anul 1953 și campionul național nu a fost altul decât actualul președinte al Federației Române de Gimnastică, Nicolae Vieru. Aceste campionate au continuat până în anul 1980, când greutăți financiare au determinat întreruperea acestora.

La București, în luna mai 1957, s-au organizat de către Federația Române de Gimnastică Campionatele Europene de Gimnastică, la feminin. Gimnastele române Sonia Iovan și Elena Leuștean au câștigat medalia de argint, respectiv bronz, la această competiție. În anul 1956 s-au organizat, că o repetiție pentru aceste Campionate Europene, o competiție numită ‘Campionatele Internaționale de Gimnastică ale României’. Este cea mai veche competiție individuală din lume, atât la masculin cât și la feminin: în anul 1996 s-a desfășurat o ediție comemorativă, cea de-a 4o-a ediție a acestor Campionate Internaționale.

În 1956 la J.O. de la Melbourne, în 1958 la C.M. de la Moscova și la J.O. de la Roma din 1960 echipa feminină a cucerit medalia de bronz. În perioada 1950-1964, atât echipa masculină cât și cea feminină au câștigat experiență, prin participarea la competiții balcanice, europene și mondiale, câștigând uneori și medalii.

Ediția 1964 a Jocurilor Olimpice a adus rezultate slabe pentru România, locul IV la feminin și locul XII la masculin, fapt care a dus că oficialii acelei perioade să pună în discuție participarea țării noastre la J.O. de la Mexico City, 1968. În același timp, au fost luate o serie de inițiative pentru a îmbunătăți participarea la competiții a gimnaștilor români, eforturi care au fost răsplătite începând cu anii 1971-1972. Aceste măsuri au inclus contacte cu antrenori din Uniunea Sovietică și din Japonia. Antrenori români au fost trimiși la studii în străinătate și au fost organizate cantonamente comune cu sportivii sovietici și japonezi. În 1969 a fost creată școală de gimnastică de la Onești, o fortăreața pentru gimnastică feminină.

Din 1961 s-au organizat campionate naționale pentru gimnastică ritmică-sportivă, eforturile federației fiind încununate de succes în competiții internaționale, continentale și mondiale. Începând cu anul 1965, România a luat parte în mod regulat la “Turneul Prietenia”, o competiție între țările socialiste. Competiția a fost un loc de lansare pentru numeroși campioni mondiali și olimpici. În 1973 această competiție a fost câștigată de către Nadia Comăneci.

Federația Română de Gimnastică a luat ființă în anul 1906 și s-a afiliat la Federația Internațională în anul 1907.

În anul 1987 FRG s-a afiliat și la Uniunea Europeană de Gimnastică.

Prima participare olimpică a avut loc în anul 1952 la Helsinki, echipa clasându-se pe un modest loc IX.

În anul 1957 FRG a organizat primul Campionat European de gimnastică feminină, în București – sala Floreasca, unde gimnastele Sonia Iovan și Elena Leuștean s-au clasat pe locurile ÎI și III la individual compus, cucerind încă 3 medalii de argint și bronz la aparate.

Prima afirmare olimpică a gimnasticii feminine s-a produs la olimpiada (J.O.) de la Melbourne 1956, unde echipa formată din Elena Leuștean, Sonia Ioban, Emilia Vatasoiu-Lița, Ileana Sacalici, Uta Schland, Elena Dobrovolschi și Georgeta Hurmuzache a cucerit medalia de bronz; totodată, Elena Leuștean se clasează pe locul IV la individual compus și obține o medalie de bronz la sol.

Anul 1958 menține echipa feminină pe locul III la Campionatele Mondiale (CM) de la Moscova, loc confirmat și la J.O. Roma 1960.

Perioada 1964-1968 a fost marcată de un ușor declin al gimnasticii feminine, echipa situându-se pe locul VI la J.O. Tokyo 1964 și absentând la J.O. Mexic 1968.

Ca urmare, între măsurile luate de federație pentru redresare, a fost și aceea a înființării liceului de gimnastică de la Onești (actualmente Liceul “Nadia Comăneci”).

La C.M. 1970 de la Ljubljana și J.O. Munchen 1972 se remarcă deja o creștere a echipei, această clasându-se pe locul V, respectiv VI și prezentând o nouă garnitură de gimnaste din care se remarcă Alina Goreac și Anca Grigoraș.

J.O. Montreal 1976 au însemnat un moment istoric, de referință pentru gimnastică românească. Rezultatele memorabile ale acestei competiții, dar mai ales apariția Nadiei Comăneci au revoluționat gimnastică mondială, că dovadă că această olimpiada a fost denumită semnificativ “Olimpiada Nadiei”; echipa formată din Nadia Comăneci, Teodora Ungureanu, Anca Grigoraș, Mariana Constantin, Gabriela Trușcă și Georgeta Gabor a cucerit medalia de argint, urmată de o salbă de medalii de aur, argint și bronz la individual compus și aparate, adjudecate de Nadia Comăneci și Teodora Ungureanu.

A urmat o perioada de dominare a Nadiei care își înscrie în palmares – până la retragerea din 1981 – participarea la încă o olimpiada – totalul medaliior “olimpice” fiind de 9 din care 5 de aur. De asemenea, ea deține performanță unică de cucerire a 3 ediții consecutive a Campionatelor Europene rămânând astfel definitiv în posesia Cupei “Challenge”. La toate acestea se adaugă o multitudine de medalii cucerite la C.M., C.E. și turnee internaționale.

Nadia a fost distinsă în anul 1984 cu Colanul Olimpic de Argint, de către președintele C.I.O. Juan Antonio Samaranch. Actualmente ea trăiește în America și este președinte onorific al FRG.

De menționat este deasemenea faptul că echipa României a cucerit de 3 ori consecutiv titlul mondial pe echipe în anii 1994, 1995 și 1997, participante la victorie fiind și gimnastele Alexandra Marinescu, Claudia Presecan, Ionela Loaies, Daniela Maranduca, Nadia Hațegan, Mirela Țugurlan, Corina Ungureanu.

Numărul de sportive legitimate este în jur de 900, în cadrul a 26 de secții de gimnastică ce participa consecvent la competițiile oficiale ale FRG.

Bibliografie

Alexe N., și colab., ( 1993) Antrenament sportive modern, Editura Editias, București,

Alexe N. ., (2002), Teoria și Metodica Antrenamentului Sportiv Modern, Edit. Fundației” România Mare”

Boroga L., Educarea calităților fizice combinate, Editura Sport-Turism, București 1984.

Băiașu N., & colab. (1984)- Gimnastica. Ed.Sport – Turism, București.

Bompa T.O., (2002) – Teoria și metodologia antrenamentului. București, Ex Ponto.

Caraci N., (1976) – Sărituri în gimnastică. Ed.Sport – Turism, București.

Cârstea Gh., (1993) – Teoria și metodica educației fizice și sportului. Ed.Univers, București.

Crețu m., (2006), Gimnastica artistică, curs de perfecționare, Edit. Universității din Pitești

Demeter A., (1982) – Bazele fiziologice și biochimice ale formării deprinderilor motrice.București, Sport – Turism.

Dragnea A., (1990) – Teoria antrenamentului sportiv. București, IEFS.

Dragnea A., (1996) – Antrenamentul sportiv. București, Didactică și Pedagogică.

Dragnea A., Teodorescu-Mate S. (2002) – Teoria sportului. București, FEFS.

Dungaciu P., (1971)- Gimnastica sportivă pentru copii și juniori. Ed.Stadion, București.

Dungaciu P., (1982)- Aspecte ale antrenamentului modern în gimnastică. Ed.Sport-Turism, București.

Grigore V., (1998) – Gimnastica de performanță. București, Inedit.

Grigore V., (2001) – Gimnastica artistică. Bazele teoretice ale antrenamentului sportiv. București, SemnE.

Grosu F.E., ( 2004), Biomecanica, tehnica și metodica elementelor la sol și bârnă, Edit. G.M.I., Cluj – Napoca

Grosu F.E., Cucu B., Nuț R.A., Negru N.I., (2006), Gimnastica educativă, de bază, acrobatică și sărituri la aparate, Edit.,G.M.I., Cluj-Napoca

Hidi I., (1991)- Note de curs. ANEFS, București.

Popescu-Neveanu P., (1974) – Tehnica programării didactice. București, Didactică și Pedagogică.

Răduț C., (1986) – Planificarea și conducerea științifică a antrenamentului sportiv EFS nr. 5, București.

Rusu C.& colab., (1998) – Gimnastica. Ed.G.M.I., Cluj-Napoca.

Șlemin A.M., (1976)- Pregătirea tinerilor gimnaști. Ed.Sport- Turism, București .

Tudușciuc I., (1984)- Gimnastica sportivă. Ed.Sport- Turism, București.

Vieru N., (1997) – Manual de gimnastică sportivă. București, Adriada,.

* * Codul de punctaj al Federației Internaționale de Gimnastică, 2004, 2006, 2008, 2009