COMUNICAREA DINTRE GRĂDINIȚĂ ȘI FAMILIE DIRECȚII, STRATEGII, PERSPECTIVE [303441]
UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI
Facultatea de Psihologie și Științele Educației
Mnagement educațional
LUCRARE DE DISERTAȚIE
COORDONATOR:
CONF. UNIV. DR. RAFAILĂ ELENA
MASTERAND: [anonimizat],
2018
[anonimizat], STRATEGII, [anonimizat]-și formează primele obișnuințe și deprinderi (mai mult sau mai puțin conștientizate), [anonimizat]-i influențează decisiv personalitatea și dezvoltarea psihofizică.
[anonimizat]-i solicită ,,respectarea” unui anumit program (orar) și a unor norme elementare (în ceea ce privește regulile de conviețuire cu ceilalți), [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat]-i dezvoltă autonomia personală și independența.
Astfel, o [anonimizat]. [anonimizat]-și poate asuma atribuțiile și rolul celeilalte. Complementaritatea dintre aceste două medii trebuie să fie benefică copilul.
[anonimizat] ,,[anonimizat], strategii, perspectiver”, subliniază importanța comunicării între grădiniță și familie necesare dezvoltării personalității copilului preșcolar.
[anonimizat]-[anonimizat] a cercetării.
[anonimizat], [anonimizat], [anonimizat] ,,educatori excelenți” și ,,părinți iubitori” au un rol esențial. Astfel, [anonimizat], [anonimizat], funcțiile și principiile acesteia.
[anonimizat], [anonimizat], detalierea funcției educative și prezentarea stilurilor parentale.
[anonimizat], ședința, consilierea, lectoratele, vizita, [anonimizat].
Obiectivul principal al realizării celor trei capitole a fost acela de a-[anonimizat].
[anonimizat]. Metoda folosită pentru realizarea investigației a fost: chestionarul. Acesta a [anonimizat].
Partea investigativă a avut ca scop Relevarea importanței comunicării dintre grădiniță și familie și a vizat următoarele obiective:
O1 – conștientizarea necesității comunicării eficiente cu familia;
O2 – analiza intereselor comune pe care le urmăresc grădinița și familia preșcolarului;
O3 – evidențierea rolului comunicării în relația grădiniță – familie;
O4 – identificarea celor mai eficiente modalități de comunicare cu familiile preșcolarilor din satul Plaiul Nucului, comuna Lopătari;
Pentru atingerea acestora am aplicat părinților de la grupa pe care o conduc un chestionar.
Cercetarea s-a realizat pe parcursul unui singur semestru, la grupă combinată, în cadrul activităților desfășurate cu părinții, iar rezultatele chestionarului sunt pozitive, demonstrând, astfe, că implicarea părinților în diferite activități și o comunicare eficientă între grădiniță și familie, în tot demersul educativ, aduce triple beneficii.
Le Resume
CUPRINS
Lista cu figurile din lucrare …………………………………………………………………………………………. 8
ARGUMENT……………………………………………………………………………………………………………… 9
COMUNICAREA – FORMĂ DE MONOTORIZARE A RELAȚIEI GRĂDINIȚĂ – FAMILIE …………………………………………………………………………………………………………. 11
I.1. Conceptul de comunicare; ……………………………………………………………………………… 11
I.2. Teoriile comunicării; …………………………………………………………………………………….. 13
I.3. Formele comunicării; …………………………………………………………………………………….. 15
I.4. Funcțiile comunicării …………………………………………………………………………………..17
I.5. Principiile comunicării ……………………………………………………………………………….. 18
FAMILIA – FACTOR EDUCATIV PRIMORDIAL ……………………………………….. 20
II.1. Conceptul de familie …………………………………………………………………………………….. 20
II.2. Funcțiile familiei …………………………………………………………………………………………… 22
II.2.1. Funcția educativă ……………………………………………………………………………….. 23
II.3. Stilurile parentale …………………………………………………………………………………………. 24
III. COMUNICAREA DINTRE GRĂDINIȚĂ ȘI FAMILIE …………………………………. 27
III.1. Ședința ……………………………………………………………………………………………………… 29
III.2. Consilierea ………………………………………………………………………………………………… 29
III.3. Lectorate ……………………………………………………………………………………………………. 30
III.4. Vizita ……………………………………………………………………………………………………….. 32
III.5. Implicarea familiei în activitățile din grădiniță ………………………………………………. 33
INVESTIGARE ASUPRA ROLUL COMUNICĂRII ÎN RELAȚIA GRĂDINIȚĂ – FAMILIE ………………………………………………………………………………………………….. 36
IV.1. Organizarea cercetării ……………………………………………………………………………….. 37
IV.2. Metodologia cercetării ……………………………………………………………………………….. 37
IV.2.1. Etapele cercetării ……………………………………………………………………………. 38
IV.2.2. Eșantionul ……………………………………………………………………………………… 38
IV.2.3. Metode de cercetare ……………………………………………………………………….. 38
IV.3. Desfășurarea cercetării …………………………………………………………………………….. 39
IV.4. Prezentarea și interpretarea datelor ……………………………………………………………… 42
IV.5. Concluziile cercetării …………………………………………………………………………………. 49
Concluzii finale …………………………………………………………………………………………………………. 50
Bibliografie ………………………………………………………………………………………………………………. 51
Anexe …………………………………………………………………………………………………………………….. 55
Lista cu tabelele din lucrare
Tabel 1: Graficul rezultatelor întrebării nr. 1 …………………………………………………………………… 42
Tabel 2: Graficul rezultatelor întrebării nr. 2 …………………………………………………………………… 43
Tabel 3: Graficul rezultatelor întrebării nr. 3 …………………………………………………………………… 43
Tabel 4: Graficul rezultatelor întrebării nr. 4 …………………………………………………………………… 44
Tabel 5: Graficul rezultatelor întrebării nr. 5 …………………………………………………………………… 45
Tabel 6: Graficul rezultatelor întrebării nr. 6 …………………………………………………………………… 46
Tabel 7: Graficul rezultatelor întrebării nr. 7 …………………………………………………………………… 47
Tabel 8: Graficul rezultatelor întrebării nr. 8 …………………………………………………………………… 48
Tabel 9: Graficul rezultatelor întrebării nr. 9 …………………………………………………………………… 49
MOTTO:
,,Au existat întotdeauna educatori excelenți și părinți iubitori, care nu și-au pus probabil atâtea probleme și totuși au reușit foarte bine; dar poate ca acest lucru era mai ușor într-o lume foarte statornică, în care tradiția avea ultimul cuvânt” – Paul Alexander Osterrieth
ARGUMENT
Mediul în care copilul se naște, trăiește primii ani din viața lui, se dezvoltă și se formează pentru viață, îl oferă familia. Familia este cea care îl ,,introduce” pe copil în valorile, normele ,,grupului de referință”, ,,ajută” la interiorizarea unor stări de spirit elementare și formează primele conduite umane.
Familia constituie mediul cel mai natural cu putință și care exercită o influență imensă, de multe ori în mod implicit, ascuns, indirect. Are rolul principal în asigurarea condițiilor necesare dezvoltării stadiilor copilăriei, condiții ce stau la baza structurării personalității individului.
Copilul ,,asimilează” din mediul familial primele aspecte, impresii, formându-și comportamente prin mimetism și contagiune directă. Astfel, copiii vor încerca să facă și să creadă precum părinții, imitând comportamentele acestora.
Mediul educativ necesar copilului preșcolar este susținut atât de familie, cât și de grădiniță și comunitate, dar și de relația stabilită între acestea; relație dinamică și într-o permanentă construcție, impusă de complexitatea problemelor lumii contemporane care solicită deschiderea și flexibilizarea raporturilor în parteneriatul educațional.
Cunoașterea copilului este o necesitate, iar părintele este cel care-l cunoaște cel mai bine, dar nu are întotdeauna abilitatea de a acționa într-un mod educativ, favorabil copilului. Dacă nu există o bună colaborare, o comunicare eficientă între grădiniță și familie, educația dată în această instituție nu va avea rezultate.
Lucrarea de față prezintă direcții, strategii și moduri atractive de comunicare în relația familie – grădiniță, pentru optimizarea actului educațional, respectiv pentru formarea și dezvoltarea personalității copiilor.
Comunicarea umană reprezintă activitatea primordială și fundamentală, declanșată de numeroase trebuințe, precum: trebuința de informație, trebuința de afecțiune, trebuința de identitate, trebuința de afiliație și de autoexprimare. Cu un rol deosebit pentru societate și pentru individ, comunicarea are valențe educative și necesită activarea competențelor de comunicare, care se formează în ontogeneză prin exersare și educație.
Prin urmare, colaborarea dintre grădiniță și familie presupune o comunicarea efectivă și eficientă, care este în avantajul dezvoltării copilului la toate vârstele.
Am optat pentru această temă „Comunicarea dintre grădiniță și familie – direcții, strategii, perspective” pornind de la ideea că familia reprezintă o sursa principală de informații pentru educatoare, ei îl cunosc cel mai îndeaproape și cel mai bine pe copil, știu ce le place și ce nu le place, la ce reacționează mai bine și mai repede, iar o comunicare eficientă în această relație aduce triple beneficii (părinte-copil-educatoare).
De asemenea, am ales să dezbat această temă din dorința de a cunoaște și a aplica cât mai multe strategii, direcții și perspective de comunicare, fiindu-mi necesare în cadrul activităților desfășurate împreună cu părinții copiilor de la grupa combinată pe care o ,,conduc”.
Căldura raporturilor dintre părinte și educatoare, încrederea și respectul reciproc se stabilesc prin comunicare, prin schimbul de informații, iar pentru aceasta trebuie să găsim întotdeauna timpul necesar.
Pe baza bibliografiei de specialitate parcurse, precum și în cadrul activităților susținute de mine, în calitate de profesor pentru învățământul preșcolar, am organizat și desfășurat diferite activități cu părinții, iar în prezenta lucrare îmi propun să demonstrez că comunicarea dintre factorii educaționali ai copilului preșcolar facilitează integrarea copiilor într-un sistem formal de educație, care urmărește atingerea unor finalități ce decurg din curriculum educației timpurii, în conformitate cu particularitățile de vârstă și individuale.
Motto :„A comunica înseamnă cu mult mai mult decât a stăpâni cuvintele; putem vorbi fără să comunicăm și să ne împărtășim celorlalți fără a rosti nici un cuvânt.”- Olliver B
I. COMUNICAREA – FORMĂ DE MONOTORIZARE A RELAȚIEI GRĂDINIȚĂ – FAMILIE
I.1. Conceptul de comunicare
În Dicționarul Explicativ al Limbii Române cuvântul ,,comunicare” are următoarele semnificații:
– acțiunea de a comunica și rezultatul ei (a face cunoscut; a da de știre; a informa; a înștiința; a spune) ;
– înștiințare, știre, veste; raport, relație, legătură;
– prezentare, într-un cerc de specialiști, a unei contribuții persoanale într-o problemă științifică.
Termenul de ,, comunicare ” se prezintă ,,sub forma unei aglomerări conceptuale cu multiple ramificații, fiind văzut drept parte integrantă și, în același timp, cuprinzând procedural un mare număr de științe ” (Pânișoară, 2008, p. 14). Într-o arie atât de vastă, ,,comunicarea’’ poate fi definită din punct de vedere lingvistic, psihologic, filosofic, psihosocial, pedagogic, matematic etc.
După direcția de abordare a acestui termen, teoretică sau metodologică, comunicarea este definită aparent contradictoriu. Din perspectivă teoretică, comunicarea oferă un cadru instrumental, structurat și coerent, care înregistrează cele mai multe definiții actuale, fiind ,,subiectul’’ unor studii numeroase și o necesitate pentru a explica alte domenii, iar din perspectivă metodologică, comunicarea este un plan de investigație și analiză, care pune în vizor dinamica procesului de comunicare și percepută aditiv, mai mult ,,ca o necesitate interioară decît ca un fenomen concret’’(idem).
Doamna profesoară Rafailă Elena definește conceptul ca pe ,,acțiunea de transmitere, prin intermediul unui cod, a unui mesaj (idei, sentimente, atitudini) către una sau mai multe persoane, urmată de o schimbare de comportament”.
În domeniul științele comunicării, termenul este definit de Marian Petcu, (2014), ca ,,proces de transmitere de mesaje care încorporează semnificații printr-unul sau mai multe canale, realizabile între emițător și receptor, pe baza competențelor lor de comunicare, valorificate în raport de context. Are un sens: a) restrâns la cuvinte, scrieri, paralimbaje, schimburi esențiale ale nivelului interpersonal, produse de actorii sociali, caracterizate prin intenționalitate; b) larg, incluzând și toate non-comunicările, reflectate în acțiunile și conduitele actorilor sociali, în toate comportamentele care sunt potențial communicative, nu doar ca transfer de informații de la expeditor la destinatar, ci ca formă interactivă de modelare mutuală a unei lumi comune” (Cristea, S., 2015, p. 499).
Ion – Ovidiu Pânișoară (2008) consideră comunicarea ,,un proces irepetabil și ireversibil’’, ,,fiecare experiență de comunicare este unică, iar două experiențe de comunicare nu pot fi identice’’. Persoanele implicate în comunicare resimt anumite schimbări în această experiență, pentru că sunt momente în viața noastră când regretăm anumite cuvinte rostite și pe care nu le mai putem retrage.
Comunicarea poate fi definită și din perspectiva elementelor componente ale acesteia și anume :
,,dobândirea, transmiterea și atașarea unui înțeles informației’’(Roberts, Hunt, 1991,
p. 225) – cu accent pe potențialul de comunicarea al emițătorului ;
valoarea receptorului în actul de comunicare apare, mai ales, ,,când informația primită
prin activitatea de comunicare este utilizată’’(ibidem, p. 17);
,,opinii, predicții, sugestii, idei, toate sunt cuprinse în comunicare’’(Longenecker,
1969, p. 492) – cu accent pe mesaj;
,,comunicarea se referă la acțiunea, cu una sau mai multe persoane, de trimitere și
receptare a unor mesaje care pot fi deformate de zgomote, are loc într-un context, presupune anumite efecte și furnizează oportunități de feedback’’(DeVito, 1988, p. 4) – cu accent pe toate elementele componente .
În mod similar, comunicarea poate fi definită și din perspectiva comportamentului de comunicare, astfel, în acest sens, Luthans afirmă că este o ,, comunicare verticală, orizontală, laterală; orală, scrisă, ascultare, citire, metode, medii, moduri, canale, rețele, fluxuri informaționale; interpersonală, intrapersonală, interorganizațională, intraorganizațională “ (Luthans, 1985, apud, Pânișoară, I-O. , 2008, p. 17).
Sorin Cristea consideră că acest termen poate fi definit și din alte două perspective: a) din perspectivă informală este un ,,proces de influențare a unei entități – individ, grup, colectivitate – de către o altă entitate”
b) din perspectivă socială la nivel academic este un ,,domeniu de formare și de cercetare în interiorul căruia se află publicitatea, relațiile publice, teoriile comunicării, comunicarea interpersonală, studiile de grup etc.” (ibidem, p. 499-500).
Definițiile comunicării pot fi grupate după natura instrumentală (definește comunicarea prin componentele sale) și cea analitic – investigativă (descrie comunicarea dincolo de activitatea strictă de transmitere – receptare a unui mesaj).
În concluzie, comunicarea este un proces de viață esențial, mutual, dinamic, reciproc, care influențează ambele părți și care oferă informații deliberate sau accidentale.
I.2. Teoriile comunicării
Pornind de la faptul că comunicarea cuprinde procedural un număr mare de științe, procesul comunicațional deține un bogat istoric într-o varietate de teorii ale fenomenelor sociale în ansamblu, teorii explicative din diferite domenii: matematică, cibernetică, psihologie, pedagogie, sociologie, lingvistică etc.
Teoria matematică asupra comunicării, numită și teoria informației, are ca obiectiv modul în care putea fi înțeles și conceptualizat procesul comunicării, de a căuta mijloace mai rapide și mai sigure de a transporta informația, adică un sistem care să folosească la cote maxime de eficiență canalele de comunicare.
Cercetătorii Shannon și Weaver sunt cei care au dezvoltat această teorie, abordând problema transmiterii unei cantități maxime de informație și analizând fiecare canal de comunicare prin prisma acestei eficiențe, iar Berger este cel care fundamentează o latură a teoriei – teoria reducerii incertitudinii, sugerând că oamenii comunică pentru a reduce incertitudinea.
Această teorie a informației definește comunicarea drept ,,o balanță între conceptele de zgomot (informația care circulă pe un canal este amenințată de zgomot, de perturbări de natură aleatorie care o pot deforma sau altera) și redundanță (modul de a optimiza comunicarea afectată de zgomot prin repetarea unor semnale sau prin folosirea acestora într-o mai mare măsură decât ar fi necesar” (Pânișoară, 2008, p. 26). Eliminarea redundanței în comunicare are ca efect expunerea acesteia la acțiunea zgomotelor, dar și o economie în transmiterea unor informații foarte probabile.
Teoria cibernetică pune accent pe feedback-ul comunicării, cuprinzând procedeele de control ce permit unui sistem o flexibilitate la modificările contextuale.
Cercetătorul Norbert Wiener, considerat părintele ciberneticii, vizează interacțiunile dintre elementele componente ale unui tot unitar și sistemul din perspectiva unei mulțimi dinamice, în permanentă schimbare și capabilă de relaționări variate. El consideră că este necesar identificarea unui optimum al feedback-ului, pentru că, atât un feedback excesiv, cât și un feedback insuficient, poate să reprezinte o barieră, o piedică pentru activitatea organizată.
Influența abordării sistemice are ca obiectiv modul în care este concepută mulțimea dinamică sau organizarea socială, iar comunicarea devine un proces de punere în relație.
Școala de la Palo Alto, numită și ,,colegiul invizibil”, este o grupare de persoane, cu specialitatea din diferite domenii, cu scopul unor conferințe comune.
Abordarea acestei grupări are ca temei modelul circular retroactiv propus de Norbert Wiener, în care rolul receptorul se echivalează ca importanță cu cel al emițătorului.
Demersul cercetării în Școala de la Palo Alto se axează pe relațiile dintre elemente și clarifică faptul că orice comportament uman are valoare comunicativă.
Teoriile structurale urmăresc evidențierea primatului unor dimensiuni societale ale comunicării asupra persoanei văzute în realitatea ei practică, oferindu-ne, astfel, o perspectivă polară, ce accentuează structura în detrimentul construcției.
Structuralismul consideră comunicarea ca pe un ansamblu de reguli, preexistente și preluate de individ. Individ, incapabil de interpretare, care se adaptează regulilor și se manifestă mecanic, conform preconstrucțiilor comunicaționale.
Sociologiile interpretative sunt reacții ale teoriei structurale, au un demers invers și includ mai multe teorii, cu referire, în special, pe fenomenul comunicațional, pe interacționismului simbolic și etnometodologiei.
Interacționismul simbolic are în vedere natura simbolică a vieții sociale, în care comportamentele sociale sunt negociate de actorii actului de comunicare, fără să se raporteze la structura socială sau culturală, ci doar la situație, fiind într-un proces de improvizație permanentă.
În acest curent, comunicarea este una creativă, cu un rezultat unic și imprevizibil, în care se transmit și se receptează mesaje, iar individul devine capabil să se comporte față de sine ca față de un obiect.
Etnometodologia este o activitate specială ce constă în acțiuni practice, pornește de la studiul simțului comun și-și focalizează demersul de cercetare pe analiza conversației, deoarece este una dintre formele fundamentale de organizare socială.
Etnografia comunicării este un curent, care urmărește să descrie resursele comunicative ale comunităților culturale. Se ia în considerare opt elemente: 1. cadrul (fizic și psihologic); 2. participanții (toți cei prezenți la desfășurarea acțiunii); 3. finalitățile (scopul, intenția, rezultatul activității de comunicare); 4. actele (conținutul și forma mesajului); 5. tonalitatea (particularitățile limbajului); 6. instrumentele (mijloacele de comunicare: canalul și codul); 7. normele (de interacțiune sau de interpretare); 8. genul (tipul de activitate de limbaj).
Teoria comunicării din perspectiva teoriilor învățării este extinsă de mulți autori, care consideră comunicarea un răspuns la un stimul anterior, un punct de pornire al unei noi etape de asociere a stimulului și răspunsului, un proces care conectează oamenii între ei, dar și cu mediul în care trăiesc.
I.3. Formele comunicării
În literatura de specialitate sunt prezentate diferite forme ale comunicării, în funcție de criteriile de clasificare ale acestora.
În acest sens, Luminița Iacob, (2005), semnalează șase criterii:
după criteriul partenerilor: comunicare intrapersonală (cu sine), interpersonală (între
două persoane), în grup mic (în cazul unei relații grupale de tip ,,față-în-față”), publică (auditoriul este un public larg);
după statusul interlocutorilor: comunicare verticală (între parteneri cu statute
inegale) și orizontală (între parteneri cu statute egale);
după codul folosit: comunicare verbală, paraverbală, nonverbală și mixtă;
după finalitatea actului comunicativ: comunicare accidentală, subiectivă și
instrumentală;
după capacitatea autoreglării : comunicare lateralizată/unidirecțională (fără feed-
back) și nelateralizată (cu feed-back);
după natura conținutului: comunicare referențială (urmărește un anumit adevăr
științific sau de altă natură), operațională/metodologică (vizează înțelegerea acelui adevăr) și atitudinală (valorizează cele transmise, situația comunicării și partenerul).
În mod similar, doamna Rafailă Elena clasifică formele comunicării, dar mai adăugă și alte trei criterii:
dupa direcția transmiterii se întâlnesc: comunicare unidirecționată, comunicare
bidirecționată, comunicare multidirecționată);
dupa gradul de activare a conținuturilor se diferențiază comunicarea operantă
(informațiile sunt transmise în mod explicit) și comunicarea latentă (informațiile sunt latente dar pot fi activate);
dupa suportul material: orală și scrisă.
Ion-Ovidiu Pânișoară, (2008), își focalizează atenția, la nivel bazal, fundamental, pe trei perspective asupra comunicării:
din perspectivă organizațională – comunicarea verticală (în sus și în jos – se referă la
mesajele transmise de la nivelurile ierarhice inferioare spre cele superioare – ascendent și mesajele transmise de la nivelurile ierarhice superioare spre cele inferioare – descendent) și comunicarea orizontală sau laterală (mesaje transmise de la egal la egal);
din perspectiva codului folosit: comunicarea verbală (este forma cea mai avansată de
comunicare umană, se sprijină pe folosirea cuvântului în comunicare și depinde de o similaritate de limbaj între emițător și receptor), nonverbală (se petrece în afara limbajului verbalizat, este continuă și prezintă un evantai larg de forme), paralimbajul (include elemente de ritm, ton, folosirea pauzelor, particularități de pronunție și reprezintă calitatea vorbirii) și metacomunicarea (constă în apariția unor implicații ale mesajului);
din perspectiva comunicării intrapersonală – face referire la gândurile, sentimentele și
modul în care ne vedem pe noi înșine, fiind în același timp emițători și receptori ai comunicării.
Profesorul Sorin Cristea, (2015), susține că de la comunicarea culturală, care analizează relația comunicare – cultură, la comunicarea socială, care include și comunicarea pedagogică, formele comunicării sunt din ce în ce mai variate:
comunicare inspirată din natură;
comunicare corporativă;
comunicare de masă;
comunicare eficientă;
comunicare externă;
comunicare fatică;
comunicare generalizată;
comunicare interculturală;
comunicare integrată;
comunicare internă;
comunicare interpersonală;
comunicare nonverbală;
comunicare paradoxală;
comunicare paraverbală;
comunicare performativă;
comunicare psihotică;
comunicare simbolică;
comunicare vizuală;
comunicare în situații de criză.
Comunicarea culturală, eficientă, interpersonală și nonverbală sunt evidențiate, de
același autor, profesorul Sorin Cristea, din perspectivă specific pedagogică.
Luminița Iacob mai consideră că ,,atât comunicarea educațională, cât și cea didactică
pot fi considerate ca fiind forme specializate ale fenomenului extrem de complex și dinamic al comunicării umane” (2005, p.181).
Tipologia formelor comunicării are în vedere atât complexitatea procesului, formele, conținuturile și nivelurile comunicării, cât și varietatea codurilor, canalelor, situațiilor, modalităților în care se produce.
I.4. Funcțiile comunicării
Funcțiile comunicării se pot extinde pe o arie extrem de largă dacă ținem seamă de teoriile și condițiile dezvoltării termenului de comunicare. Cercetătorii T.K. Gamble și M. Gamble (1993) propun trei funcții ale comunicării:
1 – înțelegerea și cunoaștere – comunicarea te ajută să te cunoști pe tine însuți, dar și pe ceilalți. Aceste două tipuri de cunoaștere sunt interdependente, pentru că cunoscându-i pe ceilalți, în procesul de comunicare, ne cunoaștem simultan propria persoană, înțelegem cum și cât îi influențăm și ne influențează.
2 – relaționarea consistentă cu ceilalți – comunicarea îndeplinește funcția de socializare a persoanei. În relațiile cu ceilalți avem nevoie de comunicare pentru a le împărtăși realitatea noastră, dar și să conturăm împreună semnificațiile realității care ne înconjoară.
3 – influențarea și persuasiunea – comunicarea creează în interacțiunea umană ideea de colaborare și de efort comun. Pentru a ne atinge scopul putem să-i influențăm pe ceilalți, prin comunicare, să fie parte în activitatea noastră.
De la aceste trei funcții derivă altele precum: stabilirea obiectivelor, elaborarea planurilor, armonizarea acțiunilor, eliminarea disfuncționalităților, antrenarea angajaților, stabilirea și menținerea relațiilor între angajați, atât în interiorul organizației, cât și în exteriorul ei, prezintă posibilitățile de îmbunătățire a performanțelor individuale și generale din cadrul unei organizații, facilitează identificarea, cunoașterea și utilizarea corectă a diferitelor nevoi și stimulente pentru orientarea comportamentului angajaților spre performanță și satisfacții.
Laura Colceriu, (2008), consideră că în cadrul ineracțiunii profesor – elev, comunicarea îndeplinește mai multe funcții:
funcția informativă, de transmitere a mesajului didactic și educativ;
funcția formativă, de stimulare a gândirii și a imaginației la elevi;
funcția educativă, de transmitere a influențelor educaționale, de coeziune și afirmare a grupurilor școlare;
funcția de evaluare și reglare a procesului de predare – învățare;
funcția de rezolvare a problemelor educaționale și a conflictelor școlare.
Competența de comunicare este una dintre cele mai importante funcții ale comunicării; ,,competența de comunicare reprezintă gradul în care indivizii satisfac scopurile pe care și le-au propus în interiorul limitelor situației sociale, fără să-și riște abilitățile ori oportunităților de a urmări alte scopuri mai importante din punct de vedere individual” (Parks, 1994, apud, Pânișoară, I-O. , 2008, p. 42).
Competența de comunicare face distincție între comportament și cogniție. Specificul comportamentelor și abilităților de comunicare, asociate cu competența, pune accent pe ,,comportamentul potrivit”. Studiile cognitive cercetează tipuri diferite de cunoaștere socială și abilități cognitive asociate competenței de comunicare. Asupra competenței de comunicare există mai multe perspective de abordare, dar cea mai simplă face referire la abilitatea de a comunica în orice context dat.
Funcțiile comunicării variază în funcție de formele, tipurile, contextul și mesajul comunicării.
I.5. Principiile comunicării
Principiile comunicării apar în majoritatea studiilor referitoare la comunicare.
1. Primul principiu și cel de bază este acela că ,,nu putem să nu comunicăm” – comunicarea nu poate fi evitată,chiar dacă nu folosim limbajul comunicăm prin comportamentul nostru;
2. Comunicarea este un proces, un proces ireversibil, dinamic, în care componentele sunt interrelaționate. Fiecare dintre noi se manifestă ca întreg în procesul comunicării.
3. Comunicarea este un proces circular, continuu, pentru că nu putem evidenția strict punctele de pornire și de oprire ale comunicării.
4. Comunicarea solicită o dimensiune a conținutului și una a relaționărilor. Dacă distincția între cele două dimensiuni (conținut și relație) nu este una corectă, atunci rezultatele implică probleme în comunicare.
5. Comunicarea cuprinde un cumul de factori verbali, nonverbali, de context, de situație etc. O bună armonie a acestor factori facilitează înțelegerea mesajului sau învers, creează o dispută.
6. Comunicarea este simetrică și complementară. Atunci când doi indivizi se aseamănă, au același comportament se formează simetria, care poate fi un start bun pentru comunicare, dar și o competitivitate între cei doi indivizi.
Profesorul Sorin Cristea, (2015), consideră că normativitatea comunicării, impusă în urma analizei cadrului și semnificației comunicării, implică următoarele principii:
principiul combinării straturilor semiotice (materiale, iconice, simbolice) în raport de
contextul comunicării (pedagogice, culturale, sociale etc.) și de situațiile concrete existente;
principiul enunțului conceput ca adevăr autoreferențial, interiorizat;
principiul optimizării raportului dintre comunicare și informație, în care informația se
măsoară în câmpul cunoașterii, iar comunicarea în câmpul acțiunii și al organizării;
principiul complementarității între informare și comunicare, în care comunicarea
reprezintă sursa de la care pornește informația, iar informația reprezintă, în general, comunicare.
Atât principiile cât și funcțiile susțin întregul edificiu al fenomenului ,,comunicare”.
Motto :„Nu trebuie să faceți în fața copilului nimic din ceea ce nu vreți să imite!”- J. Locke
II. FAMILIA – FACTOR EDUCATIV PRIMORDIAL
II.1. Conceptul de familie
În Dicționarul Explicativ al Limbii Române conceptul de ,,familie” are următoarele semnificații:
formă socială de bază, realizată prin căsătorie, care unește pe soți (părinți) și pe
descendenții acestora ( copiii necăsătoriți);
totalitatea persoanelor care se trag dintr-un strămoș comun; neam, descendență;
fig. grup larg de oameni, de popoare etc. cu interese și idealuri comune;
categorie sistematică în botanică și în zoologie, inferioară ordinului, care cuprinde
mai multe genuri de organism cu caractere comune;
grup de cuvinte, derivate și compuse, formate de la același cuvânt de bază.
În sens restrâns, familia este un grup social format dintr-un cuplu căsătorit și copiii acestuia. În sens larg, familia reprezintă un grup social ai cărui membri sunt legați prin raporturi de vârstă, căsătorie sau adopțiune și care trăiesc împreună, cooperează sub raport economic și au grijă de copii. (Dicționar de Sociologie, 1993, pg 243)
Conceptul de familie poate fi abordat din mai multe perspective, conform site-ului http://www.beckshop.ro:
perspectivă sociologică – ,,o formă specifică de comunitate umană, formată dintr-un
grup de persoane unite prin căsătorie, filiație sau rudenie, care se caracterizează prin comunitate de viață, interese și întrajutorare”;
juridică – ,,desemnează grupul de persoane între care există drepturi și obligații ce
izvorăsc din căsătorie, rudenie (inclusiv adopție), precum și din alte raporturi asimilate relațiilor de familie”.
moral-creștină – ,,este o instituție de origine divină stabilită de la Creație. Ea a fost
constituită prin căsătorie, ale cărei principale caracteristici au fost unitatea și indisolubilitatea. Fiind instituită de Dumnezeu, familia are caracter sacru, acest caracter de sacralitate fiind pus în evidență prin caracteristicile: iubirea desăvârșită, comuniunea, unitatea și egalitatea membrilor acesteia”.
Privită din perspectiva de partener principal al școlii, familia se definește ca instituție socială și ca grup specific care dispune de o influență considerabilă în raport cu membrii săi.
Maria Voinea, (1996), consideră că familia este primul grup social (mediul primar de socializare) din care face parte copilul. Este una dintre cele mai vechi forme de comunitate umană, o instituție stabilă, cu rosturi fundamentale pentru indivizi și pentru familie.
R. Vincent (1972) subliniază că “o familie constituie un grup înzestrat cu caracteristici proprii, care trăiește anumite obiceiuri, care respectă anumite tradiții, chiar inconștient, care aplică anumite reguli de educație, într-un cuvânt, care creează o atmosferă” (apud, http://www.rasfoiesc.com/educatie/psihologie/sociologie/Relatia-parinti-copii-si-educa21.php, 11:00)
A. Berge (1977) definea familia ca fiind “un soi de personalitate colectivă a cărei armonie generală influențează armonia dintre părți” (idem), o cooperativă de sentimente, care îndulcește pentru fiecare membru, loviturile vieții, dispersând efectele asupra tuturor.
Un alt cercetător, J.S. Bruner consideră că, admițând ca toți oamenii sunt în esența lor umani, această umanitate este dată de tipul de copilărie pe care l-au trăit.
Pentru fiecare dintre noi, familia a jucat și joacă un rol foarte important în viețile noastre. Familia este unicul grup social caracterizat de determinările naturale și biologice, singurul în care legăturile de dragoste și consanguinitate capătă o importanță primordială.
În familie, fiecare membru este special, are rolul său și în raport cu ceilalți își constituie o identitate specifică. Familia însăși există și se structurează prin caracteristicile membrilor ei, ea evoluează împreună cu aceștia, integrează schimbările din viața lor și se lasă modificată de fiecare membru al ei.
,,Familia, pentru copil, este reprezentată de acei oameni cu care locuiește în același spațiu și care participă la satisfacerea nevoilor lui, dar și de oamenii importanți pentru părinți în al căror spațiu copilul merge des și unde are tabieturile sale” (Farca, S., 2010, p. 10)
Mediul în care copilul crește și se dezvoltă în siguranță este casa copilului, un loc de odihnă și retragere, de explorare, al construcției de sine, un spațiu intim pe care copilul nu-l împarte decât cu oameni foarte apropiați afectiv, care își lasă amprenta asupra devenirii lui: părinții, frații și bunicii.
Copilul însă nu ezită să-și aproprie spații și să-și creeze obiceiuri în casele oamenilor apropiați cu care el stabilește legături afective: așa se întâmplă cu casa bunicilor, mătușilor și a altor rude.
Apariția unei persoane micuțe în orice familie, care la început este complet dependentă de adulți și îți inspiră tandrețe aduce cu ea un enorm sens al responsabilității, privind modul în care să o îngrijești și s-o educi.
II.2. Funcțiile familiei
Sarcina părinților nu constă doar în asigurarea bunurilor materiale necesare creșterii copilului, ci se completează cu orientarea primilor săi pași în procesul de cunoaștere a lumii, în îmbogățirea percepției, în utilizarea unor metode adecvate privind formarea și însușirea unui sistem de valori.
În primul rând, un părinte bun îi oferă copilului său afecțiune, foarte importantă în formarea personalității și o comunicare permanentă cu acesta.
Familia are în societate funcții bine determinate :
funcția biologică, care constă în perpetuarea speciei umane prin procrearea și
creșterea copiilor, este condiția primordială a existenței societății;
funcția socială conferă individului sentimentul de siguranță, căldură sufletească, îl ajută să depășească obstacolele și să dobândească un echilibrul emoțional;
funcția economică constă în crearea condițiilor materiale necesare vieții și dezvoltării membrilor familiei;
funcția educativă prezintă copilului valorile și normele societății, îl învață să se aprecieze pe sine, dar și pe ceilalți; un rol foarte important în transmiterea limbii, a obiceiurilor, a modelelor comportamentale urmașilor ei .
funcția culturală urmărește atât crearea de individualități bine pregătite, care să contribuie la transformarea și progresul societății, cât și procesul de educare al copiilor.
Conform site-ului Wikipedia.ro, sunt trei funcții sociale elementare a familiei:
funcția de socializare – formarea capacității de adaptare și motivare în conviețuirea
socială;
funcția economică – asigurarea materială și protejarea copiilor față de lipsuri și boli;
funcția politică – asigură copiilor o poziție legitimă în societatea existentă, această funcție
a familiei poate duce la fetișism.
Din aceste trei funcții se pot distinge și:
funcția religioasă a familiei – joacă un rol în funcția de socializare a familiei,
prin transmiterea la generația următoare a tradițiilor religioase;
funcția juridică a familiei – este cuprinsă în constituție, și care are scopul protejării
familiei în societate (plătirea alocațiilor, întreținerea copiilor, stabilirea legilor de adoptare sau moștenire etc.);
funcția economică a familiei este întregită de funcția de timp liber și recreere a familiei
Familia îl inserează pe copil în civilizație mai mult prin latura expresivă, strict exemplificativă și mai puțin prin latura teoretică, reflectată. Familia trebuie mai mult să formeze decât să informeze.
II.2.1. Funcția educativă a familiei
În Declarația Universală a Drepturilor Omului precizează că familia constituie elementul fundamental al societății . Familia ocrotește copilul și are dreptul la ocrotire din partea societății. Obiectivul principal al acțiunii educative este formarea personalității copilului , care este urmărit atât în familie, cât și în școală , astfel încât sarcinile școlii și ale familiei în materie de educație și instrucție se împletesc și se sprijină reciproc. În cadrul abordărilor contemporane ale fenomenului educațional se impune tot mai mult implicarea cadrelor didactice în relații de cooperare cu părinții copiilor și cu alți factori sociali interesați de educație.
Părinții sunt primii cu care copilul interacționează constant încă din prima zi a vieții. Modelul de viață al familiei este principalul reper în viață al copilului, el este internalizat puternic în anii copilăriei.
Comunicarea intrafamilială influențează decisiv dezvoltarea psihofizică a copilului, formarea personalității. Copiii își observă proprii părinți cum acționează în rolul de părinți. Ei sunt primele modele pentru modul în care să acționeze ulterior ca adulți.
Mitrofan (1984) consideră că părinții exercită influențe educaționale asupra copiilor prin două modalități:
direct, prin acțiuni mai mult sau mai puțin organizate, utilizând metode și tehnici;
indirect, atât prin metode de conduită cât și prin climatul psiho-social existent în
familie. Autorul mai precizează că funcției educative a familiei i se atribuie următoarele subfuncții: psiho-morală (formarea unor trăsături și atitudini pozitive), instrucțional-formativă (copiii primesc informații), socio-integrativă (modul de interacțiune a copilului cu alte persoane din grupul familial și din afara grupului) și cultural-formativă (cultivarea apetitului pentru dezvoltarea cultural-spirituală și a unor capacități creatoare).
Activitatea educativă a părinților competenți ajută la formarea și dezvoltarea unor viitori adulți încrezători în forțele proprii și în ceilalți oameni, independenți, competenți, creativi și cu inițiativă. Aceste competențe depind de o serie de factori, precum: structura socială, apartenența socio – profesională, nivelul de instruirea (studiile efectuate), mediul de rezidență (rural – urban), orientarea educativă a părinților.
Kohn, (1969), afirmă că valorile educaționale sunt transmise diferit, în funcție de statutul ocupațional și în mod diferențiat copiilor.
Funcția educativă este prezentă și în familiile lărgite. Stănciulescu Elisabeta, (1997), consideră că relația afectivă dintre nepoți și bunici este una puternică și cu rol educațional din partea acestora. Bunici oferă nepoților o intimitate lipsită de constrângeri și de reglementări normative, comparativ cu relația părinte – copil, motiv pentru care ei devin unii pentru alții un suport moral, sprijin material, confesor, negociator în relația cu părinții etc. Studiile efectuate nu au evidențiat un rol specific al bunicilor sau al rudelor în educarea copiilor, ci doar unul de suplinire a rolului parental.
II. 3. Stilurile parentale
Îndeplinirea eficientă a meseriei de părinte presupune o bază, un fundament, în ceea ce privește cunoașterea stilurilor parentale, cu avantajele și dezavantajele care decurg în urma ,,activării” acestora. Aceste stiluri nu se găsesc întotdeauna în stare ,,pură”, un părinte poate îmbina două sau mai multe stiluri parentale , în funcție de personalitatea sa, de dispoziția de moment, de conjunctură sau de momentul evoluției copilului.
Studiile efectuate de mai mulți cercetători au relevat existența mai multor stiluri educative parentale:
stilul autoritar – părintele, încrezător în deciziile pe care le ia, îi cere copilului să
respecte cu strictețe , fără să comenteze regulile impuse.
Avantaje: copilul este ordonat, disciplinat, perfecționist și cu simțul critic dezvoltat.
Dezavantaje: conflict între părinte și copil; copilul va fi neiertător cu cei care greșesc, fără inițiativă, fără curaj, veșnic nemulțumit, neîncrezător în forțele proprii; stima de sine este diminuată și prezintă dificultăți în actul comunicării eficiente,
stilul indulgent – permite copilului să se manifeste cum vrea el , fără să-i impună
prea multe restricții, se consult cu copilul atunci când ia o decizie , manifestă interes și căldură față de tot ceea ce face copilul , iar cazurile în care îl pedepsește sunt extrem de rare. Libertatea de expresie este prioritatea acestui stil.
Avantaje: sensibilitate la drepturile altora; se dezvoltă identitatea proprie, o personalitate originală, distinctă, marcantă; crește nivelul stimei de sine, creativitatea și capacitatea de a lua decizii.
Dezavantaje: nu cunoaște limitele, regulile și din această cauză poate fi considerat obraznic, neascultător și chiar un copil problemă.
stilul indiferent – părintele nu este preocupat de activitățile și realizările copilului,
nu-și manifestă frecvent emoțiile positive și chiar în unele cazuri, copilul este considerat o ,,povară”.
Avantaje: va fi mai rezistent la greutățile vieții, se va baza pe experiența lui de viață, mai pragmatic, mai apatic, mai rigid.
Dezavantaje: copilul se simte lipsit de importanță, absolvit de orice responsabilitate, cu o stimă de sine scăzută, timorat, complexat de inferioritate, nu va participa la discuții și dezbateri în ceea ce-l privește și nu va lua în considerare sfaturile primite,
stilul democratic – părintele are în vedere ca drepturile copilului să fie respectate , fără a omite stabilirea unor reguli care să fie aplicate consecvent și urmate de toți membrii familiei; este suficient de indulgent, flexibil și deschis spre nou, dar suficient de autoritar pentru a impune o disciplină riguroasă, atunci când este cazul; este suficient de protector, înțelegător și încrezător în capacitatea copilului de a lua decizii personale; își învață copilul să respecte reguli, să fie independent și să îndeplinească eficient sarcinile care i se dau. Îi respectă părerile, interesele și personalitatea.
Avantaje: dezvoltarea echilibrului emoțional, a deprinderilor de comunicare eficientă, manifestarea creativității; inițiativă, capacitate decizională, autonomie personală, acceptarea observațiilor și un nivel ridicat al stimei de sine.
Dezavantaje: pentru că nu execută prompt sarcinile care li se dau și „discută ” ordinile, pot fi etichetați; se adaptează cu greu stilului autoritar
stilul protector – părintele este extrem de atent la nevoile copilului, se dedică
meseriei de părinte; este aparent un părinte model; are ca prioritate securitatea copilului; își controlează copilul prin manipulare emoțională și prin retragerea dragostei, înlătură obstacolele care pot cauza comportamente nedorite.
Avantaje: copilul are o conștiință puternic dezvoltată pentru a se proteja contra retragerii dragostei părinților.
Dezavantaje: copilul este dependent de părinți și poate manifesta tulburări ale somnului, ale regimului alimentar, stări de frică nejustificate, iar în timp, copilul se simte din ce în ce mai sufocat și are tendința de a se depărta de părinți; comunicarea cu adultul va fi una dificilă, pentru că va considera că nu-l va înțelege, se va îngrijora, va ascunde informații și poate avea o viață personală nebănuită de părinte.
Autoarele Barbacariu C.-M., Barbacariu M., Dumitrescu M., Bărbulescu, N., (2015), ne prezintă, în mod similar, stilurile parentale după modul de comportare al părintelui cu copilul său:
– prea indulgent, când nu impune limite, copilul este lăsat să facă tot ce vrea, iar consecința acestui stil constă în formarea, în timp, a unui sentiment de vinovăție, pentru că copilul nu va putea suporta nici-o frustrare;
– prea tandru, când își manifestă fără rezerve întreaga afecțiune, generând un climat saturat de stimulente afective, iar consecința acestui stil poate genera copilului, pe măsură ce crește, un comportament deviant pe linie sexuală;
– rigid, atunci când își impune propriile idei, obișnuințe, interese și mod de a trăi, iar consecința acestui stil poate conduce la atitudini de infantilism, renunțare și chiar o lipsă de personalitate;
– anxios, când părintele creează o presiune asupra copilului, iar acesta se simte, în permanență supravegheat, spionat. Consecințele acestui stil reies din teama manifestată de copil și chiar neîncrederea în el însuși.
– boem, când părintele nu se ocupă de copilul lui cât ar trebui, îi oferă foarte multă libertate, iar consecințele acestui stil constau în lipsa unor puncte de reper în viață, a unei baze care să le garanteze un sentiment de securitate, o lipsă de prezență și o delăsare morală;
– inconsecvent, când părintele manifestă o instabilitate în relaționarea cu copiii, exigențele cele mai mari alternează brusc cu perioade de libertate totală. Multiplele neregularități ale activității educative desfășurată de adult îi vor însuși copilului o stare de accentuată și continuă de descumpănire în lipsa sprijinului unei personalități puternice care să se substituie părinților;
– infantil, când părintele este preocupat de propria lui problemă de afirmare personală și respinge orice responsabilitate, adoptând o poziție prea apropiată de cea a copilului, iar consecințele sunt: copiii nu au încredere în forțele proprii, sunt depenedenți și ușor influențabili.
În concluzie putem spune că fiecare stil parental are avantajele și dezavantajele sale. Dacă pentru unii dintre noi, avantajele unui stil pot fi considerate valori, pentru alții pot fi considerate defecte sau dezavantaje și de aceea consider că nu există ,,cel mai bun stil parental”, nu există soluții cu o valoare universală privind stilul adoptat.
Stilul parental trebuie să țină cont de condițiile optime de formare a unui climat afectiv favorabil dezvoltării armonioase al copilului. Într-o familie, fiecare dintre părinți poate avea propriul stil parental, care uneori se completează cu cel al partenerului, iar alteori se dovedește a fi incompatibil, ajungând să deruteze copilul și să creeze un climat afectiv nefavorabil dezvoltării armonioase.
Motto:
“Fiecare copil pe care îl educăm este un OM dăruit societății”- Nicolae Iorga
III. COMUNICAREA DINTRE GRĂDINIȚĂ ȘI FAMILIE
Emil Verza, (1993), consideră că comunicarea verbală în educația timpurie ,,își pune amprenta asupra dezvoltării psihice a omului, influențând ansamblul capacităților sale sociale (chiar stilul social – comunicațional), inflențează precizia și estetica exprimării gândirii și chiar însușirile personalității”.
Trebuie să luăm în considerare faptul că părinții își cunosc cel mai bine copiii, chiar dacă ei nu au în totdeauna abilitatea de a acționa într-un sens favorabil acestora. Relația părinte – copil este o relație cu o încărcătură emoțională foarte puternică și de aceea riscă să se caracterizeze prin subiectivism, în sens pozitiv sau negativ.
În mod similar, Ursula Șchiopu, (1967) precizeză că limbajul este un ,, instrument activ și deosebit de complex al relațiilor copilului cu cei din jurul său și în același timp, un instrument de organizare a activității psihice”.
Ocaziile pentru a discuta cu părinții în vederea găsiri unor soluții la problemele ivite și nu numai, trebuie căutate chiar și atunci când ele nu se oferă cu ușurință. Cele mai frecvente ocazii pe care le are educatoarea pentru a comunica cu părinții sunt:
la începutul programului, când părinții aduc copiii la grădiniță;
la finalul programului, când părinții vin să își ia copiii de la grădiniță;
cu prilejul diferitelor evenimente festive ce se organizează la nivelul grădiniței:
serbări diverse, festivități la început / sfârșit de an școlar;
vizite la domiciliu.
Alte modalități de cunoaștere și comunicare cu familia sunt:
activități de consiliere a familiei – presupune acțiuni de informare, de transmitere și
primire a unor cunoștințe, idei și teze importante pentru asigurarea succesului în comunicarea intrafamilială și în rezolvarea situațiilor conflictuale, implicând în egală măsură toți membrii familiei;
activități de educație parentală – se organizează pentru toți părinții și se abordează
anumite teme pedagogice, de interes general (referate, expuneri, dezbateri);
activități de voluntariat al părinților;
activități informare: broșuri educative;
activități cu sponsori (firme și interprinderi) – pentru susținerea materială a
programelor educative;
programe de educație parentală – sunt cursuri, bazate pe un cadru teoretic strict, de
informare și educare a părinților, cu rol de prevenire a conflictelor din familie și care pornesc de la premisa că: comunicarea cu copilul este un elemnet esențial în viața de familie și că în societatea românească contemporană este deosebit de necesară o asemenea intervenție;
biblioteci cu secție de împrumut – cărți și jucării disponibile pentru părinți, pe baza
listelor de evidență cu semnături; lecturarea cărților pentru copii reprezintă momente speciale de tandrețe între părinte și copil;
întâlniri cu comitetul de părinți – pentru a-i mobiliza pe toți părinții în vederea
participării lor la diferite acțiuni desfășurate la nivelul unității, de a-i antrena în rezolvarea unor probleme social – gospodărești;
analiza caietelor sau a mapelor – se comunică informații despre copii, în urma
activităților desfășurate;
rapoartele periodice – se comunică rezultatele obținute în cadrul diferitelor proiecte;
corespondența scrisă – scrisorile (o altă modalitate de comunicare cu familia, iar
reușita este pentru formulare tip) sunt de înștiințare, cu o abordare tematică și cu diverse enunțuri; ,,notițe și observații” cu detalii despre activitățile preferate de copil; carnetele de dialog ; scurte mesaje scrise (descrie o realizare a copilului, o nouă deprindere / comportament); afișierul pentru anunțuri:gazeta părințlor, amenajarea unor expoziții, popularizarea în rândul părinților a unor proiecte/activități tematice aflate în derulare;
alegerea unei ,,zi a părinților” – își aleg împreună cu copiii centrele, activitățile unde
vor lucra în ziua respectivă;
parteneriate cu părinții – părinții, parteneri în procesul educativ, sunt informați cu
privire la valorile promovate în grădiniță și devin beneficiarii direcți ai achizițiilor de ordin educațional al propriilor copii.
De asemnea, foarte important este și cadrul în care se desfășoară comunicarea între educatoare și părinte: în contextul formal al instituției, comunicarea este contaminată de poziția profesională pe care este tentată să o adopte educatoarea, iar în contextul informal (ocaziile diferite ce se ivesc în afara instituției) comunicarea este una personalizată, relaxantă.
III.1. Ședința
Ședința este o activitate de informare, cu părinții, organizată de obicei semestrial și în cadrul căreia părinții sunt informați despre:
regulamentul de ordine interioară al grădiniței;
oferta educațională a grădiniței;
obiectivele precizate în curriculum;
diferite aspecte organizatorice legate de programul desfășurării activității în grădiniță.
Acestea se referă la programul zilnic, forme de organizare, reperele orare ale unei zile, formele de comunicare între personalul grădiniței și părinți)
programul de funcționare a cabinetului medical și a celui de consiliere, precum și
rolul acestora;
oferta de formare pentru părinți;
evenimentele importante ale grădiniței sau grupei, precum organizarea de excursii,
participarea la activități educative în afara grădiniței, participarea părinților la diferite
activități în cadrul grădiniței;
nevoile grupei și ale grădiniței și modul de satisfacere a acestora (inclusiv strângerea
de fonduri, alegerea materialelor auxiliare, organizarea unor ateliere pentru părinți pentru confecționarea materialelor necesare clasei și altele).
Aceste ședințe sunt organizate într-un cadru formal și presupun participarea tuturor părinților. Din acest motiv în cadrul ședințelor nu se discută problemele care presupun respectarea confidențialității și care ar putea pune părinții în situații jenante și totodată nu se fac comparații între familii sau între copiii diferitelor familii.
III.2. Consilierea
Consilierea familiei constă în acțiuni de informare, de transmitere și primire a unor cunoștințe, idei și teze importante pentru reușita succesului în comunicarea intrafamilială și în rezolvarea situațiilor conflictuale, implicând în egală măsură toți membrii familiei (mamă, tată și copil).
Pentru derularea optimă a relațiilor educaționale trebuie organizate acțiuni sociale specifice, în care familiile trebuie încurajate și sprijinite pentru a-și exercita cu succes rolul în viața copiilor. Această acțiune socio-educațională este organizată dintr-un complex de măsuri, menite să sprijine familia, să intervină benefic în mecanismele cu rol reglator al relațiilor intrafamiliale, în favoarea educației familiale și a educării copiilor.
Activitățile de consiliere sunt determinate, pe de o parte, de noile solicitări asupra familiei cu copii cu vârsta cuprinsă între 3 – 6/7, și pe de altă parte, de recunoașterea comunicării insuficiente dintre părinți, copii și educatoare.
Relația dintre grădiniță și familie (părinte și educatoare) este mai ușor de influențat și poate determina efecte pozitive asupra copiilor, dacă obiectivul acestor activități este de a sprijini familia în educație, de a găsi noi căi de comunicare și de a colabora permanent (părinte – grădiniță).
III.3. Lectorate
Lectoratele cu părinții sunt activități formale și informale, care presupun o colaborare mai strânsă între cadrele didactice și părinții copiilor, prin implicarea acestora în viața școlii.
Structura unui lectorat presupune:
introducerea temei și a vorbitorilor;
prezentarea unui studiu de caz cu întrebări și discuții;
expunerea temei;
prezentarea modului de lucru pentru părinți;
evaluarea lectoratului;
anunțarea subiectului și a datei pentru următorul lectorat.
Lectoratele cu părinții sunt activități în care se dezbat anumite teme educaționale de interes pentru părinți. Aceste activități se desfășoară la inițiativa educatoarei, a personalului medical al grădiniței sau a consilierului și presupun implicarea activă și directă a adulților, cu scopul formării și dezvoltării competențelor parentale ale acestora.
Lectoratele se pot realiza și sub formă de jocuri, iar alături de părinți pot participa și copiii. Este important ca aceste grupuri să fie mai restrânse, iar participarea să fie la libera alegera a adulților, deoarece acest tip de activitate necesită o mare disponibilitate din partea părinților.
În planificarea activităților cu părinții, pe care le-am organizat și desfășurat pe semestrul I, în anul școlar 2017-2018, am avut în vedere numeroase lectorate. Unul dintre ele, ,,Ce este toleranața?”, l-am organizat cu ocazia Zilei Mondiale a Toleranței, pe 16 noiembrie 2017 și a avut următoarele obiective:
semnificația termenului ,,toleranță”;
identificarea stilurilor parentale;
consolidarea comunicării în relația: educatoare – părinte – copil;
Evaluarea activității am concretizat-o printr-o lucrare colectivă: ,,Arborele
toleranței”; eu am lipit trunchiul, părinții frunzele colorate (pe care au scris cuvinte care-i caracterizează și, în același timp, simbolizează toleranța: respect, acceptare, iubire, nonviolență, înțelegere, dreptate etc), iar copiii frunzulițele verzi.
III.4. Vizita
Vizitele periodice la domiciliu se fac numai cu acordul părinților. Ele vor fi programate, planificate la momente convenabile acesteia și-i oferă educatoarei posibilitatea de a cunoaște familia și copilul în mediul lor propriu. Familia va fi încurajată să viziteze, la rândul ei, grădinița, sala de grupă, în orice moment. Copiii vor fi atât de încântați de vizita educatoarei, încăt trebuie să vă planificați dinainte timpul special pentru ceea ce vor dori ei să vă arate.
Vizita la domiciliu solicită și respectarea regulilor generale de cutoazie, a momentului favorabil pentru familie și specificarea scopului.
La începutul vizitei se reia scopul, discuția trebuie să aibe aspect pozitiv, comunicarea nu trebuie să fie monopolizată de niciun factor, părinții trebuie să-și exprime ideile, preocupările și interesele copiilor; discuția nu trebuie dezbătută în prezența copiilor, decât dacă este vorba despre laude sincere sau despre informații pozitive.
În urma acestei vizite, de comunicare și cunoaștere, educatoarea poate afla lucruri interesante despre:
cultura familiei respective;
modul de a interacționa;
măiestria și îndemânarea membrilor familiei;
șansa de a discuta pe larg despre progresele/regresele individuale ale copilului, pe
baza fișelor de lucru. Astfel, familia se bucură de atenția educatoarei și vede cum educatoarea intră în contact comunicațional cu copilul.
Vizita la domiciliu îi oferă familiei posibilitatea de a împărtăși:
idei legate de anumite preocupări;
neînțelegeri;
obiective și scopuri specifice cu referire la copilul lor.
Această activitate, o dată clarificată asupra scopului și intenției, poate deveni o
practică stabilă de comun acord și poate menține o bună comunicare îmbunătățind experiența copilului și familiei.
Colaborarea dintre grădiniță și familie presupune o comunicare efectivă și eficientă, o unitate de cerințe și de acțiune când este vorba de interesul copilului. Rolul educatoarei este acela de a discuta cu părinții copiilor, de a stimula comunicarea permanentă cu aceștia, de a informa membrii familiei cu privire la nevoile psihice și motrice ale copiilor, de a-i orienta către cunoașterea activităților din grădiniță și sprijinul în desfășurarea cât mai eficientă a acestora.
În urma vizitelor pe care le-am desfășurat, în anul școlar curent, am constatat că: majoritatea părinților și chiar copiii se simt onorați de o asemenea vizită; manifestă curiozitate în ceea ce privește modul de acțiune al copilului său, în timpul activităților instructiv-educative desfășurate în grădiniță, dar cel mai important este faptul că ,,mi-au prezentat” climatul lor familial, aptitudinile membrilor familiei, cultura, stilurile parentale, nivelul educativ și material, concepția lor despre instrucție și educație, facilitându-mi, astfel, cunoașterea particularităților familiei respective.
III.5. Implicarea familiei în activitățile din grădiniță
Conform Curriculum-ului pentru educație timpurie, (2008), rolul familiei ,,este acela de partener. Părinții ar trebui să cunoască și participe în mod activ la educația copiilor lor desfășurată în grădiniță. Implicarea familiei nu se rezumă la participarea financiară, ci și la participarea în luarea deciziilor legate de educația copiilor, la prezența lor în sala de grupă în timpul activităților și la participarea efectivă la aceste activități”
Implicarea părinților în programul educativ al copiilor încă de la început este important pentru că se formează deprinderi de parteneriat cu grădinița și implicit cu educatoarea. Acest parteneriat construiește o relație pozitivă între familie și grădiniță (părinți – educatoare), asigură o mai bună colaborare între ,,parteneri” și le oferă părinților încredere în forțele proprii și respect de sine.
Cu cât grădinița reprezintă o valoare a familiei cu atât gradul de implicare al familiei este mai mare. Copiii sprijiniți de părinți, în ceea ce privește atitudini pro-grădiniță adecvate, înregistrează performanțe individuale. Atitudinea familiei față de grădiniță se transferă și copiilor și se manifestă în gradul de interes față de activitățile instructiv-educative desfășurate.
Familia poate contribui la creșterea factorilor educogeni ai familiei, prin activități specifice părinții pot fi sprijiniți să conștientizeze rolul pe care-l au în educația copiilor lor, să conștientizeze și să îndrepte comportamente și atitudini greșite în familie.
Invitând părinții să participe la activități, ei vor putea să îl observe pe copil și să învețe cum să participe alături de el la activitățile specifice și cele mai potrivite pentru el. În acest fel, părinții participă alături de cadrul didactic la realizările și reușitele copilului, iar cunoașterea copilului, precum și planul individual de dezvoltare a acestuia va porni de la informații mult mai solide și împărtășite de ambele categorii de adulți.
Educatoarea îi poate indica părintelui ce poate să facă și cum să intervină în activitățile care se desfășoară în grădiniță. Astfel, părintele va înțelege mai bine care este avantajul organizării activităților instructiv – educative din grădiniță și cum poate și el să „prelungească” aceste avantaje prin construirea unui mediu stimulativ pentru copil acasă.
Modalități eficiente de implicare a părinților în activitățile instructiv – educative din grădiniță:
serbări sau spectacole: de 8 martie, de Crăciun, de 1 iunie, de sfârșit de an școlar etc.;
vizite, excursii, plimbări și drumeții;
activități practice și gospodărești;
analiza permanentă a portofoliilor, a rezultatelor activității copiilor;
expoziții cu lucrările copiilor pe diverse teme de studiu: Încondeiem ouă, 1 iunie etc.
activități și jocuri sportive,
concursuri – modalitate eficientă de împărtășire a emoțiilor;
Zilele ușilor deschise sau Zilele de evaluare – îi familiarizează pe părinți cu modul de
desfășurare al unor activități zilnice;
activități culturale: vizionări de spectacole, vizite la muzee etc.;
mesaje scrise – mulțumiri referitoare la participarea unor demersuri; înștiințarea cu
privire la realizările copilului, în special, în cazul părinților care vin foarte rar la grădiniță;
jurnalul grupei: notarea impresiilor referitoare la activitățile grupei, însoțite de
fotografii;
participarea părinților în calitate de experți-voluntari în cadrul activităților desfășurate
în grupă;
reamenajarea spațiului de joc: confecționarea de materiale didactice și jucării, diferite
pliante informative.
Aceste activități sunt necesare în educarea copiilor. Ele oferă părinților informații referitoare la copiii lor, precum: progresul / regresul acestora, scopul și obiectivele programului educativ, percepția grădiniței referitoare la calitățile și problemele copilului.
Participarea părinților la excursii, vizite, serbări, aniversări asigură o mai mare coerență între valorile și practicile educaționale promovate de grădiniță și familie. Părinții pot fi implicați în organizarea acestor evenimente, pot veni cu sugestii, propuneri de teme și de activități. Fără stabilirea unui sistem unitar de cerințe, colaborarea dintre cei doi factori educaționali va rămâne fără rezultatele scontate.
Neimplicarea unor părinți în aceste activități, din cauza programului de muncă prea încărcat sau aflat la distanțe foarte mari, reprezintă un factor perturbator al relației grădiniță – familie.
Pentru o comunicare eficientă între grădiniță și familie este necesar realizarea unor parteneriate autentice. Proiectele de parteneriat le oferă atât părinților posibilitatea de a cunoaște și respecta obligațiile legale privind creșterea și educarea copiilor, cât și cadrelor didactice perfecționarea muncii în echipă, cunoașterea cerințelor școlii și a copiilor ce vor fi preluați în clasa pregătitoare.
Toate aceste activități au un rol important în educarea copiilor. Implicarea părinților în pregătirea și desfășurarea lor diminuează substanțial rolul cadrului didactic, dar în același timp fructifică cunoștințele și talentele părinților. Aceste activități oferă părinților posibilitatea să cunoască mai bine dificultățile de integrare a copilului în cadrul grupei, respectiv în programul grădiniței.
MOTTO:
,,Copilul care se naște nu intră într-o ambianță naturală, el intră în civilizație”. – M. Montessori
IV. INVESTIGARE ASUPRA ROLUL COMUNICĂRII ÎN RELAȚIA GRĂDINIȚĂ – FAMILIE
După cum bine se știe, familia reprezintă factorul primordial în educarea unui copil. Este modelul pe care copilul îl imită, este principalul reper în viața copilului, cu care interacționează constant încă din prima zi a vieții și care-l infleunțează decisiv în formarea și dezvoltarea personalității.
Educația începe în familie, de aceea legătura dintre grădiniță și mediul familial va trebui să se întrepătrundă. Societatea în care trăim este într-o permanentă schimbare și presupune că atât părinții cât și educatoarele să aibă în vedere mijloacele pe care le folosesc pentru a putea comunica, colabora cât mai eficient cu copiii, ei fiind foarte vulnerabili la această vârstă , iar influențele negative există pretutindeni.
Educația oferită în grădiniță nu va avea rezultate bune, dacă nu se va comunica, nu va colabora cu familiile copiilor. Nu putem educa în mod cert un copil fără a-l observa atent, fără a-l studia, fără a-i înțelege personalitatea. În această privință ne ajută familia, principal sursă de informații, cu privire la: relațiile interpersonal dintre membrii săi, stilul educațional al părinților, așteptările privind educația copilului, autoritatea părinților, climatul educațional familial, responsabilitățile copilului în familie, metodele educative folosite de aceștia, valorile promovate etc.
Grădinița este unul dintre factorii cu o influență extrem de importantă ȋn desăvârșirea educației copilui, dar ea este doar o componentă a educației. Pentru a sprijini și ȋndruma adecvat preșcolarii, ea are nevoie ȋn primul rând de sprijinul familiei.
Comunicare dintre grădiniță și familie oferă beneficii copilului, care va înțelege mai bine ce se dorește de la el, ce este bine și ce nu este bine, ce are voie și ce nu are voie, cine este el și cum este el. Continuitatea, consecvența și perseverența în educația copilului la vârste fragede sunt caracteristici critice ale unui parcurs educațional de succes.
În concluzie, cu cât cunoaștem mai bine familiile copiilor, cu atât mai eficient va fi parteneriatul și comunicarea cu ele. Cu cât părinții vor cunoaște mai bine programul educațional, cu atât va fi mai benefică influența ambilor factori educațională și a ambelor medii educaționale. Cu cât colaborarea dintre educator și părinți este mai strânsă cu atât mai bine ambii actori vor cunoaște mai bine copilul.
IV.1. Organizarea cercetării
Scopul cercetării este :
Relevarea importanței comunicării dintre grădiniță și familie.
Obiectivele urmărite în cercetare au vizat :
O1 – conștientizarea necesității comunicării eficiente cu familia;
O2 – analiza intereselor comune pe care le urmăresc grădinița și familia preșcolarului;
O3 – evidențierea rolului comunicării în relația grădiniță – familie.
O4 – identificarea celor mai eficiente modalități de comunicare cu familiile preșcolarilor din satul Plaiul Nucului, comuna Lopătari;
Ipoteza cercetării este :
Dacă se asigură o comunicare eficientă și continuă, necesară formării și dezvoltării copilului preșcolar, atunci familia devine factor activ.
IV.2. Metodologia cercetării
Calitatea ȋn educație depinde, ȋn primul rând, de gradul ȋn care cei doi factori educaționali (grădiniță și familia copilului) colaborează, comunică și cooperează.
Cercetarea pedagogică a constat în observarea și investigarea rolului comunicării în relația grădiniță– familie, analiza acestuia din perspectiva realizării calității în educație, respectiv cum aceste relații pot reprezenta un indicator semnificativ al calității managementului performant al unităților de învățământ.
IV.2.1. Etapele cercetării
Cercetarea este aplicativă și s-a desfășurat în cadrul activităților planificate cu părinții, pe semestrul I al anului școlar 2017-2018, la G. P. N. Plaiul Nucului – Lopătari.
Pe baza analizei și a interpretării rezultatelor chestionarului aplicat în cercetare se pot contura concluziile cercetării și se poate stabili în ce măsură ipoteza este validă.
IV.2.2 Eșantionul
Eșantionul de lucru inclus în cercetare a cuprins colectivul de părinți, 12 membri și s-a desfășurat în grădiniță.
III.2.3. Metode de cercetare
În cadrul cercetării aplicative, alegerea metodelor a fost făcută în funcție de: caracteristica procesului studiat, de abordabilitatea metodelor și tehnicilor, de existența instrumentelor de investigație potrivite. Așadar am optat pentru următoarea metodă:
metoda anchetei pe bază de chestionar.
După cum evidenția Francois de Singly (1998, pag 21), ancheta pe bază de chestionar ,,servește la producerea unor date explicative’’ care pun în evidență atât faptele sociale cât și factorii care le determină. Chestionarul este un mijloc foarte bun de explicare a comportamentelor umane și de identificarea factorilor care le determină.
Maria Eliza Dulamă ( 2008, p. 282 ) consideră că ,,chestionarul scris este un instrument cu ajutorul căruia se înregistrează opinii, atitudini, interese, situații, fapte referitoare la un anumit aspect din realitatea complexă”, el este format ,,dintr-un ansamblu de întrebări la care subiectul răspunde în scris. Prin chestionar se identifică un fenomen, dar nu se stabilește cauza sau soluția de rezolvare”.
În mod similar, Adrian Vicențiu Labăr consideră că această metodă oferă ,,răspunsuri în formă scrisă (sau prin intermediul internetului) la o serie de întrebări, exprimarea unor opinii relativ la o serie de afirmații sau itemi care au fost special construiți după o ordine logică și psihologică” (Cucoș, C. coord., 2009, p.754). Răspunsurile oferite în urma aplicării chestionarului pot fi sub forma alegerii unor variante de răspuns (prestabilite) sau sub forma unei exprimări libere a opiniei acestora.
Chestionarele se clasifică, în funcție de :
obiectivele urmărite : chestionare de cunoștințe, de personalitate și de investigare a
sociabilității;
persoana care completează chestionarul: chestionare de autoapreciere, autoevaluare;
privind aprecierea, evaluarea celorlalți asupra individului; de nominalizare a colegilor; de apreciere a colegilor; de ierarhizare a colegilor;
tipul de răspuns: chestionare cu răspunsuri libere, cu răspunsuri închise, cu răspunsuri la
alegere, de ierarhizare, de apreciere sau comparație în perechi și de apreciere sumative.
Cele mai răspândite în cercetările psihopedagogice sunt chestionarele sumative, care permit obținerea unui scor global în analiza fenomenului studiat.
IV.3. Desfășurarea cercetării
Cercetarea a cuprins aplicarea unui chestionar la părinții preșcolarilor de grupă combinată. Scopul a fost stabilirea punctului de pornire în desfășurarea demersului cercetării și anume, cunoașterea aspectelor referitoare la rolul comunicării în relația grădiniță – familie și a implicării acestora în educația copilului.
Întrebările din cadrul chestionarului au fost structurate pe trei mari dimensiuni: importanța educației formale în viziunea părinților, implicarea în viața preșcolarului și nevoia de sprijin din partea grădiniței.
CHESTIONAR PENTRU PĂRINȚI
Din dorința de a cunoaște mai bine părerea dumneavoastră despre colaborarea dintre familie -grădiniță, am rugămintea de a completa chestionarul pus la dispoziție. Răspunsurile dumneavoastră vor fi confidențiale, fiind folosite în partea de cercetare a lucrării de disertație cu titlul: „Comunicarea dintre grădiniță și familie – direcții, perspective, strategii”.
Vă mulțumesc pentru timpul acordat!
1. De ce ați optat pentru a aduce copilul la această grădiniță ?
Este singura din localitate;
Cea mai aproape de domiciliu;
Am optat pentru această grădiniță în urma informării prealabile.
2.Considerați eficientă comunicarea grădiniței cu părinții ?
a) Da;
b) Nu.
3. Cât de des comunicați cu educatoarea copilului dumneavoastră?
Zilnic
Săptămânal
De 1-3 ori pe semestru
O dată pe an sau mai rar
4. Sunteti informați de către educatoare de rezultatele și comportamentul copilului dvs. în grădiniță?
Da
Ocazional
Nu
5.Apreciați colaborarea cu educatoarea ca fiind :
Foarte bună
Bună
Satisfăcătoare
6.Care este factorul cel mai important din grădiniță în educarea copilului dvs.?
a) programele școlare
b) educatoarea
c) dotarea materială a grădiniței
d) mediul educativ creat
7.Care sunt modalitățile prin care ați fost implicați în buna desfășurare a procesului instructiv educativ?
asigurarea materialelor necesare pentru activități
donații
sponsorizări
participarea la unele activități ale grupei
8. Bifați pe o scară de la 1 la 5 cât de importante au fost activitățile în care dumneavoastră ați fost participant?
1 ( în foarte mică măsură )
2 ( în mică măsură)
3 (în măsură potrivită)
4 (în mare măsură)
5 ( în foarte mare măsură)
9. Ce credeți că ați putea face pentru a îmbunătăți relația grădiniță –familie?
IV.4. Prezentarea și interpretarea datelor
Ca urmare a prelucrării și interpretării datelor rezultate din chestionarul dat părinților am constatat că la:
ÎNTREBAREA NR. 1:,, De ce ați optat pentru a aduce copilul la această grădiniță ?’’
Din totalul de 12 de părinți care au completat chestionarul, 100% au răspuns că este singura din localitate.
Tabel 1 : Graficul rezultatelor
În urma procentajului stabilit putem constata că, din cauza condițiilor geografice, un criteriu principal este acela că, părinții duc copiii la grădinița din localitate.
ÎNTREBAREA NR. 2. ,,Considerați eficientă comunicarea grădiniței cu părinții ?’’
La această întrebare din totalul de 12 de părinți: 98% au răspuns afirmativ și doar 2% au răspuns negativ, menționez că cei doi părinți sunt plecați în străinătate. Din aceste răspunsuri putem remarca eficiența comunicării grădiniță- familie ca fiind una benefică atât pentru preșcolari cât și pentru părinți și chiar grădiniță.
Tabel 2 : Graficul rezultatelor
ÎNTREBAREA NR. 3: ,,Cât de des comunicați cu educatoarea copilului dumneavoastră?’’
La această întrebare: 60% răspund comunică zilnic cu educatoarea copilului său, 39% răspund comunică săptămânal cu educatoarea, iar restul de 1% părinți răspund de 1-3 ori pe semestru, nici un părinte nu răspunde o dată pe an sau mai mult, în funcție de frecvența la grădiniță.
Tabel 3 : Graficul rezultatelor
Este important ca părintele și educatoarea să facă tot posibilul pentru a ajunge la un punct de întâlnire între nevoile copilului și resursele sale, dar din păcate din cauza distanței față de grădiniță și a condițiilor meteorologice, în special, în timpul iernii, frecvența este una redusă. Comunicarea dintre cadru didactic și părinte se limitează la convorbiri telefonice săptămânale și rareori, lunare. Este important ca părintele și educatoarea să facă tot posibilul pentru a ajunge la un punct de întâlnire între nevoile copilului și resursele sale. Educatoarea devine foarte importantă pentru copil, atât din cauza perioadei pe care o petrec împreună la grădiniță, cât și din cauza lucrurilor care se întâmplă acolo. În această relație, copilul rămâne actorul și beneficiarul numărul unu al lucrurilor care se întâmplă în acest sistem.
ÎNTREBAREA NR. 4. ,,Sunteți informați de către educatoare de rezultatele și comportamentul copilului dumneavoastră în grădiniță?’’
Din totalul de 12 de părinți chestionați: 80% au răspuns că sunt informați de către educatoare de rezultatele și comportamentul copilului lor în grădiniță, 21% răspund sunt informați ocazional de către educatoare de rezultatele și comportamentul copilului lor în grădiniță și nici un părinte nu a răspuns că nu ar fi informat de educatoare, de rezultatele și comportamentul copilului său.
Tabel 4 : Graficul rezultatelor
ÎNTREBAREA NR. 5. ,,Apreciați colaborarea cu educatoarea ca fiind… ’’
La această întrebare din totalul de 12 de părinți: 85% au răspuns că au o colaborare foarte bună cu educatoarea iar, 15% au răspuns că au o colaborare bună, nici un părinte nu a răspuns că au o colaborare satisfăcătoare.
Tabel 5 : Graficul rezultatelor
Cu cât cunoaștem familiile preșcolarilor cu atât mai eficientă va fi și colaborarea. Cu cât colaborarea dintre educatoare și părinți este mai strânsă cu atât ambii factori vor cunoaște mai bine copilul. Faptul că sunt născută și crescută în această localitate, consider că este un avantaj în ceea ce privește comunicarea eficientă cu părinții preșcolarilor.
ÎNTREBAREA NR. 6. ,,Care este factorul cel mai important din grădiniță în educarea copilului dumneavoastră?’’
La întrebarea numarul 6 din același total de părinți 12 au răspuns: 70% au răspuns că cel mai important factor pentru copilul lor este educatoarea , 20% cred că programele școlare sunt un factor important în educarea copilului lor, 8% au răspuns că factorul important pentru copilul lor este dotarea materială a grădiniței, iar 2% au răspuns că factorul principal este mediul educativ creat.
Tabel 6 : Graficul rezultatelor
Din răspunsurile date ne dăm seama că educatoarea, are o mai mare importanță la grupă, apoi programele școlare, dotarea materială a grădiniței și nu în ultimul rând mediul educativ creat .
ÎNTREBAREA NR. 7.,, Care sunt modalitățile prin care ați fost implicați în buna desfășurare a procesului instructiv educativ?’’
Cei 12 părinți au răspuns la această întrebare, astfel: 40% au răspuns donații, 30% au răspuns participarea la unele activități ale grupei, 15% nu au dat nici un răspuns, iar restul de 15% au răspuns sponsorizări.
Tabel 7 : Graficul rezultatelor
Ne putem da seama de implicația părinților pentru o mai bună desfășurare a procesului instructiv- educativ prin donații, participarea la unele activități ale grupei, dar și prin sponsorizări.
ÎNTREBAREA NR. 8. ,,Bifați pe o scară de la 1 la 5 cât de importante au fost activitățile la care dumneavoastră ați participat?’’
La întrebarea numarul 8 din același total de părinți 12, răspunsul a fost: 75% pentru scara 5 ( în foarte mare măsură), 22% pentru scara 4 (în mare măsură), 3% pentru scara 3 (în măsură potrivită), nici un răspuns pentru scara 2 ( în mică măsură) și nici un răspuns pentru scara 1 ( în foarte mică măsură ).
Tabel 8 : Graficul rezultatelor
Nu este suficient ca un părinte să- și aducă cu conștiinciozitate copilul la grădiniță în fiecare zi pentru ca acesta să aibe succes. Implicarea părinților în educația copilului la grădinită și acasă are un impact semnificativ asupra succesului copilului și a vieții sale. Implicându- se activ în viața copiilor lor, părinții le transmit acestora un mesaj important că sunt interesați de activitățile copiilor, iar grădinița este importantă.
ÎNTREBAREA NR. 9. ,,Ce credeți că ați putea face pentru a îmbunătăți relația grădiniță –familie?’’
La această întrebare din totalul de 12 părinți: 72% au răspuns că nu ar îmbunătăți nimic din relația grădiniță- familie, 20% mai multe activități în care să implicăm părinții, 6% au răspuns că ar dori pe viitor mai multe ieșiri în aer liber, out-door, iar 2% și-ar dori o mai bună comunicare.
Tabel 9 : Graficul rezultatelor
IV.5. Concluziile cercetării
Perioada preșcolară este una dintre cele mai importante perioade de dezvoltare a copilului din punct de vedere fiziologic, psihologic și socio-cultural. O bună colaborare între factorii educațonali implicați în procesul formării și dezvoltării personalității copilului devine absolut necesară.
Rezultatele chestionarului aplicat ne oferă informații relevante și esențiale, într-un timp relativ scurt, necesare formării și dezvoltării copilului preșcolar. Legăturile afective și comunicarea bună cu părinții, angajarea lor în diferite acțiuni îmbunătățesc atitudinea acestora față de orice alt tip de instituție de educație timpurie, încurajându-i să se antreneze și mai mult în viața instituției, să interacționeze și mai bine cu copiii lor.
Ipoteza ,, Dacă se asigură o comunicare eficientă și continuă, necesară formării și dezvoltării copilului preșcolar, atunci familia devine factor activ” a fost validată, deoarece comunicarea cu părinții și implicarea lor în tot demersul educativ este benefică, atât pentru preșcolari, cât și pentru părinți și cadru didactic.
Concluzii finale
Activitățile instructiv-educative desfășurate în sistemul de învățământ contemporan nu pot fi separate de celelalte influențe cu rol educativ manifestate asupra copilului preșcolar.
Pentru ca activitatea educativă să fie una unitară, permanentă și coerentă, educatoarea trebuie să asigure interdependența celor două medii, familial și preșcolar.
Atât în contextele formale cât și informale, educatoarea nu trebuie să uite faptul că părintele este cel care-l cunoaște cel mai bine pe copil, doar că, nu întotdeauna, este capabil să acționeze într-un mod favorabil acestuia, datorită sentimentelor pe care le poartă, acționând în mod pozitiv sau negativ.
Lucrarea de față evidențiază direcțiile, strategiile și perspectivele comunicării în relația educatoare – părinte, respectiv, grădiniță – familie, cu scopul de a releva importanța comunicării dintre grădiniță și familie și de a eficientiza traseul educațional al copilului preșcolar.
Pornind de la ideea că o comunicare eficientă cu familia este benefică formării și dezvoltării copilului preșcolar, menționez că am planificat, organizat și desfășurat numeroase activități cu părinții atât pentru a le face cunoscut programul educațional oferit de grădiniță, cât și pentru o colaborare strict educativă, bazată pe respect, cu schimburi reciproce de informații, impresii și păreri din ,,universul” copilului.
În calitate de profesor pentru învățământul preșcolar, am constat că părinții răspund pozitiv, încântați invitației de a desfășura o activitate la grădiniță (în proporție de 90%); deși uneori condițiile meteorologice nu sunt întotdeauna favorabile; distanța pe care o parcurg la grădiniță, fără mijloc de transport, este de aproximativ o oră.
În urma activităților desfășurate, părinții au devenit mai responsabili și mai conștienți de importanța rolului pe care-l au în desfășurarea demersului educațional de calitate, implicându-se direct în căutarea și promovarea intereselor copiilor ( de exemplu: îmbunătățirea bazei materiale – donații, sponsorizări, confecționare material didactic; activități extracurriculare – vizite, drumeții, excursii, activități opționale).
Toate aceste acțiuni au ca finalitate un demers educativ de calitate într-o lume nestatornică, o bună pregătire și adaptare școlară și materială a preșcolarului care, așa cum spunea Maria Montessori, ,,intră în civilizație”.
În concluzie, consider că obiectivele propuse și ipoteza lucrării au fost confirmate și că o comunicare eficientă cu familia preșcolarului se realizează atunci când sunt implicați activ în activitățile instructiv – educative organizate în grădiniță.
Bibliografie
1. Academia Română. Institutul de lingvistică ,,Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, (2009), Ed. Univers Enciclopedic.
2. Barbacariu, C.-M., Barbacariu, M., Dumitrescu, M., Bărbulescu, N., (2015), Consiliere parentală în grădiniță – sugestii de teme posibile, Ed. Diana, Pitești
3. Cristea, S., (2015), Dicționar enciclopedic de pedagogie – vol. I, Ed. DPH, București.
4. Cristea, S., (1998), Dicționar de termeni pedagogici, EDP RA, București.
5. Colceru, L., (2010), Metodica predării activității instructiv educative în grădinițe, EDP, București.
6.Colceru, L., (2008), Psihopedagogia învățământului preșcolar – detalierea temelor pentru definitivat – sinteză de materiale, București.
7. Cosmovici, A., Iacob, L., (2005), Psihologie școlară, Ed. Polirom, Iași
8. Crețu, E., (1999), Psihopedagogia școlară pentru învățământul primar, Ed. Aramis, București
9. Cucoș, C., (2009), Psihopedagogie – pentru examenele de definitivare și grade didactice, Ed. Polirom, Iași
10. Cucoș, C., (2006), Pedagogie (ed.a II-a), Ed. Polirom, Iași.
11. Cucoș, C., (2014), Pedagogie (ed.a III-a), Ed. Polirom, Iași.
12. Dulamă, M. E., (2008), Metodologii didactice activizante, Ed. Clusium, Clu-Napoca
13. Farca, S., (2010), ,,Acasă” la grădiniță! – ghid pentru părinți, Institutul de Științe ale Educației, București
14. Gherghina, D., Oprescu, N., Ilie, V., (2007), Metodica activităților instructiv – educative în învățământul preprimar, Ed. Didactica Nova, Craiova.
15. Ghid de bune practice pentru educația timpurie a copiilor între 3-6/7 ani, 2008, M.E.C.T.
16. Jinga, I., Negreț, I., (1994), Învățarea eficientă, Ed. Editis, București.
17. Mitrofan, N.,( 1984), Dragostea și căsătoria, Ed. Științifică și Enciclopedică, București.
18. Munteanu, C., Munteanu, E. N., (2009), Ghid pentru învățământul preșcolar. O abordare din perspectiva noului curriculum, Ed. Polirom, Iași.
19. Norel, M., Bota, O. A., (2012), Didactica domeniului experiențial Limbă și comunicare, Ed. ASCR, Cluj-Napoca.
20. Note de curs, (2016-2017), Managementul organizației școlare, Cristea, Sorin.
21. Note de curs, (2016-2017), Metode de cercetare educațională, Rafailă, Elena.
22. Note de curs, (2016-2017), Management educațional, Gheorghe, Victoria.
23.Note de curs, (2016-2017), Evaluarea programelor educaționale și sociale, Iosifescu, Viorel.
24. Note de curs, (2017-2018), Managementul calității în educație, Enache, Gheorghe
25.Note de curs, (2017-2018), Managementul comunicării în organizațiile educaționale, Rafailă, Elena.
26. Note de curs, (2017-2018), Practica de cercetare, Gheorghe, Victoria.
27. Păiși-Lăzărescu, M., Ezechil, L., (2015), Laborator preșcolar – ghid metodologic, Ed. V&I Integral, București
28. Pânișoară, I.-O, 2008, Comunicarea eficientă, Ed. Polirom, Iași
29. Rafailă, E., (2005), Pedagogie și elemente de didactică a geografiei, Ed. Printech, București
30. Singly, F., Blanchet, A., Gotman, A., Kaufmann, J. C., (1998). Ancheta și metodele ei, Editura Polirom, Iași
31. Stănciulescu, E., 1997, Sociologia educației familiale, Ed. Polirom, Iași
32. Șchiopu, U., (1967), Psihologia copilului, E.D.P., București
33. Ștefănescu, C., Vlăsceanu, L.,(coord.), 2016, Caietul educatoarei, Ed. Caba, București
34. Verza, E., (1993), Psihologia vârstelor, Ed. Hyperion, București
35.Voinea, M., (1996), Psihosociologia familiei, Ed.Universității, București
36. Vrânceanu, M., coord., (2010), 1001 de idei pentru o educație rtimpurie de calitate – ghid pentru educatori, Centrul Educațional ,,Pro Didactica”, Chișinău
37.Zamfir, Cătălin, & Vlăsceanu, Lazăr. (Eds.). (1993) Dicționar de sociologie. București: Babel.
38. Ghid de bune practici pentru educația timpurie a copiilor între 3 – 6/7 ani
39. Împreună pentru copii: grădinița și comunitatea – modul general pentru personalul grădiniței, (2008), Proiectul pentru reforma educației timpurii – M.E.C.T., București
40. https://www.scribd.com/doc/229733540/Maria-Voinea, 17.03. 2018, 10:30
41.http://www.beckshop.ro/fisiere/5982_fp_2748_Beckshop-dreptul-familiei-conform-noului-cod-civil_extras.pdf, 17.03. 2018, 12:30
42. https://ro.wikipedia.org/wiki/Familie, 17.03. 2018, 15:12
43. http://familylife.ro/lectorate/, 23.03.2018, 18:40
44. http://revped.ise.ro/wp-content/uploads/2017/11/2006.-Full-issue.pdf, 28.03.2018, 18:08
45.http://www.esential-edu.ro/index.php/simpozioane-2015/colaborarea-gradinita-scoala/item/2887-prof-voica-livia.html, 1.04.2018, 19:07
46. Arhivă personală
Anexe
Anexa 1
Fotografii din cadrul diferitelor activității desfășurate cu părinții.
Cusături pe etamină
Activități out-door
Anexa 2
PLANIFICAREA ACTIVITĂȚILOR EXTRACURRICULARE
G. P. N. Plaiul Nucului – Lopătari
AN ȘCOLAR 2017 – 2018
Anexa 3
PLANIFICAREA ACTIVITĂȚILOR CU PĂRINȚII
AN ȘCOLAR 2017 – 2018
Anexa 4
Planificarea activităților de consiliere a părinților
An școlar 2017-2018
DECLARAȚIE
Subsemnata BRĂTILĂ (căs. BRĂTILĂ) CARMEN – AMALIA candidată la examenul de disertație de Psihologie și Științele Educației, programul de studii Management Educațional, declar pe propria răspundere că lucrarea de față este rezultatul muncii mele, pe baza cercetărilor mele și pe baza informațiilor obținute din surse care au fost citate și indicate, conform normelor etice, în note și în bibliografie. Declar că nu am folosit în mod tacit sau ilegal munca altora și că nici o parte din teză nu încalcă drepturile de proprietate intelectuală ale altcuiva, persoană fizică sau juridică. Declar că lucrarea nu a mai fost prezentată sub această formă unei alte instituții de învățământ superior în vederea obținerii unui grad sau titlu științific ori didactic.
Data, Semnătura,
_________________________ ____________________
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: COMUNICAREA DINTRE GRĂDINIȚĂ ȘI FAMILIE DIRECȚII, STRATEGII, PERSPECTIVE [303441] (ID: 303441)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.