Importanța cultivării cartofului Importanță Cartoful are o deosebită importanță în alimentația oamenilor, a animalelor și pentru prelucrări… [303390]

Capitolul 1

ACTUALITATEA TEMEI

Importanța cultivării cartofului

Importanță

Cartoful are o deosebită importanță în alimentația oamenilor, a [anonimizat] a doua pâine a lumii, a [anonimizat].

Cartoful, datorită valorii alimentare ridicate și a [anonimizat], [anonimizat], pentru întreaga populație a globului.

Valoarea energetică a cartofului reprezintă o treime din cea a pâinii, jumatate din cea a [anonimizat] a morcovilor și de trei ori mai mare decât a verzei sau tomatelor (Velican, 1965). [anonimizat], lipide și vitamine, a digestibilității ridicate și gustului plăcut.

Consumul anual direct de cartofi pe locuitori oscilează în diferite țări între 44 și 140 kg: Irlanda – 140 kg; Olanda – 138 kg; Germania – 130 kg; Spania – 120 kg; Belgia – 118 kg; Franța – 108 kg; Anglia – 95 kg; Elveția – 87 kg; Italia – 65 kg etc. În România consumul anual pe locuitor este de circa 100 kg tuberculi (L. S. Muntean și colaboratorii, 2001).

[anonimizat], [anonimizat]-se soiuri speciale. S-au obținut rezultate deosebite în furajarea porcinelor, a vacilor de lapte sau a păsărilor, folosiți sub diferite forme: proaspeți, fierți, însilozați sau în amestec cu tărâțe. Totuși se recomandă o [anonimizat], producând deranjamente ale aparatului digestiv.

[anonimizat]: faină, fulgi, griș, produse prăjite (cips), „pommes frittes”. În industria amidonului și alcoolului se utilizează cantități însemnate de tuberculi. Dintr-o tonă de tuberculi se obțin 140 kg amidon sau 100 kg dextrină respectiv 95 l alcool: de asemenea se pot obține 15-17 kg cauciuc sintetic.

(L. S. Muntean și colaboratorii, 2001).

[anonimizat], în amidon și cu diferită structură pentru obținerea unui randament ridicat a produselor derivate. În 2010 a fost creat un soi de cartof modificat genetic (Amflora) cu conținut ridicat în amilopectină (o componetă a amidonului) [anonimizat], prefabricate din beton. (L. S. Muntean și colaboratorii, 2014).

Cartoful, [anonimizat] o [anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat]-lutoase din zone mai umede și răcoroase. [anonimizat] o [anonimizat].

Răspândire

Cartoful este una din principalele plante de cultura fiind originar din America de Sud.

După ultimele date statistice (FAO Production Yearbook 2010) cartoful ocupă o suprafață de 19,202 mii ha, situându-se pe locul al 13-lea în rândul plantelor cultivate după suprafața pe care o ocupă (tab. 1.1) și pe locul 4, după volumul producției totale (364.799 mii tone), (L. S. Muntean și colaboratorii, 2014).

Pe glob cartoful este răspândit în ambele emisfere pe toate continentele. După porumb, cartoful este planta cu cea mai mare plasticitate ecologică, fiind întâlnită în peste 140 de țări de pe șase continente, unde se cultivă în principal, în scop alimentar, dar și pentru industrializare în vederea obținerii unor derivate organice sau minerale. (Morar, 1999).

Cartoful a fost introdus în Europa prin Spania după cucerirea Americii de Sud, în secolul XVI. Datorită foametei, sa extins treptat în întreaga Europă, dar mai apoi devenind unul din alimentele de bază și indispensabile, pentru populația Europei devenind a 2-a cea mai importantă plantă după grâu.

La noi în țară se regăsește în toate zonele agricole, dar mai ales în bazinele specializate cultivării cartofului pentru diferite scopuri de producție. Se întâlnesc condiții favorabile pentru producerea cartofului extratimpuriu pe nisipurile de la Valea lui Mihai, pentru producerea cartofului de consum de toamnă, dar mai ales cartoful beneficiază de condiții pentru producerea de samânță în zonele umede și răcoroase, luând ființă zonele închise pentru producerea cartofului de sămânță în diferite localități, cum ar fi: Râșnov, Hărman, Tg. Secuiesc, Ciuc, Lăzarea, Suceava, Girov, Botoșani și Bacău.

Tabel 1.1

Producția medie și suprafața cultivată în principalele țări, în anul 2012

(sursa: FAO Production Yearbook 2012, citat de L. S. Muntean și colaboratorii, 2014)

Compoziție chimică

Tuberculii de cartof sunt organe vegetative cu un conținut ridicat în apă, în medie de 75%. Substanța uscată a tuberculilor este alcătuită din cantități mari de glucide, un procent mic reprezentat de proteine și foarte puține lipide (tabel 1.2). Aceste elemente sunt influențate de cultivar, de condițiile pedoclimatice și de tehnologia de cultivare aplicată. Soiurile timpurii au un conținut mai redus în amidon, la fel și soiurile cultivate în condiții de umiditate ridicată.

Conținutul de amidon are o importanță ridicată deorece face posibilă clasificarea soiurilor după diferite scopuri: cele cu un conținut ridicat de amidon, peste 18%, se pretează industrializării, față de cele pentru consum alimentar care au un procent mai scăzut de amidon, 12,5-17,0 %.

Cartoful este o sursă importantă de vitamine și minerale. Într-un kg de tuberculi proaspeți s-au determinat: 720 de calorii; 15 g proteină; 12 g lipide; 57 g glucide; 1,5 mg vitamina B1; 7,0 mg vitamina B2; 10,0 mg vitamina PP; 110,0 mg vitamina C, și cantități însemnate de K, P, Na, Ca, Fe. (L. S. Muntean și colaboratorii, 2014).

Tabelul 1.2.

Compoziția chimică a tuberculilor de cartof

(sursa: Gravoueille, 1993, citat de L. S. Muntean și colaboratorii, 2014).

De asemenea nu este de neglijat și procentul de solanină, un alcaloid al cartofului care imprimă tuberculilor gust amar, provoacă deranjamente ale aparatului digestiv la animale. Procentul de solanină crește la tuberculii expuși la lumină și în timpul încolțirii acestora, la o concentrație de 10mg/100 g părți comestibile, produce tuberculilor un gust impropriu iar peste 25 mg/100 g există riscul de intoxicație.

Importanța elementelor tehnologice

Amplasarea culturii

Cartoful, datorită particularităților sale biologice și a faptului că producția se formează subteran, este deosebit de pretențios față de sol, respectiv față de condițiile în care se amplasează cultura în câmp. Condițiile necorespunzătoare de sol pot devenii puternici factori limitativi ai producției, iar condițiile favorabile de sol pot compensa în mare măsură unele deficiențe climatice și chiar agrotehnice (Sigismund Ianosi, 2002).

Cele mai potrivite soluri sunt considerate ca fiind cele care permit o bună aerare a stolonilor și tuberculilor, nu prezintă rezistență la creșterea tuberculilor. Sunt recomandate solurile permeabile, profunde, structurate, cu textură ușoară sau mijlocie (nisipo-lutoasă, luto nisipoasă, lutoasă), care au o bună capacitatea de reținere și cedare a apei, care nu se tasează, nu formează crustă și se încălzesc ușor cu fetilitate ridicată.

Asolamentul are un rol hotărâtor în obținerea producțiilor ridicate, fiind cea mai rentabilă masură agrotehnică. În cultura cartofului este recomandat ca asolamentul să fie făcut în rotații de cel puțin 3 ani, pentru culturile de consum și 4 ani la culturile semincere. În ceea ce privește planta premergătoare, cartoful nu este pretențios, dar se obțin rezultate foarte bune după leguminoasele perene și anuale, dar și după cereale păioase. Premergătoarele nerecomandate sunt speciile din aceași familie botanică, Solonaceae, datorită bolilor și daunătorilor comuni.

Cartoful este o bună premergătoare, deoarece eliberează mai repede terenul, îl lasă curat de buruieni, fară resturi vegetale grosiere și într-o stare foarte bună de afânare făcând posibil semănatul cerealelor fară aratură.

Mecanizarea integrată a culturii cartofului presupune amplasarea pe terenuri plane cu pantă de cel mult 12% (6°), parcelabile și dimensionate la cel puțin 0,5 ha. (L. S. Muntean și colaboratorii, 2014).

Tabel 1.3.

Influența rotație asupra producției de cartof

(sursa: Curs fitotehnie, 2016)

Alegerea soiurilor

La noi în țară se cultivă soiuri din specia Solanum tuberosum , care cuprind diferite convariețăți, care se disting după culoarea epidermei și varietăți care se deosebesc după culoarea florilor și a miezului. De o importanță ridicată sunt soiurile autohtone sau străine caracterizate prin distinctibilitate, stabilitate, omogenitate și care posedă valoare agronomică și tehnologică ridicată.

Cultivarele de cartof, autohtone și străine, omologate și autorizate sunt cuprinse în lista oficială a soiurilor. Este de o importanță ridicată să fie cultivate soiurile omologate pentru realizarea producțiilor ridicate, constante și cel mai esențial, acestea să fie economice.

În alegerea soiurilor care urmează a fi cultivate se are în vedere cerințele pieții, în primul rând, dar dirijate de condițiile de climă și sol, de scopul culturii (pentru consum, pentru procesare sub formă de pommes-frites, cips, amidon). Fiecare cultivar este caracterizat de o serie de însușiri precum: perioada de vegetație, capacitatea de producție, culoarea epidermei și a pulpei, forma și mărimea tuberculilor, rezistență la păstrare.

În ultimii ani, în sortimentul național de soiuri figurează peste 50 de cultivare autohtone sau străine din care, printr-o selecție absolut naturală impusă de piața producătorului și a consumatorului s-au detașat net trei soiuri agreate deopotrivă de toată lumea. Acestea sunt soiurile Ostara pentru consum timpuriu și de vară, Désirée și Santé prentru consumul de toamnă și din timpul iernii, (L. S. Muntean și colaboratorii, 2014), selecția lor s-a facut datorită producțiilor ridicate, rezistenței la boli, dăunatori și calităților culinare superioare.

Fertilizarea

Datorită producțiilor ridicate care se realizează, a sistemului radicular slab dezvoltat și a capacității slabe de solubilizare a compușilor chimici din sol, cartoful se alatură plantelor cu cerințe ridicate pentru elementele nutritive. După diferiți autori (Ahromenko, Remy, Hardemburg, Bîlteanu) consumul specific pe tona de cartof este cuprins între 5,6-5,9 kg N; 1,6-1,8 kg P2O5; 7,2-7,5 kg K2O; 3,1-3,2 kg CaO; 1,6-1,8 kg MgO (Morar, 1999).

Fertilizarea trebuie să asigure valorificarea cât mai bună a potențialului productiv al soiurilor intensive în condițiile ecologice ale zonei de cultură. O fertilizare corespunzătoare, pe langă determinarea nivelului de producție, influențează și rezistența la boli și dăunători, mai ales dacă se aplică doze ridicate de fertilizanți unilateral sau neechilibrat.

Tabel 1.4

Consumul specific de elemente nutritive în kg/tona masă vegetativă totală

(sursă: L. S. Muntean și colaboratorii, 2014)

Ritmul de absorție al nutrienților se desfășoară paralel cu ritmul de creștere al plantelor, fiind maxim după înflorire. Până la înflorire se absoarbe o treime din necesarul total de azot și potasiu și ceva mai mult fosfor, majoritatea fertilizanților, fiind valorificați în fenofaza de înflorire-maturizare (Velican, citat de Morar, 1999).

Pentru obținerea producțiilor ridicate și constante este necesară întocmirea unui sistem de fertilizare bazat pe cartarea agrochimică și corelarea îngrășămintelor minerale cu cele organice și extraradiculare.

Lucrările solului

Lucrările de bază ale solului au o importanță hotărâtoare în dezvoltarea plantei și obținerea unor producții ridicate și economice, mai mult decât la alte plante de cultură, datorită particularităților biologice ale cartofului de a-și forma stoloni și tuberculi în sol și cerințelor mari față de regimul aerohidric.

În funcție de planta premergatoare și de resturile vegetale lăsate în urma recoltării, se execută o lucrare de dezmiriștire, la adâncimea de 8 – 12 centimetri cu o grapă cu discuri grea, pentru nivelarea terenului și mărunțirea resturilor vegetale și distrugerea eventualelor buruieni rămase după recoltare, având o importanță ridicată datorită mecanizării totale a culturii. Se mai pot aplica pe miriște și erbicide cu efect total, având scopul de a combate buruienile răsărite după recoltare.

În sistemul de lucrare a solului trebuie să se țină seamă în primul rând de cerințele și restricțiile producției intensive a cartofului, de aceea cu caracter obligatoriu este necesară arătura adâncă de toamnă la 28-30 centimetri cu încorporarea completă a resturilor vegetale, a îngrășămintelor organice și a celor chimice cu fosfor și potasiu, indiferent de tipul de sol. Pe solurile mai grele este sugerată scarificarea la 40–50 centimetri sau arătură cu subsolier adăugând adâncimii de arat încă 10-15 centimetri, care dau rezultate foarte bune. Eventual arătura se poate face în agregat cu grapa stelată pentru nivelare și pentru a facilita pregătirea patului germinativ, prin pregătirea lui mai devreme și cu un numar mai redus de treceri.

Pentru obținerea producțiilor ridicate este necesară executarea arăturii în momentele optime pentru a nu favoriza formarea bulgărilor. Lipsa bulgărilor permite formarea, la plantare, unui bilon mare, uniform, ușurează recoltarea astfel încât pierderile prin rănire a tuberculilor să fie cât mai mici.

Sunt contraindicate arăturile de primavară care trebuie excluse din tehnologia de cultivare a cartofului cât și administrarea gunoiului de grajd peste arătură fără încorporare.

După ieșirea din iarnă arătura trebuie să fie afânată, nivelată, fără bulgări mari și cu o rezervă suficientă de apă în sol pentru a facilita pregătirea patului germinativ și plantarea tuberculilor cu scopul de a obține o recoltă ridicată și economică.

Prima lucrare ce se execută în primăvară este fertilizarea cu îngrășăminte pe bază de azot sau cu îngrășăminte de tip complex, dacă sistema de mașini nu ne permite aplicarea acestora printr-o singură trecere împreună cu plantatul.

La pregătirea patului germinativ în primăvară trebuie să se execute cât mai puține treceri pentru a evita tasarea solului, formarea bulgărilor și pierderea apei din sol. Din această cauză umiditatea la care se face pregătirea patului germinativ este foarte hotărâtoare producției. Patul germinativ se pregătește când solul este suficient de zvântat, nu aderă la roțile și organele agregatelor, respectiv nu rămân urme ca efect al tasării și nu se formează bulgări.

Nu doar umidititatea excesivă reprezintă o problemă în pregătirea patului germinativ ci și o umiditate insuficientă a solului care face ca patul germinativ să fie unul cu bulgări, fără țărână, cu un consum de energie mai mare din cauza trecerilor repetate pentru mărunțirea bulgărilor și cu o dificultate în formarea corespunzătoare a biloanelor.

Cele mai recomandate utilaje pentru prelucrarea solului în vederea plantării tuberculilor de cartof sunt cultivatoarele de tip CPGC-4 si CPC-3.2 cu cultivație totală care lucreză 15-18 centimetri adâncime. Folosirea cultivatoarelor oferă diferite avantaje precum: executarea mai devreme a lucrărilor; nivelarea solului; pierderea unei cantități mai reduse de apă; față de grapa cu discuri care este nerecomandată pentru pregătirea patului germinativ.

O unealtă mai nou folosită, care se pretează pentru o pregătire de calitate a terenului la cultura de cartof este grapa rotativă.

Cele mai noi tendințe în tehnologia de cultură a cartofului sunt folosirea sistemelor neconvenționale de lucrare a solului, care constau în executarea a două operații, la prima trecere se aplică îngrășămintele și se ară, iar la cea de a doua trecere se pregătește patul geminativ concomitent cu semănatul și erbicidatul preemergent, astfel că tasarea solului, cosumul de combustibil cât și timpul de execuție sunt mai reduse.

Cerințele agrotehnice care trebuie îndeplinite la pregătirea patului germinativ sunt:

Afânarea și mărunțirea solului, pe o adâncime de 15-20 cm;

Suprafața solului sa fie uniform nivelată;

Încorporarea uniformă a îngrășămintelor administrate primăvara;

Distrugerea buruienilor;

Evitarea tasării în adâncime, sub stratul afânat;

Asigurarea unei plantări uniforme ca adâncime;

Asigurarea unui bilon suficient de mare și afânat la plantare (Sigismund Ianosi, 2002).

Plantarea cartofilor începe când sunt întrunite condițiile optime de umiditate și temperatură minimă în sol, atunci tuberculii își continuă procesele fiziologice de formare și creștere a colților. Aceste procese sunt inițiate când în sol la adâncimea de 10 centimetri sunt 5 -6 °C. Epoca de plantare are influență directă în producția ce urmează a fi obținută.

Calendaristic, în țara noastră cartoful se plantează diferențiat după scopul producției, astfel:

Între 5 și 15 martie pe nisipurile din Oltenia pentru cartoful extratimpuriu și timpuriu și între 10 și 25 martie în celelalte bazine pentru același scop al culturii;

Între 1 și 20 aprilie, în zona favorabilă din punct de vedere climatic pentru cartoful de consum și până la sfârșitul lunii aprilie în zonele mai răcoroase din depresiunile intramontane pentru cartoful de consum și de sămânță. (L. S. Muntean și colaboratorii, 2014).

Precedent plantării propriuzise materialul de plantat suferă câteva operațiuni, cum ar fii: sortarea materialului de plantare, îndepărtundu-se tuberculii vătămați și bolnavi; calibrarea tuberculilor pe cele 2 fracții, mică 30-45 mm și mare 45-55 mm, pentru obținerea unui material uniform; tratarea tuberculilor cu diferite fungicide, insecticide sau insectofungicide; preîncolțirea sau încolțirea tuberculilor; secționarea tuberculilor în cazul deficitului de material la plantat.

Desimea optimă de plantare a cartofului este o chestiune foarte cercetată în întreaga lume. În urma efectuării mai multor experiențe s-a constatat că la desimea de 45 de mii și 70 de mii de plante la hectar producția obținută oscilează foarte puțin. Această desime a rezultat în urma aprecierii indicelui optim al suprafeței foliare (LAI – Leaf Area Index) care este de 180 de mii – 200 de mii de tulpini principale la hectar, în cazul cartofului pentru consum, iar cunoscând faptul ca un tubercul de mărime mijlocie, în medie, formează 4 -5 tulpini rezultă aceste valori.

La calcularea cantității de tuberculi se ține cont de obținerea numărul optim de tulpini principale la hectar, astfel se apreciază că norma de plantare trebuie să fie cuprinsă între 2500 și 3500 kg tuberculi la hectar.

Plantarea cartofului se face mecanizat cu mașinile special concepute: MPC-2 Solana; 4 Sa BP 70; 6 SAD-75; Grimme; Cramer; pe 2, 4 sau 6 rânduri, la distanța dintre rânduri de 70 – 75 cm și dintre tuberculi pe rând de 19 – 27 cm.

Adâncimea de plantare în țara noastră este de 4 – 6 cm pentru fracția I de calibrare și 6 – 8 cm pentru fracția a II-a de calibrare. Mașinile de plantat prebuie să formeze un bilon uniform încheiat simetric față de coamă, lat la bază de circa 38 – 42 cm și înalt de 12 – 15 cm deasupra părții superioare a tuberculilor. (L. S. Muntean și colaboratorii, 2001).

Întretinerea culturii de cartof presupune mai multe operațiuni, unele lucrări se execută înainte de răsărire iar unele de la răsărire până la recoltare. Lucrările de întreținere constau în combaterea buruienilor, atât mecanic cât și chimic; combaterea bolilor și dăunătorilor; fertilizării faziale; distrugerea crustei; refacerea biloanelor; irigări.

Tabel 1.5.

Principalele erbicide utilizate pentru controlul buruienilor din cultura de cartof

(sursa: Codexul prduselor de protecție a plantelor onologate pentru utilizarea în România, 2015)

Recoltarea

Recoltarea tuberculilor se stabilește în fucție de scopul culturii, astfel că pentru cartoful de consum extratimpuriu recoltarea începe când tuberculii depășesc în medie 30 g și recoltarea are loc eșalonat. Pentru consumul de toamnă – iarnă recoltarea are loc când 2/3 din vreji sunt uscați.

Recoltarea se poate face 100% mecanizat cu mașini de recoltat sau cu combine autopropulsate, semimecanizat prin dislocarea biloanelor și lăsarea cartofilor pe sol după care urmează adunatul în saci, sau manual în care bilonul este dislocat cu sapa sau furca.

Importanța combaterii buruienilor

Buruienile sunt plante nedorite într-o cultură agricolă, străine de specia, soiul sau hibridul cultivat, care produc pagube, consumând apa, substanțele nutritive din sol și ceilalti factori de vegetație, determinând scăderea calitativă și cantitativă a recoltelor plantelor cultivate. (Gus P. si colaboratorii, 2004)

Buruienile prin prezența lor într-o cultură agricolă reduc cantitatea și calitatea recoltei, cresc costurile de producție atât cu combaterea acestora cât și cu îngreunarea efectuării altor lucrări specifice.

Se apreciază ca pierderile de recoltă din țara noastră, datorate buruienilor variind între 10 și 70% la grâu, 30 și 95% la porumb, 40 și 84% la soia, 42 si 96% la cartof și sfecla. (Sarpe N. citat de Ileana Bogdan, 2003). Din rândurile de mai sus rezultă importanța combaterii buruienilor în cultura de cartof.

Cartoful este una dintre cele mai sensibile plante la îmburuienare situindu-se după trifoliene, porumb, soia, fasole. Cartoful are o concurență slabă cu buruienile datorită unor particularitati biologice și morfologice pe care le are, cum ar fi:

Parcurge o perioadă lungă de la plantare până la răsărire, în acest timp condițiile de vegetație sunt prielnice răsăririi și creșteri buruienilor;

O altă cauză o constitue sistemul radicular slab dezvoltat, ce oferă buruienilor mai multe șanse la hrană și apă;

Fiind o cultură intensivă se folosesc doze mari de îngrășăminte atât chimice cât și organice, care favorizează dezvoltarea rapidă a buruienilor;

Datorită taliei reduse a părții aeriene cultura poate fi înăbușită cu ușurință de către buruieni.

Pagubele produse de buruieni pot fi directe, datorate concurenței cu plantele de cultură pentru factorii de vegetație, sau pagube indirecte cum ar fi scăderea fertilității solului, reducerea eficienței economice datorită lucrărilor suplimentare ce trebuie efectuate, creșterea consumului de energie, toate acestea având repercursiuni în timp.

Buruienile sunt specii spontane de plante, din aceeastă cauză și-au dezvoltat diferite particularități morfolozice, fiziologice, biologice, anatomice, care le ajută să reziste în fața unor condiții vitrege, să concureze cu plantele de cultură și să le depășească. Aceste particularități precum creșterea rapidă în primele faze de vegetație, dezvoltarea puternică a rădacinii, puterea mare de absorție a apei și elementelor nutritive, cât și formarea unui număr foarte mare de semințe, (știrului sălbatic, Amaranthus retroflexus dezvoltă până la 500.000 semințe pe plantă) și eșalonarea germinației acestora (Xantium italicum, cornaci), fac ca buruienile să se situeze pe primul loc în fața bolilor și dăunătorilor ca importanță de combatere.

Buruienile pot provoca atât bagube cantitative cât și calitative. Pagubele cantitative sunt reprezentate de scăderea producției datorită concurenței buruienilor cu planta cultivată pentru factorii de vegetație, care adesea ori este favorabilă buruienilor. Buruienile extrag din sol de 2-3 ori mai multe substanțe nutritive, cele mai lacome buruieni fiind: palămida- Cirsium arvense, pirul târâtor – Agropyron repens, muștarul salbatic – Sinapis arvensis.

Pe langă substanțele nutritive din sol este extrasă și apa, consumul buruienilor fiind mai ridicat decât al plantelor de cultură. Specii ca Amaranthus retroflexus (știrul porcesc), Cisrium arvense (pălămida), Chenopodium album (loboda porcească) consumă între 800 -1200 litri apă pentru a produce 1 kg de substanță uscată. (Gus P. si colaboratorii, 2004).

Calitatea recoltei la cartof este influențată de gradul de îmburuienare, încât, datorită concurenței pentru factorii de vegetatie tuberculii pot să fie mici, de diferite forme neregulate neestetice, sau să aibă un conținut scăzut în amidon, sau unul ridicat în solanină. Tot odată tuberculii pot fi perforați de rădăcinile anumitor buruieni care au o putere de străpungere mare, cum ar fi Agropyrom repens.

Combaterea buruienilor are o importanță deosebită, datorită răspandirii buruienilor în cele mai variate condiții de sol, clima, relief și culturi, fiind o preocupare permanetă a agricultorilor. Combaterea buruienilor în culturile agricole a aparut odată cu luarea plantelor în cultură, fiind una din cele mai importante măsuri de sporire a recoltei.

Combaterea buruienilor sau controlul acestora se realizează prin diferite măsuri ce se corelează între ele, necunoscându-se o singură metodă, așadar combaterea buruienilor făcându-se integrat printr-o serie de măsuri complexe care trebuie luate chiar de la înfințarea culturii până la recoltarea acesteia, continuându-se și completându-se cu lucrările efectuate următoarei culturi.

Prin combaterea integrată a culturilor se are în vedere utilizarea metodelor preventive, care au ca scop prevenirea înmulțirii și răspândirii buruienilor, fiind cea mai simplă și ieftină metodă cunoscută. După efectuarea măsurilor de prevenire are loc utilizarea măsurilor curative, care au ca obiectiv combaterea buruienilor în curs de răsărire și răsărite. Metodele curative pot fi agrotehnice, chimice, biologice și termice, acestea având efect direct asupra buruienilor.

Stategia de combatere a buruienilor trebuie să aibă în vedere, factori strategici care au ca obiectiv organizarea asolamentului, rotația culturilor, sistemul de lucrare a solului; factori tactici care fac referire la metodele de întreținere a culturilor, a semănatului, a fertilizării și factori operaționali care prezintă măsurile de combatere a buruienilor.

În cultura de cartof cele mai utilizate metode sunt cele preventive care au efect asupra tuturor culturilor din fermă, urmate de cele de combatere. La crearea unui sistem eficient de combatere se are în vedere folosirea metodelor agrotehnice și chimice de combatere a buruienilor.

Controlul eficient al buruienilor se face prin corelarea prașilor mecanice, manuale și folosirea erbicidelor atât în preemergență cât și în postemergentă, pentru obținerea unor rezultate cât mai bune. Prin efectuarea prașilei pe langă combaterea buruienilor, înainte de răsărirea plantelor se conturează forma bilonului, se distruge crusta de la suprafață, iar prin prășire se afânează solul. În concordanță cu prașila se folosesc erbicide, 1-2 erbicidari preemergente și postemergente pentru a realiza combaterea cât mai eficient. Este absolut obligatoriu folosirea erbicidelor specifice culturii de cartof, respectarea dozei recomandate și perioadei recomandate de aplicare, astfel încât să periclităm dezvoltarea plantelor.

Capitolul 2

CADRUL NATULAR AL CERCETĂRII

Caracterizarea zonei din punct de vedere administrativ

Localitatea Hida este situată în partea de sud-est a județului Sălaj, mai exact în bazinul Văii Almașului, în Depresiunea Almaș-Agrij, depresiune componentă a Podișului Someșan. Depresiunea Almaș-Agrij se include integral în limitele județului Sălaj și reprezintă compartimentul vestic al Platformei Someșene sudice. Se învecinează la nord cu comuna Bălan, la sud cu comuna Sânmihaiu Almașului, în partea de est cu comuna Românași, iar în partea sudică cu comuna Dragu. Coordonatele geografice ale localității Hida sunt 47°4'2'' latitudine nordică, respectiv 23°18'48'' latitudine estică.

Teritoriul administrativ al comunei se întinde pe o suprafață de 101,72 km2, are în componență localitățile Hida (reședință de comună), Baica, Miluani, Păduriș, Racâș, Sâmpetru Almașului, Stupini și Trestia. Populația totală a comunei număra la ultimul recensământ 3119 locuitori, din care 93,4% romani, 1,1% maghiari, 4,94% rromi și 0,06 alte naționalități.

În ceea ce privește situarea regiuni față de principalele orașe, teritoriul este unul central, distanța până la Zalău este de 36 km, până la Jibou 26 km, de la Huiedin 38 km și 63 km până la Cluj-Napoca. Principalele căi rutiere ce traversează localitatea, de la sud spre nord drumul național 1G, Huedin Răstoci, iar de la est spre vest de drumul județean DJ 109 ce face legatura dintre comuna Dragu și DN 1G.

Fig. 2.1 Harta județului Sălaj

(sursa:http://www.ziaresireviste.ro/index.php?page=harta_romaniei&judet=SALAJ)

Economia comunei are un ridicat potențial în comparație cu alte comune ale județului, datorită cadrului natural al comunei Hida, există oportunitatea pentru desfășurarea unei activități economice diversificate. În ultimii ani preponderența a constituit-o industria. La Hida a funcționat în decursul mai multor ani Sectorul minier Zăghid, care prezenta un număr însemnat de angajați. În prezent se lucrează în domeniul producției de pigmenți prentru zugrăveli, prelucrări ale lemnului, în producția de mase plastice, dar și în sectorul serviciilor, micile întreprinderi fiind prezente în număr ridicat. Este prezentă industria morăritului și panificației existânt mori și brutării care își au activitatea în cadrul comunei.

Agricultura este axată pe cultura plantelor și creșterea animalelor, în ultimii ani s-a constatat o creștere a acestor activități, fiind prezente ferme vegetale și zootehnice de dimensiuni medii. O mare pondere în zootehnie o are activitatea de creșterea a ovinelor dar și porcinelor, față de bovine. În cadrul fermelor vegetale cele mai întâlnite culturi sunt cele de porumb, grâu, orz, triticale, cartof, iar culturile precum rapița și floarea soarelui își măresc suprafețele de la an de an.

O importantă pondere în agricultura din comună îl are și producția de legume în spații protejate, localitatea Hida fiind cunoscută pe piețele din orașele învecinate pentru calitatea roșiilor, ardeiilor, gogoșarilor etc. Producerea legumelor în spații protejate este o sursă consistentă de venit, iar din această cauză suprafețele destinate legumelor este în creștere continuă.

Pe lângă cerealele și legumele ce se produc în comună, datorită cerințelor pieței s-a dezvoltat și cultura căpșunului și al arbuștilor fructifei. Totodată Hida este renumită pentru pepinerele ce-i poartă numele, unde se produc stoloni de căpșuni, drajoni de arbuști fructiferi, butași de trandafiri dar și puieți de pomi fructiferi.

Activitatea zootehnică s-a diminuat foarte mult în ultimii ani prin scăderea șeptelului de animale, acesta datorându-se desfințării fermelor zootehnice de stat și cooperatiste, cât și scăderii numărului de animale din gospodăriile populației datorită îmbătrânirii acesteia. Aceste reduceri ale efectivelor de animale au fost datorate faptului că prețurile de vânzare a produselor sunt foarte scăzute, iar cele de achiziționare a imputurilor în ferme sunt ridicate, populația considerând că este nerentabil comparativ cu alte activități.

Turismul din comuna Hida este reprezentat de rezervațiile naturale: Gresiile de pe Piatra Dracului și Poiana narciselor de la Racâș. Alături de acestea fondul turistic este reprezentat de obiective de mare valoare precum: Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului Strânba Păduriș, bisericile de lemn din satele Baica, Hida, Miluani, Racâș și Sâmpetrul Almașului cu Hramul Sfinții Arhangheli, dar și de fostele conace ale boierilor maghiari Matfaludy, Morca din Hida.

Caracterizarea zonei din punct de vedere pedogenetic

Depresiunea Almaș-Agrij este situată în partea de nord–vest a Depresiunii Colinare a Transilvaniei, mai precis în nord-vestul Podișului Someșan, între Munții Meseș la nord-vest și Dealurile Șimișna-Gârbou în est.

Relief

Sub aspect geografic Depresiunea Almașului se găsește în județul Sălaj și reprezintă compartimentul vestic al Platformei Someșene sudice. Această depresiune se individualizează față de cele din jur prin prezența abrupturilor și povârnișurilor pe fundamentul cărora se găsește, prezentând înălțimi de peste 500 metrii. În vest se găsește Culmea Meseșului, mai înaltă cu 200-400 metrii, în est se găsesc urme ale cuestelor etajate oligocene și miocene cu aproximativ 100 metrii, iar spre sud râpa de obârșie a Almașului ajunge, în unele locuri, la câteva sute de metri de valea Crișului Repede.

Teritoriul comunei Hida se dispune pe diferite unități de relief: în luncă largă a Văii Almașului cu aspect de câmpie, pe dealurile cu caracter premontan de la poalele Munților Meseș. Datorită acestui fapt și structurii geologice și geomorfologice, peisajul comunei Hida este variat și totodată creează o notă de pitoresc.

Comuna Hida este integrată din punct de vedere spațial în Bazinul hidrografic al Văii Almașului, care ii adună apele în bună parte din depresiunea omonimă. Din punct de vedere geomorphologic, unitatea menționată este parte componentă a Podișului Someșan, situată la est de Jugul intracarpatic – Munții Meseșului, Dealul Dumbrava, Culmea Prisnelului.

Depresiunea Almaș-Agrij constituie un vechi golf, umplut cu sedimente terțiare, în care s-au adâncit cele două văi paralele: Almaș și Agrij. Mai întâi s-a format Almașul, care a colectat întreaga rețea de râuri coborâtă din Culmea Meseșului. Prin captarea succesivă a afluenților Almașului, s-a format cursul Agrijului. Cumpăna de ape dintre cele două bazine se menține la altitudini de peste 400 metrii și prezintă numeroase înșeuări, fiind caracterizate printr-un grad ridicat de torențialitate a râurilor.

Orientarea generală a reliefului este pe direcția nord-vest și sud-est și condiționează trăsăturile morfohidrografice ale regiunii și sensul convergent al proceselor geomorfologice actuale. Valea Almașului prezintă un aspect de culoar depresionar, fiind dominată de culmile interfluviale care o circumscriu și care se situează în general între 400-500 m (Vârful Zăpodii – 450.8m; Vârful Gății – 461.2 m; Dealul Furcuța – 434.6; Dealul Cărbunari – 478,1 m; Dealul Stupini – 464,9 m; Dealul Râpa Roșie – 489,9 m; Dealul Merilor – 476,6 m; Dealul Coasta Mare – 417,5 m etc.) Condițiile de relief ale depresiunii permit înșirarea satelor, nu numai în lungul văilor principale, dar și a celor transversale, până spre culmile principale, pe care le străbat numeroase drumuri și șosele.

Fig. 2.3 Formele de relief

(sursa: foto original)

Hidrologie

În ceea ce privește rețeaua hidrografică, teritoriul analizat este scăldat de cursul mai multor râuri de importanță medie și redusă, majoritatea acestor râuri făcând parte din bazinul hidrografic al Someșului.

Cursul de apă râul Almaș face parte din spațiul hidrografic Someș-Tisa. Spațiul hidrografic Someș-Tisa este situat în partea de nord și nord-vest a țării

Rețeaua hidrografică este reprezentată de râul Almaș, afluent al Someșului și văile afluente ale acestuia. Râul Almaș traversează localitatea Hida de la sud la nord colectând toate văile și pâraiele din această depresiune. Almașul își are izvorul în localitatea Fildu de Sus, lungimea totală a cursului fără afluenți este de 68 km, debitul mediu al râului Almaș este de 1,83 m3/s, Almașul prezintă un regim de scurgere permanent, cu debit constant tot timpul anului. În ceea ce privește scurgerile lunare se observă o creștere a debitului primăvara, în luna martie, datorită topirii zăpezilor, respectiv a ploilor abundente, producând-se inundații.

Almaș este cel mai important râu din depresiune, acesta primește toți afluenții din comunele ce le traversează. În localitatea Hida râul Almaș are 3 afluenți importanți de dreapta Ugruțiu, Dragu, Printre Văi, pe langă aceste văi, râul mai prezintă afluenți de dimensiuni reduse, neimportanți datorită cursului temporar de apă, provenit din precipitații și topirea zăpezii.

Râul Almaș prezintă o importanță ridicată, deoarece, acesta formează o luncă largă pe ambele părți ale acestuia, pretabilă pentru cultivarea plantelor de cultură, existând posibilitate de irigare.

Clima

Prin poziția sa, Depresiunea Almașului se încadrează în sectorul cu climă continentală moderată, caracteristic regiunilor vestice și nord-vestice ale României. În timpul verii predomină masele de aer cald dinspre sud-vest, care fac parte din activitățile ciclonice nord-mediteraneene, deplasate spre nord, iar pe timp de iarnă cele de natură maritim-polară sau maritim-arctică din sud-vest.

Radiația globală are valori cuprinse între 115,5 si 117,5 kcal/cm2/an, valori care cresc treptat din decembrie până în iulie și descresc apoi progresiv până în decembrie. Ele asigură necesarul de energie pentru dezvoltarea în condiții optime a plantelor de cultură, pomilor fructiferi, sau chiar a viței-de-vie. Clima este caracterizată prin temperaturi medii anuale cuprinse între 8,2 – 10,5 grade Celsius, cu ierni ce oscilează de la un an la altul, între ierni foarte geroase (cu temperaturi ce ajung chiar la -25°C) și ierni blânde (cu temperaturi de primavară de 10 – 12°C). Valori extreme s-au înregistrat la Hida unde la data de 16.08.1962 au fost 36,8°C, iar la 4 februarie în același an au fost -27,2°C (www.comunahida.ro/hida_relieful-si-vegetatia-108.html).

Dintre fenomenele termice locale se remarcă fenomenul de înghet care are o frecvență mai mare iarna și mai redusă toamna sau primăvara, când poate provoca pagubele importante asupra culturilor agricole. Uneori aceste înghețuri se prelungesc până la sfărșitul lunii aprilie putând apărea chiar și în prima decadă a lunii mai. Numărul mediu al zilelor cu îngheț este de 110-120 zile/an.

Cantitățile de precipitații medii multianuale se înscriu în jurul valorii de 500-700 mm/an. La Hida iarna cad cele mai puține precipitatii, 13% din total, primăvara 24%, iar vara datorită ploilor de conversie termică și a celor frontale, cad 39% din total. Primele zăpezi cad de obicei în a doua parte a lunii noiembrie, iar ultimele zile cu ninsoare se înregistrează în a treia decadă a lunii martie. Durata de strălucire a soarelui este de 1900 ore pe an.

Tabel 2.1.

Cantitatea medie lunară și anuală de precipitații (l/m2)

(sursa: prelucrare proprie a datelor dupa SGA Salaj)

Tabel 2.2.

Temperatura medie lunara și anuala (°C)

(sursa: prelucrare proprie a datelor dupa SGA Salaj)

Solurile

Ca urmare a condițiilor fizico-geografice, în repartiția principalelor tipuri de sol în județul Sălaj, se constată o slabă zonalitate verticală. De asemenea, datorită condițiilor de solificare relative uniforme, în Sălaj se întâlnesc aproape exclusiv soluri silvestre din seria solurilor brune de pădure și a solurilor podzolice argiloiluviale.

Solurile brune de pădure se întâlnesc îndeosebi în depresiunea Almaș-Agrij. Ele sunt soluri formate pe substrat sedimentar constituit din argile, gresii, marne și tufuri vulcanice, sub o vegetație de foioase, la altitudini între 700 – 800 m, sunt slab permeabile, dar pe ele se dezvoltă păduri cu o productivitate ridicată. Suprafețe întinse din aceste soluri au fost luate în cultură după defrișarea pădurilor, folosindu-se ca teren arabil, pentru pomicultură sau fânete.

Solurile brune podzolice ocupă împreună cu solurile brune de pădure aprozimativ 25,8% din suprafața depresiunii și prezintă clasa cea mai des întalnită. Ele se formeaza sub pădurile de fag, uneori în amestec cu conifere, având limita inferioară în jur de 1000 m. Podzolirea este influențată de substratul litologic, roci afânate, permeabile, cu cantitate mare de argilă. Aceste soluri se caracterizează prin apariția orizontului podzolit, cu reacție acidă, sau mai puțin profunde la faptul că pe ele cresc pădurile de conifere și foioase dar, datorită caracterului lor acid nu pot fi folosite în agricultură.

Solurile brune acide și brune gălbui se găsesc ocazional. Ele sunt obișnuite în cazul pădurilor de fag și sunt predominant acide, datorită climatului umed și răcoros care se menține tot timpul anului. Profilul acestui sol este bogat în schelet până la suprafață, iar cantitatea de humus poate să ajungă la 2.0 – 2.5 %. Humusul adunat la suprafață este moderat sau mult mai acid, nesaturat în baze. Aceste soluri au o fertilitate scăzută, pentru sporirea căreia este necesară administrarea amendamentelor, a îngrășămintelor organice și minerale.

Regăsim și pajisti de luncă inundabilă, cu soluri umede în permanență accentuându-se rolul speciilor hidromorfe, pajiști de luncă neinundabilă, care au biotopuri ceva mai puțin umede, neînmlăștinite, cu soluri de luncă, cu conținut mijlociu de humus, soluri brune și brun-roșcate de pădure, soluri brune argiloiluviale.

Flora și fauna

Zona Hida, are o vegetație specifică subetajului gorunului, dar apar și elemente specifice subetajului stejarului și câteva, puține, elemente tipice vegetației luncilor. Deși astăzi, datorită extinderii din perioada comunistă a suprafețelor agricole, suprafața sa a fost redusă semnificativ, în trecut, gorunetele erau formațiunea vegetală principală, cu o largă răspândire în această zonă. Acest subetaj este format în predominanță de gorun – Quercus petraea, pe lângă apar și alte specii de gorun, ca Q. dalechampii și Q. polycarpa și carpen.

Vegetația ierboasă din subetajul gorunetelor se deosebește de pajiștile de păiuș din făgete; alături de păiuș (Agrostis tennuis) se găsesc păiușurile (Festuca sulcata, F. Valesiaca), bărboasă (Botriochloa ischaemum). Subetajul stejarului se dezvoltă chiar în depresiunea Almaș-Agrij și este întâlnit în zona Hida- Așchileu – Panticeu. După cum arată rămășițele vegetației spontane, pădurile de cer și gârniță ocupau suprafețe cu mult mai extinse. Astăzi, o bună parte din vechiul lor areal este ocupat cu terenuri agricole și pajiști secundare sau derivate. Luminozitatea pădurilor de gorun face ca stratul arbustiv să fie bine dezvoltat și format mai ales din păducel (Crataegus monogina, C. pentagyna), măceș, porumbar, sânger, corn, soc și frăguțe de câmp.

Dintre speciile de plante cultivate amintim porumbul, având cea mai mare pondere în suprafața cultivată, cereale păioase precum grâul, orzul, triticalele, ovăzul, suprafețe mai reduse cu cartof, floarea soarelui, rapiță, dar și legumele fiiind prezente în fiecare gospodărie. Suprafețe însemnate sunt cultivate cu plante furajere atât perene cât și anuale, ca lucerna, trifoiul, sparceta, golomățul, borceagurile de toamnă și primăvară.

În cursul inferior al râurilor Almaș și Agrij, vegetația care domină subetajul luncilor este formată din specii de rogoz (Carex gracilis, C. riparia), laptele câinelui (Euphorbia palustris), stânjenelul de baltă (Iris pseudacorus).

Speciile faunistice prezente în zonă sunt de natură central-europeană, la care se adaugă elemente din provincia nord-europeană și asiatică precum și elemente din provincia est-europeană. Fauna este specifică pădurilor de foioase, dispusă în mai multe nivele de viață, de la învelișul de sol până la vârful arborilor. Dintre animale amintim: iepurele, vulpea, lupul, dihorul, mistrețul, căprioara, cerbul, viezurele, etc. Păsările sunt reprezentate de: privighetoare, ciocârlie, pițigoiul, corbul, graurul, etc. Fauna acvatică cuprinde: cleanul și mreana.

Capitolul 3

METODA DE CERCETARE

Scopul și obiectivele lucrării

Scopul acestei lucrări este acela de testare a mai multor erbicide și combinații de erbicide, pentru elaborarea unui program de combatere al buruienilor din cultura de cartof cât mai eficient, precum și recomandarea unor strategii de control cât mai eficiente în condițiile specifice Depresiunii Almașului.

Combaterea buruienilor din cultura de cartof este o problemă de actualitate deoarece cartoful este folosit în cantitate tot mai mare de către consumatori, iar interesul fermierilor este pentru creșterea suprafeței cultivate, dar și pentru creșterea producției la unitatea de suprafață.

Tehnologia de cultivare a cartofului poate fi realizată prin exploatarea rațională a factorilor de producție asfel încât să se poată asigura eficieța economică. Pentru a se obține producții ridicate și de calitate la cultura cartofului în bazinul Almașului trebuie aplicate în mod obligatoriu toate elementele de tehnologie (sămânță de calitate, îngrășăminte, pesticide, mașini și echipamente)

Rezultatele obținute în urma înfințării acestei experiențe și testării erbicidelor stau la baza recomandărilor care pot fi făcute cultivatorilor de cartof din bazinul Văii Almașului.

Pentru atingerea temei propuse am luat în studiu urmatoarele obiective:

Precizarea condițiilor naturale și climatice din zona studiată;

Inventarierea gradului de îmburuienare la cultura de cartof specifice zonei studiate;

Stabilirea speciilor de buruieni problemă din cultura de cartof;

Precizarea măsurilor de control al buruienilor din cultura de cartof;

Cunoașterea specificațiilor erbicidelor utilizate în experiență;

Verificarea eficacității erbicidelor și a selectivității acestora pentru cultura de cartof;

Observarea diferențelor de producție între variante și interpretarea semnificației diferențelor;

Elaborarea concluziilor și recomandarea celor mai eficiente strategii de combatere a buruienilor din cultura de cartof în zona studiată.

Modul de organizare a experiențelor

Variantele experimentale

Elementele tehnologice sunt urmatoarele:

Sol: Aluviosol molic

Temperatura medie anuală: 8,67°C

Precipitații medii anuale: 785,3 mm

Soiul cultivat: Sante, este un soi semitârziu, tuberculii sunt de formă ovală, culoarea epidermei galbenă, pulpa de culoare galben deschis, culoarea florilor albă.

Lucrările solului: S-a efectuat arătura de toamnă în prima decadă din Octombrie, la adancimea de 27-30 cm; patul geminativ s-a executat cu grapa cu discuri la o singură trecere.

Fertilizarea: Cunoscând consumul specific și nivelul recoltei scontate s-au aplicat la plantat 200 kg/ha complex de tip NPK 16:16:16, sau aplicat fazial 250 kg/ha Nitrocalcar 27% s.a., iar pe vegetație s-a aplicat un tratament cu îngrășământ foliar, cu macroelemente secundare și microelemnente.

Plantatul cartofului: A fost executat mecanizat la data de 9 aprilie 2016, la adancimea de 6 cm, distanța dintre rânduri de 60 cm. Sau plantat tuberculi din fracția I cu masa medie de 50-70 g, norma de tuberculi folosiți la plantare a fost de aproximativ 3500 kg/ha. Elementele tehnologice au fost similare în cadrul culturii de cartof, doar metodele de combatere a buruienilor au fost diferite de la variantă la variantă.

Variantele experimentale:

V1 – Martor – rebilonat;

V2 – rebilonare + Sencor 70 WG s.a metribuzin 70% – 1 kg/ha preemergent;

V3 – Dual gold 960 EC s.a. alfa metolaclor-S 960 g/l – 1 l/ha preemegent + Sencor 70 WG s.a metribuzin 70% – 250 g/ha postemergent

V4 – rebilonare + Titus 25 DF s.a. rinsulfuron 250 g/kg – 0.05 kg/ha postemergent

Experiențele au fost organizate în trei repetiții după metoda blocurilor. Suprafața unei variante a fost de 200 m2, iar suprafața totală recoltabilă a fost de 2400 m2.

Erbicidele au fost aplicate cu pompa de spropit Solo 425, rezervorul acesteia este de 10 litri care la o aplicare acoperă 100 m2 și cu atomizorul Kawasaki MD180DX cu rezervorul de 20 litri.

Determinări și metode folosite

Pentru a analiza experiențele s-a impus folosirea diferitelor metode exacte care respectă metodologia și tehnica indicate în literatura de specilitate. Metodele de diferențire a variantelor au fost determinarea gradului de îmburuienare și determinarea producției.

Evaluarea stării de îmburuienare a culturilor este o lucrare absolut necesară, atât în fermele agricole cât și la nivel local, fiind condiția esențială pentru a putea combate cât mai eficient buruienile și pentru utilizarea integral a metodelor de combatere preventive și curative. Determinarea gradului de îmburuienare s-a realizat cu ajutorul ramei metrice de 0.25 m2 utilizând metoda numerică. Este o metodă exactă și constă în numararea buruienilor de pe mai multe suprafețe de 0.25 m2. În acest scop se folosesc rame metrice cu latura de 0.5 m.

Determinarile se fac pe diagonalele parcelelor în puncte reprezentative pentru contițiile din teren și îmburuienarea culturilor. Întrucât gradul de îmburuienare variază mult în teren, se recomandă ca pentru fiecare solă să se faca mai multe determinari și apoi să se calculeze media.

Numărul mediu de buruieni pe m2 pentru fiecare specie se calculează însumând numărului de buruieni înregistrate la toate repetițiile și împărțirea rezultatului obținut la numărul total de repetiții. În cazul folosirii ramei cu latura de 0,5 m (S = 0,25 m2) valoarea medie rezultată din calcul se înmulțește cu 4.

Numărul mediu total de buruieni ce se obțin pe m2 (M) se determină adunând mediile de la toate speciile de buruieni.

Participarea procentuală a fiecarei specii se face prin raportarea numărului mediu pe m2 al speciei respective la numărul mediu total de buruieni pe m2.

Constanta, în %, a fiecărei specii la îmburuienarea generală se calculează raportând procentual numărul de repetiții în care a fost prezentă specia respectivă, față de numărul total de repetiții.

Evaluarea producției de cartof, s-a efectuat la momentul maturității fiziologice, când 75% din vreji sunt uscați și îngalbeniți, folosind urmatoarea metodologie de lucru:

Numarul punctelor de evaluare: 3 puncte. Probele s-au luat pe diagonala mare a parcelei. Suprafața unui punct de evaluare este de 10 m2, cartofii se recoltează pe 14,28 m.l..

După luarea probelor s-a determinat starea fitosanitară a tuberculilor, eliminâdu-se tuberculii atacați de putregaiul umed și uscat. Tuberculii rămași în probă se adună, se curață de pământ, se sterg, se cântăresc și s-a determinat producția medie pe punct de evaluare (10 m2) prin media aritmetica a producției înregistrate în toate punctele de evaluare.

Producția medie de cartofi la hectar s-a determinat cu urmatoarea formulă:

Q kg/ha = q x 1000

Unde: Q kg/ha – producția medie pe hectar,

q – producția medie pe punct de evaluare, în kg.

Datele au fost prelucrate statistic prin analiza varianței.

Tabel 3.1.

Evaluarea efectului erbicidelor asupra buruienilor și plantelor

(sursa: Îndrumător de lucrări practice la Agrotehnică, 2012)

Efectul erbicidului asupra buruienilor: Fitotoxicitatea:

1 – 3 bun; 1 – 2 redusă;

4 – 5 satisfăcător; 3 – 4 mijlociu;

6 – 9 rău. 5 – 9 puternică.

Caracteristicile solului

Aluviosolurile reprezintă soluri tinere, formate pe depozite aluviale, fiind răspândite în luncile apelor curgatoare, cu o fertilitate relativ bună, formate sub influența apelor curgatoare prin acțiunea de eroziune, transport și sedimentare. Luncile sunt alcătuite din materiale transportate și depuse de apele curgătoare, numite depozite aluviale.

Profilul solului aluvial este alcătuit din orizonturile Ao-C. Solul are un conținut de humus de 2 – 3 % sau mai mare, în general conțin carbonat de calciu, sunt saturate cu baze (80 – 100 % ) cu o reacție neutra – slab acidă (ph 5,8 – 6,9).

Aluviosolurile, în general, sunt bogate în substanțe nutritive, răspund foarte bine la aplicarea îngrășămintelor organice și ninerale. Culturile pretabile aluviosolurilor sunt cele răspândite în țara noastră: porumb, slecla pentru zahăr, cartof, grâu, legume, plante de nutreț.

FIȘA PROFILULUI DE SOL

DENUMIREA: Aluviosol molic

FOLOSINȚĂ: arabil

ROCA MAMĂ: depozite aluviale

ADÂNCIMEA APEI FREATICE: 3 – 4 m

DESCRIEREA MORFOLOGICA

Profilul solului

Orizontul Ao: 0 – 40 cm, culoare deschisă, brună-galbuie, textura loto-nisipoasă, structura grăuțoasă slab dezvoltată, moderat compact, activitate biologică mijlocie, trecere treptată.

Orizontul C: materialul parental constituit din materiale aluviale, sub formă de straturi.

Contițiile climatice

În anul agricol 2015-2016, anul în care s-a efectuat experiența, în Comuna Hida s-au înregistrat cantități de precipitații mai ridicate în comparație cu anii precedenți. Media temperaturilor înregistrată a fost de 8,67°C, o medie mai scăzută față de anii precedenți.

Tabel 3.2.

Condițiile climatice ale anului agricol 2015-2016

(sursa: prelucrare proprie a datelor dupa SGA Sălaj)

Capitolul 4

REZULTATELE OBȚINUTE

Particularități ale buruienilor indentificate în teren

Dintre buruienile indentificate în câmpul de cercetare și studiate în relație cu metodele de combatere experimentale și în special cu erbicidele, menționăm urmatoarele.

Buruieni monocotiledonate anuale

Setaria glauca (L.) P.Beauv. (mohor galben). Fam. Poaceae. Planta are frunze lineare, nepăroase, limbul cu peri lungi, subțiri și albi. Are spice cilindrice, galben-ruginii, sămânța ovală, acoperită de o glumă brăzdată. Panicul spiciform neîntrerupt la bază, ramurile laterale sunt prevăzute cu câte un spiculeț, iar setele de la baza spiculețului sunt galbene și cu dințișori îndreptați în sus. Preferă regiunile din jumătatea nordică a țării, pe soluri moderat acide – neutre. Eutrofă. Eubazică-mezobazică.

Buruieni dicotiledonate anuale

Amaranthus retroflexus L. (știr sălbatic, știr porcesc). Fam. Amaranthaceae. Cotiledoane epigee, pețiolate, roșietic-violacee pe partea inferioară, glabre. Hipocotil roșu-carmin. Rădăcină pivotantă, scurtă. Radicelele pot ajunge până la 1 m adâncime. Tulpina este înaltă până la 1 m, uneori și mai mult, de culoare verde, rareori roșcată, des și mărunt aspru păroasă. Frunzele sunt rombic-ovate, lung pețiolate, întregi, pe dos cu nervațiuni reticulate și pufos păroase. Florile sunt mici, unisexuate, repartizate monoic în spice înghesuite, cilindrice. Spicul terminal este numai cu puțin mai lung ca cele laterale. Înflorește din iulie până în octombrie. O plantă produce 15000-500000 semințe. Ruderală și segetală (în prășitoare, lucerniere, vii și livezi). Frecventă în toată țara, pe soluri fertile, până la o altitudine de 700 m. Provoacă intoxicații prin fitodermatoze. Termofilă, heliofilă. Eutrofă. Mezofilă-mezoxerofilă.

Polygonum persicaria L. (iarbă roșie, ardeiul broaștei, iarba puricelui). Fam. Polygonaceae. Plantă anuală cu rădăcină pivotantă, tulpină erectă, ascendentă, ramificată, glabră sau cu peri alipiți, înaltă de 20-, având nodurile bazale umflate. Spre deosebire de P.lapathifolium are ochreea hirsută, cu marginea lung ciliată, are flori roșii și crește în locuri cu mai puțină umezeală. Frunzele sunt scurt pețiolate, lanceolate, acuminate, pe față adesea bruniu pătate, pe dos în lungul nervurilor alipit păroase. Ruderală și segetală în toată țara. Eutrofă. Mezofilă-mezohigrofilă.

Raphanus raphanistrum L. (ridiche sălbatică). Fam. Brassicaceae. Cotiledoane rotunde, glabre. Rădăcină pivotantă, profundă, ramificată, tulpină cilindrică sau muchiată, ramificată adeseori de la bază, aspră-păroasă, înaltă de 30-80 cm. Frunzele inferioare și mijlocii pețiolate, dispers – aspru- păroase, lirat-penat-fidate până la penat-sectate. Frunzele superioare lanceolate, dințate, cu dinți cartilaginoși. Florile mari, divers colorate, albe-roșii, violete, gălbui cu nervațiune întunecată, sunt dispuse într-un racem corimbiform. O plantă produce până la 160 semințe. Răspândită în toată țara (mai rar în stepă). Ruderală și segetală (în toate culturile). Pe soluri sărace în calciu și moderat acide.

Xanthium strumarium L. (scaietele popii, cornuți). Fam. Asteraceae. Are cotiledoane mici, late, aproape sesile, lanceolat-eliptice. Tulpină înaltă de 20-120 cm, acoperită cu peri rigizi, scurți. Frunze mari, lat triunghiulat-ovate, cu câte 3 lobi, aspru pubescente și cu glande galbene, sesile. Involucru spinos (care închide 2 fructe), de 10-15 mm lungime și are spini uncinați, de 2-4 mm și la vârf 2 spini conici, scurți. O plantă produce 1000 de fructe false, cu două semințe. Ruderală și segetală (în toate culturile) pe solurile slab acide – alcaline. Nitrofilă. Eutrofă. Mezofilă.

Sonchus oleraceus L. (susai moale). Fam. Asteraceae. Cotiledoanele pețiolate au limbul rotund, cu baza retezată. Primele două frunze sunt întregi, cu limbul eliptic. Spre deosebire de S.asper și S.arvensis are frunzele mai mari, sur-verzui, penat-fidate până la sectate. Frecventă din zona de câmpie până în subetajul fagului. Ruderală și segetală (prășitoare, cereale, legume, grădini, vii). Soluri lutoase, luto-argiloase. Eubazică-mezobazică. Eutrofă. Nitrofilă. Mezoxerofilă-mezofilă.

Buruieni dicotiledonate perene

Cirsium arvense (L.) (pălămidă). Fam. Asteraceae. Plantă perenă, geofită, cu drajoni. Sistemul radicular este foarte dezvoltat, puternic și ramificat, dispus în etaje, pătrunde până la adâncimea de 3-4 m, Tulpină viguroasă, înaltă de 50-150 cm, cu frunze alungit eliptice până la lanceolate, sesile, penat lobate până la penat fidate, cu marginea spinoasă, glabre sau uneori dens alburiu păroase pe fața inferioară. Calatidii cilindric – globuloase, grupate corimbiform la vârful tulpinii, cu flori mascule și femele (dioică). Are flori roșii-violacee. Înflorește în iunie-august. O plantă produce 3-4 mii de fructe. Ruderală și segetală (în toate culturile). Nitrofilă. Eutrofă. Mezoxerofilă-mezohigrofilă.

Convolvulus arvensis L. (volbură, rochița rândunelei). Fam. Convolvulaceae. Cotiledoanele sunt mici de 8-10 mm; baza limbului cotiledonal este atenuat în pețiol. Plantă perenă, geofită, având un sistem radicular puternic dezvoltat, format dintr-o rădăcină principală cu ramificații laterale, toate având muguri radiculari ce vor da naștere la drajoni. Sistemul radicular pătrunde în sol până la 3 m adâncime. Tulpina este volubilă în sensul acelor de ceasornic, iar în lipsă de suport este târâtoare, lungă de 1-2 m. Frunzele sunt pețiolate, sagitate, de culoare verde, dispuse altern. Florile au petale albe cu dungi roșietice și formează o pâlnie, fiind grupate câte una la subsuoara frunzelor.

Înflorește în iunie-septembrie. O plantă produce 500-600 semințe. Ruderală și segetală (în toate culturile). Pe toate tipurile de sol. Poate produce intoxicații la cai. Eurifită. Eutrofă-mezotrofă. Mezofilă-mezoxerofilă.

Equisetum arvense L. (coada calului).Fam. Equisetaceae. Plantă perenă, geofită, cu rizom subțire, brun-negricios, ramificat, ce poate ajunge la circa 1 m adâncime, uneori cu tubercule rotunde sau elongat-ovate, bogate în amidon, ce servesc la dezvoltarea tulpinilor aeriene. Tulpinile aeriene sunt de 2 feluri: tulpini fertile, care apar primăvara timpuriu, neramificate, brune, înalte de 20-30 cm, poartă în vârf spicul; tulpini sterile, sunt tulpini asimilatoare, apar la jumătatea primăverii. Frecventă în toată țara, pe solurile aluviale, în lunci, pe soluri brune acide, umede. Ruderală și segetală (prășitoare, cereale). Higrofilă. Euritrofă. Eurifită.

Symphytum officinalis L. (tătăneasă). Fam. Boraginaceae. Plantă perenă, hemicriptofită, cu rădăcină puternică, pivotantă, ramificată, iar la partea superioară a rădăcinii este un rizom scurt, sub forma unei porțiuni îngroșate, din care se dezvoltă tulpini aeriene. Tulpina este aripat muchiată și ajunge până la 1 m. Frunzele bazale sunt ovat-eliptice, pețiolate, iar cele tulpinale sunt decurente. Florile sunt roșii-violacei. Înflorește în mai-iunie. Frecventă în toată țara în lunci, pe lăcoviști, soluri aluvionare. Segetală în toate culturile, în fănețe.

Caracteristicile erbicidelor folosite pentru combaterea buruienilor în cultura de cartof

Sencor 70 WG

Substanța activă a erbicidului Sencor 70 WG este metribuzin 700 g/kg, din grupa triazinelor, comercializat sub formă de granule dispersabile în apa. Erbicidul are un efect foarte bun asupra buruienilor dicotiledonate anuale și asupra unor graminee anuale. Pătrunderea acestuia în buruieni se face prin rădăcini, la aplicare preemergentă, iar la aplicare postemergentă pătrunderea are loc prin frunze, datorită acestor particularități are o eficacitate ridicată.

Administrarea produsului se face preemergent după plantare și rebilonare sau postemergent, până când lăstarii au înălțimea de 10-15 cm. Aplicarea erbicidului se face în condiții normale de umiditate, dar eficacitatea se sporește în cazul în care după aplicare are loc o irigare ușoră sau cade o cantitate mica de precipitații.

La aplicarea preemergentă, o importanță deosebită în stabilirea dozei de produs o are conținutul în materie organică a solului, cu cât este mai ridicat, cu atât doza de Sencor crește spre cantitatea maximă admisă.

Sunt combătute cu ușurință buruienile dicotiledonate ca: Amarantus spp (știr)., Chenopodium album (spanac sălbatic), Abutilon theophrasti (teișor), Centaurea cyanus (albăstrea), Datura stramonium (ciumăfaie), Fumaria officinalis (fumărița),Portulaca oleracea (iarba grasă), Sinapis arvensis (muștar sălbatic), Polygonum spp. (troscot), Hibiscus trionum (zamosita), Stellaria media (rocoina), Sonchus oleraceus (susai), Veronica spp. (ventrilică), Xanthium spp. (cornuți).

Dintre buruienile monocotiledonate, Sencor combate în mod eficient următoarele specii: Avena fatua (odos), Digitaria sanguinalis (meișor), Setaria spp. (mohor), Cyperus esculentus (căprișor). Dintre speciile rezistente enumerăm: Cirsium arvense (pălămida), Convolvulus arvensis (volbura), Solanum nigrum (zârna), Agropyron repens (pir), Sorghum halepense (costrei). Cantitatea de soluție este de 200-400 l/ha și aplicarea se face cu mijloace terestre bine reglate, în absența vântului. Este recomandat ca prașila să nu se efectueze mai devreme de șapte zile de la aplicarea erbicidului, astfel încât pelicula de la suprafața solului să nu fie distrusă. Efectul remanet durează până la patru luni de la apliarea produsului.

Dual Gold 960 EC

Dual Gold este un erbicid selectiv care face parte din grupa acetanilidelor, cu substanța activă S-metaclor 960 g/l, este un concentrat emulsionabil ce se prezintă sub forma unui lichid limpede, usor vâscos, omogen de culoare coniac. Preluarea are loc prin coleoptile în timpul germinației semințelor și în cursul perioadei de răsărire. Dual Gold nu are nici o restricție în rotația culturilor. Durata de acțiune a produsului este de 4-6 saptamani. Cea mai bună eficacitate se obține la aplicarea pe un pat germinativ bine pregătit.

Modul de aplicare a erbicidului este ppi, înainte de semănat cu încorporare în sol în condiții de secetă și premergent imediat după semănat. Se asigură o combatere superioară a buruienilor graminee anuale și unele dicotiledonate din culturile de porumb, sfecla de zahar, floarea soarelui, soia, fasole de camp, fasole de gradină, in, tutun, tomate, ardei, ceapă, varză, conopidă, vinete, cartofi, capșuni, arbuști fructiferi, morcovi, pepeni verzi.

Asemenea tuturor erbicidelor care acționează asupra părților subterane ale buruienilor, o umiditate eficientă în sol este condiția principală pentru obținerea unor rezultate bune cu DUAL GOLD 960EC. Precipitațiile sau o irigare după tratament înlesnesc pătrunderea produsului în stratul superficial al solului. În cazul unei secete prelungite se pot evita riscurile micșorării eficacității erbicidului prin încorporare superficială (cu combinatorul) sau irigare. DUAL GOLD 960EC, singur sau în amestec, poate fi aplicat pe toate solurile cu excepția celor extrem de nisipoase ce conțin sub 1% substanță organică (humus). Doza de DUAL GOLD 960 EC trebuie corectată în funcție de conținutul de substanță organică al solului, doza superioară la conținutul ridicat de substanță organică. Se vor asigura condiții optime de pregătire a patului germinativ, fără bulgări și bine mărunțit.

Titus 25 DF

Titus 25 DF este erbicid sistemic pentru combaterea gramineelor anuale și perene și a majorității buruienilor cu frunza lată răsărite în momentul tratamentului la porumb, cartof, tomate. Este absorbit prin frunze și translocat în țesuturile de creștere ale plantei unde înhibă diviziunea celulară. Cresterea la buruienile sensibile este oprită în cateva ore după aplicare. Simptomele vizibile de eficacitate apar după mai multe zile, iar moartea buruienilor intervine după 2-3 săptămâni. Buruienile mai puțin sensibile și cele într-un stadiu mai avansat de dezvoltare se opresc din creștere și nu mai concurează planta de cultura pentru apă și subsțantele nutritive. În condiții de caldură și umiditate activitatea erbicidului este mai rapida în timp ce condițiile de temperatură scăzută și secetă întârzie efectul. Titus are o persistență redusă în sol.

Titus 25 DF combate eficient gramineele anuale și perene și o gamă largă de dicotiledonate. Este aplicat în postemergență la porumb în stadiul de 2-7 frunze. La cartof și tomate are cea mai bună eficacitate asupra buruienilor tinere, aflate în crestere activă.

Doza recomandată: 40-60 g/ha postemergent, pentru controlul buruienilor monocotiledonate anuale și perene, inclusiv Sorghum halepense din semințe și rizomi și unele dicotiledonate. Eficacitatea produsului poate fi diminuată dacă ploaia intervine la mai puțin de 3 ore după tratament.

Combate gramineele perene precum: Sorghum halepense, Agropyron repens și graminee anuale: Echinochloa spp., Setaria spp., Digitaria spp., Panicum spp., dar și buruieni dicotiledomate sensibile.

Rezultate privind gradul de îmburuienare în câmpul experimental

Combaterea buruienilor în cultura de cartof are o importanță majoră datorită pagubelor ridicate pe care buruienile le pot provoca în cultură.

În anul agricol 2015-2016, îmburuienarea culturii de cartof în condițiile din comuna Hida este realizată de un numar de 14 specii din ambele grupe, monocotiledonate și dicotiledonate conform tabelului 4.1.

Speciile de buruieni monocotiledonate anuale sunt reprezentate în special de Setaria glauca, care îmburuienează cultura. Frecvența acestora fiind de 10 buruieni/m2 in cazul variantei martor rebilonat, urmat de varianta Dual Gold 960 EC – 1 l/ha + Sencor 70 WG 250 g/ha cu 8 buruieni/m2.

Speciile dicotiledonate anuale din cultură au o îmburuienare mult mai redusă în comparație cu speciile dicotiledonate perene. Gradul cel mai redus cu burieni dicotiledonate anuale fiind în varianta rebilonat + Sencor 70 WG – 1 l/ha, urmat de varianta Dual Gold 960 EC – 1 l/ha + Sencor 70 WG – 250 g/ha și varianta rebilonat + Titus 25 DF – 0.05 kg/ha unde s-au înregistrat 8 buruieni/m2, comparativ cu varianta martor de 14 buruieni/m2.

Frecvența buruienilor dicotiledonate anuale a fost cea mai redusă în cazul variante V2, deoarece se reduce semnificativ frecvența celor 4 specii, rămânând numai 2 buruieni/m2 de Amaranthus retroflexus.

În cazul buruienilor dicotiledonate perene se poate remarca o creștere semnificativă, comparativ cu cele anuale, frecvența cea mai mare fiind în cazul variantei martor cu un numar de 34 buruieni/m2, cele mai multe fiind în cazul Equisetum arvense, explicația se datorează amplasării pe un teren de lunca în care pH solului este puțin scăzut.

Gradul cel mai bun de combatere a fost în cazul variantelor V3 și V 4 în care s-a înregistrat 18 – 19 buruieni/m2 datorită combinației erbicidelor preemergente + postemergente respectiv rebilonat + postemergent, comparativ cu varianta standard de 34 buruieni/m2.

În cultura de cartof s-au mai înregistrat și alte specii precum: Sinapis arvensis, Galinsoga parviflora, Stellaria media cu o frecvență mai redusă cuprinsă între 3- 5 buruieni/m2.

În concluzie numarul de specii se reduce în cazul aplicării erbicidelor, comparativ cu lucrările mecanice de rebilonare.

Cel mai scăzut grad de îmburuienare s-a înregistrat în varianta în care s-a folosit erbicidul Sencor 70 WG având 28 buruieni/m2, urmat de varianta Titus 25 DF cu 30 buruieni/m2, comparativ cu varinta martor de 62 buruieni/m2.

Tabelul 4.1.

Imburuienarea culturilor de cartof înainte de recoltare (nr. mediu de buruieni/m2)

Rezultate privind producția de cartof

Influența variantelor de erbicidare asupra producției de cartof în anul 2016 în condițiile pedoclimatice din comuna Hida se caracterizează prin diferențe de producție în funcție de erbicidele aplicate.

Astfel, comparativ cu varianta martor rebilonat, toate variantele de erbicidare folosite în experiență au înregistrat spor de recoltă.

Producția cea mai mare o fost înregistrată în varianta V2, obținundu-se 29.461 kg/ha, comparativ cu varianta standard de 24.831 kg/ha, explicația fiind că erbicidul pe baza de metribuzin 70% substanță activă, controlează foarte bine buruienile monocotiledonate anuale și dicotiledonate anuale, încât concurența cu buruienile în prima fază de vegetație a cartofului nu este foarte mare.

În cazul variantei V4 – rebilonat + Titus 25 DF – 0.05 kg/ha diferențele sunt și ele foarte semnificative pozitive cu un spor de 15%, comparativ cu martorul.

Cea mai scăzută producție dintre variantele erbicidate a fost în varianta V3 cu erbicidul preemergent Dual Gold 960 EC – 1 l/ha + postemergent Sencor 70% WG, dar într-o doză de 250 g/ha, mult mai redusă comparativ când se aplică preemergent. Diferența este distinct semnificativă cu un plus de 1509 kg/ha comparativ cu martorul rebilonat.

Fig. 4.11. Diferențele de producții între variante (%)

Tabelul 4.2.

Producția de cartof în funcție de variantele experimentale

DL (p 5%) = 753,45 kg/ha;

DL (p 1%) = 1140,93 kg/ha;

DL (p 0,1%) = 1832,88 kg/ha.

Tabelul 4.3.

Semnificația diferențelor de producție evaluate prin testul Duncan

Concluzii

În anul agricol 2015-2016, îmburuienarea culturii de cartof în condițiile din comuna Hida este realizată de un număr de 14 specii din ambele grupe, monocotiledonate și dicotiledonate. Dintre buruienile monocotiledonate anuale cea mai frecventă a fost specia Setaria glauca, frecvența acestei specii fiind de 10 buruieni/m2 în cazul variantei martor rebilonat, urmată de varianta V3 cu 8 buruieni/m2.

Gradul cel mai redus cu buruieni dicotiledonate anuale fiind în varianta rebilonat + Sencor 70 WG – 1 l/ha, urmat de varianta Dual Gold 960 EC – 1 l/ha + Sencor 70 WG – 250 g/ha și varianta rebilonat + Titus 25 DF – 0.05 kg/ha unde s-au înregistrat 8 buruieni/m2, comparativ cu varianta martor de 14 buruieni/m2.

În cazul buruienilor dicotiledonate perene se poate remarca o creștere semnificativă, comparativ cu cele anuale, frecvența cea mai mare fiind în cazul variantei martor cu un număr de 34 buruieni/m2, cele mai multe buruieni fiind Equisetum arvense, explicația se datorează amplasării pe un teren de luncă în care pH-ul solului este puțin mai scăzut.

Cel mai scăzut grad de îmburuienare s-a înregistrat în varianta în care s-a folosit erbicidul Sencor 70 WG având 28 buruieni/m2, urmat de varianta Titus 25 DF cu 30 buruieni/m2, comparativ cu varianta martor de 62 buruieni/ m2.

În ceea ce privește producția toate variantele de erbicidare folosite în experiență au înregistrat spor de recoltă. Producția cea mai mare o fost înregistrată în varianta V2, obținundu-se 29.461 kg/ha, comparativ cu varianta standard de 24.831 kg/ha.

În cazul variantei V4 – rebilonat + Titus 25 DF – 0.05 kg/ha diferențele sunt și ele foarte semnificativ pozitive cu un spor de 15%, comparativ cu martorul, iar cea mai scăzută producție dintre variantele erbicidate a fost în varianta V3 cu erbicidul preemergent Dual Gold 960 EC – 1 l/ha + postemergent Sencor 70% WG, dar într-o doză de 250 g/ha.

În concluzie rebilonarea cartofului rămâne în continuare o soluție de bază în tehnologia de cultivare a cartofului, dar trebuie completată în mod obligatoriu cu aplicarea erbicidelor în special a celor pe bază de metribuzin 70%, încât să reducem buruienile anuale având un avantaj, datorită reactivării erbicidului după căderea precipitațiilor scăzute.

Bibliografie

Berindei M., 1985, Ghidul fermierului cultura cartofului, Editura Ceres, Bucuresti;

Berca, M., 1999, Optimizarea tehnologiilor la culturile agricole, Editura Ceres, București;

Berca, M., 2004, Managementul integrat al buruienilor, Editura Ceres, București;

Blaga G., F. Filipov, Laura Paulette, I. Rusu, S. Udrescu, D. Vasile, 2008, Pedologie, Editura Mega, Cluj-napoca;

Dan Manea, 2002, Agrotehnică și herbologie, Editura Ceres,

Mihaiu I. I. Drocaș, O. Ranta, A. Molnar, 2004, Reglarea mașinilor agricole. Editura Risoprint, Cluj-Napoca;

Duda M., A. Timar, 2007, Conditionarea si pastrarea produselor agricole, Editura Academic Press, Cluj-Napoca;

Ileana Bogdan, 2003, Herbologie, Editura Risoprint, Cluj-Napoca;

Ileana Bogdan, P. Guș, T. Rusu, 2003, Agrotehnică diferențiată, Editura Risoprint, Cluj-Napoca;

Guș P., S. Cernea, 1997, Tehnologii de cultivare a plantelor de câmp în exploatațiile agricole;

Gus P., Ileana Bogdan, T. Rusu, I. Drocas , 2004, Combaterea buruienilor si folosirea corecta a erbicidelor, Editura Risoprit, Cluj-Napoca;

Henegar Monika, D.N. Manea, Monica Andru,2015, Codexul produselor de protecție a plantelor omologate pentru utilizarea în România, Editura Andagra, Arad;

Morar G., 1999, Cultura cartofului, Editura Risoprint, Cluj-Napoca;

Muntean L. S., C. Solovastru, G. Morar, M.M. Duda, D.I. Varban, S. Muntean, C. Moldovan, 2014, Fitotehnie, Editura Risoprint, Cluj-Napoca;

Muntean L. S.,I. Borcean, M. Axinte, G. V. Roman , 2001, Fitohnie, Editura Ion Ionescu de la Brad, Iasi;

RSR, 1980, Judetele Patriei Salaj, Editura Sport-Turism, Sibiu;

Rusu T., Ileana Bogdan, A. I. Pop, 2013, Îndrumător de lucrări practice la agrotehnică, Editura Grinta, Cluj-Napoca;

Savatti M., M. Savatti jr., L. Muntean, 2002, Ameliorarea plantelor – teorie și practică, Editura AcademicPres, Cluj-Napoca;

Sigismund I.I., Maria Ianoși, B. Plămădeală, A. Popescu, 2002, Cultura cartofului pentru consum. Editura Phonix, Brașov;

Vârban Dan Ioan, 2008, Culturi de câmp, Editura Risoprit, Cluj-Napoca;

***- www.comunahida.ro/hida_relieful-si-vegetatia-108.html

***- www.gallidercluj.ro/index.php/ro/gal/teritoriu/cadrul-natural

***- www.glissando.ro/pesticide/erbicide/sencor-liquid-600-sc-bidon-5-litri-541.html

***- www.bayercropscience.ro/produse.php?action=produse&prod=245&subcatIDg=1

***-www.dupont.ro/produse-si-servicii/protectia-plantelor/cultura-cartofului/produse/titus-25-df-erbicid-pentru-combaterea-pirului.html

***- www.syngenta.ro/product/crop-protection/erbicid/dual-gold-960ec

***- www.luirig.altervista.org/pics/index5.php?recn=46208&page=1

***- www.potato.ro/_publicatii_files/Cultura%20cartofului%20Gavrila%20Morar,%201999.pdf

***- www.potato.ro/_publicatii_files/cartoful_in_ro/cartoful%20in%20RO%20vol24nr1.pdf

***www.potato.ro/_publicatii_files/Cultura%20cartofui%20pentru%20consum%20Sigismund%20Ianosi,%202002.pdf

***- www.scribd.com/doc/110980103/cartoful-referat-doc

***- www.scribd.com/doc/80402905/combaterea-buruienilor#

***- www.ziaresireviste.ro/index.php?page=harta_romaniei&judet=SALAJ

Anexă

Imagini din câmpul experimental

(foto original)