Prof. univ. dr. Sorin Alămoreanu Absolvent: Bolba Ionuț Cristian Cluj-Napoca 2020 Universitatea Babeș Bolyai Facultatea de Drept LUCRARE DE LICENȚĂ… [303386]

Universitatea Babeș Bolyai

Facultatea de Drept

LUCRARE DE LICENȚĂ

BALISTICĂ JUDICIARĂ

Coordonator:

Prof. univ. dr. Sorin Alămoreanu

Absolvent: [anonimizat]

2020

Universitatea Babeș Bolyai

Facultatea de Drept

LUCRARE DE LICENȚĂ

BALISTICĂ JUDICIARĂ

Coordonator:

Prof. univ. dr. Sorin Alămoreanu

Absolvent: [anonimizat]

2020

Cuprins

Secțiunea 1

Introducere…………………………………………………………………………. 1

Secțiunea 2

Noțiuni tehnice despre armele de foc……………………………………….…….. 2

2.1. Armele de foc…………………………………………………………….……. 3

2.2. Categorii de arme și muniție……………………………………………….…. 6

2.3. Clasificarea armelor de foc…………………………………………………… 7

Secțiunea 3

Muniția armelor de foc…………………………………………………………… 13

Secțiunea 4

Principalele tipuri de foc și modul lor de funcționare…………………….……. 21

4.1. Armele de mână……………………………………………………….……… 21

4.1.1. Pistoalele cu un singur foc…………………………………………………. 22

4.1.2. Pistoalele derringer………………………………………………………… 22

4.1.3. Revolverele………………………………………………………………….. 23

4.1.4. Pistolul………………………………………………………………………. 25

4.2. Armele cu țevi ghintuite și lise………………………………………………. 27

4.2.1. Puștile ghintuite……………………………………………………………. 27

4.2.2. Puștile cu țeavă lisă………………………………………………………… 28

4.3. [anonimizat]…………………………………………… 29

4.3.1. Puști de asalt………………………………………………………………… 29

4.3.2. Pistoale mitralieră………………………………………………………….. 30

Secțiunea 5

Urmele formate prin împușcare…………………………………………………. 31

5.1. Urmele principale……………………………………………………………. 31

5.1.1. Urmele create de interiorul țevii armei pe proiectile……………………. 31

5.1.2. Urmele lăsate de arma de foc pe tubul cartuș……………………………. 31

Secțiunea 6

Urmele create de proiectile pe corpul uman și alte ținte……………………….. 36

6.1. Urmele principale…………………………………………………………….. 36

6.1.1. Orificiul de intrare…………………………………………………………. 37

6.1.2. Orificiul de ieșire…………………………………………………………… 38

6.1.3. Canalul de împușcare……………………………………………………… 39

6.1.4. Urmele de ricoșeu………………………………………………………….. 42

6.1.5. Inelul de abraziune………………………………………………………… 42

6.1.6. Inelul de metalizare………………………………………………………… 43

6.2. Urmele secundare…………………………………………………………….. 44

6.2.1. Rupturile……………………………………………………………………. 44

6.2.2. Arsurile…………………………………………………………………….. 44

6.2.3. Afumările…………………………………………………………….…….. 45

6.2.4. Tatuajul…………………………………………………………………….. 45

6.2.5. Inelul de frecare…………………………………………………………….. 45

6.3. Urmele create de imprimarea țevii armei…………………………….……. 46

Secțiunea 7

Cercetarea locului faptei în cauze în care s-au folosit arme de foc și interpretarea urmelor rezultate…………………………………………….……. 46

Secțiunea 8

Aspecte practice ale interpretării urmelor rezultate în urma tragerii……..….. 48

8.1. Urmele imprimate pe tubul cartuș………………………………………….. 48

8.1.1. Urmele generate în momentul tragerii și ulterior tragerii………………. 48

8.2. Urmele formate de proiectile în suprafața țintelor………………………… 50

8.2.1. Urmele formate de proiectile în placa de rigips………………………….. 50

8.2.2. Urmele formate de proiectil în placa de parchet laminat……………….. 51

8.2.3. Urmele formate de proiectile în placa de lemn de fag…………….……… 53

Secțiunea 9

Concluzii…………………………………………………….…………………….. 55

Bibliografie………………………………………………………………….…….. 56

Balistică Judiciară

Secțiunea 1. Noțiuni introductive.

Balistica judiciară ca ramură a cercetării criminalistice s-a [anonimizat]nelor legate de folosirea armelor de foc și elementele generate in urma folosirii acestora în procesul de parcurgere a traiectoriei si de lovire a țintei.

Apariția armamentului portativ si a evenimentelor în care au fost folosite arme de foc precum, omoruri, tâlhării sau sinucideri, aceste fapte fiind supune unor cercetări judiciare au dus la apariția balistici judiciare.

Balistica judiciară este o ramură particulară a tehnicii criminalistice, aceasta fiind destinată examinării armelor de foc și urmelor produse prin folosirea acestora, prin metode și mijloace tehnico-științifice specializate in scopul determinării cât mai exact a împrejurărilor în care a fost folosită o armă la comiterea unei infracțiuni, al identificării sale și ulterior a autorului.

În prezent gradul de complexitate al infracțiunilor comise cu arme de foc, variază da la vătămări corporale, ucideri din culpa in cadrul unor accidente de vânătoare până la infracțiuni de omor, astfel munca organelor de urmărire a devenit mai dificilă și este nevoie de o investigare,cercetare riguroasă si amănunțită a tuturor elementelor legate de faptele care implică folosirea unei arme în vederea identificării a persoanelor vinovate si tragerea acestora la răspundere penală.

Dezvoltarea constantă a industriei de armament a dat naștere pe lângă armamentul clasic și armamentului cu destinații speciale, acest tip de armament este utilizat in prezent atât de forțele de menținere a ordinii publice, cadre militare, unități anti-teroriste cât și de grupări teroriste, organizații mafiote si alte varietăți de infractori.

Astfel se consideră necesar o nouă evaluare a acestei ramuri de cercetare criminalistică prin efectuarea de diferite cercetări si experimente care să ducă la îmbogățirea bazelor de date care se afla la îndemâna specialiștilor, vizând caracteristicile tehnice ale diferitelor tipuri de arme si muniție, ale urmelor create și metodelor și mijloacelor de identificare ale armelor.

Balistica judiciară are propriul său obiect de cercetare și principii aflate in legătura cu alte științe teoretice și practice și metode proprii de cercetare științifică. În cadrul studierii fenomenelor legate de tragerii efectuate cu arme de foc, a identificării armelor, a muniției și a proprietarului, balistica judiciară se bazează pe datele oferite de științele tehnico militare.

Aceasta ramură a tehnicii criminalistice nu este una și aceeași cu balistica generală, prima își găsește aplicabilitatea în cauzele privind infracțiunile comise cu arme de foc, iar cea de a doua prezintă un interes din punct de vedere militar.

Obiectul și tipurile de balistică generală

Balistica generală se împarte in două ramuri și anume

Balistica interioară, care se ocupă de studierea fenomenelor și proceselor care se produc în interiorul țevii armei din momentul declanșării focului pâna la ieșirea proiectilului din țeavă. Tragerea este un proces termodinamic si gazodinamic care se petrece aproape imediat.

Balistica exterioară, este o ramură a mecanicii, care studiază fenomenele care apar în urma ieșirii proiectilului din țeavă și legile mișcării unui corp cu masa proprie azvârlit într-o anumită direcție față de orizont.

Balistica țintei ce studiază efectele și urmele pe care le produce proiectilul în materialul țintei în momentul lovirii acesteia de către proiectil

Balistica de laborator în care sunt examinate starea de funcționare a armei, prelevarea și interpretarea urmelor.

Balistica interioară si exterioară sunt două științe tehnice individuale care studiază elemente de natură diferită, dispunând de legi, mijloace și principii proprii de investigare teoretică si experimentală.

Secțiunea 2. Noțiuni tehnice despre armele de foc.

2.1. Armele de foc

Sunt dispozitive formate dintr-un ansamblu de mecanisme, piese si accesorii. Ele funcționează pe baza forței de expansiune a gazelor rezultate din arderea pulberii explozive, acest tip de arme sunt utilizate în principal pentru atac sau apărare, dar și în cadrul unor activitați sportive și divertisment.

Regimul armelor de foc si al munițiilor este reglementat in România in cadrul Legii nr.295/2004. În articolul 2, alineatul 1 al acestei legi se definește arma ca fiind: “orice obiect sau dispozitiv a cărui funcționare determină aruncarea unuia sau mai multor proiectile, substanțe explozive, aprinse sau luminoase, amestecuri incendiare ori împrăștierea de gaze nocive, iritante sau de neutralizare” iar arma de foc reprezentând: „orice armă portabilă cu țeavă care poate arunca, este concepută să arunce sau poate fi transformată să arunce alice, un glonț ori un proiectil prin acțiunea unui combustibil de propulsie; se consideră că un obiect poate fi transformat pentru a arunca o alice, un glonț sau un proiectil prin acțiunea unui combustibil de propulsie dacă are aspectul unei arme de foc și, ca urmare a construcției sale sau a materialului din care este confecționat, poate fi transformat în acest scop” iar muniția este definită ca fiind: “ansamblu format din tub cartuș, încărcătură de azvârlire, capsă de aprindere și, după caz, proiectil”

Armele de foc au de regulă în compunerea lor următoarele mecanisme, piese si accesorii:

țeava și anexele ei

mecanismul de tragere, constând din, închizător, mecanismul de percuție, mecanismul de extracție și mecanismul de alimentare

patul armei si diferite accesorii

a. Țeava armelor de foc

Este confecționată dintr-un aliaj de oțel-crom-nichel-vandiu-molibden, având forma unui tub a cărei suprafața interioară poate fi netedă sau ghintuită. Aceasta servește la imprimarea direcției de mișcare a proiectilului. Partea interioară a țevii poartă denumirea de canal iar linia dreaptă imaginară ce trece prin mijlocul ei se numește „axul țevii”

Particularitatea țevilor armelor de foc se observă in cazul țevilor armelor ghintuite deoarece in cazul acestor tipuri de țevi interiorul acestora conține șanțuri elicoidale parele denumite ghinturi,acestea având o anumită direcție, adâncime și număr, ghinturile au scopul de a

asigura proiectilului stabilitate, direcție și forță mai mare de penetrare, tot odată ghinturile imprimă proiectilului o mișcare de rotație in jurul propriei sale axe.

Plinurile dinte ghinturi se numesc plinuri iar pereții laterali ai acestora se numesc flancuri. Partea laterală a plinului ce imprimă mișcarea de rotație a glonțului în sensul dorit se numește flanc de atac iar peretele opus se numește flanc liber.

Ghinturile se diferențiază între ele în funcție de tipul și modelul armei, după:

număr

lățime

sensul și unghiul de rotație

forma ghinturilor

Numărul ghinturilor diferă de la un tip de armă la altul, există modele cu 4,5,6,7 sau chiar și 10, 12, 20 de ghinturi, cele mai des utilizate numere de ghinturi sunt de 4 și 6. Sensul de rotație al acestora poate să fie spre dreapta sau spre stânga, majoritatea armelor fabricate au ghinturile orientate spre drapata, iar armele fabricate in S.U.A au de obicei ghinturile orientate spre stânga.

În cazul țevilor lise, întâlnite des in rândul armelor de vânătoare și a pistoalelor de semnalizare, acest tip de țeavă nu prezintă particularitățile țevilor ghintuite și anume nu este întâlnită decuparea peretelui interior, acesta fiind neted și astfel acest tip de țeavă nu va imprima proiectilului mișcarea de rotație în jurul propriului sau ax. Majoritatea armelor de vânătoare folosesc cartușe cu alice, astfel pentru a se obține rezultate mai bune din punct de vedere balistic, țevile acestora sunt fabricate în așa fel încât diametrul lor se reduce în

apropierea gurii țevii realizându-se un așa numit chocke, după cum se poate observa in imaginea de mai jos.

Țevile armelor de foc prezintă interes pentru examinările criminalistice, fiind un obiect creator de urme a cărui amprentă este imprimata pe proiectil și poate ajuta la identificarea armei cu care s-a efectuat tragerea.

b. Mecanismul de dare al focului

Acesta este compus din mai multe piese interdependente care toate împreună contribuie la aprinderea încărcăturii de azvârlire. Mecanismul de dare al focului este compus în sine din trăgaci, pârghia de legătura a trăgaciului cu cocoșul, cui percutor, arcul percutorului și sistemul de siguranță.

Acest mecanism funcționează în următorul mod, trăgătorul acționează asupra trăgaciului, acesta prin pârghiile de legătură declanșează cocoșul, acesta lovind cuiul percutor care acționează mecanic asupra capsei de detonare.

Aceste piese care contribuie la darea focului au aptitudinea de a crea urme care facilitează generică și individuală a armei folosite. Urmele astfel născute pot fi analizate în urma demontării armei și comparării mecanismului cu al unei alte arme de același fel.

Sistemul de siguranță al armei facilitează transportarea și folosirea ei in condiții de siguranță, acesta având rolul de a bloca mecanismul de percuție cu ajutorul pârghiei de siguranță.

c. Închizătorul

Acesta are rolul de a închide țeava in partea posterioară, la nivelul camerei de explozie și totodată folosește la introducerea cartușului pe țeava.

d. Mecanismul de extracție

Asigură extragerea tubului cartuș din camera de explozie și este compus din gheară extractoare și pinten aruncător.

e. Mecanismul de alimentare

Este format din :

împingătorul cartușului

ridicător de cartușe

arcul ridicător de cartușe

baza încărcătorului

Un rol important în funcționarea mecanismului de alimentare îl ocupă închizătorul, după fiecare tragere efectuată acesta preia din încărcător un alt cartuș pe care îl introduce în camera de explozie

Aceste piese și mecanisme componente ale unei arme de foc datorită caracteristicilor tehnice constructive, permit identificarea generică sau individuală a armei folosite în situația de fapt care constituie o infracțiune.

2.2. Categorii de arme si muniție

În cadrul Legii 295/2004 se fac următoarele clasificări ale armelor

arme si muniții interzise – arme si muniții a căror procurare, deținere, port si folosire sunt interzise persoanelor fizice si juridice, cu excepția instituțiilor care au competente in domeniul apărării, ordinii publice si siguranței naționale si care sunt prevăzute in categoria A din anexă

arme si muniții letale – arme si muniții prin a căror utilizare se poate cauza moartea ori rănirea gravă a persoanelor si care sunt prevăzute in categoriile B – D din anexă

arme si muniții neletale – arme si muniții destinate pentru un scop utilitar sau pentru agrement, confecționate astfel încât, prin utilizarea lor, sa nu se cauzeze moartea persoanelor,sunt asimilate acestei categorii si armele vechi.

2.3. Clasificări ale armelor de foc

Armele de foc se pot împărții în diferite categorii după mai multe criterii, astfel primul criteriu de diferențiere al armelor de foc este:

După destinație

Arme militare, acestea sunt fabricate pentru uzul de către forțele armate, utilizate în scop de neutralizare sau nimicire a personalului de luptă al inamicului.

Arme de tir, fie cu glonț sau alice, special fabricate în scopul de a desfășura activități de tir sportiv.

Armele de vânătoare, cu glonț, alice sau mixte, cu destinația specială a practicării vânătorii.

Armele confecționate special pentru a dispersa gaze nocive, iritante sau de neutralizare.

Armele ascunse sau deghizate, fabricate în așa fel încât existența lor sa nu fie vizibilă.

Armele de panoplie sunt de regula arme neletale, care sunt fabricate în scopul de a fi deținute de instituții de cultură și artă, asociații cultural-artistice și sportive sau panoplii personale datorită valorii lor istorice sau științifice. Din aceasta categorie de arme de foc fac pateu și armele de foc funcționale care se prezintă ca rarități sau sunt valoroase pentru instituții de specialitate

Armele de recuzită, acestea sunt folosite în scop artistic sau pentru producții cinematografice și sunt fabricate neletale.

Totodată se considera arme de foc ansamblurile și subansamblurile și diferitele dispozitive care pot funcționa asemănător unei arme de foc.

Arme militare:

AK-47 – calibru 7.62x39mm

M4a1 – calibru 5,56×45 mm NATO

Arme de vânătoare:

Sauer S404 – calibru .300 Winchester Magnum

Browning B525 – calibru .12

Arme folosite la dispersarea de gaze

Arme deghizate

Arme de panoplie

b ) După construcția canalului țevii

Arme cu țeavă lisă, arme ale căror pereți interior ai țevii sunt netezi, cum este cazul multor arme de vânătoare, arme cu tir redus, pistoale lansatoare de rachetă.

Armele cu țeavă ghintuită, sunt atât armele destinate vânătorii cât și cele militare.

Armele cu țevi combinate, având una sau două țevi lise și una ghintuită.

c) După lungimea țevii

Arme cu țeavă lungă, cum este cazul carabinelor sau a armelor de asalt, acestea având lungimea cuprinsă între 50-80 cm.

Arme cu țeava mijlocie, întâlnite in rândul pistoalelor mitralieră, cu lungimea cuprinsă între 20-50 cm.

Arme cu țeavă scurtă cu lungimea între 3-20 cm, regăsite în rândul pistoalelor si revolverelor.

d) După modul de funcționare al armelor

Funcționarea armelor de foc diferă de la un model de armă la altul, unele arme au mecanismul de dare al focului in regim automat, semi-automat și arme care funcționează in regim de foc lovitură cu lovitură.

Modul de funcționare este de asemenea diferit de la armă la armă, fiecare model de armă funcționând într-un mod diferit astfel există arme care utilizează forța gazelor rezultate prin împușcare pentru reîncărcare, altele utilizând energia din recul, iar altele funcționează mecanic, in cazul acestei ultime categorii încărcarea se face în mod manual, prin manevrarea închizătorului după fiecare foc efectuat.

e) După muniția folosită

Arme cu muniție cu glonț.

Arme cu muniție cu alice.

Arme mixte, acestea sunt întâlnite cel mai des in rândul armelor de vânătoare acestea având una sau două țevi lise și una ghintuită.

f) După calibrul lor

Arme de calibru mic, acestea având calibrul până la .6,35mm.

Arme de calibru mijlociu, între .6,35-.9 mm.

Arme de calibru mare, acestea având calibrul peste .9 mm.

g) După modul de fabricație

Arme fabricate industrial cu caracteristici tehnice proprii pentru fiecare tip și model.

Arme vechi de fabricație meșteșugărească.

Arme de foc rudimentare, din materiale improvizate.

Arme de foc modificate prin retezarea țevii și a patului.

Secțiunea 3. Muniția armelor de foc.

Tubul cartușului armelor de foc cu țevi ghintuite este fabricat în mod normal din alamă, în cazul armelor cu țevi lise tunul este confecționat din plastic sau carton având mereu baza metalică.

Tubul are rolul de a proteja încărcătura de efectele agenților externi și totodată în timpul trageri acesta închide temporar camera de explozie pentru a oprii gazele produse în urma arderii pulberii care se îndreaptă spre partea din spate a țevii armei.

Tubul cartuș este compus din:

Corp.

Gât.

Rozetă.

În partea posterioară a tubului unde se alfa rozeta, într-o adâncitura special făcută se afla capsa de inițiere, care este un căpăcel metalic încărcat cu pulbere de inițiere.

În interiorul tubului cartuș folosit de armele ghintuite se găsește încărcătura sub formă de pulbere care servește la conferirea glonțului a energiei necesare pentru mișcare prin energia creată de gazele rezultate din ardere, pulberea de azvârlire face parte din categoria substanțelor explozive iar în gâtul tubului se fixează proiectilul.

Iar în cazul armelor cu țevi lise putem observa un element de particularitate și anume prezența între pulbere si proiectil care poate fi sub formă de alice sau proiectil unic de tip breneke, a unei bure care poate fi confecționată din diferite materiale cum ar fi plastic, carton, pâslă sau plută.

Exista diferite tipuri de bure cum sunt cele simple sau cu pahar, acestea au rolul de a etanșa gazele produse în urma arderii pulberii și de a conduce încărcătura afară din țeavă.

Proiectilul din interiorul tubului se acoperă la capătul de sus cu rondela, fabricată fie din plastic sau carton și are rolul de a opri azvârlirea prematură a încărcături înainte de a se forma o presiune oprimă în tubul cartuș.

3.1 Noțiuni generale despre tubul cartuș

Atunci când este executat un foc, presiunea gazului produs în urma arderii pulberii poate să ajungă la 2800 – 3000 de bari, dilată tubul lipind-ul de pereții camerei de explozie, dacă materialul din care este confecționat tubul este suficient de bine călit, acesta își va reveni aproximativ la dimensiunile inițiale, făcând extracția tubului ușoară, dar dacă materialul este prea moale, acesta în urma dilatării nu va reveni la dimensiunile originale și va face extracția dificilă, există și posibilitatea ca alama în cazul tuburilor folosite la armele ghintuite să fie prea tare rezultând crăparea tubului cartuș.

În materie de arme cu țevi ghintuite există 4 tipuri de tuburi cartuș și anume:

Cilindrică – cu pereții drepți și paraleli.

Conică – cu pereții convergenți către gât.

Conică cu gât de butelie – cu pereții conici care de la o anumita cotă se restrâng accentuat spre gât.

Cilindrică cu gât de butelie.

În cazul pistoalelor majoritatea au tuburile cilindrice, iar în cazul carabinelor aproape toate folosesc tuburi tronconice.

Clasificarea tuburilor de cartuș prezintă importanță si utilitate în examinarea urmelor, clasificare realizată după configurația rozetei tubului.

În funcție de această clasificarea întâlnim 5 tipuri de rozete

Rebordat.

Semirebordat.

Fără rebord.

Fălțuită.

Cordon – care reprezintă o nervură pronunțată care înconjoară tubul, plasat în fața șanțului inelar.

Capsa este dispozitivul pentru aprinderea pulberii,conținând un exploziv de inițiere cu o mare sensibilitatea la acțiunile mecanice, termice sau electrice. În funcție de poziția pe care capsa de inițiere o ocupă, cartușele armelor pot fi împărțite in două categorii si anume:

Cu percuție centrală.

Ce percuție pe ramă.

Astfel în cazul cartușelor cu percuție centrală, capsa de inițiere se află in centrul rozetei, iar cartușele cu percuție pe ramă, la aceasta nu se întâlnește capsa de inițiere asamblată. Pulberea este inserată în rebordul tubului cartuș, pulberea fiind in contact direct cu acesta, în momentul trageri, cuiul percutor lovește rebordul tubului, comprimând compoziția din interiorul capsei care în urma acestei acțiuni mecanice detonează.

O importanță deosibită pentru cercetarea criminalistică o au inscripționările de pe rozetă. Pe toate tuburile cartuș întâlnim inscripții pe rozetele acestora, acestea sunt reprezentate de diferite litere, numere, simboluri și sau numele producătorului. În cazul cartușelor fabricate pentru uz civil pe rozeta acestora este întâlnit codul fabricantului și calibrul iar în cazul cartușelor militare, întâlnim în mod obișnuit inițialele fabricantului și ultimele două cifre ale anului în care au fost fabricate.

3.2 Noțiuni generale despre proiectilele armelor de foc

În cazul armelor de foc cu țevi ghintuite gloanțele sunt proiectile non sferice, acestea sunt fabricate într-o mare varietate de forme și compoziția acestora fiind la fel de diversificată. De cele mai multe ori gloanțele sunt fabricate în așa fel încât să aibă un diametru puțin mai mare decât calibrul țevii, pentru a estompa pierderile de gaze din timpul arderi în favoarea forței lor cinetice.

Se pot distinge trei parți principale ale unui glonț, partea ogivală sau vârful proiectilului, aceasta fiind partea din față în sensul axului său longitudinal. Vârful proiectilului nu se

angajează în ghinturile țevii și totodată se deformează primul în contactului cu un obiect dur. Acest impact al glonțului prezintă importanță în examinările criminalistice, deoarece oferă informații legate de faptul că a întâlnit sau nu un alt corp sau obiect pe traiectorie, direcția de tragere și urmele pe care le-a preluat de pe diferite corpuri cu care a intrat în contact direct sau prin ricoșeu.

Partea cilindrică sau corpul glonțului, care intră în contact direct cu ghinturile și astfel primește o mișcare de rotație în jurului propriei sale axe longitudinale, care asigură păstrarea direcției proiectilului. Anumite tipuri de proiectile prezintă în aceasta parte caneluri care mai sunt numite si jgheaburi sau crestături pentru a facilita fixarea glonțului de tub sau pentru a ușura înșurubarea proiectilului în ghinturi. Pe această porțiune se vor imprima plinurile și ghinturile țevii și se vor păstra pe cămașă urmele de frecare cu materialul țevii, redând profilul acesteia. Dacă glonțul stă etanș în canalul țevii, în această situație pe acesta se vor întâlni și urmele golurilor iar în caz contrar vom regăsi numai urmele lăsate de plinurile țevii.

Baza glonțului, aceasta este partea care intră în tubul cartuș și intră in contact cu substanța de ardere. Unele modele de proiectile își reduc gradat diametrul în aceasta zonă, iar fundul proiectilului este scobit pentru a crește proprietățile balistice ale acestuia în timpul zborului, prin diminuarea vârtejurilor de aer formate și pentru păstrarea stabilității direcției. Tot în această zonă a glonțului pot fi întâlnim urme de pulbere arsă si deformări ce pot evidenția eventuale ricoșeuri ale proiectilului în timpul zborului.

Forma proiectilelor este concepută în așa fel încât acestuia să îi fie conferit cel mai bun coeficient balistic.

Proiectilele folosite în rândul armelor cu țevi ghintuite au următoarele forme comune:

Sferică.

Cilindrică.

Cilindrică-emisferică.

Cilindrică-ogiovală.

Cilindrică-conică.

Cilindrică-ogiovală cu bază conică.

Biogivală.

Vârful gloanțelor au la rândul lor forme diferite, astfel acestea pot fi:

Cilindric (wadcutter).

Trunchi de con cu vârful plat și un umăr cu margini ascuțite la bază (semi wadcutter).

Parabolico-tronconic cu vârful plat (flat point).

Rotund ( round point).

Ogival ascuțit, ascuțit cu ogivă lungă (spitzer point).

Conic ascuțit ( spire point).

Scobit ( hollow point).

După compoziția acestora proiectilele pot fi împărțite în două categorii

Proiectile omogene sau necămășuite, acestea fiind fabricate dintr-un singur tip de material.

Proiectile cămășuite, concepute dintr-un miez de plumb sau oțel și o acoperire parțială sau totală cu un alt fel de material.

Prin utilizarea proiectilelor cămășuite s-a ajuns la a se conferi gloanțelor calitățile dorite și anume, greutatea mai mare față de volumul relativ redus al acestora, maleabilitatea și rezistența necesară pentru trecerea prin canalul țevii și rezistența corespunzătoare pentru penetrarea obiectelor dure.

În mod normal, cămașa gloanțelor acoperă în mod complet proiectilul dar pot fi întâlnite și diferite tipuri de cămășuiri parțiale după cum se poate observa în imaginea de mai jos dintre care putem distinge următoarele tipuri de cămășuiri

Gas-check.

Belted.

Soft point.

Metal point.

Full metal jacket.

Total metal jacket.

Cartușele pentru armele cu țeavă lisă utilizează proiectile în formă de bile numite si alice (grenaille, birdshot), acestea având un diametru cuprins între 2,03- 5,08 mm sau poșe (buckshot) diametrul acestora fiind cuprins între 5,08-9,14 mm.

Aceste tipuri de proiectile sunt fabricate în general din plumb și oțel.

În cadrul pozei de mai jos putem observa diferitele diametre de alice:

În perioada recentă s-a început și fabricarea de muniții neletale, cum are fi cele chimice sau muniții ale căror alice sunt concepute din cauciuc, cartușe care sunt echipate cu bean-bags, adică mai multe alice inserate într-o pernă textilă, aceste tipuri de muniții au rolul de a lovi ținta și nu de a o penetra.

Armele cu țevi lise folosesc și proiectile unice, acestea pot fi împărțite în următoarele categorii:

Sferice, cu bură direcțională ( Breneke, Slug).

Sub formă de mosorel (Blondeau).

Cu miez profilat (F.I.E.R.).

Subcalibrate, prevăzute cu sabot (Sauvestre).

Sub formă de clopot (Foster).

În imaginea următoare putem distinge după cum urmează în ordine următoarele tipuri de proiectile unice destinate armelor cu țeavă lisă :

Brenneke, Blondeau, F.I.E.R., Sauvestre, Foster, Remington Copper Solid Sabot Slug.

Datorită faptului că această categorie de arme au țevile lise acestea nu vor imprima proiectilului o mișcare de rotație necesară pentru păstrarea stabilități acestora. Astfel pentru a asigura menținerea traiectoriei și pentru lovirea țintei cu vârful, aceste proiectile trebuie să prezinte un anumit echilibru, așa dar unele sunt echipate cu o bură direcțională, altele funcționând pe principiul suliței, fiind alungite, mai grele la vârf și mai ușoare la bază. Se pot întâlni proiectile care sunt revăzute cu ghinturi elicoidale, exterioare sau interioare care oferă proiectilului mișcarea de rotație în jurul propriei axe longitudinale, asemănătoare cu cea întâlnită la țevile ghintuite dar mult mai lentă.

Secțiunea 4. Principalele tipuri de arme de foc și modul lor de funcționare.

Datorită faptului ca în balistica judiciară română s-a făcut o prezentare generală a armelor de foc fiind grupate în diferite categorii fără a le prezenta in mod individual am ales să prezint principalele de arme de foc pe care le putem întâlni și tot odată modul lor de funcționare și caracteristicile acestora.

4.1. Armele de mână

Prima categorie de arme pe care o voi prezenta sunt armele de mână, acestea sunt cele mai des întâlnite arme de foc, fiind arme portabile destinate de a fi folosite de cel care utilizează arma cu o singură mână, acestea sunt cel mai des folosite pentru autoapărare, având în vedere ca sunt destinate a fi folosite la efectuarea de trageri la distanțe mici.

Există patru tipuri de arme de mână și anume :

4.1.1. Pistoalele cu un singur foc

Din punct de vedere constructiv aceste arme au camera de explozie încorporată în țeavă, astfel aceasta trebuie reîncărcată după fiecare tragere efectuată. Acest sistem este regăsit de cele mai multe ori la armele vechi iar în perioada contemporană armele destinate tirului sportiv utilizează acest sistem iar cel mai des întâlnit calibru care este folosit pentru aceste arme este cel .22, acest cartuș dezvolta o energie cinetică redusă.

Model de pistol cu un singur foc

Pistoalele derringer

Acest tip de pistol a fost inventat si produs de către Henry Derringer, de aici provine si denumirea armei, ca și dimensiuni aceasta este o arma de dimensiuni reduse care funcționează pe sistemul de mai sus prezentat care este dotat de obicei cu două sau patru țevi ghintuite și utilizează un cartuș de putere medie cum ar fi cel de calibrul .45, până la apariția cartușelor aceste arme erau încărcate pe guta țevii.

Model de pistol derringer

Revolverele

Revolverul este una din cele mai vechi arme de foc cu țeavă scurtă, această armă își are originile în S.U.A, inventatorul acestei arme fiind Samuel Colt. Modul de funcționare al armei este unul mecanic iar un element distinctiv este prezența unui cilindru rotativ prevăzut cu canale, acest cilindru este cunoscut și sub denumirea de butoiaș .Rolul acestuia este atât de magazie de cartușe cât și de cameră de explozie, procesul de detonare având loc în canalele în care se inserează cartușele. La efectuarea unei trageri mai întâi se armează cocoșul revolverului iar prin această mișcare in mod simultan cilindrul face o rotație de câteva grade în așa fel încât canalul în care se află glonțul să fie aliniat cu țeava armei, formând o prelungire a acesteia, iar în momentul acționării trăgaciului se deblochează cocoșul care lovește capsa de percuție producând detonarea încărcăturii cartușului.

În cazul acestei arme sistemul de funcționare al trăgaciului a fost modificat de-a lungul timpului și astfel se pot distinge două tipuri de revolvere și anume cele clasice cu o singură acțiune și revolverele cu acțiune dublă. Primele revolvere funcționau pe sistemul simplu cu o singură acțiune, iar in cazul acestora cocoșul trebuia tras înapoi manual și numai după această acțiune putea să fie acționat trăgaciul. Elementul de noutate pe care îl prezintă cel de al doilea mecanism este faptul că în momentul în care trăgaciul era acționat simultan se punea în funcționare un sistem care trăgea înapoi cocoșul, dezavantajul acestui mecanism este faptul ca s-a crescut forța cu care se acționează trăgaciul pentru efectuarea unei trageri, fapt care face ca arma să aibă o precizie mai scăzută.

După modul de construcție a cadrului armei, revolverele se împart în trei categorii: swing out, break top și cadru solid. În cazul celor swing out butoiașul se deschide pe partea laterală a armei iar pentru a evacua cartușele trase se utilizează o tijă ejectoare. Revolverele break top sunt formate din alcătuite din două componente, țeava împreună cu butoiașul și patul armei care are în componența și mecanismul de dare al focului, cele două piese sunt ținute împreună cu ajutorul unei balamale care este situată deasupra gărzii trăgaciului care în urma îndepărtării piedicii permite frângerea armei și astfel se poate descărca și încărca arma. Cel din urmă model este cel cu cadru solid, la acest model butoiașul este fix iar încărcarea armei se face printr-o gaură de alimentare care face parte din cadrul armei, astfel arma se încarcă prin introducerea câte unui cartuș în fiecare canal al butoiașului, modalitate care nu este prea eficientă și de acea acest ultim sistem este mai rar întâlnit.

Revolverele folosesc o gamă largă de calibre, de la cel mai mic cum este cal. .22 la cele mai mari cum ar fi cal. .455 sau chiar cal. .50 care dezvoltă o energie cinetică foarte mare, acestea au o capacitate a încărcătorului în medie între 5 și 8 cartușe dar se pot întâlni modele precum cele de calibru mic care au o capacitate de 10 cartușe .

Model de revolver swing out

Model de revolver break top

Pistolul

Pistolul întâlnit și sub denumirea de pistolet sau pistol-semiautomat, reprezintă una din cele mai moderne tipuri de arme de foc, primul model de pistol și-a făcut debutul în industria armelor de foc în anul 1891.

Pistoalele folosesc o gama variata de calibre, de la cel mic de .22 la cel mai mare de .455, cele mai des întâlnite calibre în rândul pistoalelor este 9×19 mm și .45ACP.

Acest model de armă funcționează folosind energia generată de recul pentru a executa ciclul de încărcare a unui nou cartuș pe țeavă. Raportat la modul de funcționare pistolul face parte din categoria armelor semi-automate, astfel încărcarea și azvârlirea tubului tras se face în mod automat dar este necesară o nouă apăsare a trăgaciului pentru fiecare tragere.

Mecanismul pistolului este pus în mișcare de către două elemente / forțe rezultate în urma tragerii și anume, reculul mic al țevii și reculul mare al închizătorului.

În momentul în care se efectuează tragerea presiunea gazelor create acționează atât asupra proiectilului conducându-l pe țeavă cât și asupra fundului tubului cartuș, această acțiune împinge în spate manșonul portînchizător, fiind readus în poziția inițială de arcul recuperator iar în acest moment se produce și armarea si reîncărcarea pistoalelor.

Încărcarea pistolului se face prin tragerea în spate a manșonului portînchizător până la piedică, prin această acțiune se realizează armarea iar din încărcătorul armei cu ajutorul unui arc poziționat sub cartușe va fi ridicat un cartuș care va fi împins în camera de explozie de închizător, marginea rozetei cartușului va fi prinsă de gheara de extracție.

Prin acționarea trăgaciului, cocoșul lovește percutorul care pornește fenomenul tragerii, în urma arderii pulberii de azvârlire proiectilul va fi împins afară prin țeavă, în același timp tubul cartuș este împins în spate împingând închizătorul dar nu până la piedică deoarece va întâlni ejectorul care va da tubului o poziție verticală și îl va arunca afară din țeavă. În timpul în care închizătorul revine la poziția inițială acesta preia un alt cartuș din încărcător pe care îl împinge în camera de explozie, iar cocoșul armat este pregătit de a acționa asupra percutorului la o nouă apăsare de trăgaci.

Pistol semi automat Beretta 92Fs

Pistol semi automat Smith & Wesson MP.22

Armele cu țevi ghintuite și lise

Puștile ghintuite

Pușca ghintuită reprezintă o armă cu țeavă lungă, fiind folosită pentru a efectua trageri de la nivelul umărului, chiar din denumirea acestei categorii de arme se poate distinge elementul de diferențiere față de armele cu țevi lise și anume țeava ghintuită cu care este prevăzut acest tip de armă. Un element de diferențiere față de arma cu țeavă lisă este muniția pe care armele cu țeavă ghintuită o folosesc.

Pușca cu țeavă ghintuită este o armă des întâlnită în rândul armelor de vânătoare, militare și de tir sportiv, aceasta are abilitatea de a trimite proiectilul tras la o distanță mare într-un mod precis datorită prezenței ghinturilor în construcția țevii și a muniției folosite care dezvoltă o energie cinetică foarte mare, astfel se pot obține trageri precise la distanțe care variază între 2-300m. ajungând chiar și la distanțe ce depășesc 2 km. În funcție de modelul de armă și muniția folosită.

Ca și mod de funcționare al mecanismului de dare al focului acestea pot fi împărțite în următoarele categorii : cu un singur foc, cu repetiție, semiautomate sau automate, cele automate fiind considerate o categorie distinctă a armelor cu țevi ghintuite. Cel mai des întâlnit mecanism este cel bolt-action care presupune acționarea unei pârghii de armare pentru a extrage tubul cartuș din camera de explozie în urma focului și pentru a introduce un nou cartuș din încărcătorul armei în camera de explozie făcând astfel arma pregătită pentru a executa o nouă tragere, puștile bolt-action fac parte din categoria puștilor ghintuite cu repetiție.

Pușcă cu țeavă ghintuită USMC M40A5 tip bolt-action

4.2.2. Puști cu țeavă lisă

Pușca cu țeavă lisă reprezintă o armă cu țeavă lungă fiind folosită pentru a efectua trageri de la nivelul umărului. Majoritatea modelelor de arme de foc încă de la începutul producției lor erau prevăzute cu o țeavă lisă.

Aceste arme au fost și sunt folosite și în ziua de azi pentru vânătoare dar și în teatrele de război sau misiuni ale structurilor speciale din cadrul departamentelor de poliție la nivel global datorită muniției pe care o folosesc care este compusă dintr-un cartuș care conține multiple alice sau poșe, poșele fiind alice cu diametrul mai mare de 5mm., care în momentul tragerii se dispersează într-o formă conică astfel fiind mai facilă lovirea țintei vizate, de asemenea puștile cu țeavă lise folosesc și proiectile unice.

Precizia acestor arme este mult limitată datorită construcției țevii, deoarece o țeavă lisă nu poate oferi aceeași stabilitate proiectilului în zbor precum o armă cu țeavă ghintuită. Datorită acestui fapt au o bătaie a focului de pană la 50-70m. în cazul utilizării alicelor si a poșelor și o distanță maximă de tragere de 100-150m. în cazul utilizării proiectilelor unice de tip Brenneke și a celor subcalibrate.

Din punct de vedere al mecanismului de funcționare în rândul armelor cu țeavă lisă putem întâlni toate tipurile de sisteme de dare al focului, cele mai răspândite modele fiind cele cu un singur foc pe care îl regăsim la puștile cu țevi multiple, urmat mai apoi de modelul cu repetiție de tip pump-action.

Puștile cu țevi multiple au de obicei două țevi fie suprapuse sau juxtapuse, iar în rândul armelor de vânătoare putem întâlni și arme care au trei țevi care se numesc Drilling sau cu patru țevi denumite Vierling, acestea sunt întâlnite cel mai des combinate cu una dintre țevi fiind ghintuită. Modul de încărcare și descărcare al acestor tip de arme se face prin acționarea mecanismului de închidere prin intermediul căruia se frânge arma iar dacă arma este dotată cu ejectoare, acestea vor azvârli automat afară tubul cartuș la frângerea armei iar la alte modele mai vechi tubul cartuș se extrage manual.

În cazul puștilor de tip pump-action, ulucul armei este acționat printr-o mișcare direcțională în spate și în față pentru a realiza încărcarea și descărcarea armei, astfel prin aceasta acțiune tubul cartuș este extras din camera cartușului și azvârlit afară iar un alt cartuș este introdus în cameră și astfel armează arma pentru a executa o noua tragere.

Puștile cu țeavă lisă cu mod de funcționare în regim automat sunt destinate uzului militar, acestea nu s-au bucurat de o răspândire prea mare datorită faptului ca sunt într-o etapă de dezvoltare continuă pentru a perfecționa aspectele ce țin de mărimea și greutatea acestor arme.

Pușcă Browning cu țevi lise suprapuse

Pușcă cu țeavă Benelli tip pump-action

Arme semi-automate și automate

4.3.1 Puști de asalt

Pușca de asalt reprezintă o armă cu țeavă ghintuită, cu sistemul de reîncărcare automat, cu o capacitate a încărcătorului de a ține de la 5 la 30 de cartușe sau mai multe și care poate executa focul în regim semiautomat sau automat datorită autodeclanșatorului care poate fi ajustat cu ajutorul unei pârghii de reglare a focului.

Acest tip de armă este folosită cel mai mult de către cadrele militare și de către forțele de păstrarea ordinii publice deoarece au o dimensiune și greutate relativ mică cu o capacitate de a

avea o cadență a focului relativ mare. Odată cu apariția puștilor de asalt, puștile ghintuite cu repetiție au fost înlocuite în cadrul teatrelor de război

Primele modele experimentale de acest tip de armă au apărut spre finalul Primul Război Mondial, dar prima armă de acest tip care a și fost folosită în teatrele de război a fost pușca Sturngewehr model 1944, a cărei denumire se traduce ”pușcă de asalt”. Această armă a fost dezvoltată în perioada celui de Al Doilea Război Mondial de către Germania, producția ei în masă începând în anul 1944 iar spre finalul războiului și blocul sovietic a început procesul de cercetare și producție a unei asemenea arme și astfel a luat naștere arma cu cea mai mare notorietate, Avtomat Kalashnikova 47 sau prescurtat AK 47 care a împrumutat anumite concepte ale mecanismului de funcționare de la arma dezvoltată de către nemți.

Doua tipuri de puști de asalt se pot observa în cadrul pagini nr.8 din prezenta lucrare.

4.3.2. Pistoale Mitralieră

Pistolul mitralieră este o armă de dimensiune medie, prevăzută cu o țeavă ghintuită care se poate utiliza atât de la nivelul umărului cât și de la nivelul șoldului cu o capacitate de a executa focul în regim automat sau semiautomat.

Ca și mecanism de funcționare este identic cu cel al puști de asalt fiind bazat pe reculul armei sau pe forța gazelor care se produc în momentul tragerii pentru a realiza ciclul de încărcare și azvârlire a unui cartuș. Diferențele dintre pistolul mitralieră și pușca de asalt constau în faptul că prima categorie de arme este mult mai compactă și folosește un calibru de pistol care dezvoltă o energie cinetică mai mică.

Pistol mitralieră Heckler & Koch MP5 cu pat rabatabil

Secțiunea 5. Urmele formate prin împușcare

5.1. Urmele principale

5.1.1. Urmele create de interiorul țevii armei pe proiectile

În urma acționării mecanicismului de dare al focului se produce împușcarea, în primă fază a procesului se aprinde încărcătura capsei în urma impactului mecanic produs de cuiul percutor iar apoi urmând aprinderea pulberii de azvârlire care va rezulta în producerea unei cantități de gaze de mare presiune și temperatură ridicată care va propulsa proiectilul pe canalul țevii spre exterior.

Datorită acestor temperaturi care variază între 2000 °C și 3000 °C și a presiunii care poate atinge valori cuprinse între 1000 kg/cm² și 3600 kg/cm² țeava armelor de foc suferă modificări în urma trecerii repetate a proiectilelor astfel aceasta se erodează iar ulterior intervine metalizarea canalului țevii care constă în depunerea fragmentelor desprinse de pe cămașa proiectilului, care în timp se sudează pe canalul țevii.

Atunci când un proiectil este angajat în trecerea prin canalul unei țevi ghintuite, proiectilul care are de regulă un diametru puțin mai mare decât cel al canalului, va prelua pe suprafața sa relieful plinurilor care vor crea șanțuri în cămașa de cupru a proiectilului. Aceste urme dinamice sunt vizibile pe proiectil sub forma unor dungi paralele de diferite grosimi, lungimi si adâncimi în funcție de modelul de armă folosit, în cercetarea criminalistică respectivele urme se numesc striații care în cele mai multe cazuri sunt vizibile ochiului liber iar în alte cazuri numai cu microscopul.

Urma creată pe suprafața proiectilului nu va fi niciodată dreaptă cu axa acestuia ci va fi fie înclinată spre dreapta sau stânga iar acest aspect va ajuta la identificarea sensului de rotație al ghinturilor iar lățimea acestora poate varia în funcție de cât de uzat este canalul țevii, putând fii imprimată lățimea reală în cazul în care cu respectiva armă nu s-a efectuat un număr mare de focuri

Numărul urmelor provocate de ghinturi, sensul și lățimea ajută nu doar la stabilirea modelului de armă de armă care s-a folosit la tragere dar pot determina chiar în mod individual arma de foc utilizată, dacă sunt corelate cu calibrul si tipul de muniție deoarece aceste caracteristici variază de la un fabricant de arme la altul, caracteristici ce constituie trăsături comune al armelor de același model dar tot odată constituie și caracteristici individuale.

5.1.2. Urmele lăsate de arma de foc pe tubul cartuș

După cum se știe fenomenul tragerii apare în urma unor operațiuni mecanice care presupun contactul fizic dintre tubul cartuș și componentele interne ale armei care se folosește.

Aceste operațiuni pot fie ordonate in mod cronologic și se realizează în următoarea ordine:

Introducerea cartușului în încărcător.

Preluarea cartușului din încărcător și inserarea acestuia în camera de explozie.

Lovirea capsei de inițiere.

Executarea focului.

Extragerea și azvârlirea tubului cartuș.

După realizarea operațiunilor enumerate vor lua naștere urmele de pe suprafața tubului cartuș, urme care reprezintă obiectul examinărilor balistice de laborator și vor contribui la stabilirea armei folosite.

Urmele apărute pe tubul cartuș ca urmare al procesului tragerii pot fi împărțite în următoarele categorii :

Urme generate de procesul de încărcare al armei.

Urme generate în momentul in care are loc tragerea.

Urme generate după momentul tragerii.

În categoria urmelor generate de operațiunea de încărcare vom regăsi următoarele tipuri de urme :

Urmele de frecare cu închizătorul apar pe suprafața tubului cartuș sub formă longitudinală create de partea inferioară a închizătorului, aceste urme nu vor fi prezente atunci când cartușul este inserat manual în armă și apoi este culisat închizătorul și nici în cazul în care încărcătorul este introdus în armă iar închizătorul este culisat în spate.

Extractorul armei va imprima urme pe tubul cartuș chiar și înaintea efectuării unei trageri, gheara extractoare este o componentă care se aseamănă cu un cârlig care are rolul de a extrage tubul cartuș din camera de explozie după efectuarea focului. Extractorul armei fie poate lovi rozeta tubului sau poate să treacă peste rozetă ca mai apoi să se fixeze în fața rozetei.

Această categorie de urme nu folosesc întotdeauna a determinarea armei care s-a folosit la executarea tragerii dar sunt utile la a determina dacă cu un cartuș s-a executat foc sau doar a fost încărcat și apoi extras.

În rândul urmelor generate în momentul tragerii putem identifica următoarele tipuri de urme.

Urmele create de cuiul percutor sunt primele urme care se materializează în această etapă, astfel cuiul percutor va lovi metalul capsei de inițiere în cazul cartușelor cu percuție centrală sau rama rozetei în cazul cartușelor cu percuție pe ramă. Cuiul percutor lovește capsa care detonează în urma acestei acțiuni mecanice și formează o adâncitură în materialul acestuia imprimând forma acestuia împreună cu caracteristicile sale individuale precum dimensiunea, defecte de fabricație sau urmele de uzură apărute de-a lungul timpului.

Poziția urmei și forma acesteia ajută la o identificare mai precisă a tipului de armă utilizat la efectuarea tragerii.

În imaginea de mai jos putem observa diferite tipuri de urme lăsate de cuiul percutor.

În cadrul acestei categorii de urme se încadrează și urmele de frecare produse de marginea orificiului cuiului extractor și a închizătorului care se produc în momentul tragerii și datorită exploziei tubul cartuș este împins în spate preluând pe suprafața sa caracteristicile acestor componente.

Urmele generate ulterior tragerii cuprind patru tipuri de urme care reprezintă o deosebită importanță în procesul de determinare al armei care s-a utilizat la efectuarea tragerii, aceste urme sunt : urma creată de gheara de extracție, urma ejectorului, a ferestrei și a camerei de explozie.

În rândurile ce urmează voi prezenta caracteristicile acestor urme în ordinea în care au fost enumerate.

După ce este efectuat focul și proiectilul părăsește țeava armei, extractorul va trage în spate tubul cartuș utilizând forța generată de gaze din camera de explozie, astfel acesta va fi tras de gheara extractoare până în punctul în care tubul este azvârlit afară. Prezența acestei categorii de urme este mai probabil de a se produce în rândul armelor a căror închizător se blochează în comparație cu armele care funcționează pe baza presiunii create de gaze cum sunt armele semiautomate și automate.

În imaginea de jos putem observa urme specifice create de gheara de extragere.

Urmele ejectorului i-au naștere după ce cursa închizătorului ajunge la final iar rozeta tubului cartuș este lovit de ejector,acțiune care determină aruncarea afară a tubului cartuș. Atunci când sunt folosite arme a căror încărcare se face manual cum sunt cele cu repetiție, urma ejectorului nu va fi atât de evidentă deoarece forța cu care tubul se lovește de ejector este considerabil mai mică.

Aceste urme pot fi regăsite pe suprafața rozetei sub diferite forme sau dimensiuni, redând profilul diferitelor ejectoarelor întâlnite în rândul armelor de foc, tot odată aceste urme pot fi fie statice sau dinamice, prin intermediul celor statice se poate afla dacă un cartuș a fost tras sau doar încărcat si extras mai apoi fără să se efectueze o tragere.

Urmele camerei de explozie se regăsesc cel mai des în rândul armelor semiautomate și se produc în momentul în care tubul este extras din camera de explozie, aceste urme pot fi prezente chiar și atunci când cartușul nu este tras ci doar încărcat iar mai apoi extras. Cele mai multe urme din această categorie se produc doar după ce s-a efectuat tragerea datorită faptului că în acel moment tubul cartuș se dilată datorită presiunii ridicare care se formează și se lipește de pereții camerei de explozie care imprimă în momentul extracției pe pereții tubului neregularitățile acesteia.

Urmele ferestrei de evacuare apar în timpul azvârlirii tubului cartuș iar în acest proces e posibil să lovească diferite părți ale marginii ferestrei de evacuare dar exista și arme care în mod regulat creează aceste urme prin procesul de azvârlire al tubului.

În imaginea de mai jos putem observa câteva exemple de urme lăsate de ejector.

În imaginea de mai jos putem observa urme lăsate de fereastra de evacuare:

Secțiunea 6. Urmele create de proiectile pe corpul uman și alte ținte

6.1. Urmele Principale

Odată ce proiectilul părăsește țeava armei acesta se angajeză într-un zbor pe parcursul căruia acumulează o energie cinetică care va fi redată prin imprimarea unor urme pe suprața materialelor cu care va intra în contact. Urmele care pot apărea după ce proiectilul și-a atins ținta pot fi de lovire, fără ca ținta sa fie penetrată, de penetrare, când proiectilul va râmâne în corpul țintei, de traversare, când proiectilul perforeză ținta și urme de ricoșeu când suntem în prezența unui ungi de incidență.

Dimensiunea și forma acestor urme va depinde de energia cinetică pe care glonțul o are la momentul atingerii țintei, astfel atunci când energia cinetică este ridicată este ridicată urma lăsată de proiectil va reda cu o mai mare exactitate diametrul proiectilului iar atunci când energia cinetică este mai scăzută urma imprimată va fi mai mare în dimensiune și neregulată în formă, distrugând materialul țintei.

Atunci când proiectilul perforeză materialul ținteo traverseză prin acesta se vor crea trei categorii de urme principale :

Orificiul de intrare.

Orificiul de ieșire.

Canalul de împușcare dintre cele două orificii.

6.1.1. Orificiul de intrare

Corpul uman este compus anatomic din țeseturi cu o densitate și rezistență diferită, astfel se poate face o diferență între urmele făcute pe țesutul osos și urmele lăsate pe țesutul moale.

Atunci cănd proiectilul traversează prin corpul uman și întălnește țesut osos pe care îl perforează, urma pe care o va lăsa în acest tip de țesut va reda diametrul proiectilului aproximativ egal cu mărimea sa reală, iar în cazul țesăturilor moi orificiul de intrare poate să fie mai mare sau chiar mai mic decât diametrul proiectilului datorită faptului că țesutul după împușcare se contractă.

În urma perforării pielii de către proiectil se forma o zonă inelară de culoare închisă care are denumirea de inel de frecare

În ipoteza în care proiectilul perforeză țesutul perpendicular inelul de frecare va avea o formă rotundă iar în cazul în care proiectilul atinge ținta sub un anumit unghi acesta va avea o formă ovală. Dacă tragerea a fost făcută de la o distanță mică sau chiar cu țeava în contact cu corpul uman orificiile de intrare vor prezenta o formă neregulată stelată sau în cruce.

Tragerile efectuate perpendicular în corp nu presupun mereu existența unui orificiu de intrare rotund datorită faptului că corpul uman nu este plat ci are relief sub formă de curbe și adâncituri, astfel dacă se trage intr-o zonă curbată s-ar putea să întâlnim un orificiu de intrare oval. Din această cauză orificiul de intrare nu va constitui o modalitate exactă de identificare a unghiului de tragere.

Urmele născute în urma unei trageri de la distanță mică sau nulă crează un orificiu de intrare mai mare decât diametrul proiectilului având formă stelată, crăpând pielea, datorită presiunii gazelor care urmează proiectilul și care se vor dilata sub piele.

Diametrul și forma orificiului de intrare depinde de calibrul folosit, forma și viteza proiectilului, precum și unghiul și zona din corp care a fost penetrată.

Caracteristicile principale care diferențiază orificiul de intrare față de orificiul de ieșire este lipsa de țesut și forma sa ovală sau rotundă.

Orificiul de intrare creat în sticlă este caracterizat de o dizlocare conică a sticlei, vârful conului reprezentând orificiul de intrare.

La momentul impactului cu sticla o parte din energia cinetică a proiectilului va fi absorbit de sticlă și va cauza crăparea acesteia sub formă de fisuri radiale și concentrice. Dimensiunile și consistența acestor fisuri pot fi un indicator bun de determinare al forței de lovire al proiectilului, astfel în ipoteza în care un geam este lovit de un proiectil cu viteză mare fisurile radiale vor fi mai mici în lungime și mai dese decât în situația în care impactul ar fi realizat de un proiectil cu viteză mai mică care va produce fisuri mai lungi cu o densitate mai scăzută.

Un alt factor care determină forma orificiului de intrare este unghiul de tragere, așa dar atunci cănd se va efectu a o tragere perpendiculară vom avea o formă rotundă a orificiului iar fisurile vor fi răspândite în mod egal pe suprafața sticlei. Când se va efectua o tragere dintr-un anumit unghi vom avea o formă ovală iar fisurile vor fi mai predominante în sensul traiectoriei proiectilului.

Orificiul de intrare în tablele de metal au de regulă formă circulară și prezintă aproximativ diametrul real al proiectilului în funcție de viteza și compoziția proiectilului, astfel un proiectil cămășuit cu o viteză mică va crea un orificiu mai mic iar unul cu viteză mai ridicată va crea un orificiu puțin mai mare. Pe de altă parte un proiectil din plumb sau cu vârf de plumb va crea un orificiu mult mai mare decât dimensiunea sa reală deoarece acesta se va deteriora la impact.

Orificiul creat în lemn uscat va fi neted și ca dimensiune mai mare decât diametrul proiectilului și se va putea de asemenea observa prezența inelului de ștergere.

6.1.2 Orificiul de ieșire

Orificiul de ieșire creat de proiectil este prezent pe suprafața țintei în situația în care proiectilul are suficientă energie cinetică ca să perforeze și să traverseze materialul țintei. În cazul în care proiectilul își pierde din energia cinetică datorită distanței mari de la care s-a efectuat tragerea sau a întâlnit alte obiecte în traictoria sa, proiectilul se va înfunda în materialul țintei fără să creeze un orificiu de ieșire.

Orificiul de ieșire format în corpul uman are anumite caracteristici generale și anume dimensiunea mărită față de orificiul de intrare, forma neregulată și totodată nu vom avea o pierdere de țesut precum în cazul orificiului de ieșire.

Aceste caracteristici sunt datorate de deplasarea proiectilului prin țesut care are o densitate mai mare decât aerul. Prin mișcarea de traversare al țesutului proiectilul își pierde o mare parte a energiei cinetice și în momentul în care iese din corp acesta va rupe și crăpa pielea. Astfel orificiul de ieșire va avea diferite forme precum : stelat, conic, semi cerc, despicate sau ovale.

În timpul deplasării prin țesut proiectilele pot întâlni oase sau să traverseze țesuturi cu o densitate mai mare care determină rostogolirea proiectilului, fapt ce va crea un orificiu mai mare și neregulat deoarece proiectilul părăsește coprul cu partea laterală.

Orificiile mai mari și neregulate pot apărea și în cazul în care proiectilul se deformeză sau se fragmentează în mișcarea lor prin corp, aceste proiectile vor orificii ample și neregulate. Un aspect specific proiectilelor care se fragmentează este prezența multiplelor orificii de ieșire create de fragmentele de proiectil ce se deprind în timp ce traversează corpul.

Dimensiunea și forma plăgilor de ieșire este influențată pe lângă caracteristicile muniției folosite și de către zona prin care proiectilul ca ieși, așa dar în cazul orificiilor de ieșire la nivelul capului se poate întâlni o formă stelată care se aseamănă cu orificiul de intrare cu

țeava în contact, iar în cazul zonelor cu țesut moale urmele vor fi mai mici sub formă de fantă.

Dacă proiectilul și-a pierdut mare parte din energie și nu mai poate frânge pielea în mișcarea de ieșire, se poate observa fie o crăpătură a pielii fără a fi crăpată complet, fie o umflătură a pielii spre traictoria proiectilului pe suprafața căruia se pot observa fisuri ce se aseamănă unor zgârieturi.

Orificiul de ieșire format în sticlă este de regulă mai mare decăt cel intrare și este caracterizat de o spargere conică, împingând materialul sticlos spre exterior, baza conului reprezentând orificiul de ieșire. Această dislocare conică de material se poate întâlni și în rândul altor materiale fragile precum osul cranian.

Orificiul de ieșire în cazul materialului lemnos uscat este caracterizat de forme neregulate cu dislocarea materialului a cărui dimensiune depășește cu mult diametrul proiectilului.

În tablele metalice orificiul de ieșire se caracterizează prin faptul că proiectilul împinge materialul metalic spre exterior urmând traictoria proiectilului creând o formă conică cu marginile rupte.

Diferențele între dimensiunea și forma orificiilor de ieșire este influențată de viteza proiectilului, astfel în cazul unui proiectil care are o viteză mare, va forma un orificiu cu marginile rupte în formă stelată sau poligonală, iar în cazul unui proiectil cu viteză mai mică rupturile in marginea împinsă spre exterior vor fi mult mai mici și nu se va putea observa o ruptură stelată.

6.1.3. Canalul de împușcare

După intrarea proiectilului în țintă și după ce acesta părăsește corpul țintei sau se înfundă în acesta, în urma proiectilului se va forma un canal care redă traiectoria acestuia prin corpul țintei. Canalul poate avea forme și dimensiuni variate în funcție de ținta pe care o lovește și penetrează.

Canalul plăgii împușcate în corpul uman se poate forma într-un mod direct atunci când proiectilul nu își modifică direcția în timp ce trece prin corp formând un canal relativ liniar. Mai putem întâlni un canal deviat care se formează datorită faptului că proiectilele nu își pot păstra stabilitatea pe care o au în zbor când traversează țesuturi mai dense decât aerul. Așa dar când proiectilul va intra în contact cu țesuturi mai dure precum țesutul muscular sau cel osos, acesta își poate schimba traiectoria și astfel vom fi în prezența unui canal deviat. Se mai pot întâlni canale ramificate în cazul proiectilelor care se fragmentează astfel fiecare fragment va produce un canal distinct.

Dimensiunea canalului este influențat de către calibrul proiectilului, a vitezei, a energiei cinetice pe care proiectilul o dezvoltă, de distanța de la care se efectuează tragerea și de consistența țesutului pe care îl traversează.

Proiectilul care traversează corpul uman transferă o parte sau chiar toată energia sa cinetică țesutului care înconjoară proiectilul.

Acest transfer de energie va produce o dilatare a țesutului cu care intră în contact dând naștere unei cavități temporare a cărei dimensiune este mai mare decât dimensiunea proiectilului. Canalul temporar fiind prezent în corp pentru un timp extrem de scurt, circa 5-10 milisecunde, datorită faptului că țesuturile pe care le dilată au un specific elastic astfel acesta își va reveni la forma inițială.

Mărimea cavității temporare este influențat de către greutatea, viteza proiectilului și de elasticitatea țesutului traversat.

Atunci când tragerea s-a efectuat cu un calibru mic precum cel de 9×19 mm. Care dezvoltă o energie cinetică și viteză redusă va forma o cavitate temporară mai mică și nu va produce o deteriorare a țesutului foarte puternică, decât atunci când s-ar utiliza un cartuș de calibru mai mare precum cele de pușcă care traversează corpul la o viteză mult mai mare și dezvoltă o energie cinetică ridicată. Această energie cinetică ridicată va crea o cavitate temporară foarte mare a cărei dimensiune poate să fie pană la 11-12 ori mai mare decât dimensiunea proiectilului. În aceste situații de multe ori se poate întâmpla ca țesutul afectat sa fie împins afară din organism prin orificiul de intrare.

Cartușele de calibru mare ce dezvoltă o energie cinetică ridicată pot crea leziuni severe prin apariția acestei cavități temporare foarte mari și prin intermediul presiunii hidromatice va rezulta în ruperea țesutului dilatat, spargerea vaselor de sânge, lezarea organelor care se află pe traiectoria proiectilului chiar daca nu au fost lovite de acesta.

În următoarele imagini se poate observa cavitatea temporară și permanentă formată în urma tragerilor efectuate cu calibrul 9×19 mm. și 7.62 mm.

După ce această cavitate temporară dispare prin revenirea țesutului la forma inițială va rămâne prezentă cavitatea permanentă care se formează prin sfâșierea țesutului pe care proiectilul îl întâlnește în traiectoria sa, dimensiunea acestei cavități este și ea mai mare decât diametrul proiectilului.

Dimensiunile celor două canale nu este determinată doar de caracteristicile proiectilului, un rol important în formarea acestor canale îl are și tipul de țesut care este traversat de proiectil care poate avea densitate și elasticitate diferită. Comparând țesutul muscular și țesutul hepatic, din punct de vedere al densității acestea sunt foarte apropiate și vor prelua în aceeași măsură energia cinetică transferată de proiectil. Țesutul muscular are o structură mai elastică și o rezistență intermoleculară mai mare iar țesutul hepatic este mai puțin elastic și o rezistență intermoleculară mai scăzută.

Cavitățile produse în țesutul muscular vor diferi față de cel produs în țesutul hepatic chiar dacă se va forma o cavitate temporară în țesutul muscular datorită elasticității sale și a coeziunii mai ridicate acesta se va întoarce la forma sa anterioară lăsând doar prezența cavității permanente. Dar în țesutul hepatic se va reda o leziune de mărimea canalului temporar sau chiar se poate să se producă explozia acestuia datorită coeziunii scăzute a acestuia.

Canalul de împușcare în sticlă se va regăsi sub formă conică, datorită dislocării de material spre direcția de tragere astfel vârful conului va reprezenta începutul canalului iar baza conului punctul de terminație al canalului urmat de orificiul de ieșire.

În cazul materialului lemnos canalul va fi de regulă uniform cu dislocări și rupturi ale nervurilor lemnoase.

Iar în cazul tablelor metalice canalul va fi uniform pe toată lungimea sa, în funcție de grosimea materialului pe interiorul canalului se vor putea observa striațiile formate pe cămașa proiectilului de către ghinturile armei.

6.1.4. Urmele de ricoșeu

Ricoșeul semnifică acțiunea de azvârlire a unui proiectil după ce intră în contact cu suprafața unui obiect fără să îl penetreze datorită unghiului mic de incidență.

Urmele de ricoșeu au un rol important în cercetarea criminalistică deoarece contribuie la determinarea locului din care s-a efectuat tragerea și a modului în care s-au produs leziunile rezultate în urma tragerii.

Forma sub care putem regăsi urmele de ricoșeu pe suprafața diferitelor obiecte este de mică adâncitură longitudinală asemănătoare unui șanț cu o urmă de deviere spre stânga sau dreapta în funcție de mișcarea de rotație a proiectilului imprimată de ghinturi. Sunt situații în care apar excepții de la acest aspect în cazul în care proiectilul lovește suprafața unui obiect neregulat. Această mișcare laterală a proiectilului în funcție de sensul de rotație va putea fi mai mare atunci când intră în contact cu suprafețe care cedează și va fi mai mică când intră în contact cu obiecte mai dure.

Unghiul de ricoșeu este de asemenea influențat de duritatea materialelor cu care intră în contact astfel, atunci când proiectilul intră în contact cu o suprafață mai moale, maleabilă, este posibilă fisurarea acestuia formând o urmă de adâncime mică care va da proiectilului un unghi de ricoșare mult mai mare decât în cazul în care proiectilul ar intra în contact cu o suprafață dură fără a fisura materialul.

Tot în rândul urmelor principale create de proiectul pe corpul țintei putem să includem inelul de abraziune și inelul de metalizare, acestea sunt urme de o importanță secundară dar își au locul în această primă categorie, deoarece se produc odată cu orificiul de intrare ajutând la identificarea mai ușoară a acestui orificiu.

În următoarele rânduri voi prezenta caracteristicile celor două tipuri de inele.

6.1.5. Inelul de abraziune

Majoritatea orificiilor de intrare în corpul uman au în jurul lor un inel brun-roșcat numit inel de abraziune, acest inel nu trebuie asemuit cu inelul de frecare produs de proiectil când intră în contact cu corpul țintei.

Inelul de abraziune se formează în momentul în care proiectilul penetrează pielea, deoarece în momentul în care proiectilul perforează corpul uman, acesta împinge pielea spre interior și datorită elasticității acesteia se va freca de corpul proiectilului.

Acest inel nu este prezent datorită mișcării de rotație și nici datorită temperaturii proiectilului.

Așa cum s-a prezentat în cadrul diferitelor experimente balistice, pielea nu are grosimea necesară ca un proiectil să efectueze o rotație completă în mișcarea sa de trecere prin stratul de piele pentru a produce această leziune.

Chiar dacă proiectilele în zbor pot să atingă cu temperaturi ce depășesc 100°C, acest inel nu este datorat arsurii provocate de contactul dintre piele și proiectil, deoarece un proiectil trece prin aer cu o viteză de sute de m/s în funcție de calibrul folosit iar perioada de timp cât sunt în contact cu pielea este foarte scurtă, de ordinul milisecundelor. Așa dar timpul de contact dintre piele și proiectil este extrem de scurt, insuficient pentru a se produce o arsură.

Dimensiunea și forma inelului de abraziune este influențat de calibrul, viteza proiectilului, zona din corp pe care o penetrează și de asemenea unghiul în care atinge ținta. Atunci când sunt folosite proiectile cu o viteză mare de mișcare și care sunt cămășuite complet sau parțial se poate sa nu apară acest inel. Zonele din corpul uman unde pielea este mai groasă, precum palmele sunt predispuse sa nu prezinte pe suprafața lor acest inel de abraziune.

6.1.6. Inelul de metalizare

Acesta se formează de către corpul proiectilului și face parte din componența inelului de abraziune pe marginea orificiului de intrare. Inelul de metalizare este format din particule metalice desprinse de pe corpul proiectilului și se întâlnește cel mai des când proiectilul traversează prin țesutul osos.

Putem întâlni acest inel atât în componența orificiului de intrare cât și în alte obiecte sau țesuturi pe care proiectilele le traversează pe traiectoria lor.

6.2. Urmele secundare

6.2.1. Rupturile

Sunt urme care se produc când se efectuează trageri de la distanțe foarte mici sau chiar în contact, asupra țesutului care acoperă oase precum craniul sau omoplatul, iar datorită presiunii ridicate a gazelor se produc rupturi ale țesutului în formă stelată sau în cruce.

În momentul în care se efectuează tragerea la distanțe atât de mici presiunea care însoțește proiectilul va pătrunde prin orificiul de intrare și se va lovi de țesutul osos, provocând dilatarea gazelor sub piele, fenomen care va întinde pielea peste limitele sale de elasticitate și va provoca ruperea acesteia.

Dimensiunea acestor rupturi este influențată de cantitatea de gaze care este degajată, astfel o armă de calibru mai mare care va avea o încărcătură de pulbere mai mare va crea rupturi mai mari decât o armă ce folosește un calibru mai mic.

O caracteristică particulară a acestor urme este faptul ca marginile rupturilor vor fi orientate spre exterior. Acest lucru se întâmplă datorită faptului că gazele care pătrund prin orificiul de intrare se lovesc un țesut solid împingând înapoi, în sensul invers al traiectoriei pe care îl care proiectilul, așa dar marginile rupturilor vor fi orientate spre exterior. Putem observa acest fenomen atât în rândul articolelor textile care acoperă corpul uman cât și în rândul zonelor acoperite de un strat de piele subțire.

Această urmă este ușor de confundat cu orificiul de ieșire datorită dimensiunii sale mult mai mari decât în cazul unei trageri de la o distanță mai mare. Un bun indicator de delimitare de orificiul de ieșire este prezența urmelor de ardere formate de particulele de pulbere.

6.2.2. Arsurile

Aceste urme apar în jurul orificiului de intrare și sunt create de flacăra care urmează proiectilul la ieșirea din țeavă.

Apariția acestei urme este de regulă influențată de tipul de pulbere de azvârlire ce se află în cartuș, de distanța de la care s-a efectuat tragerea și tipul de țeavă pe care arma o are. De cele mai multe ori urmele de arsură apar atunci când tragerea s-a efectuat de la o distanță relativ scurtă și mai ales când se folosește în componența cartușelor, pulbere neagră.

Această pulbere neagră arde mai încet față de pulberea coloidală, astfel cantități de pulbere se vor aprinde în interiorul țevii, părăsind gura țevii la o distanță de aproximativ 10-20 cm. în funcție de cantitate încărcături de pulbere folosită.

Odată ajuns pe suprafața obiectelor în care se efectuează tragerea, această flacără va arde suprafața cu care intră în contact provocând aceste urme în jurul orificiului de intrare.

Putem avea arsuri și în cazul pulberii coloidale dar aceste arsuri nu vor fi provocate de flacăra generată de arderea pulberii ci de temperatura foarte mare ale gazelo degajate în timpul tragerii.

6.2.3. Afumările

Afumările sunt urme care apar în urma arderii pulberii de azvârlire care formează reziduuri care se vor depune pe suprafața obiectelor în imediata apropiere a traiectoriei pe care proiectilul o are.

Această urmă se formează în jurul orificiului de intrare și este influențat de tipul de pulbere folosită și de distanța de tragere.

Pulberile fără fum vor crea urme cu densitate mai mică și de culoare mai deschisă față de pulberea cu fum care va avea o culoare neagră și mult mai densă. Densitatea urmelor de afumare variază în funcție de distanța de la care se efectuează tragerea. Astfel atunci când se efectuează o tragere de la o distanță foarte mică sau chiar nulă s-ar putea sa nu avem aceste urme de afumare, deoarece aceasta cantitate de funingine va intra în orificiul de intrare împreună cu restul gazelor rezultate în urma tragerii. Din cauza aceasta s-ar putea ca pe obiectul care este primul penetrat de proiectil să nu apară această urmă ci doar pe obiectul care se afla în spatele său, fenomen care apare în cazul tragerilor asupra unui obiect stratificat cum ar fi rândurile de îmbrăcăminte de pe un om.

Particulele de fum pot să ricoșeze de pe suprafața obiectelor cu care intră în contact inițial, astfel acestea se depun pe obiectele din apropiere, chiar și pe mâna trăgătorului, acest aspect ajută la identificarea distanței de la care s-a efectuat tragerea.

6.2.4. Tatuajul

Tatuajul este o leziune formată de către particulele arse și semi arse de pulbere care se formează în jurul orificiului de intrare, acestea pot avea o formă ovală sau rotundă în funcție de unghiul de tragere.

Alți factori care influențează dimensiunea și densitatea tatuajului sunt distanța de tragere, tipul pulberii folosite și lungimea țevii armei. Particulele de pulbere pot fi azvârlite la o distanță de aproximativ 80 de cm.

Culoarea tatuajului este de regulă una brun-roșcată atunci când tragerea s-a efectuat asupra unei ținte vii, în caz contrar atunci când tragerea s-a efectuat asupra unui corp după ce moartea a intervenit culoarea tatuajului va fi gri sau galben.

6.2.5. Inelul de frecare

Această urmă apare pe marginea orificiului de intrare, uneori chiar și în interiorul canalului plăgii împușcate și este compus din substanțe care se regăsesc pe suprafața proiectilului, substanțe care pot proveni din țeava armei sau de pe suprafața obiectelor cu care

proiectilul intră în contact în timpul zborului. Inelul de frecare după cum indică denumirea lui se formează prin frecarea pereților proiectilului de suprafața marginii orificiului de intrare.

Atunci când proiectilul va perfora un alt obiect în traiectoria sa, inelul de frecare va fi prezent pe acest prim obiect iar obiectele ulterior penetrare nu vor prezenta acest inel.

6.3. Urmele create de imprimare a țevii armei

Uneori se poate întâmpla ca în cazurile în care se efectuează trageri cu țeava lipită de țesut pe suprafața acestuia în jurul orificiului de intrare se poate imprima conturul țevii armei cu care s-a efectuat tragerea.

În funcție de unghiul din care s-a efectuat tragerea conturul poată să fie imprimat în mod complet sau parțial.

Această categorie de urme se produce în zonele în care pielea acoperă țesuturi osoase prin mișcarea de recul pe care arma o are, la momentul în care acesta revine în poziția inițială lovește suprafața țesutul cu suficientă putere încât să imprime conturul țevii.

Dimensiunea conturului imprimat pe piele este de regulă mai mare decât dimensiunea gurii țevii în realitate dar poate să fie suficient de detaliată încât să ajute la identificarea modelului de armă care s-a folosit.

Această urmă mai este susceptibilă să apară și în alte zone decât cele în care pielea acoperă țesutul osos, precum în zona pieptului sau zona abdominală unde gazele care intră odată cu proiectilul dilată țesutul suficient de tare încât se va lovi de partea frontală a armei.

Secțiunea 7. Cercetarea locului faptei în cauze în care s-au folosit arme de foc și interpretarea urmelor rezultate

Regulile care guvernează cercetarea locului faptei își vor găsi aplicabilitate și în cazul în care locul faptei prezintă urme ale utilizării unei arme de foc, pe lângă aceste reguli generale se aplică și anumite reguli particulare care presupun o atenție sporită.

Ridicarea urmelor găsite de echipa criminalistică se face în următorul mod:

● Articolele vestimentare găsite asupra victimei care prezintă urme ale tragerii vor fi prelevate și depozitate în ambalaje de hârtie, în cazul în care există articole de îmbrăcăminte umede acestea se transportă în ambalaje de plastic pentru ca ulterior să fie uscate și mai apoi ambalate în hârtie.

● În cazul în care sunt și alte obiecte care au fost penetrate de proiectile, acestea se fotografiază metric, se marchează și se face o descriere care să cuprindă cât mai multe

detalii cu privire la locul în care au fost găsite, ca mai apoi să fie ridicate dacă acest fapt este posibil.

● La ridicarea tuburilor și a proiectilelor găsite la locul faptei se utilizează pensete de plastic sau de lemn și se ridică mereu prinzând rozeta tubului pentru a păstra intact urmele de particule de pulbere din interiorul tubului. Când acestea sunt ridicate se notează inscripțiile de pe rozeta tubului cartuș sau de pe suprafața tubului și de asemenea se notează locul în care au fost găsite.

● În situația în care proiectilele au penetrat obiecte și s-au înfundat în corpul acestora trebuie extrase, extracție ce presupune dislocarea părții de obiect în care s-au înfundat.

Interpretarea urmelor și a obiectelor găsite la locul faptei au o importanță deosebită în a facilita aflarea mai multor aspecte relevante în cercetarea balistică precum :

● determinarea tipului calibrului armei și muniției care s-a folosit la efectuarea tragerii.

● determinarea direcției și distanței de la care s-a efectuat tragerea.

● traiectoria proiectilului și unghiul de tragere.

● poziția în care se afla trăgătorul în momentul tragerii.

● poziția în care se afla victima în momentul tragerii, dacă victima a fost lovită prin devierea proiectilului.

● numărul de focuri executate și de câte ori a fost lovită victima.

Proiectilele ridicate de la fața locului pot să ofere multiple informații datorită caracteristicilor lor. Astfel dimensiunea, forma și greutatea proiectilelor, dacă sunt măsurate cu exactitate și sunt valorificate pot ajuta la determinarea calibrului, tipului, marca și modelul armei utilizate. Aceste date rezultate în urma unei comparații dintre urmele găsite efectiv și caracteristicile pe care le prezintă cu date balistice aflate în sistemele laboratoarelor de balistică.

Tuburile cartuș găsite la fața locului au de asemenea o importanță mare deoarece acestea poartă pe suprafața lor o mulțime de urme create de armă în sine dar și inscripții care facilitează determinarea tipului de armă care poate folosi respectiva muniție.

Tuburile cartuș găsite pot de altfel să ajute la identificarea tipului de armă folosit prin modul în care sunt azvârlite din armă. Acestea identificare se poate face doar după ce se stabilește poziția în care se află persona care a efectuat tragerea, după care se va lua în calcul poziția în s-au găsit tuburile.

De asemenea se poate constata și lipsa tuburilor de cartuș la locul faptei care poate însemna ca există două posibilități care au determinat acest fapt.

În prima ipoteză ar putea fi vorba despre faptul că s-a utilizat o armă care nu ejectează automat tuburile trase și au rămas în camera de explozie ale armei, precum în cazul revolverelor sau al armelor lise cu țevii suprapuse care nu ejectează cartușele decât daca arma este frântă.

În cea de a doua ipoteză poate fi vorba de faptul că persoana care a efectuat tragerea a strâns tuburile ejectate de armă.

Armele de foc eventual găsite la locul faptei înainte sa fie ridicate ca material probator, mai întâi vor fi examinate și se va consemna dacă acestea erau încărcate sau descărcate, asigurate sau dezasigurate, dacă prezintă urme care să indice folosirea ei, această examinare va fi făcută cu grijă prin purtarea de echipamente de protecție pentru a nu compromite eventualele urme papilare sau de ADN de pe suprafața acestora.

Secțiunea 8. Aspecte practice ale interpretării urmelor rezultate în urma tragerii

În cadrul acestei secțiuni voi prezenta aspectele și caracteristicile urmelor create pe tuburile cartuș și pe corpul țintei rezultate în urma efectuării unor trageri experimentale.

La efectuarea tragerilor am folosit cinci calibre diferite de pistol si anume : .22lr, 7,65×17 (.32ACP), 9×19 mm. , .38Special și .45ACP, obiectele în care au fost efectuate tragerile sunt : placă de rigips carton, placă de parchet laminat și placă de lemn de fag, tragerile au fost efectuate de la o distanță de 5 metrii.

8.1. Urmele imprimate pe tubul cartuș

8.1.1. Urmele generate în momentul tragerii și ulterior tragerii

Primele urme din această categorie pe care le voi prezenta sunt urmele create de cuiul percutor pe suprafața capsei de detonare care se produce prin lovirea de către cuiul percutor al capsei de detonare în momentul declanșării focului. Această acțiune mecanică va crea o urmă de adâncire în materialul capsei, urmă care va reda caracteristicile cuiului percutor care poate facilita determinarea tipului de armă care s-a folosit la executarea focului.

Ceea de a doua urmă care se produce în momentul tragerii sunt urmele închizătorului care se produc prin deplasarea în spate a tubului cartuș când proiectilul părăsește corpul tubului datorită presiunii generate de gaze, astfel rozeta tubului va lovi peretele închizătorului imprimând caracteristicile acestuia.

În imaginea de sus cu cifra 1 sunt notate urmele create de către cuiul percutor iar cu cifra 2 sunt notate urmele create de ejector.

În cazul calibrului .22lr se poate observa ca este un tub cartuș cu percuție pe ramă si nu cu percuție centrală precum restul calibrelor folosite.

Figura 1. .22lr Figura 2. 7,65x17mm. Figura 3. 9x19mm.

Figura 4 .45ACP Figura 5 .38Special

În cadrul imaginilor de mai sus putem observa urmele generate ulterior tragerii, acestea sunt numerotate în următoarea ordine, urmele numerotate cu cifra 3 reprezintă urma ghearei extractoare care are rolul de a extrage tubul cartuș din camera cartușului, urma numerotată cu cifra 4 reprezintă urmele create de camera cartușului pe suprafața tubului, urmele notate cu cifra 5 reprezintă urmele create de fereastra de evacuare, urme care se produc în momentul azvârlirii tubului din camera de explozie iar în acest proces tubul se lovește de marginea ferestrei de evacuare.

Putem observa in cadrul Figurii cu numărul 3 că pe suprafața tubului cartuș sa format o urmă a încărcătorului sub forma unei zgârieturii liniare notată cu cifra 6. De asemenea se poate observa un element de particularitate în cazul Figurii cu numărul 5 că pe suprafața acestor tuburi nu vom regăsi urmele menționate mai sus datorită faptului că acestea au fost trase cu un revolver, armă care nu produce urmele menționate.

8.2. Urmele formate de proiectil în suprafața țintelor

8.2.1. Urmele formate de proiectil în placă de rigips

Orificiul de intrare și ieșire .22lr Orificiul de intrare și ieșire 7,65×17 mm.

Orificiul de intrare și ieșire 9×19 mm . Orificiul de intrare și ieșire .38 Special

Orificiul de intrare și ieșire .45ACP

Placa de rigips utilizată are o grosime de 15 mm. și este compusă din ghips acoperit pe ambele părți de o planșă de carton, este un material des utilizat pentru construcții.

Tragerile asupra acestui material au avut următoarele rezultate, proiectilul de .22lr a format un orificiu de intrare cu diametrul de 5,8 mm. și un orificiu de ieșire de aproximativ 11 mm., proiectilul de 7,65×17 a format un orificiu de intrare cu diametrul de aproximativ 8 mm. și un orificiu de ieșire de aproximativ 15 mm., proiectilul de 9×19 mm. a format un orificiu de intrare de 9 mm. și un orificiu de ieșire de aproximativ 20 mm. , proiectilul de .38 Special a format un orificiu de intrare de 9 mm și un orificiu de aproximativ 20 mm. iar proiectilul de .45ACP a format un orificiu de intrare de aproximativ 11,5 mm. și un orificiu de ieșire de aproximativ 21 mm.

Rezultatele obținute aduc la concluzia că orificiul de intrare redă cu exactitate diametrele proiectilelor folosite si traiectoria lor și de asemenea se pot observa urmele de ștergere pe marginea orificiului de intrare. Orificiul de ieșire este mai mare decât diametrele proiectilelor în cazul tuturor proiectilelor.

8.2.2. Urmele formate de proiectil în placa de parchet laminat

În continuare voi prezenta urmele formate de către proiectile în placă de parchet laminat cu grosime de 8 mm.

Orificiu de intrare și de ieșire .22lr Orificiu de intrare și de ieșire 7,65×17 mm.

Orificiul de intrare și de ieșire 9×19 mm. Orificiul de intrare și de ieșire .38 Special

Orificiul de intrare și ieșire .45 ACP

Urmele create în placa de parchet laminat prezintă următoarele caracteristici, proiectilul de .22lr a format un orificiu de intrare cu diametrul de aproximativ 5,7 mm. și un orificiu de ieșire de aproximativ 13 mm., proiectilul de 7,65×17 mm. a format un orificiu de intrare de aproximativ 8 mm. și un orificiu de ieșire de aproximativ 15 mm., proiectilul de 9×19 mm. a format un orificiu de intrare de 9 mm. și un orificiu de ieșire de 17 mm., proiectilul de .38 Special a format un orificiu de intrare de 9,1 mm. și un orificiu de ieșire de 19 mm., iar proiectilul de .45ACP a format un orificiu de intrare de 11,5 mm. și un orificiu de ieșire de 20 mm.

Concluziile tragerii în acest obiect sunt identice cu tragerile efectuate în placa de rigips.

8.2.3. Urmele formate de proiectil în placa de lemn de fag

Ultimele urme formate pe care le voi prezenta sunt urmele pe care proiectilele le-au făcut în placă de lemn de fag cu grosimea de 17 mm.

Orificiu de intrare și ieșire .22lr Orificiu de intrare și de ieșire 7,65×17 mm.

Orificiu de intrare și de ieșire 9×19 mm. Orificiu de intrare și ieșire .38 Special

Orificiu de intrare și de ieșire .45 ACP

Urmele create în placa de fag au următoarele caracteristici, proiectilul de .22lr a creat un orificiu de intrare cu diametrul de 5,5 mm. și un orificiu de ieșire de aproximativ 5 mm., proiectilul de 7,65×17 mm. a creat un orificiu de intrare cuprins între 7 și 8 mm. și un orificiu de ieșire de 5 mm., proiectilul de 9×19 mm. a creat un orificiu de intrare de aproximativ 9 mm. și un orificiu de ieșire cuprins între 5 și 6 mm., proiectilul de .38 Special a creat un orificiu de intrare de 9 mm. și un orificiu de ieșire cuprins între 7-8 mm., iar proiectilul de .45 ACP a creat un orificiu de intrare de aproximativ 11 mm. și un orificiu de ieșire de 6 mm.

Rezultatul tragerii in acest obiect este reprezentat de faptul că orificiile de intrare redau aproximativ cu fidelitate diametrul real al proiectilelor, mai putem observa inelul de ștergere pe marginea orificiului de intrare. Orificiul de ieșire prezintă dislocări de material în cazul tuturor proiectilelor și datorită faptului că fragmentele de lemn și-au revenit spre poziția inițială, diametrul orificiului și al canalului vor fi mai mici decât diametrul real al proiectilului care le-a creat.

În imaginea de mai jos se pot observa armele cu care am efectuat tragerile descrise mai sus.

Secțiunea 9. Concluzii

Ajungând la finalul acestei lucrări se poate observa că domeniul Balistici Judiciare este unul vast care implică pe lângă cunoștințele criminalistice și cunoștințe în alte domenii precum chimia, fizica și biologia și toate acestea trebuie aplicate practic prin verificări, măsurători și probe experimentale, pentru a se ajunge la un rezultat concludent și pertinent care să fie folosit în determinarea rezultatului căutat prin aplicarea acestei științe.

Prin cercetarea și lecturarea cărților de specialitate scrise de autori români, existente la ora actuală am constatat că este nevoie de noi lucrări scrise pe acest domeniu, lucrări care să cuprindă o analiză mai detaliată a fenomenului tragerii, a fenomenelor produse anterior și ulterior tragerii, care să cuprindă o analiză a modului de funcționare al diferitelor arme existente, o analiză a urmelor produse atât în interiorul armei cât și a urmelor produse odată cu ieșirea proiectilului din țeava armei. Aceste noi lucrări ar trebui să fie redactate în concordanță cu evoluția tehnici criminaliste, cu evoluția și dezvoltarea armelor și munițiilor pentru a putea oferii informații cât mai exacte celor ce aplică această ramură a criminalistici în activitatea lor profesională cât și celor care sunt interesați de acest domeniu.

Bibliografie

Tratate și Cursuri

Sorin Alămoreanu, Elemente de Criminalistică, Ed. Alma Mater, Cluj Napoca 2000.

Sorin Alămoreanu, Criminalistică Note de Curs, Cluj Napoca 2016.

Lăcrimioara Bălan, Balistică Judiciară, Ed. Lumen, Iași 2014.

Ilie Botoș, Criminalistică, Ed. Risoprint, Cluj Napoca 2002.

Ilie Botoș, Cercetarea Criminalistică a Faptelor Comise cu Arme de Foc, Ed. Risoprint, Cluj Napoca 2002.

Vincent J.M. Di Maio, – Gunshot Wounds: Practical Aspects of Firearms, Ballistics, and Forensic Techniques, Second Edition, CRC Press, Boca Raton, Florida, 1999.

Vasile Măcelaru, Balistică Judiciară, Bucuresști 1972.

Cristian Neghină, Contribuții privind eficientizarea metodelor și tehnicilor din activitățile criminalistice, inclusiv prin utilizarea termomecanicii în balistică, Ed. Politehnică, Timișoara 2009.

Gheorghe Pășescu, Paul Chende, Urmele Armelor de Foc, Ed. Primus, Oradea 2015.

Emilian Stancu, Criminalistică – Suport de curs pentru învățământul la distanță, Ed. Pro Universitaria, București 2010.

Camil Suciu, Criminalistică, Ed. Didactică și Pedagogică, București 1972.

Site-uri Internet

https://www.popularmechanics.com/military/weapons/

https://modernfirearms.net/en/

https://www.britannica.com/technology/