“Corelații morfometrice între dimensiunea ventriculilor laterali și dominanța emisferelor” Coordonator științific Asistent Universitar Dr. Pănuș… [303272]
Universitatea de Medicină și Farmacie
“Carol Davila” București
Facultatea de Medicină
LUCRARE DE LICENȚĂ
“Corelații morfometrice între dimensiunea ventriculilor laterali și dominanța emisferelor”
Coordonator științific
Asistent Universitar Dr. Pănuș Victor
Absolvent: [anonimizat]
2017
1 INTRODUCERE 3
1.1 SCOPUL LUCRĂRII 5
PARTE GENERALĂ 7
2 Dezvoltarea telencefalului 8
3 [anonimizat] 16
3.1 Studiul creierului in secțiuni frontale 24
3.2 Studiul creierului în secțiuni transversale 28
4 Vascularizația emisferică 32
4.1 Arterele cerebrale 33
4.2 Venele cerebrale 36
5 [anonimizat] 39
6 Principii CT și IRM 41
6.1 Computer Tomografia (CT) Cranio-Cerebrală 41
6.2 Imagistica prin rezonanță magnetică (IRM) 46
PARTE SPECIALĂ 50
7 Materiale, metode și date de disecție 51
8 Articole din literatura de specialitate 63
9 Cazuri Imagistică 75
9.1 Cazuri CT 75
9.2 Cazuri IRM uri 90
10 Concluzii 100
Bibliografie 102
INTRODUCERE
Creierul uman continuă să intrige oamenii de știință moderni așa cum a intrigat și filozofii din antichitate. Hippocrates a interpretat creierul și funcțiile sale : “Oamenii ar trebui să știe”, a spus el, “[anonimizat], bucuria, râsul, [anonimizat]. Astfel, [anonimizat], [anonimizat]”. [anonimizat].
Starea de conștiență depinde de cortexul cerebral. [anonimizat], cuvântul vorbit stă la baza comunicării. [anonimizat], care sunt de obicei localizate într-o singură emisferă. Aceasta se numește emisfera dominantă și de obicei este emisfera stângă la persoanele dreptace. [anonimizat], ori această capacitate poate fi reprezentată în ambele emisfere. Astfel, inclinația de a utiliza preferențial o mână nu este un element indicator definitoriu pentru dominanța emisferei contralaterale. Fiecărei emisfere i-au fost asociate modalități diferite de gândire, : [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat]. Aceste generalizări sunt în mare parte speculative.
Sistemul ventricular cerebral conține doi ventriculi laterali care comunică cu ventriculul al treilea prin intermediul foraminei interventriculare. [anonimizat]. Înțelegerea anatomiei normale și anormale a [anonimizat].
Recunoscând necesitatea primordială de a cunoaște amănunțit anatomia unei regiuni anatomia unei regiuni înainte de a [anonimizat], dezvoltăm lucrarea de față de la aceasta premisă : [anonimizat].
În ultimii 20 [anonimizat]icală au cunoscut o dezvoltare foarte rapidă. La ora actuală cele mai importante metode utilizate pentru vizualizarea sistemului nervos central sunt : tomografia comuterizată, imagistica prin rezonanță magnetică și angiografia. Radiografia convențională este utilizată în principal pentru vizualizarea structurilor osoase. Sistemul ventricular poate fi studiat prin ultrasonografie, în special la copii. În ultimii ani, Tomografia Computerizată și Imagistica prin Rezonanță Magnetică au înlocuit metodele mai vechi de studio ale sistemului ventricular. Tomografia Computerizată este o metodă care utilizează raze X pentru diagnostic și care realizează imagini cu secțiuni transverse ale encefalului fără folosirea substanței de contrast.
În cadrul acestor considerente, alegerea temei s-a făcut pe de-o parte datorită complexității subiectului, unui interes viu asupra corelațiilor morfometrice între dimensiunea venticulului lateral și dominanța emisferică, precum și datorită pasiunii în studierea și cunoașterea creierului uman. Lucrarea are ca punct de plecare disecțiile anatomice clasice pe cadavru, de unde rezultă importanța studiului anatomic direct și apoi a celui imagistic.
Lucrarea de față se apleacă asupra studierii anatomiei emisferelor cerebrale, atât în cuvinte, cât mai ales prin imagini, știut fiind faptul că anatomia este o știință eminamente vizuală.
Partea generală a lucrării are drept scop cunoașterea dezvoltării embriologice a creierului și a sistemului ventricular, a anatomiei descriptive, precum și anatomia secțională. Partea specială a lucrării, prezintă anatomia în imagini obținute în urma investigației directe. Nu în ultimul rând am încercat, pe baza investigațiilor imagistice, să aducem un aport la o cunoaștere mai completă a variantelor anatomice și de morfometrie la nivelul emisferelor, cu importanță în practica medicală.
SCOPUL LUCRĂRII
Scopul de bază al acestui studiu constă în crearea unui model de studiu complementar studiului anatomic clasic, asociind metodele noi de investigație imagistică, model care să ofere posibilitatea inventarierii rapide a formațiunilor anatomice ale emisferei, recunoașterea aspectului normal urmărind variantele anatomice cu importanță în practica medicală și sesizarea modificărilor fiziologice sau patologice cu ajutorul imagisticii.
În concordanță cu tema aleasă , mi-am propus să urmăresc atât anatomic cât și imagistic configurația emisferelor cerebrale. Totodată, am măsurat numeroase dimensiuni nu numai pe suprafața emisferelor, dar și pe secțiuni, pentru evaluarea dimensiunilor sistemului ventricular.
Am încercat să evaluez compatibilitatea celor două metode, directă și imagistică, de evaluarea fidelă dimensiunilor emisferelor cerebrale. Scopul studiului este studiul ventriculilor laterali cerebrali, urmărind axele principale și identificarea principalelor structuri și regiuni cerebrale, cu o importanță clinică deosebită, raportate la ventriculii laterali.
Există o lipsă de date în literatura de specialitate și în practica radiologică privind dimensiunile ventriculilor cerebrali pentru populația albă română din cauza faptului că se folosesc valorile de referință ale altor populații și rase care au alte date epidemiologice, demografice și distribuție anatomică. Radiologii se confruntă frecvent cu problema deciziei dacă ventriculii sunt în limite normale sau sunt măriți pentru vârsta pacienților.
Scopul lucrării este reprezentat de :
Identificarea variațiunilor anatomice ale morfometriei emisferei, diametre, dimensiunea polului anterior, a polului posterior, greutate;
Stabilirea unei legături între dimensiunea ventriculului lateral și dominanța emisferică;
Evaluarea unui număr mare de examinări computer – tomografice si prin rezonanță magnetică, fără modificări patologice evidente (deci cu prezumția de normalitate);
Determinarea dimensiunilor ventriculilor laterali pe Tomografii Computerizate ale adulților români, fără modificări patologice;
Realizarea de imagini anatomice de bună calitate, realizate cu ajutorul mijloacelor digitale moderne, privind configurația externă și secțională a emisferelor cerebrale.
Analiza morfometrică a sistemului ventricular cerebral este importantă pentru evaluarea schimbărilor datorate vârstei, îmbătrânirii, patologiilor intrinseci și extrinseci. De asemenea, ajută neurochirurgii pentru localizarea și extracția formațiunilor care ocupă spațiul din jurul sistemului ventricular, precum craniofaringioame și glioame, cât și pentru neurochirurgia endoscopică. Studiul formei și dimensiunilor sistemului ventricular a devenit un subiect de interes pentru studiul unor boli neuropsihiatrice precum Schizofrenie și Alzheimer. Analiza morfometrică este utilă de asemenea pentru diagnosticul și clasificarea hidrocefaliei.
Definirea studiului
Studiul constă în :
-Disecții minuțioase ale unor creiere de adulti.
-Utilizarea tehnicilor fotografice digitale, în surprinderea diferitelor structuri cerebrale de interes.
-Utilizarea de imagini CT si IRM.
-Realizarea unui comentariu.
Lucrarea de față urmărește reliefarea importanței studierii normalului în cunoașterea medical, ca un pas premergător pentru abordarea sferei patologicului. Encefalul se pretează unor astfel de studii, secțiunile anatomice putându-se realiza la toate nivelurile și în toate planurile.
Plecând de la aceste deziderate, obiectivul principal pe care l-am urmărit în acest studiu este, pe de-o parte, inventarierea elementelor anatomice clasice care țin de anatomia descriptivă și topografică a sistemului ventricular, prin metode anatomice convenționale de disecție iar pe de altă parte descoperirea și recunoașterea acelorași formațiuni prin metode imagistice.
PARTE GENERALĂ
Dezvoltarea telencefalului
Structura creierului uman este extrem de complexă atât pe plan extern cât și pe plan intern.Prin urmare, o prezentare completă a dezvoltării acestuia, este dincolo de domeniul de aplicare a acestei lucrări de diplomă. Având în vedere că cele mai importante procese de dezvoltare ale creierului au loc în perioada fetală, doar câteva etape tipice ale perioadei embrionare corespunzătoare vor fi prezentate aici.
Segmentele cerebrale se maturează la anumite intervale (maturare heterocronă) si nu simultan.Sistemul nervos se dezvoltă din stratul germinativ extern al unui embrion, ectoderm. O placă dorsală numită neuroectoderm apare pe lungimea embrionului, până la a treia săptămână de dezvoltare și se îngroașă ducând la formarea plăcii neurale. Placa neurală devine șanțul neural cu marginile ridicate de fiecare parte, pe măsură ce dezvoltarea progresează. Marginile se pliază apoi și fuzionează de-a lungul liniei mediane, precum un fermoar. Acest proces creează un canal gol în interior numit tub neural după patru săptămâni. Se dezvoltă procesele laterale din care se vor forma mai târziu fibrele nervoase motorii, prin separarea tubului neural de ectodermul supraiacent, scufundându-se un pic mai adânc. Astfel, lumenul tubului devine un spațiu plin cu lichid, numit canalul central al maduvei spinării și ventriculii cerebrali. [11]
Fig.1 Dezvoltarea embriologica a sistemului nervos central pana la stadiul de tub neural (Modificat după Saladin; “Anatomy and physiology – The Unity of Form and function 3rd ed”; McGaw Hill, 2003, pag. 519)
Trunchiul cerebral reprezintă diviziunile cerebrale inferioare, care se unesc către măduva spinării. Prozencefal este diviziunea anterioară. Creierul anterior sau prozencefalul, constă din două porțiuni: diencefalul și telencefalul sau emisferele cerebrale. La creierul adult telencefalul formează cele două emisfere cerebrale. Între cele două emisfere este situat diencefalul. [15]
Fig. 2 Veziculele primare și secundare ale creierului uman ( Modificat după Saladin; “Anatomy and physiology – The Unity of Form and function 3rd ed”; McGaw Hill, 2003, pg.520)
Fig. 3 Secțiune sagitală prin creier la aproximativ 28 de zile de dezvoltare umană. Cele 3 vezicule ale encefalului reprezintă creierul anterior, mijlociu și posterior. ( Modificat după T. W. Sadler; “Langman’s Medical Embryology” Twelfth Edition; Lippincott Williams & Wilkinspg; pg. 289)
Fig. 4 Secțiune sagitală prin creier la aproximativ 32 de zile de dezvoltare umană. Cele 3 vezicule originale ale creierului s-au împărțit în telencefal, diencefal, mezencefal, metencefal si mielencefal. ( Modificat după T. W. Sadler; “Langman’s Medical Embryology” Twelfth Edition; Lippincott Williams & Wilkinspg; pg. 289)
Rombencefalul (creierul posterior) este alcătuit din mielencefal, vezicula cerebrală cu localizarea cea mai caudală și din metencefal, care se extinde de la flexura pontină până la istmul rombencefalic.
Fig. 5 Vedere laterală a veziculelor encefalului la un embrion de 8 saptamani. (Modificat după T. W. Sadler; “Langman’s Medical Embryology” Twelfth Edition; Lippincott Williams & Wilkinspg; pg. 298)
Vezicula cerebrală din care se formează bulbul rahidian este mielencefalul. Diferă de măduva spinării prin faptul că pereții săi laterali sunt deschiși., La fel ca și mielencefalul, metencefalul se caracterizează prin prezența plăcilor bazale și alare. [14]
Fig. 6 Vedere dorsală a podelei ventriculului 4 la un embrion de 6 săptămâni după îndepartarea plăcii acoperișului. ( Modificat după T. W. Sadler; “Langman’s Medical Embryology” Twelfth Edition; Lippincott Williams & Wilkinspg; pg. 298)
Se formează alte două componente : (a) cerebelul, un centru de coordonare pentru menținerea posturii și executarea mișcărilor; și (b) puntea, prin care au traiect fibrele nervoase care realizează legătura dintre măduva spinării pe de o parte și cortexul cerebral și cortexul cerebelos pe de altă parte. [14]
Fig. 7 Vedere dorsală a mezencefalului și rombencefalului la un embrion de 8 săptămâni. (Modificat după T. W. Sadler; “Langman’s Medical Embryology” Twelfth Edition; Lippincott Williams & Wilkinspg; pg. 300)
În mezencefal și rombencefal există bilateral plăci bazale și alare distincte, care corespund ariilor motorii și respectiv senzoriale. La nivelul prozencefalului, plăcile bazale involuează iar plăcile alare sunt bine dezvoltate. [14]
La nivelul superior al măduvei spinării este inițiată închiderea șanțului neural cu formarea tubului neural. Dezvoltarea encefalului începe cu o simplă expansiune a tubului neural în regiunea cefalică. O dată cu închiderea neuroporului cranial se formează veziculele optice. Principalele regiuni ale creierului anterior (prozencefalul), creierului mijlociu (mezencefalul) și creierului posterior (rombencefalul) încep să fie gradual identificate datorită curburilor tubului neural într-o direcție ventrală. Expansiunea tubului neural în regiunea cefalică duce la formarea celor două emisfere ale telencefalului, în timp ce din regiunea caudală a prozencefalului se dezvoltă diencefalul. Mezencefalul devine acoperit de emisferele cerebrale și rămâne relativ mic.Rombencefalul este zona de tranziție între encefal și măduva spinării. Puntea și cerebelul se formează din porțiunea cranială a rombencefalului, iar din partea caudală se formează bulbul rahidian. [4]
Expansiunea tubului neural în regiunea cefalică și formarea mai multor vezicule este determinată de continuarea dezvoltării. Vezicula rostrală este viitorul creier anterior, prozencefalul, veziculele caudale formează viitorul trunchi cerebral, trunchiul encefalic (albastru). La acest moment apar două curburi ale tubului neural: flexura cervicală și flexura cefalică. Deși trunchiul cerebral încă prezintă o structură uniformă în acest stadiu timpuriu, se pot identifica deja viitoarele segmente: bulbul rahidian (prelungirea măduvei spinării), puntea (protuberanța lui Varolius), cerebelul și mezencefalul (creierul mijlociu). Trunchiul cerebral precede prozencefalul, din punct de vedere al dezvoltării. Telencefalul încă este o veziculă cu pereți subțiri, în cursul celei de-a doua luni de dezvoltare umană, în timp ce neuronii s-au diferențiat deja la nivelul trunchiului cerebral (emergența nervilor cranieni). Cupa optică este formată din vezicula optică ce se dezvoltă din diencefal. Anterior de aceasta se găsește vezicula telencefalică (telencefal); inițial în forma sa primordială, este unică, dar la scurt timp se mărește bilateral formând cele două emisfere cerebrale.
Prozencefalul crește în dimensiuni în cursul celei de-a treia luni. Diencefalul si telencefalul și sunt separate de șanțul telo-diencefalic.
Emisferele cerebrale încep să depășească în volum celelalte elemente cerebrale în cursul lunii a patra. Telencefalul, a cărui dezvoltare inițială a fost devansată de toate celelalte diviziuni ale creierului, prezintă acum cea mai mare rată de creștere. Creșterea centrului suprafeței laterale a fiecărei emisfere rămâne în urmă și ulterior devine acoperit de alte elemente. Aceasta este insula. Insula se găsește încă liberă, în cursul lunii a șasea,. Pe suprafețele netede ale emisferelor cerebrale apar primele circumvoluțiuni și șanțuri. Pereții inițial subțiri ai tubului neural și veziculele cerebrale se ingroașă în evoluție. Aceștia conțin neuronii și tracturile nervoase care compun substanța cerebrală propriu-zisă.
Prin peretele anterior al telencefalului unic, fibrele nervoase trec dintr-o emisferă în cealaltă. Sistemele comisurale, care conectează cele două emisfere, se dezvoltă în acest segment de perete îngroșat numit lama comisurală. Corpul calos este cel mai mare sistem comisural. Emisferele cresc în principal în direcție caudală; în paralel cu creșterea lor în volum, se dezvoltă și corpul calos care se extinde în direcție caudală și în final acoperă diencefalul. [15]
La nivelul veziculei telencefalice (emisferice), la embrion, sunt vizibile cele patru subdiviziuni ale telencefalului, dintre care unele se dezvoltă timpuriu (segmentele vechi din punct de vedere filogenetic) iar altele se dezvoltă mai târziu (segmentele noi din punct de vedere filogenetic). Cele patru părți sunt paleopalium (sau paleocortex), striatul, neopalium (sau neocortex) și arhipalium (sau arhicortex).
Cea mai veche parte a emisferei este paleopalium. Formează podeaua emisferei și corespunde, împreună cu bulbul olfactiv și paleocortexul adiacent, creierul olfactiv sau rinencefalului. Deasupra paleopaliumului se dezvoltă neostriatul; de asemenea, el face parte din peretele emisferei deși nu apare pe fața externă a acesteia.
Fig. 8 A-D Creierul uman la embrioni umani cu diferite lungimi vertex-coccis. A La un embrion cu lungimea de 10mm. B la un embrion cu lungimea de 27mm. C la un embrion cu lungimea de 53mm. D la un fetus de 33 cm. E Dezvoltarea corpului calos. A1=flexura cefalică; A2=flexura cervicală; A-D3=Bulbul rahidian (prelungirea maduvei spinarii); A-D4=puntea (protuberanta lui Varolius); A-D5=cerebelul (albastru inchis); A-C6=mezencefalul (creierul mijlociu); A7= trunchiul cerebral (emergenta nervilor cranieni); AB8=diencefal, rosu; A9=cupa optică; A-D10= vezicula telencefalică (telencefal), galben; B11=sanțul telo-diencefalic; B-D12= bulbul olfactiv; B13=primordialul pituitarei; CD16=insula. (Modificat după Werner Kahle MD, Michael Frotscher MD; “Atlas de Anatomie a omului – Sistemul nervos si organele de simț; Editura Callisto; pg. 7)
Neopalium formează regiunea cea mai mare. Fața sa externă, neocortexul se dezvoltă târziu și încercuiește ventral o arie de tranziție către paleocortex care se găsește deasupra striatului; aceasta este insula.
Arhipalium formează peretele emisferic medial, un segment vechi al creierului; banda sa corticală, arhicortexul, se curbează ulterior pentru a forma hipocampul (cornul lui Ammon).
Consecința expansiunii masive a neocortexului este cauza relațiilor care se stabilesc în creierul matur, care împinge paleocortexul și cortexul insular de tranziție către regiunile cerebrale profunde. Arhicortexul este împins caudal și se observă pe suprafața corpului calos numai sub forma unui strat subtire. [15]
Fig. 9 A,B Subdiviziunile emisferelor cerebrale. A. Creierul la embrion. B. Creierul la adult. C. Rotatia emisferei (dupa Jacob si Spatz). D.Ventriculii. E.Nucleul caudat si putamen. F.Hipocamp (arhipalium). A=vezicula telencefalică (emisferica); AB1=Paleopalium (albastru); A2=bulbul olfactiv); AB3=Neostriatul, galben intens; Neopalium (galben deschis); AB4=Neocortexul; B14=insula; AB5=Arhipalium (rosu); B5=Arhicortex; E6=Putamen; D7=Ventriculul lateral; E8=Nucleul caudat; F9=Hipocampul; F10=Girusul supracalos; F11=fornix; F12=Corpul calos. (Modificat după Werner Kahle MD, Michael Frotscher MD; “Atlas de Anatomie a omului – Sistemul nervos si organele de simț; Editura Callisto; pg. 209)
Rotația emisferei
Vezicula emisferică nu se dezvoltă egal în toate direcțiile, în timpul dezvoltării, ci se lărgește în principal spre caudal și bazal. Astfel se formează lobul temporal și în final, printr-o mișcare circulară, se întoarce rostral; într-o mai mică măsură, poate fi observată o rotație similară în ceea ce privește lobul frontal. Regiunea insulară este axul în jurul căruia se rotește vezicula emisferică; ca și putamenul situat dedesubt, insula nu participă la mișcare. Însă alte structuri ale emisferei urmeaza mișcarea de rotație și astfel ajung să aibă o formă arcuită în creierul matur. De exemplu, ventriculul lateral are formă arcuită având un corn anterior și unul inferior. Porțiunea laterală a striatului, nucleul caudat, participă de asemenea la rotație și urmează strict forma arcuită a ventriculului lateral. Hipocampul, segmentul principal al arhipalium, se deplasează din poziția sa dorsală inițială în direcție bazală și ajunge în lobul temporal. Porțiunile rămase din arhipalium pe fața dorsală a corpului calos, adică girusul supracalos și fornixul reflectă expansiunea arcuită a arhipaliumului. Corpul calos se dezvoltă tot în direcție caudală însă urmează rotația numai parțial deoarece se dezvoltă târziu, către finalul procesului. [15]
Anatomie emisfere – Configurație externă
Emisferele cerebrale reprezintă partea cea mai voluminoasă a encefalului. Ele ocupă cea mai mare parte a cutiei craniene. La nivelul lor sunt integrate informațiile referitoare la senzații, acțiunile voluntare, de raționament, planificare și de rezolvare a problemelor. [13] Un mănunchi de fibre nervoase mielinizate numit corp calos unește cele două emisfere. Pe suprafața emisferelor se găsesc o serie de sanțuri care determină girii sau circumvoluțiunile. [6] Șanțurile primare apar primele și sunt la fel de bine dezvoltate în fiecare creier la om. Ele delimitează lobii emisferelor cerebrale (sanțul central, sanțul calcarin). Sanțurile secundare delimitează girii sau circumvoluțiunile și sunt variabile. Ultimele care apar sunt șanțurile terțiare, fiind inconstante și diferite la fiecare creier. Acestea împart girii în porțiuni mai mici, fiind cel mai puțin adânci. Prin urmare, fiecare creier are propriul său relief de suprafață, acesta fiind o expresie a individualității ca și trăsăturile faciale. [15] Emisferele sunt separate intre ele prin fisura longitudinală la nivelul căreia se proiectează un sept format de dura mater numit coasa creierului (falx cerebri).
Fig. 10 Secțiune anterioară (G Jenkins, C. Kemnitz, G. Tortora; “Anatomy and physiology – from science to life”; Wiley, 2010; pg. 394)
Fiecare emisferă prezintă pentru descriere trei margini(superioară sau supero-medială – ce separă fețele supero-laterală și medială, inferioară sau infero-laterală ce separă fețele supero-laterală și inferioară și medială sau infero-medială-ce separă fețele medială și inferioară), trei fețe(supero-laterala-convexă, medial-plană, inferioara-plană) și trei poli (frontal, temporal, occipital). [3]
Fig. 11 ( Modificat după G Jenkins, C. Kemnitz, G. Tortora; “Anatomy and physiology – from science to life”; Wiley, 2010; pg. 404)
Suprafața emisferelor, inclusiv materia cenușie și o parte din materia albă, sunt pliate sub forma unor giri care permit o cantitate mai mare a cortexului la nivelul cutiei craniene. Aceste pliuri dau emisferului o suprafață de aproximativ 2500 cm2. În cazul în care suprafața emisferelor ar fi fost netedă, ar fi avut doar o treime din această suprafață și proporțional mai puțină capacitate de procesare a informației. Una dintre cele mai importante caracteristici care diferențiază creierul uman de cele mai multe mamifere este această pliere. Unii giri au o anatomie constantă și previzibilă, în timp ce alții variază de la creier la creier și de la emisferul drept la cel stâng. [11]
Fig. 12 ( Modificat după Kathryn A. Booth, Terri D. Wyman; “Anatomy, Physiol and Pathophysiol for Allied Health”; McGraw-Hill, 2008; pg. 63)
Fiecare emisfer cerebral este împărțit în patru lobi : frontal, parietal, temporal și occipital. Fiecare lob este numit după osul cranian sub care se află. Lobii frontali conțin ariile motorii care permit unei persone decizia conștientă a producerii unei mișcări precum mersul sau scrisul. Ariile somatosenzoriale sunt localizate la nivelul lobilor parietali. Aceste arii integrează senzațiile corpului. De exemplu, când se produce o atingere ușoară la nivelul mâinii drepte aria somatosenzorială interpretează sezația și localizarea ei. Lobul temporal conține arii auditive la nivelul cărora se interpretează sunetele. Ariile vizuale sunt localizate la nivelul lobilor occipitali și ele interpretează ceea ce o persoană vede.
Fig. 13 Vedere laterală dreaptă ( Modificat după G Jenkins, C. Kemnitz, G. Tortora; “Anatomy and physiology – from science to life”; Wiley, 2010; pg. 405)
Cortex cerebral este stratul de la suprafața emisferelor. Cortexul este compus din materie cenușie și prin urmare conține corpi celulari neuronali și dendrite. Acest strat conține aproximativ 75% din toți neuronii sistemului nervos. Substanța albă compusă din fibre mielinizate se găsește sub cortexul cerebral se găsește. [6] Fibrele mielinizate sunt implicate în transmiterea impulsurilor între emisferele cerebrale prin intermediul corpului calos și între emisfere și centrii nervoși inferiori. [13] Pe lângă interpretarea informațiilor senzoriale și inițializarea mișcărilor voluntare, cortexul este de asemenea implicat în creearea emoțiilor și înmagazinarea informațiilor.[6]
Fig. 14 Histologia neocortexului – neuronii sunt așezați pe șase straturi. ( Modificat după Saladin; “Anatomy and physiology – The Unity of Form and function 3rd ed”; McGaw Hill, 2003, pg. 534)
Cortexul cerebral este stratul care acoperă suprafața emisferelor. Cortexul constituie aproximativ 40% din masa creierului și conține 14 până la 16 miliarde de neuroni, chiar dacă are o grosime de numai 2-3 mm. Acesta este compus din două tipuri principale de neuroni: (1) celulele stelate cu corpi celulari sferici și dendrite care se proiectează în toate direcțiile pe distanțe scurte. Ele sunt implicate în recepția și prelucrarea informațiilor la nivel local; (2) celulele piramidale, înalte și conice. Dendritele lor sunt groase cu ramuri mici și groase, dând aspectul de țepi dendritici. Celulele piramidale sunt neuroni de transmitere a semnalelor spre alte părti ale sistemului nervos central. Aproximativ 90% din cortexul cerebral uman este un țesut cu 6 straturi datorită originii sale relativ recente. [11]
Lobul frontal este situat deasupra șanțului lateral și în fața șanțului central. [8] Acest lob se găsește in partea anterioară a emisferei cerebrale. [3] Lobul frontal se întinde de la polul frontal (AC1) până la șanțul central, care împreună cu șanțul precentral definesc girusul precentral. Acesta din urmă, împreună cu girusul postcentral formează regiunea centrală, care se întinde dincolo de marginea emisferei până la girusul paracentral. [15] Polul frontal este format din extremitatea anterioară, mai rotunjită. Trei șanțuri împart fața superolaterală în patru giri. Șanțurile sunt : șanțul precentral – paralel cu șanțul central, șanțul frontal superior – orizontal, șanțul frontal inferior – orizontal. Girii determinați de aceste șanțuri sunt : girul precentral, girul frontal superior, girul frontal mijlociu, girul frontal inferior. [3] La nivelul girusului frontal inferior se disting trei porțiuni definitorii pentru șanțul lateral (sanțul lui Sylvius) : porțiunea operculată, porțiunea triunghiulară și porțiunea orbitală. [15]
Lobul parietal este localizat în spatele șanțului central Rolando și deasupra șanțului lateral Sylvius. Acest lob este situat superior de lobul temporal și de lobul occipital și posterior de lobul frontal. Pe acest lob se observă două șanțuri : șanțul intraparietal – începe de la mijlocul șanțului postcentral și se îndreaptă postero-inferior și șanțul postcentral – paralel cu șanțul central. Aceste două șanțuri delimitează următorii giri : girul postcentral – situat între șanțul central (anterior) și șanțul postcentral (posterior), lobulul parietal superior – se găsește superior de șanțul intraparietal și porțiunea sa posterioară participă la formarea arcului parietooccipital, lobulul parietal inferior.[3] Capătul șanțului lateral este înconjurat de girusul supramarginal; girusul angular se găsește ventral de acesta. Fața medială a lobului parietal este formată de precuneus. [15]
Lobul occipital se întinde de sub șanțul parieto-occipital. [8] Acest lob este despărțit prin sanțul parietooccipital de lobii parietal și temporal și o linie imaginară, ce unește incizura preoccipitală cu șanțul parietooccipital. Polul occipital reprezintă extremitatea posterioară a acestui lob. Pe această față se observă o serie de șanțuri dificil de sistematizat. [3] Lobul occipital este traversat de șanțul occipital transvers și de șanțul calcarin profund. Împreună cu șanțul parieto-occipital, acesta din urmă delimitează cuneus.
Lobul temporal este situat sub șanțul lateral. [8] Lobul temporal este separat de lobul occipital printr-o linie arbitrară, ce pornește de la incizura preoccipitală către șanțul parietooccipital. El este separat de lobul parietal prin intermediul șanțului lateral (în jumătatea anterioară) și prin intermediul liniei arbitrare, descrisă mai sus (pentru jumătatea posterioară). Polul temporal reprezintă extremitatea sa anterioară, rotunjită. [3] Lobul temporal include trei circumvoluțiuni principale : girusul temporal superior, girusul temporal mijlociu și girusul temporal inferior, care sunt separate prin șanțul temporal inferior și șanțul temporal superior. Girusurile temporale transverse (circumvoluțiunile lui Heschl) ale feței dorsale a lobului temporal se găsesc în profunzimea șanțului lateral. Girusul parahipocampic se găsește pe fața medială și se unește rostral cu uncusul și caudal cu girusul lingual. Este separat de girusul occipito-temporal mijlociu prin șanțul colateral. Ventral se află girusul occipito-temporal lateral, delimitat de șanțul occipito-temporal. [15]
Fig. 15 A.Vedere laterală a emisferei. B. Vedere medială a emisferei. C.Vedere bazală a celor două emisfere. Lobul frontal=roșu, lobul parietal=albastru deschis, lobul temporal=albastru închis, lobul occipital=violet. AC1= polul frontal; AB2=șanțul central; A3=șanțul precentral; A4=girusul precentral; A5=girusul postcentral; AB6=marginea emisferei; B7=girusul paracentral; A8=girusul frontal superior; A9=girusul frontal mijlociu; A10=girusul frontal inferior; A11=șanțul frontal superior; A12=șanțul frontal inferior; AC13=șanțul lui Sylvius; A14=porțiunea operculată; A15=portiunea triunghiulară; A16=porțiunea orbitală; A5=girusul postcentral; A18=lobulul parietal superior; A19=lobulul parietal inferior; A20=șanțul intraparietal; A21=girusul supramarginal; A22=girusul angular; B23=precuneus; AC24=polul temporal; A25=girusul temporal superior; A26=girusul temporal mijlociu; AC27=girusul temporal inferior; A28=șanțul temporal superior; A29=șanțul temporal inferior; BC30=girusul parahipocampic; BC31=uncusul; BC32=girusul lingual; BC34=girusul occipito-temporal mijlociu; BC33=șanțul colateral; BC35=girusul occipito-temporal lateral; BC36=șanțul occipito-temporal; AC37=polul occipital; A38=șanțul occipital transvers; B39=șanțul calcarin profund; B40=șanțul parieto-occipital; B41=cuneus; B42=girusul cingulat(girusul limbic); B34=corpul calos; B44=șanțul hipocampic; B45=girusul dințat; B46=girusul paraterminal; B47=aria subcalosală (aria parolfactivă); B48=istmul girusului cingulat; C49=girusurile orbitale; C50=girusul rectus; C51=șanțul olfactiv; C52=bulbul olfactiv; C53=substanța perforate anterioară; C54=șanțul hipocampic; C55=fisura cerebrală longitudinală(Werner Kahle MD, Michael Frotscher MD; “Atlas de Anatomie a omului – Sistemul nervos si organele de simț; Editura Callisto; pg 215)
Insula reprezintă o porțiune a cortexului cerebral, acoperită de operculii frontal, frontoparietal și temporal fiind situată în fosa laterală a creierului. Ea este delimitată de restul scoarței cerebrale de către un șanț circular, întrerupt de limen insular (o prelungire pe care insula o trimite către substanța perforată anterioară). Insula e divizată de un șanț central în două porțiuni : posterioară – o zonă mai mică ce reprezintă girul lung și anterioară – o zonă mai întinsă care este străbătută de 2-3 șanțuri, ce o împart în 3-4 giri scurți. [3]
Girusul cingulat (girusul limbic) se întinde în jurul corpului calos. Caudal este separat prin șanțul hipocampic de girusul dințat (banda dințată) și se termină rostral în girusul paraterminal și în aria subcalosală (aria parolfactivă). [15]
Corpul calos, cea mai mare formațiune comisurală este situat pe fața medială în partea ei inferioară. Acesta este înconjurat pe toată circumferința lui de șanțul corpului calos, prin care este despărțit de restul feței mediale a emisferei. Corpul calos are aspect de arc turtit cranio-caudal prezentând: extremitatea anterioară – este curbată, se numește genunchiul corpului calos și se termină cu o porțiune ascuțită (rostrul corpului calos), ce se continuă cu lama terminală. Spleniusul reprezintă extremitatea posterioară, voluminoasă. El acoperă extremitatea posterioara a talamusului, epifiza și tectul mezencefalic, de care este separat prin stâlpii fornixului (crus fornicis) și girul fasciolar); posterior vine in raport cu marginea liberă a cortului cerebelului, marea vena cerebrală și cu originea sinusului venos drept. Fața superioară a corpului calos este acoperită de o lamă de substanță cenușie, indusium griseum sau girul supracalosal, care se continuă anterior cu girul paraterminal, iar posterior cu girul fasciolar și apoi cu girul dințat, care ajunge la hipocamp. Această față, în plan medial vine în raport cu sinusul venos sagital inferior și cu coasa creierului. Fața inferioară a corpului calos – în plan median, vine în raport cu septul pellucid (dintre corpul calos și columnele fornixului) și corpul fornixului. Această față a corpului calos formează tavanul ventriculului lateral. [3]
Fața bazală a lobului frontal este acoperită de girusurile orbitale. De-a lungul marginii emisferei se întinde girusul rectus (drept), delimitat lateral de șanțul olfactiv în care se află bulbul olfactiv și tractul olfactiv. Tractul olfactiv se împarte în două striuri olfactive care înconjoară substanța perforată anterioară (aria olfactivă). [15]
Girul precentral iși are originea imediat anterior șanțului central și această zonă este cunoscută sub numele de arie motorie. Neuronii motori centrali din această arie controlează mișcările voluntare ale corpului contralateral. Majoritatea fibrelor nervoase se incrucișează la nivelul bulbului în calea lor descendentă spre maduva spinării.
La nivelul ariei motorii, corpul uman este reprezentat într-o poziție inversată, cu celulele nervoase care controlează mișcările picioarelor localizate în partea superioară iar cele care controlează mișcările feței și ale mâinilor în partea inferioară.
Girul postcentral se găsește imediat posterior de șanțul central și această arie se numește senzorială. Celulele nervoase din această zonă primesc și interpretează senzațiile dureroase, temperatura, atingerea și presiunea din partea contralaterală a corpului.
Girul temporal superior se găsește imediat sub șanțul lateral. Porțiunea mijlocie a girului este responsabilă cu recepția și interpretarea sunetelor și este cunoscută sub numele de arie auditivă.
Aria lui Broca sau aria motorie a vorbirii se găsește deasupra șanțului lateral. Ea controlează mișcările implicate în vorbire și este dominantă în emisfera stângă la dreptaci și în emisfera dreaptă la stângaci.
Aria vizuală este localizată pe fața medială a lobului occipital și se întinde ușor către convexitatea polului posterior. Aceasta este aria care primește informațiile vizuale.
La nivelul creierului adult se găsesc patru ventriculi conectați. Cavitatea prezentă la nivelul fiecărui emisfer este numită ventricul lateral. Ventriculul lateral comunică cu ventriculul al treilea prin intermediul foraminei interventriculare.[8] Ventriculul al treilea se găsește la nivelul diencefalului, iar ventriculul al patrulea este situate între cerebel și punte, fiind reprezentat în imaginea de mai jos.
Ventriculul al treilea comunică cu ventriculul al patrulea prin apeductul lui Sylvius. În schimb, ventriculul al patrulea se conectează cu măduva spinării și cu spațiul subarahnoidian care învelesc creierul
Fig. Ventriculi cerebrali incluzând poziția relativă în encefal (Modificat după Lowery and Sive, 2009)
Ventriculii cerebrali, primul si al doilea ventricul reprezintă cele mai dezvoltate cavități ale sistemului ventricular și ocupă regiuni întinse ale emisferelor cerebrale. Fiecare ventricul este o cavitate de forma literei C umplută cu lichid cefalorahidian. Poate fi divizat într-un corp, care ocupă lobul parietal, și de unde se extind coarnele anterioare, posterioare și inferioare în lobii frontal, occipital și temporal. Fiecare ventricul lateral se deschide prin gaura interventriculară la nivelul ventriculului trei.
Studiul creierului in secțiuni frontale
Fig. 16 A.Secțiune frontală la emergența tractului olfactiv (Werner Kahle MD, Michael Frotscher MD; “Atlas de Anatomie a omului – Sistemul nervos si organele de simț; Editura Callisto; pg 217)
B.Secțiune frontală la nivelul comisurii anterioare (Werner Kahle MD, Michael Frotscher MD; “Atlas de Anatomie a omului – Sistemul nervos si organele de simț; Editura Callisto; pg 217)
AB1=fisura cerebrală longitudinală; AB2=corpul calos; AB3=girusul cingulat; AB4=șanțul lateral profund; AB5=girusul frontal superior; AB6=girusul frontal mijlociu; AB7=girusul frontal inferior; AB8=șanțul frontal superior; AB9=șanțul frontal inferior; AB10=girusul temporal superior; AB11=girusul temporal mijlociu; AB12=girusul temporal inferior; AB13=șanțul temporal superior; AB14=șanțul temporal inferior; AB15=fosa laterală (fosa lui Sylvius); A16=tractul olfactiv; AB17=capsula internă; AB18=nucleul caudat; AB19=putamen; AB20=cornul anterior; AB21=septul pellucid; AB22=cavitatea septului pellucid; AB23=claustrum; AB24=capsula externă; AB25=capsula extremă; AB26=operculul frontal; AB27=operculul temporal; B28=comisura anterioară; B29=globus pallidus; AB21=septul pellucid; B30=cortexul olfactiv; B31=chiasma optică.
Fig. 17 A.Secțiune frontală la nivelul corpului amigdaloid (Werner Kahle MD, Michael Frotscher MD; “Atlas de Anatomie a omului – Sistemul nervos si organele de simț; Editura Callisto; pg 219) B.Secțiune frontală la nivelul hipocampului (Werner Kahle MD, Michael Frotscher MD; “Atlas de Anatomie a omului – Sistemul nervos si organele de simț; Editura Callisto; pg 219) AB1=șanțul central; AB2=girusul precentral; AB3=girusul postcentral; A4=corpul amigdaloid; AB5=claustrul; AB6=talamusul; A8=hipotalamusul; AB9=putamen; AB10=nucleul caudat; AB7=globus pallidus; AB11=corpul calos; AB12=fornix; AB13=fisura cerebrală longitudinală; AB14=sanțul cerebral lateral; AB15=fosa laterală; A16=tractul optic; A17=infundibulul; B18=hipocampul; B23=ventriculul lateral; B19=girusurile temporale transverse; B20=nucleul subtalamic; B21=corpul mamilar; B22=substanța neagră;
B.Secțiune frontală la nivelul hipocampului (Werner Kahle MD, Michael Frotscher MD; “Atlas de Anatomie a omului – Sistemul nervos si organele de simț; Editura Callisto; pg 219)
Fig. 18 A.Secțiune frontală la nivelul mezencefalului și al punții (Werner Kahle MD, Michael Frotscher MD; “Atlas de Anatomie a omului – Sistemul nervos si organele de simț; Editura Callisto; pg 221)
B.Secțiune frontală la nivelul spleniumului corpului calos (Werner Kahle MD, Michael Frotscher MD; “Atlas de Anatomie a omului – Sistemul nervos și organele de simț; Editura Callisto; pg 221) A1=fosa laterală; A2=șanțul lateral; A3=girusurile temporale transverse; A4=claustru; A5=putamen; A6=nucleul caudat; A7=ventriculul lateral; A8=girusul parahipocampic; A9=cornul lui Ammon; A10=corpul calos; A11=fornix; A12=talamus; A13=corpul geniculat lateral; A14=nucleul habenular; A15=apeduct; A16=decusația pedunculului cerebelos superior; A17=substanța neagră; A18=pedunculii cerebrali; A19=punte; B20=girusul angular; B21=splenium; B22=girusul cingulat; B23=girusul parahipocampic; B24=ventriculul IV; B25=olive; B26=piramide;
Studiul creierului în secțiuni transversale
Fig. 19 A.Secțiune orizontală cu expunerea feței superioare a corpului calos (Werner Kahle MD, Michael Frotscher MD; “Atlas de Anatomie a omului – Sistemul nervos si organele de simț; Editura Callisto; pg 223)
B.Secțiune orizontală cu expunerea plafonului diencefalului (Werner Kahle MD, Michael Frotscher MD; “Atlas de Anatomie a omului – Sistemul nervos si organele de simț; Editura Callisto; pg 223) A1=lobii frontali; A2=lobii temporali; A3=lobii occipitali; A4=corpul calos; A5=genunchiul corpului calos; A6=spleniumul corpului calos; A7=strie longitudinală laterală; A8=strie longitudinală medială a lui Lancisi; A9=coarne anterioare ale ventriculilor laterali; A10=coarne posterioare; A11=hipocamp; A12=plexul coroid; B13=nucleul caudat; B14=fața dorsală a talamusului; B15=glanda pineală; B16=trigoane habenulare; B17=fornix; B18=sept pellucid; B19=centrul semioval; B29=șanțul central; B21=girusul precentral; B22=girusul postcentral; AB23=fisura cerebrală longitudinală; B24=cerebel; B25=aria striată; B26=șanțul calcarin; B27=stria (linia) lui Gennari; B28=Tectum mezencefalic;
Fig. 20 A.Secțiune orizontală la nivelul neostriatului (Werner Kahle MD, Michael Frotscher MD; “Atlas de Anatomie a omului – Sistemul nervos si organele de simț; Editura Callisto; pg 225)
B. Secțiune orizontală la nivelul comisurii anterioare (Werner Kahle MD, Michael Frotscher MD; “Atlas de Anatomie a omului – Sistemul nervos si organele de simț; Editura Callisto; pg 225) AB1=fosa cerebrală laterală; A2=șanțul lateral; AB3=operculul frontal; AB4=operculul frontal alungit; AB5=claustrul; AB6=putamenul; A7=corpul calos; AB8=capul nucleului caudat; AB9=coada nucleului caudat; AB10=talamus; AB11=globus pallidus; AB12=braț anterior al capsulei interne; AB13=braț posterior; A14=corn anterior ventricul lateral; A15=corn posterior; A16=septul pellucid; A17=fornix; AB18=lobii frontali; AB19=lobii temporali; A20=lobii occipitali; AB21=fisura cerebrală longitudinală; A22=aria striata (cortexul visual); B23=fața dorsală a cerebelului; B24=comisura anterioară; B25=columne ale fornixului; B26=cornul lui Ammon; B27=girusul parahipocampic; B28=tectum mezencefalic.
Fig. 21 Aspect superior al unei secțiuni orizontale a encefalului prezentând ventriculii laterali și celelalte caracteristici ale emisferei ( Saladin; “Anatomy and physiology – The Unity of Form and function 3rd ed”; McGaw Hill, 2003, pg. 522)
Vascularizația emisferică
Arterele cerebrale
Creierul este irigat de patru artere mari : două artere carotide interne și două artere vertebrale. Poligonul arterial Willis este localizat la baza craniului și este format din anastomoza sistemelor vertebrobazilar și carotid intern. [1] Poligonul arterial Willis are forma unui contur arterial care inconjoară tuberozitatea cenușie și corpii mamilari hipotalamici, întinzându-se anterior până în dreptul chiasmei optice iar posterior până în aria trigonului interpeduncular sau spațiului perforat posterior. Cele șapte laturi ale poligonului arterial sunt reprezentate de arterele cerebrale anterioare și artera comunicantă anterioara, arterele cerebrale posterioare, arterele comunicante posterioare,. Arterele cerebrale medii, care practic continuă traiectul arterelor carotide interne nu iau parte la formarea acestuia. Cele mai mari variații de calibru s-au întalnit la nivelul arterelor comunicante posterioare în timp ce, cele mai mari variații de lungime le prezintă artera comunicantă anterioară. De asemenea, îngustări mai mari ale vaselor sunt mai frecvente în partea dreaptă a poligonului, față de partea stângă, artera cerebrală posterioară fiind în mod deosebit interesată. Această configurație poate explica, cel puțin parțial, dominanța emisferei cerebrale stângi, care pare să aibă o vascularizație mai bogată. [3]
Fig. 22 Vascularizația emisferului (Werner Kahle MD, Michael Frotscher MD; “Atlas de Anatomie a omului – Sistemul nervos si organele de simț; Editura Callisto; pg 276)
Vasele cerebrale mari sunt situate la suprafața creierului, fără excepție. Ele dau artere mici și arteriole care pătrund vertical în substanța cerebrală și se ramifică. Rețeaua de capilare este foarte densă substanța cenușie, dar mult mai puțin densă în substanța albă.
Artera carotidă internă trece prin dura mater medial de procesul clinoid anterior al osului sfenoid. Între arahnoidă și pia mater, din artera carotidă interna se desprinde artera hipofizară superioară, artera oftalmică, artera comunicantă posterioară și artera coroidiană anterioară. Apoi se împarte în două ramuri terminale mari : artera cerebrală anterioară și artera cerebrală medie. [15]
Artera coroidiană anterioară are un traiect subarahnoidian, postero-lateral, încrucișând inferior tractul optic, cu care ajunge în apropierea pedunculului cerebral și a corpului geniculat lateral, unde descrie o curbură spre fața medială a lobului temporal. În partea superioară a acestei fețe pătrunde prin așa numita fisură coroidiană, spre cornul temporal al ventriculului lateral, unde se termină dupa ce vascularizează plexurile coroide de la acest nivel. [3] Din ea se desprind ramuri fine care vascularizeaza tractul optic, genunchiul temporal al radiației optice, hipocampul, coada nucleului caudat și corpul amigdaloid. [15]
Artera cerebrală anterioară, ramură a arterei carotide interne, are un traiect inițial antero-medial spre fisura interemisferică, în care pentru a pătrunde iși schimbă direcția devenind ascendentă. Cele două artere cerebrale anterioare sunt unite printr-un vas scurt și relativ subțire, artera comunicantă anterioară, anterior de chiasma optică și înainte de a pătrunde în fisura interemisferică. [3]
Artera centrală lungă (artera recurentă a lui Heubner) se desprinde la mică distanță de artera comunicantă. Ea trece prin substanța perforată anterioară în creier și vascularizează brațul anterior al capsulei interne, regiunea adiacentă a capului nucleului caudat și putamenul. [15]
Ramurile corticale ale arterei cerebrale anterioare sunt : frontale (se distribuie feței mediale a lobului frontal, parțial feței supero-laterale a acestui lob, precum și celei mai mari parți a corpului calos), ramurile orbitale (vascularizează jumatatea medială a feței orbitale a lobului frontal, respectiv girul drept, bulbul și tractul olfactiv și partea medială a girilor orbitali),parietale (se distribuie feței mediale a lobului parietal și părții posterioare a trunchiului corpului calos și spleniusului acestuia), artera calosomarginală și artera pericalosală. [3 Artera pericalosală are traiect pe peretele medial al emisferei, în jurul rostrului și al genunchiului corpului calos către șanțul parieto-occipital. Din ea se desprind ramuri pentru fața bazală a lobului frontal (artera fronto-bazală medială). [15]
Artera cerebrală medie (mijlocie), continuă traseul arterei carotide interne din locul în care se desprinde artera cerebrală anterioară, fiind cea mai mare ramură a acesteia. Ca urmare a acestor considerente, artera cerebrala medie e cel mai des implicată în accidentele vasculare, atât în cele ischemice (ocluzive, trombo-embolice) cât și în cele hemoragice. Artera cerebrală medie are traseu lateral către șanțul lateral; deasupra substanței perforate, din ea se desprind 8-10 ramuri striate care pătrund în creier. La intrarea în fosa laterală, artera se împarte în mai multe ramuri mari care se distribuie pe fața laterală a emisferei. [15]
Segmentul ințial al arterei cerebrale medii, vizibil pe fața inferioară a creierului este cunoscut ca segment proximal sau M1. Din el se desprind arterele striate laterale (distale) si câteva ramuri corticale, destinate lobilor temporal și frontal. Următorul segment, distal sau M2, se găsește în profunzimea șanțului lateral Sylvius, aplicat peste lobul insulei. Acest segment se poate bifurca în două trunchiuri, inferior și superior, din care se desprind apoi ramuri corticale corespunzatoare, cu traiect descendent, respectiv ascendent pe suprafața lobilor cerebrali adiacenți sau se poate ramifica direct, în evantai, în ramuri superficiale. Și într-un caz și în celălalt, capătul terminal al arterei cerebrale medii sau al trunchiului ei superior va sfârși în aria girului angular, ca arteră a acestuia. În această regiune, din artera cerebrală medie, se desprind 5 până la 8 ramuri, care, datorită densității lor și traiectului descendent, respectiv ascendent, în acest spațiu relativ restrâns, dau, într-o imagine angiografică aspectul unui teritoriu triunghiular, bine vascularizat, numit trigonul Sylvius sau, mai plastic, candelabrul cerebral mijlociu. [3]
Din segmentul insular se desprind arterele insulare scurte pentru cortexul insular, artera fronto-bazală laterală și arterele temporale pentru cortexul lobului temporal, iar din segmentul sfenoidal se desprind arterele centrale (ramuri subțiri pentru corpul striat, talamus și capsula internă). Segmentul terminal este format din ramurile lungi pentru cortexul regiunilor centrale și lobul parietal. Există variabilitate mare în ceea ce privește bifurcația și traiectul fiecărei artere. [15] Ramurile striate ale arterei cerebrale medii se termină în globus pallidus, în segmente ale talamusului, în genunchiul și în brațul anterior al capsulei interne. Ramurile arterelor insulare se ramifică în cortexul insular și claustru și ajung la capsula externă. Aria vascularizată de ramurile corticale include fața laterală a lobilor parietal, frontal și temporal și o mare parte a regiunilor centrale și polul temporal. Ramurile nu vascularizează numai cortexul ci și substanța albă până la ventriculul lateral, inclusiv porțiunea centrală a radiației optice. [15]
Artera comunicantă posterioară este considerată la adult cea de-a doua ramură colaterală a arterei carotide interne, alături de artera coroidiană anterioară. Desprinsă proximal de precedent, are traiect postero-medial și usor descendent spre portiunea inițială a arterei cerebrale posterioare, cu care se unește, participând astfel la formarea poligonului arterial Willis. Este artera cu cele mai numeroase variații de calibru dintre cele șapte laturi ale poligonului arterial, frecvent cele două artere cerebrale posterioare fiind inegale. Câteva ramuri perforante desprinse din ea (ramuri centrale postero-mediale), pătrund prin spațiul perforat posterior având ca destinație o fâșie îngustă din partea medială a talamusului, inclusiv ependimul adiacent cavității ventriculului 3 cerebral.
Cele două artere vertebrale se unesc la marginea superioară a bulbului rahidian formând artera bazilară, unică; ele iau naștere din cele două artere subclavii și pătrund în cavitatea craniană prin foramen magnum (gaura occipitală mare); [15] Cele două artere cerebrale posterioare sunt ramuri de bifurcație terminală ale trunchiului arterial bazilar, la nivelul extremității superioare a șanțului bazilar pontin și vârfului trigonului interpeduncular. [3] Din artera vertebrală se desprinde artera cerebeloasă postero-inferioară care vascularizează fața inferioară a cerebelului și plexul coroidian al ventriculului IV. Artera bazilară dă artera cerebeloasă antero-inferioară, care vascularizează de asemenea fața inferioară a cerebelului, dar și părțile laterale ale bulbului și punții. Artera labirintică, o ramură subțire, are traiect împreună cu nervul facial și nervul vestibulo-cohlear prin meatul acustic intern către urechea internă. Artera labirintică poate avea originea din artera cerebeloasă antero-inferioară sau din artera bazilară. Arterele pontine, numeroase ramuri scurte, ajung direct la punte. Artera cerebeloasă superioară are traiect pe marginea superioară a puntii și ajunge profund în cisterna ambiens în jurul pedunculilor cerebrali, pe fața dorsală a cerebelului. [15]
Arterele cerebrale posterioare, de cele mai multe ori inegale, au un traiect lateral, înconjurând spre posterior pedunculii cerebrali, fiind paralele cu arterele cerebeloase superioare, față de care sunt întotdeauna mai mari. După ce se anastomozează cu artera comunicantă posterioară, ajunsă în dreptul marginii anterioare a cortului cerebelos, artera cerebrală posterioară se desparte de artera cerebeloasă superioară, trecând astfel prin incizura tentorială deasupra cortului cerebelos, pe fața inferioară a emisferelor cerebrale. La acest nivel ea își continuă tractul posterior prin șanțul colateral, temporooccipital, terminându-se în șanțul calcarin ca artera calcarină. [3] Deoarece fluxul său sanguin este asigurat predominant de arterele vertebrale, se consideră că artera cerebrală posterioară aparține ariei lor de vascularizație; această arie este reprezentată de porțiunile subtentoriale ale creierului (trunchiul cerebral și cerebelul) și lobul occipital localizat supratentorial, porțiunea bazală a lobului temporal și segmentele caudale ale corpului striat și talamusului (cortul cerebelului). [15]
Artera cerebrală posterioară vascularizează cea mai mare parte a mezencefalului, regiuni aparținând diencefalului, plexurile coroide ale ventriculilor laterali și III, precum și regiuni întinse aparținând lobilor temporal și occipital. [3] Artera cerebrală posterioară dă ramuri scurte subțiri care vascularizează pedunculii cerebrali, pulvinar, corpii geniculati, lama cvadrigeminală și spleniumul corpului calos. Aria corticală de vascularizație ocupă porțiunea bazală a lobului temporal și lobul occipital cu aria striată (cortexul visual); acesta din urmă este de asemenea vascularizat în regiunea polului occipital de ramurile inferioare ale arterei cerebrale medii.[15]
Venele cerebrale
Angioarhitectonica venoasă fiind asemănătoare cu cea arterială doar la nivel intraparenchimatos, venele cerebrale însoțesc rareori ramurile arteriale în aceeași teacă vasculară. Venele parenchimatoase au calibru mic, dezvoltă anastomoze la nivel capilar și drenează apoi mai departe în canale venoase mai mari numite vene cerebrale superficiale și profunde. [3] Venele cerebrale nu au valve. Venele cerebrale se împart în două grupuri : venele cerebrale profunde care drenează sângele în vena cerebrală mare (vena mare a lui Galen) și venele cerebrale superficiale care drenează sângele în sinusurile durei mater. [15]
Venele cerebrale superficiale se găsesc pe suprafața substanței nervoase, în pia mater, la nivelul căreia se anastomozează bogat. Ele provin din cortex și substanța albă subcorticală și drenează în vene mai mari care se varsă apoi în sinusurile durei mater. Aceste vene mari, superficiale au fost sistematizate astfel:
– vene cerebrale inferioare
-vena cerebrală medie superficială
– vene cerebrale superioare [3] Venele cerebrale superioare (A1), în număr de aproximativ 10-15 vene, colectează sângele din lobii frontal și parietal și drenează în sinusul sagital superior. Au traiect în spațiul subarahnoidian și se varsă în lacunele laterale, cavități ca niște recesuri ale sinusului sagital superior. Pe o distanță scurtă venele trec în spațiul subdural. În mod bizar, venele drenează în sinusul sagital superior în unghi oblic, împotriva fluxului sanguin dominant în sinus. [15]. Această configurație are importanță hemodinamică, împiedicând colabarea lor în caz de creștere a presiunii intracraniene. [3]
Venele cerebrale inferioare primesc sânge de la lobul temporal și regiunile bazale ale lobului occipital; ele drenează în sinusul pietros superior și sinusul transvers. Vena cerebrală medie superficială este localizată în șanțul lateral; deseori aceasta constă din mai multe trunchiuri venoase. Ea drenează sângele provenit de la fața laterală a emisferei în sinusul cavernos. [15] Vena cerebrala medie superficială primește și ramuri anastomotice, cele mai mari și mai constant fiind vena anastomotică superioară (Troland) și vena anastomotică inferioară (Labbe). Acestea fac legatura între vena cerebrală mijlocie superficială și implicit sinusul sagital superior, sinusul cavernos și respectiv sinusul transvers.[3]
Fig. 23 A.Venele creierului vedere laterală (Werner Kahle MD, Michael Frotscher MD; “Atlas de Anatomie a omului – Sistemul nervos si organele de simț; Editura Callisto; pg 279)
B. Venele creierului, față medială a emisferei. (Werner Kahle MD, Michael Frotscher MD; “Atlas de Anatomie a omului – Sistemul nervos si organele de simț; Editura Callisto; pg 279)
C. Angiografie cerebrală, faza venoasă (dupa Krayenbuhl si Richter). (Werner Kahle MD, Michael Frotscher MD; “Atlas de Anatomie a omului – Sistemul nervos si organele de simț; Editura Callisto; pg 279)
AC1=venele cerebrale superioare; BC2=sinusul sagital superior; BC3=lacunele laterale; AC4=vena cerebrală medie superficială; AC5=vena anastomotică superioară (vena lui Trolard); C6=vena centrală; AC7=vena anastomotică inferioară (vena lui Labbe); BC8=Vena cerebrală mare (a lui Galen); C9=Vena cerebrală internă; C10=vena talamostriată; C11=vena septului pellucid; C12=gaura interventriculară (a lui Monro); C13=vena bazală (a lui Rosenthal); BC14=sinusul drept; BC15=sinusul sagital inferior; BC16=confluența sinusurilor.
Venele cerebrale profunde colectează sângele de la diencefal, structurile profunde ale emisferelor și substanța albă profundă. [15] Sângele venos din regiunile profunde ale emisferelor cerebrale este drenat către marea vena cerebrală (Galen) prin intermediul venelor cerebrale interne și venelor bazale. [3]
Vena bazală (vena lui Rosenthal) emerge la nivelul substanței perforate anterioare prin unirea vena cerebrală medie profundă cu venei cerebrale anterioare. [15]
Vena cerebrală anterioară drenează fața orbitală a lobului frontal și părțile anterioare ale corpului calos și girului cinguli și însoțește artera omonimă. Vena cerebrală mijlocie profundă drenează cortexul insular și opercular și se formează în profunzimea șanțului lateral. Venele talamo-striate inferioare ies prin orificiile spațiului perforat anterior și drenează partea anterioară a corpului striat; ele se pot vărsa și în vena cerebrală mijlocie profundă. [3]
Vena bazală primește în traiectul său numeroase tributare venoase, și anume, vene de la chiasma optică și hipotalamus, vena coroidiană inferioară de la plexul coroidian al cornului inferior și venele de la segmentul intern al globus pallidus și de la porțiunile bazale ale talamusului, vena interpedunculară. [15]
Vena cerebrală internă se formează în dreptul orificiului interventricular (Monro) și se găsește pe tavanul ventriculului III cerebral, paramedian, în grosimea pânzei coroidiene de la acest nivel. Ea are traiect posterior, paralel cu stria medulară talamică dintre fețele medială și superioară ale acestuia și deasupra cisternei cvadrigeminale se unește cu cea de partea opusă formând marea venă cerebrală. [3] Vena cerebrală internă se formează prin unirea venei septului pellucid cu vena talamostriată și vena coroidiană superioară. Vena septului pellucid primește ramuri venoase de la septul pellucid și de la substanța albă frontală profundă. Vena coroidiană are traiect alături de plexul coroidian către cornul inferior. Pe lângă vasele plexului, ea primește vene de la hipocamp și de la substanța albă temporală profundă. [15]
Marea venă cerebrală (Galen) se formează sub spleniusul corpului calos prin unirea a două perechi de vene, respectiv venele cerebrale interne și venele bazale. După formare, marea venă cerebrală mai primește câte o pereche de vene calosale posterioare și una de vene occipitale. Traiectul acestei vene este scurt, spre posterior, vărsându-se în sinusul venos drept. [3]
Dominanța emisferică – generalități
Cele două emisfere îndeplinesc funcții diferite la majoritatea oamenilor, cu toate că fiecare efectuează funcțiile de primire a informațiilor senzoriale și funcțiile de inițializare a comenzilor motorii voluntare. La aproximativ 90% din populație, emisferul cerebral stâng controlează abilitățile analitice și verbale, cum ar fi matematica, citirea, scrierea și vorbirea. La aceste persoane, emisferul drept controlează conștientizarea spațială, aptitudinile muzicale, artistice, imaginația și întelegerea. În unele cazuri, acest model este inversat, iar în câteva, se pare că nu există nici o dominanță. [13]
Creierul uman are greutatea medie între 1250 și 1600g; aceasta se află în legatură cu greutatea corporală: o persoană mai solidă are de obicei un creier mai greu. Greutatea medie la un bărbat este de 1350g, iar la o femeie 1250g. Se presupune că greutatea maximă este atinsă la vârsta de 20 ani. Creierul pierde de obicei din greutate la vârste înaintate, ca urmare a atrofiei de vârstă., Deoarece marimea sa este proporțională doar cu mărimea corpului, greutatea creierului nu indică inteligența persoanei.
Deși cele două emisfere arată identic la prima vedere, la o examinare mai atentă sunt relevate o serie de diferențe. De exemplu, la stângaci, lobul frontal, parietal și occipital sunt, de obicei mai mari decât cei din partea dreaptă. La femei, lobul temporal stâng este mai lung decat cel drept. Cele două emisfere diferă de asemenea, în unele dintre funcțiile lor. Nici un emisfer nu este dominant, dar fiecare este specializat pentru anumite sarcini. Această diferență se numește lateralizare cerebrală. Un emisfer, de obicei stângul se numește emisfer categoric. Este specializat pentru limbajul vorbit și scris și pentru raționamentul secvențial și analitic folosit în domenii precum știință și matematică. Acest emisfer pare să fragmenteze informația în fragmente și să o analizeze într-o manieră liniară. Celălalt emisfer, de regulă dreptul primește informațiile într-un mod integrat, holistic. Este sediul imaginației și al întelegerii, al aptitudinilor muzicale și artistice, percepția modelelor și a relațiilor spațiale și compararea locurilor, suntelor, mirosurilor și gusturilor. Dominanța emisferică este corelată cu îndemanarea. Emisferul stâng este cel categoric în 96% dintre dreptaci, iar emisferul drept în aproximativ 4%. Printre stângaci, emisferul drept este considerat categoric în 15% din cazuri, cel stâng în 70%, iar în restul cazurilor de 15% nici un emisfer nu este specializat distinct. Dominanța se dezvoltă o dată cu vârsta. La copiii mici, în cazul în care un emisfer cerebral este deteriorat sau îndepărtat (de exemplu, din cauza cancerului cerebral), celălalt emisfer poate prelua de multe ori funcțiile celuilalt. Bărbații adulți dezvoltă această dominanță mai mult decât femeile și suferă mai multe pierderi funcționale când un emisfer este deteriorat. Când are loc o injurie la nivelul emisferului stâng, barbații au șanse de 3 ori mai mari decat femeile sa devină afazici. Motivul acestei diferențe nu este incă clar, dar poate sa aibă legatură cu corpul calos. La barbați, corpul calos are o grosime destul de uniformă, pe când la femei porțiunea sa caudală este ingroșată de fibrele comisurale suplimentare, ceea ce sugerează că femeile au o comunicare mai extinsă între cele două emisfere. Fără a fi surprinzător, creierul este cel mai complex organ al corpului din punct de vedere structural. [11]
Această asimetrie între cele două emisfere apare la fetusul uman la aproximativ 30 de săptămâni de gestație. În exemplul cel mai evident al dominanței emisferice, emisferul stâng primește semnale senzoriale somatice de la mușchii drepți ai corpului pe care îi și controlează, iar emisferul drept primește semnale senzoriale și controlează mușchii de la nivelul părții stângi a corpului. Pacienții cu o injurie sau cu un traumatism la nivelul emisferului stâng pot deveni incapabili pentru a articula sau a forma cuvinte. Pacienții cu daune la nivelul emisferului drept vorbesc cu o voce monotonă dupa ce iși pierd capacitatea de a-și schimba tonul emoțional la ceea ce spun. În ciuda unor diferențe dramatice ale funcțiilor celor două emisfere, există o variație considerabilă de la o persoană la alta. [2]
Diferențe funcționale între cele două emisfere
Fig. 24 Dominanța funcțiilor cerebrale ( Modificat după Saladin; “Anatomy and physiology – The Unity of Form and function 3rd ed”; McGaw Hill, 2003, pg. 559)
Principii CT și IRM
Computer Tomografia (CT) Cranio-Cerebrală
În ultimii 20 de ani, tehnicile de explorare imagistică cu aplicabilitate în practica medicală au cunoscut o dezvoltare foarte rapidă. La ora actuală cele mai importante metode utilizate pentru vizualizarea sistemului nervos central sunt: tomografia computerizata și imagistica prin rezonanță magnetică.
Tomografia computerizată (CT) sau tomografia computerizată axială (CAT) folosește razele X pentru a crea imagini detaliate ale structurilor din interiorul organismului. Însă metoda nu are la bază crearea unor siluete ca în radiografia de proiecție, ci înregistrarea unor transmisii individale printr-un strat subțire de țesut (secțiune) definit de geometria razei X. După obținerea unor profiluri de absorbție în diferite unghiuri de proiecție, o imagine bidimensională a secțiunii penetrate de razele X este prelucrată computerizat prin proiecție inversată. Ca elemente detectoare sunt utilizate numai fotocelule digitale de mare sensibilitate. Acestea permit inclusiv detecția structurilor de țesut moale cu o mare sensibilitate și precizie, în plus față de structurile osoase. [15]
CT cranian în mod secvențial se bazează pe două principii:
Măsurarea atenuării unui fascicul de raze X printr-un corp și calculul coeficientului său de atenuare, deci a densității sale radiologice;
Reconstrucția imaginii unui obiect plecând de la proiecțiile sale diferite – reproducerea bidimensională a realității tridimensionale. (Serban Alexandru Georgescu; Radiologie si Imagistica Medicala – Manual pentru incepatori; Editura Universitara “Carol Davila” Bucuresti 2009; pg.340)
Examinarea craniocerebrală prin CT, nu necesită o pregătire specială, prealabilă pacientului. Trebuie eliminate corpurile metalice din jurul capului și interzise mișcările (dacă bolnavul este cooperant; dacă nu, acesta este sedat); sunt evitate astfel artefactele metalice sau de mișcare, care fac dificilă interpretarea ulterioară a imaginilor. [3]
Planul de referință utilizat în mod curent este planul orbito-meatal (OM), reprezentat de o linie ce unește conductul auditiv extern cu partea mediană externă a orbitei. [12]
Prelucrarea ulterioară a datelor se face după un algoritm de reconstrucție special, computerizat, astfel încat unei densități medii de țesut să corespundă o anumită nuanță de gri. Numărul posibil al nuanțelor de gri, în mod real, este de aproximativ 2000, din care ochiul uman poate sesiza și diferenția 16-20. La extreme într-o imagine CT avem negrul perfect, intens, ce corespunde densităților negative, cele mai mici, aerice, din anumite cavități și albul strălucitor, corespunzător densităților pozitive, cele mai mari, al țesuturilor dure, osoase. Grila aceasta a nuanțelor de gri, cu densități negative și pozitive, are la mijloc densitatea lichidiană pură, egală cu 0 (densitățile au ca unități de măsură Haunsfield = UH).
În ceea ce privește densitatea substanței nervoase, substanța cenușie are o densitate medie de aproximativ 40 UH, iar substanța albă în jur de 25-30 UH, densități apropiate, care corespund totuși unor nuanțe de gri care pot departaja și deosebi structurile anatomice. Cea mai mică densitate întalnită în interiorul cutiei craniene este cea a lichidului cefalorahidian, densitate egală cu 0 UH (la nivelul spațiilor și cisternelor subarahnoidiene și a sistemului ventricular). [3]
Achiziția secvențială (secțiune cu secțiune)
În mod curent, secțiunile efectuate se realizează în mod secvențial, în plan axial-transvers. În situații particulare, de exemplu în evaluarea leziunilor selare se pot efectua secțiuni în plan coronal (frontal) prin așezarea bolnavului în decubit dorsal sau ventral, extremitatea cefalică fiind în hiperextensie. La sfarșitul examinării CT se pot realiza reconstructii în plan sagital sau coronal sau de tip tridimensional 3D.
Grosimea secțiunii variază în funcție de regiunea explorată și diagnosticul de trimitere, ea fiind cuprinsă între 1 și 10mm, pasul mesei (distanța cu care se deplasează masa pe care este așezat bolnavul) fiind de regulă egal cu grosimea secțiunii alese.
Examenul CT începe întotdeauna cu scanarea nativă în mod secvențial a extremității cranio-cerebrale după care în funcție de leziunile găsite se completează examinarea prin injectarea iv a unui produs de contrast triiodat de preferat nonionic în cantitate de 1,5 ml/kg corp.
Administrarea contrastului intravenos se bazează pe obținerea variațiilor de densitate cu definirea superioară a structurilor normale și facilitarea punerii in evidență a modificărilor patologice. Structurile neurogene sunt protejate prin bariera hematoencefalică și nu se incarcă cu contrast iodat. Injectarea produsului de contrast modifică în mod variabil coeficientul de atenuare a diferitelor structuri normale, alterarea barierei hematoencefalice permite încărcarea cu contrast a unor structuri patologice. Osul și LCR rămân nemodificate. Se accentuează diferenta de contrast dintre substanta alba si substanta cenusie prin cresterea preferentiala a densității substanței cenușii, cauzată de o mai mare abundență a structurilor vasculare la acest nivel. Structurile vasculare, cele duremeriene, tija pituitară, antehipofiza, epifiza și plexurile coroide se încarcă cu contrast.
Sistematic se urmărește :
-depistarea anomaliilor de densitate (hipo/hiper) intraparenchimatoase
-anomalii de densitate și dimensiuni ale spațiilor extracerebrale
-efect de masa/de tracțiune
-căutarea semnelor de angajare cerebrală = angajare subfalciformă, temporală, diencefalică, a amigdalelor cerebeloase în gaura mare occipitală
-analiza spațiilor intergirale (reduse sau absente)
În ansamblu toată patologia neurologică și neurochirurgicală poate beneficia de examinare CT.
Achiziția în mod spiral
Există 5 avantaje majore ale achiziției spirale:
-timp de achiziție mai scurt ceea ce este foarte util pentru pacieții “dificili” politraumatizați, pacienti necooperanți, claustrofobi;
-iradiere redusă prin utilizarea și alegerea corectă a parametrilor specifici achiziției în mod spiral;
-diminuarea cantității produsului de contrast iodat injectat iv. cu obținerea unei angiografii CT;
-posibilitatea unor reconstrucții multiplanare (MPR), 3D (tridimensionale) de suprafață și MIP (Maximum Intensity Projection) de calitateș
-creșterea numărului de date brute obținute printr-o achiziție în mod spiral într-un timp mai scurt decât în CT secvențial; [12]
Fig. 25 Secțiuni CT ale encefalului : A) la nivelul punții; B) la nivelul mezencefalului; C) La nivelul ventriculilor laterali
(Modificat după Stephanie Ryan, Michelle McNicholas, Stephen Eustace, Anatomy for Diagnostic Imaging Second Edition, Elsevier 2004, pg. 52)
A. 1. Sinusul etmoid 7. Partea pietroasă a osului temporal
2. Glob ocular 8. Artera bazilară
3. Lob temporal 9. Pedunculi cerebeloși
4. Punte 10. Sinus transvers
5. Ventriculul 4 11. Auricul
6. Emisfera cerebeloasă dreaptă 12. Aripa mare a osului sfenoid
B.
1. Fisura interemisferică 7. Vermis cerebelos
2. Lobul frontal stâng 8. Tractul optic
3. Fisura silviană 9. Cisterna cvadrigeminală stg.
4. Pedunculi cerebrali ai mezencefalului 10. Coliculii superiori și
5. Apeductul Sylvius cvadrigemeni ai mezencefalului
6.Vena cerebrală mare în cisterna cvadrigeminală 11. Lob occipital stâng
12. Sinus sagital superior
13. Artera cerebrală anterioară
C)
1. Fisura interemisferică 10. Putamen al nucleului lentiform
2. Tapetum 11. Globus pallidus
3. Corpul calos 12. Brațul posterior al capsulei interne
4. Capul nucleului caudat 13. Talamus
5. Cornul anterior al ventriculului lateral 14. Plexurile coroide ale ventriculului
6. Foramina interventriculară lateral
7. Fisura Sylviană 15. Șanțul calcarin
8. Capsula externă 16. Sinusul sagital superior
9. Brațul anterior al capsulei interne 17. Septul pellucid
Imagistica prin rezonanță magnetică (IRM)
Imagistica prin rezonanță magnetică (IRM) se bazează pe proprietățile magnetice ale nucleilor atomici ai organismului (în special nucleii de hidrogen) și utilizează tehnica rezonanței de radiofrecvență pentru a măsura mișcarea magnetică indusă de un câmp magnetic extern. Variațiile impuse asupra câmpului magnetic permit vizualizarea spațială a timpilor de relaxare T1 si T2, care sunt proprietăți magnetice nucleare guvernate de forma chimică a atomilor de hidrogen prezenți în nucleii din țesuturi. Acești timpi de relaxare, care reflectă în principal raportul dintre moleculele de apă liberă versus cele de apă legată, realizează un mecanism de contrast ce evidențiază nu numai diferite țesuturi ci și modificări tisulare patologice. [15]
În IRM nu există o scală de densitate, iar interpretarea imaginilor presupune o analiză a semnalului unui țesut normal sau patologic comparată cu un țesut de referință. Vom vorbi de izosemnal, hipo- sau hipersemnal în raport cu acest țesut de referință.
Achiziția informațiilor se poate face în momente diferite de relaxare a țesuturilor, fie în secvența ponderată T1 (relaxare longitudinală), fie in secvența T2 (relaxare transversală). Aspectul imaginilor este diferit pentru cele două secvențe, simplificând foarte mult, acesta fiind următorul :
-în secvența T1 – zonele de absență a semnalului (corespunzător negre) le găsim în structuri cu aer, os compact, calcificări, lichid sau zone de necroză
– zonele de hipersemnal (albe) le întalnim în țesuturile adipoase
-in secventa T2 – zonele de absenta a semnalului (negre) le intalnim la aceleasi nivele ca în T1 iar zonele de hipersemnal (albe) în majoritatea proceselor patologice, lichide, inclusiv LCR, edem. [3]
Tehnica. În IRM secțiunile se pot realiza în orice plan al spațiului: axial (transvers), coronal, sagital, oblic.
În ponderație T1 drept caracteristică comună menționăm hiposemnalul lichidului cefalo-rahidian (LCR).
În ponderație T2 drept caracteristică comună menționăm hipersemnalul lichidului cefalorahidian.
Pentru explorarea encefalului secvențele în ponderație T1 sunt optime pentru studiul morfologic realizând un foarte bun contrast natural al diferitelor structuri anatomice.
Secvențele ponderate T2 sunt utile atât pentru diferențierea substanței albe de substanța cenușie cât și pentru analiza diferitelor componente (solide, chistice, hemoragice) ce intră în alcătuirea unei leziuni.
Sensibilitatea IRM în patologia cranio-cerebrală este superioară față de CT, dar specificitatea este limitată.
Produșii de contrast utilizați în IRM cerebral sunt substanțe paramagnetice pe bază de Gadolinium. Ele ameliorează contrastul între țesuturile normale și patologice. În mod normal se încarcă cu contrast cortul cerebelului, coasa creierului, meningele, plexurile coroide, mucoasa sinusurilor, antehipofiza, tija pituitară și structurile venoase. [12]
IRM cerebral
Fig. 26 Secțiune IRM a encefalului (Modificat după Stephanie Ryan, Michelle McNicholas, Stephen Eustace, Anatomy for Diagnostic Imaging Second Edition, Elsevier 2004, pg. 55)
Lob frontal 16.Chiasma optică
Lob parietal 17. Mezencefal
Lob occipital 18. Cisterna interpedunculară
Rostrumul corpului calos 19. Apeductul Sylvius
Genunchiul corpului calos 20. Coliculii cvadrigemeni superiori și inf
Corpul corpului calos 21. Cisterna cvadrigeminală?
Spleniumul corpului calos 22. Ventriculul 4
Septul pellucid 23. Vermisul cerebelului
Gaura lui Monro 24. Puntea
Fornix 25. Amigdala cerebeloasă
Masa intermediară a talamusului 26. Cisterna prepontină
Ventriculul 3 27. Trunchiul cerebral
Recesul supraoptic al ventriculului 3 28. Procesul odontoid
Recesul suprapineal al ventriculului 3 29. Cisterna magna
Glanda pineala 30. Clivus
31. Glanda pituitară
32. Tentorium cerebelli
33. Maduva spinării
Fig. 27 Secțiune IRM frontal prin ventriculul 3 ( Modificat după Stephanie Ryan, Michelle McNicholas, Stephen Eustace, Anatomy for Diagnostic Imaging Second Edition, Elsevier 2004, pg. 52)
Sinus sagital superior 8. Sinus sfenoid
Fisura interemisferică 9. Fisura Sylviană
Tapetum 10. Insula
Corpul copului calos 11. Capsula externă
Septul pellucidum 12. Nucleul lentiform
Fornix 13. Capul nucleului caudat
Ventriculul 3 14. Capsula internă
PARTE SPECIALĂ
Materiale, metode și date de disecție
După etapa inițială de documentare, în care au fost utilizate atât sursele bibliografice clasice cât și resurse informatice românești și internaționale, a început partea practică, cercetarea propriu-zisă.
Această lucrare a fost efectuată în cadrul Disciplinei Anatomie al Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila București, Facultatea de Medicină. Pentru realizarea studiului clinic s-au efectuat disecții pe creiere formolizate, folosite în cadrul procesului didactic pentru identificarea elementelor anatomice ce aparțin ventriculilor cerebrali precum și raporturile realizate de aceștia. Am urmărit disecțiile efectuate pentru studenții anului II semestrul II, în perioada 2016-2017. S-a realizat disecția amănunțită a preparatului anatomic, disecție orientate către evidențierea elementelor anatomice necesare acestui studiu.
Pe măsura înaintării în disecție, s-au realizat fotografii ale preparatelor studiate utilizând tehnici de microfotografie digital folosind o cameră digitală profesională NIKON. Se reușește astfel obiectivarea structurilor mai ales a celor de dimensiuni mici. Imaginile sunt preluate din baza de date a disciplinei de Anatomie.
Pentru cea de-a doua fază a etapei de cercetare, a fost utilizată arhiva examinarilor tomografice disponibilă în cadrul Departamentului de Radiologie. Au fost selectate examinările tomografice cu aspect morfologic normal.
În vederea îndeplinirii scopului acestui studiu, s-a practicat deschiderea cutiei craniene a cadavrului, cu evidențierea durei mater. S-a îndepărtat aceasta, evidențiind astfel emisferele cerebrale.
Fig. 28 Față supero-laterală emisfer cu observarea durei mater
Fig. 29 Față laterală emisfer cu observarea durei mater
Emisferele astfel recoltate au fost conservate în formol pe o perioadă de câteva zile. S-a practicat spălarea acestora cu apă de la robinet, trecându-se la disecția amănunțită a preparatului anatomic.
Pentru îndeplinirea obiectivelor acestui studiu, s-a efectuat atât disecția macroscopică amănunțită.
Fig.30 Față superioară a emisferei
Fig.31 Se remarcă fața supero – laterală împărțită de cele trei șanțuri (lateral, central și parietooccipital) în patru lobi cerebrali
Fig. 32
Fig. 33 Este ilustrată secționarea emisferelor
Fig. 34 Secțiune medio-sagitală prin emisfer și trunchi cerebral
Fig. 35 Față medială a emisferelor
Se pune în evidență fața medială a emiferei ce prezintă în partea inferiaoră corpul calos. Acesta este înconjurat pe toată circumferința lui de șanțul corpului calos, prin care este despărțit de restul feței mediale a emisferei. De asemenea, se remarcă girul cingular, superior de corpul calos. În regiunea posterioară a feței mediale, la inspecție se pot observa șanțurile parietooccipital si calcarin.
Fig. 36 Față inferioară emisfer
La inspecția feței inferioare se pun în evidență cele două etaje ale emisferei cerebrale divizate de către șanțul lateral. Se observă fața inferioară a lobului frontal și fețele inferioare ale lobilor temporal și occipital.
Prin secționarea emisferelor în plan frontal se poate observa partea centrală a ventriculului lateral. Se remarcă forma sa triunghiulară, prezentând trei pereți : superior (format de fața inferioară a corpului calos), medial (format de fornix și sept pellucid) și inferior (format din fața superioară a talamusului și de corpul nucleului caudat).
Fig. 37 Secțiuni frontale prin emisferul cerebral
Fig. 38 Secțiuni frontale prin emisferul cerebral
Fig. 39 Secțiune frontală prin emisferul cerebral
Fig. 40 Secțiuni transversale prin emisferul cerebral cu vizualizarea ventriculului lateral
Fig. 41 Secțiuni transversale prin emisferul cerebral
Fig.42 Secțiune transversala prin emisferul cerebral cu vizualizarea ventriculului lateral
Secțiunile transversale expun ventriculii laterali și genunchiul corpului calos. Coarnele anterioare ale ventriculilor laterali se deschid în regiunea lobilor frontali, iar coarnele posterioare în regiunea lobilor occipitali. Porțiunea centrală și cornul inferior al ventriculului lateral conțin plexul coroid.
Fig. 43 Secțiuni transversale la nivelul talamusului, respectiv a părții principale a ventriculului lateral
Articole din literatura de specialitate
Pe măsură ce înaintăm în vârstă, creierul uman trece prin multiple schimbări histopatologice cu atrofia țesutului cerebral, rezultând creșterea sistemului ventricular. Cunoașterea morofometriei și dimensiunilor normale ale sistemului ventricular cerebral este extrem de importantă pentru înțelegerea acestor schimbări. Pentru acest studiu prospectiv, s-au efectuat Tomografii Computerizate pentru 152 de pacienți (89 de bărbați și 63 femei) prin care s-au studiat dimensiunile ventriculilor laterali. Diametrul anteroposterior al corpului ventriculului lateral pe partea dreaptă a fost 74.89 + 9.86mm pentru bărbați și 70.06 + 8.83mm pentru femei pe partea dreaptă, iar pe stânga 74.89 + 9.86 mm și 69.56 + 11.42mm pentru bărbați și femei. Lungimea coarnelor frontale pe partea dreaptă a fost 28.53 + 3.88mm și 26.16 + 4.21mm pentru sexul masculin și feminin iar pe partea stângă a fost 28.53 + 3.88mm și 26.17 + 4.237 mm respectiv pentru bărbați și femei (Conform studiului “Morphometric Analysis of the Brain Ventricles in Normal Subjects Using Computerized Tomography Moawia Gameraddin, Abdalrahim Alsayed, Amir Ali, Mosleh Al-Raddadi”).
Conform articolului “MORPHOMETRIC STUDY OF VENTRICULAR SIZES ON NORMAL COMPUTED TOMOGRAPHY SCANS OF ADULT BLACK ZIMBABWEANS AT A DIAGNOSTIC RADIOLOGY CENTRE IN HARARE-A PILOT STUDY” există o creștere în dimensiunea diametrului coarnelor frontale din decada a patra a vieții (30.5+/-0.2mm) până în decada a șasea (31.7+/-0.3mm) cu un diametru maxim în decada a șaptea (32.0+/-0.3mm) desi media dimensiunilor coarnelor frontale in decada a doua(31.8+/-0.8mm), a treia (31.4+/-0.3), a șasea de viață sunt asemănătoare. Media diametrului coarnelor frontale tinde să crească cu vârsta cu o creștere semnificativă la vârste înaintate. (35.1+/-0.9mm).
Fig. 44 Măsurători ale ariilor de interes la nivelul ventriculilor laterali
Valoarea medie a diametrului coarnelor frontale la bărbați (verde) a fost în general mai mare decât cea a femeilor (albastru) in timpul decadelor a doua și a treia de viață. (Fig.).
Fig. 45 Diametrele coarnelor frontale la femei și bărbați pentru diverse grupuri de vârste
Indicele cornului frontal a avut o valoare de 0.313 în acest studio. Bărbații, în general au în general un indice mai mare decât al femeilor. Valoarea medie a indicelui cornului frontal a crescut din decada a treia, urmând o scădere bruscă în decada a șasea urmată de o creștere rapidă în următoarea decadă.
Fig.46 Variația indicelui coarnelor frontale cu grupele de vârstă
Figura de mai jos ne arată valoarea medie a indicelui coarnelor frontale pentru fiecare grupă de vârstă și cum variază. S-a observant că în primele două decade ale studiului, bărbații au avut o valoare medie mai mare comparativ cu cea a femeilor.
Fig.47 Figura reprezintă valoarile medii ale indicelui coarnelor frontale pentru fiecare grupă de vârstă
Prin examinarea a o sută de cazuri voluntare fără deficite fizice sau neurologice a fost evidențiată o creștere a ventriculilor cerebrali o dată cu înaintarea în vârstă pentru ambele sexe (Conform studiului “CT measurement of the normal brain ventricular system in 100 adults” H H Celik, F Gürbüz, F Gürbüz, M Erilmaz, M Erilmaz, Banu Sancak). Măsurătorile ventriculilor laterali au relevant că indicele bifrontal cerebroventricular la sexul masculin și indicele bicaudal cerebroventricular la sexul feminine cresc semnificativ cu vârsta. Indicii nu au arătat diferențe semnificative între cele două sexe.
Conform studiului “C.T Scan Measurements of the Lateral and Third Ventricles in Apparently Normal Iraqi Subjects” (Zauhair A. Jaumah* MBChB, MSc Fadhil A. AL-Kafhaji) dilatarea ventriculilor cerebrali a fost asociată cu multe patologii neurologice. Pentru a defini această dilatare trebuie să avem dimensiunile normale ale subiecților sănătoși. 112 subiecți apparent sănătoși, cu vârste cuprinse între 10-69 ani au fost examinați prin Tomografii Computerizate. Valorile indicelui Ventriculo-Cerebral (VBR) și lățimii maxime a ventriculului trei (MTW) atât pentru bărbați cât și pentru femei nu au relevant diferențe semnificative. Nici o diferență semnificativă între indicele VBR și MTW nu a fost observată până la vârsta de 49 de ani. Diferențe semnificative au fost observate între 49 și 69 de ani. Procentul VBR a fost calculat folosind următoarea formulă :
Fig. 48 Detaliile diferențelor pe sexe
Fig.49 Valorile si datele statistice privind distribuția pe grupe de vârstă
Conform studiului “Measurements of Normal Lateral Ventricles in Adult Sudanese Patients Using Computed Tomography Ahmed, Amina Abdelbagi; Supervisor – Bushra Hussein Ahmed ” : Ventriculii laterali pot fi măsurați folosind Tomografia Computerizată, putem măsura lungimea, lățimea și densitatea lichidului cefalorahidian. Acest studiu a fost efectuat cu ajutorul mașinilor CT în spitalul de predare din Khartoum și în unele centre clinice private, în perioada iunie 2009 – decembrie 2009. Obiectivul principal al studiului este măsurarea ventriculilor laterali normali la pacienții sudanezi. Șaptezeci și cinci de pacienți adulți sudanezi (35 de bărbați (46,7%), 40 de femei (53,3%)) cu grupuri etnice diferite, 44 de pacienți din nordul și centrul de Sudan (58,7%), 3 pacienți din estul Sudanului (4% Din vestul Sudanului (33,3%) și 3 pacienți din sudul Sudanului (4%). Grupul de vârstă este cuprins între (20-50) ani. Pacienții incluși în studiu nu au avut boli cerebrale care ar fi afectat măsurarea ventriculilor laterali. Pacienții au fost examinați prin tomografie computerizată. Parametrii măsurați prin CT includ lățimea ventriculilor laterali la cornul posterior maxim, diametrul maxim al celor două emisfere cerebrale, diametrul corpului ventriculilor laterali și densitatea lichidului cefalorahidian. Au fost luate în considerare și alte variabile, vârsta, sexul, tribul, greutatea corporală și înălțimea. Analiza arată că media lățimii ventriculilor laterali drepți și stângi (la cornul posterior maxim), diametrul corpului ventriculilor laterali drepți și stângi, densitatea lichidului cefalorahidian au fost 1,0 ± 0,2, 1,0 ± 0,2, 1,1 ± 0,2 0,3, 1,1 ± 0,3, respectiv 9,4 ± 2,8.
Corelația între vârstă și toți parametrii (lățimea ventriculilor laterali drepți și stângi (la nivelul cornului posterior), diametrul corpului ventriculilor laterali drepți și stângi și densitatea lichidului cefalorahidian au fost nesemnificative, dând valori de 0,8, 0,8, 0,8, 0,5 și 0,2. Corelația între greutate și toți parametrii (lățimea ventriculilor laterali drepți și stângi (la cornul posterior maxim), diametrul corpului ventriculilor laterali drepți și stângi și densitatea lichidului cefalorahidian au fost nesemnificative dând valori de 0,3, 0,6, 0,5, 0,08 și respectiv 0,5. Corelația dintre înălțimea și lărgimea ventriculilor laterali drepți și stângi (la cornul posterior maxim) au fost semnificative dând valori de 0,033, respectiv 0,022, dar corelația dintre înălțimea versus diametrul corpului ventriculilor laterali drepți și stângi și densitatea lichidului cefalorahidian au fost atât de nesemnificative, dând valori de 0,9, 0,9 și respectiv 0,1. Corelația dintre sex și lățimea ventriculilor laterali drepți și stângi (la nivelul cornului posterior maxim), diametrul corpului ventriculilor laterali drepți și stângi, densitatea lichidului cefalorahidian au fost nesemnificative, dând valori de 0,6, 0,6, 0,9, 0,5 și respectiv 0,1.
Din literatura de specialitate „Language lateralization in healthy right-handers” (S.Knecht, M.Deppe, B. Drager, L. Bobe, H. Lohmann, E. B.. Ringelstein and H. Henningsen) reținem că existența indivizilor sănătoși dreptaci "atipici”, adică având dominanța limbajului în emisferul drept, s-a presupus, în general, să fie un lucru extrem de rar intalnit. Pentru a testa aceasta teorie am măsurat dominanța limbajului la 188 subiecți sănătoși dreaptaci (59% femei) printr-o nouă tehnica non invazivă, cantitativă validată anterior prin comparație directă cu procedura de injectare a amobarbitalului intracarotidian. Procedura de injectare intracarotian a amobarbitalului (IAP) implică inactivarea temporară a unei emisfere cerebrale prin injectarea de amobarbital sodic, care permite testarea independentă a emisferei contralaterale. In timpul unei sarcini de generare a unui cuvânt au fost determinate mediile diferențelor de perfuzie emisferice pe teritoriile arterelor cerebrale mijlocii. A fost găsită distribuția naturală a dominantei limbajului ca avand loc de-a lungul unui continuum bimodal. Localizarea functiei limbajului a fost echivalentă la bărbați și femei. Dominanța emisferica dreapta a fost găsita în 7,5% dintre subiecți. Aceste descoperiri indică faptul că poziția atipica a functiei limbajului la subiecții sănătoși dreptaci din ambele sexe este considerabil mai frecventa decat a fost anterior suspectat.
Metoda de lucru
Subiecții au fost exclusi în cazul în care, intr-un un chestionar standardizat, au raportat întârzieri de dezvoltare ale limbajului sau antecedente personale patologice neurologice, în special asfixia perinatala sau icterul perinatal, traumatisme craniocerebrale, pierderea stării de conștiență, crize epileptice, meningită sau encefalită. Urmatoarea cerință a fost finalizarea cu succes a liceului. Îndemanarea dreaptacilor a fost evaluată printr-un indice de îndemânare Inventarul Edinburgh mai mare de 30%. Stângacii au fost excluși din studiu, precum și dreptacii cu un scor mai mic de 30%. Aproximativ 75% dintre subiecții recrutați au avut un indice de indemanare a mainii mai mare de 80%. Toți subiecții si-au dat consimțământul pentru a participa la acest studiu, care a fost aprobat de către Comitetul de Etică al Universității din Munster. Evaluarea localizarii ariei dominante a limbajului a fost realizată printr-o tehnică standardizată de ultrasonografie funcțională transcraniană Doppler (fTCD) și o sarcină de generare a cuvintelor, validată prin comparație directă cu injecția intracarotidiană cu amobarbital și Imagistica prin Rezonanță Magnetică funcțională (fMRI).
Pe scurt, subiectilor le-a fost prezentată o literă pe un ecran timp de 2,5secunde după un ton auditiv. Au trebuit să găsească în tăcere cât mai multe cuvinte posibile incepand cu litera afișată. Îndeplinirea sarcinii a fost controlată prin instruirea subiecților de a raporta cuvintele după un al doilea semnal sonor dupa 15 secunde după prezentarea literei. Toate cuvintele trebuiau să fie raportate într-o perioada de timp a 5 secunde. Litera următoare a fost prezentată în același mod, după o perioadă de relaxare de 60 de secunde. Literele au fost prezentate în ordine aleatorie și nici o literă a fost afișată mai mult decât o dată. Q, X și Y au fost excluse, deoarece foarte puține cuvinte incep cu aceste litere. In timpul generării verbale a cuvintelor au fost evaluate teritoriile vasculare ale arterelor cerebrale medii stângi și drepte, care cuprind ariile limbajului prin măsurători fTCD ale modificărilor ale velocității fluxului cerebrovascular în aceste artere. S-a observat creșterea perfuziei cerebrale și, prin urmare, cresterea activării neuronale. Efectele sistemice au fost eliminate prin calcularea diferențelor în schimbările de perfuzie dintre părți. Însumarea răspunsurilor a peste 20 de repetiții (în medie) pentru fiecare individ a făcut rezultatele extrem de fiabile.
Rezultate
La 6 indivizi dreptaci determinarea localizării limbajului nu a fost posibilă din cauza lipsei unei ferestre a osului temporal, adică penetrarea ecografică inadecvată a craniului de către fasciculul de ultrasunete. Dintre cei 188 de subiecți (59% femei, 41% bărbați) distribuția globală a functiei dominante a limbajului a fost bimodală cu 7,5% pentru localizarea la nivelul emisferului dreapt și 92,5% pentru emisferul stâng. Acest lucru demonstrează echivalența dominantei emisferice a limbajului pentru cuvantul rostit dintre bărbați și femei, iar aceste date sugereaza ca 1 din 13 subiecți sănătoși, dreptaci are emisfera dreapta dominanta pentru centrul limbajului.
Conform articolului „Behavioural relevance of atypical language lateralization in healthy subjects” (S.Knecht, B. Drager, A. Floel, H. Lohmann, C. Breitenstein, M Deppe, H. Henningsen, E. B. Ringelstein ) s-a speculat că această specializare emisferică este o condiție prealabilă pentru realizarea deplină a potențialului lingvistic. Prin intermediul unor chestionare standardizate și măsuri ale performanțelor, am încercat să determinăm dacă există corelații comportamentale între dominanța limbajului emisferic drept atipică sau bilateral. Gradul de localizare al limbajului a fost determinat prin măsurarea diferențelor de perfuzie emisferice prin ultrasonografie funcțională Doppler transcraniană în timpul unei sarcini de generarea unui cuvânt la voluntari sănătoși. Subiecții cu reprezentări ale ariei limbajului la nivelul emisferei stângi, drepte sau bilateral nu diferă în mod semnificativ în ceea ce privește stăpânirea limbilor străine, realizările academice, artistice, talentele, fluența verbală, inteligența sau viteza de procesare lingvistică. Aceste descoperiri sugerează că specializarea emisferică atipică pentru limbaj care nu este asociată cu deficiențe majore ale performanțelor lingvistice la subiecții sănătoși.
Distribuția centrului limbajului a fost de aproximativ bimodală, 264 de subiecți având dominanța emisferică stângă, 31 fiind bilaterali și 31 având emisfera dreaptă dominantă. Dominanța emisferică dreaptă și stângacii au fost asociati de-a lungul timpului cu un comportament atipic, fie bun fie rău. Inspirat din relatările ambidextrilor Leonardo da Vinci și Michelangelo, s-a sugerat, de exemplu, că bilateralitatea este asociata cu abilități cognitive și creative superioare.
Ca și alții, suntem încă înclinați să credem că modelul predominant de dominanță a limbajului emisferului stâng, la fel ca a fi dreptaci, nu este un fenomen aleatoriu, dar a fost influențat în mod direct sau indirect, prin selecție evolutivă. Cum speranța de viață a crescut astăzi și probabilitatea de a suferi un accident vascular cerebral ischemic uniemisferic este mai mare, subiecții cu reprezentare bilaterală a limbajului pot mai puțin probabil să devină afazici sau, cel puțin, se pot recupera mai bine de la perturbări lingvistice în comparație cu persoanele cu dominanța limbajului uniemisferică. Un posibil dezavantaj în trecut s-ar putea, prin urmare, sa fi devenit un avantaj astăzi.
„Kasprian (2011) a demonstrat originea prenatală a specializării cerebrale in utero, prin investigarea neuroimagistică. In studiul lor neuroimagistic, într-un eșantion cu vârste cuprinse între 18 și 37 săptămâni de gestație, Kasprian și colab. (2011) au remarcat asimetria lobului temporal, mai mare pe partea stângă.” Kasprian, G., Langs, G., Brugger, P. C., Bittner, M.,Weber, M., Arantes, M., et al. (2011). The prenatal origin of hemispheric asymmetry: An in utero neuroimaging study. Cerebral Cortex, 21 , 1076–1083.
Conform articolului “Intelligence and brain size in 100 postmortem brains: sex, lateralization and age factors” (S. F. Witelson,1,2 H. Beresh2 and D. L. Kigar2 1Albert Einstein/Irving Zucker Chair in Neuroscience and 2Department of Psychiatry and Behavioural Neurosciences, Michael G. DeGroote ) baza neuronală de variație a inteligenței umane nu este bine conturată. Numeroase studii privind măsurarea mărimilor creierului, cum ar fi greutatea encefalului, circumferința capului, volumul creierului la diferite teste de inteligență, prin CT sau MRI cu eșantioane definite în mod diferit de subiecți au dus la rezultate contradictorii cu corelații de la 0 la 0.6, cu cele mai multe corelații 0,3 sau 0,4. Studiul inteligenței în legătură cu volumul cerebral postmortem nu este disponibil până în prezent.
Raportăm rezultatele unui astfel de studiu pe 100 de cazuri (58 femei și 42 bărbați) după ce am obținut prospectiv scorul complet Scala Adult Intelligence Wechsler Scale. Relația depinde de domeniul inteligenței studiate, precum sexul și dominața funcțională emisferică a subiectului. Capacitatea verbală generală a fost corelată direct cu volumul cerebral și cu volumul fiecărei emisfere la femei și la bărbații dreptaci, reprezentând 36% din variația în inteligență verbală. Nu a existat nici o dovadă a unei astfel de relații la bărbați stangaci, indicând că cel putin pentru inteligența verbală, asimetria funcțională poate fi un factor relevant în relația structură-funcție la bărbați, dar nu și la femei. La femei, abilitatea vizuală și spațială a fost, de asemenea, corelată în mod direct cu volumul cerebral, dar mai puțin puternic, reprezentând 10% din variație. La bărbați, a existat o tendință nesemnificativă a unei corelații slabe între capacitatea de orientare vizuală și spațială și volumul cerebral, ceea ce sugerează că substratul neuronal al abilității vizuospațiale poate diferi între sexe.
Cercetările suplimentare pe subiecți utilizate ca si cazuri de testare au oferit suport pentru modelele noastre de regresie. La bărbați, abilitățile vizuale și spațiale și volumul cerebral au fost puternic legate de factorul de vârstă cronologică, sugerând că bine documentatul declin al abilităților vizuale și spațiale legate de vărstă, cel puțin la dreptaci, a fost corelat cu scăderea volumului cerebral cu vârsta. Am aflat că volumul cerebral a scazut doar minimal cu vârsta la femei. Acest lucru lasă necunoscut substratul neuronal care stă la baza declinului vizuospațial al femeilor cu vârsta. Înălțimea corpului a reprezentat 1-4% din variația volumului cerebral în cadrul fiecărui sex. Cu instrumente de testare fine ale abilităților cognitive specifice și măsurătorile asociate acestor regiuni ale creierului, este probabil că relațiile structură-funcție mai puternice vor fi observate. Rezultatele noastre indică nevoia de responsabilitate în luarea în considerare a posibilei utilizări a imaginilor creierului ca teste de inteligență.
Corelațiile neurobiologice ale variației inteligenței umane sunt necunoscute. Indiferent de combinația dintre factorii genetici și de mediu, care contribuie la inteligență, unele variații ale substratului neuronal – fie la nivel structural grosier, histologic, fiziologic sau la nivel neurochimic, trebuie să stea la baza variației în inteligență. Această problemă a primit o atenție considerabilă în studiile neuroanatomice în funcție de greutate ale creierului post-mortem din secolul al 19-lea. Mai mult de 100 de de cazuri de indivizi eminenți au fost revizuite de către Spitzka (1907), care a ajuns la concluzia că abilitatea mai mare a fost asociată cu greutate mai mare a creierului. Aceste concluzii timpurii au fost atacate pe baza limitărilor în metodologie: inteligența s-a bazat pe judecata subiectivă; analiza cantitativă a datelor nu au fost disponibilă.
A fost bine documentat faptul că greutatea creierului scade cu vârstă pornind de la vârsta maturității timpurii. De exemplu, Dekaban și Sadowksy (1978) au revizuit șase studii majore și au raportat propria lor muncă pe baza a mai mult de 3000 adulti: fiecare studiu a arătat o scădere a greutății creierelor în intervalul de vârstă de 30-90 ani. Scorurile medii au relevat o schimbare de 4-10% pe parcursul duratei de vârstă studiată. Mai recent, numeroase studii de imagistică prin rezonanță magnetică au evaluat modificări ale volumului intracranian sau cerebral în funcție vârsta cronologică. Într-o recenzie a treizeci de rapoarte cu privire la volumul a diferite regiuni ale creierului în raport cu vârsta, toate, cu excepția unui singur caz a arătat o corelație negativă între volumul creierului și vârsta în intervalul de vârstă studiat. (Coffey, 2000).
Numeroase studii au documentat faptul că abilitățile vizale si spațiale, așa cum se reflectă în Scala de Performanță Wechsler Scala pentru Inteligenta Adultilor (WAIS, Wechsler, 1955), scad odată cu avansarea în vârstă. În schimb, măsuratorile capacităților verbale cum ar fi WAIS Scala Verbala nu au arătat nici o scădere (de fapt,o ușoară creștere) față de același interval de vârstă (Kaufman și colab., 1991). Este bine documentat faptul ca mărimea medie a creierului (în funcție de greutate sau volum) este de 9-12% mai mare la bărbați decât la femei (post-mortem:Dekaban și Sadowsky, 1978; RMN:. Gur et al, 2002). Este prin urmare, necesar să se ia în considerare sexele separat pentru a controla din punct de vedere statistic diferențele de mărime ale creierului atunci când se evaluează inteligența în raport cu dimensiunea creierului. Problema de sex, pare complicată și mai mult, de faptul că, poate exista o interacțiune între efectele sexului și vârstei asupra mărimii creierului. Unele studiile au indicat că mărimea creierului a scăzut cu vârsta într-o mai mare măsură la bărbați decât la femei (post-mortem. Ho și colab, 1980;RMN: Cowell et al, 1994;. Murphy și colab., 1996; Gur și colab., 1999), deși alte studii nu au găsit nici o diferență de sex în efectul vârstei asupra mărimii creierului (Post-mortem: Pakkenberg si Voigt, 1964; RMN:. Raz și colab,1997).
Scopul acestui studiu a fost, de a examina cantitativ, relația dintre volumul cerebral post-mortem și măsurătorile generale, obținute prospective, ale inteligenței verbale, vizuale și spațiale într-un eșantion de 100 de exemplare de creiere, de la bărbați și femei, cu funcție cognitivă normală. Posibilitatea de relații diferite în funcție de sex și modelul asimetriei funcționale a fost examinată. În plus, am evaluat efectul scăderii volumului creierului cu vârsta, în funcție de relația dintre volumul cerebral și inteligență.
Eșantionul a constat din 106 de cazuri consecutive din Colecția de Creiere Normale Witelson (Witelson și McCulloch, 1991), care este formată din creiere de la pacienții fără patologie neurologică, recrutați pentru a participa la un studio, care a necesitat testarea neuropsihologică și acceptarea unei examinări post-mortem. Toți subiecții au fost caucazieni. Studiul a fost aprobat de către Consiliul cercetării de etică de la Universitatea McMaster, Hamilton, Canada. Din cele 106 de cazuri, 6 au fost excluse din cauza patologiei encefalului care ar putea afecta măsurătorile.
Greutatea creierului întreg proaspăt (encefal secționat la capătul dorsal al bulbului rahidian) a fost obținut la autopsie imediat după îndepărtarea creierului din craniu. Creierul a fost apoi fixat în suspensie 10% formalină tamponată pentru trei săptămâni. Intervalul de timp dintre deces si autopsie a fost în medie de 8,8 ore cu min / max = 1/22 h. Pentru eșantionul total,greutatea cerebrală fixată a tins să fie mai mare de 1,5% decât greutatea în stare proaspătă a creierului pe tot intervalul de mărime a eșantionului.
Fiecare emisfer s-a cântărit și i s-a calculat volumul prin deplasarea apei. Greutatea și volumul cerebral au fost definite ca suma scorurilor emisferelor dreaptă și stângă. Două căi ANOVA au indicat că bărbații au creiere mai mari (P <0,0001), cu 13%. Nu a existat nici o diferență între emisferele stângă și dreaptă cu privire la orice morfologie a creierelor pentru orice sex sau praxie.
Ca măsură a praxiei a fost folosit un index în care subiecții au fost rugați să folosească mâna dominantă pentru a îndeplini o serie de sarcini unimanuale (exemplu periajul dinților) sau bimanuale. Printre femei au existat 38 dreptace constante și 20 non-dreptace constante; drintre bărbați, 20 dreptaci constanți și 22 non-dreptaci constanți. Acolo au fost și doi bărbați stângaci. Anamneza a relevat că patru cazuri (toți bărbați) au fost obligați să scrie cu mâna dreaptă, dar fiecare dintre acestea testate ca non-dreptaci.
S-a constatat o scădere a volumului cerebral de 5ml/an pe parcursul duratei de viață a bărbaților. In schimb, s-a constatat o scădere minimă a volumului cerebral o data cu vârsta pentru femei. Volumele emisferelor drepte sau stângi corelate cu vârsta au fost asemănătoare.
În cazul tuturor femeilor și bărbaților dreptaci, abilitatea verbală a fost corelată pozitiv cu volumul cerebral.Verbal Scaled Score (VSS) a crescut cu 9 puncte pentru fiecare creștere cu 100 ml a volumului encefalului. Performance Scaled Score (PSS) a crescut doar cu 3 puncte/100 ml de volum cerebral, in comparație cu VSS.
În acest studiu au fost incluși 100 de bărbați și femei, cu funcție cognitivă normală. O examinare generală a inteligenței verbale a fost pozitiv legată de volumul cerebral post-mortem în ambele cazuri de femei dreptace și stângace. În schimb, aceeași relație a fost găsită pentru bărbații dreptaci, dar nu și pentru non-dreptaci, sugerând că asimetria funcțională poate fi un factor în substratul neuronal al abilității verbale la bărbați. Inteligența vizuala și spațială a fost, de asemenea, pozitiv legată de volumul cerebral, dar numai la femei și mai puțin puternic. La barbati, indiferent de îndemanare, a existat o relație nesemnificativă statistic. Această diferență de sex sugerează posibilitatea diferitelor substraturi neuronale ale inteligenței vizuospațiale între bărbați și femei.
La bărbați, volumul cerebral este corelat cu vârsta, dimensiunea creierului fiind scădere cu 50 ml / deceniu. În schimb, la femei femei, a existat doar o scădere minimă o dată cu avansarea în vârstă, de aproximativ 6 ml / deceniu. Această diferență de sex este similară cu cea raportată în altă parte (de exemplu, Ho și colab., 1980; Witelson, 1991; Murphy și colab., 1996).
Din literatura de specialitate “Unmasking Language Lateralization in Human BrainIntrinsic Activity” (Mark McAvoy1, Anish Mitra1, Rebecca S. Coalson, Giovanni d’Avossa, James L. Keidel, Steven E. Petersen and Marcus E. Raichle) dominanța emisferică este o caracteristică fundamentală a creierului uman așa cum este exemplificat prin poziția dominantă emisferică stângă a limbajului. În ciuda proeminenței asimetriei în leziuni și în datele din literatura fMRI, surprinzător de puțină asimetrie a fost descoperită în popularele studii imagistice funcționale ale fluctuațiilor spontane ale fMRI cu semnal BOLD (așa-numita stare de repaus fMRI).
Aici, analizând semnalul global, se relevă o asimetrie stângă care se găsește pe regiuni preferențiale pentru procesarea semantică frontală stângă și a cortexulului temporal stâng și cerebelului drept și o asimetrie dreaptă care cuprinde regiuni legate de atenția prezumtivă din cortexul frontal și temporoparietal drept. Asimetriile emisferice, legate de semnalul global au rezultat din modularea fluctuațiilor spontane. Pentru a confirma aceste descoperiri obținute de la subiecți sănătoși, dreptaci în stare de repaus, i-am pus sa efectueze doua sarcini de procesare semantice: gândirea prin sinonime și judecata mărimilor numerice și înțelegerea propozițiilor.
Conform articolului : “Lateralization is Predicted by Reduced Coupling from the Left to Right Prefrontal Cortex during Semantic Decisions on Written Words” (Mohamed L. Seghier, Goulven Josse, Alexander P. Leff) peste 90% dintre oameni activează emisfera stângă mai mult decât emisfera dreaptă pentru procesarea limbajului. În acest studiu, vrem să arătăm că gradul în care limbajul are dominanța la nivelul emiferului stâng este invers proporțional cu gradul în care regiunile frontale stângi conduc activitatea în regiunile dreapte frontale corespunzatoare. Asimetria emisferică a fost evaluată la 60 de subiecți, folosind imagistica prin rezonanță magnetică funcțională (fMRI) de activare funcțională pentru deciziile semantice la stimuli verbali (cuvinte scrise) și non-verbali (poze obiecte). Interacțiunile între regiunile stângă și dreaptă și regiunile dorsale frontale au fost evaluate cu ajutorul modelului cauzal dinamic (DCM), efecte aleatorii de selecție prin modelul Bayesian la nivel de familie, și modelul de calculare a mediei bayesiană la nivelul conexiunii. Am constatat că :1) decizii semantice legate de cuvinte și imagini au modulat cuplarea interemisferică între regiunile frontale dorsale stângi și drepte, 2) activarea a relevat o dominanță mai mult stângă pentru cuvinte decât pentru imagini și 3) pentru cuvinte numai, asimetria stângă a fost mai mare în cazul în care cuplajul de la cortexul frontal dorsal stâng la cel drept a fost redus. Aceste rezultate, au implicatii teoretice pentru înțelegerea modului în care emisferele dreaptă și stângă comunică una cu cealaltă în timpul procesării funcțiilor.
Conform articolului : “Lateralization of Speech Production Starts in Sensory Cortices—A Possible Sensory Origin of Cerebral Left Dominance for Speech” (Christian Alexander Kell1, Benjamin Morillon2, Frederique Kouneiher2 and Anne-Lise Giraud) producția vorbirii este o funcție specializată a emisferului stîng, care ar putea proveni dintr-o dominanță stângă, fie în procesul vorbirii fie în procesele senzoriale sau în ambele. Utilizarea imagistică prin rezonanța magnetică funcțională pe subiecți sănătoși, ne arată activarea cortexului senzorial stâng atunci când vorbirea este intenționtă, în timp ce cortexul frontal stâng se activează numai când este inițiată vorbirea. Secvența activării, primul care se activează este lobul temporal apoi cel frontal, sugerează că funcția cortexul auditiv care ar putea determina specializarea emisferică pentru producția limbajului.
Conform articolului: “Left-handedness and language lateralization in children” (Szaflarski JP; Rajagopal A; Altaye M; Byars AW; Jacola L; Schmithorst VJ; Schapiro MB; Plante E; Holland SK), un studiu prin fMRI a investigat dezvoltarea asimetriei limbajului la copii stângaci cât și dreptaci cu vârste cuprinse între 5 și 18 ani. Au fost incluși douăzeci și șapte de copii stângaci (17 băieți, 10 fete) și 54 de copii dreptaci echivalenți ca vârstă și sex. Am folosit RMN funcțional de 3T și o sarcină de generare a verbului pentru a stabili dominanța limbajului emisferic la nivelul regiunilor frontale sau temporo-parietale, regiuni de interes (ROI) definite pentru întregul grup și aplicate individual.
În funcție de regiunea de interes frontală, în grupul de stângaci, 23 de participanți (85%) au demonstrat dominanța limbajului la nivelul emisferului stâng, 3 (11%) au demonstrat activări simetrice și încă 1 (4%), au demonstrat dominanța dreaptă a emisferei. Pe de altă parte, 50 (93%) dintre copii dreptaci au demonstrat dominanța limbajului la nivelul emisferului stâng, 3 (6%) au prezentat un model de activare simetrică, în timp ce unul (2%), au demonstrat o dominanță dreaptă a limbajului emisferei. Valorile corespunzătoare pentru regiunile de interes temporo-parietală pentru copiii stângaci au fost 18 (67%) dominanță emisferica stângă, 6 (22%) simetrice, 3 (11%) dominanță dreaptă, iar pentru copiii dreptaci valorile au fost 49 (91 %), 4 (7%), 1 (2%).
Asimetria dominanței limbajului a crescut odată cu vârsta, în ambele grupuri, dar s-au observat traiectorii diferite în cazul fetelor în comparație cu băieții. Incidența asimetriei atipice a limbajului la copiii stângaci în acest studiu a fost similar cu cel raportat la adulți. S-au găsit, de asemenea, rate similare de creștere a dominanței limbajului la nivelul emisferului stâng, cu vârste între cele două grupuri (adică, independent de îndemânare), care indică prezența unor mecanisme similare pentru asimetria limbajului la copii stângaci cât și pentru dreptaci.
Cazuri Imagistică
Cazuri CT
Fig. 50
Fig. 51
Fig. 52
Fig. 53
Fig. 54 Examen CT cerebral, secțiune în plan axial
Fig. 55
Fig. 56
Fig. 57 Se remarcă ventricul în Verg între corpul Calos si fornix
Fig. 58 Se remarcă ventricul în Verg între corpul Calos si fornix
Fig. 59
Fig. 60
Fig. 61
Fig. 62
Fig. 63
Cazuri IRM uri
Fig. 64 IRM cerebrală în ponderație T2 în plan axial prezentând ventriculii laterali și celelalte caracteristici ale emisferei. Apar în secvență în această imagine stâlpii fornixului situați antero-medial de coarnele posterioare ale ventriculilor laterali. Plexurile coroidiene ocupă aproximativ 2/3 din această regiune a ventriculilor laterali.
Fig. 65 IRM cerebrală în ponderație T2 în plan axial; 1=1,58cm; 2=1,07cm
Fig. 66 IRM cerebrală în ponderație T2 în plan axial; 1=1.29cm; 2=1.43cm
Fig. 67 IRM cerebral în plan coronal în ponderație T2 FLAIR
Fig. 68 IRM cerebral în plan coronal în ponderație T2 FLAIR. 1=0.58cm; 2=0.79cm; 3=0.79cm; 4=0.54cm
Fig. 69 IRM cerebral în plan coronal în ponderație T2 FLAIR. Se remarcă corpul calos, ventriculul trei cerebral, nucleul amigdalian, columnele fornixului și septul pelucid.
Fig. 70 IRM cerebral în plan coronal în ponderație T2 FLAIR. Se remarcă girii frontal superior, mijlociu, inferior, temporal superior, temporal mijlociu și temporal inferior, corpul calos, columnele fornixului, ventriculii laterali și regiunea subtalamică.
Fig. 71 IRM cerebral în plan coronal în ponderație T2 FLAIR
Fig. 72 IRM cerebral în plan coronal în ponderație T2 FLAIR
Fig. 73 IRM cerebrală în ponderație T2 în plan axial. Distingem recesul pineal și glanda epifiză situate posterior, columnele fornixului dispuse anterior și talamusul așezat lateral. La nivelul ventriculilor laterali, în dreptul coarnelor occipital se remarcă antero-medial hipocampul, iar în interiorul acestora plexurile coroidiene. Nu în ultimul rând, putem evidenția coarnele anterioare și raporturile lor cu capetele nucleilor caudați – lateral, septul pelucid și columnele fornixului – medial iar corpul calos anterior.
Fig. 74 IRM cerebrală în ponderație T2 în plan axial. 1=0.49cm; 2=0.70cm; 3=0.45cm; 4=0.70cm
Fig. 75 IRM cerebrală în ponderație T2 în plan axial
Fig. 76 IRM cerebrală în ponderație T2 în plan axial
Concluzii
Cunoașterea temeinică a noțiunilor de dezvoltare embriologică și a anatomiei cerebrale (incluzând raporturile și variantele anatomice posibile) sunt de o importanță covârșitoare. Acestea sunt integrate în analiza și interpretarea investigațiilor imagistice în vederea stabilirii unui diagnostic.Aceste cunoștințe se adresează unui număr mare de specialiști din mai multe specialități, respectiv: radiologie, neurologie, neurochirurgie, medicină de urgență.
Aspectele imagistice ale emisferelor cerebrale sunt concordante cu noțiunile anatomice și nu pot fi interpretate în lipsa acestora. Nimic nu poate înlocui studiul anatomic direct pe piese anatomice, indiferent de calitatea unor imagini obținute computerizat, astfel încât devine obligatorie ucenicia în sala de anatomie, în fața secțiunilor anatomice. Cadavrul uman este cel mai valoros atlas și material didactic. Metodele de investigație imagistice – computer tomografia și rezonanța magnetică – sunt la ora actuală singurele capabile să aducă informații, nu doar morfologice, ci și funcționale cu privire la vascularizația arterială a creierului.Prin intermediul metodelor imagistice este posibilă integrarea elementelor anatomice și funcționale ale emisferelor cerebrale în vederea orientării diagnosticului și ulterior realizarea unui tratament adecvat fiecărei patologii în parte.
Tomografia Computerizată și Imagistica prin Rezonanță Magnetică pot fi utile pentru realizarea unor studii ample, prin avantajul incontestabil al numărului nelimitat de cazuri investigate cu importanță statistică, prin posibilitățile oferite de sistemele anexe computerizate, de a efectua măsurători în toate planurile și de a reconstrui și reprezenta orice formațiune anatomică pe care numărul redus de cadavre disponibile pentru disecție nu le-ar putea permite.
Există o creștere în dimensiunea diametrului coarnelor frontale din decada a patra a vieții (30.5+/-0.2mm) până în decada a șasea (31.7+/-0.3mm) cu un diametru maxim în decada a șaptea (32.0+/-0.3mm) desi media dimensiunilor coarnelor frontale in decada a doua(31.8+/-0.8mm), a treia (31.4+/-0.3), a șasea de viață sunt asemănătoare. Media diametrului coarnelor frontale tinde să crească cu vârsta cu o creștere semnificativă la vârste înaintate. (35.1+/-0.9mm). Valoarea medie a diametrului coarnelor frontale la bărbați a fost în general mai mare decât cea a femeilor in timpul decadelor a doua și a treia de viață.
Prin examinarea a o sută de cazuri voluntare fără deficite fizice sau neurologice a fost evidențiată o creștere a ventriculilor cerebrali o dată cu înaintarea în vârstă pentru ambele sexe. Distribuția globală a functiei dominante a limbajului a fost bimodală cu 7,5% pentru localizarea la nivelul emisferului dreapt și 92,5% pentru emisferul stâng. Acest lucru demonstrează echivalența dominanței emisferice a limbajului pentru cuvântul rostit dintre bărbați și femei, iar aceste date sugereaza ca 1 din 13 subiecți sănătoși, dreptaci are emisfera dreaptă dominantă pentru centrul limbajului.
Dominanța emisferică dreaptă și stângă au fost asociate de-a lungul timpului cu un comportament atipic, fie bun fie rău. Inspirat din relatările ambidextrilor Leonardo da Vinci și Michelangelo, s-a sugerat, de exemplu, că bilateralitatea este asociata cu abilități cognitive și creative superioare.
La bărbați, abilitățile vizuale și spațiale și volumul cerebral au fost puternic legate de factorul de vârstă cronologică, sugerând că bine documentatul declin al abilităților vizuale și spațiale legate de vărstă, cel puțin la dreptaci, a fost corelat cu scăderea volumului cerebral cu vârsta. Am aflat că volumul cerebral a scăzut doar minimal cu vârsta la femei. Acest lucru lasă necunoscut substratul neuronal care stă la baza declinului vizuospațial al femeilor cu vârsta. Înălțimea corpului a reprezentat 1-4% din variația volumului cerebral în cadrul fiecărui sex. Cu instrumente de testare fine ale abilităților cognitive specifice și măsurătorile asociate acestor regiuni ale creierului, este probabil că relațiile structură-funcție mai puternice vor fi observate. Rezultatele indică nevoia de responsabilitate în luarea în considerare a posibilei utilizări a imaginilor creierului ca teste de inteligență.
O examinare generală a inteligenței verbale a fost pozitiv legată de volumul cerebral post-mortem în ambele cazuri de femei dreptace și stângace. În schimb, aceeași relație a fost găsită pentru bărbații dreptaci, dar nu și pentru non-dreptaci, sugerând că asimetria funcțională poate fi un factor în substratul neuronal al abilității verbale la bărbați. Inteligența vizuala și spațială a fost, de asemenea, pozitiv legată de volumul cerebral, dar numai la femei și mai puțin puternic. La barbati, indiferent de îndemanare, a existat o relație nesemnificativă statistic. Această diferență de sex sugerează posibilitatea diferitelor substraturi neuronale ale inteligenței vizuospațiale între bărbați și femei. La bărbați, volumul cerebral este corelat cu vârsta, dimensiunea creierului fiind scădere cu 50 ml / deceniu. În schimb, la femei femei, a existat doar o scădere minimă o dată cu avansarea în vârstă, de aproximativ 6 ml / deceniu.
În ciuda proeminenței asimetriei în leziuni și în datele din literatura fMRI, surprinzător de puțină asimetrie a fost descoperită în popularele studii imagistice funcționale ale fluctuațiilor spontane ale fMRI cu semnal BOLD (așa-numita stare de repaus fMRI). Aici, analizând semnalul global, se relevă o asimetrie stângă care se găsește pe regiuni preferențiale pentru procesarea semantică frontală stângă și a cortexulului temporal stâng și cerebelului drept și o asimetrie dreaptă care cuprinde regiuni legate de atenția prezumtivă din cortexul frontal și temporoparietal drept. Asimetriile emisferice, legate de semnalul global au rezultat din modularea fluctuațiilor spontane.
Peste 90% dintre oameni activează emisfera stângă mai mult decât emisfera dreaptă pentru procesarea limbajului. Am constatat că 1) decizii semantice legate de cuvinte și imagini au modulat cuplarea interemisferică între regiunile frontale dorsale stângi și drepte, 2) activarea a relevat o dominanță mai mult stângă pentru cuvinte decât pentru imagini și 3) pentru cuvinte numai, asimetria stângă a fost mai mare în cazul în care cuplajul de la cortexul frontal dorsal stâng la cel drept a fost redus. Aceste rezultate au implicații teoretice pentru înțelegerea modului în care emisferele dreaptă și stângă comunică una cu cealaltă în timpul procesării funcțiilor.
Utilizarea imagistică prin rezonanța magnetică funcțională pe subiecți sănătoși, ne arată activarea cortexului senzorial stâng atunci când vorbirea este intenționtă, în timp ce cortexul frontal stâng se activează numai când este inițiată vorbirea. Secvența activării, primul care se activează este lobul temporal apoi cel frontal, sugerează că funcția cortexul auditiv care ar putea determina specializarea emisferică pentru producția limbajului.
Bibliografie
D Gould ; “Clinical anatomy for your pocket” ; Lippincott, 2009, pg. 209
2. G Jenkins, C. Kemnitz, G. Tortora; “Anatomy and physiology – from science to life”; Wiley, 2010; pg. 411
3. G. Lupu; Anatomia omului Sistemul Nervos Central Lucrări practice; Editura Universitara “Carol Davila” Bucuresti – 2007;
G. Steding; “The Anatomy of the Human Embryo – A Scanning Electron Microscope Atlas”; Karger, 2008 ; Pg.222
Kasprian, G., Langs, G., Brugger, P. C., Bittner, M.,Weber, M., Arantes, M., et al. (2011). The prenatal origin of hemispheric asymmetry: An in utero neuroimaging study. Cerebral Cortex, 21 , 1076–1083
Kathryn A. Booth, Terri D. Wyman; “Anatomy, Physiol and Pathophysiol for Allied Health”; McGraw-Hill, 2008; pg. 63
Mark McAvoy, Anish Mitra, Rebecca S. Coalson, Giovanni d’Avossa, James L. Keidel, Steven E. Petersen, and Marcus E. Raichle – “Unmasking Language Lateralization in Human Brain Intrinsic Activity”
Richard S. Snell, MD, PHD; “Clinical anatomy by regions 8th edition head and neck”; Lippincott Williams & Wilkins neck; page 688
S. F. Witelson, H. Beresh and D. L. Kigar, Michael G. DeGroote “Intelligence and brain size in 100 postmortem brains: sex, lateralization and age factors”
S.Knecht, B. Drager, A. Floel, H. Lohmann, C. Breitenstein, M Deppe, H. Henningsen, E. B. Ringelstein “Behavioural relevance of atypical language lateralization in healthy subjects”
Saladin; “Anatomy and physiology – The Unity of Form and function 3rd ed”; McGaw Hill, 2003, pg. 519
Serban Alexandru Georgescu; Radiologie si Imagistica Medicala – Manual pentru începători; Editura Universitara “Carol Davila” Bucuresti 2009; pg.340
13. Stanley E. Gunstream ; “Anatomy and physiology – with integrated study guide 4th ed”; Mc Graw Hill Higher Education; pg. 158
14. T. W. Sadler; “Langman’s Medical Embryology” Twelfth Edition; Lippincott Williams & Wilkinspg; pg. 295
15. Werner Kahle MD, Michael Frotscher MD; “Atlas de Anatomie a omului – Sistemul nervos si organele de simt; Editura Callisto, pg. 4
16. Andronescu Armand 1979, Anatomia functionala a sistemului nervos central, Editura didactica si pedagogica Bucuresti
17. Frank H. Netter – Atlas of human anatomy, 1989, CIBA-GEIGY CORPORATION, ARDSLEY, USA
18. Gray’s Anatomy; The anatomical basis of medicine and surgery, 38th edition, CHURCHILL LIVINGSTONE
19. R.D. SINELNUKOV, Atlas of human anatomy, 1990 MIR, PUBLISHERS MOSCOW
20. Viorel Ranga, Radu Dumitru : Atlas de anatomia omului – Sistemul nervos central, Editura didactica si pedagogica R.A., Bucuresti 1993
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: “Corelații morfometrice între dimensiunea ventriculilor laterali și dominanța emisferelor” Coordonator științific Asistent Universitar Dr. Pănuș… [303272] (ID: 303272)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.