Lect. Univ. Dr. Ing. Uleanu Florina Coordonator tehnologic Ing. Luca Dănuț Absolvent Beldugan Claudiu Ionuț Pitești 2018 UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI… [303217]

[anonimizat]. Univ. Dr. Ing. Uleanu Florina

Coordonator tehnologic

Ing. Luca Dănuț

Absolvent: [anonimizat]

2018

[anonimizat]. univ. dr. ing. Uleanu Florina

Coordonator tehnologic

Ing. Luca Dănuț

Absolvent: [anonimizat]

2018

[anonimizat]: Horticultură

NUMELE ȘI PRENUMELE: Beldugan Claudiu Ionuț

PROMOȚIA: 2018

SESIUNEA DE LICENȚĂ: iulie

DENUMIREA LUCRĂRII DE LICENȚĂ: Studiul privind influența unor verigi tehnologice asupra creșterii și dezvoltării petuniei.

[anonimizat] a plagiatului:

[anonimizat], sunt scrise între ghilimele și dețin referința precisă a sursei;

reformularea în cuvinte proprii a textelor scrise de către alți autori deține

referința precisă;

rezumarea ideilor altor autori deține referința precisă la textul original.

Declar că nu s-a [anonimizat].

Declar că lucrarea de licență nu a mai fost prezentată niciodată la o altă facultate sau instituție de învățământ superior din țară sau străinătate.

În cazul constatării ulterioare a [anonimizat].

PITEȘTI, 12.07.2018

Absolvent: [anonimizat]

________________________

( semnătura în original)

[anonimizat], pentru proprietățile lor terapeutice sau culinare. [anonimizat] a hranei și îmbrăcămintei. [anonimizat] a împrejurimilor.

[anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], pentru înfrumusețarea locuințelor.

Lucrarea de față abordează o [anonimizat], [anonimizat], care duce la obținerea de producții de calitate ridicată și cu cheltuieli de producție scăzute.

Ca urmare a lărgirii sortimentului de soiuri de Petunia se impune permanent studiul acestora în culturi comparative pentru a vedea modul în care își exprimă zestrea genetică în condițiile zonelor în care sunt cultivate și pentru a recomanda cultivatorilor pe cele mai bune.

Tema aleasă este Studiul privind influența unor verigi tehnologice asupra creșterii și dezvoltării petuniei, în cadrul acesteia va fi abordată desfășurarea activității de cercetare și pașii pe care i-am urmat.

În lucrarea de față mi-am propus să descriu din literatura de specialitate sinteza unor investigații cu privire la studiul petuniei, precum și rezultatele unei cercetări personale, prin care mi-am propus să analizez influența creșterii și dezvoltării plantelor la aplicarea operației de ciupire, și nu în ultimul rând

CAPITOLUL I. SCURT ISTORIC ȘI INTRODUCERE ÎN FLORICULTURĂ

Floricultura este una din ramurile importante a horticulturii, având ca obiect de studiu particularitățile morfologice și biologice, cerințele față de factorii de mediu, al metodelor de înmulțire și al tehnologiilor de cultivare în câmp sau în spații protejate a speciilor floricole. Împreună cu acestea, floricultura oferă posibilitatea cunoașterii speciilor decorative cele mai importante, precum și modul de utilizare a acestora.

Omul, încă din cele mai vechi timpuri ale existenței sale, a fost atras de frumusețea și delicatețea florilor care la stârnit să le cultive, să le îndrăgescă și să le iubescă, satisfăcându-i simțul pentru frumos.

Astăzi florile ne însoțesc la tot pasul, fiind permanent prezente în toate evenimentele din viața noastră devenind bunuri de larg consum. (Preda M., 1997)

Floricultura rămâne știința și arta frumosului contribuind din punct de vedere estetic la:

Nevoia permanentă de frumos a omului;

Însoțesc omul de la naștere până la moarte;

Încununau învingătorii;

Prin caracterul social-utilitar, florile contribuie alături de speciile arboricole la înfrumusețarea spațiilor verzi, grădini, alei, scuaruri etc.

Scurt istoric al floriculturii

Începutul cultivării florilor este greu de stabilit când și unde omul a început să le cultive pentru prima dată. Cert este că încă de la începutul existenței sale, omul le-a observat frumusețea, simțind nevoia de a le avea cât mai aproape, culegându-le din natura înconjurătoare. Cultura florilor s-a dezvoltat odată cu

înaintarea gradului de civilizație, în special în țari precum: Egipt, Grecia, China, Japonia, India. (Sonea V., ș. a 1979)

Egiptenii cultivau o serie de specii valoroase precum trandafirul, rezeda, crinul, lotusul. De asemenea, faraonii creșteau în grădinile lor anemone, iar narcisele și crinii erau folosite la vechii egipteni în coroanele funerare.

Grădinile grecilor erau realizate în terase și ornamentate de fântâni, coloane și diferite vase, pline de trandafiri, bujori, crini, mixandre, maci și alte flori. În China și Japonia erau cunocute diferite specii precum crizantema, bujorul, azaleea, camelia, stânjenelul și diferite specii de crin.

De cultura florilor se bucura și India, Persia, Babilon, Palestina, Peninsula Italică, care cultivau zambile, narcise, lalele, toporași, liliac, albăstrele, mirt etc.

Strămoșii noștri daci cultivau în grădinile lor diferite plante, folosite în scopuri medicinale (mătrăguna, spânzul, iarba mare), dar și în scopuri decorative (merișoare, albăstrele, lacrimioare, bujorul etc.).

Foarte iscusiți erau și românii în cultura florilor și care dețineau un sortiment bogat de flori, proveniența lor fiind foarte diferită. Din regiunile Asia Mică, China, America, regiunea Mediteranei, au pătruns o serie de specii precum: trandafirii de dulceață, garofițele, crinul alb, laleaua, leandrul, zambilele, dalia, salvia, primula, bujorii și altele. Din flora spontană autohtonă, au fost luate în cultură flori precum: cimbrul, lăcrimioara, albăstreaua, roinița, Paeonia romanica și Paeonia tenuifolia.

În România dezvoltarea floriculturii înregistrează un progres după anul 1944, cand suprafețele cultivate de flori au crescut considerabil, atât în câmp liber, cât și în sere și solarii. S-au înființat întreprinderi de stat, cum sunt Codlea-Sere din regiunea Brașov, Horticolă 1 Mai din București, Stațiunea experimentală horticolă Cluj Napoca (Preda M., 1997).

Despre suprafața cultivată cu flori în România până în prezent este greu de spus. Potrivit site-ului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării rurale, suprafețele cultivate cu flori sunt în scădere ultimii ani.

Tabel 1.1. Evoluția suprafețelor și a producției de flori tăiate în România – Flori în câmp

Sursa: Producția Vegetală la Principalele Culturi, INS 2010 -2016

Tabel 1.2. Evoluția suprafețelor și a producției de flori tăiate în România – Flori în spații protejate

Sursa: Producția Vegetală la Principalele Culturi, INS 2010 -2016

Tabel 1.3. Situația schimburilor comerciale intra și extracomunitare de flori

Sursa: Intrasat, INS

(http://www.madr.ro/horticultura/floricultura.html)

CAPITOLUL II. STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRILOR PRIVIND GENUL PETUNIA

2.1. Etimologie și origine

Etimologie: Numele de Petunia provine din “petum” sau “betum” epitetul generic al numelui originar dat tutunului, Nicotina tabacum L. Datorită unor asemănări morfologice, cum ar fi modul de creștere anual, fructe capsulare și semințe mici, Petunia și Nicotina au fost încadrate din punct de vedere istoric în aceeași grupă taxonomică intrafamiliară. Însă studii filogenetice mai recente, ce se bazează pe date moleculare, sugerează că Petunia și Nicotina ar trebui să fie încadrate în familii diferite (Stehmann JR., s.a 2009). După alți autori, numele genului Petunia provine dintr-un dialect aparținand zonei de sud-est a Braziliei cu numele de Tupinamba, „ petyn” însemnând tutun în acel dialect. (http://www.iseoverde.ro/petunia-petunia-x-hybrida-cultivare-sfaturi-utile-inmultire/)

Origine: America de Sud, din Argentina până în nordul Braziliei. Prima descoperire a genului a fost în anul 1786, iar în Europa a fost introdus în anul 1825. În România a pătruns de circa 80 – 90 de ani ( Alincăi N., 1967). În jurul anului 1830 au fost introduse în Europa primele semințe de petunii de către exploratorul Commerson. Amelioratorii europeni au observat interesul populatiei pentru aspectul decorativ al petuniei și au considerat că este necesar să se implice în lucrări de ameliorare a acestei specii. Prezentând interes ca plantă decorativă, floricultorii francezi, belgieni, germani și englezi au început curând lucrările de ameliorare, care au fost încununate cu succes. În România, lucrările de ameliorare a petuniilor sunt de-abia la început. Au fost totuși extrase două selecții din Petunia superbissima grandiflora de către Cristina Babeș, care se caracterizează printr-o înflorire abundentă, flori mari, colorit viu și uniform (Neagu M.I., s.a 1976).

În anul 1849 apar primele soiuri cu floare dublă, urmând mai apoi soiuri cu diferite noanțe de culori ale florii, iar mai târziu, în anul 1876 , este obținut primul soi din clasa Superbissima.

2.2 Specii și varietăți

Genul Petunia face parte din familia Solanaceae, numărul de specii fiind controversat. După unii autori, genul cuprinde 14 specii originare din America de Sud, Argentina și Brazilia (Alincăi N., 1967). După (Șelaru E., 2007) genul cuprinde circa 20 de specii, majoritatea fiind perene, însă în cultură sunt cultivate ca anuale, datorită modului ușor de înmulțite prin semințe. După alți autori genul Petunia cuprinde un numar de circa 35 de specii ( www.horticultorul.ro).

Petunile se află printre cele mai importante și căutate flori anuale folosite în amenajările peisagistice, la decorarea ferestrelor, balcoanelor, teraselor, etc., fiind apreciate foarte mult pentru efectul decorativ pe care îl imprimă, datorită multitudinii de forme, mărimi, aspect, dar mai ales prin bogăția noanțelor de culori pe care le oferă. Petunile sunt plante cu un potențial ridicat de creștere și înflorire atâta timp cât sunt asigurate condițile de mediu necesare.

Nevoia de diversificare a sortimentului floral în amenajarea spaților verzi din mediul urban a făcut ca Petunia hybrida să se remarce din punct de vedere peisagistic prin efectul decorativ pe care îl oferă (Cantor M., s.a 2015).

În practica horticolă cea mai însemnată specie este Petunia hybrida Hort., rezultată în urma hibridării dintre speciile Petunia axillaris Juss. cu talia de 40-60 cm, cu flori mari de culoare albă și Petunia violacea Lindl., cu talie de 35-40 cm cu flori mici de culoare purpuriu – violacee foarte floriferă, specie din care au rezultat numeroase varietăți, soiuri și hibrizi, fiind cele mai folosite în decorul spațiilor verzi datorită perioadei lungi de înflorire – de la începutul lunii mai până toamna la căderea primelor brume.

Petunile sunt plante anuale sau perene (în locul de origine), cu creșteri înalte sau pitice, cu flori mici sau mari, cu tulpini erecte sau pendule. Frunzele sunt ovate, dispuse opus sau altern cu pețoli scurți sau sesile. Florile sunt dispuse solitar în axila frunzelor, cu corola infundibuliformă ( în formă de pâlnie), simple și involte, cu o mare varietate de culori, unicolore, bicolore și pestrițe sau cu florile fimbriate. Înflorirea are loc în primul an de la semănat de aceea se cultivă ca plantă anuală.

Dintre multitudinea de petunii hibride întâlnite în culturi, deosebim următoarele:

Petunii cu flori mici

Petunia hybrida ’nana compacta’ – tufă compactă cu creștere pitică, 20-30 cm, flori mici de diferite culori și înflorire abundentă pe tot parcursul verii. Crește bine în soluri fertile, bine drenate, preferă locurile luminoase și însorite. Pot fi întrebuințate pentru înfrumusețarea grădinilor, prevazurilor, balcoanelor sau cultivate în diferite vase. Se întâlnesc următoarele cultivaruri:

http://www.theseedsmaster.com/index.php?route=product/product&product_id=403

Petunia hybrida ’milliflora’ – planta este compactă cu port pitic, flori mici de 3-4 cm în diametru în număr foarte mare. Varietarea milliflora s-a dezvoltat dintr-o mutație genetică întâmplătoare de la Petunia x hybrida de unde a rezultat o plantă miniaturală adevărată. Se întâlnesc următoarele cultivaruri: ’Littletunia Red Star’ (flori roșu cu alb), ’Littletunia Bicolor Black’ (flori galben cu ”negru”), ’Picobella’ (culori variate), ’Fantasy Crystal Red’. Pe scară largă sunt cultivate soiurile din serile ’Fantasy’. Sunt o alegere excelentă în decorul spațiilor verzi (ronduri, rabate, borduri).(https://www.slideshare.net/sunitak30/genetic-improvement-achivements-and-hybrid-seed-production-in-petunia)

https://davesgarden.com/guides/pf/showimage/388203/

Petunia hybrida multiflora – în această grupă se întâlnesc soiuri cu talie de diferite înălțimi, florile sunt mici, simple sau duble, unicolore sau bicolore, cu corola dreaptă sau rotată. Este cel mai vechi tip de petunie, dezvoltat încă din anul 1940 și cuprinde cea mai largă gamă de culori. Primul hibrid multiflora F1 ”Comanche” a fost introdus în anul 1953. (Greenhouse Production of Petunias) Cele mai frecvente serii întâlnite în cultură includ: Carpet, Celebrity, Horizon, Merlin, Polo și Primetime.

Fig. 2.6 Seria ’Merlin’

Fig. 1.7 Seria ’Celebrity’

http://sakata.co.za/product/petunia-multiflora-merlin/

http://www.bloomingarden.ru/semena-cvetov/semena-odnoletnikov/petuniya/petuniya-mnogocvetkovaya/petuniya-celebrity/

Petunii cu flori mari

Petunia hybrida grandiflora – în această grupă se întâlnesc soiuri cu talie cuprinsă între 25-60 cm, cu tulpini bine ramificate, florile sunt mari și mai puțin numeroase cu diametrul de 15-16 cm, simple sau involte, cu marginea corolei întreagă sau ondulată. Comparativ cu petuniile cu flori mici, varietatea grandiflora prezintă o înflorire de scurtă durată și totodată, au o mai mare sensibilitate la factorii de mediu.

Cele mai cunoscute varietăți din grupul grandiflora sunt ’Cascade’ cu flori albe, roz și albastre, ’Red Bouquet’ cu flori roșu aprins și ’Surfinia’ care, în ultimii ani se regăsesc din ce în ce mai mult pe piață fiind foarte atractive prin abundența de flori și mărimea acestora. Se vând doar ca răsaduri și se reproduc prin butășire din lăstari ierbacei. Datorită formei pendule sunt recomandate pentru înfrumusețarea pervazurilor și pentru vase suspendate.

Varietatea grandiflora prezintă trei subvarietăți diferite: fimbriata, flore plena, superbissima.

Fig. 1.8 ’Duble Cascade MIX’ Fig. 1.9 ’Cascade Blue’

https://www.skyseeds.pk/images/products/cascade-blue-384-74695-270916041701.jpg

https://www.graines-baumaux.fr/168269-petunia-grandiflora-f1-double-cascade-mix.html

Petunia hybrida grandiflora ’superbissima’ – soiurile din acest grup au talie înaltă de 60-80 cm, cu lăstari și frunze cărnoase, flori mari cu diamertul de 12-16 cm, simple sau involte, cu marginea ondulată sau franjurată și nervațiunea corolei bine pronunțată de culoarea mai închisă.

Dintre soiurile cu flori simple se evidențiază: Alba – corolă albă cu gâtul galben, Sugar Plum – roz-violaceu cu mijlocul și nervurile mai pronunțate. Dintre soiurile cu flori duble se remarcă: Allegro – cu flori roz și Amerika, soi cu înflorire foarte bogată.

Soiurile de Petunia h ’superbissima’ sunt tetraploide ( 2n = 28 ), caracterizate prin vigoarea plantelor și a florilor (160 mm ). Acest grup a fost foarte popular la începutul secolului XX, însă odată cu lansarea unor soiuri hibride pe piață în jurul anului 1950, acest tip de petunie s-a diminuat substanțial din cataloagele companiilor producătoare de semințe. În prezent hibrizii F1 superbissima nu există. Coeficientului de multiplicare a tetraploidelor este foarte scăzut (Josef Cerny, s.a 2016).

Fig.1.10 Petunia h grandiflora superbissima

https://www.thompson-morgan.com/product_images/100/zoom/z-PET4615-A_h.jpg

Petunia hybrida grandiflora ’fimbriata’ – soiurile din acest grup au talia de 30-80 cm, bine ramificate cu aspect de tufă, florile au corola mare și franjurată colorată foarte variat.

Fig. 1.11 ’Aphrodite White’ Fig. 1.12 ’Aphrodite Rosy’

Fig. 1.13 ’Aphrodite Salmon’ Fig. 1.4 ’Aphrodite Purple’

http://www.cernyseed.cz/eng-petunia-hybrida-grandiflora-fimbriata-nana-aphrodite.php

Petunii cu port pendent sau târâtor

Petunia hynrida ’pendula’- plantă cu tulpini și lăstari lungi de 75-85 cm cu poziție pendentă, rezistență împotriva vântului, florile sunt mari și numeroase, se păstrează în cazul ploilor și timpului rece de lungă durată ceea ce o face excelentă pentru utilizarea în vase suspendate și balcoane.

https://www.thompson-morgan.com/p/petunia-grandiflora-pendula-lady-purple-f1-hybrid/2349TM

https://www.omcseeds.com/petunia-hybrida-pendula-cascade-cherry-trailing-petunia-50.html

Petunia h hedgiflora – este o varietate cu lăstari târâtori sau pendenți ce ajung pănă la 80-120 cm lungime, foarte viguroși, cu flori mici și abundente , este ideală pentru amenajarea peisagistică, vase suspendate și containere mari.

Fig. 1.17 ’Cherry’, ’Hot Pink’, ’Purple’, ’Silver’, ’Velour Red’

(https://www.harrisseeds.com/products/20403-petunia-tidal-wave-f1-collection)

2.3 Metode de înmulțire

În funcție de organele de reproducere, înmulțirea plantelor floricole se poate face pe două cai:

Înmulțire generativă (sexuată)

Înmulțire vegetativă (asexuată)

2.3.1 Înmulțirea sexuată a petunilor

Acest mod de înmulțire este întâlnește în special la plantele anuale și bienale, și uneori la cele perene în culturile din spațiile protejate sau din câmp.

Înmulțirea plantelor prin semințe se poate face prin semănat direct în câmp sau prin pregătirea mai întâi a răsadurilor în sere sau răsadnițe încălzite, la care se dorește o grăbire a înfloririi. Obținerea materialului săditor presupune respectarea unor verigi tehnologice: recoltarea, condiționarea, păstrarea, pregătirea pentru semănat și semănatul.

Momentul optim de recoltare a semințelor de petunie este faza de pârgă, când capsula fructului prezintă o culoare gălbuie și nu este încă deschisă, semințele fiind lasate o perioadă de timp pentru a-și îndeplini maturarea. Petunia este o specie floricolă care se caracterizează printr-o maturare eșalonată a semințelor.

Condiționarea cuprinde o serie de operații:

Definitivarea maturării fructelor;

Uscarea fructelor din care urmează a fi extrase semințele;

Extragerea semințelor prin frecare, batere ușoară a fructelor, etc.;

Curățirea semințelor de resturile vegetale și alte impurități.

Păstrarea semințelor până la semănat se face în spații bine aerisite, cu temperatură de 5°- 12° C și umiditate de 55 – 65 %, condiții în care să se asigure menținerea facultății germinative la valori optime.

Pregătirea pentru semănat. Pentru a putea fi semănate, semințele trebuie să provină de la plante bine dezvoltate, ajunse la maturitatea fiziologică, sănătoase, să nu fie atacate de insecte sau alte boli, să aibă un grad ridicat de productivitate și decorative. Înainte de a fi semănate, semințele sunt supuse unui control amănunțit în ceea ce privește puritatea, facultatea germinativă și energia germinativă (Sava V., Donea V., 2012).

Prin puritate se înțelege conținutul de corpuri străine existente în lotul de semințe analizate. La semințele de flori bune pentru semănat, puritatea trbuie să fie cuprinsă între 70 – 98 % ,(Miliuțu A., 1967) restul de 2%, respective 30% reprezentând impurități ( resturi vegetale, semințe de buruieni, particule de pământ, praf, etc.

Facultatea germinativă este una din însușirile cele mai importante a semințelor și reperezintă procentul de semințe capabile să germineze atunci cand sunt puse în condiții favorabile. Facultatea germinativă variază în funcție de specie sau chiar în cadrul aceleiași specii sau soi, în funcție de tehnologia de cultură, condițiile climatice din care provin semințele, precum și de vechimea semințelor. De asemenea și timpul necesar pentru germinație variază de la o specie la alta sau chiar de la un soi la altul. Durata de păstrare a facultății germinative la Petunia este de 3 – 4 ani. Răsărirea plantelor are loc după două săptămănâni de la semănat. La petunia involtă deseori plantele răsar mult mai slab decât la cele simple (Kiselev G.E., 1956).

Alături de puritate și energie germinatvă, în analiza semințelor este deosebit de importantă și energia germinativă , însușire care reprezintă viteza cu care germinează semințele, aceasta se exprimă în procente și arată numărul de semințe germinate într-o treime din timpul de germinare.

Puritatea și facultatea germinativă sunt însușiri ce contribuie la aflarea valorii culturale a semințelor ( sămânță utilă ), ce se calculează prin raportarea produsului dintre puritate și facultate germinativă la 100, după relația:

( P x G )/ 100 , unde : P = puritatea; G = facultatea germinativă.

Semănatul – locul și momentul optim de semănare

Acesta se poate face direct la locul de cultură, afară pe brazede, în sere, solare sau răsadnițe.

Semănatul direct la locul de cultură se aplică la speciile cultivate în câmp ale căror plantule nu suportă transplantarea sau se refac foarte greu după transplantare.

La Petunia hybrida, epoca optimă pentru semănat direct la locul de cultură este la mijlocul primăverii, în luna aprilie după ce trece pericolul gerurilor târzii. Înflorirea se produce mult mai târziu , din acest motiv această metodă este mai puțin utilizată și nu prezintă interes decât pentru unii amatori de grădinărit (Șelaru E., 2007).

Epoca optimă pentru semănatul în seră în vederea producerii răsadurilor de flori este epoca de iarnă (ianuarie – februarie). Semănatul în seră se face în lădițe special, semințele fiind acoperite de un strat foarte fin de pământ, după care se tasează ușor. Lădițele se așează în seră la temperatura de 18°-20°C sau în răsadniță încălzită. Plantele răsar după circa 8-19 zile (Șelaru E., 2001).

Răsadurile de petunie se repică la circa două săptămâni de la răsărire, în lădițe iar după alte 3–4 săptămâni se plantează în ghivece mici, cu diametrul de 6–8 cm. Ciupirea vârfului de creștere în faza când răsadurile au 3– 4 frunze adevărate contribuie la o mai bună ramificare a plantelor. Plantarea răsadurilor în câmp se face în luna mai, la distanțele de 25–30 cm.

Soiurile varietății multiflora necesită o perioadă de 70–75 de zile de la semănat până la înflorire, iar soiurile din varietatea grandiflora înfloresc după o perioadă 85–90 de zile de la semănat.

În solarii semănatul se poate realiza direct în solul solarului (dacă acesta este un sol ușor), fie într-un strat cu grosimea de 12–15 cm, alcătuit din pământ de frunze singur sau în amestec cu turbă, așezat eventual pe o folie de polietilenă sau material Agrotextil care să-l separe de solul solarului. La fel se procedează și în cazul răsadnițelor cu încălzire tehnică. În cazul răsadnițelor cu încălzire biologică stratul în care se vor semăna semințele se așează direct peste patul de gunoi de grajd cu grosimea de 30–40 cm, folosit ca sursă de căldură. La semănatul pe brazde în câmp se cere, ca și în cazul celorlalte variante de producere a răsadurilor, o pregătire foarte bună a patului germinativ. Având în vedere că pentru această variantă producerea răsadurilor se face vara, când temperaturile sunt foarte ridicate, necesită o supraveghere exigentă a umidității solului și, de asemenea, umbrirea terenului (Toma F., 2009).

2.3.2 Înmultirea asexuată a petunilor

Înmulțirea vegetativă (asexuată) se bazează pe însușirea unor organe ale plantei de a forma rădăcini și a regenera întreaga plantă atunci când sunt asigurate condițiile de mediu favorabile.

În funcție de organul sau fragmentul de organ folosit ca mijloc de regenerare, se fac cunoscute următoarele procedee de înmulțire vegetativă, și anume: înmulțire vegetativă prin butași, marcotaj, stoloni, drajoni, divizarea tufei, bulbi, rizomi, cormi, etc.

Avantajele pe care le oferă înmulțirea vegetativă sunt transmiterea fidelă a însușirilor parentale, precum și o durată mai scurtă de la obținerea materialului săditor la înflorire, care din punct de vedere stadial plantele sunt mai mature. Există însă și dezavantaje la acest tip de înmulțire ce constă în transmiterea frecventă a bolilor virotice , precum și degenerarea materialului biologic în timp. Un alt dezavantaj al acestui tip de înmulțire constă în numărul relativ mic de descendenți comparativ cu înmulțirea prin semințe.

La Petunia se folosește înmulțirea prin butășire, însă numai la soiurile involte. Se folosesc butași de vârf de lăstari ( Kiselev G. E., 1956 ) recoltați la sfârșitul verii. Pentru obținerea butașilor se opresc din toamnă plante mamă care sunt tunse la 15-20 cm de la baza ghiveciului, iar în prima perioada a anului (ianuarie-februarie) când lăstarii au ajuns deja la 5-7 cm aceștia sunt recoltați se fasonează, lăsând la vârf două frunze adevărate urmate de două internoduri fără frunze, iar la bază, unde butașul a fost suprimat se introduce în hormon de înrădăcinare pentru a se asigura o prindere mai bună . După înrădăcinarea butașilor aceștia urmează a fi trasferați în ghivece mici cu diametrul de 8 – 10 cm, efectuându-se 1-2 ciupiri pentru ramificare. Ghivecele se depozitează peste iarnă în sere încălzite , bine aerisite și cât mai aproape de lumină, la temperaturi de 12° – 14° C. În primăvara următoare, lăstarii petuniilor se ciupesc de 2-3 ori astfel încât să se stimuleze o ramificare cât mai bogată. Transplantarea în gradină se face în luna mai după ce pericolul temperaturilor foarte scăzute a trecut. (http://ingrijireaflorilor.ro/inmultirea-petuniilor-prin-butasi/)

Fig. 1.18 Butași înrădăcinați (Original)

2.4 Cerințele față de factorii de mediu

Viața plantelor este este condiționată de un complex de factori de mediu care fac posibilă creșterea și dezvoltarea. Din acest motiv trebuie cunoscut modul cum acționează acești factori asupra plantelor, cât și comportarea lor în relația cu mediul extern.

Regimul termic

Căldura este unul din factorii de mediu importanți, condiționând o serie de procese biochimice și fiziologice precum și manifestări ale plantelor. Astfel, germinația semințelor, absorbția apei și a substanțelor nutritive, transpirația, respirația și altele, sunt fenomene biologice ce au loc sub influența căldurii. Exigențele plantelor floricole față de temperatură sunt diferite, aparținând de zona lor de origine, de faza de creștere și dezvoltare în care se află planta, de alternarea dintre zile și nopți sau a anotimpurilor, cât și de nivelul celorlalți factori ecologici.

Nevoia de căldură variază și în raport cu vârsta plantelor, astfel că, plantele au în general pretenții mai ridicate în faza de germinare a semințelor și înrădăcinare a butașilor, iar pe măsură ce plantele cresc, pretențile lor față de căldură se diminuează.

În ceea ce privește pretențile plantelor de Petunia ssp. la reginul termic, timpul de înflorire, înălțimea plantei și ramificarea laterală sunt corelate cu o temperatură zilnică medie cuprinsă între 10°- 25°C. Astfel, temperaturile zilnice medii mai mari au ca rezultat un ritm mai rapid de înflorire, plante mai înalte și frunze mai mici pe ramurile laterale. Temperatura pe timp de noapte trebuie să fie cuprinsă între 15°- 17°C.

După W. Rünger, citat de V. Sonea, temperaturile limită și temperatura optimă pentru germinarea semințelor unor specii floricole variază în limitele prezentate în Tab.1.1.

Tab. 2.1. Temperatura necesară pentru germinarea semințelor a unor specii

Factorul lumina

Lumina este factorul indispensabil plantelor care influențează în mod direct procesul de fotosineză și indirect o serie de procese precum: capacitatea de asimilație care devine mai intensă sub influența luminii, totodată intensificând și procesul de absorbție a apei și a substanțelor nutritive, a schimbului de gaze etc.

Cerințele plantelor floricole față de intensitatea luminoasă diferă în funcție de origine, de specie, fenofază și chiar de unele lucrări agrotehnice aplicate (repicat, transplantat etc.).

În cultura plantelor floricole, regimul de lumină este important sub două aspecte: a duratei de iluminare și a intensității sale. Sub aspectul duratei de iluminare în cadrul speciilor floricole, se disting două categorii de plante:

Plante de zi lungă – necesită o fotoperioadă de cel puțin 14 ore de iluminare;

Plante de zi scurtă – necesită o fotoperioadă de cel mult 12 ore pe zi.

Unele specii floricole ca, de exemplu, Cyclamen, Pelargonium, Dianthus caryophyllus sunt într-o oarecare măsură indiferente față de durata de iluminare.

Fotoperiodismul se definește ca fiind reacția plantelor la durata de lumină și întuneric ( zi – nopate ) față de ciclul periodic zilnic. Durata de iluminare exprimată în ore, influențează creșterea și înflorirea.

În ceea ce privește cantitatea și intensitatea luminii, speciile floricole au pretenții diferențiate, astfel acestea se pot împărți în:

Specii iubitoare de lumină, care preferă locurile însorite și folosesc integral lumina (Petunia, Salvia, Verbena);

Specii care preferă locurile însorite dar și semiumbră, unde să aibă cel puțin 50% din lumina totală zilnică (Myosotis, Scilla);

Specii iubitoare de umbră care preferă locurile în care pătrunde maxim 50% din lumina totală zilnică.

Cantitatea de lumină necesară pentru înflorirea specilor mai puțin pretențioase variază între 10 000 și 50 000 lx. Cantitatea de lumină necesară specilor floricole este exprimată în lucși.

Tab. 1.2. Cerințele față de durata de iluminare a câtorva plante floricole

La petunia de grădină, pentru germinarea semințelor este necerară o lumină cu o intensitate de 100 – 500 lucși ce determină o germinare uniformă și compactitate a plantelor. După germinarea plantelor, petuniile se cultivă în condiții de zi scurtă pentru o bună creștere vegetativă și o lăstărire mai puternică. După această perioadă se vor cultiva în condiții de zi lungă, unde necesarul de lumină este de 16 ore pe zi pentru inițierea florilor.

(http://www.anthesis.ro/tehnologii-cultura-16/66-petunia-x-hybrida)

Factorul apa

Rolul apei în viața plantelor este foarte importantă deoarece, pe lângă faptul că dizolvă substanțele minerale din sol și face posibilă nutriția plantelor, participă la diferite procese, în deosebi în prepararea hidraților de carbon.

Nevoia de apă a plantelor floricole ca și cea față de căldură este influențată și de alți factori:

fenofază (germinația semințelor, creșterea răsadului, înrădăcinarea butașilor, creșterea și alungirea pedunculilor floriferi, maturarea semințelor, repaus vegetativ);

vârsta plantelor (plantele tinere necesită mai multă apă);

starea fitosanitară (plantele bolnave se udă mai puțin);

nivelul celorlalți factori ecologici (temperatură, lumină etc.).

Administrarea apei în cantități potrivite cerințelor plantelor are un rol foarte important deoarece excesul de apă este mai dăunător decât lipsa ei.

Apa folosită la udarea plantelor trebuie să aibă o temperatură potrivită mediului în care cresc plantele. Udatul cu apă rece duce la putrezirea rădăcinilor, îngălbenirea și căderea frunzelor, căderea bobocilor floriferi. De asemenea, dăunătoare este și apa caldă, mai ales pentru plantele aflate în repaus sau atunci când temperatura mediului este scăzută (Drăghia L., 2005).

În practica horticolă modul de administrare al apei se adaptează în funcție de cerințele speciei, faza de vegetație și modul de cultivare. Astfel, pe lângă tradiționalele metode (cu stropitoarea, cu furtunul etc.), se folosesc și alte metode care necesită existența instalaților speciale cum ar fi:

instalații de irigare (irigare prin aspersiune, irigare prin picurare, irigarea cu aspersoare de mare putere – se utilizează la udarea culturilor floricole în câmp).

Instalații de umidificare a atmosferei (sistem de ceață artificială, umidificatoare de atmosferă).

Pentru economisirea apei se aplică mulcirea culturilor (cu frunze, paie mușchi, mraniță, folie de polietilenă etc.), umbrirea serelor și răsadnițelor, umezirea aerului prin stropiri și pulverizări, afânarea solului sau substratului, combaterea buruienilor etc.

La petuniile cultivate în seră, cantitatea de apă necesară pentru creșterea și dezvoltarea plantelor diferă în funcție de mărimea și stadiul în care se află planta. Astfel, în primele două săptămâni de la plantare, în condiții normale de temperatură ( 20°C zi – 10°C noaptea), consumul de apă este redus la jumătate față de dezvoltarea maximă a plantei. De asemenea, factorii importanți în consumul de apă sunt temperatura și umiditatea atmosferică. Așadar la o temperatură mai mare de 25°C, la maturitate, planta necesită apă zilnic. Iar când umiditatea atmosferică este mai mare de 60 – 70% necesarul de apă scade la jumătate, astfel udările se pot face la 2 – 3 zile, un motiv fiind absorbția sistemului foliar a apei din atmosferă.

Consumul de apă al petuniilor este modificat și de poziția plantei față de razele solare, astfel o plantă așezată în plin soare consumă mai multă apă față de o plantă așezată la semiumbră. Referitor la acest fapt, pentru calitatea plantei și o înflorire abundentă este poziția în care luminozitatea este cât mai puternică.

Factorul aer

În viața plantelor, aerul intervine în desfășurarea proceselor vitale prin compoziția sa și prin efectul mișcării. Compoziția aerului pentru plantele floricole prezintă interes sub aspectul conținutului în oxigen (cu rol în respirație) și al bioxidului de carbon (cu rol în fotosinteză), fiind necesare atât în atmosferă, cât și în sol.

Aerul este necesar plantelor din primele faze de viață. Componenții principali ai aerului și totodată importanți pentru viața plantelor sunt oxigenul și dioxidul de carbon.

Prezența oxigenului în sol asigură plantelor dezvoltarea sistemului radicular, a microorganismelor folositoare pentru plante și în respirație. Un conținut de 21% O2 în atmosferă, asigură o bună respirație a plantelor.

Bioxidul de carbon se găsește în atmosferă în mod normal în proporție de 0,03% care asigură o cantitate suficientă în procesul de asimilare. De asemenea CO2 este prezent și în sol, rezultat în urma descompunerilor organice și din respirație. Reglarea regimului de aer se asigură prin aerisiri repetate în cazul serelor și răsadnițelor, în sol se fece periodic prin prașile, iar în vasele de cultură prin îndepărtarea crustei (Milițu A., 1967).

În atmosferă cu o concentrație mai mare de CO2 plantele își intensifică fenomenul de fotosinteză. De aici se poate concluziona că până la o anumită limită (1%) se poate mări concentrația în CO2 a atmosferei, imprimând plantelor o mai mare vigoare a ritmului de creștere. CO2 constituie un stimulent pentru plante astfel că se poate suplimenta artificial. În sere se poate aplica dimineața și spre seară când a trecut căldură maximă. În timpul iernii folosirea lui este legată de prezența luminii în cantitatea suficientă.

Tab. 1.3. Efectele CO2 asupra plantelor floricole

Factorii edafici. Regimul de nutriție

În floricultură regimul de nutriție al plantelor trebuie urmărit cu o mare atenție, îndeosebi pentru speciile floricole cultivate în ghivece. Datorită spațiul mic din ghivece, precum și udatul repetat fac ca substanțele nutritive din pământ să se consume foarte repede. Pentru acest motiv trebuie să se asigure în permanență cantitatea necesară de hrană. Lucrul acesta este posibil alegând cu pricepere pământul și folosind rațional îngrășămintele.

Pretențiile plantelor față de substratul de cultură sunt diferite. De aceea la alegerea pământului trebuie să se țină seama de de o serie de aspecte privind însușirile solului.

În practica horticolă interesează în mod deosebit însușirile fizice (structură, permeabilitate, starea de afânare, etc), însușirile chimice și reacția solului . Reacția solului este dată de concentrația în ioni de hidrogen și se exprimă prin pH.

PH-ul influențează indirect creșterea plantelor și direct, nutriția lor. El acționează asupra proprietăților fizice și chimice ale solului, dar și în procesele biologice ale solului. Astfel la un pH ridicat, fixarea azotului în aer, fenomenele microbiene din sol, nitrificarea și alte fenomene sunt mai active, pe când în solurile acide sunt mai slabe.

La plantele acidofile (pH cuprins între 4,5 și 6,5) cultivate în soluri neutre sau alcaline se produce cloroza, dat fiind faptul că unele elemente necesare nu pot fi asimilate în astfel de soluri.

Majoritatea plantelor floricole preferă solurile neutre. Sunt însă și plante care se dezvoltă bine în soluri acide iar altele pe cele alcaline. Pentru a asigura o hrănire corespunzătoare a plantelor în afară de acestea trebuie să se țină seama și de vârsta lor. În acest sens preferințele lor variază chiar în cadrul aceleiași specii.

Tab. 1.4. Pretențiile unor specii față de pH

2.5 Tehnologia culturii

Petunia este cultivată ca plantă anuală și se înmulțește aproape în exclusivitate prin semințe semănate în lădițe așezate în răsadnițe, sere sau solarii, în lunile ianuarie – februarie. Petuniile sunt plante care cresc, se dezvoltă și înfloresc frumos pe soluri fertile, ușoare, cu pH cuprins între 5,5 – 6,0, potrivit de umede, bine drenate, în locuri luminoase și însorite. Ploile de lungă durată și temperaturile foarte ridicate determină o înfloririe slabă și chiar moartea plantelor.

Temperatura optimă pentru germinația semințelor este 18–20 °C, răsărirea are loc în circa 7–14 zile de la semănat. După circa două săptămâni de la răsărire, răsadurile se repică în lădițe, iar după alte 3–4 săptămâni se plantează în ghivece mici, cu diametrul de 6–8 cm. În faza când răsadurile au 3– 4 frunze adevărate, se intervine prin operația de ciupire a vârfului de creștere, fapt ce contribuie la o mai bună ramificare a plantelor.

Plantarea răsadurilor în câmp se face în luna mai, la distanțele de 25–30 cm. Soiurile varietății ”multiflora” înfloresc după 70–75 de zile de la semănat, în timp ce soiurile varietății ”grandiflora” au nevoie de o perioadă de 85–90 de zile până la înflorire.

Fertilizarea plantelor se poate face pe bază de fertilizare lichidă, cu un conținut de azot de până la 150 – 200 ppm, folosind un îngrășământ complet cu un raport N:P:K de 20:10:20, alternat cu un îngrășământ de bază (15:0:15) sau nitrat de calciu (15,5:0:0) și nitrat de potasiu (13:0:44). Înainte de comercializare, rata de fertilizare trebiue să se reducă la jumătate în ultima săptămână sau chiar două.

Deficitul de bor poate să reprezinte o problemă pentru plantele de Petunia, acesta manifestându-se prin frunze distorsionate și pătate, proliferarea lăstarilor laterali și avortul mugurilor terminali. De asemenea, această problemă poate fi cauzată și de un pH ridicat al mediului sau de o concentrație scăzută de bor. Pentru aceasta, trebuie menținut un pH mediu de 5,5 – 6,0, iar aplicarea suplimentară a borului se face o dată sau de două ori în timpul producției.

Nu se recomandă fertilizarea petunilor timp de 7 – 10 zile după transplantat, pentru a permite sistemului radicular să ajungă pe părțile laterale și partea inferioară a ghiveciului.

Deficitul de fier în cazul petuniei poate cauza cloroza nervurilor de pe frunzișul superior. Ca și în cazul borului, această problemă este cauzată de pH-ul mediu ridicat sau de concentrația scăzută de fier (Greenhouse Production of Petunias).

Din punct de vedere fiziologic cele mai frecvente probleme care apar sunt legate de fotoperiodă și controlul temperaturii. Petuniile sunt, de asemenea, sensibile la ozon, care dăunează frunzișului, schimbându-se într-o culoare de bronz sau de argint.

Dintre bolile frecvente întălnite la Petunia se numără Pythium, Phytophthora și Rhizoctonia, care se intâlnește în faza de răsad a plantelor, manifestându-se prin arderea tulpinii de la bază și a rădăcinilor. De asemenea, se poate întâlni o formă de mucegai (Botrytis), problemă a apare în cazul rănilor deschise în condiții de umiditate ridicată.

Insectele și dăunătorii

Petunile sunt sensibile la atacul afidelor, paianjenului roși (Tetranychus urticae) și musculița albă de seră (Trialeurodes vaporariorum). Printre dăunători mai pot apărea și omizi, melci, etc., mai ales în serele unde practicile de igienizare sunt slabe.

CAPITOLUL III – ORGANIZAREA ȘI DESFAȘURAREA CERCETĂRII

3.1. Materialul și medoda de lucru

Activitatea experimentală de cercetare s-a desfășurat în județul Argeș, în serele floricultorului Luca, amplasate la estul Municipiului Pitești pe strada Paul Dicu, stradă adiacentă cu Calea Câmpulung.

Fig. 3.1 Serele Luca (original)

Fig. 3.2 Imagine din interiorul serei (original)

A fost montată o experiență monofactorială cu plante de Petunia hybrida grandiflora ’Surfinia’, cu 4 variante experimentale în funcție de metoda de ciupire. S-au utilizat 5 plante pentru fiecare variantă în câte 3 repetiții și un total de 60 de plante.

Variantele experimentale ( hibridul studiat) au fost următoarele:

V1- Petunia hybrida grandiflora ’Surfinia’ ( variantă martor )

V2- Petunia hybrida grandiflora ’Surfinia’ ( 1 ciupire )

V3- Petunia hybrida grandiflora ’Surfinia’ ( 2 ciupiri )

V4- Petunia hybrida grandiflora ’Surfinia’ ( 3 ciupiri )

Fig. 3.3 Variantele experimentale ( original )

V1- Petunia hybrida grandiflora ”Surfinia” (variantă martor)

Aceasta plantă de Petunia este o variantă martor la care nu s-a aplicat operatia de ciupire. ’Surfinia’ este un cultivar este de vigoare mare, cu lăstari pendenți, flori simple, mari și mai puțin numeroase. În urma neaplicării operației de ciupire, planta a format un lăstar principal bine dezvoltat, urmat de 3-4 flori în vârf, iar la bază s-au dezvoltat numeroși lăstari de vigoare mai mică. La maturitate planta prezintă neuniformitate fiind un dezavantaj din punct de vedere comercial.

V2 – Petunia hybrida grandiflora ’Surfinia’ (1 ciupire)

La aceasta variantă de Petunia s-a efectuat prima operație de ciupire în data de 21.04.2018, respectiv la 10 zile de la plantarea butașilor, când lungimea acestora a ajuns la circa 13 cm, având un număr de 14 – 15 internodii. Suprimarea s-a realizat la 6-7 internodii, astfel plantele ajungând la o înălțime de 7 cm.

În urma operației de ciupire planta a dezvoltat numeroși lăstari dispuși uniform în jurul tulpinii principale, formând o tufă rarefiată, pendentă, cu numeroase flori.

V3 – Petunia hybrid grandiflora ’Surfinia’ (2 ciupiri)

La această variantă s-a aplicat a doua operație de ciupire în data de 03.05.2018 la interval de 13 zile de la executarea primei ciupiri.

În urma operației de ciupire plantele au format o tufă mai compactă și cu un număr mai mare de flori , comparativ cu V2.

V4 – Petunia hybrida grandiflora ’Surfinia’ (3 ciupiri)

La această variantă s-a aplicat a treia operație de ciupire în data de 15.05.2018 la interval de 12 zile de la executarea celei de-a doua ciupiri.

În urma efectuării ultimei operații de de ciupire plantele au înregistrat un număr semnificativ de lăstari, ceea ce duce la o înflorire mai abundentă comparativ cu V3.

Butașii folosiți pentru desfașurarea cercetării provin din import (Ungaria), înrădăcinați în tăvițe de 8×8.

Fig. 3.8 Lădițe de 8 x 8 butași (original)

Fig. 3.9 Butași înrădăcinați (original)

Plantarea butașilor s-a realizat în data de 11.04.2018 în ghivece de plastic cu diametrul de 10 cm.

Fig. 3.10 Plantarea butașilor în ghivece de 10 cm Ø (original)

Replantarea plantelor a avut loc în data de 10.05.2018 în ghivece de plastic de 17 x 17.

Fig. 2.11 Replantarea în ghivece de 17 x17 (original)

Ca substrat am folosit turbă blondă ( Novarbo) cu un pH de 4,5 – 6,0 ușor acid, raportul N:P:K – 12:14:24, granulație C3 (foarte fină).

Fig. 3.12 Turbă blondă (original)

Pe parcursul perioadei de vegetație s-au aplicat lucrări de îngrijire corespunzătoare cum ar fi:

Udarea plantelor – în primele două săptămâni de la plantare consumul de apă fiind mai redus udarea s-a făcut la 3 zile. În urmatoarea perioadă, în zilele cu temperaturi mai mari de 25° C udarea s-a făcut zilnic.

Aerisirea solarului, prin ridicarea laturilor acestuia, atunci când temperatura este foarte ridicată.

Fertilizarea plantelor s-a făcut diferențiat, în funcție de stadiul de dezvoltare al plantei, astfel după plantarea butașilor, odată la 4 zile s-a folosit un fertilizant pe bază de fosfor, raportul N:P:K fiind de 1:2:1. Această formulă de nutriție ajută la dezvoltarea sistemului radicular al plantei. Acest fertilizant s-a aplicat de 3 ori, după care s-a trecut la un fertilizant cu un N:P:K echilibrat (1:1:1), executînd aceleași fertilizări la perioadă de 4 zile. Când plantele au ajuns în plină dezvoltare s-a intervenit cu un raport de nutriție 1:1:2, potasiul fiind principalul element pentru inducerea bobocului floral și deschiderea florii.

Tratamente fitosanitare s-au aplicat după fiecare ciupire, unde s-a folosit o fito-fertilizare ce constă în soluții fungice pentru închiderea țesuturilor strivite, pentru protecția bolilor și mucegaiurilor, care pot apărea după asemenea interveneții. În același tratament s-a folosit un insecto-acaricid împotriva afidelor și paianjenului roșu, dăunători specifici Solanaceelor.

Când plantele au ajuns în deplină inflorire, am efectuat operația de îndepărtare a florilor uscate, în vederea stimulării plantelor de a forma noi flori în detrimentul formării semințelor.

Transplantarea plantelor la locul definitiv în ghivece suspendate cu diametrul de 20 cm.

Fig. 3.13 Transplantarea la locul definitiv (original)

Fig. 3.14 Îndepărtarea a florilor uscate (original)

La efecutarea ultimei operații de ciupire în data de 15.05.2018 am recoltat butași de Petunia hybrida grandiflora ’Surfinia’ pe care i-am pus la înrădăcinat. Pentru înrădăcinare am folosit RADI-STIM pentru plante erbacee. Butașii i-am plantat în tăvițe de plastic de 3×3. Ca substrat am folosit pământ universal cu raport M:P:K echilibrat și pH cuprins între 5,0 și 6,5.

Fig. 3.15 Butași fasonați Fig. 3.16 Plantarea butașilor

(original) (original)

După 3 săptămâni de la plantare butașii au format rădăcini.

Fig. 3.17 Butași înrădăcinați Fig. 3.18 Evoluția butașilor

(original) (original)

3.2 Condițiile experimentale

Activitatea experimentală de cercetare s-a desfășurat în județul Argeș, în serele floricultorului Luca, amplasate în partea estică a Municipiului Pitești pe strada Paul Dicu, stradă adiacentă cu Calea Câmpulung.

Relieful Piteștiului

Municipiul Pitești, reședință a județului Argeș, se situează în partea central-sudică a României, între Dunăre și Carpații Meridionali, în nord-vestul Munteniei. Piteștiul se află la confluența râului Argeș cu Râul Doamnei, în punctul de intersecție al paralelei de 44°51'30" latitudine nordică cu meridianul de 24°52' longitudine estică, la distanță aproximativ egală față de Ecuator și Polul Nord , cu semnalarea că paralela de 45° trece prin comuna Merișani, la 20 km nord de Pitești.

Fig 3.19.Harta județului Argeș

(http://pe-harta.ro/arges/)

Relieful municipiului Pitești se încadrează în două subunități morfostructurale: Câmpia Română, subunitate de platformă, și Piemontul Getic, subunitate deluroasă.

Teritoriul Municipiului Piteștiului aparține Piemontului Getic și Câmpiei Române. Este situat pe linia de contact dintre subunitățile: Piemontul (Platformă) Cotmeana (V și NV), Dealurile (Gruiurile) Argeșului (NNE), Piemontul  (Platforma) Cândești (ESE) și, concomitent, în sectorul de tranziție dintre Piemontul Getic (N) și Câmpia Română (S). Vechea vatră a municipiului face parte din Piemontul Cotmeana, iar terenurile sudice se integrează în Câmpia Piteștilor, subunitate a Câmpiei Române. Dealurile Piteștilor din stânga râului Argeș aparțin Piemontului Cândești.

Pe parcursul transformării pedogeografice a teritoriului piteștean s-au petrecut ample și îndelungate procese geologice, geofizice și geomorfologice în epocile precarpatică (stadiile precambriană, caledonică și hercinică) și carpatică (stadiu de tranziție kimmerică, stadiile carpatică veche și neocarpatică). În acest spațiu geologic și geografic au avut loc repetate transgresiuni și regresiuni marine.

Pentru relieful actual, cuaternarul prezintă o importanță deosebită când lacul din Câmpia Română s-a retras treptat spre est. În faza Mindel, de exemplu, lacul se întindea până la Pitești, iar în faza Riss, câmpia se exondează complet.

Piemontul Cotmeana s-a construit pe Depresiunea Getică, depresiune formată prin scufundarea unei zone de cristalin din fața Carpaților Meridionali, posibil la începutul senonianului. În fundament, peste cristalin s-au depus conglomerate mărunte cu amoniți sau marne alburii senoniene, marne și gresii eocene, roșii, de tip loessoid, cu intercalații de argile gălbui, de vârstă pleistocen mediu și superior, care acoperă podurile interfluviilor. Formațiunile geologice sunt dispuse, în general, monoclinal.

Câmpia Piteștiului, câmpie de acumulare fluvio-lacustră, cuaternară, are ca fundament Platforma Moesică (Platforma Valahă). Este una din cele mai

înalte și fragmentate câmpii piemontane din România (350 m altitudine absolută) și este formată din terasele pe partea dreaptă a Argeșului. Câmpia Piteștilor este limitată la NV de Platforma Cotmeana, pe o linie care o desparte de terasa a III-a a Argeșului, iar la E de Platforma Cândești, piemont ce stăpânește lunca Argeșului, printr-un pieziș pronunțat, între Pitești și Găiești. Câmpia propriu-zisă a Piteștilor corespunde celor trei terase ale Argeșului. Terasele au fost sculptate într-un mare con de dejecție, pe suprafața căruia se pare ca Argeșul și-a schimbat cursul de mai multe ori. La creația Câmpiei Piteștilor a contribuit și remanierea pietrișurilor villafranchiene din Piemontul Cotmeana. Depozitele sedimentare ale acestei câmpii cuprind ”pietrișuri din Pitești”, pe lângă argile, nisipuri, depozite loessoide. Acestea sunt așezate pe o stivă groasă de sedimente paleozoice, mezozoice și neozoice care acoperă fundamentul cristalin al Platformei Moesice. Asemenea câmpii piemontane, formate pe cuverturi aluvio-proluviale sub denumirea de ”tipul Pitești”.

Terasele văii Argeșului din Piemontul Cotmeana au început să se reliefeze în pleistocenul mediu, crearea lor fiind determinată de mișcările eustatice, de ridicările neotectonice și de oscilațiile climatice. În Câmpia Română sistemul de terase a apărut în pleistocenul superior.

În ordinea descrescândă a altitudinii, terasele fluviatile din dreapta Argeșului, în perimetrul Piteștilor, sunt următoarele: terasa Smeura (350 m altitudine medie); Trivale-Păpucești (333 m altitudine); unde s-au înălțat noile cartiere de locuințe Trivale I, II (V), Războieni (SV), precum și Sala sporturilor și stadionul 1 Mai (V); terasa Exercițiu (300 m altitudine), pe care se află cartierele Găvana I, II, III; terasa centrului civic (277 m altitudine) cuprinde vechea vatră a orașului, cartierele Gara de Sud, Petrochimiștilor-Prundu și Pitești Nord I, II, platformele industriale Pitești Nord și Pitești Sud – piața publică și centrul politico-administrativ; terasa de luncă (255 m altitudine), unde s-au construit cartierele Calea București, Câmpineanu, Eremia Grigorescu, Viilor, variate unități industriale, Parcul Argeș, Bazinul olimpic de înot acoperit,

serele Pitești și Bascov, lacurile de acumulare și hidrocentralele Bascov – Pitești N, Pitești – Prundu, Golești – Călinești.

Clima

Municipiul Pitești și împrejurimile au climă temperat-continentală de pădure, etajul colinar. Acest climat este determinat de advecția aerului maritim continental din vest și a celui continental din nord și din est. Orașul propriu-zis, amplasat între dealurile piemontane înalte, pe terasele Argeșului, are un topoclimat de vale cu predominarea timpului calm, moderat. Iarna nu se înregistrează temperaturi foarte scăzute sau viscole puternice, iar verile sunt mai puțin toride.

Temperatura medie anuală a aerului variază între 9-10°C, media anilor 1896-1975 fiind de 9,7°C (media lunii ianuarie – 2,4°C, cea a lunii iulie 20,7°C, iar amplitudinea anuală de 23,1). Temperatura maximă absolută anuală a aerului, între anii 1899 și 1979, a atins 39,2°C la 14 august 1946. Din alte surse reiese că Stația Meteorologică Pitești a înregistrat temperatura maximă absolută de 40,8°C la data de 5 iulie 1916. Temperatura minimă anuală a aerului, în aceeași perioadă, a ajuns la -27°C la 24 ianuarie 1907. În privința temperaturii medii lunare și anuale s-au constatat variații însemnate în cursul anului și de la un an la altul. Într-o perioadă de cinci luni (mai – septembrie) temperatura medie lunară depășește 15°C și numai în două luni (ianuarie și februarie) valorile medii lunare sunt mai coborâte de 0°C.

În anul 1987, luna martie a fost foarte friguroasă în comparație cu anii precedenți. La data de 5 martie 1987, termometrele au indicat -17°C, aceasta fiind cea mai coborâtă temperatură a lunii respective din ultimul secol. Între 1 și 18 martie 1987 valorile de temperatură au fost negative.

Precipitațiile atmosferice, în general, depășesc media pe țară, cu variații între 680 și 700 mm anual. În anii de observație 1896 – 1915; 1921 – 1975, cantitatea medie anuală a atins 734,3 mm. Lunile cele mai ploioase în decursul unui an sunt mai, iunie și iulie, datorită activității ciclonice mai intense și

dezvoltării proceselor de convecție, iar lunile cele mai sărace în precipitații sunt februarie, martie, câteodată și luna ianuarie. Umiditatea atmosferică medie este de 68%.

Circulația aerului se produce mai ales dinspre nord-est (26%), apoi nord (14%), vest (12%) și est (11%). Calmul atmosferic are o frecvență de 15%. Viteza medie anuală este de 2,6 m/s, variind între 0,9 m/s din sud-vest, în decembrie, la 4,7 m/s din est, în martie. Vânturile dinspre N, NE și E poartă denumirea generală de ”crivăț”, vânturile dinspre V ”austrul”, din SSE ”băltărețul”, iar din direcția Carpaților Meridionali, primăvara și vara ”munteanul”.

CAPITOLUL IV – STUDII COMPARATIVE PRIVIND GENUL PETUNIA

4.1.Observații și determinări

A fost determinat numărul de lăstari pe plantă prin efectuarea de măsurători săptămânale începând după primele 10 zile de la plantarea plantarea butașilor.

Tab. 4.1. Numărul mediu de lăstari pe plantă

Analizând datele din tabelul 4.1. se constată că imediat după plantare, plantele de Petunia aveau maxim un lăstar. Valoarea maximă de lăstari se înregistrează la V4 (varianta cu 3 ciupiri) care, în comparație cu varianta martor (V1) prezintă un număr mai mare de lăstari cu 16%. De aici reiese faptul că numărul de ciupiri pe plantă influențează ramificarea , îmbogățește coroana, formând un aspect uniform, globular unei tufe, care va stimula producția de flori pe mai departe.

Fig. 4.1 Numărul mediu de lăstari pe plantă (original)

Ritmul de creștere a lăstarilor de Petunia a fost diferit în fincție de numărul de ciupiri aplicat la fiecaare variantă. Se poate observa că operația de ciupire influențează prin apariția mai multor lăstari. Cu cât numărul de ciupiri este mai mare, cu atât și planta dezvoltă mai mulți lăstari, astfel se evidențiază la varianta martor (V1) un număr minim de lăstari de 66,4 și un număr maxim de lăstari la V4, cu 3 ciupiri, de 82,4.

Fig. 4.2 V4 – Petunia h grandiflora ’Surfinia’(3 ciupiri)

(original)

A fost determinat diametrul mediu al plantelor prin efectuarea de măsurători săptămânale începând după primele 10 zile de la plantarea plantarea butașilor.

Tab. 4.2 Diametrul mediu al plantelor

Având în vedere analiza influenței diametrului asupra celor 4 variante studiate nu apar diferențe semnificative între acestea. Totuși, se remarcă la V2 (Petunia h grandiflora ’Surfinia’- 1 ciupire) un diametru mediu maxim de 75,2 cm.

Fig 4.3 Diametrul mediu al plantelor (original)

A fost determinat ritmul de creștere în înălțime a plantelor prin efectuarea de măsurători săptămânale începând după 10 zile de la plantarea butașilor.

Tab. 4.3. Dinamica creșterii în înălțime a plantelor

Analizând datele din tabelul 4.4. se constată că imediat după plantare, plantele de Petunia h grandiflora ’Surfinia’ aveau o înălțime cuprinsă între 12,3 cm și 6,4 cm

Nu apar diferențe semnificative de creștere între variantele luate în studiu. Datorită portului pendent, plantele de Petunia h grandiflora ’Surfinia’ au oscilat în ceea ce privește dinamica creșterii în înălțime. Astfel, la V4, în data de 21 aprilie se înregistrează o înălțime medie de 13 cm, în data de 10 mai, înălțimea medie a plantei s-a redus la 10,3 cm, iar înălțimea medie maximă se înregistrează în data de 14 iunie cu o valoare de 21,5 cm.

Fig. 4.4 Dinamica creșterii în înălțime (original)

Fig. 4.5 Efectuarea măsurătorilor la dimanica creșterii în înălțime

A fost determinat numărul de flori pe plantă prin efectuarea de măsurători săptămânale începând de la prima înflorire.

Analizând tabelul de mai jos se poate observa că primele flori au apărut la Petunia h grandiflora ’Surfinia’ (variant martor) în data de 13.05.2018 cu un număr mediu de flori de 0,4. La interval de 4 zile au înflorit variantele V2 și V3, cu un număr mediu de flori de 0,4, respectiv 1,2 la V3.

În data de 28.05.2018 a înflorit V4 cu un număr mediu de flori pe plantă de 1,4. De aici se poate concluziona că operația de ciupire la V4 (3 ciupiri) a întârziat înflorirea cu două săptămăni comparativ cu varianta la care nu am aplicat ciupire (V1).

Tab. 4.4.Numărul mediu de flori pe plantă

Fig. 4.6 Apariția primei flori la varianta martor (V1)

Fig. 4.7 Numărul mediu de flori pe plantă (original)

Am efectuat măsurători privind lungimea frunzei, lățimea frunzei și diametrul florii. Măsurătorile au constat în alegerea din fiecare variantă a câte o plantă la care am determinat lungimea și lățimea frunzei, măsurând câte trei frunze, respectiv de la baza plantei, de la mijlocul lăstarilor și dinspre vârful lăstarilor, la final făcând o medie între acestea. Analizând datele din Tab. 4.5 se constată se constată o medie totală a lungimii frunzei de 6,25 cm și o lățime medie totală de 3,44.

Tab. 4.5 Lungimea frunzei

Tab.4.6 Lătimea frunzei

A fost determinat diametrul mediu al florilor prin efectuarea de măsurători ce au constat în alegerea din diecare variantă câte o plantă la care am măsurat diametrul a câte trei flori, făcând media între acestea. În urma măsurătorilor efectuate se constată o medie totală de 6,61 cm Ø.

Tab. 4.7 Diametru floare

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

Primele flori formate s-au înregistrat la varianta martor în data de 13.05.2018, apoi în data de 17.05.2018 au înflorit varianta cu o ciupire (V2) urmată de varianta cu două ciupiri (V3) în data de 17.05.2018, iar în data de 28.05.2018 a înflorit varianta cu 3 ciupiri (V4)

Cele mai bune rezultate privind numărul mediu de lăstari pe plantă se înregistreză la V4 (82,4 de lăstari);

Varianta cu o ciupire (V2), prezintă cea mai mare valoare privind diametrul mediu al plantei ( 75,2 cm Ø).

Rezultatele obținute privind înălțimea medie a plantelor evidențiază în data de 14 iunie o valoare maximă la V4 – 21,5 cm ;

În ceea ce privește numărul mediu de flori pe plantă, observăm că V2 este cea mai bogată în flori cu un număr mediu de 102 flori.

De asemenea primele flori au apărut la V1 în data de 13 mai, ulterior , la interval de 4 zile și la celelalte variante.

Bibliografie

Carte cu un singur autor:

Cantor Maria, 2009. Floricultură generală. Ed. Todesco, Cluj-Napoca;

Kiselev G.E., 1956. Floricultură. Ed. Agro-Silvică de Stat, București;

Maria Teresa Della Beffa.Ghid complet all – Plante de balcon și grădină. Ed. Allfa, București;

Preda Milea , 1979. Floricultură. Ed. Ceres. București;

Preda M.,1976. Floricultură. Ed. Ceres. București;

Șelaru Elena, 2001. Flori cultivate în grădină. Ed. M.A.S.T. București;

Șelaru Elena, 2007. Cultura florilor de grădină. Ed. Ceres. București;

Șelaru Elena, 2007. Flori cultivate în grădină. Ed. Fermierul. București;

Toma Florin, 2009. Floricultură generală. Ed. INVEL, București;

2. Carte cu mai mulți autori:

Miliuțu Amelia, Alincăi Natalia, 1967. Floricultură. Ed. Didactică și Pedagogică. București;

Neagu M. I., Ștefan Lavinia, Georgescu M., Canarache Viorica, 1976. Ameliorarea plantelor decorative. Ed. Ceres. București;

Sava Victor, Donea Victor, 2012. Înmulțirea plantelor decorative. Ed. Cartier. București.

Sonea V., Pavel Afrodita, Alincăi Natalia, Șelaru Elena, 1979. Floricultură, Ed. Didactică și Pedagogică. București.

3. Documente la care s-a avut acces on-line:

Alabama Cooperative Extension System – Greenhouse Production of Petunia, accesat mai 2018 la adresa: [http://www.aces.edu/pubs/docs/A/ANR-1118/ANR-1118.pdf]

4.Articole la care s-a avut acces on-line:

Cantor M., Krizbai E., Buta E., (2015). The Behavior of Some Petunia Varieties for Improvement the Romanian Assortment, pp. 39-43, accesat aprilie 2018 la adresa: [http://journals.usamvcluj.ro/index.php/horticulture/article/download/10664/9099];

Josef Cerny, Marketa Cerna, Petr Salas (2016). Triploid varieties of Petunia hiybrida – Perspective breeding possibility, pp. 711-714, accesat aprilie 2018 la adresa: [https://mendelnet.cz/pdfs/mnt/2016/01/126.pdf ];

Stehmann JR, Lorenz-Lemke AP, Freitas LB, Semir J (2009). Petunia, Evolutionary, Developmental and Physiological Genetics, ed. Springer New York, pp. 1-28, accesat martie 2018 la adresa: [https://www.researchgate.net/publication/227191841_The_Genus_Petunia];

5.Site-uri:

http://www.iseoverde.ro/petunia-petunia-x-hybrida-cultivare-sfaturi-utile-inmultire/

http://www.madr.ro/horticultura/floricultura.html

http://www.theseedsmaster.com/index.php?route=product/product&product_id=403

http://www.bloomingarden.ru/semena-cvetov/semena-odnoletnikov/petuniya/petuniya-mnogocvetkovaya/petuniya-celebrity/

https://www.slideshare.net/sunitak30/genetic-improvement-achivements-and-hybrid-seed-production-in-petunia

https://davesgarden.com/guides/pf/showimage/388203

https://www.skyseeds.pk/images/products/cascade-blue-384-74695-270916041701.jpg

https://www.graines-baumaux.fr/168269-petunia-grandiflora-f1-double-cascade-mix.html

https://www.ndsu.edu/pubweb/…/

http://sakata.co.za/product/petunia-multiflora-merlin/

http://www.cernyseed.cz/eng-petunia-hybrida-grandiflora-fimbriata-nana-aphrodite.php

https://www.thompson-morgan.com/product_images/100/zoom/z-PET4615-A_h.jpg

https://www.thompson-morgan.com/p/petunia-grandiflora-pendula-lady-purple-f1-hybrid/2349TM

https://www.omcseeds.com/petunia-hybrida-pendula-cascade-cherry-trailing-petunia-50.html

Petunia Tidal Wave F1 Collection Seed

Inmultirea petuniilor prin butasi

http://www.anthesis.ro/tehnologii-cultura-16/66-petunia-x-hybrida

http://pe-harta.ro/arges/