COORDONATE TEORETICE – ELEMENTE DE ISTORIE A ȚĂRII MARAMUREȘULUI ȘI ȚĂRII OAȘULUI [303207]

[anonimizat] A [anonimizat] ,,Țară”, ,,Țările”ca spații menale și percepția spațiului geografic. Regiunea a fost abordată de specialiști consacrați ai știintei regionale sub diverse forme: ,,regiunea de sistem”, formată din spații continue dominate de principiul ,,unității".

3.1. Conceptul de ,,Țară”ca regiune geografică

„[anonimizat], [anonimizat], iar oamenii ce provin din aceste regiuni au trăsături comune. [anonimizat] o construcție mentală. ” (P.Caval, 1993).

Termenul de ,,Țară” poate desemna ,,un spațiu cu dublă articulație: [anonimizat]”, ,,un spațiu de conservare al arhaismelor, a [anonimizat].”

,,Țările”au fost primele formațiuni sociale și politice românești. Din punct de vedere istoric ,,Țara”este o regiune a României concepută ca un ansamblu, o realitate dinamică. Nicolae Iorga vedea ,,Țările”ca ,,[anonimizat], [anonimizat], au început a se contopi laolaltă s-au născut principatele românești însele”.

În Evul Mediu ,,Țările”aveau denumirea de ,,terra” iar din mileniul doi acestea erau transformate în regiuni.

3. 1. 1. [anonimizat]-[anonimizat], [anonimizat]. Tara Oasului are o întindere de 614 km2 si cuprinde in acest spatiu comunele cu satele apartinatoare: Orașu Nou (Prilog, Prilog-Vii, Racsa, [anonimizat], [anonimizat]); Vama (Vama Bai), Călinești Oaș (Lechința, Coca, Pășunea Mare); Certeze (Huta-Certeze, Moiseni); Bixad (Trip, Boinești), Tarsolt (Aliceni); Gherța Mică; Bătarci (Comlăușa, Șirlău și Tămășeni); Tarna Mare ([anonimizat]); [anonimizat] (Tur).

Primul document care face referire la acest ținut dateaza din 1270, [anonimizat], [anonimizat] e pomenita ca „Terra Awas”. Unii istorici sustin ca originea termenului de Oas ar fi din termenul de Awas (Ovas), care inseamna runc (despadurire, luminis). Tara Oasului e consemnata si-n Cronica lui Grigore Ureche.

[anonimizat]: Szirmai I.,1809-lucrare referitoare la județul Satu Mare și Szabo I., 1837 referitoare la Plasa Ugocea. Regiunea geografică de tip ,,Țară” apare prima dată pentru Țara Oașului în revista Familia în 1869 scrisă de către Bușiția I.

[anonimizat] ,,Graiul în Țara Oașului” Candrea I., București 1907 și în 1910 ,,Monografia județului Satu Mare”. În 1929 Meruțiu V. elaborează lucrarea ,,Județele din Ardeal și din Maramureș până în Banat.Evoluție teritorială”, în 1932 apare ,,Cercetări folklorice în Țara Oașului”de Mușlea I. și în 1940 ,,Cercetări folklorice în Ugocea Românească” elaborată de Scurtu V.

Țara Oașului apare abordată mai complex în tezele de doctorat a profesorului Ioan Velcea în 1964 intitulată ,,Țara Oașului. Studiu de geografie fizică și economică” iar în 1998 a profesorului Ilieș Alexandru intitulată ,,Etnie, confesiune și comportament electoral în Crișana și Maramureș”.

În lucrarea „Țara Oașului, studiu de geografie fizică și economică” geograful Ion Velcea realiza un studiu monografic clasic ce surprinde componenta naturală și antropică a peisajului. Câteva decenii mai târziu Marin Ilieș în lucrarea ,,Țara Oașului. Studiu de Geografie Regională” trasează limita vestică a Țării Oașului pe fâșia de tangență a depresiunii cu câmpia propriu zisă, afirmă prof.univ.dr.Pompei Cocean .

Alte studii geografice pentru Țara Oașului din domeniul etnografiei au realizat Cernea V. în 1940, Dinu Gh. în 1946, Bănățeanu T. în 1955, Focșa Gh. în 1975 și Andron I. în 1977.

Țara Oașului și-a păstrat identitatea timp de secole datorită interferenței factorilor geografici, culturali, morfologici și administrativi-politici. Unicitatea Țării Oașului rezultă din:

– individualitatea comunității;

– interferența centrelor polarizatoare:Negrești Oaș, Cămârzana, Turț, Orașu Nou și Bixad;

– raporturile cu spațiile învecinate;

– conservarea în timp a ocupațiilor tradiționale: păstorit, exploatarea lemnului.

Principalele unități de relief sunt:

Munții Ignișului în est și sud-est delimitați printr-un abrupt spre depresiunea Oașului;

Depresiunea Oaș;

Munții Oașului sectorul estic;

Culoarea Văii Lechincioara.

În lucrarea Țara Oașului – studiu de geografie regională prof. dr. Marin Ilieș menționează că Țara Oașului și-a păstrat integritatea și identitatea, timp de secole, în jurul unui nucleu de polarizare mentală, cu punctul central la Cămârzana.

Prima mentionare documentara privind confesiunea populatiei din arealul Tarii Oasului este surprinsa in cuvintle: „In urma petitiei inaintate de nobila femeie Caterina, vaduva lui Simeon stăpanul castrului de Medieș, cucerit odinioară de un rege al Ungariei si stramosii Caterinei din mainile schismaticilor valachi… 25 iulie 1377”.

Identificarea momentului in care a avut loc cucerirea castrului, este stabilită de acelasi autor „ inainte de 1215”. In perioada scursă de la Marea Schismă (anul 1054) pană la Conciliul General din anul 1215, populatia valaha a ajuns să se identifice foarte clar cu Biserica orientală (ortodoxă), ceea ce demonstrează faptul că acestia erau crestinati deja de mult timp, iar legăturile cu Constantinopolul erau functionale.

Incepand din secolul al XII-lea, Tara Oasului apartinea de nou-infiintata Episcopie de Haliciu, situată la nord de lantul carpatic. De aceea, in anul 1391. voievozii Balc si Drag, au incercat includerea sub oblăduirea mănăstirii Peri din Maramures a tuturor locuitorilor ortodocsi din jur, mai putin a celor de pe Domeniul castrului de Medieș, cu a căror proprietari erau intr-un conflict permanent. „…in anul 1391, voievodul Baliță si fratele său Dragos au plecat la Constantinopol, ca să se inchine moastelor sfinte, cerând cu acest prilej patriarhului Antonie, dreptul de stravropighie pentru Mănăstirea Sf. Arhanghel Mihail din Peri”

„Patriarhul le-a ascultat cererea si, prin hrisovul său cu data de 13 august 1391, a acordat egumenului Pahomie din Peri puteri depline, si stapanire asupra bisericilor si preopilor din tinuturile: Sălagiului Ugocei, Beregului, Ciceului, Ungurasului, si până in părțile Bihorului”.

In asemenea conditii, alaturi de sectionarea si incadrarea teritoriului Tarii Oasului in doua comitate vecine (Satmar si Ugocea), s-a ajuns ca o parte a locuitorilor valahi in (in Ugocea) sa-si pastreze credinta initiala ortodoxa, iar o alta parte (in Satmar) sa fie supusi unor presiuni de catolicizare, lucru realizat doar partial. Cea mai stringenta problema a aparut la sfarsitul secolului al XV-lea, prin arondarea ortodocsilor din Maramures, Ugocea si Bereg, nou-infiintatei diaceze rutene la la Muncacs.

Recunoasterea oficială a bisericii reformate din anul 1564 a gasit o aderenta puternica in randul populatiei de etnie maghiara.

Pana in secolul al XIX-lea cea mai mare parte a populatiei Tarii Oapului era inca ortodoxa, situatie atestată printr-o serie de informatii pe care le redam mai jos.

La inceputul secolului al XVII-lea se face prima mentionare documentară cu privire la Mănăstirea Bixad, cand se solicita trimiterea unui episcop ortodox din Moldova („Tot asa in timpul nostru si chiar acum din nou, prin scrisoare (romanii din Satmar- n.n.) ne-au comunicat ca n-au episcop si sa le trimitem din tara noastra (Moldova – n.n.) un am vrednic si temator de Dumnezeu. Tot din acest timp langa Satu Mare se afla o mănăstire la Vetis, cu un schit apartinator in codrii de stejar de la Bixad, care se află acum, in anul 1614, in stapanirea familiei Kokenyesdi din Vetiș.”

La sfarsitul sec. al XVII-lea este mentionat la Bixad un preot ortodox care si-a lasat sigiliul si semnatura pe una dintre cartile religioase. „La 1684 si in anii urmatori, este atestat la Bixad preotul orthodox Popa Ilies, un slujitor cu aleasa stiinta de carte, care, semnandu-se, in mai multe randuri, pe un exemplar al Cazanei lui Varlaam (Iasi 1643), adeverea faptul ca stia sa citeasca in limbile ramana si slavona, avand chiar pecete personala.”

Chiar si la mijlocul secolului al XIX-lea sate intregi de oseni erau inca ortodoxe. Infiintarea bisericii greco-catolice (1698) a produs schimblri semnificative, mai ales prin faptul ca actiunea se desfasura in jurisdictia Episcopiei rutene de la Muncacs.

„Au urmat in curand, vremuri tulburi, datorate in buna masura, ofensivei uniatiei. De aceasta conjuncture profita, in deceniile urmatoare, curtea episcopala greco-catolica din Muncaci care trimite la Bixad calugari bazilitani, de origine ruteană (asadar nu romanii au trecut lacasul la catolicism, ci strainii ruteni), insemnatatea de odinioara a locului continuand să o perpetueaze parohia satului, la 1850, Bixadul continuand sa fie loc de resedinta a pratopopiatului orthodox al Tari Oasului.”

„Pe la sf. sec. al XVII-lea, tinutul e strabatut de misionarii catolicismului. La 1695, episcopal Muncaciului, caruia-I apartinea acum biserica Ugocei, Iosif de Camellis, propovaduieste catolicismul si-i trece pe multi romani in randul rutenilor, al caror pastor era.”

„In anul 1701, insotit de alti trei calugari, arhimandritul lsaia i-a alungat pe monahii ortodocsi din Manastirea Bixad.”

Probabil ca problema cea mai apasatoare pentru locuitorii Tarii Oasului nu era neaparat trecerea de la ortoxism la Greco-catolicism, ci faptul ca apartineau de Episcopia ruteana de la Muncacs, iar preotii si calugarii erau in cea mai mare parte ruteni. Din acest motiv s-a declansat un fenomen de reorientare a parohiilor romanesti spre Transilvania.

Cu privire la situatia creata pe Domeniul castrului de Medies, prin actiunea de catolicizare a populatiei din Tara Oasului, se poate emite unmatoarea ipoteza: o parte a valahilor s-a convertit la catolicism in secolele XII-XV, transformandu-se si sub aspect etnic, iar cea mai mare parte au ramas ortodocsi pana in secolele XVIII-XIX cand au devenit greco-catolici. Probabilitatea ca osenii să fi devenit catolici inainte de a se converti la greco-catolicism este exclusa.

La sfirsitul sec. al XIX-lea isi fac aparitia pe teritoriul Satmarului bisericile baptista (infiintata in anul 1611 la Amsterdam) si adventista, dar cu foarte putini aderenti. Aproximativ in aceeasi perioada, dar cu o intensitate mai pronuntata in prima jumatate a secolului al XX-lea, a aparut confesiunea mozaica, odata cu imigrarea masiva a etnicilor evrei pe teritoriul Tarii Oasului.

In perioada interbelica, toti romanii din Tara Oasului erau greco-catolici, situatie schimbata brusc prin desfiintarea acestei biserici in anul 1948 si trecerea credinciosilor la religia ortodoxa. Dupa evenimentele din anul 1989, o mica parte a osenilor redevin greco-catolici sau se orienteaza spre bisericile Martorii lui lehova, Baptista si Penticostala.

Un indiciu important in evaluarea situatiei confesionale a populatiei din Tara Oasului il reprezinta provenienta, vechimea si tipul cartilor bisericesti identificate la diferite biserici din regiune. Cele mai vechi sunt ortodoxe, dateaza din sec al XVII-lea si au fost tiparite la Alba Iulia. Pe parcursul secolelor XVIII- XIX numarul lor creste foarte mult, provenind atat din centre de tiparire ortodoxe (Ramnic, Bucuresti, lasi, Targoviste, Neamt si Buzau) cat si greco-catolice (Blaj, Sibiu). Persistenta cartilor apartinand celor doua confesiuni, demonstreaza faptul ca situatia a fost una de tranzitie, fara ca populatia sa renunte definitiv la cea initiala. Se constata o lipsa a cartilor bisericesti ortodoxe in partea estica a regiunii, mai precis la Moiseni, Certeze si Negresti, localitati situate pe axa de comunicatie principal. Aproape intotdeauna cartile bisericesti au ajuns prin intermediul unor credinciosi care le-au oferit bisericii sub forma de donatie.

Se impune a fi mentionat faptul ca in cuprinsul Tarii Oasului crestinismul a dobândit o forma specifica, fiind de fapt o simbioza precrestinism-crestinism, manifestata putemic in toate laturile vietii economico-sociale a populatiei.

Chiar daca Tara Oasului a fost impartita la doua comitate (sec. XI-XII), niciodata nu s-a intimplat ca limita administrativa sa corespunda limitei confesionale. De-a lungul istoriei, fenomenele de aderare a populatiei locale la alte culte fata de majoritate s-au petrecut doar in sectoarele marginale ale regiunii sau de-a lungul căilor de comunicatie de tranzit. Desi partea ugoceană apartinea in sec al XIV-lea, domeniilor maramuresenilor Balc si Drag, teritorii cu populatie predominant ortodoxă, iar cea de sud-est era inclusă in domeniul cetatii de Medies, avand conducere de orientare catolică, ambele aveau o populatie predominant ortodoxă. In momentul in care confesiunea greco-catolică s-a extins rapid, populatia românească a ambelor sectoare s-a convertit in masă.

Un element de coeziune, indiferent de tipul confesiunii, l-a reprezentat Mănăstirea Bixad, devenită punct de pelerinaj prin existenta unei icoane considerată ca fiind „facatoare de minuni”. (Scurtu V., 1940)

In perioada 1990-2002, in cuprinsul Tarii Oasului s-au inregistrat o serie de transformări notabile sub aspect confesional. Din punct de vedere statistic, există sase confesiuni care inregistrează valori sesizabile la nivel de regiune: ortodoxă (74,5%), greco-catolică (6,5%), reformată, (6,1%), Martorii lui lehova (5,2%), penticostală (4,68%) si romano-catolică (3,4%). Două dintre acestea (reformată si romano-catolică) se manifestă constant in timp si spatiu deoarece sunt corelate cu structura etnică, prima fiind specifica populatiei de etnie maghiară, iar cea de-a doua urmasilor fostilor colonisti slovaci si cehi, asezati in Tara Oasului pentru activităti miniere (cehii la Turt in anul 1700, slovacii la Huta-Certeze la sfarsitul secolului al XIX-lea).

Celelalte patru confesiuni au la bază, o populatie ortodoxa majoritară până in XVIII-XIX, devenită greco-catolică până in anul 1948, transformată in un ortodoxă în perioada 1948-1990. Reprezentarea grafică spatială. la nivel de comună, pentru fiecare confesiune in parte, a evidentiat prezenta in teritoriu a uno nuclee de dispersie. Situatia devine interesantă prin faptul că nu există nici un caz de suprapunere a două sau mai multe dintre acestea. Confesiunea ortodoxă dispune de asemenea nuclee, unul situat la Bixad, iar cel de-al doilea in sectorul Turt- Bătarci.

Delimitarea arealelor de dispersie se realizează prin aparitia unui sector „tampon” la Târșolț, format din greco-catolici in proportie de 62,7% . Cel mai „vulnerabil” sector in ceea ce priveste stabilitatea confesională este tocmai „nucleul de polarizare mentală a Tării Oasului”, format din localitatile Cămârzana, Târșolț, Turț si Gherța Mică prin pătrunderea si extinderea confesiunilor greco-catolică, penticostala si a cea a Martorilor lui lehova. O situa asemănătoare o prezintă sectorul sud-estic, situat pe drumul de tranzit Sighetu Marmatiei-Satu Mare, unde este amplasat si centrul regional al confesiunii Martorii lui Iehova.

3.1.2. Regiunea geografică-Țara Maramureșului

Situat în Nordul Vestului, în Transilvania, din România aproape de punctul geografic care reprezintă inima Europei și granița cu Ucraina, Maramuresul este ținutul bisericilor de lemn, legendelor, peisajelor impresionante și traditiilor stravechi. Din punct de vedere etno-folcloric, Maramuresul este impartit in mai multe „țări”: Țara Chioarului, Țara Lapusului, Țara Maramuresului si Țara Codrului (partea de sud-vest), la care se adauga Zona Metropolitana Baia Mare.

Judetul Maramures are o istorie straveche, asa cum au dovedit-o cercetarile arheologice, care au scos la iveala urme ale prezentei omului pe aceste meleaguri inca din paleolitic, existenta umana fiind evidentiata pe parcursul tuturor perioadelor istorice.

Primele documente scrise despre Maramureș ca regiune geografică datează din 1119. Diplomele maramureșene dateaza din secolele XIV-XV, publicate de Ioan Mihaly de Apșa în anul 1900. Maramuresul a fost caracterizat, din punct de vedere al organizarii politico-administrative, de cnezate si voievodate romanesti (cnezatul Cuhea al Bogdăneștilor, cnezatul Mara, cel al Cosăului etc.) a caror evolutie a fost intrerupta de cucerirea maghiara, rezistența in fata acestei ofensive fiind atestata documentar, cel mai sugestiv in cazul lui Bogdan de Cuhea, numit in documentele maghiare ale anilor 1342-1343 „fost voievod” si „infidel”.

De altfel, acelasi Bogdan trece munții in anul 1359 si contribuie la formarea statului medieval Moldova, avand, de atunci, atat un loc aparte in traditia istorica romaneasca. „Tara Maramuresului” (termen intalnit pentru prima data intr-un document din anul 1299) se remarca dupa cucerirea maghiara si introducerea institutiilor medievale specifice, inclusiv a comitatului, prin continuarea existentei unei autonomii locale in care rolul nobilimii romanesti, inclusiv in planul spiritualitatii, este bine documentat.

Astfel, in anul 1391, manastirii de la Peri ii este conferit statutul de stavropighie, iar egumenului de acolo prerogative cvasiepiscopale, la Peri realizandu-se si traducerea unor carti religioasein limba romana.

Tara Maramuresului, acest tinut de legenda, este situata in partea de nord a Romaniei, fiind delimitata la nord de Ucraina prin raul Tisa si creasta principala a Muntilor Maramuresului, la est de judetul Suceava (Bucovina), la sud de judetul Bistrita Nasaud (Tara Nasaudului), la vest de Depresiunea Lapusului (Tara Lapusului), de Depresiunea Copalnic (Tara Chioarului), Depresiunea Baia Mare si judetul Satu Mare (Tara Oasului) avand o suprafata de 3.381 km2.

Tara Maramuresului continua sa-si atraga oaspetii prin valoarea si unicitatea bisericilor de lemn (5 sunt incluse in patrimoniul UNESCO), a caselor si a portilor din lemn, a instalatiilor tehnice populare actionate de apa (mori, pive, valtori).

Portul traditional viu colorat, obiceiurile stravechi de peste an, urme ale unor cetati dacice si fortificatii militare din primul si al doilea razboi mondial, muzeele si casele memoriale la care se adauga ospitalitatea maramuresenilor, sunt tot atatea motive care te fac sa vizitezi Tara Maramuresului.

Cadrul natural ofera un relief variat ca morfologie si complex din punct de vedere geologic. Turistii vor fi incantati sa descopere salbaticia muntilor, dealurile, lacurile si cascadele, izvoarele minerale (peste 200), cheile, craterele vulcanice, pesterile precum si fauna si flora cu specii endemic.

Pentru turistii amatori de drumetii sunt marcate in zona montana circa 30 de trasee turistice din care 2 sunt trasee tematice (Borsa-Varful Pietrosul Rodnei si Pasul Gutai-Creasta Cocosului).

O importanta atractie turistica o reprezinta drumul verde (greenway) „Drumul Mostenirii Maramuresene” care conecteaza 2 situri Natura 2000, 7 arii protejate si monumente de arhitectura populara (4 biserici monument din lemn din care 2 sunt in patrimoniul UNESCO).

In Tara Maramuresului aproximativ 70% din teritoriu se afla inclus in: Parcul National Muntii Rodnei-Rezervatie a Biosferei (46.339 ha din care numai 9.798 ha in Maramures), Parcul Natural Muntii Maramuresului (148.850 ha), Sit Natura 2000 Gutai-Creasta Cocosului (693 ha), Sit Natura 2000 Platoul Ignis (19.602 ha), Sit Natura 2000 Tisa Superioara (6.392 ha), Sit Natura 2000 Valea lzei si Dealul Solovan (47.684 ha) in care sunt incluse 19 rezervatii de interes national si 5 rezervatii de interes local.

Satele maramuresene asezate de-a lungul principalelor rauri: Iza cu afluentii, Mara, Cosau si Ronisoara, Viseul cu afluentii Vaser, Repedea si Frumușeaua, Sapanta si raul Tisa isi intampina oaspetii la fiecare pas cu originalitatea locurilor, cu obiceiurile vechi si preparate traditionale.

Accesul in Tara Maramuresului se face prin: pasul Prislop (1416 m) – DN 18 ce face legatura cu Moldova, pasul Setref (817 m) – DN 17C ce face legatura cu judetul Bistrita, șaua Didi (980 m) – DJ 171A (neasfaltat) ce face legatura cu orasul Targul Lapus, pasul Neteda (1040 m) – DJ 109 F ce face legatura cu orasul Cavnic, pasul Gutai (987 m) – DN 18 ce face legatura cu orasul Baia Mare si pasul Huta (587 m) – DN 19 ce face legatura cu judetul Satu Mare.

Prima lucrare monografică despre Țara Maramureșului apare la sfarșitul secolului al XIX-lea (Szillagy, 1876) cuprinzând date statistice și harta detaliată.

Termenul de ,,Țara Maramureșului” este utilizat pentru prima dată într-o lucrare de geografie de Tiberiu Morariu în 1937 și 1939 și de Dermer I. și Marin I. în 1931 și 1934, care au elaborat primul manual de geografie al Maramureșului.

Lucrări cu studiul geografic al regiunii apar și în 1960 Iacob Gh., Posea G. și Posea A.,1986. Studii de etnografie apar în 1986 Dancuș M., 2000 Dăncuș și Cristea .

Țara Maramureșului este teritoriul aflat la granița dintre două state, ocupând partea de nord al județului cu același nume încadrată de munții Gutâi, Țibleș, Rodnei, Maramureșului, iar la nord este delimitată de Tisa.

Vintilă Mihăilescu în ,,Carpații sud-estici de pe teritoriul României” distinge trei etaje de relief:

• primul etaj cuprinde Munții Rodnei și Munții Maramureșului ce se continuă la nord-vest de graniță cu Carpații Păduroși ai Ucrainei;

• al doilea etaj montan cuprinde formatiunile vulcanice ale munților Oaș ,Țibleș ce închid spre sud-vest Depresiunea Maramureșului;

• al treilea etaj cuprinde spațiul depresionar al Maramureșului cu glacisurile și piemonturile marginale sau culoarele înalte de legătură .

Relieful Țării Maramureșului este împărțit pe ,,bazine hidrografice, pe așa numitele văi maramureșene”: Bazinul Vișeului, Bazinul Izei, Culoarul Tisei.

Tara Maramuresului cunoscuta si sub numele de Maramuresul istoric, este impartita pe vai: Valea Marei, Valea Izei, Valea Cosaului, Valea Viseului si Valea Tisei. Maramuresul istoric, vatra de cultura si civilizatie care si-a daltuit in lemn istoria, este locul unde traditiile, portul si arta populara se pastreaza ca nicaieri altundeva in Romania.

Maramuresul este un imens muzeu in aer liber, iar viata de zi cu zi a satului maramuresan este o adevarata intoarcere in timp. Bisericile de lemn – bijuterii de arta populara – se intalnesc aproape in fiecare sat. Țara Maramureșului continuă să-și atragă oaspeții prin valoarea și unicitatea bisericilor de lemn, din care 5 sunt incluse în patrimoniul UNESCO, a caselor și porților de lemn, a instalațiilor tehnice populare acționate de apă: mori, vâltori, pive.

Poarta maramuresana veritabil „arc de triumf” rustic, era in trecut apanajul familiilor nobile. Conform traditiei poarta este bariera impotriva raului, elementul care delimiteza universul sacru al casei si gospodariei.

Cimitirul vesel de la Sapanta, opera artistului popular Ioan Patras, reuneste cruci "vorbitoare". Prin intermediul unui text in care autoironia se impleteste cu dramatismul, acestea povestesc viata celui disparuti (Maramures – Tara Voivevozilor, 2015).

Vechimea populării Țării Maramureșului datează încă din neolitic, epoca bronzului, epoca fierului. Vechimea locuirii în spațiul maramureșean sunt date de izvoarele antichității referitoare la geto-daci, la perioada romană și la cea care a urmat retragerii aureliene, precum și de ,,diplomele” documentele scrise ale antichității. Atestările documentare se referă la proprietățile feudale, activitățile economice (mineritul) și viața spirituală.

Datele oferite de recensamantul din octombrie 2011 arata faptul ca populatia de aici e majoritar ortodoxa. Datele care sunt redate mai jos vizeaza structura populatiei pe intreg judetul Maramures: 450.200 persoane din totalul populatiei stabile. Astfel, 74,9% 5,1% de religie romano-catolica, 4,9% de religie greco-catolica, in timp ce 3,6% s-au declarat reformati si 3,7% penticostali. Martori ai lui Iehova s-au declarat 1,3% din populatia care a raspuns la intrebarile recenzorilor despre religie, 0,8%, adventisti de ziua a saptea, 0,5%, baptisti si 0,2%, crestini dupa evanghelie. 0,03% din total s-au declarat de alta religie, in vreme ce, religie sau atei s-au ,,autoproclamat'' 0,2% din totalul populatiei.

Fig. Culte existente în Maramureș (recensământ 2011)

3.1.3. Potentialul turistic al satelor ucraniene din Tara Maramuresului

Termenul de „ucrainieni”, in diferite regiuni, este intalnit sub forma unor denumiri alternative, precum: „rusini”, „ruteni”, cu precadere în zonele Maramureș, Banat si Crișana. Termenul de „rutean” este de proveniență germană și desemnează populația ucraineană din fosta Austro-Ungarie. Populația ucraineană din provinciile monarhiei s-a autodenumit drept „rusini” sau „ruși mici” (rădăcina „rus” apare în multe toponime). Alte denumiri intalnite sunt „huțuli” (în zona muntoasă a Bucovinei și a Maramureșului) sau „haholi” (în Dobrogea).

La sfârșitul secolului al XIX lea, sub influența factorului politic, intalnim tot mai des termenul de „ucrainean”. Începând din secolul al XIX-lea există două abordări ale identității rusine sau rutene. Una dintre ele îi prezintă pe ruteni ca pe o comunitate cu identitate proprie (revendicată politic la referendumul din Ucraina din 1991). O a doua abordare îi prezintă pe ruteni drept ucraineni. În România există o Uniune Culturală a Rutenilor, dar rutenii sunt înregistrați la recensăminte ca membri a minorității ucrainene.

3.1.3.1. Acțiuni de ucrainizare a Maramureșului

Conform cercetarilor din domeniu ucrainizarea Maramureșului s-a realizat prin colonizarea ucrainienilor ocazionata de emigrarea romanilor. Astfel, este cunoscută la scară istorică plecarea lui Dragos Vodă cu armata sa de maramureșeni în Moldova pentru alungarea tătarilor și eliberarea țării. O altă emigrare importantă s-a produs o dată cu trecerea peste munți cu oștirea a lui Bogdan Vodă pentru a înlătura suveranitatea maghiară. Pe locurile romanilor plecați din Maramureș au venit și s-au instalat ucrainenii aduși de prințul Teodor Koriatovici.

Pe vremea când românii și-au zidit biserica de piatră, care astăzi e ucraineană, in secolul al VIII-lea și începutul secolului următor, în Sighet erau doar două familii ucrainene: familiile Hrin și Hrihor. Ucrainenii au ajuns in aceasta parte a tarii mai tîrziu, prin colonizări în timpul Revoluției de la 1848 și după revoluție. Documentatiile existente din acele perioade atesta existent in 1851 în Sighet, a 60 de familii de ucraineni.

Recurgand la falsificarea actelor, in secolul al XIX-lea, românii din Sighet au fost declarați ucraineni, iar parohia din Sighet parohie ucraineana. Ca urmare a acestui fals parohia româna din Sighet a fost anulată și timp de 18 ani românii au fost nevoiti sa lupte să demonstreze autoritatilor ca există. In final au obținut dreptul de a reînvia biserica ortodoxă, însă biserica, casa parohială, școala, averile bisericești au rămas toate la ucraineni. Cu mari greutăți, românii le-au refăcut pe toate.

Acte false au fost fabricate de catre Episcopul Ioan de Muncaci, scopul fiind acapararea eparhiei romane a Maramureșului. Astfel, aceasta a fost desființată intrând sub jurisdicția Episcopiei greco-catolice din Muncaci. Desi la Sighet exista un vicariat, episcopii trimiteau la Sighet doar vicari ucraineni care oficiau slujbele în limba ucraineană. In anul 1816 l-au trimis la Sighet pe Petru Anderko, care, după ce s-a făcut îndrăgit și respectat de credincioși i-a declarat ucraineni și pe romani, iar prin acte false a transformat parohia românească în parohie ucraineană.

Mihail Pavel a luptat un deceniu pentru a reînființa parohia românească pe care au supus-o episcopiei greco-catolice Romane de la Gherla. A fost închiriata o capela pentru a se tine slujbele, deoarece biserica, casa parohială, școala și averea bisericeasca a rămas toata rutenilor. Ca un pas urmator oamenii au zidit biserica Adormirea Maicii Domnului.

În opinia lui Alexandru Filipașcu ,,Cei 120 de ani de păstorire ruteană au avut un rezultat dezastruos pentru românii din Maramureș. Muncaciul lucra sistematic pentru rutenizarea românilor, prin rutenizarea Bisericii și școlii, unde se trimiteau preoți și învățători ruteni.”

Dupa finalizarea bisericii Adormirea Maicii Domnului din Sighetu Marmatiei, protopopul Tit Bud s-a preocupat să ridice lângă această biserică și o școală romanească. El afirma că ,,au trecut 50 de ani de când credincioșii români din Sighet n-au avut școală. Când a stat parohia sub jurisdicțiunea episcopului rutean de la Ungvar, a existat aici o școală greco-catolică în care învățătorul propunea catehismul în românește, însă după ce ne-am despărțit de ruteni, pruncii românilor n-au mai avut ocaziune nici barem rugăciunile să le învețe românește, ci au frecventat școala rusească și școlile cele ungurești și astfel s-a crescut o generație care a uitat limba românească și că știe românește se poate mulțumi situației că, satele din vecinătatea orașului sunt române.”

O cale de ucrainizare se datorează și boierilor care aveau nevoie de forță de muncă pentru a lucra proprietățile, astfel au adus ucraineni pe care i-au așezat pe anumite moșii cu drept de locuire. Astfel boierii din Petrova au adus ucraineni ce au fondat satul Ruscova ,,de unde a devenit prin roire satul Poienile de sub Munte.”

3.1.3.2. Aspecte demografice despre populația ucraineană din Țara Maramureșului

Asa cum bine stim, Maramureșul este o regiune situată la granița României cu Ucraina, fiind zona unde se află răspândită populația cea mai compactă de ucraineni din România.

Satele cu populație ucraineană sunt amplasate în partea de nord a județului Maramureș, lângă granița cu Ucraina, pe râul Tisa (satele Remeți, Piatra, Teceul Mic, Crăciunești, Bocicoiu Mare, Tisa și Lunca la Tisa), pe râul Vișeu (satele Valea Vișeului, Bistra și Crasna Vișeului), pe valea Repedea (satele Ruscova, Repedea și Poienile de Sub Munte) și pe valea Ronișoara (satele Rona de Sus și Coștiui).

Aici locuiesc 30.786 persoane de naționalitate ucraineană, ceea ce reprezintă 60,46% din numărul total al populației ucrainene din România (50.920 – după datele ultimului recensământ al populației din anul 2011).

Conform statisticilor existente, minoritatea etnică ucraineană din România, în anul 2011, a ocupat locul al patrulea în structura națională a populației după români, maghiari și romi.

Regiunile Bucovina, Maramureș, Dobrogea și Banat sunt populate de ucrainieni. Asa cum reiese si din tabelul mai jos prezentat, populația ucraineană majoritară din județul Maramureș se află în Depresiunea Maramureșului în 7 localități, și reprezintă 29.624 (96,29%), iar restul de 1.142 (3,71%) se află în 19 localități din județul Maramureș.

Tabel.3.1 Populația ucraineană din județul Maramureș

Evoluția populației de etnie ucraineană, în comunele ucrainene din județul Maramureș între anii 1930-2011, a variat astfel:

Tabel. 3.2 Populația de etnie ucraineană între anii 1930-2011

Fig. 3.1 Evoluția populației de etnie ucraineană între anii 1930-2011

Între anii 1930-1992 numărul total al populației de etnie ucraineană în localitățile ucrainene din județul Maramureș a crescut cu 17.663 persoane.

După anul 1992 până în 2011 populația de etnie ucraineană din comunele ucrainene din Maramureș a scăzut cu 7.147 locuitori.

3.1.3.3. Date istorice și religioase despre populația ucraineana din Țara Maramureșului

Cele mai vechi așezări ucrainene din țară sunt cele din Maramureș și din nordul Moldovei. Cea mai mare parte a satelor locuite astăzi de ucraineni sunt menționate în acte istorice (latină, maghiară în Maramureș și slavonă în Moldova) datand din secolele al XIV-lea și al XV-lea.

Majoritatea etnicilor ucraineni din România sunt creștini de confesiune ortodoxă, ocultând faptul că cei mai mulți ucraineni din România au fost până în 1948 de confesiune greco-catolică. „După rezultatele provizorii ale recensamântului din 1930, din totalul locuitorilor județului 53,8% sunt greco-catolici și 5,3% ortodocși. Restul populației aparține altor confesiuni” (Dimitrie Gusti, 1938).

Sărbătorile religioase ale ortodocșilor ucraineni se oficiază după calendarul iulian, cu un decalaj de 13 zile față de calendarul oficial (Biserica Ortodoxă Română a trecut la calendarul gregorian pe 1 octombrie 1924). Astfel, Crăciunul este sărbătorit de minoritatea ucraineană pe 7 ianuarie.

Odata cu desființarea Bisericii Române Unite cu Roma în anul 1948 a avut loc și desființarea Vicariatului Greco-Catolic Ucrainean din România. În anul 1948 a fost înființat, pentru credincioșii ucraineni trecuți la ortodoxie, Vicariatul Ortodox Ucrainean, cu sediul la Sighetu Marmației. Vicariatul era o instituție bisericească autonomă din punct de vedere administrativ, fiind subordonat canonic Bisericii Ortodoxe Române. Acesta a fost desființat în anul 1952, fiind transformat în protopopiat ortodox ucrainean, cu sediul în comuna Poienile de sub Munte. Se afla în subordinea Episcopiei Ortodoxe de Cluj până în anul 1990.

După Revoluția din decembrie 1989, Vicariatul Ortodox Ucrainean, cu sediul la Sighetu Marmatiei, a fost reînființat. Vicariatul general greco-catolic ucrainean, cu sediul actual la Rădăuți, a fost înființat în 1990, după reactivarea bisericii greco-catolice. El este subordonat Diecezei Române Unite cu Roma și are în componența sa câteva parohii din județele Suceava și Maramureș.

Fig. 3.2. Port ucrainean

Ucrainenii de pe teritoriul Maramureșului, datorită perioadelor diferite și a zonelor diferite de unde provin, au adus cu ei obiceiuri și tradiții proprii. Satele ucrainene din Maramureș diferă foarte mult unele față de altele, diferente care se pot constata atat la nivelul portului popular, obiceiurilor, culturii spirituale sau materiale cât și la nivelul limbii, deoarece graiul ucrainean diferă de la o localitate la alta.

Obiceiurile și tradițiile sunt pastrate in aceste parti, fiind condiționate de activitățile gospodărești. Sărbătorile religioase sunt corelate cu sărbătorile precum: Crăciunul, Boboteaza, Duminica Floriilor, Paștele, Rusaliile, Sfântul Ilie. Crăciunul, sărbătoarea prin care se vestește nașterea lui Isus este sărbătorită după ritul vechi (după calendarul Iulian, pe 6-7 ianuarie). Obiceiul colindelor este respectat din bătrâni. Cete de colindători (copii și adulți) vestesc nașterea Domnului Isus Hristos la fiecare casă. Un alt obicei este Viflaimul, acesta interpretând scena nașterii Mântuitorului.

Fig.3.3. Viflaimul din satul Tisa, comuna Bocicoiu Mare

Sărbătorile pe rit vechi sunt minunate mai ales în satele ucrainene unde se respectă tradițiile străvechi. Peisajul de iarnă este emoționant, se contopește cu îmbrăcămintea tradițională a ucrainenilor și colindele care răsună pe ulițele satelor ucrainene.

De Bobotează s-a păstrat obiceiul sfințirii caselor și a întregii gospodării.De Paști se merge la biserică cu pască, ouă încondeiate, diferite preparate culinare tradiționale, unde sunt sfințite de preot, existând și un adevărat ritual de preparare a bucatelor.

3.1.3.4. Satele ucrainene de pe Valea Vișeului

3.1.3.4.1. Localitatea Bistra

Localizare geografică

Comuna Bistra este așezată pe valea Frumușeaua (satul Crasna Vișeului), bazinul Bistrei (satul Bistra) și bazinul Valea Vișeului (satul Valea Vișeului), la poalele Munților Maramureșului și ale Dealurilor Maramureșului. In componenta comunei Bistra sunt trei sate: Bistra, Crasna Vișeului și Valea Vișeului. Accesul în comuna se face din drumul național DN 18, pe drumul județean DJ 185. Localitatea este situata la o distanță de 38 km de Sighetu Marmației. Comuna se învecinează cu Ucraina și cu localitățile: Repedea, Ruscova, Petrova și Rona de Sus.

Scurt istoric al localității

Localitatea Bistra este atestată documentar în anul 1441, sub toponimul „Sebespatok”, adică Valea Bistrei.

Fig. 3.4. Vatra localității Bistra

Populația

Conform datelor de la recensământul din 2011, populația comunei a fost de 4.174 locuitori (1.982 – 47,49% femei si 2.192 – 52,51% bărbați) din care: 3.543 (84,89%) ucraineni, 447 (10,71%) români, 7 (0,17%) rromi, 69 (1,66) altă etnie iar despre 110 (2,64%) locuitori informațiile nu sunt disponibile. Din punct de vedere confesional sunt: 3.830 (91,76%) ortodocși de rit vechi, 82 (1,97%) greco-catolici, 7 (0,17%) romano-catolici, 79 (1,90%) martori ai lui Iehova, 56 (1,35%) adventiști de ziua șaptea, 8 (0,20%) altă religie și despre 110 (2,64%) locuitori informațiile nu sunt disponibile.

Fig. 3.5. Populatia localității Bistra

Fig. 3.6. Structura confesională a populației localității Bistra

Relieful

Relieful, de o frumusete rara, a acestei comune este format din: bazinul Bistrei, bazinul Valea Vișeului, culoarul văii Vișeu, Defileul Vișeului, Dealurile Maramureșului și Munții Maramureșului. Altitudinea minimă a localității este de aproximativ 335 m în localitatea Valea Vișeului, iar altitudinea maximă este de 1.937 m în Vârful Pop Ivan.

Fig. 3.7. Dealurile Maramureșelui

Zone protejate

Parcul Natural Munții Maramureșului, categoria V-a IUCN, cuprinde 84,5% din teritoriul administrativ al localității Bistra. Începând cu anul 2005 Munții Maramureșului au fost declarați arie protejată de interes național în categoria parcuri naturale. Motivele principale pentru care aceasta zona a fost a fost declarata arie protejata au fost: prezența ultimei populații naturale de lostriță din țara noastră, prezența florei și faunei specifice pentru Carpați în cadrul unor ecosisteme stabile, prezenta habitatelor naturale pe întinderi mari impletite cu un mod de viață tradițional.

Fig. 3.8. Vârful Șerban (1794m ) și Vârful Pop Ivan (1937m) din Parcul Natural Munții Maramureșului

Biserica ortodoxă ucraineană „Sfântul Petru” din Bistra

Biserica „Sfântul Petru”, biserica remarcabila, este amplasată în centrul localității. Ea a fost construita intre anii 1991-2006. Biserica este construită in intregime din cărămidă, iar ceea ce o face speciala este faptul ca are planul sub formă de cruce. Acoperișul este prevazut cu streașină simplă, cu trei turnuri-clopotniță care sunt acoperite cu un coif înalt sub forma unui clopot prelungit în trei trepte, prevăzute cu cruci din fier forjat, aflate în vârf, specific bisericilor ucrainene. Crucile sunt specifice cultului ucrainean și au partea de jos oblică (crucea Sfântului Andrei).

Fig. 3.9. Biserica ortodoxă ucraineană „Sfântul Petru” din Bistra

3.1.3.4.1. Localitatea Valea Vișeului

În trecut, aceasta localitate era cunoscută sub numele de Gura Tisei. Prima atestare documentară datează din 1411, iar dovezile ale locuirii sunt din secolul al XI-lea iar. Localitatea Valea Vișeului se afla la sud de granița cu Ucraina fiind un important nod feroviar în județul Maramureș.

Obiective turistice antropice cu specific ucrainean:

Casa muzeu „Havrelo Klempuș” din Valea Vișeului

Aceasta cladire a fost construită la sfârșitul secolului al XIX –lea din lemn de brad. Casa este formata din două camere și o tindă, iar în față se află prispa. În perioada 1910-1990 poetul Havrelo Klempuș, primul poet popular ucrainean din România, a locuit în această casă.

Fig. 3.10. Casa muzeu „Havrelo Klempuș”

Casa muzeu este amenajată tradițional, cu obiecte de uz gospodăresc, covoare, port popular specific populației ucrainiene, biblioteca, manuscrise și obiecte personale ce au aparținut poetului. La intrare în casa se află o placă de marmură pusă în amintirea marelui poet ucrainean.

Fig. 3.10. Casa muzeu „Havrelo Klempuș”

Biserica ortodoxă ucraineană „Pogorârea Sfântului Duh” din Valea Vișeului

Biserica este amplasată în centrul localității și a fost ridicată în perioada 1991-2001,fiind construită din cărămidă și are planul sub formă de cruce.Acoperișul are strașină simplă, prevăzut cu trei turnuri-clopotniță care sunt acoperite cu un coif înalt sub forma unui clopot prelungit în trei trepte, specifice cultului ucrainean.Turnurile sunt prevăzute cu cruci din fier, care sunt specifice cultului ortodox român.

Biserica ortodoxă ucraineană „Pogorârea Sfântului Duh” din Valea Vișeului

V.3.Localitatea Crasna Vișeului

Prima atestare documentară a fost în 1913 ,până în 1945 satul a aparținut de Petrova,iar din 1968 a intat în componența comunei Bistra.

Mănăstirea „Sfânta Treime” din Crasna Vișeului este amplasată în cătunul Hrihorețu de Jos și a fost ridicată în anul 2005-2007, de către monahul Ioachim.Biserica este mică și construită din lemn de brad, are planul sub formă de cruce și este prevăzută cu trei turnulețe mici în formă de clopot specific bisericilor ucrainene.Mănăstirea are hramul „Sfânta Treime” și este de călugări.

Biserica ortodoxă ucraineană „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Crasna Vișeului

Biserica este amplasată în centrul localității și a fost ridicată în perioada 1995-1996,fiind construită din cărămidă și are planul sub formă de cruce. Acoperișul are streașină simplă, prevăzut cu trei turnnuri-clopotniță care sunt acoperite cu un coif înalt sub forma unui clopot prelungit în trei trepte, prevăzute cu cruci din fier forjat, aflate în vârf.În cimitirul bisericii se află 2 cruci din piatră vechi, una fiind din anul 1887.

Alte obiective turistice antropice de pe teritoriul localității

Borna de graniță de pe frontiera cu Cehoslovacia din Vârful Pop Ivan

A fost o bornă de graniță între România și Cehoslovacia în perioada 1921 – 1939.

Borna se află pe Vârful Pop Ivan – 1937 m (Pip Ivan Marmaroshyi, Пiп Iван) din Munții Maramureșului, Parcul Natural Munții Maramureșului, pe frontiera de stat dintre România și Ucraina, pe teritoriul administrativ al localității Bistra.

Borna are o înălțime 4 m, lățime la bază 85 cm, lăține sus 45 cm, și este construită din beton armat.

Borna de pe Vârful Pop Ivan

VI.Satele ucrainene de pe Valea Repedea

VI.1.Localitatea Ruscova

Localizare geografică

Comuna Ruscova este așezată în partea de nord a județului Maramureș, pe cursul inferior al râului Ruscova, aproape de vărsarea în râul Vișeu, la poalele Munțiilor Maramureșului.

Accesul în localitate se face din DN 18, pe drumul județean DJ 187, fiind la 47 km de Sighetu Marmației.Comuna se învecinează cu localitățile: Bistra, Repedea, Vișeu de Jos și Leordina.

Scurt istoric al localității

Localitatea Ruscova este atestată documentar în data de 14 mai 1353, când zona era numită Apa Rusului (Orozniz), și făcea parte din cnezatul de vale al Bogăneștilor.

Populația

La recensământul din 2011, populația comunei a fost de 5.541 locuitori (2.663 – 48,06% femei si 2.878 – 59,94% bărbați) din care: 5.011 (90,43%) ucraineni, 190 (3,43%) români, 5 (0,09%) maghiari, 182 (3,28%) rromi, 5 (0,09%) germani iar despre 148 (2,76%) locuitori informațiile nu sunt disponibile.

Din punct de vedere confesional sunt: 4.492 (81,06%) ortodocși de rit vechi, 3 (0,08%) romano-catolici, 3 (0,05%) reformați, 3 (0,05%) greco-catolici, 147 (2,65%) adventiști de ziua șaptea, 733 (13,23%) penticostali, 3 (0,05%) baptiști, 3 (0,05%) fără reigie și despre 150 (2,71%) locuitori informațiile nu sunt disponibile.

Relieful

Relieful comunei Repedea cuprinde: culoarul văii Ruscova și Munții Maramureșului.

Altitudinea minimă a localității este de aproximativ 421 m pe malul râului Ruscova, iar altitudinea maximă este de 1.219 m în Vârful Maximu.

Zone protejate

Parcul Natural Munții Maramureșului, categoria V-a IUCN , teritoriul administrativ al localității Repedea este inclus în proporție de 100% în parc

Biserica ortodoxă ucraineană „Sf. Ilie”

Biserica este amplasată în centrul localității și a fost ridicată în anul 1938.

Biserica este construită din piatră, are planul sub formă de navă. Turnul clopotniță este acoperit cu un coif sub forma unui clopot, specific bisericilor ucrainene încadrându-se în stilul construcțiilor de tip oriental.

Biserica inițial a fost de rit greco-catolic până în anul 1948. Biserica a suferit mici modificări, în special la turnul-clopotniță, pentru a se încadra în specificul ucrainean.

Biserica mănăstirii „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul”

Biserica este amplasată în zona Oblaz și a fost ridicată în perioada 1991-2009

Biserica este construită din cărămidă și are planul sub formă de cruce încadrându-se în stilul de construcții de tip oriental.

Acoperișul are strașină simplă, prevăzut cu cinci turnuri mari și două turnulețe mici care sunt acoperite cu un coif înalt sub forma unui clopot, prevăzute cu cruci din fier, aflate în vârf. Crucile sunt specifice cultului ucrainean și au partea oblică de jos (nu este altceva decât crucea Sfântului Andrei).

Portul popular

Portul popular din localitate dovedește o adevărată și prețioasă mărturie a identității culturale a locuitorilor din Ruscova, și este purtat doar de sărbători.

Elementele care definesc portul popular din Ruscova:Zadiile sunt țesute la războiul de țesut din fire de lână, au dungi orizontale largi de culoare roșie, verde și negru intercalate cu dungi subțiri albastre. Sunt late și se poartă două, una în față și una în spate.Cămașa, este lungă sau scurtă, de culoare albă și bogat ornamentată.Pe cap fetele poartă baticuri de culoare verde, roșie ornamentate cu flori. În picioare femeile și bărbați poartă opinci și ciorapi din lână albă.

Cojocul este confecționat din piele de oaie, frumos ornamentat, îl poartă femeile și bărbații.

Pantalonii bărbătești de vară, gatiile sunt largi și de culoare albă, sunt confecționați din cânepă, acest veșmânt se poartă foarte rar.Pantalonii bărbătești de iarnă cioarecii sunt confecționați din lână de culoare albă, acest veșmânt nu se mai poartă.

Sumanul, este o haină groasă de iarnă, confecționată din pănură (lână), de culoare gri deshis spre alb și este purtat de femei și bărbați.

Biserica de lemn „Sf. Nicolae” este amplasată în zona Oblaz și a fost ridicată în localitatea Moisei, în anul 1779 conform inscripției de pe portalul ușii. După arderea bisericii de lemn din localitatea Repedea această biserică a fost donată și amplasată aproape de centrul localității. În anul 1954 biserica este adusă pe actualul amplasament. Câteva detalii vechi au fost integrate în noua construcție, îndeosebi portalul sculptat de la intrare, cu pisania de la 1779.

Biserica este construită din lemn de brad, are planul dreptunghiular sub formă de navă, specific bisericilor de lemn din Maramureș, fiind împărțită în pridvor, pronaus, naos și altar, care are o formă pentagonară cu cinci laturi. Acoperișul are strașină simplă, prevăzut cu un turn-clopotniță care este acoperit cu un coif înalt ce servește ca suport unei cruci din fier forjat, aflată în vârf.

VI.2.Localitatea Repedea

Localizare geografică

Comuna Repedea este așezată în partea de nord a județului Maramureș, la confluența văilor Repedea cu Ruscova, în depresiunea Poienile de Sub Munte la poalele Munților Maramureșului.Accesul în localitate se face pe drumul național DN 18 și pe drumul județean DJ 187, fiind la 57 km de Sighetu Marmației.Comuna se învecinează cu Ucraina și cu localitățile: Ruscova, Bistra, Poienile de Sub Munte și Vișeu de Jos.

Localitatea Repedea

Scurt istoric al localității

Localitatea Repedea este atestată documentar în data de 11 august 1373, când zona era numită Apa Rusului, ca posesiuni ale voivozilor Balc, Drag și Ioan.

Populația

La recensământul din 2011, populația comunei a fost de 4.716 locuitori (2.262 – 47,96% femei si 2.454 – 52,04% bărbați) din care: 4.472 (94,82%) ucraineni, 90 (1,91%) români, 16 (0,34%) maghiari, 15 (0,31) altă etnie iar despre 120 (2,54%) locuitori informațiile nu sunt disponibile.

Din punct de vedere confesional sunt: 2.453 (52,01%) ortodocși de rit vechi, 162 (3,44%) creștini de rit vechi, 4 (0,08%) romano-catolici, 233 (4,94%) adventiști de ziua șaptea, 1.729 (36,66%) penticostali, 5 (0,11%) altă religie, și despre 128 (2,71%) locuitori informațiile nu sunt disponibile.

Relieful comunei Repedea cuprinde: depresiunea Poienile de Sub Munte culoarul văii Ruscova și Munții Maramureșului.Altitudinea minimă a localității este de aproximativ 502 m pe malul râului Ruscova, iar altitudinea maximă este de 1.957 m în Vârful Farcău.

Zone protejate

Parcul Natural Munții Maramureșului, categoria V-a IUCN , teritoriul administrativ al localității Repedea este inclus în proporție de 100% în parc.

Rezervația Poiana cu narcise Tomnatec Sehleanu, categoria IV IUCN, botanică

Rezervația este situată pe teritoriul administrativ al localității Repedea și are o suprafața de 100 ha. Scopul principal al ariei naturale protejate este cel de conservare a zonei cu narcise (Narcissus poeticus ssp. radiiflorus).

Narcise (Narcissus poeticus ssp. radiiflorus)

Rezervația Farcău – Lacul Vinderel – Mihailecu, categoria IV IUCN, mixtă – geologică, floristică, faunistică și peisagistică

Rezervația este situată pe teritoriul administrativ al localității Repedea și Poienile de Sub Munte, și are o suprafața de 100 ha.Rezervația este o creastă montană cu două vârfuri proeminente (Vf. Farcău-1957m, Mihailecu-1918m), cu relief glaciar (Groapa Julii, Groapa Bologhii, Groapa Lupilor, Vârtopu, Farcău).

Lacul Vinderel, de origine glaciară este situat în șaua dintre Vf. Farcău și Vf. Mihailecu, are o suprafață 0,90 ha și adâncime maximă de 5,5 m.

Lacul Vinderel

Obiective turistice antropice cu specific ucrainean

Biserica ortodoxă ucraineană „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”

Biserica este amplasată în centrul localității și a fost ridicată în anul 1901, de comunitatea greco-catolică, și a avut hramul „Intrarea în Biserică”.Biserica este construită din piatră, are planul dreptunghiular sub formă de navă, altarul este decroșat și are o formă pentagonară cu cinci laturi. Acoperișul are strașină simplă, prevăzut cu un turn-clopotniță care este acoperit cu un coif înalt sub forma unui clopot prelungit, ce servește ca suport unei cruci din fier, aflată în vârf.

Biserica a suferit modificări la turnul-clopotniță și au fost adăugate șapte turnulețe mici. Crucile au fost schimbate cu crucea Sfântului Andrei specifică cultului ucrainean.

Biserica ortodoxă ucraineană „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”

Văcăriștele

Sunt așezări de vară amplasate la poalele munților la o altitudine de 1400 -1600m. Văcăriștile sunt cătune formate din 10-15 locuințe, unde localnicii stau cu vacile pe timp de vară.

Acest tip de de păstorit este unic în spațiul carpatic și este specific doar localităților Repedea și Poienile de Sub Munte. O familie are în grijă 3-4 vaci cu lapte sau tineret bovin. Laptele este transformat în caș, care este păstrat în saramură.

Portul popular

Portul bărbătesc este compus din cămașă, izmene și opinci sau cizme. Cămașa bărbaților se diferențiază de cea a femeilor prin lipsa încrețiturilor. Cămășile sunt largi, aceasta fiind așezată peste pantaloni și prinsă la brâu cu o curea lată de culoare neagră. În partea posterioară a corpului bărbații purtau izmene lungi și largi de culoare albă. Pieptarul și încălțămintea nu diferă de cele ale femeilor. Barbatii, pe timp de vară purtau pe cap pălării cu boruri scurte întoarse în sus, iar pe timp de iarnă purtau cușmă trapezoidală din blană de miel de culoare neagră sau brumărie.

Portul femeilor, are cămașa confecționată din pânză albă (bumbac), aceasta având mai multe încrețituri la baza gâtului, la mâneci și la poale. Pe timp de iarnă, femeile poartă peste cămașă un pieptar, care este în general de culoare neagră și brodat cu floricele. În partea inferioară a corpului, femeile poartă poalele, acestea fiind de culoare albă, iar tivul este constituit dintr-o broderie. Peste poale se poartă zadiile care sunt în număr de două.

Port popular la procesiune în Repedea

VI.3.Localitatea Poienile de sub Munte

Localizare geografică

Comuna Poienile de Sub Munte este așezată în Depresiunea Poienile de Sub Munte, la poalele Munților Maramureșului. Comuna se învecinează cu Ucraina și cu localitățile: Repedea, Vișeu de Jos și Vișeu de Sus.

Localitatea Poienile de Sub Munte

Scurt istoric al localității

Localitatea Poienile de Sub Munte cu denumirea ucraineană Poliane, este atestată documentar în anul 1353. Academicianul Dr. Ioan Mihalyi de Apșa, în lucrarea „Diplome Maramureșene”, consemnează că: „satul Rowsykopolana făcea parte din domeniile Cuhea, aparținând voivozilor valahi: Ștefan și Ioan Iuga”. Istoricul Alexandru Filipașcu, în lucrarea „Istoria Maramureșului”, afirmă următoarele, „un grup de ruteni a pătruns în Maramureș, pe la sfârșitul sec XIV, în ținutul stăpânit de voivodul Ion de Rozavlea, care i-a colonizat de-a lungul râului numit Apa Rusului unde au întemeiat sate rutenești: Poienile de Sub Munte, Repedea și Ruscova”.

Populația

Localitatea Poienile de Sub Munte este cea mai mare așezare ucraineană din România.

La recensământul din 2011, populația comunei a fost de 10.073 locuitori (4.854 -48,19% femei si 5.219 – 51,81% bărbați) din care: 9.254 (91,90%) ucraineni, 307 (3,05%) români, 36 (0,36%) maghiari, 4 (0,04) armeni iar despre 468 (4,65%) locuitori informațiile nu sunt disponibile.

Din punct de vedere confesional sunt: 7.667 (77,10%) ortodocși de rit vechi, 209 (2,06%) greco-catolici, 9 (0,08%) romano-catolici, 6 (0,05%) reformați, 4 (0,03%) martori ai lui Iehova, 311 (3,08%) adventiști de ziua șaptea, 1.375 (13,64%) penticostali, 8 (0,07%) altă religie, 4 (0,03%) fără religie și despre 478 (4,74%) locuitori informațiile nu sunt disponibile.

Relieful

Relieful comunei Poienile de Sub Munte cuprinde: depresiunea Poienile de Sub Munte culoarul văii Ruscova și Munții Maramureșului.

Altitudinea minimă a localității este de aproximativ 528 m pe malul râului Ruscova, iar altitudinea maximă este de 1.957 m în Vârful Farcău.

Zone protejate

Parcul Natural Munții Maramureșului, categoria V-a IUCN , teritoriul administrativ al localității Poienile de Sub Munte este inclus în proporție de 100% în parc.

Rezervația Farcău -Lacul Vinderel- Mihailecu, categoria IV IUCN, mixtă – geologică,

floristică, faunistică și peisagistică.Rezervația este situată pe teritoriul administrativ al localității Repedea și Poienile de Sub Munte și are o suprafața de 100 ha.

Lacul Vinderel și Vf. Farcău 1957m, Parcul Natural Munții Maramureșului

Rezervația este o creastă montană cu două vârfuri proeminente (Vf. Farcău-1957m, Mihailecu-1918m), cu relief glaciar (Groapa Julii, Groapa Bologhii, Groapa Lupilor, Vârtopu, Farcău).

Obiective turistice antropice cu specific ucrainean

Biserica de lemn „Înălțarea Domnului” Schimbarea la Față

Biserica este amplasată în centrul localității pe strada Bisericii, nr. 547 și a fost ridicată în anul 1788 fiind construită din lemn de brad, are planul dreptunghiular sub formă de navă, specific bisericilor de lemn din Maramureș, fiind împărțită în pridvor pentagonal, naos și altar, care este decroșat și are o formă pentagonară cu cinci laturi.

Acoperișul are strașină simplă, prevăzut cu un turn-clopotniță care este acoperit cu un coif înalt sub forma unui clopot, ce servește ca suport unei cruci din fier forjat, aflată în vârf.

Unicitatea biserici constă în turnul-clopotniță care este acoperit cu un coif înalt sub forma unui clopot, specific bisericilor ucrainiene, fiind singura din Maramureș care are această formă.

Biserica figurează pe lista monumentelor istorice, cod LMI MM-II-m-A-04812.

Biserica ,,Soborul Sfintilor 12 Apostoli’’

Biserica este amplasată în cătunul Luhei, la 7 km de centrul localității, și a fost ridicată între anii 1998-2004.Biserica este construită din lemn de brad și are planul sub formă de cruce

Unicitatea bisericii constă în cele trei turnulețe sub forma unor clopote, specifice bisericilor ucrainiene.

Portul popular

Portul popular din localitate dovedește o adevărată și prețioasă mărturie a identității culturale a poienarilor și este purtat doar de sărbători.

Elementele care definesc portul popular din Poienile de Sub Munte:

Zadiile sunt țesute la războiul de țesut din fire de lână, au dungi orizontale largi de culoare roz și roșie intercalate cu dungi negre, printre care sunt plasate niște dungi înguste de culoare neagră, roșie sau roz. Sunt late și se poartă două, una în față și una în spate.

Cămașa, este lungă sau scurtă, de culoare albă și bogat ornamentate.

Pe cap femeile poartă baticuri de culoare roșie sau verde cele tinere și negre cele în vârstă. De sărbători la procesiune fetele pe cap poartă o cunună „vinok”, confecționată din frunze de arbori și frunze de tuia, și împodobite cu flori albe și roșii.

În picioare femeile și bărbații poartă opinci și ciorapi din lână albă.

Cojocul este confecționat din piele de oaie, frumos ornamentat, închis la culoare, și cu modele florare pe toată suprafața, este asemănător la femei și bărbați.

Pantalonii bărbătești de vară, gatiile sunt largi și de culoare albă, sunt confecționați din cânepă sau bumbac, acest veșmânt se poartă foarte rar.Pantalonii bărbătești de iarnă, cioarecii sunt confecționați din lână de culoare albă, acest veșmânt nu se mai poartă.

Sumanul, este o haină groasă de iarnă, confecționată din pănură (lână), de culoare gri foarte închis spre negru și este purtat de femei și bărbați.

Portul popular Cunună „vinok”

Procesiune de Sfânta Maria

Alte obiective turistice antropice de pe teritoriul localității

Triplex Confinium – borna de pe Vârful Stogu

Borna se află pe Vârful Stogu – 1651 m (Stih, Cтiг) din Munții Maramureșului, pe frontiera de stat, între borna României și Ucrainei, pe teritoriul administrativ al localității Poienile de Sub Munte, județul Maramureș.

Borna a fost Triplex Confinium (din latină „graniță triplă”), adică o bornă de graniță între trei state: România, Cehoslovacia și Polonia.

Borna are o înălțime de 100 cm din care soclul de 20 cm și borna de 80 cm.Soclul este rotund și are un diametru de 60 cm iar borna este rotundă și are un diametru de 40 cm.

Borna este confecționată dintr-un granit alb foarte rar și este împărțită în 3 părți, fiecare țară având o parte. Inițial au fost sculptate și stemele țărilor, dar au fost distruse, se pot vedea doar urmele.

Triplex Confinium Locul unde a fost stema României

Triplex Confinium – borna de pe Vârful Stogu

Borna împărțită în trei

Mărturiile arheologice și costrucțiile din primul Război Mondial 1914-1917

Tranșeele din primul război mondial

Granița Imperiului Austro-Ungar în Munții Maramureșului a fost apărată de regimentul III Vânătorii Germani, formată din soldați germani, unguri, austrieci, slovaci și români. Regimentul a amenajat linia frontului în perioada 1916-1918 în Munții Maramureșului la altitudini de 1000-1800 m. La frontiera cu Polonia (actualmente Ucraina) tranșeele de apărare au fost săpate cu scopul de a apăra granița imperiului împotriva armatei rusești a Imperiului Țarist. Tranșeele sunt în zig-zag și au o lungime de câțiva km. Momentan aceste tranșee se păstrează foarte bine în Muntele Mihailec, zona Runea.

Depozitele de muniție din primul război mondial

Armata germană a săpat în stâncă în anul 1916-1917, trei depozite pentru muniție în zona Luhei din Poienile de Sub Munte. În aceste depozite se păstra armamentul și muniția pentru armata germană. Depozitele au o lungime de circa 20 m.

Capela Kaplețea și cimitirul nemțesc

Armata germană a amenajat în anul 1917, în localitatea Poienile de sub Munte, un cimitir militar, în care au fost înhumați 90 de militari germani, austrieci, maghiari, români și slovaci.

În cimitir, armata germana a construit o capelă de 1,8m/1m, în care se află o icoană cu Sf. Maria și o inscripție pe marmură albă în limba germană și maghiară „După lupte eroice, odihniți-vă în liniște! Recunoștința inimilor noastre străjuiește somnul vostru de veci! Amintiți-vă cu jale despre jale și despre eroii primului Război Mondial 1914-1917. Cu durerea noastră către Împăratul nostru pentru pace și pentru Regele nostru!”

VII.Satele ucrainene de pe Valea Ronisoarei

VII.1.Localitatea Rona de Sus

Localizare geografică

Comuna Rona de Sus este așezată în partea de nord a județului Maramureș, pe cursul superior al văii Ronișoara, Depresiunea Rona, la poalele Dealurilor Maramureșului.

Comuna este compusă din două sate: Rona de Sus și Coștiui.

Accesul în localitate se face pe drumul județean DN 18, fiind la 17 km de Sighetu Marmației.Comuna se învecinează cu Ucraina și cu localitățile Bocicoiu Mare, Bistra (Valea Vișeului), Petrova, Bârsana, Rona de Jos și Vadu Izei (Valea Stejarului)

Scurt istoric al localității

Satul Rona de sus

Localitatea Rona de sus este atestată documentar în data de 14 mai 1360, când este întărit în propietatea lui Stan, printr-o diplomă dată de regele Ludovic.

Populația

La recensământul din 2011, populația comunei a fost de 3.855 locuitori (1922 -49,85% femei si 1933 -50,15% bărbați) din care: 3.213 (83,35%) ucraineni, 193 (5,01%) români, 313 (8,12%) maghiari, 3 (0,08) altă etnie iar despre 133 (3,45%) locuitori informațiile nu sunt disponibile. (16)

Din punct de vedere confesional sunt: 2716 (70,45%) ortodocși de rit vechi, 148 (3,84%) greco-catolici, 301 (7,81%) romano-catolici, 415 (10,77%) martori ai lui Iehova, 24 (0,62%) baptiști, 39 (1,01%) penticostali, 53 (1,37%) creștini de rit vechi, 5 (0,13%) altă religie și despre 150 (3,89%) locuitori informațiile nu sunt disponibile. (16)

Relieful

Relieful comunei Rona de Sus cuprinde: depresiunea Rona și Dealurile Maramureșului.

Altitudinea minimă a localității este de 321 m în localitate, iar altitudinea maximă este de 939 m în Măgura Judeleva.

Zone protejate

Rezervația naturală Pădurea Ronișoara

Rezervația este inclusă în categoria IV IUCN, fiind mixtă și este situată pe teritoriul administrativ al localității Rona de Sus având o suprafața de 62 ha.

Scopul declarării ca arie naturală protejată este cel de conservare a gorunului din zonă.

Rezervația este constituită din arborete de gorun (Quercus petraea) care este o sursă de semințe de calitate. Fauna este reprezentată prin: cerb (Cervus elaphus), căprior (Capreolus capreolus), mistreț (Sus scrofa).

Rezervația naturală pădurea de larice Coștiui

Rezervația face parte din categoria IV IUCN, forestieră, are o suprafața de 0,7 ha și este situată pe teritoriul administrativ al localității Coștiui.

Scopul declarării ca arie naturală protejată este cel de conservare a exemplarelor grandioase de larice (Larix decidua), cu vârstă cuprinsă între 125 – 150 de ani, diametrul de 80 – 90 cm și înălțimea de cca. 35 m

Situl Natura 2000 RO SCI0251 Tisa Superioară

Pe raza localității, râul Tisa și o parte din dealurile Maramureșului, fac parte din sit. Suprafața inclusă în sit este de 3.210,1 ha (47%) din suprafața localității.

Obiective turistice antropice cu specific ucrainean

Biserica Ucraineană Greco-Catolica „Adormirea Maicii Domnului”

Biserica este construită din piatră în anul 1775 și se află pe un deal în satul Costiui.

Acoperișul are strașină simplă, prevăzut cu un turn-clopotniță care sunt acoperite cu un coif înalt sub formă de clopot, specifică cultului ucrainean.Biserica se află pe lista monumente istorice, având codul: MM-II-m-B-04559.

Mănăstirea ucraineană ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului”

În perioada 1992- 1995 s-a construit manastirea ortodoxă de rit vechi în comuna Rona de Sus, fiiind prima mănăstire ucraineană din România. Mănăstirea aparține de Vicariatul Ortodox Ucrainean din Romania. Biserica este construită din lemn de brad și are forma de cruce. Turnul clopotniță este acoperit cu un coif înalt sub formă de clopot, specifică cultului ucrainean. Mănăstirea este locuită de călugărițe.

Portul popular

Portul popular din localitate dovedește o adevărată și prețioasă mărturie a identității culturale a locuitorilor din Rona de Sus și este purtat doar de sărbători.

Costumul femeiesc este format din cămașă lungă, brodată la guler și pe umeri. Pe cap poartă un batic, având culoarea în funcție de vârstă sau perioadă (post): alb, roșu, galben, bordo la persoanele tinere și negru la cele în vârstă.

Costumul bărbătesc este format din cămașă scurtă, brodată la guler.

Cojocul este confecționat din piele de oaie, frumos ornamentat, îl poartă femeile și bărbații.

În picioare femeile și bărbați poartă opinci și ciorapi din lână albă.

Sumanul, este o haină groasă de iarnă, confecționată din pănură (lână), este în carouri de culoare verde, albastru, gri și negru și este purtat de femei și bărbați

De sărbători la procesiune fetele poartă pe cap, o cunună cu flori albe și roșii.

Obiective turistice antropice de pe teritoriul localității

Biserica de piatră „Nașterea Maicii Domnului”

Biserica este amplasată în centrul localității și a fost ridicată în anul 1847, de credincioșii greco-catolici. Biserica este construită din piatră, are planul sub formă de navă, în stil gotic.

Acoperișul are strașină simplă, prevăzut cu un turn-clopotniță care este acoperit cu un coif înalt, prevăzut cu o cruce din fier, specifică cultului ucrainean.Pictura interioară originală, de factură occidentală, a fost înlocuită în perioada 1999-2001, cu una orientală, adecvată ritului ortodox ucrainean.

VII.2.Localitatea Coștiui

Satul Coștiui apare într-o diplomă în data de 27 septembrie 1475. Exploatări de sare cunoscute din antichitate sunt și cele de la Coștiui .Sarea miocenă a fost în trecut exploatată între Coștiui și Rona de Sus prin mai multe ocne. Salina, deschisă încă din secolele XIV-XV, a fost definitiv închisă în anul 1933, din cauza nerentabilității. Cu excepția ocnei Apaffi care a funcționat între anii 1590-1766, toate vechile ocne sunt prăbușite și umplute cu apă. Ocna Apaffi, începută în anul 1580, este singura ocnă de sare din Maramureș care are formă de clopot. Ulterior, au fost excavate numai mine cu profil trapezoidal. Puțul vertical al ocnei Apaffi are o intrare pe care este așezat un grilaj metalic. În perioada interbelică ocna Apaffi era încă vizitabilă. În vecinătatea ocnei Apaffi se află lacul Ferencz-Francisc, rezultat în urma surpării minei omonime.

Castelul Apaffi a fost sediul oficiilor saline regale. În prezent aici este școala generala cu cls. I – VIII.Castelul este monument istoric, având codul: MM-II-m-B-04557

.

Biserica romano-catolica „Sfântul Ioan”

Biserica româno-catolică se află în satul Costiui și a fost ridicată în anul 1807-1814.

Biserica este construită din piatră, în stil baroc și are planul sub formă de navă. În interior se află o pictură atribuită pictorului Hollosy Simon, întemeietorul școlii băimărene de pictură.

Biserica este monument istoric, având codul: MM-II-m-B-04556

Biserica Calvariei si Calea Crucii

Biserica se află pe un deal în satul Coștiui și a fost ridicată în anul 1841-1842. Pe lângă biserică se află calea crucii care pleacă de la baza dealului până la biserică. Capelele sunt construite din piatră și este cea mai frumoasă cale a crucii din Maramureș.

Biserica Calvariei si Calea Crucii sunt monumente istorice, având codul: MM-II-m-B-04558.

Monumentul Sfantului Ioan de Nepomuk

Monumentul se află în centrul satul Coștiui și a fost ridicată în anul 1742. Statuia Sfantului Ioan de Nepomuk a fost în mina de sare, dar când au fost abandonate minele, statuia a fost amplasată pe actualul amplasament.Monumentul este compus din capelă și statuie.

Monumentul Sfantului Ioan de Nepomuk se află pe lista monumentelor istorice, având codul: MM-II-m-A-04810.

VIII.Satele de pe Valea Tisei

VIII.1.Comuna Bocicoiu Mare

Comuna Bocicoiu Mare este așezată în partea de nord a României, în Depresiunea Maramureșului, județul Maramureș, în partea stângă a râului Tisa.

Comuna se învecinează cu: comuna Bistra (Valea Vișeului), comuna Rona de Sus la est, comuna Rona de Jos la sud, municipiul Sighetu Marmației la sud și Ucraina la nord.

Comuna este compusă din patru sate: Bocicoiu Mare, Lunca la Tisa, Crăciunești și Tisa.

Populația

La recensământul din 2011, populația comunei a fost de 3.818 locuitori (1.926 femei si 1.892 bărbați) din care: 1.975 (51,74%) ucraineni, 1.445 (37,86%) români, 246 (6,44%) maghiari, 11 (0,29%) altă etnie, iar despre 140 (3,67%) locuitori informațiile nu sunt disponibile.

Din punct de vedere confesional sunt: 2.858 (74,86%) ortodocși, 309 (8,09%) greco-catolici, 227 (5,95%) romano-catolici, 14 (0,37%) reformați, 143 (3,75%) martori ai lui Iehova, 15 (0,39%) adventiști de ziua șaptea, 35 (0.92%) penticostali, 6 (0,16%) creștini după evanghelie și despre 152 (3,98%) locuitori informațiile nu sunt disponibile.

Scurt istoric al localității

Satul Lunca la Tisa

În anul 1439 este consemnată într-un document așezarea Lunca la Tisa (Lonka).

Satul Tisa

În data de 22 iulie 1374, pretorele român Cândea de Veresmarth (Tisa), strănepotul familiilor Batin din Berbești (1550) și Bârsan (1581), este om al regelui.

Satul Crăciunești

În anul 1381 în adunarea obștească din Iereșul de Sus este amintit: Cândea din Virișmort, Petru din Crăciunești etc

Satul Bocicoiu Mare

În anul 1364 este consemnată localitatea Bocicoiu Mare.

Relieful

Relieful comunei Bocicoiu Mare cuprinde: Dealurile Maramureșului, Defileul Tisei și culoarul râului Tisa.Altitudinea minimă a localității este de aproximativ 291 m în localitatea Tisa, iar altitudinea maximă este de 929 m în Vârful Măgura Voloseanca.

Zone protejate

Parcul Natural Munții Maramureșului, categoria V-a IUCN , teritoriul administrativ al localității Bocicoiu Mare este inclus în proporție de 5,88 % în parc. Zona inclusă în parc este Defileul Tisei (Nacladovati).

Defileul Tisei

Situl Natura 2000 RO SCI0251 Tisa Superioară, teritoriul administrativ al localității Bocicoiu Mare este inclus în proporție de 22 % în sit.

Biserica ortodoxă ucraineană „Sfântul Petru”

Biserica „Sfântul Petru”a fost construită la sfârșitul secolului XVIII în stil neogotic de către biserică evanghelică.Datorită stabilirii graniței pe râul Tisa, majoritatea populației a rămas în Ucraina, fapt pentru care biserica a rămas cu puțini credincioși și a fost vândută credincioșilor ortodocși ucrainieni.Biserica este construită din piatră și are planul sub formă de navă.

Acoperișul are strașină simplă, prevăzut cu un turn-clopotniță care este acoperit cu un coif, prevăzut cu o cruce din fier forjat, aflată în vârf.Credincioșii ortodocși de rit vechi nu au adus modificări exterioare bisericii pe care au cumpărato. În interior au amenajat între altar și naos un iconostas (catapeteasmă) care este specific bisericilor ortodoxe.

Biserica romano-catolică „Nașterea Sfântei Fecioare Maria”

Biserica este construită în secolul XIX în stil baroc. Biserica este construită din piatră și are planul sub formă de navă.Acoperișul are strașină simplă, prevăzut cu un turn-clopotniță, acoperit cu un coif, prevăzut cu o cruce din fier forjat, aflată în vârf.În interior se află o orgă funcțională de la începutul secolului. Pictura este reprezentată prin câteva fresce.

Capela romano-catolică „Sf. Nepomuk”

Este o capelă mică ce a fost construită la capătul podului de peste râul Tisa care facea legătură cu restul localității Bocicoiu Mare, care a rămas în Ucraina. Podul a fost distrus dupa al doilea război mondial.În capelă se află o sculptură ce îl reprezintă pe „Sf. Nepomuk”, ocrotitorul preoților, corăbiilor, plutașilor, morilor și podurilor.Această capelă a fost construită la sfârșitul secolul XIX, cu scopul de a proteja podul și plutașii de pe râul Tisa.

VIII.2.Localitatea Lunca la Tisa

Obiective turistice antropice cu specific ucrainean

Biserica ortodoxă ucraineană „Acoperământul Maicii Domnului”

Biserica este amplasată în centrul localității și a fost ridicată în anul 1906. Până în anul 1948 biserica a aprținut cultului ucrainean greco-catolică și a avut hramul „Ocrotirea Maicii Domnului”. Din anul 1948 biserica aparține cultului ortodox de rit vechi și are hramul „Acoperământul Maicii Domnului” .

Biserica este construită din piatră, în stil baroc și are planul sub formă de cruce.

Acoperișul are strașină simplă, prevăzut cu un turn-clopotniță care este acoperit cu un coif înalt sub forma unui clopot, prevăzut cu o cruce din fier forjat, aflată în vârf.

Pictura interioară datează din anul 1922 și a fost pictată de pictori italieni. În biserică se remarcă o pictură murală unică în România care reprezintă o scenă cu plutașii pe râul Tisa în care apar ucrainieni din localitate în port popular (plutașii au suportat majoritatea cheltuielilor legate de construcția și pictarea bisericii).

Plutașii pe râul Tisa și ucrainienii din localitate în port popular

Grota haiducului Doboș

Grota se află în dealul Tog (Camnea) pe teritoriul administrativ al satului Tisa (comuna Bocicoiu Mare). Numele grotei provine de la renumitul haiduc Doboș, pe numele adevărat Olexa Dobosciuc, cunoscut în satele ucrainiene din Maramureș, nordul Moldovei și Ucraina. Nicolaie Iorga scria „Pe la 1742 tulbura liniștea munților faimosul haiduc Olexa Dobosciuc, care se refugiase în Moldova și a cărui extrădare fusese cerută lui Constantin Vodă Mavrocordat de starostele polon Kriwokowshi. Acest Doboș, vătaf de tâlhari, se mistuise la Răstoace, și atunci starostele de Cernăuți primi ordin să silească pe răstoceni să descopere ascunzișul haiducului”.

Ceea ce face renumită această grotă, este faptul că la intrare se află o inscripție în limbă slavonă veche ce nu a fost tradusă. Peștera a servit probabil drept adăpost. Grota este o peșteră mică, tectonică, dezvoltată în gresii. Dezvoltarea este de 5,5m iar denivelarea de -2,5m.

VIII.3.Localitatea Crăciunești

Obiective turistice antropice cu specific ucrainean

Biserica ortodoxă ucraineană „Schimbarea la Față”

Biserica este construită din piatră, imediat după război de către credincioșii greco-catolici și are planul sub formă de navă.

Din anul 1948 biserica aparține cultului ortodox de rit vechi și are hramul „Schimbarea la Față”.Acoperișul are strașină simplă, prevăzut cu un turn-clopotniță prevăzut cu o cruce ucraineană din fier aflată în vârf.

Biserica ucraineană greco-catolică „Coborârea Sfântului Spirit”

Biserica este amplasată în centrul localității și a fost ridicată în anul 1991-2001.Biserica este construită din cărămidă, în stil ucrainean și are planul sub formă de navă.Acoperișul are strașină simplă, prevăzut cu un turn-clopotniță care este acoperit cu un coif înalt sub forma unui clopot, prevăzut cu o cruce din fier aflată în vârf.

Muzeul – Casa ucraineană

Casa se află amplasată în curtea școlii din satul Crăciunești.

Casa este construită la începutul secolului al XX –lea, din lemn de brad. Are două camere și o tindă, iar în față se află prispa. Acoperișul este construit în două ape, specific comunităților ucrainiene și maghiare din zona Tisei.Casa muzeu este amenajată tradițional, aici se află obiecte de uz gospodăresc, covoare, și port popular specific populației ucrainiene.

Mohelca

Mohelca înseamnă în limba română mormânt și este un rest de terasă care are forma unui mormânt. Aici se află peștera Mohelca care are o lungime de 11,7 m și a fost săpată manual. În zonă se află o așezare preistorică și una din mileniul I, obiectiv cercetat în anul 1971 de R. Popa și C. Kacsó.

Este singura peșteră din România formată în conglomerat de terasă.

Alte obiective turistice antropice

Cimitirul evreiesc

Cimitirul evreiesc este al doilea ca mărime din Maramureș, aici fiind peste 1000 de cruci. Acest cimitir arată dezvoltarea comunității evreiești din localitate inainte de deportarea în lagăre. În localitate erau trei sinagogi.

VIII.4.Satul Tisa

Obiective turistice antropice cu specific ucrainean

Biserica Ortodoxă Ucraineană „Sfântul Ilie Tezviteanul”

Biserica este amplasată în centrul localității și a fost ridicată în anul 1970-1972.

Biserica este construită din cărămidă, în stil ucrainean și are planul sub formă de navă.

Acoperișul are strașină simplă, prevăzut cu un turn-clopotniță care este acoperit cu un coif înalt sub forma unui clopot specific bisericilor ucrainiene.

Alte obiective turistice antropice

Biserica Greco-Catolică „Nașterea Maicii Domnului”

Biserica este amplasată în centrul localității și a fost ridicată în anul 1996-2000.

Biserica este construită din lemn de brad, în stil maramureșan și are planul sub formă de navă. Acoperișul are strașină dublă, prevăzut cu un turn-clopotniță care este acoperit cu un coif înalt și 4 turnulețe mici, prevăzute cu cruci din fier, aflate în vârf.

Biserica Romano-Catolică „Adormirea Maicii Domnului”

Biserica este amplasată în centrul localității și a fost ridicată în anul 1957fiind construită din cărămidă și are planul sub formă de navă.Acoperișul are strașină simplă, prevăzut cu un turn-clopotniță care în vârf are o cruce din fier.

Conacul Szaplonczai a fost construit între anii 1848-1849 stil neoclasic și a aparținut familiei Szaplonczai, până în anul 1948, când a fost confiscat și transformat în școala până în anul 2010. În curte se păstrează căteva specii de arbori exotici din fostul parc dendrologic care a fost în jurul conacului.

Muzeul Pipaș a fost creat de familia Pipaș și se află în satul Tisa. Muzeul are colecții de: broderii, covoare vegetale, etnografie, artă, istorie, ceramică, porțelanuri, mobilă, cărți rare, documente vechi, icoane pe sticlă și lemn.Colecția de artă cuprinde tablouri de: C. Baba, I. Irimescu, H. Catargi, S. Bălașa, Oscar Han, B. Caragea, V. Kazar etc.

VIII.5. Municipiul Sighetu Marmației

Localizare geografică în partea de nord-vest a României, județul Maramureș, în Depresiunea Maramureșului, la confluența râurilor Iza și Tisa. Municipiul se învecinează la nord cu localitatea Slatina din Ucraina (frontiera fiind trasată de râul Tisa), la nord-est comuna Bocicoiu Mare, la est comuna Rona de Jos, la sud-est comuna Vadu Izei, la sud comuna Giulești, la vest comuna Săpânța, iar la nord-vest comuna Sarasău.

Teritoriul administrativ se suprapune pe o parte din Depresiunea Sighet, Dealurile Maramureșului, Piemontul Mara-Săpânța și platoul vulcanic al Munților Igniș.

Liceul ucrainean Taras Sevcenko

Relieful altitudinea minimă este de 274 m la confluența Izei cu Tisa, iar altitudinea maximă este de 1.221,5 m în Vârful Țiganu.

Atestare documentară în anul 1326 prima consemnare scrisă a localității Sighetu Marmației.

Săpăturile arheologice și descoperirile întâmplătoare au dus la descoperirea unor vestigii din perioada paleolitică, neolitică, epoca bronzului, epoca fierului, perioada dacică și evul mediu.

Populația

La recensământul din 2011 populația orașului a fost de 37.640 (18.157 bărbați – 48,24% și 19.483 femei – 51,57%) locuitori din care: 28.634 români (76,08 %), 4.417 maghiari (11,74 %), 750 ucraineni (2 %), 490 rromi (1,31 %), 54 germani (0,15 %), 11 evrei (0,03 %), 6 italieni (0,02 %), 11 alte naționalități (0,03 %), și despre 3.258 informațile sunt nedisponibile (8,66%).

Din punct de vedere confesional sunt 24.652 ortodocși (65,50%), 4.138 romano-catolici (11%), 1.968 greco-catolici (5,23%), 1.148 reformați (3,05%), 371 penticostali (0,99%), 345 baptiști (0,92%), 236 adventiști de ziua șaptea (0,62%), 827 martori a lui Iehova (0,99%), 5 unitariană (0,02%), 19 creștini după evanghelie (0,05%), 15 creștini de rit vechi (0,04%), 3 evanghelică luterană (0,01%), 12 ortodoxă sârbă (0,04%), 6 evanghelică (0,02%), 22 mozaică (0,06%), 68 alte religii (0,18%), 90 fără religie (0,24%), 35 atei (0,10%), și despre 3.530 informațile sunt nedisponibile (9,38%).

Zone protejate

Rezervația Dealul Solovan

Rezervația este inclusă în categoria III – a I.U.C.N. Are rol de a proteja o suprafață de pădure de gorun (Quercus petraea ) și stejar (Quercus robur), precum și Peștera Solovan. Are o suprafață de 1,02 ha

Situl Natura 2000 Valea Izei -Dealul Solovan R0 SCI 0264

Pe teritoriul administrativ a localității situl includ 15% din suprafața localității.

Situl Natura 2000 Tisa Superioară RO SCI 0251

Pe teritoriul administrativ a localității situl includ 2% din suprafața localității.

Situl Natura 2000 Platoul Igniș RO SCI 0092

Pe teritoriul administrativ a localității situl includ 39% din suprafața localității.

Obiective turistice antropice cu specific ucrainean

Biserica ortodoxă ucraineană „Înălțarea Sfintei Cruci”

Biserica este amplasată în centrul orașului pe strada Bogdan Vodă, nr. 5A și a fost ridicată în perioada 1791-1807, de credincioșii greco-catolici. Biserica este construită din piatră, are planul sub formă de navă, în stil baroc cu elemente clasiciste, exemple fiind pridvorul și frontonul triunghiular de la intrare.Acoperișul are strașină simplă, prevăzut cu un turn-clopotniță care sunt acoperite cu un coif sub forma unui clopot, prevăzut cu o cruce din fier forjat, aflată în vârf.Biserica păstrează un fragment din „Sfânta Cruce de pe Golgota”, precum și moaștele sfinților: „ Mitropolitului Vladimir-Neomartir (†1918)”, „ Cuv. Moise (†1043)”, „ Mcc. Epictet și Astion (†290)”, „ Cuv. Iov de la Pociaiev (†1651)”, „ Sf. Cuv. Alexie Carpatinul (†1947)”.

Pictura interioară originală de factură occidentală a fost înlocuită, după 1990, cu una orientală, adecvată ritului ortodox ucrainean, fiind pictată de pictorul Marcovici Konstantin, profesor universitar la facultatea din Lviv, Ucraina.

În altar se păstrează al doilea cel mai vechi vitraliu din Maramureș.

Biserica este monument istoric, având codul: MM-II-m-A-04681

Casa ucraineană din Muzeul Satului Maramureșan

În muzeu se află o casa ucraineană ce provine din localitatea Poienile de Sub Munte, fiind diferită de casele românilor din Maramureș.

Casa are două încăperi, tinda și camera de locuit, care sunt aproape egale ca dimensiune și nu are prispă. Pereții sunt construiți din lemn de brad, bârnele rotunde fiind crepate în două, cu secțiune semicilindrică, îmbinate la capăt.

În interior se află mobilier, obiecte de uz gospodăresc, costume populare și covoare specifice populației ucrainiene din Maramureș.

Festivalul Internațional de Colinde, Datini și Obiceiuri de Iarnă la Ucraineni

Festivalul internațional de colinde se desfășoară în fiecare an, la începutul lunii ianuarie. Festivalul a început în anul în anul 1994, fiind organizat de Uniunea Ucrainienilor din România, filiala Maramureș.În anul 2017 s-a desfășurat a XXIV ediție.

La festival participă grupuri de colindători și viflaimul din Ucraina și județele: Arad, Botoșani, Caraș-Severin, Satu Mare, Suceava, Iași, Timișoara, Tulcea și Maramureș.

Din Maramureș participă toate comunitățile de ucrainieni din: Remeți, Crăciunești, Bocicoiu Mare, Lunca la Tisa, Valea Vișeului, Bistra, Crasna Vișeului, Ruscova, Repedea, Poienile de Sub Munte, Rona de Sus, Coștiui și Sighetu Marmației.

VIII.6. Comuna Câmpulung la Tisa (Hosszúmezö)

Localizare geografică

Comuna Câmpulung la Tisa cu populație majoritară maghiară, este așezată în partea de nord a României, în Depresiunea Maramureșului, județul Maramureș, pe terasa din partea stângă a râului Tisa. Comuna se învecinează cu Ucraina și localitățile Săpânța și Sarasău.

Scurt istoric al localității

În localitatea Câmpulung la Tisa, urme ale locuirii umane au fost descoperite în punctul „Hágó” (Dealul Trecători), și constau din mai multe piese litice paleolitice (așchie de tip Levallois, gratoar, așchi mici). Materialul aparține, probabil, unei etape timpurii a aurignacianului. Localitatea a fost întemeiată, pe la sfârșitul secolului al XIII-lea, de către oaspeți regali.

În data de 26 aprilie 1329, o diplomă dată de regele Carol Robert al Ungariei întărește drepturile acordate „oaspeților” germani și maghiari, fideli față de Maramureș. Această diplomă conferă și statutul de „villae” (oraș – coroană), având privilegii cu caracter orășenesc la fel ca și localitățile Vișc, Teceu și Hust.

Populația

La recensământul din 2011, populația comunei a fost de 2.485 locuitori (1.227 bărbați și 1.258 femei) din care: 1.694 (68,17%) maghiari, 589 (23,70%) români, 90 (3,62%) romi, 20 (0,80%) ucraineni, iar despre 92 (3,70%) locuitori informațiile nu sunt disponibile.

Din punct de vedere confesional sunt: 679 (27,32%) ortodocși, 322 (12,96%) romano-catolici, 980 (39,44%) reformați, 238 (9,58%) greco-catolici, 53 (2,13%) martori ai lui Iehova, 54 (2,17%) adventiști de ziua șaptea, 37 (1,50%) creștini de rit vechi, 14 (0,56%) creștini după evanghelie, 7 (0,28%) fără religie și despre 97 (3,90%) locuitori informațiile nu sunt disponibile.

Relieful

Relieful comunei Câmpulung la Tisa cuprinde: culoarul Tisei, depresiunea Săpânța-Teceu, piemontul Mara-Săpânța și Munții Igniș. Altitudinea minimă a localității este de 240 m pe malul râului Tisa, iar altitudinea maximă este de 862,7 m în Vârful Cliva.

Zone protejate

Situl Natura 2000 RO SCI0251 Tisa Superioară

Pe raza localității, râul Tisa și o parte din terasele Tisei fac parte din sit. Suprafața inclusă în sit este de 636,12 ha (19%) din suprafața localității.

Situl Natura 2000 RO SCI0092 Igniș

Pe raza localității o parte din piemontul Mara-Săpânța și Munții Igniș fac parte din sit. Suprafața inclusă în sit este de 100,44 ha (3%) din suprafața localității.

Obiective turistice antropice ucraininene

Biserica Ortodoxă Ucraineană „Sfântul Mare Mucenic”.

A fost construită în anul 1819 ca biserică Greco-catolică ucraineană cu hramul „Adormirea Preacuratei”.Biserica este construită din piatră, în stil ucrainean, are planul sub formă de navă și altarul este decroșat și are o formă rotundă.Acoperișul are strașină simplă, prevăzut cu un turn-clopotniță care sunt acoperite cu un coif înalt sub forma unui clopot, prevăzute o cruce din fier forjat, aflate în vârf.Din anul 1948 este biserica ortodoxă ucraineană cu hramul „Sfântul Mare Mucenic”.

VIII.7.Localitatea Remeți

Localizare geografică

Comuna Remeți este așezată în partea de nord a județului Maramureș, în Depresiunea Săpânța-Teceu, pe terasa râului Tisa, la poalele Piemontului Mara-Săpânța.

Comuna este compusă din trei sate: Remeți, Piatra și Teceu Mic. Suprafața teritoriului administrativ al comunei Remeți este de 6.498 ha. Comuna se învecinează cu Ucraina și cu localitățile Săpânța și Certeze (județul Satu Mare).

Scurt istoric al localității

Satul Remeți

Localitatea Remeți este atestată documentar în data de 23 aprilie 1465, când se consemnează plângerea nobililor români din Sarasău și Săpânța, împotriva călugarilor paulitani care erau stabiliți în mănăstirea Sfânta Maria din Remeți și care ocupau pe nedrept o parte a pământurilor lor arabile. În secolul al XV-XVII are loc în zonă o colonizare cu populație ruteană, azi populația majoritară a localității sunt ruteni veniți din Galiția.

Satul Teceul Mic

În data de 26 aprilie 1329 apare într-o diplomă dată de regele Carol al Ungariei.

Satul Piatra

A fost înființat la mijlocul sau chiar începutul secolului al XIX- lea.

Populația

La recensământul din 2011, populația comunei a fost de 3.040 locuitori (1.507 – 49,57% femei si 1.533 – 50,43% bărbați) din care: 571 (18,78%) români, 225 (7,40%) maghiari, 2.156 (70,92%) ucraineni, 37 (1,22) rromi, 4 (0,13) germani iar despre 46 (1,51%) locuitori informațiile nu sunt disponibile.

Din punct de vedere confesional sunt: 2.323 (76,41%) ortodocși de rit vechi, 101 (3,32%) greco-catolici, 194 (6,38%) romano-catolici, 42 (1,38%) reformați, 36 (1,18%) martori ai lui Iehova, 182 (9,99%) adventiști de ziua șaptea, 25 (0,82%) penticostali, 4 (0,13%) creștini după evanghelie 106 (3,49%) altă religie și despre 45 (1,48%) locuitori informațiile nu sunt disponibile.

Relieful

Relieful comunei Remeți cuprinde: culoarul râului Tisa, depresiunea Săpânța-Teceu, piemontului Mara-Săpânța și Munții Igniș. Altitudinea minimă a localității este de 218 m pe malul râului Tisa, iar altitudinea maximă este de 1.091 m în Vârful Bradului.

Zone protejate

Situl Natura 2000 RO SCI0251 Tisa Superioară

Pe raza localității, râul Tisa și o parte din terasele Tisei, fac parte din Situl Natura 2000 RO SCI0251 Tisa Superioară. Suprafața inclusă în sit este de 649,8 ha (10%) din suprafața localității.

Situl Natura 2000 RO SCI0092 Huta-Certeze.

Pe raza localității o parte din piemontul Mara-Săpânța și Munții Igniș fac parte din Situl Natura 2000 RO SCI0092 Huta-Certeze. Suprafața inclusă în sit este de 1.581 ha (24,33%) din suprafața localității.

Obiective turistice antropice cu specific ucrainean

Biserica ucraineană „Sfinții Apostoli Petru si Pavel”

Biserica este amplasată în centrul localității pe locul mănăstirii catolice „Sf. Paul” și a fost construită în anul 1994 fiind construită din cărămidă și are planul sub formă de cruce.

Acoperișul are strașină dublă și este acoperit cu tablă.Unicitatea bisericii constă în cele 8 turnuri care sunt acoperit cu un coif sub forma unor clopote, specific bisericilor ucrainene, prevăzute în vârf cu cruci din fier care au partea de jos oblică nu este altceva decât crucea Sfântului Andrei.

Alte obiective turistice antropice de pe teritoriul localității

Capela medievală gotică a mănăstirii catolice „Sfântul Paul”

Capela se află în centrul localității lângă biserica ortodoxă ucraineană.Obiectivul este trecut pe lista monumentelor istorice – cod LMI MM-II-m-A-04616

Mănăstirea a fost construită în anul 1363 pe teritoriul actual al comunei, din ordinul regelui Ungariei Ludovic I. Mănăstirea „Sfintei Fecioare Maria” a fost întemeiată de preoți și călugări eremiți ai ordinului Sfântului Paul, iar printre donatorii de pământ, bunuri mobile și imobile se află Ludovic I, regina Beatrix a lui Matia Corvinul și Toma, plebeanul de Verocze. În anul 1556 mănăstirea conform documentelor era părăsită de călugări.

Capela medievală gotică, care se păstrează, a aparținut de mănăstire și a fost construită în secolul al XIV-lea, de fapt capela a fost clădirea corului mănăstirii catolice „Sfântul Paul”.

Capela este construită din piatră și se păstrează forma ferestrelor în stil gotic, în rest clădirea a fost renovată și s-au adăugat elemente specifice cultului ortodox ucrainean de rit vechi.

Borna de graniță de pe Vârful Bradului

Borna se află pe Vârful Bradului la altitudinea de 1091 m în Munții Igniș, pe teritoriul administrativ al localității Remeți.A fost construită pentru a fi o bornă de graniță între România și Cehoslovacia, dar prin fixarea graniței în data de 19 iulie 1926 pe cursul râului Tisa, borna a rămas în afara graniței.Borna este construită din beton armat și are o înălțime de 5,91 m, lățimea la bază 100 cm și lățimea de sus este de 30 cm.

VIII.8.Localitatea Piatra

Satul Piatra vine  din Koveslaz = din magh. Koves "mare" + rom. laz "teren defrișat"

Documente care să ateste existența acestui sat sunt aproape inexistente, poate din pricina faptului că acesta a fost întemeiat destul de recent, situație explicabilă din cauza poziționării sale geografice în munți destul de greu accesibili și nu prea prielnici pentru întemeierea de gospodării, unde oamenii au pătruns mai târziu odată cu începerea tăierilor de păduri din împrejurimile Remețului și a Teceului Mic.

Singurul loc în care este pomenit satul Piatra sunt registrele de evidență a populației, registre care se găsesc la Direcția Județeană Maramureș al Arhivelor Naționale. De aici putem trage concluzia că satul începe să fie populat de la mijlocul sau chiar începutul secolului al XIX- lea.

VIII.9.Localitatea Teceu Mic

Oamenii mai în vârstă, din comuna Remeți și satul Teceu Mic, afirmă că oadată cu venirea ungurilor pe aceste meleaguri, aceștia s-ar fi instalat pe teritoriul actual al comunei Remeți, dar după o perioadă relativ scurta ei s-ar fi mutat din cauza faptului că nu le-ar fi plăcut locurile și s-ar fi instalat pe teritoriul actual al satului Teceu Mic.

De la cuvântul "tetszett", prin etimologizare populară acesta s-ar fi putut transforma în "tetzo" – în traducere "ceea ce îți place", de aici tetzo< teco< tecso. Această variantă este totusi puțin plauzibilă.

0 variantă mult mai autorizată, deși după unii aceasta nu corespunde adevărului istoric, ne oferă S.Reli, acesta susținând ideea lui I. Dermer, care afirmă că în anul 1213 în Maramureș ar fi ajuns cavalerii teutoni de la care se pare că vine denumirea Tecey (Teceu).

Prima atestare documentară a satului Teceu Mic se leagă de anul 1389 (Kistecso), dupa care in anul 1412 satul apare sub denumirea de Kis Tech, iar în 1514 Kistechew. După toate probabilitățile așezarea sa geografică a fost pe malul râului Tecso, făcând parte din domeniile familiei Dolha, după cum afirmă I. M. de Apsa. Este posibil ca primii locuitori ai satului să fi fost de națioanliatate maghiară, dar din păcate nu avem documente concrete care să confirme această variantă.

Se pare că satul ar fi dispărut încă din secolul al XVI-lea datorită plecării populației maghiare odată cu călugarii eremiți ai ordinului Sfântul Paul din Remeți, populație care era de aceeași religie cu călugării eremiți.Repopularea satului a fost făcută de proprietarii de pământ din orașul Teceu Mare care au colonizat aici o populație mixtă maghiaro-ucraineană pe la mijlocul secolului al XVIII – lea.

Concluzii

În urma inventarierii obiectivelor turistice antropice cu specific ucrainean am constatat următoarele:

Există o singură biserică de lemn cu specific ucrainean care face parte din lista monumentelor istorice, biserica de lemn „Înălțarea Domnului” și „Schimbarea la Față”, din localitatea Poienile de Sub Munte – cod LMI MM-II-m-A-04812.

În localitatea Sighetu Marmației, se află, biserică de piatră „Înălțarea Sfintei Cruci”, cu specific ucrainean care face parte din lista monumentelor istorice – cod LMI MM-II-m-A-04681

În localitatea Coștiui, Comuna Rona de Sus, se află, biserică de piatră Greco-Catolica „Adormirea Maicii Domnului”, cu specific ucrainean care face parte din lista monumentelor istorice – cod MM-II-m-B-04559

În fiecare localitate există biserici noi de cărămida construite în stil ucrainean, dar nu au importanță turistică.

În localitățile ucrainiene sau înfințat după 1990, 3 mănăstiri ortodoxe ucrainiene.

Obiective naturale care au specific ucrainean sunt : peștera haiducului Doboș și Mohelca.

Portul popular este purtat doar de sărbători și diferă de la o comunitate la alta, datorită faptului că comunitatea de ucrainieni provine din diferite regiuni de pe raza Ucrainei.

Există două festivaluri care sunt specifice ucrainienilor: Mira la Huțuli și Festivalul Internațional de Colinde, Datini și Obiceiuri de Iarnă la Ucraineni.

Tot la comunitățile de ucrainieni întâlnim mici cătune folosite doar vara pentru creșterea vitelor „Văcăriștile”, fiind singurele din România.

Există trei case muzeu amenajate, dintre care una necesită reparații, la casa din Valea Vișeului trebuie schimbat acoperișul.

La obiectivele turistice ar trebui amplasate panouri explicative.

În urma inventarierii obiectivelor turistice antropice care nu sunt specifice comunitătilor ucrainiene de pe raza localitățiilor am constata următoarele:

O importantă atracție turistică este borna Triplex Confinium (din latină „graniță triplă”), adică borna de graniță dintre state: România, Cehoslovacia și Polonia, bornă rară care nu a fost distrusă de regimul comunist și sovietic

În localitatea Remeți și Bistra se află două borne de graniță tip obelisc de pe vechea graniță cu Cehoslovacia.

În zona localităților Poienile de Sub Munte se află obiective turistice din primul război mondial: tranșee, depozite de muniție și un cimitir militar.

În localitatea Ruscova se află o biserică de lemn veche, dar trebuie restaurată și schimbat acoperișul de tablă.

În localitatea Remeți se află un obiectiv turistic trecut pe lista monumentelor istorice ce nu apartine de comunitatea ucraineană, Capela medievală gotică a mănăstirii catolice „Sfântul Paul” – cod LMI MM-II-m-A-04616

În localitatea Rona de Sus, satul Coștiui se află patru obiectiv turistice trecute pe lista monumentelor istorice ce nu aparține de comunitatea ucraineană, Castelul Apoffi, cod: MM-II-m-B-04557, Biserica romano-catolica „Sfântul Ioan”, cod: MM-II-m-B-04556, Biserica Calvariei si Calea Crucii, cod: MM-II-m-B-04558. Monumentul Sfântului Ioan de Nepomuk, cod: MM-II-m-A-04810.

3. 2. Prospectarea turistică

Punerea în valoarea a resurselor turistice naturale și/sau antropice nu s-ar putea realiza fără o cunoaștere amănunțită a structurii interne, a caracteristicilor, a interferenței cu elementele peisajului limitrof și inventarierea lor cantitativă și calitativă. Pentru a anticipa efectele negative sau situațiile de risc este nevoie de o acțiune conștientă dirijată, organizată și planificată ce va determina funcționarea optimă a întregul act turistic. Acest element de bază în elaborarea unei strategii de bază poartă denumirea de prospectare turistică.

Prospectarea turistică presupune cunoașterea în profunzime a particularităților fondului atractiv și a sistemului de interrelații creionat la nivelul cererii și ofertei turistice (Cocean și Dezsi, 2001). Prospectarea turistică își aduce aportul la obținerea unor baze de informații calitative și cantitative ce vor contribui la dezvoltarea infrastructurii turistice și punerea în valoare a fondului turistic. În obținerea informațiilor sunt respectate următoarele etape:

faza de birou – informația este accesată din diferite publicații sau prin intermediul rețelei on-line; în această etapă este pregătit suportul teoretic (definirea conceptelor, alegerea metodologiei), se stabilesc obiectivele cercetării și se realizează planul de acțiune pentru etapele următoare în funcție de cele cinci tipuri de resurse (materiale, informaționale, financiare, umane și de timp);

cercetarea în teren – informația este obținută de la diferite instituții, persoane sau prin observarea fenomenelor în aer liber într-un anumit teritoriu; în această etapă se urmărește corectitudinea informațiilor obținute în faza de birou și diversificarea lor;

prelucrarea informațiilor – informația este prelucrată și cuantificată sub forma unor diagrame, cartograme sau sistematizate în tabele; în această etapă se analizează totalitatea informațiilor obținute, se extrag concluziile și se observă modul în care au fost atinse obiectivele;

Pentru realizarea unei prospectări eficiente este indicată respectarea tuturor fazelor pentru a se obține o imagine completă, exactă și realistă a obiectivului/fenomenului studiat.

Pornind de la inventarierea exhaustivă și distribuția în teritoriu, prospectarea turistică contribuie la introducerea obiectivelor turistice naturale sau antropice ce urmează a fi amenajate în circuite turitice (Ciangă, N., Deszi, Șt., 2007).

Cocean și Deszi (2001) susțin că în procesul de prospectare și geoinformare turistică trebuie respectați următorii pași:

cunoașterea amănunțită a obiectivului ce urmează a fi amenajat și introdus în circuitele turistice;

inventarierea tuturor elementelor de interes turistic actual sau de perspectivă, ca primă ipostază a unui bilanț valoric;

ierarhizarii atracțiilor turistice folosind criterii specifice domeniului turistic, cu scopul de a stabili prioritățile amenajării și includerii în circuitele turistice a diverselor obiective dintr-un teritoriu dat.

Prospectarea nu înseamnă numai cunoașterea în profunzime a particularităților fondului atractiv, dar și a sistemului de interrelații creionat la nivelul cererii și ofertei turistice (Cocean, P., Dezsi, Șt.). Prospectarea tuturor resurselor atractive, a cererii și ofertei turistice se realizează prin intermediul analizei diagnostic a teritoriului, la finele căreia se stabilesc prognozele de dezvoltare a turismului din regiunile date în funcție de evoluția cererii. În final se utilizează geoinformarea turistică ca element promoțional definit prin credibilitate, oportunitate și obiectivism. Acesta contribuie la promovarea turistică a arealului prin intermediul mijloacelor publicitare precum hărți, pliante, ghiduri, monografii.

Fig. 2. Poziționarea prospectării și geoinformării în cadrul ciclului turistic

(Murphy, P.E., 1993 citat de Cocean, P., Dezsi, Șt., 2001, p. 11)

În urma studierii fenomenului turistic, Murphy observă că dezvoltarea acestuia ia forma unei curbe ascendente, cu o lungă perioadă de „tatonare” în care exploatarea și descoperirea au menirea de a înregistra elementele cu valoare atractivă, cele două activități identificându-se cu prospectarea turistică propriu-zisă. În fig. 2. este explicată relația existentă între prospectare și geoinformare, dar și modul în care acestea interrelaționează cu alte activități ce influențează ciclul turistic.

3.2.1. Prospectarea resurselor naturale

Cocean și Dezsi (2001) caracterizează cadrul natural de mare rezonanță în turism ca fiind o resursă turistică de vârf, un fundal pentru desfășurarea unor activități turistice motivate de alt tip de atracții sau suportul material al tuturor activităților turistice. După părererea acestora, substratul litologic, relieful, hidrografia, climatul, vegetația și fauna alcătuiesc fundamentul fenomenului turistic, „materia primă” care contribuie la satisfacerea cererii turistice. Datorită relației strânse ce s-a stabilit între ele, prospectarea turistică va apela la coeficientul de armonie care adaugă valențe noi ofertei, având tente pluridirecționale. După prospectarea resurselor turistice naturale se trece la analiza detaliată a structurii și consistenței acestora, la decelarea rolului pe care urmeză sa-l îndeplinească în viitorul sistem turistic regional. În câmpul de analiză a prospectării resurselor turistice vor intra:

Fig. 3. Câmpul de analiză al prospectării resurselor turistice. (Cocean, P., Dezsi, Șt., 2001, p. 13)

Fiecare tip de resursă naturală va fi analizată în funcție de cele șase criterii. Evaluarea cantitativă și calitativă a resurselor va fi urmată de analiza circumstanțelor punerii lor în valoare, atât din punct de vedere al costurilor amenajărilor, cât și a cererii turistice potențiale, respectiv de elaborarea propunerilor și a deciziilor de promovare a turismului.

3. 2. 1. 1. Prospectarea resurselor atractive ale reliefului

Relieful este componenta cadrului natural ce însumează toate cele trei caracteristici enunțate de Cocean și Dezsi (2001).

Ca resursă turistică de vârf, relieful posedă o funcție recreativă , prospectarea acesteia realizându-se prin inventarierea numărului și consistenței atracțiilor, a răspândirii lor în teritoriu, a tipologiei și valențelor lor structurale. Fiind caracteristici calitative, estimarea lor valorică în manieră cantitativă se realizează prin judecăți de valoare comparative între aceleași forme de relief sau forme diferite de relief, la finalul căruia se realizează o ierarhizare pe baza gradului de receptare a acestora de către vizitatorii unor zone turistice intrate deja în exploatarea de avengură (Cocean, P., Dezsi, Șt., 2001).

Ca fundal peisagistic, relieful poate contribui la diversificarea ofertei turistice locale, la ilustrarea valorii resurselor hidrografice, biogeografice, antropice sau valențele recreative ale climatului hivernal.

Ca suport material al infrastructurii turistice, prospectarea reliefului se va realiza prin inregistrarea cu minuțiozitate a caracteristicilor formelor și microformelor de relief pe care se vor amplasa viitoarele baze de cazare, alimentație publică, dotările auxiliare, de agrement, căi de transport etc. .

3. 2. 1. 2. Prospectarea resurselor turistice hidrografice

Apa nu reprezintă numai lichidul indispensabil vieții, ci și o componentă a zestrei atractive a turismului datorită multitudinii de forme sub care intervine în sistemul turistic, începând cu apa dulce, termală, minerală sau apa sărată a lacurilor, mărilor și oceanelor (Cocean și Dezsi, 2001). Astfel, această resursă oferă posibilități multiple de refacere și ameliorare a sănătății, de agrement și de circulație rapidă dintr-o regiune turistică în alta. Prospectarea turistică se va realiza doar pentru rețelele hidrografice, lacurile, apele minerale și termale, acestea fiind cele mai interesante elemente hidrografice în ceea ce privește exploatarea turistică.

Hidrografia Țării Maramureșului este tributară Tisei superioare și are rol deosebit de important pentru maramureșeni stând,,la baza individualizării unităților de rang inferior numite generic,,văi ":Valea Izei, Valea Marei, Valea Cosăului, Valea Vișeului, Valea Vaserului, Valea Ruscovei,Valea Tisei .Convergența acestora spre Sighetu-Marmației,ce polarizează regiunea este baza care a făcut posibilă existența și permanența Țării Maramureșului."

Țara Maramureșului este completată și de o serie de lacuri, care după originea cuvetei pot fi clasificate în lacuri glaciare (18 în Munții Rodnei) Lala Mică, Lala Mare, Iezer, Lacurile Buhăiescu, lacuri periglaciare (Vârtop, Vinderel), lacuri de baraj natural (Tăul Morărenilor), lacuri de alunecări de teren (Tăurile de la Hoteni), lacuri naturale (Lacul de la Petrova, Lacul Albastru ș.a), lacuri antroposaline (lacurile de la Ocna Șugătag și Coștiui), lacuri de escavație (Teplița), lacuri de baraj antropic (Firiza), numeroase lacuri de luncă și mlaștini. ). Unele lacuri, pe lângă funcție peisagistică, sunt destinate turismului curativ: Lacurile de la Ocna Șugătag, Firiza, Bodi.

În Țara Oașului colectorul principal este râul Tur cu afluenții Valea Rea ( Lechincioara Valea Albă), Talna și Turț ,iar în sectorul nord-vestic principalul colector este Tarna afluent al Batarului.Lacul Călinești Oaș ce se suprapune pe ,,poarta"Turuluiși apele minerale de la Tarna Mare ,Bixad,Valea Măriei,Puturoasa și Certeze oferă posibilitatea unei diversificări la nivel balneo-turistic.Rețeaua hidrografică aȚării Maramureșului face parte din grupa râurilor nordice tributar Tisei superioare cu afluenții principali:Iza cu Mara și Ronișoara,Vișeu. cu Vaser și Ruscova,Săpânța.

Lacurile naturale reprezintă resurse turistice ce ocrotesc elemente rare:

1.Lacurile glaciare din munții Rodnei:Lala Mică,Lala Mare,Iezerul și Buhaiescu

2.Lacurile de tip periglacial din Munții Maramureșului:Vinderel și Vârtop

3.Lacurile nivale din Munții Gutâi ,lacurile Chendroaiei

4.Lacurile de baraj natural din piemontul Gutâiului-Tăul Morărenilor

5.Lacurile de alunecari de teren sunt Tăurile de la Hoteni și Coștiui

6.Lacurile din lunca Tisei

Lacurile antropice din Țara Maramureșului sunt:

1.lacurile antropo-saline de la Ocna Șugatag și Coștiui

2.Lacul de acumulare de la Runcu suplimentează rezervele e apă din municipiul Baia Mare

3.Lacul de agrement Teplița

Prezența unei suprafețe de apă modifică peisajul, imprimând un plus de atractivitate. Astfel că, alături de componentele hidrografice naturale, multe localități și-au îmbogățit rezervele de apă prin realizarea, de-a lungul timpului, amenajărilor hidrografice utilizate în principal în aprovizionarea cu apă a localităților, iar cele mai recente având funcție piscicolă și pentru agrement. Cea mai recentă tendință în amenajările hidrografice este realizarea căderilor de apă de tip cascadă („cascade antropice”), cu o mare atractivitate pentru turiști datorită efectului peisagistic.

3. 2. 1. 3. Prospectarea resurselor turistice ale climatului

Elementele climatice se manifestă ca factori și condiție de desfășurare a turismului fără o identitate concretă. Cocean și Dezsi (2001) susțin că „timpul frumos” devine o stare firească, indispensabilă pentru turiștii dornici de agrement în aer liber, iarna sau vara. Cocean (1996) evidențiază faptul că există numeroase elemente meteorologice ce se implică, în manieră proprie, în crearea „atmosferei” de desfășurare a actului turistic.

Țara Maramureșului și Oașului se încadrează în linia climatului cu influențe vestice în cea mai mare parte și scandinavo-baltice în nord-estul Munților Maramureșului cu topoclimatele de culoar și de adăpost, asadar condițiile climatice sunt favorabile tuturor activităților umane, iar diversitatea și succesiunea acestora conferă condiții favorabile desfășurării turismului în toate anotimpurile.În Țara Maramureșului sunt prezente topoclimatele elementare:de culoar și de defileu,al culmilor montane, topoclimatul versanților și topoclimate de depresiune sau de adăpost.

În Țara Maramureșului și Oașului caracteristicile climei au influențat tipul de activități și desfășurarea lor,arhitectura construcților și portul popular care diferă de la vară la iarnă.Cu prilejul desfășurărilor procesiunilor sau hramurilor religioase portul popular este corelat cu mersul vremii mai ales în cazul deplasărilor în afara localităților de domiciliu.

3. 2. 1. 4. Prospectarea turistică a resurselor biogeografice

Dacă vegetația apare ca element fundamental al peisajului geografic, prospectarea orientându-se în funcție de rolul atractiv și de protejare a elementelor cadrului natural, fauna influențează prin resursele sale cinegetice sau piscicole, două forme ale turismui recreativ și anume: vânătoarea și pescuitul de agrement.

Țara Maramureșului este supranumită si ,,civilizația lemnului" de Simion Mehedinți (1929)deoarece lemnul este utilizat preponderent ca meterial de construcție. Dacă în Țara Maramureșului relația om-pădure s-a materializat sub forma unei adevărate civilizații privind arta cioplitului în lemn,în Țara oașului această relație s-a materializat la nivel de mentalitate, de acțiune și mai puțin sub aspect arhitectural. Datorită reliefului variat prezent pe arealele analizate, vegetația este etajată cu specii specifice pentru fiecare etaj de vegetație, pornind de la etajul foioaselor iubitoare de căldură (gorunul), până la etajul alpin unde întâlnim vegetație ierboasă specifică. Pădurile se desfășoară pe trei mari etaje: foioase, în partea inferioară; conifere, în partea superioară și un etaj intermediar de amestec. Pe lângă funcția peisagistică și economică a sa, vegetația îndeplinește și funcția de indicator al creșterii demografice și a presiunii antropice asupra mediului, prin defrișările efectuate în scopul extinderii localităților rurale și a terenurilor agricole.Vegetația este un factor important de stimulare a turismului de recreare, odihnă și agrement. Ea este componenta cea mai vizibilă a peisajului ce-i imprimă acestuia particularități care-l individualizează și care sporesc atractivitatea regiunii. Cele două areale dețin o faună bogată, însă, din punct de vedere turistic sunt importante doar anumite specii de animale, în special cele care prezintă un interes cinegetic (specii pentru vânătoare), științific (specii rare și/sau protejate), sportiv (specii de pești) și recreativ (păsările cânătoare).

Rezervațiile naturale din Țara Maramureșului sunt:

1.Rezervația Pietrosul Mare din munții Rodnei se întinde pe 3300 ha si are aspect tipic alpin ce poartă urmele glaciațiunii ,ocrotește flora alpina cu specii rare endemice și fauna precum capra neagră și marmota.

2.Rezervația Cornu Nedeii-Ciungii Bălăsinii se întinde pe 800 ha și protejează specia faunistică cocoșul de mesteacăn.

3.Rezervația Sâlhoi-Zâmbroslavele se întinde pe 5 ha și ocrotește specia floristică endemică Cohlearia pyrenayca.

4.Rezervația Izvorul albastru al Izei se întinde pe 100 ha și este o rezervație geologică :izbucul Izei.

5.Gorunetul de Ronișoara se întinde pe 62 ha în comuna Rona de Sus, protejează specii floristice de gorunet cu valoare biologică deosebită.

6.Laricetul de la Coștiui se întinde pe 0,7 ha în comuna Rona de Sus și ocrotește arborele de larice.

7.Rezervația Poiana Brazilor se întinde pe 3 ha în Săpânța și ocrotește cea mai joasă stațiune de jneapăn din țară-Pinus Mugo la 970 m.

8.Gorunetul de la Ocna Șugatag se întinde pe 44 ha și adăpostește arbori de 200 de ani.

9.Tăul Morărenilor se întinde pe 20 ha în localitatea Breb și ocrotește flora specifică de mlaștină. Flora și vegetația acestor mlaștini păstrează elemente nordice și relicte glaciare.

10.Rezervația Creasta Cocoșului din Muntii Gutâi se întinde pe 50 ha ocrotește o formațiune geologică,filon andezitic ,fragmente dintr-un vechi con vulcanic.

11.Rezervația Cheile Tătarului-Valea Brazilor se întinde pe15 ha în satul Mara și adăpostește o formațiune geologică de andezit.

12.Mlaștinile oligotrofe Vlășchinescu și Tăul lui Dumitru se întind pe 3 ha în Desești și ocrotește specii floristice:Lycopodium inundatum și Scheuchzeria palustris.

3. 2. 2. Prospectarea resurselor antropice

Cocean și Dezsi (2001) accentuează importanța prospectării resurselor turistice antropice datorită diversității lor, posibilității de multiplicare, valorii atractive, perisabilității și nevoia protecției și conservării lor. Aceștia includ în cadrul resurselor turistice de proveniență antropică obiectivele istorice, religioase, culturale, economice (cu atribute atractive din punct de vedere turistic), monumentele, obiectivele turistice specifice și zestrea turistică etnografică. De asemenea, autorii susțin că activitatea de prospectare va ține seama de cele cinci atribute pe care toate resursele turistice le îmnagazinează și anume vechimea, unicitatea, ineditul, dimensiunile și funcția îndeplinită, diferențele minime fiind abordate dependent de structura și funcția obiectivului turistic.

Maramureșeanul a încercat și a reușit să dea naștere unor elemente, cu funcționalitate utilă în viața rurală, care, în timp au contribuit la renumele Maramureșului. Aceste elemente de mare atractivitate sunt numeroase, însă notorietatea o dețin bisericile și porțile tradiționale maramureșene, arhitectura tradițională .

În Țara Oașului mai mult decat in orice imprejurare, osenii poarta costumul lor popular la hora, la biserica, la sarbatori traditionale si ocazii folclorice. Portul osenesc se distinge prin originalitate, colorit si ornamentatii.Nelipsite osanului sunt clopul impodobit cu margele sau pene si straita ornamentata intro policro-mie deosebita cu motive geometrice sau vegetale. Pantalonii largi de vara sau cioarecii stramti si gubele mitoase, negre sau albe, purtate iarna, se pastreaza din vremea dacilor.Portul femeiesc este caracterizat prin aceeasi prospetime, vioiciune si originalitate: camasa viu co-lorata este lucrata in ornamente geometrice sau florale, iar sortul inflorat, de obicei pe fond galben sau rosu. Deosebite sunt impletitura si cununa de margele purtate de mirese. Casa oseneasca straveche este construita din lemn, cu acoperis de sindrila sau paie, inalt si tuguiat cu “tarnatul” (pridvorul) sprijinit pe “suliti” si cu “vranita” (poarta mare de la curte) sculptata artistic in lemn de stejar. De mare valoare artistica este ceramica de Vama, ornamentata cu motive geometrice, zoomorfe, antro-pomorfe intro cromatica dominata de brun inchis, negru, verde sau rosu.

Cea mai mare serbare campeneasca a osenilor este “Sambra oilor”, legata de ocupatia traditionala a pastoritului, serbare ce se desfasoara anual in luna mai si simbolizeaza venirea primaverii si iesirea oilor la pascut. Dupa “masuratul laptelui”, incepe ospatul cu bunatati, “boace” si tuica de prune, dupa care se canta si se danseaza.

Situat la circa 50 km de municipiul Satu Mare, Negrestiul este una dintre cele mai frumoase zone din Transilvania, care impresioneaza prin traditie, cultura si priveliști pitoresti. Muzeul Tarii Oasului este situat in apropierea centrului orasului Negresti-Oas, la 200 de metri de drumul national care vine dinspre Satu Mare ori dinspre Maramuresul istoric. Situat pe o suprafata de 1,5 hectare, pe malul raului Tur, Muzeul are doua sectii: o expozitie permanenta cu o valoroasa colectie de etnografie si arta populara si Muzeul in aer liber cu ale lui exponate de port popular, ceramica, obiecte de uz casnic, cioplituri in lemn, Casa-muzeu specifica zonei, Colectia de arta populara oseneasca si fotografiile apartinand lui Ionita Andron.

Arhitectura traditionala este reprezentata de biserica de lemn din satul Lechinta care dateaza din prima parte a secolului XVII, de casele din Racsa, Moiseni si Negresti (secolele XVIII-XIX), care, impreuna cu cele zece constructii-anexa, formeaza trei gospodarii complete, de doua case moleculare din Gherta Mica si de casa de olar din Vama. In interioare sunt expuse piese valoroase din colectiile de tesaturi, port popular, icoane, ceramica, mobilier si unelte ale muzeului.Sectiunea alcatuita din instalatiile tehnice, in special cele actionate de apa, este partea „vie” si cea mai atractiva a muzeului. Aici vizitatorii ii pot vedea pe localnici venind sa macine la moara, sa spele la vultoare si sa-si prelucreze tesaturile de lana la piua. De asemenea, muzeul din Negresti este singurul loc in care se mai produce renumita ceramica de Vama.

Chiar daca centrul micului oras este sarac in parcuri si spatii verzi, imprejurimile lui sunt dintre cele mai frumoase din zona. La numai 8 km de oras si la 60 de km de resedinta de judet, Satu Mare, se gaseste zona turistica Luna Ses, un spatiu deschis de cca 250 ha, la o altitudine medie de 500 m, la baza pantelor nordice ale varfului Pietroasa (1201 m) si a Muntelui Mic (1013 m), de unde turistilor li se dezvaluie un peisaj de exceptie.

De asemenea, orasul Negresti-Oas este punct de plecare intr-o serie de sate, renumite pentru bogatia portului, arhitecturii populare si a obiceiurilor si traditiilor: Certeze (5 km), Huta-Certeze (9 km), Racsa (16 km), Tur (1 km), Bixad (5 km), Trip (6 km), Tarsolt, Camarzana (20 km), dar si intr-o serie de zone de agrement renumite pe plan local datorita apelor termale si a apelor minerale ( apa minerala Poptileni, Certeze si Bixad).Totodata, in zona exista posibilitati de pescuit si vanatoare, dar si trasee marcate pentru drumetii prin munti.

3. 2. 3. Prospectarea infrastructurii turistice

În prospectarea infrastructurii turistice se ține cont de posibilitățile de acces, tipul, numărul și dispersia în teritoriu a bazelor de cazare și alimentație, de tipul și importanța dotărilor pentru agrement și tratament, caracteristicile infrastructurii generale, impactul acestora asupra turismului și nu în ultimul rând influența pe care o au acestea în dezvoltarea turismului religios.

Judetul Satu Mare detine un important avantaj in ceea ce priveste pozitionarea. Se găseste în apropierea graniței este situat relativ aproape de patru capitale europene: București (578 km), Viena (580 km), Brastislava (537 km), Budapesta (336 km).

La nivel intern, în Satu Mare se poate ajunge (rutier) astfel:

– din Bucuresti in Satu Mare: Bucuresti – Pitesti – Sibiu – Cluj-Napoca – Satu Mare.

– din Moldova se poate ajunge la Satu Mare prin Brasov, apoi prin Targu Mures si Cluj – Napoca. Din nordul Moldovei, traseu recomandat este Suceava – Bistrita – Cluj -Napoca – Satu Mare. Un traseu secundar, dar mai putin recomandat datorita starii proaste a drumului, este Bors – Negresti-Oas – Satu Mare. Aeroportul Satu Mare asigura, două curse saptamanale tur-retur (TAROM) Satu Mare – Bucuresti, luni și vineri.

Satu Mare este conectat direct, prin cai ferate, cu orasul Cluj-Napoca, pe acest traseu fiind asigurate legăturile cu Regiunile Centru, Nord-Est, Sud-Est, Sud, Sud-Vest. Un alt traseu de importanta mare este Oradea – Satu Mare, acesta facand legatura dintre Satu Mare si Regiunea Vest. Reteaua de cai ferate a regiunii Nord-Vest asigura accesul direct al calatorilor din regiune spre Satu Mare.

Țara Maramureșului poate fi valorificată astăzi din punct de vedere turistic deoarece rețeaua rutieră este modernizată, drumurile sunt asfaltate, fiind accesibile pentru mașini. Drumurile urmează în general firul văilor principale și secundare pe care sunt dispuse așezările omenești.

Centrul de convergență al tuturor drumurilor este municipiul Sighetu Marmației, fosta reședință de voievodat, comitat și mai târziu de județ, timp de peste 600 de ani. Accesul în Maramureș dinspre Baia Mare se face pe șoseaua națională nr. 18, care trece prin pasul Gutâi, una din „porțile” de intrare în zonă –coboară muntele pe firul râului Mara și-l urmează până la Sighetu Marmației. De aici șoseaua traversează dealul Hera și coboară în Valea Vișeului pe care o urmează până la izvoare, unde trece prin Pasul Prislop – o altă poartă a Maramureșului – în Valea Bistriței.

Drumul care se constituie într-o adevărată axă etnografică este cel care pornește de la Sighet și urmează firul Izei, prin Pasul Stref (care leagă Maramureșul de zona Năsăudului) . Un alt drum important este pe Valea Tisei, care trece prin Săpânța (cunoscută datorită Cimitirului Vesel), se continuă cu Pasul Huta care face trecerea spre Țara Oașului. Există și câteva drumuri secundare cum ar fi cel de pe Valea Cosăului care leagă Țara Maramureșului de Țara Lăpușului. De la localitatea Bârsana se desprinde un drum ce traversează râul Iza și leagă așezările de pe această vale cu cele de pe Valea Cosăului.

Căile ferate o altă posibilitate de acces spre Maramureș. Prima rețea de cale ferată s-a dat în folosință în anul 1875, când a devenit funcțională și gara din Sighet. Aceasta lega Sighetu de Europa Apuseană prin poarta Hust. În anul 1949 s-a dat în exploatare linia ferată Salva –Vișeu, care permitea legarea tronsonului Sighet – Vișeu de rețeaua națională. Astfel linia ferată Sighet – Salva –Beclean pe Someș (cu o deviație spre Vișeul de Sus – Borșa), permitea intrarea Maramureșului în circuitul feroviar național, cu legături directe de la Sighet la București, Timișoara, Cluj Napoca, Suceava, Iași.

3.2.3.1. Căile de acces

3.2.3.2. Căile de acces rutiere

3.2.3.3. Căile de transport feroviare