ACADEMIA DE POLIȚIE Alexandru Ioan Cuza [303182]

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

ACADEMIA DE POLIȚIE „Alexandru Ioan Cuza”

ȘCOALA DOCTORALĂ „Ordine publică și siguranță națională”

Doctorand: [anonimizat]:

[anonimizat]:

PROF.UNIV.DR.

ROBERT MORAR

Teză elaborată în vederea obținerii titlului de DOCTOR în “Ordine publică și siguranță națională”

BUCUREȘTI 2016

CUPRINS

LISTĂ DE ABREVIERI

INTRODUCERE

Motto: „[anonimizat]” (André Gide).

[anonimizat], [anonimizat], continuă să fie unul dintre fenomenele sociale cu o [anonimizat], [anonimizat].

Cumpărarea, vânzarea și exploatarea persoanelor (inclusiv a minorilor) [anonimizat] a sclaviei. [anonimizat] o [anonimizat] „piața neagră” a traficanților de ființe umane.

[anonimizat] o problemă privitoare la nerespectarea unor drepturi și libertăți. [anonimizat]. [anonimizat]-fizic. [anonimizat], [anonimizat], cerșetorie, [anonimizat].

[anonimizat], [anonimizat]. Acestor aspecte li se adaugă și dificultatea procedurilor de identificare a [anonimizat] o manifestă uneori în a sesiza/[anonimizat], stigmatizării, revictimizării etc.

Recent, Comisia Europeană a adoptat primul raport privind progresele înregistrate în lupta împotriva traficului de persoane. [anonimizat]. O constatare esențială a acestui raport o [anonimizat], 15% fiind minori.

Fenomenul devine și mai îngrijorător când rețelele de traficanți exploatează victimele fără să țină cont de vârsta acestora. De cele mai multe ori traficanții consideră mai importantă perspectiva câștigurilor financiare rezultate din exploatarea minorilor decât consecințele sociale, morale sau medicale.

Exploatarea și abuzurile suferite de minorii traficați reprezintă o gravă încălcare a drepturilor și libertăților umane pe care aceștia le au. Mulți minori suferă abuzuri emoționale, sexuale și fizice fiind exploatați atât de proprii traficanți, cât și de clienți. Minorii traficați pot fi supuși frecvent bătăii, violului și torturii în mod intenționat de către așa-numiții lor „stăpâni", cu un singur scop – de a obține profit. Libertatea lor de mișcare este de cele mai multe ori sever restricționată și multe victime minore sunt amenințate cu pedepse fizice dacă nu produc destui bani sau dacă nu predau câștigurile realizate către cei care îi și controlează. În multe cazuri, minorii dezvoltă relații de dependență emoțională cu traficanții lor.

Principala ipoteză de lucru a tezei – ideea pivot – este cea potrivit căreia abordarea integrată a fenomenului traficului de minori poate conduce la eficientizarea activităților de prevenire și combatere. În opinia noastră, abordarea integrată presupune derularea de activități și acțiuni concertate atât pe segmentul reducerii cererii, dar și al ofertei, prin luarea de măsuri ferme atât privind combaterea prin măsuri penale a activității infracționale a traficanților, dar și prin adoptarea și implementarea celor mai eficiente metode de asistență și protecție a victimelor. În egală măsură, eficientizarea activităților de prevenire a traficului de minori poate conduce la limitarea sau reducerea numărului de minori expuși la situațiile de trafic.

La momentul alegerii acestei teme de cercetare împreună cu conducătorul de doctorat, am fost motivat de dorința de a cerceta un domeniu extrem de sensibil de acțiune a criminalității organizate, împotriva căruia am fost implicat ca practician (ofițer operativ în cadrul structurilor specializate ale Poliției Române), în „linia întâi” de luptă împotriva traficului de persoane, dar și ulterior din perspectiva coordonării la nivel național a întregii activități de prevenire a traficului (prin prisma poziției de director adjunct al Agenției Naționale împotriva Traficului de Persoane, pe care am ocupat-o timp de un an de zile). Acest domeniu de expertiză, în care mi-am desfășurat activitatea pentru o perioadă de aproximativ 10 ani, mi-a conferit posibilitatea să mă dezvolt profesional în materia investigării judiciare a unei forme extrem de dinamice și conspirative a criminalității organizate, dar și să descopăr latura umană și morală a activității de poliție, prin posibilitatea de asistență și suport a unor categorii extrem de vulnerabile de persoane – victimele traficului de ființe umane. Fiecare caz soluționat prin identificarea traficanților și extragerea victimelor din procesul de trafic a constituit sub o formă sau alta, pe lângă redobândirea dreptului la libertate a victimei, și redarea speranței la o viață normală – fără abuzuri, violențe, amenințări, șantaje etc. Aceste aspecte m-au determinat să mă implic și în privința inițierii și dezvoltării unei cercetări științifice în acest domeniu, la nivelul studiilor doctorale.

Având în vedere cele expuse anterior, relevăm faptul că principalele

direcții de cercetare ale tezei sunt următoarele:

Delimitarea aspectelor de ordin conceptual și etiologic ale traficului de minori, precum și diagnoza fenomenului,

Realizarea unei analize criminologice privind etapele și formele de manifestare ale acestei categorii de infracțiuni, precum și conturarea unui profil orientativ al victimei și autorului,

Studiul și analiza principalelor reglementări juridice și descrierea locului și rolului actorilor instituționali implicați în prevenirea și combaterea fenomenului la nivel internațional, european și național,

Analiza sistemului investigativ și de cooperare inter-agenții,

Realizarea unei cercetări empirice privind traficul de minori în zonele cu risc ridicat de victimizare.

Cunoașterea și analiza fenomenului supus studiului doctoral s-a realizat prin intermediul metodelor și tehnicilor de cercetare științifică, după cum urmează:

analiza documentară, având drept scop studiul unor lucrări de

specialitate și al legislației incidente în domeniul traficului de minori,

analiza SWOT, ce a condus la identificarea punctelor tari, punctelor slabe, oportunităților și amenințărilor privind activitatea agențiilor de aplicare a legii în domeniul investigației și cooperării judiciare,

metoda logică, cea comparativă, istorică și sociologică, acestea contribuind în egală măsură la facilitarea cunoașterii științifice a problematicii supusă cercetării,

cercetarea empirică pe baza unui chestionar a cărui aplicare în rândul practicienilor a condus la aprofundarea înțelegerii fenomenului traficului de minori, precum și la identificarea aspectelor legale, practice și operaționale în investigarea cazurilor de trafic.

studiul de caz, derulat pe baza analizei cazuisticii judiciare în

materia traficului de minori cu care se confruntă agențiile de aplicare a legii.

ANALIZA DOCUMENTARĂ

ANALIZA SWOT

METODA LOGICĂ, COMPARATIVĂ, ISTORICĂ

ȘI SOCIOLOGICĂ

STUDIUL DE CAZ

Prin aplicarea metodologiei cercetării științifice sub îndrumarea conducătorului de doctorat, mi-am propus să fac față unei noi provocări – cunoașterea atât spontană, cât și empirică, printr-o abordare integrată, a unei problematici cu care am luat contact din primii ani ai carierei de ofițer de poliție judiciară – TRAFICUL DE PERSOANE ȘI TRAFICUL DE MINORI.

În contextul existenței și a altor lucrări de specialitate publicate anterior în domeniul traficului de persoane și minori, din perspective interdisciplinare, suntem de părere că prezenta teză deschide noi direcții de cercetare atât în plan teoretic, dar și practic, încercând să ofere mediului profesional al cercetătorilor și practicienilor antitrafic o viziune integrată a abordării prevenirii și combaterii traficului de minori.

STADIUL CUNOAȘTERII TEMEI

Dacă la începutul anilor 1990, analizele și dezbaterile privitoare la trafic erau axate în special asupra traficului în scopul exploatării sexuale, ultima perioadă de timp a scos la iveală și forme severe ale traficului în scopul exploatării prin muncă, cerșetoriei, pornografiei etc., ceea ce a condus la recalibrarea eforturilor de prevenire și combatere, dar și de cunoaștere în materie de studiu și cercetare științifică. Cu toate acestea, exploatarea sexuală rămâne principala formă de exploatare a victimelor traficului de persoane, majoritatea acestora din urmă fiind femeile și copiii. Totuși, precizăm de la început că în practica judiciară sunt frecvente situațiile de exploatare multiplă, atât din sfera exploatării sexuale, prin muncă, prostituției și pornografiei infantile, cerșetoriei etc. Multe dintre formele de exploatare rămân adesea invizibile sau nesesizate, ceea ce face și mai dificilă activitatea de cunoaștere a fenomenului. Inexistența unor instrumente unitare și universal acceptate de măsurare a nivelului traficului determină o insuficientă cunoaștere a dimensiunii și dinamicii fenomenului, precum și o repartizare necalibrată a resurselor necesare în vederea prevenirii și combaterii.

Interesul cunoașterii formelor de exploatare umană, sub toate formele sale de manifestare, a făcut obiectul preocupărilor diferiților autori și cercetători din zona științelor juridice, sociologice, psihologice, istorice etc. încă de la momentul proliferării primelor forme de sclavie.

În cuprinsul raportului său din anul 2013 privind criminalitatea gravă și organizată, Europol recomanda atât statelor membre, cât și instituțiilor europene, concentrarea atenției asupra unor amenințări prioritare, printre care și traficul de persoane, considerat a fi o EURO-INFRACȚIUNE.

În ultimul deceniu, atât la nivel internațional, european cât și național, instituții și structuri din zona guvernamentală și neguvernamentală și-au dedicat activitatea procesului de prevenire și combatere a fenomenului, inclusiv prin componenta studiilor empirice. Acestea au căutat să identifice aspecte considerate ca fiind esențiale în cunoașterea fenomenului, precum incidența sa, factorii care conduc la apariția și dezvoltarea traficului, tipologii infracționale, precum și identificarea celor mai bune practici în privința prevenirii și combaterii traficului de minori. La nivel internațional, au fost create structuri și instituții specializate în privința sprijinirii agențiilor naționale implicate în prevenirea și combaterea fenomenului. Ultimii ani au fost dedicați creării și operaționalizării unor instrumente eficiente de monitorizare a implementării convențiilor și actelor juridice comunitare, de genul coordonatorului antitrafic, precum și analizei fenomenului din perspectiva noilor provocări, respectiv reducerea cererii și reducerea ofertei de trafic, abordarea din perspectiva drepturilor omului, a nediscriminării și egalității de gen, impactul noilor tehnologii asupra procesului de recrutare și conexiunile criminalității informatice cu traficul de persoane, locul și rolul tehnicilor speciale de investigații în lupta antitrafic, consolidarea parteneriatului dintre instituțiile guvernamentale și ONG-uri etc.

În aceeași ordine a ideilor, statele lumii și-au orientat atenția asupra fenomenului traficului de persoane printr-o intervenție la nivel legislativ, instituțional și procedural, menită să asigure prevenirea și combaterea fenomenului. Cu toate acestea, ultimele date ale Comisiei Europene arată că, cel puțin la nivelul statelor membre ale UE, încă mai este mult de realizat în privința atingerii unor ținte precise legate pe de o parte de prevenirea generală, identificarea, asistența și protecția victimelor, dar și combaterea prin măsuri de drept penal substanțial și drept procedural pe de altă parte. De asemenea, cooperarea inter-agenții la nivel internațional, european și național poate și trebuie să fie ajustată prin găsirea celor mai eficiente canale de cooperare și schimb de date și informații, menite să asigure eficientizarea activităților de prevenire și combatere.

Din studiile realizate în ultimii ani, s-a ajuns la concluzia că există o limită a cunoștințelor privind noile tendințe ale fenomenului traficului de minori în România, în mod special, al traficului în interiorul granițelor, cu precădere după ce, în anul 2007, România a devenit stat membru UE, cu drepturi depline.

Rapiditatea cu care s-a extins fenomenul traficului de minori a impus, la nivelul autorităților, o abordare integrată, multidisciplinară, care să atingă în egală măsură prevenirea și combaterea traficului, protecția și asistența acordată victimelor, precum și evaluarea politicilor publice în domeniu, astfel încât să se contureze un parteneriat viabil și activ inter-agenții.

CAPITOLUL I

CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND TRAFICUL DE MINORI

1.1. Noțiuni introductive privind traficul de minori

Cea mai cunoscută formă de exploatare, de la începutul omenirii, a fost reprezentată de ținerea persoanelor în stare de sclavie, precum și de comerțul cu sclavi. Această modalitate de traficare a existat încă din cele mai vechi timpuri, sclavii asigurând forța de muncă necesară edificării marilor construcții și cultivării terenurilor agricole. De-a lungul istoriei, războaiele reprezentau sursa principală pentru stăpânirea sclavilor. Spre exemplu, în marile imperii, treptat, pe măsura cuceririi altor popoare, numărul sclavilor creștea atât de mult, ajungându-se ca aceștia să reprezinte mai mult de o treime din populația totală a statului (așa cum s-a întâmplat în Imperiul Roman).

Sclavia ca atare, sau condiția unei ființe umane asupra căreia se exercită atributele dreptului de proprietate sau numai unele dintre ele, este expresia unor vremuri revolute, dar ale căror reverberații se manifestă sub diverse forme și în prezent.

Comerțul cu sclavi de culoare a reprezentat, probabil, cea mai mare migrație forțată din istorie. După estimări, a reieșit că peste 15 milioane de persoane de culoare au fost strămutate din continentul african pe continentul american, iar alți 30 de milioane au pierit, din felurite cauze, cum ar fi condițiile grele ale transportului, brutalitatea tratamentului, malaria, abuzuri etc.

Conceptul de trafic a fost utilizat pentru prima dată în secolul al XVIlea, ca sinonim pentru comerț, însă fără conotații negative. Totuși, în secolul următor, traficul a fost asociat cu vânzarea ilicită sau neloială a mărfurilor. Ulterior, către secolul al XIX-lea, prin trafic se înțelegea doar vânzarea de droguri și arme, însă apărea noțiunea de comerț cu ființe umane ce erau tratate ca bunuri și vândute în sclavie. La începutul secolului al XX-lea, după ce comerțul cu sclavi a fost interzis, termenul de trafic, de cele mai multe ori se referea la ,,comerțul de sclavi albi”, care reprezenta trecerea peste frontiere a femeilor și copiilor în scopul prostituției. Doar spre începutul anilor 1990, traficul de persoane era asociat cu prostituția și explatarea sexuală a femeilor și copiilor.

Prostituția este considerată a fi cea mai veche ”meserie din lume”. Miturile sau mărturiile istorice demonstrează că la vechile popoare, prostituția nu numai că era tolerată, ci chiar încurajată în diverse scopuri.

Prima fază de prostituție organizată cunoscută în istorie a fost acea prostituție de templu care era practicată chiar în locurile de rugăciune, ca o jertfă adusă zeităților.

În România, prostituția este cunoscută de multă vreme, deși, ca urmare a influenței orientale, în vechile zone ale hotarelor românești, femeia avea, cu puține excepții, o lipsă totală de libertate, fiind supusă complet dominației exercitate de către părinte sau de către soț. În pofida acestei atitudini tradiționale față de femeie, în Evul Mediu, prostituția era răspândită atât în Moldova, cât și în Țara Românească, așa cum consemnează diferite mărturii ale unor călători străini și vechile cronici.

În pofida existenței a numeroase mijloace moderne de cercetare și de estimare, nu se cunoaște numărul exact al persoanelor forțate la o viață de sclavie. Experții și cercetătorii acestui fenomen, estimează că, în prezent, există în jur la 25 milioane de sclavi. Adică în accepțiunea termenului, un om din 270 se află în stare de sclavie. Și se pare că sclavia este în creștere continuă de la an la an, fiind alimentată de sărăcie, lipsa educației, războaie, foamete și lipsa drepturilor elementare ale omului.

Unele estimări globale ale Organizației Internaționale a Muncii (ILO)6, realizate pentru perioada 2002-2011, arată că numărul victimelor traficate la nivel mondial pentru a fi supuse muncii forțate, inclusiv exploatării sexuale forțate, este de 20,9 milioane de persoane, dintre care aproximativ 5,5 milioane sunt copii.

1.2. Precizări terminologice și delimitări conceptuale

În scopul cunoașterii problematicii supusă cercetării, este necesară definirea și delimitarea conceptului traficului de persoane/traficului de minori, în special în relația cu alte sintagme care pot genera confuzii în practică și cercetare, respectiv migrație ilegală, trafic ilegal de migranți, prostituție sau muncă forțată. Un element particular al traficului de minori este constituit de vârsta persoanei exploatate (sub 18 ani) și exploatarea sa în cadrul unui proces etapizat, în cadrul căruia victima nu și-a manifestat niciun moment intenția de a participa ca autor al unei infracțiuni (cum este de exemplu cazul migranților care trec în mod conștient fraudulos frontierele unor state).

În accepțiunea Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM), există patru elemente componente definitorii pentru a ne afla în ipoteza unui caz de trafic internațional de persoane, așa cum rezultă din diagrama de mai

jos.

De-a lungul timpului, în lipsa unei definiții universal valabile și acceptate a traficului de persoane, au fost asimilate unele definiții cuprinse în textele unor acte convenționale, care restrângeau domeniul de aplicare a acestei forme de criminalitate doar la componenta exploatării sexuale, ori chiar creau confuzii cu alți termeni precum prostituția, migrația etc.

Distincția dintre traficul de persoane și introducerea ilegală a migranților (traficul de migranți) s-a realizat la nivel de reglementare odată cu adoptarea Convenției ONU împotriva criminalității transnaționale organizate (New York, 15 noiembrie 2000) și a celor două Protocoale adiționale, anexate acesteia.

Așa cum vom observa în continuare, definițiile date succesiv traficului de persoane au avut trei elemente componente – acțiunea infracțională, mijlocul de realizare și scopul urmărit.

Astfel, conform Protocolului ONU pentru prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de persoane, în special femei și copii, adițional la Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității organizate transnaționale, infracțiunea de trafic de persoane constă în „recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane prin amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane. Exploatarea include, minimum, exploatarea prostituției altor persoane sau alte forme de exploatare sexuală, executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, în mod forțat, ținerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire sau prelevarea de organe. Recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unui copil, în scopul exploatării, vor fi considerate trafic de persoane, chiar dacă nu s-a folosit nici unul din mijloacele susmenționate. Prin copil se înțelege orice persoană cu vârsta sub 18 ani”.

În schimb, conform Protocolului împotriva traficului ilegal de migranți pe calea terestră, a aerului și pe mare, adițional la Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, trafic ilegal de migranți desemnează „faptul de a asigura, în scopul obținerii, direct sau indirect, un folos financiar ori un alt folos material, intrarea ilegală într-un stat parte a unei persoane care nu este nici cetățean, nici rezident permanent al acelui stat. Expresia intrare ilegală desemnează trecerea frontierelor atunci când condițiile necesare intrării legale în statul primitor nu sunt satisfăcute”.

Elementele traficului de persoane în accepțiunea Protocolului ONU

Deși traficul de migranți este adesea asociat cu traficul de persoane, există o diferență substanțială între aceste forme de criminalitate: în cazul migrației ilegale procesul se finalizează în momentul când persoana plătește o taxă („călăuzei” sau celui care îi facilitează trecerea), trece frontiera și ajunge într-un alt stat, pe când în cazul traficării, aspectele cele mai dramatice survin după trecerea frontierei (abuzuri și exploatare totală, uneori chiar în regim de sclavie).

Conform unor studii ale Biroului ONU privind Drogurile și Criminalitatea (UNODC), traficul de persoane se diferențiază de alte forme de criminalitate specifice migrației, din perspectiva a trei variabile:

sursa de profit: scopul principal al traficului de persoane este exploatarea;

ipoteza traficului intern de persoane (în interiorul granițelor aceleiași țări): traficul de persoane se poate realiza și în țara de origine a victimei, fără să implice trecerea frontierei;

victimizarea: traficul de persoane este întotdeauna o infracțiune contra persoanei, în care victimele nu și-au exprimat niciodată acordul.

Definițiile date traficului de persoane în cuprinsul altor documente normative adoptate la nivel internațional nu diferă foarte mult de tehnica redactării din cuprinsul textului Protocolului ONU pentru prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de persoane, în special femei și copii, adițional la Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității organizate transnaționale, deosebirile fiind cele privitoare la domeniul de aplicare a definiției și incriminarea unor mijloace distincte de realizare a scopului infracțional, obiectivul final fiind exploatarea victimei.

Un caz de trafic de persoane este ilustrat mai jos:

Definițiile date traficului de minori sunt în linii mari similare, singurele diferențe notabile fiind vârsta victimei (termenul de „copil” fiind similar cu cel adoptat de Convenția ONU cu privire la drepturile copilului: orice persoană sub 18 ani) și mijloacele de recrutare, în cazul minorilor neavând importanță dacă s-au folosit sau nu metode de constrângere.

În accepțiunea Protocolului facultativ la Convenția ONU cu privire la drepturile copilului, referitor la vânzarea de copii, prostituția copiilor și pornografia infantilă, „vânzarea de copii” este considerat orice act sau tranzacție prin care un copil este transferat de orice persoană sau grup de persoane către o altă persoană ori către un alt grup contra cost sau contra oricăror alte avantaje materiale. De asemenea, același text normativ definește „prostituția copiilor” ca fiind folosirea copiilor pentru activități sexuale, contra cost sau contra oricăror alte avantaje materiale.

1.3. Cauze și factori care favorizează traficul de minori

Există o multitudine de cauze și factori care au determinat nu numai apariția fenomenului traficului de persoane, ci și menținerea lui. Între cauzele care au favorizat traficul, regăsim: perspectiva profiturilor obținute de pe urma acestui tip de activitate infracțională, lipsa unui nivel de trai decent al victimelor, existența unei cereri pentru serviciile persoanelor traficate, carențele educaționale ale victimelor, prevederile legislative permisive sau lipsa de diligență în punerea în aplicare a cadrului legal.

Majoritatea studiilor din domeniu clasifică factorii cauzali ai traficului în factori macrosociali, microsociali și individuali, un inventar non-exhaustiv al acestora fiind prezentat în tabelul de mai jos.

10 Nivelul de trai scăzut este elementul care înlesnește cel mai mult succesul racolatorilor, deoarece, sub pretextul oferirii unui loc de muncă bine plătit, aceștia recrutează persoane interesate să lucreze în străinătate, precum și minori sau persoane cu handicap, le întocmesc documente false, după care sunt duse în țările de destinație, unde, cu acceptul acestora, ori folosindu-se de violență sau intimidare, le exploatează în diferite scopuri: prin muncă (domeniile vizate fiind agricultura, serviciile hoteliere, construcțiile), sexual (pe stradă, în cluburi, în hoteluri, în bordeluri sau chiar în locuințe), sunt puse să cerșească sau obligate să săvârșească infracțiuni (cum ar fi furturile).

Analiza factorilor de risc a arătat că, măsura în care un copil este vulnerabil la trafic este numai rareori determinată de un factor deosebit. Mai degrabă, minorii sunt de obicei expuși la o combinație de circumstanțe care au ca rezultat dobândirea statutului de victime ale traficului. Trebuie remarcat faptul că factorii singuri nu conduc la apariția traficului de persoane.

Conform unor studii, “traficul se întâmplă din cauza cererii pentru serviciile victimelor și bunurilor produse prin intermediul exploatării lor, generând profituri uriașe”. Acest lucru se corelează cu intervenția legislativă recentă a majorității statelor membre ale UE, care au incriminat penal folosirea serviciilor prestate de victimele traficului, ca măsură de descurajare a cererii.

O examinare a cauzelor și condițiilor care au generat și favorizat apariția și proliferarea acestui fenomen, atât la nivelul țării noastre cât și la nivel european, ne permite să tragem mai multe concluzii și anume:

efectele tranziției din țările balcanice, schimbările politice, culturale și sociale, care au determinat o creștere alarmantă a șomajului și implicit a sărăciei, distribuția de gen inegală pe piața muncii între femei și bărbați, au condus la sporirea migrației către țările foarte dezvoltate. Plecarea populației la muncă în străinătate a creat în unele regiuni decalaje demografice destul de serioase. Sunt zone întregi din Estul și Sud-Estul Europei în care au mai rămas doar bătrânii, ca urmare a plecării populației active la muncă în străinătate, localități care riscă să dispară, cu toate consecințele sociale care decurg de aici;

din cauza lipsei de educație a părinților, dar mai ales a copiilor atât în școlile primare cât și în familie cu privire la riscurile acestui flagel, victimele cad foarte repede în plasa traficanților;

corupția din rândul autorităților reprezintă un factor ce permite dezvoltarea traficului de ființe umane și în mod special a traficului de minori;

controlul slab la punctele de frontieră, o legislație neadecvată referitoare la migrație, combaterea traficului de persoane, protecția victimelor și a martorilor;

internaționalizarea grupurilor criminale și profiturile mari obținute în urma săvârșirii acestor fapte.

1.4. Dimensiunea internațională și europeană a traficului de minori

Traficul de minori, alături de traficul de persoane constituie un fenomen subteran de dimensiuni globale, statele lumii fiind preocupate de-a lungul timpului să găsească cele mai eficiente măsuri pentru prevenirea și combaterea acestui flagel.

Într-un raport al UNODC, a reieșit faptul că, în ultimii trei ani, la nivel global, procentul copiilor victime ale traficului de persoane a crescut de la 20% la 27%, iar la fiecare trei copii, două sunt fete și unul este băiat. Din totalul victimelor identificate, in funcție de sexul și vârsta lor, 59% sunt femei, 14% sunt bărbați, 17% fete și 10% băieți.

Unul dintre experții independenți privind traficul de copii ai Națiunilor Unite, raportor special al U.N., doamna Najat Maalla M’jid, solicita în anul 2014, măsuri decisive la nivel global pentru stoparea traficului de copii, declarând faptul că într-o lume interconectată prin rețelele de socializare, copiii sunt și vor fi expuși mai mult ca niciodată riscului de a fi exploatați sub orice formă. De asemenea a mai subliniat că anumite forme de exploatare ale traficului de copii sunt în creștere, cum ar fi turismul sexual și exploatarea sexuală a copiilor on-line, cerând o mai strânsă cooperare cu sectorul privat, respectiv furnizorii de servicii de internet sau telecomunicații, precum și reprezentanți ai industriei de turism sau media.

În anul 2014, printr-un raport făcut public o dată la doi ani, UNODC a atras atenția asupra faptului că traficul de copii a crescut la nivel mondial, ajungând la o treime din cazurile de trafic de ființe umane înregistrate.

Așa cum relevă raportul UNODC, copiii reprezintă majoritatea victimelor în Africa și Orientul Mijlociu, iar în unele țări, cum ar fi India, Egipt, Angola sau Peru, ei reprezintă peste 60% dintre persoanele care cad victimă traficului de ființe umane.

Copiii și adolescenții nu reprezentau decât 20% din cazurile de trafic înregistrate în perioada 2003-2006, reamintește organizația. Procentul femeilor a scăzut la 49%, comparativ cu 74% în 2003, însă cel al fetelor și adolescentelor a crescut la 21%, comparativ cu 10% acum un deceniu.

Deși cea mai mare parte a traficului de ființe umane are ca finalitate exploatarea sexuală (53% din cazuri), procentul traficului în scopuri de muncă forțată este în creștere, la 40%, comparativ cu 32% în 2007, notează

UNODC.

Disparitățile regionale sunt, totuși, semnificative. În Europa și Asia Centrală, exploatarea sexuală are loc în două treimi din cazuri, în timp ce în restul Asiei, munca forțată este întâlnită în majoritatea cazurilor.

Unele forme de trafic, cum ar fi cel ,,de copii pentru lupte armate sau pentru mica delicvență sau cerșetoria forțată”, pot reprezenta o problemă semnificativă în anumite locuri, se menționează în raport.

Documentul, bazat pe date furnizate de 128 de țări, nu permite relevarea decât a ,,vârfului aisbergului”, subliniază UNODC. Organizația atrage atenția asupra faptului că în numeroase regiuni ale lumii, traficul de ființe umane rămâne ,,o activitate cu risc scăzut și extrem de profitabilă pentru infractori”.

Așa cum reiese dintr-un raport al Interpol-ului din noiembrie 2014, aproximativ 21 de milioane de victime sunt traficate în întreaga lume, generând un profit de miliarde, iar munca forțată reprezintă o problemă crucială.

Traficul de minori reprezintă o problemă și la nivelul UE, astfel că în fiecare an un număr considerabil de copii devin victime ale traficului în scopul exploatării sexuale, exploatării prin muncă, obligarea la cerșetorie și furturi, furnizarea și fabricarea de droguri, adopții și prelevare de organe.

Trebuie precizat faptul că în întreaga Europă există o lipsă dramatică de mecanisme pentru colectarea sistematică, armonizată și defalcată a datelor privind victimele traficului, care să fie în măsură să realizeze acea analiză reală cantitativă și calitativă a fenomenului. Puține guverne europene furnizează date statistice oficiale privind minorii care au fost identificați ca victime ale traficului de persoane și foarte rar furnizeză detalii cu privire la vârstă, sex, naționalitate, mod de recrutare sau alte referințe.

O statistică recentă comparativă pentru perioada 2013-2014 a traficului de minori din perspectiva numărului de victime identificate în fiecare stat membru, a fost prezentată în cuprinsul unui raport al Comisiei Europene. Datele de mai jos au fost prelucrate în scopul inserării în teză.

Se estimează că, anual, sute de mii de victime sunt traficate în statele UE, cea mai mare pondere fiind înregistrată în cazul traficului de persoane în scopul exploatării sexuale în procent de 77%, dintre acestea 70% sunt femei, 17% bărbați, 13% minori (11% fete și 2% băieți), cum reiese dintr-un raport al Comisiei Europene, din anul 2010. Principalele țări de origine la nivel european sunt Bulgaria și România, iar la nivel mondial China și Nigeria.

Statisticile actuale indică faptul că traficanții obțin profituri consistente, activități de acest gen fiind orchestrate de grupuri infracționale organizate pentru care transferul minorilor peste granițe este o acțiune care decurge relativ ușor. Deseori victimele călătoresc cu documente în regulă ale adulților cu care sunt rude, ori pe baza unor documente contrafăcute sau obținute fraudulos. Dacă sunt pașapoarte, tip vechi, care includ poze cu copiii până la 10 ani, datorită asemănării în rândul minorilor de etnie romă, la o anumită vârstă, face ca identificarea acestora să fie una extrem de dificilă.

De asemenea, în cadrul regiunii Schengen, unde controlul sistematic la punctele de frontieră nu mai există, este aproape imposibil să fie identificată o victimă a traficului de persoane, aflată în tranzit, fie ea adult sau copil. Minorii sunt mutați cu ușurință în această zonă, dintr-un stat în altul, traficanții de persoane folosind toate fisurile oferite de slăbiciunea unor sisteme de justiție sau legislației din anumite țări.

Un raport recent al Comisiei Europene arată că, în perioada 20102012, numărul celor înregistrați ca victime ale traficului de persoane, în statele UE, s-a ridicat la 30.146 de persoane. Același raport consemnează că mai mult de 1000 de copii au fost folosiți de traficanți pentru exploatarea sexuală. Exploatarea minorilor are loc și în alte sectoare, precum: în agricultură, industria de textile, servicii domestice. Un alt mod de trafic de minori, recent identificat in Grecia, fiind obligarea de către traficanți a victimelor însărcinate, să renunțe la nou-născuți pentru a fi vânduți ulterior cuplurilor doritoare.

Factorii de decizie ai UE lansează permanent apeluri repetate către întreaga comunitatea internațională, către instituțiile de la nivel regional și național, inclusiv către organizațiile non-guvernamentale internaționale și altor organizații ale societății civile, și nu în ultimul rând către agențiile UE, pentru a contracararea provocărilor ridicate de acest flagel. De asemenea trag un semnal de alarmă pentru a oferi o reacție clară și cuprinzătoare în direcția unor politici multidisciplinare, coerente și coordonate, cu implicarea tuturor actorilor vizați din țările de origine, tranzit și destinație combaterea infracționalității transnaționale, a traficului de persoane și exploaterea victimelor. În conformitate cu instrumentele internaționale, această reacție trebuie să fie în concordanță cu standardele drepturilor omului, o atenție însemnată acordându-se traficului de copii și femei.

1.5. Diagnoza traficului de minori în România

Analizarea tuturor caracteristicilor victimelor traficului de ființe umane identificate și traficate în alte state sau în România, scoate în evidență tendințe similare cu statisticile evidențiate la nivel global. Traficanții de persoane depistați în România exploatează victimele atât transnațional, cât și național. Aceștia transportă victimele în vederea exploatării atât dintr-o regiune națională către alta, cât și din România către alte state. Majoritatea victimelor sunt traficate în afara granițelor țării, de departe cea mai întâlnită formă de trafic o reprezintă exploatarea sexuală, iar copiii, sunt o categorie extrem de vulnerabilă la victimizarea prin această formă.

În România, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP) este autoritatea responsabilă cu monitorizarea, evaluarea și cercetarea dimensiunilor fenomenului traficului de persoane. Pentru o evaluare cât mai adecvată a parametrilor de depistare și consumare a traficului, a caracteristicilor victimelor, precum și a modului și timpului de identificare a acestora, analiza indicatorilor statistici se va realiza prin raportarea cifrelor atât a victimelor identificate, cât și a victimelor traficate. Mai jos este prezentată dinamica victimelor identificate în perioada anilor 2007-2015, așa cum reiese din monitorizarea efectuată de responsabilii ANITP.

Conform analizei și situației statistice întocmită la nivelul ANITP privind victimele traficului de persoane, atât traficate și cât și cele identificate, în anul 2013 din 896 victime identificate, au fost traficate un număr de 419 victime, dintre acestea au fost 201 victime minore deși au fost identificate un număr de 278 victime minore, cu 135 de victime mai puțin față de anul anterior și cu 187 de victime mai puțin față de 2011. În anul 2013, nu au fost identificate victime de altă cetățenie decât cea română.

În România, în anul 2013, statisticile arată că 77% dintre victime sunt de gen feminin și 33% sunt de gen masculin.

Distribuția pe criteriul vârstei arată că 52% din victimele traficului erau majore la intrarea în trafic. În continuare aproximativ 66% din victime au fost traficate pentru a fi exploatate sexual, cu 8% mai multe ca în anul 2012 , în timp ce 24% au fost traficate pentru a fi exploatate prin muncă. Sau înregistrat o pondere de 6% și victime exploatate prin obligarea la comiterea de furturi, la cerșetorie sau reprezentări pornografice.

Cele mai multe victime traficate, însemnând 77% din populația de victime, au fost absolvente ale ciclului gimnazial sau liceal.

În anul 2014 au fost identificate un număr de 757 de victime, dintre acestea au fost 251 victime minore cu vârsta cuprinsă între 14 și 17 ani , cu 27 victime minore mai puține față de anul anterior. Din numărul total de victime identificate, 283 au fost femei, respectiv 61%, în creștere față de anul anterior.

Astfel, în acest an, la momentul traficării 354 victime aveau studii gimnaziale, respectiv 47% din totalul victimelor, în timp ce un procent de 32% din victime aveau studiile liceale sau profesionale finalizate, 14% din victime cu studii primare, 5% fără studii, iar 1% respectiv 9 victime cu studii superioare.

În perioada de referință, 355 de victime au fost recrutate de o persoană cunoscută , iar restul de 256 victime recrutate de un necunoscut.

Cu privire la analiza victimelor din anul 2015, au fost identificate un număr de 880 de victime, dintre acestea au fost 276 victime minore cu 25 mai multe decât în anul anterior, iar 40 dintre victimele minore fiind de gen masculin.

Astfel, în procent de 66% dintre victimele din acest an au fost femei, în creștere cu 5% față de anul anterior. În acest an, din 880 identificate, 498 de victime au fost exploatate sexual și prin obligarea la reprezentări pornografice, 180 exploatate prin muncă, 69 prin cerșetorie, 11 exploatați prin forțarea la comiterea de furturi stradale, iar restul de 122 victime au fost identificate în situație de tentativă la traficare sau în alte situații de exploatare.

Traficarea în vederea exploatării sexuale rămâne principala formă de exploatare în rândul victimelor identificate și traficate și a cărei desfășurare, respectiv exploatare, conform datelor statistice, are loc pe teritoriul României. Ponderea crescută a victimelor minore exploatate sexual și identificate în România poate fi explicată prin creșterea capacității de intervenție ori descoperire a victimelor de către autoritățile de aplicare a legii, cât și prin prevederile în materie penală prin care existența infracțiunii de trafic de minori nu este condiționată de un mijloc de constrângere, ca element constitutiv al infracțiunii.

În extern, a doua formă de exploatare întâlnită în rândul victimelor o reprezintă exploatarea prin muncă în agricultură sau în domeniul construcțiilor. Această formă de exploatare este în creștere întrucât recrutarea, pentru astfel de modalități, are loc prin ofertarea unor locuri de muncă bine plătite, tentante, în state cu o economie mult mai dezvoltată decât a României.

Exploatarea pentru obligarea la cerșetorie este a treia formă identificată în rândul victimelor traficului de persoane identificate în ultimii ani, care are loc, în general, în afara țării noastre, cel mai probabil în state cu un cadru legislativ permisiv sub aspectul practicării cerșetoriei.

Analiza efectuată asupra populației victimelor traficate în perioada 2012-2015, a scos în evidență tendința îngrijorătoare conform căreia una din două victime traficate este minoră, aspect îngrijorător pentru situația socioeconomică a țărilor de origine. Cu toate acestea, România a reușit să stabilească resursele necesare, obligatorii în cazul victimelor minore, pentru repatriere, asigurarea protecției, asistenței în regim de urgență, psihoterapiei și reintegrării socio-profesională.

1.6. Considerații parțiale

Traficul de persoane a fost identificat de către Consiliul UE ca una dintre infracțiunile prioritare din cadrul ciclului de politici al UE privind infracțiunile grave și organizate. În ultimii ani, infracțiunile din această gamă sunt clasificate la nivelul UE ca euroinfracțiuni din categoria infracțiunilor deosebit de grave cu dimensiune transfrontalieră.

Așa cum s-a subliniat pe parcursul acestui prim capitol, traficul de persoane în general, și cel de minori în special, constituie infracțiuni aducătoare de câștiguri financiare foarte mari, alimentate însă și de o cerere corespunzătoare a pieței atât pentru servicii sexuale, forță de muncă ieftină, necesitatea de a viziona imagini cu caracter pornografic etc. În această privință, considerăm că abordarea integrată a factorilor cauzali ce stau la baza traficului și care expun și vulnerabilizează minorii la traficare și exploatare, poate constitui un element esențial în privința prevenirii și limitării apariției acestor cazuri.

Forma predominantă a traficului rămâne, așa cum s-a menționat în paginile acestui capitol, exploatarea sexuală, urmată de o creștere constantă a traficului în scopul exploatării prin muncă. Provocările cărora statele membre ale UE trebuie să le facă față în anii ce vor urma sunt reprezentate în principal de legăturile strânse dintre trafic și criminalitate organizată, trendul acestor infracțiuni în contextul migrației și azilului, problematica minorilor neînsoțiți, și nu în ultimul rând utilizarea noilor tehnologii și a Internet-ului în recrutarea online a victimelor traficului.

În capitolul următor, vor fi detaliate aspectele de ordin criminologic din sfera traficului de minori.

CAPITOLUL II

ASPECTE CRIMINOLOGICE PRIVIND

TRAFICUL DE MINORI

2.1. Etapele infracționale ale traficului de minori

De la bun început, precizăm faptul că experiența agențiilor de aplicare a legii a scos în evidență că traficul de minori este o activitate extrem de bine organizată, în care membrii grupărilor infracționale îndeplinesc roluri precis determinate. Așa cum aminteam în cuprinsul primului capitol, traficul de minori se poate derula atât în interiorul frontierelor unei singure țări (traficul intern), cât și pe teritoriul mai multor state (trafic transfrontalier). În ipoteza traficului internațional de minori exploatați, algoritmul activității infracționale presupune recrutarea minorilor în statele de origine, transportarea lor prin zonele de tranzit și exploatarea în spațiile de

destinație.

Algoritmul traficului internațional de minori

Deși modurile de operare în săvârșirea acestei infracțiuni diferă de la un caz la altul, privind în ansamblu fenomenul traficului de minori, putem contura în linii mari modalitatea în care traficanții acționează, precum și fazele pe care aceștia le parcurg până la adevărata exploatare a victimelor.

În cele ce urmează, vom prezenta principalele particularități ale fiecărei etape evolutive a traficului de minori.

A) RECRUTAREA VICTIMEI

Etapa inițială cu care începe fiecare caz de trafic presupune recrutarea viitoarei victime, activitate ce se poate realiza în diferite modalități. Conform experienței practicienilor antitrafic, modalitățile și tehnicile concrete de recrutare, precum și posibilele mijloace de contrângere sau de manipulare diferă atât de la traficant la traficant, cât și de la o grupare infracțională la alta sau de la un tipar regional la altul.

Un raport recent al Europol-ului evidenția “opțiunea grupurilor de criminalitate organizată pentru traficul de copii, datorită recrutării acestora cu ușurință, dar și a înlocuirii lor rapide”.

De asemenea, un studiu23 al Centrului pentru Prevenirea Traficului de Femei din Chișinău clasifică formele de recrutare în trei categorii, plecând de la metoda de înșelăciune aplicată de către recrutor. Astfel, studiul a identificat recrutare prin înșelăciune totală, prin înșelăciune parțială sau forțată.

O altă variabilă extrem de importantă în analiza primei faze a traficului o constituie natura relației victimei cu recrutorul. La nivel național, conform studiilor ANITP, cele mai multe victime au fost recrutate de către persoane care făceau parte din categoria generală „apropiați” (cunoștințe, prieteni, vecini sau chiar rude). Se poate emite ipoteza că acest lucru se datorează gradului ridicat de încredere al minorului în recrutor, încredere ce este exploatată de către acesta și care plasează minorul într-o poziție de vulnerabilitate.

Relația victimă-traficant conform unei analize a ANITP

Promisiunea unui loc de muncă bine plătit în străinătate, înțelegerea recrutorului cu familia minorului, utilizarea violenței/constrângerii sau chiar răpirea minorului constituie versiuni posibile ale debutului intrării în procesul de traficare. Exemplificând, într-unul din cazurile din practica judiciară internă analizate pe parcursul cercetării empirice, o minoră în vârstă de 15 ani a intrat în procesul de trafic în calitate de victimă în urma unei agresiuni sexuale, urmată de amenințări la care a fost supusă de un cunoscut din cercul de prieteni ai surorii unei colege de liceu, care a devenit la rândul ei victima traficului și exploatării sexuale. Declarația victimei dată în fața organelor de urmărire penală scoate la iveală modul de operare utilizat de către traficanți: “După ce “T.” a terminat de întreținut raporturi sexuale cu C. a venit în camera unde mă aflam eu, cu T. și C., și fumând o țigară, mi-a cerut și mie să întrețin raporturi sexuale cu el, afirmând că în sens contrar nu-mi va da voie să plec din apartament. Întrucât mă aflam sub influența drogurilor pe care “T.” mi le pusese în ceașca de cafea, cât și pentru faptul că acesta mă amenințase că în cazul în care refuz să întrețin raporturi sexuale cu el, îmi va interzice să părăsesc apartamentul, până la urmă am fost de acord să întrețin raporturi sexuale cu acesta. Precizez că eu nu mai întreținusem anterior raporturi sexuale cu “T.” și de altfel, îl mai întâlnisem anterior pe acesta doar o dată la un bar. După ce am terminat și eu de întreținut raporturi sexuale cu ”T.”, acesta ne-a amenințat atât pe mine, cât și pe C. că în situația în care vom spune despre ceea ce s-a întâmplat în acel apartament, va pune el pe cineva să ne omoare, după care ne-a lăsat să părăsim apartamentul. După ce am ajuns fiecare acasă, nici eu, nici C. nu le-am spus părinților noștri ce pățisem, întrucât ne-a fost teamă că “T.” va pune în practică amenințările pe care le făcuse. În luna decembrie, până în vacanța de Crăciun, M. și I. au venit la școala unde eu învățam și ne-au invitat la un suc, atât pe mine, cât și pe C., ocazie cu care ne-au propus să întreținem raporturi sexuale cu bărbați contra cost. Întrucât eu și C. am refuzat să facem acest lucru, M. și I. au devenit agresive și ne-au amenințat că în cazul în care vom refuza ne vor bate și ne vor duce la baraj, unde ne vor omorî. Ulterior, M. și I., veneau la școală însoțite uneori de către un băiat pe nume “C.” , care conducea un BMW de culoare neagră, alteori cu un băiat M. care conducea un Logan de culoare albastră, cu geamuri fumurii, în care eu și C. ne urcam fiindu-ne frică de cele două, iar aceștia ne transportau pe șoseaua de centură, unde, după ce coboram, M. și I. ne spuneau să facem cu mâna la mașinile care treceau pentru a face rost în acest fel de clienți cu care să întreținem raporturi sexuale. Atât eu, cât și C. ne conformam celor cerute de către acestea, fiindu-ne teamă de amenințările lor. Tot în această perioadă, M. a închiriat o cameră la hotel, unde trebuia să stau împreună cu C. și să întreținem raporturi sexuale cu clienții pe care ni-i aducea aceasta. În hotelul respectiv eu, împreună cu C. am stat circa două-trei zile, perioadă în care am avut în total circa 5 clienți, iar C. în jur de 6-7 clienți. Relațiile sexuale cu clienții le întrețineam pe rând, în sensul că atunci când C. avea un client, eu ieșeam afară din cameră și invers”. Într-un alt caz, o minoră în vârstă de 14 ani a devenit victimă a traficului în scopul exploatării sexuale, recrutor și exploatator fiind prietenul său cu care începuse anterior o relație intimă: “În timp ce mă aflam internată în spital, am fost contactată pe telefonul mobil de o persoană (…) care mi-a zis că are numărul meu de telefon din telefonul atcuiva, dar nu mi-a spus al cui, și m-a întrebat dacă vreau să fiu prietena lui. Întrucât nu împlinisem 14 ani și eram crescută de bunici, m-am simțit flatată de propunerea băiatului și am acceptat ca acesta să mă viziteze la spital. După ce l-am cunoscut, mam îndrăgostit de el și am început o relație cu acesta… mi-a spus că trebuie să întrețin relații sexuale cu prietenii lui pentru că el este stăpânul meu și îmi spune ce să fac. Deși am protestat, acesta nu m-a băgat în seamă, chiar mi-a dat câteva palme, moment în care, de frică, am fost nevoită să întrețin raporturi sexuale… ”.

Așa cum reiese din analizele ultimilor ani în România, principalele metode de recrutare a victimelor infracțiunii de trafic de minori, recrutare inițiată în majoritatea cazurilor prin rețelele de socializare, sunt:

oferirea unui loc de muncă în țară sau în străinătate, bine remunerat și care nu necesită calificare;

metoda loverboy (prin îndrăgostire sau căsătorie de conveniență);

contactarea prin internet sau telefon, de exemplu cu pretextul unui apel la întâmplare;

răpirea;

propunerea unei călătorii;

propunerea explicită de a lucra în prostituție.

Aceleași studii scot la iveală și situații de manifestare a acordului inițial al minorelor în raport cu recrutorul, pentru practicarea unor servicii plătite de prostituție în străinătate, urmate însă de șantajarea, constrângerea, confiscarea banilor și exploatarea totală a victimelor de către traficanți.

B) TRANSPORTUL/TRANZITUL

A doua etapă a procesului de trafic, transportul în străinătate sau dintro regiune în alta a țării, este determinată de factorul cerere-ofertă. De cele mai multe ori, recrutorul joacă un rol important în organizarea transportului, activitate ce se realizează la un interval scurt de timp după momentul recrutării, pentru obținerea controlului asupra victimei.

Statul de tranzit este liantul între țara de origine și cea de destinație, existând posibilitatea rămânerii inițiale a victimei într-o locație din statul de origine, până la momentul pregătirii și organizării tranzitului transfrontalier.

Din practica judiciară a reieșit faptul că România se află situată pe următoarele rute ale traficului de persoane:

Ucraina – România – Ungaria – Austria (localitățile Helingenreuzil, Nickelsdorf, Kareankentunnel) – Italia (localitățile Venice, Brindisi,

Ancona) – Grecia (localitățile Corfu, Igoumenitsa, Patras);

Rusia – Ucraina – România – Bulgaria – Grecia;

Republica Moldova – România – Bulgaria – Turcia/Grecia;

Republica Moldova – România – Serbia – Croația – Slovenia –

Italia;

Republica Moldova – România – Ungaria – Austria – Germania;

Republica Moldova – România – Serbia – Croația –

Italia/Germania;

Republica Moldova – România – Ungaria – Slovacia – Cehia – Germania;

Republica Moldova – România – state membre Schengen (cu

avionul);

Republica Moldova – România – Serbia – Ungaria.

În scopul înlăturării barierelor legale privind scoaterea minorilor din țară, rețelele de traficanți de minori utilizează declarații notariale reale sau false, cele reale fiind însă obținute prin vicierea consimțământului părinților sau însoțitorilor acestora.

C) EXPLOATAREA VICTIMEI

Ultima etapă a procesului de traficare, exploatarea, se derulează de regulă în statul de destinație. Ajunse în acest punct, victimele devin extrem de vulnerabile și dependente față de traficanți, care le supun adesea la abuzuri, amenințări, violențe, șantaje etc.

Cu cât există mai multe forme ingenioase de coerciție, în special amenințări și intimidare, cu atât mai mult se cauzează o insecuritate mai mare pentru victima exploatată. De aceea, minorii sunt ușor de manipulat și sunt supuși unui stres continuu.

Conform unui raport recent al ANITP, “traficanții folosesc diferite metode și mecanisme de constrângere. Astfel, victimele exploatării sexuale sunt constrânse, în special, prin abuz și șantaj emoțional, violență fizică și abuzuri sexuale, confiscarea și reținerea documentelor, supravegherea constantă a bordelurilor, mutarea periodică în alte locații precum și inducerea temerii unor represalii severe, inclusiv asupra familiei, în cazul în care vor cere ajutorul poliției. Victimele exploatate prin muncă sunt constrânse prin amenințări, privarea de apă, hrană sau mijloace de igienă, precum și prin reținerea documentelor, penalizarea financiară sau neplata muncii prestate”.

În ceea ce privește destinațiile principale, se poate face o distincție cu privire la forma exploatării, astfel că, în timp ce Italia, Spania, Austria, Franța și Germania sunt ținte predilecte ale grupărilor implicate în exploatarea sexuală a victimelor, exploatarea prin muncă se derulează, în general, în Spania, Cehia, Grecia, Cipru – țări deficitare în domeniul forței de muncă în agricultură și construcții, iar cea prin obligare la cerșetorie în Franța, Marea Britanie și Austria.

În această etapă, victimele pot intra și într-un circuit al falselor datorii, fiind obligate să muncească pentru a-și plăti obligațiile față de traficanți.

2.2. Tipologiile de exploatare a minorilor traficați

Așa cum menționam în cuprinsul primului capitol al tezei, există diverse modalități de traficare a victimelor identificate în ultimii ani, începând cu cea mai răspândită dintre ele – exploatarea sexuală, și continuând cu exploatarea prin muncă forțată, exploatarea prin obligarea la practicarea cerșetoriei sau comiterea de furturi/alte infracțiuni, până la traficarea de minori în scop de pornografie infantilă ori pentru prelevarea ilegală de organe.

Pentru înțelegerea acestui subcapitol, trebuie să ținem cont de prevederile noului Cod Penal din februarie 2014, unde sunt explicate formele de exploatare, așa cum sunt legiferate în vederea probării infracțiunii de trafic de minori, respectiv art. 182: ,,prin exploatarea unei persoane se înțelege:

supunerea la executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, în mod forțat;

ținerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire;

obligarea la practicarea prostituției, la manifestări pornografice în vederea producerii și difuzării de materiale pornografice sau la alte forme de exploatare sexuală;

obligarea la practicarea cerșetoriei;”

prelevarea de organe, țesuturi sau celule de origine umană în mod ilegal”.

În continuare, din statistici reiese că exploatarea sexuală rămâne scopul principal al traficului de persoane, mai ales în rândul minorilor, în cele mai multe dosare penale fiind efectuate cercetări din această perspectivă.

În cele mai multe cazuri de trafic internațional cu minori, având ca modalitate obligarea la practicarea prostituției, a rezultat că recrutarea se realizează prin inducerea în eroare, de către traficanți, a părinților sau reprezentanților legali ai acestora, pentru obținerea acordului scris privind părăsirea teritoriului țării, chiar în calitate de însoțitor al copilului la întocmirea actelor notariale și trecerea granițelor. Traficanții sunt în marea majoritate cunoscuți ai familiilor victimelor sau chiar rude ale acestora. Acest aspect ar trebui, în opinia noastră, subliniat cu ocazia campaniilor de prevenire a traficului, prin transmiterea unui mesaj clar prin care victimele să conștientizeze că și persoanele considerate a fi de încredere pot fi implicate în trafic.

Această modalitate de exploatare a victimelor are un scop comercial, în realizarea căruia traficanții obligă victimele să ofere „clienților” servicii sexuale, modalitățile de racolare a acestora fiind la nivel stradal, în cluburi sau în locuințe, precum și prin intermediul Internet-ului.

În fapt, așa cum s-a menționat în doctrină, “exploatarea sexuală, în special a femeilor, începe prin promisiuni cu obținerea unor slujbe bine remunerate în străinătate, cum ar fi: barmanițe, menajere, dansatoare, însă odată ajunse la destinație li se precizează că singura activitate pe care urmează a o desfășura este aceea de a întreține raporturi sexuale cu diverse persoane, în schimbul unor sume de bani, care sunt întotdeauna însușiți de traficanți”.

Un element esențial al traficului de minori în scopul exploatării sexuale îl constituie și vânzările și revânzările victimelor către diferiți exploatatori, prețul victimelor crescând cu fiecare nouă operațiune financiară, dar și pentru impunerea plății unei răscumpărări. O altă ipoteză a vânzărilor repetate, subliniată și în doctrină, este reprezentată de faptul că în fiecare zonă clienții sunt de obicei aceiași, astfel că traficanții își schimbă mereu “oferta” pentru a face față concurenței.

Experiențele trăite de victimele minore pe perioada exploatării sexuale sunt deosebit de traumatizante în plan psiho-fizic, fiind supuse la metode diferite de coerciție prin aplicarea de acte de agresiune fizică și verbală, lipsire de libertate, șantaj, hărțuire sau chiar teroare psihică, administrare forțată de droguri etc. Spre exemplu, într-unul din cazuri, victima declara următoarele: „În ciuda faptului că pe drum am arătat că nu sunt de acord cu deplasarea al cărui scop îl bănuiam, Florin m-a amenințat că îmi va lua viața. Am refuzat propunerea lui de a mă prostitua, dar de frică, am acceptat”. Într-un alt caz, victima minoră a fost exploatată și agresată fizic de către sora sa, care intermedia relația cu clienții: „Auzind acest lucru, sora mea împreună cu I., mi-a pus o batistă la gură pentru a-mi înfunda căile respiratorii, respectiv gura și nasul, pentru a mă determina în acest fel să accept propunerea sa de a întreține raporturi sexuale cu clienți… Îmi amintesc că într-o împrejurare, în timp ce ne aflam în sat (…) și am refuzat să întrețin raporturi sexuale cu un localnic pe care mi-l adusese sora mea, aceasta m-a tăiat pe mâna stângă cu un cuțit de mai multe ori”. Există și situații de amenințare cu moartea a victimelor, menite să le intimideze și să prevină denunțarea faptelor: „După ce am terminat și eu de întreținut raporturi sexuale cu ”T.”, acesta ne-a amenințat atât pe mine, cât și pe C. că în situația în care vom spune despre ceea ce s-a întâmplat în acel apartament, va pune el pe cineva să ne omoare, după care ne-a lăsat să părăsim apartamentul”. Deseori, traumele minorelor traficate pornesc din momentul dezvirginării lor cu ocazia agresiunii sexuale inițiale comisă de către traficanți.

Exploatarea prin muncă presupune obligarea unei persoane să desfășoare o activitate lucrativă, contrar voinței sale, ori în condiții improprii de normare, timp de muncă, remunerare ori asigurări sociale, în scopul creării de bunuri materiale ori intelectuale pentru terțe persoane.

Rapoartele Europol-ului din anul 2016 cu privire la trafic emit ipoteza afectării segmentului muncii sexuale de cererea de forță de muncă ieftină, în special în statele în care prostituția este legală sau reglementată.

Primul set de factori comuni în cazurile de trafic în vederea exploatării prin muncă forțată face referire la situația vulnerabilă a victimelor. Acești factori sunt izolarea, necunoașterea propriilor drepturi și dependențe multiple ale acestora față de exploatatori.

De cele mai multe ori, această formă de exploatare se întâlnește în sectorul construcțiilor, agriculturii, serviciilor hoteliere, muncii domestice, îngrijitoare pentru bătrâni, muncii în domeniul forestier sau al vânzărilor ambulante, în special vânzarea de ziare. Au fost înregistrate cazuri de exploatare prin muncă forțată la ferme de animale ori exploatate în scopul transportului de droguri.

În mod similar celorlalte forme de exploatare, cel mai frecvent, recrutarea se face prin intermediul ofertelor pentru locuri de muncă bine remunerate. Dorința de câștig financiar rapid determină atractivitatea ofertei pentru victime, în egală măsură cu impactul așa-ziselor povești de succes ale recrutorilor.

Una dintre cele mai dificile forme identificabile este aservirea domestică, afectând în special minorele, datorită exploatării în gospodării private și a izolării victimelor.

Investigarea cazurilor interne de traficare în scopul exploatării prin muncă, întâmpină dificultăți generate de caracterul aparte, discret chiar închis, al acestei modalități de săvârșire, fiind ușor de disimulat în situații de muncă ilegală (muncă fără contract de muncă legal întocmit, cu contracte pentru minori cu normă de muncă redusă pe zi, însă în realitate cu ore de muncă pe zi peste norma legală a unui adult, muncă fără plata asigurărilor sociale sau de sănătate, muncă în spatele așa-zisleor contracte de colaborare).

Perioada exploatării prin muncă poate reprezenta pentru minori o sursă inepuizabilă de abuzuri, violențe, expunere la condiții mizere de muncă, sclavie în contul datoriilor, expunere la diferite boli etc.

Obligarea la cerșetorie este una dintre cele mai vizibile forme de exploatare, având loc la vedere, în spații publice intens circulate. Aceasta este una dintre particularitățile obligării la practicarea cerșetoriei, în raport cu celelalte forme de exploatare a victimelor, care se desfășoară în spații nepublice, ferite de ochii publicului larg.

În privința recrutării victimelor, aceasta are loc de regulă prin inducerea în eroare cu privire la scopul călătoriei ori la oferta de muncă. Victimele din această categorie sunt exploatate de către traficanți până la limita posibilităților fizice, fiind expuse la privarea de apă, hrană, mijloace de igienă și recuperare, dar și îndatorarea (penalizarea) financiară.

Sunt însă numeroase și cazurile copiilor duși la cerșit de proprii părinți. Jurnaliștii de la „Daily Mail” au publicat un articol despre o româncă de etnie rromă care a fost condamnată pentru cruzime, după ce și-a obligat cei șapte copii să cerșească. Comentariile britanicilor la adresa acestui caz, dar și a românilor în general, sunt extrem de dure. Speranța M., în vârstă de 33 de ani, a admis în fața instanței că și-a obligat copiii să cerșească și că nu le-a oferit șansa la educație. În plus, femeia de origine română a recunoscut că a completat cereri false de ajutor social pentru copii și că a ocupat abuziv o locuință. Românca a locuit, alături de soțul ei și de cei 7 copii, într-o casă din localitatea Slough pe care a ocupat-o în mod fraudulos. Vecinii familiei de români au povestit despre modul în care cuplul își trata copiii, punându-i să cerșească și netrimițându-i la școală. Mai mult, se pare că familia de români nu își trimitea la cerșit doar proprii copii, dar și pe fetița unor prieteni. Potrivit statisticilor publicate de „Daily Mail”, un cerșetor profesionist poate câștiga până la 300 de lire sterline pe zi. Se pare că familia Mihai a strâns zeci de mii de lire sterline în urma acestei activități.

Comentariile pe care cititorii „Daily Mail” le-au postat la finalul articolului sunt extrem de dure și reflectă părerea britanicilor referitoare la situația românilor de etnie rromă care ajung ilegal în Marea Britanie. „Autoritățile se așteaptă ca noi să acceptăm aceste scursuri ale societății care nu dau doi bani pe proprii lor copii, cu atât mai puțin pe ai noștri”, a scris un cititor „Daily Mail”.

Analizele ANITP la nivel național scot în evidență faptul că totuși, „se constată o reducere a numărului victimelor atât adulte cât și minore exploatate sub această formă, spre deosebire de anii trecuți. Așadar, în domeniul exploatării prin obligarea la practicarea cerșetoriei în rândul minorilor, în majoritatea cazurilor cerșetoria apare sub forma unor elemente izolate, fără a îmbrăca un cadru organizat, fără a exista orice formă de constrângere sau îngrădire a libertății, a propriei voințe, victimele fiind exploatate de cele mai multe ori de proprii părinți, cazuri care nu se înscriu în aria infracționalității de tipul traficului de persoane”41.

Evidențierea grafică a raportului județ sursă – țară de destinație Sursa: IGPR.

2.3. Profilul victimei și al traficantului

A) PROFILUL VICTIMEI

O primă constatare este cea potrivit căreia nu este neapărat necesară încadrarea victimei traficului într-un fundal tipic. Cu toate că există exemple de victime care au fost vizate de către traficanți din cauza circumstanțelor personale nefavorabile, există și suficiente victime care nu se potrivesc unui așa-zis profil. Factorul comun în ceea ce privește modul în care persoane din diverse medii devin victimele traficului de persoane este înșelăciunea, care este de obicei legată de oportunitatea unui loc de muncă bine plătit.

Victimele traficului trebuie să prezinte anumite caracteristici care le fac vulnerabile în fața traficanților. Raportul OSCE dat publicității în iunie 2011 detaliază următoarele condiții de vulnerabilitate a victimei traficului de persoane:

persoana are statut de migrant ilegal sau se află pe teritoriul altui stat fără a deține documentele adecvate de ședere;

persoana este însărcinată sau prezintă o dizabilitate ori o boală mentală;

persoana este dependentă de droguri sau alte substanțe;

are o capacitate limitată de discernământ datorată vârstei sau unei afecțiuni medicale;

infirmitate, persoană cu handicap fizic sau mental;

persoana se află sub controlul unei persoane cu autoritate;

persoana se află într-o situație precară din punct de vedere social sau de orice altă natură.

Cine sunt minorii aflați în situație de risc la trafic ? O tipologie bazată pe profiluri de risc evidențiază următoarele categorii de minori ce pot fi expuși la trafic cel mai frecvent:

Minorii victime ale violenței în familie, abuzului și neglijării,

Minorii implicați în procesul de migrație alături de familii,

Minorii singuri,

Minorii victime ale războiului, crizelor și dezastrelor (naturale),

Minorii cu un comportament riscant,

Minorii cu handicap fizic, de învățare și de dezvoltare,  Minorii din comunitățile și cartierele marginalizate.

În conturarea profilului victimei minore, plecăm de la ipoteza influenței mediului exterior în formarea personalității minorului, și anume mediul familial. Acesta reprezintă cel dintâi mediu, în care are loc procesul de socializare a copilului ce se dezvoltă în dependență de relațiile pe care le are cu mama, tata, frații, surorile sau alți membri. Cu privire la familia contemporană, structura ei se destramă, aceasta ajungând să-și piardă treptat statutul său de instituție socială. Totodată, interesul din ce în ce mai slăbit al părinților față de preocupările copiilor nu face decât să diminueze funcția educativă a acestora. Dezmembrarea familiei, abandonarea copiilor de către părinți, lipsa temporară a unui părinte, lăsarea în grija bunicilor, refacerea ulterioară a căminului familial reprezintă de asemenea factori cu semnificații de risc comportamental la victima minor.

În funcție de așteptările victimelor la momentul plecării din România, au fost identificate diferite tipuri de victime ale traficului de persoane în scopul exploatării sexuale:

femei care doresc să se prostitueze în străinătate;

femei care pleacă în căutarea unui loc de muncă legal sau ilegal obținut, dar admit și posibilitatea practicării prostituției, imaginânduși că o vor face în condiții pe care le vor putea controla;

femei care doresc doar să găsească de lucru în străinătate, în posturi bine plătite comparativ cu posibilitățile lor din România, care provin din familii cu un nivel scăzut de trai și de educație; acestea cad victimă manipulărilor traficanților care le dau informații eronate despre oportunitățile de muncă în afara țării, dar și incapacității subiective și obiective a victimelor de a verifica realitatea acestor informații.

La nivelul publicului larg, reprezentările atribuite victimei sunt diferite de vârstă și gen. Fetele și femeile tinere dețin întâietatea în profilul victimei căreia îi sunt asociate, de cele mai multe ori dorința de a trăi mai bine. De asemenea, acceptarea ofertei poate fi facilitată de situațiile în care lipsesc alternativele de a depăși o situație materială precară. Tânăra este, de obicei, naivă și are un aspect fizic plăcut. Cea mai frecventă activitate sugerată pentru tinere este prostituția. Mai trebuie menționat și faptul că, în unele situații, tinerele care au profilul victimei au capacitatea de a identifica pericolul și aleg cu bună știință oferta traficantului.

B) PROFILUL TRAFICANTULUI

Una dintre dilemele practicienilor în materia prevenirii și combaterii traficului de persoane o constituie conturarea unui profil al traficantului, respectiv cum poate fi identificată o astfel de persoană și care este gradul de validitate a realizării unui astfel de profil.

O constatare bazată pe analiza activităților investigative realizate de către practicienii implicați în combaterea traficului de persoane este cea conform căreia ,,o parte dintre traficanți aparțin unor grupuri cu tradiție în practica asocierii și organizării cu un singur scop, acela al săvârșirii de infracțiuni. Criteriile de asociere în scopul traficării de persoane, sunt bazate pe legături de rudenie, vecinătate sau cu un istoric infracțional (persoane care figurează cu antecedente penale, care au mai făcut obiectul altor investigații penale), având drept rezultat îngreunarea reacției autorităților în depistarea și probarea activității infracționale, dar și pentru transferul banilor și menținerea câștigurilor în posesia unui grup restrâns de persoane, familii sau rude. Grupurile infracționale organizate sunt foarte bine structurate, membrii având roluri bine determinate: tinerii au sarcini de racolare, din rândul fetelor provenite din familii sărace sau eleve dornice să se realizeze de la vârstă fragedă, iar cei mai în vârstă ori de exploatare directă a victimelor ori de coordonare a exploatării”.

La nivelul etapei de recrutare, un rol esențial îl are persoana lover boy, ce va ademeni viitoarea victimă și va încerca să o impresioneze inițial atât prin comportamentul afișat, dar și prin intermediul oferirii de cadouri, bani, haine, excursii etc. Recrutorii sunt fie intermediari sau „săgeți” ale traficanților, fie agenții specializate pentru ocuparea forței de muncă, agenții de modelling, agenții matrimoniale, firme de impresariat artistic etc.

Cele mai comune metode utilizate în traficul în scopul exploatării sexuale se bazează, pe de o parte, pe relația emoțională instrumentală între victimă și recrutor și, pe de altă parte, pe înșelăciunea prin intermediul unor promisiuni false de locuri de muncă bine plătite.

Referitor la categoriile de traficanți implicați în traficul de persoane, se constată o diversificare a profilului traficantului, ca urmare a sporirii prezenței minorilor și femeilor în rândul traficanților, cel mai probabil ca racolatori.

Conform autorilor unui studiu specializat pe componenta recrutării în contextul traficului de copii, „în general, recrutorii sunt persoane cu sau fără cazier judiciar, nu consumă alcool, nu fumează, sunt foarte calculați, nu dau petreceri zgomotoase și aparent, își câștigă existența în mod legal (au firme de transport care nu sunt înregistrate pe numele lor), pot fi persoane necunoscute, dar din anturajul potențialelor victime, ce folosesc autovehicule radiate sau cu numere de înmatriculare străine pentru a fi mai greu identificate de poliție, se afișează cu mașini de lux și telefoane scumpe”.

Există și situații în care traficantul este minor, istoricul de trafic începând printr-o relație amoroasă între traficant și victimă. Într-unul din cazuri, traficantul minor provenea dintr-o familie reconstituită prin revenirea tatălui, după o perioadă în care a fost despărțit de mama minorului, acesta săvârșind fapta de care a fost învinuit în perioada în care părinții și frații lui erau plecați în străinătate. Factorii de natură să accentueze dezvoltarea comportamentului infracțional în cazul minorului au constat în neasumarea responsabilității faptei comise, o situație școlară problematică, lipsa unei supravegheri eficiente din partea părinților sau a unei persoane autoritare care să-i ghideze comportamentul permanent, antecedentele de comportament infracțional în familie și oportunitățile infracționale create de modalitățile de petrecere a timpului liber, dar și de cultura familiei din care făcea parte.

De asemenea, printre traficanții care se ocupă cu recrutarea pot fi întâlnite și femei care, cândva, au fost ele însele racolate în vederea exploatării, ajungând să cunoască foarte bine mecanismul de traficare, devin foarte experimentate în atragerea victimelor și plasarea lor în scopul exploatării. Dintre acestea, unele se ocupă independent de traficul de persoane, tentația reprezentând-o sumele mari de bani, ușor câștigate, iar altele, la presiunea exercitată de foștii proxeneți. Recrutarea efectivă spre exploatare presupune însă abilitatea de a atrage victima și a o determina să intre în jocul propus, cu finalul exploatării și realizării de profit46.

Experiența practică a agențiilor de aplicare a legii din țara noastră a condus la identificarea următoarelor particularități privind profilul traficantului, așa cum rezultă din tabelul de mai jos:

Analizele realizate de către ANITP și DCCO au reliefat modificarea structurală a grupurilor de crimă organizată implicate în traficul de minori, acestea fiind tot mai frecvent constituite pe criteriul etniei ori rudeniei, fiind foarte dificilă acceptarea alțor membri care nu îndeplinesc aceste criterii. Rațiunea acestui model infracțional constă în controlul intern asupra tuturor membrilor grupului infracțional, precum și concentrarea veniturilor infracționale în cadrul aceluiași grup. Într-una din operațiunile complexe derulate de către agențiile de aplicare a legii din țara noastră împotriva unei rețele de trafic de minori, relațiile dintre membrii grupării de traficanți erau exclusiv de rudenie sau concubinaj. Rolurile acestora erau bine determinate, gruparea fiind condusă de o femeie, care avea rol de coordonare a activității, de păstrare directă a legăturilor cu clienții, stabilirea întâlnirii victimelor cu clienții, stabilirea prețului serviciilor sexuale și cazarea victimelor. Alți doi membri ai grupării, de sex masculin, erau recrutorii, cei care racolau prin înșelăciune victimele, aveau legături infracționale cu alți proxeneți, cazau victime ocazional și le transportau la clienți. Alți doi membri bărbați aveau atribuții exclusive de transportare a fetelor la clienți, în timp ce o traficantă găsea diferiți clienți, caza victime la domiciliul ei, lua comision de la clienți pentru fetele procurate. Serviciile sexuale erau prestate de către victime la hotel sau într-un apartament pus la dispoziție de către o altă femeie, membră a grupării de trafic.

De asemenea, la nivel național se constată și o diminuare a numărului de grupări de crimă organizată mari, structurate, specializate, datorită ripostei agențiilor de aplicare a legii privind dezmembrarea grupărilor și limitarea ierarhizării infracționale. Din acest motiv, în ultimii ani se întâlnesc cazuri în care traficanții se organizează aleatoriu, fără o ierarhie prestabilită în cadrul grupării, singurul scop fiind obținerea de profituri facile și rapide.

Grupările de crimă organizată care au ca activitate principală traficul de persoane sunt puternic concurențiale, colaborarea între acestea fiind una redusă, pentru a nu se suprapune în anumite zone din vestul Europei și a le influența cuantumul profiturilor. Totuși specificul acestei activități infracționale determină colaborarea cu grupări de falsificatori de documente, obligatorie în cazul traficării copiilor, pentru a obține victimelor diferite identități și contracte de muncă, procuri notariale cu acordul părinților documente necesare trecerii frontierelor de stat ale României.

Trebuie avută în atenție și ipoteza implicării grupărilor de trafic de minori și în alte activități infracționale, cum ar fi falsificarea de carduri, spălarea de bani, traficul de droguri, infracțiunile violente, traficul de migranți etc., toate acestea în scopul obținerii de venituri ilicite ori pentru facilitarea activității de trafic.

Activitățile investigative ale personalului agențiilor de aplicare a legii din țara noastră au scos în evidență investirea veniturilor infracționale în cumpărarea unor proprietăți imobiliare, achiziționarea de autoturisme de lux sau bijuterii atât în statul de origine, cât și în țările de destinație.

2.4. Concluzii parțiale

Cunoașterea aspectelor de ordin criminologic din domeniul traficului de minori prezintă o însemnătate deosebită în înțelegerea cauzelor fenomenului, a modului de organizare și funcționare a etapelor infracționale, a tipologiei orientative a victimei și traficantului și a relației dintre ei.

În majoritatea cazurilor de trafic, vulnerabilitatea victimei este datorată în primul rând vârstei, lipsei experienței de viață și posibilităților reduse de a se apăra, plasându-le pe victimele minore într-o situație de inferioritate exploatată de traficanți, context în care este exclusă exprimarea unui consimțământ liber și în cunoștință de cauză de către victime.

Cunoașterea profilului victimei poate contribui la orientarea și dedicarea activităților preventive către grupurile vulnerabile și cu grad ridicat de victimizare, în timp ce cunoașterea profilului traficantului și a indicatorilor de trafic facilitează anticiparea activităților infracționale, cunoașterea modurilor de operare specializate, înțelegerea modului de cooperare dintre membrii grupării de traficanți, consolidarea operațiunilor proactive dar și reactive în contextul luptei antitrafic. Așa cum s-a subliniat în cuprinsul acestui capitol, există noi forme de asociere infracțională a grupărilor, bazate pe criterii etnice, familiale sau de clan, ce au drept scop creșterea gradului de conspirativitate a activităților infracționale, ceea ce se repercutează asupra acțiunii agențiilor de aplicare a legii, care se văd nevoite să apeleze la noi metode și tehnici de probare și documentare a traficului de minori.

Toate aceste elemente sunt de natură să contribuie la eficientizarea activităților instituțiilor implicate în prevenirea și combaterea traficului de minori, prin abordarea sa într-o manieră integrată.

CAPITOLUL III

SISTEMUL LEGISLATIV ȘI INSTITUȚIONAL ÎN DOMENIUL PREVENIRII ȘI COMBATERII TRAFICULUI DE MINORI

3.1. Analiza sintetică a cadrului legal în materie

3.1.1. Cadrul convențional internațional

Cooperarea internațională are un rol determinant în prevenirea și combaterea criminalității, abordarea tuturor formelor particulare de criminalitate fiind mult mai eficientă în contextul colaborării statelor prin intermediul adoptării și punerii în aplicare a unor acorduri bilaterale, regionale ori prin convențiile internaționale.

Fenomenul traficului de persoane are un caracter transnațional organizat, victimele traficului fiind exploatate atât în interiorul cât și în exteriorul țărilor de origine. Astfel, au fost create instrumente normative de luptă împotriva acestui fenomen, atât în plan intern cât și în plan internațional, printr-o colaborare între țările de origine, de tranzit și de destinație.

De-a lungul istoriei documentele internaționale cu privire la traficul de persoane au reflectat obstacolele comunității internaționale de a ajunge la un consens și de a obține eficient o înțelegere la scară largă, privind cooperarea internațională în combaterea acestei infracțiuni.

Din punct de vedere al actelor de reglementare și cooperare în domeniul incriminării și combaterii traficului de persoane, o primă concretizare a reprezentat-o Acordul internațional de la Paris din 18 mai 1904 cu privire la reprimarea traficului cu femei. Documentul normativ internațional a reglementat cu precădere componenta protecției victimelor, sancționarea faptelor penale fiind subsidiară, acesta fiind principalul motiv al perceperii sale drept un document parțial ineficient, prin lipsa unei abordări cuprinzătoare și integrate în materie.

După încă șase ani este adoptată Convenția internațională cu privire la reprimarea traficului de sclavi albi, semnată la Paris la 4 mai 1910. Ulterior, la nivel internațional, sub egida Națiunilor Unite au fost semnate la diferență de 12 ani alte două convenții: Convenția pentru suprimarea traficului de femei și copii de la Geneva, adoptată la data de 30 septembrie 1921, urmată de Convenția din 11 octombrie 1933, cu privire la traficul de femei majore50.

Un alt act normativ internațional menit să reglementeze mai eficient prevenirea dezvoltării muncii forțate în condițiile analogice sclaviei, este și Convenția privind sclavia, semnată la Geneva la data de 25 septembrie 1926.

La data de 2 decembrie 1949, Adunarea Generală a ONU a aprobat Convenția pentru reprimarea traficului cu ființe umane și a exploatării prostituirii altuia. Textul documentului a incriminat conduitele infracționale din această sferă, precum și cele referitoare la abrogarea normelor privind organizarea și desfășurarea actelor de prostituție.

Interesul superior al copiilor și necesitatea protejării acestora contra oricărei forme de exploatare sexuală și de violență sexuală au stat la baza adoptării de către Adunarea Generală a ONU, la data de 20 noiembrie 1989, a Convenției cu privire la drepturile copilului. Convenția pune accentul pe o abordare de ansamblu a drepturilor copilului, acestea fiind abordate ca indivizibile și având legătură între ele. Statele semnatare s-au angajat să adopte măsuri pe plan național, bilateral și multilateral, privitoare la interzicerea exploatării copiilor în scopul prostituției sau al altor practici sexuale ilegale, al exploatării copiilor în scopul producției de spectacole sau de materiale cu caracter pornografic, precum și în direcția prevenirii răpirii, vânzării și a traficului de copii în orice scop și sub orice formă.

În contextul problematicii ridicate de adopțiile internaționale ilegale, la data de 29 mai 1993 se semnează la Haga o nouă convenție, respectiv Convenția asupra protecției copiilor și cooperării în materia adopției internaționale. Textul documentului asigură consolidarea sistemului de cooperare a statelor pentru prevenirea răpirii, vânzării sau traficului de copii.

În scopul interzicerii și eliminării celor mai grave forme ale muncii copiilor, cu prilejul Conferinței Generale a Organizației Internaționale a Muncii din data de 17 iunie 1999, s-a adoptat Convenția Organizației Internaționale a Muncii nr.182/1999 privind interzicerea celor mai grave forme ale muncii copiilor și acțiunea imediată în vederea eliminării lor. Elementele de noutate ale acestui document internațional sunt reprezentate de reglementarea imperativă a adoptării de măsuri eficiente pentru prevenirea angajării copiilor în cele mai grave forme de muncă, readaptarea și integrarea lor socială, asigurarea accesului la educație gratuită și la formare profesională, identificarea categoriilor de copii care sunt cei mai expuși riscurilor, precum și luarea în considerare a situației particulare a fetelor.

La data de 6 septembrie 2000, la New York, a fost adoptat Protocolul facultativ la Convenția ONU cu privire la drepturile copilului, referitor la vânzarea de copii, prostituția copiilor și pornografia infantilă, având drept principal scop consolidarea măsurilor de protecție a copilului împotriva vânzării de copii, prostituției copiilor și pornografiei infantile. Reglementările cu caracter de noutate din cuprinsul documentului normativ internațional sunt cele privitoare la: necesitatea adoptării și punerii în aplicare a unei strategii globale care să țină seama de factorii care contribuie la vânzarea de copii, la prostituția copiilor și la pornografia infantilă; consolidarea parteneriatului mondial și a măsurilor de aplicare a legii la nivel național; necesitatea incriminării a noi forme de manifestare concretă a activităților infracționale din această gamă; măsurile necesare pentru protejarea drepturilor și intereselor copiilor, prevenirea infracțiunilor și protecția copiilor vulnerabili; încurajarea cooperării internaționale, pentru a contribui la readaptarea fizică și psihologică a copiilor victime, reintegrarea socială și repatrierea.

De la data de 15 noiembrie 2000, principalul document internațional ce stă la baza colaborării statelor în domeniul prevenirii și combaterii traficului de persoane, este Protocolul ONU privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor și copiilor, adițional la Convenția ONU împotriva criminalității transnaționale organizate, cunoscut drept Protocolul de la Palermo. Obiectivul principal al adoptării Protocolului Palermo l-a constituit prevenirea și combaterea traficului de persoane, cu accent asupra femeilor și copiilor, protecția și sprijinirea victimelor acestei forme de trafic, deziderat necesar a fi realizat cu respectarea pe deplin a drepturilor fundamentale și promovarea cooperării între statele părți. Cooperarea în planul punerii în aplicare a unor astfel de obiective se realizează de către statele părți prin intermediul următoarelor mijloace: stabilirea de politici, programe și alte măsuri cuprinzătoare pentru prevenirea și combaterea traficului cu persoane și protecția victimelor; derularea de cercetări, campanii de informare și campanii prin intermediul mass-mediei, precum și inițiative sociale și economice; adoptarea măsurilor necesare în scopul remedierii factorilor de vulnerabilizare a femeilor și copiiilor în fața traficului; consolidarea procedurii cooperării și a schimbului de informații dintre agențiile de aplicare a legii, emigrare sau alte servicii naționale competente. Un alt element esențial al Protocolului îl reprezintă și întărirea controalelor la frontieră, prin adoptarea de măsuri legislative ori de altă natură pentru prevenirea folosirii mijloacelor de transport exploatate de transportatorii comerciali pentru comiterea infracțiunilor incriminate.

3.1.2. Sistemul legislativ european

Recomandarea nr. 1065/1987 privind traficul de copii și alte forme de exploatare a copilului, adoptată de Consiliul Europei la data de 6 octombrie 1987.

Această recomandare urmărește ca statele membre să garanteze copiilor securitatea, sănătatea, integritatea fizică și să adopte de urgență măsuri pentru a combate traficul internațional de copii în scopul prostituției, pornografiei, muncii forțate, adopției ilegale etc. În materie de adopție internațională s-a impus elaborarea unor coduri de conduită și a unor linii directoare destinate persoanelor particulare și agențiilor responsabile de deplasările minorilor neînsoțiți în străinătate. S-a impus ca plasamentul să se realizeze de către autoritățile sau instanțele competente și interzicerea oricărui plasament care ar mplica câștiguri financiare.

Celelalte măsuri recomandate statelor membre sunt următoarele: promovarea campaniilor de informare publică privind traficul de copii, vânzarea și exploatarea forței de muncă a acestora; să introducă învățarea drepturilor omului în programele școlare la toate nivelurile; să adopte legi stricte pentru combaterea pornografiei infantile și să se armonizeze legislația statelor în aceată materie; să condamne orice politică de concurență comercială și industrială bazată pe exploatarea muncii copiilor; să adopte dispoziții pentru a asigura condiții decente de viață și de muncă copiilor care lucrează în conformitate cu art.7 al Cartei sociale europene.

Recomandarea nr. R(91)11 privind exploatarea sexuală,

pornografia infantilă, prostituția, precum și traficul de copii și de tineri adulți, adoptată de Consiliul Europei la data de 9 septembrie 1991.

Recomandarea pleacă de la armonizarea legislației naționale de către statele membre, privind exploatare sexuală a copiilor și a tinerilor adulți. Astfel se recomandă Guvernelor: includerea în programele școlare primare și secundare a informației privind riscurile pe care copiii sau adolescenții le pot înfrunta în ceea ce privește exploatarea sexuală, abuzul sexual, traficul de ființe umane și mijloacele acestora de apărare; încurajarea programelor de instruire pentru cei care își asumă funcții de protecție a copiilor în domeniul educației, sănătății, muncii sociale, justiției și poliției, pentru a le permite identificarea cazurilor de exploatare sexuală și de a lua măsurile necesare; con;tientizarea opiniei publice despre efectele devastatoare ale explatării sexuale care transformă copiii și tinerii adulți în obiecte de consum; descurajarea și prevenirea oricărui abuz de imaginea și vocea unui copil în context erotic.

În ceea ce privește reglementările penale, măsurile cele mai importante sunt reprezentate de: asigurarea pe parcursul procedurilor judecătorești a caracterului confidențial al dosarelor; respectarea vieții private a copiilor exploatați, evitând, în special, divulgarea oricărei informații ce ar putea duce la identificarea lor; crearea unor condiții speciale de audiere, camere adecvate pentru audierea minorilor, prin care să diminueze acele efecte traumatizante și nu în ultimul rând să le respecte demnitatea; prevederea unor indemnizații pentru copiii și tinerii adulți abuzați sexual; confiscarea câștigurilor provenite din asfel de infracțiuni.

De asemenea, sub aspect internațional, se recomandă: competențe extrateritoriale în vederea urmăririi și sancționării naționalilor care au savârșit astfel de infracțiuni în afara teritoriului național; să intensifice schimbul de informații prin intermediul Interpolului; să stabilească legături cu asociațiile și organizațiile internaționale pentru crearea unui fișier european al copiilor dispăruți.

c) Rezoluția nr. 1099/1996 privind exploatarea sexuală a copiilor,

adoptată de Consiliul Europei la data de 25 septembrie 1996.

Această rezoluție a fost adoptată pe fondul indignării provocate de abuzurile sexuale comise împotriva copiilor în Belgia și în alte câteva state europene. Aceste evenimente au scos în evidență, pe de o parte, existența și dezvoltarea unor rețele organizate de pedofilie, iar pe de altă parte existența unor lacune privind cooperarea juridică și polițienească în Europa.

Au fost recomandate statelor să incrimineze următoarele fapte: deținerea de materiale pornografice, cum ar fi înregistrările video, documentele sau fotografiile care implică copii; producerea, transportul și distribuția unor astfel de materiale; înregistrarea și răspândirea de imagini pornografice ale minorilor.

De asemenea, se solicită statelor membre să facă eforturi concrete pentru: a pune capăt turismului sexual, prin adoptarea unor măsuri penale și administrative împotriva agențiilor și operatorilor de turism; să modifice legislația, asfel încât infracțiunile de abuz sexual asupra minorilor să fie considerate grave, iar copiii care încă nu au împlinit vârsta de 15 ani să nu își poată da consimțământul pentru a întreține relații sexuale cu un adult; stabilirea unor instituții special abilitate care să aibă grijă de minorii abuzați pe parcursul procedurilor judiciare în fața instanțelor de judecată; să sprijine inițiativele care vizează îmbunătățirea sistemului Europol.

d) Acțiunea comună (97/154/JAI) privind combaterea traficului de persoane și exploatarea sexuală a copiilor, adoptată de Consiliul Uniunii Europene prin Tratatul de la Maastricht la data de 24 februarie 1997.

Acțiunea a fost adoptată în scopul de a îmbunătăți cooperarea judiciară între statele membre ale UE, în materia traficului de ființe umane însă abrogată ulterior, la 22 decembrie 2004 prin intermediul art.11 din Decizia Consiliului UE privind prevenirea și combaterea exploatarii sexuale a minorilor precum și a pornografiei infantile (2004/68/JAI). Acest instrument normativ împărțit în patru titluri a avut aplicabilitate în privința traficului de persoane adulte și traficului de copii.

În Titlul I erau prezentate înțelesurile traficului de persoane adulte, traficului de copii și exploatării victimelor. Prin trafic de copii se înțelege orice act care facilitează intrarea sau ieșirea de pe teritoriul unui stat membru, a unui copil, în scopul exploatării sau abuzării sale sexuale.

Cele mai importante măsuri în Titlul II au fost acelea privind răspunderea persoanelor juridice care putea fi administrativă sau penală, confiscarea instrumentelor și produselor infracțiunii, închiderea unităților care fuseseră folosite sau destinate pentru comiterea de astfel de infracțiuni, protecția martorilor care puteau să ofere informații, precum și asistența adecvată pentru victime și familiile acestora.

Cooperarea judiciară între statele membre era reglementată în cadrul Titlului III, fiind necesară derularea comisiilor rogatorii cât mai rapid, iar unde era cazul trebuia să se ia măsurile necesare pentru transmiterea directă a cererilor de asistență judiciară între autoritățile competente.

Titlul IV cuprindea prevederi referitoare la evaluarea de către Consiliul UE a îndeplinirii de către statele membre a obligațiilor care le reveneau.

Decizia-cadru adoptată de Consiliul Uniunii Europene

(2002/629/JAI) privind combaterea traficului de persoane din 19 iulie 2002.

În cadrul acestui instrument normativ se prevede necesitatea ca statele membre să incrimineze racolarea, transferul, transportul, cazarea, găzduirea ulterioară a unei persoane, controlul exercitat asupra acesteia, atunci când se face uz de constrângere, de forță sau amenințări, răpirea, înșelăciunea, frauda sau atunci când există abuzul de autoritate asupra unei persoane sau situația de vulnerabilitate, când persoana nu are o altă alternativă reală sau să se primească bani sau alte avantaje pentru obținerea consimțământului unei persoane care are autoritate asupra alteia, în scopul exploatării sexuale, a muncii sau a serviciilor prestate, ținerea în stare de sclavie sau practici similare, în scopul exploatării prostituției sau a altor forme de exploatare sexuală, inclusiv pentru pornografie. Când este vorba de trafic de persoane minore, fapta se pedepsește fără să fie nevoie de mijloacele menționate mai sus, iar prin ,,copil“ se înțelege orice persoană cu vârstă mai mică de 18 ani.

Decizia-cadru a Consiliului Uniunii Europene nr. 2004/68/JAI privind combaterea exploatării sexuale a copiilor și a pornografiei infantile din data de 22 decembrie 2003.

Ca noutate, în Decizie sunt reprezentate acte referitoare la exploatarea sexuală a copiilor care trebuie să fie pedepsite, dacă au fost comise deliberat (art.2): a) constângerea unui copil să practice prostituția sau să participe la orice fel de spectacol pornografic, chiar cu obținerea unor avantaje materiale din aceasta sau profitarea ori exploatarea în orice alt fel, a unui copil în acest scop; b) recrutarea unui copil pentru ca acesta să practice prostituția sau să participe la spectacole pornografice; c) practicarea unor activități sexuale cu un copil, recurgând la unul din următoarele mijloace: făcând uz de constângere, de forță sau de amenințări; oferind bani sau alte forme de remunerație sau de plată pentru activitățile sexuale pe care le practică copilul, abuzând de poziția recunoscută de autoritate, de influență sau de încredere asupra acestuia.

De asemenea, la art.3, se stabilește să fie pedepsite când nu pot fi justificate: producerea de pornografie infantilă; distribuirea, difuzarea sau transmiterea de pornografie infantilă; faptul de a oferi sau de a pune la dispoziție pornografie infantilă; achiziționarea sau deținerea de prnografie infantilă.

Decizia-cadru nr. 2004/68/JAI a Consiliului UE a abrogat Acțiunea Comună nr. 97/154/JAI din data de 24 februarie 1997 privind combaterea traficului de persoane și exploatarea sexuală a copiilor (art.11).

Convenția Consiliului Europei din data de 3 mai 2005 privind lupta

împotriva traficului de ființe umane.

Convenția cuprinde dispoziții referitoare la prevenirea traficului de persoane, cooperarea în combaterea acestui fenomen, mai multe măsuri de protejare și promovare a drepturilor fundamentale ale victimelor, cu garantarea egalității de șanse între femei și bărbați, realizarea unui întreg mecanism de protecție și asistență a victimelor traficate și martorilor, asigurarea de anchete și urmăriri eficiente, precum și mecanismul de monitorizare, relația cu alte instrumente internaționale.

Potrivit convenției, prin trafic de ființe umane se înțelege recrutarea, transportul, transferul, cazarea, găzduirea sau primirea persoanelor, prin amenințare, prin utilizarea forței sau a altor forme de constrângere, prin răpire, fraudă, înșelăciune, abuz de autoritate ori de o altă situație de vulnerabilitate sau prin oferirea ori acceptarea de plăți sau de avantaje în vederea obținerii consimțământului unei persoane ce are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării (art.4).

Convenția incriminează și infracțiuni conexe infracțiunii de trafic de persoane, precum: confecționarea în fals de documente de călătorie sau documente de identitate; procurarea sau distribuirea unor astfel de documente; sustragerea, deteriorarea ori distrugerea documentelor de

călătorie sau de identitate.

Următoarele împrejurări trebuie să fie consacrate drept circumstanțe agravante în cazul săvârșirii infracțiunii de trafic de persoane: fapta de a pune în pericol viața victimelor prin neglijență sau în mod deliberat; fapta a fost comisă asupra unui minor; fapta a fost comisă de un funcționar public în exercitarea atribuțiilor de serviciu; fapta a fost comisă în cadrul unor grupări infracționale de crimă organizată.

h) Convenția Consiliului Europei din data de 11 iulie 2007 pentru

protecția copiilor împotriva exploatării sexuale și a abuzurilor sexuale.

Adoptarea acestei convenții a fost motivată de împrejurarea că, în ultima perioadă, exploatarea sexuală și abuzurile sexuale asupra minorilor au luat dimensiuni îngrijorătoare, determinate îndeosebi de utilizarea tot mai extinsă, atât de minori, cât și de infractori, a tehnologiei informației și comunicațiilor, impunându-se o dezvoltare a cooperării internaționale pentru combaterea acestui fenomen.

Astfel, statele părți vor trebui să incrimineze mai multe fapte clasificate după cum urmează:

La art.18, reprezintă abuzuri sexuale faptele comise cu intenție, respectiv: a) activitățile sexuale cu un minor care nu a împlinit vârsta legală pentru a-și începe viața sexuală; b) activitățile sexuale cu un minor prin constrângere, prin forță sau amenințare, când abuzează față de copil prin poziți recunoscută ca fiind de încredere, de autoritate sau de influență, chiar și în cadrul familiei; când există o situație de vulnerabilitate asupra minorului, datorită unei situații de dependență sau unui handicap fizic sau psihic.

La art.21, au fost incriminate faptele legate de participarea unui minor la spectacole pornografice, dacă faptele sunt comise cu intenție: a) racolarea unui minor în scopul participării la spectacole pornografice sau favorizarea participării la asemenea spectacole; b) constrângerea unui minor să participe la astfel de spectacole sau obținerea unor avantaje din această activitate ori exploatarea sub altă formă a unui copil în aceste scopuri; c) fapta de a asista, avînd cunoștință de cauză, la spectacole pornografice în care sunt implicați minori.

La art.22, coruperea copiilor constă în fapta săvârșită cu intenție de a determina un minor care nu a împlinit vârsta legală pentru a-și începe viața sexuală, să participe la comiterea unor abuzuri sexuale sau la desfășurarea unor activități cu scopuri sexuale, chiar dacă nu a fost obligat să asiste la acestea;

La art.28 au fost stabilite circumstanțele agravante, dacă fapta: a) a adus victimei o atingere gravă sănătății fizice sau psihice; b) a fost precedată ori însoțită de acte de gravă violență sau acte de cruzime; c) a fost comisă asupra unui minor aflat în stare de vulnerabilitate față de traficant; d) a fost comisă de către un membru al familiei, de către o persoană cu care locuia minorul sau de către o persoană care a abuzat de autoritatea sa; e) a fost comisă de către mai multe persoane împreună; f) a fost comisă de către o grupare infracțională organizată; g) a fost comisă de către un traficant ce a mai fost condamnat pentru același tip de infracțiuni.

Totodată, în cadrul convenției, s-a stabilit că reprezintă infracțiune acostarea minorilor în scopuri sexuale de către adulți când propunerea este facută cu intenție, mai ales prin intermediul rețelelor tehnologice de informare și comunicare, folosite cu scopul de a întâlni copii care nu au împlinit vârsta legală pentru a-și începe viața sexuală.

De asemenea a fost explicată sintagma ,,prostituție infantilă” care desemnează folosirea un minor pentru activități sexuale atunci când se oferă avantaje, se promit sume de bani sau orice formă de răsplată, indiferent dacă se oferă copilului sau altei persoane și sintagma ,,pornografie infantilă” care reprezintă orice material ce înfățișează, într-o manieră vizuală, un copil care desfășoară explicit un comportament sexual real ori simulat, sau orice postare cu scopuri sexuale a organelor genitale ale unui copil.

Alături de dispozițiile referitoare la drept penal material, convenția mai cuprinde măsuri de prevenire a abuzurilor sexuale a minorilor, autorități specializate și organe coordonatoare, obligativitatea asistenței și protecției pentru victimele minori, stocarea datelor cu privire la fenomenul traficului de minori, cooperarea internațională, mecanismul de monitorizare al vctimelor.

i) Directiva nr. 2011/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene din data de 5 aprilie 2011 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și protejarea victimelor, ce înlocuiește Decizia-cadru nr. 2002/629/JAI a Consiliului U.E.

Statele membre UE au obligația să ia toate măsurile necesare pentru transpunerea acestei directive, prin adoptarea legilor, regulamentelor sau dispozițiilor administrative necesare fiecărei autorități statale în parte.

Spre deosebire de celelalte cadre legislative, Directiva 2011/36/UE reprezintă nu numai cel mai recent, cât mai ales cel mai modern instrument normativ adoptat în lupta împotriva traficului de ființe umane, directivă transpusă în legislația din România, motiv pentru care o să fie tratată

detaliat.

Pentru prima dată a fost utilizată o nouă terminologie, și anume ,,a victimizării secundare”, generată de parcursul procesului penal. Potrivit acestei directive, în limitele legale, ar trebui prevenită victimizarea secundară prin evitarea interogatoriilor și audierilor repetate, de multe ori inutile pe parcursul cercetării, al urmăririi penale și al judecății. Directiva propune evitarea depunerii mărturiei în ședință de judecată publică și adresarea unor întrebări inutile privind viața privată. De asemenea, notifică utilizarea de mijloace tehnologice adecvate de comunicații în timpul audierilor și al confruntărilor din sala de judecată pentru evitarea contactului vizual între victimă și acuzați.

Această directivă instituie, totodată, normele minime cu privire la definirea infracțiunilor în materie de trafic de persoane. Astfel, sunt incriminate recrutarea, transportul, transferul, adăpostirea sau primirea de persoane, chiar și schimbul sau transferul de control ce este exercitat asupra victimelor, în scopul exploatării.

Prin exploatare se înțelege: exploatarea prostituției sau alte forme de exploatare sexuală, exploatare prin muncă sau serviciul forțat (cum ar fi cerșitul, exploatarea activităților infracționale cum ar fi furturi stradale, sclavia sau practicile similare sclaviei, aservirea, prelevarea de țesuturi și organe). Exploatarea există atunci când este exercitată o constrângere asupra persoanei în cauză prin amenințare sau uz de forță, prin răpire, fraudă, înșelăciune, indiferent dacă victima și-a dat consimțământul sau nu.

Atunci când este identificată o victimă minor, respectiv o persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani, fapta se încadrează automat în categoria traficului de persoane, indiferent de consimțământul victimei și chiar dacă nu a existat vreunul din mijloacele de constrângere enumerate anterior.

Au fost incriminate și instigarea, participarea, complicitatea, tentativa la traficul de persoane.

Directiva a stabilit o pedeapsa maximă pentru infracțiunea de trafic de persoane, la cel puțin cinci ani de închisoare și la cel puțin zece ani, atunci când este săvârșită cu circumstanțe agravante, respectiv:

fapta a fost săvârșită asupra unei victime minore sau deosebit de vulnerabilă;

fapta a fost săvârșită în cadrul unei organizații criminale;

fapta a pus în pericol viața victimei, în mod intenționat sau dintr-o neglijență gravă;

fapta a fost săvârșită prin acte grave de violență sau a provocat vătămări deosebit de grave victimei.

A fost angajată răspunderea persoanelor juridice poate, în cazul în care infracțiunea este comisă în beneficiul lor de către o persoană care are funcție de conducere. Aceeași răspundere este valabilă în lipsa supravegherii sau a controlului ce a permis unei alte persoane aflate sub autoritatea sa să comită o astfel de infracțiune. Răspunderea include și amenzi penale sau sancțiuni de altă natură, cum ar fi plasarea sub supraveghere judiciară sau lichidarea judiciară.

Autoritățile statelor membre pot decide să nu urmărească penal și să nu sancționeze acele victime ale traficului de persoane care au fost obligate să se implice în săvârșirea activităților infracționale ale traficanților.

Cu privire la urmărirea penală a traficanților, directiva a prevăzut în mod special posibilitatea statelor membre să-și urmărească penal resortisanții pentru infracțiunile săvârșite în alt state membru ale UE și să recurgă la orice metodă tehnică de anchetare cum ar fi interceptarea convorbirilor telefonice, caracteristice pentru lupta împotriva grupărilor de crimă organizată.

Prin aceeași directivă, țările membre ale UE se obligă să acorde asistență, sprijin și protecție victimelor înainte, pe parcursul cercetărilor penale și după încheierea procedurilor penale, pentru a-și putea exercita acele drepturi conferite de statutul de victimă. Sprijinul poate consta în asigurarea cazării, îngrijirilor medicale, asistenței psihologice, serviciilor de traducere și interpretariat unde este necesar. În cazul minorilor, victime vulnerabile, vor beneficia de măsuri suplimentare, cum ar fi asistența fizică și psihosocială, accesul la sistemul de învățământ și, în funcție de caz, desemnarea unui reprezentant sau tutore. Pe tot parcursul anchetei, victimele primesc asistență și reprezentare juridică gratuită, iar unde se impune un program de protecție a martorilor. Victimele nu vor trebui să sufere niciun traumatism suplimentar cum ar fi contactul direct al acestora cu acuzații. Victimele minore vor beneficia de măsuri specifice, în special în ceea ce privește condițiile în care va avea loc interogarea, respectiv incinte speciale pentru copii. Vor fi audiați de specialiști formați în acest sens, fără întârziere și în camere adaptate în acest scop. De asemenea vor avea acces la sistemele de despăgubire a victimelor infracționalității săvârșite prin violență, cu intenție.

În scopul prevenirii traficului de persoane, directiva solicită statelor membre UE: să descurajeze cererea, prin dezvoltarea educației și formarea profesională în zonele cu risc de victimizare; să inițieze campanii de informare și sensibilizare a populației; să formeze funcționarii publici care pot intra în contact direct cu victimele traficului de ființe umane; să adopte măsurile legislative necesare pentru pedepsirea penală a celor care utilizează serviciile, sexuale sau de altă natură, oferite de o victimă a traficului.

Pentru a garanta o abordare coerentă a procesului de combatere și tendințele acestui flagel la nivelul UE, directiva a instituit un coordonator european de luptă împotriva traficului de persoane.

În ce privește cooperarea României cu alte țări în lupta împotriva traficului de minori, trebuie să ținem cont de un alt instrument de cooperare europeană și anume, Planul de acțiune pentru sporirea protecției minorilor neînsoțiți care intră în statele UE. Acest plan a intrat în vigoare în anul 2010 și include standarde generale privind reprezentarea juridică și tutela. Rolul său este de a crea o abordare europeană comună pentru asigurarea de către autoritățile competente că vor lua cât mai rapid posibil o decizie privind viitorul fiecărui minor identificat, de preferință ar fi în termen de maxim șase luni. De urgență, statele membre vor trebui să regăsească familiile minorilor neînsoțiți și să monitorizeze foarte atent reintegrarea copiilor în societatea lor de origine, putând găsii soluții alternative, inclusiv acordarea statutului de protecție internațională sau reinstalarea în statele U.E., toate în interesul superior al copilului.

3.1.3. Legislația internă în domeniul prevenirii și

combaterii traficului de minori

A) Cadrul general privind protecția copilului

România garantează apărarea drepturilor copilului prin Constituția României care, la capitolul Drepturile și libertățile fundamentale, art. 49 stipulează: ,,Copiii și tinerii se bucură de un regim special de protecție si de asistență în realizarea drepturilor lor” și ,,Exploatarea minorilor, folosirea lor în activități care le-ar dăuna sănătății, moralitații sau care le-ar pune în primejdie viața ori dezvoltarea normală sunt interzise“.

Odată cu adoptarea Legii nr. 18/1990, a fost ratificată Convenția cu privire la drepturile copilului, asigurându-se astfel implementarea în dreptul intern a principalului instrument juridic de asistență și protecție a copilului la nivel internațional.

La nivel de reglementare, domeniul protecției drepturilor copilului a constituit un subiect aflat în atenția autorităților române, în special după anul 2000, adoptându-se acte normative specifice de consolidare a protecției juridice și a punerii în aplicare a unui cadru unitar de acțiune.

Punerea în practică a unei noi strategii centrată pe copil și familie, precum și crearea serviciilor locale destinate menținerii stabilității familiei și prevenirii separării copilului de părinți au fost realizate odată cu adoptarea Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului. Acest act normativ a fost armonizat la momentul adoptării sale dar și ulterior, cu cele mai semnificative reglementări internaționale și europene în domeniul protecției drepturilor copiilor. În cuprinsul textului de lege sunt reglementate în detaliu aspecte privitoare la drepturile copilului, protecția unor categorii specifice de copii (copilul lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinților săi; copilul care a săvârșit o faptă penală și nu răspunde penal etc.), instituțiile și serviciile cu atribuții în protecția copilului, finanțarea sistemului de protecție a copilului, regulile speciale de procedură, răspunderea și sancțiunile. Odată cu adoptarea Legii nr. 257/2013 au fost aduse modificări și completări Legii nr. 272/2004, având drept scop perfecționarea cadrului juridic în domeniul protecției drepturilor copilului, printre altele și în ceea ce privește protecția copilului împotriva abuzului, neglijării, exploatării și a oricărei forme de violență.

B) Strategia națională împotriva traficului de persoane

În ultimii ani, în mod similar altor state membre ale UE, și țara noastră a identificat necesitatea unei abordări integrate și multidisciplinare a problematicii traficului de persoane, aspect ce a condus la adoptarea unei strategii sectoriale în materie. Documentul asigură reunirea politicilor și strategiilor din segmentul prevenirii și combaterii fenomenului, precum și protecția, sprijinul și asistența acordată victimelor. Acestuia i se adaugă și celelalte acte juridice cu incidență în domeniul traficului de minori, repatrierii copiilor români neînsoțiți și protecția specială a acestora, prevenirea și combaterea exploatării copiilor prin muncă, interzicerea muncilor periculoase pentru copii, intervenția multidisciplinară și interinstituțională privind copiii exploatați și aflați în situații de risc de exploatare prin muncă, copiii victime ale traficului de persoane etc.

Pentru întâia dată, în anul 2001, a fost adoptat Planul național de acțiune privind combaterea traficului de persoane. Ulterior, începând cu anul 2006, au fost adoptate în mod succesiv, două documente programatice de nivel național, respectiv Strategia națională împotriva traficului de persoane, document derulat pentru o perioadă de 4 ani. Principalul scop al strategiei este de a se asigura planificarea și organizarea integrată a activităților de prevenire și combatere a traficului, precum și în domeniul asistenței victimelor.

Inițial, a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr. 1654/2006, care a constituit cadrul legal al primei strategii naționale antitrafic. Alături de Planul național de acțiune pentru implementarea sa, această strategie a fost aliniată la normele europene în materie, focusându-se pe analiza

particularităților fenomenului în context internațional, european și național, cauzalitatea, precum și cadrul instituțional, înregistrarea datelor și studiul fenomenului, prevenirea și nivelul de conștientizare a acestui fenomen, sistemul de condamnare a traficanților, resursele financiare ale sistemului anti-trafic, viziunea, scopul și principiile directoare ale acesteia.

Ulterior, la inițiativa ANITP s-a elaborat o nouă Strategie antitrafic pentru perioada 2012-2016, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.1142/2012. Analiza prevederilor Directivei nr. 36/2011 a Parlamentului European și a Consiliului privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și protejarea victimelor acestuia a fost un element important în eforturile de dezvoltare a Strategiei naționale împotriva traficului de persoane pentru perioada 2012-2016.

Documentul strategic are drept principal scop reducerea impactului și a dimensiunilor traficului de persoane la nivel național prin prioritizarea și eficientizarea activităților în lupta împotriva acestuia. Din punct de vedere structural, strategia este alcătuită din 5 articole și 2 anexe, în cuprinsul acestor anexe fiind detaliate atât strategia, cât și Planul național de acțiune pentru implementarea sa. Strategia descrie în partea introductivă dinamica și evoluția fenomenului, precum și o analiză criminologică pe baza diagnozei traficului la nivel național, continuând cu descrierea obiectivelor generale și specifice, a direcțiilor de acțiune, principiilor și rezultatelor așteptate.

C) Incriminarea juridică a infracțiunilor din spectrul traficului de minori

Autoritățile din țara noastră au înțeles caracterul imperios necesar al armonizării cadrului legislativ, procedural și acțional cu normele internaționale în materie, fapt ce a condus la votarea „Declarației politice în 12 puncte” privind strategia de combatere a traficului de ființe umane și a integrat aceste prevederi, precum și acquis-ul comunitar în domeniul traficului de ființe umane, în legislația națională59.

Primele acte normative care au reglementat în mod explicit traficul de persoane au fost adoptate în anul 2001. Până la apariția incriminărilor specifice în domeniul traficului de persoane, activitățile infracționale legate de exploatarea și traficarea persoanelor erau în mod lacunar incriminate în Codul Penal, sfera acestor acțiuni ilicite fiind mult restrânsă, sancționânduse doar lipsirea de libertate în mod ilegal, sclavia, supunerea la muncă

59 Alexandru, Monica, Copiii vorbesc despre: riscurile de a fi traficat și mecanisme de protecție în sudestul Europei: raport România, Organizația Salvați copiii, Editura Speed Promotion, București, 2007, p.

12.

forțată și obligatorie și proxenetismul. Pedepsele pentru astfel de infracțiuni erau mai grave dacă partea vătămată era copil sau dacă fapta era comisă în asociere cu una sau mai multe persoane.

Anul 2001 a însemnat adoptarea primei legi speciale antitrafic la nivel național, având ca principal scop atât incriminarea formelor de manifestare a infracțiunilor din spectrul traficului de persoane, dar și identificarea factorilor cauzali, precum și conștientizarea opiniei publice asupra pericolelor traficului de persoane. Legea specială nr. 678/2001 a adus drept principale noutăți la nivel de reglementare, atât aspecte de drept substanțial, dar și procedural, prin prevederea unor resurse procedurale moderne precum utilizarea tehnicilor speciale de investigație, introducerea unor cauze de impunitate și de reducere a pedepsei, reglementări privind protecția și asistența specială a victimelor traficului, dispoziții privind consolidarea cooperării internaționale în domeniu. Potrivit Convenției Consiliului Europei din data de 3 mai 2005 privind lupta împotriva traficului de ființe umane, prin trafic de ființe umane se înțelege recrutarea, transportul, transferul, cazarea, găzduirea sau primirea persoanelor, prin amenințare, prin utilizarea forței sau a altor forme de constrângere, prin răpire, fraudă, înșelăciune, abuz de autoritate ori de o altă situație de vulnerabilitate sau prin oferirea ori acceptarea de plăți sau de avantaje în vederea obținerii consimțământului unei persoane ce are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării (art.4). Din definiția dată traficului de persoane se poate observa asemănarea izbitoare cu cea utilizată de legiuitorul român în Legea nr. 678/2001. Recrutarea, transportul, transferul, cazarea sau primirea unei persoane care nu a împlinit vârsta de 18 ani, în scopul exploatării, fără a se folosi de niciunul din mijloacele enumerate mai sus, se consideră trafic de ființe umane, text modificat prin noul Cod Penal intrat în vigoare în anul 2014.

România a adoptat recent o serie de măsuri menite să restructureze și să actualizeze cadrul legal, în scopul armonizării cu legislația europeană relevantă.

Noul Cod Penal, intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014, a constituit un moment important în evoluția legislativă a României ca țară membră a UE. Elaborarea și adoptarea acestuia a reprezentat nu doar o manifestare a voinței politice, ci și un corolar al evoluției economico-sociale, doctrinare și jurisprudențiale. Prin adoptarea Noului Cod Penal, s-a urmărit crearea unui cadru legislativ coerent, evitarea suprapunerilor de norme penale, simplificarea reglementărilor pentru a facilita aplicarea lor unitară și cu celeritate, transpunerea în cadrul legislativ penal național a reglementărilor adoptate la nivelul UE, precum și armonizarea dreptului penal român cu sistemele celorlalte state membre.

În Noul Cod Penal, infracțiunile în materia traficului de persoane le regăsim în Capitolul al VII-lea, intitulat ,,Traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile”, în cadrul Titlului I ,,Infracțiuni contra persoanei” fiind aduse în acest capitol incriminările cuprinse în Legea nr.678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane. Soluția aleasă de legiuitor este pur tehnică, asigurându-se o mai bună sistematizare, unificare și coordonare a normelor incriminatoare, realizându-se un conținut și o formă juridică de ansamblu adecvate. Astfel, s-au respectat în acest mod dispozițiile legale potrivit cărora ,,se supune procesului de concentrare în reglementări unice reglementările din aceeași materie dispersate în legislația în vigoare”.

În reglementarea anterioară intrării în vigoare a Noului Cod Penal, traficul de minori era incriminat în cuprinsul art.13 din Legea nr.678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, în cadrul a patru alineate, o variantă tip și trei agravante.

Particularitatea incriminării traficului de minori (în cuprinsul art.211 Cod Penal) în raport cu traficul de persoane incriminat în legislația penală internă, constă în incriminarea acțiunilor infracționale alternative în vederea atingerii unui anumit scop (al exploatării), nefiind prevăzută nicio modalitate concretă de realizare a acțiunii materiale, așa cum este incriminat traficul de persoane. Din acest punct de vedere, legiuitorul nu a considerat necesară prevederea unor mijloace concrete pentru realizarea scopului infracțional, consumarea infracțiunii presupunând comiterea uneia dintre acțiunile materiale (recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unui minor) în vederea exploatării sale. În comparație cu incriminarea anterioară a traficului de minori din cuprinsul art. 13 al Legii nr.678/2001, formele de realizare a elementului material al infracțiunii nu diferă decât sub aspectul înlocuirii găzduirii minorului cu adăpostirea acestuia, această modificare fiind în acord cu reglementările Convenției ONU împotriva criminalității transnaționale organizate din 15 noiembrie 2000.

Alin. (2) al art. 211 Cod Penal conține o agravantă a infracțiunii tip, latura obiectivă a infracțiunii de trafic de minori în această variantă presupunând comiterea faptei prin intermediul mijloacelor tip incriminate ca mod de comitere a traficului de persoane. De asemenea, agravanta există și în ipoteza comiterii traficului de minori de către un funcționar public în exercițiul atribuțiilor de serviciu, această nouă incriminare asigurând implementarea art. 24 din Convenția Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de ființe umane.

Alin. (3) al art. 211 Cod Penal include o reglementare de excludere din categoria cauzelor justificative a consimțământului persoanei victimă a traficului de minori.

O diferență sesizată între maniera de reglementare a celor două infracțiuni în Noul Cod Penal, în comparație cu Legea 678/2001 este folosirea termenului de ,,constrângere”, fără a mai menționa în mod exemplificativ ,,amenințarea” și ,,violența” ca forme ale constrângerii sau ,,frauda” și ,,înșelăciunea” ca și condiție atașată elementului material, astfel cum a formulat legiuitorul în conținutul legii speciale.

În analiza infracțiunii de trafic de minori, elementele esențiale sunt reprezentate și de forma de exploatare și scopul comiterii sale. În referire la aceste aspecte, menționăm faptul că în astfel de cazuri, este posibil ca familia persoanei vătămate să aibă o implicare în traficarea victimei, părinții și tutorii persoanei vătămate putând fi trași la răspundere penală.

Noua reglementare penală a dezincriminat fapta de cerșetorie, asigurând însă incriminarea distinctă a două noi infracțiuni al căror subiect pasiv al infracțiunii este minorul, respectiv exploatarea cerșetoriei (art.214) și folosirea unui minor în scop de cerșetorie (art.215). Aceste fapte penale sunt distincte de infracțiunea de trafic de persoane incriminată de art.210 sau de trafic de minori prevăzute de art.211 din noul Cod penal.

În ceea ce privește exploatarea sexuală a persoanelor și incriminarea acestor conduite, menționăm că noul Cod penal nu mai cuprinde incriminarea prostituției, incriminându-se însă faptele de exploatare a acesteia (proxenetism, trafic de persoane, folosirea serviciilor unei persoane exploatate), asigurându-se astfel siguranța sancționării faptelor de exploatare a persoanelor prin intermediul serviciilor sexuale, victimele traficului neputând fi în nicio ipoteză asimilate subiectului activ al prostituției.

Abordarea integrată în lupta antitrafic presupune nu doar reducerea ofertei traficanților, dar și a cererii unor servicii de exploatare sexuală, prin muncă etc. În acest context, a fost incriminată infracțiunea de folosire a serviciilor unei persoane exploatate, oferindu-se astfel cadrul sancționatoriu faptei persoanelor care acceptă să folosească munca forțată impusă victimelor ori care beneficiază de serviciile persoanei forțate a practica prostituția, cunoscându-se faptul că aceste persoane sunt victime ale traficului.

Așa cum reiese din Raportul de țară al Ambasadei Statelor Unite la București, “autoritățile au făcut eforturi serioase de aplicare a legislației referitoare la traficul de persoane, însă au obținut sentințe reduse ori cu suspendare care nu au descurajat traficanții de persoane și nu au garantat siguranța victimelor după eliberarea acestora. România interzice orice formă de trafic de ființe umane prin Articolul 210, care prevede pedepse cu închisoarea între 3 și 10 ani. Aceste pedepse sunt suficient de severe și proporționale cu pedepsele prevăzute pentru alte infracțiuni grave, cum este violul. Autoritățile române au anchetat 875 cazuri de trafic de ființe umane în 2014, număr în creștere față de cele 714 cazuri anchetate în 2013. În 2014, autoritățile au pus sub acuzare 534 de persoane, în comparație cu 552 de persoane în 2013. Instanțele din România au condamnat 269 traficanți în 2014, număr în ușoară creștere față de 2013 (252). Guvernul nu dispune de statistici specializate privind traficul de persoane în scopul exploatării sexuale și traficul de persoane în scopul de muncii forțate. Autoritățile nu au prezentat statistici separate referitoare la măsurile de aplicare a legii, date care să demonstreze acțiuni întreprinse împotriva traficului de persoane în scopul exploatării sexuale și în scopul muncii forțate. 67% dintre traficanții condamnați au primit pedepse cu închisoarea, cuprinse între un an și 15 ani, procent în creștere față de 2013, când 59% dintre traficanții condamnați au primit pedepse cu închisoarea. Cu toate acestea, în 2014, instanțele au dispus suspendarea executării pedepsei cu închisoarea în 73 de cazuri, dispunând în schimb amendarea a 15 traficanți. Guvernul a organizat programe de pregătire pe tema legislației în domeniul traficului de persoane pentru 200 de viitori judecători și procurori, și programe de pregătire specializată pentru peste 3.000 de profesioniști, inclusiv profesori, asistenți sociali, reprezentanți ai autorităților locale, preoți, polițiști, vameși și cadre militare. Cu toate acestea, polițiștii și judecătorii din provincie nu au avut pregătire specializată sau sensibilitate față de problemele traficului de persoane. Între 2012 și 2014, autoritățile române au desfășurat împreună cu Marea Britanie o amplă operațiune de aplicare a legii, care s-a soldat în 2014 cu pedepse cu închisoarea pentru mai mulți traficanți. Trei oficiali guvernamentali au fost condamnați pentru trafic în scopul muncii forțate în 2014”.

D) Reglementări în domeniul asistenței și protecției victimelor

traficului

Încă din urmă cu aproximativ 15 ani, autoritățile române au adoptat o legislație cuprinzătoare dar disipată în diferite acte normative, pe componenta asistenței și protecției victimelor traficului. Astfel, reglementări în acest domeniu se regăsesc în Legea nr. 678/2001 pentru prevenirea și combaterea traficului de persoane, Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecției victimelor infracțiunilor, Ordinul nr. 335/2008 pentru aprobarea Mecanismului național de identificare și referire victimelor traficului de persoane.

Tipurile de servicii de asistență și protecție prevăzute de lege ce pot fi oferite victimelor traficului sunt cele prevăzute în tabelul de mai jos.

La nivel național, componenta asistenței și protecției victimelor traficului a fost reglementată prin intermediul unui act normativ cuprinzător, respectiv Hotărârea Guvernului nr. 1238/2007, care stipulează un cadru larg privind standardele naționale specifice pentru serviciile specializate de asistență și protecție a victimelor traficului de persoane. Din punct de vedere structural, documentul normativ prevede atât principiile, cât și etapele necesare a fi respectate în cadrul activității de asistență și protecție. Categoria serviciilor de asistență și protecție intră în spectrul de competențe al centrelor de stat privind asistența și protecția victimelor traficului, precum și de către centrele sau adăposturile ONG-urilor, în centre de zi, precum și la domiciliul victimelor.

În practică, s-a conturat o utilizare destul de scăzută a acestor servicii de către victimele traficului, datorită unor cauze birocratice și individuale, ceea ce conduce deseori la un proces de excluziune socială. În aceeași ordine de idei, au mai fost identificate drept obstacole în calea implementării eficiente a legislației privind serviciile de asistență și protecție, și următoarele aspecte: insuficiența resurselor financiare dar și a personalului specializat în acest domeniu, cooperarea greoaie inter-agenții, dar și lipsa de informare a victimelor.

Mecanismul național de identificare și referire a victimelor traficului de persoane stabilește la nivel de reglementare procedurile specifice de referire a victimelor în raport cu locul și modalitatea de identificare a victimei, precum și instituțiile și organizațiile care identifică victima. În acest context, minorii victime ale traficului sunt beneficiarii măsurilor specifice de protecție, având la bază reglementările-cadru în domeniul protecției și promovării drepturilor copilului.

Principalii pași din momentul identificării victimelor minore și până la acordarea serviciilor de asistență și protecție, sunt descriși mai jos:

înștiințarea reprezentantului DGASPC sau celui al furnizorului de servicii specializate pentru copii abuzați, neglijați sau traficați, cu scopul luării măsurilor speciale de protecție necesare,

evaluarea nevoilor de asistență ale victimei, copil, și menținerea contactului cu aceasta,

referirea cazului către un centru specializat pentru asistența copiilor, victime ale abuzului, neglijării și a traficului de persoane,

evaluarea nevoilor victimei – etapa inițială, evaluarea complexă, evaluarea finală și monitorizarea post-intervenție.

La nivel operațional, evaluarea nevoilor victimei traficului începe prin procedura de identificare a nevoilor persoanei și a categoriei de suport necesar, care stă la baza managementului de caz sau închiderii cazului. În ipoteza deschiderii cazului, se procedează la evaluarea complexă în scopul cunoașterii problemelor concrete ale victimei și a stabilirii unui plan particularizat de intervenție, în raport cu aspecte de ordin social, familial și individual care afectează situația persoanei asistate. Trebuie precizat că în cazul minorilor victime ale traficului, este necesară evaluarea nevoilor în mod direct, prin discuții cu beneficiarul, cât și cu reprezentantul legal al acestuia, prin deplasarea echipei multidisciplinare la fiecare caz concret, fie la domiciliul minorului, sediul unității de parchet, al poliției sau în alte locații unde este idetificat acesta. Finalizarea cazurilor de minori victime ale traficului se va realiza în momentul atingerii obiectivelor stabilite inițial prin acel plan de intervenție, urmată de o monitorizare post-intervenție pentru o perioadă de minim 3 luni.

Orice persoană fizică sau juridică poate notifica DGASPC pentru a lua măsuri corespunzătoare de protecție a copilului împotriva tuturor formelor de violență, inclusiv violență sexuală, vătămare sau, abuz fizic sau mental, maltratare sau exploatare, abandon sau neglijare. De asemenea, angajații instituțiilor publice sau private care, prin natura profesiei lor, intră în contact cu copilul și au suspiciuni cu privire la un posibil caz de abuz, neglijare sau rele tratamente au obligația de a notifica de urgență DGASPC.

Nu în ultimul rând, menționăm că prin Hotărârea Guvernului nr.1443/2004 se reglementează procedura de întoarcere în țară a copiilor români aflați neînsoțiți pe teritoriul altui stat, modalitățile de colaborare între instituțiile implicate în procesul de repatriere a copiilor, identificarea părinților sau a reprezentantului legal al copiilor ce urmează a fi repatriați, stabilirea serviciilor responsabile cu preluarea, în regim de urgență, a acestor copii, precum și stabilirea unei proceduri de monitorizare a reintegrării acestor copii.

În fapt, repatrierea copiilor români neînsoțiți presupune parcurgerea următoarelor etape:

Identificarea/verificarea identității minorului neînsoțit și a familiei acestuia;

Eliberarea unui document de identitate (în situația în care minorul nu deține deja un astfel de document) și a unuia de călătorie;

Obținerea acordului de repatriere din partea familiei, a reprezentantului legal al copilului, sau, în situația în care acest lucru nu este posibil, din partea DGASPC din județul în care copilul a domiciliat înainte de plecare;

Efectuarea unei anchete sociale la domiciliul copilului și întocmirea unui plan individual de reinserție socială a copilului;

Preluarea minorului de la frontieră și însoțirea lui până la domiciliu sau într-un centru specializat pentru primirea copiilor neînsoțiți sau victime ale traficului.

3.2. Principalele instituții implicate în lupta împotriva traficului de minori

3.2.1. La nivel internațional și european

Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), creată în decembrie 1951, este o entitate internațională ce desfășoară activități specializate în patru mari domenii circumscrise migrației: migrație și dezvoltare, migrație asistată, migrație regulată și migrație forțată.

OIM este implicată în mod activ în lupta antitrafic, prin oferirea de servicii de sprijin și asistență victimelor, facilități de reintegrare și/sau reîntoarcere în statul de origine a victimelor, centralizarea și analiza datelor privitoare la trafic, desfășurarea de campanii de informare, crearea unui instrument de gestionare a datelor, intitulat Modulul de luptă împotriva traficului etc.

Ultimii ani au demonstrat că OIM este din ce în ce mai solicitată de către state pentru abordarea provocărilor complexe de gestionare a frontierelor, inclusiv componenta prevenirii și combaterii traficului de persoane.

Organizația Internațională a Muncii (International Labour Organization – ILO), fondată în anul 1919, devenită agenție specializată a ONU din anul 1946, deține, printre altele, și competențe în domeniul combaterii traficului în contextul implementării Programului Internațional de Eliminare a Muncii Copiilor menit să asigure reducerea, limitarea și interzicerea muncii copilului, în acord cu standardele internaționale ale muncii. ILO publică periodic Raportul global privind munca forțată, susține strategiile de luptă împotriva abuzării și exploatării copiilor, promovează eliminarea celor mai grave forme de muncă a copiilor.

Biroul ONU privind Drogurile și Criminalitatea (United Nations Office for Drugs and Crime – UNODC) a lansat în martie 2007 Inițiativa Globală pentru Combaterea Traficului de Persoane (Global Initiative to Fight Human Trafficking – UN.GIFT), pentru a asigura sprijin reciproc, a crea noi parteneriate și a găsi noi instrumente pentru lupta împotriva traficului de persoane.

Strategia UN.GIFT are în vedere atingerea următoarelor obiective: creșterea conștientizării; generalizarea bazelor de date, a împrejurărilor și statisticilor despre traficul de persoane; intensificarea asistenței tehnice.

Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) are drept scop, printre altele, promovarea de mentalități și practici care să contribuie la protecția copiilor. Traficul de minori constituie un domeniu prioritar de acțiune al UNICEF, principalele sale activități în acest domeniu fiind următoarele:

Ratificarea la nivel național a legislației internaționale privind lupta împotriva tuturor formelor de exploatare și încheierea de acorduri bilaterale în vederea facilitării cooperării transfrontaliere.

Adoptarea de strategii și politici de reducere a sărăciei, contribuind în mod esențial la strategiile globale de combatere a traficului.

Incriminarea severă a faptelor comise de traficanți și adoptarea de măsuri legislative de protecție a copiilor victime.

Participarea activă a mass-mediei și a societății civile, în vederea informării comunităților despre pericolele traficului.

Organizația Internațională de Poliție Criminală Interpol (OIPC-Interpol) este cea mai mare organizație mondială din domeniul cooperării agențiilor de aplicare a legii. Prin gama de servicii oferite și puse la dispoziție statelor membre, OIPC-Interpol este implicat în mod activ inclusiv în contextul luptei antitrafic. Sistemul mondial de comunicație polițienească (I-24/7), gestionarea problematicii urmăririi internaționale și a localizării persoanelor dispărute, crearea unei celule speciale însărcinată cu lupta împotriva abuzurilor prin Internet, ale căror victime sunt copiii, constituie realități concrete ale implicării organizației în lupta împotriva traficului de minori.

OIPC-Interpol cooperează pe cazuri concrete și cu alte organisme implicate în lupta împotriva traficului de migranți, precum Europol, FRONTEX, OIM, UNODC și ICMPD.

Centrul Internațional pentru Copii Dispăruți și Exploatați (International Centre for Missing and Exploited Children – ICMEC) este o organizație independentă fără scop lucrativ și neguvernamentală care are drept obiectiv desfășurarea unei acțiuni internaționale pentru prevenirea și combaterea exploatării, dispariției minorilor și abuzurilor comise în cadrul familiei.

Europol este agenția UE responsabilă cu asigurarea cooperării la nivel european în ceea ce privește aplicarea legii în domeniul

infracționalității, facilitând schimbul de informații dintre statele membre.

Misiunea sa este de a eficientiza și stimula cooperarea dintre autoritățile naționale competente în prevenirea și combaterea formelor grave de criminalitate internațională și terorism, pentru a garanta siguranța tuturor cetățenilor europeni pe teritoriul Europei. În structura Europol-ului există șapte Unități SC (Serious Crime), inclusiv în domeniul combaterii traficului de persoane. De asemenea, una din prioritățile Europol-ului constă în lupta împotriva exploatării sexuale a copiilor, în ultimii ani fiind coordonate mai multe operațiuni de succes ale agențiilor de aplicare a legii din statele membre.

Printre cele mai eficiente instrumente de lucru ale Europol-ului se regăsesc coordonarea echipelor comune de anchetă, ofițerul de legătură la Europol, sistemul de fișiere de lucru pentru analiză (AWF), precum și publicarea de rapoarte și evaluări ale amenințărilor generate de diferite forme de manifestare ale criminalității organizate.

Analiza operațională este una dintre componentele cheie ale activității Europol, în timp ce prin intermediul Sistemului de Informații Europol, se asigură colectarea și stocarea informațiilor provenite de la agențiile naționale de aplicare a legii.

Eurojust a fost înființată cu scopul de a stimula și îmbunătăți coordonarea anchetelor și a urmăririlor penale între autoritățile judiciare competente ale statelor membre ale UE atunci când acestea se ocupă de acte grave de criminalitate organizată și transfrontalieră.

Eurojust este implicat în mod activ în lupta împotriva traficului de persoane, contribuția sa și sprijinul acordat statelor membre manifestându-se la nivel operațional și strategic, prin intermediul întâlnirilor de coordonare, rezolvarea conflictelor de jurisdicție, punerea în executare a unor instrumente judiciare, asistență legală și suport în crearea și operaționalizarea echipelor comune de anchetă, identificarea obstacolelor privind cooperarea judiciară în cazurile de trafic, dezvoltarea unui proiect strategic și a unui plan de acțiune în lupta împotriva traficului de persoane etc.

Agenția Frontex are drept rol coordonarea cooperării operaționale în materia gestionării frontierelor externe, efectuând analize de risc și furnizând sprijinul necesar statelor membre pentru organizarea de operațiuni de returnare comune.

Analiza de risc stă la baza tuturor activităților Frontex, de la operațiuni comune, prin formare, la realizarea de studii și cercetări. În ultimii ani, Frontex a sprijinit mai multe proiecte cu finanțare europeană dedicate luptei împotriva traficului de persoane.

Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA) are ca obiectiv furnizarea instituțiilor și autorităților competente ale Comunității Europene și ale statelor sale membre asistență și expertiză în materie de drepturi fundamentale atunci când acestea pun în aplicare dreptul comunitar, precum și să le sprijine în luarea de măsuri și să formuleze direcții de acțiune corespunzătoare.

Consiliul Europei (CoE) este o organizație internațională, interguvernamentală și regională independentă de UE și diferită de Consiliul European sau de Consiliul UE, care reunește toate statele democratice ale UE precum și alte state din centrul și estul Europei, în total 47 state membre74. Consiliul Europei deține un mecanism de evaluare și monitorizare a aplicării Convenției de către părți, alcătuit dintr-un Grup de experți pentru lupta împotriva traficului de persoane (GRETA).

Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) este o organizație internațională pentru securitate formată din 57 de țări participante, acoperind spațiul emisferei nordice. Din anul 2003 organizația a desemnat un Reprezentant Special pentru combaterea traficului de ființe umane pentru a ajuta statele participante să dezvolte și să implementeze politici eficiente de contracarare a acestui fenomen.

Centrul Sud-Est European de Aplicare a Legii (SELEC), cu sediul în București, este unica organizație din zona de sud-est a Europei care acționează, la nivel operațional, în domeniul combaterii criminalității transfrontaliere. SELEC reprezintă punctul de legătură, de convergență pentru susținerea tuturor țărilor din regiunea balcanică în eforturile lor de aderare UE, în domeniul justiție și afaceri interne.

3.2.2. La nivel național

a) Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP)

La nivel național, începând cu anul 2005 a fost creată o entitate specializată în materia prevenirii, monitorizării și evaluării traficului de persoane, respectiv ANITP. Competențele esențiale ale agenției se circumscriu zonelor de coordonare, evaluare și monitorizare la nivel național a modului în care instituțiile statului implementează politicile în domeniul traficului, dar și în privința segmentului de protecție și monitorizare a asistenței acordate victimelor acestuia.

ANITP ocupă rolul de coordonator al implementării strategiei împotriva traficului de persoane, derulând în acest sens diverse activități precum publicarea de statistici și rapoarte în domeniu, campanii naționale de informare publică, campanii online etc.

O componentă de bază a activității ANITP o reprezintă accesarea și implementarea unor proiecte dedicate luptei împotriva traficului, fiind axate atât pe derularea unor măsuri de sensibilizare și conștientizare a publicului larg, cât și prin intermediul desfășurării unor sesiuni de formare pentru profesioniști, în cooperare cu organizații internaționale non-guvernamentale și interguvernamentale.

Totodată, ANITP asigură legătura dintre victima traficului și agențiile de aplicare a legii, precum și între acestea și ONG-urile din țară care oferă servicii în domeniul traficului. ANITP cooperează cu ONG-urile române și străine, precum și cu organizațiile interguvernamentale și în vederea conștientizării opiniei publice asupra fenomenului traficului și consecințelor acestuia.

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) din cadrul Ministerului Public este instituția din sfera organelor specializate ale statului ce desfășoară activități judiciare de combatere a traficului de persoane și minori. În concret, procurorii din cadrul DIICOT efectuează urmărirea penală pentru infracțiunile prevăzute în Legea nr.508/2004 și în legile speciale, inclusiv prin conducerea, supravegherea și controlul actelor de cercetare penală efectuate de către organele de poliție judiciară pe baza ordonanței de delegare a procurorului. În cadrul DIICOT, activitatea de urmărire penală a cauzelor din sfera traficului de persoane este desfășurată de către procurorii din cadrul Serviciului de prevenire și combatere a criminalității organizate, mai exact procurori din cadrul Biroului de combatere a traficului de persoane și migranți. În cadrul biroului își desfășoară activitatea procurori specializați în lupta antitrafic, care au participat în ultimii ani la cursuri de specializare în domeniu.

Practica judiciară a evidențiat o colaborare foarte bună între procurorii DIICOT și polițiștii din cadrul DCCO delegați să desfășoare activități de cercetare în cauzele de trafic.

Unitățile operative ale Poliției Române (atât cele de la nivel central, cât și teritorial), implicate în desfășurarea activităților investigative și de cercetare penală în domeniul traficului. Există în acest domeniu atât ofițeri de poliție judiciară anume desemnați, ce își desfășoară activitatea în cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și a unităților corespondente din teritoriu, precum și, atunci când se impune, lucrători specializați din cadrul Oficiului Național pentru Protecția Martorilor, ce asigură măsuri de protecție a victimelor incluse în programul de protecție.

Pe cazuri concrete, polițiștii specializați antitrafic colaborează cu structuri corespondente din alte state, precum și cu entități internaționale implicate în lupta împotriva criminalității organizate.

Menționăm că la ora actuală cadrul instituțional al DCCO nu oferă o structură distinctă specializată în combaterea traficului de minori. Cu toate acestea, având în vedere vulnerabilitatea minorilor, polițiștii din structurile de combatere a traficului de persoane acordă prioritate investigării tuturor cazurilor de trafic de minori, fără a face diferențe între modalitățile de exploatare utilizate pentru victimizarea minorilor.

Poliția de Frontieră și Inspectoratul General pentru Imigrări dețin atribuții circumscrise problematicii aplicării cadrului legal în acest domeniu. Pe de o parte, lucrătorii Poliției de Frontieră desfășoară activități specializate privind prevenirea ieșirii ilegale din România a cetățenilor români minori, posibile victime ale traficului, deținând însă și responsabilități privind identificarea și referirea victimelor traficului. În privința personalului Inspectoratului General pentru Imigrări, acesta aduce la îndeplinire politicile în domeniile migrației, azilului și al integrării străinilor.

Structurile de specialitate ale Ministerului Justiției, respectiv Direcția Probațiune, Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară, Biroul pentru prevenirea criminalității și de cooperare cu oficiile de recuperare a creanțelor din statele membre ale UE, Direcția Afaceri Europene. Un rol esențial în domeniul traficului îl au consilierii de probațiune ce acordă consiliere psihologică și alte forme de asistență gratuit, la cerere și victimelor traficului, putând de asemenea să participe la audierea victimelor în cadrul procedurilor judiciare penale. În altă ordine de idei, Serviciul cooperare judiciară internațională în materie penală aduce la îndeplinire atribuțiile stabilite prin Legea nr. 302/2004. În privința urmăririi și identificării produselor provenite din săvârșirea de infracțiuni și a altor bunuri având legătură cu traficul și care ar putea face obiectul unei dispoziții de indisponibilizare, sechestru sau confiscare, aceste obiective se realizează pe baza schimbului de date și informații cu oficiile de recuperare a creanțelor corespondente din UE.

Structurile specializate din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.

Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA) este instituția responsabilă de coordonarea și monitorizarea politicilor publice în domeniul protecției copilului, inclusiv a victimelor minore. DGASPC, instituțiile care funcționează în fiecare județ din România și în fiecare din cele 6 sectoare ale Bucureștiului sunt instituțiile responsabile de punerea în aplicare a politicilor și asistarea copiilor aflați în nevoie, inclusiv victimele minore ale traficului.

Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați este organ de specialitate al administrației publice centrale, fiind implicat în promovarea principiului egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați. În acest context, agenția a derulat un proiect START, prin care a urmărit printre altele, și abordarea integrativ-sistemică a traficului de persoane din perspectiva asigurării egalității

Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități deține competențe, conform Hotărârii Guvernului nr.50/2015, privind colaborarea cu Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție pentru protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilități, care au vârsta până în 18 ani.

Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, ca organ de specialitate al administrației publice centrale, are atribuții inclusiv în domeniul prevenirii traficului în rândul minorilor și tinerilor, precum și în privința asigurării serviciilor de consiliere și reintegrare școlară a victimelor.

Ministerul Afacerilor Externe este organ de specialitate al administrației publice centrale în subordinea Guvernului, fiind cooptat adesea ca partener în contextul activităților de prevenire a traficului, dar și în ceea ce privește atribuțiile legale pe componentele acordării de asistență consulară și derularea procedurii de repateriere a victimelor traficului. Activitatea pe segmentul traficului a reprezentanțelor diplomatice și oficiilor consulare ale României în străinătate se derulează îndeosebi prin intermediul secțiilor consulare; acolo unde există, birourile atașaților de afaceri interne cooperează cu secțiile consulare, conform competențelor prevăzute de lege.

Organizațiile neguvernamentale sunt implicate activ în

domeniul prevenirii traficului și al asistenței victimelor, rolul acestora fiind definit în contextul art. 11 din Legea nr. 678/2001, conform căruia organizațiile neguvernamentale, alături de instituțiile statului, organizațiile internaționale și reprezentanții societății civile, sunt implicate în prevenirea traficului, protecția și asistarea victimelor, organizarea de campanii de informare privind fenomenul traficului și riscurile la care sunt supuse victimele. De asemenea, organizațiile neguvernamentale sunt implicate în punerea în aplicare a Mecanismului național de identificare și referire a victimelor traficului, menit să asigure îmbunătățirea accesului victimelor la serviciile de asistență și protecție.

Principalele tipuri de servicii de asistență furnizate de către ONG-uri sunt: asistență materială, medicală, juridică, socială, educațională și psihologică.

Cel mai recent, un exemplu de bune practici în zona ONG-urilor este reprezentat de inițiativele Fundației Terre des hommes reprezentanța Bucuresti (Tdh), prin dezvoltarea Proiectului ICARUS ce a facilitat punerea în aplicare a două instrumente inovative, respectiv o platformă online de resurse și învățare, iar pe de altă parte de o aplicație mobilă destinată semnalării posibilelor situații de trafic de copii.

3.3. Concluzii parțiale

Experiența dobândită în ultimii ani în materia luptei antitrafic a condus la înregistrarea unor progrese semnificative, plecând de la adoptarea și implementarea în dreptul intern a standardelor și bunelor practici europene și internaționale.

Cadrul juridic internațional și european în materia traficului a cunoscut progrese semnificative, în acord cu noile evoluții infracționale, fiind în măsură să asigure baza activității instituțiilor guvernamentale și ONG-urilor implicate în prevenirea și combaterea traficului. Principalele documente juridice internaționale au fost adoptate la nivelul ONU, UE și Consiliului Europei, fiind asigurată și procedura de monitorizare a implementării dispozițiilor acestora în dreptul național.

Atât prin activitatea instituțiilor statului, dar și prin participarea activă a ONG-urilor au fost puse în aplicare atât măsuri din zona prevenirii dedicate grupurilor-țintă vulnerabile la trafic, cât și activități eficiente de destructurare a rețelelor de trafic, pe zona combaterii fenomenului.

Totuși, din studiile, analizele și cercetările agențiilor specializate în domeniu, se constată încă unele probleme și dificultăți legate de lipsa de conștientizare și percepțiile greșite privitoare la trafic, capacitatea redusă de punere în aplicare atât a mecanismelor de identificare a victimelor, cât și a măsurilor din sfera asistenței și protecției acestora, neacordarea de fonduri suficiente ONG-urilor, existența unor statistici și raportări incomplete/insuficiente/tardice ce pot afecta atât măsurile luate, cât și rezultatele obținute.

Practica agențiilor specializate în materie evidențiază o nevoie a consolidării cooperării dintre agențiile de aplicare a legii și ONG-uri, pentru a face față noilor provocări, riscuri și amenințări în acest domeniu, abordându-se în mod integrat atât segmentul prevenirii, asistenței și protecției victimelor, dar și identificarea și tragerea la răspundere juridică a traficanților. Practica a demonstrat de-a lungul timpului și anumite imperfecțiuni referitoare la schimbul de informații între autoritățile statului și ONG-uri, acestea din urmă acuzând frecvent schimbul unidirecțional de date și informații, doar dinspre acestea către instituțiile guvernamentale.

Aspectele referitoare la activitățile procedurale și investigative ale agențiilor de aplicare a legii vor fi dezvoltate în cuprinsul capitolului următor.

CAPITOLUL IV

INVESTIGAREA JUDICIARĂ A INFRACȚIUNILOR DE TRAFIC DE MINORI

4.1. Bune practici în activitatea investigativă a agențiilor naționale de aplicare a legii

Traficul de minori constituie, așa cum am insistat pe parcursul tezei, o formă de criminalitate organizată alcătuită din diferite etape infracționale, de cele mai multe ori derulate în state și regiuni diferite, în funcție de specificul rutelor de traficare și exploatare, modului de operare al grupării de traficanți etc. Pe lângă aceste aspecte, principala provocare este reprezentată de faptul că victimele acestor infracțiuni sunt minori, persoane cu o capacitate psihofizică redusă de protecție și autoapărare, persoane cu nevoi speciale care necesită protecție specială, identificarea lor și încetarea cât mai rapidă a activităților infracționale. În cadrul prezentat, precizăm de la bun început faptul că traficul de minori necesită metode și mijloace speciale de investigare, cele mai eficiente investigații din acest spectru fiind operațiunile proactive, derulate anterior existenței unei plângeri sau sesizări oficiale. Însă vom începe prin prezentarea cronologică a etapelor investigative, de la identificarea victimelor/rețelelor de trafic și până la soluționarea cauzei.

Experiența pe care am acumulat-o ca ofițer antitrafic în cadrul unităților de poliție judiciară mi-a confirmat faptul că deseori investigațiile din această gamă sunt precum un joc de puzzle în care există informații din diverse zone și medii, care necesită reconstruirea scenariului infracțional piesă cu piesă, în vederea unei anchete eficiente. Dificultatea este generată și de faptul că traficul de minori, ca și cel al persoanelor adulte, implică țări și jurisdicții diferite, infractori ce acționează în diverse etape infracționale, informații incomplete etc.

Primul aspect care trebuie luat în considerare îl constituie interdependența specifică a structurii duale reprezentate de poliție și parchet; investigatorii din cadrul poliției nu-și pot îndeplini misiunea cu succes fără ajutorul procurorilor, iar procurorii nu-și pot îndeplini misiunea fără dovezile, indiciile ori informațiile obținute de investigatori. Acest interes comun și această interdependență sunt hotărâtoare pentru dezvoltarea unei relații profesionale bazate pe coordonarea cât mai strânsă între cele două structuri.

În plan general, de la început precizăm că orice investigație în acest domeniu presupune identificarea și cunoașterea actorilor implicați (victime versus traficanți), stabilirea obiectivelor operaționale , precum și a metodelor, mijloacelor și resurselor necesare aducerii la îndeplinire a obiectivelor.

Sub aspect calitativ, activitatea de combatere tinde să se orienteze către investigarea extinsă a grupului, și anume, nu doar la nivel național iar prin schimbul de informații și eventual acțiuni simultane, echipe comune de anchetă, comisii rogatorii și alte instrumente să reușească prin cooperare cu parteneri externi dezmembrarea întregului grup.

a) Primul pas al investigației îl constituie sesizarea agențiilor de aplicare a legii, activitate ce se realizează pe baza petițiilor, plângerilor, denunțurilor, informărilor obținute în contextul cooperării inter-agenții, dar și pe baza cunoașterii indicatorilor de trafic ce pot conduce uneori la sesizarea din oficiu. Cu privire la acest ultim aspect, un manual recent elaborat sub egida Consiliului UE clasifică indicatorii de trafic, prin prezentarea indicatorilor specifici de identificare pe de o parte a victimelor, iar pe de altă parte, a traficanților. În cele de mai jos prezentăm o listă nonexhaustivă de cunoaștere a indicatorilor ce relaționează cu victimele

traficului.

Practica judiciară a relevat faptul că în acest domeniu investigativ, plângerile și sesizările victimelor sunt situații nu atât de frecvente, ceea ce conduce deseori la necesitatea derulării operațiunilor proactive, respectiv identificarea altor metode și bune practici de obținere a informațiilor și ulterior a probelor. Conform unor autori, “denunțul este întâlnit mai rar în cazul infracțiunilor de trafic de minori, care se caracterizează sub aspectul modului de operare printr-un grad ridicat de secretizare, rețelele de traficanți fiind structuri închise care operează în lumea interlopă, ferite de sistemul legal și care sunt experte în a evita descoperirea și arestarea lor”.

Ca regulă, identificarea unei persoane traficate este un proces complex și de durată. Cu toate acestea, deoarece identificarea persoanelor traficate le acordă accesul la asistența necesară, aceasta ar trebui să fie efectuată rapid și cu acuratețe, indiferent de inițierea unui proces penal.

Procesul de identificare a unei potențiale victime se desfășoară în mod continuu, pe întreg parcursul investigării infracțiunilor, în funcție de opțiunile de investigare. Identificarea informală poate fi realizată de orice persoană ce are cunoștințele necesare în recunoașterea indicatorilor de trafic în rândul victimelor prezumtive.

Identificarea victimelor este o activitate dificilă, cu atât mai mult pentru persoane din afara mediului profesional al luptei antitrafic. Plecând de la ipoteza că inclusiv persoane din afara mediului judiciar sau al ONGurilor pot intra în contact spontan sau ocazional cu o victimă a traficului, este necesară cunoașterea „celor cinci necesități generale ale victimelor” stipulate în Strategia UE pentru perioada 2012-2016 în vederea eradicării traficului: respect și recunoaștere, asistență, protecție, acces la justiție și despăgubiri.

Sursele umane de informații pot fi un excelent instrument în aceste cazuri, ceea ce presupune identificarea persoanelor dispuse să furnizeze informațiile relevante investigatorilor. De asemenea, abordarea centrată pe obținerea plângerii victimei nu este suficientă. Pentru a obține probe concludente privind recrutarea, transportul și exploatarea victimelor, metodele și tehnicile speciale de investigații au un rol determinant, acestea fiind detaliate în continuare.

b) Utilizarea metodelor și tehnicilor speciale de investigații. Specifice operațiunilor proactive de luptă împotriva traficului, aceste categorii de metode și tehnici presupun obținerea informațiilor relevante fără o interacțiune cu persoanele vizate, prezentând în același timp un anumit grad de intruziune în activitatea/viața privată a acestora. În acord cu aspectele înscrise în Recomandarea Consiliului Europei (2005)10 cu privire la tehnicile speciale de investigații din 25 aprilie 2005, tehnicile speciale de anchetă reprezintă “tehnicile aplicate în contextul

investigațiilor penale în scopul depistării și anchetării unor crime grave și suspecților, menite să colecteze informații astfel încât să nu alarmeze persoanele vizate”.

Conform rezultatelor unei cercetări recente, cele mai uzitate instrumente investigative sunt interceptările comunicațiilor, operațiunile sub acoperire, informatorii și cumpărările fictive.

O primă astfel de tehnică este cea a utilizării investigatorilor sub acoperire, menită să asigure infiltrarea în gruparea de trafic a personalului agențiilor de aplicare a legii și/sau uneori a celor din sfera structurilor de intelligence (în funcție de legislația fiecărui stat aflat pe ruta de traficare).

Anterior introducerii într-o cauză a unui investigator sub acoperire, trebuie avute în vedere următoarele aspecte:

Analiza atentă a scopului introducerii investigatorului și dacă acesta poate fi atins prin alte mijloace,

Analiza calităților, cunoștințelor și aptitudinilor persoanei desemnată ca investigator,

Stabilirea legendei investigatorului sub acoperire și a etapei în care se va realiza infiltrarea,

Metoda utilizată pentru înregistrarea probelor.

De-a lungul rutei de trafic, investigatorii sub acoperire pot fi autorizați să se infiltreze în oricare din statele de origine, trafic sau destinație, fiind necesară însă și luarea în considerare a diferențelor etnice, culturale și sociale, mai ales în contextul în care investigatorii nu vorbesc aceeași limbă cu membrii grupării din țara de destinație.

În plan operațional, pe lângă calitățile personale ale acestuia, investigatorul va trebui să depună toate diligențele în scopul culegerii datelor și informațiilor necesare investigației, în majoritatea statelor acesta fiind autorizat de către un magistrat. Ulterior autorizării sale, el va trebui de exemplu să cumpere/transporte victime traficate, să cumpere vize de ieșire din țară pentru victime inexistente sau să cumpere serviciile unei victime care a fost traficată.

Utilizarea martorilor cu identitatea protejată este o altă metodă de succes în contextul investigației. În funcție de legislația fiecărui stat aflat pe ruta de trafic, victimele pot beneficia de statutul de martor protejat, folosirea identității protejate le apără față de familie sau de mass-media, în sensul că aceștia nu mai pot afla cine este victima și faptul că a fost implicată în trafic. Totuși, există și riscul identificării anumitor aspecte ale declarației de martor, pe baza cărora traficanții pot deduce care a fost rolul persoanei în procesul penal.

Plecând de la necesitatea protecției martorilor supuși la diferite forme de intimidări sau amenințări, majoritatea statelor membre ale UE au creat structuri specializate de protecție a martorilor, însărcinate cu implementarea programului de protecție. De la stat la stat, aceste măsuri vizează posibilitatea depunerii mărturiilor prin intermediul comunicațiilor, îngrădirea accesului la date și informații confidențiale precum adresa martorului, admiterea luării declarației înainte de proces, relocarea martorilor protejați în alte state etc. De asemenea, în contextul noilor provocări în materia criminalității organizate, pot fi dispuse măsuri de protecție precum audierea martorului sub identitate falsă, folosirea instrumentelor și dispozitivelor de prevenire a identificării fizice, folosirea video-conferinței, acordarea de facilități juridice și economice.

Realizarea protecției martorilor la nivel european este o activitate susținută la nivel de reglementări prin diferite acte normative adoptate în ultimii ani, precum Recomandarea Consiliului Europei Rec (2005)9 a Comitetului de Miniștri din Statele Membre privind protecția martorilor și a colaboratorilor justiției, Recomandarea (97)13 privind intimidarea martorilor și a dreptului la apărare, precum și Documentul de lucru al Comisiei din 13 noiembrie 2007 privitor la fezabilitatea legislației UE în domeniul protecției martorilor și colaboratorilor justiției.

La nivelul Europol au fost adoptate încă din anul 1999 anumite criterii cu caracter de recomandare în scopul includerii în programele de protecție, precum și exemple ale protocoalelor de protecție. În privința criteriilor de includere în program, principalele recomandări se referă la următoarele aspecte: obligația/disponibilitatea martorului de a oferi informații privind o infracțiune gravă; existența unei amenințări la adresa vieții martorului, familiei ori a celor apropiați ca urmare a declarații efectuate de martor; obligația depunerii mărturiei înainte de includerea în program; neoferirea de stimulente martorului pentru a depune mărturie.

Supravegherea tehnică reprezintă una dintre cele mai importante și eficiente arme de luptă împotriva crimei organizate. Nu este nimic la fel de eficace privitor la probarea unei infracțiuni prin cuvintele proprii ale suspectului. Probele obținute prin supravegherea electronică oferă dovezi fiabile, obiective ale infracțiunii prin declarațiile autorilor acesteia. În plus, supravegherea electronică permite aplicarea legii pentru a afla planurile conspiratorilor de a comite infracțiuni înainte ca acestea să fie puse în aplicare. Aceasta le permite investigatorilor să supravegheze activități infracționale, făcând din supravegherea electronică un instrument deosebit de util în prevenirea apariției de crime violente.

Utilizarea supravegherii tehnice trebuie să aibă la bază necesitatea respectării imperativului dreptului la viață privată, fiind percepută drept o măsură excepțională folosită pentru obținerea de probe, cu autorizarea unui magistrat. La nivel european, există state precum Belgia, Estonia, Letonia, Lituania sau Malta ale căror agenții de aplicare a legii utilizează destul de rar probele bazate pe supravegherea tehnică, în detrimentul altor metode. Totuși, trebuie să remarcăm faptul că în multe state agențiile antitrafic folosesc frecvent metodele investigative din sfera supravegherii tehnice, în contrapartidă membrii rețelelor de trafic utilizând un limbaj codificat sau sisteme de comunicații criptate, de genul WhatsApp.

În plan operativ, măsurile cele mai eficiente din sfera supravegherii tehnice cuprind interceptarea, localizarea și înregistrarea convorbirilor telefonice, precum și înregistrările audio-video efectuate în mediu ambiental.

La nivel operativ, interceptarea, localizarea și înregistrarea convorbirilor telefonice constituie una dintre cele mai importante metode speciale de supraveghere sau cercetare, fiind activități derulate la distanță, fără interacțiune cu membrii grupului infracțional. Cu ajutorul acestor metode, pot fi stabilite aspecte precum locațiile în care se află persoana suspectă în momentul în care aceasta vorbește, legăturile sale infracționale, modul de operare, locurile frecventate, autoturismele folosite etc.

Deși în ultima perioadă de timp suspecții vorbesc într-un limbaj cifrat/codificat sau utilizează sistemele de mesagerie instant de tipul WhatsApp ce asigură criptarea comunicațiilor, precizăm că terminalele mobile reprezintă o importantă modalitate de supraveghere operativă, conducând la obținerea unor date și indicii relevante despre faptele

traficanților.

Ca urmare a dezvoltării tehnologiei din ultima perioadă de timp, autoritățile competente dintr-un stat membru pot intercepta comunicațiile și convorbirile electronice desfășurate într-un alt stat membru, fără asistența tehnică a acestui stat. Principalele reglementări juridice în această materie sunt cele cuprinse în Convenția UE referitoare la asistența judiciară în materie penală. Convenția reglementează interceptarea telecomunicațiilor pe teritoriul național prin intermediul furnizorilor de servicii (art. 19) și interceptarea telecomunicațiilor fără asistență tehnică din partea unui alt Stat Membru (art. 20).

Conform opiniei exprimate de către experți, „indiferent de locul unde se află subiectul interceptării, interceptarea telecomunicațiilor, efectuată printr-un sistem de satelit, necesită doar o singură operațiune, prin intermediul unei instalații tehnice denumite „gateway” („portal”). Acest portal permite stabilirea legăturii prin satelit, ceea ce permite utilizarea echipamentului de telecomunicații în zone geografice foarte mari. Pentru a intercepta telecomunicațiile direct, Statul trebuie să aibă un portal. Dacă nu are, atunci poate solicita asistența Statului pe teritoriul căruia se localizează portalul pentru fiecare interceptare pe care dorește să o desfășoare sau operatorul instalează „accesul de la distanță” la portal. Această dotare îi permite unei țări să dea un ordin de interceptare de la distanță, prin intermediul unui portal localizat în afara teritoriului propriu. Acesta poate fi dat firmei sau firmelor („furnizorii de servicii”) care pun la dispoziție serviciul de telecomunicații prin satelit pe fiecare teritoriu național, cu condiția să desfășoare ordinele de interceptare care sunt solicitate conform legii de către autoritățile competente. Tehnic este posibil să se limiteze utilizarea echipamentului de acces de la distanță la telecomunicațiile făcute de pe sau primite pe teritoriul statului membru care îl folosește”.

Investigația financiară. Tranzacțiile financiare din domeniul traficului de minori sunt extrem de dificil de identificat. Utilizarea sistemelor de transfer rapid de bani, a curierilor de bani, a mijloacelor moderne de plată de tip bitcoin poate conduce la identificarea tardivă a operațiunilor financiare legate de trafic. De multe ori însă, practica agențiilor de aplicare a legii din diferite state a evidențiat faptul că, dacă nu poți obține probe legate de activitatea infracțională în sine, poate fi o soluție urmărirea banilor produși sau obținuți din respectiva infracțiune. Investigațiile financiare paralele trebuie să fie efectuate cu celeritate și pe

cadrului instituțional și legislativ în domeniul cooperării judiciare internaționale”, Centrul de Competență Juridică, Viena, 2007, p.79.

cât posibil la debutul investigației, pentru a asigura sechestrarea și confiscarea activelor infracționale.

Investigațiile financiare derulate în contextul faptelor de trafic pot dezvălui aspecte privind stilul de viață al persoanei și deplasările sale în timp și spațiu. De exemplu, monitorizarea utilizării cardurilor de către suspecți poate contribui la descoperirea probelor privind mișcările acestora în timp și spațiu.

c) Audierea victimei traficului este o activitate esențială în administrarea probatoriului în aceste cauze penale, de multe ori fiind deosebit de dificilă datorită mai multor aspecte precum: temerile din partea victimei privind colaborarea cu anchetatorii, percepția greșită a victimelor (unele dintre ele nu se percep ca fiind victime), rușinea față de familie sau comunitatea din care provine, frica față de traficant/exploatator , tulburarea de stres post-traumatic, alte probleme medicale etc.96

Informațiile furnizate de victime au un rol esențial în înțelegerea modului de acțiune a grupării de trafic, în toate etapele sale infracționale – recrutare, transport și exploatare. Problemele esențiale ce necesită a fi lămurite de către investigatori cu ocazia audierii victimei se referă la:

stabilirea realizării contactului inițial între victimă și traficant;

natura posibilei înțelegeri (inclusiv sub aspect financiar) dintre victimă/familia acesteia și traficant;

procedura de trecere a frontierei de stat, în ipoteza traficului extern, precum și ruta parcursă, mijlocul de transport folosit;

existența unor posibile abuzuri fizice, psihologice;

dacă traficantul a știut ce vârstă are persoana traficată;

identificarea persoanelor întâlnite care au legătură cu traficul și exploatarea ei;

documentele de identitate folosite;

identificarea unor posibili martori sau clienți ai serviciilor prestate de victimă;

descrierea amănunțită a tuturor suspecților;

zonele și locațiile frecventate și în care aveau loc abuzurile;  destinația sumelor de bani câștigate de victimă etc.

d) Audierea traficantului are ca scop lămurirea aspectelor privitoare la faptă, cunoașterea poziției subiective în raport cu fapta, acesta cunoscând cel mai bine modul de organizare și funcționare a rețelei de trafic. În practică însă, de cele mai multe ori, traficanții nu sunt cooperanți cu ocazia audierii, nu recunosc faptul că știau vârsta victimei anterior recrutării sale în procesul de trafic, manifestând o poziție nesinceră pe perioada cercetărilor.

În cadrul anchetei, conform bunelor practici dezvoltate la nivel internațional, audierea traficanților trebuie să se axeze pe următoarele aspecte:

Obținerea datelor privind întreaga rețea de trafic (cu componenții săi din statul de origine, de tranzit și de destinație);

Identificarea factorilor ce determină cererea și oferta de trafic;

Metodele și rutele de traficare utilizate pentru transportul victimelor;

Identificarea canalelor și mijloacelor de comunicații utilizate de

traficanți;

Sumele de bani plătite în avans victimei sau părinților săi;

Stabilirea tuturor persoanelor traficate sau susceptibile de a fi

traficate;

Stabilirea modului de operare al traficanților;

Stabilirea unor posibile conexiuni cu grupări de crimă organizată;

Obținerea datelor privind înțelegerile (tranzacțiile) financiare dintre membrii grupării de trafic;

Stabilirea prejudiciului cauzat victimei.

Bune practici privind investigarea traficului de minori în România

În țara noastră, procedura investigării traficului de minori presupune implicarea activă a organelor specializate în activitatea judiciară, respectiv procurorul și organele de cercetare ale poliției judiciare.

Competența materială a instrumentării acestor infracțiuni aparține procurorilor din cadrul DIICOT, care deleagă în cauze concrete polițiștii judiciari din cadrul structurilor de combatere a traficului de persoane, pentru efectuarea de cercetări, orice act întocmit în afara ordonanței de delegare de către aceștia, fiind lovit de nulitate.

Consolidarea cadrului instituțional pentru combaterea traficului de persoane a fost realizată prin înființarea Serviciului de Combatere a Traficului de persoane din cadrul DCCO (la nivel central), cât și prin mobilizarea celor 15 servicii pentru combaterea traficului de persoane (la nivel teritorial), în cadrul celor 15 Brigăzi de Combatere a Criminalității Organizateși 27 de compartimente din cadrul Serviciilor de Combatere a Criminalității Organizate (la nivel de județ).

Din experiența practică acumulată, am observat că cele mai eficiente tehnici de investigare a infracțiunilor de trafic sunt supravegherea tehnică, investigatorul sub acoperire și colaboratorul, supravegherea operativă (filajul), tehnicile de culegere, analiză și valorificare a informațiilor, monitorizarea tranzacțiilor financiare, precum și reținerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicații electronice. Dintre acestea, cea mai eficientă tehnică de investigații în acest domeniu este supravegherea tehnică, ce conduce la implementarea unor anchete

eficiente și dezvoltarea unui probatoriu judiciar solid în scopul trimiterii în judecată a traficanților.

Probatoriul administrat în cauzele penale presupune, de la caz la caz, și efectuarea perchezițiilor, audierea victimelor, martorilor și suspecților. În timpul activităților de investigație, polițiștii din cadrul DCCO împreună cu procurorii DIICOT urmăresc și traiectoria resurselor financiare și a activelor traficanților rezultate în urma infracțiunilor comise. Astfel, în timpul investigațiilor efectuate, unul dintre obiective este acela de a identifica bunurile mobile și imobile ale membrilor grupărilor de traficanți care rezultă din infracțiunile comise.

Până la adoptarea Noului Cod Penal, în practica organelor judiciare din țara noastră, fapta persoanelor care utilizau serviciile victimelor traficate nu era incriminată de lege, acestea fiind folosite ca martori în cauzele penale. Au existat și situații în care acești martori nu au întreținut raporturi sexuale cu victimele minore, deși își manifestaseră anterior consimțământul în acest sens, însă din lipsă de bani, nu au putut plăti traficantului aceste servicii. Conform unui martor, „am văzut prima oară pe B.I. duminică seara, pe strada mare, unde acesta m-a abordat întradevăr și m-a întrebat dacă vreau să întrețin relații sexuale cu o minoră, pe care eu nu am văzut-o, întrucât acesta era singur. Fiind om simplu, iam spus că nu am bani, dar pentru că eu sunt o fire deschisă, am fost de acord să-i dau numărul de telefon, gândindu-mă că poate totuși cândva o să vreau și eu să întrețin relații sexuale cu femei contra cost. Pentru orice eventualitate, i-am salvat numărul de telefon în mobilul meu cu apelativul „m…ie”. În după amiaza zilei de 05.04.2011, am primit un telefon de la B.I., propunându-mi să ne întâlnim. Am fost de acord, dar nu am intenționat nici un moment să mă duc deoarece nu aveam bani. La aceeași dată, în jurul orelor 21:00 am primit iar un telefon de la acesta, insistând să-mi ofere o fată cu care să întrețin raporturi sexuale contracost, dar lam refuzat și de această dată pentru același motiv”.

În investigarea cazurilor de trafic transfrontalier, anchetatorii cooperează cu autoritățile competente din țările de tranzit sau de destinație a victimelor traficului, prin schimbul de date și informații între agențiile de aplicare a legii, utilizarea JIT etc. În planul cooperării judiciare, activitatea este derulată prin intermediul Biroului de cooperare internațională din cadrul DIICOT, în timp ce cooperarea polițienească este derulată prin intermediul canalelor specifice de cooperare ale CCPI. De asemenea, în cadrul DCCO există și un Serviciu de Cooperare Operativă cu Polițiile Străine, menit să asigure cooperarea operativă cu partenerii internaționali implicați în lupta antitrafic.

Trebuie precizat și faptul că, în infracțiunile de trafic de persoane, livrarea controlată/supravegheată nu se aplică, această metodă fiind interzisă de către toate convențiile internaționale privind traficul de persoane.

Legislația națională oferă un cadru adecvat pentru protejarea victimelor, a martorilor și a colaboratorilor. În ceea ce privește persoana vătămată, în art. 111 din Noul Cod de Procedură Penală (NCPP) se prevede modalitatea de audiere și obligația de notificare a acesteia, la începutul primei audieri, cu privire la drepturile și obligațiile pe care le are, prevăzute în mod expres în conținutul articolului menționat mai sus. Art.113 NCPP menționează posibilitatea dispunerii organului de urmărire penală a măsurilor de protecție privind persoana vătămată/partea civilă, măsuri prevăzute de art. 125-130 NCPP (martor amenințat, martor protejat, martor vulnerabil). Articolele privind protecția specială a persoanelor care sunt victime/martori sunt prevăzute în secțiunea 5, Capitolul II NCPP, secțiunea intitulată "Protecția martorilor"100.

Audierea victimei poate avea loc în biroul procurorului, al polițistului sau la sediul unui ONG care oferă adăpost victimei. Prima întâlnire dintre anchetator și victimă este determinantă în stabilirea viitoarei colaborări. De aceea, nu trebuie scăpate din vedere niciunul din aspectele care ar putea periclita o viitoare colaborare. Cel mai important obiectiv al acestei prime întâlniri nu este legat de aflarea informațiilor, ci de câștigarea încrederii în anchetator. Prima întâlnire va fi și momentul în care anchetatorul trebuie să o informeze pe victimă cu privire la drepturile și obligațiile care îi revin și să consemneze acest lucru într-un proces verbal semnat de aceasta.

100 Statul român a luat măsuri de reglementare în Codul de procedură penală, a protecției victimelor traficului care participă îm cadrul procedurilor penale. Acestea sunt:

Măsuri de protecție dispuse în cursul urmăririi penale și în timpul procesului față de martorul amenințat

(victimă a traficului de persoane);

Audierea martorului protejat (victimă a traficului de persoane);

Măsuri de protecție a martorilor vulnerabili (victimă a traficului de persoane).

Este important ca audierea să se încheie într-un mod structurat, iar polițistul trebuie să informeze victima cu privire la următorii pași în anchetă, pentru ca aceasta să fie pregătită din punct de vedere psihologic.

În audierea victimelor minori trebuie avute în vedere în primul rând prevederile legale cu privire la efectuarea acestei audieri și, de asemenea, aspectele de ordin psihologic și social ale acestei activități. La audierile victimelor minori asistă, atunci când este posibil, și un psiholog din cadrul ANITP sau alte organizații și instituții pentru protecția drepturilor copilului, conform reglementărilor în vigoare.

După audierea victimei, polițistul va proceda la întocmirea fișei victimei și implementarea acesteia în baza de date a ANITP, conform metodologiei existente. Odată stabilită noțiunea de victimă a traficului de persoane, trebuie stabilită calitatea în care aceasta participă în procesul penal, și anume martor sau persoană vătămată. Persoana vătămată, în cazul nostru victima, care nu dorește să participe în procesul penal, trebuie să înștiințeze despre aceasta organul judiciar, care, dacă va aprecia necesar, o va putea audia în calitate de martor.

Depoziția ca martor are însă unele dezavantaje. Adesea, au avut loc reveniri ale martorilor asupra unor declarații inițiale, în mod cu totul nejustificat, fără a oferi o motivare credibilă, ceea ce a determinat înlăturarea acestora ca fiind nesincere. Motivul revenirii este adesea primirea unor sume de bani consistente de la traficant sau de la familia acestuia. Teoretic, această persoană poate fi acuzată de mărturie mincinoasă, faptă sancționată de art. 273 Cod penal.

Audierea victimei traficului, indiferent de calitatea pe care aceasta o are în procesul penal (martor/persoană vătămată) se face cu respectarea principiilor drepturilor omului, în special a evitării revictimizării și a protejării intimității persoanei. Ori de câte ori este posibil, anchetatorul ar trebui să fie același pe toată durata cazului, întrucât acesta/aceasta are un rol-cheie de jucat pe tot timpul procesului, indiferent dacă există sau nu sprijin din partea ONG-urilor pentru victimă.

O practică relativ nouă este aceea a transferării victimelor din țara de origine în țara de destinație, sub protecția poliției în vederea depunerii mărturiei în fața instanței în țara de destinație unde sunt arestați traficanții. O altă practică este audierea victimelor de cetățenie română în țara de destinație, în sediul ambasadelor române, de către procuror, declarația fiind astfel perfect valabilă în fața autorităților române, întrucât ambasadele sunt considerate teritoriu național.

Nu în ultimul rând, tehnica de analiză a informațiilor se folosește în majoritatea cazurilor de trafic de persoane, raportul întocmit de specialist fiind un instrument de bază în desfășurarea investigației.

Având în vedere cele prezentate mai sus, concluzionăm prin a sublinia faptul că va rămâne la latitudinea procurorului și a polițistului să găsească modalitățile cele mai eficiente pentru investigarea cauzelor de trafic de minori, de cercetare a acestora, precum și de audiere a victimelor.

De la caz la caz, dosarele penale în cauzele de trafic cuprind acte procedurale precum declarațiile persoanelor implicate în cauză (suspecți, persoane vătămate, martori), procese verbale de redare a interceptărilor și comunicărilor telefonice autorizate, procese verbale de percheziție domiciliară, procese verbale de percheziție în sistem informatic, procese verbale de supraveghere operativă, formulare Western Union și MoneyGram, fișe de cazier judiciar, rapoarte de expertiză medico-legală,

parte aceste persoane se constituie părți vătămate în cauză, iar pe de altă parte sunt cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trecere ilegală a frontierei. În această situație victima nu va mai colabora cu poliția, ceea ce va îngreuna mersul anchetei și va adânci dependența formării unui dosar penal de depozițiile victimei, făcînd aplicarea regulii conform căreia în lipsa mărturiei victimei traficului de persoane, nu poti documenta un caz de trafic de persoane.

cereri de asistență judiciară în materie penală, planșe foto, procese-verbale de prezentare a materialului de urmărire penală etc.

4.2. Cooperarea judiciară internațională în contextul

investigării traficului de minori

Componentă a crimei organizate, traficul de minori poate fi prevenit și combătut printr-o cooperare internațională efectivă din partea tuturor țărilor, fie ele de origine, tranzit sau destinație.

Dezvoltarea cooperării judiciare internaționale în materie penală, atât în plan legislativ, cât și instituțional, a fost puternic determinată și influențată de atitudinea tradițională a țărilor care consideră că problematicile dreptului penal, procesual penal ori a derulării anchetelor și investigațiilor judiciare, sunt apanajul exclusiv al autorităților interne, fiind un domeniu al suveranității naționale. În consecință, multe dintre inițiativele propuse de diferite state de-a lungul timpului în acest domeniu, au întâmpinat opoziția ori rezistența politică a autorităților unor state membre.

La nivelul UE au fost adoptate de-a lungul timpului o serie de acte normative care reglementează cooperarea statelor în materie penală. Astfel, sunt în vigoare, printre altele: Convenția UE privind procedura simplificată a extrădării între statele membre, adoptată la 10 decembrie 1995, Convenția UE privind extrădarea între statele membre, adoptată la 27 septembrie 1996, Convenția UE referitoare la asistența judiciară în materie penală, adoptată la 29 mai 2000, Protocolul Convenției UE de asistență judiciară în materie penală din 16 octombrie 2001 și Decizia-cadru a Consiliului UE din 13 iunie 2002, privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre.

În plan teoretic, cooperarea judiciară internațională presupune utilizarea mai multor forme de colaborare, prin intermediul unor instrumente precum extrădarea, asistența judiciară reciprocă, transferul de proceduri penale, transferul persoanelor condamnate, cooperarea în scopul confiscării activelor infracționale, inclusiv schimbul de informații și cooperarea în desfășurarea anchetelor, echipele comune de anchetă, cooperarea în utilizarea tehnicilor speciale de investigație etc.

Cazurile de trafic pot implica o serie de țări și jurisdicții, acest lucru putând conduce la apariția unor conflicte de jurisdicție. Este important să se asigure nu numai stabilirea competenței interne de cercetare într-un caz de trafic de persoane, ci și recurgerea la modalități concrete de cooperare internațională în materie penală (asistență judiciară reciprocă, transferul de proceduri penale), sau prin asigurarea corespunzătoare a mecanismelor pentru a permite victimelor traficului o atmosferă propice furnizării de probe.

În ce privește cooperarea internațională în materie penală, aceasta poate fi foarte dificilă și necesită cunoștințe, planificarea și conștientizarea problemelor practice atât pentru statul solicitat cât și statul solicitant. Unele dintre aceste probleme includ, dar nu se limitează la costul investigațiilor, cadrul aplicabil legal, naționalitatea, localizarea martorilor, locația infractorilor, colectarea de probe etc.

Cooperarea internațională poate fi cea mai eficientă opțiune aflată la dispoziția investigatorilor anti-trafic, din următoarele considerente:

Comiterea infracțiunii în mai multe jurisdicții.

Operațiunile comune permit strângerea de probe în fiecare dintre jurisdicțiile în care se desfășoară infracțiunea.

Deoarece traficanții sunt mult mai vulnerabili atunci când se află în țările de destinație, ei sunt foarte atenți în ceea ce privește supravegherea și mai precauți în privința activităților lor atâta timp cât se află în țara de destinație.

Adesea, traficanții nu sunt atât de preocupați să se ascundă și să se protejeze de investigații în țările de origine și de tranzit, deoarece ei se simt aici mai în siguranță, aflându-se departe de faza de exploatare.

Operațiunile internaționale comune presupun că investigatorii din țările de origine, de tranzit și de destinație pot exploata aceste oportunități de strângere a dovezilor, obținând probe valoroase privind fazele de recrutare, transportare și exploatare ale infracțiunii.

Operațiunile pro-active comune sporesc posibilitatea autorităților de aplicare a legii de a combate traficul de persoane, deoarece le permit investigatorilor să stabilească de comun acord, în avans, strategia generală cea mai adecvată pentru atingerea obiectivelor esențiale, respectiv salvarea victimelor și învinuirea traficanților.

La nivel global dezvoltarea arhitecturii de cooperare în domeniul luptei împotriva traficului cunoaște un proces de reconfigurare ca urmare a schimbărilor circumstanțelor care condiționează și caracterizează acest tip de criminalitate, precum și ca urmare a apariției și diversificării actorilor angajați în efortul anti-trafic și a practicilor internaționale de cooperare.

De asemenea, anumite aspecte importante trebuie să fie luate în considerare înainte de a efectua o investigație comună în cauzele de

trafic:

Agenția de aplicare a legii care încearcă să stabilească o operațiune comună trebuie să identifice mai întâi o investigație în contrapartidă în celălalt stat. Statul omolog nu trebuie să prezinte un risc de securitate pentru funcționarea operațiunii sau pentru victimele implicate și trebuie să aibă capacitatea și abilitatea de a conduce acest tip de investigație comună;

Trebuie să existe, de asemenea, acorduri de asistență judiciară reciprocă care să permită colectarea și transferul de probe de la un stat la altul;

În plus, înainte de lansarea operațiunii, strategia operațională și tacticile care vor fi utilizate ar trebui să fie clar definite și convenite de către toate părțile implicate, precum și canalele și mecanismele de coordonare și comunicare;

De asemenea, ar trebui să fie definit un mecanism pentru revizuirea și redirecționarea obiectivelor operaționale, după cum este necesar. Cheia succesului investigației comune este coordonarea strânsă a

activităților de la început;

Factorul esențial pentru anchetatori constă în a stabili o legătură eficientă și timpurie în întreaga jurisdicție înainte de a lua măsuri. Este posibil ca ancheta bilaterală în cauză să fie coordonată eficient între unitățile specializate pentru combaterea traficului de ființe umane în ambele state. Oricare ar fi situația, “regula de aur” este de a stabili un contact timpuriu cu rețeaua ofițerului de legătură detașat în statul respectiv.

În investigarea infracțiunilor de trafic, un rol deosebit îl joacă comisiile rogatorii, instrument de cooperare internațională, pornind de la caracterul transnațional al acestui fenomen. Exemplificând, în anul 2011, a fost înregistrată la DIICOT , cererea formulată de Procuratura din Göteborg (Suedia), într-o cauză în care se efectuau cercetări cu privire la activitatea unui grup infracțional organizat, format din 14 cetățeni români, specializat în comiterea infracțiunii de trafic de persoane. Veniturile ilegale obținute din această activitate, transmise prin sistemul Western Union către România, se ridicau la 1,1 milioane coroane suedeze. Autoritățile suedeze au solicitat prin comisie rogatorie identificarea unor persoane (învinuiți, victime, martori), identificarea utilizatorilor unor posturi telefonice românești, audierea de învinuiți, părți vătămate și martori, identificarea și rulajul unor conturi bancare, informații privind bunurile mobile și imobile deținute de învinuiți și indisponibilizarea acestora, obținerea de caziere judiciare, precum și un număr de 7 percheziții domiciliare. La data de 16.11.2011 au fost efectuate simultan 6 percheziții domiciliare pe raza județelor Călărași, Galați și municipiului București, activități la care au participat și reprezentanți ai autorităților suedeze. Cu ocazia perchezițiilor domiciliare au fost ridicate formulare și documente bancare, chitanțe și card-uri bancare.

De asemenea, conform unor analize efectuate de experții Eurojust, autoritățile naționale recunosc faptul că eficiența și eficacitatea investigațiilor și urmăririlor penale în cazurile de trafic poate fi serios afectată în cazul în care sunt folosite doar cereri de asistență judiciară reciprocă (unele proceduri ori măsuri nu pot fi luate împotriva suspecților datorită anumitor dificultăți juridice și resurse financiare limitate). Soluția identificată pentru realizarea de investigații eficiente și urmărirea penală a traficanților constă în stabilirea de JIT, ca un instrument pentru autoritățile naționale de a depăși dezavantajele cererilor de asistență judiciară și, uneori, lipsa de resurse și expertiză.

Crearea JIT în cauzele de trafic se realizează plecând de la dispozițiile Convenției cu privire la asistența judiciară reciprocă în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene din 29 mai 2000 și a Deciziei-cadru nr. 2002/465/JAI privind echipele comune de anchetă. De la caz la caz, scopul încheierii JIT vizează atât identificarea traficanților și investigarea activității infracționale a acestora, schimbul de date și informații relevante, realizarea în comun a unor metode investigative (interceptări ale telecomunicațiilor, operațiuni sub acoperire, percheziții și audieri ale victimelor și martorilor), efectuarea de investigații privitoare la fapte de spălare a banilor proveniți din trafic etc.

Una dintre operațiunile de succes din ultimii ani la nivel european, privind lupta antitrafic, o reprezintă Operațiunea “GOLF-EUROPA”. În acest caz, investigat inclusiv prin metoda echipelor comune de anchetă, victime copii din România erau traficate în Marea Britanie, în scopul folosirii lor la comiterea de infracțiuni (furturi din buzunare și din magazine), în activități de cerșetorie etc.

Echipa comună de anchetă creată și operaționalizată între autoritățile judiciare române și britanice, a avut drept obiectiv investigarea activității infracționale și urmărirea penală a membrilor grupării infracționale în Marea Britanie și România, anihilarea grupării, identificarea și confiscarea bunurilor și veniturilor membrilor grupării, minimizarea exploatării victimelor, îmbunătățirea procesului identificării victimelor și a răspunsului agențiilor de aplicare a legii în fața traficului.

Potrivit Raportului de analiză a activității DIICOT pe anul 2010, “…prin rechizitoriul nr. 333/D/P/2006 al DIICOT-Structura centrală s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a 26 inculpați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de minori, constituire a unui grup infracțional organizat și spălarea banilor. S-a reținut că, începând din anul 2003 inculpații s-au constituit într-un grup infracțional organizat, în scopul recrutării, transportului, găzduirii și exploatării minorilor de etnie rromă, pe care, utilizând adeseori documente contrafăcute, membrii grupării i-au trecut fraudulos frontiera în Marea Britanie, unde au fost obligați să cerșească sau să comită infracțiuni stradale. Această grupare, formată din cetățeni români de etnie rromă din orasul Țăndărei, județul Ialomița, a fost implicată în activități de crimă organizată pe linia migrației ilegale și a traficului de persoane, cu predilecție minori români de etnie rromă spre țări din Europa Occidentală, în special Marea Britanie, în scopul exploatării prin cerșetorie și în general infracționalitate stradală”.

Analiza cazului realizată de experții Europol

Sursa: Metropolitan Police, Joint Investigation Team -UK and Romania.

În acest caz, Europol a fost membru activ al JIT, acordând asistență agențiilor naționale de aplicare a legii, prin intermediul următoarelor instrumente:

acordarea de consiliere cu privire la crearea JIT și planificarea activităților strategice și operaționale;

asigurarea sprijinului analitic pe întreaga durată a anchetei;

acordarea de asistență la fața locului;

elaborarea și difuzarea a 67 de rapoarte de analiză;

identificarea conexiunilor principale cu alte țări din UE, în special Belgia și Spania.

4.3. Analiza SWOT

În vederea identificării celor mai bune practici și a eficientizării activităților de investigare și cooperare judiciară în contextul luptei antitrafic, prezentăm în cele ce urmează rezultatele analizei SWOT bazată pe cercetarea documentară și empirică, dar și pe baza propriilor observații și constatări ale autorului tezei.

Puncte tari

La nivel european, majoritatea statelor membre au structuri

profesionale specializate în domeniul luptei antitrafic;

Utilizarea canalelor de cooperare polițienească, acestea fiind frecvent mult mai rapide decât cele din sfera cooperării judiciare;

Crearea unor grupuri de lucru comune și task-force-uri, precum și legăturile personale/contactele informale în rândul personalului agențiilor de aplicare a legii din state diferite;

Aproape toate statele membre au implementat planuri de acțiune naționale privind combaterea traficului, iar agențiile de aplicare a legii îndeplinesc un rol activ în punerea în aplicare a acestor planuri;

Identificarea victimelor prin intermediul unor proceduri standardizate, cu referirea ulterioară a acestora către serviciile de asistență și protecție;

Utilizarea metodelor și tehnicilor speciale de investigații ce conduce la efectuarea unor anchete eficiente proactive;

Utilizarea tehnicii de analiză a informațiilor, ce contribuie la abordarea strategică și operațională a cauzelor, identificarea conexiunilor infracționale, anticiparea unor moduri de operare etc.;

Utilizarea instrumentului JIT, ce permite dezvoltarea unor investigații și anchete eficiente de către personalul agențiilor de aplicare a legii pe teritoriul tuturor statelor aflate pe rutele de trafic112;

Securizarea mărturiei victimei din primele faze ale anchetei, pentru utilizarea sa ulterioară și pentru a preveni schimbarea/retractarea declarației;

Înregistrarea video a declarației victimei, audierea prin videoconferință și includerea victimelor în programe de protecție a martorilor;

Folosirea investigatorilor femei la audierea victimelor de sex feminin, ce permite facilitarea dialogului și obținerea cooperării și a încrederii victimei;

Interogarea și exploatarea de către agențiile naționale de aplicare a legii a datelor și informațiilor din sistemele informatice și bazele de date (Sistemul de Informații Schengen, bazele de date ale Europolului, Interpol-ului);

Efectuarea schimbului de informații prin intermediul ofițerilor de legătură/atașaților de afaceri interne.

Puncte slabe

Reacția întârziată a agențiilor de aplicare a legii în anticiparea noilor evoluții, tipologii, amenințări și moduri de operare din domeniul traficului de minori;

Dificultăți privind desfășurarea anchetelor comune în state diferite, datorită etapelor diferite ale investigației;

Gradul scăzut la nivelul statelor membre ale UE în privința urmăririlor penale și a condamnărilor, în raport cu numărul victimelor traficului identificate;

Identificarea eronată a victimelor ca infractori în unele state;

Asistența judiciară reciprocă în materia supravegherii electronice necesită timp, mai ales atunci când furnizorii de servicii sunt situați în străinătate (de exemplu, în SUA, cum este cazul Facebook);

Problemele tehnice privind interceptarea Whatsapp, precum și a dispozitivelor BlackBerry și Skype;

Derularea defalcată a investigării activității de trafic în relația cu investigația financiară;

Dificultățile de a merge pe traseul banilor, deoarece curierii de numerar (de multe ori victime) returnează profiturile către țara de origine sau infractorii înregistrează activele în numele altor persoane;

Punerea sub sechestru și confiscarea în cazurile de trafic prezintă probleme la nivel operațional;

Existența în unele legislații naționale a reglementării privind necesitatea plângerii victimei pentru a se asigura

inculparea/condamnarea traficantului;

Lipsa expertizei investigatorilor antitrafic în efectuarea investigației financiare, precum și a investigatorilor financiari în privința aspectelor tehnice ale infracțiunilor de trafic de minori;

Identificarea tardivă a activelor financiare sau atunci când banii nu mai sunt disponibili;

Existența unor posibile situații de conflicte de jurisdicție între agențiile de aplicare a legii din statele membre;

Dificultăți privind obținerea și transmiterea probelor de către agențiile de aplicare a legii din diferite state membre;

Lipsa de cunoștințe sau experiență a personalului agențiilor de aplicare a legii în domeniul instrumentelor actuale ale cooperării judiciare;

Dificultăți în asigurarea protecției martorilor în cauzele de trafic în

alte țări.

Oportunități

Consolidarea cooperării statelor membre ale UE cu statele terțe aflate pe rute de traficare a victimelor;

Continuarea și dezvoltarea activităților din sfera schimbului de experiență și cooperare judiciară cu reprezentanții agențiilor de aplicare a legii;

Probarea întregului lanț infracțional, alcătuit din recrutori, transportatori/călăuze și exploatatori, mai ales când aceștia provin din state diferite;

Creșterea numărului de anchete și urmăriri penale privind traficul de persoane;

Identificarea și consolidarea permanentă a unor bune practici de investigare și combatere;

Dezvoltarea cunoștințelor și aptitudinilor de identificare a indicilor de trafic în rândul personalului poliției stradale aflat în contact cu victimele, și nu doar la nivelul unităților specializate antitrafic;

Anihilarea resurselor financiare ale grupărilor de trafic;

Crearea și operaționalizarea birourilor de recuperare a activelor în

statele membre ale UE și cooperarea transfrontalieră între acestea;

Abordarea integrată a politicilor de prevenire și combatere;

Creșterea conștientizării victimelor cu privire la drepturile lor și statutul juridic al acestora, în special posibilitățile de asistență și protecție, precum și dreptul la compensație;

Dezvoltarea unor sesiuni comune de pregătire antitrafic, la care să participe personal din parchete, poliție, precum și judecători și reprezentanți din zona asistenței sociale și protecției copilului;

Câștigarea încrederii victimei pe perioada de reflecție;

Folosirea mecanismelor de alertă privind copiii dispăruți prin utilizarea Sistemului de Informații Schengen;

Implementarea instrumentului ordinului european de anchetă;

Consolidarea rolului Eurojust și Europol;

Sprijinirea activităților desfășurate de Europol în dosarele analitice deschise la nivelul UE;

Utilizarea confiscării extinse pentru identificarea tuturor activelor infracționale provenite din trafic;

Alocarea de resurse suplimentare agențiilor de aplicare a legii în contextul luptei antitrafic;

Reducerea cererii de trafic, prin incriminarea faptei utilizatorilor serviciilor prestate de victimele traficului.

Amenințări

Tendința în creștere a traficului de minori la nivel european și recrutarea online a victimelor;

Desființarea punctelor de control vamal în spațiul Schengen, situație ce facilitează traficul ilicit de persoane;

Utilizarea sporită de către membrii rețelelor de trafic a Internet-ului și a altor mijloace de telecomunicații ce asigură criptarea comunicării, precum Whatsapp, dispozitivele BlackBerry și Skype;

Utilizarea Bitcoin și a curierilor de bani în scopul evitării depistării veniturilor infracționale și a sumelor de bani ce alimentează oferta de trafic;

Lipsa de cooperare din partea victimei traficului, mai ales în situația imposibilității obținerii altor probe pe baza altor metode;

Lipsa de încredere reciprocă și barierele lingvistice din cadrul procesului de cooperare judiciară internațională;

Percepția greșită asupra traficului la nivelul populației generale și în mass-media.

4.4. Concluzii parțiale

Practica agențiilor de aplicare a legii implicate în lupta împotriva traficului de minori evidențiază necesitatea adaptării continue la dinamica activităților infracționale din această gamă, pentru a face față cu succes noilor riscuri, provocări și amenințări.

Caracterul conspirativ, organizat și transfrontalier al infracțiunilor de trafic de minori a condus la nevoia unei reacții rapide și conjugate din partea agențiilor de aplicare a legii aflate pe rutele de traficare și exploatare a victimelor. În practică, există suficiente obstacole și dificultăți la nivel investigativ și de cooperare judiciară, ce împiedică activitatea agențiilor de aplicare a legii, favorizând în același timp indirect activitatea infracțională a traficanților.

Analiza SWOT prezentată în cuprinsul acestui capitol a condus la identificarea punctelor tari și punctelor slabe, oportunităților și amenințărilor specifice, necesare adaptării și consolidării reacției instituționale. Valorificarea rezultatelor acestei analize poate conduce pe de o parte la utilizarea mai eficientă a punctelor tari în scopul consolidării și maximizării oportunităților existente, precum și la reducerea punctelor slabe pentru a preveni expunerea directă în fața noilor amenințări în domeniul traficului de minori.

CAPITOLUL V

CERCETARE EMPIRICĂ PRIVIND TRAFICUL DE

MINORI ÎN ZONELE CU RISC RIDICAT DE

VICTIMIZARE

5.1. Obiectivele cercetării

Scopul cercetării este acela de a aprofunda înțelegerea fenomenului traficului de minori, de a identifica aspectele legale, practice și operaționale în investigarea cazurilor de trafic. Demersurile întreprinse în cadrul acestei cercetări au drept scop sprijinirea tuturor actorilor instituționali implicați: polițiști specializați în combaterea traficului de persoane, judecători, procurori, lucrători ANITP dar și asistenți sociali, cadre didactice, reprezentanți ai autorităților locale, în creșterea gradului de înțelegere a fenomenului traficului de minori în România și în îmbunătățirea măsurilor de prevenire și combatere a acestui fenomen.

Perioada supusă cercetării este 2013-2015, iar activitatea reprezintă o cercetare calitativă a prevenirii și combaterii traficului cu minori, respectiv eficientizarea modalităților de combatere și investigare a cazurilor de trafic de minori.

5.2. Premisele cercetării

Din rapoartele întocmite la nivel național de către ANITP, rezultă faptul că în anul 2013 au fost identificați un număr de 300 de minori care au fost victime ale traficului de minori, în anul 2014 numărul acestora a scăzut la 290 minori victime ale traficului, pentru ca în anul 2015 numărul lor să crească la 316 minori victime.

Situația minorilor victime ale traficului de minori identificați la nivel național în perioada 2013 – 2015

Analizând tabelul de mai sus, se observă că în anul 2013 zonele cu un grad ridicat de risc de victimizare, mai precis județele cu un număr mare de minori victime ai traficului au fost: Dolj – 28 minori, Galați – 19 minori, Brașov – 18 minori, Argeș – 17 minori, Iași – 17 minori, Vaslui -15 minori, Mureș – 14 minori, Bacău – 13 minori, Bihor – 13 minori, Dâmbovița – 13 minori, Constanța – 11 minori, Timiș – 11 minori, Botoșani – 10 minori și Suceava – 10 minori.

La polul opus s-au aflat județele: Neamț – 3 minori, Sibiu – 3 minori, Caraș Severin – 2 minori, Gorj – 2 minori, Satu Mare – 2 minori, Arad – 1 minor, Bistrița Năsăud – 1 minor, Buzău – 1 minor, Călărași – 1 minor, Covasna – 1 minor, Maramureș – 1 minor, Tulcea – 1 minor, cu precizarea că în județele Harghita, Mehedinți, Vrancea nu au fost identificați minori victime ale traficului de minori.

În anul 2014 zonele cu un grad ridicat de risc de victimizare, mai precis județele cu un număr mare de minori victime ai traficului de minori sunt: Dolj – 21 minori, Iași – 19 minori, Prahova – 19 minori, Bihor – 16 minori, Brașov – 14 minori, Constanța – 14 victime, Vaslui – 14 victime, Bacău – 13 minori, Olt – 13 minori, Călărași -10 minori și Harghita – 10 minori.

La polul opus s-au aflat județele: Arad – 3 minori, Alba – 2 minori, Maramureș – 2 minori, Mureș – 2 minori, Sibiu – 1 minor, Buzău – 1 minor, cu precizarea că în județele Covasna, Giurgiu, Ilfov, Satu Mare și în municipiul București nu au fost identificați minori victime ale traficului de minori.

În anul 2015 zonele cu un grad ridicat de risc de victimizare, mai precis județele cu un număr mare de minori victime ai traficului de minori sunt: Iași – 15 minori, Brașov – 20 minori, Argeș – 20 minori, Dâmbovița – 20 minori, Dolj – 16 minori, Galați – 15 minori, Timiș – 14 minori, Mureș – 13 minori, Bacău – 12 minori, Giurgiu – 12 minori, Hunedoara – 10 minori, municipiul București – 10 minori.

La polul opus s-au aflat județele: Arad – 3 minori, Olt – 3 minori,

Bistrița Năsăud – 3 minori, Harghita – 2 minori, Caraș Severin – 2 minori,

Neamț – 2 minori, Sălaj – 2 minori, Tulcea – 2 minori, Alba – 2 minori, Brăila – 1 minor, Gorj – 1 minor, Buzău – 1 minor, Satu Mare – 1 minor, cu precizarea că în județul Mehedinți nu au fost identificați minori victime ale traficului de minori.

Se observă că în perioada 2013-2015, județele cu risc mare de victimizare au fost: Dolj – 65 minori, Iași – 61 minori, Brașov – 52 minori și Argeș – 46 minori.

5.3. Lotul de subiecți supus cercetării

Având în vedere faptul că județele cu cel mai mare risc de victimizare în perioada 2013-2015 au fost Dolj, Iași, Brașov și Argeș, a fost aplicat un chestionar în rândul procurorilor din cadrul DIICOT, polițiștilor din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalității Organizate și reprezentanților Centrelor Regionale ale ANITP, specializați în prevenirea și combaterea traficului de minori și care acționează pe raza acestor județe, scopul fiind acela de a identifica opiniile acestora cu privire la aspectele legale, practice și operaționale în investigarea acestui gen de infracțiune.

Astfel, la nivelul județului Iași chestionarul a fost aplicat unui număr de doi reprezentanți ai ANITP – Centrul Regional Iași, la nivelul județului Brașov chestionarul a fost aplicat unui polițist, unui procuror și coordonatorului Centrului Regional Brașov – ANITP, la nivelul județului Dolj chestionarul a fost aplicat unui procuror, unui polițist și reprezentantului Centrului Regional Craiova – ANITP, iar la nivelul județului Argeș chestionarul a fost aplicat unui număr de cinci polițiști, un procuror și doi reprezentanți ai Centrului Regional Pitești – ANITP.

5.4. Metode și tehnici

Pentru sondarea opiniei reprezentanților instituțiilor implicate în prevenirea și combaterea traficului de minori a fost folosită tehnica chestionarului, instrument de cercetare constând dintr-o serie de întrebări, pentru a aduna cât mai multe informații de la actorii implicați. Modurile de administrare a chestionarului au fost următoarele: tehnica față în față, aplicarea chestionarului telefonic, administrarea chestionarului pe suport de hârtie și transmiterea întrebărilor prin intermediul poștei electronice.

Primul chestionar a fost adresat atât lucrătorilor specializați în combaterea traficului de persoane din cadrul Brigăzilor de Combatere a Crimei Organizate Craiova, Iași, Brașov și Pitești, cât și procurorilor specializați din cadrul DIICOT, Serviciile Teritoriale Craiova, Iași, Brașov și Pitești și a cuprins un set de 13 întrebări, după cum urmează:

Vă rugăm să menționați care este metoda principală de recrutare a victimelor minori în ultimii 3 ani.

Există o diferență între modul de exploatare a victimelor minore de sex masculin față de victimele minore de sex feminin? Dacă da, explicați.

Care este factorul pe care îl considerați principal în proliferarea traficului de minori?

Dosarele penale privind infracțiunea de trafic de minori, înregistrate în ultimii 3 ani, sunt urmare la plângerile victimelor, denunțurilor sau sesizărilor din oficiu?

Care sunt principalele aspecte urmărite cu ocazia audierii victimei ? Vă rugăm să evidențiați problemele ivite în practica judiciară pe parcursul acestei etape investigative.

Considerați eficiente prevederile din Codul de Procedură Penală privind acordarea statutului de martor amenințat și protecția datelor de identitate prin acordarea unui pseudonim martorului? Dacă da, explicați.

Vă rugăm să precizați care este ponderea utilizării metodelor speciale de supraveghere sau cercetare în dosarele penale privind traficul de minori.

Vă rugăm să precizați care este cea mai utilă și eficientă metodă de investigare în dosarele penale privind traficul de minori.

Vă rugăm să caracterizați cooperarea procuror-polițist în contextul investigării judiciare în dosarele penale privind traficul de minori.

Care sunt principalele canale de cooperare internațională folosite în practică pentru schimbul de date și informații cu autoritățile competente ale altor state în contextul traficului de minori transfrontalier? Cum credeți că s-ar putea îmbunătăți cooperarea?

Pe timpul derulării anchetelor se aplică prevederile art.216 Cod Penal, respectiv pedepsirea persoanei care utilizează serviciile persoanei exploatate, cunoscând că este victimă a traficului de persoane? Dacă da, explicați contextul.

Vă rugăm să menționați care sunt principalele vulnerabilități în privința administrării probatoriului în cauzele de trafic de minori.

Care sunt recomandările și propunerile dvs. pentru îmbunătățirea cadrului legislativ, procedural și instituțional în domeniul combaterii traficului de minori ?

Cel de-al doilea chestionar a fost administrat lucrătorilor din cadrul

ANITP – Centrele Regionale Craiova, Iași, Brașov și Pitești și a cuprins întrebări privind analiza victimelor minore identificate în perioada 2013 – 2015, respectiv: numărul de victime, sex, tip trafic, mediul de proveniență, situația familială, ultima formă de învățământ practicată, numărul de victime retraficate, modul de recrutare, relația cu autorul, modul de trecere a frontierei, modul de exploatare, abuzuri suferite pe perioada traficării, modul de identificare a victimei.

Punctul de plecare a fost de analizare a datelor prelucrate și interpretarea rezultatelor folosindu-le într-o analiză calitativă a datelor și analiză cantitativă a datelor.

5.5. Analiza datelor prelucrate și interpretarea rezultatelor

Factorii determinanți în proliferarea traficului de minori

Din analiza răspunsurilor se observă că principalii factorii care au favorizat proliferarea traficului de minori au fost:

proveniența victimelor din familii dezorganizate, în care existau stări conflictuale sau cu părinți plecați în străinătate, ori victime care locuiesc singure pe perioada școlarizării fără a fi supravegheate de părinți, dar și existența unor victime care au fost abandonate de către părinți;

educația deficitară, nivelul de școlarizare scăzut;

situația materială precară a victimelor și nivelul de trai scăzut.

Alți factori care au favorizat proliferarea traficului de minori au fost: anturajul și influența acestuia, corupția din rândul unor funcționari ai statului, factorii economici, dorința de aventură, lipsa perspectivelor sociale, dar și lipsa unor informații referitoare la pericolele la care sunt expuse victimele.

Metode de recrutare a victimelor traficului de minori

Principalele metode de recrutare a victimelor traficului de minori au fost: ,Loverboy”, oferte de muncă în străinătate, costrângerea, inducerea în eroare, promisiunea găsirii unui loc de muncă. Alte metode folosite de către suspecți în recrutarea victimelor acestui gen de fapte au fost: racolarea prin intermediul unui adult cu influență, vulnerabilitatea victimei, promisiuni cu privire la schimbarea modului de viață și a statutului social, promisiunea unei vieți mai bune și de câștiguri de bani în mod facil, răpire, rețeaua de socializare ,,Facebook”.

Diferențe între modul de exploatare a victimelor minore de sex masculin față de modul exploatare a victimelor minore de feminin

Majoritatea subiecților au răspuns că există diferențe între modul de exploatare a victimelor minore de sex masculin și modul de exploatare a victimelor minore de sex feminin, în sensul că în timp ce victimele minore de sex masculin sunt exploatate prin muncă, prin practicarea cerșetoriei sau pornografie infantilă, majoritatea victimelor minore de sex feminin sunt exploatate sexual.

Totuși, nu trebuie omis faptul că în două cazuri subiecții au răspuns că nu există diferențe între modul de exploatare a victimelor minore de sex masculin și modul de exploatare a victimelor minore de sex feminin.

Modul de înregistrare a dosarelor penale în perioada 2013-2015

În perioada 2013-2015, majoritatea dosarelor penale privind infracțiunea de trafic de minori au fost înregistrate ca urmare a unor sesizări din oficiu sau ca urmare a plângerilor formulate de către victimele traficului de minori. În această perioadă, unele dosare penale privind infracțiunea de trafic de minori au fost înregistrate și ca urmare a unor informări primite de la alte structuri ori în baza unor denunțuri formulate.

Principalele aspecte urmărite cu ocazia audierii victimelor și problemele ivite în practica judiciară în această etapă investigativă

Subiecții au răspuns că principalele aspecte urmărite cu ocazia audierii victimei au fost:

a) cu privire la modul de comitere și de probare a infracțiunii:

clarificarea tuturor aspectelor sesizate;

elementele constitutive ale infracțiunii;

existența modalităților faptice și a scopului ce a urmat;

identificarea principalelor probe;

acțiunea, care constituie elementul material al laturii obiective la infacțiunii;

modul de exploatare;

identificarea probelor și a mijloacelor de probă pentru probarea infracțiunii;

modul de exploatare;

locul unde au fost exploatate.

b) cu privire la victime:

poziția victimei față de traficant;

stabilirea calității victimei în procesul penal;

stabilirea altor victime;

identificarea cauzei care a dus la existența cauzei de trafic și care a favorizat;

vulnerabilitatea ei, care a dus la racolare;

crearea unei atmosfere propice confesiunii, mărturisirii tuturor aspectelor relevante ce pot conduce la probarea infracțiunii.

b) cu privire la traficanți:

stabilirea făptuitorilor;

cine s-a ocupat de recrutare și modul de recrutare; – cine a efectuat transportul victimei.

Cu ocazia audierii victimelor, au fost întâmpinate o serie întreagă de probleme, precum:

temerea victimelor față de traficant;

poziția oscilantă a victimelor față de traficant, mai ales dacă sunt îndrăgostite de acesta;

declarare între adevăr și minciună;

teama victimelor față de consecințele produse în urma declarației;

victimele nutresc sentimente pentru traficanți și sunt dispuse să își asume vina pentru a-i proteja;

lipsa de încredere a victimelor în autoritățile statului;

retractarea declarațiilor;

atașamentul victimelor față de traficant;

nu se poate respecta termenul de reflecție de 10-20 de zile, victima care nu este consiliată corespunzător de un psiholog nu își mai menține declarația, crezând că este vinovată de arestarea traficanților.

Eficiența prevederilor art.125 și art.126 NCPP

Dispozițiile art. 125 NCPP conferă posibilitatea acordării statutului de martor amenințat martorului sau unui membru de familie al acestuia, în ipoteza în care există o suspiciune rezonabilă că viața, integritatea corporală, libertatea, bunurile sau activitatea profesională ar putea fi puse în pericol ca urmare a datelor pe care le furnizează organelor judiciare sau a declarațiilor sale.

În conținutul celor cinci alineate, art. 126 NCPP reglementează măsurile de protecție ce pot fi dispuse de către procuror, în cursul urmăririi penale, odată cu acordarea statutului de martor amenințat. Măsurile de protecție ce pot fi dispuse și puse în aplicare în baza ordonanței motivate a procurorului sunt atât măsuri de protecție fizică a locuinței martorului, cât și protecția sa ori a membrilor de familie pe perioada deplasărilor, protecția datelor de identitate ce va asigura semnarea declarației de către martor pe baza unui pseudonim. În ipoteza insuficienței acestor măsuri, există posibilitatea audierii martorului fără a fi necesară prezența sa fizică, prin intermediul mijloacelor audio-video de transmitere, cu vocea și imaginea distorsionate.

Majoritatea subiecților au răspuns că sunt eficiente prevederile art.125 și art. 126 NCPP, motivând faptul că prin această măsură victimele sunt dispuse să dea declarații complete, se oferă o protecție atât lor, cât și membrilor familiilor sau prin luarea acestei măsuri se trece la palierul superior prin Oficiul Național pentru Protecția Martorilor.

Răspunsurile negative cu privire la eficiența prevederilor acestor articole sunt motivate de faptul că procedura este complexă și privită cu reticență de către organele de urmărire penală și instanțele de judecată.

Nu trebuie omis răspunsul că aceste prevederi sunt parțial eficiente, acesta fiind motivat prin faptul că fie eficiența este diminuată de posibilitățile logistice, fie că aceste măsuri asigură un grad de siguranță martorului, însă aspectele declarate de martor nu trebuie să conducă la identificarea sa.

Ponderea utilizării metodelor speciale de supraveghere sau cercetare în dosarele penale privind traficul de minori, cele mai eficiente asemenea metode de investigare și rolul acestora.

Se observă faptul că metodele speciale de supraveghere sau cercetare sunt folosite în dosarele penale privind traficul de minori, ponderea utilizării acestora fiind mare sau medie.

În dosarele penale privind traficul de minori cele mai folosite metode de investigare sunt: înregistrarea convorbirilor și comunicărilor telefonice, filajul, folosirea investigatorilor sub acoperire, audierea martorilor, supravegherea tehnică și verificarea tranzacțiilor financiare.

Alte metode de investigare folosite în dosarele privind traficul de minori sunt: investigația re-activă bazată pe declarațiile victimelor, solicitarea unor date de la autoritățile din țările de tranzit și destinație, consultarea bazelor de date, activități specifice, folosirea colaboratorilor, investigația pro-activă bazată pe activități speciale de investigare, înregistrarea în mediul ambiental, investigarea de subminare bazată pe activități de preîntâmpinare a fenomenului.

Cooperarea procuror – polițist

Trebuie plecat de la faptul că instrumentarea dosarelor penale intră în competența nemijlocită a procurorului, polițistul desfășurând activități doar în baza unor delegări ale procurorului, dispuse prin ordonanțe de delegare, astfel că trebuie să fie foarte bună, deoarece aceștia trebuie să stabilească pe de o parte de comun acord calitatea victimei, respectiv martor sau persoană vătămată, iar pe de altă parte pașii și modul de investigare a infracțiunilor de trafic de minori, întrucât investigarea acestui gen de infracțiune presupune un volum mare de muncă.

Totodată, cu ocazia instrumentării dosarelor penale privind traficul de minori, relația procuror-polițist trebuie să se bazeze pe încredere, colegialitate și pe o comunicare directă, în unele cazuri creându-se o relație foarte strânsă între aceștia, chiar o relație de amiciție.

Principalele canale de cooperare internațională folosite în practică pentru schimbul de date și informații cu autoritățile competenete ale altor state în cazul traficului de minori transfrontalier. Deficiențe în ceea ce privește cooperarea internațională și modalități de îmbunătățire.

Cu ocazia investigării dosarelor de trafic de minori transfrontalier, organele de urmărire penală au fost sprijinite în documentarea și probarea comiterii acestor infracțiuni de către autoritățile competente din alte state, cu care au făcut schimb de date și informații, folosind în acest sens următoarele canale de comunicare: Centrul de Cooperare Polițienească Internațională, comisiile rogatorii, Europol, ofițerii de legătură, prin intermediul ofițerilor de poliție din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, echipele comune de anchetă, Oficiile Consulare, Punctul Național Focal,

asociații și Interpol.

Totuși, deși cooperarea internațională în ceea privește investigarea infracțiunii de trafic de minori transfrontalier a fost foarte bună, au existat unele deficiențe precum întârzierea răspunsului la comisiile rogatorii formulate, lipsa unei comunicări directe cu reprezentanții autorităților străine, faptul că nu există un acces rapid și în timp real la bazele de date alte statelor din cadrul UE sau faptul că în unele state nu este incriminată infracțiunea de trafic de minori.

Aplicarea art. 216 Cod Penal pe timpul derulării anchetelor

Art. 216 Cod Penal incriminează activitatea infracțională a persoanei care utilizează serviciile prestate de o altă persoană despre care beneficiarul știe că este victimă a traficului de persoane ori a traficului de minori.

Majoritatea subiecților au răspuns că, pe timpul derulării anchetelor, au fost aplicate prevederile art. 216 din Codul Penal, în cazul în care beneficiarul serviciilor prestate de victimă, cunoștea faptul că este minoră și este exploatată și totuși a beneficiat de serviciile ei și în cazul părinților care și-au exploatat copiii prin practicarea cerșetoriei.

Răspunsurile negative cu privire la faptul că, pe timpul derulării anchetelor, au fost aplicate prevederile art. 216 din Codul Penal, au fost motivate prin faptul că a fost greu de dovedit faptul că beneficiarul serviciilor prestate de către victimă, cunoștea că aceasta era minoră.

Principalele vulnerabilități în privința administrării probatorului în cauzele de trafic de minori

Cu ocazia investigării infracțiunilor de trafic de minori în perioada 2013-2015, au fost identificate unele vulnerabilități în privința administrării probatoriului în aceste cauze, și anume:

victimele pot reintra sub influența traficantului sau a altor persoane și ulterior, revin asupra declarațiilor;

în cazul victimelor provenite din familii sărace, care acceptă tacit situația și le influențează să nu colaboreze cu organele de anchetă;

este comisă anterior infracțiunea;

caracterul transfrontalier;

inconstanța mărturiilor;

menținerea declarației victimei;

frica victimelor de a participa și la confruntări cu traficanții:

victimele care nu sunt instituționalizate sunt influențate de membrii familiilor traficanților;

părțile vătămate, traficanții sau chiar clienții comunică prin intermediul unor aplicații care nu pot fi interceptate, precum WhatsApp,

Viber, Facebook;

lipsa mijloacelor audio-video când este audiată victima;

lipsa unor metode sau practici prin care să-i fie schimbat modul de viață al victimei;

existența unor funcționari corupți în cadrul instituțiilor publice.

Date cu privire la victimele traficului de minori

Din discuțiile purtate cu coordonatorii Centrelor Impotriva Traficului de Persoane de la nivelul județelor Argeș, Dolj, Brașov și Iași, precum și din datele existente în aplicația ,,SIMEV – ANITP”, au reieșit mai multe aspecte cu privire la victimele traficului de minori.

Astfel, putem spune că 81,61% dintre victimele traficului de minori sunt de sex feminin, în timp ce 18,39% sunt de sex masculin, iar în ceea ce privește mediul de proveniență, 77,17% provin din mediul rural și 22,83% provin din mediul urban.

Majoritatea victimelor traficului de minori sunt necăsătorite, respectiv 90,77%, în timp ce 9,23% dintre acestea sunt căsătorite.

În ceea ce privește destinația, se observă că un procent de 72,52% dintre victimele traficului de minori au fost exploatate în România, in timp ce doar 27,48 % dintre victime au fost exploatate în străinătate.

Totuși, datorită eforturilor depuse de către autoritățile implicate în prevenire și combaterea traficului de minori, doar 2,5% au fost retraficate, ceea ce nu se poate spune despre 97,5% dintre victime.

În ceea ce privește nivelul de educație în rândul victimelor traficului de minori, se observă că cele mai multe victime, respectiv 58,25% au finalizate studiile gimnaziale la momentul intrării în trafic, 25,80% au finalizate studiile liceale, 9,57% au finalizate studiile primare, iar 6,38% sunt absolvenți de școală profesională.

Cea mai frecventă modalitate de recrutare a fost recrutarea directă de către traficant, respectiv 82,55%, după care 13,33% dintre victime au fost recrutate prin intermediul internetului, 1,09 dintre victime au fost recrutate prin anunțuri publicitare, iar 2,73% dintre victime au fost recrutate prin alte moduri.

Pentru perioada analizată, numărul victimelor recrutate de către o persoană cunoscută este aproximativ egal cu cel al victimelor recrutate de către o persoană necunoscută, respectiv 35,56% au fost recrutate de către o cunoștință sau prieten, iar 35,12% au fost recrutate de către un necunoscut, după care 7,5% au fost recrutate de rude de gradul I, 7,75% au fost recrutate de alte rude, 5,38% de către vecin și 8,69% de către proxeneți.

În perioada analizată 80,15% dintre victime au fost exploatate sexual, 7,48% au fost exploatate prin muncă, 11,09% au fost obligate fie să cerșească, fie să comită furturi, iar 1,28% au fost exploatate prin pornografie infantilă.

Se mai observă faptul că 53,83% au suferit abuzuri sexuale, 45,81% au suferit abuzuri emoționale și 0,36% au suferit abuzuri fizice.

În ceea ce privește modul de trecere a frontierei, putem spune că 12,31% au fost trecute legal frontiera, 7,67% au fost trecute frontiera folosindu-se pentru acestea documente de identitate falsificate, iar pentru 80,02% nu este cazul să se facă această mențiune.

Referitor la modul de identificare al victimelor, se poate aprecia că cele mai multe au fost identificate în urma unor investigații, respectiv 59,56%, 31,49% au fost identificate ca urmare a unor reclamații sau sesizări, 4,1% au fost identificate în urma informărilor venite de la autoritățile române, iar 4,92% au fost identificate în urma unor informări venite de la autoritățile străine.

5.6. Concluziile cercetării empirice

În urma analizării și interpretării datelor obținute cu ocazia aplicării chestionarului, se pot desprinde următoarele concluzii:

În perioada 2013-2015, județele cu risc mare de victimaze au fost: Dolj – 65 minori, Iași – 61 minori, Brașov – 52 minori și Argeș – 46 minori;

Principalele metode de recrutare a victimelor traficului de minori au fost: „Loverboy”, oferte de muncă în străinătate, constrângerea, inducerea în eroare, promisiunea găsirii unui loc de muncă;

Există diferențe între modul de exploatare a victimelor minore de sex masculin și modul de exploatare a victimelor minore de sex feminin, în sensul că în timp ce victimele minore de sex masculin sunt exploatate prin muncă, prin practicarea cerșetoriei sau pornografie infantilă, majoritatea victimelor minore de sex feminin sunt exploatate sexual;

În perioada 2013-2015, majoritatea dosarelor penale privind infracțiunea de trafic de minori au fost înregistrate ca urmare a unor sesizări din oficiu sau ca urmare a plângerilor formulate de către victimele traficului de minori;

Cu ocazia audierii victimelor, au fost întâmpinare o serie întreagă de probleme, cum ar fi : temerea victimelor față de traficant, poziția oscilantă a victimelor față de traficant, mai ales dacă sunt îndrăgostite de acesta, declarare între adevăr și minciună, teama victimelor față de consecințele produse în urma declarației, victimele nutresc sentimente pentru traficanți și sunt dispuse să își asume vina pentru a-i proteja, lipsa de încredere a victimelor în autoritățile statului, retractarea declarațiilor, atașamentul victimelor față de traficant, nu se poate respecta termenul de reflecție de 1020 de zile, victima care nu este consiliată corespunzător de un psiholog nu își mai menține declarația, crezând că este vinovată de arestarea traficanților;

Se observă faptul că metodele speciale de supraveghere sau cercetare sunt folosite în dosarele penale privind traficul de minori, ponderea utilizării acestora fiind mare sau medie;

Cu ocazia investigării dosarelor de trafic de minori transfrontalier, organele de urmărire penală au folosit în activitatea de documentare și probare a comiterii acestor genuri de infracțiuni următoarele canale de comunicare cu autoritățile străine: Centrul de Cooperare Polițienească, comisii rogatorii, Europol, ofițerii de legătură, prin intermediul ofițerilor de poliție din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, echipe comune de anchetă, Biroul Național Focal, Oficii Consulare, Punctul Național Focal, asociații și Interpol;

Pe timpul derulării anchetelor, au fost aplicate prevederile art. 216 din Codul Penal, în cazul în care beneficiarul serviciilor prestate de victimă, cunoștea faptul că este minoră și este exploatată și totuși a beneficiat de serviciile ei și în cazul părinților care și-au exploatat copii prin practicarea cerșetoriei;

Cu ocazia investigării infracțiunilor de trafic de minori în perioada 2013-2015, au fost identificate unele vulnerabilități în privința administrării probatoriului în aceste cauze, și anume: victimele pot reintra sub influența traficantului sau a altor persoane și ulterior, revin asupra declarațiilor, în cazul victimelor provenite din familii sărace acestea sunt influențate de către membrii familiei să nu colaboreze cu organele de anchetă, infracțiunea este comisă anterior, caracterul transfrontalier al acestui gen de infracțiuni, inconstanța declarațiilor victimelor traficului de minori sau ale martorilor, frica victimelor de a participa și la confruntări cu traficanți, faptul că părțile vătămate, traficanții sau chiar clienții comunică prin intermediul unor aplicații care nu pot fi interceptate, precum WhatsApp, Viber, Facebook, lipsa mijloacelor audio-video când este audiată victima, sau lipsa unor metode sau practici prin care să-i fie schimbat modul de viață al victimei; Cele mai multe victime sunt de sex feminin, respectiv 81,61%,

77,17% dintre victime provin din mediul rural, iar 90,77% sunt necăsătorite;

În ceea ce privește destinația, se observă că cele mai multe victime, respectiv 72,52% dintre victimele traficului de minori au fost exploatate în România și că 97,5% dintre acestea nu au mai fost anterior victime al traficului de minori;

Traficanții au recrutat victimele din rândul tinerilor cu studii medii, mai 58,25% au finalizate studiile gimnaziale la momentul intrării în trafic, 25,80% au finalizate studiile liceale, 9,57% au finalizate studiile primare, iar 6,38% sunt absovenți de școală profesională;

Cele mai frecvente modalități de recrutare au fost recrutarea directă de către traficant, respectiv 82,55% și recrutarea prin intermediul internetului, respectiv 13,33%, iar 35,56% au fost recrutate de către o cunoștință sau prieten și 35,12% au fost recrutate de către persoane necunoscute;

În ceea ce privește modul de exploatare, se poate concluziona că 80,15% dintre victime au fost exploatate sexual, 7,48% au fost exploatate prin muncă, 11,09% au fost obligate fie să cerșească, fie să comită furturi, iar 1,28% au fost exploatate prin pornografie infantilă;

Referitor la modul de identificare al victimelor, se poate aprecia că cele mai multe au fost identificate în urma unor investigații, respectiv 59,56%, 31,49% au fost identificate ca urmare a unor reclamații sau sesizări, 4,1% au fost identificate în urma informărilor venite de la autoritățile române, iar 4,92% au fost identificate în urma unor informări venite de la autoritățile străine;

România este atât țară de origine, dar și de tranzit și destinație pentru bărbați, femei și copii traficați în scopul exploatării prin muncă, precum și pentru femei și copii traficați în scopul exploatării sexuale;

Deși autoritățile au făcut eforturi semnificative pentru aplicarea legii, totuși au emis sentințe reduse sau cu suspendare, fapt care nu au descurajat traficanții de persoane și nu au garantat siguranța victimelor după eliberarea acestora. Pentru acest motiv se recomandă anchetarea, punerea sub urmărire penală și condamnarea traficanților, inclusiv a funcționarilor publici complici la acte de trafic de persoane și solicitarea și obținerea de sentințe suficient de severe și corespunzătoare gravității infracțiunii comise;

Referitor la victime, se poate spune că în loc să fie plasate în adăposturi, unele victime care au fost repatriate în localitățile de domiciliu de către autorități au fost din nou traficate de către rude, fapt pentru care ar fi recomandabil evaluarea siguranței mediului în care trăiesc victimele înainte de returnarea lor, pentru a evita re-traficarea acestora;

Deși legislația românească asigură victimelor traficului de persoane îngrijire medicală și psihologică, asistență juridică și sprijin în vederea reintegrării în societate, se observă că în ceea ce privește calitatea serviciilor oferite, în special a celor de consiliere, aceasta a variat mult de la un centru la altul.

CAPITOLUL VI

CONCLUZII FINALE ȘI PROPUNERI

6.1. Concluzii finale

Traficul de persoane în general și de minori în special, se numără printre formele de criminalitate cu o dinamică fără precedent, fiind comise la nivel transfrontalier și motivate de o cerere permanentă de servicii ieftine în statele de destinație a traficului, inclusiv dezvoltarea industriei sexuale și cererea de forță de muncă ieftină.

Infracțiunile din această gamă, denumite EUROINFRACȚIUNI, se situează pe lista de priorități ale UE pentru perioada 2014-2017. Abordările strategice din ultimii ani la nivel internațional și european percep traficul de persoane ca o amenințare majoră la adresa drepturilor omului.

În prezent, minorii sunt traficați și exploatați în contexte și forme diferite. Ultimii ani au confirmat faptul că exploatarea sexuală este principala formă de exploatare a victimelor traficului, urmată de exploatarea prin muncă, traficul în scop de cerșetorie, pentru comiterea de infracțiuni, căsătoriile forțate, prelevarea de organe și traficul în contextul adopțiilor ilegale. Pe lângă acestea, există și unele activități infracționale conexe traficului, precum exploatarea copiilor în mediul online și pornografia infantilă. Minorii constituie cea mai vulnerabilă categorie de victime, provenind cel mai frecvent din rândul familiilor problemă, celor cu carențe educative, expuse la sărăcie, abuzuri sau violențe. Sistemul facil de recrutare a victimelor minori, recrutarea online, criza migrației și problematica minorilor neînsoțiți constituie elemente ce întrețin activitățile infracționale din zona traficului de minori. Promisiunea unei vieți mai bune și înșelarea victimei/familiei acesteia sunt omniprezente la începutul istoricului de trafic. Sărăcia, corupția, discriminarea și marginalizarea socială sunt probleme sociale ce întrețin fenomenul traficului de minori.

Țara noastră rămâne în continuare în principal țară sursă a traficului, noile provocări în materia grupărilor infracționale ce acționează în acest domeniu fiind reprezentate de constituirea unor grupuri infracționale în cadrul unor familii, clanuri, nu neapărat specifice criminalității organizate. Cercetarea derulată a condus la stabilirea existenței mai multor forme de trafic de minori, respectiv trafic intern, trafic transfrontalier, trafic comis de grupări de crimă organizată și trafic nelegat de crima organizată.

Mobilitatea și flexibilitatea grupărilor organizate ce acționează pe linia traficului, în raport de situația și cerințele pieței, subliniază capabilitatea acestora de a valorifica și exploata scăpările legislative, diferențele dintre sistemele juridice ale țărilor în care se manifestă și chiar competențele agențiilor de aplicare a legii. Toate acestea ne arată faptul că se impune în continuare o replică coerentă la nivel internațional.

În urma cercetării realizate, au fost identificați o serie de actori instituționali implicați în prevenirea și combaterea traficului de minori, fiind necesară colaborarea acestora într-un mod mai integrat și cuprinzător, în scopul evitării suprapunerii de competențe, sarcini etc. Acest mod de abordare poate conduce în opinia noastră la eficientizarea activităților de prevenire și combatere, evitarea retraficării victimelor, consolidarea sistemului de servicii de asistență și protecție. În contextul special al traficului de minori, este necesară punerea în aplicare a reglementărilor existente prin plasarea în centrul tuturor politicilor și strategiilor a victimei minore, prin luarea în considerare a gradului ridicat de vulnerabilitate, evitarea revictimizării și respectarea principiului interesului superior al copilului. Identificarea cauzelor și factorilor de risc ce stau la baza traficului de minori constituie un aspect esențial al politicilor antitrafic.

Crearea de mecanisme de monitorizare a traficului la nivel european și național, incriminarea utilizării serviciilor prestate de victimele traficului, adoptarea unor politici și strategii de reducere a cererii și ofertei de trafic, garantarea egalității de gen în implementarea măsurilor antitrafic constituie realizări semnificative ale ultimilor ani. Aceste măsuri sunt implementate la nivel național în sistem de parteneriat public-privat, ONG-urile având un rol important în privința programelor de prevenire, sprijinului direct acordat victimelor, programelor de reintegrare a victimelor și cooperării cu instituțiile guvernamentale.

În opinia noastră, abordarea integrată a traficului de minori presupune conjugarea eforturilor tuturor statelor aflate pe rutele de traficare și a agențiilor specializate în lupta antitrafic, atât pe segmentul reducerii

cererii, dar și al ofertei de trafic.

6.2. Propuneri și recomandări

Cercetarea empirică desfășurată pe parcursul studiilor doctorale a condus la identificarea unor propuneri și recomandări concrete ale practicienilor implicați în prevenirea și combaterea traficului de minori, menite să asigurarea eficientizarea activității instituțiilor în acest domeniu. Traficul de minori este o problemă globală ce necesită o reacție integrată a instituțiilor guvernamentale și neguvernamentale implicate în lupta antitrafic.

Propunerile și recomandările vizează perfecționarea sistemului legislativ, procedural, instituțional și privind cooperarea inter-agenții, prin abordarea integrată a fenomenului, acestea fiind detaliate în cele ce urmează.

a) Propuneri privind perfecționarea cadrului legislativ.

adoptarea unui regim sancționator mai sever privind infracțiunile de trafic de minori, ca principală măsură de descurajare a implicării în astfel de activități infracționale;

consolidarea atribuțiilor instituțiilor de protecție a copilului ca autoritate decizională;

modificarea cadrului juridic național, prin incriminarea distinctă a infracțiunii de ,,vânzare a minorilor”;

incriminarea penală a faptei de obligare la săvârșirea de infracțiuni ori prin executarea/prestarea de către minori a unor munci cu încălcarea normelor legale de muncă privind condițiile de muncă, sănătate etc.;

consolidarea cadrului legal privind recompensarea financiară a victimelor traficului, precum și în privința acordării victimelor de compensații financiare de la stat;

reglementarea acordării de ajutoare financiare familiilor din care provin victimele minore pentru reintegrarea în societate;

armonizarea instrumentelor de investigare ale statelor membre, în special în privința metodelor speciale de supraveghere sau cercetare, existând la nivel european diferențe semnificative privind posibilitatea utilizării acestora în cauzele de trafic;

promovarea acordurilor bilaterale, trilaterale și multilaterale de cooperare judiciară și polițienească între statele membre și țările terțe de origine, tranzit și de destinație a victimelor;

consolidarea acordurilor (protocoalelor) existente și încheierea de noi astfel de instrumente de cooperare cu alți actori-cheie din mediul public și privat, ONG-uri etc. privind prevenirea și combaterea traficului de minori, în vederea creșterii gradului de conștientizare și cunoaștere a acestui fenomen.

b) Propuneri privind perfecționarea cadrului procedural.

modificarea normelor procedurale în scopul judecării în regim de urgență și printr-o procedură rapidă a cauzelor cu minori victime ale traficului, pentru a evita retrăirea momentelor exploatării;

asigurarea cadrului legislativ pentru audierea victimelor, persoanelor suspecte prin mijloace tehnice, audierea la distanță;

exploatarea și interconectarea bazelor de date administrate de Ministerul Afacerilor Interne și alte instituții implicate în prevenirea traficului de minori, protecția copilului;

instituirea de săli de așteptare speciale în cazul judecării cauzelor de trafic de minori;

redactarea unui Manual de bune practici destinat practicienilor din cadrul organelor judiciare (procurori, judecători și polițiști) menit să asigure descrierea pașilor concreți în investigarea infracțiunilor de trafic de minori, modul de abordare a victimelor, audierea suspecților, punerea în aplicare a metodelor speciale de supraveghere sau cercetare, judecarea acestor cauze;

audierea victimelor și martorilor în absența inculpaților;

audierea separată a persoanelor implicate în procesul penal în fața instanței;

evaluarea victimelor traficului de minori din punct de vedere comportamental de către o comisie din care să facă psihologi și polițiști din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalității Organizate, la diferite intervale de timp, până la împlinirea vârstei de 16 ani;

posibilitatea de reinserție socială a victimelor traficului de minori, în sensul angajării acestora, a continuării studiilor etc.;

instruirea polițiștilor și celorlalte categorii de personal din cadrul structurilor de ordine și siguranță publică privind luarea primelor măsuri în cazul identificării indicilor de trafic, a măsurilor urgente, declinarea competenței către organele judiciare specializate etc. ;

creșterea ponderii utilizării tehnicii de analiză a informațiilor în cauzele de trafic în care sunt implicate grupări infracționale organizate și notificarea Europol în vederea deschiderii unui fișier de lucru pentru analiză;

consolidarea capacității autorităților de frontieră în scopul detectării cazurilor de trafic și verificarea atentă a documentelor de identitate.

c) Propuneri privind perfecționarea cadrului instituțional.

sporirea numărului de specialiști din cadrul ANITP;

asigurarea condițiilor pentru reintegrarea socială a victimelor prin cooptarea instituțiilor locale și centrale (guvernamentale și neguvernamentale);

înființarea mai multor centre de protecție a victimelor traficului de minori;

crearea unor centre de protecție socială în fiecare județ și încadrarea acestora cu personal calificat;

suplimentarea numărului psihologilor din sistem;

o bună administrare a adăposturilor și locuințelor din cadrul Direcției

Generale de Asistență Socilaă și Protecție a Copilului;

suplimentarea fondurilor destinate protecției victimelor;

înființarea la nivel regional a unor comisii cu toți factori implicați în

prevenirea și combaterea traficului de minori pentru a urmări periodic victimele minore și sprijinirea acestora pentru a nu mai deveni victime ale traficului de minori;

detașarea polițiștilor specializați antitrafic din cadrul DCCO și BCCO la DIICOT, având la bază modelul detașării polițiștilor judiciari la DNA, propunerea argumentându-se prin necesitatea creării de echipe comune procuror-polițist delegat pe dosare în lupta antitrafic.

d) Propuneri privind perfecționarea modului de cooperare interagenții.

armonizarea legislației în domneniul traficului de minori la nivel european;

consolidarea utilizării instrumentului echipelor comune de anchetă, prin intermediul Eurojust și cu sprijinul operațional și analitic al Europol;

delegarea unui număr mai mare de polițiști, care să lucreze împreună cu autorități din străinătate pentru combaterea traficului de minori;

constituirea unor echipe comune, formate din polițiști specializați în combaterea traficului de minori, care să comunice direct și în timp real datele si informațiile obținute cu ocazia investigării acestor genuri de fapte;

permiterea unui contact direct dintre organele de urmărire penală din România și autoritățile din străinătate implicate în combaterea traficului de minori, inclusiv prin intermediul unor contacte informale (conversații telefonice, prin email etc.) ;

consolidarea cooperării și schimbului de informații între unitățile specializate de combatere a traficului de persoane (mai ales minori) și cele de combatere a criminalității informatice, în special datorită expansiunii pornografiei infantile pe Internet și a recrutării online a victimelor traficului.

e) Propuneri privind perfecționarea sistemului serviciilor de

prevenire, asistență și protecție a victimelor.

adoptarea și implementarea unui Mecanism specializat de referire a victimelor minore ale traficului;

dezvoltarea cooperării transfrontaliere între instituțiile publice și ONG-urile din zona de prevenire a traficului, cu structurile similare din alte state aflate pe rutele obișnuite de traficare a victimelor, inclusiv prin încheierea de protocoale, parteneriate sau accesarea de proiecte transfrontaliere cu finanțare comunitară nerambursabilă, menite să asigure consolidarea activităților în domeniul identificării victimei, acordarea de asistență și protecție, reintegrare, activități preventive și programe educaționale;

dinamizarea activității de informare a victimelor, prin realizarea de campanii de informare cu privire la drepturile legale, sprijinul și asistența de care pot beneficia victimele traficului;

realizarea unor programe intensive de pregătire și formare în domeniul identificării timpurii a victimelor traficului, luând în considerare faptul că neidentificarea acestora conduce la imposibilitatea asigurării serviciilor de asistență și protecție;

reglementarea creșterii perioadei de reflecție acordată victimelor traficului, în scopul consilierii corespunzătoare a acestora;

crearea unor adăposturi pentru victime în sistem dual public-privat care să asigure asistență și protecție pe termen lung victimelor traficului;

perfecționarea cadrului legal privind repatrierea, returnarea și referirea victimelor traficate și exploatate în alte state;

reglementarea dreptului permanent la ședere în ipoteza existenței unor victime cetățeni străini sau minori neînsoțiți, pentru care există risc de retraficare sau insecuritate în statul de origine;

consolidarea programelor de consiliere educațională, ocupațională și

de reintegrare socială, în scopul evitării retraficării victimelor traficului;

consolidarea campaniilor de prevenire a traficului, bazate pe perspective de gen și luând în considerare interesul superior și necesitățile speciale ale minorilor.

consolidarea campaniilor de conștientizare, prevenire și descurajare a cererii pentru serviciile prestate de victimele traficului;

intensificarea colaborării între ONG-urile specializate în acordarea de protecție victimelor violenței în familie, exploatării copilului și victimelor traficului;

consolidarea locului și rolului Platformei societății civile din UE împotriva traficului de persoane.

f) Propuneri privind perfecționarea sistemului de formare

profesională a specialiștilor.

organizarea de seminarii, workshop-uri, conferințe, mese rotunde la care să participe practicienii implicați în lupta antitrafic, conferindu-le acestora posibilitatea de a face schimb de experiență în vederea dezvoltării celor mai bune practici în materia prevenirii și combaterii traficului de minori;

înființarea unor grupe specializate pe profilul combaterea traficului de persoane la nivelul Academiei de Poliție “Alexandru Ioan Cuza” București și școlilor de agenți de poliție, care să asigure specializarea de viitori ofițeri antitrafic pe perioada școlarizării, formarea inițială a acestora urmând să aibă un caracter practic-aplicativ, prin stagii de practică la nivelul ANITP și DCCO.

desfășurarea sesiunilor de formare pe baza scenariilor și jocurilor de rol, menite să asigure dobândirea de abilități investigative, de relaționare și audiere a victimei traficului etc. Un posibil scenariu pe baza căruia polițistul prim sesizat cu un caz de trafic poate deprinde unele aptitudini și cunoștințe privind recunoașterea indicatorilor de trafic și tehnici de audiere a victimei, este propus mai jos, pornind de la experiența Poliției din Katowice (Polonia) în materia formării profesionale a viitorilor polițiști. În acest scenariu, o presupusă victimă a traficului se deplasează la sediul unei unități de poliție, pentru a reclama această situație de fapt. Cursanții vor lectura și urmări prezentarea video a scenariului, urmând să analizeze ulterior comportamentul polițistului și dialogul dintre acesta și victima traficului din acest scenariu.

“Polițistul (P.): – Da…

Victima (V.): – Am o problemă, domnule…

P.: – Un moment… (răspunde la telefon și revine ulterior). Acum vă ascult.

V.: – Am o problemă, domnule, deoarece ei vor bani de la mine și…

P.: – O clipă…(răspunde la telefon și revine ulterior).

V.: – Vă spuneam domnule, am o problemă deoarece vor bani de la mine și nu-i am. Vor bani pe care nu i-am luat. Nu am împrumutat acei bani de la ei…Și ei vor să le dau banii înapoi…

P.: (bate cu degetele în birou). – Liniștește-te! Spune doar ce vrei de la poliție. Dacă nu i-ai luat, nu i-ai împrumutat, atunci care este problema?

V.: – Pentru că eu nu i-am luat dar… Un prieten a venit mai demult la mine și mi-a spus să-i dau bani pentru pașaport pentru locul de muncă pe care mi l-au găsit și…

P.: – Dacă ești nevinovată, spune-i asta prietenului tău și la revedere (răspunde la telefon iritat).

V.: – Domnule… domnule… dar vă rog să mă ascultați, îmi este foarte frică… Dacă cineva m-ar putea ajuta…

Dar cum te-aș putea ajuta? Îmi poți spune?

V.: – Știți, vor bani pe care nu-i am…Și vor bani pentru…pașaport și locul de muncă pe care mi l-au găsit. De fapt, nu este slujba pe care miau promis-o, cea despre care mi-au spus inițial. P.: – Ce este cu pașaportul?

V.: – Vedeți…Am luat pașaportul… dar nu era al meu..

P.: – Nu înțeleg! Ți l-au dat înapoi? Dacă nu este al tău, ar trebui să îl dai înapoi!

V.: – Pentru că… Am avut pașaportul și am plecat cu el. Mi l-au dat și am plecat acolo și…

P.: – Ai folosit pașaportul altei persoane!?

V.: – Știu domnule…

P.: – Nu poți să faci asta! Doar o clipă (răspunde la telefon). Altceva?

V.: – Vedeți domnule, vor bani pe care mi i-au dat pentru locul de muncă, pentru pașaport dar nu am acești bani, în fapt mi-au luat toți banii…

P.: – Nu mai înțeleg nimic, povestește-mi de la început! Ce slujbă, ce pașaport? Nu mai înțeleg nimic, ce s-a întâmplat? Vrei să reclami o infracțiune?

V.: – Nu știu dacă vreau acest lucru pentru că.. vreau doar ca cineva să mă ajute.

P.: – Ai auzit la stație că avem un accident acum! Ce s-a întâmplat? Ai nevoie de vreun ajutor acum? Ești în regulă? Ai nevoie de o ambulanță?

V.: – Nu domnule. Îmi este frică. Sunt foarte speriată. Vor veni să mă caute să le dau banii…

P.: – Dar ești la secția de poliție acum! Nu mai fi speriată! Ești în siguranță aici…

V.: – Da, dar dacă merg acasă, vor veni după bani…

Nu mai înțeleg nimic. Oricine poate vizita pe oricine. Ar putea veni și la mine să-mi ceară bani. Ar trebui să fiu speriat atunci?

V.: – Știți domnule, în fapt ei mi-au luat banii…

P.: – Pot să te întreb dacă ai urmat vreodată un tratament psihiatric?

V.: – Cum îmi puteți spune asemenea lucruri? Domnule…

P.: – Îmi pare rău, dar a fost o întrebare normală. Nu am nici cea mai mică idee ce vreți să-mi spuneți!

V.: – Vedeți, am fost în străinătate și mi-au spus că voi lucra drept chelneriță. Dar am ajuns total diferit. Și atunci… a trebuit să fug departe! Am fugit de acolo!

P.: – Nu știai că orice informație trebuie citită și verificată?

V.: – Prietena mea a aranjat totul… I-am întâlnit prin intermediul Internet-ului. Au spus că mi-ar putea aranja un job și să mă întorc acasă curând. Câștigi ceva bani și revii acasă, așa mi-au spus. Dar a fost

diferit. Total diferit!

P.: – Te-ai întors acasă?

V.: – Da.

P.: – Ești în siguranță?

V.: – Nu, nu sunt. Aceasta este problema. Nu sunt în siguranță. Îmi este foarte frică pentru că vor veni la mine să le dau banii.

P.: – Nu trebuie să înapoiezi banii pe care spui că nu i-ai împrumutat. Și atunci, de ce ești speriată? Nu înțeleg. Să fim serioși. Poți fi plecată când vor veni! Părinții tăi le pot spune că nu ai împrumutat nici un ban și gata!

V.: – Aceasta este problema! Mama nu trebuie să afle!

P.: – O clipă…(răspunde la telefon și revine ulterior). Deci…

V.: – Deci… m-au vândut acolo… Trebuia să lucrez chelneriță, dar mau mințit. M-au vândut și au luat bani pentru mine!

Te-au vândut? Nu mai înțeleg nimic! Ai acceptat să fii cumpărată sau vândută?

V.: – Nu eu am vrut asta! Ei mi-au făcut-o! Chiar nu am vrut! Am ajuns într-un bordel!

P.: – Ți s-a întâmplat ceva acolo, ți-au făcut ceva rău?

V.: – Da, și atunci a trebuit să fug de acolo. Am fugit și de aceea sunt aici. Dar s-au întors și vor bani, bani pe care nu i-am luat, înțelegi?

P.: – Nu încă. Ești aici. Te întreb din nou – ai nevoie de ajutor medical în acest moment?

V.: – Nu de ajutor medical am nevoie acum! Am nevoie de cineva care să mă ajute! Chiar am nevoie de ajutor! P.: – Cât timp ai fost acolo?

V.: – Pentru două săptămâni și s-a întâmplat să fie total diferit…

P.: – Deci ai fost norocoasă să te întorci de acolo!

V.: – Da, domnule…

P.: – Ar trebui să fii fericită că ai scăpat! Chiar așa este! Ești în siguranță la noi în țară! Și acum, ce mai este? Vreo problemă, vă rog ? Cine sunt aceste persoane? Cine te amenință? Alte informații mai poți oferi?

V.: – Da, sunt doi bărbați din clanul X. care locuiesc pe strada Y.

P.: – Din clanul X. ? Cei de pe strada Y? Știi… nu vreau să-ți spun oficial dar…drace… îți spun neoficial…Vrei să faci mare lucru din asta?

V.: – Vreau doar ca totul să se termine. Nu vreau ca mama sau alte persoane să afle despre ce mi s-a întâmplat.

P.: – Ascultă, dacă îți preiau plângerea oficial, atunci… Îmi pare rău, dar toți vor afla. Și nu știu dacă asta îți dorești!

V.: – Aceasta este problema, nu vreau să se afle! Vreau doar să se termine totul!

În al doilea rând, poliția nu îți va acorda protecție pentru fiecare zi! Poliția nu te va putea asista sau păzi mereu! Ar trebui să fii conștientă de asta!

V.: (plânge). Și atunci, ce ar trebui să fac?

P.: – Liniștește-te și gândește-te ce vrei să reclami!… Și dacă accepți procedurile poliției… Revino mâine, te rog! Bine?

V.: (dezamăgită, pleacă de la sediul poliției)…

P.: – Îmi pare rău…”.

Pornind de la exemplul propus, suntem de părere că instruirea atât a studenților și elevilor din instituțiile de formare inițială ale MAI, dar și a specialiștilor antitrafic, trebuie să se realizeze pe baza unei curricule practice, bazată pe scenarii, jocuri de rol, modele de bune practici, dar și pe cunoașterea aspectelor negative, obstacolelor și dificultăților cu care se confruntă în practică agențiile de aplicare a legii.

BIBLIOGRAFIE

Legislație

*** Convenția ONU împotriva criminalității transnaționale organizate, adoptată la New York, la 15 noiembrie 2000, și Protocolul său adițional privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor și copiilor;

*** Convenția Organizației Internaționale a Muncii nr.182/1999 privind interzicerea celor mai grave forme ale muncii copiilor și acțiunea imediată în vederea eliminării lor, adoptată la cea de-a 87-a sesiune a Conferinței generale a Organizației Internaționale a Muncii la Geneva la 17 iunie 1999;

*** Convenția Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de ființe umane, adoptată la 3 mai 2005;

*** Convenția internațională a Societății Națiunilor referitoare la combaterea traficului cu femei și copii, Geneva, 30 septembrie 1921;

*** Convenția pentru reprimarea traficului cu ființe umane și a exploatării prostituirii altuia, adoptată de Adunarea Generală a ONU la 2 decembrie 1949;

*** Convenția suplimentară cu privire la abolirea sclaviei, a traficului cu sclavi și a instituțiilor și practicilor analoage sclaviei, adoptată de Adunarea Generală a ONU la 7 septembrie 1956;

*** Protocolul facultativ la Convenția ONU cu privire la drepturile copilului, referitor la vânzarea de copii, prostituția copiilor și pornografia infantilă, adoptat la data de 6 septembrie 2000, la New

York;

*** Convenția cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a ONU la data de 20 noiembrie 1989;

*** Directiva 2011/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și protejarea victimelor acestuia, precum și de înlocuire a Deciziei-cadru 2002/629/JAI a Consiliului;

*** Decizia Consiliului 2009/371/JAI din 6 aprilie 2009 privind înființarea Oficiului European de Poliție (Europol), publicată în „Jurnalul Oficial al Uniunii Europene” nr. L121 din 15 mai 2009;

*** Decizia-Cadru nr.2002/629/JAI a Consiliului din 19 iulie 2002 privind combaterea traficului de persoane;

*** Decizia Comisiei Comunităților Europene nr.2007/675/CE de înființare a Grupului de experți privind traficul de persoane;

*** Convenția pentru protecția copiilor împotriva exploatării sexuale și a abuzurilor sexuale, adoptată de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei, la data de 11 iulie 2007, la Lanzarote (Spania);

*** Strategia UE pentru perioada 2012-2016 în vederea eradicării traficului de persoane, COM (2012) 286, Comisia Europeană, Bruxelles, 19.6.2012;

*** Recomandarea (2005)9 a Comitetului de Miniștri din Statele Membre privind protecția martorilor și a colaboratorilor justiției, adoptată de Comitetul de Miniștri în 20 aprilie 2005;

*** Recomandarea nr.R(91)11 privind exploatarea sexuală, pornografia, prostituția, precum și traficul de copii și tineri;

*** Recomandarea nr. R (2000) 11 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de ființe umane în scopul exploatării sexuale, adoptată la data de 19 mai 2000;

*** Recomandarea nr.1325(1997) a Consiliului Europei privind traficul de femei și prostituția forțată în statele membre ale Consiliului Europei;

*** Legea nr. 135/2010 privind Codul de Procedură Penală, cu modificările și completările ulterioare;

*** Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal, cu modificările și completările ulterioare;

*** Legea nr.508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism;

*** Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, cu modificările și completările ulterioare;

*** Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, cu modificările și completările ulterioare;

*** Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecției victimelor infracțiunilor;

*** Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, cu modificările și completările ulterioare;

*** Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, cu modificările și completările ulterioare;

*** Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, cu modificările și completările ulterioare;

*** Strategia națională împotriva traficului de persoane 2006-2010, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.1654/2006;

*** Hotărârea Guvernului nr. 1142/2012 privind aprobarea strategiei naționale împotriva traficului de persoane pentru perioada 20122016 și a planului național de acțiune 2012-2014 pentru

implementarea strategiei naționale împotriva traficului de persoane pentru perioada 2012-2016;

*** Hotărârea Guvernului nr. 49/2011 pentru aprobarea

Metodologiei de intervenție multidisciplinară și interinstituțională a copiilor exploatați și la risc de exploatare prin muncă, a copiilor victime ale traficului de persoane și a copiilor români migranți victime ale altor forme de violență pe teritoriul altor state;

*** Hotărârea Guvernului nr.1443/2004 privind metodologia de repatriere a copiilor români neînsoțiți aflați pe teritoriul altui stat și asigurarea măsurilor de protecție specială în favoarea acestora.

Lucrări de autor (monografii)

Brandibur, Claudiu-Nicolae, Traficul ilegal de migranți-factor de risc la adresa ordinii publice și siguranței naționale (teză de doctorat), Academia de Poliție „A.I.Cuza”, București, 2013;

Bărăscu, Adrian-Augustin, Cooperarea internațională în realizarea protecției martorilor (curs universitar), Editura Etna, București,

2008;

Cloșcă, Ionel; Suceavă, Ion, Tratat de drepturile omului (ediția a II-

a), Editura V.I.S. Print, București, 2003;

Dascălu, Ioan (coordonator), Țupulan, Marin-Claudiu, Ștefan, Cristian-Eduard, Angheluș, Adrian, Traficul de minori și crima organizată, Editura Sitech, Craiova, 2008;

Dima, M. Marian, Traficul ilegal de persoane în România. Tendințe și perspective (teză de doctorat), Academia de Poliție „A.I.Cuza”, București, 2009;

Mateuț, Gheorghiță, Petrescu, Violeta Elena, Ștefăroi, Nicoleta, Onu, Elena, Dublea, Aurel, Luca, Sofia, Iovu, Daniela, Tărniceriu,

Radu Dimitrie, Gafta, Georgeta-Lăcrămioara, Luca, Cătălin, Prună, Raluca Alexandra, Traficul de ființe umane. Infractor. Victimă. Infracțiune, Asociația Alternative Sociale, Iași, 2005;

Moraru, Alexandru-Irinel, Sistemul echipelor comune de anchetă la nivel european (teză de doctorat), Academia de Poliție „A.I.Cuza”, București, 2015;

Ștefan, Cristian Eduard (coordonator), Safta Cătălin-George, Dascălu Ștefan-Gabriel, Constantin Florea, Traficul de minori în scopul exploatării prin muncă, Editura Sitech, Craiova, 2013.

Studii, articole, rapoarte

Alexandrescu, Gabriela (coordonator) și colectiv, Raport privind traficul de copii, Organizația Salvați Copiii, Editura Speed Promotion, București, 2004;

Alexandrescu, Gabriela, Păunescu, Georgeta (coordonatori) și colectiv, Ghid de bune practici pentru asistarea copiilor victime ale traficului în scopul exploatării sexuale, Organizația Salvați Copiii, Editura Speed Promotion, București, 2004;

Alessandra Cancedda, Barbara De Micheli, Dafina Dimitrova, Brigitte Slot, Study on high-risk groups for trafficking in human beings. Final report, Luxembourg: Publications Office of the European Union, 2015;

Alexandru, Monica, Copiii vorbesc despre: riscurile de a fi traficat și mecanisme de protecție în sud-estul Europei: raport România, Organizația Salvați copiii, Editura Speed Promotion, București, 2007;

Gavril, Ioana-Gențiana, Tamaș, Ana-Maria, Traficul de copii în România: studiu asupra procesului de recrutare, Editura Alpha

MDN, Buzău, 2009;

Guțu, Daniela, Bune practici juridice regionale în asistența victimelor traficului de ființe umane, Centrul pentru Prevenirea Traficului de Femei, Chișinău, 2007;

Nagy, Judit, About joint investigation teams in a nutshell, Issues of business and law, Volume 2 (2010) ;

Ulrike Kathrein, Cătălina-Gabriela Miron, Ana Ploscă, FlorinRăzvan Radu, Eckart Rainer, Michaela Salamun, Mariana Zainea, Cooperarea judiciară în materie penală. Manual elaborat în cadrul Proiectului de înfrățire între România și Austria PHARE RO 2005/IB/JH 03, intitulat “Consolidarea cadrului instituțional și legislativ în domeniul cooperării judiciare internaționale”, Centrul de Competență Juridică, Viena, 2007;

*** Analiză privind situația victimelor identificate în primul semestru 2011, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane, București, 2011;

*** Dezvoltarea unui modul de instructaj anti-trafic pentru judecători și procurori. Manual provizoriu de instructaj, Centrul Internațional pentru Dezvoltarea Politicilor de Migrație (ICMPD), 2004;

*** Europol, Intelligence Notification, Child trafficking for exploitation in forced criminal activities, 2014.

*** Evaluarea situației traficului de persoane în România în anul 2010, Ministerul Administrației și Internelor – Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane, București, 2011;

*** Handbook on trafficking in human beings – indicators for investigating police forces, Council of the EU, Brussels, 18 March

2015;

14.*** ILO global estimate of forced labour: results and methodology / International Labour Office, Special Action Programme to Combat Forced Labour (SAP-FL), Geneva: ILO, 2012;

*** Justiție și Afaceri Interne, Centrul de Resurse Juridice, Editura Dacris, 2004;

*** Raport privind evoluția traficului de persoane în anul 2013, ANITP, 2014.

*** Raport privind situația traficului de persoane în România, Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane, București, 2007;

*** Raport privind situația traficului de persoane în România, Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane, București, 2006;

*** Raport Evaluarea politicilor privind traficul de ființe umane în România, București, 2006;

*** Reply from Romania to the Questionnaire for the evaluation of the implementation of the Council of Europe Convention on Action against Trafficking in Human Beings by the Parties Second evaluation round (Reply submitted on 15 April 2015), Strasbourg, 17 April 2015 GRETA (2015)5;

*** Rolul și responsabilitățile polițiștilor în protecția și promovarea drepturilor copilului, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului, Editura Trei, București, 2006;

*** Standardul regional de instructaj anti-trafic pentru poliție în Sud-Estul Europei, Centrul Internațional pentru Dezvoltarea Politicilor de Migrație (ICMPD) și Ministerul de Interne al Austriei,

2003;

23.*** Standard operating procedures on investigation of crimes of trafficking for forced labour, United Nations Office on Drugs and Crime, 2008;

*** Study on paving the way for future policy initiatives in the field of fight against organised crime: the effectiveness of specific criminal law measures targeting organised crime (final report),

European Union, 2015;

*** Toolkit to Combat Trafficking in Persons, United Nations Office for Drugs and Crime (UNODC) 2nd edition, 2008;

*** Trafficking for Forced Labour in Europe: Report on a study in the UK, Ireland, the Czech Republic and Portugal, Anti-Slavery International, 2006;

*** Trafficking in Human Beings: Identification of Potential and Presumed Victims. A Community Policing Approach, OSCE, Vienna, 2011;

*** UNODC, A short introduction to migrant smuggling, Migrant Smuggling Issue Paper n°1, 2010.

Resurse online

*** http://anitp.mai.gov.ro

*** http://ec.europa.eu/anti-trafficking/

*** www.wikipedia.org

*** www.unodc.org

*** www.icmpd.org

*** www.ilo.org

*** http://fra.europe.eu

*** www.ungift.org

*** www.childtrafficking.com

*** www.humantrafficking.org

11.*** www.unicef.org

*** www.osce.org

*** www.antislavery.org

*** www.interpol.int

*** www.un.org

*** www.arkofhopeforchildren.org

*** www.descopera.ro

*** http://www.globalslaveryindex.org/

*** https://lupuldacicblogg.wordpress.com/2014/11/21/omulexploatat-de-om-sclavia-din-zilele-noastre/

***http://www.florinrazvanradu.com/2008/09/cooperarea-ndomeniul-justiiei-i.html

***http://www.preveniretrafic.ro/ro/legislatie/directiva-201136ue-aparlamentului-european/

***http://www.met.police.uk/foi/pdfs/disclosure_2010/november/20

101000002635.pdf