Metode de colectare, preparare şi cercetare [303086]

Cuprins

Introducere…………………………………………………………………………………..pag.2

Capitolul 1- [anonimizat] a județului Bihor…………………4

Capitolul 2 – Considerații de ordin istoric privind cercetările crisomelidelor …………………………………………………………………………………………………18

Capitolul 3 – [anonimizat] ………………..31

Capitolul 4 – Aspecte privind biologia crisomelidelor………………………57

Capitolul 5 – Considerații ecologice despre crisomelidelor……………………..65

Capitolul 6 – Material și metode utilizate în cercetarea coleopterelor crisomelide ………………………………………………………………………………………79

Capitolul 7 – Conspectul crisomelidelor din județul Bihor………………………87

Capitolul 8 – Chrysolina fastuosa Scopoli, 1763 – observații și cercetări personale biologice și ecologice…………………………………………………….201

Capitolul 9 – [anonimizat]…………………..209

Capitolul 10 – Considerații privind influența antropică asupra crisomelidelor din județul Bihor………………………………………………………………………………244

Concluzii………………………………………………………………………………………..248

Bibliografie……………………………………………………………………………………..254

Planșe ……………………………………………………………………………………………276

[anonimizat], acestea sunt doar câteva dintre caracteristicile coleopterelor crisomelide.

[anonimizat].

[anonimizat]-vest a României, județul Bihor se carcaterizează printr-o mare varietate a formelor de relief și printr-o specificitate a [anonimizat], rezultând astfel o mare varietate floristică și faunistică.

[anonimizat].

[anonimizat], [anonimizat], iată doar câteva dintre motivele care au determinat alegerea acestui subiect.

[anonimizat] o structurare pe zece capitole. [anonimizat]; capitolul al doilea reprezintă o incursiune în ceea ce privește multitudinea de cunoștințe asupra crisomelidelor la nivel internațional și național; [anonimizat]atomice ale crisomelidelor. Capitolele patru și cinci prezintă caracteristici ale biologiei, respectiv ecologiei crisomelidelor.

Capitolul șase detaliază tehnicile de colectare, modalitățile de preparare și tipurile de cercetare ale crisomelidelor. Capitolul șapte prezintă conspectul speciilor de crisomelide identificate în județul Bihor și interpretarea rezultatelor. Capitolul opt înfățișează cercetările personale privind biologia și ecologia speciei Chrysolina fastuosa Scopoli, în condițiile fizico-geografice ale județului Bihor. În capitolul nouă sunt prezentate observațiile personale în ceea ce privește unele considerente biologice, ecologice și etologice ale crisomelidelor din județul Bihor. Capitolul zece reliefează considerații privind impactul antropic asupra mediului înconjurător din județul Bihor, cu implicații și asupra vieții crisomelidelor.

Conducătorulului științific, doamnei cercetător științific 1, doctor Doina Codreanu-Bălcescu îi aduc profunda apreciere și deosebită recunoștință pentru profesionalismul, exigența profesională și științifică cu care m-a susținut de-a lungul întregii perioade de cercetare și de elaborare a tezei de doctorat.

Sincere mulțumiri colectivului de cercetători ai Institutului de Biologie București pentru bunăvoința de a-mi analiza teza de doctorat.

Întreaga mea recunoștință și deosebita apreciere domnului profesor universitar doctor Mircea Varvara (Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iași, Facultatea de Biologie) domnului cercetător principal I, doctor Constantin Nețoiu (Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice Craiova), doamnei Sanda Maican (Institutul de Biologie al Academiei Române – București) pentru bogatul material bibliografic și sfaturile utile acordate.

Profunda recunoștință familiei Buibaș din comuna Tinca, în special domnilor Cristian și Bogdan, prin intermediul cărora am cunoscut superbele peisaje montane ale județului Bihor.

Familiei mele, deosebită recunoștință pentru înțelegeree și sprijinul pe care mi le-au acordat.

Capitolul 1

Caracterizarea fizico-geografică

a județului Bihor

Din punct de vedere fizico-geografic, județul Bihor este situat în partea nord-vestică a României. Acest județ este parte componentă a provinciei istorice Crișana, alături de județul Arad, de care se delimitează în partea sa sudică din vecinătatea localității Ant până în vârful Piatra Aradului ( 1428 m). Limita vestică coincide frontierei de stat cu Ungaria, limita nordică cuprinde vecinătatea cu județul Satu-Mare, din vecinătatea localității Boianu Mare până la Câmpia Nirului. Limita estică delimitează acest județ de județele Sălaj, Cluj și Alba și se întinde de la vârful Piatra Aradului până în vecinătatea localității Boianu Mare.

Județul Bihor prezintă o suprafață de 7.535 km2, având următoarele coordonate spațiale: 47ș35'21'' – 46ș23' 48'' latitudine nordică; : 21ș26' 6'' – 22ș48' 39'' longitudine estică (Blaj Gh., Szanto Șt., Chira I., 1979 ).

Relieful

Se caracterizează printr-o mare complexitate, având o dispunere în amfiteatru, ca urmare a transformărilor survenite de-a lungul erelor geologice, a acțiunii agenților morfogenetici. În cadrul reliefului, se disting următoarele unități geografice majore: Munții Apuseni, Dealurile vestice și Câmpia de Vest.

Zona montană

Munții Apuseni sunt reprezentați pe teritoriul județului Bihor prin Munții Bihorului, M-ții Codru Moma, Pădurea Craiului și muntele Șes.

M-ții Bihorului, (fig.1) situați în partea sud-estică a județului, constituie structura montană principală, având cele mai mari altitudini, cuprinse între 1160 m (vf. Vârtop ) și 1848 m (vf. Cucurbăta Mare).

Caracteristic acestui areal este prezența unor suprafețe de nivelare, dispuse în trei mari trepte, urmare a unei evoluții geologice îndelungate. Aceste suprafețe de nivelare sunt reprezentate prin interfluvii largi, plate. Culmea principală este situată între masivele Biharea și Vlădeasa, având altitudini cuprinse între 1500-1870 m.

Principalele vârfuri sunt: Cucurbăta (1848 m), Piatra Grăitoare (1657 m), Cârligatele (1692 m), Buteasa (1790 m). Către depresiunea Beiușului apar următoarele două trepte caracterizate prin altitudini cuprinse între 1200-1400 m (Măgura Băița 1350 m, Aria Vulturilor 1345 m, Dealul Mare 1210 m, Dealul Șteviuța 1343 m, Bălăleasa 1246 m, Șaua Vârtopului 1294 m) și 800-1200 m (Măgura Fericii 1104 m, Măgura Gurani 948 m, Măgurița 1038 m, Măgura Băiții 889 m).

Relieful carstic este reprezentat prin doline (rozete înscrise în calcar), lapiezuri, uvale, polii, avene, toate acestea putând fi întâlnite în zona Padișului. Aici se remarcă complexul de avene de o reală frumusețe Cetățile Ponorului(Berindei I., Pop Gr., 1972).

Fig. 1 – Munții Bihorului (vedere generală), original

Situați în extremitatea sudică a județului, M-ții Codru Moma (fig.2) se caracterizează prin altitudini situate în jurul valorii de 1000 m. Vârful dominant este Pleșu (1112 m), urmat de Dealul Vârfului (1095 m), vf. Devii (1041 m), toate acestea formând masivul Codrului. Vf. Momuța (930 m) este reprezentant al masivului Moma, cele două masive fiind separate printr-o curmătură rezultată prin eroziunea văilor Moneasa și Briheni. În zona Vașcăului se remarcă existența unui relief carstic caracterizat prin doline, uvale, polii (polia Ponorașului), chei, izbucuri (Călugări) –Berindei I., Pop Gr., 1972.

Fig.2 – Munții Codru-Moma (original)

M-ții Pădurea Craiului (fig.3) sunt situați între dealurile Pădurii-Craiului și M-ții Bihorului, având un relief orientat în direcția NV-S, cu altitudini cuprinse între 600-800 m.

Suprafața acestor munți este fragmentată de numeroase văi (Brătcuța, Albioara, Vida etc), rezultând platouri în general netede (Zece Hotare, Podul Glimeii). Deoarece relieful este carstic, se remarcă existența unor numeroase doline, uvale, lapiezuri, chei, peșteri (Vadului, Meziad, Vântului), unele de un pitoresc aparte (Berindei I., Pop Gr., 1972).

Fig.3 – Munții Pădurea Craiului (original)

Muntele Șes (Munții Plopișului) prezintă culmi domoale, având altitudini mai reduse, 500-900 m, cu orientare SE-NV. Relieful montan este compartimentat adesea de văi adânci de 100-250 m.

Dealurile Crișurilor (fig.4) fac trecerea dintre relieful montan și câmpie, având altitudini cuprinse între 200-600 m. Sunt reprezentate prin numeroase culmi, separate adesea de văi largi, însoțite uneori de terase (Berindei, Pop, 1972). În funcție de caracteristicile geo-morfologice cât și de localizarea lor, se deosebesc următoarele unități: dealurile Plopișului (dealurile Dumbrăvița, Brusturi și Oradei); dealurile Pădurii Craiului (dealurile Vârciorogului, Tășadului, Dobreștilor, Vălanilor, Meziadului); dealurile Momei și ale Codrului; dealurile Bihorului (dealurile Beiușene, Buduresei, Goruni, Lazurilor) – Berindei I., Pop Gr., 1972.

Fig. 4 – Dealurile Oradiei (original )

Câmpia Crișurilor este situată în întregime în vestul județului Bihor fiind formată din două unități: Câmpia înaltă subcolinară și Câmpia joasă de divagare.

Câmpia înaltă subcolinară se prezintă sub forma unui plan ușor înclinat, dispus în terase, cu altitudini variind între 110-200 m. Este alcătuită din pietrișuri, nisipuri, argile și prezintă mai multe subunități: câmpia Diosig-Tășnad, Câmpia Nirului, Câmpia Miersigului și Câmpia Călacei, toate fragmentate de numeroase văi – fig.5.

Fig. 5 – Câmpie ( comuna. Tinca), original

Câmpia joasă de divagare nu prezintă terase, fiind reprezentată prin câmpuri netede. Este alcătuită din aluviuni și depozite loessoide (Berindei, Pop, 1972).

2. CLIMA

Poziționarea geografică a județului, fluxul maselor de aer precum și particularitățile reliefului au determinat existența unui climat temperat continental moderat cu o mare diversitate a nuanțelor climatice și microclimatice.

Clima munților prezintă o anumită diferențiere pe diferite etaje. În general temperatura medie anuală este pozitivă, precipitațiile prezintă o medie anuală cuprinsă între 1000-1400 mm, nebulozitatea fiind accentuată.

Clima dealurilor piemontane prezintă variații ale temperaturii aerului mai moderate, precipitațiile prezintă valori între 700-800 mm, procentul cel mai ridicat înregistrându-se în partea estică a județului. Ca o particularitate, în cazul dealurilor piemontane de la baza munților, datorită fragmentării accentuate a reliefului, apar microclimate locale caracterizate prin ierni blânde. Acestea favorizează dezvoltarea unei flore termofile.

Clima câmpiei Crișurilor este influențată de prezența unui aer temperat maritim. Temperatura medie anuală este cuprinsă între 10-11oC. Nu s-au semnalat intervale de uscăciune și secetă excesivă vara, în timp ce iarna se caracterizează prin temperaturi mai ridicate la altitudini mai mari ale câmpiei comparativ cu altitudinile joase, gerurile nu sunt intense și persistente.

Cantitatea anuală de precipitații are valori cuprinse între 500-700 mm, fiind mai abundente în lunile mai și iunie.

Vânturile prezintă anumite particularități zonale. Astfel, vânturile din sud ce transportă aer cald din bazinul Mării Mediterane sunt dominante în luna decembrie; cele de nord transportă aer de origine polară sau arctică și sunt dominante în luna martie, iar vânturile de vest ce transportă aer oceanic persistă în luna octombrie. Toate acestea contribuie la moderarea climatului continental (Berindei, Pop, 1972).

3. HIDROGRAFIA

Rețeaua hidrografică este reprezentată prin apele subterane, râurile și lacurile.

Apele subterane prezintă diverse particularități, fiind influențate de climă, condițiile structurale și litologice. Se pot distinge ape cu caracter freatic, situate în apropiere de suprafața solului și ape de adâncime. Ex.-apele carbogazoase de și apele termale de , Băile 1 Mai, Răbăgani, etc.

Râurile aparțin bazinului hidrografic al Crișurilor și care străbat teritoriul județului Bihor sunt: Crișul Repede, Crișul Negru, Barcău, Ier și afluenții acestora.

Din vecinătatea comunei Andrid (jud. Satu Mare) pătrunde în județul Bihor Ierul, caracterizat printr-un complex de bălți și mlaștini în lunca largă a râului și o pantă redusă de scurgere.

Barcăul izvorăște din M-ții Plopișului, străbate teritoriul județului de la est la vest, primind mai mulți afluenți: din sud Bistra, Ghepișul, Almașul și Biharea; din nord Inolul, Egerul, Valea Rece și Sânnicolaul. Cursul acestui râu este în general lent și meandrat.

Crișul Repede (fig.6) este un râu tipic de munte, care pătrunde în județul Bihor din județul Cluj, în vecinătatea comunei Negreni. Străbate poalele M-ților Plopișului parcurgând depresiunea Vad-Borod, intrând în cele din urmă în Câmpia Crișurilor. Pe traseul său primește o serie de afluenți dintre care mai importanți din punct de vedere al debitului hidric sunt: Iada, provenită din M-ții Bihorului și Brătcuța din M-ții Pădurea Craiului.

Crișul Negru (fig.6) constituie râul cel mai important prin mărimea bazinului său și prin lungimea sa, cuprinsă aproape în întregime pe teritoriul județului. Izvorăște din masivul Biharea (M-ții Bihorului), străbate depresiunea Beiușului și a Holodului intrând în cele din urmă în Câmpia Crișurilor și părăsește teritoriul național în vecinătatea localității Ant.

Afluenții săi mai importanți sunt : Crișul Băiței, Crișul Pietros, Sighiștel și Nimăești din M-ții Bihorului; Roșia, Holodul din M-ții Pădurea Craiului; Crișul Văratecului, Tărcăița, Finiș din M-ții Codru-Moma (Berindei I., Pop Gr., 1972).

Fig.6 – Crișul Negru (original)

Lacurile – în peisajul hidrografic al județului Bihor există numeroase lacuri.

Datorită numeroaselor activități antropice (desecări, îndiguiri, modificarea cursurilor de apă, redarea unor terenuri agriculturii) o bună parte din lacurile naturale au dispărut. Dintre cele rămase amintim: Lacul Șerpilor (10 ha) și Lacul cu Stuf (12 ha) din vecinătatea Salontei, Tăul Mare din Masivul Biharea.

Pentru satisfacerea unor necesități economice locale s-au creat o serie de lacuri artificiale: Leșu situat pe Valea Iadului, Curtuișeni, Vășad, Șimian, Galoșpetreu, Albiș, Cadea, Cherechiu, Gepiu, Călacea etc, iar pentru piscicultură lacurile Cefa, Inand, Mădăras, Homorog, Tămașda.

Lacul Peța de 1 Mai prezintă importanță științifică datorită florei și faunei de apă termală(Berindei, Pop, 1972).

4. SOLURILE

Varietatea și particularitățile fizico-geografice (clima și vegetația, relieful, constituția geologică, compoziția chimică a terenurilor, acțiunea apelor subterane) au determinat existența unei diversități a solurilor în județul Bihor.

S-au evidențiat următoarele tipuri de soluri zonale: solurile etajului subalpin, solurile etajului forestier, solurile silvo-stepei și numeroase soluri azonale.

Solurile etajului subalpin se întâlnesc la altitudinile cele mai ridicate din M-ții Bihor (Biharea, Cârligatele, Buteasa). Prezintă o aciditate accentuată, fertilitate naturală mică și sunt favorabile pășunilor naturale. Din această categorie face parte solul brun acid montan de pădure, cu diferite grade de podzolire.

Solurile etajului forestier se află în teritoriile cu vegetație forestieră până în etajul subalpin. În acest sens cele mai frecvente sunt:

solul montan brun acid întâlnit în pădurile de molid de la mari altitudini;

solul montan brun de pădure întâlnit în pădurile de amestec fag-rășinoase, fag, molidișuri, fag-gorun și păduri pure de gorun;

solul brun de pădure apare în pădurile de cer și gârniță, gorun și de amestec fag-gorun.

Solurile silvostepei din această categorie face parte cernoziomul levigat, având o foarte mare fertilitate naturală și se pretează pentru variate culturi agricole.

Datorită influenței factorilor pedogenetici locali au apărut o serie de soluri intra și a-zonale, sub forma unor petice în interiorul unei zone de sol. Dintre acestea remarcăm următoarele:

molisolurile (renzine) caracteristice munților Pădurea Craiului și Codru-Moma, datorate apariției materialului calcaros în vecinătatea suprafeței solului;

solurile hidromorfe (lăcoviști) întâlnite în Câmpia Nirului și în Câmpia Salontei, datorate excesului de umiditate permanent sau temporar;

solurile halomorfe (solonețurile) întâlnite mai frecfent în Câmpia Salontei, datorate stratului freatic puternic mineralizat aflat la mică adâncime;

solurile neevoluate sau trunchiate (psamoregosolurile, aluviunile și solurile aluviale) întâlnite în Câmpia Nirului și în luncile principalelor râuri. Sunt favorabile plantațiilor forestiere de protecție (Berindei, Pop, 1972).

5. VEGETAȚIA ȘI FAUNA

Varietatea reliefului, a regimurilor climatice și marea diversitate a solurilor a determinat existența unei vegetații și a unei faune extrem de interesante din punct de vedere științific.

În silvostepă care se întinde până la o altitudine de 500 m, întâlnim alături de terenuri agricole unele păduri și mai puține suprafețe cu pășuni și fânețe. Pajiștile naturale pot fi nehalofile și halofile. Cele nehalofile sunt extrem de rare. Ex – în Câmpia Salontei, sunt alcătuite din specii precum Agrostis alba, Festuca sulcata, etc.

Pajiștile halofile sunt mai numeroase, fiind alcătuite în funcție de gradul de umiditate și salinitate din specii precum: Plantago tenuiflora, Puccinellia distans, Eleocharis palustris, Achillea sp.

Drept reprezentanți ai esențelor lemnoase menționăm: plopul (Populus alba, P. nigra), salcia (Salix alba, S. cinerea, S. fragilis), gorunul (Quercus petraea), cerul (Q. cerris), ulmul (Ulmus foliacea, U. montana), frasinul (Fraxinus excelsior), carpenul (Carpinus betulus), etc.

Fauna silvostepei este reprezentată mai ales prin rozătoare: popândăul (Citellus citellus), hârciogul (Cricetus cricetus), orbetele (Spalax leucodon hungaricus), iepurele (Lepus europaeus) dar și prin mamifere mai mari: vulpea (Vulpes vulpes), căpriorul (Capreolus capreolus), mistrețul (Sus scrofa). Dintre păsări amintim: fazanul (Phasianus colchicus), potârnichea (Perdix perdix), coțofana (Pica pica), prepelița (Coturnix coturnix), vrabia de câmp (Passer montanus), stăncuța (Corvus monedula), cioara de semănătură (Corvus frugilegus), graurul (Sturnus vulgaris), guguștiucul ( Streptopelia decaocto) și extrem de rară dropia (Otis tarda) în câteva locații aflate la frontiera cu Ungaria. Alături de acestea se află diferite nevertebrate.

Vegetația subzonei nisipoase, întâlnită cu precădere pe nisipurile din Câmpia Nirului, se caracterizează prin trupuri de pădure de salcâm, alături de care s-au identificat și unele specii ierboase precum: pelinița (Artemisia austriaca), Ceratocarpus arenarius, Plantago indica, etc.

Fauna este destul de slab reprezentată: șoarecele de câmp (Microtus arvalis), gușterul (Lacerta viridis), vrabia de casă (Passer domesticus) etc. – Berindei I., Pop Gr., 1972.

Zona de pădure se întinde până în etajul subalpin și cuprinde etajul stejarului, fagului și cel al coniferelor.

Etajul stejarului se întinde între 70-500 m altitudine. Pădurile de gorun se întâlnesc cu precădere în zona deluroasă înaltă (Dealurile piemontane ale Pădurii Craiului, Dealurile Oradei, cele din nordul Depresiunii Vadului).

Stratul arbustiv este reprezentat prin păducel (Crataegus monogyna), sângerul (Cornus sanguinea), cornul (Cornus mas) etc.

Stratul ierbaceu se caracterizează prin specii precum: Agrostis tenuis, Festuca sulcata, Festuca pseudovina.

Trupuri de pădure de stejar (Quercus robur) se întâlnesc în zona de câmpie înaltă (Câmpia Călacei, Miersigului, Sărăsigului, Marghitei, în depresiunea Crișului Negru). Alte specii lemnoase întâlnite sunt: carpenul, ulmul, frasinul, etc. Arbuștii sunt reprezentați prin: alun (Corylus sp.), păducel etc. iar stratul ierbaceu prin specii precum: pecetea lui Solomon (Polygonatum officinale), laptele cucului (Euphorbia amygdaloides), Sanicula europaea etc.

În zona colinară se întâlnesc frecvent păduri de cer și gârniță (Quercus frainetto). Stratul ierbaceu este constituit din unele specii precum Poa pratensis, Festuca pseudovina etc. Alături de acestea, stratul ierbos din etajul stejarului cuprinde uneori plante cu mare valoare geobotanică: ghimpele (Ruscus aculeatus, R. hypoglossum)- fig. 7

Fig.7 – Pădure de cer și gârniță (zona Tinca) – original

Fauna de vertebrate are ca reprezentanți: jderul de pădure (Martes martes), nevăstuica (Mustela nivalis), uneori mistrețul, vulpea, unele păsări: mierla (Turdus merula), privighetoarea (Luscinia sp.), sturzul (Turdus sp.), gaița (Garrulus glandarius) – Berindei I., Pop Gr., 1972.

Etajul fagului este cuprins în general între 600-1000 m altitudine. Este alcătuit din păduri de fag (Fagus silvatica), alături de care apar la limita superioară bradul și molidul, iar la limita inferioară carpenul, gorunul, ulmul, frasinul etc.

Stratul arbustiv se caracterizează prin specii puține: Corylus avellana, Cornus mas etc.

Vegetația ierboasă din poieni este alcătuită din numeroase specii dintre care mai frecvente sunt: Agrostis tenuis, Cynosurus cristatus, Briza media, Festuca pratensis, Chrysanthenum leucanthemum, Pimpinella saxifraga, Campanula patula, etc.

Fauna este reprezentată prin specii precum cerbul carpatin (Cerbus elaphus), lupul (Lupus lupus), veverița (Sciurus vulgaris), vulpea, căpriorul, corbul (Corvus corax) etc.

Etajul coniferelor se regăsește la altitudini mari, cuprinse între 1000-1700 m. Limita superioară a etajului se caracterizează prin păduri de molid (Picea excelsa), printre care se află sporadic exemplare de brad (Abies alba), paltin de munte (Acer pseudoplatanus). Poienile se caracterizează prin specii precum: Festuca rubra, Nardus stricta. Uneori la altitudini mai mici de 600 m se pot întâlni amestecuri de specii foioase și rășinoase: fagul, bradul, molidul. Ex. – pe văile umbrite ale Crișului Negru sau ale Crișului Repede.

Fauna este formată din specii caracteristice: cerbul carpatin, râsul (Lynx lynx), lupul, pisica sălbatică (Felis silvestris), cocoșul de munte (Tetrao urogallus), alunarul (Nucifraga caryocatactes), buha (Bubo bubo), unele specii de codobatură (Motacilla sp.).

Vegetația subalpină se întâlnește la cele mai mari altitudini (peste 1600 m). Ex. – Masivul Biharea, Cârligatele, Buteasa. Se caracterizează prin pajiști în care speciile predominante sunt: Agrostis rupestris, Festuca supina, Festuca violacea, Poa media, Nardus stricta, Ligusticum mutellina, Sieversia montana, Plantago gentianoides etc.

Pe alocuri, sporadic, se întâlnesc tufe de jneapăn (Pinus montana).

Fauna este reprezentată de unele specii precum: șopârla de munte (Lacerta vivipara), tritonul de munte (Triturus alpestris), foarte rar fluturașul de stâncă (Trichodroma muraria muraria), brumărița (Prunella collaris), fâsa de munte (Anthus spinoletta spinoletta). În zona Stâna de Vale se pot întâlni adesea viperele (Vipera berus.) – Berindei I., Pop Gr., 1972.

Vegetația acvatică este mai puțin frecventă datorită puternicei influențe antropice care a eliminat o serie de ecosisteme acvatice în scopul redării terenurilor respective agriculturii.

Pe malurile apelor se pot întâlni diferite specii lemnoase de plop și salcie, acestora adăugânduli-se plante ierboase precum papura (Typha sp.), trestia (Phragmites sp.), stânjenelul de baltă (Iris pseudacorus).

În lacuri se pot observa adesea otrățelul (Utricularia vulgaris), broscărița (Potamogeton natans), nufărul (Nymphaea sp.), mătasea broaștei (Spirogyra elongata), lintița (Lemna sp.), piciorul cocoșului (Ranunculus sp.)(fig.8)

Fig. 8 – Vegetație acvatică, Râpa (comuna Tinca), original

Fauna este reprezentată prin specii caracteristice: crapul (Cyprinus carpio), știuca (Esox lucius), somnul (Silurus glanis), bibanul soare (Lepomis gibbosus), întâlnite în apele de câmpie. În apele din zona deluroasă se întâlnesc cleanul (Leuciscus cephalus), mreana (Barbus barbus), iar în apele montane apar lipanul (Thymallus thymallus), păstrăvul (Salmo trutta fario), precum și o specie de crustaceu întâlnit în apele regiunilor calcaroase: racul de munte (Astacus torrentium).

În pârâul Peța se întâlnește o specie de pește endemică: Melanopsis parreyssi.

Ornitofauna acvatică este reprezentată prin: rața sălbatică (Anas plathyrhynchos), lișița (Fulica atra), găinușa de baltă (Gallinula chloropus), barza albă (Ciconia ciconia), egreta mică și mare (Egretta sp.), diferite specii de stârci (Ardea sp.), eretele de stuf (Circus aeruginosus) etc. (Berindei, Pop, 1972).

Capitolul 2

Considerații de ordin istoric privind cercetarea crisomelidelor

Datorită multitudinii numărului de specii cât și ale multiplelor interese economice și științifice, familia Chrysomelidae a fost studiată pe plan național și internațional de numeroși cercetători.

Considerații de ordin istoric în ceea ce privește cercetarea

crisomelidelor la nivel european

La nivel european, cercetările faunistice în ceea ce privește familia Chysomelidae au fost direcționate în realizarea unor determinatoare (monografii) cu specific național sau zonal, publicarea unor date din colecțiile muzeale, studiul unor subfamilii, genuri sau chiar specii fie din punct de vedere faunistic, fie din punct de vedere al importanței lor economice ( unele specii fiind defoliatoare agricole sau forestiere ) sau științifice (cercetări genetice, morfologice, etc.)

Astfel, în anul 1858, o lucrare color în două volume este realizată de C.G.Calwer cuprinzând date despre unele specii, genuri sau familii de coleoptere europene.

Aproximativ un volum este rezervat familiei Chrysomelidae în „Fauna Germanica” elaborată în anul 1912 de E.Reitter.

Un determinator ilustrat al coleopterelor din Germania în care se regăsesc numeroase specii de crisomelide este realizat de către Kunt în anul 1912.

Un catalog al coleopterelor din regiunea palearctică (1927 – 1932 ), în care se regăsesc și specii de crisomelide este publicat de A. Winkler.

K.H. Mohr (1977) publică un determinator al crisomelidelor din fosta R.D.G., iar Freude H., și colab. (1966) un determinator al crisomelidelor din Europa Centrală.

Z.Kaszab (1962 ) elaborează fasciculul de faună referitor la familia Chrysomelidae din Ungaria în care se regăsesc date ale speciilor de pe tot cuprinsul bazinului carpatic.

Fasciculele de faună consacrate crisomelidelor au fost realizate în Bulgaria (Gruev, Tomov, 1986 ), Polonia (Warchalowski, 1985 -1995 ).

Tot Warchalowski (2003 ) elaborează o valoroasă monografie, însoțită de o bogată ilustrație color privind crisomelidele europene și din bazinul mediteranean.

Borowiec L.(1992, 2000) și Borowiec L. și colaboratorii (1992) publică o serie de date despre crisomelidele din Polonia.

Telnov D. și colaboratorii (1997) publică o listă a coleopterelor din Lituania, în care se regăsesc numeroase specii de crisomelide.

Hansen M. (1996) elaborează catalogul coleopterelor din Danemarca, iar Beenen R. și Winkelman J.K. (1989-2001 ) publică date despre crisomelidele din Olanda.

În anul 1997 Anderson R. și colaboratorii publică o listă a coleopterelor din Irlanda. Biondi M. (1994), Bramanti A (1995), Daccordi M., Ruffo S. (1976), Fogato W., Leonardi C. (1980) publică date privind crisomelidele din diferite zone ale Italiei.

În Rusia sau în spațiul ex-sovietic s-au publicat diverse lucrări referitoare la familia Chrysomelidae. Astfel Bei-Bienko elaborează un volum privind fauna de coleoptere a părții europene a U.R.S.S.(1965), menționându-se cheile de determinare ale speciilor de crisomelide.

Bogacheva I.A. (1998) publică o listă a crisomelidelor din nordul zonei Obi, Brovdy V.M. (1977) elaborează fasciculul de faună privind crisomelidele din Ucraina.

Cernov Y. și colaboratorii (1994) publică o listă a crisomelidelor din zona arctică iar Konstantinov A.S.(1990) prezintă fauna și sistematica crisomelidelor alticine din partea europeană a U.R.S.S. și Caucaz. Lopatin I.K. (1994) elaborează un determinator al crisomelidelor din Asia Centrală și Kazahstan, iar în 1986 același autor prezintă crisomelidele din Bielorusia și Țările Baltice.

Medvedev L.N. și Dubeshko L.N. (1992) realizează un determinator al crisomelidelor din Siberia, iar Samedov N.G. și Mirzova N.B. (1986) o listă a crisomelidelor din Azerbaijan.

În Spania, cercetările referitoare la fauna crisomelidelor au un caracter cu precădere zonal sau local: Erber D., Hinterleher W. (1988) Erber D. (1986), Garcia – Ocejo A. și colaboratorii (1992), Petitpierre E., Doguet S., (1986); Petitpierre E.(1981, 1985, 1994).

Date privind crisomelidele din Turcia se regăsesc în mai multe lucrări: Gruev B.(1992); Gruev B. și colaboratorii (1994), Kasap H. (1988).

Olafsson E.(1991) publică catalogul insectelor din Islanda, cuprinzând și specii de crisomelide.

În Franța, Doguet S. (1994) elaborează fascicolul de faună al Franței referitor la crisomelide alticine iar Bordy B.(2009) elaborează volumul referitor la hispinele și casidinele din Franța.

Crisomelidele din Republica Moldova au fost publicate de Bacal S., Munteanu N., Toderaș I. (2013).

Date despre crisomelidele din Marea Britanie se regăsesc în lucrările lui Linssen E. (1959); Cox M.L. (1982, 1991). Lucrări de entomologie agricolă și forestieră, tratate de zoologie, în care sunt menționate numeroase specii de crisomelide au fost de asemenea publicate la nivel european: Balachowski A., Mesnil L. (1935 -1936, 1962 – 1963), Camprag D., Baca F. (1995), Braun Ja, Chu C., Rupar M. (2004), Beffa Della (1961), Nef L., Janssens F. (1982), Grasse P.P. (1951), Gunther K.C. (1968).

În ceea ce privește cercetările vizând sistematica și toxonomia crisomelidelor la nivel european, un punct de cotitură îl constituie apariția lucrării lui Linnaeus „Sistema Naturae” (1735), ca lucrare de referință care propune nomenclatura binară, în care primul cuvânt reprezintă numele genului iar al doilea cuvânt – numele speciei.

Odată cu adoptarea nomenclaturii binare s-au identificat și descris numeroase specii de crisomelide de diferiți autori: Geoffroy (1725-1810), Scopoli (1723 – 1788), Schrank (1747 – 1835 ), von Laicharting (1754 -1797), De Geer (1720 -1778), Herbst (1743 – 1807), Marsham (1748 -1819), Fabricius (1745 – 1808), Panzer (1755 -1829), von Paykull (1757 – 1826), Illiger (1775 -1813), Olivier (1757-1814), Gyllenhal (1752-1840), Duftschmid (1767-1821), Say (1787-1843), Suffrian (1805-1876), Latreille 1762-1833 (citați de Ross, 1965).

Prin cunoașterea caracteristicilor genurilor și a speciilor a apărut o revizuire a poziției sistematice a taxonilor.

Descrieri ale unor specii sau genuri de coleoptere crisomelide se regăsesc în lucrările unor autori: Bechyne J.(1958) și Bontems C. (1981) – genul Oreina, Bourdonne J.C. (1988, 1999) – specii de Chrysolina, Dubeshko L.N. (1983) – genul Phratora, Jolivet P. (1951) – genul Gastrophysa, Konstantinov A.S. (1986) – genul Longitarsus și genul Asiorestia (1991).

Datorită unor studii morfo-anatomice și genetice precum și prin descrierea unor specii noi, taxonii au dobândit reconsiderări sistematice concretizate prin ridicarea unui taxon inferior la un taxon superior, s-au introdus taxoni precum subgenuri, subtriburi, triburi. În acest fel, au coexistat și coexistă și în prezent mai multe sisteme de clasificare: Kaszab (1962) – 6 subfamilii (Donaciinae, Clytrinae, Chrysomelinae, Galerucinae, Halticinae, Cassidinae), Jolivet P. (1959), Suzuki (1994), Lawrence J., Newton A. (1995), Lobl I., Smetana A., (2010) Warchalowski A. (2003), fauna Europaea, biolib.cz.

În prezent, numeroși cercetători români și europeni utilizează clasificarea autorilor Lobl și Smetana (2010), drept pentru care am decis utilizarea acestei clasificări. Familia Chrysomelidae aparține ordinului Coleoptera, Subordinului Polyphaga, superfamilia Chrysomeloidea.

Tabel nr. 1 -(Fauna Europaea) Audisia Paolo, 2006

biolib. cz

Tabel nr.2 – Sistematica crisomelidelor elaborată de Jolivet, 1959 și Suzuki, 1999.

Jolivet, 1959 (citat de Jolivet, 1996)

Tabel nr.3 – Sistem de clasificare elaborat de Suzuki, 1996

Tabel nr.4 – Sistem de clasificare elaborat de Lobl I., Smetana A., 2010

Tabel nr.5 – Sistem de clasificare elaborat de Lawrence J., Newton A., 1995

Tabel nr.6 – Sistem de clasificare elaborat de Warchalowski A., 1985-2003

Repere istorice ale cercetărilor asupra

crisomelidelor din România

Datorită diversității formelor de relief și a vegetației, precum și a unor particularități climatice din anumite provincii, România se caracterizează printr-o mare diversitate faunistică. Această varietate a atras atenția unui mare număr de naturaliști care le-au analizat din punct de vedere faunistic, sistematic, biologic și ecologic, precum și din punct de vedere al importanței lor practice, o parte dintre acestea fiind folositoare sau dăunătoare culturilor agricole sau silvice.

În Transilvania, primele cercetări coleopterologice au fost realizate de către preotul Roth J. (1786-1866) – citat de Ieniștea (1970). Odată cu înființarea la Sibiu a Societății Ardelene de Științe Naturale, aceste cercetări au dobândit un avânt substanțial. Bielz E. realizează un catalog al coleopterelor din Ardeal (1886) în care se regăsesc un mare număr de specii de crisomelide. C. Fuss realizează de asemenea un catalog de coleoptere, precizându-se localitățile de colectare (1871-1874) – citat de Ieniștea (1970).

„Fauna Transsylvanica Kafer”, primul determinator coleopterologic din Ardeal, publicat de G. Seidlitz (1891) cuprinde un număr de 370 specii de crisomelide.

Un alt catalog coleoterologic din Transilvania este elaborat de K. Petri în anul 1912, completat în 1925, cuprinde 452 specii de crisomelide.

Publicații faunistice referitoare la crisomelidele din Ardeal au fost elaborate de O.Marcu (1957, 1961,1964), Balog și colab. (1997), Nistor și colab.(2000), iar Balint Șt. (2009-2010) publică date despre crisomelidele din bazinul superior al Mureșului.

În perioada 1993-2011 Al. Crișan publică o serie de liste faunistice precum și unele considerente ecologice ale crisomelidelor din diferite zone ale Ardealului. Maican S. (2001, 2004), Merkl O. și colab. (2011 ) publică liste faunistice, menționând și locurile de colectare ale crisomelidelor din Maramureș.

Rozner I. (Ungaria) a elaborat liste faunistice ale crisomelidelor din bazinul carpatic (1995, 1996, 1997, 2007, 2011).

Primele cercetări privind crisomelidele din Bihor se regăsesc în lucrările lui Mocsary (1875 – 1876), fiind completate cu cea a lui Kuthy (1900). Acest autor elaborează o lucrare ce cuprinde toate speciile de coleoptere din Ungaria, cunoscute până la acea vreme.

Date privind crisomelidele din Bihor se regăsesc în lucrări ale autorilor: Gruev B. et colab. (1993); Szel G. et colab. (1995). Ilie L.C.(2010, 2012, 2013, 2014, 2015, 2017 –sub tipar) elaborează o serie de lucrări privind crisomelidele din județul Bihor. Ilie L.C., Marinescu M. (2014) elaborează două lucrări privind relațiile trofice ale unor subfamilii de crisomelide din județul Bihor.

Datele privind crisomelidele din Moldova sunt relativ mai puține și sporadice, regăsindu-se în lucrările mai multor autori: C. Hurmuzachi (1888-1904), M. Jaquet (1898-1902), L Cosmovici (1901), Al. Montandon (1906, 1908), Ionescu O. (1911), O. Marcu (1928-1938).

Un catalog cuprinzând 41 specii de crisomelide identificate în Moldova a fost publicat de către Hușanu O. și Varvara M. (1962).

În anul 1969 Cârdei F. și colaboratorii au publicat o listă a faunei de nevertebrate din rezervația „Codrul Secular Slătioara” în care se regăsesc și specii de crisomelide.

Date ecologice privind unele crisomelide dăunătoare culturilor forestiere în diferite zone ale Moldovei se regăsesc în publicații ale autorilor: Varvara M., Năstase I. (1969); M. Varvara, Cârdei F. (1970).

Specii de crisomelide au fost identificate de Dănilă I. (1970) în diferite rezervații naturale ale județului Suceava, iar C. Tărăbuță și colaboratorii (1999) publică un catalog al speciilor de crisomelide existente în colecțiile Muzeului de Științe ale Naturii „Ion Borcea” din Bacău.

Date referitoare la crisomelidele din Muntenia, Moldova, Dobrogea și Oltenia se regăsesc în cataloage coleopterologice sau liste faunistice ale mai multor autori: Jaquet M. (1899-1902), Fleck E. (1904, 1905), Montandon (1906, 1908), Ochs G. (1921-1922), Jenistea (1931, 1932, 1936).

Studii ecologice și sistematice însoțite de nominalizările localităților de colectare ale unor genuri de coleoptere crisomelide au fost realizate de către unii cercetători: Panin S. publică o analiză a genurilor Chrysomela (1944) și Cassida (1952) din România; genurile Chrysomela (1974) și Cryptocephalus (1973) sunt studiate de A. Roșca, genul Macroplea este analizat de C.Hoinic (1994), iar specia Stylosomus flavus este menționată ca noutate la nivel național de aceeași autoare (1995).

Un studiu asemănător, de această dată asupra subfamiliei Alticinae este realizat de A. Konnerth – Ionescu (1963), Gruev și colaboratorii (1993).

Date asupra crisomelidelor din Câmpia Română se regăsesc în lucrarea de licență elaborată de E.Nițu (1986), Manolache C., Dobreanu E. (1939) publică cercetările asupra biologiei speciei Cassida viridis L.

Al. Crișan publică în anul 2013 o lucrare privind crisomelidele din Pracul Național Balta Mică a Brăilei, iar S. Maican și colaboratorii publică lucrări privind crisomelidele din județul Buzău (2008), Valea Doftanei (2009), iar în anul 2008 realizează o sinteză de date privind cerambicidele și crisomelidele din București și împrejurimi.

Numeroase cercetări faunistice și ecologice au fost realizate în Dobrogea și în special în Delta Dunării.

Al.Crișan publică cercetări asupra crisomelidelor din Delta Dunării în perioada 1993-1996, iar I. Ieniștea și Șt. Negru realizează același studiu în anul 1968.

A. Roșca studiază fauna de crisomelide a Munților Măcin (1976). Un număr de 65 de specii de crisomelide au fost identificate de Șt. Negru și A. Roșca în pădurile din sudul Dobrogei (1967), Mangalia și împrejurimi (Negru 1957).

M. Ieniștea citează în Grindul Caraorman 17 specii (1974). Serafim R. și Maican S. (2004) publică un studiu asupra coleopterelor de pe litoralul Mării Negre, identificându-se 90 specii de crisomelide, aceleași autoare (2012) realizează o sinteză a datelor referitoare la superfamilia Chrysomeloidea din Dobrogea, contabilizând un număr de 407 specii.

În Banat, în anul 1875 apare la Timișoara primul catalog de coleoptere, elaborat de Szmolay (citat de Ieniștea, 1970). În anul 1980, M.Teodoreanu publică o listă a coleopterelor identificate în zona Dudeștii Vechi (județul Timiș), cuprinzând și câteva specii de crisomelide.

Date privind coleopterele crisomelide din această provincie se regăsesc și în lucrările autorilor: Z. Kaszab (1962), M. Ieniștea (1975) – „Fauna Porților de Fier”, Rozner I., Rozner G. (2007), Al. Crișan (2006, 2009) – Parcul Național „Domogled – Valea Cernei”, A.L.Ilie (2013).

Maican S. (2004) publică catalogul coleopterelor din superfamilia Chrysomeloidea identificate în colecția „Igor Ceianu”, iar în anul 2006, aceeași autoare realizează o sinteză privind crisomelidele clitrine din colecțiile Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”.

O sinteză a datelor privind crisomelidele din Munții Carpați românești este realizată de S. Maican în 2004, identificându-se 185 de specii.

Ilie L.C. (2010) publică date privind genurile Sphaeroderma, Apteropeda și Mniophila la nivel național.

Primele lucrări în care se regăsesc crisomelide din Oltenia, aparțin unor autori precum Hurmuzachi (1904), Montandon (1906), Ochs (1921).

În anul 1928 O.Marcu realizează primul catalog al coleopterelor din zonă, menționând 120 specii. În anul 1929 același autor completează datele cu o nouă listă faunistică.

Cercetări asupra coleopterelor din împrejurimile Craiovei sunt realizate de M.Eichler, un evreu de origine poloneză, refugiat în România. Autorul identifică 93 specii de crisomelide. Materialul, rămas în stadiu de manuscris, nu a putut fi publicat, datorită situației istorice ale acelei perioade (1940, perioada celui de-al doilea război mondial).

Date ecologice și menționarea localităților de colectare pentru 62 specii de crisomelide din Oltenia sunt publicate în anul 1974 de B.Bobârnac.

A.L.Ilie publică o serie de lucrări faunistice și ecologice privind crisomelidele din Oltenia, în perioada 1999-2013, identificând 466 specii de crisomelide.

Ilie A.L. și C. Chimișliu (1999), C. Chimișliu și G. Mogoșanu (2009), Maican S. și C. Chimișliu (2013) publică date despre speciile de crisomelide din Oltenia, aflate în colecțiile Muzeului Oltenia din Craiova.

De asemenea, la nivel național au fost elaborate o serie de manuale și de lucrări știițifice, în care sunt prezentate o serie de specii de crisomelide care sunt dăunătoare culturilor agricole sau silvice: Boguleanu Gh.(1980), Ene M. (1955, 1971), Floruțiu (1961), Lăcătușu M., Pisică C.(1980), Perju T.(1976, 1995, 1996) Simionescu A.(1999), Voicu M. și colaboratorii (1993), etc.

O listă actualizată a speciilor de crisomelide din România este publicată de S. Maican în 2005, cuprinzând 571 specii, aparținând la 82 de genuri și 13 subfamilii. Alături de acestea s-au identificat 30 specii cu statut nesigur în fauna României, urmând ca în viitor alte specii de crisomelide să fie adăugate acestui catalog.

Capitolul 3

CARACTERELE MORFO-ANATOMICE

ALE CRISOMELIDELOR

MORFOLOGIA EXTERNĂ

Familia Chrysomelidae (gândacii aurii sau lucitori, gândacii de frunze) cuprinde peste 35000 specii cunoscute la nivel mondial, fiind depășită, dintre coleoptere, din punct de vedere al numărului de specii, doar de familia Curculionidae.

Crisomelidele prezintă dimensiuni variind în general între 1-16 mm.

Ex. Longitarsus obliteratus (1,2 – 1,6mm), Mniophila muscorum (1-1,5 mm), Lachnaia sexpunctata (14-16 mm). Gigantul familiei este reprezentat prin specia australiană Megamerus grosus (35 mm), aparținând subfamiliei Sagrinae.

O remarcabilă diversitate se înregistrează și în ceea ce privește forma corpului: scut (Cassidinae, fig.11), cilindrică (Cryptocephalinae, fig.10), alungită și ușor aplatizată (Macroplea, Donacia, fig.9) convexă și ovală ( unele Alticinae, Chrysolina, Chrysomela).

Pe suprafața tegumentului se pot întâlni la unele specii formațiuni precum spinii (Hispa, fig.12) sau peri (Epetrix pupescens), acestea reprezentând producții tegumentare.

Forma corpului la diferite subfamilii de crisomelide (Fig. 9,10,11,12)

Coloritul

Denumiți și gândaci aurii sau lucioși datorită nuanțelor metalice ale coloritului corpului ce poate fi negru, roșcat, galben, brun, verde, roșu, albastru, crisomelidele pot prezenta pe corp diverse dungi, pete sau desene. Această diversitate cromatică poate fi mare chiar și în cadrul aceleiași specii. (Ex. Chrysolina și Cryptocephalus).

O situație particulară în acest sens se regăsește în cadrul subfamiliei Cassidinae la care colorația corpului dispare la scurt timp după moarte, de aceea se recomandă identificarea speciilor imediat după colectare, iar în perioada de reproducere colorația masculilor unor specii exotice este variabilă, similară cameleonului, putându-se schimba în cateva minute de la verde metalizat, apoi roșu până la maroniu-galben (Jolivet P., 1996).

Capul poate prezenta diferite poziții în raport cu linia corpului (Pisică C-tin, 1972) prognat: (Donacia, Criocerinae, fig.13), ortognat (Cryptocephalinae, Clytra, unele alticine – Dibolia, fig.14). În cadrul subfamiliei Cassidinae se constată o poziție hipognată a capului, având aparatul bucal îndreptat înapoi iar capul este în totalitate acoperit de pronot(fig.15).

Unele clitrine prezintă dimorfism sexual al capului, cu modificări ale frunții și mandibulei, datorită îngroșării capului, întâlnit la masculi.

Crisomelidele prezintă clipeul având marginea anterioară dreaptă, doar în cazul clitrinelor aceasta este mai adâncită (Mueller G., 1953).

Ochii pot avea forma ovală sau rotunjită, prezentând o inegalitate a marginilor. Ex.: Cryptocephalus, Timarcha (fig.16) – Kaszab, 1962.

Antenele sunt în număr de două și au rol senzitiv. La crisomelide antenele sunt alcătuite în general din 11 articole, la genul Psylliodes antenele prezintă 10 articole, în timp ce antenele unor hispine exotice prezintă doar 3 articole datorită fuzionării succesive a restului articolelor ( Mueller G., 1953).

Forma antenelor poate fi diferită: serate (Cryptocephalinae)-fig.20, clavate ( Cassida, Chrysomela)- fig.19, filiforme (Alticinae )- fig.17, moniliforme (Crioceris)-fig.18, prevăzute cu țepi la nivelul primelor articole (Hispa)- fig.12.

Tipuri de antene la crisomelide (Fig. 17, 18, 19, 20)

Lungimea antenelor crisomelidelor este mai mică comparativ cu cele ale cerambicidelor, sunt orientate spre latura inferioară a corpului iar rareori depășesc lungimea corpului ( unele specii de Longitarsus ). Și în cazul crisomelidelor există situații de dimorfism sexual la antene, materializat printr-o alungire a antenelor masculilor (unele specii de Luperus) sau o îngroșare articulară a acestora ( Phyllotreta ).

Diversitatea inserției antenale se regăsește de asemenea la crisomelide: în fața ochilor (Criocerinae) între ochi, în zona mediană frontală (Galerucinae, Alticinae), în partea anterioară a capului, la marginea anterioară a ochilor (Cryptocephalinae, Chrysomelinae), în partea apicală a capului (Hispinae, Cassidinae) – Mueller G.,1953.

Aparatul bucal al crisomelidelor (fig.21), întâlnit atât la larve cât și la adulți, este de tip rupt și mestecat (Crișan Al., Mureșan D., 1999).

Fig 21. Aparatul bucal la Chrysolina herbacea ( Warchalowski, 1971)

Componența sa este urmatoarea: buza superioară (labrum), două mandibule, două maxilare și buza inferioară (labium).

Labrumul se află în continuarea clipeului, are forma de semilună și este chitinizat. Pe partea internă a labrului se afla epifaringele, format din excrescențe longitudinale, având rol tactil, gustativ, olfactiv.

Mandibulele sunt puternic sclerificate, scurte, prezentând dentiție măruntă pe partea internă. În general sunt ușor arcuite, uneori sunt îndoite în unghiuri proeminente (masculii clitrinelor).

Maxilele prezintă urmatoarea componență: articolul brazal (cardo) cu rol de fixare a maxilei la nivelul capului, stipes pe care se fixează galea (lobul extern), biarticulat, lacinia (lobul intern), palpii maxilari, formați din 4 articole, prezentând o variabilitate destul de accentuată a ultimului articol: oval, conic, chiar în formă de secure.

Labiumul prezintă urmatoarele piese componente: submentum (partea bazală), cu rol de fixare a labiului la capsula cefalică, mentum (corpul labiului) care în cazul crisomelidelor este simplu. La nivelul său se inseră lobii mediani (glosele), lobii laterali (paraglosele) și palpii labiali formați din 4 articole.

În cazul familiei crisomelide labiul prezintă dimensiuni mai reduse, prezentând pe partea internă o piesă nepereche – hipofaringele, prezentând un rol gustativ.

Toracele este format din trei segmente: protorace, mezotorace și metatorace.

Fiecare segment al toracelui are o parte dorsală – notum sau tergum, o parte ventrală –sternum și părti laterale – pleure.

În funcție de segmentul din care fac parte, numele acestor porțiuni va fi: pronot, mezonot, metanot; prostern, mezostern, metastern; propleure, mezopleure, metapleure (Pisică C-tin, 1972).

Forma pronotului poate fi dreptunghiulară sau pătrată, putând prezenta conformații diferite, în funcție de gen sau subfamilie. Speciile genului Apteropeda prezintă pronotul bombat și alungit anterior iar circumvoluțiuni de antene se observă pe pronotul speciilor genului Lamprosoma. În cazul criocerinelor pronotul este mai alungit și lipsit de muchii laterale (Mueller G., 1953).

În general pronotul crisomelidelor prezintă muchie laterală, fiind adesea plat și decupat, prezentând unghiuri anterioare și posterioare rotunjite sau ascuțite, acoperite adesea cu un por setiger.

O conformație cu totul particulară se întâlnește la subfamilia Cassidinae unde pronotul are forma de scut semicircular sau subtriunghiular, unghiurile fiind adesea absente.

Prosternul este despărțit de coxele anterioare. Coxele pot acoperi parțial sau total prosternul, putând fi transversale (Chrysomelinae), drepte sau scobite. În cazul în care părțile pleurale ale protoracelui ating sau nu prosternul atunci coxele anterioare sunt închise sau deschise (Mueller G., 1953).

Plăcile tergale, cu precădere ale mezo și metatoracelui prezintă o divizare în segmente purtând numele de prescut, scut, scutel și postscut.

Pleurele sunt divizate în două părți printr-o sutură diagonală în epistern (scleritul anteroventral) și epimerum (scleritul posterodorsal) – Crișan Al., Mureșan D., 1999.

Mezotoracele, comparativ cu protoracele este mai scurt. În general scutelul este foarte vizibil, existând însă și situații când acesta este ascuns sub elitre (Stylosomus). Scutelul prezintă o conformatie aparte la genul Pachybrachys, fiind prevăzut posterior cu o carenă transversală ridicată, iar anterior este ușor înclinat.

În ceea ce privește mezosternul, acesta este de obicei scurt, prelungindu-se între coxele mijlocii cu excrescență simplă truncată sau ramificată în două ramuri oblice

( unele specii de Timarcha ). O conformație particulară a mezosternului se regăsește la Lamprosoma; acesta fiind sub excrescența intercoxală a prosternului care atinge marginea anterioară a mezosternului.

La speciile cu aripi, în general metatoracele este delimitat printr-o sutură de părțile pleurale, exceptând genurile Mniophila și Cardax. Posterior, are loc o restrângere a episternurilor iar anterior a epimerilor, care rămân de obicei ascunși sub epipleurele elitrelor (Mueller G., 1953).

Aripile

Coleopterele crisomelide prezintă o pereche de aripi anterioare ( elitrele ), cu consistență tare, sclerificate și o pereche de aripi posterioare, membranoase (Pisică C-tin, 1972). În cazul elitrelor se observă pe suprafața lor uneori o pubescență (Epitrix atropae), alteori țepi (Hispinae), în general însă suprafața lor este nudă-Mueller G.,1953.

Prezintă adesea luciu metalic, pe un fond cromatic extrem de variat (fig.22).

Fig. 22 Variabilitatea desenului pe elitre la specia Gonioctena fornicata Brug

( Kaszab, 1962)

Colorația elitrelor unor specii se poate datora și unor produse de excreție, ca de exemplu monocarotina (Chrysomela populi) și dicarotina (Clytra quadripunctata ).

Abdomenul este acoperit în întregime de elitre, dar la subfamiliile Clytrinae și Cryptocephalinae pigidiul este liber, fiind vizibil privit de sus (Clytrinae) și nu este vizibil privit de sus (Cryptocephalinae ).

În cazul speciilor Galeruca tanaceti și Galeruca rufa, abdomenul este umflat când ouăle se maturează de aceea crează impresia unei înaripări de scurtă durată, elitrele părând foarte scurte (Mueller G., 1953).

Posterior, elitrele pot fi rotunjite la capete (Epitrix), alteori pot fi retezate (Cryptocephalus, Galerucella), uneori prezintă la vârf un spin tăios (Macroplea).

Elitrele pot fi punctate neregulat sau în serii sau striuri longitudinale. Aceste striuri de puncte se pot uni două câte două (Chrysolina marginata, Chr. hyperici). De obicei, elitrele crisomelidelor cu punctuație regulată prezintă 9 serii sau striuri complete, exceptând o serie parascutelară incompletă și o strie marginală lată.

Se remarcă o diversitate și în ceea ce privește spațiul dintre seriile punctate, acesta putând fi plan, neted sau bombat (Mueller G., 1953).

În cazul speciilor bune zburătoare tuberculul humeral este bine dezvoltat, acesta fiind absent la speciile nezburătoare.

Uneori elitrele sunt lipite la nivelul suturii (Sclerophaedon, Timarcha).

Elitrele unor specii de crisomelide pot prezenta glande hipodermice cu secreție volatilă unicolară (Chrysomela, Crioceris, Galeruca, Leptinotarsa).

În ceea ce privește aripile posterioare, acestea sunt mari, putând prezenta colorit divers: brune, roșii (Chrysolina haemoptera, Oreina intricata), albicioase, aproape transparente (Mueller G., 1953).

Unele crisomelide sunt lipsite de aripile posterioare (Chrysolina coerulea, unele Galerucinae, Timarcha). Conformația nervațiunii aripilor posterioare la crisomelide este relativ mai redusă comparativ cu coleopterele cerambicide. Colorația nervurilor este neagră sau cafenie, la bază toate nervurile sunt îngroșate, se subțiază spre vârf, nervura medială prezintă o ramură externă care se unește cu nervura anală (Mueller G., 1953).

Picioarele, sunt în număr de trei perechi. Un picior este alcătuit din: coxa, cu care piciorul se fixează în cavitățile coxale. Pe coxă se fixează trochanterul, apoi femurul și tibia. În partea distală a tibiei se fixează tarsul care prezintă la ultimul segment gheare.

Picioarele sunt adaptate pentru mers, fiind în general robuste și scurte (Crișan Al., Mureșan D., 1999).

Forma picioarelor la diferite specii de crisomelide

Alteori, picioarele anterioare sunt alungite, având rol pentru acuplare (unele Clytrinae), iar la speciile subfamiliei Donaciinae (fig.23) toate picioarele sunt alungite și

subțiri.

Forma coxelor este foarte diversă: cele anterioare pot fi ovale sau rotunjite, alăturate sau distanțate, conice și proeminente (Cryptocephalinae, Galerucinae). Coxele posterioare sunt distanțate și transversale (Mueller G., 1953).

Femurul poate fi simplu sau îngroșat, în acest caz piciorul fiind adaptat pentru sărit (Alticinae), în interiorul femurului aflându–se un organ adaptat pentru această funcție (fig.23, 24, 25).

Tibiile sunt simple, drepte și se așează într–un șant situat pe partea centrală a femurelor. Și tibiile pot prezenta uneori șanțuri sau carene longitudinale dar și pinteni apicali. Acești pinteni prezintă de asemenea conformație diversă: total atrofiați, mici, uneori mai mari, bifizi (Dibolia).

Tarsele prezintă 4 segmente, al 3–lea segment are aspect cordiform (inimă) sau simplu, prezentând peri la partea bazală (fig.26) – Mueller G., 1953.

Ghearele sunt libere, putând prezenta spini la bază ( unele specii de Cassida) sau dantelă de peri. Aceste gheare pot fi la bază separate sau apropiate (fig.27).

În cazul genului Psylliodes tarsele posterioare se inseră la o distanță mare de vârful tibiilor, pe partea dorsală a acestora, având foarte alungit primul articol tarsal (Mueller G., 1953).

Abdomenul se compune din nouă segmente, fiecare având tergum, sternum și pleure, dezvoltarea lor fiind variabilă.

În general numărul tergitelor se consideră a fi 6 dar există și excepții ( 7 – Cryptocephalus, 8 – Cassida). Ele sunt slab sclerificate (excepție Cryptocephalinae la care ultimul este dezvoltat și constitue un pigidiu, iar la celelalte specii este puternic sclerificat, prevăzut cu peri sau punctat).

Sternitele prezintă dimorfisme sexuale la diferite subfamilii de crisomelide (Mueller G., 1953).

Astfel, primele 2 sternite de la Cryptocephalinae,Clytra sunt ascunse în cavitatea metacoxală în timp ce ultimele 2 sunt invaginate la polul apical al abdomenului.

Sternitele abdominale 3 – 7 sunt libere, articulate și distincte.

În cazul genului Cryptocephalus se observă o contopire a sternitelor 6 și 7, segmentele 3 și 7 sunt foarte dezvoltate, al 8 – lea are formă normală, al 9–lea are forma de Y răsturnat la masculi și are rol în sprijinirea organului copulator. În cazul femelei acest segment este format din 2 sclerificații unite printr–o membrană. Celelalte 3 segmente prezintă sternite reduse la jumătate (Mueller G., 1953).

Femelele unor specii de Cryptocephalinae pot prezenta o impresiune mediană cu rol de receptare a ouălor pentru a se acoperi cu excremente.

Impresiunea mediană abdominală se poate întâlni și la masculi (Nymphius lydius).

Comparativ cu alte grupuri de insecte, segmentele abdominale ale crisomelidelor nu prezintă cerci sau alte tipuri de apendice abdominale la adulți.

Ultimele două segmente abdominale ( 8 și 9) constituie aparatul genital extern mascul. Placa genitală este constituită prin participarea sternitului 8, iar simetria și forma segmentului 9 se modifică adesea (Mueller G., 1953).

Grupa periphallică dar și cea phallică au rol de formare a apendicelor genitale. În jurul orificiului genital peretele prezintă o excrescență tubuliformă care reprezintă phalusul, având drept componente principale aedeagusul ( partea terminală) și phallobasisul (partea bazală).

Prezentând lateral paramere, având o grosime mai mare dar o lungime mai redusă, phallobasisul se continuă cu aedeagusul care prezintă orificiu genital, dar este puternic sclerificat, având o musculatură proprie dezvoltată.

Valvele care înconjoară phallusul constituie grupa periphallică. Identificarea speciilor de crisomelide se face adesea prin analiza caracterelor penisului și a paramerelor (Mueller G., 1953).

O conformație variată, în cadrul familiei Chrysomelidae, se regăsește și în cazul zonei situate în jurul penisului, numită periphalus. La subfamiliile considerate mai primitive, evoluate din cerambicide ( Donaciinae ) periphalusul este format dintr–un manubriu și o lamină care se contopesc prin intermediul unui inel sclerificat, prin care trece tubul penisului. Acest manubriu se regăsește pe partea ventrală a penisului, prezentând diferite grade de comprimare în plan lateral în timp ce lamina este ciliată în partea apicală, este bine dezvoltată și situată dorsal – fig. 28.

La subfamiliile mai evoluate ( Cryptocephalinae ) manubriul este bine dezvoltat dar lamina dispare – fig.29.

La genul Phratora ca și la subfamiliile Hispinae și Cassidinae manubriul este rudimentar, inelul se atrofiază dorsal, intrând în contact cu tubul penisului doar în partea ventrală (Mueller G., 1953).

Aedeagul la diferite specii de crisomelide

ORGANIZAREA INTERNĂ

Tegumentul este unistratificat (hipodermul).

Acesta secretă la exterior cuticula și este format din celule având consistență fibrosă la partea apicală, iar la bază granulară, forma acestor celule fiind cubice sau cilindrice.

Hipodermul este așezat pe o membrană bazală subțire formată din celule stelate. Alături de celulele hipodermice se află celule tricogene, care generează peri și celule glandulare (Crișan Al., Mureșan D., 1999).

Cuticula prezintă următoarea structură: epicuticula, endocuticula și exocuticula.

Situată deasupra hipodermului și având cea mai mare grosime, endocuticula este formată din numeroase plăci fine, având o poziție paralelă față de hipoderm.

În cazul coleopterelor, deci și la crisomelide, locul acestor plăci este luat de așa –numitele “grinzi”care reprezintă ligamente groase, având dispunere paralelă una față de alta, dar direcții variate, similare unui furnir, conferind endocuticulei o mai mare rezistență. Din punct de vedere chimic, endocuticula este formată din artropodină, de natură proteică și chitină. Și în cazul exocuticulei se întâlnește chitina, alături de cheratină, formată din hidrați de carbon polimeri, de natură proteică (Ionescu M., Lăcătușu M., 1971).

Elasticitatea și flexibilitatea tegumentului se datorează exocuticulei care se subțiază la nivelul articulațiilor.

Un strat extrem de subțire, având o grosime de câțiva microni, este epicuticula, stratul extern al cuticulei, ale cărei celule sunt secretate de celule glandulare ale hipodermului.

Din punct de vedere chimic epicuticula conține substanțe ceroase și lipide, ceea ce explică impermeabilitatea învelișului insectelor, dar și cuticulină, de natură proteică (Ionescu M., Lăcătușu M., 1971).

Colorația tegumentului se datorează următorilor factori:

pigmenții, substanțe chimice colorate situate în celulele hipodermului sau în cuticulă: culorile pigmentare, ca de exemplu cele melanice (negru, brun) și cele carotenice (roșu, portocaliu )

refracția luminii la nivelul cuticulei: culorile optice sau structurale (irizante).

hrana ingerată sau diferite substanțe colorante situate în interiorul corpului. În general aceste se modifică sau dispar după moartea insectei. Ex: numeroase specii din subfamilia Cassidinae.

Diversele pete sau desene ori uniformitatea colorației tegumentului reprezintă, alături de analiza conformației penisului, un criteriu important în determinarea cu exactitate a speciilor. Totodată, colorația tegumentului servește ca și mijloc de camuflaj, intimidare, protecție față de radiațiile solare, de recunoaștere între sexe și indivizi (Crișan A., Mureșan D., 1999).

Sistemul digestiv este format din tubul digestiv și glandele salivare.Tubul digestiv prezintă lungime și conformație diferită la coleopterele crisomelide, în funcție de stadiul de dezvoltare: cel al larvelor este scurt și drept, în timp ce la adulți tubul digestiv este strâmt, spiralat și lung. Structurarea tubului digestiv în regiuni, respectând criteriile morfologic și ontogenetic, este următoarea: intestinul anterior (stomodeum), intestinul mediu (mezenteron) și intestin posterior (proctadeum)- Crișan Al., Mureșan D., 1999.

Componentele intestinului anterior sunt: cavitatea bucală, faringele cu rol în înghițirea hranei datorită musculaturii puternice ce facilitează acest proces, esofagul având lungime variabilă și formă tubulară, permite trecerea hranei la nivelul său datorită pereților interni cutați longitudinal, gușa situată în partea posterioară, lățită a esofagului, proventricolul cu rol de triturare sau amestecare a hranei, valvula (cardia) cu rol de împiedicare a trecerii hranei în intestinul anterior, este situată în partea posterioară a proventriculului (Crișan Al., Mureșan D., 1999).

Intestinul mijlociu prezintă în general forma unui sac, în cazul coleopterelor fiind îndoit și lung. Structural, prezintă celule ce secretă fermenți digestivi: tripsina care digeră albuminele, lipaza cu rol în emulsionarea lipidelor dar și celule cu rol în absorbția nutrienților. În partea anterioară intestinul mijlociu prezintă coecumuri gastrice, formațiuni digitiforme, aflate în stări diverse de dezvoltare la crisomelide în funcție de specie (Ionescu M., Lăcătușu M., 1971).

Intestinul posterior se compune din pilor, intestinul subțire (ileum) și rect. Lungimea sa, în cadrul coleopterelor, este variată, dar forma este de tub subțire. Contactul cu intestinul mediu se realizează prin valvula pilorică, situată la partea posterioară a pilorului. Intestinul subțire (ileum) are rol de dirijare a substanțelor nedigerate sau a celor nefolositoare, rezultate în urma digestiei în rect, având un aspect tubular.

Rectul prezintă două funcții: de absorbție a apei din excremente, datorită prezenței papilelor rectale și funcția de acumulare a excrementelor înainte de evacuare, având o formă globulară, dilatată ( ampula rectală), prevăzut cu musculatură dezvoltată.

Glandele salivare prezintă conformație diversă la diferite specii, având rol de producere a salivei (Pisică C-tin, 1972).

Sistemul circulator este deschis, căile și spațiile de circulație a lichidului hemal nefiind căptușite cu endoteliu, pereții organelor pe care hemolimfa le scaldă fiind chiar pereții acestor căi și spații. De asemenea, sistemul circulator este simplu, adică sângele trece o singură dată prin inimă.

Sistemul circulator este alcătuit dintr-un vas dorsal (format din inimă și aortă) și cavitatea corpului (hemocel sau mixocel ) – Crișan Al., Mureșan D., 1999.

Vasul dorsal se întinde de la nivelul sinusului pericardic, străbate cavitatea abdominală pe toată lungimea sa, traversează toracele, terminându-se în regiunea cefalică.

Vasul dorsal se deschide în partea anterioară unde prezintă aorta și este închis posterior, la nivelul inimii. Cavitatea corpului prezintă două diafragme: dorsală și ventrală, care o împart în trei compartimente numite sinusuri – sinusul pericardic, perineural și visceral (Pisică C-tin, 1972).

Inima prezintă formă tubulară și este alcătuită din camere numite ventriculite. Ventriculitele comunică cu sinusul pericardic dar și între ele prin câte o pereche de ostiole. Orificiile ventriculitelor dar și ostiolele prezintă valvule, determinând circulația sângelui într-un singur sens.

Există și organe anexe denumite ampule – antenale, pterale și pedale, care pulsează sângele în apendicele respective, favorizând circulația sângelui.

Sângele insectelor (hemolimfa) conține hormoni, leucocite, pigmenți, cataboliți, substanțe nutritive, etc (Pisică C-tin, 1972).

Crisomelidele fiind coleoptere fitofage, reacția sângelui este alcătuită iar sensul circulației sale este din partea anterioară spre cea posterioară și din partea ventrală spre cea dorsală. Culoarea sângelui este variabilă în funcție de speciile de crusomelide: roșu (Timarcha), galben, portocaliu, verde, albicios. Haennel în anul 1949 afirmă că hemocelul poate fi colorat diferit, în funcție de sexe: verde la femele, incolor la masculi(larvele de Gonioctena quinquepunctata; alb la femele și galben la masculi (Xanthogaleruca luteola) – Jolivet P., 1996.

Sistemul muscular cuprinde mușchii somatici și mușchii splanchnici. Mușchii somatici determină fie deplasarea întregului corp al insectei, fie mișcarea părților corpului una în raport cu alta, fiind alcătuită din fibre striate, acestea regăsindu-se în mare parte și la mușchii splanchnici situați în pereții viscerelor. Viscerele prezintă și musculatură netedă.

În stadiul larvar fibrele musculare se fixează direct de tegument, ulterior, pe măsura dezvoltării insectei, legătura cu tegumentul se realizează prin tonofibrile care se formează din miofibrile și unele celule epiteliale (Ionescu M., Lăcătușu M., 1971).

Există o musculatură specifică a corpului: mușchii capului (cervicali, antenali, ai pieselor bucale, etc), toracelui ( cei din mezo și metatorace fiind foarte eficienți, determinând mișcarea aripilor și a picioarelor ), abdomenului (Pisică C-tin, 1972).

Eficiența mușchilor toracali este remarcabilă, coleopterele crisomelide din subfamilia Alticinae putând sări pe distanțe ce depășesc de mai multe ori lungimea corpului acestora.

Sistemul respirator este de tip traheal. Traheele au origine ectodermică și forma tubulară, formând rețele ramificate în interiorul corpului insectei. Peretele traheei este format dintr-o membrană bazală, matricea – un strat de celule și spre interior cuticula a cărei exocuticulă este mai îngroșată, spiralată și se numește tenidie, cu rol de menținere deschisă a sistemului trahean, chiar la presiuni mari. Există o ramificare dicotomică accentuată a traheelor, conducând în final la structuri tubulare foarte mici numite traheole, la nivelul cărora se realizează schimbul de gaze deoarece prezintă pereții permeabili (Crișan Al., Mureșan D., 1999).

Comunicarea cu exteriorul a traheelor se realizează prin intermediul unor orificii numite stigme. Acestea prezintă o structură chitinoasă numită peritem, continuată cu un atrium prevăzut la interior cu diferite formațiuni ( excrescențe chitinoase, peri ) cu rol de filtrare a aerului ce pătrunde în trahei, precum și dispozitive acționate de mușchi care închid sau deschid traheile. De obicei există 10 perechi de stigme ( 2 toracice, 8 abdominale). Fiind insecte superioare coleopterele crisomelide prezintă o ramificare a ramurilor dorsală și viscerală a trunchiului traheian principal în fiecare segment al corpului în trunchiuri longitudinale ce formează un sistem traheal, având legături (trunchiuri ) transversale și trunchiuri longitudinale dorsale și laterale. În cazul coleopterelor stigmele sunt situate adesea sub elitre (Pisică C-tin, 1972).

Crisomelidele bune zburătoare prezintă dilatări ale tuburilor traheene, denumite saci aerieni, având rol de rezervoare de aer în timpul zborului dar și de facilitare a circulației aerului prin trahei (Pisică C-tin, 1972).

Particularități ale respirației se regăsesc în cazul crisomelidelor acvatice. La aceste genuri (Donacia, Macroplea) sistemul traheal este deschis deoarece respiră aerul atmosferic. Spre deosebire de speciile genului Donacia, la care larvele sunt acvatice, adulții pătrunzând în apă doar pentru depunerea ouălor, la genul Macroplea, ale cărui specii trăiesc în apă chiar și în stadiul adult, respirația se face prin intermediul antenelor. Agățat de plantele acvatice, gândacul își ridică antenele deasupra apei pentru a respira. Datorită proceselor de asimilație ale plantelor acvatice, bulele de oxigen se fixează pe suprafața acestora fiind captate și dirijate de antenele crisomelidelor acvatice, în condiții de scufundare totală. Pe partea centrală a corpului există o pubescență hidrofugă deasă care reține bulele de aer. Prin revenirea gândacului la suprafața apei la anumite intervale de timp sau prin difuziunea cu mediul acvatic are loc procesul de reîmprospătare a aerului.( Mueller G., 1953)

Sistemul excretor are ca rol principal eliminarea produselor de dezasimilație nocive organismului, ca de exemplu amoniac, acizii urici, uree, urați, oxalați, carbonați, etc., iar pe de altă parte substanțele utile sunt resorbite.

În cazul insectelor, sistemul excretor este reprezentat prin tuburile Malpighi, corpul adipos sau gras și celulele pericardice ( nefrocitele).

Prezentând musculatură proprie și având origine ectodermică, tuburile lui Malpighi sunt structuri tubulare care se fixează înapoia valvulei pilorice, între intestinul mediu și cel posterior, fiind închise la capetele lor libere.

Structural, peretele tuburilor lui Malpighi prezintă la interior o membrană bazală pe care este așezat un strat de celule epiteliale (Pisică C-tin, 1971 ).

Fig. 30

Tuburile lui Malpighi

Timarcha tenebricosa Fabr. ( din Boguleanu și colab., 1980)

Crisomelidele prezintă trei perechi de tuburi Malpighi. Rolul acestor tuburi este de a extrage produsele de excreție din hemolimfa insectei care vor fi dirijate în intestinul posterior unde vor fi eliminate prin anus la exterior împreună cu excrementele (Svanvici, 1941).

Dimensiunile acestor tuburi în cadrul familiei Chrysomelidae sunt variate.

Speciile genului Galerucella prezintă patru tuburi lungi și două tuburi scurte.

Uneori se întâlnește și criptonefria, care constă în concreșterea capetelor libere ale tuburilor cu intestinul posterior sau mediu, existând situații în care tubii Malpighi pătrund adânc în pereții intestinali (fig.30).

Există și genuri de crisomelide, ca de exemplu Galerucella și Altica la care două tuburi prezintă capetele libere, nefiind criptonefritice. În acest caz cele patru tuburi lungi se unesc formând două tuburi mai scurte care pătrund în intestin ulterior la acest nivel are loc o ramificare în trei ramuri.

Criptonefria nu a fost evidențiată în cazul crisomelidelor acvatice (Mueller, 1953)

Corpul adipos acumulează substanțele de rezervă dar are și un rol excretor, produsele de excreție fiind transmise ulterior tuburilor Malpighi. Este de natură mezodermică, este situat în cavitatea generală a corpului, iar din punct de vedere structural este constituit din numeroase celule sferice sau poliedrice.

Nefrocitele acumulează și extrag unele substanțe din sânge, ca de exemplu substanțe proteice și clorofila și sunt dispuse pereche la nivelul sinusului pericardial, în jurul vasului sangvin dorsal, între sau pe fibrele diafragmei dorsale, dar uneori chiar și în interiorul inimii (Pisică C-tin, 1972).

Sistemul nervos cuprinde trei componente: sistemul nervos central (al vieții de relație), sistemul nervos vegetativ (simpatic) și sistemul nervos periferic.

Sistemul nervos central este format din ganglionii cerebroizi (creierul), ganglionii subesofagieni și lanțul ganglionar ventral.

Atât creierul cât și ganglionii subesofagieni se găsesc la nivelul capului, în timp ce lanțul ganglionar ventral se întinde de-a lungul toracelui și a primelor 8 segmente abdominale, fiind reprezentat în fiecare segment printr-o pereche de ganglioni nervoși.

Componența creierului este următoarea: protocerebrum, deutocerebrum și tritocerebrum.

Întregul sistem nervos central este de tip scalariform și are origine ectodermică (Pisică C-tin, 1972).

Legăturile dintre ganglioni poartă diverse denumiri: cele transversale se numesc comisuri, iar cele longitudinale conective.

Creierul (ganglionii cerebroizi) este alcătuit din următoarele componente: protocerebrum, deuto și tritocerebrum.

Ochii și ocelii sunt inervați de protocerebrum, care la rândul său este alcătuit din 2 lobi protocerebrali, lobii optici dispuși lateral și corpii pedunculați (fungiformi).

Antenele sunt inervate de deutocerebrum, format dintr-o pereche de ganglioni antenari, considerați centrii analizatorului olfactiv.

Clipeul și labrul sunt inervate de tritocerebrum, alcătuit din ganglionii segmentului labral.

Legătura dintre ganglionii cerebroizi și ganglionii subesofagieni se realizează prin inelul perisofagian.

Mandibulele, maxilarele și buza inferioară (labium) sunt inervate de ganglionii maxilari, mandibulari și labiali.

Aceste trei perechi de ganglioni formează ganglionii subesofagieni.

Componența lanțului ganglionar ventral este reprezentată prin trei perechi de ganglioni toracici, care inervează picioarele, aripile și mușchii toracali și opt perechi de ganglioni abdominali, fiecărui segment corespunzându-i câte o pereche de ganglioni (Pisică C-tin, 1972).

Prin studiul embrionului la unele specii de crisomelide (Leptinotarsa, Donacia) s-au identificat 11 ganglioni abdominali care ulterior , în stadiul de adult, se contopesc rezultând un număr mai redus de ganglioni.

Astfel, cercetătorul sovietic Beklemîsev a identificat la Donacia 3 ganglioni cefalici, 3 ganglioni toracali, 5 ganglioni abdominali; la Cassida 3 ganglioni cefalici, 3 ganglioni toracici, 3 ganglioni andominali, în timp ce la Chrysolina a identificat 2 ganglioni abdominali (Svanvici, 1941).

Sistemul nervos vegetativ prezintă următoarea componență: sistemul stomatogastric, sistemul simpatic caudal și sistemul ventral nepereche(Pisică C-tin, 1972).

Sistemul simpatic caudal inervează intestinul posterior și organele de reproducere, fiind situat la nivelul ultimului ganglion abdominal.

Sistemul stomatogastric inervează partea anterioară a tubului digestiv și regiunea bucală. Legătura sa cu creierul se realizează prin conective frontale care se unesc formând ganglionul frontal. Acesta trimite prelungiri nervoase formând nervul recurent care ajunge la nivelul ganglionului occipital (hipocerebral).

De la acest nivel, de-a lungul esofagului, pornesc 2 nervi esofagieni care ajung la ganglionii ventriculari perechi, de unde pornesc fibre senzitive și motoare la pereții intestinului.

Nervul ventral nepereche nu a fost identificat la insectele prezentând sistem nervos central concentrat, este posibil să nu existe la crisomelide.

Acest nerv se formează la nivelul ganglionilor subesofagieni până la ultimul ganglion abdominal, la partea superioară a acestora. Acest nerv se ramifică lateral inervând motric stigmele și traheele.

Sistemul nervos periferic este alcătuit din numeroase celule nervoase multipolare și numeroși nervi și este dispus sub hipoderm și se ramifică spre toate organele corpului (Pisică C-tin, 1972).

Sistemul endocrin este strâns legat funcțional de sistemul nervos, iar la insecte este reprezentat prin mai multe formațiuni:

Pars intercerebralis au aspectul unui ciorchine, iar secreția lor – hormoni tropi controlează activitatea celorlalte glande endocrine, fiind situate în protocerebrum.

Glandele protoracale produc un hormon numit ecdisona care coordonează metamorfoza și influențează diapauza. Structural, se prezintă ca niște mase celulare la nivelul protoracelui, fiind în strânsă legătură prin intermediul nervilor cu corpora cardiacă și corpora allata.

Corpora allata controlează procesul de năpârlire la insecte prin intermediul hormonului juvenil dar produce și un hormon cu rol în reglarea creșterii și dezvoltării gonadelor.

Corpora cardiaca inervează aorta dar se află în strânsă legătură cu corpora allata, cu ganglionul cerebral, cu pars intercerebralis. Hormonii săi coordonează metamorfoza insectelor(Pisică C-tin, 1972; Crișan Al., Mureșan D., 1999).

Unele produse metabolice nefolositoare, eliminate de glandele endocrine pot fi utilizate cu succes în alte scopuri de către insecte, ca de exemplu în apărare sau în construcția unor învelișuri protectoare.

Astfel, larvele de Donacia își confecționează un înveliș protector de forma unei gogoașe cu ajutorul unor glande ceriere, care va adăposti pupa.

Unele specii precum Leptinotarsa decemlineata, Galeruca tanaceti, Chrysomela populi, larvele de Phratora și Plagiodera prezintă glande cutanate ale căror secreție prezintă miros respingător.

Lema cyanella își confecționează un înveliș protector pupal cu aspect buretos datorită secrețiilor unor glande cutanate.

Învelișul nimfal cu aspect mătăsos se datorează glandelor sericipare prezente la specia Lilioceris lilii (Mueller G., 1953).

Organele de simț

Raportat la funcția îndeplinită, există o diversitate a organelor de simț: organele vederii, organe auditive, organe ale simțurilor chimice (olfactive și gustative), organe ale simțurilor higrotermice, organe ale simțurilor mecanice ( echilibru, tonus, tactile).

Olfacția este percepută la nivelul antenelor și a palpilor labiali cu ajutorul unor formațiuni denumite sensile trichoide, placoide, baziconice, cupuliforme. Datorită acestora crisomelidele își identifică mai ușor atât hrana vegetală cât și prada de origine animală (larvele de Clytra), ori se recunosc între ele (Ionescu M., Lăcătușu M., 1971).

În ceea ce privește funcția gustativă, coleopterele crisomelide pot percepe cele patru gusturi principale: amar, acru, dulce, sărat, cu ajutorul sensilelor caeloconice, situate la nivelul palpilor bucali, epi- și hipofaringe (Ionescu M., Lăcătușu M., 1971).

Compușii acidului oxalic existenți în frunzele de Rumex sunt preferați de speciile genului Gastrophysa (Mueller G., 1953).

Organele simțurilor mecanice – stimulii mecanici din mediul înconjurător se percep prin intermediul organelor de echilibru, concretizate prin sensilele simple și baziconice. Acestea din urmă se regăsesc la nivelul palpilor, aripilor, picioarelor, intrând în contact direct cu mediul extern prin intermediul unui scolops care reprezintă un fir subțire.

Rolul acestui scolops este acela de înregistrare a diverselor vibrații, ca de exemplu asigurarea poziției corpului, cu precădere în timpul zborului, mișcările aerului și ale apei, contactul cu diferite corpuri.

Deși inițial au fost considerate organe strict auditive, organele chordotonale sunt considerate în prezent receptori mecanici, răspândite pe diferite părți ale corpului: trunchi (truncale), picioare (pedale), aripi (pterale) sau antene (antenale) etc. – Pisică C-tin, 1972.

Organele de pipăit sunt răspândite la nivelul antenelor, pieselor bucale, apendicelor genitale și a picioarelor, fiind reprezentate prin sensile simple și sensile baziconice (Pisică C-tin, 1972).

Organele auditive sunt situate pe diferite părți ale corpului, fiind reprezentate prin organul lui Johnston și organele timpanale. Toate aceste structuri reprezintă practic asociații de scolopidii, legate prin intermediul unei membrane numită timpan.Ele se regăsesc la acele insecte care produc sunete (stridulații) ( Pisică C-tin, 1972). Și în cadrul familiei Chrysomelidae se întâlnesc câteva cazuri de specii cu structuri stridulatoare ce produc sunete, situate în diferite regiuni ale corpului: prin frecarea scutelului de muchia protoracelui ( unele Cryptocephalinae), prin contactul dintre muchia anterioară a pronotului și striațiile fine de pe vertexul capului (Hispinae ), prin frecarea marginii dantelate a elitrelor cu două benzi având striație fină transversală de pe urotergitul al șaptelea (Criocerinae – Lema, Crioceris) – Mueller G.,1953.

Organele timpanale sunt considerate organe auditive tipice și poziția lor la nivelul corpului este variată. Nu dețin date privind răspândirea lor la crisomelide. În ceea ce privește organul lui Johnston, el este situat în general pe al doilea articol antenal.

Organele vizuale prezintă o dezvoltare mare la crisomelide, fiind reprezentate prin ochii simpli și ochii compuși.

Ochii simpli sunt reprezentați prin stemate și se întâlnesc la larvele de crisomelide, fiind poziționate pe laturile capului, fiind în număr de 4, rareori 6 sau una singură (Galerucinae).

Stematele lipsesc la larvele care trăiesc în interiorul tulpinilor (sagrinele), sau la unele eumolpine și galerucine.

Ochii compuși sunt situați pe părțile laterale ale capului și sunt în număr de doi.

Imaginea se formează prin opoziție în cazul speciilor diurne (majoritatea), iar la speciile nocturne sau crepusculare (ex. – Timarcha, Chrysolina sturmi) imaginea se formează prin superpoziție (Pisică C-tin., 1972; Mueller G., 1953).

Aparatul reproducător este alcătuit din gonade, căile genitale, organele anexe și genitalii. În cazul crisomelidelor sexele sunt separate.

La aparatul genital masculin (fig.31) glandele sunt reprezentate prin testicule (o pereche), care se deschid în două canale deferente ce prezintă pe traseul lor dilatări, formând două vezicule seminale, aflate în legătură cu glandele anexe. Canalele deferente se unesc formând canalul ejaculator care se deschide în penis.

Glandele anexe au forma tubulară, iar secreția acestora facilitează diseminarea spermatozoizilor (Crișan Al., Mureșan D., 1999).

Aparatul genital femel (fig.32) are drept componente glandele reprezntate printr-o pereche de ovare, fiecare fiind format dintr-o mulțime de structuri numite ovariole.

Ovariolele sunt grupate precum degetele de la o mână în cazul crisomelidelor, fixându-se pe un caliciu care reprezintă o dilatare a oviductului.

Cele două oviducte se unesc formând vaginul, deschis prin orificiul genital femel (Pisică C-tin, 1972 ).

Numărul ovariolelor este variabil în funcție de specie: 5 la Cryptocephalus fulvus la 32 la Agelastica alni (Mueller G., 1953).

Structural, o ovariolă prezintă următoarele componente: germariu, vitelariu, pedicel și sunt de tip meroistice politrofe adică există o alternanță a camerelor ovulare și a celor nutritive.

Alte structuri aflate în legătură cu vaginul sunt punga copulatoare, spermateca (receptacului seminal) și glandele anexe. Toate aceste structuri pot prezenta topografie și conformație variată în funcție de specii (Pisică C-tin, 1972).

Astfel, la Cryptocephalus octopunctatus și C. bipunctatus punga copulatoare poate fi înclinată spre exteriorul vaginului. Canalul spermatecii poate avea formă de ghem sau spirală fiind lung sau poate fi scurt și simplu. La baza spermatecii se deschide o glandă care de obicei prezintă dimensiuni reduse, dar la unele galerucine aceasta poate fi lungă.

Forma spermatecii poate fi de cârlig sau potcoavă.

Aparatul genital femel prezintă o variabilitate conformațională a componentelor sale destul de accentuată, fapt constatat de Spett și Levitt (1925), prin studiul anatomic la peste 100 specii de crisomelide (Mueller G., 1953).

Astfel, la subfamiliile Donaciinae și Criocerinae punga copulatoare prezintă o pliere a fundului spre interior, puternic sclerificat în care se deschide canalul spermatecii, ramificat bazal. Una din ramificații comunică cu glanda anexă a spermatecii, în timp ce cealaltă comunică cu canalul scurt de legătură cu punga copulatoare.

Punga copulatoare în general, este absentă la subfamilia Cryptocephalinae. Canalul spermatecii are forma de ghem sau spirală, iar spermateca este recurbată și chinitizată.

În cazul subfamiliei Chrysomelinae spermateca lipsește la specii și genuri precum Leptinotarsa, Oreina, Chrysolina hiperici și Chrysolina varians, fapt de determină pătrunderea spermei direct în tubii ovarieni. Punga copulatoare în general este absentă.

La speciile la care există spermatecă, aceasta prezintă un canal scurt, fiind puternic sclerificată (Mueller G., 1953).

O situație asemănătoare se regăsește și la subfamilia Eumolpinae, având spermateca sclerificată și recurbată, în timp ce punga copulatoare poate lipsi sau este slab dezvoltată.

Existența pungii copulatoare este evidențiată și la unele specii aparținând subfamiliei Galerucinae, la care canalul spermatecii prezintă o lungime foarte redusă sau poate lipsi, iar forma spermatecii este similară unui cârlig, prezentând vârful subțiat iar baza prezintă unele dilatări.

În cazul subfamiliei Altcinae spermateca prezintă o particularitate în ceea ce privește forma, la nivelul proximal inserându-se un cornet apical recurbat, iar punga copulatoare este prezentă la toate speciile.

Spermateca speciilor subfamiliei Cassidinae are formă de potcvoavă, prezentând un canal spiralat sau în formă de zig-zag. Punga copulatoare este prezentă la toate speciile iar baza vaginului prezintă trei-patru glande apicale (Mueller G., 1953).

Capitolul 4

Aspecte privind biologia crisomelidelor

Coleopterele crisomelide, fiind insecte superioare din unct de vedere evolutiv, prezintă o metamorfoză de tip holometabolă tipică, iar în ceea ce privește reproducerea, aceasta este de tip bisexuală (amfigonică) la majoritatea speciilor, existând și specii unde se întâlnește partenogeneza telitocă ( masculii nu se cunosc )-Pisică C-tin, 1972; Mueller G.,1953. Exemplu – Bromius obscurus.

Locul de depunere a ouălor la crisomelide este diferit, iar modul de dispunere pe substrat al acestora reprezintă adesea un criteriu de identificare a pontei unei specii sau a unui gen (Ilie L.C., observatii personale)

Astfel, ouăle se pot depune în crăpăturile scoarței viței-de-vie, sau în sol, la baza butucilor, (Bromius obscurus), în sol (Aphtona, Timarcha, Phyllotreta atra), pe sol, în vecinătatea plantei gazdă (Leptinotarsa decemlineata), în scoarța plantei gazdă, ouăle fiind fixate cu ajutorul unei substanțe adezive formată dintr-o secreție glandulară, exremente și noroi; pe frunze, pe partea dorsală a acestora (Oulema melanopa) sau pe partea inferioară (Gonioctena fornicata ), singure sau în grămezi. Fixarea ouălor la nivel foliar se realizează prin intermediul unei substanțe adezive (Boguleanu Gh. et colab., 1980). Crisomelidele donacine își depun ouăle pe frunzele sau tulpinile plantelor acvatice, uneori scufundându-se în apă (Mueller G., 1953).

Ouăle de criptocefaline sunt acoperite cu un înveliș protector, format din excremente (fig. 74).

Numărul ouălor depuse în același loc poate fi variabil în funcție de specie: 1-5 (Chrysolina herbacea), 10-20 (Chrysomela populi), 60-100 (Leptinotarsa decemlineata).

În cazul subfamiliei Cassidinae, există un mod particular de depunere a ouălor: în pachete formate din mai multe straturi suprapuse, fiecare pătură cât și întregul pachet fiind acoperite de un înveliș secretor (Mueller G., 1953).

Condițiile meteo dar și fluctuațiile acestora determină adesea prelungirea sau stagnarea unor stadii de dezvoltare, putându-se astfel întâlni concomitent mai multe stadii de dezvoltare pe aceeași plantă gazdă.

Ouăle sunt de tip centrolecit (Pisică C-tin, 1972), având culori variate, la majoritatea speciilor fiind alb-gălbui.

Mărimea ouălor variază între 0,5 – 1,5 mm, forma lor fiind de obicei ovală (Ilie L.C. – observatii personale).

O pontă poate cuprinde până la 1000 ouă, rareori 2000 (Entomoscelis adonidis), în mod excepțional 3000 (Leptinotarsa decemlineata ) – Boguleanu Gh. și colab., 1980. Variația numărului de ouă este dependentă de mai mulți factori precum cei climatici, trofici, edafici, embriogeneza și sistemul de protecție a ouălor.

Incubația ouălor are durată variabilă în funcție de temperatura mediului, putându-se prelungi în mod excepțional până la o lună (Podagrica fusciconis) (Mueller G., 1953).

Crisomelidele sunt coleoptere ovipare, existând și specii montane sau strict alpine care sunt ovovivipare (Oreina, Chrysolina varians, C. lichenis și C. carnifex, Gonioctena rufipes și G. lineana) sau chiar vivipare (unele specii de Oreina, Platyphora). Aceste excepții sunt reminiscențe ale condițiilor meteorologice din timpul erei glaciare, când perioada de vegetație anuală era foarte scurtă (Mueller G., 1953; Jolivet P., 1996).

Diferite tipuri de partenogeneză sunt întâlnite și la coleopterele crisomelide: neregulată la Poecilaspis bonariensis, Bromius obscurus; rudimentară la Gastrophysa viridula, ouăle nefecundate dând naștere unor larve care nu ating stadiul de dezvoltare adult (Mueller G., 1953).

Ouăle pot constitui un stadiu hibernant la specii precum: Galeruca tanaceti, Galerucella viburni (Ilie L.C. – observații personale).

Larvele crisomelidelor sunt oligopode, dar există și excepții în funcție de mediul de viață. Astfel, larvele miniere ale unor specii exotice sunt apode eucefale, deplasarea realizându-se cu ajutorul diferitelor formațiuni: peri, spini, discuri sclerificate.

Larvele de Colaspis sunt polipode, deplasarea se efectuează cu ajutorul unor apendici ventrali, prevăzuți la polul apical cu peri, asemănători unor picioare (Mueller G., 1953).

Larvele casidinelor prezintă un apendice bifurcat pe care se fixează exuviile larvale în timp ce ultimele segmente abdominale formează un tub membranos cu rol de depozitare a excrementelor (fig.33)

Fig.33 – Larve de Cassida viridis L. (original)

Un apendice de forma unui cârlig, cu rol locomotor, numit pigopodiu este situat la nivelul ultimului segment abdominal la larvele de Phyllotreta nemorum (Mueller G., 1953).

Structural, larvele sunt lipsite de gulă, prementum, mentum și palpii labiali sunt prezente.

Gâtul este mai slab vizibil, în general antenele sunt triarticulate, rareori biarticulate (Timarcha ).

Toracele prezintă trei segmente bine dezvoltate iar abdomenul prezintă opt segmente (Mueller G., 1953).

Coloritul, forma și lungimea corpului larvelor sunt diverse, în funcție de specie.

Dimensiunile corpului larvelor sunt cuprinse între 3-16 mm.

Coloritul corpului poate fi negru, gălbui, roșcat, albicios, uneori metalizat, prezentând pete sau puncte.

Forma corpului poate fi alungită, ovală, plată, rotunjită, cilindrică sau scurtă – fig. 34.

Fig. 34 – Larve de Chrysomela vigingtipunctata (original)

Similar adulților, respirația larvară se realizează la nivelul stigmelor, prezentând unele particularități la larvele acvatice ale donacinelor.

La nivelul ultimei perechi de stigme de pe segmentul opt abdominal, se află două structuri în formă de cârlig, aflate în legătură cu sistemul traheal al corpului. Odată fixată pe tulpinile plantelor acvatice, larva introduce cârligele în țesăturile vegetale de la acest nivel și inspiră aerul aflat în spațiile intercelulare.

Acest tip de respirație asigură supraviețuirea chiar în apele cu concentrație mică de oxigen (4-5 cm O2 /l) timp de câteva săptămâni (Mueller G., 1953)

Deplasarea larvelor se efctuează în general cu ajutorul picicioarelor toracale sau alte structuri: peri, spini, discuri sclerificate, pigopodiu și este relativ lentă.

O particularitate de deplasare se regăsește la larvele de Agelastica alni și este similară celei întâlnite la larvele de lepidoptere geometride (cotari): deschiderea anală se fixează de substrat, partea anterioară este împinsă înainte, agățându-se cu picioarele toracale, trag înapoi partea posterioară a corpului, își înconvoaie spatele și ating ultima pereche de picioare toracale cu vârful abdomenului (Mueller G., 1953).

O serie de larve de crisomelide prezintă modalități variate de apărare împotriva prădătorilor: glande cutanate cu secreție externă (Chrysomela populi), învelișuri speciale protective constituite din: excremente și argilă formând un sac( Cryptocephalinae, Lamprosominae ), excremente (Criocerinae), exuvii larvale și excremente (Cassidinae) – Mueller G., 1953.

Stadiul larval poate fi exclusiv hibernant, la unele specii (Bromius obscurus ) sau alături de alt stadiu hibernant la aceeași specie (Entomoscelis adonidis, la care stadiul hibernant de ou este cel întâlnit în general – Mueller G., 1953; Chrysolina herbacea care iernează de obicei în stadiul adult) – Ilie L.C. – observații personale.

Crisomelidele prezintă 3-5 vârste de dezvoltare larvare, intercalate de 2-4 năpârliri (Mueller G., 1953).

Transformarea în stadiul de pupă (împuparea) are loc la nivelul plantei gazdă sau în sol și acest stadiu are o durată de aproximativ 2-3 săptămâni – fig. 35

Fig. 35 – Împuparea la Chrysomela vigingtipuncata (original)

Pupa (fig.36) prezintă apendicele corpului libere, nelipite de corp, fiind de tip adetică, mandibulele nefiind sclerificate (Pisică C-tin., 1972).

Uneori împuparea are loc în interiorul unor învelișuri protective, formate fie din particule de sol și un lichid produs în cavitatea bucală (Oulema melanopus, Gastrophysa polygoni, Leptinotarsa decemlineata, Gonioctena rufipes, Agelastica alni, etc.), din secreția unor glande cutanate larvale (Lema cyanella ), fie din particule de sol și excremente ( Cryptocephalinae) (Mueller G., 1953).

Coloritul sau unele caracteristici morfologice ale larvelor sunt variabile „bioindicatori” ai sexului viitorului adult.

Astfel, larvele albe ale speciei Galerucella calmariensis se transformă în pupe de culoare galbenă, în timp ce larvele gălbui devin pupe mascule colorate galben mai intens spre portocaliu.

Hemolimfa larvelor de sex masculin este incoloră, iar cea a larvelor de sex femel ale speciei Gonioctena 5 – punctata este verde.

Larvele genului Clytra care prezintă picioarele anterioare alungite se vor transforma în masculi (Mueller G. 1953).

În Europa, majoritatea speciilor de crisomelide prezintă 1-2 generații/an (mono sau bivoltine).

În anii favorabili termic unele specii bivoltine pot prezenta și o a treia generație, totală (până la stadiul de adult), sau parțială (până la stadiul de ou sau larvă). Ex.: Leptinotarsa decemlineata care poate deveni trivoltină în anii cu temperaturi ridicate prelungite și umiditate scăzută. (Ex: Ilie L.C., a observat la Tinca, județul Bihor în 2015 o a treia generație totală).

Ilie L.C. a observat în anul 2015 la speciile Chrysolina herbacea și Chrysolina fastuosa o a treia generație, dar parțială (până la stadiul larvar) larvele iernând împreună cu stadiul adult.

Activitatea sexuală se desfășoară în general primăvara, la terminarea diapauzei hiemale și după o anumită perioadă de hrănire.

Se formează astfel o generație estivală. Alte specii prezintă particularități în ceea ce privește activitatea sexuală, numărul de generații și stadiul de dezvoltare care intră în diapauză hiemală.

Astfel, la Chrysolina staphylaea și Chrysolina varians activitatea sexuală se desfășoară în luna septembrie, iar diapauza hiemală are loc în stadiul de ou.

Diapauza hiemală în cazul speciei Chrysolina americana are loc în stadiul de larvă, iar împuparea are loc în luna februarie a anului viitor (Mueller G. 1953).

Chrysolina marginalis și unele specii de Timarcha își încep activitatea sexuală toamna, în timpul diapauzei hiemale este întreruptă și se reia în anul următor primăvara.

În general, odată cu încetarea activității reproducătoare a femelelor activitatea sexuală a masculilor încetează. Există însă specii la care s-au observat acuplări chiar după ultimele depuneri de ouă, fără posibilitate de fecundare (Cassida, Chrysolina) – Mueller G., 1953.

De asemenea s-au observat acuplări între crisomelide care aparțin unor specii sau genuri diferite: Cryptocephalus nitidus și C. labiatus, Chrysomela populi și C. aenea ( Weber, 1921); Gonioctena rufipes ♂ și Chrysomela populi ♀, Euluperus cyaneus ♂ și Euluperus aetolicus ♀ (Weiser și Delahon, 1926, din Mueller, 1949-1953).

Accidental, se pot înregistra acuplări între specii aparținând unor familii diferite:

Donacia simplex (Chrysomelidae ) și Attelabus coryli (Curculionidae) – Berlese, 1925 (din Mueller G., 1953).

Frecvența acuplărilor între specii aparținând unor genuri sau chiar familii diferite crește foarte mult în captivitate sau în cazul monoculturilor agricole sau pepinierelor silvice formate dintr-o singură specie de plantă, care prezintă mai multe specii de dăunători.

La unele specii ale subfamiliei Cassidinae ( Cassida splendidula, Cassida nebulosa), masculii prezintă un reflex irizant al coloritului doar în perioada de activitate sexuală, cu rol de atragere a femelelor (Mueller G., 1953).

După încetarea activității sexuale și depunerea ouălor, majoritatea adulților mor. Există însă și situații particulare când adulții pot avea o durată de viață mai lungă, uneori câțiva ani.- Leptinotarsa decemlineata, Chrysolina fastuosa, Chrysolina herbacea (Mueller G., 1953).

Capitolul 5

Considerații ecologice asupra crisomelidelor

Familia Chrysomelidae cuprinde un număr de peste 40.000 specii existente în lume, fiind depășită din punct de vedere al numărului de specii doar de familia Curculionidae, dintre coleoptere.

Crisomelidele prezintă o mare plasticitate ecologică, atât în ecosistemele terestre cât și în cele acvatice, putând fi întâlnite de la nivelul mării până la altitudini de peste 4000 m,

În general, majoritatea crisomelidelor, atât în stadiul de larvă cât și în cel de adult, se hrănesc cu frunze sau lăstarii verzi, rozându-le adesea până la scheletare. Unele larve sunt „miniere” în interiorul frunzelor ( Cassidinae, unele alticine) sau în interiorul tulpinilor, devorând măduva ( unele altcine, sagrinele tropicale). Foarte puține larve de crisomelide trăiesc în interiorul fructelor (unele specii de Longitarsus, Crioceris 12- punctata, etc.), altele sunt galicole (Ortholema). Alte larve rod rădăcinile plantelor (unele alticine, Diabrotica virgifera, Luperus, Eumolpinae, Synetinae.

Există și larve care trăiesc în mediul acvatic dulcicol, hrănindu-se cu rădăcinile sau tulpinile plantelor acvatice ( Macroplea, Donacia ).

Larvele de Phaedon pot trăi și în condițiile unei submersii accidentale, iar cele ale speciei Macroplea mutica trăiesc în apă sărată ( Marea Baltică), hrănindu-se cu alga Zostera (Mueller G., 1953).

Influența factorilor abiotici

Temperatura

Fiind insecte majoritatea relativ iubitoare de căldură și lumină, coleopterele crisomelide se întâlnesc cu precădere în zonele temperate și cele calde, foarte puține specii întâlnindu-se în zonele reci (ex. Chrysolina din zona arctică ).

Totalitatea unor procese sau activități, precum etologia sau metabolismul coleopterelor crisomelide, sunt puternic influențate de lumină. În funcție de reacția crisomelidelor față de acțiunea luminii, acestea se pot clasifica in fototropice pozitive și fototropice negative (Pisică C-tin., 1972):

fototropice pozitive ( care preferă lumina ). Majoritatea speciilor se încadrează în această categorie.

fototropice negative, care evită lumina. Exemplu: stadiile larvare ale criptocefalinelor, unele alticine, etc.

Umiditatea atmosferică și terestră condiționează distribuția crisomelidelor în ecosisteme (Pisică C-tin, 1972; Neacșu P., 1987)

Raportat la preferințele pentru umiditatea relativă, crisomelidele se pot clasifica astfel:

xerofile, exemplu – numeroase alticine, criptocefaline

mezofile (Criocerinae, Eumolpinae, Lamprosominae, Chrysomelinae)

hidrofile ( Donaciinae ).

În funcție de viteza de curgere a apelor în care trăiesc, crisomelidele hidrofile se clasifică astfel:

potamofile, care trăiesc în apele curgătoare (Macroplea appendiculata )

limnofile, care trăiesc în apele stătătoare, în general în lacuri (Donacia ).

Solul are o influență directă sau indirectă asupra vieții crisomelidelor. Influența directă se concretizează prin adâncimea de depunere a ouălor sau de împupare a crisomelidelor. Influența indirectă se referă la speciile de plante gazdă care se dezvoltă pe diferitele tipuri de sol (Ionescu, Lăcătușu, 1971).

Influența factorilor biotici

Una dintre denumirile sub care sunt cunoscute crisomelidele este și cea de gândaci de frunze care definește principalul tip de hrană al acestora și anume parechimul foliar.

Pe lângă acesta, crisomelidele consumă și alte organe ale plantei: rădăcini, tulpini (larvele unor alticine), florile (Diabrotica, unele eumolpine, megasceline), fructele ( unele criocerine).

Plantele cormofite inferioare constituie hrana unui număr redus de crisomelide (unele alticine se hrănesc cu frunze de Equisetum ).

Crysolina lichenis consumă licheni iar Aphtona erichsoni se hrănește cu Marchantia ( mușchi de pământ ) – Kaszab, 1962.

În funcție de numărul de specii cu care se hrănesc crisomelidele se clasifică astfel:

specii monofage, care se hrănesc cu o singură specie vegetală. Ex: Hypocassida subferruginea pe Convulvurus arvensis.

specii oligofage, care atacă mai multe specii vegetale aparținând unei singure familii botanice. Ex: speciile genului Theone (Galerucinae ) se hrănesc cu specii ale genului Artemisia în Asia; Pachybrachys hierogliphycus se hrănește cu plante aparținând familiei Salicaceae.

specii polifage, care se hrănesc cu specii vegetale aparținând la mai multe specii botanice. Ex: Agelastica alni se hrănește cu frunze de Alnus și Betula (Betulaceae ) dar și cu frunze de Populus și Salix (Salicaceae ).

În cazul speciei Phyllotreta vittula se observă o oligofagie larvară ( rădăcinile cruciferelor ) dar și o polifagie în stadiul de adult ( crucifere și graminee) – Mueller G., 1953.

Există situații frecvente când crisomelidele se întâlnesc pe plante care nu constituie hrana acestora. Explicația constă în faptul că aceste plante formează asociații vegetale care oferă un microclimat favorabil crisomelidelor, în special prin umiditatea relativă a habitatului respectiv sau reprezintă un adăpost favorabil în cazul unor condiții meteorologice nefavorabile ( vânturi puternice, temperaturi ridicate sau scăzute, precipitații abundente ) sau în cazul apariției unui prădător.

Uneori există situații când larva și adultul se hrănesc cu organe diferite ale aceleiași plante. Exemplu: larvele de Diabrotica virgifera virgifera rod rădăcinile, în timp ce adulții se hrănesc cu inflorescențele porumbului – Ilie L.C. – observații personale.

Există situații la care larvele prezintă un tip de hrănire total diferit față de cel al adulților. Exemplu: larvele de Clytra sunt zoofage, hrănindu-se cu ouă de furnici sau furnici moarte, în timp ce adulții sunt exclusivi fitofagi.

Atât între speciile de crisomelide cât și între acestea și alte specii de organisme existente în diferite ecosisteme s-au identificat următoarele tipuri de relații: simbioza, canibalismul, sinoecia, mutualismul (Ionescu M., Lacatușu M., 1971).

Canibalismul reprezintă un tip particular de prădătorism, constând în hrănirea unui individ dintr-o specie cu reprezențanți ai stadiilor de dezvoltare din aceeași specie. Ex.- în natură, unele exemplare de Leptinotarsa își pot devora propriile ouă. Larvele proaspăt eclozate de Plagiodera versicolora devorează adesea ouăle învecinate încă neeclozate (Jolivet P., 1996).

Acest tip de relație se întâlnește foarte rar în natură în cadrul familiei Chrysomelidae ( Mueller G., 1953, menționează un exemplar de Chrysolina varians care a devorat două larve neonate proprii ).

O formă de predătorism s-a observat la Leptinotarsa decemlineata în Rusia. Specia consumă adesea numeroși cartofi abandonați pe câmpurile ruse și odată cu acești cartofi gândacul va consuma în mod egal viermi nematozi specifici sau saprofagi (Kulik, 1991 din Jolivet P., 1996)

Sinoecia se caracterizează printr-o locație comună care conferă hrană pentru două sau mai multe specii între care nu există o relație directă. Exemplu – pe o ramură de salcie se pot observa adesea numeroși indivizi ai speciilor de Chrysomela, Crepidodera și Plagiodera hrănindu-se cu frunzele acestei plante gazdă.

Mutualismul reprezintă o formă de conviețuire între indivizi aparținând unor specii diferite în urma căreia fiecare individ dobândește un avantaj. Exemplu – Diabrotica virgifera virgifera se hrănește cu polenul florilor de trandafir iar planta respectivă își asigură polenizarea încrucișată.

Simbioza reprezintă un tip de relație între două organisme aparținând unor specii diferite, fiind obligatorii avantajele reciproce conferite de către acestea. La nivelul organelor interne ale adulților și larvelor unor specii de crisomelide cercetătorul Stammer a descoperit prezența unor bacterii simbionte și a urmărit modalitățile de transmitere ale acestora de la adulți la larve.

În cazul donacinelor, două dintre tuburile malpighiene ale femelelor conțin la nivelul tractului median bacterii simbionte care vor traversa intestinul trecând în rect înainte de depunerea ouălor.

În acest fel ouăle prezintă la polul apical numeroase bacterii înfășurate într-o secreție care se întărește la contactul cu apa – mediul de depunere al ouălor la donacine.

La eclozare larva se infectează cu bacteriile prin perforarea corionului ouălor. Localizarea acestor bacterii se realizează la nivelul bazei intestinului mediu, în interiorul unor formațiuni în formă de sac, ulterior ele migrează în tuburile malpighiene ale viitoare pupe. Același cercetător a efectuat studii la genul Cassida și la specia Bromius obscurus.

Similar donacinelor, bacteriile simbionte au fost identificate atât la adult cât și la larvă în structuri situate la baza intestinului mediu în cazul a cinci specii ale genului Cassida ( viridis, vibex, haemisphaerica, rubiginosa, nobilis). În cazul adultului, o parte dintre bacterii sunt libere, la polul terminal al intestinului mediu, în timp ce alte bacterii se află în interiorul unor structuri tubulare situate la baza intestinului mediu.

În interiorul vaginului se află două apendice care acumulează ambele tipuri de bacterii ce se vor lipi de ouă în momentul trecerii lor la acest nivel ( din Mueller G., 1953).

Îngrijirea urmașilor este un proces mai puțin întâlnit în cadrul familiei Chrysomelidae, fiind restrâns la genul Gonioctena ( Chrysomelinae) și la tribul Stolaini (Cassidinae ) din zona Neotropicală. În primul caz femela părăsește locul de depunere al ouălor doar după prima năpârlire larvală iar în cel de-al doilea caz corpul de forma unui scut al femelei protejază ouăle și larvele ( Mueller G., 1953).

Adaptări protectoare ale crisomelidelor

Coleopterele crisomelide, similar celorlalte insecte, utilizează două tipuri de mijloace de apărare: active care necesită participarea întregului organism (ex.: zborul, fuga, înotul, saltul, etc.) și pasive care implică existența unor structuri protectoare sau formațiuni ale corpului care intră în acțiune fără o intervenție activă a insectelor.

Aceste adaptări protectoare se pot manifesta la fiecare stadiu de dezvoltare al crisomelidelor (ou, larvă, nimfă, adult), constituind uneori particularități pentru subfamilii, genuri sau chiar specii (Ionescu M., Lacatușu M., 1971).

Dintre mijloacele de apărare pasive menționăm:

Învelișurile protectoare se regăsesc în stadiile de ou și larvă. În cazul ouălor acestea sunt grupate în straturi, constituind ooteci . Aceste sunt constituite din excremente (Casidinae,, Cryptocephalinae ) sau provenind de la regurgitări amestecate cu țesuturi vegetale (Timarcha), ba chiar secreții (Galeruca, Phratora).

Utilizând ootecile, protecția este foarte eficace deoarece doar ouăle aflate în stratul extern sau cele situate în stratul aflat în contactul direct cu organul plantei sunt cu precădere atacate de prădători sau parazitoizi.Unele larve de crisomelide își confecționează un cocon protector, așa-numitul „statoconche”. Acest înveliș protector este confecționat cu precădere din excremente, la care se pot adăuga unele secreții, regurgitări, etc. Este caracteristic în cazul subfamiliilor Cryptocephalinae, Lamprosominae și genului Lilioceris (Criocerinae)- Jolivet, 1996.

Culoarea protectoare (homocromia) – coincide cu culoarea substratului pe care trăiesc – fig. 37. Ex. – unele specii de Chrysolina, Cassida (vibex, viridis) prezintă culoare verde, similară cu culoarea frunzelor sau a tulpinilor plantelor. Unele caside tropicale adoptă drept mijloc de adaptare transparența (Jolivet, 1996) .

Fig. 37 – Cassida viridis (original)

Un caz particular în acest sens este reprezentat de aposemantism. Acesta constă în utilizarea unor culori de avertizare, care informează prădătorii potențiali asupra puternicei lor toxicități. Aposemantismul se întâlnește la toate stadiile de dezvoltare ale unor crisomelide exotice (Jolivet, 1996).

Mimetismul constă în imitarea accentuată a înfățișării altor organisme animale (prădătoare sau mai toxice decât crisomelidele), a părților unei plante sau a unor obiecte inerte, precum excrementele (Pisică C-tin., 1972).

Exemplu – larvele unor specii de Lamprosomatinae din Brazilia prezintă un înveliș protector în formă de spin care se confundă cu spinii plantei Terminalia catopha (Mueller G., 1953).

Un alt exemplu îl conbstituie adulții unor specii din subfamilia Chlamysinae care mimează excrementele unor larve de lepidoptere exotice (Jolivet, 1996).

Autohemorea – reprezintă facultatea pe care o prezintă unele insecte (printre care și unele crisomelide) de a elimina picături de hemolimfă la nivelul unor puncte mai slabe ale membrelor intersegmentare (exemplu – articulațiile femuro-tibiale sau articulațiile elitrelor) sau la nivelul cavității bucale (hemoreea prebucală) – Mueller G., 1953; Jolivet P., 1996.

Autohemoreea reprezintă un răspuns definitiv în cazul atacării insectei și conferă acesteia necomestibilitate prădătorilor. Sângele eliminat conține enzime speciale, cantaridină, antrachinone, etc.

Acest fenomen se întâlnește cu precădere la stadiul adult iar uneori și la unele larve (Diabrotica undecimpunctata howardi, D. balteata).

Hemoreea prebucală s-a identificat la genurile Timarcha, Galeruca, Luperus, Leptinotarsa, precum și la speciile Agelastica alni, Sermylassa halensis.

Hemoreea femuro-tibială a fost identificată la genurile Timarcha, Chrysolina (C. herbacea), Oreina, Chrysomela, Galerucella, Altica, Exosoma (Jolivet P., 1996). Secreția unor substanțe toxice, independente de existența hemolimfei, a fost de asemenea evidențiate la crisomelide. Glandele hipodermice ale larvelor de Plagiodera și Phratora secretă acid salicilic, ale larvelor de Chrysomela populi secretă aldehida salicilică iar din larvele unei alticine (Diamphidia simplex), boșimanii din sud-vestul Africii extrag un lichid pentru otrăvirea săgeților (Mueller G., 1953).

Nimfele unor specii (Plagiodera, Chrysomela) emit uneori picături toxice provenite de la cuticula ultimei exuvii larvare rămasă atașată (Hinton, 1951 din Jolivet P., 1996).

Mijloace de apărare ative:

Cicloalexia reprezintă gruparea unor larve de insecte, diurne sau nocturne, într-un cerc în care fie capetele, fie extremitatea abdomenului sunt poziționate la periferie, cu larvele rămase în centrul cercului. Aceste mișcări coordonate se datorează emisiei unui feromon de alarmă.

Cicloalexia reprezintă o formă de gregarism întâlnită la larvele aflate în repaus. Acest fenomen se întâlnește atât la unele specii europene cât și la unele specii exotice (Coelomera, Platyphora). Genurile europene la care s-a identificat acest fenomen sunt: Gonioctena, Plagiodera și Phratora (Jolivet P., 1996).

Saltul este prezent la crisomelidele din subfamilia Alticinae și la unele galerucine exotice. Alticinele prezintă femurele posterioare mult lărgite în interiorul cărora se află organele lui Maulik sau Lever. Acestea sunt formate din mușchi speciali și endosclerite care stimulează mecanismul de salt.

Crisomelidele alticine sunt săritoare eficace. De exemplu Blepharida sacra (7 mm lungime) sare 70 cm, adică de 100 ori lungimea sa (Jolivet P., 1996).

Zborul reprezintă o altă modalitate adoptată de unele crisomelide pentru a scăpa de prădătorii lor. Îm general, zborul este mai slab dezvoltat la crisomelide și se realizează pe distanțe foarte mici. Unele specii de crisomelide prezintă migrații (ex. Leptinotarsa decemlineata, Diabrotica virgifera ), iar la Diabrotica virgifera zborul constituie un mijloc eficace pentru a scăpa de prădători ( Ilie L.C. – observații personale).

Tanatoza reprezintă un act de simulare a morții care poate să dureze un anumit interval de timp în funcție de specie sau de stadiul de dezvoltare (larvă sau adult).

Acest fenomen are loc când insecta este deranjată și constă fie în imobilizarea sa pe sol, fie cade brutal pe sol de pe plante, rămânând imobilă (Jolivet P., 1996).

Acest fenomen a fost observat la larvele unor specii din subfamilia Chrysomelidae (Chrysolina herbacea, C. fastuosa), la numeroși adulți ai speciilor din această subfamilie (imobilizarea pe sol) și la specii ai subfamiliilor Alticinae, Cryptocephalinae (căderea de pe plante pe sol și imobilizarea lor) – Ilie L.C. – observații personale.

Prădătorii, paraziții și dușmanii naturali ai familiei Chrysomelidae

În categoria insectelor prădătoare care se hrănesc cu diferite stadii de dezvoltare ale coleopterelor crisomelide se pot menționa pe cele aparținând ordinelor Heteroptera, Coleoptera, Diptera, Homoptera.

Datele privind aceste aspecte au fost preluate din diverse surse biografice (Mueller G., 1953; Lăcătușu M., Pisică C-tin, 1980).

Tabelul nr. 7 – Prădători ai familiei Chrysomelidae (original )

Tabelul nr. 8 Paraziți ai familiei Chrysomelidae (original)

Daune

Denumite și gândaci de frunze datorită modului de hrănire preponderent fitofag, coleopterele crisomelide produc adesea importante pagube economice în agricultură și silvicultură – fig. 38 și fig. 39.

Fig. 38 – Frunze de arin atacate de Agelastica alni (original)

Fig. 39 – Frunze de trifoi atacate de Gonioctena fornicata Bruggm. (original)

Aceste daune se concretizează în principal prin defolierea plantelor datorită rosăturilor la nivelul parenchimului foliar sau a așa-numitelor „ciuruiri” efectuate la nivelul frunzelor și secundar prin rosăturile efectuate de larvele unor specii la nivelul rădăcinilor plantelor. Datorită acțiunilor larvelor sau ale adulților plantele atacate se usucă, producția acestor plante scade foarte mult iar dezvoltarea lor este deficitară.

În cadrul familiei Chrysomelidae există o specificitate în cadrul subfamiliilor, legată de modul de atac la nivel foliar.

Astfel, speciile subfamiliei Alticinae rod parechimul foliar pe mici suprafețe în interiorul frunzei, producând mici orificii, frunza având astfel un aspect „ciuruit”(fig. 40).

Fig.40 – Atac al speciei Longitarsus minusculus asupra frunzelor de Lamium purpureum (original)

În totală contradicție cu acestea, restul subfamiliilor de crisomelide prezintă specii care rod parechimul foliar începând de la marginile limbului spre interiorul frunzei, uneori până la nervura principală, frunza având aspect „scheletat” (fig.41).

Fig.41 – Atac al larvelor de Chrysomela populi asupra frunzelor de plop (original)

Alături de frunze, uneori sunt atacate și florile sau inflorescențele florale, astfel încât la un atac puternic al crisomelidelor producția de fructe este puternic diminuată.

În tabelul următor (tabelul nr.9) sunt prezentate câteva specii de crisomelide care produc pagube mai însemnate culturilor agricole sau forestiere din România (fig. 42 ).

Fig. 42 – Chrysomela populi, un dăunător de seamă al plopului (original )

Tabelul nr. 9 Crisomelide dăunătoare culturilor agricole sau forestiere (original)

Capitolul 6

Material și metode utilizate în cercetarea

coleopterelor crisomelide

Ecosistemele complexe și foarte variate ale județului Bihor oferă multiple oportunități de cercetare faunistică și ecologică ale crisomelidelor.

Alegerea metodelor cele mai optime s-a realizat în funcție de particularitățile și caracteristicile morfo-geografice, climatice, vegetative ale ecosistemelor, precum și de particularitățile biologice ale speciilor de crisomelide.

Colectările s-au realizat de la altitudini cuprinse între 70 -1848 m.

Din multitudinea ecosistemelor identificate, am selectat pe cele mai reprezentative (păduri de stejar, păduri de fag, păduri de amestec fag-foioase, zone nisipoase, pajiști).

Identificarea speciilor s-a realizat cu ajutorul diferitelor lucrări științifice (Kaszab Z., 1962; Warchalowski A., 2003).

Metode de colectare

Similar majorității coleopterelor și a insectelor în general, coleopterele crisomelide se colectează cu ajutorul fileului entomologic la care se adaugă umbrela entomologică și diverse pensete.

În cazul utilizării fileului entomologic vegetația ierboasă este „cosită” cu mișcări relativ puternice. Crisomelidele aflate pe diferite specii arbustive sau arbuști se vor colecta prin scuturarea acestor, utilizând umbrela entomologică. Colectarea manuală sau cu penseta se realizează la speciile întâlnite pe sol (excepție alticinele) în timp ce exemplarele aflate în diferite locuri adăpostite (indivizii hibernanți) se vor descoperi cu ajutorul unui obiect ascuțit și apoi colectate cu penseta.

În cazul vegetației înalte sau stufăriș , fileul entomologic este tras cu rapiditate și mai multă forță.

Fileul entomologic este format dintr-un inel metalic tare, la care se fixează un sac de pânză. Inelul se fixează de mânerul fileului prin sudură.

Diametrul inelului variază între 25-30 cm, materialul sacului este reprezentat de pânză de nylon, având o colorație albă, verzuie sau albăstruie. Adâncimea plasei variază între 50 – 65 cm, iar forma sacului este tronconică. Mânerul fileului se poate confecționa din diverse materiale: lemn din esență moale, metal relativ moale (ex. aluminiu), plastic, iar lungimea sa este de aproximativ 100 -120 cm ( fig. 43)

Fig. 43 – Fileul entomologic ( original)

Umbrela entomologică (modelul Nemeș ) este reprezentată printr-o pânză de formă pătrată de culoare deschisă ( albă, galbenă, crem), având latura de 1 m. În centrul pânzei se fixează o piesă centrală în formă de cruce, în care se vor fixa patru sârme de duraluminiu având 2 mm diametru și o lungime de 70 cm. Capetele libere se prind de colțurile pânzei prin intermediul unor copci. Pentru ca pânza să fie întinsă marginile sale vor fi utilizate. (Nemeș I., 1966 )

Capcanele luminoase sunt utilizate pentru colectarea speciilor nocturne (exemplu – unele specii de Chrysolina, toate speciile de Timarcha), sau care pot avea și activitate nocturnă (exemplu Altica oleracea ). Aceste capcane constau în folosirea unei surse luminoase (bec electric, lanternă, felinar ) așezate în fața unui ecran alb sau chiar al unui zid neted și de culoare deschisă.

După așezarea pe aceste substraturi, insectele se vor captura cu ajutorul borcanului cu vapori otrăvitori prin așezarea sa cu gura deschisă deasupra lor, iar după pătrunderea lor în borcan îl vom închide.

Colectarea pupelor se face diferențiat, în funcție de locul în care se află. Astfel pupele aflate în sol se vor descoperi cu un bețisor sau obiect metalic lung și ușor ascuțit cu care se lucrează asupra solului sau litierei.

Pupele fixate pe plante sau alte substraturi aeriene vor fi desprinse împreună cu o porțiune din acel substrat.

Colectarea larvelor se realizează cu aceleași metode și ustensile utilizate pentru colectarea adulților.

Colectarea ouălor se realizează prin identificarea pontelor pe diferitele substraturi apoi colectarea manuală împreună cu o porțiune din substratul respectiv. O altă modalitate constă în colectarea femelelor fecundate, prezentând abdomenul umflat, cu ocazia diferitelor expediții de colectare.

Transportarea coleopterelor crismelide colectate

În cazul exemplareler vii, se vor utiliza diferitele cutii sau tuburi prevăzute cu diferite orificii care să permită respirația insectelor (fig.44 ).

Fig.44 – Tub pentru transportul coleopterelor crisomelide (original)

Insectele moarte se vor transporta în diferite modalități: în borcanele în care au fost introduse după colectare; în pliculețe din pergament subțire și în cutii de carton, între straturi din material moale (ex. vată).

În cazul utilizării borcanelor cu vapori otrăvitori se recomandă scoaterea și prepararea insectelor la scurt timp după revenirea din expediție pentru a preîntâmpina putrezirea lor sau deteriorarea pigmentației acestora.

Plicurile de pergamină (plicuri entomologice) vor fi inscripționate cu locul și data colectării și se vor așeza în cutii de carton în care se află vată și naftalină.

Așezarea insectelor în cutiile de carton se face între straturi de vată uscată, dispuse alternativ.

Metode de preparare

După colectare, coleopterele crisomelide sunt omorâte, utilizând diverse metode.

În general, se utilizează recipienți (borcane sau tuburi) cu vapori otrăvitori. Aceste recipiente sunt confecționate din sticlă sau material plastic.

Pentru omorârea coleopterelor se utilizează diferite substanțe: cloroform (soluție alcoolică 70 – 75 %), eter etilic, eter sulfuric.

Aceste substanțe sunt volatile și se vor turna pe vată sau pe o bucată de tifon, creând astfel o atmosferă otrăvitoare pentru coleoptere ( fig.45).

Fig. 45 – Borcan cu vapori otrăvitori (original)

Materialul colectat va fi pus în recipiente etichetate cu locul, data și mediul de colectare.

Pentru a fi expuse în cutii speciale (insectare ) crisomelidele sunt supuse mai multor operațiuni.

Înțeparea coleopterelor cu dimensiuni mai mari se realizează în vecinătatea scutelului și a suturii, la nivelul elitrei drepte. Poziția acului va fi perfect verticală (dorsal oblică), între primele două picioare de pe partea dreaptă astfel încât 1/3 din lungimea sa va fi deasupra insectei. Poziția corectă a antenelor este „înapoi spre spate” iar a picioarelor „strânse sub abdomen”.

Speciile cu dimensiuni mici, având o lungime inferioară valorii de 8 mm, după identificarea lor se vor lipi pe bucățele mici de carton de formă triunighiulară sau dreptunghiulară. Acul se va introduce la unul din capetele cartonului și apoi se va fixa în insectar.

Toate aceste operațiuni reprezintă etalarea insectelor. După aceste operațiuni urmează etichetarea coleopterelor, inscripționând denumirea speciei, locul și numele celui care a colectat specia respectivă.

Identificarea speciilor se poate realiza cu ajutorul determinatoarelor sau prin analiza structurii armăturilor genitale care asigură o determinare precisă.

Prepararea pupelor – pupele se omoară prin căldură apoi se usucă, se acoperă cu un strat de lac incolor, însă cea mai eficientă metodă constă în menținerea acesteia în alcool diluat cu puțină apă timp de o zi (Nemeș I., 1969 ).

Prepararea larvelor – larva se lasă 24 de ore fără hrană, timp în care se golește. Apoi este omorâtă cu vapori de cloroform, rămășițele continutului său sunt evacuate prin orificiul anal în urma presării progresive a corpului cu ajutorul unei baghete de sticlă. Începând de la capătul posterior este fixat apoi un pai și se introduce aer în corpul larvei, pentru a-l menține umflat. După uscare se lipește deschizătura anală de pai și se fixează în insectar cu ajutorul unui ac entomologic ce trece prin capătul liber al paiului (Nemeș I., 1969 ).

Metode de cercetare

Biologia crisomelidelor se poate urmări direct în natură, fără a utiliza mijloace auxiliare sau prin utilizarea diverselor accesorii precum cușca de creștere sau pungi de tifon sau rafie.

Pentru a permite o bună ventilație, aceste pungi prezintă orificii mici, dispuse uniform pe toată suprafața lor, fiind montate în vârful ramurilor plantelor cu care se hrănesc (fig.46 ).

Fig.46 – Pungă de creștere pentru studiul biologiei coleopterelor crisomelide (original)

Termometrul și existenta plantei gazdă (întreagă sau ramuri) constituie prezențe obligatorii în cușca de creștere. Aceleași accesorii vor fi prezente într-un acvariu în cazul cercetării biologiei speciilor acvatice. În cazul speciilor acvatice se utilizează un acvariu în care se vor afla plantele-gazdă ale acestor specii.

Cercetările ecologice vizează mai multe aspecte. În primul rând sunt vizate relațiile interspecifice din cadrul familiei Chrysomelidae, evidențiate prin colectarea lor dar și relațiile dintre coleopterele crisomelide și componentele ecosistemului în care acestea trăiesc (biotopul și biocenoza).

Pentru realizarea acestor analize ecologice, de un real folos îl constituie calcularea parametrilor ecologici analitici: abundența absolută sau numerică ( A ), abundența relativă ( A% ), constanța ( C ), dominanța (D ), indicele de semnificație ecologică Dziuba ( W ) – Neacșu P., 1987.

Abundența absolută sau numerică ( A ) reprezintă variația anuală și cea condiționată de biotop a numărului absolut al indivizilor fiecărei specii.

A= N

n

A = abundența relativă

N = numărul de indivizi colectați din acea specie

n = numărul de probe dintr-un ecosistem

Constanța ( C ) indică procentul participării fiecărei specii la o zoocenoză dată. Acest indice demonstrează adaptarea speciei la biotopul respectiv și continuitatea sa în cadrul acelei zoocenoze.

C A = npA . 100

Np

CA = constanța speciei A; np A = numărul probelor în care se află specia A;

Np = numărul total de probe.

Caracterizarea speciilor în funcție de valorile constanței se realizează prin gruparea în diferite clase:

Tabelul nr. 10 – Caracterizarea speciilor în funcție de valoarea constanței.

Dominanța ( D ) este parametrul care indică relația efectivului unei specii în raport cu efectivul speciilor cu care se asociază.

D A = nA . 100

N

DA = dominanța speciei A; nA = numărul de indivizi din specia A; N = numărul total al indivizilor din zoocenoza dată.

Speciile se pot clasifica raportat la valorile dominanței prin încadrarea în diferite clase.

Tabelul nr. 11 Caracterizarea speciilor în funcție de valorile dominanței.

Indicele de semnificație ecologică Dziuba (W) prezintă relația dintre constanță și dominanță, evidențiind cu mai mare precizie poziția fiecărei specii în biocenoză.

WA = CA ·DA

100

WA = indicele de semnificație ecologice al speciei A;

CA = constanța speciei A

DA = dominanța speciei A.

Gruparea speciilor în diferite clase, în funcție de valorile acestui indice, este redată în următorul tabel.

Tabelul nr.12 – Caracterizarea speciilor în funcție de valorile indicelui de semnificație ecologic

Capitolul 7

Conspectul crisomelidelor din județul Bihor

Conform taxonomiei internaționale unanim acceptate, familia Chrysomelidae aparține ordinului Coleoptera, subordinului Polyphaga.

Lobl I., Smetana A. (2010) propun o clasificare în care familia Chrysomelidae aparține superfamiliei Chrysomeloidea, alături de familia Cerambycidae.

Aceiași autori împart familia în 12 subfamilii: Sagrinae, Synetinae, Bruchinae, Chryptocephalinae, Donaciinae, Criocerinae, Cassidinae, Chrysomelinae, Galerucinae, Alticinae, Lamprosoninae și Eumolpinae.

Subfamilia Sagrinae cuprinde specii exotice, în timp ce restul subfamiliilor prezintă și specii europene. Subfamilia Synetinae nu prezintă reprezentanți în România.

La nivel mondial, numărul speciilor de crisomelide este estimat între 30.000 – 50.000, aceste numere variind în funcție de tipul de clasificare, de încadrare sistematică a acestora.

Raportat la ordinul Coleoptera, această familie este depășită din punct de vedere al numărului de specii doar de familia Curculionidae.

În prezentarea conspectului faunistic al crisomelidelor din județul Bihor, s-au luat în considereare: locul colectării speciei, frecvența la nivel național și județean, răspândirea în Palearctic, precum și plantele-gazdă ale acestor specii.

Pentru identificarea speciilor, a plantelor-gazdă și răspândirea lor geografică, am consultat următoarele surse bibliografice: Z. Kaszab – Fauna Hungariae (Chrysomelidae), 1962 și A.Warchalowski – Chrysomelidae. The leaf-beetles of Europe and the Mediterranean area, 2003.

Taxonomia și nomenclatura a fost preluată după Lobl I., Smetana A. – Catalogue of Palearctic Coleoptera. Chrysomelidae, 2010.

Familia Chrysomelidae Latreille, 1802

Subfamilia Donaciinae Kirby

Donacia Fabricius

Donacia (Donacia) simplex Fabricius, 1775.

Plante gazdă: Glyceria sp., Carex sp., Sparganium sp.

Am colectat 5 exemplare de pe tulpinile de papură dintr-o baltă, satul Girișu-Negru, comuna Tinca, 16 VI 2015, fiind menționată pentru prima dată în județul Bihor

Răspândire geografică: În România specia nu este comună ( 44, 46, 174, 175, 183).

Aceste exemplare aparțin aberanței cromatice orichalcea Westn. Specie palearctică.

Plateumaris Thomson, 1859

Plateumaris consimilis Schrank, 1781.

Plante gazdă: Caltha palustris, Carex sp.

Am colectat 1 exemplar, Budureasa, 6 V 2012.

Răspândire geografică: În România este o specie comună, (19, 43, 52, 56, 72, 125, 130, 137, 174, 183, 185, 194),fiind menționată pentru prima dată în județul Bihor.

Specie eurosiberiană.

Subfamilia Criocerinae Latreille, 1807

Crioceris Muller, 1764

Crioceris asparagi Linnaeus, 1758

Plante gazdă: Asparagus officinalis

Am colectat 3 exemplare, Salonta, 4 VI 2010; 1 exemplar, Tinca, 20.VI 2012, Beiuș, 2 exemplare, 10 VI 2013

Răspândire geografică: În România este o specie relativ comună(102, 132, 174, 181 ).

Specie eurosiberiană.

Crioceris duodecimpunctata Linnaeus, 1758

Plante gazdă: Asparagus officinalis

Am colectat 7 exemplare, 12 VI 2010; 9 exemplare, 25 VI 2012, de pe asparagus (Asparagus officinalis), Tinca.

Răspândire geografică: În România este o specie foarte comună (19, 22, 40, 44, 45, 63, 72, 86, 87, 93, 96, 97, 133, 136, 151, 158, 159, 181, 188, 189, 190, 195, 199).

Specie europeană, prezentă și în America de Nord.

Lilioceris Reitler, 1912

Lioceris lilii Scopoli, 1763

Plante gazdă: liliacee spontane și cultivate (Lilium sp., Fritillaria sp., Convallaria majalis, etc), unele solanacee (Solanum dulcamara, S. migrum).

Am colectat 10 exemplare de pe crin (Lilium sp.), 20 VI, 2010, Tinca; 5 exemplare de pe crin, 1 VII 2011, Salonta; 2 exemplare de pe Solanum dulcamara, 3 VI 2010, Husasău de Tinca; 4 exemplare 13 VII 2013, Beiuș.

Răspândire geografică: În România este o specie comună (19, 72, 96, 97, 132, 133, 136, 189, 195, 199)

Specie europeană.

Lilioceris merdigera Linnaeus, 1758

Am colectat 2 exemplare, 20 V 2010, pădurea Tinca; 4 exemplare, 3 VI 2011, pădurea Râpa; 1 exemplar, 2 VII 2012, Oșorhei; 3 exemplare, 14 VII 2013, M-ții Codru Moma. Toate cercetările s-au efectuat de pe liliacee spontane.

Plante gazdă: Lilium sp., Convallaria majalis, Polygonatum sp., Allium sp., Muscari sp.

Răspândire geografică: În România este o specie foarte comună (19, 48, 49, 55, 59, 72, 86, 87, 97, 130, 136, 151, 157, 159, 174, 181, 183, 189, 194).

Specie euro-siberiană.

7. Lema cyanella Linnaeus, 1758

Am colectat 1 exemplar, 2 VII 2011, Salonta; 5 exemplare, 30 V 2010, Husasău de Tinca; 1 exemplar, 15 VII 2013, Beiuș; 1 exemplar 19 V 2014, Fonău; 1 exemplar, 20 VI 2014, Căuașd.

Plante gazdă: Cirsium sp.

Răspândire geografică: În România este o specie relativ comună ( 5, 19, 22, 44, 65, 72, 90, 91, 96, 101, 106, 132, 136, 137, 183, 185, 189, 194, 195).

Specie central-europeană.

Oulema Gozis, 1886

8. Oulema melanopus Linnaeus, 1758.

Am colectat 263 exemplare de pe diferite graminee spontane în intervalul aprilie – prima jumătate a lunii noiembrie, în perioada 2010-2015, în următoarele localități sau zone: Tinca, Salonta, Oșorhei, Oradea, Beiuș, Stâna de Vale, Platoul Padiș, Budureasa, Husasău de Tinca, Valea lui Mihai, Cefa, Marghita, Aleșd, Fonău, Căuașd, Zece Hotare, Nucet, Holod, Ciumeghiu.

Plante gazdă: graminee cultivate și spontane.

Răspândire geografică: În România specia este foarte frecventă.

Specie euro-asiatică.

9. Oulema gallaeciana Heyden, 1870.

Am colectat 2 exemplare 20 VI 2011, Tinca; 1 exemplar 1 VI 2012, Oșorhei; 3 exemplare 1 VII 2013, Aleșd. Este menționată pentru prima dată în fauna județului Bihor.

Plante gazdă: Cirsium sp., Triticum aestivum.

Răspândire geografică: În România este o specie relativ comună (43, 50, 54, 56, 58, 62, 72, 125, 130, 132, 133, 136, 174, 183, 185, 189, 194).

Specie euro-siberiană.

10. Oulema erichsoni Suffrian, 1841

Am colectat 1 exemplar, 3 VI 2013, pădurea Tinca.

Plante gazdă: Nasturtium sp.

Răspândire geografică: În România este o specie relativ mai rară (5, 22, 54, 56, 61, 62, 132, 137, 146, 183, 185), fiind menționată pentru prima dată în fauna județului Bihor.

Specie central și nord-europeană.

Subfamilia Cryptocephalinae Gyllenhal, 1813

11. Labidostomis longimana Linnaeus, 1761

Am colectat 2 exemplare de pe lucernă, 15 VI 2010, Tinca; 1 exemplar 3 VII 2011, Salonta; 5 exemplare de pe leguminoase spontane, 18 VI Cociuba Mare; 2 exemplare, 20 V 2014, Fonău; 1 exemplar 3 V 2015, Căuașd.

Plante gazdă: Lotus sp., Trifolium sp., Salix sp., diferite graminee spontane.

Răspândire geografică: În România este o specie comună, uneori relativ frecventă (5, 19, 22, 43, 48, 49, 50, 51, 54, 55, 58, 60, 62, 65, 72, 87, 88, 94, 106, 125, 129, 130, 131, 133, 136, 151, 162, 183, 185, 189, 194, 195).

Specie central-europeană.

12. Labidostomis tridentata Linnaeus, 1758

Am colectat 1 exemplar, 23 VI 2011, Munții Codru Moma, 1 exemplar, 20 VII 2013, pădurea Tinca; 1 exemplar, 2 VI 2015, Zece Hotare.

Plante gazdă: Qurcus sp., Corylus sp., Betula sp., Salix sp.

Răspândire geografică: În România specia este relativ rară, (5, 19, 60, 72, 87, 96, 129, 138, 151, 174, 183, 195) fiind menționată pentru prima data în județul Bihor.

Specie euro-siberiană.

13. Labidostomis humeralis Schneider, 1792

Am colectat 1 exemplar, 20 VII 2013, Muntele Șes (Plopiș); 1 exemplar, 26 VI 2014, Tinca; 1 exemplar, 7 VI 2014, Zece Hotare.

Plante gazdă: graminee spontane.

Răspândire geografică: În România este o specie comună zonelor deluroase și montane (5, 48, 50, 129, 174, 183) fiind menționată pentru prima dată în județul Bihor. Specie europeană.

Lachnaia Chevrolat, 1837

14. Lachnaia sexpunctata Scopoli, 1763

Am colectat 1 exemplar, 30 VI 2010, Tinca; 1 exemplar, 20 V 2011, Căuașd; 1 exemplar, 3 VI 2011, Miersig; 1 exemplar, 3 VII 2010, Husasău de Tinca; 1 exemplar, 29 VI 2011, Salonta; 1 exemplar, 19 V 2014, Căuașd; 1 exemplar, 3 VI 2014, Fonău.

Plante gazdă: Prunus spinosa, Quercus sp., Salix sp.

Răspândire geografică: În România este o specie comună (19, 22, 43, 72, 94, 96, 98, 129, 133, 137, 151, 158, 174, 190) fiind menționată pentru prima dată în județul Bihor. Specie răspândită în Europa și Asia Mică.

Clytra Linnaeus, 1781.

15. Clytra laeviuscula Linnaeus, 1758.

Am colectat 96 exemplare colectate în următoarele locații: Tinca, Salonta, Pomezeu, Husasău de Tinca, Vașcău, Oradea, Oșorhei, Aleșd, Leș, Miersig, Nojorid, Marghita, Valea lui Mihai, Cociuba Mare, Batăr, Fonău, Căuașd, Ciumeghiu, Zece Hotare, Șoimi, Călacea.

Plante gazdă: Populus sp., Salix sp. Prunus sp.

Răspândire geografică: În România specia este frecventă (5, 25, 43, 45, 50, 54, 58, 62, 63, 65, 72, 87, 88, 89, 96, 98, 102, 125, 129, 130, 132, 133, 136, 143, 151, 157, 158, 159, 174, 181, 183, 185, 188, 184, 195, 199) dar este pentru prima dată menționată în județul Bihor. Specie euro-siberiană.

Smaragdina Chevrolat, 1837

16. Smaragdina salicina Scopoli, 1763

Am colectat 2 exemplare, 24 V 2011, Salonta; 1 exemplar, 29 V 2010, Husasău de Tinca; 1 exemplar, 3 VI 2013, pădurea Miersig; 3 exemplare, 26 VI 2014, Căuașd; 1 exemplar 2 VII 2015, Muntele Șes; 1 exemplar 3 VI 2015, Olcea.

Plante gazdă: Salix sp. Populus sp., Prunus sp.

Răspândire geografică: În România specia este relativ comună (5, 19, 22, 43, 50, 54, 56, 58, 59, 61, 62, 65, 72, 87, 96, 98, 125., 129, 130, 131, 133, 136, 157, 158, 174, 183, 185, 194, 199), fiind menționată pentru prima dată în Bihor. Specie euro-siberiană.

17. Smaragdina aurita Linnaeus, 1767

Am colectat 2 exemplare, 29 VI 2010, Tinca; 3 exemplare, 5 VI 2011, pădurea Miersig, 1 exemplar, 17 VI 2012, Râpa, 4 exemplare, 22 VII 2013, Batăr.

Plante gazdă: Corylus sp., Betula sp., Salix sp.

Răspândire geografică: În România specia este comună (5, 22, 43, 44, 48, 50, 54, 58, 61, 62, 72, 87, 96, 98, 129, 133, 136, 137, 174, 195), dar este menționată pentru prima dată în județul Bihor.

Specie euro-siberiană.

18. Smaragdina affinis Illiger, 1794

Am colectat un exemplar, 20 VI 2013, Tinca; 1 exemplar, 19 V 2014, Aleșd; 1 exemplar, 9 VI 2015, Olcea.

Plante gazdă: Salix sp., Corylus sp., diferite composite, Qurcus sp.

Răspândire geografică: În România specia este rară (5, 19, 58, 59, 72, 129, 133, 185, 199), fiind menționată pentru prima dată în Bihor.

Specie central și sud-europeană.

19. Smaragdina xanthaspis Germar, 1824

Am colectat 1 exemplar 28 VI 2010, Husasău de Tinca, 1 exemplar 7 VII 2011, Salonta, 1 exemplar 23 VI 2014, Vașcău; 1 exemplar 3 VII 2015, Valea lui Mihai.

Plante gazdă: Betula sp., Quercus sp, Salix sp., Corylus sp.

Răspândire geografică: În România specia este comună (5, 22, 54, 58, 72, 96, 98, 125, 129, 130, 133, 139, 158, 174, 183, 188, 189, 194, 199), fiind menționată pentru prima dată în Bihor.

Specie europeană, prezentă și în Asia Mică.

Coptocephala Chevrolat, 1837

20. Coptocephala unifasciata Scopoli, 1763

Am colectat 2 exemplare 23 VII 2012, Râpa; 3 exemplare 4 VII 2013, Râpa; 1 exemplar 9 VII 2015, Ciumeghiu.

Plante gazdă: umbelifere spontane și cultivate.

Răspândire geografică: În România specia este comună (5, 19, 44, 46, 50, 54, 55, 56, 58, 63, 65, 72, 86, 93, 96, 98, 129, 130, 144, 158, 159, 174, 183, 185, 188, 190, 185), fiind menționată pentru prima dată în județul Bihor.

Specie prezentă în Europa și Asia Mică.

Pachybrachys Chevrolat, 1837

21. Pachybrachys sinuatus Mulsant et Rey, 1857

Am colectat 3 exemplare, 25 VII 2012, Râpa, 4 exemplare, 28 V 2014, Belfir; 1 exemplar 7 VIII 2012, Vașcău.

Plante gazdă: Salix sp., Myricaria germanica.

Răspândire geografică: În România specia este comună (5, 46, 48, 50, 51, 55, 56, 58, 72, 88, 94, 96, 98, 125, 130, 131, 133, 137, 163, 174, 175, 185, 189, 194), fiind menționată pentru prima dată în Bihor.

Specie central-europeană.

22. Pachybrachys hieroglyphicus Laicharting, 1781

Am colectat 4 exemplare, 31 V 2010, Tinca; 5 exemplare 22 VII 2012, Râpa: 3 exemplare aparțin formei tipice, iar 2 exemplare aparțin aberanței cromatice ab. ictericus Weise; 1 exemplar, 28 V 2011, Cefa; 1 exemplar, 12 VI 2014, Oradea; 1 exemplar 9 VI 2015, Ciumeghiu.

Plante gazdă: Salix sp.

Răspândire geografică: În România specia este comună (5, 19, 48, 51, 54, 65, 72, 96, 98, 106, 125, 130, 151, 158, 174, 183, 185, 188, 194, 195, 199), dar este menționată pentru prima dată în fauna Bihorului. Specie euro-siberiană.

Cryptocephalus Gyllenhal, 1813

23. Cryptocephalus ( Asionus) apicalis Gebler, 1830

Am colectat 1 exemplar aparținând aberanței cromatice ab. delicatissimus Roubal, 27 VI 2013, Tinca; 1 exemplar, 2 VII 2013, Tinca; 1 exemplar, 25 VI 2014, Oradea; 1 exemplar, 9 VII 2015, Căuașd; 1 exemplar, 10 VIII 2015, Zece Hotare.

Plante gazdă: Artemisia sp., Potentilla sp., Achillea sp.

Răspândire geografică: În România specia este comună (22, 44, 45, 63, 72, 111, 132, 133, 151, 158, 174, 179, 184, 190), fiind menționată pentru prima dată în fauna Bihorului.

Specie central și est-europeană.

24. Cryptocephalus (Burlinius) bilineatus Linnaeus, 1767

Am colectat 2 exemplare – forma tipică, 3 VI 2010, Tinca; 5 exemplare aparținând formelor aberante cromatice armeniacus Fald., gesztelensis Csiki și ujhelyii Csiki, 26 VI 2012, Râpa; 1 exemplar, 2 VII 2012, Oșorhei.

Plante gazdă: diferite umbelifere

Răspândire geografică: În România specia este comună la nivel național (5, 19, 44, 48, 51, 54, 55, 62, 73, 94, 98, 125, 130, 137, 142, 151, 174, 179, 183, 185, 189, 194), fiind menționată pentru prima dată în Bihor.

Specie euro-siberiană.

25 Cryptocephalus (Burlinius) ocellatus Drapiez, 1819

Am colectat 1 exemplar, 1 VII 2013, Belfir; 1 exemplar , 13 VII 2013, Vașcău; 1 exemplar, 12 VIII 2013, Muntele Șes.

Plante gazdă: Alnus sp., Betula sp., Corylus sp.

Răspândire geografică: Specie comună în România (5, 45, 46, 48, 50, 51, 56, 58, 63, 65, 72, 98, 125, 130, 136, 146, 151, 153, 162, 174, 179, 181, 183, 185, 189), fiind menționată pentru prima dată în Bihor.

Specie central-europeană.

26. Cryptocephalus (Burlinius) vittula Suffrian, 1848

Am colectat un exemplar, 12 VII 2014, Tinca.

Plante gazdă: Origanum vulgare, Hypericum sp.

Răspândire geografică: Specie foarte rară la nivel național (58, 59, 62, 136, 179), menționată pentru prima dată în județul Bihor.

Specie europeană.

27.Cryptocephalus (Burlinius) querceti Suffrian, 1848

Am colectat un exemplar, 16 VI 2014, Râpa; 1 exemplar 20 VII 2014, Tinca; 1 exemplar 29 VI 2014, Leș.

Plante gazdă: Quercus sp.

Răspândire geografică: La nivel național este o specie relativ rară (50, 51, 54, 56, 59, 72, 73, 125, 137, 142, 158), fiind menționată pentru prima dată în Bihor.

Specie central și nord-europeană..

28. Cryptocephalus (Cryptocephalus) quinquepunctatus Scopoli, 1763

Plante gazdă: Salix sp.

Răspândire geografică: În România specia este relativ comună(19, 65, 72, 94, 106, 131, 151, 157, 158, 174, 179, 183, 185, 189, 190), iar în Bihor specia a fost menționată de Kaszab (111) – ab. biharicus Kaszab.

Specie central-europeană.

Cryptocephalus (Cryptocephalus) bipunctatus Linnaeus, 1758

Am colectat 56 exemplare colectate în următoarele locații: Tinca, Gubediu, Belfir, Râpa, Oșorhei, Miersig, Leș, Husăsău de Tinca, Cociuba Mare, Salonta, Vașcău, Aleșd, Ciumeghiu, Olcea, Călacea, Zece Hotare.

Plante gazdă: Salix, Corylus sp., diferite umbelifere.

Răspândire geografică: Specie comună la nivel național (5, 22, 43, 48, 50, 51, 54, 55, 58, 59, 62, 65, 73, 89, 90, 96, 98, 106, 107, 108, 125, 129, 130, 131, 132, 133, 136, 144, 151, 157, 158, 174, 179, 181, 183, 185, 189, 190, 194, 195, 199), iar în Bihor specia a fost menționată de Marcu (144) – ab. thomsoni Weise.

Specie central-europeană.

Cryptocephalus (Cryptocephalus) aureolus Suffrian, 1847

Am colectat 4 exemplare, 19 VI 2011, Husasău de Tinca; 2 exemplare, 23 VI 2012, Tinca; 6 exemplare 29 VII, Budureasa; 1 exemplar 20 VI 2013, Oradea; 2 exemplare 21 VII 2014 Oșorhei. Toate exemplarele aparțin subspeciei iliricus Franz.

Plante gazdă: Ranunculus sp., Potentilla sp.

Răspândire geografică: În România este o specie comună (5, 49, 51, 54, 59, 65, 72, 86, 88, 90, 98, 125, 136, 137, 142, 146, 159, 174, 179, 183, 185, 194, 195), iar în Bihor specia a fost menționată de Szel și colaboratorii (194).

Specie europeană.

Cryptocephalus ( Cryptocephalus) sericeus Linnaeus, 1758

Am colectat 2 exemplare, 3 VI 2012, Husasău de Tinca; 1 exemplar, 19 VI 2011, Salonta; 6 exemplare, 2 VII 2013, Tinca; 1 exemplar, 25 VI, Râpa; 2 exemplare 20 VI 2013, Miersig; 2 exemplare, 27 VII 2012, Budureasa; 1 exemplar, 1 VIII 2014 Nucet; 1 exemplar 29 V 2015, Ianoșda.

Plante gazdă: composite și umbelifere spontane.

Răspândire geografică: Specie comună la nivel național ( 5, 22, 44, 45, 46, 48, 49, 50, 51, 54, 55, 56, 58, 59, 60, 61, 62, 63, 65, 72, 86, 88, 90, 91, 96, 98, 125, 130, 132, 136, 146, 157., 158, 163, 174, 179, 183, 185, 194, 195, 199 ), dar este menționată pentru prima dată în județul Bihor.

Specie euro-asiatică.

Cryptocephalus ( Cryptocephalus) hipochaeridis Linnaeus 1758

Am colectat 2 exemplare, 14 VII 2010, Pomezeu; 3 exemplare, 20 VI 2011, Tinca; 1 exemplar, 2 VII 2011, Râpa; 1 exemplar, 14 VII 2010, M-ții Codru Moma; 2 exemplare, 5 VII 2010, Husasău de Tinca; 1 exemplar, 27 VI 2011, Salonta.

Plante gazdă: diverse composite spontane.

Răspândire geografică: Specie comună la nivel național (5, 48, 49, 51, 54, 56, 58, 59, 62, 65, 72, 89, 98, 111, 125, 131, 136, 174, 179, 181, 183, 185, 189, 194, 195, 199), iar la nivelul județului Bihor a fost menționată pentru prima dată.

Specie central și sud-europeană.

Cryptocephalus ( Cryptocephalus) frenatus Laicharting, 1781

Am colectat 1 exemplar, 2 VI 2012, Tinca; 9 exemplare aparținând aberanțelor cromatice – ab. binotatipennis PIC, ab. callifer Suffr., ab. Argentorati PIC, 28 VI 2013, Râpa, 1 exemplar, 2 VII 2013, Tinca.

Plante gazdă: Alnus sp., Salix sp.

Răspândire geografică: Specie comună la nivel național (51, 56, 72, 111, 125, 131, 136, 151, 174, 179, 183, 189, 190, 194), fiind menționată pentru prima dată în județului Bihor. Specie central-europeană.

Cryptocephalus (Cryptocephalus ) moraei Linnaeus, 1758

Am colectat 120 exemplare în perioada 2010 – 2015, din următoarele locații: Tinca – ab. bivittatus Gyll., Râpa, Gurbediu, Leș, Miersig, Oradea, Oșorhei, M-tii Codru Moma, Budureasa, Aleșd, Salonta, Husasău de Tinca, Vașcău, Ianoșda, Nucet.

Plante gazdă: Sarothammis scoparius, Hypericum sp.

Răspândire geografică: În România specia este comună (5, 22, 43, 44, 45, 48, 49, 50, 51, 54, 55, 56, 58, 59, 62, 65, 72, 90, 96, 98, 125, 129, 130, 131, 132, 133, 136, 140, 144, 146, 151, 163, 174, 175, 179, 183, 185, 189, 190, 194, 195, 199), dar este prima mențiune pentru județul Bihor.

Specie europeană.

Cryptocephalus (Cryptocephalus) octacosmus Bedel, 1891

Am colectat 76 exemplare în perioada 2010-2015, din următoarele locații: Tinca, Râpa, Gurbediu, Girișu Negru, Belfir, Salonta, Cociuba Mare, Husasău de Tinca, Budureasa, Pomezeu, Vașcău, Aleșd, Ianoșda, Nucet, Zece Hotare, Ciumeghiu, Căuașd.

Plante gazdă: Fraxinus sp., Alnus sp.

Răspândire geografică: Specie comună la nivel național ( 22, 44, 45, 46, 48, 51, 54, 58, 63, 72, 93, 96, 98, 106, 130, 132, 133, 136, 137, 151, 174, 179, 181, 183, 185, 189, 190, 195, 199), dar este menționată pentru prima dată în Bihor.

Specie central-europeană.

36. Cryptocephalus (Cryptocephalus ) flavipes Fabricius, 1781.

Am colectat 2 exemplare, 26 VI 2013, Tinca; 1 exemplar, 27 VII 2012, Stâna de Vale; 1 exemplar, 25 VII 2014, Zece Hotare.

Plante gazdă: Crataegus sp., Populus sp., Salix sp., Quercus sp., Corylus sp., Alnus sp.

Răspândire geografică: Specie comună la nivel național (5, 22, 43, 49, 51, 54, 55, 58, 59, 65, 72, 90, 98, 106, 125, 129, 130, 131,133, 136, 137, 142, 143, 158, 162, 183, 185, 189, 190, 194, 195, 199), dar este menționată pentru prima dată în Bihor. Specie central-europeană.

Cryptocephalus (Cryptocephalus ) vittatus Fabricius, 1775

Am colectat 2 exemplare, 29 VI 20110, Tinca; 2 exemplare 2 VII 2010, Husasău de Tinca; 3 exemplare, 13 VI 2011, Salonta; 1 exemplar, 5 VI 2015, Girișu Negru; 1 exemplar 23 VII 2014, Aleșd; 1 exemplar, 19 VI 2015, Nucet; 1 exemplar, 1 VIII 2015, Ianoșda.

Plante gazdă: Chrysanthamum leucanthemun, Sarothammis scoparius.

Răspândire geografică: Specie comună la nivel național (5, 19, 22, 48, 49, 50, 51, 54, 58, 62, 72, 87, 96, 98, 125, 130, 132, 136, 137, 174, 179, 183, 185, 189, 190, 194, 195), fiind prima menționare pentru județul Bihor.

Specie central-europeană.

Cryptocephalus (Cryptocephalus) signatifrons Muller, 1848

Am colectat 1 exemplar, 20 VII 2011, Pomezeu.

Plante gazdă: Quercus sp.

Răspândire geografică: Specie rară la nivel național (48, 55, 183), este menționată pentru prima dată în Bihor.

Specie europeană.

Cryptocephalus ( Cryptocephalus) janthinus Germar, 1824

Am colectat 1 exemplar, 20 VI 2012, pădurea Tinca; 1 exemplar 2 VII 2013, Tinca; 1 exemplar 13 VIII 2014, Ianoșda; 1 exemplar, 20 VI 2015, Nucet.

Plante gazdă: Lysimachia vulgaris, Phragmites sp., alte plante higrofile.

Răspândire geografică: Prezență rară la nivel național ( 45, 63, 144, 180, 189, 190), fiind menționată pentru prima dată în Bihor.

Specie euro-siberiană.

Cryptocephalus (Cryptocephalus) quadripustulatus Gyllenhal, 1813.

Am colectat 1 exemplae, 25 VII 2012, Platoul Padiș (Munții Bihorului), aparținând aberanței cromatice rhaeticus Stirl.

Plante gazdă: Pinus sp., Abies sp., Picea sp.

Răspândire geografică: Specie comună în zona montană a României (65, 102, 137, 174, 175, 183, 185, 190, 194, 195), fiind menționată pentru prima dată în Bihor. Specie europeană.

Cryptocephalus (Cryptocephalus ) sexpunctatus Linnaeus, 1758

Am colectat 1 exemplar, 20 VII 2013, Râpa.

Plante gazdă: Populus sp., Salix sp.

Răspândire geografică: Specie relativ comună la nivel național (62, 65, 72, 102, 133, 137, 174, 179, 181, 183, 190, 194, 195), fiind menționată prima dată în Bihor. Specie eurosiberiană.

Cryptocephalus (Protophysus) schaefferi Schrank, 1789

Am colectat 1 exemplar, 25 VII 2013, M-ții Bihorului.

Plante gazdă: Corylus avellana, Sorbus aucuparia, Quercus robur, Salix incana, Crataegus sp.

Răspândire geografică: Specie relativ rară la nivel național (19, 43, 72, 102, 140, 174, 179, 190), fiind menționată pentru prima dată în Bihor. Specie eurosiberiană.

Subfamilia Eumolpinae Thomson, 1859

Eumolpus Illiger, 1798

Eumolpus asclepiadeus Pallas, 1776

Am colectat 7 exemplare, 25 VI 2011, pădurea Tinca; 13 exemplare, 12 VII 2015, pădurea Tinca.

Plante gazdă: Cynanchum vincetoxicum.

Răspândire geografică: Specie comună la nivel național (45, 46, 50, 54, 63, 65, 72, 86, 96, 98, 125, 132, 151, 159, 183, 189, 190, 195, 199), dar este prima menționare pentru județul Bihor.

Specie palearctică.

Subfamilia Chrysomelinae Latreille, 1802

Leptinotarsa Chevrolat, 1837

Leptinotarsa decemlineata Say, 1824

Am colectat 356 exemplare în perioada 2010-2015 din următoarele locații: Tinca, Râpa, Belfir, Cociuba Mare, Gurbediu, Girisu Negru, Tăut, Oradea, Nucet, Ianoșda, Zece Hotare, Căuașd, Ciumeghiu, Cefa, Oșorhei, Miersig, Vașcău, Beiuș, Marghita, Aleșd, fiind identificat mai ales în culturile de solanacee (cartofi, vinete), mai rar pe solanacee spontane. Trei dintre aceste exemplare aparțin aberanței cromatice mediosignata.

Plente gazdă: solanacee cultivate și spontane.

Răspândire geografică: Specie frecventă în România, în culturile solanacee.

Specie holarctică.

Timarcha Dejean, 1821

45. Timarcha (Timarchostoma) goettingensis Linnaeus, 1758

Am colectat 1 exemplar, 2 VIII 2012, M-tele Șes.

Plante gazdă: Gallium sp.

Răspândire geografică: În România este o specie relativ comună (22, 43, 50, 52, 61, 72, 89, 96, 106, 136, 142, 151, 158, 183, 195, 199), dar este menționată pentru prima dată în Bihor.

Specie central-europeană.

Timarcha (Metallotimarcha) gibba Hagenbach, 1825

Plantă gazdă: Gallium sp.

Răspândire geografică: Specie foarte rară la nivel național (19, 52, 111), iar în Bihor a fost menționată de Kaszab (111).

Specie central-europeană.

Entomoscelis Chevrolat, 1835

Entomoscelis adonidis Pallas, 1771

Am colectat 6 exemplare, 25 VI 2012, dintr-o cultură de rapiță (Brassica rapa), Tinca.

Plante gazdă: Brassica sp., Sinapis sp., Adonis vernalis.

Răspândire geografică: Specie comună în culturile de crucifere din România (19, 22, 44, 65, 72, 86, 87, 96, 98, 132, 133, 136, 151, 157, 158, 159, 172, 195, 199). Specie euro-asiatică.

Chrysolina (Anopachis) aurichalcea Mannerheim, 1825

Am colectat 1 exemplar, 2 VII 2013, M-ții Codru Moma. Exemplarul colectat aparține subspeciei problematica Kaszab.

Plante gazdă: Mentha sp., Melissa sp.

Răspândire geografică: Specie relativ rară la nivel național (165), este prima menționare pentru Bihor.

Specie euro-asiatică.

Chrysolina (Anopachis) eurina Frivaldszki, 1883

Plante gazdă: Mentha sp., Thymus sp., Chrysanthemum vulgare.

Răspândire geografică: În România este o specie rară (111, 165, 208), iar în Bihor a fost menționată de Kaszab ( 111 ).

Specie răspândită în bazinul Dunării.

Chrysolina (Chalcoidea) marginata Linnaeus, 1758

Am colectat 1 exemplar 10 VI 2014, Tinca; 1 exemplar, 20 VI 2015, Oradea; 1 exemplar 2 VIII 2015, Nucet.

Plante gazdă: Achillea millefolium, Chrysanthemun sp., Artemisia sp.

Răspândirea geografică: Specie comună la nivel național (5, 43, 44, 50, 62, 72, 73, 88, 96, 98, 125, 130, 136, 142, 151, 165, 180, 181, 183, 185, 188, 189, 194), dar este menționată pentru prima dată în Bihor.

Specie euro-asiatică.

Chrysolina (Chrysomorpha) cerealis Linnaeus, 1767

Am colectat 1 exemplar, 22 V 2013, pădurea Tinca. Exemplarul aparține aberanței cromatice luxurians Ol.

Plante gazdă: Thymus serpyllum, Mentha longifolia.

Răspândire geografică: Specie comună la nivel național (5, 50, 65, 72, 87, 96, 98, 111, 132, 136, 137, 142, 143, 151, 163, 165, 195, 199 ), dar este prima mențiune pentru Bihor.

Specie palearctică.

52.Chrysolina (Colaphodes) haemoptera Linnaeus, 1758

Am colectat 2 exemplare 3 VII 2012, pădurea Tinca; 3 exemplare 2 VI 2013, pădurea Râpa, 1 exemplar, 21 Vi 2013, Vașcău; 1 exemplar, 2 VIII 2014, Ianoșda.

Plante gazdă: Plantago sp.

Răspândire geografică: Specie comună la nivel național (56, 72, 73, 86, 87, 94, 96, 102, 125, 133, 136, 146, 151, 165, 180, 183, 185, 188, 194, 195, 199), dar este menționată pentru prima dată în Bihor.

Specie euroasiatică.

Chrysolina (Colaphoptera) biharica Breit, 1919

Plante gazdă: Thymus sp.

Răspândire geografică: La nivel național se pare că este un endemism zonal, întâlnit în M-ții Bihorului, unde a fost citată și de Kaszab (111).

Chrysolina (Colaphoptera)umbratilis Weise, 1887

Plante gazdă: Senecio nemorenis

Răspândire geografică: Specie relativ rară la nivel național (72, 111, 125, 140, 151, 163, 165, 180, 185, 194 ), iar în M-ții Bihorului a fost menționată de Kaszab (111) sub forma subspeciei Chr. umbratilis erudita Bechyne.

Specie central-europeană.

Chrysolina (Colaphoptera ) purpurascens Germar, 1822

Plante gazdă: Stellaria nemorum

Răspândire geografică: Specie rară în România (72, 90, 93, 101, 111, 118, 174, 180, 183 ), iar în Bihor specia a fost menționată de Kaszab ( 111) sub forma subspeciei plumbeonigra Reitter.

Specie central-europeană, în zonele montane.

Chrysolina (Colaphosoma)sturmi Westhoff, 1882

Am colectat 20 exemplare, în perioada 2010 – 2015, Tinca; 2 exemplare, 27 VII 2012, Măgura Fericii; 2 exemplare, 3 VI 2011, Salonta; 1 exemplar, 25 VI 2010, M-ții Codru Moma.

Plante gazdă: Galium sp., Glechoma hederacea.

Răspândire geografică: Specie comună la nivel național (5, 22, 45, 49, 50, 56, 58, 62, 63, 72, 96, 98, 106, 125, 129, 130, 133, 136, 151, 165, 183, 185, 189, 194, 195, 199), iar în Bihor specia a fost menționată de Panin (165).

Specie europeană.

Chrysolina (Craspeda) limbata Fabricius, 1775

Am colectat 3 exemplare în perioada 2010 – 2014, Tinca, 1 exemplar, 20 VI 2011, Aleșd; 3 exemplare, 2 VII 2012, Oșorhei; 1 exemplar, 3 VIII 2014, Nucet; 1 exemplar 13 VII 2015, Cefa.

Plante gazdă: Plantago sp.

Răspândire geografică: Specie relativ rară la nivel național (22, 72, 86, 96, 98, 133, 158, 165, 180, 189, 199 ), fiind menționată pentru prima dată în Bihor. Specie europeană.

58.Chrysolina (Erythrochrysa) polita Linnaerus, 1758

Am colectat 2 exemplare, 30 VI 2010, Tinca; 3 exemplare, 27 VII 2012, Măgura Fericii; 1 exemplar, 28 VII 2012, Budureasa; 2 exemplare 4 VII 2013, M-ții Codru Moma; 1 exemplar 5 VII 2013, Oșorhei; 1 exemplar, 25 VI 2013, Oradea; 1 exemplar, 29 VI 2014, Aleșd.

Plante gazdă: Mentha sp., Salvia sp., Mellisa sp., Origanum sp, Lycopus europaeus.

Răspândire geografică: Specie comună la nivel național ( 125, 130, 131, 133, 136, 151, 153, 159, 163, 165, 180, 181, 183, 185, 189, 194, 195), iar în Bihor a fost menționată de Panin ( 165).

Specie palearctică.

59. Chrysolina (Euchrysolina) graminis Linnaeus, 1758

Plante gazdă: Tanacetum sp., Chrysanthemum sp., Achillea L.

Răspândire geografică: În România este o specie relativ comună ( 5, 50, 51, 72, 73, 87, 88, 102, 142, 151, 165, 180, 181 ), iar în Bihor a fost menționată de Marcu (142).

Specie euro-asiatică.

60. Chrysolina (Fastuolina) fastuosa Scopoli, 1763

Am colectat 125 exemplare în perioada 2010 – 2015 din următoarele locații: Tinca, M-ții Bihorului (Platoul Padiș ), Budureasa, Salonta, Husasău de Tinca, Aleșd, Vașcău, Oradea, Oșorhei, Miersig, Râpa, Gurbediu, Cociuba Mare.

Unele exemplare aparțin aberanțelor cromatice galeopsidis Schrank, callichloris Bechyne.

Plante gazdă: Urtica sp., Lamium sp, Galeopsis sp.

Răspândire geografică: Specie frecventă la nivel național ( 5, 22, 43, 44, 47, 48, 50, 51, 52, 55, 46, 58, 59, 60, 61, 62, 63, 72, 73, 86, 87, 90, 94, 96, 98, 111, 125, 129, 130, 131, 132, 133, 136, 146, 151, 153, 157, 158, 165, 181, 183, 185, 189, 194, 195, 199 ), iar în Bihor specia a fost menționată de Kaszab ( 111)– ab. jodasi Bechyne, ab. biroi Csiki; Szel și colab (194). Specie europeană, prezentă și în Asia Mică.

61. Chrysolina (Ovostoma) olivieri Bedel, 1892

Am colectat 1 exemplar, 7 VIII 2012, M-ții Plopiș.

Plante gazdă: Mentha sp., Salvia sp.

Răspândire geografică: Specie comună la nivel național ( 5, 44, 48, 50, 56, 58, 59, 60, 62, 72, 87, 90, 96, 98, 111, 125, 132, 136, 163, 165, 183, 185, 189, 194, 195), fiind menționată pentru prima dată în Bihor.

Specie prezentă în masivele montane din centrul și estul Europei.

62. Chrysolina (Sphaeromela ) varians Schaller, 1783

Am colectat 2 exemplare, 13 VI 2011, pădurea Tinca; 3 exemplare, 2 VII 2013, aceeași locație. Toate exemplarele colectate aparțin aberanței cromatice pratensis Weise.

Plente gazdă: Hypericum sp.

Răspândire geografică: Specie comună la nivel național (5, 43, 49, 51, 52, 54, 56, 58, 61, 62, 65, 72, 87, 98, 125, 130, 132, 133, 135, 136, 137, 146, 151, 163, 165, 183, 185, 189, 194, 199 ), dar este prima menționare pentru județul Bihor.

Specie europeană.

63. Chrysolina (Stichoptera) gypsophilae Kuster, 1845

Am colectat 1 exemplar, 2 VI 2010, Husasău de Tinca; 1 exemplar, 12 VII 2011, Salonta; 1 exemplar, 9 VII 2013, Tinca; 1 exemplar, 20 VII 2014, Nucet.

Plante gazdă: Salvia sp., Linaria sp.

Răspândire geografică: Specie relativ comună la nivel național (45, 72, 73, 87, 96, 98, 132, 136, 151, 159, 165, 180 ), fiind menționată pentru prima dată în Bihor.

Specie europeană, prezentă și în Asia Mică.

64. Chrysolina (Stichoptera) sanguinolenta Linnaeus, 1758

Am colectat 1 exemplar, 13 V 2010, Husasău de Tinca, 2 exemplare, 19 VI 2011, Salonta; 1 exemplar, 2 VII 2013, Tinca; 1 exemplar, 2 VII 2013 Muntele Șes; 1 exemplar 18 VII 2014, Cefa.

Plantele gazdă: Linaria vulgaris.

Răspândire geografică: Specie comună la nivel național (22, 44, 46, 72, 73, 86, 96, 98, 132, 151, 157, 158, 165, 180, 183, 185, 188, 195 ), fiind menționată pentru prima dată în Bihor. Specie euroasiatică.

65. Chrysolina (Sulcicollis) oricalcia Muller, 1776

Am colectat 2 exemplare, 26 V 2012, Tinca; 3 exemplare, 20 VI 2013, Râpa.

Plante gazde: Anthriscus silvestris, Chaerophyllum aureum, Populus nigra.

Răspândire geografică: Specie relativ mai rară la nivel național (43, 72, 73, 132, 151, 165, 180, 181 ), este prima menționare pentru județul Bihor.

Specie central-europeană.

66. Chrysolina (Lynerga) coerulans Scriba, 1791

Plante gazdă: Mentha aquatica

Răspândire geografică: Specie relativ comună la nivel național ( 5, 48, 49, 50, 51, 61, 72, 86, 96, 125, 133, 136, 165, 180, 181, 183, 185, 194), iar în Bihor a fost menționată de Szel și colab ( 194 ).

Specie europeană, prezentă și în Asia Mică.

67. Chrysolina (Lynerga) herbacea Duftschmidt, 1825

Am colectat larve și 10 adulți în perioada 2010 – 2015, Tinca; 6 exemplare, 26 VII 2012, Budureasa; 3 exemplare, 25 VI 2011, Salonta; 3 exemplare 2 VIII 2014, Oradea; 4 exemplare, 10 VI 2010, Husasău de Tinca.

Plante gazdă: Mentha sp și alte labiate spontane.

O parte din exemplarele colectate aparțin aberanțelor cromatice solistima Bechyne și durabilis Bechyne.

Răspândire geografică: L anivel național este o specie comună ( 5, 22, 43, 44, 50, 52, 54, 56, 59, 61, 62, 65, 72, 73, 86, 87, 90, 96, 98, 111, 125, 130, 131, 136, 137, 146, 163, 180, 181, 183, 185, 188, 189, 194, 199), iar în Bihor specia a fost menționată de Szel și colaboratorii ( 194 ).

Specie europeană.

68. Chrysolina (Threnosoma) weisei Frivaldszky, 1883

Am colectat 1 exemplar, 20 VI 2013, Muntele Șes.

Plante gazdă: necunoscută

Răspândire geografică: În România este o specie caracteristică zonei montane

( 72, 73, 102, 165, 174, 183, 190, 204, 208 ), fiind prima menționare pentru județul Bihor.

Este un endemism al sudului Carpaților.

Chrysomela Linnaeus, 1758

69. Chrysomela (Chrysomela) populi Linnaeus, 1758

Am colectat 213 exemplare în perioada 2010 – 2015 din următoarele locații: Tinca, Râpa, Girișu Negru, Belfir, Gurbediu, Oradea, platoul Padiș (M-ții Bihor), Măgura Fericii, Budureasa, Salonta, Husasău de Tinca, Cociuba Mare, Tăut, Oșorhei, Aleșd, Miersig, Leș, Marghita, Cefa, Ianoșda, Zece Hotare.

Plante gazdă: Salix sp., Populus sp.

Răspândire geografică: Specie frecventă la nivel național ( 5, 22, 48, 51, 55, 58, 62, 63, 65, 72, 87, 96, 98, 125, 130, 133, 136, 146, 157, 158, 163, 174, 183, 185, 194, 195, 199 ).

Specie palearctică.

70. Chrysomela (Chrysomela) saliceti Suffrian, 1849

Am colectat 2 exemplare, 17 VII 2014, Râpa.

Plante gazdă: Salix sp., Populus sp.

Răspândire geografică: Specie comună la nivel național (5, 25, 48, 52, 55, 87, 125, 131, 133, 159, 174, 175, 183, 185, 189, 194, 195, 199), menționată pentru prima dară în Bihor. Specie palearctică.

71. Chrysomela (Strickerus) cuprea Fabricius, 1775

Am colectat 1 exemplar, 26 VII 2012, Pomezeu.

Plante gazdă: Salix sp., Populus sp.

Răspândire geografică: La nivel național specia este comună ( 5, 19, 25, 56, 62, 72, 73, 87, 88, 118, 125, 149, 183, 185, 194), dar este prima menționare pentru județul Bihor.

Specie euro-asiatică.

72. Chrysomela (Strickerus) vigintipunctata Scopoli, 1763

Am colectat 65 exemplare în perioada 2010-2015, Tinca; 3 exemplare, 25 VII 2012, Budureasa; 1 exemplar, 27 VI 2012, Pomezeu; 5 exemplare 16 VII 2013, Râpa; 10 exemplare, 2 VII 2010, Husasău de Tinca; 40 de exemplare, 2 Vi 2014, Girișu Negru; 5 exemplare, 3 VIII 2015, Oradea.

Plante gazdă: Salix sp., Populus sp.

Răspândire geografică: Specie comună în România (5, 19, 48, 50, 51, 52, 56, 58, 72, 87, 89, 96, 98, 118, 125, 130, 142, 151, 174, 183, 185, 190, 194 ), dar este menționată pentru prima dată în Bihor. Specie euroasiatică.

73. Chrysomela (Strickerus) lapponica Linnaeus, 1758

Am colectat 2 exemplare aparținând aberanței cromatice bulgharensis Fabr., 12 VII 2012, pădurea Tinca.

Plante gazdă: Salix sp., Populus sp.

Răspândire geografică: Specie rară la nivel național ( 111 ), în județul Bihor specia a fost menționată de Kaszab ( 111).

Specie euroasiatică.

Linaeidea Motschulsky, 1860

74. Linaeidea aenea Linnaeus, 1758

Am colectat 1 exemplar, 20 VII 2011, Pomezeu, aparținând aberanței cromatice bicolor Schilsky.

Plante gazdă: Salix sp.

Răspândire geografică: Specie comună la nivel național ( 5, 48, 51, 52, 56, 58, 59, 62, 72, 86, 90, 118, 125, 130, 131, 133, 174, 183, 185, 194, 195) , dar este prima menționare pentru județul Bihor.

Specie palearctică.

75. Colaphus Dahl, 1823

Colaphus sophiae Schaller, 1783

Am colectat 2 exemplare, 15 V 2010, Tinca; 4 exemplare, 20 VII 2010, Râpa; 1 exemplar, 3 VI 2010, Husasău de Tinca; 2 exemplare, 9 VII 2011, Salonta; 1 exemplar. 13 VII 2012, Budureasa; 1 exemplar, 20 VIII 2014, Căuașd.

Plante gazdă: crucifere spontane.

Răspândire geografică: Specie comună la nivel național (22, 44, 45, 50, 52, 56, 58, 72, 96, 98, 111, 130, 133, 137, 142, 157, 158, 174, 188, 194, 195, 199 ), este prima menționare pentru județul Bihor.

Specie europeană, prezentă și în Asia Mică.

Gastrophysa Chevrolat, 1837

76. Gastrophysa polygoni Linnaeus, 1758

Am colectat 2 exemplare aparținând aberanței cromatice ruficollis Fabr. și 3 exemplare aparținând formei tipice, 16 VI 2010, Tinca; 2 exemplare, 2 VII 2010, Husasău de Tinca; 1 exemplar 15 VII 2011, Salonta; 1 exemplar, 4 VII 2014, Miheleu; 1 exemplar, 6 VII 2015, Sititelec.

Plantele gazdă: Rumex sp., Polygonum aviculare, Fagopyrum dumetorum.

Răspândire geografică: Specie comună la nivel național ( 5, 22, 43, 44, 45, 46, 48, 49, 50, 55, 58, 59, 61, 62, 63, 72, 86, 89, 96, 98, 130, 133, 136, 137, 157, 158, 159, 163, 174, 183, 185, 188, 194, 195, 199), fiind menționată în județul Bihor pentru prima dată.

Specie europeană.

77. Gastrophysa viridula De Geer, 1775

Am colectat 2 exemplare, 7 VI 2010, Tinca; 2 exemplare, 2 VII 2013, Râpa; 15 exemplare, 22 VII 2013, Stâna de Vale; 3 exemplare aparținând aberanței cromatice cyanesceus Weise și cyanicollis Mader, 29 VII 2012, Budureasa.

Plantele gazdă: Rumex acetosella, Polygonum aviculare.

Răspândire geografică: Specie relativ rară la șes și în zona deluroasă, comună în zona montană la nivel național ( 5, 43, 48, 50, 52, 55, 56, 58, 59, 61, 62, 65, 73, 87, 90, 96, 98, 111, 125, 130, 131, 133, 143, 146, 183, 185, 194, 195), iar în Bihor a fost semnalată de Marcu (143).

Specie europeană.

Plagiodera Chevrolat, 1837

78. Plagiodera versicolora Laicharting, 1781

Am colectat 120 exemplare în intervalul 2010 – 2015 din următoarele locații: Tinca, Salonta, Husasău de Tinca, Budureasa, Pomezeu, Râpa, Gurbediu, Belfir, Girișu Negru, Oradea, Oșorhei, Miersig, Marghita, Cefa, Ianoșda, Ciumeghiu, Căuașd, Sititelec, Miheleu,

Plante gazdă: Populus sp., Salix sp.

Răspândire geografică: Specie comună la nivel național (5, 45, 46, 48, 50, 51, 55, 56, 58, 63, 72, 98, 125, 130, 131, 136, 146, 157, 163, 174, 181, 194, 195, 199) fiind menționată pentru prima dată în Bihor.

Specie europeană.

Hydrothassa Thomson, 1866

79. Hydrothassa glabra Herbst, 1783

Plante gazdă: Ranunculus sp.

Răspândire geografică: Specie comună în România ( 5, 19, 52, 72, 125, 130, 140, 174, 175, 183, 185, 190, 194 ),iar în Bihor specia a fost menționată de Szel și colab. (194).

Specie euro-siberiană

Phaedon Latreille, 1829

80. Phaedon cochleariae Fabricius, 1792

Am colectat 2 exemplare, 3 VI 2010, Tinca; 1 exemplar aparținând aberanței cromatice neglectus Sahlb., 10 VII 2010, Husasău de Tinca; 2 exemplare, 18 VI 2011, Salonta; 1 exemplar, 19 V 2013, Miersig.

Plante gazdă: Nasturtium sp., Armoracia rusticana, Rorippa sp.

Răspândire geografică: Specie comună în România ( 5, 19, 43, 45, 48, 56, 94, 98, 125, 130, 131, 142, 174, 183, 185, 189, 190, 194), fiind menționată pentru prima dată în Bihor.

Specie europeană, prezentă și în Asia Mică.

81. Phaedon laevigatus Duftschmidt, 1825

Am colectat 2 exemplare, 15 VI 2010, Tinca.

Plante gazdă: Galeopsis ladanum, G. pubescens.

Răspândire geografică: Plantă relativ comună la nivel național (52, 72, 94, 107, 132, 136, 174, 175, 183), fiind prima menționare pentru județul Bihor.

Specie europeană.

Oreina Chevrolat, 1837

82. Oreina( Allorina ) coerulea Olivier, 1790

Plante gazdă: Centaurea sp.

Răspândire geografică: Specie comună în zonele montane din România ( 5, 56, 58, 61, 62, 63, 73, 118, 125, 130, 143, 146, 174, 183, 194), iar în Bihor a fost menționată de Marcu (143), unele exemplare aparținând aberanței cromatice gaertneri Weise.

Specie europeană.

83. Oreina (Allorina) bidentata Bontems, 1891

Am colectat 3 exemplare, 23 VII 2013, Măgura Fericii; 1 exemplar aparținând aberanței cromatice smaragdina Weise.

Plante gazdă: Senecio sp., alte composite.

Răspândire geografică: Specie relativ comună în zonele montane din România ( 5, 56, 136, 151, 174, 175, 183, 194), fiind prima mențiune în județul Bihor.

Specie europeană.

84. Oreina (Intricatorina) intricata Germar, 1824

Plante gazdă: Senecio nemorensis

Răspândire geografică: Prezență comună în zonele montane din România, ( 5, 22, 52, 62, 65, 72, 87, 90, 111, 125, 130, 146, 151, 163, 174, 183, 194, 195 ), iar în Bihor specia a fost menționată de Kaszab ( 111) sub forma subspeciei anderschi Duftschmid.

Specie europeană.

Oreina (Virgulatorina ) virgulata Germar, 1824

Am colectat 1 exemplar, 28 VII 2012, M-ții Codru Moma.

Plante gazdă: Cirsium sp.

Răspândire geografică: Specie relativ comună zonelor montane din România ( 5, 52, 72, 98, 125, 130, 151, 174, 175, 183, 194, 208 ), fiind menționată pentru prima dată în Bihor.

Specie europeană.

Oreina (Oreina) bifrons Fabricius, 1792

Plante gazdă: Mutellina purpurea, Chaerophyllum hirsutum, Aegopodium podagraria.

Răspândire geografică: Prezență foarte rară în zonele montane din România( 89, 174 ) iar în Bihor specia a fost menționată de Petri ( 174 ).

Specie central-europeană.

Sclerophaedon Weise, 1882

Sclerophaedon carpathicus Weise, 1875

Am colectat 1 exemplar, 28 VII 2013, M-ții Codru Moma.

Plante gazdă: Stellaria sp.

Răspândire geografică: Specie prezentă în zonele montane din România (5, 19, 62, 72, 111, 125, 130, 174, 183, 185, 190, 194 ), iar în Bihor specia a fost menționată de Kaszab ( 111 ).

Specie central-europeană.

Gonioctena Chevrolat, 1837

Gonioctena (Gonioctena) linnaeana Schrank, 1781

Am colectat 2 exemplare, 26 VI 2011, Pomezeu; 16 exemplare, 10 VI 2014, Girișu Negru.

Plante gazdă: Salix sp.

Răspândire geografică: Specie comună la nivel național (5, 56, 58, 72, 111, 125, 131, 151, 158, 174, 175, 185, 190 ), este prima menționare în județul Bihor.

Specie euro-siberiană.

Gonioctena (Spartonema) fornicata Brugemann, 1873

Am colectat 246 exemplare din culturi de lucernă (Medicago sativa), în perioada 2010-2015, din următoarele locații: Tinca, Salonta, Cociuba Mare, Ciumeghiu, Fonău, Nucet, Olcea, Călacea, Miheleu, Husasău de Tinca, Oradea, Oșorhei, Miersig, Vașcău, Batăr, Tăut, Marghita, Ianoșda, Zece Hotare, Căuașd.

Plante gazdă: Medicago sp., Sorbus aucuparia.

Răspândire geografică: Specie frecventă în culturile de lucernă din România( 5, 22, 54, 55, 72, 86, 87, 96, 97, 102, 125, 133, 136, 151, 158, 174, 183, 194, 196 )

Specie europeană.

Phatora Chevrolat, 1837

Phratora (Phratora) vitellinae Linnaeus, 1758

Am colectat 5 exemplare, 20 VI 2010, Tinca; 7 exemplare, 29 V 2010, Husasău de Tinca; 10 exemplare, 30 VI 2011, Salonta; 4 exemplare, 3 VIII 2014, Oradea; 2 exemplare, 26 VI 2015, Batăr; 1 exemplar, 9 VIII 2015, Miheleu.

Plante gazdă: Salix sp, Populus sp.

Răspândire geografică: Specie comună la nivel național ( 5, 48, 50, 52, 56, 58, 65, 72, 97, 125, 130, 136, 137, 174, 183, 185, 194), iar în Bihor specia a fost menționată de Szel și colab.( 194 ).

Specie holarctică.

Phratora (Phratora) laticollis Suffrian, 1851

Plante gazdă: Populus sp.

Răspândire geografică: În România specia este relativ comună ( 5, 56, 174, 175, 183, 185, 194 ), iar în Bihor specia a fost menționată de Szel și colab.( 194).

Specie euro-siberiană.

Subfamilia Galerucinae Latreille, 1802

Diabrotica Chevrolat, 1844

Diabrotica virgifera virgifera, Le Conte 1898

Am colectat 158 exemplare în perioada 2010-2015 din culturile de porumb din următoarele locații: Tinca, Husasău de Tinca, Salonta, Cociuba Mare, Râpa, Gurbediu, Batăr, Tăut, Miersig, Miheleu, Șoimi, Olcea, Călacea, Ianoșda, Ciumeghiu, Căuașd, Cefa.

Plante gazdă: Zea mays.

Răspândire geografică: Este un dăunător important al culturilor de porumb din România. Specie holarctică.

Agelastica Chevrolat, 1837

Agelastica alni Linnaeus, 1758

Am colectat 127 exemplare în perioada 2010-2015 din următoarele locații: pădurea Râpa, Budureasa.

Plante gazdă: Alnus sp.

Răspândire geografică: Specie comună zonelor deluroase și montane cu altitudine mai redusă din România ( 22, 72, 90, 96, 97, 125, 130, 132, 136, 146, 151, 162, 163, 174, 183, 194, 195 ).

Specie europeană, prezentă și în Asia Mică.

Pyrrhalta Joannis, 1866

Pyrrhalta viburni Paykull, 1799

Am colectat 1 exemplar, 28 VI 2012, Tinca; 1 exemplar, 3 VI 2014, Căuașd; 1 exemplar, 10 VII 2015, Miheleu.

Plante gazdă: Viburnum sp.

Răspândire geografică: Prezență relativ comună în România ( 5, 19, 72, 96, 97, 125, 174, 183, 185 ), fiind menționată pentru prima dată în Bihor. Specie europeană.

Lochmaea Weise, 1883

Lochmaea capreae Linnaeus, 1758

Am colectat 1 exemplar, 28 VII 2012, Platoul Padiș (M-ții Bihorului); 1 exemplar 29 VII 2013, Stâna de Vale; 5 exemplare, 30 VII 2013, Măgura Fericii.

Plante gazdă: Salix sp., Populus sp. Betula sp.

Răspândire geografică: Prezență comună în zonele deluroase înalte și montane din România ( 5, 22, 51, 52, 56, 59, 61, 62, 65, 72, 97, 125, 136, 146, 174, 175, 183, 185, 190, 194 ), fiind menționată pentru prima dară în Bihor.

Specie palerctică.

Xanthogaleruca Laboissiere, 1934

Xanthogaleruca luteola Muller, 1766

Am colectat 2 exemplare, 3 VII 2010, Tinca; 1 exemplar, 20 VIII 2015, pădurea Râpa; 1 exemplar, 26 VI 2010, Husasău de Tinca; 1 exemplar, 25 VIII 2011, Salonta; 1 exemplar, 9 VII 2015, Ciumeghiu; 1 exemplar, 20 VIII 2015, Miheleu.

Plante gazdă: Ulmus sp.

Răspândire geografică: Prezență comună la nivel național (48, 55, 72, 81, 96, 97, 102, 106, 132, 137, 157, 158, 174, 189, 190, 199 ), dar este prima menționare pentru Bihor. Specie palearctică.

Galeruca Muller, 1764

Galeruca (Emarhopa ) rufa Germar, 1824

Am colectat 3 exemplare, 20 VI 2010, Tinca; 1 exemplar, 3 V 2010, Husasău de Tinca; 1 exemplar, 5 VII 2011, Salonta; 2 exemplare, 20 VI 2013, Cociuba Mare.

Plante gazdă: Comeulvulus arvensis.

Răspândire geografică: Prezență comună în zona de câmpie și cea deluroasă din România ( 19, 58, 72, 73, 96, 97, 132, 133, 157, 158, 174), fiind prima mențiune din Bihor.

Specie central-europeană.

Galeruca (Galeruca) pomonae Scopoli, 1763

Am colectat 1 exemplar, 20 VI 2010, Tinca; 2 exemplare, 4 VII 2011, Râpa; 3 V 2010, Husasău de Tinca; 1 exemplar 5 VII 2011, Salonta; 1 exemplar, 20 VI 2013, Cociuba Mare; 1 exemplar, 31 VI 2014, Șoimi; 1 exemplar, 27 VII 2015, Călacea.

Plante gazdă: Centaurea sp., Scabiosa ochroleuca, Leontodon sp., Capsella bursa-pastoris, Cirsium sp. Phlox sp.

Răspândire geografică: Specie comună la nivel național (5, 22, 43, 46, 48, 54, 56, 62, 72, 86, 87, 93, 94, 96, 97, 125, 132, 133, 136, 140, 158, 159, 175, 183, 185, 188, 190, 194, 195, 199 ), dar este prima mențiune pentru Bihor.

Specie europeană.

Galeruca (Galeruca )tanaceti Linnaeus, 1758

Am colectat 12 exemplare în perioada 2010-2014, Tinca; 2 exemplare 6 VI 2010, Husasău de Tinca; 1 exemplar, 2 VII 2011, Salonta; 1 exemplar 26 VI 2013, Pomezeu; 1 exemplar 9 VIII 2013, Cociuba Mare; 1 exemplar 26 VII 2013, Budureasa; 1 exemplar , 20 VI 2014, Șoimi; 1 exemplar, 19 VIII 2015, Ianoșda.

Plante gazdă: Achillea milefolium, Chrysanthemum vulgare, Cirsium sp.

Răspândire geografică: Prezență comună la nivel național ( 5, 22, 43, 46, 49, 50, 54, 56, 58, 59, 62, 65, 72, 87, 89, 96, 97, 125, 129, 130, 132, 133, 136, 137, 138, 151, 153, 157, 183, 185, 188, 190, 194, 195, 199 ), iar în Bihor a fost menționată pentru prima dată.

Specie holarctică.

Galeruca (Haptoscelis) melanocephala Ponza, 1805

Am colectat 1 exemplar, 16 VI 2013, Tinca.

Plante gazdă: Rumex sp., Polygonum aviculare.

Răspândire geografică: Specie relativ rară la nivel național ( 102, 151, 174, 175,194 ), iar în Bihor a fost menționată pentru prima dată.

Specie central-europeană.

Galerucella Crotch, 1873

Galerucella (Neogalerucella) lineola Fabricius, 1784

Am colectat 1 exemplar, 1 VII 2010, Tinca; 1 exemplar, 25 VI 2012, Râpa; 1 exemplar, 26 VI 2013, pădurea Miersig.

Plante gazdă: Salix viminalis, Corylus avellana, Alnus glutinosa, Populus sp.

Răspândire geografică: Prezență relatv comună la nivel național (5, 45, 46, 48, 51, 54, 55, 56, 58, 65, 72, 81, 96, 97, 125, 130, 146, 151, 153, 183, 185, 190, 194), fiind menționată pentru prima dată în Bihor.

Galerucella (Neogalerucella) calmariensis Linnaeus, 1707

Am colectat 8 exemplare: 16 VI 2010, 24 VII 2011, 29 VI 2014, Tinca, patru dintre acestea aparținând aberanței cromatice lythri Gyllenhall; 2 exemplare, 9 VII 2013, pădurea Râpa; 1 exemplar, 3 VII 2010, Husasău de Tinca; 1 exemplar, 19 VII 2013, Cociuba Mare; 1 exemplar, 26 VI 2013, Stâna de Vale.

Plante gazdă: Lythrum salicaria.

Răspândire geografică: Specie comună în biotopurile umede la nivel național ( 5, 44, 48, 52, 56, 58, 62, 65, 72, 81, 91, 96, 97, 136, 137, 142, 174, 183, 185, 189, 194, 195), iar în Bihor specia a fost menționată de Szel și colaboratorii ( 194 ).

Specie europeană.

Galerucella (Neogalerucella) pusilla Duftschmid, 1825

Am colectat 1 exemplar, 17 VI 2013, Tinca.

Plante gazdă: Lyhtrum salicaria, Stachys palustris, Veronica sp.

Răspândire geografică: Specie relativ comună în România ( 5, 44, 46, 56, 62, 72, 97, 130, 131, 146, 153, 174, 183, 185), dar este prima menționare pentru Bihor.

Specie europeană, prezentă și în Asia Mică.

Luperus Geoffroy, 1762

Luperus xanthopoda Schrank, 1781

Am colectat 1 exemplar, 29 V 2010, Tinca; 1 exemplar, 14 VI 2012, Râpa; 1 exemplar, 14 VII 2013, Miheleu.

Plante gazdă: Ulmus sp., Prunus sp., Pyrus piraster.

Răspândire geografică: Specie relativ rară la nivel național (56, 65, 132, 136, 163, 174, 183, 189, 194), fiind menționată pentru prima dată în Bihor.

Specie euro-asiatică.

Euluperus major Weise, 1886

Am colectat 1 exemplar, 17 VII 2012, Pomezeu.

Plante gazdă: Ulmus sp., Prunus sp.

Răspândire geografică: Specie foarte rară la nivel național (174 ), fiind prima menționare pentru Bihor.

Specie central-europeană, prezentă și în Asia Mică.

Subfamilia Alticinae Kutchera, 1859

Phyllotreta Chevrolat, 1837

Phylotreta nemorum Linnaeus, 1758

Am colectat 2 exemplare, 6 V 2010, Husasău de Tinca, 1 exemplar, 15 VII 2011, Salonta; 1 exemplar, 27 VI 2013, Tinca; 19 VII 2014, Oradea; 1 exemplar 14 VII 2014, Cociuba Mare; 1 exemplar 3 VII 2013, Beiuș.

Plante gazdă: crucifere spontane și cultivate.

Răspândire geografică: Specie comună la nivel național ( 5, 22, 48, 50, 51, 55, 56, 58, 63, 65, 72, 81, 96, 99, 125, 132, 136, 149, 157, 158, 181, 183, 194 ), iar în Bihor specia a fost menționată de Mocsary (149 ), Gruev și colaboratorii ( 81 ).

Specie euro-asiatică.

Phyllotreta atra Fabricius, 1775

Am colectat 2 exemplare, 18 V 2010, Tinca; 3 exemplare 14 VI 2010, Husasău de Tinca; 1 exemplar, 26 VII 2011, Salonta; 1 exemplar, 19 VII 2014, Miersig; 1 exemplar, 22 VII 2015, Beiuș; 1 exemplar, 9 VI 2014, Ianoșda.

Plante gazdă: crucifere spontane și cultivate.

Răspândire geografică: Specie comună la nivel național ( 5, 22, 48, 52, 54, 55, 56, 65, 72, 81, 96, 106, 112, 129, 130, 136, 137, 183, 185, 189, 190, 194, 195, 199 ), iar în Bihor specia a fost menționată de Mocsary ( 149 )și Gruev și colaboratorii (81).

Specie euro-asiatică.

Phylotreta armoraciae Koch, 1803

Am colectat 1 exemplar, 9 V 2010, Tinca; 1 exemplar, 26 VI 2010, Husasău de Tinca;1 exemplar, 13 VI 2011, Salonta; 1 exemplar, 28 VI 2014, Râpa; 1 exemplar, 18 VIII 2015, Oradea; 1 exemplar, 20 VII 2013, Beiuș.

Plante gazdă: Armoracia rusticana.

Răspândire geografică: Specie relativ comună în România (5, 49, 54, 56, 58, 81, 118, 136, 174, 175 ), dar este menționată pentru prima dată în Bihor.

Specie europeană.

Phyllotreta cruciferae Goeze, 1777

Am colectat 1 exemplar, 2 VII 2013, Tinca.

Plante gazdă: crucifere spontane și cultivate.

Răspândire geografică: Prezență relativ comună la nivel național ( 5, 55, 56, 58, 72, 73, 81, 118, 125, 153, 158, 174, 194, 195), iar în Bihor specia a fost menționată de Gruev și colaboratorii ( 81 ).

Specie euro-asiatică, prezentă și în nordul Africii.

Phyllotreta vittula Redtenbacher, 1849

Am colectat 125 exemplare în perioada 2010-2015, din diferite locații: Tinca, Râpa, Budureasa, Beiuș, Salonta, Husasău de Tinca, Oradea, Oșorhei, Aleșd, Vașcău, Marghita, Ianoșda, Miheleu, Olcea, Călacea, Nucet, Zece Hotare.

Plante gazdă: graminee (Hordeum sp.), crucifere spontane și cultivate.

Răspândire geografică: Specie comună în România ( 5, 44, 54, 55, 60, 72, 81, 112, 125, 132, 137, 146, 181, 183,185, 189, 194, 199), iar în Bihor specia a fost menționată de Mocsary ( 149 ).

Specie palearctică.

Phyllotreta diademata Foudras, 1860

Am colectat 2 exemplare, 13 VII 2013, Tinca.

Plante gazdă: crucifere spontane.

Răspândire geografică: Prezență relativ comună în România ( 46, 72, 81, 102, 125, 132, 137, 158, 181, 183, 185, 194 ), dar este prima menționare pentru Bihor.

Specie euro-asiatică, prezentă și în nordul Africii.

Phyllotreta nigripes Fabricius, 1775

Am colectat 223 exemplare în perioada 2010-2015, din următoarele locații: Tinca, Râpa, Salonta, Oradea, Husasău de Tinca, Beiuș, Aleșd, Marghita, Miersig, Leș, Nojorid, Căuașd, Șoimi, Miheleu.

Plante gazdă: diferite crucifere spontane și cultivate.

Răspândire geografică: Specie comună în România (5, 22, 54, 56, 58, 72, 81, 118, 132, 136, 181, 183, 185, 190, 194 ), iar în Bihor specia a fost menționată de Gruev ( 81 ). Specie euro-asiatică, prezentă și în Africa de Nord.

Phyllotreta punctulata Allard, 1860

Plante gazdă: diferite crucifere spontane și cultivate.

Răspândire geografică: Specie rară la nivel național (5, 81, 118, 132), iar în Bihor specia a fost menționată de Kuthy (118 ).

Specie euro-asiatică.

114 Phyllotreta scheuchi Heikertinger, 1941

Am colectat 1 exemplar, 12 VII 2013, pădurea Tinca.

Descriere: L = 1,7 – 2,2 mm. Elitrele prezintă colorație neagră, cu luciu metalic, arămiu – închis. Punctuația elitrelor este regulată, dar relativ mai fină și mai rară. Pronotul este des punctat, prezentând o formă trapezoidală. Masculii nu prezintă articolele antenale îngroșate. Penisul prezintă o dungă centrală longitudinală care prezintă rugozități transversale.

Plante gazdă: Descurainia sophia (fam. Brassicaceae).

Răspândire geografică: Reprezintă prima menționare în România.

Specie euro-asiatică.

115. Phyllotreta ochripes Curtis, 1837

Am colectat 10 exemplare, 21 VII 2014, Tinca; 3 exemplare, 28 VI 2014, Râpa.

Plante gazdă: Alliaria officinalis.

Răspândire geografică: Prezență relativ comună la nivel național (5, 56, 72, 81, 102, 118, 132, 175, 185, 189, 190, 194 ), dar este prima menționare pentru Bihor.

Specie euro-asiatică.

116. Phyllotreta procera Redtenbacher, 1849

Am colectat 1 exemplar, 17 VII 2014, Tinca.

Plante gazdă: Reseda sp.

Răspândire geografică: Specie rară la nivel național ( 65, 81, 118, 132, 175, 181), fiind prima menționare pentru Bihor.

Specie euro-asiatică, prezentă și în nordul Africii.

Aphtona Chevrolat, 1837

117. Aphtona euphorbiae, Schrank, 1781

Am colectat 1 exemplar, 8 VI 2010, Husasău de Tinca; 1 exemplar, 2 VII 2011, Salonta.

Plante gazdă: Linum sp., Euphorbia sp.

Răspândire geografică: Specie comună la nivel național ( 5, 43, 44, 45, 46, 48, 49, 54, 55, 59, 65, 72, 81, 102, 118, 125, 137, 149, 183, 185, 194), iar în Bihor a fost menționată de Mocsary ( 149 ).

Specie euro-siberiană, prezentă și-n nordul Africii.

118. Aphtona ovata Foudras, 1861

Am colectat 1 exemplar, 28 VII 2013, platoul Padiș (M-ții Bihorului), altitudinea 1350 m.

Plante gazdă: Euphorbia sp.

Răspândire geografică: Prezență relativ comună la nivel național ( 43, 48, 52, 56, 81, 118, 183, 189, 194 ), iar în Bihor specia a fost menționată de Szel și colaboratorii (194 ). Specie prezentă în Europa, Asia Mică și nordul Africii.

119. Aphtona lacertosa Rosenhauer, 1847

Plante gazdă: Euphorbia sp.

Răspândire geografică: Specie relativ comună la nivel național ( 43, 50, 54, 58, 72, 81, 94, 149, 183, 185, 194), iar în Bihor a fost menționată de Mocsary (149) și Gruev și colaboratorii ( 81 ).

Specie central-europeană.

120. Aphtona venustula Kutchera, 1861

Am colectat 2 exemplare, 13 VI 2012, Tinca; 3 exemplare 24 VII 2014, pădurea Tinca.

Plante gazdă: Euphorbia sp.

Răspândire geografică: Specie comună la nivel național ( 5, 44, 50, 56, 59, 60, 61, 62, 63, 72, 81, 99, 118, 131, 137, 183, 189, 194), iar în Bihor specia a fost menționată de Szel și colaboratorii ( 194 ).

Specie europeană, prezentă și în Asia Mică.

121. Aphtona cyparissiae Koch, 1803

Am colectat 1 exemplar, 20 VII 2014, pădurea Tinca.

Plante gazdă: Euphorbia sp.

Răspândire geografică: Specie comună în România (43, 44, 48, 54, 56, 59, 72, 81, 99, 118, 132, 136, 137, 158, 183), iar în Bihor specia a fost menționată de Kuthy ( 118 ), Gruev și colaboratorii ( 81 ).

Specie europeană.

122. Aphtona nonstriata Goeze, 1777

Am colectat 45 exemplare, 3 VII 2014, Gurbediu.

Plante gazdă: Iris pseudoacorus .

Răspândire geografică: Specie relativ comună în România ( 45, 54, 56, 72, 81, 94, 102, 107, 118, 137, 149, 189 ), iar în Bihor a fost menționată de Mocsary ( 149 ).

Specie euroasiatică.

123. Aphtona flaviceps Allard, 1859

Plante gazdă: Linum sp.

Răspândire geografică: Singura menționare la nivel național este la nivelul județului Bihor ( 81 ).

Specie sud-europeană, prezentă și-n Asia Mică și nordul Africii.

124. Aphtona flava Guillebeau, 1895

Plante gazdă: Euphorbia sp.

Răspândire geografică: Specie rară la nivel național ( 81, 131, 189), iar în Bihor specia a fost menționată de Gruev și colaboratorii ( 81 ).

Specie central și sud-europeană.

125. Aphtona semicyanea Allard, 1859

Am colectat 1 exemplar, 19 VI 2013, Tinca, aparținând aberanței cromatice picipes Weise.

Plante gazdă: Iris sp.

Răspândire geografică: Specie rară la nivel național ( 54, 62, 81), fiind prima menționare pentru Bihor.

Specie euro-asiatică.

Longitarsus Berthold, 1827

126. Longitarsus (Testergus) pinguis Weise, 1888

Am colectat 1 exemplar, 26 X 2014, pădurea Tinca.

Plante gazdă: Pulmonaria officinalis.

Răspândire geografică: Specie foarte rară în România (81, 174, 175, 183 ), fiind prima menționare în Bihor.

Specie pontică, prezentă și-n Asia Mică.

127. Longitarsus ( Testergus) fuscoaeneus Redtenbacher, 1849

Am colectat 4 exemplare, 9 – 24 XII 2015, Tinca.

Plante gazdă: Lithospermum arvense.

Răspândire geografică: Specie foarte rară la nivel național (81, 149 ), iar în Bihor specia a fost menționată de Mocsary ( 149 ).

Specie europeană, prezentă și-n Asia Mică.

128. Longitarsus ( Longitarsus )lycopi Foudras, 1860

Am colectat 1 exemplar, 20 X 2015, Tinca; 1 exemplar 13 VII 2011, Beiuș; 2 exemplare, 29 VIII 2014, pădurea Tinca.

Plante gazdă: Lycopus europaeus, Satureja vulgaris, Mentha sp.

Răspândire geografică: În România specia este relativ comună (5, 43, 46, 50, 54, 55, 56, 58, 60, 62, 63, 72, 81, 118, 130, 137, 174, 183 ), dar este prima menționare pentru Bihor.

Specie palearctică.

129. Longitarsus (Longitarsus ) tabidus Fabricius, 1775

Am colectat 146 exemplare în perioada 2010 – 2015, Tinca; 1 exemplar 16 VI 2010,Husasău de Tinca; 2 exemplare 19 VII 2011, Salonta; 2 exemplare 22 VII 2013, Beiuș; 1 exemplar 9 VIII 2014, Oradea.

Plante gazdă: Verbascum sp., Scrophularia sp.

Răspândire geografică: Specie comună la nivel național (5, 43, 46, 50, 56, 58, 72, 81, 118, 132, 149, 157, 158, 175, 181, 183, 194, 195 ), iar în Bihor a fost menționată de Mocsary ( 149 ) și de Szel și colab. (194).

Specie euro-asiatică.

130. Longitarsus ( Longitarsus ) rubiginosus Foudras, 1860

Am colectat 1 exemplar, 26 VI 2012, Tinca; 1 exemplar, 9 VII 2014, Râpa; 1 exemplar 2 XI 2013, Râpa; 1 exemplar 7 VI 2014, Belfir; 3 exemplare, 8 XI 2014, Băile Tinca.

Plante gazdă: Calystegia sepium.

Răspândire geografică: specie rară la nivel național (5, 43, 50, 81, 118, 174, 175), fiind menționată pentru prima dată în Bihor.Specie euro-asiatică.

131. Longitarsus ( Longitarsus ) ballotae Marsham, 1802

Am colectat 1 exemplar, 20 VII 2013, pădurea Tinca; 5 exemplare, 9-27 XII 2015, Tinca; 1 exemplar, 7 VII 2015, pădurea Tinca.

Plante gazdă: Ballota nigra, Marrubium sp.

Răspândire geografică: Specie rară în România (5, 50, 56, 81, 174, 175), fiind prima menționare pentru Bihor.

Specie europeană, prezentă și în Asia Mică și nordul Africii.

132. Longitarsus (Longitarsus ) nasturtii Fabricius, 1782

Am colectat 1 exemplar, 26 VI 2010, Tinca; 1 exemplar 2 VII 2010, Husasău de Tinca; 1 exemplar, 9 VI 2011, Salonta; 1 exemplar, 17 VII 2012, Beiuș; 2 exemplare, 26 X 2014, pădurea Râpa.

Plante gazdă: plante aparținând familiei Boraginaceae.

Răspândire geografică: Specie comună în România ( 5, 81, 174, 183, 185, 194 ), iar în Bihor specia a fost menționată de Mocsary ( 149 ).

Specie euro-siberiană.

133 . Longitarsus ( Longitarsus) melanocephalus De Geer, 1775

Am colectat 2 exemplare, 20 IV 2010, Tinca; 1 exemplar, 7 VI 2015, pădurea Tinca; 1 exemplar, 15 VIII 2011, Salonta; 1 exemplar 20 VII 2014, M-ții Codu Moma; 1 exemplar, 17 VII 2015, pădurea Râpa; 1 exemplar, 29 VIII 2014, pădurea Tinca; 1 exemplar, 5 X 2014, Tinca; 1 exemplar, 29 VIII 2015, pădurea Tinca.

Plante gazdă: Plantago sp.

Răspândire geografică: Specie comună în România ( 5, 54, 56, 58, 72, 81, 118, 137, 146, 175, 183, 185, 194, 195 ), fiind menționată pentru prima dată în Bihor.

Specie euro-siberiană, prezentă și-n nordul Africii.

134. Longitarsus ( Longitarsus ) symphyti Heikertinger, 1912

Am colectat 1 exemplar, 2 XI 2012, Tinca; 2 exemplare, 1 IX 2015 Tinca; 2 exemplare, 5 VII 2015, Tinca; 2 exemplare, 1 XI 2014, pădurea Tinca; 2 exemplare, 29 V 2015, Tinca.

Plante gazdă: Symphytum officinale.

Răspândire geografică: Specie relativ rară în România ( 5, 62, 81, 118, 138, 194, 195 ), fiind prima semnalare în Bihor.

Specie cetral-europeană.

135. Longitarsus (Longitarsus) nigrofasciatus Goeze, 1777

Am colectat 1 exemplar, 10 IV 2012, Tinca; 1 exemplar, 1 IX 2015, Tinca.

Plante gazdă: Verbascum sp., Scrophularia sp.

Răspândire geografică: Specie comună în România ( 5, 46, 54, 55, 56, 58, 60, 72, 81, 106, 118, 174, 175, 181, 195 ), fiind prima menționare în Bihor.

Specie euro-asiatică.

136. Longitarsus ( Longitarsus ) aeneicollis Faldermann, 1837

Am colectat 25 exemplare, 1 IX – 27 XII 2015, Tinca.

Plante gazdă: Lithospermum officinale

Răspândire geografică: Specie comună în România ( 72, 81, 118, 174, 175, 195 ), dar este prima semnalare în Bihor.

Specie euro-asiatică, prezentă și-n nordul Africii.

137. Longitarsus (Longitarsus ) jacobaeae Watrhouse, 1858

Am colectat 2 exemplare, 28 VII – 26 X 2015 Tinca; 1 exemplar 26 VI 2010, Husasău de Tinca; 1 exemplar, 13 VII 2011, Salonta; 2 exemplare, 19 VIII 2012 Beiuș, 1 exemplar, 26 X 2014, pădurea Tinca; 2 exemplare, 8 VIII – 30 IX 2015, Tinca.

Plante gazdă: Senecio jacobaea

Răspândire geografică: Prezență comună în România ( 54, 56, 58, 59, 81, 99, 174, 183), fiind prima mentionare în Bihor.

Specie euro-asiatică.

138. Longitarsus (Longitarsus) curtus Allard, 1860

Am colectat 1 exemplar, 20 X 2014, Tinca.

Plante gazdă: Echium vulgare, Pulmonaria officinalis, Myosotis palustris.

Răspândire geografică: Specie relativ rară la nivel național (5, 81, 118, 175, 183), find prima menționare în Bihor.

Specie euro-asiatică.

139. Longitarsus (Longitarsus) exoletus Linnaeus, 1758

Am colectat atât exemplare aparținând formei tipice, cât și subspeciei rufulus Foudras, din localitățile: Tinca și Oradea: 7 exemplare, 7 VII-30 IX 2015, Tinca; 1 exemplar, 6 VIII 2015, Oradea.

Plante gazdă: Echium sp., Symphytum sp., Cynoglossum sp.

Răspândire geografică: Specie relativ comună la nivel național (5, 72, 81, 102, 137, 183, 194 ), fiind prima semnalare în Bihor.

Specie euro-asiatică, prezentă și-n nordul Africii.

140. Longitarsus (Longitarsus) pratensis Panzer, 1794

Am colectat 1 exemplar, 29 VIII 2014, pădurea Tinca; 1 exemplar 3 IX 2015, Băile Tinca.

Plante gazdă: Plantago sp.

Răspândire geografică: Specie relativ comună în România ( 5, 54, 58, 62, 65, 72, 81, 94, 102, 118, 138, 146, 175, 183 ), iar în Bihor specia a fost menționată de Gruev și Merkl (81).

Specie euro-asiatică.

141. Longitarsus (Longitarsus) suturellus Duftschmidt, 1825

Am colectat 3 exemplare aparținând formei tipice cât și aberanței cromatice testis Kolbe: 1 exemplar, 26 X 2014, pădurea Tinca; 2 exemplare, 30 IX 2015, Tinca.

Plante gazdă: Senecio sp., Tussilago sp., Petasites sp.

Răspândire geografică: Specie relativ comună în România (72, 81, 93, 118, 125, 132, 142, 183, 185, 194 ), iar în Bihor specia a fost menționată de Kuthy (118).

Specie euro-siberiană.

Longitarsus (Longitarsus) luridus Scopoli, 1763

Am colectat 3 exemplare, 1 V 2012, Tinca; 1 exemplar, 22 VIII 2015, Tinca; 2 exemplare, 20 X 2014, Tinca.

Plante gazdă : Ranunculus sp., Clematis sp.

Răspândire geografică: Prezență comună la nivel național; ( 5, 61, 72, 81, 118, 132, 136, 140, 146, 175, 183 ), iar în Bihor specia a fost menționată de Gruev și Merkl (81).

Specie palearctică.

Longitarsus (Longitarsus) brunneus Duftschmidt, 1825

Am colectat 36 exemplare, 1 IX -20 XII 2014, Băile Tinca.

Plante gazdă: Thalictrum sp.

Răspândire geografică: Specie comună la nivel național (5, 52, 54, 56, 58, 60, 62, 72, 81, 118, 139, 174, 175, 183, 185 ), iar în Bihor specia a fost menționată de Kuthy (118).

Specie euro-siberiană.

Longitarsus (Longitarsus) pulmonariae Weise, 1893

Am colectat 1 exemplar, 10 X 2014, Tinca.

Plante gazdă: Symphytum officinale, Pulmonaria sp., Lithosperinum arvense.

Răspândire geografică: Specie relativ rară la nivel național (5, 54, 56, 81, 174, 175 ), fiind prima menționare în Bihor.

Specie europeană, prezentă și în Asia Mică.

Longitarsus (Longitarsus) pallidicornis Kutschera, 1863

Am colectat 1 exemplar, 8 XI 2012, Tinca.

Plante gazdă: Symphytum tuberosum.

Răspândire geografică: Prezență rară în România ( 5, 54, 56, 81, 174, 175 ), este prima menționare în Bihor.

Specie central-europeană.

Longitarsus (Longitarsus) ochroleucus Marsham, 1802

Am colectat 1 exemplar, 30 IX 2015, Tinca.

Plante gazdă: Senecio vulgaris, Matricaria sp.

Răspândire geografică: Specie rară în România (54, 81, 118 ), iar în Bihor a fost menționată de Kuthy ( 118 ).

Specie europeană, prezentă și în Asia Mică și nordul Africii.

Longitarsus (Longitarsus) minusculus Foudras, 1860

Am colectat 6 exemplare, 20 XI 2014 – 21 I 2015, Tinca.

Plante gazdă: diferite specii aparținând familiei Lamiaceae.

Răspândire geografică: Prezență rară în România (81, 102, 174, 175), fiind prima menționare în Bihor. Specie europeană și nord-africană.

Longitarsus (Longitarsus) atricillus Linnaeus, 1758

Am colectat 2 exemplare, 8 XI 2014, Băile Tinca; 1 exemplar, 20 X 2014, pădurea Râpa.

Plante gazdă: Mentha sp., Ranunculus sp.

Răspândire geografică: Specie rară în România ( 5, 58, 61, 72, 81, 102, 106 ), este prima mențiune în Bihor. Specie europeană și nord-africană.

Longitarsus (Longitarsus) linnaei Duftschmidt, 1825

Am colectat 12 exemplare, 17 V 2015, Girișu Negru. Exemplarele colectate aparțin aberanței cromatice amoenus Weise.

Plante gazdă: Symphytum tuberosum.

Răspândire geografică: Specie rară la nivel național ( 81, 118, 132, 174 ), fiind menționată prima dată în Bihor.

Specie europeană, prezentă și-n Asia Mică.

Longitarsus (Longitarsus) longipennis Kutschera, 1863.

Am colectat 18 exemplare, 2012-2015, Tinca; 1 exemplar, 2 XI 2013, Râpa; 6 exemplare, 6 VIII 2015, Oradea; 1 exemplar, 1 XI 2015, Râpa; 2 exemplare, 29 VIII 2015 pădurea Tinca.

Plante gazdă: Convolvulus sp.

Răspândire geografică: Specie relativ rară în România ( 5, 58, 81, 99, 118 ), fiind prima mențiune în Bihor.

Specie euro-asiatică.

Longitarsus (Longitarsus) ganglbaueri Heikertinger, 1912

Am colectat 5 exemplare, 3 -30 IX 2015, Tinca; 2 exemplare, 17 VI 2010, Husasău de Tinca; 1 exemplar, 21 VII 2011, Salonta; 1 exemplar, 8 VII 2012, Budureasa; 1 exemplar, 20 VII 2014, M-ții Codru Moma.

Plante gazdă: Senecio vulgaris.

Răspândire geografică: Specie comună în România (5, 81, 99, 111, 118 ), dar este prima menționare în Bihor.

Specie euro-asiatică.

Longitarsus (Longitarsus) echii Koch, 1803

Am colectat 1 exemplar, 2 VI 2011, Tinca; 1 exemplar, 24 IV 2010, pădurea Tinca.

Plante gazdă: Echium vulgare.

Răspândire geografică: Prezență relativ rară la nivel național ( 5, 58, 81, 189 ), iar în Bihor specia a fost menționată de Mocsary ( 149).

Specie euro-asiatică, prezentă și în nordul Africii.

Longitarsus (Longitarsus) brisouti Heikertinger, 1912

Am colectat 1 exemplar, 25 XI 2015, Tinca; 2 exemplare, 18 VI 2010, Husasău de Tinca; 1 exemplar, 26 VII 2011, Salonta; 1 exemplar, 22 VI 2013, Râpa (pădure); 1 exemplar, 12 VIII 2012, Beiuș; 1 exemplar, 17 VI 2015, pădurea Râpa.

Plante gazdă: Senecio sp.

Răspândire geografică: Specie relativ mai rară în România (132, 185), fiind prima menționare în Bihor.

Specie sud-europeană.

Longitarsus ( longitarsus) holsaticus Linnaeus, 1758

Am colectat 4 exemplare, 25 XI -13 XII 2015, Tinca

Plante gazdă: Pedicularis sp., Veronica beccabunga, V. arvensis, Gratiola officinalis.

Răspândire geografică: Specie rară în România ( 56, 72, 81, 118), este prima menționare în Bihor.

Specie euro-siberiană.

Mniophila Stephens, 1831

Mniophila muscorum Koch, 1803

Am colectat 2 exemplare, 26 VII 2013, M-ții Codru Moma.

Plante gazdă: Plantago lanceolata, Teucrium scordonia, Digitalis purpurea.

Răspândire geografică: Specie răspândită în zonele deluroase înalte și montane din România ( 62, 72, 81, 118, 142, 146, 183, 185, 189, 190, 194 ), iar în Bihor specia a fost menționată de Mocsary (149).

Specie central-europeană.

Batophila Foudras, 1860

Batophila rubi Paykull, 1799

Plante gazdă: Rubus sp., Fragaria sp.

Răspândire geografică: Specie comună în zonele montane ale României ( 5, 54, 56, 60, 81, 90, 102, 125, 183, 185, 189, 194 ), iar în Bihor specia a fost menționată de Szel și colab. (194).

Specie europeană.

Sphaeroderma Stephens, 1831

Sphaeroderma rubidum Graells, 1858

Am colectat un exemplar, 15 VIII 2010, pădurea Tinca; 5 exemplare, 8 VII 2012, Budureasa.

Plante gazdă: Carthamus sp., Scabiosa sp.

Răspândire geografică: Specie comună în zonele deluroase și montane din România ( 5, 54, 56, 62, 81, 146, 174, 175, 183, 194, 195 ), dar este prima mențiune pentru fauna Bihorului.

Specie europeană, prezentă și în Asia Mică și nordul Africii.

Sphaeroderma testaceum Fabricius, 1775

Am colectat 1 exemplar, 1 IX 2015, Tinca; 1 exemplar, 9 VII 2010, Husasău de Tinca; 1 exemplar, 15 VI 2011, Salonta; 1 exemplar 9 VII 2013, Aleșd; 1 exemplar, 24 VII 2012, Budureasa; 1 exemplar, 9 VII 2013, Beiuș.

Plante gazdă: Carduus sp., Cirsium sp.

Răspândire geografică: Specie comună la nivel național (5, 62, 81, 118, 125, 129, 131, 190, 194 ), fiind menționată pentru prima dată în Bihor.

Specie europeană.

Lythraria Bedel, 1897

Lythraria salicariae Paykull, 1800

Plante gazdă: Lysimachia sp.

Răspândire geografică: Specie relativ comună în România ( 5, 81, 102, 118, 132, 174, 183 ), iar în Bihor specia a fost menționată de Kuthy (118).

Specie palearctică.

Argopus Fischer, 1824

Argopus bicolor Fischer, 1824.

Plante gazdă: Clematis integrifolia

Răspândire geografică: Prezență rară la nivel național ( 81, 118, 149 ), iar în Bihor specia a fost menționată de Kuthy (118).

Specie central-europeană.

Epitrix Foudras, 1859

Epitrix atropae Foudras, 1860

Am colectat 25 exemplare aparținând atât formei tipice cât și aberanței cromatice quadrimaculata Weise, 22 VI 2012, Tinca; 14 exemplare, 12 VII 2010, Husasău de Tinca.

Plante gazdă: Atropa belladonna, Hyoscianus niger, Lycium sp.

Răspândire geografică: Specie comună la nivel național (81, 118, 136, 137, 143, 174, 175, 189), fiind prima menționare în Bihor.

Specie europeană, prezentă în Asia Mică și nordul Africii.

Derocrepis Weise, 1886

Derocrepis (Derocrepis) rufipes Linnaeus, 1758

Plante gazdă: Vicia sp., Lathyrus sp., Genista sp., Cytisus sp., Coronilla sp., etc.

Răspândire geografică: Specie comună la nivel național ( 5, 51, 59, 61, 62, 102, 107, 149, 183, 185, 194 ), iar în Bihor specia a fost menționată de Mocsary (149).

Specie eurosiberiană.

Orestia Germar, 1845

Orestia carpathica Reitter, 1880

Plante gazdă: graminee spontane.

Răspândire geografică: Specie prezentă pe tot cuprinsul arcului carpatic din România ( 81, 174), iar în Bihor specia a fost menționată de Gruev, Merkl (81).

Specie central-europeană.

Minota Kutschera, 1859

Minota carpathica Heikertinger, 1911

Plante gazdă: Vaccinium sp.

Răspândire geografică: specie comună în zonele montane din România ( 52, 56, 61, 62, 81, 118, 146, 183, 185, 194), în Bihor fiind menționată de Gruev, Merkl (81).

Specie central-europeană.

165. Minota halmae Apfelbech, 1906

Plante gazdă: Vaccinium sp.

Răspândire geografică: Specie rară în zonele montane din România ( 81, 183), iar în Bihor specia a fost menționtă de Gruev, Merkl (81).

Specie montană central-europeană.

Altica Muller, 1764

Altica oleracea Linnaeus, 1758

Am colectat 273 exemplare în perioada 2010 – 2015, din următoarele locații: Tinca, Râpa, Măgura Fericii, Gurbediu, Belfir, Girișu Negru, Salonta, Husasău de Tinca, Beiuș, Aleșd, Cociuba Mare, Oradea, Miersig, Leș, Oșorhei, Marghita, Budureasa. Aceste exemplare aparțineau atât formei tipice cât și aberanțelor cromatice lugubris Weise și nobilis Weise.

Plante gazdă: Epilobuim sp., Polygonum aviculare, Oenothera biennis, etc.

Răspândire geografică: Specie frecventă la nivel național ( 5, 22, 44, 46, 48, 49, 50, 51, 52, 54, 55, 56, 60, 61, 65, 72, 81, 86, 99, 132, 149, 158, 181, 183, 185, 188, 189, 194, 195), iar în Bihor specia a fost menționată de Mocsary (149 ), Kuthy ( 118 ) și Gruev, Merkl ( 81 ).

Specie palearctică.

167.Altica quercetorum Foudras, 1860

Am colectat 5 exemplare, 22 VI 2014, Râpa.

Plante gazdă: Quercus sp.

Răspândire geografică: Specie comună la nivel național ( 5, 55, 62, 81, 99, 118, 132, 149), iar în Bihor specia a fost menționată de Mocsary (149) și Kuthy (118). Specie europeană.

168. Altica brevicollis Foudras, 1860

Plante gazdă: Corylus sp.

Răspândire geografică: Specie relativ comună în România ( 5, 81, 132, 137, 185), iar în Bihor specia a fost menționată de Gruev, Merkl (81).

Specie prezentă în Europa și Asia Mică.

169. Altica impressicollis Reiche, 1862

Am colectat 1 exemplar, 20 VII 2010, Tinca.

Plante gazdă: Mentha aquatica, Ranunculus sp.

Răspândire geografică: Specie relativ comună în România ( 5, 46, 81, 99 ), iar în Bihor a fost menționată de Gruev, Merkl (81).

Specie europeană, prezentă și-n Asia mică.

Neocrepidodera Heiskertinger, 1911

170. Neocrepidodera nigritula Gyllenhal, 1813

Plante gazdă: diferite asteracee spontane.

Răspândire geografică: Specie relativ rară în România ( 43, 81, 118, 140, 174, 185), iar în Bihor specia a fost menționată de Kuthy (118), Gruev, Merkl (81).

Specie europeană.

Neocrepidodera ferruginea Scopoli, 1763

Am colectat 2 exemplare, 2 VII 2010, Husasău de Tinca; 1 exemplar, 19 VI 2011, Salonta; 1 exemplar, 27 VII 2013, Beiuș; 1 exemplar, 2 VIII 2013, M-ții Codru Moma; 2 exemplare, 8 V 2015, Tinca.

Plante gazdă: Trifolium sp., Cirsum sp., graminee.

Răspândire geografică: Specie comună în România ( 5, 43, 45, 48, 50, 51, 54, 55, 56, 58, 59, 60, 62, 63, 72, 81, 99, 106, 131, 132, 138, 146, 153, 158, 181, 183, 185, 190), iar în Bihor specia a fost menționată de Mocsary (149), Gruev, Merkl (81).

Specie europeană.

Neocrepidodera transversa Marsham, 1802

Am colectat 1 exemplar, 7 VI 2011, Râpa; 1 exemplar, 2 VII 2010, Husasău de Tinca; 1 exemplar, 3 VIII 2011, Salonta; 1 exemplar, 24 VII 2013, Beiuș.

Plante gazdă: Carduus sp., Cirsium sp., Pastinaca sp.

Răspândire geografică: Specie comună în România (5, 44, 45, 46, 48, 50, 54, 58, 72, 81, 99, 118, 125, 130, 131, 146, 183, 185, 188, 189, 190, 194, 195, 199), iar în Bihor specia a fost menționată de Marcu (143).

Specie europeană.

Neocrepidodera transsylvanica Fuss, 1864

Am colectat 1 exemplar, 15 VII 2014, Tinca, aparținând aberanței cromatice rufipennis Dan; 1 exemplar, 20 IX 2015, Tinca.

Plante gazdă: Carduus sp., Cirsium sp.

Răspândire geografică: Specie relativ comună în zonele montane din România (50, 51, 52, 58, 59, 62, 81, 90, 111, 125, 146, 174, 175, 183, 190, 194), este menționată pentru prima dată în Bihor.

Specie endemică carpatină.

Neocrepidodera femorata Gyllenhal, 1813

Plante gazdă: Galeopsis tetrahit.

Răspândire geografică: Specie comună la nivel național ( 5, 51, 56, 65, 81, 130, 136, 174, 175, 183, 185, 194 ), iar în Bihor a fost menționată de Gruev, Merkl ( 81 ).

Specie central și sud-europeană.

Neocrepidodera crassicornis Faldermaun, 1837

Am colectat 1 exemplar, 13 VII 2010, Husasău de Tinca; 2 exemplare, 14 VIII 2015, Oradea.

Plante gazdă: Centaurea sp.

Răspândire geografică: Specie relativ comună în România (5, 81, 99, 183), iar în Bihor a fost menționată de Gruev, Merkl (81).

Specie central și sud-europeană.

Dibolia Latreille, 1829

Dibolia timida Hliger, 1807

Am colectat 1 exemplar, 16 VII 2010, Tinca

Plante gazdă: Eryngium campestre.

Răspândire geografică: Specie relativ comună în România (48, 55, 56, 81, 99, 111, 118, 149, 174, 175), iar în Bihor a fost menționată de Mocsary (149).

Specie europeană, prezentă și-n nordul Africii.

Dibolia carpathica Weise, 1893

Am colectat 1 exemplar, 20 VII 2013, M-tele Plopiș.

Plante gazdă: Nepeta cataria.

Răspândire geografică: Specie relativ comună zonelor montane din România (81, 118, 174, 175, 183), fiind prima menționare în Bihor.

Specie central-europeană, prezentă și în Asia Mică și Kazahstan.

Dibolia cynoglossi Koch, 1803

Plante gazdă: Cynoglossum officinale

Răspândire geografică: Specie foarte rară în România (118, 174), iar în Bihor a fost menționată de Mocsary (149).

Specie europeană.

Dibolia femoralis Redtenbacher, 1849

Plante gazdă: Salvia sp.

Răspândire geografică: Specie relativ rară în România (59, 118, 137, 149, 174, 195 ), iar în Bihor a fost menționată de Mocsary (149).

Specie europeană.

Dibolia russica Weise, 1893

Am colectat 2 exemplare, 10 VII 2015, pădurea Râpa.

Descriere: L=2,6 – 3 mm. Elitre regulat, fin punctate. Pronotul este neregulat punctat, punctuația este aspră, rugoasă. Porii setigeri sunt distanțați de baza antenelor. Spațiile dintre puncte sunt lucioase și netede. Coloritul dorsal este albastru-negricios. Coloritul femurelor posterioare este negricios, restul coloritului picioarelor fiind galben-roșcat. Primele patru segmente antenale prezintă un colorit galben, spre vârf devenind negricioase.

Plante gazdă: Salvia sp.

Răspândire geografică: Specia este menționată pentru prima dată la nivel național.

Specie central-europeană.

Chaetocnema Stephens, 1831

Chaetocnema (Chaetocnema) hortensis Geoffroy, 1785

Am colectat 1 exemplar, 19 VII 2013, Tinca; 1 exemplar, 2 VIII 2014, M-tele Șes.

Plante gazdă: diferite graminee spontane.

Răspândire geografică: Specie comună în România (5, 54, 58, 60, 72, 81, 132, 136, 146, 149, 153, 181, 183, 185, 194), iar în Bihor specia a fost menționată de Mocsary (149).

Specie euroasiatică, prezentă și în nordul Africii.

Chaetocnema (Chaetocnema) compressa Latzner, 1847

Am colectat 1 exemplar, 16 V 2011, Tinca.

Plante gazdă: graminee spontane.

Răspândire geografică: Specie foarte rară în România ( 81, 132, 152, 174 ), fiind prima menționare în Bihor. Specie centra-europeană.

Chaetocnema (Tlanoma) schefferi Kutschera, 1864

Plante gazdă: Rumex sp.

Răspândire geografică: Specie relativ rară în România ( 5, 56, 61, 81, 189), iar în Bihor a fost menționată de Gruev, Merkl (81).

Specie europeană prezentă și-n Asia Mică și nordul Africii.

Chaetocnema (Tlanoma) orientalis Bauduer, 1874

Am colectat 2 exemplare, 24 VI 2011, pădurea Tinca; 2 exemplare, 10 V 2013, pădurea Râpa; 2 exemplare, 19 VII 2012, pădurea Miersig; 1 exemplar, 13 VIII 2014, Aleșd.

Plante gazdă: graminee spontane.

Răspândire geografică: Specie foarte rară în România (81), fiind menționată pentru prima dată în Bihor.

Specie sud-europeană, prezentă și în Asia Mică.

Chaetocnema ( Chaetocnema) aridula Gyllenhal, 1827

Plante gazdă: graminee cultivate și spontane.

Răspândire geografică: Specie comună la nivel național (5, 48, 55, 72, 81, 149, 158, 183, 185, 184), iar în Bihor specia a fost menționată de Moscary (149).

Specie palearctică.

Chaetocnema (Tlanoma) tibialis Iliiger, 1807

Am colectat 78 exemplare în perioada 2010-2015, din următoarele locații: Tinca, Râpa, Salonta, Husasău de Tinca, Oradea, Beiuș, Budureasa, Aleșd, Tăut, Belfir, Gurbediu, Cociuba Mare.

Plante gazdă: Beta vulgaris, Chenopodium album, Atriplex hastata, Salicornis sp.

Răspândire geografică: Specie foarte comună la nivel național (5, 43, 44, 50, 56, 58, 72, 81, 99, 112, 181).

Specie europeană.

Chaetocnema (Tlanoma) concinna Marsham, 1802

Am colectat 1 exemplar, 13 VI 2013, Tinca.

Plante gazdă: Rumex sp., Rheum sp., Beta vulgaris.

Răspândire geografică: Specie comună la nivel național (5, 43, 44, 46, 48, 49, 50, 52, 55, 56, 63, 81, 132, 136, 149, 181, 183, 185, 189, 194), iar în Bihor a fost menționată de Mocsary (149)

Specie palearctică.

Chaetocnema (Tlanoma) clorophana Duftschmidt, 1825

Am colectat 1 exemplar, 20 IV, 2013, Tinca; 1 exemplar, 17 VII 2010, Oșorhei, 1 exemplar, 15 IV 2012, Cefa.

Plante gazdă: Calamagrostis sp., Agrostis sp.

Răspândire geografică: Specie comună la nivel național (5, 54, 56, 72, 81, 125, 131, 189, 194, 199), iar în Bihor a fost menționată de Mocsary (149) și Kuthy (118 ).

Specie euro-asiatică, prezentă și-n nordul Africii.

Chaetocnema (Tlanoma) semicoerulea Koch, 1803.

Am colectat 1 exemplar, 13 VI 2013, Tinca; 1 exemplar 20 VII 2014, Râpa; 1 exemplar, 25 VII 2014, Cefa.

Plante gazdă: Calamogrostis sp. Salix sp.

Răspândire geografică: Specie comună la nivel național (5, 56, 58, 60, 62, 99, 118, 125, 136), iar în Bihor a fost menționată de Gruev, Merkl (81).

Specie eurosiberiană.

Crepidodera Chevrolat, 1837

Crepidodera aurata Marsham, 1802

Am colectat 130 exemplare în perioada 2010-2015, din următoarele locații: Salonta, Beiuș, Husasău de Tinca, Stâna de Vale, Măgura Fericii, Cefa, Râpa, Gurbediu, Belfir, Girișu Negru, Oradea, Oșorhei.

Plante gazdă: Salix sp., Populus sp.

Răspândire geografică: Specie comună în Romania (5, 43, 44, 45, 46, 48, 50, 54, 56, 58, 59, 61, 62, 63, 72, 81, 99, 130, 131, 132, 136, 137, 142, 146, 183, 185,189, 194, 195, 199), iar în Bihor a fost menționată de Szel și colab. (194).

Specie palearctică.

Crepidodera plutus Latreille, 1804

Am colectat 1 exemplar, 27 VI 2012, Tinca; 2 exemplare, 24 VII 2012, Stâna de Vale; 1 exemplar, 19 VI 2011, Măgura Fericii; 1 exemplar 30 VI 2013, Budureasa.

Plante gazdă: Salix sp., Populus sp.

Răspândire geografică: Specie comună la nivel național (5, 44, 45, 46, 50, 58, 72, 81, 99, 103, 118, 132, 153, 175, 181, 189).

Specie euro-siberiană.

Crepidodera aurea Geoffroy, 1805

Am colectat 2 exemplare, 17 VI 2012, Tinca; 2 exemplare, 24 VII 2012, Stâna de Vale; 4 exemplare aparținând aberanței cromatice laeta Weise și purpurascens PIC.

Plante gazdă: Populus sp., Salix sp.

Răspândire geografică: Specie comună la nivel național (5, 48, 56, 61, 62, 81, 102, 125, 130, 136, 137, 174, 183, 185, 194, 195), iar în Bihor a fost menționată de Gruev, Merkl (81).

Specie palearctică.

Crepidodera nitidula Linnaeus, 1758

Am colectat 1 exemplar, 19 VII 2012, Tinca

Plante gazdă: Salix sp., Populus sp.

Răspândire geografică: Specie relativ comună în România (5, 59, 118, 175, 183), iar în Bihor a fost menționată de Mocsary (149).

Specie euro-siberiană.

Crepidodera lamina Bedel, 1901

Am colectat 1 exemplar, 26 VI 2012, Tinca; 4 exemplare, 13 VI 2013, Râpa, aparținând baranțelor cromatice saphirina Weise și cuprea Weise.

Plante gazdă: Salix sp., Populus sp.

Răspândire geografică: Specie relativ rară în România ( 5, 61, 81, 199), dar este prima mențiune în Bihor.

Specie europeană.

Crepidodera fulvicornis Fabricius, 1792

Plante gazdă: Populus sp., Salix sp.

Răspândire geografică: Specie comună în România (5, 65, 72, 81, 107, 138, 143, 158, 183, 185, 194, 195 ), iar în Bihor a fost menționată de Mocsary (149).

Specie palearctică.

Podagrica Chevrolat, 1837

Podagrica fuscicornis Linnaeus, 1766

Am colectat 3 exemplare, 25 VI 2010, Tinca; 2 exemplare, 5 VII 2012, M-ții Codru Moma.

Plante gazdă: Malva sp., Althea sp.

Răspândire geografică: Specie comună în România (5, 44, 45, 46, 48, 50, 58, 63, 72, 91, 93, 96, 112, 125, 136, 188, 195), iar în Bihor a fost menționată de Mocsary (149), Gruev, Merkl (81).

Specie europeană.

Podagrica menetriesii Faldermann, 1837

Am colectat 12 exemplare, 13 VII 2012, Tinca; 16 exemplare, 29 VI 2013, Râpa; 6 exemplare, aprilie-decembrie 2015 Tinca.

Plante gazdă: Althea sp.

Răspândire geografică: Specie comună la nivel național (72, 81, 118, 132, 183), fiind prima menționare în Bihor .

Specie euro-asiatică.

Podagrica malvae Illiger, 1807

Am colectat 112 exemplare în perioada 2010 – 2015, din următoarele locații: Tinca, Râpa, Husasău de Tinca, Salonta, Beiuș, M-ții Codru Moma, Cociuba Mare, Batăr, Tăut, Cefa, Oradea, Miersig, unele exemplare aparțin aberanței cromarice picicollis Heiketinger.

Plante gazdă: Althea sp.,

Răspândire geografică: Specie comună în România ( 44, 45, 46, 63, 72, 81, 112, 118, 132, 136, 157, 158), iar în Bihor a fost menționată de Mocsary (149).Specie euro-asiatică.

Podagrica fuscipes Fabricius, 1775

Am colectat 2 exemplare, 14 VIII 2015, Oradea.

Plante gazdă: Althea sp.

Răspândire geografică: Specie rară la nivel național (72, 86, 96, 136, 137, 174, 189 ), fiind prima menționare în Bihor.

Specie central-europeană.

Psylliodes Berthold, 1827

Psylliodes chrysocephalus Linnaeus, 1758

Am colectat 1 exemplar, 3 VI 2010; 1 exemplar aparținând aberantei cromatice erythrocephala Linnaeus, 22 VII 2013, Tinca; 1 exemplar, 12 VI 2012, Pomezeu.

Plante gazdă: crucifere spontane și cultivate.

Răspândire geografică: Specie comună la nivel național (5, 44, 45, 46, 50, 52, 55, 72, 73, 81, 125, 132, 149, 174), iar în Bihor a fost menționată de Gruev, Merkl (81).

Specie euro-siberiană.

Psylliodes attenuata Koch, 1803

Am colectat 1 exemplar, 16 VI 2010, Husasău de Tinca; 1 exemplar, 22 VI 2011, Salonta; 1 exemplar, 2 VIII 2013, Beiuș.

Plante gazdă: Canabis sp., Urtica sp.

Răspândire geografică: Specie comună în România ( 43, 45, 50, 55, 63, 72, 81, 132, 143, 149, 153, 183 ), iar în Bihor a fost menționată de Gruev, Merkl ( 81 ).

Specie palearctică.

202. Psylliodes napi Fabricius,1792

Plante gazdă: crucifere spontane și cultivate.

Răspândire geografică: Specie relativ comună la nivel național (5, 46, 81, 118, 136, 183, 185, 194), iar în Bihor a fost menționată de Gruev, Merkl (81).

Specie europeană, prezentă și-n nordul Africii.

. Psylliodes glaber Duftschmidt, 1825

Plante gazdă: Stellaria nemorum

Răspândire geografică: Specie foarte rară la nivel național (72, 118), iar în Bihor specia a fost menționată de Gruev, Merkl (81).

Specie central-europeană.

Psylliodes frivaldszky Weise, 1888

Plante gazdă: graminee spontane.

Răspândire geografică: Specie relativ comună în zonele montane din România (81, 118, 183, 194), iar în Bihor specia a fost menționată de Szel și colab. (194), Gruev, Merkl (81).

Specie endemică carpatină.

Psylliodes hyoscianus Linnaeus, 1758

Am colectat 1 exemplar, 2 VIII 2013, Tinca.

Plante gazdă: Hyoscianus niger

Răspândire geografică: Specie relativ comună la nivel național (44, 72, 81, 137, 144, 149, 153, 158, 174, 175, 183), iar în Bihor a fost menționată de Marcu (144), Mocsary (149).

Specie palearctică.

Psylliodes subaeneus Kutschera, 1867

Plante gazdă: necunoscute, probabil graminee spontane.

Răspândire geografică: Specie relativ comună în zonele montane din România (72, 81, 137, 183), iar în Bihor a fost menționată de Gruev, Merkl (81).

Specie central-europeană.

Psylliodes affinis Paykull, 1799

Am colectat 1 exemplar, 12 VI 2010, Tinca; 1 exemplar, 14 VII 2010, Husasău de Tinca; 1 exemplar 23 VII 2011, Salonta; 1 exemplar 14 VIII 2014, Cociuba Mare.

Plante gazdă: solanacee spontane și cultivate.

Răspândire geografică: Specie comună la nivel național (81, 99, 125, 136, 183, 194), fiind prima menționare în Bihor.

Specie euro-siberiană.

Psylliodes illiricus Leonardi& Gruev, 1992

Plante gazdă: necunoscute.

Răspândire geografică: Specie menționată în Bihor de Leonardi, Gruev (121), este prima menționare la nivel național.

Specie central-europeană.

Subfamilia Cassidinae Gyllenhal, 1813

Hispa Linnaeus, 1767

Hispa atra Linnaeus, 1767

Am colectat 1 exemplar, 14 X 2015; 1 exemplar, 25 X 2015; 1 exemplar 13 XII 2015, Tinca; 1 exemplar, 5 VII 2015, pădurea Tinca; 1 exemplar, 23 XII 2015, Tinca.

Plante gazdă: Poa sp., Agropiron sp.

Răspândire geografică: Specie comună la nivel național (63, 72, 100, 106, 151, 158, 185, 189, 195), fiind prima menționare în Bihor.

Specie euro-asiatică, prezentă și-n nordul Africii.

Hypocassida Weise, 1893

Hypocassida subferruginea Schrank, 1776

Am colectat 1 exemplar, 26 VI 2010, Tinca; 1 exemplar, aparținând aberatei cromatice sobrina Weise, 17 VII 2010, Husasău de Tinca; 1 exemplar 2 VIII 2011, Salonta; 1 exemplar, 19 VIII 2014, Oradea; 1 exemplar, 26 VII 2012, Beiuș; 1 exemplar, 13 IX 2013, M-tele Șes; 1 exemplar 20 VI 2014, Valea lui Mihai; 5 exemplare, mai-septembrie 2015, Tinca.

Plante gazdă: Convulvulus arvensis.

Răspândire geografică: Specie comună în România (43, 44, 45, 46, 50, 57, 58, 72, 86, 89, 94, 100, 136, 140, 142, 158, 174, 183, 189, 199), fiind prima menționare în Bihor. Specie palearctică.

Cassida Linnaeus, 1758

Cassida ( Cassida) sanguinolenta Muller, 1776

Am colectat 1 exemplar, 17 VII 2012, Tinca, 1 exemplar, 26 VII 2012, M-ții Codru Moma; 1 exemplar, 9 VII 2013, Căuașd.

Plante gazdă: Achillea millefolium.

Răspândire geografică: Specie comună la nivel național (19, 43, 59, 61,72, 100, 125, 132, 157, 158,185, 189, 194 ), dar este prima menționare în Bihor.

Specie palearctică.

Cassida (Cassida) vibex Linnaeus, 1767

Am colectat 43 exemplare în perioada 2010-2015, din următoarele locații: Tinca, Râpa, Budureasa, Salonta, M-ții Codru Moma, Beiuș, Husasău de Tinca, Batăr, Cociuba Mare, Tăut, Girișu Negru, Belfir, Oradea, Aleșd, Cefa, Miersig, Ianoșda, Olcea, Călacea, Miheleu, Șoimi.

Plante gazdă: Cirsium sp., Chrysanthenum vulgare.

Răspândire geografică: Specie comună la nivel național ( 19, 22, 44, 45, 48, 50, 52, 54,55, 56, 58, 59, 62, 63, 65, 72, 94, 96, 100, 106, 125, 130, 131, 174, 183, 185, 189, 194, 195), dar sut primele menționări pentru Bihor.

Specie palearctică.

Cassida ( Cassida) seladonia Gyllenthal, 1827

Am colectat 1 exemplar, 20 VII 2013, Tinca.

Plante gazdă: Filago arvensis

Răspândire geografică: Specie relativ rară în România (54, 58, 100, 102), fiind menționată pentru prima dată în Bihor.

Specie europeană, prezentă și-n nordul Africii.

Cassida (Casidulella) nobilis Linnaeus, 1758

Am colectat 1 exemplar, 13 VI 2012, Beiuș; 1 exemplar 27 VII 2014, Oradea; 1 exemplar, 29 V 2015, Șoimi.

Plante gazdă: Silene sp., Spergula sp., Chenopodium sp., Atriplex sp., Beta sp., Spinacia sp.

Răspândire geografică: Specie comună la nivel național (5, 22, 43, 48, 50, 72, 96, 100, 132, 133, 139, 174, 183, 185, 194), fiind primele mențiuni în Bihor.

Specie palearctică.

Cassida ( Mionycha) margaritacea Schaller, 1783

Am colectat 1 exemplar, 20 VII 2013, Tinca.

Plante gazdă: Saponaria officinalis, Spergula arvensis, Silene cucubalus, Centaurea sp., Anaghalis margaritacea, Thymus serpyllum.

Răspândire geografică: Specie relativ mai rară la nivel național (5, 19, 94, 102, 174), este prima menționare în Bihor.

Specie europeană, prezentă și în Asia Mică.

Cassida (Odontionycha) viridis Linnaeus, 1758

Am colectat 46 exemplare în perioada 2010-2015, din următoarele locații: Tinca, Râpa, Husasău de Tinca, Salonta, Oradea, Beiuș, M-ții Codru Moma, Măgura Fericii, Budureasa, Aleșd, Marghita, M-tele Șes, Cociuba Mare, Batăr, Tăut, Miersig, Oșorhei, Ianoșda, Șoimi, Miheleu, Olcea, Călacea, Nucet.

Plante gazdă: Cirsium sp., Salvia sp., Stachys sp., Mentha sp., Galeopsis sp., Lycopus sp.

Răspândire geografică: Specie comună la nivel național(5, 43, 44, 45, 46, 50, 54, 56, 60, 61, 62, 63, 65, 89, 96, 125, 130,131, 133, 136, 151, 163, 183, 185, 189, 194, 195), iar în Bihor a fost menționată de Szel și colab. (194 ).

Specie palearctică.

Colectarea crisomelidelor din județul Bihor s-a realizat în perioada 2010-2015, intervalul lunar aprilie-noiembrie, uneori chiar decembrie-februarie (2014-2015), atunci când condițiile meteorologice favorabile și starea vegetației au permis rămânerea în activitate a unor specii.

Cercetările faunistice s-au realizat în 35 stațiuni de colectare, situate în zonele de câmpie, colinar-subcarpatică și montană.

În județul Bihor au fost identificate 216 specii, aparținând la 60 de genuri și 8 subfamilii, demonstrând o mare biodiversitate a zonei cercetate.

Din totalul acestor specii, un număr de 134 reprezintă menționări noi pentru zona cercetată, iar 2 specii sunt menționate pentru prima dată la nivel național: Phyllotreta scheuchi Heikertinger și Dibolia russica Weise.

Speciile de crisomelide colectate aparțin următoarelor subfamilii: Donaciinae, Criocerinae, Cryptocephalinae, Eumolpinae, Chrysomelinae, Galerucinae, Alticinae, Cassidinae.

În județul Bihor am identificat 49 de specii de crisomelide considerate rare sau relativ rare la nivel national: Oulema erichsoni ( fam. Criocerinae), Labidostomis tridentata, Smaragdina affinis, Cryptocephalus vittula, Cryptocephalus querceti, Cryptocephalus signatifrons, Cryptocephalus schaefferi (fam. Cryptocephalinae). Timarcha gibba, Chrysolina aurichalcea, Chrysolina eurina, Chrysolina umbratilis, Chrysolina oricalcia, Chrysomela lapponica, Chrysolina purpurascens, Oreina bifrons

( fam.Chrysomelinae ), Galeruca melanocephala, Luperus xanthopoda, Euluperus major (fam. Galerucinae ), Phyllotreta punctulata, Phyllotreta procera, Aphtona flaviceps, Aphtona flava, Aphtona semicyanea, Longitarsus pinguis, Longitarsus fuscoaeneus, Longitarsus rubiginosus, Longitarsus ballotae, Longitarsus symphyti, Longitarsus curtus, Longitarsus pallidicornis, Longitarsus ochroleucus, Longitarsus minusculus, Longitarsus atricillus, Longitarsus linnaei, Longitarsus longipennis, Longitarsus holsaticus, Argopus bicolor, Minota halmae, Neocrepidodera nigritula, Dibolia cynoglossi, Dibolia femoralis, Chaetocnema compressa, Chaetocnema schefferi, Chaetocnema orientalis, Crepidodera lamina, Podagrica fuscipes, Psylliodes glaber (fam. Alticinae), Cassida seladonia, Cassida margaritacea ( fam. Cassidinae).

În funcție de numărul speciilor identificate, predominante sunt subfamiliile Alticinae cu 102 specii, (47,22% din totalul speciilor identificate) și Chrysomelinae cu 48 de specii ( 22,22 %), urmate de subfamiliile Chryptocephalinae cu 32 de specii (14,81%), Galerucinae cu 14 specii ( 6,48 %), Criocerinae cu 8 specii ( 3,70 %) Cassidinae cu 8 specii ( 3,70%), iar cel mai slab reprezentate sunt subfamiliile Donaciinae cu 2 specii ( 0,92 %) și Eumolpinae cu 1 specie ( 0,46 %). – fig.47.

În ceea ce privește raportarea numărului de genuri pe subfamilii, predomină subfamiliile Alticinae cu 19 genuri (31,66 % din totalul genurilor identificate) și Chrysomelinae cu 15 genuri (25 %), urmate de Galerucinae cu 9 genuri (15%), Chryptocephalinae cu 7 genuri (11,66 %), Criocerinae cu 4 genuri ( 6,66%) și Cassidinae cu 3 genuri ( 5 %), iar cel mai slab reprezentate sunt subfamiliile Donaciinae cu 2 genuri (3,33 %) și Eumolpinae cu 1 gen (1,66 %). – fig.48.

Fig. 47 – Caracterizarea numerică și procentuală a speciilor de crisomelide identificate în județul Bihor, în funcție de subfamiliile cărora le aparțin (original)

Legenda: 1-Alticinae; 2 – Chrysomelinae; 3 – Chryptocephalinae; 4 – Galerucinae; 5- Criocerinae; 6 – Cassidinae; 7 – Donaciinae; 8 – Eumolpinae.

Fig. 48 – Caracterizarea numerică și procentuală a genurilor de crisoemlide identificate în județul Bihor, în funcție de subfamiliile cărora le aparțin (original )

Legenda: 1-Alticinae; 2 – Chrysomelinae; 3 – Galerucinae; 4- Chryptocephalinae; 5- Criocerinae; 6 – Cassidinae; 7 – Donaciinae; 8 – Eumolpinae.

Fauna de crisomelide a județului Bihor a fost analizată și din punct de vedere al unității geografice ocupate.

Tabel nr.13 – Repartiția speciilor de crisomelide din județul Bihor din punct de vedere al unității geografice ocupate ( original)

* = specie colectată de autor

Din analiza acestui tabel se constată următoarele:

La nivelul județului Bihor, genurile cele mai bogate în specii sunt: Longitarsus Bert. cu 29 specii, Chrysolina Motsc. cu 21 specii, Chryptocephalus Geoffr. cu 20 specii, Phyllotreta Chevr. cu 11 specii, Aphtona Chevr., Chaetocnema Steph. și Psylliodes Bert. cu câte 9 specii.

În zona de câmpie s-au identificat 162 specii aparținând la 47 genuri:

În funcție de numărul de specii raportat la subfamiliile de crisomelide, predomină familia Alticinae cu 79 specii ( 48,76 % din totalul speciilor identificate în zona de câmpie), urmată de subfamiliile Cryptocephalinae cu 31 specii (19, 13 %) și Chrysomelinae cu 25 specii ( 15,43 % ). Subfamiliile cu un număr mai redus de specii sunt: Galerucinae cu 12 specii (7,40 % ), Criocerinae cu 8 specii ( 4,93 %), Cassidinae cu 8 specii ( 4,93 %), Donaciinae cu 1 specie (0,61%) și Eumoplinae cu 1 specie ( 0,61%). – figura 49.

În ceea ce privește numărul de genuri raportat la subfamiliile de crisomelide , predomină subfamilia Alticinae cu 12 genuri ( 25, 53 % din totalul genurilor identificate în zona de câpmie), urmată de subfamiliile Chrysomelinae, cu 11 genuri (23,40 %), Galerucinae cu 7 genuri ( 14,89 %), Chryptocephalinae cu 7 genuri (14, 89 %), Criocerinae cu 4 genuri (8,51 % ), Cassidinae cu 2 genuri (4,25%), Donaciinae cu 1 gen (2,12 %) și Eumolpinae cu 1 gen (2,12 %) – figura 50.

Legendă: 1 – Donaciinae; 2 – Criocerinae; 3 – Chryptocephalinae; 4 – Eumolpinae; 5 – Chrysomelinae

6 – Galerucinae; 7 – Alticinae; 8 – Cassidinae

Fig. 49 – Caracterizarea procentuală a speciilor de crisomelide identificate în județul Bihor, în zona de câmpie, în funcție de subfamiliile cărora le aparțin ( original)

Legendă: 1 – Donaciinae; 2 – Criocerinae; 3 – Chryptocephalinae; 4 – Eumolpinae; 5 – Chrysomelinae

6 – Galerucinae; 7 – Alticinae; 8 – Cassidinae

Fig. 50 Caracterizarea procentuală a genurilor de crisomelide identificate în județul Bihor, în zona de câmpie, în funcție de subfamiliile cărora le aparțin (original )

În zona deluroasă s-au identificat 136 specii aparținând la 48 genuri.

Prin raportarea numărului de specii identificate la subfamiliile de crisomelide cărora le aparțin, predomină subfamilia Alticinae cu 59 specii(43,38%) din totalul speciilor identificate în zona deluroasă, urmată de subfamiliile Cryptocephalinae cu 27 specii(19,85%), Chrysomelinae cu 27 specii (19,85% ), Galerucinae cu 11 specii ( 8,88%), Criocerinae cu 6 specii (4,41%), Cassidinae cu 5 specii ( 3,67%) și Donaciinae cu 1 specie(0,73%) – figura 51.

Subfamilia Eumolpinae nu prezintă reprezentanți în zona deluroasă.

Dacă se grupează numărul genurilor de crisomelide la subfamiliile cărora le aparțin, predomină subfamilia Alticinae cu 16 genuri(33,33% din totalul genurilor de crisomelide identificate în zona deluroasă), urmată de subfamiliile Chrysomelinae cu 10 genuri (20,83%), Galerucinae cu 8 genuri (16,66%), Cryptocephalinae cu 7 genuri (14,58%), Criocerinae cu 4 genuri (8,33%), Cassidinae cu 2 genuri (4,16%) și Donaciinae cu 1 gen (2,08%) – figura 52 .

Legenda 1 – Donaciinae; 2 – Criocerinae, 3 – Cryptocephalinae, 4 – Chrysomelinae,

5 – Galerucinae, 6 – Alticinae, 7 – Cassidinae;

Fig. 51 – Caracterizarea procentuală a speciilor de crisomelide identificate în județul Bihor, în zona deluroasă, în funcție de subfamiliile cărora le aparțin (original )

Legenda 1 – Donaciinae; 2 – Criocerinae, 3 – Cryptocephalinae, 4 – Chrysomelinae,

5 – Galerucinae, 6 – Alticinae, 7 – Cassidinae;

Fig. 52 – Caracterizarea procentuală a genurilor de crisomelide identificate în județul Bihor, în zona deluroasă, în functie de subfamiliile cărora le aparțin (original )

În zona montană s-au identificat 62 specii, aparținând la 30 de genuri.

În ceea ce privește numărul de specii raportate la subfamiliile de crisomelide cărora le aparțin, predomină subfamilia Chrysomelinae cu 22 specii (35,48% din totalul speciilor identificate în zona montană), urmată de subfamiliile Alticinae cu 18 specii ( 29,03 %), Chryptocephalinae cu 14 specii (22,58 %), Galerucinae cu 4 specii (6,45 %), Cassidinae cu 4 specii ( 6,45%) și Criocerinae cu 2 specii (3,22 %). Subfamiliile Donaciinae și Eumolpinae nu prezintă reprezentanți în zona montană – figura 53.

Prin repartiția numărului de genuri la subfamiliile de crisomelide cărora le aparțin subfamilia dominantă este Alticinae cu 12 genuri (40 % din genurile de crisomelide identificate în zona montană ), urmată de subfamiliile Chrysomelinae cu 7 genuri ( 23,33 %), Chryptocephalinae cu 5 genuri (16,66 %), Criocerinae cu 2 genuri (6,66% ), Galerucinae cu 2 genuri (6,66 %) și Cassidinae cu 2 genuri (6,66% )– figura 54.

Fig. 53 Caracterizarea procentuală a speciilor de crisomelide identificate în județul Bihor, în zona montană, în funcție de subfamiliile cărora le aparțin (original)

Legenda: 1 – Criocerinae, 2 – Cryptocephalinae, 3 – Chrysomelinae, 4 – Galerucinae, 5 – Alticinae, 6 – Cassidinae.

Fig. 54 Caracterizarea procentală a genurilor de crisomelide identificate în județul Bihor, în zona montană, în funcție de subfamiliile cărora le aparțin (original)

Legenda: 1 – Criocerinae, 2 – Cryptocephalinae, 3 – Chrysomelinae, 4 – Galerucinae,

5 – Alticinae, 6 – Cassidinae.

Analiza tabelului indică de asemenea o preferință a speciilor de crisomelide pentru zona de câmpie (162 specii, 75 %) și deluroasă (136 specii, 62,96%), comparativ cu zona montană ( 62 specii, 28,70 %).

La nivelul județului Bihor, predominanța unor subfamilii: Alticinae(102 specii), Chrysomelinae (48 specii) și Cryptocephalinae (32 specii) și numărul redus de specii al alora: Eumolpinae (1 specie), se află în strânsă legătură cu numărul de specii al acestor subfamilii, atât la nivel național cât și european.

Unele genuri sau specii prezintă specificitate unei singure unități geografice.

Exemplu – genurile Oreina și Minota, Lochmaea capreae, Mniophila muscorum sunt caracteristice zonei montane.

Subfamiliile Alticinae și Cryptocephalinae prezintă specii cu valențe ecologice adaptive deosebite și variate (heliofile, xerofile, uneori mezofile), ceea ce explică răspândirea lor până la altitudini relativ mari.

Subfamiliile Criocerinae și Chrysomelinae manifestă o prezență constantă la nivelul celor trei tipuri de unități geografice, majoritatea speciilor sunt mezofile.

Subfamilia Donaciinae este caracteristică zonelor de câmpie și deluroase, speciile sale fiind hidrofile și higrofile.

Subfamilia Galerucinae prezintă specii mezo-xerofile și mezofile, fiind întâlnită preponderent în zona de câmpie și zona deluroasă.

Răspândirea altitudinală a crisomelidelor

în județul Bihor

Intensitatea radiației solare, variațiile temperaturii, a precipitațiilor și a presiunii atmosferice, precum și modificările vegetației caracteristice fiecărui etaj vegetativ reprezintă caracteristici ale altitudinii, cu rol în răspândirea speciilor de crisomelide.

Diferențele altitudinale în județul Bihor sunt situate între 70 m (zona de câmpie) și 1848 m (M-ții Bihorului ).

Din punct de vedere al răspândirii altitudinale, speciile de crisomelide identificate în județul Bihor se pot grupa în trei categorii:

Specii ce prezintă o largă răspândire altitudinală, de aproximativ 1000-1700m: Oulema melanopus (subfamilia Criocerinae), Labidostomus tridentata, Cryptocephalus hipochaeridis, Cryptocephalus flavipes, Cryptocephalus quadripustulatus (subfamilia Cryptocephalinae), Chrysolina sturmi, Chrysolina polita, Chrysolina fastuosa, Chrysomela populi, Gastrophysa viridula (subfamilia Chrysomelinae), Galerucella calmariensis (subfamilia Galerucinae), Longitarsus melanocephalus, Neocrepidodera ferruginea, Crepidodera aurata, Crepidodera plutus, Crepidodera aurea (subfamilia Alticinae), Cassida sanguinolenta, Cassida vibex, Cassida viridis (subfamilia Cassidinae).

Specii care prezintă o răspândire altitudinală medie, de până la 800 m: Lilioceris merdigera (subfamilia Criocerinae), Labidostomis humeralis, Clytra laeviuscula, Smaragdina salicina, Smaragdina xanthaspis, Pachybrachys sinuatus, Cryptocephalus ocellatus, Cryptocephalus bipunctatus, Cryptocephalus moraei, Cryptocephalus octacosmus (subfamilia Cryptocephalinae), Chrysolina haemoptera, Chrysolina sanguinolenta, Gonioctena fornicata (subfamilia Chrysomelinae), Phyllotreta vittula, Longitarsus ganglbaueri, Chaetocnena hortensis, Podagrica fuscicornis, Podagrica malvae (subfamilia Alticinae), Hypocassida subferruginea (subfamilia Cassidinae).

Specii caracteristice unei singure unități geografice: Chrysolina biharica, speciile genului Oreina, Sclerophaedon carpathicus (subfamilia Chrysomelinae), Lochmaea capreae (subfamilia Galerucinae), Mniophila muscorum, Orestia carpathica, Minota carpathica, Minota halmae, Dibolia carpathica (subfamilia Alticinae), sunt specifice zonei montane.

Analiza spectrului trofic al speciilor de

crisomelide din județul Bihor

Familia Chrysomelidae cuprinde coleoptere cu mod de hrănire predominant fitofag. De aceea una din denumirile polulare ale acestora este aceea de „gândaci de frunze”.

În funcție de numărul plantelor gazdă cu care se hrănesc, coleopterele crisomelide se pot grupa în trei categorii: monofage, care se hrănesc cu o singură specie de plantă; oligofage, care se hrănesc cu mai multe specii de plante care aparțin unei singure familii botanice; polifage care consumă mai multe specii de plante care aparțin mai multor familii botanice.

Menționez că încadrarea speciilor de crisomelide din județul Bihor în unul din categoriile trofice menționate anterior s-a realizat pe baza literaturii de specialitate (Kaszab, 1962; Warchalowski, 1985, 1991, 1993, 1994, 1995; Ciocârlan, 2000) cât și a observațiilor personale din teren. În viitor studiile trofice ale crisomelidelor atât din mediul lor natural cât și în condițiile de laborator vor determina cu siguranță modificări în ceea ce privește încadrarea în categoriile trofice cunoscute în prezent pentru unele specii de crisomelide. Date privind încadrarea unor subfamilii de crisomelide din județul Bihor din punct de vedere al relațiilor trofice, au fost publicate de Ilie L.C. și Marinescu M. (2014).

Din punct de vedere al spectrului trofic, crisomelidele din județul Bihor aparțin celor trei categorii din spectrul trofic menționate anterior (tabelul 14 )

Din totalul speciilor de crisomelide identificate în județul Bihor, 129 specii sunt oligofage (59,72 %), urmate de speciile polifage – 54 ( 25 %), monofage – 31 (14,35 %) și 2 specii (0,92%) ale căror plante gazdă nu sunt cunoscute. –fig 55.

Fig. 55 – Repartitia procentuală în funcție de spectrul trofic a crisomelidelor din județul Bihor (original)

Tabel nr.14 Spectrul trofic al crisomelidelor din județul Bihor (original)

S-au identificat 28 familii botanice cărora le apațin plantele gazdă ale speciilor de crisomelide din județul Bihor: Cyperaceae, Poaceae, Sparganiaceae, Ranunculaceae, Liliaceae, Asteraceae, Brassicaceae, Fabaceae, Salicaceae, Fagaceae, Apiaceae, Rosaceae, Betulaceae, Tamaricaceae, Hypericaceae, Lamiaceae, Oleaceae, Primulaceae, Asclepiadaceae, Solanaceae, Rubiaceae, Plantaginaceae, Caryophyllaceae, Polygonaceae, Caprifoliaceae, Convolvulaceae, Chenopodiaceae.

Numărul relativ mare al familiilor botanice cărora le aparțin speciile de plante-gazdă ale crisomelidelor din județul Bihor demonstrează biodiversitatea relativ ridicată a vegetației din zona studiată.

Familiile botanice ale plantelor-gazdă ale crisomelidelor din Bihor identificate, cu o frecvență mare în preferințele acestora sunt: Poaceae, Asteraceae, Salicaceae, Lamiaceae, Fagaceae, Brassicaceae, Fagaceae și Boraginaceae.

Spectrul trofic al speciilor monofage grupează un număr de 14 familii botanice: Asteraceae, Asclepiadaceae, Caryophyllaceae, Scrophulariaceae, Poaceae, Convolvulaceae, Lythraceae, Brassicaceae, Iridaceae, Boraginaceae, Ranunculaceae, Apiaceae, Lamiaceae, Solanaceae.

Dintre acestea un număr de 3 familii botanice se regăsesc cu o frecvență mai mare în preferințele speciilor monofage: Brassicaceae, Asteraceae și Boraginaceae.

Am identificat un număr de 30 de familii botanice ale plantelor-gazdă pentru crisomelidele oligofage: Liliaceae, Asteraceae, Poaceae, Brassicaceae, Apiaceae, Salicaceae, Fagaceae, Pinaceae, Ranunculaceae, Solanaceae, Rubiaceae, Lamiaceae, Plantaginaceae, Hypericaceae, Polygonaceae, Caryophyllaceae, Betulaceae, Caprifoliaceae, Ulmaceae, Euphorbiaceae, Linaceae, Iridaceae, Scrophulariaceae, Boraginaceae, Rosaceae, Primulaceae, Fabaceae, Ericaceae, Chenopodiaceae, Malvaceae.

O frecvență mai mare în preferințele crisomelidelor oligofage o au familiile: Poaceae, Asteraceae, Salicaceae, Brassicaceae, Lamiaceae, Boraginaceae.

Un număr de 28 familii botanice se regăsesc în spectrul trofic al crisomelidelor polifage din Bihor: Cyperaceae, Sparganiaceae, Poaceae, Ranunculaceae, Asteraceae, Fabaceae, Rosaceae, Betulaceae, Tamaricaceae, Apiaceae, Hypericaceae, Oleaceae, Primulaceae, Brassicaceae, Lamiaceae, Urticaceae, Scrophulariaceae, Lythraceae, Ulmaceae, Euphorbiaceae, Plantaginaceae, Dipsacaceae, Polygonaceae, Onagraceae, Cannabaceae, Chenopodiaceae.

Un număr de 9 familii botanice dețin o pondere mai însemnată în hrana crisomelidelor polifage: Poaceae, Asteraceae, Salicaceae, Rosaceae, Fagaceae, Betulaceae, Apiaceae, Lamiaceae, Brassicaceae.

Distribuția subfamiliilor de crisomelide din Bihor, în funcție de spectrul trofic se regăsește în tabelul 16.

Analizând acest tabel se constată că numărul mare al speciilor oligofage și polifage din subfamiliile Cryptocephalinae, Chrysomelinae și Alticinae reprezintă unul dintre motivele răspândirii speciilor acestor subfamilii în toate cele trei tipuri de unități geografice: câmpie, deal, munte.

Tabelul 16 – Distribuția pe subfamilii a speciilor de crisomelide din Bihor în funcție de spectrul trofic (original)

Speciile de crisomelide monofage aparțin subfamiliilor Eumolpinae, Chrysomelinae, Galerucinae, Alticinae și Cassidinae.

Raportat la numărul de specii monofage, predomină subfamilia Alticinae cu 20 specii (64,51% din totalul speciilor monofage), urmată de subfamiliile Chrysomelinae (4 specii, 12,90 %), Galerucinae (3 specii, 9,67 %), Cassidinae (3 specii, 9,67 %) și Eumolpinae ( 1 specie, 3,22% )- fig. 56, 57.

Fig. 56 – Gruparea speciilor de crisomelide monofage din Bihor în funcție de subfamiliile cărora le aparțin (original)

Fig. 57 – Repartiția procentuală a speciilor de crisomelide monofage din Bihor, în funcție de subfamiliile cărora le aparțin (original)

Speciile de crisomelide oligofage aparțin subfamiliilor: Criocerinae, Cryptocephalinae, Chrysomelinae, Galerucinae,Alticinae și Cassidinae.

În acest caz, predomină subfamilia Alticinae cu 71 specii (55,03% din totalul speciilor oligofage ), urmată de subfamiliile Chrysomelinae (34 specii, 26,35%), Cryptocephalinae (11 specii , 8,52 %), Criocerinae (7 specii, 5,42%), Galerucinae (4 specii, 3,10%) și Cassidinae (2 specii, 1,55%) – fig.58 , fig. 59. .

Fig 58 – Gruparea speciilor de crisomelide oligofage din Bihor, în funcție de subfamiliile cărora le aparțin (original)

Legenda: 1 – Criocerinae; 2 – Chryptocephalinae; 3 – Chrysomelinae; 4 – Galerucinae; 5 –Alticinae; 6 – Cassidinae.

Fig. 59 – Repartiția procentuală a speciilor de crisomelide oligofage din Bihor în funcție de subfamiliile cărora le aparțin (original)

Speciile de crisomelide polifage aparțin subfamiliilor Donaciinae, Criocerinae, Cryptocephalinae, Chrysomelinae, Galerucinae, Alticinae și Cassidinae.

Raportat la subfamilii, predomină subfamilia Cryptocephalinae cu 21 specii (38,88 % din totalul speciilor polifage), urmate de subfamiliile Alticinae (11 specii – 20,37% ), Chrysomelinae (9 specii – 16,66%), Galerucinae (7 specii – 12,96%), Cassidinae (3 specii -5,55%), Donaciinae (2 specii-3,70%) și Criocerinae (1 specie- 1,85%). – fig. 60 și fig. 61.

Se constată că unele specii precum Lachnaia sexpunctata, Smaragdina xanthaspis, Cryptocephalus schaefferi, Galerucella pusilla se hrănesc cu plante aparținând la 3 familii botanice, iar altele precum Cryptocephalus bipunctatus și Cryptocephalus flavipes se hrănesc cu plante aparținând la 4 familii botanice.

Fig. 60 – Gruparea speciilor de crisomelide polifage din Bihor în funcție de subfamiliile cărora le aparțin (original)

Legendă: 1- Donaciinae; 2 – Criocerinae; 3- Chryptocephalinae; 4 – Chrysomelinae; 5 – Galerucinae; 6 – Alticinae; 7 – Cassidinae.

Fig.61 – Repartiția procentuală a speciilor de crisomelide polifage din Bihor în funcție de subfamiliile cărora le aparțin (original)

Specii de crisomelide din Bihor ale căror plante-gazdă nu sunt cunoscute sunt în număr de două și aparțin subfamiliilor Chrysomelinae (50%) și Alticine (50%).

Analiza zoogeografică a speciilor de crisomelide din județul Bihor

Tabel 17 – Încadrarea zoogeografică a crisomelidelor din județul Bihor (original)

Poziția geografică a României (central-est-europeană), dar și a județului Bihor, raportată la teritoriul național (nord-vestică) au permis identificarea unor specii de crisomelide cu o încadrare zoogeografică foarte diversă: europeană, nord-siberiană, central-europeană, sud-europeană, palearctică, holarctică, europeană și Asia Mică. Europeană și nord-africană, euro-asiatică și nord-africană, endemisme carpatice, pontice și endemisme zonale (tabelul 17).

Încadrarea zoogeografică a speciilor de crisomelide din Bihor s-a realizat în funcție de datele din literatura de specilitate (Wenkler 1927 – 1932; Kaszab, 1962; Warchalowski, 2003).

Procentual predomină speciile europene – 39 (18,05 % din totalul speciilor identificate în județul Bihor) și cele central-europene – 39 (18,05 %), urmate de cele euro-asiatice – 30 (13,88%), euro-siberiene -28 (12,96%), palearctice -25 (11,57%), euro-asiatice și nord-aficane – 22 (10,18 %), europene și Asia Mică – 22 (10,18 %), holarctice – 5 (2,31%), endemice carpatine – 3 (1,38), endemice zonale – 1 (0,46) –fig.62 și fig.63.

Diferența relativ redusă dintre numărul speciilor europene și central-europene pe de o parte, raportat la numărul speciilor euro-asiatice, euro-siberiene, palearctice, euro-asiatice și nordul Africii, europene și Asia Mică pe de altă parte, poate arăta o largă răspândire a speciilor transpalearctice dar și o relativă asemănare a habitatelor din arealele zoogeografice și chiar a plantelor-gazdă ale speciillor de crisomelide identificate.

Raportate la teritoriul european, se constată o predominantă a speciilor europene și central-europene (total 78 specii) comparativ cu speciile sud-europene (1 specie). Această diferență numerică indică faptul că pătrunderea și răspândirea speciilor de crisomelide într-un alt teritoriu decât cel de origine sunt condiționate în primul rând de factorii climatici, apoi de caracteristicile vegetației și nu în ultimul rând de poluare, influența antropică și alți factori.

Fig. 62 – Repartiția numerică a speciilor de crisomelide din județul Bihor în funcție de arealul zoogeografic (original)

Fig. 63 – Repartiția procentuală a speciilor de crisomelide din județul Bihor în funcție de arealul zoogeografic (original )

Legenda: 1 – europene; 2 – central-europene; 3 – euro-asiatice; 4 – eurosiberiene; 5 – palearctice; 6 – euro-asiatice și nord-africane; 7 – europene și Asia mică; 8 – holarctice; 9 – endemisme carpatine; 10 – endemisme locale; 11 – pontice; 12 – sud –europene.

De asemenea se constată o anumită variabilitate la nivelul subfamiliilor de crisomelide în ceea ce privește componența specifică în raport cu arealul zoogeografic ocupat (tabelul 18 ).

Tabelul nr.18 Variabilitatea specifică în raport cu arealul zoogeografic la nivelul subfamiliilor de crisomelide din județul Bihor (original)

Analizând tabelul se constată o mere variabilitate specifică raportattă la arealul zoogeografic ocupat, în cadrul diferitelor subfamilii.

De asemenea, adaptarea speciilor de crisomelide din diferitele subfamilii pentru ocuparea diferitelor biotopuri din județul Bihor este reflectată prin varietatea arealului zoogeografic al acestora.

O mare varietate a arealelor zoogeografice a speciilor de crisomelide din județul Bihor se regăsește în cadrul subfamiliilor cu numeroase specii: Chrysomelinae, cu 10 areale specifice, Alticinae cu 9 areale specifice, Galerucinae, cu 6 areale specifice, Criocerinae și Cryptocephalinae cu câte 5 areale specifice, Cassidinae cu 4 areale specifice.

Caracterizarea ecologică a speciilor

de crisomelide din județul Bihor

Această caracterizare s-a realizat în funcție de umiditatea tipului de biotop ocupat și de tipul de biotop ocupat (așa – numitele categorii ecologice).

În funcție de umiditatea tipurilor de biotop ocupat de crisomelidele din județul Bihor, am identificat următoarele tipuri: mezofile, mezohigrofile, higrofile, mezoxerofile și xerofile (tabel 19 ).

În ceea ce privește tipul de biotop ocupat, crisomelidele din județul Bihor se pot grupa în următoarele categorii: euritope, întâlnite în mai multe tipuri de biotop; silvicole, identificate în biotopurile forestiere și praticole , întâlnite în spațiile deschise (pajiști, fânețe, pășuni, poieni ) – tabelul 19.

Menționez că încadrarea speciilor de crisomelide în categoriile ecologice menționate și caracterizarea tipurilor de biotop după gradul de umiditate s-a realizat atât în funcție de datele din literatura de specialitate ( Kaszab, 1962), de încadrarea plantelor gazdă ale crisomelidelor în funcție de umiditatea biotopului ocupat (Ciocârlan, 2000) cât și pe baza observațiilor personale din teren.

Tabelul nr.19 – Caracterizarea ecologică a speciilor de crisomelide din județul Bihor (original)

Analiza tabelului relevă predominanța speciilor de crisomelide praticole (140 – 64,81% din totalul speciilor identificate în Bihor), urmate de cele euritope (63 – 29,16%) și cele silvicole ( 13 – 6,01%) – figura 64.

Fig.64 – Repartiția procentuală a speciilor de crisomelide din județul Bihor, în funcție de caracterizarea ecologică (original)

Caracterizarea speciilor de crisomelide în funcție de umiditatea biotopului pe care îl ocupă evidențiază predominanța speciilor mezofile (162 – 75% din totalul speciilor identificate în Bihor), urmate de speciile mezohigrofile (42 – 19,44 %), mezoxerofile ( 8 – 3,70%), xerofile (2 – 0,92%) și higrofile (2 – 0,92%) – fig. 65.

Fig.65 – Caracterizarea speciilor de crisomelide din Bihor, din ecosistemele cu diferite grade de umiditate (original)

În ceea ce privește speciile praticole repartiția acestora pe subfamilii indică dominanța subfamiliei Alticinae cu 68 specii (48,57%), urmată de subfamiliile Chrysomelinae cu 32 specii (22,85%), Cryptocephalinae cu 20 specii (14,28%), Galerucinae cu 8 specii (5,71 %), Cassidinae și Criocerinae cu câte 5 specii (3,57%), Donaciinae cu 2 specii (1,42%).

Subfamilia Eumolpinae nu prezintă specii praticole – fig.66.

Speciile silvicole se regăsesc la nivelul a 6 subfamilii: Alticinae și Chrysomelinae cu câte 4 specii (30,76%), Galerucinae cu 2 specii (15,38%), Criocerinae, Cryptocephalinae, Eumolpinae cu câte o specie (7,69%). Subfamiliile Donaciinae și Cassidinae nu prezintă specii silvicole – fig.67.

Un număr relativ mare de specii sunt euritope – 63. Și în acest caz subfamilia Alticinae este dominantă (31 specii – 49,20%), urmată de subfamilia Chrysomelinae (12 specii – 19,04 %), Cryptocephalinae (11 specii – 17,46 % ), Galerucinae (4 specii – 6,34 %) , Cassidinae (3 specii – 4,76 % ) și Criocerinae ( 2 specii – 3,17 %).

Subfamiliile Donaciinae și Eumolpinae nu prezintă specii euritope – fig.68.

De remarcat faptul că numărul mare de specii euritope se datorează identificării a numeroase specii praticole și în interiorul diferitelor păduri din județul Bihor și care astfel au devenit euritope.

Următoarele specii praticole au fost identificate în diferite păduri din județul Bihor, devenind euritope: Oulema melanopus, Lema erichsoni (subfamilia Criocerinae), Labidostomis tridentata, Smaragdina cyanella, Smaragdina xanthaspis, Cryptocephalus quadripustulatus, Cryptocephalus vittula, Cryptocephalus bilineatus, Cryptocephalus janthinus (subfamilia Cryptocephalinae), Eumolpus asclepiadeus (subfamilia Eumolpinae), Chrysolina sturmi, Chrysolina herbacea, Chrysolina fastuosa, Chrysolina polita, Chrysolina varians, Chrysolina cerealis (subfamilia Chrysomelinae), Galerucella calmariensis, Galeruca pomonae (subfamilia Galerucinae), Phyllotreta vittula, Phyllotreta nemorum, Phyllotreta armoraciae, Phyllotreta scheuchi, Longitarsus melanocephalus, Longitarsus longipennis, Longitarsus brisouti, Longitarsus nigrofasciatus, Longitarsus atricillus, Longitarsus pratensis, Longitarsus lycopi, Longitarsus echii, Chaetocnema orientalis, Chaetocnema concinna, Chaetocnema tibialis, Dibolia russica, Altica oleracea, Aphtona venustula, Aphtona ovata, Aphtona cyparissiae, Sphaeroderma rubidum, Neocrepidodera ferruginea (subfamilia Alticinae), Hispa atra, Cassida viridis, Cassida vibex (subfamilia Cassidinae).

Fig. 66 – Repartiția procentuală a subfamiliilor de crisomelide din județul Bihor, grupate în categoria praticole (original)

Fig.67 – Repartiția procentuală a subfamiliilor de crisomelide din județul Bihor, grupate în categoria silvicole (original)

Fig. 68 – Repartiția procentuală a subfamiliilor de crisomelide din județul Bihor grupate în categoria euritope (original)

Capitolul 8

Chrysolina fastuosa Scopoli, 1763 –

observații și cercetări personale biologice și ecologice

Întrucât date asupra biologiei și ecologiei acestei specii la nivel național nu sunt cunoscute, am decis studierea sa la nivelul județului Bihor.

Urmărirea în condiții naturale a particularităților biologice și ecologice ale acestei specii s-a realizat în trei localități diferențiate din punct de vedere al altitudinii: Tinca (zona de câmpie, altitudinea 130 m), Râpa (zona deluroasă, altitudinea 200m) și Măgura Fericii (zona montană, altitudinea 1104 m).

Cercetările au fost efectuate în perioada 2012-2015, începând din ultima decadă a lunii aprilie până în luna noiembrie.

În zona de câmpie aceste cercetări s-au efectuat zilnic, plantele gazdă regăsindu-se în curtea personală; în zona deluroasă, cercetările s-au efectuat o dată pe săptămână, iar în zona montană, o dată la două săptămâni. Aceste cercetări au fost comparate cu cele din laborator.

Plantele gazdă aparțin familiei Lamiaceae și Urticaceae. Speciile de plante pe care a fost observată specia hrănindu-se sunt: Urtica dioica L., Lamium album L., Lamium maculatum L., Lamium purpureum L., Glechoma hederacea L., Galeopsis tetrahit L., Leonurus cardiaca L:, Melissa officinalis L,. (Tinca); Urtica dioica L:, Lamium album L., Lamium purpureum L., (Râpa); Urtica dioica L., Mentha arvensis L., (Măgura Fericii) – fig. 69.

Fig. 69 – Chrysolina fastuosa Scop. (original)

La aceste specii botanice se pot adăuga Symphytum officinale L., (familia Boraginaceae), Erigeron annuus Pers.(familia Asteraceae) și Rumex conglomeratus Murray (familia Polygonaceae), nemenționate până în prezent în literatura de specialitate. Asupra acestor specii botanice atacurile au fost mai slabe, relativ moderate, drept pentru care le-am considerat plante-gazdă secundare. Hrănirea cu aceste plante gazdă secundare a fost observată la Tinca.

Descrierea speciei

Prezintă dimensiuni medii ( 5 – 7 mm). Pronotul este dreptunghiular, fin punctat în partea mediană iar pe margini aspru punctat.

Elitrele prezintă tuberculi humerali evidențiați, sunt punctate relativ regulat. În vecinătatea suturii și spre vârf punctuația este fină, la bază este aspră. Interstriurile sunt lucioase, elitrele prezintă luciu metalic.

Coloritul formei tipice este verde-lucios, iar la baza pronotului, sutura elitrelor, o dungă posthumerală și una pe disc, prezintă o culoare violacee-închisă. Uneori marginea elitrelor, discul elitrelor și marginea pronotului prezintă o culoare verde-aurie –( figura 70 ).

Alături de forma nominală am evidențiat prezența și a următoarelor forme aberante cromatice:

Colorația elitrelor roșie-arămie, sutura elitrelor, dunga posthumerală și cea discală de culoarea verde, albastră sau violet (ab. galeopsidis Schrank).

Colorația elitrelor verde-lucioasă, discul pronotului și dungile elitrelor de culoare albăstruie (ab. callichloris Bechyne ).

Colorația elitrelor violetă, dungile elitrale și sutura de culoare albastră sau verde-albăstruie (ab. Jodasi Bechyne).

Primele apariții ale adulților în natură au loc primăvara, în ultima decadă a lunii aprilie sau în prima jumătate a lunii mai ( în zona de câmpie și cea deluroasă), iar în zona montană în ultima decadă a lunii mai sau chiar începutul lunii iunie. Aceste apariții sunt condiționate de valorile temperaturii – tabel 20.

Tabel 20 Apariția adulților speciei Chrysolina fastuosa Scop. în județul Bihor, în funcție de valorile temperaturii (original)

La scurt timp de la apariție adulții se hrănesc cu frunzele plantelor-gazdă. Hrănirea se realizează prin roaderea limbului foliar, adesea de la margine spre interior; în cazul unor atacuri puternice se pot observa perforații în interiorul limbului, frunza având astfel un aspect ciuruit, similar atacului crisomelidelor alticine, dar orificiile rezultate sunt mai mari.

Adesea limbul foliar este ros până la nervura principală.

În ceea ce privește activitatea adulților în cursul unei zile am constatat că aceștia evită lumina solară, adăpostindu-se pe dosul frunzelor. În cazul plantelor aflate la umbră se observă gândacii în activitate, pe partea dorsală a frunzelor.

Rareori gândacii pot fi în activitate și sub acțiunea directă a razelor solare. După aproximativ o săptămână de hrănire are loc procesul de împerechere.

S-au observat 2-4 acuplări zilnice, durata acestui proces fiind de aproximativ 4 minute.

S-au înregistrat acuplări ale diferiților masculi cu aceeași femelă pe durata unei zile. Uneori peste o pereche aflată în acuplare se mai poate urca un mascul, unul dintre aceștia părăsind în final locația acuplării și se acuplează sau continuă acuplarea cu femela.

Pe parcursul procesului de maturare a ouălor ce survine după procesul de acuplare, femelele se retrag în locuri mai liniștite.

Depunerea ouălor se realizează în general pe partea ventrală a frunzelor, rareori pe partea dorsală. Poziția ouălor în raport cu suprafața foliară este în general orizontală, dar poate fi și oblică. Nu am observat depuneri ale ouălor pe alte organe ale plantei sau în alte locații (sol, scoarța copacilor, etc.)

Depunerea ouălor se realizează în momentele zilei când intensitatea luminii solare este minimă sau chiar absentă (timp noros).

Ouăle sunt depuse separat, fiind izolate între ele pe suprafața foliară. Ele sunt lipite de suprafața foliară prin intermediul unei substanțe adezive care le acoperă în totalitate întărindu-se prin contact aerian.

Ouăle prezintă următoarele dimensiuni: lungimea 1-1,5 mm, lățimea 0,6 – 0,8 mm. Pigmentația este albă, iar forma este ovală. Pe suprafața lor nu s-au observat asperități iar porozitatea este deasă – fig.70.

Fig. 70 – Ouă de Chrysolina fastuosa Scop. (original)

Incubația durează 9 zile în condiții de laborator (t= 20 șC). În condiții naturale, la t= 26 șC incubația durează 5 zile.

Larva este de tip oligopod, capul este globulos, de culoare negricioasă, antenele triarticulate. Pronotul prezintă aceeași colorație ca și capul.

Corpul prezintă o colorație albicioasă-gri.

Pe partea dorsală a corpului se observă trei benzi cenușii-negricioase: una centrală mai închisă la culoare și două laterale cu colorație mai deschisă. Pe benzile laterale se observă câte un rând de negi de culoare neagră sau maronie-închisă. Prezintă pigopodiu. Pe ultimele segmente abdominale se observă pe partea dorsală trei sclerite de culoare neagră, dispuse central. Partea ventrală a corpului prezintă o colorație albicioasă-cenușie deschis – fig. 71.

Fig. 71 – Larve de Chrysolina fastuosa Scop. (original)

Picioarele prezintă o colorație gălbui-albicioasă în alternanță cu două benzi negre sau maronii-închis și sunt terminate cu câte o ghiară.

Modul de hrănire și momentele maxime de activitate ale larvelor sunt similare cu cele ale adulților. În general, preferă locurile umbrite , putându-se astfel hrăni în cursul zilei. În cazul plantelor aflate în spații deschise, unde expunerea solară maximă, hrănirea larvelor se face cu intensitate dimineața, seara și noaptea.

În cazul defolierilor accentuate ale plantei-gazdă, larva poate ataca și componente ale florilor (sepalele).

Prin atingere, larva manifestă o tanatoză accentuată comparativ cu adultul, care poate dura până la 2 minute.

Dezvoltarea larvară se caracterizează prin trei năpârliri.

În condiții de laborator prima năpârlire are loc după 6 zile, a doua năpârlire după 8 zile, iar ultima năpârlire se realizează înainte de transformarea în pupă. În mediul natural, durata între năpârliri este variabilă și este condiționată de factorii de mediu (cantitatea de hrană, temperatură, umiditate).

Dimensiunile larvei de vârsta I : L =1,5 – 1,7 mm; larva de vârsta a II a : L=3 – 3,5 mm; larva de vârsta a III a : L= 5 – 6 mm.

O năpârlire prezintă o durată de aproximativ 18-20 minute. În urma acestui proces larva prezintă inițial o culoare albă apoi tegumentul se melanizează treptat. După un repaus de câteva ore, larva începe să se hrănească. Împuparea are loc în general în sol, iar uneori și în alte locuri adăpostite ( sub frunzele uscate, crăpături ale scoarței, scorburi, etc).

Pupa este de tip liberă, prezentând o pigmentație galbenă sau portocalie. În laborator, stadiul de pupă are o durată de 11 zile la t=20șC.

Generațiile – Chrysolina (Fastuolina) fastuosa Scopoli prezintă o generație pe an (monovoltină), dar în ultimii ani ( 2014, 2015), caracterizați prin toamne deosebit de călduroase, apare și generația a doua și chiar generația a treia parțială ( ouă și larve).

De menționat faptul că dezvoltarea generației a doua și a celei de-a treia parțială a fost observată doar în zona de câmpie și deluroasă joasă.

Dimorfismul sexual al adulților se caracterizează doar printr-o diferență de dimensiuni: masculii prezintă dimensiuni mai reduse ( 5 – 5,5 cm), comparativ cu femelele ( 6 – 7 cm).

Iernarea – intrarea în diapauza hiemală se realizează în general în stadiul de adult. În perioada 2014 – 2015, în zona de câmpie și deluroasă au fost observate și larve de vârsta a III a care au intrat în diapauza hiemală făra a se împupa.

Intrarea în diapauza hiemală se realizează toamna, în funcție de temperatură. În zona montană acest proces se realizează în prima decadă a lunii octombrie, în timp ce în zona de câmpie și cea deluroasă procesul are loc spre sfârșitul lunii noiembrie.

Aspecte ecologice ale speciei Chrysolina fastuosa Scop.

Unele aspecte ecologice ale acestei specii, respectiv influența temperaturii și a mișcărilor aerului asupra activității sale au fost urmărite în comuna Tinca, în perioada 2012 – 2015, între lunile aprilie – noiembrie.

Observațiile s-au realizat pe o suprafață de 3 m2 cu o populație de 9 indivizi, distribuiți într-o vegetație formată din tufe de Lamium purpureum.

S-au constatat două maxime în ceea ce privește intensitatea zborului adulților: la jumătatea lunii mai, respectiv în prima jumătate a lunii iunie, având temperaturile zilnice medii cu valori cuprinse între 24ș C și 27 ș C.

Intensitatea zborului scade pe măsura creșterii acestor temperaturi, în timp ce temperaturile inferioare valorii de 20șC determină încetarea zborului.

Adulții prezintă o perioadă de zbor având o durată de aproximativ 4 – 5 luni. Activitatea larvară este puternic condiționată de valorile temperaturii. Temperaturile situate sub 8ș C determină inactivarea acestora, iar la temperaturi sub 3,5ș C are loc moartea larvelor.

Activitatea larvelor și a adulților este influențată și de mișcările aerului (vântul).

Activitatea acestora nu este influențată de valorile reduse ale intensității vântului (0 – 3,3 m/s).

Întreruperea hrănirii sau a deplasării are loc la creșteri ale valorilor intensității vântului (3,4 – 5,2 m/s) retragerea pe partea ventrală a frunzelor se realizează la viteze ale mișcărilor aerului cuprinse între 5,3 – 7,4 m/s).

La mișcări puternice ale aerului (7,5 -9,8 m/s) s-a observat coborârea pe sol sau adăpostirea în diferite locații mai ferite a coleopterelor din această specie.

Vântul prezintă un relativ efect inhibitor asupra activității adulților și larvelor acestei specii determinând scăderea valorilor temperaturii aerului, întreruperea procesului de hrănire, prelungirea stadiului larvar și de incubație.

Temperaturile foarte ridicate determină izolarea gândacilor chiar zile întregi pe partea ventrală a frunzelor, având drept efect încetarea hrănirii sau a împerecherii. De asemenea, ploile determină retragerea gândacilor de pe planta-gazdă.

Capitolul 9

Observații personale asupra unor particularități biologice,

ecologice și etologice ale crisomelidelor din județul Bihor

Observații personale asupra biologiei unor specii

Galeruca rufa Germar – diapauza hiemală are loc în stadiul de adult. Apariția adulților în natură are loc la sfârșitul lunii martie sau în primele zile ale lunii aprilie, în funcție de temperatură.

Planta-gazdă: Volbura (Convolvulus arvensis L.)

Adulții rod frunza aproape total, rămânând doar pețiolul, uneori chiar și tulpina este roasă. Manifestă autohemoree la ținerea în palmă.

În general sunt lucifuge, trăiesc sub pietre, tufe sau la o adâncime mică în sol.

Ouăle sunt depuse în număr de 7-8, în grămăjoare asemănătoare unor ciorchini fie pe sol, fie pe partea ventrală a frunzelor de la baza plantelor. Culoarea este galben – portocalie, forma ovală, lungimea 0,9 – 1 mm, lățimea 0,4 – 0,5 mm.

Ouăle sunt lipite între ele și de substrat datorită unei substanțe adezive în care sunt învelite și care se întărește în contact cu aerul. Am constatat că la scurt timp după depunerea ouălor (câteva zile) femelele mor. O moarte rapidă, la câteva zile după actul de împerechere s-a constatat și în rândul masculilor. Am observat existența unei singure generații anuale (monovoltină).

Hippocassida subferruginea Schrank – diapauza hiemală are loc în stadiul de adult.

Apariția adulților în natură are loc în luna mai. Planta-gazdă: Convolvulus arvensis L. – fig. 72.

Fig.72 – Hippocassida subferruginea Schrank (original)

Depunerea ouălor se realizează în prima decadă a lunii iunie, întotdeauna pe partea ventrală a frunzelor. Ouăle pot fi depuse separat câte unul (rareori ) sau câte două, alăturate și acoperite în totalitate cu o substanță adezivă care le conferă un aspect lăcuit, caracteristic și care face imposibilă desprinderea lor de pe frunze, chiar la atingeri sau lovituri puternice ale acestora.Ouăle au formă alungită, colorate alb-gălbuie, lungimea 1,7 – 1,8 mm, lățimea 0,8 mm.

În general adulții atacă frunzele plantei-gazdă producând perforații sub forma unor orificii mari și late, frunza având astfel un aspect „ciuruit”, dar există și situații în care limbul folial este ros de la margine spre interior.

Am observat existența unei singure generații anuale (monovoltină).

Clytra laeviuscula Ratzeburg – apariția adulților în natură are loc în ultima jumătate a lunii mai sau chiar la începutul lunii iunie, în funcție de valorile temperaturii.

Ouăle au formă ovală, colorația galbenă, lungimea 1 – 1,5 mm, iar lățimea 0,5 mm. Depunerea unui ou prezintă o durată variabilă între 6 -10 minute. Acest proces decurge în felul următor: adultul femelă se fixează cu primele două perechi de picioare de substrat (tulpina unei plante, de regulă graminee ), ultima pereche este în aer, iar pe măsură ce oul este eliminat, este învelit de excremente, total sau parțial – fig.73.

Fig. 73 – Ouă de Clytra laeviuscula Ratz (original)

Apoi oul, acoperit de învelișul protector este lăsat să cadă pe sol, de unde va fi preluat de furnici și dus într-un mușuroi în care se vor desfășura celelalte procese ale dezvoltării sale: eclozarea larvei, hrănirea sa, împuparea și apoi transformarea în adult.

Numărul de ouă depuse într-o zi este variabil: 2 – 5. Depunerea ouălor poate avea o durată cuprinsă între 24-27 zile.

Am observat existența unei singure generații anuale ( monovoltină).

Chrysolina herbacea Duftschmidt

Am observat larve de vârsta a II-a și a III-a hrănindu-se cu frunze de mentă (Mentha), Tinca, 7 noiembrie 2011, t = 17ș C.

Aceste larve aparțin generației a treia a speciei.

În data de 11 noiembrie 2011, larvele erau prezente pe frunze, deși temperatura în cursul zilei a fost de 8ș C, iar temperatura nocturnă 0ș C, vânt absent.

În data de 27 noiembrie 2011, am observat o singură larvă de vârsta a III-a pe o frunză, t = 4ș C.

În data de 11 decemcrie 2011, câteva larve de vârsta a II-a și a III-a se hrăneau cu frunze, t = 7ș C, vânt absent.

La data de 31 ianuarie 2012 am observat o larvă de vârsta a II-a hrănindu-se cu frunze de mentă, t = 8,5ș C, vânt foarte slab.

Aceasta reprezintă cea mai târzie dată la care au fost observate larve ale acestei specii. Totodată, se pare că, similar speciei Chrysolina fastuosa Scop., la această specie se întâlnesc două stadii în care se poate intra în diapauza hiemală; adult (majoritatea cazurilor) și larvă.

Observații personale privind coloritul unor specii de crisomelide

Chrysomela vigintipunctata Scop. – 2 exemplare prezentând elitrele albe, împreună cu petele negre caracteristice, Belfir, 7 iunie 2014. Literatura (Kaszab, 1962) menționează culoarea elitrelor prezentând culoarea galbenă sau portocalie.

Luperus xanthopoda Scrk. – 3 exemplare prezentând antenele în întregime negre, Tinca, 28 mai 2015. Literatura (Kaszab, 1962) menționează că sfertul bazal al antenelor prezintă o colorație galbenă. Menționez că alături de aceste exemplare am identificat și mulți indivizi care prezentau baza antenelor de culoare galbenă.

Cassida viridis L. – un exemplar prezenta o elitră având partea bazală de culoare galben-maronie, restul elitrelor erau de culoare verde, Tinca, 27 IV 2012.

Observații personale privind procese de împerechere

ale crisomelidelor la date târzii

Efecte ale încălzirii globale, caracterizate prin toamne și ierni prezentând temperaturi ridicate față de normalul perioadei, au determinat prelungirea activității unor specii de crisomelide și chiar existența proceselor de împerechere și de depunere a ouălor:

Chysolina sturmi Westf., pădurea Tinca, 8 VIII 2010, t = 24 șC.

Chrysolina varians Schall, pădurea Tinca, 8 VIII 2010, t = 24 șC.

Leptinotarsa decemlineata Say (depuneri ouă), Tinca, 16 IX 2011, t=20 șC.

Plagiodera versicolora Laich, Râpa, 9 IX 2012, t = 21 șC.

Galeruca pomonae Scop. (abdomen umflat, gata de depunere a ouălor) Tinca, 29 IX 2012, t = 19 șC.

Galeruca tanaceti (abdomen umflat, gata de depunere a ouălor), Tinca, 29 IX 2012; 20 XI 2012; 9 XI 2014, Budureasa, t = 14C.

Podagrica menetriesii Fald., Tinca, 3 XI 2013, t = 16șC.

Longitarsus tabidus Fabr., Tinca, 12 XI 2014, t = 18 șC; Tinca (Băi), 13 XII 2014, t = 12,5șC.

Phaedon laevigatus Duft., Tinca (Băi), 13 XII 2014, t = 12,5șC.

Observații personale privind prezența

crisomelidelor în sezonul rece

Datorită temperaturilor ridicate înregistrate toamna (lunile septembrie -15 noiembrie) am decis prezentarea speciilor de crisomelide din județul Bihor observate după data de 15 noiembrie, când temperaturile au început să scadă:

Phyllotreta diademata Foudr. – 4 exemplare

Psylliodes chrysocephalus L. – 5 exemplare

Longitarsus minusculus Foudr. – 1 exemplar

Aceste specii au fost colectate la Tinca, 15 XII 2012, t = 11 șC.

Psylliodes chrysocephalus L. – 1 exemplar

Longitarsus minusculus Foudr. – 1 exemplar

Galeruca tanaceti L. – 1 exemplar.

Speciile au fost colectate la Tinca, 21 XI 2012, t = 3 șC.

Longitarsus minusculus Foudr. – 1 exemplar, Tinca, 24 XI 2012, t = 7 șC; 4 exemplare, Tinca, 20 XI 2014, t = 9 șC.

Longitarsus minusculus Foudr. – 3 exemplare, Tinca, 23 XI 2014, t = 5 șC; 4 exemplare, 4 XII 2014, t = 9 șC; 3 exemplare, 5 XII 2014, t = 11 șC; 6 exemplare, 5 XII 2014, t = 11 șC; 3 exemplare, 6 XII 2014, t = 11 șC; 2 exemplare, 12 XII 2014, Tinca, t = 7 șC; 4 exemplare, Tinca, 13 XII 2014, , t = 12,5 șC; 3 exemplare, Tinca, 14 XII 2014, t = 10 șC; 5 exemplare, Tinca, 15 XII 2014, t = 10 șC; 4 exemplare, 16 XII 2014, t = 10 șC; 5 exemplare, t = 7 șC, Tinca, 17 XII 2014; 6 exemplare, t = 7 șC, Tinca, 18 XII 2014; 8 exemplare, Tinca (Băi), 20 XII 2014, t = 8șC; 1 exemplar, 21 XII 2014, Tinca (Băi), t = 4șC; 1 exemplar, Tinca, 22 XII 2014, t = 6ș C; 4 exemplare, Tinca (Băi), 23 XII 2014, t =10 șC; 4 exemplare, Tinca (Băi), 24 XII 2014, t = 10 șC; 4 exemplare, 25 XII 2014, Tinca (Băi), t = 10 șC, 1 exemplar, 26 XII 2014, Tinca (Băi), t = 6 șC; 2 exemplare, 13 I 2015, t = 7șC, Tinca; 2 exemplare, 14 I 2015, Tinca (Băi), t = 9,5 șC; 2 exemplare, Tinca (Băi), t = 8șC, 15 I 2915; 5 exemplare, Tinca (Băi), 16 I 2015, t = 12șC; 4 exemplare, 17 I 2015, Tinca, t = 14 șC; 2 exemplare, 18 I 2015, Tinca, t = 10șC; 1 exemplar, 19 I 2015, Tinca, t = 10șC; 1 exemplar, Tinca, 20 I 2015, Tinca, t = 10 șC; 2 exemplare, 21 I 2015, Tinca, t = 13 șC; 2 exemplare, 28 II 2015, Tinca, t = 12 șC; 2 exemplare, 23 XI 2015, Tinca, t = 3,5 șC.

Altica oleracea L. – 2 exemplare, Tinca, 17 XI 2014, t = 11 șC; 3 exemplare Tinca, 20 XI 2014, t = 5șC; 1 exemplar, Tinca, 24 XI 2014, t = 7șC; 4 exemplare, 24 XI 2014, pădurea Râpa; 1 exemplar, Tinca, 5 XII 2014, t =

11 șC; 3 exemplare, marginea pădurii Râpa, 5 XII 2014, t = 11șC. Aceste exemplare au fost colectate dintr-o asociație vegetală formată din Agropyron sp. și specii de Vicia sp. care era foarte deasă. În plus vegetația prezintă colorit verde intens, ceea ce le asigură și hrană pe lângă adăpost, în timp ce vegetația învecinată era uscată sau semiuscată.

Terenul respectiv avea o suprafață de 2,5 m2: 1 exemplar, Tinca, 6 XII 2014, t = 11 șC; 2 exemplare, pădurea Râpa, 7 XII 2014, t = 10șC; 1 exemplar, Tinca (Băi), 13 XII 2014, t = 12,5 șC; 3 exemplare, Tinca, 14 XII 2014, t = 10șC; 2 exemplare, 16 XII 2014, t = 10 șC; 3 exemplare Tinca, 17 XII 2015, t = 7șC; 2 exemplare Tinca (Băi), 20 XII 2014, t = 8șC; 1 exemplar, Tinca (Băi), 21 XII 2014, t = 4șC; 2 exemplare, Tinca ( Băi), 23 XII 2014, t = 10 șC; 9 exemplare, Tinca (Băi), 24 XII 2014, t = 10 șC; 15 exemplare, Tinca (Băi), 14 I 2015, t = 9,5 șC; 13 exemplare, Tinca (Băi), 15 I 2015, t = 8șC; 20 exemplare, Tinca (Băi), 16 I 2015, t = 12 șC; 30 exemplare, 17 I 2015, t = 14 șC, Tinca (Băi); 17 exemplare, 18 I 2015, t = 10 șC, Tinca (Băi); 15 exemplare, 19 I 2015, t = 10 șC, Tinca (Băi); 13 exemplare, 20 I 2015, Tinca (Băi), t = 10 șC; 15 exemplare, Tinca (Băi), 21 I 2015, t = 13 șC; 16 exemplare, Tinca (Băi), 22 I 2015, t = 12 șC; 7 exemplare, Tinca (Băi), 23 I 2015, t = 10 șC; 8 exemplare, 24 I 2015, Tinca (Băi), t = 10 șC; 4 exemplare, Tinca (Băi), t = 5șC, 29 I 2015; 5 exemplare, Tinca (Băi), 30 I 2015, t = 7,5 șC; 3 exemplare, 31 I 2015, Tinca (Băi), t = 7șC; 2 exemplare, Tinca (Băi9, 1 II 2015, t = 7șC; 6 exemplare, 5 II 2015, Tinca (Băi), t = 6șC; 5 exemplare, 6 II 2015, Tinca (Băi), t = 10 șC; 6 exemplare, Tinca (Băi), 14 II 2015, t = 13 șC; 9 exemplare, 15 II 2015, Tinca (Băi), t = 14 șC; 6 exemplare, 16 II 2015, Tinca (Băi), t = 9 șC; 8 exemplare, 20 II 2015, Tinca (Băi), t = 10 șC; 7 exemplare, 21 II 2015, Tinca (Băi), t = 11șC;

10 exemplare, 22 II 2015, Tinca (Băi), t = 13 șC; 9 exemplare, 23 II 2015, Tinca (Băi), t = 11 șC; 11 exemplare, 24 II 2015, Tinca (Băi), t = 15 șC; 7 exemplare, 28 II 2015, Tinca (Băi), t = 12 șC; 2 exemplare, 13 XII 2015, t = 16 șC, Tinca; 4 exemplare, 23 XII 2015, t = 6 șC; 1 exemplar, 27 XII 2015, t = 12 șC, Tinca.

– Longitarsus longipennis Kutch. – 1 exemplar, pădurea Râpa, 6 XII 2014, t = 11 șC;

– Longitarsus brisouti Hktr. – 1 exemplar, 25 XI 2015, Tinca, t = 6 șC.

– Longitarsus holsaticus L. – 1 exemplar, 25 XI 2015, Tinca, t = 6șC; 1 exemplar 27 XI 2015, Tinca, t = 8șC; 1 exemplar, 13 XII 2015, t = 16 șC, Tinca; 2 exemplare, 27 XII 2015, t = 12 șC, Tinca.

– Longitarsus pratensis Panz. – 4 exemplare, Tinca (Băi), 24 XII 2014, t =10 șC; 2 exemplare, Tinca (Băi), 25 XII 2014, t = 10 șC.

– Longitarsus brunnaeus Duft. – 1 exemplar, pădurea Râpa, 24 XI 2014, t = 7șC; 3 exemplare, 25 XI 2014, Tinca (Băi), t = 5 șC; 1 exemplar, Tinca (Băi), 13 XII 2014, t = 12,5 șC; 5 exemplare, 20 XII 2014, Tinca (Băi), t = 8șC; 3 exemplare, 21 XII 2014, Tinca (Băi), t = 4 șC;3 exemplare, 22 XII 2014, Tinca (Băi), t = 6șC; 3 exemplare, 23 XII 2014, t = 10șC, Tinca (Băi); 5 exemplare, Tinca (Băi), 24 XII 2014, t = 10 șC; 4 exemplare, 25 XII 2014, t = 10 șC, Tinca (Băi); 2 exemplare, 26 XII 2014, t = 6șC; Tinca (Băi); 2 exemplare, 13 I 2015, Tinca (Băi), t = 7 șC; 4 exemplare, 14 I 2015, Tinca (Băi), t = 9,5 șC; 2 exemplare, 15 I 2015, Tinca (Băi), t = 8șC; 3 exemplare, Tinca (Băi), 16 I 2015, t = 12 șC; 2 exemplare 17 I 2015, Tinca (Băi), t = 14șC; 2 exemplare, 18 I 2015, Tinca(Băi), t = 10 șC; 2 exemplare, Tinca (Băi), t = 10 șC; 2 exemplare 20 I 2015, t = 10 șC, Tinca (Băi); 2 exemplare, 21 I 2015, t = 13șC, Tinca (Băi); 3 exemplare, 22 I 2015, t = 12 șC, Tinca (Băi); 1 exemplar 23 I 2015, t = 10 șC, Tinca (Băi); 1 exemplar, 5 II 2015, t = 6 șC, Tinca (Băi).

– Phaedon laevigatus Duft.:

– 5 exemplare, 25 XI 2014, t = 5 șC, Tinca (Băi); 2 exemplare, 6 XII 2014, Tinca (Băi), t = 11 șC; 4 exemplare, 20 XII 2014, t = 8șC, Tinca (Băi); 2 exemplare, 21 XII 2014, Tinca (Băi), t = 4 șC; exemplare, 22 XII 2014, t = 6 șC, Tinca (Băi); 3 exemplare, 23 XII 2014, t = 6șC; 1 exemplar 24 XII 2014, t = 10 șC, Tinca (Băi); 1 exemplar, 25 XII 2014, t = 10 șC, Tinca (Băi); 1 exemplar, Tinca (Băi), 26 XII 2014, t = 6șC; 3 exemplare, 27 XII 2015, pădurea Râpa, t = 12 șC.

– Longitarsus ballotae Marsh. – 1 exemplar, 9 XII 2015, t = 5,5 șC, Tinca; 1 exemplar, 13 XII 2015, t = 16 șC, Tinca; 1 exemplar, 23 XII 2015, Tinca, t = 13 șC; 2 exemplare, 27 XII 2015, t = 12 șC, Tinca.

– Longitarsus aeneicollis Fald., – 1 exemplar, 25 XI 2015, Tinca, t = 6ș C; 1 exemplar, 27 XI 2015, t = 8șC, Tinca; 1 exemplar, 29 XI 2015, t = 5 șC, Tinca; 5 exemplare, 2 XII 2015, t = 7 șC, Tinca; 2 exemplare, 4 XII 2015, t = 8șC, Tinca; 4 exemplare, 9 XII 2015, Tinca, t = 5,5 șC; 2 exemplare, 13 XII 2015, Tinca, t = 16 șC; 2 exemplare, 23 XII 2015, t = 13 șC, Tinca; 1 exemplar, 27 XII 2015, Tinca, t = 12 șC; 3 exemplare, 27 XII 2015, pădurea Râpa, t = 12 șC.

– Longitarsus fuscoaeneus Redtb. – 1 exemplar, 13 XII 2015, Tinca, t = 16 șC; 1 exemplar, 23 XII 2015, Tinca, t = 13 șC; 1 exemplar, 27 XII 2015, Tinca, t = 12 șC; 1 exemplar, 9 XII 2015, t = 5,5 șC, Tinca.

– Hispa atra L. – 1 exemplar, 13 XII 2015, Tinca, t = 16 șC; 1 exemplar, 23 XII 2015, t = 13 șC, Tinca.

– Podagrica menetriesii Fald. – 2 exemplare, 23 XII 2015, t = 13 șC, Tinca.

– Chaetocnema tibialis Ill. – 3 exemplare, 27 XII 2015, t = 12 șC, Tinca.

– Chaetocnema clorophana Duft. – 5 exemplare, 27 XII 2015, pădurea Tinca, t = 12 șC.

Analizând datele prezentate se pot trage următoarele concluzii: speciile de crisomelide au fost identificate în activitate în sezonul rece datorită unui complex de factori: temperatura mediului înconjurător, expoziția teritoriului respectiv (sudică, nordică, etc.), temperatura microclimatului oferit de planta-gazdă sau de complexul de plante-gazdă, condițiile meteorologice ale mediului (timp însorit sau noros, prezența vântului), expunerea teritoriului respectiv (teren deschis, adăpostit sau semiadăpostit, loc umbros, etc.), vigoarea plantelor (verzi sau ofilite).

Unele specii se pot adăposti toamna târziu sau iarna în tufele unor plante care nu reprezintă plantele lor gazdă ci servesc ca adăpost. Există astfel situația ca unele specii care nu s-au întâlnit deloc într-un teritoriu tot timpul anului și care nu prezintă plantele gazdă ale speciilor, să fie colectate doar toamna târziu sau iarna în acel teritoriu.

Exemplu: – Choetocnema tibialis Ill. în tufe de Agrostis stolonifera L.

Aceste specii migrează din locurile fără vegetație sau cu vegetație slab reprezentată în teritoriile cu vegetație deasă și mai înaltă.

Influența secetei asupra crisomelidelor

În general, prezența secetei pe o durată relativ mai mare de timp prezintă următoarele efecte asupra coleopterelor crisomelide: retragerea acestora în sol sau alte locuri adăpostite și intrarea în diapauza estivală forțată. De asemenea, numărul generațiilor în acest caz se reduce de la 2 la 1. astfel, multe specii nu mai pot fi observate decât primăvara sau până la începutul verii ( iunie – prima jumătate a lunii iulie), urmând să reapară toamna (septembrie ) pentru a se hrăni înainte de intrarea în diapauza hiemală.

Prezența crisomelidelor și rămânerea lor în activitate în teritoriile afectate de secetă sunt condiționate de existența unei vegetații bogate, dese și care să prezinte o înălțime de cel puțin 10 centimetri. Această vegetație va asigura un anumit microclimat favorabil supraviețuirii și totodată hrana acestora. O serie de plante care nu reprezintă plantele gazdă ale crisomelidelor care s-au adăpostit la nivelul lor pot deveni astfel plante gazdă secundare, temporare.

Astfel, pășunile sau fânețele supuse pășunatului sau cosite intens vor fi lipsite de specii de crisomelide în timpul perioadelor de secetă. Acestea migrează în terenurile învecinate care prezintă vegetație mai înaltă, chiar dacă aceasta este uscată sau semiuscată și se pot hrăni cu semințele sau chiar frunzele semiuscate (ofilite). Exemplu – marea majoritate a crisomelidelor aparținând subfamiliei Alticinae.

Reacția crisomelidelor la temperaturi ridicate a fost urmărită în anul 2015, considerat de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) drept cel mai călduros an din istoria României.

Observațiile au fost realizate în satul Tinca în două locații. Aceste locații se caracterizau prin asociații vegetale diferite, dar, lucrul cel mai important, prin influența antropică diferită asupra acelor suprafețe, care au influențat în mod hotărâtor prezența și rezistența crisomelidelor la temperaturi ridicate.

Prima locație( 1 ha), se caracteriza printr-o pășune a cărei vegetație era formată în principal din diferite graminee spontane, la care se adăugau rare tufe de fabacee spontane (Vicia sp., Trifolium sp.), puține labiate (Thymus sp., Mentha sp.,)și pe alocuri tufe de Juncus effusus (familia Juncaceae). Menționez că pe acestă pășune este amplasată o stână de oi permanentă, deci influența acestor rumegătoare asupra acestei pășuni este continuă. Această locație este cunoscută de localnici sub denumirea „La Hută”.

A doua locație ( 225 m2) este situată în ograda personală, având o vegetație bogată și variată, formată din 40 de specii, aparținând la 17 familii botanice. Menționez că această locație a fost intenționat lăsată necosită, tocmai pentru a se urmări fenologia și reacția crisomelidelor existente pe acea suprafață la condițiile mediului înconjurător.

Perioada de caniculă a început din prima săptămână a lunii iulie și a durat până la data de 18 august. Această perioadă s-a caracterizat prin precipitații aproape absente (doar 3 zile de ploaie), disconfort termic accentuat, temperatura medie 37ș C (numeroase zile caracterizându-se prin coduri portocalii și chiar roșii de temperatură), vânt slab sau absent ( 0 -3,4 m/s). Perioada de secetă a prezentat o durată mai mare (ultimele zile ale lunii iunie – 20 septembrie).

Astfel, în prima locație (Hută), 7 iulie 2015, t = 35ș C (umbră), t = 39ș C (soare), vânt ușor (grad 2), cod portocaliu, s-au identificat următoarele specii: Altica oleracea L. – 2 exemplare în tufe de Juncus effusus L. și 2 exemplare pe graminee spontane; Longitarsus longipennis Kutch. – 2 exemplare pe mohor (Setaria viridis L.). În acest caz vegetația ierboasă era aproape în totalitate păscută, doar tufele de Juncus effusus erau întregi, ele nefiind consumate de oi.

La aceeași dată, în locația a doua (ograda personală), s-au identificat următoarele specii:

Labidostomis longimana L. – 5 exemplare

Altica oleracea L. – 10 exemplare

Longitarsus exoletus L. – 2 exemplare

Longitarsus longipennis Kutch. – 2 exemplare

La data de 8 iulie 2015, t = 39ș C (umbră), t = 47ș C (soare), vânt slab (grad 2), cod roșu, s-au identificat următoarele specii:

A doua locație – ograda personală:

– Altica aleracea L. – 3 exemplare, pe Agropyron repens L.

– Labidostomis longimana L. – 4 exemplare, pe Medicago sativa L.

– Phyllotreta vittula Redt. – 1 exemplar.

– Longitarsus longipennis Kutch. – 4 exemplare

– Phyllotreta armoraciae Hoch – 1 exemplar

– Chaetocnema tibialis Ill. – 5 exemplare.

Prima locație (Hută): Altica oleracea L. – 2 exemplare în tufe de Juncus effusus L.

Longitarsus longipennis Kutch. – 1 exemplar.

Din analiza celor două zile de caniculă în cele două locații se pot trage următoarele concluzii: prezența sau absența crisomelidelor nu este condiționată de umiditatea teritoriului, ci de activitățile antropice ( în acest caz pășunatul excesiv) care au determinat prezența ( absența) vegetației sub formă de tufe care a creat un microclimat favorabil supraviețuirii crisomelidelor de pe acea suprafață în timpul caniculei și totodată migrația crisomelidelor din teritoriile învecinate în teritoriul necosit, pentru hrană și adăpost contra caniculei.

De asemenea, am colectat crisomelide și din alte locații, în perioada caniculei:

1. Pădurea Râpa, 17 iulie 2015, t = 37ș C (umbră), vânt absent, cod portocaliu:

– Xanthogaleruca luteola Mull – 1 exemplar

– Chaetocnema orientalis Baud. – 1 exemplar

– Longitarsus melanocephalus De Geer – 1 exemplar

– Longitarsus brisouti Hktr. – 1 exemplar

– Chaetocnema concinna Marsh. – 1 exemplar.

Toate speciile au fost colectate în luminișurile sau de-a lungul drumurilor forestiere din interiorul pădurii. De remarcat că deși toate speciile sunt mezofile, ele au fost identificate și la aceste temperaturi ridicate deoarece pădurea crează o umiditate mai ridicată, majoritatea plantelor din interiorul său fiind verzi, neofilite.

2. Oradea, 6 august 2015, t = 36ș C (umbră), t = 41ș C (soare), vânt grad 3 (3,4 m/s), pe malurile Crișului Repede:

– Cassida viridis L. – 1 exemplar;

– Altica oleracea L. – 4 exemplare;

– Chrysomela populi L. – 1 exemplar ( pe lăstarii tineri de Salcie);

– Phylotreta vittula Redt. – 1 exemplar;

– Phratora vitellinae L. – 5 exemplare, pe salcie;

– Chaetocnema tibialis Ill. – 1 exemplar;

– Podagrica fuscipes fabr. – 1 exemplar;

– Phyllotreta armoraciae Koch – 1 exemplar, pe Sisymbrium officinale L. și nu pe Armoracia rusticana Gaert., planta sa gazdă;

– Phyllotreta nigripes fabr. – 5 exemplare;

– Neocrepidodera crassicornis Fald. – 1 exemplar;

– Longitarsus exoletus L. – 1 exemplar;

– Longitarsus longipennis Kutch. – 6 exemplare.

Menționez că bogăția specifică și numerică a crisomelidelor se datorează absenței cositului de pe malurile Crișului Repede, chiar în interiorul orașului, ceea ce a determinat existența multor tufe verzi sau parțial verzi de plante ce constituie hrana și adăpostul acestora.

Analizând toate datele prezentate se poate afirma că, în general, la nivelul județului Bihor, seceta și canicula au avut efect negativ doar în teritoriile în care vegetația este redusă sau absentă datorită în principal activităților antropice și secundar condițiilor meteorologice.

Cercetări personale privind relațiile trofice

ale speciilor de crisomelide din județul Bihor

O serie de specii de crisomelide, ca urmare a adaptării acestora la mediul înconjurător, în permanență schimbare, au fost observate hrănindu-se cu frunzele unor plante, diferite de plantele lor gazdă.

De asemenea, consumul de către crisomelide a florilor sau doar ale unor componente ale acestora, în special consumul de polen, chiar și a unor semințe, constituie particularități foarte puțin abordate în literatura de specialitate. Determinarea speciilor de plante atacate de crisomelide s-a realizat prin consultarea unui determinator (V.Ciocârlan, 2000).

Aceste particularități trofice enumerate mai sus au fost observate și la unele specii de crisomelide din județul Bihor, pe care le voi prezenta în cele ce urmează:

Atacuri puternice asupra frunzelor de tătăneasă (Symphytum officinale L. – familia Boraginaceae) efectuate de Longitarsus nigrofasciatus Goeze (subfamilia Alticinae) au fost observate la Miersig, 25 VI 2010 și Tinca, 29 V 2015. Literatura (Kaszab, 1962; Warchalowski, 1995) menționează drept plante gazdă pe cele aparținând genurilor Verbascum L. și Scrophularia L. (familia Scrophulariaceae ), deci specia devine polifagă.

Una dintre cel mai polifage specii de crisomelide, identificate în județul Bihor, este în opinia mea, Altica oleracea L. (subfamilia Alticinae).

Au fost observate atacuri puternice ale sale pe frunzele următoarelor specii botanice: Lythrum salicaria L. (familia Lythraceae), Belfir, 8 IX 2010; Armoracia rusticana Gaertn. (familia Brassicaceae), 11 VIII 2013, Tinca; Rosa chinensis Jacq (familia Rosaceae) – soiuri și hibrizi ale acestora ( trandafiri cultivați ), Tinca, 12-14 VIII 2014 – fig. 74, 75 Polygonum amphibium forma terrestre Leyss (familia Polygonaceae), Tinca, 8 VIII 2014, pădurea Tinca; Amaranthus retroflexus L. (familia Amaranthaceae), Tinca, 26 VIII 014; Brassica rapa L. ( familia Brassicaceae)- frunzele plantelor tinere cultivate, Tinca, 12 X 2014; Erigeron annuus L.(familia Asteraceae), pădurea Râpa, 20 X 2014; Trifolium L. (familia Fabaceae), Tinca, 16 XI 2014; Rubus caesius L (familia Rosaceae), 19 XI 2011 ( la aceste două specii atacurile au fost relativ slabe); Triticum aestivum L. (familia Poaceae), Râpa, 19 IV 2015; Tinca, 23 V 2015 ( și în acest caz atacurile au fost mai slabe); Geranium phaeum L. (familia Geraniaceae), Tinca, 3 V 2015; Prunella vulgaris L. (familia Lamiaceae), pădurea Tinca, 7 VI 2015; Lilium candidum L. (familia Liliaceae), Tinca, 6. VI 2016.

Pe lângă atacurile foliare am mai observat și hrănirea acestei specii cu polenul florilor sau inflorescențelor unor plante sau chiar cu petalele acestora. Acest polen reprezintă un aport suplimentar de proteine pentru insecte și totdată un supliment glucidic cu rol energetic pentru acestea: polen de Kochia tricophylla L. ( familia Chenopodiaceae), Tinca, 23 VIII – 1 IX 2013; polen de Rosa chinensis Jaqc (familia Rosaceae) – soiuri și hibrizi ale acestei specii, Tinca, 9 VIII 2014; petalele florilor acestei specii, Tinca, 15 VIII 2014 – fig.75 ; polenul inflorescențelor de știr (Amaranthus L. – familia Amaranthaceae), Tinca, 26 VIII 2014; polen de Juncus tenuis Willd. ( familia Juncaceae), Tinca, 14 VI 2015, polen de Medicago sativa L. (familia Fabaceae), Tinca, 1 IX 2015; flori de Convulvulus arvensis L. și Ipomoaea purpurea L. ( familia Convolvulaceae) Tinca, 8 VIII 2015- fig. 76. .

Fig.74 – Atac asupra petalelor de trandafir efectuat de Altica oleracea L. (original)

Fig.75 – Frunze de trandafir atacate de Altica oleracea L. (original)

Fig.76 – Atac efectuat de Altica oleracea L. asupra florilor de Ipomoeaea purpurea L. (original)

Totodată am observat și hrănirea acestei specii cu semințele unor graminee spontane: Anthoxanthum odoratum L., Agrostis stolonifera L. (familia Poaceae), Tinca, 12 X 2014.

Asupra frunzelor de Solanum dulcamara L. (familia Solanaceae) am observat atacuri puternice ale speciei Psylliodes chrysocephalus L (subfamilia Alticinae), Tinca, 3 X 2010. Plantele gazdă ale acestei specii aparțin familiei Brassicaceae (Kaszab, 1962), deci specia devine polifagă.

Diabrotica virgifera virgifera Le Conte (subfamilia Galerucinae) se hrănește și cu polenul unor specii precum: Roza chinensis Jaqc. (familia Rosaceae), Tinca, 20 V 2010, 13 IX 2012; Chysanthemum vulgare L. (familia Asteraceae, Tinca 4 VIII 2012.

Cryptocephalus vittula Sufr. (subfamilia Cryptocephalinae) a fost observat hrănindu-se cu frunzele puieților foarte mici de Quercus cerris L. (familia Fagaceae), pădurea Tinca, 29 VI 2013.

Literatura (Kaszab, 1962)indică drept plante gazdă – Origanum vulgare (familia Lamiaceae) și Hypericum L. (familia Hypericaceae). De asemenea, specia a fost observată hrănindu-se și cu polenul diferitelor graminee spontane (familia Poaceae), Râpa, 4 V 2013.

Atacuri mai slabe asupra frunzelor de Triticum aestivum L și alte graminee (familia Poaceae) au fost observate la specia Psylliodes hyoscianus L. (subfamilia Alticinae), Tinca, 4 V 2013. Aceste plante devin plante gazdă secundare, planta gazdă principală fiind Hyoscianus niger L. ( familia Solanaceae).

Chaetocnema concinna Marsh. (subfamilia Alticinae) a fost observată hrănindu-se cu frunze de viță-de-vie (Vitis vinifera L – familia Vitaceae) unde s-au sesizat „ciuruiri” puternice, Tinca, 18 V 2013 și 8 VIII 2015 – fig. 77.

Fig. 77 – Frunză de Vitis vinifera atacată de Chaetocnema concinna Marsh.(original)

Plantele sale gazdă sunt: Beta vulgaris (familia Chenopodiaceae), Rheum L., Rumex L. ( familia Polygonaceae).

Un atac relativ slab asupra frunzelor de măr – Malus domestica L. (familia Rosaceae) l-am observat la specia Luperus xanthopoda Schrank (subfamilia Galerucinae), Tinca, 20 V 2014. Literatura (Kaszab, 1962) indică drept plante gazdă genurile Ulmus L. (familia Ulmaceae), Prunus L., Pyrus L. (familia Rosaceae).

Specia Sphaeroderma testaceum Fabr. (subfamilia Alticinae) a fost observată hrănindu-se cu florile speciei Kochia tricophylla ( familia Chenopodiaceae), Tinca, 17 VIII 2014. Plantele sale gazdă aparțin familiei Asteraceae (Cirsium Mill., Carduus L.).

Hypocassida subferruginea Schr. (subfamilia Cassidinae) a fost observată hrănindu-se cu polenul florilor de trandafir (Rosa chinensis Jacq. – familia Rosaceae), în condițiile în care specia se hrănește cu frunzele de Convulvulus arvensis L. ( familia Convulvulaceae), Tinca, 6 VI 2015.

Atacuri asupra frunzelor de Arctium lappa L. ( familia Asteraceae) au fost cauzate de specia Cassida vibex L. (subfamilia Cassidinae), Tinca, 5 V 2015. Aceasta reprezintă o nouă plantă gazdă, celelalte plante-gazdă aparțin tot familiei Asteraceae (Cirsium Mill, Chrysanthemum L.) – fig. 78.

Fig. 78 – Frunză de Arctium lappa atacată de Cassida viridis L. (original)

Specia Clytra laeviscula Ratz (subfamilia Cryptocephalinae) a fost observată hrănindu-se cu frunzele plantei Capsella bursa-pastoris L. (familia Brassicaceae), Tinca, 10 VI 2013 și frunzele de vișin (Cerasus vulgaris Mill – familia Rosaceae), Tinca, 4 VII 2015, precum și cu frunzele de Vicia angustifolia L. (familia Fabaceae), Tinca, 28 V 2016.

Plante gazdă ale acestei specii aparțin genurilor Populus L., Salix L. (familia Salicaceae) și Prunus L. (familia Rosaceae). Atacurile asupra frunzelor de vișin trebuie monitorizate, pentru a nu produce defolieri puternice în livezile de vișin, așa cum se întâmplă uneori defolieri parțiale în livezile de prun (Prunus domestica L.) – fig. 79.

Fig.79 – Frunze de Prunus domestica L. atacate de Clytra laeviuscula Ratz (original)

Totodată, atacurile asupra inflorescențelor unor graminee spontane (familia Poaceae) au fost observate și la această specie, Tinca, 17 VII 2015.

Frunzele de Urtica dioica L. (familia Urticaceae) au fost atacate de specia Podagrica menetriesii Fald. (subfamilia Alticinae), Tinca, 14 IV 2015. Acaestă specie a atacat și frunze de Arctium lappa L ( familia Asteraceae), Tinca, 10 V 2015 și frunze de Cichorium intybus L.( familia Asteraceae ), Tinca, 24.VII. 2015 – fig.80.

Fig. 80 – Frunze de Cichorium intybus L. atacate de Podagrica menetriesi Fald.(original)

Specia devine astfel polifagă, plantele sale gazdă aparținând familiei Malvaceae.

Am observat un atac al speciei Phyllotreta vittula Redt. (subfamilia Alticinae) asupra inflorescențelor de mohor (Setaria viridis L., familia Poaceae), Râpa, 14 VIII 2012; pădurea Tinca, 29 VIII 2015. De asemenea specia a fost colectată și dintr-o cultură de grâu (Triticum aestivum L.), atacând inflorescențele acestei plante, Tinca, 4 V 2013. Literatura (Kaszab, 1962) indică drept plante gazdă orzul cultivat, dar nu se face nicio referire la alte cereale cultivate sau la gramineele spontane și nici la atacul asupra inflorescențelor pentru polen.

Au fost observate și colectate șapte exemplare ale acestei specii hrănindu-se cu polenul florilor de lucernă (Medicago sativa L. familia Fabaceae), Tinca, 1 IX 2015.

Un exemplar al speciei Phyllotreta nemorum L. (subfamilia Alticinae) a fost observat și apoi colectat, hrănindu-se intens cu frunzele unui mic puiet de gârniță (Quercus frainetto Ten., familia Fagaceae), la nivelul frunzelor sale observându-se numeroase „ciuruiri”.

Menționez că specia a fost colectată în interiorul pădurii Tinca, 4 V 2013, iar în împrejurimile puietului nu existau plante gazdă specifice speciei ( care aparțin familiei Brassicaceae), deci genul Qurcus L. devine un gen care cuprinde noi plante gazdă secundare.

Smaragdina salicina Scop. (subfamilia Cryptocephalinae) a fost observată hrănindu-se cu frunzele diferitelor plante aparținând familiei Fabaceae (Sarothamnus scoparius L., Chamaecytisus albus Rothm., Melilotus albus Medik., Lotus corniculatus L.) atât în interiorul pădurilor Tinca și Râpa, cât și în fânețe, pășuni, 4 V 2013, 20 V 2013, 2 VI 2013. tot în interiorul acestor păduri specia a fost observată hrănindu-se cu frunzele tinere de Quercus cerris L., Quercus frainetto Ten. (familia Fagaceae și Crataeus monogyna Jacq. (familia Rosaceae).

Toate aceste specii botanice devin noi plante gazdă, literatura (Kaszab, 1962), indicând drept plante gazdă pe cele aparținând genurilor Salix sp., Populus L. (familia Salicaceae) și Prunus L. (familia Rosaceae ).

De asemenea specia a fost observată hrănindu-se cu polenul speciei Bromus arvensis L. (familia Poaceae), Tinca, 1 VI 2015.

Smaragdina xanthaspis Germ. ( subfamilia Cryptocephalinae ) a fost observată hrănindu-se cu polenul unor graminee spontane (Agrostis stolonifera L., Phleum phleoides L., Dactylis glomerata L. – familia Poaceae), pădurea Tinca, 4 V 2013.

Plantele gazdă ale speciei aparțin genurilor Betula L. ( familia Betulaceae), Quercus L. (familia Fagaceae), Salix L. (familia Salicaceae), Corylus L. (familia Corylaceae).

Smaragdina affinis Ill. (subfamilia Cryptocephalinae) a fost observată hrănindu-se cu frunzele de Lotus corniculatus L. (familia Fabaceae), Tinca 4 V 2013. Aceasta devine plantă gazdă secundară, literatura (Kaszab, 1962) indicând drept plante gazdă pe cele aparținând genurilor Quercus L. ( familia Fagaceae), Salix L. ( familia Salicaceae), Corylus L. (familia Corylaceae) și specii aparținând familiei Asteraceae.

Un atac similar asupra speciei Lotus corniculatus L. ( familia Fabaceae), a fost observat și la specia Smaragdina aurita L. (subfamilia Cryptocephalinae), Tinca, 10 V 2013.

Plantele gazdă ale speciei, menționate de literatură (Kaszab, 1962) aparțin genurilor Corylus L. ( familia Corylaceae), Betula L. ( familia Betulaceae) și Salix L. (familia Salicaceae).

Un atac relativ puternic asupra speciei Mentha longifolia L. (familia Lamiaceae) a fost observat la specia Longitarsus longipennis Kutch. ( subfamilia Alticinae), Tinca, 4 V 2013. Această specie a atacat și frunzele căpșunilor cultivate – Fragaria ananassa West (familia Rosaceae), Tinca, 1 VIII 2015.

Literatura (Kaszab, 1962; Warchalowski, 1995) menționează drept plantă gazdă pentru această specie Convolvulus arvensis L. (familia Convolvulaceae), deci specia devine polifagă.

Specia Labidostomis longimana (subfamilia Cryptocephalinae ) a fost observază hrănindu-se cu polenul inflorescențelor speciilor Agropyron cristatum L. și Agropyron repens L. (familia Poaceae), Tinca, 22 VI 2013. Literatura (Kaszab, 1962) menționează doar hrănirea cu frunzele diferitelor graminee și nu cu polenul acestora.

Specia Glechoma hederacea L. ( familia Lamiaceae ) devine o nouă plantă gazdă pentru Chrysolina haemoptera L. (subfamilia Chrysomelinae), pădurea Tinca, 19 VIII 2014. Plantele gazdă ale acestei specii aparțin genului Plantago L. (familia Plantaginaceae) – Kaszab, 1962.

Seceta prelungită din cursul anului 2014 a determinat uscarea totală a exemplarelor de Plantago major L., planta gazdă a speciei, astfel încât au fost observate 7 exemplare hrănindu-se exclusiv cu semințele spicurilor de Agrostis stolonifera L. (familia Poaceae), Tinca, 29 VIII 2014.

Labidostomis tridentata L. (subfamilia Cryptocephalinae) a fost observată hrănindu-se cu polenul unei flori de Crataegus monogyna Jacq. (familia Rosaceae), pădurea Tinca, 26 IV 2015.

Phaedon laevigatus Duft. (subfamilia Chrysomelinae) a fost observată hrănindu-se foarte mult cu frunze de Thalictrum minus L. (familia Ranunculaceae ), Tinca, 16 XII 2014, 4 VI 2015.

Literatura (Kaszab 1962) menționează drept plante gazdă pe cele aparținând genului Galeopsis L. (familia Lamiaceae), deci specia devine polifagă.

Frunzele speciei Stellaria nemorum L. (familia Caryophyllaceae) au fost atacate puternic de specia Longitarsus minusculus Foudr. (subfamilia Alticinae), plantele sale gazdă aparținând familiei Lamiaceae.

Cryptocephalus moraei L.(subfamilia Cryptocephaline) a fost observată hrănindu-se cu frunze de Malva pusilla Sm. (familia Malvaceae), Tinca, 1 VI 2015. Plantele gazdă ale speciei sunt: Rothamnus scoparius L. (familia Fabaceae) și plante aparținând genului Hypericum L. (familia Hypericaceae). Aceeași specie a fost observată hrănindu-se și cu polenul diferitelor graminee spontane (Agrostis stolonifera L., Deschampsia cespitosa Beauv., Dactylis glomerata L., familia Poaceae), pădurea Tinca, 7 VI 2015; Râpa, 10 VI 2013.

Polenul speciei Juncus effusus L. (familia Juncaceae) este consumat de specia Aphtona venustula Kutch. (subfamilia Alticinae), Tinca, 7 VI 2015. Plantele gazdă ale acestei specii aparțin, conform literaturii (Kaszab, 1962; Warchalowsky, 1995) genului Euphorbia L. (familia Euphorbiaceae ).

Specia Phyllotreta armoraciae Koch (subfamilia Alticinae) este considerată de literatura științifică (Kaszab, 1962; Warchalowski, 1995) drept o specie monofagă, planta sa gazdă fiind Armoracia rusticana Gaertn. (familia Brassicaceae). Am observat atacuri puternice asupra frunzelor de Sisymbrium officinale Scop. (familia Brassicaceae), Tinca, 8 VII 2015; Oradea, 6 VIII 2015. Deci, specia devine oligofagă.

Specia Chrysomela populi L. (subfamilia Chrysomelinae ) a fost observată hrănindu-se cu frunzele speciei Xanthium italicum Moretti (familia Asteraceae) ce devine astfel o nouă plantă gazdă, Râpa, 20 V 2016. Plantele gazdă ale speciei aparțin genurilor Salix L. și Populus L. (familia Salicaceae). Planta Cirsium arvense Scop. (familia Asteraceae) devine o plantă gazdă secundară pentru specia Cryptocephalus octacosmus Bed. (subfamilia Cryptocephalinae), Tinca, 6 VI 2015.

Cryptocephalus octacosmus Bed. (subfamilia Cryptocephalinae) a fost observată hrănindu-se cu frunze de susai (Sonchus arvensis L. – familia Asteraceae) ce devine o nouă plantă gazdă, Tinca, 4 VI 2016, literatura (Warchalowski, A., 1981 ) menționează drept plantă gazdă: Cirsium sp. Mill. și Serratula tinctoria L. (familia Asteraceae), iar Freude H. et colab., 1966 menționează drept plantă gazdă genurile Fraxinus L.(familia Oleaceae) și Alnus Miller (familia Betulaceae).

Galeruca pomonae Scop. (subfamilia Galerucinae) a fost observată hrănindu-se cu frumzele speciei Prunus domestica L. (familia Rosaceae), ce devine astfel o plantă gazdă secundară. Atacul asupra acestor frunze a fost relativ slab. Plantele gazdă ale speciei aparțin genurilor: Centaurea L., Cirsium Mill., Leontodon L. (familia Asteraceae). Scabiosa L.(familia Dipsacaceae), Capsella Med. (familia Brassicaceae) și Phlox L. (familia Polemoniaceae).

Variațiile sezoniere ale activității speciilor de crisomelide

dintr-o pajiște din comuna Tinca

Diversitatea specifică foarte mare, precum și numărul mare de indivizi ale speciilor identificate în zona Tinca au determinat realizarea unor observații asupra variațiilor sezoniere ale speciilor de crisomelide din această zonă.

Pentru acest studiu am ales o suprafață de 225 m2 situată într-o pajiște din curtea personală. Colectarea speciilor a fost realizată în perioada 1 martie – 31 decembrie 2015, cu ajutorul fileului entomologic prin metoda „cosire”, fiind efectuate câte 40 de cosiri la fiecare deplasare, o dată la două săptămâni.

Vegetația acestei suprafețe era formată din 40 specii aparținând la 22 familii botanice – tabel 21.

Repartiția procentuală a familiilor botanice este următoarea: Asteraceae ( 8 specii, 20%), Fabaceae ( 4 specii, 10 %), Poaceae (3 specii, 7,5%), Lamiaceae (3 specii, 7,5%), Polygonaceae (2 specii, 5 %), Plantaginaceae (2 specii, 5 %), Brassicaceae ( 2 specii, 5%), Apiaceae (2 specii, 5%), Convolvulaceae (1 specie, 2,5%), Chenopodiaceae (1 specie, 2,5%), Portulacaceae (1 specie, 2,5%), Euphorbiaceae (1 specie, 2,5%), Veronicaceae (1 specie, 2,5 %), Scrophulariaceae (1 specie, 2,5%), Rosaceae ( 1 specie, 2,5%), Verbenaceae (1 specie, 2,5%), Boraginaceae (1 specie, 2,5%), Urticaceae (1 specie, 2,5%), Caryophyllaceae ( 1 specie, 2,5%), Solanaceae (1 specie, 2,5%), Malvaceae (1 specie, 2,5%), Amaranthaceae (1 specie, 2,5%).

Tabelul nr.21 – Distribuția speciilor vegetale pe familii într-o pajiște situată în zona Tinca (original)

În perioada analizată am colectat 40 specii de crisomelide aparținând la 5 subfamilii (tabel 22 ).

Tabel nr.22 – Speciile de crisomelide colectate într-o pășune cu suprafață determinată din zona Tinca, în anul 2015 (original)

Din analiza tabelului se constată următoarele:

speciile de crisomelide colectate aparțin la 5 subfamilii: Criocerinae ( 1 specie, 2,5%), Cryptocephalinae (4 specii, 10%), Chrysomelinae (5 specii, 12,5%), Alticinae (37 specii, 92,5%) și Cassidinae (3 specii, 7,5 %).

Modificările climatice datorate încălzirii globale au făcut ca anul 2015 să fie considerat de către meteorologii europeni ca fiind cel mai călduros an de când se realizează măsurători ale temperaturilor în Europa (conform Administrației Naționale de Meteorologie – ANM). Ca urmare s-a înregistrat o perioadă de secetă ( 6 iulie – 18 august), caracterizată prin perioade caniculare (așa-numitele zile cu cod portocaliu și chiar roșu de temperatură) care a avut efecte negative asupra crisomelidelor din unele zone ale județului Bihor. În ceea ce privește teritoriul analizat, crisomelidele aflate în această locație nu au fost afectate de secetă sau caniculă, deoarece vegetația nu a fost cosită, oferind adăpost și hrană acestora.

Datorită temperaturilor ridicate, perioada de activitate a speciilor de crisomelide s-a prelungit mult (câteva luni), astfel încât unele specii s-au colectat chiar în lunile noiembrie – decembrie. Exemplu – Leptinotarsa decemlineata Say, Altica oleracea L., Chrysolina fastuosa Scop., Longitarsus aeneicollis Fald., Longitarsus holsaticus L., Podagrica malvae Ill., Hispa atra L., – vegetația necosită, corelată cu existența temperaturilor ridicate au determinat migrarea unor specii din terenurile învecinate, cosite sau arate, în teritoriul cercetat pentru hrană și adăpost. Exemplu – Longitarsus aeneicollis Fald., Longitarsus holsaticus L., Longitarsus fuscoaeneus Rdth., Longitarsus ballotae Marsh., Hispa atra L., Neocrepidodera transsylvanica fuss.

Unele specii sunt pătrunse în mod accidental în teritoriu. Exemplu – Cryptocephalus apicalis Gebl., Crepidodera aurata Marsh., Chrysolina marginata L.

Alte specii au pătruns în teritoriul cercetat pentru diapauza hiemală. Exemplu – Longitarsus symphiti Hkrt., Longitarsus luridus Scop., Longitarsus suturellus Duft., Longitarsus ganglbaueri Hkrt., Longitarsus ochroleucus Marsh.

Unele specii precum Gonioctena fornicata Bruggm. și Leptinotarsa decemlineata Say au fost colectate doar în momentul apariției lor în natură (luna martie), apoi ele au migrat în teritoriile învecinate unde se aflau plantele lor gazdă: lucerna respectiv cartoful. Leptinotarsa decemlineata Say a fost colectată și în luna noiembrie (1 exemplar), probabil în căutare de adăpost pentru diapauza hiemală.

Altica oleracea L. se caracterizează prin cea mai lungă perioadă de activitate (10 luni), fiind rezistentă atât la temperaturile scăzute, cât și la cele ridicate. Dacă la acest aspect se adaugă identificarea de numeroase noi plante gazdă, atunci se poate concluziona că această specie manifestă o puternică adaptabilitate la condițiile în permanentă schimbare ale mediului înconjurător.

Aceasta se concretizează prin prezența sa în efective numerice ridicate începând din zona de câmpie, până în cea montană.

Variațiile lunare ale prezenței speciilor de crisomelide idntificate în teritoriul cercetat din zona Tinca în anul 2015 sunt prezente în graficul următor (fig. 81 )

Fig.81 – Variațiile lunare ale prezenței speciilor de crisomelide într-un teritoriu din zona Tinca, în anul 2015 (original)

Analizând acest grafic se constată că în perioada iunie – iulie s-a identificat un număr mare de specii (13), datorită intrării în activitate a majorității speciilor, iar maximul numărului de specii (20) se datorează pătrunderii în teritoriul analizat a numeroase specii pentru intrarea în diapauza hiemală (8).

Numărul relativ mare de speciii ( 8 – noiembrie, 7 –decembrie ) se datorează temperaturilor ridicate, atipice pentru această perioadă care au determinat fie prelungirea perioadei de activitate pentru unele specii, fie migrarea în teritoriul cercetat a unor specii pentru hrană și adăpost pentru intrarea în diapauza hiemală.

Variațiile sezoniere ale activităților speciilor de crisomelide

într-o pajiște cu suprafață fixă din zona Holod

Pentru studiul variațiilor sezoniere ale activităților speciilor de crisomelide am ales o pajiște cu o suprafață de 20 m, situată în zona Holod, altudinea de 136 m.

Această pajiște este formată din mai multe specii vegetale, aparținând unor familii botanice diverse: Plantago lanceolata, Poa protensis, Festuca pseudovina, Euphorbia sp., Alchillea millefolium, Lotus sp., Trifolium pratense, Hypericum sp., Fragaria vesca , Solanum nigrum, Mentha sp., Salvia pratensis, Polygonum aviculare, Convolvulus arvensis, Capsella bursa – pastoris, Taraxacum officinalis. Colectarea s-a realizat cu fileul entomologic prin metoda „cosire”, efectuând câte 50 cosiri la fiecare deplasare. Deplasarea s-a realizat o dată la două săptămâni, în perioada aprilie – septembrie.

Tabelul nr. 23 – Speciile de crisomelide identificate într-o pășune din zona Holod

în anul 2012 ( original)

Prin compararea datelor biologiei crisomelidelor identificate cu datele apariției lor din tabelul 23, se poate constata o compatibilitate relativă – fig.82.

Există însă și situații de absență care pot avea următoarele explicații:

în perioada iunie – prima săptămână a lunii septembrie s-a înregistrat o secetă puternică, caracterizată prin temperaturi foarte ridicate: peste 35 C (iunie, septembrie ) și între 40 – 43 C ( iulie – august ) și precipitații absente, ceea ce a condus la ofilirea și uscarea plantelor, pășunea fiind realmente „arsă, pârjolită”, iar solul prezenta crăpături având lățimea cuprinsă între 5 – 8 cm, iar adâncimea aproximativ 50 cm.

Majoritatea speciilor au intrat sau se pregăteau să intre în diapauza hiemală (septembrie).

Unele specii mezofile sau mezohigrofile au fost nevoite să intre în diapauza estivală forțată (iulie – august ) datorită secetei prelungite, deși în mod normal erau în perioada de activitate (zbor).

Exemplu: Cassida viridis, Oulema melanopus, Chrysolina herbacea, Chrysolina polita, Altica oleracea, Gastrophysa polygoni, Galeruca tanaceti.

– unele specii au prezentat un număr redus de exmplare care au migrat în teritoriile învecinate pentru căutarea de adăpost, reproducere sau poate depunerea pontei. Ex: Cryptocephalus labiatus.

În schimb, unele specii ( Leptinotarsa decemlineata, Phyllotreta nemorum) au fost colectate în aproape toată perioada analizată, chiar și în perioada de secetă, ceea ce demonstrează că aceste specii sunt xero sau mezoxerofile.

Nr. specii

Figura nr. 82 – Variațiile sezoniere ale activităților crisomelidelor identificate într-o pășune având suprafață determinată din zona Holod în anul 2012 (original).

Valorile unor indici ecologici ale speciilor

de crisomelide din zona montană Măgura Fericii (1106 m)

Pentru calcularea valorilor unor indici ecologici ale crisomelidelor din zona Măgura Fericii s-a ales o pajiște având o suprafață de 5 m, formată din graminee spontane ( Agrostis tenuis, Festuca pratensis), asteracee ( Centaurea jacea) și poligonacee (Rumex acetosella ). Colectarea s-a realizat cu ajutorul fileului entomologic, prin metoda „cosire”, efectuând câte 20 de cosiri la fiecare deplasare. Deplasarea s-a realizat în intervalul iunie- septembrie, între anii 2010 – 2012 și s-a realizat o dată la două săptămâni.

Tabelul nr.24 – Valorile unor indici ecologici la speciile de crisomelide din zona Măgura Fericii în anul 2010 (original)

A = abundența

C = constanța

D = dominanța

W = indicele de semnificație ecologică Dziuba

Tabelul nr.25 – Valorile unor indici ecologici la speciile de crisomelide din zona Măgura Fericii în anul 2011 (original )

A = abundența

C = constanța

D = dominanța

W = indicele de semnificație ecologică Dziuba

Tabelul nr. 26 Valorile unor indici ecologici la speciile de crisomelide din zona Măgura Fericii în anul 2012 (original)

A = abundența

C = constanța

D = dominanța

W = indicele de semnificație ecologică Dziuba

Prin analiza tabelelor 24, 25, 26, se constată existența unui număr foarte redus de specii, care poate fi explicat prin numărul mic de specii vegetale utilizate drept hrană

( 4) dar și prin condițiile climatice mai puțin favorabile dezvoltării și activității crisomelidelor: temperatura medie anuală este de aproximativ 5C, iar precipitațiile medii anuale de aproximativ 1200 mm.

Din punct de vedere al distribuției pe clase a speciilor în ceea ce privește constanța se constată o similitudine în primii doi ani de cercetare: Altica oleracea este specie euconstantă, Oreina tristis și Asiorestia transversa sunt specii constante, Gastrophysa viridula este specie accesorie iar Longitarsus ochroleucus este specie accidentală.

Condițiile meteorologice ale anului 2012 ( seceta prelungită în perioada iunie – prima decadă a lunii septembrie ) au determinat modificări în ceea ce privește activitatea speciilor identificate, majoritatea acestora intrând în diapauză estivală forțată, deși în mod normal trebuiau să fie în perioada de activitate.

Astfel, Altica oleracea devine specie constantă, Gastrophysa viridula și Asiorestia transversa specii accesorii, Oreina tristis devine specie accidentală iar Longitarsus ochroleucus rămâne la același statut, specie accidentală.

Raportat la indicele dominanței similaritatea speciilor eudominante se menține în întreaga perioadă de studiu: Oreina tristis, Gastrophysa viridula, Altica oleracea, Asiorestia transversa.

Specia Longitarsus ochroleucus este subdominantă în anul 2010, iar în intervalul 2011 – 2012 devine specie subrecedentă, nefiind colectată în perimetrul analizat.

Dacă analizăm clasele indicelui de semnificație ecologică ( W ) se constată mici modificări în perioada 2010 – 2011, în timp ce în anul 2012 apar modificări majore.

Astfel, între anii 2010 – 2011 Oreina tristis, Gastrophysa viridula, Altica oleracea și Asiorestia transversa sunt specii constante ( caracteristice ).

Longitarsus ochroleucus este specie accesorie în 2010, accidentală în 2011 și 2012.

În anul 2012 constanța scăzută a speciei Oreina tristis determină transformarea acesteia în specie accesorie iar celelalte specii rămân constante.

Astfel, valorile unor indici ecologici ale crisomelidelor din zona montană Măgura Fericii reliefează o relativă similaritate specifică, dar și al procentului speciilor edificatoare.

Capitolul 10

Considerații privind influența antropică

asupra crisomelidelor din județul Bihor

Distrugerea mediului înconjurător, cunoscută sub denumirea de poluare, constituie, în opinia mea, cea mai mare problemă mondială datorită consecințelor sale atât asupra sănătății umane dar și asupra biodiversității Terrei.

Date privind consecințele poluării asupra faunei de coleoptere la nivel național sunt extrem de puține. Prezentul capitol adaugă o serie de date celor existente în ceea ce privește efectul diverselor activități umane asupra mediului înconjurător din județul Bihor, constituind totodată o pledoarie în vederea conservării diverselor habitate existente, de limitare pe cât este posibil a acestor activități distinctive și de înlocuire a acestora cu unele care să aibă un impact negativ cât mai redus asupra mediului înconjurător.

Dintre activitățile umane cu consecințe nefaste asupra stabilității populațiilor sau chiar a existenței speciilor de crisomelide din județul Bihor menționez: degradarea habitatelor naturale ale acestora, poluarea fizică și cea chimică.

Printre activitățile cu puternic impact distructiv asupra habitatelor naturale ale crisomelidelor menționez: defrișările, desecările, activitățile agricole, pășunatul excesiv, producerea de incendii, cositul manual sau mecanic.

În ceea ce privește lucrările agricole, în special cele de lucrări ale solului (arat, grăpat, discuit, săpat ) determină eliminarea unor specii de plante spontane care reprezintă plante-gazdă sau loc de adăpostire în timpul diapauzei estivale sau hiemale ale crisomelidelor.

Pe de altă parte utilizarea diferitelor substanțe chimice (poluarea chimică) precum îngrășămintele chimice, ierbicide, insecticide, fungicide, acaricide pot determina moartea larvelor sau adulților de crisomelide sau creșterea procentului de sterilitate a adulților de crisomelide.

Înființarea monoculturilor agricole sau silvice determină modificarea spectrului taxonomic specific de crisomelide din habitat, favorizând o creștere explozivă a numărului de indivizii al unor specii. Exemplu, în zona satului Oșorhei, modificarea unui teren viran având o suprafață de 100 m2 într-un teren cultivat cu cartofi a determinat creșterea numărului de exemplare al speciei Leptinotarsa decemlineata Say (625 de exemplare colectate în 2010) comparativ cu numărul de indivizi din aceeași specie existentă anterior în pășune (2 exemplare colectate în 2009 de pe diferite solanacee spontane).

Pășunatul excesiv în asociere cu recentele schimbări climatice, determină chiar dispariția unor specii din habitatele respective.

Astfel, pe un teren având o suprafață de 5 ha, sitiuat în vecinătatea stațiunii balneoclimaterice Tinca, există o bogată vegetație spontană care cuprinde și specia Verbascum phlomoides. Această specie botanică este planta-gazdă pentru crisomelidul Longitarsus tabidus Faber.

În perioada 2010 – 2014 au fost identificate 368 exemplare din această specie și 69 exemplare din specia botanică. În anul 2015, datorită pășunatului intens de către o turmă de vaci formată din 21 exemplare în perioada mai-noiembrie nu a mai fost identificat niciun exemplar din specia de crisomelid pe acel teren. Preferința bovinelor pentru această plantă se explică prin consistența frunzelor sale, cărnoase, suculente și cu gust plăcut. Menționez că în acest caz seceta prelungită ( 2 luni) și temperaturile foarte ridicate din perioada de vară ( numeroase zile cu cod roșu de temperatură) nu au influențat existența speciei botanice (xerofilă) și nici a speciei de crisomelid, ci doar pășunatul excesiv care a determinat consumul plantei respective și retragerea speciei de crisomelid în teritoriile învecinate neafectate de pășunat.

Tăierile unor arbori izolați sau defrișările unor suprafețe forestiere determină modificarea teritoriului vital pentru o serie de specii de crisomelide ale căror larve și/sau adulți se hrănesc cu frunzele plantelor respective și se împupează între crăpăturile scoarței sau pe ramurile acestor plante. Exemplu – speciile genurilor Chrysomela, Crepidodera.

În cazul în care aceste defrișări au loc pe terenuri nisipoase, consecința este aridizarea zonei respective, apariția vârtejurilor sau a furtunilor de nisip și dispariția unor plante și specii de crisomelide (fig.83).

Fig.83 – Tăieri ilegale de arbuști, zona Tinca (original)

Desecările însoțite de defrișări ale papurei sau trestiei constituie un efect distructiv puternic pentru speciile de crisomelide acvatice sau semiacvatice. Exemplu – speciile genurilor Donacia și Plateumaris.

Ouăle acestor specii sunt depuse pe frunzele plantelor acvatice, larvele sunt exclusiv acvatice iar diapauza hienală are loc în interiorul tulpinilor uscate de trestie sau papură.

Incendiile (naturale sau artificiale) au drept efect intoxicarea cu fum și arderea crisomelidelor precum și distrugerea habitatului acestora.

Poluarea fizică, în special aceea exercitată prin radioactivitate, determină apariția de mutații genetice concretizate prin malformații fizice și creșterea procentului de sterilitate ale adulților crisomelidelor. În județul Bihor există o zonă caracterizată printr-un nivel de radioactivitate foarte ridicat – mina de uraniu de la Băița .

Deși în prezent această mină este închisă, nivelul radioactivității rămâne foarte ridicat iar locuitorii din zonă nu au voie să consume produse vegetale sau animale pe o rază de 30 km de la această mină. Nedispunând de echipament de protecție adecvat împotriva radiațiilor și de aparate pentru măsurarea radioactivității nu am putut realiza cercetări asupra crisomelidelor în această zonă radioactivă.

Cositul cu precădere cel mecanic, poate avea uneori efect letal imediat asupra diferitelor stadii de dezvoltare ale crisomelidelor.

Cositul manual, realizat cu coasa manuală sau secera are efect distructiv mai ales asupra ouălor sau pupelor situate pe organele aeriene ale plantelor și mai puțin asupra larvelor sau adulților.

În cazul cositului manual, plantele sunt „culcate” la pământ, astfel încât o bună parte dintre larve sau adulți au posibilitatea de a se deplasa în teritoriile învecinate, necosite.

Cositul mecanic, realizat cu utilaje motorizate determină deteriorarea totală a plantelor, dar și a insectelor aflate pe acestea, deci și a diferitelor stadii de dezvoltare ale crisomelidelor.

În acest caz, se impune pe cât posibil interzicerea cositului în ariile protejate sau utilizarea pe suprafețe cât mai reduse a cositului manual. Efectul catastrofal al cositului mecanic asupra crisomelidelor l-am observat într-un teren având o suprafață de 3 m2 situat în interiorul stațiunii balneoclimaterice Tinca, la umbra unui exemplar de cer (Quercus cerris L.)

Pe acest teren se afla o asociație vegetală formată din: Thalictrum minus L., Agropyron repens L., Mentha longifolia L. Speciile de crisomelide identificate au fost: Longitarsus brunnaeus Duft., Phaedon laevigatus Duft., Longitarsus minusculus Foucr.

În perioada 2010 – 2014 terenul respectiv nu a fost deloc cosit, în timp ce în 2015 terenul a fost cosit cu ajutorul mașinii de tuns gazon în mod periodic, începând din luna aprilie, până inclusiv în luna octombrie. Drept urmare, specia Phaedon laevigatus nu a mai fost identificată în teritoriul analizat (specia prezentând dimensiuni relative mai mari 4-5 mm, și deci a fost „tocată” de lamele mașinii) și doar 3 exemplare de Longitarsus brunnaeus și 4 exemplare de Longitarsus minusculus în anul 2015.

CONCLUZII

Cercetările întreprinse asupra coleopterelor crisomelide din județul Bihor au fost realizate în perioada 2010 – 2016, în intervalul lunar aprilie – noiembrie, uneori chiar decembrie-februarie (2014 – 2015) atunci când condițiile meteorologice favorabile și starea vegetației au permis rămânerea în activitate a unor specii.

Aceste cercetări faunistice s-au realizat în 35 stațiuni de colectare situate în zonele de câmpie, colinar-subcarpatică și montană.

În urma cercetărilor entomologice realizate asupra acestui grup de coleoptere la nivelul județului Bihor se pot concluziona următoarele:

Au fost identificate 216 specii aparținând la 60 de genuri și 8 subfamilii, demonstrând o mare biodiversitate a zonei cercetate. Din totalul acestor specii, 180 de specii s-au colectat numai sau și de către autoare, 134 de specii reprezintă menționări noi pentru zona cercetată.

Am identificat două specii menționate pentru prima dată în fauna României: Phyllotreta scheuchi Heikertinger și Dibolia russica Weisse.

Raportat la numărul speciilor identificate, predominante sunt subfamiliile Alticinae (102 specii), Chrysomelinae (48 de specii) urmate de subfamiliile Cryptocephalinae (32 specii), Galerucinae (14 specii), Criocerinae ( 8 specii), Cassidinae (8 specii), Donaciinae (2 specii) și Eumolpinae ( 1 specie).

Din punct de vedere al raportării numărului de genuri la subfamiliile cărora le aparțin, constatăm predominanța subfamiliilor Alticinae cu 19 genuri ( 31, 66 %) și Chrysomelinae cu 15 genuri (25 %), urmate de subfamiliile Galerucinae cu 9 genuri (15%), Cryptocephalinae cu 7 genuri (11,66%), Criocerinae cu 4 genuri (6, 66%), Cassidinae cu 3 genuri (5 %), Donaciinae cu 2 genuri (3,33 %) și Eumolpinae cu 1 gen (1,66 %).

5. În județul Bihor s-au identificat 49 specii de crisomelide considerate rare sau relativ rare la nivel național: Oulema erichsoni ( subfam. Criocerinae), Labidostomis tridentata, Smaragdina affinis, Cryptocephalus vittula, Cryptocephalus querceti, Cryptocephalus signatifrons, Cryptocephalus schaefferi (subfam. Cryptocephalinae). Timarcha gibba, Chrysolina aurichalcea, Chrysolina eurina, Chrysolina umbratilis, Chrysolina oricalcia, Chrysomela lapponica, Chrysolina purpurascens, Oreina bifrons ( subfam.Chrysomelinae ), Galeruca melanocephala, Luperus xanthopoda, Euluperus major (subfam. Galerucinae ), Phyllotreta punctulata, Phyllotreta procera, Aphtona flaviceps, Aphtona flava, Aphtona semicyanea, Longitarsus pinguis, Longitarsus fuscoaeneus, Longitarsus rubiginosus, Longitarsus ballotae, Longitarsus symphyti, Longitarsus curtus, Longitarsus pallidicornis, Longitarsus ochroleucus, Longitarsus minusculus, Longitarsus atricillus, Longitarsus linnaei, Longitarsus longipennis, Longitarsus holsaticus, Argopus bicolor, Minota halmae, Neocrepidodera nigritula, Dibolia cynoglossi, Dibolia femoralis, Chaetocnema compressa, Chaetocnema schefferi, Chaetocnema orientalis, Crepidodera lamina, Podagrica fuscipes, Psylliodes glaber (subfam. Alticinae), Cassida seladonia, Cassida margaritacea ( subfam. Cassidinae).

6. În ceea ce privește distribuția speciilor de crisomelide identificate la unitatea geografică ocupată, se observă unele diferențe specifice. Astfel, în zona de câmpie s-au identificat 162 specii aparținând la 47 genuri, în zona deluroasă s-au identificat 136 specii aparținând la 48 genuri, iar în zona montană s-au identificat 62 specii aparținând la 30 de genuri. Factori precum altitudinea, umiditatea, temperatura, diversitatea vegetală au determinat diferențele specifice ale crisomelidelor din unitățile geografice studiate.

S-au identificat 19 specii de crisomelide care prezintă o largă răspândire altitudinală: Oulema melanopus (subfamilia Criocerinae), Labidostomis tridentata, Cryptocephalus hipochaeridis, Cryptocephalus flavipes, Cryptocephalus quadripustulatus (subfamilia Cryptocephalinae), Chrysolina sturmi, Chrysolina polita, Chrysolina fastuosa, Chrysomela populi, Gastrophysa viridula (subfamilia Chrysomelinae), Galerucella calmariensis (subfamilia Galerucinae), Longitarsus melanocephalus, Neocrepidodera ferruginea, Crepidodera aurata, Crepidodera plutus, Crepidodera aurea (subfamilia Alticinae), Cassida sanguinolenta, Cassida vibex, Cassida viridis (subfamilia Cassidinae). în timp ce unele specii sunt caracteristice unei singure unități geografice. Exemplu: Chrysolina biharica, speciile genului Oreina, Sclerophaedon carpathicus (subfamilia Chrysomelinae), Lochmaea capreae (subfamilia Galerucinae), Mniophila muscorum, Orestia carpathica, Minota carpathica, Minota halmae, Dibolia carpathica (subfamilia Alticinae).

Din punct de vedere al regimului trofic se remarcă predominanța speciilor oligofage ( 129 – 59,72 % ), urmate de speciile polifage (54 – 25 %), monofage (31 – 14, 35%), iar 2 specii ( 0,92 %) prezintă plante gazdă necunoscute. S-au identificat 28 familii botanice cărora le aparțin plantele-gazdă ale crisomelidelor din județul Bihor, demonstrând astfel biodiversitatea relativ ridicată a vegetației din zona studiată.

Analiza zoogeografică a speciilor de crisomelide din județul Bihor demonstrează o mare varietate și din acest punct de vedere: specii europene – 39 (18,05 %), central-europene – 39 (18,05 %), euro-asiatice – 30 (13,88 %), eurosiberiene – 28 (12,96%), palearctice – 25 (11,57 %), euro-asiatice și nord-africane – 22 (10,28 %), europene și Asia Mică – 22 (10,18%), holarctice – 5 (2,31 %), endemice carpatine – 3 (1,38 %), endemice zonale – 1 (0, 46%) și sud-europene -1 (0, 46%)

S-au identificat trei categorii ecologice în care pot fi încadrate crisomelidele din județul Bihor: euritope, silvicole, praticole. Dintre acestea 140 specii sunt praticole (64,81 %), urmate de cele euritope – 63 (29,16 %) și cele silvicole – 13 (6, 01 %). Modificările climatice apărute în ultima perioadă (2013 – 2015 ) au determinat o pătrundere a numeroase specii praticole și în interiorul pădurilor, devenind astfel specii euritope ( 44 specii aparținând la 7 subfamilii).

Caracterizarea speciilor de crisomelide din județul Bihor în funcție de umiditatea biotopului pe care îl ocupă reliefează predominanța speciilor mezofile – 162 (75 %), urmate de speciile mezohigrofile – 42 (19,44 %), mezoxerofile – 8 (3,70 %), xerofile – 2 (0,92%) și higrofile – 2 (0,92 %).

Cercetările privind biologia și ecologia speciei Chrysolina fastuosa Scopoli ( subfamilia Chrysomelinae) au fost realizate în trei locații diferite din punct de vedere al unităților geografice (forme de relief) în care sunt situate: zona de câmpie, deluroasă și montană. Atacând plante medicinale și aromatice aparținând familiilor Lamiaceae și Urticaceae această specie trebuie monitorizată prezentând astfel importanță economică. La acestea se adaugă Symphytum officinale (familia Boraginaceae), Rumex conglomeratus (familia Polygonaceae ) și Erigeron annuus (familia Asteraceae) nemenționate anterior în literatura științifică. În general este o specie monovoltină, dar modificările climatice ale ultimilor ani ( 2012 – 2015) au detrminat apariția generației a doua și chiar a treia (parțială). Iernarea se realizează în stadiul de adult, rareori în stadiul de larvă ( în cazul generației a treia).

Intensitatea zborului adulților prezintă două maxime: la jumătatea lunii mai, respectiv în prima jumătate a lunii iunie când t= 24 – 27șC.

Mișcările aerului (vântul) influențează în general negativ activitatea adulților și larvelor speciei, determinând scăderea valorilor temperaturii aerului, întreruperea procesului de hrănire, prelungirea stadiului larvar și de incubație. De asemenea, temperaturile foarte ridicate determină încetarea hrănirii determină încetarea hrănirii sau a procesului de împerechere.

Totodată am realizat observații personale asupra biologiei unor specii de crisomelide, vizând apariția în natură, plantele-gazdă, numărul de generații anuale, particularități ale ouălor, prezența în sezonul rece al larvelor. S-au realizat observații asupra următoarelor specii: Galeruca rufa Germ., Hipocassida subferruginea Schr., Clytra laeviscula Ratz și Chrysolina herbacea Duft.

S-au realizat observații privind coloritul unor specii de crisomelide ( așa numitele aberante cromatice) nemenționate în literatura științifică. Au fost observate varietăți cromatice la următoarele specii: Chrysomela vigintipunctata Scop., Luperus xanthopoda Schr. și Cassida viridis L.

Am realizat observații privind procesele de acuplare ale crisomelidelor la date foarte târzii, nemenționate în literatura științifică, ca efect al încălzirii globale. Au fost identificate 9 specii la care s-au observat acuplări târzii: Chrysolina sturmi West., Chrysolina varians Schall., Leptinotarsa decemlineata Say, Plagiodera versicolora Laich, Galeruca pomonae Scop., Galeruca tanaceti L., Podagrica menetriesii Fald., Longitarsus tabidus Fabr., Phaedon laevigatus Duft.

Am identificat 23 specii de crisomelide care și-au continuat perioada de activitate și în timpul iernii, datorită temperaturilor ridicate din ultimii ani (2012 – 2015).

Un alt aspect al ecologiei crisomelidelor pe care l-am cercetat este reprezentat de influența secetei asupra acestui grup de coleoptere, în condițiile județului Bihor. Am constatat că seceta sau canicula au avut efect negativ doar în teritoriile în care vegetația era redusă sau absentă datorită în principal activităților antropice și secundar condițiilor meteorologice. De exemplu, teritoriile defrișate, suprapășunate sau cosite cu mașina de tuns iarba se caracterizează prin reducerea sau chiar absența numărului de specii de crisomelide, comparativ cu terenurile în care vegetația nu este afectată, constituind o sursă de hrană și adăpost pentru speciile de crisomelide.

La 29 specii de crisomelide s-au identificat atacuri mai mult sau mai puțin intense asupra unor specii de plante, care nu sunt menționate drept plante gazdă în literatura științifică. Un aspect foarte puțin studiat în ceea ce privește relațiile trofice ale crisomelidelor îl constituie hrănirea cu polen al acestui grup de coleoptere. Am identificat astfel un număr relativ ridicat de specii care se hrănesc și cu polen, mai ales cel provenit de la gramineele spontane.

Influența sezoanelor, cu particularitățile acestora asupra speciilor de crisomelide, a fost urmărită într-o pajiște din comuna Tinca și o alta din zona Holod. Prezența sau absența speciilor de crisomelide de-a lungul sezoanelor a fost în general în concordanță cu datele indicate de literatura științifică dar au existat și excepții, datorate modificărilor climatice din ultimii ani, în strânsă corelație cu influența antropică asupra terenurilor învecinate.

Valorile unor indici ecologici, calculate în cadrul asociațiilor de crisomelide din zona Măgura Fericii (1106 m) în perioada 2010 – 2012, relevă o semilitudine a distribuției pe clase a speciilor în ceea ce privește constanța în primii doi ani de studiu. În anul 2012, considerat primul an în care au început a fi observate cu adevărat efectele încălzirii globale la nivelul județului Bihor (seceta prelungită în perioada iunie – prima decadă a lunii septembrie) au apărut modificări ale activității speciilor, majoritatea au intrat în diapauza estivală forțată iar încadrarea speciilor din punct de vedere al indicilor ecologici analizați a suferit modificări.

Fauna de crisomelide a județului Bihor a prezentat variabilitate diferită în stațiunile de colectare. Această variabilitate este condiționată nu doar de varietatea factorilor abiotici și biotici din zonele cercetate ci și de impactul antropic tot mai accentuat asupra acestor zone. Astfel, am identificat o serie de activități umane cu consecințe negative asupra ecosistemelor naturale și implicit asupra speciilor de crisomelide: lucrările agricole, înființarea monoculturilor agricole sau forestiere, pășunatul excesiv, defrișările suprafețelor forestiere, desecările, incendiile, poluarea radioactivă și cositul. Dezvoltarea și adaptarea unor activități ecologiste precum și înființarea unor parcuri sau rezervații naturale, constituie astfel o prioritate, contribuind la salvarea și consrvarea biodiversității zonei cercetate.

BIBLIOGRAFIE

Anderson R., Nash R., O´Connor J.P., 1997 – Irish Coleoptera, a revised and annotated list. Irish Naturalists´Journal, special entomologic suplement, p. 1 – 81.

Bacal S., Munteanu N., Toderaș I., 2013 – Chercklist of beetles (Insecta: Coleoptera) of the Republic Moldova. Brukenthal. Acta Musei. VIII. 3, P.437-439, Sibiu.

Balachowsky A., Mesnil L., 1935 -1936 – Les insectes nuisibles aux plantes cultivees, vol.I –II, Edituta Masson et Cie, Paris.

Balachowsky A. et colab., 1962 – 1963 – Entomologie appliquee a l'agriculture (traite). Tom.I. Coleopteres. Editura Masson et Cie, Paris.

Balint Șt., Crișan Al., 2009 – Cercetări asupra familiei Chrysomelidae (Coleoptera), în zona localității Glăjărie, Munții Gurghiului. Buletinul informativ al Societății Lepidopterologice Române, 20, p.111 – 118, Cluj-Napoca.

Balint Șt., Crișan Al., 2010- Research on the Chrysomelidae (Coleoptera) family from the upper basin of the Mureș River with special reference on its nutritional characteristics. Marisia. Studii și materiale. XXIX – XXX, p. 105 – 108, Târgu-Mureș.

Balog A., et colab., 1997 – Cercetări faunistice asupra unor familii de coleoptere din zona localității Hotoan, jud. Satu-Mare (Coleoptera: Scarabacidae, Cerambycidae, Chrysomelidae). Buletinul informativ al Societății Lepidopterologice Române. 8(3-4), p. 253 – 260, Cluj-Napoca.

Baum Ja., Chu C., Rupar M. et colab., 2004 – Binary toxins from Bacillus thuringiensis active against the western corn rootworm, Diabrotica virgifera virgifera Le Conte. Appl. Environ. Microbiol. 70, p. 4889-4898.

Bechyne J., 1958 – Uber die taxonomische Valenz der Namen von Oreina s. str. Bull. Soc. Ent. Suisse, 31, p. 79 – 95.

Beenen R., Winkelman J.K., 1989 – Aantekeningen over Chrysomelidae in Nederland. Ent. ber, 49, p.69 -71, Amsterdam.

Beenen R., Winkelman J.K., 1991 – Aantekeningen over Chrysomelidae in Nederland. 2 Ent. ber, 51, p.45 -46, Amsterdam.

Beenen R., Winkelman J.K., 1992 – Aantekeningen over Chrysomelidae in Nederland.3 Ent. ber, 52, p.169 -170, Amsterdam.

Beenen R., Winkelman J.K., 1993 – Naamlyst van de Nederlandse Bladkevers. Nederlandse Faunistische Mededelingen, 5, p.9 -18.

Beenen R., Winkelman J.K., 1997 – Aantekeningen over Chrysomelidae in Nederland.4 Ent. ber, 57, p.154 -156, Amsterdam.

Beenen R., Winkelman J.K., 2001 – Aantekeningen over Chrysomelidae in Nederland.5 Ent. ber, 61, p.63 -67, Amsterdam.

Bei-Bienko, 1965 – Evropeiskoi nasti SSSR (II). Fam. Chrysomelidae, Academia Nauk SSSR, p. 419 – 474, Moskva-Leningrad.

Beffa G., Della A., 1961 – La familie di Chrysomelidae in „Gli insetti danosi all'agricultura. Modrni metodi e mezi di lotta”, p.702-758, Editura Ulrico Hoelpi, Milano.

Berindei I., Pop Gr., 1972 – Județul Bihor, Editura Academiei R.S.R., București.

Bielz E.A., 1887 – Catalogus Coleopterorum Transsylvaniae – Sieberburgens Kaferfauna, 37, p. 39 – 105. Entomologische Beitrage. Verh. Mitt. Sieben. Ver. Naturwiss, Hermanstadt (Sibiu).

Biondi M., 1994 – Il popolamento a Coleoptera Chrysomelidae dell'appennino umbro-marchigiano: considerazioni zoogeografiche ed ecologiche. Biogeographia., 17, p.321-365.

Blaj Gh., Szanto Șt., Chira I., 1979 – Județele patriei, Bihor, Monografie, p.1-280, Editura Sport-Turism, București.

Bobârnac B., 1974 – Contribuții la studiul familiei Chrysomelidae (ord. Coleoptera) în Oltenia. Studii și comunicări. Muzeul de Științe Naturale Bacău, p. 22 – 30.

Bogacheva I.A., 1998 – Leaf beetlas of the norther Ob area. Entomologicheskoe Obozrenjie, 77, p. 775 – 786.

Boguleanu Gh. et colab., 1980 – Entomologia agricolă, Editura Didactică și Pedagogică, București.

Bontems C., 1981, – Les especes de Linne et Fabricius du genre Oreina. Nouveau Revue Entomologique, 11, p. 93 – 109.

Bordy B., 2009 – Faune de France, Coleopteres, Chrysomelidae, vol.3, Hispinae et Cassidinae, p.1 – 290, Paris.

Borowiec L., 1992 – The leaf-beetles in the collection of Wojciech Maczyski (1860 – 1911). Annales Upper Silesian Museum, 3, p.3-29.

Borowiec L. et colab., 1992 – Coleoptera new for the Bialowieza primeval forest. Wiad. Entomol., 11, p. 133 – 141.

Borowiec L., 2000 – New records of some Bruchidae and Chrysomelidae (Coleoptera: Chrysomeloidea) from Polannd. Wiad. Entomol. 18 (4), p. 251 – 252.

Bourdonne J.C., 1988 – Note sur les deux Chrysomela coerulea d'Olivier. Entomologiste, 44, p. 5 – 15.

Bourdonne J.C., 1999 – Les types de Chrysomela de Suffrian apartenant au sous-genre Maenadochrysa Bechyne 1950. Nouveau Revue Entomologique, 16, p. 27 – 58.

Bramanti A., 1995 – Contributi alla conoscenza della Colleoterofauna delle Alpi Apuane della Versilla. Boll. Soc. Ent. ital., 127, p. 135 -141, Genova.

Brovdij V.M., 1977 – Coleoptera, Chrysomelidae. Fauna Ukraina 19 (16), p.1 -388.

Calwer C.G., 1858 – Naturgeschiche der Kafer Europas, Krais und Hoffman, p. 632 – 678, Stuttgart.

Camprag D., Baca F., 1995 – Diabrotica virgifera virgifera (Coleoptera: Chrysomelidae): a new pest of maize in Yugoslavia, Pest Science, 45 (3), p. 291 – 292.

Chernov Y.I., et colab., 1994 – Leaf beetles in the Arctic. Entomologue Revue, 73, p. 152 – 167.

Chimișliu C., Mogoșanu G., 2009 – Noi date privind prezența familiei Chrysomelidae (Coleoptera: Chrysomeloidea) în patrimoniul entomologic al Muzeului Olteniei Craiova. Buletin Științific. Revistă de etnografie, științele naturii și muzeologie. Serie nouă. Muzeul Național de Etnografie și Istorie Natutrală. Chișinău, 10 (23 ), p. 61 – 68.

Ciocârlan V., 2000 – Flora ilustrată a României. Pteridophyta et Spermatophyta. Editura Ceres, București.

Cârdei F., Varvara M., 1970 – Un dăunător al sălciilor semnalat în Moldova (Melasoma vigintipunctata L. Col., Chrysomelidae). Studii și comunicări. Muzeul de Științe ale Naturii Bacău, p.197 – 200.

Cosmovici L., 1901 – Contributions a l'etude de la faune entomologique de la Roumanie, Annales Scientifiques Universite Jassy, 1, p. 239 – 255.

Cox M.L., 1982 – Laervae of the British genera of Chrysomelidae beetles. Systematic Entomology, 7, p. 297-310.

Cox M.L., 1991 – The larvae of the British Phaedon. Entomologist's Gazette, 42, p. 267 -280.

Crișan Al., 1993 – Cercetări faunistice și ecologice asupra familiei Chrysomelidae (Coleoptera) în Cheile Turzii în 1992, Studia Universitatea Babeș – Bolyai, Biologia, 38 (1 – 2), p.59 – 67, Cluj-Napoca.

Crișan Al., 1993 – Date asupra familiei Chrysomelidae în partea sudică a Deltei Dunării, Analele Științifice ale Institutului Delta Dunării, p. 67 – 73, Tulcea.

Crișan Al., 1994 – Noi date asupra familiei Chrysomelidae în rezervația biosferei Delta Dunării, Analele Științifice ale Institutului Delta Dunării, p. 159-166, Tulcea.

Crișan Al., 1995 – Cercetări faunistice asupra familiei Chrysomelidae în zona maritimă a rezervației Delta Dunării, Analele Științifice ale Institutului Delta Dunării, p.43 – 54, Tulcea.

Crișan Al., 1995 – Cercetări asupra familiei Chrysomelidae (Coleoptera) în zona rezervației Delta Dunării cu referire specială la Stylosomus tamaricis H. Schoff. Și Cryptocephalus gamma H. Schaff. Buletinul informativ al Societății Lepidopterologice Române, 6 (12), p. 149 – 154, Cluj-Napoca.

Crișan Al., Bonea V., 1995 – Cercetări faunistice asupra crisomelidelor din zona Arcalia (jud. Bistrița-Năsăud), Buletinul informativ al Societății Lepidopterologice Române, 6 (3-4), p. 305-317, Cluj-Napoca.

Crișan Al., Teodor L., 1996 – Cercetări asupra crisomelidelor din rezervația botanică Scărița-Belioara, Buletinul informativ al Societății Lepidopterologice Române, 7 (3-4), p. 255- 260, Cluj-Napoca.

Crișan Al., Teodor L., 1996 – Researches on Chrysomelidae (Coleoptera ) fauna în „Cheile Turului” in 1995. Studia Universitatea Babeș-Bolyai, XLI, p. 65 – 71, Cluj-Napoca.

Crișan Al., 1997 – Analiza comparativă a faunei de crisomelide din zonele Muntele Băișorii și Valea Drăganului (jud.Cluj). Buletinul infromativ al Societății Lepidopterologice Române, 8 (3-4), p. 241 – 244, Cluj-Napoca.

Crișan Al., et colab., 1999 – Studies on the leaf-beetle fauna (Coleoptera: Chrysomelidae) in „Someșului Cald Gorges” area, Romania. Buletinul informativ al Societății Lepidopterologice Române, 10 (1 -4), p. 131-135, Cluj – Napoca.

Crișan A., Mureșan D., 1999 – Clasa Insecte, Manual de Entomologie generală, Editura Presa Universitară, Cluj-Napoca.

Crișan Al., et colab., 2000 – Data on leaf-beetle (Coleoptera: Chrysomelidae) in the north-west Transylvania (Romania) Buletinul informativ al Societății Lepidopterologice Române, 11 (1 -4), p. 115- 122, Cluj – Napoca.

Crișan Al., Drugus M., 2001 – Studiul faunistic și ecologic al crisomelidelor (Coleoptera, Chrysomelidae) din zona de confluență a Târnavelor. Buletinul informativ al Societății Lepidopterologice Române, 12 (1 -4), p. 191-200, Cluj – Napoca.

Crișan Al., Teodor L., 2003 – Reserches on leaf-beetles (Coleoptera, Chrysomelidae) from the upper Arieș river basin, Buletinul informativ al Societății Lepidopterologice Române, 13 (1 -4), Cluj – Napoca.

Crișan Al., et colab., 2003 – Studies on leaf-beetles (Coleoptera, Chrysomelidae) from the middle Arieș river basin (Câmpeni – Buru area) Entomologica romanica, 8-9, p. 13 – 28, Cluj-Napoca.

Crișan Al., Teodor L., 2005 – Leaf beetle biodiversity in the low Arieș river basin (Chrysomelidae, Coleoptera, Insecta), Entomologica romanica, 10, p. 43 – 52, Cluj-Napoca.

Crișan Al., 2006 – Researches on leaf-beetles (Coleoptera, Chrysomelidae) in the black pine of Banat (Pinus nigra banatica) habitate and adjacent areas from the „Demogled – Valea Cernei” National Parck (Romania), Entomologica romanica, 11, p.13 – 18, Cluj-Napoca.

Crișan Al., Balint Șt., 2007 – Study on the leaf-beetles (Coleoptera: Chrysomelidae) in the area „Vălenii de Mureș”, Mureș county, Romania. Entomologica romanica, 12, p. 283-290, Cluj-Napoca.

Crișan Al., 2009 – Cercetări asupra crisomelidelor (Coleoptera, Chrysomelidae) din aria Câmpușel – Izvoarele Cernei, zonă de contact dintre parcurile naționale „Retezat” și „Domogled – Valea Cernei”, Buletinul informativ al Societății Lepidopterologice Române, 20 (1 -4), p. 119-128, Cluj – Napoca.

Crișan Al., 2011 – Researches on the leaf-beetles (Coleoptera, Chrysomelidae) from the southern and south-western part of the „Nature 2000” Cușma site (area Cușma – Dealu Negru – Budacului Valley, district of Bistrița-Năsăud, Romania), Studia Universitatis Babeș-Bolyai Biologia, LVI, 1, p. 11- 21, Cluj-Napoca.

Crișan Al., 2013 – Cercetări asupra crisomelidelor (Coleoptera, Chrysomelidae) din Parcul Național Balta Mică a Brăilei, Buletinul informativ al Societății Lepidopterologice Române, 23, p. 29-37, Cluj – Napoca.

Daccordi M., Ruffo S., 1976 – Le specie Appenninche del genere Oreina, Buletino Museo civico di storia Naturale, 3, p. 379 – 411, Verona.

Dănilă I., 1970 – Contribuții la cunoașterea coleopterelor din câteva rezervații naturale de pe teritoriul județului Suceava (II). Studii și comunicări. Ocrotirea naturii, p. 219 -228, Suceava.

Doguet S., 1994 – Faune de France. Coleopteres, Chrysomelidae, volume 2, Altcinae, p. 1 – 694, Paris.

Dubeshko L. N., 1983 – A revision of the Palearctic Leaf-beetles of the genus Phratora. Entomologicheskoe Obozrenjie, 62, p. 746 – 762.

Ene M., 1955 – Insecte vătămătoare pepinierelor și plantațiilor forestiere, Institutul de Cercetăti Silvice, seria a III a, nr.7, p.44-45, București.

Ene M., 1971 – Entomologia forestieră, Editura Ceres, București.

Erber D., 1986 – The Chrysomelidae of Madeira. Bol. Mus. Mun., 38, p. 43 – 69.

Erber D., Hinterleher W., 1988 – Contribution to the knowledge of the Madeira beetles. Bol. Mus. Mun., 40, p. 139 – 214.

Fleck Ed., 1904 – Die coleopteren Rumaniens, Buletinul Societății de Științe, 13 ( 3 – 4), p.308 – 346, București.

Fleck Ed., 1905 – Die coleopteren Rumaniens, Buletinul Societății de Științe, 14 (1-6), p. 680 – 735, București.

Floruțiu A., 1961 – Gândacul de Colorado, Editura Agro- silvică, București.

Fogato W., Leonardi C., 1980 – Coleotteri Crisomelidi della Brughiera di Rovasenda (Piemonte), p. 25 -73.

Freude H., Harde K.W., Lohse G.A., 1966 – Die Kofer Mitteleuropas, Goecke & Evers, 9, p. 95 – 299, Krefeld.

Garcia – Ocejo A., et colab., 1992 – Chrysomelidae de la Sierra de Gredos (Sitema Central). Misc. Zool., 16, p. 81-92.

Grasse P.P., 1951 – Traite de zoologie. Tom IX. Insectes superieurs, Paris.

Gunther K. Et colab. 1968 – Urannia Tierreit. Insekten, DDR, Berlin.

Gruev B., Tomov V., 1986 – Fauna na Bălgaria, Coleoptera, Chrysomelidae, part II, Sofia.

Gruev B. et colab., 1993 – Geographical distribution of Alticinae (Coleoptera, Chrysomelidae) in Romania, Annales Historico-Naturales Musei Nationalis Hungarici, p. 75 – 132, Budapest.

Hansen M., 1996 – 15 th supplement to the list of Danish Coleoptera. Ent. Meddr, 64, p. 233 – 272.

Hinton H.E., 1951 – On a little known protective device of some chysomelid pupae. Proceedings Royal Entomological Society London.

Hoinic C., 1994 – A review of the species of Macroplea Samouelle (Coleoptera: Chrysomelidae) in Romania. Travaux Muzeul de Științe Naturale „Grigore Antipa”, XXXIV, p. 17 – 30, București.

Hoinic C., 1995 – Stylosomus flavus (Coleoptera, Chrysomelidae) a new species in romanian fauna, Travaux, Muzeul de Științele Naturii „Grigore Antipa”, XXXV, p. 147 – 152, București.

Hurmuzachi C., 1904 – Troisieme catalogue des coleopteres recoltes par les membres de la Societe des naturalistes de Roumanie. Buletin Societe Scientifique Roumaine, 13 (1-2), p. 51-65, Bucarest.

Hușanu O., et colab., 1962 – Contribuții la studiul crisomelidelor din Moldova. Analele științifice – Universitatea Al.I. Cuza, VIII, Fasciculul 2, p.242, Iași.

Ieniștea M.A., 1931 – Coleoptere adunate în excursia mare a societății, Buletinul Societății studenților de științe naturale, 2, p.86, București.

Ieniștea M.A., 1932 – Contribuțiuni la fauna entomologică a României, Buletinul Societății studenților de științe naturale, 3, p. 122, București.

Ieniștea M.A., 1936 – Contribution a la connaisance des coleopteres du massif Godeanu, Annales Universite Jassy.

Ieniștea M. A., 1968 – L'entmofaune de l'ille de Letea ( Delta du Danube). Travaux., IX., p. 97 – 114, Muzeul de Științe ale Naturii „Grigore Antipa”, București.

Ieniștea M.A., 1970 – 100 de ani de activitate entomologică desfășurată în cadrul Societății de Științe Naturale din Sibiu (1849 -1949). Studii și comunicări, Științele Naturii, Muzeul Brukental, Sibiu.

Ieniștea M.A., 1974 – Contribution a la connaisance des coleopteres du Delta du Danube (Le „Grind ”Caraorman), Travaux, XIV, p. 239- 249, Muzeul de Științele Naturii „Grigore Antipa” București.

Ieniștea M.A., 1975 – Coleoptera: Fauna – seria monografică „Porțile de Fier”, p. 205 -206, Editura Academiei, București.

Ilie A.L., 1999 – Cercetări asupra coleopterelor din zona Vârvoru de Jos, jud. Dolj (I). Oltenia. Studii și comunicări. Științele Naturii, XV, p.111- 113, Craiova.

Ilie A. L., Chimișliu C., 1999 – Catalogul familiei Chrysomelidae (Coleoptera) din colecțiile entomologice conservate la Muzeul Olteniei – Craiova, Buletinul informativ al Societății Lepidepterologice române, 10 (1 – 4), p. 153 – 158, Cluj-Napoca.

Ilie A.L., 2000 – Contribuții la cunoașterea subfamiliilor Donaciinae, Criocerinae, Clytrinae, Eumolpinae, Galerucinae (Coleoptera: Chrysomelidae) din Oltenia, Buletinul informativ al Societății Lepidepterologice române, 11 (1-4), p.133 – 138, Cluj-Napoca.

Ilie A.L., 2000 – Cercetări faunistice asupra subfamiliei Chrysomelinae (fam. Chrysomelidae, ord. Coleoptera) în Oltenia. Analele Universității Craiova, V (XLI), p. 120 -125, Craiova.

Ilie A.L., 2000 – Contribuții la cunoașterea subfamiliei Halticinae (Familia Chrysomelidae, Ord. Coleoptera ) în Oltenia. Analele Universității din Craiova, V (XLI), p. 126 – 129, Craoiva.

Ilie A.L., 2000 – Contributions a la connaissance des sousfamilles Cryptocephalinae, Hispinae, Cassidinae (Fam. Chrysomelidae, Ord. Coleoptera) d'Oltenie. Revue Roumaine de Biologie – Biologie Animale, Tome 45, 1, p. 35 – 41, Bucarest.

Ilie A.L., 2001 – Cercetări faunistice și ecologice asupra familiei Chrysomelidae (Coleoptera) în zona Caraula – jud. Dolj (II). Oltenia. Studii și comunicări, Științele Naturii, XVII, p.103 – 105, Craiova.

Ilie A.L., 2008 – Especes de chrysomelides (Coleoptera, Chrysomelidae) signalees pour la premiere fois dans la faune d'Oltenie. Drobeta, Muzeul regiunii Porților de Fier, XVIII, p. 146 -149, Drobeta Turnu Severin.

Ilie A.L., 2013 – New mentions concerning the leaf-beetles (Coleoptera, Chrysomelidae) in Romania. Drobeta, Muzeul regiunii Porților de Fier, XXIII, p. 177 – 179, Drobeta Turnu Severin.

Ionescu M., 1911 – Les coleopteres des environs de Jassy. Annales scientifiques – Univerite Jassy.

Ionescu M., Lăcătușu M., 1971 – Entomoloie, Editura Didactică și Pedagogică, București.

Jaquet M., 1899 – Coleopteres recoltes par M. Jaquet en 1898 et determines par le Dr. Poncy, entomologiste a Geneve, Buletinul Societății de Științe, 8 (1-2), p. 121 – 124, București.

Jaquet M., 1900 – idem, Buletinul Societății de Științe, 9 (1-2), p. 754 – 758, București.

Jaquet M., 1902 – idem, Buletinul Societății de Științe, 11 (1-2), p.449 – 456, București.

Jolivet P., 1951 – Contribution a l'etude du genre Gastrophisa. Buletin Institut royale des Sciences Naturalles Belgiques, 27 (9), p. 1 -11; (13), p. 1 -12.

Jolivet P. 1996 – Biologie des coleopteres chrysomelides, Editura Boubee, p. 1 – 274, Paris.

Kaszab Z., 1962 – Fauna Hungariae. Chrysomelidae, Academia Kiado, Budapest.

Konnerth – Ionescu A., 1963 – Halticinae recorded from Romania till 1961, Travaux, IV, Muzeul de Științele Naturii „Grigore Antipa”, p. 251 – 267, București.

Konstantinov A.S., 1986 – A new Longitarsus species (Coleoptera, Chrysomelidae: Alticinae) Academia Nauk SSSR, 4, p. 143- 144.

Konstantinov A.S., 1990 – To the fauna and systematics of the flea beetles (Coleoptera, Chrysomelidae, Alticinae) of European part of the USSR and Cancasus. Belarus University, 2 (1), p. 30-32.

Konstantinov A.S., 1991 – On taxonomy of Asiorestia (Coleoptera, Chrysomelidae, Alticinae). Academia Nauk, SSSR, 4, p. 143 – 144.

Kulik A.V., 1991 – What does the Colorado beetle feed on Zashchita Rastenii, 7, p.38.

Kunt P., 1912 – Illustrierte Bestimmungs – Tabellen der Kafer Deutchlands, p.800-894, Schweizerbart, Stuttgart.

Kuthy D., 1900 – Ordo Coleoptera, In Fauna Regni Hungariae, p. 1-214, Budapest.

Lawrence J.F., Newton A.F., 1995 – Families and subfamilies of Coleoptera (with selected genera, notes, references and data on family – group names). Muzeum i Instytut Zoologii, Polsky Akademia Nauk, Warszawa.

Lăcătușu M., Pisică C-tin., 1980 – Biologia dăunătorilor animali, Editura Didactică și Pedagogică, București.

Leonardi C., Gruev B., 1992 – Note sistematiche e geonemiche su alcuni Psylliodes del complesso picinus (Marsh.)con descrezione di una nuova specie (Coleoptera, Chrysomelidae), Museo Civica di Storia Naturale di Milano, 133 (2), p.13 -32.

Linssen E.F., 1959 – Beetles of the British Isles, 2, p. 1-295, Frederick Warne, London.

Lobl I., Smetana A., 2010 – Catalogue of Palearctic Coleoptera Chrysomeloidea. Stenstrup. Appolo Books, 6, 924 pp.

Lopatin I.K., 1984 – Leaf beetles of Central Asia and Kazahstan. Keys to the fauna of USSR, 113, p. 4 -268.

Lopatin I.K., 1986 – Keys to the Chrysomelidae of white Russia and the Baltic Region, Bysheishaja shkola, p. 1 – 132, Minsk.

Maican S., Serafim R., 2001 – Chrysomelidae (Coleoptera) from Maramureș (Rimania), Travaux, Muzeul de Științele Naturii „Grigore Antipa”, 43, p. 199 -233, București.

Maican S., 2004 – Contributions to the knowledge the Chrysomelid fauna (Coleoptera, Chrysomelidae) from Romanian Carpathians. Acta zoologica Universitatis Comeniae, 46 (2), p. 31-39.

Maican S., 2005 – Checklist of Chrysomelidae (Coleoptera) of Romania. Travaux du Museum National d´Histoire Naturelle „Grigore Antipa”, XLVIII p. 119 -136, București.

Maican S., 2006 – Clytrins (Coleoptera, Chrysomelidae, Clytrinae) from the collection of the „Grigore Antipa” National Museum of Natural History (Bucarest). Travaux du Museum National d´Histoire Naturelle „Grigore Antipa”, XLIX p. 239 -257, București.

Maican S., Serafim R., 2004 – Leaf-beetles (Coleoptera, Chrysomelidae) from Maramureș (Romania), Travaux du Museum National d'Histoire Naturelle „Grigore Antipa”, 46, p. 139-159.

Maican S., 2009 – Faunistic data on leaf-beetles (Coleoptera, Chrysomelidae) from the Prahova and the Doftana Valley, Romania, Muzeul Olteniei, Craiova. Oltenia. Studii și comunicări, Științele Naturii, XXV, p. , Craiova.

Maican S., Serafim R., 2012 – Overview on the Chrysomeloidea superfamily (Coleoptera: Ceramleycidae, Orsodacnidae, Chrysomelidae) in Dobrogea (Romania). Travaux du Museum National d'Histoire Naturelle „Grigore Antipa”, LV (1), p.65 -123, București.

Maican S., 2013 – Leaf beetles (Coleoptera:Chrysomeloidea Chrysomelidae) preserved in the patrimony of the Oltenia Museum Craiova. Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii și comunicări. Științele Naturii. 29 (1), p. 179 – 184, Craiova.

Manolache C., Dobreanu E., 1939 – Cercetări asupra biologiei insectei Cassida viridis L., Analele I.C.A.R., București.

Marcu O., 1927 – Neue Coleopteren aus der Bucovina. Buletinul Facultății de Științe, 1 (2), p. 413-423, Cernăuți.

Marcu O., 1928 – Contribuțiuni la cunoașterea coleopterelor Olteniei, Arhivele Olteniei, anul VII, 39-40, p. 481-484, Craiova.

Marcu O., 1928 – Beitrage zur Coleopterenfauna der Bucovina, Bulletin Scientifique Ecole Polytechnique, p. 4-11, Timișoara.

Marcu O., 1928 – Neue Coleopteren aus der Bucovina. Bulletin Section Scientifique de Academie Roumaine, 8, p. 7-11, București.

Marcu O., 1929 – Contribuțiuni la cunoașterea coleopterelor din Oltenia, Arhivele Olteniei, anul VIII, 45-46, p. 476 -477, Craiova.

Marcu O., 1936 – Coleopterenfunde aus der Bucovina. Bulletin Section Scientifique de Academie Roumaine, 16, p.6, București.

Marcu O., 1951 – Dezvoltarea filogenetică a subfamiliilor de Chrysomelidae pe baza studiului comparativ al nervurii aripilor, Buletinul științific, Secțiunea de științe biologice, agronomice, geologice și geografice, Tom II, 1, p. 41 -55, București.

Marcu O., 1957 – Contribuții la cunoașterea faunei coleopterelor Transilvaniei. Buletinul Universității Babeș – Bolyai, seria Științele Naturii 1 (1-2), p.533 – 536, Cluj-Napoca.

Marcu O., 1961 – Noi contribuții la cunoașterea coleopterelor din Transilvania. Studia Universitatea Babeș-Bolyai, 2, p. 147, Cluj-Napoca.

Marcu O., 1964 – Fauna coleopterelor din Transilvania. Fam. Chrysomelidae, Studia Universitatea Babeș-Bolyai, p. 82-83, Cluj-Napoca.

Medvedev L.N., Dubeshko L.N., 1992 – Identification –Key for the Leaf – beetles of Siberia, Irkutsk University Press, p. 1-220, Irkutsk.

Merkl O., et colab., 2011 – Further data to the beetle fauna of Maramureș, Romania (Coleoptera), Studia Universitatis „Vasile Goldiș”, Seria Științele Vieții, vol. 21, issue 4, p. 868 -870, Arad.

Mincea C. et colab., 1993 – Combaterea purecilor la sfecla de zahăr (Chaetocnema tibialis Ill) și la in (Aphtona euphorbiae Schrank) prin aplicarea tratamntului la sămânță. Analele Institutului de Cercetări pentru protecția plantelor, XXVI, p. 23 -30, București.

Mitrea I. et colab., 2001 – Contribuții la cunoașterea răspândirii speciei Diabrotica virgifera virgifera Le Conte în județul Dolj. Analele Universității Craiova, VI (XLII), p. 35 – 38 Craiova.

Mocsary S., 1875 – Adatok Biharmegye faunajahoz. Mathematikai es Termeszettudomanyi Kozlem, 10, p. 163 – 200.

Mohr K.H., 1977 – Beitrage zur Insektenfauna der DDR: Coleoptera – Chrysomelidae, 27 (2), p. 197 -231, Berlin.

Montandon A.L., 1906 – Notes sur la faune entomologique de la Roumanie (Coleoptera) – Bulletin de Societe de Science Roumaine, 15 (1-2), p.30 -80, București.

Montandon A.L., 1908 – Notes sur la faune de la Roumanie. Additions au catalogue des coleopteres. Buletin de Societe de Science Roumaine, 17 (1-2), p. 67 – 119, București.

Mueller G., 1953 – I coleotteri della Venzia Giulia, Centro sperimentale agraria e forestale, vol II, Coleoptera, Phytophaga, Trieste.

Năstase I., Varvara M., 1969 – Melasona tremulae F. în împrejurimile orașului Iași. Revista pădurilor nr.10, p. 527 -529, București.

Neacșu P., 1987 – Lucrări pracice de ecologie, Tipografia Universității, București.

Nef L., Janssens F., 1982 – Les insectes nuisibles au peuplier en Belgique et en Europe occidentale, pp. 125, Ed. CRLIF, UCL, Belgique.

Negru Șt., 1957 – Contribuțiune la cunoașterea faunei coleopterologice a Mangaliei și împrejurimile ei. Analele Universității C.I. Parhon, seria Științele Naturii, p.16, București.

Negru Șt., Roșca A., 1967 – L'entomofaune des forets du sud de la Dobroudja. Travaux, VIII, Muzeul de Științele Naturii „Grigore Antipa”, p. 136- 137, București.

Negru Șt., 1968 – L'entomofaune de l'ille de Letea (Delta du Danube), Travaux, IX, Muzeul de Științele Naturii „Grigore Antipa”, p. 89 -90, București.

Nemeș I., 1969 – Insectarul meu, Biblioteca școlarului, pp.257, Editura tineretului, București.

Nițu E., 1986 – Contribuții la cunoașterea entomofaunei de coleoptere din regiunea Găvănești –Olt. Lucrare de licență, Universitatea București.

Ochs G., 1921 – Beitrag zur Coleopterenfauna Rumaniens, Entomologische Blatkafer, 17, p. 26 – 29, Frankfurt.

Ochs G., 1922 – Beitrag zur Coleopterenfauna Rumaniens, Extras Lenckenbergiana, 6, p. 159 – 162, Frankfurt.

Olafsson E., 1991 – A checklist of Icelandic insects, Icelandic Museum of Natural History, Reykjavik, p.1 -58.

Panin S. 1944 – Les Chrysomela de la Roumanie, Bulletin de la Section Scientifique de l'Academie Roumaine, 26 (9), p. 1-25, București.

Panin S., 1952 – Genul Cassida în RRR (Studiu ecologic), Buletin științific – Sectiunea de Științe Biologice, agronomice, geologice, geografice, IV (3), p. 641 – 663, București.

Perju T., et colab., 1976 – Daunătorii animali ai arbuștilor fructiferi, Editura Scrisul Românesc, Craiova.

Perju T., 1995 – Diabrotica virgifera virgifera Le Conte (Coleoptera, Chrysomelidae): un nou dăunător al culturilor de porumb din Europa. Buletinul Informativ al Societății Lepidopterologice Române, 6 (3-4), p. 319 – 328, Cluj-Napoca.

Perju T., 1999 – Dăunătorii organelor de fructificare și măsurile de combatere integrală, I, Plante ierboase, Editura Ceres, București.

Petitpierre E., Doguet S., 1986 – Crisomelidos nuevos para la fauna de Mallorca. Ses. Entomol. ICHN – SCL, 4, p. 125 – 129.

Petitpierre E., 1981 – Chrysomelidae de la Sierra de Albarracin (Teruel ). Bol. Asoc.esp. Entomol, 4, p. 7 – 18.

Petitpierre E., 1985 – Notas faunisticas y ecologicas sobre Chrysomelidae de Mallorca y Catalunya. Bull. Soc. Hist. Nat. Balears, 29, p. 31 – 36.

Petitpierre E., 1994 – Estudi faunistic i ecologic dels Coleopters Crisomelids de la Vall d'Aran. Bull. Inst. Cat. Hist. Nat., 62, p. 77 – 108.

Petri K., 1912 – Siebenburgens Kaferfauna auf Grund Ihrer erfoschung bis zum jahre 1911, p. 258 -262, Sibiu.

Petri K., 1925 – Erganzungen und Berichtigungen zur Kaferfauna Siebenburgens 1912. Werh. Mitt. Siebenburgens. Ver. Naturwiss, p. 165 – 296, Sibiu.

Pisică C-tin., 1972 – Curs de entomologie. Partea generală. Universitatea Al.I.Cuza, Iași.

Reitter E., 1912 – Fauna Germanica. Die Kafer des Deutschen Reiches, IV, Stuttgart.

Ross H., 1965 – A texbook of entomology, edition 3, p. 1 – 539, New York.

Roșca A., 1973 – Contributions a la connaissance de genre Chryptocephalus Foudr. (Coleoptera – Chrysomelidae) en Roumanie (I). Travaux. Muzeul de Științele Naturii „Grigore Antipa”, XIII, p. 143 – 154, București.

Roșca A., 1974 – Contributions a la connaissance de genre Chrysomela L. (Coleoptera – Chrysomelidae) en Roumanie (I). Travaux. Muzeul de Științele Naturii „Grigore Antipa”, XIV, p. 251 – 259, București.

Roșca A., 1976 – L'entomofaune du nord de la Dobrondja, La zone Măcin – Tulcea – Niculițel. Travaux, Muzeul de Științele Naturii „Grigore Antipa”, XVII, p. 150, București.

Rozner I., 1996 – An updated list of the Chrysomelidae of Hungary and the adjoining parts of the Carpathian Basin (Coleoptera), Folia entomologica hungarica, 57, p. 243 -260, Budapest.

Rozner I., 1997 – Contribuții la cunoașterea crisomelidelor (Coleoptera) din județul Harghita, Muzeul Național Secuiesc, p.81-105, Sfântu-Gheorghe.

Rozner I., Rozner G., 2007 – Adatok Erdely es a Bansag Levelbogar – faunajahoz (Coleoptera: Chrysomelidae), Acta Siculica, p. 115-131, Sfântu – Gheorghe.

Rozner I., 2011 – Kovaszna megye levelbogar – faunajanak alapvetese (Coleoptera: Chrysomelidae), Acta Siculica, p. 91-104, Sfântu Gheorghe.

Samedov N.G., Mirzoeva N.B., 1986 – A review of the leaf beetle fauna of the Tugai forests of Azerbaijan. Ent. rev. 65, p.110-122.

Seidlitz G., 1891 – Fauna Transsylvanica. Die Kafer (Coleoptera) Siebenburgens, p. 137 – 150, Konigsberg.

Serafim R., Maican S., 2004 – Contribution to the knowledge of the Coleopterans from the littoral of the Black Sea (Romania). Travaux du Museum National d'Histoire Naturelle „Grigore Antipa”, 47, p. 169 -210, București.

Serafim R., Maican S., 2008 – Data on Cerambycidae and Chrysomelidae (Coleoptera, Chrysomeloidea) from București and surroundings, Travaux du Museum National d'Histoire Naturelle „Grigore Antipa”, LI, p. 387 -416, București.

Serafim R., Maican S., 2011 – Catalogue of Cerambycidae, Megalopodidae and Chrysomelidae (Coleoptera, Chrysomeloidea) recently entered in the patrimony of „Grigore Antipa” National Museum of Natural Hystory (Bucharest). „Igor Ceianu” Colection. Travaux du Museum National d'Histoire Naturelle „Grigore Antipa”, LIV (2), p. 425 -460, București.

Simionescu A., 1999 – Evoluția dăunătoarelor din pădurile României, în anii 1997 și 1998 ( I ), Revista Pădurilor, 5, p. 114, București.

Suzuki K., 1996 – Higher classification of the family Chrysomelidae (Coleoptera). In: Chrysomelidae biology, vol. I: The Classification, Phylogeny and Gentics, p. 3 – 54, Jolivet P., Cox M.L. (eds). SPB Academic. Publishing, Amsterdam.

Svanvici B. N., 1941 – Curs de entomologie generală, Academia R.P.R., Institutul de Studii Româno- Sovietic, vol. 1 -4, București.

Szel G. et colab., 1995 – Contribuții la cunoașterea coleopterelor din Transilvania (Romania) pe baza colectărilor din ultimii ani. Muzeul Național Secuiesc, p.73 – 92.

Tărăbuță C-tin. Et colab., 1999 – Catalogul speciilor de Chrysomelidae (Coleoptera, Insecta) din colecția complexului muzeal de științele naturii „Ion Borcea”, Bacău. Oltenia. Studii și comunicări. Științele Naturii, XV, p.100 -111, Craiova.

Telnov D. et colab., 1997 – Check –list of Latvian Beetles (Insecta: Coleoptera). Mitteilungen des Internationalen Entomologischen Vereins, Supplement V, p. 1 – 140.

Teodorescu M., 1980 – Comunități de coleoptere din câteva agrosisteme de lângă comuna Dudeștii Vechi, jud. Timiș. A II-a Consfătuire de Entomologie din R.S.R., vol.I. Lucrări Științifice, p. 255 – 264, Craiova.

Tomescu R., Nețoiu C-tin., 2009 – Insecte care produc vătămări plopului și salciei, p. 1 – 217, Editura Silvică, București.

Ungureanu V., et colab., 2008 – Diversity of coleopterans: Cerambycidae, Chrysomelidae, Coccinellidae from Buzău area (Romania), Travaux du Museum National d'Histoire Naturelle „Grigore Antipa”, LI, p. 171 – 183, București.

Voicu M. et colab., 1993 – L'altise Phyllotreta nodicornis Marsch (Coleoptera, Chrysomelidae, Alticinae) – une nouvelle possible espece nuisible a la moutarde blanche (Sinapis alba) et au colza (Brassica rapa) en Roumanie. Travaux du Museum National d'Histoire Naturelle „Grigore Antipa”, XXXIII, p. 257 – 263, București.

Warchalowski A., 1971 – Klucze do oznaczania owadow polski, Coleoptera – Chrysomelidae, Warszawa.

Warchalowski A., 1985 – Fauna Poloniae, Tom 10, Chrysomelidae, Polski Akademia Nauk, Warszawa.

Warchalowski A., 1991 – Fauna Poloniae, Tom 13, Chrysomelidae, Polski Akademia Nauk, Warszawa.

Warchalowski A., 1993 – Fauna Poloniae, Tom 15, Chrysomelidae, Polski Akademia Nauk, Warszawa.

Warchalowski A., 1994 – Fauna Poloniae, Tom 16, Chrysomelidae, Polski Akademia Nauk, Warszawa.

Warchalowski A., 1995 – Fauna Poloniae, Tom 17, Chrysomelidae, Polski Akademia Nauk, Warszawa.

Warchalowski A., 2003 – Chrysomelidae. The leaf – beetles of Europe and the Mediterranean area, p.1 – 600, Warszawa.

Winkler A., 1927 – 1932 – Catalogus Coleopterorum Regionis Paleacticae, p. 1249 – 1965, Wien

www. biolib. cz

www.faunaeuropaea

Bibliografie selectivă – Lucrări publicate de autoare

Ilie L.C., 2010 – Genus Sphaeroderma, Apteropeda and Mniophila (Coleoptera, Chrysomelidae) in Romania. Drobeta, Seria Științele Naturii, XX, p. 92 – 94, Drobeta Turnu Severin.

Ilie L.C., 2010 – The leaf-beetles (Coleoptera, Chrysomelidae) from Husasău de Tinca area (Bihor county, Romania), Drobeta, Seria Științele Naturii XX, p. 95 -97, Drobeta Turnu Severin.

Ilie L.C., 2012 – The leaf-beetles (Coleoptera, Chrysomelidae) from Salonta town area (Bihor county, Romania), Buletinul informativ al Societății Lepidopterologice Române,22,p.117-118,Cluj-Napoca.

Ilie L.C., 2013 – New contributions at the knowledge of the leaf-beetles (Coleoptera, Chrysomelidae ) from the Bihor county. Drobeta. Seria Științele Naturii, XXIII, p. 180 -182, Drobeta Turnu Severin.

Ilie L.C., Marinescu M., 2014 – Researches on the Cryptocephalinae and Cassidinae (Coleoptera, Chrysomelidae) subfamilies fron Bihor county, from the point of view of their nutritional characteristics. Analele Universității din Oradea, Fascicula Protecția Mediului, XXII, p. 143 – 146.

Ilie L.C., 2014 – Noi contribuții la cunoașterea crisomelidelor (Coleoptera, Chrysomelidae) din zona Tinca. Buletinul informativ al Societății Lepidopterologice Române, 24, p. 24 – 26, Cluj-Napoca.

Ilie L.C., Marinescu M., 2014 – Researches on the Donaciinae and Chrysomelinae ( Coleoptera, Chrysomelidae ) subfamilies from Bihor county, from the point of view of their nutritional characteristics. Analele Universității din Oradea, Fascicula Protecția Mediului, XXII, p. 361 – 364, Oradea.

Ilie L.C., Marinescu M., 2015 – The leaf-beetles (Coleoptera, Chrysomelidae) from Cociuba-Mare (Bihor county, Romania). Analele Universității Oradea, Fascicula Protecția Mediului, XXIV, p. 21 – 24, Oradea.

PLANȘE

Chrysolina herbacea Duft.(original)

Chrysolina herbacea Duft.(original)

Galeruca rufa Germ. (original)

Chrysolina sanguinolenta L. (original)

Cryptocephalus sericeus L. (original)

Chrysolina sturmi West. (original)

Coptocephala unifasciata Scop. (original)

Chrysolina polita L. (original)

Entomoscelis adonidis Pall. (original)

Lilioceris lilii L. (original)

Cryptocephalus bipunctatus L. (original)

Smaragdina affinis L. (original)