SPECIALIZAREA: ȘTIINȚA MEDIULUI EFECTELE INDUSE DE POLUANȚII ATMOSFERICI ASUPRA PARAMETRILOR FIZICO-CHIMICI ȘI ENZIMATICI AI UNOR PRODUSE APICOLE… [303066]

UNIVERSITATEA “DUNĂREA DE JOS” DIN GALAȚI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ȘI MEDIU

SPECIALIZAREA: [anonimizat]

-2019-

Cuprins

Introducere

Cap. I. Potențialul bioindicator privind poluarea mediului al unor specii de albine și produselor acestora

I.1. Albinele și produsele acestora ca bioindicatori ai poluării mediului

Monitorizarea biologică implică utilizarea sistematică a [anonimizat]. [anonimizat]. (Yahya s.a., 2013).

Albinele acționează ca un detector de poluare a [anonimizat], [anonimizat], fungicide și erbicide. [anonimizat] o suprafață de câțiva kilometri pătrați.

[anonimizat] 1935 J. Svoboda a folosit albinele ca bioindicatori la monitorizarea impactului asupra mediului în diverse industrii. [anonimizat], [anonimizat], prezentând o sensibilitate mare la substanțele toxice. și posibila utilizare a produselor apicole ca indicatori ai poluării mediului. (Giorgio s.a., 2003).

[anonimizat]. [anonimizat] a albinelor, ci pot ajunge și în produsele apicole. Prezența xenobioticii în aceste produse poate afecta calitatea și proprietățile acestora și poate pune în pericol sănătatea umană.

Aceste argumente au fost suficiente pentru a convinge oamenii de știință din multe discipline diferite de utilizarea albinelor și a produselor apicole ca biomarkeri ai contaminării mediului (Żaneta s.a., 2015).

I.2. [anonimizat], ca urmare a [anonimizat], [anonimizat], creează disconfort sau împiedică folosirea unor componente ale mediului esențiale vieții.

Se pot clasifica: după natura chimică; după proprietăți: solubilitate, biodegradabilitate; după compartimentul contaminat: atmosfera, hidrosfera, litosfera; după mediul afectat: [anonimizat], afectează solul; după sursă: [anonimizat], poluanți menajeri.

[anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat], [anonimizat], poluarea ușoară și poluarea plastică. Poluarea de toate tipurile poate avea efecte negative asupra mediului și a faunei sălbatice și afectează adesea sănătatea umană și bunăstarea.

Poluanții din atmosferă variază în funcție de natura lor, concentrație cît și de durata acțiunii lor asupra organismului uman, provocînd astfel consecințe grave. Poluanții principali care acționează negativ asupra oragnismului uman sunt: oxizii de azot, dioxidul de sulf, ozonul troposferic, monoxidul de carbon, aldehida formică, fenolii, PM10 și PM2,5 (Benjamin et s.a., 2010).

Aerul devine poluat atunci când este schimbat prin introducerea de substanțe sau forme de energie în fază gazoasă sau sub formă de particule (căldură, zgomot, radioactivitate), astfel încât atmosfera locală, regională sau globală modificată să dăuneze oamenilor, sistemelor biologice, materialelor sau atmosfera însăși.

Poluarea antropogenă a aerului a fost și continuă să fie privită ca o problemă serioasă de mediu și de sănătate publică. Gravitatea acesteia constă în faptul că niveluri ridicate de poluanți sunt produse în medii în care sănătatea umană și bunăstarea oamenilor sunt afectate. Acest potențial face ca poluarea antropică a aerului să fie o preocupare semnificativă.

Contaminarea sau poluarea atmosferei are loc ca o consecință a fenomenului natural procesele, precum și activitatea umană . Poluarea naturală a aerului are loc de la o varietate de surse: descompunere vegetală și animală, polen și spori, hidrocarburi volatile (HC) emanate de vegetație, pulverizare oceanică, eroziunea solului și intemperii minerale prin vânt, emisii de substanțe gazoase din sol și suprafețe de apă, ozon (O3) și azot oxizii (NOx) proveniți de la furtuni electrice și O3 din intruziunea stratosferică; reacții fotochimice. Emisiile în atmosferă asociate cu substanțele geochimice procesele sunt descrise ca fiind geogene; cele asociate cu procesele biologice sunt biogenă. Poluanții naturali prezintă probleme de calitate a aerului atunci când sunt generate în cantități semnificative în apropierea așezărilor umane (Thaddeus, 2004)

I.3. Sursele de poluare

I.3.1. Generalități

Agenții de poluare sunt emiși din surse de poluare naturale și antropice. Ca surse naturale: particule solide rezultate din erodare, particule organice provenite din descompunerea materiei organice, gaze (SO2, H2S, NH3). Plantele poluează mediile cu polen, spori de mucegaiuri și levuri, unii cu character alergizant și infestant. Vulcanii emit gaze (CO, CO2, H2), vapori de apă, materiale solide de diferite dimensiuni, de la praf, la câțiva centimetri, lavă. Praful cosmic acumulat pe Terra poate ajunge la 1000 t/an, având un caracter radioactive. Incendiile din perioadele secetoase distrug eco sistemele, produc cantități mari de dioxid de carbon, fum.

Ca surse antropice poluarea provine din diverse activități umane desfășurate în industrie, transporturi, agricultură, activități menajere. Industria poluează toate mediile (aer, apă, sol), provocând prejudicii sănătății oamenilor, viețuitoarelor, agriculturii, transporturilor, construcțiilor, culturii. Transporturile auto, navale, feroviare și aeriene emit o serie de poluanți rezultați din arderea combustibililor: CO, Nox, hidrocarburi nearse, SO2, aldehyde, oxizii de azot. Pe lângă aceștia, mai rezultă și oxizi de plumb la arderea benzinei aditivate cu plumb tetraetil și fum, în special la arderea motorinei. Agricultura afectează prin: pesticidele și fertilizanții utilizați în exces, preindustrializarea și industrializarea produselor agricole, lucrările de îmbunătățiri funciare, dezvoltarea sectorului zootehnic.

Poluarea aerului constă în schimbarea compoziției, cu sau fără apariția de noi constituenți, cu efecte dăunătoare asupra biocenozelor și biotipurilor. Sure fixe: instalațiile industriale din chimie, metalurgie, materiale de construcții etc. elimină oxizi de Fe, Mn, Cr, Ni, Zn, Pb, Cd, Cu, SiO2, CO2, C, etc., dispozitivele de combustie industriale și menajere, care emit pulberi, oxizi de carbon, de sulf, de azot etc. Cu cât combustibilul este de calitate mai scăzută, arderea decurge cu randament mai mic și se elimină cantități mari de poluanți. Astfel, cărbunii inferiori (lignitul, cărbunele brun, turba, șistul bituminos) lasă la ardere cantități mari de cenușă, pe lângă emisia de CO, CO2, SOx, Nox. Păcura elimină CO, CO2, SOx, iar gazul metan (combustibil superior), numai CO2, și urma de CO. Sursele mobile de poluare împrăștie, la distanțe mult mai mari decât sursele fixe, diverși poluanți. În această categorie intră vântul, păsările, apa, mijloacele de transport rutier, pe calea ferată, naval și aerian (Larry, 1996).

I.3.2. Sursele de poluare din aria realizării studiului

Zona Gorj

Poluarea aerului este determinată de: sursele industriale, sursele de încãlzire rezidențialã, intensificarea circulației rutiere, incinerarea deșeurilor menajere etc. Cele mai importante surse de poluare cu pulberi sunt societățile comerciale, exploatările miniere de carieră și traficul rutier. Pulberile care impurifică atmosfera în județul Gorj au o natură diversă în funcție de sursele care le generează, respectiv: fabricile de ciment, centralele termoelectrice pe combustibili fosili, depozite de zgură și cenușă, exploatări de cariere,.

Poluarea solului se produce prin chimizarea în exces a agriculturii. De asemenea, pesticidele, majoritatea bionedegradabile, sunt toxice pentru plante și animale. În județul Gorj există un număr mare de exploatări miniere, majoritatea cariere, ca urmare suprafețe întinse de teren sunt decopertate, iar în afara perimetrului de exploatare, suprafețe însemna te de teren sunt ocupate definitiv pentru depunerea sterilului în halde exterioare. Principalele zone care necesită reconstrucție ecologică în județul Gorj sunt reprezentate prin terenurile miniere eliberate de sarcini tehnologice, haldele de steril pe care nu se mai depune material și terenurile afectate de alunecări, în special cele cu alunecări active Modificări ale caracteristicilor solului sunt produse de avarierea conductelor pentru transportul produselor petroliere, deversãrile de ape uzate și menajere.

Poluarea apei, principlalele domenii de la care provin apele uzate sunt: extracția cărbunelui, extractia de țiței si gaze, complexele zootehnice , industria materialelor de construcții, industria chimică, și gospodăriile comunale.

Zona Dolj

Poluarea aerului la nivelul județului Dolj industria energetică – este principala sursă de poluare și este reprezentată de unitățile de producer a energiei termice, în urma cărora rezultă emisii de poluanți în atmosferă. Zona industrială de nord-vest a județului având ca activități: producția de îngrășăminte chimice pe bază de azot, produse organice (metanol, acetat de vinil monomer și polimer), produse anorganice ( amoniac, acid azotic) ca sură SNP PETROM și combinatul DOLJCHIM. O altă sursă de poluare este și producția de energie electrică și termică pe bază de cărbune fosil și păcură, prelucrarea primară de țiței la Ghercești. CET Craiova este printre cei mai mari poluatori din România. Traficul auto și feroviar intens.

Poluarea solului în județul Dolj solul friabil din zona de sud și cea centrală a județului permite antrenarea de către curenți de aer predominanți din direcția E-V și SV – NE a particulelor materiale. Acestui fapt datorat și distrugerii perdelelor forestiere de protecție. În imediata vecinătate a haltelor de zgură și cenusă, a centralelor termice Isalnita și Simnic, datorită insuficiențelor măsuri de fixare a cenusii se produc antrenări eolienne care afectează localitățile limitrofe.

Poluarea apei: Zona industrială din nord-vest, din Podari,Ismalnita și simic, Plactorma industrială și orasul Filiasi, Platforma industriala din N municipiului Craiova, Plactorma industrială și municipiu Calafat, sistemele agrotehnice din Băilesti,Galicea Mare și Corabia. Colectarea si transportul produselor petroliere. Spargerea accidentală a conductelor magistrale de țiței.

Zona Galați

Poluarea aerului la nivelul județului Galați este în principal datorată ArcelorMittal Galați, în urma cărora rezultă emisii de poluanți în atmosferă, intensificarea circulației rutiere, incinerarea deșeurilor menajere etc. Cele mai importante surse de poluare cu pulberi sunt combinatul siderurgic, santierul naval, micile fabrici și întrebrinderi din județ.

Poluarea solului în județul Galați se produce prin chimizarea în exces a agriculturii, pesticidele, majoritatea bionedegradabile, sunt toxice pentru plante și viețuitoare.

Poluarea apei: Santierul Naval Damen Galați – Damen Shipyards, ArcelorMittal Galați, poluarea pânzei freatice prin utilizarea în agricultură a excesului de pesticide, ierbicide și îngrasamant chimica (ex: Urea). Apele uzate de la faricela de „Ulei Surâsul soarelui“ și alte mici fabrici și întrebrinderi

I.4. Aspecte generale privind speciile de albine

Albina meliferă face parte din grupa celor mai avansate insecte. Ordinul Hymenopetera, familia Apidae genul Apis, specia meliferă.

Se găsesc în întreaga lume. O primă clasificare a genului Apis paote fi: Albine de miere africane, albine maimută, albine tâmplar, albine stingless, bondari și albine de miere. Albinele de miere (Apis mellifera) se întălnesc în mare parte în Europa și în America. Este cea mai largă specie de albine răspândită în lume, și care a reusit fi "domesticită" din lume, ele se împart în cel puțin 30 de sub-subspecii(rase).

Rasele de albine melifere europene sunt: Albina Italiană (Apis mellifera lingustica Spin), Albina Carniolină(Apis mellifera carmica Polm),Albina caucaziană sură de munte (Apis mellifera caucasica Gorb), Albina Carpatină (Apis mellifera Carpatica Foti) , Buckfast (Apis mellifera x Buckfast) , Albina Neagră (Apis mellifera mellifera L.), Albina caucaziană galbenăde șes(Apis mellifera remis Gerst), s.a.(Joseph, 2015).

Figura.1.1 – Unele rase de Apis mellifera (Joseph, 2015)

I.4.1. Apis mellifera Ligustica

Albina italiană (Apis mellifera ligustica) este una dintre cele mai populare subspecie de albine; cu toate acestea, din cauza inconsecvenței în calitate a specimenelor sale, albina italiană a fost foarte apreciată și criticată. există 2 subsoiuri ale albinei italiene. Diferențele dintre ele sunt semnificative. În ceea ce privește mierea și reproducerea. Această varietate de albine italiene are o culoare mai inchisa decat normal (mai gălbui) de albine. Primul subsoi provine din regiunea nord-vest a Alpilor italieni (Alpii Ligurici) și are o culoare mai inchisa decat normal, al doilea subsoil provine din regiunile de lângă Bologna și la un moment dat a fost extrem de popular peste tot în lume și are o culoare mai deschisă. Acest soi este folosit la o scară largă în America de Nord, America de Sud, Noua Zeelandă și Australia și are o cantitate decentă de trăsături pozitive, dar, de asemenea, o mulțime de dezavantaje care fac mai puțin eficiente și avantajoase. Printre acestea avem o miere mai mică care cedează și rezistență mai mică la boli.

Reprezintă un amestec excelent de trăsături importante: blândețe,foarte prolific, mai puțin înclinată spre a roire, capacitate de a produce multă miere, curățenie, rezistență la boli(în special pentru subsoiul mai întunecat), excelente constructoroare de faguri. Reprezintă și dezavantaje cum ar fi:sunt predispose la furtisag, creșterea puternică a puietului indiferent de fluxul de nectar, are un sentiment de orientare mai sărăcăcios.

S-a adaptat repede în țara noastră. Caracteristicile climatice ale României sunt extrem de asemănătoare cu zona Alpilor de nord-vest din Italia. O albină care provine dintr-o zonă cu profil climatic similar este probabil să se adapteze mai repede și mai bine(Franck et s.a. 2000).

I.4.2. Apis mellifera Carpatica

Albina românească (Apis mellifera carpatica) are o culoare mai închisă și mai puțin păroasă, s-a format în condițiile specifice pedo-climatice și de bază meliferă din zona carpatică. Din punct de vedere comportamental albina românească (carpatină) este o rasă de albine foarte blândă, cu un comportament deosebit de liniștit pe faguri. Este caracterizată prin schimbarea liniștită a mătcii. Este puțin predispusă la furtișag și are un instinct moderat de roire. Prezintă predispozitie accentuată pentru blocarea cuibului cu miere, în cazul culesurilor de mare intensitate, particularitate biologică ce îngreuneaza întreținerea sa în stupi orizontali. Tendința de propolizare este slabă. Din punct de vedere productiv este o albină productivă, la familiile de albine recordiste în condiții excepționale de cules producția de miere medie multianuală putând atinge 50-60 kg/familie.

Albina românească este bine adaptată condițiilor pedo-climatice în care s-a format, introducerea raselor straine (caucaziene, italiene, etc) dovedindu-se contraproductivă și contribuind la poluarea fondului genetic autohton. Pe termen mediu și lung, hibridizarea albinei autohtone ar avea efecte dezastruoase asupra patrimoniului genetic autohton, fiind recunoscute situațiile unor țări în care albina de origine a disparut prin metisarea cu rase străine. Oferă o miere mult mai bine maturată. Una dintre calitățile principale ale albinei carpatine este rezistența sa la paraziți și boli (Pătruică și Mot, 2012).

I.4.3. Apis mellifera Buckfast

Buckfast este rezultatul încrucisării între albina italiană (Apis mellifera ligustica) și albina de Vest-Europeană din Anglia, o subspecie a Apis mellifera. Programe de reproducere a albinelor,a lui Adam de la Mănăstirea Buckfast din Anglia, poate au contribuit la dezvoltarea rezistenței la acarieni, Adam (1987A, b) a dezvoltat o tulpină cunoscută sub numele de "Bee Buckfast" prin ani 1970. Crearea albinei Buckfast a început în 1914, chiar înainte ca albina locală să fie eradicată de o epidemie. Culoarea albinei Buckfast este mai întunecată. Cu toate acestea, selecția nu a fost niciodată efectuată pentru a obține o uniformitate de culoare, deoarece acest lucru ar fi avut un impact negativ asupra altor trăsături mai importante. Acesta este motivul pentru lipsa de uniformitate în culoarea albinei Buckfast. Când vine vorba de caracteristicile care afectează în mod direct performanța și valoarea economică a cursei, uniformitatea este excelent. Calități: regine foarte prolifice, instinctul foarte scăzut roire, blândețe și o rezistență ridicată la boli. De asemenea, produce mai puțin propolis decât alte rase, este probabil cea mai blândă albină din toate cursele, permițând apicultor să lucreze cu o utilizare minimă a fumului și în vreme rea(Tobias et s.a., 2011) .

I.5 Noțiuni generale privind unele produse apicole: venin, polen, propolis

I.5.1. Veninul de albine

Albinele își produc veninul în glandele de venin, este secretate într-o glandă acidă ramificată și în glanda alcaline Dufour, secrețiile sunt amestecate. Albina începe să secrete venin după 2-3 zile de la nastere, în schimb ce producția maxima este atinsă când albina are 2-3 săptămâni. O înțepătură conține 100 mg venin uscat.

Veninul de albine de albine este un amestec complex de proteine, peptide și componente moleculare scăzute. Componentele principale sunt proteinele și peptidele. Compoziția veninului proaspăt și uscat diferă în principal în ceea ce privește componentele volatile. Există 5 enzime în veninul de albine. Enzimele sunt proteine ​​care catalizează reacțiile specific. Are numeroase polypeptide principalul unul fiind melittin, care este, de asemenea, componenta principal. Conține cantități mai mici de compuși moleculari scăzuți, care sunt de natură diferită: aminoacizi, catecolamine, zaharuri și minerale.

Dacă nu este protejat, oxidarea va schimba culoarea de la alb la maroniu-galben. Veninul pur uscat întreg este cel mai pur venin, este de culoare albă (de multe ori este albă de zăpadă), nu este contaminată cu materiale străine și incoloră atunci când este utilizată într-o soluție. Unele componente active pot fi, de asemenea, eliminate dacă se utilizează o metodă de purificare necontrolată. Este utilizat pe scară largă în creme, liniment și unguente. Într-o tabletă poate fi utilizată pentru prepararea soluției de venin pentru aplicații de electroforeză sau fonoforeză (ultrasunete). Este ușor de sterilizat prin filtrarea seringilor. Dacă veninul este protejat de umiditate și lumină, acesta poate fi depozitat timp de cinci ani sau mai mult. Nu-și va pierde toxicitatea, cu toate acestea efectele sale de vindecare sunt reduse prin depozitare. Liotizarea este cea mai eficientă metodă de conservare a veninului. Calitatea optimă de venin poate fi obținută atunci când este recoltată corect. Contaminarea cu polen, miere și alte componente de albine de albine trebuie evitată. Nu există standard internațional pentru calitatea veninului de albine. Cu toate firmele farmaceutice urmează niste criterii de calitate.

Veninul colectat se usucă repede la temperature camerei , transformându-se într-o pulbere galben-maronie cristalină. Compoziția sa, relativ stabilă, este distrusă de lumina soarelui și de substanțe oxidante: permanganat de potasiu, potasiu sulfat; elementele de halogen – clorul și bromul. Alcool are un efect distructiv puternic și rapid asupra venin(www.bee-hexagon.net).

I.5.2. Polenul

Polenul este gametofitul mascul al flori, este în principal colectat de albine Apis mellifera pentru a-și hrani larvele în stadiile incipiente de dezvoltare. Polenul de flori colectat este acumulat ca granule corbiculare din coșurile de polen de pe picioarele din spate ale albinei si este un amestec al acestor granule care cuprinde polen. Când vizitează florile, albinele ating staminele și corpurile lor devin acoperit cu praf de polen. Albinele își folosesc picioarele posterioare strângând polenul în coșurile de polen. Albinele umezesc polenul cu secreții ale gurii care ajută polenul să se agate de părul coșului. Aceste secreții conțin diferite enzime, de exemplu: amilază, catalază etc. O încărcătură de polen conține până la 10% nectar, ceea ce este necesar pentru fixare.

Polenul este principala sursă a albinelor de nutrienți importanți: proteine, minerale, grăsimi și alte substanțe, este promovat ca un produs alimentar de sănătate cu o gamă largă de nutrienți și proprietăți terapeutice. Prezența acestor compuși determină polenul să fie considerat a aliment pentru om(Campos et s.a. 2008).

I.5.3. Propolisul

Propolisul este un material lipicios amestecat de albine, pe care albinele îl produc prin amestecarea salivei și a cerii de albine cu exudat adunat din muguri de copaci sau alte surse botanice (substanțe active secretate de plante care include materiale lipofile). Culoarea sa variaza in functie de sursa botanică, cea mai comuna fiind maro inchis dar există și nuanțe verzi, roșii, negre și albe. Este lipicios la temperaturi mai mari de 20 ° C, în timp ce la temperaturi mai scăzute devine greu și fragil.

Albinele îl folosesc ca un material de etanșare pentru spațiile deschise nedorite din stup, este folosit pentru goluri mici (aproximativ 6 milimetri sau mai puțin) și prentru protejarea coloniei de ploaie, iernile reci și de infecție cu bacterii și ciuperci. Proprietățile terapeutice ale propolisului se datorează compoziției sale chimice cu compuși bioactive. Compoziția chimică și natura propolisului depind de condițiile de mediu și de resursele recoltate.

Compoziția propolisului este foarte complexă și variată, în funcție de diversitatea fitogeografică a zonei de colectare și a sezonului. Propolisul are proprietăți senzoriale și fizico-chimice diferite, dar cel mai mult prezintă o asemănare considerabilă în compoziția lor chimică generală: 50% rășină, 30% ceară, 10% uleiuri volatile, 5% polen și 5% alți compuși organici, există aproximativ 300 de compuși izolați din propolis. Până acum. Principalii constituenți sunt: acizii fenolici, flavonoidele, substanțele de ceară lipidică, ceara de albine, bio elementele și mulți alți constituenți precum vitamine, proteine, aminoacizi și zaharuri.

Este o sursă naturală de antioxidanți, care protejează uleiurile și lipoproteina serică oxidarea, subliniind efectele sale asupra producției de anticorpi și întărirea sistemului imunitar(González-Martín et s.a., 2005)

Cap. II. Elemente fundamentale ale unor indicatori fizico-chimici si enzimatici asupra gradului de poluare al produselor apicole

2.1. Aspecte generale referitoare la toxicitatea unor metale

Macroelementele: sunt reprezentate prin elemente chimice chimice pe care plantele le consumă în cantități relativ mari și care reprezintă 10,1-10,2% din substanța uscată. Macroelementele se grupează la rândul lor înȘ – macroelemente de ordin principal – C, O, H, N, P, K – care alcătuiesc majoritatea compusilor organici din plante; – macroelemente de ordin secundar -S,Ca, Mg – care iau parte la formarea numai a anumitor cimpusi organici din plante.

Microelementele: În categoria microelementelor se cuprind acele elemente cu caracter nutritiv și fertilizant a căror concentrație maximă din plante nu depășește pragul de 0,01% din substanța uscată, care dețin funcții esențiale, dar specifice, cu prioritate fiziologice, biochimice și metabolice în viața plantelor. În țesuturile vegetale s-au identificat peste 30 de microelemente (ce răspund criteriului cantitativ de reprezentare dar și celui metabolic din plante) clasificate în metale (Fe, Mn, Cu, Zn, Mo ș.a.) și nemetale (B, I, Se ș.a.) dintre acestea fiind cu importanță fertilizantă semnificativă Fe, Mn, Cu, Zn, B, Mo. Aceste elemente se deosebesc esențial de macroelemente (N, P, K, S, Ca, Mg) care au funcții preponderent plastice-constitutive întrucât le revin aproape în exclusivitate roluri enzimatice, catalitice și metabolice (cu excepția borului ce deține și funcții plastice) (Nenițescu, 1972).

Cadmiul- este unul dintre cele mai periculoase metale grele fiind foarte toxic pentru om și animale. În mod natural el apare în soluri la o concentrație sub 1 ppm. Toxicitatea sa este mai mare decât a zincului chiar la doze mai mici. Cadmiul este prezent ca impuritate în mai multe produse, inclusiv îngrășăminte, fosfat, detergenți și produse petroliere rafinate.

Cromul- apare în mod obișnuit în soluri într-o concentrație de 2-50 ppm, iar limita de toleranță este de 100 ppm. Absorția sa de către plante este limitată. Adesea se acumulează în organismele acvatice, fiind un pericol în plus consumul de pește, care se poate să fi fost expuși la un nivel ridicat de crom.

Cuprul- apare în sol în concentrație de 1 până la 20 ppm. La o concentrație în solide peste 0,1 ppm este toxic pentru majoritatea. În solurile bogate în materie organică și argilă, mobilitatea cuprului este redusă. Poluarea cu acest metal duce la degradarea structurii și a stabilitații hidrice a agregatelor structurale fapt ce favorizează eroziunea și compactarea.

Plumbul- este foarte toxic pentru sistemul nervos și rinichii.Acumulat în cantitate mare în sol provoacă dereglări ale metabolismului microorganismelor, afectând în special procesul de respirație și de înmulțire a celulelor. Este considerat un conținut mediu pentru plante 0,5 -3 ppm. Plumbul din aer, conduce la niveluri ridicate în alimente prin depunerile de praf și de ploaie care conțin metal, pe culturi și pe sol.. Plumbul incepe o acumulare constantă și progresivă în organism.

Cobaltul- apare frecvent în sol în concentrație de 1-10 ppm, iar limita sa tolerabilă se apreciează a fi de 50 ppm. Cobaltul poate fi foarte toxic pentru plante. Acest element foarte toxic pentru plante, întrunește rareori condiții de acumulare intensă, dar nu se cunosc decât rareori intoxicații la animale și om.

Arseniul- apare în sol în concentrații de 0,1-20 ppm, iar pragul limită este de 20 ppm, însă uni autori susțin că limita se oprește doar la 5 ppm. Ca și in cazul cadmiului, nichelului și cromului, combaterea poluării cu arsen se realizează prin copertarea cu un strai de so! nepoluat, cu sau fără decopertare. În cantități mari el afectează creșterea plantelor.

Nichelul- se intăinește frecvent în cantități de 2-50 ppm, dar ajunge uneori până la 10.000 ppm, limita tolerabilității pentru plante apropiindu¬se de 50 ppm. Toxicitatea nichelului este foarte mare, fiind de circa 8 ori mai mare decât cea a zincului.

Fierul- deficiența de fier la om este o excepție, și nu ar apărea în cazul în care conținutul este mai mare de 2 mg în dieta zilnică. Limita națională acceptată pentru fier în mod similareste de 20,0 mg/kg (Ordonanța 975/1998)

Manganul- conținutul de mangan din soluri variază în funcție de tipul de sol intre 175 și 3.215 ppm. Conținutul mediu este de 500 ppm. Mobilitatea manganului crește în solurile acide unde pot apărea fenomende toxicitate la plante și scade în solurile neutre-acide unde apar însă fenomene de carență în mangan, Există mangan total, mangan schimbabil și mangan activ, care a fost studiat detaiiat de Ababi (1959-1963) pe solurile din Bucovina. Este unul dintre microelementele esențiale pentru plante, animale și ființe umane. Este atât un constituent, cât și un activator de mai multe enzime și proteine în plante, animale și oameni, și are în jur de 20 de funcții identificate (Șabliovschi V. et s.a., 2009).

Aluminiul- este un element chimic ce se găsește din abundență în natură, sub diverse forme. Pătrunde în organismul nostru prin inhalare, ingerare (din alimentele în care ajunge în urma migrării din apă sau sol, sau din alte surse cum ar fi vase, ustensile sau materiale utilizate la prepararea sau depozitarea alimentelor, dar și unele medicamente) și transdermal (de obicei din produsele cosmetice și de îngrijire). Nivelul de aluminiu din aer variază de obicei între 0,005-0,18 pg/m3, în funcție de locație, condiții meteo, nivelul industrializării din zona respectivă. Majoritatea cantității de aluminiu din aer este sub forma particulelor de praf. În zonele urbane și industrializate nivelul poate fi mai mare, ajungând până la 0,4-0,8 pg/m3. Conform Organizației Mondiale a Sănătății, expunerea la aluminiu din aerul inspirat este de 0,04 mg/zi, mai puțin de 1% din cantitatea care provine din alimentație (Nenițescu, 1972)

2.2.

Cap. III. Cercetări proprii privind efectul poluanților atmosferici asupra unor produse apicole

3.1. Prelevarea probelor

Lucrările de cercetare au fost desfășurate pe probele ale 3 produse apicole (polen, propolis și venin) din 3 regiuni ale româniei. Regiunea 1- Dolj, Malu Mare (44°15'14''N 23°51'15''E), Regiunea 2- Gorj, Scoarța (45°1'2''N 23°28'8''E), Regiunea 3- Galați, Gohor (46°3'58„N 27°24'0„E). Perioada de studiu a fost 1 Martie – 30 Septembrie 2018.

Figure 3.2 Harta cu regiunile de unde au fost prelevate probele

Probele de polen au fost prelevate cu ajutorul unui colector de polen asezat în fața urdinisului, prelevate din raza de zbor productiv al albinelor din stupinele amplasate la cules. Probele de propolis au fost prelevate de pe ramele stupilor cu ajutorul daltei apicole. Veninul de albine a fost prelevat cu ajutorul unui aparta de colectat venin. Toate probele au fost depozitate în recipiente sterile.

3.2. Corelații

În perioada analizată de 7 luni am luat date de la Rețeaua Națională de Monitorizare a Calității Aerului pentru parametri: CO, NO, NO2, NOX, PM10, SO2, m-Xilen, p-Xilen, o-Xilen, Toluen. Datele au fost corelate pentru a afla valoarea parametrilor în zona din care au fost prelevate probele.

Metoda de corelație utilizată – corelația Pearson a fost combinată cu o metoda de interpolare a efectelor măsurabile în zona de studiu, considerând valorile măsurate în punctele ce aparțin de Rețeaua națională de monitorizare a calității aerului,

În acest sens, pentru a putea realiza o interpolare acceptabilă, am aplicat o metoda de interpolare de gradul 1, în care, am luat în considerare pozițiile stațiilor de monitorizare și poziția curentă a locației de unde sa prelevat proba.

În acest caz folosind un algoritm de ordin 1, și considerând o expresie de interpolare de forma

Unde:

– reprezintă poziția curentă – locația de unde s-au prelevat probe (latitudinea și longitudinea)

reprezintă poziția stației de reper 1 – locația de unde s-au prelevat datele (latitudinea și longitudinea)

reprezintă poziția stației de reper 2 – locația de unde s-au prelevat datele (latitudinea și longitudinea)

reprezintă poziția stației de reper 3 – locația de unde s-au prelevat datele (latitudinea și longitudinea)

În funcție de valorile coeficientului am putut construi chiar doua astfel de modele ale căror corelație între ele este destul de mică – modelele sunt deci independente.

Coeficienții din expresia de interpolare au fost astfel determinați astfel încât în pozițiile stațiilor considerate drept reper, erorile pătratice medii sa fie minime.

Cu titlul de exemplu, prezentam matricele de corelație pentru gazelele monitorizate în zona pentru locația din județul Galați, s-au folosit date din locațiile VN-1,VS1-1 și BC3.

Pentru celelalte locații s-au ales cele mai apropiate stații posibile.

Tabelul 1. Valori calculate ale poluanților în zonele luate în studiu

3.4. Studii și cercetări în condiții de laborator

Carotenoidele totale

Carotenoidele totale (TC) au fost determinate în conformitate cu metodologia indicată în literatura de specialitate. 0,1 g probă polen au fost introduse într-un amestec format din 10 mL de ciclohexan-etanol-acetonă (raport volumic 3:2:1) și 0,5 mL de KOH 1M. După 90 de minute de agitare, soluția a fost centrifugată la 2300g timp de 15 minute la 15 °C. Supernatantul a fost apoi citi spectofotometru la 470 nm. Conținutul carotenoidelor a fost exprimat în mg β-caroten raportate la 100 g de probă utilizând o curbă de calibrare obținută utizând β-caroten.

Figure 3.6 Curba de etalonare β-caroten (Mărgăoan et s.a.,2014)

Figure 3.7 Reprezentarea conținutului de carotenoide totale în probele de polen analizate

În fig.3.6 putem observă reprezentarea conținutului de carotenoide totale în probele de polen analizate , iar în cazul zonei nr.3 poate fi notată o creștere semnificativă față de celelante 2 zone.

Catalaza

Catalaza este o enzimă antioxidantă, răspândită în organismele aerobe. Alături de peroxidază glutation peroxidază, catalaza este implicată în detoxifierea peroxidului de hidrogen, o specie reactivă de oxigen, care se formează atât în metabolismul normal, cît și în numeroase stări patologice, sub acțiunea diferitelor oxidaze și superoxid dismutazei (Willekens. 1995). Peroxidul de hidrogen este un compus toxic, a cărui acumulare in celula vie poate cauza oxidarea unor compuși chirnici celulari ca AND-ul, proteinele și lipidele, conducând la mutageneză sau la moartea celule (Bailly, 2004).

Rolul biologic al catalazei, în celula vie constă în descompunerea apei oxigenate conform reacției:

H202 + H202 —÷ 2 H20 + O2

Acțiunea catalazei se corelează cu mersul multor reacții biochimice implicate în metabolismul glucidelor, lipidelor, aminoacizilor, proteinelor și altor substațe. Aceasta explică răspândirea largă a catalazei în organismele animale, vegetale și în microorganismele aerobe.

Principiul metodei

Metoda a fost preluată din manualul de lucrări practice „Metode de investigare ale metabolismului glucidic și lipidic" de Vlad Artenie. Catalaza este lasată să acționeze asupra apei oxigenate o perioadă fixă de timp, după care enzima este ihibată prin adăugarea unui amestec de bicromat de potasiu și acid acetic. Cantitatea de apă. oxigenată rămasă nedescompusă după stoparea acțiunii catalazei reduce, în mediul acid, bicromatul de potasiu 1a acetat cromic, care poate fi determinat spectrofotometric la 570 nm.

Deoarece bicromatul nu absoarbe la această lungime de undă, prezenta lui în mediul de reacție nu interferă cu determinarea spectrofotometrică a acetatului cromic. Făcând diferența între cantitatea inițială și cea finală de apă oxigenată.' în mediul reactiv, se află cantitatea de apă oxigenată descompusă de catalază.

Materiale și reactivi

Reactivii necesari sunt:

Soluție de bicromat de potasiu;

Soluție de bicromat de potasiu- acid acetic g1acial •(1:3);

Soluție de fosfat de potasiu 0,01 M cu pH 7,0;

Soluție substrat de apă oxigenată 0,16 M. in soluție tampon de fosfat de potasiu 0,01 M, cu pH 7,0

Soluție de fosfat disodic 0,1 M

Ustensile de laborator: eprubete, pahare Berzelius, pahare Erlenmayer, baloane cotate, cilindru gradat, pipete gradate, pâlnii de filtrare, sticle de ceas, mojar cu pistil, pisetă, stative, clești. Aparate utilizate: spectrofotometru S 250, cântar electronic, centrifugă, baie de ultrasunete.

Determinarea activității catalazei

În 2 eprubete termorezistente, care conțin proba și martorul, se pipetează reactivii necesari determinării activității calazei așa cum este prezentat în Tabelul 3.1.

Tablul 2 Adăugarea reactivilor pentru determinarea activității catalazei

După exact 120 de secunde de la pipetare soluției substrat de apă oxigenată, se stopează reacția din probă, prin adăugarea a 2 mL de soluție de bicromat de potasiu-acid

acetic. În martor se pipetează 2 mL de soluție de bicromat depotasiu-acid acetic și 0,1 mL preparat catalazic.

Toate probele se introduc în baie de apă la fierbere, timp de 10 minute, se răcesc sub jet de apă și se citesc extincțiile lor la 570 de nm, față de apa distilatăiaer.

Exprimarea rezuitatelor

Activitatea catalazei se exprimă în unităti enzimatice (UE). O unitate de catalază

reprezintă cantitatea de enzimă care descompune un micromol de apă oxigenată0,034 mg) în timp de un minut, la temperatura de 20 °C si pH 7. Dacă 1 UE reprezintă 1μmol de apă oxigenată, atunci diferența dintre numărul micromolilor de apă oxigenată din martor ( ni= 80 μmoli de apă oxigenată corespunzători la 0,5 mL soluție de apă oxigenată 0,16 M) și numărul de gmoli de apă oxigenată rămași nedescompuși în probă (n2) după inactivarea enzimei, vom obține X UE.

Valoarea n2 se află din raportul extincțiilor martorului și probei EM/EP=80/n2, de y=unde n2=EP*80/EM.

Numărul C de UE, adică numărul micromolilor de apă oxigenată descompuși în timp de un minut de catalază, dintr-un gram de țesut vegetal se calculează după formula:

X = = ,

Unde: t- timpul de incubație, în minute p- greutatea materialului biologic, luat pentru analiză, în g.

Activitatea specifică catalazei se calculează prin raportarea numărului de μmoli de apă oxigenată/minut la numărul de mg de proteine existent în extractul enzimatic.

Poze cu determinarea catalazei (Vezi anexa 1)

COMENTAT

Cenusă

Cenușa reprezintă masa de reziduu mineral rezultat după combustia și pirogenarea materialului organic dintr-un aliment oarecare sau produs apicol.

Definițiile arată că cenușa este măsura cantitativă a mineralității alimentelor și produselor apicole prin conținutul ei în ioni metalici, ioni halogenură, sulfați, fosfați, carbonați etc. Compoziția cenușii și gradul de încorporare în ea a elementelor minerale depinde de natura fondanților și de regimul termic al combustiei masei organice.

Când se urmărește strict mineralitatea alimentelor, atunci se fac determinări specifice de elemente minerale care apar în combinații anorganice tipice (săruri ale acizilor minerali, aquosăruri, complecși cu liganzi anorganici etc.), în derivați anorganici ai unor combinații organice (sărurile acizilor carboxilici, aminelor, fenolații alcalini, sărurile acizilor sulfonici, ale fosfaților și sulfaților de alchil, complecși cu lianzi organici cum sunt aminoacizii, acizii fenolici, combinațiile heterociclice etc.) și în combinațiile organice ale-halogenilor, sulfului, fosforului, siliciului etc.

După proveniență, masa minerală din alimente este: naturală, de contaminare din mediu, apă și tehnologie și de adaus (ingrediente și aditivi). in aprecierea calităților ecologice ale alimentelor această clasificare este fundamentală.

Conținutul de cenușă este un parametru de control al normalitătii și calității produsului, materiilor prime și prelucrării tehnologice și în depistarea falsificărilor.

Determinarea cenușii prin calcinare

Metoda este aplicabilă la majoritatea alimentelor și constă în cântărirea analitică într-un creuzet de porțelan, platină sau cuarț, tarat în prealabil după calci-nare și răcire in exicator, a 1 g probă, bine omogenizată. Dacă produsul are umiditate mare, se deshidratează mai întâi pe baie de apă și/sau în etuvă, pentru a facilita combustia "fără antrenare de cărbune".

Proba astfel pregătită se "arde" în creuzet la flacăra controlată a unui bec de gaz, evitând degajarea abundentă de produși de piroliză arderea cu flacără la gura creuzetului. Dacă proba se aprinde, se scoate becul și se astupă creuzetul cu o placă de azbest sau cu un carton pentru a o stinge. Se reia încălzirea la flacără mai mică a becului de gaz. Când incetează degajarea de fum, se temperatura de ardere la 400-500°C pentru calcinare înaintată.

Creuzetul cu reziduul brun se introcluce în cuptor cu termoreglare unde se continuă calcinarea la 530±20°C până la obținerea unui reziduu alb uniform.

Creuzetul se scoate cuptor și se usucă exicator, după care se cântăreș-te aceeași balanță. Operația de calcinare se repetă până se ajunge la masa constantă a cenușii .

Calculul conținutului de cenușă totală ( CenT % ) sau mineralitatea totală (SMT, %) se face cu relația simplă:

CenT,%=SMT,%= ((m2-m1))/mp *100

Unde: m1- este masa creuzetului gol; m2- masa creuzetului cu cenusă și mp este masa probei luată în lucru (în grame).

În figurile 3.11 și 3.11 putem observă reprezentarea conținutului de cenusă în probele de propolis analizate și reprezentarea conținutului de cenusă în probele de polen analizate , diferență majoră fiind în zonă nr.1 , cu o concentrație scăzută în conținutul de cenușă și o concentrație crescută a polenului. Conductivitatea specifică

Poze cu determinarea cenusi (vezi anexa 2)

Conductivitatea specifică

Conductivitatea a fost citită cu Consort C3010. Calibrat la 0.01M(Vezi anexa 3) cu solute etalon.

În fig.3.11 Conductivitatea probelor de venin putem observă o creștere progresivă a probelor de venin de la zonă 1 , fiind cea mai scăzută , la probă nr.3 fiind în cantitatea cea mai mare

Indicele de refractie

Indicele de refractie a fost determinat cu Refractometru ABBE.

Probele analiza, au fost extras alcoholic. 0.5g de proba au fost introduse într-un balon cotat de 25ml, sa completat cu alcool etilic 96%. după 24H, au fost introduse în baie de ultrasunete timp de 3 minute la 35KHz. Apoi centrifugate la 4000g și 4° C timp de 10 minute.

În cazul probelor de polen am obținut un indice de refracție asemanator,în regiunile 2 și 3 acesct fapt ar putea semnifica o compoziție asemănătoare, în schimb ce proba din regiunea1 are o compoziție difertită față de celelante.Toate probele de propolis au un indice de difracție asemănator ceea ce ar însemna o compoziție asemănătoare.pentru aceste probe. În cazul veninului toate probele au indice de refracție diferit.

pH

pH-ul reprezintă concentrația ionilor de hidroniu scrisă în baza 10 ca exponent cu semn schimbat valorile acestuia variază de la 0 -14, de la 0 la 7 reprezintă caracter acid , 7 neutru și de la 7 la 14 reprezintă caracter bazic( CITATRE)

pH-ul probelor de polen și propolis se încadrează într-un domeniu acid (4,0-4,6).Aceste valori se încadrează în intervalul determinat de alți cercetători. Probele de au un pH mai puțin acid(5-5,2), având valori usor mai mari decât probele de polen și propolis(Vezi anexa 4).

Umiditatea

Umiditatea sau conținutul în apă al produselor apicole, este cantitatea de apă care se află legată în mod fizic de probă, în momentul când se face recoltarea și care se evaporă la 1050C.

Umiditatea s-a determinat cu ajutorul termobalanței la laboratorul CromatecPlus.

Figure 3.18 Umiditatea probelor de polen Figure 3.19 Umiditatea probelor de propolis

În figurile 3,18 și 3,19 ce reprezintă umiditatea probelor de polen și propolis se observă că în regiunea 2 polenul are umiditatea cea mai mică 4,79%, iar propolisul umiditatea cea mai ridicată 7,96, în schimb ce probele din regiunile 1 și 3 au valori mari în cazul polenului și mici în cazul propolisului și apropiate.

Titrarea acidului ascorbic cu 2,6-diclorfenolindofenol

Metoda de determinare se bazează pe oxidarea selectivă a acidului dihidroascorbic la acid dehidroascorbic cu 2,6-diclorfenolindofenol

Reactivii:

• Soluție apoasă de acid acetic 10%

• Soluție tampon cu pH 6,9-7 obținută prin amestecare a 120 mL deNaHPO4 (9,078 g într-un L de soluție)cu 180 mL soluție Na2HPO4·2H2O (11,786 g de fosfat într-un L de soluție)

• Soluție etanol de acid ascorbic M\1000

• Reactiv Tilmans – 2,6-diclorfenol-indofenol M\1000

Modul de lucru:

Într-un mojar se adaugă 3g de probă cu 10mL de acid acetic 10%. Se mojarează cu nisip cuarțos, se filtrează pe hârtie cantitativă și soluția limpede, adusă la balon cotat de 50 mL cu apă distilată, se supune analizei.

Pentru determinarea vitaminei C din filtrat se iau două probe a câte 10 mL și se titrează fiecare cu reactiv Tilmans M\1000, până la culoarea roz pal ce persistă 10s. Se notează volumul de titrat pentru fiecare probă și se face media determinărilor

Calculul analizei:

La 1 mL reactiv Tilmans M\1000 corespund 0,176mg vitamină C\mL.

Concentrația de vitamină C în proba de analizat va fi:

Acid ascorbic [mg\100g aliment] = 100*(TT*V1*VP)/m*V2

În care: TT – titrul reactivului; m- masa de probă luată în lucru (g); VP – Volumul total al extractului vegetal; V1- volumul consumat la titrare; V2- Volumul soluției titrate (Vezi anexa 5)

Figure 3.20 Vitamina C în probele de polen Figure 3.21 Vitamina C în probele de propolis

În figurile 3,20 și 3,21 este reprezentarea grafică în vitamina C a probelor de polen și propolis.

În ceea ce privește conținutul în acid ascorbic în probele de polen, datele din literatura de specialitate arată valori 15,2-17,6 mg/100g de produs, diferiți autori au consemnat și valori situate în afara acestui interval(Cojocaru et s.a. 201; Campos et s.a. 2008, Seven et s.a. 2009).

În determinările noastre, conținutul maxim de acid ascorbic s-a înregistrat la polenul din regiunea 2 (19.04 mg/100g), iar valoarea cea mai mică la polenul din regiunea 1 (4,76 mg/100g), doar polenul din regiunea 2 s-a încadrat în valorile altor cercetători. În cazul probelor de propolis s-a determinat o cantitate egala de acid ascorbit în regiunea 2 și 3.

Dozarea vitaminei P prin titrarea permanganometrică

Principiul metodei:

Dozarea vitaminei P prin metoda permanganometrică se bazează pe capacitatea acesteia de a se oxida sub actiunea permanganatului de potasiu. În calitate de indicator se folosește indigo carmin care reacționează excesul de permanganat după oxidarea completă a vitaminei P. S-a stabilit experimental că 1ml soluție 0,1 N (extrat!) de KMnO4 corespund la 6,4 μg vitamina P.

Reactivi:

Soluție de permanganat de potasiu 0,05 N

Soluție alcoolică de indigo carmin 0,01%

Reactivii necesari pentru determinarea factorului soluției de permanganat de potasiu.

Mod de lucru:

Se cântăreste 1g de probă și se face o infuzie în 50 ml apă distilată. În acest scop se fierb 40 ml apă distilată într-un pahar Berzelius, iar în comentul în care apa a ajuns la fierbere se adaugă proba, menținînd paharul acoperit cu o sticlă de ceas timp de 20-30 de secunde deasupra flăcării și alte alte 5-10 minute pe masa de laborator. Se răceste conșinutul și se filtrează într-un balon cotat de 50 ml și se aduce la semn cu apă distilată.

Într-un balon conic de 100 ml se pipetează 10 ml de infuzie și 10 ml de apă distilată și se adaugă 10 picături soluție de indigo carmin. Se titrrează apoi cu soluție de permanganat de potasiu 0,05 N până la apariția unei colorații galene stabile în timp.

Calculul rezultatelor:

X= = 160 *V·

Unde F- factorul soluției de KMn04 statbilit în ziua determinării; V- volumul de soluție de KMnO4 consumat la titrare (ml); X= Conținutul de Vitamina P ( mg/100g de probă).(Vezi anexa 6)

Figure 3.22 Vitamina P în probele de polen Figure 3.23 Vitamina P în probele de propolis

În ceea ce privește conținutul în vitamina P, datele din literatura de specialitate nu specifica prezența acesteia în polen(. Cojocaru et s.a. 2016; Seven et s.a. 2009)

În determinările noastre, am constatat prezența vitaminei P în toate cele 3 probe. Conținutul maxim de vitamina P s-a înregistrat polenul provenit din regiunea 3 (mg/100g).

După cum se observă și din figura 3.23 ,cantitățile găsite de vitamina P au fost total diferite în cele 3 zone. Cantitatea cea mai mare regăsinduse în propolisul din regiunea 2 (176 mg/100g), iar cea mai mică în regiunea 1 (96 mg/100g).

Reacții de identificare asupra veninului de albine

Materiale folosite: pahare Berselius, eprubete, pipete gradate,balon cotat.

Mod de lucru:

Pentru prepararea soluției de analizat, se cântăresc 0.1g venin uscat de albine, care se introduce într-un balon cotat de 100ml și se completează cu apă distilată la semn.

Din soluția de analizat se pune câte 1ml în 9 eprubete diferite, în care se adăugă diferiți reactivi pentru identificarea diverselor grupări funcționale din compușii prezenți în venin. Reactivii folosiți sunt următorii:

2ml reactiv Millon; 5ml alcool etilic concentrat; 1ml reactiv Nessler; 2ml acetat de amoniu; 1ml acid picric; 3ml permanganat de potasiu 1N; 2ml apa de brom 2%; 5ml acetonă; 1ml Ninhidrina .(Vezi anexa 7)

Figure 3.22 Reacții de identificare asupra veninului de albine

Fosfolipaza A2

Fosfolipasii a2 (PLA2s; Ce 3.1.1.4) sunt o mare super-familie de enzime lipolitice care cataliza hidroliza legăturii SN-2 acil a gliceropfosfolipidelor pentru a elibera acizi grași liberi și lizofosfolipidele. PLA2s au importante funcții în procesele celulare care modulează eliberarea acidului arahidonic și a precursori ai eicosanoizilor de mediatori inflamatorii puternici. Suplimentar PLA2s juca un rol critic în apărarea gazdă, ateroscleroză, procese de transducție a semnalului, membrane remodelare și întârzierea celulelor induse de oxidant moartea . PLA2s sunt, de asemenea, associate cu numeroase afecțiuni umane, ar fi rheumatoid artrită, uveită autoimună, detresă respiratory infarct miocardic și septice și endotoxice șoc. PLA2s enzime provin dintr-o varietate de surse inclusiv pancreasul mamiferelor, veninul reptilelor și veninul insectelor, și fluidele sinoviale. Aceste enzime au fost systematic clasificate în 15 grupuri strâns legate de structuri pe baza nivelului de homologie dintre nucleotide și secvențe de aminoacizi. Pe baza Proprietăți, PLA2s pot fi clasificate istoric în secretorii (sPLA2), citosolici CA2 +-dependente (cPLA2), și citosolice CA2 +-independent (iPLA2). Grupul I veninul gobra/Krait și pancreasul de mamifere, Grupa II crotalid și venin viperă, și Grupa III Bee/șopârlă/ veninul de scorpion sunt toate secretorii, masa low-moleculară (13 – 18 kDa) și CA2 +-dependente .Veninul de albine PLA2 (BvPLA2) este un Membru al grupului III sPLA2 și reprezintă aproximativ 12% din greutatea uscată a veninului în Uniunea Europeană Honeybee, Apis mellifera. BvPLA2 este cea mai letală albinuță peptida veninului. Acesta acționează ca un alergen care cooperează cu alte componente pentru a apăra colonia împotriva prădători și intruși. Activitatea BvPLA2 poate fi amplificată de melittin, cel mai abundent constituent de venin de albine (Mingarro et al., 1995). BvPLA2 are o mare varietate de proprietăți farmacologice, inclusive Virusul Imunodeficienței anti-umane (HIV) activitate, neurotoxicitate, Mio-toxicitate și neurite inducție în creștere(Shen s.a. 2010; Araljio e.t. s.a. 1967; Silva e.t. sa 1982).

Figura.. Structura activă bv PLA2 și a propus catalytic Mecanism. (Annand s.a. 1996)

S-au adăugat 1 ml soluție (0,05 g venin + 0,9% KCl + apă)(1), reactiv 1 (1ml) (0,1 g albumină (BSA) + 80 mg 0, 05M soluție tampon Tris pH 8,0 + 2 ml 0,05 M soluție Trilon B (EDTA) + 0,4 ml soluție de clorură de calciu 50% și volumul soluției a fost ajustat cu 0,0 5 M tampon Tris la 100 ml)(2) și 1 ml L- α -lecitină în etanol absolut(3).

Într-o eprubeta s-au adăugat câte 3 ml din fiecare din reactiv (1),(2) și (3). Au fost plasate în termostat la o temperatură de 37C timp de 30 min. Apoi, 7 ml de amestec a fost adăugat în toate tuburile, agitat și depozitat la 20 ° c timp de 1 oră. În 3 ml din stratul superior, s- a adăugat 5 picături de 0,2% albastru de bromtimol în 95% etanol titrânduse cu soluție de hidroxid de potasiu 0,1 M virând de la galben la albastru. Experimentul de control paralel a fost efectuat, în cazul în care apa a fost luată în loc de venin și apoi a fost făcut așa este descris anterior.

Calccul rezultatelor:

Media Proba – Media Martoe / 50mg (cantitatea de proba) * 1000

(Vrezi anexa 8)

Figure 3.23 Concentrația de PLA2 în probele de veni de albine

COMENTAT

Determinarea conținutului de proteina prin metoda Lowry

Principiul metodei

Metoda Lowry a fost una dintre cele mai folosite metode la stabilirea concentrației

de proteină. Culoarea albastră rezultă în urma complexării legăturii peptidice cu sulfatul de cupru alcalin (reactia biuretului) și a reducerii reactivului Folin-Ciocalteu (fosfomolibdatfosf tungstat) de către resturile de tirozină și triptofan din proteină. Metoda are o sensibilitate cu două ordine de magnitudine mai mare decât cea a biuretului (5-100 μg/ml).Materiale si reactivi

Reactivi:

1.Soluție de Na2CO3 2% în soluție de NaOH 0,1 N;

2.Soluție de CuSO4 1%;

3.Soluție de tartrat de sodiu și potasiu 2% preparată extemporaneu;

4.Soluție de lucru: înainte de utilizare se amestecă 50 ml reactiv (1) cu 0,5 ml reactiv (2) și 0,5 ml reactiv (3);

5.Reactiv de culoare Folin-Ciocâlteu. Înainte de utilizare se diluează cu apă distilată în raport volumetric de 1:2.

6.Soluție etalon de albumină serică bovină sau umană 10 mg/100

Modul de lucru:

A. Trasarea curbei de etalonare

Se iau cote parte din soluția etalon de BSA și se completează cu apa distilata la 0,2

mL. Se adaugă in ordine 5 mL reactiv alcalin de cupru și 0,5 mL reactiv Folin-Ciocâlteu. Se lasă la temperatura camerei 30 minute, apoi se citește extincția în funcție de un martor obținut în

aceleași condiții, dar cu înlocuirea soluției de BSA cu apă distilată. Pentru siguranța

determinării se fac doua probe in paralel. Emed – Ema = -0,021 + 2,23455 · C (mg BSA)

Figure 3. Curbă etalon BSA

B. La 1 ml soluție proteică de analizat conținând 10 – 100 mg proteine se adaugă 5 ml soluție de lucru (reactiv 4), se agită se lasă în repaus timp de 10 minute la temperatura laboratoru1ui.

Se adaugă apoi 0,5 ml reactiv Folin-Ciocâlteu diluat, se agită pentru omogenizarea conținutului și se lasă din nou în repaus la temperatura laboratorului timp de 30 minute. După expirarea acestui interval de timp se citește extincția la 660 nm față de un etalon al reactivilor ce se realizează în mod similar, înlocuind însă soluția proteică cu 1 ml de apă distilată.

Din curba etalon se determină cantitatea de proteină ( exprimată in mg ) în funcție de

extincția probelor. Conținutul in proteine se determina cu ecuația : p = c · f [ mg proteina/mL]

(Vezi anexa 9)

Polen:

Figure 3.

COMENTAT

Propolis:

Figure 3.

COMENTAT

Venin:

Figure 3.

COMENTAT

Microscopie de scanare cu laser confocală

Analizele CLSM au fost realizate cu un sistem de scanare cu laser confocal Zeiss (LSM 710) echipat cu un laser cu diode (405 nm), ar-laser (458, 488, 514 nm), DPSS laser (Diodă pompată solid stare e 561 nm) și HeNe-laser (633 nm), pentru o înțelegere mai profundă a eșantioanelor morfologie și structură în funcție de regiunea geografică. Eșantioanele au fost colorate cu două coloratoare, DAPI (1μg/mL) și Congo roșu (40 μM), într-un raport 3:1: 1, au fost observate utilizând un microscop inversat Zeiss AxioObserver Z1 echipat cu un obiectiv apocromatic 40x (diafragmă numerică 1,4) și filtrele FS49, FS38 și FS15. Imaginile 3D au fost prestate, clasificate și analizate de software-ul ZEN 2012 SP1 (ediția neagră). Parametrii de achiziție a imaginilor au fost: modul de scanare linie, metoda medie, viteza de 6, 12-bit adâncime. Pentru a crește raportul semnal-zgomot, media cadrului de opt scanări a fost utilizată.

Rezultate:

Venin de albine

VeGj Native VeGj stained

VeDj Native VeDj stained

VeGl Native VeGl stained

Pudrele de venin de albine liofilizat din cele 3 regiuni au fost analizate inițial în stare nativă, fără colorare prealabilă, deoarece mulți din compușii ce se regăsesc în acest tip de produs apicol prezintă autofluorescență. S-au identificat particule solziforme fine cu aspect neregulat, cu dimensiuni cuprinse între 59-160μm și cu emisie preponderant în domeniul albastru, probabil datorită proteinelor care se regăsesc în proporție de 50-70% Prin colorare, se pot observa microparticule cu afinitate pentru Roșu Congo (colorate în verde/roșu) cu tendință de aglutinare.

Polen

PoGj stained

PoDj stained

PoGl stained

În R3 predomină totusi polenul de graminee, floarea soarelui, rapiță și salcâm (e chiar poliflor), în R2 predomină cel de floarea soarelui, în R1 cel de salcâm.

Propolis

PrGj Native PrGj stained

PrDj Native PrDj stained

PrGl Native PrGl stained

Probele de propolis au o compoziție chimică mai complexă, deoarece prin autofluorescență prezintă emisie în tot domeniul spectral. Se remarcă propolisul din R2 care are o structură omogenă cu microparticule agregative, pe când cel din R3 are un aspect păstos, probabil datorită rășinilelor din compoziție. Răsinele sunt colectate de albine de pe foarte multe specii de plante specifice florei spontane din regiunea respectiva, în special de pe mugurii de plop și de arin, de pe frunzele, mugurii și scoarța coniferelor și a plopilor, a salicaceelor (sălcii) și a rozaceelor. Materiile rășinoase sunt prelucrate de albine specializate prin amestec cu secreții salivare și ceară. Pasta creeata are proprietăți terapeutice (bactericide, antivirale, antimicotice, antiinflamatorii, anestezice, analgezice, regeneratoare, antitoxice) cunoscute încă din Antichitate. R1 plop, salcie, salcâm, pomi fructiferi. R2-Salcâm, Stejar, Plop, Salcie, Arin. R3 – tei, salcâm, stejar, Arțar, plop.

Spectrometre cu transformată Fourier (Fourier Transform IR Spectrometers-FTIR)

Folosesc un interferometru Michelson (un aranjament de oglinzi – una fixă și una mobilă – și o lamă semitransparentă) pentru a produce semnale prin interferență ale radiației analizate

Oglinda mobilă determină o defazare în urmă, încât prin interferența fasciculelor provenite prin reflexie de la cele două oglinzi, să apară un tablou de interferență care să conțină toate radiațiile monocromatice componente ale luminii analizate.

• Semnalul obținut este transformat Fourier într-un domeniu de frecvență, obținându-se spectrul FTIR.

Principul metodei:

Spectrometria Ir presupune studierea absorbției radiației infraroșii (IR), aspect care poate cauza vibrații tranziționale în molecula analizată. Moleculele sunt compuse din atomi uniți prin legături chimice. Mișcarea atomilor și a legăturilor chimice determină apariția vibrațiilor caracteristice în urma absorbției radiației IR. Există două tipuri de vibrație: de întindere și îndoire. Diferitele grupe funcționale prezente într-o muleculă absorb radiație Ir la anumite frecvențe caracteristice. Prin urmare, sunt oferite anumite valori caracteristice peak-ului identificat. Astfel, spectrul Ir al unei anumite substanțe poate fi considerat ca fiind o amprentă a acesteia și care poate ajuta la identificarea

Figure 3.25 Analiza FT-IR a probelor de polen

Tablul 3

Figure 3.26 Analiza FT-IR a probelor de propolis

.

Figure 3.24 Analiza FT-IR a probelor de venin

Din analiza și compararea spectrelor FTIR ale probelor de polen, propolis și venin, am constatat existența de peak-uri comune atat între probele din fiecare categorie, (ex: 6 peakuri comune atât între probele de polen: 1030 cm-1, 1240 cm-1, 1640 cm-1, 3290 cm-1) cât și între probe de tipuri diferite (ex: peak comun la cca 1030 cm-1 pentru polen și propolis, în timp ce peakul de la cca 2920 cm-1 se regăsește în spectrele tuturor celor 9 probe).

Pe de altă parte după cum era de așteptat, există pickuri IR caracteristice doar fiecărui categorii de probe (ex: peakul la 775 cm-1 apare la 2 dintre probele de polen, dar la nicio probă de propolis sau venin, în timp la pikul de la 560 cm-1 apare dor la probele de propolis, iar în cazul veninului peakul specific este între 1270-1288 cm-1 )

Indexarea probelor: Prin consultarea a bazelor de date disponibile, am făcut identificarea următoarelor grupuri funcționale cărora le corespund peackuri IR datorate modificării stărilor de vibrație.

Polen ex: 1633-1638 cm-1(amida I) legată de fracția de proteine. 1024-1035 cm-1 provenind din modul de vibrație C-O este cea mai mare parte legată de carbohidrații(Pini R. s.a. 2018). 2925 și 2853 cm-1 vibrațiile de întindere a grupărilor CH2 (Xiao-lan Xu s.a. 2018).

Propolis ex: 3300 cm-1 C-H ale compușilor aromatici(Ali I. H. Y. s.a 2012). 1374 cm-1 este atribuit grupări metil (-CH3). 766 cm-1 sunt atribuite vibrațiilor de întindere de carbon (C=C) din inele aromatice. 1081 cm-1 vibrațiile compusului -C-OH și-Ar-OH(Peres R.S. s.a.2018).

Venin ex: 3286 cm-1 corespunde cu – OH, vibrații. 2927 cm-1 sunt atribuite vibrațiilor C-H care se întind. 1530 -1536 cm-1 vibrațiilor de întindere C-H, este frecvent utilizat pentru a determina gradul de deacetilare a chitosanului. 1377-1385 cm-1 este atribuită îndoirii ≡CH și deformării lui -CH3(Zhao Zi-L. s.a. 2015). 1641,13 cm-1 indică faptul că aroma atașată la grupele funcționale de C = N, C = C, C = O și NH se întinde prin combinații multiple(Nassar M. I., 2013).

Alte deosebiri dintre spectre IR apar atât în ceea ce privește poziția peakurilor (valoarea numerelor de undă exprimate în cm-1 ) de la o probă la alta cât și privind intensitatea acestor peakuri, ex: pentru probele de polen, peakul din jurul lungimei de undă 2920 cm-1 prezintă atât variații ca poziție, cât și ca intensitate: 2920 cm-1 pentru proba 1, 2923 cm-1 pentru proba 2 și 2926 cm-1 pentru proba 3, în timp ce intensitatea variează între 72,2 și 80,4 u.a. pentru probele de venin, peakul din jurul lungimii de undă 2920 cm-1 prezintă atât variații ca poziție, cât și ca intensitate: 2922 cm-1 pentru proba 1, 2921 cm-1 pentru proba 2 și 2923 cm-1 pentru proba 3, în timp ce intensitatea variează între 75,7 și 84,2 u.a. pentru probele de propolis, peakul din jurul lungimii de undă 1630 cm-1 prezintă atât variații ca poziție, cât și ca intensitate: 1630 cm-1 pentru proba 1, 21631 cm-1 pentru proba 2 și 1635 cm-1 pentru proba 3, în timp ce intensitatea variează între 69,1 și 83,6 u.a.

Cauza diferențelor dintre numerele de undă și intensitățile aferente aceleași vibrații ale aceleași grupări funcționale care se găsesc în mai multe tipuri de probe este cea legată de compoziția și structura configurația moleculelor din probe care influențează posibilitățile de vibrație ale diferitelor grupări de atomi, în sensul de a le îngrădi mai mult sau mai puțin posibilitatea de mișcare.

Corelații: Din compararea spectrelor FTIR ale probelor de polen cu cele din literatura de specialitate, se constată existența corespondenței excelente între poziția peakurilor din probele mele și cele raportate de alți autori. În plus, se confirmă cea prezentat în articolul lui Xu s.a. din 2018 din Journal of Molecular Structure, se poate face o corespondență între grupurile de peakuri IR și tipul de granule de polen, clasificate după forma acestora. Astfel peack-ul de la poziția medie 519 cm-1 corespunde granulelor de polen de tip: polen de pin (PP), polen de floarea soarelui (SP) și polen de Rhus (RHP) dintre care SP se regăsește și în probele analizate de noi, corespunzând floarei soarelui din reriunea 2 ( unde în imaginele de Microspocie Confocală apar predominate astfel de granule), în timp ce acelasi peack IR nu se regăseste în probele din regiunea 3, după cum nu se observă nici în imaginele de Microscopie confocală. peack-ul de la pozitia medie 1515 cm-1 corespunde granulelor de polen Polenul cattail (CP) și polen de pin (PP) polenul de pin se regăsește și în imaginele de Microscopie confocală în proba din regiunea 1 dar nu și în probele din celelalte 2 regiuni unde nu se regăsește nici acest peack.

Restul de grafice sunt în anexa 10

Melitina prin metodă Voltametrică

Melitina este principala componentă toxică a veninului de albine, Apis mellifera. Deși este solubilă în apă ca un monomer sau ca un tetramer, , dar se integrează în celulele membranelor și lizelor, această polipeptidă se integrează și împiedică atât fosfolipidul natural cât și sintetic. Poate ca urmare a acestei membrane disconfort, melittinul sporește activitatea fosfolipazei A2 și are numeroase efecte asupra celulelor vii.

Melittina este o proteină mică care conține 26 de aminoacizi reziduuri, este principala componentă toxică a veninului de albine.

Este solubilă în apă ca un tetramer, dar în mod spontan se integrează în straturi bilaterale lipidice și se crede că acționează ca atare ca agent litic

Fiecare lanț de melittin este compus din două segmente a-elicoidale și forma sa generală este cea a unei tije îndoite. NH2-terminalele 20 reziduurii sunt aranjate asimetric despre tijă îndoită conform polarității lor. Zece reziduurii apolarice mari din fiecare lanț se află pe o parte a tijei îndoite, iar fața opusă conține patru lanțuri polare laterale, patru lanțuri laterale apoliare mici, și lanțuri laterale reziduu. Resturile C-terminal 6 ale lanțului sunt în întregime polar(Thomas et s.a 1982; Eisenbergg et s.a. 1982).

Formula moleculară: C131H229N39O31

Figure 3.27 Prezentarea structurii chimice 2D a melitinei

( https://pubchem.ncbi.nlm.nih.gov/compound/Melittin#section=2D-Structure , accesat 27.06.2018 )

Figura 3. Conformarea monomerului de melittin așa cum s-a determinat din cristalele de forma I și forma II. Inserția descrie calea elicoidală a coloana vertebrală, cu un unghi de – 1200 între cele două segmente a-elicoidale (reziduurile 1-10 și 13-26) (Eisenbergg et s.a. 1982)

Într-un balon de 50 mL s-a facut o solutie de ferocen din 1.0852g TBATFB si 0.0093 Ferocen. (în apă ultra pură)

Într-un balon de 10 mL s-au amestecat 0.0150g venin cu 2mL apă ultra pură și completat cu soluția anterioară, apoi a fost lăsat la ultrasonare timp de 5 minute.

S-a citit cu electrodul DS DRP-220AT . pt solutia de ferocen și pentru cele 3 probe.

Figure 3.28 Voltamogramă ciclică a unei probelor de venin

Analiza metalelor grele

Nivelul de poluare a mediului ambiant cu metale grele poate fi determinat prin metode fizice, chimice și bioindicatoare. Mai recent, o atenție deosebită se acordă organismelor vii ca indicatori ai poluării mediului. Bioindicatorii poluării pot fi animale și vegetale. Dintre bioindicatorii animalici, în ultimul timp se pune tot mai mult accentul pe conceptul de apimonitoring .Adică, prin evaluarea stării de sănătate a familiilor de albine și a calității produselor acestora s-ar putea estima gradul de poluare a mediului ambiant în diferite zone

Poluanții de tip metale grele sunt deosebit de periculoși prin persistența de lungă durată în sol, precum și datorită preluării lor de către plante și animale. Prezența concentrațiilor ridicate a metalelor toxice în sistemele ecologice, în special în cele agricole, poate cauza implicații serioase asupra sănătății animale și umane.

În acest sens, o legătură îl are și albina meliferă (Apis mellifera) cu o importanță enormă, atât pentru menținerea echilibrului ecosistemelor naturale și antropizate, cât și pentru rolul său economic și social exprimat prin beneficiile rezultate din polenizarea dirijată a culturilor agricole și valorificarea produselor apicole (polen, miere, propolis, ceara) oferite.

Aproape, toate componentele de mediu (solul, apa, aerul, vegetația) sunt vizitate de albina meliferă, ca rezultat o gamă vastă de produse (polen, nectar, rășini, apă) sunt aduse în stup și, odată cu ele, și poluanții. Acești poluanți se acumulează în corpul albinei și în produsele ei (miere, polen, propolis).

Analiza metalelor s-a efectuat la institutul de cercetare CromatecPlus, prin metodele pectrometru de emisie optica cu plasma cuplata inductiv, Model Optima 8300 Perkin Elmer ‚și Spectrometru de masa cu plasma cuplata inductiv, Model NexlON 300s Perkin Elmer(vezi anexa 11)

Polen:

Figure 3.

În Figura 3.28 analiză metalelor în probele de polen putem observă o prezența a metalelor Fe și Al în toate cele trei zone, mult crescută față de alte metale ce se regăsesc în zonele respective,înzona Gj fiind accentuate prezența ambelor metale mult peste media celorlalte două. zone.

Figure 3.

În figura 3.29 analiză elementelor în probele de polen PoR1 putem observă o cantitate însemnată de K , reprezentând aprox.90% , restul fiind compus din Mg și alte elemente.

Figure 3.

În figură 3.30 analiză metalelor în probele de polen PoR2 extins putem observă cantitățile aproximativ egale ale Fe, Mg, Na și Al , acestea fiing partti esențiale din probele de polen analizate.

Figure 3.

În fig. 3.31 analiză metalelor în probele de polen PoR3 putem observa o repartiție aproximativ egală a K și a Mg , restul fiind reprezentate de Fe , Na , Al.

Propolis:

Figure 3.

În fig. 3.32 analiza probelor de propolis se observă o creștere a Al în toate cele trei zone , regiunea nr.3 fiind cea cu cantitatea cea mai mare de Fe.

În figura 3.33 analiza elementelor din probă de propolis PrR1 sunt remarcate compoziția probei de propolis , fiind prevalent K și într-o măsură mai mică Al

În fig. 3.34 analiza elementelor din probă de propolis PrR2 se observă faptul că pe lângă K și Al , apare și Fe într-o proporție însemnată, restul de 16% fiind reprezentate de alte elemente.

În figură 3.35 analiză elementelor din probă de propolis PrR3 se poate observă prevalență Fe într-o proporție de aproximativ 70% , urmată de cea a K într-o proporție mai scăzută de doar 25%, restul de 5% fiind reprezentate de alte elemente.

Venin:

COMENTAT

În figura 3.37 analiză elementelor din probă de venin VeR1 putem observa K că fiind elemental principal constitutive restul de 15% fiind împărțite între alte elemente precum Na, Mg și Fe.

În figura 3.38 analiza elementelor din proba de venin VeR2 putem observa K că fiind elemental principal constitutive, restul fiind împărțite între alte elemente precum Mg, Fe si Na.

COMENTAT

Cap. IV. Concluzii

Bibliografie

Joseph S. W., Olivia J. M. C., The Bees in Your Backyard: A Guide to North America’s Bees, Princeton University Press, 2015.

Nenițescu C. D:, Chimie Generală, Editura didactică și pedagogică, București, 1972

Șabliovschi V.,Horaicu C., Poluarea solurilor și refacerea mediului, Tipo Moldova, Iași, 2009.

Thad G., Air Quality 4th Edition, CRC Press Company Boca Raton London New York Washington, D.C., 2004.

Ali I.H. Y., Daoud A. Sh., Shareef A.Y., Physical Properties and Chemical Analysis of Iraqi Propolis, Tikrit Journal of Pure Science 17 (2), 2012.

Annand R. R., Kontoyianni M. ,Penzotti J. E.,Dudler T.,Lybrand T. P. ,Gelb M. H., Active Site of Bee Venom Phospholipase A2: The Role of Histidine-34,Aspartate-64 and Tyrosine-87, Biochemistry, 35,pag.4591-4601, 1996

Araljio A. L., Radvanyi F., Determination of phospholipase A2 activity by a colorimetric assay using a ph indicator, Tositnn. Vol . 25, No . 11 . pag. 1181-1188, 1967 .

Benjamin R., Steven A., The Polluters: The Making of Our Chemically Altered Environment, New York:Oxford University Press, 2010.

Campos M. G. R., Bogdanov S., Almeida-Muradian L. B. , Szczesna T.,Mancebo Y., Frigerio C., Ferreira F., Pollen composition and standardisation of analytical methods, Journal of Apicultural Research and Bee World 47(2),:pag.156–163, 2008.

Cojocaru D., Ciornea E., Cojocaru S. I., Cercetări privind compoziția chimică și activitatea biochimică a polenului apicol, Lucrări științifice Lucrări științifice – vol. 49 seria Zootehnie, pag. 149-155, 2016.

Eisenbergg T., Thomas C., D. Eisenbergg, The Structure of Melittin interpretation of the structure, The journal of biological chemistry, Vol. 257, No. 11. Issue of June 10, pag. 6016-6022, 1982.

Franck P., Garnery L., Celebrano G., Solignac M., Cornuet J.-M., Hybrid origins of honeybees from Italy (Apis mellifera ligustica) and Sicily (A. m. sicula), Molecular Ecology 9 , pag. 907–921, 2000.

González-Martín M. I., Escuredo O., Revilla I., Vivar-Quintana A. M., Coello M. C., Riocerezo C. P., Moncada G. W., Determination of the Mineral Composition and Toxic Element Contents of Propolis by Near Infrared Spectroscopy, Inmaculada González-Martín et s.a., 2005 – Sensors, 15, pag. 27854-27868, 2015.

Giorgio C., Bettina M., , Honey bees as bioindicators of environmental pollution, Bulletin of Insectology, 56 (1): pag.137-139, 2003.

Katarzyna K.-V., Pawel O., Justyna K., Lukasz M., Krystyna Ol., Bee Pollen: Chemical Composition and Therapeutic Application, Evidence-Based Complementary and Alternative Medicine, pag.6, 2015.

Larry W. Canter, Environmental Impact Assessment, McGraw-Hill Higher Education, 1996.

Maria G. R. C., Stefan B., Ligia B. de A.-M., Teresa S., Yanina M., Christian F., Francisco F., Pollen composition and standardisation of analytical methods, Journal of Apicultural Research and Bee World 47(2): pag 156–163, 2008.

Mărgăoan R., Mărghitaş L. Al., Dezmirean D. S., Dulf F. V., Bunea A., Socaci S. A., Bobiş O., Predominant and Secondary Pollen Botanical Origins Influence the Carotenoid and Fatty Acid Profile in Fresh Honeybee-Collected Pollen, Journal of Agricultural and Food Chemistry 62 (27), pag. 6306-6316, 2014.

Nassar M. I., The potential of natural venom of apis mellifera for the control of grains weevil adults (sitophilus granarius – coleopter-curculionidae), International Journal of Entomological Research,01 (01) pag. 25-31, 2013.

Pătruică S., D. Mot, The effect of using prebiotic and probiotic products on intestinal micro-flora of the honeybee (Apis mellifera carpatica), Bulletin of Entomological Research 102, pag. 619–623, 2012.

Peres R. S., Zmozinski A. V. ,Brust F. R., Macedo A. J. ,Armelin E. , Alemán C. , Ferreira C. A., Multifunctional coatings based on silicone matrix and propolis extract, Progress in Organic Coatings 123 pag. 223–231, 2018.

Pini R., Furlanetto G., Castellano L., Saliu F., Rizzi A., Tramelli A., Effects of stepped-combustion on fresh pollen grains: Morphoscopic, thermogravimetric, and chemical proxies for the interpretation of archeological charred assemblages, Review of Palaeobotany and Palynology 259 , pag. 142–158, 2018.

Seven P. T., Yılmaz S., Seven I., Cercı1 I. H., Azman1 M. A., Yılmaz1 M., Effects of Propolis on Selected Blood Indicators and Antioxidant Enzyme Activities in Broilers under Heat Stress, ACTA VET. BRNO, pag.78: 75–83;2009.

Shenl L.,Ding M. ,Zhang L.,Zhang W. ,Liu L.,Li D., Expression of a bee venom phospholipase A2 from Apis cerana cerana in the baculovirus-insect cell, Shen et al. / J Zhejiang Univ-Sci B (Biomed & Biotechnol) 11(5): pag. 342-349, 2010

Silva M. H. , Bier O. G., Titration of antiserum to south american rattlesnake (crotalus durissus terrificus) venom by measuring inhibition of phospholipase A2 activit, Toslron, VoL 20, No. 3, pag. 563-569, 1982.

Thomas C., Eisenbergg T., D. Eisenbergg, The Structure of Melittin interpretation of the structure, The journal of biological chemistry, Vol. 257, No. 11. Issue of June 10, pag. 6016-6022, 1982

Tobias C. O., A. V., Diana S., Joseph M., A scientific note on the lactic acid bacterial flora within the honeybee subspecies Apis mellifera (Buckfast), A. m. scutellata, A. m. mellifera, and A. m. monticola, Apidologie 42: pag. 696–699, 2011.

Xiao-lan Xu, Yan-zhen Zheng , Xin-chao Chen , Feng-li Zhu , Xiao-qing Miao , Identification of cattail pollen, pine pollen and bee pollen by Fourier transform infrared spectroscopy and two-dimensional correlation infrared spectroscopy, Journal of Molecular Structure 1167, pag.78-81, 2018.

Yahya A., Al Naggar, El-Saied A. Naiem, Amal I. Seif and Mohamed H. Mona, Honey bees and their products as a bioindicator of environmental pollution with heavy metals, Mellifera , pag.10-20, 2013.

Żaneta B., Marek Ś., Jacek N. , Honey bees and their products – bioindicators of environmental contamination, Critical Reviews in Environmental Science and Technology, 2015.

Zhao Zi-L., Zhao H.-P., Ma G.-J., Wu C.-W., Yang K., Feng Xi-Q., Structures, properties, and functions of the stings of honey bees and paper wasps: a comparative study, The Company of Biologists , Biology Open, pag. 1-8, 2015.

Ordonanța 975/1998

https://pubchem.ncbi.nlm.nih.gov/compound/Melittin#section=2D-Structure

http://www.bee-hexagon.net/files/file/fileE/Health/VenomBookReview.pdf

Anexe

Anexa 1

Determinarea catalazei

Anexa 2

Determinarea cenusei

Anexa 3

ConsorC3010-Analiză conductivitate

Anexa 4

Extras apos propolis Extras apos Polen

Anexa 5

Determinarea Vitainei C

Anexa 6

Determinarea Vitamieni P

Anexa 7

Reacții de identificare

Anexa 8

Determinarea PLA2

Anexa 9

Determinarea proteinelor prin metoda Lowry

Anexa 10

FT-IR PoR1

FT-IR PrR1

FT-IR VeR1

FT-IR VeR2

FT-IR PoR2

FT-IR PrR2

FT-IR VeR3

FT-IR PrR3

FT-IR PoR3

Anexa 11