SINTEZA SI IDEI AVAND IN VEDERE TEMA PROIECTULUI DE DILOMA [303012]

SINTEZA SI IDEI AVAND IN VEDERE TEMA PROIECTULUI DE DILOMA

V.1. Scurta descriere a temei

V.2. [anonimizat] a [anonimizat], se afla intr-o [anonimizat], [anonimizat].

Monumentele funerare sunt capabile sa deschida un portal atemporal catre vechea civilizatie si catre personalitatile marcante a acesteia, [anonimizat], impresionand puternic si oferind posibilitatea de a [anonimizat], [anonimizat].

Cimitirul Bellu (Șerban Vodă), considerat colecție publică de artă monumentală cât și o [anonimizat] o [anonimizat] a [anonimizat], memoria, cultura, direcția și valorile unei societăți.

Obiectul studiului

Notiuni generale si scurt istoric al programului

Prezentul studiu face referile la o perioadă de circa 150 [anonimizat] a doua jumătate a [anonimizat], moment în care, o [anonimizat] a spațiului cimitirului și mutarea acestuia către periferiile orașelor.

[anonimizat], materiale utilizate și de organizare a noilor cimitire.

Noul regulament de urbanism impus a dat naștere conceptului de cimitir urban. [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat].

Cimitirul devine „cimitir parc”, căpătând, pe lângă funcțiunea principala de comemorare și funcțiunea de promenadă și contemplare.

[anonimizat], [anonimizat], [anonimizat].

[anonimizat], subliniază caracterul de colecție publică de artă monumentală a [anonimizat], [anonimizat] 1853.

F 1 – [anonimizat] – anul 1831

F 2 – [anonimizat] – anul 1844

În anul 1852, se hotărăște înființarea cimitirului în grădina familiei Bellu. La un an de la finalizarea lucrărilor, s-[anonimizat]-politice a vremii.

Suprafața cimitirului este de circa 28 [anonimizat] a [anonimizat], poeți, scriitori, arhitecți și artiști importanți.

Este înscris în lista monumentelor istorice ca ansamblul „[anonimizat]”, la poziția B-IV-a-B-20118, în anul 2010 cu 178 de monumente protejate prin lege, 34 de monumente categoria A și, 144 de monumente categoria B. Tot în anul 2010, cimitirul Bellu a fost înscris, prin eforturile doctorandei UAUIM, Mariana Nițu, în rețeaua europeană “Association of Significant Cemeteries in Europe ASCE” ce contribuie la conștientizarea publică a patrimoniului.

Clasificări și elemente componente ale cimitirului urban

Cimitirele pot fi clasificate în funcție de cultura religioasă, tipul de utilizare, dimensiune, regimul de proprietate astfel încât întâlnim cimitire ortodoxe și catolice, musulmane și mozaice, publice sau private, civile sau militare.

Imitirul Șerban Vodă – Bellu, căruia îi este adresat prezentul studiu, este un cimitir creștin ortodox, public, de dimensiuni mari, cu o evoluție de lungă durată, de unde rezultă și diferențele mari între elementele componente, fără un grad de repetabilitate conturat așa cum îl întâlnim în cazul cimitirelor militare.

Cimitirul Șerban Vodă – Bellu, are în componență următoarele elemente:

Aparatul de Intrare – care cuprinde zona administrativă, spații pentru personalul bisericesc, spații sociale și spații pentru depozitare. Accesul este marcat de un portal, accentuat de un turn clopotniță.

Zona destinată înmormântărilor

Unitatea de măsură este ”groapa”, urmată de unitatea de măsura administrativă, ”locul”- format din una sau mai multe gropi, apoi ”figura” alcătuită din una sau mai multe locuri, delimitate de alei de circulație acrosabile sau pietonale.

Aleile cimitirului Bellu sunt dezvoltate pe două direcții perpendiculare ce delimitează figurile de diverse dimensiuni.

Ritualul funerar, simboluri, tipuri de mormânt, definiții si descrieri:

Ritualul funerar, indiferent de religie, tratează viziunea morții și a spațiului funerar.

David I. Kertzer definește ritualul ca fiind „un compartament simbolic repetitiv și standardizat din punct de vedere social”, iar Emile Durkheim îl definește ca fiind „reguli de conduită care îl învață pe om cum să se comporte în prezența obiectelor sacre”, de unde rezultă că legatura dintre noțiunea de moarte și ritual este evidentă și se manifestă atât cultural, cât și religios.

Simbolistică și tipuri de mormânt:

Potrivit tradiției înmormântării, cel mai simplu simbol al acestui ritual este reprezentat de cruce care, poartă numele sau un însemn al celui repausat, este împodobit cu diverse ornamente cruciforme, florale sau incrustată. Ordinea semnelor funerare din cimitir, este dată de orientarea crucilor, dat fiind faptul că cei repausați sunt așezati cu picioarele catre răsărit.

Cel mai întalnit termen atribuit adăpostirii rămășițelor celui repausat sau incinerat este mormântul care definește spațiul funerar în oricare cultură.

Simbolurile funerare care pot fi considerate obiecte de arta sau monumente de arhitectură funerară sunt clasificate astfel:

Stela: element de marcare a unui mormânt, sub forma unei pietre asezată perpendicular, la capătul mormântului. În decursul anilor, acest element funerar a dobândit diverse forme, rotunjite, cu arc frânt, decorate în speță cu fotografiile celor decedați, cu elemente decorative sculptate. Un element des întâlnit în ziua de azi este troița – crucea este protejată de un acoperiș mic realizat din lemn.

F.

Lespedea: element dispus orizontal, realizat, în general, din piatră, care poate fi foarte puțin decorată sau poate fi sculptată.

Altar: element funerar dezvoltat vertical, depășind dimensiunile stelei funerare. Imită, prin compoziție, aspectul altarului. Compoziția centrală prezintă, în basorelief, reprezentarea celui repausat sau fotografia acestuia.

Movila: tip de marcare a mormântului, realizat din piatră, lemn sau cărămidă

Sarcofag: sicriu realizat din metal sau piatră, considerat doar o formă de marcare a mormântului.

Edicula: monument funerar asemănător cu templul, care depașește volumul altarului.

Cripta: construcție subterană care adăpostește, individual sau colectiv, osemintele celui / celor repausați. Reprezintă varianta construită a gropii.

Cavoul – construcție funerară ce poate adăposti una sau mai multe cripte; cladire cu rol comemorativ, ce nu poate servi, decât accidental, ceremonialelor religioase sau liturghice.

Capela reprezintă un edificiu religios, de dimensiune mică, uneori cu caracter privat. Poate fi amplsată separat sau în cadrul unei Biserici. Întalnim capele amplasate izolat, în curtea Bisericii, în curtea școlilor, în cimitir, spital, etc.

Cavoul proiectat de Ion Mincu, al familiei Lahovary, poate fi confundat cu o capelă, dat fiind faptul că este proiectat precum o biserică la scară mică însă, diferența este dată de absența altarului. Datorită acestor asemanări, cavoul a primit titultura, generică de Cpela Lahovary.

Conform DEX, capela este o Biserică mică, fără parohie, unde se pot oficia slujbe.

Mausoleul este un edificiu funerar somptuos, de dimensiuni mari, cu rol de comemorare.

Termenul de Mausole provine de la Mausolus, al cărui monument funerar face parte din cele șapte minuni ale lumii antice.

Aceste construcții somptuoase sunt ridicate, de regulă, în memoria uner personalități marcante sau unor grupuri ce fac parte dintr-o anumită categorie militară – eroi.

Termenul de mausoleu este uneori folosit pentru a întări ideea de importanță a familiei căreia îi aparține și de a o onora. Cel mai bun exemplu este dat de Cavoul Cantacuzino care, datorită monumentalității a obținut acest rang.

Osuar – construcție funerară întâlnită în fiecare cimitir modern, menit să adapsotească osemintele celor deshumați. Tot aici sunt depozitate osemintele celor ale căror morminte au fost abandonate, în scopul ca acestea să fie reutilizate.

Mausoleele de mari dimensiuni, destinate în general eroilor, au prevazută o parte din construcție pentru destinația de osuar, cu scopul de a adăposti osemintele celor neidentificați, la fel cum și cimitirele militare sunt prevăzute cu construcții subterane, marcate de elemente artistice, cu aceeași destinație.

Columbar – edificiu funerar prevăzut cu nișe de depozitare a urnelor de cenușă rezultată ăn urma incinerării.

Această funcțiune poate fi înglobată în construcția crematoriului, poate fi o construcție separată sau poate fi amplasată de-a lungul împrejmuirii unui cimitir.

Un exemplu este columbarul Cenușa, o construcție independentă, de mari dimensiuni, amplasată în imediata vecinătate a crematoriului cu același nume.

Crematoriul – spațiu sacru, memorial, complex organizat, intim, simbol al termenilor foc, moarte, filozofie.

Cel mai bun exemplu este Crematoriul Cenușa din București, situat pe o colină din Parcul Tineretului, pe str. Șerban Vodă nr. 183, a fost construit după un proiect al arhitectului Duiliu Marcu. Construcția a început în 1925, cu sprijinul Primăriei Capitalei, la inițiativa Societății Cenușa, înființate la 7 martie 1923.

Realizată într-un stil eclectic cu elemente de inspirație bizantină, siriană și egipteană, în stilul Monumentului Cantacuzinilor din Cimitirul Bellu, lucrarea a fost terminată la roșu în 1927, după ce arhitectul C. Popescu a amplificat construcția în 1926. Desi clădirea încă nu era finisată, Crematoriul Cenușa a fost inaugurat la 26 ianuarie 1928. Lucrările reluate în 1931, sub conducerea arhitectului Ioan D. Trăjănescu și, au fost finalizate la sfârșitul anului 1934. Scara principală este flancată de statuile Durerea și Nădejdea și de două basoreliefuri realizate în 1930 – 1934 de Ioan Iordănescu.

De-a lungul timpului, aici au fost incinerate aproape 60.000 de persoane. În 2002 Crematoriul și-a încetat activitatea de incinerare, deoarece încălca legislația de mediu, prin lipsa unor filtre și a unor instalații moderne. Cu toate astea, crematoriul nu s-a închis în totalitate, columbarul său continuă să funcționeze ca spațiu pentru păstrarea urnelor cu cenușă, contra unei taxe anuale.

În prezent, singurul crematoriu uman care funcționează în România este Crematoriul Vitan-Bârzești, din București.

Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național a emis Ordinul nr. 2391 din 16 iunie 2011 privind clasarea în Lista monumentelor istorice, categoria ansamblu, grupa valorică "A", a imobilului Crematoriul "Cenușa" din Calea Șerban Vodă nr. 183, sectorul 4, București, document publicat în Monitorul Oficial nr. 530 din 27 iulie 2011, care prevede următoarele:

Imobilul Crematoriul "Cenusa" din calea Șerban Vodă nr. 183, sectorul 4, București, se clasează ca monument istoric, categoria ansamblu, grupa valorică "A", cod în Lista monumentelor istorice B-II-a-A-21028, cu următoarele componente:

Crematoriul uman, cod B-II-m-A-21028.01;

Columbar, cod B-II-m-A-21028.02.

Este o construcție cu regim de înălțime 2S+P+1E parțial, având o suprațată construită de 562,5 mp (amprenta la sol). Dimensiunile în plan sunt 20,88m x 26,10m. Clădirea este orientată est-vest, având un altar plasat pe directia estica (asemănător Bisericilor). Avănd un putemic caracter monumental, edificiul are o compoziție planimetrică simetrică.

Obiectul funerar – Monumentul Individual

Acest studiu propune tratarea obiectelor funerare din Cimitirul Bellu – Șerban Vodă, evidențiind evoluția lor dicată de situația socială și politică, de amplasament și de religia celui înhumat.

Nu sunt abordate spațiile interioarele ale edificiilor religioase, trataând îndeosebi componenta artistică a cladirilor de cult – monumente de arhitectură, busturi, statui etc., și nu funcția funerară a acestora.

Obiectul funerar in cimitirul Serban Voda (Bellu)

Monumentele funerare întîlnite îm Cimitirul Bellu sunt reprezentate de obiecte de artă și de arhitectură din toate categoriile prezentate anterior, împărțite însă în elemente funerare maiestuase, dar cu simbolica mcă, ceea ce le explica degradarea și, exista monumente de arhitectură onorate de constiința comuna, prin recunoștința pentru calitatea vieții a celui omagiat.

Factorii care au influențat, de-a lungul timpului, forma și stilul elementelor de decorație țin de perioadă, statut social, dimensiunile locului ocupat.

Spatiile funerare ale elitelor societatii romanesti

Subliniez faptul că, în concepția lui Bezviconi: “Nu cunoaștem alt cimitir, în alte țări, care să concentreze, singur, mormintele atâtor fruntași ai acelor țări, ca cimitirul Bellu ” .

Cimitirul Bellu face parte din Asociația, amintită mai sus :“Association of Significant Cemeteries in Europe ASCE” și, este înscris în lista monumentelor istorice ca ansamblul „Cimitirul Șerban Vodă – Bellu”, la poziția B-IV-a-B-20118, în anul 2010 cu 178 de monumente protejate prin lege, 34 de monumente categoria A și, 144 de monumente categoria B.

Cimitirul Bellu este “o galerie a personalităților române”, adăpostind o vastă galerie de opere de arhitectură și monumente funerare dedicate unor personalități marcante de miniștri, actori, scriitori, bancheri, arhitecți, după cum urmează:

Statuia Madonna cu voal (mormântul Elenei Izvoranu), Doamna cu umbrelă (Katalina Boschott)

mormântul scriitorului Liviu Rebreanu, Emil Gârleanu, Iulia Hașdeu, Constantin Mille, Panait Istrati, C.A. Rosetti

cavourile familiei Gheorghe Grigore, familiei Ghica, Gheorghieff, Linche de Moissac, familiei Nedelescu, familiei Gherman, cavoul Lahovary, cavoul Khyra Xenopol, cavoul Costescu Tovaru, cavoul Stătescu etc

Stilul remarcat este, în general, romantic, urmat de neogotic, Art Deco și neoromânesc.

Sistemul constructiv al cavourilor din Cimitirul Bellu

Monumentele funerare din Cimitirul Bellu, dupa cum le voi prezenta din punct de vedere constructiv, nu au o tipologie constructivă sau stilistică fixă, ci, mai degrabă, este vorba de un număr foarte variat de exemple.

Volumul cavourilor a fost dictat de suprafața lotului alocat, în general acestea cuprinzând două sau mai multe spații de 3.00 x 3.00 m sau 3.00 x 4.00 m, fapt ce a acordat arhitectului avantajul de a da monumentului funerar o proporție, la o scară mai mică.

Bineînțeles, spațiul mai mare, alocat, oferă posibilitatea de amplasare în criptă, a mai multor spații de veci, fapt pentru care, cavoul aparține mai multor persoane înrudite.

Construcția în sine, considerată de fapt o pseudo-construcție, datorită funcțiunii sale de a adăposti corpurile celor ”adormiți”, poartă obligatoriu semnul crucii și este împodobită, în exces, cu alte elemente decorative, proprii fiecărui edificiu.

Prin decorația utilizată, fiecare edificiu capătă originalitate și, ilustrază convingerea apropiaților de unicitatea celui dispărut.

În paginile următoare voi încerca să enumăr câteva categorii structurale ale cavourilor, cu mențiunea ca acestea au doar funcțiunea doar de a susține acoperișul, imaginat și el, simbolic.

Cavourile cu formă prismatică dreaptă în plan și acoperiș rotunjit

Cavourile temple – este evidentă asemănarea cu construcțiile tip templu grecesc, în miniatură.

Cavoul tradiționalist – reproduce, la o scară mică o biserică trilobată, puternic decorată sau construită cu asize de cărămidă sau piatră aparente.

F f

Cavouri de dimensiuni ample, dominante prin masivitate și decor care, fie este sufocant, fie aproape lipsește. Acestea inspira ideea de abandon, solitudine. Geometria este puternic evidențiată prin unghiuri, blocuri de piatră juxtapuse perfect, deslușind imaginația descătușată a arhitectului, fără reguli însă, cu principii estetice și structurale caracteristice arhitecturii funerare.

CONTRIBUTIA MAESTRILOR IN ARHITECTURA FUNERARA

Contributia arhitectului in arhitectura funerara

Ion Mincu (n. 20 decembrie 1852, Focșani – d. 6 decembrie 1912, București)

A fost inițiatorul stilului românesc, cunoscut sub numele de arhitectură neoromânească, pe parcursul vieții fiind arhitect, inginer, deputat al României și Președintele Societății Arhitecților Români.

Opera arhitectului Ion Mincu ne înfățișează o arhitectura unică, personală, abordând geniul, în cel mai mic detaliu.

Dintre cele circa 26 de proiecte realizate, un loc aparte îl au construcțiile funerare în care, înclinațiile sale artistice s-au remarcat printr-un echilibru al volumelor și detaliilor foarte bine închegat, rezultând un efect final remarcabil.

Am identificat două direcții de abordare a creațiilor: una, din monumentele tip mausoleu vizualizate de către acesta în cimitirul Pẻre-Lachais (arhitectul român s-a inspirat din modelele similare ale familiilor princiare din cimitirul parizian, sigurându-și recunoașterea in memoria europeană) și, una, din arhitectura orientală, marcată de masivitate si sobrietate.

Abordarea arhitectului în realizarea construcțiilor funerare are legatură cu amplasamentul acestora astfel încât, acestea au o dimensiune ma redusă față de teren, ceea ce îi oferă o perspectivă favorabilă, indiferent de vecinătăți.

Mincu abordează inclusiv împrejmuirea terenului, folosind aceleași materiale de construcție și decorații utilizate pentru monument, îndeosebi piatra și bronzul, materiale durabile, menite să reziste în timp.

Arhitectul mânuiește în lucrările sale volumul cu o subtilitate extraordinară, rezultând forme închegate care impresionează prin monumentalitatea și decorul utilizat, cu elemente bizantine sau românești, clasicizante sau secesioniste.

Operele sale au statutul de ”bijuterii arhitecturale”, statut oferit de volumele impresionante și de ornamentele acestora.

Voi prezenta, în următoarele pagini, cinci dintre operele funerare ale lui Mincu din cimitirul Bellu:

Cavoul bancherilor Gheorghieff, Cimitirul Bellu, 1900-1902;

Cavoul fiului generalului Iacob Lahovary, Cimitirul Bellu 1905;

Cavoul Ghica, Cimitirul Bellu 1897;

Cavoul Stătescu, Cimitirul Bellu 1898;

Cavoul Cantacuzino (Nabadul), Cimitirul Bellu, 1898-1899

Cavoul Bancherilor Gheoghieff

Arhitectul a folosit elemente eclectice, de factură clasică, neogotică și neobizantină.

Planul monumentului este compus dintr-un patrulater și un plan dreptunchiular, din care se face accesul in cripta capelei rin intermediul unei scări.

Fațadele sunt împărțite ăn trei registre: soclul, reprezintă registrul inferior, registrul median și registrul superior.

Soclul este decorat cu profilaturi, denticuli și elemente vegetale, registrul median este întrerupt de un fronton triunghiular decorat, deasemenea, cu elemente vegetale neoromânești. Frontonul, la rândul lui, este încadrat de o nișă semicirculară, decorată în bronz. Lateral, registrul median, este decorat cu registre oarbe.

Registrul superior, decorat abundent în stil neoromânesc, cu coloane cu bază și capiteluri, sculptate în grosimea fațadei și cu frize cu elemente cu elemente vegetale în partea superioară.

Cornișa este masivă, conturată de un atic decorată cu anteficși și gargui.

Cele patru colțuri ale capelei, prezintă patru baldachine care adăpostesc statuile celor patru evangheliști, Luca, Marcu, Matei și Ioan, împletind arta statuară cu arhitectura bizantină.

F f

F f

Capela fiului generalului Iacob Lahovary

Construită in stil neoromânesc, forma acesteia, de mică Biserică, a fost impusă chiar de către Iacob Lahovary. Edificiul este, de fapt, o reinterpretare a unei structuri consacrate.

Construcția este încununată de o turlă, păstrând o compoziție clasică.

Fațadele sunt împărțite in trei registre: inferior, median și superior.

Registrul inferior, soclul, este decorat cu cruci. Registrul media, al golului de acces în capelă nu prezintă decorații. În timpanul accesului, este reprezentat Sfântul Iacob.

Registrul superior are arcade repetate pe tot conturul edificiului, în intradosul cărora sunt amplasate rozete oarbe și rozete cu rol de aerisire.

Cornișa este marcată cu brâie (”dinți de fierăstrău”) care delimitează elementele decorative vegetale și florale, pe un fond cărămiziu.

F f

Cavoul familiei Ghica

Este considerat cel mai original monument funerar din întreaga creație a arhitectului Ion Mincu, chiar dacă este realizat la o scară mult mai mică decât cea a Cavoului Gheoghieff și a Cavoului Cantacuzino (Nabadul).

Volumul se înscrie într-un trunchi de piramidă cu baza pătrată.

Cupola, încununată cu o cruce din bronz, impresionează prin friza din bronz și făcliile nestinse, ce simbolizează jertfa, dispuse în cele patru colțuri ale construcției. Friza este compusă din crengi de lauri și simboluri heraldice.

Arhitectul separă, în totalitate, rolul arhitecturii de rolul sculpturii, elementele decorative find realiate doar din bronz.

Volumul, marcat de monumentalitate, este decorat cu elemente sculpturale turnate (motive vegetale – bulb de mac uscat), din bronz și, încastrate în fațadele monumentului.

f

f

Mausoleul lui Cantacuzino (Nabadul)

Mausoleul lui Cantacuzino, a fost realizat în anul 1899 și, a inspirat planul construcției Crematoriului Cenușa.

Este înscris în lista monumentelor istorice, la poziția B-IV-m-A-20118.175, Categoria A.

Volumul se înscrie într-un trunchi de piramidă cu baza pătrată.

Cupola este încununată de o cruce din bronz, și este decorată cu frize cu motive vegetale. Aspectul este impresionant prin monumentalitate și prin decorul utilizat.

Prezintă un suclu proeminent, cu profiluri și frize din piatră.

Ca și în cazul cavoului familiei Ghica, arhitectul separă rolul arhitecturii de cel al sculpturii, având elemente decorative din bronz, încastrate în fațade.

Volumul este marcat de un portal monumental și, cele patru colțuri ale sale sunt marcate de patru cruci.

Stilul mausoleului se apropie de stilul 1900.

f.

f

f.

Cavoul familiei Stătescu

Construcția are forma unui trunchi de piramidă, acoperit cu o semicalotă. Partea superioară a acesteia este decorată cu o ”limbă de foc” din metal.

Fațadele sunt împărțite în trei registre: inferior, median și superior.

Remarcăm faptul că primul registru este puternic decorat cu elemente decorative din piatră, iar registrul median este curat, lipsit de decorații, spre deosebire de Cavoul familiei Ghica și Cantacuzino.

Frontonul ușii de acces este și ea puternic decorată, aproape de stilul baroc.

Ion Berindei (n. 28 iunie 1871, București – d. 29 septembrie 1928, București)

Arhitect român, a studiat Arhitectura la Școala Superioară de Arte Frumoase din Paris, susținător de bază al stilului neo-românesc, fiind unul dintre cei mai faimoși arhitecți din prima jumătate a secolului al XX-lea.

Arhitectul are un număr impresionant de proiecte, acoperind o multitudine de funcțiuni, inclusiv pe cele cu caracter funerar.

În cimitirul Șerban Vodă – Bellu, am întâlnit două capele realizate de faimosul arhitect, amintite și în lucrarea lui Gheorghe Bezviconi – Capela lui Toma Stelian și Cavoul cu Înger.

Cavoul Toma Stelian (figura )

Construcția are un plan atipic, conturat de o volumetrie masiva, interesantă. Sunt utilizate elemente circulare, atât in fațade cât și în plan.

Turla zveltă marchează punctul central al edificiului, reprezentat de o scară elicoidală.

Întreaga compoziție este marcată de linii curbe, nefăcând excepție nici intrarea, încadrată de un volum curb.

Cavoul cu Înger (figura) a fost ușor de ientificat în cimitirul Șerban Vodă – Bellu, datorită elementului central, reprezentat de impresionantul Înger realizat din bronz care veghează asupra intrării (sculptură realizată de sculptorul Rafaello Romanelli).

Fațadele, împărțite în trei registre, prezintă elemente decorative de tipul șnururilor răsucite, care îmbracă ancadramentele ferestrelor și ancadramentul intrării.

Registrul median este marcat, înpartea superioară, de decorații cu frize – motive vegetale, realizate din bronz. Registrul superior, aticul, este realizat din piatră, fără decorații.

Compoziția nu este puternic decorată, formaîn plan este dreptunghiulară, fațadele laterale sunt prevăzute cu câte o fereastră, deschisă vizual, marcate cu ancadramente din piatră. Compoziția, inspiră ideea de solitudine și contemplare.

Paul Smărăndescu (n. 26 iunie 1881, București – d. 12 ianuarie 1945, București)

Arhitect român care s-a distins prin clădirile în stil neoromânesc proiectate.

Creațiile sale funerare, sunt prezente în albumul ”Lucrări de arhitectură 1907 – 1942” .

Opera lui Smărăndescu este influențată de opera lui Ion Mincu sau, mai bine spus, primește influențe ale Școlii Superioare de Arte Frumoase din Paris, unde se punea un mare accent pe folosirea materialelor durabile precum piatra și metalul (bronzul), iar compozițiile sale din arhitectura funerară din Cimitirul Șerban Vodă – Bellu precum Cavoul Gr. Triandafil , proiectat in 1908, cavoul familiei Mănescu și cavoul familiei Zaharof susțin cele descrise mai sus.

Duiliu Marcu (n. 23 martie 1885, Calafat – d. 9 martie 1966, București)

Duiliu Marcu este arhitectul care dovedește o polivalență ieșită din comun în arhitectura românească, influențând întreaga evoluție a acesteia.

Provenind dintr-o familie modestă, acesta studiază la școlile locale din Calafat ca, mai apoi, să urmeze, timp de un an, cursurile Școlii de Arhitectură din București. Apoi iși continuă studiile la Școala de Arte Frumoase din Paris.

Revine șn țară, în calitate de diplomat al Guvernului Fancez în anul 1912.

Pe lângă activitatea de proiectare, Duiliu Marcu și-a dedicat profesia și pe plan didactic, timp de aproape treizeci de ani (între anii 1929 și 1957) la Academia De Arhitectură din București.

Arhitectul Duiliu Marcu a experimentat trecerea de la stilul neoromânesc (care i-a avut ca personalități pe Ion Mincu, Petre Antonescu, Ion Berindei și Paul Smărăndescu ), la modernismul funcționalist, mul mai potrivit, dealtfel, necesităților vieții dintre cele două războaie mondiale.

Din spusele arhitectului : ”Preocuparea mea de a găsi soluții originale românești, de a lua din arhitectura clasica numai claritatea, simplitatea, ponderea, euritmia, proporțiile, meticulozitatea studiilor de detaliu, precizia execuției […] au constituit pentru mine o linie de conduit, un crez care mi-a servit ca îndreptar în întreaga mea activitate. Iată în ce împrejurări am încercat să creez” , reiese că proporția, claritatea spțiului și a compoziției reprezintă specificul creației sale, în orice stil abordat, devenind o mare personalitate a arhitecturii, ăn ansamblul ei.

Duiliu Marcu îmbină eclectismul academic francez, neoromânescul, avangarda și modernismul, rezultâd eclectisml interbelic care se mula, la vremea respectivă pe preferințele comanditarului, fie el statul prin clădiri publice sau proprietarii de reședințe private.

În acest context, Duiliu Marcu a fost consacrat drept un mare arhitect al veacului trecut prin arhitectura sa modernist clasicizantă, a detaliului, arhitectură simplă și elegantă.

În concluzie, arhitectul Duiliu Marcu reprezintă pentru întreaga arhitectură interbelică, arhitectul care a reinventat detaliul de arhitectură, atât prin soluție cât și prin materialele folosite.

Contribuția remarcabilă a arhitectului Duiliu Marcu în programul de arhitectură funerară este reprezentată de planurile inițiale ale Crematoiului Cenușa, care au fost modificate de către arhitectul C. Popescu, delegat la vremea respectivă de primarul Capitalei.

Planurile acestui proiect, au fost publicate în monografia ”Duiliu Marcu, Arhitectură. 50 de lucrări executate sau proiectate de la 1912 la 1960”, Editura Tehnică, București, 1960, p. 131-141.

Proiectul Crematoriului Cenușa are o compoziție geometrică riguroasă, în care predomină forma pătrată, gândit în stil modernist, cu influențe neoromânești.

Deasemenea, în lucrarea amintită mai sus, sunt prezentate creații funerare ale arhitectului Duiliu Marcu, executate în Cimitirul Șerban Vodă – Bellu, dintre care amintim: Cavoul Kapri și Cavoul familiei A. Pană.

Bibliografie:

Cărți:

CIMITIRUL BELLU ORTODOX ȘI VALORILE SALE ARHITECTURALE, Vol. I – Cavouri

Universitatea de Arhitectura si Urbanism „Ion Mincu”, Editura Unniversitară Ion Mincu , 2012

NECROPOLA CAPITALEI, Gheorghe Bezviconi , Institutul de Istorie N. Iorga, București, 1972

MONUMENTUL – TRADIȚIE ȘI VIITOR, Lucrările Simpozionului National, Ediția a VIII-a, Iași, 2007

Volume:

ANDREEA POP – Arhitectură funerară creștină in spațiul românesc extracarpatic de la Regulamentul Organic până la al Doilea Razboi Mondial, Teză de Doctorat, Institutul de Arhitectură „Ion Mincu”, București

HÂNCU GEORGE – Arhitectura funerară și spațiul memoriei, Lucrare de Licență, Institutul de Arhitectură „Ion Mincu”, București

Reviste:

Arhitectura, 1912-1960, Editura Tehnică, 1960, București

Pagini internet:

http://www.significantcemeteries.org

https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Mincu

https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_D._Berindey

https://ro.wikipedia.org/wiki/Paul_Sm%C4%83r%C4%83ndescu

http://paul-smarandescu.blogspot.ro/

Paul Smărăndescu

Duiliu Marcu

Fotografii:

F1 – Hartă zona Berceni, București – anul 1831

Cum arata Berceniul pe hartile din 1831, 1944 si 1966