Unitatea de învățare: Alcătuirea internă și relieful Pământului [302984]

UNIVERSITATEA “BABEȘ-BOLYAI” CLUJ-[anonimizat] I

[anonimizat]. univ. dr. Ioan Aurel Irimuș

Candidat: [anonimizat] 2017-2019

UNIVERSITATEA “BABEȘ-BOLYAI” CLUJ-[anonimizat] I

SÂNCRAIU DE MUREȘ. [anonimizat]. univ. dr. Ioan Aurel Irimuș

Candidat: [anonimizat] 2017-2019

Subsemnatul, profesor univ dr. [anonimizat]-științifice cu titlul SÂNCRAIU DE MUREȘ. STUDIU DE GEOGRAFIE FIZICĂ INTEGRATĂ elaborată de FILIMON I. ANCA VICTORIȚA (căs. FUSARU) avizez favorabil lucrarea pentru depunere la secretariatul DPPD.

Numele și semnătura:

Prof. univ. dr. Ioan Aurel Irimuș

________________________

Data: _____________

Precizare: Avizul coordonatorului științific se va consemna pe prima pagină a [anonimizat].

[anonimizat].

[anonimizat], reliefului, climei, hidrografiei, vegetației, faunei, solurilor și al protecției mediului.

Această analiză nu se pretinde a [anonimizat], [anonimizat], referitoare la teritoriul aflat în studiu.

Bibliografia strictă asupra zonei nu a [anonimizat] a fost compensată de cunoașterea directă a terenului, facilitată de faptul că sunt localnică.

[anonimizat], [anonimizat], [anonimizat].

[anonimizat], îi mulțumesc coordonatorului acestei lucrări, d-nlui prof univ. dr. [anonimizat], fără de care nu aș fi putut finaliza această lucrare.

CAPITOLUL I
POZIȚIA GEOGRAFICĂ

Comuna Sâncraiu de Mureș este parte integrantă a vastei Depresiuni a Transilvaniei. [anonimizat]. Ea este axată pe culoarul Mureșului consemnând astfel elemente specifice de peisaj pentru această zonă.

[anonimizat] 46°32’30”-46°33’45”lat.N și 24°30’00” – 24°31’52” long.E.

[anonimizat], [anonimizat] (situat la sud) și Câmpia Transilvaniei (situată la nord), menționată de Vintilă Mihăilescu ca fiind o „arie de discontinuitate geografică relativă” între cele două unități de relief.

Cea mai mare parte a teritoriului studiat este situată în marea unitate a [anonimizat], [anonimizat]. O suprafață mai restrânsă aparține Dealurilor Mădărașului ce se înalță în spațiul interfluvial dintre râurile Comlod și Mureș.

Față de orașul reședință de județ, municipiul Tîrgu Mureș, comuna Stincraiu de Mureș are o poziție vest-nord-vestică, fiind situat la 3 km de Tîrgu Mureș. Este legat de acesta prin drumul județean 152A Tg. Mureș-Band-Iernut.

În componența comunei intră localitațile Sâncraiu de Mureș și Nazna.

Fig.1 Harta comunei Sâncraiu de Mureș

Limitele

Aria geografică și administrativă căraia i se circumscrie suprafața comunei are următoarele limite:

limita nordică cu municipiul Tg.Mureș, urmărește în linii mari interfluviul Beșa-Sâncrai;

limita estică, cu municipiul Tîrgu Mureș, este o limită mixtă, terestră și pe râul Mureș;

limita sudică, cu localitatea Cristești este dată tot de râul Mureș;

limita vestică, cu localitatea Pănet urmărește aproximativ interfluviul Cuiejd- Sâncrai.

Comuna Sâncraiu de Mureș are o poziție favorabilă pentru dezvoltarea sa, consemnând evidente legături cu orașul Tîrgu Mureș și o intensă valorificare a terenurilor din lunca Mureșului și de pe versanți. Contextul acestei valorificări trebuie privit în raport direct cu rețeaua de comunicații (rutieră, feroviară, aeriană).

Fig.2 Sâncraiu de Mureș. Vedere generală

CAPITOLUL II
GEOLOGIA

Zona cuprinsă în acest studiul, lucrarea metodico-științifică pentru obținerea gradului didactic I, face parte din marea unitate geologică a Bazinului Transilvaniei.

Depresiunea colinară a Transilvaniei, situată între Carpații Orientali, Carpații Meridionali, Munții Apuseni și insulele cristaline Meseș, Țicău și Preluca reprezintă o unitate structurală bine individualizată. Ea a luat naștere prin scufundarea unui relief cristalino-mezozoic care a început în timpul cretacicului superior și s-a continuat până în pliocen. Evoluția ulterioară a bazinului a fost determinată de înălțarea regiunilor montane limitrofe, cu intensități diferite în spațiu și timp, de care au depins ritmul acumulării și caracteristicile faciesurilor. Grosimea mare, de peste 5000 m a depozitelor neogene este explicată prin faptul că pe măsură ce sedimentele Depresiunii Transilvane se depuneau pe fundul unei mări puțin adânci, avea loc o scufundare treptată și înceată a fundului acestei mări, deci un fenomen de subsidență.

Condițiile climatice din diferitele perioade geologice au impus tipul și ritmul modelării uscatului limitrof. Masa de sare, sub influența presiunii exercitate diferit de stivele de sedimente de deasupra (în funcție de grosimea lor) a creat boltiri de tipul domurilor și ctutelor diapire.

La acestea s-a adăugat ridicarea mai accentuată din pliocenul superior și cuaternar a formațiunilor de la marginea bazinului și exercitarea unor presiuni laterale dinspre ramura montană în ascensiune. Ca urmare a acestei evoluții tectonice în Bazinul Transilvaniei au rezultat trei structuri distincte: domuri (cea mai mare parte) cute diapire (pe laturile de est și de vest) și monoclin NV, N și S) (după Ciupagea D.,1970).

2.1. Litologia

Elementele de ordin litologic se impun în hipsometrie, în adâncimea fragmentării reliefului și în general în degradările de teren.

Cele mai vechi depozite întâlnite în fundamentul bazinului Transilvaniei, în perimetrul studiat în această lucrare, reprezentat în Harta geologică cu text la scara 1:200.000, sunt cele triasice. Ele cuprind calcare marmoreene, calcarenite și calcare dolomitice dure, zaharoide, mult mai putemic diagenizate decât calcarele jurasice. Ele au fost atribuite triasicului mediu și superior numai pe criterii petrografice, fără să se fi întâlnit în cuprinsul lor resturi organice.

Pe marginea nordică a masivului central transilvan au fost Intalnite calcarenite și calcare albe masive criptocristaline. După depunerea triasicului în depresiune, asemeni Munților Apuseni probabil a avut loc o exondare ce a cuprins o parte din jurasicul inferior, după care a urmat transgresiunea liasicului mediu-superior ce a acoperit întreg teritoriul. Au fost interceptate doggerul superior și la Band (la 15km față de Sâncraiu de Mureș). Jurasicul cunoscut la Band este alcătuit din calcare gălbui compacte și calcare cu rare cuiburi de calcită. Vârsta a fost atribuită prin paralelizări petrogeografice și micropaleontologice cu jurasicul cunoscut la suprafață la vest de Turda, pe flancul estic al Munților Apuseni și în Măgura Codlei (Mutihac V.,1974).

2.1.1.Paleogenul

Eocenul

Depozitele eocene formează sub neogenul bazinuluiTransilvaniei o bandă lată, orientată NE-SV care coincide aproximativ cu teritoriul pe care apare la zi panonianul. Depozitele eocene suportă fie depozite helvețiene, fie tortoniene . Ele sunt reprezentate de obicei prin argile roșii sau cenușii. Alături de acestea au mai fost întâlnite în foraje și calcare cu numuliți.

2.1.2. Neogenul

Helvetianul

Întâlnit numai în foraje, helvețianul este reprezentat prin depozite de argile marnoase intercalate cu pietriș mărunt, nisipuri și gresii. Vârsta acestor depozite a fost stabilită pe baza conținutului microfaunistic, reprezentat în special prin foraminifere aglutinate.

Tortonianul

Întâlnit pretutindeni în foraje, sub depozitele sarmațiene, tortonianul variază ca grosimi între 600-1100m. Local el începe printr-un nivel conglomeratic subțire, deasupra căruia urmează marne cenușii, marne tafacee și tuful de Dej, a cărui grosime variază între 4 și 45m. Orizontul tufului de Dej este urmat de argile și marne uneori brecii argilo-mamoase, cu gipsuri și cu sare. Sarea formează în întregul bazin un nivel continuu grosimea lui este variabilă (5-16m la Band, 894m la Sărmășel). Cea mai întâlnită grosime este cea între 200-350m, înspre margini.

Urmează un orizont de argile și argile mamoase cu intercalații de nisipuri, acestea devenind uneori dominante. Microfauna conținută prezintă în special forme de Bulimina, Cassydulina, etc. Partea superioară a tortorianului este reprezentată prin argile marnoase cu lentile de gips, cu intercalații de nisipuri și tufuri. Microfauna cuprinde numeroase exemplare de Spiralis care caracterizează partea superioară a acestui etaj.

Bulgovianul

Stratele aparținând bulgovianului în Bazinul Transilvaniei au o grosime de 600-1200m. Sunt cuprinse între ultimele nivele cu microfauna tortoliană și orizontul tufului de Ghiriș. Litologic este reprezentat printr-o alternanță de bancuri de argile marnoase și nisipuri cu grosimi variabile. intre acestea se intercalează strate subțiri de tufuri cu importanță locală.

Volhynian-Bessarabian inferior

Cele mai vechi depozite care apar la zi în regiunea Tîrgu Mureșului aparțin Sarmațianului. Orizonturile reper între cele care delimitează depozitele acestui etaj sunt orizontul tufului de Ghiriș și cel al tufului de Bazna.

Litologia acestor depozite asemănătoare bulgovianului, constă din pachete groase de argile marnoase între care se intercalează mai multe straturi de nisipuri de grosimi ce variază de la sector la sector. În jumătatea superioară a Sarmațianului, se remarcă uneori calcare intercalate de straturi de nisipuri Local, în cuprinsul acestor depozite se întâlnesc nivele de tufuri, cu dezvoltare restrânsă, importante în conturarea diferitelor structuri gazeifere.

Pannonianul

Limitele inferioare ale pannonianului în Bazinul Transilvaniei sunt la baza orizontului tufului de Bazna. Aceste strate sunt dispuse astfel: un strat de câțiva cm de tuf cenușiu, însoțit de argile foioase, care stau pe un pachet de argile marnoase cenușii-albăstrii, cu lamine albe de CaCO3.

În general, depozitele pannoniene cuprind un orizont mai argilos la bază și un alt orizont nisipos cu intercalații de argile marnoase la partea superioară. Depozitele pannoniene apar la zi în urma activității torențiale sau antropice, cum se poate observa și în perimetrul studiat, pe malul drept al Văii Sâncrai. Tuful de Bazna a fost urmărit pe mari distanțe în regiunea domurilor Bazna, Cetatea de Baltă și Deleni, pe malul drept al Mureșului la Oarba, Berghia, Mădăraș, Ceuașul de Câmpie.

2.1.3. Cuaternarul

Pleistocen mediu

Pleistocenul apare reprezentat în terase și lunci, prin depozite fluviatile. Vârsta lor a fost stabilită prin comparație cu alte regiuni și pe baza altitudinilor relative. Pleistocenul mediu este astfel reprezentat prin câteva resturi de terase ce ocupă altitudini relative în jurul a 100m, în lungul văii Mureșului, alcătuite din nisipuri, în parte argiloase și din argile.

Pleistocenul superior este reprezentat prin pietrișuri și nisipuri în care apar la nord de Tîrgu Mureș și intercalații de lehm loessoid . Acestea alcătuiesc terase cu altitudini relative de aproximativ 80m și în jurul valorii de 30m. Ele au fost întâlnite în lungul văii Mureșului și al celor două Târnave, constând din nisipuri, pietrișuri și argile nisipoase (vezi harta geologică).

Holocen

Holocenului îi sunt atribuite toate depozitele care se găsesc în terasele joase, cu altitudini relative între 5-10m, separat uneori ca atare, precum și în lungul tuturor văilor mai importante, aluviuni recente, cum este și în cazul Văii Mureșului,In sectorul aflat în studiu. Depozitele holocene sunt reprezentate și în lunca Mureșului prin sedimente aluvionare formate din bolovănișuri, pietrișuri și nisipuri. (după Harta geologică cu text, foaia Tîrgu Mureș,1968).

2.2. Structura

Din datele geologice și geofizice cunoscute, sectorul central al Bazinului Transilvaniei apare cu o structură ce prezintă maximum de afundare în zona Târnavelor (după Vancea A.,1960), unde apar cel mai bine dezvoltate depozitele pannoniene. Aceste depozite se continuă spre nord-est unde sunt acoperite de eruptivul nou sub care pare că se afundă.

În general, în partea centrală a Bazinului Transilvaniei, fornațiunile neogene sunt ondulate în largi bolte, prezentându-se sub formă de domuri ori brahianticlinale, separate prin sinclinale largi. Ele sunt dispuse fie în șiraguri, fie complet izolate. De prezența acestora se leagă bogate resurse de gaze naturale exploatate în câmpie dar valorificate în regimurile adiacente (Culoarul Someșelor, Culoarul Mureșului).

În alcătuirea structurilor câmpiei, așa cum s-a văzut în subcapitolul anterior, participă rocile neogene-conglomerate gresii, tufuri, nisipuri, marne și argile a căror rezistență la acțiunea agenților externi este diferită prezentând de asemenea o permeabilitate neuniformă. Alternanța acestor roci cu orizonturile tufurilor (de Dej, Ghiriș, Hădăreni) explică formarea reliefului prin modelarea selectivă a brâielor, abrupturilor și suprafețelor structurale. Alunecările de teren masive (glimee, gruieți, copârșaie) își găsesc explicația în prezența acestor roci eterogene și a apelor subterane prezente la suprafața stratelor de marne și argile impermeabile completate de climatul rece și umed al postglaciarului. Același cauze prezintă și eroziunea actuală torențială și eroziunea prin ravene.

Nivelele de bază ale Someșelor și Mureșului, reactivate local de mișcări de subsidență au stimulat eroziunea fiuvială pe râurile autohtone. Vechea suprafață litorală miocenă a fost transformată astfel într-un relief larg, vălurit de dealuri și coline cu versanți mult mai accidentați în partea de N (20-35°) și mai atenuați în jumătatea sudică a Câmpiei Transilvaniei, unde este situată comuna Sâncraiu de Mureș. Excepție fac doar fronturile de cuestă, cornișele alunecărilor de teren și abrupturile structurale unde pantele trec de 35°. Altitudinile mai coborâte (de cca 400 m) din zona centrală sunt explicate prin extinderea faciesurilor marno-argiloase.

Ordonarea spațială a înălțimilor Câmpiei Transilvaniei determină aspectul de cuvetă eliptică centrată pe văile conjugate Fizeș-Luduș.

Fig.3 Harta geologică a județului Mureș

Etajarea policiclică apare evidentă în cadrul câmpiei în pofida existenței cutelor diapire și a domurilor, cuestelor semicirculare menținute de tufuri. Suprafața de nivelare cea mai înaltă (550-640m) se găsește în partea de NV și doar sub formă de martori izolați în partea central-sudică. Aici eroziunea foarte activă exercitată de afluenții Mureșului a determinat o înlocuire a suprafețelor cvasiorizontale ori ușor înclinate cu coline. Nivelul de 400-500m, cel mai evident din întreaga câmpie este păstrat pe interfluviile înguste, asimetrice. La altitudinea acestui nivel de eroziune se întâlnesc majoritatea cornișelor de desprindere a alunecărilor de teren mari.

Nivelul de 300-350m este reprezentat prin interfluviile dispuse perpendicular pe axa văilor principale și intercalate actualelor bazine hidrografice.

2.3. Tectonica

Complexul sedimentar care se așterne peste cristalinul Depresiunii Transilvaniei atinge în zonele de maximă scufundare dintre Târnave grosimea maximă de 8000m (evaluată după date seismice). Din această cuvertură sedimentară, circa jumătate este atribuită formațiunilor mezozoice din fundament iar restul de 4000-5000m grosime aparținând formațiunilor mai tinere (din senonian →pliocen) care umplu propriu-zis depresiunea (Ciupagea D., Ichim T., Paucă M.,1970).

Tectonica fundamentului se carcterizează prin cute-solzi, deversate de la vest spre est, care pot ajunge uneori la pânze de șariaj.

Tectonica depozitelor care formează încărcătura depresiunii este diferită și depinde de transgresiunile senoniană, burdigaliană, tortoniană și pliocenă care se succedă după perioade îndelungate de sedimentare și eroziune. În funcție de trăsăturile principale ale acestor transgresiuni pot fi împărțite în depozite pretortoriene și posttortoniene. Transgresiunea tortoriană este mai importantă deoarece începând cu ea se instaurează în depresiune un nou stil tectonic, datorat în cea mai mare parte stratului de sare din baza miocenului superior. Tectonica depozitelor pretortoniene, determinată în primul rând de relieful fundamentului, este în general diferifo-de cea a depozitelor de deasupra tufului de Dej și a sării.

Mișcările orogenice care s-au succedat, variațiile de facies litologic și de grosimi ale acestor formațiuni, alcătuite în general din marne și gresii de plasticitate și compresibilitate diferite, au contribuit la definitivarea structurală a depozitelor care umplu depresiunea.

Depozitele pretortoriene descriu cute anticlinale foarte largi, unele din ele având caracter regional. O altă caracteristică structurală a depozitelor pretortoiliene sunt zonele largi de efilare pe care acestea le formează pe flancul ridicărilor periferice de bordură sau pe flancurile ridicărilor din interiorul depresiunii.

Tectonica depozitelor posttortoniene, a formațiunilor cu sare și de deasupra sării este mai cunoscută mai ales datorită forajelor executate pentru punerea în valoare a zăcămintelor de gaz metan pe care le conțin.

Zona centrală a Bazinului Transilvaniei, denumită și cuvetă este mărginită la vest și la est de zona cutelor diapire, iar la nord și la sud de aparițiile stratului de sare de pe Someș și Olt.

Depozitele miocen superioare și pliocene din cuvetă descriu o serie de domuri și brahianticlinale cu suprafețe mari de ridicare. Înclinarea stratelor pe flancuri este cuprinsă între 1-10°. Sinclinalele de formă, lărgime și adâncime variabilă înconjoară din toate părțile aceste boltări plate, cu flancuri ușor asimetrice. Structurile sunt ușor orientate, aproximativ nord-vest-sud-est la nord de Mureș și est-vest între Mureș și Hârtibaci. Sarea a contribuit în mod hotărâtor la formarea domurilor din cuvetă. Efectul tectonic al sării descrește progresiv din tortorian până în pliocen.

Grosimea sării variază, fiind mai mare pe aplexul structurilor și mai mică în zonele sinclinale (în sondele de pe vârful domului Sărmășel sarea are cca. 900 m, iar în zona sinclinală de la Sărmaș numai 500m). Îngroșările stratului de sare din loc în loc au provocat boltirea depozitelor miocen-pliocene din acoperiș dând naștere structurii sub formă de domuri și anticlinale.

În zona depresionară centrală stratul de sare se găsește la adâncimea maximă, o cuvertură de 4000m grosime de depozite mio-pliocen. Pe vârful domurilor, sarea are grosimi de 300-600m și în zonele sinclinale de cca 200 m.

La Beșa, în nord-est comunei Sâncraiu de Mureș, a fost pus în evidență prin foraj un strat de sare având o grosime de 262m, de la adâncimea de 2998m până la 3250m.

Date de foraj adânc și prospecțiunile seismice au pus în evidență disarmonia care există în structura sedimentarului din Depresiunea Transilvaniei. Această disarmonie, bine pronunțată în plan vertical și orizontal este mai evidentă în partea estică, spre vest și sud fiind puțin marcată. Disarmonia se datorează reliefului accidentat al fundamentului cristalinomezozoic, completat de discordanțele depozitelor care umplu depresiunea din senonian până în pliocen, cât și grosimii variabile a stratului de sare și a schimbărilor de facies litologic, alternării de marne și nisipuri din miocenul superior și din pliocen în strate a căror înclinare este slabă.

Există și o serie de fracturi profunde de diferite ordine, care traversează, încadrează sau divizează fundamentul Depresiunii Transilvaniei. Prin foraje sau semnalat falii în cuprinsul câmpurilor gazeifere, prin cartări geologice au fost puse în evidență faliile din zona cutelor diapire și din monoclinul de nord (Ilie M., 1958).

2.4. Resursele de subsol

Cea mai însemnată bogăție de subsol a Depresiunii Transilvaniei o formează zăcămintele de gaz metan. Degajările de gaze din Câmpia Transilvaniei se găsesc menționate încă din 1672. Constatarea existenței domurilor și săparea primelor sonde au avut loc la începutul secolului nostru (1909-Sărmășel).

Până în prezent se cunosc în Depresiunea Transilvaniei 51 câmpuri gazeifere cu zăcăminte localizate în depozite tortoniene, bulgoviene, sarmațiene și meoțiene care alcătuiesc „formațiunea cu gaze”.

Aceasta este constituită dintr-o altemanță de nisipuri și mame în strate subțiri sau în pachete de grosimi variabile. Intercalațiile de nisipuri sunt numeroase în stratele superioare și mai puțin numeroase, sau chiar lipsesc în partea inferioară unde predomină mamele. Gazele ocupă cupolele boltirilor sau în cea a brahianticlinalelor situate în centrul Depresiunii Transilvaniei.

Gazele conțin, în general în proporție de 99% metan. În unele foraje sau întâlnit și alte hidrocarburi. În lucrările geologice efectuate s-au întâlnit urme de țiței în argilele vărgate inferior eocene.

Altă resursă a subsolului Depresiunii Transilvaniei o constituie sarea care este dispusă de jur împrejurul cuvetei Transilvaniei, în zona cutelor diapire. Apare la zi în axul cutelor diapire, iar la Sâncraiu de Mureș a fost pus în evidență prin foraj un strat de sare având o grosime de aproximativ 50m.

Marnele, argilele și marnele nisipoase din complexul neogen sunt utilizate la fabricarea cărămizilor și țiglelor. Acestea alături de nisipul și pietrișul din Valea Mureșului sunt cele mai răspândite și exploatate bogății din regiunea comunei Sâncraiu de Mureș.

CAPITOLUL III RELIEFUL

Ca unitate fizico-geografică, zona studiată face parte din Va1ea Mureșului, vale ce reprezintă o unitate de discontinuitate geografică relativă între Podișul Timavelor, aflat la sud și Cîmpia Transilvaniei situată la nord.

Aspectul general este al unui relief de luncă cu altitudini de 300m, care face trecerea între Dealurile Mădărașului din nord – vest și Dealurile Nirajului în sud.

3.1. Caracterizarea cantitativă a reliefului

Pentru a pune în evidență poziția hipsometrică a suprafeței studiate, este necesară mai întâi o analiză a câtorva valori altimetrice, care să ușureze formarea unei imagini asupra hipsometriei și care să argumenteze întocmirea hărții hipsometrice.

Altitudinea maximă este atinsă în Dealul Rotund (481m) în nord-estul bazinului Văii Sâncrai, deal ce aparține cumpenei de apă ce separă bazinul Văii Sâncrai de cel al Văii Beșa. Minima se înregistrează în albia minoră a Mureșului, la sud de localitatea Nazna (300m). Cele mai ridicate altitudini din cadrul perimetrului studiat urmăresc de regulă cumpăna de ape a Văii Beșa cu Valea Cuiejdului.

Din punct de vedere hipsometric se pot deosebi următoarele trepte:

treapta cu altitudini sub 325m , corespunzătoare luncii Mureșului, de la nord de Sâncraiu de Mureș până la confluența Văii Cuiejdului cu Mureșul; este treapta cu extensiunea cea mai mare, ocupând 55% din teritoriul studiat;

treapta cu altitudini între 325-400m , corespunzătoare nivelului de terase și nivelului inferior de eroziune al Văii Sâncraiului cu extensiune largă pe interfluviile secundare. El urcă ușor dinspre văi spre interfluvii, prezentând o pantă redusă, cu o anumită accentuare a pantei pe cuesta Văii Cuiejdului; această treaptă deține 28% din suprafața studiată;

treapta cu altitudini de peste 400m, caracteristică nivelului superior de eroziune extinsă și bine păstrat între bazinul Văii Sâncrai și al Văii Beșa și Cuiejdului, care reprezintă 17% din perimetrul aflat în studiu.

Treptele de relief consemnate în cadrul zonei studiate sunt elocvente și în analiza hărții hipsometrice, întocmită în scopul evidențierii principalelor intervale hipsometrice.

3.2. Energia de relief

Energia de relief este un important indicator care rezultă din analiza hipsometrică a suprafeței aflate în studiu pentru lucrarea de licență. Prin această analiză se ajunge la stabilirea celor două elemente caracteristice acestui parametru, adică la adâncimea și densitatea fragmentării reliefului. Aceste elemente reflectă intensitatea proceselor de modelare a reliefului.

Adâncimea fragmentarii reliefului este legată în mare măsură de densitatea fragmentării reliefului, între ele existând un paralelism, cu creșterea densității fragmentării reliefului mărindu-se corespunzător energia de relief.

Analizându-se harta adâncimii fragmentării reliefului, se constată că:

în cadrul sectorului care corespunde nivelului superior de eroziune, energia reliefului prezintă valorile cele mai mari, atingând maxima cu valoarea 150m, iar minima de 75m; valorile cele mai frecvente ale energiei de relief sunt cele cuprinse între 100-130m; valoarea mai ridicată a energiei de relief din acest sector este dată în special de panta ridicată a versanților care străjuiesc pâraiele, în special în zona versantului stâng al Văii Cuiejdului, în dreptul localității Pănet.

Fig.4 Sâncraiu de Mureș-harta hipsometrică

în sectorul nivelului de eroziune inferior se constată existența atât a unor valori ridicate, între 100-130m, cât și a altora mai joase, între 60-85m; valorile ridicate se înregistrează în special în zona superioară a bazinului Sâncrai și în apropierea localității Nazna (100m); acestea sunt caracteristice treptelor de terasă fragmentate de văi și organisme torențiale;

sectorul din lunca Mureșului înregistrează valorile cuprinse între 0-50m, valori care ating minimul în zona albiei minore, iar maximele sunt înregistrate în zona teraselor de luncă și a conurilor de dejecție (vezi Harta geomorfologică, Harta adâncimii și densității fragmentării reliefului).

Pentru întregul teritoriu se remarcă o energie de relief apreciabilă, cuprinsă între 0-150m, valori care au fost calculate pe baza hărții topografice la scara 1:25.000.

Deci se poate remarca o dependență a fragmentării reliefului de natura litologică și de nivelul de bază local.

Fragmentarea reliefului constituie un factor de amplificare a potențialului agricol, de habitat și de comunicație și contribuie la diversificarea și mozaicarea peisajului culturalizat prin alternanța folosințelor agrosilvice în funcție de discontinuitățile fizico-geografice introduse de fragmentarea orizontală.

Fig.5 Harta geomorfologică

3.3. Densitatea fragmentării reliefului

Densitatea fragmentării reliefului este un element morfometric care dă reliefului caractere deosebite. Aspectul actual al densității fragmentării este dat de sculptarea continuă a rețelei hidrografice. Apar și se dezvoltă noi generații de văi majoritatea torenți și ravene. Se pot remarca perimetre specifice în care gradul de fragmentare prezintă valori diferite.

Astfel, în zona inaltă a nivelului superior de eroziune și zona versanților abrupți este caracteristic un grad mai ridicat de fragmentare și din cauza existenței unei rețele temporare bogate. Valorile înregistrate aici sunt între 1,5-3,0km/km2.

În cadrul zonei corespunzătoare teraselor și nivelului inferior de eroziune, densitatea fragmentării reliefului prezintă valori cuprinse între 1,5-2,5km/km2.

Zona de luncă, fiind parte componentă a Văii Mureșului, se înscrie cu un grad în general mai ridicat de fragmentare. Densitatea fragmentării are aici valori crescute comparativ cu suprafețele interfluviilor-între 0,0-3,7km/km2.

Există și abateri de la regulă, cauzate în special de influența naturii formațiunilor geologice. Privite în ansamblu, densitatea fragmentării prezintă limite mai puțin largi decât în alte zone, variind între 0,0-3,7km/km2.

Valorile mai ridicate se înregistrează în zonele de obârșie, de confluență și în cele cu pantă redusă. Din cele prezentate se poate concluziona că valorile densității fragmentării indică o scurgere de suprafață relativ ridicată, care cu concursul formațiunilor litologice a dus la o acțiune torențială și la o degradare a terenului prin alunecări de teren (vezi Harta geomorfologică).

Harta fragrnentării reprezintă o premisă în vederea genezei reliefului și pentru prognoza evoluției lui în vederea utilizării raționale a terenurilor în contextul grijii pentru menținerea echilibrului dinamic al mediului înconjurător.

Calculele reprezentate în Harta adâncimii și densitații fragmentării reliefului, cele care redau desimea fragmentării, au avut în vedere rețeaua hidrografică permanentă și cea intermitentă.

Fig.5 Harta adâncirii și fragmentării reliefului

3.4. Pantele

Panta constituie unul din elementele de care depinde direct intensitatea proceselor de versant și modul de utilizare a terenurilor. Geodeclivitatea este un criteriu deosebit de important, implicând o serie de caracteristici morfogenetice și evolutive. Este strâns legată de fragmentarea orizontală a reliefului și de energia reliefiului.

Pe baza geodeclivității suprafeței studiate s-a putut trage concluzia că predomină pantele cu un unghi de înclinare cuprins între 10-15° caracteristic îndeosebi versanților cu procese actuale bine dezvoltate.

O a doua categorie de pante este cea a intervalului de 3-10° care corespunde în majoritate părții inferioare a versanților și suprafeței interfluviale.

Pe locul trei se plasează categoria pantelor foarte slab înclinate, pante care sunt caracteristice albiei majore a râului Mureș. Pantele între 15-25° corespund versanților abrupți din dreptul localității Pănet.

Poziția pantelor și forma liniei de inflexiune, semnifică raportul dintre acțiunea de eroziune, transport și acumulare (care depinde de poziția nivelelor de bază locale), tectonică, structură, litologie și procese de topoclimă.

Panta influențează de asemenea biocenoze, variate fizionomic, desigur dependente și de sol și de litologie.

Elementul antropic prin acțiunile sale distructive și-a pus amprenta și în acest domeniu, însă în prezent se urmărește o mai mare protecție a terenurilor contra degradărilor prin procesele de pantă.

În condițiile reliefului de luncă și dealuri din localitate, problema mecanizării lucrărilor agricole, îmbinată cu protecția terenului se impune cu acuitate, modul lor de rezolvare ducând la modificări substanțiale în potențialul agricol al acestui teritoriu.

3.5. Caracterizarea calitativă a reliefului

3.5.1. Albia minoră

Albia minoră este ulucul de scurgere al apei la niveluri mici și medii. În cuprinsul ei se recunosc talvegul, talpa și malurile sau talazurile Longitudinal, se poate observa în sectorul aflat în studiu o diferență de altitudine a albiei minore de circa 5m (după Harta topografică la scara 1:25000), iar transversal se remarcă în zona localității Nazna o zonă de despletire. Înălțimea taluzurilor (maluri) variază, și este inegală pe cele două părți. Înălțimea mai mare o intâlnim pe malul drept, într-un sector de eroziune mai intensă.

Valea prezintă două meandre cauzate de factori proprii apelor curgătoare, de pantă și litologie.

În sectorul ce desparte localitatea Sâncraiu de Mureș de orașul Târgu Mureș, cursul râului Mureș a fost îndreptat, vechea vale putând fi remarcată în figura nr.6, alături de cursul actual.

Fig.6 Vechiul curs al Mureșului, alături de cel actual, regularizat

Fig.7 Profil transversal prin valea Mureșului

3.5.2. Lunca Mureșului

Lunca Mureșului reprezintă unitatea geomorfologică cea mai tânără, uniformă avand extensiunea cea mai mare în cadrul perimetrului studiat (3,5km în aval de Tîrgu Mureș, după Vintilă Mihăilescu,1966).

Pe baza analizei de teren și a hărții topografice s-a putut stabili că sectorul din lunca Mureșului aflat în studiu prezintă puține denivelări și o ușoară înclinare dinspre est-nord-est spre vest-sud-vest. Curbele de nivel de 305m și 300m intersectează partea cea mai joasă a luncii, pe ambele maluri ale Mureșului.

Lunca este bilaterală, mai extinsă pe malul stâng al Mureșului în partea vestică a orașului Tîrgu Mureș (vezi fig.8).

Lățimea luncii este în funcție de debitul râului și de structura geologică. Pe marne și argile, lățimea este considerabilă (comparativ cu debitul râului care a format-o). În sectorul din amonte de vărsarea Nirajului, lunca Mureșului are 2-3km (după N. Josan,1979). Mureșul curge într-o albie bine dezvoltată cu renii și ostroave și cu maluri joase, formând mici meandre care însă evoluează foarte repede. În luncă, vechile cursuri ale Mureșului sunt preluate de pâraiele temporare care-și au obârșia în terase. Unii afluenți ai Mureșului au depus în luncă conuri de dejecție formate din materiale fine. Pe harta geomorfologică se poate observa existența conurilor de dejecție, îndeosebi cel al Cuiejdului, care a depus aluviuni la baza teraselor, consemnate și în profiluri fig.7.

Fig.8 Lunca Mureșului cu o dezvoltare foarte mare și cu

un potențial de habitat ridicat

3.5.3. Terasele

Caracteristica teraselor Mureșului este poziția lor asimetrică în cadrul văii. Dacă la celelalte râuri (Târnava Mică, Târnava Mare), terasele se mențin pe aceași parte a văii, în cadrul Mureșului asimetria lor este alternantă, cauzată fiind de o serie de factori. Continuitatea teraselor este întreruptă de câteva văi și organisme torențiale

Fig.9 Profil de interfluviu

Nicolae Josan consemnează în lucrarea sa „Dealurile Tirnavei Mici”, (1979) existența a nouă terase ale Mureșului. Într-un studiu realizat de prof. Iakab S. (1966), care cuprinde comuna Sâncraiu de Mureș, sunt menționate două nivele de terase. Terasa de 8-12m, bine păstrată care apare ca o bandă continuă în comuna Sâncraiu de Mureș, iar al doilea nivel de terasă este siuat la o diferență de altitudine de aproximativ 50m față de nivelul Mureșului. Aceasă terasă apare numai în fragmente izolate în partea central-nordică a localitații Sâncraiu de Mureș, iar pe teritoriul localității Nazna formează o bandă continuă. Aceste terase se observă în fig. 9. Terasele constituie suprafețe cuprinse în spațiul intravilan. De asemenea, sunt folosite ca suprafețe agricole.

3.5.4. Versanții

Versanții în funcție de direcția generală a afluenților Mureșului (nord-sud) au expoziția vestică-sud-vestică pe de o parte și estică pe de altă parte, în cadrul comunei Sâncraiu de Mureș. Versanții de pe stânga Mureșului au expoziția nord-vestică pe de o parte și estică pe de altă parte.

Versanții de pe partea dreaptă a râului Mureș sunt mai abrupți decât cei de pe partea stângă (vezi fig.9,10). Forma acestora se poate observa de asemenea în cele două profile transversale prin Valea Mureșului.

În urma activității proceselor de acțiune liniară, versanții primesc la început un aspect festonat iar apoi, sunt fragmentați din cauza eroziunii torențiale facilitate de existența rocilor friabile. În urma acestor procese pot apărea lupe de alunecare ca în zona de nordvest, pe cuesta Văii Cuiejdului .

3.5.5. Interfluviile

Interfluviile sunt asimetrice și în trepte. Orientarea interfluviilor este nord-sud, fiind rezultatul orientării rețelei hidrografice principale. Asimetria lor este dată de mișcările neotectonice și de structura geologică. Din punct de vedere genetic interfluviile din zonă sunt de eroziune în marea majoritate, pe anumite sectoare întâlnindu-se și interfluvii cu caracter structural.

În profil longitudinal, uniformitatea interfluviilor este întreruptă de înșeuări (structurale sau de obarșie), precum și de prezența unor martori care le domină, ca de exemplu la est de valea Cuiejdului.

Altitudinea interfluviilor variază de la 475m la 300m. Racordul interfluviului cu versantul de tip cuestă este vizibil în fig. nr. 10.

În dispunerea interfluviilor, rolul principal 1-a avut rețeaua hidrografică, în decursul evoluției căreia au avut loc modificări ale cumpenei apelor. Procesele de versant au un rol important în degradarea interfluviilor. Procesele actuale au o bună desfășurare în zona de joncțiune a interfluviilor cu versanții, precum și pe flancurile înșeuărilor și ale martorilor structurali.

3.5.6. Procesele actuale

În cadrul suprafeței cuprinse în studiu se observă o serie de acțiuni și mecanisme care distrug, modelează, transportă și redepun materialul, este vorba de procesele actuale, a căror acțiune este vizibilă în prezent.

Unul din agenții modelării actuale a teritoriului este eroziunea. Tipul, amploarea și intensitatea proceselor modelatoare sunt condiționate de o serie de factori . Relieful constituie un factor potențial, care prin energia, panta, densitatea fragmentării , lungimea și expoziția versanților aduce diversificări în acțiunea agenților modelatori . Aceste diferențieri sunt introduse și de litologie și de structură. Zona este alcătuită predominant din formațiuni sedimentare moi, puțin cimentate, intens afectate de eroziune sau de alte procese actuale.

Fig.10 Profil prin regiune

Clima constituie prin elementele sale, principalul factor declanșator al diferitelor tipuri de procese morfogenetice, impunând ritmul și chiar intensitatea proceselor. Vegetația și activitatea social-economică a omului constituie factori potențiali care au modificat cel mai mult starea de echilibru temporar a diferitelor categorii de terenuri, fiind la rândul lor influențate de acestea.

Prin ruperea echilibrului ecologic stabilitatea versanților a fost puternic influențată de extinderea și accelerarea proceselor de degradare, așa cum se observă la nord de comuna Sâncraiu de Mureș. Ruperea echilibrului morfobioclimatic, zdruncinarea stabilității versanților și extinderea proceselor de degradare au dus la reducerea suprafețelor de pădure, a pășunilor și a fânațelor precum și degradarea acestora din urmă prin pășunat excesiv.

Precipitațiile, îndeosebi ploile torențiale din timpul verii au o deosebită importanță, mai ales în cazul versanților înclinați cu o vegetație mezoxerofilă care adesea în timpul verii se usucă, reprezentând o piedică slabă în calea eroziunii de suprafață, a fenomenelor de șiroire. Intensitatea eroziunii este direct proporțională cu pantcuși cu lungimea versanților.

Fig.11 Acțiunea de șiroire în terenuri marnoase și argiloase

Pluviodenudarea modifică principalele însușiri ale solurilor, care își pierd în mare parte substanțele nutritive.

Procesele fluvio-torențiale sunt periodic, deosebit de active, puse în evidență atât prin eroziune laterală și în adâncime cât și prin acumulare. Exemple de acest gen se întilnesc la toți afluenții de ordinul II ai Mureșului: Sâncrai, Cuiejd, Beșa, Budiu, etc.

Viitura torențială este însoțită de eroziuni laterale și în adâncime, de surpări de maluri și un transport relativ mare de aluviuni. Eroziunea afectează totodată și suprafețe întinse de versant, ducând la formarea sau accentuarea ogașelor, ravenelor și torenților a căror capete înaintează în urma ploilor torențiale. Revărsarea bruscă a materialelor la gura torenților sau ravenelor devin păgubitoare acoperind suprafețe înierbate sau cultivate (ex. în conul de dejecție al Cuiejdului).

Teritoriile cele mai mult supuse torențialității sunt cele în care factorii declanșatori ai proceselor se combină cu cei potențiali. Arăturile, drumurile sau potecile executate în lungul pantei devin aliniamente de mare instabilitate, permițând degradarea solului și a vegetației.

Factorul antropic prin activitățile sale a intervenit în modificarea peisajului atât indirect, influențând dinamica proceselor de modelare, cât și direct, prin anumite construcții realizate. Între activitățile antropice care au influențat procesele actuale se remarcă defrișările și desțelenirile.

Procesele actuale din albia minoră sunt multiple și variate în funcție de debitul apei, panta râului și a luncii, de forma și dimensiunile albiei minore, de intervenția omului și de alți factori.

Panta de curgere este redusă, în profilul longitudinal neîntâlnindu-se rupturi de pantă. Lățimea albiei minore, sculptată în proprile-i aluviuni variază în funcție de debitul râului (50-100m).

Dintre procesele actuale din albia minoră, cel mai pregnant este meandrarea. Mureșul are meandre largi, mai mult sau mai puțin evoluate, rar compuse.

Eroziunea malurilor este mai intensă în sectoarele unde albia minoră se îngustează. Subminarea malurilor în timpul viiturilor provoacă prăbușirea lor.

Formatiunile din albia minoră-renii, ostroave, bancuri de nisip, se întâlnesc pe Mureș fiind bine dezvoltate în aval de vărsarea principalilor săi afluenți (în sectorul Tîrgu Mureș și mai jos de vărsarea Nirajului, dar mai ales a Arieșului), ca urmare a modificării raportului putere de transport a râului-cantitatea de aluviuni primită.

Modificări importante în albia Mureșului se produc în timpul viiturilor, ca urmare a intensificării proceselor morfodinamice. În aceste condiții au loc schimbări de cursuri, autocaptări în dreptul meandrelor gâtuite marcate prin existența unor cursuri și meandre părăsite (caracteristic luncii Mureșului între Sânpaul și Iernut).

Procesele din lunci sunt mai reduse și au o amploare mai mare în timpul inundațiilor. La contactul luncii cu terasele sau cu versanții se continuă procesul dezvoltării glacisurilor, prin acumularea materialelor spălate, transportate de pe versanți. Cele mai însemnate modificări în cadrul luncii le produce omul, prin depuneri de reziduri, construirea de drumuri, balastiere, cum este și cea de pe malul drept al Mureșului din localitatea Nazna.

În timpul inundațiilor se produc acumulări însemnate de material în unele sectoare, iar în altele eroziunea înlătură pe grosimi variabile pătura de sol.

Starea de echilibru a mediului înconjurător nu înseamnă reântoarcerea la natura de dinainte de apariția modificărilor aduse de om. Prin cunoștințele acumulate se pot găsi soluții pentru o reechilibrare prin autoreglare, căci atunci când are condițiile create, natura lucrează în sensul propriei refaceri.

CAPITOLUL IV CLIMA

4.1. Caracterizarea generală a climei

Pentru caracterizarea generală a climei teritoriului studiat trebuie să se aibă în vedere mersul elementelor climatice la scară mezo- și macroclimatică. Astfel, cunoscând clima României în cadrul continentului european se poate cunoaște și clima teritoriului studiat.

Amplasarea țării noastre precum și morfologia reliefului, dată de distribuția spațială a Carpaților, au influențe pregnante asupra climatului în partea central-estică a Europei.

Clima României este rezultatul interacțiunii dintre caracteristica neomogenă a reliefului și complexitatea proceselor și fenomenelor atmosferice condiționate de așezarea geografică la întrepătrunderea unor mase de aer cu proprietăți fizice diferite, de influențe locale ale unor componente geografice, între care sunt: vegetația , apele și activitățile antropice. Astfel, climatul României este cel temperat-continental moderat, făcând tranziția între Platforma Est Europeană omogenă și relieful neomogen al Europei Centrale.

Datorită acestor caracteristici climatice la scară macroclimatică și teritoriul studiat, face parte din climatul temperat continental, iar la scară mezoclimatică aparține ținutului climatic de dealuri și platouri joase care sunt aflate sub influența maselor de aer oceanice.

Pentru analiza climatică a teritoriului, am apelat la date înregistrate la stația meteorologică Tîrgu Mureș, iar pentru a face o corelație a elementelor climatice am apelat și la datele înregistrate în alte două localități din zonele limitrofe, Alba Iulia și Reghin.

Punctele din care provin datele chmatice se găsesc la altitudine ce variază între 308m (Tîrgu Mureș), 220m (Alba Iulia) și 308m (Reghin).

Analiza factorilor climatici am efectuat-o și pe baza datelor din Clima R.S.R. vol.II.

4.2.Factorii genetici ai climei

Trăsăturile esențiale ale climatului sunt imprimate de radiația solară, circulația generală a atmosferei și suprafața activă.

4.2.1. Radiația solară

Constituie principala sursă de energie a tuturor proceselor fizice și biologice ce au loc în natură.

Energia calorică trimisă de soare sub formă de raze este factorul periodic primar care determină particularitățile climatice ale unui teritoriu și implicit regimul tuturor celorlalte componente ale mediului.

În condițiile de relief a Văii Mureșului și a zonei deluroase limitrofe Sâncraiului de Mureș, valorile radiației solare totale sunt repartizate neuniform, depinzând în primul rând de durata de strălucire a Soarelui, dar și de o întreagă gamă de factori: caracteristicile suprafeței subiacente, relief, expoziții, înclinare, altitudine, fragmentare, microrelief, gradul de acoperire cu vegetație, etc. Astfel, din 365 zile, cu cer senin în medie sunt 123,4 reprezentând 33,8%, din care lunilor de vară le revine în medie 36,2 de zile. Restul de 241 de zile sunt acoperite cu nori. După datele statistice înregistrate, durata medie de strălucire a Soarelui însumează 2056,2 ore. În acest număr de ore se primește 115-117,5 kcal/cm2 (radiația globală) (Atlas R.S.R.-1972).

Valorile cele mai mici se înregistrează în lunile noiembrie-ianuarie (2-3,5 Kcal/cm2), datorită unghiului de înălțime al Soarelui, opacității atmosferei, nebulozității și unghiului sub care este recepționată radiația.

Cele mai mari valori aparțin perioadei mai-iulie când factorii sus menționați sunt favorabili, inregistrându-se valori de 14,5-15,3 Kcal/cm2.

O deosebită importanță prezintă expoziția versanților. Cei cu expoziție sudică, sud-estică și sud vestică sunt bine însoriți, mai ales în cazul când covorul vegetal lipsește, versanții fiind acoperiți cu pajiști sau cultivați.

Radiația solară ajunsă în contact cu suprafața subiacentă nu este absorbită în întregime de aceasta. O parte din ea este reflectată diferit, în mod neuniform, în funcție de caracteristicile fizice ale componentelor suprafețelor active.

Configurația culoarului larg al Mureșului influențează clima stratului de aer inferior prin proprietățile fizice ale apei: capacitatea calorică mare, căldură specifică mare, conductivitatea calorică mică. Ca urmare, diferențele de temperatură dintre apă și uscat, sunt evidente, îndeosebi între zi și noapte, într vară și iarnă, fiind mai vizibile acolo unde suprafața și volumul de apă este mai mare.

4.2.2. Circulația generală a atmosferei

Datorită poziției în cadrul Podișului Transilvaniei perimetrul studiat este adăpostit oarecum de masele de aer rece de către lanțul Carpaților, suferind influențe de circulație atmosferică diferite Regimul climatic al acestui teritoriu este influențat în special de dezvoltarea ciclonilor din nordul Oceanului Atlantic și mult mai puțin de cel mediteranean sau de activitatea anticiclonului subtropical al Azorelor și a celui euroasiatic.

Vara, când masele de aer de origine atlantică se deplasează spre interiorul continentului, deplasarea se manifestă ca vânturi de vest, afectând și acest sector al Văii Mureșului.

Iernile sunt reci. Din când în când intră în acțiune anticiclonii polari care apar în Scandinavia sau Groenlanda și ale căror dorsale pătrund până în centrul țării noastre. Aceste invazii de aer rece, polar, apar nu numai iarna, ci și primăvara sau toamna, când au consecințe grave. O perioadă rece de iarnă poate fi intreruptă de invazia neașteptată a maselor de aer cald, tropical, atrase de depresiunile barice din Europa Centrală. Luând contact cu solul rece pe care-l întâlnesc, într-o primă fază ele provoacă ceața, destul de frecventă în această zonă.

Apariția acestor mase calde atenuează mult caracterul aspru al iernilor noastre. Masele de aer reci din anticiclonii subpolari trec mai greu peste Carpații Orientali, ocolindu-i, de cele mai multe ori, pe la periferia exterioară. În aceste situații, în Depresiunea Transilvaniei se menține un aer cald, preexistent a cărui temperatură este mai ridicată față de cea a aerului polar cu 10°C. Menținerea acestui aer cald durează 2-3 zile, după care aerul polar se infiltrează în Depresiunea Transilvaniei dislocând aerul cald existent aici. Fenomenul este însoțit de apariția unui ciclon orografic, care generează precipitații locale de scurtă (Victor Sorocovschi, 1996).

Primăvara, prezența aerului temperat-oceanic favorizează precipitații ridicate în perioada mai-iunie, iar toamna masele de aer subpolar maritim, datorită predominării vânturilor de vest determină precipitații medii bogate.

Masele de aer maritim-tropical (calde și umede) pot genera cantități de apă deosebit de mari, cu deosebire atunci când vin în contact cu cel continental polar. Asociate cu alte condiții anterioare favorabile, aceste situații au dus la fenomene excepționale cum au fost inundațiile catastrofale din 12-13 mai 1970 din bazinul Mureșului, interval de timp în care au căzut 114 1/m2 la Tîrgu Mureș.

Alături de natura maselor de aer, în determinarea aspectului vremii mai intervin și tipurile de fronturi atmosferice care însoțesc succesiunea acestor mase. Fronturile reci, corelate în mod obișnuit cu invaziile de aer maritimpolar au frecvența cea mai mare, generând cantități mult mai mari de precipitații decât celelalte tipuri de fronturi. În cursul anului, au frecvența ridicată în a doua jumătate a primăverii și în prima jumătate a verii (maxim în iulie), iar cea mai mică iarna (minim în februarie). Urmează ca frecvență fronturile calde, ocluse și cvasistaționare (Victor Sorocovschi,1996).

4.2.3. Suprafața activă

Sursa principală de transformare a energiei solare radiante în căldură, de umezire a aerului și care contribuie la transformarea maselor de aer, la deplasarea lor, o constituie suprafața solului.

Principalul modelator al climei și topoclimei îl constituie relieful. Acesta, prin altitudinea, poziția față de masele de aer, fragmentare, energie, configurație locală, microrelief, dar mai ales prin expoziție, determină aspectele de vreme.

Relieful comunei Sâncraiu de Mureș nu variază mult în altitudine (481m în satul Rotund și 300m în albia minoră a Mureșului), însă pe acest fond, formele de relief (pozitive și negative) introduc aspecte locale în regimul termic, mișcarea aerului, etc. Tot un rol deosebit de important îl au în durata de strălucire a Soarelui și energia solară, expoziția versanților și a culmilor precum și orientarea lor.

Complexitatea condițiilor de relief și climă se reflectă și în structura covorului vegetal, care la rândul lui, ca factor al suprafeței active, influențează clima locală. Energia calorică solară se consumă în parte de procesele biochimice. Consumul este mai mare dacă masa de vegetație este mai însemnată.

Solurile acționează prin puterea de reflectare a suprafeței active, prin albedou. Solurile închise la culoare prezente în câteva sectoare ale comunei favorizează prezența unei energii calorice destul de ridicate, deci condiții bune de temperatură pentru culturile agricole.

Suprafața acvatică (râul Mureș) prin proprietățile specifice ale apei, consumă o energie calorică mai mare, favorizând vara în regiunile înconjurătoare temperaturi mai joase ale aerului mai umed și invers iarna.

Stările de vreme sunt determinate de schimbările pe intervale scurte de timp a elementelor meteorologice ca: temperatura, umiditatea aerului, nebulozitatea, precipitații, dinamica maselor de aer. Ele sunt și elemente climatologice, fiind rezultanta valorilor medii, plurianuale ale elementelor meteorologice.

4.3. Temperatura

Caracterul climatic al unei regiuni este exprimat în mod deosebit de către temperatură. Aerul se încălzește prin intermediul radiației solare directe și în special de la suprafața terestră, deci temperatura aerului este determinată situațiile fără vânt) de temperatura suprafeței subiacente.

O serie de factori ca: altitudinea, albedoul, diferențele de evapotranspirație, etc. fac, ca diferitele tipuri de suprafață activă din cadrul comunei Sâncraiu de Mureș și deci aerul de deasupra lor, să se încălzească în mod sensibil diferențiat.

Trăsăturile climatice ale regimului sunt consecință a poziției sale în centrul țării, fapt care-o încadrează în provincia climatică cu influență oceanică, ținutul climatic de dealuri și platouri joase.

4.3.1. Temperatura medie anuală

Comuna Sâncraiu de Mureș aparține unei zone de podiș, cu diferențe nu prea mari în altitudine care la rândul lor generează niște diferențe sensibile de temperatură. Aceasta oscilează între izotermele de 8-9°C. (vezi harta temperaturii aerului)

La stația meteo Tîrgu Mureș se înregistrează o temperatură medie anuală de 8,7°C, această valoare rezultând prin prelucrarea datelor culese pe o perioadă mare de timp (1896-1955) și aduse „până la zi” uneori cu mici întreruperi. Media anilor 1995-2015 este ușor mai ridicată de 8,9°C, consemnând, de fapt, tendința de încălzire generală a aerului.

La stația meteo Alba Iulia, în culoarul depresionar Alba Iulia-Turda temperatura medie anuală este de 9,1°C, iar media anilor 1995-2015 este de 9,6°C. La Reghin, aproape de zona de contact a Depresiunii Transilvaniei cu Carpații Orientali, se înregistrează o medie anuală a temperaturii de 8,2°C, mai scăzută datorită poziției localitării aproape de unitatea montană. Media anilor 2005-2015 este de 8,6°C. (vezi tabelul nr.1)

Tabel nr.1 Valorile temperaturilor medii, maxime și minime (2005-2015)

* → post pluviometric

(date furnizate de Administrația Bazinală Mureș)

Fig.12 Temperatura aerului și precipitațiile atmosferice în județul Mureș

4.3.2. Temperaturile medii lunare multianuale

Luna cea mai rece este ianuarie, iar cea mai caldă iulie. În funcție de anotimp, mediile lunare ale temperaturii aerului prezintă variații regionale. Astfel, anotimpul de iarnă se caracterizează prin valori mici ale mediilor lunare ale temperaturii aerului, cuprinse între -0,4°C și -4,3°C. Se constată diferențieri între sectorul de vale și versanții insoriți. Media anotimpuală de primăvară indică valori cuprinse între 4,0°C (în martie) și 14,7°C (în mai).

Vara, pe întreg teritoriul, valorile sunt pozitive, cu o medie anotimpuală de 18-19°C. În această perioadă se înregistrează cele mai ridicate valori din tot cursul anului (21,3°C în luna iulie) (vezi harta cu temperatura lunii iulie).

Toamna mediile lunare ale temperaturii aerului scad cu 4-5°C între lunile august și septembrie, cu 4-6°C între septembrie și octombrie și 5-6°C între octombrie și noiembrie. Cele mai mari creșteri se produc între lunile martie și aprilie, de 5-6°C.

Luna cu temperatura medie cea mai scăzută din an este ianuarie (-3,4°C), iar luna iulie are regimul termic cel mai ridicat (19,5°C). Din compararea izotermelor anuale cu cele ale lunii iulie, se vede că temperatura medie a acestei luni este cu 10-12°C mai ridicate decât cea anuală.

În ceea ce privește amplitudinea termică anuală, importanța decurge din faptul că prezintă indicatorul cel mai expresiv al gradului de continentalitate. Ea atinge valoarea de 22,9°C.

4.3.3.Temperaturile maxime și minime ale aerului

Temperaturile extreme sunt necesare pentru a fi cunoscute, fiind tot atât de importante pentru viața practică, cât și pentru cunoașterea nivelului termic mediu din timpul iernii sau verii, față de media anuală. Cunoscând valoarea amplitudinii termice între extreme se poate aprecia capacitatea de suportabilitate a climatului respectiv de către plante, animale și de către om.

Cea mai ridicată temperatură la Tîrgu Mureș s-a înregistrat în 29 iulie 1936 de 39°C, iar cea mai scăzută în luna ianuarie a anului 1942 de -32,8°C.

Diferențele dintre maximele și minimele absolute sunt mari: 71,8°C, subliniind odată mai mult caracterul climatului-un climat cu mari oscilații termice.

4.4. Precipitațiile

Precipitațiile, în general, prezintă un mare interes practic pentru că ele constituie o importantă sursă de umezire a solului, contribuind în mare măsură la alimentarea surgerii râurilor, determinând totodată și intensitatea proceselor de modelare a reliefului prin eroziunea fluviatilă și a celor de versant.

Cea mai mare cantitate de precipitații căzute în terenul studiat se datorează circulației intense a ciclonilor atlantici care pătrund dinspre vest, mai ales, în timpul fronturilor reci. Precipitațiile torențiale cu caracter local, frecvente în timpul verii se formează în urma creșterii intensității proceselor convective fie în intervalul maselor de aer de origine maritimă, fie la marginea anticiclonului Azorelor.

4.4.1. Precipitații medii anuale

În cadrul zonei aflate în studiu, datele existente consemnează o cantitate medie anuală a precipitațiilor de 590 mm, la Alba Iulia cad 537 mm, iar la Reghin 620 mm. Această diferențiere cantitativă este dată de influența reliefului asupra maselor de aer. La Alba Iulia cantitățile mai reduse de precipitații sunt efectul procesului de foehnizare de pe versanții estici și sud- estici ai Munților Trascăului, proces care duce la descendența maselor de aer, generând o scădere a precipitațiilor și o creștere a temperaturii. În aceste condiții climatice se remarcă existența podgoriilor din zona Alba Iulia, Aiud și Blaj.

4.4.2. Precipitațiile medii lunare

Cele mai mari cantității de precipitații cad la sfirșitul primăverii și începutul verii, adică lunile mai și iunie. Astfel, cantitatea medie a lunii mai se menține între 70 – 80 mm, iar media anotimpuală variază vara între 80 – 120 mm. Vara este anotimpul cel mai ploios (290 mm la Tîrgu Mureș). Cele mai reduse cantități de precipitații cad în sezonul rece al anului (170 mm), încât media anotimpului de iarnă este marcată prin valori cuprinse între 25-40 mm (Șoneriu I. Mac I.,1973).

Dacă ploile de primăvară care coincid cu instalarea circulației atmosferice de vest sunt deosebit de bogate, începând din luna iulie ele scad ca intensitate. Lunile august și septembrie sunt cele mai secetoase din sezonul cald. Timpul frumos și relativ setos se instalează uneori și în luna octombrie. Din această lună începând, cantitatea de precipitații crește din nou, scăzând apoi cu începutul iernii. Deci, caracteristica principală a regimului precipitațiilor este neregularitatea, fenomen observat mai ales vara.

Maximul mediilor lunare de precipitații are loc în luna iunie, ca urmare mai ales a activității ciclonice din cadrul frontului polar și a convecției termice directe, 80-100 mm, iar minimul în perioada ianuarie-martie, mai evident în februarie, urmare a presiunii atmosferice ridicate, generată de anticiclonul continental euroasiatic (30-40 mm).

Alte exemple ale distribuției neuniforme în timp și spațiu al precipitațiilor îl oferă aversele, ploile torențiale. Una dintre cele mai puternice ploi, averse de front rece s-a produs la 2 iulie 1954 la Tîrgu Mureș. Intensitatea medie a crescut până la 4,77 mm /min, iar durata a fost de 3 minute. În timpul verii se mai produc și averse locale însoțite de vânt și descărcări electrice de obicei, după ora 12. Uneori sunt însoțite de grindină, având efecte nedorite, stricăciunile pricinuite fiind direct proporționale cu dimensiunile boabelor de gheață și de densitatea cu care cad.

Toamna, cad ploi mărunte „cu aspect de cernere” , îndelungate. Ele pot dura zile intregi. Sunt frecvente și primăvara. De asemenea, un fenomen specific Văii Mureșului este și ceața.

Cantitatea maximă de precipitații înregistrată în 24 de ore, între anii 1985-2015 a fost de 59,6mm, în 18 iulie 1985, la Tîrgu Mureș.

4.4.3. Zăpada

Poziția geografică a țării noastre face ca o importantă cantitate din totalul precipitațiilor anuale să cadă sub formă de zăpadă , stratul de nea reprezentând o „cuvertură” pentru învelișul vegetal și o rezervă de apă importantă. Data medie a căderii primei ninsori este în general strâns legată de scăderea temperaturii aerului. Data medie a căderii ultimei ninsori este cuprinsă între 20 martie și 1 aprilie, dar uneori au fost semnalate ninsori și în prima decadă a lunii mai.

Deci, numărul mediu al zilelor cu ninsoare este de 25-30 de zile.

Legat de ninsoare, pentru climă, dar în special pentru economie, este necesară cunoașterea grosimii stratului de zăpadă, nu doar durata lui. Generalizarea grosimii stratului de zăpadă este dificilă, pentru că o serie de condiții locale și mai ales intensitatea directă a vântului determină diferențieri foarte mari. În linii mari, se poate spune că grosimea stratului de zăpadă crește cu altitudinea și că acesta se menține timp mai îndelungat pe versanții cu expoziție nordică și nord-estică.

4.5. Vânturile

Vântul, cel mai dinamic element al climei reflectă pe fondul general al circulației atmosferice, condiții locale, în care intervenția omului ocupă un rol deosebit.

Diferențierile suprafeței active au implicație directă asupra direcției, vitezei și frecvenței vântului, influențând sau diminuând dinamica locală. Relieful, prin particularitățile sale (altitudine, grad de fragmentare, orientarea văilor și a culmilor, expunere, etc.) este unul din elementele suprafeței active care influențează în mod deosebit parametrii vântului.

4.5.1. Direcția vântului

Datorită localizării în partea centrală a țării, comuna Sâncraiu de Mureș este supusă în cea mai mare parte a anului circulației vestice. Direcția este determinată de poziția ciclonilor și anticiclonilor, dar o influență destul de mare o au și factorii fizico-geografici, în special orientarea reliefului. Datorită fragmentării reliefului, direcțiile principale sunt ușor modificate local, crescând puțin variația schimbărilor maselor de aer pe teritoriu. Dominante sunt vânturile din sectorul nord-vestic. Arcul carpatic barează în general pătrunderile maselor de aer dinspre exterior.

4.5.2. Frecvența vântului

La Stația Meteo Tîrgu Mureș predomină direcția nord vestică, specifică bazinului Transilvaniei în general. Distribuția anotimpuală a frecvenței este neuniformă. Cele mai bogate mase de aer se deplaseză primăvara și la începutul verii, cu predominarea direcției nord-vest (maxima revenind lunii iunie). Vara direcțiile predominante sunt nord-vest și vest. Toamna se înregistrează o abundență a maselor de aer dinspre nord-est și nord-vest. În timpul iernii se scurg mase reci dinspre regiunile înalte, încât în luna ianuarie frecvența cea mai ridicată revine direcției nord-est .

4.5.3. Viteza vântului

Depinde direct de mărimea contrastelor de presiune, de temperatură pe orizontală și de gradul de fragmentare a reliefului pentru zona în studiu, la stația de la Tîrgu Mureș, viteza medie a vântului este de 2,4m/s (după V. Sorocovschi, 1996 ). Cele mai ridicate viteze se înregistrează vara. Toamna și la începutul iernii vitezele sunt mai scăzute, în decembrie apărând valori de 0,8 m/s. Cele mai ridicate viteze sunt cele care bat dinspre sectorul nord-vestic și vestic. Nu bat vânturi periculoase care să aibă efecte negative în special asupra vegetației.

4.5.4. Calmnul atmosferic

În cursul anului frecvența calmului înregistrează un maxim principal în octombrie, apropiat ca valoare celui din decembrie. La Tîrgu Mureș valorile sunt mai reduse (32,2 %). Minimul principal se inregistrează în aprilie. (vezi fig. nr. 13).

Fig.13 Variația lunară a vitezei medii (m/s) și a calmului (%) în peroada 1961-1972),

după Victor Sorocovschi, 1996

4.6. Alte fenomene climatice

Umiditatea aerului

Izvorul principal de vapori de apă pentru atmosferă îl constituie Oceanul Atlantic. La sursele principale se adaugă vaporii proveniți din evaporarea apei, bălților și râurilor. Caracterizarea umezelii aerului este dată de valorile umezelii relative și a umezelii absolute.

4.6.1. Umezeala relativă

În funcție de valoarea umidității o masă de aer poate fi considerată umedă sau uscată. Aceasta este cea care activează fenomenele de evapotranspirație la plante, evaporarea apei din sol, etc. Are valoare de 76% în regiunea dealurilor și scade la 70% în zona culoarelor largi de vale.

Oscilațiile sezoniere nu sunt prea mari. În luna ianuarie, valorile medii au o distribuție aproape cu cele anuale. În luna iulie ies în evidență valori ridicate ale umezelii selective medii, de 65-71%. Valoarea cea mai ridicată se înregistrează iarna (cu maxim în luna decembrie), iar cea mai mică, vara.

Amplitudinea variației anuale a umidității relative are valori scăzute (între 10-15%). Există un minim în luna aprilie și unul în iulie, maximul principal în decembrie și cel secundar în iunie când crește frecvența zilelor cu poaie.

4.6.2. Umiditatea absolută

Înregistrează aceleași variații regionale ca și în cazul celei relative. Valoarea medie în regiunea aflată în studiu este de 7g/m3, vara ajungându-se la 7-8 g/m3 iar iarna, scăzând sub 4g/m3.

4.6.3. Nebulozitatea

Un alt element climatic cu o importanță deosebită în cadrul climei este nebulozitatea (care este dată de gradul de acoperire cu nori). Aceasta are un dublu rol: duce la scăderea radiației solare și la diminuarea pierderilor de căldură din sol. Asupra nebulozității o influență mare are circulația atmosferică cât și relieful, prin orientare și altitudine. La stația Tîrgu Mureș s-a înregistrat nebulozitatea de 5,8 zecimi. Există diferențieri de nebulozitate între vară și iarnă, aceasta fiind mai ridicată vara și mai scăzută iarna (date furnizate de Apele Române Mureș). Un indicativ concret al frecvenței nebulozității îl constituie numărul de zile senine (95-105).

4.6.4. Regimul înghețurilor

Raporturile numerice între zilele cu diferite temperaturi exprimă mai fidel starea relativă a climei în care locuitorii zonei își pot desfășura activitatea productivă, în special cea agricolă Astfel, durata zilelor cu temperaturi care depășesc 0oC este în jur de 280. Numărul zilelor cu valori sub 0o C, adică a celor cu temperaturi de îngheț diferă. Unele ierni sunt reci, altele mai calde, cu zile de îngheț relativ puține. Dar, în afară de iarnă se produc înghețuri și primăvara și toamna. Astfel, la Tîrgu Mureș, primul îngheț s-a produs la 13 octombrie, iar ultimul la 23 aprilie, consemnându-se 173 zile fără îngheț (situația medie între anii 1932-1955).

Numărul mediu al zilelor cu brumă, prezintă oscilații în perioada rece a anului. Se înregistrează doar trei luni (iunie, iulie, august) fără acest fenomen.

4.6.5. Observații fenologice

Din studierea și observarea directă a fazelor înfloririi liliacului în trei zone apropiate: Sâncraiu de Mureș, Tîrgu Mureș și Mureșeni partea de vest a municipiului Tîrgu Mureș, azi înglobată acestuia), s-au putut desprinde următoarele diferențieri impuse de condițiile climatice , reprezentate în tabelul de mai jos.

Tabel nr.2 Date fenologice

CAPITOLUL V
RESURSELE DE APE

5.1. Caractere generale

Formarea rețelei hidrografice și caracteristicile ei sunt determinate de factorii fizico-geografici și cei geologici la care se adaugă activitatea omului.

De o deosebită importanță în cadrul factorilor fizico-geografici este clima și îndeosebi distribuția cantitativă și în timp a precipitațiilor, care influențează debitul râurilor. Regimul de scurgere este influențat și de regimul termic (înghețurile) și de intensitatea evaporației. Întrucăt râul Mureș se alimentează în primul rând din precipitații și mai puțin din apele subterane, regimul său de scurgere urmează în linii mari regimul precipitațiilor, deci are un regim de scurgere de tip continental, cu debite mari în timpul primăverii și la începutul verii și foarte mici la sfârșitul verii și toamna (a se vedea influența precipitațiilor din capitolul Clima).

Între factorii de mediu ce influențează în mod deosebit geneza resurselor de ape se înscrie și relieful. Prin caracteristicile sale geomorfometrice (altitudine, fragmentare și înclinare) relieful nuanțează condițiile de receptare, acumulare și deplasare a apelor provenite din precipitații și topirea zăpezilor. Relieful a impus în mare parte direcția de curgere a Mureșului și a afluenților săi. El determină scurgerea apei provenite din precipitații în raport cu pantele sale; astfel, la pante accentuate scurgerea este și ea mare, infiltrația fiind scăzută. În zona cu pante diminuate, prezența depozitelor nisipoase explică creșterea rezervelor de apă subterane.

Substratul geologic contribuie la formarea rețelei hidrografice prin permeabilitatea, fisurarea rocilor și tectonică, influențând infiltrația și deci scurgerea paralel cu dezvoltarea unei rețele de văi cu o densitate mai mare sau mai mică, în funcție de duritatea stratelor.

Rețeaua hidrografică majoră s-a format posterior ponțianului când întreaga regiune a fost exondată. Mureșul s-a organizat probabil prin captări succesive, pătrunzând în Bazinul Transilvaniei din partea de sud-vest (L. Sawicki, 1912, Gr. Posea,1969). El a curs pe un traseu apropiat de cel actual, cu unele abateri locale, axându-se regiune de mișcări negative. Tendința actuală a evoluției rețelei hidrografice este de extindere a bazinului Mureșului în detrimentul celui al Oltului.

Abundența și uniformitatea scurgerii sunt condiționate și de caracteristicile formațiunilor de suprafață, de care depinde posibilitatea acumulării apelor subterane din care se alimentează râurile. În teritoriul comunei Sâncraiu de Mureș aflat în studiu, formațiunile care apar la zi sunt cele sarmațiene, pannoniene și cuaternare. Sarmațianul apare pe malul drept al Mureșului și este reprezentat prin marne, marne nisipoase și nisipuri, asigurând prin infiltrații alimentarea apelor subterane. Pannonianul are cea mai mare extindere în zonă atât pe malul stâng , cât și pe malul drept, fiind alcătuit din marne cenușii, nisipuri gălbui și marne nisipoase.

Cuaternarul este prezent în lunca Mureșului și este reprezentat prin sedimente aluvionare formate din bolovănișuri, pietrișuri și nisipuri, care asigură o alimentare subterană bogată a Mureșului.

Vegetația

Influența învelișului vegetal se manifestă asupra celor două componente de bază ale scurgerii. Astfel, prin sporirea capacității de infiltrație a diferitelor tipuri de sol, învelișul vegetal contribuie indirect la creșterea scurgerii subterane. De asemenea, prin diminuarea insolației, la nivelul solului și prin încetinirea procesului de topire a zăpezii, vegetația intensifică infiltrațiile în dauna evaporației, contribuind la menținerea umidității solului. Prin modificarea rugozității suprafeței topografice, vegetația influențează direct scurgerea superficială, diminuând viteza de deplasare a apei pe versant și în albie. În același timp vegetația protejează solul de acțiunea de eroziune și de degradare, contribuind la diminuarea scurgerii de aluviuni.

În funcție de grupările fitosociologice și de extensiunea acestora, influența vegetației asupra procesului și regimului scurgerii se manifestă diferit.

Astfel, pădurea , care ocupă un teritoriu restrâns în comuna Sâncraiu de Mureș își manifestă influența mai evidentă în perioada de vegetație, reducând considerabil ablațuinea. Se apreciază de asemenea că evaporația în pădurile de foioase este cu circa 50-55% mai redusă decât în terenurile neacoperite. (M. Constantinescu și colab.,1956).

Pajiștile ceva mai extinse decât pădurile s-au instalat în special îl locul gorunetelor. Sub aspect hidrologic însă vegetația forestieră prezintă o importanță mai mare, influențând scurgerea.

Solurile

Solurile au un rol important în procesul scurgerii superficiale și în cel al alimentării, prin infiltrația apelor subterane acționând ca un intermediar între factorii climatici și scurgere. Solurile brune din clasa cambisolurilor, prezente în zona teraselor și a versanților sunt soluri relativ puțin evoluate, formate în condiții de drenaj foarte bun. Argiluvisolurile în general au un coeficient de infiltrație mic ceea ce favorizează în lipsa covorului vegetal sporirea scurgerii superficiale. Astfel, la ploi torențiale aceste soluri redau scurgerii cea mai mare parte din cantitatea de precipitații, accetuând regimul torențial al afluenților mici și implicit sporirea scurgerii de aluviuni.

Solurile de fâneață, întâlnite pe versanți, au un regim aerohidric defectuos, fiind afectate de contrastele de umiditate, prezentând un exces de apă primăvara și uscăciune vara. Dintre solurile neevoluate, cele aluviale, care au o răspândire mare în zona de luncă, datorită capacității mari de înmagazinare, contribuie la o alimentare uniformă a râurilor. În schimb regosolurile, întâlnite pe suprafețe restrânse, contribuie la sporirea restrânse, contribuie la sporirea scurgerii superficiale și la creșterea cantității de aluviuni în luncă.

Activitatea antropică. Activitatea socio-economică a dus la modificări în peisajul geografic al comunei, prin procesul de utilizare agricolă a teritoriului și totodată prin dezvoltarea așezării. Modificările survenite în peisaj influențează scurgerea râurilor. Folosița agropastorală îndelungată a terenului a produs cele mai multe și mai profunde modificări, mai cu seamă prin defrișări. Defrișarea pădurilor a intensificat procesele de evapotranspirație și a condus la micșorarea scurgerii superficiale îndeosebi în sezonul cald al anului.

În urma intensificării proceselor de eroziune îndeosebi pe versanții cu înclinare mare, cuvertura pedovegetală a fost indepărtată, ceea ce a favorizat creșterea torențialității cursurilor de apă. Procesul de umanizare a condiționat modificări și în drenajul liniar al Mureșului, prin lucrări de îndiguire, de regularizare a albiei, de consolidări de maluri, efectuate pe cursul său. Excesul de apă, permanent sau temporar resimțit pe suprafețe destul de extinse din lunca Mureșului a fost generat din apa provenită din precipitații, din aport freatic și din scurgerea de versant. Acest exces a fost atenuat și chiar înlăturat prin lucrările de regularizare a albiei și de îndiguire menționate și prin construirea unor lacuri artificiale de mici dimensiuni (vezi figura de mai jos).

Fig.14 Lacuri artificiale în lunca Mureșului (dreapta jos)

5.2. Apele subterane

După geneză și condițiile hidrogeologice de înmagazinare, apele subterane se diferențiază în ape freatice și de adâncime în Depresiunea Transilvaniei structura geologică favorizează prezența apelor de stratificație. Apele freatice reprezintă o resursă economică importantă nu numai prin faptul că asigură ape de bună calitate, dar și prin aceea că rezervele exploatate se pot reface ușor prin ciclicitatea regimului hidric.

Depozitele nisipoase ale sarmatianului și pliocenului din dealurile centrale ale Depresiunii Transilvaniei oferă condiții relativ uniforme de acumulare a apelor freatice, dar cea mai mare răspândire o au stratele acvifere din depozitele deluviale.

În funcție de factorii genetici ai rezervelor de apă se deosebesc ape freatice zonale, a căror regim depinde de condițiile climatice și de relief și ape freatice azonale cum sunt în cazul teritoriului aflat în studiu cele din lunca Mureșului , care în mare măsură depind de regimul acestei artere hidrografice.

Apele freatice se găsesc la adâncimi diferite în funcție de relief. În lunca Mureșului nivelul apei freatice este la 2-2,5m (vezi Harta hidrografică) în apropiere de râu, ridicându-se treptat spre terasă, în apropierea căreia îl întâlnim la 1m. În perioadele mai uscate și la 0,30m în perioadele cu precipitații mai bogate.

Pe terase nivelul apei freatice dedus din fântânile examinate se menține constant la 5-6 m. Pe versanți, adâncimea la care apare apa variază în funcție de expoziție și forma versantului, fiind însă peste tot mai jos de 6m. În văile secundare nivelul apei freatice e în strânsă dependență de nivelul apei din pâraie, prezentând fluctuații mari locale și sezoniere.

Apele freatice din comuna Sâncraiu de Mureș asemeni celor din unitatea fizico-geografică în care se încadrează, sunt dure și au un grad de mineralizare ridicat. Ele constituie principala sursă de alimentare cu apă potabilă din localitate. Potabilitatea apelor freatice este însă negativ influențată de prezența unui bazin în care sunt deversate substanțele reziduale rezultate în urma proceselor de fabricație a Îngrășămintelor chimice la S.C. Azomureș S.A. Tîrgu Mureș. Apele de adâncime sunt puțin exploatate și au un grad foarte ridicat de mineralizare.

Fig. 15 Harta hidrografică

5.3. Apele de suprafață

5.3.1. Generalități

Mureșul constituie colectorul hidrografic principal spre care își îndreaptă cursurile toate râurile ce dreneză teritoriul județului. Adaptat la cel mai vechi traseu de legătură tectonică și hidrografică a Podișului Transilvaniei cu Depresiunea Panonică, sistemul Mureșului și-a format un bazin hidrografic extins pe o suprafață de 29.767km2 (din care în țara noastră 27.919km2) ce se desfășoară de la Depresiunea Giurgeului până la vărsarea râului în Tisa, la Seghedin în Ungaria. Mureșul curge în cea mai mare parte pe teritoriul țării noastre, pe o lungime de 718km din totalul de 766km.

Prin lungimea cursului său, cât și prin debitele sale medii de la vărsare (165 m3/s la graniță), Mureșul este cel mai mare afluent al Tisei. Mureșul traverseză în drumul său spre vărsare forme variate de relief dintre care munții reprezintă circa 25%, regiunile de podiș 55%, iar regiunea propriu-zisă de câmpie de pe teritoriul țării noastre 5%. Aceasta se reflectă și în panta medie a reliefului din bazine care este de 179m/km. Având în vedere faptul că Mureșul traversează numai pe o distanță de circa 100km (13,2%) regiunile de munte, iar în rest drenează apele unor serii de depresiuni, panta medie a râului este mult mai mică, ea atingând abia 1,2 m/km.

Izvorul propriu-zis al Mureșului se află în sudul Depresiunii Giurgeului, la o altitudine de 850m, lângă comuna Izvorul Mureșului, cursul Mureșului de la obârșie până la vărsare se poate împărți în patru sectoare caracteristice:

Mureșul superior ce cuprinde Depresiunea Giurgeului și Defileul Toplița-Deda (110km);

Mureșul mijlociu, străbate zona centrală a Podișului Transilvaniei, între Deda și Alba Iulia (266km);

Culoarul Mureșului inferior, cuprins între Munții Apuseni, Carpații Meridionali și Munții Banatului, între Alba Iulia și Lipova (225km);

Mureșul inferior din Câmpia de Vest , între Lipova și granița cu Ungaria (117km) (Ujvari I.1972).

Mureșul de la izvor până la vărsare primește numeroși afluenți. Reprezentativi pentru zona studiată sunt cei din cursul superior și cursul mijlociu. Astfel, după ce străbate pe circa 7,5km Depresiunea Giurgeului, pătrunde pe teritoriul județului Mureș, pe care îl traversează de la est spre vest pe o distanță de circa 200km. Ieșind din Depresiunea Giurgeului, Mureșul străbate lanțul vulcanic separând Munții Călimani de Munții Gurghiului printr-un frumos defileu, lung de circa 40km. Aici el are aspectul tipic al râurilor de munte, cu o albie minoră îngustă sculptată în piroclaslite și blocuri andezitice lărgirile cu aspect de bazinete depresionare se strâng pâraiele Toplița, Măgheruș și Călimănelul; de la Stânceni, unde se scurge Gudea, Mermezeul și Zebracul; de la Lunca Bradului , unde sosesc afluenți mai însemnați, ca Ilva (S=130 km2, L=22km), Sălardul (S=127km2, L=16km); de la Răstolița, unde se varsă în Mureș afluentul Răstolița (S=172 km2; L=19km) și pârâul Iod.

Avale de defileul Toplița-Deda, valea Mureșului se lărgește, iar aportul lateral este dat, în principal, de afluentul Bistra. După ieșirea din zona muntoasă, valea Mureșului capătă aspectul unei adevărate depresiuni, către care se îndreaptă o serie de pâraie de pe versantul vestic al Călimanilor și Gurghiului (Pietriș, Dumbrava, Râpa, Agriș, Sebeș, Fițcău, Idicel).

Traversând structura anticlinală de la Brâncovenești, Mureșul a creat un scurt defileu în care albia se restrânge simțitor (Mac.I./1973). Urmează din nou o lărgire, cea de la Reghin, în care se strâng afluenții din dealurile subcarpatice: Gurghiu (S= 564km2; L=55km), Beica, Habic, Petrilaca, Pârâul Luțului, care drenează dealurile subcarpatice ale Păltinișului, reprezentând afluentul cu cel mai mare aport lateral din partea dreaptă. În general, acești afluenți au suprafețe ale bazinelor de aproximativ 100-300 km2, iar densitatea pe unitatea de suprafață atinge 0,9-1,0km/km2.

Între confluențele cu Nirajul și Arieșul valea Mureșului se lărgește mult, cursul meandreză putemic, albia majoră este presărată cu brațe părăsite, suprafețe mlăștinoase, popine și grinduri laterale rezultate în urma revărsărilor. Pe această porțiune, valea Mureșului desparte „Câmpia” Transilvaniei de Podișul Târnavelor. Din cuprinsul câmpiei, Mureșul colectează următorii afluenți mai importanți: Lechința sau Comlodul (S=529km2, L=60km) și Ludușul sau Pârâul de Câmpie (S=646km2, L=56km) în spațiul „câmpiei”; densitatea rețelei hidrografice este scăzută:0,3-0,6 km/km2. Dinspre Padiș, Mureșul primește afluenți mai scurți, cu debite reduse, cu un pronunțat caracter, semipermanent al scurgerii. Excepție face Nirajul (G=609 km2; L=78 km), care se formează din unirea a două pâraie, Nirajul Mare și Nirajul Mic, care aduc ape bogate de pe versanții vestici ai Munților Gurghiu.

Afluenții mai însemnați primiți de Mureș în sectorul deluros și de podiș sunt: Tirimia, Pârâul Mare, Lăscud, Sărata, Cucerdea, Șeulia, Cecălaca și Găbud. Densitatea rețelei hidrografice este mai ridicată decât în unitatea geografică de la nord de Mureș, variind între 0,6 și 0,8 km/km2. Aceasta se datorează gradului mai ridicat de friabilitate al rocilor și aportul subteran bogat.

Arieșul, cel mai mare afluent de pe dreapta al Mureșului, (S=2970 krn2, L= 164km) contribuie prin debitul său cu mai mult de jumătate (47m3/s+26m3/s=73m3/s) la creșterea apelor colectorului principal.

Mureșul în aval de confluența cu Arieșul curge prin zona cutelor marginale ale Podișului Tâmavelor, în parte diapirice. La Ocna Mureș trece peste un sâmbure de sare, în exploatările vechi ale acestuia formându-se trei lacuri de ocnă. Între cofluența cu Arieșul și cea cu Târnavele primește numeroase pâraie, cum sunt: Grindul, Unirea, Ciugudiu, Mirăslău, Lopadea și Aiudul de Sus, din dreapta, iar din stânga numai câteva pâraie de câmpie cum sunt: Somoghi, Ciunga, Băgău și Râtu, precum și afluentul cel mai mare ca bazin de recepție, Tâmava.

Târnava (S=6157km2; L=249km), drenează în mare parte sudul Depresiunii Transilvaniei și anume sectorul căruia îi dă numele-Podișul Tâmavelor. Râul se formează de fapt la Blaj din confluența a două sisteme mari cu caracteristici hidrologice de podiș. Târnava Mare (S=3606 km2; L=221 km), care izvorăște de pe pantele vestice ale masivului vulcanic Harghita Sumuleului la o altitudine de 1441m și străbate partea sudică a Podișului Tâmavelor, și Tâmava Mică (S=2049 km2, L=191 km) ce își culege izvoarele de pe versantul sudic al masivului vulcanic Saca (1777m) de la altitudinea de 1190m și care curge în cea mai mare parte prin jumătatea nordică a Podișului Tâmavelor, având un curs aproximativ paralel cu cel al Tâmavei Mari și o direcție de scurgere asemănătoare impusă de configurația reliefului.

De la vărsarea Târnavei și până la sffirșitul sectorului mijlociu, Mureșului îi mai rămân de parcurs 25km, în cuprinsul cărora râul intră în Depresiunea Alba Iulia unde valea se lărgește mult și unde primește doi afluenți importanți: Galda și Ampoiul (S=576 km2, L=60 km).

Zona studiată se află intre confluentele cu Luțul și Nirajul. În acest sector râul primește afluenți mici cu caracter mai mult sau mai puțin permanent cum sunt: Voiniceni, Pocloș, Berghia, Budiu, Beșa, Sâncrai. Beșa și Berghia în care se varsă Cuiejdul, pârâu care străbate partea de vest a suprafeței studiate sunt singurele pâraie cu curs permanent de pe dreapta Mureșului. Din stânga, Mureșul primește doi afluenți: Pocloșul și Budiul, ambii străbat orașul Tîrgu Mureș și sunt canalizati. Restul pâraielor sunt mici având apă numai în perioadele cu precipitații mai bogate. Unele din pâraiele amintite au regim torențial.

Mureșul ca arteră hidrografică principală are o deosebită importanță pentru așezările pe care le străbate.

5.3.2. Caracteristici hidrologice

Bilanțul hidrologic și scurgerea medie

În zona de izvoare, care corespunde Depresiunii Giurgeului precipitațiile abia ating valorile obișnuite din zonele de silvostepă (590-610mm). Scurgerea ajunge în amonte de confluența cu Toplița abia la 200mm. Evapotranspirația este în schimb destul de ridicată, apropiindu-se de 500mm. În defileul Toplița-Deda se observă o creștere a scurgerii medii Mureșului cauzate de precipitațiile mai abundente, care cad în zonă ridicând scurgerea afluenților Gurghiului 800 – 900mm, Răstolița până la 575mm.

Podișul Transilvaniei, cu un bilanț hidrologic caracterizat printr-un circuit mai lent al apei, nu poate contribui cu o scurgere mai mare la creșterea debitului de apă al Mureșului. Scurgerea medie descrește la valori sub 50mm pe spații largi fiind influențată de regimul precipitațiilor (sub 600mm). Evapotranspirația variază între 530-580mm. Debitul mediu la Tîrgu Mureș este de 39,3m3/s.

Repartiția scurgerii

Pe Mureșul superior și mijlociu se observă dominarea scurgerii în luna aprilie, crescând spre aval ponderea scurgerii de iarnă.

Scurgerea și debitele maxime

Acestea se observă, în general, în perioada caldă, deci în timpul, viiturilor provenite din ploi. Viitura catastrofală de pe Mureșul Mijlociu, din mai 1970, a fost provocată de ploile foarte abundente (100-200mm în 2 zile) care au căzut în bazinul Mureșului. Solul îmbibat de precipitațiile precedente, precum și unele resurse de zăpadă de la altitudinile de peste 1000m, care s-au topit în zilele călduroase dintre 5-11 mai au favorizat producerea viiturii de la 12-25 mai 1970 care a produs mari pagube în construcțiile din lunca inundabilă a Mureșului în aval de Reghin, a Nirajului și a Târnavelor. Debitul maxim la Glodeni a atins 1580 m3/s . Creșterea de volum a fost de 132 milioane m3, astfel că volumul total a atins 498 milioane m3. La Tîrgu Mureș, debitul maxim a atins 1144 m3/s (304 1/s/km2).

La Tîrgu Mureș s-a mai înregistrat în mai 1932 o viitură de proveniență mixtă, cu un debit de 600 m3/s, care a produs de asemenea pagube materiale însemnate.

Măsurile care au fost luate în urma viiturilor din 1970 și 1975 de regularizare a cursului Mureșului în zona orașului Tîrgu Mureș și a comunei Sâncraiu de Mureș și de îndiguire a protejat zona în decembrie 1995 când s-a produs din nou o viiturăde proveniență mixtă, când debitul a ajuns la 1125 m3/s la Glodeni în amonte de Tîrgu Mureș, în 27 decembrie 1995.

Scurgerea și debitele minime

Aceste fenomene se produc de regulă în perioada rece a anului în cursul Mureșului superior și pe afluenții montani, iar în partea vestică a bazinului în perioada de vară-toamnă.

Fenomenul se corelează direct cu mersul temperaturii aerului și variația cantităților de precipitații. Scăderea umidității de la vest spre est își pune amprenta și asupra formării scurgerii minime. Debitul mediu lunar minim la Tîrgu Mureș în perioada rece este de 2,60 m3/s iar în perioada caldă atinge 5,87m3/s.

În concluzie, Mureșul este un râu caracterizat prin scurgeri minime de iarnă, ape mari de primăvară în primele două decade ale lunii martie, o perioadă de scurgere scăzută primăvara între perioadele de topire a zăpezii și începutul perioadei ploioase de vară, prin apariția unor viituri puternice în mai și iunie, a unei perioade cu scurgere minimă în iulie-august-septembrie și parțial octombrie și a unor viituri în octombrie-noiembrie-decembrie. Inconstanța mare a regimului scurgerii acestui râu rezultă din tabelul debitelor la postul hidrometric Tîrgu Mureș.

Tabel nr.3 Valorile debitelor la postul hidrometric Tg. Mureș

După regimul de scurgere, sectorul din Mureșul mijlociu aflat în studiu aparține tipului carpatic transilvănean (Ujvari I.,1972). În ceea ce privește chimismul apei Mureșului, se încadrează în grupa apelor bicarbonatate cu o mineralizare mijlocie (200-500mg/1). Rețeaua hidrografică a suprafeței studiate este reprezentată în harta hidrografică. În ceea ce privește calitatea apei Mureșului, în aval de orașul Tîrgu Mureș, respectiv de locul unde este amplasat Combinatul de îngrășăminte chimice Azomureș, se poate spune că intră în categoria a II-a de calitate. Aceste aspecte ale poluării vor fi reluate în capitolul VII.

Lacurile

Lacurile care completează rețeaua hidrografică a zonei nu sunt numeroase. Ele fac parte din categoria lacurilor artificiale, construite de om. Există doar trei lacuri de acumulare, pscicole, de importanță locală și de dimensiuni foarte mici. Unul este situat în lunca Mureșului iar celelalte două în zona de terasă. Aceste lacuri au fost amenajate în ultimele două decenii. Cel mai important s-a realizat prin bararea cursului pârâului Sâncrai.

Fig.15 Lac de acumulare format prin bararea pârâului Sâncrai

CAPITOLUL VI
VEGETAȚIA, FAUNA ȘI SOLURILE

6.1. Vegetația

Distribuția speciilor în cadrul peisajului natural reprezintă o reflectare a condițiilor fizico-geografice trecute și actuale, oglindind condițiile de climă, sol și modificările provocate de om prin înlocuirea vegetației spontane cu plante de cultură pe arii tot mai extinse.

Astfel, sub aspect floristic teritoriul se încadrează în provincia dacică, prezentând un număr mare de specii de origine central-europeană, în special masa principală a arborilor, ca stejarul, gorunul, carpenul, teiul, ș.a. Această origine confirmă dependența zonei fată de climatul Europei Centrale.

Alături de formațiunile vegetale zonale, întâlnim și formațiuni azonale (higrofile și hidrofile). În ceea ce privește grupările formațiunilor vegetale zonale ele reflectă în primul rând potențialul climatic al zonei. În cea mai mare parte a sa, comuna Sâncraiu de Mureș se încadrează zonei pădurilor de foioase, reprezentată prin păduri de stejar (Quercus robur) cu gorun (Quercus petraea), carpen (Carpinus betulus), cerul (Quercus cerris), frasinul, ulmul, teiul, ș.a.

Pădurea însă reprezintă astăzi doar 14,5% din suprafața comunei. Ea a fost înlocuită pe suprafețe considerabile cu terenuri arabile și pajiști secundare stepizate folosite ca pășuni și fânețe naturale.

6.1.1. Pădurile

Pădurile se dezvoltă pe pante și expoziții diferite. Răspândirea și situația lor actuală în peisajul general, în mare măsură a fost și este determinat de activitatea antropică. Omul determină în majoritatea cazurilor și stadiul succesorial al acestor păduri care în trecut ocupau suprafețe mai mari și care ulterior au fost defrișate. Formațiunea vegetală a pădurii este alcătuită predominant din arbori și arbuști. Stratul arborilor este bine exprimat prin forme zvelte de 17-19m, cu coroane bine dezvoltate. Vârsta dominantă la stejar este de 75-85 ani, iar înălțimea până la coroană de 4-8m. Stratul arbuștilor este destul de slab reprezentat, cu înălțimi între 40cm și 3 m, iar cel ierbaceu între 20-40cm (date preluate de la Ocolul Silvic).

Pădurile joacă un rol geografic important, contribuind în mare măsură la menținerea echilibrului peisajului. Pădurea moderează variațiile climatice, reduce amplitudinile termice, determină creșterea umidității aerului, participă la regularizarea regimului hidrologic, frânează eroziunea și deplasările de teren. Totodată pe lângă resursele de lemn (de lucru și de foc), pădurea oferă diverse produse accesorii (vânat, coarne, măceșe, alune, ciuperci, plante medicinale).

Datorită rolului deosebit al pădurii în ameliorarea cahtății mediului, sunt necesare măsurile de valorificare rațională a acesteia, de conservare și amenajare a suprafețelor forestiere și de reânpădurire a zonelor degradate sau cu alte folosințe.

Conservarea suprefețelor forestiere are ca scop păstrarea biomasei lemnoase suficiente unor activității viitoare, păstrarea calității mediului înconjurător și atenuarea influențelor negative ale unor factori care duc la dezechilibre naturale.

Fig.16 Pădurea de Quercinee

6.1.2. Pajiștile și fânețele naturale

Tot mai puțin întinse de când agricultura a luat un mare avânt, fânețele fac podoaba locurilor netede, cu sol hrănitor și îndeajuns de umed.

Pe terenurile despădurite de-a lungul timpului, vegetația pajiștilor este reprezentată prin formațiuni secundare, fiind în cea mai mare parte înierbate cu pajiști stepice (Festuca pseudovina și Festuca sulcata), în asociere cu numeroase elemente aerofile și mezaxerofile din stepă și silvostepă (Stipa sp., Festuca Valeciaca) constituind astfel o zonă de formații stepice de dealuri.

Pajiștile secundare aparțin în cea mai mare parte zonei pădurilor de foioase, fiind dezvoltate pe locul pădurilor de stejar.

Pajiștile de pe versanții umbriți și intermediari, cu înclinare mai mică prezintă elemente mezoxerofile și mezofile cu o producție bună. Pantele însorite și uscate, fiind intens degradate prin pășunatul nerațional din trecut, se transformă de obicei în pajiștici stepice secundare, dominate de bărboasă (Antropogon ischaemu), cu diverse tipuri stepice. Aceste pante poartă fânețe xero-mezofile, mai puțin productive.

Fânețele mezofile sunt răspândite pe versanții din apropierea pâraielor. Aici există câteva plante mai importante, bune plante furajere (Dactylis glomerata, Festuca gratensis, Trifolium pratense).

Fig.17 Pășuni largi, dezvoltate pe Valea Sâncrai

6.1.3. Formațiuni vegetale azonale

Formațiile vegetale azonale cuprind vegetația de luncă (fânețe și pâlcuri de arbori) și cea din jurul lacurilor, reprezentată prin grupări mezohigrofite și higrofite.

Lunca Mureșului și celelalte pâraie sunt însoțite în lungul lor, pe unele porțiuni de specii de arbori de esență moale, ca: salcie (Salix alba), plop (Populus alba, Populus nigra) și de arbuști (după Geografia României vol I, 1983).

Folosirea îndelungată a luncilor ca fânețe sau terenuri agricole, ca și stadiul de evoluție al Văii Mureșului au condus la slaba reprezentare a zăvoaielor de luncă. Vegetația lemnoasă bordează direct malurile, fără a depășii o fâșie de 6-8m.

În funcție de umiditatea solului se dezvoltă diferite asociații dominate de rogoz și graminee mezo-higrofile (Agrostis alba, Festuca pratensis, Dactilis glomerata, Poa trivialis) și leguminoase (Trifolium repens, Trifolium pratense, Lotus corniculatus). Productivitatea acestor terenuri este în general ridicată.

Formațiunile vegetale se găsesc în continuă schimbare (mai ales când intervine și factorul antropic). Toate aceste modificări arată că vegetația se găsește într-o dezvoltare de continuitate, desigur cu limite cauzate de condițiile de mediu de elementul social. În dinamica învelișului vegetal, modificările anuale și chiar cele sezoniere pregătesc neîntrerupt succesiunile, care sunt de ordinul deceniilor sau chiar pluriseculare și care marchează continuu și imperceptibil drumul milenar al evoluției biocenozelor.

Modificările în timp și spațiu ale vegetației pot fi naturale, conform procesului pedoclimatic și biotic, dar ele se petrec mai ales sub influențe antropogene, care în prezent predomină celor naturale.

Fenomenele de poluare amintite în capitolele anterioare, afectează fiecare componentă a mediului geografic care se comportă ca un sistem, deci și vegetația.

6.2. Fauna

Din punct de vedere geografic ca și fitogeografic teritoriul studiat se încadrează în provincia dacică (central-europeană), etajul faunei de deal și podiș, reprezentat în principal prin biotipurile pădurilor și ale domeniului forestier stepizat. Acest tip intră în categoria faunei zonale, în timp ce fauna existentă în pajiștile de luncă în cea azonală. Din fauna zonală amintim: iepurele (Lepus europacus), căprioara, vulpea, nevăstuica (Mustella nivalis), orbetele sau cățelul pământului (Spalax leucodom transsylvanica) etc., dintre păsări, ciocănitoarea (Dryobates major), gaița (Garrulus glaudaris), turturica (Streptopelia turtur), grangurele (Oriolus oriolus), cucul (Cuculus canorus), porumbelul gulerat (Columba palumbus), fazanul (Phazianus colchicus) colonizat aici, prepelița (Coturnix coturnix) și potârnichea (Perdix perdix), după Șoneriu I., Mac. I.,1973.

Fauna pajiștilor de luncă are trăsături distinctive, rezultate din poziția la contactul dintre mediul acvatic cel terestru. În această zonă se întâlnesc: fluturele alb al plopului (Leucoma salcis) și țânțarul salciilor (Rhabdophaga salciperda).

Biotipul apelor curgătoare și lacustre cuprinde diferse specii de pești printre care crapul (Cyprinus carpio), somnul (Silurus glanis), știuca (Esoie lucinus), dintre păsări remarcăm rațele sălbatice (Anas platyrhynchos).

6.3. Solurile

Solul constituie una dintre resursele naturale cu importanță deosebită în existența umană în general și pentru învelișul biotic în special.

Profesorul G. Murgoci consideră solul ca „o fonnațiune naturală la suprafața Pământului, născută sub influențele climatologice prin procese fizico-chimice pe contul rocilor”.

Solul ocupă un loc aparte între componentele mediului geografic fiind o microsinteză a interferențelor de la suprafața uscatului, o zonă de întâlnire și influență reciprocă a factorilor principalelor învelișuri ale Globului. Diversitatea factorilor fizico-geografici (relief, litologie, climă, vegetație etc.), coroborată cu acțiunea antropică sau nu , a determinat bogata varietate a solurilor din perimetrul studiat. Solul este un strat dinamic în cuprinsul căruia se desfășoară fără întrerupere numeroase și foarte complexe procese chimice, fizice și biologice.

Repartiția solurilor este rezultatul schimbărilor bioclimatice în general. Clima este unul dintre cei mai importanți factori pedogenetici, influențând formarea solului în primul rând prin precipitații. Factorii biologici influențează procesul de humificare, generând humusul, iar materialul parental (roca de substrat), supus dezagregării și alterării chimice contribuie și el la o anumită structurare a solului.

Factorul major de variabilitate pedologică în acest cadru restrâns îl constituie relieful, care alături de roca mamă a imprimat caractere diferite și procese diferite de pedogeneză.

Astfel, pe versanții estici și nordici slab înclinați, stabili, și pe terasele superioare s-au format solurile cele mai evoluate din punct de vedere pedogenetic, soluri brune de pădure și soluri brune de pădure podzolice. Aceste soluri s-au păstrat nemodificate în păduri și în locurile unde pădurea nu s-a defrișat prea demult.

Caracteristic acestor soluri este circuitul biologic activ, bioacumularea moderată, migrarea argilei din orizontul superior într-un orizont de acumulare a argilei B, care prin impermeabilizare se pseudogleizează și debazificarea orizontului superior care are reacție acidă până la puternic acidă. Aceste soluri sunt ușor erodabile în situația nerespectării regulilor agrotehnice impuse de condițiile de pantă.

Pe substratul marnos și pantele foarte slab înclinate s-au format într-un timp îndepărtat soluri negre de fâneață umedă cu un orizont de humus profund, uneori până la 100cm. În urma coborârii nivelului apei freatice aceste soluri s-au drenat, unele din ele fiind supuse și unui proces de podzolire, datorită vegetației forestiere. Solurile negre de fâneață au un conținut mai ridicat de argilă, se lucrează mai greu, au un regim de aerație și hidric imperfect. Necesită lucrări mai ample care să vizeze îmbunătățirea regimului hidric și de aerație. Pe terasa de 8-12m și la baza pantelor, procesul de pedogeneză este influențat de acumularea materialului erodat de pe pantă, care acoperă solurile inițial formate pe terasă, sau formând soluri deluviale, bogate în elemente fertilizante.

Pe pantele vestice și sudice puternic înclinate, întâlnim soluri slab evoluate ca solul bălan de coaste sau soluri brune carbonatate, dar de cele mai multe ori eroziunea a spălat solurile formate, sub vegetația naturală împiedecând formarea unor soluri profunde, evoluate.

În lunca Mureșului, formarea solurilor este condiționată de natura aluviunilor , timpul când au fost depuse acestea și în unele cazuri de apropierea apei freatice. În general, solurile din luncă sunt cu atât mai purificate cu cât sunt la distanță mai mare de râu și tot în același sens crește influența apei freatice în formarea solurilor, în apropierea terasei devenind preponderentă.

Principalele grupe de sol și caracteristicile lor sunt redate în tabelul nr.4.

Solurile aluviale sunt folosite ca și aluviunile, pentru culturile de zarzavaturi , iar pe terase sunt culturi de: porumb, sfeclă de zahăr, cartof, orz și grau. Pe suprafețe foarte restrânse se întâlnesc și soluri puternic erodate și roci la zi, regosoluri. Pe toate se dezvoltă o vegetație care este puternic influențată de propietățile fizico-chimice ale solurilor respective.

Se reconfirmă astfel strânsa interdependență dintre cele două componente ale mediului geografic -solul și vegetația- componente care suportă de fapt „șocul” tuturor schimbărilor din peisaj.

În general, solurile din comuna Sâncraiu de Mureș oferă posibilitatea menținerii culturilor agricole și cu randamente ridicate dacă se aplică măsurile ameliorative corespunzătoare.

Fig.18 Repartiția solurilor la nivelul jud. Mureș

Fig.19 Potențialul Văii Sâncrai

Lucrările agricole își pun de asemenea amprenta pe stratul de sol, mai ales atunci când nu sunt respectate normele agrotehnice.

Fig.20 În partea superioară a versantului, soluri erodate, mai ales

datorită aratului pe linia cu cea mai mare pantă

CAPITOLUL VII
PROTECȚIA MEDIULUI

Protecția mediului înconjurător a apărut ca o problemă a omenirii doar în zilele noastre, cănd omul a ajuns să cunoască întreg spațiul planetei prielnic vieții. Bogățiile și resursele de energie au fost afectate în așa măsură încât se întrevede epuizarea rapidă a unora dintre ele, iar unele condiții esențiale existenței umane cum sunt apa, aerul, sunt într-o măsură mai mică sau mai mare „otrăvite”. Astfel, există posibilitatea sumbră ca viitorul omenirii să fie pus sub semnul întrebării , dacă nu se iau măsuri energice de protecție a mediului înconjurător. Omul a înțeles că face parte și el din natură și că Terra și resursele ei sunt limitate, că această planetă funcționează ca un sistem și că dereglările produse într-un loc pot avea repercusiuni pentru un întreg circuit și mai ales pentru om.

7.1. Poluarea atmosferică

Aerul constituie o componente de bază a mediului înconjurător, care prin propietățile fizice, chimice și termice , întreține viața pe planeta noastră.

Activitățile umane, îndeosebi cele legate de industrie au dus în ultimul timp la unele modificări ale compoziției aerului atmosferic. Fenomenul de poluare a aerului are o influență însemnată asupra activităților umane, a lumii vii și asupra fenomenelor meteorologice. Poluarea este mai evidentă în orașe, unde industria și mijloacele de transport, determină schimbări majore ale calității aerului.

Comuna Sâncraiu de Mureș este situată în imediata apropiere a muncipiului Târgu Mureș, oraș care concentrează mai multe industrii, între care și cea chimică extrem de poluantă. Astfel fenomenul de poluare a aerului afectează în întregime localitatea studiată.

Pentru observarea fenomenului de poluare a aerului am apelat la datele înregistrate la Agenția de Protecția Mediului, serviciul de Monitoring Tîrgu Mureș. Analizele chimice preluate au fost înregistrate pe timp de un an -2015, în zona sediului A.P.M. , sediu ce este amplasat în apropierea limitei dintre orașul Tîrgu Mureș și comuna Sâncraiu de Mureș, fiind deci relevante și pentru perimetrul studiat.

S-au urmărit indicatorii NH3, NO și SO. Concentrații peste cea admisă s-au înregistrat doar pentru indicatorul NH3, poluare specifică combinatelor de ingrășăminte chimice azotoase. Din acest motiv voi reda în continuarie grafic valorile concentrațiilor maxime înregistrate în fiecare lună din anul 2015 în probele de 24 ore și cele momentane de 30 minute.

Fig.21 Concentrațiile maxime lunare de NH3 înregistrate de

APM Tg. Mureș (2015) – Probe de 24 ore

Fig.22 Concentrațiile maxime lunare de NH3 înregistrate de

APM Tg. Mureș (2015) – Probe momentane

Fabricile de amoniac, acid azotic, azotat de amoniu, nu sunt prevăzute cu instalații de purificare, având numai instalații de dispersare a poluanților gazoși.

În situațiile în care condițiile din atmosferă nu permit dispersarea rapidă a poluantului gazos (gradient termic pozitiv, plafon de nor coborât) are loc creșterea concentrației poluantului în atmosfera zonei protejate cu consecințe negative asupra stării de sănătate a populației și a vegetației din zona surselor de poluare. Datorită gradului ridicat de poluare cu amoniac, se constată o frecvență mai mare a bolilor respiratorii în rândul populației care trăiește în zonele afectate.

Pentru reducerea efectelor negative asupra atmosferei în platforma S.C. Azomureș S.A. Tîrgu Mureș, au fost montate instalații car să reducă emisiile specifice de poluanți gazoși.

7.2. Poluarea apelor

Viața pe Pământ este dependentă de apă. Fiecare om consumă în medie 3l de apă pe zi. Viața plantelor și a animalelor este, de asemenea dependentă de această componentă de bază a mediului. Însă apa poate polua atunci când transportă poluanți.

Dintre sursele de poluare a apelor în zona studiată, cele mai reprezentative sunt industria chimică prin S.C. Azomureș S.A. și Aquaserv Tg. Mureș (alimentarea cu apă pentru populație).

În partea sud-vestică a comunei Sâncraiu de Mureș, pe teritoriul satului Nazna pe malul drept al Mureșului se află iazul batal cu ape fosfoamoniacale care ocupă o suprafață de 32ha. În acest bazin sunt colectate substanțele reziduale rezultate în urma proceselor de fabricație a îngrășămintelor chimice la S.C. Azomureș S.A.

Agenția de Protecție a mediului supraveghează calitatea apei în zona amintită prin 25 de foraje hidroenergetice, dintre care trei sunt amplasate pe teritoriul comunei.

Fig.23 Iaz batalul de la Combinatul AZOMUREȘ Tîrgu Mureș

În aval de Tîrgu Mureș, pe malul stâng al râului Mureș, în comuna Cristești, se află o stație de epurare mecano-biologică. Cantitățile mari de ape uzate și parțial epurate care se deversează în Mureș influențează negativ ecosistemele din acest curs de apă și din lunca aferentă lui. Dacă pe cursul superior, ca urmare a unui grad redus de poluare se constată o situație nealarmantă, în aval de sursele de poluare menționate se înregistrează o remaniere profundă a sistemelor acvatice printr-o scădere spectaculoasă a numărului de grupe sistematice.

Aceste situații generează scăderea regimului de oxigen , mortalității piscicole.

Valorificarea complexă a resurselor de apă impune pe lângă amenajarea complexă a bazinului hidrografic al Mureșului și eliminarea gradului ridicat de poluare a apelor sale și a afluenților săi, prin epurarea completă a apelor uzate provenite de la obiectivele socio-economice situate de-a lungul acestor cursuri de apă.

În acest context, problemele pe care le ridică gospodărirea resurselor de apă din regiunea studiată , constau din asigurarea necesarului solicitat de diferite obiective socio-economice, în combaterea efectelor dăunătoare ale apelor, precum și în menținerea calității mediului ambiant.

Tabel nr.4 Valorile conc. ionilor de amoniu , azotiți , azotați și fluoruri

Fig. nr.8. Valorile concentrațiilor de ioni amoniu (NH4 +), azotiți (NO2-), azotați (NO3-) și fluoruri (Fe-) la cele trei foraje F24, F17, F5 situate în comuna Sâncraiu de Mureș.

Valorile normale conform STAS sunt următoarele:

7.3. Protecția și conservarea calității mediului

Solul-acest mediu complex, se formează încet. Se apreciază că este nevoie de 300-1000 ani pentru formarea a 3cm de sol. Societatea umană poate exercita o influență pozitivă asupra procesului de pedogeneză. Rolul ei poate fi pozitiv, atunci când acționează rațional, fără a bara într-o formă sau alta fertilitatea, dar și negativ.

Influența omului asupra evoluței solului are loc, în primul rând, prin înlăturarea formațiunilor vegetale native, prin înlocuirea lor prin pajiști sau plante de cultură, iar în al doilea rând, prin măsuri agrotehnice și ameliorative aplicate.

Sursele de poluare amintite în subcapitolele anterioare la care se adaugă depozitele menajere afectează și solul. Depozitele organizate sunt amenajate pe terenuri scoase din circuitul agricol. Efectele asupra apelor de suprafață, subterane și a terenurilor din vecinătate sunt numeroase și extrem de nocive.

În comuna Sâncraiu de Mureș, Primăria a amenajat un astfel de spațiu pentru depozitarea resturilor menajere. Acesta nu este însă respectat de toți locuitorii, fiind afectate și alte spații situate mai ales pe malul Mureșului.

O parte din solurile din comună sunt afectate de fenomene de eroziune și fenomene de alunecare. Analizele chimice efectuate au scos în evidență faptul că în jurul platformelor industriale menționate solul este poluat la adâncimi de până la 40 cm. Studiile agrochimice se realizează cu o periodicitate de 3-5 ani (date preluate din Anuarul privind starea factorilor de mediu pentru anul 2015, în județul Mureș).

7.4. Flora și fauna degradate datorită poluării și a altor cauze

Datorită poluanților emiși în aer se înregistrează conform opiniei specialiștilor ROMSILVA Tîrgu Mureș degradarea pădurilor de stejar pe o rază de 20 km în jurul orașului Tîrgu Mureș, în special datorită emisiilor de gaze toxice de la Combinatul chimic Tîrgu Mureș. În asamblu, nu se poate vorbi de o deteriorare a florei sau a faunei datorită efectelor de poluare a aerului.

În ceea ce privește flora și fauna apelor de suprafață efectele de poluare sunt evidențiate prin analize biologice, care se încadrează de obicei în grupe inferioare celor normale. În urma aplicării neraționale a îngrășămintelor azotoase pe terenurile agricole se observă în anumite zone acumulări de azot, mai ales în plantele furajere. Se presupune că aproximativ 2000ha de păduri sunt afectate de noxele emise de Combinatul de îngrășăminte chimice azotoase Azomureș S.A. Tîrgu Mureș.

Din datele preluate de la Agenția de Protecția Mediului Tîrgu Mureș și prezentate în această lucrare reiese că fenomenul de poluare afectează într-un grad destul de ridicat anumite componente ale mediului în zona studiată, dar prin cunoștințele acumulate până în prezent, se pot găsi soluții pentru o reechilibrare prin autoreglare, căci așa cum am menționat, natura poate lucra în sensul propriei sale refaceri când are condiții create.

CAPITOLUL VIII

VALORIFICAREA STUDIULUI ÎN ARIA CURRICULARĂ

„OM ȘI SOCIETATE”

8.1. Formarea noțiunilor elementare necesare studierii geografiei în ciclul gimnazial și liceal

Geografia, ca disciplină de învățământ, are un rol deosebit în formarea și educarea elevilor.

Lumea contemporană, în continuă schimbare, impune adaptarea Geografiei la cerințele sociale permanent noi, prin includerea în structura ei clasică a unor multiple elemente de noutate: cunoașterea și protecția mediului, păstrarea diversității naturale și umane, integrarea europeană, globalizarea, amenajarea teritoriului.

Principalele dimensiuni educaționale actuale ale Geografiei sunt:

dimensiunea geoecologică, care reflectă, poate, principala problemă a lumii contemporane: cunoașterea, conservarea și reabilitarea mediului înconjurător;

dimensiunea europeană, fără a fi o modă, a fost și este o preocupare continuă a Geografiei regionale, mai ales în contextul integrării europene;

dimensiunea globală, care permite raportarea la ansamblul planetar a elementelor naturale, umane și a celor rezultate din interacțiunea dintre om și natură;

dimensiunea regională, care pune în evidență identitatea specifică fiecărei regiuni, diferențierile individuale față de elementele generale, nu este în contradicție cu dimensiunea europeană și globală, ci este doar o modalitate de a sublinia specificul regional și local, asigurându-se astfel păstrarea diversității naturale și umane;

dimensiunea culturală, care permite perceperea unor spații (regiuni, state, orașe) cu o profundă tradiție și vocație culturală;

dimensiunea umană, care redă problematica societății umane în dimensiunile ei spațiale, temporale și în legătură cu elementele mediului înconjurător;

dimensiunea economică – dezvoltare durabilă, care, în condițiile globalizării, îmbină elementele legate de eficiență, accesarea resurselor și atenția pentru mediul înconjurător;

dimensiunea națională, care dezvoltă sentimentul de patriotism prin studierea Geografiei României;

dimensiunea interdisciplinarității, care are o semnificație mai deosebită în cazul Geografiei, deoarece, prin structura sa interioară, ca știință atât a naturii cât și a societății, poate sintetiza foarte bine aspecte ale cunoașterii și practicii umane din cele două mari domenii, la aceasta adăugându-se și elemente de transdisciplinaritate și multidisciplinaritate.

Prin studiul geografiei elevii își însușesc un sistem de noțiuni, priceperi și deprinderi, necesare pentru activitatea practică, își formează o concepție științifică despre lume și, în același timp, își formează deprinderi intelectuale de muncă.

Geografia, ca disciplină de sine stătătoare, este studiată abia în clasa a IV-a, fiind intitulată foarte generos: Introducere în geografie – de la localitatea natală la planetă.

Pe parcursul clasei a IV-a elevii pot să ajungă la perceperea corectă a unor evenimente care au loc simultan, dar în locuri diferite, făcând trecerea la scară, de la dimensiunile orizontului local și apropiat până la cele ale planetei.

Parcurgerea conținuturilor din programa de Geografie pentru clasa a IV-a presupune multiple elemente de geografie fizică (orientarea cu ajutorul punctelor cardinale, reprezentarea cartografică a suprafeței terestre, relieful, clima, hidrografia, vegetația, fauna și solurile, Pământul în Univers) și geografie umană (populația, așezările umane, economia), dar și elemente de geografie politică (Uniunea Europeană), geografie regională (Europa) și geografia mediului, punându-se bazele Geografiei generale care va fi studiată în clasa a V-a, Geografiei regionale, studiată în clasele a VI-a și a VII-a și a Geografiei României, studiată în clasa a VIII-a.

În concluzie, achiziționarea noțiunilor elementare de geografie se face pe tot parcursul ciclului primar, mai accentuat la finalul acestuia, învățătorul având un rol deosebit de important în realizarea acestor achiziții, deoarece are libertatea de a alege și de a organiza activitățile de învățare, precum și succesiunea temelor, păstrând însă logica internă a disciplinei, pentru a atinge obiectivele propuse.

Elevii intră în ciclul gimnazial cu un bagaj consistent de noțiuni geografice, profesorul de geografie având rolul de a aprofunda și îmbogăți cunoștințele geografice ale elevilor.

8.2. Proiect didactic clasa a V-a. Relieful

PROIECT DE ACTIVITATE DIDACTICĂ

CLASA: a V-a

DISCIPLINA: Geografia generală

DATA:

PROFESOR: Fusaru Anca

SUBIECTUL: Alcătuirea internă și relieful Pământului – recapitulare

TIPUL LECTIEI: lecție de recapitulare și sistematizare (de consolidare)

SCOPUL: fixarea și consolidarea cunoștințelor prin stabilirea de noi corelații între cunoștințele acumulate anterior de elevi și elaborarea unor generalizări.

OBIECTIVE OPERATIONALE:

Pe parcursul acestei lectii elevii trebuie sa fie capabili:

– să cunoască alcătuirea internă a Pământului; agenții interni și externi precum și acțiunea acestora asupra scoarței terestre

– sa fac analogie la relieful orizontului local

Competențe:

– să identifice, pe hartă, zone de rift, de subducție, vulcani

– să completeze un aritmogrif cu termenii geografici caracteristici

– să-și compare ideile proprii cu ale colegilor și să se completeze reciproc

– să lucreze în echipă

– să sesizeze trăsăturile specifice ale formelor de relief

– să selecteze dintr-o listă dată termeni geografici cu caracteristici comune

MIJLOACE DE ÎNVĂȚĂMÂNT:

– Materiale didactice: – manualul;

– Harta fizică a lumii;

– Atlasul geografic general;

– Indicatorul, tabla, creta, fișe, coli, carioci, markere;

– Surse bibliografice:

Mihai Ielenicz și colab. – Dicționar de geografie fizică-Edit. Corint, 1999.

Nicolae Ilinca – Elemente de didactică aplicată a geografiei-Edit. CD Press, 2006.

Maria Eliza Dulama – Modele, strategii și tehnici didactice activizantă cu aplicații în geografie – Edit. Clusium, 2002.

Alexandru-Dan Todiras – Geografie generala – caiet de activitate independenta, 1997

METODE SI PROCEDEE CTICE:

– conversația, observația, expunerea, sinteza și analiza, descrierea, dialogul, lucrul cu harta, munca în echipa.

STRATEGIA DIDACTICĂ:

– lecție de recapitulare și sistematizare cu ajutorul fișelor de lucru asigurându-se activitatea în echipă a elevilor; hărțile mute și desenele schematice sunt concepute după nivelul dezvoltării lor intelectuale.

DESFĂȘURAREA LECȚIEI:

I. Organizarea clasei pentru lecție:

– apelul elevilor, notarea absențelor, corectarea ținutei elevilor, captarea atenției elevilor

II. Prezentarea scopului lecției și a obiectivelor propuse.

III. Prezentarea conținutului recapitulativ sub forma unui plan anunțat din lecția trecută.

PLAN DE RPITULARE

Tema: Unitatea de învățare: Alcătuirea internă și relieful Pământului

alcătuirea internă a Pământului: nucleu, manta, scoarța terestră

învelișurile Pământului: litosfera, atmosfera, hidrosfera,biosfera, pedosfera, sociosfera

plăcile tectonice și deplasarea lor (formarea rifturilor si a zonelor de subducție)

vulcanii (părți componente, răspândire, activitatea vulcanică, urmări)

cutremurele de pământ (cauze, răspândire și urmări)

relieful și agenții de modelare

clasificarea formelor de relief:

forme de relief planetare: continentele și bazinele oceanice

forme de relief ale continentelor si ale bazinelor oceanice:

relieful major al continentelor: munte,deal, podis,câmpie

relieful major al bazinelor oceanice: platforma continentală, abruptul continental (povarnisul oceanic), fundul oceanic (câmpia abisală), gropile abisale (fosele oceanice).

IV. Recapitularea și sistematizarea cunoștințelor după planul anunțat din lecția trecută.

Activitatea se desfășoară pe echipe.

Pasul I.

Se formează 4 echipe; se trage la sorți numele fiecărei echipe.

Pasul II. – Itemi cu întrebări structurate

Fiecare echipă primește o fișă cu întrebări caracteristice denumirii echipei respective.

Echipa VULCANII

Care este aria de răspândire a vulcanilor pe Terra?

Exemplificați un vulcan și localizați-l pe hartă.

Echipa CÂMPIILE

Ce este câmpia? Dați un exemplu și localizați-o pe hartă.

Care este importanța câmpiilor?

Echipa DEALURILE

Care este altitudinea medie a dealurilor? Dați un exemplu și localizați-l pe hartă.

Dați exemple de zăcăminte de subsol din zona de deal.

Echipa MUNȚII DE ÎNCREȚIRE

Dați exemple de lanțuri muntoase formate prin încrețirea școartei terestre.

Care sunt cei mai înalți munți din lume? Localizați-i pe hartă.

* fiecare echipă iși prezintă răspunsurile, celelalte echipe intervin în cazul în care raspunsul este incomplet.

* profesorul coordonează activitatea.

Pasul II. FIȘA DE LUCRU

Echipa VULCANII

Care este aria de răspândire a vulcanilor pe Terra?

Exemplificați un vulcan și localizați-l pe hartă.

Echipa CÂMPIILE

Ce este câmpia?

Care este importanța câmpiilor? Dați un exemplu și localizați-o pe hartă.

Echipa DEALURILE

Care este altitudinea medie a dealurilor? Dați un exemplu și localizați-l pe hartă.

Dați exemple de zăcăminte de subsol din zona de deal.

Echipa MUNȚII DE ÎNCREȚIRE

Dați exemple de lanțuri muntoase formate prin încrețirea scoarței terestre.

Care sunt cei mai înalți munți din lume? Localizați-i pe hartă.

Pasul III. (Recapitularea prin rotație) – Itemi cu răspuns scurt.

Pe tablă sunt lipite 4 coli, pe fiecare fiind scrisă câte o întrebare.

Membrii echipei discută între ei și răspund la întrebare prin completarea unei singure idei pe fișa de lucru. La semnalul profesorului, fiecare echipă se deplasează la fișa următoare, completând al II-lea punct al întrebării

Echipele se rotesc din nou, până completează toate cele 4 coli de pe tablă.

* se folosesc culori diferite (culorile reprezentative fiecărei echipe)

* după completarea fișei se compară ideile

Pasul IV. (Harta mută) – Itemi cu suport cartografic

Fiecare echipă primește un plic în care se află o hartă sau un desen schematic ce urmează a fi completat.

* hărțile mute și desenele schematice sunt concepute după nivelul dezvoltării lor intelectuale.

ANEXA:

Pasul IV

Enumerați părțile componente ale vulcanului reprezentat în imaginea de mai sus, notate cu cifre de la 1 la 7:

____________________________________

____________________________________

____________________________________

____________________________________

____________________________________

____________________________________

____________________________________

Localizați, pe arta de mai sus, oceanele și continentele.

Structura internă a Pământului este reprezentată prin:

_________________________________

_________________________________

_________________________________

Pasul V. Itemi de selectare a termenilor geografici după un anumit criteriu

Eleviii vor selecta din lista de mai jos, 4 agenți interni și 5 agenți externi:

vântul, cutremurele de pământ, curenții magmatici, valurile, vulcanismul, ghețarii, apele curgătoare, mișcările tectonice, omul.

a. agenții interni: cutremurele de pământ, curenții magmatici, vulcanismul, mișcările tectonice.

b. agenții externi: vântul,valurile, ghețarii, apele curgătoare, omul.

Pasul V – FIȘA DE LUCRU

Selectați din lista de mai jos, 4 agenți interni și 5 agenți externi: vântul, cutremurele de pământ, curenții magmatici, valurile, vulcanismul, ghețarii, apele curgătoare, mișcările tectonice, omul.

agenții interni:

agenții externi:

Pasul VI. (Aritmogriful) – Itemi de completare

ARITMOGRIF – RECAPITULARE

A

B

Pe verticala A – B veți obține numele dat totalității neregularităților de la suprafața scoarței terestre, iar pe orizontală veți obține alte denumiri geografice, prin completarea spațiilor libere din propozițiile de mai jos:

Cea mai adâncă groapă abisală (fosă oceanică) este Groapa ………………………………..…………….

Cutremurele de pământ mai poartă numele de mișcări …………………………………….……….

Cea mai mare insulă a Terrei este Insula …………………………………………….

Cel mai mare ocean din lume, atât ca suprafață, cât și ca adâncime, este Oceanul ………………………………………

Insulele formate din scheletul calcaros al coralilor sunt numite insule ………………………………………………..

Învelișul de piatră al Planetei poartă numele de ………………………………………………

A

B

Evaluarea se face prin rezolvarea acestor itemi.

Concluziile și aprecierile profesorului la sfârșitul orei.

8.3. Proiect didactic clasa a IX-a. Procese geomorfologice

PROIECT DE LECȚIE

DATA:

ȘCOALA:

CLASA: a IX a

DISCIPLINA: Geografia Fizica Generală

SUBIECTUL: Procese de meteorizare și procesele gravitaționale

TIPUL LECȚIEI: mixtă

COMPETENȚE GENERALE:

1.1. Utilizarea terminologiei științifice și disciplinare specifice (concepte, noțiuni) pentru prezentarea unei informații pertinente;

1.2. Argumentarea unui demers explicativ;

3.2. Sesizarea unor succesiuni de procese naturale;

4.2. Operarea cu simboluri, semne și convenții;

4.5. Construirea unui text structurat utilizând o informație cartografică sau grafică;

5.3. Utilizarea unor metode de analiză directă sau mediată;

5.4. Utilizarea unor metode și tehnici simple, specifice diferitelor discipline științifice, pentru analiza unor elemente ale reliefului în contextul mediului înconjurător;

5.6. Aplicarea modalităților de analiză pe elemente simple, sisteme, succesiuni;

5.7. Utilizarea unor metode experimentale și de simulare;

COMPETENȚE SPECIFICE:

C1 – Definirea noțiunii de meteorizare, dezagregare, scoarța de alterare, prăbușire, alunecare, solifluxiune, tasare, sufoziune

C2 – Precizarea condițiilor de producere a proceselor meteorice și gravitaționale

C3 – Definirea și explicarea scoarței de alterare și reliefului rezidual

C4 – Precizarea tipurilor de relief rezidual și tipurilor de scoarță de alterare

C5 – Clasificarea proceselor gravitaționale

C6 – Definirea, explicarea și clasificarea prăbușirilor

C7 – Definirea, explicarea și clasificarea alunecărilor de teren, curgerilor de noroi

C8 – Definirea, explicarea solifluxiunii, tasării și sufoziunii

STRATEGIA DIDACTICE: dirijată, cognitivă, euristică

ORGANIZAREA ACTIVITĂȚII: frontală și independent-individuală

METODE DIDACTICE: conversația dirijată, demonstrația, problematizarea, explicația, lucrul cu hărți, atlase și materiale informatizate, etc.

MATERIALE DIDACTICE: Harta poltică a Lumii, atlase, etc.

MATERIALE BIBLIOGRAFICE :

„Geografia Fizica Generala „clasa a IX a” – S. Neguț, G. Apostol, M. Ielenicz, Dan Balteanu, Ed. Humanitas Educational, 2009

„Geografia Fizică Generală „clasa a IX-a” – Octavian Mândruț, Ed. Corint, 2009

„Relieful–ieri, azi, maine”, Dan Balteanu, Ed. Albatros 1984

„Geografia fizică a României, Ioan Aurel Irimuș, Ed. Presa Universitară Clujeană, 2003

„Didactica Geografiei” Nicolae Ilinca, Ed. Didactică și Pedagogică, 2003

„Geomorfologie”, Mihai Ielenicz, Ed Universitară București, 2007

DESFĂȘURAREA LECȚIEI :

8.4. Proiect didactic clasa a IX-a. Riscuri naturale și antropice

PROIECT DE LECTIE

Obiectul: Geografie. Probleme fundamentale ale lumii contemporane

Clasa: a XI-a

Subiectul lecției: Hazarde naturale și antropice

Tipul lecției: mixtă

Competențe specifice:

1.1. Prezentarea în scris și orală a aspectelor definitorii ale mediului înconjurător, utilizând corect și coerent terminologia specifică domeniului;

1.2. Prezentarea rezultatelor investigațiilor realizate asupra mediului înconjurător, cu ajutorul terminologiei specifice geografiei;

2.4. Explicarea relațiilor observabile dintre sistemele naturale și umane ale mediului

Obiective operationale/rezultate specifice

Elevii vor fi capabili:

O1 – să cunoască definiția hazardelor și să le clasifice;

O2- să caracterizeze principalele hazarde naturale;

O3- să caracterizeze principalele hazarde antropice;

O4- să precizeze hazardele frecvente specifice fiecărui continent;

O5 – să localizeze pe harta fizică a lumii, regiunile în care s-au produs cele mai importante hazarde;

Mijloace de învățământ: Harta fizică a Lumii, atlase, manuale;

Metode: expunerea sistematică și explicația, observarea, conversația, comparația, descoperirea.

Material bibliografic:

Octavian Mândruț, Probleme fundamentale ale lumii contemporane, Ed. Corint, București, Manual pentru clasa a XI a.

Nicolae Ilinca, Didactica geografiei, Editura Corint, București

Grigore Posea, Geografie, Manual pentru clasa a XI a , Editura Niculescu

II. Structura organizatorică și metodică

Situații – problemă:

De ce se rup digurile la viituri mari, deși debitele și nivelul apei nu depăsesc, înălțimea digului?

În Indonezia se găsesc peste 120 de vulcani activi, iar în Filipine 12. Explicați numărul mare de vulcani activi în aceste țări.

Explicati modul în care se pot declanșa epidemii din cauza degradării calității factorilor de mediu ca urmare a cutremurelor.

Identificați un hazard exogen natural din orizontul local. Ce măsuri de prevenire se pot lua împotriva hazardului identificat?

8.5. Proiect didactic clasa a VIII-a. Protecția și conservarea mediului

PROIECT DE LECȚIE

CLASA: a V-a

DISCIPLINA: Geografia generală

DATA:

PROFESOR: Fusaru Anca

SUBIECTUL: BIOSFERA ȘI PEDOSFERA

TITLUL LECȚIEI: PROTECȚIA ȘI CONSERVAREA MEDIULUI

TIPUL LECTIEI: mixtă

SCOPUL: acumularea cunoștințelor privitoare la biosferă și pedosferă, precum și cunoașterea măsurilor de protecția și conservarea mediului înconjurător.

OBIECTIVE OPERATIONALE:

Pe parcursul acestei lectii elevii trebuie sa fie capabili:

O1 Să explice rolul și influența omului asupra biodiversității planetei;

O3 Să defineasca noțiunile de mediu antropic, poluare,conservare, aducând exemple în acest sens din viața de zi cu zi, pe baza noțiunilor din textul lecției;

O3 Să enumere modificările aduse biosferei de către societatea umană;

O4 Să indentifice 2-3 acțiuni pentru protejarea biodiversității pe baza explicațiilor primite în timpul lectiei;

O5 Să completeze corespunzător itemii fișei de evaluare.

Competențe:

– Recunoașterea termenilor geografici în texte diferite;

– Precizarea, în cuvinte proprii, a sensului termenilor geografici de bază;

– Utilizarea temenilor geografici simpli în context cunoscut sau în context nou;

– Identificarea legăturilor între elemente, fenomene și procese observabile;

– Prezentarea componentelor naturale ale Planetei ca întreg și ale orizontului local;

– Poziționarea corectă a elementelor naturale și socio-economice reprezentate pe un support cartografic;

– Identificarea informațiilor cu character cartografic în baze de date accesibile prin internet;

– Explicarea importanței mediului geografic pentru om și pentru societate;

– Identificarea reperelor observabile în timp;

– Identificarea soluțiilor de protectie a mediului geografic din orizontul local sau îndepărtat.

MIJLOACE DE ÎNVĂȚĂMÂNT:

– Materiale didactice: manualul;

– Harta fizică a lumii, harta zonelor biogeografice;

– Atlasul geografic general;

– Indicatorul, tabla, creta, fișe, coli, carioci, markere;

– Surse bibliografice:

Mihai Ielenicz și colab., Dicționar de geografie fizică, Edit. Corint, 1999.

Nicolae Ilinca, Elemente de didactică aplicată a geografiei, Edit. CD Press, 2006.

Maria Eliza Dulama, Modele, strategii și tehnici didactice activizantă cu aplicații în geografie, Edit. Clusium, 2002.

METODE SI PROCEDEE CTICE:

– conversația, observația, expunerea, sinteza și analiza, descrierea, dialogul, lucrul cu harta, munca în echipa.

STRATEGIA DIDACTICĂ: dirijată, cognitivă, euristică

METODE DE ÎNVĂȚARE: conversația euristică, analiza, observația, elaborarea posterului, comparația

DESFĂȘURAREA LECȚIEI

CONSERVAREA BIOSFEREI

Relația om – biosferă este principala cauză;

Efectul negativ al antropizării mediului duce la dispariția numeroaselor specii de viețuitoare.

Cauzele degradarii mediului:

Datorită antropizarii mediilor de către om – efectul defrișărilor duce la următoarele modificări:

Europa: dispariția bourului, zimbrului, castorului, caprei negre, vulturului zăgan;

America: dispariția bizonului, antilocaprei, renului de tundră;

Africa: dispariția: antilopei, zebrei, girafelor, elefanți, pasărea Moa;

Asia: dispariția rinocerului, sunt amenințate: panterele, zebrele, tigri, antilopele saiga, bivolii și elefantii.

Măsurile pentru protejarea biosferei sunt:

oprirea defrișării;

reducerea poluării apelor;

reducerea poluării aerului și solului;

declararea de parcuri și rezervații naturale.

CAPITOLUL IX

VALORIFICAREA STUDIULUI ÎN ARIA EXCURRICULARĂ

9.1 . Vizita de studiu și drumeția

Curriculum-ul de geografie pentru clasele V-VIII își propune să-i familiarizeze pe elevi și cu noțiuni elementare de geografie, relativ simple și accesibile verstei școlare. Pornind de la elementele de geografie a orizontului local, i se propune elevului descoperirea progresivă a aspectelor definitorii ale spațiului geografic românesc.

Mutația esențială propusă de curriculum este trecerea de la geografia de tip descriptivist spre un demers de învățare care încurajează înțelegerea relevanței geografiei pentru viața cotidiană a copilului. Se urmărește, totodată, trezirea interesului acestuia de a cunoaște direct, de a investiga și de a înțelege faptul geografic imediat, precum și importanța prezervării unui mediu ambiant favorabil unei vieți sănătoase și echilibrate. Cu alte cuvinte, studiul geografiei trebuie să depășească, ori de câte ori este nevoie, spațiul îngust al sălii de clasă, natura înconjurătoare fiind mediul cel mai potrivit de familiarizare a copilului cu faptul geografic.

Ținând seama de faptul că elevul are preponderent o gândire intuitiv concretă, am folosit, ori de câte ori a fost posibil, orizontul local ca punct de plecare spre noi cunoștințe și generalizări geografice. În vederea înarmării elevilor cu un volum de cunoștințe, priceperi și deprinderi științifice am avut în vedere legarea acestora de obiecte și fenomene ușor observabile în orizontul local. Am folosit în acest scop mai multe modalități de desfășurare a lecțiilor, indiferent dacă acestea au avut în vedere însușirea de noi cunoștințe, consolidarea lor sau au fost lecții de recapitulare și sistematizare.

Încă din clasele primare, elevii sunt deprinși cu noțiunea de orizont, pe care îl descriu ca fiind suprafața de cer și de pământ pe care o captează cu privirea până la linia orizontului, suprafață în care observă numeroase obiecte.

Unii autori definesc orizontul local ca fiind „vecinătăți ale unei localități în care se pot face excursii geografice de maxim o zi”, sau ”spațiu situat în jurul localității natale pe o rază de 40-50 km, incluzând toate caracteristicile terenului”. C. Giurcăneanu și colaboratorii săi (1983) precizau că orizontul local înseamnă ”un spațiu determinat ca întindere care înconjoară localitatea de reședință”.

Orizontul local este acel spațiu care se întinde cât cuprinde vizibilitatea omului, depinzând și de relief, care, în zona montană, este limitat de culmile ce încadrează depresiunea. Orizontul local înseamnă zona în care se află localitatea noastră, incluzând toate caracteristicile reliefului și peisajului cultural. Altfel zis, orizontul local înseamnă natura și mediul antropic care ne înconjoară și ne angrenează în mersul ei.

Activitatea de predare-învățare a geografiei în ciclul gimnazial poate și trebuie să fie completat și exemplificat cu aplicații practice efectuate în orizontului local, având loc și consolidarea și formarea la elevi a priceperilor și deprinderilor necesare învățării geografiei.

Geografia este una din științele care propune o arie largă de cunoștiințe despre natură și societatea umană, este ilustrarea cumulării unor cunoștințe și competențe despre realitarea existentă, este știința care ne oferă răspunsul la întrebarea “de ce?” în legătură cu o serie de procese și fenomene care au loc în apropiere sau în zone îndepărtate.

Explicarea obiectelor, fenomenelor și proceselor geografice aflate în starea lor naturală, în mediul înconjurător apropiat, unde elevul are contact direct cu realitatea, este succedată de activități de investigare în orizontul apropiat precum:

reprezentări cartografice și întocmirea de hărți tematice,

studiul reliefului, tipurilor de roci, minerale, formelor de eroziune,

studiul rețelei hidrografice din localitate,

observarea și descrierea elementelor climatice,

observații asupra faunei și vegetației; protecția mediului înconjurător,

studiul populației locale.

Prin investigarea orizontului local se dorește:

Dobândirea și înțelegerea unor concepte din domenii ca geografia, istoria, biologia, științele naturii, fizica, chimia.

Învățarea și exersarea unor metode simple de cercetare a realității înconjurătoare (observare, înțelegere, analiză, comparare, sintetizare).

Prin aceasta se pot determina diferite competențe specifice (de exemplu, prezentarea principalelor caracteristici ale reliefului, ale cadrului biogeografic, ale climei; identificarea trăsăturilor definitorii ale localității de reședință; analiza relațiilor între componentele naturale și cele umane).

Elevii să folosească metode și procedeuri de investigare a realității.

Elevii să elaboreze activități de cercetare independentă în orizontul apropiat.

Elevii să-și însușească corect relațiile dintre elementele observate, înțelegând caracterul lor structurat.

Elevii să conceapă analize ale componentelor orizontului local prin prisma interdisciplinară. Privitor la învățarea elementelor antropice, copiii pot descrie pe baza observației directe, pot folosi cunoștințe și competențe obținute la istorie (privitoare la evoluția așezărilor umane), la biologie (în investigarea mediului înconjurător) sau la chimie (în analiza, aerului, apei, solurilor). Elevii devin capabili să cerceteze, să descrie și să prezinte obiective turistice, obiective culturale, să descrie specii ale biosferei caracteristice orizontului local, să înțeleagă relaționarea dintre mediul natural și cel antropic din perspectivă interdisciplinară, să prezinte evoluția spațiului orizontului local.

Elevii să utilizeze cunoștințele și competențele formate anterior în scopul efectuării de activități și lucrări practice. Elevii desfășoară în teren activități practice diverse pentru a studia orizontul local: observare directă, culegerea de material pentru analiza ulterioară, fotografii și filme, adunare de informații pentru referate și portofolii. Prin înbinarea teoriei cu practica se ajunge în a asigura învățarea componentelor naturale și antropice din orizontul local la nivel superior

Prin studierea orizontului local, fie că se desfășoară în lecțiile desfășurate în sala de clasă, fie prin intermediul activităților extrașcolare, se poate determina dezvoltarea abilității de analiză și investigare a unor elemente geografice. Prin observare directă, prin adunarea de materiale și interpretarea acestora, elevii pot efectua lucrări de tipul referatelor, proiectelor, portofoliilor, afișelor. Realizarea unor astfel de materiale duce la dezvoltarea la elevi a dorinței de studiere și de analiză, acordându-le avantajul de a emite conform cunoștințelor și competențelor acumulate ipoteze și concluzii privitoare la caracteristicile unor elemente, fenomene și procese investigate. Ca un exemplu, vizitele la firme din comună, la muzee, instituții publice, îngăduie elevilor să statornicească unele concluzii referitoare la activitățile socio-economice din localitate. Asemănător, pot fi studiate și alte elemente rurale: evoluția în timp și dezvoltarea socio-culturală, studiul peisajului cultural, analiza problemelor de mediu etc.

Studierea în școală a orizontului local are mare importanță deoarece elevii:

primesc informații despre mediul local în care trăiesc într-o altă formă decât știu ei deja;

recunosc prin observare directă dirijată componentele și relațiile între acestea;

înțeleg problemele cu care se confruntă mediul local și caută soluții de remediere;

își dezvoltă și valorifică abilitatea de investigare sub îndrumarea profesorului;

își educă deprinderea de a investiga, aduna, prelucra, sintetiza datele și informațiile despre anumite procese, fenomene, elemente observabile în localitate și împrejurimi;

obțin dorința de cunoaștere și informații.

Prin aplicațiile practice se au în vedere cunoașterea obiectelor, fenomenelor și faptelor geografice, cantitățile și calitățile acestora, identificarea lor pe harți, deslușirea legăturilor între aceste componente.

Deoarece geografia cuprinde în arealul ei de cercetare obiecte și fenomene care se află pe un spațiu mai extins, lucrările practice trebuie efectuate în mare parte în orizontul local, iar în școală rămâne realizarea aplicațiilor practice pe hartă, organizarea colecțiilor de materiale prelevate, confecționarea de modele, organizarea de expoziții tematice.

Înaintea cercetărilor din teren se efectuează cercetarea pregătitoare în „birou” (cabinetul de geografie, sala de clasă, domiciliul profesorului sau elevului, biblioteca, instituțiile publice).

În activitatea de birou se fac studii precum: studiul bibliografiei pentru efectuarea cercetării dorite, studiul hărților comunei și zonei înconjurătoare, acumularea de informații necesare cercetării diferitelor componente și fenomene (informațiile pot fi date climatice, pedologice, hidrologice, demografice, sociale, economice), întocmirea unor chestionare, modele de interviu sau discuții, care urmează a fi folosite în obținerea de date noi cu privire la aspecte demografice, economice și sociale.

Important este ca profesorul să aleagă lucrări practice adecvate cunoștințelor și competențelor elevilor și adaptate materialului ce se predă.

Studii geografice ale orizontului local se pot realiza și în cadrul activităților didactice extrașcolare cum sunt: excursia, drumeția și vizita. Acestea reprezintă un mijloc didactic important pentru că dă elevilor posibilitatea de a observa, cerceta și cunoaște în mod direct diverse aspecte geografice din natură, precum și să colecționeze material didactic util pentru lecțiile viitoare. În funcție de sarcina didactică, activitățile didactice extrașcolare cu caracter geografic pot fi organizate:

înaintea parcurgerii unei lecții sau unități de învățare, având scopul pregătirii elevilor pentru formarea competențelor și cunoștințelor ce vor urma a fi dobândite;

în vederea comunicării de cunoștințe și formării de competențe;

după încheierea unei lecții sau unități de învățare în scopul fixării cunoștințelor și competențelor specifice obținute.

În lecțiile desfășurate în „natură” sau în spațiul școlii, pun accentul pe cunoașterea componentelor vizibile ale orizontului apropiat. Am organizat, spre exemplu, lecții de recunoaștere în teren a structurii petrografice, elevii având posibilitatea să observe orizonturile de gresie și cele argilo-marnoase. Tot cu această ocazie, observînd stratele sedimentare și înclinarea versantului studiat, elevii și-au dat seama de modul de formare și declanșare a alunecărilor de teren.

A fost reliefat faptul că procesele gravitaționale de felul alunecărilor de teren se petrec datorită unor factori diverși precum: pante cu grad mare de înclinare, compoziția rocilor de tip sedimentar, prezența stratelor acvifere ce apar la suprafață pe versant, defrișări ale unor suprafețe mari de pădure, precipitații abundente.

Având în vedere cele observate, dar și faptul că mulți dintre elevi au părinții agricultori, s-au înțeles lesne măsurile de prevenire și combatere a proceselor de versant cum ar fi: plantarea de arbori pe pante, arături făcute de-a curmezișul pantei, evitarea pășunatului în exces.

Observând și analizând relieful orizontului apropiat, s-au evidențiat componentele muntelui:

vârful: cea mai înaltă parte a culmii muntelui; formă rotunjită, dar pot fi și forme conice, ascuțite, piramidale;

interfluviul: partea superioară a unei forme majore de relief, alungit, îngust, prezintă denivelări mari și înclinări la munte;

versantul: partea înclinată a unui mune;

valea: formă de relief minoră, îngustă și alungită, formată și parcursă de un râu;

culmea: partea înclinată a muntelui, de la poale la vârf;

poale: baza muntelui, partea aproape netedă din fața muntelui;

pas: partea îngustă și mai coborâtă aflată între munți; trecătoare.

S-au efectuat observații-pe teren, dar și folosind harta localității în sala de clasă – și asupra hidrografiei orizontului apropiat, evidențiindu-se ca aspecte: bazinul hidrografic, râurile, văile râurilor, lacurile, apele subterane.

Elevii au fost informați că bazinul hidrografic înseamnă teritoriul de unde provin apele unui râu. Aceștia și-au dat seama că relieful bazinului hidrografic al râului nu a fost întotdeauna la fel ca în prezent, evoluția sa fiind determinată de factori diverși precum:

precipitații – care prin scurgerea lor gravitațională determină eroziunea solului și scoarței terestre;

vântul – produce și acesta eroziune a terenului prin deplasarea unor cantități de material pietros și sol;

viețuitoarele – care prin crearea de galerii, poteci, canale, ș.a., modifică structura solului;

omul – transformă peisajul natural prin lucrări agricole, amenajări funciare, construcții, ș.a.;

aspectul terenului – înclinarea pantei, altitudinea, forma, expoziția,

poziția geografică a terenului pe care se suprapune bazinul hidrografic;

tipul de roci existente;

gradul de acoperire cu vegetație a suprafeței de teren;

deplasările sau alunecările de teren.

În orizontul local, elementele hidrografiei sunt mai lesne de studiat pentru elevi, investigarea acestor elemente putându-se face pentru:

râuri – determinându-se originea, lungimea și lățimele albiei, debitul, direcția de scurgere, viteza de scurgere;

lacuri – stabilindu-se modul de formare, așezarea geografică, altitudinea la care se află, suprafața, adâncimea, fluctuațiile de nivel;

ape subterane – putându-se afla, calitatea, cantitatea, gradul de mineralizare.

Temele legate de vegetație, faună și soluri sunt ușor de enunțat din partea profesorului și ușor de asimilat de elevi, întrucât se pot realiza printr-o observație și analiză a mediului înconjurător din localitate. Studiul vegetației s-a făcut pe baza răspândirii covorului vegetal (gradul de acoperire, specii ale vegetației ierboase, modul de utilizare a acesteia) și a componenței esențelor de arbori și arbuști. Elevii știu ce specii au mare răspândire în zona localității Sâncraiu de Mureș, care este etajarea vegetației arborescente, precum și foloasele aduse localnicilor, dar și să evidențieze exploatarea iresponsabilă a pădurii. Speciile faunistice sunt cunoscute de asemenea de către elevi, făcându-se și legătura răspândirii acestora cu etajele de vegetație, condițiile climatice, forma de relief.

Cercetarea solului s-a făcut prin identificarea tipurilor de sol după caracteristicile fiecăruia: grosime, textură, culoare, profil.

Pentru a fi studiată vremea și clima orizontului local, elevilor li se explică inițial termenii de vreme și climă.

Vremea este dată de caracteristicile atmosferei la un moment dat într-o zonă restrânsă teritorial; vremea este schimbătoare. Vremea se studiază simplu, prin constatare directă asupra aspectelor referitoare la temperatura aerului, mișcările aerului, gradul de acoperire cu nori a boltei cerești, alte fenomene meteo. Vremea se mai studiază pe baza observațiilor meteorologice și interpretarea datelor. Cu indicațiile profesorului, elevii efectuează:

observații asupra strălucirii Soarelui: durată, intensitate;

observare a norilor: gradul de acoperire a cerului cu nori, culoarea acestora, altitudine la care se află;

observarea formelor de precipitații atmosferice;

stabilirea direcției, intensității și duratei vântului – cu ajutorul unei panglici legate de un stâlp.

Observarea și analizarea fenomenelor meteorologice se face pe o perioadă mai lungă de timp, elevii fiind instruiți să utilizeze aparate și instrumente simple. Observațiile sunt efectuate zilnic (dimineața, la amiază și seara), datele fiind trecute într-un caiet special.

Aspectele de natură socio-economică se regăsesc în geografia orizontului local, de interes fiind elemente precum: vechimea de locuire a teritoriului comunei, numărul locuitorilor,densitatea populației, evoluția numărului de locuitori în decursul timpului, mobilitatea populației, demografie, structura populației, viața culturală și socială, traditiile și obiceiurile locale. Pentru studierea elementelor de factură socio-economică am apelat la datele statistice puse la dispoziție de Primărie, precum și la investigații efectuate prin chestionare și interviuri.

Pentru învățarea geografiei, cunoașterea orizontului apropiat și local determină abordarea unor aspecte prin punerea într-o postură nouă a comunității locale în care este situată școala; de asemenea, sunt evidențiate elemente specifice pe care geografia ca disciplină școlară le abordează în cercetarea amănunțită a orizontului local, din perspectiva raportului dintre comunitate și teritoriu.

Vizita de studiu

Constituie o acțiune cu caracter instructiv-educativ de deplasare pentru a cunoaste la fata locului o localitate sau o institutie, pentru a observa cu atenție exponentele unui muzeu, monument istoric, o rezervație naturală.

Vizita se organizează, fie în localitatea natală, fie la unul din obiectivele înscrise pe traseul unei excursii. Înainte de deplasarea cu elevii la locul vizitei, învățătorul trebuie să parcurgă aceleași etape:

documentarea asupra locului vizitei;

stabilirea scopului și a obiectivelor urmărite;

vizitarea în prealabil de către profesor în unitatea care va fi vizitată pentru a se comunica data și ora sosirii grupului, numărul de elevi și vârsta acestora și a scopului urmărit;

colaborarea cu administrația unității de vizitat pentru desemnarea unor persoane competente care să îndeplinească rolul de ghid și posibilitatea de a cerceta mai amănunțit un anumit sector, de a se efectua unele demonstrații pentru a satisface curiozitatea copiilor prezentând lucruri interesante care să le capteze atenția și de a obține dacă dacă este posibil, unele eșantioane sau materiale documentare pentru completarea colecției școlii;

desfășurarea vizitei propuse;

evaluarea rezultatelor vizitei.

De exemplu, se pot desfășura vizite la o intreprindere de morărit și panificație, la o gura de mină, la o hidrocentrală, o fabrica de zahăr sau produse lactate, sere de legume și flori, stație de epurare ape uzate, stație de tratare a apei, carieră de piatră, ș.a.

În cadrul evaluării, datele culese pot fi folosite la explicarea unor lecții despre ramurile industriale sau agriculturii din zonă, din județ și a țării noastre.

Vizitele geografice folosite ca lecții au mare importanță în instruirea și educarea elevilor, dar și în orientarea profesională a acestora pentru viitor.

Drumeția sau excursia de o zi

La baza predării multor teme, folosesc cunoștințele acumulate în observațiile directe pe care elevii le fac în timpul drumețiilor și excursiilor în orizontul local. Astfel, pe teren se lămuresc multe noțiuni, ca de exemplu: izvor, pârâu, râu, cumpăna apelor, cheile, confluența, deal, câmpie, munte, poale, coaste, vârf, asociații vegetale, etajarea vegetației, influența climei asupra vegetației.

În aceste excursii elevii desfășoară numeroase activități practice; orientarea pe teren, orientarea cu busola, măsurători și calcule privind râul Lotru și afluenții săi, măsurători de distanțe etc. În cele ce urmează voi prezenta câteva din modalitățile folosite, în predarea temelor „RELIEFUL” și „APELE”.

Predarea temei „Relieful” cere observația directă și lucrări practice în natură, folosirea mulajelor, a modelajului (lada cu nisip), a desenului schematic, folosirea diafilmelor, a diapozitivelor, fotografiilor și tablourilor. Toate acestea oferă posibilitatea formării unor juste imagini vizuale la elevi, obișnuindu-i cu varietatea formelor de relief.

În timpul drumețiilor din jurul școlii și apoi în orașul Târgu Mureș și în împrejurimile orașului, elevii cunosc varietatea formelor de relief, caracterele particulare și generale ale acestora.

Tematica drumețiilor pentru studiul reliefului cuprinde exerciții pentru intuirea elementului caracteristic oricărui relief–panta. În timpul excursiei se observă suprafețe plane și înclinate lin și abrupt; se fac unele considerații practice: pe pante apa de ploaie spală solul; acesta este aici puțin fertil (se arată ce lucrări se fac pentru oprirea spălării solului); arăturile se fac de-a curmezișul pantei sau în serpentine.

Studiind un versant se fac următoarele observații: din depărtare, de unde versantul se vede bine, în profil, se stabilesc părțile lui; ajunși pe versant, elevii urcă pe vârful lui, de unde observă forma și mărimea versanților înconjurători, pantele, coastele care înconjoară arealul și sunt îndreptate spre toate punctele cardinale, că unele sunt line, altele abrupte, materialul din care este format versantul, vegetația pantelor sudice și nordice etc.; se stabilesc ce culturi se află pe versant: livezi, culturi sau pășuni.

Studiind o luncă se evidențiază caracterul mai mult sau mai puțin neted, orizontalitatea sau ușoara înclinare a straturilor, structura sa, grosimea solului, vegetația naturală, activitatea economică ce se desfășoară.

Excursiile de o zi cu mașina, permit elevilor să treacă prin forme de relief variate și să-și formeze astfel tabloul general al formelor de relief. Excursia cu mașina prezintă și avantajul de a putea opri unde terenul este mai favorabil pentru observații.

Pentru ilustrare să urmărim o excursie desfășurată cu elevii clasei a V-a de la Școala Gimnazială Sâncraiu de Mureș, pentru studiul reliefului din jurul orașului Tîrgu Mureș.

Excursia cu tema „Studiul eliefului din jurul localității Tîrgu-Mureș

Condițiile excursiei

Geografia Târgu-Mureșului cuprinde toate subiectele referitoare la așezarea localității și modul în care a evoluat de-a lungul istoriei din perspectiva teritoriului. Astfel, orașul Târgu Mureș este amplasat la intersecția a trei zone geografice: Câmpia Transilvaniei, Valea Mureșului și Valea Nirajului, la o altitudine de aproximativ 320 m față de nivelul mării. Ridicat inițial pe terasa inferioară de pe stânga râului Mureș, orașul s-a dezvoltat de-a lungul timpului ocupând și povârnișurile și dealurile din apropiere. În prezent municipiul se întinde pe ambele părți al cursului râului Mureș și pe dealul Cornești și dealul Nirajului.

Cadrul natural

Municipiul Târgu Mureș este așezat pe terasele râului Mureș. Dintre toate acestea, Platoul Cornești (în maghiară Somostető) este cea mai înaltă cotă a orașului fiind situat la 488 m deasupra Mării Negre și la 197 m deasupra localității. Astfel teritoriul se caracterizează printr-un relief colinar fragmentat de văi largi și dealuri înalte. În mod tradițional geneza orașului istoric a avut loc pe terasele mai joase, apoi din motive agroalimentare au devenit cultivate pământuile din dealuri. În perioada postbelică, când au fost începute construcțiile cartierelor, autoritățile au preferat terasele mai înalte. Decizia lor a fost bună, fapt demonstrat de inundația giantică din mai 1970, când au fost precipitații de 100-120 mm în Munțiile Călimani, Gurghiu și Harghita încă acoperită de zăpadă. Blocurile de zece etaje proaspăt construite pe Aleea Carpați, lângă râul Mureș au devenit parțial ocupate de apele.

Pregătirea elevilor

Sunt anunțați elevii de efectuarea unei excursii în zona Tîrgu Mureș, din Munții Lotrului. Se discută despre formele de relief din jurul orașului, pentru a vedea ce cunoștințe au aceștia și pe ce material se pot baza cunoștințele ce urmează a fi însușite.

Desfășurarea excursiei

După plecarea de la școală am traversat centrul civic al orașului și ne-am oprit spre a contempla din depărtare Platoul Cornești. Din acest loc, înainte de a pleca la drum, se stabilește tipul de relief pe care este situat platoul, care este obiectivul excursiei de o zi. Se compară cu vârfurile muntoase din depărtare, ale căror contururi de asemenea sunt observabile. Se observă în împrejurimi suprafețe orizontale, de-a lungul Mureșului și cele înclinate. Se face precizarea că pe pământ cele mai multe suprafețe sunt înclinate (lin sau abrupt), că ele se numesc pante.

Se observă cu atenție pantele dealurilor și se constată că, în comparație cu ale altor vârfuri muntoase, ele sunt mai. După acest scurt popas, urmează vizitarea grădinii zoologice. Apoi urmează efectuarea unei delasări în cel mai înalt punct al zonei. Din vârf, ni se oferă o priveliște minunată asupra văii Mureșului. Aici se stabilește că punctul cel mai înalt al unui deal sau munte se numește vârf sau culme iar pantele se numesc coaste. Observând coasta pe care am urcat și care este orientată spre sud constatăm că este domoală în timp ce spre est pantele sunt abrupte. În locurile abrupte și prăpăstioase și pădurea este mai rară, iar copacii care s-au încumetat să crească pe aceste părți nu mai sunt așa falnici. Ei sunt primejduiți mereu de vânturile care îi pot doborî la pământ.

Spre est și sud, la marginea orașului șerpuiește de la nord spre sud râul Mureș, a cărui vale se lărgește pe măsură ce se apropie de Iernut. Dincolo de Mureș se observă localitatea Sâncraiu de Mureș.

Se fac observații asupra orizontului și liniei orizontului, asupra deschiderii sale mai mari la această înălțime, cu o diferență de nivel față de oraș de 300-400 m. De cealaltă parte a văii Mureșului se întind dealurile Câmpiei Transilvaniei.

Spre est, în depărtare se înalță crestele munților Apuseni, care pot fi observate în anumite condiții meteorologice.

După o pauză în care am panoramat cu privirea, dar și cu aparatul de fotografiat, orașul, valea Mureșului și dealurile din jurul nostru, începem parcurgerea traseului în sens invers, făcând alte observații. Observăm astfel, că mușchiul copacilor nu creșc decât în partea dinspre nord, că la coborâre ca și la urcare nu putem merge în linie dreaptă ci în serpentine, de-a curmezișul pantei.

La coborâre, la mijlocul pantei, intr-o poieniță ne oprim și copiii mănâncă, apoi se odihnesc.

Excursia va fi foarte greu uitată, iar observațiile făcute și cunoștințele însușite vor fi reactualizate la clasă și completate folosind și alte mijloace și metode. Printre acestea pot fi enumerate: folosirea mulajelor, a nisipului umed, a desenului schematic, ilustrațiilor, fotografiilor și a filmărilor (chiar și a celor realizate în excursie). Realizarea unui film și prezentarea lui elevilor îi va stimula pe elevi pentru viitoarele activități.

Și la capitolul „HIDROGRAFIA” la lecțiile APE CURGĂTOARE, APE STĂTĂTOARE materialul intuitiv este un factor necesar în asigurarea succesului însușirii unor noțiuni clare și precise despre apele pământului.

Cunoașterea apelor din punct de vedere geografic constituie un factor esențial în formarea la elevi a unei imagini juste asupra mediului geografic, pentru că râurile, lacurile, bălțile etc. reprezintă un element foarte frecvent chiar în orizontul local, care participă la transformarea scoarței, având totodată o apreciabilă importanță economică. Datorită acestei frecvențe, copiii au reprezentări bogate dar empirice, asupra apelor. Ca urmare, profesorul poate pune de acord predarea conținutului concret și metoda generală cu aceste reprezentări, dar ținând seama de particularitățile de vârstă ale elevilor. Excursia, desenul schematic, precum și o largă conversație bine dirijată sunt mijloacele cele mai frecvente în acest scop.

În excursia de studiere a apelor curgătoare se urmăresc clarificarea originii acestor ape, formele unei văi, acțiunea apei asupra scoarței și rolul economic al apelor. Prin excursia se întregește programa și asupra apei subterane și izvoarelor.

După ce s-a explicat la clasă că o parte a apelor de ploaie se scurge pe pantă, că o altă parte se evaporă și că o mare parte pătrunde în pământ, făcându-se și experiență cu infiltrarea apei în diferite roci (sol, nisip, argilă), se face o excursie la un izvor, la un pârâu și la un râu. Excursia cuprinde toate obiectivele deodată și se efectuează când timpul este favorabil.

La un izvor se stabilesc locul acestuia, transparența apei, temperatura, rolul economic al izvoarelor și mai ales al izvoarelor minerale, scoțându-se în evidență că izvorul este firișorul de apă provenit din apele infiltrate care ies la suprafață.

La un pârâu se explică despre lățimea și adâncimea mică (elevii vor sări peste el sau vor trece prin el), că pârâul nu constituie o piedică pentru circulație, că particularitatea principală este scurgerea apei pe pantă, stabilind prin plutitoare sensurile: „în josul curentului” și „în susul curentului”. Se arată modul de aflare al malului drept și al celui stâng, se urmăresc viteza de curgere, meandrele și viteza apei la meandre. Pe malurile înalte și abrupte se observă urmările acțiunii de spălare a apei, confluență de pâraie și obârșia.

La un râu (de exemplu, râul Mureș) se observă lățimea albiei (de pe un pod), se stabilesc malul drept și cel stâng, se urmăresc viteza de curgere, meandrele și viteza apei la meandre, pe malurile înalte și abrupte se observă urmările acțiunii de spălare a apei iar pe cele joase, convexe, locul de aluvionare, la confluențe se observă modificările râului după primirea afluentului (mai lat, cu apă mai multă etc.), se cer informații asupra locului unde se produc revărsări, asupra pagubelor ce le produc și mijlocul de luptă împotriva acestora, se vizitează instalații (mori, hidrocentrale), se observă dacă râul împiedică circulația, modalitatea trecerii peste râu (pod fix, pod plutitor, vad etc.).

9.2. Studiu de caz: drumeția în orizontul local

În continuare, voi prezenta modul cum s-a desfășurat o drumeție cu elevii clasei a V-a.

Înainte de studierea la clasă a lecției „Ape curgătoare”, am anunțat elevii că vom efectua o excursie pe malul Mureșului, în zona Sâncraiu de Mureș. După câteva discuții prealabile privind apa ploilor (o parte se scurge pe pantă, una se evaporă și alta intră în pământ) părăsim curte școlii, traversăm localitatea, deplasându-ne paralel cu râul. După 150 m întâlnim Mureșul, trecem e partea opusă, deplasându-ne pe lângă mal o bucată de timp până când întâlnim un afluent. Până aici elevii au fost lăsați să facă observații nedirijate. La acest afluent se face popas stabilindu-se că acesta este Pârâul Budiului. Se studiază cursul pârâului, difereța dintr acest afluent și râul Mureș.

O altă deplasare, poate avea loc în orizontul local, pentru studierea unui izvor. Observăm că apa izvorului curge direct în pârâul Sâncrai, care are și alte izvoare în amonte, care îl alimentează cu apă. Vom trage concluzia că pârâul se formează din apa mai multor izvoare. Elevii observă că apa unui izvor captat este limpede și foarte rece, de aceea este foarte căutată de locuitorii din apropiere. Se fac comparații cu apele minerale care ies la suprafață în mod asemănător și se subliniază importanța lor pentru sănătate.

Vom trage concluzia că pârâul poate fi traversat cu ușurință de oameni, animale sau vehicule. În locul unde traversăm pârâul vom „lansa” la apă câteva vaporașe din hârtie, confecționate de elevi și le vom urmări constatând că ele se deplasează odată cu noi, sau datorită meandrelor pot rămâne puțin în urma noastră. Aceasta înseamnă că viteza de deplasare a pârâului este aproape egală cu viteza cu care ne deplasăm noi și că apa curge la vale datorită unei ușoare înclinații a suprafeței pământului. Pe malul stâng al pârâului vom observa că în timpul ploilor, datorită înclinației mai pronunțate a pantei se formează torente care spală pământul cărând pietre, frunze și crengi. În locul unde traversăm pârâul pe punte vom stabili, orientându-ne cu fața în direcția de curgere a pârâului care este malul drept și cel stâng.

În excursia la o baltă sau un lac, în vederea studierii apelor stătătoare se urmăresc următoarele: forma, malurile și perimetrul. Pentru aceste lucruri excursioniștii se instalează pe cea mai mare înălțime de pe mal, de unde observă forma de curbă închisă, malul jos care înconjoară balta. În felul acesta se constată că aceasta se află într-o scobitură a scoarței (depresiune). Se înconjoară balta măsurându-se în pași perimetrul ei. Se observă că balta nu este alimentată de râu sau pâraie, apele ei provenind din ploi și din topirea zăpezii. Se completează că apele stătătoare pot avea legătură cu apele subterane. Se fac observații asupra plantelor și animalelor de baltă. Se arată importanța economică a lacurilor și a bălților. La noțiunea de apă subterană se poate ajunge folosind cunoștințele elevilor despre fântâni, mai ales că izvoarele sunt de multe ori la distanțe mari față de locurile populate. Pentru exemplificarea noțiunilor de baltă și lac am fost cu elevii la iazul de pe teritoriul comunei Sâncraiu de Mureș.

Valorificarea elementelor din orizontul local face posibilă acumularea prin proprie experiență a următoarelor cunoștințe:

Pâraiele, râurile, fluviile sunt ape curgătoare. Curgerea este legată de relief, apa deplasându-se de la locurile înalte spre cele joase.

Pâraiele, râurile, fluviile sunt una și aceeași formă sub care se prezintă în natură apa curgătoare. Ele se deosebesc doar prin mărimea lor. Râurile mari se formează prin acumularea de râuri mici. Se fundamentează totodată de râu principal și afluent.

Fiecare apă curgătoare are un început (izvorul), un canal prin care se scurge (valea, albia) și un loc unde se termină (vărsarea).

Apele curgătoare au acțiuni de eroziune a solului (erodând în partea unde malul este mai abrupt și depunând unde malul este mai jos).

Este necesar să se lămurească rolul economic al apelor curgătoare și felul cum sunt folosite. Astfel pe baza observațiilor, cunoscându-se și distrugerile ce le provoacă, se insistă și asupra modalităților de apărare împotriva calamităților.

Apele stătătoare au două elemente principale: bazinul lacustru și apa lacului. Elevii află despre viața animalelor de apă sau care trăiesc în mediul acvatic.

În mod asemănător, celelalte teme din programa de geografie pentru clasa a V-a pot găsi cel mai bun suport în imediata apropiere a copilului, în orizontul local. Important este însă, ca fiecare elev să aibă o sarcină de rezolvat, să se simtă util, să nu fie simplu spectator. Cu cât activitatea cere o participare individuală mai intensă, cu atât reprezentările și cunoștințele acumulate vor fi mai trainice.

IMAGINI DIN ACTIVITĂȚILE EXTRACURRICULARE

(DRUMEȚII ȘI EXCURSII) REALIZATE

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

Bădescu S., Bădescu C ., Mosor Gh.(2003) Valorificarea elementelor din orizontul local în activitatea de predare-învățare;

Călinescu, R și colab.(1969), Biogeografia României, Editura Tehnică, București;

Ciupagea, D., Ichim T.(1970), Geologia Depresiunii Transilvaniei, Editura Academiei, București;

Coteț P., Nedelcu E.(1976) Principii, metode și tehnici moderne de lucru în geografie, Ed. Didactică și pedagogică, București;

Cucu, V.(1978), Atlasul județelor R.S.R., E.DP.,București;

Dulamă, M.E.(1996) Didactica geografică, Ed. Clusium, Cluj-Napoca;

Florea, N.(1965), Geografia solurilor României, Editura Șhințifică,București;

Florea, N. și colab.(1968), Geografia solurilor României, Editura Științifică, București;

Ginea, D.(2002), Enciclopedia geografică a României, Ed. Enciclopedică, București;

Giurcăreanu Claudiu și colab.(1983), Îndrumător metodic pentru organizarea activităților turistice cu elevii, Editura Didactică și Pedagogică, București.

Gîștescu, P.(1971), Lacurile din România, Editura Academiei, București;

Gligor Viorel (2011), Geografie aplicată și planificarea teritoriului. Suport de curs, Cluj Napoca;

Grecu, F.(1992), Bazinul Hârtibaciului, Editura Academiei, București;

Grigore Mihai (1979) Reprezentarea grafică și cartografică a formelor de relief, Ed. Academiei, București;

Ielenicz ,M.(1995), Dealurile și podișurile României, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”, Facultatea de Geografia Turismului, Sibiu;

Ielenicz, M.(1992), Meteorologie și climatologie, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”, Facultatea de Geografia Turismului Sibiu;

Ilinca Nicolae (2000) Didactica geografiei, Ed. Corint, București;

Ilinca Nicolae, Mândruț Octavian, coordonatori (2006), Elemente de didactică aplicată a geografiei, Editura CD Press, București.

Irimuș, I.A.(1998), Relieful pe domuri și cute diapire în Câmpa Transilvaniei, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca;

Josan N.(1979), Dealurile Târnavei Mici, Editura Academiei, București;

Luncan Radu, Predescu Nicolae (1971), Cunoașterea geonaturală a orizontului local, Editura Didactică și Pedagogică, București.

Lupu A. și colab.(1980), Județul Mureș, Editura Sport-Turism, București;

Mac I.(1972), Subcarpații transilvăneni dintre Mureș și Olt, Editura Academiei, București;

Mateescu, E., și colab.(2014) Ghid de adaptare a tenologiilor agrcole la schimbările climatice pntru Regiunea 7 Centru;

Mândruț, O. (1996), Geografia și educația prin geografie în perspectiva reformei învățământului preunuiversitar – Ghid metodologic, I.Ș.E., București.

Mândruț, O.,Apostol, Gabriela (2003), Geografie – Ghidul profesorului pentru clasele V – VIII, Editura Corint, București.

Mândruț Octavian (2007), Orizontul local în învățarea geografiei, Ministerul Educației și Cercetării, Proiectul pentru învățământul rural, București.

Mândruț Octavian (2008), Cercetarea elementară a orizontului local și apropiat. Ghid metodologic, Institutul de Științe ale Educației, București.

MEC (CNC) (2005), Programe școlare pentru clasa a IV-a – Geografie, București.

MECI (2009), Programă școlară revizuită – Geografie – clasele a V-a – a VIII-a, București.

Mihăilescu Vintilă (1966) Dealurile și Câmpiile României, Editura Științifică, București;

Morariu T., Gârbacea V.(1960), Terasele râurilor din Transilvania, Editura Academiei R.P.R. , VOL X , nr. 6;

Mutihac V. Ionesi L.(1974), Geologia României, Editura Tehnică București;

Năstase A.,Cernea D.(1974)Cartografie generală, Manual practic, Centrul de multiplicare al Universității București;

Pop, G.P. (2012), Depresiunea Transilvaniei, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2012;

Resmeriță I., Cstiros St., Spirichez Z.(1968), Vegetația, ecologia și potențialul productiv pe versanții din Podișul Transilvaniei, Editura Academiei, București.

Sorocovschi V.(1996), Podișul Tâmavelor,studiu hidrogeografic, Editura Cetib, Cluj Napoca.

38. Șoneriu I., Mac I. (1973) Județul Mureș , Editura Academiei, București.

Uivari I.(1972), Geografia apelor României, Editura Științifică, București.

Vancea A. (1960) Neogenul din bazinul Transilvaniei, Editura Academiei, București.

Velcea V. Morariu T. (1971), Principii și metode de cercetare în geografia fizică , Editura Academiei , București.

Velcea V.(1993), Geografia fizică a României, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”, Facultatea de Geografia Turismului ,Sibiu.

Velcea V.(1992), Cartografierea turismului, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”, Facultatea de Geografia Turismului, Sibiu.

Velcea V. (1995), Geomorfologie generală, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”, Facultatea de Geogafia Turismului Sibiu.

Velcea V. (1995), Riscuri naturale și tehnogene, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”, Facultatea de Geografia Turismului, Sibiu.

Vulcu Bujor (1979), Aplicații practice la geografie, Editura Didactică și Pedagogică, București.

***(2016), Anuarul statistic al județului Mureș, I.N.S., D.S. Mureș, Tg. Mureș

***(1966), Atlasul climatologic al R.S.R., Ed. Academiei R.S.R., București

***(1983),Geografia României vol. I , Editura Academiei, București.

***(1987), Geografia României, Editura Academiei, București.

***(1982), Enciclopedia Geografică a României, Editura Științifică și Enciclopedică, București.

***(1968), Harta geologică cu text, Scara 1:200000, Comitetul Geologic București.

***(1996), Anuarul privind starea factorilor de mediu pentru anul 2015, Agenția de Protecția Mediului, Târgu Mureș .

***(1960), Monografia geografică a R.P.R. vol.I , Editura Academiei Bugurești.

DECLARAȚIE DE AUTENTICITATE PE PROPRIE RĂSPUNDERE

Subsemnata, Filimon I. Anca Victorița (căs. FUSARU), înscrisă la examenul pentru obținerea Gradului didactic I, seria 2017-2019, specializarea GEOGRAFIE , prin prezenta, certific că lucrarea metodico-științifică cu titlul, SÂNCRAIU DE MUREȘ. STUDIU DE GEOGRAFIE FIZICĂ INTEGRATĂ conducător științific prof. univ. dr. Ioan Aurel Irimuș, este rezultatul propriilor mele activități de investigare teoretică și aplicativă și prezintă rezultatele personale obținute în activitatea mea didactică.

În realizarea lucrării am studiat doar surse bibliografice consemnate în lista bibliografică, iar preluările din diferitele surse, inclusiv din alte lucrări personale, au fost citate în lucrare.

Prezenta lucrare nu a mai fost utilizată în alte contexte evaluative – examene sau concursuri.

Data: ___________ Semnătura:

________________________