REALIZAREA UNUI PLAN DE GRĂDINĂ FOLOSIND PROIECTAREA ASISTATĂ DE CALCULATOR [302979]

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE HORTICULTURĂ

SPECIALIZAREA: PEISAGISTICA

PROIECT DE DIPLOMĂ

Îndrumător științific: Conf. univ. dr. Roșca Doina

Absolvent: [anonimizat]

2019

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE HORTICULTURĂ

SPECIALIZAREA: PEISAGISTICA

REALIZAREA UNUI PLAN DE GRĂDINĂ FOLOSIND PROIECTAREA ASISTATĂ DE CALCULATOR

Îndrumător științific: Conf. univ. dr. Roșca Doina

Absolvent: [anonimizat]

2019

CUPRINS

INTRODUCERE ………………………………………………………………………. p.2

1. ISTORIA STILURILOR DE AMENAJARE ALE SPAȚIILOR VERZI………….. p.4

1.1. STILUL……………………………………………………………………………………………. p.4

1.1.1. Generalități ………………………………………………………………………….. p.4

1.1.2 Stilul geometric …………………………………………………………………….. p.5

1.1.2.1. Particularitățile stilului geometric ……………………………… p.5

1.1.2.2. Stilul Rococo ………………………………………………………….. p.7

1.1.3 Stilul peisager………………………………………………………………………… p.7

1.1.3.1 Particularitățile stilului peisager………………………………….. p.8

1.1.3.2 [anonimizat]……………………………………………………p.10

1.1.4. Stilul mixt……………………………………………………………………………..p.11

1.1.4.1 Particularitățile stilului mixt ……………………………………….p.11

2. AMENAJAREA UNEI GRĂDINI PERSONALE…………………………………p.13

2.1. MOTIVUL ALEGERI ACESTEI TEME ………………………………. p.13

2.1.1 Software-ul utilizat………………………………………………… p.13

2.1.2. Inspirația……………………………………………………………………………… p.14

2.2. PLANUL GRĂDINII……………………………………………………………………….. p.15

2.2.1. Factori climatici…………………………………………………………………….p.15

2.2.2. Factori edafici sau pedologici………………………………………………….p.17

2.2.3. Aerul……………………………………………………………………………………p.17

2.2.4. Caracterele vizuale ale plantelor lemnoase………………………………. p.18

2.2.5. Tipuri de plantații și modalități de structurare………………………….. p.21

2.2.6. Decorațiuni florale……………………………………………………………….. p.27

2.3. SPECII DE PLANTE UTILIZATE………………………………………………….. p.28

2.4. ÎMPĂRȚIREA PE ZONE A GRĂDINII……………………………………………p.36

2.4.1. Zona 1………………………………………………………………………………….p.37

2.4.2. Zona 2………………………………………………………………………………….p.42

2.4.3. Zona 3………………………………………………………………………………….p.46

2.4.4. Zona 4………………………………………………………………………………….p.49

3. CONCLUZII FINALE……………………………………………………………………………………p.52

INTRODUCERE

Principalul motiv pentru care am decis sa aleg această temă pentru proiectul de diplomă este datorat faptului că în procesul realizării unui plan de grădină se îmbină armonios toate materiile studiate de-a lungul a celor 4 ani de facultate, astfel în realizarea completa si corecta a unui plan de grădină vom folosi noțiuni învățate la Floricultură, Arboricultură, Botanică pentru a alege corect speciile de plante folosite, noțiuni învățate la Entomologie si Fitopatologie specială pentru a preveni și combate eficient dăunatorii și boliele plantelor și noțiuni învățate la Istoria artei parcurilor și gradinilor, Arhitectura peisagera, Rețele edilitare pentru alegerea corecta a stilului (Peisager, Geometric, Mixt, etc.) și a modului de amenajare, amplasare a plantelor sau a obiectelor artificiale într-un fel cât mai armonios: “A amenaja un spațiu verde nu înseamnă a umple spațiile goale dintre clădiri cu pietre, iarbă, flori, copaci, ci înseamna a organiza, a armoniza și a disciplina formele vegetale, cromatica dinamică a florilor și frunzleor, mobilitatea apei, contrastul textural al suprafețelor și relieful cu diferite construcții sau dotări.” (Tomescu C. V., 2006-2007)

Datorită pasiunii personale pentru Japonia și pentru stilul asiatic în general am decis ca grădina personală pe care am amenajat-o pentru această temă cu ajutorul programului Realtime Landscaping Architect să fie realizată într-un stil mixt cu puternice influențe din stilul asiatic chino-japonez.

Fig. 1 Grădina personală amenajată pentru Proiectul de Diplomă

De-a lungul istoriei putem observa ca omenirea a prezentat un interes deosebit privind amenajarea grădinilor sau a spațiilor verzi în general pornind încă din Antichitate, pe baza picturilor murale, basoreliefurilor, mozaicurilor, textelor istorice care demonstrează apariția unor grădini antice în Orient (Asia), Nordul Africii (Egipt) și mai târziu în Europa (Grecia) acestea îmbinând frumosul cu utilul, îmbinând astfel rolul de meditație cu rolul alimentar dat de existența plantelor cu scop alimentar în cadrul acestora.

Tot în această perioada, mai precis în secolul al VI-lea î. Hr. au fost construite celebrele Grădini suspendate ale Semiramidei sau Grădini suspendate din Babilon. Acestea au apărut în timpul Regelui Nabucodonosor al II-lea pentru soția sa Amytis, însa conform unei vechi legende răspândită de scriitori greci aceasta ar fi fost construită de către regele Ninus, întemeietorul orașelor Ninive și Babilon, pentru soția sa Semiramida. Aceaste impresionante grădini ocupau 15000 m2 și erau amenajate în 4 terase ce aveau până la 77 de metri înălțime, dispuneau de o multitudine de specii de plante printre care arbori de peste 24 de metri înălțime, iar sistemul de irigare era compus din pompe cilindrice al căror secret nu se cunoaște nici până în ziua de azi. Din păcate vestitele grădini au fost distruse de perși în timpul ocupării Babilonului, lumea pierzând în acel moment una dintre cele Șapte minuni ale lumii antice.

Fig. 2 Gradinilie suspendate ale Semiramidei

Chiar dacă în perioada antică au fost construite o multitudine de grădini și spații verzi impresionante și parea ca acest interes al omeniri ajunsese la apogeu, însă istoria ne arată ca dimpotrivă, acest interes a continuat să se dezvolte și să se răspândească din ce în ce mai mult în toată lumea astfel ajungem de la spațiile verzi din Evul Mediu (sec. V-XIV d.Hr.) apărute în Bizanț, grădinilie monahale si regale din Europa Occidentală, grădinilie islamice și arabe din Spania, grădinile asiatice din China și Japonia la perioada Renașterii (sec. XV-XVI d.Hr.) când “grădinile italiene au avut cea mai mare strălucire și cel mai mare rafinament” (Tomescu C. V., 2006-2007), pentru ca apoi sa ajungem în prezent unde au fost înființate școli de specialitate care se ocupă cu studierea în detaliu a diferitelor stiluri aparute de-a lungul timpului (peisager, geometric, mixt, etc.), iar evoluția tehnologiei ne-a ajutat să îmbunătățim meteodele de înmulțire precum altoirea, micro-înmulțirea “in-vitro” care este capabilă de producere a unei plante noi, identică cu planta mamă.

1. ISTORIA STILULRILOR DE AMENAJARE ALE SPAȚIILOR VERZI

1.1. STILUL

1.1.1. Generalități

“Stilul constituie totalitatea particularităților caracteristice unei structuri, civilizații, epoci, activități, legate de un anumit loc și o anumită perioadă istorică, și elaborate sub influența condițiilor naturale și a factorilor sociali.

În amenajarea spațiilor verzi, stilul reprezintă modul de armonizare a elementelor naturale (relief, apă, vegetație) cu cele artificiale (alei, bazine, fântâni) în vederea realizării unei ținute artistice distincte.

După diverși autori (Vacherot și Hubbard), spațiile verzi amenajate erau grupate în funcție de două mari categorii: stiluri clasice – bazate pe geometrismul formelor și spațiilor, și stiluri romantice – bazate pe formele spațial-volumetrice libere. V. Carmazin-Cocovschi deosebește în cadrul celor două stiluri mai multe variante, astfel în cadrul stilului geometric se remarcă variantele: maurică și italo-franceză, caracteristice Renașterii și Barocului, iar în cadrul stilului peisager sau liber, variantele chino-japoneză și cea anglo-americană, caracteristice perioadelor Clasicismului și Romantismului. În ultima perioadă (sec. al XX-lea) s-a conturat stilul mixt (contemporan), care presupune îmbinarea armonioasă a stilului clasic și a celui peisager.” (Tomescu C. V., 2006-2007)

1.1.2. Stilul geometric

Stilul geometric sau stilul clasic a fost folosit ca stil de bază la proiectarea reședințelor claselor nobiliare, acest stil fiind puternic influențat de diferitele sisteme sociale și politice ale popoarelor, de situația geogrfică și condițiile climatice, motiv pentru care a fost fragmentat în mai multe variante, caracteristice fiecărei epoci istorice.

“Egiptenii sunt cei care au pus bazele acestui stil, prin rigiditatea geometrică strictă adoptată în amenajarea grădinilor, aspect preluat și de romani. La romani grădinile, întotdeauna de formă dreptunghiulară, erau prelungiri ale încăperilor, fiind ornate cu statui, vase sau fântâni arteziene. Grădinile în stil maur, de mai târziu, aveau formă pătrată sau dreptunghiulară, fiind înconjurate din toate laturile de clădiri cu balcoane și galerii orientate spre curte, și având liniile compoziționale subordonate formelor geometrice stricte.” (Tomescu C. V., 2006-2007)

Deși egiptenii sunt cei care au pus bazele acestui stil, el a fost perfecționat în timpul Renșterii italiene, moment în care au și aparut primele grădini capodoperă ale epocii, în cadrul cărora palatul și grădina formau un ansamblu compus unul pentru altul, acestea fiind dispuse deseori pe un teren înclinat amenajat în terase, susținute prin ziduri masive, ansamblul fiind întregit de fântâni, cascade sau bazine. Punctul culminant însa al stilului clasic a fost atins în barocul francez “ Le Notre (1613-1700) fiind cel care a stabilit principiile compoziționale ale proiectării spațiilor verzi în acest stil. Practic grădinile clasice franceze prezintă particularitățile ce caracterizează complet stilul geometric, aplicat până în prezent.” (Tomescu C. V., 2006-2007)

1.1.2.1. Particularitățile stilului geometric

Compoziția se bazează pe forme geometrice stricte, regulate, pe linii drepte și curbe, toate elementele ordonându-se perfect unele în raport cu altele, dar în același timp fiind subordonate toate elementului principal sau dominantei (castelul sau palatul), care se află mereu poziționat pe cotele cele mai înalte ale terenului.

Părțile componente sunt ordonate geometric față de o axă dominantă centrală,aceasta constituind perspectiva principală, iar perspectivele secundare sunt perpendiculare pe axa dominantă.

Vegetația de talie mare din jurul castelului sau palatului va fi elimintă total, atât pentru a scoate în evidență impozanța edificiului, dar și pentru a permite ca vizibilitatea asupra grădinilor din preajma acestuia să fie maximă, fară obstacole vizuale, acestea fiind formate din partere întinse de gazon, mărginite de șiruri de arbuști sempervirescenți tunși în forme geometrice, borduri sau broderii artistice din buxus tuns.

„Parterele de gazon pot fi întrerupte adesea de bazine mari, canale sau oglinzi de apa. Apa aduce prospețime, luminăși mișcare reprezentând elementul cel mai bogat datorită modalităților de folosire și combinare cu diverse alte elemente, fiind dispusă în bazine cu margini de marmură sau piatră artistic cioplităși finisată, cu numeroase grupuri sculpturale și numeroase combinații între grupuri de fântâni arteziene sau bazine cu jocuri de apă. Bazinele se înscriu în figuri geometrice simple iar suprafața acestora crește pe măsură ce se îndepărtează de centrul compozițional al grădinii.” (Tomescu C. V., 2006-2007)

În cadrul stilului geometric aleile vor fi întotdeauna rectilinii și vor forma diferite forme geometrice, conducând privitorul spre diferite amenajări.

Fig. 1.1. Exemplu de amenajare în stil geometric al grădinilor de la Château de Villandry

1.1.2.2. Stilul Rococo

În secolul al XVIII-lea din stilul geometric ia naștere o nouă variantă a acestuia folosită în amenajarea grădinilor numită Rococo, sub influneța stilului arhitectural cu același nume. Acest stil a fost folosit în special în Olanda și se baza pe folosirea excesivă a spalierelor cu plante urcătoare, a arborilor și arbuștilor taiați cu multa atenție în diferite forme de siluete atat animale, cât și umane.

Elementele utilizate în compoziția grădinii erau dispuse strict simetric (formă de tablă de șah), toate acestea fiind duse la extrem, iar lipsa de naturalețe era amplificată de folosirea în excess a elementelor artificiale precum: “globuri de sticlă colorată în locul florilor, împodobirea plantelor perene cu scoici sau chiar vopsirea arborilor în auriu.” (Tomescu C. V., 2006-2007)

Fig. 1.2 Grădina Rococo din Painswick

1.1.3 Stilul peisager

În Anglia (sec. al XVII-lea) apare stilul peisager, romantic sau englez, în contextul căutării unei noi forme de exprimare, sub influența directa a noi literaturi,ce promova reîntoarcerea la natură, a pictorilor peisagiști și chiar a influenței artei grădinilor chinezești, naștera acestui nou stil fiind practic o reacție împotriva grădinilor franceze prin renunțarea la rigiditatea și artificialitatea grădinilor clasice geometrice, simetria și echivalența fiind excluse.

1.1.3.1 Particularitățile stilului peisager

Natura este principalul conducător în realizarea unei grădini în stil peisager, astfel toate elementele folosite, formele, aranjamentele vor fi cât mai apropiate celor din natură, toate îmbinându-se armonios pentru a crea un peisaj cât mai natural, impresia generală fiind a unui aranjament pitoresc, neregulat.

Din moment ce acum natura înlocuiește edificiul (castel sau palat) ca și punct de atracție dominant, “aspectul natural trebuie să depășească limitele sectorului amenajat, legând peisajul exterior de cel interior, iar compoziția trebuie să fie în concordanță cu caracterul ținutului și detaliile acesteia în concordanță cu caracterul local, obiectivele interesante fiind accentuate în timp ce cele inestetice vor fi mascate cu vegetație” (Tomescu C. V., 2006-2007)

Aleile rectilinii folosite anterior în cadrul stilului clasic dispar și sunt înlocuite de alei cu traseu liber, sinous, ce urmăresc formele de relief fara a se suprapune peste liniile de perspectivă. Curbele și sinuozitățile aleilor sunt simple, acestea oferindu-i progresiv vizitatorului diferite perspective spre anumite obiective sau “scene”.

În zona din preajma clădirii principale (dacă aceasta există) se vor folosi specii de talie mică, cu înflorire bogată și îndelungată, aceasta putând fi încadrată pe anumite laturi de masive de arbori și arbuști pentru a se integra cât mai bine în peisaj.

Plantațiile vor avea margini sinuoase și vor respecta formele naturale de creștere a speciilor folosite, masele vor avea contru neregulat, vor fi folosițe exemplare izolate de arbori sau arbuști. Gazonul va fi folosit pe suprafețe mari, suprapunându-se peste neregularitățile terenului, disparând astfel suprafețele plane cu contur regulat specifice stilului clasic. Gazonul trebuie îngrijit cu atenție, acesta putând fi decorat cu specii floricole dispuse neuniform fie dispersate solitar, fie sub forma de pete neregulate.

Pentru a respecta ideea de natural rocile, pietrele sau stâncile vor fi aranjate fie sub forma de mase, grote sau cascade.

Apa fiind un element foarte important în compoziția stilului peisager va fi armonizată cu formele de relief fiind dispusa într-un mod cât mai natural fie sub formă de lac sau iaz cu contur neregulat, fie sub forma de curs de apa cu traseu neregulat, ce urmărește caracteristicile terenului.

Fig. 1.3 Parcul “Nicolae Romanescu” cel mai mare parc natural din estul Europei

Fig. 1.4 Planul parcului „Bibesco”, denumit actual „Nicolae Romanescu”

1.1.3.2 Stilul chino-japonez

În cadrul stilului peisager se deosebește o variantă a acestuia, specifică Extremului Orient, având anumite particularități ce îl fac să fie un stil de sine stătător. Caracteristicile acestui stil sunt in linii mari asemănătoare cu cele ale stilului peisager, speciile folosite fiind întotdeauna specifice locului, având seminificații aparte, evitându-se folosirea speciilor exotice, iar construcțiile decorative sunt grațioase, în formă de arc, pavilioanele fiind amplasate în armonie cu natura.

Diferențele principale între grădinile japoneze și cele chinezești sunt date în mare parte de relieful de care dispun cele doua țări, astfel grădinile din China sunt situate în mare parte în zona de câmpie, în timp ce grădinile din Japonia datorită reliefului muntos și spațiului limitat sunt în mare parte miniaturale și foarte variate, având în compoziție arbori pitici, cărari de piatră, iazuri pitoresc mărginite.

Fig. 1.5 Grădină chinezească

Fig. 1.6 Grădină japoneză

1.1.4. Stilul mixt

Acest stil numit și stil compozit “a apărut la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, mai precis în perioada când se înființează grădinile orășenești și când apare necesitatea rezolvării compoziției acestora, în ceea ce privește rigiditatea stilurilor folosite până atunci.” (Tomescu C. V., 2006-2007)

Datorită nevoii de a rezolva “defectele” stilurilor geometric și peisager, stilul geometric deși aisgura accesibilitatea mare a publicului în spațiul verde respectiv, era costisitor ca și investiție, iar stilul peisager datorită aleilor înguste,a traseelor neuniforme limita accesul publicului numeros, a luat naștere stilul mixt care prin îmbinarea celor doua metode de compoziție în același spațiu verde, practic îmbină avantajele stiluiui peisager cu cel geometric și elimină din dezavantajele menționate anterior. Astfel noile zone verzi amenajate în stil mixt „au caracter multifuncțional, cuprinzând numeroase dotări și sistematizări secundare, cu precădere în cazul suprafețelor mari, cu o capacitate mare de primire a vizitatorilor, permițând totodată și o mai mare libertate de adoptare a soluțiilor amenajistice.” (Tomescu C. V., 2006-2007)

1.1.4.1. Particularitățile stilului mixt

În zona centrală avem trasee drepte, largi pentru a permite accesul publicului larg, tot aici fiind poziționate și clădirile sau edificiile importante. Centrul sau centrele compoziției, intrările principale, intersecțiile principale de alei, zonele din jurul clădirilor importante vor fi amenajate în stil geometric, în timp ce restul compoziției va fi amenajată în stil peisager.

Trecerea de la zona centrală geometrică la cea periferică realizată în stil peisager, se face treptat, folosindu-se elemente de trecere pentru a realiza o tranziție armonioasă.

Aleile principale, trasate geometric leagă clădirea principală de obiectivele importante precum: pavilioane, fântâni, monumente, etc., în timp ce aleile secundare trasate în stil peisager sunt mai înguste și duc vizitatorul spre locuri mai liniștite.

Și modul în care sunt plantate plantele este diferențiat, astfel lângă clădiri avem amenajări floristice bogate, iar vegetația lemnoasă este scundă, iar în zonele periferice vegetația este distribuită cât mai neuniform pentru a da impresia de natural.

Apa de asemenea se prezintă fie sub formă de bazine sau fântâni arteziene în zona stilului geometric și sub formă de mici căderi de apa sau cascade,lacuri, etc. în zona amenajată în stil peisager.

Fig. 1.7 Parcul “Carol” din București – vedere din satelit

Fig. 1.8 Parcul “Carol” din București

2. AMENAJAREA UNEI GRĂDINI PERSONALE

2.1. MOTIVUL ALEGERI ACESTEI TEME

Motivul pentru care am decis sa aleg această temă de licență se datorează în primul rând dorinței de a urma o carieră în domeniul design-ului digital de planuri pentru amenajarea diferitelor spații verzi precum: parcuri, grădini publice, grădini private, decorul floral din centrele orașelor, etc. obținute cu ajutorul programelor sau software-urilor ca Realtime Landscaping Architect sau Autocad care sunt în continuă dezvoltare pentru a îmbunătății, pentru a extinde numarul și varietatea de obiecte, plante, construcții, etc. ce stau la dispoziția utilizatorilor și pentru a ușura activitatea atât a inginerilor și arhitecților peisagiști cât și a persoanelor necalificate în domeniu, însă care doresc amenajeze grădina personal pentru a extinde.

2.1.1. Software-ul utilizat

Software-ul folosit pentru realizarea acestui proiect este ediția din 2009 a programului de design peisager Realtime Landscaping Architect, care deși este mai veche tot îți pune la dispoziție sute de specii de plate floricole, arbuști, arbori, atât în formă de poza 2D, cât și în formă de model 3D, sute de elemente artificiale precum: foișoare, pavilioane, fântâni arteziene, cascade, bănci, etc., dar și foarte multe tipuri de elemente naturale: roci, pietre, stânci de diferite dimensiuni.

Fig. 2.1 “Magnolia x soulangeana” 3D Fig. 2.2 “Prunus sargentii” 2D

Fig. 2.3 Foișor asiatic Fig. 2.4 Diferite tipuri de roci + cascadă

2.1.2. Inspirația

După cum am menționat și în introducere, principalul motiv pentru care am ales să amenjez această grădină privată într-un stil cât mai apropiat de cel asiatic, mai exact japonez, se datorează pasiunii persoanle pentru Japonia, atât ca țară și cultură, cât și pentru flora deosebită a acesteia ce curpinde celebrele specii de cireși japonezi Prunus sargentii , Prunus subhirtella , Prunus serrulata “Kanzan”, floarea acestor specii fiind denumită “Sakura”, aceasta simbolizând frumusețea feminină în China, însă în Japonia aceasta poate simboliza și natura efemeră a vieții. Deși termenul de “Sakura” este răspândit în multe țari asiatice precum Japonia, China, Coreea, “simbolismul acestui termen este atât de puternic legat de Japonia, încât în Coreea cu prilejul aniversării a 50 de ani de la eliberarea de sub ocupația japoneză, autoritățiile coreene au tăiat toți cireșii din grădina Palatului Gyeongbok din Seul care fuseseră plantați de autoritățile coloniale japoneze.”

Fig. 2.5 „Sakura” – Floare de cireș

2.2. PLANUL GRĂDINII

Grădina prezentată în acest proiect se întinde pe aproximativ 2945 m2 (2931.225 m2 mai exact) având lățimea de 47.5 metri și lungimea de 61.71 metri. Datorită dimensiunii destul de mare a acesteia ar fi de preferat ca amplasarea ei să fie la periferia orașului, în cadrul unui cartier rezidențial modern precum cartierul Magnolia din Craiova. Forma în care este prezentat proiectul de față este o forma ideală peste care a trecut un număr de ani de la înființare și plantare, în care plantele au fost îngrijite cu mare atenție, copacii ajungând la maturitate și la dimensiuni impresionante.

În vederea realizării unui plan de grădină particulară sau publică trebuie avut în vedere un număr de factori foarte importanți ca de exemplu: climatici, edafici, aerul etc., dar tot cu atenție trebuie făcută și selecția speciilor de flori, arbuști, arbori, gazon sau gard viu ce urmează a fi utilizat.

2.2.1. Factori climatici

“Clima din România este una temperat continentală de tranziție, având patru anotimpuri distincte, iar diferențele locale climatice se datorează mai mult altitudinii și latitudinii și mai puțin influențelor oceanice din vest, celor mediteraneene din sud-vest și celor continentale din est.”

Factorii climatici de care depinde realizarea cu succes a unui spațiu verde public sau privat sunt următorii:

Temperatura – influențează direct procesele vitale ale plantelor precum germinarea, creșterea și fotosinteza, aceste procese funcționând la capacitatea maximă doar în cadrul unei temperaturi optime specifice fiecărei specii, depașirea temparaturii maxime sau scăderea sub temperatura minima suportată ducând la oprirea acestor procese și implicit la moartea plantei respective.

În funcție de temperatură plantele se împart în patru grupe:

– megaterme: adaptate la temperaturi de peste 20°C

– mezoterme: adaptate la temperaturi cuprinse între 15°C și 20°C

– microterme: care se dezvoltă între 0°C și 15°C

– hechistoterme: care preferă temperaturi constant scăzute, sub 5°C

Lumina – este factorul de bază în cadrul procesului de fotosinteză prin care plantele absorb dioxidul de carbon din atmosferă, eliberează oxigen și produc compuși organici (glucide, lipide, proteine) ce ajută la hrănirea acestora. Plantele care dispun de suficientă lumină vor fi viguroase, în timp ce plantele cu acces limitat la lumină vor fi mai firave.

În funcție de cerințele față de lumină plantele se împart în:

– Plante heliofite: iubitoare de lumină ce nu suportă umbrirea (Helianthus annuus – Floarea-soarelui)

– Plante sciadofite: plante de umbră ce nu suportă lumina directă (Ferigile)

– Plante heliosciadofite: plante de semiumbră (Hedera helix)

– Plante eurifotofite: plante ce manifestă toleranțe mari atât față de lumină, cât și de umbră (Dactylis glomerata)

Umiditatea si precipitațiile – au și ele un rol important în creșterea și dezvolatrea plantelor, deoarece apa este elementu principal de pe Terra care susține viața, fară apă viața neputând exista. Datorită variației foarte mari a umidității și precipitațiilor pe glob, acestea putân fi în exces într-o zonă a lumii sau foarte sărace în alte zone precum deșerturile, plantele au reușit de-a lungul istoriei să evolueze și să se adapteze pentru a trăi în astfel de condiții extreme.

Principalele surse de apă ale plantelor sunt: ploaia, zapada, roua, apele subterane, iar la acestea se poate adăuga și omul ce poate asigura necesarul de apă al plantelor prin irigare manuală (stropitoare) sau automată prin diverse sisteme de irigare.

În funcție de cantitatea de apă din mediul în care trăiesc, plantele se pot clasifica în:

– Hidrofite: plante adaptate la viața acvatică

– Higrofite: plante ce trăiesc pe văi umede, malul mlaștinilor

– Mezofite: plante ce cresc în zone cu umiditate potrivită

– Xerofite: plante ce traiesc în zone cu deficit de umiditate în sol (Cactuși)

– Hemixerofite: plante ce traiesc în locuri aride, dar care au rădăcini foarte lungi ce ajung la apa subterană

2.2.2. Factori edafici sau pedologici

Solul – este stratul de la suprafața scoarței terestre care servește ca mediu de viață pentru plante, el fiind un corp natural complex, alcătuit din material mineral, organic, apă și aer, în masa căruia au loc procese fizice, chimice și biologice complexe. Solul constituie astfel stratul nutritiv cel mai important pentru creșterea și dezvolatrea optimă a plantelor, în lipsa acestuia ca și în cazul lipsei apei, viața fiind imposibilă pe Terra.

Principalele însușiri ale solului sunt fertilitatea (naturală sau artificială) și capacitatea de producție, care la fel ca și fertilitatea poate fi influențată și crescută artificial de către om.

Dintre caracteristicile multiple ale solului amintim:

– Textura solului: în funcție de aceasta soulrile se împart fie în soluri nisipoase, nisipo-lutoase, luto-nisipoase, lutoase, luto-argiloase, argilo-lutoase, argiloase, greu argiloase, fie în soluri ușoare (afânate), soluri grele (compacte), soluri mijlocii.

– Structura solului

– Porozitatea solului: reprezintă spațiul lacunar în care se găsește aer și apă.

– Puterea de reținere: reprezintă capacitatea solului de a reține anumite substanțe cu un grad variat de dispersie.

– Reacția solului: pH-ul solului poate fi bazic (pH > 7), neutru (pH=7), acid (pH <7), pH-ul putând fi corectat prin aplicarea amendamentelor și a îngrășămintelor chimice cu reacțtie fie acidă, fie bazică.

2.2.3. Aerul

Prin mișcarea aerului este asigurată nevoia de dioxid de carbon a plantelor, vântul joacă un rol important atât în înmulțirea și polenizarea anumitor specii de plante, cât și în reglarea transpirației acestora, contribuind în general și la uniformizarea temperaturii și umidității.

Chiar dacă aerul are și el un rol important în creșterea și dezvoltarea plantelor, acesta poate avea și efecte negative datorită vânturilor puternice care sunt întotdeauna defavorabile majorității speciilor de plante cultivate, deoarece sub acțiunea acestora mecanică se produc pagube, se rup ramurile pomilor, dezrădăcineaza plante, etc. Vântul deși poate ajuta la polenizare, o poate și opri în cazul în care viteza sa este mai mare de 10 m/sec, această viteză făcând zborul albinelor imposibil.

În timpul iernii, vânturile puternice accentuează efectul negativ al temperaturilor scăzute, iar prin spulberarea zăpezii favorizează înghețarea solului.

O metodă de a combate efectele negative ale vântului dacă terenul ce urmează a fi plantat este expus vânturilor puternice este de a cultiva plante cu talie cât mai joasă și rezistente.

2.2.4. Caracterele vizuale ale plantelor lemnoase

“Plantele lemnoase reprezintă materialul principal de constituire a peisajului vegetal. Proiectarea plantațiilor se bazează pe cunoașterea caracterelor vizuale ale speciilor și cultivarurilor de: arbori, arbuști, subarbuști (exemplare individuale).

La acestea se adaugă necesitatea cunoașterii caracteristicilor biologice și ecologice ale speciilor.

Aspectul general, vizual al plantelor este determinat de:

– factorii genetici;

– condițiile de mediu fizic: climă, sol, factori geomorfologici;

– factorii biotici;

– factorii antropici.” (Iliescu Ana-Felicia și colab., 2008)

Principalele caracteristici vizuale ale plantelor lemnoase sunt:

Talia – aceasta reprezintă înălțimea plantelor la vârstă adultă, iar în funcție de aceasta arborii, arbuști și subarbuștii pot fi clasificați în:

– arbori de talia I (Fagus silvatica)

– arbori de talia a II-a (Betula pendula)

– arbori de talia a III-a (Magnolia kobus)

– arbuști înalți (Pyracantha coccinea)

– arbuști mijlocii (Chaenomeles japonica)

– arbuști mici și acoperitori de sol (Cotoneaster dammeri)

-subarbuști erecți (Yucca filamentosa)

-subarbuști acoperitori (Vinca minor)

“În funcție de ritmul de creștere al plantelor acestea se împart în specii repede crescătoare precum plopul, salcia, și specii încet crescătoare: stejarul, fagul, etc., motiv pentru care plantele dintr-o asociație proiectată trebuie sa fie compatibile de-a lungul întregii dezvoltări, putând apărea nevoia de înlocuire a unor specii după o perioadă de timp.” (Iliescu Ana-Felicia și colab., 2008)

Habitusul – reprezintă forma tridimensională de creștere a plantelor, văzută de la o anumită distanță, împărțindu-se astfel în funcție de distanță în:

– Siluete (la distanțe mai mari de 500 de metri)

– Forme la care putem observa detalii ca de exemplu suprafețele neregulate ale frunzișului, trunchiul, alura ramurilor principale. (la distanțe de 100 de metri)

– La câțiva metri sau chiar sub coroană se pot observa aspectele complexe precum modul de ramificare al ramurilor secundare, modul de inserare a frunzelor, particularități ale trunchiului.

Fig. 2.7. Tipuri de forme ale coroanelor

Fig 2.8. Tipuri de forme ale coroanelor

Textura vizuală – Textura vizuală este determinată de modul de inserare, aspectul și mărimea frunzelor, de grosimea ramurilor și la fel ca și habitusul poate fi percepută diferit în funcție de distanță, astfel din acest punct de vedere speciile pot fi clasificate în:

– specii cu textură fină: frunze mici, eventual compuse, cu lăstari subțiri (Betula pendula)

– specii cu textură medie (Acer campestre)

– specii cu textură grosieră: frunze mari, de culoare verde închis, cu ramuri groase (Catalpa bignonioides)

Prin folosirea texturii vizuale putem crea anumite efecte optice precum:

– amplasarea speciilor cu textură fină în fundalul unui spațiu pentru perceperea unei adâncimi mai mari.

– amplasarea speciilor cu textură grosieră în fundal pentru scurtarea aparentă a distanței.

– amplasarea speciilor cu textură fină în fundal și a celor cu textură grosieră în prim plan pentru a accentua perceperea unei adâncimi mai mari a spațiului.

Culoarea – este influențată în mod direct de momentul zilei, de calitatea luminii și de condițiile climatice și este important să se cunoască atât coloritul de bază cât și cel sezonier al speciilor plantate.

În studiul de culoare al unei plantații trebuie inclus atât coloritul frunzișului, acesta fiind dominat de nuanțe și tonalități de verde, cât și coloritul florilor, fructelor sau chiar a scoarței.

2.2.5. Tipuri de plantații și modalități de structurare

“Arborii și arbuștii se pot folosi ca plante solitare, calitățile lor vizuale fiind distincte.

Asocierea exemplarelor individuale în diferite tipuri de plantații determină efecte vizuale de ansamblu. În funcție de distanța și poziția sau direcția de observare ele pot fi percepute ca entități sau ca secvențe ale întregului, sesizabile succesiv prin deplasarea observatorului.

Tipurile de plantații întâlnite în amenajările peisagistice sunt: aliniamentele, grupurile, perdelele de protecție, masivele, gardurile vii, plantații florale și cu trandafiri.” (Iliescu Ana-Felicia și colab., 2008)

Aliniamentele – sunt plantații în șiruri regulate, cu repartiția echidistantă a exemplarelor componente și pot fi împărțite în:

– Aliniamente de arbori care la rândul lor pot fi împărțite în funcție de numărul de rânduri (simple, duble, mai rar triple sau cvadruple) și în funcție de raportul cu o cale de circulație (unilaterale sau bilaterale).

– Aliniamente mixte de arbori și arbuști care pot fi fie pe un singur rând, fie pe rânduri diferite.

– Aliniamente mixte de arbori și gard viu care pot fi fie pe un singur rând, alternanță de arbori și secvențe de gard viu, fie pe rânduri distincte.

– Aliniamente de arbuști acestea cel mai frecvent fiind simple.

Fig. 2.9. Aliniamente duble de arbori

Fig. 2.10. Aliniament mixt de arbori și arbuști

Fig. 2.11. Aliniament mixt de arbori și gard viu

Grupurile – sunt formate din 2-7 (uneori 9) exemplare, iar repartiția spațială a acestora poate fi:

– echidistantă: în cadrul amenajărilor geometrice, grupuri omogene

– neregulată: în cadrul compozițiilor libere, evitându-se suprapunerea vizuală a mai mult de două exemplare pe orice direcție de observare și preferandu-se număr impar.

Grupurile pot fi: – grupuri omogene (o singură specie)

– grupuri de arbori

– grupuri de arbuști

– grupuri heterogene (asocierea de specii sau varietăți diferite)

– grupuri mixte de arbori și arbuști

În amenajările libere în cazul grupurilor de două exemplare este indicat ca acestea să fie heterogene.

Modul de asociere poate fi atât în armonie de forme, talii, culori, textură, cât și în contrast de forme, talii, culori, etc.

Fig. 2.12. Dispunerea în plan exemplarelor Fig. 2.13. Asocieri de plante lemnoase în care alcătuiesc grupurile grupuri heterogene

Perdelele – sunt plantații sub formă de fâșii dense, regulate ca formă, neregulate sau regulate ca structură și pot fi fie perdele de arbori, fie perdele mixte de arbori și arbuști cu talii diferite.

Fig. 2.14. Perdea peisageră de arbori Fig. 2.15 Perdea peisageră de arbori și arbuști

Masive – sunt „plantații mari, alcătuite dintr-un număr mare de exemplare, în general cu densitate mare. În planurile generale de amenajare, masivele se pot reprezenta numai prin contur sau se pot figura exemplarele componente; pentru plantațiile întinse (tip pădure) se desenează numai conturul masivului.” (Iliescu Ana-Felicia și colab., 2008)

Masivele pot fi:

– Masive de arbori cu formă regulată (în compozițiile geometrice) sau neregulate (în compozițiile libere), iar în funcție de structură pot fi omogene (o singruă specie) sau heterogene (mai multe specii, din care una este dominantă cantitativ)

– Masive de arbori și arbuști

– Masive de arbuști

Fig. 2.16. Masive de arbori și arbuști

Fig. 2.17. Masive omogene și heterogene de arbori

Fig. 2.18. Masive de arbuști

Gardurile vii – sunt “plantații dense, înguste, ordonate, aliniate sau alcătuind un anumit desen. Sunt alcătuite din arbuști sau unele specii de arbori.” (Iliescu Ana-Felicia și colab., 2008)

Fig. 2.19. Modele decorative de gard viu în cadrul parterelor

2.2.6. Decorațiuni florale

Principalele calități peisagistice ale plantelor floricole utilizate în cadrul aranjamentelor florale decorative de exterior sunt în mare parte aceleași ca și la plantele lemnoase:

– Talia

– Culoarea florilor (la unele specii și a frunzișului)

– Habitusul

– Epoca și durata de înflorire

Tipurile de aranjamente florale ce pot fi utilizate în decorul spațiilor verzi sunt următoarele:

– Rabate: acestea sunt alcătuite preponderent din plante anuale în succesiune cu bienale, pot avea forme geometrice regulate sau asimetrice și pot fi monocrome sau pot avea două sau mai multe culori, care la rândul lor pot fi dispuse în amestec omogen sau formând desne distincte. Dacă sunt alcătuite din plante de mozaic acestea poartă numele de mozaicuri.

– Arabescuri florale: Desene din flori, în volute, pe fond de gazon din plante anuale, bienale de talie mică.

– Pete florale: sunt realizate din flori anuale, bienale, perene sau combinații de anuale sau bienale și perene, acestea având contururi stilizate sau neregulate.

– Bordură mixtă: poate borda o alee, un gard viu și este alcătuită din plante anuale sau bienale și perene.

– Grupuri: sunt formate în general din plante perene voluminoase.

Fig. 2.20. Rabate pătrate

Fig. 2.21. Mozaicuri florale sub formă de platbandă

Fig. 2.22. Arabesc și platbandă în cadrul unui parter

2.3. SPECII DE PLANTE UTILIZATE

În cadrul grădinii al cărei plan l-am realizat în cadrul acestui proiect de diplomă am încercat să respect cât mai mult unul din principiile stilului chino-japonez menționat și în subcapitolul 1.1.3.2., mai exact acela de a folosi specii proprii locului (în cazul de față specii specifice Japoniei sau Asiei, nu specifice României).

Tabelul următor include și prezintă toate speciile folosite în cadrul decorului grădinii, format atât din plante floricole, cât și plante lemnoase:

Specii de plante folosite Tabelul 2.1

Notă: Datorită numărului limitat de specii cu model 3D și a limitelor în general ale programului Realtime Landscaping Architect, speciile Cotinus coggygria și Rhododendron „Girard” au fost foliste doar pentru a reda o pată de o anumită culoare în scopul realizării unui aranjament floral, prezentat în subcapitolul 2.4.2. Zona 2 , acesta fiind și motivul pentru care numărul lor este de 451, respectiv 404.

Dintre speciile menționate în tabelul de mai sus am decis să prezint mai detaliat următoarele specii:

Prunus Serrulata: este un arbore din familia Rosaceae, originar din Japonia, Coreea, China, a cărui înălțime poate ajunge la 10 metri, utilizat ca arbore decorativ în parcuri și grădini ce poate fi plantat de-a lungul aleilor din parcuri, solitar sau în grupuri în peluze.

– Condiții de creștere: – Cireșul japonez este o specie cu rezistență moderată la ger (plantele afectate de ger nu vor înflorii abundent) și secetă.

– Acesta preferă soluri afânate, fertile, profunde, bogate în humus și bine drenate. Arborele suportă și soluri argiloase, lutoase sau nisipoase.

– Este o plantă care preferă locurile însorite.

– Tăierile se fac în perioada de repaus vegetativ (primăvara devreme), dar suportă și tăieri în verde (vara). Este obligatoriu să utilizăm mastic (de altoit și tăiat) pentru a prevenii infecții severe cu monilioză.

– Plantarea: se face toamna dacă solul nu este înghețat și temperatura este de peste 5°C.

– Proprietăți ornamentale: – Specie arborescentă decorativă prin flori, port, frunze

– Florile sunt albe, grupate cate 3-5 în raceme, apar înainte de înfrunzire sau odată cu înfrunzirea în intervalul aprilie-mai. Varietăți ale acestuia sunt: Prunus serrulata ‘Kwanzan’ (cu flori duble, roz intens, înalțimea de 8-12 metri și diametrul coroanei de 8 metri), Prunus serrulata ‘Hisakura’ (cu flori duble, roz-carmin), Prunus serrulata ‘Kiku-shidare-zakura’ (flori duble, bătute, roz, grupate cate 3-4 în buchete, ramurile sunt pendente, poate ajunge la înălțimea de 2.5 metri, iar diametrul coroanei la 2.5-4 metri.)

– Frunzele sunt caduce (căzătoare), mari de 6-15 cm, ovat sau ovat-lanceolate, la dezmugurit (brune-cenușii) apoi verzi.

– Înmulțirea: se face prin altoire, primăvara în cap de altoire sub coajă, pe portaltoi de cireș păsăresc (Prunus avium)

– Boli: Moniloza sâmburoaselor

– Dăunători: Păduchele negru al cireșului (Myzus cerasi), omizi, cariul scoarței (Scolytus rugulosus)

Fig. 2.24. Prunus serrulata ‘Kwanzan’

Fig. 2.24 Prunus serrulata ‘Hisakura’

Fig. 2.25 Prunus serrulata ‘Kiku-shidare-zakura’

Prunus sargentii ‘Sargent’: este un arbore din familia Rosaceae, cu creștere rapida, originar din Japonia, Coreea, a cărui înălțime poate ajunge la 6-12 metri,utilizat ca arbore decorativ în parcuri și grădini ce poate fi plantat de-a lungul aleilor din parcuri, solitar sau în masive.

– Condiții de creștere: – Este o specie cu rezistență moderată la secetă și vânt, ce preferă soluri bine drenate și locuri însorite.

– Nu suportă poluarea excesivă a aerului.

– Proprietăți ornamentale: – Specie arborescentă decorativă prin flori, fructe, frunze și port.

– Florile asigură decorul de primăvară, acestea fiind roz sau roz intens.

– Vara florile sunt înlocuite de fructe mici, acre, mov-negre.

– Frunzele sunt verzi, obovate cu margini serate, cu dimensiuni de 7.6-12.7 centimetri, iar toamna aceastea trec de la verde la roșu, portocaliu sau galben.

Fig. 2.26. Prunus sargentii ‘Sargent’

Fig. 2.27. Prunus sargentii ‘Sargent’

Acer palmatum: este un arbore sau arbust din familia Aceraceae, originar din Japonia, Coreea, China, cu înălțimi cuprinse între 4-8 metri și diametru curpins între 4-8 metru, utilizat ca și arbore sau arbust decorativ solitar în parcuri, grădini și grădini japoneze.

– Condiții de creștere: – Arțarul japonez este o specie sensibilă la ger mai ales în perioada de tinerețe, dar rezistentă la poluarea din marile orașe, ce preferă soluri afânate, fertile, profunde, bogate în humus, reavăne și ușoare, plantată de preferat în locuri însorite sau cu semiumbră. Dacă este plantat la umbră anumite varietăți nu se vor colora în roșu intens.

– Tăierea: se face în perioada de repaus vegetativ (noiembrie-februarie)

– Plantarea: se face toamna dacă solul nu este înghețat, iar temperatura este de peste 5°C. Arțarul japonez se plantează sub formă de plante cu balot (cu pământ pe rădăcini).

– Proprietăți ornamentale: – Este o specie decorativă prin frunze și port.

– Frunzele de arțar japonez sunt caduce, mari de 5-10 centimetri, profund-lobate (5-9 lobi, ovat sau oblong lanceolați, acuminați), glabre (fără perișori), de culoare verde-lucitoare, toamna aceastea devenind rosii, fiind deosebit de decorative.

– Florile sunt grupate în corimbe mici de 0.8 centimetri, de culoare purpurie.

– Fructul prezină aripioare și are 1.5 centimetri lungime.

– Ramurile-lăstarii sunt roșii și glabri.

– Varietăți: – Acer palmatum ‘Atropurpureum’ care ajunge la 3-4 metri înălțime, are diametrul plantei de 2-3 metri și frunzele sunt roșii-purpurii.

– Acer palmatum ‘Bloodgood’ care ajunge la 5 metri înălțime, are diametrul plantei de 5 metri și frunze de culoare roșu aprins.

– Acer palmatum ’Dissectum’ care ajunge la 2-3 metri înălțime, are diametrul plantei de 2-3 metri și frunze verzi ce toamna devin galben-portocalii.

– Acer palmatum ‘Dissectum Atropurpureum’ care ajunge la 2-3 metri înălțime, are diametrul plantei de 2-3 metri și frunze roșii-purpurii.

– Înmulțirea: se face prin altoire în oculație, vara (iunie).

Fig. 2.28 Acer palmatum ‘Atropurpureum’ Fig. 2.29. Acer palmatum ‘Ever Red’

Fig. 2.30. Acer palmatum ‘Bloodgood’

2.4. ÎMPĂRȚIREA PE ZONE A GRĂDINII

Datorită dimensiunii relativ mare (2931.225 m2) a grădinii prezentate în cadrul acestui Proiect de Diplomă am decis să o împart în patru zone diferite, fiecare reprezentând un tip diferit de amenajare, pentru a permite posibililor clienți fie să aleagă o zonă potrivită preferinței persoanle și a spațiului de care aceștia dispun, fie să combine elemente din mai multe zone sau chiar să respecte planul în totalitate.

Fig. 2.31. Planul complet al grădinii

Fig. 2.32. Planul împărțit pe zone al grădinii

2.4.1. Zona 1

Fig. 2.33. Zona 1 din planul grădinii

Zona 1 sau “Zona Cireșilor Japonezi” este prima zonă prezentată din acest proiect și este amplasată în dreapta aleei ce leagă intrarea în curte de intrarea în casă. Această zonă este izolată de restul grădinii prin panouri asiatice de exterior pentru a îi oferi vizitatorului intimitate, intrarea făcându-se printr-o poartă de lemn în formă de cerc.

Fig. 2.34. Intrare – Poartă de lemn Fig. 2.35. Panouri asiatice de exterior

Această zonă este practic o încercare de a recrea la o scară mult mai mică și de a oferi posibilatea de a sărbători înflorirea cireșilor japonezi la fel ca și în cadrul Festivalului Cireșilor Înfloriți ce are loc în Japonia în fiecare an, începând diferit în funcție de fiecare oraș datorită necunoașterii exacte a zilei în care aceștia încep să înflorească, de obicei acesta avand loc undeva la sfârșitul lunii martie (20-25 martie) în Tokyo și tinând cam două săptămâni, însă în Kyoto și Nara acest festival este așteptat în primele zece zile ale lunii aprilie.

Deși această tradiție a apărut inițial în secolul al VIII-lea (unele surse susțin ca prima sărbătoare ar data chiar din secolul al III-lea) la curțile imperiale fiind sărbatorit doar de aristocrați și nobili, în timp a ajuns o sărbătoare națională “nescrisă” (deoarece nu este sărbătorită oficial) la care participă aproape toată populația și de ceva timp un număr din ce în ce mai ridicat de turiști, fiind organizate tururi ale tuturor orașelor în ordinea înfloriri cireșilor numiți sakura (include un număr mare de specii, precum dintre care am prezentat și în capitolul anterior) de populația locala, acest festival fiind numit și Hanami de japonezi.

Datorită perioadei relativ scurte în care înflorirea cireșilor poate fi urmărită, aceștia sunt admirați atât pe timpul zilei, cât și seara, cea din urmă fiind foarte populară, deoarece copacii din parcuri, alei, grădinile templelor budiste și șintoiste sunt iluminați dupa ora 18:00.

La răspândirea acestei tradiții s-a simțit foarte mult influența celui de-al VIII-lea shogun, Tokugawa Yoshimune, care a plantat arii de mii de metri cu cireși pentru a încuraja acestă tradiție de sărbătorire a primăverii, cireșul fiind un până în prezent un puternic și important simbol național al acestei țări.

Fig. 2.36. Picnic în cadrul Hanami în fața Castelului Himeji, Japonia, 2005

Fig. 2.37. Petrecere în aer liber

Fig. 2.38. “Hanami în Osaka” – Hiroshige (1834)

O alee a cireșilor japonezi a fost înființată și în Romania, pe data de 20 mai 2009, în Parcul Herăstrău din București.

Fig. 2.39. Aleea Cireșilor Japonezi

Pentru a recrea cât mai corect această sărbătoare numită și Hanami, în cadrul Zonei 1, aleile au fost stilizate în forma unui cireș, lăsând suficient spațiu între alei pentru a putea amplasa un covoraș de picnic sau o mică masuță, au fost instalate bănci de piatră, iar lămpile exterioare folosite pentru a ilumina copacii seara sunt lămpi asiatice.

Speciile folosite au fost de: Prunus sargentii ‘Sargent’ pentru decorul arborilor și Azalee roz (Rhododendron sp.) pentru conturul interior al acestei zone. Din moment ce termenul sakura atribuit cireșilor nu se referă la o singură specie, ci la mai multe, în loc de Prunus sargentii ‘Sargent’ se pot folosi și alte specii precum: Prunus serrulata ‘Kwanzan’, Prunus x yedoensis, Prunus serrulata ‘Hisakura’, etc.

Fig 2.40. Alee stilizată

Fig. 2.41. Bancă de piatră

Fig. 2.42. Perspectivă din interiorul Zonei 1 + lampi japoneze de piatră

2.4.2 Zona 2

Fig. 2.43. Zona 2 din planul grădinii

Zona 2 este a doua zonă prezentată în cadrul acestui proiect și este amplastă în stânga aleii ce unește intrarea în curte cu intrarea în casă, aleea ce trece prin această zonă unind de fapt aleea principală de la intrare de restul zonelor, putând fi considerată o zonă intermediară de trecere în zona următoare, zona 3, unde aleea se desparte în 3 unind astfel toate elementele importante din grădină.

Fig. 2.44. Perspectivă zona 2

Primul element din această zonă este iazul peste care trece podul de lemn ce face posibil accesul mai departe al vizitatorului. În alcătuirea iazului și a zonei din jurul acestuia intră:

– plante lemnoase precum: Salix babylonica sau Salcia plângătoare, Acer palmatum ‘Ever Red’ sau Arțar japonez roșu, și Delonix regia sau Arborele de Foc

– plante acvatice precum: Typha latifolia (Papură), Cyperus alternifolius (Papirus umbrelă), Nelumbo nucifera (Lotus), Nymphea ‘Attraction’ (Nufăr)

Fig. 2.45. Iaz cu lotuși și mini-cascadă

Fig. 2.46. Iaz cu nuferi și lotuși

Al doilea element din această zonă este aranjamentul floral în formă de Yin-Yang, în cadrul căruia speciile folosite (Cotinus coggygria și Rhododendron ‘Girard’) au fost alese doar pentru culoare și pentru modelul 3D de care dispun în program, făcându-le ideale pentru a reda un posibil tip de aranjament floral în care pot intra zeci de specii de plante, cu marimi și culori diferite în funcție de preferința personală.

Motivul pentru care am ales simbolul Yin-Yang este pentru a rămâne în continuare în temă cu stilul asiatic, însă și pentru simbolistica acestui semn foarte des întalnit în Asia, acesta fiind un concept fundamental în filosofia chineza. Principiul Yin și Yang este o acela că toate lucrurile sunt inseparabile și forțe care la prima vedere par opuse, de fapt din contră sunt complementare, interconectate și interdependente în natură.

Exemple de Yin-Yang sunt: Întuneric-Lumină, Bătrânețe-Tinerețe, Noapte-Zi, etc., fiind practic un principiu filosofic dualist ce se bazează pe echilibrul universal, care ar putea fi usor distrus prin eliminarea fie a Yin-ului, fie a Yang-ului.

Yin-Yang ilustrat din Tao Te Ching: “Când oamenii vad frumosul, urâtul este creat./Când oamenii văd binele, raul este creat.”

Fig. 2.47. Yin-Yang Fig. 2.48. Aranjament floral în formă de Yin-Yang

Fig. 2.49. Aranjament floral în formă de Yin-Yang văzut din perspectivă

În cadrul celui de al doilea element din această zonă găsim elemente de iluminat exterior ca de exemplu: Fig. 2.50 (găsite doar în Zona 2 și 3) și Fig. 2.51. (găsite în toate zonele mai puțin “Zona Cireșilor Japonezi”)

Fig. 2.50. Element de iluminat mascat Fig. 2.51. Stâlp mic de iluminat în formă de floare

2.4.3 Zona 3

Fig. 2.52. Zona 3

Zona 3 sau “Grădina de piatră japoneză” este cea de a treia zonă prezentată din cadrul acestui proiect și este amplasată deasupra Zonei 2, prin aceasta trecând aleea ce unește Zona 3 de restul grădinii.

Kare – San – Sui sau grădina japoneză zen sau grădina japoneză de piatră este un spațiu ce respectă principii profunde, fiind o reprezentare a universului, un spațiu creat cu grijă, în care elementele componente sunt în deplină armonie, aceasta având un stil mai auster, mai strict în care florile lipsesc, acestea fiind înlocuite de pietre, bucăți mai mari sau mai mici de roci sau stânci, pietriș sau nisip alb, fiecare avand un scop, astfel în lipsa apei dintr-o grădină uscată tradițională nispiul alb sau pietrișul reprezintă apa (dungile pot reprezenta valuri, sau cursul apei dacă este delimitată de muschi de exemplu, cercurile pot reprezenta apă calmă), pietrele, rocile, stâncile pot reprezenta insule mai mari sau mici, etc.

Deoarece această grădină are mai mult un rol care să inducă o stare de meditație, greblatul zilnic sau la câteva zile al pietrișului sau nisipului fiind făcut cu mare atenție, putând fi chiar ridicat la nivel de artă, decât un rol decorativ și este amenajată de obicei după cele șapte principii Zen, ce provin din filosofie Zen. Acestea sunt:

– Kanso – simplitatea – Expresia trebuie să fie cât mai simplă, naturală

– Fukinsei – asimetria – În estetica Zen, se consideră că asimetria este modalitatea prin care se poate controla echilibrul într-o compoziție, tocmai pentru că imperfecțiunea este parte a existenței.

– Shibumi – eleganța simplității

– Shizen – naturalul

– Yugen – sugestia (ceea ce nu se arată este mai important decât ceea ce se arată)

– Seijaku – liniștea

Fig. 2.53. Grădină zen în care pietrișul reprezintă apa curgătoare dirijată de parțile de pământ reprezentat de muschi

Fig. 2.54. Exemplu de greblare a nisipului/pietrișului

Deși în cadrul grădinilor zen apa este aproape inexistentă, iar folosirea arborilor este rară, grădina amenajată în Zona 3 la bază este o grădină zen, însă am decis să o modific puțin și să creez o grădină zen în viziunea mea, astfel pe lângă pietrele, și nisipul al carui dungi reprezintă mișcarea apei, am adăugat și alte elemente specifice culturii asiatice precum: o “insulă” verde pe care stă solitar un Prunus x yedoensis ( Cireș Yoshino), o minicascadă situată lângă o rocă mare (ce reprezintă muntele), aceasta reprezentând la rândul ei locul de unde izvorâște un mic pârâu de munte, care după un drum printre alte roci impunătoare, se “varsă” într-un mic lac, acoperit de nuferi, ce înconjoară un lotus aflat în mijlocul acestuia.

Accesul în această grădină se face prin trecerea de la alee la lespezi de piatră, asezate asemănător pasului japonez.

Fig. 2.55. “Insula” verde cu cireșul solitar

Fig. 2.56. Traseul pârâului de la izvor până la lac

Fig. 2.57. Perspectivă zona 3

2.4. Zona 4

Zona 4 este cea de a patra zonă și ultima zonă prezentată în cadrul acestui proiect, fiind zona care îmbină frumosul cu ultilul, aceast fiind compusă din următoarele elemente:

– Loc acoperit pentru luat masa în aer liber, echipat cu masă, scaune, grătar, chiuvetă cu apă curentă, iar în partea stângă a acestui loc se află o magazie, destintă depozitării echipamentelor folosite la îngrijirea grădinii și a altor tipuri de echipamente/obiecte.

Fig. 2.58. Loc acoperit pentru luat masa în aer liber + magazie

– Un fire pit sau groapă săpată în pământ pentru foc cu scop recreativ și de relaxare în timpul serilor răcoroase.

Fig. 2.59. Fire pit

– O extensie a casei acoperită cu sticlă, amenajată în scopul de a servi drept seră pentru diverse plante decorative sau alimentare.

Fig. 2.60. Seră

– Foisor asiatic încadrat între magnolii chinezești (Magnolia x soulangeana) cu scop de relaxare, aleea ce duce spre el fiind conturată de narcise (Trumpet narcissus „Easter Bonnet”)

Fig. 2.61. Foișor asiatic

– În această zonă sunt si 4 cireși japonezi (Prunus serrulata) dispuși solitar.

Fig. 2.62. Cireși plantați solitar

3. CONCLUZII FINALE

În concluzie folosirea atât în timpul facultății cât și în timpul elborării acestui Proiect de Diplomă, a software-urilor de design arhitectural peisager, mi-a deschis o nouă cale în vasta lume a amenajării spațiilor verzi, deoarece mi-a făcut o deosebită placere să folosesc toate resursele de care generația mea are norocul să aibă parte, datorită evouluției tehnologiei și a dezvoltării continue a internetului, pentru a reuși să finalizez această lucrare scrisă, având acces la sute de pagini de informație, de caracteristici si detalii interesante atât despre speciile folosite, cât și despre istoria diferitelor stiluri de amenajare a spațiilor verzi, istoria și felul în care au fost construite și gândite grădini și parcuri celebre din toată lumea

Folosirea programului Realtime Landscaping Architect de asemenea m-a facut să vreau să caut și alte programe asemănătoare, cu scopul de a amenaja spații verzi și în viitor mi-aș dori să ajung să folosesc și varianta cea mai recentă a acestui program, deoarece din 2009 până acum software-ul a fost constant îmbunătățit, modelele plantelor au fost îmbunătățite, calitatea pozelor la plantele 2D fiind mult mai bună, numărul speciilor crește constant, numărul obiectelor de decor a fost și el mărit, au fost introdu-se și modele de oameni și animale animate complet, nu doar poze statice, pentru a crea o perspectiva mult mai reală a modului în care grădina amenajată sau spațiul verde poate fi utilizat și valorificat.

Contribuțiile personale au fost îmbinarea informațiilor obținute din cursuri, surse webografice, dar și lucrări de specialitate, cu resursele oferite de programul Realtime Landscaping Architect, pentru a realiza pentru prima dată planul unei grădini asiatice realizată complet în viziunea mea, cu elemnte preferate de mine, reușind astfel să aduc măcar sub formă de plan o parte din Japonia, în România și să reușesc să creez tot în cadrul acestui plan Zona 1 cum am decis să o numesc, zona personal favorită, acesta fiind practic o mică grădină, izolată, intimă, unde în timpul primăverii se poate sărbătorii Hanami, având aproape toate condițiile de serba acest moment aprope la fel ca în parcurile din Japonia, fără a părăsi propriul teren.

În viitor după cum am menționat și la începutul capitolului 2., mi-aș dori să termin un master cu specializare în design arhitectural peisager digital și să urmez o cariera în acest domeniu absolut incredibil, unde singura limită este imaginația când vine vorba de ideei de amenajat spații verzi.

BIBILIOGRAFIE