Rolul și locul abordării interdisciplinare în predarea literaturii române [302941]

Argument

Societatea contemporană este supusă unui continuu proces de transformare la care fiecare dintre membrii acesteia trebuie să se alinieze pentru a putea face față cerințelor. În acest context este nevoie de o amplă deschidere către tot ce e nou, e necesară o [anonimizat] a tehnologiei atât de prezente și necesare pentru o activitate performantă și de actualitate. [anonimizat], este mai ales cazul profesorului să fie la curent cu tot ce e nou pentru a putea atrage elevul, a-l motiva, a-l face să vină cu plăcere la școală.

Tema pe care am ales-o face parte din preocupările mele profesionale din ultimii ani și consider că se înscrie în tendința de evoluție a sistemului educațional. [anonimizat] a II-a, a IV-a și a a VI-a sunt dovezi clare ale necesității abordării interdisciplinare a materiei. E adevărat însă că nu trebuie forțată nota și să exagerăm pentru că fiecare disciplină are specificul ei. Fiecare materie de studiu este o [anonimizat], iar imaginea ce va rezulta este elevul pregătit sau nu să se integreze în societate.

[anonimizat] a [anonimizat]-lea de la examenul de Bacalaureat în care se cere exprimarea unui punct de vedere solicită capacitatea elevului de a face conexiuni între informațiile primite la diferite discipline. [anonimizat], [anonimizat], religie și modul cum se reflectă această temă în viziunea unui scriitor.

[anonimizat], arte (muzică, pictură), religie și am observat interesul elevilor pentru astfel de abordare. [anonimizat], am conectat literatura cultă și populară cu modulele de specialitate. [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat].

[anonimizat] o [anonimizat].

[anonimizat] a [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat]. Nu voi încerca o prezentare detaliată a operelor, [anonimizat], imaginea satului cu toate aspectele sale sociale deoarece sunt prezente elemente de etnografie și folclor și prezentarea personajelor principale din perspectivă psihologică și sociologică.

[anonimizat].

Cercetarea cuprinsă în lucrare a [anonimizat] mai interesați de ora de limba și literatura română și își vor dezvolta sfera de cunoaștere prin învățarea interdisciplinară.

În concluzie, vreau să subliniez că acest mod de abordare a operelor literare aduce mari beneficii elevilor, dar nu voi nega faptul că interdisciplinaritatea trebuie folosită fără a forța nota și după o foarte bună cunoaștere a disciplinei de către profesor.

Capitolul I

Rolul și locul abordării interdisciplinare în predarea literaturii române

Contextul actual al sistemului educațional cuprinde o serie complexă de transformări ce au loc pe toate palierele și implică toți factorii interesați: instituțiile de conducere, cadrele didactice, elevii, părinții, comunitatea locală. Toate formele de educație-formală, informală, nonformală- trebuie plasate într-o nouă viziune. Formarea elevilor trebuie să aibă în vedere zone de interdependență și întrepătrundere.

Raportul UNESCO al Comisiei Internaționale a Educației pentru secolul XXI, intitulat și Comoara lăuntrică subliniază importanța acestor forme de învățare în cadrul noului sistem educațional care urmărește un pluriperspectivism al dezvoltării umane. Noul tip de educație va fi perceput ca o trans-relație între patru perspective definitorii: a învăța să știi, a învăța să faci, a învăța să trăiești alături de ceilalți și a învăța să fii. Aceștia sunt cei patru piloni ai educației elevului secolului XXI.

Fig. 1 Oportunitățile interdisciplinarității

Interdisciplinaritatea apare ca o necesitate a depășirii granițelor artificiale între diferite domenii de studiu și ca o oportunitate pentru aplicarea celor patru coordonate propuse. Principalul argument care pledează pentru interdisciplinaritate constă în aceea că oferă o imagine integrată a lucrurilor care sunt, de obicei, analizate separat. Prin interdisciplinaritate se acoperă fisurile dintre discipline, eliminarea izolării informației și a lipsei corelațiilor între conținuturile diverselor discipline. Se urmărește construirea unor structuri mentale dinamice, coerente, capabile să răspundă solicitărilor evoluției societății. Situațiile cu care ne confruntăm în viața personală sau profesională nu sunt, de cele mai multe ori, limitate la o anumită disciplină.

Termenul se regăsește în Dicționarul de neologisme de Florin Marcu și Constant Maneca, ed. a III-a, București, 1975, definit ca fiind stabilirea unor relații între mai multe științe sau discipline.

O altă definiție mai complexă este propusă de Klein și Newell în anul 1998:

„Studiile interdisciplinare reprezintă un proces de a răspunde la o întrebare, de soluționare a unei probleme sau de a deschide un topic care este prea complex pentru a fi rezolvat în cadrul unei singure discipline și unește disciplinele cu scopul de a dezvolta o înțelegere mult mai clară.”

Florentina Sâmihăian aduce în atenția celor interesați de acest aspect conceptul de „predare cu sens”. Interdisciplinaritatea poate consta și în transferul metodelor de la o disciplină la alta. In cadrul ariei curriculare Limbă și comunicare pot fi utilizate metode comune cum ar fi strategiile de lectură, metodele de evaluare, jocul de rol, dezbaterea, eseul și astfel elevului i-ar fi mai ușor să realizeze conexiuni ce îi vor face mai ușoară învățarea. E necesară o valorificare a noțiunilor din alte domenii, dar acest lucru presupune un interes al profesorului pentru conținuturile pe care le parcurg elevii la alte discipline. În plus, e necesară corelarea acestora în cadrul programelor școlare. Să nu mai existe situații în care elevul utilizează gradele de comparație la Limba engleză mult mai devreme decât la disciplina limba și literatura română. Și acesta e doar un exemplu.

La literatură, pentru studiile de caz e necesară documentarea, metodă specifică istoriei. În înțelegerea profilului moral al unui personaj pot fi folosite metode din psihologie. Atunci când se vor folosi mai multe „lentile” în abordarea unei opere literare (psihologică, filozofică, istorică), înțelegerea va fi mult mai profună.

În învățământul preuniversitar se pot identifica trei laturi ale interdisciplinarității:

Abordarea acestui aspect în documentele reglatoare ale sistemului educațional: curriculum național- planuri cadru, programe școlare;

Deschiderea autorilor de manuale, auxiliare școlare către o abordare complexă a operelor literare;

Desfășurarea unor activități extrașcolare ( cercul de lectură, proiecte, excursii tematice).

Acestora li se adaugă disponibilitatea profesorului de a se pregăti suplimentar, de a căuta mai întâi el corelații cu alte domenii, pentru a-l putea dirija pe elev în procesul de învățare.

De menționat este faptul că, din dorința de a părea actuali, în pas cu tendințele evoluției educației utilizăm termenii monodisciplinaritate, interdisciplinaritate, multi/pluridisciplinaritate, transdisciplinaritate fără a le cunoaște semnificația fiecăruia. Toate sunt modalități de organizare a conținuturilor ce urmează a fi însușite.

Monodisciplinaritatea este centrată pe obiectele de studiu independente. Dezvoltarea de competențe va viza doar aria acelei materii

Pluridisciplinaritatea / multidisciplinaritatea – formă superioară a interdisciplinarității, unui anumit domeniu este analizată din perspectiva mai multor discipline, care însă își păstrează structura și independența conceptuală.

Interdisciplinaritatea presupune o intersectare a diferitelor arii disciplinare prin ignorarea limitelor stricte ale disciplinelor, se caută teme comune pentru diferite obiecte de studiu cu un ordin de învățare mai înalt.

Transdisciplinaritatea este o formă superioară a interdisciplinarității. Basarab Nicolescu o definește ca fiind „ceea ce se află în același timp și între discipline, și înăuntrul diverselor discipline, și dincolo de orice disciplină. Finalitatea ei este înțelegerea lumii prezente, unul dintre imperativele ei fiind unitatea cunoașterii”. Tinde către o fuziune a cunoștințelor specifice diferitelor discipline, la descoperirea unor noi câmpuri de investigație. Este centrată pe „viața reală” și este văzută ca o „nouă viziune asupra lumii”.

Studiul disciplinar stă la baza studiului interdisciplinar. E foarte important ca cel care dirijează învățarea să stăpânească mai întâi disciplina sa și abia apoi să lanseze corelații cu alte discipline, fenomene, curente. Dacă, de exemplu, studiul disciplinar al literaturii române presupune cunoașterea operelor literare, a contextului apariției, a etapelor de receptare: înțelegere, analiză, interpretare, abordarea interdisciplinară a unei opere implică un proces mult mai complex de analiză, de raportare, în cele din urmă, la viața reală, la ce amprentă lasă informația așezată într-un context mai larg asupra formării personalității umane. Dacă disciplinele stabilite prin curriculum caută să transmită noi informații, concepte dintr-un anumit domeniu de interes, studiul integrat al anumitor aspecte ale acestora produce noi înțelesuri, mult mai complexe. Am subliniat ”anumite aspecte” deoarece, așa cum spuneam mai sus, lucrurile nu trebuie să fie forțate. Până la urmă, sursele de informare tot din studiul disciplinar provin.

Într-un articol publicat în revista „Literatura de azi” domnul profesor Constantin Cucoș întreabă retoric Ce facem cu disciplinele școlare?. Acesta observă că interdisciplinaritatea se aplică la ciclul primar, ca apoi să se renunțe la ea până la ciclul liceal. O altă observație este aceea că pentru a practica această formă de predare „trebuie să fi intrat cât de cât în conținutul intim al unei abordări centrate disciplinar” și „simultan cu această abordare analitică și evolutivă, spre sfârșitul ciclului gimnazial și, mai ales, la nivel liceal, se cer a fi plasate obiecte de studiu integrate, structurate tematic, cu deschideri și asamblări interdisciplinare.”

Dumnealui concluzionează, afirmând că renunțarea totală la discipline este „riscantă și păguboasă din punct de vedere didactic”. Acest punct de vedere îl susțin, chiar dacă voi încerca pe parcursul lucrării mele să demonstrez cât de benefică este viziunea interdisciplinară.

Doamna profesoară Gavril Daniela propune în articolul „Curriculumul în concepția cercetării interdisciplinare”, publicat în ”Educația pentru mileniul III”, o reprezentare grafică a legăturii între interdisciplinaritate și curriculum. (Fig. 2)

Fig. 2 Legătura între interdisciplinaritate și curriculum

Analizând relația propusă din perspectiva disciplinei limba și literatura română observ elementul cheie al sistemului, și anume Curriculum adaptat necesităților și posibilităților reale. S-a constatat necesitatea adaptării curriculumului la noile cerințe sociale și de aceea deja s-a format grupul de lucru pentru noile programe ale ciclului gimnazial. Toate mijloacele sistemului educațional vor contribui la formarea profilului absolventului secolului XXI propus în documentul de politici educaționale intitulat „Repere pentru proiectarea și actualizarea curriculumului național” elaborat de Institutul de Științe al Educației.

Căutând în sistemele educaționale internaționale opinii legate de acest mod de abordare al predării, am găsit o lucrare a Dr. Armin Krishnan de la Universitatea din Southampton, Centrul Național al Metodelor de Cercetare care în lucrarea sa Five Strategies for Practising Interdisciplinarity propune cinci strategii de a aplica interdisciplinaritatea în mediul universitar, mai precis în cercetare. În următoarea clasificare am prezentat propunerile autorului astfel încât să fie aplicabile sistemului preuniversitar:

Împrumutul de metode și noțiuni – este, în viziunea autorului, cea mai simplă formă de interdisciplinaritate. Nu se bazează pe colaborarea efectivă între discipline, ci presupune utilizarea conceptelor și metodelor proprii unei discipline la o alta.

Colaborare interdisciplinară fără sinteză- numită și multidisciplinariate este o strategie foarte interesantă constând într-o cooperare minimă, fiecare reprezentant al disciplinei lucrând independent pe o problemă comună și abia apoi se asociază informațiile ce se completează alcătuind un proiect comun. În acest caz e necesar un bun lider care să coreleze informațiile. Un aspect mai puțin bun este acela că nu se stabilește un dialog între discipline.

Cooperarea cu entități din afara mediului școlar – această strategie este numită de autor și transdisciplinaritate; pot fi implicați specialiști în anumite domenii pentru a aduce idei noi în problema aflată în discuție. Profesorul va fi ajutat astfel cu noțiuni specializate ce vor lărgi sfera de cunoștințe a elevilor.

Eforturi susținute de distribuire a conceptelor, teoriilor și metodelor (interdisciplinaritate) – dacă în multidisciplinaritate se împărtășesc cunoștințe având în vedere problema, în abordarea interdisciplinară se colaborează în vederea dezvoltării unor perspective comune. Efortul susținut al integrării cunoștințelor poate schimba și îmbogăți disciplinele în cauză.

Rearanjarea disciplinelor într-un număr mai mic (super sau megadisciplinaritate) – în ultima perioadă disciplinele s-au dezvoltat atât de mult încât anumite aspecte abordate de ele se suprapun. De aici pornește și întrebarea dacă s-ar putea comasa unele discipine pentru a se eficientiza învățarea. E adevărat că acest punct se poate aplica mai mult în domeniul științelor. Autorul aduce chiar un exemplu de megadisciplină intitulată Earth System Science care ar putea combina noțiuni ale științelor naturale și ale științelor sociale pentru a putea înțelege mai bine Pământul ca sistem fizic și social integrat.

Așadar, interes pentru acest mod de a vedea lucrurile există, se fac cercetări și se propun exemple ce se vor integra din ce în ce mai mult în procesul de învățare.

Capitolul II

Dinamica și interacțiunea curriculumului prin interdisciplinaritate

Curriculumul reprezintă ansamblul coerent al planurilor-cadru de învățământ și al programelor școlare din învățământul preuniversitar; acesta cuprinde un set de documente care reglementează modalitățile prin care școala poate asigura atingerea finalităților educaționale, astfel încât să ofere fiecărui elev șanse egale pentru dezvoltarea personală și profesională, pentru inserția socială.

Cea mai recentă metodologie de elaborare și aprobare a curriculumului școlar aprobată prin O.M. nr. 3593 / 18.06.2014 prevede reperele de care trebuie să se țină cont în dezvoltarea planurilor cadru și a programelor școlare: realizarea finalităților educației, asigurarea accesului egal la educație, garantarea dreptului la educație diferențiată și personalizată.

Contextul dezvoltării temei abordate în această lucrare nu putea fi mai potrivit. Institutul de Științe ale Educației a propus spre dezbatere în vara anului 2015 un document de politici educaționale în domeniul curriculumului, iar în iarna aceluiași an vine cu trei propuneri de planuri-cadru pentru clasele V-VIII. Se întrevede nevoia de schimbare, de înnoire, de o nouă abordare a actului învățării.

Se pune în discuție aplicarea unui curriculum integrat ce ar asigura conexiunea noțiunilor cuprinse în programele discipinelor. O direcție propusă în documentul Repere pentru proiectarea și actualizarea curriculumului național este regândirea raportului dintre abordarea discipinară și abordarea integrată a învățării. Se menționează avantajele celei din urmă printre care se numără: adecvarea la interesele omului contemporan;favorizarea transferului, a gândirii creative și a rezolvării de probleme. Acordându-se o mai mare atenție competențelor cheie, corelării la nivelul proiectării programelor școlare în cadrul unei arii curricuare/inter-arii curriculare,corelării la nivelul planificărilor calendaristice în cadrul acelorași arii curriculare se vor putea construi punți interdiscipinare ce vor fi atât în avantajul profesorului, cât, mai ales, în avantajul elevilor care vor putea învăța mult mai ușor. Unul dintre principiile de elaborare a noului Curriculum național este principiul îmbinării abordărilor disciplinare cu cele de tip multi, pluri-, inter- și transdiscipinar. Curriculumul național este organizat predominant monodisciplinar, dar promovează și susține abordările mai sus menționate deoarece organizarea predării și a învățării ar trebui să asigure transferul de informații și de competențe de la o discipină la alta în vederea realizării unor proiecte, o mai ușoară înțelegere a fenomenelor, a provocărilor din viața de zi cu zi.

Un aspect nou pe care îl propune documentul este profilul de formare al absolventului pentru finalul fiecărui ciclu de învățământ. Pentru absolventul de clasa a XII-a, una dintre competențele pe care trebuie să le aibă acesta este : rezolvarea unor probleme teoretice și practice, în contexte școlare, extrașcolare și profesionale, utilizând și adaptând strategii și conexiuni intra- și interdisciplinare. Astfel, un absolvent de liceu va avea o viziune de ansamblu asupra aspectelor realității, le va înțelege și însuși mai bine în momentul în care este capabil să coreleze informațiile, să găsească explicații ale fenomenelor.

Organizarea pe arii curriculare prezentă atât în Planul cadru în vigoare, cât și în propunerea ISE oferă posibilitatea integrării demersului didactic disciplinar într-un cadru interdisciplinar, există o viziune integrată a disciplinelor de studii, determinând intersecții între disciplinele ariei și între disciplinele unor arii diferite. În fiecare unitate școlară este numit un responsabil de arie curriculară care are în sarcină să realizeze, cu ajutorul colegilor, un plan de activități al ariei. Deci…întâlniri, concursuri, proiecte interdisciplinare. Extinderea abordărilor integrate necesită învățarea și aplicarea unor noi moduri de lucru pentru profesori. Colaborarea va fi o necesitate și cel care va avea cel mai mult de câștigat va fi elevul.

2.1 Programele școlare

Programele școlare sunt documente reglatoare care conțin, într-o organizare coerentă, oferta educațională a unei anumite discipline în concordanță cu statutul pe care aceasta o are în planul-cadru de învățământ. Programa școlară surprinde identitatea unei discipline, fundamentează și reglează activitatea profesorilor asigurând „scheletul”pe care profesorul are voie să îl adapteze, să îl individualizeze. Favorizează identificarea temelor de interes interdisciplinar, posibilitățile de corelare pluri-,inter- și transdiscipinară. Aplicarea art.66, alin (4), (5) din Legea educației naționale conform căruia se lasă la dispoziția profesorului 25% din timpul alocat, oferă posibilitatea proiectării unor ore cu activități ce vor solicita mai mult decât cunoștințele, competențele de la disciplina Limba și literatura română.

La secțiunea Recomandări privind conținuturile învățării, Programa școlară de – Limba și literatura română pentru clasa a IX-a, ciclul inferior al liceului, domeniul Literatură propune trei module : 1. Ficțiunea literară, 2. Ficțiune și realitate, 3. Literatură și alte arte.

În cadrul modulului „Ficțiune literară” sunt propuse mai multe teme ce integrează opere literare ale scriitorilor canonici și nu numai. Acestora li se alătură, prin cel de-al doilea modul, texte nonliterare memorialistice, epistolare, jurnalistice, juridic-administrative și argumentative care vin să întregească viziunea asupra respectivei teme.

În ceea ce privește modulul „Literatura și alte arte: literatură și cinematografie”, se poate observa o simplificare a perspectivei interdisciplinare. Dacă în programa din 1999 se recomanda studiul unor texte realizate prin limbaje diferite, cinematografic, teatral, muzical, plastic, programa din 2004 recomandă doar studiul unor creații cinematografice.

Organizarea programei ce clasa a IX-a dă posibilitatea studierii literaturii raportând-o la cultura națională și internațională. Accentuarea perspectivei interdisciplinare în această clasă poate stimula perceperea fenomenului literar în complexitatea lui, iar o astfel de înțelegere ar dezvolta atât competența de receptare a textelor, cât și competența culturală de care avem atâta nevoie. Această organizare tematică dă posibilitatea profesorului să dezvolte învățarea interdisciplinară, putând extinde cercetarea temei și în alte domenii culturale. Un exemplu aici ar putea fi tema iubirii. Pe lângă textele selectate pentru a fi studiate, pot fi folosite picturi, melodii, opinii filosofice, opinii religie. Se va lărgi astfel sfera de cunoaștere pentru elevi, aceștia putând astfel să prezinte subiectul din mai multe puncte de vedere. Subcomponenta „Literatura și alte arte” propune studiul unor creații cinematografice în vederea sesizării relațiilor dintre literatură și alte limbaje artistice.

Analizând Programa școlară de Limba și literatura română, clasa a X-a se constată o oarecare îngrădire a libertății de a alege deoarece în această clasă se vor studia o parte din operele literare ale scriitorilor canonici, aflate și în Programa de bacalaureat. Autorii programei recomandă, orientarea lecturii elevilor către literatura universală, aceștia având astfel posibilitatea de a face o paralelă între texte aparținând aceleiași perioade, aceluiași curent literar, aceleiași teme. Și acest document , la domeniul literatură, conține subcomponenta „Literatura și alte arte” cu aplicație pe textul dramatic și arta spectacolului, recomandându-se o paralelă între operă și punerea în scenă a acesteia.

Programele școlare pentru clasele a XI-a și a XII-a aduc o altă perspectivă asupra studiului literaturii române. Acestea sunt unitare din punctul de vedere al competențelor generale, al setului de valori și atitudini urmărite. Printre trăsăturile programei este cuprinsă și deschiderea spre abordările inter- și transdisciplinare. Se urmărește dezvoltarea capacității de a înțelege dintr-o perspectivă personală viziunea despre lume, despre condiția umană sau despre artă exprimate în textele studiate. Se trece de la înțelegerea textului către un nivel superior în care elevul își va forma competențe și atitudini. Studiile de caz propuse pentru studierea istoriei literaturii române au rolul de a-i implica pe elevi în propria învățare aceștia exersându-și astfel gândirea critică și autonomă. Nu s-ar putea înțelege evoluția literaturii române fără a cunoaște aspectele istorice prin care a trecut poporul român.

În ceea ce privește componenta Literatura și alte arte, la clasa a XI-a , la competența specifică 2.2 Compararea viziunii despre lume, despre condiția umană sau despre artă reflectate în texte literare, nonliterare sau în alte arte, conținuturile cuprind limbajul literaturii și limbajul picturii. La clasa a XII-a, aceeași competență vizează asocierea literaturii cu muzica.

În plus, toate cele patru programe au o competență generală comună: Argumentarea în scris și oral a unor opinii în diverse situații de comunicare. Privind-o din unghiul interdisciplinarității această competență vizează capacitatea elevului de a face legătura între informațiile din diferite domenii/discipline de studiu. A ști să argumentezi presupune un proces complex al minții, solicitând informare, gândire logică, reflecție, imaginație, analiză, comparare, analogie, sinteză, selecție, aspecte ce se dezvoltă la toate materiile studiate. Rolul Limbii și literaturii române este acela de a pune accent pe dezvoltarea lingvistică a elevului. Prin exercițiu se dezvoltă abilitățile argumentative.

Analizând valorile și atitudinile fiecărei programe școlare, se poate observa că acestea sunt aceleași pentru fiecare an de studiu și propun, printre altele, îmbogățirea orizontului cultural și dezvoltarea interesului față de comunicarea interculturală. Aceste două aspecte implică o învățare cu deschidere către alte discipline, în special cele din domeniul artei: desen, muzică și științe socio-umane.

Manualele școlare

Oferta educațională în ceea ce privește manualele școlare este diversificată, reprezintă un instrument de lucru important în actul didactic. Nu există mereu posibilitatea de a crea fișe de lucru, de a le multiplica, de a avea pentru fiecare bancă textul literar în volum și de aceea alegerea unui manual este o acțiune importantă la care trebuie antrenați toți profesorii catedrei. Trebuie avute în vedere respectarea programei, textele selectate să respecte recomandările acesteia. Un alt criteriu ar fi aplicațiile de înțelegere și interpretare a textului. Nu recomand manualele care continuă linia comentariilor literare, ci pe cele în care abordarea textelor se face cu pași mărunți, respectând etapele de receptare a operei literare. Acestea solicită atenția, capacitatea de analiză a elevilor, învățarea fiind doar dirijată de profesor.

În ceea ce privește interdisciplinaritatea în manualele școlare de limba și literatura română, aceasta este prezentă discret prin:

reprezentări ale unor picturi celebre, grafică, în legătură cu tema abordată;

noțiuni de istorie pentru a descifra contextul social, politic al evoluției literaturii române;

fotografii ale unor obiective reprezentative pentru cultura noastră, locuri amintite în operele literare;

imagini din ecranizările operelor epice.

Fiecare din elementele prezentate mai sus poate constitui un element cheie al înțelegerii curentului literar, al textului suport propuse spre studiu.

Anexa 2 la Metodologia privind regimul manualelor școlare în învățământul preuniversitar intitulată Grila pentru evaluarea științifică a proiectelor de manuale școlare cuprinde următoarele criterii generale de calitate:

Corectitudinea conținutului științific;

Abordarea didactică a conținutului științific;

Contribuția la optimizarea procesului de predare – învățare – evaluare;

Organizarea conținutului în vederea formării de competențe în conformitate cu programa școlară;

Calitatea și accesibilitatea limbajului;

Calitatea tehnoredactării;

Stilul și unitatea proiectului de manual școlar.

Din cele șapte criterii enumerate, două dintre ele surprind tema cercetării mele. Unul dintre indicatorii criteriul patru este: Dezvoltarea și valorificarea obiectivelor/ competențelor din punct de vedere intra, inter, multidisciplinar, precum și al experienței de viață, iar la criteriul numărul șapte unul dintre descriptori este: În toate conținuturile proiectului de manual școlar se asigură dezvoltarea și valorificarea obiectivelor/competențelor din punct de vedere intra, inter și multidisciplinar. Relațiile intra-, inter- și multidisciplinare din conținutul proiectului de manual școlar sunt relevante pentru finalitățile educației, dar nu întotdeauna și pentru experiența și interesele elevilor. Așadar, indiferent de ce editură s-ar alege, aspecte interdisciplinare trebuie să fie cuprinse în cadrul manualului.

Pentru o analiză mai în amănunt am ales două dintre manualele aprobate de minister. Nu au fost alese la întâmplare, ci în urma chestionării mai multor colegi referitor la manualul folosit. Au rezultat ca fiind cele mai folosite manualul Editurii Corint, coordonat de Eugen Simion și cel al Editurii Art, coordonat de Adrian Costache. E de luat în seamă și faptul că unele dintre cadrele didactice utilizează a clasă manualul pe care îl are liceul. Nu se poate face prea ușor o schimbare de editură din lipsă de fonduri. Costă mult mai puțin să completezi stocul decât să îl înlocuiești.

Făcând o statistică a aspectelor interdisciplinare pe care le oferă manualul Editurii Corint, am numărat șapte reprezentări ale unor sculpturi aparținând lui Constantin Brâncuși și altor sculptori români sau altă naționalitate, cincizeci și una de picturi ale artiștilor plastici români și străini și fotografii doar ale scriitorilor. Fiecare capitol este deschis cu imaginea unei sculpturi:

COPILĂRIA- Constantin Brâncuși, Cumințenia pământului,

ADOLESCENȚA – Ion Irimescu, Fată cu struguri,

MATURITATEA – Ion Jalea, Nud culcat,

SENECTUTEA – Dimitrie Paciurea, Portretul profesorului Le Brun.

Fiecare dintre cele patru sculpturi se află în relație cu tema propusă și ar putea constitui un subiect de discuție la clasă. Picturile sunt și ele în concordanță cu subiectul operelor pentru care sunt propuse. Profesorul ar putea căuta un format mai mare, color al acestora, sau ar putea ruga elevii să le găsească și apoi să dezvolte o „lectură”, o decodificare a imaginii raportându-se și la text.

Manualul propus de Editura Art este mai aproape de programa școlară ce propune modulul Literatura și alte arte (cinematografia). Am identificat patru afișe de filme, nu doar ecranizări ale operelor studiate, fotografii ale actorilor ce interpretează diferite roluri, capturi din ecranizările textelor așezate lângă fragmentele de text cărora îi corespund. Fotografiile sunt numeroase, douăzeci și patru având o tematică diferită: case memoriale, obiective turistice, clădiri, străzi din București, trei cărți poștale, picturi sunt doar două, iar grafica e prezentă prin unsprezece lucrări.

În finalul fiecărui modul, sunt prezentate mai multe sugestii de lecturi suplimentare atât din literatura română, cât și din cea universală înrudite tematic cu textul studiat. Un alt aspect pozitiv al manualului este Dicționarul cultural unde sunt explicate evenimente istorice, sociale, culturale la care se face referire în text pentru o mai bună comprehensiune a acestuia. Un minus al lucrării, din punctul de vedere al formării unor reprezentări culturale, este lipsa numelui autorilor lucrărilor de grafică și ai picturilor.

Pe de altă parte, reprezentarea minimală a altor domenii în manuale este îndreptățită. Acest mijloc didactic se folosește pentru studiul disciplinar. Informațiile suplimentare, raportările la alte obiecte de studiu se fac opțional în funcție de mai mulți factori cum ar fi: disponibilitatea profesorului, nivelul clasei, profilul acesteia, complexitatea temei abordate, etc.

Capitolul III

Texte literare selectate pentru analize din perspective interdisciplinare

3.1 Baltagul de Mihail Sadoveanu

Măi ciobane de la oi/Măi ciobane măi,

Tu n-ai grijă nici nevoi/Măi ciobane măi,

De cu seară până-n zori/Tu te culci pe pat de flori

Cu capul pe floricele/Cu ochii țintiți la stele.

(Cântec popular)

Un prim roman pe care vreau să îl analizez apelând la noțiuni din alte domenii pentru a înlesni înțelegerea sa este Baltagul de Mihail Sadoveanu. La liceu se poate studia în clasa a X-a când va fi ales ca reprezentativ pentru aspectele esențiale ale genului și ale evoluției acestuia sau în clasa a XI-a la Descoperirea literaturii populare când se va studia balada Miorița și apoi textul observându-se relația dintre cele două texte, implicit valoarea literaturii populare, în general, în evoluția literaturii române. Opera este cea mai studiată scriere sadoveniană, mulți critici literari analizând stilul, tematica, viziunea despre lume, personajele. Deci surse de informare avizate care să limpezească idei, care să ajute la interpretare sunt numeroase.

În lucrarea mea voi încerca să arăt cum poate fi abordat la clasă din perspectivă interdisciplinară propunând anumite teme de studiu și metode didactice.

Tematica rurală este o provocare pentru profesorul ce are misiunea să îl ghideze pe elevul său în „coborârea în text”. Cum să faci un elev înconjurat de tehnologie, superficial și uneori dezinteresat să se oprească cu plăcere asupra unui roman care mare că vine din timpuri imemoriale? Am constatat că raportarea la realitate, la mediul social, utilizarea noțiunilor pe care deja le cunosc îi fac pe elevi mai dornici să mi se alăture în labirintul textului.

3.1.1 Cronotopul – ficțiune și realitate

Teoreticianul literar M. Bahtin în Probleme de literatură și estetică definește conceptul de cronotop (ceea ce în traducere ad litteram înseamnă „timp – spațiu”) ca fiind „conexiunea esențială a relațiilor temporale și spațiale, valorificate artistic în literatură”. Se remarcă formarea din doi termeni chromos și topos. În lucrarea Termenii filozofiei grecești, Francis E. Peters definește cele două sintagme aducând în atenția lectorului coordonatele fundamentale ale lumii, condiții transcendentale ale experienței. Topos-ul este asociat termenului de ființă, iar timpul chronos-ul cu cel de mișcare. În lucrarea Spațialitate și temporalitate Alina Pamfil analizează relația spațiu-timp, făcând referire la mai multe opinii ale specialiștilor. Una dintre acestea îi aparține lui Mihail Bahtin și completează definiția citată mai sus:

„În cronotopul literar artistic are loc contopirea indiciilor spațiale și temporale într-un ansamblu inteligibil și concret. Timpul, aici, se condensează, se comprimă, deine vizibil din punct de vedere artistic; spațiul însă se intensifică, pătrunde în mișcarea timpului, a subiectului, a istoriei. Indiciile timpului se relevă în spațiu, iar spațiul este înțeles și măsurat prin timp. Intersectarea seriilor și contopirea indiciilor constituie caracteristica cronotopului aristic.”

În ceea ce privește romanul Baltagul, termenul își regăsește perfect accepțiile. Vitoria Lipan este ființa ce sintetizează cel mai bine imagina omului vechi absorbit de „gura de rai”ce pare din altă lume, dintr-o orânduire cosmică în care echilibrul e dat tocmai de respectarea legilor nescrise ale societății arhaice. Sadoveanu creează imaginea unei lumi, reprezentând un mod de existență ce depășește limitele unei zone geografice și ale unui moment istoric. Fănuș Băileșteanu observă în opera sa Introducere în opera lui Mihail Sadoveanu că dacă în Miorița „ceea ce pe plai era o pură virtualitate”, în Baltagul „în creieri de munți, pe culmi abrupte, singuratice, devine o atroce realitate”.

Peregrinările autorului în zona Moldovei au constituit o sursă de inspirație pentru scrierile sale. Din notele Profirei Sadoveanu aflăm că în vara anului 1929 acesta a străbătut încă o dată valea Bistriței, în automobil : „Au urcat pe Bistrița în sus cu popasuri multe, pătrunzând în inima Carpaților. Au ajuns la Dorna”.

Pentru a înțelege valoarea simbolică a coordonatelor spațiu-timp trebuie precizat că spațiul și timpul romanesc își diversifică semnificațiile pe două coordonate: spațiul și timpul cadru proprii existenței atemporale care se desfășoară în ritmul tradiției, dând valoarea monografică a scrierii și spațiul și timpul evenimentelor propriu-zise: localizează și fixează ordinea temporal a desfășurării evenimentelor din viața eroilor și se deschid spre istorie și spre lumea din afara satului.

Spațiul acțiunii cărții e cuprins între munții și valea Tarcăului și regiunea Dornelor. E adevărat că numele satului în care locuiește familia Lipan este fictiv, dar celelalte toponime pot fi regăsite pe hartă: Piatra-Neamț, Călugăreni, Farcașa, Borca, Sabasa, Broșteni, Suha etc. Se organizează chiar excursii pe traseul personajelor. Spațiul epic îmbină elementele reale cu cele simbolice. Lumea în care trăiește Vitoria pare a fi o alta față de cea în care coboară să-și caute soțul. Lumea de la munte parcă e mai aproape de Dumnezeu și păstrează valorile ancestrale.

Râpa în care coboară Gheorghiță pentru a-și priveghea tatăl poate fi văzută ca o confluență a spațiului real cu cel simbolic, un substitut al Infernului în care Gheorghiță trăiește cea mai puternică experiență inițiatică obligatorie pentru maturizarea sa. Valoarea râpei ca spațiu al inițierii este susținută și de evenimentele cu caracter mitic, fabulos la care participă tânărul. Prezența pajurei care planează deasupra văii care „chemase de două ori”, plutea lin pe aripi și „își mișca numai capul; parcă-l privea pe dânsul” are o simbolistică aparte deoarece în vechile credințe românești, sufletul mortului se transformă în pasăre (aspect prezent și în Dicționarul de simboluri al autorilor Jean Chevalier și Alain Gheerbrant: „Păsările de noapte sunt adesea asimilate cu stafiile, cu sufletele morților care se întorc să se tânguiască noaptea”), iar pajura în mitologia populară este prezentată ca o ființă fabuloasă venită din „tărâmul de dincolo” spre a cere o răsplată tinerilor participanți la un rit de inițiere. În același dicționar autorii îi trimit pe cei interesați de simbolistica acestei păsări la vultur care este este prezentat ca fiind și „simbolul primitiv și colectiv al tatălui și al tuturor figurilor paternității”. Și pentru că eroul în drumul inițierii are lângă el ajutoare, câinele Lupu semnifică pe de o parte atașamentul, fidelitatea vigilența și, pe de altă parte, conform aceluiași dicționar, „prim funcție mitică a câinelui, universal atestată, este aceea de psihopomp, călăuză a omului în întunericul morții după ce îi va fi fost tovarăș în lumina vieții.”

În ceea ce privește timpul, autorul evită fixarea cu precizie a coordonatelor acestuia. Se induce astfel ideea de atemporalitate, de mitic. Există însă repere ce pot așeza acțiunea pe axa temporală a anilor. E vorba despre introducerea calendarului nou ce s-a făcut în anul 1924. Nuntașii pe care îi întâlnește Vitoria privesc cu reticență această schimbare a datinei: „după rânduielile cele nouă ieșite de la stăpânire și bătute cu darabana și spuse de crainic, călindarul s-a schimbat[…].Toți ne-am trezit mai bătrâni cu treisprezece zile.” Un alt reper temporal este drumul lui Gheorghiță cu trenul de la Cristești până la Piatra-Neamț: „- Ș-apoi m-am suit în tren ș-am mers, ș-am mers, până la Piatra. Femeile știau ceva nedeslușit despre tren. Nu îndrăzniră să ceară mai multe lămuriri.”

Consider că cele două indicii referitoare la timp nu au ca principal scop situarea temporală, cât, mai ales, sugerarea existenței a două lumi diferite: lumea satului moldovenesc de munte ce păstrează datinile și credințele din moși strămoși și lumea de la câmpie ce s-a schimbat, este în pas cu evoluția tehnicii. Toate aceste noutăți tind să pătrundă și la munteni prin generațiile tinere deschise către nou. Minodora este tentată de nou, iar Vitoria intervine drastic și necruțător dojenind-o „cu vorbe amărâte și ascuțite”: „Acuma vă strâmbați una la alta și nu vă mai place catrința și cămașa și vă ung la inimă lăutarii care cântă câte-un valț nemțesc. Îți arăt eu coc, valț și bluză ardă-te para focului să te ardă! Nici eu, nici bunică-ta, nici bunică-mea n-am știut de acestea – și-n legea noastră trebuie să trăiești și tu. Altfel îți leg o piatră de gât și te dau în Tarcău”

Cronotopul drumului este propus de Dumitru Tiutiuca în lucrarea sa, Teoria literară. Dumnealui afirmă:

„Drumul ca însușire de întâmplări, fapte, idei, toate acestea cu personajele lor este cel mai vechi topos al narațiunii.[…] Drumul ca principal topos și schemă de însumare narativă, totodată, implică drumețul ca erou, personaj principal și însoțitorul, apoi călăuza, tovarășii de drum, ca personaje secundare sau episodice. Adăugându-se acesora suita faptelor și întâmplărilor “parcurse”, ca postațe de drum, rezultă o povestire.”

Drumul în romanul Baltagul are semnificații multiple. Pentru început, îl putem asemui labirintului din basm deoarece conduce călătorii din punct în punct, aceștia reușind afle informații despre Nechifor. Pentru ambele personaje are valoare inițiatică, fiecare depășind limite neatinse până atunci. Gheorghiță este mezinul neinițiat ce trece prin numeroase probe care au rolul de a-l maturiza în vederea preluării sarcinilor tatălui mort. Vitoria Lipan depășește granița satului său și intră în contact cu situații noi, cu tipuri umane diverse, iar experiența de viață o ajută să își atingă scopul. Cititorul ce îi însoțește descoperă tradiții, obiceiuri ale celor trei etape din ciclul vieții: botez, nuntă, înmormântare.

Un alt element spațial important în economia evoluției acțiunii îl reprezintă hanul. Zaharia Sângeorzan observă în lucrarea sa, Mihail Sadoveanu – Teme fundamentale că „descoperirea hanului, a crâșmei, a iarmarocului, a morii lângă o apă sau la o încrucișare de drumuri este, de fapt, și descoperirea specificului literaturii sadoveniene”. Citind opera, se poate constata că semnificația locului de popas nu e aceeași peste tot. Dacă în povestiri e doar cadrul în care se dezvoltă acțiunea, în romanul analizat este locul unde eroina descoperă cele mai prețioase indicii în investigația sa. E adevărat că nu de fiecare dată gazdele sunt deschise, poate și pentru că sunt expuse pericolelor. La ultima Dornă, crâșmărița nu oferă prea multe informații, dar nici Vitoria nu se lasă și îi dă printre dinți o replică: „Se vede că aici nu-i loc de popas[…] Pe-aicea te uiți și treci, a grăit cu buze subțiate și apăsate nevasta lui Lipan.”

În manualul editurii Paralela 45 există o cerință referitoare la timp și anume exercițiul 9 de la pagina 140: Timpul în care se desfășoară întâmplările este fixat cu exactitate, mai ales până în momentul plecării în căutarea celui dispărut. Selectați asemenea indici. Când pornește Vitoria la drum? Ce rol credeți că are acest procedeu în roman? Manualul publicat de Editura Rosetti, coordonator Mircea Martin, acordă o mai mare atenție spațiului și timpului. La pagina 122 sunt propuse șase exerciții cu această temă din care le-am selectat pe următoarele: exercițiul 2 – Acțiunea romanului se desfășoară în spații diferite. Comenetați trecerea Vitoriei din spațiile închise (casa, gospodăria) în spații din ce în ce mai largi. Luați în considerare și drumurile făcute în interiorul și în afara satului, în răstimpul de așteptare a lui Lipan; exercițiul 5 – Timpul epic este marcat în roman de calendarul popular în care se încadrează și viața pastorală. Indicați întâmplările din viața Lipanilor ce se petrec în timpul următoarelor sărbători: Sâmedru, Sântandrei, sărbători de iarnă, Bobotează, Sfinții Mucenici. Alegeți una dintre ele și comentați-o.

Este de precizat că autorii îi ajută pe elevi printr-un dicționar al semnificațiilor acestor sărbători.

Satul – univers al valorilor supreme – elemente de folclor

Tematica sadoveniană este preponderent rurală. Autorul a fost mereu preocupat de consecințele infiltrării civilizației în universul satului arhaic. El a dezvoltat în operele sale o antiteză perpetuă între lumea veche și lumea nouă. Analizându-i opera, Ionel Oprișan observă că: „Antiteza dintre civilizația de tip etno-folcloric (profund legată și armonizată, în decurs de milenii cu natura) și civilizația de tip citadin (ruptă de natură) e de bănuit chiar și în acele scrieri în care nu apare vădit o confruntare propriu-zisă de acest gen.” Tot acesta identifică dezvoltarea a trei tipuri de contradicții gradual diferite:

Contradicții profunde de fond (de pildă între mentalitatea și modul de gândire arhaic și cel modern);

Contradicții de suprafață, neesențiale (între diversele tehnici străvechi, spre exemplu, și invențiile echivalente ale veacului mașinist;

Contradicții adiacente, laterale, decurgând din primele (manifestându-se la nivelul vestimentației sau al decorației interioarelor)

Cred că în romanul Baltagul contradicțiile profunde, de fond se întrezăresc doar în atitudinile diferite ale Vitoriei și fiicei sale legate dorința fetei de a purta coc, bluză și a dansa vals. Acestea se vor adânci în anii ce urmează. Contradicțiile de suprafață (trenul, telefonul) nu fac rău, dimpotrivă ajută societatea. Naratorul arată de fiecare dată superioritatea și utilitatea tehnicii moderne, dar nu-și îngăduie niciodată să dea câștig de cauză mașinismului în sferele spiritual – morale. Atunci când vorbește la telefon Vitoria stârnește amuzamentul celor din jur: „Am săvârșit și asemenea păcat vorbind pe sârmă. Râdeau bărbații de mine cum m-am spăriat auzind glas de la Piatra.”. Ionel Oprișan mai observă și faptul că „lumea arhaică nu poate junge dintr-o dată și în bloc la valorile civilizației noi”. Atunci când baciul Alexa îi scrie femeii de la Jijia să-i trimită bani, arată că nu a înțeles sistemul de virament: „Dai în târg la Piatra paralele la poștă și acei de acolo scriu la poștă la Iași să ne plătească nouă atâția și atâția bani și după aceea se întâlnesc ei și se socotesc ce-au dat ș-au luat, treaba lor.”

Cultura satului are funcții complexe. Manifestările culturale, dincolo de marea lor diversitate, au calitatea de a funcționa ca procese de valorizare socială a ocupațiilor sătești, a momentelor importante din viața satului – nașterea, creșterea și socializarea, căsătoria, moartea,etc. Având ca scop menținerea unității, sistemul de valorizare socială este o formă de control. Acesta pune în evidență acele moduri de a se purta, de a acționa, de a gândi și de a simți ale omului, ale colectivităților, care sunt considerate potrivite cu un moment, cu un eveniment dat, o întâmplare, o faptă, o activitate. Tradițiile ce se păstrează la un botez, la o nuntă, la o înmormântare, cum se muncește pământul, cum se cresc copiii, cum se îngrijesc oile, toate sunt elemente ce alcătuiesc un sistem social rural pe care etnografii și sociologii l-au studiat și l-au prezentat în lucrările lor. Aceștia au observat legăturile dintre practicile culturale și momentele vieții sociale. Muncile agricole, oieritul, activitatea casnică a femeilor sunt asociate cu datini, obiceiuri.

Din punct de vedere sociologic, Ilie Bădescu notează două aspecte importante cu privire la cultura satului:

peste întinderea și scurgerea unui an se suprapun obiceiuri și serbări care alcătuiesc calendare etnografice;

aceste obiceiuri și serbări împart durata, scurgerea timpului în momente semnificative legate fie de activități materiale, fie de activități sociale.

Toate aspectele menționate mai sus se regăsesc în romanul Baltagul. Viața muntenilor e strâns legată de calendarul naturii. Aceasta „dictează” evoluția lucrurilor. Existența lor e guvernată în primul rând de datini și de natură și abia apoi de legile stăpânirii. De datină ține mai întâi sărbătorirea anumitor momente ale ciclului cosmic și ale vieții individuale cum ar fi petrecerile de iarnă, colindele, urările de Anul Nou, solstițiul de iarnă care aduce un nou început.

Așa cum menționam mai sus, de datină nu țin numai sărbătorile, obiceiurile, ritualurile, ci și regulile nescrise ale comportării, acelea care guvernează raporturile dintre oameni. Norma morală constituita din acestea este uneori dezechilibrată prin abateri sancționate sever de societate. Crima este una dintre ele, iar ucigașul va fi pedepsit pentru restabilirea echilibrului ancestral.

Natura face parte din existența acestor oameni, iar participarea ei la menținerea normei morale nu este accidentală. Ritmul vieții păstorilor e impus de ciclul anotimpurilor. Semnele pe care Vitoria le interpretează sunt încă o dovadă a unei legături ce nu poate fi explicată științific. Mișcarea cocoșului este văzuta ca un semn rău: „se-ntoarse cu secera cozii spre focul din horn și cu pliscul spre poartă. Cântă o dată prelung și se miră el singur.[…] Cucoșul dă semn de plecare.” Pentru a urca sau a coborî oile de la munte, ei se orientează fără greș, la fel ca păsările călătoare. Ciobanul Mitrea știe că se va schimba vremea pentru că a văzut „dumbrăvencile zburând în cârduri spre soare”și „un nor cătră Ceahlău” .

Un alt aspect este acela că acțiunea romanului se desfășoară în intervalul unui ciclul pastoral, de la Sâmedru (26 octombrie) la Sângiorz (23 aprilie). Este surprins astfel mitul morții și renașterii naturii. Nechifor moare toamna și este găsit primăvara, când fiul său este pregătit să devină stâlpul familiei, reîncepând un ciclu al vieții. Numele lui este același, sugerând continuitatea, dar el reprezintă o altă generație de oieri.

Valoarea monografică a romanului a fost analizată de mai mulți critici literari. Ov.S. Crohmălniceanu notează că „Sadoveanu reconstituie, practic, o întreagă civilizație păstorească, desfășurându-se din timpuri imemoriabile paralele cu diferitele forme de viață ale poporului român. Fănuș Băileșteanu observă că:

„Dacă din opera lui Balzac s-a învățat mai mult decât din toate tratatele științifice despre ascensiunea și declinul burgheziei franceze, în opera lui Sadoveanu se regăsete întreaga evoluție istorică, socială și politică a poporului român, de la originile sale până la mjlocul secolului al XX-lea, întreaga psihologie etnică, religie, cultură și filosofie stenică a spațiului românesc și nu mai puțin geografia țării, cu toate formele sale fizice și administrative, limba și folclorul locuitorilor săi.”

Evenimentele fundamentale din viața omului și ceremoniile lor sunt prezente și descrise în roman: cumetria de la Borca, nunta de la Cruci și întregul ritual de înmormântare organizat de Vitoria respectând toate obiceiurile. Evenimentele chiar sunt prezentate în ordinea firească a lor. Întreaga acțiune a eroinei e pusă sub semnul ritualului și a credințelor strămoșești.

Botezul este prilej de bucurie, iar aceasta se obișnuia să fie împărtășită cu întreaga comunitate. Întâlnind petrecăreții, Vitoria nu a avut cum să-i ocolească și s-a supus plăcerii lor de a-i cinsti și a-i ospăta. Știind ritualul ea a intrat la lehuză și i-a pus „rodin sub pernă un coștei de bucățele de zahăr și pe fruntea creștinului celui nou o hârtie de douăzeci de lei.” Rodina reprezenta darul pe care îl prime femeia care născuse de la cei ce o vizitau. Obiceiul de a dărui un ban nou-născutului când îl vezi pentru prima dată se menține și acum și poate semnifica urarea să aibă o viață îmbelșugată.

Căsătoria apare în discuțiile cu Minodora și pare a fi un eveniment organizat de părinți în funcție de aspectele sociale și financiare: „Oi găsi eu un român așezat, cu casă nouă în sat și cu oi în munte ca să te dau și să scap de tine”. Sentimentul de iubire pare a fi un lucru rușinos la tineri, iar Vitoria nu vorbește deloc despre acest aspect cu fata ei care o imploră să nu o dea după urât și după bătrân ca să se bucure și ea de viață. Soarta tinerelor fete era în general hotărâtă de părinți, lucru ce reiese și din replica Vitoriei din finalul romanului: „Iar pe soră-ta să știi că nici c-un chip nu mă pot învoi ca s-o dau după feciorul acela nalt și cu nasul mare al dăscăliei lui Topor.”

Nunta reprezintă un al doilea eveniment important din viața omului. Bucuria participării la acest eveniment rezultă din entuziasmul nuntașilor: „Fugeau săniile cu nuntașii pe gheața Bistriței. Mireasa și druștele cu capetele înflorite; nevestele numai în catrinți și bondiți. Bărbații împușcau cu pistoalele asupra brazilor, ca să sperie și s-alunge mai degrabă iarna. Cum au văzut oameni străini pe drumul de sus, vorniceii au pus pinteni și le-au ieșit înainte cu năfrămile de la urechile cailor fâlfâind. Au întins plosca ș-au ridicat pistoalele. Ori beau în cinstea feciorului de împărat și a slăvitei doamne mirese, ori îi omoară acolo pe loc.” Atitudinea Vitoriei se încadrează iarăși în normele cerute. Chiar dacă era supărată, ea îi face o frumoasă urare miresei și se arată veselă pentru a nu aduce vreo umbră de tristețe evenimentului. Obiceiul de a închina în cinstea mirilor se regăsește și astăzi, când vorniceii, acei tineri însărcinați cu poftirea și cinstirea oaspeților la nunțile țărănești și cu rostirea orațiilor de nuntă, merg în fața alaiului și le oferă oamenilor să bea.

Înmormântarea este prezentată în detaliu deoarece Vitoria este cea care are grijă să îndeplinească toate rânduielile strămoșești pentru ca sufletul mortului să își găsească liniștea. Capitolul XIV cuprinde toate etapele ritualului. Mai întâi „cu grabă, dar fără lacrimi, femeia făcu cea dintâi rânduială. Despărți din tărhatul umed și muced o pocaldă și o așternu peste rămășițele lui Nechifor Lipan.” Apoi a adus o „făclie de ceară” și a aprins-o la capul mortului. Plecând după cele necesare îl atenționează pe Gheorghiță să aibă grijă de lumânare. Când s-a întors primul lucru pe care a vrut să-l afle a fost dacă mai arde făclia, iar feciorul a răspuns cu îndoială. Atunci femeia l-a mustrat: „cum nu înțelegi tu o datorie ca asta?” Acea lumină aprinsă la capul mortului se spune că este călăuzitoare pentru sufletul acestuia pentru a nu rătăci până își găsește liniștea. Jean Chevalier și Alain Gheerbrant notează despre lumânările aprinse la căpătâiul celui decedat că „simbolizează lumina sufletului cu puterea sa ascensională, puritatea flăcării spiritual care urcă spre cer, perenitatea vieții personale ajunse la zenit.” Găsirea mortului și posibilitatea de a îndeplini toate cele lumești îi dau femeii „o putere nouă, care-i răzbea în toate mișcările și în priviri.”

Priveghiul și slujba „de stâlpi” s-au făcut în râpă deoarece autoritățile au putut veni doar a treia zi, iar nevasta nu putea lăsa mortul fără cele amintite mai sus. De pomenire a adus domnul Toma „pâni douăzeci, măsline două chile și scrumbii zece și rachiu cinci gărăfi de câte-o ocă.” De fiecare dată când se bea ceva întru amintirea lui Nechifor, se picura puțin din pahar, lucru pe care eroina îl făcea încă de când realizase ce se întâmplase cu soțul ei.

În ziua înmormântării, toate se desfășoară după ritual și acest lucru o face pe Vitoria, chiar dacă era ziua cea mai grea, să se simtă „destul de mulțămită”: erau tocmiți trei oameni cu buciume, patru femei bocitoare, slujba era ținută de trei preoți, oamenii cu prapurile și crucea erau în fața carului cu boi împodobit cu cetină. Soția a fost cea care „a luat cu grijă bucățile soțului său și le-a potrivit una câte una în cutia de brad, stropindu-le cu vin. Are pe lângă ea o femeie cu „sulurile de pânză pentru datina podurilor”. Spre final a vut grijă să o roage pe cucoana Maria „să aibă ea grijă de cele din urmă rânduieli și mai ales să nu uite să ceară în clipa anumită vinul pentru stropit și găina neagră care se dă peste groapă” deoarece știa că vine clipa cea grea în care nu mai putea să își stăpânească durerea.

La ieșirea din cimitir fiecare dintre paricipanți a primit „un sfert de pâne și un păhărel de rachiu” șoptind închinarea rituală „Dumnezeu să-l ierte!”, iar apoi au mers cu toții la praznic. În final sunt plănuite următoarele pomeniri de trei, nouă și patruzeci de zile.

Toate cele trei evenimente prezentate mai sus și alte aspecte tradiționale din roman pot face obiectul unui mic proiect de cercetare etno-folclorică pentru elevi. Aceștia, plecând de la citate din text, ar putea investiga, s-ar putea documenta și apoi ar putea redacta un material interesant despre tradițiile și obiceiurile de atunci și ar putea face o comparație între societatea arhaică și cea contemporană înțelegând astfel mai bine opera literară.

Manualul Editurii Rosetti cuprinde aspectul monografic al romanului într-un exercițiu amplu de la pagina 122: Monografia lumii pastorale este realizată treptat, prin prezentarea satului Măgura, a locuitorilor de popas în călătoria Vitoriei până în ținutul Dornelor și a drumurilor din zona muntelui Stânișoara. Lucrând în trei grupuri, reconstituii imaginea lumii pastorale, luând ca repere: – scenele de viață cotidiană (masa, veghea, somnul); – gospodăria țărănească și rânduielile păstoriei; – marile ceremonii (botez, nuntă, înmormântare); – credința creștină și practicile magice.

Personajul principal al romanului analizat din punct de vedere psihologic și sociologic

În acest subcapitol voi încerca să dovedesc cât de interesant este un demers didactic în care disciplinele psihologie și sociologie completează activitatea în care profesorul de limba și literatura română și elevii săi încearcă să realizeze caracterizarea personajelor literare.

Realizând o clasificare a personajelor, domnul Dumitru Tiutiuca în lucrarea sa, Teoria literară, observă că „în genere, există cel puțin două perspective esențiale de abordare teoretică a personajului: una socio-psihologizantă și o alta formalist-naratologică”.Viziunea psihologică este cea care se aplică cel mai adesea în analiza evoluției personajului.

Analizând programa disciplinei Psihologie pentru clasa a X-a am constatat că se poate dezvolta o colaborare între cele două discipline pentru a putea clasifica, analiza comportamentul unui personaj literar. În acest sens, se poate organiza planificarea materiei disciplinei Limba și literature română, clasa a X-a, când se studiază cel puțin cinci texte în proză (2 proză scurtă- un basm cult, o nuvelă și 3 romane reprezentative pentru aspectele esențiale ale genului și ale evoluției acestuia), în așa fel încât elevii să fi parcurs deja capitolul Structura și dezvoltarea personalității. De exemplu, se pot aborda mai întâi textele poetice și capitolul Literatură și alte arte și abia apoi proza.

Un aspect important ce trebuie clarificat este distincția ce trebuie făcută între persoana ce există sau a existat în realitate și personajul unei opere literare. Cititorul nu trebuie să le confunde. De exemplu, în romanele istorice, apar figurile domnitorilor, acțiuni la care aceștia participă, însă nu le vom lua ca informații cu caracter științific. Mai trebuie avut în vedere faptul că „personajul comunică personalitatea creatorului și aceasta în mai multe feluri. Mai întâi <ca măști> ale acestuia, cum s-a spus, ca mesageri deci ai unei disponibilități de personalitate, ca <voci> ale scriitorului.” În cazul operelor în care narațiunea este la persoana I, elevii știu încă din clasa a V-a că trebuie să facă distincție între autor- narator- personaj, cu aplicație, de cele mai multe ori pe Amintiri din copilărie de Ion Creangă.

Autorul citat analizează și relația personaj – persoană – personalitate arătând că transformările personajului literar din punct de vedere psiho-social pleacă de la conceptul de persoană care fiind supusă unei deveniri continue își dezvoltă un sistem propriu, personalitatea. Conform manualului de Psihologie, personalitatea reprezintă „sistemul însușirilor stabile specifice unei ființe umane concrete care își pun amprenta decisiv asupra manifestărilor psihocomportamnetale ale acesteia.”

Personalitatea este alcătuită din mai multe subsisteme dintre care, elevii studiază temperamentul,aptitudinile, caracterul și creativitatea. Dintre acestea cred că aplicabile pentru a analiza complexitatea unui personaj sunt temperamentul și caracterul. Sunt și personaje în cazul cărora se poate discuta despre aptitudinile și creativitatea acestora.

Pentru a putea dezvolta o astfel de abordare, atât profesorul, cât și elevii, trebuie să își fi însușit noțiunile necesare. Ar fi binevenită o activitate comună a celor doi profesori, fiecare contribuind cu partea lui de expertiză în așa fel încât elevul să aibă de câștigat, în primul rând.

Conform manulului, temperamentul poate fi definit ca fiind latura dinamico-energetică a personalității, cu caracter înnăscut, care structurează din punct de vedere formal conduita umană. O primă clasificare a temperamenelor aparține lui Hipocrat din Kos, secolul V î.e.n. : coleric, sangvinic, flegmatic și melancolic. Acestei clasificări i s-au mai adăugat si altele, una dintre ele fiind ce a lui H. Eysenck. Acesta a reluat o altă teorie a lui C.G. Jung, care clasifica oamenii în extravertiți și introvertiți, și a adăugat diferența dintre persoanele stabile emoțional și cele instabile rezultând:

– extravertul instabil/ colericul;

– extravertul stabil/ sangvinicul;

– introvertul stabil/ flegmaticul;

– introvertul instabil/ melancolicul.

Fig. 3 Clasificarea categorială a temperamentelor după H.J. Eysenck

Caracterul este latura relațional-valorică a personalității și reprezintă totalitatea însușirilor psihice esențiale și stabile care se exprimă în valorile promovate și prin atitudinile (comportamentul) omului în raport cu diferite domenii ale vieții sociale și în raport cu ele. În lucrarea amintită autorul aduce în atenția cititorului o clasificare a caracterelor făcută de Edouard Schure, în Les grands initiés. Acesta propune următoarea ierarhizare caracterologică:

Instinctivii- ce reprezintă marea majoritate, capabili de muncă fizică;

Pasionalii – pentru care și conștiința lor rezidă din sufet. Sensibilitatea le este acționată de inteligență;

Intelectualii- pentru care voința e principiul suveran, au capacitatea de a degaja inteligența de tirania pasiunilor și limitele materiei;

Marii inițiați – care reprezintă cel mai înalt ideal uman care concentrează într-o unitate toate puterile vieții. Autorul îi vede ca pe oameni primordiali ce scapă oricăror reguli de clasificare.

Utilizând aceste concepte voi încerca o prezentare a personajelor reprezentative pentru fiecare roman abordat.

Mihail Sadoveanu a fost foarte atent și la psihologia și comportamentul moldovenilor. Scriitorul surprinde trăsăturile ce definesc această colectivitate, oamenii de la munte, realist, obiectiv, fără lirism: „Locuitorii aceștia de sub brad sunt niște făpturi de mirare. Iuți și nestatornici ca apele, ca vremea; răbdători în suferinți ca și-n ierni cumplite, fără griji în bucurii ca și-n arșițile lor de cuptor, plăcându-le dragostea și beția și datinile lor de la începutul lumii, ferindu-se de alte neamuri și de oamenii de la câmpie și venind la bârlogul lor ca fiara de codru, mai cu samă stau ei în fața soarelui c-o inimă ca din el ruptă: cel mai adesea se desmiardă și lucește – de cântec, de prietenie.”

În cele ce urmează, nu voi realiza o caracterizare clasică a niciunui personaj, ci voi prezenta câteva opinii critice legate de acestea și voi identifica principalele trăsături de caracter ce le alcătuiesc personalitatea. În plus, voi încerca să surprind aspect ale conduitei psihosociale ale actanților pentru a întări legătura ce se poate realiza între disciplina Psihologie și etapa de caracterizare a personajelor unui roman.

Vitoria Lipan este văzută de critica literară ca fiind cel mai puternic personaj feminin din literatura română. Aceasta dă dovadă de o personalitate complexă, puternică ce nu se pierde cu firea când se lovește de încercările vieții. Constantin Ciopraga sintetizează trăsăturile eroinei asfel:

„Deși femeie simplă, Vitoria Lipan dovedește o complexitate de caracter demnă de interes. În fond, această țărancă analfabetă înmagazinează și repetă experiența milenară a clasei sale: știe ce se cuvine și ce nu, descifrează psihologia oamenilor, din relațiile sociale reține esențialul. Pe calea experienei personale, și-a format o concepție despre lume, în care, totuși tradițiile au un rol hotărâtor.[…] Eroină de primă mărime, Vitoria constituie în creația sadoveniană tipul reprezentativ al țărăncii de acum câteva decenii. Acest tip, selectat din mediul alpin, unde caracterele biologice s-au păstrat mai bine, cumulează virtuți variate: frumusețe, demnitate, statornicie morală, înălțime de caracter, inteligență vie și perseverență în atingerea scopurilor”

Ion Dodu Bălan o vede pe Vitoria Lipan „nu numai un personaj literar, ea e un simbol, simbolul omului simplu, bun și drept, dârz și hotărât, pentru care valorile etice strămoșești sunt legi imuabile. Ea ne întărește ideea că opera lui Sadoveanu este o pledoarie pentru soarta țăranului român și pentru toți obidiții vechii orânduiri, dar e și o sinteză a virtuților fizice și morale ale acestui popor.”

O altă observație critică îi aparține lui Peressicius care vede în Baltagul „romanul unui suflet de munteancă, văduva Vitoria Lipan, pentru care îndatoririle mortuare pentru soțul ei […]sunt comandamente exprese, ce nu-i dau răgaz până când nu-și află soțul răpus și nu-i dă creștinească înmormântare.”

Parcurgând lucrările despre personajele literare am descoperit o perspectivă interesantă de a o vedea pe eroina romanului. Vasile Popovici în lucrarea Lumea personajului – o sistematică a personajului literar afirmă că „teatrul este arma secretă a Vitoriei Lipan” Analizând numeroasele secvențe în care femeia nu arată ce gândește cu adevărat, când minte în legătură cu scopul călătoriei sale, când sugerează anumite lucruri legate de făptași, dar nu le susține cu tărie pentru că nu avea dovezi, constat teatralitatea acesteia și cred că a fost cheia reușitei sale. Când întâlnește nunta și botezul mai întâi se preface veselă pentru a nu umbri bucuria petrecăreților și când dă lămuriri asupra drumului său minte mai întâi pentru că se putea crede că are bani asupra ei și astfel erau victime sigure pentru tâlhari și mai apoi pentru că vrea, poate, să scape de ironiile pe care le suportase și de la consătenii săi, cum că Nechifor întârzie din cauza unei femei.

O altă secvență importantă în care Vitoria disimulează trăirile este aceea când află de la crâșmarul Iorgu Vasiliu că pe la el trecuseră doar doi ciobani. Conștientizând că între Suha și Sabasa soțul ei a murit, nu se exteriorizeză, dimpotrivă „întreabă cu luare-aminte și liniște” și simte cum „în întuneric, începea să i se facă lumină”.

Apogeul teatralității îl reprezintă înmormântarea și praznicul. Chiar dacă suferă, ea reușește să își păstreze atenția observându-l pe Calistrat Bogza ce încearcă să vadă osemintele mortului. Analizează reacții și le pune cap la cap: „Toate le vedea munteanca și le cântărea în capul ei”. Autorul e de părere că și momentul în care își strigă durerea are o deosebită forță teatrală și de aceea „își poate îngădui să-și mărturisească marea durere și, în același timp, să și-o joace public.” Modul în care îl antrenează în discuție pe Calistrat Bogza în fața unui public ce cunoștea deja anumite zvonuri legate de criminal este de o intensitate deosebită. Vitoria nu acuză direct decât în final și face o afirmație când deja „prada” ei fusese încolțită: „mi se pare că pe baltag e scris sânge și acesta-i omul care a lovit pe tatu-tău.”

Analizând trăsăturile temperamentale ale Vitoriei aș propune încadrarea acesteia în categoria stabil/introverit- flegmatic din clasificarea propusă de H.J. Eysenck. În incipit naratorul o prezintă îngândurată („ochii ei căprii, în care parcă se răsfrângea lumina castanie a părului, erau duși departe”), în perioada pregătirilor când postește cele douăsprezece vineri stă retrasă cu broboada peste gură. Această trăsătură se poate identifica și pe parcursul drumului când încearcă să descifreze taina morții soțului. Grijulie, femeia aranjează toate detaliile călătoriei, organizând gospodăria, vânzând brânza și pieile de miel rămase, trimițând-o pe Minodora la mănăstire pentru a fi în siguranță, comandând un baltag pentru Gheorghiță să îl aibă pe drum. Pe durata întregii acțiuni reușeste să își controleze emoțiile, este calmă și temperată poate pentru că așa îi era firea, dar și pentru că era pe un teritoriu străin, cu oameni fel de fel în care nu putea avea încredere fără să îi cunoască mai bine. Toate aceste trăsături aparțin acestui tip de temperament și se regăsesc din plin la eroină. E adevărat că, așa cum se știe, aceste clasificări nu sunt delimitate precis. Și Vitoria are ieșiri nervoase când fiica ei este influențată de elementele de modernitate sau când argatul insistă să primească cele necesare pentru iarnă.

Un aspect ce nu trebuie neglijat în conturarea profilului acestui personaj în reprezintă credința. Pentru ea este o axă directoare ce îi dă putere, încredere, speranță. Prin rugăciune caută răspunsuri. Nu pleacă până nu postește cele douăsprezece vineri, se spovedește, merge la mănăstire la icoana Sfintei Ana. E adevărat că este și superstițioasă, știind să descifreze și să interpreteze semne din natură, vise.

În ceea ce privește conduita psiho-socială, aceasta are mai multe subcategorii: imaginea de sine și percepția ei socială, relațiile interpersonale, comportamente pro- și antisociale și atitudinile sociale și formarea lor. Pentru a observa această latură a personalităii Vitoriei mă voi raporta doar la imaginea de sine și relațiile interpersonale.

Eugen Luca observă în lucrarea Mihail Sadoveanu sau elogiul rațiunii măreția femeii care rezultă atât din inteligență, cât și din statutul social al acesteia care îi conferă sentimentul demnității personale, al libertății și al independenței spirituale. Vitoria trebuie admirată pentru modul în care trece peste sfială în fața prefectului, pentu autoritatea de care dă dovadă de-a lungul drumului. „Răbdarea, dârzenia Vitoriei voința ei neclintită de a-și atinge obiectivul propus, perseverența demonstrată în aceasă grea întreprindere sunt trăsături ale unui caracter puternic” Deci, chiar dacă era o femeie ce nu ieșise din perimetrul satului său și s-ar fi putut pierde cu firea între străini ea are o bună imagine de sine și nu se sfiește să o arate.

Analiza relațiilor interpersonale este una foarte interesantă și dovedește complexitatea personalității eroinei. Cu cei doi copii, autoritatea ei are caracter de lege și amândoi i se supun chiar dacă ar fi avut altă părere. Așa cum spuneam, față de fiica sa este mult mai aprigă pentru că vrea să o educe în spiritul tradiției: „Nici eu, nici bunică-ta, nici bunică-mea n-am știut de astea și-n legea noastră trebuie să trăiești și tu”. Față de Gheorghiță are o altă atitudine, pare că îi este mai drag, poate și pentru că „avea ochii ei”. Pe el trebuie să îl pregătească pentru statutul pe care trebuie să și-l assume, având astfel rolul de inițiator în locul tatălui.

Din amintirile ei se poate întrezări și legătura cu soțul pe care îl iubise foarte mult. Și față de el se arăta aprigă și îndârjită atunci când o supăra. Bărbatul își arăta puterea prin violență fizică pe care femeia o suporta și rămânea tot „neînduplecată cu dracii pe care-i avea”. Apoi lui Nechifor îi parea rău iar „lumea li se părea iar bună și ușoară”. Relația lor fusese atât de puternică, încât se pare că cei doi comunicau și dincolo de moarte prin semne și vise pe care ea știe să le interpreteze: visul cu soțul trecând o apă negră sau când i se arată cu fața “grăind lămurit numai pentru urechile ei”.

În relațiile cu străinii intervine acea teatralitate despre care vorbește Vasile Popovici. Ea își gestionează cuvintele, gesturile în funcție de încrederea pe care o are în oameni și dovedește că s-a înșelat niciodată. Este reținută și respectuoasă față de reprezentanții autorităților, iscoditoare când vede că omul este slab și poate afla câte ceva, cum sunt nevestele celor doi ciobani. Singura cu care se sfătuiește fără ocoloșuri este cucoana Maria, soția domnului Toma, față de care la început este cu luare-aminte și căreia îi vorbește „c-un fel de umilință care puse în mare uimire pe Gheorghiță”. Văzând că sunt compatibile în idei, cele două se sfătuiesc de fiecare dată cum e mai bine să facă.

De reținut pentru capacitatea Vitoriei de a ști cum să se comporte și de a-și adapta atitudinea în funcție de situație este observația naratorului atunci când merge alături de cucoana Maria la primărie pentru a-i întâlni pe cei doi: „Munteanca a fulgerat cu privirea prin geamuri. A intrat blândă și supusă în urma ocrotitoarei sale”.

Atitudinea față de cei doi ciobani, Calistrat Bogza și Ilie Cuțui, este una demnă de cel mai bun investigator. La început se arată blândă, supusă, ocolid privirea bărbaților pentru a nu divulga vreo bănuială. Când subprefectul îi interoghează, ea reușește să semene îndoiala în sufletul lui Ilie Cuțui . La praznic, tot stăpână pe sine, reușește să ducă discuția către un punct culminant în care tensiunea îl face pe criminal să explodeze în fața oamenilor, aflându-se astfel adevărul.

Așadar, citind cu atenție romanul, descoperim o personalitate complexă, simbolică pentru lumea din care vine de la care elevii pot învăța cât de important este să îți poți gestiona emoțiile, trăirile, cum să se comporte față de străini și cât de importantă este iubirea în relația soț-soție pentru a putea duce până la capăt rostul nostru pe pământ.

Am păstrat pentru încheiere opinia lui Ov.S. Crohmălniceanu cu privire la modul în care Sadoveanu zugrăvește imaginea țăranului: “Ipostaza particulară în care Sadoveanu înfățișează sufletul țărănesc îi îngăduie să facă perceptibile mai ales o serie de trăsături ale acestuia cu o valoare rezumativă, exemplară, proprie eroilor eposului. E vorba în primul rând de simplitatea firească.[…] Ne găsim în fața omului originar, nefalsificat încă de civilizație.”

3.2 Ion de Liviu Rebreanu

Țăranul e începutul și sfârșitul. Numai pentru că am fost neam pașnic de țărani, am putut să ne păstrăm ființa și pământul…[…]pentru țăranul nostru pământul nu e un obiect de exploatare, ci o ființă vie, față de care nutrește un sentiment straniu de adorație și de teamă. El se simte zămislit și născut din acest pământ ca o plantă fermecată care nu se poate stârpi în vecii vecilor. De aceea pământul e însuși rostul lui de-a fi.

(Liviu Rebreanu, Laudă țăranului român )

Un alt roman studiat în clasa a X-a și care urmărește tematica socială este Ion. Liviu Rebreanu considera că romanul trebuie să fie social, imortalizând pentru generațiile viitoare lumea ca într-o fotografie. Chiar dacă universul romanelor este ficțional, nimic din ceea ce scrie autorul nu este neverosimil. La fel ca și Baltagul, acest roman ridică probleme de comprehensiune la nivelul semnificațiilor deoarece omul secolului XXI nu are aceleași principii de viață, priorități cu cel al secolului XX. Și în acest caz e nevoie ca, înainte de a se trece la studiul efectiv al textului, să se realizeze o prezentare a societății de atunci, a situației politice, economice a țăranului român din Transilvania. Astfel, elevul va înțelege mult mai bine comportamentul, reacțiile, alegerile personajelor.

La data publicării, romanul românesc număra câteva opere de referință cum ar fi Ciocoii vechi și noi (1863) de Nicolaie Filimon, Romanul Comăneștilor (1894-1910) de Duiliu Zamfirescu, Mara (1906) de Ioan Slavici, Neamul Șoimăreștilor (1915) de Mihail Sadoveanu.

Criticul Eugen Lovinescu notează în lucrarea Istoria literaturii române contemporane:

„Obiectul de studiu al lui Ion este viața socială a Ardealului care, deși închisă în celula unui sat, este zugrăvită în întreaga ei stratificație, de la simplul vagabond până la candidatul de deputat și la mediul administraiei ungurești, cu o faună bogată în exemplare variate. […]

Apariția lui Ion a fost privită aproape în unanimitatea criticei ca o dată în istoria literaturii române contemporane și ca primă creație obiectivă.”

Inspirat de Sthendal care definește romanul ca fiind o „oglindă care se plimbă pe drum, reflectând când azurul aerului imaculat, când gunoiul șanțurilor murdare”, Liviu Rebreanu creează un univers românesc inspirat din fapte reale petrecute în satul Prislop. Tot autorul subliniază faptul că: „E de prisos să arăt ce greșeală ar face cine ar crede că niște creații sunt identice cu făpturi din viața de toate zilele. Artistul nu copiază realitatea niciodată. Realitatea pentru mine a fost un pretext pentru a-mi crea o lume nouă, cu legile ei, cu întâmplările ei…”

Tot Eugen Lovinescu observă în Critice dorința scriitorului de a lărgi limitele universului creat. El urmărește prezentarea trăsăturilor mai multor straturi ce alcătuiesc societatea românilor din Ardeal. „Prin importanța punctului de plecare, prin metoda și prin realizarea unui plan atât de vast , romanul domnului Rebreanu e tolstoian, așa că, pentru modesta noastră literatură, este echivalentul nemuritorului Război și pace, procedând prin aceeași adunare neistovită de amănunte, prin aceeași risipire a observației, împinsă până la împrăștierea atenției, prin aceeași vigoare de creație obiectivă, prin același haos de episoade ordonate și totuși în tainice corespondențe, prin impresia de nelimitat.” Chiar dacă romanul a fost clasificat ca fiind unul ce surprinde lumea satului, acțiunea nu se petrece doar în Pripas, ci și în Armadia. In plus, personajele nu sunt doar țărani. Familia Herdelea are un loc însemnat în economia textului. Se poate face astfel o paralelă între aspirațiile, principiile de viață ale celor două categorii sociale surprinse.

Călin Teutișan scrie în eseul său Sensul și ordinea universului narativ publicat în Fețele textului despre vocația de constructor a lui Liviu Rebreanu. Aceasta se poate descoperi atât din mărturisirile scriitorului, cât și din istoria literară dedicată acestuia. Se știe că la baza romanelor au stat nuvelele ce cuprind nucleele dezvoltate mai apoi: Rușinea și Răfuiala sunt punct de plecare pentru Ion, Catastrofa pentru Pădurea spânzuraților. Romancierul caută întotdeauna să impună un ritm romanului. „Obsesia ritmului traduce în fond o obsesie structurantă, care decurge dintr-o schemă tipologică a realismului, către care talentul scriitorului este aplecat în chip fundamental.”Analizând titlurile celor două părți, ale capitolelor putem descoperi, înainte de a citi romanul, o ordine a ideilor, o structură riguroasă a evoluției acțiunii.

Dacă în Baltagul tema este căutarea soțului dispărut ca o responsabilitate în vederea îndeplinirii ritualurilor necesare , dar și ca o dovadă de iubire a protagonistei, în Ion, referindu-mă doar la acțiunea principală, se poate vorbi despre lupta pentru pământ. Aceasta se dă atât în sufletul personajului principal, chinuindu-i fiecare clipă a existenței, cât și la propriu în conflicte externe în care este implicat Ion. Această temă dă naștere unei tipologii umane ce nu cred că reflectă imaginea generalizată a țăranului român lăudat de autor în bine-cunoscutul său discurs. Ion, chiar dacă reușește să își atingă scopul urmărit, nu evoluează așa cum era de așteptat. Dimpotrivă, el se dezumanizează nefiind impresionat nici de moartea soției, nici de moartea fiului. Le vede ca pe o ușurare, o deschidere a drumului către împlinirea în iubire. Ion și Vasile Baciu nu sunt caractere clasice, exemple de urmat.

3.2.1 Coronotopul romanului

La fel ca și în romanul Baltagul, spațiul desfășurării acțiunii se poate reconstitui plecând de la realitatea biografică a autorului. Chiar acesta declară în Mărturisiri, 1932, că satul Prislop, în care tatăl său fusese detașat, este în roman Pripas și descrierea drumului, a satului și a locurilor corespunde în mare parte realității.

Mulți critici literari și analiști au punctat în scrierile lor simetria romanului. Alexandru Piru notează: „Compoziția e circulară, începe și se închide în același punct, după ce a îmbrățișat un univers.” Mircea Muthu în Liviu Rebreanu și paradoxul organicului notează conceptul de „corp sferoid care se termină cum a început”, cum numea Liviu Rebreanu romanul. Circularitatea romanului nu se poate contesta. Este, așa cum observă Nicolae Manolescu, poarta de intrare și ieșire din lumea ficțiunii.

Analizând descrierea de la început, drumul apare ca un personaj tânăr, sprinten și nerăbdător să ajungă la destinație: „Din șoseaua ce vine de la Cârlibaba întovărășind Someșul când în dreapta când în stânga, până la Cluj și chiar mai departe, se desprinde un drum alb mai sus de Armadia, trece râul spre podul bătrân de lemn acoperit cu șindrilă mucegăită, spintecă satul Jidovița și aleargă spre Bistrița, unde se pierde în cealaltă șosea națională care coboară din Bucovina prin trecătoarea Bârgăului. Lăsând Jidovița, drumul urcă întâi anevoie până ce-și face loc printre dealurile strâmtorate, pe urmă, însă înaintează vesel, neted, mai ascunzându-se printre fagii tineri ai Pădurii Domnești, mai poposind puțin la Cișmeaua Mortului, unde picură veșnic apă de izvor răcoritoare, apoi cotește brusc pe sub Râpele-Dracului, ca să dea buzna în Pripasul pitit într-o scrântitură de coline.” Pare a fi tânărul exuberant ce pleacă în lume să își găsească norocul și care nu s-a lovit încă de problemele vieții. Recitind finalul, drumul poate fi asociat unui bătrân încercat de toate greutățile și necazurile: „Apoi șoseaua cotește, apoi se-ndoaie apoi se întinde iar dreaptă ca o panglică cenușie în amurgul răcoros.[…]Copitele cailor bocănesc aspru pe drumul bătătorit și roțile trăsurii uruie mereu, monoton-monoton ca însuși mersul vremii.”

Intrarea în sat este completată de zugrăvirea caselor locuitorilor: prima casă e cea a învățătorului, peste drum, mai la vale, a lui Alexandru Pop-Glanetașu, apoi Macedon Cercetașu, primarul Forea Tancu și altele. Cârciuma face si ea parte din peisajul comunității. Avrum o transformase într-o clădire mai nouă și o numise bufet. Biserica se află în mijlocul satului ca punct de echilibru, casa lui Vasile Baciu e în apropiere.

În capitolul „Liviu Rebreanu: Poetica organicului” din Spațialitate și temporalitate Alina Pamfil observă că „statutul spațio-temporal al ficțiunii este reprezentat prin simbolistica drumului sau a <Hristosului de tinichea> cu <fața spălăcită de ploi> semn al unui cronos implacabil pe care creația îl cuprinde și îl depășește în același timp.

Hora este un alt element ce conferă simetrie romanului. Dacă la început se joacă Someșana, la final,pe lângă aceasta e amintită și Învârtita. „Imaginea horei din finalul romanului poate fi interpretată ca o <figură>ritualică a indiferenței timpului față de zbaterea umană. Prin raportul pe care îl stabilește cu balul, ceremonie a intelectualității satului, hora se constituie ca și factor de coerență a discursului.”

În ceea ce privește temporalitatea romanelor rebreniene, autoarea o clasifică în trei orizonturi distince, dar care se completează: „lumea dinlăuntru”, „lumea din afară” și veșnicia. Majoritatea personajelor caută „stabilirea unui echilibru între universal interior ce se poate împărtăși din veșnicie, și exterioritatea socialului sau politicului.” În Ion citiorul poate identifica un eșec al găsirii acestui echlibru. Personaje precum Ion, Titu Herdelea, Zaharia Herdelea simt intens zădărnicia zvârcolirilor existenței lor. Titu chiar definește imposibilitatea omului de a se sustrage temporalității lumii de afară: „Unde te duce viața acolo trebuie să mergi și ce-ți poruncește ea trebuie să faci. Numai nebunii umblă să-i stăvilească mersul…”. Un alt aspect interesant pe care îl remarcă autoarea este acela că „dincolo de iluzorii confluențe sau impicări, destinul fiecăruia se petrece în proximitatea indiferentă a celorlalte vieți”. Singurătatea ființei umane aflată în temporalitatea „lumii din afară” este subliniată în roman prin imaginea tribunalului unde „valuri de oameni forfoteau grăbiți, vorbind tare sau șoptind tainic, plângând sau râzând, îngrijorat fiecare de durerea lui și nesimțitor la suferințele celorlalți”.

În finalul analizei sale autoarea concuzionează arătând că spațiul în romanul lui Liviu Rebreanu este „simbol, cadru vertebrat sau entitate vie și pulsatorie.”

În manualul de clasa a X-a al Editurii Corint, autori Marin Iancu, Ion Bălu, Rodica Lăzărescu, la reperele de interpretare pentru romanul Ion,subpunctul Realitate și ficțiune autorii propun următorul exercițiu: Identificați, în structura romanului Ion de Liviu Rebreanu, el puțin patru elemente relevante pentru modul în care geografia imaginarului își găsește corespondențe în realitate. Este, în opinia mea, o aplicație necesară pentru stabilirea coordonateor spațiale ale acțiunii și pentru clasificarea acestora în reale și imaginare. Exercițiul numărul 2 de la pagina 53, propune: Argumentați, bazându-vă pe exemple adecvate din literatura română și universală, următoarea opinie critică: “Cu toate deosebirile de viziune, Ion intră în categoria romanelor unui spațiu atemporal rural”.(Nicolae Balotă)

3.2.2 Satul – univers al valorilor supreme – elemente de folclor

Universul personajelor rebreniene se îndepărtează de viziunea idilică sămănătoristă. Autorul nu încearcă să transforme totul într-un loc minunat în care plutește liniștea și fericirea. Aducând în discuție problematica pământului, se țese o întreagă pânză de conflicte, intrigi ce macină țăranul român. Dinotdeauna pentru acesta glia strămoșească a reprezentat un mijloc de existență și asigurarea unui satut social.

Prezentarea unor obiceiuri și tradiții populare, evenimente importante din viața oamenilor (hora, nunta, nașterea, hramul bisericii), prezența instituțiilor de stat (școala, biserica, judecătoria, notariatul), surprinderea unor aspecte ale vieții de familie ca instituție socială validează o frescă a realităilor sociale, economice, culturale și politice ale statului ardelenesc la începutul secolului al XX-lea.

Ca și Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu urmărește în opera sa o reconstituire a universului rural românesc. Ov.S. Crohmălniceanu observă că: „Autorul lui Ion se înrudește, prin mediul pe care îl cercetează și în descrierea căruia excelează, cu Sadoveanu. Spre deosebire de acesta, el studiază însă satul, nu rezistând formelor de viață capitaliste, retras într-o izolare naturală, ci prins în angrenajul luptei pentru înavuțire, suferind efectele dezumanizării specifice societății intrate sub puterea banului și închipuind o colectivitate cu o existență plurală foarte vie.”

Dacă alți scriitori apelează la o masă în familie, la o serată între prieteni pentru a prezenta personajele, Liviu Rebreanu apelează la un eveniment specific satului tradițional, hora. Pe lângă introducerea în scenă a personajelor, se pot identifica principalele conflicte, satutul social al acestora, relațiile de prietenie, atitudini, dar și aspectele tradiționale. Hora era o modalitate de a-ți întâlni persoana dragă, de a o ține aproape. Pasiunea, înflăcărarea cu care dansează tinerii e ca un ritual al iubirii. Descriind someșana,autorul scrie: „Zecile de perechi bat Someșana cu atâta pasiune, că potcoavele flăcăilor scapără scântei, poalele feteor se bolbocesc[…]Apoi jocul urmează tăcut, din ce în ce parcă mai sălbatec. Flăcăii își încolăcesc brațele mereu mai strâns pe după mijlocul fetelor…Sânii acestora tremură sub iile albe și ating din când în când pieptul flăcăilor, turburându-le ochii si inima.” Jocul tinerilor potențează dorința de viață, capacitatea de a se bucura de cântec și dans pe măsura muncii îndârjite.

La acest eveniment participă întreg satul, prin prezentarea personajelor se urmărește o stratificare clară a societății rurale: bărbații căsătoriți nu mai iau parte la horă, primarul „caută să-și păstreze demnitatea apăsând vorbele și însoțindu-le cu gesturi energice”, Ștefan Hotnog, un chiabur, caută „fel de fel de clenciuri primarului ca să arate celorlalți că lui de nimeni nu-i pasă”. Alexandru Glanetașu trage cu urechea pe lângă ei „ca un câine la ușa bucătăriei” și nu are curajul să se apropie, semn al limitării impuse de sărăcie. Simion Butunoiu, fost învățător, este ascultat cu evlavie de consăteni. Cu greu vine și Savista,femeie de pripas la curtea lui Trifon Tătaru. Intelectualii își fac apariția mai târziu; primarul și fruntașii satului le ies în întâmpinare. Preotul Belciug, doamna Maria Herdelea însoțită de domnișoara Laura și Titu fac cinste adunării prin prezența lor. Vasile Baciu vine beat și iscă acel conflict din care rezultă dorința sa de a o mărita pe Ana cu George Bulbuc și antipatia pe care i-o poartă lui Ion din cauza statutului său social. În urma conflictului, adunarea se destramă.

Nunta în acest roman este descrisă din două perspective: cea a clasei intelectualilor și a țăranilor.

Nunta Laurei este presărată de elemente de modernitate, cu mai mult fast și eleganță. Participanții au primit invitații „tipărite pe hârtie sidefată”, mireasa și-a făcut singură rochia ce a fost admirată de cunoscătoare, Pintea a venit cu daruri care i-au uimit pe toți: „un inel cu un brilliant împresurat cu rubine ca niște vârfuri de ace de foc, cercei de aur cu stropi de diamante și un colan de platină cu o cruciuliță de aur având la fiecare capăt câte o steluță de smaragd”. În dimineața cununiei au sosit și părinții lui George cu frații săi mai mici,ceilalți fiind prea departe au trimis telegrame de felicitare. Mirii au primit cadouri de la părinți și de la Titu. Ceremonia a avut loc în Jidovița la notar, iar cununia religioasă la biserica din Armadia și a fost ținută de șase preoți. Petrecerea a fost la berăria Rahova în sala de la etaj pe care „berarul o împodobise feeric”.

Întregul eveniment este încărcat de emoție, de fericire, mirii au primit felicitări din partea tuturor, s-a dansat vals și s-a toastat pentru tinerii căsătoriți. Laura și Pintea au plecat în „săptămâna de miere” încă din timpul petrecerii.

Nunta Anei are loc după negocieri dure între Vasile Baciu și Ion care se țin atât în fața preotului, cât și a pețitoarelor. Ana parcă nici nu contează în toate discuțiile nimeni nu o întreabă nimic. Naratorul surprinde pe chipul ei reacțiile ce i-ar fi de ajuns cititorului pentru a subînțelege ce vorbesc cei din jurul ei : „avea ochii umflați și arși de plans”, „nimeni nu văzu cum înseninarea alungă spaima din ochii ei pe măsură ce cuvintele bărbaților se înmoaie și se apropie”, apoi, fiindcă nu reușeau iarăși să ajungă la o înțelegere, Ana „tremura și se uita rugătoare când la tatăl ei, când la Ion, înfricoșată că se vor despărți fără a-i hotărî soarta sau a-i fi curmat suferințele”.

După obiceiul strămoșesc evenimentul ține trei zile. Alaiul de nuntă ce merge către Jidivița la notar e vesel: „În frunte călăreții pocneau mereu din pistoale,[…] lăutarii își frângeau degetele cântând, […]Apoi venea o căruță cu mirii și cu druștele, apoi o brișcă cu nașii având pe obraji gravitatea cerută de împrejurări, apoi altă căruță cu părinții mirilor și cu câteva fețe mai spălate, în mijlocul cărora Zenobia era cea mai zgomotoasă, apoi altele încărcate cu flăcăi și fete ce chiuiau și se zbenguiau” Pentru ei era un prilej de bucurie, însă mirii sunt ca doi străini. Nu mai vorbiseră de câteva luni. Ion se uita cu dispreț la mireasa care „împopoțonată[…] părea și mai urâtă”.

Staroste este Macedon Cercetașu care vorbește numai în versuri, bucătăreasa mare este mama Floricăi, nașii, familia Herdelea, sunt însoțiți de Titu și Ghighi. Obiceiul jucatului pe bani nu poate fi ținut de mireasă și o înlocuiește Florica. Stând pe laviță Ana are un moment de fericire, „se simțea răsplătită pentru toate suferințele”. Acesta nu ținu mult pentru că în timpul dansului Ion parcă uitase de ea și o strânge năvalnic la piept pe Florica. Atunci „Ana tresări ca mușcată de viperă” și plânsul ei amar nu îl interesă pe Ion mai mult decât s-a strâns în farfuria cu bani. În cea ce-a treia zi nunta a continuat la socrii mari unde mireasa a venit cu zestrea ce abia încăpea în curtea mirelui.

Comparând cele două evenimente se pot observa numeroase diferențe pe care elevii le pot selecta și apoi le pot interpreta caracterizând cele două clase sociale. Autorii manualului publicat de Editura Rosetti propun mai multe exerciții pe această sevență de analiză la pagina 96: exercițiul 4 – Puneți în relație ceremoniile nupțiale, subliniind asemănările și deosebirile; exercițiul 5 – Precizați care dintre ele este prezentată idilic și de ce.

Nașterea este și ea prezentă în roman, naratorul descriind-o într-o manieră naturalistă, un cititor atent la detalii fiind impresionat atât de eveniment, cât și de reacțiile personajelor. Zenobia știa să moșească și este cea care o ajută pe Ana în timp ce bărbații își continuă lucrul. Glaneașu este atins de țipetele femeii, iar Ion muncește și mai repede și „mormăie mânios ca să-și alunge mila ce i se furișa încetinel în inimă”. El se înspăimântă doar la gândul ca ar putea muri de durerile nașterii. Zenobia folosește custura soului ei pentru a tăia buricul copilului. Ion are un moment de umanitate când vine lângă soția sa, dar se posomorăște repede când realizează că acea ființă îl leagă de Ana pentru totdeauna și chipul Floricăi îi este în suflet.

Secvența este impresionantă prin modul în care naratorul reușește să surprindă multitudinea de stări, sentimente ale participanțior: „bombăni Ion”, „murmură Glanetași cu glasul înecat de milă”, „alergă”, „se zbătea, se legăna”, „Glanetașu tresărea”, „se cutremură”, „urlet înfiorător”, „cu fața desperată, strigând furioasă”, „amândoi aveau în suflet uimirea și smerenia în fața unei minuni”. În acțiune sunt inserate câteva fragmente de descriere prin care se poate observa o umanizare a naturii, o participare a acesteia la evenimente: „Frunzele porumbului sfârâiau răsucite în arșiță, iar spicele holdelor se legănau amețite”. Alexandru Piru observă că „în Ion întâlnim diverse ceremonii obișnuite în lumea satului ca și la oraș, dar nicăieri autorul nu alunecă în descripții pitorești parazitare.”

Obiceiurile de înmormântare sunt și în acest roman descrise, dar nu la fel de în detaliu ca în Baltagul poate pentru că atenția autorului se duce către evoluția acțiunii și trăirile personajelor. Inmormântările organizate pentru Ana și pentru Ion surprind aspecte tradiționale cum ar fi: „praporii ce fluturau”, slujba de prohod, pământul aruncat în groapă peste coșciug, pomenile.

Criticul menționat mai sus obseră că autorul „a vrut să dea în Ion senzația vieții plenare și în acest scop a procedat prin acumulări succesive de întâmplări, făcând un mare loc momentelor capitale ale existenței, nașterii, nunții, morții, momentelor caracterizate printr-o anumită periodicitate calendaristică, cum ar fi petrecerea duminica la horă, cheful de la cârcuimă, bojotaia (tăierea porcului), balul de sfârșit de an (la liceul din Armadia), în sfârșit, momentelor neprevăzute, în stare de a stârni agitația precum bătaia dintre flăcăi, încălcarea răzoarelor, probozirea în biserică, spânzurarea cârciumarului Avrum. Toate aceste evenimente, țesute organic în textura povestirii, fac să crească sensibil, până la debordare, albia romanului, lăsând o impresie copleșitoare de viață”.

Plecând de la titlul acestui subcapitol și comparând cele două romane prezentate, pot observa diferențelele ce alcătuiesc viziunea asupra lumii a fiecărui autor. Ambii au văzut în țăranul roman un pilon al societății și fiecare îl prezintă în frământările vieții dictate de statutul social, de îndatoririle pe care le are, de sentimentele ce pun sufletul la grele încercări.

Dacă în Baltagul satul încă se bazează pe respectarea datinilor, a legilor nescrise și credința are un rol important, în Ion atât țăranii, cât și intelectualii se luptă cu nevoile vieții și astfel devin mult mai impersonali, uneori agresivi, nu acordă atenție sufletului. Astfel satul – păstrător al valorilor fundamentale tinde să se dizolve în civilizația nouă in care banii și statutul social sunt vectorii care stabilesc direcția.

3.2.3 Personajul principal al romanului văzut din perspectivă psihologică și sociologică

Dacă în ceea ce o privește pe Vitoria Lipan critica a avut o opinie unitară, Ion a stârnit multe controverse din cauza complexității problematicii pe care o reprezintă. În câteva cuvinte el poate fi prezentat ca țăranul mânat de dorința de a avea pământ cu orice preț pentru a-și asigura un statut social după care tânjea. În acest sens ascultă de „glasul pământului” și sacrifică atât posibilitatea de a ieși din acel mediu cu ajutorul școlii, cât și sentimentul cel mai pur pe care îl poate trăi omul, iubirea. „Galsul iubirii” se va auzi mai târziu, prea târziu pentru a mai putea îndrepta ceva. Face chiar victime directe sau indirecte: Ana care conștientă fiind de ce se întâmplă nu rezistă și se sinucide, Ion care moare răpus de George, cel din urmă urmează să facă ani grei de ocnă, iar Florica rămâne să își poarte rușinea în sat.

Eugen lovinescu a remarcat convergența personalității lui Ion cu cea a lui Dinu Păturică și cu ariviștii din romanele sociale ale lui Stendhal (Julien Sorel) și Balzac: „este expresia instinctului de stăpânire a pământului în slujba căruia pune o inteligență ascuțită, o viclenie procedurală și, cu deosebire, o voință imensă.[…]Ion este expresia violentă a unei energii ”. George Călinescu vede în protagonist un visceral, refuzând recunoașterea capacității intelectuale. „Ion nu e inteligent și prin urmare nici ambițios. Ar fi putut să se smulgă din locul nașterii sale, să facă o carieră orășenească.[…] Nu din inteligență a ieșit ideea seducerii, ci din viclenia instinctuală, caracteristică oricărei ființe reduse”. Nicoale Balotă observă că „Ion este o fire elementară, dar întru nimic subumană.[…]Dar, am văzut că Ion este un posedat. Or, starea de posesiune se caracterizează prin fixații mainacale, prin turbulență, aplecare spre violență. Eroii sufletește elementari sunt expuși atracției monomaniacale a unei unice pasiuni. Pământul este cu adevărat ibovnica lui.”

Urmărind structura psihologică a protagonistului se știe că acesta nu este urmărit de niciun factor erditar, însă instinctul de posesiune poate justifica o interpretare în direcție naturalistă a romanului. Ov. S. Crohmălniceanu notează acest aspect: „Nici în Ion nu lipsesc cu totul accentele nauraliste, dar ele nu afectează viziunea realistă a cărții. Autorul e tentat câteodată să răstoarne raporturile dintre social și psihologic, lăsând impresia că patima lui Ion pentru pământ e înnăscută.”

Urmărind trăsăturile definitorii ale personajului aș propune încadrarea acestuia în tipul de temperament instabil extrovertit/ coleric. Indivizii ce se încadrează în această tipologie sunt reactivi, neastâmpărați, agresivi, excitabili, schimbători, impulsivi, optimiști, activi. În comportamentul lui Ion se regăsesc acestea. El reacționează imediat atunci când este jignit de Vasile Baciu la horă, dar reușește să se abțină, îl lovește strașnic pe George la cârciumă, nu suportă apostrofări din partea nimănui și repede pe oricine îndrăznește să îi facă observații. Că Ion este schimbător, se dovedește de-a lungul romanului. Față de Ana își schimbă atitudinea în funcție de cum merge planul său malefic. După ce o seduce, o ignoră până în momentul în care vede în George o amenințare și atunci devine iarăși mai atent pentru o scurtă perioadă. Față de George, rivalul său, are o atitudine schimbătoare. Dacă la început erau dușmani, ajungând și la bătaie, mai apoi, pentru a putea fi lângă Florica, se împrietenește cu el.

Agresivitatea sa rezultă din mai multe scene din roman, dar impresionantă este cea față de Ana. Într-una din secvențe fata a venit bătută de tatăl ei la Ion, crezând că acesta o va ocroti, dar fiindcă în mintea lui se născuse ideea că ea e înțeleasă cu Vasile Baciu să îl înșele, o bate și „peste ochii ce-l priveau cu spaimă, dar care chiar spăimântați își păstraseră o clipire de bunătate”. Atunci când femeia amenință că se va omorî el îi răspunde nepăsător: „Da’omoară-te dracului că poate așa am să scap de tine!” Ce poate fi mai cutremurător pentru o soție decât să audă aceste vorbe din gura soțului? În acel moment s-a înfiripat în mintea Anei cu adevărat această idee a sinuciderii de care moral Ion este vinovat.

Dovezi ale impulsivității sunt numeroase, dar mă voi opri asupra momentului în care, fără să gândească prea mult mărturisește că Herdelea a fost cel care i-a făcut „jalba împotriva judecătorului” și în zadar încearcă el să repare greșeala, nimeni nu-l mai ascultă. Atunci când îl cheamă la el Zaharia pentru a-l certa în ceea ce privește atitudinea față de Ana el, care era respectuos și cu bun-simț față de învățător, îi răspunde obraznic, uimindu-i pe toți ai casei. În plus, îi și reproșează că a profiat de neștiința lui atunci când i-a scris petiția, uitând că îl rugase o seară întreagă să îl ajute.

Conduita psihosocială a personajului este determinată de ideea obsesivă de a avea pământ. Familia Herdelea observă foarte bine transformările prin care trece Ion. În copilărie era văzut ca un băiat inteligent, cu bun simț față de ceilalți din categoria sa, de aceea el rămânea de multe ori în mijlocul acesteia. Cu timpul, percepția se schimbă. Mai întâi îi este condamnată atitudinea față de Ana și atunci când învățătorul încearcă să îl sfătuiască are o ieșire lipsită de respect pe care mai apoi încearcă să o repare venind să îi roage pe soții Herdelea să îi fie nași. Dăscălița observă că : “ E un mare ticălos, dar cel puțin are inimă bună, săracul!”

Relațiile interpersonale mobilizează și dinamizează viața psihică a individului, determină apariția anumitor stări psihice, conduc la formarea și manifestarea unor însușiri psihice. În ceea ce-l privește pe Ion, acestea completează foarte bine profilul său moral.

În familie este mereu nemulțumit adresând cuvinte grele părinților. Când se discută despre pământurile pierdute din cauza alcoolului Ion îi reproșează tatălui răcnind: „ –Mai bine să nu mă fi făcut, decât să fiu batjocura oamenilor!”. Din această replică rezultă și cât de mult îl interesa părerea celorlalți. E adevărat că muncește mult, dar dacă nu îi sporește pământul, tot degeaba. Atitudinea față de Ana am prezentat-o mai sus și este aproape în opoziție cu cea față de Florica. De fiecare dată când o vede pe cea de-a doua, pasiunea, „senzualitatea robustă” amintită de Tudor Vianu în Arta prozatorilor români îl cuprind. Dacă atunci când o întâlnește pe Ana este distant și abia o privește constatând că „Tare-i slăbuță și urâțică, săraca de ea!”, când vine Florica „o luă în brațe, o strânse s-o înăbușe și o sărută pe gură cu o patimă sălbatecă”. Pasiunea pentru fata văduvei se întrevede chiar și în ziua nunții, când Ana realizează cruntul adevăr și își pierde orice speranță de mai bine.

Sunt foarte rare secvențele în care se poate descoperi latura sensibilă a bărbatului. Char dacă trăiește un sentiment de milă pentru soția sa atunci când trece prin durerile nașterii el și-l înhibă prin mormăieli mânioase și o muncă mai aprigă. Nici moartea ei nu îl impresionează, ci se gândește la pământuri și la faptul că trebuie să aibă grijă de garanția posesiunii pământurilor, copilul lor.

Manualul pentru clasa a X-a al Editurii Corint, coordonator Marin Iancu, le propune elevilor exerciții complexe referitoare la personalitatea protagonistului: exercițiul numărul 3 de la pagina 55 – Precizați trăsăturile morale ale eroului, representative pentru țăranul roman. Raportați-l pe Ion, din perspectiva acestor trăsături, la eroi cu aceeași semnificație din alte opera literare studiate; exercițiul 4: – Argumentați pluralitatea perspectivelor asupra protagonistului, comentând opinia bătrânului învățător, punctu de vedere al satului, poziția familiei Herdelea, părerea lui Vasile Baciu. Exercițiul numărul 5 este unul complex ce aduce în fața elevilor opiniile criticilor literari George Călinescu și Eugen Lovinescu și li se cere elevilor să aleagă dintre cele două interpretări pe cea care, în opinia lor, exprimă esența personajului principal și să argumenteze alegerea.

Moromeții de Marin Preda

„Cineva care stă pe dinafară nu poate să judece ce e înăuntru.”

Marin Preda

Pentru viziune complexă a modului în care imaginea țăranului român s-a reflectat în oprele literare ale scriitorilor, am ales să vorbesc în lucrarea mea și despre romanul Moromeții scris de Marin Preda. Atfel se poate creiona un tablou în care este zugrăvit portretul țăranului din trei provincii românești: Moldova, Ardealul și Țara Românească.

Tratând tema pământului și a țăranului într-o perioadă de criză, înainte și după cel de-al Doilea Război Mondial, textul se încadrează în tipul de roman realist, dar se folosesc mjloace moderne.Volumul I a apărut în 1955, iar al doilea în 1967, adică la mijlocul secolului al XX-lea, când în literatura noastră se manifestă încă modernismul.

Nicolae Manolescu observă în tehnica de scriere a autorului o obiectivitate și o omnisciență limitate, ceea ce denotă caracterul modern al abordării. Aceste aspecte îi pretind naratorului un efort suplimentar: “apelul la informatori. Informatorii sunt personaje care, luând parte la un eveniment, ca martori de obicei, îl relatează altora. Ei se deosebesc de reflectori pentru că se mărginesc să comunice anumite fapte, fără să le interpreteze[…]Povestesc ce au văzut nu ce au trăit ei înșiși.” Autorul mai observă „o complicitate de limbaj a naratorului cu personajul său principal”, aspect ce poate fi explicat prin elementele biografice povestite de Marin Preda în Viața ca o pradă (scena tăierii salcâmului).

La fel ca și Liviu Rebreanu, autorul exersează tematica romanului într-o o serie de nuvele prin intermediul cărora redescoperă universal rural. Volumul Întâlnirea din pământuri „reprezenta nu numai actul de naștere al unui scriitor, ci dezvăluia contemporanilor o altă față a lumii rurale, adâncind și nuanțând viziunea înaintașilor. Un prozator de extracție rurală se întorcea spre lumea adolescenței sale cu finețea unui analist din familia lui Camil Petrescu.[…] El redescoperea țăranul ca individualitate distinctă, posesor al unui univers incomplet și insuficient reliefat anterior în semnificațiile sale esențializate, țăranul mistuit de mișcări sufletești inedite, de drame de natură intelectuală.”

Întreaga critică literară a asociat romanul Ion și romanul Moromeții prin tematica abordată, conturarea profilului țăranului roman. Marin Preda se raportează el însuși la viziunea despre lume a lui Rebreanu și nu este de acord cu descrierea făcută de acesta: „Nu așa arată țăranul roman cum l-a descris el, îmi ziceam. Nici țăranca română.” E adevărat că nu trebuie să vedem în Moromeții un antipod al lui Ion. Autorul a urmărit să sublinieze că are o percepție diferită asupra statutului femeii în universal rural. Creând-o pe Polina parcă încearcă să o răzbune pe Ana. Prima se căsătorește din iubire cu un fecior sărac, Ion Birică, pe care îl determină să ceară zestrea familiei. Și scenele de iubire sunt mai delicate, tandre, opuse pornirilor instinctuale ale lui Ion.

Elementul comun celor două romane în reprezintă pământul. Acesta este garanția unui trai mai bun și un statut social privilegiat. Este adevărat că Liviu Rebreanu are o altă perspectivă asupra acestei probleme. „Rămâne un element esențial în relațiile dintre oamenii universului moromețian, un substantiv-temă al narațiunii, dar și-a pierdut forța mistuitoare anterioară.” Ilie Moromete și cei de seama lui din sat au cultura pământului, a muncilor agricole, a animalelor care să asigure traiul zilnic. El se preocupă cum să facă pentru a păstra loturile intacte. Nu reușește, vânzând doar atunci când este în situație extremă, însă le recuperează cu gândul că feciorii săi se vor întoarce acasă. O altă atitudine o are tânăra generație: cei trei băieți mai mari muncesc, dar vor să îl convingă pe tatăl lor să comercializeze produsele pentru că au nevoie de bani. Drept dovadă că nu mai simt chemarea pământului este plecarea lor spre mirajul orașului, o lume nouă se adaptează. Un alt exemplu este Niculae care vede în școală posibilitatea de a ieși din universul rural. Nu-i place munca chinuitoare a câmpului, nu-i place să meargă cu oile care îl urmăresc și în somn. Prin modul diferit de a percepe valorile satului, schimbările sociale, politice, fiii își croiesc drumul lor în viață, independent de tatăl care închide șirul personajelor de proveniență rurală, devenind „cel din urmă țăran” (Nicolae Manolescu).

3.3.1 Cronotop- realitate si ficțiune

Pentru construirea universului ficțional, autorul folosește aspecte biografice, acumulate în memoria propriei lui copilării, în satul Siliștea-Gumești, nume păstrat nemodificat în roman, un sat din Muntenia, aproapre de București. Elementele constitutive ale satului au valoare simbolică și aparțin ficțiunii: stănoaga podiștei, casa, curtea, poiana lui Iocan, pământul cultivat. Ce e de observat este faptul că acțiunea se desfășoară în mare parte în perimetrul satului. Personajele nu se deplasează foarte mult către oraș. . Va veni acesta peste ei, mi târziu, dar până atunci oamenii, cu excepția tinerilor, nu simt mirajul civilizației urbane. In volumul al doilea aceasta pune stăpânire pe generația nouă, semn am dezrădăcinării, al pierderii specificului tradițional.

În compoziția romanului timpul are un rol important ajutând la structurarea acțiunii. Compoziția primului volum utilizează tehnica decupajului și accelerarea gradată a trecerii timpului. Volumul este structurat în trei părți, cu o acțiune concentrată, care se desfășoară pe parcursul verii, cu trei ani înaintea izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial. Prima parte, de sâmbătă seara până duminică noaptea, conține scene care ilustrează viața rurală: cina, tăierea salcâmului, întâlnirea dumnicală din poiana lui Iocan, călușarii, fuga Polinei cu Birică. Partea a doua se derulează pe parcursul a două săptămâni, începând cu plecarea lui Achim cu oile, la București și până la serbarea școlară cu ocazia căreia Niculae ia premiul întâi. Partea a treia, de la seceriș până la sfârșitul verii, se încheie cu fuga feciorilor.

Volumul al doilea este structurat în cinci părți, se prezintă viața rurală într-o perioadă de un sfert de veac, de la începutul anului 1938, până spre sfârșitul anului 1962. Prin tehnica rezumativă, evenimentele sunt selecționate, unele fapte și perioade de timp sunt eliminate, timpul narațiunii cunoaște reveniri.

Lucian Raicu observă că “până la Marin Preda, atât cât cunoaștem, epoca aceasta n-a reținut atenția vreunui scriitor, după cum nici parțial teritoriul investigat în Moromeții nu s-a bucurat de un interes deosebit. Se considera, anume, dintr-o prejudecată ușor de năruit că, spre deosebire de țăranul moldovean sau ardelean, țăranul de aici, pervertit de haosul balcanic, nu e apt să ofere materie poetică”

Planul temporal al cronotopului este mult mai important decât spațiul. Dacă în Ion spațiul era cel care dădea simetrie textului prin intrarea și ieșirea din sat, în incipit și în final, în Moromeții timpul este adus în discuție de narator. Raportându-mă doar la volumul I, acțiunea se petrece cu câțiva ani înaintea celui de-al Doilea Război Mondial, când, conform incipitului, „se pare că timpul are cu oamenii nesfârșită răbdare”. Verbul „se pare” induce ideea de liniște, de stabilitate, însă la final, când cititorul află că „timpul nu mai avea răbdare”, se înțelege și faptul că era eronată percepția inițială. Amenințarea era aproape, numai că oamenii încă nu o percepeau.

Conform lucrării Naratologie și hermeneutică aplicată de Emilia Boghiu și Lăcrămioara Vulpeș, planul temporal vizează, nu metafora timpului, ci raportul dintre timpul diegetic ( al acțiunii) și timpul discursului (numit de Nicolae Manolescu „un timp al autorului”). Viziunea de ansamblu asupra evenimentelor arată că povestirea se face după ce faptele s-au petrecut. Timpul diegetic este anterior timpului discursului.

Cronologia evenimentelor este, pe ansamblul, linerară. Capitolele cărții urmăresc șirul muncilor agricole de la începutul verii, când familia Moromete isprăvea de sapă, până toamna târziu, după seceriș, după treieriș, după măcinatul grânelor la moară și încheierea socotelilor anuale. Există două episoade în care intervine analepsa pentru a evoca evenimente petrecute înainte de incipit (seceta și drumul la munte).

3.3.2 Satul- univers al valorilor supreme – elemente de folclor

Lucian Raicu notează că “Moromeții nu reprezintă ceea ce se cheamă un roman de acțiune, în înțelesul desfășurării epice”, ci este mai mult o monografie a familiei țărănești și un studiu artistic al satului într-o fază caracteristică relațiilor capitaliste.

Dacă în celelalte două romane sunt descrise numeroase elemente de tradiție și folclor împletite cu credințe strămoșești, în acest roman pare că accentul se mută către celula familiei frământată de grijile zilnice, parcă mai multe pe măsură ce trece timpul. Credințele, obiceiurile sunt prezente în viața sătenilor, dar nu mai au impactul de altădată și sunt supuse unei permanente transformări, simplificări fie datorită evoluției întregii societăți rurale, fie dezinteresului care s-a impregnat din ce în ce mai mult în felul de a fi al generațiilor tinere.

Duminca încă se mai ținea hora. Se vorbeste despre acest aspect în capitolul XXVII când Birică se îmbrăca să meargă pentru a o vedea pe Polina. Se întâmplă în familia băiatului ceva ce nu se întâlnea prea des. Fiindcă erau prea săraci, hotărâseră ca doar unul să mergă în sat, dar frumos îmbrăcat. Întreaga familie participa cu entuziasm la pregătirea băiatului. Fetele, care se făcuseră și ele de măritat își așteptau rândul fără prea multă supărare. Văzându-le cu aceeași fustă veche și aceeași bluză cârpită îi venea să plece și să muncească pentru ele. “Ținea la ele cu o durere e care cu greu și-o ascundea prin cuvinte aspre, gonindu-le de la muncă, muncind el mai mult sau ridicându-se supărat de la masă și lăsând pentru ele bucățica cea mai bună.”

Una dintre scenele ce prezintă o practică etnografică este aceea a dansului Călușului, în capitolul XXVIII. Este un ceremonial plin de spectacol, grandoare, ritm și viață, poate cel mai reprezentativ și vechi dans tradițional de pe meleagurile românesti. Este un act de creație romanească exuberanță și sublimă, un ritual prin care sunt invocate vindecarea și protecția, un mesaj cu substrat arhaic pe care românii îl transmit de veacuri. Dansul Călușarilor este un dans atemporal, desprins parc[ din mentalitatea și felul de-a fi și de-a simți al poporului român. Se interpretează de sărbătoarea Rusaliilor. La el participă doar bărbații în număr de 9-11 și înzestrați fizic și moral cu abilități deosebite. Există un căpitan al Călușarilor –Vătaful – personaj învestit cu sacralitate și respectat pentru rolul și influența pe care o are asupra celorlalți călușari. În ansamblul unitar al grupului, o persoană care poartă mască – Mutul – un fel de personaj comic și punitiv, joacă un rol important. Ierarhia este respectată cu strictețe în cadrul grupului.

În roman, apariția călușarilor stârnește curiozitatea și entuziasmul întregului sat: “țipetele de spaimă vesele ale muierilor nu mai conteneau. Aceștia se opriseră la casa lui Tudor Bălosu, un semn al bunăstării sale, al recunoașterii statutului social în sat: “Nu oricine putea primi călușul, care ținea mai bine de un ceas, și felul cum stătea Victor în picioare și se uita în jos la mulțime dădea de înțeles tocmai acest lucru.” Pentru familie e prilej de sărbătoare, membrii acesteia fiind îmbrăcați cu ce aveau mai bun, dar nu în costume populare, un alt semn al modernizării satului: Victor avea „un costum gri, cu cravată în dungi roșii la cămașă galbenă de mătase, cu capul gol și pieptănat lins”, Tudor Bălosu “purta vestă neagră peste cămașă albă cu mâneci bogate”, Aristița, “rochie de catifea albastră” Erau oameni din sat, dar costumați. Mutul sau Abreau, cum îl striga șeful călușarilor, părea a fi cel care organizează jocul, “un regizor sau director de scenă”. El îi speria pe săteni repezindu-se spre ei cu sabia de lemn sau aruncând cu ouă clocite sau cu lapte pentru a face loc dansului.

Chiar naratorul subliniază unicitatea obiceiului („era singurul joc care avea rigoarea lui veche”) și cât de greu era de păstrat („nu se putea juca decât în formație, în costume, cu mut și cu încă ceva care era greu de găsit și de păstrat, și anume un conducător neobosit și mai bun decât ceilali care să știe călușul, adică să țină minte numărul și ordinea figurilor în joc.)”

Căsătoria nu este foarte bine reprezentată în roman. Uneori se face tot din interes, părinții încercând să mărite fetele cu băieți cu stare așa cum Tudor Bălosu vrea să o dea pe Polina după un fecior cu pământ. Însă naratorul dezvolă iubirea dintre aceasta și Ion Birică parcă pentru a o răzbuna pe Ana a lui Vasile Baciu din Ion. Polina alege „să se lase furată” și locuiește alături familia soțului. Ei nu văd și nu aud răutățile din sat până când scena în care mâncarea era fără ulei îi deschide ochii și apoi luptă pentru zestrea ei, spre uimirea tuturor.

Ion Bălu observă în analiza făcută operei că „Obiceiurile de nuntă – <acest eveniment din viața unui flăcău și a unei fete, atât de învăluit în taine altădată>, dacă tânărul era unul <din acei flăcăi care semăna cu bradul pe care îl ducea prietenul lui încă neănsurat, pe calul care tropăia în buiestru în faa alaiului de căruțe ale nuntașilor și dacă mireasa era frumoasă și se făcea de nerecunoscut în rochia ei albă și în voalul ei pe care nu-I punea pe cap decât o dată în viață> – își pierd orice interes prin introducerea lacomă a darului de nuntă. Mercantilismul ucide tradiția.”

Obiceiurile de înmormântare și de pomenire a morților se regăsesc în volumul al II-lea. În capitolul IX este prezentat parastasul pe care îl face familia lui Sandu, soțul Ilincăi. Acesta murise călcat de propria căruță după ce caii se speriaseră. Au chemat patru preoți, au pregătit lumânări cu șervete lungi și albe, capetele „niște colaci împletiți de o albeață moale și învârfiți cu colivă amestecată pestriț cu bomboane și plointe”, mâncare ce „umplea aerul până departe”. La masă, preoții au fost serviți „în farfurii de marmură și cu tacâmuri de fier, spre deosebire de toți ceilalți care mâncau fără fuculițe și cuțite și doar cu linguri de lemn din străchini smălțuite.”

Moartea lui Ilie Moromete, din finalul romanului surprinde în mică măsură obiceiurile acestui eveniment: „la poatră fluturau prapurii”, în curte printre femei și copii dulgherii ciopleau sicriul, clopotul bătea din când în când, Catrina stătea printre femei și era atentă la bărbații care mâncau. În această secvență accentul cade pe prezența lui Niculae și durerea pe care el o resimte.

Comparând cele trei romane prin prisma păstrării tradițiilor, se observă o perspectivă diferită asupra a tot ceea ce înseamnă obiceiuri moștenite din bătrâni. O explicație poate fi perioada istorică surprinsă împletită. Dacă Vitoria venea dintr-o lume izolată, în care civilizația abia își făcea timid apariția, iar adevăratele valori sunt credința în Dumnezeu și respectarea legilor nescrise după care s-au ghidat generații, personajele din Ion și Moromeții, chiar dacă trăiesc simplu, fără implicarea civilizației, sunt prinse într-o vâltoare existenței materiale ce îi dezumanizează, le alterează relațiile cu cei din jur sau cea cu ei înșiși.

Femeile mai păstrează credința în mijlocul familiei, mergând la biserică, tămâind morții, împlinind cele necesare la evenimentele de trecere din viața omului. Uneori și acestea parcă respectă tradițiile pentru a nu intra în gura satului. Zenobia, la înmormântarea Anei, „se uita împrejur parcă s-ar fi mândrit cu frumusețea de îngropăciune.”

Civilizația în care banii și posesiunea de pământ devin principalele axe ale existenței nu îl ajută pe adevăratul țăran care astfel se pierde în negura timpului.

3.3.3 Personajul principal al romanului analizat din punct de vedere psihologic și sociologic

Țăranii lui Marin Preda din romanul Moromeții sunt reprezentativi pentru perioada pe care o reprezintă. Este o lume a frământărilor și a schimbărilor sociale, politice, economice. Analizând antiteza dintre cele două generații, se poate observa că țăranul este prins între două lumi. Cei mai în vârstă muncesc cu o anumită plăcere pământul pentru a asigura hrana familiei, însă cei tineri sunt prinși în mirajul comerțului care aduce banii lichizi de care au nevoie.Astfel se schimbă atitudinea față de pământ, acesta devenind o sursă de existență financiară. E adevărat că și Ilie Moromete intră în această etapă, chiar dacă la început nu o susține. În volumul al II-lea el merge la munte și vinde cereale, aduce produse specifice acelei zine și le vinde în sat și astfel reușește să aducă stabilitatea familiei. Criticul Nicolae Manolescu observă că: „Atât conflictul din interiorul familiei Moromete, cât și aspectele din viața generală a satului cuprinse în roman ne conduc la ideea tranziției sociale.”

Lucian Raicu vorbește despre faptul că țăranii lui Marin Preda au o psihologie specifică și încărcată de sensuri și scriitorul aduce în literatura română „un nou tip de țăran, un alt erou, unic și ferm precizat, ce vine să se adauge celor creați de autorii clasici ai satului, Slavici, Rebreanu – lărgind orizontul istoric, dar și concepția estetică a romanului țărănesc”. Cu toate că e surprins într-o societate capitalistă, cu noi abilități sociale exponentul lumii rurale nu reușește să se desprindă de zbaterea continuă pentru existență decât într-o mică măsură prin exemplul lui Ilie Moromete care are momentele lui de reflectare asupra a ce se întâmplă în jurul său, prin discuțiile despre politică în poiana lui Iocan. Astfel, cred că autorul surprinde imposibilitatea omului de a devia cursul istoriei, de a se lupta cu trecerea timpului nemilos.

Analizând comportamentul protagonistului de-a lungul romanului am putea să-l încadrăm în tipologia flegmaticului/introvertit stabil, conform clasificării temperamentelor după H.J. Eysenck. La fel cum am procedat și la celelalte personaje, nu voi dezvolta o caracterizare clasică ce este la îndemâna oricui, ci voi propune o altă modalitate de a descoperi trăsăturile definitorii ale acestuia.

Pasivitatea este una dintre ele și se regăsește din belșug, cel puțin aparent, la Moromete. Făcea ce făcea și ieșea pe stănoagă la poartă trăgând dintr-o țigară și căutând un partener de vorbă. Scena secerișului din volumul I, partea a treia, capitolul III este reprezentativă: „În acest an la seceriș Moromete n-avea de ce să nu fie ca totdeauna el însuși, adică nepăsător față de ceea ce se aduna în urma lui, uitând de toate și pierzându-se pe miriște în contemplări nesfârșite.”

Un extrovertit stabil este îngândurat, trăsătură clară a lui Moromete. Tot timpul pare că este preocupat de ceva. De cele mai multe ori este, dar mai și disimulează poate pentru a se face că nu aude anumite lucruri de nu-i convin. Orele petrecute pe prispa casei fumând liniștit, monologurile din spatele casei, de la piatra albă de hotar dezvăluie faptul că personajul, chiar dacă este pasiv, nu este și dezinteresat de problemele familiei. El încearcă să găsească soluții punând în balanță opțiunile. Drumul către lotul său de pământ arată cât de apăsat de gânduri era: le răspunde celor care îl întreabă doar prin câteva cuvinte, pe lângă Din Vasilescu și Mamoroșblanc trece fără să salute, ignoră grupul „de șapte-opt inși care cât îl văzură se și porniră pe exclamații”. Le răspunde acestora doar atunci când supărat de ceea ce auzise, bolborosi: „ –Voi nu puteți, mă, să vă vedeți de treabă? Altă treabă nu mai aveți?”

Grija pentru familie nu este evidentă. Cu excepția lui Niculae, ceilalți membri ai familiei îl acuză direct sau indirect, pe față sau pe ascuns „…că tatăl lor nu face nimic. Că stă toată ziua.” „- Ești mort după ședere și după tutun” sau „- Lovi-o-ar moartea de vorbă, de care nu te mai saturi, Ilie! Toată ziua stai de vorbă și bei tutun” strigă deseori Catrina cu indignare. Momentele de reflexivitate arată, de fapt, altceva. Ilie era preocupat de binele familiei și nu considera că ar fi trebuit să facă mai multe.

În cele mai multe ipostaze Moromete apare pașnic, controlat, temperat, calm, trăsături ale acestui tip de caracter, dar când erupe e greu să mai stea cineva în preajma lui. Un exemplu al controlului este secvența de la început când se întâlnește la poartă cu Tudor Bălosu. Nu îi făcea plăcere o astfel de apariție: „Pe mă-ta și pe tine, chiorule!”, dar când acesta se apropie îi răspunde foarte binevoitor. Când vecinul îl întreabă dacă îi vinde salcâmul el îi răspunde că în noaptea următoare va ploua și va face mult grâu, dându-i de înțeles celuilalt că nu va mai fi nevoie să vândă salcâmul. Bălosu îl atacă și mai dur cu amenințarea „fonciirii”pe care urma a doua zi să o încaseze Jupuitu. Controlul acesta este văzut ca un joc al disimulării, o trăsătură esențială a lui Moromete. Semnificativ este teatrul pe care îl joacă în fața agenților fiscali care îi stricaseră întâlnirea duminicală. Intrând în curte, trece pe lângă aceștia, strigă la Catrina, despre care știe că este la biserică și la un Paraschiv absent. Le spune că nu are bani, le cere o țigară și numai după ce agenții încearcă să ia lucruri din casă și curte, le dă o parte din impozit, o mie de lei.

În momentul în care băieții vandalizează lada de zestre a fetelor și au un comportament violent, bărbatul îi roagă de nenumărate ori calm să îl urmeze în curte la treabă, aceștia refuză vehement și nici nu se așteaptă la ce va urma. Loviturile aplicate „rar și adânc” băieților și urletele pline de furie dezvăluie un Moromete ce nu a mai avut puterea să își controleze reacțiile. Opoziția îndârjită a lui Paraschiv și nesupunerea lui Nilă îl înfurie peste măsură reacționând așa cum nu îl mai văzuseră niciodată. Niculae începuse să „clănțăne din dinți” și Catrina reacționează „cu o neașteptată liniște și hotărâre” reușind să îl oprească.

În ceea ce privește relațiile interpersonale ale personajului principal, se poate observa o diferență majoră între Moromete-soț și tată și Moromete în mijlocul comunității. Dacă în familie este ursuz, dă ordine tăioase, nu comunică îndeajuns, în comuniate este jovial, îi place să asculte și să fie ascultat, glumește. De aici se naște întrebarea de ce se comportă atât de diferit. Poate pentru că familia implică griji, responsabilitatea stabilității, iar din momentul în care ieșea pe poartă devenea un om liber?

Ca și în celelalte opere abordate, familia are un rol important în evoluția psihologică a personajelor. Ea ar trebui să reprezinte celula în care membrii să își regăsească liniștea, siguranța, stabilitatea în momentele grele ale vieții. Așa ar fi trebuit să se întâmple și în cazul Moromeților, însă nu este așa. Mult discutata scenă a cinei sugerează acea unitate iluzorie a membrilor familiei. Chiar dacă stau la aceeași masă, după o zi grea de muncă și ar fi trebuit să fie un moment de relaxare, de liniștire, atitudinea fiecărui personaj, limbajul folosit arată dezbinare, o ură ce plutește în aer. Cei trei băieți, Paraschiv, Nilă și Achim „stăteau pe partea din afara tindei, ca și când ar fi fost gata în orice clipă să se scoale de la masă și să plece”. Ei trăiesc un sentiment al nedreptății ce li se face. Mai ales Paraschiv este convins că tatăl ține mai mult la fete care au în lada de zestre toată munca familiei și la Nicuale pe care îl trimitea la școală. Acestei convingeri i se adaugă și intervenția mătușii Maria care vrea să vadă familia distrusă. Prezența lui Niculae este ignorată prin simplul fapt că nu are scaun la masă. Mama stă lângă sobă, așezând pe masă cele necesare, iar fetele îi sunt alături. Ilie este cel care stând pe pragul odăii pare deasupra tuturor stăpânindu-i cu privirea și parcă ținându-i pe toți cu forța într-un balon invizibil.

Autoritatea sa este cea prin care bărbatul reușește să mențină un echilibru fragil. Conștiința partiarhală vine în contradicție cu dorințele copiilor care vor libertate, independență financiară, socială. Ion Bălu notează că „Ilie Moromete este un pater familias întârziat anacronic în epoca contemporană. Stăpân absolut, vocea lui răsună în variată tonalitate, de la finețea ironică la sarcasmul ucigător.” Îi trezește pe toți cu noaptea în cap și împarte sarcini tuturor. Toate deciziile importante se iau doar prin implicarea lui directă. Plecarea la București a lui Achim, mersul la școală al lui Niculae, sunt hotărâri care se iau greu, după multe discuții.

Momentele de reflexivitate din spatele casei, din grădină, de la piatra albă de hotar fac parte din structura psihologică a personajului. El are nevoie de liniște și singurătate pentru a-și pune ordine in idei, a găsi cele mai bune soluții de a depăși situațiile limită. Faptul că monologul său nu este doar interior, ci rostește fraze pentru sine poate sugera trăirile intense ce se revarsă dintr-un suflet prea preocupat, prea încărcat cu griji. „Impusurilor elementare și voinței balzaciene ce dinamizează personalitatea lui Ion al Ganetașului, lucidității, izvorâtă din mișcarea milenară a clasei, cu care Vitoria Lipan conduce acțiunea de stabilire a vinovăției, Ilie Moromete le opune trăsăturile fundamentale ale unui țăran contempletiv, posesor al unei spiritualități adânci, reprezentant al unei civilizații arhaice, tradiționale.”

Nemulțumirile din interiorul familiei se observă și din modul în care comunică între ei. Se folosesc injurii, ironii, acuze, iar tonul este foarte dur. Parcă mereu ar avea ceva de împărțit, o nemulțumire de imputat celuilalt. Lipsa unei comunicări deschise, în care fiecare să își spună părerea duce la frânturi de discuții, din care se întrevăd conflicte, mai vechi și mai noi. Moromete nu sesizează pericolul ce pândește familia. El crede că prin impunerea punctului său de vedere se instalează liniștea și toți vor face cum spune el. Când realizează trădarea lui Achim face o analiză lucidă a atitudinii sale față de ei: „Am făcut tot ce trebuia, reluă Moromete cu o sforțare, le-am dat tot ce era, la toți, fiecăruia ce a vrut…Ce mai trebuia să fac și n-am făcut? Ce mai era de făcut și m-am dat la o parte și n-am avut grijă? […]S-au luat după lume, nu s-au luat după mine! Și dacă lumea e așa cum zic ei și nu e așa cum zic eu, ce mai rămâne de făcut? N-au decât să se scufunde! Întâi lumea și pe urmă ei cu ea. „Se observă că bărbatul nu are nimic să-și reproșeze în relația cu băieții socotind că aceștia greșesc pentru că au căzut pradă lumii înșelătoare.

Constantin Rădulescu Motru observă în Psihologia poporului român că „nu este țară în hotarele lumii civilizate în care gura lumii, gura satului să aibă mai multă trecere ca în țara noastră.[…] Se zice <lumea zice> și dacă <lumea zice>, românul individual luat, pare că înțelege că tot așa trebuie să zică și el. Mai ales gura satului este obârșia tuturor convingerilor. În gura satului se revarsă negreșit gura lui Ion, gura lui Gheorghe, gura lui Petre și a altora, dar o dată ce acestea sunt vărsate, individualitatea lor s-a șters.” Dacă băieții se iau după gura lumii, Moromete pare a face notă discordantă. Pe el nu-l interesează ce zic ceilalți, ci se ghidează după propriile principii.

Momentul de furie declanșat de comportamentul băieților față de fete dezvăluie filosofia de viață a personajului și adevăratele sacrificii pentru viitorul copiilor pe care aceștia nu le vedeau la fel și pe care nu le rostise niciodată așa de direct: „Am muncit și am trudit și am luat pământul de la ciocoi ca să trăiți voi mai bine! De ani de zile mă zbat să nu vând din el, să plătesc fonciirea fără să vând, să vă rămâie vouă întreg, orbilor și săracilor la minte![…]Am trăit cu toții desculți și dezbrăcați, nimeni n-a avut mai mult! Ce vreți voi de la mine, nenorociților? Să ies la drumul mare și să jefuiesc? Să iau vita omului din bătătură și să mă țin de procese ca alții?” Acum prindea formă acea scufundare pe care Ilie o conștientizase și pe care încercase printr-un comportament calm să o evite.

O altă secvență importantă în relația lui Moromete cu băieții din prima căsătorie este aceea când merge la București după ei spre a-i convinge să se întoarcă acasă. Vizita vine după ce primiseră o scrisoare lungă din care reieșea că toți trei o duc bine și că vor să treacă peste conflictele trecutului. După ce i-a ascultat cu atenție cum vorbesc în contradictoriu și ironic despre cum s-au realizat ei în București, tatăl îi roagă să revină acasă, arătând că el și-a îndreprat greșeala recuperând pământul vândut și că e timpul ca și ei să repare ce au greșit. Băieții nici nu vor să audă, parcă vorbele deschid rănile cicatrizate de timp. Dorința tatălui de a-și vedea fii acasă e văzută ca și cum bătrânul ar vrea să dovedească lumii „că n-au fost în stare de nimic și tot tat-său le-a făcut și le-a dres.” Lovindu-se de o tăcere nesfârșită, pleacă lăsând ușa deschisă după el. Nu l-a urmat nimeni nici atunci, nici în anii următori când s-a dovedit că „el păstra mereu acea ușă deschisă în urma lui, doar-doar se vor întoarce băieții lui acasă.”

Căsnicia alături de Catrina nu este deloc ceea ce ar fi trebuit să fie. Fiind amândoi la o a doua căsătorie pare că au făcut o înțelegere de întrajutorare și nu s-au căsătorit în urma unor sentimente adevărate. Femeia nutrește față de soț un sentiment de ură ce s-a alimentat în timp prin gesturile, limbajul, atitudinea acestuia față de ea și copiii lor. Teama cu care trăiește că ar putea fi dată afară din casă de cei trei băieți pentru că Moromete nu trecuse și pe numele ei casa, atitudinea față de biserică a acestuia, neînțelegerile din cauza lipsurilor, faptul că nu bărbatul nu voia să îl dea pe Niculae la școală și apoi nu îi mai dă bani pentru ultimul an se adună în sufletul femeii care îl părăsește.

Relația cu Niculae este, din puncul meu de vedere, cea mai intensă, cea mai plină de semnificații pentru viziunea asupra lumii a autorului. Ei sunt diferiți, dar complexitatea personalității lor îi aseamănă. Privind din acest unghi Moromete este reprezentantul vechii generații pentru care pământul trebuia să fie în proprietatea omului care să își asigure astfel existența, iar pentru activistul Niculae „pământul a fost la început liber, ca și omul și trebuie să redevie liber.”

Îndepărtarea de tată s-a realizat treptat. De fapt, nici nu pare a fi exisat o adevărată apropiere între cei doi. Moromete refuza orice gest de dragoste părintească ce măcar în copilărie să îl fi mângâiat pe băiatul chinuit de muncă. Singura scenă în care există o apropiere între cei doi este aceea a premierii când îl cuprind frigurile de care tatăl nici nu știa. Când este nevoit să îl ducă în brațe nu se uită la el și apropierea copiluli îi face rău. Ajungând acasă recunoaște că imaginea acestuia pe scenă i-a secat inima. Dovadă că îl iubea, dar nu știa să arate. După ce nu îl mai lasă la școală Niculae se izolează și mai mult de familie, chiar dacă locuia cu ei. Incercând o apropiere, Moromete este respins, dar nu în totalitate. Nu-și atinsese scopul discuției, dar el este măcar mai liniștit pentru că își dăduse seama că băiatul nu-i poartă pică pentru că îi întrerupsese școala.

Având opinii diferite asupra sensului vieții, relația celor doi se răcește iremediabil. Niculae pleacă la oraș pentru a urma o școală de partid și se reîntoarce ca activist raional în timpul unei campanii de toamnă. Supraindividualitatea, cum numește Nicolae Manolescu noul regim, naște discuții în contradictoriu între cei doi. Acesta este momentul în care se vede clar opoziția celor două lumi. Monologul lui din capitolul III, partea a patra, volumul al II-lea este plin de substanță filosofică arătând poziția nezdruncinată a bărbatului față de schimbările la care este supus satul: „Că vii tu și-mi spui că noi suntem ultimii țărani de pe lume și că trebuie să dispărem…Și de ce crezi tu că n-ai fi tu ultimul prost de pe lume și că mai degrabă tu ar trebui să dispari, nu eu?[…] Și ce-o să mănânci, mă Bâznae? Ce-o să mănânci, mă, tâmpitule. Măcar, zise Moromete, eu tot am făcut ceva, am crescut șase copii și le-am ținut pământul până în momentul de față – că n-au vrut să-l muncească, ce să le fac eu, toată viața le-am spus și i-am învățat – dat pe tine să te vedem dacă ești în stare de cel puțin atât!” Monologul este semnificativ în ansamblul romanului pentru că scoate în evidență consecințele nefaste ale dispariției clasei țărănești, în contextual transformărilor socialiste ale agriculturii. Atitudinea personajului este critică față de noua societate pe care o susținea și fiul său mai mic, aceasta întemeindu-se pe distrugerea unei civilizații și a unui cod străvechi de comportament și înțelepciune.

Finalul romanului aduce în prim-plan frământarea unui Niculae adult ce suferă foarte mult în urma morții tatălui. Monologurile dezvăluie complexitatea ființei sale, dorința de a se împăca cu ideea dispariției și cu sentimentul de vinovăție că nu a ajuns să-l vadă înainte de a muri: „Tată, șopti el, eu nu te-am părăsit niciodată, știi bine…Nu ți-am făcut niciun rău, nu te-am chinuit cu nimic și îmi pare bine că te-ai împăcat cu mama…Dar de ce nu vorbești și cu mine?” Secvența e încărcată de dramatism, tristețea lui Niculae e apăsătoare, șirul de întrebări fără răspuns subliniază cât de mult suferă acesta.

După cum spuneam mai sus, în comunitate, cel puțin în primul volum, Moromete este o altă persoană. Cea mai relevantă scenă este în capitolul VIII din prima parte a primului volum. Pe drumul către fierărie acesta se oprește pe a porțile vecinilor, glumește, comentează cu Dumitru lui Nae noutățile, îl ironizează de Udubeașcă arătând astfel o atitudine specifică unui om liniștit, împăcat cu traiul său și cu speranța de mai bine, mai ales că urma să se facă grâul ce i-ar fi scos din situația limită în care se aflau. Și dezbaterile pe marginea evenimenteor politice, sociale, chiar dacă nasc opinii diferite, sunt într-o notă relaxată, ca și cum tot ceea ce se întâmplă la București sau în lume nu are cum să influențeze liniștea satului. El și Cocoșilă sunt cei mai așteptați, pe Moromete îl întâmpină cu explozii de exclamații, iar la Cocoșilă mimează alarma.

Plimbarea prin sat alături de prietenul său este o bucurie. Vorbesc despre aspecte politice pe care Cocoșilă i le relatează doar lui, îi ironizează pe săteni sau unul pe celălalt fără să se supere. Relația lor se strică din cauza limbajului jignior al lui Cocoșilă pe fondul supărării din cauza unui posibil sechestru: „- Moromete, ia ieși, mă, până afară! strigă cineva din drum (era Cocoșilă). Mă, prostule, ieși afară că ți-ai uitat umbra la poartă!”

Jovialitatea lui Moromete dispare o dată cu fuga lui Paraschiv și a lui Nilă după Achim la București: „Dar cu toată aparenta sa nepăsare, Moromete nu mai fu văzut stând ceasuri întregi pe prispă sau la drum pe stănoagă. Nici nu mai fu auzit răspunzând cu multe cuvinte la salut. Nu mai fu auzit povestind.” Criza în care intră personajul este un rezultat al refuzului său de a accepta schimbarea. El își construise un univers la care ceilalți ar fi rebuit să se adapteze și nu invers. Acest lucru nu se întâmplă și de aici se naște conflictul. „Ilie Moromete este inapt adaptării […] conservă o lume de valori morale pe cale de dispariție, într-o lume a cărei esență el nu este în stare să o sesizeze. Ochii săi privesc multe lucruri fără să le vadă, deoarece omul conseră interior o altă alcătuire a lumii în care nu poate să nu creadă.”

Construind un personaj atât de complex, Marin Preda întregește profilul țăranului român. Dacă Vitoria Lipan este văzută ca o păstrătoare a tradițiilor strămoșești, Ion trăiește intens patima pământului, Ilie Moromete, chiar dacă este prins în vârtejul existenței, se detașează prin structura sa intelectuală, prin preocupările sale, prin reprezentativitatea sa la nivelul comunității. Privind din acest punct de vedere, Moromeții surprinde un caracter, o structură sufletească reprezentativă pentru societatea din care provine.

Capitolul IV

Oportunități ale învățării interdisciplinare: cursurile opționale, cercurile de lectură, excursiile, proiectele educative

Cursurile opționale

Propunere CDȘ – curs opțional

Titlul cursului opțional: Lectură – cultură – exprimare creativă

Tipul cursului opțional: opțional interdisciplinar de aprofundare

Autor: Prof. Elena Huian

Durata: 1 an/1oră/săptămână

Clasa a X-a

Argument

Am gândit realizarea acestui opțional ca o activitate complementară cu efect asupra celei curriculare. In acest sens am optat pentru opținonalul de aprofundare. Tipurile de opțional la liceu sunt prevăzute în  OMEC nr. 3670 din 17.04.2001 si OMEC nr. 5723 din 23.12.2003.

Opționalul de aprofundare este acel tip de CDS derivat dintr-o disciplină studiată în trunchiul comun, care  urmărește aprofundarea competențelor din curriculum prin noi unități de învățare.

Studiind documentul Competențe cheie pentru învățarea permanentă. Un cadru European de referință, o anexă a Recomandării Parlamentului European și a Consiliului din 18 decembrie 2006 publicată în 30 decembrie 2006 în Official Journal of the European Union, am constatat că una dinre competențele vizate este interesul pentru cultură și participare la viața culturală. O astfel de competență poate fi dezvoltată în cadrul orelor de limba și literatura română prin abordarea interdisciplinară a operelor literare studiate. Un curs opțional deschide mai mult această posibilitate.

Propunerea unui opțional de aprofundare interdisciplinar pentru clasa a X-a vine din dorința de a îmbogăți orizontul cultural al elevilor.Consider că e nevoie de o îndrumare în a se dezvolta universul cunoașterii. In plus, abordându-se subiectul în discuție dintr-o altă perspectivă elevii îl vor percepe mult mai complex și de aici va rezulta și o opinie mult mai avizată. Textele ce vor fi supuse atenției elevilor sunt selectate în așa fel încât să vină în completarea genurilor și speciilor ce vor fi abordate la clasă, tocmai pentru a aprofunda specia, genul, curentul literar pe care îl reprezintă

Știind că elevii mei au carențe în exprimarea liberă orală și în a argumenta un punct de vedere, văd oportun un astfel de exercițiu interdisciplinar ale cărui forme de evaluare vor fi prezentările orale ale materialelor și redactarea de texte argumentative.

Îmi doresc să familiarizez elevii cu aspecte ale literaturii române și universale ce vin să completeze viziunile scriitorilor abordați la oră și cu noțiuni de cultură generală specifice textelor suport. Urmărind o abordare interdisciplinară voi utiliza informații din mai multe discipline cum ar fi literatura universală, desen, artă dramatică, religie, psihologie, muzică, istorie.

Rezultatele așteptate sunt dobândirea unor strategii de lectură interdisciplinară, o atitudine pozitivă asupra valorilor spirituale pe care le dezvoltă literatura, muzica, arta în general.

Competențe generale

Utilizarea corectă și adecvată a limbii române în receptarea și în producerea mesajelor în diferite situații de comunicare

Folosirea instrumentelor de analiză tematică, structural și stilistică în receptarea diferitelor texte literare și nonliterare

Argumentarea în scris sau oral a unor opinii în diverse situații de comunicare

Valori și atitudini

Cultivarea interesului pentru lectură, a plăcerii de a citi și a gustului estetic în domeniul literaturii

Stimularea gândirii autonome, reflexive și critice în raport cu diversele mesaje receptate

Formarea unor reprezentări cultural privind evoluția și valorile literaturii române și universale

Cultivarea unei atitudini pozitive față de limba română și recunoașterea rolului acesteia în dezvoltarea personal și pentru îmbogățirea orizontului cultural

Dezvoltarea interesului pentru comunicarea interculturală

Competențe specifice și conținuturi

Recomandări privind conținuturile învățării

Proza scurtă- Basmul – motivul drumului în basm, religie, pictură

Făt-Frumos din lacrimă de Mihai Eminescu

Proza scurtă- Nuvela fantastică – La hanul lui Mânjoală de I.L. Caragiale

Romanul tradițional- valoarea monografică a romanelor tradiționale – Zodia Cancerului sau Vremea Ducăi-Vodă de Mihail Sadoveanu – fragmente ilustrative pentru aspectele tradiționale;

Romanul realist de factură balzaciană – Eugénie Grandet de Honoré de Balzac –fragmente descriptive;

Romanul modern – Concert din muzică de Bach de Hortensia Papadat Bengescu – fragmente-

Textul dramatic- Țara lui Gufi- Matei Vișniec – influența politicului în viața oamenilor;

Poezia romantică- motivul florii albastre în literatură – Heinrich von Ofterdingen – Novalis;

-motivul florii albastre în pictură – Floare albastră de Eberhard Schmidt- Dranske;

Poezia simbolistă- Când vioarele tăcură de Ștefan Petică;

Poezia avangardistă – atelier de creație;

Postmodernismul în artă – pictură, sculptură, arhitectură.

Sugestii metodologice

Numărul alocat fiecărei teme va fi sabilit în funcție de:

– dificultatea acesteia;

volumul și nivelul de cunoștințe ale elevilor ;

ritmul de înțelegere și asimilare;

formarea deprinderilor de comunicare orală și argumentare.

Conceperea instruirii și realizarea acesteia se face ținând cont de:

specificul activității;

specificul clasei (nivelul de cunoștințe al elevilor);

complexitatea demersului (lecție de comunicare și dobândire de noi cunoștințe, lecție de formare deprinderi, lecție pentru dezvoltarea abilităților).

În practica utilizării metodelor de instruire profesorul trebuie să urmărească:

stabilirea celor mai adecvate metode pentru realizarea competențelor urmărite;

etapele învățării;

rezolvarea tipurilor de sarcini propuse în funcție de specificul elementelor de conținut;

raportarea la nivelul anterior al formării elevilor;

posibilitățile de activizare diferențiată a elevilor;

modalități de organizare a activităților de instruire.

Forme de evaluare

Fiind un curs opțional, se va pune accent pe metode și instrumente de evaluare alternative – mici proiecte, investigații, produse ale elevilor, texte argumentative.

Pentru evaluarea competenței de exprimare orală voi aplica grila de evaluare de la proba de competențe lingvistive din cadrul examenului de bacalaureat.

4.2Cercul de lectură

Argument

Motivația alegerii unui cerc de lectură ca modalitate de diversificare a activităților interdisciplinare se bazează în primul rând pe criza lecturii ce se manifestă la toate vârstele. Suntem conștienți de acest aspect și avem, din punctul meu de vedere, două posibilități: să acceptăm sau să acționăm. Eu am ales să acționez încercând să-mi atrag elevii în activități de cerc antrenante, ancorate în prezent și raportate la interesele lor prin tematica abordată, textele alese, tehnica folosită.

Dezvoltarea unui cerc de lectură este modalitate eficace prin care elevul învață cum să relaționeze cu textul, îl ajută să depășească nivelul de lectură superficială. Am ales o astfel de activitate complementară orei pentru a veni în întâmpinarea elevilor care își doresc un ghidaj în relația cu textul.

Consider că pentru elevii clasei a IX-a e important să navigheze prin cât mai multe texte, să exerseze strategii înțelegere a textului, ca mai apoi , când vor trece la “literatura grea”, să aibă exercițiul unei lecturi eficiente în vederea unei analize corecte și a unei interpretări complexe.

Cititorul elev pe care îl îndrumăm are nevoie să gândească interdisciplinar, să poată să treacă cu ușurință de la un domeniu la altul pentru a-și rezolva cu succes sarcinile și a-și atinge scopurile. Un cerc de lectură în care deschiderea către celelalte discipline de studiu să ajute elevul în analiză, înțelegere și interpretare este o soluție binevenită și aliniată tendințelor de schimbare în sistemul educațional românesc.

Activitățile pe care le propun nu sunt decât o prelungire a celor de la clasă. Temele abordate la oră sunt dezvoltate cu alte texte complementare, extinzând tipologia acestora, dar și completând-o cu elemente din domenii precum pictura, muzica, sculptura.

Un criteriu în alegerea textelor este încadrarea în tematica abordată la clasă. Astfel, elevii participanți ar avea o perspectivă mai complexă asupra viziunii creatoare atât din punct de vedere literar, cât și al altor arii culturale.

Obiective

Cultivarea deschiderii elevilor către lectură, ca atribut al omului civilizat;

Dezvoltarea competenței de a citi cu voce tare;

Aprofundarea gândirii libere, divergente, creative, euristice;

Dezvoltarea competențelor de selectare și de analiză a informației;

Îmbunătățirea nivelului de comprehensiune a unui text;

Încurajarea creativității elevilor și a dialogului interdisciplinar.

Resurse

-umane: – elevii clasei a IX-a

– psihologul școlar

– materiale: volumele, Xerox, coli, markere, etc.

Rezultate așteptate

Apropierea empatică de literatură cu valorificarea imaginației și laturii emoționale

Transferul în clasă al unor abordări specifice cercurilor

Raportarea critică la valorile prezente în cărțile citite

Organizare

Întâlnirile vor fi săptămânale și vor dura o oră și 30 de minute. Lectura, documentarea, realizarea produselor, întâlnirile cu invitații se vor desfășura în acest interval pentru a nu încărca foarte mult programul elevilor.

Recomandările de lectură se vor face din timp, pentru ca participanții să aibă posibilitatea să citească.

Activități propuse

Tema adolescenței:

Cișmigiu &Co. – Grigore Băjenaru

– lectura individuală;

– lectura și discutarea unor fragmente în cadrul întâlnirii;

– textul în imgini – liceul Sf. Lazăr, parcul Cișmigiu din București

Adolescentul de azi – preocupări, temeri- întâlnire cu psihologul școlar

Tema familiei

Familia- celula de bază a societății- întâlnire cu doamna profesoară de religie, vizionarea unui fragment din conferința preotului Necula Familia,casa sufletului pentru copil (https://www.youtube.com/watch?v=dDXMHEkC9Tk) – discuții

Imaginea mamei în poezie- O, mamă- Mihai Eminescu; Mama- Vasile Militaru, Mi-e dor de tine mamă – Grigore Vieru

Imaginea mamei în muzică Cântec pentru mama – Tudor Gheoghe (https://www.youtube.com/watch?v=OXNOZm0icdg) Mulțumesc iubită mamă – Mirabela Dauer (https://www.youtube.com/watch?v=rJqGNNuBUc8) și altele

Imaginea mamei în pictură – lucrări ale unor artiști plastici precum: Pino Daeni, Nicolae Tonita – Mama și copilul , Leonardo da Vinci – Madona cu pruncul, Sandro Boticelli – Madona cu pruncul și altele.

Text nonliterar- Codul familiei – lectura unor fragmente, discuții.

Tema iubirii

Adam și Eva- Liviu Rebreanu – lectură individuală, întâlniri pentru a dezbate viziunea asupra temei

Iubirea aproapelui – întâlnire cu preotul paroh

Vârstele iubirii – întâlnire cu doamna psiholog

Iubirea în poezie- Iubind în taină, Mihai Eminescu, Iubire- Lucian Blaga, Poem- Nichita Stănescu, Dezgheț- Nina Cassian și altele

Iubirea în muzică – Cine iubește și lasă – Maria Tănase, Nu-mi lua iubirea- Angela Similea, Iubirea schimbă tot – Andra

Iubirea în pictură – Scrisoare de dragoste, Dragostea santinelă- Fragonard, Iubire- Gustav Klimt și altele.

Tema aventurii și a călătoriei

Micul Prinț- Antoine de Saint-Exupery

Proiect- Excursie în orașul meu – grupe de documentare: geografi, istorici, literații

4.3 Activități educative în mediu non-formal – excursiile

Noile tendințe în educație aduc în discuție din ce în ce mai des abordarea interdisciplinară a actului învățării, fie el organizat într-un cadru formal cât și nonformal. Excursia școlară a oferit dintotdeauna posibilitatea de a descoperi universul înconjurător prin prisma mai multor discipline. O evadare din spațiul cotidian organizată de un profesor de limba și literatura română va avea în vedere întotdeauna raportarea la universul operelor literare sau la istoria literaturii române.

Specialiștii în educație discută din ce în ce mai mult despre regândirea raportului dintre abordarea disciplinară și abordarea integrată a învățării, recunoscându-se nevoia de a se construi punți interdisciplinare. Până se va aplica un nou curriculum în care și învățarea formală să aplice un sistem integrat de predare-învățare, avem la dispoziție activitățile extrașcolare pe care le putem dezvolta într-o altă manieră. Documentându-mă pentru acest material, am observat că “bunicuța” activităților extrașcolare, excursia, se află în atenția colegilor mei, interesați de activitățile interdisciplinare.

Noutăți în organizarea și desfășurarea unei excursii nu voi aduce. Există un cadru legislativ ce reglementează toți pașii ce trebuie urmați, lucru foarte necesar pentru a se evita cât mai mult problemele ce pot apărea.

Voi încerca să prezint modul în care o excursie școlară organizată de un profesor de limba și literatura română poate deschide ochii elevilor spre o viziune de ansamblu asupra modului în care receptează și relaționează informația primită de la discipline diferite.

O excursie implică dezvoltarea mai multor competențe ale copiilor: competențe lingvistice – vor comunica într-un mod mai liber cu profesorii și elevii căpătând astfel încredere în propriile idei; competențe culturale – își vor îmbogăți cunoștințele despre patrimoniul cultural al țării noastre și le vor putea folosi în conversații argumentate; competențe specifice disciplinelor școlare pe care le vor utiliza la ore și vor avea satisfacția că știu din experiența directă.

Nu voi prezenta întregul proiect al unei excursii, însă voi încerca să punctez câteva obiective turistice ce pot fi vizitate și care sunt menționate în texte literare și nonliterare aparținând nu doar scriitorilor canonici și să arăt cât de importantă este experiența personală în receptarea unui text. Am în vedere și scriitorii necanonici deoarece există tendința de a limita literatura română la cei dintâi. Raportarea la viziunea literară a altor scriitori decât cei amintiți nu face decât să lărgească sfera de cunoaștere a elevilor noștri.

Pentru a avea o unitate în prezentare, mă voi raporta la Programa școlară de limba și literatura română pentru clasa a XI-a. Două dintre competențele vizate sunt: 2.2 Compararea viziunii despre lume, despre condiția umană sau despre artă reflectate în texte literare, nonliterare sau în alte arte și 3.2 Dezvoltarea unei viziuni de ansamblu asupra fenomenului cultural românesc până la începutul secolului al XX-lea. Cum să dezvolți o viziune de ansamblu asupra fenomenului cultural românesc, dacă nu faci referire la fenomenele culturale ce s-au dezvoltat la mănăstirile din Nordul Moldovei? Studiul de caz Dimensiunea religioasă a existenței poate concretizat într-o excursie în care, pe lângă mănăstiri, să fie inclusă și Cetatea Neamțului, element important în letopisețele cronicarilor care au fost sursă de inspirație pentru scriitorii români. Umanismul, Renașterea tot prin intermediul cronicarilor si domnitorilor le putem înțelege mai bine. Vizitând o parte din locurile despre care se vorbește, elevii ar putea înțelege mai bine originile noastre culturale, modul cum acestea au evoluat.

Recomandarea de a se integra în planificare o discuție privind literatura și pictura în care să se abordeze comparativ modul în care o temă este tratată prin limbajul specific al celor două arte vine în completarea obiectivelor itinerariului prin tema Pictura religioasă medievală. Elevii pot vedea pictura originală vizitând mănăstiri precum Moldovița, Sucevița, Putna sau Voroneț. Și celelalte două teme recomandate, Natura în poezia și pictura romantică și Universul rural în poezie și pictură sau altele alese de profesor, pot constitui un obiectiv al unei excursii la Iași la Palatul Culturii unde Muzeul de Artă găzduiește picturi celebre în concordanță cu temele studiate.

Tema Descoperirea literaturii populare și ecouri ale acesteia în literatura cultă este un alt prilej pentru organizarea unei excursii. Dacă vrem să păstrăm zona mai sus amintită se poate reconstitui drumul Vitoriei (excursie clasică deja) implicând cunoștințe de istorie, geografie, etnografie și folclor. O altă posibilitate ar fi un traseu care să includă Curtea de Argeș, obiectiv religios a cărui legendă este surprinsă în balada populară Monastirea Argeșului sau în opera dramatică Meșterul Manole de Lucian Blaga.

Studiul de caz Criticismul junimist este o altă oportunitate de a organiza o excursie, de data aceasta, la Iași. Cum ai putea înțelege mai bine activitatea, viziunea, membrilor fondatori decât vizitându-le locul de întâlnire, Casa Pogor. Intrând pe porțile acesteia parcă treci într-o altă dimensiune, parcă simți emoțiile celor care citeau pentru prima dată din scrierile lor în fața lui Titu Maiorescu.

In plus, mult mai bine înțelegi viața și opera lui Mihai Eminescu atunci când vizitezi Bojdeuca lui Ion Creangă în al cărui pridvor cei doi prieteni stăteau la vorbă până târziu în noapte sau Parcul Copou și Muzeul “Mihai Eminescu”. O altă posibilitate de a înțelege opera eminesciană, ar fi o vizită la Ipotești unde s-a dezvoltat un întreg complex cultural: Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu. Acolo se pot afla foarte multe aspecte din viața scriitorului, dar și se pot sistematiza noțiuni ce duc la o mai bună înțelegere a biografiei poetului privită din dublă perspectivă: cea a vârstelor creatorului și cea a etapelor creației. Vizitând împrejurimile și ajungând la lacul codrilor albastru poți înțelege nostalgia, emoția eului creator ce se raportează la copilăria sa. Spațiul amenajat permite organizarea unor ateliere de scriere, de lectură sau alte activități cu ajutorul cărora se pot afla informații deosebite care apoi să fie valorificate la clasă.

Unul dintre reprezentanții simbolismului românesc este Ștefan Petică. Acesta s-a născut în localitatea Ivești, foarte aproape de orașul Tecuci. O casă memorială a scriitorului nu există, însă s-a construit un muzeu, o secție a Muzeului “Paul Păltănea” din Galați ce se numește Casa Memorială „Hortensia Papadat Bengescu”. O vizită la acest obiectiv ar atinge două teme din programa clasei a XI-a: cel amintit mai sus, dar și Orientări tematice în romanul interbelic unde s-ar putea aborda romanul Concert din muzică de Bach scris de autoarea amintită anterior. Consider că energia locurilor natale ale scriitorilor, emoția gândului că pășești prin aceleași locuri ca și aceștia, informațiile pe care muzeografii le împărtășesc vizitatorilor fac mai atractivă abordarea unei opere literare. Intrând în universul familial sau familiar scriitorului, elevii îl vor simți mai aproape, vor fi mai deschiși, mai curioși în a-i citi opera, a-i descoperi viziunea despre lume.

Pentru a-și atinge obiectivele, pregătirea unei astfel de activități necesită, pe lângă actele și autorizațiile necesare, o organizare prealabilă. Propun tot organizare pe grupe, așa cum am mai văzut la alte proiecte, dar cu o altfel de abordare. În funcție de obiectivele alese, de profilul elevilor, de vârsta lor se pot face grupe precum: a geografilor, a istoricilor, a iubitorilor de literatură, a sociologilor, a criticilor de artă, a descoperitorilor de folclor, etc.

Activitatea elevilor va avea trei etape:

4.4 Proiecte educative

Învățarea pe bază de proiecte este o metodă ce sporește oportunitățile de învățare ale elevilor conducându-i spre obținerea unor produse autentice. Proiectele se dezvoltă pornind de la provocări reale ce duc către descoperire prin investigații proprii în care elevii își asumă roluri active . Din ce în ce mai multe studii de specialitate susțin utilizarea învățării prin proiecte în școli cu scopul de a implica elevii, a stimula dezvoltara capacităților de învățare prin cooperare.

Pentru profesorii care utilizează acest tip de învățare există beneficii cum ar fi: dezvoltarea profesionalismului, o mai bună colaborare cu colegii (în cazul în care se abordează o problemă din mai multe perspective) și construirea unei relații deosebite cu elevii prin o mai bună cunoaștere a abilităților fiecăruia. În plus, poate fi o alternativă în cazul în care metodee tradiționale de învățare nu sunt eficiente.

Un proiect cum este cel pe care îl propun are la bază dificultatea cu care am observat că elevii se confruntă în momentul în care studiază romanul Baltagul. Aplicând această metodă, ei ar avea posibilitatea să raporteze la realitate caracterul monografic al operei căutând la bunici, la muzee, în documentare informații despre cele trei momente importante din viața omului și despre alte credințe, obiceiuri pe care le întâlnesc în roman.

Proiect de cercetare etnofolclorică

Așa o fost din neam în neam…

Argument

Specificul unui popor nu poate fi mai bine descoperit, decât căutând în trecutul său, încercând să afli și să înțelegi obiceiurile, gesturile ritualice, comportamentul generat de anumite situații.

Romanul Baltagul, chiar dacă nu are o dimensiune foarte amplă, este un depozitar de tradiție românească pe care cititorul o descoperă la o lectură atentă, conștientă ce nu urmărește doar firul acțiunii, ci și descoperirea unui univers uman, atât de străin pentru generația actuală.

Pentru că unul din obiectivele mele ca profesor este acela de a-i face pe elevi să descopere frumusețea, unicitatea tării lor prin intermediul operelor literare și raportarea universului ficțional la cel real, textul în cauză este o bună sursă de plecare pentru un studiu de cercetare.

Scop

Dezvoltarea unei atitudini pozitive față de datinile, tradițiile, obiceiurile arhaice ale românilor prin conștientizarea importanței acestora în evoluția poporului.

Obiective

valorificarea tradițiilor și obiceiurilor autentice;

educarea interesului și a dragostei pentru creațiile folclorice românești

stimularea creativității și dezvoltarea imaginației;

păstrarea identității naționale ;

Etapele de realizare

Etapa I

Prezentarea metodei

Metoda proiectului este o metodă  cu un puternic caracter interdisciplinar ce dezvolta multilateral personalitatea elevului, este o cercetare a unui subiect pe toate planurile care presupune efort, atenție ți energie. În plan practic, această metodă poate fi caracterizată ca un efort de cercetare pentru a depista detaliile subiectului.

Metoda proiectului îi dezvoltă elevului competențe multiple cum ar fi comunicarea, interrelaționarea, documentarea, selectarea și sintetizarea informațiilor, prezentarea acestora. Proiectul oferă copiilor situații în care aceștia pot aplica cunoștințe, deprinderi sociale si intelectuale, pe lângă cele de bază date de curriculum.

Un proiect este o extindere, o investigare a unui subiect din sfera idealului sau practicului. Această metodă implică elevul în propriul proces de dezvoltare stimulându-l și satisfăcându-i curiozitatea firească.

Proiectul tematic are o structură temporală în care se vor etapele de documentare, realizare și evaluare. Elevii vor fi învățați într-o ședință de lucru cum să se documenteze, să selecteze informația, să împartă sarcinile de lucru, să redacteze corect materialul.

b)Organizarea

Se stabilește ca perioadă de cercetare intervalul 15 martie – 15 aprilie.

Clasa va fi împărțită în patru grupe de elevi la libera alegere a acestora. Fiecare grupă va avea un lider care trebuie să anunțe problemele întâmpinate în elaborarea proiectului. Se vor distribui sarcinile de lucru o bibliografie orientativă.

GRUPA 1 – va avea de extras din roman citate ce surprind gesturi ritualice, obiceiuri ale personajelor, pe care vor încerca să le explice căutând resursa bibliografică sau prin discuții cu bătrânii din satul lor.

GRUPA 2 – va identifica fragmentul în care este prezentat botezul, vor cerceta tradițiile ce se respectau la acest eveniment.

GRUPA 3 – va selecta fragmentul prezentării nunții și vor căuta si alte obiceiuri ce se țineau.

GRUPA 4 – va reciti fragmentul premergător praznicului de înmormântare si pe cel al acestuia și vor extrage ritualurile pe care le respectă Vitoria, analizându-le și completându-le cu alte informații.

Fiecare grupă va realiza și un mic dicționar pentru a explica arhaismele și regionalismele.

ETAPA a II-a

Documentarea – Elevii vor fi îndrumați ca, pe lângă cercetarea pe internet, să meargă și la bibliotecă pentru a avea siguranța veridicității informației. Unele biblioteci au cataloage online si pot verifica de acasă existența unei lucrări în fondul de carte. In pus, bibliotecarul poate să aducă anumite sugestii bibliografice. În plus o vizită la un muzeu etnografic sau la bunici poate fi o sursă de informare foarte bună.

Investigația se va realiza stabilindu-se modalitatea de abordare a problemei: se va consulta textul suport – se va căuta interpretarea cu ajutorul bibliografiei și al bătrânelor din sat, rudelor.

Informațiilor li se vor adăuga imagini reprezentative pentru tema abordată.

Proiectarea și redactarea – elevii vor fi îndrumați să respecte normele standard de redactare. Fiecare grupă va realiza un material Ppt sau un film.

ETAPA a III-a

Prezentarea lucrării – este o etapă foarte importantă în vederea evaluării. Se va urmări ca prezentarea să fie coerentă, convingătoare, informațiile să fie sintetizate. Dacă se va utiliza o prezentare în Power-Point se va ține cont de aspecte precum: selectarea din material a informațiilor relevante, evitarea încărcării slide-urilor cu multe fotografii și texte inutile, utilizarea diacriticelor.

Evaluarea proiectului se va face utilizând o grilă în care sunt cuprinse mai multe criterii generale de evaluare:

Prezentarea orală ( siguranța elevului, ineraciunea cu clasa, coerența, limbajul folosit, impactul pe care îl are exprimarea elevului asupra clasei);

Respectarea normelor de redactare a proiectului;

Conținut științific adecvat;

Respectarea temei;

Perspectiva nouă pe care o propune elevul;

Autoevaluarea.

Capitolul V

Cercetarea educațională – Dezvoltarea competenței de comprehensiune a textelor literare prin abordare interdisciplinară

5.1 Definirea temei de cercetare

Introducerea activităților didactice formale și nonformale interdisciplinare a devenit o constantă în activitatea mea didactică. Lărgind orizontul de formare profesională, am observat că există această tendință de promovare a interdisciplinarității. In acest sens, am decis să cercetez ce impact are asupra elevilor abordarea textelor literare aplicând interdispilinaritatea.

Ideea acestei teme a venit în urma participării la Simpozionul de didactică a literaturii române, Ediția a XV-a, Cluj, Organizat de Asociașia Profesorilor de Limba și literatura Română “Ioana Em. Petrescu”.

5.2 Ipoteza generală

Elevii sunt ca un burete ce poate absorbi multă informație, dar de multe ori nu reușesc să o utilizeze atunci când trebuie sau cum trebuie pentru că nu au fost îndrumați către realizarea unor conexiuni necesare pentru înțelegerea fenomenului, procesului, acțiunii, textului literar.

Ipoteza de la care am pornit cercetarea mea a fost aceea că studierea literaturii într-un context interdisciplinar este benefică atât pentru etapa de comprehensiune a textului, cât și pentru etapele de analiză și interpretare și este o metodă de a trezi interesul elevilor.

5.3 Scopul cercetării

Ameliorarea perspectivei interdisciplinare a elevilor în abordarea textelor literare.

Obiectivele cercetării pedagogice

Identificarea capacității elevilor de a trata interdiscipinar subiectele propuse;

Urmărirea progreselor înregistrate de elevi în urma aplicării unui proces educativ interdisciplinar;

Înregistrarea, monitorizarea și compararea rezultatelor obținute de elevi la testările aplicate

Analiza relației dintre rezultate și abordarea interdisciplinară în procesul de învățare

5.5 Lotul de subiecți

Elevii care au participat la cercetarea mea au fost cei de la clasa a IX-a A, în număr de 28. Aceștia formează o clasă omogenă, de nivel mediu spre scăzut, la profilul Alimentație publică și turism în cadrul Liceului Tehnologic “Ovid Caledoniu”.

5.6 Metode și tehnici utilizate

Pentru a verifica eficiența lucrului interdisciplinar, am ales ca metodă de cercetare testul. Am aplicat elevilor trei teste de control: un test inițial în etapa constatativă, un test formativ în etapa experimental –ameliorativă și un test final. Ultimele două au fost date elevilor după ce s-au studiat la clasă, într-o abordare interdiscipinară, nuvela Catastrofa de Liviu Rebreanu și Ciulinii Bărăganului de Panait Istrati. Anexa 1. Pe lângă testul docimologic am folosit și observația. Pentru prelucrarea datelor am folosit reprezentarea grafică și reprezentarea statistică. Pentru sistematizarea datelor am utilizat metode statistico-matematice, rezultatele la evaluari au fost înregistrate în tabele sintetice și/sau analitice, apoi reprezentate grafic în diagrame, histograme comparative din care rezultă prgresul elevilor.

Etapele cercetării

Faza preexperimentală o reprezintă anul școlar 2014-2015 când am exersat interdisciplinaritatea și am observat interesul elevilor pentru viziunea din mai multe unghiuri a subiectului aflat în discuție.

Faza experimentală s-a desfășurat pe parcursul anului școlar 2015-2016 și a constat în aplicarea a trei teste elevilor clasei a IX-a A:

Evaluarea inițială- octombrie 2015

Evaluarea formativă – februarie 2016

Evaluarea finală – mai 2016

Conținutul testelor evaluatoare

În cazul evaluării inițiale itemii primului subiect al testului au fost atât obiectivi, cât și semiobiectivi plecând de la un text suport din povestirea Iapa lui Vodă de Mihail Sadoveanu. Prin intermediul acestora am urmărit obținerea unor informații cu privire la capacitatea elevilor de a selecta din text noțiunile solicitate, de a le analiza. Itemii care se bazează pe noțiuni din Geografie au vizat atât evaluarea cunostințelor, cât și reacția ulterioară a elevilor când urma să discutăm testul.

Subiectul al II-lea a conținut un item subiectiv, redactarea unui text argumentativ referitor la importanța cunoașterii și păstrării tradițiilor culturale. Itemul a fost aplicat în urma unei aplicații ce a avut ca temă modul în care este reflectată gastronomia în literatura română.

Fiind o clasă cu probleme de ortografie, de punctuație și de așezare în pagină am notat separat și aceste aspecte.

Cel de-al doilea test a fost realizat urmărind aceeași structură, însă în contextul în care elevii deja erau familiarizați cu ideea că trebuie să încerce să se raporteze la noțiuni din alte domenii atunci când participă la oră.

Predarea nuvelei Catastrofa de Liviu Rebreanu apelând la noțiuni de Geografie pentru a localiza acțiunea și de Istorie pentru a plasa într-un cadru temporal acțiunea a fost o reușită. Elevii au înțeles cu adevărat de ce personajul principal trece printr-o catastrofă emoțională. La cel de-al doilea subiect tema textului argumentativ a fost importanța cultivării sentimentului de patriotism în sufletele tinerilor.

Testul final s-a aplicat după studierea romanului Ciulinii Bărăganului de Panait Istrati. Și de acestă dată am utilizat date de la disciplina Istorie pentru a-i face pe elevi să înțelegă contextul acțiunii. Autorul propune prima viziune artistică asupra Răscoalei de la 1907. Elevii au înțeles valoarea simbolică a ciulinilor, au interiorizat drama țăranilor percepând-o mult mai bine asociind informațiile obținute prin documentare cu prezentarea subiectivă din text.

La cel de-al doilea subiect elevii și-au exprimat opinia despre importanța cunoașterii evenimentelor istorice în vederea înțelegerii operelor literare ce le au ca sursă de inspirație. Cu alte cuvinte am solicitat o părere referitoare la modul în care au perceput ei predarea interdisciplinară.

Înregistrarea, prelucrarea, analiza și evaluarea rezultatelor evaluărilor

5.9.1 Evaluarea inițială

Centralizator note/procente

Fig. 4 Histograma notelor de la evaluarea inițială

Fig.5 Diagrama areolară a procentelor

5.9.2 Evaluarea formativă

Centralizator note/procente

Fig.6 Histograma notelor de la evaluarea formativă

Fig.7 Digrama areolară a procentelor

5.9.3. Evaluarea finală

Centralizator note/procente

Fig.8 Histograma notelor de la testarea finală

Fig. 9 Diagrama areolară a procentelor

Concluzii asupra importanței abordării interdisciplinare

Analiza comparativă a rezultatelor înregistrate la cele trei teste surprinde o evoluție a notelor obținute de elevi. Dacă la testarea inițială au fost trei note de 3, la cea finală elevii nu au mai primit nici nota 3, nici nota 4. Cea mai importantă evoluție este la nota 6. La testarea inițială erau doi elevi, iar la cea finală unsprezece. Aici se încadrează cei mai mulți dintre elevii cu notele de 4 și 5 de la începutul anului. Niciun elev nu a primit inițial nota 8, dar la testarea finală trei dintre ei au reușit.

Fig. 10 Grafic comparativ al rezultatelor de la cele trei testări

Atât din interpretarea testelor și, mai ales, din reacțiile elevilor atunci când chiar înțelegeau fenomenul în anasamblul său, rezultă că ipoteza de la care am plecat conform căreia o abordare interdisciplinară este benefică studiului literaturii române la liceu se confirmă.

Am trăit o mare satisfacție profesională atunci când elevii mei au răspuns foarte hotărât că au înțeles drama personajului David Pop și de aici pe cea a românilor care au trăit-o cu adevărat. Cred că astfel am mai contribuit puțin la dezvoltarea conștiinței naționale, a sentimentului de iubire de țara pentru care mulți s-au jertfit pentru a fi ceea ce este.

Vreau să subliniez importanța cunoașterii propriei discipline înainte de aventurarea în alte domenii și necesitatea colaborării cu persoanele specializate în domeniu pentru a oferi informații profesorului sau direct elevului prin prezența la oră în urma unei invitații. În plus, colaborarea între profesori poate fi un model de urmat de către elev care va asocia mai ușor informațiile primite și va fi deschis participării la activități alături de alți elevi.

Așadar, interdisciplinaritatea este benefică atât pentru profesor cât și pentru elev. Folosită la ora de curs sau în cadrul activităților suplimentare, aceasta face procesul de învățare mai dinamic, dezvoltă valori și atitudini și contribuie la o mai bună colaborare profesor-profesor, profesor-elev.

Bibliografie generală

Studii de metodică. Manuale. Programe școlare

Alina Pamfil , Studii de didactica literaturii, Cluj-Napoca, Casa Cărții de Știință, 2006.

Florentina Sâmihăian, O didactică a limbii și literaturii române, Editura Art, București, 2015

Vistian Goia, Didactica limbii și literaturii române pentru gimnaziu și liceu, ClujNapoca, Editura Dacia, 2002

Eugen Simion (coord), Limba și literature română, Manual pentru clasa a IX-a, Editura Corint, București, 2004

Mircea Martin (coord.), Limba și literatura română, Manual pentru clasa a X-a, Editura Rosetti, București, 2004

Sofia Dobra (coord.), Limba și literatura română, Manual pentru clasa a XI-a, Editura Corint, București, 2006

Anca Davidoiu Roman (coord.), Limba și literatura română, Manual pentru clasa a XI-a, Editura Paralela 45, București, 2014

Adrian Costache (coord.), Limba și literatura română, Manual pentru clasa a XII-a, Editura Art, București,2009

Programele școlare pentru Limba și literatura română, clasele IX- XII, București, 2009

Programa școlară pentru Psihologie, clasa a X-a, București, 2004

Psihopedagogie și cercetare pedagogică

Andrei Barna, Georgeta Antohe., Cercetarea pedagogică în Curs de Pedagogie. Teoria instruirii și evaluării. Editura Istru, Galați, 2003;

Simona Alecu, Metodologia cercetării educaționale, Ed. Fundației Univ. „Dunărea de Jos” Galați, 2005;

Studii de teorie și critică literară

***Marin Preda interpretat de…, Editura Eminescu, București, 1976

Alexandru Piru, Liviu Rebreanu, Editura Tineretului, București, 1965

Alina Pamfil, Spațialitate și temporalitate. Eseuri despre romanul românesc interbelic, Editura Dacopress, Cluj-Napoca, 1993

Călin Teutișan , “Perspective”nr.1/2014, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2014

Constantin Ciopraga, Mihail Sadoveanu – Fascinația tiparelor originare, Editura Eminescu, București, 1981

Constantin Ciporaga, Mihail Sadoveanu, Editura Tineretului, București, 1966

Constantin Rădulescu Motru, , Psihologia poporului român, Editura Paideia,București 2012

Dumitru Tiutiuca, Teoria literară, Institutul European, Iași, 2002

Ernest Bernea, Spațiu, timp și cauzalitate la poporul român, Editura Humanitas, București, 2005

Eugen Lovinescu, Critice 2,Editura Minerva, București, 1982

Eugen Lovinescu, Istoria literaturii contemporane, Editura Litera, București, 1998

Eugen Luca, Mihail Sadoveanu sau elogiul rațiunii, Editura Minerva, București, 1972

Fănuș Băileșteanu, Introducere în opera lui Mihail Sadoveanu, Ed. Minerva, București, 1977

George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Editura Minerva, București, 1985

Gheorghe Glodeanu, Liviu Rebreanu. Ipostaze ale discursului epic, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001

Ilie Bădescu, Satul contemporan și evoluția lui istorică, Editura științifică și enciclopedică, București, 1981

Ion Bălu, Marin Preda, Editura Albatros, București, 1976

Ion Dodu Bălan, Biblioteca critică- Mihail Sadoveanu, Editura Eminescu, București, 1977

Ionel Oprișan, Opera lui Mihail Sadoveanu, București, Ed. Minerva, 1986

Jean Chevalier; Alain Gheerbrant, Dicționar de simboluri, Ed. Artemis, București, 1993

Liviu Rebreanu, Mărturisiri, în Amalgam, Editura Minerva, București, 1980

Ungheanu, Marin Preda –vocație și aspirație, Editura Eminescu, București,1973

Mihail Bahtin, Probleme de literatură și estetică, Ed. Univers, București, 1982

Mircea Muthu, Liviu Rebreanu sau paradoxul organicului, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1993

Monica Onojescu (coord.), Alina Pamfil (coord.), Receptarea autorilor canonici, Editura Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2015

Monica Onojescu(coord.), Alina Pamfil(coord.) Profesorul de lectură, Editura Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2014

Nicolae Balotă, De la Ion la Ioanide, Editura Eminescu, București, 1974

Nicolae Manolescu, Arca lui Noe, Editura 100+1 Gramar, București, 1993

Nicolescu Basarab, Transdisciplinaritatea: Manifest, Traducere din limba franceză de Horia Mihail Vasilescu, Ed.Junimea, Iași, 2008

Ov. S. Crohmălniceanu, Literatura română între cele două războaie mondiale, Editura Universalia, București, 2003

Perpessicius, Biblioteca critică- Mihail Sadoveanu, Editura Eminescu, București, 1977

Pompiliu Marcea, Lumea operei lui Sadoveanu, Editura pentru literatură, București, 1976

Profira Sadoveanu, Note la Opere, vol. 10, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1957

Săluc Horvat, Liviu Rebreanu- Ion- universul uman, Editura Dacia, Cluj, 2002

Vianu, Arta prozatorilor români, Editura Eminescu, București, 1966

Vasile Popovici, Lumea personajului. O sistemică a personajului literar, Editura Echinox, Cluj-Napoca, 1997

Victor Atanasiu, Viața lui Ilie Moromete, Editura Cartea românească, București, 1984

Zaharia Sîngeorzan, Mihail Sadoveanu- Teme fundamentale, Ed. Minerva, București, 1976

Documentație electronică

1. Constantin Cucoș,http://www.literaturadeazi.ro/rubrici/de-magistro/ce-facem-cu-disciplinele-scolare

2. J.T.Klein & W. H. Newell,1998. “Advancing interdisciplinary studies” in Interdisciplinarity: Essays from the literature, edited by W. Newell, 3-22. New York: College Board

Selecție de corpus de texte epice supuse analizei

1.Liviu Rebreanu, Ion, Editura Cartea Românească, București, 1983

2. Marin Preda, Moromeții (I și II), Editura Curtea Veche, București, 2009

3. Mihail Sadoveanu, Baltagul, Editura Curtea Veche, București, 2009

Anexa 1

Teste aplicate în cadrul experimentului didactic

Testul inițial

Liceul Tehnologic “Ovid Caledoniu” Tecuci

Nume și prenume:…………………………………….

Test inițial- abordări interdisciplinare

Citește cu atenție textul:

Într-o toamnă aurie am auzit multe povești la Hanul Ancuței. Dar asta s-a întâmplat într-o depărtată vreme, demult, în anul când au căzut de Sant Ilie ploi năprasnice și spuneau oamenii că ar fi văzut balaur negru în nouri, deasupra puhoaielor Moldovei. Iar niște paseri cum nu s-au mai pomenit s-au învolburat pe furtună, vâslind spre răsărit; și moș Leonte, cercetând în cartea lui de zodii și tălmăcind semnele lui Iraclie-împărat, a dovedit cum că acele paseri cu penele ca bruma s-au rădicat rătăcite din ostroavele de la marginea lumii și arată veste de război între împărați și belșug la vița-de-vie.

Apoi, într-adevăr, Împăratul-Alb și-a ridicat muscalii lui împotriva lumii păgâne, și, ca să se împlinească zodiile, a dăruit Dumnezeu rod în podgoriile din Țara-de-Jos de nu mai aveau vierii unde să puie mustul. S-au pornit din părțile noastre cărăușii ca s-aducă vin spre munte, ș-atuncea a fost la Hanul Ancuței vremea petrecerilor și a poveștilor.

Taberele de cară nu se mai istoveau. Lăutarii cântau fără oprire. Când cădeau unii, doborâți de truda și de vin, se ridicau alții de prin cotloanele hanului. Ș-atâtea oale au fărâmat băutorii, de s-au crucit doi ani muierile care se duceau la târg la Roman. Și, la focuri, oameni încercați și meșteri frigeau hartane de berbeci și de viței, ori pârpăleau clean și mreană din Moldova. Iar Ancuța cea tânără, tot ca mă-sa de sprâncenată și de vicleană, umbla ca un spiriduș încolo și-ncoace, rumănă la obraji, cu catrința-n brâu și cu mânicile suflecate: împărțea vin si mâncări, râsete și vorbe bune.

(Mihail Sadoveanu, Hanu Ancuței)

VIÉR1, vieri, s. m. (Rar) Podgorean, viticultor. ♦ Îngrijitor, păzitor de vie. – Vie + suf. -ar.

MUSCÁL2, muscali, s. m. 1. (Înv. și pop.) Locuitor din orașul Moscova sau din împrejurimi; p. gener. rus; (la pl. art.) poporul rus. 2. (Înv. și reg.) Birjar (de origine rusă). ♦ Birjă. [Var.: moscál s. m.] – Din rus., ucr., pol. moskal.

I.Rezolvă următoarele cerințe:

Identifică două arhaisme fonetice. 5p

In ce județ se află Hanul Ancuței?(modulul de la turism-Obiective turistice) 5p.

Ce regiune denumește cuvântul Țara de Jos? 5p.

Identifică o figură de stil și explică semnificația ei. 5p.

Scrie din text doi indici temporali și doi indici spațiali. 8p.

Identifică structurile care fac referire la preferințele alimentare ale celor care făceau popas la han și comentează-le în 3-5 rânduri. 7p.

Comentează în 5-7 rânduri (50-60 de cuvinte) atitudinea Ancuței prin prisma specializării pe care o urmezi la liceu.10p.

Scrie un text argumentativ de 20-25 de rânduri în care să îți exprimi opinia despre importanța cunoașterii și păstrării tradițiilor culinare.

În elaborarea textului de tip argumentativ, trebuie:

− să respecți structura discursului de tip argumentativ: formularea ideilor în scris, utilizarea mijloacelor lingvistice adecvate exprimării unei aprecieri; 8 puncte

− să ai conținutul adecvat argumentării pe tema dată: formularea ipotezei/a propriei opinii față de problematica pusă în discuție, enunțarea și dezvoltarea corespunzătoare a două argumente adecvate ipotezei, formularea unei concluzii pertinente; 16 puncte

− să respecți normele limbii literare (registrul stilistic adecvat, normele de exprimare, de ortografie și de punctuație) și precizarea privind numărul de cuvinte. 6 puncte

Pentru redactarea întregii lucrări vei primi 15 puncte (organizarea ideilor în scris – 3 puncte; abilități de analiză și argumentare – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; ortografia – 3 puncte; punctuația – 2 puncte; așezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct; respectarea precizării privind numărul de cuvinte – 1 punct)

Barem de evaluare și de notare

Subiectul I – 45 de puncte

Câte 2,5 puncte pentru fiecare arhaism fonetic identificat (de exemplu: nouri,paseri);

5 puncte pentru răspunsul corect- județul Neamț;

5 puncte pentru răspunsul corect – Țara de Jos a fost o denumire dată regiunii de sud-est a Moldovei;

2,5 puncte pentru identificarea corectă a unei figuri de stil ( de exemplu: paseri cu penele ca bruma); 2,5 puncte pentru explicarea semnificației;

Câte două puncte pentru identificarea fiecărui indice spațial și temporal (de exemplu: într-o toamnă aurie, de Sânt Ilie, la Hanul Ancuței);

3 puncte pentru identifiarea citatului, 4 puncte pentru comentarea acestuia;

Comentarea atitudinii hangiței: comentare adecvată și nuanțată- 8 puncte; comentare schematică, ezitantă – 6 puncte, încercare de comentare – 4 puncte;

Respectarea precizării privind numărul de cuvinte – 2 puncte.

Subiectul al II-lea – 30 de puncte

structura discursului de tip argumentativ:

– formulare adecvată a ideilor în scris: text clar organizat, coerent, cu echilibru întrecomponente – 4 p.; text parțial organizat, fără echilibru între componente – 2 p. 4 puncte

– utilizare adecvată a mijloacelor lingvistice utile exprimării unei aprecieri (de exemplu: verbe deopinie, adverbe/locuțiuni adverbiale de mod folosite ca indici ai subiectivității evaluative, conjuncții/locuțiuni conjuncționale cu rol argumentativ, utilizate pentru exprimarea raporturilor detip cauzal, consecutiv, final, concluziv etc., conectori argumentativi): utilizare adecvată – 4 p.;utilizare parțial adecvată – 2 p. 4 puncte

– conținutul argumentării:

– formularea ipotezei/a propriei opinii față de problematica propusă 2 puncte

· -câte 3 puncte pentru enunțarea fiecăruia dintre cele două argumente adecvate ipotezei2 x 3 p. = 6 puncte

– câte 3 puncte pentru dezvoltarea corespunzătoare a fiecăruia dintre cele două argumente enunțate: dezvoltare clară, nuanțată – 3 p.; încercare de dezvoltare, schematism – 1 p. 2 x 3 p = 6 puncte

· – formularea unei concluzii pertinente 2 puncte

Notă: Pentru redactarea întregii lucrări – 15 puncte (organizarea ideilor în scris – 3 puncte; abilități de analiză și argumentare – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; ortografia – 3 puncte;punctuația – 2 puncte; așezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct; respectarea precizării privind numărul de cuvinte – 1 punct)

10 puncte din oficiu

Testul formativ

Test formativ- activități interdisciplinare

Apoi îndată îi năvăliră în minte iarăși vorbele ofițerilor, ocările și amenințările. Și pe urmă brusc i se aprinse în gând întrebarea lui Candale, ca o făclie puternică: ,,De ce să ne vărsăm noi sângele?” Și drept răspuns se îmbulzea vorba căpitanului, de mai multe ori, obsedantă:

— Românii ne-au sărit în spate…

Niciodată cuvântul acesta ,,românii” nu i-a sunat în urechi mai ademenitor ca acuma. Îl repeta mereu în gând, Îl rosteau în neștire și buzele lui, fără glas, când duios, când aspru, când dulce, și simțea ca o mângâiere de mamă rostind:

— Românii… Românii… Românii…

Și deodată se pomeni închipuindu-și ce-ar fi dacă în Năsăud solgăbirăul ar fi român, și silvicultorul, și judecătorul, și jandarmii, și în Bistrița iarăși numai români la tribunal, la primărie, la școli, până și fișpanul să fie român. și, pretutindeni, în toată Transilvania, numai români. Ce-ar fi?

Gândul îl bucură ca pe un copil și adăugă zâmbind în sine: ,,Chiar și honvezii să fie sub comandă românească.”

Se opri brusc, parcă s-ar fi speriat că-l bat asemenea gânduri.

,,Nu se poate!… Auzi, ce copilării!… Copilării!… Prea ar fi…”

( Livu Rebreanu, Catastrofa)

*solgăbirăul- (Maghiarism înv.) Funcționar administrativ din fosta administrație austro-ungară

*fișpanul –  (ung. fö-ispán). Prefect la Ungurĭ.

*honvez – nume purtat de soldații din infanteria maghiară în Evul Mediu și de soldații din armata pedestră austro-ungară

1. Numește câte un sinonim contextual pentru fiecare dintre cuvintele: închipuindu-și, adăugă. 6p

Indică doi indici spațiali din text. 6p

3. Identifică o figură de stil și explică semnificația ei. 8 p

4. Explică în 3-5 rânduri de ce întregul sistem administrativ era ocupat de cetățeni maghiari. 7p

5. Selectează două structuri care surprind monologul interior al personajului. 8p

6. Explică motivul conflictului interior pe care îl trăiește personajul David Pop. 10p

Scrie un text argumentativ de 15-20 de rânduri în care să îți exprimi opinia despre importanța cultivării sentimentului de patriotism în sufletele tinerilor.

În elaborarea textului de tip argumentativ, trebuie:

− să respecți structura discursului de tip argumentativ: formularea ideilor în scris, utilizarea mijloacelor

lingvistice adecvate exprimării unei aprecieri; 8 puncte

− să ai conținutul adecvat argumentării pe tema dată: formularea ipotezei/a propriei opinii față de problematica pusă în discuție, enunțarea și dezvoltarea corespunzătoare a două argumente adecvate ipotezei, formularea unei concluzii pertinente; 16 puncte

− să respecți normele limbii literare (registrul stilistic adecvat, normele de exprimare, de ortografie și de punctuația) și precizarea privind numărul de cuvinte. 6 puncte

Pentru redactarea întregii lucrări vei primi 15 puncte (organizarea ideilor în scris – 3 puncte; abilități de analiză și argumentare – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; ortografia – 3 puncte; punctuația – 2 puncte; așezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct; respectarea precizării privind numărul de cuvinte – 1 punct)

Barem de evaluare și de notare

Subiectul I – 45 de puncte

Câte 3 puncte pentru fiecare sinonim contextual (de exemplu: închipuindu-și – imaginându-și, adăugă – completă;

Câte 3puncte pentru fiecare indice spațial (de exemplu: în Bistrița, în toată Translvania);

4 puncte pentru idenificarea corectă a figurii de stil; 4 puncte pentru o explicație nuanțată, 2 puncte pentru încercare de explicare;

6 puncte pentru o explicație nuanțată, 4 puncte pentru o explicație schematică și ezitantă, 2 puncte pentru încercarea de a explica; 1 punct pentru respectarea limitei de spațiu;

Câte 4 puncte pentru fiecare structură corectă identificată;

10 puncte pentru o comentare adecvată și nuanțată, 6 puncte pentru o comentare ezitantă, schematic, 4 puncte pentru încercarea de a comenta;

Subiectul al II-lea – 30 de puncte

structura discursului de tip argumentativ:

– formulare adecvată a ideilor în scris: text clar organizat, coerent, cu echilibru întrecomponente – 4 p.; text parțial organizat, fără echilibru între componente – 2 p. 4 puncte

– utilizare adecvată a mijloacelor lingvistice utile exprimării unei aprecieri (de exemplu: verbe deopinie, adverbe/locuțiuni adverbiale de mod folosite ca indici ai subiectivității evaluative, conjuncții/locuțiuni conjuncționale cu rol argumentativ, utilizate pentru exprimarea raporturilor detip cauzal, consecutiv, final, concluziv etc., conectori argumentativi): utilizare adecvată – 4 p.;utilizare parțial adecvată – 2 p. 4 puncte

– conținutul argumentării:

– formularea ipotezei/a propriei opinii față de problematica propusă 2 puncte

· -câte 3 puncte pentru enunțarea fiecăruia dintre cele două argumente adecvate ipotezei2 x 3 p. = 6 puncte

– câte 3 puncte pentru dezvoltarea corespunzătoare a fiecăruia dintre cele două argumente enunțate: dezvoltare clară, nuanțată – 3 p.; încercare de dezvoltare, schematism – 1 p. 2 x 3 p = 6 puncte

· – formularea unei concluzii pertinente 2 puncte

Notă: Pentru redactarea întregii lucrări – 15 puncte (organizarea ideilor în scris – 3 puncte; abilități de analiză și argumentare – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; ortografia – 3 puncte;punctuația – 2 puncte; așezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct; respectarea precizării privind numărul de cuvinte – 1 punct)

10 puncte din oficiu

Testul final

Test final – abordări interdisciplinare

După Anul Nou, foametea bântui cu furie. Peste două sute de familii își isprăviră hrana până la ultimul fir de mălai. Unii își vândură vitele de muncă, un bou, un cal, vaca cu lapte. […]S-a înfiripat, după asta, o nesfârșită cerșetorie. Mai ales a copiilor, care umblau din casă-n casă cerând o sită de mălai. Nimic altceva.

— Mălai, mălai, gemeau ei, clătinându-se pe picioare, mai mare jalea.

Se dădea, se-mpărțea, iarăși și iarăși. Dar nu erau multe casele care puteau să dea. Cei ce trăiau în îndestulare sau în bogăție, primarul, popa, câțiva chiaburi și mai ales boierul repede își ferecaseră porțile în fața înfometaților, închizându-se fără nicio milă în bârlogul lor.

Boierul, ca mai totdeauna, nu era la conac. Stătea la București. Dar când era deznădejdea mai mare, s-a petrecut un eveniment care l-a atras. Evenimentul a fost apariția pe meleagurile noastre a unei haite de lupi care simțiseră stârvurile aruncate peste tot pe câmp. Vânător pasionat, veni să organizeze o bătaie. Țăranii se aruncară numaidecât la picioarele lui, implorându-l, smulgându-și părul și căpătară, cu chiu cu vai, câțiva saci de mălai și câteva căpițe de coceni.

L-am zărit o clipă atunci, vânjos, la vreo cincizeci de ani, puțin cărunt, mutră de petrecăreț, trufaș cât se poate, tare ca un taur și bine înfipt pe picioare.

— Haide, haide, făcu el ursuz la țăranii care se rugau de el. Totdeauna sunteți gata să vă plângeți de sărăcie. Dar nu numai pentru voi a fost an prost!

A doua zi în zori, vreo treizeci de țărani înarmați cu puștile lor înconjurară păduricea vecină cu conacul. Oamenii ăștea fuseseră aleși chiar de boier. Și cu toate astea, fără să se știe cum, după ce din primele ore au fost doborâți câțiva lupi, o împușcătură nenorocită strivi umărul șefului județului.

— L-o fi luat careva drept lup, făceau cojanii.

Dar ce vânător ochise lupul ăsta?

S-a cercetat. Nevinovați au fost schingiuiți de pomană. Când a fost vorba să-i trimită în judecată, s-a ivit Tănase:

— Eu am tras.

— Barem de-ar crăpa! zicea Costache. Ar fi un ciulin mai puțin pe Bărăganul nostru.

N-a crăpat, și Bărăganul și Vlașca au continuat să aibe parte de ciulinul lor cel mare. În schimb Trei-Sate l-a pierdut pe Tănase. A fost legat, dus în fața boierului, care era pe vindecate, și ăsta s-a mulțumit să spună:

— Omorâți-l.

L-au omorât în curtea conacului, l-au călcat în picioare pe piept până și-a dat duhul, sub ochii jandarmului.

(Panait Istrati – Ciulinii Bărăganului )

1. Numește câte un sinonim contextual pentru fiecare dintre cuvintele: stătea, doborâți. 5p

2. Indică doi indici spațiali din text. 5p

3. Identifică o figură de stil și explică semnificația ei. 8p

4. Analizează în 3-5 rânduri elementele portretului boierului.7p

5. Prezintă semnificațiile ciulinilor în acest text literar.

6. Explică în 3-5 rânduri de ce foametea cuprinsese întregul sat și care sunt urmările acesteia.

Scrie un text argumentativ de 15-20 de rânduri în care să îți exprimi opinia despre importanța cunoașterii evenimentelor istorice în vederea înțelegerii operelor literare ce le au ca sursă de inspirație.

Barem de evaluare și de notare

Subiectul I – 45 de puncte

Câte 3 puncte pentru fiecare sinonim contextual (de exemplu: stătea – locuia, doborâți – omorâți,vânați;

Câte 3puncte pentru fiecare indice spațial (de exemplu: la București, Bărăganul);

4 puncte pentru idenificarea corectă a figurii de stil; 4 puncte pentru o explicație nuanțată, 2 puncte pentru încercare de explicare;

6 puncte pentru o explicație nuanțată, 4 puncte pentru o explicație schematică și ezitantă, 2 puncte pentru încercarea de a explica; 1 punct pentru respectarea limitei de spațiu;

8 puncte pentru o prezentare corectă, complexă, 4 puncte pentru o prezentare schematică, 2 punte pentru încercarea de a explica

10 puncte pentru o comentare adecvată și nuanțată, 6 puncte pentru o comentare ezitantă, schematic, 4 puncte pentru încercarea de a comenta;

Subiectul al II-lea – 30 de puncte

structura discursului de tip argumentativ:

– formulare adecvată a ideilor în scris: text clar organizat, coerent, cu echilibru întrecomponente – 4 p.; text parțial organizat, fără echilibru între componente – 2 p. 4 puncte

– utilizare adecvată a mijloacelor lingvistice utile exprimării unei aprecieri (de exemplu: verbe deopinie, adverbe/locuțiuni adverbiale de mod folosite ca indici ai subiectivității evaluative, conjuncții/locuțiuni conjuncționale cu rol argumentativ, utilizate pentru exprimarea raporturilor detip cauzal, consecutiv, final, concluziv etc., conectori argumentativi): utilizare adecvată – 4 p.;utilizare parțial adecvată – 2 p. 4 puncte

– conținutul argumentării:

– formularea ipotezei/a propriei opinii față de problematica propusă 2 puncte

· -câte 3 puncte pentru enunțarea fiecăruia dintre cele două argumente adecvate ipotezei2 x 3 p. = 6 puncte

– câte 3 puncte pentru dezvoltarea corespunzătoare a fiecăruia dintre cele două argumente enunțate: dezvoltare clară, nuanțată – 3 p.; încercare de dezvoltare, schematism – 1 p. 2 x 3 p = 6 puncte

· – formularea unei concluzii pertinente 2 puncte

Notă: Pentru redactarea întregii lucrări – 15 puncte (organizarea ideilor în scris – 3 puncte; abilități de analiză și argumentare – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; ortografia – 3 puncte;punctuația – 2 puncte; așezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct; respectarea precizării privind numărul de cuvinte – 1 punct)

10 puncte din oficiu

Anexa 2 – Produse ale elevilor

Concursul Național de interpretare critică “Gabaret Ibrăileanu” Iași –secțiunea fotografie

Diplomă de participare – Doroșin Alex

Asocierea imaginii cu poezia Aci sosi pe vremuri de Ion Pillat

Diplomă de participare- Alexe Valentin

Asociere desen pe suport IT- Masca morții roșii de E.A. Poe

Mențiune – Hărmăsaru Cristina

Asociere grafică- Pisica neagră de A.E.Poe

Mențiune – Lupu Dorina

Asociere desen – Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă

Premiul II – Costin Laura

Asociere pictură- Luceafărul de Mihai Eminescu

Concurs interdisciplinar “Povestea unei fântâni”

Diplomă de participare – Hărmăsaru Cristina

FÂNTÂNA –IZVOR AL SĂNĂTĂȚII

Fântâna comunei Brăhășești este una dintre cele mai vechi, amplasată într-o zonă cu resurse inepuizabile subterane.

A fost creată în jurul anului 1883 și recondiționată in anul 1876 de către familia Duman, ce își aveau și încă își au așezământul în apropierea izvorului nesecat.

Inițial izvorul era locul unde se adăpau oile, vitele si celelalte animale ale gospodăriei.

Fântâna cu cumpănă

Când s-a conceput facerea fântânii, cumpăna lipsea din peisajul rustic al câmpului și fusese înlocuită cu o roată de lemn, însă muncile câmpului, completate de arșița covârșitoare a verilor toride necesitau o hidratare corespunzătoare, astfel că mecanismul pârghie s-a dovedit a fi mai eficient decât scripetele fix.

Mergând în căutarea informațiilor legate de fântână, unul dintre bătrânii comunei în vârstă de 86 de ani, ne-a povestit că în toiul verii, într-una dintre gospodăriile din jurul izvorului, păsările însetate, au părăsit perimetrul curții, trecând printre nuielele vechi și putrede în căutarea apei și au ajuns la fântână. Una dintre păsări , toropită de căldură, a căzut în apa rece a izvorului. Bătrâna văzându-și pasărea ce se zbătea în apele ce deveneau din ce în ce mai tulburi, și-a înfășurat mijlocut cu o frânghie și prinzându-se de găleata uzată s-a coborât în fântână , luând pasărea în mâinile doritoare de a face bine.

Răcoarea ademenitoare a fântânii și arșița covârțitoare a pământului au făcut ca bătrâna să-și piardă din putere, rămânând captivă, până când, după câteva ceasuri, când soarele s-a ascuns după dealurile înverzite, cu brazii precum soldații unui batalion rusesc. Atunci, auzind glasurile palide și istovite de oboseală ale arendașilor a început să strige din răsputeri, chiar dacă umezeala fântânii îi strângea coșul pieptului, înăbușind și strigătul disperat. Din fericire, strigătele au fost auzite, iar bătrâna și pasărea care a cauzat întreaga pațanie au fost salvate.

Întrucât bătrâna nu a suferit din pricina vreunei boli pe parcursul întregii vieți și s-a stins din viață la vârsta de 97 de ani, oamenii au considerat izvorul si fântâna în sine ca fiind cea care oferă trăinicie.

O altă întâmplare ce oferă autenticitate fântânii cu cumpănă, este reprezentată de războiul pornit de nemți în cadrul comunei Brăhășești. O bătrână de 84 de ani, ne-a povestit că generația ei a fost cea care a suportat consecințele întregii lupte, întrucât la un an după ce nemții au cotropit, incă se mai vedeau repercusiunile. Astfel că de o parte și de alta a Zeletinului ce se varsă în râul Berheci era frontul pe care putrezeau osemintele vârstnicilor și tinerilor, deopotrivă, care i-au înfruntat pe nemți.

Sărăcia i-a determinat pe locuitorii satului să își procure hrana pescuind, ajungând la râu doar făcându-și loc printre osemintele peste care s-a așezat o pulbere de praf – o imagine apocaliptică.

Câmpul de luptă era amplasat în câmpie, iar în timp ce bărbații luptau, femeile și copii își creaseră un adăpost sub coasta dealului, în preajma fântânii. Astfel, fântâna cu cumpănă, a avut un rol primordial în supraviețuire, atât prin apa potabilă, cât și prin sistemul de irigații improvizat de femeile ce trebuiau să asigure hrana.

Aceeași bătrână susține că fântâna cu cumpănă a fost printre puținele neatinse de gloanțele ce străpungeau tot ce întâlneau.

Aceeași fântână a reprezentat salvarea a doisprezece soldați din cadrul armatei rusești. Aceștia doreau să ajungă de partea cealaltă a câmpului de luptă pentru a aduce întăriri, însă nu erau informați despre faptul că nemții avansaseră până la Zeletin. Așa că, singura lor opțiune din care puteau scăpa cu viață era să devină invizibili la trecerea batalionului nemțesc. Din fericire, au descoperit fântâna și timp de câteva ceasuri, până a trecut pericolul, soldații au stat ascunși în fântână.

Acestea sunt doar câteva amintiri legate de fântâna în cauză, cu siguranță întămplările au fost nenumărate.

Anexa 3

PROIECT DIDACTIC

Liceul Tehnologic “Ovid Caledoniu”

PROFESOR: Huian Elena Maricica

DATA: 7.05.2016

CLASA a IX-a A

OBIECTUL : Limba și literatura română

SUBIECTUL: Lecturi multimodale – Copacul- în viziune interdisciplinară

Competențe specifice:

Utilizarea corectă și adecvată a limbii române în receptarea și î n producerea mesajelor în diferite situații de comunicare

Folosirea modalităților de analiză tematică, structurală și stilistică în receptarea diferitelor texte literare și nonliterare

Valori și atitudini:

Cultivarea interesului pentru lectură și a plăcerii de a citi, a gustului estetic în domeniul literaturii;

Stimularea gândirii autonome, reflexive și critice în raport cu diversele mesaje receptate;

Dezvoltarea interesului față de comunicarea interculturală.

OBIECTIVELE ACTIVITĂȚII

Cultivarea deschiderii elevilor către lectură, ca atribut al omului civilizat;

Aprofundarea gândirii libere, divergente, creative, euristice;

Dezvoltarea competențelor de selectare și de analiză a informației;

Îmbunătățirea nivelului de comprehensiune a unui text;;

Dezvoltarea abilității de a exprima opinii personale.

STRATEGIA DIDACTICĂ

METODE SI PROCEDEE : conversația, brainstormingul,matricea conceptuală, jurnalul de lectură, tabelul de analiză ei cu trei coloane

FORME DE ORGANIZARE : activitate frontală, activitate individuală

MIJLOACE DE ÎNVĂȚĂMÂNT : fișe de lucru, aplicația Prezi, blog de literatură, catalog de artă

TIMP: 50 de minute

CONTEXTUL ACTIVITĂȚII

Activitatea s-a desfășurat în cadrul Cercului de limba și literatura română. Nu este o lecție clasică, ci poate fi considerată o activitate de cerc de lectură. Analizând tema cercului, se naște următoarea întrebare: Cine și cu ce mijloace optimizează standardele de lectură ale elevilor? Familia, colegii care citesc, profesorul de limba si literatura română, profesori de alte discipline? Răspunsul este simplu. Toți! Dar…profesorul de limba si literatura română are toate instrumentele cu ajutorul cărora să dezvolte gustul pentru lectură, să influențeze alegerea textelor.

ARGUMENT

Înțelegerea unui text reprezintă scopul fundamental al oricărui act de lectură. Un cititor mediu nu-și pune probleme de integrare semantică, nu ia în calcul necesitatea interferențelor logice pentru a pune în relație diferitele date ale textului. Și…ce profesor vrea un cititor mediu? Niciunul! Și la matematică trebuie să înțelegi enunțul problemei pentru a o putea rezolva.

Cum devine o persoană un cititor competent? Prin exercițiu. A citi nu înseamnă doar a trece cu privirea peste cuvinte, ci și a înțelege un mesaj, a simți. Dacă literatura nu produce niciun sentiment, nicio impresie înseamnă că lectura nu a fost cu folos.

In mijlocul unei societăți asaltate de mijloace media, gadgeturi de ultimă generație, mai citește elevul nostru? Da! Dar nu chiar așa cum vrem noi cu cartea în mână, la birou, în fotoliu, realizând fișe de lectură. Conștient sau nu, a regândit modul de a citi. Se citesc bloguri, cărți electronice, articole direct de pe internet.

In plus, se poate citi în mai multe feluri. Lectura multimodală este din ce în ce mai prezentă. “Citirea” afișului, a fotografiei, a picturii, a videoclipului este o abilitate ce derivă din comprehensiunea unui text.

BENEFICII DIDACTICE

Principalul beneficiu al activităților de acest gen este acela că elevii, puși în fața oricărui tip de text, vor reuși, în primul rând, să îl înțeleagă pentru a fi capabili apoi să îl analizeze, să îl interpreteze. Pe parcursul vieții ei nu vor întâlni doar texte literare și de aceea eu încerc să îi învăț să citească eficient un text, să îi îndrum să găsească legături cu alte discipline sau cu exemple din viața de zi cu zi.

Analizând manualul Editurii Corint pentru clasa a IX-a, am numărat 44 de picturi, 6 sculpturi și doar câteva fotografii. Câți dintre noi iau în seamă imaginile ce însoțesc textul? I-am putea ruga pe ei să le caute pe internet și apoi să le analizăm, să căutăm relația cu opera studiată. Ar fi o bună metodă de a dezvolta una dintre atitudinile prezente în programele de liceu : Cultivarea unei atitudini pozitive față de limba maternă și recunoașterea rolului acesteia pentru dezvoltarea personală și îmbogățirea orizontului cultural.

Am utilizat pentru fiecare subiect pus în discuție o metodă didactică diferită, încercând astfel să prezint mai multe posibilități de abordare a textului literar în etapa de comprehensiune.

Scenariul didactic

ANEXA

Matricea conceptului Arborii de seqoia

Tabelul de analiză cu trei coloane

Materialul video – Copacul –interpretat de Angela Gheorghiu

Ghid de reflecție despre învățare

Elevii vor completa următoarele fraze pentru a reflecta asupra lucrurilor învățate la activitatea desfășurată

– Cel mai important lucru pe care l-am învățat la această activitate este ………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………. ……………………………………………………….

– Lucrul care nu-mi este în continuare clar este: …………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….. …………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….. ………………………………………………………………………..

– Pentru a mă lămuri va trebui să fac următoarele: …………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….. ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….(Dacă e cazul) – Am nevoie de următoarele materiale……………………….

Materialele activității susținute în cadrul cercului metodic (Mapa elevilor)

Textul nonliterar

Citește cu voce tare textul:

Arborii giganți de sequoia sunt printre cele mai înalte creații de pe Pământ în prezent. Numele "sequoia" este dat în cinstea liderului indienilor cherokee Sequoyah (1776–1842), cel care a inventat un alfabet unic, învățându-și poporul să citească și să scrie. Una din primele cărți în limba cherokee a fost Biblia (1825).

Acești uriași ai regnului vegetal, sunt regăsiți în număr mare în California. Sequoia face parte dintr-o specie de gimnosperma care poate trăi mii de ani, iar la maturitate poate ajunge la 145 de metri înălțime, cu circumferința tulpinii de până la 38 de metri. Pe platforma netezită a unui ciot de Sequoia Gigantea, cu un diametru de 16 metri, pot staționa comod până la 12 limuzine, ori se poate improviza un ring de dans, unde, alături de orchestră, încap 30 de perechi de dansatori. (www.wikipedia.com)

Matricea conceptului

Textul beletristic – epic

Citește textul cu voce tare:

– Am iubit întâi un pom, din aceia pe care noi îi numim „șapte frunze”, se pregăti ea să povestească.

Începui să râd și o mângâiai protector, ridicol.

– Asta nu e dragoste, scumpa mea.

– Ba da, e dragoste. Și Chabu iubește, acum, pomul ei; dar al meu era mare, căci ședeam pe atunci în Alipore, și acolo erau arbori mulți și voinici, și eu m-am îndrăgostit de unul înalt și mândru, dar atât de gingaș, atât de mângâietor… Nu mă puteam despărți de el. Stam ziua întreagă îmbrățișați, și-i vorbeam, îl sărutam, plângeam. Îi făceam versuri, fără să le scriu, i le spuneam numai lui; cine altul m-ar fi înțeles? Si când mă mângâia el cu frunzele, pe obraz, simțeam o fericire atât de dulce, încât îmi pierdeam răsuflarea. Mă rezemam de trunchiul lui, ca să nu cad. Fugeam noaptea din odaie, goală, și mă urcam în pomul meu; nu puteam dormi singura. Plângeam, sus, între frunze, până ce se apropia ziua, și începeam să tremur.

(Mircea Eliade, Maitrey)

Jurnalul de lectură

Textul unei melodii

Tabelul de analiză cu trei coloane

Materialul video – Copacul –interpretat de Angela Gheorghiu

Textul- pictură

Textul memorialistic

Primii copaci pe care i-am cunoscut bine au fost merii și perii din grădina casei unde mi-am petrecut copilăria.

Pomii aceștia au avut o mult mai mare influență asupra vieții noastre decât îmi dădusem eu seama în tinerețe. Îi priveam așa cum îi prezenta tata lumii, pur și simplu ca pe o pasiune – la fel de obișnuită sau inevitabilă ca și nelipsitele griji financiare, disparițiile lui zilnice la Londra, ulcerul duodenal de care suferea sau lucrurile ceva mai vesele, cum erau golful de la sfârșitul săptămânii, tenisul și bucuria de a urmări partidele de crichet din comitat. Și totuși ei depășeau simpla noțiune de plante. Numele, comportamentul și caracterul lor se aflau pe picior de egalitate cu ale celor din familie.[…]

Între mine și tata exista deja o diferență netă.[…]Adoram ceea ce lui îi provoca repulsie. Propriile mele “livezi” au fost, din clipa în care le-am văzut prima dată, dumbrăvile și crângurile uitate și din ce în ce mai pustii din vestul Angliei iar mai târziu al Franței.[…]

Refuzul său de a se lăsa impresionat de ceea ce mă impresiona pe mine în natură era, probabil, în mare măsură produsul propriei condiționări; funcția lui însă ( fără ca eu să-mi dau seama, bineînțeles)era foarte asemănătoare cu ceea ce face curățitul pentru pomii fructiferi tineri – le direcționează creșterea și le hotărăște viitorul.

(John Fowles, Copacul)

Textul beletristic- liric

Textul-afiș/print-screen

Ghid de reflecție despre învățare

Elevii vor completa următoarele fraze pentru a reflecta asupra lucrurilor învățate la activitatea desfășurată:

– Cel mai important lucru pe care l-am învățat la această activitate este ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………

– Lucrul care nu-mi este în continuare clar este: …………………………………………………………………………………………………………………………………………………… – Pentru a mă lămuri va trebui să fac următoarele: …………………………………………………………………………………………………………………………………………………… (Dacă e cazul) – Am nevoie de următoarele materiale: ………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Proiect didactic

Liceul Tehnologic “Ovid Caledoniu”

DATA: 8.03.2016

CLASA: a IX-a A

OBIECTUL: Limba și literatura română

UNITATEA DE ÎNVĂȚARE: Confruntări etice și civice

SUBIECTUL: Catastrofa- de Liviu Rebreanu- caracterizarea personajului principal

TIPUL LECȚIEI: Lecție mixtă

COMPETENȚE SPECIFICE:

2.4 analizarea componentelor structurale și expresive ale textelor literare și discutarea

rolului acestora în tratarea temelor

2.6 aplicarea conceptelor de specialitate în analiza și discutarea textelor literare studiate

3.3 argumentarea unui punct de vedere privind textele studiate.

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

La sfȃrșitul lecției, elevii vor fi capabili :

Cognitive:

O1 – să clasifice personajele din text în funcție de participarea lor la acțiune;

O2 – să identifice mijloacele de caracterizare a personajului;

O3 – să desprindă trăsăturile personajului principal;

O4 – să analizeze comportamentul lui David Pop în relație cu celelalte personaje;

O5 – să își exprime opinia referitoare la trăsăturile definitorii ale personajului, argumentând punctul de vedere

Afective:

OA1 .sǎ manifeste interes pentru activitate;

OA4. sǎ cultive sensibilitatea, sentimentul de patriotism

STRATEGIA DIDACTICĂ:

Resurse procedurale: conversația, brainstormingul, jurnalul cu triplă intrare, acvariul sentimentelor,scara emoțiilor, blazonul, Eu sunt…

Resurse materiale: fișe de lucru, tabla, creta, flip- chart, coli, markere, volumul de nuvele

Forme de organizare: frontal, pe grupe

Resurse bibliografice:

Psihopedagogică și metodologică:

Florentina Sâmihăian, O didactică a limbii și literaturii române, Editura Art, 2014

Marcela Ciobănuc, Hymeria( în lumea personajelor), Ed. Pax Aura Mundi, 2007

Contextul activității

Ținând cont de tema operei literare, am considerat necesară o abordare interdisciplinară pentru a fi sigură că elevii înțeleg dimensiunile dramei prin care trece personajul principal. Astfel, în orele anterioare, odată cu lectura unor fragmente, am urmărit pe hartă drumul personajului.

In plus, pentru a înțelege mai bine contextul istoric, am adus o hartă din Al Doilea Război Mondial și, cu ajutorul informațiilor pe care le aveau elevii, am urmărit aliații și situația României în acest conflict și situația românilor din Transilvania.

Scenariul didactic

Anexa 1 Rezolvați rebusul pentru a descoperi pe verticala A-B ce justificare găsește protagonistul pentru acțiunile sale.

Top of Form

Bottom of Form

1. Prenumele personajului principal

2. Prenumele soției

3. Prenumele copilului

4. Gradul militar al personajului principal la începutul textului.

5. Numele unui prieten al protagonistului

6. Sentimentul din lupta finală

7. Numele unui alt prieten vechi.

Jurnalul cu triplă intrare

Citiți cu atenție fragmentele selectate. In cea de-a doua coloană notați comentarii personale referitoare la evoluția personajului, trăsături ale acestuia, iar în cea de-a treia coloană notați nelămuriri, întrebări pe care vreți să le supuneți dezbaterii întregii clase.

Anexa 2

Fișa nr.1

Jurnalul cu triplă intrare

Citiți cu atenție fragmentele selectate. In cea de-a doua coloană notați comentarii personale referitoare la evoluția personajului, trăsături ale acestuia, iar în cea de-a treia coloană notați nelămuriri, întrebări pe care vreți să le supuneți dezbaterii întregii clase.

Fișa nr.2

Jurnalul cu triplă intrare

Citiți cu atenție fragmentele selectate. In cea de-a doua coloană notați comentarii personale referitoare la evoluția personajului, trăsături ale acestuia, iar în cea de-a treia coloană notați nelămuriri, întrebări pe care vreți să le supuneți dezbaterii întregii clase.

Fișa nr. 3

Jurnalul cu triplă intrare

Citiți cu atenție fragmentele selectate. In cea de-a doua coloană notați comentarii personale referitoare la evoluția personajului, trăsături ale acestuia, iar în cea de-a treia coloană notați nelămuriri, întrebări pe care vreți să le supuneți dezbaterii întregii clase.

Fișa nr.4

Jurnalul cu triplă intrare

Citiți cu atenție fragmentele selectate. In cea de-a doua coloană notați comentarii personale referitoare la evoluția personajului, trăsături ale acestuia, iar în cea de-a treia coloană notați nelămuriri, întrebări pe care vreți să le supuneți dezbaterii întregii clase.

Fișa nr. 5 Relația cu alte personaje

ACVARIUL SENTIMENTELOR

Alege un sentiment pe care l-a trăit David Pop în nuvelă și motivează alegerea prin raportare la text:

Proiect de lecție

Liceul Tehnologic „Ovid Caledoniu” Tecuci

Prof.: Huian Elena

Data: 29 aprilie 2015

Clasa: a XII-a A

Obiectul : Limba și literatura română

Titlul lecției: Iona de Marin Sorescu – analiza elementelor de structură și compoziție

Tipul lecției: dobândire de noi cunoștințe

Durata: 45 de min.

Competențe specifice:

1.3 exprimarea orală sau în scris a propriilor reacții și opinii privind textele receptate

2.1. folosirea unor tehnici variate pentru analiza în detaliu a unor texte literare diverse

2.2. evidențierea unor posibilități diferite de interpretare a aceluiași text în funcție de mai multe perspective de lectură

2.3 compararea ideilor și atitudinilor diferite în dezvoltarea aceleiași teme

3.3 argumentarea unui punct de vedere privind textele studiate

Obiective operaționale:

La sfârșitul lecției, elevii vor putea:

Să prezinte structura și compoziția parabolei

Să identifice trăsăturile teatrului modern

Să analizeze comparativ (asemănări, deosebiri) Mitul Biblic al pescarului Iona din Vechiul Testament și Iona de Marin Sorescu;

Să explice semnificația titlului;

Să identifice tema centrală a operei;

Să analizeze semnificația coordonatelor spațio – temporale

Resurse materiale: manualul, volumul autorului, material bibliografic, fișe de lucru

Resurse procedurale: problematizarea, conversația euristică, dezbaterea, analiza literară complexă; explicația; asaltul de idei; schematizarea; exercițiul; metoda diagramelor Venn; activitatea individuală

Metode de evaluare: valorificarea răspunsurilor elevilor în discuție, feed-back dat elevilor, nota;

Bibliografie:

Marin Sorescu, Iona, Editura Fundației Marin Sorescu, București, 2003

Eugen Simion, Scriitori români de azi, I, Editura Cartea Românească, București, 1978

PARCURS DIDACTIC

Moment organizatoric (1 min. )

Elevii își pregătesc maerialele necesare orei de limba română și se notează absenții.

Se asigură liniștea și disciplina clasei pentru o bună desfășurare a activității didactice.

Actualizarea unor cunoștințe și impresii de lectură (3 min.)

Prin conversație catihetică, profesorul verifică dacă elevii și-au însușit cunoștințele despre universul creației lui Marin Sorescu si încadrarea acestuia in curentul literar.

Anunțarea subiectului și enunțarea obiectivelor (2min.)

Se anunță că pe parcursul orei se vor descoperi semnificațiile titlului, temele, indicii spatio-temporali ai operei literare studiate.

Dirijarea învățării (30min.)

Apelând la cunoștințele din clasele anterioare referitoare la genul dramatic si la observarea directă a textului, elevii vor descoperi trăsăturile teatrului modern. (fișa 1)

Pentru a afla geneza operei, un elev este rugat să prezinte mitul biblic al proorocului Iona. Prezentarea făcută de elev este așezată in comparație cu opera literară Iona de Marin Sorescu. Elevii vor completa diagrama Venn, stabilind astfel elementele specifice fiecărui text, dar și elementele comune. Ei vor fi dirijați de profesor prin conversație euristică pentru a descoperi asemănările si deosebirile.(fișa 2) Li se prezintă elevilor imagini ale unor icoane în care este reprezentat proorocul Iona.

Elevilor li se supune atenției următorul citat “Singurătatea e otrava al cărei antidot e conversația” St. Guazzo. Utilizându-se problematizarea, ca metodă de lucru și plecând de la cuvântul de început al autorului se descoperă tema predominantă a textului, aceasta fiind singurătatea ființei umane. Elevii vor prezenta secvențele definitorii pentru ilustrarea solitudinii(pierderea ecoului, găsirea biletului pe care tot el îl trimisese) și vor analiza semnificațiile.

Profesorul le explică elevilor că singurătatea este o temă întâlnită în multe domenii: muzică, pictură, religie, literatură, filozofie. În același timp, acest sentiment al singurătății este văzut diferit. Li se prezintă elevilor diferite materiale pentru fiecare domeniu enunțat și li se solicită exemple de opere literare în care e prezentă singurătatea ca temă (anexele pe domenii). Se solicită opinia elevilor pe marginea materialului Ppt prezentat.

Utilizând textul suport elevii identifică individual indicii spatio-temporali pe care îi notează pe tablă. Profesorul dirijează un dialog despre simbolistica spațiului si a timpului.

Asigurarea retenției și transferul (8 min. )

Elevii prezintă mai multe opinii, pe care le si motivează, referitoare la tema singurătății ce au rezultat în urma celor prezentate de profesor.

Tema va fi:

Scrie un text de tip argumentativ de 150-300 de cuvinte despre singurătate ca formă de întoarcere înspre sine, de redescoperire a sinelui.

Evaluarea

Se face pe parcursul orei prin aprecieri verbale, iar la sfârșit, elevii solicitați să răspundă mai mult sau care s-au remarcat, vor fi notați

FIȘA 1 IONA-MARIN SORESCU – MITUL BIBLIC

FIȘA 2

Materiale didactice

1.

2.

3.