Natura este o artă încă necunoscută omului. [302936]

„Natura este o artă încă necunoscută omului.”

[anonimizat], omul și-a [anonimizat] a [anonimizat]. [anonimizat], determinantă. [anonimizat], omul primitiv a [anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat], ce au guvernat mai guvernează încă viața multor popoare ale lumii. [anonimizat], are un anume mod de a [anonimizat], chiar dacă au și multe elemente comune. Evident, [anonimizat] a [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat]. S-ar putea spune că pe glob s-au format două curente extreme: unul ce a promovat o [anonimizat], utilitaristă (cosmogonică)[anonimizat], altul manifestând o atitudine agresivă față de mediul înconjurător (antropocentrică).

[anonimizat], a apărut un altul, o ,,atitudine umanistă" [anonimizat], în asa fel încât să creeze fundamentul filozofiei unui nou echilibru ecologic. Dezvoltarea societății într-o diversitate de condiții geografice a dus, evident, [anonimizat] s-au modificat de-a lungul timpului.

Concepții din comuna primitivă.[anonimizat], [anonimizat].[anonimizat]-lea , în cadrul materialismului francez. [anonimizat], [anonimizat] o protecție egală pentru toți. Obiceiurile și ideile religioase au fundamentat procesele de transformare a naturii. [anonimizat] a intuit adevărurile ecologice. [anonimizat] ,,religia naturii". Odată cu dezvoltarea societății omenești se va forma o anume filozofie a naturii, [anonimizat]. ,,Această unitate și identitate utilitaristă a omului cu natura este o caracteristică a civilizației preistorice și a stat la baza culturii care venera natura".

China. Filozofia clasică din această țară are la bază principiul universal macrocosmic ,,tao", [anonimizat]. După filozofia clasică chineză cele trei elemente ce compun Universul sunt Cerul, Omul și Pământul. Omul se găsește între cele două elemente, între spațiul infinit al astrelor și mediul format din toate creaturile ce populează planeta noastră. Natura este, astfel, omniprezentă în devenirea omului și între acesta și celelalte două elemente ale cosmosului, între care există o strânsă interdependență și armonie.

Concepții religioase din antichitate.Egiptul antic. Concepțiile religioase din aceastățară s-au modificat de-a lungul timpului în funcție de nivelul de dezvoltare al societății, de la venerarea animalelor necesare alimentației omului în prima perioadă, la concepția ,,omul stăpânul naturii", în perioadă de maximă dezvoltare, pentru ca în perioada de decadență a societății, animalele, nu numai cele domestice și chiar cele sălbatice, să fie venerate de om. Egiptul a avut și are o situație cu totul specială între țările lumii și deseori se afirmă, că este un ,,dar al Nilului", dar se poate spune și că oamenii acestei țări au știut să pună în slujba lor acest ,,dar" al naturii, creând în acele timpuri străvechi una din cele mai dezvoltate civilizații de pe glob. În etapa de început a religiei, oamenii au crezut și-au dialogat cu mai mulți ,,dumnezei" simbolizați prin animale (cocoș, berbec, vacă etc.), foarte prezenți în vechea artă religioasă a Egiptului antic. O asemenea viziune presupunea o armonie între omși natură, un dialog permanent al omului cu mediul înconjurător. Mai târziu concepția se schimbă, omul capătă un statut nou fiind admis în carul Soarelui (Dumnezeul suprem) și devenind egal cu acesta sau cel puțin reprezentantul său pe pământ. Acest nou statut îi creează omului o situație de superioritate, de supremație în raport cu toate celelalte elemente ale naturii. El devine atotputernicul stăpânitor al naturii. Această nouă concepție schimbă sensul relațiilor dintre omși natură. În ultima perioadă a Egiptului antic concepțiile religioase se schimbă din nou, o bunăparte din animalele domestice, pisica și boul, sau sălbatice, crocodilul, devin zeități la care populația nu numai că se închină, dar le asigură o existență pământeană demnă de zei, iar la trecerea în neființă sunt înmormântate cu mare fast. Această concepție specifică perioadei de decadență a vechii societăți egiptene nu aduce modificări substanțiale în relația om-natură, pentru că din totdeauna populația acestei țări a fost tributară marelui fluviu Nil. Concepția europeană a secolului al XVIII-lea se încadrează tot în această grupă de teorii, deoarece materialismul francez a redus omul la o ființă fizică, parte a naturii. Nici opiniile materialiștilor englezi nu au depășit în problema relația om-natură nivelul gândirii primitive și a omului religios. Din acest motiv, concepțiile materialismului francez și englez din sec. al XVIII-lea au fost incluse în grupa cosmogonică. De exemplu, Denis Diderot, cel mai strălucit reprezentant al materialismului francez, susținea că oamenii sunt doar niște instrumente dotate cu sensibilitate, caracteristică ce îi deosebește de statuile de marmură. Paul Henri D'Holbach reliefează integrarea omului în naturăúi pierde din vedere diferențele dintre om și celelalte organisme vii. Pentru el ,,cunoașterea" nu era egală cu puterea, ci doar un instrument pe calea spre fericirea umană.

Filozofia islamului. Islamul apare în Orientul Apropiat pe la anul 600 e.n. concretizată în cartea sfântă a Coranului. Aici omul are o poziție favorită față de celelalte elemente ale naturii, ba chiar mai mult, el este mai presus de îngeri, fiind reprezentantul direct al lui Alah pe Pământ, având puteri neîngrădite față de natura vie și nevie. Civilizația arabă, în cadrul căreia a apărut islamul, a avut ca ocupație de bază păstoritul, ceea ce a dus la distrugerea naturii în ținuturile respective. Faptul că Profetul Muhamad era pământean a trebuit să ofere oamenilor posibilitatea de a trăi într-o zonă, devenită de-a lungultimpului, destul de săracă din punct de vedere al biodiversității. Și totuși, filozofia islamică nu exacerba hegemonia omului față de natură, ci propunea amenajarea naturii pentru a ajunge la frumos, acesta din urmă reprezentând esența universului. Dar acest amendament al utilitarismului din filozofia islamică a fost prea puțin pentru a opri deteriorarea până la distrugerea aproape totală a mediului natural, transformând cea mai mare parte a teritoriului Orientului Apropiat într-o ,,mare deșertică".

Civilizația europeană. Încă din antichitate poetul Lucrețiu remarca procesele de degradare ce cuprinseseră mediului înconjurător, dar considerând că tot ceea ce există este muritor, pământul își trăise veacul, este obosit și va muri. În secolul I Columela înțelesese că diminuarea fertilității solului se datora sistemului de agricultură practicat, dar aceasta era numai una din multele cauze ale degradării mediului, așa că acest proces a continuat. Situația se va menține și în Evul Mediu, chiar dacă apar personalități ce semnalează degradarea accentuată a mediului înconjurător, însă unii dintre ei nici nu înțeleg adevăratele cauze. Așa se întâmplă cu Paulus Winifried care pune pierderea fertilității solului pe seama arșiței soarelui. Alții, precum episcopul Otto von Freising, în sec.al XII-lea, a descoperit că adevărata cauză a deteriorării mediului este activitatea umană. Tot în același secol, călugărul italian Francesco d' Assisi începe să predice iubirea față de natură, motiv pentru care unii îl consideră chiar precursorul ecologiștilor, alții contestând acest apelativ, considerând că este prea mult pentru d'Assisi, deoarece el exprima doar o concepție umanistă în relația om-natură. Acestea au fost însă voci izolate, concepția generală nefiind favorabilă naturii, așa că au continuat marile defrișări în toată Europa de Vest, mai ales în zona Atlanticului (Franța, Germania, Olanda etc.).

Demersurile civilizației europene în relația om-natură s-au bazat pe preceptele biblice, dar și pe patrologia greacă și romană. Efectul a fost degradarea peisajului natural în cea mai mare parte din sudul continentului.Aceeași situație persistă și în Evul Mediu. Protestantismul nu a adus aproape nici o modificare în gândirea relației om-natură, Calvin susținând că omul a fost orânduit de dumnezeu să stăpânească pământul. Relațiile capitaliste au dus însă la apariția raționalismului și omul a fost obligat să aleagă între teoriile antropocentrice și cele de egalitarism etic față de natură. Evident a ales prima variantă. Renașterea,și mai târziu filozofia materialismului metafizic din sec. al XVIII-lea, a creat un nou antropocentrism unde nu mai era loc nici măcar pentru ideea platonică a armoniei dintre om și natură, iar în locul dumnezeului atotputernicul stăpânitor al celor cu viață și fără de viață de pe Terra, se va instala acum un nou stăpân,omul, care va lua natura în stăpânire personală, exploatând-o după bunul său plac. Și în această perioadă există voci care ar fi dorit ca lucrurile să meargă în alt sens, dar erau prea puține pentru a schimba concepția generală. Forma filozofică a antropocentrismului a început cu gândirea raționalistă a lui Francisc Bacon. Ideile sale filozofice în legătură cu relația om-natură n-au plecat de la textele biblice, ci de la metoda sa inductivă. El propunea cunoașterea legilor obiective ale naturii pentru a le utiliza în interesul omului, deoarece pentru Bacon, cunoașterea era egală cu puterea, iar omul fiind singura ființă care poate realiza actul de creație prin cunoaștere este ,,stăpânul naturii". Chiar dacă dogma lui Bacon înlocuiește dogma religioasă din acea vreme, conținutul celor două concepții cu privire la relația om natură este același. Diferența între cele două idei este mică, dogma lui Bacon considerând că omul este obligat să cunoască legile naturii pentru a o supune intereselor sale, altfel nu-o va putea stăpâni niciodată. I se mai acorda naturii o mica șansă.

Și Decartes are aceeași concepție despre relația om-natură, afirmând că: … ,,tot ceea ce ne înconjoară … le-am putea întrebuința în același fel la toate foloasele pentru care sunt proprii și a deveni astfel stăpâni și posesori ai naturii". Decartes are grijă însă să spună că trebuie să se evite graba în toate10. Thomas Morus, umanist raționalist din secolele XVI-XVII uită de aceste precepte ale înaintașilor săi și proclamă omul ca stăpânul de necontestat al naturii. El va fi criticat pentru această concepție, dar viața merge înainte în același sens. Mult mai târziu și Ludwig Feurbach va fi un adept al antropocentrismului, plasând omul în centrul universului. Dar teoria sa diferă atât de dogma biblică cât și de filozofia raționalismului francez, deoarece pentru el, adevărul se găsește în om, în viață, nu în divinitate, rațiune sau gând. În același timp, antropocentrismul său nu este îndreptat împotriva naturii, pentru că el realizează o punte spirituală între om și natură, între destinul omului și al naturii.

Și în final părerea unui mare savant: ,,Natura este imensă, omul este mic; calitatea Și nivelul vieții umane au depins întotdeauna de relația om-natură, de măsura în care omul a putut să înțeleagă natura și să folosească forțele sale spre binele său"…. ,,De-a lungul timpurilor principala grijă a omului a fost viața de după moarte. Astăzi pentru prima dată, după părerea noastră este că trebuie să ne întrebăm dacă va mai exista viață înainte de moarte." Și o întrebare tulburătoare pusă de autor: ,,de ce se comportă omul ca un desăvârșit idiot" ? Greu de răspuns, dar nu imposibil.

CAPITOLUL I

1.AMENAJAREA SPAȚIILOR VERZI ÎN DIFERITE PERIOADE ISTORICE

1.1. SPAȚII VERZI ÎN ANTICHITATE

1.1.1. Grădinile egiptene. În aceasta perioadă apar primele imagini ale grădinilor antice.Pentru început Grădinile Egiptului antic au fost concepute în scop utilitar in mileniul al III-lea pe malul Nilului.Era terenul prielnic pentru cultivarea smochinilor, rodiilor ,viței de vie, curmalilor si numeroaselor legume datorită fertilității acestuia. Cu trecerea timpului pe domeniile existente se construiesc grădini cu destinație spre agrement si relaxare, si desigur locuințe. Grădinile locuințelor se considerau o extensie naturală fiind împrejmuite de garduri solide din lemn, zidurile având formă de obicei de dreptunghi . Tema principală a acestor grădini este apa.

Înainte de a fi construite grădinile faraonice din timpul imperiului de mijloc și celui nou , acestea erau mult mai simple , mai exact pe timpul Vechiului Imperiu (3197-2065 î.Hr). S-a remarcat astfel o evoluție a acestor grădini, ele căpătând forme decorative cu mult mai bogate. Aceste grădini prind viață și prin arborii si arbuștii ornamentali aduși din Palestina de Toutmes al III-lea, înființând apoi și o grădină botanică care a cuprins numeroase specii de plante. ( Fig 1.1)

.

Figura 1.1 Imagine reprezentând specii de plante ornamentaledin prima grădină botanică a Egiptului antic

Rând pe rând toate punctele grădinilor se dezvoltă indeosebi lacurile și bazinele care se măresc pentru a fi spre folosință in plimbările cu barca. Apa era infrumusețată de peștii multicolori si păsări de apă precum pelicanii. S-a ordonat construirea unui lac pentru piscicultura de către Ramses al III-lea pe urmă fiind considerat primul lac din lumea antică cu această-întrebuințare. (Fig 1.2 )

Figura 1.2- Imagine reprezentând primul lac pentru piscicultură din lumea antică

Grădinile erau decorate prin vegetația bogată precum sicomori, tamarix sau acacia, dar și prin pavilioanele sau chioșcurile folosite pentru perioadele calde. Vegetația se distribuia astfel : în jurul bazinului se regăseau arbuști sau arbori de talie mica iar in exterior arbori înalți cu port piramidal. Se regăsesc multe specii care alcătuiesc vegetația bogată a grădinilor : paltinul, plopul , lăcrimioare, mixandrele , trandafirii.( fig 1.3 )

Figura 1.3 Imagine reprezentând dintr-o grădină a Egiptului Antic

,, După ocuparea Egiptului de către persi , apoi de către macedoni ( Alexandru cel Mare), de către romani și in secolul al VII-lea d.Hr. de către arabi , grădinile Egiptului au evoluat mult , sub influența artei cuceritorilor , devenind printre cele mai vestite la acea vreme. Acest fapt se datora în special trandafirilor și viorelelor cultivate de către egipteni , flori care în acea perioadă erau utilizate la confecționarea cununilor , existând atunci o adevarată modă cunoscută sub numele de “ ghirlandomania alexandrină “.

Grădinile din Egiptul antic au fost foarte apreciate, întrucât ele fiind construite pentru diverse destinații precum agrement, medicină, alimente și grădini unde se închinau zeilor.

În acele timpuri se organizau diverse expediții cu ocazia cărora se aduceau în temple bogății și plante. Egiptenii din clasele de jos se ocupau de agricultură având grădini proprii de legume. Până în momentul de față arheologii  nu au găsit dovezi ale unor grădini reale din acea perioadă, dar se pot găsi picturi murale care au fost descoperite în temple, spre exemplu cel de la Karnak, sau diverse reliefuri în mormintele descoperite în piramidec. S-au găsit de asemenea dovezi referitoare la expeditiile din Palestina si Siria: o cameră a-i cărei pereți sunt decorați cu sculpturi despre plantele aduse de acolo. Printre exemple de asemenea plante regăsim: irisul, calanchoe, arum, și cateva plante comune: rodiile, pepenele, lăptuca.

“În mai multe situri arheologice s-au găsit boabe de polen în cărămizile din pereții mormintelor, dovezi directe asupra unor plante pe care vechii egipteni sperau să le ia cu ei în viața de apoi.”

În timpul dinastiei a XIX a apar grădinile funerare. Așadar , în gradina funerară a mormântului lui Ehene ( 1550 î.e.n.) , pe acele alei se regăsesc 90 de sicomori, 31 persea, 170 curmali, 120 de rodii, 16 roșcovi, 8 sălcii plângătoare și 10 tamarixi.

Chiar și templele lui Amun au fost înfrumusețate cu grădini astfel: pomii fructiferi se plantau lângă pergole pe care își sprijineau ramurile, iar anumite specii mai mici erau plantate mai lângă iaz.Speciile înalte se plantau lângă clădirile înalte. S-a descoperit un anume papirus în care s-a aflat despre mostenirea lăsată de Ramses al III-lea ,anume : grădini amenajate cu arbori, lacuri cu flori de lotus, flori de papyrus, smirnă, flori pentru fiecare teren.

Se spune că s-au plantat cu papirus terenurile mlăștinoase din zona Nilului.Arborii erau plantați simetric în gropi mari în care pământul era înlocuit cu pământ negru iar la Amarna , zonă cu terenuri aride, copacii au fost plantați în gropi care erau umplute cu humus iar pe margine erau înconjuratepentru a preveni erodarea.În jurul mormântului lui Ramses al II-lea s-au găsit scrieri de unde aflăm că a plantat grădini cu zonă stabilită pentru fiecare copac iar pădurile pe care le-a plantat erau parfumate.

În Akhenatonul de nord, palatul avea o grădină botanică și câteva specii de animale(fig.1.4). Elementul principal din acea grădină era un iaz mare de apă care era împrejmuită de arbori, iar pe 3 laturi erau coloane și celule de locuit, o scară colț ce ducea până la acoperișul porticului. Flori care mai erau cultivate în Egiptul Antic erau margaretele, albăstrelele, mandragore, trandafiri, iriși, mirt, iasomie, mignonettes, convolvulus, celosia, narcise, iedera, lychnis, maghiranul, henna, dafin, crizanteme mici galbene și maci. papiris, lotus și struguri.

Figura 1.4 Imagine reprezentând o Grădină botanică din Egiptul Antic

1.1.2 Grădinile din Mesopotamia. Se amintesc de grădini binecuvântate din mileniul al III-lea, care aveau denumirea de ,,Ziqqourat“ deoarece aveau construcția in terase successive formându-se ideea de turnuri multietajate.

Figua 1.5 Imagine reprezentând Grădinile suspendate din Babilon

Între cele 7 minuni ale antichității se enumără si ,,grădinile suspendate din Babilon “( fig.1.5) care au fost construite pentru Amytis de către Nabucodonosor al II-lea, însă de-a lungul timpului au fost atribuite si reginei Semiramis (Semiramida, sec al IX-lea î.Hr). Denumirea de ,,grădini suspendate” nu este una corectă, fiindcă acestea erau susținute pe construcții boltite fie pe piloni, însă ieșeau în evidență prin grandoarea teraselor, modalitatea de irigare a nivelelor dar și prin vegetația care imbogățește aceste nivele, dispuse în funcție de toleranța climatică a fiecărei plante.

Grădinile din Babilon au fost realizate din punct de vedere al construcției pe o structură masivă din piatră în forma unor terase suprapuse având înalțimea totală de 22 m, din care 8 m i se atribuiau primei terase si 13 celei de-a doua terase. Pentru prima terasă i se atribuiesc dimensiunile 45×40 m , iar pentru cea de-a doua 40×30 m, iar pentru terasele trei si patru li se atribuiesc dimensiuni mai mici. Tot acest ansamblu ia forma unui trunchi de piramidă susținut de coloane din piatră care la baza edificiului formau 14 bolți pe ambele parți a unui culoar boltit, dispuse cu săli boltite între. Se spune că Alexandru Macedon a murit in una dintre aceste săli, în urma bolii de care suferea.Terasele aveau de asemenea o construcție migăloasă : deasupra dalelor existau mai multe rânduri de cărămidă nearsă care erau tasate cu plăci de plumb , iar peste acestea erau amplasate cărămizi arse pentru drenaj și un strat de pământ vegetal de 2 m grosime la prima terasă iar la ultima stratul este mai puțin, mai exact 1m. Sub prima terasa a fost construit un sistem hidraulic prin care apa putea fi dirijată , aceasta fiind adusă din Eufrat printr-un canal de alimentare care era dirijată mai departe prin trei puțuri din construcție. Apa era ridicată până la ultimul nivel printr-un sistem cu lanțuri continue și era condusă printr-un ansamblu de jgheaburi, rigole, bazine si cascade, asigurându-se irigarea tuturor teraselor având o curgere naturală . Vegetația era bogată alcatuită din palmieri, curmali, plopi, pini, duzi, rodii , tamarix, smochini, allele, trandafiri, iasomie iar in bazine se regăseau minunați lotuși.

Arta grădinăritului la persani dar și Grădinile Semiramidei au fost o sursă de inspirație pentru o grădină celebră in momentul de față care a fost deschisă pentru vizitatori in anul 2001. Grădina Bahai din Haifa a fost construită in anul 1950 și a fost denumită biserica tuturor religiilor deoarece cele 9 fațade ale acesteia prezenta cele mai importante 9 religii ale lumii. Cu o înălțime de 40 m si 14.000 cărămizi aurite, învăluind un design italienesc, a fost considerată o capodoperă arhitectuală.

Grădina este alcătuită din 19 terase care acordă o grandoare impunătoare asupra orașului. Terasa cea mai înaltă a fost construită în formă de 9 cercuri concentrice și cuprinde grădina persană. Întreaga grădină este învăluită de vegetația armonioasă și greu de egalat prin 200 de specii de plante : chiparoși, palmieri, conifere, plante topiare , garduri vii, cactusi, pomi fructiferi și decorativi.

Arheologii și istoricii au evidențiat diferiți factori ce ar fi putut fi benefici pentru dezvoltarea orașelor și organizarea societăților. Astfel se simte nevoia de irigare, cresterea densității populației, războaiele, producția și comerțul. Luncile aride în care se dezvoltau orașele aveau nevoie de creșterea irigațiilor pentru a susține creșterea populației. Construcția și îngrijirea instalațiilor de irigare, ca și distribuirea apei reprezentau o muncă complexă și cerea multă atenție .Conform unei teorii, cand un teren arabil era în totalitate ocupat, conflictele apăreau intre locuitori si vecinii acestora. În urma acestor conflicte un grup se supune formând o clasă socială joasă iar altul ajunge să formeze o elită importantă in așezarea respectivă.

Cu trecerea timpului cel mai bun mod de a mări producția de hrană a fost practicarea agriculturii folosind toate resursele pentru a oferi maximul de produs. Acest lucru a fost posibil prin plantarea răsadurilor mai dese, și irigând mai eficient terenurile.Pe lângă toate aceste plusuri se enumără și câteva minusuri în sensul că era nevoie de mai multă forță de muncășiin același timp creștea și riscul degradării mediului.Niciuna dintre procedurile folosite pentru mărirea producției nu erau în primă faza dăunătoare, dar fiind date mediul si contextul societatii, trebuiau folosite moderat, in caz contrar exista riscul de a afecta principala sursă de hrană a societății.

În Mesopotamia, la baza religiei stă natura. Locuitorii slăveau zeități ale vegetației, furtunii, ploii și fertilității. Apa reprezenta noțiunea vieții, astfel încât ia naștere ideea conform căreia din amestecul de apadulce( Apsu) și apă sărată (Tiamat) s-au născut zeii și oamenii.

„Strabon și Filas din Bizant ne povestesc despre minunatele grădini :Grădina are patru laturi. Ea este formată din bolți arcuite care se sprijină pe fundații în forma de cuburi. Te poți urca pe acoperișul ultimei terase pe o scară în forma de spirală.Grădinile suspendate au plante deasupra nivelului solului, iar rădăcinile acestor plante par să se afle mai degraba pe o terasa decât pe pamant. Întreaga structură se sprijină pe coloane.Mai multe pârâiase provenite din izvoare aflate la înălțime se scurg pe niște canale.Aceste izvoare irigă grădina, întreținând rădăcinile plantelor și păstrând locul umed în permanență.

Legile Mesopotamiei

Regele Hammurabi era cunoscut prin prisma legilor pe care le-a promulgat, la număr aproximativ trei sute. Printre ele se numără:

Daca cineva nu are suficientă grijă de un baraj, și barajul cedează, el va fi vândut, iar banii obținuți vor înlocui recolta pierdută în timpul inundării culturilor.

Daca cineva inundă culturile unui vecin, îi va plăti pierderea.

Dacă cineva își lasă grădina în seama unui grădinar, iar acesta își face treaba bine timp de patru ani, în al cincilea an proprietarul e obligat sa ia parte la grădinărit.

Dacă grădinarul nu și-a făcut treaba bine, iar plantele sufera, el va plăti pierderea în funcție de producția vecinului.”

1.2. SPAȚIILE VERZI ÎN EVUL MEDIU

1.2.1. Grădinile islamice. Conducătorii califi duceau o viață simplă până in momentul în care și-au însușit obiceiurile luxoase din țările cucerite de ei, spre exemplu, Persia sau Egipt. De asemenea și în stilul grădinilor s-a reflectat stilul Orientului, în cele din urmă căpătând o notă proprie.

Locuințele mici erau formate din o singură grădină iar cele de dimensiuni mai mari erau construite de o suită de grădini. Aceasta era împărțită în 4 părți egale și era mărginită de două canale de apă. Cum din cauza religiei au fost interzise culturile mormintelor, al sfinților, statuile sau sculpturile au apărut ca o particularitate elementele decorative bogate precum broderiile sau arabescurile, cele din urmă regăsindu-se și in stilurile de aranjare a decorului vegetal : chiparoși, citrice, buxus, mirt , magnolii.

Pe lânga bogăția vegetală a acestor grădini se mai enumară decorațiunile noi din faianță cu reflecții metalice, cu ceramică sub glasura translucidă și olarii gravate.

Figura 1.6 Imagine reprezentând Grădina islamică Alkatai

Grădinile islamice (fig1.6) ca structură erau alcătuite cu ziduri înalte, închise, în formă rectangulară iar partea din mijloc era dispusă cu acel obișnuit chioșc. Era o alee principală cu două alei laterale iar perpendicular cu acestea erau altele mai mici care erau niște partere pentru irigare. În grădina Alkatai parterele erau brodate cu plante odorifiante, voliere pentru păsări și o menajerie cu lei, leoparzi, pantere și elefanți.

Bagdadul era renumit pentru grădinile sale iar Palatul arborelui creat in secolul al IX-lea ieșea în evidență prin grandoare.Acest palat se află intre două plantații, în mijloc fiind un lac cu un canal circular din staniu pe care plateau patru vapoare ornate cu aur. Erau plantați aproximativ 400 de palmieri înalți iar în jurul unui bazin circular era un arbore cu 18 crăci si atât ramurile cât și frunzele erau aurite.

În restul țărilor islamice o dată cu trecerea timpului s-au creat grădini de o importanță mare care și in ziua de azi se pot vedea în actualele palate, parcuri și grădini din Tunisia, Algeria sau Maroc.

Aceste grădini aveau caracteristici asemănătoare cu cele deja amintite : zidul înalt, apa ca element decorativ, decoruri vegetale cu pini, chiparoși, lauri, eucalipți, magnolii, palmieri , agave, buxusi, bănci, treiaje.

1.3. SPAȚIILE VERZI DIN EXTREMUL ORIENT

1.3.1. Grădinile în China. Arta acestor grădini este bazată pe concepția filozofică taoistă în care viața individului are același ritm de transformări ca al naturii. Prin această concepție râurile reprezintă arterele, munții scheletul globului terestru iar rocile din care sunt formate reprezintă puterea creatoare.

În China filozofiile religioase scot în evidență comuniunea omului cu natura pentru a ajunge la perfecțiunea morală, la liniștea sufletească și la pacea divină. Astfel religia a stat la baza creării spațiilor verzi din China.

Figura 1.7 Imagine reprezentând “Muntele sălbatic“ al scriitorului Lite-Yu

Cei cu posibilitate financiară si-au creat parcuri impresionante, iar ca exemplu este “Muntele sălbatic“ al scriitorului Lite-Yu(fig1.7) care era alcătuit din tunele, bazine, râuri și pavilioane.

În China, indiferent de perioada istorică se regăsesc câteva caracteristici comune referitoare la grădini, precum suprafețele întinse, în care vegetația este dispusă natural creând o armonie placută cu peisajul. Terasele erau construite liber, neregulat cu un caracter natural, liniile drepte fiind excluse, însă se puteau admira mai multe puncte de interes. Erau introduse numeroase elemente decorative: pavilioane, chioșcuri, stânci, bazine, poduri și podețe,terase, galerii, cascade, porți, ziduri.

Cum apa era nelipsită, aceasta a fost utilizată sub o formă cât mai naturală: cursuri de apă, cascade naturale. Ca elemente decorative de bază se clasează apa si rocile bogate în variate minerale policrome.

Datorită asemuirii omului cu natura , vegetația capătă o simbolistică prin care chinezii văd o serie de analogii cu propria viață. Speciile folosite au căpătat o importanță aparte deoarece se reflectau viața de zi cu zi si trăirile omului, spre exemplu prunul, pinul, bambusul.

Pe lângă toate elementele decorative ale grădinilor chinezești se regăsesc și câteva elemente precum pavilioane, chioșcuri, pagoda, podețe, galeriile de trecere, balustrade, ziduri si nelipsitele decorațiuni de la uși si ferestre. Aceste construcții erau înfrumusețate de asemenea cu elemente de artă : goblenuri, covoare, pendule, oglinzi venețiene, mașini hidraulice, statuete de bronz.

Cu trecerea timpului apar grădinile de plăcere aflate pe domeniile împăraților din dinastia Han, care cuprindeau munți , plante, animale , ape, elemente care ajutau la atingerea diferitelor stări spirituale. Aceste locuri erau perfecte pentru odihnă, plimbări, sau tehnici de yoga.

Pe lânga aceste grădini avem și grădinile monahale care au fost construite in jurul mănăstirilor budiste unde parcurile naturale create aveau o multitudine de semnificații filozofice acestea fiind accentuate mai ales prin construcție, de această data printr-un pavilion pentru meditație.

Cele mai importante elemente ale parcurilor reședințelor imperiale erau munții, râurile, lacurile.Aici munții și stâncile reprezentau scheletul Pământului, iar apele erau arterele acestuia. La baza acestui stil, chinezesc stă natura care acaparează toate privirile, trezind totodată sentimente de nedescris. Cu trecerea timpului arta chineză a împrumutat elemente de la alte culturi, spre exemplu parcul din Yuan este asemănător cu cel din Versailles.

De asemenea si arta chineză a fost o sursă de inspirație penrtu alte culturi, cea din Japonia sau Europa.

Chiar dacă arta chineză a folosit elemente ce aparțin altor culturi, până in ziua de azi s-au păstrat caracteristicile principale la baza cărora stau alcătuirea spațiilor în funcție de imaginea oferită de natură.

„Yihe Yuan – (Palatul de vară )(fig.1.5)În 1680 Kangxi a început să restituie grădinile care se numesc în prezent dealurile longevității.Qianlong a continuat munca escavând lacul Kunming in onoarea implinirii vârstei de șaizeci de ani a mamei sale, în 1754. Acest lac larg a redenumit frumusețea Lacului de Vest din Hangzhou. Grădina a fost denumită Yihe Yuan, Grădina Armoniei și a Liniștii în secolul al XIX-lea. O galerie acoperită, de peste o jumătate de mile lungime, se învecinează cu partea nordică a lacului Kunming. Scenele de peisaj și motivele florale decorează traversele galeriei a 273 de golfuri. Poduri pitorești, cum ar fi Podul de marmură și Podul cu șaptesprezece arcuri, leagă diverse drumuri. În spatele Dealului longeviv spre nord, împăratul avea o scenă urbană de pe stradă reeditată de-a lungul unui canal, în imitația unui district comercial real din Suzhou. în spatele palatului regal spre est, o grădină-într-o grădină (numită Grădina interesului armonios ) a replicat o faimoasă grădină din Suzhou.Grădina originală a fost distrusă in timpul războaielor de opium din secolul XIX-lea.”

Figura 1.8 Imagine reprezentând din Yihe Yuan – Palatul de vară

1.4. SPAȚIILE VERZI EUROPENE ÎN PERIOADA RENAȘTERII ȘI BAROCULUI

1.4.1. Grădina italiană. O dată cu ruinarea Imperiului roman,cultura nu a cunoscut imaginea impunătoare din trecut, numeroase opere de artă fiind pierdute. Însă cu ajutorul unor personalități precum Boccacio, Dante, Petrarca, Leonardo da Vinci, Michelangelo se ajunge la înflorirea a tot ce înseamnă cultură și grădini italiene. Caracteristicile de amenajare a acestor grădini au fost inspirate de la grădinile antice : forma octogonală a teraselor și bazinelor, și de asemenea arta topiară. Cultura renascentistă este realizată cu multă tandrețe și este mult mai umanizată.

,, Stendhal spunea admirativ că grădinile italiene reprezintă cea mai frumoasă unire dintre arhitectură și vegetație, în sensul că arta secondează și înfrumusețează natura fără să-i altereze specificul. Se cauta ca prin așezare și amenajări adecvate grădinile să aibă un aspect panoramic , în care să se poată admira principalele elemente decorative situate pe terase îndulcite sau accentuate, legate prin scări , rampe și balustrade , pea lei, cu fântâni din care țâșnește apa în abundență, sau cascade cu nelipsitele orge hidraulice cântătoare. Peste tot statui în marmură și figure de arbori și arbuști. Fiecare specie din plantele lemnoase folosite era pusă în valoare prin situarea ei în poziții cât mai atrăgătoare , după habitus, siluetă și culoare.

Printre caracteristicile stilului renascentist se enumără simetria compoziției față de o axă, organizarea arhitectuală a spațiilor față de clădire, legătura dintre clădire și grădină prin elemente decorative contruite, prezența sculpturilor, vase ornamentale , parapete ornamentale , utilizarea vegetației tunse, sistematizarea etajată a grădinii și subordonarea față de o axă principală de perspectivă cu sensul descendent al pantei, pe terase succesive, în lungul axei dar și pe terase erau create partere decorative cu buxus dispus sub forma diferitelor desene, folosirea din abundență a bazinelor cu apă, a canalelor , a cascadelor, apa aduce mișcare , răcorește atmosfera și murmur fără încetare fiind dirijată pep ante, însoțind aleile în canale înguste sau în cascade cu trepte , fie alimentează fântânile prin jeturi și jerbe de apă, adeseori sub forma unei orgi de apă, erau folosite ziduri massive de sprijin , ornamentate și legate prin scări și rampe, vegetația era tratată arhitectual și subordonată compoziției geometrice , ziduri înverzite, sunt preferate speciile cu Frunze persistente : pini, chiparoși, stejari meridionali, tisă , buxus , mirt , lămâi, lauri și portocali.“

În present se mai păstrează dintre marile creații din perioada renascentistă cum ar fi Villa Lante din Bagnaia cu 5 terase(fig1.9) , Villa d’Este la Tivoli cu 8 terase(fig.1.10) , Villa Medici în Roma cu 2 terase, Grădina palatului Farnese din Caprarola.

Figura 1.9 Imagine reprezentând Villa Lante din Bagnaia cu 5 terase

Figura 1.10. Imagine reprezentând Villa d’Este la Tivoli cu 8 terase

În cele din urmă apare stilul baroc care și-a păstrat câteva elemente precum simetria și echilibrul însă nu se mai regăsește imaginea rigidă și riguroasă sau trasee rectilinii. Dimensiunea grădinilor este mai mare luând forma mai mult de parc. Imaginea de ansamblu a acestui stil este una mai armonioasă cu contururi fine iar apa căpăta o atenție aparte reprezentată mai amplu, astfel Movontaigne spunea că : “ la Trivoli muzica de orgă hidraulică , este o adevarată muzică naurală și se obține cu ajutorul apei ce cade cu mare violență intr-o cuvetă rotunda , boltită și care agită aerul pe care-l constrânge să iasă prin tuburi de orgă.”

Azi pot fi vizitate mai multe grădini celebre, dintre care grădina Villei Doria Pamphili din Roma, grădina Villei Aldobrandini din Frascati , grădinile Gamberaia din Florența, grădinile din Isola Bella care este o insula in lacul Maggiore construită din 9 etaje.(fig 1.11)

Figura 1.11 Imagine reprezentând Grădinile din Isola Bella care este o insula in lacul Maggiore construită din 9 etaje

1.5. AMENAJAREA SPAȚIILOR VERZI ÎN ROMANIA

Încă din epoca sclavagistă a existat interes în vederea amenajării spațiilor verzi pe teritoriul României, fiind chiar dezvoltată practicarea grădinăritului. Aceste informații s-au regăsit în scrierile unor călători precum Paul din Alep care “ a străbătut Țările Române în secolul al XVII-lea, arată că la mănăstirea Cozia există încă de pe timpul lui Mircea-Vodă o plantație de castani. Tot el semnalează la Mitropolia din Târgoviște o grădină de trandafiri și diverse alte flori. Trecând prin Iași el arată printre altele că “livezile sunt pline de cireși, de pruni de Damasc și piersici , iar în grădini parfumul trandafirilor , crinilor, garoafelor și iasomiilor completează bogăția și varietatea nesfârșită a formelor și culorile acestor flori. Crinul galben, numit și European este găsit în toate regiunile și considerat fără valoare. ” ”

Grădinile au fost amenajate într-o manieră complexă regăsindu-se o multitudine de plante care aduceau grandoare grădinilor.

Aceste grădini realizate în stil regulat-geometric se puteau găsi de regulă lânga curțile domnești, cetăți sau mănăstiri. Cu trecerea timpului mai exact in secolul XVII spre secolul XVIII din cauza unor modificări la nivel economic și influențele de la curțile europene încurajează amenajarea unor parcuri în stil renascentist. “Pentru a puncta principalele momente istorice mai importante în amenajarea și dezvoltarea spațiilor verzi în România putem aminti :

1567 la Alba Iulia este amenajată o grădină cu numeroase terase și decorată cu diferite specii de flori,

secolul al XVI-lea la Făgăraș se amenajează un parc,

secolul al XVII-lea-apar numeroase grădini precum cea a mitropoliei din Târgoviște, în Mogoșoaia sau în Filipeștii de Pădure- proiectate după modelul celor italiene, grădinile de pe lângă mănăstirile Tismana și Cozia, la Iași-grădina Palatului domnesc, cu eleșteu și pe dealul Galata- grădinile cu trandafiri, crini, garoafe și iasomie,

La sfârșitul secolului al XVII-lea apare un nou stil architectural, stilul brâncovenesc, ce împletea tradițiile românești cu numeroase elemente din arhitectura italiană și franceză cu cea orientală. În aceste parcuri, aleile se axează pe palat la fel ca în construcțiile lui Le Notre, scările sunt largi , iar monumentele , bazinele , în stil baroc ( Curtea Veche și Palatul Mogoșoaia ) (fig 1.12)

Figura 1.12 Imagine reprezentând Palatul Mogoșoaia

Secolul al XVIII-lea – parcul de la Avrig – Sibiu ( baroc) al baronului Bruckental

Parcul de la Gornești – Mureș lângă castelul familiei Tele-ky

Parcul de la Albești – Brașov, lângă castelul familiei Haller

Parcurile de la Avrig, Bonțida și Căiuți au fost reamenajate în stil peisager .”

Spre sfârșitul secolului al XVIII-lea atât in Europa cât și la noi se resimte curentul romantic-englezesc în ceea ceprivește construcția parcurilor, aleile devenind sinuoase, vegetația este folosită sub formă natural, se construiesc grote si pavilioane pentru vânătoare.

“Tot in secolul al XVIII-lea documentele semnalează existența unor grădini orășenești îngrijit lucrate, care aveau multe plante decorative , partere cu buxus tuns , vase, scări, balustrade frumoase și care prezentau atât elemente de stil regulat cât si peisager. Nicolae Iorga , in Istoria Românilor arată “că în anul 1786 , familia Dudeșilor avea la casa lor din București o grădină care era întocmită și desenată ca un parc englezesc. ” O serie de grădini în stil geometric sunt reprezentate pe planurile Bucureștiului executate in 1791 de către austriacul Ferdinand Ernst în fața bisericii Sfântul Elefterie, a palatului Mavrogheni. În Transilvania, în Moldova mai sunt semnalate în această perioadă o serie de grădini particulare orășenești, din care unele deschise chiar pentru public. Astfel cum arată Georg Daniel Teutch ( 1817-1893), la Sibiu , o grădină particular de pe lângă poarta Heltau se transformă în grădină publică , iar în Moldova , Constantin Alexandru Rosetti pomenește de o grădină la Adjud. ”

În București la sfârșitul secolului al XVIII-lea avea aproximativ 80% din suprafață ocupată de grădini, din această cauză fiind numit oraș grădină.

Exemple de grădini publice acele anume “ promenade ” :

Șoseaua Kiseleff din București(fig.1.13) în 1833-1840 care este prima arteră verde a orașului

Figura 1.13 Imagine reprezentând Șoseaua Kiseleff din București (prima arteră verde a orașului)

“Dumbrava furnicilor ”-1838 – parc promenadă din Cluj

In 1844 s-a înființat grădina Kiseleff

In 1843 s-a realizat Grădina Cișmigiu(fig 1.14)pe un teren mlăștinos cu multă apă, balți și izvoare subterane “ lacul cu insula, poduri, chioșcuri pentru orchestre, iarna lacul fiind folosit ca patinoar” de către Wilhelm Mayer, un architect peisagist

Figura 1.14 Imagine reprezentând Grădina Cișmigiu în prezent

În 1860 s-au demarat lucrările pentru prima grădină botanică din București , ulterior adăugată în incinta palatului Cotroceni

În 1885 s-a inființat grădina botanică și Grădina Icoanei

In 1858 în Timișoara s-a realizat primul parc al orașului Regina Maria care în prezent este Parcul Tineretului și în 1870 Parcul Scudier care în prezent este Parcul Central

Se pot aminti lucrări din secolul XX ale lui Edouard Redont :

Parcul Carol I din București

Grădina Puskin din București

Bulevardul Dacia din București

Parcul din Buzău

Parcul Expoziției din Iași

Reamenajări aduse Parcului poporului din Craiova

Se continuă lucrările din Grădina Cișmigiu de către Frederich Rebhun, apoi mărește si parcul Kiseleff. Împreună cu Octav Doicescu amenajează și parcul Național din București. În tot acest timp multe alte grădini se remenajează, spre exemplu : Grădina Botanică din București, Grădina din Roman, Parcul din Simeria , Pădurea verde din Timișoara , Parcul tineretului, Parcul Castelului Peleș din Sinaia.

Dupa 1952 s-a remarcat o creștere în ceea ce privește amenajarea spațiilor verzi. S-a reamenajat parcul Herăstrău cu un teatru de vară cu 3500 locuri , doua bibllioteci, trei pavilioane pentru a servi expozițiilor , restaurant, terenuri sportive, Parcul Tei, Parcul sportive 23 August, Parcul Tineretului , Parcul Nicolae Bălcescu. Nu au fost uitate de asemenea nici parcurile cu ceva mai vechi precum parcul Libertății și nici pădurile-parc din zona verde a Bucureștiului : Băneasa,Snagov. Însă o îndindere semnificativă o are reamenajarea spațiului verde de pe întinderea litoralului Mării Negre.

Scurt istoric al parcurilor din Oradea

“În secolul XIX, industria din Oradea era incomparabil mai mică decât cea din zilele noastre; cu toate acestea poluarea era mult mai mare decât în prezent, datorită folosirii masive a cărbunelui pentru producerea energiei. Astfel necesitatea existenței unor vaste spații verzi s-a făcut simțită tot mai mult, ca un mijloc de a contrabalansa efectele negative ale unei industrializări puternice.

Primele parcuri s-au înființat pe vastele spații lipsite de clădiri din jurul Cetății, terenuri ce în Evul Mediu au fost folosite în strategia de apărare. Astfel a apărut Piața Mare, acum Piața 1 Decembrie, unde odată pe săptămână – se ținea târgul de vite și care, prin anii ’50, a fost transformată într-un vast parc, sub denumirea de Parcul 23 August.

În secolul XIX, cu destinația specială de spațiu verde și de recreere, s-au amenajat două parcuri mai importante, Grădina Rhédey (o parte din Gradina Zoologica de acum impreuna cu Parcul Balcescu) și Gradina Schlauch – actualul Parc Petőfi, care a făcut parte dintr-un vast spațiu verde din jurul Complexului Baroc.

La începutul secolului XX, pe terenul mlăștinos de pe malul drept al Crișului Repede până sub Dealuri Oradiei, s-a amenajat Gradina Bunyitai (dupa istoricul Bunyitai Vince), numit in perioada comunista Parcul Muncitoresc, acum Parcul Ion C. Brătianu, fiind cel mai mare parc al orașului, sub care există câteva izvoare de apă termală ce alimentează Ștrandul Municipal din apropiere. Pe același mal, pe lângă strada Libertății din centrul istoric s-a amenajat un parc, ce a purtat în perioada dualistă numele de Parc Milenar, iar în perioada interbelică numele lui Mihai Eminescu.

Pe lângă micile și marile spații verzi din cartierele rezidențiale ale orașului, există și câteva zone de promenadă în cartierele vechi și centrale, printre care:

Parcul Libertății, lângă zona de luncă a Crișului Repede

Parcul Rhédey – astăzi, acest parc se suprapune cu Grădina Zoologică și cu Parcul N. Bălcescu.

Parcul Traian – în jurul parcului se găsesc Tribunalul, Penitenciarul, Sediul Poliției, Baroul Bihor, Banca Națională a României.

Parcul 22 Decembrie

Parcul Țăranilor

Parcul Petőfi

Parcul Palatului Baroc (a Episcopiei romano-catolice maghiare)

Parcul Dendrologic Cetate

Parcul Universității, un parc dendrologic din campusul universitar

Parcul Olosig (pe teritoriul fostului cimitir Olosig)

Parcul Seleuș

Parcul Calvaria (Dealul Ciuperca)

Cele mai importante scuaruri și zone de promenadă sunt:

Piața Unirii

Piața Independenței

Piața Ferdinand

Piața Magnoliei

Piața Ghioceilor

Piața Ignație Darabanț

Splaiul Crișanei (Arena Antonio Alexe)

Orășelul Copiilor – cel mai modern parc pentru copii din vestul României ”

Oradea, capitala verde

“Raportat la numarul de locuitori, Oradea se poate mândri cu 25 mp de spatiu verde pentru fiecare cetatean, ceea ce este cu doar 1 mp sub minimul cerut de Uniunea Europeana, dar situeaza municipiul pe locul 1 între orasele României.

Este unul din principalele motive pentru care Oradea a primit titlul de Capitala Verde a României pentru anul 2011, titlu pe care l-a purtat timp de un an.

Parcuri dendrologice și arii protejate

Durata traseu: aproximativ 4 ore. Parcul din Complexul Baroc – este situat între Str. Muzeului ș Bld. Dacia, este un parc cu arbori seculari și specii rare protejate ca de pildă Sequoia Gigantaea. Parcul Dendrologic de la Universitate – este situat pe str. Universității și deține o serie de arbori seculari și specii rare, aclimatizate la noi, ca de pildă Ginko Biloa.
Stația de Epurare – este situată pe Șoseaua Borșului (sit NATURA 2000) și este reprezentativă pentru iubitorii mediului lacustru. Dincolo de bogata vegetație hidro și hidrofilă, cei interesați pot vedea colonii de păsări de apă, de la cocori și berze la egrete și lebede.

Lunca Crișului -Durata traseu: aproximativ 3 ore. Este o încântare ce urmărește întregul traseu al Crișului Repede prin Oradea până la Podul din Centru istoric. Amplitutidea maximă de dezvoltare a vegetației este în zona estică a orașului, unde este evidentă linistea și explozia de verde ce se prelungește până în zona de culme a dealurilor din zonă. Vegetația dominantă este cea iubitoare de apă atât în zona vegetației lemnoase, cât și a stratului erbaceu.

Parcuri – adevărate oaze de verdeață și de liniste ele punctează zona centrală a orașului, aici ele având cea mai largă dezvoltare. Cele mai vechi parcuri cum ar fi Parcul Bălcescu sau Parcul I.C. Brătianu beneficiază de existența unor exemplare de stejari seculari.Celelalte, mai recente, cum ar fi Parcul 1 Decembrie, Parcul 22 Decembrie sau Libertății sunt supuse canoanelor modernității și unor amenajări peisagistice rafinate.

Dealul Pisica(Ciuperca)(fig1.15), Pădurea Podgoria – sunt situate în partea NE estică a orașului și sunt adevărate puncte de panoramă din mijlocul naturii asupra întregului oraș.

Figura1.15 Imagine reprezentând Dealul Ciuperca din Oradea

Raportat la Oradea dintre cele 11.610 hectare ce reprezintă suprafața administrativă, 7715 ha sunt intravilan si 3895 ha extravilan, 510 ha reprezintă suprafața spațiului verde împărțită astfel :

-parcuri : 412.833 mp

-scuaruri : 199.250 mp

-aliniamente stradale : 895.412 mp

-zone verzi în cvartale de locuit : 55.939 mp

“Pentru amenajarea unor spații verzi suplimentare, municipalitatea a întreprins până acum o serie de acțiuni concretizate în amenajarea Parcului Liniștii (fostul Cimitir Olosig) și a Parcului Seleuș (fost cimitir), acțiuni care vor fi urmate în perioada următoare și de: amenajarea Parcului Salca (perioada de realizare 2011-2014), amenajarea unei grădini botanice pe Dealul Ciuperca (perioada de realizare 2012-2014), amenajare parc zona Nufărul II – Adona, amenajarea zonei fostului Poligon (teritoriul cuprins între fostul abator și Calea Aradului), amenajarea unei zone verzi de-a lungul Peței (între Universitate și Cantemir) ”. Top 5 parcuri Oradea

PARCUL 1 DECEMBRIE

“Unul dintre cele mai cunoscute parcuri din Oradea este Parcul 1 Decembrie(fig1.16). Înainte era cunoscut ca Parcul 23 August, luând această denumire prin anii ’50 când aici se organizau mitinguri cu ocazia zilelor de 1 Mai și 23 August.

Parcul 1 Decembrie a fost construit prin muncă voluntară, care a luat sfârșit într-o zi de 1 Mai. Iar lucrarea sculptorului Iulia Onița, statuia Ostașului Român, a fost descoperită în anul 1958. În interiorul parcului găsim „Casa De Cultură a Sindicatelor Oradea”, lucrare finalizată în 1972.

Figura 1.16 Imagine reprezentând Parcul 1 Decembrie în perioada anilor 1950 și în prezent

PARCUL LIBERTĂȚII

Situat în Piața Libertății, Parcul Libertății(fig 1.17) este caracterizat de sălbăticie. Peisajele deosebite, cărările bătute de pașii oamenilor, căsuța cu flori care se află pe marginea aleii, numeroasele lalele plantate de proprietarul căsuței, băncuțele așezate atât pe margina aleii, cât și pe malul Crișului Repede, la nici un pas depărtare de apa populată de lebede, rațe, cormorani și multe alte viețuitoare deosebite.Ba mai mult, din această zonă se face trecerea înspre cealaltă parte de mal, trecând pe Podul Intelectualilor

Figura1.17 Imagine reprezentând Parcul Libertății din 1903 și prezent

PARCUL OLOSIG

Un parc prietenos, vesel, cu multe bănci și spații verzi unde vă puteți relaxa, distra.Este vorba despre cunoscutul parc Olosig (fig1.18), un parc situat în zona Rogerius. În parcul Olosig găsim un teren de fotbal sintetic accesibil tuturor și Biserica Maica Domnului. Nu foarte departe, se află școala Gimnazială nr. 11.

Cum ajungi în acest parc? Simplu, toate tramvaiele vă vor duce înspre Parcul Olosig, cu excepția tramvaiului numărul 2.

*Înainte ca acest parc să ia ființă, aici se afla un cimitir.

Figura 1.18 Imagine reprezentând Parcul Olosig

PARCUL Petőfi Sándor

Figura 1.19 Imagine reprezentând Parcul Petőfi Sándor în prezent

Doriți să vă plimbați în aer liber, să vă bucurați de verdeață sau să vă relaxați pe o bancă? Nu departe de centrul orașului, lângă fostul Muzeu al Țării Crișurilor, se află Parcul Petőfi Sándor (fig 1.19).

PARCUL SALCA

Și iată un parc mai nou, în creștere, care se bucură de frumusețe și locații special amenajate pentru diferite activități. Ba mai mult, Parcul Salca va fi extins. Cel puțin acesta este planul. În prezent, în Parcul Salca(fig 1.20) vă puteți plimba pe alei, puteți alerga, puteți medita pe malul lacului, puteți juca șah „uman”, și multe alte activități interesante și plăcute pot fi desfășurate aici. ”

Figura 1.20 Imagine reprezentând Parcul Salca

CAPITOLUL II

2. CONDIȚIILE NATURALE ALE ZONEI DE AMENAJAT

2.1. Relieful

Municipiul Oradea este situat la contactul Câmpiei de Vest cu Dealurile de Vest. Relieful Oradiei se pliază pe structura geologică ce îl definește. Ca și unități de relief, în partea de vest se află Câmpia Crișurilor ce are ca subunități Câmpia Barcău – Biharia dezvoltată la contactul dintre Câmpia Crișurilor și Dealurile Oradiei; Câmpia Miersigului dezvoltată în prelungirea Dealurilor din partea de sud a perimetrului (Dealul Alparea, Dealul Viilor Cordău, Dealul Cornețu). Câmpia Barcău-Biharia se extinde de sub Dealurile Oradiei și din dreapta văii Fâneața Mare până la graniță, iar pe direcția nord-sud se dezvoltă între Crișul Repede și Barcău. Este o câmpie complexă, cu un nucleu format dintr-un areal mai înalt și uscat (Câmpul Bihariei) la cca. 110–130 m, pe care s-a format localitatea Biharia. Corespunde unui con aplatizat al Barcăului în parte și al Crișului Repede la nivelul terasei a 2-a, având caracter de câmpie intermediară, dar mult mai blândă decât cele similare de la sud de Crișul Repede.

În fapt este vorba și de o continuare a poalei glacisului Barcăului fragmentată de lunca văii Fâneața Mare. Sub deal are și aspect de glacis actual coluvio-deluvial. Acestei câmpii i se poate atașa, dar ca o unitate distinctă, Câmpia joasă a Borșului (numită Câmpia Santăului). Câmpia Miersigului se situează la sud de Crișul Repede și se întinde până la limita sudică a arealului. Are altitudini de 110–120 m, fiind inclusă în categoria câmpiilor înalte. Este compusă din glacisurile și terasele Crișului Repede.

În partea de nord-est se situează Dealurile Oradiei, ce reprezintă treapta de trecere a Munților Plopișului către Câmpie. Altitudinile dealurilor cresc spre nord-est pornind de la valori de 131,8 m Dealul Rojas, 230 m Dealul Dorongoș, 248 m Dealul Vântului, până la 289,6 m Dealul La Grinda. Dealurile Oradiei se suprapun depozitelor panoniene miopliocene formate din nisipuri în alternanță cu argile nisipoase.

Râul Crișul Repede împarte teritoriul în două străbătându-l de la est la vest. Crișul Repede a jucat un rol foarte important în definirea reliefului actual prin definirea în partea stângă a cursului a 7 terase: terasa de luncă (treapta I), terasa de luncă 2-3 m (treapta II), terasa de 6-10 m, terasa de 15-20 m, terasa de 34-40 m, terasa de 50-60 m, terasa de 70-80 m. Terasele inferioare reprezintă locul în care se dezvoltă orașul Oradea.

În partea dreaptă a cursului, versantul este subminat permanent de apele Crișului Repede, ceea ce reprezintă cauza producerii alunecărilor de teren din zonă. Instabilitatea versantului a dus la limitarea extinderii orașului în această direcție. Cu toate acestea, presiunea urbană a impus folosirea glacisului format la baza versantului din corpurile de alunecare.

2.2. Apele de suprafață

Oradea este străbătută de la est la vest de râul Crișul Repede și de pârâul termal Peța. Crișul Repede are pe teritoriului orașului următorii afluenți: Paris, Adona, Crișul Mic și Pârâul Sălbatic. Crișul Repede străbate orașul prin centru, pe cele două maluri ale sale formânduse o luncă deosebit de importantă pentru calitatea climatului urban și pentru biodiversitate. Datorită lucrărilor hidrotehnice de pe afluenți (Drăgan, Valea Iadului), dar mai ales de pe cursul Crișului Repede (acumulările hidroenergetice de la Lugaș și Tileagd), riscul de inundație pe teritoriul municipiului Oradea este foarte mic, nefiind necesară stabilirea unor zone inundabile.

Orice proiect de construcție pe malurile apelor are nevoie de avizul Administrației Bazinale de Apă Crișuri, el trebuind să respecte zona de protecție cu lățimea de 3 m începând de la limita albiei minore în cazul Crișului Repede, delimitată pe toată lungimea malului acestuia și pe toată lungimea dig-mal în cazul Peței.

2.3. Tipurile de sol

În răspândirea solurilor din Oradea se constată preponderența luvisolurilor în proporție de 47,52 %, având o distribuție în spațiul ocupat de formațiunile deluroase și în zona câmpiei înalte. În zona dealurilor Oradiei aceste terenuri sunt ocupate cu plantații de viță-de-vie și culturi pomicole.

Protisolurile apar în proporție de 36,88% în areal, urmărind terasele de luncă.

Cambisolurile se regăsesc în proporție de 7,96% din areal.

Hidrosolurile reprezintă 5,44% din areal întâlnindu-se în zona câmpiilor joase, în care apele freatice sunt apropiate de suprafață existând situații de înmlăștiniri.

Pelisolurile (0,01%), antisolurile (2,08%) și cernosolurile (0,09%) au o răspândire foarte redusă însumând, 2,18% din areal.

2.4. Condițiile climatice

2.4.1. Temperatura

Datele privind temperatura aerului au fost înregistrate la Stația Meteorologică Oradea situată la 47o02’ lat. N și 21o,54’ long. E, la o altitudine de 136 m. Pentru analiza caracteristicilor și variațiilor temperaturii aerului, am luat în considerare un număr de 50 de ani, în intervalul 1961 – 2011.

Temperatura medie multianuală pentru intervalul 1961 – 2011 a avut la Oradea o valoare de 10,3oC, fapt ce pune în evidență situarea orașului în zona climatului temperat continental. Cea mai mare valoare medie anuală a temperaturii aerului, din perioada studiată, s-a înregistrat în anul 2007, fiind de 12,6oC, o valoare apropiată înregistrându-se în anul 2000, de 12oC. Temperatura medie anuală cea mai mică a fost de 9oC și ea s-a înregistrat în anul 1985.

Evoluția diurnă a temperaturii aerului

Datorită faptului că procesele de încălzire și răcire a aerului prezintă variații neuniforme de-a lungul anului, în cazul temperaturilor medii zilnice nu se poate vorbi de un mers ascendent sau descendent regulat.

În perioada studiată, temperatura medie zilnică a prezentat variații importante, cea mai scăzută medie zilnică fiind de -3,1oC, în data de 19 ianuarie, iar cea mai ridicată valoare a mediei zilnice a fost de 21,9oC, în data de 3 august. Amplitudinea rezultată are o valoare de 25,0oC, mai ridicată cu 2,5oC decât amplitudinea anuală a mediilor termice lunare.

Salturile interdiurne ale mediilor termice sunt mult mai accentuate iarna, când la nivelul lunii ianuarie maxima diurnă a urcat până la 15,0oC în data de 31 ianuarie 1987, iar minima diurnă a avut valoarea de -18,6oC, la 24 ianuarie 1963, rezultând astfel o amplitudine lunară în ianuarie de 33,6oC.

Vara temperaturile diurne prezintă variații mai reduse. În luna iulie maxima diurnă a avut o valoare de 29,9oC, în data de 6 iulie 1988, iar minima a coborât până la 12,0oC, în data de 5 iulie 1984. Amplitudinea lunară în iulie este astfel mai redusă decât în ianuarie, având o valoare de 17,9oC.

Numărul mediu anual al cazurilor cu inversiuni termice la Oradea, după temperaturile medii zilnice este de 9,5 cazuri. Cea mai mare frecvență a inversiunilor termice după temperaturile medii zilnice se înregistrează la Oradea în lunile de iarnă și toamnă. Astfel, în luna octombrie acestea au cea mai mare frecvență (16,4%), urmată de decembrie (15,1%) și noiembrie (12,7%).

Frecvența cea mai redusă a inversiunilor termice se înregistrează în lunile de la sfârșitul primăverii și începutul verii, în luna mai acestea înregistrând în medie o frecvență de 2,3%, iar în iunie de 2,2%.

Temperatura medie lunară

Temperatura medie lunară are un mers anual normal, ascendent începând cu luna ianuarie, când înregistrează cea mai mică medie termică lunară, până în luna iulie, lună ce marchează valoarea maximă a temperaturii medii lunare, după care mersul temperaturii medii lunare a aerului este unul descendent până la sfârșitul anului. Deci, valoarea minimă lunară a temperaturii aerului la Oradea se înregistrează în luna ianuarie, cu o valoare de -1,7°C, iar maxima în iulie, când atinge 20,8°C, rezultând o amplitudine lunară de 22,5°C.

Analizând valorile termice medii lunare la Oradea (tabel 4) se constată că acestea au valori negative doar în luna ianuarie (-1,7°C), în timp ce în celelalte două luni de iarnă au valori pozitive, puțin peste 0°C (februarie 0,7°C și decembrie 0,1°C).

Tabel 4. Valorile medii lunare multianuale și anuale ale temperaturii aerului (°C) la Oradea, 1961-2003

Frecvența medie a zilelor cu: îngheț, iarnă, vară, tropicale

De o importanță practică deosebită este și analiza frecvenței zilelor cu diferite temperaturi caracteristice. Alături de variațiile altor elemente climatice și acest parametru termic evidențiază marea variabilitate a condițiilor climatice din arealul orașului Oradea.

Nopțile geroase, cu temperaturi minime ≤ -10°C, sunt înregistrate în arealul orașului Oradea în anotimpul rece, cu precădere în luna ianuarie, când se înregistrează și numărul maxim al acestora. În luna ianuarie, numărul mediu multianual al nopților geroase este de 7,5, numărul maxim fiind înregistrat în anul 1964, când au fost 24 de astfel de nopți. Nopți geroase se înregistrează și în luna februarie, cu o medie multianuală de apariție de 5,8 zile pe an. Și în luna decembrie se înregistrează un număr mediu de 4,5 zile pe an în care temperatura minimă diurnă coboară noaptea sub -10°C, numărul maxim înregistrat fiind de 12 zile în anul 1998

Zilele de iarnă, cu temperaturi maxime ≤ 0°C au în arealul orașului Oradea, o frecvență mai mare decât a nopților geroase. Dintre lunile reci, cel mai mare număr de zile de iarnă se înregistrează în ianuarie, cu o medie de apariție de 10,8 zile. Pentru luna februarie numărul mediu anual al zilelor de iarnă este de 5,5 zile, iar în decembrie numărul mediu anual al zilelor de iarnă este de 7,1 zile. În lunile anotimpurilor de tranziție zilele cu temperaturi maxime egale sau mai mici de 0°C, pot fi întâlnite în martie și noiembrie.

2.4.2. Umiditatea aerului

Umiditatea aerului este elementul climatic a cărui importanță este evidențiată de influența pe care acesta o exercită în primul rând asupra sănătății umane. Cantitatea vaporilor de apă prezentă în aerul atmosferic influențează starea de sănătate a organismului uman, precum și evoluția și manifestarea celorlalte elemente climatice. În cazul climatului urban acțiunea concertată a umidității aerului cu alte elemente climatic (temperatură, nebulozitate etc.), dar și cu poluarea determină apariția unor situații de risc pentru sănătatea populației, studierea și analizarea acestui element climatic căpătând astfel valențe practice deosebite.

Umiditatea relativă zilnică, lunară, pe anotimpuri. Regimul anual și lunar al umezelii relative

Umezeala relativă a aerului în arealul orașului Oradea prezintă caracteristici proprii determinate de poziția geografică a centrului urban în vestul țării unde se manifestă mai intens ca și în alte zone ale țării influențele climatului umed din vestul și sud-vestul continentului. Acest fapt determină valori relativ mari ale umidității relative medii anuale, cu o medie multianuală de 76,9%.

Analizând regimul anual al umezelii relative (tabel 5) se constată că acesta se caracterizează prin înregistrarea valorii maxime a mediei lunare iarna, în luna decembrie (88,3%) și a minimului lunar în sezonul de vară, în luna iulie (69,6%). Mersul anual al umezelii relative este invers proporțional cu cel al temperaturii aerului.

Table 5. Valori medii lunare multianuale ale umezelii relative, la Oradea (Sursa: Arhiva A.N.M.)

Valori caracteristice ale umezelii relative

Frecvența zilelor cu umezeala relativă la amiază mai mare de 80% este relative ridicată, numărul mediu multianual al zilelor în care umezeala relativă atinge acest prag fiind de 91, o valoare care pune în evidență influențele climatului umed din vestul și sudvestul continentului, resimțite în partea de vest a țării.

Din analiza evoluției anuale a numărului de zile cu umezeala relativă mai mare de 80%, la amiază, reiese ca numărul maxim al acestor zile se înregistrează în anotimpul rece, cu deosebire în lunile decembrie și ianuarie, când se înregistrează un număr mediu de 20, respectiv 18 astfel de zile.

2.4.3. Radiația solară

În arealul orașului Oradea nu s-au efectuat observații actinometrice, iar pentru analiza radiației solare s-au folosit date satelitare. Aceste date au fost culese de sateliții meteorologici în cadrul programului de cercetare HelioClim-1.

Valorile medii ale radiației solare globale (cal./cm2/min.)

Radiația globală pentru latitudinea orașului Oradea a fost măsurată de către sateliții meteorologici, efectuându-se câte 9 măsurători zilnice, pe baza cărora s-au realizat sumele zilnice ale radiației globale, iar pe baza acestor date s-au obținut mediile lunare și cele anuale, redate în Wh/m2. Astfel, în perioada studiată, media multianuală a fost de 2990,0 Wh/m2, oscilând între 2843,9 Wh/m2.

Evoluția zilelor cu cer senin

Din analiza datelor privind numărul zilelor senine reiese faptul că numărul zilelor senine după nebulozitatea totală este mai redus decât numărul zilelor senine după nebulozitatea inferioară.

Astfel, numărul mediu multianual al zilelor senine după nebulozitatea totală este de 55,4 zile. Luna cu cele mai multe zile senine după nebulozitatea totală este august, cu o medie de 8,3 zile, urmată de octombrie cu 7,4 zile, fapt explicat de frecvența mai mare a regimului anticiclonic în aceste luni. Numărul zilelor senine după nebulozitatea totală reprezintă în medie, 15,2% din totalul zilelor dintr-un an.

Nebulozitatea. Evoluția lunară și anuală

Un factor important în determinarea valorilor nebulozității în arealul orașului Oradea îl constituie circulația maselor de aer cu diferite caracteristici. Alături de aceastabun rol major îl dețin și factorii climatici locali, atât cei naturali (relieful, structurabgeologică, gradul de acoperire cu vegetație și structura acesteia) cât mai ales cei antropici, generatori de poluare. Prezența diferitelor particule solide în atmosferă, care se constituie în nuclee de condensare, determină creșteri ale valorilor mediilor nefice (ale nebulozității).

Valoarea mediei nefice multianuale la Oradea este de 6,0/10. Valoarea maximă a mediei nefice anuale este de 7,0 zecimi, înregistrată în anul 1970, an în care valoarea sumei anuale de precipitații a fost ridicată, de 680,7 mm/an, iar durata de strălucire a Soarelui a fost doar de 1769,4 ore, fiind cea mai redusă valoare anuală a duratei de strălucire a Soarelui din intervalul de timp analizat.

Evoluția nebulozității de la o lună la alta (Tabel 6 ), în timpul unui an, pune în evidență un mers normal al acesteia, cu un maxim în lunile de iarnă, decembrie (7,4/10) și ianuarie (7,2/10), și un minim înregistrat în anotimpul cald, în luna august, cu o valoare de 4,2/10.

Tabel 6. Valori ale nebulozității medii la Oradea

Durata medie reală lunară și zilnică de strălucire a soarelui

Durata medie anuală de strălucire a soarelui este de 2064,6 ore, reprezentând 46,2% din numărul total de ore posibile cu soare la Oradea, pentru latitudinea de 47o02' latitudine nordică. De la un an la altul, durata anuală de strălucire a soarelui a variat în limite largi, influențată de circulația generală a atmosferei, de nebulozitate, dar și de factorii antropici, între care gradul de poluare al atmosferei deține un rol important.

Lunar durata de strălucire a soarelui are un mers normal, înregistrând valori reduse în lunile de iarnă, când durata zilei este mai mică, nebulozitatea și numărul zilelor cu cer acoperit este mai mare și când se înregistrează frecvent fenomenul de ceață și inversiunile termice, care favorizează menținerea în stratul inferior al atmosferei a substanțelor poluante, care reduc transparența aerului și împiedică pătrunderea razelor solare.

2.4.4. Precipitațiile

Evoluția anuală a precipitațiilor și indicele pluviometric

Prin variațiile pe care le înregistrează în spațiu și timp, precipitațiile influențează unele aspecte ale activității umane prin impactul pe care îl au asupra vieții socioeconomice, în mod deosebit în agricultură, transporturi, construcții și turism. Cantitatea anuală de precipitații cunoaște o mare variabilitate determinată de circulația atmosferică, de frecvența maselor de aer cu diferite caracteristici care ajung în arealul orașului Oradea. Astfel, din analiza, prelucrarea și interpretarea datelor pluviometrice înregistrate la stația meteorologică Oradea reiese că media multianuală a cantității de precipitații este de 618,1 mm/an.

Cea mai redusă cantitate de precipitații s-a înregistrat în anul 2000, fiind de numai 364,2 mm/an, iar cea mai mare cantitate anuală de precipitații s-a înregistrat în anul 1996, atingând o valoare de 884,0 mm/an.

Valorile lunare medii și maxime absolute ale precipitațiilor

Analizând valorile lunare ale cantității de precipitații (Tabel 7) se constată că acestea prezintă diferențieri importante de la o lună la alta. Cea mai mare cantitate de precipitații se înregistrează în sezonul cald al anului, în intervalul aprilie-septembrie înregistrându-se 60,5% din cantitatea anuală de precipitații.

Tabel 7. Cantități medii lunare de precipitații, la Oradea (Sursa: Arhiva A.N.M.)

Frecvența și cantitatea precipitațiilor atmosferice

Frecvența lunară a anumitor cantități de precipitații prezintă o importanță practică deosebită. Gradul de asigurare cel mai mare îl au cantitățile de precipitații cuprinse între 0,1-25,0 mm, în aproape toate lunile anului, cu excepția lunilor august și septembrie, acesta fiind de 100%, cele două luni având cea mai mare posibilitate de producere pentru valori sub 0,1 mm.

Secetele

Pentru evidențierea caracterului pluviometric al anilor și al lunilor din an, un indice deosebit de important și de sugestiv este Indicele Standardizat de Precipitații (ISP). Acest indice este utilizat cu deosebire pentru evidențierea perioadelor cu deficit de precipitații, dar ecartul său permite și evidențierea perioadelor umede, și chiar a celor cu excedent de precipitații.

În urma calculării ISP a rezultat că la Oradea perioadele cu excedent pluviometric sunt mai numeroase și se extind pe o perioadă mai lungă de timp față de perioadele deficitare pluviometric. Se remarcă astfel, din întregul șir de date analizate, existența a 7 perioade cu excedent pluviometric cu durata mai mare de 6 luni. Cea mai lungă perioadă cu valori ale ISP mai mari de 1,00, respectiv cea mai lungă perioadă cu excedent pluviometric, s-a înregistrat între iulie 1998 – mai 2000, când valoarea ISP a fost supraunitară, în 23 de luni, cu excepția a două luni din acest interval nîn care ISP a avut valori normale (august 1998 și octombrie 1999).

2.4.5. Vânturile

Din punct de vedere practic, analizarea și interpretarea datelor privind vântul au o mare importanță, acestea fiind utilizate în diverse domenii: la realizarea prognozelor meteo, în activitățile desfășurate în porturi și aeroporturi, în construcții. În funcție de viteza și direcția dominantă a vântului într-o anumită regiune se amplasează construcțiile industriale, în agricultură, în industria energetică, unde forța vântului poate fi utilizată ca resursă neconvențională etc.

Frecvența anuală a vântului pe direcții și anotimpuri

În arealul orașului Oradea direcția și frecvența vântului pe anumite direcții stau sub influența determinantă a poziției orașului, a caracteristicilor reliefului, în primul rând a fragmentării și orientării acestuia, iar în cazul spațiului urban propriu-zis, determinante sunt configurația perimetrului construit, înălțimea clădirilor, lățimea și orientarea rețelei stradale etc.

Frecvența anuală și anotimpuală a vântului pe direcții

Din analiza și interpretarea datelor privind direcția vântului la Oradea, pentru perioada 1961-2003, rezultă că direcția dominantă a vântului este cea sudică, cu o frecvență de 18,0% din cazuri, o frecvență ridicată înregistrând și vântul din direcție sudvest, cu 14,5%. Frecvența cea mai redusă o înregistrează vântul din direcția nord-est, vest și nordvest, a căror frecvență este de 4,9%,respectiv 6,1% și 5,2%.

Viteza vântului (m/s)

La Oradea, viteza medie multianuală a vântului are o valoare de 2,9 m/s. Analizând mersul anual al vitezei vântului, se constată că valorile cele mai mari ale mediilor lunare, de peste 3,0 m/s, se înregistrează în sezonul rece al anului, în intervalul decembrie-aprilie. De altfel, cea mai mare medie lunară a vitezei vântului se înregistrează în aprilie, fiind de 3,4 m/s. Acest fapt se explică prin dinamica activă a atmosferei din această lună, evidențiată și de valorile reduse ale calmului.

2.5. Cadrul natural

Oradea se încadrează din punctul de vedere al vegetației în subregiunea euro-siberiană, provincia Câmpia Tisei, districtul șesului Crișurilor. Plantele din grupa mezofitelor ocupă 62% din suprafața câmpiei, acest fapt indicând umiditatea moderată. Urmează plantele xerofite (21,2%), hidrofitele, higrofitele și halofitele.

Districtul șesul Crișurilor este o unitate floristică distinctă. Districtul învecinat de la nord (șesul Satu-Mare) are o vegetație hidro-higrofilă specifică zonei Eccedea, iar districtul din sud (șesul bănățean) conține specii termo- și xerofile care lipsesc din șesul Crișurilor.

Câmpia Crișurilor era ocupată odinioară de mari suprafețe de păduri, fapt dovedit de prezența solurilor de pădure în Câmpia glacisurilor, de toponimia din regiune („La poiană”, „La pădure” etc.) și de așezarea răsfirată, polinucleară a localităților, tipică pentru așezările din zona pădurilor.

Pădurile mai ocupă în prezent doar 4,5% din suprafața Câmpiei Crișurilor. În câmpia glacisurilor se găsesc păduri, (Căușad, Gurbediu, Apateu, Păușa-Șauaieu etc.) alcătuite din asociații de cer și stejar (Quercus cerris, Quercus robur, Quercus frainetto) precum și Acer campestre, Ulmus foliacea, Carpinus betulus. Pădurile sunt luminoase, speciile ierboase, putând acoperi solul în proporție de 20-25%. Pădurile din câmpia joasă (Sintea Mare, Socodor, Chișineu Criș, Ghiorac, Mărțihaz etc.) sunt alcătuite din asociații de stejar și ulm; vegetația ierboasă este mai slab dezvoltată decât în câmpia înaltă.

Vegetația de luncă este reprezentată de petice de zăvoaie cu specii lemnoase moi: Salix sp., Populus nigra, Alnus glutinosa etc., precum și de o vegetație ierboasă în care apar și Phragmites sp., Juncus sp., Carex sp. Vegetația ierboasă naturală, datorită desțelenirilor, ocupă suprafețe foarte mici.

Vegetația acvatică și palustră a avut în trecut o mare răspândire; în prezent este reprezentată de o vegetație mezohidrofilă (pipirig, papură, trestie etc). Vegetația mezohidrofilă este prezentă de-a lungul râurilor Crișul Repede și Peța (Agrostis alba, Poa pratensis). Vegetația xerofilă și xeromezofilă este reprezentată prin asociații de Festuca sulcata, alături de care se întâlnesc Festuca pseudovina, Poa bulboa, Trifolium repens, etc.

Vegetația halofilă este caracteristică câmpiei joase. Structura floristică a pajiștilor halofile diferă în funcție de tipul de salinizare, adâncimea și concentrația sărurilor, umiditatea sărurilor, umiditatea solului. Hordeum hordeacus și Lepidium perfoliatum imprimă pajiștii o culoare roșie, iar Artemisia monogyn, Camphorosoma ovata și Trifolium parviflorum o culoare gri. Pe sărăturile umede se întâlnesc Plantago tenuiflora, Horderum histris, Puccinellia distans, iar pe cele uscate Festuca ovina, Statice gmelini, Artemisia maritima. Din păcate nu există măsurători ale spațiilor verzi din extravilan. Pentru a evalua suprafața acestora trebuie să ne referim la datele puse la dispoziție de Ocolul Silvic Oradea. Acesta administrează pe teritoriul său o suprafață totală de păduri cu funcție de protecție (categoria funcțională I) de 996,8 ha.

Din această suprafață pădurile de protecție din jurul municipiului Oradea ocupă 290,5 ha (4% din totalul pădurilor administrate de acest Ocol Silvic). Dacă ne referim însă strict la pădurea aflată în limitele unității administrativ teritoriale Oradea, respectiv la o parte din Pădurea Nojorid, ea are o suprafață de 96,9 ha, ceea ce înseamnă că unui locuitor îi revin aproximativ 4,7 mp de pădure, adică 1,5% din suprafața recomandată de Organizația Mondială a Sănătății.

Animalele sălbatice lipsesc aproape în totalitate, existând totuși grupuri de rozătoare și mamifere mici, precum și căprioare, în pădurea Felix de lângă oraș. Dar sunt și unele reptile cum ar fi șopârla și șarpele de apă care se află îndeosebi pe malurile Crișului Repede. În Crișul Repede trăiesc, de asemenea, mai multe specii de pești, cum ar fi: avatul, bibanul, carasul, crapul, linul, păstrăvul, roșioara, somnul, șalăul, știuca, cleanul, ș.a.

2.6. Condițiile topoclimatului

Condițiile topoclimatului de câmpie este determinat de altitudinile reduse, extinderea teritorială mare, o uniformitate relativă, larga deschidere spre toate direcțiile și lipsa unor obstacole în arealul periurban, ceea ce permite o bună circulație a aerului, precum și de prezența unei vegetații naturale de talie joasă și a culturilor agricole. Aceste caracteristici determină înregistrarea unor temperaturi mai ridicate în timpul verii, cu 1,5°C până la 3°C, față de zona Dealurilor Oradiei, în funcție de compoziția suprafeței active și de orientarea versanților.

Iarna, asocierea teritorială dintre câmpie și deal în arealul orașului Oradea pune în evidență înregistrarea unor situații cu inversiuni termice, care de altfel pot fi posibile pe tot parcursul anului, însă cu o manifestare mai pronunțată în sezonul rece. În situațiile cu inversiuni termice temperatura înregistrată în câmpie este mai scăzută cu până la 4°C față de cea înregistrată în zona Dealurilor Oradiei, așa cum a fost și cazul inversiunii din perioada 9-10 februarie 2005.

De asemenea umezeala aerului are valori mai reduse față de zona dealurilor, însă valorile acestui parametru climatic diferă mult în cadrul topoclimatului de câmpie în funcție de structura suprafeței active. Astfel, în perimetrul construit valorile umidității relative au valori

Topoclimatul zonelor rezidențiale cu clădiri înalte (blocuri) se găsește localizat în Oradea în zona cartierelor Nufărul și Rogerius, precum și în vecinătatea marilor artere rutiere: Calea Aradului, B-dul Magheru, B-dul Dacia, B-dul Decebal etc.

În zonele cu structuri compacte de blocuri de locuințe temperatura aerului este mai ridicată comparativ cu zonele verzi din interiorul orașului, sau cu zonele cu clădiri de înălțime redusă, mai ales că între blocuri suprafețele ocupate de vegetație sunt foarte reduse. Umiditatea aerului are, de asemenea, valori reduse, materialele de construcție folosite, fiind impermeabile, determină o scurgere rapidă a apei provenite din precipitații spre sistemul de canalizare, iar suprafețele reduse acoperite cu vegetație nu determină o creștere semnificativă a acesteia prin evapotranspirație. Astfel zonele ocupate cu clădiri înalte beneficiază de valori mai reduse cu 15-20% ale umidității aerului comparativ cu zonele unde spațiile verzi au suprafețe extinse.

În zona compactă de blocuri din sudul orașului, grupate în cartierul Nufărul, în timpul realizării unuia dintre profilele topoclimatice, au fost înregistrate valori ale mediei diurne a umidității aerului cu aproape 15% mai reduse față de zona campusului universitar, unde clădirile sunt rare, iar vegetația ocupă suprafețe extinse.

În zonele rezidențiale cu clădiri înalte vântul suferă modificări importante, atât în ce privește direcția, cât și viteza. Clădirile înalte constituie adevărate obstacole în calea curenților de aer, aceștia fiind obligați să își modifice direcția și viteza în preajma lor.

Topoclimatul intersecțiilor mari, parcărilor și spațiilor largi prezintă caracteristici determinate de structura suprafeței active. Zonele ocupate de intersecții, parcări și spații largi din interiorul orașului au o suprafață activă caracterizată de prezența suprafețelor extinse de beton și asfalt, care se încălzesc mult pe timpul zilei. O altă caracteristică a acestor zone este gradul ridicat de poluare, determinat de transportul auto, știut fiind faptul că în zona marilor intersecții și a parcărilor ambalarea motoarelor autovehiculelor favorizează pătrunderea în aerul atmosferic a numeroase substanțe poluante.

Astfel de intersecții mari, parcări și spații largi se găsesc localizate în central orașului, zona Bisericii cu Lună (Piața Unirii), zona „Cele Trei Crișuri”, zona Pieței Agroalimentare Centrale (Piața Mare), zona Pieței Agroalimentare de Vest (Piața Rogerius), intersecția din apropierea magazinului Crișul, intersecția străzilor Nufărul și Constantin Noica, parcarea din fața Sălii Sporturilor „Antonio Alexe” etc.

Încălzirea puternică a suprafețelor din asfalt și beton, la care se adaugă și prezența poluanților, favorizează o creștere a temperaturii aerului în stratele de aer din apropierea solului, fapt ce duce la apariția contrastelor termice dintre aceste zone și cele învecinate, acestea determinând la rândul lor mișcări pe orizontală ale maselor de aer. Lipsa unor obstacole face ca aceste mișcări să aibă un caracter turbulent, apărând uneori vârtejuri care ridică în atmosferă praful, determinând astfel o reducere a transparenței aerului.

Topoclimatul spațiilor verzi este caracterizat de valori mai reduse ale temperaturii aerului, datorită lipsei unor suprafețe extinse de beton, asfalt și sticlă care ar determina creșteri ale acesteia.

Arealele ocupate de spații verzi în interiorul orașului sunt cele ale parcurilor, grădinii zoologice, cimitirului municipal, iar în partea de sud se individualizează ca o zonă verde cu caracteristici climatice proprii zona aeroportului. Topoclimatul spațiilor verzi caracterizează și campusul universitar, întrucât suprafețele ocupate cu construcții sunt mai restrânse decât cele ocupate cu vegetație, iar densitatea clădirilor este redusă.

Vegetația arboricolă este cea care imprimă cele mai importante caracteristici climatice în cazul parcurilor și a grădinii zoologice și într-o oarecare măsură și a zonei campusului universitar. Astfel, temperatura aerului înregistrează, cu precădere în sezonul cald al anului, valori mai reduse cu 2-3°C, față de zonele rezidențiale. În arealul spațiilor verzi amplitudinile termice diurne au valori mai reduse. În cadrul zonelor extinse ocupate de spații verzi se înregistrează creșteri semnificative ale umidității relative a aerului, determinate de intensitatea manifestării fenomenelor de evapotranspirație.

Viteza vântului în interiorul parcurilor este mult diminuată, datorită vegetației arborescente care se constituie într-un obstacol în calea curenților de aer, înregistrându-se însă o creștere a acesteia la periferie.

2.7. Condiții social – economice

Conform recensământului efectuat în 2011, populația municipiului Oradea se ridică la 196.367 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 206.614 locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (67,59%). Principalele minorități sunt cele de maghiari (23,07%) și romi (1,09%). Pentru 7,49% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (55,8%), dar există și minorități de reformați (13,62%), romano-catolici (9,16%), penticostali (4,77%), baptiști (3,48%) și greco-catolici (2,99%). Pentru 8,19% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională

Oradea a fost dintotdeauna una din cele mai prospere orașe ale României și unul dintre cele mai semnificative centre economice, în mare parte datorită proximității față de frontiera cu Ungaria, devenind astfel o poartă înspre Occident. PIB-ul per cap de locuitor este cu aproximativ 150% din media din România. După 1989, datorită numărului mare de consumatori, Oradea a cunoscut o revigorare economică, nu atât în sectorul industrial cât în cel de servicii.

Rata șomajului din Oradea este de 6.0 %, ceva mai mică decât media pe țară, dar mult mai mare decât media pe județul Bihor, de aprox 2%. Municipiul Oradea are o economie a cărei structură cuprinde majoritatea domeniilor și realizează 63% din producția industrială a județului: construcții de mașini, prelucrarea lemnului și mobilier, pielărie, blănărie și încălțăminte, confecții, tricotaje și lohn, chimie, industrie alimentară, materiale de construcții, confecții metalice și plastice, piese de schimb, electronică, etc.

Municipiul Oradea dispune de o rețea de instituții și servicii de interes public general: transport, proiectare, construcții, instalații, turism, activitate hotelieră, import-export. Toate activitățile economice sunt sprijinite de asistența indispensabilă a peste 26 de bănci cu filiale în oraș și județ.

Piața imobiliară orădeană a cunoscut în ultimii ani o creștere accelerată ajungând la cote relativ identice cu piețele imobiliare din București, Brașov și Timișoara. Trendul ascendent s-a accelerat odată cu invitația primită de România de a adera la structurile euro-atlantic.

2.8. Funcțiile peisajelor amenajate

Peisajele amenajate, ca suprafețe acoperite cu vegetație, se definesc și prin capacitatea de îmbunătățire a microclimatului, a regimului fonic, prin gradul de dotare utilitară și decorativă a zonelor de odihnă, recreere, agrement, sport, și prin valoarea estetică globală. Diferitele categorii de spații verzi existente la nivelul orașelor îndeplinesc multiple funcții, ele își exercită acțiunea în același timp, dar unele prevalează asupra altora, cu intensități diferite, în funcție de tipurile specifice, dimensionarea în cadrul intravilanului, integrarea în sistemul urban etc.

Această polivalență funcțională a spațiilor verzi precum și evidențierea unor beneficii oferite de acestea în funcție de specificul urban, la un anumit moment evolutiv, determină o paletă diversă de abordări metodologice, în încercarea de a sintetiza o tipologie completă a beneficiilor oferite de spațiile verzi. Astfel, funcțiile spațiilor verzi se pot grupa în trei mari categorii: funcția sanitar-igienică, funcția recreativă și funcția estetico-peisagistică.

Dezvoltarea în ultima perioadă a urbanismului ecologic, care promovează, pe toate căile posibile, prezența naturii în orașe ca modalitate de creștere a calității locuirii urbane, conduce în prezent la o valorizare a beneficiilor ecologice pe care spațiile verzi le pot aduce în orașe. Această modificare de optică este vizibilă atât pe plan internațional cât și prin intermediul lucrărilor autohtone de factură recentă, care scot în evidență funcția ecologică, cu rol major de protecție și ameliorare a mediului ambiant. În cadrul funcționalității ecologice, principalele funcții ale spațiilor verzi sunt: funcția hidrologică, antierozională, climatico-sanitară, recreativă, estetică, științifică și educativă.

2.8.1. Funcțiile ecologice

Din perspectivă ecologică, spațiile verzi urbane sunt un adevărat moderator al impactului activităților umane asupra mediului înconjurător, prin ameliorarea microclimatului urban (moderarea temperaturile excesive și atenuarea variațiilor de temperatură diurne și sezoniere, reducând efectul de „insulă termică” al orașelor, stimularea schimburilor de aer, diminuarea vitezei vântului, ionizarea atmosferei), purificarea atmosferei (prin contribuțiile importante aduse la epurarea chimică, fizică și bacteriologică a atmosferei urbane), reducerea poluării fonice, îmbunătățirea capacității de retenție hidrică a terenului, păstrarea și perpetuarea biodiversității.

Nu există o fundamentare științifică pentru a corela beneficiile ecologice reale cu norma de spațiu verde pe locuitor. Ceea ce se poate generaliza și afirma cu certitudine este că existența spațiilor verzi plantate, întreținerea și dezvoltarea lor reprezintă un factor de reducere a riscurilor ecologice urbane, cu efecte pozitive asupra aerului, desfășurării ciclului hidrologic, solului și colectivităților umane.

Tampon al efectelor poluării atmosferice, prin capacitatea de epurare fizică, chimică și bacteriologică, vegetația este concomitent însă și victimă. Sub influența poluanților vegetația lemnoasă reacționează prin dereglări metabolice cu efecte morfologice ireversibile, precum: nanism, atrofierea organelor, necroze, cloroze, rarefierea învelișului foliar și în final, moartea arborilor. Aceste modificări reflectă reacția directă la stresul de poluare care, acționând continuu și cumulativ, poate genera adevărate situații de criză fiziologică.

2.8.1.1. Funcția hidrologică se caracterizează prin efectele spațiilor verzi asupra reținerii precipitațiilor atmosferice, echilibrarea alimentării susținute a pânzei de apă freatică, reducerea și purificarea scurgerilor de apă, prevenirea torenților. Umiditatea aerului este direct influențată prin procesele de evapo-transpirație specifice plantelor, umiditatea relativă a aerului în parcuri și păduri fiind cu 7-14% mai mare decât în zonele lipsite de vegetație. În mediul urban, unde aportul higrometric al apei din precipitații este redus, datorită sistemului de evacuare a apei prin canale colectoare închise, vegetația (ierboasă și lemnoasă) umezește atmosfera, realizând acel nivel higrometric confortabil al atmosferei urbane, în special în timpul verii. De exemplu, se apreciază că un arbore de mărime medie dintr-o plantație stradală poate transpira într-un sezon de vegetație circa 5m3.

2.8.1.2. Funcția antierozională include însușirile spațiilor verzi de a împiedica eroziunea solului și degradarea rocilor, de a reține materialele aluvionare și a consolida malurile cursurilor de apă etc.

2.8.1.3. Funcția climatică rezidă în însușirile spațiilor verzi de a modela amplitudinile și variațiile climatice diurne și sezoniere prin procesele de evapotranspirație, prin albedoul specific, sau prin reducerea efectului de răcire a vântului, ceea ce duce la: micșorarea vitezei vântului, sporirea umidității atmosferice, reducerea intensității radiației solare etc. Climatul urban se distinge în toate sezoanele prin anomalii de temperatură, umiditate și lumină. Precipitațiile din oraș sunt colectate și evacuate prin canalizare, ceea ce conduce la aspectul secetos, deșertic al climatului urban. Aerul devine uscat, umiditatea relativă scăzând deseori sub 5%, ceea ce defavorizează atât oamenii cât și plantele.

Temperatura mai ridicată din oraș, în comparație cu împrejurimile, este sesizabilă încă din primăvară. Astfel în zona centrală, liliacul, castanii, teii înfloresc cu circa 6-8 zile mai devreme decât la periferie.

Clădirile înalte, blocurile (construite îndeosebi în perioada 1970-1990) sunt adevărate oglinzi ce reflectă înspre sol o parte din razele solare și transformă străzile, vara, în cuptoare fierbinți. Temperatura medie anuală este mai ridicată cu 0,5-20C în zona centrală față de periferii. În perioada unui timp frumos, calm, diferența de temperatură între centrul orașului (cald) și împrejurimi (răcoare) determină o circulație atmosferică, funcționând ca într-un vas închis, fenomen care generează poluare urbană.

Efectele de prospețime, răcoare, umiditate a vegetației asupra microclimatului urban se datorează fenomenului de evapotranspirație, care transformă plantele în adevărați refrigeratori, prin evaporația puternică și foarte eficace a apei. La evaporația unui gram de apă se consumă circa 590 calorii. Un arbore mediu, solitar, transpiră vara, în jur de 500 l apă pe zi, consumând aproximativ 300000 kcal pe zi. Un arbore bine dezvoltat poate reduce în acest fel, local, temperatura cu până la 8-120C față de aceea de pe o stradă fără arbori. În mijlocul unui parc, diferența poate atinge 6-80C. Fiecare aliniament stradal, scuar, parc sau zonă verde influențează, prin efectul răcoritor, circulația locală a aerului. Vegetația lemnoasă, prin microclimatul pe care-l realizează, moderează temperaturile excesive, astfel, temperaturile în zilele toride de vară sunt mai scăzute în interiorul masivelor de arbori, a perdelelor de protecție, fâșiilor plantate în lungul străzilor, sau în apropierea acestora, iar iarna temperaturile sunt mai ridicate datorită  efectului de diminuare a mișcării aerului. Suprafețele acoperite cu gazon se încălzesc mai puțin comparativ cu suprafețele acoperite cu nisip, pietriș, cărămidă, asfalt sau beton. De exemplu, dacă temperatura aerului la suprafața betonului este de 30°C, în aceleași condiții temperatura la suprafața asfaltului va fi de 45°C, iar temperatura aerului la nivelul gazonului va avea valori cuprinse între 22-24°C. Acest aspect se poate pune ușor în evidență prin diferențele de temperatură dintre zonele verzi și aglomerările de construcții, sau dintre zonele verzi și zonele deschise, lipsite de vegetație, care se încing în zilele toride de vară și sunt expuse temperaturilor foarte scăzute iarna. Viteza vântului sau viteza de deplasare a aerului, este ameliorată în special de arbori și arbuști, și în principal de speciile cu frunziș sau coroană densă, sau cu frunziș sempervirescent. Plantațiile și zonele cu vegetație lemnoasă protejează împotriva vânturilor puternice, diminuându-le considerabil viteza în zonele adiacente, acestea comportându-se nu ca paravane compacte ce creează în spatele lor curenți turbionari (ca în cazul clădirilor, diferitelor construcții sau ziduri) ci ca adevărate filtre de atenuar și de deviere a maselor de aer aflate în mișcare. Perdelele de protecție, aliniamentele stradale sau orice alt masiv de arbori sau arbuști favorizează starea de calm a masei de aer atât în interiorul acestora cât și în zonele învecinate, astfel, la o distanță de 30-60 m de la lizieră în interiorul unei păduri, viteza vântului scade cu 30-60%, iar la 120-200 m în interior, atmosfera devine calmă. Aceste valori variază în funcție de speciile sau specia componentă, vârsta arboretului, structură pe verticală, consistență, elagaj și anotimp.

Ameliorarea intensității radiațiilor solare este realizată pe de o parte prin efectul de umbrire, datorită frunzișului speciilor arborescente și arbustive, dar și prin cantitatea de radiații solare reflectate de vegetație (albedo). Intensitatea luminii are valori corespunzătoare, ce nu deranjează ochii, în zonele plantate, cu vegetație ierboasă și lemnoasă, și este supărătoare în zonele lipsite de vegetație în care abundă materialele inerte precum sticla, betonul, marmura, gresia, oțelul, etc.

2.8.2. Funcțiile sociale

Funcțiile sociale răspund nevoilor umane de recreare și petrecere a timpului liber. Verdele urban joacă un rol semnificativ în creșterea incluziunii, promovarea sănătății populației, fiind în același timp o resursă educațională prin oportunitățile oferite în dezvoltarea valențelor științifice, civice și estetice ale citadinilor. Peter Groenewegen (2006), profesor la Institutul de Cercetări Medicale din Olanda propune chiar termenul de „vitamina G” (engl. green – verde) pentru numeroasele beneficii aduse populației de către spațiile verzi intravilane din punct de vedere al sănătății, bunăstării și securității sociale. Spațiile verzi se încadrează în categoria „peisajelor estetice vitalizate”, cu un real potențial sanogen, fiind astfel destinate promovării sănătății publice.

2.8.2.1. Funcția recreativă. Amenajările peisagistice sunt benefice pentru sănătatea oamenilor nu numai prin crearea unui microclimat mai favorabil și a unui mediu mai calm, cu aer mai curat și mai bine oxigenat, ci și prin influența stenică asupra stării neuropsihice. Ca urmare a intensificării acțiunii factorilor de stres și poluanților, omul societății moderne „simte tot mai mult nevoia“ de a evada în mijlocul naturii, în scopul refacerii capacității sale psihice și fizice, al relaxării, al destinderii, al recreării stării sale generale. Spațiile verzi constituie o ambianță deosebit de favorabilă pentru practicarea a numeroase activități recreative, ca cele din domeniile culturii, artei, sportului, divertismentului, turismului, fiind un element compensator al condițiilor de lucru, al solicitării fizice, intelectuale sau psihice, la care este supus omul în viața cotidiană, în general. Cu cât sunt mai mari aceste solicitări, cu atât mai mare este nevoia omului de a fugi din cotidian, cele mai multe destinații, în acest sens fiind zonele cu vegetație, spațiile verzi urbane sau extraurbane. Prin recreare se creează o stare de destindere, de relaxare, prin care se elimină traumele psihice și nervoase provocate de stările de tensiune, sau este eliminată oboseala temporară cauzată de progra-mul zilnic de activitate. Însăși trecerea printr-o zonă verde intravilană provoacă sentimente diferite, constrastante cu cele înregistrate atunci când se traversează peisaje urbane în care betonul, sticla, asfaltul și zgomotul predomină. O altă metodă de relaxare este divertismentul sau amuzamentul, prin care se înlătură plictiseala, sau efectul automatismelor zilnice, evadarea prin care individul iese din mediul său obișnuit. În spațiile verzi, recrearea umană se realizează permanent. Aceasta poate fi de scurtă durată, în zonele aglomerate, cum sunt aliniamentele stradale sau scuarurile, sau poate fi o odihnă mai îndelungată, activă sau pasivă, ca repausul pe o bancă sau plimbare ușoară, realizate în parcurile publice sau în cele de cartier, în grădinile botanice. Spațiul verde contribuie enorm la confortul urban, ca parte componentă a unui peisaj urban optim, caracterizat de un raport echilibrat între construcții vegetație, căi de circulație, etc. Printre sarcinile de bază ale recreării este și dezvoltarea personalității prin care individul se eliberează pentru o perioadă de timp de automatismele zilnice, având un comportament și activități creatoare și novatoare.

Factorii care influențează recrearea sunt timpi de existență, respectiv timpul alocat servirii mesei, odihnei prin somn, întreținerii personale, serviciului, timpi de subzistență care este alocat deplasării la serviciu, cumpărăturilor pentru hrană, îmbrăcăminte, timpul liber care este împărțit la rândul său în timp liber zilnic, timp liber de week-end și timp liber de lungă durată, respectiv concediile, vacanțele, pensia. Nivelul de trai, este un alt factor care influențează recrearea în funcție de care sunt mai mult sau mai puțin accesibile diferite obiective: stațiuni, călătorii, obiective turistice, etc.

2.8.2.2. Funcția sanitară (sanitar-igienică) a spațiului verde este reprezentată de ansamblul însușirilor acestuia de a contribui la realizarea unor condiții de mediu favorabile sănătății oamenilor. Această funcție se referă la acțiunea directă asupra organismului uman prin crearea de condiții cât mai apropiate de nivelul optim existențial al ființei umane prin scăderea intensității luminii directe sau reflectate, stimularea schimburilor de aer, oxigenarea și purificarea aerului, reducerea curenților de aer, fixarea și chiar metabolizarea unor noxe (monoxid de carbon, dioxidul de azot, diverse metale grele), ionizarea negativă și epurarea microbiană a aerului.

Aerul din oraș este poluat de numeroase particule aflate în suspensie, produse de activitatea industrială, traficul rutier, diverse activități cotidiene. Aceste particule sunt: toxice (metale grele, cum este plumbul emis de autovehicule), caustice (clorfluorurații), cancerigene (carburi rezultate din combustii incomplete) etc. Particulele din atmosfera urbană poluată sunt nocive pentru aparatul respirator uman. Ele îngreunează și suprasolicită sistemul uman de apărare și exercită un efect depresiv asupra amplitudinii mișcării aparatului respirator, diminuând oxigenarea, ceea ce conduce la oboseală, devitalizare. Atmosfera urbană este, de asemeni, contaminată de diverse gaze toxice. Un autovehicul degajează în medie 2 – 4 grame oxizi de azot la un parcurs de 1 km.

Asocierea frecventă a poluării prin particule cu poluarea gazoasă și formarea de peroxizi, cloruri etc., sunt periculoase atât pentru om cât și pentru plante. Această poluare este atenuată de foliajul arborilor; vegetația este capabilă de a fixa monoxidul de carbon, pe o alee cu arbori și arbuști absorbându-se până la 30% din monoxidul de carbon emis. Denumite și plămâni ai orașelor, spațiile verzi purifică aerul, captând în medie, vara, până la 50% din praful atmosferic, iar iarna, până la 37%.

Ozonul cu care se îmbogățește aerul prin oxidarea substanțelor organice din litieră și, mai ales a terebentinei din rășină, constituie un factor sanitar important. Ozonul, fiind puțin stabil, se descompune ușor, eliberând oxigenul sub formă de ioni. Fiind un oxidant mai puternic decât oxigenul în stare moleculară, el activează arderile și produce în organism un spor de vitalitate, îl fortifică și creează buna dispoziție.

Aerul ionizat exercită o acțiune pozitivă asupra organismului, având proprietăți curative și profilactice. Ionizarea mai accentuată din spațiile verzi se datorează, pe de o parte fotosintezei, prin care se eliberează electroni ce ionizează aerul din apropiere, iar pe de altă parte, faptului că vârfurile ascuțite ale frunzelor mijlocesc, în anumite condiții atmosferice, descărcarea electricității care contribuie la creșterea numerică a ionilor din atmosferă. Aeroionii influențează organismul uman prin acțiunea asupra alveolelor pulmonare și a sistemului nervos. O parte din ioni trec în sânge și transmite sarcina ei electrică celulelor, contribuind la scăderea tensiunii arteriale, la ameliorarea formulei sanguine, la sporirea absorbției de oxigen, și implicit, la mărirea capacității de efort și atenție, ceea ce creaază un sentiment de bucurie.

Spațiile verzi au, de asemenea, capacitatea de a neutraliza pulberi biologic active (radioactive), extrem de periculoase pentru sănătatea oamenilor. Având o deosebită capacitate de epurare microbiană a aerului, spațiile verzi funcționează ca o barieră biologică. Fitoncidele emanate de stejar distrug bacilul dizenteriei, iar diferite tipuri de stafilococi sunt afectați de fitoncidele emanate de arțar, castan, paltin, plop, salcâm, pin, tuie, tisa. Un hectar de ienupăr emană, în 24 de ore, aproximativ 30 kg de fitoncide, o cantitate suficientă pentru distrugerea microorganismelor nocive din atmosfera unui mare oraș. Acțiunea bactericidă este mai pronunțată la rășinoase față de foioase. Capacitatea de epurare fizică depinde de specie, respectiv de mărimea frunzelor, părozitatea acestora, durata de viață a frunzelor etc. De exemplu, o suprafață îngazonată reține de 3-6 ori mai mult praf  și particule solide decât o suprafaț nudă, iar un arbore de mărime medie reține de 10 ori mai multe impurități decât suprafața proiecției coroanei acestuia, acoperită cu gazon. Un hectar de pădure de stejar poate reține circa 68 t de particule solide și praf, în cazul molidului circa 30 t/ha, pinului silvestru circa 35 t/ha, iar a teiului pucios circa 42 t/ha. Reducerea poluării chimice este realizată de spațiile verzi în primul rând prin consumarea CO2 și producerea de O2, prin fixarea activă a unor gaze toxice rezultate din diferite activități: arderea combustibililor, industria chimică, metalurgică, de prelucrare a petrolului, de prelucrare a produselor minerale, transportul auto, aerian, sau diferite activități curente ale populației. Spațiile verzi se comportă ca adevărate filtre biologice ce îmbunătățesc însușirile aerului, datorită capacității de fixare prin metabolizarea diferitelor gaze nocive din atmosferă. Această capacitate depinde de specie (specii mai rezistente și specii mai puțin rezistente), de structura spațiului verde respectiv (monocultură/amestec, echien/plurien, arbori+arbuști+specii de gazon), dar și de condițiile climatice la un moment dat (precipitații, radiație solară, inversiuni termice, ceață, umiditate, ionizarea aerului). Acțiunea antipoluantă a vegetației are anumite limite, ce sunt atinse atunci când apar simptomele diferitelor boli specifice (cloroze, necroze, căderea frunzelor, creșteri defectuoase) sau chiar simptomele uscării fitoindivizilor, aspecte evidente în cazul spațiilor verzi din jurul surselor de poluare intensă.

Arborii și arbuștii produc schimbări ale condițiilor edafice, determină o creștere a cantității de humus din sol prin acumularea litierei, îmbunătățesc structura și permeabilitatea solului și modifică raportul cationilor și pH-ul.

Spațiile verzi contribuie la reducerea poluării fonice, acționând ca o adevărată barieră acustică. Coroanele arborilor și arbuștii reduc poluarea sonoră, absorbind în jur de 26% din energia sonoră, contribuind la starea de sănătate și confort urban. Peluzele gazonate pot diminua intensitatea zgomotului cu până la 6 decibeli. În general, în orașele mari, intensitatea zgomotului atinge frecvent 80 de decibeli în zonele intens traficate față de 45-55 de decibeli, cât este limita acceptabilă pentru un ambient urban.

Speciile cu coronament larg, frunziș bogat, ca arțarul teiul, carpenul, fagul, stejarul contribuie, în mare măsură, la reducerea intensității zgomotului. Crearea perdelelor de protecție, cu lățimea de 25-30 m, formate din 5-6 rânduri de arbori, asigură o atenuare a zgomotului, în medie, cu 1,8 decibeli de fiecare rând. Pentru a se mări suprafața de reflectare a energiei acustice, se recomandă ca rândurile să fie în zig-zag, iar intercalarea unui ecran opac mărește eficacitatea perdelei, cu reducerea a încă 12-17 decibeli.

Cele mai frecvente surse de zgomot sunt: transportul auto (în zonele limitrofe autostrăzilor, intersecțiilor aglomerate, a arterelor principale), transportul aerian (în zonele limitrofe aeroporturilor), transportul pe căi ferate (în zonele gărilor și stațiilor CFR, sau în zonele în care se utilizează frecvent semnalizarea sonoră), întreprinderile industriale, șantierele, etc. Zgomotele pot fi atenuate cu ajutorul maselor dense de frunziș ale arborilor și arbuștilor, dispuși sub formă de benzi în lungul porțiunilor de drumuri sau de autostrăzi ce trec prin zone locuite, sau prin realizarea de masive dispuse în jurul întreprinderilor ce constituie surse de zgomot sau chiar a aeroporturilor. Prin măsurători s-a constatat că o perdea deasă de vegetație lemnoasă, ce are lățimea de 200-250 m, reduce zgomotul cu 35-45 decibeli, echivalând cu zgomotul sesizat la 2 km față de autostradă, în teren liber, fără obstacole cu efect antifonic. În orașe, plantațiile stradale, plantațiile rare dintre construcții, scuarurile cu suprafață mică reduc foarte puțin zgomotul (cu doar 4-5 decibeli), având un efect nesesizabil. Dar în parcuri sau acolo unde există plantații dese, perimetrale, vizitatorii resimt efectul antifonic al vegetației, prin senzația de liniște, efect maxim în sezonul de vegetație. Pentru obținerea efectului antifonic maxim, se combină de regulă diferite modele de relief sau diferite panouri cu efect antifonic, cu plantații dispuse în anumite dispozitive, cu rolul de a absorbi și de a disipa undele sonore.

Importanța sanitară deosebită o au spațiile verzi asupra stării psihice, care influențează, într-o mare măsură, starea fizică a organismului uman: activitatea organelor digestive, secretoare sau cu funcții motrice, circulația sângelui, respirația, funcția endocrină etc. Se consideră că aproape jumătate din patologia umană este condiționată de psihic. De aceea, la amenajarea spațiilor verzi se urmărește ca acestea să influențeze asupra sentimentelor, stimulând emoțiile stenice (bucurie, vioiciune) care tonifică și fortifică activitatea organismului și să le reducă sau înlăture pe cele astenice (îngrijorare, tristețe, supărare, depresiune) care slăbesc sau dezorganizează activitatea organismului. Prin forma trunchiului, a coroanei, dispoziția ramurilor, modul lor de grupare, arborii exercită o acțiune diferită asupra stării psihice. Coroanele arborilor foioși sau rășinoși, de formă columnoasă sau conică, stimulează voința, elanul, fermitatea. Coroanele sferice contribuie la întreținerea unei stări psihice normale, creând o atmosferă liniștită, familială. Formele umbrelate au efecte calmante, degajând o atmosferă de ocrotire, apărare. Coroanele compacte cu frunziș bogat, stimulează puterea de concentrare și cea creatoare, iar coroanele transparente și contururile vagi acționează ca un factor conservativ, tradițional, de continuitate.

Gradul de luminozitate, ca și culorile diferite ale spațiilor verzi, influențează asupra stării psihice; în timp ce o poiană sau un parter de flori intens luminate imprimă un sentiment de stimulare, de dinamism, o porțiune umbrită dintr-o zonă verde constituie un mediu tipic conservant. De aceea, pentru oamenii suprasolicitați, agresați, spațiile verzi trebuie să fie în așa fel amenajate, încât dozarea luminii soarelui să fie moderată, pe când cei în stare de depresiune psihică au nevoie de mai multă lumină.

Gama cromatică a vegetației este variată și într-o continuă modificare, după anotimp. Culoarea verde are un efect benefic asupra psihicului uman, în orice conjuctură. Culorile galben, roșu, portocaliu și nuanțele vii ale lor înviorează peisajul și favorizează buna dispoziție, iar culorile reci, precum albastru, gri, predispun la liniște, calm și pasivitate. Formele și culorile vegetației, jocurile de lumină și umbră influețează psihicul uman și starea de spirit a celor ce beneficiază de spațiile verzi, care își impun, și în acest fel, amprenta asupra calității mediului ambiant urban.

2.8.2.3. Funcția estetică. Este vizibilă prin valențele decorative ale speciilor vegetale, introducerea varietății în geometrismul și monotonia construcțiilor, determinând expresivitate artistică ansamblurilor arhitecturale, mascarea unor aspecte inestetice, accentuarea perspectivelor arhitecturale. Prin prezența lor pe un anumit teritoriu, spațiile verzi imprimă acestuia o deosebită valoare decorativă, apreciată prin satisfacția ce o realizează omul față de vegetația arborescentă, arbustivă, erbacee sau floricolă care, datorită tulpinilor, ramurilor, frunzelor, florilor, lujerilor, fructelor ori semințelor, dau impresia unui lucru bine organizat, compus, în care părțile se îmbină între ele și se subordonează în mod armonios întregului, pentru a pune în evidență „măsura inerentă a fiecărei compoziții, ceea ce înseamnă, de fapt, frumusețe“.

Importanța estetică a vegetației în formarea peisajului arhitectural urban este multilaterală. În geometrismul construcțiilor, spațiile verzi introduc completări contrastante. Contururile pitorești și coloritul grupurilor constituite din vegetație, suprafețe ocupate de gazon, flori și oglinzi de apă sporesc expresivitatea artistică a ansamblurilor arhitecturale.

Valoarea estetică a spațiului verde este conferită, deci, de faptul că spațiul verde este elementul activ ce leagă atât arhitectura urbană de om, cât și activitatea umană de soluția arhitecturală a zonei, ceea ce conferă mai multă expresivitate artistică peisajelor arhitecturale, varietate și pitoresc.

2.8.2.4. Funcția științifică și educativă este exercitată de zonele verzi monumente ale naturii, de rezervațiile științifice, grădinile botanice etc. Grădinile botanice se realizează, astăzi, urmărind îmbinarea funcției științifice cu cea educativă, fără a se neglija rolul decorativ al plantelor, funcția sanitar-igienică și de recreare. Grădinilor botanice le revine principala misiu-ne de a conserva plantele amenințate cu dispariția, avându-se în vedere ritmul intens cu care dispar unele specii. De aceea, pentru multe specii vegetale cultura în grădini botanice rămâne singura lor șansă de a supraviețui. Prin gruparea ecologică a vegetației, grădina botanică modernă îndeplinește toate funcțiile atribuite de-a lungului timpului: educativă, de cercetare, de conservare a naturii.

Prin educarea tineri generații, începând de la primele faze de insturire, spațiul verde, vegetația, în general, și, în ultimă instanță, natura, pot deveni obiectul petrecerii plăcute a timpului liber și al ocrotirii umane, acest fapt având repercursiuni pozitive în atitudinea față de mediul înconjurător a viitorilor adulți și în perpetuarea acestei atitudini la noile generații.

2.8.3. Funcția economică

Impactul pozitiv al spațiilor verzi se extinde și în sfera activării vieții economice a orașelor, prin creșterea valorii prorietăților localizate în proximitatea verdelui urban amenajat, crearea unor atitudini și comportamente topofile, importanța utilitară a unor categorii plante (consolidarea terenurilor nisipoase, asanarea unor zone cu exces de umiditate, reabilitarea unor terenuri neproductive, neconstruibile sau degradate antropic, securitatea traficului, diminuarea propagării nocivităților industriale), susținerea imaginii urbane (parcuri – emblemă). Verdele urban poate reprezenta și o sursă de materii prime vegetale pentru industria lemnului, farmaceutică, cosmetică și alimentară, oferind oportunități în susținerea profitabilă a întreprinderilor de producere a materialului săditor.

În perioada actuală de accentuare a crizei urbane pe relația om – natură, simbioza utilitară și estetică dintre ecologia umană și spațiile verzi constituie o cerință prioritară a urbanismului contemporan. Spațiile verzi intravilane reprezintă o componentă de bază în structura orașelor, datorită polivalenței lor funcționale. Exercitarea acestor funcții depinde însă de modul în care vor fi planificate, protejate și integrate în sistemul urban.

2.8.3.1. Funcția de producție. Este specifică fiecărui tip sau categorie de spațiu verde, fiind obținute diferite categorii de produse: lemn, fructele, semințe sau masă vegetală din diferite culturi agricole, flori din culturile floricole. În cazul particular al spațiilor verzi amenajate cu rol decorativ, recreativ sau sanitar, această funcție are un caracter puternic diminuat. Se știe că dintre ecosistemele naturale, pădurile, ocupând mari suprafețe pe glob, exercită cea mai importantă funcție de creare și conservare a mediului de viață al uscatului; de aceea prezentarea lor, gospodărirea și exploatarea rațională, în contextul cerințelor tot mai mari cărora trebuie să facă față, în primul rând ca resursă economică, necesită adoptarea unor strategii speciale, fundamentate ecologic, care să asigure stabilitatea lor. Pădurile actuale sunt absolut indispensabile pentru menținerea unor echilibre în natură, pentru buna funcționare a întregii biosfere, condiție de bază a existenței în continuare a omului.

2.8.3.2. Funcția utilitară este îndeplinită de anumite plantații realizate pentru protecția unor obiective speciale, a resurselor hidrologice și a diferitelor categorii de terenuri. Astfel, zonele industriale sunt prevăzute cu plantații speciale pentru diminuarea propagării substanțelor nocive, bazinele deschise de apă (acumulările de apă) și instalațiile de aprovizionare cu apă potabilă trebuie să fie prevăzute cu perdele de protecție sanitară, unele porțiuni de drumuri sau căi ferate cu probleme sunt prevăzute cu plantații ce asigură consolidarea terenului sau securitatea traficului (bariere vegetale antifar ce separă sensurile de circulație, bariere împotriva vântului, cu efect de parazăpezi). Prin aplicarea unor proiecte de dezafectare a unor întreprinderi industriale și de redare în folosință a teritoriilor respective, prin ecologizarea spațiilor și prin amenajări peisagistice menite să atenueze impactul vizual al instalațiilor și integrarea anumitor folosințe specifice spațiilor verzi.

Capitolul III

3.AMENAJAREA UNEI GRĂDINI PRIVATE

3.1. Memoriu justificativ

3.1.1. Tema de proiectare. Cerințe și precizări

Aceasta temă de proiectare constă în amenajarea unei grădini private, iar in realizarea ei am considerat folosirea unor specii comestibile și in acest fel se va îmbina partea estetică a grădinii cu cea economică și cea de recreere. Spațiul grădinii amenajate are o suprafață de 30.000m2 , suprafață care este situată la periferia orașului Oradea.

Modalitatea în care este conceput acest spațiu care urmează a fi amenajat și desigur și design-ul doresc să ofere o imagine a unui spațiu verde multifunțional care să ofere proprietarului locul ideal al petrecerii timpului liber dar și al agrementului. Scopul acestei lucrari îl reprezintă realizarea planului unei grădini particulare având rolul funcțional de realizare a unui spațiu natural de recreere si relaxare. Mai mult să ofere necesarul de fructe, legume, plante ornamentale pentru consumul propriu dar și cele destinate vânzării având în vedere afacerea prosperă a familiei.

Dimensionarea suprafețelor se regăsesc in tabelul ( ) și în urma efectuării calculelor spațiului tinându-se cont de destinația spațiului rezultă că repartizarea suprafețelor în funcție de zona de întrebuințare se încadrează normelor în vigoare.

Terenul are forma rectangulară, respectiv de dreptunghi având laturile de 250×130 m situat la o altitudine de 125 m.Ca limite în partea de N și S se învecinează cu doua cartiere iar in E si V se învecinează cu doua artere de circulație ce fac delimitarea de cvartalele de locuit.

Scopul acestei lucrari il reprezinta realizarea planului unei grădini particulare. Rolul functional al grădinii este acela de realizare a unui spațiu natural de recreere si relaxare,dar și un spațiu destinat agriculturii, afacerea personală a familiei.

Tema generală a spațiului face ca acesta sa fie împărțit în trei zone diferite care se evidențiază printr-o anumită funcționalitate, oferind astfel un loc în care se vor desfășura atât activități individuale cât și colective, activitați ce se desfășoară pe tot parcursul anului. Prin modul în care este proiectat aduce în folosință spații care asigură desfășurarea de activități numeroase.

Tabel 8 . Dimensionarea suprafețelor grădinii

3.1.2 Structurarea spațiului

Structurarea spațiului presupune proporționarea funcțională a volumelor suprafețelor și formelor planului respectând principalele funcții astfel încât fiecărei funcții îi este permis să se dezvolte în corelație cu alte funcții. Un plan care este realizat într-un mod echilibrat prin colerarea optima a utilului și al ambientului este expresiv ca funcție, are afinități cu acesta și realizează maximul de armonie al relației plan-natură.

În situația în care spațiul este de 30.0002 acesta se poate structura încât sa permită accesul din mai multe zone atat pe jos cât și cu mașina ( vezi planul ). S-a avut în vedere crearea unor spații bine delimitate prin crearea unui peisaj echilibrat din punct de vedere estetic și functional,spațiul de recreere și agrement și desigur cel economic.

Lățimea intrărilor diferă în funcție de importanța si utilitatea fiecareia în parte. Astfel intrările principale au intre 3,5 și 5 m lățime, trarile auto intre 3,5 și 6 m lățime, iar intrările secundare au o lățime de 1,2-2 m lățime.

Structurarea spațiului s-a realizat ținând cont de principiul funcționalității al unității al compatibilității funcției cu ambientul și al proporționalității. Sistemul de circulție împarte spațiul în zone cu diferite folosințe. Grădina este formată din alei principale ce au o lățime de până la 5 m, acestea fiind dimensionate în funcție de circulația în acea zonă. Din aleile principale pornesc aleile secundare ce au o lățime de maxim 2,5 m iar din acestea se desprind aleile terțiare de 1,0-1,2 m.

În zona de nord a spațiului este proiectată prima intrare principal, cea din fața casei. Spațiul aferent acestui loc este realizat în stil geometric iar aleea principală cu care se continua este gândită ca alee principală care leagă drumul dintr-un capăt în altul al întregii grădini( vezi planul general).

Cea de-a doua intare principală se află în partea sudică a terenului, alee care permite trecerea în partea de plantație a grădinii private.

Modul în care s-a realizat spațiul este determinat de funcțiile care i-au fost atribuite. (vezi planul general) , astfel vor fi urmatoarele porțiuni :

A-Construcții

B-Sisteme de circulație

C-Zone amenajate pentru disctracție

D-Teren cultivat cu legume

E-Teren cultivat cu viță de vie

F-Teren cultivat cu pomi fructiferi

G-Teren cultivat cu flori ornamentale

H-Lac natural

L-Șezlong

Zona estetică

În partea de nord a grădinii se regăsește zona simetrică,geometrică a planului si totodată este zona care marchează intrarea în locuință( vezi planul general). Plantele care le-am ales in partea din față a casei sunt Begoniae roșii care sunt dispuse simetric de o parte si alta a aleii principale, iar lângă gard am ales Magnolia stellata rosea.De-a lungul gardului frontal am ales Ligustrum vulgare. Casa se află situate central iar la parterul acesteia se află parcarea. Totodată drumul principal trece chiar sub casă.

Alăturarea elementelor și subordonarea unele in raport cu altele s-a facut fara a neglija unitatea ansamblului, cee ace presupune o multitudine contopită care se bazează pe o concepție dominantă, capabilă să închege toate părțile intr-un intreg. Cunoscut fiind că stilul geometric prezintă o unitate perfectă, cee ace impune o manieră ușor perceptibilă, grădina având o ierarhizare perfecta a tuturor elementelor sale.( vezi plan general). Echilibrul presupune realizarea unei compoziții în care atenția să se repartizeze egal pe partea dreaptă si pe cea stângă a axei verticale centrale.

Zona de relaxare

În partea centrală a grădinii se găsește spațiul amenajat pentru activități în aer liber și totodată de relaxare : o piscină , o filigorie , un teren de mini-golf, un teren de fotbal, de baschet, și nu în ultimul rând un lac natural minunat unde se poate pescui sau face plimbări cu barca. ( vezi plan general). Deoarece este un spațiu în care se desfășoară activități în aer liber, asigurarea confortului fonic este important, am ales Chamaecyparis în zona terenurilor, fiind o specie care nu produce mizerie, fapt ce ar putea împiedica desfășurarea sporturilor.

De la casă se poate face trecerea de o parte și alta a drumului principal în primul rând la o piscină exterioară care este un spațiu prielnic de relaxare , acesta fiind dotată cu umbrele și șezlonguri. Pentru a oferi intimitatea spațiului am ales ca plante : Paulownia tomentosa în jurul bazinului și Lugustrum vulgare pitic rotund de-a lungul aleilor ce duc la piscină. Prin aliniamentul de Thuja pyramidalis delimitează zona terenului de fotbal de piscină, dar si zona în care se află șezlongurile de drumul principal astfel încât izolează fonic și oferă în același timp intimitatea necesară petrecerii timpului liber.

Cea de-a doua alee leagă casa de o filigorie așezată în mod deliberat mai retras pentru a se putea realiza diverse activități pentru relaxare dar și pentru distracție alături de cei dragi. De-a lungul aleilor am amplasat Thuja pitic. În partea opusă a filigoriei se regăsește lacul natural, iar trecerea dintre cele două se face cu ajutorul unui ponton care este infrumusețat prin elemente vegetale precum Lugustrum vulgare pitic. Lacul se întinde pe o suprafață de 1200m2, ceea ce reprezintă 3,7% din suprafața totală a grădinii. Pentru a delimita lacul de mini-terenul de golf care se află alături s-au ales specii de plante precum Salix alba. Pentru a izola restul grădinii de cele 3 terenuri de sport în aer liber : terenul de mini-golf, de fotbal, baschet s-au plantat plante specifice care asigură și o bună funcționare a acestor spații: Chamaecyparis.

Zona destinată agriculturii

Scopul principal urmărit la înființarea unei grădini este acela de a găsi amplasamentul cel mai ideal care să satisfacă necesitățiile proprietarilor. Grădina nu este un element static , ea se află intr-o permanent și continuă schimbare-transformare în raport cu timpul, elementele schimbătoare și modul de devenire al grădinilor constituind esența acestora.

Pentru grădina familială terenul este ales în funcție de punctele cardinal și construcțiile existente astfel încât factorii de mediu să fie optimi, iar dispunerea rânurilor să permită o luminozitate maximă și de durată.

Zona destinată agriculturii vine în continuarea zonei de agrement. Cele două zone sunt delimitate printr-un aliniament de Chamaecyparis . Pentru această zonă am ales o porțiune în care s-au plantat pomi fructiferi, și flori ornamentale. În continuarea acestor două parcele se situează porțiunea de teren unde este plantată vița de vie care este destinată vânzării pentru realizarea vinului roșu. În lateral se află parcela cu legume care sunt destinate vânzării cât și pentru consum propriu, respectiv pentru cei 4 membrii ai familiei. Pentru aceasta porțiune s-au ales specii de câmp.

În continuarea acestei porțiuni de grădină familială se află partea așa zisă organizată a grădinii adică depozitul.Este locul în care toată marfa : legumele, fructele, florile sunt depozitate și asteaptă pentru vânzare. Spațiul este dotat cu o platformă care asigură accesul mașinilor de transport marfă. Fiind totul organizat facilitează foarte mult comerțul acestor produse. Este o afacere prosperă a familiei și depozitarea corespunzătoare a produselor spre vânzare contează foarte mult.

3.1.3 Organizarea spațiului

3.1.3.1Organizarea spațiului amenajat dupa principiul stilului geometric

Compoziția în stil geometric pentru amenajări grădini și amenajări curți are la bază formele geometrice regulate, compuse fie din linii drepte, fie din linii curbe.

Aspectul general al unei grădini amenajate astfel este unul care sugerează ordine și formalitate.Ordonarea generală a compoziției într-o gradină geometrică se face în funcție de un element principal, dominant. Un alt element cu rol compozițional important pentru un astfel de proiect de amenajări grădini și amenăjari curți este reprezentat de circulație, aleile participând în mod direct la punerea în evidență a caracterului acestui stil de amenajare.

În acest stil geometric este realizată grădina de fațadă unde drumul principal împarte spațiul în două imagini simetrice.( Fig 1.21)

Fig 1.21 Grădina de fațadă

3.1.3.2Organizarea spațiului amenajat după principiile stilului liber

Grădinile amenajate în stil liber au o compoziție a cărei elemente componente încearcă să imite natura. La crearea unei lucrări de amenajări grădini și amenajări curți care abordează compoziții libere sunt folosite linii sinuoase și forme neregulate. Aspectul general al amenajărilor libere (peisagere) crează impresia de naturalețe. Soluția pentru proiectele de amenajări grădini și amenajări curți se adaptează terenului. Relieful este rareori modificat și doar la scara mică, mai importantă fiind accentuarea lui. Circulația urmează formele reliefului, având trasee libere, cu linii curbe și sinuoase, justificate și simple, ce determină descoperirea treptată a priveliștilor.

Acest tip de stil este regăsit în partea centrală a grădinii, în partea de agrement unde aleile sunt dispuse asimetric. ( Fig 1.22)

Fig 1.22 Zona de agrement a grădinii

3.1.3.3Organizarea spațiului amenajat ca fermă familială

Pentru amplasarea grădinii se are în vedere un teren cât mai plan, fără denivelări. Astfel se recomandă suprafețele unde apa freatică este la o adâncime de 2-4 m care să aibe un pământ sufficient de fertile întrucât cultura de legume necesită un teren bogat în substanțe nutritive, reavăn și cu un conținut ridicat în materie organică.

În acest stil se încadrează zona destinată agriculturii a acestui proiect. (Fig 1.23)

Fig 1.23 Zona destinată agriculturii

3.1.4 Asocierea și amplasarea elementelor vegetale

3.1.4.1.Asocierea și amplasarea elementelor vegetale în spațiul amenajat dupa principiile stilului geometric

Alegerea plantelor într-o gradină geometrică se face după criterii arhitecturale, cu scopul de a evidenția construcțiile. Plantele sunt dispuse regulat, geometrizat. Decorul vegetal este subordonat astfel elementelor construite.

Astfel în grădina de fațadă s-au utilizat plante decorative precum Begoniae roșie(fig 1.24) care este o plantă erbacee perenă, stufoasă care poate atinge o înălțime de 30-40 centimetri. În părțile laterale am ales Magnolia stelatta rosea(fig 1.25) care este un arbust cultivat pentru florile sale mari, delicate, ușor parfumate, în formă de stea. De-a lungul aleii secundare frontale am ales Ligustrum vulgare(fig 1.26) care este un arbust indigen, o specie ce dovedește o mare capacitate de adaptare față de condițiile de mediu. Desigur gazonul(fig1.27) este nelipsit acesta reprezentând un element cu o valoare decorativă deosebită, imprimând o atmosferă de calm și liniște, datorită nuanțelor de verde, întinderile mari de gazon introduc în peisaj o notă de solemnitate și romantism.

Fig 1.24 Begoniae roșie

Fig 1.25 Magnolia stelatta rosea

Fig 1.26 Ligustrum vulgare

Fig 1.27Gazon

3.1.4.2.Asocierea și amplasarea elementelor vegetale în spațiul amenajat după principiile stilului liber

În ceea ce priveste vegetația sunt încurajate, prin activitățile de amenajări grădini și amenajări curți , formele naturale de creștere și gruparea acestora în masive cu contur neregulat. În ordonarea generală a compoziției unei amenăjari peisagere simetria este înlaturată, fiind înlocuită cu asimetria echilibrată.

În această parte am ales pe aleea care duce de la casă la piscină de o parte si de alta Lugustrum vulgare pitic, în jurul piscinei am ales Paulownia tomentosa(fig 1.28) care este un arbore ornamental cu creștere rapidă, iar Thuja pyramidalis(Fig1.29) numit și arborele vieții, este cel care delimitează piscina de drumul principal și de terenul de fotbal, oferind în același timp intimitatea necesară petrecerii timpului liber.

În partea opusă pe aleile ce pornesc spre filigorie am ales Thuja pitic(Fig 1.30), de-a lungul drumului principal Thuja pyramidalis pentru a izola fonic cât și a oferi intimidate acestui spațiu destinat unor activități cu cei apropiați.Ca element decorative al filigoriei am ales Wisteria(Fig 1.31) care este o planta agățătoare cu un aspect minunat. De la filigorie pornește pontonul, iar de o parte și alta este dispus Lugustrum vulgare pitic. În zona centrală cum sunt dispuse aleile am ales o notă de culoare prin Euonymus alatus(Fig 1.32). În jurul lacului este plantat Salix alba(Fig.1.33) care este un arbore foios, care crește pe malul apelor, în lunci, zãvoaie, locuri umede, în zonele de deal și câmpie.

În jurul terenurilor, cel de mini-golf, de fotbal și de baschet am ales Chamaecyparis(Fig.1.34) deoarece este o specie care nu lasă mizerie, astfel se pot desfășura cu ușurință activitățile.

Fig 1.28 Paulownia tomentosa

Fig 1.29 Thuja pyramidalis

Fig 1.30 Thuja pitic

Fig 1.31 Wisteria

Fig 1.32 Euonymus alatus

Fig 1.33 Salix alba

Fig 1.34 Chamaecyparis

3.1.4.3. Amenajarea elementelor vegetale în spațiul amenajat ca fermă familială

În această zonă se va avea în vedere pregătirea terenului înaintea plantării diferitelor specii, astfel se vor administra îngrășăminte organice și minerale în funcție ce cerințele speciilor.

Pe parcela destinată pomilor fructiferi s-au ales specii precum : Malus domestica(Fig.1.35), Prunus domestica (Fig.1.36), Prunus armeniaca(Fig.1.37), Prunus persica(Fig.1.38), Prunus cerasus(Fig.1.39). Pe parcela destinată florilor ornamentale am ales Rosa centifolia(Fig.1.40), Rosa gallica(Fig.1.41), Dahlia(Fig.1.42), Calendulla officinalis(Fig.1.43), Chrisanthemum(Fig.1.44), Hemerocallis(Fig.1.45), Hortensia(Fig.1.46) și Tulipa gesneriana(Fig.1.47), Vitis vinifera(Fig.1.48), pentru parcela cu viță de vie iar alături s-a pus cultură de plante legumicole de câmp(Fig1.49). Se are în vedere faptul că aceste plante fie de consum fie ornamentale sunt spre vânzare.

În continuarea acestor parcele, în zona depozitului s-au ales specii de plante care să dea o notă de intimitate și culoare acestei zone. Pe aleea principală am ales Thuja pyramidalis, pe aleea secundară ce leagă depozitul de restul parcelelor Deutzia gracilis(Fig.1.50), iar pe langa zidul principal de o parte și alta a clădirii Tilia platyphyllos (Fig.1.51).

Fig 1.35 Malus domestica

Fig 1.36 Prunus domestica

Fig1.37. Prunus armeniaca

Fig 1.38 Prunus persica

Fig 1.39 Prunus cerasus

Fig 1.40 Rosa centifolia

Fig 1.41Rosa gallica

Fig 1.42 Dahlia

Fig 1.43 Calendulla officinalis

Fig 1.44, Chrisanthemum

Fig 1.45Hemerocallis

Fig 1.46 Hortensia

Fig 1.47 Tulipa gesneriana

Fig 1.48 Vitis vinifera

Fig 1.49 Legume de câmpFig 1.50Deutzia gracilis

Fig 1.51 Tilia platyphyllos

3.1.5 Apa. Elemente de legătură și clădirile din spațiul verde amenajat

Apa este unul dintre cele mai importante elemente în amenajarea unui spațiu verde, ea atrage tot ce e viu, pentru că viața a început în apă. În practica Feng Shui, apa reprezintă sângele vital al mediului înconjurător, cand este apă, viața există, plantele cresc și lumea este inundată de energie.

În acest proiect apa este prezentă sub formă naturală: respectiv lacul(Fig 1.52) care se află în zona de agrement a acestei grădini private. . Lacul se întinde pe o suprafață de 1200m2, ceea ce reprezintă 3,7% din suprafața totală a grădinii. Este o zonă de relaxare pentru toți membrii familiei. Se pot desfașura activități de pescuit dar se poate ieși în larg și cu barca pentru plimbări liniștite.

Fig 1.52 Lacul reprezentat în proiect

A doua amenajare de apă este cea artificială. Este o piscină(Fig 1.53) care se situează tot în zona de agrement. Este un prilej perfect de relaxare, de petrecere a timpului liber. Alături s-au amenajat și șezlonguri unde se poate citi o carte la umbra copacilor.

Fig 1.54 Piscina reprezentată în proiect

Clădirea principală din acest spațiu este casa, o casă impunătoare de la care pornesc alei terțiare spre amenajări mai mici. Aceste amenajări mai mici se referă în primul rând la filigoria(Fig 1.55) de lânga lac. Acest spațiu este perfect pentru petrecerea timpului liber alături de familie, aniversări sau pur și simplu luarea mesei în familie lângă lac.

Fig 1.55 Filigoria reprezentată în proiect

Celelalte clădiri din acest spațiu se regăsesc în zona destinată agriculturii, respectiv două magazii(Fig 1.56) cu unelte aflate în zona parcelelor. Situarea acestora în acea zona facilitează munca oamenilor care se ocupă de culturi, fiindu-le mai aproape cele necesare.

Fig 1.56 Mazaziile reprezentate în proiect

Clădirea cea mai importantă din această zonă este depozitul(Fig 1.57). În depozit se înmagazinează legumele, florile și desigur fructele care sunt destinate spre vânzare dar și pentru consumul propriu al familiei. Este a doua cea mai mare clădire din acest spațiu, după casă.

Fig 1.57 Depozitul reprezentat în proiect

Corpurile de iluminat(Fig 1.58) prezente se regăsesc de-a lungul aleilor .

1.58 Corpuri de iluminat prezente de-a lungul aleilor

ANEXE

Anexa 1 Scara 1:600

N

Anexa 2

Evaluarea generală a costurilor materialului vegetal

Biliografie selectivă

Ana-Felicia Iliescu – Arhitectura peisagera, 2003

Concepții și teorii cu privire la relația om-natură ,Viorica Pană, Ioan Pană, Cristiana Oprițescu, Nr. 2 – 2008, p. 23-33 ISSN 2069-4814

Badea L.; Bogdan, O. et al, (1992), Geografia României. Vol. 4. Regiunile Pericarpatice: Dealurile și Cîmpia Banatului și Crișanei, Podișul Mehedinti, Subcarpații, Piemontul Getic, Podișul Moldovei, București;

Ciulache, S., (1978), Ierarhizarea noțiunilor: climă, topoclimă, microclimă, Studii Geografice, București;

Ciulache, S., (1977), Rolul climatologiei în construcția și sistematizarea orașelor și comunelor, Studii Geografice, București

Dumiter, A.F., (2005), La polluation et la protection de l`atmosphere dans la ville d`Oradea, Analele Universității din Oradea, Seria Geografie, tom XV, Oradea;

Elizabeth Boults, Ch. Sullivan, 2010, Illustrated History of Landscape Design, ed. Wiley- John Wiley& Sons, Inc., ISBN 978-0-470-28933, pag 165

Gaceu, O., (2005), Inversiunile termice din arealul orașului Oradea, Comunicări de Geografie, București;

I. O. Berindei și colab., 1977 Berindei I. O., Șuta I., Czaholi A. (1969), Aspecte privind dezvoltarea urbanistică a orașului Oradea, Lucrări Științifice, Seria Geografie – Institutul Pedagogic Oradea;

Măhăra, Gheorghe (1967), Contribuții la studiul climei orașului Oradea, Lucrări Științifice, Nr.1, Oradea;

Posea A., (1969), Terasele Crișului Repede, Lucrări Științifice – Institutul Pedagogic Oradea;

Prof.Dr. V.Sonea  Dr. Ing. L. PaladeArboricultură ornamentală și arhitectură peisajeră

Savard J.P.L., Clergeau P., Mennechez G. (2000), Biodiversity concepts and urban ecosystems, Landscape Urban Plan;

Vidican Iuliana Teodora, 2012, Proiectare Peisagistică: support de curs, Editura Universității din Oradea, ISBN 978-606-10-0935-0, pg. 131

Vidican Iuliana Teodora, 2012, Proiectare Peisagistică: support de curs, Editura Universității din Oradea, ISBN 978-606-10-0935-0, pg. 141-142

Vidican Iuliana Teodora, 2012, Proiectare Peisagistică: support de curs, Editura Universității din Oradea, ISBN 978-606-10-0935-0, pg. 142

Vidican Iuliana Teodora, 2012, Proiectare Peisagistică: support de curs, Editura Universității din Oradea, ISBN 978-606-10-0935-0, pg. 150

Vidican Iuliana Teodora, 2012, Proiectare Peisagistică: support de curs, Editura Universității din Oradea, ISBN 978-606-10-0935-0, pg. 151

Vidican Iuliana Teodora, 2012, Proiectare Peisagistică: support de curs, Editura Universității din Oradea, ISBN 978-606-10-0935-0, pg. 151-152

https://ro.wikipedia.org/wiki/Parcuri_din_Oradea

http://oradea.travel/?p=3278

www.oradea.ro/pagina/oradea-capitala-verde-a-romaniei

https://ghidlocal.com/oradea/articole/top-5-parcuri-din-oradea – Articol realizat de Dia Pașc și George Urs

Stiluri Compozitionale pentru Amenajari Gradini

http://agrointel.ro/48209/gradina-de-legume-pe-300-de-mp-solutia-ideala-pentru-o-familie-cu-copii/

DECLARAȚIE DE AUTENTICITATE A

LUCRĂRII DE FINALIZARE A STUDIILOR

Titlul lucrării ____________________________________________________________

__________________________________________________________________________

___________________________________________________________________________

___________________________________________________________________________

Autorul lucrării __________________________________________________________

Lucrarea de finalizare a studiilor este elaborată în vederea susținerii examenului de

finalizare a studiilor organizat de către Facultatea ____________________________________

din cadrul Universității din Oradea, sesiunea Iulie 2018 a anului universitar 2017 – 2018.

Prin prezenta, subsemnatul (nume, prenume, CNP _____________________________

___________________________________________________________________________

___________________________________________________________________________

declar pe proprie răspundere că această lucrare a fost scrisă de către mine, fără nici un ajutor

neautorizat și că nici o parte a lucrării nu conține aplicații sau studii de caz publicate de alți

autori.

Declar, de asemenea, că în lucrare nu există idei, tabele, grafice, hărți sau alte surse

folosite fără respectarea legii române și a convențiilor internaționale privind drepturile de autor.

Oradea,

Data Semnătura