Capitolul 1. Prezentarea generală a județului Sibiu 1 1.1 Așezare geografică 1 1.2 Căi de acces 2 1.3 Scurt istoric 3 1.4 Populația 4 1.5 Potențial… [302900]

Capitolul 1. Prezentarea generală a județului Sibiu 1

1.1 Așezare geografică 1

1.2 Căi de acces 2

1.3 Scurt istoric 3

1.4 Populația 4

1.5 Potențial turistic 5

1.5.1. Resurse turistice naturale 5

1.5.2 Resurse și atracții turistice antropice 11

1.6 Forme de turism practicate in județul Sibiu 26

Capitolul 1. Prezentarea generală a județului Sibiu

1.1 Așezare geografică

Județul Sibiu ([anonimizat]) [anonimizat], în România. Reședința de județ este municipiul Sibiu.

[anonimizat] 490 17’ latitudine nordică și 450 28’ latitudine sudică respectiv 240 57’ longitudine estică și 230 35’ longitudine vestică .

Aflându-se în partea de sud a Transilvaniei , el este mărginit de munții Făgărașului și ai Cibinului . [anonimizat] , la sud județele Argeș și Vâlcea iar la vest cu județul Alba . Este un județ mijlociu al țării ocupând o mare parte din podișul Transilvaniei .

[anonimizat] , și cincizecișitrei de comune cu o sutășaptezecșicinci de sate .

[anonimizat] . [anonimizat] – [anonimizat] . [anonimizat] , Cisnădioara și Șelimbăr . În partea estică este vecin cu localitățile Daia și Noul .

[anonimizat]-le, prin extinderea zonei construite. Municipiul nu are in perimetrul sau accidente geomorfologice care sa provoace elemente de pantă. Altitudinea față de nivelul mării variază intre 415 m in Orașul de Jos si 431 m in Orașul de Sus

Teritoriul Sibiului are o suprafață de 12 163 ha din care intravilanul are o suprafață de 2 465 ha .

1.2 Căi de acces

Acces rutier

Accesul în județul Sibiu se poate face pe drumurile europene care îl străbat, E81 Cluj – Sibiu – Pitești – București și E68 Arad – Sibiu – Brașov. Orașul mai este străbatut și de drumurile naționale:

D.N 1 – E 15/A/ București – Brașov – Sibiu – Cluj – Oradea;

D.N 7 – București – Pitești – Sibiu – Deva – Arad;

D.N 14 – Sibiu – Mediaș.

În Sibiu se poate ajunge și prin intermediul firmelor de transport de profil cu autocarul.

[anonimizat].

[anonimizat], precum și în marile aeroporturi din țară.

Distanța față de principalele orașe din România:

Sibiu – Alba Iulia: 113 km;

Sibiu – Baia Mare: 305 km;

Sibiu – Băile Herculane: 267 km;

Sibiu – Brașov: 142 km;

Sibiu – București: 282 km;

Sibiu – Timișoara: 256 km;

Sibiu – Constanța: 507 km.

1.3 [anonimizat] – Sibiu .

Orașul Sibiu a [anonimizat] data de 20 decembrie 1191 .

Pe parcursul câtorva secole orașul apare sub diferite denumiri cum sunt Cibiniensis (1192-1196) , Scibiniensis (1211) , villa Hermani (1223) , Hermannstatd (1366) , Sibinu , Sibiliu (1482) .

Pe măsura dezvoltării sale economice și politice Sibiul capătă mai multe drepturi cum sunt : dreptul de a – și alege singuri conducătorii , dreptul de a avea stemă proprie , dreptul de judecată , dreptul la privilegii .

.Evoluția urbanistică a Sibiului a urmat calea tipică a orașelor medievale . În secolul XV Sibiul era o cetate puternică pe deplin conturată , viața economică și socială concentrându-se în cele trei nuclee formate din Piața Huet , Piața Mare . Piața Mică .

După ce Transilvania devine provincie habsburgică , imperiali au continuat dezvoltarea vechiului burg medieval , care devine un oraș modern în care pătrunde barocul vienez care se păstrează și astăzi prin monumente cum sunt : Muzeul Brukenthal, Biserica Iezuiților . Sibiul este martorul primei uniri a românilor din cele trei țări române . În apropierea Sibiului , la Șelimbăr , Mihai Viteazul învinge oștilelui Andrei Bathory și își croiește drum spre Alba Iulia unde la 1600 se realizează prima unire . Timp de aproape o sută de ani între 1692 – 1791 Sibiul a fost capitala Transilvaniei , timp în care în orașul luteran de pe malurile Cibinului se stabilesc o serie de ordine călugărești catolice .

La sfârșitul secolului al XVIII lea ia ființă primul teatru din Transilvania și se editează Foaia săptămânală de teatru . Au loc încercări infructuoase de editare de publicații în limbna română.

Anul revoluționar 1848 aduce Sibiul în prim plan , fiind locul unde au funcționat între 1848-1849 Comitetul Național Român și Comitetul de Pacificațiune din care au făcut parte printre alții : Simion Bărnuțiu , Avram Iancu , Axente Sever . După revoluție Sibiul devine cel mai important centru național , politic și cultural românesc din monarhia austro – ungară .

Desăvârșirea unității naționale de la 1 Decembrie 1918 a impus Sibiul , drept centru politic al Transilvaniei , parte integrantă a statului unitar român , prin instalarea în oraș a Comitetului Dirigent – un adevărat Guvern provizoriu . Activitatea acestuia și marile modificări de după Unire au facilitat apropierea de structura regatului României . Pentru o perioadă de timp , după Unire , Sibiul prin instituțiile sale și prin activitatea desfășurată , a jucat rolul unei adevătrate capitale românești a Transilvaniei.

1.4 Populația

Populația și densitatea populației la recensăminte

Din punct de vedere statistic județul Sibiu, este un județ mediu cu aproximativ 400.000 de locuitori.

Județul este foarte echilibrat din punct de vedere al structurii pe sexe, respectiv 51% față de 49% în favoarea celui feminin. Populația este într-un procent de 90,4% de naționalitate română și preponderent ortodoxă, urmând în ordine cea maghiară, rromă și germană, respectiv culturile romano-catolic, greco-catolic și reformat

Conform INSSE, in anul 2015, 263297 de persoane locuiesc in mediul urban iar 136841 de persoane in mediul rural, ceea ce inseamna ca 65% din populatia județului Sibiu locuiește in mediul urban .

Cele mai populate localități ale județului Sibiu sunt Municipiu Sibiu (aprox. 147000 locuitori) ,Mediaș(aprox.47000 locuitori), Cisnădie(aprox 14000 locuitori) si Avrig (aprox.12000 locuitori).

1.5 Potențial turistic

1.5.1. Resurse turistice naturale

Relieful județului coboară de la sud, din zona montană care ocupă aproximativ 30% din suprafața județului, reprezentată de Munții Făgărașului unde se întâlnesc înălțimi ce depășesc 2.500 m (vf. Negoiu 2.535 m, vf. Vânătoarea lui Buteanu 2.508 m), munții Cibinului și ai Lotrului cu suprafețe plane ușor vălurite chiar la altitudini de peste 2.200 m (masivul Cindrelului și Șteflești), cu ridicat potențial turistic și de dezvoltare a zootehniei, spre nord unde se întinde pe aproximativ 50% din suprafața județului zona de podiș (podișurile Hîrtibaciului, Secașelor și Tîrnavelor) cu relief deluros cu înălțimi ale dealurilor între 490 m și 749 m. Între zona montană și cea de podiș trecerea se face printr-o zonă depresionară de contact (depresiunea Făgărașului sau Țara Oltului, Sibiului, Săliștei și Apoldului sau Secașului) care se desfășoară aproape continuu între cele două trepte de relief și ocupă cca 20% din suprafața județului, propice culturilor agricole.

Munții

În județul Sibiu există trei masive muntoase din lanțul Carpaților Meridionali și anume : Masivul Făgărășului , Munții Cindrel și Munții Lotrului.

Masivul Făgărașului

Masivul Făgăraș, de la est la vest măsoară în linie dreaptă, aproximativ 70 de km iar de la nord la sud circa 45 km. Munții Făgărașului seamănă cu o imensă coloană vertebrală orientată de la est la vest având „coastele” (culmile) orientate către nord și respectiv, sud. Culmile din partea nordică sunt cu mult mai scurte și mai abrupte decât cele din partea sudică, care sunt foarte lungi și domoale.

Munții Făgărașului sunt delimitați la vest de Valea Oltului, iar la est de Bârsa Groșețului și Râul Dâmbovița. La nord sunt delimitați, printr-un mare abrupt tectonic, de Depresiunea Făgărașului, cunoscută și sub denumirea de Țara Oltului. Înspre nord, pe o distanță de doar 8–10 km, diferența de nivel atinge peste 2.000 de metri. Spre sud, delimitarea este mult mai puțin accentuată, fiind făcută, după culmi lungi 30–40 km (Olanului, Robița, Scărișoara, Nisipuri, Zârna, etc.), de șirul depresiunilor Câmpulung, Brădetu, Arefu și Jiblea.

Suprafața totală acoperită de munții Făgărașului este peste 2.400 km², fiind, spre comparație, de circa 7,5 ori mai mare decât a munților Bucegi. Pe cuprinsul întinderii masivului Făgărașului se găsesc 8 vârfuri de peste 2.500 de metri: Moldoveanu cu 2.544 m, Negoiu cu 2.535 m, Viștea Mare cu 2.527 m, Călțun-Lespezi cu 2.522 m, Vânătoarea lui Buteanu cu 2.507 m, Cornu Calțunului cu 2.510 m, Hârtopu cu 2.506 m, Dara cu 2.501 m. Există, de asemenea, 42 de vârfuri având peste 2.400 m și mai mult de 150 de vârfuri de peste 2.300 m.Aceste vârfuri sunt separate între ele prin șei adânci, unele coborând până sub 2000 m altitudine (Curmătura Zârnei: 1.932 m).

Această densitate de culmi, abrupturi, vârfuri și înălțimi, i-au atras masivului și denumirea de Alpii Transilvaniei, expresie atribuită savantului francez Emmanuel de Martonne.

Din creasta masivului se desprind către nord și sud, ca niște puternice contraforturi de piatră, un mare număr de spinări prelungi (picioare de munte) dispuse aproape perpendicular pe creastă. Ele au lungimi și mai ales înfățișări diferite, după cum sunt orientate spre nord sau spre sud. Ramificațiile nordice sunt în mare parte abrupte și stâncoase în apropierea crestei, domolindu-se numai sub mantia pădurilor de conifere, care apar imediat ce înălțimea scade sub 1.700 m. O altă caracteristică a acestor ramificații constă în aspectul lor de muchie foarte îngustă și pe alocuri zimțată (de exemplu Muchia Albota).

Creasta principală și ramificațiile nordice ale Făgărașului supuse acțiunii curenților, precum și dezagregărilor produse de îngheț și dezgheț, formează în unele locuri custuri foarte înguste, șei crenelate, cum sunt :Portița Arpașului cu Fereastra Zmeilor, șeile dintre văile Șerbotei (nord), izvoarele Scara și Negoiu (sud).

O altă caracteristică a acestor munți o constituie numeroasele circuri glaciare, precum și lacurile alpine situate la mari altitudini. Unele din aceste lacuri sunt alimentate de izvoare subterane.

Văile care coboară către nord (Transilvania), urmează în marea lor majoritate o direcție aproape perpendiculară față de linia crestei, iar apele lor sunt silite – din cauza pantei foarte înclinate – să coboare în salturi, formând numeroase cascade. Printre văile cele mai pitorești se numără: văile Moașei, Șerbotei, Bâlei, Brezcioarei, Ucei Mari și Ucișoarei, Sâmbetei.

Numeroși munți din lanțul masivului Făgăraș poartă două denumiri: una pentru versantul nordic și alta pentru versantul sudic. Astfel: Muntele Buda (sud) este același cu Muntele Arpașul Mic (nord); Muntele Cocoriciu (sud) cu Muntele Moașa(nord); Muntele Moldoveanu (sud) cu Muntele Viștea (nord); versantul sudic al Muntelui Arpașul Mare sau Vârtopul poartă denumirea de Muntele Vârful Mircii; Muntele Ciortea este cunoscut în satele ardelene și sub numele de Muchea Avrigului.

Munții Făgăraș sunt traversați de cea mai înaltă șosea din România, Transfăgărășanul.

Munții Cindrel

Munții Cindrel au un relief glaciar reprezentat prin circuri glaciare, care adăpostesc tăuri glaciare. Vârfurile acestor munți au altitudini peste 2000 m, dintre care se detașează, cu o altitudine de 2.245 m, vârful cu nume omonim munților, Vârful Cindrel. Pe valea Orăștiei, la altitudinile joase la acestor munți, se află cetatea dacă Sarmizegetusa.

Munții Lotrului

Pătrunzând în teritoriul administrativ al județului Sibiu, dinspre sud – vest, cu extremitatea lor nordică, Munții Lotrului sunt mărginiți, în est, de proeminentul Defileu al Oltului, la sud de Valea Lotrului, la nord de Valea Sadului, la Vest de pâraiele Pravăț – afluent al Lotrului , și Salanele , tributar Frumoasei.

“Identitatea de construcție, asemanarea orografică și chiar cea morfologică de detaliu, inclusiv aceea de utilizare, apropie atât de mult cele două unități montane – Cindrelul și Lotru, încât uneori au fost cuprinse sub un singur nume cel de Munții Sibiului, adică aflați în apropierea municipiului Sibiu și folosiți cutumiar (chiar daca nu în totalitate) de locuitorii satelor Mărginimii.”

Culmea Șteflești se desfășoară pe 12 – 15 Km spre sud până spre Pasul Tărtărău, iar spre est cca. 25 – 30 km, până la Defileul Oltului. Singura urmă marcantă a glaciațiunilor din acest masiv se află sub Vârful Șteflești, pe latura sa estică. Culmile și platourile cu înălțimi ce variază între 1300 – 1650 m ocupă cea mai mare parte a masivului. Adoptând un sistem unitar în vederea aplicării semnelor de marcaje turistice, Comisia Centrală pentru Sistematizarea Marcajelor și Ocrotirea Muntelui, în consens cu acordul comisiilor județene, a stabilit ca normă recunoașterea fiecarui masiv prin creasta sa principala (somitală) și potrivit normelor internaționale (ale F.I.T.) aplicarea benzii roșii ca marcaj al acestora, legăturile dintre masivii (cum este cazul Cindrel – Lotru, sau Cindrel – Șureanu etc.) apropiați , urmând a se face prin alte semne și chiar culori (cruce roșie, de obicei albastră sau galbenă). Până în acest an a predominat ideea parcurgerii culmilor somitale ale Carpaților României, de la nord la sud, cu banda roșie, urmărindu-se crearea unei “magistrale” turistice “unitare și continue”.

Lacuri

Lacul Bâlea este un lac glaciar (format în circ glaciar) situat la o altitudine de

2040 m, în Munții Făgăraș, Județul Sibiu. Dimensiunile lacului sunt: 360 m în lungime, suprafața de 46508 m2 și adâncimea de 11,35 m. În anul 1932 lacul Bâlea și o suprafață de circa 180 ha în jurul lacului au fost declarate rezervație științifică.

Lacul Bâlea se află la circa 77 km de la orașele Sibiu, 68 km Făgăraș și 85 km de la Curtea de Argeș. În timpul verii se poate ajunge cu automobilul, pe drumul Transfăgărășan, iar în restul timpului cu telecabina, de la cabana „Bâlea Cascadă” din apropierea cascadei Bâlea. În Munții Făgăraș se mai află și lacurile Capra, Podragu mic, Podragu Mare, Avrig, Urlea, etc.

Prima Cabană la Lacul Bâlea a fost ridicată in anul 1904 de către Societatea Carpatină Transilvăneană (Siebenburgischer Karpaten Verein „S.K.V.”) și inaugurată la 29 august1905.
În anul 2006 a fost construit în apropierea lacului Bâlea primul hotel de gheață din Europa de Est în forma unui iglu de 16 locuri.

Alte lacuri: Avrig, Podragu (lacuri glaciare), Sadu, Hârtibaciu Cibin, (lacuri de baraj).

Rezervații Naturale

Iezerele Cindrelului: rezervația cuprinde lacurile glaciare Iezerul Mare, situat la o altitudine de 1999 m, suprafața fiind de 3 ha, iar adâncimea maximă 13,30 m. Forma aproape ovală a lacului măsoară 320 m în lungime și 189 m lățime. Iezerul Mic este situat la 1946 m altitudine, are o formă aproape dreptunghiulară, măsurând doar 80 m lungime, 58 m lățime și având o adâncime maximă de 1,7 m.

Lacul fără fund : Ocna Sibiului

Situat în Parcul Public al Orașului Ocna Sibiului, în imediata apropiere a stației C.F.R., ”Lacul fără fund” a mai fost cunoscut sub numele de ”Lacul Lemnelor” și ”Lacul Francisc”. Face parte din complexul lacustru de natură antropogenă care acoperă aici o mare dolină a stratului de sare din zăcământ.

În cadrul complexului lacustru salin, constituit din 52 de lacuri, ”Lacul fără fund” face parte din categoria lacurilor de mărime mijlocie.

S-a format pe locul fostei saline Francisca, închisă și abandonată din anul 1775. Tavanul salinei se află la cca. 10-13m sub nivelul solului. Prăbușindu-se datorită infiltrațiilor și lipsei elementelor de susținere, s-a creat un crater care în timp a acumulat apă.

Are o formă ovală, un diametru de 40-50m, o suprafață a luciului de apă de 1655mp și un volum de 11.114mc. În pofida denumirii, are doar 33-34m adâncime maximă. Recordul adâncimii lacurilor saline îl deține însă vecinul său din sud, Lacul Avram Iancu, cu 132.5 m, conform studiului cercetătorului Al. Maxim din 1931. Concentrația sării în apă este de 318 g/l la adâncime în timp ce la suprafață atinge doar 96 g/l.

1.5.2 Resurse și atracții turistice antropice

Monumente Istorice

Podul Minciunilor

Podul a fost inaugurat în anul 1860, la un an după confecționare. Este primul pod din fonta de pe actualul teritoriu al Romaniei. Elementele de rezistenta ale podului sunt formate din patru traverse metalice arcuite, decorate cu rozete si cu cate un brau de elemente inscrise in cercuri.

Cercurile cu diametru maxim sunt decorate cu stema Sibiului pe latura sudică, iar pe cea nordică poartă inscripțiile “1859”, respectiv “FRIEDRICHS/ HUTTE”.

Cele patru piedestale de la capătul podului, mai robuste, realizate din piatră, susțin corpuri de iluminat din fontă turnată.

Bustul lui George Barițiu din Parcul Astra

Opera sculptorului Oskar Späthe, inaugurată în 1912, bustul a fost amplasat inițial în curtea școlii civile de fete ASTRA. În 1924 bustul a fost relocat în actualul spațiu.

Membru fondator al Academiei Române (1867), George Barițiu este întemeietorul ziaristicii românești ardelene, istoric, militant pentru emanciparea națională a românilor din Transilvania.

Statuia lui Georg Daniel Teutsch

Situată în curtea Bisericii Evanghelice din Sibiu, statuia episcopului Georg Daniel Teutsch a fost realizată în 1899 fiind opera sculptorului Adolf von Donndorf. Aflată pe un soclu de granit, statuia înaltă de 3,5 m este strajuită de 4 medalioane de bronz cu efigiile colaboratorilor lui Georg Daniel Teutsch și anume: comitele Konrad Schmidt, secretarul Franz Gabbel, episcopul Paul Binder și consilierul J. Schuller.

Georg Daniel Teutsch este una dintre personalitățile marcante ale comunității săsești din Transilvania la sfârșitul secolului 18. Născut în 1817 la Sighișoara și-a desfășurat activitatea atât în localitatea natală dar și în Sibiu ca episcop evanghelic al salilor evanghelici din Transilvania.

Bustul lui George Coșbuc

Bustul poetului George Cosbuc (1866-1918), a fost instalat pe un postament din piatră cioplită, în iulie 1933, în fața Consiliului municipal și este opera sculptorului Corneliu Medrea, născut în Miercurea Sibiului. George Cosbuc a fost chemat la Sibiu de Ioan Slavici, pentru a lucra la redacția ziarului ”Tribuna”. Și-a petrecut aici, după cum singur mărturisește, ”anii cei mai rodnici” (1887-1889), publicând unele dintre cele mai reușite creații ale sale: ”Nunta Zamfirei”, ”Rada” și ”Numai una”.

Monumente de artă și arhitectură

Turnul Sfatului Sibiu – Piața Mică nr. 1

Unul din cele mai cunoscute monumente ale orașului, reconstruit în 1588, face legătura între Piața Mare și Piața Mică. Îți trage numele de la faptul că era așezat lângă Sfatul Orășenesc. A fost ridicat în sec. al XIII-lea și era poarta de intrare în cetate în cadrul celei de-a doua centuri de fortificații. Din turnul inițial s-a păstrat doar nucleul ridicat până la nivelul primului etaj. Prin renovarea din 1824 i s-a dat aspectul de astâzi, când turnul se ridică pe înălțimea a șapte etaje.

Accesul în interior este posibil printr-o ușă mică, de unde, prin intermediul unei scări spiralate, se ajunge la etajele superioare. La penultimul etaj se poate observa mecanismul ceasului și de la ultimul nivel, prin cele patru ferestre dechise către toate cele patru direcții se poate admira astâzi panorama orașului.

Bastionul Haller – Bdul Corneliu Coposu

Construcția lui a fost inițiată în timpul primariatului lui Petru Haller. Bastionul este construit din caramidă și umplut cu pământ, zidurile având lungimea totală de 223m și înălțimea de 9 m. Zidurile erau prevăzute cu distanțiere pentru a impiedica instalarea scărilor de asediu. Cinci dintre deschiderile cazematelor pentru tunuri se mai păstrează și astăzi. În 1771, pe acest bastion s-a construit școala de călărie (manejul) iar în primul deceniu al secolului trecut a apărut edificiul școlii de moașe. De la bastionul Haller pornește latura de nord a cetății cu zidurile păstrate de-a lungul străzii Manejului până la Biserica Ursuline.

Biserica Evanghelică – Piața Huet

Se află în Piața Huet și a fost construită în secolul al XIV-lea (1371-1520), pe locul unde există o veche biserică romană, și păstrează până în prezent picturi murale foarte vechi. Este una dintre cele mai frumoase clădiri din Sibiu.  Clădirea este dominată de turnul pe 7 nivele cu cele patru turnulete pe colțuri, semn ca orașul avea dreptul de condamnare.

Pe peretele interior de nord al corului se află o valoroasă pictură murală veche din anul 1445, care reprezintă scena răstignirii. Partea cea mai veche a edificiului o reprezintă corul, atestat din 1371. În cor, în axul bisericii se află una din cele mai frumoase cristelnițe de bronz existente în țara noastră care se spune că a fost turnată din bronzul tunurilor turcești capturate de către sibieni în 1437. Orga care se găsește în această biserică este cea mai mare din S-E Europei.

Aspectul bisericii a fost modificat pe latura sudică după 1474, când s-a hotărât transformarea bazilicii într-o biserică-hală. Spațiul interior al bisericii a fost secole de-a rândul folosit drept necropolă pentru personajele importante ale comunității sibiene: primarii, comiții sau alte personalități. Din 1796 s-au interzis înhumările în biserică dar s-a făcut o singură excepție, în anul 1803 când au fost aduse aici rămășițele pământești ale baronului Samuel von Brukenthal.

Catedrala Ortodoxă Sfânta Treime – Str. Mitropoliei nr. 33

A fost construită între anii 1902-1906 în timpul împaratului Francisc Iosif I în stil bizantin și resimte influența arhitecturii bisericii Sfânta Sofia din Istanbul. Ideea ridicării unei catedrale ortodoxe în orașul de reședință al Mitropoliei – Sibiu, a aparținut, inițial, marelui mitropolit Andrei Șaguna.

Construcția este monumentală, expresia arhitecturală fiind determinată de finisajele exterioare –  caramidă în două culori, invelitori de cupru.

Spațiul interior urmează tradiția bizantină și se remarcă prin amploarea naosului. Cupola și altarul au fost pictate de Octavian Smighelschi, cel mai reprezentativ pictor sibian al epocii.

Sinagoga – Str. Constituției nr. 19

A fost construită în 1898 de către comunitatea evreiască din Sibiu. Aceasta a obținut banii necesari prin diligențele depuse de Josef Schwartz, președintele comunității, care l-a însărcinat pe arhitectul Szalay Ferenc să construiască edificiul sinagogii. A fost restaurat cu sprijinul financiar al statului israelian și inclusă din anul 2007, în circuitul turistic și cultural. La festivalul de teatru de la Sibiu, în fiecare an au fost inviate trupe de teatru din Israel iar din 2007, sinagoga din Sibiu a fost propusă să devină un sediu accesibil pentru desfășurarea unor evenimente culturale.

Mănăstirea Cisterciană de la Carta (la 47 km de Sibiu).

Cea mai veche construcție în stil gotic din România. Întemeiată de călugării cistericeni (ordin călugăresc originar din Franța) în 1202, a fost devastată și incendiată în timpul năvălirii tătarilor (1241 – 1242), dar ulterior a fost reconstituită.

Biserica de la Cisnadioara,

Cea mai veche biserică romanică din țara noastră, datând din 1223, este considerată a fi și ”cel mai însemnat monument al arhitecturii ecleziastice săsești”.

Biserica fortăreață de la Biertan,

Remarcabil și impunător monument de artă gotică, ce a fost realizată între 1520 – 1522 și înconjurată cu turnuri și ziduri puternice. Păstrează azi o colecție de vechi covoare orientale.

Edificii culturale

Palatul Brukenthal

Cel mai vechi muzeu din țară și unul dintre primele din Europa (deschis pentru public în 1817). A fost înființat în 1780 de Samuel Brukenthal, consilier intim al Mariei Tereza și guvernator al Transilvaniei. Colecțiile inițiale s-au contopit cu cele ale muzeului Astrei, precum și cu cele ale Muzeului Societății Carpatine rezultând unul dintre cele mai bogate muzee din România. Cuprinde secții de: artă (pictură, grafică, gravuri și sculpturi realizate de renumiți artiști), istorie, științele naturii, artă populară, precum și o bibliotecă cu cărți prețioase.

Rezervații și monumente ale naturii

Vulcanii noroioși de la Hașag

Rezervația geologică Vulcanii noroioși se află la o distanță de 21 km de Sibiu. Este o rezervație geologică interesantă, reprezentată de ”vulcani” în miniatură. Datorită constituției geologice și existenței în subsol a hidrocarburilor și gazelor de zăcământ, ca și apelor care dizolvă masa argiloasă și o transformă în noroi, gazele de adâncime ies la suprafață, antrenând noroiul și făcându-l să ”fiarbă” la locul de ieșire. Noroiul evacuat la suprafață a format conurile prin care iese apa, în care bolborosește gazul metan.

Calcarele de la Cisnădioara

Calcarele cretacice de la Cisnădioara au o vechime de 65 milioane de ani fiind integrate în Rezervația geologică de la Cisnădioara. Cunoscută pe plan național pentru varietatea de fosile marine, rezervația a fost cercetată încă din a doua jumatate a secolului XVIII. Recent, în 1999, Andrei Mihai, student al facultații de jurnalistică Sibiu și pasionat paleontolog, a descoperit la Cisnădioara, aproape de Rezervație, fosile ale arborelui de Sequoia, milenarul arbore care mai crește încă în California. De atunci, Rezervația constituie un punct fosilifer integrat în circuitul turistic european. Fosilele descoperite în micul sat au o valoare de patrimoniu fiind unice în România.

Calcarele de la Turnu Roșu

Calcarele de la Turnu Roșu (Porcești) sunt foarte aproape de defileul Oltului, județul Sibiu.

Considerate o rezervație geologică de vârstă eocenă, Calcarele adăpostesc o bogată faună, peste 180 forme de foraminiferi, coralieri, viermi, bivale, gasteropode, reptile și pești. Tot aici, s-au descoperit peste 60 de specii de rădăcini și diverse moluște. Calcarele fosilifere de la Turnu Roșu se întind pe o suprafață de 26,4 hectare.

Palate și Cetăți

Palatul Brukenthal

Palatul Brukenthal se află în Piața Mare din județul Sibiu. Acesta este cel mai reprezentativ edificiu al orașului Sibiu. Deosebirea față de celelalte palate  pe care o redă acest palat este limitarea sa față de existența parcelelor inițiale.

Construirea palatului a fost realizată pe fostul loc a două case medievale, una dintre ele aparținând familiei Kloknem. Palatul a reușit să achiziționeze și clădirea aflată înspre nord, aceasta fiind fosta proprietate a senatorului Offner.

Planul adoptat este unul închis, cu o curte interioară, punându-se accentul pe primul etaj al palatului, unde există amplasate la fațadă cele mai deosebite și importante încăperi. Încăperile din flancuri sunt frumos decorate cu elemente orientale. În perioada anilor  1786 – 1788 este finalizată și cea de a doua curte care era rezervată grajdului și spațiilor gospodărești. O atenție specială se îndreaptă către măestria cu care au fost realizate toate elementele artistice, elementele de pietrărie, lucrărilor de sculptură și a portalurilor.

Ancadramentul de piatră care se afla la parter, este frumos decorat cu elemente de plastică, dintre care putem remarca cu ușurință blazonul aurit al lui Samuel von Brukenthal. Accesul spre interiorul palatului este relizat cu ajutorul portalului principal care duce spre curte ; de aici se găsește un al portal ce asigură și respectă organizarea principalului portal.

Primul etaj găzduiește apartamentul proprietarului și apartamente pentru oaspeți, cel de-al doilea etaj este rezervat pentru colecții, biblioteci care erau situate inițial în aripa transversală. Supraportele realizate din lemn de tei sculptat în relief și aurit se găsesc în număr de doisprezece și se numără printre cele mai valoroase elemente ale palatului.

Muzee

Muzeul Asocițiunii ”ASTRA”

Beneficiind de anii efervescenți ce au urmat inaugurării sale, Muzeul ”Asociațiunii” a ajuns ca, imediat după încheierea păcii consecutive primului război mondial ,să poată raporta deținerea a cca 100.000 piese și chiar (modeste) laboratoare de restaurare. După întregirea României însă, prioritățile și locurile în care fuseseră consacrate centrele culturale transilvane s-au schimbat și astfel muzeul sibian, până la razboi instituție cu reprezentativitate națională, nu și-a văzut împlinite nădejdile. Cu toate acestea, oameni dedicați activităților etnomuzeografice își continuă activitatea, își extind relațiile în întreg regatul, își reîmprospătează expozițiile, își diversifică formele de acțiune.

Muzeul Asocițiunii ”ASTRA”

Prin prestigiul său, prin comorile creației romănești tradiționale pe care le deținea și le expunea, după instaurarea comunismului în România, muzeul s-a dovedit nu doar indezirabil ,ci și periculos pentru regim, așa încât, printr-o decizie abuzivă a Ministerului Artelor și Comunicațiilor , a fost evacuat din spațiul care i-a fost destinat de creatorii săi și ai edificiului în care se află. În anul 1950, piesele sale au fost înglobate în colecțiile Muzeului Brukenthal.

Muzeul de Etnografie ”Franz Binder”

Muzeul de Etnografie Universalã „Franz Binder” își are sediul în Piața Micã, nr. 11, Sibiu, România. Municipiul Sibiu este unul dintre cele mai vechi orașe atestate în Transilvania. Sibiul este un important centru economic și cultural – turistic din România, un exemplu al conviețuirii multi-etnice și multi-culturale. Muzeul „Franz Binder” este singurul muzeu de etnografie extra-europeanã din România, ocupând prin valoarea excepțională a patrimoniului sãu, un loc important în cadrul rețelei muzeale naționale

Muzeul „Franz Binder” este parte integrantã a Complexului Național Muzeal „ASTRA” Sibiu, – care cuprinde și alte secții de etnografie româneascã, sãseascã, rromã. Colecțiile exotice ale Muzeului „Franz Binder” sunt structurate în douã mari categorii: colecțiile vechi constituite în a doua jumãtate a secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea prin donațiile unor cãlãtori săi transilvăneni cãtre Societatea Transilvană pentru Științele Naturii din Sibiu; colecțiile noi, realizate prin schimburi de colecții, repartiții, donații, achiziții etc. Așadar fondul de etnografie exoticã al muzeului nostru, începând cu mumia egipteanã cu vechime multimilenarã și sfârșind cu cele mai noi achiziții de artizanat, se înscriu într-un foarte divers cadru istoric, geografic etno-cultural și antropologic. Sediul muzeului este monument istoric actuala “Casa Hermes”, denumitã inițial “Casa Asociației Micilor Meseriași” (Burger- und Gewerbeverein-Haus) a fost construitã între anii 1865-1867 și inauguratã la 24 noiembrie 1867, devenind sediul administrativ al acestei Asociații, precum și un loc destinat desfãșurãrii unor activități diverse, cum ar fi cele de club, bibliotecã, scolarizare a calfelor și expoziții de produse mesteșugãrești. În ultima perioadã, clãdirea a avut diverse destinații și abia în anul 1990 a devenit sediu al noului muzeu etnografic, dobândindu-și adevãrata menire de propagare a valorilor autentice de civilizațiie materialã și spiritualã.

Muzeul de Etnografie și Artă Populara Săsească ”Emil Sigerus”

Proiectul de înființare, în cadrul Complexului Național Muzeal „ASTRA”, a unei unități muzeale de artă populară săsească a debutat în anul 1997 cu deschiderea expoziției de bază Cahle transilvănene. Secolele XV-XIX și a avut ca scop valorificarea, salvarea, conservarea și promovarea patrimoniului cultural material și imaterial aparținând acestei minorități etnice, dat fiind faptul că Sibiul a reprezentat un spațiu primordial de rezidență pentru sași.

Muzeul de Etnografie și Artă Populara Săsească ”Emil Sigerus”

Baza colecțiilor Muzeului de Etnografie și Artă Populară Săsească „Emil Sigerus” a constituit-o patrimoniul etnografic aflat în proprietatea Muzeului Carpatin (Siebenbürgischer Karpatenverein), care a funcționat în perioada anilor 1895 – 1920. Un rol important în formarea și organizarea primului muzeu cu profil etnografic săsesc l-a avut colecționarul Emil Sigerus, care a donat  peste 500 de obiecte valoroase cuprinzând textile, mobilier pictat, sticlă, cositor, argintărie, dar cu precădere ceramică transilvăneană.

Patrimoniul Muzeului „Emil Sigerus” s-a îmbogățit de-a lungul anilor prin donații și achiziții, însumând la ora actuală un număr de 8.900 de piese, conservate în trei colecții: port – textile – broderii, mobilier pictat  și  ceramică.

Colecția de port – textile – broderii însumează un număr de 4.500 de obiecte extrem de valoroase și rare în colecțiile muzeale din țară și străinătate, piese care datează din secolele XVII – XX. Textilele decorative, precum ștergarele de paradă, ștergarele de sobă, ștergarele de culme, fețele de masă, fețele și căpătâiele de pernă, cuverturile de pat, paramentele bisericești, păretarele etc., au fost folosite pentru împodobirea interiorului din gospodăriile țărănești, fiind achizițio-nate în mare parte din zonele Sibiu și Bistrița datorită unicității, autenticității și valorii lor artistice.

Casa Altemberger : Muzeul de Istorie

Cunoscută astăzi drept Casa Altemberger, după numele primului său proprietar, clădirea a fost cumpărată în anul 1545 de magistratura orașului, devenind sediul Primăriei pentru 400 de ani (până în 1948).

Casa Altemberger : Muzeul de Istorie

Cele zece unități arhitectonice, la care se adaugă turnul de apărare, structurează împreună unul dintre cele mai impresionante ansambluri de arhitectură gotică civilă din România și chiar din Europa de Sud Est; cea mai veche parte o constituie turnul-locuință, construcția acestuia fiind inițiată la sfârșitul secolului al XIII-lea.

Deoarece fondatorul legendar al orașului purta numele Hermann, vizitatorii sunt întâmpinați în curtea muzeului de câteva figuri decorative, intitulate Hermanni, ce ilustrează tipologiile orășeanului la sfârșitul secolului al XVII-lea: vindecătorul, cavalerul, bancherul, măcelarul, crâșmarul, infanteristul, studentul, primarul și menestrelul.

În curtea a doua, cunoscută sub numele de Grădina Martirilor, se află lucrări de sculptură figurativă, precum cele patru console ale loggiei reprezentând portretele în piatră ale unor bărbați, elegant și minuțios executate, decorând un spațiu cu elemente de influență renascentistă.

Muzeul de Arme si Trofee de Vanatoare

Muzeul de Vânătoare poartă numele uneia dintre personalitățile importante ale orașului Sibiu la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea: colonelului August von Spiess, vânător al Casei Regale a României în timpul regelui Ferdinand I.

Muzeul de Arme și Trofee de Vănâtoare

Deschis în anul 1966, muzeul a fost primul cu acest profil la nivel național, fiind găzduit în reședința Von Spiess, donată de fiicele colonelului în acest scop. Colecția cuprinde un număr de aproximativ 1600 piese.

În spatele clădirii se află o curte amenajată în scopul relaxării în aer liber și pentru

desfășurarea activităților de educație ecologică a elevilor, cu atât mai mult cu cât găzduiește un câine, pești și o broscuță țestoasă.

Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, com. Cârțișoara

Biserica veche are mai multe straturi de pictură: primul strat datează din anul 1300, iar al doilea din 1310. Aceste straturi au fost identificate, după pigmenții din pictură, de către pictorul C. Boambes, între anii 1987-1988. Al treilea strat se află pe arcada dintre naos și pronaos, cu text din anul 1377, stratul al patrulea datează din anul 1450, al cincilea – din anul 1600, al șaselea din 1741 și al șaptelea – din anul 1809.

Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”

Mănăstirea a fost părăsită timp de 100 de ani. La 20 august 1762, așezământul a fost lovit de Bukow cu tunurile, mănăstirea fiind cel mai puternic centru ortodox din Transilvania.

Refăcută în anii următori, mânăstirea a fost din nou distrusă de armata imperială habsburgică, la 23 decembrie 1785. În 1826 așezământul a fost transformat în biserica de mir și redevine mănăstire în 1932, prin strădăniile călugărului Evloghie Ota. În 1955, așezământul este transformat în mânăstire de maici, dar în 1960 este desființat și devine cabană turistică.

Mânăstirea „Nașterea Maicii Domnului”, com. Nocrich-Hârtibaci

Mănăstirea Nocrich, Hartibaci a luat ființă în anul 1990, pe locul unui asezământ monahal distrus de generalul Bukow. În anul 2004 s-a început construcția unei biserici de cărămidă la Mănăstirea Nocrich.

Mânăstirea „Sfânta Treime”, com. Orlat

Sfânta  Mănăstire Orlat se află în apropiere de Sibiu, la 5 km. de Săcel. Așezată  parcă de  Dumnezeu de la întemeierea  lumii în acest minunat loc, își revarsă  liniștea și binecuvântarea  peste  aceste ținuturi până în depărtări. Este strajuită ca într-o palmă de falnicii munți  ce-și pleacă cu dragoste frunțile spre acest lăcaș, iar în depărtare batrânul munte Făgăraș, cu fruntea albă și senină, privește cu admirație spre această frumoasă  stea, parcă și el bucurându-se.

Întreaga mânăstire a fost ridicată de curând, fiind atât de îngrijită și de frumos pictată, iar locul în care a fost construită, atât de bine ales incât iți încântă  și ochii și inima, la fel  ca un lăcaș vechi, incărcat de istorie.

Mânăstirea „Sfânta Treime”

Maica Dionisia este stareță , maica  Paisia egumenă  iar Prea Cuviosul  Sofian este duhovnicul Sfintei Mănăstiri. Împreună cu cei dragi, în concediu sau în pelerinaj  treceți  și pe la Orlat. Vă veți  închina, veți admira munții și întreg peisajul și vă veți  liniști inima și gândurile în acest colț de rai.

Schitul „Schimbarea la Față a Domnului”, Stațiunea Păltiniș

Schitul Păltiniș este situat la poalele Munților Cindrel, la o distanță de 500 de metri distanță de șoseaua Păltiniș-Sibiu. Din Sibiu se circulă pe o șosea asfaltată care șerpuiește printre dealuri și munți spre sud-vest 32 de kilometri până în apropierea schitului.

Schitul Păltiniș este o mică bisericuță ctitorită de mitropolitul Nicolae Bălan, în jurul anului 1930. Schitul este alcătuit dintr-o mică bisericuță din lemn, recent pictată, și o casă de odihnă pentru salariații Bisericii Ortodoxe.

Schitul „Schimbarea la Față a Domnului”

Schitul Păltiniș aparține Arhiepiscopiei Sibiului și este ctitoria pururea pomenitului Mitropolit Doctor Nicolae Bălan al Ardealului. Biserica a fost construită din lemn de brad, între anii 1925 și 1927, cu ajutorul Ministerului Cultelor, Ministerului Sănătății și al altor instituții. Bisericuța din Păltiniș a fost ridicată de către un grup de meșteri din Rășinari – localitate aflată în apropierea locului, nu departe de Sibiu. Executantul principal al acestei construcții a fost meșterul Șerban Cruciat din Rășinari, sub conducerea unui alt arhitect. Sfântul Altar și catapeteasma au fost executate de Societatea Autonomă Stil din București.

Fresca ce îmbracă interiorul micut al bisericii este opera lui Ovidiu Preotescu. Pictura iconostasului a fost realizata de pictorul Vasilescu in anul 1944.

Schitul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, Foltea, orașul Săliște

Este situat la 5 km vest de satul Saliste și se ajunge la el urcând prin pădure, pe un drum carosabil. Pentru cei mai grăbiți, dar și mai în putere, se poate merge pe izvor până la cascadă și apoi pe o potecă la dreapta, pe care se ajunge la schit după ce s-au parcurs nouă serpentine.

Schitul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”

Dacă suntem atenți la un luminiș cu 100 m înainte de schit, privind în jos ni se oferă un tablou pitoresc cu orașul așezat între dealuri și mai în depărtare câmpia și râul Cibin. Ansamblul monahal este construit pe un platou de deal înconjurat de dealuri mai înalte acoperite cu păduri din specii foioase dar și pâlcuri de brazi în zona fântânii Foltea de lângă schit. La circa 10 km de aici, în zona Santa, este o poiană cu multe flori și o cabană turistică.

1.6 Forme de turism practicate in județul Sibiu

Din analiza elementelor potențialului turistic al județului rezultă existența condițiilor favorabile dezvoltării unor diverse forme de turism.

Turismul montan

Păltinișul este o opțiune interesantă pentru un weekend prelungit destinat sporturilor de iarnă sau plimbărilor prin rezervația Iezerele Cindrelului la faimoasele lacuri glaciare. Odată ajuns la Păltiniș, nu ai cum să te plictisești. Poți să schiezi, să urci crestele împădurite din apropiere pe trasee accesibile sau doar să admiri panorama care ți se deschide în față.

Stațiunea a fost întemeiată de Societatea Carpatină Ardeleană a Turiștilor – SKV (Siebenbürgischer Karpatenverein) în 1894 fiind cea mai veche stațiune montană din România.

Stațiunea este situată pe coasta de nord-est a munților Cindrel (Carpații Meridionali), în mijlocul unei păduri de conifere, la 32 km SV de Sibiu, de care este legată printr-o sosea modernizată. Este stațiunea montană situată la cea mai mare altitudine (1442m) din țară.

Climatul montan, cu aerul ozonat, recomandă stațiunea pentru tratarea asteniilor, a bolii Basedow, a sechelelor pulmonare, surmenaj, hipertiroidie benignă. Temperatura medie anuală este de +4 grade Celsius (media lunii iulie este de 12 grade C, iar a lunii ianuarie de – 6 grade C).

Ploile sunt frecvente, dar de scurtă durată, iar stratul de zapadă este prezent 120 zile pe an. Un fenomen meteorologic frecvent întâlnit la Păltiniș este inversiunea temperaturii.
Condițiile de schi sunt excelente începând din decembrie și până în aprilie. Pârtiile din stațiune sunt accesibile pentru toți împătimiții sporturilor de iarnă.

Turismul balnear

Turismul balnear este practicat datorită apelor cu proprietăți curative din stațiunile balneo – climaterice Ocna Sibiului și Bazna care sunt recomandate pentru tratarea diferitelor afecțiuni.

La începutul secolului al XIX- lea o comisie de medici și chimiști din Viena au sosit în Bazna pentru a studia efectele sării de Bazna precum și a climatului (acesta fiind unul propice curelor balneare). Totusi, fundamentul acestei stațiuni a fost reprezentat de initiativa unor medieșeni, care au reușit ca în următorii ani să atragă un număr mare de simpli turiști sau turiști sosiți pentru cura balneară. Rezultatul a fost tratarea cu succes a sute de persoane cu diverse afecțiuni. La începutul secolului XX stațiunea a cunoscut o perioadă de creștere din punct de vedere al infrastructurii întampinând cu caldură si ospitalitate numeroșii turiști care au pășit pe aceste meleaguri.

În prezent stațiunea Bazna se află într-o perioadă de renaștere din punct de vedere turistic. Resursele sale naturale precum și tezaurul lăsat în urmă de germani reprezintă o atracție tot mai mare pentru diversele categorii de turiști, fie ca sunt turisti interesați să cunoască noi obiceiuri și tradiții fie că sunt turiști care sosesc pentru cura balneară. Stațiunea este vizitată anual de turiști care urmează cura de Bazna de ani buni și care au nevoie de acest tratament care se dovedește benefic cel puțin o data pe an.

Stațiunea Ocna Sibiului, denumită și litoralul Ardealului, este situată la o altitudine de 400 m față de nivelul mării în partea nord-vestică a Depresiunii Sibiului, la 15 km de orasul Sibiu. Zona se încadrează în climatul temperat continental de deal și de podiș cu unele nuanțe locale (inversiuni de temperatură iarna, calm atmosferic, insolație puternică) particularități climatice care au un rol important în prevenirea și tratarea unor boli. Ocna Sibiului a fost prima data atestata documentar in anul 1263 desi zona este locuita inca din vremea dacilor.
Procesul de transformare a minelor în ochiuri de apă sărată a fost continuu și inevitabil. Minele au fost abandonate rând pe rând, în ciuda eforturilor susținute ale minerilor, apa de ploaie și pânza freatică având câștig de cauză în final.

În timp, sub influența factorilor climaterici, prăbușirea pereților devenea un fapt iminent, salinele transformându-se în lacurile de astăzi, principala atractie a statiunii. Proprietatile curative ale apei sunt mentionate pentru prima data in anul 1598 cand ambasadorul împăratului Rudolf al II-lea a descoperit efectul terapeutic al lacurilor, când în drum spre Constantinopol poposește aici pentru a face băi. În anul 1820, medicul Pataky Samuel, face pentru o analiză a apei din punct de vedere chimic, dovedind astfel, în mod științific, puterea vindecătoare a apei datorită diferitelor elemente terapeutice existente. La Ocna Sibiului se trateaza, cu rezultate deosebite, bolile aparatului locomotor, reumatismele degenerative cronice, preartrozele si artrozele, spondilozele, precum si diferite afectiuni ginecologice.

Elementul hidrologic este bogat reprezentat prin salba de lacuri ce însumează o suprafața hidrologică de 35.700 metri pătrați și un volum de 265.700 metri cubi. Cele mai importante lacuri sunt: „Lacul fara fund", declarat monument al naturii, cu cel mai puternic fenomen de heliotermie, „Lacul Ocna pustie" care are 160 m adâncime fiind cel mai adânc lac antroposalin din România si „Lacul Brâncoveanu”, lacul cu cea mai mare salinitate din statiune,(310 g/l salinitate).

În prezent Complexul Balnear Ocna Sibiului este refăcut în întregime, în urma unui proces intens de restaurare ce a urmat îndeaproape linia arhitectonică originală a arhitecților vienezi (doar pavilionul central a fost demolat din cauza stării avansate de degradare în care ajunsese nemaiputând fi astfel restaurat).

Agroturismul și turismul rural în județul Sibiu

Mărginimea Sibiului este o zonă etnografică unică în Romania situată la vest de Sibiu, limitată la sud de valea Sadului și la nord de valea râului Săliște, ce cuprinde 18 localități: Boița, Sadu, Rau Sadului, Tălmaciu, Tălmacel, Rășinari, Poplaca, Gura Răului, Orlat, Fântănele, Sibiel, Vale, Săliste, Gales, Tilișca, Rod, Poiana Sibiului și Jina. Pozitia geopolitică a zonei, situată la granița de sud a Transilvaniei cu Țara Românească și în proximitatea Sibiului, puternic centru mesteșugăresc și comercial, au oferit Mărginimii Sibiului câteva trăsături definitorii.

Localitățile și-au dezvoltat o economie mixtă, bazată pe agricultură, creșterea animalelor și mesteșuguri tradiționale, cu pondere deosebită pe oierit. Cea mai mare parte a satelor din zona au păstrat puternice tradiții spirituale și etno-folclorice. Deși progresiv construcțiile moderne le-au înlocuit pe cele vechi tradiționale, atmosfera în Mărginimea Sibiului a rămas neschimbată.

Costumele de sărbătoare de o eleganță rară, brodate în negru și alb sunt purtate cu mândrie de sărbători iar meșteșugurile moștenite din moși strămoși sunt practicate cu succes și azi. Încă din cele mai vechi timpuri, aceste populații de oieri au fost și sunt maestri în prelucrarea lânii și a pieilor. Pe aceste meleaguri aveți posibilitatea să găsiți biserici vechi, muzee (Muzeul Sibiel, unde există cea mai mare colecție de icoane pe sticlă din Europa, Muzeul Sătesc Rășinari, ce cuprinde piese uzuale din ceramică, mobilier pictat, obiecte gospodărești și meșteșugărești, Muzeul din Galeș, cu o impresionantă colecție de costume populare și Muzeul Parohiei Ortodoxe din Saliste , ce cuprinde obiecte și cărți vechi de cult), case memoriale și construcții tradiționale

Cu timpul, Mărginimea Sibiului a devenit un punct important al turismului rural românesc, aici dezvoltându-se numeroase pensiuni ce vă pot oferi condițiile necesare petrecerii unui sejur de neuitat. Atmosfera tipic țărănească, păstrarea intactă a tradițiilor și obiceiurilor, ospitalitatea sătenilor măresc atractivitatea pentru aceste locuri.

Turismul cultural

În Sibiu sunt peste 100 de atracții de importanță națională și, adunându-le și pe cele din împrejurimi, aria de interes depășește 140 de centre. Orașul Sibiu este înconjurat de sătulețe încântătoare, cu biserici fortificate și case frumos colorate.

În Cisnădioara există biserică în stil roman și o citadelă situate pe vârful unui deal la 70m

deasupra nivelului satului. Biserica a fost construită în perioada 1162 – 1223.

Peisajele înconjurătoare ale Cisnădiei au favorizat așezarea localnicilor încă din perioada antică. Aici au fost descoperite urme ale civilizației încă din epoca bronzului, monede grecești, mărturii ale civilizațiilor dace și romane.

Printre elementele de interes din Rășinari, se numără:

– Biserica Ortodoxă cu hramul Sf. Paraschiva – a fost construită în perioada 1725 – 1758 pe locul unei așezări în stil bizantin ridicată în 1383.

– Casa Episcopiei (1710), Biserica ortodoxă cu hramul Sfinta Treime (1800 – 1814), Muzeul Etnografic (1952), Castelul Feudal (secolele 13 – 14).

– Lânga Valea Stează, se află Mausoleul Mitropolitului Andrei Șaguna (1808 – 1873), în apropierea Bisericii Ortodoxe, cu hramul Sfinta Treime, construită în 1877.

– Casa Memorială Octavian Goga, amenajată în casa în care s-a născut poetul, construită în secolul 1880, este un monument istoric.

În zona Orlat au fost identificate vestigii importante, dovezi ale faptului că acest loc a fost locuit încă din paleolitic. Castelul Mic și Castelul Lung, în apropierea localității, păstrează urme ale fortificațiilor și așezărilor din perioada neolitică până în Evul Mediu, cât și din perioada dacilor și romanilor.