STRATEGII DE REALIZARE A EDUCAȚIEI ARTISTICO-PLASTICE ÎN PREȘCOLARITATE…pag. 6 [302875]

Cuprins:

Curriculum Vitae…………………………………………………………pag. 2

Capitolul I: Psihologia educației

TEMA:„STRATEGII DE REALIZARE A [anonimizat]”……………………………………………………………………………..pag. 6

Capitolul II: Pedagogie I: Fundamentele pedagogiei. Teoria și metodologia curriculumului

TEMA: „[anonimizat]-APLICATIVĂ PENTRU DISCIPLINA EDUCAȚIE FIZICĂ ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL GIMNAZIAL”….pag. 27

Capitolul III: Pedagogie II: Teoria și metodologia instruirii. Teoria și metodologia evaluării
TEMA:“METODE ALTERNATIVE DE EVALUARE” – APLICAȚII……….pag. 52

Capitolul IV: Didactica specializării

TEMA:“PROIECT DE LECȚIE” Clasa a VII-a 27-05-2015…………………..pag. 55

Capitolul V: Practică pedagogică I

TEMA:“ PROIECT DE LECȚIE” Clasa I 11-12-2015…………………………pag. 62

Capitolul VI: Practică pedagogică II

TEMA:“ PROIECT DE LECȚIE” Clasa aVII-a 08-04-2016…………………..pag. 70

Capitolul VII: Managementul clasei de elevi

TEMA: “MANAGEMENTUL CLASEI DE ELEVI ȘI DISCIPLINA”

– APLICAȚII PENTRU ÎNVĂȚĂMÂNTUL GIMNAZIAL…………………….pag. 79

ANEXE ………………………………………………………………………………pag. 88

Declarație de autenticitate…………………………………………………pag. 100

[anonimizat]……………………………..

Capitolul I: Psihologia educației

„STRATEGII DE REALIZARE A [anonimizat]”

PLANUL LUCRĂRII:

CAPITOLUL I. [anonimizat]:

Delimitări conceptuale;

Curriculum preșcolar pentru domeniul estetic creativ;

[anonimizat] a preșcolarilor;

[anonimizat];

CAPITOLUL II. GRĂDINIȚA, MEDIU FAVORABIL DE REALIZARE A [anonimizat];

Tipuri de demersuri prin care se realizează activitățile plastice;

Strategii de realizare a [anonimizat];

[anonimizat] – modalitate de stimulare a gândirii;

CAPITOLUL III. ORGANIZAREA CERCETĂRII

Ipoteza și obiectivele cercetării;

Metodologia cercetării;

Jocuri exercițiu pentru dezvoltarea capacității de a efectua analize și sinteze;

CAPITOLUL IV. [anonimizat];

Analiza, prelucrarea și interpretarea rezultatelor obținute în evaluarea finală;

Evidențierea progreselor înregistrate de preșcolari;

Analiza comparativă a rezultatelor copiilor din cele două grupe atât la evaluarea inițială cât și la cea finală;

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

CAPITOLUL 1

[anonimizat]. CONCEPT ȘI POSIBILITĂȚI DE REALIZARE

1.1.Delimitări conceptuale

Arta este principala modalitate prin care se înfăptuiește relația estetică dintre om și realitate.

Arta are două funcții: [anonimizat].

Educația estetică este componenta educației care urmărește (după I. Nicola) pregătirea elevului pentru actul de valorificare (receptare, asimilare) și de creare a valorilor estetice.

Asigură condiții pentru stimularea și promovarea creativității în toate domeniile de activitate inclusiv în cea de învățare.

Educația estetică urmărește: dezvoltarea capacității de percepere și înțelegere a [anonimizat], [anonimizat].

Educația estetică are o [anonimizat] categorii de valori estetice: ale naturii, ale societății, ale artei.

Educația artistică este o parte componentă a educației estetice. Operează numai cu valorile artei: literatură, muzică, pictură, sculptură, arhitectură, teatru, cimematograf.

a) Formarea atitudinii estetice a preșcolarului față de valorile estetice ale naturii, societății și artei.

Atitudinea poate fi: practic-utilitară (satisfacerea trebuințelor biologice și social morale), teoretică (implică o finalitate cognitivă), estetică (satisfacerea unor curiozități, aspirații).

Componentele atitudinii estetice: gustul estetic, judecata estetică, idealul estetic, sentimentele estetice, convingerile estetice.

b) Dezvoltarea aptitudinilor creatoare în diferite domenii ale artei

Creativitatea este un obiectiv fundamental al întregului proces educațional.

Manifestarea potențialului de creativitate trebuie să înceapă cu inițierea copilului în stăpânirea elementelor de limbaj plastic, în dezvoltarea spiritului de observație, în dezvoltarea imaginației și cu stimularea formelor de expresie potrivit disponibilităților.

De la intrarea în grădiniță, educatoarea are obligația de a observa anumite înclinații, interese, chiar aptitudini artistice.

Conținutul și modalitățile de realizare a educației estetice.

Educația literară:

rol important prin conținutul de idei și sentimente, prin personaje și situații tipice;

rol important îl are și creația populară care este concretizată în înțelepciunea poporului român;

poate favoriza apariția unor imagini artistice.

Educația muzicală:

copiii se antrenează într-o activitate atunci aceasta este însoțită de o melodie;

cântă când se joacă, când desenează, sau ori de câte ori simt nevoia.

urmărește: dezvoltarea sensibilității, dezvoltarea receptivității sunetelor, formarea gustului.

Educația artistico-plastică:

Artele plastice contribuie la: educația estetică, educația multilaterală a preșcolarilor

Activitățile plastice au rol:

în pregătirea copiilor pentru școală (se realizează coordonarea oculomotorie, dezvoltarea mușchilor mici ai mâinii, dezvoltarea sensibilității cromatice, diferențierea formelor, a proporțiilor, orientarea spațială.

Mediul ambiant și emisiunile radio prezintă interes sub aspect artistic.

Educația estetică este sursă de liniște, frumusețe, pace, introspecție sau poate fi liant în procesul formării personalității umane.

Realația de interdependență dintre educația estetică și celelalte laturi ale educației

Educația estetică se întrepătrunde cu educația intelectuală în dezvoltarea senzorială, a spiritului de observație, în cultivarea imaginației creatoare, a supleței gândirii, a inventivității și originalității, în cunoașterea propriilor trăiri emotive și ale celor din jur.

Educația estetică are influență asupra trăirilor morale prin trăirile afective în fața operelor artistice

La preșcolari reprezentările morale ca și conduita disciplinată se însușesc prin metode și forme de activitate cu caracter artistic.

Educația prin muncă are are elemente estetice (îngrijesc florile, aranjează jucăriile, confecționează hăinuțe, etc)

Și educația fizică are elemente estetice (gimnastica, jocurile sportive, dansul, însușirea regulilor de igienă implică ritmul, armonia, expresivitatea, etc.)

1.2. Curriculum preșcolar pentru domeniul estetic și creativ

La nivelul conceperii și abordării procesului didactic, se înregistrează tendința de revenire la un anumit tip de unitate a cunoașterii, în realizarea unui curriculum integtat.

Transdisciplinaritatea reprezintă gradul cel mai înalt de integrare a curriculumului, mergând până la fuziune.

Abordarea integrată a curriculumului specifică transdisciplinarității este centrată pe ,,viața reală”, pe probleme importante.

Conținuturile de învățat au fost regândite astfel se pune accent pe valoarea interdependențelor, a interdisciplinarității.

Au fost construite 7 arii curriculare: limbă și comunicare, matematică și științele naturii, om și societate, arte, educație fizică și sport, tehnologii, consiliere și orientare.

Noul plan de învățământ este structurat pe 2 niveluri, iar învățarea este centrată pe copil.

Elaborarea curriculumului are 4 tendințe de schimbare: 1. diversitatea strategiilor de predare-învățare-evaluare pune accent pe: metodele activ-participative, joc, evaluare, 2. mediul educațional trebuie să permită dezvoltarea liberă a copilului și să pună în evidență dimensiunea interculturală și pe cea a incluziunii sociale, 3. rolul familiei în aplicarea prezentului curriculum este acela de partener, 4. curriculumul promovează conceptual de dezvoltare globală a copilului.

Obiective cadru:

Formarea unor deprinderi de lucru pentru realizarea unor desene, picturi;

Realizarea unor corespondențe între diferitele elemente de limbaj plastic și forme, obiecte din mediul înconjurător;

Stimularea expresivității și creativității prin desen, pictură.

Obiective de referință:

Să redea teme plastice specifice desenului;

Să obțină efecte plastice, forme spontane și elaborate prin tehnici specifice picturii;

Să recunoască elemente ale limbajului plastic și să diferențieze forme și culori în mediul înconjurător;

Să cunoască și să diferențieze materiale și instrumente de lucru, să cunoască și să aplice reguli de utilizare a acestora;

Să utilizeze un limbaj adecvat cu privire la diferitele activități plastice concrete;

Să compună în mod original și personal spațiul plastic, utilizând materiale și tehnici diverse alese de ei;

Să interpreteze liber, creativ lucrări plastice exprimând sentimente estetice;

Să privească și să recunoască creații artistice corespunzătoare specificului de vârstă a copilului preșcolar și preocupărilor acestuia (portrete de copii, jocuri ale copiilor, scene de familie, peisaje, activități cotidiene ale oamenilor).

1.3. Importanța educației artistico-plastice a preșcolarilor

desenul copiilor oglindește procesul de evoluție intelectuală.

îi ajută pe copii să vadă și să gândească în imagini vizual artistice;

dezvoltă atenția,

dezvoltă imaginația învățându-i să combine imaginile pentru a compune scene,

reușesc să se afirme, copiii timizi și cei mai puțini activi

rolul artei este important în dezvoltarea imaginației creatoare și gândirii

1.4. Gândirea preșcolarului – dimensiuni caracteristice și posibilități de dezvoltare

Stadiile dezvoltării intelectuale:

Primul stadiu – al inteligenței senzoriomotorie cuprinde perioada de la 0 – 2 ani:

Al doilea stadiu este stadiul preoperațional, cuprins între 2 și 7 ani reprezintă o perioadă de intensă dezvoltare:

Al treilea stadiu este stadiul operațiilor concrete între 7 și 12 ani:

Al patrulea stadiu este stadiul operațiilor formale.

Gândirea se definește ca procesul cognitiv de însemnătate centrală în reflectarea realului care, prin intermediul abstractizării și generalizării coordonate în acțiuni mentale, extrage și prelucrează informații despre relațiile categoriale și determinative în forma conceptelor, judecăților și raționamentelor. (Popescu Neveanu Paul, 1997, p. 55).

Operațiile gândirii sunt de două feluri:

Operații generale:

Comparația – apropierea pe plan mental a unor obiecte sau fenomene cu scopul stabilirii de asemănări și deosebiri între ele;

Analiza – separarea mentală a unor obiecte, fenomene sau însușiri, părți, elemente ale lor;

Sinteza – stabilirea de legături între obiecte, fenomene, sau diferitele lor părți elemente sau însușiri;

Abstractizarea – este o analiză a esențialului;

Generalizarea – este o operație prin care extindem o relație stabilită între două obiecte sau fenomene asupra unei întregi categorii.

(*** 1998 Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice – Curs elaborate în tehnologia învățământului deschis la distanță, p .57, 58)

Operații specifice caracterizează fiecare domeniu de cunoaștere.

Substadiile preșcolarității:

Preșcolarul mic (3 – 4 ani)

Preșcolarul mijlociu (4 – 5 ani)

Preșcolarul mare (5 – 6/7 ani)

Caracteristici ale gândirii preșcolarului :

este preconceptuală sau cvasiconceptuală ceea ce înseamnă că ea operează cu o serie de constructe care nu sunt nici noțiuni individualizate, dar nici noțiuni generale.

are caracter intuitiv

Gândirea preconceptuală și intuitivă a preșcolarului este o gândire egocentrică și magică.

Egocentrismul reiese din incapacitatea de a distinge suficient de bine realitatea obiectivă de cea personală.

organizarea structurilor operative ale gândirii, apariția noțiunilor empirice necoordonate și neorganizate

încep să se contureze primele operații ale gândirii.

Limbajul contribuie la restructurarea gândirii.

Caracteristici ale gândirii pe vârste cronologice:

Copilul de 3 ani:

grupează imaginile în raport cu două noțiuni generale (animale, flori);

explică o acțiune simplă (,,Ce faci când îți este sete”)

enumeră obiecte cunoscute dintr-un desen.

Copilul de 4 ani:

explică utilitatea a 3 – 4 obiecte cunoscute (ceașcă, furculiță, umbrelă, ghete);

relatează despre două imagini;

explică o relație necesară mai complexă (,,De ce avem nevoie de ochi?”);

grupează imagini în raport cu 3 noțiuni generale (fructe, păsări, flori);

Copilul de 5 ani:

relatează, cu detalii, despre 3 imagini;

explică o relație necesară și foarte complexă (,,De ce avem nevoie de cărți”);

grupează imagini în raport de 4 – 5 noțiuni generale (fructe, legume, păsări, mobilă, îmbrăcăminte);

definește obiecte cunoscute prin indicarea utilității lor;

înțelege analogii opozante (,,Tu ești băiat. Sora ta ce este?”);

descrie serii de operații (,,Cum aranjăm patul păpușii?”);

utilizează corect negația (,,Ce nu trebuie în casă?”).

Copilul de 6 ani:

relatează pe larg despre 3 imagini;

stabilește asemănări între două obiecte date (măr – portocală, gheată – cizmă);

efectuează operații concrete cu noțiuni;

înțelege intuitiv relații contrare (a lipi – a dezlipi);

denumește obiecte din sfera a 4 – 5 noțiuni generale (mobilă, îmbrăcăminte, vehicule, jucării),

are cunoștințe elementare despre unele meserii.

Copilul de 7 ani:

precizează asemănările între 3 sau mai multe obiecte;

precizează deosebirile între 2 obiecte (minge și portocală);

începe să efectueze operații numerice cu obiecte concrete și simboluri;

manifestă spirit critic în gândire (îndoială față de exagerările din povestiri);

intuiește posibilul/imposibilul, necesarul/întâmplătorul;

explică relații mai complexe (,,Am fost lovit din greșeală de prietenul meu”). (Ezechil Liliana, Păiși Lăzărescu Mihaela, 2002, p. 11, 13, 14, 15, 16, 18)

CAPITOLUL 2

GRĂDINIȚA, MEDIU FAVORABIL DE REALIZARE A EDUCAȚIEI ARTISTICO – PLASTICE

2.1. Scopul activităților plastice în grădiniță:

dezvoltă capacitatea de percepere și înțelegere corectă a frumosului din realitate (din natură, muncă, relații sociale și artă);

formează conștiința estetică, gustul și simțul estetic;

participă la crearea frumosului în artă și în viață.

2.2. Tipuri de demersuri prin care se relizează activitățile plastice

Clasificarea activităților:

activități cu temă dată de educatoare: după modelul dat, pe bază de reprezentări din memorie sau din imaginație;

activități cu temă aleasă de copii: activități de desen cu creioane, activități de pictură cu pensula (cu vârf subțire, cu vârf subțire), activități de desen cu carioca, activități de pictură.

Tipuri de activități: de predare, de fixare, de verificare a cunoștințelor.

2.3. Strategii de realizare a educației artistico-plastice:

a) Cunoașterea materialelor:

Suportul de lucru: hârtia de desen, cartonul, hârtia colorată, materialul textil, sticla, faianța, materiale din natură;

Instrumente: creionul, pensula, carioca, culorile (de apă, de ulei, pasteluri).

b) Elemente de limbaj plastic:

Punctul

Prezența fizică a punctului: – Mărimea punctului

– Forma punctului

– Expresivități :statice, dinamice, grupate, distanțate, ordonate, haotice

– Culoarea punctului- contrastul cald- rece

-Punctul- element decorativ

Linia

Expresivitatea liniei:

Linia orizontală (liniște, calm, spațiu deschis);

Linia verticală (noblețe, înălțare, spiritualitate);

Linia oblică (mișcare, agitație);

Linia curbă (melancolie);

Linia continuă – modulată, nemodulată.

Linia întreruptă;

Linia decorativă – dreaptă, frântă, curbă.

Forma;

Raporturi dimensionale;

Culoarea

Culorile primare (de bază): roșu (R), galben (G), albastru (A)

Culorile binare de gradul I : oranj (O) G + R = O, violetul (Vi) R + A = Vi, verde (Ve) A + G = Ve.

Culorile binare de gradul II : G + O = galben – oranj, R + O = roșu – oranj, R + Vi = roșu – violet, A + Vi = albastru – violet, A + Ve = albastru – verde, G + Ve = galben – verde.

Culorile terțiare: V + O = ocru, O + Vi = maro – roșcat.

Culorile complementare:

– Galben este complementar cu violet (1/4; 3/4);

– Roșu este complementar cu verde (1/2; 1/2);

– Albastrul este complementar cu oranj (2/3; 1/3).

Contrastele cromatice: contrastul complementar, contrastul închis – deschis, contrastul de calitate, contrastul simultan și succesiv, contrastul de culori în sine, contrastul cald-rece.

c) Metode, tehnici și procedee folosite în activitățile artistico-plastice

Metode: – demonstrarea, explicația, conversația, exercițiul.

Tehnici și procedee: fuzionarea pe margine, fuzionarea în masă, forme spontane.

Procedee:

1. plierea hârtiei, 2. suflarea cu paiul, 3. forme spontane, 4. deplasarea culorilor în sensuri dorite,

5. stropirea, 6. folosirea hârtiei mototolite, 7. sfoara sau ața îmbibată, 8. decuparea formelor,

9. suport lucios, 10. guașa, 11. ștampila, 12. forme obținute prin presarea frunzelor, 13. tehnica decolorării, 14. dactilopictura, 15. pictura cu mâinile, 16. desenarea cu lumânarea, 17. tehnica tratării cu griș sau nisip, 18. tehnica picturii pe sticlă, 19. pictura pe tăvițe de carton, 20. tehnica picturii pe lemn, 21. monotipia, 22. colajul (forme rupte, forme tăiate din hârtie, forme din materiale textile), 23. imprimarea țesăturilor cu textura rară, 24. pictura cu buretele, 25. tehnica desenului decorativ cu ajutorul pieptenelui.

2.4. Educația artistico-plastică – modalitate de stimulare a gândirii

Utilizarea eficientă a culorii are influențe asupra învățării:

sporește,calitatea și randamentul muncii intelectuale;

crează o stare de confort psihic;

asigură diminuarea oboselii intelectuale și deconectarea nervoasă;

facilitează percepția vizuală, concentrarea atenției și memorarea;

dezvoltă imaginația și gândirea creatoare;

sporește gradul de receptivitate, înțelegere și asimilare a cunoștințelor;

influențează pozitiv starea fiziologică a celor ce învață.

CAPITOLUL III

ORGANIZAREA CERCETĂRII

3.1. IPOTEZA ȘI OBIECTIVELE LUCRĂRII

Dacă activitățile artistico-plastice din cadrul grupei combinate (mică și mijlocie) vor fi proiectate, organizate și integrate sistematic în cadrul tuturor celorlalte categorii de activități, ele vor contribui diferențiat la dezvoltarea gândirii.

Obiectivele cercetării

Cunoașterea nivelului inițial de dezvoltare a gândirii preșcolarilor;

Proiectarea și organizarea activităților de educație artistico-plastică;

Cunoașterea nivelului final al dezvoltării gândirii preșcolarilor;

Formularea unor concluzii și sugestii.

3.2. METODOLOGIA CERCETĂRII

a) Metode de cercetare – ansamblu de strategii prin care se poate ajunge la obținerea unor noi rezultate.

Metode de acumulare a datelor:

Metoda observației

Metoda experimentul: de laborator, natural, psihopedagogic

3. Metoda convorbirii

4. Metoda analizei produselor activității

5. Metoda testelor

b) Organizarea cercetării

Metode de organizare a cercetării: metode statistico-matematice, metode de prezentare grafică.

Metode de cercetare:

Studiul documentelor de specialitate;

Metoda observației;

Probe de tip test – pentru evidențierea capacității de analiză și sinteză la începutul semestrului al II-lea și teste finale;

Experimentul – am introdus ,,factorii de progres”;

Convorbirea;

Metoda analizei produselor activității;

Metode statistico-matematice.

c) Durata cetcetării

Etapa I – evaluare inițială 23.09.2013 ÷ 27.09.2013;

Etapa a II-a – introducerea ,,factorilor de progres” 30.09.2013 ÷ 04.10.2013;

Etapa a III-a – etapa evaluării finale 16.12-2013 ÷ 20.12.2013.

d) Subiecții cercetării : 11 copii cu vârste cuprinse între 3-4 ani;

13 copii cu vârste cuprinse între 4-5 ani.

e) Conținutul și metodologia desfășurării cercetării

– capacitatea de a efectua analize stă la baza spirutului de observație;

– exercițiile și jocurile – exercițiile de sinteză vor fi introduse după ce copiii au făcut câteva exerciții de analiză;

– dificultatea sarcinilor a fost gradată nu numai după vârsta copilului ci și în funcție de particularitățile individuale.

Jocuri-exercițiu pentru dezvoltarea capacității preșcolarilor de a efectua analize

1. ,, Ce a uitat pictorul să deseneze?”

În acest joc, copiii analizează imaginea desenată, o denumește, descoperă și denumește partea care-i lipsește și apoi o desenează. Folosim imagini cu o singură omisiune la copiii de 3-4 ani și cu două omisiuni la copiii de 4-5 ani. Jocul poate fi folosit și ca test.

2. ,,Câte sunt?”

Pe o coală de carton sunt desenate suprapus contururi ale unor obiecte cunoscute de copii.

Copiii trebuie să numească ambele obiecte.

La început contururile obiectelor pot fi de culori diferite, iar pentru o dificultate mai mare contururile se fac cu aceeași culoare.

Pentru preșcolarii mici se suprapun 2, 3 obiecte, iar pentru cei mari 5 – 6/7 ani se pot suprapune până la 5 imagini.

3. ,,Ce parte este?”

Pe o planșă în partea de sus este desenată imaginea unui obiect. Sub imagine sunt desenate porțiuni din desenul de deasupra. Cu toată asemănarea lor numai unul este identic. Copilul trebuie să indice acea dintre imagini care este identică cu porțiunea din desenul mare. Pentru a fi mai dificilă sarcina, se oferă mai multe imagini cu porțiuni desenate.

4. ,,Cine trebuie să plece?”

Pe flanelograf sau pe masă se expun siluete decupate și pictate care reprezintă personajele principale și elementele importante dintr-o poveste, printre care se află și un personaj din altă poveste. Copilul trebuie să-l recunoască și să-l elimine. Expunerea personajelor se face liniar la început, iar apoi se pot așeza pe toată suprafața flanelografului sau a mesei. La alegerea copiilor se schimbă povestea.

Jocuri exercițiu pentru dezvoltarea capacității preșcolarilor de a efectua sinteze

1. ,,Poze tăiate”

În acest joc se cere reconstituirea unei imagine desenate pe un pătrat de carton tăiat în părți egale. Pe fiecare din părțile cartonului este desenată una din părțile principale. Copilul trebuie să numească părțile componente ale desenului. Pentru copiii de 3-4 ani desenele vor fi tăiate în două, iar la preșcolarii de 5-6 ani desenele vor putea fi tăiate în 4.

2. ,,Clovnul”

În acest joc se realizează reconstituirea din părțile ei componente, a unei jucării. Prin aceasta se urmărește același scop ca și prin reconstituirea imaginilor plane, adică dezvoltarea capacității copiilor de a opera sinteze organizate și cât mai complete. Construirea obiectelor se poate face după un model tridimensional sau după unul desenat. Sarcina devine grea dacă nu se dă copiilor nici un model. Această variantă se folosește numai la copiii mai mari de 4-5 ani după ce au făcut suficiente exerciții cu acest fel de material. După ce au terminat jucăria ei pot picta părție componente. Se pot construi și alte jucării.

3. ,,Să construim din bețișoare!”

Jocul cere construirea unei imagini plane din bețișoare. Imaginile trebuie astfel alese încât fiecare componentă a întregului să poată fi obținută prin folosirea unui grup de bețișoare de aceeași mărime sau de mărimi diferite. Construcția din bețișoare este destul de grea, mai cu seamă când se dă temă dar nu și model. Se recomandă introducerea jocului numai la preșcolarii mari.

4. ,,La magazin”

Pe o planșă sunt desenate mai multe obiecte. Din fiecare obiect lipsește câte un fragment. Copiii trebuie să recunoască și să numească obiectele prezentate pentru a fi vândute la magazinul de mobilă. Pot fi desenate și alte obiecte care se vând la alimentară, la aprozar, etc.

CAPITOLUL 4

ANALIZA, PRELUCRAREA ȘI INTERPREAREA REZULTATELOR

4.1. Analiza, prelucrarea și intrerpretarea rezultatelor obținute în evaluarea inițială

Copiii au fost testați inițial în săptămâna 23.09.2013 ÷ 27.09.2013.

Poligon de frecvență nr.1

Histograma nr. 1

Poligon de frecvență nr. 2

Histograma nr. 2

Poligon de frecvență nr.3

Histograma nr. 3

Poligon de frecvență nr.4

Histograma nr. 4

4.2. Analiza, prelucrarea și intrerpretarea rezultatelor obținute în evaluarea finală

Copiii au fost fost testați final în săptămâna 16.12.2013 ÷ 20.12.2013

Poligon de frecvență nr. 5

Histograma nr. 5

Poligon de frecvență nr. 6

Histograma nr. 6

Poligon de frecvență nr. 7

Histograma nr. 7

Poligon de frecvență nr. 8

Histograma nr.8

3. Evidențierea progreselor înregistrate

de preșcolari

Analiza comparativă la proba de evidențiere a capacității de analiză (3-4 ani)

Analiza comparativă la proba de evidențiere a capacității de analiză (4-5 ani)

Analiza comparativă la proba de evidențiere a capacității de sinteză (3-4 ani)

Analiza comparativă la proba de evidențiere a capacității de sinteză (4-5 ani)

Concluzii:

desenul are caracteristicile unui joc;

prin intermediul activităților artistico-plastice copiii comunică foarte ușor;

educația artistico – plastică din grădiniță are valențe informative prin achiziția tehnicilor de lucru formative prin dezvoltarea sensibilității estetice, a expresivității a creativității;

prin intermediul acestor activități copiii se manifestă liber, gândesc, simt acționează potrivit nevoilor, înclinațiilor, intereselor;

activitățile artistico-plastice au fost proiectate, organizate și integrate sistematic în cadrul tuturor celorlalte categorii de activități, ele ducând la dezvoltarea gândirii;

activitățile artistico-plastice au o importanță deosebită în formarea personalității copiilor, în pregătirea lor pentru integrarea optimă în activitățile de tip școlar;

prin aceste activități se realizează coordonarea oculomotorie, dezvoltarea mușchilor mici ai mâinii, dezvoltarea sensibilității cromatice, a spiritului de observație, diferențierea formelor, a proporțiilor, orientarea spațială;

pentru că activitatea de bază este jocul, copiii au învățat să se joace cu culorile;

copiii au fost ajutați să se familiarizeze cu frumosul din realitate și din creațiile artistice;

prin aceste activități le-am dat posibilitatea de a-și exterioriza gândurile;

activitățile au influențat profilul moral al copiilor prin educarea dragostei față de muncă;

copiii au reușit să deprindă mai ușor cunoștințe din domeniile: știință, limbă și comunicare, om și societate și psiho-motric, ei reușind să rezolve cu mai multă ușurință cerințele date.

BIBLIOGRAFIE

Ciolan Lucian, 2008, Învățarea integrată, Fundamente pentru un curriculum transdisciplinar, Ed. Polirom, Iași;

Cojocariu Venera – Mihaela, 2008, Fundamentele pedagogiei, Teoria și metodologia curriculum-ului Ed. V & I Integral, București;

Cosmovici A., 1982, Psihologie generală, Ed. D și P, București;

Dima Silvia, 1997, Copilăria – Fundament al personalității, Editată de revista învățământului preșcolar București;

Dumitriu Gheorghe, și colaboratorii, 2002, Psihopedagogie, Editura Alma Mater , Bacău;

Ezechil Liliana, Păiși Lăzărescu Mihaela, 2002, Laborator preșcolar, Ed. V & I Integral, București;

Golu Pantelimon, Zlate Mielu, Verza Emil, 1993, Psihologia copilului, E. D. P., București;

Hristu B. și colaboratorii, 1997, Pedagogie preșcolară, Ed. D și P., București;

Lovinescu A. V., 1979, Jocuri-exercitiu pentru prescolari, E.D.P., București;

Lovinescu A. V., Gurău V., Datcu A., 1971, Metodica predării desenului și modelajului în grădinița de copii – Manual pentru liceele pedagogice de educatoare, E. D. P., București.

Mureșan Pavel, 1988, Culoarea în viața noastră, Ed. Ceres, București;

Nicola I., 2000, Tratat de pedagogie școlară, Ed. D. și P., București;

Nicola Ioan, Farcaș Domnica, 1997, Teoria educației și noțiuni de cercetare pedagogică, E. D. P., București;

Pâslaru C., 2005, Instruire și educație modernă în învățământul preșcolar contemporan, Ed. Grafit, Bacău;

Popa Valerica, 2000, Activități de educație plastică în grădiniță, Ed. V & I Integral, București;

Popescu – Neveanu Paul, Zlate Mielu, Crețu Tinca, 1997, Psihologie, manual pentru clasa a X-a, E. T. P., București;

Popescu P, 1996, Psihologie, E.D. P., R. A. București;

Schulman Kolumbus Elinor, 1998, Didactica preșcolară, Ed. V & I Integral, București;

Stoica Marin, 1995, Pedagogie Școlară, Ed. Gheorghe Cârțu – Alexandru, Craoiva;

*** 2008, Curriculum pentru învățământul preșcolar (3 – 6/7 ani);

***1998, Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice – Curs elaborate în tehnologia învățământului deschis la distanță, 1998, Ed. Polirom, Iași;

*** 1982, În țara muzeelor – Enciclopedia practică a copiilor, Ed. Ion Creangă, București;

*** 1971, Îndrumător pentru aplicarea programei activității instructiv-educative în grădinița de copii, E. D. P., București

Capitolul II: Pedagogie I: Fundamentele pedagogiei. Teoria și metodologia curriculumului

„PROGRAMA ȘCOLARĂ- ANALIZA TEORETICO-APLICATIVĂ PENTRU DISCIPLINA EDUCAȚIE FIZICĂ ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL GIMNAZIAL”

Cuprins:

Capitolul I: Analiza teoretică a programei școlare

Capitolul II: Analiza aplicativă a programei școlare pentru diciplina educație fizică în învățământul gimnazial

Bibliografie:

Capitolul I

Programa școlară este un document școlar care propune sintetic un curriculum specific la nivelul fiecărei discipline de învățământ.

Are caracter: – oficial, unitar, obligatoriu

Este principalul ghid pentru activitatea dascălului, având valoare instrumentală și operațională;

Este documentul de la care se pornește în demersul de proiectare didactică, lăsându-i profesorului spațiu de manifestare a autonomiei și creativității formative.

La nivelul claselor I-VIII există un singur plan de învățământ iar numărul programelor se multiplică în număr egal cu câte discipline școlare se află în plan. Relația programei școlare cu planul de învățământ este foarte strânsă, aceasta specificând conținuturile de specialitate.

Unitatea dintre plan și programă este o cerință pedagogică importantă în proiectarea procesului de învățământ.

Din punct de vedere al detalierii specificațiilor cuprinse în cadrul lor, programele școlare sunt de două tipuri:

Analitice

Curriculare (curriculum scris sau curriculum oficial).

Din perspectivă tradițională, programa analitică cuprinde două părți componente:

Partea introductivă:

– sarcinile;

– obiectivele generale ale disciplinei respective și importanța sa;

– precizări de ordin metodologic, de la nivelul principiilor care trebuie respectate în actul de predare și evaluare

– sugestii didactice

Programa propriu-zisă:

– conținutul învățământului (natura și volumul cunoștințelor, priceperilor, deprinderilor, defalcarea lor pe capitole, teme, subteme, timpul acordat fiecăreia, indicații metodologice pentru unele lucrări practice,excursiile, și vizitele didactice, defalcarea conținuturilor pe genuri de activități: predare, recapitulare,și sistematizare, lucrări scrise, la dispoziția profesorului.

Deoarece se realizează un mare grad de detaliere a conținuturilor, unele cadre didactice, chiar specialiști consideră că programele analitice realizează o dirijare prea pronunțată a activității, reducând la maxim libertatea și creativitatea profesorilor.

Programa cadru de tip curricular cuprinde:

O notă introductivă:

– scopul învățării respectivei discipline;

– legătura acesteia cu alte discipline de învățământ;

– prezentarea continuității studierii ei pe parcursul gimnaziului;

– unele modificări și dominante în raport cu programa/ programele de studii precedente;

– sugestii metodologice;

– precizări generale de tip organizatoric.

Obiectivele cadru (ale disciplinei);

Obiectivele de referință și exemple de activități de învățare;

Conținutul învățării.

Programa de tip curricular câștigă tot mai multă adeziune din partea profesorilor și a specialiștilor deoarece permite respectarea unor aspirații ale profesorilor către : flexibilitate, adaptabilitate, creativitate.

Analiza comparativă a celor două tipuri de programe evidențiază următoarele:

Descentralizarea curriculară (permite profesorilor să aleagă cele mai adecvate conținuturi și strategii didactice pentru a asigura realizarea obiectvelor);

Eliberarea profesorului de obigativitatea de a realiza planificarea acordând întâietate conținuturilor;

Creșterea gradului de responsabilizare a profesorului pentru respectarea caracteristicilor de învățare ale claselor de elevi și evidențierea posibilităților de respectare superioară;

Delimitarea mult mai bună a finalităților pe termen lung de cele pe tremen mediu care asigură atât continuitatea cât și discontinuitatea în parcurgerea fiecărei discipline de învățământ.

Și această programă de tip curricular nu a scăpat criticilor reproșându-i-se că, în ciuda libertății pe care le-o lasă dascălilor sunt prea : – generale, prea lipsite de repere, prea greu de utilizat mai ales de către cadrele debutante.

Elaborarea unei programe școlare este un demers dificil deoarece trebuie respectate unele criterii de pertinență. După Potolea D. și Manolescu M., sistematizarea acestora se poate realiza în două perspective:

de tip științific – care urmărește corespondența dintre conținutul disciplinei științifice și conținutul obiectului de învățământ; (conținuturile selectate trebuie să exprime nivelul actual de dezvoltare a științei, culturii,tehnicii și problematica prioritară a lumii contemporane);

de tip psihopedagogic – se referă la transpunerea conținuturilor într-o structură adecvată cerințelor psihopedagogice. (se au în vedere stadiul dezvoltării intelectuale a elevilor, gradul de pregătire a acestora pentru receptarea anumitor conținuturi).

Cerințe:

relevanța conținuturilor în raport cu obiectivele stabilite ( ehilibru dintre cultura generală și formarea specializată);

consistența care poate fi:

– internă a unei discipline de studiu – „este acea proprietate a unei structuri tematice care se referă la logicitatea ei (necontradictorie, coerentă, derivativă) și construcția semantică (concepte, definiții, reguli, principii, descrieri, aplicații,etc).” – I. Cerghit

– externă rezultă din corelarea conținuturilor disciplinei în cauză cu conținuturile altor discipline de studiu.

Ca primă abordare,structurarea este de trei feluri:

Programa liniară constând într-o înlănțuire succesivă, continuă, gradată și progresivă a cunoștințelor de la un an de studiu la altul. (cunoștințele din programa unui an de studiu reprezintă o continuare a celor predate în clasele anterioare și constituie baza înțelegerii și însușirii cunoștințelor ce se vor preda în anul următor).

Programa concentrică – aceleași teme se reiau în câteva clase succesive ale unui grad de învățământ sau grade succesive, dar la un nivel mereu mai ridicat. (unui nucleu de cunoștințe din treapta precedentă i se adaugă pe o nouă treaptă noi informații și noi probleme).

Programa în spirală – constă în imbinarea celor două forme analizate, prin preluarea a ceea ce este mai eficient în fiecare.

La al doilea nivel, secvențialitatea trebuie privită din două perspective: – verticală;

– orizontală.

Secvențialitatea verticală are în vedere ca problemele și cunoștințele dintr-o temă sau un capitol să anticipeze cunoștințele temei următoare.

Secvențialitatea orizontală vizează succesiunea psihologică a temelor incluse în structura aceleiași discipline. (trebuie procedat la o ordonare progresivă de la simplu la complex,de la accesibil și cunoscut la complicat și necunoscut).

În al treilea rând, secvențialitatea trebuie să corespundă ritmurilor de învățare a copiilor. (ritmicitatea învățării privește atât timpul alocat unei teme cât și timpul mediu necesar unui grup de elevi pentru a o învăța).

Probleme generale de ordin psihopedagogic ce țin de elaborarea programelor:

– stabilirea obiectivelor cadru și de referință;

– stabilirea conținuturilor și dozarea volumului, calității lor;

– organizarea conținuturilor (ordonare logică, ordonare după puterea explicativă a conceptelor);

– sistematizarea lor (curriculum nucleu, curriculum la decizia școlii);

– realizarea unității dintre planul de învățământ și programă.

Capitolul II

Actuala programă a fost elaborată din perspectiva trecerii de la modelul de proiectare curriculară centrat pe obiective – elaborat și implementat în sistemul românesc de învățământ la mijlocul anilor 90 – la modelul centrat pe competențe.

Această programă a urmărit valorizarea cadrului european al competențelor cheie la următoarele niveluri: formularea competențelor generale și selectarea seturilor de valori și atitudini; organizarea elementelor de conținut și corelarea acestora cu competențele specifice; elaborarea sugestiilor metodologice.

Disciplina Educație fizică, la gimnaziu este prevăzută, conform planului de învățământ, în aria curriculară Educație fizică și sport și are menirea să-și aducă contribuția specifică la realizarea dezvoltării complexe a personalității autonome și creative a elevilor – finalitate prevăzută în Legea Învățământului.

Aceasta are următoarea structură:

– notă de prezentare;

– competențe generale;

– valori și atitudini;

– competențe specifice și conținuturi pentru fiecare clasă;

– sugestii metodologice;

– normativ de dotare minimală pe unitate de învățământ.

Programa de educație fizică, document reglator al procesului de învățământ, stabilește și permite fiecărui cadru didactic formarea la elevi a competențelor specifice, utilizând, ca mijloace, categoriile de conținuturi pe care le consideră eficiente, corespunzător particularităților clasei și condițiilor concrete de activitate.

Ea are un caracter concentric, în sensul reluării conținuturilor pentru consolidarea deprinderilor și pentru a favoriza fenomenul de transfer în învățarea noilor deprinderi și dezvoltarea capacităților fizice și psihice.

COMPETENȚE GENERALE:

1. Utilizarea limbajului de specialitate în relațiile de comunicare;

2. Valorificarea informațiilor, metodelor și mijloacelor specifice educației fizice și sportului, în vederea optimizării stării de sănătate și a dezvoltării fizice armonioase;

3. Utilizarea cunoțtințelor, metodelor și mijloacelor specifice educației fizice și sportului, în vederea dezvoltării capacității motrice;

4. Aplicarea sistemului de reguli specifice organizării ți practicării activităților de educație fizică și sport și adoptarea unui comportament adecvat în cadrul relațiilor interpersonale și de grup;

5. Valorificarea limbajului corporal pentru exprimarea ți înțelegerea ideilor, stărilor afective și a esteticului;

VALORI ȘI ATITUDINI:

• Interes pentru îmbogățirea vocabularului cu terminologia de specialitate;

• Disponibilitate pentru colaborare în relațiile cu profesorul și colegii;

• Preocupare pentru dezvoltarea capacității motrice proprii;

• Respect față de regulile impuse de organizarea și desfățurarea activităților de educație fizică și sport;

• Opțiune pentru o viață sănătoasă și echilibrată, prin adoptarea unui regim de activitate care să îmbine armonios efortul fizic cu cel intelectual, solicitarea cu refacerea, timpul ocupat cu timpul liber;

• Disponibilitate pentru practicarea independentă a exercițiilor fizice;

• Spirit competitiv și fair-play;

• Interes constant pentru fenomenul sportiv;

• Simț estetic, deschidere pentru frumos;

CLASA A V-A

COMPETENȚE SPECIFICE ȘI CONȚINUTURI

Competențe specifice:

1.1. Recunoașterea principalelor noțiuni specifice domeniului;

1.2. Utilizarea terminologiei de specialitate în transmiterea mesajelor specific;

2.1. Identificarea principalilor indicatori ai stării de sănătate și a modalităților de menținere a acestora;

2.2. Recunoașterea celor mai importante mijloace pentru dezvoltare fizică;

2.3. Recunoașterea diferitelor reacții ale organismului la eforturi variate;

5.1. Identificarea aspectului estetic al gesturilor motrice;

5.2. Efectuarea gesturilor motrice cu corectitudine și expresivitate;

5.3. Conștientizarea și abordarea constantă a ținutei estetice;

Conținuturi:

STAREA DE SĂNĂTATE ȘI DEZVOLTAREA FIZICĂ

modalități de călire a organismului;

caracteristicile complexelor de influențare selectivă a aparatului locomotor;

mobilitatea articulară;

cunoștințe teoretice (despre: starea optimă de sănătate,atitudinea corporală, segmentele corpului,etc).

Competențe specifice:

2.1. Identificarea principalilor indicatori ai stării de sănătate și a modalităților de menținere a acestora;

2.3. Recunoașterea diferitelor reacții ale organismului la eforturi variate;

4.1. Integrarea și acționarea eficientă într-un grup prestabilit;

4.2. Colaborarea cu ceilalți membri ai grupului, în vederea constituirii diferitelor formații de adunare, de deplasare, de exersare;

4.3. Îndeplinirea rolurilor și respectarea regulilor specific organizării activităților din lecție;

Conținuturi:

PROTECȚIA INDIVIDUALĂ

􀂃 tehnici de reechilibrare;

􀂃 modalități de atenuare a șocurilor;

􀂃 cunoștințe teoretice (despre: importanța încălzirii,rolul respirației în efort și refacere, etc).

FORME DE ORGANIZARE

– formații de adunare în linie pe un rând și pe două rânduri;

– poziția fundamentală stând și derivatele acesteia;

– alinieri în linie și în coloană;

– întoarceri de pe loc;

DEZVOLTAREA TRĂSĂTURILOR DE PERSONALITATE

– rolurile care se atribuie elevilor în lecțiile de educație fizică;

– cerințele comportamentului în întreceri;

– relațiile dintre componenții unei grupe/ echipe, în cadrul lecției de educație fizică;

Competențe specifice:

1.2. Utilizarea terminologiei de specialitate în transmiterea mesajelor specifice;

2.3. Recunoașterea diferitelor reacții ale organismului la eforturi variate;

3.1. Recunoașterea calităților motrice în cadrul diferitelor acțiuni motrice;

3.2. Realizarea de acțiuni motrice simple;

3.3. Aplicarea sub formă de întrecere a deprinderilor fundamentale și a celor sportive de bază;

4.2. Colaborarea cu ceilalți membri ai grupului, în vederea constituirii diferitelor formații de adunare, de deplasare, de exersare;

4.3. Îndeplinirea rolurilor și respectarea regulilor specific organizării activităților din lecție;

Conținuturi:

CALITĂȚI MOTRICE

DEPRINDERI DE LOCOMOȚIE

DEPRINDERI DE MANIPULARE

DEPRINDERI DE STABILITATE

Competențe specifice:

1.2. Utilizarea terminologiei de specialitate în transmiterea mesajelor specifice;

1.3. Înțelegerea principalelor prevederi regulamentare ale disciplinelor sportive practicate;

2.3. Recunoașterea diferitelor reacții ale organismului la eforturi variate;

3.2. Realizarea de acțiuni motrice simple;

4.1. Integrarea și acționarea eficientă într-un grup prestabilit;

4.2. Colaborarea cu ceilalți membri ai grupului, în vederea constituirii diferitelor formații de adunare, dedeplasare, de exersare;

4.3. Îndeplinirea rolurilor și respectarea regulilor specifice organizării activităților din lecție;

5.1. Identificarea aspectului estetic al gesturilor motrice;

Conținuturi:

DISCIPLINE SPORTIVE

ATLETISM

GIMNASTICĂ

JOCURI SPORTIVE

CLASA AVI-A

Competențe specifice:

La fel ca la clasa a V-a.

Conținuturi:

STAREA DE SĂNĂTATE

– modalități de călire a organismului;

– cunoștințe teoretice (despre: influențele factorilor de mediu locul ex. Fizice în programul zilnic,etc);

EVOLUȚIA ARMONIOASĂ A DEZVOLTĂRII FIZICE

Competențe specifice:

2.1. Identificarea principalilor indicatori ai stării de sănătate și a modalităților de menținere a acestora;

2.3. Recunoașterea diferitelor reacții ale organismului la eforturi variate;

4.1. Integrarea și acționarea eficientă într-un grup prestabilit sau constituit spontan;

4.2. Colaborarea cu ceilalți membri ai grupului, în vederea constituirii diferitelor formații de adunare, de deplasare, de exersare;

4.3. Îndeplinirea rolurilor și respectarea regulilor specifice organizării activităților din lecție;

Conținuturi:

PROTECȚIA INDIVIDUALĂ

La fel ca la clasa a V-a.

FORME DE ORGANIZARE

– trecerea din coloană câte unu în coloană câte doi, câte trei și câte patru, și revenire în formația inițială;

– trecerea din linie pe un rând în linie pe 2-3 rânduri și revenire în formația inițială;

DEZVOLTAREA TRĂSĂTURILOR DE PERSONALITATE

– responsabilitățile specifice în lecțiile de educație fizică și în întreceri/ concursuri;

– trăsăturile de personalitate ale elevilor cărora li se atribuie anumite roluri;

– comportamentele integrate în noțiunea de fair-play;

– modalitățile de prevenire/ aplanare/ rezolvare a situațiilor conflictuale;

CALITĂȚI MOTRICE

DEPRINDERI DE LOCOMOȚIE

DEPRINDERI DE MANIPULARE

DEPRINDERI DE STABILITATE

Competențe specifice:

1.2. Utilizarea terminologiei de specialitate în transmiterea mesajelor specifice;

1.3. Înțelegerea principalelor prevederi regulamentare ale disciplinelor sportive practicate;

2.3. Recunoașterea diferitelor reacții ale organismului la eforturi variate;

3.2.Realizarea de acțiuni motrice simple;

3.3. Aplicarea sub formă de întrecere a deprinderilor fundamentale și a celor sportive de bază;

4.1. Integrarea și acționarea eficientă într-un grup prestabilit sau constituit spontan;

4.2. Colaborarea cu ceilalți membri ai grupului, în vederea constituirii diferitelor formații de adunare, de deplasare, de exersare;

4.3. Îndeplinirea rolurilor și respectarea regulilor specific organizării activităților din lecție;

5.1. Identificarea aspectului estetic al gesturilor motrice;

5.2. Efectuarea gesturilor motrice cu corectitudine și expresivitate;

Conținuturi:

DISCIPLINE SPORTIVE

A. ATLETISM

B. GIMNASTICĂ

C. JOCURI SPORTIVE

CLASA A VII –A

Competențe specifice:

1.1. Utilizarea corectă a principalelor noțiuni specifice domeniului;

1.2. Folosirea corectă a terminologiei de specialitate;

2.1. Aplicarea modalităților de menținere a principalilor indicatori ai stării de sănătate;

2.2. Utilizarea celor mai importante mijloace pentru dezvoltare fizică;

2.3. Compararea reacțiilor organismului, în eforturi de tip diferit;

2.4. Identificarea informațiilor de specialitate, prin utilizarea mijloacelor electronice;

5.1. Efectuarea gesturilor motrice cu corectitudine și expresivitate;

5.2. Conștientizarea și abordarea constantă a ținutei estetice;

Conținuturi:

STAREA DE SĂNĂTATE ȘI DEZVOLTAREA FIZICĂ

– caracteristicile alcătuirii unui:

– complex de exerciții de înviorare

– complex de exerciții de dezvoltare fizică

– set de exerciții corective

– instrumente și tehnici de determinare a indicatorilor morfologici și funcționali;

– valorile medii ale indicatorilor morfologici și funcționali specifici vârstei și sexului elevilor;

– cunoștințe teoretice despre: abaterile frecvente de la atitudinea corporală corectă, cauzele care le produc și mijloacele de prevenire a instalării acestora;

ARMONIA DEZVOLTĂRII FIZICE

– structura și parametrii exercițiilor fizice pentru creșterea masei musculare active;

– structura și parametrii exercițiilor fizice pentru diminuarea țesutului adipos;

– raportul corect dintre înălțime și greutate, specific vârstei și sexului;

Competențe specifice:

2.1. Aplicarea modalităților de menținere a principalilor indicatori ai stării de sănătate;

2.3. Compararea reacțiilor organismului, în eforturi de tip diferit;

Conținuturi:

PROTECȚIA INDIVIDUALĂ

– tehnici de reechilibrare;

– modalități de atenuare a șocurilor;

– cunoștințe teoretice despre: importanța „încălzirii”, tehnicile de acordare reciprocă a ajutorului/ sprijinului în execuții

Competențe specifice:

1.1. Utilizarea corectă a principalelor noțiuni specifice domeniului;

1.2. Folosirea corectă a terminologiei de specialitate;

2.1. Aplicarea modalităților de menținere a principalilor indicatori ai stării de sănătate;

2.3. Compararea reacțiilor organismului, în eforturi de tip diferit;

4.2. Rezolvarea de sarcini diferite în cadrul lecșiilor de educație fizică și a întrecerilor/ concursurilor;

Conținuturi:

CĂLIREA ORGANISMULUI

– lecții de educație fizică desfășurate în condiții variate de mediu atmospheric;

– cunoștințe teoretice despre: expunerea corectă la influența razelor solare, proceduri de călire prin influența hidroterapiei, adaptarea la temperaturi scăzute;

IGIENA EFORTULUI

– caracteristicile echipamentului adecvat diferitelor condiții de lucru;

– conținutul și valoarea „încălzirii” organismului pentru efort;

– relațiile dintre efort și pauzele de revenire;

– cunoștințe teoretice despre: rolul respirației în efort și efort, măsurile eficiente de igienă individuală în lecțiile de educație fizică, întreceri, concursuri și după încheierea acestora;

Competențe specifice:

4.1. Integrarea și acționarea eficientă într-un grup prestabilit sau constituit spontan;

4.2. Rezolvarea de sarcini diferite în cadrul lecțiilor de educație fizică și a întrecerilor/ concursurilor;

Conținuturi:

DEZVOLTAREA TRĂSĂTURILOR DE PERSONALITATE

– activități practice cu specific de conducere, de subordonare și de colaborare;

– situațiile „conflictuale” care pot interveni în activitățile practice;

– modalitățile de aplanare/ rezolvare a situațiilor conflictuale;

– comportamentele integrate în noțiunea de fair-play;

– exemple deosebite de comportamente în spiritul fair-play – lui;

Competențe specifice:

1.2. Folosirea corectă a terminologiei de specialitate;

2.3. Compararea reacțiilor organismului, în eforturi de tip diferit;

3.1. Recunoașterea formelor de manifestare a calităților motrice în cadrul diferitelor acțiuni motrice;

3.2. Identificarea mijloacelor pentru dezvoltarea calităților motrice;

3.3. Utilizarea adecvată a deprinderilor motrice în acțiuni motrice complexe;

3.4. Aplicarea, în forme de întrecere/ concurs, a procedeelor tehnice de bază, respectând prevederile regulamentare;

4.1. Integrarea și acționarea eficientă într-un grup prestabilit sau constituit spontan

4.2. Rezolvarea de sarcini diferite în cadrul lecțiilor de educație fizică și a întrecerilor/ concursurilor;

5.1. Efectuarea gesturilor motrice cu corectitudine și expresivitate;

5.2. Conștientizarea și abordarea constanta a șinutei estetice;

Conținuturi:

CALITĂȚI MOTRICE

DEPRINDERI DE LOCOMOȚIE

DEPRINDERI DE MANIPULARE

DEPRINDERI DE STABILITATE

Competențe specifice:

1.2. Folosirea corectă a terminologiei de specialitate;

1.3. Aplicarea principalelor prevederi regulamentare ale disciplinelor sportive practicate;

2.3. Compararea reacțiilor organismului, în eforturi de tip diferit;

3.2. Identificarea mijloacelor pentru dezvoltarea calitășilor motrice;

3.3. Utilizarea adecvată a deprinderilor motrice în acțiuni motrice complexe;

3.4. Aplicarea, în forme de întrecere/ concurs, a procedeelor tehnice de bază, respectând prevederile regulamentare;

4.1. Integrarea și acționarea eficientă într-un grup prestabilit sau constituit spontan;

4.2. Rezolvarea de sarcini diferite în cadrul lecșiilor de educație fizică și a întrecerilor/ concursurilor;

5.1. Efectuarea gesturilor motrice cu corectitudine și expresivitate;

5.2. Conștientizarea și abordarea constanta a ținutei estetice;

5.3. Identificarea modelelor de reușită din lumea sportului;

Conținuturi:

DISCIPLINE SPORTIVE

A. ATLETISM

B. GIMNASTICĂ

C. JOCURI SPORTIVE

CLASA A VIII – A

Competențe specifice:

1.1. Utilizarea corectă a noțiunilor specifice domeniului și a terminologiei de specialitate;

1.2. Aplicarea prevederilor regulamentare ale disciplinelor sportive practicate;

2.1. Alegerea si utilizarea celor mai eficiente mijloace de menținere a stării de sănătate și de dezvoltare fizică;

2.2. Analiza reacțiilor organismului, în eforturi de tip diferit;

2.3. Selectarea informațiilor de specialitate, prin utilizarea mijloacelor electronice;

5.1. Efectuarea gesturilor motrice cu corectitudine și expresivitate;

5.2. Conștientizarea și abordarea constantă a șinutei estetice;

Conținuturi:

RELAȚIA DINTRE PARAMETRII MORFOLOGICI ȘI FUNCȚIONALI

COMPENSAREA FIZICĂ ȘI PSIHICĂ

SECURITATE ȘI IGIENĂ INDIVIDUALĂ

Competențe specifice:

4.1. Integrarea activă în grupuri diferite;

4.2. Rezolvarea de sarcini diferite în cadrul lecșiilor de educație fizică și a întrecerilor/ concursurilor;

Conținuturi:

DEZVOLTAREA TRĂSĂTURILOR DE PERSONALITATE

Competențe specifice:

1.1. Utilizarea corectă a noțiunilor specifice domeniului și a terminologiei de specialitate;

1.2. Aplicarea prevederilor regulamentare ale disciplinelor sportive practicate;

2.2. Analiza reacțiilor organismului, în eforturi de tip diferit;

2.3. Selectarea informațiilor de specialitate, prin utilizarea mijloacelor electronice;

3.1. Aplicarea regulilor specific dezvoltării calităților motrice;

3.2. Stabilirea corectă a raporturilor dintre solicitare și refacere;

3.3. Aplicarea, în forme de întrecere/ concurs, a procedeelor tehnice de bază, respectând prevederile regulamentare;

3.4. Evaluarea propriilor indici de dezvoltare a calităților motrice;

4.1. Integrarea activă în grupuri diferite;

4.2. Rezolvarea de sarcini diferite în cadrul lecțiilor de educație fizică și a întrecerilor/ concursurilor;

5.1. Efectuarea gesturilor motrice cu corectitudine și expresivitate;

5.2. Conștientizarea și abordarea constantă a ținutei estetice;

Conținuturi:

CALITĂȚI MOTRICE

DEPRINDERI MOTRICE DE BAZĂ

– acțiuni combinate: mers, alergare, săritură, aruncare, prindere;

DEPRINDERI UTILITAR-APLICATIVE

– acțiuni combinate: cățărare,

Competențe specifice:

1.1. Utilizarea corectă a noțiunilor specifice domeniului și a terminologiei de specialitate;

1.2. Aplicarea prevederilor regulamentare ale disciplinelor sportive practicate;

2.3. Selectarea informațiilor de specialitate, prin utilizarea mijloacelor electronice;

3.1. Aplicarea regulilor specific dezvoltării calităților motrice;

3.2. Stabilirea corectă a raporturilor dintre solicitare și refacere;

3.3. Aplicarea, în forme de întrecere/ concurs, a procedeelor tehnice de bază, respectând prevederile regulamentare;

3.4. Evaluarea propriilor indici de dezvoltare a calităților motrice;

4.1. Integrarea activă în grupuri diferite;

4.2. Rezolvarea de sarcini diferite în cadrul lecșiilor de educație fizică și a întrecerilor/ concursurilor;

5.1. Efectuarea gesturilor motrice cu corectitudine și expresivitate;

5.2. Conștientizarea și abordarea constantă a șinutei estetice;

5.3. Selectarea modelelor de reușită din lumea sportului;

Conținuturi:

DISCIPLINE SPORTIVE

A. ATLETISM

B. GIMNASTICĂ

C. JOCURI SPORTIVE

SUGESTII METODOLOGICE

NORMATIV

DE DOTARE MINIMALĂ/ UNITATE DE ÎNVĂȚĂMÂNT,

LA DISCIPLINA EDUCAȚIE FIZICĂ

Capitolul III: Pedagogie II: Teoria și metodologia instruirii. Teoria și metodologia evaluării
“METODE ALTERNATIVE DE EVALUARE”
APLICAȚII

1.OBSERVAREA SISTEMATICĂ A COMPORTAMENTULUI ELEVILOR

Constă în investigarea sistematică, pe baza unui plan stabilit anterior și cu ajutorul unor instrumente adecvate, a acțiunilor, interacțiunilor, evenimentelor relațiilor și proceselor dintr-un câmp social dat.

SCOPUL:

Obținerea unor informații relevante asupra elevilor (capacitatea de a acționa, de a relaționa, competențe, abilități, atitudini).

INSTRUMENTE:

Fișa de evaluare – se va elabora numai în cazul elevilor care necesită sprijin și îndrumare;

se limitează la câteva comportamente;

Fișă de evaluare (adaptat după Gronlund, 1981)

Clasa/ vârsta elevului………………………………

Numele și prenumele……………………………….

Modulul (nivelul)………………………………….

Data……………………………………………….

Eveniment…………………………………………

Interpretare…………………………………………

Scara de clasificare – indică cadrului didactic frecvența cu care se manifestă un anumit comportament;

Informațiile obținute pot fi integrate și valorificate astfel:

Comparate cu informațiile obținute prin alte metode alternative;

Inserate în portofoliul elevului;

Prezentate periodic părinților, alături de alte informații pentru a avea o imagine mai completă asupra evoluției elevului.

b. Scara de clasificare (indică cadrului didactic frecvența cu care se manifestă un anumit comportament):

Exemplu:

În ce măsură elevul participă la discuții?

niciodată rar ocazional frecvent intotdeauna

În ce măsură comentariile au fost în legătură cu temele discutate?

niciodată rar ocazional frecvent intotdeauna

Cât de des isi susține punctele de vedere? Etc….

niciodată rar ocazional frecvent intotdeauna

Lista de control – indică cadrului didactic faptul că un anumit comportament este present sau absent.

ATITUDINEA FAȚĂ DE SARCINA DA LUCRU A ELEVULUI

A urmat instrucțiunile DA NU

A cerut ajutor atunci când a avut nevoie DA NU

A cooperat cu ceilați DA NU

A așteptat să-i vină rândul pentru a utiliza materialele DA NU

A împărțit materialele cu ceilați DA NU

A încercat activități noi Da NU

A dus activitatea până la capăt DA NU

A pus echipamentele la locul lor după utilizare DA NU

A făcut curat la locul de muncă DA NU

2.PROIECTUL

Este o investigație asupra unui subiect de către elev, în mediul imediatasupra fenomenelor și evenimentelor despre care doresc să învețe mai mult;

Să aibă o finalitate reală;

ETAPE:

Selectarea și definirea subiectului (prin discuții raportate sau sugerate de cadrele didactice);

Criterii de alegere a subiectului:

– să fie legate de interesele și modul de exprimare a elevului;

– să permită o abordare integrată;

– să fie destul de vast pentru a permite investigațiile ( cel puțin o săptămână).

Stabilirea mijloacelor necesare investigării subiectului și a surselor bibliografice;

Realizarea activității de investigare;

Elaborarea raportului și a concluziilor.

3.PORTOFOLIUL

Instrument de evaluare complex care permite emiterea unei judecăți de valoare bazată pe un ansamblu de rezultate;

Este “cartea de vizită” a elevului urmărindu-i progresul (de la un semestru la altul, un an școlar la altul sau chiar de la un ciclu la altul).

CONȚINE:

rezultatele aplicării metodelor clasice de evaluare (probe practice, scrise,teme pentru acasă);

investigații individuale și de grup;

fișe de observare ale cadrului didactic;

fișă de informare și documentare independent (date bibliografice ale unor oameni de știință, contribuții ale acestora);

referate, eseuri, pliante, prospecte, desene, colaje;

interviuri;

teste și chestionare;

notițe din clasă;

conspecte;

cd-uri, dvd-uri.

PROIECTAREA UNUI PORTOFOLIU SE FACE ÎN FUNCȚIE DE:

obiectivele de referință prevăzute în program și cele suplimentare stabilite de cadrul didactic;

specificul disciplinei;

vârsta elevilor, nevoile, interesele și abilitățile lor.

CRITERII GENERALE DE APRECIERE:

valoarea sa epistemică;

complexitatea,diversitatea;

evidențierea progreselor înregistrate de elevi;

originalitate.

BIBLIOGRAFIE:
Pedagogie II : Lector univ. dr. Venera Cojocariu

Capitolul IV: Didactica specializării

PROIECT DE LECȚIE

PROFESOR PROPUNĂTOR: Pleșescu Livia

DATA: 27-05-2015

CLASA: a VII-a A

EFECTIVUL: 26 elevi; Fete-12, Băieți-14

LOC DE DESFĂȘURARE: Sala de sport

MATERIALE DIDACTICE: fluier, cronometru, saltele, bănci de gimnastică, corzi, mingi medicinale, mingi de handbal

TEME ȘI OBIECTIVE:

1. Învățarea aruncării la poartă din săritură în jocul de handbal

2. Dezvoltarea forței musculaturii brațelor și picioarelor

OBIECTIVE OPERATIONALE:

Psihomotrice:

– Să ruleze laba piciorului stâng călcâi-tălpă-vârf concomitent cu pendularea celui drept înainte-înapoi;

– Să efectueze bătaia pe piciorul stâng;

– Să efectueze aruncarea mingii de deasupra umărului drept;

-Să execute exercițiile pe ateliere.

Cognitive:

– Să descrie poziția corpului, membrelor superioare și inferioare la aruncarea prin săritură;

– Să evalueze execuțiile;

Afective:

– Să se bucure de reușita proprie și a colegilor;

– Să fie capabil să iși exprime sentimentele;

– Să prezinte interes pentru temele din cadrul lecției;

Sociale:

– Să încurajeze colegii;

– Să își ajute colegi;

Capitolul V: Practică pedagogic I

PROIECT DE LECȚIE

ȘCOALA GIMNAZIALĂ „Constantin Platon” Bacău

PROFESOR PROPUNĂTOR: Pleșescu Livia

DATA: 11-12-2015

CLASA: I C

EFECTIVUL: 20 elevi; Fete-10, Băieți-10

LOC DE DESFĂȘURARE: Sala de sport

MATERIALE DIDACTICE: fluier, cronometru, scara fixă, banca de gimnastică, saltea

TEME ȘI OBIECTIVE:

1. Învățarea mersului în echilibru pe banca de gimnastică;

2. Consolidarea mersului în echilibru și cățărării la scara fixă;

OBIECTIVE OPERATIONALE:

Psihomotrice:

– Să își păstreze poziția corectă a corpului pe parcursul mersului în echilibru;

– Să execute mișcarile în ordinea propusă în parcursurile aplicative;

Cognitive:

– Să descrie poziția corpului pe parcursul mersului în echilibru;

– Să evalueze execuțiile;

Afective:

– Să se bucure de reușita proprie și a colegilor;

– Să fie capabil să iși exprime sentimentele;

– Să prezinte interes pentru temele din cadrul lecției;

Sociale:

– Să încurajeze colegii;

– Să iși ajute colegii.

Capitolul VI: Practică pedagogică II

PROIECT DE LECȚIE

ȘCOALA GIMNAZIALĂ „Constantin Platon” Bacău

PROFESOR PROPUNĂTOR: Pleșescu Livia

DATA: 08-04-2016

CLASA: a VII-a

EFECTIVUL: 18 elevi; Fete-8, Băieți-10

LOC DE DESFĂȘURARE: Sala de sport

MATERIALE DIDACTICE: fluier, cronometru, bănci de gimnastică, corzi, mingi medicinale, mingi de fotbal

TEME ȘI OBIECTIVE:

1. Consolidarea șutului la poartă din deplasare;

2. Dezvoltarea forței musculaturii membrelor superioare și inferioare.

OBIECTIVE OPERATIONALE:

Psihomotrice:

– Să dobândească capacitatea de șutare a mingii cu piciorul din deplasare spre o anumită zonă a porții;

– Să execute exercițiile pe ateliere, conform timpului alocat.

Cognitive:

– Să șuteze mingea la poartă din deplasare, cadrul porții;

– Să evalueze execuțiile;

Afective:

– Să se bucure de reușita proprie și a colegilor;

– Să fie capabil să iși exprime sentimentele;

– Să prezinte interes pentru temele din cadrul lecției;

Sociale:

– Să încurajeze colegii;

– Să iși ajute colegii.

Capitolul VII: Managementul clasei de elevi

“MANAGEMENTUL CLASEI DE ELEVI ȘI DISCIPLINA”

APLICAȚII PENTRU ÎNVĂȚĂMÂNTUL GIMNAZIAL

„Succesul unei organizații, gradul de competitivitate a acesteia pornesc de la premisa că oamenii sunt bunul cel mai de preț al organizației” (A. Gherguț, 2007, 51).

Managementul este și știință („ansamblu organizat și coerent de concepte, principii, metode, tehnici” C. Russu apud E. Joița, 2000, 13) dar și artă („măiestrie a managerului de a pune în practică totalitatea cunoștințelor pentru soluționarea problemelor” C. Russu apud E. Joița, 2000, 13).

Managementul școlar (al instituției școlare) pune accentul pe latura educației formale și „se raportează la conducerea activității școlare din punct de vedere instituțional, în raport cu managementul educațional, care se referă la conducerea actului educațional în ansamblul manifestărilor sale" (R.M. Niculescu, 1994, 54).

Pentru practicarea unui management de calitate este necesară cunoașterea teoriei manageriale, scopul unui management just fiind acela al unei conduceri raționale , plecându-se de la mijloace și ajungându-se la rezultate eficiente.

Domeniul educațional a împrumutat principiile mamagementului economic și le-a adaptat conform necesităților.

Managementul clasei reprezintă un aspect particular al managementului educațional, ca management de proces.

Management provine din latinescul “manus” ce înseamnă: mână, manevrare, pilotare, conducere și s-a ajuns la englezescul: a reuși, a conduce, arezolva, a face față, a reuși,etc.

Ș. Iosifescu definea managementul ca fiind „conducerea formală a unei organizații (instituții) sau a unei/unor părți din aceasta prin coordonarea activității indivizilor și a grupurilor umane, pentru îndeplinirea obiectivelor organizației (instituției) sau ale subcomponentelor

respective” (1996, 19).

Activitatea de management al clasei de elevi are la bază un set de obiective ce decurg din definiția acestuia.

Obiectivul fundamental al managementului clasei îl constituie formarea la elevi a unor abilități de autoreglare a comportamentului.

Practicile tradiționale de intervenție se focalizau preponderent pe raportul recompensă-sancțiune, considerându-le principala formă de motivare a elevilor.

Practicile moderne oferă cadrului didactic strategii cum ar fi: dominarea, negocierea, fraternizarea, strategia bazată pe ritual și rutină, terapia ocupațională, susținerea morală.

La nivelul clasei de elevi, sunt acceptate și analizate două tipuri de forțe: pe de o parte, influența personală a profesorului (atât ca lider, cât și ca factor exterior), pe de altă parte influența de grup, bazată pe factori nonformali.

Cadrul didactic:

– organizează activitățile clasei, fixează programul muncii instructiv-educative, structurile și

formele de organizare;

– comunică informațiile științifice;

– conduce activitatea desfășurată în clasă;

– coordonează în globalitatea lor activitățile instructiv-educative ale clasei;

– îndrumă elevii pe drumul cunoașterii prin intervenții punctuale adaptate situațiilor respective;

– motivează activitatea elevilor prin formele de întăriri pozitive și negative;

– consiliază elevii în activitățile școlare, precum și în cele extrașcolare;

– controlează elevii în scopul cunoașterii stadiului în care se află activitatea de realizare a

obiectivelor, precum și nivelurile de performanță ale acestora;

– evaluează măsura în care scopurile și obiectivele dintr-o etapă au fost atinse.

Influența de grup reprezintă o forță cu un impact considerabil mai mare asupra clasei de elevi.

Analizând clasa de elevi ca un grup social mic, prof. Mielu Zlate (1984) consideră că se poate vorbi despre câteva atribute ce caracterizează grupul-clasă:

– mărimea: cu cât clasa cuprinde un număr mai mare de elevi, cu atât tendința de subdivizare a elevilor este mai mare;

– interacțiunea membrilor: reprezintă o condiție definitorie pentru existența grupului-clasă;

– scopurile: cele mai reprezentative sunt scopurile comune, acceptate de către toți membrii grupului;

– structura: definește două aspecte ce corelează puternic: modalitatea de interacțiune

a grupului și ierarhia internă a grupului, stabilită pe baza jocului de statute și roluri;

– compoziția și organizarea: rezultă din corespondența dintre personalitatea fiecărui

membru al grupului și sinteza indicatorilor anteriori (mărime, scopuri, interacțiuni, structură).

Putem identifica compoziții omogene și compoziții eterogene, centrate în jurul liderilor formali și informali.

Caracteristici separate ce pot particulariza grupul – clasă:

– coeziunea: gradul de unitate, de înțelegere reciprocă dintre membrii grupului;

– autonomia sau dependența: grupul poate acționa independent sau în strânsă legătură cu scopurile și/sau activitatea altui grup;

– conformismul sau nonconformismul membrilor: gradul de supunere și de acceptare a normelor de grup;

– permeabilitatea și impermeabilitatea: disponibilitatea clasei de a primi și accepta noi membri;

– stabilitatea și instabilitatea: durabilitatea în timp a grupului-clasă;

– sintalitatea: personalitatea grupului-clasă.

Clasa de elevi nu reprezintă o asociere spontană de indivizi, ci una organizată, bazată

pe norme și criterii clare. Elementele distinctive ale unei activități organizate sunt:

– Scopul comun;

– Diviziunea muncii;

– Definirea riguroasă a rolurilor;

– Structurile de rol;

– Sistemul informațional și comunicarea.

Principalele caracteristici ale clasei de elevi sunt: structura, scopurile, rolurile, normele, dinamica, coeziunea grupului.

a) Structura colectivului se fundamentează pe relațiile interpersonale ce se stabilesc între membrii acestuia;

b) Structura colectivului se fundamentează pe relațiile interpersonale ce se stabilesc între membrii acestuia;

c) Rolurile reprezintă un ansamblu de sarcini ce se cer realizate de către fiecare membru al clasei;

d) Normele reprezintă reguli generale de conduită, recunoscute și acceptate de toți elevii clasei;

e) Dinamica colectivului este rezultatul transformărilor ce au loc în interiorul colectivului clasei;

f) Coeziunea colectivului de elevi denotă gradul de integrare și unitate a colectivului clasei, precum și rezistența acestuia la procesele de destructurare.

După Dicționarului de Pedagogie conceptul de disciplină are următoarele semnificații:

a) din punct de vedere social ea înseamnă „acceptare și supunere la regulile de conviețuire socială stabilite potrivit cu cerințele de organizare și ordonare ale muncii și vieții sociale”;

b) din punct de vedere școlar ea vizează „formarea elevilor în vederea respectării cu strictețe a cerințelor învățământului și a regulilor de conduită în școală și în afara școlii”.

Disciplina impune reguli și asigură acea ordine exterioară indispensabilă oricărei

acțiuni organizate.

Disciplina într-un colectiv presupune stabilirea de reguli, reguli care nu se impun de către dascăl, ci se negociază cu elevii. Este foarte importantă negocierea deoarece elevii participă la procesul de stabilire a regulilor, ceea ce va determina un grad mai mare de implicare în respectarea acestora. Astfel, a crea un mediu școlar unde copiii se simt acceptați este deja un pas făcut înainte în acceptarea de sine a copilului. (D. Lupu, 2011, 63).

Disciplina impune reguli și asigură acea ordine exterioară indispensabilă oricărei acțiuni organizate.

S-au delimitat mai multe orientări cu privire la disciplina școlară:

A. Teoria disciplinei permisive (liberale) își are originea în concepția lui J. J. Rousseau, conform căreia constrângerea exterioară prin dispoziții, ordine, interdicții, pedepse înăbușă manifestările spontane ale copilului potrivit cerințelor și trebuințelor lui naturale și implicit construirea armonioasă a personalității.

B. Teoria disciplinei autoritare are ca punct de plecare ideea potrivit căreia natura umană este prin esență predispusă spre manifestări negative pentru atenuarea cărora sunt necesare măsuri severe de constrângere.

Managementul clasei de elevi presupune și activarea unor proceduri și strategii de intervenție a cadrului didactic.

O clasificare a posibilelor strategii de intervenție la nivelul clasei de elevi este oferită

de A. Băban (2001).

A. Strategii preventive:

1. Stabilirea de reguli.

2. Personalizarea clasei

3. Cunoașterea elevilor.

4. Utilizarea metodelor active, de implicare a elevilor în activitatea de învățare.

5. Rezolvarea imediată a problemelor.

6. Recompensarea meritată

7. Crearea unui cadru de interacțiune pozitivă.

B. Strategii de modificare comportamentală:

1. Identificarea componentelor comportamentale.

2. Monitorizarea comportamentului.

3. Analiza și evaluarea funcțională a comportamentului.

4. Crearea și aplicarea programului de modificare comportamentală.

Managerierea defectuoasă a clasei de elevi sunt: oboseala, supraîncărcarea, lipsa de motivare a clasei, deprecierea climatului educațional, minciuna și agresivitatea.

Pentru a contracara aceste aspecte este nevoie de instituirea unui climat favorabil activității de învățare, de stabilirea unor sarcini accesibile, individualizate, atractive, motivante, de promovarea unei evaluări obiective a performanțelor elevilor, întărirea comportamentelor pozitive etc.

Strategii de intervenție în situații de criză educațională:

– Strategia de dominare și coerciție face apel la autoritatea formală a cadrului didactic și se bazează, ca formă de intervenție, pe pedeapsă.

– Negocierea ca modalitate de intervenție poate fi utilă în scopul realizării unei înțelegeri asupra unei chestiuni care vizează întregul colectiv al clasei.

– Fraternizarea este o strategie întâlnită mai ales la unele cadre didactice tinere, fără

multă experiență pedagogică și care au de-a face cu elevi care se găsesc spre sfârșitul ciclului

liceal.

– Strategia bazată pe rutină conduce spre dezvoltarea unor reacții și comportamente predictibile ale cadrului didactic. Elevii știu la ce să se aștepte atunci când este vorba despre o situație de criză iar modalitățile de rezolvare își pierd din eficiență.

– Terapia ocupațională sporește dinamica clasei cu precădere la nivel fizic, cultivând mișcarea ca formă de intervenție în situații de abatere (R. Iucu).

– Strategia de susținere morală pune pe prim plan funcția moralizatoare a discuției directe.

Tehnică de management a clasei după Shapiro:

Un rol deosebit îl are profesorul, ca manager școlar, în propunerea și realizarea, pe lângă obiectivele școlare formale, a unor obiective social-afective, obiective elaborate pentru a putea lucra la consolidarea coeziunii grupului de elevi.

“A fi un cadru didactic performant înseamnă a fi o prezență semnificativă atât în viața obiectivă, cât și în viața subiectivă a elevilor, în ciuda asimetriei constitutive existente în clasa de elevi – referitoare la statutul de superioritate a profesorului relația profesor – elev nu mai poate fi concepută ca o relație de dependență a elevului de profesor sau ca o relație de comunicare abstractă. Mult discutata autoritate a profesorului nu se reduce la posesia cunoștințelor de specialitate, ci derivă și din capacitatea acestuia de a alterna strategiile didactice, adaptându-le situațiilor educaționale, de a repartiza responsabilități elevilor (apeland chiar și la delegare), de a mobiliza elevii la cooperare în grup, de a valorifica valențele relației profesor – elev în sensul unui dialog real. Prin tot ceea ce am menționat până în momentul de față, se poate observa faptul că așa-numita autoritate se poate confunda cu forța influenței educaționale în clasă”

Bibliografie:

Joița, E., Management educațional – profesorul-manager: roluri și metodologie, Editura Polirom, Iași, 2000

Lupu, D. Implicațiile activităților de consiliere psihopedagogică asupra diadei stimă de sine – reușită școlară, Editura Universității Transilvania din Brașov, Brașov, 2011

Niculescu, R.M., Management educațional, curs destinat Învățământului la Distanță, Editura Universității Transilvania, Brașov, 1994

Fișă psihopedagogică a elevului

Perioada de observație : Februarie – Mai

Date de identitate

Numele L., inițiala tatălui V., prenumele A.I.

Data nașterii: 01-07-2004, locul nașterii: Bacău

Domiciliul părinților: Localitatea Săucești, Județul Bacău

Structura familiei și mediul familial

Tata: profesia: șofer, locul de muncă: SC. Gral Logistic SRL

Mama: profesia: lucrător commercial, locul de muncă: SC. Lial – Trade SRL Bacău

Alți membri ai familiei: soră

Mediul familial: Favorabil Pasiv Coercitiv Nefavorabil

Repere psihopedagogice:

Starea de sănătate și dezvoltarea fizică a elevului

Starea de sănătate: Bună Medie Precară

Dezvoltarea fizică: Armonioasă Bună Deficitară

Trăsături individuale:

Performanța școlară:

Domenii curriculare de excelență: Biologie

Discipline cu rezultate foarte bune: Matematică

Discipline cu rezultate modeste: Nu sunt

Capacitate și stil de muncă:

Capacitate: Mare Medie Redusă Foarte redusă

Stil: Interesat, activ Sistematic Independent Haotic

Inteligențe definitorii: Lingvistică Logico-matematică Spațială Muzicală

Kinestezică Naturistă Interpersonală Intrapersonală

Nivel general de inteligență: Foarte inteligent Inteligent Mediocru Scăzut

Echilibru afectiv-emoțional: Calm Controlat, stăpânit Emotiv Hiperemotiv

Comportamentul și activitățile în cadrul colectivului:

În familie:

Față de părinți: Respect Atașament Docilitate Dependență Independență

Față de frați, surori: Ocrotire Ajutorare Dependență Indiferență

În școală:

Disciplinat Receptiv Politicos Maleabil Cooperant

ANEXE

PROIECT DE LECȚIE

ȘCOALA GIMNAZIALĂ „Constantin Platon” Bacău

PROFESOR PROPUNĂTOR: Pleșescu Livia

DATA: 04-12-2015

CLASA: a III-a B

EFECTIVUL: 20 elevi; Fete-10, Băieți-10

LOC DE DESFĂȘURARE: Sala de sport

MATERIALE DIDACTICE: fluier, saltele, cronometru, scara fixă

TEME ȘI OBIECTIVE:

1. Învățare cățărare (scara fixă);

2. Dezvoltarea forței musculaturii abdomenului și spatelui;

OBIECTIVE OPERATIONALE:

Psihomotrice:

– Să își coordoneze mișcarea brațelor cu a picioarelor în realizarea cățărării la scara fixă;

– Să execute corect priza pe șipca de la scara fixă;

– Să execute exercițiile de la stații;

Cognitive:

– Să descrie poziția corpului în cățărarea la scară fixă;

– Să evalueze execuțiile;

Afective:

– Să se bucure de reușita proprie și a colegilor;

– Să fie capabil să iși exprime sentimentele;

– Să prezinte interes pentru temele din cadrul lecției;

Sociale:

– Să încurajeze colegii;

– Să iși ajute colegii.

PROIECT DE LECȚIE

ȘCOALA GIMNAZIALĂ „Constantin Platon” Bacău

PROFESOR PROPUNĂTOR: Pleșescu Livia

DATA: 18-03-2016

CLASA: 0 B

EFECTIVUL: 30 elevi; Fete-12, Băieți-18

LOC DE DESFĂȘURARE: Sala de sport

MATERIALE DIDACTICE: fluier, saltele, cronometru, mingi, jaloane, scara fixă;

TEME ȘI OBIECTIVE:

1. Elemente de gimnastică – Stând pe omoplați – „Lumânarea” – învățare;

2. Învățarea driblingului de pe loc;

OBIECTIVE OPERATIONALE:

Psihomotrice:

– Să întindă picioarele și corpul pe verticală la stând pe omoplați;

– Să întindă vârfutile picioarelor la stând pe omoplați;

– Să mențină poziția corpului verticală mai multe secunde;

– Să imprime impulsia mingii pe verticală;

Cognitive:

– Să cunoască elemente de gimnastică învățate anterior;

– Să explice modul de conducere a mingii;

– Să evalueze execuțiile;

Afective:

– Să se bucure de reușita proprie și a colegilor;

– Să fie capabil să iși exprime sentimentele;

– Să prezinte interes pentru temele din cadrul lecției;

Sociale:

– Să încurajeze colegii;

– Să iși ajute colegii.