LUCRARE DE DISERTAȚIE, ANUL UNIVERSITAR 2015 2016 [302868]

[anonimizat], [anonimizat] 2015 – 2016

VALORIFICAREA ANSAMBLURILOR NOBILIARE EXTRAURBANE DIN CRIȘANA

Autor: Andrei – [anonimizat].Arh.[anonimizat] a [anonimizat], transformare și demolare

PROBLEMATICA INSERȚIEI CLĂDIRILOR CONTEMPORANE ÎN SITURILE ISTORICE

STUDII DE CAZ

CASTELUL KONOPI

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE:

Argumentare temă

“Misiunea istorică a unui popor se judecă după creațiunile lui spirituale. Singure, valorile culturale justifică existent și misiunea unui popor. Istoria nu ține seama de popoare sterile din fire”

[anonimizat]-[anonimizat] a face loc unei noi arhitecturi. [anonimizat], întâmplările care fac parte din istoria unui popor încep să reprezinte un dezinteres total pentru generațiile ce vor urma. Trecutul începe să nu mai reprezinte o prioritate, [anonimizat] a face loc construirii viitorului.

“Trecutul nu renaște niciodată. Dar el nu dispare niciodată complet din noi și ceea ce a fost revine mereu într-o formă nouă” ne spune Alvar Aalto.

Patrimoniu cultural din România a suferit în decursul a [anonimizat], ori pur și simplu s-au distrus în ruine. [anonimizat], în incertitudinea situației juridice a proprietăților, precum și în lipsa unor programe de stimulare fiscală și financiară pentru prezervarea patrimoniului .

[anonimizat]-a pus amprenta asupra lor. Avem o moștenire inestimabilă de valori care cad pradă dezinteresului și indiferența față de trecut .

Avem aproape 300 [anonimizat], [anonimizat], ansamblurile nobiliare extraurbane formează o categorie aparte a [anonimizat].

În centrul interesului meu s-a aflat dintotdeauna această vastă și extrem de bogată moștenire a [anonimizat]. Avem datoria de a [anonimizat] a putea avea o viziune amplă și concretă asupra realității prezentului.

Din pasiunea pentru această ramură a arhitecturii și anume restaurarea monumentelor istorice, lucrarea se prezintă ca o pledoarie în favoarea conservării și revalorificării ansamblurilor nobiliare extraurbane, respectiv o privire spre alte timpuri și meleaguri, scopul este să demonstreze că trăirile oamenilor, întâmplările și evenimentele ce s-au petrecut într-un anumit spațiu pot aduce la viață domeniile nobiliare extraurbane prin diferite teorii și tehnici de restaurare și valorificate la adevarata lor valoare.

,, Oamenii de știință, artă și cultură ca Nicolae Bălcescu, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Mihail Eminescu, Nicolae Grigorescu, Ion Mincu, au găsit în creația artistică a trecutului o sursă nesecată de inspirație pentru elaborarea valorilor noi ale culturii care să răspundă năzuințelor progresiste ale timpului lor."

,,România, mai mult ca alte țări, nu numai cele balcanice, posedă dat fiind poziția sa geografică dupa cum se știe, o mare diversitate tipologică și stilistică.”

Castelul Lónyai din Medieșul Aurit (Satu Mare)

http://monumenteuitate.blogspot.ro/2011/07/castelul-palatul-si-curia.html#.V8mvD_mLSHs

Palatul Radak-Pekri din Ozd.

http://monumenteuitate.blogspot.ro/2011/07/castelul-palatul-si-curia.html#.V8mvD_mLSHs

CONTEXTUL ISTORIC AL APARIȚIEI ȘI EVOLUȚIEI ANSAMBLURILOR NOBILIARE

Definirea ariei de studiu – Terminologie

Pentru a clasifica exprimarea prin îndepărtarea altor exprimări posibile, consider că este necesară definirea termenilor pe care îi voi folosi în această lucrare. Intenția acestui subcapitol nu caută definirea exhaustive a termenilor în complexitatea lor, ci de a extrage înțelesurile semnificative asupra conținutului lucrării.

Termenii enunțați în rândurile ce urmează, vor fi folosiți mai departe având în minte definiția lor, ca mai apoi implicația lor în practică să fie mai detaliată. Voi definii termeni precum: valoarea de patrimoniu, monument istoric, sit istoric, restaurare, conservare, conversie, punerea în valoare, inserție arhitecturală contemporană.

,,Patrimoniu”. Acest frumos și străvechi cuvânt era legat, la origine, de structurile familiale, economice și juridice ale unei societăți stabilite, înrădăcinate în spațiu și timp. Astăzi, el urmează un alt destin de mare răsunet, când, modificat de diverse adjective (genetic, natural, istoric), a devenit un concept nomad”.

Cuvântu ,,patrimoniu “ tradus din latinescul patrimonium, înseamnă ,,moștenirea paternă”, prin extensie, ,,bunurile familiei”. Patrimoniul înseamnă o moștenire lăsată de generațiile trecute, pe care avem obligația de a-l transmite generațiilor ce vor urma. Patrimoniul național reflectă atât acțiunea statului – națiune de căutare a identității sale în trecut.

Ce întelegem prin monument?

În concepția teoreticianului Francois Choay ,,În franceză, sensul original al termenului este acela al latinescului monumentum, el însuși derivate din monere (a înștiința, a reaminti).”,,În acest prim sens vom numi monument orice artifact construit de către o comunitate de indivizi pentru a-și rememora, sau a rememora altor generatii persoane”. Tot ea spune că ,,Specificitatea monumentului ține tocmai de modul său de a acționa asupra memoriei”.

Arhitectul Gheorghe Curinschi spune că ,,prin monument se înțelege o realizare a minții sau a mâinilor omului care iese din comun, dinstingându-se prin valoarea sau amploarea sa.”. ,,Termenul de monument este de origine latină. El provine din cuvântul monumentum care, în sensul etimologic latin, înseamnă amintire, memorie”.

Siturile istorice sunt lucrări ale omului sau opere rezultate din acțiunile conjugate ale omului și ale naturii, precum și zonele ce includ terenurile arheologice, care au o valoare deosebită din punct de vedere istoric, etnologic sau antropologic.

Readucerea la viață a unor situri s-a făcut încă din cele mai vechi timpuri respectând reguli principiale de valorificare, care au făcut ca aceste valori să reziste în timp și să rămână o mărturie a vremurilor ce tocmai s-au stins.

Punerea în valoare

Ambivalența expresiei ,, punere în valoare” desemnează un fapt inedit în lunga istorie a practicilor patrimoniale: antagonismul a două etici și a două stiluri de conservare.

Avem o mare problemă valabilă și în domeniul meu de interes pentru că una din intenții este tocmai să atrag atenția asupra faptului că avem elemente care merită să fie valorificate, termenul de punere în valoare este o ,,locuțiune cheie care se vrea a rezuma statutul patrimoniului istoric construit, ea nu trebuie totuși să ascundă că astăzi, ca și ieri, în pofida legislațiilor protectoare, distrugerea continuă și înverșunarea edificiilor și ansamblurilor vechi își urmează drumul în toată lumea sub pretextul modernizării și a restaurării, chiar sau, sub constrângerea presiunilor politice, adeseori imparabile”.

Vreau să amintesc ceva ce afirmă istoricul vienez Alios Riegel (1858-1905) de formație jurist, filosof și istoric, având și calitatea de conservator de muzeu: ,, Întradevăr, alături de transcendența (valoare de artă)”, el include și încă o nuanță, o terestră valoare (de folosință), ce ține de condițiile materiale de utilizare practice ale monumentelor.

Restaurarea.

Acest domeniu vast și deosebit de complex ridică de multă vreme o serie de polemici, este suficient să urmărim atitudinile față de domeniu în istoria arhitecturii ca să ne dăm seama de direcțiile și liniile directoare trasate de anumite școli de gândire.

Figura dominantă a acestui domeniu este Viollet-le-Duc a redus la o singură definiție termenul de restaurare și anume ,,A restaura un edificiu, înseamnă a-l readuce într-o stare completă care poate să nici nu fi existat la vreun moment dat”.

,, Noțiunea de restaurare, ca și noțiunea de monument a avut o evoluție istorică, modificându-se în funcție de schimbarea concepțiilor privind istoria și teoria arhitecturii, privind modalitățiile de păstrare a monumentelor exprimate într-o metodologie specifică”.

Conservarea.

Scopul conservării este acela de a proteja un monument istoric, făcând apel la toată tehnica și știința necesară pentru a păstra vie mărturia trecutului. Intervenție ce presupune asigurarea condițiilor de oprire a fenomenelor de degradare, menținând situația actuală.

Principiile de conservare au fost elaborate și adoptate pe la jumatatea secolului XX, de către anumite organizații internaționale ce au ca scop protejarea culturii , UNESCO și ICOMOS care se ocupă de protejarea monumentelor, grupuri de monumente situri istorice din întreaga lume.

Conversie.

Definiție formulată de Augustin Ioan ,,Conversia este în primul rând o schimbare de funcțiune, dar una în care există o tensiune, uneori chiar una acută, între funcțiunea-plecare și funcțiunea-sosire. Această schimbare de funcțiune aduce cu sine modificări importante a partiului, ale organizării spațiului, uneori ale materialelor de finisaj sau a culorilor acestora. Ceea ce este însă esențial este că, în final, cele minimum două straturi ale clădirii sunt recognoscibile ca atare, sunt așadar coprezente”.

Așadar, termenul definește introducerea unei funcțiuni noi într-o clădire dezafectată sau nu numai, clădirile industriale dar mai ales clădirile monument pot fi ușor supuse conversiei.

Inserție arhitecturală contemporană.

Evoluția ansamblurilor nobiliare din Județul Arad

Crișana, un areal vag definit în prezent cuprins din punct de vedere geografic între râul Mureș la sud, râul Someș la nord, râul Tisa la vest și munții Apuseni la est.

Născut în această regiune, arealul studiat imi este familiar, mai exact în Județul Arad, unul din motivele pentru care am ales această regiune este faptul că amplasamentul luat pentru proiectul de diplomă se află pe Valea Mureșului Inferior în Comuna Conop , Sat Odvoș, domeniu nobiliar aparținând inginerului Kalman Konopi.

Evoluția istorică a regiunii Crișana urmează în linii generale, traseul multor provincii din România, constituite din Evul Mediu. Regiunea fiind sub dominație maghiară, începând cu sfârșitul secolului al XIV-lea, arealul devine o zonă de frontieră , îi conferă acestuia un aer unic în peisajul românesc. Faptul că după anul 1526 regiunea Crișanei intră sub dominația Imperiului Otoman acest fapt a influențat în mod direct pentru mai bine de un secol, ambientul arhitectural al zonei.

Pe tot parcursul secolului al XIX –lea, regiunea a suferit restructurări majore, pornind de la organizarea administrativă și până la structurile economice, religioase și militare. Sunt create canale de irigație, numeroase terenuri asanate, sunt ridicate sate noi, hanuri, poștă, fortificații de apărare.

,,Am numit reședințe nobiliare o categorie a arhitecturii civile”, domenii în mediul rural în care nobilimea de la secolul al XVI-XVII-lea își ridicau vaste ansambluri în stil renascentist cu funcțiunea predominant de locuire dar și cu rol de apărare, ca mai apoi după ocuparea Imperiului Habsburgic să apară noi ansambluri sau cele deja existente să sufere modificări, astfel încât vechiile reședințe nobiliare să corespundă noilor idealuri și anume palate nefortificate realizate în stil baroc de provincie în secolul al XVII-lea, dovadă că familiile de nobili se ghidau după moda din capitală imperială. La începutul secolului al XIX-lea o ultimă intervenție asupra acestor ,,conace” a fost refațadizarea lor în stil clasicist, sau eclectic.

Majoritatea domeniilor nobiliare cuprindeau: reședința, parcuri și grădini ce erau indispensabile, (ce conțineau specii rare de arbori și arbuști, plante și chiar animale exotice precum Păunul asiatic), anexe ce puteau avea funcțiunea de locuire pentru servitori, grajduri cu sau fară manej și spații de depozitare, unele domenii beneficiau și de capelă care erau ridicate în special pentru familie, dar și pentru comunitate, iar în imediata apropiere a capelei se află cripta nobililor.

Aceste domenii erau așezate de regulă la marginea satului și aveau în proprietate, terenuri agricole, păduri, lacuri , aveau un puternic rol reprezentativ cu puternice reverberații în viața de zi cu zi a țăranilor. Aceste ansambluri nobiliare sunt în mare parte răspunzătoare pentru dezvoltarea comunitățiilor locale din mediul rural, datorită rolului economic și cultural.

Aceste familii de nobili ofereau locuri de muncă sătenilor și în același timp construiau școli, biserici, construcții ce ajutau la dezvoltarea zonei precum (mori de făină, mecanisme hidraulice, gatere), pentru o mai bună exploarare a resurselor din zona respectivă.

Fațadele sunt simple și în același timp echilibrate ca proporție și traveație, aceasta corespunzând dispunerii încăperilor. Există o simetrie perfectă între cele două laturi față de axul vertical.

Primul moment de cotitură în arhitectura nobiliară o reprezintă perioada de după Primul Război Mondial când regiunea intră în componența României Mari, moment în care familiile de nobili boieri se refugiază în celelalte state naționale, proaspăt formate precum Austria sau Ungaria. Iar următorul moment de criză apare dupa cel de al Doilea Război Mondial când regimul comunist nou înființat ajunge la putere, ansamblurile nobiliare intră în proprietatea statului pe o perioadă de aproximativ 41 de ani până după căderea comunismului în anul 1989 când majoritatea reședințelor intră din nou în proprietatea familiilor de drept.

În perioada comunistă aceste reședințe au fost convertite în sedii ale unor instituții agricole precum CAP-uri sau sedii de primării, școli, spitale, tabere de copii, sanatorii sau orfelinate. În multe dintre aceste Conace s-au produs intervenții masive , uneori chiar brutale, care au dus la desfigurarea lor, compartimentări, se creează goluri de uși, se refac planșeele, care sunt realizate după materiale noi precum oțelul și betonul.

În timp aceste intervenții asupra structurii s-au dovedit a fi dăunătoare datorită execuției de slabă calitate sau chiar din cauza conlucrării dintre materialele moderne și cele istorice. După căderea comunismului multe dintre aceste domenii nobiliare au rămas fără funcțiune, familiile aparținătoare nu mai erau interesate de valorificarea acestor monumente de patrimoniu din lipsă de fonduri sau prin faptul că familiile erau stabilite în altă țară odată cu încercarea de a se refugia în alte state .

Ansambluri întregi se găsesc în momentul de față într-o stare generală de degradare, datorită perioadei îndelungate de când au fost părăsite de vechii proprietar, precum și de nefericita administrație a celor ce și-au aflat sediul în aceste imobile.

Castelul Konopi

http://monumenteuitate.org/ro/monument/101/Odvos-Konopi

Castelul Mocsony

http://monumenteuitate.org/ro/monument/39/Bulci-Mocioni

Situația actuală a ansamblurilor nobiliare extraurbane din Județul Arad

În cadrul acestui subcapitol și anume situația actuală a ansamblurilor nobiliare extraurbane din Județul Arad, am încercat să studiez și inventariez domeniile nobiliare care se află pe raza Județului Arad pe baza unor surse ca enciclopedii sau dicționare maghiare, și arhiva dar și mărturii ale unor persoane care au luat parte la activitățile ce se petreceau în jurul acestor monumente.

Pornind de la aceste informații, am identificat un număr de 413 monumente istorice pe întreg teritoriul Județului Arad, 148 de monumente fiind concentrate în Municipiul Arad, dintre care 80% sunt monumente, 15% Situri istorice iar 5% sunt ansambluri, 14 obiecte reprezentând domeniile nobiliare: Odvos (Knopi ), Bulci (Micioni), Șofronea (Purgly), Petriș (Salbeek), Săvârșin ( Palatul familiei regale), Mocrea (Solymosy), Miniș (Ortutay), Manastur (Woracziczky), Căpâlnaș (Mocioni), Zimandu Nou(Kintzing), Vinga(Gyurky, Gyurky Laszlo), Turnu (Marczibanyi Justh), Șiria (Bohus), Șimand (Urban), Pâncota (Schultavschy), Macea (Csernovics-Karolyi), Fântânele (Kover Apple), Cuied (Noko Korek), Fiscut (Frohlich-Kintzing,Roth-Kintzing), Frumușeni (Sarmezey Arpad), Aradul Nou (Nopcsa). Unele dintre aceste monumente au disparut de-a lungul anilor.

Dat fiind poziția geografică, Valea Mureșului este plină de domenii nobiliare aparținând grofilor maghiari sau chiar a unor regi români, considerată drept o mică Vale a Loarei din Estul Europei, dacă acestea ar fi restaurate.

În momentul de față pe întregul Județ se află un număr de aproximativ 14 domenii nobiliare și 43 de obiective ridicate între secolele XIII-XIX. Starea defectuasă în care se află majoritatea dintre aceste obiecte valoroase de patrimoniu care au aparținut unor familii de nobili boieri sau regi stau să se prăbușească sunt indiferență autoritățiilor sau ale proprietarilor care dețin aceste reședințe, doar unele dintre ele au intrat într-un proces de reabilitare, unele au fost finalizate, iar altele stau să cadă, ajungând refugii pentru oameni ai străzii, grajduri pentru animale sau materiale de construcții.

Multe dintre aceste monumente istorice au fost vândute pe bani de nimic, împreună cu tot domeniu pe care îl cuprindea (păduri, vii, pășuni). Făcând o analiză asupra impresiilor pe care le au localnicii despre aceste valori de patrimoniu am ajuns la concluzia că edilii localitățiilor preferă să atragă fonduri pentru orice altceva decât pentru a se ocupa de dezvoltarea turismului și reabilitarea castelelor. Un lucru total de neglijat pentru care ar putea duce la dezvoltarea comunităților locale și totodată la bunăstarea lor spirituală. În această situație peste câțiva ani zeci de monumente vor fi făcute una cu pământul.

În rândurile ce urmează voi face o scurtă detaliere unor domenii nobiliare care sunt sau nu înscrise în lista de monumente istorice făcând referire la starea actuală și un scurt istoric al acestor reședințe mergând pe cursul râului Mureș.

Domeniul Mocioni – Mocioni.

La 20 de km de satul Odvoș ,, cunoscuta familie Mocioni din Banat a deținut mai multe proprietăți impresionante în Banat, a doua ca mărime fiind Castelul Mocioni din Bulci, comuna Bata, la câțiva kilometri de Căpâlnaș”.

,,În apropiere, pe malul Mureșului, încărcat de istorie, a înfruntat veacurile satul Bulci, atestat documentar din anul 1225”.

Acest edificiu este un important obiect de valoare istorică pentru zona de Vest a țării, în momentul de față domeniul se află în proprietatea Consiliului Municipal Arad, în perioada 1949 -1956 având ca funcțiune sediu G.A.S, ca mai apoi până în anul 2011 să primească funcțiunea de spital pentru persoanele cu boli pneumologice (TBC).

În 1551-1552, castelul transformat, a jucat un rol important împotriva năvălirii otomane. În 1838, domeniul Bulci a fost luat în arendă de baronul Fechtenberg, devenind proprietarul acestuia. În 1856, proprietatea este vândută lui Antoniu Mocioni”.

,,În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, în Căpâlnaș, Birchiș și Bulci, frații Mocioni, Ecaterina, Gheorghe și Anton, își ridică trei elegante castele. Liniile arhitectonice le situează în prim plan printre clădirile de marca ale Banatului! Lăstarii din arborele genealogic al familiei Mocioni au ocupat funcții, de la cele de deputați ai circumscripțiilor electorale și până la cele de senatori ai Curții Imperiale de la Viena”.

,,Pe două din fațadele conacului se află terase cu blazoanele familiei sculptate în relief, care au supraviețuit deteriorărilor de după al doilea război mondial. Corpul central al clădirii deține o frumoasă sală de arme, cu un splendid șemineu. Lângă conac, Anton Mocsony de Foen a ridicat o biserică și o școală pentru copiii din localitate”.

Pe domeniu se află o frumoasă seră construită pe la 1912 realizată din sticlă colorată și curbată pe profile metalice îmbinate în nituri și o clădire ce avea funcțiunea de spații de cazare pentru angajați realizată în perioada interbelică. Parcul este un element unificator ce integrează toate corpurile amplasate aleator, cu o suprafață de aproximatic 5 hectare și având aproximativ 65 de specii de arbori și arbuști, investigate de un profesor de la Universitatea de Vest Vasile Goldiș din Arad. Se mai păstrează și astăzi la intrarea principală în castel pavelele realizate din lemn de esență exotică, pentru a amortiza zgomotul produs de copitele cailor.

Acest obiect de arhitectură valoros este încărcat cu multe amintiri, în momentul de față zace în uitare după ce mai bine de câteva secole, a avut un rol important în istoria Banatului și nu numai.

Toate imaginile de pe această pagină sunt din arhiva personală.

Domeniul Șofronea – Purgly.

Nu departe de Arad se ridică unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură din Județul Arad. Nu a fost construit cu scop defensiv, ci mai degrabă de frumusețe, meșterii care au contribuit la realizarea acestui edificiu au vrut să impresioneze pe oricine vizitează acest castel. Aflat multă vreme în ruină, acest castel își trăiește a doua tinerețe, nobilii din trecut au lăsat acest loc în moștenire unor oameni care cu multă inima s-au hotărât să îi redea stralucirea de altădată.

În zonă există multe astfel de construcții chiar dacă nu la fel de mari și frumoase, pot spune că privind acest monument am în față un conac cu aspect de castel, cu mult timp înainte acest loc putea purta numele de ruină, mai exact cu 21 ani în urmă castelul de la Șofronea și domeniul ce îl înconjoară putea fi denumit în limbaj popular o “șerpărie”.

În urma naționalizării domeniului nobiliar grajdurile ca și edificiul, a fost integrat în C.A.P , printre pereții decapitați dăduse vegetația. Mai apoi în anul 1995 fundația Humanitas- Gura Popii a transformat acest edificiu într-unul dintre atracțiile principale ale Județului Arad. Eforturile prin care castelul a fost adus la forma inițială a fost unul considerabil.

În urma discuției cu proprietarul, până acum investiția a costat aproximativ 2,5 mil de euro. Uman a durat mai bine de un deceniu de frământări și alergături.

Castelul a aparținut familiei Purgly, legat de proprietarii castelului există povești cât se poate de interesante: ,, Janos Purgly I-a donat fiului său Laszlo Purgly , întreaga proprietate: 860 de iugăre cadastrale de teren, castelul, o fermă de animale, o plantație de pomi fructiferi și una de viță de vie. „Ajuns proprietar, una dintre preocupările lui principale a fost finanțarea  Bisericii Evanghelice Lutherane (Biserica Roșie) din Arad, unde este sponsorul principal", povestește Daniel Negrea. Însă nori negri s-au abătut asupra castelului, când în 1922, soția baronului, Margit, s-a sinucis din cauza infidelității soțului ei. Acesta și-a înmormântat soția în curtea castelului și s-a recăsătorit cu sora soției sale”.

,, În 1949, el a fost deportat la Târgu Jiu, apoi a revenit în Arad în 1951 și murit de inaniție în subsolul casei parohiale care aparținea de Biserica Roșie. Localnicii din Șofronea, care l-au apreciat mult, au încercat să-i aducă mâncare, dar au fost opriți de comuniști, iar baronul Purgly s-a stins exact în pivnița ctitoriei sale. El a fost înmormântat alături de cea de-a doua soție, în cimitirul vechi de la UTA, din Arad. În urma sa nu a rămas vreun moștenitor”.

Integrarea castelului în circuitul turistic a avut un rol foarte important în dezvoltarea și totodată conservarea acestui domeniu, deoarece turiști din toate colțurile Europei, vin în această ,,mini-stațiune” balneară pentru tratament, toate fondurile strânse din taxa de intrare sunt dirijate pentru întreținerea castelului și a bazinelor cu apă termală. Proprietarul castelului pune la dispoziție pentru vizitator 5 camere de oaspeți, amenajate în stilul acelor vremi care s-au stins. Încă se mai simte aerul acelei perioade.

1 2

3 4

5 6

1 – http://monumenteuitate.org/ro/monument/108/Sofronea-Purgly

2- 5 – http://www.pressalert.ro/2015/06/o-oaza-de-liniste-mai-putin-cunoscuta-in-vestul-tarii-castelul-purgly-povestea-tragica-a-familiei-nobiliare-care-a-locuit-acolo-foto/

4-6- http://infoseason.ro/arad/strandul-din-sofronea/

Castelul de la Săvârșin- domeniul familiei regale

Mergând tot pe valea Mureșului, dar de această dată la poalele Munților Zărandului, ascuns în imensitatea unui parc cu specii rare, se află Castelul de la Săvârșin,, este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Arad”, adăpostind o istorie veche de aproape 500 de ani.

,,Parcul dendrologic din jurul castelului a fost înființat de vicecomitele Andras Forray, în anul 1514, care a fost domn de pământ și a avut moșie în zona Săvârșinului. Acest parc are o suprafață de 6,5 hectare și conține câteva specii rare de arbori și arbuști, declarate monumente ale naturii: brad argintiu, molid, tuia piramidală, chiparoși de baltă, salcâm chinezesc, pin de Himalaya, alun turcesc, stejari seculari și multe altele”.

Cele mai vechi documente care se mai găsesc astăzi atestă finalizarea construcției în anul 1680, actele care dovedesc acest lucru au fost recuperate din arhivele de la Budapesta, pentru ca cele din arhiva castelului au ars în cele 2 incendii care de-a lungul timpului au mistuit clădirea. Inițial castelul a fost un conac vânătoresc, deținut de familia nobilului Andras Forray, dreptul de proprietate fiind transmis din generație în generație până spre finele dominației maghiare în Transilvania.

Castelul a ajuns în posesia lui Carol Hunyady, care a locuit aici până la moartea sa, după care a intrat în proprietatea nobilului Anton Mocioni, care deținea în acea perioadă și domeniul de la Bulci de care am făcut referire în rândurile de mai sus, de la care mai târziu avea să intre în posesia regelui Mihai. Săvârșinul, un loc cald cu peisaje care iți taie răsuflarea, a devenit ,,acasă” pentru familia regelui Mihai.

,, Regele a iubit mult întreaga zonă, iar la plecarea în exil, trenul în care se afla a oprit pentru câteva minute în gara Săvârșin”. Castelul are un trecut zbuciumat presărat cu multe întâmplări, reîntoarcerea regelui la Săvârșin a fost una dureroasă, în anii comunismului castelul a fost devalorizat.

Castelul a fost restaurant dupa fotografiile din arhiva familiei și amintirile Regelui Mihai, după un plan bine stabilit de arhitecți, ingineri , meșteri și specialist în reconstrucția clădirilor de patrimoniu, astfel lucrările de restaurare au început prin anul 2007 sub stricta supraveghere a Principesei Margareta dar și a unui architect venit special de la Londra pentru a superviza lucrările.

Munca a fost una extrem de dificilă, singurele repere erau poze și amintiri ale Regelui, în perioada comunistă s-au făcut intervenții nefavorabile clădirii atât asupra structurii cât și la interior. La restaurarea castelului s-au folosit materiale clasice la dorința familiei regale (piatră, var care a fost folosit la majoritatea lucrărilor atât la pereți cât și la pardoseli, lemn folosit pentru refacerea tâmplăriei, sticlă simplă). Începând din acest an domeniul și-a deschis porțile pentru public care poate vizita împrejurimile castelului.

Căpâlnaș- Mocioni

Mergând pe cursul inferior al râului Mureș, la o distanță de 6 km față de satul Săvârșin, aflăm ansamblul reședinței Mocioni din satul Căpâlnaș, castelul cu parter și etaj a fost construit în jurul anului 1870. Fiind unul dintre cele mai frumoase monumente de arhitectură din Județul Arad aflat în inima satului, cu o siluetă impunătoare , edificiul a fost construit de către familia nobiliară Mocioni de origine aromână.

,, Edificiul a fost proiectat de arhitectul vienez Otto Wagner care a ridicat castelul între anii 1876-1879, Otto Wagner a fost inspirat de Micul Trianon de la Versailles, dar nu a realizat o copie fidelă a ilustrului model, de aici și cel de-al doilea nume al castelului din Căpâlnaș. Castelul, chiar dacă mult timp situat pe teritoriul Austro-Ungar, a fost pepinieră a culturii române, aici aveau loc întâlniri ale oamenilor politici români, concerte de muzică clasică și se vorbea aproape expclusiv limba romană, chiar dacă familia nobiliară Mocioni cunoștea atât maghiară, cât și franceză, engleză și germană. “

Încă de la intrarea în curtea domeniului castelul

TEORETIZAREA, DEZVOLTAREA ȘI IMPORTANȚA VALORIFICĂRII ANSAMBLURILOR NOBILIARE

Pentru reintegrarea ansamblurilor nobiliare în circuitul cotidian care reprezintă mărturia vie a istoriei noastre, se pune problema restaurării, reabilitării, întreținerii sau conversiei lor.

Restaurarea și reabilitarea

,,Restaurarea, preocuparea de bază a cercetărilor actuale, însumează întreaga activitate de descoperire și aplicare a celor mai potrivite mijloace pentru protejarea bunurilor culturale de acțiunea factorilor dăunători din natură (umiditate, temperatura prea înaltă sau prea scăzută, aerul încărcat de reziduuri industriale, lumină, etc.) sau de deteriorările produse de oameni” .

Este un domeniu deosebit de complex, care ridică de multă vreme o serie de polemici. Suficient să urmărim atitudinile față de domeniu în istoria arhitecturii ca să ne dăm seama de direcțiile și liniile directoare trasate de anumite școli de gândire.

Cercetările pe care le-a întreprins Viollet –le– Duc bazate pe ideea unității de stil sunt piatra de temelie în istoria arhitecturii, el a fost preocupat de lipsa de documente legate de arhitectura istorică monumentală, face ample studii și cercetări asupra acesteia, reconstituind prin procedee de tehnică elemente de stil sau prin desene. Toate cercetările și studiile pe care el le-a realizat asupra arhitecturii istorice sunt stocate în opera sa ,, Dictionnaire raisonné de l'architecture française du XIe au XVIe siècle”.

Epoca lui Viollet-le-Duc inspirase majoritatea marilor restauratori ai timpului, în special, cei care lucrau la Florenta, Venetia și Neapole. Dar, unde alți practicieni de această dată ai Școlii Britanice, ca Ruskin si Morris, le atacaseră în mod deschis.

Lucrarea sa “Conservare o Restaurare ” publicată în “ Questioni practiche di belle arti ” (1893) structurată ca un dialog, dă alternativ cuvântul la doi practicieni: unul apără ideile lui Viollet-le-Duc, pe care îl invocă și citează în mai multe rânduri, iar celălalt, ego-ul lui Boito, le critică slujindu-se de argumente împrumutate de la Ruskin și Morris (al căror nume nu sunt menționate). Boito construiește progresiv propria sa doctrină pe această opoziție. ”… “Concepția sa de conservare a monumentelor, fondată pe noțiunea de autenticitate, o datorează lui Ruskin și Morris. ”

Restaurarea are scopul de a trata un monument de arhitectură cu un grad oarecare de degradare, încercând înlăturarea bolilor, aducerea la o stare cât mai apropiată de cea ințială, sau să prelungească pe cât de mult posibil viața unor clădiri îmbătrânite de timp.

Conservarea are rolul de a preveni, creând astfel condiții speciale pentru păstrarea clădirilor, condiții care au ca scop evitarea degradării lor.

Restaurarea și conservarea sunt două procese strâns legate între ele, care implică cunoștiinte vaste despre tehnică dar și multă experiență și cunoștiințe bogate în arhitectura istorică. Monumentele istorice, în cea mai mare parte a cazurilor includ în cadrul arhitecturii o diversitate de obiecte variind ca materiale, pictura murală, sculptură, mobilier, tehnici care presupun măsuri de conservare, în afară de cele care privesc monumentul propriu zis.

Acțiunea de conservare dar și de cercetare implică munca de echipă, de specialiști din diverse domenii de cercetare .

Din „Teoria restaurării „ scrisă de Cesare Brandi (cel care timp de douăzeci de ani a condus destinele Institutului Central de Restaurare de la Roma și care a dat restaurării un fundament estetico-filozofic pe care s-a putut clădii o experiență de valoare universală ) reiese că „opera de artă se înfățișează în dublă polaritate: istorică și estetică. Iar restaurarea își are legimitatea doar în condiția funcționalizării bipolare – istorico-documentare și estetice a operei. Fapt ce asigură eficiența principiilor de conservare restaurare și în primul rând a celor privitoare la tratamentul lacunelor.”

,, Folosirea constantă a materialelor și tehnicilor tradiționale a realizat, în ciuda oricăror critici traduse de partizanii produselor sintetice, un fel de „homeopatie” în restaurare și, mai ales, un coeficient ridicat de compatibilitate a materialelor folosite.”

„Daune importante s-au înregistrat și datorită doleanțelor unei modernizări prost întelese și a unei viziuni urbanistice lipsite de rafinament care, pe măsura dezvoltării orașelor și având în prim plan mobilul traficului, determina cu precădere nerespectarea conceptului de ambient care, dincolo de considerentele restrânse ale monumentului individual , reprezintă pentru Carta Restaurării o cucerire notabilă „

Tot în Carta Restaurării se precizează că „pentru restaurarea completă a unui monument comportă cu necesitate și studiul său de perspectivă istorică, care trebuie să înceapă prin cercetări de săpătură, cu dezveliri de fundații, operațiune dirijată prin metoda stratigrafică care poate furniza date prețioase privind fazele și evenimentele prin care a trecut edificiul în cauză. Redactarea proiectului de restaurare, a unei opere de arhitectură va fi precedată de o cercetare atentă a monumentului în raport cu opera originară și cu cazul eventualelor adăugiri sau modificări. “

Din acest studiu va face parte integrantă cercetările bibliografice, iconografice, de arhivă în vederea dobândirii eventualelor informații cu caracter istoric.

,,Reabilitarea” – punerea în valoare

Ultima distrugere sistematică a patrimoniului se situează în intervalul 1977 – anul desființării Direcției Patrimoniului Național Cultural – și 1989. A apărut un fel de sistem barbar în urma căruia construcțiile monument istoric continuă să sufere intervenții mutilante sau ireversibile, datorate în mare parte sistemului comunist care au abandonat aceste monumente, ulterior fiind retrocedate familiilor de drept după căderea comunismului. Făcând o paralelă la anii 1977 – 1989 putem spune, că pășim pe langă ziduri care stau să cadă, tot felul de ascunzători cu grămezi incredibile de gunoaie.

Așadar avem o mare problemă valabilă și în domeniul nostru de interes pentru că una din intenții este tocmai să ne atragă atenția că avem elemente ce merită să fie valorificate. Termenul de punere în valoare este o “locuțiune cheie care se vrea a rezuma statutul patrimoniului istoric construit, ea nu trebuie totuși să ascundă că astăzi, ca și ieri, în pofida legislațiilor protectoare, distrugerea continuă și înverșunată a edificiilor și ansamblurilor vechi își urmează drumul în toată lumea sub pretextul modernizării și a restaurării chiar, sau sub constrângerea presiunilor politice , adeseori imparabile.”

,,Această locuțiune cheie care s-ar dori liniștitoare, este în realitate neliniștitoare prin ambiguitatea sa. Ea face trimitere la valorile de patrimoniu, care trebuie recunoscute.” Ea însă poate să mai îmbrace și noțiunea “de plus de-valoare, plus-valoare de interes, agrement, frumusețe, desigur, dar și plus-valoare de atractivitate, ale cărei conotații economice este inutil a le sublinia. ”

Metodologia folosită în restaurare de Viollet-le-Duc se directionează nu după tezele sale teoretice înaintate, “ci după tendințele extreme ale doctrinei unității de stil: înlăturarea arbitrară a unor etape ale existenței monumentelor, refacerea integrală a unor elemente originale ce ar fi putut fi conservate, proiectarea ipotetică, în stil, a părților reîntregite, totul pentru a se da monumentelor o stare completă care ar fi putut chiar să nu fi existat …

Reproducerea acestor citate are misiunea de a explica cât de important este să acordăm o atenție deosebită tuturor aspecteleor ce le implică conservarea , restaurarea, reabilitarea și conversia. Să se înțeleagă că cercetarea, investigarea, analiza, trebuie să stea la baza oricărui demers și că decizile luate pripit și uneori eronat pot ucide edificiul.

De reținut, este faptul că relația cu vecinătățile (așa cum arată și citatele) dar și aspectele de compoziție urbană trebuie bine aprofundate înainte de a se face orice intervenție.

Baza legislativă, rolul decisiv al proprietarului privind punerea în valoare și întreținerea monumentului istoric.

,,Putem trăi fără (arhitectură), ne putem adora Dumnezeul făra ea, dar făra ea nu ne putem aduce aminte”. Această afirmație din celebrul capitol VI ( The lamp of memory) din The Seven Lamps of architecture îi păstrează arhitecturii o funcție și un sens care sunt în contradicție cu ideile lui Hegel și ale acelui Victor Hugo din ”Ceci tuera cela”.”

Astfel în cazul multor monumente istorice, mai ales în cazul domeniilor nobiliare – în momentul retrocedării unui proprietar/beneficiar, starea de degradare este una foarte avansată, fiind astfel momentul în care se poate spune că timpul și nepăsarea și-au spus cuvântul.

În cazul unui monument istoric, prin schimbarea de proprietar sau prin examinarea stării în care se află monumentul se poate începe monitorizarea și decizia de începere a unor lucrări de cercetare, proiectare și execuție. Lucrarea poate să pornească de la orice proces tehnic dar amânarea lucrării de cercetare, proiectare și execuție, procesul de degradare poate să continuie până la momentul în care nu se mai poate interveni prin nici un proces stoparea degradarilor costructiei, depinde foarte mult de starea în care se află monumentul și anume de la mediocră până în stare avansată (aproape de colaps) .

De conștientizat este faptul că printr-o intervenție ce presupun tehnici de restaurare, reabilitare, oricât de mare și costisitoare este aceasta, starea tehnică a construcției în condiții de funcționare nu este pe vecie, nici măcar pentru o perioadă de 50 de ani, daca nu se asigură o întreținere riguroasă.

Indiferent de faza care se demarează sau se execută, lucrările nu încep decât la cererea proprietarului de drept al construcției, respectiv al domeniului, fără acțiunea lui nu se poate demara procesul de punere în valoare a monumentului.

„Pentru autorul cărții The Stones of venice (istoric de artă John Ruskin), arhitectura este singurul mijloc de care dispunem pentru a păstra vie legatura cu un trecut căruia îi datorăm identitatea noastră și care e parte reprezentativă a elementelor esențiale din strucutură a ființei noastre.”

Astfel obligativitatea proprietarului indiferent că monumentul este proprietate a statului sau proprietar privat, este de a întreține monumentul, să asigure paza și încercarea de consolidare, restaurare și conservare prin mijloacele stabilite de specialiști acreditați ai Ministerului Culturii și Identității Naționale dar, să nu realizeze intervenții care sa pună în pericol stabilitatea construcției prin demolarea anumitor elemente structurale fără un aviz și contactarea specialiștilor.

Legea 422/2001 republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.938 din 20.11.2006 precizează la articolul nr.23 următoarele dispoziții :

Intervențiile asupra monumentelor istorice se face numai pe baza și cu respectarea avizului emis de către Ministerul Culturii și Cultelor sau, după caz, de către serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii și Cultelor.

În sensul prezentei legi intervențiile ce se efectuează asupra monumentelor istorice sunt:

toate lucrările de cercetare, conservare, construire, extindere, consolidare, restructurare, amenajari peisagistice și de punere în valoare, care modifică substanța sau aspectul monumentului;

executarea de mulaje de pe componente ale monumentelor istorice;

amplasarea definitivă sau temoporară de împrejmuiri, construcții de protecție, piese de mobilier fix, de panouri publicitare, firme, sigle sau orice fel de însemnare pe și în monumente istorice;

schimbări ale funcțiunii sau destinației monumentelor istorice, inclusiv schimbările temporare

strămutarea monumentelor istorice

amenajări de căi de acces, pietonale și carosabile, utilitați anexe, indicatoare, inclusiv în zonele de protecție a monumentelor istorice.

Autorizația de construire, autorizația de desființare, precum și autorizațiile referitoare la intervențiile prevăzute la alin.2 se eliberează numai pe baza și în conformitate cu avizul Ministerului Culturii și Cultelor sau, după caz, al serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului Culturii și Cultelor și cu celelalte avize, potrivit dispozițiilor legale în vigoare.

Autorizațiile prevăzute la alin.3, emise fără aviz instituțiilor abilitate prin lege și fără respectarea condițiilor acestora, sunt nule de drept.

Obligația privind folosința monumentului istoric face parte integrantă din Cartea tehnică a construcției, în situația în care aceasta nu există, obligația privind folosința monumentului istoric ține locul documentației tehnice de utilizare a bunului imobil , in condițiile legii.”

În momentul în care se stabilește necesitatea intervenției asupra construcției proprietarul trebuie să contacteze o firmă condusă de un sef de proiect care de obicei este un arhitect care are în subordine o echipă de specialiști din diverse domenii de cercetare, comandarea cercetărilor și a proiectului realizat de către specialiști în domeniu, depunerea actelor pentru obținerea autorizatiei de construire , contractarea constructorului care se v-a ocupa de realizarea execuției. Este foarte important ca toate fazele să se desfașoare în mod obligatoriu după prevederile legislației în vigoare de către personal specializat. Beneficiarul împreună cu șeful de proiect întocmesc o primă temă, temă în care sunt identificate încă de la început totalitatea studiilor necesare pentru identificarea stării tehnice dar și istoria și valoarea obiectului istoric supus spre intervenție de a fi protejat.

Atunci când vorbim despre valoarea obiectului istoric ne referim la componentele artistice ( ornamente, picturi, sculpturi ) dar și obiecte de mobilier sau de tâmplărie (ferestre, uși, elemente de feronerie din diferite materiale), în general obiecte care se doresc a fi păstrate pe cât posibil în starea inițială, dacă acestea se află într-o stare foarte bună, dacă acele componente de valoare se află într-o stare avansată de degradare se intervine asupra lor prin tehnici realizate doar de profesioniști în domeniu, folosind aceleași materiale .

După încheierea intervențiilor la care a fost supus monumentul istoric și anume de consolidare, restaurare, reabilitare, reînnoire și punerea în valoare, trecem la urmărirea în timp a intervenției și anume de urmărire a efectelor pe care aceste intervenții le-a declanșat, această urmărire în timp este foarte necesară pentru a constata daca metodele teoretice de intervenție puse în aplicare au generat asteptările dorite.

Este de dorit a urmări în timp cum se comportă în realitate monumentul supus intervenției. Această ultimă etapă are o valoare destul de mare deoarece prin investigarea și cercetarea evoluției în timp a intervenției pot fi perfecționate toate procesele prin care a trecut obiectul de patrimoniu care s-a dori a fi pus în valoare.

Ca și cauze care pot degrada din nou construcția în timp este umiditatea, prin întreținerea acoperișurilor, prin întreținerea jgheaburilor și prin dirijarea acestor ape preluate de pe acoperiș cât mai departe de construcție. Prin dirijarea apelor de adâncime care pot eroda structura de rezistență a clădirii, majoritatea domeniilor nobiliare se află într-un cadru natural, unde pânza freatică poate conține acizi aduse de râurile subterane. Prin realizarea unor sisteme de drenaj în jurul fundației se elimină posibilitatea de infiltrare a apei în pereții de zidărie a construcției .

,,Putem trăi fără [arhitectura] , ne putem adora Dumnezeul fără ea, dar fără ea nu ne putem aduce aminte”. Această afirmație din celebrul capitol VI ( The lamp of memory) din The Seven Lamps of architecture îi pastrează arhitecturii o funcție și un sens care sunt în contradicție cu ideile lui Hegel și ale acelui Victor Hugo din ”Ceci tuera cela”.

Potențialul de conversie a domeniilor nobiliare extraurbane

,,Conversia este în primul rând o schimbare de funcțiune, dar una în care există o tensiune, uneori chiar una acută, între funcțiunea-plecare și funcțiunea-sosire. Această schimbare de funcțiune aduce cu sine modificări importante a partiului, ale organizării spațiului, uneori ale materialelor de finisaj sau a culorilor acestora. Ceea ce este însă essențial este că, în final, cele minimum două straturi ale clădirii sunt recognoscibile ca atare, sunt așadar coprezente”.

Termenul de conversie definește astfel introducerea unei funcțiuni noi într-o clădire deja dezafectată. Clădirile industriale dar mai ales clădirile monument pot fi ușor supuse conversiilor.

Termenul de re-conversie funcțională se poate defini ca o revenire la una dintre funcțiunile pe care construcția le-a deservit în urma unei conversii realizate ulterior , în cazul nostru aceea de reședință pentru familiile de nobili.

Motivele ar fi multiple care să ne facă să luăm în considerare această opțiune a conversiei. Nu trebuie neglijat un fapt de natură economică și anume faptul că în general construcțiile sunt deja prinse în țesutul urban în majoritatea cazurilor astfel locația devine un atuu în plus, un alt motiv ar fi existența infrastructurii și a utilitățiilor dar si a cadrului natural.

Expansiunea teritorială rapidă a orașelor a făcut să apară aceste insule ale civilizației pe care nu le putem neglija datorită dimensiunii lor. Acesta este un fapt firesc care în multe alte cazuri a fost valorificat pozitiv.

Pe întreg teritoriul României avem edificate remarcabile obiecte de patrimoniu istoric, recunoscute la nivel european, situația economică a proprietarilor care dețin în cazul nostru domeniile nobiliare îi determină să abandoneze aceste monumente cu o valoare inestimabilă.

Ponderea coversiilor la nivel european este una destul de redusă, în România reședințele “grofilor” sunt supuse cu siguranță unor dificultăți de utilizare, în marea majoritate a cazurilor intervențiile de restaurare și punere în valoare s-au oprit la stadiul de muzeu sau de hotel.

Conversia are două scopuri : un prim scop este acela de a deschide clădirea spre public, de a oferi informații dar și satisfacerea unor cerințe ce țin de latura afectivă, ideea de basm, iar cel de-al doilea scop este găsirea de noi formule funcționale adecvate exigențelor contemporane dar și cerințe de natură economică și socială.

Având o reticiență în ceea ce privește conversia acestor domenii , nu trebuie să privim problema conversiei la nivel funcțional ca un compromis și trebuie tratată dupa potențialul pe care îl poate crea obiectul de patrimoniu . Trebuie să avem în vedere și faptul că neglijarea acestor procese de punere în valoare nu face altceva decât să amâne resuscitarea valorificării unor obiecte de patrimoniu atât la nivel istoric cât și economic.

Indolența autorităților dar și a beneficiarilor față de aceste tezaure cu care România a fost înzestrată nu face altceva decât să piardă încet o valoare istorică neregenerabilă. Prin încercarea de punere în opera a acestor reședințe nobiliare extraurbane și prin promovarea acestora atât la nivel național cât și internațional nu facem altceva decât să dezvoltăm și comunitățile din jurul domeniilor .

Evaluarea potențialului pe care îl poate dobândi reședința nobiliară dupa parcurgerea tuturor etapelor de restaurare și reabilitare, inclusiv de conversie, până la punerea în valoare este legată și de valoarea culturală și economică . Valoarea culturală este dată și de istoria comunității în care este amplasată proprietatea, dar și din arealul în care se încadrează.

Valoarea culturală a obiectului de arhitectură clasat ca monument istoric este de fapt mărturia unei perioade care a dus de obicei la dezvoltarea regiunii, a comunității iar acestea reprezintă puncte de reper importante, construcțiile sunt cu atât mai valoroase datorită limbajului arhitectural deosebit, a detaliilor și ornamentelor cu care acestea sunt împodobite, reflectă măiestria și devotamentul maiștrilor care au lucrat în acea perioadă.

,,Valoarea istorică este în mod manifest cea mai răspândită și noi o vom trata mai întâi. Denumim istoric tot ceea ce a fost și nu mai este în prezent. La ora actuală adăugăm acestui termen ideea că ce a fost nu va putea niciodata să se reproducă și ce a existat constituie o verigă netransferabilă și de neînlocuit într-un lanț al dezvoltării”.

Valoarea economică este și ea dată de amplasament, de obicei aceste reședinte nobiliare sunt amplasate la marginea unei comunități (sate) și are în propietate de cele mai multe ori hectare întregi de păduri, pășuni, terenuri arabile, zone viticole, dar și parcuri sau grădini botanice care prin natura lor s-au păstrat, așteptând a fi valorificate.

În contextul actual aceste reședinte nobiliare extraurbane nu mai urmăresc funcțiunea pe care au avut-o inițial și anume cea de locuință, o mare parte din aceste domenii sunt abandonate sau folosite necorespunzător, astfel prin găsirea unei formule corespunzătoare aceste intervenții pot aduce o valoare atât la nivel cultural cât și economic.

Reședința Nobiliară a boierului Kalman Konopi se află într-un aeral cu o valoare arhitecturală impresionantă, putem numi acest areal Mica Vale a Loarei unde avem cetăți, castele și domenii aparținând unor nobili cu un impact puternic asupra comunităților din jur dar și la nivel internațional.

Echilibrul dintre prezervare, transformare și demolare(agresare).

După cum am observat recent, respectul insuficient față de vechile noastre monumente arhitecturale a avut loc în mass-media din întreaga lume. Au apărut articole care abordează temele noilor proiecte inovatoare și proiectelor de arhitectură modernă. Dar cu toate acestea, atenția asupra monumentului istoric lipsește.

După opinia multora, este mai simplu și benefic să se construiască clădiri noi în loc să se păstreze cele vechi. Conservarea și restaurarea joacă un rol cultural. Clădirile vechi ne învață despre istoria care s-a întâmplat înainte de a ne naște și promovează respectul pentru cei care au trăit în vremuri diferite și în societăți diferite . Monumentele de arhitectură cultivă mândria trecutului nostru. Pentru Franța de exemplu Valea Loarei cu palate somptuase renascentiste ce aduce aminte de numeroasele bătălii petrecute prin secolul XII. Sau pentru Paris Turnul Eiffel și pentru Londra Big-Ben.

Mai mult decât atât, restaurarea unei clădiri vechi este adesea mult mai ieftină decât construirea celei noi. Să ne gândim doar la costurile pe care le putem salva pe echipa de proiectare, în decorul interior și în alte lucruri care inițial au fost deja gândite în structura veche.

‟Orice intervenție sau conservare, prezervare într-un sit istoric ar trebui să se bazeze pe întreaga conștientizare a elementelor componente, toate variabilele și relațiile prezente în acesta […]toate intervențiile trebuie făcute ținându-se cont de context.‟

Păstrarea monumentelor reprezintă un factor de dezvoltare și pentru economie. Turiștii sunt atrași de monumentele de arhitectură, pot oferi localnicilor locuri de muncă și venituri suplimentare. Restaurarea structurilor istorice importante pe plan local generează locuri de munca atât pentru comunitate cât și pentru pentru experții internaționali, acest lucru contribuie la stimularea economiei.

Conservarea și restaurarea reprezintă forma finală de reciclare, construirea de noi clădiri verzi și de construcții care economisesc energie este benefică și importanța dar restaurarea celor vechi este la fel de „verde” ajută la reducerea deșeurilor din construcții și la economisirea energiei utilizate în mod obișnuit pentru fabricarea și transportul materialelor și instrumentelor de construcție.

Acești factori deloc de neglijat (valoarea culturală, economică dar și ecologică) ne face să ne gândim la un vechi degradant, nu ca pe un obiect de demolare, ci ca pe o ocazie de a renaște și a contribui la dezvoltarea unei comunități.

PROBLEMATICA ACTUALĂ A INTERVENȚIEI CONTEMPORANE ÎN SITURILE ISTORICE

Monumentul în Lexiconul ilustrat al noțiunilor de sistematizare apare definit astfel: ,,Opera de arhitectură sau sculptură destinată perpetuării amintirii unui eveniment sau a unei personalități remarcabile. Exemple: Tropaeum Traiani la Adamclisi, Statuia lui Mihai Viteazul de la Alba Iulia s.a.”

Aceste situri, ansambluri sunt mărturii vii, palpabile, mărturii ale unor evenimente care au marcat istoria sau au avut un impact major asupra perioadei din care face parte. Așadar atitudinea noastră față de aceste valori nu trebuie să treacă neobservată, o atitudine de respect.

Filosoful John Ruskin este de părere că identitatea noastră, legatura cu trecutul se poate crea doar prin arhitectură ,, arhitectura este singurul mijloc de care dispunem pentru a păstra vie legatura cu un trecut căruia îi datorăm identitatea noastră și care e parte constitutivă a ființei noastre”

Problema cea mai mare în ce privește punerea în valoare a unui monument istoric este adaptarea noilor cerințe funcționale , deoarece ea trece prin transformări atât vizuale cât și funcționale, o clădire pentru a adăposti o nouă funcțiune trebuie consolidată, restaurată, încât în cele din urmă această construcție poate ajunge să fie diferită față de imaginea inițială, iar acest lucru reprezintă pierderea identității.

Tema modului în care clădirile noi și vechi urmează să fie legate unele de celelalte dar și găsirea unei funcțiuni care să nu aducă o valoare negativă asupra monumentului este una dintre cele mai puțin discutate și mai greșit înțelese în cadrul profesiei de arhitect.

Arhitectul trebuie să dobândească și cunoștințe în domeniu psihologiei, pentru a proiecta spații care să corespundă cerințelor sentimentale . Așadar și în ce privește conversia acestor valori de patrimoniu apare necesitatea păstrării valorilor culturale dar și păstrarea atmosferei lăsate de urmașii nostri.

John Ruckin a avut previziunea de a realiza rezistența de bună calitate proclamând “Când construim să ne gândim că noi construim pentru totdeauna” (The Lamp of Memory).

Inserțiile contemporane în siturile istorice au fost dezbătute de mai mulți teoreticieni, printre care și Michael Davies. “Michael Davies a crezut că există prin urmare mai multe moduri de a proiecta în mediul istoric. “,” El consideră cinci abordări diferite pentru a proiecta: Abordarea pastișă, abordarea tradițională, abordarea subtilă, abordarea modernă și abordarea arogantă.”

Inserare pastișă : Richmond Riverside

Sursa imagine : http://www.exemplar.co.uk/site/wp-content/uploads/2011/11/Richmond-Riverside-2-1650×1096.jpg

Abordare subtilă : Extinderea catedralei librarie , Hereford

Sursa imagine : http://www.exemplar.co.uk/site/wp-content/uploads/2011/11/Richmond-Riverside-2-1650×1096.jpg

Inserare modernă : Castelul Caerphilly

Sursa imagine : http://www.visitwales.com/things-to-do/attractions/castles-heritage/modern-architecture-of-wales

Abordare arogantă : Extensie la V&A , Londra

Sursa imagine : http://www.archdaily.com/768565/ad-classics-v-and-a-spiral-daniel-libeskind-plus-cecil-balmond

Susan Mekdonald ,,Arhitectura contemporană în mediile istorice urbane” identifică rolul arhitecturii contemporane în mediile istorice, revigorând în același timp conservarea valorii patrimoniului locului, la fel ca și arhitectul Edward Cullinan, arhitecta Susan acuză în același timp că impactul noilor dezvoltări în contextul istoric ca fiind subiectiv, creșterea presiuni asupra dezvoltării a împins guvernele și comunitatea să ofere orientări mai obiective numite “ cei trei” și anume:

Certitudine în sistemul de planificare a ceea ce constituie dezvoltarea corespunzătoare

Consecvența în luarea deciziilor guvernamentale

Comunicarea și consultarea factorilor de decizie guvernamentali și a sectorului de dezvoltare cu privire la crearea de rezultate reuțite. (traducere) .

Teoreticianul John Ruskin și arhitectul William Morris au militat pentru protejarea monumentelor istorice la nivel internațional (Franța, Elveția și Italia). Au apărat un anti-internaționalism radical asupra monumentelor istorice, considerând că ,,noi nu avem niciun fel de drept asupra lor[…]ele nu ne aparțin, aparțin celor care le-au edificat.‟

Nu pot fi de acord cu aceștia întru totul, deoarece din aceste afirmații reiese că destinul oricărui monument istoric este ruina și dezagregarea progresivă. Înțeleg pe de o parte dorința lor de a întreține monumentele și de a le consolida într-un mod invizibil, însa nu sunt de accord cu ideea de a nu amesteca opera veche cu cea modernă.

Arhitectul Edward Cullinan afirma că este puțin cam lipsită de sensibilitate estetică prin comitete de planificare , agenții guvernamentale și grupuri de presiune care au acceptat ca noile clădiri ar trebui să reflecte vechiile clădiri care le înconjoară, ducând astfel la o arhitectură ușoară. El crede că acest lucru insultă atât trecutul, cât și prezentul.

Teoreticianul John Ruskin și arhitectul William Morris au militat pentru protejarea monumentelor istorice la nivel internațional ( Franța, Elveția, Italia). Au apărat un anti-internationalism radical asupra monumentelor istorice, considerând că ,,noi nu avem niciun fel de drept asupra lor[…]ele nu ne aparțin, aparțin celor care le-au edificat.‟

Nu pot fi de acord cu aceștia intru totul , deoarece din aceste afirmații reiese că destinul oricărui monument istoric este ruina și dezagregarea progresivă. Înțeleg pe de o parte dorința lor de a întreține monumentele și de a le consolida într-un mod invizibil, însa nu sunt de accord cu ideea de a nu amesteca opera veche cu cea modernă.

De altfel și creatorul arhitecturii comparate, Gheorghe Curinschi Vorona semnalează probleme din ce în ce mai mari legate de soluționarea raportului între vechi și nou. El ne prezintă și posibile tipuri de intervenție în ansamblurile istorice și anume:” Reiterarea construcției vechi ( atitudine istoricistă) , reiterarea arhitecturii vechi ( a fondului construit și neconstruit) , intervenția neutră, arhitectura subordonată monumentului istoric.”

Curentele principale în orice domeniu cultural sunt aceleați ți anume curentele evoluționiste și doctrinele conservaționiste. Aceste abordări sunt prezente și în siturile istorice. Alois Riegl a fost arhitectul care a oferit o analiză clară a valorilor care disting tradiționalul și modernul.

Siturile istorice au tendința de a se ruina , prin degradare majoritatea construcțiilor își pierd detaliile, ornamentele dar și culoarea , aceste efecte nu se datorează conceptului, sunt datorate scurgerii timpului, aceste mărturii vii astăzi sunt depășite. Aceste efecte pe care le produce timpul asupra patrimoniului construit ne privește în mod special.

Zonele istorice din jurul monumentelor prezintă conexiuni spirituale și culturale transmise prin suprafețele construite.

Procesul de proiectare a intervențiilor de arhitectură contemporană în siturile istorice este un proces creativ. Intervenția în zona istorică a unui domeniu nobiliar prin propunerea unei clădiri noi sau prin conversia funcțională dar și restaurarea monumentului de arhitectură trebuie sa fie mai sensibilă, pentru a proteja valoarea dar și identitatea culturală. Această identitate culturală are o însemnătate aparte în viața fiecărei comunități.

Reușita proiectelor de intervenție în cadrul siturilor depinde și de sensibilitatea arhitectului , dar nu este întotdeauna garantată. Carta de la Atena discută despre “Patrimoniul orașelor istorice” unde a fost încurajată continuitatea linvistică arhitecturală. În anul 1976 UNESCO stabilește recomandarea referitoare la protecția și rolul contemporan al zonelor istorice, document ce s-a axat pe conservarea zonelor istorice. Se trage un semnal de alarmă asupra zonelor istorice unde pagubele pe care le poate suferi din cauza unei extensii, modificări.

Se recomandă o intervenție minimă și o păstrare istorică , ,,Armonizarea înăltimilor, culorilor, materialelor, formelor, în modul în care sunt construite fațadele și acoperișurile, relația dintre volumul clădirii și columul spațial, precum și proporțiile”, sunt caracteristici majore care trebuie luate în seamă.

Monumentele joacă un rol important pentru identitatea comunității, în zilele noastre suntem martori la cazurile de restaurare, exluzând comunitatea. Rolul monumentului în comunitatea locala, in transmiterea patrimoniului este total neglijata. Instrumentele mentionate care ghideaza noi interventii in zonele istorice subliniaza importanta implicarii comunitatii in proiectele de restaurare a monumentelor.

Acest capitol al lucrării prezintă exemple internaționale și naționale cu rezultate absolut excepționale în ce privește inserția arhitecturii contemporane în siturile istorice și punerea în valoare a monumentului. Aceste studii de caz apropie lucrarea de tema proiectului de diplomă asociat.

Exemplele pe care le voi prezenta mai departe sunt diferite unele de celelalte, au fiecare un caracter aparte. Toate aceste proiecte au ca punct de pornire ansambluri și clădiri dezafectate, iar prin intervențiile făcute sau propuse reușesc să reactiveze o zonă, reușind să atragă atenția asupra potențialului pe care îl poate oferi un astfel de ansamblu.

– PALATUL IGREJA VLAHA – PORTUGALIA

Arhitecți : Visioarq Aquitectos

Locația : 4770 Vermoim, Portugal

Suprafața : 2300 mp

Anul : proiect realizat în anul 2015

Funcțiune: Sala de evenimente

Printre primele proiecte studiate se află Palatul Igreja Velha, acest monument de o frumusețe rară este construit pe la sfârșitul sec al XVIII-lea începutul secolului al XIX-lea în Portugalia. Stil neogotic foarte rar în această țară. Toate aceste elemente se așează într-o armonie perfectă, care nu au pierdut niciodată din vedere spiritual locului.

A fost supus unor intervenții de recuperare și purificare, în legatură cu crearea unui nou spațiu capabil să completeze funcționalitățile bisericii.

Atelierul responsabil pentru intervenție este Visioarq Arquitectos compusă din echipe de profesioniști, se caracterizează prin dezvoltarea unei lucrări multidisciplinare legate de cele mai variate domenii ale arhitecturii și construcțiilor discutate în capitolele precedente.

Având în vedere caracteristicile locului, o mare parte a intervenției a fost îndreptată spre valorificarea întregului ansamblu, prin recuperarea volumetrică ți spațială, reprezentând cele mai degradate elemente și asimetrii realizate de-a lungul vremii. Pe langă provocările create de recuperarea clădirii existente s-a intenționat crearea unui nou volum capabil să găzduiască unele evenimente și să completeze palatul.

Situat în Vila Nova de Famalicao, palatul a devenit o proprietate rurală importantă de mai multe decenii. Proiectat în ,,stil baroc cu două turnuri castelate și o capelă atașată, capela neo-gotică de stil S.Francisco de Assis”. Asupra clădirii s-a intervenit de-a lungul timpului prin extinderi și volume noi care au degradat caracterul original al arhitecturii sale.

Noul volum se integrează în sit într-un mod extrem de armonios. Încântat de elementele limitate ale structurii originale, noul spațiu ,, respectă aliniamentele promovând și întărind axa pietonală care trece prin centrul palatului și terminând cu un volum proeminent, corbul care salută vizitatorii palatului Igreja Velha”Fig.1

,,Intervenția a susținut valorizarea setului prin recuperarea volumetrică și spațială, repararea elementelor constructive degradate și asimetriile create în istoria sa. Expansiunea, cu un nou volum construit pentru a găzdui evenimente complementare utilizării palatului, a fost, de asemenea, un obiectiv enumerat pentru acest proiect”

În ciuda preocupărilor legate de echilibrul dintre vechi și nou, distincțiile au fost confirmate prin combinarea materialelor regionale și a altor materiale contemporane prin procese constructive inovatoare. ,, Utilizarea oțelului corten, care acoperă o mare parte din clădire, granit, lemn și beton, încorporează conceptul inspirat în vechile hambare locale” (fig.2), constituie un ansamblu armonios integrat nu numai cu construcția clasică dar și cu peisajul ce înconjoară acest ansamblu.

,,Relația de interior / exterior determină durabilitatea necesară datorită ferestrelor mari, fără a compromite eficiența energetică a clădirii. Lamele din lemn – care permite umbrirea – scabundentă.”(fig.3). În acest context a fost introdus lemnul de sârmă, evocând hambarele locale. În cele din urmă, în ceea ce privește amenajarea teritoriului, soiul de vegetație existent a fost capitalizat prin delimitarea căilor și a pătratelor din granit, într-o atitudine de admirație față de peisajul înconjurător.(fig.4)

Calitatea spațiului proiectat rezultată dintr-o serie de factori care, articulate corespunzător crează un întreg armonios. Dacă păstrarea patrimoniului a fost posibilă datorită adoptării unor criterii de recuperare exigente, creând un rezultat final mai puternic decât suma multor părți De asemenea accentuează atenția asupra detaliilor ți preocupărilor legate de relația claăirii cu satul, creând un spațiu cu adevarat impresionant .Construcția propusă este ,, capabilă să găzduiască aproximativ 190 de oaspeți, ideală pentru evenimente de familie mari, initiative de afaceri ți congrese”.

În concluzie consider această intervenție este exemplul cel mai relevant pentru arhitectura contemporană, deoarece răspunde cu succes la toate cerințele noilor funcțiuni intervențiile propuse au fost fezabile deoarece, s-a păstrat autenticitatea și memoria locului pentru putea fi scoasă în evidență valoarea culturală și memorială a acestui domeniu .

Fig.1 Fig. 2

Fig.3

Fig.4

Fig.5

– PALATUL IGREJA VLAHA – PORTUGALIA

Arhitecți : Estudio Barozzi Veiga

Locația : Burgos, Spania

Suprafața : 3600 mp

Anul : proiect realizat în anul 2010

Funcțiune: Birouri

Situat pe un deal cu vedere la peisajul Duero, Roa este un sat care păstrează încă urme ale unui zid medieval antic. Roa se află la 200 de km de regiunea Nordică a orașului Madrid, în inima provinciei Burgos. Tocmai pe această linie antică de apărare, pe pragul dintre urban și rural se află noul sediu al birourilor centrale ale companiei viticole Ribera del Duero care se formează prin definirea a doua elemente arhitecturale simple.

,, Clădirea devine un element de tranziție. Conștient de recompunerea contextului la scară mică și în acelasi timp stabilirea unui dialog cu orizontul si monumentalitatea peisajului, prin volumul turnului. Un monolit atemporal suspendat deasupra platoului.” Noul turn marcheaza in mod clar si précis limita urbana si se refera la peisajul plat al platoului, iar celalalt este Spitalul vechi din San Juan din secolul al XVI-lea, renovat si extins pentu a potrivi toate spatiile de amnistitie ale centrului.( Fig. 1)

Intre aceste doua elemente arhitecturale sunt adaugate doua volume perimetrale minore, unul este rezemat intr-o cladire existent, in timp ce cealalta recupereaza vechiul zid existent al unei biserici. Printre fragmentele cladirii este introdusa usor o noua piateta publica, care il regrupeaza intr-un tot unitar ce deschide perspective spre peisajul din jur. ,, (fig.2) Proiectul este construit in Roa cu zidarie din piatra locala. Este conceput ca un element solemn, masiv, consolidand idea unei cladiri antimoderne, o cladire cu o durabilitate nelimitata, construita cu un material care muta si se schimba odata cu trecerea timpului.” Utilizarea pietrei intensifica puternic atmosfera peisajului, permitand o citire senzoriala.

Tonalitatea si materialitatea fatadelor raspund necesitatilor de integrare in context . Volumul turnului transmite aceeiasi simplitate care poate fi perceputa in cladirea invecinata si are un character atemporal in acelasi mod ca si peisajul inconjurator. Acoperisul inversat terminat in piatra, a fost tratat in acelasi mod ca restul fatadelor, astfel incat sa transmita un caracter unitar. (fig.3),,Cercui sau chiar bula… devine un semn nou in peisaj – simplu, clar si eficient.”

In concluzie interventiile care s-au facut asupra acestui sit au fost relativ minime dar cu impact urias asupra identitatii locului. Insertia unor noi volume si reintegrarea vechiilor constructii existente realizeaza o stransa legatura intre mediul rural(natural) si cel artificial. Prin folosirea noilor tehnologii in combinatie cu materialele traditionale corpurile propuse se integreaza perfect in context. (Fig.4)

Fig.1 Fig. 2

Fig.3

Fig.4

DOMENIUL AVINCIS – ROMANIA

Arhitect : Alexandru Beldiman

Locatia : Dragasani, Romania

Suprafata : 50 ha.

Functiune: Crama

Anul:2007

Acest domeniu se afla pe dealurile orasului Draganesti-Olt, o zona viticola veche renumita pentru traditia producerii vinului, se intinde pe o suprafata de aproximativ 30 de hectare. Originile acestei potgorii se trage de la Manastirea Dobrusa aflata in imediata apropiere , ridicata prin secolul XV aceasta Manastire era renumita pentru plantatiile viticole proprii.

Conacul (fig.1) construit prin anul 1905 in stil neo-romanesc, inspirat din arhitectura brancoveana . A fost cumparat de stramosii actualului proprietar prin anul 1927 iar ulterior dupa instaurarea Regimului Comunist a intrat in proprietatea statului unde a suferit mutilari. Dupa anul 1990 a intrat in proprietatea familiei de drept , acest edificiu cu valoare arhitecturala s-a aflat in pragul colapsului daca nu se intervenea la timp, astfel ca in anul 2007 la cererea benificiarilor s-au inceput ample procese de reabilitare si restaurare ,,era aproape o ruina si cu toate acestea se pastreaza suficiente elemente arhitecturale originale astfel incat sa merite efortul de a-l restaura”.

Ansamblul mai cuprinde pe langa conac si doua constructii noi ,(fig.2) prin realizarea acestui proiect arhitectul a dorit realizarea unui ansamblu care sa intre in cateoria cladirilor durabile. Au folosit surse de energie alternative curate, pompe de caldura, panouri solare pentru incalzirea apei menajere. Terasa de pe acoperis este acoperita cu pamant si iarba, ceea ce creste izolatia termica. ,,Crama este gazduita sub un volum in forma unui trunchi de piramida placat cu piatra ai carui versanti au fost acoperiti cu gazon pentru a face o trecere lina intre natural si construi”.Imaginea arhitecturala a acestei constructii este considerata una minimalista, calda, contopita perfect cu mediul inconjurator. Unul din scopurile principale ale propuneriia fost fuziunea dintre cladire si peisajul rural(natural).

Conditia fizica si mentala a cramei pivoteaza in profunde si adanc-inradacinate legaturi cu pamantul, o relatie care permite imaginii arhitecturale sa se camufleze.Alaturi de tehnologiile de punere in opera, se evoca traditia si simplitatea locului, exprimand intr-o maniera calda tema naturalului in arhitectura. Sunt folosite placi din piatra aplicata pe fatada, material extras dintr-o cariera de piatra existenta in zona.

Pe langa functiunea de baza proprietarul a dorit si realizarea a 3 spatii de cazare destinate turistilor, aceste volume iesite din planul fatadei sunt imbracate in placi de lemn(fig.3). La parterul volumului s-a propus un spatiu de degustare pus in valoare prin vitrajele mari din tamplarie de lemn acoperita partial cu o terasa. (fig.4)

In concluzie arta, arhitectura si vinul se regasesc impreuna in acest proiect intr-un echilibru completat de contextul natural al acestui domeniu plin de istorie si traditie.

Fig.1 Fig. 2

Fig. 4

Fig.3

Fig.5

Fig.6

Localizarea ansamblului nobiliar

La doi pasi de Lipova, ne intampina satul Odvos , la 50 de km de Oras Arad. Terenul ce face obiectul prezentei documentatii, este situat in comuna Conop, sat Odvos nr. 209, jud. Arad. Incinta studiata este situata la intersectia dintre DN7 Arad – Deva si DC 81 Odvos – Milova.

Cladirea castelului este dealtfel cap de perspectiva de pe DN 7, intrucat chiar la intersectia cu DC 81 Odvos – Milova, drumul national vireaza puternic la dreapta.Accesul in incinta se face pe latura de sud a amplasamentului, din DC 81 Odvos – Milova.

Istoricul , evolutia in timp si descrierea arhitectonica a ansamblului

Acest edificiu, care face obiectul proiectului meu de diploma , dateaza de prin anul 1750, a trecut prin mai multe rascoale, ultima si cea mai memorabila perioada care a dus la distrugerea partiala a conacului a fost prin anul 1780 dupa spusele unui satean care a lucrat ca si gradinar la familia Konopi, urmand ca dupa mai bine de 20 de ani sa fie reconstruit si refatadizat in stil clasicist

,, Aparținand familiei nobiliare de origine maghiară Konopi, a cărui ultim urmaș Baronul Kálmán Konopi (n. 1880 – d. 1947), inginer și cercetător agricol (inventator al grâului de Conop), înfiiază cu drepturi depline pe colaboratorul său György Lengyel, conferindu-i astfel și titlu de Baron. Castelul a fost naționalizat în anul 1948, împreună cu întreaga moșie în suprafață 556 ha pădure și teren arabil. Conacul s-a reîntors în proprietatea familiei Konopi-Lengyel în anul 2007”.

Infatisarea actuala , configuratia planurilor si decoratia o plasaza intr-o perioada de inceput al secolului al XIX-lea.In anul 1948, castelul si intreg domeniul- cu o suprafata de cc. 556 ha – au fost nationalizate, edificiul avand mai multe destinatii, a suferit multe degradari datorate interventiilor dictate de multiplele functiuni.

Edificiul este inscris in LISTA MONUMENTELOR ISTORICE la pozitia ,,AR-II-m-b-00637.01 „.

Este o construcție mare,cu un regim de înălțime demisol și parter, însumând o suprafață construită – desfășurată de 1192 mp.

Stilul este „baroc de provincie”, caracteristic majorității reședinților (conacelor) nobiliare, construite sau refăcute la începutul secolului al XIX lea.Fațadele sunt simple și, în același timp echilibrate ca proporție și traveație, aceasta corespunzând dispunerii încăperilor. Față de axul vertical al construcției, există o simetrie perfectă între cele două laturi.

Pe fațada principală, cea de est, se remarcă porticul , care subliniază trecerea între exteriorul și interiorul construcției. Este un element definitoriu al barocului civil : vila din mediul rural, caracteristic începutului secolului al XIX – lea.

Construcția este detașată de planul fațadei și este compusă dintr-un fronton al cărui antablament sprijină pe patru coloane finalizate cu câte un capitel corintic.

Cele două coloane ce sprijină capetele antablamentului, au o secțiune pătrată a fusului, acesta fiind decorat cu câte cinci bosaje pe fiecare latură. Cele două coloane din mijloc au o secțiune rotundă a fusului,acesta fiind decorat cu caneluri. Sub cornișa antablamentului sunt poziționați denticuli frumoși decorați.

Ferestrele sunt poziționate, cu mici excepții, câte două pentru fiecare încăpere. Cele de pe laturile de est,nord și sud au dimensiuni identice și sunt decorate cu frontoane triunghiulare simple sau îngemănate.Ancadramentele sunt simple,alcătuite din profilatură trasă cu șablonul.Ferestrele de pe latura de vest au dimensiuni diferite și o decorație simplificată.La toate colțurile clădirii a fost realizat un tip de parament alcătuit din asize regulate,tratate în relief și care subliniază volumul corpurilor de clădire.

Pe domeniul ,in imediata apropiere a conacului pe latura de vest se afla spalatoria care inainte era sediu de posta.Bunicu lui fiind sef de posta iar tatal Boierului Kalman a fost un renumit pictor care a studiat la Academia de Arte Plastice din Viena,devenind student al lui Albert Zimmermann în 1866. Capela care a fost construita de boier pentru comunitatea locala (ultima lui dorinta, a fost sa fie ingropat in curtea capelei, impreuna cu sotia ), la doi pasi de capela se afla si cripta unde cei doi isi duc somnul de veci. Doua grajduri care au folosit in trecut pentru adapostirea cailor Boierul Konopi era pasionat de echitatie, avand la un moment dat un numar de 70 de cai. O ultima memorie care s-a mai pastrat pana acum 3 ani a fost blazonul familiei care era ponosit in capela.

Intreg ansamblul construit se gaseste intr-o stare generala de degradare datorita perioadei indelungate de cand a fost parasita de catre vechii proprietari, precum si de nefericita adiministratie a celor ce si-au aflat sediul in acest imobil. Partea buna din aceasta situatie este aceea ca nu s-au facut interventii structurale majore asupra originalului, lasandu-ne ocazia unei restaurari ,,in integrum” a unei refunctionalizari in consecinta.

Din operatiunea de cercetare a monumentului, au rezultat urmatoarele date si concluzii:

Suprastructura nu prezinta fenomente evidente de degradare structurala, acest fapt evidentiind comportarea corespunzatoare a terenului de fundare

Boltile si peretii de la demisol se prezintă într-o stare structurală acceptabilă, necesitând intervenții de curățire, completări la porțiunile degradate și măsuri pentru eliminarea fenomenului de igrasie. Deasemenea, la parter, pereții sunt afectați din cauza capilarității precum și a infiltrațiilor de ape meteorice.

Ansamblul structural al peretilor se prezintă într-o stare bună, acest fapt datorându-se grosimii, modului de alcătuire al zidăriei și liantului folosit la operaținile de clădire.

Degradările constatate se datoreaza, în principal, lipsei îndelungate de întreținere și de reparații curente, precum și acțiunii factorilor meteo asupra suprafețelor neprotejate de tencuieli sau finisate necorespunzător și a lipsei sistemului de colectare și evacuare a apelor meteorice,precum și inexistenței trotuarului de gardă perimetral.

Sarpanta este cea originară (din ultima perioadă de construcție) și se prezintă într-o stare bună. Există porțiuni degradate pe porțiuni restrânse, ale elementelor componente, corzi, contrafișe, popi, etc. Lipsesc cleștii. Este necesară o revizuire generală a ansamblului șarpantei, completarea elementelor subdimensionate (ranforsări) mai ales în cazul schimbării materialului învelitoarei

Obiectivele proiectului

Comunitatile situate de-a lungul raului Mures au pastrat o bogata cultura traditionala care poate fi demonstrata prin salba mare de obiective arhitecturale si obiceiuri pastrate in sanul acestora.Desi zona este tranzitata de numerosi turisti, fiind strabatuta de la est la vest pe drumul national DN 7, pe o lungime de cca. 100 km, totusi in regiune turismul este slab dezvoltat si comunitatile sunt putin cunoscute.

Printre obiectivele cu potential turistic ridicat, dar care nu au fost deloc valorificate in acest sens pana acum, se numara conacele grofilor maghiari. Este vorba de o salba de cladiri cu alura monumentala, presarata de-a lungul raului Mures, folosita de regimul communist de o maniera complet inadegvata, conacele fiind ocupate de sanatorii psihiatrice, sanatorii ale sectiei TBC , tabere sau altele lasate in uitare.

Conacul familiei Konopi de la Odvos , comuna Conop a fost folosit ca tabara de elevi si desi in momentul de fata nu poate fi folosit datorita degradarii, starea lui de conservare este relativ buna, neavand problem de structura.

Amplasarea acestuia de-a lungul Drumului Dn 7, la o distanta relativ mica de Orasul Lipova, il face accesibil de catre comunitatile din Defileul Muresului Inferior. Restaurarea Castelului Konopi ar reprezenta o initiativa unica in regiune, nici un alt conac, castel, ne mai beneficiind pana acum de interventii restaurative. Conacul Konopi reprezinta o cladire emblematica pentru Defileul Muresului, putand deveni un exemplu de abordat pentru proiecte similare.

Revitalizarea acestei cladiri ar fi cu atat mai interesanta cu cat importanta familiei Konopi pentru istoria locurilor si viata comunitatiilor locale este sustinuta de indeletniciri cu puternice reverberatii in viata de zi cu zi a taranilor. Kalman Konopi cea mai proeminenta figura a familiei Konopi fiind un impatimit al selectiei plantelor de cultura, avand chiar brevetate soriuri locale de grau, Graul de Odvos. Un aspect interesant este acela ca groful Kalman a fost chiar elevul lui Gregor Mendel la Viena, Gregor Mendel fiind intemeietorul geneticii ca stiinta.

Multe sate de pe valea Muresului necesita suport pentru dezvoltatea economica si sociala, pentru imbunatatirea conditiilor de viata.

Obiectivul general al proiectului este cresterea gradului de informare, educare si constientizare a elevilor din localitatile aflate in zona, privind importanta si necesitatea protectiei mediului inconjurator. Dar si dezvoltarea

Un bun sistem educational adresat tinerilor la varsta de maxima receptivitate este unul dintre instrumentele esentiale in evolutia societatii secolului XXI.

Din aceasta tema se desprind cateva obiective specifice, precum:

Cresterea gradului de informare, educare si constientizare a elevilor din localitatile aflate in jurul Muntilor Zarand, asupra importantei si modalitatilor de protective a naturii.

Crearea premiselor pentru dezvoltarea in randul elevilor a unui comportament civic in vederea protectiei mediului inconjurator.

Dezvoltarea de metode si tehnologii ecologice pentru controlul poluarii factorilor de mediu si al contaminantilor din alimente, precum si pentru reducerea impactului poluarii asupra mediului si sanatatii.

Dezvoltarea de metode specific pentru obtinerea de noi materiale multifunctionale cu aplicatii in protectia mediului.

Astfel din dorinta vechiilor poprietari de a pastra pe cat posibil identitatea locului , acela a ,,Inginerului Kalman Konopi” s-a dorit readucerea la viata a acestui domeniu prin realizarea unei tabere destinate copiilor,dar si crearea unor spatii pentru anumite evenimente (nunti, botezuri, conferinte sau ateliere de creatie) .

Programul de tabara de copii v-a fi gandit intr-o maniera libera, flexibila, in care atat copiii cat si vizitatorul interactioneaza cu atmosfera creata. Toate cladirile existente pe sit vor participa deschis la functionarea programului. Punerea in valoare a trecutului , perspectivele interesante asupra naturii dar si asupra mediului construit vor trimite vizitatorul intr-un alt timp.

Mediul natural dar si mediul construit existent vor fi conservate si valorificate prin realizarea de expozitii in aer liber dar si alte evenimente care vor aduce o valoare ansamblului ducand astfel la dezvoltarea comunitatii prin crearea de locuri de munca .

CONCLUZII

Prin restaurarea si conservarea cladirilor existente, conversia din punct de vedere functional a acestor spatii care sa puna in valoare trecutul istoric al zonei, putem revitaliza atat memoria locului dar si economia locala. Spatii orientate intre diferite puncte exterioare interesante, curti si expozitii in aer liber, dar si prin volumetria constructiilor realizeaza o stransa legatura intre natura, mediul artificial si istoria .