Conf. Univ. Dr. Andreea Băltărețu Absolvent, Andrei Oprisan STRATEGII DE DEZVOLTARE DURABILĂ ÎN MUNICIPIUL BUCURESTI Coordonator științific, Conf…. [302866]

[anonimizat]. Univ. Dr. Andreea Băltărețu

Absolvent: [anonimizat],

Conf. Univ. Dr. Andreea Băltărețu

Absolvent: [anonimizat], nu numai între generații.

Conceptul dezvoltării durabile determina o reevaluare permanenta a legăturilor dintre om și natura si pledează pentru solidaritatea intre generații ca singura opțiune viabila pentru dezvoltarea pe termen lung.

[anonimizat], a necesitații trecerii spre o [anonimizat] a existentei resurselor si posibilităților reale de stimulare si valorificare a factorilor economici in vederea trecerii la acest nou stadiu de dezvoltare.

Conceptul de Dezvoltare Durabilă reprezintă o nouă paradigmă a dezvoltării, concept promovat în cadrul Conferinței Mondiale pentru Dezvoltare Durabilă organizată de Națiunile Unite la Rio de Janeiro în 1992 și reiterat cu mai mare forță la Johannesburg după 10 ani. Conceptul marchează o schimbare majoră în abordarea problemelor dezvoltării umanității prin opțiunile de asigurare a [anonimizat].

“Dezvoltarea durabilă răspunde necesităților generațiilor actuale fără a compromite abilitatea generațiilor viitoare de a răspunde propriilor necesități" (Comisia Mondială pentru Mediu și Dezvoltare). Astfel, [anonimizat].

Durabilitatea pleacă de la ideea că activitățile umane sunt dependente de mediul înconjurător și de resurse. Sănătatea, siguranța socială și stabilitatea economică a societății sunt esențiale în definirea calității vieții.

Dezvoltarea durabilă a comunităților locale din municipiul București reprezintă o provocare și o prioritate în același timp. O provocare, pentru că o comunitate trebuie să fie receptivă la transformările și schimbările externe și interne care o pot afecta, adaptându-se acestor schimbări prin acțiuni și inițiative strategice locale. O prioritate, pentru că modul în care se dezvoltă localitatea îi afectează prezentul și șansele de viitor.

Lucrarea de fata își propune, după cum reiese din titlu, sa prezinte strategii de dezvoltare durabila in municipiul București.

Capitolul I va avea un caracter informativ si va prezenta informații generale despre municipiul București cum ar fii un scurt istoric, analiza populației, potențialul turistic si formele de turism practicate.

Capitolul II va prezenta analiza bazei tehnico-materiale si a circulație turistice in perioada 2015-2018 prin analiza unităților de cazare, analiza instalațiilor si modalităților de agrement si tratament si prin analiza indicatorilor de circulație turistica.

Capitolul III va analiza stadiul actual al dezvoltării durabile in municipiul București prin analiza unor puncte cheie cum ar fii populația, educația, sănătatea, cultura si asistenta sociala.

Capitolul IV va prezenta propuneri de dezvoltare a municipiului București in context durabil prin prezentarea de modalități si propuneri specifice de îmbunătățire a dezvoltării durabile in sectoarele: turistic, educație sănătate, cultura si asistenta sociala.

Capitolul I

PREZENTARE GENERALA A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI

Bucureștiul este capitala României și cel mai mare oraș, precum si cel mai important centru industrial și comercial al tarii. Cu circa 2 milioane de locuitori în orașul propriu-zis și mai mult de 2,4 milioane în mediul urban mai larg, Bucureștiul este unul dintre cele mai mari orașe din sud-estul Europei.

1.1 Istoric

Preistorie și istorie veche

Rezultatele cercetărilor arheologice atestă că teritoriul pe care se află Bucureștiul a fost locuit neîntrerupt încă din epoca paleolitică (așchii tăioase din cremene, un „nucleu” de silex descoperite pe malul Lacului Fundeni, carierele de nisip din Pantelimon, dealurile de la Mihai-Vodă și Radu-Vodă ). Au fost scoase la iveală numeroase așezări neolitice; din perioada culturii Dudești s-au descoperit urme la Dudești, pe malul Lacului Cernica, pe malul Lacului Fundeni etc. Din perioada culturii Boian s-au găsit urme la Glina, Dudești, Cățelu, Bucureștii-Noi, Giulești, Dealul Spirei, Pantelimon. La Cernica s-a găsit una din cele mai mari necropole din Europa din perioada Boian. În morminte s-au descoperit și „perle” din minereu de cupru, cele mai vechi din țară și printre cele mai vechi din Europa .

Din perioada culturii Gumelnița s-au găsit așezări la Glina, Jilava, Măgurele ș.a. La Chitila s-a descoperit o brățară de aramă, cu capete în formă de șarpe. Acest tip de brățară stă la originea altor brățări cu capete de șarpe realizate însă mai târziu. Se confirmă astfel părerile istoricilor Vasile Pârvan și Nicolae Iorga că arta traco-dacilor are origini în milenii anterioare .

S-au descoperit urme din cultura Tei (a doua etapă a bronzului): securi de bronz, cuțite, ace, vârfuri de săgeți etc., din epoca fierului, în special din partea a doua a epocii, care coincide și cu începutul culturii geto-dacilor. La Bălăceanca s-au descoperit două așezări cu zece bordeie și șase locuințe de suprafață. Urme ale unei locuiri îndelungate s-au găsit sub mănăstirea Mihai-Vodă. S-au descoperit: cuptoare de ars oale, cești dacice, o monedă din timpul împăratului roman Galienus, cosoare, râșnițe rotative etc.

Descoperirile din secolul al IV-lea confirmă coexistența în zona Capitalei a unor populații dacice cu goții și sarmații de ramură alanică și faptul că existau relații cu romanii. Din secolele VI-VII s-au descoperit pe malurile Colentinei și Dâmboviței semi bordeie cu o cameră, cu cuptor de gătit și unelte casnice, ceramică. În secolele X-XIV urme de așezări s-au găsit pe malurile tuturor apelor din zonă, bordeie cu cuptoare de gătit și încălzit, ceramică fină, monezi, urme ale culturii Dridu La Pipera, în Bucureștii Noi, în Piața de Flori, la Crângași și la Giuleștii-Sârbi au fost descoperite așezări ale populației vechi românești din secolele X-XI, iar în pădurea Pantelimon, pe malul Lacului Tei, așezări din secolele XII-XIV [3].

Întemeierea orașului

Hrisovul lui Radu cel Frumos dat în Cetatea de Scaun a Bucureștilor, 14 octombrie 1465 Tradiția spune că întemeierea orașului s-a realizat în vremea lui Bucur, pe care unii îl cred cioban, alții pescar, boier, haiduc. Prima consemnare în scris a acestei tradiții este cea din 1761, a călugărului franciscan Blasius Kleiner.

O altă tradiție, din secolul al XVI-lea, vorbește despre Negru Vodă ca întemeietor al Bucureștiului. Primul care scrie despre acest lucru este Raguzanul Luccari, după o călătorie prin Țara Românească în timpul lui Mihai Viteazul. Printr-un document al domnitorului Mircea cel Bătrân din 1410 Bucureștiul este numit „Cetatea noastră”

Prima atestare documentară certă a Bucureștiului datează din 1459, când prin hrisovul din 20 septembrie, domnitorul Vlad Țepeș scutește de dări și întărește dreptul de proprietate al unor locuitori . Documentul, foarte deteriorat, a fost descoperit în jurul anului 1900 . Vlad Țepeș petrece patru din cei șase ani de domnie „în cetatea București”.

În timpul domniei lui Radu cel Frumos, fratele lui Vlad Țepeș, 18 din cele 25 de documente care au înscris pe ele locul de unde au fost emise sunt din Cetatea de Scaun București .

Mircea Ciobanu în timpul domniei sale ridică un palat domnesc numit mai târziu Curtea Veche; în 1558-1559 în curtea domnească se construiește o biserică, cea mai veche construcție păstrată în forma sa originală iar în 1562 se ridică și biserica Sf. Gheorghe cunoscută ca Sf. Gheorghe-Vechi sau „cel românesc” după ce Constantin Brâncoveanu construiește în 1707 Sf. Gheorghe-Nou sau „cel grecesc”.

Orașul se dezvoltă continuu iar din secolul al XVII-lea se întinde și pe malul drept al Dâmboviței; în partea de vest se întinde până în zona Cișmigiu iar în est până la intersecția Căii Moșilor cu Hristo Botev de astăzi. În 1563 este menționat „pazarul” (de la turcescul bazar), piața Bucureștiului situată în apropierea Curții domnești. La 15 august 1595 Capitala este ocupată de turci; Sinan Pașa întărește orașul săpând un șanț lat de circa 6 metri și tot atât de adânc La retragerea turcilor din București, în octombrie 1595, Sinan Pașa a prădat și a incendiat orașul.

Perioada pre fanariotă

Noul domnitor, Radu Șerban, preferă Târgoviște ca cetate de scaun dar nu neglijează Bucureștiul și construiește în 1631 podul Șerban-Vodă, amenajează heleșteul Șerban-Vodă (astăzi parcul Carol). Radu Mihnea ridică mănăstirea Radu-Vodă care deținea câteva mahalale și în jurul căreia se grupează câteva prăvălii. Locuitorii mahalalelor sunt scutiți de dări cu condiția ca aceștia să lucreze numai pentru mănăstire. În timpul domniei lui Matei Basarab, Bucureștiul se bucură de prosperitate; se reface Curtea domnească cu mult bun gust, se ridică mănăstirea Târnov în locul unei biserici din lemn, se ridică Biserica Catolică din București. Începând cu 1640, domnitorul mută capitala înapoi la Târgoviște .

Pentru București urmează o perioadă neagră: orașul este devastat în urma răscoalei seimenilor din 1655 și a incendiului din 1658. Un an mai târziu este prădat de tătari iar în 1660 în urma unei secete care a durat doi ani, o foamete cumplită se abate asupra țării.

Bucureștiul devine Capitala Țării Românești în 1659 în timpul domniei lui Gheorghe Ghica și începe o perioadă de refacere și de dezvoltare. Apar marile hanuri, se ridică biserici, atelierele meșteșugarilor se grupează pe ulițe separate: Șelari, Covaci, Gabroveni, Lipscani, Băcani etc. În 1679 este menționată funcționarea unei fabrici de postav. În același an, domnitorul Șerban Cantacuzino întemeiază prima școală românească, Școala domnească de la mănăstirea Sf. Sava din București și începe ridicarea mănăstirii Cotroceni în vestul capitalei.
În timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu în 1689, austriecii intră în București și, vorbind despre această perioadă, cronicarul Radu Popescu spune „însă răutăți ce s-au făcut într-o lună, ce au șezut, limbă nu poate să spună: bătăi, cazne, legături; egumenii și unii boiari legați cu ștreanguri de gât, pentru făină și orz, și carne și altele ca acestea nenumărate” . În 1692 voievodul poruncește construirea unui drum, Podul Mogoșoaiei(Calea Victoriei de astăzi), care să lege curtea cu moșia de la Mogoșoaia. Spătarul Mihai Cantacuzino, fratele domnului Șerban Cantacuzino, a fondat Spitalul Colțea în 1695, a început construirea bisericii Colțea iar în 1699, în nord-estul orașului ridică Biserica Fundenii Doamnei.

Perioada fanariotă

În veacul fanariot, în întreg secolul al XVIII-lea, viața Capitalei se află sub o puternică influența orientală: costumele boierilor și ale dregătorilor, protocolul, mâncărurile, băuturile, termenii turcești sau turco-grecești (caldarîm, palat, papuci, ciorbă, musaca, peruzea, pafta, filigran, cataif, șerbet). În 1716 sunt fixate pentru prima dată coordonatele Bucureștiului – 44°25' latitudine nordică și 26° 6' longitudine estică – de către Hrisant Nottara, viitorul patriarh al Ierusalimului.

Din inițiativa domnitorului Nicolae Mavrocordat începe ridicarea mănăstirii Văcărești, ansamblu arhitectonic în stil brâncovenesc, descrisă drept cel mai mare complex arhitectonic mânăstiresc din secolul al XVIII-lea din sud-estul Europei (dărâmată în ultimii ani ai dictaturii comuniste). Se construiesc alte mari biserici și așezăminte ale Bucureștiului: Biserica Crețulescu, Biserica Stavropoleos, așezământul „Domnița Bălașa” care cuprindea o biserică, o școală și un azil. „Ulița cea Mare” devine Lipscani. În 1742 se ridică biserica Bucur în spatele mănăstirii Radu Vodă; mai târziu s-a considerat că ar fi fost ridicată chiar de ciobanul Bucur în secolul al XIV-lea dar în realitate era un paraclis al mănăstirii Radu Vodă, astăzi declarat monument istoric.

Războaiele ruso-turce

În timpul războiului ruso-turc din 1768-1774, Bucureștiul este ocupat de trupele imperiului rus de două ori. Prima perioadă de ocupație și administrație militară rusă începe în 1769 când domnitorul Grigore III Ghica este îndepărtat și durează până în primăvara anului 1770. La Arhiva Centrală de Stat miliatro-istorică din Moscova s-a descoperit un plan al Bucureștiului desenat de ofițerii ruși în anul 1770 . Conform planului, limita Bucureștiului era dată de actualele străzi Mihai Bravu, Ștefan cel Mare, Plevnei, Elefterie, Dealul Spirei, Filaret, Dealul Piscului, Dudești. A doua ocupație a rușilor are loc în noiembrie 1770 și se întinde pe o perioadă de cinci ani.

Sfârșitul secolului al XVIII-lea

În timpul domnitorului Alexandru Ipsilanti apar cișmelele publice, se inițiază măsuri și reforme în domeniul fiscal, judecătoresc și social, se ridică mănăstirea Chiajna în vestul orașului, se încearcă o sistematizare a Dâmboviței pentru evitarea inundațiilor, se înființează „Epitropia obștilor”, organ administrativ care se ocupă cu probleme edilitare, se organizează un orfelinat numit orfanotrofion. În martie 1775 începe construirea în Dealul Spiriei a unei noi curți domnești, Curtea Nouă. În 1776 domnitorul hotărăște granițele Bucureștiului, dând dispoziție să se pună la marginea orașului hotare și cruci dincolo de care „a se întinde nimeni cu facere de case” și stabilește numărul mahalalelor la 67. Pe Podul Șerban Vodă domnitorul construiește case de primire a pașalelor, emirilor, mumbașirilor sosiți în oraș cu diverse misiuni; casele se numesc beilic iar o vreme strada unde s-au construit aceste case se va numi Podul Beilicului.
În 1781 se publică în cartea Geschichte des Transalpinische Daciens un document cartografic alorașului redactat în jurul anului 1780 de Franz Joseph Sulzer, profesor la curtea domnitorului Alexandru Ipsilanti.

În 1782 se deschid în Capitală primele agenții diplomatice străine; prima este Rusia urmată în același an de Austria, în 1785 de Franța, în 1786 de Prusia și în 1801 de Anglia.

La 29 octombrie 1789 Bucureștiul este ocupat de trupe austriece (nemții cu coadă cum erau numiți din cauza perucilor). Perioada de administrație militară austriacă va dura până la 24 iulie 1791.

Istorie modernă

După ce la începutul lunii martie Tudor Vladimirescu trimite către bucureșteni mai multe proclamații prin care le cerea să se solidarizeze cu mișcarea sa , la 21 martie 1821intră în București sechestrând o parte din boieri în casa lui Dinicu Golescu, Belvedere, și domnind aproape ca un domn . Pe 17 mai 1821, la două zile după ce Tudor Vladimirescu și armata sa, „Adunarea norodului”, părăsesc orașul, Capitala este ocupată de turcii veniți să potolească Revoluția.

Începe o perioadă de ocupație turcească terminată în iunie 1822, perioadă în care în oraș se comit execuții , se ard case .

Grigore al IV-lea Ghica (1822-1828), primul domnitor pământean din Țara Românească după epoca fanariotă a inițiat o serie de lucrări edilitar-urbanistice: pavarea cu piatră a celor patru drumuri principale ale orașului (Podul Târgului de Afară, Podul Mogoșoaiei, Podul Calicilor și Podul Șerban Vodă), construirea de palate, biserici, cazărmi etc. În 1824, în București sunt menționate în documente 1.515 prăvălii din care 255 erau „de frunte”, 489 „de mijloc” și 771 „de coadă” .

Domnitorul Ghica este înlăturat iar la 16 mai 1828 trupe rusești conduse de generalul Roth intră în Capitală; potrivit Tratatului de la Adrianopol, principatele dunărene rămân drept gaj sub ocupație și administrație rusească până la achitarea despăgubirilor de război de către Imperiul Otoman [19]. În timpul administrației rusești condusă de generalul Pavel Kiseleff intră în vigoare Regulamentul Organic. Având reședința la București, Kiseleff se implică în viața orașului: impune carantina în oraș pentru stoparea ciumei și a holerei, mărește numărul de medici, numește o „Comisie într-adins pentru înfrumusețarea și îndreptarea Poliției”, elaborează „Regulamentul de înfrumusețare a orașului”. În 1841 în timpul domniei lui Alexandru Dimitrie Ghica i se acordă cetățenia muntenească iar în 1844, de ziua generalului, Șoseaua din București, a doua stradă ca importanță după Podul Mogoșoaiei, a fost denumită Șoseaua Kiseleff .

În 1834 s-a introdus nomenclatura oficială a străzilor Capitalei, străzile se lărgesc, sunt pavate și dotate cu canalizare. În această perioadă, au fost construite palatele Ghica, Sutu, Știrbei și au fost înființate: Eforia Spitalelor (1831), Arhivele Statului (1831), „Societatea Filarmonica” (1833), „Societatea literară” (1836), „Societatea d-agricultură a Rumâniei” sub conducerea lui Mihail Ghica (1836), Imprimeria statului (1839), se deschide la Colegiul Sf. Sava prima expoziție de artă din țară (1836) , a apărut primul „Muzeu de istorie națională și antichități“ (1834), se organizează biblioteci publice (1836), s-au dat în folosință spitalele Brâncovenesc (1838), Filantropia (1839), prima maternitate din București numită „Spitalul de nașteri”’ (1839).

Orașul este afectat de dezastre naturale și epidemii care aduc mari pagube. În 1829 apare primul ziar din Țara Românească, „Curierul românesc” sub directoratul lui I.H. Rădulescu. Apar ziarele: „România” (1836), „Universul” (1837), „Magazin Istoric pentru Dacia” (1845), „Bukarester Deutsche Zeitung” (1845); încep să se tipărească cărți pentru școli.
Într-o carte apărută în 1839 „Coup D’oeil sur la Valachie et la Moldavie”, Raoul Perrin spune despre București că avea 1.500 de străzi pline cu câini și 130.000 de locuitori . Sunt înființate piețe noi: piața Suțu (1840), piața Amzei (1841), piața Sf. Vineri (1841), piața de pe maidanul Dudescului, piața de pe podul Caliței, piața de pe maidanul Dulapului (1845). Se amenajează grădina Cișmigiu și începe ridicarea Teatrului Național. Capitala este afectată de marele incendiu din 1847 în timpul căruia mor 15 oameni și aproape 2000 de clădiri sunt distruse.
În secolul al XIX-lea, influența orientală este echilibrată de manifestarea influenței occidentale: în îmbrăcăminte, limbă, instituții, mentalitate.

Revoluția de la 1848a reprezentat un moment de referință pentru istoria orașului. Aici își desfășura activitatea încă din 1843 societatea secretă „Frăția”, aveau loc întâlniri secrete ale revoluționarilor în casa lui C.A. Rosetti. Bucureștenii ieșiți pe străzi îl determină pe domnitorul Gheorghe Bibescu să abdice și să părăsească Capitala. La 15 iunie, pe Câmpia Filaretului (numită apoi Câmpia Libertății), circa 30.000 de oameni asistă la depunerea jurământului guvernului provizoriu, Bucureștiul devenind sediul Guvernului Revoluționar. La 13 septembrie pompierii și alte trupe se opun forțelor turcești în lupta din Dealul Spirii dar Revoluția este înfrântă, trupele turcești ocupă orașul. În octombrie își fac intrarea în București și circa 7000 de militari ruși. Începe o perioadă de dublă ocupație, rusească și turcească care va dura până în aprilie 1851.

Perioada 1851-1859

În capitală se înființează cimitire noi: Bellu, Sf. Vineri și Ghencea, se construiește Hipodromul de la Șosea (1851), se înființează Conservatorul de muzică (1851), se organizează prima galerie de

pictură din București unde pictori români ca Theodor Aman, Gheorghe Tattarescu, P. Valstein etc expun aproximativ 80 de lucrări [21].

În 1853 este înființată moara lui Assan, cea mai modernă moară din țară dotată cu o mașină cu aburi, valțuri și site; moara va fi demontată de turci și transportată la Istanbul în 1918, în timpul ocupării Capitalei.

Pentru București începe o perioadă a ocupațiilor străine: ocupație militară rusă din vara anului 1853 până în iulie 1854, ocupație turcească din iulie 1854 până în august 1854 și ocupație austriacă din 1854 până în 1856.

Medicul militar american James Oscar Noyes scrie într-o carte despre București după o vizită din 1854 „Niciodată n-am văzut luxul și lipsa, frumusețea și urâtul, mândria și sărăcia puse într-un așa de izbitor contrast. Aici se arată un gen schimonosit de civilizație, cum se întâmplă întotdeauna într-o societate în care libertatea și robia stau alături una de alta.” Medicul militar german Wilhelm Derblich după ce critică și ironizează unele aspecte ale orașului menționează despre Grădina Cișmigiu „este locul vesel de adunare al tuturor plimbărilor […] și singurul loc unde se uită că te găsești în Muntenia, ci te crezi transportat aievea într-un elegant loc de distracție al unui stat civilizat.”

În mai 1857 în București se introduce iluminatul public cu petrol lampant devenind astfel primul oraș din lume care a folosit lămpi cu petrol la iluminatul străzilor. De la primele 28 lămpi instalate la sfârșitul anului 1856 s-a ajuns la 1106 lămpi în 1860 și 1800 lămpi în 1862.

Capitală a Principatelor Unite

Articol principal Principatele Unite

La 24 ianuarie 1859, în urma dublei alegeri ca domnitor a lui Alexandru Ioan Cuza se realizează de fapt unirea Principatelor.

Noul domnitor este întâmpinat cu entuziasm la 29 ianuarie 1859 de bucureșteni. La sfârșitul anului 1859, Mihail Kogălniceanu susține ideea ca București să devină capitală a Principatelor motivând prin faptul că țările europene și Turcia considerau Bucureștiul drept capitală, aici erau reședințele consulatelor străine, începuse deja transportarea arhivelor cancelariilor de la Iași către București, spunând printre altele:

Notele călătorilor străini în Bucureștiul acestei perioade îl descriu drept un oraș al contrastelor , „arată când ca un sat, când ca o capitală .

La 24 ianuarie 1862 se deschide primul parlament al României iar București este proclamată capitala țării.

Noul statut de capitală a României a adus orașului București un ritm rapid de dezvoltare sub toate aspectele: străzile din oraș se pavează cu granit, piatră cioplită și piatră de râu, se construiesc trotuare pietonale pe străzile principale, se amenajează grădina botanică, se înființează gimnaziile Lazăr și Matei Basarab, Universitatea din București, Școala de Bele-Arte, se amenajează noi piețe și grădini publice, se construiește prima linie de cale ferată dintre București și Giurgiu, se pune piatra de temelie a Azilului Elena Doamna pentru fete orfane.
Se înființează noi societăți: Societatea Română de Științe (1862), Societatea română de arme, gimnastică și dare la semn (17 mai 1862) – prima asociație sportivă din România, Direcția Centrală a Poștelor (4 august 1862), Societatea pentru învățătura poporului român (1866), Societatea Literară Română (13 aprilie 1866) – care devine din august 1867, Societatea Academică Română, iar din martie 1879 Academia Română, Societatea de științe fizico-naturale (1868), Filarmonica Română (11 mai 1868) – astăzi Filarmonica „George Enescu“- care își susține concertul inaugural la 27 decembrie 1868, Societatea de geografie (27 iunie 1875) etc. Numărul de locuitori crește de la 65.000 în 1831 [25] la 121.734 în 1860 .

La începutul anului 1866, domnitorul Cuza este răsturnat de o coaliție formată din liberali și conservatori. Bucureștenii, în număr de 30.000 [26] îl întâmpină pe prințul Carol de Hohenzollern la Băneasa, unde primarul Capitalei, Dumitru Brătianu, îi oferă cheile orașului.

Capitală a Vechiului Regat

În timpul domniei monarhului Carol I în calitate de rege (1881–1914), Bucureștii au traversat o evoluție spectaculoasă, căpătând o înfățișare tot mai apropiată de cea a capitalelor din Europa apuseană, motiv pentru care orașul ajunge să fie supranumit „micul Paris”. De altfel, legătura cu orașul francez este mai profundă: el a servit ca model pentru cele mai multe lucrări publice efectuate în Bucureștii acestei perioade.

În afara unui număr mic de construcții ridicate anterior, stratul arhitectonic cel mai vechi al Bucureștiului actual datează din perioada Regatului Vechi – este vorba de numeroase clădiri aparținând unor români școliți în Occident sau unor arhitecți străini aduși la București (francezi, italieni ș.a.m.d.), în majoritate construite în stiluri apusene. O excepție semnificativă o constituie opera lui Ion Mincu, părintele arhitecturii autohtone; stilul său – ce îmbină elemente occidentale cu trăsături specific românești desprinse din arhitectura vernaculară sau din stilul brâncovenesc – stă la baza arhitecturii neoromânești.

Un moment semnificativ pentru Bucureștii Vechiului Regat a fost anul 1906. La aniversarea a patru decenii de domnie a suveranului României s-a inaugurat parcul Carol I. Tot atunci s-a desfășurat un concurs pentru stabilirea planului de sistematizare a capitalei. Proiectul câștigător, ce avea să fie executat până în 1962, a propus străpungerea de noi artere pe un model radio-inelar raportat la centrul orașului. Astfel, s-au proiectat străzi care să ducă din centru spre periferie în toate direcțiile și străzi care să conecteze cartierele aflate la distanțe aproximativ egale de centru. Această organizare avea să rezolve problema traficului în capitală.

Bucureștiul interbelic

În perioada interbelică, Bucureștiul cunoaște ultima sa epocă de înflorire administrativă și culturală, caracterizată printr-o coerență a organizării și o înaltă calitate a soluțiilor edilitare, care nu au mai fost întrunite până în prezent. Sistematizarea orașului continuă după planurile din ultimii ani de domnie a regelui Carol I. Transportul public se modernizează, în anii 1930 apărând tramvaiele electrice și primele autobuze. Se construiește intens, în special în centrul orașului.

Stilurile abordate de arhitecți sunt variate – în ciuda pregătirii multora dintre ei în școlile de specialitate franceze, ei se opun viziunii conservatoare promovate în cadrul acestora, în schimb propunând prin proiectele lor o lectură originală a armoniei arhitecturale clasice, ce este tratată în cheie modernistă de tip occidental (Bauhaus) sau în cheia istoristă specifică a arhitecturii neobrâncovești, în direcția deschisă de Ion Mincu. Orașul se extinde către periferii, ajungând la o suprafață întrucâtva comparabilă cu cea actuală; rămâne nerezolvată problema mahalalelor mărginașe, lipsite de utilități de bază și fiind constituite din clădiri precare, de o înfățișare rurală adeseori sărăcăcioasă.

Viața cultural-socială a Bucureștiului ajunge la un nivel fără precedent, confirmând porecla de „mic Paris” (sau „Paris al Balcanilor”, deși improprie din punct de vedere geografic). Accesul la cultură al bucureștenilor, deși centralizat într-un perimetru restrâns din suprafața orașului, însumează spectacole de teatru și muzicale, proiecții cinematografice, o ofertă bogată a editurilor și a bibliotecilor, toate acestea într-o atmosferă amintind pe cât posibil de modelele din apusul european. De asemenea, se construiește noțiunea de lux, într-o măsură comparabil cu cel occidental. Educația înregistrează progrese, iar atmosfera publică este una bine manierată, cultivată; pe de altă parte, problema analfabetismului nu este încă rezolvată.

La începutul anilor 1940, Bucureștiul trece prin două momente dificile: cutremurul din 1940 și bombardamentele aliaților (Regatul Unit, Statele Unite ale Americii) din 1944. Din cauza numeroaselor pierderi umane suferite la cutremur (de exemplu, la blocul Carlton, aflat pe actualul bulevard Nicolae Bălcescu), pe viitor se va pune problema echipării antiseismice a clădirilor înalte. Clădirile distruse în 1944 (vechiul Teatru Național de pe Calea Victoriei, corpul Universității de pe bulevardul Regina Elisabeta ș.a.) vor determina prima modelare a orașului după 1944.

Perioada comunistă

În intervalul dintre sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial și Revoluția Română din 1989, conducerea politică a României a aparținut unui regim comunist impus de Sovietică după 23 august 1944. Desființarea instituției monarhice (1947) și aplicarea unei ideologii opuse ca orientare politică sub controlul unei cenzuri politice opresive au generat o criză asupra României ale cărei efecte nu au fost depășite până în prezent. Situația orașului București, prosperă și întrucâtva stabilă în anii 1950–1960 în ciuda reeducării forțate a populației în spirit stalinist, intră pe o pantă descendentă – ce antrenează toate aspectele vieții urbane – începând cu anii 1970 și culminând cu ultimii ani ai deceniului următor.

Perioada 1944–1965

În prima parte a regimului comunist prioritară a fost impunerea ideologiei dictate de șeful de stat al Uniunii Sovietice, Iosif V. Stalin, atât asupra populației prin educație și propagandă, cât și asupra instituțiilor statului, complet remodelate la sfârșitul anilor 1940. Consecințele imediate asupra Bucureștiului s-au reflectat prin decimarea intelectualimii anticomuniste influente politic sau cultural în timpul perioadei interbelice și prin reorganizarea proprietăților și societăților aparținând de capitală – primele fiind naționalizate, cele din urmă închise ori complet reformate. Teroarea provocată de măsurile dure luate împotriva opozanților noului regim și entuziasmul ostentativ al procomuniștilor au creat în București și în alte orașe o atmosferă contradictorie.

Propaganda comunistă a făcut eforturi consistente pentru defăimarea monarhiei, în pofida enormei simpatii a populației față de aceasta. Una din strategiile folosite pentru acuzarea conducerii anterioare și autopromovare consta în falsificarea istoriei în sensul îngroșării neajunsurilor vieții urbane, în special din capitală (dezechilibrul socio-cultural și urbanistic dintre centrul orașului și periferie, „înapoierea” dată de o economie agrară cu o industrie nepronunțată, analfabetismul ș.a.), urmată de oferirea exemplului propriu prin rezolvarea acestor probleme, pretinse a fi foarte grave. În fapt, soluțiile aduse – la prima vedere spectaculoase și salutare – și-au dovedit începând din anii 1970 gravele efecte secundare, nedepășite până astăzi. Astfel, populația urbană a fost sporită în mod artificial prin orășenizarea țăranilor din localitățile limitrofe; noua populație a primit locuri de muncă în unități industriale recent date în folosință; rapida epuizare a locuințelor disponibile a ridicat problema construirii unor noi cartiere. De altfel, întregul lanț avea ca sursă de inspirație soluțiile socio-economice practicate în Uniunea Sovietică.

Din punctul de vedere al demersurilor amintite, date fiind și strădaniile conducerii comuniste de a evita centralizarea, până în anii 1970 Bucureștiul nu se bucură de un regim special, fiind dezvoltat în paralel cu celelalte mari orașe ale țării. Descentralizarea are loc și în interiorul orașului: sectoarele sunt înlocuite de raioane (cum sunt denumite și vechile județe), iar cartierele sunt structurate după modelul cvartalului și al microraionului de sorginte sovietică, fiind descrise de literatura propagandistică drept „micro-orașe”. Concret, toate cartierele erau prevăzute cu numeroase blocuri de locuințe, spații verzi, piațete, clădiri ținând de serviciile publice, de educație (școli elementare, medii și tehnice) și de cultură (teatre, cinematografe ș.a.), mari magazine; în cazul cartierelor de la periferie, numite „muncitorești”, acestora li se adăugau fabricile, în majoritate specializate pe articole de industrie grea. Totuși Bucureștiul se remarcă ca abordare urbanistică prin interesul pentru racordarea noului la vechi: demolările sunt rare, se caută armonizarea noilor construcții cu cele antebelice (dimpotrivă, imobilele interbelice sunt intenționat flancate de construcțiile noi), se continuă planul de sistematizare din 1906.

Stilul arhitectural al acestei perioade este tributar celui realist-socialist practicat în Uniunea Sovietică mai mult în plan ideologic. Se dorește renunțare de către arhitecți la tendințele moderniste corespunzând modelelor occidentale „decadente” și „lipsite de fantezie” corespunzătoare regimului anterior, în schimb indicându-se ca surse de inspirație arhitectura vernaculară românească și, într-o măsură, estetica clasicismului (acesta din urmă se reflectă mai ales în aspectul edificiilor culturale – de pildă, teatrele de vară, Teatrul de operă și balet –, mai rar vizând clădirile de locuințe, cum este cazul câtorva ansambluri din cartierele Drumul Sării și Cotroceni). Dacă imobilele ridicate până la sfârșitul anilor 1950 dovedesc competența arhitecților și sunt armonioase în plan vizual, o plenară a Uniunii Arhitecților din 1959 dispune ca proiectele viitoare să fie mai puțin costisitoare prin reducerea cheltuielilor umane și materiale la strictul necesar. În consecință, au de suferit calitatea și aspectul noilor construcții.

În timp ce cartierele ridicate în anii 1950 (Floreasca, Giulești, Vatra Luminoasă ș.a.m.d.) sunt constituite în cea mai mare parte din clădiri cu puține caturi (trei sau patru), în 1959–1960 începe construirea primelor blocuri turn (cu cel puțin douăsprezece etaje) și tot atunci încep să se construiască clădiri de locuințe cu opt etaje (în zone precum Piața Palatului și Calea Griviței).

Printre clădirile mai importante construite în această perioadă se numără (anii indicați sunt cei ai inaugurării):

1946 – Teatrul muncitoresc „C.F.R.”

1951 – Teatrul de vară din Parcul Herăstrău

1952 – clădirea Clubului Dinamo

1953 (an bogat în realizări arhitecturale, fapt datorat organizării la București a celei de a patra ediții a Festivalului Mondial al Tineretului și Studenților) – Teatrul de operă și balet, Stadionul 23 August, Teatrul de vară din Parcul 23 August și Teatrul de vară „Nicolae Bălcescu”

1955 – corpurile noi ale Institutului de științe economice, noul palat al Băncii Naționale

1957 – Casa Scânteii

1961 – Circul de Stat

1962 – Pavilionul central de expoziții al economiei naționale

Acestora se adaugă peste treizeci de institute de studii și cercetări (în majoritate subordonate Academiei R.P.R), școli elementare, școli medii (liceale, toate inaugurate în anii 1959 și 1960 – nr. 2 „Tudor Vladimirescu”, nr. 5 „Mihail Sadoveanu” [astăzi, Colegiul Economic „Virgil Madgearu”], nr. 23 „Dimitrie Bolintineanu”, nr. 27 [astăzi, Școala cu clasele I–VIII nr. 148 „George Călinescu”], nr. 32 „Filimon Sârbu” [astăzi, Liceul Teoretic „Nicolae Iorga”], nr. 34 „C.A. Rosetti”, nr. 36 [astăzi, Liceul Teoretic Ion Barbu], nr. 38 „23 August” [astăzi, Școala cu clasele I–VIII nr. 58 „Petre Ghelmez”] și nr. 39 [astăzi, Grupul Școlar Industrial „Nicolae Teclu”]), cămine studențești ș.a.

Revoluția română din 1989

În ultimele zile ale anului 1989, bucureștenii preiau inițiativa timișorenilor de a ieși în stradă pentru căderea comunismului; manifestațiile și luptele desfășurate în capitală între 21 și 24 decembrie hotărăsc victoria asupra regimului și proclamarea unei noi conduceri politice.

În afara pierderilor de vieți omenești și a numărului mare de răniți, în zilele Revoluției au fost avariate numeroase clădiri din București: în multe fațade s-au tras focuri de armă, dar, mai important, în seara de 22 decembrie Muzeul Național de Artă al României și Biblioteca Centrală Universitară din Piața Comitetului Central (astăzi, Piața Revoluției) au fost incendiate, producându-se pagube însemnate (opere de artă, documente unicat).

1.2 Populație

Conform recensământului efectuat în 2011, populația municipiului București se ridică la 1.883.425 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 1.926.334 de locuitori. Acest declin se datorează sporului natural negativ, dar și deplasării populației din capitală în orașele învecinate mai mici, precum Voluntari, Buftea și Otopeni.

Fig. 1.1 POPULATIA DUPA DOMICILIU la 1 iulie pe grupe de vârsta, sexe, județe si localități

Sursa: http://statistici.insse.ro:8077/tempo-online/#/pages/tables/insse-table

O estimare a Institutului Național de Statistică arăta că populația Bucureștiului la 1 ianuarie 2016 era de 2.102.675 de locuitori, adică 9,4% din populația totală a României. Dintre aceștia, 980.011 erau bărbați, iar 1.122.664 femei. Un număr semnificativ de persoane tranzitează orașul în fiecare zi, majoritatea provenind din județul Ilfov. Date neoficiale indică faptul că afluxul zilnic este atât de mare, încât în București se pot înregistra la un moment dat circa trei milioane de persoane.

Fig 1.2 Totalul populatiei din municipiul Bucuresti

Densitatea populației Bucureștiului este foarte mare, de 9.993,8 loc./km² în 2015. Acest lucru se explică prin faptul că majoritatea populației locuiește în blocuri aglomerate din perioada comunistă, dar depinde și de partea orașului: cartierele sudice au o densitate mai mare decât cele nordice. Din capitalele țărilor membre UE, doar Paris și Atena au o densitate mai mare a populației.

Doar 54% dintre bucureșteni s-au născut în oraș. 37% dintre locuitori au venit și s-au stabilit în București pentru și după studii, iar alți 24% datorită locului de muncă.

Față de alte orașe, Capitala are un procent mai scăzut de tineri: sunt aici 24,4% locuitori cu vârste cuprinse între 0 și 24 de ani, spre deosebire de județul Iași, de exemplu, acolo unde această categorie de populație reprezintă 33,9%. Bucureștiul recuperează însă față de alte structuri administrative când vine vorba de populația activă: 61,1% dintre locuitori au vârste cuprinse între 25 și 64 de ani, față de 52,2% în Iași. Principalul motiv este că Bucureștiul are o capacitate de atracție mai mare odată ce tinerii încep să își caute un loc de muncă. Datele furnizate de INSSE arată că durata medie de viață a locuitorilor municipiului București era, în anul 2015, de 77,8 ani, Capitala fiind regiunea cu cea mai mare speranță de viață din România. Un bărbat trăiește, în medie, 74,7 ani, în timp ce o femeie – 80,5 ani (față de 78,9 media națională). În 2005, durata medie de viață la nivelul Capitalei era de 74,1 ani, iar în 1995 – 70,6 ani.

Fig 1.2 Componenta populație municipiului București la recensământul din 2011.

La ultimul recensământ populația Bucureștiului era compusa din 1.618.883 Romani; 220.064 informație nedisponibila; 23.973 Romi; 9.690 alta etnie; 3.359 Maghiari; 2.315 Turci; 1.333 Evrei; 1.209 Germani; 913 Ruși; 704 Greci; 565 Armeni; 417 Tătari.

1.3 Potențialul turistic

Potențialul turistic este o componenta statica, care, in viziunea Organizației Mondiale a Turismului si a altor organisme de profil din cadrul Comunității Europene, se definește ca fiind ansamblul componentelor naturale, cultural-istorice si socio-economice, care exprima posibilitățile de valorificare in plan turistic, oferă sau dau o anumita funcționalitate teritoriului si constituie premise pentru dezvoltarea activităților de turism. In paralel cu potențialul turistic, circula termenul de fond turistic, definit de către C. Zwizewski (1978) ca: totalitatea resurselor naturale, socio-culturale si istorice de valorificare turistica, ce alcătuiesc baza ofertei potențiale a unui teritoriu.

In ceea ce privește capitala București, numita si „Micul Paris” putem afirma faptul ca exista un mare potențial turistic, care se traduce prin existenta numeroaselor muzee, monumente, mânăstiri, biserici, palate.

De asemenea exista un edificiu simbol, o adevărata emblema a capitalei : Casa Poporului ( azi Palatul Parlamentului), la fel cum sunt si in alte orașe ale lumii: in Paris – Turnul Eiffel , in New York – Statuia Libertății, in Copenhaga – Sirena.

1.3.1 Atracții naturale

Relieful

Orașul se află în Câmpia Vlăsiei, care face parte din Câmpia Română. La est se află Bărăganul, în partea de vest Câmpia Găvanu Burdea, iar la sud este delimitat de Câmpia Burnazului.

Câmpia Bucureștiului are altitudini cuprinse între 100-115 m, în partea nord-vestică, și 50-60 m, în cea sud-estică, în lunca Dâmboviței. Orașul propriu-zis se desfășoară între 58 m și 90 m altitudine. Peste 50% din suprafața să se încadrează în intervalul hipsometric de 80-100 m, iar pantele nu depășesc valoarea de 2o. Fragmentarea este mai accentuată în jumătatea estică, unde se ajunge la 1-1,5 km/km2.

Relieful câmpiei este constituit dintr-o succesiune de câmpuri (interfluvii) și văi (cu terase și lunci) care se succed de la nord către sud: Câmpul Băneasa (sau Otopeni), situat la nord de Valea Colentinei, are altitudini de 90-95 m și densitatea fragmentării mai mare în sectorul sudic, de 0,5-1 km/km2. La contactul cu versantul Văii Colentina, pantele pot depăși 50. Valea Colentinei este asimetrică (datorită versantului drept mai abrupt) și puternic meandrată. La intrarea în București are lățimea de 0,5 km, iar la ieșire, de 1,5 km. În lungul ei apar două terase joase (de 2-3 m și de 4-6 m) și martori desprinși din câmpuri sau din terase. Lunca este largă și bine dezvoltată pe ambele maluri, însă din cauza lucrărilor de regularizare a fost acoperită de apele lacurilor de acumulare. Se mai păstrează doar câteva popine sub forma unor insule: Plumbuita, Ostrov, Dobroești și Pantelimon. Câmpul Colentinei (sau Giulești-Floreasca), cuprins între râul omonim și Dâmbovița, acoperă circa 36% din teritoriul Municipiului, având o înclinare ușoară pe directă NV-SE (între 80 și 60 m altitudine). Densitatea fragmentării are valori cuprinse între 0 și 1 km/km2. Valea Dâmboviței este săpată în loess, având malul drept mai abrupt și înalt (aproximativ 10-15 m), iar cel stâng mai coborât (între 4-5 m în amonte și 7-8 m în aval).

Terasele sunt dezvolte, predominant, pe partea stângă a râului și sunt în număr de patru. Până la amenajarea cursului, în luncă se găseau piscuri, popine, renii, grinduri, ostroave și maluri abrupte. În prezent se mai păstrează o serie de piscuri (Uranus-Mihai Vodă) și popine (Dealul Mitropoliei, Colina Radu Vodă, Movila Mare). Câmpul Cotroceni-Berceni (sau Cotroceni-Văcărești) se desfășoară între Valea Dâmboviței, la nord, și de râul Sabar, la sud. Scade în altitudine de la vest (90 m) spre est (60 m), predominând treptele hipsometrice de 70-80 m și 80-90 m, iar densitatea fragmentării ajunge până la 0,5-1 km/km2.

Clima în capitală este specifică României, respectiv temperat-continentală. Sunt specifice patru anotimpuri, iarnă, primăvară, vară și toamnă. Iernile în București sunt destul de blânde cu puține zăpezi și temperaturi relativ ridicate, în timp ce în ultimii ani verile sunt foarte calde, chiar caniculare (cu temperaturi foarte ridicate de până la 45 de grade la umbră) și cu puține precipitații. Aceasta face că diferențele de temperatură iarnă – vară să fie de până la 60 de grade.

Apele, flora și fauna

Bucureștiul se află situat pe malurile râului Dâmbovița, ce se varsă în Argeș, afluent al Dunării. Mai multe lacuri se întind de-a lungul râului Colentina, în perimetrul orașului, precum Lacul Herăstrău, Lacul Floreasca, Lacul Tei sau Lacul Colentina. Și în centrul orașului există un lac, în Parcul Cișmigiu. Acest lac, fostă baltă în vechiul oraș medieval, este înconjurat de Grădina Cișmigiu, inaugurată în 1847 după planurile arhitectului german Carl F. W. Meyer. Pe lângă Cișmigiu în București mai există și alte parcuri mari: Parcul Herăstrău (cu Muzeul Satului) și Grădina Botanică (cea mai mare din România și care cuprinde peste 10.000 de specii de plante inclusiv exotice), Parcul Tineretului, Parcul Alexandru Ioan Cuza (cunoscut și că Parcul Titan sau Parcul IOR), precum și multe parcuri mai mici și spatii verzi amenajate de primăriile de sector.

Fauna este formata mai ales din animale domestice, s-a restrâns treptat si multe din animalele sălbatice au dispărut. In zilele noastre au rămas păsări si rozătoare mici, ca veverițele, in insulele de pădure care mai exista. In culturile de cereale trăiesc păsări, rozătoare si insecte. Unele vietăți s-au adaptat vieții de oraș. de pilda, rozătoarele, pasările si insectele sălășluiesc acum printre case si alte clădiri. Mai avem si bufnita care face parte din familia pasărilor răpitoare de noapte. Sunt specii adaptate la viată nocturna, au văzul si auzul foarte bine dezvoltate. Penele sunt mari si înfoiate si nu produc zgomot când pasarea zboară. Au un cap mare cu mobilitate accentuata; ochii sunt situați frontal si delimitați de pene in forma de rozeta acoperind si baza ciocului. Ciocul este puternic, maxilarul încovoiat si cu margini ascuțite.

Vegetația

Plopul este un gen de arbore cu frunze ovale si cu flori care apar înainte de înfrunzire. Are o creștere rapida si o mare capacitate de înmulțire. In tara noastră cresc zece specii de plopi. in zona de câmpie (București) cel mai frecvent întâlnit este plopul înalt (aproximativ 30 de metri) cu coroana larga, rotunda si cu scoarța albicioasa. Lemnul de plop este folosit la fabricarea chibriturilor, a furnirelor, a șindrilei precum si in industria celulozei.

Salcia este un gen de plante din familia Salicaceea, cuprinzând arbori, arbuști sau subarbuști cu lujeri elastici și frunze căzătoare. Are lemnul ușor, moale si omogen folosit mai mult pentru foc si la fabricarea chibriturilor. Salcia creste spontan, in special in zona de câmpie pe malul apelor si in parcuri.

Stejarul de șes, exista peste 400 de specii de stejar. Printre acestea, stejarul de șes este un arbore cu frunze cazatoare, care poate atinge 30-40 metri înălțime. Creste greu, dar trăiește cel puțin 400 de ani. Scoarța sa conține tanin si este utilizata in industria pielăriei, iar lemnul, foarte dur, este folosit in industria mobilei. Stejarul face un fruct numit ghinda, de forma alungita si cilindrica. Ghinda, de dimensiunea unui ou mic, uneori striata cu dungi maronii, este așezata într-o cupa mi

Cireșul, este un pom fructifer din familia rozaceelor, înalt de 8 12 metri cu trunchiul de culoare bruna cenușie, cu flori albe. Fructul este format dintr-o grupa cărnoasa, sferica, de culoare gălbuie sau roșie cu diferite nuanțe, cu gust dulce sau amărui. Se cultiva in livezi sau in grădinile particulare. Lemnul cireșului este folosit la fabricarea mobilei. cuta, numita capsula.

Castanul obișnuit cu frunze dințate face fructe comestibile, castanele. Acestea sunt acoperite cu un înveliș dur, spinos, care se deschide la maturitate in patru parți. Fructul numit castana, nu trebuie confundat cu castana de India, fruct al unui tip diferit de castan, necomestibil.

Soluri

In București se găsesc doua tipuri de sol: solul brun-roșcat si cernoziomul. Solul brun-roșcat are un conținut mijlociu-mic de humus. Solul brun este mai rar cultivat, fiind favorabil în special pentru culturile pomicole, vița-de-vie și tutun.

Cernoziomul este un sol foarte fertil, de culoare închisă (neagră, castanie). Cernoziomul conține humus în proporție de 3-6%, procentaj mic în comparație cu alte soluri, care pot avea până la 25% humus, dar este de bună calitate.

Arii protejate

Parcul Natural Văcărești este un lac antropic aflat în cartierul Văcărești din București. A fost conceput ca parte a amenajării complexe a râului Dâmbovița. Lucrările au început în anul 1986, ocazie cu care a fost demolată și Mănăstirea Văcărești, dar au fost sistate după 1989, astfel că, în prezent, a rămas unul din marile proiecte neterminate ale perioadei comuniste. Are o lungime de 8 km, o lățime maximă de 3 km și adâncimea maximă de 22 metri. În acest scop, au fost realizați 14 km de canal însă, după abandonarea lucrărilor, nu se preconizează investiții pentru restul de 13 km.

1.3.2 Atracții antropice

Arhitectură

Substanța medievală a Bucureștiului a fost de-a lungul timpului grav afectată de distrugeri și incendii. În plus, orașul a pierdut în mod tragic o serie de monumente, mai ales biserici, și în decursul campaniei de "urbanism" inițiate în secolul trecut de Nicolae Ceaușescu. Din nucleul orașului medieval de pe malurile Dâmboviței s-au păstrat vestigiile Curții Vechi (sec. XV – XVI) cu Biserica Domnească Bună Vestire, care datează probabil din vremea lui Mircea Ciobanul (1545-1554). Biserica are un plan triconic, naosul ei este evidențiat printr-o turlă. Fațada trădează unele influențe moldovenești, dar zidăria formată din asize de cărămidă alternând cu porțiuni acoperite de mortar, imitând piatra fățuită, aparține deja formelor tipice arhitecturii Țării Românești. Portalul vestic cu decoruri în stil baroc brâncovenesc a fost așezat mai târziu, în 1715, în timpul scurtei domnii a lui Ștefan Cantacuzino. În proscomidiar s-au păstrat picturi murale din vremea edificării și din 1714/15, iar restul bisericii adăpostește picturi murale ale artiștilor academiști Constantin Lecca și Mișu Popp, din 1852. Turla a fost înlocuită în 1914.

Muzee

Muzeul Național de Artă al României este cel mai important muzeu de artă din țară. Funcționează în subordinea Ministerului Culturii și Cultelor. Muzeul a fost înființat în 1948 și este găzduit în Palatul Regal din Capitală. Are trei galerii de artă și o istorie regală. Galeria de Artă Europeană, Galeria de Arta Veche Românească, Galeria de Artă Româneasca Modernă însumează opere expuse într-o manieră atractivă și modernă, orice vizita fiind un mod agreabil și instructiv de a petrece timpul.

Muzeul Colecțiilor de Artă Inaugurat în 1978 ca secție a Muzeului Național de Artă al României, Muzeul Colecțiilor de Artă oferă o perspectivă inedită asupra societății românești de la începutul secolului XX și până aproape de zilele noastre. Cele peste 30 de colecții expuse permanent reunesc o mare varietate de lucrări de pictură, sculptură, grafică, artă decorativă românească, europeană și orientală donate de-a lungul timpului de colecționari și artiști, cei mai mulți dintre ei bucureșteni. Ele reflectă gustul și puterea de cumpărare a colecționarilor, preferința lor pentru valori consacrate ale artei românești sau pentru diferiți artiști contemporani lor, în timp ce colecțiile monografice ale unor artiști evocă preocupările lor plastice.

Lucrărilor de Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Ioan Andreescu, Nicolae Tonitza, Gheorghe Petrașcu, Theodor Pallady, Lucian Grigorescu, Iosif Iser, Camil Ressu, Francisc Șirato, Alexandru Ciucurencu, Dimitrie Ghiață li se adaugă grafică europeană și japoneză, mobilier francez, covoare orientale dar și icoane populare din Transilvania.

Muzeul este adăpostit de fostul palat Romanit, clădire reprezentativă pentru începuturile arhitecturii moderne din București și restaurată ultima oară în intervalul 2008-2013. El este amenajat astfel încât să sugereze configurația originară și atmosfera specifică fiecărei colecții. Muzeul Theodor Pallady adăpostește colecția soților Serafina și Gheorghe Răut. Aceasta conține un nucleu substanțial de pânze semnate de Theodor Pallady și peste 800 de desene și gravuri din perioada sa pariziană. Ele au fost donate de soții Răut Statului român la sfârșitul anilor ‘60, împreună cu propria colecție de artă – picturi de școală franceză, olandeză, engleză și spaniolă din secolele XVI-XIX, sculptură mică antică și renascentistă, textile, piese de mobilier, ceramică orientală și alte obiecte de artă decorativă. Întregul ansamblu este reprezentativ pentru modul în care intelectualii români din perioada interbelică emulau preocupările colecționarilor de pretutindeni..

Muzeul K. H. Zambaccian a fost inaugurat in anul 1947. Colecționar și critic de artă, Krikor H. Zambaccian (1889-1962) a alcătuit una dintre cele mai bogate și valoroase colecții de artă din România. Pentru a o pune în valoare, în anii 1940 Zambaccian a construit special casa în care sunt astăzi expuse picturi, sculpturi, grafică și mobilier achiziționate pe parcursul unei jumătăți de secol. Atât colecția cât și casa au fost donate statutului român în 1947, prilej cu care Zambaccian a fost primit în rândurile membrilor Academiei Române.

Lucrările de artă românească oferă o imagine condensată a dezvoltării sale istorice, de la Theodor Aman, Nicolae Grigorescu și Ioan Andreescu trecând prin opera lui Ștefan Luchian, Nicolae Tonitza, Theodor Pallady și Gheorghe Petrașcu, până la Corneliu Baba, Alexandru Phoebus sau Horia Damian. Sculpturi de Brâncuși, Milița Petrașcu, Oscar Han, Cornel Medrea completează această importantă panoramă a artei românești.

Lor li se adaugă o serie de picturi ale unor maeștrii de renume precum Cézanne, Picasso, Matisse, Bonnard, Utrillo, Marquet, unice în România.

Muzeul Național de Istorie a României este cel mai importante muzee de istorie si arheologie din Romania. Deține obiecte cu valoare istorică descoperite pe teritoriul actual al României din timpuri preistorice și până în perioada contemporană.

Muzeul Național Cotroceni în care sunt expuse colecții de arta veche româneasca.

Muzeul de Istorie și Artă al municipiului București este adăpostit în Palatul Suțu, cuprinzând circa 150.000 de exponate care înfățișează istoria municipiului București din cele mai vechi timpuri și până în prezent.

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Pe malul lacului Herăstrău, chiar în mijlocul capitalei României, vizitatorul de pretutindeni are bucuria de a întâlni un „sat” adevărat, cu monumente și artefacte din sec. al XVII-lea, până la începutul sec. XX; construcții reprezentative provenite din importante zone etnografie au recăpătat o a doua viață la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”.

Muzeul de Istorie Naturală "Grigore Antipa” este format din peste 2 milioane de piese, grupate în diferite colecții zoologice, paleontologice, de minerale și roci și etnografice. Cladirea a fost realizată de inginerul Mihail Rocco, după indicațiile lui Grigore Antipa, cu o frumoasă fațadă proiectată de arhitectul Grigore Cerchez (cu un fronton ornat cu sculpturi reprezentând Istoria Naturală, și o acvilă de bronz deasupra), clădirea este terminată în 1906.

Muzeul Militar National a fost înființat în 18 decembrie 1923 prin Înaltul Decret nr. 6064, semnat de regele Ferdinand I al României. Primul director al muzeului a fost Generalul Constantin Ștefănescu-Amza. Cuprinde colecții de istorie militară, documente, fotografii, arme, uniforme, steaguri, medalii, tehnica de luptă.

Muzeul Pompierilor expune documente, hărți, arme, medalii, drapele.

Muzeul Curtea Veche este un muzeu în aer liber care cuprinde ruinele primei reședințe voievodale a domnilor Țării Romanești.

Muzeul Tehnic "Profesor inginer Dimitrie Leonida situat în Parcul Carol I, București, creația ilustrului om de știință român Dimitrie Leonida, al cărui nume îl poartă, a luat ființă în anul 1909 și a cunoscut substanțiale reorganizări în 1954 și 1972.

Muzeul Național al Țăranului Român este unul dintre cele mai diversificate muzee din familia europeană a Muzeelor de Arte și Tradiții Populare. Este situat în București pe Șoseaua Kiseleff nr.3, lângă Piața Victoriei. Clădirea unde se află actualul muzeu a fost construită în perioada 1912-1941, după planurile arhitectului N. Ghica-Budești.

Muzeul CFR din București Aflată în imediata apropiere a Gării de Nord, clădirea se află de mai mulți ani în reparații. Colecțiile muzeului cuprind materiale și piese documentare care ilustrează evoluția mijloacelor de transport feroviare în general, o atenție aparte fiind acordată dezvoltării Căilor Ferate Române. Se păstrează în original garnitura trenului care a făcut prima cursă pe o cale ferată în România, în luna octombrie a anului 1869, între București și Giurgiu (locomotiva Călugăreni); prima locomotivă realizată la Reșița, în anul 1873; machete reprezentând locomotive construite în țară; macheta unei instalații de centralizare electrodinamică cu relee, înzestrată cu bloc de linie automat și cu instalații dispecer; vagoane; telegraf Morse (1869); fotografii, acte vechi, costume de ceferiști, obiecte cu caracter memorial legate de personalități cum ar fi Anghel Saligny (1854 – 1925) și Elie Radu (1853 – 1931), cu realizări deosebite în domeniul podurilor feroviare. .

Muzeul Literaturii Romane poseda valoroase colecții de manuscrise și cărți vechi. La înființarea sa, la 1 iunie 1957, muzeul a funcționat în casa Toma Stelian din șoseaua Kiseleff nr. 10, iar între 1964-1966 în fosta casă a lui Mihail Sadoveanu din strada Muzeul Zambaccian la nr. 151. Din 1967 a primit ca sediu Casa Scarlat Kretzulescu, pe Bulevardul Dacia nr. 12, sector 1.

Muzeul George Enescu organizat în Palatul Cantacuzino- Nababul, cuprinde colecții referitoare la istoria muzicii, documente muzicale, partituri. Printre obiectele din muzeu ce au aparținut compozitorului George Enescu se numără prima sa vioară, pe care a primit-o cadou la vârsta de patru ani, precum și o parte dintre medaliile obținute de el ca urmare a contribuției sale la Primul Război Mondial.

Muzeul Teatrului National ilustrează prin colecțiile sale evoluția teatrului romanesc de-a lungul timpului.

Muzeul Theodor Aman cuprinde o colecție memorială de pictură, grafică și sculptură, precum și ustensile de lucru și alte obiecte aparținând pictorului și graficianului Theodor Aman (1831-1891).

Muzeul memorial Gheorghe M. Tattarescu adăpostea o colecție cuprinzând un bogat patrimoniu de pictură, grafică (compoziții, portrete, desene), pictură murală în stil neo-pompeian, mobilier de epocă, obiecte personale, precum și un bogat fond documentar. La etaj fusese reamenajat atelierul artistului și se aflau expuse marile pânze istorice cât și galeria de portrete care l-au consacrat pe artist în conștiința contemporanilor săi. După Revoluția Română din 1989 Primăria Capitalei a reabilitat muzeul Gheorghe Tăttărescu, dar în clădire au fost depozitate picturile din patrimoniul Pinacotecii București, iar clădirea a fost închisă pentru public.

Biserici Biserica Albă ,Biserica Antim, Biserica Armeneasca, Biserica Coltei, Biserica Curtea Veche, Biserica Italiana, Biserica Cretulescu, Biserica Stavropoleos, Catedrala Patriarhala, Catedrala Sf. Iosif, Biserica Luterana, Biserica Amzei, Biserica Icoanei, Biserica Boteanu, Biserica Zlătari, Biserica Greaca, Biserica Silvestru, Biserica Bucur, Biserica Domnița Bălașa, Biserica, Biserica Cașin, Biserica Sfinții Apostoli.

Monumente de artă și istorie

Monumentul Aviatorilor, Monumentul Eroului Necunoscut, Monumentul Eroilor Francezi, Monumentul "Lupoaica Romei”, Statuia ecvestra Mihai Viteazu, Statuia Ion Eliade Rădulescu , Statuia Gheorghe Lazăr, Statuia Spiru Haret, Statuia M. Kogălniceanu, Statuia C. A. Rosetti, Cimitirul Eroilor Revoluției.

Monumente de arhitectura

Academia Romana, Arcul de Triumf, Ateneul Roman, Cercul Militar National, Palatul CEC, Hanul lui Manuc, Palatul Regal, Palatul Parlamentului(Casa Poporului), Restaurantul Caru cu bere, Banca Națională, Institutul de Arhitectura, Universitatea București, Primăria București, Palatul Cotroceni, Opera Romana, Academia Militară, Foișorul de Foc.

Palatul Parlamentului din București, cunoscut înainte de revoluție sub numele de Casa Republicii sau Casa Poporului, măsoară 270 m pe 240 m, 86 m înălțime, și 92 m sub pământ realizat în spiritul arhitecturii realist socialiste. Palatul Parlamentului este a doua cea mai mare clădire administrativă pentru uz civil ca suprafață din lume, si cea mai scumpă clădire administrativă din lume și cea mai grea clădire din lume.

Ateneul Român Edificiu-simbol al culturii naționale, Ateneul Român, construit în inima Bucureștilor în urmă cu 120 de ani (1886-1888), a devenit exponentul arhitectonic și spiritual nu doar al unui oraș, al unei Capitale, ci al unei națiuni. Aici au conferențiat marile personalități și savanți ai României, aici au concertat toți consacrații și tinerii artiști profesioniști ai țării, aici au urcat pe podium multe formații și soliști de nivel mondial, aici s-au lansat “în primă audiție“ capodopere ale literaturii muzicale autohtone, aici s-au organizat primele expoziții ample, retrospective de pictură și sculptură ale maeștrilor artei plastice naționale, aici s-au perindat regi și regine, oameni politici și oaspeți de seamă de peste hotare spre a participa la evenimente de importanță națională și universală într-un cuvânt, la Ateneul Român s-au petrecut momente de anvergură istorică ce s-au înscris în cartea de aur a poporului nostru.

În 1935, la inițiativa lui George Enescu, au fost strânse fonduri pentru construcția orgii de concert, amplasată în fundalul scenei. Orga a fost construită de firma E.F. Walcker & Co. Ludwigsburg Württemberg și a fost inaugurată la 22 aprilie 1939 printr-un concert susținut de Franz Schütz, director al Hochschule für Musik din Viena. (Aceeași firmă construise în 1910-1912 orga care este instalată în Biserica Evanghelică C.A. București care se află în apropiere de Ateneu). Acesta a fost consolidat, restaurat și modernizat în perioada 1994-2004 de arhitectele Ana Braniște, Raluca Nicoară și Gabriela Mindu împreună cu inginerii Dragoș Badea și Silvia Caraman. A fost redeschis în 2005, cu ocazia ediției a XVII-a a Festivalului Internațional George Enescu.

Casa Capsa este o veche clădire (1852), modestă, cu un etaj, aparținând , inițial, vornicului Slatineanu și care, din 1874, a intrat în posesia celebrului cofetar Grigore Capsa (fost elev al lui Boissier din Paris); acesta a transformat-o în cofetărie, cafenea, restaurant și hotel, constituind, vreme îndelungată, locul de întâlnire al unor personalități bucureștene (oameni politici, literați, ziariști etc.).

Arcul de Triumf este un monument proiectat de Petre Antonescu, a fost construit în perioada 1921-1922, renovat în perioada 1935-1936, și din nou renovat începând din 2014. El comemorează victoria României în Primul Război Mondial. Arcul de Triumf are 27 m înălțime, cu o singură deschidere și este de formă paralelipipedică. Machetele au fost executate de artiști plastici, iar pentru cioplirea marmurei de Rușchița, pe lângă sculptorii autohtoni, s-a apelat și la un număr de zece sculptori din Italia.

Palatul Băncii Naționale este o clădire vastă, de plan simetric și plastica sobră, construită între anii 1884 (12 iulie) și 1890 după planurile arhitecților francezi Albert Galleron și Cassien Bernard, în stil neoclasic francez pe fostul han al lui Șerban Voda.

Statuia ecvestra a lui Mihai Viteazul este primul monument de aceasta factura dezvelit în capitală, în 1876. Opera realizată în bronz de sculptorul francez Albert Ernest Carriere de Belleuse.

Parcul Cișmigiu este cel mai vechi și mai frumos parc din București, extins pe 17 ha, pe locul în care se afla (începutul sec.19) o dumbravă cu un lac format din izvoarele naturale aflate la baza terasei dinspre strada Știrbei Voda.

Parcul Herăstrău este unul dintre cele mai frumoase parcuri din București, amenajat în perioada 1936-1939 cu ocazia expoziției "Luna Bucureștilor". În incinta parcului se afla Muzeul Satului, un parc de distracții pentru copii, Palatul "Elisabeta", debarcader pentru vaporașe și bărci, terenuri și baze sportive, "Expo Flora", restaurante și numeroase busturi (Mihai Eminescu, I. L. Caragiale s.a.).

Grădina Botanică înființată în 1855 de doctorul Carol Davila pe lângă Școala de Medicină și Farmacie, a fost amenajata parțial între anii 1860 și 1866,î n grădina fostei mânăstiri Cotroceni, după indicațiile lui Ulrich Hoffmann – director al grădinilor publice din acea vreme. În 1874 – 1878 Grădina Botanică a fost mutată și amenajata în fata Universității, iar în 1884 – 1885 transferată și organizată pe locul de azi, întreaga acțiune fiind îndrumata de savantul Dimitrie Brândză, fondatorul Institutului Botanic. Muzeul Grădinii Botanice se află situat la intrarea în Grădină, într-o clădire în stil brâncovenesc. În muzeu sunt expuse peste 5.000 de specii de plante, inclusiv 1.000 de specii exotice. Sera Veche a Grădinii Botanice a fost construită între anii 1889-1891, după modelul Serelor din Liège (Belgia). În 1976 a fost închisă pentru public, continuând să adăpostească doar plante de cultură. Pavilionul a fost reabilitat în anul 2011, fiind aranjat ca un colț de pădure tropicală și conținând specii ale mai multor familii de plante exotice.

Grădina Zoologică se întinde pe o suprafață de 5.85 ha și deținea, la 1 ianuarie 1994, în colecțiile sale, 104 forme (specii și subspecii) cu un număr total de 835 exemplare aparținând la 3 clase de animale vertebrale: 6 forme reptile cu 24 exemplare, 49 forme păsări cu 591 exemplare și 49 forme mamifere cu 219 exemplare: din cele 104 forme, 51 aparțin faunei exotice iar 53 faunei indigene.

Lăcașe de cult și monumente dispărute

Biserica Sf. Nicolae-Sârbi, începutul secolului al XVI-lea, demolată în 1985; Biserica Crângași (1564) și cimitirul adiacent, distruse în 1986 pentru a face loc Lacului Morii; Biserica Alba-Postăvari (1568), cu picturi murale de Anton Serafim, demolată în martie 1984; Biserica Sf. Nicolae-Jitniță (1590) din Calea Văcărești, demolată în iulie 1986; Clădirea Mănăstirii Mihai Vodă, 1591, demolată în 1984; Biserica Spirea Veche, secolul al XVI-lea, reînnoită în secolul al XVIII-lea, demolată în aprilie 1984; Biserica Enei (1611), avariată de o macara în timpul lucrărilor de reconstrucție după cutremurul din 1977 și demolată în primăvara aceluiași an. Acest lăcaș de cult cu un ansamblu important de pictură murală a fost prima victimă a demolărilor regimului ceaușist; Biserica Sf. Vineri-Hereasca din secolul al XVII-lea, demolată în iunie 1987, doar la câțiva ani după renovare. Biserica era împodobită cu picturi de Dumitru Belizarie; Biserica Sf. Spiridon-Vechi din secolul al XVII-lea, demolată în iulie 1987. În timpul demolării a fost furată icoana dăruită bisericii de către Patriarhul Silvestru al Antiohiei la 1748; Mănăstirea Cotroceni din 1679, cu biserica din 1598, demolată în 1985; Biserica Olteni, ctitorită în 1696, demolată în iunie 1987. În 1821, în timpul luptelor dintre eteriști și otomani, biserica servise arnăuților drept loc de rezistență și fusese avariată de bombardamente. Între 1863 și 1865 biserica fusese restaurată în stil neogotic. Picturile murale executate de Gheorghe Tattarescu au fost parțial distruse, parțial furate în timpul demolării; Aripile de nord și de est ale Mănăstirii Antim (1713-1715), demolate în 1984; Mănăstirea Văcărești (1716-1722), cea mai însemnată mănăstire din București, demolată între 1984 și 1987. Dintr-o suprafață de cca 2.500 m² de frescă datând din timpul edificării au putut fi salvați de către prof. Dan Mohanu și studenții săi de la Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu doar cca 140 m². Pictură murală care împodobea paraclisul locului de închinare a voievodului a fost aproape complet distrusă, cu excepția unor fragmente cu icoane sau scene biblice care au fost probabil furate de muncitorii șantierului de demolare; Biserica Bradu Staicu, 1726, restaurată în 1875 de arhitectul Al. Freiwald, demolată în octombrie 1987. Odată cu biserica a dispărut pilonul mesei altarului, considerat a fi mai vechi decât biserica; Biserica Mănăstirii Pantelimon, 1750, demolată în 1986; Casa boierească a lui Dinicu Golescu (1777-1830), devenită ulterior reședință domnească și completată sub Carol I, între 1882 și 1885, cu un corp proiectat de către Paul Gottereau, a fost distrusă în 1927 de un incendiu și înlocuită cu Palatul Regal, ridicat între 1932 și 1937; Biserica Izvor, 1785, demolată în 1984; Biserica Sf. Troiță-Izvor, 1804, descrisă de Barbu Ștefănescu Delavrancea în nuvelă Hagi-Tudose, demolată în octombrie 1987. Odată cu demolarea au dispărut numeroase obiecte de cult; Teatrul Național, ridicat între 1846 și 1852 după planurile arhitectului Joseph Heft, demolat după avariile suferite din cauza bombelor germane din august 1944; Clădirile de la sfârșitul secolului al XIX-lea de pe Calea Mogoșoaiei; Două corpuri de clădire și capela Institutului Medico-Legal "Prof. Mina Minovici" din 1892, demolate în 1985. Capelă din incinta instituției fusese o operă a arhitectului Paul Petricu. Mare parte din inventarul ei s-a pierdut în timpul demolării: lambriurile și stranele din stejar sculptat, mozaicul de deasupra intrării, pictura din absida altarului și vitraliile executate în Franța la începutul secolului al XX-lea; Vilele și blocurile ridicate în perioada interbelică pe Splaiul Independenței, demolate între 1984 și 1987; Biserica Gherghiceanu, 1939, demolată în 1984; Biserica Crângași 2, 1943, demolată în 1982; Biserica Mărgeanului, 1946, demolată în 1981; Biserica Doamna Oltea, 1947, demolată în 1986.

Vechi hanuri

Prin arhitectură și mărimea lor, hanurile bucureștene reprezentau o atracție pentru călătorii care vizitau Bucureștiul. Câteva din hanurile remarcabile prin arhitectura lor: Hanul Constantin Vodă, Hanul Manuc, Hanul cu Tei, Hanul Bazaca

1.4 Forme de turism practicate

Prin funcțiile sale complexe, prin poziția în cadrul țării și prin numeroasele obiective cu valoare istorică, arhitectonica și de altă natură, Bucureștiul reprezintă unul dintre principalele centre turistice ale României. Capitala dispune de o apreciabilă baza materială, în continuă extindere, ce cuprinde aproximativ 100 de hoteluri, câteva hosteluri și apartamente în regim hotelier, nenumărate locuri de divertisment și de practicare a sporturilor, restaurante, cazinouri, discoteci, baruri de zi și de noapte etc.

Activitatea turistică din București și din întreaga țară este coordonata de către Ministerul Turismului și susținută de mai multe societăți de turism.

Turismul cultural – istoric datorită valorii istorice și arhitecturale ale Bucureștiului. Acest Municipiu reprezintă o oază de monumente culturale printre care muzee, monumente istorice, arhitecturale, instituții de învățământ. În București își au sediul Parlamentul (Palatul Parlamentului sau Casa Poporului), Guvernul și Președinția României, precum și numeroase instituții de cultură: Academia Română (fondată în 1866), peste 60 de institute de cercetare, Universitatea, Institutul Politehnic, Institutul de Medicină, alte numeroase institute de învățământ superior, mari biblioteci (Biblioteca Academiei, fondată în 1867, circa 8 milioane volume; Biblioteca Națională, fondată în 1955, 7 milioane volume; Biblioteca Centrală Universitară, fondată în 1896, 2 milioane volume, incendiată în timpul Revoluției din 1989), ș.a.m.d.

Turismul de agreement și relaxare in București se afla numeroase locuri de agreement cum ar fi parcurile, grădinile, teatrele, cinematografe, și echipele sportive. Parcurile mai importante din oraș sunt: Parcul Herăstrău (187 ha), Parcul Cișmigiu (13 ha), inaugurat în anul 1860, Parcul Tineretului (200 ha) și Parcul Carol (36 ha), inaugurat în 1906. Grădini precum Gradina Zoologică și Grădina Botanică(18 ha)

Turismului religios se poate practica in municipiul București deoarece adăpostește catedrala Mântuirii Neamului, numeroase biserici și câteva mânăstiri.

Turismul de afaceri, fiind capitala României, municipiul București este si un centru economic foarte dezvoltat.

Eco turismul poate fi practicat in Municipiul București deoarece acesta adăpostește parcul Natural Văcărești.

CAPITOLUL 2. ANALIZA BAZEI TEHNICO-MATRIALE SI A CIRCULAȚIEI TURISTICE DIN MUNICIPIUL BUCUREȘTI

Valorificarea patrimoniului turistic al unei tari, regiuni sau zone geografice etc. implica in prealabil asigurarea unor condiții minime pentru deplasarea, sejurul si petrecerea agreabila a timpului de către turiști. In esența, îmbinarea acestor elemente minime are ca rezultat polarizarea fluxurilor turistice spre acele destinații care oferă vizitatorilor cea mai mare satisfacție într-o călătorie de vacanta.

Pentru ca un teritoriu sa poată fi declarat ”de interes turistic”, potențialul sau turistic trebuie sa răspundă la doua cerințe esențiale:

– sa dispună de resurse naturale si de alte elemente de atracție preferate de turiști (istorice, cultural-artistice etc.);

– sa dispună de posibilități de acces, de transport, de cazare, de alimentație, de unități comerciale, de instalații, de alte amenajări adiacente etc., într-un cuvânt de baza tehnico-materiala necesara pentru a facilita activității turistice.

Baza tehnico-materiala turistica este numita generic sub formula: structuri de primire turistica sau structuri de primire cu diferite funcțiuni cuprinzând totalitatea mijloacelor materiale de care se folosește turismul pentru realizarea funcțiilor sale economice si sociale. In acest context, se au in vedere mijloacele specifice turismului si mijloacele materiale comune.

In cadrul bazei tehnico-materiale turistice distingem: spatiile de cazare, alimentație, agrement, tratament balneo turistice etc.

2.1 Unități de cazare

Fig 2.1 Structuri de primire turistica cu funcțiuni de cazare turistica pe tipuri de structuri, pe macroregiuni, regiuni de dezvoltare si județe

Legenda: ':' – date lipsa; 'c' – date confidențiale; 9999,00 – normal – date definitive; 9999,00 – îngroșat subliniat – date semi definitive; 9999,00 – îngroșat – date revizuite; 9999,00 – subliniat – date provizorii

Sursa: http://statistici.insse.ro:8077/tempo-online/#/pages/tables/insse-table

In București numărul unităților si locurilor de cazare a crescut in ultimii ani de la 149 de unități cu 20.247 locuri de cazare in anul 2016 la 172 de unități cu 20.886 locuri de cazare in anul 2017 si la 181 de unități cu 21.624 locuri de cazare in anul 2018.

Unitățile de cazare in București sunt împărțite astfel:

Hoteluri – 119 unități cu 19.030 locuri in anul 2016, 124 unități cu 19.177 locuri in anul 2017 si 125 de unități cu 19.696 locuri in anul 2018

Hosteluri – 14 unități cu 597 locuri in anul 2016, 25 de unități cu 1009 locuri in anul 2017 si 28 de unități cu 1110 locuri in anul 2018

Hoteluri apartament – 4 unități cu 362 locuri in anul 2016, 3 unități cu 280 locuri in anul 2017 si 4 unități cu 322 locuri in anul 2018

Moteluri – o unitate cu 15 locuri in anii 2017 si 2018

Pensiuni turistice – 4 unități cu 95 de locuri in anul 2016, 9 unități cu 199 locuri in anul 2017 si 9 unități cu 191 locuri in anul 2018.

Fig 2.2: Structuri de primire turistica cu funcțiuni de cazare turistica

Fig 2.3: Capacitatea de cazare turistica existenta pe tipuri de structuri de primire turistica, macroregiuni, regiuni de dezvoltare si judete

Legenda: ':' – date lipsa; 'c' – date confidențiale; 9999,00 – normal – date definitive; 9999,00 – îngroșat subliniat – date semi definitive; 9999,00 – îngroșat – date revizuite; 9999,00 – subliniat – date provizorii

Sursa: http://statistici.insse.ro:8077/tempo-online/#/pages/tables/insse-table

Conform INSSE in municipiul Bucuresti numerul locurilor de cazare a crescut in toata perioada analizata, astfel in anul 2015 aveam 19.784 locuri de cazare, in anul 2016 aveam cu 2.34% mai mult adica 20.247, in anul 2017 numarul locurilor de cazare a crescut cu 3.16%, iar in anul 2018 numarul locurilor a mai crescut cu 3.53% ajungand la 21.624 locuri de cazare.

In perioada analizata cea mai mare crestere a fost inregistrata la numarul locurilor de cazare la hostel, cresterea fiin de 200% (de la 370 locuri in anul 2015 la 1.110 locuri in anul 2018). Cea mai mare scadere a fost inregistrata in randul locurilor de cazare in hoteluri apartament, acesta scadere fiind de 41.24% ( de la 584 locuri in anul 2015 numarul acestora in anul 2018 a ajuns la 322).

Fig 2.4: Capacitatea de cazare turistica existenta

Fig 2.5: Capacitatea de cazare turistica in functiune pe tipuri de structuri de primire turistica pe macroregiuni, regiuni de dezvoltare si judete

Legenda: ':' – date lipsa; 'c' – date confidențiale; 9999,00 – normal – date definitive; 9999,00 – îngroșat subliniat – date semi definitive; 9999,00 – îngroșat – date revizuite; 9999,00 – subliniat – date provizorii

Sursa: http://statistici.insse.ro:8077/tempo-online/#/pages/tables/insse-table

Numarul total de locuri de cazare pe zi a crescut constant in perioada analizata cu aproximaiv 2% per an de la 7.236.669 in anul 2015 la 7.813.125. Cea mai mare crestere a fost inregistrata la hosteluri aceasta fiind de 182.15%, de la 142.338 in anul 2015 la 401.603 in anul 2018. Cea mai mare scadere a fost inregistrata la hoteluri apartament aceasta fiind de 43.37%, de la 193.092 la 111.274 in anul 2018.

Fig 2.6 Capacitatea de cazare turistica in functiune

2.2 Instalații si modalități de agrement si tratament

Cuprind terenuri și săli de sport, stadioane, hipodromuri, piscine în aer liber sau acoperite încălzite, patinoare, săli de jocuri mecanice, popicarii, terenuri de tenis, parcuri de distracție, terenuri de joacă pentru copii, cluburi, discoteci, care asigura turiștilor dar și locatarilor variate posibilități de destindere, pentru petrecerea agreabilă a timpului liber, atât în calitatea de spectatori cât și în calitate de participanți active la diferite acțiuni.

București, Capitala României este un oraș plin de viață, de lumină și în permanență dezvoltare fiind un complex de instalații de agreement ca cele menționate mai sus. Cele mai importante obiectivele turistice ale municipiului București sunt:

Casa Poporului ( Palatul Parlamentului ), Atheneul Roman,Arcul de Triumf, Palatul Băncii Naționale, Statuia ecvestra a lui Mihai Viteazu, Teatrul National, Universitatea, Parcul Cișmigiu, Grădina Botanică, Parcul Herăstrău, Muzeul Satului, Muzeul Național de Artă a României, Muzeul Național de Istorie a României, Biserica Manăstirii Cașin.

București nu este o stațiune balneo – climaterica, Montana sau de litoral pentru a avea unități de tratament specifice. Însă, în cadrul capitalei României aceste instalații pot fi reprezentate de numeroasele spitale( stomatologice, ginecologice, oftalmologice, etc.), centre de înfrumusețare, chirurgicale, saloane de bronzat, de gimnastică, sala și fitness, saloane de masaj etc.

2.3 Indicatorii circulației turistice

2.3.1 Numărul de turiști cazați

Fig 2.7 Sosiri ale turiștilor in structuri de primire turistica cu funcțiuni de cazare turistica, pe tipuri de structuri, tipuri de turiști, pe macroregiuni, regiuni de dezvoltare si județe

Legenda: ':' – date lipsa; 9999,00 – normal – date definitive; 9999,00 – îngroșat subliniat – date semi definitive; 9999,00 – îngroșat – date revizuite;

Sursa: http://statistici.insse.ro:8077/tempo-online/#/pages/tables/insse-table

In perioada analizata numărul turiștilor cazați a crescut cu 11.77% in anul 2016, cu 6.07% in anul 2017 si cu 1.77% in anul 2018.

Numărul turiștilor cazați la hotel in 2016 a crescut cu 11.31%, cu 3.5% in 2017 si cu 1.84% in 2018.

Numărul turiștilor cazați la hosteluri a crescut cu 92.78% in 2016, cu 122.68% in 2017, iar in 2018 acesta a scăzut cu 1.33%.

Numărul turiștilor cazați in hoteluri apartament a scăzut cu 16.69% in 2016, a crescut cu 5.67% in 2017, iar in 2018 a scăzut cu 18.36%.

Numărul turiștilor cazați in vile turistice a înregistrat o creștere continua cu 36.36% in anul 2016, cu 48.33% in anul 2017 si cu 32% in anul 2018.

Numărul turiștilor cazați in pensiuni turistice a crescut cu 27.33% in anul 2016, cu 101.73% in anul 2017 si cu 10.88% in anul 2018.

Fig 2.8 Sosiri ale turiștilor in structuri de primire turistica cu funcțiuni de cazare

2.3.2 Numărul de înnoptări

Fig 2.9 Înnoptări in structuri de primire turistica pe tipuri de structuri si județe

Legenda: ':' – date lipsa; 'c' – date confidențiale; 9999,00 – normal – date definitive; 9999,00 – îngroșat subliniat – date semi definitive; 9999,00 – îngroșat – date revizuite;

Sursa: http://statistici.insse.ro:8077/tempo-online/#/pages/tables/insse-table

In perioada analizata numărul înnoptărilor a înregistrat o creștere cu 9.83% in anul 2016, cu 6.68% in anul 2017 si cu 1.15% in anul 2018.

Numărul înnoptărilor in hoteluri a crescut cu 10.16% in anul 2016, cu 3.89% in anul 2017 si cu 0.78% in anul 2018.

Numărul înnoptărilor in hosteluri a crescut cu 64.67% in anul 2016, cu 151.24% in anul 2017 si cu 2.55% in anul 2018.

Numărul înnoptărilor in hoteluri apartament a înregistrat o scădere cu 33.28% in anul 2016, cu 13.69 in anul 2017, iar in anul 2018 a crescut cu 0.76%.

Numărul înnoptărilor in vile turistice a crescut cu 30.46% in anul 2016, cu 52.40 in anul 2017 si in anul 2018 cu 31.65.

Numărul înnoptărilor in pensiuni turistice a crescut cu 75.23% in anul 2016, cu 54.11% in anul 2017, iar in anul 2018 a înregistrat o scădere cu 2.5%.

Fig 2.10 Înnoptări in structuri de primire turistica

2.3.3 Sejur mediu

Fig 2.11 Sejur mediu in structuri de primire turistica pe tipuri de structuri si județe

Legenda: ':' – date lipsa;; 9999,00 – normal – date definitive; 9999,00 – îngroșat subliniat – date semi definitive; 9999,00 – îngroșat – date revizuite;

In perioada analizata sejurul mediu a fost de 1.663627 in anul 2015, de 1.634718 in 2016, de 1.64398 in anul 2017 si de 1.633867 in 2018.

Sejurul mediu in hoteluri a fost de 1.640666 in 2015, de 1.62369 in 2016, de 1.629746 in 2017 si de 1.612872 in 2018

Sejurul mediu in hosteluri a fost de 1.949752 in 2015, de 1.665431 in 2016, de 1.878975 in 2017 si de 1.952737 in 2018

Sejurul mediu in hoteluri apartamente a fost de 2.675981 in anul 2015, de 2.142851 in 2016, de 1.750425 in anul 2017 si de 2.160311 in anul 2018.

Sejurul mediu in vile turistice a fost de 1.784415 in 2015, de 1.70723 in 2016, de 1.75407 in 2017 si de 1.749454 in 2018.

Sejurul mediu in pensiuni turistice a fost de 2.222981 in 2015, de 3.155526 in 2016, de 2.410693 in 2017 si de 2.129539 in 2018.

Fig 2.12 Sejur mediu in structuri de primire turistica

2.3.4 Grad de ocupare

Fig 2.13 Gradul de ocupare in structuri de primire turistica pe tipuri de structuri si județe

Legenda: ':' – date lipsa; 'c' – date confidențiale; 9999,00 – normal – date definitive; 9999,00 – îngroșat subliniat – date semi definitive; 9999,00 – îngroșat – date revizuite; 9999,00 – subliniat – date provizorii

Gradul de ocupare in perioada analizata a fost de 39.63% in anul 2015, de 42.49% in anul 2016, de 44.06% in anul 2017 si de 43.50% in anul 2018.

Gradul de ocupare in hoteluri a fost de 40.18% in anul 2015, de 43.17% in anul 2016, de 44.71% in anul 2017 si de 44.17% in anul 2018

Gradul de ocupare in hosteluri a fost de 22.63% in anul 2015, 24.43% in anul 2016, de 35.93% in anul 2017 si de 34.02% in anul 2018.

Gradul de ocupare in hoteluri apartament a fost de 41.71% in anul 2015, de 40.23% in anul 2016, de 39.44% in anul 2017 si de 42% in anul 2018.

Gradul de ocupare in vile turistice a fost de 32.39% in anul 2015, de 39.02% in anul 2016, de 44.70% in anul 2017 si de 48.70% in anul 2018.

Gradul de ocupare in pensiuni turistice a fost de 14.68% in anul 2015, de 34.43% in anul 2016, de 28.32% in anul 2017 si de 26.37% in anul 2018.

Fig 2.14 Gradul de ocupare in structuri de primire turistica

CAPITOLUL III

STADIUL ACTUAL AL DEZVOLTĂRII DURABILE IN ORAȘUL BUCUREȘT

Conceptul de dezvoltare susținută (sustenabilă) sau durabilă aparține teoriei noi a dezvoltării economice, ea însăși ramură relativ nouă a teoriei economice generale de care s-a desprins șindividualizat ca un corp teoretic autonom la nivelul anilor50-60.

3.1 Populația

În comparație cu alte mari orașe ale României, Bucureștiul a avut un declin demografic mult mai puțin accentuat și se află acum în topul primelor zece orașe ale Europei (locul al nouălea, imediat după Paris și înaintea Budapestei). Rolul său putea fi și mai important decât este în prezent. Mult discutata creare a unei zone metropolitane în jurul orașului ar fi înglobat după mai multe etape, zeci de mii de hectare și sute de mii de locuitori, însă acesta este momentan doar un proiect.

Condițiile de viață diferențiază în mod evident Bucureștiul față de marile orașe. Durata medie de viață e mai ridicată decât cea înregistrată la nivel național (77,8 ani față de 75,3 ani). Capitala a rămas atractivă pentru cei din provincie pentru forța de muncă, la concurență cu marile destinații pentru migrație internațională. Acestora li se adaugă cei veniți din alte țări, care reprezentau 0,5% din populație în 2011.

Capitolul de față prezintă situația demografică la nivelul sectoarelor, distribuția pe categorii de vârstă, situația angajărilor și proporția migraților.

POPULAȚIA TOTALĂ A BUCUREȘTIULUI

Fig 3.1 POPULATIA DUPA DOMICILIU la 1 iulie pe sexe, județe si localități:

Legenda: ':' – date lipsa; 'c' – date confidențiale; 9999,00 – normal – date definitive; 9999,00 – îngroșat subliniat – date semi definitive; 9999,00 – îngroșat – date revizuite; 9999,00 – subliniat – date provizorii

Sursa: http://statistici.insse.ro:8077/tempo-online/#/pages/tables/insse-table

Populația Bucureștiului a crescut constant în ultimele decenii, cel puțin în statisticile oficiale. Potrivit datelor furnizate de INS, municipiul București avea 2.109.179 de locuitori in 2015. Populația e în creștere față de cel mai recent Recensământ al Populației și Locuințelor (RPL), din 2011, când în Capitală erau înregistrați 1.883.425 de locuitori. Cifra e cu 10,15% mai mare decât în 2002, când recensământul arătase 1.926.334 de locuitori.

Fig 3.2 Populatia dupa domiciliu

În schimb, de-a lungul perioadei comuniste, datele din recensăminte arată că numărul bucureștenilor aproape s-a dublat: 25 ianuarie 1948 – 1.025.180, 21 februarie 1956 – 1.177.661, 15 martie 1966 – 1.366.684, 5 ianuarie 1977 – 1.807.239, ajungând la un număr de 2.121.794 de locuitori in 2018.

TINERII BUCUREȘTENI

Fig 3.3 POPULATIA dupa domiciliu pe grupe de vârsta si vârste, sexe, localități

Legenda: ':' – date lipsa; 'c' – date confidențiale; 9999,00 – normal – date definitive; 9999,00 – îngroșat subliniat – date semi definitive; 9999,00 – îngroșat – date revizuite; 9999,00 – subliniat – date provizorii

Sursa: http://statistici.insse.ro:8077/tempo-online/#/pages/tables/insse-table

Față de alte orașe, Capitala are un procent mai scăzut de tineri: sunt aici 20.84% locuitori cu vârste cuprinse între 0 și 24 de ani, spre deosebire de județul Iași, de exemplu, acolo unde această categorie de populație reprezintă 33,9%. Bucureștiul recuperează însă față de alte structuri administrative când vine vorba de populația activă: 61,95% dintre locuitori au vârste cuprinse între 25 și 64 de ani, față de 52,2% în Iași. Asta pentru că orașul are o capacitate de atracție foarte mare odată ce tinerii încep să-și caute de muncă.

VÂRSTNICII DIN BUCUREȘTI

Fig 3.4 POPULATIA DUPA DOMICILIU la 1 iulie pe grupe de vârsta si vârste, sexe, județe si localități

Legenda: ':' – date lipsa; 'c' – date confidențiale; 9999,00 – normal – date definitive; 9999,00 – îngroșat subliniat – date semi definitive; 9999,00 – îngroșat – date revizuite; 9999,00 – subliniat – date provizorii

Sursa: http://statistici.insse.ro:8077/tempo-online/#/pages/tables/insse-table

Numărul bucureștenilor cu vârsta cuprinsă între 55 și 59 de ani era de 123.068 de persoane, în anul 2018. De asemenea, în Capitală locuiau 156.003 de persoane cu vârsta cuprinsă între 60 și 64 de ani, 131.961 de persoane cu vârsta între 65 și 69 de ani și 76.356 între 70 și 74 de ani. Un număr de 156.880 de persoane aveau peste 75 de ani.

DURATA MEDIE DE VIAȚĂ A POPULAȚIEI

Datele furnizate de INS arată că durata medie de viață a locuitorilor municipiului București era, în anul 2017, de 77,8 ani1 (spre deosebire de 75,4 ani, cât era media națională). Un bărbat trăiește, în medie, 74,7 ani (față de 71,94 ani media națională), în timp ce o femeie – 80,5 ani (față de 78,9 media națională). În 2005, durata medie de viață la nivelul Capitalei era de 74,1 ani, iar în 1995 – 70,6 ani.

NUPȚIALITATE

Fig 3.5 Casatorii si divorturi pe medii de rezidenta, macroregiuni, regiuni de dezvoltare si județe

Sursa: http://statistici.insse.ro:8077/tempo-online/#/pages/tables/insse-table

Nupțialitatea orașului este măsurată de Institutul Național de Statistică prin mai mulți indicatori. Cei mai comuni, folosiți în analizele din mai multe orașe, se referă la numărul căsătoriilor și cel al divorțurilor. Primul are o creștere constantă în perioada analizată. În 2015, în București, au fost înregistrate 16.378 căsătorii. În 2016, 17.165, iar în 2017 indicatorul crește la 24.257 de căsătorii înregistrate. Rata divorțurilor scade în ultima perioadă. Dacă în 2015, 3.421 căsătorii au fost anulate, numărul lor a scăzut în 2016 la 3.075, iar în anul următor la 2.740.

Fig 3.6 Casatorii

Fig 3.7 Casatorii

3.2 EDUCATIE

Fig 3.8 Unitățile școlare pe niveluri de educație, județe si localități:

Sursa: http://statistici.insse.ro:8077/tempo-online/#/pages/tables/insse-table

In București in anul 2015 au fost 570 de unități școlare cu 12551 săli de clasa dintre care 430 in regim public si 149 in regim privat, in anul 2016 au fost 568 de unități școlare cu 12250 săli de clasa dintre care 425 in regim public si 143 in regim privat si in anul 2017 au fost 626 de unități școlare cu 12568 săli de clasa dintre care 418 publice si 208 private.

Fig 3.9 Unitățile școlare

In București unitățile școlare au fost in partite astfel:

– Ante preșcolar – 9 unități in anul 2015 cu 228 săli de clasa, 18 unități cu 246 săli de clasa in anul 2016 si 9 unități cu 277 săli de clasa in anul 2017;

– Preșcolar – 216 unități cu 2047 săli de clasa in anul 2015, 203 unități cu 2046 săli de clasa in anul 2016 si 247 unități cu 2313 săli de clasa in anul 2017;

– Primar si gimnazial – 188 unități cu 4542 săli de clasa in anul 2015, 190 de unități cu 4321 săli de clasa in anul 2016 si 207 de unități cu 4362 săli de clasa in anul 2017;

– Liceal – 119 unități cu 3157 săli de clasa in anul 2015, 117 unități cu 3221 săli de clasa in anul 2016, 120 unități cu 3176 săli de clasa in anul 2017;

– Postliceal – 6 unități cu 63 săli de clasa in anul 2015, 7 unități cu 63 săli de clasa in anul 2016 si 11 unități cu 74 săli de clasa in anul 2017;

– Universitar de licența in sistem public – 17 unități cu 1722 săli de clasa in anul 2015, 17 unități cu 1727 săli de clasa in anul 2016, 17 unități cu 1766 săli de clasa in anul 2017.

Fig 3.10 Copii si elevi înscriși in învățământul preuniversitar pe niveluri de educație, macroregiuni, regiuni de dezvoltare si județe

Sursa: http://statistici.insse.ro:8077/tempo-online/#/pages/tables/insse-table

Numărul copiilor si elevilor din București a crescut in perioada analizata cu 0.03% in anul 2015, cu 1.5% in anul 2016 si cu 3.63% in anul 2017 numărul acestora ajungând la 280.127.

Fig 3.11 Copii si elevi înscriși in învățământul preuniversitar

Copiii si elevii înscriși sunt împărțiți astfel:

Învățământ ante preșcolar – 3.548 in anul 2015, 3.581 in anul 2016 si 4.126 in anul 2017;

Învățământ preșcolar – 43.515 in anul 2015, 41.449 in anul 2016 si 44.893 in anul 2017;

Învățământ primar si gimnazial – 141.648 in anul 2015, 146.909 in anul 2016, 151.059 in anul 2017;

Învățământ liceal – 67.129 in anul 2015, 66.522 in anul 2016 si 67.547 in anul 2017;

Învățământ profesional – 1.823 in anul 2015, 2.449 in anul 2016, 2.774 in anul 2017;

Învățământ postliceal si de maiștri – 8.669 in anul 2015, 9.411 in anul 2016, 9.755 in anul 2017

3.3 Sănătate

Fig 3.12 Unități sanitare pe categorii de unități, forme de proprietate, macroregiuni, regiuni de dezvoltare si județe

Sursa: http://statistici.insse.ro:8077/tempo-online/#/pages/tables/insse-table

În București, ocrotirea sănătății este asigurată prin rețeaua de sănătate, alcătuită din unități care activează în sistem public și unități care activează în sistem privat.

Fig 3.13 Unități sanitare forme de proprietate

In anul 2015 in București funcționau un număr total de 9441 unități sanitare dintre care 1231 de stat si 8210 private împărțite in următoarele categorii: 92 spitale dintre care 51 publice si 41 private; 17 ambulatorii de specialitate dintre care 7 publice si 10 private; 44 ambulatorii integrate spitalului dintre care 43 publice si 1 privat; 6 policlinici private; 6 dispensare medicale publice; 1 centru de sănătate public; 13 centre de sănătate mintala publice; 1 unitate medico-sociala publica; 8 centre de diagnostic si tratament dintre care 5 publice si 3 private; 430 centre medicale de specialitate dintre care 1 public si 429 private; 1 cabinet medical de medicina generala public; 457 cabinete medicale școlare publice; 19 cabinete medicale studențești publice; 1355 cabinete medicale de familie dintre care 2 publice si 1353 private; 1 societate medicala civila privata; 2896 cabinete stomatologice dintre care 2 publice si 2894 private; 131 cabinete stomatologice școlare publice; 21 cabinete stomatologice studențești publice; 3 societăți stomatologice civile medicale private; 1515 cabinete medicale de specialitate private; 9 societăți civile medicale de specialitate private; 972 de farmacii dintre care 60 publice si 912 private; 1 punct farmaceutic public; 28 depozite farmaceutice dintre care 1 public si 27 private; 874 laboratoare medicale dintre care 376 publice si 498 private; 257 laboratoare de tehnica dentara dintre care 8 publice si 249 private; 1 centru de transfuzie public ; alte tipuri de cabinete medicale 282 dintre care 23 publice si 259 private.

In anul 2016 in București funcționau un număr total de 9674 unități sanitare dintre care 1198 de stat si 8476 private împărțite in următoarele categorii: 93 spitale dintre care 50 publice si 43 private; 21 ambulatorii de specialitate dintre care 8 publice si 13 private; 42 ambulatorii integrate spitalului dintre care 41 publice si 1 privat; 6 policlinici private; 6 dispensare medicale publice; 1 centru de sănătate public; 7 centre de sănătate mintala publice; 1 unitate medico-sociala publica; 9 centre de diagnostic si tratament dintre care 5 publice si 4 private; 464 centre medicale de specialitate dintre care 1 public si 463 private; 1 cabinet medical de medicina generala public; 456 cabinete medicale școlare publice; 10 cabinete medicale studențești publice; 1372 cabinete medicale de familie dintre care 2 publice si 1370 private; 1 societate medicala civila privata; 2975 cabinete stomatologice dintre care 2 publice si 2973 private; 131 cabinete stomatologice școlare publice; 14 cabinete stomatologice studențești publice; 3 societăți stomatologice civile medicale private; 1594 cabinete medicale de specialitate private; 9 societăți civile medicale de specialitate private; 970 de farmacii dintre care 59 publice si 911 private; 1 punct farmaceutic public; 29 depozite farmaceutice dintre care 2 publice si 27 private; 892 laboratoare medicale dintre care 372 publice si 520 private; 255 laboratoare de tehnica dentara dintre care 4 publice si 251 private; 2 centre de transfuzie publice; alte tipuri de cabinete medicale 309 dintre care 22 publice si 287 private

In anul 2017 in București funcționau un număr total de 9826 unități sanitare dintre care 1213 de stat si 861 private împărțite in următoarele categorii: 92 spitale dintre care 50 publice si 42 private; 18 ambulatorii de specialitate dintre care 7 publice si 11 private; 44 ambulatorii integrate spitalului dintre care 43 publice si 1 privat; 9 policlinici private; 6 dispensare medicale publice; 1 centru de sănătate public; 7 centre de sănătate mintala publice; 1 unitate medico-sociala publica; 6 centre de diagnostic si tratament dintre care 5 publice si 1 privat; 489 centre medicale de specialitate dintre care 1 public si 488 private; 1 cabinet medical de medicina generala public; 456 cabinete medicale școlare publice; 10 cabinete medicale studențești publice; 1383 cabinete medicale de familie dintre care 2 publice si 1381 private; 1 societate medicala civila privata; 3029 cabinete stomatologice dintre care 2 publice si 3027 private; 131 cabinete stomatologice școlare publice; 14 cabinete stomatologice studențești publice; 3 societăți stomatologice civile medicale private; 1654 cabinete medicale de specialitate private; 7 societăți civile medicale de specialitate private; 969 de farmacii dintre care 59 publice si 910 private; 1 punct farmaceutic public; 29 depozite farmaceutice dintre care 2 publice si 27 private; 892 laboratoare medicale dintre care 381 publice si 511 private; 255 laboratoare de tehnica dentara dintre care 6 publice si 249 private; 3 centre de transfuzie publice; alte tipuri de cabinete medicale 315 dintre care 24 publice si 291 private.

Fig 3.14 Paturi in unitățile sanitare pe categorii de unități sanitare, forme de proprietate, județe si localități

Sursa: http://statistici.insse.ro:8077/tempo-online/#/pages/tables/insse-table

In anul 2015 totalul locurilor in unitățile sanitare era de 22.045 dintre care 20.452 publice si 1593 private. In 2016 totalul locurilor in unitățile sanitare era de 22.066 dintre care 20.475 publice si 1591 private. In 2017 totalul locurilor in unitățile sanitare era de 22.050 dintre care 20.449 publice si 1601 private.

Fig 3.15 Paturi in unitățile sanitare

Fig 3.16 Personalul medico-sanitar pe categorii, forme de proprietate, sexe, macroregiuni, regiuni de dezvoltare si județe

Sursa: http://statistici.insse.ro:8077/tempo-online/#/pages/tables/insse-table

In anul 2015 in București personalul medical era împărțit astfel: medici (exclusiv stomatologi) 12.092 dintre care 7959 in sistemul public si 4133 in sistemul privat; medici de familie 1677 dintre care 242 in sistemul public si 1435 in sistemul privat; stomatologi 2680 dintre care 424 in sistemul public si 2256 in sistemul privat; farmaciști 4555 dintre care 206 in sistemul public si 4349 in sistemul privat; alte tipuri de personal sanitar cu studii superioare 3743 dintre care 3134 in sistemul public si 609 in sistemul privat; personal sanitar mediu 19.370 dintre care 13992 in sistemul public si 5378 in sistemul privat; personal sanitar auxiliar 9134 dintre care 8637 in sistemul public si 497 in sistemul privat.

In anul 2016 in București personalul medical era împărțit astfel: medici (exclusiv stomatologi) 12.537 dintre care 8050 in sistemul public si 4487 in sistemul privat; medici de familie 1763 dintre care 267 in sistemul public si 1496 in sistemul privat; stomatologi 2930 dintre care 385 in sistemul public si 2545 in sistemul privat; farmaciști 4168 dintre care 243 in sistemul public si 3925 in sistemul privat; alte tipuri de personal sanitar cu studii superioare 3904 dintre care 3230 in sistemul public si 674 in sistemul privat; personal sanitar mediu 20.782 dintre care 14.702 in sistemul public si 6080 in sistemul privat; personal sanitar auxiliar 9857 dintre care 9096 in sistemul public si 761 in sistemul privat.

In anul 2017 in București personalul medical era împărțit astfel: medici (exclusiv stomatologi) 12.724 dintre care 8392 in sistemul public si 4332 in sistemul privat; medici de familie 1771 dintre care 265 in sistemul public si 1506 in sistemul privat; stomatologi 2864 dintre care 356 in sistemul public si 2508 in sistemul privat; farmaciști 4408 dintre care 259 in sistemul public si 4149 in sistemul privat; alte tipuri de personal sanitar cu studii superioare 4118 dintre care 3322 in sistemul public si 796 in sistemul privat; personal sanitar mediu 21.521 dintre care 15.199 in sistemul public si 6322 in sistemul privat; personal sanitar auxiliar 10.218 dintre care 9450 in sistemul public si 768 in sistemul privat.

Fig 3.17 Personalul medico-sanitar pe categorii, forme de proprietate

3.4 Cultura

Fig 3.18 Biblioteci pe categorii de biblioteci, județe si localități

Sursa: http://statistici.insse.ro:8077/tempo-online/#/pages/tables/insse-table

In municipiul București in ultimii ani numărul bibliotecilor a scăzut de la 378 in anul 2014 la 339 in anul 2017 înregistrând cea mai mare scădere in anul 2015 când numărul acestora a scăzut cu 6.35%.

Fig 3.19 Biblioteci

Legenda: ':' – date lipsa; 'c' – date confidențiale; 9999,00 – normal – date definitive; 9999,00 – îngroșat subliniat – date semi definitive; 9999,00 – îngroșat – date revizuite; 9999,00 – subliniat – date provizorii

Sursa: http://statistici.insse.ro:8077/tempo-online/#/pages/tables/insse-table

Numărul cinematografelor din municipiul București a fluctuat in ultimii ani de la 17 in anul 2015 la 18 in anul 2016 la 16 in anul 2017.

Legenda: ':' – date lipsa; 'c' – date confidențiale; 9999,00 – normal – date definitive; 9999,00 – îngroșat subliniat – date semi definitive; 9999,00 – îngroșat – date revizuite; 9999,00 – subliniat – date provizorii

Sursa: http://statistici.insse.ro:8077/tempo-online/#/pages/tables/insse-table

Analizând perioada 2015 – 2017 numărul muzeelor si colecțiilor publice din municipiul București numărul acestora a înregistrat o creștere de 5.5% pe an de la 36 de unități in anul 2015 la un număr de 40 de unități in anul 2017.

Fig 3.22 Muzee si colecții publice

3.5 Asistenta sociala

Fig 3.23 Cămine pentru persoane vârstnice, administrate de furnizori privați pe macroregiuni, regiuni de dezvoltare si județe:

Legenda: ':' – date lipsa; 'c' – date confidențiale; 9999,00 – normal – date definitive; 9999,00 – îngroșat subliniat – date semi definitive; 9999,00 – îngroșat – date revizuite; 9999,00 – subliniat – date provizorii

Sursa: http://statistici.insse.ro:8077/tempo-online/#/pages/tables/insse-table

Conform INSSE in municipiul București in anul 2015 funcționau un număr de 12 unități publice cu 551 locuri si cu o rata medie ocupare de aproximativ 66%, bugetul total de funcționare a fost de 14.738.640 RON, banii venind de la bugetul local (501.130 RON), bugetul de stat (1.852 RON), contribuții beneficiari (8.284.972 RON), fonduri proprii ONG (4.479.128 RON), fonduri externe (1.445.062 RON) si alte surse (26.496 RON).

In anul 2016 funcționau un număr de 16 unități publice cu o capacitate totală de 639 locuri si cu o rata medie de ocupare de aproximativ 60%, cu un buget total de funcționare de 16.134.076 RON banii venind de la bugetul local (310.270 RON), contribuții beneficiari (4.075.781 RON), contribuții aparținători (7.725.618 RON), fonduri proprii ONG (3.221.554 RON), alte surse (800.853 RON).

In anul 2017 funcționau un număr de 14 unități private cu o capacitate de 675 locuri si cu o rata medie de ocupare de 68%, bugetul total de funcționare a fost de 16.894.203 RON banii venind de la bugetul local (294.832 RON), de la bugetul de stat (155.233 RON), contribuții beneficiari (9.083.816 RON), fonduri proprii ONG (3.508.259 RON), alte surse (23.688 RON).

Fig 3.24 Camine pentru varsnici, locuri si beneficiari

Fig 3.25 Buget de functionare

Fig 3.26 Indemnizații acordate persoanelor cu handicap pe macroregiuni, regiuni de dezvoltare si județe:

Legenda: ':' – date lipsa; 'c' – date confidențiale; 9999,00 – normal – date definitive; 9999,00 – îngroșat subliniat – date semi definitive; 9999,00 – îngroșat – date revizuite; 9999,00 – subliniat – date provizorii

Sursa: http://statistici.insse.ro:8077/tempo-online/#/pages/tables/insse-table

In municipiul București in anul 2015 au fost acordate in medie 2.309 indemnizații pentru însoțitorii persoanelor cu handicap vizual grav, suma totala a indemnizațiilor a fost de 20.148.160 adică o medie de 8.726 RON per însoțitor lunar si 48.279 indemnizații pentru persoanele cu handicap grav si accentuat, suma totala a acestora fiind de 117.448.056 RON, adică o medie de 2.432 lunar per persoana cu handicap.

In anul 2016 numărul însoțitorilor a scăzut la 2.279, iar suma totala a crescut la 26.174.498 rezultând o indemnizație medie lunara de 11.485 RON per însoțitor, numărul persoanelor cu handicap a crescut la 49.306 si suma indemnizațiilor la 122.224.474 rezultând o medie de 2.479 RON per persoana.

In anul 2017 numărul însoțitorilor a crescut la 2.379, suma totala la 28.820.710 rezultat o indemnizație medie lunara de 12.115 RON per însoțitor, iar numărul persoanelor cu handicap a crescut la 50.529, suma indemnizațiilor totale a crescut la 124.323.711 rezultând o indemnizație lunara medie de 2.460 RON per persoana.

Fig 3.27 Numarul mediu de indemnizatii lunare acordate in municipiul Bucuresti

Fig 3.28 Suma indemnizatiilor lunare acordate in municipiul Bucuresti

Fig 3.29 Alocația de stat pentru copii pe macroregiuni, regiuni de dezvoltare si județe

Legenda: ':' – date lipsa; 'c' – date confidențiale; 9999,00 – normal – date definitive; 9999,00 – îngroșat subliniat – date semi definitive; 9999,00 – îngroșat – date revizuite; 9999,00 – subliniat – date provizorii

Sursa: http://statistici.insse.ro:8077/tempo-online/#/pages/tables/insse-table

Conform INSSE in municipiul București numărul total al copiilor ce beneficiază de alocație in anul 2015 a fost de 300.449, in 2016 a fost de 314.264 si in anul 2017 a fost de 314.264. Totalul sumelor plătite a fost de 302.668.711 RON in anul 2015, de 380.525.638 RON in 2016 si de 388.237.517 RON in 2017. Din aceste cifre rezulta o alocație medie lunara de 1.007 RON per copil in anul 2015, de 1.237 RON lunar per copil in 2016 si de 1235 RON per copil, lunar in 2017.

Fig 3.30 Numarul total al beneficiarilor alocatiei de stat pentru copii din municipiul Bucuresti

Fig 3.31 Total sume platite pentru alocatia de stat pentu copii lunar

Fig 3.32 Cantine publice de ajutor social,1 ianuarie-31 decembrie pe macroregiuni, regiuni de dezvoltare si județe:

Legenda: ':' – date lipsa; 'c' – date confidențiale; 9999,00 – normal – date definitive; 9999,00 – îngroșat subliniat – date semi definitive; 9999,00 – îngroșat – date revizuite; 9999,00 – subliniat – date provizorii

Sursa: http://statistici.insse.ro:8077/tempo-online/#/pages/tables/insse-table

In municipiul București in anul 2015 funcționau 7 cantine publice cu un număr de maxim 4150 locuri per zi si un număr de 2.353 beneficiari. Bugetul total de funcționare a fost de 15.149.406 RON banii venind la bugetul local (14.896.693 RON), contribuții beneficiari (135.987 RON) si alte surse (116.726 RON)

In anul 2016 funcționau tot 7 cantine cu un număr maxim de 4500 locuri per zi si un număr de 2.023 beneficiari zilnic. Bugetul total de funcționare a fost de 17.174.947 RON banii venind de la bugetul local (16.943.634 RON), contribuții beneficiari (146.992 RON) si alte surse (84.321 RON).

In anul 2017 numărul cantinelor a fost redus la 4 cantine publice, numărul de locuri la 4.000 locuri per zi si un număr de 1.160 beneficiari. Bugetul total a fost de 15.264.777 suportat din bugetul local.

Fig 3.33 Locuri in cantinele publice si beneficiari

Fig 3.34 Cheltuieli de functionare si sursa fondurilor pentru cantinele publice dein municipiul Bucuresti

Fig 3.35 Cantine private de ajutor social,1 ianuarie-31 decembrie pe macroregiuni, regiuni de dezvoltare si județe:

Legenda: ':' – date lipsa; 'c' – date confidențiale; 9999,00 – normal – date definitive; 9999,00 – îngroșat subliniat – date semi definitive; 9999,00 – îngroșat – date revizuite; 9999,00 – subliniat – date provizorii

Sursa: http://statistici.insse.ro:8077/tempo-online/#/pages/tables/insse-table

Conform INSSE in anul 2015 funcționau un număr de 5 cantine private de ajutor social cu 580 locuri per zi si cu un număr de 599 beneficiari zilnic. Bugetul de funcționare a fost de 1.842.261 banii venind de la bugetul local (1.070.961) si alte surse (771.300 RON).

In anul 2016 funcționau 6 cantine private de ajutor social, cu 610 locuri per zi si cu 680 beneficiari zilnic. Bugetul de funcționare fiind de 2.208.436 RON banii venind de la bugetul local (1.117.760 RON) si din alte surse (1.090.676 RON).

In anul 2017 numărul cantinelor private de ajutor social a crescut la 9 cu un total de 870 locuri per zi si cu un total de 587 beneficiari zilnic. Bugetul de funcționare a fost de 3.127.284 RON banii venind de la bugetul local (1.084.405 RON), de la contribuții beneficiari (9.345 RON) si din alte surse (2.033.534 RON).

Fig 3.36 Numar cantine private din municipiul Bucuresti

Fig 3.37 Capacitatea cantinelor private din municipiul Bucuresti

Fig 3.37 Cheltuieli de functionare a cantinelor private din municipiul Bucuresti

CAPITOLUL IV

PROPUNERI DE DEZVOLTARE DURABILA

Dezvoltarea durabila promoveaza rezolvarea progresului economic si social, fara a pune in pericol echilibrul natural al planetei, dar mai ales cum sa facem sa transmitem o planeta sanatoasa generatiilor viitoare.

4.1 Turism

Obiectiv strategic I: Dezvoltarea turismului ca domeniu prioritar în strategia de dezvoltare durabilă a municipiului București.

Acțiuni:

– administrația publică locală ar trebui să creeze mecanisme pentru dezvoltarea pieței și consolidarea capacității furnizorilor de a penetra și de a rezista pe piața turistică internațională competitivă

– promovarea parteneriatelor publice-private în procesul de dezvoltare a turismului

– crearea de programe și acțiuni care să contribuie la dezvoltarea turismului și a calității serviciilor

– realizează studii privind potențialul dezvoltării turistice a municipiului Brașov și a zonelor învecinate

– folosind resursele financiare de la hoteluri și taxele de stațiune pentru dezvoltarea turismului.

Obiectiv strategic II:

Îmbunătățirea și promovarea imaginii municipiului București

Acțiuni:

– crearea de centre de informare și promovare a turismului în municipiu

– crearea și promovarea de noi evenimente

– renovarea centrului istoric al Bucureștiului

– marcarea corespunzătoare a obiectivelor turistice și actualizarea hărții turistice a municipiului

Obiectiv strategic III:

Dezvoltarea programelor turistice locale pentru valorificarea potențialului turistic

Acțiuni:

– organizarea de studii privind potențialul dezvoltării turistice în municipiul București și zonele înconjurătoare

– dezvoltarea și diversificarea activităților de distracție prin crearea de centre cu destinații multiple

– crearea de facilități pentru dezvoltarea unei rețele locale de cabane turistice / spații de cazare la prețuri accesibile

Obiectiv strategic IV:

Modernizarea infrastructurii generale pentru dezvoltarea turismului

Acțiuni:

– modernizarea rețelei de transport in comun

– modernizarea infrastructurii feroviare

– crearea de mijloace de transport in comun rapide intre aeroport si gara

– creșterea numărului de drumurilor de acces in municipiu si fluidizarea circulației

Obiectiv strategic V:

Organizarea și dezvoltarea de zone de distracție

Acțiuni:

– amenajarea și dotarea unor anumite terenuri degradate (apă potabilă, canalizare etc.) pentru a le închiria pe o perioadă lungă de timp și pentru a construi mini-case și mini-grădini pentru distracții săptămânale;

– crearea de:

> locuri de joaca

> Terenuri de sport (volei, baschet, handbal etc.)

> mini parcuri de distracție cu terenuri de golf, bowling, trasee de biciclete, călărie;

– dezvoltarea de proiecte de stimulare, sprijinire și diversificare a inițiativei private menite să creeze produse artizanale specifice zonei, valorificând profesiile tradiționale și vechile obiceiuri, stimulând creativitatea (crearea unui centru cultural, activități culturale și artistice, tarife de artă).

Obiectiv strategic VI:

Promovarea și dezvoltarea Eco-turismului

Acțiuni:

– dezvoltarea sistemului educațional preuniversitar și tehnic universitar local pentru a include ecoturismul, dezvoltarea durabilă și protecția mediului

– rearanjarea lacurilor din zona verde a municipiului pentru a dezvolta ecoturismul

– proiectarea și implementarea programelor de reamenajare care vizează revitalizarea vegetației din zonele de distracție

4.2 Educație

Educație universitara

Obiectiv strategic I:

Transformarea mediului academic din București în cel mai important factor de calificare, de producție științifică și tehnică din Romania, prin integrarea acesteia în mediul universitar european.

Acțiuni:

– proiectele propuse de mediul academic care vor aduce prestigiul național și / sau internațional pentru comunitatea locală vor fi susținute și finanțate;

– se sprijină, de asemenea, proiectele de promovare a educației alternative, deschise și la distanță, de formare continuă, pe parcursul întregii vieți;

– sprijinirea dezvoltării infrastructurii colegiale;

– dezvoltarea funcțiilor urbane (culturale, sportive, turistice, medicale etc.) capabile să facă o "viață studențească" în București "atractivă;

Obiectiv strategic II:

Sprijinirea implicării mediului universitar în dezvoltarea durabilă a comunității locale;

Acțiuni:

– promovarea parteneriatelor cu autoritățile locale și regionale pentru crearea de proiecte și programe care să contribuie la dezvoltarea locală, în conformitate cu politicile specifice care:

> să faciliteze relația dintre autoritățile locale și mediul economic, politic, social și național / internațional;

> să facă lobby pentru interesele comunității;

> consolidarea sentimentului de afiliere față de comunitatea locală;

> îmbunătățirea nivelului de trai și a stării de sănătate a cetățenilor;

> îmbunătățirea gestionării oricărei activități din regiune, deschiderea spre inovare și raționalizarea efortului uman;

> contribuie la respectarea diferitelor culturi și toleranță etnică, la păstrarea patrimoniului local, la tradițiile și la consolidarea solidarității și coeziunii în cadrul comunității;

> să definească specificitatea comunității și să evalueze tradiția locală;

> efectuarea analizelor, evaluărilor, auditului privind dezvoltarea comunității și problemele sociale, inclusiv proiectele și programele din Agenda 21;

– crearea unui cadru funcțional pentru a facilita transferul tehnologic între universitate și mediul economic;

– să faciliteze difuzarea și utilizarea rezultatelor cercetării și a transferului tehnologic în procesul educațional;

– atrage finanțarea pentru cercetare, prin proiecte comune cu operatorii economici, autoritățile locale și asociațiile profesionale;

– să dezvolte centre de analiză, consultanță, evaluare și audit pentru a oferi servicii mediului economic și social la nivel local, regional și național;

– să susțină evenimentele culturale, artistice și sportive organizate de mediul academic ca mijloc de educație și de agrement pentru comunitatea locală.

Învățământul preuniversitar

Obiectiv strategic I:

Asigurarea unei pregătiri intelectuale și profesionale de înaltă calitate în învățământul preuniversitar.

Acțiuni:

– asigurarea unei calificări profesionale de înaltă calitate a personalului didactic prin facilitarea accesului la informația specializată și formarea continuă;

– sprijinirea proiectelor și programelor privind educația formală și non-formală pentru tineri și adulți;

– sprijinirea proiectelor și programelor propuse în învățământul preuniversitar, care:

a) aduce prestigiu național și / sau internațional pentru comunitatea locală;

b) facilitarea relației dintre autoritățile locale și mediul economic, politic, social național și / sau internațional;

c) crearea condițiilor pentru practicarea individuală și de echipă sportivă, încurajarea echipelor sportive școlare care au performanțe bune;

d) să se facă lobby pentru interesele comunității;

e) consolidarea gradului de conștientizare a afilierii față de comunitatea locală prin introducerea în programele școlare a unor teme de interes local;

f) îmbunătățirea stării de sănătate și a nivelului de trai al cetățenilor;

g) contribuie la respectarea diversității culturilor, toleranței etnice, păstrării patrimoniului local

și tradițiile;

h) promovarea spiritului civic, a conducerii și a spiritului antreprenorial, promovarea protecției mediului, protecția consumatorilor, activități culturale, sportive, turistice și științifice etc.

Obiectiv strategic II:

Consolidarea învățământului tehnic și profesional din București și adaptarea acestuia la nevoile de schimbare permanentă pe piața muncii.

Acțiuni:

– adaptarea ofertei de educație vocațională și tehnică în municipiu la nevoile locale

comunității și pieței muncii, din perspectiva dezvoltării durabile;

– sprijinirea unităților de învățământ preuniversitar pentru obținerea acreditării ca furnizori de educație și formare profesională pentru adulți;

– promovarea proiectelor și a programelor care dezvoltă cooperarea între instituțiile de învățământ, organismele locale, ONG-urile și mediul economic.

Obiectiv strategic III:

Obținerea de performanțe școlare la nivel național și internațional.

Acțiuni:

– crearea de centre de excelență pentru educația teoretică, vocațională și tehnică pe domenii prioritare;

– încurajarea grupurilor de excelență – profesori și studenți – să participe la concursuri olimpice la nivel național și internațional;

– promovarea proiectelor și a programelor care încurajează performanța, valorificarea calităților intelectuale și artistice ale tineretului;

– stimularea studenților valoroși prin acordarea de burse oferite de Consiliul Local pe baza propriilor criterii.

Obiectiv strategic IV:

Modernizarea infrastructurii.

Acțiuni:

– modernizarea infrastructurii și dotarea școlilor din municipiu, creând astfel condiții optime pentru procesul de învățare, la standarde europene;

– adaptarea infrastructurii școlilor la nevoile elevilor și profesorilor cu nevoi speciale.

4.3 Sănătate

Obiectiv strategic I:

Asigurarea accesului egal la asistența medicală de calitate constantă pentru toți cetățenii din București;

Acțiuni:

– crearea unei politici publice care să vizeze îndeplinirea obiectivului strategic care ar trebui să cuprindă:

> monitorizarea activității tuturor surselor de poluare, factorii generatori de boli;;

> servicii de sănătate adaptate structurii demografice a populației: programe pentru diagnosticarea precoce a bolilor cardiovasculare, cancerul de sân și cancerul de col uterin, structurile spitalicești pentru bolile cronice;

– dezvoltarea îngrijirilor paliative la domiciliul pacientului;

– raport anual către comunitatea locală privind starea de sănătate a cetățenilor și acțiunile întreprinse pentru prevenirea bolilor;

Obiectiv strategic II:

Crearea de servicii medicale de înaltă calitate, astfel încât Bucureștiul să devină cel mai important furnizor de servicii în regiunea de dezvoltare;

Acțiuni:

– crearea politicilor de atragere, formare și stabilizare a resurselor umane supra-instruite în domeniu;

– finanțarea programelor de evaluare a stării de sănătate a cetățenilor;

– finanțarea programelor locale de sănătate pentru anumite boli cronice și controlul accidentelor;

– finanțarea proiectelor care promovează sănătatea (educația igienică, planificarea familială);

Obiectiv strategic III:

Modernizarea infrastructurii medicale la nivel de standarde europene;

Acțiuni:

– investiții în echipamente care respectă standardele europene actuale;

– construirea de centre medicale care să ofere servicii de înaltă calitate pentru anumite boli, centre care ar genera resurse de dezvoltare locală și / sau care să contribuie la dezvoltarea durabilă a

economie;

– sprijinirea / atragerea în București a producătorilor de echipamente medicale, precum și a firmelor din industria farmaceutică și cosmetică;

4.4 Cultura

Obiectiv strategic I:

Producerea unei culturi de înaltă calitate, în topul culturii naționale și regionale;

Acțiuni:

– implementarea unui management profesional în instituțiile culturale;

– declararea Bucureștiului drept una dintre capitalele culturale europene;

– sprijinirea manifestărilor culturale de nivel național, european și internațional;

– sprijinirea educației artistice în vederea dezvoltării și consolidării dimensiunii culturale a orașului;

– susținerea revistei culturale și concentrarea asupra acesteia a resurselor inovatoare ale Bucureștiului;

– organizarea unui forum cultural în București pentru evaluarea proiectelor finanțate de comunitate;

Obiectiv strategic II:

Crearea oportunității pentru programe de divertisment, ca expresie a accesibilității cetățenilor la cultură;

Acțiuni:

– conservarea și promovarea valorilor culturale tradiționale ale comunității; corelarea programului de activități culturale din "Zilele Bucureștiului" cu programele propuse de instituțiile culturale;

– crearea de parcuri și plasarea monumentelor personalităților istorice, politice și culturale din București;

– crearea de centre culturale;

Obiectiv strategic III:

Promovarea valorilor culturale europene / internaționale prin intermediul centrelor culturale străine;

Acțiuni:

– organizarea de evenimente culturale (concerte, expoziții, lecturi publice, spectacole de teatru, dans) care prezintă imagini actualizate din scena culturală europeană / internațională;

– organizarea de evenimente (festivaluri, conferințe) care promovează cooperarea între artiști, instituții culturale și instituții europene / internaționale;

– sărbătorește zilele naționale ale diferitelor țări, în parteneriate, inclusiv birourile culturale ale țărilor, instituțiile locale și firmele private;

– organizarea unui festival european de film;

– organizarea unui festival european de artă contemporană (dans, muzică, arte vizuale).

Obiectiv strategic IV:

Dezvoltarea unei politici de marketing cultural.

Acțiuni:

– crearea unei strategii de marketing în domeniul cultural;

– crearea unui departament de marketing cultural;

– punerea în aplicare a proiectelor și programelor culturale care sprijină dezvoltarea locală și / sau care permit dezvoltarea unei economii culturale durabile (festivaluri, târguri, sărbătorirea zilelor culturale etc.);

– dezvoltarea turismului cultural ca spațiu de interferență între ariile economice și culturale;

– acordarea de premii în domeniul cultural și artistic;

– susținerea / atragerea în București a firmelor din domeniul cultural: edituri, companii cinematografice, televiziune și radio, tipografii, grupuri profesionale de teatru și balet;

– dezvoltarea de politici pentru valorificarea evenimentelor culturale;

– organizarea de evenimente artistice găzduite de obiectivele turistice ale Bucureștiului;

– crearea și publicarea de calendare anuale ale evenimentelor culturale din oraș;

Obiectiv strategic V:

Crearea unei infrastructuri culturale

Acțiuni:

– evaluarea calității clădirilor și spațiilor rezervate activităților culturale și elaborarea strategiilor de modernizare a dotării existente;

– construirea de noi edificii și spații de folosință culturală, un centru cultural polivalent;

– crearea unui Centru International care să găzduiască birourile culturale ale diferitelor țări;

– crearea centrelor culturale, în cadrul proiectului de regenerare urbană;

– transformarea unor spații abandonate în centre culturale;

4.5 Asistenta sociala

Obiectiv strategic I:

Dezvoltarea unei strategii de prevenire în domeniul asistenței sociale pentru a evita situația riscului social și a excluziunii sociale pentru persoane, familii și grupuri defavorizate.

Acțiuni:

– Evaluarea nevoilor existente la nivelul grupurilor țintă: familii sau persoane fără venituri sau

venituri mici, copii din familii dezavantajate / copii aflați în dificultate, persoane în vârstă, persoane cu handicap.- Sprijinirea programelor și campaniilor de prevenire în scopul diminuării riscului de a intra în categoria persoanelor cu handicap sau a persoanelor în dificultate (în școli, campaniile au diverse teme: violența domestică, traficul de ființe umane, educația sexuală etc.).

– Dezvoltarea unei rețele de asistenți sociali care să identifice nevoile specifice ale grupurilor țintă, va dezvolta grupuri de sprijin și va oferi consiliere și sprijin pentru persoanele expuse riscului;

Obiectiv strategic II:

Dezvoltarea unei strategii de intervenție directă în domeniul asistenței sociale, pentru persoanele și familiile care nu își pot susține nevoile zilnice prin mijloace proprii, abilități sau drepturi.

Acțiuni:

– îmbunătățirea condițiilor de viață ale persoanelor defavorizate, ale persoanelor cu dizabilități (familii sau persoane fără venit sau cu venituri mici, copii din familii dezavantajate / copii în dificultate, persoane vârstnice, persoane cu handicap) prin oferirea de servicii sociale conform legile actuale (sprijin social, cantină socială, ajutor de urgență, ajutor umanitar, servicii speciale), precum și oferirea de consiliere individuală pentru a spori capacitatea de depășire a situației de risc și de reintegrare în societate;

– prevenirea instituționalizării copiilor prin oferirea de sprijin pentru a rămâne în familiile lor; folosind anumite forme de protecție alternativă în locul instituționalizării (părinți adoptivi, tutelaj, asistență maternă);

– creșterea capacității de integrare socială a copiilor din familii dezavantajate; oferirea unui sprijin financiar copiilor preșcolari din familii dezavantajate pentru integrarea în sistemul educațional;

– creșterea nivelului de trai al copiilor din familiile lor;

– crearea centrelor de zi cu servicii complexe (centrul de zi pentru copiii de școală și primară, centrul de zi pentru persoanele în vârstă, cluburile pentru adolescenți și tineri pentru timpul liber, grupurile de sprijin pentru adulții aflați în situații de risc ; grupuri de sprijin pentru asistenții personali și formare specială pentru aceștia);

crearea unui centru de consiliere și integrare socială pentru copiii și adolescenții dezavantajați în situații de risc (grupuri de evaluare și optimizare pentru copiii cu probleme de comportament, cu probleme în adaptarea la școală, copii abuzați fizic sau emoțional, asistarea copiilor din familiile de rromi / familii cu probleme economice grave, în sensul implicării lor în activități educaționale și culturale etc.);

– extinderea capacității centrelor pentru persoanele fără adăpost;

– extinderea capacității cantinelor sociale

– dezvoltarea unei rețele de îngrijitori care să ofere servicii de domiciliu persoanelor vârstnice;

– extinderea capacității centrelor pentru persoanele în vârstă pentru cei care au nevoie de îngrijire permanentă și sunt capabili să plătească costurile, precum și pentru persoanele cu resurse financiare limitate și pentru persoanele în vârstă care au nevoie de servicii medicale și de terapii alternative;

– facilitarea accesului persoanelor dezavantajate la servicii de protecție socială;

– implicarea persoanelor dezavantajate în viața socială, sprijinirea integrării sociale prin atragerea și încurajarea instituțiilor publice și ONG-urilor de a crea programe complexe pentru această categorie;

– elaborarea de standarde în conformitate cu practica europeană, astfel încât spațiile publice care aparțin primăriei și serviciilor publice, precum și proiectele de urbanism să îndeplinească cerințele persoanelor cu nevoi speciale.

Obiectiv strategic III:

Crearea unei culturi civice care vizează implicarea cetățenilor, a grupurilor, a organizațiilor și a comunității în general în rezolvarea problemelor legate de asistența socială;

Acțiuni:

– sensibilizarea opiniei publice la problemele persoanelor cu risc / situații dificile;

– campanii de sensibilizare a opiniei publice și a actorilor sociali (firme private, mass-media, biserici, ONG-uri, școli etc.) pentru a le implica în programele sociale ale comunității;

– dezvoltarea de programe de voluntariat cu studenții, cu scopul de a ii implica în programele de asistență comunitară (adică în cazul centrelor de zi pentru copii, adulți cu probleme, vârstnici);

– desfășurarea programelor de prevenire în școli și licee, cu ajutorul studenților specializați în domeniul securității sociale, pe diverse teme (droguri, violență în familie, trafic de persoane, educație sexuală etc.);

– crearea unui depozit în care cetățenii să poată dona diverse obiecte (mobilier, dispozitive interne, jucării, îmbrăcăminte etc.), acestea fiind distribuite persoanelor dezavantajate și familiilor după o investigație socială;

CONCLUZII

Prezenta lucrare are ca scop analiza informațiilor despre municipiul București și prezentarea măsurilor în domeniul dezvoltării durabile a orașului. Direcția ce trebuie abordată nu este una fără dificultăți, de aceea se impune dezvoltarea în continuare a acestui subiect. Pe parcursul celor 4 capitole am abordat multidirecțional elementele ce stau la baza înțelegerii necesității aplicării propunerilor de dezvoltare durabilă pentru municipiul București.

Cu o populație de aproximativ 2.200.000 persoane în anul 2018 și un potențial turistic uriaș ce rezidă din faptul că este capitala țării și căminul a numeroase muzee, monumente turistice, mănăstiri, dar și cu un edificiu simbol “Casa Poporului”, municipiul București este un punct de start foarte bun pentru aplicarea măsurilor de dezvoltare durabilă în cinci direcții: turism, educație, sănătate, cultură și asistență socială.

Pentru a înțelege necesitatea acestor măsuri, în capitolul 2 am analizat baza tehnico-materială și circulația turistică din municipiu. Prin dimensiuni, structură și nivelul tehnic al echipamentului, acestea determină accesul și prezența turiștilor într-o zonă, amploarea fluxurilor și gradul de mulțumire. În anul 2018 existau 181 de structuri de primire turistică cu 21.624 locuri de cazare. Printre cele mai importante obiective turistice ce pot fi vizitate sunt Palatul Parlamentului, Ateneul Român, Arcul de Triumf, Palatul Băncii Naționale, Grădina Botanică, Muzeul Satului și Teatrul Național. Deoarece orașul atrage prin multitudinea de activități pe care persoanele le pot desfășura aici, numărul de turiști cazați în 2018 a crescut cu aproximativ 21% față de anul 2015. Ținând cont de aceste informații, au fost propuse o serie de acțiuni de dezvoltare durabila, având la bază 6 obiective:

Dezvoltarea turismului ca domeniu prioritar în strategia de dezvoltare durabilă a municipiului București (ex: promovarea parteneriatelor publico-private în procesul de dezvoltare al turismului);

Îmbunătățirea și promovarea imaginii municipiului București (ex: marcarea corespunzătoare a obiectivelor turistice și actualizarea hărții turistice a municipiului)

Dezvoltarea programelor turistice locale prin valorificarea potențialului turistic (ex: dezvoltarea și diversificarea activităților de divertisment prin crearea de centre cu destinații multiple);

Modernizarea infrastructurii generale prin dezvoltarea turismului (ex: modernizarea rețelei de transport în comun, pentru facilitarea accesului turiștilor la obiectivele turistice);

Organizarea și dezvoltarea de zone de distracție (crearea de mini parcuri de distracție cu terenuri de golf, bowling si călărie);

Promovarea și dezvoltarea eco-turismului (ex: rearanjarea lacurilor din zonele verzi ale municipiului).

În interiorul capitolului 3 se regăsesc informații despre stadiul actual al dezvoltării durabile în municipiul București. Acestea sunt importante prin prisma faptului că diferențiază în mod evident Bucureștiul față de marile orașe din România: durata media de viață este mai ridicată decât cea înregistrată la nivel național, multiple locuri de muncă existente, declinul demografic este mai puțin accentuat în comparație cu alte orașe, creșterea numărului de muzee și colecții publice în ultimii 2 ani , un număr mult prea mic de cămine publice, etc.

Așa cum menționam la începutul lucrării, dezvoltarea durabilă este un cumul de măsuri aplicabile, care răspund nevoilor generațiilor actuale, fără a afecta necesitățile generațiilor viitoare. Aceste măsuri, după cum se poate citi în capitolul 4, sunt adaptate și pentru sistemul educațional (universitar si preuniversitar), sistemul de sănătate, cultura și asistența socială.

Nelson Mandela spunea: “Educația este cea mai puternică armă pe care voi o puteți folosi pentru a schimba lumea”. Dezvoltarea durabilă a unui oraș trebuie să includă și măsuri/obiective ce pot schimba sistemul educațional. Unele dintre cele mai importante acțiuni propuse sunt:

Susținerea și finanțarea proiectelor propuse de mediul academic ce doresc a aduce prestigiul național/internațional;

Promovarea parteneriatelor cu autoritățile locale și regionale pentru crearea de proiecte și programe care să contribuie la dezvoltarea locală, în conformitate cu politicile specifice;

Crearea unui cadru funcțional pentru a facilita transferul tehnologic între universități și mediul economic;

Să susțină evenimentele culturale, artistice și sportive organizate de mediul academic ca mijloc de educație și agrement pentru comunitatea locală;

Sprijinirea proiectelor și programelor privind educația formală și non-formală pentru tineri și adulți;

Adaptarea ofertei de educație vocațională și tehnică în municipiu la nevoile locale;

Adaptarea infrastructurii școlilor la nevoile elevilor și profesorilor cu nevoi speciale.

O dezvoltare durabilă și sustenabilă a sistemului de sănătate presupune oferirea de îngrijiri și tratament la un nivel înalt fără să epuizeze resursele naturale sau să cauzeze daune ecologice. Cele mai importante obiective în această lucrare, privind măsurile de dezvoltare durabilă în sistemul de sănătate sunt asigurarea accesului egal la asistență medicală de calitate continuă pentru cetățenii Bucureștiului, crearea de servicii medicale de înaltă calitate, astfel încât Bucureștiul sa devină cel mai important furnizor de servicii în regiune și modificarea infrastructurii medicale la nivelul standardului european.

Cultura este într-o scurtă formulare ceea ce suntem și ceea ce ne modelează ca indivizi. Nici o dezvoltare nu poate fi durabilă fără a include cultura. Tocmai de aceea UNESCO menționează că rolul culturii este important în majoritatea obiectivelor de dezvoltare durabilă. Fie că se discută de patrimoniul cultural (conservarea și promovarea valorilor culturale tradiționale ale comunității și crearea de parcuri și plasarea monumentelor personalităților istorice și politice din București) sau de industriile culturale și creative (dezvoltarea turismului cultural ca spațiu de interferență între ariile economice și culturale), cultura este un factor de stimulare și un motor al dimensiunilor economice, sociale și de mediu ale dezvoltării durabile.

Nu în ultimul rând, într-un oraș ca Bucureștiul, o capitală europeană în plină ascensiune și dezvoltare trebuie să fim atenți la factorii care pot exclude oamenii din mai multe domenii ale vieții, fie ele sociale, economice sau politice. Astfel, ei își pot pierde accesul la oportunități normale ca serviciile de sănătate și educație, viață politică și civică sau venituri. Măsurile propuse în cadrul subpunctului 4.5 presupun evaluarea nevoilor existente la nivelul grupurilor țintă și sprijinirea programelor de prevenire în scopul diminuării riscului de a intra în categoriile respective. Foarte importantă este și îmbunătățirea condițiilor de viață ale persoanelor defavorizate și ale celor cu dizabilități. Sensibilizarea opiniei publice la problemele persoanelor cu risc și situații dificile este de asemenea o acțiune ce ar trebui întreprinsă.

Sintetizând într-o frază mesajul acestei lucrări pot spune că dezvoltarea durabilă este calea spre viitorul pe care îl dorim pentru toți.

ANEXA 1

Total unități de cazare in municipiul Bucureștii

Anexa 2

Total locuri de cazare in municipiul București

Anexa 3

Turiști sosiți in municipiul București

Anexa 4

Innoptari, sejur mediu si gradul de ocupare in municipiul Bucuresti

Anexa 5

Anexa 6

Sursa: http://statistici.insse.ro:8077/tempo-online/#/pages/tables/insse-table

ANEXA 7

Arcul de Triumf

Ateneul Roman

ANEXA 8

Biserica Sf. Nicolae Sarbi

Casa Capsa Gradina Botanica

ANEXA 9

Muzeaul Colectiilor de Arta

Muzeul CFR din Bucuresti Gradina Zoologica

ANEXA 10

Muzeul de Istorie Naturala Grigore Antipa

Muzeul Curtea Veche Muzeul K. H. Zambaccian

ANEXA 11

Muzeul de Istorie si Arta

Muzeul Militar National

ANEXA 12

Muzeul George Enescu

Muzeul Literaturii Romane

ANEXA 13

Muzeul Militar National

Muzeul National al Satului Dimitrie Gusti

ANEXA 14

Muzeul memorial Gheorghe M. Tattarescu

Muzeul National al Taranului Roman Muzeul National Cotroceni

ANEXA 15

Muzeul National de Arta al Romaniei

Muzeul National de Istorie a Romaniei

ANEXA 16

Muzeul Teatrului National

Muzeul Theodor Aman

ANEXA 17

Muzeul Pompierlor

ANEXA 18

Muzeul Tehnic Profesor inginer Dimitrie Leonida

Muzeul Theodor Pallady

ANEXA 19

Palatul Parlamentului

Palatul Bancii Nationale

ANEXA 20

Parcul Cismigiu

Parcul Herastrau

Bibliografie

Baltaretu Andreea, Nicolae Neacsu, Economia turismului – studii de caz, statistici, legislatie, Editura Universitara, 2008

Băltărețu Andreea, arii protejate, ecoturism, dezvoltare durabila, Ed. Prouniversitara, Bucuresti 2011

Dicționarul Enciclopedic Român

Florin Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român, Univers Enciclopedic Gold, București, 1997

George Potra, Din Bucureștii de altădată, Ed. Științifică și Enciclopedică, 1981

Neacșu Nicolae, Petre Baron, Oscar Snak, Economia turismului, Ed. Pro Universitara, 2008

Neacșu Nicolae, Turismul si dezvoltarea durabila, Ed. Expert, Bucuresti, 2000

Neagu Djuvara, Între Orient și Occident, Humanitas, 2013

Radu Olteanu , Bucureștii în date și întâmplări, Editura Paideia, 2002

Site-uri:

http://ghidulmuzeelor.cimec.ro/

http://metropotam.ro

http://statistici.insse.ro:8077/tempo-online/#/pages/tables/insse-table

http://www.pmb.ro/common/site_map.php?sbm_id=164

Acasă

https://primaria-s4.weebly.com/istoric-sector-4.html

https://ro.wikipedia.org/wiki/Bucure%C8%99ti

https://walcker.com/

Homepage

https://www.mnar.arts.ro/