Program de Conversie Profesională Geografie [302772]

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

Facultatea de Geografie

Program de Conversie Profesională Geografie

LUCRARE DE ABSOLVIRE

Îndrumător științific:

NEDELEA ALEXANDRU

Absolvent: [anonimizat]

2018

[anonimizat],

JUDEȚUL PRAHOVA

Îndrumător științific:

NEDELEA ALEXANDRU

Absolvent: [anonimizat]

2018

Introducere 5

I. AȘEZAREA GEOGRAFICĂ 7

II. ELEMENTE DE ORDIN GEOLOGIC 9

III. RELIEFUL 15

1. Aspecte generale 15

2. Relieful structural 18

3. Relieful petrografic 20

4. Suprafețe și nivele de eroziune 20

5. Terasele 22

6. Alunecările de teren 24

7. Pluviodenudarea și eroziunea de suprafață 26

8. [anonimizat] 27

9. Modelarea actuală a reliefului 28

IV. CLIMA 30

V. HIDROLOGIA 32

VI. VEGETAȚIA ȘI ANIMALELE 34

VII. SOLURILE 36

BIBLIOGRAFIE 103

ANEXE 102

Introducere

Regiunea Subcarpaților de Curbură a fost amplu dezbătută în numeroase studii și articole de specialitate. [anonimizat], poziția stratigrafică și tectonică a acetor faciesuri. Atenția geografilor s-a îndreptat cu precădere asupra Subcarpaților dintre Teleajen și Buzău.[anonimizat] 1934 ,Popp N. [anonimizat].

V. Mihăilescu (1935,1939): România, [anonimizat].

După 1950 cercetările se intensifică și treptat este cuprinsă întreaga regiune a Subcarpaților de Curbură.

În 1961 Naum Tr. face observații asupra platformelor și nivelelor de eroziune. Se intensifică cercetările geologice prin Ioana Pană (1966), Elisabeta Hanganu (1968), E. Liteanu și colaboratorii (1968-1971).

Varietatea cadrului natural este reliefată și în lucrările lui Gr. Posea (1970) Observații geomorfologice preliminarii asupra teraselor din Subcarpații cuprinși între valea Buzăului și valea Slănicului și lucrarea lui Niculescu Gheorghe (1983) [anonimizat].

I. Petrescu Burloiu-1977- Subcarpații Buzăului și ,, Date noi asupra geoflorei din bazinul Buzăului.

[anonimizat]-România, publicată în anul 1975, Al. [anonimizat].

Zona de interferență dintre Subcarpații de Curbură și Carpații de Curbură a fost amplu dezbătută și în lucrarea lui Al. Sasu – [anonimizat].România.Este analizată influența omului asupra mediului geografic și consecințele acestei intervenții.

Niculescu Gh.realizează o caracterizare geomorfologică a Subcarpaților dintre Prahova și Buzău .

[anonimizat]. M. (1970) –Alunecările de teren de pe valea Buzăului; Ielenicz N. (1982) – Bazinul Bâsca Chiojdului ; Analiza geomorfologică și în 1984 –[anonimizat] – Studiu geomorfologic (lucrare de doctorat), unde face numeroase referiri asupra pintenilor paleogeni Homorâciu și Văleni (Ivănețu) și a [anonimizat].

Informații referitoare la relieful regiunii sunt prezente în lucrările lui Coteț P. (1973) – Geomorfologia României, Posea Gr. (1974) – Relieful României, Roșu Al. (1980) – Geografia fizică a României, Velcea Valeria și Savu Al. (1982) – Geografia Carpaților și Subcarpaților românești.

Date importante pentru interpretări există în lucrări referitoare la clima regiunii (Octavia Bogdan și colaboratorii, 1974), populația și așezările umane din zona subcarpatică și montană dintre Buzău și Teleajen (C. Popescu, 1979).

Zona Subcarpaților de Curbură este prezentată pe larg în Tratatele: Geografia României (vol. I) Geografia Fizică – 1983 și Geografia Umană și Economică (vol II) – 1984.

Cei care au avut în studiu istoricul localităților din comună, au fost N.I. Simache și M. Vulpescu în lucrarea ,, Contribuții la istoricul satelor Posești, Râncezi și Nucșoara ” ,cercetătorul I. Donat și nu în ultimul rând Anghel Constantin în lucrarea „Comuna Posești. Aspecte fizice și socio-economico geografice”.

AȘEZAREA GEOGRAFICĂ

Comuna Posești este așezată în partea de nord-

est a județului Prahova la limita de est a acestuia

cu județul Buzău (Fig. 1). Comuna este situată în zona de contact a Carpaților de Curbură cu Subcarpații de Curbură. În această zonă limita dintre Carpați și Subcarpați este dificil de stabilit, datorită pătrunderii munților în zona de dealuri sub forma unor pinteni: Pintenul de Homorâciu și Pintenul Ivănețu (de Văleni).

Din această cauză din punct de vedere al vârstei geologice, cea mai mare parte a teritoriului comunei aparține munților Din punct de vedere geografic și potrivit altitudinilor, aparține dealurilor subcarpatice.

În nordul comunei se află dealurile: D. Zamura, D. Zeletin și D. Cacova, D. Lespezi, D. Leordeanu, dealuri ce aparțin Pintenului de Homorâciu. Dealul Zamura, are altitudinea maximă de pe teritoiul comunei – 997 m.

În sudul acestor dealuri se găsește Depresiunea Drajna – Chiojd, reprezentată de Poiana Zeletinului, Depresiunile Râncezi, și parțial Bătrâni. La rândul lor aceste depresiuni se învecinează la sud, cu Dealul Pripor și Dealul Merdeala, ambele aparținând Pintenului de Văleni . Pe teritoriul comunei, are altitunea maximă de 823 m. în vârful Pripor.

În partea de sud a comunei se află Depresiunea Calvini, care este la rândul ei e mărginită la nord de Dealul Pripor iar la sud de Dealurile Frăsinet – Zboiu, cu altitudinea maximă de 685 m. în Vârful Zboiu.

Pe teritoriul comunei se găsește o parte a interfluviului ce separă bazinul hidrografic al Siretului de cel al Ialomiței, prin bazinul hidrografic al râului Buzău afluent al Siretului și bazinul hidrografic al răului Teleajen cel mai important afluent al Prahovei care la rândul său se varsă în Ialomița. Peste 80% din teritoriul comunei aparține bazinului Siretului, prin pârâurile Zeletin (cel mai mare și care străbate aproape central comuna împărțind-o în două) și pârâurile Plopeanca care se unește cu pârâul Screzeanca, ambele confluiază cu apele pârâului Bătrâneanca (Stâmnic) care și el, ca și Zeletinul, își dirijează cursul spre râul Bâsca Chiojd, afluent al Buzăului.

Restul teritoriului este format din bazinul hidrografic al pârâului Râncezeanca al cărui curs se unește cu apele pârâului Ogrătineanca afluent al râului Drajna, râu ce se varsă la rândul său în Teleajen.

Administrativ, comuna Posești se învecinează cu:

– la nord – comuna Bătrâni și comuna Starchiojd;

– la est – Județul Buzău – prin comunle Calvini și Cătina;

– la sud, – comunele Ariceștii-Zeletin și Cărbunești;

– la vest – comuna Drajna;

– la nord-vest – comuna Cerașu

Suprafața comunei Posesti este de 55,22 km2 .

Comuna este situată la intersecția paralelei de 45o16’9’’ cu meridianului de 26o8’56’’ . În raport cu orașul Bucureștiului, ora exactă este cu 4 minute mai târziu față de poziția meridianului locului odată cu defilarea în fața Soarelui de la vest la est, conform mișcării de rotație diurnă a planetei (se știe că ora Bucureștiului este ora Europei răsăritene – GMT + 2h); amiaza se produce în aproximativ același timp; la solstițiul de vară (22 iunie) zilele sunt mai lungi cu 6` și mai scurte cu 5` 35„ la solstițiul de iarnă. Din punct de vedere climatic, comuna este situată la interferența influențelor geografice central-europene, est-europene, balcanice și pontice, rezultând o mare varietate a elementelor de climă, de soluri, de vegetație, ca și a celorlalte componente geografice. În raport cu circulația atmosferică, este situată în zona de întrepătrundere a maselor de aer mai umede din vest, cu cele continentale, mai uscate, din est, rezultând o climă temperat- continentală de tranziție. Sunt prezente influențele tropicale din sud, mai ales în timpul verii și cele polare din nord în timpul iernii. În concordanță cu aceste condiții de climă sunt și solurile, o tranziție între solurile cenușii caracteristice Europei răsăritene, solurile brune ale Europei centrale și solurile brun roșcate dezvoltate în sud-vestul continentului.

https://www.google.com/maps/place/Comuna+Posești

Pe această suprafață de 55,22 km se găsesc 10 sate: Poseștii-Pământeni (reședință administrativă), Poseștii-Ungureni, Valea Stupinii, Bodești, Merdeala, Târlești, Nucșoara de Sus, Nucșoara de Jos, Valea Plopului și Valea Screzii.

Satele Nucșoara de Sus și Nucșoara de Jos sunt situate pe versanții sudici ai Dealului Leurdeanu și în depresiunile Râncezi și Nucșoara ; satele Valea Plopului și Valea Screzii sunt situate pe terasele și pe versanții nordici ai Dealului Pripor și parțial în Depresiunea Bătrâni iar celelalte sate sunt situate de-a lungul pârâului Zeletin, la intrarea acestuia din Poiana Zeletinului în zona de chei până la ieșirea sa de pe teritoriul comunei, în micile bazinete formate în zona Cheilor Zeletinului și pe terasele și versanții Dealului Pripor și ale Dealului Frăsinet-Zboiu.

Legătura satelor cu zonele învecinate se realizează prin trei drumuri județene. Cel mai important este drumul județean D.J. 102B, care face legătura între văile râurilor Teleajen și Buzău, unind două drumuri naționale – D.N. 1A, de la București – Ploiești – Vălenii de Munte – Cheia – Brașov cu DN. 10, de la Buzău la Brașov. Drumul județean se unește cu D.N.10 în localitatea Cislău (jud Buzău), iar cu D.N. 1A, la Vălenii de Munte. Un alt drum județean este reprezentat de D.J. 102L, care pornește de la Nucșoara de Sus spre Strachiojd și de aici trece în județul Buzău în localitatea Bâsca-Chiojd, iar apoi în aval pe lângă cursul râului cu același nume, se unește cu D.J. 102B în localitatea Bâscenii de Sus. Cel de-al treilea drum județean, D.J. 102M, leagă satul Târlești de localitățile de pe valea râului Lopatna și a Cricovului Sărat.

Satele Nucșoara de Jos, Nucșoara de Sus, Poseștii-Pământeni, Poseștii-Ungureni, Valea Stupinii, Bodești și Târlești sunt situate de o parte și de alta a drumului D.J. 102B. Satele Valea Screzii și Valea Plopului sunt legate prin drumuri comunale cu DJ 102L, iar satul Merdeala tot printr-un drum comunal are deschidere la D.J. 102B.

Satul de reședință, Poseștii-Pământeni, este așezat aproximativ la jumătatea distanței dintre DN 1A și DN 10, ceea ce înseamnă la aproximativ aceeași distanță față de râul Teleajen și de râul Buzău. Față de cel mai apropiat oraș din județ, Vălenii de Munte, este situat la 15 km. Față de reședința județului Prahova, Ploiești, este situat la o distanță de 45 km, iar față de capitala țării, București, se găsește la 105 km.

I I. ELEMENTE DE ORDIN GEOLOGIC

Litologia, structura și tectonica bazinului hidrografic al pârâului Zeletin sunt strâns legate de întregul perimetru al Subcarpaților de Curbură și în special al Subcarpaților dintre Teleajen și Buzău în cadrul căruia este încadrat.

Întreaga zonă se caracterizează printr-o intercalație de formațiuni în cadrul cărora argilele și marnele creează frecvente dezechilibre.

Litologia zonei analizate relevă o mare complexitate. Pe un fundament cristalin formele de relief formate de-a lungul timpului prezintă caracteristici diverse.

Pintenul de Homorâciu (eocen) numai în partea sa superioară este în litofacies de Tazlău caracterizat printr-un fliș ritmic, cu gresii curbicorticale, marne și argile. Caracteristica acestui fliș este imprimată de alternanța de gresii calcaroase micacee și roci pelitice argilo-marnoase cenușii-verzui. Acest fapt se reflectă în morfologia versanților și în profilul văilor.

În litologia de specialitate sunt citate următoarele depozite în pintenul de Homorâciu:

disodile inferioare – formate din argile nisipoase cu intercalații de marne calcaroase în bază;

strate de Pucioasa – formate din șisturi argilo-marnoase cenușii-verzi până la disodile tipice cu intercalații lenticulare de marno-calcare sideritice;

strate de Izvoare – formate din gresii calcaroase cu marne și argile cenușii-verzui;

menilite și disodile superioare cu intercalații de marne cenușii și argile bentonitice.

Toate acestea explică extensiunea mare a alunecărilor de teren în zonă.

Oligocenul în Pintenul de Văleni (oligocen) este în litofacies de Kliwa și este format din următoarele depozite:

argile marnoase cafenii și argile disodilice cafenii și negricioase;

marne bituminonase brune negricioase în spărtură proaspătă și albicioase pe suprafețele expuse;

gresie de Kliwa – silicioasă, cu granule de cuarț, albă sau galbenă.

Subliniem că altitudinile cele mai mari din zonă sunt date de formațiunile dure – respectiv gresia de Kliwa.

Miocenul în cadrul bazinului se găsește atât în compartimentul Poiana Zeletinului ce aparține sinclinalului Drajna – Chiojd cât și de la ieșirea Zeletinului din cheile formate în Dealurile Pripor până la confluența sa cu râul Bâsca Chiojd.

Dealul Pripor – calcar fosilifer ( Congestia Novorosica )

Depozitele sunt reprezentate prin gipsuri urmate de șisturi argilo – nisipoase, cu resturi de pești și plante (mult mai numeroase). Acestea alternează cu depozite grosiere, nisipuri, gresii glauconitice, conglomerate, la care se adaugă intercalații marnoase cu numuliți.

Complexul superior care urmează începe cu un banc de marno-calcare albicioase, șisturi bituminoase și gresii glauconitice.

În privința formațiunilor post-tectonice acestea au intrat în circuitul sedimentării după mișcările stirice.

Burdigalianul superior și helevetianul sunt reprezentate de argile negre, verzi și roșii, marne și marno-calcare cenușii sau gălbui.

Pintenul de Văleni – gresie de Kliwa silcioasă cu granule de cuarț, albă sau galbenă

Tortonianul este format din marne și nisipuri cu Spiralis și Vulvulina Saulacii, cu intercalații de gresii și nisipuri. Volhinianul și basarabianul este reprezentat prin gresii și nisipuri în alternanță cu argile și marne. În compartimentul Poiana Zeletinului apar frecvent gresii și marne cu Congeria Novorosica.

Tectonica și structura din această zonă este extrem de complicată, de altfel ca întreaga zonă subcarpatică. În cursul său, pârâul Zeletin străbate mai multe zone sinclinale și anticlinale, cu numeroase fracturi datorate prezenței celor doi pinteni anticlinali – de Homorâciu (o continuare a digitației Asău) și de Văleni (o continuare a pânzei de Tarcău) și a sinclinalului Drajna (suprapus atât pe flișul intern cât și pe cel extern prin depozitele pe care le cuprinde).

N. Popp în lucrarea „Caracterizarea geomorfologică și regională a Subcarpaților Teleajenului” arată că unitatea Drajna-Chiojd amplasată de-a lungul sinclinalului Drajna și flancată de cei doi pinteni paleogeni având orientarea NE-SV corespunde singurei depresiuni subcarpatice evidente întâlnită în dealurile dintre Prahova și Buzău, depresiune prin relief, subcarpatică prin poziție.

Depresiunea Drajna-Chiojd, drenată transversal de pârâul Zeletin, corespunde unei unități morfologice și tectonice dar nu și hidorlogice. Buzăul, având valea mai adâncită decât Teleajenul, a reușit prin captări succesive să se insinueze prin pinten, să-l traverseze și să dreneze apele unei mari părți a depresiunii Drajna-Chiojd.

Presupusul curs longitudinal care inițial a drenat spre Teleajen râurile depresiunii a dispărut în urma unor captări succesive venite din est, încât fundul actual al depresiunii și-a pierdut caracterul unitar. Depresiunea este cea mai tipică depresiune subcarpatică sinclinală dintre Buzău și Teleajen. Literatura de specialitate pune sub semnul întrebării limita dintre Carpați și Subcarpați datorită prezenței pintenilor paleogeni din Carpați ce înaintează mult în Subcarpați.

Dealurile Priporului, aparținând pintenului de Văleni, au înălțimi de 700 – 823 m. Ele se prezintă foarte fragmentate, au fost în mare parte despădurite, din care cauză sunt frecvente alunecările de teren. Din acest punct de vedere au afinități cu Subcarpații și trebuie încadrate în această unitate geografică.

Pintenul de Văleni – argile nisipoase cu intercalații de marne nisipoase

Racordul Pintenului de Homorâciu, din care face parte și Dealul Zamura de unde izvorăște pârâul Zeletin, cu Depresiunea Drajna – Chiojd se face prin două rupturi de pantă care culminează cu o diferență de nivel de 300 – 450 m. Prima ruptură subliniază gresia masivă din eocen cu flișul oligocen sub facies de Fusaru iar a doua contactul dintre acestea și depozitele miocene ale depresiunii și reprezintă totodată limita dintre interferența carpato – subcarpatică. Ținând seama și de modul de repartizare al pârâurilor și localităților se consideră că ea constituie în același timp și limita dintre munți și dealuri. Din cele prezentate până acum reiese faptul că, unitatea de relief din care face parte și teritoriul comunei Posești, constituie unul din cele mai originale și mai importante compartimente ale armoniosului ansamblu arhitectonic al pământului românesc – Subcarpații. Acest nume a fost preconizat de catre geologii: L. Mrazec 1899, 1902, G. Munteanu Murgoci, 1917, intrand repede în literatura de specialitate și impunându-se ca o denumire românească, adoptată și de majoritatea specialiștilor străini. Devenită clasică, aceasta înregistrează cea mai largă circulație actuală, deși în ultimul timp se opinează pentru înlocuirea ei cu aceea de Precarpați (în funcție de poziția lor, ,,înaintea Carpaților”), pe considerentul că, sectoare destul de importante nu corespund integral sensului genetic admis de geologi (prezența structurilor cutate și reflectarea lor în relief). Prin geneză se integrează orogenului carpatic dezvoltându-se ca timp geologic în etapa alpină finală (postmoldavică), respectiv în cele două perioade ale acesteia: sarmato-pliocenă și cuaternară (când se desăvârșesc morfologic, Subcarpații).

Sectorul de la curbură prezintă o complexitate mult mai mare atât ca structură, cu cel puțin două valuri recente și într-o anumită parte chiar cu pătrunderea pieziș a unor pinteni de fliș carpatic până departe în interiorul ei, cât și ca relief cu mai multe șiruri paralele de depresiuni, care prin văile ce le intersectează transversal, capătă aspectul labirintic. Zona pintenilor cuprinde un relief semeț ce se apropie sau depășește 1000 m altitudine, cu apariții frecvente de strate redresate până la verticală, ceea ce dă forme foarte impresionante și pitorești de hogbak-uri. Nu numai structura în anticlinal a acestor pinteni ci și rocile mai rezistente ce aparțin flișului paleogen, în cea mai mare parte gresii, contribuie la înfățișarea lor masivă, dominantă ca înălțime față de culmile și depresiunile de la sud. Chiar văile principale ce traversează acești pinteni prezintă ștrangulări în defilee (de exemplu Bâsca – Chiojd, Zeletinul, Bătrâneanca (Stâmnicul), lărgindu-se sub forma unor bazinete în sectoarele intermediare.Importanța orogenezei savice constă în cutarea flișului paleogen și în atașarea acestuia, ca o unitate structurală, la Carpații Orientali și de Curbură. Ca și flișul anterior acesta are o dispunere tectonică în fâșii revărsate sub formă de cute – solzi către est. Spre deosebire de flișul cretacic, cel paleogen din Carpații de Curbură se efilează în avanfosa subcarpatică sub forma unor doi pinteni, de Văleni și de Homorâciu, dând aspectul unui țărm de tip dalmatic. Caracterele structurale și litologice vor imprima și aici o morfologie structurală asimetrică. În continuare se arată că în etapa neocarpatică spre deosebire de cea precedentă în care au predominat cutările și s-a realizat consolidarea structurală a majorității ramurilor carpatice, acestea se caracterizează prin mișcări verticale. În prima parte mișcările verticale sunt dominate atât de înălțări cât și de scufundări ce afectează suprafețe foarte mari, în a doua parte predomină ridicările, scufundările retrăgându-se pe suprafețe tot mai mici.

Formarea zonei ce o străbate pârâul Zeletin poate fi, așadar, surprinsă în trei faze principale:

Faza stirică – care duce la cutarea formațiunilor miocen inferioare din avanfosa carpatică și apariția primelor structuri și unități subcarpatice.

Faza attică – din sarmațian, care duce la cutarea întregii zone dintre Valea Slănicului de Buzău și Valea Dâmboviței și migrarea avanfosei spre exterior.

Faza rhodono – valahă – ce caracterizează zona prin ridicare, ea fiind cea care a dus la exondarea treptată a întregului teritoriu al țării. După această fază în sectorul de la Curbură se trece la o colmatare fluvio – lacustră.

Un alt efect al acestei mișcări îl reprezintă înălțările epirogenetice ce vor ridica Carpații și Subcarpații cu 500 – 1000 m. Acum se definitivează, în cea mai mare măsură, direcția și gradul de înclinare al pantelor. Cele mai importante etape în evoluția reliefului subcarpatic dintre Prahova și Buzău pot fi urmărite în schițele din fig. 6.

Figura 6: Comuna Posești – Harta geologică.

Rezultă că în villafranchian abia se schițează văile principalelor râuri și principalelor dealuri, depresiunile având un caracter mai larg. În pleistocenul inferior dealurile ies mai bine în evidență iar în cel mediu și superior ele se înalță și se conturează chiar ca un ultim ecou al ridicării lanțului de la curbură când probabil cumpăna de ape dintre Buzău și Teleajen se schimbă în detrimentul Teleajenului întrucât Zeletinul devine tributar Buzăului.”

Putem concluziona că Poiana Zeletinului, parte componentă a depresiunii Drajna – Chiojd, este împreună cu întreaga depresiune, o depresiune tectonică întrucât reprezintă un sinclinal cu margini foliate a cărui axă deplasată spre sud e foarte apropiată de dislocația care stabilește contactul cu pintenul de Văleni. Este o depresiune structurală pentru că stratele depozitelor miocene care o alcătuiesc au o cădere spre interiorul depresiunii.

Relațiile dintre natura rocilor și structura acestora au creat în zona pârâului Zeletin condițiile unui echilibru evident al formelor de relief. În general, marnele și argilele în structuri mio – pliocene și pliocene au contribuit la crearea peisajului coborât altimetric cu dealuri având cline în pantă moderată atacate de procese de modelare actuală, cu relief accidentat, iar gresiile și conglomeratele din cei doi pinteni, în mod deosebit din Dealurile Priporului (Pintenul de Valeni), au dus la evidențierea peisajului geomorfologic înalt, structural, cu creste monoclinale.

Rocile de duritate variabilă și gradul înaintat de de fragmentare în roci friabile au dat naștere unor culmi înalte, masive, despărțite de văi adânci și versanți repezi, cu evidente degradări de teren, iar din categoria acestora cele mai răspândite sunt alunecările de teren, mai ales acolo unde s-au făcut defrișări.

Așadar, teritoriul comunei Posești este așezat în Subcarpații de Curbură, care apar ca o treaptă intermediară în relieful românesc și ca o fașie zonală în peisaj. Principalul element de individualizare față de celelalte unități deluroase îl constituie structura geologică, de o complexitate tectonică deosebită, apropiată de cea a Carpaților și materializată prin alternanța unor anticlinale (sau anticlinorii) cu sinclinale (sau sinclinorii), în cazul structurilor relativ simple, cărora li se adaptează și formele majore de relief, alternanțe de dealuri și depresiuni (în general longitudinale). Sunt și alte tipuri de structuri: horsturi si grabene, hogback-uri, cute diapire, horsturi lamelare, monoclinuri etc.), mai greu de urmărit în relieful actual (Al. Rosu, 1980).