Industria a reprezentat în secolul trecut o parte importantă a economiei pentru foarte multe țări ale lumii. Factorul politic s-a aflat în strânsă… [302758]
INTRODUCERE
Industria a reprezentat în secolul trecut o parte importantă a economiei pentru foarte multe țări ale lumii. Factorul politic s-a [anonimizat], dar în alte cazuri a intervenit în mod defavorabil. [anonimizat]-o [anonimizat] 1887, continând cu legea naționalizării din 1948, și după 1989 legile care au determinat privatizarea unităților industriale. Bucureștiul, ca și oraș capitală, s-a [anonimizat]. [anonimizat], ce a avut loc după 1989.
Lucrarea “Restructurarea industriei în Sectorul 4 al Municipiului București” [anonimizat]-a [anonimizat]. De asemenea am dorit să subliniez gradul de dezvoltare maximă pe care l-[anonimizat] 4. [anonimizat]: merită sau nu păstrate aceste clădiri?
[anonimizat], m-a determinat să cercetez motivele din spatele acestei nepăsări. [anonimizat], [anonimizat]. În apropierea zonei în care locuiesc au existat unități industriale înainte de 1989, [anonimizat]. Astfel, [anonimizat]. [anonimizat] o întreprindere industrială a constituit un factor de interes în studierea acestui subiect. Chiar un procent important din vecinii care locuiesc în același bloc au lucrat în acea unitate și au putut să îmi ofere diferite informații despre activitățile pe care le aveau de realizat într-o zi obișnuită de lucru.
Un alt factor care m-a [anonimizat]. [anonimizat] 4, respectiv zona Filaret. [anonimizat] a [anonimizat] a industriei bucureștene.
[anonimizat] a ajuns industria din diferite zone. [anonimizat], și care au fost abandonate. [anonimizat], [anonimizat] a stârnit nemulțumirea societății. [anonimizat] pe teritoriul Bucureștiului.
În capitolul 2 se analizează principalele aspect ce țin de teoretizarea industriei. Aici am ales câteva noțiuni reprezentative, precum și definițiile aferente acestora. În cadrul capitolului 3, am evidențiat atât elementele de favorabilitate, cât și cele de restrictivitate ale cadrului natural, care au dus la dezvoltarea orașului, și implicit a industriei. Elementele de favorabilitate cele mai evidente sunt relieful, clima și hidrografia, în timp ce în cadrul elementelor de restrictivitate se remarcă seismicitatea și calitatea aerului. O altă parte importantă a lucrării este legată de elementele de presiune, în care analiza situației demografice existente și implicațiile acesteia sunt subliniate în mod special. În aceată parte a fost interpretată evoluția numerică a populației, structura pe grupe de vârstă, pe ramuri de activitae, pe nivele de instruire, dar și bilanțul natural.
Capitolul 4 este partea în care se arată concret situația industriei din Sectorul 4. Aici am făcut o scurtă istorie a activităților industriale, de la mahalalele care își luau numele de la meseria predominantă a locuitorilor, până la fabricile cu mii de angajați. Am vorbit despre șase ramuri industriale principale, după care am ales câteva dintre cele mai reprezentative unități industriale, pentru a evidenția apogeul pe care l-au atins, dar și situația actuală.
O problemă pe care am întâmpinat-o în realizarea lucrării este legată de informațiile nu foarte numeroase în privința istoriei unor fabrici. În această situație, fabricile pentru care informațiile au fost puține, au fost subliniate doar principalele momente ale evoluției, fără detalieri suplimentare.
În fine, consider că subiectul ales este unul de actualitate, în măsura în care în ultimii 25 de ani întreaga societate a asistat neputincioasă la problemele cu care s-au confruntat fabricile din toate ramurile industriale. A avut loc o tranziție de la economia în care industria avea un rol important, la economia axată pe servicii. Astfel de realități am dorit să subliniez prin această lucrare, dar și urmările restructurării industriale asupra populației.
CAPITOLUL 1 – METODOLOGIA DE LUCRU
Prin realizarea acestei lucrări se dorește analizarea modului de apariție, de dezvoltare, și de restructurare a unităților industriale care au funcționat pe teritoriul Sectorului 4. Complexitatea acestei lucrări a determinat ca metodele și tehnicile utilizate să fie numeroase. Printre metodele utilizate se evidențiază și metoda analizei, care reprezintă “acțiunea de cunoaștere a structurii și modului de funcționare a unui sistem”.
O altă metodă deosebit de importantă pentru conturarea ideilor acestei lucrări este cea a a observației, considerată ca fiind cea mai veche metodă de cercetare. Aceasta a fost utilizată în cadrul observațiilor pe care le-am făcut direct pe teren. Pentru acest lucru am stabilit mai multe trasee, ținând cont de localizarea unui număr mai mare de fabrici în același areal. Traseele urmate au fost: traseul 1 – Gara Filaret – Uzinele Wolff – Electromontaj – Uzina Electrică Filaret – Uzinele Comunale București; traseul 2 – Adesgo – Întreprinderea Arta Grafică – Antrefrig – Flamura Roșie; traseul 3 – zona IMGB ; traseul 4 – Fabrica Pionierul – Fabrica Dâmbovița – Industria Bumbacului – Abatorul Comunal. Parcurgerea acestor trasee s-a făcut în mai multe zile, și s-a dorit surprinderea atât a stării fizice a clădirilor, cât și atmosfera dominantă a zonei. Tot în cadrul acestor observații, am realizat mai multe fotografii reprezentative. Cu ajutorul acestora am văzut cum lucrurile se pot schimba în doar câteva luni, în sensul în care în luna septembrie 2015 în interiorul unei fabrici erau închiriate mai multe spații, iar în februarie 2016 cea mai mare parte a acestor spații erau libere, foarte multe firme mutându-și sediul.
Metoda sintezei a fost folosită pentru realizarea subcapitolului legat de istoricul activităților industriale din București, prin sublinierea vechimii acestui tip de activitate, dar și în scopul de a remarca modul în care s-au transformat aceste unități de-a lungul timpului.
Pentru prelucrarea datelor statistice a fost nevoie de utilizarea metodei statistico-matematică. Pentru realizarea diferitelor grafice cu referire la partea demografică au fost folosite rezultatele recensămintelor din anii 1992, 2002, 2011, date furnizate atât de Institutul Național de Statistică, cât și obținute de la Direcția Regională de Statistică București. De asemenea, pentru graficele realizate în partea de analiză a ramurilor industriale, au fost folosite date furnizate de diferite site-uri cu profil economic, de exemplu www.risco.ro, www.totalfirme.ro.
În cadrul acestei lucrări a fost utilizată și metoda analizei documentare. Pentru reconsituirea istoriei industriei din București a fost nevoie de consultarea unor lucrări bibliografice cu o anumită vechime. De asemenea, și unele monografii realizate în anii ’80 au furnizat informații importante. Volumele dedicate industriei au avut un rol foarte important în procesul de înțelegere a fenomenelor asociate acesteia. Printre aceste volume se numără cartea din 2008 a lui Liviu Chelcea, “Bucureștiul postindsutrial – memorie, dezindustrializare și regenerare urbană”, dar și teze de doctorat precum cea din 2012 realizată de Mirea Delia-Adriana, intitulată “Metode de evaluare a efectelor reconversiei peisajului industrial în starea mediului Municipiului București”. Pentru a spori interesul cititorului, au fost consultate și anumite numere, dintre anii 1938 și 1947, ale ziarului “Scânteia”, disponibile online prin intermediul Bibliotecii Digitale a Bucureștiului.
O ultimă metodă folosită este cea cartografică, care a presupus consultarea unor materiale cartografice vechi, în cazul de față harta Bucureștiului din 1911, disponibilă online. Prin intermediul acestei hărți, am putut localiza unumite fabrici, dar am și constatat poziționarea în raport cu central orașului și periferiile. Această metodă este important pentru realizarea unor hărți. Cu ajutorul Google Maps am putut să creez pe o hartă punctele de interes, astfel s-a procedat pentru hărțile din capitolul dedicat analizei ramurilor industriale: harta cu principalele unități industriale existente la nivelul anului 1911 pe teritoriul actual al Secotrului 4, harta cu unitățile ce aparțin industriei constructoare de mașini și prelucrarea metalelor.
CAPITOLUL 2 – ASPECTE TEORETICE PRIVIND INDUSTRIA
Termenul de “industrie” provine din limba latină, geneza acestui termen este situată în jurul secolului al XV-lea. În cursul anilor, a primit mai multe definiții, în funcție de gradul de dezvoltare specific fiecărei perioade istorice. Unul dintre primele înțelesuri ale acestui termen, este cel de meșteșug, care se desfășura în gospodărie, având drept scop principal satisfacerea nevoilor proprii.
Ulterior, înțelesul termenului a evoluat, astfel că în 1923, după Max Weber, citat de Cepoiu, A.L., definea industria ca “o activitate destinată acoperirii nevoilor proprii ale unei comunități de oameni”. Se poate observa cum între înțelesul inițial al termenului, și definiția dată de Max Weber, există asemănări evidente.
În spațiul românesc, au existat mai multe definiții, apărute în diferite dicționare ale vremii. Pintre acestea se numără și Dicționar universal al limbei române, din 1929, unde industria apare definită astfel: “totalitatea operațiunilor prin cari materiile prime sunt acomodate trebuințelor vieții: industria coprinde obiectele de consumațiune, vestminte, unelte, locuințe”. Un alt dicționar care consemnează o definiție a acestui termen, este cel al autorului August Scriban, apărut la Iași, în 1939. Conform acestui dicționar, industria reprezintă “Meserie, arta de a fabrica: industria feruluĭ [!]. Totalitatea operațiunilor pin [!] care se transformă materiile prime și se produc bogățiĭ: industria agricolă, manufacturieră”. După 1940, acest termen se referă la unitățile care au ca activitate extracția materiilor prime,prelucrarea lor cu ajutorul diferitelor unelte, echipamente și mașini.
Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române din 2009, industria este definită ca “ramură a producției materiale și a economiei naționale în cadrul căreia au loc, pe scară largă, activități de producție a uneltelor de muncă, extracție a materiilor prime, a materialelor și a combustibililor și de transformare a produselor obținute în această ramură , precum și a celor produse în agricultură, în bunuri de consum”.
Odată cu dezvoltarea industriei, au apărut și alți termeni asociați diferitelor procese legate de aceasta. Unul dintre cele mai importante procese ale secolului trecut a fost cel al industrializării. Acest proces apare în Dicționarul Explicativ al Limbii Române definit ca “proces de transformare a unei țări agrare într-o țară industrială dezvoltată din punct de vedere economic prin crearea marii industrii mecanizate; Prelucrare industrială a unor materii prime, transformarea lor în produse industrial; Aplicarea unor metode, procedee (tehnice, organizatorice etc.) specific industriale în alte ramuri”. Industrializarea a determinat dezvoltarea orașelor, prin atragerea forței de muncă către unitățile industriale. Acest proces s-a manifestat cu precădere în perioada celui de al Doilea Război Mondial, când capitala a devenit “cel mai important centru industrial al țării”. Industrializarea din acea perioadă a presupus construcția a numeroase unități industriale, creșterea ponderii populației urbane, schimbarea structurii pe activități ale economiei naționale, producție care creștea în fiecare an și cererea de produse tot mai mare.
Procesul de industrializare a determinat apariția platormelor industriale. Conform Dicționarului Explicativ Ilustrat al Limbii Române din 2008, o platformă industrială reprezintă “zona în care sunt concentrate mai multe unități industriale cu profiluri diferite sau asemănătoare”. Astfel de spații s-au dezvoltat și pe teritoriul Sectorului 4, fiind prezente în partea de sud a acestuia (Progresul, IMGB).
Altă noțiune utilizată frecvent atunci când se vorbește de industrie, este cea de “întreprindere industrială”. Acest termen este definit ca “locul unde produsele pe care le consumăm sunt fabricate, investițiile sunt realizate, veniturile sunt repartizate, noile locuri de muncă sunt create și dinspre care sunt exportate produse care condiționează echilibrul comercial al națiunii”.
După 1990, odată cu schimbarea regimului politic al țării, situația industriei s-a schimbat foarte mult, astfel că dezindustrializarea ajunge să fie unul dintre cele mai vizibile procese. Definit ca “o scădere a ponderii industriei în economia unei țări”, acest proces se caracterizează prin scăderea ponderii populației ocupate în industrie, privatizarea unităților industriale, închiderea unui număr mare dintre acestea, situații în care terenurile fabricilor au ajuns să valoreze mai mult decât fabricile în sine.
Delocalizarea industriei s-a concretizat în ultimii ani ca un alt proces care își face simțită prezența tot mai mult. Această situația are la bază atât considerente de mediu, cât și economice, în sensul creșterii costurile pentru întreținerea spațiilor din interiorul orașelor, dar și nevoilor de suprafețe mari, greu de găsit în interiorul orașelor. Un astfel de exemplu este cel al Fabricii Antrefrig, care a fost mutată în Caracal, terenul din București al vechii fabrici fiind vândut unui constructor de ansambluri rezidențiale.
Un proces esențial care a avut loc după 1990 este cel al restructurării industriale. Acest proces a început prin privatizarea unităților industriale. Privatizarea este definită în Marele dicționar de neologiste ca “procesul de transformare a întreprinderilor comerciale și industriale, a instituțiilor din sectorul de stat cu cel privat, în scopul rentabilizării sau creșterii rentabilității economico-sociale”. După Cepoiu, A.L., 2008, restructurarea industriei este un termen apărut datorită declanșării crizei energetic la începutul anilor 1970. În sens general, restructurarea industrială presupune: sporirea mobilitatii pe piața forței de muncă, schimbarea capitalului de stat în cel privat, respectarea normelor europene privind protecția mediului, specializarea industriei pe anumite ramuri, modernizarea unităților industriale care prezintă potențial de dezvoltare.
În România, acest proces a avut ca scop trecerea de la economia de dinainte de 1990 la economia capitalistă, dar a fost declanșat de trei tipuri de crize: structurală, de rezultate și de lichidități. Criza structurală se referă la dificultățile pe care le-au întâmpinat unitățile industrial în ceea ce privește adaptarea la piața europeană. Multe dintre fabrici aveau echipamente depășite tehnologic, apărând probleme legate de calitatea produselor. În acest mod a apărut și criza de rezultate, în care unitățile industriale înregistrau pierderi tot mai mari, creșterea stocurilor de produse, pierderea unor contracte importante. Pentru România, au existat mai multe aspecte evidențiate ale acestui proces: fiecare ramură industrială să se concentreze pe partea performantă a domeniului, anumite activități industriale să fie delocalizate, iar unitățile care nu sunt rentabile să fie închise. Între 1992 și 2001 au fost privatizate 1881 întreprinderi industriale.
3CAPITOLUL 3 – ANALIZĂ DIAGNOSTIC
Poziție geografică
Regiunea București-Ilfov este localizată în partea de sud-est a României. Municipiul București este așezat în sudul României, între coordonatele geografice de 44°44’30”și 44°14’05” latitudine nordică și 25°49’50”și 26°27’15” longitudine estică. Are o suprafață de 228 km², ceea ce reprezintă 0,8% din suprafața României, din care suprafața construită reprezintă 70%.
Conform Planului de dezvoltare regională al regiunii București-Ilfov, orașul măsoară 24 km pe direcție nord-sud și 22 km pe direcție est-vest. Din punct de vedere administrativ, este divizat în 6 sectoare, numerotate în sensul acelor de ceasornic, cu cifre arabe de la 1 la 6.
Sectorul 4 este situat în partea de sud a Bucureștiului, cu prelungiri în zona județului Ilfov ce conduc spre orașele Giurgiu și Oltenița. La granița între Sectorul 4 și Sectorul 5 se găsește Șoseaua Giurgiului, care leagă Bucureștiul de portul Giurgiu. Acest drum face parte din Coridorul IX Pan-european, care leagă sudul și nordul Europei, traversând țări precum: Grecia, Bulgaria, România, Republica Moldova, Ucraina, Belarus, Rusia. Acest fapt sporește gradul de accesibilitate al zonei.
Este delimitat teritorial de Splaiul Unirii (râul Dâmbovița) în nord, nord-est și est, Șoseaua de Centură în sud și Șoseaua Giurgiului în vest. Sectorul 4 se învecinează cu Sectorul 3 la nord și est, județul Giurgiu la sud și Sectorul 5 la vest.
Conform Strategiei de dezvoltare a Sectorului 4, realizată de primărie, limitele administrative detaliate ale sectorului sunt:
Limita de nord: râul Dâmbovița până la circa 1800 m est de podul de pe Dâmbovița de pe Șos. Vitan-Bârzești.
Limita de est: linia convențională cu direcția sud-vest până la Drumul Cheile Turzii, se continuă pe Drumul Cheile Turzii, pe Str. Pechiu Ion până la Șos. Berceni, pe Șos. Berceni până la linia de centură (toate inclusiv) cuprinzând și cimitirul Berceni.
Limita de sud: linia de centură, circa 2400 m spre vest de la Șos. Berceni, cuprinzând și unitatea și depozitul de colectare a metalelor din cadrul fostului Ministerului Industriei Metalurgice.
Limita sud-vestică: linia de centură cu direcția nord-vest până la Drumul Bercenarului, continuă pe Drumul Bercenarului (inclusiv) până la Șos. Giurgiului.
Limita de vest: Șos. Giurgiului, Calea Șerban Vodă până la intersecția cu Str. Mitropolitul Iosif, pe Str. Mitropolitul Iosif, Str. Mitropolitul Veniamin Costache până la Str. Cuțitul de Argint, Str. Cuțitul de Argint, Str. Serg. major Ancuța Ilie (toate inclusiv), până la Str. Fabrica de Chibrituri (exclusiv) până la Str. Mitropolitul Filaret, pe Str. Mitropolitul Filaret până la Str. Gazelei, Str.Gazelei până la Calea Rahovei, Calea Rahovei (toate inclusiv) până la Str. Antim,Str. Antim, Str. Sfintii Apostoli până la Str. Apolodor, Str. Apolodor (toate exclusiv) până la P-ța Natiunilor Unite (inclusiv).
Fig. 3-2 Poziția geografică a Sectorului 4
Sursa: prelucrare după Google Maps
Sectorul 4 prelungiri în zona județului Ilfov ce conduc spre orașele Giurgiu (prin Șoseaua Giurgiului) și Oltenița ( prin Șoseaua Olteniței). Din punct de vedere al suprafeței, Sectorul 4 se situează pe locul al III-lea, cu o suprafață de 34 km², având aceeași suprafață cu cea a Sectorului 3.
Tabel 3-1
Suprafața sectoarelor din București
(Sursa datelor – București – anuar statistic 2013)
Fig. 3-3 Ponderea suprafețelor sectoarelor din Municipiul București
După Dincă (2008), Sectorul 4 cuprinde mai multe cartiere:
Unirea
Cantemir-Mărășești
Filaret-Parcul Carol I
Giurgiului
Brâncoveanu
Tineretului
Văcărești
Berceni
Progresul
Apărătorii Patriei
Olteniței
Vitan-Bârzești
Elemente de favorabilitate ale cadrului natural
Relieful
Municipiul București se situează în întregime în Câmpia Vlăsiei, una din subunitățile centrale ale Câmpiei Române (Posea G.,Ștefănescu I., 1984). Altitudinile variază între 50-60 metri în lunca Dâmboviței și 80-90 metri în nord.
În ceea ce privește Sectorul 4, acesta este situat în Câmpia Bucureștiului, respectiv în subunitatea numită Câmpul Cotroceni-Berceni. Zona “Măgurele-Progresul-Berceni-Popești Leordeni formează o treaptă mai joasă, de 70-80 m, ce pare o primă treaptă a Argeșului” (Posea G.,Ștefănescu I., 1984).
În lunca Dâmboviței, malurile sunt tăiate în loess, cel drept este mai abrupt și mai înalt (10-15 metri), pe când cel stâng are altitudini cuprinse între 4-6 metri până la 10-12 metri. Microrelieful de luncă a fost creat prin aluvionările inegale din timpul viiturilor, prin dinamica meandrării râului, dar și prin tendința de depalsare spre malul drept. Prin intermediul eroziunii laterale, au fost create piscuri sau pinteni de câmp, golfuri de luncă și popine sau grădiști. Pe teritoriul Sectorului 4 se evidențiază următoarele popine: Colina Patriarhiei (85 m), Colina Radu Vodă (75 m), Colina Bucur etc..
Un element important al reliefului în zona Sectorului 4 a fost reprezentat de lucrările de amenajare a cursului Dâmboviței. După Dincă (2008), prin rectificarea, adâncirea și canalizarea Dâmboviței, s-au tăiat meandrele, reducându-se în acest fel riscul inundațiilor și aluvionarea. Datorită acestor intervenții, lacurile și gârlițele au fost drenate, în câteva cazuri au fost amenajate parcuri (Parcul Carol, Parcul Tineretului). Alte intervenții care au contribuit la modificări ale reliefului sunt lucrările la canalizare și tunelul metroului (Posea G.,Ștefănescu I., 1984).
Prin aceste elemente se evidențiază gradul ridicat de favorabilitate al teritoriului ocupat de Sectorul 4 și implicit de întreaga capitală, prin pantele reduse și altitudinile scăzute. Un alt element care sporește gradul de favorabilitate al zonei, se referă la procesele geomorfologice actuale. Relieful nu favorizează un număr mare de astfel de procese, dar “intensitatea unora și accelerarea degradării solului în anumite sectoare este o consecință a intervenției antropice”.
Clima
Climatul specific Municipiului București este cel temperat-continental, cu nuanțe excesive, “influențat de caracteristicile zonei de contact al maselor de aer continentale estice” (Dincă, C. 2008). Clima orașului a suferit modificări prin acțiunea omului, de la activitățile industriale, numărul mare de mașini care circulă, până la construirea de noi cartiere rezidențiale. Pe teritoriul Sectorului 4 măsurătorile climatice se realizează la Stația Meteorologică Filaret, situată în vecinătatea Parcului Carol.
Regimul temperaturii aerului se diferențiază între zona orașului propriu-zis și cele situate la exteriorul acesteia. Temperaturile sunt mai ridicate în central orașului și mai scăzute la periferie, în timp ce precipitațiile sunt mai bogate în centru și mai reduse la exteriorul acestuia (Iojă, C. 2005, citat de Dincă, C., 2008).
Temperatura medie anuală este de 11șC, valorile crescând spre interiorul orașului, “Bucureștiul apărând, sub aspect termic, ca o insulă de căldură urbană” (Posea G.,Ștefănescu I., 1984). De asemenea, apar diferențieri și între partea de nord a orașului (Stația Meteorologică Băneasa) și cea de sud (Stația Meteorologică Filaret).
Tabel 3-2
Temperaturile medii anuale înregistrate la Stația Meteorologică Filaret
Sursă date: România în cifre (2014), București – anuar statistic 2013
Din aceste date se evidențiază tendința de încălzire a climei, evidențiată prin creșterea temperaturii medii anuale cu aproximativ 1,5 șC din 1990 până în 2013. Cea mai ridicată valoare a maximei absolute anuale s-a înregistrat în anul 2012, pe când cea mai mica valoare a minimei absolute a fost în anul 2000. Amplitudinea termică absolută depășește 50 șC. După Posea (1982), „temperaturile extreme absolute certifică caracterul de continentalism mai accentuat al climatului”.
În ceea ce privește regimul precipitațiilor, valoarea medie anuală este de 590 mm. Cu toate acestea, apar numeroase variații neperiodice. Astfel au existat perioade mai umede, în care valorile precipitațiilor au depățit 700 mm (1969-1972), dar și perioade secetoase cu valori cuprinse între 350-400 mm (1945-1946). Cea mai mare cantitate de precipitații se înregistrează în iunie, pe când cea mai mică este în februarie. Vara ploile au caracter torențial.
Tabel 3-3
Precipitații medii anuale înregistrate la Stația Meteorologică Filaret
Sursă date: România în cifre (2014), București – anuar statistic 2013
O valoare record a fost înregistrată în 2005, de 1109 mm, cu 500 mm peste mediile anuale obișnuite. Pe de altă parte, din graficul de mai sus se observă faptul că în 2011 s-a înregistrat cea mai scăzută valoare a precipitațiilor din ultimii ani, de 474 mm.
Clima temperat – continentală este una care a permis dezvoltarea orașului, cu toate că în ultimii ani au apărut modificări evidente ale valorilor medii ale unor indicatori climatici, accentuând nuanțele excesive ale climatului.
Hidrografia
Municipiul București, inclusiv Sectorul 4, este situat în bazinul hidrografic al râului Argeș. Unul dintre cei mai importanți afluenți ai Argeșului este Dâmbovița, care constituie și limita de nord a Sectorului.
Dâmbovița a constituit un element de favorabilitate al teritoriului actual al Sectorului 4, prin asigurarea necesarului de apă. Cu toata acestea, cursul râului a fost amenajat pentru a împiedica producerea inundațiilor.
Apele subterane sunt influențate de constituția geologică a subsolului, precum și de caractersticile reliefului. Pânza freatică se află la o adâncime de 0-3 m în lunca Dâmboviței, în timp ce pe interfluviu se găsește la adâncimea de 7-30 m .
În ceea ce privește lacurile de pe teritoriul Sectorului 4, acestea sunt reprezentate de cele amenajate în lunca Dâmboviței: lacul din Parcul Carol I și cel din Parcul Tineretului. Acestora li se adaugă și Lacul Văcărești, gândit ca parte a amenajării complexe a râului Dâmbovița. După 1989 proiectul a fost abandonat, în prezent se fac demersuri pentru a fi declarat parc natural.
Tabel 3-4
Lacurile existente pe teritoriul Sectorului 4
Sursă date: București – anuar statistic 2013
Elemente de restrictivitate ale cadrului natural
Geologie
“Bucureștiul este așezat pe depozite cuaternare formate în zonele de interfluviu dintr-o pătură subțire de loess cu grosimi de 3,5-5,5 metri” (Dincă, C., 2008).
După Liteanu (1952) citat de Posea (1982), se diferențiază mai multe strate:
– Stratele de Frățești: trei orizonturi de pietrișuri și nisipuri, separate de argile și nisipuri cu argile , cu o grosime de 100-120 m;
– complexul marnos din pleistocenul mediu ce crește în grosime de la S (20m) la N (peste 100m);
– complexul nisipurilor fine de Mostiștea (10-50 m grosime), argile și argile nisipoase, orizontul pietrișurilor și nisipurilor de Colentina și unele depozite loessoide de pe câmpuri;
– ultimul strat este reprezentat de aluviuni din terasele joase ale Dâmboviței și Argeșului;
Seismicitatea reprezintă o altă caracteristică a cadrului natural care constituie o restrictivitate. Bucureștiul este afectat de două tipuri de cutremure: “intermediare, adică cele care au focarul sub scoarță, în mantaua superioară, la 80-180 km adâncime, și normale, cu sediul în scoarță, pe o serie de falii, la adâncimi de 5-30 km” (Posea G.,Ștefănescu I., 1984).
De-a lungul timpului Bucureștiul a fost afectat de mai multe cutremure: 1940, 1945, 1977, 1986, 1990. Conform hărții seismice a Bucureștiului, teritoriul Sectorului 4 prezintă cel mai redus risc din punct de vedere al accelerației solului în cazul unui seism puternic.
În Sectorul 4 există mai multe clădiri încadrate în clasa I de risc seismic care prezintă pericol public, localizate în zone precum: Bulevardul Mărășești, Strada Poenaru Bordea, Strada Bibescu Vodă, Calea Șerban Vodă, Strada Ienăchiță Văcărescu, Bulevardul Regina Maria, Splaiul Unirii.
Vegetație
Din punct de vedere al vegetației, Bucureștiul se încadra în zona silvostepei. Antropizarea puternică a teritoriului a determinat înlocuirea vegetației naturale cu spații construite (Posea, G., Popescu, N., Ielenicz, M. et. al., 1982). În parcuri se găsesc specii precum: stejar, cer, arțar, ulm, mesteacăn, plop, tei. În Parcul Carol se gășește un exemplar de arbore mamut (Sequoia gigantea).
Odată cu dezvoltarea orașului, suprafața ocupată de spații verzi a scăzut semnificativ. În Sectorul 4 suprafața ocupată de spații verzi este de 634,2 ha, ceea ce îl plasează pe locul al IV-lea între sectoarele capitalei.
În ceea ce privește suprafața spațiilor verzi raportat la numărul de locuitori, Sectorul 4 are o valoare de 21,12 m²/locuitor, sub cerințele Uniunii Europene, de 26 m²/locuitor. De asemenea, nici în ceea ce privește numărul de arbori Sectorul 4 nu ocupă un loc fruntaș.
Fig. 3-4 Numărul de arbori pe sectoare
Sursă date: http://www.pmb.ro/pmb/comunicate/fisiere/1313123713.pdf
O altă problemă a Sectorului 4 este reprezentată de suprafața mare de spații verzi degradate. În această categorie este inclus și fostul lac Văcărești, pe care autoritățile încearcă să îl transforme în parc natural.
Fig. 3-5 Suprafața terenurilor degradate pe sectoare
Sursă date: http://www.pmb.ro/pmb/comunicate/fisiere/1313123713.pdf
Din graficul de mai sus se poate observa faptul că 61% din totalul suprafețelor degradate din București se găsesc pe teritoriul Sectorului 4. Prin amenajarea acestor spații degradate, autoritățile ar putea să crească suprafața spațiilor verzi pentru a atinge standardele europene.
Calitatea aerului
Conform limitelor recomandate de Organizația Mondială a Sănătății, cantitatea de noxe din aer nu trebuie să depășească 10 µg/m³.În București această limită este cu mult depășită, ajungând la 38,2 µg/m³.
Pe teritoriul Sectorului 4 există o stație de tip industrial de monitorizare a aerului situată pe Șoseaua Berceni, nr. 10-12. Un studiu realizat de Ecopolis privind calitatea aerului în București a relevat faptul că la această stație de monitorizare, s-au înregistrat numeroase depășiri ale limitelor privind mai multe substanțe poluante.
În ceea ce privește pulberile în suspensie (PM10), la stația Berceni s-au înregistrat, în anul 2010, 38 de depășiri zilnice ale limitei maxime pentru sănătatea umană. Valoarea maximă înregistrată la această stație în anul 2010 a fost de 149 µg/m³, cu mult peste limita maximă admisă de 50 µg/m³.
Dioxidul de azot (NO2) este o altă substanță măsurată la stația Berceni. Aici au fost înregistrate 45 de depășiri ale mediilor orare. Valoarea maximă în anul 2010 a fost de 358 µg/m³, față de limita pentru sănătatea umană de 200 µg/m³.
Elemente de presiune
Demografie
Evoluția numerică a populației
Comparativ cu celelalte sectoare ale capitalei, la recensământul din 2011, Sectorul 4 era clasat pe locul al IV-lea. Aproximativ 15% din populația Bucureștiului locuiește în sectorul mai sus menționat.
Fig. 3-6 Populația Municipiului București pe sectore, în anul 2011
Sursă date: Institutul Național de Statistică
La nivel de sector, acest indicator a cunoscut oscilații importante după 1989, existând atât perioade de creștere, cât și perioade de scădere a populației.
Tabel 3-5
Evoluția numărului de locuitori în Sectorul 4
Sursă date: Institutul Național de Statistică
Cel mai mare număr de locuitori s-a înregistrat în anul 1995, de 323061 locuitori. Între 1995 și 2002, populația a scăzut foarte mult, ajungând la un număr de 294247 locuitori. Scăderea este pronunțată în principal datorită migrațiilor internationale interzise în timpul comunismului, precum și sporului natural negativ. O altă cauză a scăderii este legată de închiderea sau reducerea producției mai multor unități industriale.
După anul 2002 numărul populației a înregistrat o creștere ușoară, în special datorită construirii de numeroase ansambluri rezidențiale (de exemplu: Corvaris Residence, Dimitrie Leonida Residence, Viva Residence Berceni), cele mai multe dintre acestea în partea de sud a Sectorului 4. De asemenea, o altă cauză a creșterii este legată de locurile de muncă care îi atrag pe locuitorii din localitățile situate în apropierea Bucureștiului.
După această perioadă de creștere, numărul de locuitori a scăzut, ajungând la recensământul din 2011 să numere 287828 locuitori, scăderea fiind de 13344 locuitori. De remarcat este faptul că după 2011, populația ajunge din nou să crească, în anul 2013 numărând 299044 locuitori.
Fig. 3-7 Evoluția numărului de locuitori în Sectorul 4 în perioada 1992-2013
Sursă date: Institutul Național de Statistică
Mișcarea naturală
Reprezintă un alt indicator demografic extrem de important și care este influențat de numeroși factori. Sporul natural a înregistrat numai valori negative după 1990, minimul fiind atins în anul 2002, atunci când acest indicator a înregistrat valori de -3,3‰. La această scădere au contribuit mai mulți factori, printre care și migrația externă, creșterea șomajului, legalizarea avortului după 1989.
În ultimii ani, asistăm la o ușoară creștere a sporului natural, care rămâne negativ, determinată de creșterea numărului de nașteri. Această creștere a fost influențată de politicile de stimulare a natalității, precum și de creșterea economică înregistrată în ultimii ani.
Tabel 3-6.
Evoluția ratei natalității,ratei mortalității și a bilanțului natural în Sectorul 4
Sursă date: Direcția Regională de Statistică a Municipiului București
Fig. 3-8 Evoluția ratei natalității,ratei mortalității și a bilanțului natural în Sectorul 4
Sursă date: Direcția Regională de Statistică a Municipiului București
Densitatea populației
Densitatea medie a populației în București a fost în anul 2012 de 8036 loc./km². Sectorul 4 ocupă penultimul loc între sectoarele capitalei. Comparativ cu media pe București, Sectorul 4 are o densitate de doar 1,09 ori mai mare. De asemenea, față de densitatea medie din România, Sectorul 4 prezintă o valoare de 104 ori mai mare.
Tabel 3-7
Densitatea populației pe sectoare, în anul 2012
Sursă date: Anuarul Statistic al Bucureștiului – 2013
Durata medie a vieții
La nivelul municipiului București, durata medie a vieții a crescut permanent din 1996 până în 2013. Această creștere este condiționată de nivelul de trai, condițiile sanitare, alimentația.
Fig. 3-9 Evoluția duratei medii a vieții în București
Sursă date: Institutul Național de Statistică
Cu toate ca durata medie a vieții a crescut de la 70,8 ani cât era în 1996, la 77,5 în 2013, România continuă să aibe una dintre cele mai scăzute valori ale acestui indicator din Uniunea Europeană.
Structura populației
Structura pe grupe de vârstă
Analiza acestei structuri permite evidențierea potențialului demografic al unei regiuni. În cazul municipiul București, inclusiv în Sectorul 4, au apărut modificări majore ale structurii pe grupe de vârstă.
Fig. 3-10 Populația Sectorului 4 pe grupe de vârstă, în anul 1992
Sursa: Direcția Regională de Statistică a Municipiului București
În 1992, piramida vârstelor pentru Sectorul 4 evidențiază baza lată, reprezentată de populația tânără. Cea mai numeroasă categorie de vârstă este cea cuprinsă între 35-39 de ani. Populația vârstnică este redusă, reprezentând 14% din populația totală, în timp ce populația aptă de muncă este cea mai numeroasă, 65%. Această piramidă reflectă și natalitatea ridicată din acea perioadă în Sectorul 4.
Între recensămintele din 1992 și 2011, au apărut numeroase modificări, ca urmare a schimbării condițiilor economice și sociale. Cea mai numeroasă grupă este cea cuprinsă între 30-34 de ani.
Fig. 3-11 Populația Sectorului 4 pe grupe de vârstă, în anul 2011
Sursa date: Direcția Regională de Statistică a Municipiului București
Baza piramidei este îngustă, care urmare a reducerii natalității. Astfel, populația tânără ajunge să reprezinte doar 12% din populația totală. Comparativ cu 1992, se remarcă creșterea ponderii populației vârstnice, de la 14%, la 20% în 2011. Valorile negative ale natalității, associate cu cele ridicate ale migrației externe, duc la un proces de îmbătrânire demografică, cu consecințe majore asupra economiei zonei.
Structura populației active și inactive
Această structură relevă gradul de participare al populației la o activitate economică. Ca și celelalte structure, și aceasta a cunoscut modificări în timp.
În analiza acestei structuri trebuie subliniat faptul că fiecare dintre aceste două componente, activă și inactivă, cuprinde la rândul lor mai multe categorii de persoane. Populația activă se împarte în activă ocupată (populația care desfășoară o activitate economică) și activă ne-ocupată (populația aflată în căutare unui loc de muncă). Populația inactivă cuprinde populația în curs de formare (studenți, elevi), pensionari, femeile casnice, rentieri.
Fig. 3-12 Structura populației active și inactive în Sectorul 4, în 1992
Sursa date: Direcția Regională de Statistică a Municipiului București
Numărul populației inactive a scăzut din 1992 până în 2011 cu 28350 persoane. În procente populația inactivă a scăzut de la 51% la 47%. În ceea ce privește populația activă, se evidențiază creșterea procentului, de la 49% la 53%, deși numărul celor activi pe piața muncii a scăzut cu 4147 de persoane. Această situație se datorează scăderii numărului de locuitori din Sectorul 4, din 1992 până în 2011, dar menținerii ponderii persoanelor active la un nivel constant.
Fig. 3-13 Structura populației active și inactive în Sectorul 4, în 2011
Sursa date: Direcția Regională de Statistică a Municipiului București
La recensământul din 2011, din totalul populației active de 151322 de persoane, 93% reprezintă populația ocupată, ceea ce arată o rată scăzută a șomajului.
Fig. 3-14 Structura populației active în Sectorul 4, în 2011
Sursa date: Direcția Regională de Statistică a Municipiului București
În ceea ce privește populația inactivă, în 2011 ceea mai mare parte a acesteia este reprezentată de pensionari, respectiv 65%. Un aspect pozitiv este evidențiat de procentul redus al persoanelor întreținute de stat sau alte organizații private, de doar 1%.
Fig. 3-15 Structura populației inactive în Sectorul 4, în 2011
Sursa date: Direcția Regională de Statistică a Municipiului București
Structura populației după nivelul de instruire
Înte 1992 și 2011 au apărut schimbări și în ceea ce privește nivelul de instruire al populației. Analizând situația din 1992, se observă faptul că cea mai mare pondere este reprezentată de populația absolventă la nivel liceal, 29%. A două cea mai numeroasă categorie este reprezentată de nivelul liceal, respectiv 25%. Ponderea populației cu studii superioare este una redusă, de doar 12%. Este de remarcat și procentul populației absolvente de învățământ postliceal, tehnic de maiștri (3%), precum și cel al absolvenților învățământului profesional și de ucenici (14%). Existența acestor ultime două categorii poate fi datorată unităților de învățământ cu profil tehnic, ca urmare a tradiției industriei în Sectorul 4.
Fig. 3-16 Populația de 10 ani și peste după nivelul școlii absolvite în Sectorul 4, în 1992
Sursa date: Direcția Regională de Statistică a Municipiului București
În 2011 apar numeroase modificări, în special în ceea ce privește ponderea populației absolvente de studii superioare, de la 12% la 31%. Se ajunge astfel la un procent egal între nivelul superior și cel liceal, cu o valoare de 31%. De remarcat este faptul că și în anul 2011 continuă să existe un procent de persoane fără școală absolvită, ceea ce constituie un motiv de îngrijorare.
Fig. 3-17 Populația de 10 ani și peste după nivelul școlii absolvite în Sectorul 4, în 2011
Sursa date: Direcția Regională de Statistică a Municipiului București
Structura pe ramuri de activitate
Acest indicator reflectă gradul de dezvoltare economică la care a ajuns zona respectivă. Graficul pentru anul 1992 evidențiază faptul că cea mai mare parte a populației lucrează în industria prelucrătoare (67038 persoane). O altă activitate cu numeroși angajați este cea a comerțului, unde lucrează 14806 persoane.
În ceea ce privește repartiția populației pe sectoare economice, sectorul secundar deține cea mai mare pondere, de 55,2%. Acest fapt poate fi explicat prin existența a numeroase întreprinderi industriale situate pe teritoriul Sectorului 4, care necesitau o forță de muncă numeroasă, datorită producțiilor ridicate. Sectorul primar concentrează doar 1,2%, pe când cel terțiar 43,6% din totalul populației active. Un procent important din populație lucrează în industrie (45%), ca urmare a existenței a numeroase unități funcționale de pe teritoriul Sectorului 4.
Fig. 3-18 Structura populației pe activități ale economiei naționale, în Sectorul 4, în 1992
Sursa date: Direcția Regională de Statistică a Municipiului București
Recensământul din 2011 a arătat anumite modificări ale acestui indicator. Astfel numărul de persoane care lucrează în industria prelucrătoare a scăzut semnificativ, cu 50803 persoane. Acest fapt se datorează reducerii numărului întreprinderilor industriale, iar cele care au continuat să funcționeze și-au redus foarte mult producția, prin urmare și numărul de angajați.
Fig. 3-19 Structura populației pe activități ale economiei naționale, în Sectorul 4, în 2011
Sursa date: Direcția Regională de Statistică a Municipiului București
O creștere mare s-a înregistrat în ceea ce privește comerțul, de la 14806 persoane în 1992, la 27021 în 2011. Ponderea populației ocupate în industrie a scăzut semnificativ, de la 45% în 1992, la 12% în 2011. Pe sectoare economice se evidențiază creșterea substanțială a sectorului terțiar, care ajunge la 76,7%. În același timp, sectorul secundar cunoaște o scădere importantă, de la 55,2% în 1992, la 22% în 2011. Sectorul primar se menține la o valoare constantă, de 1,3%. Astfel se poate afirma faptul că Sectorul 4 are o economie orientată spre servicii.
Economie
Șomajul
Acest indicator este relevant în determinarea nivelului de trai. Valoarea considerată normală în ceea ce privește rata șomajului este de 3% (Ianoș I., coord., 2015). Analizând graficul referitor la dinamica numărului de șomeri, se poate observa faptul că cel mai mare număr s-a înregistrat în anul 1992. Până în 2004 acest număr a scăzut în mod continuu. Anul 2006 a fost cel în care tendința ultimilor ani de scădere a numărului de șomeri nu s-a manifestat, din contră înregistrându-se o creștere.
Cea mai importantă creștere a numărului de șomeri a avut loc în perioada 2008-2010, respectiv cu 1836 de persoane. Numărul mare al șomerilor din acei ani poate fi asociat cu perioada crizei economice, atunci când și numărul firmelor din Sectorul 4 a scăzut mult.
Fig. 3-20 Dinamica numărului de șomeri înregistrați în Sectorul 4, în perioada 1992-2013
Sursa date: Direcția Regională de Statistică a Municipiului București
Daca detaliem situația din 2011, se evidențiază faptul că din numărul total al șomerilor 72,6% reprezintă șomerii aflați în căutarea unui alt loc de muncă, pe când cei aflați în căutarea primului loc de muncă au o pondere de 27,4%.
Fig. 3-21 Șomerii după grupa de vârstă în Sectorul 4, în 2011
Sursa date: Direcția Regională de Statistică a Municipiului București
În graficul de mai sus se observă faptul că cel mai mare număr al șomerilor este în cadrul grupei 20-24 de ani. Această situație a tinerilor cu nivel ridicat de instruire, dar care sunt șomeri reprezintă o problemă nu doar în București, ci și în alte orașe. De asemenea, în toate grupele de vârstă numărul șomerilor este mai mare în rândul populației masculine.
Numărul de firme
Fig. 3-22 Evoluția numărului de firme în Sectorul 4, în perioada 2008-2014
Sursa date: Institutul Național de Statistică
În perioada crizei economice numărul firmelor a scăzut, atingând un minin în anul 2011. Deși în ultimii 3 ani numărul de firme a crescut continuu, Sectorul 4 rămâne unul dintre sectoarele cu cel mai mic număr de firme înregistrate (13% din numărul total de firme înregistrate în București).
CAPITOLUL 4 – ANALIZA RAMURILOR INDUSTRIALE DIN SECTORUL 4
Începuturile industriei
Dezvoltarea industriei în București, și implicit Sectorul 4, a fost legată de statutul de capitală al acestui oraș. “Găzduirea de către București a instituțiilor statului a influențat atât creșterea industriei, cât și urbanizarea orașului”.
Industria a apărut prin dezvoltarea micii producții artizanale, în care lucrau toți membrii familiei. S-a observat concentrarea populației care avea o anumită meserie în lungul unor artere de circulație, ale căror toponime amintesc astăzi de veche activitate care se desfășura în acele zone (Mirea, D.A., 2012). Astfel de toponime sunt întâlnite și pe teritoriul actual al Sectorului 4: Str. Pielari, Str. Tăbăcarilor, Str. Cărămidarii de Jos, Str. Lânăriei, Str. Plugarilor.
Un factor cu rol determinant în dezvoltarea industriei este reprezentat de investițiile militare. Una dintre primele fabrici de pe teritoriul Sectorului 4 a fost Fabrica Wolff, care a avut contracte cu Ministerul de Război (Chelcea L., 2008).
Căile Ferate Române s-au distins ca un alt factor cu rol esențial în extinderea unităților industriale. Liviu Chelcea afirma în acest sens faptul că “impactul CFR asupra capitalei s-a manifestat la trei niveluri ”: prin contractele importante pe care CFR le-a avut cu diferite fabrici (printre care și Fabrica Wolff), prin faptul că CFR era la începutul secolului XX cel mai mare proprietar de terenuri din București, și prin facilitarea transportului ieftin și rapid al mărfurilor (Chelcea L., 2008). Gara Filaret, inaugurată în anul 1869, a avut un rol important în dezvoltarea industriei din zona Filaret, prin apariția unor noi fabrici.
La dezvoltarea industriei au contribuit și anumite politici economice care „au stimulat producția autohtonă în defavoarea importurilor” (Chelcea L., 2008). Printre acestea se numără și Legea pentru protecția industriei naționale, adoptată în 1887. Pentru a beneficia de această lege, întreprinderile trebuiau să aibă un capital minim de 50000 lei sau 25 de lucrători. Astfel ar fi primit scutiri de impozite, acordarea de terenuri pentru construcții și reduceri pe căile ferate (Mureșan M., 1998). Conform lui Oprițescu, sectoarele industriale care s-au dezvoltat foarte mult ca urmare a acestei legi au fost cel alimentar, forestier și extractiv.
Pe teritoriul Sectorului 4 în acea perioadă se remarcă 5 unități industriale importante, care funcționau în ramuri diferite ale industriei, ocupând o suprafață de 15,5 ha Pe de o parte, Uzina Electrică Filaret și Uzina Wolff au apărut în zona Filaret, fiind favorizate și de vecinătatea cu Gara Filaret. Pe de altă parte, Fabrica Bourul, Fabrica de Bumbac și Abatorul Comunal s-au dezvoltat în lungul Dâmboviței.
Conform spuselor lui Axenciuc (2008), „climatul economic al României la începutul secolului XX cunoaște modificări importante determinate de o multitudine de procese și împrejurări interne și externe”. Chiar dacă perioada Primului Război Mondial “a însemnat un regres în plan industrial “, după această perioadă și-au reluat activitatea numeroase unități industriale. Au loc acțiuni de reorganizare și de înființare a unor noi unități industriale, în acest fel mărindu-se suprafața ocupată de acestea.
În ceea ce privește unitățile industriale de pe teritoriul Sectorului 4, acestea continuă să se dezvolte în jurul a două nuclee: zona Filaret și zona Splaiului Unirii. Suprafața ocupată de industrie ajunge să fie de 17,1 ha, conform planului din 1923 (Mirea D.A., 2012). În zona Splaiului Unirii, “particularitatea fragmentului de peisaj industrial este dată, ca și în 1911, de prezența unităților din domeniul produselor de încălțăminte și marochinărie și cele din domeniul textil” (Mirea D.A., 2012). Acestora li se adaugă și industria alimentară, reprezentată în zonă prin Abatorul Comunal. Se observă cum unitățile industriale care existau la începutul secolului au suferit modificări, „ca urmare a fenomenului de dezvoltare în concentrări industriale”.
Dezvoltarea continuă a industriei a fost afectată de criza economică mondială de la începutul anilor 1930, atunci când mai multe unități industriale au fost închise. Perioada următoare a anilor 1934-1940 “reprezintă o perioadă de redresare și de intensă industrializare în toate domeniilor de activitate”, conform spuselor lui Mirea (2012). Tot în această perioadă începe conturarea unor noi zone industriale: Progresul, situată în partea de sud a orașului,și Șerban Vodă.
Schimbarea regimului politic din 1944 a provocat modificări importante în ceea ce privește întreaga societate, implicit și industria. Au fost introduse planurile cincinale, insistându-se asupra creșterii productivității muncii. Un moment important al acestei perioade este reprezentat de adoptarea „Legii nr. 119 din 11 iunie 1948 pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi”. Astfel dacă în perioada interbelică cea mai mare parte a unităților industriale aveau capital privat, situația se schimbă odată cu adoptarea acestei legi. Pe lângă schimbarea capitalului, fabricile au suferit și schimbări de denumiri. De exemplu, Fabrica Talpa și-a schimbat numele în Fabrica Pionierul. Uzina E. Wolff a devenit Steaua Roșie, Fabrica Frigul a devenit Antrefrig.
După Chelcea (2008), în acea perioadă s-a realizat modernizarea unor fabrici naționalizate, lucru prezentat cu mare mândrie de conducerea țării de atunci. S-au construit noi întreprinderi, care s-au dezvoltat sub forma platformelor industriale. Spre deosebire de economia din perioada interbelică, axată pe industria ușoară, în special cea alimentară, economia socialistă acordă o importață desebită industriei grea .
Bucureștiul devine cel mai important centru industrial al țării, „cu o industrie diversificată, tehnicizată” (Mirea D.A., 2012). Pe teritoriul delimitat de Sectorul 4 continuă să se dezvolte industria în vechile zone industriale: zona Filaret și zona Cheiului Dâmboviței. Acestora li se adaugă zone mai noi precum Progresu, IMGB.
După 1989 începe procesul de tranziție la economia de piață, iar unitățile industriale au fost privatizate. În prezent, cea mai mare parte a fostelor unități industriale din Sectorul 4 nu mai funcționează. Multe dintre ele au fost demolate sau abandonate. Unele spații care au fost păstrate și-au schimbat funcționalitatea. Fabricile care continuă să existe au o producție mult mai scăzută față de înainte de 1989.
Teritoriul Sectorului 4 prezintă o îndelungată istorie a activităților industriale pe teritoriul său, evidențiindu-se diversitatea ramurilor industriale. Inițial au existat două nuclee de concentrare a acestor activități, zona Filaret și zona Splaiului Unirii. Ulterior acestora li s-au adăugat și alte zone precum: Progresul, IMGB, Berceni. În 1989, în Sectorul 4, industria ocupa o suprafață de 451,3 ha.
Industria constructoare de mașini și prelucrarea metalelor
Această ramură industrială a avut între anii 1965 și 1982 o creștere semnificativă. Producția cunoaște o creștere continuă și prin dezvoltarea unor noi subramuri (Posea G.,Ștefănescu I., 1984). Rolul acestei ramuri este acela de a diversifica și a susține funcționarea zonelor industriale deja conturate. În această categorie sunt incluse mai multe unități importante precum: Uzinele E. Wolff, Uzinele de Reparații Oltenița, Întreprinderea de Mașini Grele București. Alte unități care activează în această ramură industrială sunt: Energoutilaj, Electroconstrucția Elco București, Celpi, o secție a Întreprinderii Vulcan, Întreprinderea Mecanică de Utilaj Chimic, Electromontaj.
Uzinele E. Wolff
Inginerul elvețian Erhard Wolff, împreună cu conaționalul său, Arbenz, deschid în 1877 un mic atelier mecanic, în care lucrau 8 muncitori. În 1877, amplasamentul atelierului este mutat din zona Ghencea în zona Filaret. Conform lui Iamandescu (2007), „amplasamentul ales beneficia de vecinătatea Gării Filaret, situată la numai 200 m, fapt ce făcea deosebit de ușor transportul de mașini și materiale necesare fabricii precum și pe cel al produselor finite”. Adoptarea legii privind încurajarea industriei în România a avut o importanță deosebită asupra dezvoltării fabricii.
La începutul acestei etape, fabrica producea focoase pentru armata română. Ulterior Ministerul de Razboi decide să fabrice focoasele necesare la Arsenalul Armatei și să cumpere utilajele necesare de la fabrica Wolff (Chelcea L., 2008). În urma acestei schimbări, fabrica este nevoită să se orienteze către alte produse, dezvoltând turnătoria de bronz și alamă. Începe producția de balamale, zăvoare, produse denumite generic “marchitănie” (Iamandescu I., 2007).
În primul deceniu al secolului al XX-lea, fabrica își mărește capacitatea de producție, ca urmare a dezvoltării industriei petroliere. Tot în acea perioadă realizează podul de la Topolnița, ceea ce a facut ca fabrica să fie “prima industrie privată din Regat care proiectează și construiește în întregime un pod de cale ferată” (Iamandescu I., 2007). În perioada războaielor, fabrica își muta producția la Iași, de unde susține efortul de război
Dezvoltarea fabricii este afectată de criza economică din 1929, circa o treime dintre angajați fiind concediați. Între 1936 și 1945 fabrica își revine, sunt făcute noi investiții, astfel că aceasta ajunge să aibă un număr de 954 de angajați, și o putere instalată a mașinilor de forță de 1420 CP (Iamandescu, 2007)
Prin legea naționalizării din 1948, Fabrica E. Wolff își schimbă denumirea în Uzinele Steaua Roșie. În perioada comunistă fabrica s-a dezvoltat prin producția de aparatură și instalații hidraulice, numărul angajaților fiind într-o continuă creștere. Întreprinderea a construit în 1986, pe Str. Tudor Gociu, un bloc de locuințe P+5E, destinat angajaților fabricii.
În 1991 fabrica se transformă în societate pe acțiuni, schimbându-și denumirea în Hesper S.A. Producția a scăzut semnificativ, precum și numărul de angajați, ceea ce a dus la închiderea celei mai mari părți din secții. În prezent mai multe clădiri din vechiul ansamblu industrial nu mai sunt folosite, fiind lăsate să se degradeze.
Se evidențiază un proces de restructurare al fabricii, producția actuală fiind orientată către produse de o complexitate mai redusă față cele realizate înainte de 1989. Printre produsele realizate în prezent se numără și dulapauri de bani, containere de siguranță, case de bani, pompe cu roți dințate. De asemenea, și numărul angajaților s-a modificat foarte mult, în sensul scăderii de la 2400 în 1991, la 233 în 2014.
În ultimii ani au existat câteva proiecte ale unor studenți de la Universitatea de Arhitectură „Ion Mincu”, pentru valorificarea clădirilor care aparțin fabricii și nu mai sunt folosite. De exemplu, unul dintre aceste proiecte viza construirea unui centru multicultural, Aceste proiecte au rămas pe hârtie, niciunul dintre ele nu s-a concretizat, ceea ce duce la degradarea continuă a acestor clădiri.
Uzinele de Reparații Oltenița
În 1953 a fost înființată Întreprinderea nr. 4 Utilaj Tehnologic, denumire schimbată de mai multe ori de-a lungul timpului. După trecerea în subordinea Ministerului de Transport și Telecomunicații în 1958, uzina își schimbă denumirea în Întreprinderea de Reparații Auto nr. 3.
În 1974 au loc schimbări atât în ceea ce privește denumirea (noua denumire fiind Întreprinderea Automecanica București), cât și în privința profilului uzinei. De la realizarea de diferite reparații auto, uzina ajunge să producă autospeciale de stins incendii, unicul producător de acest tip de autovehicule țară. Concomitent cu producția de autospeciale de stins incendiul, uzine începe realizarea unor motoare diesel, cu diferite puteri.
Ca în cazul celei mai mari părți a industriei bucureștene, după 1989 uzina a fost transformată în societate pe acțiuni, purtând denumirea de Romprim S.A. Compania a rămas unica producătoare de autospeciale de stins incendii la nivel național, având numeroase contracte în desfășurare. De la începutul anului, compania a livrat mai multe comenzi în țară pentru autospeciale de stins incendii cu apă și spumă de capacitate medie.
Fig. 4- Autospecială de stins incedii produsă la Romprim
Sursa http://www.romprim.ro/categorii/autospeciale-de-lucru-cu-apa-si-spuma-de-capacitate-medie_3
După 2011 cifra de afaceri a scăzut semnificativ, precum și numărul de angajați. Astfel, în 2013 compania a dezmembrat o parcelă de 18000 m² din platforma industrială pe care o deține. Terenul a fost vândut grupului german Kaufland, pentru construirea unui viitor hypermarket. Înainte de a începe construcția propriu-zisă, Kaufland a demolat mai multe hale de pe acea parcelă. În 2014 construcția a fost finalizată, în locul vechilor hale existând acum un hypermarket.
Fig. 4-9 Magazinul Kaufland apărut în locul vechilor hale
Sursa: fotografie proprie
Întreprinderea de Mașini Grele București
A fost construită în 1962, pe terenul cooperativei agricole de producție Popești-Leordeni (Chelcea L., 2008). A cunoscut o dezvoltare continuă de la înființare până în 1989, având un impact major asupra întregii zonei în care se afla. După construire, a fost adus personal specializat în industria grea din mai multe zone din țară, printre care și de la Hunedoara.
Amplasarea la marginea orașului a platformei industriale a determinat construirea în apropiere a “cartierelor dormitor”: Berceni, Apărătorii Patriei (Mirea D.A., 2012). Pentru a facilita accesul în zonă a fost construită și magistrala 2 de metrou, Berceni-Pipera, inaugurată în 2 tronsoane: Berceni – Piața Unirii în 1986, și Piața Unirii – Pipera în 1987.
Încă din primii ani de funcționare IMGB a avut un rol important, atribuindu-se contracte importante. Astfel în anul 1967 au fost achiziționate licențele pentru turbina cu abur de 330 MW, urmând ca 6 ani mai târziu, în 1973, să fie pusă în funcțiune prima turbină la Rovinari.
În acea perioadă IMGB era văzută ca o mândrie a Partidului Comunist, însuși Nicolae Ceușescu a făcut mai multe vizite de lucru aici. Mulți dintre oficialii străini care au vizitat țara în acea perioadă au ajuns și la IMGB, pentru a vedea capacitatea de producție și tehnologiile de care dispunea unitatea. Ca urmare, unitatea a exportat numeroase piese în diferite țări ale lumii: rotori în Norvegia, Austria, și alte piese în URSS, Franța, Siria, Iordania, Irak, China.
Pentru că cererea de energie electrică era tot mai mare,în anul 1979, IMGB obține licența pentru turbina cu abur de 700 MW, precum și pentru diferite componente necesare centralei nucleare de la Cernavodă. Întreprinderea dispunea și de „cea mai mare presă din țară (a treia din lume după SUA și URSS), cu o putere de 12.000 tone-forță. Cu aceasta se forjau axele rotoarelor gigant pentru turbinele electrice montate la Turceni, Rogojelu și Porțile de Fier”.
Această unitate industrială a reprezentat „vârful tehnologic al industriei românești”, prin calitatea și diversitatea echipamentelor realizate aici . Dezvoltarea continuă a întreprinderii a făcut ca în anul 1989 această unitate să aibă un număr de aproximativ 13000 de angajați, care au livrat peste 40000 de tone de echipamente.
Fig. 4- Presa de 12000 de tone de la IMGB
Sursa: București: monografie, 1985
După 1989, Întreprinderea de Mașini Grele București a suferit schimbări profunde, din toate punctele de vedere. În 1992 a fost divizată în 5 companii independente, fiecare preluând anumite secții (Chelcea L., 2008):
IMGB S.A.– echipament energetic
Upetrolam S.A. – cilindri laminori și prăjini foraje
Fecne S.A. – ansambluri sudate pentru componente și utilaje nucleare energetice
Castumag – ansambluri sudate
Univers S.A. – scule și dispozitive speciale
IMGB S.A. a fost vândută în 1998, “într-o tranzacție controversată” (Amariei R., 2012), grupului norvegian Kvaerner. Acesta vinde compania în anul 2006 sud-coreenilor de la Doosan Heavy Industries.
Fig. 4- Intrarea în incinta Doosan IMGB
Sursa: fotografie proprie
După preluarea de către sud-cooreni, întreprinderea a beneficiat de investiții de 70 de milioane de euro, reprezentate de modernizări, investiții pentru protecția mediului, utilaje noi.
În urma investițiilor de care a beneficiat, compania a înregistrat o creștere continuă a cifrei de afaceri până în anul 2011, atunci când efectele crizei economice s-au făcut simțite și pe această piață.
Se poate observa cum numărul de angajați a scăzut în mod continuu, de la 1840 în 1999, la 456 în 2014. Această scădere poate fi asociată și procesului de tehnologizare ce a avut loc în ultimii ani. Cu toate acestea, compania s-a dezvoltat mult în ultimii ani, reușind să obțină contracte importante, după ce a reintrat pe piața componentelor pentru centrale nucleare.
Fig. 4-14 Evoluția numărului de angajați ai IMGB S.A.
Sursă date: www.risco.ro
În 2010 a fost livrată prima virolă produsă la Doosan IMGB pentru un reactor nuclear din Coreea de Sud. Realizarea acestei piese reprezintă un moment important al evoluției companiei, mai multe astfel de piese urmând a fi fabricate și exportate ulterior. Potrivit site-ului oficial al companiei, „acest contract reprezintă reintrarea dupa 20 de ani a pieței locale in procesul de furnizare de echipament nuclear”.
Fig. 4- Piesă realizată de Doosan IMGB
Sursa http://www.doosan.com
În ceea ce privește celelalte companii apărute în urma divizării Întreprinderii de Mașini Grele București, trebuie menționată și Upetrolam S.A. Aceasta reprezintă fosta secție Mecanică 1, inaugurată în anul 1974, specializată în cilindri laminori și prăjini foraje.
Fig. 4-16 Intrarea în incinta Upetrolam S.A.
Sursa: http://www.upetrolam.ro/contact
În 1998 a fost achiziționată de către Uzin Group. După această perioadă producția companiei s-a diversificat mult, printre produsele realizate aici numărându-se și rotori, reducții, carcase generator, cristalizatoare, mori de măcinat, arbori navali, bare pentru prăjini de foraj etc. Deși realizează o gamă numeroasă de produse, compania a ajuns să aibă tot mai puțini angajați în ultimii ani, corelat și cu scăderea cifrei de afaceri. După preluarea companiei de către Uzin Group, numărul angajaților a scăzut semnificativ, respectiv cu 317 angajați din 1999 până în 2011.
Fig. 4- Evoluția numărului de angajați ai Upetrolam S.A.
Sursa date: www.risco.ro; www.totalfirme.com
O altă companie rezultată în urma divizării Întreprinderii de Mașini Grele București este Fecne S.A. (Fabrica de Echipamente și Componente Nuclearo-Energetice). Aceasta era responsabilă cu producerea diferitelor piese necesare centralelor nucleare.
După 1989 a suferit mai multe schimbări, fiind cumpărată și vândută succesiv de mai multe ori. În 1998 a fost preluată de grupul norvegian Kvaerner, pentru ca în 2006 să intre ]n lichidare judiciară. În 2011 a fost cumpărată de către grupul Romenergo, dar s-a dovedit că nici de această dată afacerea nu a fost una de succes. Ca urmare, în 2012 a fost achiziționată de către Walter Tosto Wtb.
Ca rezultat al numeroaselor schimbări prin care a trecut fabrica, personalul acesteia a ajuns să fie tot mai redus numeric. Astfel, în 1999 fabrica avea 617 angajați, pentru ca numărul să ajungă la doar 311 angajați în 2009.
Fig. 4- Reactor produs de Fecne, exportat în China
Sursa: http://wtb.ro/?page_id=392#prettyphoto[group]/2/
După preluarea de către grupul italian, fabrica a început să aibă contracte importante. Unul dintre acestea este reprezentat de două reactoare, fiecare cântărind 260 de tone. Transportul acestor piese a fost o sarcină dificilă pentru cei implicați. Succesul acestui proiect a demonstrat capacitatea fabricii de a onora contracte importante, precum și de tehnologiiile de care dispune.
Industria energetică
Energia electrică are un rol deosebit de important în orice societate, având multiple utilizări. În București, o primă instalație de producerea a energiei electrice a fost înființată în 1882. Dacă inițial unitățile de acest tip aveau o putere mică, ulterior capacitățile au crescut treptat. Unul dintre factorii care au determinat această creștere este legat de obiectivul statului român de a “realiza electrificarea țării” (Șandru L. 1978). Pe teritoriul Sectorului 4 se evidențiază două categorii de unități: cele vechi, care nu mai funcționează (Uzina de Gaz Aerian Filaret, Uzina Electrică Filaret) și a doua categorie, reprezentată de unitățile construite în perioada comunistă, care continuă să funcționeze (CET Progresul).
Uzina de Gaz Aerian Filaret
După mulți ani în care iluminarea stradală în București s-a făcut prin intermediul lămpilor cu șeu și petrol, se decide schimbarea acestui sistem prin introducerea iluminatului cu gaz aerian. Construită de francezul Alfred Gottereau, uzina a fost inaugurată în 1871. În acel an au fost instalate 765 de felinare cu gaz, până la sfârșitul anului 1872 numărul felinarelor a ajuns la 4000. În 1906, primăria înființează “Societatea generală de Gaz și Electricitate din București”, care va funcționa până în anul 1946.
Fig. 4- Felinare cu gaz pe străzile din București
Sursa: http://www.rumaniamilitary.ro/inca-o-istorie-aproape-nestiuta-iii
În prezent, clădirile fostei uzine au fost demolate, în zonă nu mai există nimic care să amintească de construcțiile care deserveau uzina. Pe terenul ocupat de cele 4 rezervoare ale uzinei se află în prezent sediul companiei Engie (fostul GDF Suez).
Fig. 4- Sediul Engie
Sursa: fotografie proprii
Uzina electrică Filaret
Una dintre comorile arhitecturale din zona Filaret este reprezentată de Uzina Electrică Filaret. Construcția, inspirată de clădirile industrial din zona Lille, a fost realizată între anii 1906-1908, în condițiile dezvoltării orasului și cererii tot mai mari de energie electrică, devenind prima uzină electrică din București. La momentul inaugurării, uzina avea dotări importante, precum motoarele Diesel Carels Frères de 675 CP. După ce a fost extinsă în mai multe etape de-a lungul deceniilor, autoritățile au considerat că uzina este depășită tehnic, și în anii ’70 aceasta a fost dezafectată.
Fig. 4- Plăcuța cu clasarea monument istoric (stânga); Clădirea Uzinei Electrice Filaret
văzută din Str. Candiano Popescu
Sursa: fotografii proprii
În prezent, uzina este încadrată în lista monumentelor istorice din București, în grupa B, reprezentativ pentru patrimoniul cultural local. Uzina aparține de Electrica Serv, care are în administrare și Muzeul Tehnic Dimitrie Leonida, situate vizavi de uzină. Deoarece uzina este afectată de procesul de degradare, au existat inițiative pentru transformarea acesteia într-o secție a muzeului menționat mai sus. În 2007, demersurile realizate de Autoritatea Națională pentru Cercetarea Ștințifică vizau preluarea atât a muzeului tehnic, cât și a uzinei, în vederea reabilitării lor, dar aceste inițiative au fost respinse de conducerea Electrica Serv.
La momentul respectiv, știrea a stârnit numeroase reacții din partea opiniei publice, vehiculându-se mai multe motive pentru care Electrica Serv ar dori să păstreze niște clădiri care nu îi aduc niciun profit. Nelămuririle acestea, s-au risipit repede atunci când valoarea terenului pe care se află Uzina Electrică Filaret a fost estimată la aproximativ 80 de milioane de euro. Din 2007 până în prezent nu au mai avut loc dezbateri pe acest subiect, deși au apărut numeroase proiecte ale unor studenți la arhitectură, în vederea conversiei și amenajării uzinei.
Fig. 4- Schițele unui proiect de reconversie realizate de Nedelcu R.M.
Sursa: http://www.anuala.ro/proiecte/2008/diplome/d05/
Industria textilă
În România, prelucrarea materiilor prime și obținerea produselor textile reprezintă o tradiție cu rădăcini îndepărtate. Primele centre ale acestei industrii au apărut pe teritoriul Bucureștiului încă din secolul al XIX-lea. În perioada comunistă, industria textilă din București concentra o treime din producția la nivel național, având o structură diversificată.
Printre fabricile mari din industria textilă care au funcționat în Sectorul 4, se numără: Fabrica Apollo, Adesgo, Flamura Roșie și Industria Bumbacului.
Fabrica Apollo
Situată la „poalele Dealului Filaret”, această fabrică a fost înființată în 1898, de către Nicolae Cerchez. Ca și în cazul multor alte unități industriale, naționalizarea a determinat schimbarea denumirii fabricii în mai multe rânduri. Ultima denumire pe care a avut-o este cea de Întreprinderea de Ciorapi Apollo. Fabrica a avut atât perioade de funcționare intense, dar și perioade în care producția se oprea.
Fabrica s-a închis în 2004, prin nerespectarea contractului de privatizare de către proprietar. O parte dintre clădiri au fost demolate, în locul lor s-a construit un ansamblu rezidențial format din 6 blocuri (City Center Residence). O altă parte a clădirilor care făceau parte din vechea fabric au fost salvate de la demolare și transformate în cluburi (Club B52 și Club Fabrica). Având numeroase evenimente care se organizează aici, aceste cluburi demonstrează faptul că păstrarea și conversia unor foste clădiri industriale poate fi o afacere profitabilă.
Fig. 4- Unul dintre blocurile din ansamblul City Center Residence (stânga);
Clubul Fabrica (dreapta)
Sursa: fotografii proprii
Adesgo
Situată în vecinătatea Parcului Tineretului, fabrica a fost înființată de către germanul Arthur Drechsel, în anul 1926. Producția de ciorapi a demarat cu 180 de muncitori, 16 mașini Cotton și maiștri aduși din străinătate. Până în 1940, producția a continuat să crească prin achiziționarea de noi mașini și prin creșterea numărului de angajați la 1000. Tot atunci apare și o nouă secție în cadrul fabricii, secția lenjerie.
Fabrica a fost preluată de către ruși, după cel de-al Doilea Război Mondial, pentru recuperarea daunelor de război. În această perioadă, fabrica continuă să se dezvolte, realizându-se calificarea unor maiștri de care fabrica ducea lipsa, după plecarea maiștrilor străini. Conform lui Chelcea (2008), Adesgo dispunea de numeroase facilități pentru angajații săi. Printre acestea se numără cantina, grădinița, săli de dușuri, cabinet medical, bibliotecă. De asemenea, angajații puteau practica diferite sportive în echipe de fotbal, baschet, volei.
Un aspect interesant al fabricii este legat de campaniile de promovare a produselor. Compania avea un motto care devenise cunoscut tuturor femeilor: “Adesgo – ciorapul doamnei elegante”. Existau reclame tematice, atât pentru perioada Crăciunului, cât și pentru cea a Paștelui. Fabrica a fost menționată și în “Scânteia”, reclama din 23 mai 1947 anunțând faptul că vânzările s-au reluat.
Fig. 4- Reclama pentru Paști din 1947 (stânga); Reclama pentru Crăciun din 1938 (dreapta)
Sursa fotografii: http://viabucuresti.ro/ciorapul-adesgo-o-poveste-tesuta-cu-fire-de-matase/
Fig. 4- Anunț în “Scânteia”, din data de 23 mai 1947
Sursa http://www.digibuc.ro/colectii/scanteia-mai-1947-c3128
Fabrica Adesgo a fost vândută unei companii belgiene în 1998. În perioada cât a fost deținută de belgieni, compania a înregistrat o cifră de afaceri constantă, dar numărul de angajați a scăzut semnificativ. În 2002, fabrica a fost din nou vândută, de această dată grupului israelian Argaman Industries LTD. Preluarea s-a dovedit a fi profitabilă pentru fabrică, în sensul creșterii evidente a cifrei de afaceri în anii ce au urmat. A existat un singur an în care cifra de afaceri a scăzut, acest lucru datorându-se crizei economice. Cel mai mare nivel al cifrei de afaceri a fost atins în anul 2012.
Fig. 4- Evoluția cifrei de afaceri a fabricii Adesgo, în perioada 1999-2014
Sursa date: www.risco.ro; www.totalfirme.com
După ce o lungă perioadă peste 80% din producția fabricii era exportată, conducerea a hotărât să încerce o schimbare de strategie. Așa a apărut primul magazin în care erau vândute produse direct la poarta fabricii. Ulterior, compania a mai deschis încă două magazine, unul în centrul commercial Afi Palace, iar altul pe B-dul Nicolae Bălcescu, în centrul Bucureștiului. Succesul de care se bucură produsele Adesgo a făcut ca acestea să fie exportate în numeroase țări (Germania, Franța, Olanda, Marea Britanie, Canada).
Fig. 4- Fațada clădirii Adesgo; în partea stângă se poate observa unul dintre magazinele fabricii
Sursa fotografie proprie
Industria pielăriei, blănăriei și încălțămintei
Zona Dâmboviței reprezintă un areal cu o veche tradiție în această industrie. În această zonă au apărut tăbăcării încă din secolul al XIX-lea. Conform lui Mirea D.A., unitățile localizate în această zonă în 1901 sunt: Tăbăcăria Gr. Alexandrescu, Tăbăcăria G. Trandafirescu, Tăbăcăria R. Bercovici, Tăbăcăria G. Costamagna etc. Având în vedere concentrarea unui număr mare de tăbăcării, se poate spune că “tăbăcăriile și peisajul industrial generat de acestea determina specificul zonei”.
Două dintre cele mai mari unități industriale din această categorie se află pe teritoriul Sectorului 4, Pionierul și Dâmbovița.
Pionierul
Nicola Prodanof înființează, în 1889, la Tulcea, câteva ateliere de pielărie și tăbăcărie. Producția se mută în 1913 în București, pe malurile Dâmboviței, prin comasarea mai multor ateliere mai mici, existente în zonă. Naționalizarea din 1948 a determinat nu doar o schimbare a denumirii, noua denumire fiind „Întreprinderea de încălțăminte Nicolae Bălcescu”, ci și înglobarea în componența fabricii a mai multor tăbăcării. Ulterior, numele fabricii a fost din nou schimbat, de această dată în “Pionierul”.
În această fabrică s-au produs pantofi sport sub marca Adidas, dar și adidași sub marcă proprie, Rostart și Rosprint. Cea mai mare parte a produselor realizate aici erau exportate în țări precum Germania, Franța, ceea ce făcea ca produsele care erau vândute pe piața din România să fie rebuturi.
Fig. 4- Muncitoare lucrând în fabrica Pionierul
Sursa: http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Special/Romania+furata/Romania+furata+Pionierul+un+mormant+colectiv
După 1990 a început declinul fabricii, care avea la acel moment aproximativ 8000 de angajați și era una dintre cele mai mari fabrici de încălțăminte din România. După transformarea într-o societate pe acțiuni, acestea sunt vândute angajaților în 1994. Treptat contractele cu firmele străine sunt încheiate, cifra de afaceri scade semnificativ, iar angajații încep să fie concediați. În 1999, mai lucrau la Pionierul 1743 de oameni, în ciudat faptului că fabrica obținuse un contract important cu firma Lotto.
La 20 de ani de la privatizare, fabrica și-a închis activitatea, în 2014 figurând ca angajați 12 persoane. Lipsa investițiilor a făcut ca cea mai mare parte a clădirilor să se degradeze foarte mult în ultimii ani. Clădirea vizibilă dinspre Piața Bucur este închiriată diferitelor firme, care doresc să fie aproape de centrul orașului, dar care uneori nu țin cont de gradul de uzură al clădirilor.
Fig. 4- Fațada clădirii principale văzută dinspre Piața Bucur (stânga); Interiorul unei alte clădiri aparținând de Pionierul, care a fost abandonată (dreapta)
Sursa: fotografie proprie (stânga) ; http://www.vice.com/ro/read/fabrica-pionierul (dreapta)
Dâmbovița
Situată în apropiere de Pionierul, Dâmbovița are o istorie asemănătoare cu cea a fabricii vecine. În această zonă, cunoscută înainte drept Mahalaua Tăbăcarilor, au existat mai mult tăbăcării, care au stat la baza formării viitoarei fabrici. După 1934, Tăbăcăria Gralex se unește cu Tăbăcăria Națională, formând Fabrica de piele „Luptătorul”, așa cum avea să se numească după naționalizare. Fabrica s-a mărit prin înglobarea mai multor tăbăcării din zonă, printre care Tăbăcăria Constantin Grigoriu, Butuceanu, Bourul. După 1962, a devenit „Fabrica de pielărie și încălțăminte Dâmbovița”, reușind să se dezvolte continuu până în 1989.
Privatizarea fabricii s-a făcut în același mod ca și la Pionierul, acțiunile fiind cumpărate de către angajați. Compania a fost împărțită în 4 companii mai mici, producția s-a oprit, utilajele au fost vândute, iar angajații au fost concediați. În prezent, mai multe spații au fost închiriate, dar cea mai mare parte a clădirilor fostei fabrici nu sunt lăsate în paragină.
Fig. 4- Unu dintre clădirile de la Dâmbovița, unde se observă, prin îndepărtarea tencuielii, vechimea clădirii (stânga); interiorul clădirii care are însemnele “BOURUL”, folosită acum ca spațiu de depozitare (dreapta)
Sursa: fotografii proprii
Industria poligrafică
Municipiul București a constituit, încă de la începuturile dezvoltării acestei industrii, un centru important, deoarece “aici se află cele mai mari și moderne întreprinderi poligrafice”. După Popovici I., (1973), dezvoltarea acestei ramuri industriale se datorează numărului tot mai mare de cărț, broșuri, ziare și reviste publicate în acea perioadă.
Pe teritoriul Sectorului 4 se remarcă Întreprinderea Arta Grafică, cu o istorie îndelungată. Situată pe Calea Șerban Vodă, în apropiere de fabrica Adesgo, Întreprinderea Arta Grafică a fost înființată în 1921, prin comasarea mai multor ateliere existente anterior. După privatizarea ce a avut loc în 1992, compania franceză franceză care a preluat întreprinderea a început investițiile. În 2007, a fost inaugurat noul sediu situat pe Bulevardul Metalurgiei, în timp ce sediul de pe Calea Șerban Vodă a fost renovat și transformat într-un parc de afaceri, Central Business Park.
Fig. 4- Parcul de afaceri Central Business Park (stânga);
noul sediu “Arta Grafica” din B-dul Metalurgiei (dreapta)
Sursa: fotografie proprie (stânga); http://www.artagrafica.ro/ (dreapta)
Industria alimentară
Această ramură industrială are o vechime considerabilă, dar sub formă de fabrică „se dezvoltă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea” (Popovici I., 1973). După naționalizarea din 1948, industria alimentară este reorganizată, după care începe să se dezvolte tot mai mult. Către sfârșitul anilor ’70, producția avea un ritm de creștere cuprins între 6,9-7,3%, prin diversificarea gamei și creșterea numărului de produse valorificate. Și în cazul acestei ramuri industriale, exportul deținea un procent important din totalul producției.
În Sectorul 4, au existat unități industriale mari din acest domeniu încă de la începutul secolului al XX-lea. Printre acestea se evidențiază Abatorul comunal, Fabrica Antrefrig, Fabrica de pâine Berceni. De remarcat este faptul că după 1989 industria alimentară este printre singurele ramuri în care continuă să se deschidă unități noi de producție. O zonă importantă în care s-au deschis mai multe unități noi este partea de sud a sectorului, respectiv zona IMGB. Dintre aceste fabricile putem enumera: Agrexcom (produce mezeluri), Negro 2000 (produse din pește), Onix Panificație.
Abatorul comunal
În 1872, Abatorul comunal a fost inagurat după planurile arhitectului Alexis Godillot, fiind inițial localizat înafara orașului. Încă din primii ani de funcționare abatorul s-a confruntat cu probleme legate de igienă. De-a lungul anilor, ansamblul format din numeroase clădiri a suferite mai multe modificări. De exemplu, pe planul din anii ’50 au dispărut unele din clădirile care apareau pe planul din 1908. Printre acestea se numără: două hale de tăiere, fabricile de conserve și margarină, mățăria veche. În schimb, tot în acea perioadă au apărut noi construcții: fabrica de ulei de copite, fabrica de sânge, hala de vânzare en-gros, o nouă cameră frigorifică.
Abatorul dispunea de numeroase facilități pentru angajați. De exemplu, în fiecare an aveau loc serbări, serate, existau formații de teatru, cor, echipe de dansuri. Nici sporturile de echipă nu lipseau, echipa de fotbal a abatorului, înființată în 1949, participa la numeroase competiții, în timp ce echipele de volei și de tenis de masă au apărut un an mai târziu.
Naționalizarea din 1948 a determinat transformarea abatorului în fabrică de preparare a produselor alimentare din carne. Privatizarea din 1990 a determinat schimbarea denumirii în Splai SA și scăderea treptată a producției. În prezent, o parte din clădiri sunt închiriate diferitelor firme, dar există și o suprafață mare de teren care nu mai este folosită.
Fig. 4- Sigla abatorului (stânga);
una dintre clădirile vechi care încă se păstrează, vizibilă de pe Calea Văcărești (dreapta)
Sursa: Bucureștiul postindustrial, 2008 (stânga) ; fotografie proprie (dreapta)
Fabrica Antrefrig
A fost înființată la începutul anilor ’20, cu numele de “Societatea Anonimă pentru Industrializarea și Comercializarea Frigului”. Fabrica furniza instalații complexe frigorifice, necesare unui număr de fabric, precum cele de conserve, mezeluri, cofetării, lăptării.
După 1948, apurtat numele de “Antrefrig”, fabrica a fost orientată către producția de conserve din carne. Fabrica a fost vândută grupului ceh Hamé, care a mutat producția la Caracal, terenul fabricii de pe str. Frigul din București fiind cedat unui constructor imobiliar. Demolarea clădirii a avut loc în 2007, iar în 2015 începuse construcția unui ansamblu rezidențial pe vechiul teren al fabricii.
Fig. 4- Clădirea fabricii Antrefrig (stânga);
începerea construcției ansamblul rezidențial în vara anului 2015 (dreapta)
Sursa: Bucureștiul postindustrial, 2008 (stânga) ; fotografie proprie (dreapta)
CONCLUZII
Prin lucrarea “Restructurarea industriei în Sectorul 4 al Municipiului București” am dorit să analizez una dintre problemele actuale ale societății românești, și implicit a Sectorului 4. Problematica principală a lucrării a fost reprezentată de situația prezentă a unităților industriale din arealul analizat.
După 1989, prin procesul de restructurare au avut schimbări importante în privința activității unităților industriale. În majoritatea cazurilor, privatizarea întreprinderilor nu a avut efectul așteptat, mulți cumpărători nu au respectat obligațiile contractuale. Așa s-a ajuns ca în loc de modernizări în numeroase fabrici au avut loc concedieri de personal, pierderea de contracte importante, pentru ca apoi utilajele să fie vândute, iar terenul fabricii să ajungă să fie mai important decât fabrica în sine. Acest scenariu s-a repetat de multe ori în ultimii 25 de ani, ajungând ca numărul unităților industriale care existau înainte de 1989 și care continuă mai funcționează să fie foarte redus. Au existat și un număr mai mic de privatizări de succes, care au determinat continuarea activității unor fabrici. Poate unul dintre cele mai bune exemple este cel al Fabricii Adesgo, care deși are un număr mai mic de angajați, în urma procesul de tehnologizare, are o producție ridicată, și succes atât pe piața internă, cât și pe cea externă.
Restructurarea industrială a determinat modificări vizibile și în cadrul ponderii populației ocupate în industrie. Dacă în 1992, un număr de 67466 de persoane lucrau în industrie, reprezentând 45% din totalul populației ocupate, în 2011 situația era complet diferită. Astfel, în industrie mai lucrau doar 16461 de persoane, ceea ce înseamnă doar 12% din totalul populației ocupate.
Un alt aspect relevant în urma realizării acestei lucrări, este acela al privatizării unităților industriale către firme străine. O mare parte din fabricile privatizate au fost preluate de către investitori străini, însă nu întotdeauna aceștia au avut un impact pozitiv asupra activității fabricilor. De exemplu, o parte din fosta IMGB a fost preluată inițial de un concern norvegian, fără a face investiții, pentru ca apoi să fie vândută grupului sud coreean Doosan. Abia după preluarea de către sud coreeni au avut loc investiții, și au început să fie preluate contracte mai importante. Acest scenariu s-a repetat și în cazul altor unități industriale.
Realizarea acestei lucrări nu a putut fi posibilă fără cunoașterea contextului în care a apărut și s-a dezvoltat industria În Sectorul 4. Cea mai mare dezvoltare a industriei a avut loc în perioada comunistă, atunci când s-au construit numeroase unități industriale, cele care existau de dinainte au fost modernizate. Astfel s-a ajuns ca suprafața ocupată de industrie să fie de 451,3 ha în anul 1989.
De asemenea, și cadrul natural a avut un rol important în procesul de dezvoltarea a orașului, și implicit a industriei. Relieful neted, cu altitudini reduse, și prezența Dâmboviței au determinat apariția primelor unități industriale după 1850. După acest moment a urmat conturarea primelor zone industriale din Sectorul 4: zona Unirii, zona Filaret, zona Splaiului Unirii.
În concluzie, industria a avut un rol important în economia secolului trecut. Chiar dacă acea perioadă a trecut, este esențial să nu uităm de beneficiile pe care le-au adus aceste fabrici. Multe dintre clădirile în care funcționau diferite fabrici merită să fie păstrate și puse în valoare. În acest mod se va reuși măcar păstrarea arhitecturii industriale, dacă cea a unităților industriale funcționale nu s-a reușit.
BIBLIOGRAFIE
Axenciuc V., (2008), Formarea sistemului industrial modern în România. Etapa 1859-1914. Demarajul industrializării, Editura Academiei Române, București.
Bălteanu A., (s.a.), Studiu istoric. Uzinele Wolff, disponibil online http://industrial-heritage.ro/sites/default/files/releveu_04_bucuresit_uzinele_wolff_compressed.pdf
Cepoiu Andreea Loreta, (2008), Rolul activităților industriale în dezvoltarea așezărilor din spațiul metropolitan al Bucureștilor, Universitatea din București, Facultatea de Geografie, Teză de doctorat;
Chelcea L., (2008), Bucureștiul postindustrial. Memorie, dezindustrializare și regenerare urbană, Editura Polirom, București.
Croitoru N., Tarcob D., și colab. (1985), București: monografie, Editura Sport-Turism, București.
Cucu V., (1996), România. Geografie economică, Editura Glasul Bucovinei, Iași.
Dincă, Cornelia., (2008), Metode și mijloace de evaluare a percepției stării mediului în sectorul 4 al Municipiului București, Universitatea din București, Facultatea de Geografie, Teză de doctorat;
Erdeli G., Cucu V., (2005), România: populație, așezări umane, economie, Editura Transversal, București.
Giurescu, D., (2011), Industria bucureșteană: Ce a fost, câtă a mai rămas?, disponibil online http://www.cotidianul.ro/Industrie-bucuresteana-Ce-a-fost-cata-a-mai-ramas-151041/
Groza O., Istrate Marinela, Căpitan R., (2003), Geografia industriei, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași.
Herbst, C., (1971), Geografia industriei Municipiului București, Teză de doctorat;
Iamandescu, I., (2008), Fabrica E. Wolff din București – între o istorie remarcabilă și un viitor incert, București – stop cadru!, Editura UAUIM
Iamandescu, I., (2010), Uzina Electrică Filaret – Fișa patrimoniului arhitectural industrial, disponibil online
http://industrial heritage.ro/sites/default/files/22_bucuresti_uzina_electrica_filaret_1.pdf
Iamandescu, I., și colab. (2011), Patrimoniul industrial ca resursă. Potențial, principii de acțiune și studiu de caz: zona Filaret Rahova, București, disponibil online https://issuu.com/zeppelin.magazine/docs/patrimoniu_issuu_f_small
Ianoș I., coord. (2015), Instrumente metodologice și didactice în domeniul planificării și dezvoltării teritoriale. Documentații pentru geografi urbaniști, Editura Universitară
Iojă, C., (2008), Metode și tehnici de evaluare a calității mediului în aria metropolitană a municipiului București, Editura Universității din București, București
Iordan I., (2006), România. Geografie umană și economică, Editura Fundației România de Mâine, București.
Ivan I., (2009), IMGB – la cota de sus a tehnologiei românești, disponibil online http://jurnalul.ro/scinteia/special/imgb-la-cota-de-sus-a-tehnologiei-romanesti-319131.html
Marcu I., (s.a.), Cum s-a dezvoltat economic Bucureștiul în perioada interbelică, disponibil online http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cum-s-dezvoltat-economic-bucurestiul-perioada-interbelica
Mirea Delia Adriana, (2012), Metode de evaluare a efectelor reconversiei peisajului industrial în starea mediului municipiului București Universitatea din București, Facultatea de Geografie, Teză de doctorat;
Ofrim A., (2007), Străzi vechi din Bucureștiul de azi, Editura Humanitas, București.
Oprițescu M., (s.a.), Istoria economiei românești modern, disponibil online http://www.spiruharet.ro/facultati/istorie/biblioteca/88194e6b7047ff6839394ccdbb9175a8.pdf
Popovici I., (1973), Geografia economică a Republicii Socialiste România – partea a II-a – Geografia Industriei, Editura Universității din București, București.
Posea G., (1982), Enciclopedia geografică a României, Editura Științifică și Enciclopedică, București.
Posea G., Ștefănescu Ioana, (1984), Municipiul București cu Sectorul agricol Ilfov, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București.
Șandru L., (1978), România. Geografie economică, Editura Didactică și Pedagogică, București
***(2006), Planul de dezvoltare regională București – Ilfov 2007-2013
***(2010), Documentar Sectorul 4, Direcția de Statistică a Municipiului București, București
*** (2010), Lista Monumentelor Istorice, disponibil online http://www.cultura.ro/;
***(2011), România în cifre, Institutul Național de Statistică
***(2013), Strategia de Dezvoltare a Sectorului 4, 2014-2020
***(2013), București – anuar statistic, Institutul Național de Statistică
***(2014), România în cifre, Institutul Național de Statistică
***(2014), Documentar Sectorul 4, Direcția de Statistică a Municipiului București, București
***(2015), Lista clădirilor cu risc seismic, disponibil online http://www.1asig.ro/documente/lista_cladirilor_cu_grad_de_risc_seismic.pdf
*** Direcția Regională de Statistică București
*** Harta seismică a Municipiului București, disponibil online http://www.riscseismic.ro/harta
*** Harta Bucureștiului din 1911, disponibil online http://urban-plan.ro/harta1911.html
*** Institutul Național de Statistică
***Scânteia, 1938-1947, disponibil online http://www.digibuc.ro/colectii/scanteia-c2801
www.infotravelromania.com/bucuresti.php
www.astro-urseanu.ro/orase.html
www.pmb.ro/orasul/date_geografice/asezare/asezare.php
www.adrbi.ro/index.html
www.pmb.ro/institutii/cgmb/dezb_publica/proiecte/pr_dezb_publica.php?termen=all
www.cpi.imobiliare.ro/piata-imobiliara/nasterea-blocurilor-comuniste-berceni-sud-si-berceni-oltenitei
www.zf.ro/proprietati/ce-blocuri-s-au-construit-in-bucuresti-dupa-cutremurul-din-1977-7807498
www.media.imopedia.ro/stiri-imobiliare/berceni-cartierul-unde-nu-simti-ca-esti-la-periferie-16251-print.html
www.cartierulberceni.com/2015/11/14/pe-drumurile-cartierului-din-secolul-trecut/
http://m.hotnews.ro/stire/9144397
www.pmb.ro/pmb/comunicate/fisiere/1313123713.pdf
www.ecopolis.org.ro/media/files/studiu_calitatea_aerului_bucuresti.pdf
www.calitateaer.ro/statie.php?id=11&name=B-4&loc=B-4,Berceni,%20municipiul%20Bucure%C5%9Fti&presc=b
http://old.mt.ro/nou/articol.php?id=coridoare_pan_europene
www.anofm.ro/node/3049
www.scritub.com/istorie/DEZVOLTAREA-ECONOMIEI-IN-PERIO17342161.php
www.istoriaro.3x.ro/Perioada_comunista/contradictiile_industrializaarii.html
www.muzeulbucurestiului.ro/expozi%C5%A3ia-%E2%80%9Eo-incursiune-%C3%AEn-istoriile-cartierului-berceni%E2%80%9D.html
www.zf.ro/zf-24/doosan-imgb-compania-care-produce-echipamente-mamut-de-100-de-tone-la-ordinea-zilei-resimte-scaderea-cererii-la-export-cuvantul-de-ordine-in-acest-domeniu-este-supravietuirea-in-prezent-11524413
www.money.ro/ce-s-a-ales-de-fabricile-date-pe-un-leu/
www.capital.ro/schimbarea-la-fata-a-fabricilor-comuniste-172683.html
www.dailybusiness.ro/stiri-companii/cum-arata-piesa-de-60-de-tone-care-pune-din-nou-romania-dupa-20-de-ani-pe-lista-furnizorilor-de-echipamente-nucleare-43730/
www.wtb.ro/projects/#prettyphoto[group]/2/
www.behance.net/gallery/9944269/Centru-multicultural-uzinele-Wolf-(2013)
www.conversieindustriala.wordpress.com/2013/06/03/uzinele-wolff-scoala-de-mestesuguri/
www.anuala.ro/proiecte/2008/diplome/d05/
www.9am.ro/stiri-revista-presei/Actualitate/71137/Muzeul-baietilor-destepti.html
www.muzeulgazelor.ro/sites/default/files/cap%202%20MOMENTE%20%C3%8EN%20ISTORIA%20GAZE
www.rumaniamilitary.ro/inca-o-istorie-aproape-nestiuta-iii
www.orasul.ro/articles/view/zona-filaret.html
www.businessmagazin.ro/actualitate/un-bucurestean-a-transformat-o-fabrica-de-pe-timpul-lui-ceausescu-in-unul-dintre-cele-mai-cunoscute-locuri-de-iesit-in-oras-14667824
www.viabucuresti.ro/ciorapul-adesgo-o-poveste-tesuta-cu-fire-de-matase/
www.zf.ro/mediafax-biz-exclusiv/povestea-adesgo-cum-au-reusit-ciorapii-produsi-intr-o-fabrica-veche-de-85-de-ani-sa-se-vanda-sub-branduri-precum-cacharel-si-victoria-secret-8833210
www.adevarulfinanciar.ro/articol/de-la-adidas-la-colectiv-cum-a-ajuns-fosta-fabrica-pionierul-scena-dramei-de-vineri-noapte/
www.vice.com/ro/read/fabrica-pionierul
www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Special/Romania+furata/Romania+furata+Pionierul+un+mormant+colectiv
www.artagrafica.ro/ro/despre-iag/istoric-iag/
www.risco.ro
www.dexonline.ro
www.totalfirme.ro
www.anuala.ro/proiecte/2008/diplome/d05/
www.documentareonline.ro/pdf_samples/Sample_bTMd1C3AbnguA3zlDQBS4Ot.pdf
www.digibuc.ro
www.upetrolam.ro
www.romprim.ro
www.doosanimgb.com
www.romaniatourism.com/romania-maps/europe-map.html
http://capriro.tripod.com/econ/econ09.htm
www.apubb.ro/wp-content/uploads/2011/02/Suport-MTCS-Ro.pdf
www.minind.ro/domenii_sectoare/poli14.html
LISTA FIGURILOR
Fig. 3-1 Poziția geografică a Bucureștiului în Europa 10
Fig. 3-2 Poziția geografică a Sectorului 4 11
Fig.3-3 Ponderea suprafețelor sectoarelor din Municipiul București 12
Fig.3-4 Numărul de arbori pe sectoare 17
Fig.3-5 Suprafața terenurilor degradate pe sectoare 18
Fig.3-6 Populația Municipiului București pe sectore, în anul 2011 19
Fig.3-7 Evoluția numărului de locuitori în Sectorul 4 în perioada 1992-2013 20
Fig.3-8 Evoluția ratei natalității,ratei mortalității și a bilanțului natural în Sectorul 4 21
Fig.3-9 Evoluția duratei medii a vieții în București 22
Fig.3-10 Populația Sectorului 4 pe grupe de vârstă, în anul 1992 23
Fig.3-11 Populația Sectorului 4 pe grupe de vârstă, în anul 2011 24
Fig.3-12 Structura populației active și inactive în Sectorul 4, în 1992 25
Fig.3-13 Structura populației active și inactive în Sectorul 4, în 2011 25
Fig.3-14 Structura populației active în Sectorul 4, în 2011 26
Fig.3-15 Structura populației active în Sectorul 4, în 1992 26
Fig.3-16 Populația de 10 ani și peste după nivelul școlii absolvite în Sectorul 4, în 1992 27
Fig.3-17 Populația de 10 ani și peste după nivelul școlii absolvite în Sectorul 4, în 2011 27
Fig.3-18 Structura populației pe activități ale economiei naționale, în Sectorul 4, în 1992 28
Fig.3-19 Structura populației pe activități ale economiei naționale, în Sectorul 4, în 2011 29
Fig.3-20 Dinamica numărului de șomeri înregistrați în Sectorul 4, în perioada 1992-2013 30
Fig.3-21 Șomerii după grupa de vârstă în Sectorul 4, în 2011 30
Fig.3-22 Evoluția numărului de firme în sectorul 4, în perioada 2008-2014 31
Fig. 4-1 Localizarea Fabricii Wolff, pe harta Bucureștiului din 1911 32
Fig. 4-2 Unitățile industriale existente la nivelul anului 1911, pe teritoriul actual al Sectorului 4 33
Fig. 4-3 Unitățile din industria constructoare 35
Fig. 4-4 Incinta fabricii, înainte de 1939 36
Fig. 4-5 Blocul nr. 1 din Str. Tudor Gociu 37
Fig. 4-6 Vedere asupra clădirilor fostei Uzine Wolff dinspre Parcul Filaret 37
Fig. 4-7 Macheta centrului multicultural 38
Fig. 4-8 Autospecială de stins incedii produsă la Romprim 39
Fig. 4-9 Magazinul Kaufland apărut în locul vechilor hale 39
Fig. 4-10 Vedere aeriană asupra IMGB 40
Fig. 4-11 Presa de 12000 de tone de la IMGB 41
Fig. 4-12 Intrarea în incinta Doosan IMGB 42
Fig. 4-13 interiorul fabricii după investiții 42
Fig. 4-14 Evoluția numărului de angajați ai IMGB S.A. 43
Fig. 4-15 Piesă realizată de Doosan IMGB 43
Fig. 4-16 Intrarea în incinta Upetrolam S.A. 44
Fig. 4-17 Evoluția numărului de angajați ai Upetrolam S.A. 44
Fig. 4-18 Reactor produs de Fecne, exportat în China 45
Fig. 4-19 Felinare cu gaz pe străzile din București 46
Fig. 4-20 Sediul Engie 47
Fig. 4-21 Plăcuța cu clasarea monument istoric (stânga); Clădirea Uzinei Electrice Filaret Filaret
văzută din Str. Candiano Popescu 47
Fig. 4-22 Schițele unui proiect de reconversie realizate de Nedelcu R.M. 48
Fig. 4-23 Unul dintre blocurile din ansamblul City Center Residence (stânga); 49
Fig. 4-24 Reclama pentru Paști din 1947 (stânga); Reclama pentru Crăciun din 1938 (dreapta) 50
Fig. 4-25 Anunț în “Scânteia”, din data de 23 mai 1947 50
Fig. 4-26 Evoluția cifrei de afaceri a fabricii Adesgo, în perioada 1999-2014 51
Fig. 4-27 Fațada clădirii Adesgo; în partea stângă se poate observa unul dintre magazinele fabricii 52
Fig. 4-28 Muncitoare lucrând în fabrica Pionierul 53
Fig. 4-29 Fațada clădirii principale văzută dinspre Piața Bucur (stânga); Interiorul unei alte clădiri aparținând de Pionierul, care a fost abandonată (dreapta) 53
Fig. 4-30 Unu dintre clădirile de la Dâmbovița, unde se observă, prin îndepărtarea tencuielii, vechimea clădirii (stânga); interiorul clădirii care are însemnele “BOURUL”, folosită acum ca spațiu de depozitare (dreapta) 54
Fig. 4-31 Parcul de afaceri Central Business Park (stânga); noul sediu “Arta Grafica” din B-dul Metalurgiei (dreapta) 55
Fig. 4-32 Sigla abatorului (stânga); 56
Fig. 4-33 Clădirea fabricii Antrefrig (stânga); 57
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Industria a reprezentat în secolul trecut o parte importantă a economiei pentru foarte multe țări ale lumii. Factorul politic s-a aflat în strânsă… [302758] (ID: 302758)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.